ÎMPĂCARE PRIN PĂRTĂȘIA CU DUMNEZEU

Mulţumesc. Dumnezeu să te binecuvânteze, frate. Bună seara, prieteni. Vă puteţi aşeza. Sunt foarte bucuros să vă văd. Frate Kack sunt bucuros să te văd.

Cu siguranţă, este un mare privilegiu pentru mine să fiu în seara aceasta la Sturgis, Michigan. De câtva timp am aşteptat cu nerăbdare să vin aici pentru a avea un timp de părtăşie cu bunul meu frate şi prieten, fratele Jackson. Cred că este o surpriză pentru amândoi faptul că am reuşit să vin. Am promis de mai multă vreme că voi încerca să vin pentru opt sau zece zile, dar când am văzut că am un program foarte încărcat, am fost nevoit să fug pentru o seară sau două pentru a avea puţină părtăşie cu fratele Jackson.

Se părea că vremea ne va sta împotrivă, dar Domnul a venit în ajutorul nostru şi a topit puţin zăpada de pe drumuri, aşa că am reuşit să venim aici astăzi, şi credem că Domnul ne va da un timp minunat de părtăşie cu biserica aceasta micuţă. Am vorbit la telefon cu fratele Jackson şi i-am spus: „Vom ţine adunarea în biserica ta.”

„Frate Branham, dar noi avem o biserică micuţă”, mi-a zis el, dar eu i-am răspuns:

„Este în ordine. Indiferent cât este de mică, noi vom putea sta acolo pentru a avea puţină părtăşie oricum.”

Aceasta este dorinţa noastră şi ceea ce le place creştinilor. Nu există nimic care să ia locul adevăratei părtăşii; este ceva cât se poate de real în legătură cu aceasta.

Când vom încheia călătoria prin această umbră prin care trecem acum, numită „călătoria pământească”, şi vom ajunge pe partea cealaltă, vom avea o părtăşie veşnică. Atunci umbra de aici se va contopi cu Realitatea şi timpul se va vărsa în veşnicie.

Domnul Moore m-a sunat aseară şi mi-a spus că programul nostru este plin până în luna iunie. Probabil după aceea mă voi întoarce acasă şi voi sta până în luna septembrie.

De aici vom merge la Owensboro, Kentucky, apoi la New Orleans, Louisiana, pe urmă înapoi în Minneapolis, Minnesota, de acolo la Shreveport, apoi la Houston, la Phoenix şi în Mexic, pe arena aceea mare. De acolo, vom pleca în Anchorage, Alaska, apoi s-ar putea să fie instalat cortul acela mare undeva în Southlands. Noi încercăm să obţinem un cort mare de o mie două sute de locuri sau chiar mai mult şi intenţionăm să avem în jur de şase săptămâni de adunări, deci să avem un timp mai lung de întâlniri, decât am avut până acum.

Este minunat să poţi călători pe acest glob vechi şi să ai părtăşie cu copiii lui Dumnezeu de pretutindeni. Voi ştiţi că indiferent că sunt suedezi, norvegieni, germani, africani sau orice altceva, toţi sunt la fel când vin la Hristos. Aceasta îi face să fie toţi la fel şi să nu fie nici o diferenţă între ei. Poate nu pot vorbi limba lor, dar este ceva  care ne uneşte şi pe baza căruia pot spune că este fratele sau sora mea. De fapt, aceasta este ceea ce contează.

Cred că este a doua oară când mă aflu în marele stat Michigan… Am avut o adunare minunată la … Battle Creek, dar am fost nevoit să întrerup adunarea chiar la mijlocul ei, din cauza unei vedenii care m-a trimis într-un alt oraş.  Acesta este motivul pentru care m-am gândit tot timpul că într-o zi trebuie să mă întorc la Battle Creek ca să închei adunarea aceea.

În vremea aceea aveam campanii de vindecare şi am trăit un timp minunat, dar într-o zi eram lângă un lac micuţ şi mă rugam, când am auzit că se întâmplă ceva. Credeam că sunt tot la lac, dar El m-a chemat în altă parte şi a trebuit să plec imediat. Aceasta arată că El lucrează într-un mod tainic şi că minunile Sale sunt făcute în mod tainic, nu-i aşa? El este cu adevărat minunat.

În seara aceasta, suntem mulţumitori pentru fratele Jackson, care este sponsorul acestei adunări. Presupun că au participat şi membrii bisericii sale la aceasta, aşa că suntem recunoscători că putem fi împreună în acest auditoriu. Mulţumim şcolii de aici care ne-a permis să avem sala de sport pentru această adunare. Domnul să binecuvânteze şcoala aceasta, să-l binecuvânteze pe fratele Jackson, pe toţi membrii bisericii sale şi pe toţi cei care sunteţi în seara aceasta aici.

Domnul să îngăduie ca fiecare seară petrecută împreună: seara aceasta, mâine seară şi duminică după-amiază, să avem o mare revărsare a binecuvântărilor Sale cereşti.

Noi nu reprezentăm nici o biserică denominaţională, ci ne adunăm ca slujitori ai Domnului Isus şi încercăm să-L slujim pe El şi să facem tot ce putem mai bine pentru poporul Său şi cu poporul Său, în timp ce suntem în călătorie…

Pentru mine, citirea şi cugetarea la Cuvântul lui Dumnezeu este principalul lucru într-o adunare. În seara aceasta nu am ajuns la timp pentru că m-am odihnit puţin… dar un frate a venit şi mi-a spus că sunt câteva doamne tinere care cântă atât la acordeon, cât şi vocal, dar poate mâine seară voi ajunge la timp ca să le ascult. Mie îmi place să cânt, vouă nu? Oh există ceva în legătură cu aceasta… Eu n-am putut cânta niciodată şi adesea le-am spus oamenilor: „Când se va sfârşi călătoria pământească şi vom ajunge cu toţii în glorie, undeva jos, în spatele Pomilor Vieţii voi avea şi eu o colibă mică şi atunci voi cânta: „Nu există nimic între sufletul meu şi Mântuitor” sau „Măreţul har.” Cred că aceasta s-ar potrivi mai bine. Când veţi auzi acea cântare, să spuneţi: „A reuşit şi bătrânul frate Branham. El este cel ce cântă acolo şi are un timp minunat.” Cred că atunci când voi ajunge pe partea cealaltă, Domnul îmi va da voie să cânt, fiindcă măreţul Său har este cel care m-a salvat. Aşa am fost salvaţi cu toţii, nu-i aşa? Noi am fost salvaţi prin măreţul har al Domnului Isus.

Eu le-am spus prietenilor mei din toată lumea: „Când mă veţi căuta, mă veţi găsi ascultând corul îngerilor. Ei au voci minunate şi vor cânta în auzul nostru pe partea cealaltă. Mie mi-a plăcut întotdeauna să ascult pe cineva care cântă frumos, dar unul din cele mai plăcute lucruri pentru sufletul meu, a fost şi este reflectarea Cuvântului lui Dumnezeu. Pentru mine există un singur lucru care este fundamental, sigur şi infailibil, iar acela este Cuvântul lui Dumnezeu.

După părerea mea, tot creştinismul trebuie să se bazeze pe un singur lucru solid, iar acela este Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este temelia. Astfel, noi ne-am adunat în seara aceasta aici, ca să avem părtăşie în jurul acestui Cuvânt şi ca să reflectăm asupra lui Dumnezeu. În naţiunea noastră avem multe psihologii, denominaţiuni şi alte lucruri şi mergem mai departe cu ele, dar pe câmpul de luptă, în luptă, există doar două lucruri care contează: „Eşti sau nu eşti creştin?”

De curând, am avut cea mai mare adunare din slujba mea. Aceasta s-a întâmplat în Bombay, India şi a numărat o jumătate de milion de oameni. Cinci sute de mii de oameni au venit la adunarea mea, iar acolo, în acea după-amiază, am fost întâmpinat de reprezentanţi a şaptesprezece religii, fiecare dintre ele fiind împotriva creştinismului. Vă puteţi imagina cât de binevenit am fost acolo, dar în seara aceea a venit în scenă scumpul nostru Domn Isus, şi vă pot spune că a dovedit Cine era Dumnezeu şi cine nu era. Vedeţi? Noi nu trebuie să ne ruşinăm cu creştinismul; nu trebuie să ne ruşinăm sau să ne temem cu nici un Cuvânt al lui Dumnezeu pentru că fiecare iotă din El este adevărată, iar Dumnezeu ne-a dat, în suveranitatea Sa, făgăduinţa Lumii Sale veşnice. Să nu vă temeţi, ci încredeţi-vă în ea pentru că eu am patruzeci şi şase de ani şi nu a fost nici un timp în care să-mi fie frică să-mi ancorez sufletul pe fiecare frază a Cuvântului Său care este Adevărul.

Înainte de a deschide Cartea Sa, să vorbim cu Autorul Ei, în timp ce ne plecăm capetele pentru un moment.

Bunul şi iubitul nostru Tată ceresc, în seara aceasta venim la Tine, cu umilinţă, în Numele lui Isus Hristos, iubitul Tău Fiu. Îţi mulţumim din adâncul inimii pentru că L-ai trimis pe pământ ca să moară în locul nostru, să ne ridice păcatele şi să ne dea o părtăşie minunată, în timp ce sângele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne curăţă de orice păcat.   

  Scumpule Tată ceresc, în seara aceasta Te rog să vii să Te întâlneşti cu noi şi să ne binecuvântezi pentru că ne-am adunat împreună ca să petrecem acest timp cu Tine. Te rog să fii îndurător şi să-i salvezi pe cei care nu sunt salvaţi, şi pe cei care au alunecat şi sunt departe de Dumnezeu. Ajută-i să se întoarcă Acasă la Tine, cu umilinţă, să-şi mărturisească păcatele şi greşelile cu căinţă, să-L accepte pe Domnul Isus şi să spună: „Tată, fii îndurător faţă de mine.”, ca fiul risipitor care s-a întors la Tatăl. Noi suntem siguri că El îl va întâlni la jumătatea drumului, îl va săruta pe frunte, îi va pune inelul pe deget şi o haină pe el, îl va aduce înăuntru, va sacrifica viţelul îngrăşat şi în casa aceea va fi un mare jubileu pentru că fiul care fusese pierdut, a fost regăsit. Te rugăm aceasta, Dumnezeule.

Vindecă-i pe bolnavi şi pe cei aflaţi în nevoi, şi ajută-ne pe toţi să fim slujitorii Tăi. Dă-ne aceste lucruri, Tată, pentru că le cerem umili, în calea dată de Dumnezeu, iar Isus a spus când era aici pe pământ: „Orice veţi cere în Numele Meu, voi face…”  (Ioan 14.13). Doamne, aceasta este tot ce trebuie să facem noi: să credem. Noi nu avem încredere în lucrurile pământeşti, dar acestea sunt lucruri cereşti, iar Dumnezeu ne-a dat o mare binecuvântare în Domnul Isus, să cerem oricând dorim ceva în Numele Său, fiindcă ni se va da. Tată, noi facem aceasta, în Numele lui Isus. Amin.

Există atât de multe lucruri bune şi locuri în Biblie de unde am putea începe să citim, încât aproape că nu ştii ce să alegi şi de unde să începi.

În seara aceasta, aş vrea să deschidem la 1 Ioan 1, de unde vom citi versetele 6 şi 7, fiindcă aceste versete sunt în legătură cu părtăşia. Să ascultăm Cuvântul Domnului cu atenţie:

„Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim şi nu trăim adevărul.

Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat.”

Ce text minunat avem în seara aceasta aici! Vedeţi? Noi ne-am adunat aici ca să avem un timp de părtăşie. Eu m-am întâlnit cu fratele Jackson, pe care nu-l cunoşteam prea bine, dar micuţa lui biserică a fost credincioasă şi în fiecare lună au trimis un micuţ dar misionar, pentru a merge la oamenii de peste ocean. Acolo este locul după care tânjeşte inima mea; acolo doresc să ajung, ca să duc mesajul şi la oamenii de peste ocean.

Ştiaţi că două treimi dintre oamenii din lume nu au auzit niciodată de Numele lui Isus Hristos?  Aţi realizat vreodată aceasta? Aţi ştiut că cu câteva săptămâni în urmă s-a făcut un sondaj în New Albany, Indiana, şi s-a constatat că aproape o treime din populaţia de treizeci şi şapte sau treizeci şi opt de mii de oameni, nu au fost niciodată în viaţa lor într-o biserică? Gândiţi-vă la aceasta! Gândiţi-vă că este vorba de o treime din populaţia unui oraş din Statele Unite, nu de peste ocean. Oh, este un lucru îngrozitor să ne gândim cum am pribegit şi am luat alte lucruri în considerare! Uneori, dacă întrebi o persoană: „Eşti creştin?”, îţi răspunde: „Da, sunt american. Cu siguranţă că sunt creştin.”

Aceasta nu înseamnă că eşti creştin!

Doamna Bosworth a întrebat-o pe o femeie: „Soră, eşti creştină?” iar femeia i-a răspuns: „Eu aprind o lumânare în fiecare seară.” Aceasta nu înseamnă că eşti creştină. Nu, nu! „Eşti creştin?” „Eu aparţin de biserica cutare sau cutare.” Aceasta nu înseamnă că eşti creştin. Tu eşti creştin atunci când eşti născut din nou din Duhul lui Dumnezeu. Abia atunci devii creştin.

Oamenii au tânjit întotdeauna după acest lucru minunat care este părtăşia. În seara aceasta, lumea flămânzeşte după părtăşie. Naţiunile flămânzesc după părtăşie; oamenii flămânzesc după părtăşie, dar noi mergem la ea într-un fel greşit.

Ne gândim noi în seara aceasta, ce-l face pe om să tânjească după părtăşie? Ce face ca inimile voastre, voi, să tânjiţi după părtăşie? Mama obişnuia să spună un proverb vechi: „Păsările de acelaşi penaj zboară împreună.” Ce adevăr mare!

 „Păsările de acelaşi penaj…” Voi nu vedeţi porumbei şi ciori zburând împreună, pentru că nu au nici un fel de părtăşie împreună; felul lor de a se hrăni este diferit şi înfăţişarea lor este diferită. Astfel, cioara este o pasăre necrofagă, adică mâncătoare de mortăciuni, dar porumbelul nu poate mânca o asemenea mâncare. El nu are fiere, este făcut diferit. La fel este lumea şi creştinii: nu pot avea părtăşie împreună pentru că sunt creaţi diferit. Vedeţi? Pur şi simplu nu puteţi avea nici o părtăşie împreună. De ce? Deoarece, pentru un creştin, pentru un creştin născut din nou, lucrurile vechi ale lumii mor şi totul devine nou. El devine o făptură nouă în Hristos Isus şi tot ce este vechi s-a dus, a trecut.

Dar aceşti mulţi urmaşi ai oamenilor care au tânjit după părtăşie, au încercat să-i aducă de-a lungul veacurilor pe oameni împreună. Ei au încercat să facă aceasta prin tot felul de programe educaţionale; au încercat să-i adune pe oameni împreună prin educaţie. În seara aceasta suntem adunaţi în auditoriul acestei şcoli, şi cu siguranţă nu aş vorbi împotriva educaţiei, dar educaţia nu este calea potrivită pentru părtăşie. Voi nu-i puteţi educa pe oameni să se iubească unii pe alţii. Voi credeţi că puteţi, dar este nevoie de o putere divină ca să puteţi face aceasta. Nu există nici o cale să puteţi face aceasta prin educaţie. De multe ori, noi am încercat să facem aceasta prin denominaţiuni. Fiecare denominaţiune construieşte. Prima organizaţie ridicată de oameni a fost biserica romano-catolică, în jurul anului 300 d.Hr.  Ei au început o denominaţiune şi au încercat să-i includă pe toţi în ea, dar nu merge aşa!

Apoi a venit Martin Luther cu Reforma şi a încercat să-i facă pe toţi luterani, dar nu a funcţionat. A urmat John Wesley şi a încercat să-i facă pe toţi metodişti, dar nu a mers. John Smith a încercat să-i facă pe toţi baptişti, dar nu a reuşit nici el. Alexander Campbell a încercat să-i facă pe toţi campbelliţi, dar nu a mers. Apoi au venit alţii: prezbiterienii, penticostalii, nazarinenii, sfinţii pelerini, şi au încercat să facă acelaşi lucru ca ceilalţi, dar nu a funcţionat.

Fiecare naţiune încearcă să obţină bomba atomică ca să obţină supremaţia, dar nu vor reuşi.

Dumnezeu a stabilit de la început un program prin care oamenii pot avea părtăşie unii cu alţii, iar noi trebuie să venim la condiţiile cerute de El cu privire la aceasta.

La început, când omul obişnuia să umble cu Dumnezeu, în grădina Edenului; când primul om a fost creat şi umbla pe sub palmieri, el şi soţia sa ieşeau şi I Se închinau lui Dumnezeu în răcoarea serii; aveau o părtăşie desăvârşită cu El. Dumnezeu tânjeşte după părtăşie; El doreşte aceasta, vrea ca oamenii să vorbească cu El, să stea de vorbă cu El. S-ar putea ca uneori să cântaţi prea mult sau să predicaţi prea mult, dar este un lucru care nu va fi niciodată prea mult, iar acela este rugăciunea.

Biblia spune: „Vreau dar ca bărbaţii să se roage în orice loc şi să ridice spre cer mâini curate, fără mânie şi fără îndoieli.” (1Timotei 2.8).

Voi nu veţi putea avea niciodată prea multă părtăşie cu Dumnezeu, iar El tânjeşte să aibă părtăşie cu creaţia Sa, cu omul pe care l-a făcut după chipul Său. Nu v-ar fi plăcut să trăiţi în timpul când Dumnezeu avea acea mare părtăşie cu Adam şi Eva în grădina Eden, să veniţi jos în răcoarea serii, să vorbiţi cu ei şi să aveţi părtăşie cu ei? Nu ar fi fost minunat? Tuturor ne-ar fi plăcut să avem acel timp acum, dar cred că vă pot dovedi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, că noi ne putem întoarce din nou la părtăşia aceea cu Dumnezeu. M-am gândit să fac acest lucru în adunarea aceasta.

Mulţi oameni au văzut cele petrecute în viaţa mea în campaniile de vindecare, cum se împlineau toate lucrurile, darul profetic şi toate celelalte lucruri, şi vreau să spun că totul se înfăptuia prin părtăşia cu Isus Hristos. Nu există altă cale, alt plan sau şiretlic, ci este doar o părtăşie simplă, luându-L pe Dumnezeu pe Cuvântul Său, crezând că ceea ce a spus El este Adevărul. Aceasta stabileşte totul. Vorbiţi cu El, iubiţi-L şi mulţumiţi-I pentru toate lucrurile, fiindcă aceasta face totul.

Într-o zi, a venit păcatul şi l-a despărţit pe om de părtăşia cu Stăpânul său. Păcatul este motivul pentru care omul nu mai are în seara aceasta părtăşie cu Creatorul Său. Păcatul l-a despărţit de Făcătorul Său. De îndată ce Adam şi Eva au păcătuit, linia părtăşiei a fost tăiată şi astfel, nu au mai putut avea părtăşie cu El. Adam şi Eva s-au ascuns printre copacii din grădină, fiindcă au realizat că erau goi şi nu au mai putut merge la părtăşia cu Dumnezeu, fiindcă păcatul i-a despărţit de El.

Aceasta face diferenţa şi în seara aceasta; acesta este motivul pentru care oamenii merg pe străzi, iar clopotele bisericii sună şi zeci de oameni se aşază pe scaunele din faţă sau în partea din spate. Motivul pentru care decade biserica şi la fel membrii ei, motivul pentru care se degradează toată lumea, este că păcatul ne-a despărţit de Dumnezeu. Aşa este. Oamenii au tot felul de programe, carduri semnate, promisiuni  că vor fi fideli unei denominaţiuni sau unei biserici  sau că vor veni de atâtea ori pe an la şcoala duminicală , dar aceasta nu va funcţiona niciodată.

Cred că acustica este foarte puternică. Dacă s-ar putea, aş vrea ca unul dintre ingineri s-o regleze puţin şi să reducă volumul.

Aşadar, vedem că omul trebuie să se întoarcă înapoi la Făcătorul lui. Atunci, Adam a realizat că păcatul l-a separat de Dumnezeu şi că a devenit un străin, un pribeag fără nădejde. El a realizat că era despărţit de Dumnezeu şi că a pierdut părtăşia cu Creatorul său.

Adevărul este că până în ziua de astăzi, omul este un pribeag din cauza păcatului. Va merge la o biserică pentru că tânjeşte după părtăşie. Astfel, se va ataşa la metodişti, baptişti, la penticostali sau la o altă biserică, dar după o vreme, va găsi tot felul de cusururi, aşa că va pleca de acolo şi se va alătura la o altă biserică. Va merge din biserică în biserică, fiindcă este un pribeag, departe de Dumnezeu.

Dar cu siguranţă există o cale prin care putem să ne întoarcem la Dumnezeu. Dumnezeu ne-a dat-o de la început, dar noi nu ne putem întoarce la El prin aderarea la o biserică, nici prin apartenenţă sau prin relaţii, ci prin sângele vărsat al Mielului. Aceasta este calea prin care Dumnezeu l-a adus pe om înapoi în părtăşie cu El.

Dumnezeu a întins „covoraşul de bun venit” din faţa casei fiecărui păcătos, la început, în grădina Eden, prin vărsarea sângelui unei făpturi nevinovate. Un nevinovat trebuia să moară pentru cel vinovat, aceasta fiind o umbră a venirii Domnului Isus şi a zilelor în care noi aveam să ne întoarcem cu adevărat înapoi la părtăşia divină, adevărată şi sfântă cu Tatăl. Ce plan minunat! Acela era covoraşul de bun venit întins la uşă, pentru că Adam şi Eva au realizat că au păcătuit şi că nu puteau sta înaintea lui Dumnezeu cu religia făcută de ei, adică cu şorţurile făcute din frunze de smochin.

Aşa se întâmplă şi astăzi: omul păcătos se va alătura unei biserici şi va încerca să facă ceva; va încerca să se acopere, să intre într-un grup mai bun sau să aparţină unei societăţi mai bune, dar toate aceste lucruri sunt făcute de om şi nu pot rezista înaintea lui Dumnezeu.  Ele nu vor funcţiona niciodată, aşa că puteţi să le uitaţi pentru că Dumnezeu nu va recunoaşte niciodată aşa ceva.

Când Adam şi Eva au trebuit să se întâlnească cu Dumnezeu, şi-au dat seama că erau goi, şi aşa se va întâmpla cu fiecare bărbat, femeie, băiat sau fată, care se încred în altceva decât în Sângele vărsat al lui Isus Hristos. În ceasul morţii, vă veţi da seama că sunteţi păcătoşi şi că muriţi în prezenţa lui Dumnezeu. Aşa este. Este foarte puternic şi dur ceea ce spun, dar noi suntem chemaţi să facem ceea ce trebuie să facem… Biserica creştină a eşuat, dar este vremea să-şi dea jos mănuşile şi să predice Evanghelia de modă veche. Eu cred în credinţa şi Evanghelia de modă veche.

Noi trăim în timpul sfârşitului. Oricând, o singură naţiune fanatică ar putea declanşa lanţul de explozii atomice sau ale puterii hidrogenului, care ar putea distruge tot pământul în doar câteva ore. Ştiu că dacă ar fi aruncate trei bombe chimice în Oceanul Pacific, în douăzeci şi patru de ore nu ar mai rămâne nici măcar o insectă vie şi nu ar exista nici o cale să împiedice aceasta. Chiar şi în statul Indiana se întâmplă o mulţime de lucruri: se urmăreşte un ucigaş care-i împuşcă pe oameni de la spate, în gât, şi se petrec multe alte lucruri de felul acesta. Fanaticilor le place ceea ce este nebunesc pentru că sunt despărţiţi de dragostea lui Dumnezeu. S-ar putea întâmpla orice, iar voi ştiţi că acesta este adevărul pentru că trăim într-un timp îngrozitor.

Personal, eu nu mai citesc ziarele, dar când merg peste ocean, am de-a face cu tot felul de oameni şi văd cum fiecare naţiune tremură şi se cutremură şi nu ştiu ce să facă.

Toate aceste lucruri pământeşti trebuie să piară şi să facă loc lucrurilor veşnice. Cu câţiva ani în urmă, mulţi dintre voi, bărbaţii care sunteţi în seara aceasta aici şi aveţi vârsta mea, eraţi mari, puternici şi sănătoşi. Jucaţi fotbal şi baschet şi ce corp puternic aveaţi, dar în seara aceasta, umerii voştri sunt lăsaţi şi părul vostru încărunţeşte. Doar trecerea a câţiva ani a făcut aceasta. Care este problema? Sunteţi făcuţi din ţărâna pământului şi vă întoarceţi înapoi în pământ.

Cu câţiva ani în urmă, bunicul vostru stătea sub un copac mare şi falnic, care abia îşi înclina puţin crengile în bătaia vântului, dar astăzi, crengile lui bătrâne se uscă şi se rup, iar în cele din urmă mai rămâne doar un ciot. Ce este aceasta? Tot ce este pământesc trebuie să treacă şi să facă loc celor veşnice. Aşa este.

Dacă privim în istorie, vedem Grecia, Roma şi celelalte imperii care au crescut în mare splendoare în zilele stăpânirii lor, dar ce a mai rămas astăzi din ele? Am mers printre ruinele rămase… ei au fost nevoiţi să sape treizeci de picioare  (nouă metri) în adâncime, pentru a găsi urme ale acelor mari imperii, în care conducătorii umblau cu pieptul scos şi defilau în faţa mulţimilor cu coroniţe din lauri în jurul capului şi crezând că sunt cineva. Dar astăzi sunt aproape uitaţi, iar oraşele şi împărăţiile lor sunt acoperite nisipul timpului. Chiar şi scumpa noastră America, va zace într-o zi în grămezile de gunoi ale ruinelor. Bărbaţii care vin aici, îşi predau vieţile şi încearcă să-i aducă pe oameni împreună în părtăşie, dar este aproape imposibil s-o facă… Temeliile civilizaţilor de astăzi sunt putrede, iar voi ştiţi că acesta este adevărul.

Şi  America, pe care o iubim din toată inima, este cea mai mare naţiune din lume, dar este pe punctul să fie zdrobită, se află pe nisipuri mişcătoare, la fel ca celelalte naţiuni. De ce aceasta? Pentru că tot ce este muritor, trebuie să cedeze locul la ceea ce este nemuritor. Fiecare naţiune va trebui să cedeze, fiecare împărăţie se va scufunda şi fiecare lucru din lume va trebui să cedeze în faţa nemuririi, arătând că va veni o lume nemuritoare. Oamenii se zbat, mor, transpiră şi sângerează pentru lucruri muritoare… dar primul lucru pe care-l aflaţi este că naţiunea cade şi nu mai este. Despre ce vorbesc ruinele? Că va veni un timp, şi eu cred că este aproape, în care fiecare naţiune îşi va pleca genunchiul înaintea Domnului Isus Hristos, care va veni în puterea şi gloria Sa, iar cei ce dorm în ţărâna pământului, vor învia şi Îl vor întâlni în văzduh. Ce timp măreţ va fi acela!

  Omul ar trebui să fie mai atent. Noi mergem pe aici, pe străzile din Sturgis şi din alte oraşe ale lumii şi ne purtăm ca şi cum am trăi pentru veşnicie, neştiind în ce moment ne va cere Dumnezeu sufletul, fiindcă o poate face într-o clipă. O, ar trebui să ne cercetăm şi să ne facem rapid un inventar! Când vedem timpul care vine… Într-o seară din săptămâna aceasta, sau poate duminică seara, aş vrea să vorbesc despre acest timp de răscruce şi să vă dovedesc că aceste semne mari şi minunile pe care le vedeţi, sunt numai un indicator, un semn al sfârşitului acestei epoci şi a instalării Mileniului. Aşa este. Cuvântul lui Dumnezeu dovedeşte şi adevereşte acest lucru. Amin.

Nu vreau să strig la voi, dar aceste lucruri au într-un fel un Glas puternic, un strigăt.

Observaţi! Dumnezeu a vrut să aibă părtăşie cu omul; întotdeauna a dorit aceasta. Tot Vechiul Testament a fost plin de sângele vărsat al jertfelor animale, pentru că „fără vărsare de sânge, nu este iertare.” (Evrei 9.22). Iar unde nu există vărsare de sânge şi iertarea păcatelor, nu există nici părtăşie. Înainte ca să puteţi avea părtăşie cu Dumnezeu, trebuie să vă îndepărtaţi de păcat, pentru că Dumnezeu nu poate avea părtăşie cu păcatul. Noi ne-am născut în păcat, am fost zămisliţi în fărădelege şi am venit în lume prin minciună, deci ce putem face? Am putea renunţa înainte să începem chiar, pentru că nu o putem face singuri; dar există Unul care a murit pentru păcatele noastre, ca să ne poată aduce înapoi în părtăşie, şi nu numai în părtăşie, ci ne-a adus împăcarea cu Dumnezeu şi ne-a făcut fiii şi fiicele lui Dumnezeu. El a murit pentru acest scop; a venit aici, a dovedit că El este Emanuel, Cel Atotputernic şi Omniprezent, iar când Cel Omniprezent vorbeşte, au loc minuni.

Orice făgăduinţă divină a lui Dumnezeu vine la împlinire, iar când Cel Omniprezent vorbeşte din Biblie, au loc minunile. Aceasta se întâmplă atunci când Sămânţa divină încolţeşte şi îşi face rădăcini în inima unui bărbat sau a unei femei. Da, şi va produce exact ceea ce este făgăduit, pentru că este Cuvântul Celui Omniprezent. Trebuie să facă aceasta!

Priviţi la părtăşie! Priviţi la Adam şi Eva, cum s-au îndepărtat de Dumnezeu din cauza păcatului care i-a despărţit de acea minunată părtăşie. Când a făcut aceasta, omul a trebuit să se descurce de unul singur, a devenit un pribeag şi a trebuit să lupte împotriva oricărui vânt de învăţătură, fiindcă era despărţit de El. Acesta este felul în care umblă şi astăzi omul: înafara părtăşiei, înafara armoniei, departe de Dumnezeu, luptând pentru el însuşi. Creează ceva în mintea lui, o închipuire a ceea ce crede el că a fost cândva Dumnezeu, sau ceva de felul acesta. Dar fiecare om care vine sub Sângele vărsat al lui Isus Hristos, în prezenţa Lui, şi este născut din nou, recunoaşte că Dumnezeu este  şi astăzi Acelaşi Dumnezeu care a fost atunci când a creat lumea. Este aceeaşi putere şi aceleaşi semne. El este Isus Hristos, Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Există un loc în care puteţi sta, un loc în care puteţi avea părtăşie, un loc în care puteţi şti despre ce vorbiţi, dar acel loc nu se dobândeşte prin aderarea la o biserică, nici prin aprinderea de lumânări, prin recitarea unor rugăciuni scrise sau prin a fi foarte religios. Acel loc se primeşte prin Sânge.

La început, Dumnezeu a adus sângele unui animal şi a spus: „Aceasta este calea spre Casă!” Astfel, în tot Vechiul Testament, Israelul a venit întotdeauna pe baza sângelui vărsat al unui nevinovat, iar Dumnezeu le-a dat un loc de închinare: Templul, care era locul în care era adusă jertfa; mielul pentru jertfă era omorât în fiecare an, şi fiecare închinător avea părtăşie pe baza sângelui vărsat al mielului. Ei Îl puteau sluji pe Dumnezeu în diferite locuri, dar aveau părtăşie cu El şi Îl lăudau, numai sub sângele vărsat. Înţelegeţi? Nicăieri în altă parte, decât sub sângele vărsat al mielului.

Ei nu s-au alăturat niciunei biserici şi nu făceau nimic altceva, ci veneau şi recunoşteau că Dumnezeu i-a adus acolo. El i-a scos din Egipt după patru sute de ani de robie şi le-a dat mielul de jertfă, chiar înaintea eliberării. Apoi, în Numeri 19 citim despre vaca roşie care trebuia să fie ucisă. În primul rând, culoarea roşie arată spre Hristos; apoi roşul indică pericolul, dar şi salvarea, fiindcă Dumnezeu aduce salvarea prin sângele roşu. Curva Rahav a fost salvată datorită funiei din fir cărămiziu pe care a legat-o la fereastra casei ei. Deci, roşu este un semn de pericol, dar şi de răscumpărare.

Daţi-mi voie să vă aduc ceva ştiinţific. Dacă luaţi o pereche de ochelari cu lentile roşii, curate şi originale, şi vă uitaţi prin ele la un obiect roşu, roşu prin roşu se vede alb. Verificaţi şi veţi vedea că este adevărat. Astfel, când Dumnezeu priveşte prin Sângele lui Hristos la un păcătos ale cărui păcate sunt roşii, îl vede alb ca zăpada.

„…De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.”  (Isaia 1.18). Dumnezeu ştia ce face când a privit prin Sângele Celui nevinovat la cel vinovat ale cărui păcate erau roşii sângerii, fiindcă le vedea albe. Îl vedea alb, dar nu din pricina neprihănirii lui, ci pentru că a acceptat neprihănirea lui Dumnezeu, prin Hristos, şi astfel a primit iertarea ca să poată avea din nou părtăşie cu Dumnezeu. Voi primiţi aceasta, nu pentru ceea ce faceţi, nici din pricina faptelor voastre bune… acestea sunt în ordine. Voi faceţi fapte bune pentru că sunteţi credincioşi, dar ele nu vă vor mântui, nu vă vor răscumpăra. Faptul că vă alăturaţi la o biserică este în ordine, dar aceasta nu vă mântuieşte; voi sunteţi salvaţi atunci când recunoaşteţi că sunteţi păcătoşi, pierduţi şi că singura cale prin care vă poate vedea Dumnezeu neprihăniţi este prin Sângele lui Isus Hristos. Când vă priveşte prin Sângele lui Isus, El vă vede neprihăniţi, aşa cum a fost Fiul Său, Isus Hristos.

Aceasta este vestea bună a Evangheliei, prietene. Credeţi aceasta, acceptaţi-o şi aduceţi-I închinare, iar atunci veţi putea primi ceea ce aţi cerut. Aşa a spus Dumnezeu şi aşa este. Da, prieteni.

„Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.” (Ioan 15.7). Iată secretul! Acesta este secretul vieţii măreţe care este ascunsă în Dumnezeu şi nu cunoaşte teama, şi fie că vine o furtună sau norii se înghesuie deasupra, fie că luna sau soarele nu strălucesc, continuă să trăiască în slava Shekinah. Amin.

Iată părtăşia! Revenind la vaca roşie, în primul rând trebuia să fie fără pată şi fără cusur pentru că vorbea despre Hristos. Apoi, trebuia să fie jertfită seara, înaintea marelui preot. Aceasta este o umbră spre Hristos care a fost ucis seara, înaintea marelui preot, pentru că marele preot a fost martor la moartea Sa. Aşa cum am spus, roşu vorbeşte despre salvare.

 Apoi, marele preot trebuia să ia sângele vacii pe mâinile sale, să meargă sus la uşa cortului şi să facă cu el şapte dungi pe uşă, ceea ce vorbea despre cele şapte epoci ale Bisericii, care urmau să vină. Vom ajunge la aceasta, mai târziu, săptămâna aceasta.

Noi suntem la sfârşitul timpului. Cuvântul lui Dumnezeu dovedeşte aceasta, iar istoria Îl urmează până în cele mai mici simboluri ale Sale. Trezirea care se răspândeşte astăzi în toată lumea este începutul timpului de sfârşit.

Marele preot stropea cu sângele vacii pe uşă, după care juncana trebuia arsă, cu copite cu tot. Astfel, au făcut ceea ce numeau „Apa de curăţire”, şi de fiecare dată când păcătuia un israelit, trebuia să fie stropit cu acea Apă de curăţire. „Apa de curăţire” trebuia ţinută într-un loc curat, ceea ce vorbeşte despre inima celui care era chemat în slujbă.

Dacă închinătorul venea la Cort pentru părtăşie, dacă el a pierdut părtăşia sa cu Dumnezeu şi a fost despărţit de El, singura cale prin care putea să aibă părtăşie din nou era, în primul rând să vină în curtea dinafară şi să fie stropit cu Apa de curăţire, care vorbeşte despre Cuvânt. Noi suntem spălaţi prin Apa Cuvântului, prin spălarea cu Apa Cuvântului. El ne desparte.

Primul lucru pe care trebuie să-l facă păcătosul este să vină şi să asculte Cuvântul: „Astfel, credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” (Romani 10.17).

Prin faptul că este păcătos, fără Dumnezeu, omul este osândit indiferent cât de mult a mers la biserică, ceea ce arată că aceasta nu înseamnă nimic. Toate acestea au o însemnătate spirituală pentru ei, dar fără o întoarcere adevărată nu înseamnă nimic. Cine nu ar putea merge afară şi să fie botezat? Aceasta este în ordine, dar apa nu va spăla niciodată păcatul. Cine nu poate merge să fie stropi cu puţină apă? Oricine o poate face, dar aceasta nu înseamnă nimic. Cine nu ar putea să se ridice în picioare, să facă o mărturisire rece şi fără lacrimi, şi să spună: „Eu cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu!”? Fiecare diavol din iad crede aceasta. Aşa este. Dar ca să vii cu adevărat în părtăşie cu Dumnezeu, trebuie să accepţi Sângele Lui şi să-L aplici pe inima ta prin botezul cu Duhul Sfânt, prin naşterea din nou. Atunci devii un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu şi poţi avea din nou părtăşie cu El. O, vai, aceasta l-ar face pe un metodist să strige! Gândiţi-vă la aceasta. Gândiţi-vă la marele plan al lui Dumnezeu.

Cum am spus, omul venea şi era stropit cu Apa de curăţire care simboliza moartea lui Hristos, Viaţa lui Hristos, tot ce era Hristos, Biblia. Deci, el era stropit cu apa de curăţire, dar aceasta nu era tot. Auzind Cuvântul, el l-a acceptat şi a venit sub stropire, dar aceasta nu l-a făcut să se simtă mai bine.

Care era următorul lucru pe care îl făcea? Mergea spre curte. Înainte de a intra în curte, el trebuia să recunoască faptul că sângele de pe uşă arăta că înaintea lui a mers un înlocuitor nevinovat care i-a deschis calea.

Este bine că mergem la biserică şi este bine să fim botezaţi; este în ordine, dar fiecare om care vine în această părtăşie divină a lui Dumnezeu, trebuie să recunoască faptul că înaintea lui a mers Isus Hristos cu propriul Său Sânge, a stropit o cale şi a pus dungile pe uşă în timp ce a intrat înăuntru. Dar El nu a intrat ca Aaron, cu sângele unui animal, ci a intrat cu propriul Său Sânge, iar astăzi stă în prezenţa lui Dumnezeu şi face mijlocire pentru noi.

De aceea este posibilă vindecarea divină; de aceea sunt posibile semnele şi minunile. Deci, când este posibilă o trezire? Când omul poate recunoaşte Cine a mers înaintea lui şi i-a pregătit calea.

Când a mers înaintea noastră, Hristos a murit şi a înviat pentru neprihănirea noastră, iar acum stă la dreapta lui Dumnezeu şi face mijlocire pe baza mărturisirii noastre. El face mijlocire pentru tot ce a făcut ispăşire prin moartea Sa, adică pentru tot.

Oh, demonii tremură, iar păcătoşii vin la viaţă când realizează că acesta este Adevărul. O strângere de mână, un schimb de scrisori de recomandare sau alăturarea la o biserică, nu vor face niciodată aceasta. Toate sunt bune, n-am nimic împotriva lor, dar nu aceasta a cerut Dumnezeu! El nu i-a spus niciodată lui Adam: „Vino să-ţi scriu numele într-un registru!” nici: „Vino înapoi şi lasă-mă să-ţi strâng mâna!” El a venit prin sânge, de aceea, fiecare om care va veni vreodată în părtăşie cu Dumnezeu, va veni în acelaşi fel, adică prin Sânge. De ce aceasta? Pentru că Dumnezeu nu are nici un înlocuitor, decât Sângele. El nu are scurtături şi nici căi tăiate, de aceea trebuie să veniţi pe calea lui Dumnezeu, prin împăcarea dată prin Sânge. Numai aşa puteţi deveni un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu. Atunci sunt posibile toate lucrurile, sunt posibile minunile; este posibilă o trezire.

Oameni mari ca: Jack Shulers, Billy Graham şi mulţi alţii au umblat astăzi încoace şi încolo de-a lungul naţiunii, iar şi iar, dar când s-au întors după un an, i-au găsit la fel de afundaţi în păcat cum au fost întotdeauna. Omul nu vă poate salva! El poate face o chemare la altar, iar mai departe este credinţa voastră personală în Dumnezeu; este partea voastră să vă scufundaţi în Sângele Lui şi să fiţi umpluţi cu Duhul Sfânt, iar prin aceasta veţi deveni părtaşi ai supranaturalului; nu membri ai unei biserici, ci un părtaş al divinului.

Natura divină schimbă natura voastră vicleană într-o natură care Îl iubeşte pe Dumnezeu şi crede că fiecare Cuvânt pe care L-a spus El este Adevărul, acceptându-L ca Dar personal de la Dumnezeu. Când un credincios vine aşa, Dumnezeu îi dă un carnet de cecuri cu fiecare binecuvântare răscumpărătoare pentru care a murit El, iar în partea de jos a fiecărei file este semnat cu Numele lui Isus. Vă temeţi să-l completaţi? Dacă vă temeţi să faceţi aceasta, sunteţi un laş şi dovediţi că nu aţi intrat niciodată în contact cu Dumnezeu. Dar odată ce aţi intrat în contact cu El şi Duhul Sfânt Îl face pe Hristos real în inima voastră, nu vă veţi mai teme să-L luaţi pe Dumnezeu pe Cuvânt în orice timp, sau să credeţi, pentru că aţi avut contact cu supranaturalul. Voi v-aţi întors în părtăşie, v-aţi întors în împăcare prin Sânge, L-aţi crezut pe Dumnezeu şi aţi fost în prezenţa Sa divină.

Fiţi atenţi! În vechime, sângele a fost pus pe uşă, şi fiecare bărbat sau femeie, băiat sau fată, trebuiau să vină, înainte de a ajunge în părtăşia adunării, să fie stropiţi pentru necurăţia lor cu apa de curăţire. Ei au păşit acolo şi au recunoscut sângele, faptul că cineva nevinovat a murit şi a mers înaintea lor pentru a face o cale. Apoi, ei au acceptat acel sânge şi au venit sub protecţia lui.

Oh, ce tablou! Veniţi sub protecţia sângelui vărsat… Fraţilor, când veţi fi acolo, nu vă veţi mai certa cu nimeni pentru că trebuie să aparţină la biserica voastră. Ei vă vor fi fraţi, iar aceasta este atât de sigur, cât este de sigur faptul că stau pe această platformă. Fiecare om care este în Hristos, este, vă va fi frate şi nu vom mai avea atâta vrajbă şi judecată printre noi. Nu ne vom mai contrazice cu privire la vindecarea divină; nu vom mai avea argumente împotriva trezirilor de modă veche, nu vom avea acele argumente vechi, ci toţi oamenii ne vor fi fraţi. Denominaţiunile, bisericile, nu vor face niciodată aceasta; educaţia nu o va face niciodată; alergarea după lucrurile lumeşti nu o va face, ci doar Sângele lui Isus Hristos va face aceasta. Numai El poate face ca naţiunile să-şi vină în fire.

Cu puţin timp în urmă, am fost în Finlanda, şi aşa cum cred că aţi citit în ziare, copilul acela a fost înviat în acea după-amiază, iar ei m-au dus la Helsinki unde s-a ţinut o adunare de douăzeci şi cinci de mii de oameni, la care li s-au alăturat apoi, încă douăzeci şi cinci de mii de oameni. A trebuit să străbat şase străzi fiind înconjurat de o armată de soldaţi, pentru a-i ţine  pe oameni departe de mine. I-am văzut pe soldaţii comunişti ruşi care stăteau acolo cu lacrimile şiroindu-le pe obraji şi spuneau: „Îl acceptăm şi noi pe Dumnezeul care poate învia morţii.” Cu siguranţă.

Vedeţi? Le-a fost prezentat într-o lumină falsă, dar Dumnezeu ne-a chemat să venim la El pe baza Sângelui vărsat şi să predicăm Evanghelia, iar semnele şi minunile ne vor urma negreşit. Dar noi am eşuat în a face aceasta; am părăsit chiar ceea ce El ne-a spus să facem şi ne-am dus şi am construit biserici, organizaţii şi alte lucruri care au dat greş; au eşuat în mod mizerabil şi vor continua să eşueze, pentru că Dumnezeu nu o va recunoaşte niciodată pe niciuna dintre ele. Nu spun aceasta pentru că am ceva împotriva lor, dar nu aceasta este ceea ce face totul. Voi puteţi aparţine de orice organizaţie doriţi. Dacă sunteţi un copil al lui Dumnezeu şi aţi fost născuţi din nou din Duhul lui Dumnezeu, acceptând Sângele Domnului Isus, dacă aţi fost împăcaţi cu Dumnezeu prin Sângele vărsat, puteţi aparţine de orice biserică doriţi şi să fiţi creştini. Aşa este. Dar dacă aparţineţi doar de o biserică, fără să fiţi născuţi din nou, sunteţi pierduţi şi nu veţi recunoaşte niciodată aceasta. Puteţi fi oricât de loiali acelei biserici, căci nu vă va ajuta cu nimic, este un lucru otrăvitor. Amin.

Observaţi, împăcarea. După ce a fost stropit, credinciosul venea sub sânge… „Credinţa vine în urma auzirii Cuvântului.” (Romani 10.17). El realizează aceasta, recunoaşte şi spune: „Oh, Dumnezeule drept, eu sunt un păcătos. Conştiinţa inimii mele este curată prin stropirea Cuvântului, cred că Tu eşti Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi recunosc că Sângele Tău a mers înaintea mea.” Atunci vine jos Duhul Sfânt şi o putere miraculoasă, supranaturală, transformă viaţa voastră, vă ridică şi vă aduce după acea perdea, iar acolo aveţi părtăşie cu Dumnezeu şi puteţi vorbi cu El aşa cum a făcut Adam în grădina Eden.

Moartea lui Isus…  Unii oameni spun: „Ar trebui să trăieşti o viaţă mai bună, să dai o pagină nouă pentru că este Anul Nou.”

Oh, câte decizii aţi luat şi câţi le-aţi încălcat? Aceasta nu va funcţiona niciodată! Este necesară o moarte şi o naştere din nou, o regenerare, o făptură nouă în Hristos Isus. De aceasta are nevoie lumea astăzi. De aceasta are nevoie biserica: de o trezire lucrată de Duhul Sfânt ca în vremurile de început, apostolice; are nevoie să fie scuturată de Dumnezeu. Aşa este.

Desigur, nu mă refer la fanatism, la ieşiri emoţionale, ci mă refer la salvarea adevărată şi reală născută din Sânge, care-i eliberează pe oameni şi-i face făpturi noi în Hristos. Amin. Voi ştiţi că acesta este adevărul.

Veniţi pe această bază! Veniţi la Dumnezeu în felul acesta şi veţi vedea ce se va întâmpla. Recunoaşteţi-L pe Domnul Isus ca Stăpânul vostru, recunoaşteţi că aţi murit şi că viaţa voastră este ascunsă cu El în Dumnezeu şi pecetluită acolo prin Duhul Sfânt, apoi mergeţi la Tatăl, pentru că aţi devenit parte din Dumnezeu şi natura Lui însuşi este în voi. Sunteţi un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu şi nu mai aveţi păreri despre vindecarea divină şi nici despre o minune făcută de Dumnezeu.

Dumnezeu a creat lumea fără să aibă nimic din care s-o creeze. Ce a făcut El? Nu exista nici o lume, nici un cer, nimic, dar Dumnezeu a vorbit şi a spus: „Să fie…”, şi a fost creat pământul pe care staţi voi în seara aceasta; Cuvântul lui Dumnezeu a devenit real, a venit la existenţă. Amin.

Spuneţi aceasta în inima voastră, iar doamna se va ridica din scaunul cu rotile şi va umbla pe picioarele ei. Spuneţi aceasta şi îşi va lăsa cârjele lângă scaun. Lăsaţi-L pe Cel Omnipotent să vorbească şi veţi vedea minunile petrecându-se sub ochii voştri. Îi privesc pe oamenii de afară şi văd că aceasta este departe de ei. Poate sunt creştini sinceri şi corecţi în Hristos, eu nu ştiu.

Este posibil ca un om să fie de patruzeci de ani în biserică şi cu toate acestea să nu-L cunoască pe Hristos şi naşterea din nou, dar staţi să recunoască aceasta şi veţi vedea ce diferită va fi viaţa lui! Veţi vedea cum se va ridica în mijlocul vostru o făptură nouă. Veţi vedea ce se va întâmpla când el va recunoaşte că este mort şi că viaţa sa este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu şi pecetluită de către Duhul Sfânt. Noi trebuie să recunoaştem aceasta.

Voi toţi ştiţi că eu sunt baptist.  În ordine.

Un bărbat mi-a scris de curând şi mi-a spus: „Frate Branham, tu eşti baptist şi înveţi ceva pe lângă credinţă. Ce poate face un om mai mult decât să creadă?” El a mai scris: „Avraam L-a crezut pe Dumnezeu şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire. Ce poate face un om mai mult?”

Eu i-am răspuns: „Aşa este. Părintele Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, iar aceasta i s-a socotit ca neprihănire, dar El i-a dat tăierea împrejur ca semn că i-a primit credinţa.” Aşa este.

Dacă Dumnezeu nu v-a tăiat niciodată inima împrejur de lucrurile lumii şi nu a recunoscut credinţa voastră, adică faptul că voi v-aţi pocăit cu patruzeci de ani în urmă, aţi renunţat la lucrurile lumii şi aţi fost tăiaţi împrejur de la lucrurile pământeşti, de la prejudecăţile şi îndoielile pe care le-aţi avut, înseamnă că credinţa voastră nu a fost recunoscută înaintea lui Dumnezeu, pentru că dacă ar fi recunoscut-o, ar fi tăiat surplusul.

„Tăierea împrejur” înseamnă „a tăia jos surplusul de carne.” Aceasta este ceea ce face Dumnezeu când omul vine la El pe baza Sângelui vărsat al lui Hristos, stă la Calvar, recunoaşte că este condamnat, stă acolo cu Cuvântul în inima sa şi spune: „Doamne, eu cred.” Atunci, Dumnezeu Îşi manifestă puterea şi dragostea faţă de el, îndepărtează lucrurile lumii şi face din el o făptură nouă în Hristos, un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu, legaţi de cer, pe scara spre glorie. Amin. Eu nu-mi spun „Amin” mie, pentru că „Amin” înseamnă „Aşa să fie,” fiindcă ştiu că acesta este adevărul.

Aceasta va funcţiona cu un biet păcătos irlandez ca mine, va funcţiona cu voi şi cu oricine va veni. Am văzut că aceasta a funcţionat cu patruzeci sau cincizeci de naţiuni ale lumii şi ştiu că va funcţiona cu fiecare făptură care va veni la El pe baza Sângelui vărsat. Cu siguranţă.

Dacă recunoşti că eşti păcătos şi spui: „Nu contează biserica mea, nici ceea ce am făcut, ceea ce fac sau ceea ce voi face eu, sau faptul că sunt un om bun sau că sunt bine văzut în comunitatea mea, fiindcă recunosc că sunt un păcătos şi că în mine nu este nimic bun. Recunosc că Fiul lui Dumnezeu este ispăşirea pentru păcatul meu şi că eu nu am nici un merit.” Dacă faci aceasta, Dumnezeu te ia în părtăşie cu El, prin Duhul Sfânt, şi vei vorbi din nou cu Tatăl, aşa cum a făcut părintele Avraam la început.”

Atunci veţi crede cu siguranţă în vindecarea divină. Vindecarea divină este o consecinţă a păcatului. Astfel, înainte de a avea vreun păcat, nu am avut nici o boală. Boala este consecinţa păcatului, iar voi nu puteţi avea de-a face cu păcatul, fără să aveţi de-a face şi cu boala.

Un învăţat mi-a spus cu puţin timp în urmă:

„Frate Branham crezi că vindecarea divină a fost în ispăşire?”

„Nu aş putea predica despre ea dacă n-ar fi fost”,      i-am răspuns eu.

„Dacă vindecarea divină ar fi fost în ispăşire, n-am mai avea nici o durere”, a continuat el.

„Frate, crezi că există ispită?”

„Da, sigur că da.”

„Dacă există ispită, poate exista şi durere”, am spus eu. Sigur că da. Depinde de voi, deoarece credinţa voastră personală în Dumnezeu face totul.

Unii bărbaţi merg în jur, se numesc vindecători divini şi spun că ei au putere să facă aceste lucruri, dar eu nu cred aşa ceva, pentru că nu există nici un text biblic care să spună aceasta.

Noi suntem rânduiţi ca predicatori ai Cuvântului lui Dumnezeu, ca să predicăm neprihănirea în Isus Hristos şi ispăşirea dăruită de El, pentru că „El a fost zdrobit pentru fărădelegile noastre, şi prin rănile Lui suntem vindecaţi.” Deci, este credinţa voastră personală în Domnul Isus cel înviat, care în seara aceasta stă aici la fel de viu cum a fost întotdeauna. Şi El ne-a spus: „Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea pentru că Eu (pronume personal) voi fi cu voi, şi în voi, până la sfârşitul veacului.” Şi: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.”

Numai acceptând crucea Domnului Isus Hristos, credinţa voastră personală în lucrarea încheiată la Calvar îl va face pe fiecare demon să tremure. Prieteni, eu ştiu că acesta este adevărul. Eu nu stau aici ca un impostor, ca un înşelător, ci stau pentru că ştiu despre ce vorbesc; iar voi cunoaşteţi adevărul, fiecare credincios care a fost născut din nou din Duhul lui Dumnezeu. Acest lucru se  realizează numai prin Sângele vărsat al lui Isus Hristos.

Vechea „Armată a salvării” obişnuia să cânte cântarea:

„Oh, cât de scump este Sângele vărsat

Care mă face alb ca zăpada.

Eu nu cunosc un alt izvor

Decât Sângele lui Isus.”

Acesta este Singurul, nu biserica mea, nu prietenii mei, nu vecinii mei. Eu nu cunosc nimic altceva decât Sângele lui Isus. Odată am fost orb, am fost condus de braţ, dar acum pot vedea. Oh, cei de la clinica Mayo au renunţat la mine şi au spus: „În câteva ore vei fi plecat!”, dar în seara aceasta sunt mai sănătos decât am fost vreodată în viaţa mea. Cine a făcut aceasta? Nimeni altcineva decât Sângele lui Isus. Amin.

Îmi amintesc că atunci când i-am spus păstorului meu că mi s-a arătat Îngerul Domnului, mi-a zis: „Tu, cu o educaţie de şapte clase te vei ruga pentru împăraţi?”

„Aşa mi-a spus El”, am spus eu, dar el mi-a zis:

„Billy, du-te acasă pentru că ai avut un coşmar.”

Dar eu nu am avut nici un coşmar, ci L-am întâlnit pe Hristos! Aleluia! El m-a schimbat, mi-a schimbat viaţa, iar eu chiar m-am rugat pentru împăraţi.

Zilele trecute am primit o scrisoare de la regele Danemarcei, în care mi se spunea: „Frate Branham în vara aceasta vino şi roagă-te pentru poporul meu.”

O, vai! Oameni mari şi puternici. Ştiţi? Atunci când te întâlneşti cu oameni mari, se comportă ca şi cum ar fi neînsemnaţi, şi te fac să te simţi tu mare. Dar cei neînsemnaţi şi mici, care doresc să fie mari, sunt plini de prejudecăţi şi se poartă şi cred că sunt cineva, când de fapt nu sunt nimic.

Fraţilor, într-o zi, sufletul nostru Îl va întâlni pe Dumnezeu şi fără Sângele Lui vărsat, va fi condamnat şi trimis în iadul diavolului, într-o despărţire veşnică de Dumnezeu.

Treziţi-vă şi gândiţi-vă că s-ar putea ca aceasta să fie ultima voastră şansă de a-L primi pe Hristos. Gândiţi-vă la aceasta! Voi nu puteţi începe să construiţi de la vârful casei în jos, ci trebuie să începeţi de la temelie şi să urcaţi în sus.

Aşa trebuie să înceapă trezirile; aşa trebuie să înceapă campaniile de vindecare. Aşa trebuie să înceapă toate lucrurile: de la temelie şi apoi să se zidească în sus.

Problema este că toate celelalte lucruri sunt zidite pe emoţii şi intelect, şi avem prea multe din acestea. Chiar şi psihologii au venit la mine ca să mă rog pentru ei, fiindcă erau prăbuşiţi mintal. Care este problema? Nimic, în afară de Sângele lui Isus Hristos nu poate trata aşa ceva. Amin.

Fiţi atenţi! Priviţi cartea lui Iov care este cea mai veche carte a Bibliei. El a recunoscut şi a acceptat sângele vărsat şi a stat ferm pe această temelie solidă. Deşi toate lanţurile iadului s-au scuturat în jurul lui, Iov nu s-a temut niciodată de ele, ci a păşit drept, chiar în gura morţii, crezând în sângele vărsat. Când membrii bisericii sale au venit la el şi l-au acuzat că a păcătuit în ascuns şi că era un păcătos care îşi tăinuia păcatul, Iov a ştiut că şi-a mărturisit păcatele şi a oferit o jertfă pentru ele, şi a stat ferm pe calea sângelui vărsat, dată de Dumnezeu. El ştia că nu a păcătuit şi a stat atât de ferm pe aceasta, încât şi-a pierdut copiii; a pierdut tot ce avea: cămilele, oile, bunurile sale, a pierdut totul, dar ştia că în ochii lui Dumnezeu era un om neprihănit şi nu un păcătos. Când micul prinţ Elihu, a venit la el din est şi i-a spus că n-ar trebui să-L acuze pe Dumnezeu pentru aceste lucruri, el nu l-a acuzat şi nu i-a spus că era un păcătos ascuns, ci doar i-a vorbit despre Cel ce avea să vină…

Iov s-a uitat la flori şi le-a văzut murind şi mergând în ţărână, dar primăvara s-au ridicat din nou, aşa că a zis:

„Dar omul, când moare, rămâne întins. Omul, când îşi dă sufletul, unde mai este?

…omul nu se mai scoală;… nu se mai deşteaptă şi nu se mai scoală din somnul lui.” (Iov 14.10,12).

El a privit natura. De aceea când avem de-a face cu păgânii, ne uităm la natură, pentru că tot ce predică ei se bazează pe fabule.

Iov a privit la natură, iar Dumnezeu l-a trimis pe Elihu care i-a spus ce se va întâmpla. Priviţi ce a urmat!

El a spus: „Tu te-ai uitat la acea floare…” Cu alte cuvinte: „Floarea nu a păcătuit, aşa că se ridică din nou la primăvară. Un pom este doborât de vânt, dar se ridică din nou la locul lui, „Dar omul, când moare, rămâne întins. Omul, când îşi dă sufletul, unde mai este?

Ah, de m-ai ascunde în Locuinţa morţilor, de m-ai acoperi până-Ţi va trece mânia…”

Când a început să-i vorbească, Elihu a spus: „Ştiu că ai păcătuit, pentru că toţi oamenii au păcătuit, dar va veni Unul, Cel Neprihănit, care poate sta în spărtură între Dumnezeul cel sfânt şi omul păcătos, şi va construi o punte între cei doi. Atunci va fi o diferenţă.”

Fiind profet, Iov a înţeles vedenia. Apa de curăţire era asupra lui, fiindcă fusese stropit cu ea. Când a auzit cuvintele spuse de Elihu, el a înţeles pentru că era un profet. El s-a ridicat, iar tunetele au început să răsune şi fulgerele luminau de-a lungul cerului în timp ce profetul a intrat în Duhul.

Acesta este singurul fel în care Biserica va înţelege vreodată ce trebuie să facă: când va intra în Duhul vedeniei. Ceea ce ne trebuie nouă astăzi este o trezire de modă veche. Voi mergeţi la dans, daţi din picioare, faceţi tot felul de lucruri rele, răsuciţi fetele şi le ridicaţi pe umeri, şi alte lucruri pe care le vedeţi la televizor; lucruri care ar trebui cenzurate şi scoase din programele TV. Aşa este, dar voi mergeţi mai departe şi faceţi tot felul de prostii în numele civilizaţiei. Adevărul este că ceea ce fac ei îi depăşeşte şi pe păgâni. Voi ştiţi că am dreptate, că acesta este adevărul. Totuşi, credeţi că aceasta înseamnă civilizaţie, dar adevărul este că acesta este semnul decăderii, nu al civilizaţiei. Minţile oamenilor au înnebunit, au decăzut şi astfel vedem lucrurile care se întâmplă.

Dar fiind în Duhul, Iov a înţeles vedenia cu Cel Neprihănit care avea să vină, aşa că a strigat:

„Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că Se va ridica la urmă pe pământ.

Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu.

Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia…”  (Iov 19.25-27).

„Căci noi n-am adus nimic în lume şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea.” (1Timotei 6.7).

Cum l-a binecuvântat Dumnezeu pe omul acela! El a văzut venirea Domnului Isus şi L-a recunoscut. De ce? Pentru că a stat ferm şi neclintit pe sângele vărsat. Iov a ştiut că nu era nimic bun în el, dar a ştiut în Cine se încredea.

Aşa a spus şi Pavel: „…căci ştiu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea.” (2Timotei 1.12).

În faţa fiecăruia dintre noi stă un tunel mare şi întunecos şi de fiecare dată când inima noastră bate, facem un pas mai aproape de el. Şi într-o zi, inima va bate pentru ultima dată, iar atunci vom fi nevoiţi să mergem prin el, prin moarte, pentru că acest tunel este pus înaintea fiecăruia dintre noi. Şi eu va trebui să merg pe acolo. Nu ştiu când inima mea va bate pentru ultima dată aici, dar când va veni clipa aceea, vreau să păşesc acolo ştiind că Îl cunosc pe El în puterea învierii Sale, iar când îi va chema pe cei morţi, voi fi chemat de acolo.

Nu demult, am fost vizitat acasă de un agent de asigurări. Eu nu am nimic împotriva asigurărilor.

El mi-a zis: „Billy, vreau să-ţi vând o poliţă.”

„Eu am asigurare.”

El ştia că pe plan lumesc nu aveam nici un fel de asigurare, dar cu toate acestea, i-am zis:

„Eu am asigurare.” Când a auzit aceasta, soţia mea m-a privit ca şi cum ar fi întrebat: „Ce înseamnă aceasta?”

Totuşi, am repetat: „Eu am asigurare.”

„Ce fel de asigurare ai, Billy?”

„O Asigurare binecuvântată: Isus în mine!

Oh, ce anticipare a gloriei divine!

Moştenitor al salvării,

Răscumpărat al lui Dumnezeu,

Născut din Duhul Lui, spălat în Sângele Său.”

„Aceasta este în ordine, Billy,” a spus el. „Recunosc aceasta şi este în ordine, dar aceasta nu te va pune în mormânt.”

„Aşa este, dar mă va scoate afară, frate!”

Eu nu-mi fac griji cum voi ajunge acolo, ci îmi fac griji cu privire la cum voi ieşi afară de acolo. Voi ajunge acolo, dar voi ieşi afară datorită acestei Asigurări binecuvântate. Isus ne-a făgăduit aceasta, iar eu o cred din toată inima.

În încheiere, haideţi să ne întoarcem din nou în Eden.

O pot vedea pe micuţa Eva cum stătea acolo…

Cu puţin timp în urmă, am fost la Atena, pe Mars Hill, şi acolo am văzut tabloul pictat de un artist grec în legătură cu creaţia. Era ca o insultă la adresa creştinismului. Acolo era pictată Eva, dar arăta ca cea mai oribilă fiară pe care aţi putut s-o vedeţi vreodată. O, vai! Niciodată n-am văzut o asemenea persoană ca Eva din pictura aceea. Acolo era şi Adam, cu părul ieşind din nas şi înfăţişat ca un uriaş preistoric. Nu există aşa ceva!  Oricine face aceasta are o minte redusă, o minte perversă, care nu-L cunoaşte pe Dumnezeu.

Eva a fost cea mai frumoasă femeie care a trăit vreodată pe pământ, fiind gândul desăvârşit al lui Dumnezeu despre femeie; iar Adam a fost cel mai desăvârşit bărbat care trăia, iar când Dumnezeu S-a manifestat în Hristos, a dovedit aceasta. Îl pot vedea pe Adam, cu umerii lui mari, cu muşchi puternici şi cu părul căzând în jurul gâtului. O pot vedea pe frumoasa Eva cu ochii albaştri ca cerul şi strălucitori ca stelele, şi cu părul blond care îi acoperea umerii. Ea nu era nevoită să folosească machiaj ca să se facă frumoasă. Nu, domnilor! Păcatul a făcut aceasta. Eva a fost făcută după chipul omului, care la rândul lui a fost făcut după chipul lui Dumnezeu. Dumnezeu a creat-o frumoasă şi nemuritoare, aşa că nu trebuia să îmbătrânească vreodată, să aibă riduri sau să-i dispară strălucirea din ochi. Eva avea să rămână pentru totdeauna tânără şi frumoasă. Nici umerii lui Adam n-ar fi trebuit să se lase vreodată sau să-i încărunţească părul, ar fi trebuit să fie veşnic tânăr şi nemuritor şi să umble în prietenie şi părtăşie cu Tatăl. Ce tablou minunat!

Dar când a pătruns păcatul şi Dumnezeu a văzut că ei au păcătuit… Înainte ca să aducă judecata, El a trebuit să meargă să ucidă un miel nevinovat şi să-i îmbrace cu acele piei; a adus o viaţă înlocuitoare care avea să fie dată în numele închinătorului pentru ca acesta să se poată întoarce la El. Adam şi Eva stăteau în prezenţa lui Dumnezeu. O pot vedea pe micuţa Eva… pot vedea cum, după instalarea păcatului, ochii ei frumoşi erau plini de lacrimi care-i curgeau pe obraji; îl pot vedea pe Adam cum privea de-a lungul Edenului. Până atunci, vânturile blânde care băteau acolo îl ascultau, fiarele îl ascultau, valurile îl ascultau, totul trebuia să-l asculte pentru că el avea autoritate deplină asupra tuturor lucrurilor de pe pământ. Acum stătea însă acolo şi realiza că  a pierdut părtăşia cu Dumnezeu. Lacrimile, care-i arătau că acum era muritor, curgeau pe faţa sa şi picurau pe capul Evei. O pot vedea cum şi-a ridicat privirea spre el şi i-a şoptit: „Adame, eu sunt de vină, dragă…”

Adam nu a fost înşelat. Nu, domnilor. Adam ştia foarte bine ce face, dar Eva a fost înşelată. Adam nu a ieşit afară pentru că a păcătuit, deoarece el nu a păcătuit, nu a fost înşelat. Adam a ieşit afară pentru că îşi iubea atât de mult soţia încât a mers cu ea: un tablou foarte frumos al lui Isus Hristos care, deşi nu a cunoscut păcatul, a luat locul nostru şi S-a dus în iad ca să-Şi răscumpere Soţia, Biserica. Să nu vă încurcaţi în aceste lucruri! Să nu greşiţi cu privire la ele. Înţelegeţi? Adam nu a fost amăgit:

„Şi nu Adam a fost amăgit, ci femeia, fiind amăgită,  s-a făcut vinovată de călcarea poruncii.” (1Timotei 2.14). Nu el a fost amăgit, ci Eva. Ea este cea care a încălcat porunca. Aşa este. Adam s-a dus cu ea, ca să fie cu ea, iar Hristos a venit jos din ceruri, Dumnezeul Cel nemuritor S-a făcut trup şi a locuit printre noi aici, ca să fie unul dintre noi şi să moară ca păcătos la Calvar, pentru a ne aduce din nou în părtăşie cu Dumnezeu. Ce poveste frumoasă! El nu a fost nevoit să facă aceasta, dar a făcut-o datorită dragostei Sale pentru Biserică şi pentru omenirea pierdută.

Îi pot vedea cum pleacă şi se îndepărtează de Dumnezeu; îl pot vedea pe Adam cum merge prin grădina Eden cu braţul în jurul mijlocului Evei, în timp ce marele IaHVeH Dumnezeu stătea acolo şi îi privea cum se îndepărtau; pot vedea marile veşnicii fără sfârşit… De curând am avut privilegiul să merg pe Muntele  Wilson şi să privesc printr-un telescop. Am putut vedea stelele până la o depărtare de o sută douăzeci de milioane de ani lumină, şi se vedea că spaţiul continua şi mai departe.

Eu m-am întrebat: „Cât de infinită este veşnicia?” Indiferent cât este de mare, Dumnezeu acoperă tot spaţiul şi eternitatea. Îl pot vedea cuprins de opt litere:

 „D-R-A-G-O-S-T-E.” El nu a putut suporta să-şi vadă copiii pribegi şi nimănui să nu-i pese de ei!…

Fiţi atenţi!… Când Dumnezeu face un legământ cu omul, omul îl încalcă de fiecare dată. Omul a făcut întotdeauna aceasta, dar acolo Dumnezeu a făcut un legământ cu Sine Însuşi. El nu a spus: „Dacă vei face…” sau ceva de felul acesta, ci a spus: „Vrăjmăşie voi pune…”, între Sămânţa femeii şi sămânţa şarpelui şi a făgăduit un Salvator.

Să privim cu atenţie! Au trecut patru mii de ani, timp în care a fost adus un simbol, o umbră  a sângelui, prin jertfirea oilor, a caprelor şi aşa mai departe, dar acesta nu a putut ridica păcatul, ci doar l-a acoperit. Aşa au trecut patru mii de ani.

Să ne îndreptăm privirea spre ce s-a întâmplat patru mii de ani mai târziu. Ne aflăm în Palestina, în Ierusalim, iar afară se aude o agitaţie mare. Ce se întâmplă? Este adunată o mare gloată, dar ce face acolo? Apoi vine marele preot cu turbanul său în jurul capului, iar lângă el păşeşte un alt preot: „La o parte cu aşa ceva! La o parte!”

Din mulţime se aude strigătul unei femei micuţe care zice: „De ce este vinovat? Ce a făcut rău? Nimic, doar i-a vindecat pe bolnavii voştri şi v-a făcut bine. Care este vina Lui? Cum Îl puteţi condamna deşi nu a făcut nimic?”

Cineva a pălmuit-o zicând: „O credeţi pe femeia aceasta în locul preotului vostru? Daţi-o la o parte!”

Apoi aud că se apropie ceva ce pare târât pe jos şi privesc într-acolo. Este o cruce veche masivă care este târâtă pe acele pietre. Văd cum umerii Săi zdrobiţi sângerau în timp ce purtau acea cruce mare şi grea, pe cap avea o cunună de spini care-I sfâşiau fruntea şi capul, iar faţa Sa era plină de sânge şi de scuipat. Îi văd pe cei din jurul Său cum îşi băteau joc de El, cum Îl împingeau şi Îl loveau fără milă… Iată-L că vine târând crucea după El, clătinându-Se şi sângerând, lăsând în urmă nişte dâre sângerii, până la singurul loc în care Dumnezeu va recunoaşte vreodată un păcătos frânt care va veni la El păşind pe urmele Domnului Isus, prin Sângele vărsat.

Iată-L că merge pe stradă târând crucea după El. Merge în susul dealului, iar acolo cade. Simon din Cirene, un om de culoare, a venit şi L-a ajutat s-o ducă mai departe. Îl văd! Văd spatele Lui şi văd haina aceea albă pe care o are în jurul umerilor. Văd că este plină de pete roşii şi mă întreb ce sunt acelea? Pe măsură ce urcă dealul, petele acelea se fac tot mai mari, mai mari şi mai mari. Oh! Văd cum toate se unesc şi formează o pată mare, apoi aud ceva. (Fratele Branham face un zgomot ca o pleznitură). Ce este aceasta? Este al doilea Adam, Cel fără păcat care a venit să ia păcatul şi să ne elibereze de sub povara a ceea ce a făcut Adam la început; a venit să ne aducă înapoi în părtăşie prin vărsarea propriului Său Sânge. El merge în susul dealului, iar moartea Îi dă târcoale şi zumzăie în jurul feţei Sale.

Aţi văzut vreodată o albină? Noi ştim că albinele au ace, dar dacă vreuna ne înţeapă, viaţa este încheiată pentru albina aceea. În clipa în care înţeapă, acul ei rămâne acolo. Va continua să zboare şi să zumzăie, dar nu mai are ac.

Albina morţii, care l-a ţinut pe om captiv timp de patru mii de ani, zumzăia acum în jurul Lui, iar El era pregătit să primească înţepătura ei. După câteva clipe, albina aceea şi-a înfipt acul în El, dar după ce a făcut aceasta şi s-a îndepărtat, El a scos acul afară, aşa că astăzi, credinciosul poate păşi chiar în faţa morţii şi să-i spună: „Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?”

Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!” (1Corinteni 15.55,57).

Moartea nu mai are ac în faţa credinciosului. Nu, domnilor. El păşeşte chiar în prezenţa lui Dumnezeu.

Cu un an în urmă, am fost în camera aceea micuţă în care a fost tăiat capul lui Pavel. L-au aruncat în canalul acela, dar nu au putut să spele niciodată puterea aceea mare a lui Dumnezeu. În timp ce era în camera aceea, Pavel a scris o parte din epistolele sale… Nu am putut să nu observ că inima mea tremura. Ei au spus că Petru a fost îngropat acolo (la Roma).O, vai, ce baliverne! Eu am fost în locul în care a fost decapitat Pavel; ei au venit la el şi i-au zis:

 „Pavele, a venit vremea; ai ajuns la capătul drumului!”

„O, moarte, unde îţi este boldul?” a răspuns Pavel.

„Există un mormânt care te aşteaptă.”

„Mormântule, unde îţi este biruinţa? Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos.”

„M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.

De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2Timotei 4.7-8).

De unde ştia el aceasta? El a urmat acele urme însângerate, după ce a fost un ucigaş şi un prigonitor al Bisericii; a renunţat la tot ceea ce fusese vreodată şi a devenit un credincios adevărat. A aruncat deoparte toată neprihănirea lui şi a căzut jos la cruce recunoscând Sângele lui Isus Hristos ca fiind singura cale dată pentru păcătoşi, ca să poată ajunge la Dumnezeu, fiindcă acolo a fost împăcat omul cu Dumnezeu, prin credinţă. După ce a fost botezat în Damasc, Pavel s-a dus pentru trei ani în Egipt, apoi s-a întors înapoi predicând Evanghelia pe care o prigonise odinioară. Cum a fost posibil acest lucru? A venit pe calea dată de Dumnezeu.

Prietene, în seara aceasta există o cale dată şi pentru tine. Există o cale dată pentru aceşti oameni bolnavi care stau aici, care au venit aici. Pot fi membrii bisericii fratelui meu. Eu nu ştiu, poate s-a rugat şi el pentru ei. Nu ştiu, dar există o cale dată pentru voi şi pentru boala voastră. Există o cale dată pentru cei care staţi aici bolnavi şi în nevoi; există o cale dată pentru voi, păcătoşilor, pentru cei care aţi alunecat; există o cale dată pentru cei căldicei, iar aceasta este Sângele lui Isus Hristos care ne aduce în părtăşie deplină cu Dumnezeu. Voi vorbiţi de o trezire de modă veche care izbucneşte în oraşul acesta, şi o veţi avea dacă recunoaşteţi această cale dată, pentru că totul a fost făcut la Calvar.

 Acolo s-a înfăptuit salvarea, împăcarea şi vindecarea divină. Tot ce aveţi nevoie în călătoria voastră pământească a fost înfăptuit la Calvar. Credeţi în seara aceasta, mergeţi la Calvar şi spuneţi: „Tată, Te rog în Numele lui Isus Hristos pentru sufletul meu.”, sau pentru orice aveţi nevoie şi recunoaşteţi că Dumnezeu a făgăduit că El vă va da tot ceea ce a făgăduit. „Orice veţi cere de la Tatăl în Numele Meu vi se va da. Sângele lui Isus Hristos ne curăţă de toată nedreptatea şi noi avem părtăşie unii cu alţii.”

Să ne rugăm.

Tată ceresc, am ajuns la încheierea celor spuse în seara aceasta pe platforma auditoriului acestei şcoli. O, Dumnezeule, mă gândesc la Pavel, care predica aceeaşi Evanghelie. El şi-a prelungit atât de mult vorbirea încât un băiat a căzut jos şi a murit, dar el s-a întins peste trupul băiatului şi acesta a revenit la viaţă.

O, Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul profeţilor! Tu nu eşti surd, nici orb sau fără înţelegere şi cunoşti fiecare inimă. Tu cunoşti fiecare mişcare; cunoşti fiecare vrabie care cade pe stradă. Niciuna dintre ele nu cade fără voia Tatălui

Doamne, în seara aceasta sunt prezenţi tineri şi tinere, bărbaţi şi femei. Eu nu-i cunosc, Doamne, dar dacă ei nu vin pe calea Sângelui care a curs pe Calvar şi care a fost dată de Dumnezeu, dacă nu vin să recunoască aceasta şi să fie născuţi din nou din Duhul lui Dumnezeu, sunt pierduţi.

Poate ziua de mâine nu va mai fi şi soarele nu va mai răsări, pentru că aceasta este ultima lor seară. Aceasta poate fi ultima lor clipă. Tată, Tu ştii aceasta, pentru că Tu eşti Cel care cunoaşte inimile oamenilor, iar eu Te rog să îngădui ca fiecare persoană să recunoască în seara aceasta că stă în prezenţa crucii de la Calvar, iar Jertfa, Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, se află acolo pentru el.  Îngăduie aceasta, Tată.

În timp ce stăm cu capetele plecate şi cu ochii închişi, mă întreb dacă există cineva care este străin faţă de Dumnezeu şi vrea să spună, nu mie ca predicator, ci lui Isus Creatorul: „Doamne, ai milă de mine. Adu-Ţi aminte de mine în rugăciune, frate Branham, pentru ca Dumnezeu să-mi dea şi mie experienţa despre care ai vorbit în seara aceasta.”

Vreţi să ridicaţi mâna? Este cineva aici, în clădire, care vrea să ridice mâna? Dacă sunteţi metodişti, prezbiterieni, penticostali sau orice altceva, şi aveţi nevoie de Sânge, este la latitudinea voastră, prieteni. Vreţi să ridicaţi mâna şi să spuneţi: „Roagă-te pentru mine, frate Branham, fiindcă îmi ridic mâna spre Dumnezeul Cel Atotputernic, ca să fiu născut din nou cu adevărat şi să am părtăşie cu Dumnezeu. Întotdeauna m-am întrebat de ce nu am primit răspuns la rugăciunea mea, de ce nu am putut ajunge nicăieri? Am trăit o viaţă când sus, când jos, când înăuntru, când afară, şi se pare că nu pot ajunge nicăieri, frate Branham. M-am rugat, dar se părea că Dumnezeu nu răspundea la rugăciunea mea.” Care este problema? Sunteţi înafara părtăşiei.

Isus a spus: „Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face.” (Ioan 14.14). El a mai spus:

„Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.” (Ioan 15.7).

„Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” (Ioan 5.24).

Recunoaşteţi că doriţi să fiţi în locul acela; că doriţi să fiţi amintiţi în rugăciune în timp ce încheiem şi ridicaţi mâna repede.

Dumnezeu să te binecuvânteze, domnule. Altcineva. Dumnezeu să te binecuvânteze, micuţule. Dumnezeu să te binecuvânteze. Este bine. Altcineva? Dumnezeu să te binecuvânteze, domnule. Este bine. Continuaţi să ţineţi capetele plecate şi ridicaţi mâinile. Dumnezeu să te binecuvânteze. Este bine.

În ordine. Cine de la balcoane doreşte să ridice mâinile şi să spună: „Frate Branham, recunosc sincer că nu trăiesc o viaţă dreaptă. Dumnezeu ştie că vreau s-o fac şi încerc s-o fac.” Fii sincer în inima ta, frate! Fii sinceră în inima ta, soră. Nu muriţi în starea aceasta, fiindcă sunteţi pierduţi. Aceasta este ziua salvării voastre; acesta este timpul eliberării!

Poate ziceţi: „M-am alăturat unei biserici şi am făcut totul, frate Branham, dar cu toate acestea, nu pot obţine părtăşia pe care o doresc. Nu ştiu dacă atunci când îngenunchez, Isus este acolo, dar Îl iubesc şi aş vrea să-L aud că îmi vorbeşte, iar când Îi cer ceva, aş dori să văd că îmi dăruieşte. Îmi doresc să trăiesc o viaţă de apropiere cu El şi de părtăşie cu El. Frate Branham, îmi doresc aceasta şi îmi ridic mâna spre Dumnezeu, fiindcă El mă vede. Fie ca El să mă aducă în această părtăşie.”

S-au ridicat patru sau cinci mâini. Mai este cineva care doreşte să ridice mâna şi să spună: „Frate Branham, vreau să fiu amintit şi eu în această rugăciune de încheiere, pentru ca Dumnezeu să mă aducă şi pe mine în această părtăşie.”?

Există cineva care a alunecat şi care doreşte să spună: „O, Dumnezeule, ai milă de mine, fiindcă vreau să mă întorc înapoi în biserică. Vreau să mă întorc la Dumnezeu şi să trăiesc viaţa pe care am trăit-o odinioară, fiindcă acum sunt departe de El.”?

Zilele trecute am vorbit cu o femeie în vârstă şi sărmana de ea mi-a spus că este membră într-o biserică renumită. Ea nu m-a cunoscut, şi în timp ce stătea acolo, a început să rostească cuvinte de ocară, aşa că i-am zis: „Să-ţi fie ruşine!” M-a privit, fiindcă eram îmbrăcat cu o salopetă veche, iar când i-am spus că sunt predicator, a început să râdă, dar eu am adăugat: „Ar trebui să mă cunoşti pentru că sunt fratele Branham.”

Când a auzit aceasta, femeia a început să plângă, şi-a pus mâinile în mâinile mele şi a spus: „Frate Branham, mi-e ruşine de mine. Cândva am fost creştină, dar am alunecat. Roagă-te pentru mine ca Dumnezeu să mă facă creştină din nou.”

„Desigur, soră”, am răspuns eu. „Putem face aceasta chiar acum.”

Vreţi să faceţi şi voi aceasta şi să spuneţi: „Dumnezeule…” Doriţi să ridicaţi chiar acum mâinile şi să spuneţi: „Dumnezeule, fii îndurător cu mine pentru că m-am îndepărtat de Tine.”

Câţi din cei prezenţi nu sunt născuţi din nou? Mergeţi la biserică, dar ştiţi că nu sunteţi născuţi din nou? Vreţi să ridicaţi mâinile şi să spuneţi: „Aminteşte-I lui Dumnezeu de mine, frate Branham, fiindcă nu sunt născut din nou. Merg la Biserică, dar nu am Duhul Sfânt, iar când este vorba de o părtăşie apropiată cu Dumnezeu, nu o am. Deşi merg la biserică, am nevoie să fiu născut din nou. Roagă-te pentru mine, te rog.”

Vreţi să ridicaţi mâinile? Cineva din partea aceasta?

Prieteni, ţineţi minte că eu nu vă cunosc, dar Dumnezeu vă cunoaşte. Înţelegeţi? În seara aceasta avem o mulţime mică: în jur de două sute de oameni.

Aici este un bărbat sau o femeie în vârstă, cu părul cărunt. Natura dovedeşte că nu vei mai sta mult pe aici, şi tu ştii aceasta. Aşa este. Dar cu toate acestea, unii dintre tinerii de aici, vor pleca înaintea ta.

Priviţi bebeluşii… la mine a fost adus unul bolnav de leucemie şi unul care avea poliomelită. Vedeţi? Voi nu veţi şti când veţi pleca, deoarece moartea nu respectă omul. Dacă nu sunteţi în ordine cu Dumnezeu, ridicaţi mâinile şi spuneţi: „Doamne, adu-Ţi aminte de mine, fiindcă am nevoie de Tine.” În ordine.

Staţi cu capetele plecate. Au fost ridicate în jur de cinci mâini.

Tată ceresc, realizăm că suntem numai nişte oameni muritori şi că nu putem face multe în legătură cu aceasta. Noi suntem doar nişte muritori, dar Tu eşti Dumnezeu şi poţi face lucruri supranaturale. Tu eşti Cel Atotputernic şi ai totul sub control. Oamenii aceşti au venit aici prin zăpadă, ca să asculte istorioara, minunata istorioară a crucii şi a grijii lui Dumnezeu de a-i aduce înapoi, şi de a-i face fii şi fiice de Dumnezeu. Ei au venit cu sinceritate în inimile lor şi sunt adunaţi în clădirea aceasta. Te rog pentru ei, Tată, fiindcă au avut curaj să ridice mâinile.

Doamne, nu ştiu, dar cred că ar fi trebuit să fie mai mulţi care fac aceasta. Tată, îngăduie ca, prin harul lui Hristos, să nu fie pierdut niciunul din cei care stau în seara aceasta aici. Îngăduie să ia chiar în clipa aceasta o hotărâre, fiindcă Sângele lui Isus Hristos este suficient pentru a înlătura orice vină…. Tată, dă-ne aceasta chiar în seara aceasta. Îngăduie ca ei să vină într-o părtăşie atât de apropiată cu Tine încât să-i recunoşti ca fiii şi fiicele Tale şi să primească Pecetea Duhului Sfânt pe inimile lor, până când dragostea divină va conduce inimile lor afară din această încurcătură lumească de cădere şi haos, de la lucrurile posedate de diavol pe care le avem pe acest pământ, la lucrurile cereşti, fiindcă în curând vom trece de la ziua omului la venirea zilei Domnului. Tată, Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

În timp ce stăm cu capetele plecate, vă întreb dacă este cineva care doreşte să fie amintit în rugăciune în seara aceasta. Dacă sunteţi bolnavi, vreţi să ridicaţi mâinile şi să spuneţi: „Adu-Ţi aminte de mine, fiindcă sunt bolnav.”? Una, două, trei, patru mâini.

Să ne plecăm capetele. Tată ceresc, Te rugăm în Numele lui Isus Hristos pentru oamenii care stau aici şi sunt bolnavi şi în nevoi. O, Doamne, Te rugăm să faci ca înainte de încheierea acestor trei servicii pe care le vom avea, să nu mai fie nici o persoană slabă în mijlocul nostru.

Fie ca ei să strige laudă lui Dumnezeu, iar când vor merge în josul străzilor şi îi vor vedea pe medici, să spună: „Nu mai este nevoie să vin la tine, fiindcă mi s-a întâmplat ceva.” Te rugăm să faci aceasta, Doamne.

Este programul Tău desăvârşit, Doamne, şi sângele Tău este suficient să vindece fiecare boală în seara aceasta, fiindcă Te rog să ne dai aceasta. Lasă ca îndurarea Ta să se odihnească peste fiecare dintre ei, pentru că  Te rog aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Câţi dintre voi Îl iubesc pe Isus? Să vă văd mâinile ridicate. Aţi cântat vreodată acest cântec vechi: „Eu Îl iubesc!”? L-aţi auzit vreodată? În ordine. Îl ştii, soră? Te rog să ne dai tonul. Eu nu pot cânta, dar haideţi să încercăm s-o facem împreună: „Eu Îl iubesc.”

Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc,

Pentru că El m-a iubit întâi

Şi a cumpărat salvarea mea,

La Calvar.

Daţi mâna cu cel de lângă voi şi spuneţi: „Dumnezeu să te binecuvânteze.”

Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc,

Pentru că El m-a iubit întâi

Şi a cumpărat salvarea mea,

La Calvar.

Acum plecaţi-vă capetele în rugăciune. În ordine…

– Amin –