ARCA LUI NOE

Bună dimineaţa prieteni. Am promis că voi veni aici ca să ne rugăm pentru bolnavi şi că acest lucru va fi anunţat în emisiunea pe care fratele Neville o ţine la radio. Dar nu ştim ce s-a întâmplat, probabil că secretarii au uitat să-i dea anunţul aşa că nu a fost anunţat nimic. Unii oameni m-au sunat şi mi-au spus că vor să se facă rugăciune pentru ei în dimineaţa aceasta.

Eu sunt puţin emoţionat pentru naşterea unui nou fiu în familia mea şi Îi sunt foarte recunoscător lui Dumnezeu pentru el. Când sora l-a adus jos din cameră, eu am spus: „ Joseph, te aştept de patru ani! Desigur, mă bucur nespus pentru că ai venit…”

Voi ştiţi ce s-a întâmplat cu patru ani în urmă, chiar înainte de naşterea fetiţei. Într-o zi, după ce am citit viaţa lui Iosif, m-am rugat gândindu-mă: „ Ce om desăvârşit!”

          – Avraam a fost alegerea – neprihănirea

          – Isaac a fost sfinţirea;

          – Iacov a fost harul;

– dar Iosif a fost desăvârşirea.

El a fost ultimul, nu s-a mai spus nimic după aceea. Eu m-am gândit cum Iosif a fost născut şi iubit de tatăl lui.

          Şi tot gândindu-mă la el, m-am dus în spate, într-o cămăruţă, şi am început să mă rog. „ Dumnezeule…”. Am început să plâng şi m-am gândit ce persoană minunată a fost Iosif.

 Mi-am amintit apoi cum a fost vândut pentru douăzeci de arginţi, ca Domnul Isus care a fost vândut şi El pentru treizeci de arginţi. Iuda este acela care L-a vândut pe Isus. Dar apoi, el a fost luat din mormânt( din închisoare) şi a stat la dreapta lui Faraon, aşa încât nimeni nu putea să-l vadă pe domnitor decât prin Iosif. Când trâmbiţa suna, fiecare genunchi trebuia să se plece pentru că „trecea Iosif”.

          Acelaşi lucru se va întâmpla şi cu Isus, căci „în Numele lui Isus se va pleca orice genunchi şi orice limbă va mărturisi…” (Filipeni 2.10-11).

          Oamenii trăiesc în trei dimensiuni: prima este dimensiunea omenească ; a doua este descoperirea divină; iar a treia este viziunea.

          – Dimensiunea omenească este, de exemplu, când tu te rogi pentru cineva şi îi spui: „Păi, cred că te vei face bine. Vezi, eu cred. Eu cred împreună cu tine acest lucru, încercând să mă folosesc de toată credinţa pe care o pot avea.” Acesta este omul.

– al doilea domeniu este descoperirea divină; aceasta se întâmplă când primiţi o descoperire. Voi ştiţi în inima voastră că se va întâmpla ceva dar nu aveţi nici o dovadă pentru aceasta, ci doar descoperirea.

          – al treilea domeniu este viziunea. Desigur, ea este „Aşa vorbeşte Domnul!” Ea arată realitatea.

        Eu am intrat în acest domeniu şi o Voce mi-a spus: „Vei avea un băiat căruia îi vei pune numele Iosif.”

        Cu toate acestea, eu am avut o fetiţă. Când s-a născut mi-am zis: „Bine…” şi L-am lăudat pe Domnul pentru ea. Ce se întâmplase? Cam la o lună după ce am primit făgăduinţa că voi avea un fiu, am aflat că voi avea un copil. Atunci m-am gândit că desigur, se va naşte Iosif al meu. Dar când s-a născut copilul, era fetiţă, nu băiat. Foarte mulţi au afirmat atunci că eu aş fi spus că acest copil va fi Iosif (băiat). Eu le-am răspuns însă: „Nu, eu nu am spus că acest copil va fi Iosif.”

        Unii mi-au spus însă: „Păi nu ai spus tu că ai avut o viziune referitor la această problemă?”

        Voi ştiţi cum amestecă oamenii lucrurile.

        Eu am spus mai departe: „Am  benzile cu ceea ce am spus. Veniţi şi ascultaţi-le ca să vedeţi că nu am spus niciodată că copilul acesta este Iosif. Tot ce am afirmat eu, este că Domnul mi-a spus că voi avea un băiat cu numele Iosif. Eu nu pot să spun când, unde şi cum îl voi avea, dar el va veni. Poate că voi avea şase fete înainte ca să se nască el, dar ştiu că Iosif va veni.”

        Această încredinţare nu mi-a părăsit niciodată inima. Eu am crezut şi am mers înainte.

        Şi iată că zilele trecute, el a sosit. Da, el este deja printre noi, lucru pentru care sunt plin de recunoştinţă Domnului. Eu ştiam că atunci când Domnul făgăduieşte ceva, are grijă să şi împlinească ceea ce a spus. Vedeţi? El trebuie să împlinească ceea ce a spus, ca să fie Dumnezeu. El trebuie să-Şi ţină Cuvântul!

        Uneori, eu nu sunt în stare să mă ţin de cuvânt; la fel şi voi, deoarece noi facem promisiuni cu intenţii bune, dar de cele mai multe ori nu suntem în stare să le ducem la capăt. Împrejurările, necazurile sau problemele ne fac uneori să nu mai putem realiza ceea ce dorim.

         Dar Dumnezeu este în stare să-Şi ţină Cuvântul dat şi o face! Este imposibil ca El să nu facă ceea ce a spus! Acesta este motivul pentru care noi Îl iubim atât de mult în dimineaţa aceasta. Noi ne odihnim pe siguranţa că Dumnezeu este în stare să se îngrijească de îngrijorările noastre, oricât de imposibil ar părea acel lucru.

          Astăzi, afară este vreme rea, iar în Tabernacol este destul de răcoare pentru că nu suntem prea mulţi. Cu toate acestea, cred că este un timp foarte bun ca să începem învăţătura din Cuvânt.

          Eu încerc întotdeauna să fac tot ce este bine, îl pun pe Billy să adune numerele pentru rugăciune etc, dar cu toate acestea eu nu pot conduce lucrurile pentru că El este acela care mă conduce pe mine. Totul depinde de El, nu de mine.

          Fratele Neville a anunţat trezirea pe care vrem s-o ţinem. Apoi vreau să vă spun că fratele Crak (eu nu-l cunosc) a venit aici şi ne-a invitat pentru săptămâna viitoare în adunarea lui. Cred că el este penticostal, la fel ca fratele Matheny din New Albany. Ei sunt oameni drăguţi, dar deocamdată nu pot să le dau nici un răspuns. Fratele Cobbles a fost acolo şi a vrut să mergem şi noi pentru zilele de vineri, sâmbătă şi duminică.

          Fratele Hall, trebuie să fie într-o zi din săptămâna aceasta la Milltown. Săptămâna viitoare, dorim să începem campaniile de vară şi pentru început vom merge prin împrejurimi. Eu nu ştiu unde vom merge şi nici care va fi ordinea adunărilor.

          Ceea ce vreau eu să vă mai spun, este că soţia mea se simte bine după naştere. Eu apreciez nespus de mult rugăciunile pe care le-aţi făcut pentru ea. Pentru că avem o adunare amestecată, nu pot să vă spun tot ce s-a întâmplat dar voi ştiţi că naşterea are un timp anume. Ea a trecut peste acel timp normal cu mai multe ore, şi a avut probleme. Voi ştiţi că dacă inima cedează, femeile pot să moară la naştere. Prin harul lui Dumnezeu însă, soţia mea se simte mai bine decât după oricare altă naştere. Ştiu că rugăciunile voastre au ajutat-o. Eu apreciez din inimă dragostea voastră.

           Prin venirea acestui băieţaş în viaţa mea s-a realizat un punct de întoarcere. Cu câteva zile în urmă se părea că toate lucrurile stăteau împotriva noastră, în opoziţie cu ceea ce s-a spus. Voi ştiţi că înainte de ivirea zorilor, este cel mai mare întuneric posibil- aşa sunt şi orânduirile şi judecăţile omeneşti.

          Văzând situaţia nefavorabilă, m-am dus la Green’s Mill, în rezervaţia cercetaşilor, unde obişnuiam să merg şi mai demult. Eu nu mai puteam suporta situaţia în care mă aflam, aşa că m-am retras singur cu Domnul Isus Hristos, iar El m-a asigurat că totul va fi în ordine.

          Eu I-am spus Domnului: „Doamne, eu am avut atâtea probleme şi necazuri, dar Îţi promit că de acum încolo…”

          Probabil că printre noi se află în dimineaţa aceasta şi câţiva străini. Eu nu-i cunosc. Am aici două bileţele în care suntem rugaţi să ne rugăm pentru două suflete. Cred însă că în mare majoritate, în locul acesta se află doar Tabernacolul.

          Eu trec prin probleme despre care lumea nu ştie nimic, nici străinii, dar care vouă vă sunt cunoscute şi care sunt foarte grele. Voi ştiţi că vrăjmaşul încearcă să lucreze în liniile interioare. Pe cele dinafară voi nici nu le observaţi. El vine să taie liniile interioare şi eu îl întâlnesc adesea pe câmpul de luptă, dar Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru arma pe care o am împotriva lui, şi anume: Cuvântul Dumnezeului celui viu. El va dăinui întotdeauna.

          Nădejdea mea este că Dumnezeu mă va ajuta să aranjez în aşa fel adunările încât să stau mai mult în acelaşi loc. Rugaţi-vă pentru mine.

          Printre noi se află fratele şi sora Schoeman. El este preşedintele predicatorilor din Africa de Sud. Printre noi este şi fratele Thomas, tot din Africa de Sud,  El face o lucrare mare printre băştinaşi. Mie îmi place programul lui şi al fratelui Tommy Osborn şi cred că merită să fie sprijinit. Ei pregătesc misionari băştinaşi şi-i trimit în lucrare. Eu cred că este bine aşa, deoarece băştinaşii se cunosc mai bine între ei.

          Dacă de exemplu, ar veni printre noi un frate din Australia, ne-am bucura de vizita lui, l-am iubi şi l-am accepta printre noi, dar el nu cunoaşte obiceiurile americanilor, nici căile noastre. Pentru ca lucrarea să meargă bine, cel mai potrivit ar fi un american.

          Cum ar fi dacă ar veni printre noi un misionar din China? El va fi un misionar, dar probabil că va vorbi destul de puţin engleza. El ar stâlci-o foarte mult şi aceasta ar face să nu fie ascultat cu acelaşi interes cu care ar fi ascultat un american care ar cunoaşte nu numai limba, ci şi obiceiurile şi gusturile oamenilor. Acesta este procedeul cel mai corect. Chiar şi noi americanii ne deosebim unii de alţii, în funcţie de locul de baştină.

          Nu demult am fost în Florida, la o campanie organizată de fraţii Jackson şi Gail Jackson, care fuseseră convertiţi de curând datorită vindecării divine. Eu stăteam în spate şi aşteptam. Voi ştiţi că în toate campaniile mele eu aştept ca Domnul să rânduiască lucrurile. Dacă El o face este bine, iar dacă nu, este tot bine.

          Şi fratele Gail a venit la manager şi i-a spus: „Cum stai cu finanţele?”

        „Oh, avem în jur de o mie sau o mie cinci sute de dolari.”

        „Necazul este că voi nu ştiţi cum să procedaţi cu sudiştii, a continuat Gail. Aş putea să fac o colectă în seara aceasta?”

        „Da,” a răspuns managerul, „dar fără să cerşiţi, deoarece dacă află fratele Branham ne va lua la rost pentru aceasta.”

        „Noi nu cerşim niciodată,” a răspuns Gail.

După aceste cuvinte, a urcat pe platformă şi după ce a spus câteva cuvinte, s-au şi adunat două mii de dolari. Când a revenit la fratele Baxter, Gail a spus:

        „Vezi, frate Baxter, tot necazul este că tu nu ştii cum să lucrezi cu sudiştii.”

        Acesta este adevărul. Voi trebuie să fiţi obişnuiţi cu sudiştii, cu nordiştii, mai bine zis cu băştinaşii din regiunea în care mergeţi.

           Eu cred că un băştinaş realizează mult mai mult printre băştinaşi decât toţi aceşti misionari făcuţi de croitor.

           În dimineaţa aceasta, aş vrea să ţin o predică scurtă. Poate că aceasta este ultima întâlnire, deoarece urmează să plecăm la Macon, Georgia. Aceste adunări vor fi sponsorizate de patruzeci şi două de biserici baptiste din Sud. După aceea, vom merge la Denver, unde adunările vor fi sponsorizate de Oamenii de Afaceri creştini ai Evangheliei depline. De acolo voi pleca pentru puţin timp în Canada.

           După aceea, vom discuta cu fratele Schoeman, ca să vedem dacă vom pleca peste ocean sau vom continua campaniile în State. Desigur, fratele Moore se ocupă cu pregătirea programului şi a itinerarului. El ne va însoţi la întâlnirea cu fratele Scoeman. El este un om minunat şi la fel soţia lui. Când am fost în Africa, el s-a purtat cu mine ca un adevărat frate, de aceea aş vrea ca şi voi să vă purtaţi la fel faţă de el.

           Câţi aţi ascultat emisiunea de la radio? Cântările au fost minunate, iar vestirea Cuvântului a ajuns şi mai sus. Mesajul de ieri a fost cu adevărat minunat. Îl apreciaţi cu toţii, nu? Eu nu spun aceasta ca să-l fac să roşească, ci pentru că  este adevărul. Dacă aş vedea că fratele Neville face ceva greşit, l-aş lua în camera din spate şi aş vorbi cu el despre aceasta, iar după aceea ne-am ruga Domnului pentru ca lucrul respectiv să fie îndreptat. Tot aşa, când văd că face ceva bun, îmi place să spun deschis despre aceasta, ca să ne bucurăm cu toţii.

          Vă mulţumesc pentru felicitările  şi cadourile pe care ni le-aţi trimis cu ocazia naşterii micuţului nostru Iosif. Soţia mea vă mulţumeşte pentru atenţiile acordate.

          Să ne întoarcem acum la Cuvântul binecuvântat al lui Dumnezeu, dar mai întâi de toate, să vorbim cu Autorul.

          Preaiubitul nostru Mântuitor, noi venim să folosim pentru câteva momente Numele Tău, ca să ne apropiem de Cel Atotputernic, de Creatorul, de Acela care Te-a conceput în pântecele fecioarei astfel încât ea L-a născut pe Cel Minunat, care stă ca Mijlocitor între cei vii şi cei morţi, care este singura Cale, singurul Mijlocitor. Noi suntem foarte fericiţi pentru că posedăm făgăduinţa Lui divină care ne spune că: „orice vom cere de la Tatăl în Numele Lui, vom primi.” (Ioan 14.13).

          Şi pentru că avem această făgăduinţă, noi venim, Tată iubit, în Numele Domnului Isus, şi Te rugăm să primeşti mulţumirile noastre , deoarece ştim că Tu eşti prezent ca să iei aminte la laudele copiilor Tăi. Noi Îţi suntem mulţumitori astăzi pentru toate binecuvântările Tale; pentru pacea şi propăşirea bisericii şi a lucrării Tale din locul acesta şi din lumea întreagă. Noi Îţi suntem foarte recunoscători pentru această lucrare. Şi nu numai s-o continui, ci să torni dublă măsură peste lucrarea Ta de peste tot, deoarece credem că timpul este pe sfârşite. Toate lucrurile ne dovedesc aceasta. Noi nu ştim când se va întâmpla acest lucru, dar dorim să fim pregătiţi, aşa cum ne-a poruncit Domnul nostru Isus.

            Tată ceresc, doresc să-Ţi mulţumesc şi eu personal pentru băieţaşul pe care mi L-ai dat. Făgăduinţa Ta a zăbovit patru ani, dar Tu, care ai dat-o, ai vegheat asupra împlinirii ei, zi şi noapte, pentru că Tu faci ca întotdeauna făgăduinţele Tale să devină reale.

            Deşi vedenia pe care mi-ai dat-o, a zăbovit să se împlinească, nu a minţit. Ea trebuia să se împlinească pentru că era Cuvântul şi făgăduinţa Domnului. Aceasta ne face să nu ne temem de nimic şi să mergem înainte ştiind că toate lucrurile lucrează spre binele celor ce Te iubesc.

            Îţi mulţumesc pentru că soţia , mama fiului meu este în siguranţă. Te rog ca Tu să-i uşurezi orice durere. Eu ştiu că aşa este natural ca ea să sufere, dar Te rog să-i dai Tu o mângâiere. Binecuvânteaz-o şi ajut-o să vină mai repede acasă, ca să fie lângă slujitorul Tău, atunci când Tu mă trimiţi afară, pe câmpurile de luptă, ca să recoltăm grâul şi să-l aducem în grânar, spre slava Stăpânului.

           Binecuvântează biserica de aici. Binecuvântează-l pe preaiubitul nostru păstor, care este slujitorul Tău credincios şi care este tot timpul la post. Te rog de asemenea, să-i binecuvântezi pe toţi diaconii, pe administratori şi pe toţi ceilalţi fraţi. Fie ca binecuvântarea Ta să se odihnească peste toţi.

          Te rugăm de asemenea, să-i binecuvântezi pe credincioşii vizitatori, şi pe străinii care au păşit în locul acesta.

          Şi fă ca atunci  când acest serviciu se va termina, să putem spune şi noi la fel ca cei doi ucenici care mergeau pe drumul spre Emaus:  „Nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea pe drum şi ne deschidea Scripturile?”  (Luca 24.32).

          Intră în Cuvânt, Tată! Fă ca Duhul Sfânt să vină şi să ia Cuvântul. Să nu fie nimic de la mine, ci ajută-mă să pun totul în Mâna Ta. Să se facă voia Ta în Numele lui Isus. Amin.

         Să citim din Geneza 6 începând de la versetul 8. Dacă va fi cu voia Domnului, aş vrea ca înainte de a ne ruga pentru bolnavi, să avem un scurt serviciu de învăţătură. Apoi, vom lăsa păstorul să încheie serviciul de astăzi.

         Rugăciunea noastră este ca Domnul să binecuvânteze lucrarea Sa din locul acesta. Văd pe scaunul acesta din faţă o fetiţă pentru care ne-am rugat cu câtva timp în urmă pentru că nu putea să umble. Se pare că astăzi se simte mult mai bine, fapt pentru care Îi suntem plini de recunoştinţă Domnului.

         Prin faptul că ne rugăm constant, Dumnezeu va turna tot mai mult din Duhul Său, dând tot mai multă putere Bisericii Sale şi poporului Său de pretutindeni, astfel încât credinţa noastră să poată creşte mai sus, deasupra tuturor defectelor vieţii ca să fim mai mult decât biruitori prin El, care ne-a iubit şi ne-a dat viaţa Sa prin faptul că a murit pentru noi.

          Să citim acum din Geneza 6.8:

        „Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului. Iată care sunt urmaşii lui Noe. Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu.

        Noe a născut trei fii: Sem, Ham şi Iafet.

        Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de silnicie.

        Dumnezeu S-a uitat peste pământ, şi iată că pământul era stricat; căci orice făptură îşi stricase calea pe pământ.

        Atunci Domnul a zis lui Noe: „Sfârşitul oricărei făpturi este hotărât înaintea Mea, fiindcă au umplut pământul de silnicie; iată, am să-i nimicesc împreună cu pământul.

        Fă-ţi o corabie din lemn de gofer (chiparos); corabia aceasta s-o împarţi în cămăruţe şi s-o tencuieşti cu smoală pe dinăuntru şi pe dinafară.”

         Fie ca Domnul să adauge binecuvântarea Sa la citirea Cuvântului. Aş vrea ca, dacă va fi cu voia Domnului, în dimineaţa aceasta, să avem o scurtă lecţie de învăţătură despre „ Arcă”. Ce însemnătate are arca, ce prevesteşte ea şi care sunt simbolurile ei. Noi ştim că arca şi fiecare lucru din Vechiul Testament este un tip pentru Hristos, pentru că Isus Hristos este împlinirea Vechiului Testament.

          Timpul la care ne referim noi, este premergător distrugerii lumii vechi prin potop. Este un timp în care pământul era plin de silnicie.

          Dacă priviţi cu atenţie, veţi vedea că oriunde oamenii se adună şi se înmulţesc, formează aşezări omeneşti care devin tot mai populate. Ce urmează? Curând ei vor căuta diferite mijloace pentru recreere: jocuri de noroc, distracţii, băutură; de la băutură alunecă la prostituţie, apoi la divorţuri, crime etc. Astfel răul continuă să crească asemenea unui lanţ fără sfârşit.

          La început, când Dumnezeu a avut un singur om (pe Adam), omul a umblat cu credincioşie şi dreptate înaintea Domnului, şi a avut trecere înaintea lui, dar după ce oamenii au început să se înmulţească, Satana a avut o rază de acţiune mult mai mare. Astfel un om a început să alunece puţin într-un fel ; altul, puţin în partea cealaltă şi astfel Satana pătrunde tot mai mult înăuntru. Puterea Satanei devine tot mai mare şi curând se instalează corupţia.

          După cum ştiţi, după ce Abel a fost ucis de Cain, Dumnezeu l-a înlocuit cu Set. Istoricii spun că Adam şi Eva au avut şaptezeci de fii şi fiice, dar Biblia vorbeşte doar de trei fii: Cain, Abel şi Set.

          Noe e avut şi el trei fii: Sem, Ham şi Iafet.

          După ce a trecut peste potop, linia genealogică a lui Ham s-a pierdut în răutate. Dacă privim linia genealogică a lui Cain, observăm acelaşi lucru. Biblia spune că după ce l-a ucis pe Abel, Cain a plecat în ţara Nod , unde s-a căsătorit. El şi-a luat nevasta şi a plecat acolo, iar mai târziu, din împreunarea lor s-au născut uriaşii.

          Biblia ne spune că atunci când Israelul a ajuns la hotarele Canaanului, a găsit în ţară uriaşi, unii dintre ei având degetele lungi de paisprezece ţoli. Gândiţi-vă, ei au găsit uriaşi!

         David l-a ucis pe Goliat, un bărbat de statură uriaşă, care avea şase coţi şi o palmă şi a cărui suliţă era ca un sul de ţesut, fierul ei cântărind şase sute de sicli de fier.

        Biblia spune că linia lui Cain a devenit o mare civilizaţie. Când oamenii au început să se înmulţească pe pământ, urmaşii lui au ales calea educaţiei, ceea ce a făcut să inventeze şi să descopere multe lucruri.

         Astfel, unii au devenit mari lucrători în lemn. Prin aceasta, ei au început să construiască şi au construit şi au construit, pentru că acesta era unul din semnele că sfârşitul acelei civilizaţii era aproape.

        Aţi observat că mai nou şi noi avem tendinţa de a construi? Acesta este din nou un semn al sfârşitului.

        Urmaşii lui Cain erau mari lucrători în metale. Ei au descoperit metalele şi au inventat diferite tehnici de prelucrare.

       Priviţi ce fac oamenii astăzi cu metalele. De curând am auzit la radio că au încercat să construiască case din diferite aliaje. Oamenii au tăiat aproape toate pădurile, de aceea acum au început să folosească în construcţii aliaje de aluminiu şi de diferite oţeluri. Progresul ştiinţei este un alt semn al sfârşitului.

       Priviţi progresele făcute de ştiinţă în ultimii câţiva ani. Oh, Doamne! Ce arată toate acestea? Apropierea sfârşitului. Un semn la care iau aminte cei credincioşi.

        Predicatorii ar trebui să spună cu toată puterea aceste lucruri pentru care trăiesc. Noi trecem pe lângă pietre de hotar (semne) care ne indică apropierea sfârşitului.

        Prima care ne vesteşte acest lucru este Biblia. A doua care depune mărturie despre apropierea sfârşitului este marea lume ştiinţifică.

        În al treilea rând stă zodiacul, care vesteşte acelaşi lucru.

        Piramida vesteşte si ea apropierea sfârşitului.

        Toate lucrurile ne indică faptul că ne apropiem de sfârşit.

          Observaţi: Isus este Acela care S-a referit la ceea ce se va întâmpla în timpul sfârşitului, atunci când era pe pământ.

           „Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, ceea ce au făcut oamenii atunci, se va întâmpla din nou în timpul sfârşitului.” (Luca 17.26-30). Şi noi putem vedea deja aceasta. Ar trebui să fim orbi spiritual ca să nu vedem aceste lucruri. Deschideţi-vă ochii şi priviţi în jur!

           Există o diferenţă atât de mare între ochiul firesc şi cel duhovnicesc! Cred că dacă aş fi pus în situaţia să fac o alegere, cel mai repede aş opta spre ceea ce izbeşte ochiul. Aşa este, dar cu toate că vezi, s-ar putea să fii orb!

           Nu demult am discutat cu un predicator care mi-a spus: „Dacă eşti slujitorul lui Dumnezeu, loveşte-mă cu orbire!”

          „Nu este nevoie, i-am răspuns eu, pentru că tu eşti deja orb.”

          „Eu sunt orb?” m-a întrebat el.

          „Da, domnule!”

Eu am spus aceasta pentru că el batjocorea vindecarea divină şi botezul Duhului Sfânt spunând că astăzi nu mai este aşa ceva.

          „Tu eşti orb!”

          „ Aceasta este părerea ta!” a spus el.

         „Nu, aceasta este ceea ce spune Biblia” am răspuns eu.

          „Unde scrie aşa ceva?”

      „Păi în multe locuri! De exemplu, Isus i-a numit pe părinţii voştri „ Farisei orbi”. El a spus: „ Vai de voi farisei orbi! Voi aveţi ochi şi nu vedeţi!” (Matei 23.16-30)

          Acesta-i adevărul. „ Dacă voi aţi fi cunoscut timpul…”

      Apoi am continuat: „ Elisei a fost un mare profet al Domnului. Odată când se afla la Dotan, armata siriană a venit să-l prindă şi a înconjurat cetatea. Când s-a trezit, Ghehazi a văzut cetatea înconjurată de oştirile duşmane şi a alergat la Elisei, spunându-i: „Ah, domnul meu, cum vom face?”  (2 Împăraţi 6.15)

         Dar Elisei i-a răspuns: „Nu te teme, căci mai mulţi sunt cu noi decât cu ei!” (v.16).

       Ghehazi i-a spus însă: „Bine, eu îi văd pe sirieni, dar lângă mine nu te văd decât pe tine.”           

          Atunci Elisei s-a rugat şi a zis: „Doamne, deschide-i ochii să vadă.” Şi Domnul a deschis ochii slujitorului, care a văzut muntele plin de cai şi de care de foc împrejurul lui Elisei.” (v.17).

        După aceea, Elisei s-a rugat Domnului: „Loveşte,  rogu-Te, pe poporul acesta  cu orbire.” (v.18).

       Şi Domnul i-a lovit cu orbire. Dar erau ei orbi fizic? Nu, ei vedeau, căci erau orbiţi duhovniceşte, ca să nu priceapă.

        După aceea, Elisei s-a dus la sirieni şi i-a întrebat: „Îl căutaţi pe Elisei?” ( şi Elisei era chiar el).

         „Da, pe el îl căutăm.”

          v.19: „Elisei le-a zis: „Nu este aceasta calea şi nu este aceasta cetatea; veniţi după mine şi vă voi duce la omul pe care-l căutaţi.”

          Ei nu-l puteau recunoaşte pentru că erau orbi.

          Şi astăzi oamenii sunt loviţi cu orbire pentru că refuză harul lui Dumnezeu. Refuzul lor face să rămână numai judecata. Totuşi, în dragostea şi în îndurarea Sa, Dumnezeu a deschis o cale pentru salvare. Înainte ca Judecata divină să lovească pământul, Dumnezeu a pregătit o cale de scăpare pentru toţi aceia care vor să meargă pe ea. Acest lucru l-a făcut îndurarea Sa, deoarece Cuvântul spune că „Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci ca să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască.” (Ezechiel 33.11).

El este astăzi printre oameni, săvârşind semne şi minuni, înviind morţii şi făcând multe alte lucruri mari.

         Cuvântul spune că se vor arăta semne sus în cer şi jos pe pământ.

         Semnele din cer sunt farfuriile zburătoare despre care nici chiar Pentagonul nu ştie ce să creadă.

         Semnele de pe pământ sunt vindecarea bolnavilor, învierea morţilor, deschiderea ochilor orbilor, scoaterea duhurilor necurate din cei stăpâniţi de Satan, predicarea Evangheliei etc. Acestea sunt semnele care preced venirea Domnului, pentru că „Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului , ci vrea ca toţi să vină umili la pocăinţă.” Cei care-L resping însă pe Hristos, sunt orbi!

          Cum ar fi dacă aş accepta să mi se scoată ochii ca să nu mai văd? Dacă refuz să mai văd înseamnă că sunt de acord să-mi fie scoşi afară cu ceva. De ce? Pentru că nu vreau să mai văd.

          La fel se întâmplă şi duhovniceşte. Dacă un om refuză să privească la Cuvântul lui Dumnezeu; dacă refuză să vadă planul Său, înseamnă că-şi scoate singur ochii . El singur îşi închide ochii faţă de lucrurile lui Dumnezeu.

          Ce zi! Ce timp! Ce lecţie ar trebui să învăţăm noi astăzi, privind la ceea ce se petrece în jurul nostru în timpul acesta al sfârşitului!

          Dar în suveranitatea Sa, Dumnezeu a spus în zilele lui Noe: „Fă-ţi o corabie…” v.21: „ …ia-ţi din toate bucatele care se mănâncă, şi fă-ţi merinde din ele, ca să-ţi slujească de hrană ţie şi lor.”

          Nu este minunat? Dorinţa Domnului este ca niciunul să nu piară, de aceea a făcut o cale de scăpare pentru toţi aceia care au vrut s-o urmeze. Acesta este motivul pentru care i-a spus lui Noe: (v.14): „ Fă-ţi o corabie…”

         Cuvântul arcă înseamnă „lădiţă”, „loc de scăpare”, „ascunzătoare”.

         În Vechiul Testament sunt trei simboluri care arată spre Hristos, Corabia salvării noastre. Trei este o mărturie desăvârşită despre un anumit lucru, şi noi le vom vedea imediat pe toate trei.

        Zilele trecute, în timp ce stăteam pe malul unui pârâu, am citit despre mamele celor doisprezece patriarhi. De fiecare dată când erau în durerile naşterii, ele pronunţau numele fiului născut, şi cum va fi el. Ele nu ştiau ce fac, ci murmurau acele cuvinte prin inspiraţie. Dacă veţi citi în Geneza 49, veţi vedea cuvintele spuse de Iacov referitor la fiii săi  şi cât sunt ele de adevărate.

         O, dacă am putea să ne deschidem şi noi auzul şi văzul spiritual, deoarece Cuvântul vine la noi înainte ca să ne dăm seama ce este El, înainte ca  Duhul să ni-L descopere.

         Rugăciunea mea înaintea Domnului, este ca Duhul Sfânt să vină şi să ia lucrurile lui Dumnezeu şi să le pună în inima fiecărui fiu şi fiică , a fiecărui bărbat şi femeie etc.

         Arca! Acesta este primul tip, primul loc de scăpare construit de Noe.

         Al doilea loc de scăpare este sicriaşul de papură în care a fost ascuns Moise.

         Al treilea loc de scăpare este chivotul legământului poporului Israel.

         Iar împlinirea tuturor acestor simboluri este Isus Hristos.

         Să mergem acum în Geneza şi să privim primul tip. Să vedem cum a  fost construită ea şi dacă nu-L simbolizează cu adevărat pe Isus Hristos.

         Toţi cei care s-au adunat în fiecare arcă, au venit la împăcare prin ea. Toţi au fost salvaţi prin aceste tipuri, cu atât mai mult vom fi salvaţi noi, care ne aflăm în împlinirea tuturor acestor simboluri- adică în Hristos.

         Oh, El este minunat!

         Noi vedem că Dumnezeu i-a spus lui Noe în Geneza 6.14: „Fă-ţi o corabie din lemn de gofer (chiparos)…” Vedeţi, nu era bun orice lemn. El trebuia să folosească un anumit soi de lemn, şi anume: lemn de gofer. Cu câteva săptămâni în urmă, am citit că lemnul de gofer este un lemn moale şi flexibil.

         Aşa este şi credinciosul adevărat. Odată aflat în mâinile lui Dumnezeu, tăiat din propria lui neprihănire, devine flexibil în mâinile Ziditorului. El nu mai poate fi purtat peste tot de orice vânt de învăţătură pentru că se potriveşte exact în Cuvântul lui Dumnezeu.

         Noi însă ştim că lemnul absoarbe apa şi se îmbibă imediat cu ea.

         Aşa este şi omul – el poate să devină o unealtă de preţ în mâna lui Dumnezeu, sau în mâna Satanei; depinde cu care se îmbibă.

         Dacă Noe ar fi făcut corabia din acest lemn care este pliabil (flexibil) şi ar fi absorbit apă îmbibându-se cu ea, în scurt timp corabia s-ar fi umplut cu apă şi s-ar fi scufundat.

         Cred că aici este necazul de astăzi cu mulţi bărbaţi şi femei, care nu vor să se predea pe deplin Domnului şi merg în rătăcire. Acesta este motivul pentru care arca lor se îmbibă cu apă şi nu pot merge mai departe. Da, arca lor se înclină într-o parte şi-n alta, gata să se scufunde.

          Putea crea Duhul Sfânt o astfel de cale?

          Nu, pentru că o astfel de arcă nu putea să plutească multă vreme pe ape. De aceea, Dumnezeu i-a zis lui Noe:

         v.14 „ …tencuieşte corabia cu smoală pe dinăuntru şi pe dinafară.”

         Eu am studiat în dicţionarul grec, ca să văd ce fel de smoală a folosit Noe şi cum a obţinut-o. Acolo scria că el a luat o substanţă dintr-un alt copac, pe care a fiert-o şi apoi a turnat-o peste ceva, obţinând smoala. Aceasta era de fapt un fel de răşină.

         Ce simbol frumos pentru Hristos, pentru umilul Om Hristos. Astăzi, El este arca, corabia salvării pentru Biserica Sa, care nu este altceva decât propriul Său Trup duhovnicesc de pe pământ. Hristos este Copacul care a fost tăiat şi a cărui Viaţă a fost bătută afară din El, ca să poată fi aplicată peste Biserica Sa.

        Când Noe a turnat smoala obţinută peste acest lemn moale de gofer, a fost absorbită imediat şi înăuntru şi dinafară, pecetluindu-l. Amin. Oh, puteţi să vedeţi?

(Amin). O pecete!

        Moale, absorbind înăuntru Cuvântul lui Dumnezeu. Hristos a turnat înăuntru Duhul Sfânt înfierbântat. Amin. El nu va curge când este rece, ci trebuie să fie fierbinte.

       De aceasta avem nevoie şi noi astăzi: de o adunare de modă veche, care să fie adusă în clocot de Duhul Sfânt revărsat peste ea.

       Ei au luat cu un polonic smoală fierbinte şi au turnat-o peste lemnul de gofer, pregătit pentru această operaţie. Smoala fierbinte s-a îmbibat şi pe dinăuntru şi pe dinafară, iar când s-a răcit a devenit tare ca oţelul. Nici un picur de apă nu mai putea intra înăuntru, deoarece smoala proteja lemnul.

       Aşa se întâmplă şi cu fiecare om care vine şi-L primeşte pe Hristos, fiind învelit prin Duhul Sfânt. El devine un om nou, care nu mai vede nimic altceva decât pe Hristos. Lui nu-i mai pasă de lume! Puteţi să-l izbiţi, să-l loviţi, să-l daţi afară, el este învelit şi protejat. Cu alte cuvinte, el este pecetluit. Pecetluieşte toate crăpăturile!

      Aceasta a făcut Noe cu smoala.

      Ştiţi cum puteţi fi pecetluiţi voi astăzi în această Arcă?

      Efeseni 4.30: „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt a lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării,” sau unşi, învăluiţi în smoală. Amin.

      Pecetluiţi  peste tot. Fiecare porţiune din lemn, fiecare orificiu, fiecare gaură mică, fiecare crăpătură mică, fiecare por din lemn- totul este pecetluit, învelit în Duhul lui Dumnezeu. O, ce minunat!

         Dacă o puneţi rece (smoala), s-ar putea să aveţi bule de aer în ea, iar dacă loviţi vreodată lemnul de ceva, s-ar putea să se fisureze deoarece are un defect. Dar dacă smoala este încălzită, merge peste tot, pecetluind lemnul pe ambele părţi – şi pe dinăuntru şi pe dinafară. Amin.

         Priviţi ce tablou desăvârşit pentru Hristos şi Biserica Sa.

        Aşa cum un pom a trebuit să fie tăiat jos, să fie bătut şi strivit pentru ca seva să fie scoasă din el şi aplicată pe celălalt pom, ca să-l treacă biruitor peste judecată, tot aşa Hristos a fost tăiat jos, pentru ca prin Viaţa Lui, prin Duhul Sfânt, Biserica să poată fi trecută peste judecată. Vedeţi ce tablou frumos? Oh, Doamne!

        Nu este cutremurător acest lucru? Nu simţiţi cum inima bate tot mai puternic? Vedeţi cum fiecare lucru din Vechiul Testament Îl simbolizează pe Hristos?

        Zilele trecute, în timp ce mă aflam la masă, o soră m-a întrebat: „Frate Branham, de ce se întâmplă cutare şi cutare lucruri?”

         Eu i-am răspuns: „Soră, ca să mă poţi înţelege, trebuie să mergem la început. Atunci, înainte de a exista celula, omul era un duh. Aceasta este partea fundamentală. Acesta este motivul pentru care duhul trebuie păstrat curat. Toate celelalte lucruri vor pieri. Casele noastre, pământul, căminul etc. totul este pieritor şi omul se întoarce în duhul de la început. Aleluia! Voi mergeţi înapoi în duhul acela, de aceea trebuie să-l păstraţi curat.          

          Nu este important ce aveţi sau ce nu aveţi în lumea aceasta. Un singur lucru este esenţial: să vă păstraţi inima în acord cu Dumnezeu. Aceasta este totul. Toate lucrurile pe care le aveţi aici: casele voastre, pământurile voastre, banii, copiii, totul şi toate vă vor părăsi, iar voi veţi merge spre ceea ce aţi  fost la început. Dacă tu eşti în ordine cu El, pe cât este de sigur că există Dumnezeu, pe atât este de sigur că tu vei fi cu El în cer. Dar dacă nu eşti în ordine cu Dumnezeu, va trebui să mergi pe ruta cealaltă. Tu eşti aici ca să faci o alegere, de aceea hotărăşte-te astăzi pentru Hristos.

        Oh, Doamne! Când Dumnezeu i-a spus lui Noe să tencuiască, să ungă, să îmbibe lemnul de smoală, aceasta însemna „să facă ispăşire”. Deci, a tencui înseamnă a ispăşi. Cuvântul care a fost folosit aici, în Geneza, în Levitic este folosit cu sensul de „a face ispăşire” iar a face ispăşire, înseamnă „a sta între”.

        Şi rolul smoalei cu care a fost îmbibat lemnul de gofer folosit la construirea corăbiei, era să stea între, sau să îl salveze pe credincios de mânia lui Dumnezeu. Puteţi vedea aceasta?

        Datorită acestui lucru Noe a trecut peste mânia lui Dumnezeu, peste apele judecăţii. O, acum pot s-o văd! Înţelegeţi? Priviţi. El nu mai putea fi judecat deoarece între el şi judecată, stătea ispăşirea. Iar judecata, erau apele.

        Tot aşa este ferit şi credinciosul care se află în Hristos. Amin. Acest lucru nu se datorează meritelor lui, ci datorită ascultării sale, pentru că a intrat în corabie.

        Singurul lucru pe care a trebuit să-l facă Noe, a fost să intre în corabie. Nu a fost nevoie nici să închidă uşa, pentru că de aceasta s-a îngrijit Dumnezeu.

        Păşeşte înăuntru! Tot ce trebuie să facă credinciosul, este să umble prin credinţă în Hristos. Dumnezeu se îngrijeşte de restul.

        „Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică, şi nu vine la judecată ci a trecut din moarte, la viaţă.” (Ioan 5.24).

        A trecut de la moarte la Viaţă, în Corabie, în adăpostul pregătit de Dumnezeu. Amin. Lăsaţi judecata să lovească unde vrea ea.

        Mă gândesc că uneori corabia stătea în diferite poziţii, dar Noe era la adăpost. Smoala stătea între el şi judecată.

         Şi astăzi este ceva care stă între noi şi judecată- sângele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Amin.

         Cuvântul spune: „ …nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” Amin. De ce? Pentru că el este în corabie.

         Ce tablou desăvârşit!

         Pomi tăiaţi! Aşa am venit fiecare dintre noi în lume: prin minciună, născuţi în nelegiuire şi zămisliţi în păcat.” (Psalmul 51.5).

         Ruinaţi, neiubitori, necredincioşi, departe de Dumnezeu, înstrăinaţi, fără nădejde, fără Hristos. Iar la moarte, omul merge într-un mormânt, pregătit pentru judecată.

         Dar Cuvântul lui Dumnezeu, „ care este mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri”, vine şi taie pomul, îl curăţă de ţepi şi de spini, apoi îl pregăteşte în aşa fel încât devine flexibil (Amin) în mâna Ziditorului, Hristos.

         Viaţa Lui a ieşit afară prin vărsarea sângelui Său. Prin aceasta, El poate face ispăşirea, poate să-l protejeze pe omul care intră în Corabie, în adăpostul pregătit de El. Oh, Doamne ce tablou!

         Lemnul trebuia îmbibat în smoală pentru că altfel se umfla de apă. Aş vrea ca voi să luaţi aminte la aceasta.

         Unii oameni spun: „Păi, eu cred Cuvântul, dar voi lua doar asta şi cealaltă.” Frate, fără Sângele Lui, tu rămâi în lume! Nu contează cât de mult eşti în corabie, nici ce fel de scândură eşti; tu trebuie să fii uns cu smoală, să fii îmbibat în ea. Da, tu trebuie să fii îmbibat cu Duhul Sfânt , care ţine lumea afară din tine.

          Apoi, aş vrea să observaţi altceva: pentru a obţine răşina, era nevoie ca un alt copac să fie tăiat; un Om înrudit cu omul păcătos a trebuit să fie tăiat jos şi bătut până când toată răşina a curs afară din El. Şi această răşină, a fost turnată peste celălalt copac, care era tăiat, ca să-l păstreze. Amin. Până când să fie păstrat?

          Deşi potopul a fost cu aproape şase mii de ani în urmă, corabia lui Noe stă şi astăzi pe vârful unui munte. Nici un alt lemn nu a rezistat vreodată atât de mult şi nici nu va rezista. De ce aceasta? Pentru că el a fost uns cu smoala obţinută cu preţul vieţii altui Lemn. Arca stă şi astăzi ca o dovadă a ceea ce poate face smoala. 

          O, ce tablou desăvârşit spre Hristos. Ce trebuie să facă credinciosul care ajunge în Hristos şi este uns cu „ smoală” ? Arca este pregătită, de aceea singurul lucru pe care trebuie să-l faceţi este să veniţi înăuntru şi să credeţi.

          Priviţi-l pe Noe. El a trebuit să facă un singur lucru: să intre în corabie. Apoi Dumnezeu a închis uşa, punându-l la adăpost până când a trecut judecata. Dumnezeu a închis şi tot El a deschis.

          Aşa este şi cu credinciosul care este în Hristos.

          Să mergem mai departe. Următoarea arcă despre care vrem să vorbim, este sicriaşul de papură în care a fost pus Moise. Această arcă a fost pregătită de mama lui, de aceea care l-a adus la viaţă. Amin.

          Credinciosul nu ajunge în arcă printr-un seminar, nici printr-o experienţă teologică, ci prin Cel care-i dă viaţa şi care-l poartă peste judecată.

          Mama lui Moise a împletit un sicriaş din papură pentru a-şi pune fiul în el. Ea i-a făcut o mică arcă pentru a-l salva. Ea l-a împletit cu grijă şi pe dinăuntru şi pe dinafară asemenea ţesătorilor care ţes înainte şi înapoi. După aceea l-a uns cu lut şi cu smoală. Vedeţi acelaşi cuvânt „smoală” = „a ispăşi” .

          În timp ce a împletit coşuleţul (sicriaşul) ea a lăsat mici despărţituri în care să poată intra smoala. Oh, Doamne!

          Ce ruşine este că astăzi noi suntem separaţi unii de alţii: unul este metodist, altul baptist, luteran, unitarian, trinitarian etc.

          Ce păcat! Ei ar trebui să fie împletiţi împreună, apoi să fie turnată smoala peste ei. Atunci toţi s-ar lipi unul de altul şi s-ar cimenta împreună realizând un adăpost. Minunat! Aceasta se realizează prin turnarea smoalei.

          Când totul a fost gata, bebeluşul Moise a fost culcat în coşuleţ şi pus în judecata apei.

          Apa înseamnă întotdeauna o densitate, mulţimi de popoare. Deci micuţul Moise a fost pus pe râul Nil. Nilul este o apă repede. Mergând pe râu în jos, sicriaşul a trecut printre trestii şi papură, printre aligatori, învingând furtuni şi vijelii care suflau cu putere, iar în cele din urmă a ieşit biruitor. De ce? Pentru că în el se afla un profet.( fratele Branham bate de trei ori în amvon). El era un preot, un dătător al Legii. El era un conducător.

           Aşa  a fost şi Noe. El era tată şi tot ce a avut, a pus în arcă.

           Hristos, Tatăl nostru, ne-a construit arca cu propriul Său Sânge, iar credinciosul se află în interiorul arcei, având părtăşie cu El. Doamne!

          Copiii şi animalele care au ascultat predica lui Noe, au reuşit să treacă peste judecată. În timp ce arca era lovită de valuri şi trântită dintr-un loc în altul, Noe spunea: „Staţi liniştiţi, copii! Dumnezeu a construit această arcă, El ne-a dat          instrucţiunile şi noi le-am urmat întocmai. Ea va rezista împotriva tuturor loviturilor Satanei!”

          Da, Noe a fost luat în corabie şi trecut peste judecată.

          Micuţul Moise stătea şi el în micuţa lui arcă, privind cerul luminat de stele, în timp ce vântul sufla cu putere în jurul lui. Bătrânul Nil era zbuciumat , lovind sicriaşul cu putere în timp ce crocodilii mergeau până aproape de el. Aleluia! Dar Moise era în siguranţă pentru că între el şi ape, stătea un ispăşitor de aceea, vijelia şi vântul năprasnic cu care Diavolul lovea sicriaşul, nu-i puteau face nici un rău. Nimic nu putea distruge arca aceea micuţă. Ea a plutit tot înainte printre toate obstacolele.

          Eu pot să-l văd pe marele Duh Sfânt stând deasupra lui. Pot să văd îngerii lui Dumnezeu stând în apropierea lui cu săbiile scoase. Nu domnilor, nimic nu-l putea atinge.

          Îl pot vedea şi pe Diavolul încercând să scufunde arca.

          În timp ce apele loveau arca, Noe cânta: „Isuse,   ţine-mă lângă cruce!”. Nici chiar toţi dracii din iad nu puteau s-o distrugă pentru că era construită conform instrucţiunilor primite de la Dumnezeu. Acolo era o ispăşire care stătea între milă şi judecată.

          Acelaşi lucru este valabil pentru fiecare credincios de astăzi. Oricât de grea ar părea viaţa, atâta timp cât eşti în Hristos, nu există nimic prezent sau viitor, care să-ţi poată atinge sufletul, care să te despartă de dragostea lui Dumnezeu, în Hristos Isus. Amin. Diavolul va îndrepta fiecare vijelie a iadului împotriva ta, dar Dumnezeu are o ispăşire pentru tine. Arca ta va pluti peste toate valurile; va merge printre toţi aligatorii.

          Unde a debarcat Moise? Chiar la palatul regal al Egiptului, pentru a fi Faraon. Aleluia.

          O, într-una din aceste zile, această Arcă veche, va debarca pe partea cealaltă a Iordanului zbuciumat, iar noi vom păşi pe mal ca preoţi şi împăraţi pentru Dumnezeu, aflaţi sub ispăşirea sângelui Domnului Isus Hristos, care este dat oricui, fără plată. Ispăşirea ne aparţine prin milă.

          În Vechiul Testament, Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să facă un chivot din lemn de salcâm. În Biblie este cunoscut şi sub numele de „lemn de Shitim”, dar el este de fapt „lemn de salcâm”.

          Domnul i-a spus lui Moise:

          Exod 25.11: „Să-l poleieşti cu aur, să-l poleieşti şi pe dinăuntru şi pe dinafară…”

          Oricine cunoaşte Scriptura, ştie că aurul simbolizează divinitatea, în timp ce lemnul simbolizează unitatea. Vedeţi?

          „Să poleieşti lemnul cu aur” – aceasta este divinitatea peste lemn; Hristos peste Biserică- „pe dinăuntru şi pe dinafară”. Poleit în divinitate.

           „să faci un capac al ispăşirii din aur curat…” (v. 17).

          Acest chivot va fi un scaun al îndurării în care se vor odihni toate legile. Dar înainte de toate, el trebuia stropit cu sânge. Legea vorbeşte despre judecată, dar între lege şi popor era ceva care urma să facă ispăşirea. El a stat în locul lui.

          Simbolul lui Hristos. Între mânia lui Dumnezeu, judecata aducătoare de osândă şi credincios, stă dumnezeirea însăşi. Adică, Hristos care a făcut ispăşirea pentru noi, ca să ne salveze din păcat si ca să ne vindece bolile. Divinitatea stă în calea judecăţii.

          Legea era un judecător. Ea îl judeca pe omul păcătos, dar ispăşirea a stat între credinciosul pocăit şi judecată. Acolo în chivot, stătea judecata. Dar când ea a venit nu a putut face nimic pentru că între ea şi credincios, era ispăşirea.

          Credinciosul din Vechiul Testament a venit şi a acceptat ispăşirea care era un tip, un simbol pentru Hristos, iar Sângele Mielului a stropit scaunul îndurării. Atunci credinciosul primea îndurare şi putea să plece, bucurându-se, deoarece era scăpat de judecată.

         „Acum dar nu mai este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.” (Romani 8.1).

          Pentru un om care a murit faţă de lucrurile lumii, care este în Hristos şi umblă conform îndemnurilor Duhului, care nu mai merge pe căile păcătoase ale acestei lumi, nu mai este nici o condamnare. El poate privi judecata şi iadul în faţă şi se poate bucura pentru că sângele lui Isus Hristos care a făcut ispăşirea, stă între el şi judecată. Amin. Ia te uită!

          Imediat ce credinciosul intră înăuntru, în Hristos, capacul este pus şi el rămâne acolo pentru totdeauna. Amin. Aur = divinitatea aşezată deasupra şi dedesubtul credinciosului, de o parte şi de alta. El este învelit în divinitate. Fiecare om care vine în Hristos, este învelit în Duhul Sfânt devenind astfel un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu.

          Deci meşterii au luat aurul, l-au încălzit şi l-au bătut. El trebuia bătut până când, privindu-se în el, meşterul îşi vedea reflectarea chipului. După aceea l-au topit şi l-au turnat peste chivot. Când au făcut aceasta, lemnul a absorbit imediat aurul. Oh, Doamne!

          Când Duhul Sfânt, puterea lui Dumnezeu, Duhul Sfânt şi focul, sunt turnate peste credincios, după ce sângele lui Hristos face ispăşirea pentru el, este la adăpost de judecata divină.

          Include aceasta şi vindecarea bolilor? Da, domnilor! Bineînţeles că o include!

          Cuvântul nu spune nicăieri că cel credincios nu are parte de batjocură, că nu va fi împins şi trântit într-o parte şi în alta, ci dimpotrivă este scris că cel neprihănit va avea multe încercări, dar Domnul îl scapă din toate.

          Arca lui Noe, a avut parte de multe urcuşuri şi coborâşuri. Multe vijelii au trecut peste ea, dar a trecut peste toate şi în cele din urmă s-a oprit pe muntele Ararat.

          Mulţi aligatori s-au învârtit în jurul sicriaşului în care se afla Moise; multe furtuni puternice au trecut peste el, dar  nimic nu l-a putut opri din drum, şi în cele din urmă a ajuns în locul unde se afla tronul naţiunii. De la cel mai umil loc, el a ajuns în cel mai înalt.

           Noi, cei mai nenorociţi şi mizerabili dintre creaturi, cei mai josnici şi mai decăzuţi, morţi faţă de Dumnezeu, am putut fi ridicaţi prin chivotul Sângelui Domnului Isus Hristos, la rangul de fii şi fiice ale lui Dumnezeu, ca să domnim ca împăraţi şi preoţi pentru Dumnezeu. Ce tablou! Cum este posibil ca omul să refuze o asemenea ofertă pe care i-a făcut-o Dumnezeu prin har?

          Un alt lucru pe care aş vrea să-l observaţi, este că atunci când Domnul i-a poruncit lui Moise să facă chivotul, i-a zis:

          Exod 25.11: „…să-i faci un chenar de aur de jur împrejur.”

          Cu alte cuvinte, după ce chivotul a fost poleit, totuşi legea se afla în el. Mana căzută din cer, era şi ea acolo, pusă într-un vas.

          Frate, dacă tu ai gustat cu adevărat ce bun este Domnul, intră în chivot, pentru că acolo se află mana. Nu rămâne afară, într-un crez vechi şi firesc, ci intră în Hristos! Vino la uşă şi Dumnezeu va închide uşa după tine, trecându-te peste judecată.

           Tot în chivot a fost pus şi toiagul lui Aaron, care după cum ştiţi a înmugurit, a înflorit şi a dat migdale. Vedeţi, un toiag vechi, care era mort, în care nu mai era nici un picur de viaţă, un lemn uscat,  venit totuşi la viaţă, în momentul când a fost pus în locul sfânt.

          O, păcătosule, mie nu-mi pasă cât de searbădă, cât de neagră şi cât de murdară a fost viaţa ta. Dacă vei veni în prezenţa lui Dumnezeu, vei trăi din nou, vei înflori şi vei aduce roadă pentru ca vei fi hrănit de Duhul. Ce importanţă are că eşti grav bolnav? Tu vei trăi în prezenţa ispăşirii!

          Ce minune! Ce har minunat! Ce Dumnezeu! Ce făgăduinţă! Ce temelie sigură! Toate celelalte terenuri sunt nisipuri mişcătoare!

          Ce însemna chenarul care era pus de jur împrejurul chivotului? Chenarul de aur, sau coroana arată că umanitatea era acoperită cu aur. Ea este stropită cu Sângele Lui, şi ca urmare primeşte coroana.

          Ce model desăvârşit spre Hristos şi divinitatea Sa. El a venit în lume şi S-a aşezat peste omenire, peste mireasa Sa, peste Biserica Sa. A stropit-o cu propriul Său sânge şi Şi-a dat propria viaţă pentru a-i salva pe toţi aceia „care vor să fie salvaţi”. Şi doi îngeri făcuţi din aur bătut, cu aripile îndreptate unul către celălalt, stăteau cu faţa întoarsă spre capacul ispăşirii, spre locul în care vin toţi credincioşii ca să-şi mărturisească păcatele şi ca să primească împăcarea cu El.

          Acolo este El. Priviţi-L! Nu-L reprezintă coroana de aur tot pe Hristos?

          Când a fost pe pământ, El a fost încoronat cu o cunună de spini, căci trebuia să-Şi verse Sângele pentru noi. Acesta-i adevărul. Dar fiecare credincios care vine prin acel Sânge vărsat, trage după el coroana aceea de spini, şi-L încoronează cu gloria laudelor şi a onoarei.

          Fiecare credincios care păşeşte în prezenţa Sa, acceptă Sângele care a curs din fruntea Lui, încoronată cu cununa de spini, şi Îl încoronează cu slavă, cu laude şi cu măreţie, ca Rege al regilor, ca Vindecător, ca Alfa şi Omega, ca Începutul şi Sfârşitul, ca Sfetnic, Domn al păcii, Dumnezeu puternic, Părintele veşniciei.

          Noe era tatăl în arca lui. Moise era tatăl în arca lui şi Hristos este Tatăl în arca Lui, cu supuşii Lui, iar voi, oamenii  Biserica Sa, sunteţi în siguranţa pregătită de El.

           Aş vrea să mai observaţi ceva: Fiecare om care venea în chivotul acela, trebuia să treacă prin curtea dinafară, prin perdeaua dinlăuntru şi apoi urma sfânta sfintelor.

           Acesta este un simbol spre Hristos care a venit ca Profet, Mare Preot şi va fi încoronat ca Împărat al Împăraţilor.

           Prima dată, El a venit ca Profet.

           Tot astfel, un om care vine la Hristos, trebuie să meargă mai întâi la cruce. Crucea reprezintă moartea, pentru că acolo „Dumnezeu a iubit atât de mult lumea, încât a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. (Ioan 3.16).

            Nu există nici un om normal, care să vină la cruce. Crucea reprezintă moartea, pentru ca mai întâi să-l audă pe Hristos predicându-i. Hristos este Profetul, Predicatorul.

            Următorul lucru pe care-l face Hristos, este ispăşirea. El trece dincolo de perdea ca şi mare Preot, ca să facă mijlocirea „ pentru că trăieşte  pururea ca să mijlocească pentru ei” (Evrei 7.25).

           Credinciosul vine în prezenţa lui Hristos, care face mijlocirea pentru el, pe baza mărturisirii pe care o face.

           Când vine la cruce, credinciosul vine la Hristos, spunând: „ O, Hristoase, eu ştiu că mi-ai predicat prin cruce Cuvântul Tău. Eu Îl cred. Vrei să ai milă şi de mine?”

           Atunci Hristos, Mijlocitorul, face mijlocirea. El poartă toată judecata asupra Sa. ………………………..…………………….

           …El ia păcatul şi ruşinea credinciosului şi-l împacă cu Dumnezeu. Prin împăcarea făcută de sângele Său, îl aduce pe păcătos înapoi, în părtăşie cu Dumnezeu şi-l pune pentru totdeauna în locul de adăpost.

           Atunci nu mai este nici un lucru pentru care să se mai îngrijoreze! Nici un rău nu se mai poate atinge de el, pentru că este în siguranţă. Lăsaţi să vină furtunile! Lăsaţi să vină bolile! Lăsaţi-l pe Satan să lovească oricât vrea, pentru că Dumnezeu vă va legăna ducându-vă înainte, prin fiecare făgăduinţă dată! Nu încercaţi să săriţi afară! Staţi în Hristos!

          Spuneţi:” Doamne, Dumnezeule, Tu ai spus în Cuvânt că „ eu voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui!” eu cred acest lucru, Doamne Isuse şi-mi ancorez sufletul în făgăduinţa Ta, care este locul meu de odihnă. Oh, Doamne!

           Hristos, Căpetenia desăvârşirii noastre! El este marele Biruitor care a rupt perdeaua în două şi a înlăturat toate zidurile şi obstacolele. El i-a invitat pe „toţi aceia care vor” să vină ca să primească din Viaţa Sa, pentru a fi acoperiţi cu binecuvântările Sale divine, ca să scape de judecată…………………………………………………………………………………….

          …Eu mi-am ancorat sufletul într-un cer de lumină

          Să nu mai navighez pe mările sălbatice;

          Uraganul poate bântui peste adâncul sălbatic furtunos,

          Căci în Hristos sunt în siguranţă pentru totdeauna.

Să vină bolile! Să vină necazurile! Să vină descurajarea sau durerile de inimă! Să vină orice, căci nimic nu mă mai poate atinge! Noi primim o împărăţie care nu poate fi clătinată. Toate lucrurile de aici se vor prăbuşi, dar pe cât este de sigur acest lucru, pe atât este de sigur şi faptul că noi vom fi luaţi într-una din aceste zile în Împărăţia Sa. Voi sunteţi chiar în Chivotul Lui.

           Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze în timp ce ne plecăm capetele pentru câteva momente.

           Tatăl nostru ceresc, stând şi privind lucrarea Ta măreaţă, noi îl putem vedea pe Noe. Cine a trecut de potop? Cine se afla în arca aceea mică făcută din lemn de gofer? Cel mai puternic vas de război pe care-l avem noi astăzi, nu ar putea rezista la încercarea prin care a trecut arca, deoarece atunci, tot pământul a fost zguduit şi clătinat. El a fost smuls din orbita lui şi astfel apele l-au inundat formând valuri înalte de sute de metri. Întreaga lume a fost acoperită de ape, chiar şi cei mai înalţi munţi.

           Aceasta era judecata lui Dumnezeu. Mii şi mii de trupuri moarte pluteau pe ape, dar în micuţa arcă construită din lemn de gofer, care era unsă cu smoală pe  dinăuntru şi pe dinafară, stăteau în siguranţă câteva suflete. Lor nu le păsa de ceea ce se întâmplă afară, deoarece au ascultat întocmai de Tine şi Ţi-au urmat poruncile.

           Şi Cuvântul Tău spune că cine ascultă poruncile Tale, nu va fi dat niciodată de ruşine. Apoi Tu ai oprit furtuna!

            Într-o zi, şi furtuna acestei vieţi va fi oprită şi atunci, vom fi debarcaţi într-o lume nouă.

           Scumpul nostru Tată ceresc, astăzi marea vieţii noastre este zguduită de multe furtuni şi nu înţelegem multe lucruri. Noi nu înţelegem ceea ce se întâmplă în lumea ştiinţifică nici ceea ce face lumea religioasă, dar noi suntem ancoraţi departe de ei, în Hristos.

            Furtunile izbesc cu furie, şi batjocurile se aud tot mai puternic, dar noi am urmat întocmai poruncile Tale, de aceea ştim că Tu ne vei trece dincolo. Îngăduie Tată, ca binecuvântările Tale să vină peste fiecare dintre noi. Binecuvântează-i pe străinii care s-au oprit la poarta noastră în dimineaţa aceasta. Binecuvântează-i pe cei nemântuiţi ca să poată deveni şi ei copiii Tăi.

             În timp ce stăm cu capetele plecate, mă întreb dacă printre cei nemântuiţi este cineva care vrea să-şi ridice mâna şi să spună:

 „Frate Branham îmi ridic mâna spre Dumnezeu, pentru ca tu şi El să o poată vedea, pentru că vreau să fiu amintit în rugăciune şi adus în arcă înainte de a fi prea târziu. Vrei să te rogi pentru mine?”

          Vreţi să vă ridicaţi mâna şi să spuneţi: „Aminteşte-mă”?

          Dumnezeu să te binecuvânteze, domnule! Dumnezeu să te binecuvânteze! Dumnezeu să te binecuvânteze, soră! Dumnezeu să te binecuvânteze, frate!

           „Când furtunile vieţii se înfurie

            Stai lângă mine…”

            Nu, eu nu mă pot decide în locul tău, prietene! Eu pot doar să mă rog pentru tine, dar tu trebuie să iei decizia. Eu nu cred că poate exista vreo persoană sinceră, care să-L mai părăsească după ce ajunge în Prezenţa Sa şi-I gustă iubirea.

            De ce v-aţi ridicat mâinile? Pentru că în inima voastră este ceva care bate pentru El. Acela este Dumnezeu care încearcă să vă aducă în Arcă.

            „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis, şi Eu Îl voi învia în ziua de apoi.

             … pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară… (Ioan 6.44, 37).

           Nu vă înspăimântaţi, căci Dumnezeu este Cel care îndepărtează valurile; El este Acela care conduce corabia. Toate lucrurile sunt în Mâna Lui!

           Cum ar fi fost Noe un biruitor dacă n-ar fi existat încercări şi furtuni? Dacă noi am fi trecuţi dincolo pe palme, nu am putea gusta bucuria biruinţei. Furtunile vieţii sunt acelea care ne ajută să vedem ce este bucuria.

            Noi nu am fi ştiut ce este un vârf de deal, dacă n-ar exista munţii! Nu am şti cât de preţioasă este sănătatea, dacă nu am fi bolnavi. O, voi nu v-aţi fi putut bucura niciodată de salvare, dacă n-aţi fi fost cândva păcătoşi! Dumnezeu este acela care a făcut toate lucrurile, El a făcut legea contrastului. Şi El vă iubeşte.

          Să ne rugăm

          Tată, Dumnezeule, Te rog, ca astăzi, când uşa corăbiei este încă deschisă, să-i aduni pe oamenii care vin din toate părţile în ea. Sub ochii noştri se întâmplă lucruri înspăimântătoare. Farfuriile zburătoare se arată peste tot, fără ca oamenii de ştiinţă să fie în stare să dea vre-o explicaţie cu privire la ele. Ele apar şi dispar atingând viteza trăsnetului.

          O, Dumnezeule, noi ne apropiem de sfârşit!

          În marea piramidă construită de Enoh, s-a parcurs şi ultima cameră. Totul este pregătit pentru a intra în camera Împăratului, căci venirea Domnului este aici. Noi am ajuns la vârf, la piatra din capul unghiului.

          Calendarul astronomic indică acelaşi lucru căci stelele arată aceasta.

          Aşa s-a întâmplat şi la prima Sa venire: înţelepţii au privit stelele şi şi-au zis:

          „Pe pământ vine un mare Împărat!” iar astăzi stelele indică acelaşi lucru.

          Toată natura geme! Inimile oamenilor sunt pline de frică. Nenorocirile lovesc naţiunile, marea mugeşte cu furie, apele fluxului rupând peste tot din uscat. Pe străzi gonesc cu viteză trăsuri fără cai, care par nişte făclii care aleargă ca fulgerul. Au o viteză atât de mare (maşinile) încât bornele indicatoare nici nu se văd.

          O, Dumnezeule, opreşte-ne Tu! Opreşte această lume păcătoasă, prin predicarea Evangheliei! Salvează-i pe cei care şi-au ridicat mâinile astăzi, Doamne Isuse. Îngăduie aceasta. Fie ca îndurarea Ta să se reverse peste fiecare din ei. Eu nu pot face nimic pentru ei; ei sunt aceia care trebuie să ia decizia.

          Tu L-ai trimis pe Duhul Sfânt şi El a pus în inima lor, Cuvântul Tău. De aceea şi-au ridicat mâna, arătând că L-au crezut.

          Tu ai spus că: „Cine crede în Mine, nu va muri niciodată” (Ioan 11.26).

          Vino Doamne, şi fă şi pentru ei aceasta. Ei te cred. Ei cred Cuvântul Tău. Ei cred aşa cum ai spus Tu: „Cine ascultă cuvintele Mele predicate şi crede în Cel ce M-a trimis (noi facem aceasta), are ( pentru că a crezut) viaţa veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” (Ioan 5.24). Este la adăpost în Arcă.

          Doamne, îngăduie să plece din acest tabernacol mic, ca oameni noi, bărbaţi şi femei, tineri şi tinere, născuţi din nou, astfel încât să trăiască o viaţă nouă , dedicată predicării Evangheliei, o viaţă în care să-L vestim pretutindeni pe Hristos. Îngăduie aceasta, Doamne!

          Binecuvântează-ne pe toţi, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus. Amin.

            Nu mă ocoli, o, blând Salvator,

            Oh, ascultă-mi strigătul umil,

            În timp ce-i vizitezi pe alţii,

            Nu mă ocoli nici pe mine!

            Salvatorule, Salvatorule!

            Ascultă-mi strigătul umil;

            În timp ce pe alţii Tu îi vizitezi

            Nu mă ocoli nici pe mine!

         Lasă-mă la Tronul Tău (la tronul de îndurare)…

         Să aflu…(lăsaţi-vă sufletul să-I vorbească lui Dumnezeu)…alinare…(de păcatele mele)…

         În timp ce…

         Ajută necredinţei mele.

         Să ne plecăm capetele…

          Salvatorule, Salvatorule!

          Ascultă-mi strigătul umil,

          În timp ce pe alţii Tu-i vizitezi,

          Nu mă ocoli nici pe mine.

          În timp ce stăm cu capetele  aplecate, mă gândesc la timpurile minunate, pe care le trăim de fiecare dată când venim în arca pregătită în locul acesta. Eu cred că ea a rezistat la multe furtuni pentru că este tencuită cu smoală şi pe dinăuntru şi pe dinafară. Ea m-a legănat în zilele de necaz şi de strâmtorări.

          Îl văd pe Billy stând acolo în spate şi mă simt îndemnat să fac ceva puţin deosebit…Eu am aici câteva nume: domnul D. Cook, domnul Long Ervin şi încă câteva nume trecute pe o hârtie. Ei doresc să ne rugăm şi să discutăm despre câteva lucruri.

          Eu tocmai voiam să-i spun lui Billy să treacă printre rânduri ca să împartă bilete de rugăciune, când Duhul Sfânt mi-a spus: „ Să nu faci aceasta!”.

         Acesta este motivul pentru care am cântat „Nu mă ocoli, O, blândule Salvator!”

         Când Duhul a spus aceste cuvinte, m-am gândit: „Oare ce înseamnă aceasta, Doamne?

         Eu vă voi spune acest lucru chiar dacă nu mă veţi crede.

         Orice este aceasta, e în inima mea, şi tot ce vreţi să ştiţi, este necazul vostru, boala voastră. De aceea, credeţi-L pentru că vă va vorbi chiar acum. Da, El vă va vorbi individual. Eu cred aceasta din toată inima mea. Duhul Sfânt vă va spune întocmai de ce aveţi nevoie, de aceea, orice vă va cere El, ascultaţi-L!

         Dacă eşti olog şi El îţi spune: „Ridică-te şi umblă!” tu să te ridici şi să umbli.

         Dacă ai cancer şi El îţi spune: „De azi înainte uită acest lucru, căci eşti vindecat!” să faci aşa! Dacă nu-L ascultaţi, nu se întâmplă nimic.

         Dacă te afli într-o răscruce şi nu ştii încotro s-o apuci, El te va sfătui ce trebuie să faci. El o va face chiar acum, de aceea să nu te îndoieşti de cuvintele Lui, ci du-te şi fă întocmai cum îţi spune!

         Faceţi ce spune El şi totul va fi în ordine.

         Acum, în timp ce stăm cu capetele plecate, cei pe  care-i voi striga, să vină aici la altar. Dacă sunt şi alţii care doresc să ne rugăm pentru ei, aş vrea ca în timp ce stăm cu capetele plecate, să li se facă loc ca să poată veni în faţă.

         Mi se întâmplă un lucru foarte ciudat: chiar acum, simt o avertizare foarte ciudată din partea Duhului Sfânt. Eu tocmai mă întrebam cum ar fi mai bine să fac şi El mi-a spus-o deja.

          Deci toţi aceia care doresc să ne rugăm pentru ei, care au probleme financiare, materiale, care sunt bolnavi etc. să vină sus la altar, în timp ce vom cânta încă o dată versetul de cântare.

          Staţi cu capetele plecate toţi, în afară de cei care trebuie să vină în faţă. Mama cu fetiţa de aici din faţă, aş vrea s-o aduceţi la altar. În ordine.

                     Salvatorule…

                     În timp ce pe alţii Tu îi vizitezi,

                     Nu mă ocoli.

                    Lasă-mă la tronul milei,

                    Să aflu o dulce alinare,

                    Vindecă-mi duhul frânt şi rănit,

                    Ajută necredinţei mele.

                    Salvatorule…

          Prieteni, aş vrea să vă spun că toată viaţa mea, am dorit un singur lucru: să nu fiu un făţarnic. Am încercat să fiu sincer în toate lucrurile faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele meu. Da, eu am încercat întotdeauna să mă mişc şi să procedez întocmai cum mi-a poruncit Duhul Sfânt. Acesta este motivul pentru care umblu din loc în loc şi din adunare în adunare: eu urmez călăuzirea Duhului Sfânt.

          Pentru dimineaţa aceasta, m-am gândit să fac un rând de rugăciune, să-i chem pe oameni la altar, să vorbesc cu ei şi să ne rugăm, dar Ceva mi-a spus: „Spune oamenilor…”. Da, acesta-i motivul pentru care m-am oprit dintr-o dată. El mi-a spus: „ Cheamă-i pe oameni sus şi spune-le: „Veniţi şi întrebaţi-Mă!” Şi Eu le voi răspunde!”

          Vă întrebaţi cum este posibil ca fetiţa aceasta mică să se facă bine? Cum este posibil să fie vindecaţi cei care au cancer? Cum vă puteţi vindeca voi, care aveţi probleme cu gâtul? Cum este posibil ca cei care umblă în cârje să se facă bine? Cum poate să vadă un orb? Cum se poate rezolva suferinţa şi necazul vostru?

          Există printre noi cineva care are necazuri mari în familie. „Cum pot să trec peste toate acestea, frate Branham?” El îţi va spune chiar acum.

         Unii se întreabă una, alţii, alta. Fiţi atenţi la ceea ce vă atinge chiar acum inima şi vedeţi dacă nu este corect. Da, urmaţi sfatul pe care vi-L dă Duhul şi vedeţi dacă nu e corect. Nu vă schimbaţi gândul! Staţi corecţi pentru că El a spus că vă va vorbi.

         Acum stăm cu toţii în rugăciune.

         ( fratele Branham părăseşte microfonul şi începe să se roage pentru oamenii veniţi la altar).

         Tată ceresc, binecuvântează-l pe fratele meu. Împlineşte fiecare dorinţa a inimii lui.

           Binecuvânteaz-o pe sora mea, care a venit aici. Ia-i chiar în clipa aceasta povara care-i apasă inima. Binecuvânteaz-o pe sora mea, Tată. Fie ca Duhul să vină peste ea. Dumnezeule, binecuvânteaz-o şi împlineşte dorinţa inimii ei.

         Te rog în Numele Domnului Isus Hristos, să faci aceasta şi pentru sora aceasta.

         Priveşte fetiţa aceasta drăguţă. Noi îţi suntem foarte recunoscători pentru tot ce ai făcut pentru ea, Tată. Tu ne-ai ajutat nu demult. Te rog să-l vindeci pe deplin pe  acest copilaş, făcând din el o mărturie vie pentru cei din jur, ca şi el să creadă. Eu binecuvântez acest copilaş în Numele lui Isus Hristos şi mustru boala din trupul lui…

          Binecuvântează-l Doamne şi pe fratele meu iubit. Fie ca credinţa lui să nu dea greş niciodată, să nu rămână dezamăgit căci priveşte la calvar ştiind că Tu eşti acolo. El ştie că cel ce vine cu credinţă la Tine este legitimat de Dumnezeu şi primeşte ceea ce cere.

          Binecuvântează-l pe fratele meu, Morgan şi împlineşte dorinţa inimii lui. Fie ca orice cere astăzi, să primească în Numele Domnului.

          Binecuvânteaz-o pe sora mea…Dăruieşte-i prin Isus Hristos ceea ce doreşte.

          Dumnezeule Tată, priveşte spre fratele meu şi dă-i ceea ce-Ţi cere…

          Priveşte spre fratele nostru, Tată ceresc, şi fă-i după dorinţa inimii lui. Fie ca el să-şi vadă împlinirea dorinţei în Isus Hristos, şi Îţi mulţumesc pentru vindecarea lui, Doamne.

         Dumnezeule Tată, mă rog cu mâinile puse peste fratele meu, pentru ca dorinţa inimii lui să fie împlinită.

         Binecuvântează-l pe frăţiorul meu, Tată.

         Eu binecuvântez această fetiţă, Tată în Numele Domnului Isus Hristos. Fie ca ea să primească ceea ce cere în Numele lui Isus. Îngăduie aceasta.

      (fratele Branham continuă să se roage pentru oamenii de la altar, dar cuvintele lui nu pot fi auzite destul de bine… Acum se întoarce la microfonul de la amvon).

          Dumnezeule Atotputernic, aşa cum eşti Stăpânul cerului şi al pământului, Tu eşti Acela care poţi să pui şi inima omului în ordine.

          Tu ai pus stelele pe cer şi ele au rămas acolo. Tu ai pus soarele pe orbita lui şi el a rămas pe ea. Tu ai aşezat luna pe bolta cerească şi ai pus-o să vegheze asupra mării. Tu i-ai aşezat hotare pe care nu le poate trece; Tu le-ai vorbit şi ele s-au supus.

          Doamne Dumnezeule, Tu vorbeşti şi inimii omului. Fă ca ea să fie întotdeauna tot ceea ce porunceşte Dumnezeu.

          Tată, Tu ai vorbit în dimineaţa aceasta şi inimii mele, mie care sunt slujitorul Tău nevrednic. Eu le-am spus oamenilor că Tu vrei să le vorbeşti şi Tu ai făcut aceasta pentru fiecare din ei. Conform descoperirii primite de la Tine, eu i-am chemat la altar şi mi-am pus mâinile peste ei. Acum Te rog să-i ajuţi ca ceea ce le-ai pus pe inimă în clipa aceea (când mi-am pus mâinile peste ei), să fie decizia lor veşnică, fiind încredinţaţi că Duhul Sfânt este Acela care le-a pus-o în inimă.

          Dacă ei sunt ologi, fă-i să umble! Dacă sunt orbi, fă-i să vadă! Dacă sunt îndureraţi, fă-i să se bucure! Dacă au necazuri, îndepărtează-le! Îngăduie aceasta, Doamne!

          Dacă vor să ia o decizie, pune Tu în inima lor decizia corectă. Fie ca Duhul Sfânt să ne descopere toate lucrurile de care avem nevoie. Îngăduie aceasta, Doamne, pentru că noi stăm aici, la altar, în închinare, aşteptându-te pe Tine.

          Tată, dacă printre noi mai sunt unii cărora nu le-ai vorbit încă, îngăduie ca Duhul Tău să vină chiar acum peste ei. Fie ca El să se plimbe încoace şi încolo şi să descopere fiecare lucru. Pune Tu siguranţă în fiecare inimă, Doamne. Fă ca în nici o inimă să nu-şi mai aibă loc îndoiala, iar Duhul Tău să îndepărteze orice neînţelegere.

          Priveşte şi spre cei din spatele audienţei spre aceşti oameni scumpi, spre cei care sunt sănătoşi, spre cei care nu au necazuri, spre cei pe care I-ai binecuvântat şi care stau în dimineaţa aceasta aici plini de putere şi de credinţă. Oh, ei se roagă pentru cei ce sunt în necazuri! Ei au avut probabil probleme asemănătoare cu a lor şi ştiu că Tu i-ai ajutat.

          Noi ne rugăm cu toţii Tată, într-un gând, ca să trimiţi Duhul Tău ca să legitimeze toate lucrurile, pentru ca fiecare inimă să fie încredinţată că a primit ajutorul tău. Îngăduie aceasta, Doamne.

         Acum în timp ce stăm în rugăciune cu capetele aplecate, vom cânta câteva cântări.

         Nu cădeţi de oboseală pe Cale! Voi ştiţi că eu nu sunt un fanatic, dar Ceva mi-a spus: „ Cheamă-i sus şi Eu le voi vorbi!” iar eu am făcut ceea ce a spus El.

         Acum vom începe să cântăm câteva cântări. Orice vă va spune El, să credeţi şi să-L ascultaţi căci sunt Cuvintele Lui.

                Noi vom umbla în lumină

               Este o lumină aşa de frumoasă!

               Vine acolo unde picăturile de rouă ale milei sunt strălucitoare.

               Străluceşte în jurul nostru zi şi noapte

              Isus, Lumina lumii.

Să cântăm încet în timp ce fiecare e cufundat în rugăciune.

              /:Noi vom umbla în lumină,

               Frumoasă Lumină.

              Veniţi acolo unde picăturile de rouă ale milei strălucesc,

              Străluceşte peste tot, în jurul nostru, ziua şi noaptea.

              Isus Lumina lumii. :/

În care Lumină? În Lumina pe care ne-o dă El, chiar acum…Lumina…

             Veniţi unde picăturile de rouă ale milei sunt strălucitoare,

             Străluceşte peste tot în jurul nostru ziua şi noaptea

             Isus Lumina lumii.

             Vino, mărturiseşte-L ca Rege al tău

             Isus Lumina lumii.

             Atunci clopotele cerului vor suna:

             Isus Lumina lumii.

             /:Noi vom umbla în lumină, frumoasă lumină.

             Veniţi unde picăturile de rouă ale milei sunt strălucitoare.

             Străluceşte peste tot în jurul nostru, ziua şi noaptea.

             Isus, Lumina lumii.:/

                                    – Amin –