PLECAREA NEAȘTEPTATĂ ȘI TAINICĂ A BISERICII

 

 

…Pe oricine ar face să se simtă bine o astfel de prezentare ca aceea, nu-i aşa? În ordine.

Acum haideţi să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune, înainte ca să deschidem Biblia pentru a citi un Cuvânt.

Doamne, noi spunem la fel ca robul Tău David, care odinioară a zis: „Mă bucur când mi se zice: „Haidem la Casa Domnului!” (Psalmul 122.1), deoarece nu putem găsi niciun alt loc mai bun decât la picioarele Tale. Chiar dacă afară este frig şi plouă, noi ne bucurăm pentru că putem sta în prezenţa Ta, şi suntem plini de fericire când ne gândim că Tu ne înţelegi în toate lucrurile şi că lucrezi spre binele nostru.

Te rugăm să-i binecuvânteze în mod deosebit pe cei care nu pot ajunge nicicum la serviciul din dimineaţa aceasta. Poate că mulţi au dorit să vină aici, dar nu au putut din cauza vremii de afară, de aceea Te rog să le dai bucurie atunci când se vor apropia să citească din Cuvântul Tău, sau când vor asculta predicile de la radio.

Te rog de asemenea să-i binecuvântezi în mod deosebit pe cei ce se află aici, în prezenţa Ta, deoarece ei au făcut un efort deosebit de a veni în locul acesta pentru a asculta Cuvântul Tău şi pentru a Te slăvi pe Tine prin psalmi, prin cântări, prin rugăciune şi prin mulţumiri.

Te rog, Dumnezeule, să te atingi şi de trupurile celor care sunt bolnavi şi suferinzi care au venit de la distanţe mari până aici, deoarece aşteaptă îndurarea Ta.

Te rog, de asemenea, să ne cercetezi pe toţi cei care au venit în dimineaţa aceasta aici, ca să vedem bine starea în care ne aflăm înaintea Ta.

„Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă, şi cunoaşte-mi gândurile!”, spunea unul dintre proroci, „Vezi dacă sunt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veciniciei!” (Psalmul 139.23-24).

Iar dacă vei găsi ceva rău în noi, o, Doamne, Te rog să îndepărtezi, deoarece venim la Tine smeriţi ca să ne mărturisim păcatele şi faptele rele pe care le-am făcut.

Te rog să-Ţi aminteşti de noi şi să ne dai îndurarea Ta, în timp ce priveşti spre Fiul Tău Isus, care a murit pentru noi ca să fie o Jertfă de ispăşire pentru păcatele şi nelegiuirile noastre.

Noi credem că El a murit pentru aceasta şi că a înviat pentru a ne da privilegiul de a sta în prezenţa Ta.

Îndură-Te deci Doamne, şi vorbeşte-ne prin Cuvântul Tău scris, căci noi aşteptăm şi dorim să Te auzim, pentru că Te rugăm aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Acum aş dori să deschidem Bibliile noastre şi să citim din cartea Tesalonicenilor 5.

Printre noi sunt unii care au cerut să ne rugăm pentru ei, de aceea vreau să le spun că o vom face imediat după acest serviciu de predicare.

Din acest text, doresc să-mi iau titlul pentru predica din dimineaţa aceasta şi anume: „Plecarea neaşteptată şi tainică a Bisericii.”

Să citim deci din 1Tesaloniceni 5.1-7:

„Cât despre vremuri şi soroace, n-aveţi trebuinţă să vi se scrie, fraţilor.

Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea.

Când vor zice: „Pace şi linişte!” atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare.

Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ.

Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului.

De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji.

Căci cei ce dorm, dorm noaptea; şi cei ce se îmbată, se îmbată noaptea.”

În continuare aş vrea să citim şi din capitolul 4.16-18:

„Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos.

Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.

Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte.”

Fie ca Domnul să adauge binecuvântările Sale la citirea acestui Cuvânt sfânt.

Eu ştiu că această temă pare puţin neobişnuită pentru predica din dimineaţa aceasta, când aici sunt o mulţime de oameni bolnavi, dar eu cred că există ceva mult mai important decât vindecarea unei boli fizice, şi aceasta este ca noi să fim pregătiţi pentru marele eveniment care stă gata să vină, chiar şi pentru cei care sunt adormiţi în Domnul. Da, este mai important ca noi să fim pregătiţi pentru acest mare eveniment.

Sincer să fiu, eu aş prefera să fiu mai bine bolnav, dar pregătit pentru venirea Domnului, decât să fiu sănătos, dar nepregătit ca să plec cu El. Oricare ar fi însă situaţia, eu ştiu că voia lui Dumnezeu este ca noi să fim sănătoşi şi pregătiţi, după trup, suflet şi duh, căci El este Acela care ne iartă toate păcatele şi ne vindecă toate bolile noastre, deoarece Domnul Isus a murit pentru acest scop.

Acum aş vrea să vă spun că mie îmi place mult să mă gândesc la subiectul pe care l-am ales pentru astăzi: „Plecarea tainică a miresei.”

Mulţi dintre oamenii de astăzi trăiesc cu părerea că înainte de venirea Domnului Isus, El va trimite o oaste de îngeri aici jos, şi atunci toate ziarele vor anunţa din timp acest mare eveniment, spunând că va avea loc în data cutare şi la ora cutare. Ei cred că radioul şi televiziunea vor transmite pretutindeni aceste informaţii şi astfel cu toţii vor fi informaţi cu privire la acest lucru.

Vedeţi, aceasta este părerea oamenilor, dar Dumnezeu a spus în Cuvântul Său că venirea Domnului va fi ca un hoţ în noapte.

Dacă ar fi aşa cum gândesc oamenii, ei ar spune în continuare: „O, mai este încă timp, pentru că desigur evenimentul acesta va fi anunţat din timp şi atunci avem vreme să ne pregătim!”

Şi eu vă spun, este adevărat că acest eveniment este anunţat, dar este un anunţ tainic, care este perceput doar de aceia care doresc să ia aminte la Cuvântul Domnului, care Îl iubesc pe Domnul şi-L aşteaptă din toată inima.

Eu mă gândesc adesea la cuvintele pe care le-a spus Pavel în 2Timotei 4.8:

„De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.”

De obicei oamenii din timpul acesta, se gândesc la venirea Domnului ca la un lucru oribil şi îngrozitor, de aceea când vrei să le spui ceva despre aceasta, răspund: „O, nu vorbi cu mine despre aşa ceva!” Da, ei nu vor să ştie nimic despre aceasta, ci tot ceea ce îi interesează este să trăiască bine în lumea aceasta. Dar cei care-L iubesc pe Domnul şi aşteaptă venirea Lui, trăiesc numai pentru acest eveniment. Este ca şi cum unul dintre cei dragi ai voştri – mama, tata, fiul sau fiica voastră, – ar fi plecat într-o călătorie de foarte mulţi ani şi v-a anunţat că într-una din aceste zile se întoarce acasă. O, el (sau ea) ar putea apărea în orice clipă! Ce aţi face în cazul acesta?

Desigur, veţi face curăţenie prin casă, iar când veţi fi gata, veţi privi în josul străzii şi de câte ori veţi vedea o maşină apropiindu-se, vă veţi spune că desigur aceasta este maşina cu care vine fiinţa iubită.

Vedeţi, acesta este felul în care s-ar cuveni să privească şi Biserica după venirea Domnului. Totul să fie pregătit şi împachetat, gata de plecare, deoarece venirea şi plecarea Lui va avea loc într-o clipeală de ochi. Încercaţi şi gândiţi-vă cât timp ia o clipeală din ochi şi apoi ţineţi minte că tot atât de repede va avea loc răpirea Bisericii.

Voi ştiţi desigur că întotdeauna, vrăjmaşul foloseşte aceeaşi tactică pe care o foloseşte şi Domnul. Astfel, pentru că a văzut că Domnul are o Biserică neprihănită şi pentru că ştie lucrurile pe care El le face, Vrăjmaşul a folosit aceeaşi strategie, luând o biserică, un popor care este foarte religios şi merge cu el înainte. De ce aceasta? Pentru că ştie că Biserica lui Hristos este în felul acesta – sfântă şi curată.

De curând am citit un articol despre atacul neaşteptat al japonezilor de la Pearl Harbor. Adevărul este că acest atac n-a fost neaşteptat, deoarece ei au fost preveniţi cu privire la intenţia duşmanului, dar partea tristă este că americanii au ignorat acel avertisment. Da, ei au văzut că armata japoneză se adună laolaltă, au văzut că vasele de luptă sunt încărcate cu muniţie şi că avioanele sunt pregătite pentru atac, ameninţarea simţindu-se peste tot; au văzut că sunt pregătiţi pentru invazie, dar cu toate acestea au rămas nepăsători, nu le-au dat nicio atenţie.

Aceasta este şi poziţia bisericii de azi. Ea se află pe linia de judecată, dar cu toate acestea ignoră venirea Domnului, aşa că în ziua aceea nu veţi putea da vina pe El.

Deşi trupele japoneze se apropiau încet dar sigur de coasta americană, aceştia nu le dădeau nicio atenţie, ci făceau tot felul de glume la adresa lor, iar cu o noapte înainte de atac, au avut şi o mare petrecere cu dans şi băutură. Oricât de mult s-a anunţat atacul japonez, locuitorii din Pearl Harbor nu au vrut să ia aminte.

Haideţi să privim puţin la ei pentru câteva minute.

Iată că prin radio se anunţă că japonezii se îndreaptă cu o flotă puternică de apele americane, dar cei care preiau anunţul spun liniştiţi: „Nonsens! O, noi nu credem aşa ceva, de ce încerci să ne sperii?”

Oh, dar japonezii se apropiau tot mai mult în noapte.

Pe partea cealaltă, pot să-i văd pe americani, pregătindu-se să iasă în oraş însoţiţi de tinerele fete, toate cu rochiţe noi pentru a se distra puţin împreună. Da, ei mergeau la acea mare petrecere, care urma să aibă loc în acea noapte. Ofiţerii armatei erau ocupaţi cu eliberarea biletelor de voie pentru soldaţii care doreau să participe la acea petrecere de beţivi… Camioanele treceau în sus şi-n jos pe stradă aducând carne şi lăzi pline cu sticle de bere şi vin.

În acest timp flota japoneză se apropia tot mai mult, dar ei (americanii) nu au luat seama la avertizarea primită.

Şi pe când soarele se pregătea să apună, au început să se adune în acea mare tavernă, pentru a se distra. Undeva, deoparte, poate că unul dintre barmani a spus ceva de felul acesta, celor din apropiere: „Voi n-aţi auzit anunţul dat prin radio?”

„Nu, n-am auzit nimic”, a răspuns cineva, după care barmanul continuă: „O, ei spuneau ceva despre o flotă japoneză care se apropie de noi.”

„Lasă baltă o asemenea conversaţie!” spune altcineva supărat.

Apoi o tânără domnişoară bate acolo sus, după care îşi scoate puţin piciorul pentru a fi văzut de tinerii adunaţi acolo şi spune:

„Hei, voi, capete triste, nu ştiţi de ce ne-am adunat aici? Ca să ne distrăm, şi nu ca să discutăm despre război!”

Oare nu la fel vorbeşte şi lumea de astăzi când încerci să le spui despre apropiata venire a lui Hristos?

„O, demodaţilor şi înapoiaţilor care vă îmbrăcaţi şi vă purtaţi atât de ciudat, lăsaţi-ne în pace cu asemenea poveşti!” Dar noi privim după acea apariţie neaşteptată a Domnului, pentru că acolo în aer, este ceva, este un mesaj al Duhului Sfânt, care ne avertizează că venirea Lui este aici.

O, probabil că în noaptea aceea au avut loc o mulţime de lucruri murdare! Se spune că la un moment dat, câţiva tineri au luat o tânără domnişoară cu corpul frumos, au dat hainele jos de pe ea şi au pus-o într-un vagon micuţ, doar cu lenjeria intimă pe ea, după care au început să alerge pe străzi şi să strige, distrându-se.

Dar tot în acest timp, japonezii câştigau teren apropiindu-se tot mai mult de ei.

Şi iată că în zorii zilei, bărbaţii erau foarte obosiţi şi beţi după noaptea de petrecere pe care o petrecuseră, mulţi dintre ei adormind chiar în post.

Eu mă tem că tot aşa se va întâmpla şi la venirea Domnului. Biserica s-a îmbătat atât de mult de îngrijorările lumii, încât ei vor fi adormiţi la posturile lor, în dimineaţa când va veni El.

Şi deodată deasupra oraşului au apărut avioanele inamice, iar bombele au început să cadă cu miile, distrugându-l până la temelie. De ce? Pentru că nu au luat aminte la avertizare.

O, iar când acei soldaţi japonezi, au alergat pe străzi, au prins-o şi pe acea tânără domnişoară, iar după ce au violat-o cu brutalitate, au tăiat-o în bucăţi cu cuţitele.

Dacă tu nu iei aminte la avertizare, nu va mai rămâne decât un singur lucru: judecata.

O, Statele Unite nu au trăit niciodată un timp atât de imoral şi indiferent cum este acesta! Evanghelia a fost predicată de la un capăt la altul al ţării, s-au făcut o mulţime de semne şi minuni, dar cu toate acestea, ei continuă să ignore avertizarea Domnului şi să-şi bată joc de mesajul Lui.

În Statele Unite sunt peste 200.000 de amvoane care aparţin bisericilor protestante. Dar ştiţi ce le trebuie lor? Predicatori adevăraţi, însărcinaţi de Dumnezeu, care să nu se teamă să anunţe judecata lui Dumnezeu, care este gata să se reverse peste această generaţie păcătoasă de oameni.

Noi avem nevoie de proroci ca Isaia, care a strigat fără frică: „Vai, neam păcătos, popor încărcat de fărădelegi, sămânţă de nelegiuiţi, copii stricaţi!” (Isaia 1.4), condamnând generaţia lui şi spunându-le despre apropierea judecăţii Domnului. Dar azi cei mai mulţi dintre slujitori se tem să spună lucrurilor pe nume.

Da, ei nu îndrăznesc să anunţe judecata pentru că îşi tem scaunele, căci dacă ar face aceasta, ar trebui să părăsească denominaţiunea în care se află, să-şi părăsească amvonul şi să ocupe un loc neînsemnat într-o altă biserică.

O, este foarte grav că noi avem asemenea oameni la amvoane!

Ştiţi ce ne-ar trebui? Bărbaţi ca John Wesley, ca Martin Luther, ca Pavel, etc., care doreau să se predea Domnului chiar dacă aceasta ar fi însemnat moartea de martir ca martor al adevărului Evangheliei lui Isus Hristos.

Astăzi, oamenii au tot felul de societăţi educaţionale şi aleargă după lucruri drăguţe de societate, în timp ce emoţiile au luat locul Duhului Sfânt, care a fost scos din biserică.

Dar ştiţi ce ne trebuie nouă astăzi?

Un om trimis de Dumnezeu, un bărbat umplut cu puterea Duhului Sfânt, care să nu se teamă să vorbească împotriva lucrurilor greşite şi să-i avertizeze pe oameni de judecata care este pe punctul să vină.

Dumnezeu nu poate să lase cu niciun chip ca această naţiune să scape de judecată, căci dacă ar face aceasta, ar trebui să ridice Sodoma şi Gomora şi să le ceară scuze pentru că le-a nimicit din cauza stricăciunii în care trăiau.

Noi nu facem nici o excepţie în faţa lui Dumnezeu!

O, toate lucrurile sunt stricate în naţiunea aceasta, iar vinovatul principal este guvernul. Totul este putred şi nu mai există dreptate decât la Dumnezeu.

O, noi spunem că ne bazăm pe Naţiunile Unite (ONU), dar cu cinci ani în urmă, cam 51% din ţările membre erau comuniste.

Adevărul este că nu există nimic pe care ne-am putea baza în lumea aceasta, decât pe Cuvântul Dumnezeului celui Viu. Nu există nicio altă siguranţă.

Cu câteva luni în urmă am trecut printr-o mare încercare, fiind acuzat că am făcut ceva greşit. Astfel, ei spuneau că aş fi transferat ceva fonduri prin alte adunări.

Comitetul nostru de administratori a semnat declaraţia în care se spunea că aici nu este nicio persoană care să fi atentat la banii adunării mele, ci ei au fost donaţi întotdeauna de către biserică.

Cu toate acestea, am fost acuzat că încerc să înşel guvernul prin faptul că mă folosesc de aceşti bani prin intermediul bisericii şi m-au ameninţat că pot fi închis douăzeci de ani la Ford Leanvenworth, Kansas pentru aceasta.

Auzind acest lucru, eu le-am răspuns:

„Ştiţi ce scrie pe frontispiciul Curţii noastre de Justiţie? Dacă nu mă înşel, scrie „Dreptate”, dar din câte văd, acest lucru este atât de adevărat ca şi cum n-ar fi fost scris niciodată.”

„Prin ceea ce spui, dovedeşti că nu eşti de partea guvernului. Cum poţi face aceasta?” m-au întrebat cei care mă anchetau.

Vedeţi? Dacă încerci să spui ceva, ei încep să „sape” imediat în altă parte şi numai te miri când vezi ce mai scot la iveală. Dar ştiţi de ce m-au luat aşa? Pentru că atunci când am fost chemat la Curtea Federală, am făcut următoarea remarcă:

„Dacă comunismul ar avea creştinism în el, aş fi un comunist!”

Vedeţi? Dar eu nu pot să fiu comunist, deoarece comunismul neagă creştinismul.

Acesta este motivul pentru care există o singură mână de care mă prind şi, aceasta e mâna Dumnezeului celui Viu, singurul care reprezintă Adevărul şi Dreptatea. Da, El este singurul Judecător drept.

În ce priveşte lumea aceasta, vreau să ştiţi că aici nu există nicăieri vreo speranţă, decât venirea Domnului.

O, noi trăim într-un timp îngrozitor!

Toţi, chiar şi biserica şi slujitorii ei sunt atât de preocupaţi cu rezolvarea micilor diferenţe dintre ei, încât nici nu mai au vreme să aibă părtăşie înaintea Domnului, nici să avertizeze poporul despre faptul că venirea Domnului este deja aici.

Bărbaţi ca Billy Graham, Jack Schiller, Oral Roberts, Charles Fuller şi mulţi alţi mari evanghelişti, au făcut totul pentru a avertiza întreaga lume despre venirea Domnului, prin campaniile pe care le-au ţinut pretutindeni.

Dar vedeţi? Tocmai pe oamenii care vor să facă numai ceea ce este bine, guvernul nostru încearcă să-i rupă în bucăţi.

Eu am discutat cu cineva despre problema aceasta şi i-am spus:

„Domnule, douăzeci şi opt de ani din viaţa mea, i-am petrecut la altarul lui Dumnezeu, încercând să fac numai ceea ce este bine, de aceea doresc ca acuzatorii mei să mă privească în ochi şi să-mi spună unde anume am greşit, sau ce anume am furat?”

O, prin harul lui Dumnezeu, eu sunt curat!

Dar pentru ei cinstea şi corectitudinea nu înseamnă mai mult decât o simplă pocnitură din degete!

„Tu eşti vinovat, mi-a răspuns el. Eşti un dictator în biserică, aşa că este suficient să pocneşti din degete şi biserica va face tot ce vrei tu!”

„O, cum puteţi fi atât de nedrepţi?” l-am întrebat eu.

„Tu le-ai dat oamenilor daruri atunci când le-au ars casele! Iată, noi avem aici cecuri care dovedesc că le-ai dat sute de dolari la femeile văduve; că le-ai plătit chiriile, etc. Vrei să spui că ai adunat comitetul bisericii şi le-ai spus ce vrei să faci?”

„Nu, domnule”, nu am făcut aceasta.

„Dar de ce n-ai făcut-o?”

„Foarte simplu”, am răspuns eu. „Pentru că Domnul spune în Cuvântul Său că „atunci când faci milostenie, să nu ştie stânga ce face dreapta.” (Matei 6.3).

„O, vrei să spui că te aperi cu Biblia? Dacă tu faci aceasta, nu uita că noi te judecăm conform legii.”

„Care lege este mai mare”, i-am răspuns eu, „a lui Dumnezeu sau a oamenilor? În ce mă priveşte, eu iau Legea lui Dumnezeu.”

Acum doi ani, mă întorceam din vacanţă. În Indiana, legea limitează viteza automobilelor la 65 de mile/oră, ziua, iar noaptea la 60 de mile/oră. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Kansas, Illinois, Colorado şi Idaho.

Şi la întoarcere, după ce fuseserăm reţinuţi pe drum câteva zile din cauza căderilor mari de zăpadă care blocaseră şoselele, încercam să mă grăbesc cât mai tare, deoarece fuseseră anunţate noi viscole de zăpadă.

Şoseaua trecea prin Wyoming şi Nebraska. Aveam cam 30 de mile la oră, iar la un moment dat când am privit în urmă, am văzut lumina roşie a poliţiei. Mi-am continuat drumul liniştit şi curând am văzut că am 60 de mile/oră, viteză pe care am păstrat-o şi atunci când am intrat pe marea autostradă cu patru benzi. Privind din nou în oglindă, am observat că maşina poliţiei continua să vină după mine, cu lumina roşie aprinsă. Văzând aceasta, mi-am zis:

„Oare de ce nu mă depăşesc, doar pot s-o facă?” şi mi-am continuat drumul liniştit.

După puţin timp am deschis geamul maşinii şi atunci am auzit sirena maşinii poliţiei.

„O”, mi-am zis mirat, „se pare că am ajuns mai departe decât mă gândeam!” Atunci maşina poliţiei m-a depăşit, după care mi-au făcut semn să opresc şi eu.

Am oprit imediat şi am coborât din maşină gândindu-mă: „Poate că am vreun mesaj pe care nu l-am ridicat, sau poate că s-a întâmplat ceva acasă!?!” după care m-am îndreptat spre poliţişti cât se poate de mirat.

Unul dintre ei, m-a privit şi mi-a spus:

„Bănuiesc că nu sunteţi mirat pentru că v-am oprit.”

„Ba mă mir, domnule”, am răspuns eu.

„Aţi încălcat limita vitezei legale. Apropo, ştiţi ce viteză aveaţi?”

„Da, domnule, am mers cu 60 de mile/oră.”

„Aşa este”, a răspuns el, „dar prin aceasta aţi încălcat legea.”

„Păi, limita nu este de 65 de mile/oră?”

„NU, domnule, aici limita este de 55 de mile/oră, ceea ce înseamnă că aţi depăşit-o cu 5 mile/oră.”

„O, îmi pare rău! Am făcut-o fără intenţie.”

„Daţi-mi carnetul de conducere, vă rog.”

Am scos carnetul şi i l-am dat. În clipa când a văzut cuvântul „reverend”, în ochii poliţistului a apărut o lumină ciudată, după care şi-a scos carneţelul şi mi-a scris o amendă de 24 de dolari şi 50 de cenţi.

„Mă amendaţi?”

„Desigur”, a răspuns el.

„Bine, domnule,  dar nu înţeleg de ce faceţi aceasta!”

„Chiar înainte de a intra pe teritoriul nostru, este un indicator care indică limita vitezei legale şi eu sunt sigur că  l-aţi văzut.”

„Nu l-am văzut, domnule, pentru că ningea foarte tare şi în plus mă aflu în maşină de patru zile.”

„În ordine, aveţi bani la dumneavoastră?”

„Cam doisprezece dolari”, am răspuns eu.

„Atunci sunteţi arestat până plătiţi amenda.”

Până la urmă am semnat o declaraţie în care mă angajam că voi trimite banii imediat ce voi ajunge acasă.

Când am ajuns acasă, am scris o scrisoare judecătorului din acel oraş micuţ şi i-am spus că în cei 26 de ani pe care-i am în slujba Domnului, am încercat să întorc la Domnul Isus criminali şi tot felul de răufăcători certaţi cu legea, pentru ca în felul acesta naţiunea noastră să trăiască în linişte şi în siguranţă.

„Da”, spuneam eu, „mi-am închinat 26 de ani în această slujbă, iar acum, trecând prin oraşul vostru am depăşit fără să vreau limita de viteză. N-aş putea fi iertat pentru aceasta?

Ofiţerul nu a vrut să mă ierte, deşi a văzut că sunt un predicator, şi şi-a făcut datoria până la capăt. Totuşi, eu vă rog să mă iertaţi şi aceasta nu pentru că nu aş avea bani să plătesc, ci din cauza principiilor, căci banii aceştia sunt darul oamenilor pentru mine, ca să trăiesc din ei, sunt banii daţi de biserică.

Aş aprecia foarte mult gestul dumneavoastră dacă    mi-aţi anula amenda.

Vă trimit totuşi şi cecul cu banii, ca să vedeţi că sunt un om corect.”

O, fraţilor, acel bărbat a semnat de primire şi a luat cecul fără să-mi dea niciun răspuns!

De ce aceasta? Vedeţi? Eu n-am fost iertat pentru aceasta, dar prin politica lor putredă şi murdară, mulţi dintre aceşti legiuitori fac tot felul de compromisuri cu criminali pe care-i ajută să fie eliberaţi.

Iată-i! Dar Dumnezeu nu va lăsa ca biserica Sa să mai trăiască multă vreme în mijlocul acestor lucruri!

Da, lumea este coruptă; politica este coruptă; biserica este coruptă, aşa că ştiţi ce ar trebui să facem noi?

Ca oameni temători de Dumnezeu, haideţi să ne adunăm împreună şi să chemăm Numele Domnului. Aceasta trebuie să facă Tabernacolul Branham.

Privind în jur, îmi dau seama că chiar aici, lângă mine sunt o mulţime de oameni care lasă biserica jos; care-i lasă pe oameni să trăiască cum le place, astfel încât merg la distracţii, dansează rock-and-roll, se îmbracă imoral şi fac tot felul de compromisuri –mă refer la predicatorii pe care nu-i interesează salvarea sufletelor pe care le au sub călăuzire.

Dar ştiţi ce ne trebuie nouă astăzi? Predicatori trimişi de Dumnezeu, care să spună numai adevărul, chiar dacă vor suferi pentru aceasta!

Da, noi avem nevoie de bărbaţi care să vorbească la fel ca Ioan Botezătorul, care spunea fără frică:

„Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom, care nu face rod bun, va fi tăiat şi aruncat în foc.” (Matei 3.10).

Da, noi avem nevoie de predicatori ca el, care să taie şi să judece această generaţie rea şi decăzută în mijlocul căreia trăim.

Ca predicator, tu nu-l vei putea scăpa niciodată pe un om din păcat bătându-l pe umăr. Sigur că nu!

Tu nu-l vei putea scăpa din păcat prin oameni educaţi, deoarece toate programele omeneşti, au dat greş, au eşuat. Desigur.

De aceea există un singur remediu pentru păcat şi acesta este Isus Hristos.

Dar nu Hristos prezentat în lumina unei confesiuni intelectuale, ci Hristos cel răstignit, la care ajungi numai prin botezul Duhului Sfânt, care te înnoieşte şi-ţi dă viaţa adevărată.

Acesta este singurul remediu pentru păcat. Este singurul remediu pentru biserică; singurul remediu pentru oameni.

Cred că mulţi dintre voi, cunoaşteţi zona aceea care se află peste râul de la Memphis, Tennessee, unde cineva a vrut să investească 1-1,5 milioane de dolari, ca să construiască un loc pentru distracţii şi jocuri. Vedeţi? Un milion şi jumătate de dolari, prin care să degradeze şi să trimită în iad o mulţime de suflete.

Şi aceasta în timp ce aceia care suferă pentru cauza lui Hristos sunt batjocoriţi, vorbiţi de rău şi învinuiţi de cine ştie ce ca să le dea 20 de ani de închisoare.

Da, întotdeauna lumea s-a purtat aşa.

Când am discutat cu reprezentanţii autorităţilor, le-am spus:

„Eu am fraţi care au făcut închisoare.”

„Ai avut fraţi la închisoare?”

„Am avut”, am răspuns eu.

„Cum se numesc?”

„Unul dintre ei a fost fratele Ioan din Alcatraz, închis pe Insula Patmos; altul a fost fratele Pavel, închis la Roma; fratele Daniel închis într-o cuşcă cu lei; fratele Iosif, care a fost acuzat pe nedrept. El a fost un slujitor credincios ani de zile în casa lui Potifar, dar soţia acestuia l-a acuzat pe nedrept, aşa că a fost condamnat la închisoare.

Şi eu mă întreb: Ce rău au făcut aceşti bărbaţi? Niciunul! Dar au suferit pentru cauza lui Hristos. Exact.

Biserica de astăzi cheltuieşte 1,5-2 milioane pentru a construi terenuri de curse şi alte locuri de felul acesta, prin care trimite o mulţime de suflete în iad, iar apoi mai are tupeul de-a vorbi despre apropiata venire a Domnului.

Dar oamenii din Arkansas au făcut ceva. Cam 9-10 denominaţiuni diferite, s-au adunat şi au spus: „Este greşit, de aceea noi nu suntem de acord să se construiască aşa ceva în zona noastră!”

Apoi au început să postească şi s-au rugat zi şi noapte, iar când autorităţile federale s-au dus în acea zonă, ca să vadă dacă se poate construi acel parc de distracţii, au fost întâmpinaţi de mulţime şi nevoiţi să renunţe.

Vedeţi? Rugăciunea schimbă lucrurile.

Pe mine nu mă interesează cât de stricată este lumea, nici cât de putredă este această naţiune, rugăciunile pe care le facem schimbă lucrurile.

Necazul este că pe noi nu ne mai interesează adunările de rugăciune, deoarece avem atât de multe altele de făcut!

În urma rugăciunilor înălţate de acei oameni sinceri, nu numai că acel teren de curse şi de distracţii n-a mai fost construit, dar s-a hotărât ca nici măcar pe teritoriul statului Arkansas să nu se construiască aşa ceva.

De ce aceasta? Pentru că cei care sunt numiţi după Numele Său, se adună împreună şi se roagă.

Oh, ceea ce ne trebuie nouă astăzi, este să ne adunăm laolaltă şi să ne pregătim, fără să depindem de predicator în această problemă.

Fiecare să se pregătească personal pentru venirea Domnului! Ieşiţi afară din această corupţie, indiferent cum veţi fi numiţi de cei din jur; indiferent ce vor face ei, căci toate acestea nu vor schimba cu nimic planul lui Dumnezeu. Nici măcar un pic.

El doreşte un singur lucru: pe noi!

O, Doamne, oamenii spun: „Păi, eu merg la biserică duminică dimineaţa şi-l ascult pe păstorul nostru, care este un om deosebit.”

Aceasta este bine, dar problema e că este nevoie mai mult decât de un mesaj bun de la amvon. Da, este nevoie ca tu să fii gata, să fii pregătit.

În Apocalipsa 19.7 Biblia spune: „Să ne bucurăm, să ne înveselim, şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit.”, de aceea, ca mădular al miresei Sale, este nevoie ca şi tu să te pregăteşti.

Cu câtva timp în urmă, un predicator predica şi în sală se afla un bărbat care frecventa de multă vreme acea biserică.

Totuşi, în dimineaţa aceea, acel bărbat s-a dus la altar şi a spus:

„Pastore, aş vrea să fac o mărturisire şi să mă predau Domnului.”

„O, mă bucur mult pentru că te aud vorbind aşa, John. Mă bucur pentru că te-ai decis singur să te predai lui Isus Hristos, căci noi n-am vrut să te rănim în sentimentele tale, deşi am ştiut că ai fost un bărbat foarte rău, care ţi-ai nesocotit familia, ţi-ai stricat banii la jocuri de noroc, ai băut şi ai avut o viaţă oribilă, ceea ce a făcut ca familia ta să sufere foarte mult. Acesta este motivul pentru care mă bucur cu adevărat pentru că aud că în dimineaţa aceasta te-ai hotărât să te predai Domnului Isus, să devii o persoană nouă şi să-L slujeşti pe El.”

„Mulţumesc pastore, a răspuns el.”

Atunci păstorul a continuat:

„Totuşi aş vrea să te întreb ceva. Ce anume te-a făcut să te decizi? A fost citit vreun text deosebit care te-a mişcat, sau s-a cântat vreo cântare care te-a pătruns?”

Şi în timp ce-l privea, ochii acelui bărbat s-au umplut de lacrimi care au început să curgă pe obraji şi a răspuns:

„Pastore, nu m-a mişcat nimic din predică, deşi predici frumos şi nu m-a pătruns nici o cântare, deşi toate sunt frumoase.”

„Atunci ai vrea să spui în faţa adunării ce anume te-a făcut să te decizi?”

„Eu lucrez cu un bărbat care este creştin. L-am povestit şi l-am batjocorit în tot felul, numindu-l „holly-rollers”, fanatic religios şi în alte feluri, dar viaţa lui era atât de deosebită încât de-a lungul timpului a câştigat un loc în inima mea. Astfel, am început să doresc să fiu ca el, iar în final l-am rugat să mă conducă la Isus Hristos, deoarece doresc să-L am şi eu pe Hristosul pe care-L slujeşte el.”

Vedeţi voi? Dumnezeu lucrează prin păstor, lucrează prin cântări, dar lucrează şi prin mine şi prin tine, ca să-ţi pregătească biserica.

Dacă păstorul vostru eşuează tot timpul, aţi putea pune un alt păstor. Desigur, aţi putea s-o faceţi imediat.

Dacă corul nu ar cânta bine, i-aţi spune dirijorului: „Nu-i mai lăsa să cânte aşa!”

Dar cum este cu voi ca individ? Cum este când voi eşuaţi în viaţa de toate zilele?

Dumnezeu v-a chemat să fiţi o lumină strălucitoare, pusă pe înălţimi, o lumină care trebuie să fie văzută de toţi; o lumină în care oamenii să-L vadă pe Hristos.

Ce viaţă trăiţi voi?

Sunteţi indiferenţi? Insultaţi pe alţii, în felul acesta agravând şi mai mult lucrurile? Sau puteţi vorbi cu pace şi cu iubirea pe care aţi găsit-o în Hristos?

Cuvântul din Apocalipsa 19.7 spune că „soţia Lui s-a pregătit.”

Eu v-am arătat răutatea oamenilor care este la fel de mare ca în zilele Babilonului, şi v-am povestit ce s-a întâmplat în acea noapte de petrecere, cu dans, băuturi, etc., când cetatea a căzut în mâinile medo-persanilor.

Fraţilor, acelaşi lucru s-a întâmplat şi de-a lungul epocilor. Dar întotdeauna Dumnezeu a avut profeţi pe care i-a legitimat prin semne şi minuni, care se ridicau şi osândeau lucrurile din mijlocul poporului, trăind numai pentru Hristos.

Şi nu vreau să trec mai departe fără să vorbesc despre zilele micuţului Ştefan, care nu era nici profet, nici păstor, ci doar un simplu mădular al trupului lui Isus Hristos.

Voi ştiţi cum a stat el în faţa sinedriului în acea dimineaţă şi cum a vorbit cu cei care-l condamnau:

„Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi.” (Fapte 7.51).

El a vorbit aşa deşi nu era păstor. Vedeţi? Aceasta arată că nu este posibil ca voi să staţi şi să aşteptaţi ca păstorul vostru să facă totul. Nu puteţi aştepta ca diaconii să facă totul, ci trebuie să vă pregătiţi voi înşivă. Da, pentru că aceasta este o problemă individuală.

Să nu uitaţi nicio clipă că venirea Domnului este atât de neaşteptată încât Biserica va pleca într-o clipeală de ochi.

Deci, văzând cum toate lucrurile se strică, văzând păcatul şi mânia lui Dumnezeu care este tot mai aproape, ce fel de oameni ar trebui să fim noi? Fraţilor, semnele dovedesc tot mai puternic că Isus Hristos vine.

El a făcut semne mari şi minuni, dar nu uitaţi că fiecare semn dat de El, arată spre venirea Sa, care va avea loc într-o clipă, pe neaşteptate.

Cercetaţi-vă ca să vedeţi cum staţi înaintea Sa în dimineaţa aceasta! Dacă Domnul Isus ar veni acum în mijlocul nostru „cu un strigăt şi cu glasul unui arhanghel”, ne-ar găsi gata, biserică? Vom fi gata ca indivizi, astfel încât să ne putem alătura celor înviaţi din morţi, care s-au pregătit şi s-au dovedit a fi gata?

Fraţilor, indiferent dacă noi vom fi gata sau nu, Domnul Isus va veni la timpul şi în ceasul hotărât de El, de aceea trebuie să fim gata; trebuie să ne pregătim acum, pentru că nu mai este timp de aşteptare, ci trebuie să răscumpărăm fiecare clipă.

Neaşteptata venire a Domnului şi plecarea tainică a miresei.

Priviţi. Biblia spune următoarele în Luca 17. 34-36:

„Vă spun că, în noaptea aceea, doi inşi vor fi în acelaşi pat, unul va fi luat şi altul va fi lăsat;

două femei vor măcina împreună: una va fi luată, şi alta va fi lăsată.

Doi bărbaţi vor fi la câmp: unul va fi luat şi altul va fi lăsat.”, ceea ce arată că venirea Domnului va fi într-adevăr pe neaşteptate; că ne va prinde în diferite situaţii, astfel încât unii vor fi la munca câmpului (deci în miezul zilei), în timp ce alţii vor dormi (deci va fi noapte).

Răpirea va fi universală. Atunci „însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos.” (1Tesaloniceni 4.16).

Dar acest eveniment se va petrece tainic. O, mie îmi place aceasta! Marele Mire va veni după mireasa Sa, care este pregătită şi aşteaptă acel moment tainic, pe care nici ea însăşi nu-l cunoaşte, dar este gata, îmbrăcată în haina albă a neprihănirii şi în aşteptarea Lui.

Noi putem vedea de asemenea, semnele pe care ni le dă El, dovedind că lumea este gata şi ea, dar pentru judecată. Vedem semne şi minuni în biserică, lucruri măreţe care au loc şi de aceea mă întreb: Ce fel de oameni ar trebui să fim noi? O, ar trebui să fim gata în orice clipă, pentru că nu ştim când va veni El.

O, fiţi pregătiţi, pentru că nu ştiţi nici ceasul şi nici clipa când va veni Domnul! Fiţi gata, pentru că atunci nu veţi mai putea face nimic ca să vă pregătiţi!

Poate că mulţi dintre voi aţi citit despre cele zece fecioare, dintre care unele erau înţelepte, iar altele erau nechibzuite.

Cuvântul „fecioară” înseamnă „curat, neamestecat”, ceea ce înseamnă că toate aceste fecioare erau curate; erau vase sfinţite ale lui Dumnezeu, dar cu toate acestea, numai cele care aveau ulei în candelă au intrat înăuntru, în timp ce celelalte au rămas afară.

Dar vedeţi? Toate erau curate – erau oameni care nu puteau fi arătaţi cu degetul pentru nimic rău. Fiecare dintre ele au crezut în venirea Domnului şi L-au aşteptat, dar unele dintre ele au lăsat ca uleiul din vas să li se termine.

O, nu staţi nepăsători, astfel încât să vă identificaţi cu această situaţie, ci păstraţi-vă uleiul în candelă!

Uleiul îl simbolizează pe Domnul Isus, de aceea, să nu-L lăsaţi să plece din voi!

Când simţiţi că dragostea din inima voastră scade, când simţiţi că sinceritatea şi predarea voastră pentru cauza Lui dispare, duceţi-vă repede la „izvorul” acelui Ulei şi cumpăraţi-vă, umpleţi-vă cu Duhul Sfânt!

Naţiunea noastră este coruptă moral şi distrusă; politica noastră este coruptă şi căzută; conducătorii noştri la fel… O, Dumnezeule, ce putem face noi pentru ei?

Când este ales în acea funcţie înaltă, intră înăuntru ca un om bun şi cinstit, dar când iese, este un escroc.

Există însă Unul care vă poate pregăti şi duce de aici şi acesta este Domnul Isus.

Haideţi deci, să ne pregătim pentru venirea Sa!

Acum aş vrea să vă spun o poveste micuţă, pe care am auzit-o cu câtva timp în urmă, şi care este în legătură cu „Neaşteptata venire a Domnului şi răpirea tainică a Bisericii”.

O, pregătiţi-vă acum, pentru că atunci nu veţi mai avea timp pentru aceasta!

Eu v-am povestit de Pearl Harbort. Vedeţi? La fel este starea omenirii: da, oamenii au refuzat să se pregătească, de aceea pentru ei nu mai rămâne decât judecata divină.

Da, pentru toţi cei care refuză să intre în Hristos, nu va mai rămâne decât judecata divină, de aceea, vă rog, nu lăsaţi ca acest lucru să fie valabil şi pentru voi!

Indiferent ce face Tabernacolul Branham, nu lăsaţi ca voi (ca indivizi) să vă număraţi printre cei care vor suferi judecata!

Voi să-L slujiţi cu toată fiinţa pe Hristos, indiferent ce spune biserica lumească.

Da, voi să-L slujiţi pe Hristos, deoarece salvarea voastră nu depinde nici de Tabernacolul Branham, nici de o altă biserică etc., ci de pregătirea fiecăruia dintre voi, ca indivizi. Fiecare în parte trebuie să fiţi gata, căci altfel veţi pieri!

Eu trebuie să veghez asupra paşilor mei: iar tu personal trebuie să veghezi asupra paşilor tăi.

Lăsaţi-mă să mă pregătesc singur şi la fel voi, căci fiecare trebuie să ne pregătim personal haina.

În povestea pe care vreau să v-o spun, se zice că mai demult, era un bărbat care avea o fermă foarte mare, în partea de nord a statului Colorado, aproape de munţi.

După cum ştiţi şi eu am lucrat la o fermă micuţă în munţi, iar într-o zi, în timp ce stăteam lângă o fântână, cu arma în mână şi cu calul alăturea, am auzit cum copacii au început să foşnească puternic, iar un glas mi-a zis: „Adame, unde eşti!”

Puţin mai departe de mine, stătea un cow-boy bătrân care a început să cânte o cântare. (fratele Branham începe să cânte cântarea).

Jos la cruce unde Mântuitorul meu a murit

Pentru spălarea păcatului meu,

Sângele Lui a fost aplicat pe inima mea

Slavă Numelui Său.

Auzind acele cuvinte, eu mi-am tras pătura peste cap, ca să mă ascund, pentru că stăteam înaintea lui Dumnezeu şi ştiam că El se uită la noi. Atunci am auzit şi povestea pe care vreau să v-o spun în continuare.

Cu ani în urmă era un fermier care se ocupa cu creşterea vitelor, pentru marile Companii. Vara, urcau cu ele sus la munte, iar toamna se întorceau în vale. Şi şeful acestei ferme, avea cinci fete tinere, frumoase şi necăsătorite, dar în acelaşi timp luase în grijă încă o fată, mai mică, o nepoată de-a sa, care rămăsese orfană de ambii părinţi.

Fetele lui erau încrezute şi se purtau urât cu verişoara lor, tratând-o ca pe o roabă. Toată munca mai grea îi revenea acestei fete sărmane. Astfel, ea spăla vasele, făcea curăţenie, repara priciul (pat de scânduri pentru mai multe persoane), etc. Într-un cuvânt, ea făcea totul, în timp ce verişoarele ei se plimbau de colo până colo, îşi aranjau unghiile, se rujau, etc. (Voi ştiţi cum fac femeile).

Ele au început să se aranjeze şi mai mult din clipa când au aflat că fiul necăsătorit al patronului firmei, care locuia la Chicago, va veni într-o vizită la fermă.

O, cum au început să se pregătească pentru venirea lui! Cum au început să-şi facă tot felul de haine! În fiecare seară discutau doar despre felul în care-l vor cuceri pe tânăr, cum se vor căsători cu el şi cum vor deveni astfel stăpânele fermei.

Vedeţi? Aceasta arată că există o pregătire care trebuie făcută.

Voi vă pregătiţi mergând la biserică, dar aceasta nu este totul, ci trebuie să aveţi şi ulei în candelă. Vedeţi? Pregătirea nu constă numai în îmbrăcăminte, nici în faptul că spuneţi: „O, noi vom construi o biserică mare!” sau: „Noi vom adera la o denominaţiune mai bună!” sau: „Vom cumpăra o orgă cu care îi vom cânta Domnului!” sau: „Vom pune pluş pe scaune”, etc.

Nu aceasta vă cere Dumnezeu! Desigur. El vrea neprihănire, vrea să fiţi asemenea Fiului Său Isus Hristos.

Aceasta este haina, căci Biblia spune în Apocalipsa 19.8 că „haina” reprezintă „faptele neprihănite ale sfinţilor.”

Deci aceste fete se gândeau cum să se pregătească pentru venirea acestui tânăr. Desigur, micuţa lor verişoară săracă, era drăguţă, dar nu era luată în seamă de nimeni. Verişoarele ei nu o priveau ca pe o rudă, ci ca pe o roabă.

O, nu este acesta tabloul bisericii adevărate de astăzi? Nu este ea privită cu dispreţ de către denominaţiuni?

Da, biserica adevărată nici măcar nu este luată în seamă de aceste biserici încrezute, care o pun deoparte şi o alungă afară dintre ele.

Astfel, micuţa verişoară continua să muncească tot timpul.

Şi atunci când tânărul a sosit la fermă, nimeni nu ştia că de fapt scopul vizitei sale, era să-şi aleagă o soţie, căci era sătul şi obosit de fetele de la oraş, care stăteau toată ziua tolănite şi nu făceau nimic. Voi ştiţi cum sunt ele: stau prin baruri, conduc Cadilac-uri, etc.

Astfel, tânărul şi-a zis: „Voi merge în Vest şi-mi voi lua o fată adevărată de soţie, o fată care va fi o mamă adevărată pentru copiii mei. Da, vreau o fată simplă, dar care să fie o soţie şi o mamă adevărată.”

Dar ce a găsit când a ajuns la fermă? Aceleaşi lucruri pe care le condamnase la Chicago.

Şi întrebarea mea este: Ce va găsi Domnul când va veni? Va găsi o biserică adevărată, sau va găsi doar o denominaţiune care se pretinde a fi „biserica”, dar care n-are nici ulei în candelă şi nici nu este pregătită pentru plecare?

O, ei au haine frumoase, au cele mai mari biserici şi toate acele lucruri pompoase, dar Dumnezeu nu priveşte la aceasta, ci El vă vrea ca indivizi.

Poate că organizaţiile au cei mai buni păstori, cele mai bune comitete de diaconi, cele mai vestite coruri, etc., dar Dumnezeu nu priveşte la aceasta. El te vrea pe tine, şi nu oricum, ci cu ulei în candelă.

Da, când va veni să-şi ia mireasa, El va privi după acel ulei.

Imediat ce a ajuns la fermă, tânărul a început să privească la acele fete încrezute, dar în inima lui dorea să găsească o fată adevărată.

Şi seara, când s-a dat petrecerea, a ieşit afară ca să se plimbe puţin şi să cugete.

Fraţilor, eu ştiu un „Fiu” care va veni la biserica voastră şi acesta este Fiul lui Dumnezeu. El va veni şi vă va privi! O, şi când va face aceasta, va vedea că sunteţi bine îmbrăcaţi, că sunteţi nişte membri buni, dar să nu uitaţi un lucru: El caută ceva deosebit, ceva aparte de aceste curente ale bisericii.

Privind în jur, tânărul a rămas descurajat aşa că a ieşit afară şi a început să se plimbe sub razele lunii. Deodată a auzit însă un zgomot, aşa că s-a grăbit să vadă ce este.

Spre uimirea sa, a dat ochii cu micuţa verişoară, care ducea în braţe un lighean mare, plin cu apă de pe vase, pe care voia să-l arunce. În clipa în care a văzut-o, ceva i-a spus: „Aceasta este! Aceasta este fata pe care o cauţi!”, aşa că s-a aşezat în calea ei ca s-o oprească.

Când l-a văzut, fata a simţit că leşină, dar el a întrebat-o cu blândeţe:

„Ce faci aici şi cum te numeşti?”

Atunci ea i-a spus cum se numeşte, iar el a rămas surprins constatând că are acelaşi nume ca şi şeful fermei, aşa că a întrebat-o:

„Bine, dar nu înţeleg. Şeful fermei este tatăl tău?”

„Nu”, a răspuns fata, „îi sunt doar nepoată. Tatăl meu a fost frate cu el, de aceea avem acelaşi nume.”

Vedeţi? Tu poţi să ai numele scris într-o biserică; poţi să porţi chiar numele Tabernacolului Branham, al metodiştilor, sau al oricărei biserici, căci aceasta nu are nicio importanţă, deoarece El priveşte la altceva, şi anume, la caracterul tău. Poţi să fii metodist, baptist, prezbiterian, etc., dar Dumnezeu nu priveşte la aceasta, ci caută caracterul, şi nu caracterul tău firesc, ci caracterul Duhului Sfânt.

Şi Isus spunea în Marcu 16.17 că „aceste semne îi vor însoţi pe cei ce vor crede…”

Fata a fost foarte emoţionată văzând că fiul patronului s-a oprit să vorbească chiar cu ea, aşa că ruşinată şi speriată, a alergat în casă.

Tânărul a rămas la fermă o săptămână sau două şi a privit spre toate fetele pe care le întâlnea, fără să spună însă nimănui care îi era scopul vizitei.

Totuşi, simţea că micuţa fată îl atrăgea tot mai mult. Astfel, în ultima seară petrecută la fermă, el a dat o altă mare petrecere, tot timpul privind însă după micuţa verişoară. Dar fata nu era nicăieri. El ştia că ea are de spălat vasele şi că trebuie să facă multe alte munci umilitoare.

Vedeţi? Acestea sunt şi muncile pe care le are uneori şi biserica adevărată: lucruri umilitoare, nume scandaloase şi tot felul de batjocuri care sunt aruncate asupra ei, astfel încât în ochii tuturor apare ca o „pasăre tărcată”, în jurul ei adunându-se toate celelalte păsări. În ordine.

Dar numele ei este scris în Cartea Vieţii Mielului, iar într-o zi îşi va deschide aripile larg şi îşi va lua zborul. De ce? Pentru că este pregătită de plecare.

Da, sângele lui Isus Hristos a fost turnat peste ea. Voi aţi găsit acel lucru cu siguranţă în Biblie.

După o vreme, tânărul a ieşit din nou afară şi a întâlnit-o din nou pe micuţa domnişoară.

Când a văzut-o, s-a dus la ea şi i-a spus:

„Te-am privit cu foarte multă atenţie, deoarece am venit aici cu un gând pe care nu îl ştie nimeni. Da, eu am venit ca să-mi caut o soţie şi vreau să-ţi spun că tu eşti singura care răspunzi la ceea ce doresc eu.”

Cum s-a simţit ea oare? Fiul marelui om de afaceri o cere în căsătorie pe ea? Imaginaţi-vă cum s-au simţit acele verişoare când privind pe fereastră l-au văzut ţinând-o de mână pe acea micuţă şi dispreţuită fată? Omul pe care ele încercaseră să-l cucerească cu rochiile lor frumoase şi cu toate celelalte lucruri privea spre verişoara lor?

El continua să discute însă cu micuţa fată:

„Vrei să te căsătoreşti cu mine?”

„O, domnule”, a răspuns ea, „dar eu nu sunt vrednică pentru aceasta!”

Da, biserica adevărată se simte nevrednică de harul Său.

„Eu nu sunt vrednică, dar m-aş bucura să pot spăla vasele în casa ta.”

Frate, vrei să ocupi şi tu acel loc? Poţi să speli vasele de la cină? Vrei să fii numit fanatic, sau să mergi pe calea celor dispreţuiţi ai Domnului?

Vrei ca la locul tău de muncă să fii numit fanatic religios pentru că nu bei, nu fumezi, nu dansezi şi nu umbli cu femei?

Sau tu, soră, vrei să se spună despre tine: „Femeia aceea îşi pleacă privirile şi nu ni se alătură niciodată când facem glume sau altceva de felul acesta.”?

Vrei tu să urmezi calea Lui? Vrei să te pregăteşti pentru venirea Domnului? Dacă da, atunci trebuie să-L aştepţi, deoarece venirea Lui îţi va aduce o mare bucurie. Este cel mai minunat moment la care te poţi gândi.

Şi la despărţire, tânărul i-a spus fetei că va reveni într-o zi. Era iarnă, aşa că i-a spus: „Când vei vedea copacii înfrunzind şi înflorind, când îi vei vedea îmbrăcând o nouă haină, să ştii că venirea mea este aproape.”

Nu ştiu dacă este adevărat, dar povestea spune că fata primea 1 dolar şi 75 de cenţi pentru o săptămână de lucru, dar ea a economisit fiecare penny. De ce? Se pregătea pentru nuntă, de aceea voia să-şi facă o rochie de nuntă, căci el îi spusese:

„Când voi reveni, ne vom căsători chiar aici la fermă.”

Şi ea şi-a economisit tot timpul banii, fiind plină de bucurie. Nu era supărată deloc pentru că avea de spălat vase, nici pentru că trebuia să calce toate hainele, sau pentru că trebuia să măture, etc.

Era doar angajata şefului fermei.

Ce-i păsa unui creştin adevărat de ceea ce spune lumea? Ce ne pasă nouă dacă suntem dispreţuiţi şi respinşi?

Cuvântul spune: „Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul.” (Matei 5.5).

Fiul Şefului va veni într-o zi, iar noi vom merge la Cina nunţii. Ce mai contează atunci pentru noi ce-i aicea jos, când iubim şi aşteptăm venirea Domnului?

Zilele au trecut şi verişoarele râdeau de ea şi o batjocoreau, dansau în jurul ei şi ziceau: „O, micuţă şi prostuţă fată! El este la fel ca toţi ceilalţi bărbaţi, aşa că a râs de tine!”

Dar Fiul lui Dumnezeu nu râde de noi! Pe El nu-L interesează cum arăţi la exterior, nici de câte biserici aparţii, nici ce statut ai în ţară. Poţi fi un catolic, prezbiterian, poţi fi în guvernul federal, poţi să fi un bun politician, etc., căci „dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” (Ioan 3.3).

Şi atunci, „aceste semne îi vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;

vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşa.” (Marcu 16.17-18).

Vedeţi? Aceste cuvinte vi le spun din Cuvântul Său şi nu de la mine.

Când timpul s-a apropiat, fata a devenit foarte atentă. Copacii au început să înmugurească, aşa că fata şi-a dat seama că el poate veni în orice clipă.

De ce? Pentru că îi spusese: „Voi încerca să vin la apusul soarelui, astfel încât vom pleca imediat de la fermă.”

Aşa se face că în fiecare seară, la apusul soarelui, ea mergea şi se pregătea. Îşi îmbrăca rochiţa de nuntă şi-l aştepta la poartă.

Văzând-o, verişoarele veneau şi îşi băteau jos de ea, spunând: „Vai, sărmană şi prostuţă fetiţă, cum poţi să crezi că acel bărbat important, fiul marelui Patron, îşi va lua de soţie o spălătoreasă de vase?”

Dar el căutase un caracter şi nu exteriorul, nu hainele, deoarece avea destui bani ca să-i cumpere toate hainele de care avea nevoie.

Pe Dumnezeu nu-L interesează bogăţia voastră, pentru că ale Lui sunt toate lucrurile. Dar El caută un caracter; vrea ceva adevărat.

Şi în final, într-o seară când ea stătea acolo la poartă, iar verişoarele o batjocoreau ca de obicei, numind-o prostuţă, s-a auzit zgomot de copite. Ce se întâmpla?

De-a lungul dealului venea o diligenţă, care a oprit chiar în faţa porţii. Fata a alergat repede spre el spunând: „Am ştiut că vei veni!”

Aceasta o va spune într-o zi şi mireasa.

Ea s-a aruncat în braţele lui, iar el i-a spus: „Draga mea, eu am lăsat aici la fermă un om care m-a informat tot timpul cu privire la tine!”

Dumnezeu are un Bărbat şi în acest Tabernacol, iar Numele Lui este Duhul Sfânt. El ştie tainele inimii voastre, ştie tot ce aţi făcut, sau ce credeţi, apoi îi spune Tatălui totul despre voi. El este Cel care aduce mesajele de sus şi le duce sus pe cele de jos.

Şi tânărul a continuat: „El mi-a spus că tu m-ai aşteptat cu credincioşie, muncind zi de zi cu răbdare. Tu ai fost multă vreme o servitoare, dar acum totul s-a terminat pentru că tu eşti soţia mea.” După ce a spus aceste cuvinte, a sărutat-o, i-a pus inelul de nuntă pe deget, a luat-o pe sus şi a aşezat-o în caleaşcă, apoi a dus-o în noul şi marele său palat care se afla la Chicago, pentru ca acolo să trăiască împreună fericiţi.

De ce aceasta? Pentru că ea a fost gata la venirea lui. Ea a trăit şi s-a purtat întocmai după gustul lui.

O, fraţilor, lumea nu va cunoaşte clipa tainică a venirii Domnului, dar noi o vom cunoaşte, şi acea clipă este aproape.

Nu fiţi deci ca tinerele domnişoare care se dezbrăcau şi umblau aproape goale acolo la Pearl Harbort, căci dacă faceţi aceasta, veţi rămâne de ruşine. Fiţi asemenea verișoarei care s-a păstrat curată şi a aşteptat cu credincioşie venirea iubitului ei, căci venirea Domnului va fi tainică şi neaşteptată.

În timp ce ne gândim la aceste lucruri, haideţi să ne plecăm capetele în faţa Celui ce va veni. Dar înainte de a vorbi cu El, aş vrea ca fiecare bărbat sau femeie, tânăr sau tânără, să fie conştient că „Agentul” Său Secret, Cel pe care voi nu-L puteţi vedea cu ochii aceştia, este aici. Da, binecuvântatul Duh Sfânt este în această clădire.

Aţi vrea să fiţi amintiţi în această dimineaţă, înaintea Tatălui? Vreţi să-L rugaţi să vă pregătească pentru a putea merge cu El când va veni? Dacă doriţi aceasta, ridicaţi mâna spre El.

Domnul să vă binecuvânteze. Eu cred că toţi cei ce sunt prezenţi în locul acesta, şi-au ridicat mâna (chiar şi eu).

Spuneţi: „O, Duhule sfânt, aş vrea să-I spui Tatălui că doresc să urmez calea alături de cei dispreţuiţi şi că vreau să fiu gata în clipa aceasta, pentru că s-ar putea ca El să vină chiar înainte de închiderea acestui serviciu.”

O, Dumnezeule, smochinul înfrunzeşte, Israelul se întoarce în ţara lui ca o naţiune liberă şi independentă.

Când l-am auzit pe păstorul nostru spunând că în dimineaţa aceasta ar vrea să ne rugăm pentru Israel, m-am bucurat nespus de mult.

O, vedeţi voi cum înfrunzeşte smochinul? Aceasta înseamnă că Domnul poate veni oricând.

Vă mai amintiţi articolul acela intitulat: „Cu trei minute înainte de miezul nopţii.”?

Reporterul se referea în el la acei evrei bătrâni, ologi şi neputincioşi, care se întorceau din toate ţările în Israel.

Şi reporterul i-a întrebat:

„Aţi venit în ţara voastră ca să muriţi aici?”, la care ei i-au răspuns: „O, nu, noi am venit ca să-L vedem pe Mesia!”

Smochinul înfrunzeşte, puteţi vedea aceasta? Ziua răscumpărării este aproape, de aceea Dumnezeule, în clipa aceasta eu privesc în adunarea aceasta şi văd feţe pline de lacrimi, deoarece oamenii sunt conştienţi că „Marele Agent secret”, Duhul Sfânt, este aici.

Haideţi să urmăm cu toţii calea celor dispreţuiţi ai Domnului! Dacă este vreo tentaţie sau ceva de felul acesta, noi nu vrem să o luăm în seamă, deoarece dorinţa noastră este să nu ne pângărim haina albă cu lucrurile lumii, pentru că ştim, Doamne, că vei veni într-o zi, într-o clipeală de ochi şi vei răpi pe neaşteptate şi în taină, biserica Ta.

Da, Tu vei veni jos pe razele curcubeului ca să-Ţi iei biserica, deoarece Biblia spune:

„Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos.

Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.” (1Tesaloniceni 4.16-17).

Lasă ca acest strigăt să pătrundă fiecare inimă, în dimineaţa aceasta, căci Te rugăm aceasta în Numele lui Isus Hristos.

– Amin –