PERDEAUA DINĂUNTRU

Îţi mulţumesc, frate Jackson. Vă mulţumesc, fraţilor. Să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune.

Tatăl nostru ceresc, în seara aceasta Îţi mulţumim din nou, din adâncul inimilor noastre, pentru că avem binecuvântatul privilegiu de a ne aduna împreună sub acelaşi acoperământ, în Numele lui Isus, Fiul lui Dumnezeu, care ne-a făgăduit că oriunde vor fi doi sau trei adunaţi în Numele Lui, va fi şi El în mijlocul lor.

Astfel, în seara aceasta avem binecuvântata asigurare că El este aici, deoarece ne-am adunat în Numele Lui, împreună cu divina făgăduinţă pe care ne-a dat-o tot El că „orice veţi cere de la Tatăl în Numele Meu, veţi primi.”

Doamne, Te rugăm ca în seara aceasta să binecuvântezi Cuvântul Tău în mod deosebit. Fie ca El să pătrundă adânc în fiecare inimă, iar necredinciosul să devină credincios.

Fie ca cei care au obosit pe cale să fie îmbărbătaţi şi cei bolnavi, vindecaţi spre slava Ta, căci o cerem în Numele lui Isus. Amin.

Vă puteţi aşeza.

Bună seara, la toată lumea. Mă bucur pentru că mă aflu din nou în slujba Domnului şi pentru că-l văd aici şi pe fratele Smith de la Tabernacolul din Jeffersonville. Mi se pare că l-am văzut şi pe fratele Arriett, sus, la balcon. El este un veteran din Ohio, iar la una dintre adunări a fost vindecat de o boală de inimă. Ne bucurăm să-l vedem în seara aceasta.

Ne bucurăm şi pentru voi toţi care aţi fost aseară şi v-aţi întors din nou, în seara aceasta, la sărbătoarea Evangheliei pe care o avem aici.

Domnul ne-a binecuvântat în mod deosebit, aseară, iar acum trăim încă din acele binecuvântări. Este ca şi cum am aduna mană până la vremea când avem nevoie din nou, iar noi avem nevoie de ea în fiecare ceac.

Este un lucru minunat să-L slujeşti pe Domnul şi cred că e şi o bucurie. O, ce privilegiu avem să-L putem sluji pe El!

Cred că serviciul de mâine va începe la ora două, este adevărat, frate? (un bărbat spune: „La ora două şi treizeci de minute”). Deci la două şi jumătate va începe serviciul preliminar, iar serviciul de predicare îl vom avea la ora trei fără un sfert şi va dura o oră sau două.

Aşa cum am spus şi aseară, noi facem aceasta în semn de solidaritate cu biserica fratelui Smith. După-amiază nu am ţinut un serviciu de vindecare, ci ne-am adunat doar împreună într-o părtăşie plăcută, iar duminică după masă ne vom aduna în aşa fel încât să nu ne suprapunem cu serviciile altor biserici, pentru ca oamenii să poată merge şi acolo.

Observ că sunt şi musafiri printre noi. De curând am primit o scrisoare (cred ca am uitat-o în buzunarul de la palton) de la o fetiţă ciocuşă care a fost vindecată în adunarea de la Batlle Creek. Am scrisoarea de la ea împreună cu o fotografie, dar mă întreb dacă nu se află cumva în sală.

Am mai primit o scrisoare de la o doamnă care a fost vindecată într-o altă adunare şi tot aşa. Toate aceste mărturii mă fac să mă simt bine.

Aş fi dorit să am mai mult timp ca să vi le pot citi, dar noi le păstrăm pe toate, iar dacă va fi cu voia Domnului, într-o zi voi începe ceva nou pentru El.

Câţi dintre voi citesc ziarul fratelui Mattsson Boze? Dacă nu mă înşel, cred că se numeşte „Vestitorul credinţei”. Ei bine, vedenia a fost publicată în ziarul acesta, în „Vocea Evangheliei”, în „Vestitorul venirii Lui” şi va mai apare şi în altele.

Este vorba de una din cele mai deosebite vedenii pe care mi le-a dat Domnul, de aceea în seara aceasta ne vom odihni şi vom aştepta să înceapă adunarea din Phoenix, acolo unde Dumnezeu va face ceva deosebit, pentru noi, prin îndurarea Sa divină. Şi vă spun: va fi ceva ce întrece orice lucru; orice am văzut vreodată în viaţa mea.

Eu cred că Domnul Isus vine în curând şi că înainte de acest eveniment se vor arăta lucruri mari, iar noi putem vedea cum totul înaintează spre acea zi.

Odată, a participat la una din campaniile de vindecare şi un bărbat care nu credea, iar după încheierea serviciilor mi-a scris o scrisoare în care spunea că vrea să mă întrebe ceva. Astfel, el scria: 

„În primul rând, reverend Branham, dacă eşti apostol, proroc sau altceva…”

Eu i-am răspuns: „Nu am pretins niciodată aşa ceva. Eu sunt un slujitor al Domnului şi recunosc că nu îi pot vindeca pe oameni, deoarece nici un om nu poate face aceasta. Dumnezeu a făcut şi a încheiat această lucrare în Legământul de la Calvar. Este o lucrare încheiată.”

          Aşa este. Tu nu ai fost salvat cu un an în urmă, nici acum cincizeci de ani sau cu şase săptămâni în urmă, ci ai fost salvat acum o mie nouă sute de ani, când Isus a murit pe Calvar.

Poate ai acceptat acest lucru acum zece ani sau acum cincizeci de ani, dar salvarea ta a fost înfăptuită deja pe Calvar. Astfel, nu este nevoie să te străduieşti să faci ceva, ci trebuie doar să crezi că Dumnezeu a făcut deja această lucrare în Hristos şi că este încheiată. Asta-i tot.

Este exact ca şi cum mi-aţi cumpăra un bilet de avion să merg acasă. El este deja plătit, de aceea singurul lucru pe care trebuie să-l fac este să-l accept.

La fel este cu salvarea divină şi cu orice alt lucru câştigat prin moartea lui Isus Hristos: Lucrarea este deja încheiată la Calvar.

Eu ştiu că astăzi există o mulţime de şarlatani: ne-am dat seama de aceasta predicând vindecarea divină. Avem şarlatani şi în predicarea salvării, este adevărat, însă trebuie să ştii că dolarul fals nu face decât să scoată în evidenţă valoarea şi strălucirea dolarului adevărat.

Biblia spune că „după cum Iane şi Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot aşa, şi oamenii aceştia se împotrivesc adevărului…” (2Timotei 3.8), deoarece în zilele din urmă se vor ridica proroci mincinoşi care vor face tot felul de semne şi minuni.

Odată, un elev de seminar mi-a spus că apostolii nu au dat greş niciodată şi că toate cazurile au fost vindecate fără excepţie.

Când l-am auzit ce spune, i-am zis:

„Să nu dai cu ochii de fetiţa mea de opt ani, căci te va face să te ruşinezi de tine însuţi, pentru că ea ştie mai multe despre Biblie decât tine. Ce părere ai de episodul din Luca, când ucenicii au coborât de pe munte şi au întâlnit băiatul acela bolnav de epilepsie? Tatăl acelui copil i-a spus Domnului Isus: „Am rugat pe ucenicii Tăi să-l scoată (duhul rău) dar n-au putut.” (Luca 9.40).

El era Dumnezeul întrupat; Dumnezeu care Se arăta printre noi în trup, ca să facă şi din noi ceea ce este El.

Dumnezeu era în Fiul Său, împăcând lumea cu Sine. Nici nu se poate mai clar. El este singurul Fiu născut al lui Dumnezeu şi în El locuia trupeşte toată plinătatea dumnezeirii. Tot ce era Dumnezeu a fost pus în Hristos. Voi aveţi Duhul cu măsură, dar în El era fără măsură.

Este ca şi cum aţi avea o lingură plină cu apă dintr-un ocean. Ea conţine aceleaşi elemente dar într-o măsură mai mică.

Dar cum este cu Pavel care şi-a lăsat prietenul bolnav, el însuşi suferind de o infirmitate? Oh, şi sunt multe alte exemple.

Problema este că oamenii nu citesc Biblia în lumina în care a fost scrisă. Asta-i tot. Ei o citesc şi o interpretează cum vor, de aici ridicându-se toate aceste păreri, denominaţiuni şi celelalte lucruri.

Şi acel bărbat mi-a mai scris: „Păi, Isus a transformat apa în vin şi a făcut pâini cu care a hrănit mulţimea,” la care i-am răspuns:

„Stai puţin, frate, căci noi suntem doar nişte copii în creştere. Nu-ţi face însă probleme, căci îi vom da la o parte din calea noastră pe toţi aceşti fanatici şi necredincioşi şi vom ajunge la desăvârşire, iar atunci vei vedea semne şi minuni. Mai lasă-ne însă o vreme pentru că acum suntem doar nişte bebeluşi şi umblăm în patru labe.”

Noi am ajuns până acolo încât ştiinţa medicală a trebuit să recunoască faptul că vindecarea vine de la Dumnezeu.

Am chiar aici declaraţiile făcute de preşedintele Asociaţiei medicilor care spune că vindecarea divină este corectă şi perfect adevărată.

Eu scriu un comentariu despre vindecarea divină, iar declaraţia dată de acest bărbat va fi pusă pe prima pagină. Toate aceste lucrări au fost puse pe hârtie, iar noi ştim că sunt adevărate.

Noi ştim că Dumnezeu va păşi în faţă cu semne mari şi minuni, la fel ca în zilele când a fost pe pământ Isus. La prima venire a Domnului Isus, a fost arătată naşterea supranaturală a lui Ioan Botezătorul şi apoi cea a lui Isus, după care a urmat vindecarea bolnavilor şi deosebirea duhurilor; învierea morţilor şi multe altele, astfel încât la urmă toate Îl mărturiseau: cerul şi pământul care a dat morţii înapoi. Peste tot a fost doar supranaturalul până la apogeu, iar acum va fi la fel. Acesta este sfârşitul, apoi va urma marele Mileniu pe care-l aşteptăm cu toţii.

Scriitorii evrei au avut dreptate de când au început să scrie prima pagină a Bibliei şi prorocii au început să prorocească.

O, noi trăim timpuri măreţe, iar eu sunt plin de bucurie pentru aceasta! Voi, nu?

Şi mai mult, eu ştiu că Dumnezeu poate face lucruri care nu sunt scrise în Biblie, deoarece a mai făcut aceasta de-a lungul timpului.

De exemplu, dacă oamenii ar fi vrut să fie funda- mentalişti, în zilele lui Moise, ar fi putut să se ridice împotriva lui atunci când a ridicat şarpele de aramă pentru vindecarea divină şi să-i spună: „Stai puţin să mergem la vechile scrieri să vedem dacă a fost prorocit că va fi ridicat vreun şarpe de aramă.”

Păi, n-ar fi găsit aşa ceva, dar Dumnezeu a făcut-o oricum. Credeţi aceasta?

Sau, dacă la scăldătoarea Betesda ar fi fost vreun fundamentalist, ar fi putut zice: „Staţi puţin să mă uit în Scriptură să văd dacă scrie undeva despre un înger care va veni şi va tulbura apa.”

El n-ar găsi în Scriptură un asemenea lucru, dar Dumnezeu a făcut-o oricum, este adevărat?

Dar când oamenii au fost vindecaţi pentru simplul fapt că a trecut umbra lui Petru peste ei? Unii ar fi putut spune: „Staţi puţin să vedem dacă este scris în Cuvânt că vor pune bolnavii în umbra unui om şi vor fi vindecaţi.” Nu ar fi găsit o asemenea dovadă, dar Dumnezeu a făcut-o oricum. Este adevărat?

Cum este cu Fapte 19 unde scrie că Pavel lua batiste şi şorţuri de pe trupul său şi le trimitea la cei bolnavi? Cineva ar fi putut spune: „În Biblie nu scrie aşa ceva!”, dar Dumnezeu a făcut-o oricum. Aşa este.

Aceasta dovedeşte că Dumnezeu lucrează în chip ciudat ca să-şi înfăptuiască minunile. Totuşi, fundamentul tuturor lucrurilor trebuie să vină din Scriptură, deoarece baza mântuirii şi a vindecării divine este Cuvântul veşnic al lui Dumnezeu.

Odată, un bărbat m-a întrebat:

„Tu predici vindecarea pe baza legământului?”

„Păi, nici nu s-ar putea propovădui altfel”, i-am răspuns eu, „deoarece orice binecuvântare trebuie să vină din legământ.”

Atunci el mi-a zis: „Frate Branham, cred că eşti un bărbat destul de sensibil ca să vezi că eşti greşit.”

„Îţi mulţumesc pentru compliment, dar eu nu vreau să fiu greşit, pentru că dacă îi călăuzesc rău pe oameni, înseamnă că-i duc în rătăcire. Astfel, aş vrea să-mi arăţi în ce sunt greşit.

„Ei bine, îţi voi arăta”, a răspuns el, „şi cred că după ce vei vedea, vei accepta.”

„Sigur că da”, am răspuns eu.

„Ai vorbit din Isaia unde scrie că prin rănile Lui am fost vindecaţi şi că El a purtat bolile şi suferinţele noastre.”

„Da, domnule.”

„Priveşte în Matei 8 unde scrie că la Isus au fost aduşi bolnavi şi suferinzi, iar El i-a vindecat ca să se împlinească ce a fost spus prin prorocul Isaia.”

„Şi acest lucru s-a înfăptuit prin legământ?”

„Sigur că da”, a răspuns el.

„Păi, frate, El a făcut aceste lucruri cu un an şi şase luni înainte de moartea Sa, deci cum puteau fi făcute prin legământ? Ar însemna că legământul a avut putere mai mare înainte ca să intre în drept. Ce te faci cu aceasta?”

Vreau să ştiţi că amvonul nu este un loc pentru glume, dar argumentul lui împotriva vindecării divine este mai slab decât supa făcută dintr-un pui care a murit de foame.

Aceste argumente nu rezistă în Lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Acesta-i adevărul. Biblia este Adevărul.

Acum ascultaţi! Sunt o mulţime de făgăduinţe şi s-ar putea ca credinţa mea să nu fie destul de puternică pentru a produce aceste lucruri, dar nu voi sta niciodată în calea cuiva care are suficientă credinţă să le facă.

S-ar putea să nu pot dărâma un zid ca şi Iosua, nici să fac o plimbare de seară ca Enoh şi apoi să plec cu El, fără să mor. Poate nu sunt în stare de nimic din toate acestea, dar nu voi sta niciodată în calea cuiva care are credinţă s-o facă. Asta-i sigur.

Atâta vreme cât încerci să faci ceva ca să-i ajuţi pe oameni, ceva spre slava lui Dumnezeu, este în ordine…

Eu Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru salvarea pe care ne-a dat-o şi pentru Puterea Duhului Sfânt întoarsă în biserică. Fie ca El să ne dea toate binecuvântările Sale.

Aseară, când am întrebat cine doreşte să vină la altar am avut vreo patru sau cinci mâini ridicate, ceea ce este bine. Noi apreciem aceasta. Apoi, când am întrebat cine doreşte să fie vindecat am avut tot vreo trei sau patru mâini ridicate.

Cred că Domnul a dorit să am doar un timp de părtăşie aici. De altfel, i-am spus fratelui Jackson să nu facă prea multă propagandă, ci să anunţe doar biserica sa. Totuşi, într-o zi mi-ar place să mă întorc aici pentru o săptămână sau zece zile, ca să avem o adunare ca pe vremuri şi să adunăm în auditoriul acesta micuţ  toate bisericile din împrejurimi.

Cred că acustica sălii este bună, iar oamenii au un spirit bun. N-ar trebui să spun toate acestea, dar aşa sunt eu. Voi sunteţi un grup cumsecade, de aceea mi-ar place să mă reîntorc într-o zi în mijlocul vostru, împreună cu toţi fraţii şi, dacă va fi cu voia Domnului, să ţinem o campanie.

Aţi vrea să vă rugaţi pentru aceasta? Eu mă voi ruga ca Domnul să ne călăuzească să revenim.

Acum, Domnul să vă binecuvânteze în timp ce vom citi Cuvântul.

Nu demult, cineva mi-a vorbit despre nişte cuvinte greceşti şi evreieşti, iar eu i-am spus:

„Nu ştiu nimic despre ele. S-ar putea să nu cunosc nici Biblia prea bine, însă Îl cunosc foarte bine pe Autorul ei. Acesta este lucrul cel mai important: să-L cunosc mai bine pe Autor, decât Cartea Lui.”

De ce? Pentru că dacă Îl cunoşti pe Autor, El Îţi va descoperi şi Cartea Lui, este adevărat? Astfel, vom citi un verset din Cuvântul Său şi-L vom ruga să ne ajute.

În seara aceasta aş vrea să nu vă ţin prea mult, deoarece ştiu că mâine dimineaţă veţi merge la şcoala duminicală şi vreau ca fiecare din voi să meargă la locul lui de datorie.

Oriunde este biserica voastră, mergeţi şi bucuraţi-vă în Domnul, apoi spuneţi-i păstorului vostru că serviciul este mâine după-amiază şi că ne-am bucura să veniţi.

Noi nu suntem cu nici o denominaţiune, nici pentru separarea oamenilor, ci suntem pentru propovăduirea Evangheliei şi salvarea sufletelor pentru a-i sluji Domnului. Asta-i tot.

Mâine după-amiază la ora două şi jumătate va fi încheierea serviciului.

Acum, vom citi din Evrei capitolul 10, începând de la versetul 19. Mie îmi place cartea Evreilor, care se pare că a fost scrisă de Pavel. Astfel, dacă citeşti epistolele lui, eşti convins că şi aceasta este scrisă de el. Pavel separă legea de har şi îi învaţă pe evrei calea cea nouă dată de Domnul Isus; îi învaţă despre lucrările Lui şi cum exemplele din Vechiul Testament au devenit vii în Noul Testament.

Deci, începând de la versetul 19, citim:

„Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul preasfânt,

pe calea cea nouă şi vie, pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său: –

şi fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu,

să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău, şi cu trupul spălat cu o apă curată.

Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa.”  (v. 19-23).

Fie ca Domnul să adauge binecuvântările Sale la Cuvântul Său. Pentru predica din seara aceasta aş vrea să iau ca subiect: „Perdeaua dinăuntru” sau „O viaţă ascunsă”.

Cu câteva seri în urmă am fost chemat de urgenţă la o doamnă care era pe moarte la spitalul Clark County. Ea mi-a spus că a fost membră la tabernacolul unde fusesem eu pastor cu ani în urmă. Se afla într-un fel de cort cu oxigen, iar după ce am început să discutăm, am întrebat-o:

„Spune-mi, obişnuiai să vii la Tabernacol?”

„Da, frate Branham”, a răspuns ea.

„Eşti conştientă că eşti pe moarte?”

„Da, frate…”

Avea cam nouăsprezece sau douăzeci de ani şi era mama unui copil de patru luni. Femeia avea o infecţie şi făcuse mai multe complicaţii, iar din punct de vedere medical nu se mai putea face nimic pentru ea.

I-am spus: „Tu ai fost botezată, îţi mai aminteşti ce s-a întâmplat?”

„Frate Branham,” mi-a răspuns ea, „Îl mai iubesc şi acum pe Domnul, dar mi s-a părut foarte greu să-L slujesc!”

Ei bine, eu am întâlnit foarte des această stare printre creştini. Nu-mi place s-o spun, dar este adevărul.

Astfel, mulţi dintre cei care spun că sunt creştini, se luptă din greu să se ţină pe cale, iar eu cred că acest lucru se datorează lipsei învăţării corecte a Bibliei.

Nu există „să te ţii pe cale”, pentru că El a făcut totul şi principiul creştinismului se bazează pe odihnă: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.” (Matei 11.28). Astfel, nu mai trebuie să vă îngrijoraţi şi să vă zbuciumaţi, pentru că acum sunteţi în odihnă. Asta este tot. El v-a dat odihnă; aţi intrat în pace; totul este terminat: „…pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.” (Romani 8.30). Acesta este citat din Biblie.

Deci, nu mai depinde de ce faci tu, nici de ceea ce poţi face tu, pentru că Dumnezeu a făcut deja totul pentru tine în Hristos.

Cineva mi-a spus: „Voi înceta să mai fac asta şi Îl voi căuta pe Dumnezeu,” dar nu omul Îl caută pe Dumnezeu, ci Dumnezeu îl caută pe om.

El a dovedit aceasta chiar la început, în grădina Eden. Astfel, ar fi trebuit ca Adam să alerge prin grădină strigând: „Tată, Tată, unde eşti?”, dar n-a fost aşa, ci Dumnezeu este Cel care a zis: „Unde eşti, Adame?” Vedeţi? Adam se ascundea pentru că aceasta este natura omului.

Şi Isus a spus: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl care M-a trimis.” (Ioan 6.44), ceea ce înseamnă că tu nu poţi face nimic de la tine însuţi.

El nu a mers la Calvar să moară pentru un scop întâmplător; nu a mers acolo ca să spună: „Ei bine, Eu voi muri. Poate pentru unii va fi dubios dar alţii vor fi emoţionaţi şi vor veni probabil să-L slujească pe Dumnezeu.”

Isus Hristos a venit pentru un scop precis: ca să-i răscumpere pe cei pe care Dumnezeu i-a ales prin cunoştinţa Sa dinainte, să vină la El. Acesta este adevărul.

Chiar şi patriarhii sunt un exemplu în privinţa aceasta. Avraam a fost ales de Dumnezeu; a fost chemat de El în vremea când era un om simplu, un nimeni. Dumnezeu nu l-a ales pentru că era un om bun, ci pentru că l-a cunoscut mai dinainte. Apoi, Isaac este neprihănirea; Iacov, harul, iar Iosif, desăvârşirea. Iosif a fost simbolul Celui desăvârşit, Prinţul bunăstării.

Eu am întâlnit oameni care se luptă şi spun: „Trebuie să ne zbatem atât de mult!” Aţi întâlnit asemenea oameni? Probabil chiar acum se află printre noi mulţi care sunt când sus, când jos; când înăuntru, când afară.

Sigur, te întâlneşti cu ei astăzi şi Îl iubesc pe Domnul, iar mâine se zbat să se ţină pe cale. Diavolul îi ispiteşte, iar ei oscilează când sus, când jos, dar cred că aţi întâlnit şi oameni care stau tot timpul pe stâncă. O, frate, pe aceştia nu-i supără nimic!

Şi mai este ceva. Dumnezeu nu face deosebire între oameni, ci vrea ca toţi copiii Săi să aibă la fel. Eu cred că un tată drept  nu va da o cupă de îngheţată unuia dintre copiii săi, iar celorlalţi nu.

Cu siguranţă El vrea ca voi să trăiţi. Când spun aceasta nu mă refer la daruri, ci la har. Desigur, El i-a pus pe unii apostoli, pe alţii proroci, învăţători, evanghelişti, etc. şi a dat daruri duhovniceşti, dar eu nu vorbesc despre acestea, ci mă refer la măsura harului biruitor care a fost dat fiecăruia la fel. Apoi vă alege pentru slujba pe care v-o dă.

Prin harul Său, Dumnezeu ne-a dat totul fără bani, după cum avem nevoie.

Voi, cei din Michigan, vă puteţi lăuda că aveţi o mulţime de fructe. Astfel, noi primim din Michigan struguri, cireşe, fasole mare şi multe altele. Minunat. Cred că nu există nici un alt loc în lume în care să crească atât de bine fructele ca în Michigan.

Acum ar trebui să înţelegeţi ce sunt pomii voştri fructiferi. Aţi ştiut că fiecare cireş sau măr micuţ, când nu este mai mare de o jumătate de inch, are deja în el fiecare găleată de cireşe sau de mere pe care o veţi aduna cândva? Dacă nu este aşa, de unde vin? Cine le atârnă acolo? Vedeţi, ele sunt deja în el.

Singurul lucru care trebuie să i se facă micuţului copac este să fie udat, iar el trebuie să bea şi să bea, până adună atât de mult în el încât poate împinge afară.

El bea mai mult decât îi trebuie, înghite tot, apoi dă afară ramuri, muguri, frunze, flori şi în final fructe. Împinge iar şi iar şi continuă să bea şi să bea până rodeşte.

Aşa face şi creştinul sădit în Isus Hristos. Când primeşte Duhul Sfânt, el are tot ce-i trebuie în călătoria pe acest pământ, aşa că singurul lucru pe care mai trebuie  să-l facă este să bea, să bea şi să rodească. Să bea până nu mai poate.

Dacă ai nevoie de vindecare divină, du-te la Cuvântul lui Dumnezeu şi bea din El până rodeşti. Dacă ai nevoie de mai mult din Dumnezeu, continuă să bei şi să rodeşti, pentru că Hristos este Izvorul nesecat al Vieţii. Dacă eşti plantat în El, singurul lucru pe care îl ai de făcut este să bei din bunătatea Lui şi să-I spui de ce ai nevoie în călătoria ta pe pământ. Totul se rezumă la: băut, odihnă, pace.

Nu trebuie să te lupţi şi să te zbaţi, pentru că dacă faci aceasta pierzi tocmai scopul pe care îl reprezinţi.

Creştinismul nu înseamnă a avea un Dumnezeu pe care trebuie să-L implori, de care trebuie să te rogi, să plângi, să posteşti, să te înfometezi  şi alte lucruri de felul acesta. Cu siguranţă, nu! Eu nu ponegresc postul, dar nu cu mult timp în urmă cineva a scris o carte despre post. O, vai! Curând după aceea au venit în adunare bărbaţi şi femei care au ţinut acel post fals şi care erau aproape nebuni. Ei au făcut exact cum scria în cartea aceea şi au postit patruzeci de zile. Unora dintre ei au început să le cadă dinţii, iar ochii li s-au afundat în orbite. Tinerele femei care urmau să fie mame, voi înţelegeţi, şi-au pierdut minţile şi a fost nevoie să fie internate în instituţii de boli mintale. Da, mulţi au ajuns în starea aceasta.

Eu cred în post, dar când posteşti nu flămânzeşti. Biblia spune că lui Isus i-a fost foame după ce a postit.

Dumnezeu este Cel care pune postul în voi, nu îl puneţi voi. Bărbatul care a scris acea carte, a pus în ea şi fotografia unei femei care a postit, spunând că după post arată cu douăzeci de ani mai tânără. Ar trebui s-o vedeţi cum arată la un an după aceea. Sigur că da.

Voi să nu faceţi aceasta! Să nu încercaţi să obţineţi ceva prin fapte, pentru că totul este prin har. Dumnezeu vă dă totul prin harul Său.

Acum, ca să avem lucrurile cât se poate de clare vom merge în Vechiul Testament. S-ar putea ca printre noi să fie învăţaţi în Biblie care pot să explice altfel, dar mie îmi place să despic totul până jos, astfel încât să poată înţelege şi oamenii care nu merg la biserică, oamenii care nu au prea multă cunoştinţă din Biblie şi copiii.

Am devenit, cum se spune, un tipicar, deoarece îmi place să mă folosesc de simboluri pentru orice exemplu.

Un astfel de tip sau simbol voi folosi şi pentru a vorbi despre viaţa ascunsă şi îl voi lua din Vechiul Testament. Este vorba despre mana ascunsă, despre curţi şi despre perdeaua dintre locul sfânt şi locul preasfânt şi cum a lucrat Dumnezeu prin ele.

Acum, dacă observaţi, după ce Israelul i-a biruit pe egipteni, a mers mai departe, prin har, trecând prin Marea Roşie în timp ce Dumnezeu i-a înecat pe egipteni, ceea ce reprezintă un simbol al trecerii prin Sângele lui Isus Hristos.

Astfel, toţi cei care v-au tras în lucrurile pământeşti ale lumii, sunt morţi în urma voastră.

Este un Izvor plin cu Sânge

Tras din venele lui Emanuel

Unde păcătoşii se cufundă

Şi îşi spală toate petele de vină.

Egiptenii au împins poporul să facă lucruri care i-au împovărat, dar după ce au trecut Marea Roşie şi au privit în urmă, i-au văzut pe toţi înecaţi. Nu-i de mirare că Moise a putut cânta o cântare nouă, o cântare în Duhul, în timp ce Maria a luat o tamburină şi a început să bată în ea dansând şi alergând pe ţărm.

Dacă aceea nu era o adunare de modă veche a Duhului Sfânt, atunci eu n-am văzut alta. Aşa este. Iar fetele din Israel au urmat-o făcând la fel. De ce? Pentru că biruiseră.

Şi vă spun: nici un om nu ştie ce înseamnă o viaţă de biruitor până nu biruieşte pe deplin. Pe cine? Pe el însuşi. Acesta este cel mai mare duşman pe care-l aveţi: voi înşivă. Şi motivul pentru care nu puteţi creşte în credinţă  este că intervine intelectul.

Intelectul vostru spune: „Păi, asta şi cealaltă…” dar Biblia spune că trebuie să aruncăm deoparte toate argumentele şi raţionamentul.

În voi sunt două părţi, două naturi. De multe ori îi auziţi pe oameni zicând: „Biblia spune aşa şi aşa.”

Mai demult, ştiinţa spunea că atunci când Dumnezeu a făcut luminătorii, înainte ca să fi făcut soarele, cu siguranţă a încurcat lucrurile deoarece pământul nu posedă nici o sursă de lumină decât cea venită de la soare. Ei bine, descoperirea razelor X a infirmat această afirmaţie. Aţi ştiut că trupul vostru este plin de lumină? Ştiinţa a spus că aceasta este o nebunie, dar mai târziu tot ea a demonstrat că este adevărat. Razele X nu percep lumina artificială, ci văd lumina emanată de voi. Trupul vostru este alcătuit din petrol, calciu, lumină cosmică şi aşa mai departe. Acestea sunt elementele care compun trupul de carne în care locuiţi voi, dar într-o zi ele vor fi despărţite.

Nu demult îmi pieptănam puţinele fire de păr care mi-au mai rămas, iar soţia mea mi-a zis:

„Billy, tu cheleşti.”

„Lăudat să fie Domnul, pentru că nu am pierdut nici un fir.”

„Dar unde sunt?” m-a întrebat ea.

„Mai întâi te voi întreba ceva, iar după aceea îţi voi răspunde la întrebare. Spune-mi unde a fost părul meu înainte ca să-l am? Şi îţi spun că el mă va aştepta când voi ajunge Acolo.” Aleluia!

Cu siguranţă. A fost un timp când nu era, apoi a fost, şi acum nu mai este, dar el va aştepta acolo unde era la început, când Dumnezeu mi-a pus trupul aici într-o umbră, iar când Domnul Se va arăta în slavă, la a doua Sa venire, fiecare atom care mă ţinea adunat împreună, fiecare părticică de lumină cosmică se va aduna laolaltă, dar nu printr-o dorinţă sexuală, nici printr-o naştere naturală, ci printr-o reînnoire. Atotputernicul Dumnezeu va vorbi, Duhul va transforma trupul nostru şi noi vom trăi veşnic.

O, Doamne, aceasta ar trebui să facă orice inimă să strige de bucurie! Aşa a hotărât Dumnezeu.

El a dovedit acest lucru, prin prima minune pe care a făcut-o – când a transformat apa în vin. Vedeţi, Domnul a vorbit apei şi aceasta s-a transformat în vin. Omul ar fi trebuit să meargă la vie, să adune strugurii şi să-i pună la fermentat. Astfel, ar fi avut mustul şi abia după aceea vinul, dar Dumnezeu a vorbit trecând peste toate acestea. Tot aşa va fi şi la înviere: căsătoria şi toate aceste dorinţe sexuale nu vor mai fi, ci Dumnezeu va vorbi, iar noi vom trăi din nou. Amin.

Motivul pentru care vom trăi din nou este că Ceva din noi este viu acum.

Cu câtva timp în urmă am auzit la radio că s-a pus la punct o maşină care poate transforma sucul de porumb în boabe care seamănă perfect cu bobul original.

Astfel, dacă iei o mână de boabe făcute de maşină şi o mână de porumb crescut pe câmp, nu este nici o deosebire între ele – din amândouă se poate face aceeaşi pâine de porumb, aceiaşi fulgi de porumb.

Dar dacă vreţi să le deosebiţi, puneţi-le în pământ şi veţi vedea că amândouă vor putrezi, dar cea făcută de Dumnezeu are germenul de viaţă şi va trăi din nou.

Aceasta face şi Duhul Sfânt într-un credincios. Un om poate duce o viaţă bisericească, pretinzând că este creştin şi alte lucruri, dar dacă nu are germenul de viaţă în el, nu se va putea ridica la înviere.

Însă omul care are în el Viaţa şi este născut din nou, va învia tot atât de sigur cum a înviat şi Isus din morţi.

Problema bisericii de azi este că se află într-o stare de anemie. Nu ar trebui să fie aşa, dar a fost spus mai dinainte că va ajunge aşa, iar în mijlocul ei vor fi trei feluri de oameni: credincioşi căldicei, necredincioşi şi credincioşi adevăraţi.

Duhul Sfânt a vorbit lămurit despre zilele din urmă şi a spus că unii se vor îndepărta de credinţă, dând crezare duhurilor înşelătoare şi învăţăturilor drăceşti. De aceea vor fi încăpăţânaţi, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât  de Dumnezeu. Vedeţi? „Iubitori mai mult de plăceri decât de Dumnezeu, călcători de Cuvânt, mincinoşi, batjocoritori, etc.”

Voi ziceţi: „Aceştia sunt comuniştii,” dar nu este adevărat. Aceştia sunt credincioşii creştini care „au o formă de evlavie”, adică merg la biserică şi au numele trecut în registru, dar „Îi tăgăduiesc puterea”. „Depărtaţi-vă de ei!” spune Biblia. Ea spune că aceste lucruri se vor întâmpla în zilele din urmă şi aşa trebuie să fie.

Acum priviţi. După ce israeliţii i-au biruit pe egipteni, Dumnezeu le-a făgăduit că le va da tot ce le trebuie pentru călătorie, iar când El face o promisiune, o şi împlineşte.

Moise nu s-a temut de ce va zice Faraon, aşa cum nici părinţii lui nu s-au temut de porunca lui. Dimpotrivă, asemenea lui Avraam, prorocul din vechime, a ştiut că Dumnezeu era în stare să împlinească tot ce a promis.

Aşa se face că Avraam nu s-a îndoit când i s-a spus că va avea un copil de la Sara, deşi el avea şaptezeci şi cinci de ani, iar soţia lui şaizeci şi cinci de ani. O, iar când el avea o sută de ani, iar Sara nouăzeci, continua să-L laude pe Dumnezeu, cu fiecare zi care trecea devenind tot mai puternic în credinţă.

O, dacă aseară s-a făcut rugăciune pentru tine iar azi dimineaţă nu erai încă bine, te-ai grăbit să spui: „Vezi, ţi-am spus că nu este nimic acolo!” Vedeţi, acesta este motivul pentru care nu ajungeţi nicăieri. Dar Avraam a crezut. O, eu pot să-l văd cum a stat după ce a primit făgăduinţa! Avea şaptezeci şi cinci de ani, iar Sara şaizeci şi cinci şi trecuseră probabil cincisprezece ani de când intrase în menopauză. Ei au trăit împreună de când ea era doar o fetiţă, iar acum era deja bătrână.

Păi după ce a trecut prima lună de la darea făgăduinţei, el a întrebat-o pe Sara:

„Ce îmi poţi spune, Sara?” 

„Nu este nici o schimbare.”

„Ei bine, lăudat să fie Domnul, căci îl vom avea oricum.”

De ce? Pentru că aşa spusese Dumnezeu.

Mi-l imaginez pe doctor cum spunea: „Cred că bietul bătrân s-a scrintit puţin. Ceva nu este în ordine cu el deoarece, deşi are şaptezeci şi cinci de ani, iar soţia lui şaizeci şi cinci, spune că vor avea un copil. Nu, ceva nu este bine cu el!”

Dar părerea doctorului nu l-a clătinat pe Avraam, ci a continuat să spună: „Dumnezeu poate să-şi ţină făgăduinţa, pentru că este viu.”

Astfel au trecut zece ani.

„Cum te simţi acum?”

„Tot aşa.”

„Dumnezeu să fie lăudat pentru că îl vom avea oricum.”

Au trecut cincisprezece ani, douăzeci de ani, douăzeci şi cinci de ani şi situaţia era neschimbată, dar Avraam continua să spună: „Lăudat să fie Domnul, căci îl vom avea oricum.”

Astfel, Biblia spune că în loc să slăbească, pentru că nu se întâmplase imediat, Avraam s-a întărit tot mai mult în credinţa sa. Amin.

Dacă aveţi acelaşi fel de duh, care poate crede făgăduinţa lui Dumnezeu, şi voi sunteţi copiii lui Avraam.

Dar dacă nu puteţi crede înseamnă că nu sunteţi copiii lui Avraam, deoarece noi trebuie să avem aceeaşi credinţă pe care a avut-o credinciosul Avraam.

Biblia spune că Dumnezeu a dat făgăduinţa, necondiţionat, pentru Avraam şi sămânţa lui, iar voi sunteţi sămânţa lui Avraam dacă aţi murit în Hristos. Atunci sunteţi consideraţi sămânţa lui Avraam şi moştenitori conform făgăduinţei. Înţelegeţi? Amin…

……………………………….………………………………………………………………… …Şi cum vă puteţi numi sămânţa lui Avraam? Trebuie să vă apropiaţi puţin mai mult de Dumnezeu; să muriţi faţă de intelect.

Odată, un mare evanghelist (nu-i spun numele) a umblat de-a lungul naţiunii, ţinând mari treziri. El le spunea oamenilor să zică: „Îl accept pe Hristos ca Mântuitor personal. Cred în Domnul Isus Hristos.” dar şi dracii cred şi se înfioară. Aceasta este o credinţă intelectuală.

Daţi-mi voie să vă spun ceva în câteva minute. Nu ştiu de ce nu mă lasă Duhul Sfânt să merg la textul meu, poate are vreun motiv anume.

Priviţi. Există o credinţă intelectuală şi există o credinţă care vine din inimă. Un necredincios bătrân spunea odată referitor la cuvintele Bibliei: „Cum adică a gândit în inima lui? Aşa ceva este o nebunie, deoarece în inimă nu există facultăţi mintale. Tu gândeşti cu mintea, nu cu inima”, dar anul trecut, ei au descoperit că Dumnezeu are dreptate.

Acolo jos, în mijlocul inimii, este un compartiment micuţ în care nu există nici o picătură de sânge, dar acest compartiment există numai în inima umană, nu şi în cea animală. Oamenii de ştiinţă cred că acesta este locul ocupat de suflet, pentru că sufletul trăieşte în inimă. Aceasta dovedeşte că Dumnezeu a avut dreptate când a spus că omul gândeşte în inima lui.

Acum vă voi spune o mică povestire. Era o femeie care aparţinea de o denominaţiune renumită, iar noi ne-am îndoit întotdeauna cu privire la experienţa ei. Era o femeie foarte cumsecade şi cânta la pian, dar avea o credinţă intelectuală. În aceeaşi biserică cu ea era un băiat care a avut o experienţa adevărată cu Dumnezeu şi, deoarece s-au plăcut, s-au căsătorit şi s-au mutat. Ea a continuat să cânte la pian, dar curând a început să observe că fetele vecinului lor, care aparţineau aceleaşi biserici, se îmbrăcau cu acele haine ruşinoase şi ieşeau aşa în curte să tundă iarba.

Insist ca voi, femeilor, să nu faceţi aceasta! Femeile din Indiana fac acest lucru, dar cred că voi, cele din Michigan, nu o faceţi.

Cred că aveţi suficient respect faţă de voi înşivă ca să nu purtaţi asemenea îmbrăcăminte şi că nu vă veţi lăsa nici copiii s-o facă.  Biblia spune că este o urâciunea înaintea lui Dumnezeu.

Când femeia de care vă povestesc le-a văzut pe acele fete îmbrăcate în felul acela, s-a gândit să umble şi ea aşa. De ce? Pentru că şi-a zis: „Păi, şi celelalte umblă aşa!”

Acum puteţi vedea de ce am spus că avea o credinţă intelectuală? Ea argumenta. Mintea voastră va căuta întotdeauna argumente, dar inima, nu. Inima crede că ceea ce a spus Dumnezeu este Adevărul, dar mintea spune: „Dacă celelalte fete (sau ceilalţi băieţi) pot face aceste lucruri şi totuşi merg la biserică, eu de ce să n-o fac, doar sunt la fel de bună (sau de bun) ca şi ele?” Ea argumentează.

Dar noi trebuie să dăm afară argumentele, dacă sunt contrare Cuvântului lui Dumnezeu.

Apoi a aflat că restul fumau şi s-a gândit că nu este nici un rău dacă o face şi ea. De ce?  „Păi şi aceia merg la biserică!”

Eu ştiu că voi, femeile din Michigan nu faceţi aceasta şi cred că nici nu o veţi face vreodată. Dar ea a făcut-o: a început să fumeze. Este cel mai urât lucru pe care l-a făcut femeia vreodată. Astfel, 90% din copilaşii hrăniţi la sân mor. Din cauza aceasta sunt hrăniţi artificial sau cu lapte de vacă. Aşa este. Otrăvire cu nicotină. Ce vom avea în următoarea generaţie?

Nu vă temeţi că vom fi invadaţi de Rusia, deoarece ceea ce ne va ucide este putreziciunea noastră, trăirea noastră imorală şi celelalte lucruri pe care le facem deşi ne numim creştini. Vai de noi!

Ar fi bine să ascultaţi de Evanghelia lui Isus Hristos şi să vă puneţi inimile în rânduială cu Dumnezeu.

După o vreme s-a mutat în vecini un şmecher cu părul lins, iar când l-a văzut ea s-a gândit că este un tip drăguţ. La puţin după aceea, în fiecare seară înainte de a merge la culcare, femeia se strecura afară să-şi ia nişte lucruri, iar el îi dădea un pupic de noapte bună peste gard. Desigur, totul era foarte „inocent”.

Păcatul arată cât se poate de inocent la început. O, nu era nimic rău între ei; era doar un vecin!

Următorul pas a fost că l-a părăsit pe John, soţul ei, şi s-a măritat cu vecinul, rupând astfel şi căminul acestuia căci era căsătorit şi avea un copil. Desigur, ea şi-a argumentat fapta spunând că în biserică mai sunt şi alte femei care au al doilea soţ. Ea de ce n-ar putea avea?

Acestea sunt argumentări, dar Cuvântul spune că este greşit. Prin fapta ei, ea şi-a dus în păcat propriul suflet, iar Biblia spune că „sufletul care  păcătuieşte, acela va muri.” – Ezechiel 18.20 -. Ce este păcatul? Necredinţa.

Există doar două lucruri: credinţa şi necredinţa.

Nu demult am predicat într-o biserică renumită şi am spus: „Fumatul nu este păcat. Adulterul nu este păcat şi minciuna nu este păcat.”

Când am spus aceasta, o doamnă m-a întrebat: „Atunci care este păcatul?” „Necredinţa”, am răspuns.

Fumatul, băutul, înjuratul şi toate celelalte rele sunt simptome, atribute ale păcatului. Voi faceţi acele lucruri deoarece nu credeţi în Isus, iar El a spus: „cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică.” (Ioan 5.24).

Când spui că eşti credincios şi totuşi faci acele lucruri, înseamnă că ceva este greşit cu tine. Înseamnă că nu crezi, ci te prefaci doar. Tu crezi argumentele, nu convingerea sufletească, deoarece sufletul tău este o parte din Dumnezeu în tine şi el va fi de acord cu Cuvântul lui Dumnezeu care este Adevărul. Dacă nu vei crede, vei privi toate lucrurile prin intelect, prin minte.

Aşa a făcut şi această femeie, şi s-a dus mai departe cu şmecherul. Dacă ar fi avut puţină minte, ea şi-ar fi dat seama că şi cu a doua nevastă se va purta la fel ca şi cu prima. Da, chiar aşa a făcut. Între timp ea a decăzut foarte mult şi a fost cuprinsă de păcat, trăind cu un alt bărbat, dar continua să meargă la biserică şi să cânte la pian.

Să nu vă gândiţi că pe voi nu vă prinde păcatul, căci vă prinde. Da, păcatul vă va găsi.

După o vreme, femeia aceasta a început să simtă dureri în partea de jos dar nu le-a luat în seamă, însă mai târziu, când s-a dus la medic, a aflat că avea cancer avansat şi că nu mai putea fi ajutată cu nimic.

Din întâmplare, acolo era un pastor de la Colegiul Asbury… Ei bine, acum aţi înţeles că fata era metodistă, iar băiatul (pastorul) este din biserica noastră şi a primit Duhul Sfânt. El s-a dus să stea de vorbă cu această femeie. De fapt l-au trimis prietenii, dar când au discutat, ea i-a dat de înţeles că era la fel de bine ca orice credincios. Era o credincioasă prin intelect.

Cum? „Păi şi eu aparţin la biserică. Am numele scris acolo şi sunt la fel de bună ca toţi ceilalţi; sunt la fel de bună ca tine.”

Fratele i-a spus: „Nu aceasta este întrebarea, doamnă. Eu sunt păstor, iar tu stai acolo, fumezi şi faci acele lucruri incorecte.”

„Asta nu te priveşte pe tine, şi apoi nu eu te-am chemat aici!”

„Este adevărat, dar am simţit că Dumnezeu voia să vin.”

În continuare, el a întrebat-o: „Cum este cu bărbatul pe care-l ai?”

„Nu te priveşte! Sunt la fel de corectă ca restul; sunt creştină.” Vedeţi, ea credea, însă poţi crede o minciună şi să fii osândit prin ea. Aşa este.

Biblia spune că „multe căi par bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte.” (Proverbe 14.12).

Din punct de vedere intelectual, totul poate părea în ordine, dar dacă sufletul vostru este născut din nou va mărturisi întotdeauna numai Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă veţi avea o credinţă intelectuală veţi fi de acord şi veţi spune: „O, desigur, Biblia are dreptate”, dar şi diavolul recunoaşte aceasta şi spune: „Există un Dumnezeu în cer şi este Isus Hristos.” Da, el crede la fel.

Poate zici: „Crede diavolul în Isus Hristos?” Sigur că da. Dracii L-au mărturisit public, zicând: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Tu eşti Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu. De ce ai venit să ne chinuieşti înainte de vreme?” Desigur, dracii L-au mărturisit şi au spus că este Fiul lui Dumnezeu, iar predicatorii cu experienţă superficială şi cu religie închipuită, îi fac pe oameni să rostească mărturisiri seci, după care merg afară şi trăiesc ca lumea, pretinzând totuşi că sunt creştini.

O, ea credea că are dreptate! Credea că este în ordine, doar era o bună membră a bisericii, îşi plătea contribuţia, era pianistă şi făcea multe altele. Ce putea face mai mult? Din punct de vedere intelectual, credea că este bine, dar când a ajuns la hotar…

Nu uitaţi că mintea voastră este guvernată de celule de sânge şi de celulele din creier, iar când ele încetează să mai funcţioneze, partea intelectuală începe să moară. Oh, şi când se întâmplă aceasta, omul începe să vadă ce se întâmplă cu sufletul lui, încotro merge el.

Moartea înseamnă separare, despărţire.

Dacă păcătuieşti cu voia, după ce ţi-a fost prezentată Evanghelia, acea natură a sufletului tău va pleca treptat de la tine, fără să simţi ceva, fără să ştii aceasta. Şi ce vei spune? „Păi cred că sunt bine…”

Ce se întâmplă cu Michigan-ul în seara aceasta? Cam ce se întâmplă cu Indiana şi cu întreaga lume: toţi au fost învăluiţi în somn, în imitaţia creştinismului de la Hollywood, de aceea, ceea ce ne trebuie nouă astăzi sunt predicatori care să tune şi să fulgere de la amvon Adevărul: iadul pentru păcătoşi, căci „dacă cineva nu se va naşte din nou, nu va intra în Împărăţie.”

Voi credeţi slujba pe care a avut-o Domnul Isus pentru cei orbi, surzi şi muţi, înviind chiar şi morţi.  Să nu uitaţi că noi trebuie să avem o anumită înţelegere despre Dumnezeu, pentru că altfel nu se vor întâmpla aceste lucruri.

Aceasta este vindecarea divină, este o demascare a răului, arătând care este drept şi care este greşit. Aşa spune Biblia, iar noi am văzut aceasta în exemplul cu Iane şi Iambre.

Vrăjitorii au putut face minuni şi anumite lucruri, dar nu au putut vindeca, deoarece Dumnezeu este singurul vindecător: „Eu sunt Domnul care te vindecă.” (Exod 15.26).

Oamenii de astăzi spun: O, aceasta era în trecut! Astăzi nu mai există asemenea lucruri. Numai un grup de holly-rollers, nişte impostori, mai vorbesc despre ea.” Voi nici nu vă daţi seama că vorbind aşa Îl huliţi pe Duhul Sfânt. Aşa este. Şi primul lucru care se va întâmpla este că El va părăsi sufletul vostru şi veţi deveni atât de prinşi cu restul cultelor, încât veţi crede că sunteţi bine. Dar deodată vă veţi trezi chiar în faţa morţii, iar atunci tabloul se va schimba. Eu am stat de multe ori lângă asemenea oameni.

Femeia aceasta zăcea acolo crezând că este bine, iar cu cincisprezece minute înainte de muri a mai fumat o ţigară şi a spus: „Este în ordine dacă ai o satisfacţie trupească.”

Daţi-mi voie să vă spun însă ceva, fraţilor: Pomul se cunoaşte după roade. Femeia aceasta nu a crezut în nimic, ci a spus: „Dacă doctorul nu mă poate ajuta cu nimic, ce ar putea face acest holly-roller de predicator?”

O, Dumnezeule, ai milă! Da, aceasta este atitudinea şi felul de gândire a mii de oameni; ba chiar a zeci de milioane de oameni.

Fiind în acea stare gravă, venise s-o vadă şi păstorul ei. Curând facultăţile ei mintale au început să scadă şi o dată cu ele argumentele şi credinţa  intelectuală pe care o avea, iar Duhul pe care-L întristase şi care se depărtase de ea, venise acum aproape. Şi femeia a început să spună: „O, Dumnezeul meu, sunt pierdută!” Când a auzit acele cuvinte, păstorul ei a vrut să spună ceva, dar ea i-a zis: „Înşelătorule, sunt pierdută!”

Atunci păstorul l-a chemat pe doctor şi i-a zis: „Doctore, vino repede pentru că este foarte tulburată! Fă-i o injecţie pentru că a devenit isterică!” dar în timp ce îi făcea injecţia, femeia continua să spună: „Sunt pierdută!” I-au mai făcut o injecţie, dar ea continua să spună: „Sunt pierdută! Sunt pier…” apoi buzele i s-au oprit, dar acel suflet nu va tăcea. Ea va trebui să suporte o veşnicie consecinţele pentru că  L-a întristat, necrezând Cuvântul lui Dumnezeu. Da, ea L-a întristat prin acea gândire intelectuală care a făcut-o să creadă, în mintea ei, că era bine când de fapt era greşită.

Aşa se întâmplă cu milioane de oameni de astăzi care spun că sunt creştini, dar nu ştiu nici care este primul pas spre Dumnezeu. Amin.

Nu încerc să vă sperii, ci vă propovăduiesc Evanghelia Domnului Isus Hristos, iar voi ştiţi că aşa spune Scriptura.

Isus a spus: „Adevărat vă spun că dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.” (Ioan 3.5). Indiferent la ce biserică aparţine, cât de smerit trăieşte sau ce slujbă îndeplineşte, el trebuie să se nască din nou.

Intelectul trebuie dat afară, iar în locul lui trebuie să prindă rădăcină o făptură nouă în Hristos Isus, un duh nou şi o inimă nouă. Aceasta va crede de fiecare dată Cuvântul lui Dumnezeu şi Îl va considera Adevărul.

Dacă păstorul vostru vă spune: „Zilele minunilor au trecut. Nu mai există botez cu Duhul Sfânt,” aceasta dovedeşte că el însuşi este mort. Aşa este. Nu spune Biblia că ei se prefac în îngeri de lumină?

Spre aceasta a privit şi Eva când a fost amăgită şi înşelată de satana. Nu spune Cuvântul să vă depărtaţi de cei ce au o formă de evlavie dar tăgăduiesc Cuvântul? Aceasta este Evanghelia în simplitatea ei clară. Dacă Dumnezeu trăieşte în voi şi-L aveţi în inimă pe Hristos, nădejdea slavei,  veţi fi de acord de fiecare dată cu Cuvântul lui Dumnezeu.

Desigur, acel diavol foarte religios i-a spus lui Isus: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, fă o minune să o văd cu ochii mei şi Te voi crede.” Dar Isus i-a răspuns: „Este scris că omul nu va trăi numai cu pâine…”

Când a fost atârnat pe cruce, I-au spus: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu…” Cine era acela?Acelaşi duh care vorbea prin oameni educaţi şi intelectuali, negându-L.

Biserica L-a atârnat pe cruce; biserica L-a prigonit; biserica L-a omorât. Da, biserica şi predicatorii intelectuali care slujeau după lege, după literă. Aşa este.

Ei L-au atârnat pe cruce şi L-au omorât: oamenii religioşi ai acelui timp.

Şi tot ei omoară biserica de astăzi: oamenii religioşi, prin cultele lor. Nu ceea ce numiţi voi culte, pentru că de multe ori avem culte sângeroase, fără inimă. Sigur că da.

Dar unii din marii voştri învăţători intelectuali spun: „Crede, scrie-ţi numele într-un registru şi vei trăi, pentru că aceasta este tot.”

Ce se întâmplă cu tine, omule? Dacă eşti un copil al lui Dumnezeu, duhul tău va spune: „Cuvântul lui Dumnezeu este Adevărul” şi vei trăi acel fel de viaţă, pentru că Isus a spus: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce vor crede: În Numele Meu vor scoate draci, vor vindeca bolnavii…” şi aşa mai departe. (Marcu 16.17-18).

Oameni de astăzi spun: „Acele zile ale minunilor au trecut.” Uitaţi-vă unde trăiţi şi nu lăsaţi intelectul să vă conducă, ci luaţi experienţa cu Dumnezeu.

Când experienţa ta este în concordanţă cu această Biblie şi spui: „Orice Cuvânt al Tău este Adevărul: Tu eşti IaHVeH”, iar duhul tău poartă mărturia Duhului Său, eşti un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu şi ai trecut din moarte la viaţă. Acesta este adevărul.

Aş vrea să observaţi poporul evreu. Ei au primit mana ca hrană pe tot timpul călătoriei, până la intrarea în ţara făgăduită.

Sunt trei stadii ale călătoriri lor:

• Israel în Egipt: păcătos;
• Israel la Marea Roşie: neprihănit prin sânge;
• Israel aşezat în Palestina: în ţara făgăduită.

Astăzi găsim tot trei stadii ale călătoriei, iar noi

tocmai ne pregătim să intrăm în ultimul stadiu.

          Dumnezeu a făgăduit să le dea tot ce aveau nevoie din punct de vedere fizic, ca să poată ajunge acolo, iar mana care a început să cadă din cer era un tip spre Duhul Sfânt. Când a început să cadă acea mană, oamenii au adunat-o şi au mâncat-o aşa cum era, sau au făcut din ea turte. Cădea în fiecare dimineaţă, arăta ca nişte bobiţe albe de gheaţă şi era dulce ca mierea, ea fiind aceea care i-a susţinut de-a lungul călătoriei.

          Mana este un simbol al Duhului Sfânt care a căzut în ziua cincizecimii şi care este Pâinea noastră.

          Mana a căzut la fel, începând din prima până în ultima zi a călătoriei lor.

          Acestea fiind spuse, aş vrea să-l văd pe omul care poate să-mi arate că Duhul Sfânt a fost luat din Biserică. În ce mă priveşte, vă pot arăta locul unde El a dat făgăduinţa că va fi cu noi până la sfârşitul lumii, iar datoria voastră este să-mi arătaţi unde scrie că L-a luat.

          Dar El nu a fost luat, ci va rămâne cu noi până la venirea lui Isus. Acesta este adevărul. Duhul Sfânt a căzut de rusalii, întocmai cum a căzut mana.

          Noi ştim că avem o mulţime de imitatori şi fanatici, dar aceasta nu înseamnă nimic, ci dimpotrivă, este dovada că există şi un Duh Sfânt adevărat.

          În biserică sunt o mulţime de imitatori care se poartă ca şi creştinii şi încearcă să imite creştinismul, dar aceasta nu înseamnă nimic, ci dovedeşte doar că există şi creştini adevăraţi. Este doar o oglindă.

Acum observaţi. Mana a început să cadă, iar Dumnezeu i-a spus lui Moise să ia câţiva omeri de mană, să-i ducă în sfânta sfintelor şi să-i pună în chivot, pentru a fi păstrată ca semn de aducere aminte de-a lungul generaţiilor care vor veni, iar marele preot avea voie să ia şi să guste din acea mană originală.

Acesta este un tip al Duhului Sfânt care a căzut în ziua cincizecimii, ceea ce a făcut ca oamenii să se bucure şi să fie fericiţi, iar Petru a spus în Fapte 2 că „făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” (Fapte 2.39).

Acelaşi Duh Sfânt care a căzut atunci, este pentru fiecare generaţie, chiar şi pentru neamurile considerate departe de El, „în oricât de mare număr îi chema Domnul Dumnezeul nostru.”

Da, Petru este cel care a spus: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” (Fapte 2.38-39).

Astfel, câtă vreme Dumnezeu cheamă, va da şi Duhul Sfânt.

Ei au pus acea mană în chivot, aşa că cine intra în locul preasfânt putea să ia o gură plină din mana originală care a căzut la început.

Astăzi este la fel. Perdeaua despărţitoare a fost luată jos, aşa că orice om care este chemat poate intra înăuntru şi să-şi umple inima cu acelaşi Duh Sfânt care a căzut în ziua cincizecimii, acest lucru fiind valabil până la sfârşit.

Observaţi: în locul preasfânt se afla chivotul.

Voi, cei mici, fiţi atenţi ca să puteţi înţelege.

Acolo era curtea dinafară, locul sfânt şi locul preasfânt. Trei trepte, deoarece Dumnezeu este desăvârşit în trei; complet în şapte; slăvit în doisprezece; ispitit în patruzeci şi jubilat în cincizeci.

Urmăriţi aceste numere şi nu veţi fi încurcaţi niciodată.

Vedeţi? Dumnezeu desăvârşit: Tată, Fiu, Duh Sfânt; neprihănire, sfinţire, botez cu Duhul Sfânt.

Observaţi: Dumnezeu locuia în trei încăperi, aşa cum şi voi trăiţi tot în trei încăperi.

Poate spui: „Frate, eu am zece camere în casa mea.” Este adevărat, dar  cu toate acestea locuieşti doar în trei şi anume: în bucătărie, în camera de zi şi în dormitor.

Poate ai trei dormitoare, o mini-bucătărie pentru luat masa, dar cu toate acestea ai doar trei încăperi principale.

Mai mult, tu însuţi locuieşti într-o casă: trup, suflet şi duh, aşa cum a locuit şi Dumnezeu în Isus Hristos: trup, suflet şi duh, deoarece El a spus: „Nu Eu fac aceste lucrări, ci Tatăl Meu care locuieşte în Mine.” Aţi văzut?

Apoi, de-a lungul epocilor am primit neprihănirea prin mesajul lui Luther; sfinţirea prin mesajul lui Wesley, iar în zilele din urmă botezul Duhului Sfânt: trei trepte ale harului, prin care Dumnezeu Îşi desăvârşeşte Biserica.

Peste tot sunt trei, în final Dumnezeu luându-Şi Biserica în acest mare Trup.

Deci mana a căzut afară, în curte, iar oamenii au mâncat din ea. Dar Dumnezeu le-a cerut să adune o anumită cantitate de mană şi s-o pună în locul preasfânt, unde se afla chivotul.

Chivotul este simbolul inimii umane, locul ascuns, iar Dumnezeu a spus prin proroc: „voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor…” (Ieremia 31.32). În altă parte, El a spus prin Ezechiel: „Vă voi da o inimă nouă şi un duh nou… şi voi pune Duhul Meu în voi.”. (Ieremia 36.26-27).

Foarte mulţi oameni, dar mai ales penticostalii, fac o mare greşeală. Voi primiţi un duh nou, dar acesta nu este Duhul Sfânt, ci este duhul vostru. Voi deveniţi bucuroşi deoarece aveţi un duh nou, săriţi în sus, alergaţi încoace şi încolo, strigaţi şi vorbiţi în limbi, apoi credeţi că aţi primit Duhul Sfânt, dar nu este adevărat. Acela este un duh nou pe care vi l-a dat Dumnezeu, este duhul vostru, dar El spune că după ce vă dă acest duh nou, va pune în voi Duhul Sfânt.

Din pricina aceasta aveţi atât de multe „crampe” astăzi. Aşa este. Acesta este motivul pentru care nu ajungeţi nicicum la Dumnezeu.

Deci este nevoie ca Dumnezeu să vă dea un duh nou, pentru că altfel nu vă puteţi descurca cu El. Nu puteţi să vă descurcaţi nici cu voi înşivă cu acel duh rău şi viclean pe care-l aveţi în voi.

Deci este nevoie ca El să pună în voi un duh nou, pentru ca astfel să vă puteţi descurca cu Duhul Lui. Amin.

„Voi pune în voi Duhul Meu”. Când? După ce veţi primi un duh nou. Să nu confundaţi acest duh nou cu Duhul Sfânt, pentru că nu este. Este duhul nou care v-a fost dat ca să puteţi primi Duhul Sfânt, dacă-L veţi primi vreodată. Amin.

Aveţi nevoie de el, deoarece în starea voastră veche nu puteţi înainta: nu vă puteţi înţelege cu soţia, cu soţul, cu vecinul, şi atunci cum vă veţi putea înţelege cu Dumnezeu? Este nevoie să primiţi un duh nou înainte ca să vă puteţi înţelege cu Dumnezeu.

Deci El pune în voi un duh nou, o inimă nouă şi o credinţă nouă, apoi pune Duhul Său cel sfânt.

Acum observaţi. La început când a căzut mana, oamenii o mâncau în fiecare zi, dar înainte de ora nouă le era foame din nou.

Eu am văzut o mulţime de adunări în cort, unde oamenii merg şi strigă bucuroşi cât timp ţine adunarea, iar când se apropie seara, încep să se îngrijoreze de una şi de alta. De ce aceasta? Pentru că nu se află în locul corect să mănânce mană. Aşa este.

Dr. Church a scris o carte în care aminteşte numele meu. Printre altele, el spune: „Nu l-am întâlnit niciodată pe bărbatul acesta şi nu-l cunosc, dar am întâlnit pe cineva care a fost odată la una din adunările lui şi mi-a spus că se afla undeva într-un balcon, iar el i-a spus: „Domnule, tu cel care stai acolo, ai o boală de prostată.” după care i-a spus cine era şi de unde vine, totul fiind întocmai. Şi a mai spus că este vindecat.

Dr. Curch l-a întrebat pe acel bărbat: „Şi ai fost vindecat?”

„Da,” a răspuns el. „Timp de un an nu am mai avut nici un fel de probleme, dar acum a venit din nou peste mine.”

Atunci dr. Curch a spus: „Aceasta dovedeşte că este fals, pentru că dacă Dumnezeu vindecă pe cineva, rămâne vindecat.”

Aş vrea să văd câţi dintre nazarinenii care au fost sfinţiţi într-un an, anul viitor merg din nou pentru sfinţire. Am crezut că nu mai trebuie să vă reîntoarceţi.

Oh, fraţilor, unii au o vedere atât de îngustă încât dacă ai pune un creion în faţa ochilor lor i-ar orbi. Sigur.

Salvarea ţine cât timp ţine credinţa şi la fel vindecarea divină.  Unul care a avut o experienţă acum patruzeci de ani şi a uitat-o, iar în seara aceasta vine şi spune: „Eu nici măcar nu mai cred şi nu mai sunt slujitorul Lui…” dovedeşte cât a durat acea experienţă. Desigur.

Când duhul necurat pleacă dintr-un om, merge prin pustie, apoi se întoarce cu încă şapte duhuri mai rele decât el, iar dacă gazda bună a casei nu veghează să nu-l lase înăuntru, intră cu forţa.

Nu vă bazaţi pe sentimente! Eu nu am fost salvat pe baza sentimentelor, nici pentru că m-am simţit bine, ci am fost salvat pentru că am întâlnit făgăduinţa lui Dumnezeu. Aşa este.

Diavolul poate miza pe sentimente, dar nu poate spune „Aşa vorbeşte Domnul” şi să mustre. Eu am fost salvat pentru că am răspuns cerinţelor lui Dumnezeu; pentru că am făcut ceea ce a spus Isus şi din aceleaşi motive sunt vindecat.

 Cu şase sau şapte ani în urmă, fraţii Mayo nu mi-au mai dat decât câteva zile de trăit, dar în seara aceasta sunt sănătos şi în putere pentru că cred. Aşa a spus Dumnezeu, iar eu Îl cred pe cuvânt. Asta-i tot.

Este credinţa ta în Dumnezeu. Singurul lucru care-l poate vindeca pe cineva vreodată este credinţa personală în Dumnezeu. Nu ce poate face cineva pentru tine, ci ce a făcut deja Omul Isus Hristos pentru tine.

Acceptă aceasta şi refuză să mai vezi simptomele sau alte lucruri şi păşeşte prin credinţă, pentru că vei trăi prin ea.

Acum mă simt foarte bine. Parcă îmi vine să strig, iar când un baptist începe să strige este ceva, nu-i aşa? O, Doamne! Este minunat să-I slujeşti Domnului şi să ştii că este Aşa vorbeşte Domnul. Aceasta alungă toate „ciorile şi spiriduşii” şi-L aduce pe Duhul Sfânt să locuiască în voi în blândeţe şi linişte, punând în inimile voastre siguranţa veşniciei.

El înlătură din inima voastră toate presupunerile, tot „hocus-pocus-ul”, tot formalismul şi pune Ceva adevărat; pune o credinţă veşnic adevărată. Amin. Aşa este.

Voi sunteţi o audienţa bună. Aş putea să vă predic toată noaptea, dar nu cred că vreţi să mă ascultaţi chiar atât de mult.

Acum fiţi atenţi pentru că vreau să vă explic ceva.

Deci, oamenii au mâncat din acea mană în curtea din afară şi ea era la fel ca cea pusă după perdea. Acelaşi fel de mană.

Şi bărbaţii care trăiesc aici, afară, mănâncă. Aici sunteţi confuzi. Poate că mâine vă voi explica ce diferenţă este între botezul cu Duhul Sfânt şi chemarea unui fiu.

Acum vă rog să observaţi cum stă Dumnezeu în Biserică şi ce face El. Voi mâncaţi cu toţii din aceeaşi mană, dar aici este un „zid al neprihănirii”, căci nici un om nu poate veni la Hristos dacă nu este chemat de Duhul Sfânt.

Duhul Sfânt este Dumnezeu, iar voi ştiţi aceasta. Este acelaşi Duh Sfânt.

Un om aflat pe treapta neprihănirii va încerca să-I slujească lui Dumnezeu. El stă în curte şi mănâncă acelaşi fel de mană ca cei aflaţi în locul preasfânt. Deosebirea este că mana de afară se strica, făcea viermi şi nu mai era bună.

Aceasta este problema cu experienţa multor oameni în seara aceasta: a făcut viermi şi a intrat în putrefacţie din cauză că aţi permis aceasta.

Omul care mânca mană acolo era în ordine, doar că flămânzea foarte repede.

La fel este cu oamenii care spun: „Nu pot rezista!” aceasta se întâmplă pentru că nu aţi ajuns destul de departe, ci v-aţi oprit în locul sfânt.

Uitaţi-vă la Aaron, marele preot, care o dată pe an era uns şi intra după predea, iar când perdeaua se lăsa în jos, îl separa de lume; era închis faţă de ea.

Aceasta este problema oamenilor de astăzi: ei nu vor să fie închişi pentru lume, ci doresc să fie la curent cu cine va fi cea mai celebră actriţă de la Hollywood. Mai mult, deşi unele dintre ele se mărita de şase sau şapte ori, le luaţi ca exemplu. Seara, în loc să mergeţi la adunarea de rugăciune, porniţi televizorul şi priviţi la Mary, Susie sau mai ştiu eu la cine, apoi vă miraţi că nu puteţi rezista.

Problema voastră este că nu sunteţi destul de morţi. Amin. Voi trebuie să fiţi morţi faţă de lume şi vii pentru Dumnezeu, pentru că altfel sunteţi vii pentru lume şi morţi faţă de Dumnezeu. Nu este posibil să slujiţi la doi stăpâni în acelaşi timp.

Frate şi soră, ştiu că este o predică dură, dar acestea sunt cuvintele Bibliei. Când lăsaţi lumea să se strecoare înăuntru dovediţi că aveţi o credinţă intelectuală şi că nu ştiţi despre Dumnezeu mai mult decât ştie un iepure despre cizmele de zăpadă.  Să ştiţi că nu spun aceasta ca o glumă. Nu, domnilor, ci pentru că acesta este adevărul.

Biblia spune că cine iubeşte lumea şi lucrurile ei, nu are în inimă dragostea lui Dumnezeu. Acesta este adevărul.

Poate spui: „Păi, eu aparţin la biserica cutare şi sunt la fel de bun ca şi ceilalţi…”

Aşa a crezut şi femeia despre care v-am povestit. Şi nu numai ea, ci sunt milioane de oameni care cred la fel.

Eu i-am văzut pe cei răi plini de putere şi de tărie, dar Biblia spune: „Uitaţi-vă la sfârşitul lor.” Acela vorbeşte.

Ar fi bine să vegheaţi pentru că vine clipa când veţi ajunge pe patul morţii. Poate că într-o zi medicul nu va mai putea face nimic, iar sângele se va răci în voi, celulele intelectului vor muri şi toate acele nonsensuri cu care v-aţi unit, respingând Duhul Sfânt, vor pieri.

Atunci sufletul tău va trebui să recunoască faptul că acesta este adevărul şi vei fi pierdut. Propria ta conştiinţă te va mustra în veci pentru că ai avut o formă de evlavie, dar ai respins Cuvântul lui Dumnezeu, zicând că El a făcut odinioară acele lucrări dar astăzi nu le mai poate face pentru că nu mai este Acelaşi. Să nu faceţi aşa ceva!

Acum observaţi. Când Aaron intra acolo, în locul preasfânt, trebuia să fie desăvârşit. Acelaşi lucru este valabil pentru omul care se află după perdea: trăieşte tot timpul în desăvârşire.

Mana aflată acolo era proaspătă: nu se usca şi nu se strica niciodată.

Dacă ai ajunge într-un loc unde ai putea fi atât de ascuns în Dumnezeu, atunci perdeaua s-ar lăsa în jos şi  te-ar ascunde după ea de lume.

Ai fost vreodată atât de pierdut în Hristos, atât de cuprins de rugăciune, încât nu ai mai avut de-a face cu lumea aceasta deloc? Ai umblat în toate zilele plin de smerenie înaintea lui Hristos, iubindu-L mai presus de toate?

Aceasta este ceea ce trebuie să faceţi. Să mergeţi înăuntru şi să mâncaţi din mană.

Acea mană era bună la ora nouă; era bună la ora doisprezece şi era la fel de bună tot anul. A fost bună sute şi sute de ani şi deşi timpul a trecut, nu s-a stricat ci a rămas la fel de bună, de dulce şi de proaspătă.

 Omul care trăieşte acolo este biruitor tot timpul, pentru că se află în prezenţa lui Dumnezeu. Nu contează ce se întâmplă cu biserica: dacă merge înainte sau ce face. El este ancorat în Hristos.  Lumea şi lucrurile ei sunt moarte pentru el, deoarece este ascuns în Dumnezeu. Inima lui a devenit tronul lui Dumnezeu, care i-a dat un duh nou şi l-a dus după perdea, unde îl hrăneşte zilnic cu mană luată direct din vasul de aur care se află în sfânta sfintelor.

Biblia spune că Aaron şi-a pus toiagul acolo şi l-a lăsat timp de douăzeci şi patru de ore. Ştiţi ce s-a întâmplat cu el? A venit la viaţă: a înfrunzit, a înflorit şi a rodit migdale, în numai douăzeci şi patru de ore.

În seara aceasta sunt şi în Sturgis o mulţime de oameni la fel. Acel lemn vechi, nefolosit, era luat dintr-un măslin. Aşa este. Poate mulţi dintre oamenii aflaţi prin aceste biserici mari sunt nişte lemne luate din ceva copaci. Ei doresc să fie creştini, dar nu pot vedea supranaturalul pentru că nu L-au avut niciodată şi nu ştiu ce înseamnă să fii născut din nou.

Ei au văzut tot felul de închipuiri, tot felul de fabricaţii care i-au orbit, dar toate acestea nu pot îndepărta supranaturalul, ci Îl fac şi mai real.

Fraţilor, dacă-L acceptaţi sincer pe Hristos şi credeţi, intraţi în locul preasfânt şi rodiţi roadele Duhului Sfânt.

În numai douăzeci şi patru de ore un băţ care era mort, a înflorit şi a rodit.

Lăsaţi un bărbat sau o femeie care nu cred în supranatural; lăsaţi pe cineva care nu poate crede că mai există minuni, lăsaţi-i să se ascundă în locul preasfânt astfel ca perdeaua Fiului lui Dumnezeu să cadă între ei şi lume şi în mai puţin de douăzeci şi patru de ore vor crede că fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu este Adevărul. Amin.

Poate spui: „Păi, sunt creştin. Sunt salvat prin bunătatea lui Dumnezeu.” Da, dar încă te afli în curtea din afară. Intră şi fii ascuns. Nu strig la voi, ci doresc doar să vă fac să vedeţi adevărul.

Atunci vedeniile nu vor mai fi o problemă pentru voi; veţi sta în Prezenţa lui Dumnezeu şi în fiecare zi veţi umbla cu Mielul lui Dumnezeu; veţi trăi în fiecare clipă în prezenţa Împăratului.

Lăsaţi vecinii să spună ce vor; lăsaţi biserica să spună că v-aţi pierdut minţile. Toate acestea nu vă vor deranja deloc deoarece trăiţi chiar în Prezenţa Împăratului şi ştiţi că înţelepciunea acestei lumi este o nebunie înaintea lui Dumnezeu, aşa cum Puterea lui Dumnezeu este o nebunie pentru lume. Dar Dumnezeu a voit ca prin nebunia propovăduirii să-i salveze pe cei pierduţi.

Mă înţelegeţi, prieteni? Voi trăiţi în lumea diavolului, pentru că aceasta nu este lumea lui Dumnezeu. Diavolul a spus că este a lui. Voi ştiţi că el L-a dus pe Isus pe un munte înalt şi i-a zis: „Vezi toate împărăţiile acestea? Statele Unite şi toate celelalte. Sunt ale mele şi pot să fac ce vreau cu ele, iar dacă Te închini înaintea mea, ţi le dau Ţie.”

Dar Isus ştia că este Moştenitorul tuturor lucrurilor în Mileniul care vine de aceea i-a răspuns: „Înapoia Mea, Satană! Este scris…” Vedeţi cum Duhul Sfânt este de acord cu Cuvântul? „Este scris să te închini Domnului Dumnezeului tău şi doar Lui să-I slujeşti.” (Matei 4.9-10). Amin.

Biblia spune: „Bucuraţi-vă ceruri, pământule şi voi, sfinţilor, căci Împărăţia lumii a trecut în mâinile Domnului nostru şi ale Hristosului Său.” (Apocalipsa 11.15).

Isus ştia că va deveni Moştenitorul tuturor lucrurilor, dar acum este lumea diavolului. Din pricina aceasta trebuie să luptaţi şi aveţi probleme, necazuri, bombe atomice, crime, violuri şi toate celelalte lucruri. Pentru că este lumea diavolului şi el o controlează.

Dar voi nu sunteţi din lumea aceasta, ci sunteţi din Împărăţia lui Dumnezeu.

Eu nu-l condamn pe păcătos pentru că păcătuieşte. Nu-l condamn pentru că bea bere, fumează, merge la filme şi se poartă ca lumea. Aceasta este singura plăcere pe care o are acum şi pe care o va avea vreodată. Aşa este.

Eu nu condamn porcul pentru că-şi bagă râtul în grămada de gunoi şi mănâncă de acolo. Sigur că nu. Lăsaţi-l în pace pentru că este un porc şi aceasta este natura lui.

Dar pe voi care vă numiţi creştini şi faceţi aceste lucruri, vă condamn pentru că aţi primit o înnoire a inimii şi o schimbare a vieţii. Nu mai doriţi lucrurile lumii, ci intraţi în prezenţa slavei lui Dumnezeu!

Când Aaron a păşit în locul preasfânt şi perdeaua a căzut în urma lui, lumea nu a mai ştiut nimic de el, fraţilor. A fost izolat de ea.

La fel se întâmplă cu orice bărbat sau femeie, băiat sau fată, care îşi predă pe deplin inima şi viaţa lui Dumnezeu, care are curajul să-L creadă pe Cuvânt şi să spună: „Dumnezeule, vin la Tine şi Te rog să-mi dai naşterea din nou.”

Stai acolo sub crucea însângerată şi crede din toată inima, pentru că atunci va veni Ceva la tine, frate; Dumnezeu te va închide după perdea, iar lumea şi toate lucrurile care îi aparţin, vor muri. Tu trebuie să fii ascuns!

Cred că v-am spus de multe ori că îmi place să vânez. Toamna, când simt că sunt obosit, îl iau pe fratele Wood şi plecăm împreună la vânătoare. Nu o facem ca să omorâm animale. Nu, domnilor, ci pentru că dorim să stăm singuri cu Dumnezeu.

Astfel, odată eram la vânătoare de elani şi ne aflam sus de tot. Ploile de toamnă şi zăpada nu îi făcuseră încă să coboare în vale, dar atunci a început să plouă foarte tare, apoi a nins un timp şi în final a ieşit soarele.

Furtuna m-a prins chiar sus de tot, iar pe bărbatul care mă însoţea nu-l mai văzusem de două zile. Eram la o depărtare de şaptezeci de mile de civilizaţie, aşa că de acolo nu auzi nici şuieratul trenurilor şi nici alte zgomote. Nimic.

O, ce loc! Deci când a început ploaia eram chiar acolo sus. M-am adăpostit sub un copac şi am aşteptat să se termine furtuna. Sufla un vânt foarte rece, iar după ce furtuna s-a oprit, pe copaci s-au format ţurţuri de gheaţă.

După o vreme a apărut soarele şi s-a format un curcubeu.

O, era minunat! Undeva, în depărtare, se auzea mugetul unor elani care se pierduseră probabil de turmă în timpul furtunii, iar pe un deal se auzea urletul unui lup cenuşiu, căruia îi răspundea perechea aflată undeva în vale.

Mama este jumătate indiană, oh, iar când adâncul începe să cheme adâncul, zic în inima mea: „O, Dumnezeule, aici este locul meu! O, lasă-mă singur în munţi, căci aceasta este casa mea!”

Să ţin puşca în mână, să merg prin păduri şi să aud sălbăticiunile. Aceasta înseamnă ceva pentru mine. Este natura pe care o iubesc; este ceva pentru mine. Acolo am crescut şi îmi place să fiu singur în mijlocul ei, deoarece acolo L-am văzut pe Dumnezeu.

După o vreme am auzit ceva: era o veveriţă de pin. Nu ştiu dacă pe aici trăiesc asemenea veveriţe, dar sunt cele mai gălăgioase vieţuitoare din pădure. A sărit pe o creangă şi a început să se ciorovăiască de parcă voia să facă pe cineva bucăţi. Eu am privit spre ea şi am spus: „Faci atâta zarvă pentru nimic, căci nimeni nu se teme te tine,” după care am privit spre locul unde se uita ea. Acolo era un vultur mare şi bătrân care fusese silit de furtună să rămână jos. De aceea lătra veveriţa. Tocmai plânsesem pentru că privind în jos văzusem acel curcubeu, care m-a făcut să spun: „O, Dumnezeule, în inima mea se întâmplă ceva când aud acel lup care urlă în vale. Este ceva ce îmi place. O, Doamne, iar curcubeul este semnul legământului Tău, că nu vei mai distruge lumea prin apă, ci prin foc.”

O, puteam să-L văd pe Isus stând acolo, în Apocalipsa, şi arătând ca o piatră de iaspis şi sardiu: Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul, având curcubeul în jurul Său, ca semn că ne va proteja şi ne va feri de ceea ce Dumnezeu I-a făcut Lui… Da, puteam să-L văd stând acolo şi inima mea se bucura.

Mi-am rezemat puşca de un copac şi am început să alerg în jurul lui, strigând cât puteam de tare, dând astfel glas sentimentelor care-mi umpleau inima.

Nu îmi păsa cine mă aude, pentru că oricum nu era nimeni pe acolo. Îl lăudam pur şi simplu pe Dumnezeu. Desigur, dacă m-ar fi văzut cineva, s-ar fi gândit că am scăpat de la nebuni, dar nu-mi păsa. Sufletul meu spumega de slava lui Dumnezeu. M-am simţit ca şi David care, atunci când a văzut chivotul venind înapoi, a început să joace înaintea Domnului. Văzându-l, soţia lui decăzută a spus:   „M-ai făcut de ruşine!” dar el a continuat să se învârtă într-una, ceea ce a făcut ca ea să creadă că nu este normal. Aceasta crede şi lumea de astăzi.

Dar Dumnezeu i-a spus: „David, tu eşti un om după inima mea.”

Vedeţi, nu contează ce spune lumea, ci ce spune Dumnezeu.

Am privit spre acel vultur şi am zis: „De ce nu eşti speriat? Aş putea să iau puşca şi să te împuşc. Dar el privea cu ochii mari şi catifelaţi spre mine şi nu se temea deloc.

S-a uitat la veveriţă, apoi m-a privit pe mine şi din nou a privit spre veveriţă şi spre mine. L-am privit şi eu, gândindu-mă: „Oare de ce stai acolo? Eşti foarte curajos şi cred că El vrea să-mi arate tocmai asta.”

Tu poţi să-L vezi oriunde pe Dumnezeu dacă Îl cauţi. Dacă este aici, Îl poţi vedea şi la fel dacă este acolo. Atunci nu mai raţionezi: „Mă întreb ce este asta?” pentru că Dumnezeu depune mărturie despre Sine însuşi.

Am privit spre acel vultur care se uita la mine, iar după o vreme mi-am zis: „Nu este de mirare că nu se teme!”

Aceasta este problema cu creştinii de astăzi: voi vă temeţi să puneţi mărturie la locul vostru de muncă. Vă temeţi să vorbiţi despre Isus Hristos cu cei care înjură şi iau  Numele Domnului în deşert.

Vă temeţi să vă ridicaţi şi să spuneţi: „Dumnezeu m-a vindecat prin Puterea Sa.”

Oh, Lui nu-i trebuie laşi! Fie ca Domnul să pună în voi coloană vertebrală, nu un os moale.

Aşa cum spunea Buddy Robinson: „Doamne, dă-mi o spinare ca lama ferestrăului, să lupt cu diavolul cât mai am dinţi în gură şi să-l mestec până voi muri.”

Da, aceasta ne trebuie: o mulţime de cunoştinţă în suflet. De aceasta aveţi nevoie.

Privind acel vultur am văzut că nu se teme. El avea două aripi. Dumnezeu i-a dat două aripi, iar el ştia foarte bine că poate ajunge în cedrii aceia sau în pinii aceia înainte ca eu să-mi întind mâna după armă. El era încrezător, deoarece Dumnezeu i-a dat un mijloc de scăpare.

Şi dacă un vultur se încrede în aripi pentru siguranţa sa, cu cât mai mult ar trebui să se încreadă creştinul că botezul cu Duhul Sfânt îi va purta de grijă?

În timp ce îşi mişca aripile mari, vulturul privea spre mine. Nu era speriat deloc; câtă vreme îşi putea folosi aripile nu se temea de nimic.

Dacă în seara aceasta eşti bolnav, crede-L pe Dumnezeu pe Cuvânt. Simte Duhul Sfânt care îţi dă făgăduinţa, astfel ca aripile credinţei să te poată purta în zbor.

Când s-a săturat de zarva micuţei veveriţe, vulturul a făcut o săritură şi a dat de două ori din aripi. Nu a fost nevoie să dea de mai multe ori, pentru că a ştiut cum să-şi ţină aripile şi o rafală de vânt a venit şi l-a ridicat; a urmat o altă rafală care l-a ridicat şi mai sus şi mai sus, până nu s-a mai văzut decât un punct mic.

În timp ce priveam încă după el, mă gândeam: „Aşa este, Dumnezeule!” O, dacă creştinii ar şti cum să-şi aşeze aripile credinţei în bătaia Puterii Duhului Sfânt care suflă peste ei, în timp ce coboară în mijlocul lor!

Dacă ar şti cum să-şi aşeze aripile în credinţa neclintită în Dumnezeu, ar zbura în slava Sa şi ar părăsi acest pământ cu ciorovăiala lui, care zice: „Zilele minunilor au trecut. Nu mai există botez cu Duhul Sfânt.” Atunci veţi zbura departe de toate acestea. Da, domnilor.

În încheiere vreau să vă mai spun ceva.

În acest loc din interiorul vostru, în acest loc ascuns cu Dumnezeu, aici este deosebirea. Priviţi.

Au fost trei lumini care l-au călăuzit pe om, iar astăzi sunt tot trei lumini. Mai întâi au fost trei trepte pentru mană. În toate lucrurile au fost tot trei trepte şi sunt trei trepte ale experienţei voastre.

Fiţi atenţi. Omul care trăia în curtea din afară nu a intrat niciodată la primul altar, ci trăia la lumina soarelui, a lunii şi a stelelor. Într-o zi era timp ploios, iar alteori soarele se arăta timp de mai multe zile. Aceasta este experienţa tainică a naturii omeneşti înainte de a fi născut din nou.

Apoi următorul pas este că omul a intrat în locul sfânt, următoarea curte, unde se aflau cele şapte sfeşnice. Aceea era o lumină bună, dar de multe ori sfeşnicele se stingeau şi lămpile fumegau.

Acolo, omul trăia într-o lumină artificială: într-o zi era sus, într-o zi era jos.

La fel este cu experienţa creştină. Dacă trăieşti într-o stare de neprihănire, mergând la biserică şi spunând: „Am făcut cum am ştiut că este mai bine,” vei avea zile ploioase şi vei avea zile cu soare; vei avea zile când te vei întreba dacă mai eşti creştin sau nu; vei avea zile în care te vei întreba dacă minunile sunt bune sau nu; şi vei avea zile când te vei întreba dacă eşti în biserica adevărată sau nu. Vei fi muncit de toate aceste întrebări şi şovăieli.

Dacă vei intra în locul sfânt, acolo sunt cele şapte sfeşnice şi altarul pentru jertfe şi arderile de tot.

Acolo ai încă zile pline de fum, zile fără lumină, zile când candelele îţi afumă experienţa.

Poate ai văzut-o pe doamna Jones, care pretinde că este creştină, făcând ceva greşit şi spui: „O, mă întreb dacă este ceva de ea?”!

Vedeţi? Aceasta arată că ai încă ochii la doamna Jones, că umbli încă în lumina artificială.

Dar pentru omul care a păşit în locul preasfânt, nu mai contează dacă soarele a strălucit sau nu, nici dacă lămpile luminează sau nu, pentru că el trăieşte în Slava lui Shekinah, acolo unde este Stâlpul de Foc….el umblă tot timpul într-o Lumină desăvârşită şi în părtăşie.

Un astfel de om nu mai priveşte afară la zilele ploioase, deoarece pentru el nu mai există zile ploioase; nu mai există nici o îndoială, nici un timp în care să flămânzească după Dumnezeu, deoarece în el este acumulată Mana lui Dumnezeu, Cuvântul zidit pe o temelie trainică.

El nu mai are motive de îngrijorare. Sigur că nu, pentru că se află înăuntru, în timp ce lumea este afară.

Ceea ce-i trebuie bisericii de astăzi este să fie dusă înăuntru, sub slava lui Shekinah, după perdeaua lăsată care o ascunde de lucrurile lumii, astfel încât să trăiască în Prezenţa lui Dumnezeu, sub marea Sa Putere şi sub aripile deschise ale Duhului Sfânt.

Atunci crucea nu va mai fi o povară, deoarece trăieşti tot timpul în Lumina Prezenţei Lui.

Îmi place mult vechiul cântec:

„Eu trec perdeaua despicată,

o, glorie lui Dumnezeu!

Eu sunt pe acest altar sfinţit,

O, glorie lui Dumnezeu!”

Aţi auzit acest cântec vechi? Omul care trăieşte acolo se află în Prezenţa Împăratului. O, ce loc minunat!

Îl puteţi avea şi voi, prieteni. Este pentru fiecare din voi dacă sunteţi gata să vă închideţi pe voi înşivă acolo, departe de asociaţiile voastre şi de prietenii din lume, fiind gata să păşiţi înăuntru cu Hristos. Atunci ochii voştri vor fi numai la Hristos şi veţi păşi în Lumina Soarelui lui Dumnezeu, acolo unde nu va mai fi întuneric.

„Aici soarele străluceşte întotdeauna

Aici cerul este întotdeauna senin

Aici nu sunt creştini mâhniţi,

Căci sufletul îmi este plin de răpire.

În timp ce muncesc, privesc şi mă rog,

Căci locuiesc în prezenţa Slavei Lui.”

De câte ori îi întâlneşti pe aceşti oameni, vezi că au biruinţă în inima lor şi Îl laudă pe Dumnezeu şi dacă este soare şi dacă sunt nori. Ei sunt în Prezenţa Împăratului.

Nu doriţi şi voi o astfel de viaţă ascunsă? Nu doriţi acea experienţă reală? O, Doamne, aş vrea să mai am timp, căci atunci veţi ieşi de aici o altă fiinţă.

Cu câţiva ani în urmă în Sud existau încă sclavi.  Mie îmi place ceva la acei sclavi negrii: îmi place umilinţa lor.

Odată am fost la un muzeu, aici, în Illinois, şi am văzut un negru care avea pe cap doar câteva şuviţe de păr alb. Omul stătea cu pălăria în mână şi privea în jur, apoi  s-a ridicat în picioare şi a stat puţin pe loc în timp ce lacrimile îi curgeau pe obraji.

L-am urmărit un timp şi am văzut că se ruga, aşa că m-am apropiat de el, l-am bătut cu mâna pe umăr şi    i-am zis: „Unchiule, sunt predicator şi aş vrea să te întreb ceva. Ce te-a emoţionat atât de tare încât ai început să te rogi?”

„Vino aici, parson, şi priveşte”, a răspuns bătrânul.

M-am uitat, dar nu am văzut decât o cămaşă pătată cu sânge. El m-a întrebat:

„Vezi sângele acela?”

„Da”

„Acela este sângele lui Abraham Lincoln. Aici, într-o parte, am o cicatrice lăsată de jugul sclaviei, dar acel sânge s-a vărsat pentru a lua de peste mine acel jug. Nu te emoţionează şi pe tine acest lucru?”

L-am îmbrăţişat şi i-am spus: „Dacă sângele lui Abraham Lincoln emoţionează şi mişcă un fost sclav scăpat din jugul sclaviei, atunci ce ar trebui să facă propovăduirea Sângelui lui Isus Hristos, care s-a vărsat pentru eliberarea Bisericii Dumnezeului celui viu?”

Da, sigur. Acesta-i adevărul. Noi trebuie să-L credem pe Dumnezeu şi să ne purtăm ca nişte creştini.

Mai demult, sclavii erau vânduţi sau schimbaţi prin troc, iar necazul este că astăzi mulţi dintre voi sunt în aceeaşi situaţie: nu sunteţi altceva decât nişte sclavi ai religiei, când ar trebui să fiţi liberi. Amin. Aşa este.

Se spune că mai demult era un om care avea o plantaţie mare, puţin mai jos de locul unde am locuit eu.

El avea un grup de sclavi care erau foarte trişti şi abătuţi, deoarece fuseseră aduşi departe de casă şi nu puteau face nimic ca să se mai întoarcă vreodată înapoi.

Fuseseră aduşi acolo şi vânduţi ca sclavi de către un olandez, aşa că erau departe de Africa, de prieteni şi de cei dragi.

Erau foarte trişti şi de multe ori erau biciuiţi ca să lucreze, dar printre ei a fost observat un tânăr care nu trebuia bătut şi care păşea plin de demnitate, cu umeri sus. Chiar dacă era biciuit, era indiferent: mergea la fel, era bine dispus şi îi încuraja pe ceilalţi sclavi.

Într-o zi a venit pe plantaţie un negustor care voia să cumpere sclavi, iar când l-a văzut, i-a spus stăpânului plantaţiei: „Aş vrea să-l cumpăr pe acela.”

„Acela nu este de vânzare”, a răspuns proprietarul.

„De ce? Cum de este atât de voios? De ce se comportă diferit de ceilalţi? L-ai făcut şef peste ei?”

„Nu”, a răspuns stăpânul, „este sclav ca şi ceilalţi.”

„Atunci îl hrăneşti mai bine decât pe ceilalţi?”

„Nu”.

„Atunci ce îl face să se comporte aşa?”

„Să ştii că şi eu m-am întrebat acest lucru, iar de curând am aflat răspunsul. El este fiul unui şef de trib, şi chiar dacă este aici, departe de casă, se comportă ca un fiu de rege ca să-i încurajeze şi pe ceilalţi.”

Bărbaţi şi femei, noi suntem străini pe acest pământ; suntem străini şi călători. Dumnezeul nostru şi Hristosul nostru se află pe partea cealaltă, dar noi suntem fii şi fiice de Împărat. Acesta este motivul pentru care ar trebui să ne purtăm ca atare, nu să participăm la jocuri de noroc, să fumăm, să bem, să mergem la cinematograf sau să urmărim programele de la televizor, să facem scandaluri, să minţim şi toate celelalte lucruri.

Ar trebui să ne purtăm ca fii şi fiice de Dumnezeu, umblând cu umeri ridicaţi şi în Lumina Împăratului. Da, domnilor. Vă aparţine dacă vreţi; vă aparţine dacă credeţi că trebuie să-L aveţi.

Fie ca Domnul să vă binecuvânteze în timp ce ne vom pleca capetele pentru un moment de rugăciune.

Soră, dacă vrei să vii la pian…

Închideţi ochii şi staţi cu capetele plecate. Mai avem timp pentru că este numai nouă şi jumătate. În timp ce sora ne va da tonul la cântarea: „Isuse, ţine-mă aproape”, aş vrea să vă întreb ceva.

S-ar putea ca aceasta să fie ultima noastră adunare de pe pământ. În ce mă priveşte, eu nu sunt un predicator ci mai degrabă roata de rezervă pentru un predicator.

 Serviciul meu este de obicei în rândul de rugăciune, dar ştiu despre ce vorbesc, prieteni, şi ştiu că un om care nu este născut din nou este străin de Dumnezeu şi nu ştie nimic despre El. Dar mai ştiu că trebuie să acceptaţi acea experienţă dacă vreţi să mergeţi vreodată în ceruri.

Isus a spus: „Dacă un om nu se naşte din nou din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.

Vântul suflă încotro vrea, şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine e născut din Duhul.” (Ioan 3.5,8).

Omul care nu are această experienţă, nu va intra în Împărăţie.

Nu contează cât de bun ai fost, cât de bine te-ai purtat cu vecinii tăi, cât de des te-ai dus la biserică, cum ai susţinut-o, etc. Toate aceste lucruri sunt bune, dar fără naşterea din nou nu înseamnă nimic.

Este bine dacă eşti un om educat, dar aceasta nu are nimic a face cu naşterea din nou; cu naşterea tainică ce te trimite într-o sferă unde nu mai ştii nimic, unde eşti un străin.

Chiar dacă mergi la biserică şi încerci să faci binele, nu înseamnă nimic fără naşterea din nou. Eşti născut din nou? Eşti spălat în Sângele Mielului?  Sunt păcatele şi lucrurile lumii duse din inima ta? Umbli şi trăieşti cu Isus Hristos, ascuns în slava lui Shekinah?

Atunci fiecare zi este o binecuvântare şi nu eşti când sus şi când jos, pentru că trăieşti în prezenţa Împăratului.

Ascultaţi prieteni. Pe mine nu mă interesează dacă vecinul vostru, păstorul sau oricine altcineva stă aici. În seara aceasta vă cer să veniţi şi să-L primiţi pe Isus Hristos.

Şi în timp ce sora cântă la pian aş vrea să văd câţi dintre voi doresc sa fie amintiţi în rugăciune ca să primească această experienţă. Aş vrea să ridicaţi mâna şi să spuneţi: „Dumnezeule, ai milă de mine, căci vreau să intru în prezenţa Ta.”

Vreţi să ridicaţi mâna?

Sunteţi trei sute de suflete, iar eu stau aici ca slujitor al lui Dumnezeu, uns cu Duhul Sfânt care vă cunoaşte inimile şi înaintea căruia nu vă puteţi ascunde vieţile şi vreţi să-mi spuneţi că staţi cu mâinile jos deşi ştiţi că Dumnezeu v-a vorbit şi v-a spus: „Eu sunt acea Persoană!”?

Nu vreţi să ridicaţi mâna? Ce vă veţi face la judecată? Nu vă este ruşine pentru felul cum vă purtaţi faţă de El?  Chiar nu vă este ruşine?

Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă. Este un mare curaj să ridici mâna şi sunt sigur că Dumnezeu îţi va da ceea ce ai cerut. Dumnezeu să binecuvânteze inima ta curajoasă.

Mai este cineva care vrea să ridice mâna şi să spună: „Dumnezeule, ai milă de mine”? O, dacă l-aţi vedea pe băiatul acesta care stă aici cu mâna ridicată, privind spre mine!

Poate zici: „Nu ştie ce face, este doar un copil.”

El ştie mai mult decât voi. Dumnezeul cerului poate reda vederea, poate face orbul să vadă, surdul să audă, mutul să vorbească, dovedind astfel atotputernicia Sa.

Şi totuşi, în prezenţa Sa, în timp ce predicatorii sunt adunaţi împreună, tu spui: O, dar sunt bine! Sunt la fel de bun ca şi tine.”

Nu uitaţi însă că ceea ce aţi ascultat acum este Evanghelia şi că totul depinde de voi de acum încolo.

Tatăl nostru ceresc, această doamnă şi acel băiat au ridicat mâna spre Tine. O, veşnicule IaHVeH, mă rog în seara aceasta ca slujitor al Evangheliei Tale, fiind conştient că într-o zi va trebui să stau în Prezenţa Ta şi să dau socoteală pentru ceea ce le-am spus oamenilor.

Te rog sincer, în Numele lui Isus Hristos, Fiul Tău cel sfânt, să-i primeşti în Împărăţia Ta şi să laşi, începând din seara aceasta, perdeaua în urma lor, astfel ca de acum înainte să fie morţi faţă de lume şi să trăiască pentru veşnicie în Hristos Isus.

Dă-ne aceasta, Dumnezeule veşnic, pentru că Te rog sincer, în Numele lui Isus Hristos pentru că El a făgăduit că orice vom cere în Numele Lui, ni se va da.

Doamne, nu mă încred în rugăciunea mea, ci în făgăduinţa Ta şi ştiu că oricât ar fi de mică sau de slabă această rugăciune, Tu ai făgăduit ceva.

Acesta este motivul pentru care îi aduc pe aceşti oameni în prezenţa Ta, conform dorinţei din inima lor, pentru că au o dorinţă corectă şi bună: să fie aproape de Tine; să fie ascunşi sub puterea slavei lui Shekinah; să fie închişi pentru lume, aşa cum le-am predicat în seara aceasta.

Dumnezeule, eu cred că vei asculta rugăciunea mea, deoarece mă încred în cuvintele lui Isus, care a spus că orice vom cere în Numele lui, ni se va da. Acesta este motivul pentru care Îţi mulţumesc, Tată, şi mă întorc spre vrăjmaşul Satan. Satană, noi stăm aici ca reprezentanţi ai lui Dumnezeu; stăm sub crucea însângerată care merge înaintea noastră, reprezentându-L pe Fiul lui Dumnezeu care a murit acolo pentru ca să fii înfrânt.

Tu nu mai eşti decât o sperietoare, pentru că El a fost străpuns pentru fărădelegile noastre şi în rănile Lui am fost vindecaţi.

Tu eşti doar o sperietoare şi încerci să-i sperii pe oameni, dar acum ai fost demascat şi nu îi mai poţi ţine. Îţi poruncesc prin Dumnezeul cel viu, Domnul Isus Hristos, să te depărtezi de aceşti oameni şi să nu-i mai superi.

Noi credem ca avem aceasta pentru că Isus Hristos a spus: „în Numele Meu vor scoate draci”. Tu i-ai chinuit până astăzi, dar acum s-a terminat. Începând din ceasul acesta, ei sunt oameni înnoiţi şi vor trăi în prezenţa lui Dumnezeu până când moartea îi va elibera.

Atotputernicule Dumnezeu, noi ne întoarcem din nou la Tine şi-Ţi mulţumim pentru bunătatea şi îndurarea Ta, în Numele lui Isus. Amin.

Iubiţi creştini, s-ar putea ca aceasta să fie ultima noastră adunare, iar dorinţa mea a fost să vă prezint lucrurile cât mai bine, dar eu nu fac nici un fel de repetiţie, ci vorbesc aşa cum îmi vine.

Aceasta-i tot ce ştiu să fac, dar Dumnezeu m-a ajutat să-L iubesc din toată inima pe Domnul Isus Hristos şi ştiu că aţi venit aici cu un scop. Iar dacă aţi venit cu un scop, ştiu că este un Izvor care poate potoli orice nevoie. Aşa este.

Nu demult am rămas uimit de ceea ce s-a întâmplat. Poate aţi citit micuţa mea poveste. Cei doi bărbaţi care fac înregistrările sunt Leo şi Gene. Ei sunt originari din Michigan, iar unul dintre ei a fost catolic şi s-a convertit la protestanţi.

Fraţii spuneau că au venit din curiozitate jos, la Hammond, Indiana, iar acolo au văzut ce lucrări a făcut Dumnezeu şi au format un fel de agenţie secretă urmărind cu atenţie ce se petrecea în adunările mele. Mai mult, s-au mutat în oraşul meu, în secret, ca să spioneze şi să vadă dacă este adevărat sau nu.

Apoi, când s-au convins, amândoi au devenit creştini de neclintit, iar într-o zi stăteau împreuna cu mine pe verandă, iar eu le vorbeam…

Eu am fost un bun observator al naturii şi timp de câţiva ani, în rezervaţie, am studiat viaţa din sălbăticie. Adevărul este că îmi place foarte mult viaţa în sălbăticie, deoarece L-am văzut de multe ori pe Dumnezeu lucrând prin natură.

V-aş putea povesti o mulţime de lucruri care v-ar schimba părerea, dar viaţa ascunsă dinăuntru este un secret pe care nu-l spui lumii.

Credeţi că Dumnezeu poate birui si astăzi sălbăticiunile? Credeţi că El poate aduce sub stăpânirea Sa tot ce doreşte? Că este Atotputernicul Dumnezeu?

Aş putea să vă povestesc despre momente când viaţa mea a ajuns la limită şi când simpla pronunţare a Numelui Domnului Isus Hristos a făcut ca animalele sălbatice să fie alungate.

Am văzut oameni îndrăciţi, nebuni gata să mă omoare într-o clipă, dar a fost suficient să pronunţ Numele Domnului şi au căzut la pământ, lucru pentru care Îl laud şi-I mulţumesc lui Dumnezeu. Aşa este.

Îmi amintesc că odată coseam iarba în grădină. Eu reuşesc cu greu să fac acest lucru deoarece oamenii vin şi pleacă întruna.

Era vară, aşa ca mi-am dat jos cămaşa şi am început să cosesc cu maşina de tuns iarbă. Am uitat că în spatele grădinii era un cuib de tăuni… Nu ştiu dacă voi, cei de aici, ştiţi ce sunt tăunii, dar eu am uitat de ei şi din greşeală am trecut cu maşina peste cuibul lor. În câteva secunde am fost acoperit de un întreg roi de tăuni, dar nu i-am urât, pentru că dragostea este aceea care biruieşte totul. Nu i-am urât deşi roiau în jurul meu şi ar fi fost destul să mă înţepe doar doi şi m-ar fi omorât. Nu aveam nici măcar cămaşa pe mine, dar am iubit acele insecte micuţe. Ştiu că sună copilăresc ceea ce spun, dar este adevărul.

Văzându-le cum vin, am spus: „Micuţe creaturi ale lui Dumnezeu, îmi pare rău că v-am deranjat. Aceasta era casa voastră, dar eu sunt un slujitor al lui Dumnezeu, mă rog pentru copiii Lui şi mulţi mă aşteaptă. Acum nu am timp să mă joc cu voi, aşa că plecaţi repede înapoi în cuibul vostru, în Numele lui Isus, pentru că n-am să vă mai supăr.”

Şi Dumnezeu care este Judecătorul meu ştie că s-au adunat cu toţii în cerc si s-au dus drept în cuibul lor. Aceasta este DRAGOSTEA.

Apoi, când am fost în Africa, peste tot eram înconjurat de vrăjitori şi vraci care mă provocau în continuu. Acolo este bine să nu faci nici o afirmaţie decât dacă ştii bine despre ce vorbeşti.

Vrăjitorii aceia beau sânge din cranii umane, îşi fac tăieturi pe corp şi alte lucruri de felul acesta, dar când     le-am vorbit în Numele Domnului Isus, i-am văzut cum au căzut cu faţa la pământ. Aşa este.

I-am văzut încercând să mă hipnotizeze; cum voiau să mă facă să latru ca un câine, şi pot spune că am simţit prezenţa unui duh ciudat în timp ce aveam ungerea peste mine. Atunci am privit în jur şi am spus: „Fiu al diavolului, de ce încerci să faci aceasta? Te osândesc să nu te mai ridici niciodată din scaunul tău, în Numele lui Isus Hristos, pentru slava lui Dumnezeu!” Şi vrăjitorul acela a paralizat chiar acolo, în acel scaun, aşa că l-au scos afară pe sus.

Voi trebuie să fiţi foarte atenţi ce faceţi şi să nu vă jucaţi de-a biserica. Aşa este.

Şi în ziua aceea, în timp ce stăteam pe verandă, cam pe la ora zece, am văzut venind pe drum un oposum. Cred că aveţi şi voi pe aici. Înseamnă că ştiţi cu toţii că ziua sunt orbi, ceea ce-i face să umble doar noaptea. Dar iată că acela venea pe drum la ora zece dimineaţa şi îşi târa un picior după el.

Venea din pădure, a trecut pe lângă cinci sau şase case şi se îndrepta direct spre mine. Dintre toţi vecinii, eram singurul care aveam gard, aşa că a intrat pe poartă şi venea spre mine. Când l-am văzut, am spus: „Acest oposum este turbat. A înnebunit.”

Se aflau acolo domnul şi doamna Wood, lăptarul, domnul Gilmore şi cei doi fraţi de care v-am spus deja. Vorbeam despre o fată de culoare care cu o zi înainte născuse un copilaş pe care-l sufocase şi-l aruncase apoi în râu, întrebându-ne ce inimă de mamă avusese ea.

În timp ce vorbeam, m-am dus, am luat o cutie şi am aruncat-o peste oposum. Ei obişnuiesc să se întindă şi să se prefacă, dar acesta scotea un sunet ciudat, aşa că l-am privit mai atent.

Să nu credeţi că vreau să vă întorc stomacul, dar sărmanul animal era plin de muşte şi de viermi, iar piciorul îi era foarte umflat.

Probabil fusese lovit de o maşină sau îl sfâşiaseră câinii. Am observat că a încercat să se ridice, iar când a făcut aceasta, am văzut că în marsupiu avea nouă pui golaşi, cam atâtica.

Atunci am spus: „Femela aceasta este mai mamă decât fata aceea, măcar ca este doar un animal fără grai. Deşi nu cred că are de trăit mai mult de o jumătate de oră, totuşi încearcă să-şi apere puii. Da, acest oposum are mai multă morală decât acea fată.” Aşa este. Începusem să le dau exemplu acel animal.

Când am ridicat cutia de peste ea, femela a fugit cât a putut de repede pe treptele verandei, iar acolo s-a prăbuşit epuizată.

M-am dus după ea şi am atins-o, dar nu a făcut nici o mişcare. Bieţii pui încercau să sugă, în timp ce fraţii    mi-au zis: „Ei bine, a murit!”

„Nu cred că este moartă”, am răspuns eu şi am împins-o din nou. Atunci a început să-i curgă ceva din gură.

Doamna Wood, care este medic veterinar, a privit-o şi a spus: „Mai poţi face un singur lucru pentru acest animal: să-l omori, iar după aceea să-i omori şi puii căci vor muri oricum de foame.”

„Bine zici, doamnă Wood, dar eu nu pot face aceasta.”

„Cum adică, frate Branham, doar eşti vânător?   Du-te, ia o puşcă şi omoar-o.”

Văzând însă efortul pe care-l făcuse acel animal să ajungă până acolo, am spus:

„Nu am acea inimă să omor această mamă şi puii ei.”

„Te cred, frate Branham, dar să ştii că laptele pe care-l sug puii din această mamă aproape moartă îi va ucide şi pe ei. Lasă-l mai bine de domnul Wood să-i ia şi să-i omoare el.”

„Nu pot, soră Wood”, am răspuns eu. Şi nu i-am lăsat să-i ia.

Animalul a zăcut toată după-amiaza în soarele acela arzător, iar seara am ieşit să călărim, deoarece fratele Wood mi-a zis: „Ai slujit destul pe ziua de azi, aşa că ar fi bine să ieşi puţin să-ţi odihneşti mintea.”

Am pornit de-a lungul drumului, iar acolo am zărit un câine mort. De fapt mai întâi l-a văzut soţia mea…………………..

… A doua zi dimineaţa, roua uda pământul, iar ea zăcea tot acolo. Când am văzut-o mi-am zis: „Probabil a murit…” am mişcat-o puţin şi i-am scuturat piciorul, iar când am făcut aceasta, au început să zboare de pe ea musculiţe verzi.

Fetiţa mea, Rebeca, cea care a început să aibă vedenii de când era de-o şchioapă, mi-a zis: „Ce vei face cu acest oposum?”

„Nu ştiu, scumpo.”

„Biata mamă, cum încearcă să trăiască pentru puii ei!”

 „Da, scumpo, este groaznic…”

„Este moartă?”

„Nu, cred că mai are puţină viaţă în ea, pentru că dacă priveşti aici, se vede că mai respiră. Nu se vede nici un alt semn de viaţă, dar, scumpo, du-te înapoi în pat pentru că este prea devreme să te trezeşti.”

M-am întors şi eu în cameră şi m-am aşezat jos. Stăteam acolo şi-mi masam capul pentru că nu ştiam ce să fac.

Atunci un Glas mi-a vorbit şi mi-a spus: „Ea stă la poarta ta de douăzeci şi patru de ore aşteptând să-i vină rândul la rugăciune.”

„Oh, n-am ştiut aceasta…” am răspuns eu.

Şi Vocea a continuat: „A venit aici şi s-a pus jos, dar tu nu te-ai rugat încă pentru ea şi sărmana aşteaptă şi aşteaptă…”

„Nu am ştiut aceasta…” Şi imediat mi-am zis: Oare vorbesc cu mine însumi? De unde vine acel glas?”

M-am dus afară şi am văzut că acel oposum era tot acolo, aşa că am zis: „Dragă Isuse, Tu eşti Cel Atotputernic şi ştiu că nici o pasăre nu poate cădea pe stradă fără ştirea Ta. Acest oposum nu are suflet pentru că este doar un animal.”

Şi El mi-a spus: „Ieri ai folosit-o ca exemplu de mamă bună şi iată că ea doreşte să trăiască pentru puii ei, dar tu nu te-ai rugat pentru vindecarea ei.”

„O, Dumnezeule, dacă Tu îmi vorbeşti, iartă neştiinţa slujitorului Tău. N-am ştiut pentru ce a venit acest oposum aici, dar dacă vrei să fac aceasta, Te rog, Tată, în Numele lui Isus, să-i dai viaţa înapoi ca să trăiască.”

Nu am spus nimic în plus, ci doar aceste cuvinte şi acel oposum s-a ridicat, m-a privit, şi-a adunat puii în marsupiu şi a plecat…

Voi ştiţi că oposumul şi cangurul sunt singurele animale care au în faţă acel „buzunar” în care-şi ţin puii. Deci, ea şi-a adunat puii şi a plecat la fel de sănătoasă ca orice oposum sănătos. S-a mai întors o dată spre mine ca şi cum mi-ar fi spus: „Îţi mulţumesc, domnule…” şi apoi   şi-a văzut de drum, spre pădure, bucuroasă pentru că îşi poate creşte puii.

Acesta-i adevărul, iar Biblia stă în faţa mea şi la fel cei care au fost martori la această întâmplare. Chiar şi în ziarul local s-a scris despre aceasta.

O, prieteni, dacă lui Dumnezeu îi pasă de un biet oposum, cu atât mai mult îi pasă de un fiu sau de o fiică de Dumnezeu care se află în nevoi.

Vedeţi, fraţi şi surori, Dumnezeu trăieşte încă şi împărăţeşte. Credeţi aceasta? Dacă nu Îl aveţi, acceptaţi-L chiar în seara aceasta.

Este cineva bolnav şi are nevoie de rugăciune? O, sunt ridicate şapte sau opt mâini! Bine.

Acum plecaţi-vă capetele, iar cei care doriţi să se facă rugăciune pentru voi, puneţi-vă mâinile pe vecinul vostru şi credeţi din toată inima.

Faceţi aceasta în timp ce eu mă voi ruga pentru voi. Repetaţi ceea ce voi spune, după ce vă mărturisiţi.

Atotputernicule Dumnezeu (adunarea repetă după fratele Branham), Creatorul cerului şi al pământului, Autorul vieţii veşnice, Dătătorul tuturor darurilor bune, eu, slujitorul Tău, cred că Isus Hristos, Fiul Tău, a murit ca să mă salveze din păcat şi accept mântuirea mea. Cred că El a fost străpuns pentru fărădelegile mele şi că sunt vindecat în rănile Lui. Cred şi accept aceasta. Cred din toata inima că rănile Lui mă vindecă. Accept acest lucru, îl voi mărturisi şi-I voi da slavă pentru aceasta. Începând chiar din seara aceasta Îl voi lăuda pentru vindecarea mea, prin Isus Hristos, Domnul meu.

Rămâneţi unde sunteţi şi staţi cu capetele plecate. Aceasta este rugăciunea voastră, este ceea ce i-aţi cerut lui Dumnezeu, iar Isus a spus că orice vom cere de la Tatăl în Numele lui, ne va da.

Ar putea El să mintă? Nu, n-ar putea face aceasta pentru că atunci n-ar mai fi Dumnezeu. Să nu vă încredeţi în rugăciunea voastră, ci încredeţi-vă în ceea ce a spus El, deoarece Domnul a vorbit şi orice diavol se cutremură.

Rămâneţi închişi cu Dumnezeu! Rămâneţi cu capetele plecate şi spuneţi: „Dragă Dumnezeule, cred chiar acum.”

Spuneţi în inimile voastre: „Ştiu că Tu eşti marele Duh Sfânt şi intri chiar acum în mine, de aceea simt cum mă părăseşte boala. Cred, Doamne. Cred că Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, stă la dreapta măririi, ca Mare Preot, făcând ispăşirea pentru ceea ce mărturisesc chiar acum.”

Credeţi din toată inima şi spuneţi: „O, Dumnezeule, accept aceasta şi ştiu că-mi aparţine, este a mea. Sunt vindecat şi niciodată nu voi mai avea acea stare care a fost până acum peste mine.”

 Să credeţi din toată inima…

Acum, în timp ce sunteţi închişi cu Dumnezeu, mă voi ruga pentru voi. Aceasta este rugăciunea mea. Mai întâi v-aţi rugat voi, ca dovadă că L-aţi acceptat.

Există un singur lucru care vă poate opri să fiţi vindecaţi chiar acum; este o umbră care se află chiar deasupra voastră: necredinţa.

Dumnezeul cerurilor să mă ajute să fiu în stare să fac ca umbra aceea să vă părăsească, pentru că dacă vă va părăsi, voi, cei care aveţi cârje, veţi pleca fără ele.

Voi, cei care sunteţi bolnavi şi v-aţi pus mâinile unii peste ceilalţi, aţi împlinit Cuvântul Bibliei care spune: „…îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşi”, pentru că aceste semne îi vor urma pe cei ce vor crede.

Voi v-aţi pus mâinile unii peste ceilalţi, iar El vă vede; aude mărturisirile voastre şi ştie ce spuneţi, de aceea v-a acceptat. Isus nu poate să mintă. El este Dumnezeu şi Dumnezeu nu poate minţi.

Voi sunteţi vindecaţi. Ca slujitor al lui Dumnezeu, Îl rog să alunge acel duh de teamă, care vă face să vă fie frică să-L luaţi pe Dumnezeu pe Cuvânt; care vă face să vă temeţi că nu veţi reuşi.

Eu cred că Dumnezeu va vindeca fiecare persoană bolnavă din locul aceasta şi că în seara aceasta vă veţi ridica şi veţi pleca din locul acesta sănătoşi.

Tatăl nostru ceresc, noi ştim că suntem plini de greşeli încă de la început. Nici eu nu sunt vrednic să mă rog pentru oamenii aceştia şi ştiu că Satan nu se teme de mine, aşa cum nu se teme de nici un creştin. Dar el se teme de Sângele lui Isus care merge înaintea noastră; nu poate trece de acel Sânge şi ştie că este biruit. Satana a înţeles acest lucru pe Calvar, unde Isus Hristos l-a biruit luându-i toată puterea pe care o avusese, iar noi suntem atributele pentru care a murit Isus. El nu mai are nici un drept legal; întreaga vină a păcatului şi a bolii a fost plătită la Calvar, deoarece Isus a murit pentru noi şi l-a biruit.

Singurul lucru pe care mai poate să-l facă este să-i sperie pe oameni. El nu mai poate să-i aibă, ci poate doar să bâzâie, pentru că mărturisirea lor este făcută pe baza Sângelui curat al Domnului Isus, în care este Viaţa.

Tată, ca slujitor al Tău, Te rog să mă ajuţi pentru că mi-am lăsat casa, am lăsat totul ca să Te slujesc pe Tine, pentru că Te iubesc. Eu nu sunt vrednic să Te iubesc, dar nu este meritul meu, ci este meritul Lui, care m-a primit.

Văd aceste umbre care încearcă să-i mintă, zicând: „Eu nu voi primi…”

O, Satan, tu eşti biruit! În Numele lui Isus Hristos, ieşi afară din aceşti oameni, pentru că nu îi mai poţi ţine! Isus Hristos i-a eliberat. Tu eşti înfrânt, iar ei se vor face bine deoarece şi-au mărturisit credinţa în Dumnezeu; şi-au mărturisit credinţa în Isus Hristos şi au acceptat rănile Lui pentru vindecarea lor. Tu nu poţi trece peste Sângele lui Isus Hristos, de aceea eşti înfrânt şi îţi poruncesc prin Fiul Dumnezeului celui viu, Isus Hristos, să ieşi afară din ei şi să-i laşi liberi!

Acum, în timp ce aveţi capetele plecate aş vrea ca fiecare bărbat şi fiecare femeie să aibă curajul să ia Cuvântul nealterat al lui Dumnezeu şi să creadă că, chiar acum, Sângele lui Isus stă înaintea lui Dumnezeu Tatăl, dovedind că prin rănile Lui aţi fost vindecaţi. Credeţi că puteţi să-L luaţi pe Cuvânt şi să staţi înaintea Lui, deoarece diavolul a fost biruit. El a pierdut puterea asupra voastră. Sunteţi vindecaţi. Dumnezeu v-a făcut bine, de aceea haideţi să ridicăm mâinile.

Tată ceresc, Îţi mulţumim şi Te lăudăm pentru Puterea Fiului Tău, Domnul Isus. Te lăudăm prin Numele Lui cel Sfânt pentru învierea Fiului Tău, Domnul Isus şi Îţi mulţumim pentru vindecarea divină.

Primeşte-i pe aceşti oameni şi ajută-i să fie o mărturie vie oriunde vor merge, pentru că Te laudă şi Te slăvesc.

O, Dumnezeule, eu ştiu că ei se vor întări cu fiecare zi care va trece şi că vor primi o nouă viaţă, o nouă nădejde şi o nouă bucurie, de aceea Te laud prin Domnul nostru Isus Hristos.

          ÎL voi lăuda, Îl voi lăuda,

Lăudat să fie Mielul junghiat pentru păcătoşi.

Daţi-I slavă, voi, toţi oamenii.

Căci Sângele Lui poate spăla orice pată.

Acum cu toţii:

Îl voi lăuda, Îl voi lăuda,

Lăudat să fie Mielul junghiat pentru păcătoşi,

Daţi-I slavă, voi, toţi oamenii.

Căci Sângele Lui poate spăla orice pată.

Câţi din voi Îl iubiţi? Ridicaţi mâinile şi spuneţi: „Lăudat să fie El!”

Lăudat să fie El!

Lăudat să fie Domnul care a murit pentru păcătoşi,

Daţi-I slavă, voi, toţi oamenii,

Căci Sângele Lui poate spăla orice pată.

Indiferent că este boală sau nu, eu văd două scaune cu rotile din care s-au ridicat doi băieţi care-I dau acum slavă lui Dumnezeu.

Sigur, Domnul Isus este aici. Lăudat să fie Numele Lui.

Haideţi să ne plecăm capetele, să ridicăm mâinile şi să-I dăm slavă.

Pastore, vino aici pentru un cuvânt de rugăciune. Amin.

– Amin –