NOI AM PRIMIT O IMPARATIE

Să citim împreună din Evrei 12.18-29:

 

„Voi nu v-aţi apropiat de un munte care se putea atinge şi care era cuprins de foc, nici de negură, nici de întuneric, nici de furtună…”

 

Aici, Pavel se referă la Muntele Sinai, muntele pe care a fost dată Legea. Moise a fost acolo, dar Pavel ne spune că noi nu ne-am apropiat de un munte ca acela, ci am ajuns la Muntele Sionului.

 

„…nici de sunetul de trâmbiţă, nici de glasul care vorbea în aşa fel că cei ce l-au auzit au cerut să nu li se mai vorbească

(pentru că nu puteau suferi porunca aceasta: „Chiar un dobitoc, dacă se va atinge de munte, să fie ucis cu pietre sau străpuns cu săgeata.”

Şi priveliştea aceea era aşa de înfricoşătoare încât Moise a zis: „Sunt îngrozit şi tremur!”).

Ci v-aţi apropiat de Muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor,

de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi,

de Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel.”

 

Aici ni se spune că noi am ajuns deja la Muntele Sion, la Noul Ierusalim.

Poate veţi zice: „Eu am crezut că noi ne îndreptăm spre Noul Ierusalim.” Nu! Pavel spune că noi am ajuns deja la Noul Ierusalim, la Cetatea lui Dumnezeu.

 

„Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri,

al cărui glas a clătinat atunci pământul şi care acum a făcut făgăduinţa aceasta: „Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci şi cerul.”

Cuvintele acestea, „încă o dată”, arată că schimbarea lucrurilor clătinate, adică a lucrurilor făcute, este făcută tocmai ca să rămână lucrurile care nu se clatină.

Fiindcă am primit dar o împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică,

fiindcă Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor”.”

 

Astăzi aş vrea să iau ca titlu al predicii: „Noi am primit o Împărăţie.”

Înainte de a intra în subiectul acesta din cartea Evreilor, aş vrea să vă vorbesc puţin despre altceva. Eu am avut un gând şi am vorbit despre el cu un alt predicator, iar ceea ce mi-a spus el, a dezlănţuit un întreg şir de gânduri. Este vorba de cuvintele „Rema” şi „Logos”. Cred că mulţi dintre voi le-aţi auzit.

Cuvântul „Logos” este ceea ce găsim în Ioan 1.1, unde scrie: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.” Cuvântul despre care ni se vorbeşte aici este Logosul.

Fratele Branham a vorbit de multe ori despre aceasta, iar în Cartea Epocile Bisericilor, a spus: „Logosul este gândul sau conceptul (o idee generală care reflectă just realitatea).”

Logosul este gândul şi exprimarea puse împreună. Nu este numai exprimarea, ci este gândul şi exprimarea împreună. Dacă ne uităm în Concordanţă, acolo scrie: „Un cuvânt rostit de un glas viu alcătuieşte un concept sau o idee.” Aşadar, Logosul este ideea, gândul şi cuvântul, sau cuvântul alături de descoperire.

În ce priveşte Cuvântul „Rema” este similar cuvântului „Logos” şi totuşi puţin diferit. Astfel, „Rema” este „orice sunet scos de un glas, care are o însemnătate precisă”.

Puteţi vedea cât sunt de apropiate şi totuşi cât de departe.

„Rema” este Cuvântul lui Dumnezeu, dar este Cuvântul rostit de un glas, cu o însemnătate precisă, ceea ce înseamnă că noi putem înţelege clar ceea ce este spus, dar Logosul este Cuvântul care conţine în El conceptul, ideea sau gândul lui Dumnezeu.

Noi putem spune că fără descoperire, Biblia este Rema. Corect? Rema este Cuvântul scris al lui Dumnezeu, Cuvântul vorbit de Dumnezeu şi scris de profeţi şi de oamenii sfinţi ai lui Dumnezeu. A fost vorbit, scris şi conţine o însemnătate precisă, categorică, iar noi Îl putem citi şi putem vedea că are o însemnătate precisă. Dar Rema nu este suficient pentru copiii lui Dumnezeu, pentru că noi trebuie să ştim ce a fost în gîndul lui Dumnezeu când a vorbit acel Cuvânt, care a fost intenţia Sa în cele spuse. Prin studiu, noi putem obţine o înţelegere clară a însemnătăţii cuvintelor în limba noastră, dar cu toate acestea, să trecem pe lângă ceea ce a spus Dumnezeu când a rostit acele cuvinte, ceea ce înseamnă că trebuie să fim foarte atenţi.

Fratele Branham a spus aceasta în „Descoperirea lui Isus Hristos” din Cartea Epocile Bisericilor:

„Acum, putem vedea că noi nu ne putem baza interpretarea pe cunoştinţa profundă a unui învăţat, al limbajului în care a fost scrisă Biblia. Dar dacă tot nu puteţi vedea aceasta, din cauză că mintea voastră este încă cuprinsă de tradiţii, iată un ultim exemplu.

Nimeni nu poate pune sub semnul întrebării faptul că fariseii, cărturarii şi marii învăţaţi ai anului 33 d.Hr., cunoşteau cu exactitate însemnătatea cuvintelor cu care a fost scris Vechiul Testament, dar cu toată cunoştinţa lor înaltă, ei nu au văzut descoperirea Cuvântului făgăduit al lui Dumnezeu manifestat în Fiul.”

Aşadar, fariseii şi saducheii din timpul lui Isus, erau nişte învăţaţi desăvârşiţi ai limbii ebraice, totul a fost transmis în mod desăvârşit, sulurile nu au fost traduse din alte limbi, ci ei au transmis totul în propria lor limbă şi cunoşteau bine însemnătatea literei, având Rema bine pusă la punct, dar când a venit Logosul, au trecut pe lângă El şi nu L-au recunoscut.

„Acolo era El, din Geneza până în Maleahi, cu capitole întregi dedicate Lui şi slujbei Sale, dar cu toate acestea, cu excepţia câtorva care au fost luminaţi de Duhul, toţi au trecut pe lângă El.

Acum ajungem la o concluzie, aceeaşi pe care am găsit-o deja în Cuvânt: oricât de sinceri am fi şi oricât de multe credem în încercarea de a găsi cele mai vechi şi mai bune manuscrise pentru a avea cele mai bune consemnări ale Cuvântului, nu vom putea obţine niciodată adevărata însemnătate a lor, prin studiul şi comparaţia Scripturilor.”

Se presupune că noi trebuie să obţinem totul prin faptul că comparăm şi studiem Scripturile, dar fratele Branham spune că nu putem face aceasta, oricât am fi de sinceri.

„Este nevoie de o descoperire de la Dumnezeu pentru a aduce aceste lucruri. Aceasta a spus şi Pavel: „Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti.” (1Corinteni 2.13).

Adevărata descoperire este Dumnezeu interpretând propriul Său Cuvânt prin faptul că legitimează ceea ce a făgăduit.

Nu vreau ca cineva să fie indus în eroare de ceea ce am spus şi să creadă că eu nu cred în exactitatea Cuvântului aşa cum Îl avem acum. Eu cred că Biblia aceasta este corectă. Isus a autentificat în întregime Vechiul Testament când a fost aici pe pământ şi a fost întocmit exact aşa cum a fost întocmit Noul Testament. Să nu faceţi o greşeală cu privire la aceasta, fiindcă noi avem astăzi Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu şi nici un om nu îndrăzneşte să scoată sau să adauge la El. Dar avem nevoie de acelaşi Duh pe care L-a dat El, ca să ni-L înveţe.

Oh, cum avem nevoie de descoperirea dată prin Duhul! Noi nu avem nevoie de o Biblie nouă, de o traducere nouă, deşi unele sunt foarte bune şi nu sunt împotriva lor, dar noi avem nevoie de descoperirea Duhului. Şi Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că avem ceea ce avem nevoie, pentru că Dumnezeu vrea să ne descopere Cuvântul Său prin Duhul.

Fie ca Dumnezeu să înceapă să ne dea prin Duhul Său o descoperire continuă, dătătoare de Viaţă şi biruitoare.

Oh, dacă biserica ar putea să aibă o descoperire proaspătă şi să devină prin ea Cuvântul viu manifestat, am face lucrările mai mari şi L-am glorifica pe Dumnezeu Tatăl nostru din ceruri.”

Ce va face ca Biserica să fie Cuvântul viu manifestat? O descoperire proaspătă. Când Îi vom aduce slavă Tatălui nostru din ceruri? Când vom avea o Biblie mai bună? Nu! Dar când? Atunci când primim o descoperire care ne este dată nouă. Acesta este motivul pentru care fratele Branham a spus de multe ori că el rămâne la traducerea King James pentru că este mai bună decât alte traduceri. Aceasta a fost preferata lui şi de aceea o folosim şi noi. Dar chiar şi cu privire la această traducere, el a spus: „Aceasta nu ar fi trebuit tradus aşa.” Eu l-am auzit de multe ori spunând aceasta. Sau a spus: „Felul în care s-a tradus aici este confuz: „În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri.” Cum putem avea mai multe locaşuri într-o casă? Mai multe locaşuri într-o casă?” Apoi a adăugat: „Vedeţi, în engleza comună nu are sens aşa ceva pentru că limba engleză s-a schimbat foarte mult. Ceea ce a vrut el să spună aici este că în Casa Sa, în Împărăţia Sa există multe locuri în care se poate locui.”

Un credincios ca fratele Branham ar fi fost aruncat în aer atunci pentru că el fusese baptist, iar baptiştii foloseau numai versiunea Bibliei King James deoarece credeau că aceea era varianta corectă a textului grec. Totuşi, fratele Branham nu a privit Rema ca fiind absolutul, ci a fost mai interesat să primească Logosul.

Noi putem avea cea mai curată traducere, dar întrebarea mea este: Care este cea mai curată formă a Cuvântului, Rema sau Logosul? Care este cea mai corectă traducere a Cuvântului lui Dumnezeu: varianta King James, o altă Biblie, sau este nevoie să se înveţe limba greacă şi să se citească manuscrisele originale? Cea mai curată formă a Cuvântului este Logosul, iar singura cale de a avea Logosul este prin descoperire divină de la Tatăl.

Aşadar, singura cale prin care putem avea descoperirea divină de la Tatăl, este să avem cea mai curată interpretare prin legitimare divină, iar în zilele noastre, aceasta a venit printr-un profet, pentru că profetul este un interpret divin al Cuvântului. Nu o facultate, un învăţat, un teolog, nu o şcoală biblică, un învăţat grec sau evreu, nu ei sunt interpreţii divini ai Cuvântului, ci doar profetul. Astfel, profetul zilelor noastre a venit şi a spus:

„Ceea ce avem noi acum este interpretarea desăvârşită a Cuvântului cu legitimare divină.” Amin!

Nu vreau să rănesc sentimentele nimănui, nici să calc pe cineva pe degetele de la picioare, dar oamenii vor să corecteze tot timpul folosirea săracă a Bibliei King James de către fratele Branham, zicând: „El a spus aceasta sau aceea!”

Prieteni, vă aflaţi pe terenuri periculoase. Pe mine nu mă interesează dacă se pare că el a stricat Rema sau poate aveţi impresia că a răsucit Rema; adevărul este că el a avut Logosul corect, iar Logosul este cea mai curată formă a Cuvântului. De aceea, când a început să citeze Scripturile, fratele Branham a putut spune: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea să locuiesc.”

Având Logosul, fratele Branham ne-a explicat însemnătatea acestui verset, dar mulţi oameni spun: „Fratele Branham s-a înşelat pentru că nu aceasta vrea să spună versetul acesta!” Dar el ne-a spus că noi avem interpretarea desăvârşită a Cuvântului cu legitimare divină.

Aşadar, ori este corect în întregime, ori este în întregime fals. Noi nu le putem avea pe amândouă.

Poate că ceea ce spun pare puţin dur şi vă calcă pe nervi, dar voi puteţi avea totul corect ca literă, dar să treceţi la un milion de mile depărtare de adevărata însemnătate. Aceasta s-a întâmplat de generaţii bune şi s-a întâmplat în ziua lui Isus. Eu sunt sigur că fariseii s-au simţit justificaţi să-L respingă pe Isus pentru că El folosea în mod constant Cuvântul înafara contextului. Pavel nici măcar nu a luat o frază întreagă, ci a luat puţin dintr-o parte, puţin din alta şi le-a pus împreună. Oh, aceasta l-ar fi scos din pepeni pe orice teolog! „Cum poţi face aceasta? Cu ce autoritate? Cum poţi tăia Cuvântul aşa?” Putea s-o facă pentru că era un profet. Aceasta îi dădea dreptul s-o facă.

Când a fost aici, Isus a fost Cuvântul însuşi, iar dacă a putut să ia ceea ce a spus David şi să zică: „Aceasta Mi se aplică Mie!”, înseamnă că aceea i se aplica Lui. Nu conta cum arăta Rema, Logosul Se afla acolo şi ne spunea care era gândul din spatele Cuvântului rostit de David. Vedeţi, David nu vorbea despre el însuşi, ci vorbea despre Altcineva, deşi cele spuse i se potriveau şi lui. Aleluia! Aceasta este foarte important.

Noi puteam fi un teolog foarte bun din zilele lui Pavel şi să-l ascultăm ce spune, apoi să zicem: „Pavele, nu scrie aşa cum spui tu!” Vedeţi? Dacă ne uităm în Biblia noastră, avem referinţe la textele Vechiului Testament, iar dacă mergem şi citim de acolo Scripturile citate de el, vedem că nu aşa erau scrise în original. A observat cineva aceasta? Uneori abia se poate recunoaşte care este textul original pe care-l cita, deoarece Pavel schimba cuvintele, schimba lucrurile, iar dacă am fi stat acolo crezând că Rema este desăvârşită, am fi putut să spunem: „Noi avem sulurile şi ele sunt desăvârşite. Nu este nimic în neregulă cu ceea ce avem, ci totul este desăvârşit.”

Aşadar, dacă ne-am fi folosit doar intelectul ca să înţelegem ce scrie acolo, fără să avem descoperirea divină, noi nu am fi acceptat ceea ce predica Pavel, ceea ce predica Isus, Petru, Iuda sau Ioan. Iacov a luat lucruri din Vechiul Testament, iar Iuda a citat din cartea lui Enoh. Avem noi cartea lui Enoh? Cum putem verifica ceea ce a spus Iuda, pentru că el cita profeţii din Enoh? Cum putem verifica aceasta? Cum putem şti dacă Iuda avea dreptate? Aleluia! Adevărul este că nu Rema este cea mai exactă formă a Cuvântului, ci Logosul. Aleluia!

Noi am putea sta în faţa Sinedriului şi să le oferim Logosul, iar ei ar putea spune: „Nu ai citat textul acela cuvânt cu cuvânt, nu ai terminat fraza!” Nici nu trebuie, pentru că noi cunoaştem însemnătatea acelor cuvinte.

Un bărbat s-a dus la fratele Branham şi i-a spus: „Tu nu cunoşti Biblia foarte bine.”, dar el i-a răspuns: „Ceea ce spui poate fi adevărat, poate sunt puţin confuz cu privire la Rema, dar Îl cunosc foarte bine pe Autor!”

Aceasta este ceea ce face diferenţa!

Noi am putea sta înaintea unui Conciliu, al unor teologi sau doctori în divinitate şi să le aducem în faţă Logosul, iar ei ar spune: „Nu ai citat bine versetul acesta!” Dar noi le-am putea răspunde: „Da, poate că este adevărat, dar îi cunosc însemnătatea. Poate nu ştiu să-l citez exact, dar îi cunosc însemnătatea.”

Poate aceste lucruri prăjesc creierul celor înţelepţi, dar toate lucrurile au fost lăsate aşa ca să fie primite de cei simpli, de copilaşi. De ce? Pentru că ei le primesc prin descoperire, nu prin studiu, cunoştinţe lingvistice sau terminologia precisă a frazelor. Acesta este adevărul, iar profetul lui Dumnezeu a venit şi nu a făcut nimic diferit de ceea ce au făcut Isus, Pavel sau Iuda. El nu a procedat diferit, dar de fiecare dată când cineva găseşte diferenţe între Rema şi ceea ce spune fratele Branham, chiar şi dintre cei care spun că cred Mesajul, resping ceea ce a spus el şi iau Rema. Eu nu spun că trebuie să respingem Biblia, pentru că noi credem tot ce spune Ea, dar trebuie să avem tălmăcirea Cuvântului scris, iar aceasta vine numai prin profeţi. Nouă nu trebuie să ne fie ruşine cu aceasta pentru că şi Pavel a făcut acelaşi lucru, a predicat în acelaşi fel. El a luat lucruri de aici sau de acolo şi le-a arătat în ziua sa. Astfel, în cartea Evreilor, el a spus: „Călătoria prin pustie, ceea ce s-a întâmplat cu ei este doar un exemplu pentru noi astăzi.” Ce predica Pavel? Tipologia, preumbrirea, iar fratele Branham a făcut la fel ca el, predicând tipologia.

Atunci ce drept are cineva să spună: „Fratele Branham a greşit acolo!”? Dacă vă ridicaţi să contestaţi ceea ce a adus Logosul, aţi face bine să aduceţi semnul Logosului, iar dacă aduceţi semnul Logosului, semnul Fiului omului şi acesta lucrează în mod desăvârşit în viaţa voastră, vom începe să vorbim dacă fratele Branham a avut dreptate sau s-a înşelat. Până atunci, eu voi lua ceea ce a spus profetul şi nu mă ruşinez de aceasta.

Deşi pare copilăresc, noi trebuie să primim aceste lucruri ca un copil, pentru că altfel nu vom intra cu nici un chip în Împărăţia cerurilor. Noi nu trebuie să le privim ca un învăţat, ca un fariseu sau ca un cărturar, ci trebuie să devenim ca unul din aceşti micuţi pentru că altfel nu vom intra în Împărăţia cerurilor.

Poate cineva zice: „Cum poţi să nu-ţi foloseşti creierul, să nu gândeşti şi să urmezi pur şi simplu aceste lucruri?” Nu se pune problema că noi nu ne folosim creierul şi că nu gândim, dar Dumnezeu a legitimat pe deplin faptul că William Branham a fost un profet al Cuvântului, iar eu nu fac decât să accept ceea ce Dumnezeu a legitimat în mod clar în faţa lumii. Adevărul este că fratele Branham a fost mai legitimat de Dumnezeu decât apostolul Pavel. Astfel, singurul fel în care noi ne putem poticni în ceea ce a spus profetul şi să zicem: „Eu nu pot accepta aceasta pentru că Rema spune altceva”, este dacă nu credem pe deplin cine a fost el. Acesta este singurul motiv, pentru că dacă aţi crede pe deplin cine a fost el, aţi accepta tot ceea ce a spus, aşa cum aţi acceptat şi ceea ce a spus Pavel.

Chiar şi Petru a trebuit să recunoască faptul că Pavel vorbea Scripturile. Este adevărat? Amin. El a spus: „În epistolele lui sunt unele lucruri greu de înţeles, pe care cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor.” (2Petru 3.16).

Astfel, Petru a luat epistolele lui Pavel şi le-a pus la acelaşi nivel cu celelalte Scripturi. De ce? Pentru că a avut o descoperire şi astfel a ştiut că ceea ce spunea Pavel este adevărat. Mie îmi place să vestesc aceasta pentru că este ca şi cum am declara război mândriei umane şi creierului mic al omului. Deşi are un creier micuţ, omul crede că poate întrece gândirea lui Dumnezeu şi pe profetul Său.

Ştiţi cum primea fratele Branham ceea ce urma să predice? El spunea că citea, apoi se ruga, citea şi se ruga până când primea un gând, iar când primea acel gând, mergea şi-l verifica prin Scriptură ca să vadă dacă era adevărat. Aşadar, cum primea ceea ce urma să predice? Mai întâi venea Logosul, iar el Îl legitima cu Rema. El nu lua Rema ca să încerce să producă Logosul, ci venea Logosul, iar el Îl legitima cu Rema pentru că Rema este Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu, o însemnătate clară, dar noi trebuie să avem Logosul cu ideea, cu scopul şi gândul din spatele Lui pentru a tălmăci Rema.

Nu vă pierdeţi timpul cu şcolile biblice! De ce să irosiţi mii de dolari când aveţi o mie două sute de predici pe care puteţi să le ascultaţi şi să ajungeţi într-un timp scurt mult mai departe?

Gândiţi-vă la prima epocă a Bisericii şi la cei pe care i-a chemat Dumnezeu afară: pescari, vameşi şi cine ştie ce alte ocupaţii au avut înainte de a fi chemaţi. Acolo era un grup amestecat, format din oameni care au avut tot felul de vieţi înainte de a fi chemaţi de El şi umpluţi cu Duhul Sfânt, iar de îndată ce au ieşit din camera de sus vorbind în limbi, Petru a început să vorbească şi să citeze profeţii ale Vechiului Testament. De unde avea Petru această autoritate? La ce şcoală a vremii a mers el? Vedeţi? Petru avea autoritatea Logosului Însuşi care trăia în el. Dar Ştefan la ce şcoală a mers? El nici măcar nu a făcut parte din apostoli, ci a fost unul din primii diaconi ai bisericii. Şi atunci ce drept a avut să vorbească cu autoritate? El a fost dus în faţa Sinedriului, în faţa acelor mari învăţători şi le-a prezentat propria lor istorie, începând cu mult în urmă, i-a purtat prin toată Biblia, iar când a ajuns la sfârşit, le-a zis: „Voi, L-aţi omorât pe Domnul slavei cu mâini viclene.”

Nu-i de mirare că s-au năpustit asupra lui zicând: „Cum poate să spună aceste lucruri?”

Ei s-au minunat când Petru şi Ioan au făcut minunea aceea şi le-au dat un răspuns al Cuvântului; s-au minunat fiindcă ştiau că erau oameni necărturari şi neînvăţaţi şi şi-au dat seama că au fost cu Isus. Aceasta este categoria în care dorim să fim şi noi atunci când este vorba de descoperirea Logosului.

Timpul trece şi nici măcar nu am ajuns la textul meu. Oamenii sunt frământaţi de grija că profetul a spus ceva greşit şi de dorinţa de a se asigura că a înţeles lucrurile bine, aşa că vreau să verifice totul cu Biblia. Bineînţeles că trebuie să verificăm totul cu Biblia, iar fratele Branham chiar ne-a îndemnat să facem aceasta pentru că Biblia este Temelia sau Fundamentul. Noi verificăm totul cu Biblia, dar simplul fapt că nu putem înţelege anumite lucruri, nu dovedeşte nici pe departe că profetul a greşit. Faptul că nu ştim la ce se referă el, ce citează sau cum a ajuns la concluzia aceea, nu înseamnă nicidecum că noi avem dreptate şi că el a greşit.

Aşadar, trebuie să fim foarte atenţi cum tratăm profetul unui Cuvânt legitimat. Amin!

Mica a intrat într-o dezbatere referitoare la Cuvânt, cu patru sute de profeţi. Ei erau profeţii lui Ahab şi îi proroceau. Ştiţi, ei citau Cuvântul înaintea lui: „Du-te şi ia Ramotul din Galaad pentru că este pământul nostru. Du-te şi ia-l pentru că ne aparţine.” Din punct de vedere firesc, ei aveau dreptate pentru că aşa spunea Rema. Rema spunea că bucata de pământ pe care voiau să meargă s-o ia aparţinea Israelului, făcea parte din pământul despre care Moise spusese că este al lor. Deci, din punct de vedere firesc, ei aveau Rema corectă, dar nu aveau Logosul.

Acolo era un profet pe care Ahab îl ura şi pe care l-au chemat în scenă, iar profetul acela a ştiut cum să verifice exact ce parte din Rema era corectă şi adevărată pentru ziua lor. Când a sosit timpul, Mica a primit o vedenie, o inspiraţie, a avut o inspiraţie din partea Domnului, o vedenie, a văzut ceva, iar fratele Branham a spus că înainte să iasă afară şi s-o spună, Mica şi-a verificat vedenia cu Cuvântul pentru că înaintea lui fusese în scenă un alt profet, Ilie, iar Mica a trebuit să-şi verifice vedenia cu ceea ce spusese el. Dacă vedenia lui Mica ar fi fost diferită de ceea ce spusese Ilie, atunci ar fi trebuit să tacă şi să nu spună nimic.

Fiecare predicator trebuie să asculte aceasta!

Astfel, dacă primiţi o descoperire însoţită de fiori care merg în sus şi-n jos pe coloana voastră vertebrală, dar este diferită de ceea ce a spus Ilie, puneţi totul deoparte!

Prieteni, Dumnezeu ne-a dat astăzi un profet legitimat, aşa că noi putem verifica interpretarea corectă a acestui Cuvânt, cu ceea ce a adus profetul. De ce? Pentru că în Biblie nu s-a schimbat nimic. Acesta este tiparul, nu s-a schimbat şi nici nu se va schimba vreodată. Nu se va schimba niciodată pentru simplul fapt că vouă nu vă place felul în care a fost predicat, pentru că nu vă place felul în care a spus profetul lucrurile sau pentru că voi credeţi că este părerea lui şi nu realitatea. Tiparul a fost aşezat şi nu se va schimba niciodată.

Fratele Branham a spus: „Dumnezeu este obligat să-Şi aducă Cuvântul la împlinire, chiar şi ceea ce nu este scris în Cuvânt.” A spus el aceasta? Amin! Aleluia!

Uitaţi că trebuie să înţelegeţi lucrurile cu mintea voastră sau că trebuie să le puneţi cap la cap şi rugaţi-vă doar pentru descoperire. Intraţi în Duhul, iar apoi intraţi în Mesaj.

Prieteni, nu contează cât de corect este tradus Mesajul. Voi puteţi avea totul cuvânt cu cuvânt, exact aşa cum a spus profetul, dar dacă tot ce aveţi este doar Rema unui profet, nu aţi înţeles nimic. Noi avem nevoie de Logos, de Duh, pentru ca El să ne descopere ceea ce ne-a adus profetul. Dacă veţi rămâne numai la Rema, veţi spune: „Aici a spus într-un fel, iar aici a spus altceva”.

Ce dovedeşte aceasta? Că sunteţi prinşi în Rema. Dar voi aveţi nevoie de descoperirea divină a Cuvântului, pentru că Cuvântul şi profetul nu se contrazic; fratele Branham a ştiut ce spune, dar problema este că noi nu înţelegem ceea ce a spus el.

Aşadar, noi trebuie să ne rugăm şi să spunem: „Doamne, îngăduie-mi să văd ceea ce vedea profetul Tău. Deschide-mi inima ca să primesc ceea ce a primit el, pentru că atunci totul se va alinia perfect la locul lui.”

Să nu îndrăzniţi niciodată să respingeţi ceea ce a spus el, pentru simplul fapt că nu înţelegeţi. Fiţi atenţi, prieteni, pentru că este ca şi cum v-aţi juca cu focul! Este ca şi cum aţi ţine în mână o dinamită a cărei fitil se poate aprinde oricând şi vă va exploda în faţă, ruinându-vă viaţa pentru totdeauna. De ce? Pentru că aţi respins ceea ce a spus acest profet.

Să ne întoarcem la textul nostru din Evrei 12. Când citim aceste cuvinte, citim Rema, dar pentru a înţelege avem nevoie de Logos, pentru că ceea ce spune Pavel aici nu are sens pentru mintea noastră. El spune: „Voi nu aţi venit la Muntele Horeb, la un munte pe care puteţi pune mâna şi să-l atingeţi, ci aţi venit la un alt munte, la Muntele Sionului, la Cetatea lui Dumnezeu, la Ierusalimul cel nou.”

Cum am ajuns eu la Noul Ierusalim? Dacă citesc în capitolul 21 din Apocalipsa, văd că Noul Ierusalim coboară jos din cer, iar fratele Branham spune că se va ridica din pământ, după ce va fi un cer şi un pământ nou, după ce pământul va fi reînnoit prin foc. Atunci cum a putut să spună Pavel că noi am ajuns deja la Cetate, când Ea nu s-a ridicat încă?

Vedeţi, dacă privim doar la Rema, suntem zăpăciţi şi nu mai ştim unde ne aflăm, dar prin descoperire divină, noi ştim că am trecut deja de la moarte la Viaţă, că am fost înviaţi deja şi ridicaţi odată cu El în reînnoirea vieţii şi că stăm deja cu El în locurile cereşti, iar dacă stăm cu El în locurile cereşti, înseamnă că am ajuns la Cetatea lui Dumnezeu, la Noul Ierusalim. Aceasta spune Scriptura, dar noi nu o putem înţelege doar prin Rema, ci avem nevoie de Logos. Aleluia!

Să citim încă o dată versetul 29:

„Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri…”

Noi am văzut clar cum a vorbit Dumnezeu la Muntele Sinai: a tunat, a fost ceva îngrozitor, poporul s-a temut şi Moise s-a cutremurat, deci tuturor le-a fost frică, dar aici Pavel ne spune că El ne vorbeşte acum: „Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte!”

Pavel stătea acolo şi aducea Cuvântul atrăgând atenţia să nu Îl respingem pe Cel ce vorbeşte chiar acum. Dar acolo nu se simţea nici un cutremur, nu a fost nici un foc, nici un tunet, nu a existat un Moise care să se teamă şi să tremure. Ce era aceasta? Acelaşi Dumnezeu care a vorbit atunci. Acum nu exista nici o manifestare vizibilă, dar apostolul Pavel a spus: „Luaţi seama să nu-L respingeţi pe Cel ce vă vorbeşte chiar acum.” De ce? Pentru că dacă cei care L-au auzit vorbind atunci au fost osândiţi de Cuvântul vorbit şi voi veţi fi osândiţi de acelaşi Cuvânt vorbit. Poate veţi zice: „Cum pot să fiu sigur că este acelaşi lucru pentru că eu nu am văzut nici un fulger şi n-am auzit nici un tunet?” Pentru că aşa a spus Pavel.

„Dar eu vreau să ştiu şi să înţeleg totul; vreau să am totul pus cap la cap înainte de a-mi preda inima şi sufletul Lui.”

Prieteni, niciodată nu veţi reuşi aşa pentru că totul vine numai şi numai prin descoperire divină de la Tatăl.

„Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri,

al cărui glas a clătinat atunci pământul şi care acum a făcut făgăduinţa aceasta: „Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci şi cerul.

Cuvintele acestea, „încă o dată”, arată că schimbarea lucrurilor clătinate, adică a lucrurilor făcute, este făcută tocmai ca să rămână lucrurile care nu se clatină.” (v. 25-27).

Dacă nu înţelegem tiparul firesc şi pe cel duhovnicesc, nu vom înţelege niciodată aceasta; dacă nu avem Logosul, nu vom înţelege nimic. Pavel a spus că Glasul care vorbeşte acum clatină nu numai pământul, ci şi cerul, iar dacă noi comparăm în mintea noastră aceasta cu Muntele Horeb şi spunem: „Eu nu văd nici un cutremur, nu aud nici un tunet şi nu văd să se petreacă nimic”, dovedim că nu am înţeles nimic. Acesta este un Glas duhovnicesc care vorbeşte duhovniceşte şi avem un cutremur duhovnicesc care cutremură cerul şi pământul.

Prieteni, noi trebuie să primim Glasul, nu pentru că ne-am cutremurat, nici pentru că am auzit tunetul, ci pentru că aşa a spus Pavel.

„Fiindcă am primit dar o împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică,

fiindcă Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor”.

Aşadar, noi avem aici un Cuvânt care este vorbit din ceruri printr-un profet-mesager care era slujba Alfa pentru epocile bisericilor. Cuvântul care vorbea nu putea fi respins pentru că dacă cineva Îl respingea, avea să sufere ceea ce au suferit şi cei care L-au respins prima dată. Dar acolo nu aveam nici o manifestare fizică: nu se putea simţi nici un cutremur fizic, nu se auzeau tunete şi nu se vedeau fulgere. De ce? Pentru că era un cutremur duhovnicesc.

„Fiindcă am primit o împărăţie care nu se poate clătina.” Pavel a spus că ei au primit această Împărăţie chiar atunci, în zilele lui. Ei nu puteau vedea Împăratul, palatul, casele, etc. Dar unde erau toate acestea? Ceea ce au primit ei era o Împărăţie duhovnicească.

În predica „Lumea se destramă!, citim:

„Ţineţi minte! Cu fiecare generaţie care se află în cădere, există un singur lucru care poate uni lumea aceasta, iar acesta este Cuvântul lui Dumnezeu.”

Fratele Branham a spus că pământul se destramă atât din punct de vedere firesc, cât şi din punct de vedere duhovnicesc şi descrie multele feluri în care se destramă.

Referitor la destrămarea firească, el spune: „Noi am extras toate materialele din pământ, am exploatat cuprul, fierul, etc, am extras tot petrolul…” După care întreabă: „De ce?” Şi răspunde tot el: „Pentru maşinăria de război sau pentru alte lucruri de felul acesta. Noi am extras totul din pământ, iar prin aceasta am slăbit structura pământului. Omul este cel care distruge pământul din punct de vedere fizic.” Apoi spune:

„Este destrămarea sistemelor politice, a sistemelor religioase, totul se destramă.”

Dar ce poate repara toate aceste lucruri? Ce le poate pune la loc din nou? Cuvântul lui Dumnezeu.

Ascultaţi ce spune mai departe:

„Lumea aceasta a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu; este conturată prin Cuvântul lui Dumnezeu. Singurul lucru care o poate ţine laolaltă este Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că în Evrei scrie că „lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu.” Oamenii se îndoiesc de Cuvântul lui Dumnezeu, dar pământul pe care stăm noi este Cuvântul lui Dumnezeu făcut trup. Locurile pe care staţi sunt Cuvântul lui Dumnezeu făcut trup. Dumnezeu vorbeşte şi trebuie să se întâmple pentru că este Cuvântul Lui.

Singurul lucru care va ţine lumea în picioare este Cuvântul lui Dumnezeu; niciodată nu o va ţine laolaltă un sistem politic, ONU sau o altă organizaţie. Acesta este singurul lucru pe care vi-l pot recomanda astăzi; pentru ca lumea să nu se destrame chiar acum este nevoie să se întoarcă înapoi la Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta este întotdeauna Programul lui Dumnezeu.”

Când a fost făcută lumea, a fost creată prin Cuvântul lui Dumnezeu.

Aşadar, singurul lucru care poate s-o ţină ca să nu se destrame este Cuvântul lui Dumnezeu; singurul lucru care poate repara lumea este Cuvântul lui Dumnezeu.

Este foarte important să înţelegem că Dumnezeu ne preumbreşte pe noi prin pământ. Noi vom vedea aceasta în Mesajul „Căminul viitor”.

Fratele Branham spune că singurul fel în care putem salva lumea aceasta, este s-o ducem înapoi la Cuvântul original pentru că Cuvântul este Cel care a creat Pământul, apa, cerul, atmosfera, stelele, toate sunt Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu. El este singurul care poate împiedica lumea să se destrame deoarece ceea ce distruge pământul este pervertirea Cuvântului lui Dumnezeu. Acum, pământul este pervertit, de aceea elementele sale nu mai sunt lăsate în starea lor originală, produsele chimice au fost extrase, în aer au fost aruncate bombe, avem tot felul de pesticide şi de poluare chimică. Ce fac toate acestea? Distrug lumea, pentru că pervertirea Cuvântului distruge creaţia originală. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu va trebui să trimită jos un foc sfânt şi să ardă totul, ca să aducă totul înapoi la Cuvântul original. El nu are o altă opţiune decât să ardă totul şi astfel să aducă totul la starea originală a creaţiei. Exact acelaşi lucru îl face şi cu mine şi cu voi.

„Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El.

Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume.

Şi lumea şi pofta ei trec, dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.” (1Ioan 2.15-17).

În „Căminul viitor”, fratele Branham vorbeşte foarte detaliat despre această lume care trece. El nu a spus niciodată că Pământul se dezintegrează şi nu mai există ca planetă, ci spune că ceea ce va trece este lumea care a fost construită deasupra creaţiei originale, adică pervertirea, poluarea, păcatul, toate acestea vor arde şi vor trece. Dumnezeu a spus să fie Pământul; El a vrut să fie un pământ, aşa că nu-l va nimici, ci îl va înnoi.

„Şi lumea şi pofta ei trec, dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.”

Isus a spus: „Cerul şi pământul vor trece, dar Cuvintele Mele nu vor trece.” (Matei 24.35).

De ce? Pentru că şi cerul şi pământul au fost create.

În 2Petru 3.9-14 citim:

„Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.

Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde.

Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă,

aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului?

Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea.

De aceea, preaiubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină şi în pace.”

Există o singură cale prin care putem fi fără prihană: să fim spălaţi de Apa Cuvântului, să ne întoarcem înapoi la Cuvântul original, pentru că aceasta ne va pune înapoi în starea originală. Noi nu mai putem fi pervertiţi pentru că lumea va fi arsă.

În textul acesta, Petru vorbeşte despre o reînnoire viitoare a Pământului, iar fratele Branham a vorbit despre aceasta în „Căminul viitor”. El va arde pământul în mod fizic, îl va topi prin căldură. Fratele Branham ne-a spus că pământul va exploda şi că totul va arde, inclusiv atmosfera fiind curăţată. Dar în „Căminul viitor”, el face o paralelă între arderea aceasta şi naşterea noastră din nou. Ia aceleaşi texte, aceleaşi referinţe şi le duce la naşterea noastră din nou:

„Domnul ne-a condus la Sine Însuşi, la un cort înnoit, prin trei stadii ale harului, aşa cum a condus şi lumea prin trei stadii, pentru a veni în lume. Aşa cum Dumnezeu va veni la lume după ce aceasta va trece prin trei stadii de curăţire, exact la fel vine şi la noi prin trei stadii ale harului. Eu am spus aceasta la început şi nu se schimbă pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu.

…Vedeţi ce s-a întâmplat? Hristos a venit şi a chemat Biserica la pocăinţă, la botezul în Numele lui Isus Hristos, pentru iertare; a urmat sfinţirea bisericii, iar apoi a venit jos, a ars toată murdăria cu Focul lui Dumnezeu şi acum locuieşte în inima omului.”

Acesta este tiparul harului lui Dumnezeu.

Mai întâi, El a spălat lumea cu apă, în zilele lui Noe, apoi a vărsat sângele sfinţirii în ziua lui Isus, apoi a ars-o prin focul Duhului Sfânt. Cu ce scop? Ca să-i reînnoiască pe credincioşi şi să-i aducă înapoi la Cuvântul original. Ce face El cu noi? Ne trece prin acelaşi proces pentru a ne readuce la Cuvântul original, fiindcă lumea a fost făcută prin Cuvânt, iar noi trebuie să ne întoarcem înapoi la original. Astfel, Duhul Sfânt trebuie să aducă focul ca să ardă totul înapoi la original. De aceea a trebuit să existe o restituire, o întoarcere înapoi la credinţa apostolilor, un Cuvânt care să ne readucă înapoi, pentru că trebuie să ne întoarcem la original.

Ceea ce îmi place la tiparele lui Dumnezeu este că ele lucrează şi la nivel înalt şi la nivel mai mic. Astfel, de îndată ce găsim tiparul lui Dumnezeu, putem vedea că El lucrează atât la nivelul întregii lumi, cât şi la nivelul vieţii noastre; va lucra în biserică, dar şi în casele noastre. Este acelaşi tipar al lui Dumnezeu şi el nu va eşua niciodată.

Tiparul lui Dumnezeu pe care l-am văzut ieşind din Epoca Întunecoasă este neprihănirea prin Luther, sfinţirea prin Wesley şi botezul Duhului Sfânt sub Rusalii, ca să poată intra în Biserică, Duhul Sfânt Însuşi. Acesta este tiparul.

Tot aşa, înainte ca să poată veni să locuiască în măsură deplină în toate atributele Sale pe acest pământ, Dumnezeu a trebuit să treacă pământul prin apa botezului în zilele lui Noe, prin sfinţire şi va trebui să-l ardă cu focul sfânt. Este acelaşi tipar, iar dacă funcţionează pentru lume, funcţionează şi pentru noi.

În predica „Lumea se destramă”, fratele Branham a luat textul din Evrei 12.27: „Cuvintele acestea, „încă o dată”, arată că schimbarea lucrurilor clătinate, adică a lucrurilor făcute, este făcută tocmai ca să rămână lucrurile care nu se clatină.”, şi îl leagă de Pecetea a şasea. Ce este Pecetea a şasea? Reînnoirea pentru Mileniu, este curăţirea şi nimicirea răului de pe Pământ, sânge şi fum, cutremure şi alte lucruri care vor avea loc, până acolo încât oamenii se vor ascunde de mânia Mielului prin peşteri şi grote.

Aşadar, fratele Branham ia textul din Evrei 12, acest cutremur, această scuturătură care este un cutremur duhovnicesc şi îl leagă de Pecetea a şasea, arătând că există atât o parte duhovnicească, spirituală, cât şi una firească a acestei Peceţi.

Prieteni, nu este nici o îndoială că există o parte duhovnicească şi o parte firească a Peceţii a şasea, pentru că Dumnezeu nu vine niciodată să locuiască în noi dacă nu suntem curăţaţi prin Focul Său sfânt. Dacă nu suntem arşi până la pământ de Cuvântul lui Dumnezeu, El nu va locui niciodată în noi, iar Duhul şi Cuvântul sunt una, sunt acelaşi lucru, ceea ce înseamnă că a respinge Cuvântul înseamnă a respinge Duhul. Duhul este Cel care ne arde pentru a ne aduce înapoi la starea noastră originală, care arde toată murdăria şi gunoiul. Ce încearcă să facă prin aceasta? Cutremurul scutură de pe pământul nostru tot ceea ce este făcut, ca să rămână numai lucrurile care nu se pot clătina. Dar există un singur lucru care nu poate fi scuturat, iar Acela este Cuvântul lui Dumnezeu. Amin! Acesta este Logosul.

Aşadar, când Dumnezeu a vrut să scuture totul, să reînnoiască pământul, când a dorit să aibă o Mireasă în care să poată locui pe acest pământ, el a scos-o prin reformă, a adus-o prin apa botezului, a adus-o prin neprihănire în zilele lui Luther, apoi a urmat sfinţirea. Ce făcea El? Construia înapoi partea a doua a Capodoperei Sale. Adică ce făcea? Îşi reînnoia pământul, adică pe mine şi pe voi, o Mireasă în care să poată veni să locuiască. El a zidit înapoi Mireasa Sa, prin neprihănire, sfinţire şi botezul Duhului Sfânt, ca să poată veni înapoi în Ea.

Prieteni, noi trecem prin acelaşi tipar al reînnoirii prin care trece şi pământul. Aşadar, de ce a venit cutremurul? Este un cutremur care vorbeşte din ceruri, un Cuvânt venit din ceruri, vorbit printr-un profet Alfa care s-a numit Pavel, şi vorbit din nou acum prin profetul Omega, care s-a numit William Branham, care scutură totul până când nu mai rămâne nimic. Cu ce scop? Ca să reînnoiască pământul nostru, ca să-l ardă cu foc şi să scuture tot ceea ce a fost ridicat pe el. De ce, de multe ori când predica fratele Branham scutura totul din noi? Ce făcea el? Reînnoia pământul nostru pentru ca Focul sfânt al lui Dumnezeu să ne ardă astfel încât să poată locui în noi Dumnezeu Însuşi.

Dar ce se va întâmpla dacă noi Îl respingem pe Cel care ne vorbeşte acum din cer? Acelaşi lucru care s-a întâmplat atunci când ei L-au respins pe Cel care le-a vorbit de pe pământ, la Horeb. El ne-a vorbit prin profet, dar acum vorbeşte prin Mireasa Sa, pentru că atunci când Samson a spus: „Încă o dată!”, fratele Branham a luat acele cuvinte şi a spus: „Este posibil ca acest „Încă o dată!”, să vină încă o dată la biserică? Numai încă o dată, Doamne!”

Este posibil ca potenţialul să se întoarcă înapoi? Absolut! Acum există un cutremur pentru că Mireasa „tună” Cuvântul lui Dumnezeu. Cu ce scop? Ca să scuture tot ceea ce este făcut şi astfel să rămână numai ceea ce nu poate fi scuturat. Ce face El? Scutură totul. De ce se destramă lumea? Pentru că în scenă este o Mireasă, iar ea are Cuvântul curat al lui Dumnezeu, Logosul lui Dumnezeu, nu numai Rema, ci Logosul cu Rema. Ce face El? Cutremură. Şi totul se va înrăutăţi. El scutură totul până la pământ, aducând totul înapoi la original. De aceea, atunci când un predicator vă atrage atenţia cu privire la televizor, la modă, la îmbrăcăminte, iar voi spuneţi: „Aceasta nu este pentru mine! Este doar părerea lui”, eu aş fi foarte atent pentru că dacă îl citează pe profet, aceea nu este părerea lui. Dacă citează un profet şi vă arată principii din Scriptură, aceea nu este părerea lui. Dar ce este? Un Glas care vă porunceşte din ceruri. Care este metoda aleasă de Dumnezeu? Predicarea. Cum a făcut-o El posibilă? Prin cinci slujbe. Apoi, începem să ne îndoim de calea lui Dumnezeu şi ne punem înafara căii Lui spunând că este părerea unui om, dar acel om îl citează pe profet? Este un principiu bazat pe Scriptură? Dacă este, să nu-L respingeţi pe Cel care vă vorbeşte din ceruri, ci lăsaţi-L să scuture jos tot ceea ce a fost făcut, lăsaţi-L să vă ardă viaţa ca să rămână numai ceea ce nu poate fi cutremurat. Staţi sub predicarea fierbinte a Evangheliei până când este scuturat din viaţa voastră tot ceea ce poate fi scuturat.

Sub aceeaşi predică, unii oameni sunt scuturaţi, dar alţii ies afară pe uşă refuzându-L pe Cel ce le vorbeşte din ceruri. Sub aceeaşi predică, cineva vine la Viaţă, iar altcineva Îl respinge pe Dumnezeu.

Să nu respingeţi Glasul care vă vorbeşte din ceruri!

Eu am înţeles ceva cu privire la Căminul viitor şi nădăjduiesc că nu veţi crede că sunt nebun. Eu credeam că fratele Branham a predicat despre un Cămin în care vom merge, un loc în care vom locui, care va fi Casa noastră viitoare, şi el a vorbit despre aceasta, dar în prima parte a predicii, ne-a vorbit despre faptul că Dumnezeu ne reînnoieşte viaţa ca să poată locui în noi. În cea mai mare parte a predicii, el ne vorbeşte despre Dumnezeu care reînnoieşte pământul nostru. „Oh, Căminul viitor!”

Da, există un Cămin viitor şi el ne vorbeşte despre acest Cămin. Absolut! Există un Cămin fizic, dar în marea majoritate a predicii, ne vorbeşte despre căminul duhovnicesc. Chiar şi atunci când a început să spună dimensiunile Cetăţii, şi cred din toată inima că este vorba de dimensiuni fireşti, naturale, fizice, fratele Branham spune: „Noi avem dimensiunile chiar aici, în timp ce stăm astăzi în biserică, din Main până în Georgia, de la Coasta de Est până aici. Este ceea ce avem aici în această dimineaţă.”

Ce ne arată aici? Căminul viitor, stând în adunare, pe scaune, cu vieţile scuturate de către Cel ce vorbea din ceruri, reînnoite de Focul sfânt, locuind cu Dumnezeu care a venit jos ca să locuiască chiar acum cu Mireasa Sa. În cea mai mare parte a predicii, el a vorbit despre aceasta. Ce făcea? Predica Pecetea a şasea, predica reînnoirea pământului. Făcea referire la texte biblice care se referă la Pecetea a şasea, la textul din 2Petru 3, dar preumbrea viaţa noastră, arderea lucrurilor din viaţa noastră, întoarcerea noastră la Cuvânt, preumbrea faptul că noi curăţim tot ceea ce a fost răsucit în Cuvânt.

Noi dorim să vorbim despre Căminul viitor, dar dacă nu facem din trupul acesta un cămin pentru El, dacă El nu este în noi, nu vom ajunge niciodată în Căminul viitor. De ce? La ce ne foloseşte să vorbim despre un Cămin viitor, despre o înviere viitoare şi despre o răpire viitoare, dacă nu le vedem pe cele care au loc azi? Este uşor să vorbim despre ceea ce va fi sau despre ceea ce a fost, dar ce se întâmplă astăzi? Ce face El astăzi? Există un Glas care vorbeşte din ceruri şi scutură. Tot ceea ce a fost făcut este scuturat, iar Duhul Sfânt arde totul prin puterea Cuvântului; El arde toată murdăria, gunoiul, tot ceea ce a pervertit Cuvântul. De ce? Pentru ca Mirele să poată locui în Mireasă. Dar dacă nu putem vedea aceasta, nu vom vedea nici Căminul viitor.

Vedeţi, niciodată nu este ceea ce am crezut noi că este, ci întotdeauna este mai mult decât ne-am gândit. Sunt plin de bucurie pentru că fratele Branham a spus că noi vom şti tot mai multe despre El de-a lungul veacurilor pentru că nu există limită sau sfârşit în ceea ce priveşte descoperirea lui Dumnezeu. Îi suntem atât de mulţumitori pentru aceasta!

Să nu credeţi că dacă spuneţi: „Căminul viitor va fi o piramidă de o mie cinci sute de mile”, aţi înţeles aceasta. Nu aţi înţeles! Dacă nu puteţi să vă vedeţi pe voi înşivă ca şi Cămin viitor, dacă nu sunteţi reînnoiţi chiar acum de Cuvânt, prin Duhul Sfânt care a fost restituit după ce au fost rupte lanţurile denominaţionale, pentru că acum Duhul Sfânt este înapoi în biserică pentru o ardere totală, pentru o curăţire totală şi pentru o Viaţă deplină a lui Isus Hristos în ea, deci dacă nu puteţi vedea aceasta, atunci nu ştiţi nimic despre Căminul viitor.

Doamne, deschide-ne ochii şi lasă-ne să vedem pentru că sunt o mulţime de lucruri pe care nu le-am văzut. Ajută-mă să văd, pentru că vreau să văd toate lucrurile pentru că aceasta este ceea ce ne va scutura, astfel ca El să trăiască în noi şi să ne ia Acasă, prin aceste lucruri pe care ni le-a dat.

În „Căminul viitor” citim:

„Dar acum va trebui să treacă printr-un botez cu Foc, cu Foc sfânt de la Dumnezeu, care va curăţa pământul şi cerurile din jurul lui. Atunci, este cumpărat pentru ca cei răscumpăraţi să poată trăi pe el în pace. Observaţi! Botezul focului este ca să-l cureţe de păcat, de boală, de germenii de boală, de păcătoşi, de diavol şi de tot grupul lui. El va fi aruncat afară, în iazul de foc. Focul sfânt vine jos de la Dumnezeu, din ceruri, şi-l arde ca să-l pregătească pentru ca Dumnezeu să locuiască înăuntru, pentru că în Lumea nouă care va veni, Dumnezeu va locui pe pământ.

Voi spuneţi: „Dumnezeu locuieşte în inima omului.”, dar El şi Mireasa devin una şi vor merge la Căminul lor din Lumea nouă. El a folosit acelaşi Plan al răscumpărării, atât pentru lume cât şi pentru cei care locuiesc în ea.”

Dumnezeu are pentru Căminul viitor acelaşi Plan pe care-L are şi pentru Căminul prezent. Care este Căminul Său prezent? Un Trup alcătuit din mai multe mădulare.

„Aşa cum ne-a făcut pe noi, creaţia Sa în care să locuiască. Dar înainte ca El să poată locui în ea, a trebuit să ne dea botezul Focului, iar atunci, Duhul Sfânt vine înăuntru şi trăieşte. Duhul Sfânt poate veni înăuntru numai când aveţi botezul cu Foc. Cum? Pe măsură ce face aceasta, El arde din voi tot ceea ce este contrar Cuvântului. Înţelegeţi? El nu va crede nimic altceva decât Cuvântul, pentru că este Cuvântul. Înţelegeţi?

…Observaţi cum merge totul? După botezul cu foc al lumii, sunt arşi toţi germenii, iar Pământul devine un loc potrivit pentru ca El să locuiască pe el.

Acest lucru este preumbrit prin faptul că stăm în locurile cereşti în Hristos Isus; noi am trecut de la această murdărie, ca femeia aceea micuţă (samariteanca), la atributele exprimate ale lui Dumnezeu. „Acum suntem fiii lui Dumnezeu.”, nu vom fi. Noi suntem atributele gândului lui Dumnezeu. Înţelegeţi?”

Vedeţi, el preumbreşte Căminul viitor cu faptul că noi stăm acum în locurile cereşti în Hristos Isus.

În 2Corinteni 5.16-17 scrie:

„Aşa că, de acum încolo, nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii, şi chiar dacă am cunoscut pe Hristos în felul lumii, totuşi acum nu-L mai cunoaştem în felul acesta.”

Aici, Pavel spune că deşi L-am cunoscut pe Hristos în felul lumii, acum nu-L mai cunoaştem aşa. Aşadar, va fi ceva duhovnicesc, nu fizic.

„Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi.”

Acesta este Căminul prezent.

Să mergem în Luca 17.20-21:

„Fariseii au întrebat pe Isus când va veni Împărăţia lui Dumnezeu. Drept răspuns, El le-a zis: „Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel ca să izbească privirile.

Nu se va zice: „Uite-o aici” sau „Uite-o acolo!” Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.”

Împărăţia, Noul Ierusalim, Împăratul a venit jos. Ce a fost Norul care S-a arătat în anul 1963 deasupra Muntelui Sunset? Divinitatea supremă.

Fratele Branham a spus: „Acolo sus era Domnul nostru, Îngerul Atotputernic.” Ce a fost aceasta? Împăratul care a venit să-Şi caute Mireasa, Împăratul care a venit la Împărăţie.

Fariseii cunoşteau profeţiile şi ştiau că va veni o Împărăţie. Ei L-au întrebat pe Domnul Isus: „Când va veni Împărăţia aceea?”, iar El a spus: „Împărăţia lui Dumnezeu nu vine încât să izbească ochiul, nu o puteţi vedea.”

Dacă primiţi botezul Duhului Sfânt, Viaţa lui Isus Hristos Însuşi, nimeni nu poate vedea aceasta, dar Împărăţia este chiar în voi. Aceasta este Împărăţia lui Dumnezeu.

Vedeţi, ei L-au acuzat pe Isus că scoate dracii cu domnul dracilor, dar El le-a zis: „Dacă eu scot afară dracii cu Beelzebul, voi cum îi scoateţi afară?”

În Matei 12, El a spus: „Dar dacă Eu scot afară dracii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăţia lui Dumnezeu a venit peste voi.”

Împărăţia lui Dumnezeu este manifestarea Duhului Sfânt în trup de carne.

„Potenţial, Dumnezeu Şi-a luat deja locuinţa Sa sus. Împărăţia lui Dumnezeu este pe pământ acum, în inimile sfinţilor Săi. Sunt atributele Sale pe care El le-a avut la început. Acum, atributele Sale sunt răscumpărate. Ce aşteaptă El? Să răscumpere pământul, să-şi stabilească atributele pe el, să-Şi exprime în totalitate Planul rânduit de El mai dinainte. Înţelegeţi?”

Suntem noi atributele Sale? Noi nu am avut începutul când ne-am născut pe acest pământ, ci la început.

În Pecetea întâi citim:

„El a părăsit tronul Tatălui Său ca să-Şi ocupe propriul tron… Acum, El a venit de la lucrarea Sa de mijlocire, ca să-Şi pretindă propriul tron, pe cei pe care i-a răscumpărat.”

Despre ce era Norul acela? „El a părăsit tronul Tatălui Său ca să-Şi ocupe propriul tron.”

În predica „Lumea se destramă”, citim:

„Noi suntem morţi, vieţile noastre sunt ascunse cu Hristos în Dumnezeu.” Şi nu doar atât, ci „Noi am înviat cu El!” Suntem înviaţi într-un sistem, denominaţiune sau organizaţie? Noi suntem înviaţi în Împărăţia lui Dumnezeu! „Împărăţia lui Dumnezeu este în voi!” De ce? Toate aceste sisteme făcute de om vor cădea. „Nu numai că voi scutura încă o dată pământul, ci şi cerul. Lucrurile care nu pot fi scuturate, vor rămâne, iar noi primim o Împărăţie care nu poate fi scuturată sau mişcată.” Aceasta este Împărăţia lui Dumnezeu! Nu un sistem, nu un program politic, nu o denominaţiune, ci o Împărăţie! Amin! Toţi cetăţenii ei sunt morţi faţă de sistemele acestei lumi, faţă de aceste organizaţii. Sunt morţi faţă de aceste sisteme politice şi sunt vii, înviaţi prin puterea Împăratului.”

Împărăţia este aici! Încă mai avem un Glas care vorbeşte şi scutură totul, care scutură sistemele ecleziastice. El a spus că va scutura cerurile şi pământul. Nu este interesant? Noi credem că cerurile sunt curate, dar uităm că sunt duhuri demonice care lucrează şi în ceruri, că Lucifer este pârâşul fraţilor în ceruri. Să nu uităm aceasta.

Când Iosafat s-a unit cu Ahab şi au venit în faţa celor patru sute de proroci, Mica a văzut că înaintea Domnului s-a înfăţişat un duh de minciună. Aşadar, de data aceasta Dumnezeu nu va scutura numai pământul, ci El va curăţa atât cerul, cât şi pământul. El va scăpa de duhurile demonice, de Lucifer şi totul va fi curăţat.

Există şi acum un cutremur, ceva care scutură şi scutură puterile demonice. Cine le scutură? Voi! Glasul, Viaţa manifestată a lui Isus Hristos, arătată în Mireasă, scutură puterile demonice. De aceea se va uni Conciliul, de aceea vrăjmaşii voştri vor fi cei din casa voastră, de aceea veţi fi urâţi de cei care vă contestă. De ce? Pentru că viaţa voastră scutură cerurile şi pământul. De ce? Pentru că viaţa voastră creşte şi se aseamănă din ce în ce mai mult cu Viaţa lui Isus Hristos. Când celelalte sisteme se aseamănă din ce în ce mai puţin cu Isus Hristos, există un popor care urcă până în vârf şi va ajunge sus de tot, la Viaţa manifestată a lui Isus Hristos. Ce face aceasta? Condamnă fiecare sistem de afară. Ce face? Scutură! Viaţa voastră scutură cerurile şi pământul. Amin.