Meniu Închide

CE FACE VIAȚA DE CREȘTIN

Print Friendly, PDF & Email

Mulţumesc, frate Joseph.  Mă bucur pentru că în dimineaţa aceasta sunt aici. Părtăşia este ceva greu de explicat, nu-i aşa? I-am spus soţiei mele că am îmbătrânit…

Zilele trecute m-a chemat Joseph şi i-am spus: „Duminică dimineaţa sunt afară din oraş, dar voi veni să te văd.”

„Oh, nimic nu m-ar bucura mai mult”, mi-a răspuns el. Am crezut că sunt la Gray, dar eram la o sută douăzeci şi cinci mile depărtare de South Bend. Cu o seară în urmă am condus pe o furtună de zăpadă orbitoare, după o adunare care s-a ţinut cu ocazia deschiderii unei biserici, iar bunul meu prieten Tom, din Canada, m-a însoţit prin viscolul acela puternic, conducând numai în zigzag, ca să mă ajute să-mi pot onora promisiunea făcută în faţa fratelui Joseph.

Trebuie să-mi ţin cuvântul şi faţă de aceşti suedezi şi de Gordon Peterson. Eu n-am ştiut nimic de acea planificare până când n-am auzit anunţul de la radio în care se spunea că voi fi acolo din 10 până în 17. Ei îmi spun că trebuie să fiu într-un anumit loc, iar eu nu ştiu nimic de acea planificare. Dar am şi alte adunări planificate, şi trebuie să-mi ţin cuvântul faţă de oameni. Aşa merge treaba.

Astfel, dacă cineva spune: „Fratele Branham nu se ţine de cuvânt”, să-i amintiţi că nu depinde numai de mine.

Eu nu am la dispoziţie posturi de radio, televiziune sau alte lucruri de felul acesta. Dacă aş avea nu aş mai putea merge la bisericile  mici. Credeţi că Oral Roberts ar putea merge la o adunare mică? Sigur că nu.

Zilele trecute eram în Parkersburg, Virginia, când am auzit pe cineva spunând că a chemat un anumit predicator la biserica lui, iar el l-a întrebat: „Câţi sunteţi?”

„O mie cinci sute” a răspuns el.

„Nu pot veni pentru că adunarea este prea mică.”

Atunci a telefonat la biroul unui alt mare predicator, iar răspunsul lui a fost acelaşi: „Adunarea este prea mică”.  L-a sunat şi pe un al treilea mare predicator, dar a primit acelaşi răspuns. Acel bărbat a invitat trei sau patru predicatori renumiţi de pe câmpul misiunii, dar toţi i-au dat acelaşi răspuns: „Sunteţi prea puţini.”

Atunci m-a chemat pe mine: „Vino la noi, frate Branham”. Suna ca şi cum m-ar fi lăudat, iar când am ajuns pe platformă am zis: „Un moment. L-am auzit pe predicator făcând această afirmaţie, dar vreau să vă spun că acei predicatori ar fi venit dacă ar fi putut, însă vedeţi voi, ei au nişte cheltuieli atât de mari încât nu pot să vină în biserici ca a voastră.”

De câţi bani credeţi că are nevoie Oral Roberts? Cum ar putea merge să predice patru sau cinci zile într-o biserică ce-i poate oferi un dar de trei sute de dolari, când costurile lui zilnice sunt de şase sau şapte mii de dolari? Nu o poate face. Nu pentru că nu ar vrea, ci pentru că nu poate.

În ce mă priveşte însă pe mine, voi ştiţi că mie nu-mi trebuie nimic de la voi, deoarece Domnul se îngrijeşte întotdeauna de puţinul de care am nevoie. Eu nu am nici un fel de obligaţii financiare şi ca urmare pot merge oriunde. Dacă El vrea să merg într-o adunare în care sunt doar zece oameni, este în ordine. Dacă El vrea să stau o săptămână sau zece zile, este în ordine. Dacă vrea să mă duc în Africa şi să predic la trei-patru sute de mii, El are banii şi Se va îngriji să ajungă la mine. Eu nu am nici un fel de obligaţii, iar când mă trimite undeva, El se îngrijeşte de toate. Vedeţi? Aşa îmi place să trăiesc: liber.

Mâine seară voi merge într-o adunare care la început a avut şaisprezece oameni. Este vorba de adunarea din Sturgis, Michigan. Când am fost acolo prima dată erau doar şaisprezece oameni, dar să ştiţi că merg la fel de bucuros ca la adunările de cinci sute de mii de oameni din India. Depinde ce vrea Domnul să faci. Mie îmi place aceasta şi aş vrea să vă rugaţi pentru mine.

Azi dimineaţă când a văzut viscolul puternic de afară, soţia mea a fost cam slabă în credinţă şi mi-a zis:

„Poate ar trebui să-l suni pe fratele Joseph şi să-i spui că ai făcut o greşeală…”

„Dar nu aşa i-am promis”, am răspuns eu.

„Billy, crezi că oamenii din Chicago vor veni pe frigul acesta?”

„Eu trebuie să merg pentru că am promis. Înţelegi?  I-am promis şi vreau să mă duc acolo.”

Acum, înainte de a deschide Cuvântul Său pentru mesajul evanghelic din dimineaţa aceasta, vreau să vă spun că dacă va fi cu voia Domnului vom merge mai repede acasă să puteţi lua masa, apoi ne vom întoarce din nou aici. Vă veţi ruga pentru noi? Faceţi aceasta.

Acum să spunem un cuvânt spre Autorul Cărţii.

Tatăl nostru ceresc, Îţi mulţumim pentru Domnul Isus, Cuvântul lui Dumnezeu manifestat, care a venit din ceruri pe pământ, făcându-Se trup şi locuind printre noi. El a făcut aceasta pentru a-L împăca pe Dumnezeu cu omul care fusese despărţit de El din pricina păcatului şi a neascultării.

Prin El, astăzi noi suntem fii şi fiice de Dumnezeu, şi putem spune că deşi nu s-a arătat încă ce vom fi la sfârşit, ştim că vom fi ca El, pentru că vom avea un trup ca trupul Lui proslăvit şi Îl vom vedea aşa cum este. Vom trăi într-o lume fără zăpadă, fără probleme, fără dureri de inimă şi fără tristeţe. În timp ce aşteptăm acel ceas şi privim la preţioasele Tale făgăduinţe Biblice, Te rugăm să laşi ca Duhul Sfânt să vină, să ia Cuvântul lui Dumnezeu şi să Îl pună în fiecare inimă, după cum are nevoie, pentru că o cerem în Numele lui Hristos. Amin.

Înainte de citirea Cuvântului vreau să vă spun că      mi-am notat itinerarul pe unde urmează să mai vorbesc. După ce plecăm din Sturgis, Michigan, săptămâna viitoare vom fi cu baptiştii din Lima, Ohio, la auditoriul municipal. Apoi din 10 până în 17 merg la Minneapolis. Următoarea duminică voi fi cu fratele Moore, apoi din 26 februarie până în 10 martie voi fi în Phoenix, Arizona. Apoi pe 17 martie voi fi cu fratele Espinosa în valea San Fernando. Pe 19 voi începe adunările cu biserica Filadelfia, în auditoriul civic. Acesta este cel mai  mare auditoriu din Oakland, California. După ce ne vom întoarce de acolo, până în iunie voi fi în şase oraşe din Canada.

În iunie este adunarea frăţească filadelfiană din Indianapolis – fratele Joseph ştie despre aceasta -, după care nădăjduiesc să îl întâlnesc pe fratele David DuPlesis în Africa, unde, dacă va fi cu voia Domnului, voi sta până în toamnă. Dacă lucrul acesta nu se va realiza, în iulie voi fi cu oamenii de afaceri  creştini, cu fratele Carlos, care m-a întrebat ce voi face. I-am spus că nu ştiu deoarece sunt între două posibilităţi şi nu ştiu pe care s-o aleg, dar mă voi ruga Domnului pentru o convenţie mare aici în Chicago, anul acesta în iulie. Rugaţi-vă pentru noi.

Acum să deschidem la Ezechiel capitolul 11 şi să citim versetul 19:

Le voi da o altă inimă, şi voi pune un duh nou în voi. Voi lua din trupul lor inima de piatră, şi le voi da o inimă de carne.”

Domnul Isus să Îşi reverse binecuvântarea peste Cuvântul citit. Frate David, aş vrea să te rogi pentru mine în mod special, şi la  fel voi fraţilor, pentru că voi vorbi despre un subiect deosebit, şi anume: „Ce face viaţa de creştin? Ce constituie viaţa de creştin?”

Sunt o mulţime de lucruri pe care nu le ştim şi sunt lucruri pe care Dumnezeu ne îngăduie să le cunoaştem, iar noi dorim să avem părtăşie unii cu alţii, în jurul Cuvântului lui Dumnezeu, ca să aflăm aceste lucruri. Domnul să ne dea binecuvântarea Sa.

Încă de la început biserica nu a fost în totul în ordine, şi desigur, noi ne dăm seama că aceasta a făcut-o diavolul. Eu şi fratele Carlson tocmai am vorbit despre problema aceasta mai înainte în biroul meu. Se pare că oamenilor le lipseşte ceva; şi cu toate strădaniile mele şi ale voastre nu am reuşit să dărâmăm zidurile indiferenţei. Mă bucur totuşi că am reuşit să facem câteva găuri de bombă în el şi ştiu că într-o zi acest zid al indiferenţei şi al necredinţei dintre oameni va cădea, iar oştirea unită a Dumnezeului celui viu va mărşălui ţinând înainte steagul Domnului nostru Isus Hristos. Aceasta este nădejdea mea.

Dumnezeu a vrut ca Biserica Sa să fie o biserică puternică; o biserică glorioasă; o biserică la care să privească toată lumea; o Mireasă care să trăiască într-o asemenea stare şi să se poarte în aşa fel încât lui Dumnezeu să-i facă plăcere să o prezinte lui Hristos la venirea Sa. Însă am văzut că de multe ori oamenii încearcă să se poarte ca şi creştinii. Ei zic: „Eu sunt Cutare şi trebuie să mă port ca atare.”

Ar fi bine dacă Biserica nu ar gândi în felul acesta. Dumnezeu nu a avut niciodată în Plan ca creştinătatea să fie condusă de denominaţiuni sau crezuri, deoarece dacă ar fi vrut lucrul acesta; dacă ar fi vrut ca biserica să fie condusă de crezuri şi de intelectuali, nu ar mai fi nevoie de Duhul Sfânt să facă aceasta.

Noi ne-am gândit că biserica va avea mai mult succes dacă vor fi cât mai mulţi intelectuali în ea, dar în Cuvânt scrie că Dumnezeu nu a vrut niciodată ca Biserica Lui să fie guvernată de intelectuali sau de teologia vreunui om, ci i l-a dat pe Duhul Sfânt ca El s-o călăuzească şi să controleze trupul lui Hristos. Aceasta înseamnă că oricât de bune ar fi intenţiile noastre, nu vom avea succes până nu ne vom întoarce în centrul Planului lui Dumnezeu, unde este Duhul Sfânt.

Ceea ce spun acum nu este un lucru nou, ci noi am predicat de multe ori despre aceasta, dar problema este că felul în care ne apropiem de Dumnezeu ne face să credem că biserica este controlată de Duhul Sfânt, dar în realitate amestecăm şi intelectul nostru în lucrare, aşa că obţinem o aglomerare de Duh Sfânt şi intelect.

Astfel, când Duhul Sfânt doreşte să facă un lucru: să coboare ceva sau să înalţe ceva, stârneşte gelozia oamenilor, ceea ce dovedeşte că nu au Duhul Sfânt deşi pretind că Îl au.

Oamenii aceştia au un motiv să se poarte aşa; ei au văzut atâţia denominaţionali şi atâtea feluri de dictaturi – dictatori spirituali -, care impun asta sau cealaltă, încât nu mai ştiu ce să creadă. Dar Duhul Sfânt a pus fiecare mădular în Trupul lui Hristos şi noi suntem neputincioşi unul fără celălalt. Eu trebuie să am mâinile, ochii, gura….toate mădularele. Tot ce este în trupul meu trebuie să lucreze  într-o armonie perfectă. Înseamnă că dacă Dumnezeu vrea ca Trupul Lui, Biserica, să fie condus de Duhul Sfânt, trebuie să fie o cale sau un Plan, altul decât acela în care suntem deja.

Revenind la Ezechiel, el era un proroc şi a spus: „Vă voi da o inimă nouă şi un duh nou.”

Întotdeauna îmi place când Dumnezeu vorbeşte despre ceva nou ce urmează să facă. Aceasta nu înseamnă că El va desfiinţa vechea stare ci „vă voi da o inimă nouă; voi lua de la voi inima de piatră şi vă voi da un duh nou.” El nu a spus că va aduce o îmbunătăţire a vechii biserici, ci va face un lucru nou. Dar voi nu puteţi amesteca vechea biserică intelectuală cu noua experienţă de rusalii a bisericii.

Isus ne-a învăţat acelaşi lucru în Luca, unde vorbeşte despre faptul că nu poţi pune vin nou în burdufuri vechi. Înainte de a deveni misionar, mi-a fost foarte greu să înţeleg ce este cu burduful şi mă tot întrebam: „Cum poate îmbătrâni o sticlă?” (În limba engleză nu este folosit cuvântul „burduf” ci „sticlă” – n.t.). Adevărul este că în Palestina din acele vremuri oamenii cărau apa, vinul, uleiul etc. într-un „recipient” făcut dintr-o piele de animal care era prelucrată, cusută şi legată, iar când pielea aceea se învechea devenea uscată şi plesnea. Din pricina aceasta a spus Isus să nu punem vinul nou în burdufuri vechi pentru că vor pieri amândouă.

Apa se poate ţine şi într-un burduf vechi, pentru că este formată din oxigen şi hidrogen care nu reacţionează. Ea se evaporă; este o substanţă fără viaţă.

Dar vinul are viaţă,  iar când este nou fermentează şi se umflă puţin. Dacă burduful este vechi, pielea întinsă şi uscată va crăpa şi vinul se va vărsa, ceea ce înseamnă că se vor prăpădi atât vinul cât şi burduful.

Acesta este tabloul pe care îl avem în faţă astăzi. Voi nu puteţi lua un grup intelectual şi să încercaţi să adoptaţi programul lui Dumnezeu în programul vostru intelectual pentru că nu va merge. Acea piele de vacă bătrână va exploda. Nu poate suporta.

Burduful se face din piele proaspăt prelucrată,  iar o piele proaspătă mai păstrează în ea uleiul animalului. Astfel, când se pune vinul nou într-un asemenea burduf, pielea se întinde pentru că are ulei în ea. Şi dacă a existat un timp în care biserica a avut nevoie de o ungere, atunci acesta este; o ungere a Duhului Sfânt pentru vinul cel nou.

Când Biblia spune: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci! Puterea Lui de vindecare este la fel de mare ca întotdeauna”, intelectualii vor exploda: „Nu mai există aşa ceva! Dr. Jones a spus că zilele minunilor au trecut. Asta-i tot!”

Dar când vinul nou este pus într-un burduf nou, iar acesta începe să fermenteze şi viaţa lucrează la vechea teologie pe care obişnuiam s-o studiem şi vedem Cuvântul lui Dumnezeu în făgăduinţele Lui divine, ca de exemplu: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci!”, vinul nou va striga: „Aleluia!” iar pielea nouă se va întinde să-i facă loc şi va zice: „Slavă lui Dumnezeu!” Asta este.

Când pui vin nou într-un burduf vechi, pielea veche şi uscată de vacă va zice: „Predicatorii noştri spun că nu mai există asemenea lucruri!”

Pielea nouă, care are o viaţă nouă, este flexibilă faţă de Cuvânt şi îi place Cuvântul, iar când se întâlneşte cu o piele veche, îi zice: „Aseară cineva a fost vindecat de cancer”. Dar pielea veche răspunde: „Vreau să aud ce va spune doctorul şi să-l văd peste un an. Atunci voi crede.”

Dar pielea nouă zice: „Aleluia Mielului!” şi se întinde, aşa că se pot păstra amândouă (burduful şi vinul).

Deci nu poţi pune vin nou în burdufuri vechi.

Aceasta îmi aminteşte de o experienţă din trecut – nu ştiu dacă v-am povestit despre ea.

Eram la vânătoare în Columbia Britanică. Întotdeauna am crezut că sunt un pădurar priceput deoarece toată viaţa am trăit în pădure. În ziua aceea urmăream un urs. Nu aveam decât permis de vânătoare pentru capre, dar am vrut să mă apropii de  acel grizzly ca să-l observ mai bine. Era un animal tare frumos şi aş fi vrut să-l fotografiez. Călăream un cal tânăr de vreo trei ani, foarte îndărătnic; toată ziua încercase să mă trântească în timp ce urmăream ursul.

La un moment dat am ajuns într-un loc din care a trebuit să mă întorc. Regulile generale de orientare în pădure le cunoşteam… Ştiam să recunosc muşchiul de pe trunchiul copacilor care indica nordul. Dacă nu este muşchi pe el, trebuie să pui mâna pe scoarţa copacului şi să te învârţi în jurul lui până găseşti unde este scoarţa mai subţire: în partea aceea este nordul. Dar sunt foarte multe lucruri pe care trebuie să le ştii dacă vrei să supravieţuieşti în pădure.

La fel este şi dacă vrei să supravieţuieşti spiritual. Trebuie să Îl cunoşti pe Cel ce este Creatorul, care te conduce şi te învaţă.

Întorcându-mă, am ajuns pe vârful muntelui iar de acolo am găsit calea de întoarcere.

Fusese o după-amiază ploioasă dar acum norii se risipeau. Pe cer pluteau nori albi şi pufoşi şi fiindcă se lăsase întunericul luna strălucea minunat. M-am oprit şi m-am adăpostit în scorbura unui copac ars.

Nu ştiu dacă voi, cei de la oraş, aţi văzut aşa ceva. Când izbucneşte focul în pădure şi vântul îl întinde peste tot, ucide tot ce găseşte în calea lui. De multe ori copacii rămân în picioare, dar coaja lor este arsă şi cade jos fiind mâncată de termite. Copacul rămâne în picioare ca un ciot negru, fără viaţă, fără sevă. Sigur că este fără viaţă deoarece seva curge prin coajă.

M-am oprit în locul acela şi mi-am priponit calul. Bietul de el era tare obosit aşa că m-am simţit călăuzit să mă opresc puţin.  După ce am legat calul, m-am urcat puţin mai sus, am privit luna şi am zis: „Dumnezeule Tată, sunt atât de bucuros pentru că eşti Tatăl meu! Îţi mulţumesc pentru că mi-a fost îngăduit să trăiesc în această ţară frumoasă, să privesc animalele şi  celelalte lucruri pe care le-ai creat Tu ca să mă bucur de ele.”

Numai un om obişnuit cu sălbăticia poate aprecia frumuseţea acestor lucruri.

În timp ce stăteam acolo am observat ceva: se auzea un zgomot ciudat. Luna strălucea iar vântul sufla producând un zgomot ciudat; parcă era un muget.  Am privit în jur. Luna strălucea printre trunchiurile acelea negre care arătau ca nişte monumente funerare. În noapte, mugetul acela era înfricoşător, iar eu mă întrebam ce însemnătate aveau acele lucruri.

Noi am învăţat treptele creşterii spirituale stabilite de Domnul şi ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce Îl iubesc pe Dumnezeu. Uneori El trebuie să vă ducă prin locuri întunecate doar ca să vă arate lumina. El este Tatăl nostru şi face toate aceste lucruri din dragoste pentru poporul Său.

Privind starea bisericii de astăzi… cred că este doar un loc în care Dumnezeu îşi aduce biserica, pentru ca atunci când totul se va termina, o, ce bucurie va fi pentru că într-o zi cei răscumpăraţi Îl vor încununa pe Isus ca Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor. Atunci El va sta pe Muntele Sionului înconjurat de cântările de laudă ale celor neprihăniţi, iar îngerii vor sta de-o parte şi de alta cu capetele plecate. Ei nu vor înţelege pentru că nu ştiu ce înseamnă răscumpărarea. Numai noi muritorii ştim ce înseamnă să fii răscumpărat. Doar noi ştim ce înseamnă să fii pierdut şi răscumpărat, de aceea numai noi putem cânta de bucurie.

Şi cum stăteam acolo şi priveam acel loc înfiorător, mă gândeam: „O, Dumnezeule, de ce m-ai îndemnat să-mi leg calul aici? Ar fi trebuit să-l leg undeva în inima pădurii, mult mai departe de locul acesta.”  Dar curând am înţeles că Dumnezeu voia să învăţ ceva.

Am început să mă gândesc la acele monumente funerare. Vântul care sufla printre acele trunchiuri arse îţi dădea fiori de teamă deoarece avea un ecou înfricoşător acolo în munţi. Mă gândeam: „Doamne, de ce îmi arăţi acest tablou? Ce trebuie să învăţ de aici, Tată?”

Şi în timp ce priveam în jur mi-a venit în minte un text din Ioel: „Ce a lăsat lăcusta, a mâncat omida; ce a lăsat omida, a mâncat gândacul…” (în engleză nu scrie ca în Biblia românească – n.t.). Atunci m-am gândit: „Odată, trunchiurile acestea au fost nişte copaci falnici pe versantul muntelui, şi se înclinau într-o parte şi-n alta când sufla vântul.” Dar acum? Nu se mai pot îndoi. S-a întâmplat ceva cu ei; sunt morţi. Oricât ar sufla vântul peste ei, sunt ţepeni, stau atât de neclintiţi încât atunci când trece vântul prin „fiinţa” lor nu pot scoate decât un geamăt. Da, sunt sterpi şi ţepeni; nu se mai pot înclina cum făceau odată în bătaia vântului din cer.

Apoi mi-am zis: „Da, Doamne, asta este.”

Mă uit înapoi spre luterani, metodişti, chiar penticostali şi nazarineni, pelerinii sfinţi şi toate bisericile mari pe care le avem, şi mă gândesc la începuturile lor, la timpul când aveau viaţă în ele, pentru că Duhul Sfânt era în mijlocul lor. Cum s-au bucurat ei de vârtejul de vânt, ca cel de la rusalii, cum au tresăltat sub binecuvântările lui Dumnezeu cu frunzişul lor des în care foşnea vântul legănându-i încoace şi încolo, din trezire în trezire.

Dar s-a întâmplat ceva… Noua ordine din biserică şi focul prigonirilor…Când au ajuns în seminarii, au obţinut băieţi şcoliţi şi intelectuali care au scos afară vechiul botez cu Duhul Sfânt, dar prin aceasta s-au tăiat de la viaţă.

Când trezirile metodiste au „măturat” naţiunile, oamenii se adunau prin sălile de clasă ale şcolilor, primeau Duhul Sfânt şi deveneau „ţicniţi” cum îi numiţi astăzi… Şi cum leşinau… Şi în biserica noastră baptistă am văzut cum luau apă în găleţi şi turnau pe feţele oamenilor să se trezească; o, şi plângeau când îi vedeau sub puterea Duhului Sfânt!

Dar noii învăţători au desfiinţat vechea biserică, aducând înăuntru o faţă mai elaborată, mai fantastică şi mai educată: altarul este mult mai bine decorat, au orgă electrică, scaunele sunt pluşate. Da, vechea biserică nu mai există; vechiul amvon nu mai este; demodata bancă a plângerii a fost dusă în pivniţă şi pe altar s-au pus flori în loc de suflete.

Vechea orgă a fost scoasă afară… Ce frumos cântam: „Nu mă voi teme de nimic când voi muri.” În locul lor au adus un cor instruit care cântă pe mai multe voci – unele cântece le cântă atât de sus încât se albăstresc la faţă -, dar ei numesc aceasta „clasă”.  Acesta este cel mai mizerabil lucru pe care l-am văzut în biserică, şi anume: spectacolul acesta pe care ei îl numesc cor. Voi nu cântaţi spre slava lui Dumnezeu!

Un lucru frumos este o biserică de modă veche, umplută cu Duhul Sfânt, în care toată lumea cântă în Duhul. Dar ei au tăiat Viaţa când au tăiat cântatul. Când au scos din biserică zilele minunilor şi au pus ideile lor intelectuale în locul botezului cu Duhul Sfânt, s-au tăiat de la Viaţă. Nu-i de mirare că sunt nişte denominaţiuni mari, la fel ca acei copaci. Ei pot dovedi cu istoria că au avut lucruri mari. Cel ce cunoştea pădurea putea dovedi că au fost nişte copaci falnici, dar astăzi sunt doar nişte trunchiuri sterpe pentru că Viaţa a plecat din ei; i-a părăsit.

Oh, şi când Dumnezeu trimite jos Vântul Său pentru ca toţi copacii să freamete de o Viaţă nouă, tot ce mai pot face ei este să mormăie: „Oricine va participa la acea campanie de vindecare va fi excomunicat din biserică!” Apoi sunt predicatoraşii aceia care se pretind intelectuali…ei se ridică în picioare îmbrăcaţi în smoching, rostesc un „Amin” de parcă ar fi un viţel prins de crampe şi cred că prin asta vor lua locul Duhului Sfânt. Dar nu vor reuşi!

Planul veşnic de mântuire al lui Dumnezeu pentru poporul Său, pentru Biserica Sa este să aibă bărbaţi şi femei născuţi din nou şi călăuziţi de Duhul Sfânt; nu ei să Îl conducă pe Duhul Sfânt, ci Duhul Sfânt să-i conducă pe ei. Înţelegeţi?

În timp ce stăteam acolo şi priveam acei copaci, mă întrebam ce va fi cu ei, şi m-am gândit: „Da, Vântul din ceruri vine aşa cum a făcut-o întotdeauna, pentru că Hristos este Acelaşi. În ziua de rusalii, când a venit acel vâjâit de vânt, oamenii L-au primit pentru că erau flexibili; doreau să urmeze calea lui Dumnezeu.

Dar ce face grupul intelectual de astăzi când vede că Dumnezeu trimite o campanie de vindecare cu semne şi minuni, pentru că semnele biblice se întorc din nou în biserică? Strigă imediat: „Zilele minunilor au trecut! Nu mai există vindecare divină; nu mai există botez cu Duhul Sfânt. Voi spune în adunarea mea că numai săracii, nefericiţii şi cei mai analfabeţi oameni iau parte la asemenea adunări.”

Într-un fel au dreptate pentru că acolo întâlneşti oameni mai săraci şi nu foarte intelectuali, cum spune şi Biblia: „… norodul se bucura de toate lucrurile minunate pe care le făcea El.” (Luca 13.17b).

Apoi m-am gândit: „De ce a fost trimis vârtejul de vânt dacă nu este nimeni să-l primească?” Dumnezeu este credincios făgăduinţei Sale şi trebuia să-L trimită; El Îşi ţine Cuvântul:

Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea pentru că voi fi cu voi până la sfârşitul lumii.” Şi „lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.” (Ioan 14.19+12). El trebuia să Îşi ţină promisiunea.

„Dar ce se va întâmpla, Doamne?” Când am pus această întrebare am observat ceva. După aceşti copaci erau conuri de brad căzute la pământ. În ele se află sămânţă, care este viaţa copacului. Şi am mai observat ceva: deşi trecuse focul pe acolo, erau nişte mlădiţe tinere, nişte copăcei flexibili care aveau viaţă în ei, micuţi care fuseseră aruncaţi afară din marea biserică deoarece au zis „Amin” în timp  ce predica pastorul, sau ceva de felul acesta.

Da, mai există ceva din viaţa sau învăţătura pe care au avut-o la început metodiştii, luteranii şi penticostalii.

Când sufla vântul, trunchiurile bătrâne mormăiau, dar copăceii aceia tineri aveau o trezire. Ei săltau, se roteau, se înclinau, strigau şi Îl lăudau pe Dumnezeu.

Şi m-am gândit: „Un lucru este sigur: poate nu au educaţia pe care o au copacii bătrâni, dar sunt flexibili şi verzi, iar Dumnezeu chiar aceasta doreşte.”

În experienţa mea cu Dumnezeu am observat că Lui Îi place să-şi scuture copacii. De fiecare dată când un copac se mişcă şi se scutură, rădăcinile lui se înfig şi mai bine în pământ.

Priviţi! Ce au lăsat luteranii, au mâncat metodiştii; ce au lăsat metodiştii, au mâncat baptiştii; ce au lăsat baptiştii, au mâncat prezbiterienii; ce au lăsat prezbiterienii, au mâncat nazarinenii şi ce au lăsat nazarinenii au mâncat penticostalii. „Dar vă voi restitui”, zice Domnul „vă voi da înapoi.”

 Înseamnă că Dumnezeu a venit în marea mişcare a Duhului ca să restituie. Şi ce a făcut? A luat 120 de burdufuri nou-nouţe, toate flexibile şi le-a aşezat în camera de sus, iar când a venit acel vârtej puternic de Vânt din cer, toate au fost umplute cu vinul nou al cincizecimii.

Oh, ce lucrare, ce mişcare, ce explozie trebuie să fi fost când aceste burdufuri au început să sară şi să ţopăie! Erau pline de Viaţă!

Burdufurile vechi ziceau: „Acesta-i fanatism!” dar burdufurile noi, care aveau viaţă, dădeau peste şi strigau: „Amin!” la tot ce spunea Duhul. Se petrecea ceva ce nu părea etic faţă de vechile învăţături, dar erau burdufuri noi şi nu se puteau abţine.

Înainte de a încheia, aş vrea să fiţi puţin atenţi. Observaţi vă rog ordinea Scripturii: „Voi lua inima de piatră şi vă voi da o inimă nouă.” Inima este locul în care locuieşte Duhul Sfânt. „…şi vă voi da un duh nou.” Vreau să observaţi ordinea, pentru că mulţi oameni încurcă lucrurile aici. Astfel, ei cred că au Duhul Sfânt când în realitate au doar un duh nou.

Priviţi încă o dată: „Vă voi da o inimă nouă şi un duh nou şi voi pune Duhul Meu…” Duhul nou….

Dumnezeu trebuia să vă dea un duh nou ca să puteţi înţelege Duhul Sfânt. Cu duhul vechi pe care îl aveaţi, nu puteaţi să vă înţelegeţi cu vecinul vostru; nu puteaţi să vă înţelegeţi nici pe voi înşivă, deci cum aţi fi putut să-L înţelegeţi pe Dumnezeu? De aceea El v-a dat un duh nou.

De multe ori sub influenţa emoţiilor oamenii cred că au primit Duhul Sfânt, dar dacă observaţi şi roadele… Cred că nu rănesc pe nimeni.  De multe ori voi credeţi că aveţi Duhul Sfânt pentru că aţi vorbit în limbi. Da, când vedeţi aşa ceva credeţi că Îl aveţi, dar nu este adevărat: voi nu aveţi încă Duhul Sfânt. Duhul Sfânt poartă mărturia lui Isus Hristos.

Deci ce a făcut El? V-a dat o inimă nouă, un duh nou şi apoi pune Duhul Sfânt în voi. Atunci nu mai trebuie să pretindeţi că sunteţi creştini. Duhul nou aduce o viaţă nouă. Inima voastră nouă, duhul vostru nou şi Duhul Sfânt merg drept în duhul vostru înnoit şi duhul vostru înnoit merge drept în inima voastră înnoită.

Este ca arcul principal dintr-un ceas de marcă. Acesta este află în mijlocul ceasului şi face ca toate componentele ceasului să ticăiască perfect. Totul este făcut de arc.

Când voi primiţi Duhul Sfânt, El merge drept în mijlocul stării voastre.

Voi spuneţi: „Nu mai beau, nu mai fumez, mă simt un alt om.” Un moment, vă rog! Vedeţi, voi tocmai aţi primit un duh nou, dar Duhul Sfânt vine în mijlocul duhului vostru nou şi face ca fiecare mişcare, fiecare gând, totul să fie în mijlocul acestui cerc……………………………………………………………………………….

… şi dacă Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci, Duhul Sfânt va purta mărturia aceasta şi fiecare mişcare interioară a voastră va spune acelaşi lucru.

Dar când aveţi aceste porniri iuţi şi zburaţi afară, când spuneţi minciuni, săriţi peste gard, sunteţi egoişti cu organizaţia voastră şi atât de înguşti la minte încât nu puteţi să-l auziţi pe predicatorul celălalt, să nu uitaţi că în interiorul vostru nu ticăieşte Duhul Sfânt.

N-am ştiut dacă este bine sau nu să spun aceste lucruri, dar le-am spus.

Duhul Sfânt va face fiecare mişcare ca şi Hristos; vă va face asemenea lui Hristos. Roadele Duhului sunt dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, blândeţea, credinţa, răbdarea. Prin ele, Duhul Sfânt ne controlează emoţiile. Dar emoţiile nu înseamnă săritul în sus şi-n jos. Desigur, puteţi face şi aceasta, dar Duhul Sfânt vă aduce în acţiune, în contact cu Dumnezeu, ca să umblaţi în pace, în dragoste, în bunătate, în răbdare şi în blândeţe. Înţelegeţi? Nu este ceea ce faceţi voi, ci ce face Duhul Sfânt în voi. Aceasta înseamnă că nu mai este gândirea voastră intelectuală, ci este o mişcare făcută de Duhul Sfânt în subconştientul vostru. O, aş vrea să Îl laud pe Dumnezeu în jurul lumii!

Mişcarea cincizecimii a început în biserica Dumnezeului celui viu.

Noi avem muzică făcută de oameni, bătut din palme, sărit în sus şi-n jos, dar dacă Duhul Sfânt nu domneşte în vieţile noastre şi când suntem pe stradă, înseamnă că nu Îl avem. Şi vă spun ceva fraţilor: de aceasta are nevoie biserica noastră, pentru că Viaţa poate veni doar prin Duhul Sfânt.

Aţi observat cât de minunat a făcut Dumnezeu lucrurile? Isus a spus: „…dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” (Ioan 3.3).

Deci trebuie să vă năşteţi din nou. Dar aceasta nu înseamnă a vorbi în limbi sau a striga. Ele sunt în ordine dar nu despre aceasta este vorba în dimineaţa aceasta. Dacă viaţa voastră nu mărturiseşte despre emoţiile pe care le-aţi simţit când aţi vorbit în limbi, sunteţi înşelaţi deoarece Duhul Sfânt ia fiinţa voastră interioară şi o controlează, modelându-vă în Hristos ca nişte creştini. Aceasta ticăieşte în viaţa voastră. În voi este Ceva care vă împinge să o faceţi oricum. Vă face să-i iubiţi pe cei ce v-au scuipat şi au spus că nu sunteţi normali.

Când aveţi în voi acest duh, poverile vieţii devin uşoare; nici nu le mai băgaţi în seamă, iar jugul este uşor ca pana. Sunteţi ca Samson când a luat porţile de la Gaza şi   le-a dus sus pe deal, pentru că ajungeţi într-un punct în care Duhul Sfânt vă are pe voi şi voi Îl aveţi pe Duhul Sfânt.

Tu spui: „Eu am Duhul Sfânt”, dar eu zic că nu este corect aşa, ci trebuie să spui: „Duhul Sfânt mă are pe mine.” Şi când Duhul Sfânt vă are, jugul este uşor. Atunci smulgi porţile Gazei şi le duci drept la Calvar, iar acolo, pe muntele Calvarului, le laşi la picioarele lui Isus şi te rogi pentru vrăjmaşii tăi. Dar nu cu mânie, adică nu zici: „Doamne, loveşte-l!” ci acel Ceva din inima ta va spune: „Dumnezeule iubit, omul acesta este la fel ca mine”.

Acum vedeţi ce-i lipseşte bisericii, prieteni? Deci trebuie să începem din nou.

Înainte de încheiere aş vrea să vă mai spun ceva. Am să vă vorbesc din inimă. Haideţi să ne închipuim că facem o călătorie în timp şi ne întoarcem înapoi înainte de întemeierea lumii.

Mă uit la buchetul de crini de pe masă. Cred că este o florăreasă printre voi… E atât de generoasă că a făcut lucrul acesta, iar în felul acesta slujesc şi ei scopului lor. V-aţi gândit vreodată cine a făcut aceşti crini? De unde vin ei?

Haideţi să ne întoarcem înainte de întemeierea lumii.

Crinul vine din pământ la fel ca şi voi. Dacă este aşa, înseamnă că noi am fost aici, trupurile noastre au fost în pământ înainte de a fi orice viaţă aici. Noi suntem alcătuiţi din şaisprezece elemente diferite: potasiu, calciu, petrol, lumină cosmică şi altele, care sunt legate împreună prin atomi, dar sunt şaisprezece elemente ale pământului. Trupurile noastre au fost împrăştiate pe suprafaţa pământului înainte de a fi orice fel de viaţă pe el.

Potasiul, calciul, petrolul şi lumina cosmică au fost aici la creaţie. Ei spun că la început materia de pe pământ era incandescentă, deoarece s-a format prin erupţia vulcanilor. Dar această materie a fost răcită de Dumnezeu şi aşezată acolo unde a văzut-o în gândul Său, pentru că avea în gândul Său un plan şi ştia ce va face.

La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.” (Ioan 1.1).

Cuvântul este un gând exprimat. Astfel, Dumnezeu avea în gând tot ce voia să facă, iar când a exprimat acel gând, el a venit la existenţă. A devenit realitate pentru că a fost exprimat de Dumnezeu. Şi vă rog să reţineţi ceea ce vă spun, prieteni: În tot iadul nu există destulă putere ca să oprească Planul lui Dumnezeu; El Îl va împlini oricum.

Aseară am spus că Satana nu poate vindeca, iar cineva s-a contrazis cu mine afirmând că Satana este vindecător. Când auziţi pe cineva spunând aşa ceva să ştiţi că greşeşte.

Numai Dumnezeu poate crea; Satana nu poate face aceasta. El poate doar să pervertească ceea ce a fost creat. Unul singur este Omniprezent; Satana nu poate fi omniprezent. Numai Dumnezeu este Omniprezent, Atotputernic şi infinit.

Nici ştiinţa medicală nu poate vindeca deoarece nu poate crea celule. Doctorii pot să taie şi să înlăture celulele bolnave; pot fixa în gips braţele rupte, pot extrage dinţii, dar nu poate crea celule. Întregul iad nu poate crea celule, ci doar Dumnezeul cel Atotputernic o poate face: „Eu sunt Domnul care te vindecă.” (Exod 15.26).

Cât de nebuneşte se comportă chiar şi cei intelectuali când se îndepărtează de Cuvântul lui Dumnezeu.

Fiţi atenţi! La început, când Dumnezeu Tatăl S-a uitat peste pământul gol, care nu era altceva decât o sferă de apă, a trimis Duhul Sfânt,  Logosul care a ieşit de la Dumnezeu, şi a început să „clocească” pământul. „A cloci” înseamnă „a face dragoste cum fac porumbeii”. Desigur, acesta este un tablou imaginar, ne imaginăm nişte aripi mari care învăluiau Pământul, îl clocea, făcea dragoste şi gângurea: „Vino! Vino căci Tatăl te-a ales, iar Eu vin să împlinesc ceea ce a spus Cuvântul Lui.” Şi clocea…

După un timp a apărut puţin ţiţei, apoi altceva şi altceva, şi un crin micuţ. Ce l-a adus la suprafaţă? „Clocitul” Duhului Sfânt. A început să apară verdeaţa, pomii, viaţa plantelor, iar după o vreme, din ţărâna pământului, au început să se ridice şi să zboare păsările. De ce? Pentru că după ce le-a „clocit”, Duhul Sfânt le-a trimis în aer. A urmat viaţa animală şi apoi ce a venit la suprafaţă? Viaţa umană. În timpul acela toate trupurile noastre se aflau aici, în ţărâna pământului. Da, noi suntem luaţi din ţărâna pământului şi ne hrănim cu substanţe moarte: vita, oaia, peştele, fasolea, cartoful, grâul – toate trebuie să moară ca să trăim noi.

Noi trăim pentru că a murit ceva. Dacă nu ne hrănim cu substanţe moarte nu putem trai. Viaţa noastră naturală există doar pentru că ne hrănim cu aceste substanţe moarte. Peştele pe care îl mâncăm este mort şi la fel vita. Dacă mâncăm pâine, grâul a trebuit sa moară. Ceva trebuie să moară ca să putem trăi din punct de vedere fizic, deoarece suntem luaţi din pământul acesta şi numai aşa putem trai. Şi dacă trebuie să moară tot timpul ceva pentru ca noi să putem trăi fizic, cum rămâne cu sufletul nemuritor din noi? Ca să putem trăi veşnic era nevoie să moară Ceva.

Floarea are viaţă perpetuă pentru că are ca scop frumuseţea, iar noi avem viaţă veşnică sau nemuritoare.

Acum aş vrea să observaţi ceva. După ce Duhul Sfânt a clocit, a ieşit omul. Ce lucrare minunată! Apoi Dumnezeu a făcut femeia. Ea nu era în creaţia originală, ci este un produs secundar al bărbatului. Nu vreau să mă opresc la problema aceasta, dar ea este un produs secundar al bărbatului. Micuţa Eva era cea mai frumoasă femeie. Pot să văd cum părul lung îi atârna pe spate în jos. Să zicem că era blond… şi avea ochii albaştri ca cerul şi strălucitori ca stelele. Ce iubită avea Adam, nu o vulgară!

Ea se plimba cu Adam pe lângă apă şi zicea: „O, Adam, vântul acesta…”

„Linişteşte-te!” spunea el, şi vântul se potolea imediat. Puternicul leu răcnea pe undeva… Eva nu se temea de el pentru că în ea nu era nimic s-o facă să-i fie frică, dar îi zicea lui Adam: „Dragule, ce se aude?” Adam l-a chemat şi   i-a zis: „Vino aici!” L-a mângâiat pe cap, iar leul a mormăit ca o pisică şi a mers după el aşa cum merge căţelul după voi. Iată-l venind şi pe Şita, tigrul. Adam i-a vorbit şi lui Şita, iar acesta l-a urmat liniştit.

Începea să se însereze şi soarele cobora spre asfinţit, aşa că Adam i-a zis Evei: „Scumpo, trebuie să ne suim la altar ca să ne închinăm.”

Nu era o denominaţiune, ci pădurea cea mare, iar cei doi s-au dus şi au îngenuncheat pe când apunea soarele. Şi Tatăl a venit… Fulgerele străluceau, tunetele sunau şi o Lumină maiestoasă se mişca pe deasupra tufişurilor.

Pot să-L aud pe Tatăl zicând cu glasul Său iubitor: „Copii, v-a plăcut ziua aceasta? Tăticul a coborât să vă sărute şi să vă spună „Noapte bună!” apoi a sărutat obrazul lui Adam şi al Evei. Şi-a întins braţele puternice şi a cuprins-o cu ele, iar ea şi-a pus capul pe umărul Lui, ca pe o pernă, şi au adormit amândoi liniştiţi. Nu puteau fi deranjaţi de nimeni şi de nimic pentru că Tatăl veghea asupra lor. Aşa-i că era minunat?

Apoi a venit păcatul şi a stricat totul. Da. Dar noi eram aici şi Planul lui Dumnezeu trebuia împlinit.

Femeia trebuia să aducă la suprafaţă germenul de viaţă: el şi ea prin unire. Nu voi intra în subiectul acesta pentru că sunt sigur că nu veţi fi de acord cu mine, dar să ştiţi că nu mere au mâncat cei doi în grădina Eden. Şi după ce a păcătuit femeia – nu bărbatul a păcătuit, ci femeia… Am vrut să spun că bărbatul a păcătuit, nu femeia. Femeia a fost amăgită. Adam nu a fost amăgit; el a ştiut ce face. Eva credea că este bine; ea dorea să primească lumina nouă pe care i-o oferea Satan. El oferă şi astăzi o lumină nouă, dar voi să rămâneţi la Cuvânt, la Biblie. Asta-i tot.

El i-a spus ceva, iar ea a răspuns: „Dar Dumnezeu a zis…”Cu siguranţă…” a continuat el şi apoi, orice a fost acolo, s-a înfăptuit. Şi Biblia spune că după aceea ea i-a dat şi soţului ei, iar el a luat deşi ştia că nu este bine. Adam a părăsit grădina Eden din dragoste pentru soţia lui, ceea ce este un tip spre Hristos, care nu a cunoscut păcatul dar a venit jos şi a fost făcut păcat pentru Biserica Sa. El ştia ce face deoarece a spus: „Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi.” (Ioan 10.18). El S-a făcut părtaş fărădelegilor noastre ca să ne poată răscumpăra. Ce tablou minunat!

Prieteni, noi am fost făcuţi ceea ce suntem acum fără să avem nici o contribuţie; prin cunoştinţa Sa mai dinainte, Dumnezeu a ştiut că vom fi aici şi ne-a făcut ceea ce suntem. Atunci cu cât mai mult ne va învia? Trupurile noastre erau împrăştiate în cele patru vânturi ale pământului, dar El le-a făcut din potasiu, calciu, petrol, umiditate şi aşa mai departe; şi vă spun: acelaşi Duh Sfânt care ne-a clocit şi ne-a adus la existenţă, la început, poate să ne şi învie în ziua de apoi.

Nu aţi vrea să fiţi tineri? Voi sunteţi cei care decideţi. Puteţi primi Viaţa veşnică sau o puteţi respinge.  Voi sunteţi calciul şi potasiul lumii, pentru că trupurile voastre sunt alcătuite din aceste elemente. Aţi vrea să rămâneţi…

Dumnezeu nu v-a făcut îngeri şi nu veţi deveni niciodată îngeri. El v-a făcut bărbaţi şi femei, şi asta veţi rămâne, iar dacă iubiţi Viaţa, căutaţi-o!

Şi încă ceva: dacă Duhul Sfânt a „clocit” rasa umană, care nu era decât ţărână, El este singurul care poate aduce Viaţa veşnică în voi. Intelectul vostru, indiferent cât de strălucit este el, este respins categoric de Dumnezeu. Denominaţiunea voastră nu înseamnă nimic pentru Dumnezeu; marii voştri învăţători în teologie nu înseamnă nimic pentru El. Este nevoie de Duhul Sfânt. El vă aduce în părtăşie cu Dumnezeu şi vă dă Viaţă veşnică să înviaţi în ziua de apoi: „Dacă un om nu este născut din apă şi din Duh, cu nici un chip nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.” (Ioan 3.5).

Înţelegeţi, prieteni? Nu contează cât sunteţi de deştepţi; aceasta nu are nimic a face cu salvarea voastră.

„Eu merg la biserică” – acesta poate fi un duh nou.

„Am vorbit în limbi” – şi acesta este un duh nou. Voi să nu gândiţi în felul acesta. Duhul Sfânt vorbeşte în limbi, dar eu am văzut şi vraci care făceau lucrul acesta.

Diavolul perverteşte lucrurile. Sigur că da. Ce este o prezicătoare de pe stradă? Un proroc pervertit. El poate lua ceva de la Dumnezeu şi să pervertească. Dar noi am fost învăţaţi să deosebim lucrurile pervertite de Diavolul. Mai mult, ştim că Duhul Sfânt vine şi pune lucrurile date de Dumnezeu în Biserica Sa. Acum înţelegeţi?

Dacă nu acceptaţi neprihănirea, păcatul va prelua controlul. Dacă nu Îl primiţi pe Hristos, veţi fi luaţi de lume. Voi nu puteţi ieşi pe uşa aceasta la fel cum aţi intrat. Este imposibil! Duhul Sfânt vă cheamă: „Oh, dacă veţi veni, voi lua inima de piatră de la voi şi vă voi da un duh nou.”

Şi ce găseşte diavolul când vine înapoi? Nimic vechi, pentru că Dumnezeu Şi-a trimis „buldozerul” şi a curăţat totul, a netezit locul şi a construit „bulevardul Aleluia”. Acolo este o casă nouă… Duhul Sfânt a „clocit” şi au răsărit frumoasele flori ale mântuirii. Nu va mai trebui să imitaţi nimic pentru că totul este nou: o casă nouă, o inimă nouă şi un duh nou.

Când s-a întors, diavolul s-a aşteptat să găsească vechea masă de joc, ţigările, certurile, înjurăturile şi tot ce aţi avut în voi, dar a dat peste „buldozerul” lui Dumnezeu care a ras totul, a întors pământul cu susul în jos, a  construit un parc în care a aşezat o frumoasă casă şi S-a mutat El însuşi în ea. Aleluia! Amin.

Oh, mă simt atât de bine! El se mută înăuntru să supravegheze ca totul să meargă bine. Slavă lui Dumnezeu. El este Cel ce se îngrijeşte; El are îngeri care curăţă pomii.

Astăzi se pune atât de multă bază pe intelect, pe lucrurile fantastice şi pe emoţii. Nu acceptaţi înlocuitori când cerul cincizecimii este plin cu lucruri adevărate. Nu acceptaţi  emoţii şi senzaţii, ulei în palme sau sânge pe faţă! Nu luaţi aceste lucruri când cerul lui Dumnezeu este plin de binecuvântări adevărate. El vă va da un duh nou, o inimă nouă şi va pune Duhul Lui în voi.

Haideţi să închidem ochii, să ne plecăm capetele şi să ne rugăm. Încotro vă îndreptaţi? Voi trebuie să plecaţi de pe acest pământ, dar încotro mergeţi? Exact în direcţia în care aveţi îndreptaţi ochii: înapoi în ţărână. Dar ştiţi că ţărâna din care aţi ieşit, a fost aici când Dumnezeu a creat pământul? El v-a creat o dată cu pământul; sunteţi o parte din ţărână, dar în voi este un duh, o viaţă. Dacă este vechi şi de piatră, are natura lumii.

Vreţi să aveţi o inimă nouă? Vreţi un duh nou? Vreţi ca Duhul Lui să vină în al vostru şi să vă prelucreze astfel încât să nu mai aveţi propria voastră gândire, ci să acceptaţi ceea ce vrea El? Aţi vrea să vină să vă „clocească”?

„Da, frate Branham”.

Ei bine, El „cloceşte” chiar acum în sufletul vostru: „Sunt Eu, copile!”

Prieteni, eu nu vreau să pieriţi, dar aşa cum sunteţi acum nu puteţi învia. În voi nu este nimic care să vă învie, iar dacă veţi continua în felul acesta, veţi pieri. Duhul Sfânt, pe care L-aţi respins, nu vă poate „cloci” în aceste zile din urmă. Aţi trecut linia….

Oh, întoarceţi-vă repede, cât se poate de repede, înainte de-a ajunge prea departe!

Câţi din cei prezenţi vreţi să ridicaţi mâinile, în timp ce staţi cu capetele plecate, şi să spuneţi: „Frate Branham, te rog în Numele lui Hristos să te rogi pentru mine ca să primesc Duhul lui Dumnezeu, căci doresc să trăiesc o viaţă de biruitor. Sunt când sus, când jos şi am avut o viaţă îngrozitoare deşi mă tot străduiesc să fiu creştin, de aceea doresc să te rogi pentru mine chiar acum.”

Vreţi să ridicaţi mâna?

Dumnezeu să te binecuvânteze, frate. Şi pe tine, şi pe tine, doamnă, şi pe tine, domnule, şi pe tine, frate.

Mai este cineva? Dumnezeu să te binecuvânteze, domnule. Şi pe tine, doamnă. Să ştiţi că Dumnezeu vă cunoaşte pe fiecare. El cunoaşte fiecare muscă creată pe pământ; El este infinit şi a cunoscut totul încă înainte de crearea pământului şi vă cunoaşte şi pe voi.

„Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuşi, nici una din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru…

…Deci nu vă temeţi: voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii.” (Matei 10.29+31).

Spuneţi doar: „Dumnezeule, aici este mâna mea ridicată, pentru că doresc cu adevărat să vii în inima mea. Merg la biserică de ani de zile şi simt că în inima mea s-a schimbat ceva, dar nu sunt capabil să duc viaţa despre care vorbeşte predicatorul. Sunt când sus, când jos; când înăuntru, când afară, şi ştiu că în felul acesta nu voi ajunge nicăieri. Poate am primit doar duhul nou despre care vorbeşte Cuvântul Tău, dar prorocul spune că Tu dai un duh nou şi apoi pui Duhul Tău în acel duh nou. Doamne, am un temperament groaznic şi nu mai vreau să fiu aşa…”

Fraţilor, „Dacă un om nu se naşte din nou…”

„Bine, frate Branham, dar eu am vorbit în limbi, am strigat, am prorocit, am…”

Nu are importanţă ce aţi făcut, căci este scris: „Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, n-am făcut noi asta şi cealaltă?”

Dacă Hristos a preluat conducerea în inimile voastre, lumea a murit pentru voi, iar El vă poartă în fiecare zi în dragoste. Indiferent ce lucruri vin, voi sunteţi în dragoste. Cerul este tot timpul albastru pentru voi; indiferent ce se întâmplă, Dumnezeu este pe tron, vă răspunde la rugăciuni şi lucrează.

Vecinii vorbesc despre tine, te ridiculizează, biserica spune că trebuie să faci asta sau cealaltă, dar tu nu vrei. Ce faci? Iei crucea pe umăr şi te îndrepţi zâmbind spre Calvar sau stai deoparte ţâfnos şi zici: „Nu mă mai duc acolo! Am terminat cu oamenii aceia!” Ce duh este în cazul acesta în tine? În nici un caz Duhul Sfânt.

Vreţi să ridicaţi mâinile şi să spuneţi: „Dumnezeule, doresc să pui Duhul Tău cel Sfânt în duhul nou pe care mi   L-ai dat şi să mă ajuţi să duc o viaţă de biruitor!”?

Dumnezeu să te binecuvânteze, domnule.

Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă. Şi pe tine, acolo în spate, şi pe doamna de la balcon. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Bunule Tată cresc, viscolul urlă afară şi străzile sunt alunecoase. Nu ştiu de ce i-am spus fratelui Joseph la telefon că am să vin. Poate aceasta a fost în Planul marii Tale lucrări. Ştiu că este aşa pentru că toate lucrurile lucrează împreună pentru binele celor ce Îl iubesc pe Dumnezeu.

Chiar dacă a tăiat puţin, mesajul acesta micuţ a făcut ca douăzeci sau treizeci de oameni să ridice mâinile spre tine. Ei n-ar fi putut face aceasta fără ajutorul Tău, de aceea Te rog în Numele lui Isus să le dai ceea ce au nevoie. Te rog din toată inima şi cu toată sinceritatea, să îndepărtezi de la ei orice păcat, nelegiuire sau boală şi să-i binecuvântezi cu binecuvântările Tale.

 Îngăduie ca atunci când vom pleca de aici, în fiecare inimă să pulseze Duhul Sfânt, iar sufletele lor să sară, să se întindă şi să cedeze pentru Cuvântul lui Dumnezeu, la fel ca un burduf nou umplut cu vin nou, cu o nădejde nouă, cu o credinţă nouă, cu un duh nou şi cu Duhul lui Dumnezeu, cu Viaţa pulsând în mijlocul lui. Dă-le aceasta, Tată.

Binecuvântează-l pe fratele Joseph, care se află în minunatul ceas al deciziei. Te rog să fii cu el, cu fratele DuPlesis, cu fraţii din Africa, cu fraţii care ne-au vizitat şi cu noi toţi. Ajută-i în seara aceasta în serviciul lor. Ajută-ne şi pe noi acolo unde vom merge să predicăm. Fii cu noi în călătoria de întoarcere pe drumul acesta alunecos. Lasă ca Duhul Tău să ne călăuzească şi să ne îndrume în toate lucrurile, pentru că Te rugăm în Numele lui Hristos. Amin.

O, cât Îl iubesc şi cât de mult doresc să Îl văd pe Domnul Isus. Aceasta este cea mai mare dorinţă din inima mea. Este aceasta şi dorinţa ta, Biserică a Dumnezeului celui viu? Este şi dorinţa voastră?

Fie ca El să Îşi reverse binecuvântările asupra voastră.

Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.” (Matei 28.18). Dumnezeu a turnat totul în Hristos; iar ceea ce a fost în Hristos a fost turnat peste Biserica Sa. Marile fântâni sunt deschise pretutindeni. Scăpaţi-vă de aceste Ismuri, deschideţi-vă inimile şi spuneţi: „Doamne Isuse, intră în inima mea.”

Rugaţi-vă pentru mine, prieteni. Sunteţi un popor şi eu vă iubesc din toată inima. Aş fi vrut să stau cu voi şi în seara aceasta dar trebuie să merg mai departe. Mă rog ca Dumnezeu să vă binecuvânteze din belşug. Purtaţi-mă şi voi în rugăciune.

Dumnezeu să vă binecuvânteze până când ne vom revedea. Amin.

– Amin –

1 comentariu

Lasă un răspuns