NU VĂ TEMETI!

Domnul să te binecuvânteze, frate. Îţi mulţumesc mult. Aş vrea să le mulţumesc scumpilor mei fraţi pentru această introducere. Nicăieri nu aş simţi mai multă libertate şi nu m-aş simţi mai mult ca acasă, cum mă simt în locul acesta. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Scopul pentru care sunt aici este să-mi unesc năvodul cu al vostru, ca să facem tot ce putem ca să prindem fiecare suflet care este departe de Dumnezeu. Vă mulţumesc pentru aceasta şi cred că vă veţi ruga pentru mine ca predicator.

Mă bucur pentru că în seara aceasta pot să fiu în acest mare auditoriu. Cred că este a treia oară când sunt aici, dar de fiecare dată a fost o binecuvântare să fiu aici şi să mă întâlnesc cu oamenii din California.

În seara aceasta vă aduc salutări şi binecuvântări de la fraţii din est şi de la biserica din est, şi doresc ca Dumnezeu să vă dea o adunare mare în timp ce suntem toţi aici, pe coasta de vest.

Vreau să le mulţumesc fraţilor de aici pentru sponsorizarea adunării de aici, şi pot spune că pentru mine este un privilegiu să-i vizitez pe prietenii mei de pe coasta de vest.

În seara aceasta suntem aici în Numele Domnului Isus, ca să slujim şi să facem tot ce ne stă în putinţă să-i ajutăm pe toţi să-L cunoască mai bine pe El. Nădăjduiesc că atunci când se va încheia adunarea, Îl voi cunoaşte mai mult decât acum, fiindcă în fiecare zi trăim pentru scopul acesta: să încercăm să-L cunoaştem puţin mai mult.

Voi ştiţi că gramatica mea este slăbuţă, iar odată când am stat de vorbă cu un mare teolog, acesta mi-a spus:

„Tu nu cunoşti Biblia.”

„Dar Îl cunosc pe Autorul ei,” i-am răspuns eu. Vedeţi? Aceasta-i tot: să-L cunoşti pe El este Viaţa. Şi dacă El este Autorul Cuvântului, Îl va dovedi întotdeauna ca fiind Adevărul. Eu cred aceasta. Şi sunt atât de multe lucruri pe care poate să le facă şi le face, lucruri care nici nu sunt scrise în Biblie. Dar cât timp văd aceasta desfăşurându-se în aceste pagini, simt siguranţa că totul merge bine, fiindcă aşa arată mersul printre aceste pagini. Aceasta ne face să ne simţim bine.

De aici ne vom îndrepta spre Anchorage, Alaska, sus pe coasta de vest, începând de aici, din California. Tocmai am venit de la Green Lake, Wisconsin, de la oamenii de afaceri ai Evangheliei depline. La Green Lake, Wisconsin, am avut o convenţie regională, iar de acolo am venit la Chicago pentru părtăşia cu de acolo, şi am avut o adunare minunată cu oamenii, iar Domnul ne-a binecuvântat eforturile slabe de a sluji poporul Său.

De acolo ne-am dus la Southern Pines, Carolina de Nord, iar acolo am avut o minunată părtăşie în convenţia frăţească inter-denominaţională.

Noi nu  afirmăm că aceasta este casa noastră, pentru că suntem străini şi călători; suntem în căutarea unei cetăţi al cărei Ziditor şi Făcător este Dumnezeu. Aceasta a fost poziţia lui Avraam: el căuta o ţară, iar noi suntem copiii lui Avraam. Noi ştim că Isaac a fost sămânţa naturală şi sămânţa naturală a căutat acea cetate. Deci, cu cât mai mult ar trebui s-o caute sămânţa împărătească, sămânţa duhovnicească? Eu cred că biserica de astăzi, cei chemaţi afară, sunt sămânţa lui Avraam.

Casa noastră nu este aici, fiindcă nu avem nici o ancoră aici pe pământ. Iar dacă avem, nădăjduiesc să fie tăiată degrabă, astfel încât, dacă El ar veni în seara aceasta să ne ia sus, să nu fim legaţi cu nimic de pământul acesta.

Îi sunt atât de recunoscător pentru această oportunitate!  Sunt atâtea de spus şi atât de puţin timp! Aceasta te face nervos, ca întreaga lume care este sub o presiune, încercând să se grăbească să facă ceva. Nădăjduiesc că în timpul acestei campanii, noi nu vom face aceasta, ci vom fi aşa cum am fost cu mult timp în urmă, lăsând presiunea deoparte şi punându-ne pe noi înşine deoparte, ca să fim doar nişte creştini care au părtăşie cu alţii, în timp ce sângele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne curăţă de toată necurăţia noastră.

Eu am venit şi ca să arunc năvodul împreună cu aceşti fraţi. Voi ştiţi că fiecare dintre noi suntem nişte pescari; şi ştiţi că odată, Domnul i-a spus unui pescar să meargă împreună cu El, să fie pescari de oameni. Şi aceasta sunt cei aflaţi pe această platformă: pescari de oameni.

Noi stăm undeva într-un colţ, în biserica noastră şi aruncăm năvodul până în vecini şi adunăm tot ce putem, îl aducem la El pe orice păcătos. Nu contează în ce stare se află, noi încercăm să-i aducem la Hristos. Apoi vine un timp când vrem să ne extindem mai departe, iar atunci ne unim năvoadele ca să putem grebla cât mai mult. De aceea suntem în seara aceasta aici. Eu mi-am împletit năvodul meu în părtăşia de dragoste împreună cu fraţii mei, ca să aruncăm năvodul departe, până la Los Angeles şi în jur, ca să vedem cât de multe suflete putem câştiga pentru Hristos. Acesta este scopul venirii noastre aici. Desigur, noi ştim că undeva sunt unii care vor fi pescuiţi şi Domnul îi va lua, acest lucru fiind cât se poate de sigur.

Să vă rugaţi pentru mine în timp ce voi vorbi şi mă voi ruga pentru bolnavi. Eu nu sunt vindecător; am fost numit aşa, dar nu sunt. Eu sunt doar fratele vostru care se roagă pentru bolnavi.

Ştiu că mărturiile care s-au spus, au dat un mare imbold. Ceea ce s-a întâmplat în ultima seară în Columbia, a fost o ştire care s-a răspândit în toată ţara. Ei nu au putut să aducă în rândul de rugăciune un bebeluş. Era un copil cu capul moale, avea faţa atât de îngustă şi capul mărit ca al unui copil de doi ani. Ochii îi erau ieşiţi în afară…  voi ştiţi cum arată acel fel de boală. Venele îi erau aşa de mari pe cap, iar doctorii i-au făcut injecţii în fiecare zi, ca să-l ţină în viaţă. Părinţii lui n-au putut să obţină un număr de rugăciune pentru el, aşa că l-au adus în spate, după cortină, şi eu m-am rugat acolo pentru el.

În dimineaţa următoare s-a întâmplat ceva uimitor: toate acele vene mari s-au retras şi capul i-a revenit la dimensiunea normală. Ei l-au dus la doctor fără să spună nimic, iar doctorul l-a examinat, după care le-a spus: „Copilul acesta nu mai are nimic. Nu mai trebuie să i se facă acele injecţii. Nu am mai văzut în viaţa mea aşa ceva.”

Aceasta a creat o mare rumoare în jur, şi la fel ca în zilele biblice, vestea despre puterea şi dragostea Domnului nostru Isus care încă mai poate vindeca bolnavi, s-a răspândit până departe. El poate să vindece încă.

Puterea Lui a fost depozitată într-o cutie, dar El ne-a dat fiecăruia dintre noi o cheie, care este Numele Lui. Şi dacă nu ne temem să intrăm acolo, vom avea biruinţă pentru că El va verifica cu siguranţă, atunci când va ajunge la destinaţie, dacă are Numele Lui. Biblia spune: „Cereţi Domnului ce veţi vrea în Numele Meu, şi vă va da.” El a spus aceasta şi eu Îl cred: „Orice veţi cere în Numele Meu, să credeţi că aţi şi primit şi vi se va da.” (Ioan 14.13-14; 16.23).

Mâine dimineaţă cred că va fi dejunul păstorilor. Întotdeauna mă bucur, pentru că am ocazia să mă întâlnesc cu fraţii mei. Abia aştept să vă văd mâine la dejun.

Cred că oamenii de afaceri vor putea fi sâmbătă dimineaţa… Este oficial, nu? Sâmbătă dimineaţa la Clifton. Ei bine, voi servi ceva mai mult terci din care au ei acolo. Este foarte bun. Îmi place şi vă aşteptăm acolo.

„Multă apă a curs la vale de când nu ne-am văzut,” spune o cugetare din Sud. Era cât pe ce să mor zilele trecute din cauza exploziei unei puşti. Puteţi vedea semnele care mi-au rămas pe obraz, dar Domnul mi-a cruţat viaţa şi Îi sunt recunoscător.

Eu am tras cu o armă care a fost recalibrată. Când mi-au dat-o, totul era în ordine, dar când am tras, am observat că s-a umflat în jurul inelului. Apoi am pus un alt cartuş. Ei n-au aflat încă ce mi s-a întâmplat. Arma a explodat şi a aruncat ţeava la o depărtare de aproape cincizeci de metri. Tot ce am văzut a fost o flacără roşie. Desigur că din acele bucăţi mi-au intrat şi în faţă. Cam cincisprezece au intrat lângă ochi. Una dintre ele a intrat pe aici, mi-a rupt dintele acesta şi mi-a tăiat faţa. Timp de câteva minute nu am mai ştiut de mine; nu am mai văzut şi nu am mai auzit nimic.

Apoi, am privit în jur şi l-am văzut pe omul care era cu mine când am tras la ţintă. Nu ştia ce mi se întâmplase şi se îndrepta spre ţintă. În final şi-a dat seama că s-a întâmplat ceva şi a alergat la mine. Eu mă ţineam cu mâna de rana de la cap şi încercam să opresc sângerarea. Ne-am rugat şi sângerarea s-a oprit…

Ei m-au dus la doctor, iar acesta a spus când m-a văzut: „Omul acesta ar fi trebuit să aibă un picior acolo, altul dincolo şi capul jos de pe umeri. Explozia aceea ar fi trebuit să-l spulbere pur şi simplu.” Era atât de aproape de ochi, de aceea Îi sunt recunoscător că sunt aici; foarte recunoscător.

Doctorul care m-a examinat a spus: „Păi, aici nu mai trebuie făcut nimic pentru că schija s-a dus în spatele ochiului, dar nu i-a afectat vederea. Desigur, Domnul cel bun a vegheat asupra slujitorului Său şi l-a ocrotit. Altfel, nu ştiu …” Astfel, simt că El m-a păstrat ca să slujesc aici pentru voi, să vă ajut pe voi, să mă ajut pe mine, fiindcă noi toţi suntem aici ca să ne ajutăm unul pe altul.

Acum aş vrea să deschidem Cuvântul Lui. Eu iubesc foarte mult Cuvântul Lui. De fiecare dată, în prima seară noi luăm startul puţin mai târziu, dar cred că vom termina la timp. Vom încerca să ne rugăm şi pentru bolnavi, pentru că Billy mi-a spus că a împărţit şi numere de rugăciune. Dacă nu le vom chema în seara aceasta, le vom păstra, pentru că le vom chema oricum, numai să nu vă grăbiţi. Înainte de a citi Cuvântul Lui, haideţi să vorbim cu El, în timp ce ne vom pleca cu toţii capetele pentru un moment de rugăciune.

Şi în timp ce avem capetele plecate, ochii închişi şi inimile îndreptate spre Dumnezeu, aş vrea să ştiu dacă sunt ceva cereri care ar trebui amintite în rugăciune. Ridicaţi numai mâna, fiindcă prin aceasta spuneţi: „Dumnezeule, Tu ştii de ce am nevoie în seara aceasta.” Dumnezeu să vă  binecuvânteze. Aceasta-i bine.

Tatăl nostru ceresc, ne apropiem de tronul Tău de îndurare. Nu am vrea să stăm înaintea tronului Tău de judecată, fiindcă nu am putea sta acolo. Noi am stat pe calea harului, aşa cum ne-ai cerut, şi suntem bucuroşi că avem privilegiul de a ne apropia de Tine, marele IaHVeH, prin harul lui Isus Hristos.

Noi venim acum în Numele Lui, ştiind că El a spus: „Oriunde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18.20). Astfel, noi avem aceste făgăduinţe scumpe ale Cuvântului Tău, că Tu eşti aici şi ne asculţi.

Tată, mai întâi Te rugăm să ne ierţi greşelile aşa cum le iertăm şi noi greşelile celor care ne-au greşit nouă. Te rugăm, Doamne, să nu ne duci în ispită, ci să ne izbăveşti de cel rău şi fie ca Împărăţia lui Dumnezeu să vină peste noi. Binecuvântează adunarea noastră împreună, binecuvântează citirea Cuvântului şi fie ca toate lucrurile să fie spre slava Împărăţiei Tale, fiindcă o cerem în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Pentru cei care îşi iau notiţe, aş vrea să citiţi împreună cu mine din  Matei 14 începând de la versetul 22 la versetul 27:

„Îndată după aceea, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui de partea cealaltă până va da drumul noroadelor.

După ce a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte să Se roage singur la o parte. Se înnoptase, şi El era singur acolo.

În timpul acesta, corabia era învăluită de valuri în mijlocul mării; căci vântul era împotrivă.

Când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblând pe mare.

Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au înspăimântat şi au zis: „Este o nălucă!” Şi, de frică, au ţipat.

Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniţi, Eu sunt, nu vă temeţi!”

„Doamne”, I-a răspuns Petru, „dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape”.

„Vino!” i-a zis Isus. Petru a coborât din corabie şi a început să umble pe ape ca să meargă la Isus.”

În seara aceasta aş vrea să mă folosesc de textul acesta ca să fie un fel de mărturie pentru adunare.

 Trebuie să fi fost pe vremea când soarele cobora spre asfinţit. Fusese o zi grea, pentru că se întâmplaseră o mulţime de lucruri în timpul serviciilor şi văzuseră multe lucruri miraculoase.

Vedeţi, întotdeauna când sunteţi în prezenţa lui Hristos, vedeţi lucruri miraculoase. De aceea îmi place să trăiesc în prezenţa Lui şi să văd mâna Lui iubitoare lucrând. Mi-ar fi plăcut să fi umblat cu El în zilele acelea.

Dar cred că astăzi avem un mare privilegiu, pentru că El umblă din nou fiind în noi. Atunci El era afară şi Îşi arăta lucrările, dar astăzi este în interior şi arată ce face. Sunt atât de bucuros pentru privilegiul acesta!

Poate în ziua aceea a avut cea mai mare adunare de oameni. Să zicem că Simon, unul din convertiţii Domnului Isus, trăgea barca de pe ţărmul unde o ţinuse un timp ca să poată predica de-a lungul coastei. În ziua aceea fusese foarte cald, iar Petru era obosit, aşa că a tras barca în apă, a sărit în ea şi s-a aşezat lângă fratele său, Andrei, care a luat una din vâsle.

Bărcile din zilele acelea nu erau ca cele din timpul nostru, adică propulsate de motoare. Erau mânate de oameni, care aveau nişte vâsle lungi. Ei se aşezau pe două rânduri şi astfel vâsleau împreună. Aveau şi pânze de navigare pe care le ridicau atunci când bătea vântul în direcţia în care navigau, şi astfel îi împingea spre destinaţie. Când vântul nu bătea în direcţia dorită, scoteau vâslele şi fiecare dintre ei trăgea la vâsle.

Pot să-l văd pe Simon în timp ce urca în barcă, un tip puternic, poate chel, ocupând loc lângă fratele lui, Andrei, şi apucând o vâslă. Oamenii de pe ţărm le făceau cu mâna şi îi rugau să îi mai viziteze.

Este ceva când te întâlneşti cu oameni cu care ai lucruri în comun, fiindcă vorbiţi despre lucruri comune. Atunci părtăşia voastră devine frumoasă. De aceea suntem şi noi aici în seara aceasta, pentru că avem lucruri în comun. Ne place să vorbim unul cu altul, fiindcă vorbim despre aceleaşi lucruri. Aşa suntem noi.

Ei au vorbit în ziua aceea despre Dumnezeu şi despre puterea Lui cea mare, deoarece au văzut lucrurile măreţe care s-au făcut printre ei. Adunarea se terminase, iar ei se îndreptau spre casă sau pe partea cealaltă a lacului pentru următoarea campanie.

Îmi închipui cum se simţeau în inimile lor în timp ce acei fraţi scumpi le făceau cu mâna de pe ţărm şi îşi luau rămas bun de la ei, după ce avuseseră părtăşie împreună cu lucrările mari ale lui Hristos. Ce timp binecuvântat este acela şi cât de rău îţi pare când trebuie să pleci! Este o dragoste care arde în inimă, şi este un lucru destul de rău pentru că aceasta lipseşte în adunările noastre. Este dragostea adevărată pe care biserica trebuie s-o aibă unul pentru celălalt.

În zilele timpurii ale slujbei mele, eu am păstorit o biserică. Pe atunci ne adunam într-o casă şi obişnuiam să dăm mâna unul cu celălalt şi să cântăm:

Binecuvântată este legătura ce leagă

Inimile noastre în dragoste creştină

Părtăşia care ne-a apropiat gândurile

Este ca şi cea de sus.

Când suntem despărţiţi

Ne doare înăuntru

Dar în inimi suntem bucuroşi

Având nădejdea că ne vom revedea.

Multe din acele chipuri scumpe sunt acum în prezenţa lui Dumnezeu, dar cântecul acela are încă ecou în sufletul meu, deoarece în inimi suntem încă legaţi şi ne vom reîntâlni. Am pus piatra de mormânt peste mulţi din ei şi ţărâna i-a acoperit, „căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.” (Geneza 3.19). Dar acest lucru nu a fost spus şi despre suflet. Aşa este. Sufletul este dus în prezenţa lui Dumnezeu, în părtăşia Lui.

Nişte fraţi lucrători au spus: „Cum se poate aceasta?” Noi ne tot strângeam mâinile şi nu ne puteam despărţi. Uneori coborâm din maşini şi ne îmbrăţişăm din nou unii cu alţii, dar nu de formă, ci pentru că este ceva ce vine chiar din inimă.

Aş vrea ca toată biserica Dumnezeului celui viu să simtă în seara aceasta aşa. Atunci am fi într-o mare unitate înainte de venirea Domnului, care cred că este foarte aproape; eu cred că trăim deja în umbra venirii Domnului. Şi dacă El nu vine astăzi, Îl voi aştepta şi mâine, iar dacă nu vine anul acesta, Îl voi aştepta şi anul viitor. Vreau să-L aştept în fiecare minut, făcând tot ce pot, dar crezând că venirea Lui poate avea loc oricând. Cred că pregătirea bisericii trebuie să fie tot timpul în acea stare, şi cu siguranţă ar trebui să aşteptăm venirea Domnului.

După ce-au avut o asemenea părtăşie, ucenicii s-au urcat în barcă şi au pornit pe mare. Îmi imaginez soarele care apunea, aşa cum s-a întâmplat şi în după-amiaza aceasta. Apa era calmă şi ei au început să vâslească în timp ce oamenii de pe ţărm le făceau cu mâna în semn de bun rămas.

În timp ce se îndreptau spre larg, şirul de oameni de pe mal se făcea tot mai mic, până când a dispărut de tot. Probabil au continuat să vâslească până când au început să transpire. Poate unii dintre voi ştiu ce înseamnă să tragi la vâsle.

Poate după un timp, Ioan, care era mai tânăr, s-a oprit să-şi şteargă sudoarea de pe frunte şi a zis: „Ce ziceţi, fraţilor, dacă ne oprim puţin ca să ne tragem sufletul?” Au tras vâslele înăuntru, iar după ce au stat puţin, el a spus:

De ce să nu avem o adunare de mărturii în timp ce ne odihnim puţin?” Voi ştiţi că atunci când ai multe lucruri pe inimă nu poţi să stai liniştit, ci trebuie să le spui cuiva. Aşa mi-l imaginez şi pe tânărul acesta care fierbea în el. Ioan văzuse în ziua aceea ceva care îl convinsese, şi când un om este pe deplin convins de ceva, nu poate să stea liniştit. Asta-i tot. El trebuie să facă ceva.

Când biserica este pe deplin convinsă că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi că El este prezent aici în forma Duhului Sfânt, vă spun că acolo va fi o trezire care va cutreiera lumea şi va pune popoarele pe jar. Dar mai întâi de toate, ei trebuie să fie convinşi cu privire la lucrul acesta.

Astfel, tânărul Ioan a spus: „Să începem o adunare de mărturii în timp ce ne odihnim puţin. Aş vrea să fiu primul care pune mărturie.” Spunea aceasta pentru că în el ardea ceva.

Îmi amintesc de o soră din biserica noastră. Ea cânta o cântare, am uitat cum se numea, dar spunea ceva de felul: „Alerg, alerg, alerg şi nu pot sta pe loc.” Ea avea o bucurie a ei atunci când cânta, chiar dacă ceilalţi nu erau atât de entuziasmaţi. Ea se bucura cu adevărat.

Aşa trebuie să fi fost şi starea lui Ioan. Să ne oprim puţin şi să-l ascultăm.

Ioan a spus: „Fraţilor, este un lucru de care sunt convins pe deplin. De azi înainte putem spune lumii că noi nu urmăm un vraci, un proroc fals sau pe cineva despre care nu ştim nimic, ci Îl urmăm pe Dumnezeu! Noi nu urmăm un proroc fals!

Pot să-mi amintesc timpul când eram copil şi mă jucam primăvara pe deal. Mi-o amintesc pe frumoasa mea mamă evreică, cum mă striga, ne aşezam pe veranda ce dădea spre Iordan, mă legăna şi îmi spunea istorisiri din Biblie, până adormeam. Mi-a povestit despre Iosua, marele luptător, care a trecut râul prin puterea lui IaHVeH care a despicat apele. Era primăvară, iar şuvoaiele acelea noroioase au stat pe loc, în timp ce poporul nostru a trecut pe partea cealaltă, în ţara lor, după ce au fost sclavi într-o ţară străină.

Mama mi-a povestit cum le-a purtat Dumnezeu de grijă pe tot parcursul călătoriei, cum le-a dat timp de patruzeci de ani mană din ceruri, în pustie, şi nu le-a lipsit niciodată. El făcea să cadă în fiecare noapte mană din cer, aşa că în fiecare dimineaţă aveau mană proaspătă.

Îmi amintesc că îi spuneam mamei: „Mamă, eu nu înţeleg cum a făcut Dumnezeu aceasta. Are în cer o brutărie care lucrează noaptea, iar îngerii coc pâinea, apoi vin pe scară jos şi o împarte pe pământ pentru copiii Săi?” Îmi amintesc că aceasta o întrebam întotdeauna, iar ea îmi răspundea că IaHVeH este Creatorul şi că El nu trebuie să aibă un cuptor ca să poată face pâine, cum trebuie să avem noi. El este Creatorul şi tot ce trebuie să facă este să rostească Cuvântul şi pâinea este acolo.

Fraţilor, astăzi, când Andrei s-a dus acolo şi a luat acele cinci pâini şi doi peşti de la copilaşul care venea de la şcoală, şi probabil aceea era gustarea lui… Când L-am văzut cum a luat acea pâine, a rupt-o şi a hrănit cu ea cinci mii de oameni, am ştiut că nu era un proroc fals. Este ceva legat de Dumnezeu, fiindcă numai Dumnezeu poate face lucrul acela. Trebuie să fi fost Dumnezeu. Aţi observat că arăta ca şi IaHVeH când a luat acea pâine?

Eu m-am strecurat după o stâncă, m-am urcat undeva mai sus şi L-am privit de acolo, întrebându-mă ce va face? El a luat acele pâini micuţe şi când a rupt dintr-una, am privit atent ce face. El a întins bucata ruptă către unul din voi, iar când a luat o altă bucată, era din nou o pâine întreagă. Deci nu trebuia să coacă nimic, fiindcă totul se crea în mâinile Sale.

Deci trebuie să fi fost IaHVeH, pentru că El este singurul Creator. Am observat cum se comporta, de aceea ştiu că era IaHVeH. În El nu este nimic fals. Sunt convins pe deplin. L-am observat şi pe băiatul acela şi ochii lui când şi-a ridicat privirea.

Vedeţi, copiilor care sunteţi aici, copilaşul acela poate mergea la pescuit, sau poate era în drum spre şcoală, dar când a văzut mulţimea aceea adunată, a alergat repede acolo să vadă ce se întâmplă.

El a auzit Glasul lui Isus care era mai preţios decât mersul la pescuit, aşa că a vrut să asculte ce spunea. Apoi au fost întrebaţi dacă au ceva de mâncare, iar el avea cinci pâini şi doi peşti. Nu era prea mult în mâna unui copil, dar când le-a luat Isus în mâna Sa, priviţi ce a făcut!

Aşa este şi acum. Vieţile noastre nu înseamnă prea mult cât timp ne ocupăm noi de ele, dar odată ce sunt în mâna Creatorului, cum poate lua El acel puţin pe care îl avem şi să hrănească mulţimea!

Să nu uitaţi aceasta! Atunci când Îl auzi pe Isus vorbind în inima ta, predă-I Lui tot ce ai, iar El le va înmulţi şi-i va hrăni şi pe alţii cu mărturia ta, pentru că El va binecuvânta orice Îi vei da.

Ioan şi-a încheiat mărturia şi s-a aşezat jos, dar imediat după el s-a ridicat acest pescar cu faţa arsă de soare, pe nume Petru, care a spus următoarele cuvinte în timp ce-l privea pe Andrei:

„Îmi amintesc când fratele meu, Andrei, s-a dus să-l audă pe Ioan Botezătorul. Spunea că Ioan vorbeşte despre un Mesia care trebuia să vină, dar eu m-am gândit că este încă un zvon care străbate ţara şi că este unul din aceia care vin şi pleacă.

Dar într-o zi, Andrei a venit convins pe deplin că Acesta era Mesia şi m-a rugat să merg şi eu cu el ca să-L ascult. I-am spus că voi merge, deoarece mă gândeam că dacă era într-adevăr Mesia, Îl voi recunoaşte, iar dacă nu, îmi voi vedea de treabă pentru că nu mă interesează nici o idee prostească. Voiam să mă apropii de El, fiindcă trebuia să fie după Scriptură.

Eu şi Andrei, fratele meu, ne amintim bine de tatăl nostru bătrân. Într-o dimineaţă, ne-a luat cu sine în barcă, fiindcă pâinea din casă se terminase, grâul se isprăvise şi nu mai prinsesem nici un peşte. În dimineaţa aceea ne-am adunat toţi şi ne-am rugat să ne ajute să prindem câţiva peşti fiindcă aveam datorii. Andrei, tu ştii cum ne-am rugat atunci, cum ne-a învăţat tata. Şi în ziua aceea am avut o captură mare, suficientă ca să ne plătim toate datoriile şi să ne cumpărăm ce aveam nevoie.

În ziua aceea, tata m-a luat de mână şi mi-a spus: „Simone, băiete, te-am învăţat numai lucruri care sunt drepte. Toată viaţa mea am aşteptat să-L văd pe Mesia şi am crezut că-L voi vedea, dar acum sunt deja prea bătrân şi probabil nu voi mai apuca să-L văd. Dar poate Îl vei vedea tu în zilele tale. Noi L-am aşteptat să vină, generaţii după generaţii, de la începutul timpului, dar să ştii, Simone, că El va veni negreşit. Dacă nu va veni în timpul meu, ar putea veni în timpul tău, fiindcă este o făgăduinţă a lui Dumnezeu.”

Îmi place aceasta. Făgăduinţa lui Dumnezeu nu poate cădea. Aşa este. Cuvântul Lui este infailibil, nu Se poate schimba, ci trebuie să rămână aşa cum este scris. Dumnezeu va judeca lumea într-o zi, iar pentru aceasta va trebui să aibă un Etalon. Dacă biserica este Etalonul acela, care este biserica aceea, fiindcă sunt sute de organizaţii diferite? Vedeţi? Etalonul după care va judeca Dumnezeu este Cuvântul Său.

Eu cred Cuvântul pentru că în Apocalipsa scrie că „oricine va adăuga sau va scoate ceva din Cartea aceasta, i se va scoate partea din Cartea Vieţii.” (Apocalipsa 22.18-19). Deci, eu cred că acest Cuvânt este exact ceea ce este; este Cuvântul lui Dumnezeu.

În seara aceasta voi fi ca acel fariseu bătrân, fiindcă cred acelaşi lucru pe care i l-a spus fiului său: „Simone, de-a lungul timpului se vor ridica tot felul de lucruri false. Sper să trăieşti şi să ajungi bătrân, dar nu uita că atunci când va veni Mesia cel aşteptat, El va fi exact cum spune Scriptura.

Profetul nostru Moise, ne-a spus în Deuteronom că „Domnul Dumnezeu va ridica un proroc ca mine.” Deci, Simone, Îl vei recunoaşte după aceasta, fiindcă aşa spune Scriptura că trebuie să fie: un Proroc. Se vor întâmpla multe lucruri, dar Omul acesta va fi un Proroc. Pe lângă aceasta, noi evreii, ştim că Cuvântul lui Dumnezeu vine numai la proroc. Exact aceasta spune Scriptura. Cuvântul Domnului vine la proroc, deci trebuie să vină un proroc. Să nu uiţi aceasta, Simone,” mi-a spus el. Chiar şi când era pe moarte, cuvintele lui au fost: „Să nu uiţi ce ţi-am spus, fiule! Să-ţi aduci aminte că atunci când va veni El, va fi un Proroc, pentru că aşa spune Scriptura.”

Voi ştiţi că Moise ne-a spus că dacă va fi printre noi vreunul duhovnicesc, şi ceea ce spune se împlineşte, să ascultăm de el. Dar dacă nu se împlineşte, să nu ne temem, fiindcă Cuvântul Domnului nu este cu el. Dumnezeu nu poate minţi, pentru că El este Adevărul. Astfel, dacă un om spune ceva şi se împlineşte, nu este omul acela, ci Dumnezeu. Aşa Îl vom cunoaşte.

Vă spun sincer că atunci când m-am dus cu Andrei acolo, m-am îndoit. Credeam că este altceva, dar când am ajuns, în dimineaţa aceea, în adunare… Andrei a ajuns acolo înaintea mea, pentru că eu am fost la pescuit, dar cum am ajuns în prezenţa lui Isus din Nazaret, El S-a uitat la mine şi mi-a zis: „Numele tău este Simon şi eşti fiul lui Iona.” El nu a ştiut doar despre mine, ci şi despre tatăl nostru credincios. Aceasta a fost suficient pentru mine; am ştiut chiar atunci că El era Cel despre care a vorbit Moise. Aceasta m-a convins pe deplin că El era Acela.”

În clipa aceea s-a ridicat Filip şi a zis: „Un moment, fraţilor! NU pot să tac. Natanael, mă ierţi pentru ce voi spune, aşa-i?”

„Sigur, frate Filip. Este un privilegiu să ascult mărturia ta.”

„Eu şi Natanael am crescut împreună, am umblat la aceeaşi sinagogă, am stat în aceeaşi bancă şi am studiat Scripturile împreună.

Eram acolo în ziua aceea şi L-am auzit când i-a vorbit lui Simon despre tatăl lui. Eram foarte încântat şi amândoi am fost de acord că atunci când va veni Mesia, El trebuie să fie un Mesia biblic. Aceasta m-a făcut să alerg cât  am putut de repede să-i spun şi lui despre ce am văzut şi auzit.

Natanael, nu voi uita niciodată dimineaţa aceea când ţi-am bătut la uşă. Am alergat o zi şi o noapte să ajung acolo, iar când am bătut la uşă, a venit nevasta ta şi mi-a zis: „Este în grădină.” Am mers în grădină, iar când am ajuns la tine, te rugai. Te-am auzit spunând: „O, Dumnezeule, am aşteptat atât de mult, dar credem că se apropie ceasul când Îl vom vedea pe Mântuitor. Îl aşteptăm în fiecare clipă. Dumnezeule, în dimineaţa aceasta stau aici, în rugăciune, fiindcă aseară mi s-a întâmplat ceva ciudat; am avut un vis în care L-am văzut pe El.”

În clipa în care şi-a încheiat rugăciunea şi s-a ridicat, Filip i-a zis: „Vino să vezi pe Cine am găsit, pe Mesia. L-am găsit pe Acela despre care a vorbit Moise şi prorocii: pe Isus din Nazaret, Fiul lui Iosif.”

Vedeţi? Filip nu s-a oprit să-l întrebe ce îi face livada; el era convins pe deplin.

Aceasta este problema astăzi. Avem atât de multe lucruri, încât se pare că nu suntem convinşi pe deplin. Deci, dacă sunteţi convinşi pe deplin, loviţi drept în ţintă! Credeţi!

„O,” ziceţi voi, „eu am fost în adunarea fratelui Roberts pentru rugăciune. Dacă nu se întâmplă nimic, voi merge la adunarea fratelui Allen, iar dacă  nu se întâmplă nici acolo nimic, voi merge să-l prind pe fratele Branham.”

Nu faceţi aceasta! Fiţi convinşi că El este Dumnezeu, credeţi că Cuvântul Lui este drept şi staţi acolo mulţumiţi. În noi, oamenii, nu este nimic, noi suntem doar oameni; El este Cel care a murit; El este Cel care a înviat şi trăieşte de-a pururi. Noi suntem fiinţe muritoare, reprezentanţii Lui. Noi, oamenii, murim, dar El nu poate muri; El este veşnic.

Filip a mers drept la ţintă şi a spus: „Vino să vezi! Noi L-am găsit.”

Filip şi-a continuat mărturia: „Natanael, îţi aminteşti fiorul acela fierbinte care te-a străbătut atunci? Sigur, cele spuse s-au dus undeva adânc înăuntrul tău, aşa că mi-ai zis:

„Ce se întâmplă cu tine, Filipe? Când va veni Mesia, El va coborî pe coridoarele cerului şi va veni la gruparea noastră. Va vorbi grupării noastre de farisei şi saduchei şi vom fi toţi împreună. Nu va fi nimic altceva. El va veni la Templu, la cartierul general şi Se va face cunoscut lui Caiafa, care este marele preot.”

Dar vedeţi voi, Dumnezeu face lucrurile în felul lui. El are un fel de a face lucrurile; El este Dumnezeu şi lucrează ca Dumnezeu. El slujeşte ca Dumnezeu, fiindcă este nemuritor şi infinit. Cum ar putea atinge mintea noastră mărginită, gândirea infinită a lui Dumnezeu? O, El este omniprezent şi atotştiutor; El este Dumnezeu. Eu n-am mai lungit vorba cu Natanael şi i-am spus: „Vino şi vezi!”

Aceasta este o idee bună. Vedeţi, nu staţi acasă şi criticaţi, ci haideţi să vă convingeţi singuri. Aceasta este calea cea mai bună. Isus a spus: „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5.39). Cu alte cuvinte: „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi,” fiindcă lucrările sunt cele care mărturisesc. Tu poţi pune o mărturie, dar lucrările pe care le faci şi viaţa pe care o trăieşti, vorbesc mai tare decât toate mărturiile pe care le-ai putea pune. Ceea ce faci vorbeşte mai tare decât cuvintele tale.

El a spus: „Credeţi lucrările pe care le fac. Dacă nu fac lucrările lui Dumnezeu, să nu Mă credeţi. Dar dacă fac lucrările acestea şi credeţi că sunt Dumnezeu, atunci credeţi lucrările pe care le vedeţi.

Observaţi! El nu a arătat niciodată spre Sine, ci a spus: „Nu sunt Eu, ci Tatăl care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări,.” (Ioan 10.38).

Cred că a început o mărturisire ca aceasta şi a spus:

„Ţi-l aminteşti pe Simon pescarul, cel care nu are nici o educaţie?”

„Da, îl ştiu şi pe tatăl lui, pe Iona.”

„Îţi aminteşti că odată ai cumpărat peşte de la el şi n-a putut nici să-şi scrie numele pe hârtie?”

„Da, îmi amintesc bine,” a răspuns Natanael.

„Ei bine, Andrei, fratele lui, crede în Mesia şi i-a spus lui Petru ceea ce ţi-am spus şi eu ţie: că Mesia va fi un profet ca Moise. Acum, ca să vezi dacă El este Acela, am să-ţi povestesc ce s-a întâmplat când a ajuns în prezenţa lui Isus din Nazaret: El l-a privit şi i-a zis: „Numele tău este Simon şi eşti fiul lui Iona.” Şi ştii ceva, Natanael, nu m-ar surprinde dacă ţi-ar spune şi ţie cine eşti, când vei ajunge în prezenţa Lui.”

„Ei bine, Filipe,” a răspuns Natanael, „nu vreau să fiu critic, aşa că am să merg să mă conving.”

Ei bine, când au ajuns la adunare, acolo era un rând de rugăciune sau poate stăteau şi ascultau… În orice caz, acolo era un grup mare de farisei care ştiau…

Ei erau evrei credincioşi Legii, dar nu credeau în supranatural, iar în timp ce stăteau acolo L-au văzut pe Isus făcând acele minuni şi ştiau că trebuiau să dea un răspuns adunărilor lor. Ei nu puteau nega acele lucruri, pentru că fuseseră făcute chiar sub privirile lor, aşa că au spus: „Este Beelzebul, este domnul dracilor!” Cu alte cuvinte, ei spuneau că acele lucrări erau făcute de un duh rău, şi că El era un ghicitor sau un duh rău. Noi ştim cu toţii că ghicitoria este de la diavolul, aşa că ei au numit Duhul care era în Hristos, un duh necurat.

Atunci Isus le-a zis: „Eu vă iert pentru aceasta, dar atunci când va veni Duhul Sfânt, El va face aceleaşi lucrări, iar dacă cineva va spune numai un cuvânt împotriva Lui, nu va fi iertat nici în lumea aceasta, nici în lumea viitoare. Deci este de mirare dacă vom trăi ziua aceea?

Oricum s-a întâmplat, când au ajuns acolo, Isus s-a uitat drept la Natanael şi a zis: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleşug.” El nu i-a spus cine era, ci a zis: „Iată un israelit în care nu este vicleşug.”

„De unde mă cunoşti?” I-a zis Natanael. Cu alte cuvinte: „Eu sunt un străin pentru tine. Când m-ai cunoscut?”

Drept răspuns, Isus i-a zis: „Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.”

Mi-l pot imagina pe Natanael ridicându-se în picioare în barcă, strigând şi dansând puţin. Poate că Matei i-a zis: „Stai liniştit că răstorni barca.” O, ei s-au ridicat în picioare şi au avut chiar acolo o adunare de mărturii adevărată şi plină de bucurie. Nu v-ar plăcea să intraţi şi voi într-una? Când aveau un timp minunat, Matei a zis: „Frate, stai jos că vei răsturna barca.”

Natanael a continuat: „Îmi amintesc când eu şi Filip discutam despre textul din Scriptură care spune: „Dacă este printre voi un proroc…” Noi n-am mai avut de patru sute de ani nici un proroc, de la Maleahi, aşa că până şi gândul la un proroc era departe. Dar când Omul acela ciudat mi-a spus unde am fost înainte de a ajunge acolo, m-a convins. Atunci am ştiut. Am privit în jur şi l-am văzut pe episcopul meu şi pe preotul meu stând acolo. El mi-a aruncat o privire… ştiţi voi, pentru că eram diacon acolo. El s-a strâmbat, dar eu eram convins. Am ştiut că El era Cel aşteptat, aşa că am alergat, am căzut la picioarele Lui şi am spus: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu; Tu eşti Împăratul lui Israel.”

O, îl văd cum se întoarce spre Filip şi-i spune: „Iartă-mă, Filip, dar nu am putut să te las să continui, ci a trebuit să povestesc chiar eu.” Vedeţi? Când ţi se întâmplă ţie, vrei să povesteşti chiar tu. Aşa este. Este ceva, ai o bucurie care te face să povesteşti chiar tu cele petrecute. Ce adunare de mărturii!

Atunci Andrei a încercat să se ridice şi să spună şi el ceva, dar Petru l-a tras jos zicând:

„Urmez eu!” după care a sărit în  picioare.

„Fraţilor, lăsaţi-mă să pun o mărturie pentru noi toţi. Vă amintiţi ziua când ne-a spus că mergem la Ierihon?”

„Da, ne amintim.”

„Dar de ce a trebuit să treacă prin Samaria? Toţi ne întrebam în inimile noastre de ce ocoleşte prin Samaria în loc să meargă drept la Ierihon? Dar El a spus că era nevoie să meargă pe acolo.”

„Da, sigur că ne amintim.”

„Vă amintiţi de ziua aceea de la scăldătoarea Betesda, când din toată mulţimea aceea mare de oameni a fost vindecat doar omul acela? Atunci, El a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.” Desigur, El a fost călăuzit să ocolească, dar noi ne întrebam de ce trebuia să ocolească şi să meargă pe la samariteni.”

Apoi ne-am dus în Sihar şi ne-am aşezat jos pentru că era obosit. Apoi ne-a trimis în cetate să aducem ceva de mâncare. Dar când ne-am întors, am fost surprinşi s-o vedem pe femeia aceea cu renume rău vorbind cu El.

Voi ştiţi ce vreau să spun. În vremea aceea, ele trebuiau să fie însemnate dacă erau femei imorale.

Oamenii din cetate ne-au spus: „Am văzut-o pe femeia aceea că stătea de vorbă cu Învăţătorul vostru. Ce ciudat ar fi ca păstorul nostru să stea de vorbă cu o femeie ca aceea!”

 Avea buclele prinse sus şi un vas cu care urma să scoată apă. Când am văzut-o, ne-am gândit că sigur nu era din neamul nostru. Şi pe deasupra este şi însemnată. Noi eram curioşi ce putea să-i spună pentru că era o femeie rea. Nu este din adunarea noastră; nu este nici măcar din neamul nostru. Precis îi va spune câteva! Femeia a agăţat vasul de cârlig şi a început să lase vasul în jos, în timp ce noi ne-am strecurat mai aproape ca să auzim ce-i va spune.

Atunci, El i-a spus: „Dă-Mi să beau!” Ea s-a întors surprinsă, fiindcă nu îl observase până atunci. Poate fusese plecată toată noaptea şi era somnoroasă.

El era un evreu de vârstă mijlocie, nu avea decât treizeci de ani, dar Scriptura spune că iudeii Îi ziceau că are cam cincizeci de ani: „N-ai nici cincizeci de ani şi zici că l-ai văzut pe Avraam?” Poate şi slujba Lui L-a extenuat.

Şi femeia I-a zis: „Domnule, nu se cade să ceri apă de la mine. Tu nu ştii că aici este segregaţie şi că un evreu nu poate cere nimic de la un samaritean?”  Şi vă amintiţi ce i-a spus El: „Dacă ai şti tu cu Cine vorbeşti…”

Mă întreb dacă în seara aceasta ştiţi cine este Cel ce vine jos. Dacă am putea deschide ochii să vedem îngerii în poziţia lor, să-L vedem pe Duhul Sfânt (Glorie lui Dumnezeu) care este gata să facă ceva.

„Dacă ai şti cu Cine vorbeşti, Mi-ai cere tu să bei, şi Eu ţi-aş da o apă pe care nu mai trebuie să vii niciodată la fântână ca s-o scoţi.” Şi au continuat să vorbească despre fântână. Vă amintiţi partea de discuţie referitoare la închinarea în Ierusalim? El i-a spus că Dumnezeu este Duh şi că toţi trebuie să se închine în Duh şi Adevăr. Şi discuţia a continuat aşa, până când El i-a zis:

„Du-te şi adu-l aici pe bărbatul tău.”

„Nu am bărbat,” a răspuns ea. Marcule, în clipa aceea am observat expresia de pe faţa ta şi chiar ai spus: „Aici este o scăpare, este ceva pe dos, fiindcă ea a spus că nu are bărbat, deşi El i-a poruncit să vină acolo cu bărbatul ei. Ce urma să se întâmple acum?

El i-a spus: „Du-te şi adu-l aici pe bărbatul tău,” singular, bărbat. Ea nu avea nici un bărbat, aşa este, dar El i-a spus totuşi: „Du-te şi adu-l pe bărbatul tău aici.”

„Nu am bărbat,” a răspuns ea.

Dar El a continuat: „Bine zici că n-ai bărbat, pentru că cinci bărbaţi ai avut şi cel cu care eşti acum, nu este bărbatul tău. Aici ai spus adevărul.”

Îţi aminteşti, Andrei, expresia de pe faţa ei? Uimită, ea I-a spus: „Doamne…” nu ca preoţii aceia care, atunci când L-au văzut făcând acele lucruri, au spus că este Beelzebul. Ea în schimb, a spus: „Doamne, văd că eşti proroc. (Amin). Noi samaritenii ştim că atunci când va veni Mesia, El ne va spune aceste lucruri. Deci, Tu cine eşti?”

El i s-a prezentat ca proroc. Trebuia să fie proroc, pentru că nu o mai văzuse până atunci.

„De unde ştii lucrurile acestea despre mine? Doamne, văd că eşti proroc.”

Ea era o cititoare a Scripturii; era în Cuvânt. Probabil, cunoştea mai mult din Scriptură decât ştiu mulţi din ziua de astăzi. „Văd că eşti proroc. Noi ştim că atunci când va veni Mesia, El ne va spune aceste lucruri.”

Şi El i-a răspuns: „Eu, Cel ce vorbesc cu tine, sunt Acela.”

Cum s-au schimbat ochii ei căprui şi buclele acelea frumoase de păr i-au căzut pe spate. Şi-a lăsat vasul de apă jos şi a alergat cât a putut de repede în cetate, zicând: „Veniţi să vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut. Nu cumva este chiar Cel ce trebuie să vină?”

După obiceiul răsăritean, nici un om nu ar fi ascultat-o fiindcă era o femeie cu renume rău. Dar când cineva se întâlneşte cu adevărat cu Isus, nu mai poate fi oprit de nimeni. Dacă eşti cu adevărat convins că este Fiul lui Dumnezeu, cineva va asculta. Astfel, cetatea a fost cutremurată de mărturia ei: „Veniţi de vedeţi un Om…” Ei nu i-a păsat dacă avea voie sau nu să vorbească. Sufletul ei era în clocot, aşa că le-a zis: „El este acolo la poartă. Eu am fost acolo şi mi-a spus viaţa mea. Acesta este Mesia însuşi!”

„O, El mi-a spus viaţa mea! Oare nu este chiar Mesia?” Şi iată că în urma mărturiei acelei femei cu faimă rea, oamenii din cetate au fost deplin convinşi că era Fiul lui Dumnezeu, că era Isus din Nazaret.

Un altul din ei a continuat mărturiile şi a spus: „Vă amintiţi ziua în care Zacheu s-a urcat într-un pom? Vi-l amintiţi mărturisind acolo în adunare? El şi-a zis: „Mă voi urca în pomul acela, iar când va trece pe aici, El nu mă va vedea. Voi trage frunzele peste mine şi mă voi camufla cât se poate de bine, fiindcă de aici pot să-L văd foarte bine.”

Dar când a venit pe stradă în jos, Isus S-a oprit chiar sub pomul acela şi S-a uitat în sus. Nu numai că l-a văzut ascuns după frunze, dar a ştiut şi cine era, fiindcă i-a zis: „Zachee, dă-te jos, căci astăzi voi cina în casa ta!” (Luca 19.2-5).

Unul dintre ei s-a ridicat, să zicem că era Matei, şi a zis (cel care a scris povestirea din seara aceasta): Fraţilor, vă amintiţi ziua aceea când El a venit în Ierihon, iar preoţii aceia I-au ieşit în cale şi I-au zis: „Am auzit că ai înviat morţi! Noi avem aici un cimitir întreg, aşa că vino şi învie-i! Eşti un proroc fals, aceasta eşti!” Unii oameni strigau: „Trăiască prorocul!” în timp ce alţii Îi înjurau. Dar El avea privirea îndreptată spre Ierusalim, unde avea să fie jertfit pe Calvar.

Acolo era un cerşetor orb care fusese adus de acea femeie creştină. El a întrebat-o: „Doamnă, ce se aude?” (Vedeţi? Se întâmplă ceva cu creştinul, pentru că El doreşte întotdeauna să ajute pe cineva să-L găsească pe El). Despre ce este vorba?”

„Eşti străin pe aici,” l-a întrebat ea. „Acesta este Isus din Nazaret, prorocul din Galilea. Este Fiul lui David, Cel aşteptat.” Când a auzit aceasta, orbul a început să strige. Poate Isus era foarte departe de el. Poate era la o distanţă de un bloc faţă de locul unde stăteau ei. Poate era la o distanţă de nouăzeci de metri de el, dar orbul a început să strige: „Fiul lui David, ai milă de mine! Şi cumva a ajuns să se atingă de poala hainei Lui. Atunci Isus S-a oprit şi a spus: „Aduceţi-l aici!” Acesta este Isus din Nazaret.

Ce adunare de mărturii! Nu v-ar fi plăcut să fiţi prezenţi acolo şi să-L ascultaţi?

Fraţilor, Biblia spune că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Acelaşi Isus. Dacă viaţa din viţă merge prin mlădiţe, acestea vor rodi struguri, iar dacă viţa va da mlădiţe noi, şi acelea vor rodi tot struguri.”

El este Viţa, iar noi suntem mlădiţele. Prima mlădiţă care a ieşit din acea Viţă, a scris o carte a Faptelor apostolilor. Aşa este. Şi dacă va rodi o altă mlădiţă, va scrie o nouă carte a Faptelor apostolilor, fiindcă vor rodi aceleaşi roade; fiindcă El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Să nu uitaţi că El a făcut semnul Prorocului înaintea evreilor şi a samaritenilor, nu a neamurilor. Amintiţi-vă că  sunt numai trei rase de oameni: Ham, Sem şi Iafet, adică evrei, neamuri şi samariteni. Noi nu avem nici o mărturie că Isus ar fi făcut ceva înaintea neamurilor. De ce? Pentru că neamurile nu aşteptau nici un Mesia.

Din cauza aceasta ei nu-L văd încă astăzi. Ei nu aşteaptă nimic de felul acesta; nu cred în Duhul Sfânt, pentru că nu aşteaptă aşa ceva. Tot ce fac ei este să meargă la biserică şi să aibă numele trecut într-un registru. Şi spun că aceasta este tot.

Dar pentru cei care aşteaptă puterea, pentru cei care caută Duhul Sfânt, pentru cei care aşteaptă semnele biblice să se împlinească, „ele se vor împlini în timpul din urmă”, zice Domnul. „Atunci voi turna din Duhul Meu peste orice făptură.” Da, El va veni la cei care Îl aşteaptă.

Amintiţi-vă că El a făcut acel semn la evrei şi ei L-au respins; apoi l-a făcut la samariteni şi ei L-au acceptat.

Amintiţi-vă că Isus a spus: „Cum a fost în zilele lui Lot, aidoma va fi şi la venirea Fiului omului.”

Haideţi să ne oprim puţin aici şi să stabilim un lucru. Deci, El a spus: „Cum era în zilele lui Lot…” (Luca 17.26).

Vreau să observaţi că întotdeauna sunt trei categorii de oameni. Dumnezeu este desăvârşit în trei. Deci, există credinciosul, formalistul şi necredinciosul; ei există în fiecare adunare. Ei au existat în zilele lui Lot şi există şi astăzi: credincioşii, formaliştii şi necredincioşii.

Avraam era credinciosul care a umblat cu Dumnezeu, biserica aleasă; el era sămânţa şi sămânţa lui avea să moştenească pământul, fiindcă el era în marea rânduială a lui Dumnezeu. Tot ce era în el era în rânduială cu Dumnezeu: avea toţi robii tăiaţi împrejur şi de toate; şi aştepta fiul făgăduit. Amin.

Ei locuiau pe înălţimi şi nu aveau lucruri aşa frumoase ca Lot, formalistul din Sodoma. Şi sodomiţii erau necredincioşi. Formaliştii şi necredincioşii…

În cortul lui Avraam au venit trei Îngeri. Unul a rămas cu Avraam, iar doi s-au dus în Sodoma: in Billy Graham modern şi marii evanghelişti ai vremii s-au dus acolo, fără să facă minuni, doar i-au lovit cu orbire, fiindcă propovăduirea Evangheliei îl loveşte cu orbire pe necredincios. Aşa este.

Aşadar, ei au mers acolo, au propovăduit Evanghelia şi l-au chemat afară pe Lot. Vedeţi ordinea zilei?

Dar biserica aleasă, Avraam, biserica adevărată nu era în Sodoma, ci era afară din Sodoma şi nu avea părtăşie cu lumea. Biserica aleasă era chemată afară, era biserica separată, biserica Domnului Isus Hristos, cei chemaţi afară, separaţi, care aşteaptă Fiul făgăduit; pe Acela care a stat şi a vorbit cu el.

Amintiţi-vă că numai cu câteva zile în urmă, numele lui fusese Avram şi al soţiei lui, Sarai, dar a fost schimbat în Avraam şi Sara, adică „Tatăl popoarelor,” şi „Prinţesa.”

Biblia spune că acest Înger a stat cu spatele către cort şi că a mâncat carne de viţel, a băut lapte şi a mâncat pâine de porumb. Un Om cu hainele prăfuite stătea de vorbă cu Avraam, şi în timp ce stătea acolo, El a zis: „Avraame, unde este nevastă-ta Sara?” L-a chemat după numele lui de prinţ, şi pe ea după numele de prinţesă. „Unde este nevastă-ta Sara?”

De unde a ştiut că numele lui era Avraam? De unde a ştiut că numele lor fuseseră schimbate? De unde a ştiut că era căsătorit? Avraam I-a răspuns: „Ea este în cortul de la spatele Tău.” Apoi El i-a zis: „Eu te voi vizita…” Vedeţi? „Eu”, pronume personal. „Te voi vizita după împlinirea făgăduinţei pe care ai aşteptat-o douăzeci şi cinci de ani. Fiul pe care îl aştepţi, vine. La anul pe vremea aceasta, Eu voi veni la tine.”

Avraam şi Sara erau amândoi înaintaţi în vârstă. El avea o sută de ani, iar Sara avea nouăzeci de ani. Ea era în cort, iar când a auzit ce spunea Omul acela, a râs în sinea ei, zicând: „Cum, eu, o femeie bătrână să mai am plăceri cu domnul meu bărbatul care este şi el bătrân?” Cu alte cuvinte, ei nu mai aveau relaţii ca bărbat şi femeie de cincizeci de ani sau poate de douăzeci de ani. „Eu să mai am plăceri cu domnul meu? Eu, care sunt bătrână şi el la fel?” Şi a râs în sinea ei: „Cum se mai poate aşa ceva?”

Ştiţi ceva? Dumnezeu putea să-i ia viaţa chiar atunci. Da, pentru că nu L-a crezut. Dar El nu a putut să facă aceasta. De ce? Pentru că era o parte din Avraam, şi ar fi trebuit să-l ia şi pe el cu ea. O, acolo intervine harul! Cu toate greşelile şi erorile noastre, Dumnezeu ne ţine, fiindcă suntem parte din Hristos. Harul lui Dumnezeu ne ţine. O, har divin! Ce dulce e.

El nu putea s-o ia pe Sara, fiindcă ar fi trebuit să-l lovească şi pe Avraam cu ea. El nu poate să ia biserica. Cu toate greşelile pe care le are, ea este încă biserica Lui. Aşa este. El nu o poate lua pentru că este parte din Hristos. Ea este carne din carnea Lui şi os din oasele Lui. Cu toate suişurile şi coborâşurile ei, cu îndoielile ei, cât timp este în Trupul Lui, este ţinută de harul lui Dumnezeu.

Când ea a râs în sinea ei, El a întrebat: „De ce a râs Sara în cort? Ce a făcut-o să râdă?” Ce fel de telepatie este aceasta? În timp ce stătea cu spatele spre cort, Îngerul îi spunea lui Avraam ce făcea Sara în cort. Şi când Îngerul acela a plecat, Avraam L-a numit „Dumnezeu.”

Cineva m-a întrebat: „Frate Branham, doar nu crezi că Dumnezeu a stat acolo şi a mâncat carne de viţel?”

„Cu siguranţă cred chiar aşa,” am răspuns eu. Avraam L-a numit „Elohim.” Aşa este. Oricine ştie că cuvântul „Dumnezeu” este tradus cu grecescul „Elohim” şi înseamnă „Cel ce există prin Sine însuşi.” Ce arată aceasta?

Isus a spus: „Cum era în zilele Sodomei, aidoma va fi şi la venirea Fiului omului.” Ce este aceasta? Elohim, Dumnezeu arătat în trup de carne; Hristos, aleluia, arătat în Biserica Sa. Isus a spus în Ioan 14.12: „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu…” Aşa este.

Biserica a trecut de marea reformă din epoca lui Luther, apoi a trecut şi de epoca lui Wesley şi a intrat în epoca rusalistică, iar acum se făţuieşte asemenea pietrei din capul unghiului, a piramidei.

Să nu credeţi că îmbrăţişez învăţătura piramidei, dar vreau să vă arăt un exemplu, cum trebuie să se potrivească perfect, fiindcă acolo nu este pus ciment, ci totul este aşezat acolo perfect.

Aici sunt folosite două cuvinte diferite: arătarea lui Hristos şi venirea lui Hristos. Înţelegeţi? Sunt două cuvinte diferite.

În aceste zile din urmă, Hristos Se arată în Biserica Sa, adunând Biserica în unitate, în credinţă şi în puterea Cuvântului, toţi împreună, ca atunci când Se va întoarce, să găsească aceeaşi Biserică sfântă. Ce a lăsat omida, a mâncat larva şi ce a lăsat larva, a mâncat lăcusta, şi aşa mai departe. Dar Dumnezeu a spus: „Voi restitui!”

Romanismul a mâncat frumosul Pom al lui Hristos până când a mai rămas doar o buturugă, dar Dumnezeu a făcut să crească chiar din acea buturugă, prin epoca luterană, apoi în sus, prin epoca lui Wesley şi apoi prin epoca penticostală. Acum este în timpul Luminii de seară. „Voi restitui, zice Domnul, toţi anii pe care i-a mâncat lăcusta…” Voi restitui din nou frumuseţea bisericii în toată puterea ei.

Şi noi vedem că vine Lumina de seară, Duhul Sfânt vine cu putere peste biserica Lui, şi slujba lui Isus Hristos Se va face cunoscută printre toţi oamenii Lui. Ei stau acolo cu putere, aducându-L jos cu putere şi daruri: vorbire în limbi, tălmăcirea limbilor, semne şi minuni. Ce este aceasta? Hristos în biserica Lui, pregătindu-Se s-o ia.

În încheiere, aş vrea să spun ceva, ca să terminăm mărturiile lor, apoi ne vom ruga pentru bolnavi. În noaptea aceea, ei aveau o adunare de mărturii şi petreceau un timp minunat, acolo pe mare, dar era ceva ce nu au făcut bine. În tot entuziasmul lor şi în marea trezire pe care au avut-o, au plecat fără El.

Fraţilor, mă întreb dacă nu cumva aceasta s-a întâmplat şi în aceste zile din urmă.

Avem clădiri noi, ne-am mărit organizaţiile, am băgat milioane de dolari în ele şi apoi spunem că Hristos vine chiar acum. Faptele noastre vorbesc mai tare decât cuvintele noastre. Aşa este.

Iată-i acolo plini de entuziasm, dar după adunare au uitat să-L ia cu ei, iar atunci s-a instalat necazul. Desigur, diavolul i-a auzit bucurându-se şi a zis: „Acum se bucură de programul lor mare, deci este timpul să intru în scenă.” Şi a venit suflând cu răsuflarea lui otrăvită: „Zilele minunilor au trecut! Au fost doar nişte emoţii şi entuziasm.”

Valurile au început să se ridice şi diavolul prezent pe fiecare val, spunea: „Îi voi prinde! Îi voi scufunda!”, şi micuţa barcă a început să fie înclinată de valuri. Vâslele s-au rupt, catargul s-a răsturnat şi curând n-au mai avut nici o nădejde. Barca era purtată când sus pe val, când jos de tot, aşa că a început să ia apă.

Dar ştiţi ceva? Mă bucur să vă spun aceasta acum. Ce a făcut El după ce a fost părăsit de ei? S-a urcat pe cel mai înalt deal din ţinut. Cu cât S-a urcat mai sus, cu atât a văzut mai departe, şi veghea tot timpul asupra lor.

Eu cred că El a făcut acelaşi lucru şi cu noi, nu-i aşa? El ne-a văzut în mizeria noastră. Da.

Erau într-o mare încurcătură, dar când nu mai era nici o nădejde să ajungă până la trezirea următoare care era pe partea cealaltă, iată-L pe El venind pe ape şi îndreptându-Se chiar spre ei. Dar iată că după acea adunare de mărturii, ei s-au speriat de El şi au zis: „Este ceva ciudat; poate este o nălucă.”

Când ne-a părăsit, El a urcat dincolo de Calvar; a urcat tot mai sus până când a trecut de soare, de lună şi de stele, aşa cum a cântat aseară biserica fratelui Outlaw: „A trecut de Jupiter, de Venus, de Neptun, de Marte.” A urcat până la Calea Lactee şi S-a dus în cer, deasupra cerului, deasupra cerurilor şi a luat Numele mai presus de orice nume, după care s-au numit toate. A ajuns atât de sus, încât trebuie să privească în jos ca să vadă cerul. Ochiul Lui vede vrăbiuţa şi ştiu că ne vede şi pe noi în seara aceasta, nu-i aşa? Aşa este.

El a venit spre ei pe apă, dar iată că ei s-au temut de Singurul care îi putea ajuta. Nu este ciudat lucrul acesta? Se temeau de Singurul care putea să-i ajute. La fel este şi acum: ei se tem de singurul lucru care poate scăpa poporul american de comunism şi de toate celelalte lucruri. Ei spun: „Este ciudat, poate este aceasta sau cealaltă.” Nu faceţi aceasta!

De ce nu-L invitaţi în seara aceasta în barcă şi nu-I spuneţi: „Vino, Doamne Isuse!” Apoi totul se va linişti şi nu va trece mult până când vom ajunge la mal. Să ne plecăm capetele.

Tată ceresc, este atât de greu să aduci un mesaj în faţa unui grup intelectual, dar sunt sigur că Tu le vei tălmăci cele spuse aşa cum am vrut să le spun, în dragoste şi părtăşie, şi pentru întărirea credinţei oamenilor.

Tată, Te rugăm să ne ierţi pentru toate erorile şi greşelile noastre şi să laşi ca Duhul Sfânt să vină peste noi. Noi am spus că Tu eşti Acelaşi ieri, azi şi în veci, ceea ce înseamnă că lucrările pe care le-ai făcut Tu, le va face şi biserica. Noi am citit şi Cuvântul Tău care spune că „Cerul şi pământul vor trece, dar Cuvântul Meu nu va trece,” şi: „Cum a fost în zilele Sodomei, aidoma va fi şi la venirea Fiului omului.”

Noi suntem în epoca neamurilor. Tu nu eşti un Dumnezeu care să hrăneşti o parte din copiii Tăi cu o mâncare bună, iar celorlalţi să le dai numai resturi. Nu poţi face aceasta pentru că eşti corect şi sfânt şi nu priveşti la faţa omului.

Astfel, când le-ai dat evreilor ultimul semn, mulţi dintre ei au recunoscut că era vorba despre El. Scriptura a spus că acel lucru se va împlini, şi iată că era acolo. Când Te-ai dus la grupul acela de samariteni puşi deoparte, ei au crezut. Primul lucru care s-a întâmplat, a fost că a crezut.

Şi iată-Te acum la uşa neamurilor. Uşa aceea s-a închis şi acum este încheierea epocii neamurilor. Dumnezeule, Te rugăm ca toţi oamenii aceştia care ne-au fost dăruiţi de Duhul Sfânt, să-şi predea credinţa lui Dumnezeu, pentru ca El să-i poată duce în Prezenţa lui Isus Hristos care este în mijlocul nostru. Ascultă-ne, pentru că o cerem în Numele şi spre slava Lui. Amin.

Cred că trebuia să terminăm mai repede. Mâine seară nu vom mai sta atât de târziu. Acum vom aştepta puţin până când se va alinia rândul de rugăciune. Îi vom alinia aici, apoi vom începe rugăciunea pentru bolnavi.

 Unde este Billy? a spus că a împărţit numere de la unu la o sută. În ordine. Atunci să-i aliniem aici în timp ce vin. Puneţi douăzeci în rând. În ordine. Câţi sunt cei care nu au numere de rugăciune, dar au suficientă credinţă ca să creadă că Dumnezeu îi va vindeca? Să vă văd mâinile. Peste tot. În ordine.

În timp ce uşierii fac ordine aici jos, aş vrea să vă dau un text din Scriptură. Dacă este ceva ce nu scrie în această Biblie, vă rog să veniţi să-mi arătaţi. Priviţi!

Odată, era o femeie care nu avea număr de rugăciune. Sper să nu sune nepotrivit. Ea avea o scurgere de sânge şi şi-a zis: „Dacă voi putea să mă ating de poala hainei Lui, am să mă fac bine.” Vă amintiţi povestea? Sigur că da. Şi ea s-a atins de haina Lui.

În mod firesc, El nu avea cum să-i simtă atingerea, deoarece hainele din timpul acela erau largi. Şi pe sub acea haină purtau o altă haină care ţinea praful departe de piele.

Femeia a atins poala hainei Lui, iar când El a întrebat: „Cine M-a atins?”, apostolul Petru L-a mustrat, dar El a spus: „Cineva M-a atins, pentru că din Mine a ieşit o putere.”

Câţi din voi cred că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci? Priviţi grupul acesta de păstori. Fraţilor, nu spune Scriptura că El este Marele Preot care poate fi atins prin simţirea neputinţelor noastre? Vedeţi?

Câţi din cei prezenţi credeţi că El este Marele Preot care poate fi atins… Dacă El este Acelaşi Mare Preot, trebuie să Se manifeste la fel ca atunci, este adevărat? Şi cum puteţi şti cum Se manifestă? Priviţi! Tot ce era Dumnezeu a fost turnat în Isus. Credeţi aceasta? În El locuia trupeşte toată plinătatea dumnezeirii. Şi tot ce era Isus a fost turnat în biserică: Duhul Sfânt. Este adevărat? Tot aşa este şi Dumnezeu în noi. Aceasta nu vă face ceva, pentru că nu muntele este sfânt şi nici biserica nu este sfântă, ci Duhul Sfânt. Nu oamenii sunt sfinţi, ci Duhul Sfânt în ei. Înţelegeţi? Este Duhul Sfânt în oameni, nu oamenii sunt sfinţi. Aşa stau lucrurile.

Şi în acest Duh Sfânt sunt daruri, iar slujbele dăruite bisericii sunt: apostoli, proroci, învăţători, evanghelişti şi păstori, este adevărat? …

………………………………………………………………………………………… spuneţi când sunt gata.

Acum aş vrea să-i spun ceva audienţei. Sper că mă auziţi bine. Vă rog să nu vă mai plimbaţi prin sală, ci să staţi liniştiţi. Nu vă mai mişcaţi pe aici, pentru că este vorba de deosebire. Fiecare din voi este un duh. Voi realizaţi că sunteţi un duh fiindcă nu sunteţi morţi. Şi cât timp este deosebirea, ungerea…

Duhul Sfânt intră în contact cu fiecare duh de aici. Câţi aţi ştiut aceasta? Duhul prorocului este supus… Dacă este în contact, iar când vă mişcaţi încoace şi încolo, Îl întrerupeţi. Înţelegeţi? Eu trebuie să fiu în contact cu persoana de pe platformă, dar cât timp vorbeşte Duhul Sfânt, dacă cineva se mişcă acolo, va merge în direcţia aceea, iar atunci nu ştii ce să faci, eşti confuz.

Înainte de a începe, vreau să vă întreb ceva. Câţi din rând mă cunosc? Ridicaţi mâna. Deci toţi sunteţi străini. Câţi din adunare ştiţi că nu vă cunosc? Ridicaţi mâna dacă ştiţi că nu ştiu nimic despre voi. Vedeţi? Cred că aproape toţi.

Din câte îmi dau seama, nu cunosc decât câţiva predicatori de aici de pe platformă. Dar în audienţă nu văd pe nimeni căruia aş putea să-i spun pe nume. Însă Dumnezeu vă  cunoaşte pe toţi. El ştie unde staţi. Eu cred că Dumnezeu a ştiut încă înainte de întemeierea lumii că tu vei sta astăzi aici, şi aceasta pentru că El este infinit. Sigur că da. El este infinit, a ştiut totul, de aceea poate să spună sfârşitul de la început. Amin.

Acesta este primul pacient. Vrei să te apropii, doamnă? Aici este exact scena biblică din Ioan 4, despre care tocmai am vorbit mai înainte: aici este un bărbat alb şi o femeie de culoare. Acolo era Isus, un evreu, şi o femeie samariteană, exact două rase. Ea a încercat să-I spună că nu era potrivit… dar El a lăsat-o să înţeleagă că Dumnezeu i-a făcut pe toţi oamenii la fel, fără discriminare.

Noi toţi venim din Adam şi Eva; aceştia sunt părinţii tuturor fiinţelor umane. Când am crescut, culoarea ne-a schimbat, dar nu are nici o importanţă dacă suntem albi, negri, galbeni, etc. Fiecare din noi putem dona sânge celuilalt, fiindcă Dumnezeu ne-a făcut pe toţi dintr-un sânge. Aşa este. Astfel, acea ceartă veche a murit atunci când a venit Isus, pentru că El le-a dat de înţeles că Dumnezeu era Dumnezeul samaritenilor în aceeaşi măsură în care era şi Dumnezeu neamurilor. Tatăl îi caută pe cei ce se închină în Duh şi adevăr, indiferent de rasă.

Petru a spus că Dumnezeu nu se uită la popor, ci la cei care se tem de El. Aşa este. Exact aceasta este în Ioan 4. Noi suntem străini unul pentru altul. Aceasta ar trebui să fie clar. Eu sunt fratele tău, fratele Branham. Cred că ştii că eu nu sunt predicator, nici dacă aş vrea, pentru că nu am destulă educaţie ca să mă pot numi predicator.

Dar El mi-a dat un dar şi aceasta este slujba mea; acest dar este să scutur biserica, s-o aduc la recunoaşterea venirii lui Hristos, la întoarcerea Duhului Sfânt în biserică. Depinde de voi, este acelaşi Duh. Poate nu este acelaşi dar, însă este acelaşi Duh. Sunt mai multe daruri, diferite manifestări, dar este acelaşi Duh; este acelaşi Duh Sfânt pe care Îl ai tu, este acelaşi Duh Sfânt pe care Îl avem cu toţii. Toţi sunt copiii lui Dumnezeu.

Când ne adunăm împreună, Duhul Sfânt este aici. Când copiii se adună împreună, Duhul vine şi Se descoperă… Isus Hristos vine printre noi.

Acum stau şi vorbesc cu femeia aceasta. Eu nu o cunosc, nu am văzut-o în viaţa mea, şi pot spune că arată destul de sănătoasă. Poate are probleme de familie sau financiare. Eu nu ştiu, poate este o imitatoare, poate este o creştină sau poate este o păcătoasă. Ea a venit aici, şi orice îi va spune El, ea va şti dacă este adevărat sau nu. Dar dacă îi va spune ce a făcut, aşa cum i-a spus lui Natanael şi femeii de la fântână, cu siguranţă va crede şi ce-i va spune despre viitor. Este adevărat? Veţi crede cu toţii dacă o va face?

Aici este Biblia şi aici este femeia. Noi stăm aici înaintea voastră, cu mâinile ridicate şi nu ne-am mai întâlnit niciodată. Suntem din două rase diferite, eu sunt anglo-saxon, iar ea este africană, dar iată-ne aici cât se poate de reali.

Motivul pentru care te-am numit soră, este că atunci când am privit în jur, Duhul m-a atins şi am ştiut că eşti creştină. Aşa este. Eu nu te cunosc, dar eşti creştină. Eu încerc să intru în legătură cu duhul tău. El poate să-mi dea ungerea Duhului, dar trebuie să vină şi peste tine, în acelaşi timp, pentru că altfel nu va funcţiona. Este nevoie să fim amândoi sub ungere, ca să funcţioneze. Femeia cu scurgerea de sânge, s-a atins de haina lui Isus. El nu a ştiut cine a făcut aceasta, dar a spus: „Din Mine a ieşit o putere.” Vedeţi? Nu era El. El a spus: „Credinţa ta te-a mântuit.” Vedeţi? Credinţa ei a făcut aceasta.

Eu nu te cunosc, dar dacă El îmi va spune ceva din viaţa ta, de ce eşti aici, ceva ce ai făcut sau ceva de felul acesta, vei şti dacă este adevărat sau nu şi vei crede, nu-i aşa? Fie ca Domnul Dumnezeu să-ţi dea ceea ce ceri. Aceasta este rugăciunea mea.

Puteţi vedea unde am ajuns? Este punctul în care trebuie să se împlinească ceea ce am predicat, pentru că altfel v-am spus ceva greşit sau Biblia a spus ceva greşit; vedeţi? Religia noastră ori este bună, ori este greşită. Acest lucru trebuie să vină chiar acum la suprafaţă, în faţa acestor oameni cumsecade.

Eu am stat în faţa a sute de mii de oameni a căror limbă nu am cunoscut-o, dar am văzut lucrările măreţe care au avut loc. Am văzut puterea lui Dumnezeu venind jos în faţa păgânilor, a vracilor sau cum se numeau ei în India, a acelor oameni care umblau prin foc şi făceau alte lucruri… dovedind că El este Acelaşi Hristos. Dacă nu este El, atunci vreau să ştiu unde pot să-L găsesc şi să-L urmez. Da.

Femeia nu este o făţarnică, ci a venit aici pentru o cauză. De fapt, conform deciziei luate de medici, ea ar trebui să facă o operaţie. Aşa este. Trebuie operată pentru că are o tumoare. Dacă este adevărat, ridică mâna. Crezi că El ştie unde este acea tumoare? Crezi că poate să-mi spună? Mă crezi? Este la piept, la sânul stâng. În ordine. Du-te şi crede, şi nu va mai trebui să faci nici o operaţie. Dacă crezi din toată inima, Dumnezeul din ceruri va avea grijă.

Ce mai faci, tânăro? Presupun că nu ne cunoaştem, este adevărat? Suntem doar doi oameni care s-au întâlnit, dar Isus Hristos ne cunoaşte pe amândoi. El ştie totul despre tine şi ştie totul despre mine. Eu sunt doar slujitorul Lui.

Crezi că El este aici şi poate să-mi descopere ceva despre tine? Aceasta te va face să ai credinţă în El şi vei şti că El este aici? Vei accepta dacă va spune ceva?

Bărbatul de acolo care se ţine de bărbie, se roagă pentru o stare nervoasă. Să crezi din toată inima. Starea de nervi te-a părăsit, este adevărat? Ridică mâna. Vreau să vă întreb ce a atins el? Acest bărbat a avut credinţă să ducă Duhul Sfânt de aici la el. Eu nu l-am mai văzut niciodată până acum, este străin pentru mine, din câte ştiu, dar a avut credinţă. Aceasta trebuie, credinţa de înfăptuire. Crede numai.

 Eu am urmărit doar Lumina. Aţi văzut fotografia ei? Vedeţi? Ea s-a dus de la tine şi s-a aşezat deasupra acelui bărbat.

Tu eşti bolnavă. Ai primit diagnosticul şi te-ai speriat. Aşa este. Este o problemă femeiască. Îl văd cum te examinează şi aud ce spune… Vrei să spun cu voce tare? Este în ordine? Este vorba de o sămânţă care s-a poziţionat greşit; este o sarcină extrauterină şi medicul vrea să te opereze, iar tu te temi de operaţie. Dacă este adevărat, ridică mâna. Este adevărat. Beatrice, vrei să fii bine? Du-te şi crede în Domnul Isus, şi vei fi bine.

Crezi în Domnul Isus despre care a prorocit toată Biblia? Noi suntem străini unul faţă de celălalt, dar crezi că Domnul Isus este aici ca să te ajute? Crezi că El poate să-mi descopere ce doreşte să-ţi dea?  Deci crezi.

Văd tot timpul o femeie. Ea stă acolo jos şi mă priveşte; are tensiunea mare. Nu vedeţi Lumina care este deasupra ei? Ridică mâna, femeie. Priviţi! Acum crezi din toată inima? Du-te acasă şi fii bine. Eu nu o cunosc pe femeie, nu am mai văzut-o niciodată. Ea este o străină pentru mine. Tu ai avut destulă credinţă încât să te atingi de poala hainei Lui, aşa că poţi fi vindecată.

Vreau să vă întreb ce a atins această femeie, având în vedere că este la o depărtare de nouă metri de mine. Ea nu s-a atins de mine, ci L-a atins pe El. Vedeţi? Aceasta este. Ea s-a atins de El şi El i-a vorbit. Înţelegeţi? Dacă biserica s-ar trezi să înţeleagă ce este aceasta… Acum fiţi respectuoşi.

Nu te teme! „Eu sunt, nu vă temeţi!” Este Domnul Isus. Tu ştii că nu sunt eu; eşti conştientă că trebuie să fie un duh sau o putere, dar pentru mine este Isus Hristos, Acelaşi ieri, azi şi în veci, confirmând întocmai ceea ce a spus.

Domnule, eu nu te cunosc, suntem străini unul pentru celălalt. Dacă Domnul Isus îmi va descoperi ceva despre tine sau ceva ce doreşti, Îl vei crede, nu-i aşa?

Tu stai în faţa unei operaţii. Ar trebui să mai faci o operaţie, fiindcă ai mai avut una. Operaţia pe care ai făcut-o a fost pentru piatră la rinichi, iar acum este alta. Este o stare chimică a trupului tău care produce aceasta. Cel puţin aşa a spus specialistul, şi numai Dumnezeu poate îndepărta acea parte chimică din trupul tău.

Soţia ta stă chiar aici, în rândul de rugăciune, fiindcă are şi ea probleme cu rinichii. Ce zici să mergi lângă soţia ta, să-ţi pui mâinile peste ea şi să te rogi? Crezi că Domnul Isus îţi va da ce ceri şi o va face bine?

Tată ceresc, în timp ce ei îşi pun mâinile unul peste celălalt, eu îl condamn pe diavolul care a făcut aceasta, astfel ca amândoi să fie bine şi să meargă acasă sănătoşi pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Îndură-Te, Tată, pentru că Îţi cer aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.

În ordine. Să nu vă îndoiţi ci să credeţi din toată inima. Ieşi din rând, soră, şi du-te cu el. Du-te acasă şi uită că ai ceva, şi vei fi bine.

Eu cred că Domnul Isus Hristos este Acelaşi, ieri, azi şi în veci. Cred că El este aici; cred că El este Trandafirul din Saron, Crinul din Vale,  Luceafărul de dimineaţă; cred că astăzi El este aici printre oameni arătând că sfârşitul este aproape şi că El vine în curând să-Şi ia Mireasa. Slujba slujitorilor Săi este asemenea slujbei pe care a avut-o El când a fost pe pământ, ca să cuprindă întreaga biserică. Eu cred aceasta din toată inima. În ordine.

Văd că timpul meu a trecut. Îmi pare rău, dar haideţi s-o luăm şi pe femeia aceasta de aici.

Ce mai faci, soră? Presupun că ai nevoie de rugăciune pentru că altfel n-ai fi venit aici sus. Crezi din toată inima că sunt slujitorul Lui? Problema ta este la piept. Aşa este. Dar mai văd pe cineva. Este soţul tău. El nu este aici, dar te gândeşti la el. Tu te-ai rugat pentru el. Aşa este. Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună care este problema lui? Este la spate. Este adevărat? Acum să crezi că îl vei găsi bine. În ordine. Du-te, crede din toată inima şi îl vei găsi după cum ai crezut. Dacă nu te îndoieşti, aşa îl vei găsi.

Soră, crezi din toată inima că Dumnezeu poate să te vindece de artrita pe care o ai şi să fii bine? Du-te mai departe şi crede…

Crede şi tu, iar starea de nervozitate şi artrita, te vor părăsi şi vei fi bine. Du-te, spune: „Îţi mulţumesc Doamne,” şi crede.

Uită-te aici, soră. Dumnezeu poate să vindece acea boală de inimă, aşa cum poate să vindece orice. Crezi aceasta? Crezi din toată inima? Atunci ridică mâna şi spune: „Primesc aceasta.” Du-te, bucură-te în Hristos şi fii bine în Numele Domnului Isus. Du-te şi crede. În ordine.

Vino aici, domnule. Văd că eşti olog. Uită-te la mine şi crede. Crezi? Bine. Dacă vei crede, artrita te va părăsi şi vei merge acasă sănătos. Crezi că El va face aceasta? Dacă crezi, du-te acasă şi spune: „Lăudat să fie Dumnezeu.”

Acum aş vrea să-mi pun mâinile peste voi în timp ce veţi trece pe aici. Veniţi, spuneţi: „Mulţumiri şi laudă lui Dumnezeu,” şi credeţi din toată inima.

În timp ce am în mână această Carte scumpă, vreau să te întreb ceva: Dacă îmi voi pune mâinile peste tine, vei crede că vei fi bine? Atunci, du-te în Numele lui Isus Hristos şi fii bine. Amin.

Vino. Tu crezi, soră? Crezi că acele crize nervoase care te cuprind, te vor părăsi acum? În timp ce treci pe sub umbra crucii, du-te, bucură-te şi spune: „Aceste crize nu mă vor mai deranja niciodată.”

Priveşte încoace, domnule. Tu ai multe probleme care te supără: prostata şi aşa mai departe, dar cea mai gravă este boala de inimă. Du-te şi spune: „Sunt vindecat în Numele Domnului Isus.” Să crezi din toată inima.

Priveşte aici, doamnă. Crezi că durerea de spate va pleca şi vei merge acasă sănătoasă? Bine. Du-te mai departe şi spune: „Mulţumiri să-I fie aduse lui Dumnezeu,” şi vei fi bine prin Domnul nostru Isus Hristos.

Doamna are o problemă femeiască şi una cu inima. Vino, treci pe aici şi spune: „Cred din toată inima. Merg acasă şi lucrul acesta nu mă va mai deranja, fiindcă voi fi bine.” Mulţumesc lui Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos.

Iată, vine un bărbat care se pare că are credinţă. Cum va fi dacă vei trece pe aici şi îmi voi pune mâinile peste tine? Biblia spune că „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred: dacă îşi vor pune mâinile peste bolnavi, bolnavii se vor însănătoşi.” Crezi aceasta? Atunci, vino! Fie ca el să fie vindecat în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Nervozitate, artrită, slăbiciune, crampe, probleme cu inima. Crezi că vei fi bine? Du-te, bucură-te şi spune: „Mulţumesc lui Dumnezeu,” şi Dumnezeu îţi va da biruinţă. Crezi din toată inima? În ordine.

Vino, doamnă. Ce te gândeai în timp ce veneai încoace, soră? Crezi că dacă voi spune ceva sau dacă nu voi spune nimic, te vei vindeca? Crezi că dacă-mi voi pune mâinile… Este aici un fel de duh, tu ştii aceasta. Ei bine, atunci du-te şi crede din toată inima.

Câţi de aici au probleme cu inima? Credeţi? El este Dumnezeu. Credeţi aceasta? El este Dumnezeu deasupra; El este Dumnezeu deasupra bisericii, El este Dumnezeu în biserică, El este Dumnezeu pretutindeni. El este Dumnezeu.

Am crezut că Lumina este peste doamna aceea, dar văd că este peste doamna de culoare cu pălărie şi rochie albă. Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună care este problema ta, în timp ce eşti în legătură cu El? Vei accepta vindecarea Sa? Atunci, problema pe care o ai la vezică nu va mai fi.

Vrei să faci ceva pentru mine? Pune mâinile peste doamna de lângă tine, fiindcă are probleme cu ochii. Aşa este. Pune mâinile peste ea. În ordine.

Doamna de lângă tine suferă de dizenterie. Pune mâinile peste ea. Aşa este. Ridică mâna. Pune mâinile peste ea şi cere să fie bine.

Cum este cu doamna de lângă tine? Crezi din toată inima? Tu ai probleme într-o parte. Crede din toată inima şi te va părăsi. Crezi? Dar doamna de lângă ea? Crezi din toată inima? Tu ai nişte crize şi nu mai poţi respira. Acum vei putea fiindcă este Dumnezeu.

Credeţi din toată inima. Puneţi-vă mâinile unul peste altul. Sunteţi credincioşi? Ridicaţi mâinile dacă sunteţi credincioşi. Acum pune acea mână credincioasă peste celălalt. Iată ce a scris Dumnezeu: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred: îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşi.”

Duhul Sfânt este acolo aşa cum este cu oamenii aceştia de aici. El este peste tot. Credeţi aceasta? Atunci rugaţi-vă pentru persoana peste care aveţi pusă mâna. Puneţi-vă mâinile peste ea şi rugaţi-vă pentru persoana aceea.

Tată ceresc, aducem la Tine această audienţă şi Îţi mulţumim pentru prezenţa Ta aici. Nu numai că te simţim aici, dar Te şi vedem lucrând printre oameni şi confirmând Cuvântul Tău prin semnele care Îl urmează.

În adunare sunt mulţi bolnavi. Ceasul este târziu, dar Tu eşti prezent peste tot, Doamne. Te rog să asculţi rugăciunea slujitorului Tău. Aceşti oameni care cred şi-au pus mâinile unul peste altul şi se roagă cu credinţă, iar Tu ai spus: „Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav şi Dumnezeu îl va însănătoşi.” (Iacov 5.15).

Ce necredincioşi am fi dacă nu am crede că prezenţa Ta este aici cu noi, după ce Te-am simţit şi am văzut Cuvântul Tău lucrând printre noi în toată clădirea şi am simţit prezenţa Ta. Noi ascultăm porunca Ta şi punem mâinile unul peste celălalt, astfel ca rugăciunea făcută cu credinţă să-l mântuiască pe cel bolnav.

Doamne, ascultă rugăciunea mea, fiindcă îmi pun mâinile peste altar, îmi pun credinţa împreună cu a lor, şi în Numele lui Isus Hristos mergem să ne confruntăm cu diavolul, cu necredinţa lui.

Satan, ieşi afară din oamenii aceştia! Lasă-i în pace! Îţi poruncesc prin Dumnezeul cel viu, în Numele lui Isus Hristos, să ieşi afară din aceşti oameni şi să-i părăseşti ca să fie bine!

Toţi care credeţi şi peste care şi-a pus un credincios mâinile, să nu vă temeţi şi să nu spuneţi: „Păi, nu ştiu…”, pentru că dacă vă temeţi se poate scufunda micuţa barcă. Dar dacă Îl puteţi auzi spunând: „Eu sunt, nu vă temeţi! Eu sunt Isus Hristos,” puteţi primi ceea ce cereţi.

Se pare că vă trage înapoi, fiindcă spuneţi: „Păi, nu ştiu, am mai fost în adunări ca aceasta…” Vedeţi, eu ştiu exact ce gândiţi. Dar nu sunt eu, El îmi spune. Vă spun ca slujitor al lui Dumnezeu, că dacă lăsaţi deoparte gândurile voastre şi vă gândiţi că un credincios şi-a pus mâinile peste voi…

Isus a spus: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred: dacă îşi vor pune mâinile peste bolnavi, bolnavii se vor însănătoşi.”

Dacă Avraam, tatăl nostru, L-a crezut pe Dumnezeu timp de douăzeci şi cinci de ani, cu cât mai mult trebuie să creadă sămânţa împărătească a lui Avraam, făgăduinţa lui Dumnezeu? Acceptaţi aceasta? Credeţi aceasta? Dacă credeţi aceasta, ridicaţi-vă în picioare ca mărturie că credeţi, şi spuneţi: „Accept vindecarea mea. Cred că sunt vindecat, fiindcă sunt în prezenţa lui Dumnezeu şi un credincios şi-a pus mâinile peste mine. Lăudat să fie Dumnezeu care ne dă biruinţa”. Amin.   – Amin –