LA ÎNCEPUT NU A FOST AȘA

Voi ştiţi că predicatorii sunt plictisitori şi aşa sunt şi eu, dar aş vrea să avem câteva minute, cam zece sau cincisprezece, ca să vă spun de ce am rămas aici cu voi.

Azi dimineaţă m-am întâlnit cu o soră de aici, pe care am văzut-o în vedenie aseară. Ea a avut boala Hodgkin şi a fost vindecată în adunare, iar Duhul Sfânt a chemat-o în trei ocazii diferite.

Apoi, l-am întâlnit pe un frate care la cealaltă adunare avea cancer la faţă. Acum, Domnul l-a vindecat şi pe fratele Jackson, pianistul. Privindu-i, mi-am amintit de Lakeport, unde am avut de curând o adunare. Acolo era un german care stătea peste deal şi venise împreună cu soţia sa, iar Duhul Sfânt a descoperit prin darul deosebirii că a făcut o promisiune că va da la biserică o sumă de bani dacă Domnul îi va vindeca soţia de cancer şi i-a spus că nu trebuie să mai ţină acea promisiune. Dumnezeu deţine oricum totul. Femeia a fost vindecată şi trăieşte încă pentru că am văzut-o.

În timpul acela a fost făcută o fotografie cu Îngerul Domnului stând acolo şi se vede şi curcubeul cu culorile lui. Mulţi aţi văzut fotografia.

Fratele preşedinte credea că suntem fraţi cu acelaşi fel de pene… Da, domnilor. Da, da. Ei mi-au spus că dacă s-ar scoate Arkansas şi Oklahoma, nu ar mai exista California. Cu siguranţă, au fost câţiva fraţi minunaţi din Arkansas. Sunt sigur că dacă voi ajunge în cer, voi întâlni mulţi oameni din Arkansas şi Oklahoma, ca dealtfel din întreaga lume. deci, ne bucurăm să fim aici şi să avem părtăşie împreună.

Cineva mi-a spus că o doamnă de aici de undeva… cred că este doamna de aici, bărbatul acesta şi soţia lui. Ei au spus că femeia a fost chemată aseară în adunare şi avea o umflătură sau ceva pe trup. M-am gândit că de data aceasta voi încerca să explic puţin.

Să nu vă fie ruşine să-mi aduceţi haina când expiră timpul, fiindcă eu tot vorbesc. Nu este acesta un dejun minunat? Îl apreciaţi? Acesta este un dejun adevărat din Arkansas. Aşa este. Cu ouă, şuncă şi aşa mai departe.

În adunările de aici, am simţit că Domnul ne va călăuzi să avem această părtăşie minunată. A fost foarte frumos.

Vedeniile sunt ceva ciudat. Noi am stat aici şi am discutat despre adunările dinainte, cum au venit oamenii… Unii dintre ei au venit trei mii de mile cu taxiul, numai ca să ajungă la adunare.  Să nu uitaţi că El este şi astăzi Acelaşi Dumnezeu ca atunci. Înţelegeţi? Şi slujba de atunci s-a îmbunătăţit sută la sută în acest timp. Slujba, dar Duhul trezirii pleacă de la oameni. Vedeţi? Se îndepărtează. Oamenii nu mai au acelaşi entuziasm ca înainte.

Acum iată ce fac vedeniile. Aseară, m-am întors şi m-am uitat la fratele, iar atunci am văzut-o pe femeia aceasta. Apoi m-am uitat din nou şi am văzut că venea din direcţia aceasta, iar când m-am uitat, acolo era femeia. Eu nu am avut idee ce era, nu am ştiut că era soţia lui. Atunci am văzut desfăşurându-se vedenia. Era în casa lor, iar atunci am ştiut că era soţia lui. Lucrul acesta s-a întâmplat de trei ori.

Ceea ce a făcut aceasta este credinţa ei în acest dar. Înţelegeţi? Femeia nu şi-a dat seama, dar ea era cea care făcea aceasta. Acum, aş vrea să vă ajut să înţelegeţi mai bine lucrul acesta.

Să ne uităm la Domnul nostru, pentru că până la urmă totul este de la El. Înţelegeţi? Este El, nu noi!

Noi nu avem pretenţia că predicăm Evanghelia prin inteligenţa noastră, fiindcă o propovăduim prin puterea lui Dumnezeu. Voi predicatorii, faceţi aceasta. Puterea lui Dumnezeu vine peste voi şi vă unge.

Uneori, în slujba voastră, spuneţi lucruri la care nu vă gândeaţi, apoi ziceţi: „Oare de ce mi-am schimbat textul?” Voi ştiţi cum este. Dumnezeu face aceasta. Înţelegeţi? Ai putea crede că întreaga audienţă a pierdut aceasta, dar poate Dumnezeu Îşi îndreaptă tot Mesajul spre unul mic şi neînsemnat de acolo, spre o singură persoană.

Uneori poate aţi observat că aţi mers înainte predicând şi aţi spus: „Aceasta este aşa, aceasta este aşa”, iar data viitoare v-aţi întors şi aţi spus ceva ce părea că contrazice ce aţi spus mai înainte. Atunci te gândeşti: „Oare sunt făţarnic?” Dar vedeţi, Dumnezeu lucrează în voi.

 Aşa cum am spus aseară despre Iona. Vedeţi, el nu era înafara voii Domnului, ci Dumnezeu lucra în el. El l-a trimis într-o direcţie, apoi tot El l-a întors. Înţelegeţi?

Uneori şi eu am spus unele lucruri, apoi m-am gândit: „Oare ce este cu mine?”, după care am înţeles că Duhul Sfânt făcea aceasta.

Când cineva predică prin inspiraţie, trebuie să se predea pe deplin Duhului. Eu nu pot s-o fac altfel, pentru că nu am putere intelectuală să ţin o predică sau să pun două cuvinte împreună.

Fraţilor, am spus aceasta de aici de pe platformă şi vreau s-o mai spun.

Eu am încercat să aduc predici ca şi pentru începători pentru că sunt tot felul de oameni… Am observat că ţara aceasta este o ţară catolică. Înţelegeţi? Astfel, oamenii care vin aici nu înţeleg nimic dacă le vorbesc ceva mai puternic.

Haideţi să luăm exemplul Domnului nostru, fiindcă El a spus că este Exemplul nostru, iar acum Viaţa Lui este în noi. Mă gândesc că odată, când vorbea despre căsătorie şi despărţire, Isus a spus: „La început nu a fost aşa.”

Astfel, cum trebuie să ne întoarcem la început ca să înţelegem fiecare lucru, fiindcă fiecare lucru pe care îl vedem acum, a avut un început. Lucrurile veşnice nu au început, pentru că ce este veşnic nu are nici început, nici sfârşit, dar toate lucrurile care au început au şi sfârşit. Noi ştim că Geneza este capitolul sămânţă, aşa că trebuie să mergem înapoi în Geneza.

Eu am studiat multe cărţi de istorie a bisericii: „Cele două Babiloane” a lui Hislop, „Cartea martirilor” a lui Foxe, „Conciliul prenicenian”, „Părinţii nicenieni” şi aşa mai departe. Dacă mergeţi înapoi veţi găsi că orice lucru şi orice cult, totul îşi are începutul în Geneza.

Vine un timp înflorind. Îl vedeţi ieşind ca pe Cain şi Abel. Priviţi-i apoi pe cei doi băieţi în Iuda şi Isus, apoi mergând mai departe de-a lungul timpului până în aceste zile când Antihristul şi Hristos sunt atât de aproape încât dacă ar putea, i-ar înşela chiar şi pe cei aleşi. Noi ştim că acesta este adevărul.

Să-L luăm pe Domnul nostru. Când a fost aici, El nu a pretins că poate face minuni, ci a spus că Tatăl, Dumnezeu care locuia în El, Îi arăta tot ce trebuia să facă. Dumnezeu Se exprima prin El. Astfel, Dumnezeu Însuşi Şi-a zidit un trup în care a locuit.

Dumnezeu a venit jos manifestat în trup, în Hristos. Deci nu era Isus, trupul, Fiul lui Dumnezeu, ci era Dumnezeul slavei în Fiul lui Dumnezeu, manifestându-Şi slava prin El. Dumnezeul slavei manifestând slava lui Dumnezeu. Dumnezeu a locuit în El şi El L-a reflectat pe Dumnezeu.

Aşa suntem fiecare predicator. Noi Îl reflectăm pe Dumnezeu în măsura în care este în noi, iar oamenii pot să-L vadă pe Dumnezeu prin noi, slujitorii Lui. Oamenii nu citesc Biblia, dar te citesc pe tine, aşa că trebuie să-L reflectaţi pe Hristos. Paşii voştri, cuvintele voastre şi toate faptele voastre Îl reflectă pe Hristos.

Poate credeţi că oamenii nu se uită la voi, dar ei urmăresc fiecare mişcare pe care o faceţi, pentru că voi sunteţi o Biblie pentru mulţi oameni. De aceea trebuie să fim cu băgare de seamă la fiecare mişcare pe care o facem, la ce afaceri facem şi la tot ce facem în întreaga noastră umblare. Predaţi-vă Duhului şi Dumnezeu Se va reflecta pe Sine prin voi, aşa cum a spus Isus în Ioan 15.5: „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele.” Să nu uitaţi că nu viţa dă roade, ci mlădiţele, dar mlădiţele îşi iau viaţa din viţă.

Cu câteva luni în urmă am fost la un bun prieten din Arizona, John Sharitt, care se ocupă cu creşterea citricelor. A fost un frate penticostal foarte sărac, iar acum deţine… Zilele trecute mi-a spus că a avut patruzeci şi nouă de mi de acri de teren cu bumbac şi Domnul l-a binecuvântat pe plan financiar, dar cu toate acestea, umblă tot cu un Chevrolet vechi.

El mi-a arătat un pom care avea pe el cinci sau şase feluri de fructe diferite. Pomul original era un portocal, dar el a altoit pe el lămâi, tangerine şi grepfrut. Toate creşteau în acelaşi pom şi din aceeaşi viaţă.

Eu i-am zis: „Extraordinar, frate Sharitt. La anul când va face fructe din nou, toate vor fi portocale?”

„O, nu, nu! Ramura care este de grepfrut va rodi grepfrut, iar ramura de lămâi va rodi lămâi.”

„Într-un portocal?”

„Sigur că da. Toate sunt citrice, dar fiecare ramură altoită va rodi după soiul ei.”

„Dar dacă pomul acesta va da o mlădiţă a lui, aceea ce va fi?”

„Ca şi originalul: un portocal.”

„Acum am înţeles.”

Hristos este Viţa. În dimineaţa aceasta, aici s-au adunat oameni din diferite denominaţiuni: de la Adunarea lui Dumnezeu, de la unitarieni, de la Biserica lui Dumnezeu şi care mai sunt. Dacă vom lua mlădiţa noastră denominaţională şi o vom pune aici, ea va rodi roade denominaţionale.  De aceea, avem altoite în linia creştină, sub numele de creştin, metodişti, prezbiterieni, luterani, catolici. Toţi aceştia sunt diferiţi, dar sunt altoiţi sub numele creştinismului.

Dar aţi observat că atunci când acest Pom original a dat mlădiţe la început, acea viţă a dat primele mlădiţe, iar ele au scris o Carte a Faptelor în urma lor. Aceste biserici, denominaţiuni, trăiesc din seva acestui Pom, sub numele creştinismului, dar dacă Viţa va rodi o mlădiţă originală, ea va rodi încă o Carte a Faptelor în urma ei.  Aşa este, pentru că va purta roadele Pomului.

Ca predicatori, noi nu trebuie să lăsăm ca vieţile noastre să fie ca în nişte organizaţii. Este în ordine să menţinem frăţietatea şi acele lucruri, dar ele îşi au locul lor, în timp ce noi trebuie să fim predaţi deplin lui Hristos, astfel ca Duhul Sfânt să curgă prin noi. Înţelegeţi? Aceasta aduce din nou rodul original de la Cincizecime, iar roada Duhului este pacea, bucuria, îndelunga răbdare, le ştiţi şi voi.

Acum trebuie să mă opresc… Când a fost pe pământ, Isus a fost acea Viţă. El a fost Piatra din capul unghiului, noi ştim aceasta. El a fost Cel dintâi, de aceea, haideţi să vedem cum S-a purtat El.

El nu a umblat îmbrăcat diferit faţă de ceilalţi oameni şi era un Om blând, aşa cum am predicat în urmă cu ceva timp în mesajul: „Fericirile uitate”. Textul este în Matei 11.6, unde scrie că a fost trimis Ioan Botezătorul şi L-a prezentat pe Mesia. El era un mare profet, trimis între două epoci, între Lege şi har şi a predicat că va veni Mesia, va curăţa aria Sa şi va aduna grâul şi că El va fi marele Mesia care va dărâma Imperiul Roman.

Ioan a aşteptat în pustiu până când a fost sigur că ştie ce fel de semn era. El nu a fost niciodată la şcoală pentru că atunci când avea nouă ani a fost dus în pustie. El a avut o însărcinare de la Dumnezeu, de aceea nu putea să fie într-un cerc ecleziastic, ci trebuia să fie autentic. Astfel, a aşteptat în pustie până când i-a vorbit Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a spus: „Îl vei cunoaşte pentru că va avea un semn deasupra Lui. Vei vedea acel sem şi vei şti că Acela este Mesia.”

Şi Ioan a depus mărturie şi a spus: „Am văzut Duhul lui Dumnezeu coborând peste El ca un porumbel.” (Ioan 1.32).

Apoi a urmat dezamăgirea. Aceasta ni se întâmplă la toţi. Astfel, în vindecare şi în celelalte lucruri veţi vedea că lucrurile  par ca şi cum ceva nu a mers cum trebuie. Să nu uitaţi însă că acesta este vrăjmaşul, iar Dumnezeu îi îngăduie să te încerce ca să vadă ce vei face.

Ioan a văzut semnul şi a ştiut că era El, aşa că a declarat public: „Acesta este El, pentru că am văzut asupra Lui semnul de care mi-a vorbit Dumnezeu.” Dar când a ajuns în necaz şi ochiul lui de vultur a văzut altceva, a zis: „Am propovăduit că Mesia va izbăvi poporul, dar aici văd un Om plăpând împins încoace şi încolo, un Mesia ciudat!”

Ceea ce nu putea înţelege Ioan era că asupra Lui era un semn şi totuşi era atât de diferit. El nu era unul puternic care să rupă şi să dărâme totul, ci era un Om mic, blând şi umil, împins în toate părţile, ştiţi voi, aşa că a zis: „Ce ciudat este tipul acesta!” Aşa se face că a trimis doi dintre ucenicii săi să-L întrebe dacă El este Acela. Acesta este cel mai jignitor lucru care i se putea spune lui Isus. După ce chiar el L-a anunţat şi a spus că El era Mesia, acum s-a întors şi a zis: „Oare El este Acela?”

Dar Isus înţelege slăbiciunile noastre, aşa că S-a întors şi i-a făcut lui Ioan cel mai mare compliment care putea fi făcut unui om.

Deci, Ioan i-a trimis pe ucenicii săi să-L întrebe: „Tu eşti Acela sau să aşteptăm pe altul?” Voi ştiţi că Ioan era în închisoare atunci, iar Isus ştia aceasta. Dar El nu i-a dat niciodată o carte despre cum să se comporte în închisoare şi nici ceva reguli, ci le-a zis doar: „Staţi aici până când se termină serviciul, apoi mergeţi şi spuneţi ce aţi văzut.”

Astfel, ei au văzut şchiopii umblând, orbii văzând… Îmi pot imagina că Somnul nostru stătea acolo şi îi privea pe cei doi ucenici în timp ce au mers pe deal, apoi s-a întors şi a spus: „Ce aţi ieşit să vedeţi? O trestie clătinată de vânt?” Ioan nu era acela. Nu, nu! Pe el nu l-a împins nimeni încoace şi încolo.

Şi a continuat: „Dar ce aţi ieşit să vedeţi? Pe unul cu guler scrobit şi tare, în haine moi şi alte lucruri, care pupă bebeluşii, căsătoresc şi înmormântează? Aceştia sunt în casele împăraţilor.”

Ei păcălesc oamenii cu un briceag şi nu ştiu să ia sabia cu două tăişuri ca să stea în luptă acolo unde sunt demoni. Ioan nu era felul acela de om. Şi Isus a continuat: „Ce aţi ieşit să vedeţi? Un proroc? Da, vă spun şi mai mult decât un proroc.” Acela era Ioan. El era mesagerul legământului şi era mai mare decât un proroc, era deasupra tuturor prorocilor.

Noi L-am văzut pe Domnul nostru în lucrarea Lui şi am văzut că El nu a pretins niciodată că face ceva de la El Însuşi, ci a spus că face numai ce-L vede pe Tatăl făcând. El I-a dat toată slava lui Dumnezeu, arătând că este un lucru supranatural, nu firesc.

Fraţilor, orice armură pe care o avem noi este supranaturală. Nu este nimic natural, iar noi trebuie să credem aceasta.

Care sunt roadele Duhului? Dragostea, bucuria, pacea, răbdarea, blândeţea, îndurarea. Mergeţi la farmacie şi cumpăraţi-mi un gram de răbdare. Sau luaţi-mi dragoste de cinci dolari. Vedeţi? Într-un fel este ceva nevăzut.  Aceasta este întreaga noastră armură. Noi stăm într-o lume nevăzută şi privim la lucruri nevăzute. Totuşi, le edem pentru că credinţa noastră le detectează şi mărturiseşte că sunt acolo. Înţelegeţi?

Într-o zi, boala a intrat în casa prietenului Său, dar tocmai atunci a plecat Isus. Tatăl I-a spus să plece, pentru că El a spus în Ioan 5.19 că „Fiul nu face nimic până nu-I arată Tatăl.” Nu ce-I spune Tatăl, ci ce Îi arată Tatăl. Şi astfel a plecat.

Surorile scumpe ale lui Lazăr a trimis după El şi I-au zis: „Vino şi roagă-Te pentru prietenul Tău fiindcă este bolnav.” Dar în loc să meargă la prietenul Său drag şi să-l ajute în timp de necaz, după ce ei şi-au părăsit bisericile ca să fie ucenicii Lui, El a ignorat chemarea lor şi S-a dus mai departe. Apoi, când au trimis din nou după El, în loc să răspundă la chemarea lor, Isus S-a dus şi mai departe.

Aceasta ar fi sfâşiat pe oricine. Vedeţi? Dar când credinţa se prinde de ceva, nu mai există nici o piedică, fiindcă va sta chiar acolo.

În cele din urmă, Isus S-a întors spre ucenicii Săi şi a zis: „Lazăr doarme.” Dar ucenicii I-au zis: „O, dacă doarme înseamnă că se odihneşte, deci este bine.” Atunci, El a trebuit să le spună clar ca să înţeleagă: „Este mort. Şi Mă bucur că nu am fost acolo, dar Mă duc să-l trezesc.”

Când Marta a aflat că Domnul S-a întors în cetate, s-a dus la El şi I-a spus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, nu ar fi murit fratele meu. Dar chiar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu, El Îţi va da.”

Şi El i-a zis: „Fratele tău va învia.” (Ioan 11.11-14,21-23), după care S-a dus la mormântul lui Lazăr. El ştia exact ce urma să se întâmple. Noi toţi credem aceasta. El ştia, dar nu S-a dus acolo mai repede, pentru că a spus că nu face nimic dacă nu-I arată Tatăl. El a spus: „Mă bucur că nu am fost acolo.”, fiindcă ştia că dacă ar fi fost acolo, ei I-ar fi cerut să se roage pentru Lazăr când El ştia din vedenie că nu ar fi trebuit să se roage. Vedeţi? El trebuia să învie din morţi, aşa că a spus: „Mă duc să-l trezesc.”

Vă amintiţi că atunci când a stat la mormânt, El a spus: „Tu ai spus deja… dar vorbesc aşa pentru ca ei să creadă.” (Ioan 11.42 – parafrazare). Vedeţi, ca să fie un exemplu.

Apoi, L-a chemat pe Lazăr afară din mormânt, pe un om mort de patru zile. El l-a chemat la viaţă şi Lazăr a trăit din nou. Aici nu scrie că Isus ar fi slăbit în putere în urma acestui lucru sau că ar fi fost alte urmări. De ce? Tatăl Îşi folosea propriul Dar.

Însă când a trecut prin mulţimea de oameni şi o femeie s-a atins de poala hainei Lui… O femeie care era în menopauză avea o scurgere abundentă de sânge. Dar s-a atins de haina Lui, iar atunci El S-a oprit şi a spus: „Cine M-a atins? Am simţit că am slăbit.”  Vedeţi, femeia aceea folosea darul lui Dumnezeu, iar Darul lui Dumnezeu era El.  Cel mai mare Dar care a fost dat vreodată pe pământ, a fost atunci când Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său. Noi credem cu toţii aceasta. Vedeţi? Dumnezeu Se folosea de Darul Său.

Să zicem că vine un circ în oraş. Noi sudiştii nu avem bani, dar am vrea să vedem spectacolul lor. Desigur, circul este înconjurat cu un gard înalt. Fratele Williams de aici este mic, îndesat şi puternic, dar să zicem că eu sunt înalt şi slab. El ar putea să ducă apă la elefanţi pentru că este puternic, dar eu nu aş putea să fac aceasta pentru că sunt prea înalt faţă de pământ. Înţelegeţi? Eu nu aş putea să duc apă ca şi fratele, pentru că el este construit scund şi puternic. El nu se poate schimba fiindcă aşa este făcut şi nici eu nu mă pot schimba.

La fel este şi cu fiecare dintre noi predicatorii. Înţelegeţi? Noi nu ne putem schimba din felul în care suntem făcuţi. Dumnezeu a aşezat în biserică… El a făcut aceasta prin harul Său suveran.

Ei bine, noi toţi ne întrebăm ce este dincolo de perdeaua de acolo. Aceasta facem astăzi. Ce este dincolo? Cum este?

Odată, regele Angliei stătea lângă foc în camera lui împreună cu sfântul Nicolous. În seara aceea, a intrat în odaie o vrăbiuţă şi a zburat încoace şi încolo, iar atunci, sfântul Nicolous i-a zis regelui: „De unde a venit ea şi unde a plecat?” Vedeţi? Aceasta l-a marcat puternic pe rege, aşa că a fost botezat şi astfel a început creştinismul în Anglia.

Vedeţi, gândul: „De unde a venit?” Mintea lui nu putea pricepe aceasta, aşa că a închis ochii şi s-a dus în locul acela. Omul este inteligent şi ştie că vine de undeva şi se duce undeva, dar nu ştie unde. Ei bine, aceasta încercăm să facem toţi, deoarece fiecare dintre noi suntem mesageri ai acelui Tărâm.

În dimineaţa aceasta, noi stăm şi ne uităm în jur. Nu este loc să intrăm pe sub gard,  dar în cele din urmă, văd o spărtură în gard, undeva mai sus.

Îi spun aceasta vecinului meu Wilson, dar el îmi zice: „Frate Branham, eu nu pot pentru că sunt prea scund.” Dar eu sunt făcut altfel, aşa că aş putea să sar, să mă prind cu mâinile de acolo şi să mă uit să văd ce este pe partea cealaltă. Aceasta este o ilustrare slăbuţă, dar sper că înţelegeţi ce vreau să spun pentru că este poziţia în care stăm în dimineaţa aceasta. Voi aveţi ceva de făcut şi la fel eu.

Eu am fost născut să văd vedenii. Dacă vine cineva în faţa mea, este nevoie de credinţa lui, este vorba de credinţa oamenilor. Este ca atunci când bagi maşina în viteză… Tu urci cu maşina un deal şi se schimbă viteza. Nu eu schimb viteza, ci maşina o face (În America, maşinile au cutie de viteze automată, deci nu au schimbător de viteze, iar schimbarea vitezei se face automat în timpul mersului).

Apoi, poate cu câteva ore înainte să vin la adunare, mă rog singur şi văd Lumina aceea lângă mine. Nu-mi vorbeşte nimeni, iar eu merg mai departe şi intru înăuntru. Cel mai bine este să nu vorbesc cu nimeni şi nimeni să nu-mi vorbească şi să merg înainte în rândul de rugăciune. Aşa este cel mai bine, dar trebuie să vorbesc un timp. Acest fel de adunări nu pot ţine foarte mult pentru că mă storc de puteri. Dar noi suntem aici împreună şi am vrea să ştim ce este dincolo de gard sau de perdeaua timpului. De aceea, sar cât pot de sus, mă apuc de gard, privesc dincolo, apoi vin înapoi jos.

„Ce ai văzut, frate Branham?”

„Un elefant”, răspund eu.

„Chiar l-ai văzut? Şi ce altceva mai este acolo?”

„Doar atât am apucat să văd.”

Este greu, mă oboseşte foarte tare. Cine face aceasta? Persoana care stă în faţa mea. Ea trage ceva din tine, înţelegeţi?

„Şi ce mai vezi?”

„Ai o tumoare”, şi m-a părăsit.  Este istovitor, am obosit.

„Ce altceva mai vezi, frate Branham?” Atunci trebuie să mă urc din nou, sus, sus, şi mă ţin cu mâinile, ştiţi voi. Apoi vin înapoi şi spun: „Tu eşti doamna Cutare şi Cutare…” Înţelegeţi? Vedeţi, voi faceţi aceasta. Voi nu mă folosiţi pe mine, ci folosiţi un dar trimis de Dumnezeu pentru voi. Înţelegeţi? Însă partea fizică suferă.

Dar dacă vine directorul circului la toţi şi spune:

„La ce te uiţi, frate Branham? Da, te cunosc şi vreau să-ţi arăt ceva.” Apoi, mă ia de mână, mă ridică sus, aşa, şi spune: „Vezi cortul acesta? Oamenii aceştia au făcut aceasta şi aceasta, au venit de acolo şi se duc acolo.” Eu privesc de acolo, înţelegeţi? În ordine. Apoi mă lasă jos, dar nu sunt obosit. Înţelegeţi? Pentru că Dumnezeu Îşi foloseşte darul Său. Înţelegeţi ce v-am spus? Aşa merg lucrurile.

Acum, oamenii de aici… Poate unii îmi sunteţi străini. Vedenia care vine de Acolo, când este trimisă de El, în suveranitatea Lui, nu mă slăbeşte, nu simt nici o slăbiciune. Înţelegeţi? Şi El spune exact ce va fi, unde va fi, cum va fi şi alte lucruri. Dumnezeu este Judecătorul meu şi aici este Biblia, că niciodată nu a căzut nici o iotă în miile de dăţi când s-a întâmplat aceasta. Dar nu simt nici o slăbiciune

Acum aţi înţeles? Isus nu a simţit nici o slăbiciune când l-a înviat pe Lazăr din mormânt, pentru că Tatăl I-a spus ce să facă. Înţelegeţi? dar când s-a folosit de dar, femeia aceea, din El a ieşit o putere. Înţelegeţi ce vreau să spun? Aceasta face diferenţa.

Prieteni, voi sunteţi cei care faceţi aceasta. Nu eu, ci voi, credinţa voastră.

Aş vrea să vă mai spun ceva, pentru că imediat ne vor scoate afară. Să nu plecaţi repede. Presupun că fratele Borders ar putea să vă explice în adunarea de deschidere. Nu vă grăbiţi să plecaţi.

Daţi-mi voie să vă ilustrez ceva. Oare mai am puţin timp? Nu durează mult.

Să-l luăm pe fratele de aici. Să zicem că nu l-am văzut niciodată până acum. Eu sunt în New York, iar el merge de aici la doctor şi este îmbrăcat cu un costum deschis şi cravată. Acolo, doctorul îi spune: „Reverend, îmi pare rău dar trebuie să-ţi spun că ai TBC. Nu te mai poate ajuta nimic pentru că eşti într-un stadiu foarte avansat.”

Atunci intervine credinţa: „Cred că am să-i spun fratelui Branham să se roage pentru mine.” Apoi, aude că sunt la New York şi vine acolo. Acum, poartă un costum închis la culoare, cravată roşie şi nu are ochelari.

El urcă pe platformă, iar eu stau aici. Nu l-am mai văzut niciodată şi nici el pe mine, iar eu îl întreb:

„Ce mai faci, domnule?” Ce fac prin aceasta? Îi contactez duhul să văd ce simţământ… Uneori întâlnesc impostori, alteori critici. Am avut unul şi în adunarea de aseară. Voia să mă rupă în bucăţi, iar din cauza aceasta nu am putut chema rândul de rugăciune. Este groaznic ce…

Deci, eu zic: „Ce faci?”

Şi el răspunde: „Mulţumesc de întrebare.” Astfel, avem o conversaţie, iar după un timp văd ceva în faţa mea şi spun: „Tu suferi de…” Şi are loc o deosebire. Să zicem că nu mai este nimeni altcineva pe platformă înafară de el, iar eu îi spun: „A tuberculoză.”

„Aşa este.”

„Ai fost la doctor. Acesta avea mustaţă, ochelari şi era cărunt. Te-a examinat şi… Tu nu eşti de aici, ci vii dintr-un stat unde este aşa şi aşa, eşti din California.”

„Da, aşa este.”

„Tu eşti un predicator al Evangheliei.”

Vedeţi, eu privesc la ce face el. Poate este chiar în această adunare sau poate ai întâlnit pe altcineva. De curând el purtat un costum deschis la culoare şi cravată albă.

„Tu ai stat la o masă şi ai auzit ce spunea cineva. Ai purtat ochelari, iar lângă tine a stat o femeie corpolentă, îmbrăcată cu o rochie roz.” Aceasta este exact acum. Apoi vedenia mă părăseşte. Înţelegeţi? Eu am stat acolo şi am văzut aceasta.

Atunci, poate el se emoţionează şi spune: „Lăudat să fie Dumnezeu! Aşa este. Am ascultat vorbirea fratelui Branham şi aveam costumul acela. Aleluia!” Şi pleacă de pe platformă.

Dar el nu aşteaptă destul. Înţelegeţi? El face aceasta, credinţa lui. Stai să vezi ce spune Dumnezeu despre aceasta! Vedeţi? Dacă nu se întâmplă nimic altceva… Eu aştept încă un minut, dar nu se întâmplă nimic, aşa că continui să urmăresc. Dacă nu se întâmplă nimic, mă uit înapoi, iar dacă mai are umbra peste el îi spune: „Domnule, aş vrea să mă rog pentru tine.”, iar după ce fac aceasta îl trimit jos de pe platformă.

Dar dacă mă auziţi spunând: „Aşa vorbeşte Domnul”, este credinţa ta care a tras aceasta de la Dumnezeu. Dumnezeu îţi răspunde. Înţelegeţi? Dar eu nu ştiu încă ce se va întâmpla…

Credinţa lui a făcut aceasta, i-a spus ce se va întâmpla. Deci, aşteptaţi până când spune ce se va întâmpla. Apoi revine vedenia… Îl văd după mulţi ani, mai în vârstă şi îi spun: „Domnule, aşa vorbeşte Domnul: tu eşti vindecat. Şi ca să îţi crească credinţa, mâine vei fi într-un oraş străin, vei umbla pe străzi şi cineva se va lovi de tine. Te vei întoarce să vezi cine este. Va fi băiatul cu ziare, iar când te vei uita la ceas, va bate exact ora 12.00. Prin aceasta vei şti.” Înţelegeţi?

O vedenie a fost trasă de la Dumnezeu, iar următoarea este ceea ce i-a dat Dumnezeu. Dar mai întâi a făcut-o el. Apoi este „Aşa vorbeşte Domnul.” Înţelegeţi? Aceasta este următoarea. Înţelegeţi?

În ziua următoare, el va pleca şi le va spune prietenilor care au fost cu el, poate unora dintre voi, fraţi predicatori: „Nu a fost ciudat?” Înţelegeţi?

Acum, dacă numai credinţa lui a făcut ceva, el ştie că credinţa lui s-a atins de Dumnezeu. Şi ce i-a spus Dumnezeu? el nu a aşteptat suficient de mult ca să afle. Vedeţi? El a plecat de pe platformă în grabă.

Dar iată că în ziua următoare se loveşte cineva de el şi atunci zice: „Ce este aceasta?”, iar imediat după aceea aude: „Bang, bang…” ora 12.00. O, atunci nimic nu îl va mai putea face să se îndoiască! El este ancorat.

Desigur, noi nu folosim darurile lui Dumnezeu ca planşeta de spiritism, pentru că nu ne putem juca cu ele. El nu le dă oricum vrea să se joace cu ele. Aşa este.

Bărbatul acesta m-a vizitat împreună cu soţia şi copiii lui. Sunt atât de mult de spus despre aceste lucruri, dar auziţi ce s-a întâmplat. Vă spun aceasta ca o mică mărturie. El avea o maşină nouă, iar în ea avea haine şi lucruri şi s-a oprit la localul Miller’s în Louisville. Domnul Evans a venit de la sute de mile depărtare, cam şapte sute cincizeci de mile, iar când a ajuns aici, a închis maşina cu cheia şi s-a dus să mănânce, dar când s-a întors înapoi, nu mai avea nimic: nici maşină, nici haine, nimic. Deci, era la sute de mile depărtare de casă şi fără bani, fără acte şi fără maşina sa nouă.

Acolo acţiona o bandă de hoţi de maşini care le furau şi imediat făceau acte false pentru ele, după care le vopseau cu spray şi le vindeau. Groaznic!

Ei au ajuns acolo cu fratele Sothmann şi cred că şi cu fratele Simpson, iar în final au spus: „Să-L întrebăm pe Domnul.”, aşa că şi-au zis: „Să mergem să-i spunem fratelui Branham şi să-L întrebe el.” Astfel, au venit la mine acasă. Aşa se fac interviurile private: stăm înaintea Domnului până când se întâmplă ceva. Nu este ca întâlnire de pe platformă, ci stai acolo şi aştepţi. Oamenii care locuiesc peste ocean şi în lume, aşteaptă… Acum sunt în aşteptare în jur de trei sute de întâlniri, ca să afle despre problemele lor.

Deci, fratele Evans, fratele Fred şi alţi câţiva fraţi, au venit la mine acasă. Nu ştiu dacă ai fost şi tu, în dimineaţa aceea, frate Willie. Ştiu că fratele Fred a fost, şi ne-am plecat toţi înaintea Domnului ca să ne rugăm.

Presupun că toţi cei prezenţi aici sunt predicatori, că toţi sunteţi credincioşi. Deci, vedeţi, mai întâi trebuie să afli cauza. Înainte ca să te gândeşti la un remediu, trebuie să cunoşti cauza. Dacă te duci la doctor şi îi spui: „Doctore, mă doare stomacul şi capul”, iar el îţi dă o aspirină şi te trimite acasă, înseamnă că vrea doar să scape de tine. Înţelegeţi? Dar un doctor adevărat va analiza acel caz până când va găsi cauza.

Tot aşa este şi cu rândul de rugăciune. Noi nu ne punem mâinile peste oameni şi nu spunem: „Slavă lui Dumnezeu! Aleluia! Crede, aleluia!…”

Haideţi mai întâi să vedem care este cauza. Înţelegeţi?

Ar putea fi vorba de vreun blestem pe care Dumnezeu l-a pus peste acea persoană ca s-o determine că facă un anumit lucru, iar tu vii să-l iei jos ca Moise când a lovit stânca sau ca Elisei care i-a blestemat pe copiii aceia pentru că au strigat după el: „Pleşuvule!” Tu trebuie să fii cu băgare de seamă cu darurile lui Dumnezeu. Trebuie să ai grijă ce faci când ai de-a face cu blesteme, diavoli şi lucruri din acestea, fiindcă atunci când nu ştii despre ce este vorba, intri în conflict cu Dumnezeu. Înţelegeţi? Pentru că trebuie să vă daţi seama ce s-a întâmplat. Acolo este ceva care a cauzat acel lucru, iar atunci este bine să aşteptaţi, să-i spuneţi acelei persoana despre aceasta şi să îndrepte mai întâi lucrul acela.

Aşadar, lucrul pe care trebuie să-l faci este să afli cauza. Scapă de cauză şi… Dacă acolo unde ai semănat porumb este înfipt un băţ, înlătură băţul pentru ca porumbul să crească drept. Acelaşi lucru este şi aici. Înţelegeţi? Mai întâi de toate trebuie găsită cauza, trebuie văzut ce a provocat aceasta.

Domnul Evans a intrat înăuntru şi a început să-mi spună povestea, iar eu am zis: „Să mergem înaintea lui Dumnezeu.” şi am îngenuncheat în rugăciune. Şi în timp ce ne rugam…

… Trebuie să te duci afară. Tot aşa este şi învierea morţilor… Aţi auzit din adunări, aţi văzut şi sunt mărturii: declaraţiile medicilor cu privire la decesele unor oameni. În umila mea slujbă, am văzut cinci. Tu trebuie să găseşti acel suflet care este undeva afară şi să-l aduci înapoi. Şi cu Duhul care merge afară, El a trimis Cuvântul Său. Înţelegeţi?

Mergând acolo afară, am văzut un tânăr cu cămaşă galbenă care fusese odată creştin şi a crescut într-o familie de creştini şi care era în maşina fratelui Evans şi conducea spre Bowling Green, Kentucky, la o sută optzeci de mile mai jos de Louisville. Şi în timp ce ne rugam, Duhul îl osândea în inima lui şi îi spunea că ceea ce face este rău.

Apoi, în timp ce eram încă în rugăciune, Duhul, Cuvântul l-a făcut să se întoarcă înapoi. L-am văzut cum aduce maşina înapoi şi o parchează într-un loc, aşa că m-am ridicat şi i-am spus fratelui Evans despre aceasta.

Maşina fusese furată de peste râu, din Louisville, Kentucky, din faţa localului Miller’s şi fusese adusă înapoi din Bowling Green. El avusese rezervorul plin, iar acum era jumătate gol, cum fusese dusă de tânăr şi apoi adusă înapoi. Duhul lui Dumnezeu care era dus afară, a surprins aceasta.

Şi vă mai spun un caz, ca să vă arăt opusul, apoi mă opresc. Este vorba de doi oameni, unul dintre ei era chiar omul acesta, iar celălalt a cumpărat de la el o maşină, dar nu i-a plătit-o şi a fugit. Când ne-am rugat, Duhul Domnului S-a dus după omul acela, dar era un om dur, un păcătos necredincios. Vedeţi, Cuvântul nu a avut nici un efect asupra lui, iar atunci Dumnezeu a trebuit să acţioneze în alt fel ca să-l convingă.

Într-o zi când a venit acasă la mine, i-am spus:

„Vom merge la Bowling Green”, şi ne-am dus pe la el pe acasă pentru că urma să mergem la pescuit cu maşina, el, soţia lui şi eu. El s-a prins foarte repede şi a zis: „Oare  să întorc aici?”

„Dacă îţi vrei banii înapoi, ar fi bine să te duci acum.” Astfel, s-a dus acolo şi a primit toţi banii. Vedeţi?

Dumnezeu ştie cum să facă să meargă lucrurile, dar uneori timpul de rezolvare este mai lung.

În cazul acela, situaţia a ţinut mai mult de două luni. Cu doi ani înainte ca să se întâmple… el a cerut şi a ştiut că dacă cer acel lucru…

Marta a spus: „Fratele meu este mort şi deja miroase greu, dar chiar şi aşa orice Îi vei cere lui Dumnezeu, El Îţi va da.” Vedeţi? Orice îi vei cere lui Dumnezeu, El îţi va da. Doi ani a trebuit să se ţină de aceasta, dar a ştiut că o va primi. Înţelegeţi? Dumnezeu a lucrat şi a primit.

Aceasta este, fraţilor. Dumnezeu Se reflectă pe Sine în vieţile voastre. Aş putea să vă vorbesc despre aceste lucruri o zi întreagă. Sunteţi un grup atât de minunat şi vă iubesc mult. Şi sunt aici ca să vă ajut, prietenii mei, sunt aici ca să fac tot ce pot ca să arunc năvodul împreună cu voi.

Noi ştim că în zilele acestea s-au ridicat o mulţime de imitaţii la lucrurile acestea. Cred că înţelegeţi. dar aşa trebuie să fie. Când Moise s-a dus şi a făcut ceva supranatural, după el s-a dus o mulţime amestecată. Apoi, după o vreme, tabăra a fost tulburată de Core şi ceilalţi, ştiţi voi. Aceasta se întâmplă şi aici, fraţilor.

Uneori, păstorii sunt puţin suspicioşi şi nu-i condamn pentru că au oi de hrănit. Eu nu am resentimente pentru fraţii care sunt păstori, dar vreau să ştiţi, ca fraţi ai mei, că sfârşitul este aproape, iar când ne vom întâlni pe partea cealaltă, eu voi avea aceeaşi mărturie. Este Dumnezeu. Tu crezi aceasta din toată inima ta.

Aş vrea să vă rugaţi pentru mine. Este îngrozitor de greu, fraţilor, pentru că uneori trebuie să spui nişte lucruri care… Poate părerea cuiva este într-un fel şi totuşi tu trebuie să spui altfel. Eşti obligat să o spui, iar aceasta răneşte, poate îl răneşte chiar pe fratele tău şi desigur, nu te simţi deloc bine.

Dar tu nu eşti al tău. Ai fost cumpărat cu un preţ şi eşti însărcinat cu o slujbă, de aceea trebuie să fii credincios şi predat, indiferent de împrejurări. Cred că oricine este de acord cu aceasta. Dar chiar dacă ei nu sunt de acord cu aceasta, o vor respecta.

Aşa este cu un bărbat şi o femeie. Indiferent dacă o femeie este urâtă sau frumoasă, sau oricum ar fi, dacă este cu adevărat o doamnă, orice bărbat o respectă dacă mai este ceva dram de bărbăţie în el. Înţelegeţi? Indiferent cine este, el va respecta atitudinea ei.

Tot aşa este şi cu fraţii care au o altă convingere. Eu am acelaşi respect faţă de fraţii care nu sunt de acord cu mine. Cu siguranţă.

Îmi vine în minte un decan luteran care mi-a scris o scrisoare cu câteva cuvinte urâte. El spunea: „Spui că predici de treizeci de ani. Păi, tu erai sugar când eu predicam deja de multă vreme!” şi alte lucruri de felul acesta.

Cu toate acestea, eu am avut respect pentru el. El îmi zicea: „Măi Branham!” şi mă numea „ghicitor lustruit”, dar eu i-am scris înapoi adresându-mă cu „Scumpul meu frate”. Eu cred că nimeni nu poate să predice Evanghelia timp de cincizeci de ani şi să nu aibă respect pentru Hristos, nu cred aşa ceva. Şi el era un om. Nu era din rumeguş, ci era o fiinţă umană, aşa că i-am răspuns printr-o scrisoare frumoasă.

El îmi scria: „Am condus cincizeci de mile printr-un viscol orbitor, ca să ascult un om al lui Dumnezeu, dar nu am dat decât peste un ghicitor lustruit.”

  Eu i-am răspuns: „Frate, eu te iert pentru aceasta. Nu înţeleg ce ai vrut să spui, dar şi oamenii care L-au văzut pe Isus Hristos făcând acelaşi lucru în timpul Lui, aşa cum face şi în timpul meu, L-au numit Beelzebul”. Apoi i-am zis: „Şi dacă am dreptate? Isus a spus că doar un cuvânt spus împotrivă, nu va fi iertat niciodată. Atunci ce se va alege de cei cincizeci de ani de propovăduire ai tăi? Dar ştiu că nu ai vrut să spui aceasta. Nu mă pot gândi că un om care L-a propovăduit pe El timp de cincizeci de ani, fiind şi decan de facultate, poate să vorbească în felul acesta despre Isus. Poate ai fost emoţionat şi nu ai înţeles.”

Mai târziu mi-a scris înapoi şi mi-a spus: „Îmi cer scuze pentru cuvintele mele. Am auzit că vii din nou la Minneapolis.” Este vorba de dr. Aegery.” El mi-a mai scris: „Aş vrea să vii la facultate ca să-ţi pun câteva întrebări.”

Mai am timp să continui?

Fratele Jack Moore şi încă câţiva au fost acolo, fiindcă era Convenţia oamenilor de afaceri şi m-am dus şi eu. Desigur, după cum ştiţi, educaţia mea este foarte limitată şi nu pretind că sunt predicator, aşa că m-am aşezat lângă fratele Jack care este destul de deştept. Mă gândeam că dacă vor spune cuvinte pe care nu le înţeleg, am să-l înghiontesc în picior să vorbească el pentru mine.

Ei au dat o masă frumoasă. Erau norvegieni. Aveau un bufet diversificat. Mesele erau aranjate în formă de cruce, iar pe mine m-au aşezat în capul mesei aici. Ne-au servit nişte doamne drăguţe, iar după cină, s-a ridicat dr. Aegery şi a spus:

„Frate Branham, ştiu că trebuie să te întorci înapoi în seara aceasta, dar aş vrea să-ţi pun o întrebare.”

„Îţi voi răspunde cât voi putea de bine. S-ar putea să nu reuşesc foarte bine pentru că educaţia mea este limitată.”

„Ei bine, eu vreau să-mi cer scuze pentru ceea ce am spus.”

„O, frate, dar eu te-am iertat! Nici nu m-am mai gândit la aceasta.”

El a continuat:

„Noi, aici în Bethany, suntem flămânzi, Îl vrem pe Dumnezeu. Am citit de penticostali şi am înţeles că tu eşti baptist.”

„Da, sunt.”

„Ei bine, m-am dus să-i văd în adunare. Ei săreau peste scaune şi alte lucruri. Ce-i face să se poarte aşa? Ce au?”

„Duhul Sfânt”, am răspuns eu.

„Duhul Sfânt face aceasta?”

„Frate, iată ce am găsit printre penticostali: este atâta abur încât face să sune fluierul, în loc să pună aburul la treabă… dacă ar ştii cum să-L pună la lucru, dar aşa, strigă şi fac gălăgie.”

Voi ştiţi ce vreau să spun şi acesta este adevărul. Eu nu spun aceasta din lipsă de respect, ci o spun cu respect şi în dragoste. Puterea este în biserică, iar dacă ar fi pusă în lucrare şi valorificată… Ca şi fulgerul care străbate cerul. Veţi vedea ce face dacă este pus la lucru. Vedeţi? Edison spunea că poate s-o facă şi a făcut-o. Este valorificarea puterii pe care o deţinem, dar aşa strigăm şi o lăsăm să izbucnească afară. Înţelegeţi?

„Dar noi, luteranii, ce am primit?” m-a întrebat el.

„Duhul Sfânt”, am răspuns eu. Atunci a devenit confuz şi a zis:

„Odată, am citit o carte despre darurile duhovniceşti. Noi, cei din Bethany şi toţi asociaţii mei de aici, suntem flămânzi.” Acolo erau prezenţi în jur de trei sau patru sute de oameni.

Deci, el a spus: „Noi suntem flămânzi după Dumnezeu”, şi a continuat: „Am citit cartea aceea la orele noastre de studiu, iar eu şi câţiva fraţi ne-am dus în California să-l căutăm pe omul care a scris-o, dar el ne-a spus că numai a scris despre daruri. Apoi, am auzit că vii încoace, dar pentru că am fost dezamăgiţi de multe ori de iluzii, am considerat că acela de peste tine este un duh rău care… Îmi pare rău pentru aceasta.”

„Este în ordine. Toţi am avut astfel de situaţii, domnule. Poate chiar şi eu am făcut aceasta cândva, dar Dumnezeu este îndurător faţă de noi. Faţă de mine a avut cu siguranţă milă.”

„Aş vrea să te mai întreb ceva: Acum ce putem face?” a spus el.

Atunci mi-a venit în minte o povestioară:

„Odată, era un om care a semănat porumb pe un câmp.” Câţi din voi l-aţi văzut cum creşte? Toţi am văzut. Şi am continuat:

„Într-o dimineaţă, a văzut pe câmp răsărind din pământ câte două frunzuliţe şi L-a lăudat pe Domnul pentru recolta lui de porumb.

„O avea?”, l-am întrebat eu.

„Păi, nu aş putea spune că o avea”, a răspuns el.

„Putem spune că potenţial o avea.”

„Da.”

„Acestea au fost luteranii. Apoi, cele două frunzuliţe au crescut şi s-a format chica (mătasea porumbului). Era ceva diferit. Aceasta au fost metodiştii prin sfinţire, după ce voi aţi propovăduit neprihănire. Chica s-a uitat înapoi la frunză şi a zis: „O, eu sunt chica şi nu am nevoie de frunze! Acum eu sunt importantă!”

Dar acea mătase s-a uscat în final şi s-au făcut iar frunze în care era un ştiulete de porumb ale cărui boabe erau exact ca bobul care a fost semănat. Aceasta a fost Cincizecimea, restituirea darurilor în biserică. Avem o grămadă de ciupercă în pănuşi, dar acolo sunt şi boabe, nu-i aşa? Vedeţi, aceea era Cincizecimea originală.”

Apoi am spus: „Apoi, bobul a zis: „Nu mai am nevoie nici de mătase, nici de pănuşi. Nu mai am nevoie de voi, metodiştilor şi nici de voi, luteranilor. Eu sunt bobul.” Dar a fost nevoie de viaţa din frunze ca să se facă mătasea şi de viaţa din pănuşi ca să se facă bobul. Biserica penticostală este biserica luterană avansată.”

Am spus un lucru simplu, fără să contrazic teologia lor sau să mă cert cu ei, şi astfel, le-am dat de înţeles care este adevărul.

Atunci el a spus: „Frate Branham, nu contează ce spun ceilalţi luterani, noi, cei din Bethany, Îl vrem pe Dumnezeu. Ce să facem ca să primim Duhul Sfânt?”

Eu am spus: „Ridicaţi-vă de la masă, întoarceţi-vă cu spatele la ea şi cu faţa la perete, apoi îngenuncheaţi cu faţa spre perete”, iar noi ne-am dus şi ne-am pus mâinile peste ei şi patru sute de oameni au primit Duhul Sfânt. Astăzi sunt cu sutele şi fac semne şi minuni. Aceasta s-a întâmplat cu dr. Aegery de la Colegiul Bethany din Minneapolis, Minnesota.

Fraţilor, avem cel mai bun Produs din lume, doar că Îl mânuim greşit. Înţelegeţi? Aşa este.

Să zicem că fratele Borders de aici este tâmplar şi bate cuie cu ciocanul, iar eu aş veni cu un super ciocan, l-aş încărca cu cuie şi în câteva secunde aş bate: „Pac, pac, pac!” toate cuiele. Apoi, aş merge la el şi i-aş spune:

„Eşti afară din joc! Tu nu ai nimic, nu eşti bun la aceasta! Nici măcar nu eşti în joc!” Dacă aş face aceasta, aş ruina pe loc vânzarea produsului, pentru că l-am abordat greşit. Dar dacă voi merge la fratele şi îi voi spune ce tâmplar bun este, şi doar mi-aş lăsa produsul la el, produsul se va vinde singur. Aşa este.  De aceea sunt aici, prieteni.

Noi nu încercăm să vă forţăm cu ceva, ci încercăm să vă spunem de un dar avansat pe care Domnul L-a dat în biserică şi fie ca harul Lui să ne ajute.

Îmi pare rău că v-am ţinut atâta, dar a trebuit să vorbesc. Dumnezeu să vă binecuvânteze. În timp ce uşa aceasta se va închide, să cântăm încet:

Îl iubesc, Îl iubesc,

Că-ntâi El m-a iubit

Şi a câştigat salvarea mea

Pe lemnul de la Calvar.

Aici este acea Fântână a vindecării…Dacă păstorii şi ceilalţi sunt de acord, aş vrea să avem o seară a salvării. Să vedeţi că în cele din urmă, oamenii aceştia sunt vindecaţi şi desigur, dacă vor trăi foarte mult, vor fi din nou bolnavi. Dar odată salvaţi, ei au Viaţa veşnică. Aşa este. Ei vor veni la înviere.

Am închis uşile ca să ne rugăm Tatălui nostru care vede în ascuns. Aş vrea să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune.

Tată ceresc, noi nu putem să ne facem bine slujba în grabă şi stresaţi, dar nădăjduiesc că în dimineaţa aceasta să plecăm cu inimile pline de bucurie, în urma prezenţei Tale aici.

Doamne, binecuvântează-i pe oamenii aceştia buni care ne-au lăsat să ne adunăm în locul acesta. Ne rugăm ca ei să facă o lucrare măreaţă. Par nişte oameni drăguţi şi cu toate că suntem dispreţuiţi de lume, totuşi ne-au deschis uşile şi ne-au lăsat înăuntru. Suntem recunoscători pentru aceasta şi Te rugăm să-i binecuvântezi. Îngăduie ca în acest loc să fie o asemenea convingere încât atunci când acele ospătăriţe vor intra în această sală, să le curgă lacrimi de părere de rău pentru păcat. Îngăduie ca toţi să fie salvaţi şi umpluţi cu Duhul.

Îţi mulţumim pentru frăţietatea aceasta, pentru aceşti bărbaţi şi femei de treabă cu care doresc să trăiesc în veşnicie.

Binecuvântează-l pe fratele preşedinte de aici, pe soţia lui şi pe toţi musafirii care au fost cu noi în dimineaţa aceasta.

Tată, noi trăim în acest timp măreţ, trăim chiar în timpul Luminii de seară când soarele apune aici pe Coasta de Vest şi curând va veni o zi de necaz cum nu a mai fost niciodată. Atunci, cel ce este întinat se va întina şi mai departe, iar cel ce este sfânt se va sfinţi mai departe.

Dumnezeule, ajută-ne să facem tot ce ne stă în putinţă ca să aducem toate sufletele în Împărăţia lui Dumnezeu, înainte ca să fie prea târziu. Îndură-Te.

Binecuvântează-i pe fraţii mei de aici şi bisericile lor micuţe, lucrările lor, pe fraţii şi surorile care stau aici în dimineaţa aceasta. Eu am întâlnit astfel de oameni de la Cincizecime şi în junglele din Africa, acolo unde alţi oameni nu îndrăzneau să meargă. Misionarii aceia erau oameni nesponsorizaţi de nimeni, care duceau candela Luminii acolo, fără garanţia nimănui, bărbaţi şi femei desfiguraţi de amibă, cu hainele zdrenţuite, dar ţinând în mână candela Luminii. Ei sunt aşa cum spunea Pavel în Evrei: „ei, de care lumea nu era vrednică, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi.” Marea Judecată a lui Dumnezeu o va descoperi.

Îţi mulţumim pentru astfel de bărbaţi şi femei şi pentru că suntem uniţi cu un astfel de grup, să stăm împreună în locurile cereşti în Hristos Isus. Binecuvântează-i, Tată. Te rugăm să laşi ca harul şi îndurarea Ta să se odihnească peste ei.

Doamne, iartă multele noastre slăbiciuni. Noi nu vrem să facem ceva rău, dar fiind în trup, greşim zilnic. Deci, ca să trăim în Hristos, trebuie să murim faţă de gândurile noastre. Ţine-ne morţi faţă de noi înşine, ca să trăim pentru El. fă ca trupurile noastre să fie aşa, orice am face.

Binecuvântează-ne, Tată, pe toţi împreună. Ajută-ne în serviciul din seara aceasta şi ajută-ne şi mâine, ajută şcoala duminicală. Fă ca Focul lui Dumnezeu să se aprindă în fiecare biserică şi în fiecare inimă până când va veni Isus, fiindcă Îţi cerem aceasta în Numele Lui. Amin.

Predau serviciul preşedintelui…

– Amin –