UNITATEA CU DUMNEZEU

Mulţumesc, frate Orman, Domnul să te binecuvânteze. Bună dimineaţa, prieteni. Mă bucur să fiu din nou în Tabernacol în dimineaţa aceasta. Am stat acolo în spate şi am ascultat, iar când am intrat am auzit prorocia cu vorbire în limbi şi tălmăcire. Le-am spus oamenilor din camera cealaltă, care este plină ca aceasta, că nu ştiu despre ce este vorba, şi că n-am mai vorbit de multă vreme cu fratele respectiv (dacă nu mă înşel, este vorba de fratele Higginbotham). N-am mai dat mâna cu el de luni de zile, dar urmează să vorbesc chiar despre ce a spus el în dimineaţa aceasta. El nu ştia lucrul acesta, iar eu m-am hotărât de curând asupra subiectului. Dar lucrurile stau exact cum a spus el. Ne bucurăm, deci, că suntem adunaţi aici, în Numele Domnului Isus, sub aripile Lui ocrotitoare.

Observ că mulţi dintre voi stau în picioare, înghesuiţi, fiindcă localul este plin. Îmi pare rău pentru aceasta şi de îndată ce va fi posibil, vom ridica un tabernacol mai mare. Acum să vă spun pe scurt ce s-a întâmplat în Phoenix.

Duminica trecută seara, înainte de Cină am vorbit despre Comuniune. „Comuniune” nu înseamnă a mânca pâine, ci „a vorbi, a comunica cu cineva şi a primi răspuns.”

Dacă în dimineaţa aceasta mă voi lungi prea mult, vă rog să-i mai lăsaţi şi pe cei ce stau în picioare să stea măcar puţin jos. Mai faceţi schimb de locuri. Mă îngrijorează foarte mult vremurile în care trăim. Văzând toate lucrurile care se întâmplă, în mine este Ceva care nu-mi dă pace.

Astăzi vreau să vorbesc despre „Unitate” şi nu mă voi grăbi, ca să pot pune ideile în ordine cât se poate de bine. Am nevoie de rugăciunile voastre, ale celor adunaţi aici.

Dacă aveţi Biblia la voi şi doriţi să citiţi împreună cu mine, deschideţi mai întâi la Evrei 1.1-3, după care vom merge în Geneza 1.26-27, pentru a face legătura. Nimeni nu poate spune ceva adevărat fără să fie călăuzit de Domnul, iar aceasta este parte din mesajul de astăzi, al unirii dintre oameni şi Dumnezeu.

În Evrei 1.1-3, scrie aşa:

„După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu,

la sfârşitul acestor zile ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile.

El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui şi care ţine toate lucrurile cu cuvântul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor şi a şezut la dreapta măririi în locurile preaînalte.”

Acum, Geneza 1.26-27:

„Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”

Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut.”

Să ne plecăm capetele o clipă şi să ne rugăm. Sunt sigur că într-o audienţă atât de mare sunt multe cereri, aşa că cei care aveţi cauze, haideţi să ridicăm mâinile spre Domnul şi să-I arătăm că avem o cerere înaintea Lui. Dumnezeu să împlinească cererile tuturor.

Doamne, ne-am adunat aici, sub acoperişul acestui Tabernacol, şi suntem bucuroşi că avem acest acoperiş deasupra capului, dar scopul pentru care ne-am adunat aici este unul mai măreţ: simţim că prin promisiunile Domnului ne-am adunat sub aripile Celui Atotputernic. Şi aşa cum cloşca îşi apără puii, şi El ne va apăra pe noi de orice este nevoie. El va pluti peste noi, ne va îngriji şi ne va da pâinea cea de toate zilele, atât fireşte cât şi duhovniceşte, ca să primim putere fizică să ne continuăm alergarea pe pământ, şi putere duhovnicească, prin Duhul Sfânt care aduce Cuvântul lui Dumnezeu unui popor flămând, ca să plecăm de aici cu El şi să putem vorbi şi altora despre vremea în care ne aflăm şi despre scurtarea timpului. Doamne, noi ne încredem pe deplin în Tine, şi nu avem nici un alt loc unde să ne ducem. Suntem la fel ca Petru, în ziua când Domnul i-a întrebat: „Dar voi nu vă duceţi?” Atunci el a răspuns: „Doamne, unde să ne ducem? Tu ai cuvintele Vieţii veşnice.” (Ioan 6.68). De aceea ne-am adunat în dimineaţa aceasta în Numele Tău, pentru că Tu ai cuvintele Vieţii veşnice. Te rugăm să vii cu atâta putere în vieţile noastre încât să simţim cum ne ard inimile. Atunci, sufletele noastre vor fi întărite şi înnoite, trupurile şi duhurile noastre vor fi vindecare, şi vom fi întocmai cum ne vrea Domnul.

Doamne, Te rog să le dai putere celor care stau în aceste camere. Întăreşte-i, Tu. Fă la fel cu cei pentru care se înregistrează această bandă, care va merge prin toate naţiunile, în toate colţurile lumii şi la toate triburile pământului. Noi ne încredem pe deplin în Tine, doar dă-ne puterea, Cuvântul şi ungerea, ca să fie totul aşa cum ai pregătit Tu pentru vremea aceasta. Ne încredinţăm Ţie, urechile, glasul, atenţia; ne încredinţăm cu tot ce suntem, ca să lucrezi în noi. Lucrează Tu în noi şi descoperă-Ţi măreaţa prezenţă, fiindcă Îţi cerem aceasta în Numele Fiului Tău, Isus Hristos. Amin.

Cuvântul „unitate” înseamnă „a fi una cu ceva sau cineva, a fi unit.” Acesta este un subiect foarte important şi merită mai multă atenţie decât îi pot da eu sau oricine altcineva din lumea aceasta, dar aş vrea să-mi exprim părerea cu privire la el, după cum îmi va îngădui Domnul. Ceea ce voi spune poate suna ca o învăţătură, de aceea îi rog pe fraţii mei care ascultă această înregistrare să nu se simtă ofensaţi, ci să se gândească adânc la lucrurile pe care le vor auzi. Aş vrea să studiaţi această problemă cu multă grijă şi în rugăciune, ca să vedeţi dacă este sau nu Cuvântul Domnului.

Consider că aşa ar trebui să facem întotdeauna cu orice lucru: să-l cântărim numai prin Cuvânt, pentru că Cuvântul este singurul care rămâne neschimbător, aşa cum a spus şi Isus: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Matei 24.35). De aceea Îl cred, şi cred că în El se află planul lui Dumnezeu. Cred că în Cuvânt găsim lucrarea încheiată a lui Dumnezeu. Astfel, oricine se contrazice cu Cuvântul, nu poate fi de la Dumnezeu sau din planul Lui, pentru că planul Lui este Cuvântul însuşi. Duhul Sfânt în Cuvânt, Îl face să prindă viaţă şi să acţioneze; şi-i dă viaţă ca unei seminţe.

Primul bărbat şi prima femeie din grădina Eden au fost într-o armonie atât deplină cu Dumnezeu, încât Domnul putea coborî oricând voia şi vorbea cu Adam şi cu Eva faţă în faţă. Aceea era o unitate desăvârşită între Dumnezeu şi creaţia Sa; erau într-o asemenea armonie încât deveniseră una. Dumnezeu şi familia Lui erau una.

Orice om este una cu familia sa, dacă este vorba de o familie corectă, bună, nobilă şi ascultătoare, dar dacă membrii familiei se îndepărtează unii de alţii, înseamnă că ceva nu este în ordine, că există o fisură. Toţi trebuie să fie ca unul, mama şi tata, tata şi mama, copiii şi părinţii, părinţii şi copiii, toţi trebuie să se înţeleagă. Când vezi aşa ceva, este un tablou minunat.

Acesta este scopul lui Dumnezeu. Scopul Lui suprem, ca Tată, era să fie împreună cu familia Sa de pe pământ, cu Adam şi Eva. Şi singurul mod în care ei puteau să fie una cu Domnul, era să posede în ei natura lui Dumnezeu. Astfel, pentru că Domnul era în ei şi ei în Domnul, au devenit una, Ce tablou frumos: Domnul în familia Lui, Tată suprem al tuturor; fără moarte, fără supărare, fără suferinţă, fără nimic rău, doar bucurie de negrăit: să nu fii niciodată bolnav, să nu suferi niciodată, să fii una cu Domnul. Ce tablou! Natura lui Dumnezeu era în oamenii aceia, şi pentru că Îl urmau pe Domnul prin tot ce făceau, ei şi Domnul deveniseră una.

Isus S-a rugat în Ioan 17.11 – vorbesc pentru cei care pregătesc textele pentru şcoala duminicală -, ca El și biserica să fie una, aşa cum erau El şi Tatăl una; ca biserica, adică noi, mădularele trupului lui Hristos, să fie unită la fel cum era unit El cu Tatăl. În ziua aceea El ştia că era în Tatăl şi că Tatăl era în El; că El era în noi şi că împreună eram una. Ce uniune, ce unitate ar fi să-L vezi pe Domnul în biserica Lui până când fiecare credincios ajunge în armonie desăvârşită cu ceilalţi şi cu Domnul. Aceasta este biserica pentru care vine Isus. Acela va fi răspunsul rugăciunilor Lui, când noi toţi vom fi ca unul.

Singurul fel de părtăşie pe care l-a stabilit Domnul pentru El şi Biserica Lui este unitatea deplină, este El în oameni; iar singurul mod în care poţi atinge acest lucru este să te uneşti cu El pentru totdeauna. Aşa cum soţia se uneşte cu soţul ei până la moarte, printr-un jurământ, când tu te uneşti cu Dumnezeu, când biserica se uneşte cu Hristos, este tot până când vă desparte moartea. Dacă nu păcătuieşti şi nu faci nimic greşit, vei fi cu Hristos în veşnicie. Doar moartea te poate despărţi de El, şi nu moartea fizică, ci moartea prin păcat, fiindcă plata păcatului este moartea, şi aceasta te desparte de Hristos. Dar dacă eşti unit cu El în Duhul puterii Lui, vei fi cu El întotdeauna, iar aceasta este Viaţa veşnică. Aş vrea să ajung acolo unit pe veci cu Dumnezeul veşniciei, într-o armonie desăvârşită cu El; Dumnezeu şi Biserica Lui, o singură fiinţă.

Când s-a unit cu Adam, Eva a devenit parte din el. Dacă aţi observat, în Geneza 1.27 scrie că Dumnezeu a creat bărbatul şi femeia. La început, omul era şi bărbat şi femeie, dacă vorbim în termeni de masculin şi feminin. Apoi Domnul a luat din trupul lui o coastă, şi a creat un produs secundar. Trupul femeii a fost un produs secundar creat după ce creaţia fusese deja încheiată, dar nu şi duhul. Duhul era tot al lui Adam, aşa cum a fost el la început, având atribute atât masculine cât şi feminine.

Acum puteţi vedea tabloul mare? Ca trup, noi suntem diferiţi, suntem un produs secundar, o creaţie rezultată din unirea părinţilor noştri. Dar ca duh, suntem fiii şi fiicele Dumnezeului celui viu şi avem acelaşi Duh; nu al altcuiva, ci chiar al Lui. Acum, noi suntem după asemănarea Lui, uniţi cu El, în imaginea desăvârşită a Dumnezeului celui viu, fiindcă suntem fii şi fiice. Nu mai suntem separaţi, ci suntem în acelaşi Duh, acelaşi Dumnezeu, aceeaşi persoană, uniţi pentru veşnicie în căsătorie. Domnul a hotărât totul, ca să nu fim despărţiţi, ci să fim în El. Nu ca fiind dintr-un alt neam, ci să fim vlăstare ale Celui Atotputernic, într-o unire adevărată, printr-o unire sfântă. Trupul vine din mamă şi din tată, dar Duhul vine de la Domnul, fiindcă suntem parte din Dumnezeu la fel cum a fost Eva parte din Adam.

În ziua Cincizecimii, vedem Duhul Sfânt, Stâlpul de Foc, împărţindu-Se și aşezându-Se peste fiecare dintre cei prezenţi în acea adunare. Ce a făcut El cu acei oameni adunaţi laolaltă? A format Trupul unit al lui Hristos; i-a adus împreună.

Dar astăzi vedem o separare atât de mare cauzată de neînţelegerile dintre denominaţiuni! Ce păcat şi ce ruşine! Noi trebuie să fim uniţi la nunta cerească cu Dumnezeul cel veşnic, să fim parte din El, din Dumnezeu.

Ca trup, eu sunt un Branham, pentru că tatăl meu era un Branham. Deci, ca trup, suntem parte din mama şi tatăl nostru, dar ca duh, suntem uniţi cu Domnul, parte din El. De aceea nu moare duhul. „Cel ce crede în Mine are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” Atunci nu vom fi doar duhuri, ci vom avea un trup ca trupul slăvitului Dumnezeu, trupul Domnului Isus, înviat după chipul trupului Său pământesc.

În timp ce mergea spre mormântul lui Lazăr, Isus a spus: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri niciodată.” (Ioan 11.25). Cine crede în Mine, nu pe Mine. A crede înseamnă a fi în El. „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele…” Oh, să fii, să crezi! Nădăjduiesc ca Duhul Sfânt să vă facă să înţelegeţi. Voi sunteţi turma cea mică, de aceea în timp ce mă rugam şi L-am întrebat pe Domnul, am ales textul acesta ca să vedem unde ne situăm. Să crezi în El. Tu nu poţi crede în El dacă El nu este în tine şi tu în El. Numai atunci Îl crezi şi ai Viaţa veşnică. Îl crezi pe El până primeşti Viaţa veşnică, iar Viaţa veşnică este Viaţa lui Dumnezeu în tine. Atunci crezi în El. „Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine.” (Ioan 17.21). Dumnezeu în Hristos şi Hristos în Biserică. „Cum Noi suntem una, şi ei să fie una.” Cum putem fi una? „Dacă rămâneţi în Mine şi rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice.” (Ioan 15.7). De ce? Pentru că atunci nu mai sunteţi voi, ci Cuvântul este în voi, iar Cuvântul este Dumnezeu.

Cuvântul Domnului este ca o sabie. Aşa spune Evrei 4.12. Dar sabia este absolut nefolositoare dacă nu există o mână sau o putere care s-o manevreze. Este nevoie de o mână care să ţină sabia, iar această mână este credinţa.

Acum, depinde şi cât de puternică este acea mână a credinţei. Una poate avea forţă numai cât să taie o deschizătură mică în întuneric şi să spună: „Sunt mântuit prin credinţă.” Este o tăietură grozavă, însă este doar cât a putut să facă acea mână. Dar dacă mâna este puternică, va tăia toată lucrarea diavolului, şi va face fiecare promisiune a Domnului să strălucească în puterea învierii Lui. Dacă mâna este puternică, atunci „Sunt zilele minunilor! Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci,” şi poate tăia totul. Deci, depinde de cât de puternic este braţul care mânuieşte sabia.

Sabia este extrem de ascuţită. În Evrei 4 scrie: „Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” (Evrei 3.12). El străbate dincolo de firesc, spre tărâmul duhovnicesc, aşa că poate descoperi gândurile inimii. Aceasta o face Duhul lui Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu.

Deci Cuvântul va tăia adânc dacă braţul care Îl mânuieşte este destul de puternic. Dacă este suficientă putere, El va tăia şi vă va da fiecare promisiune făcută, pentru că Sabia trebuie ţinută cu un braţ de credinţă. Braţul trebuie s-o ţină strâns, să nu-i dea drumul nicicum, şi astfel să-i iasă duşmanului în întâmpinare, fiindcă prin Sabia Cuvântului vă aparţine orice făgăduinţă. Numai s-o luaţi cu credinţă şi să mergeţi înainte. Dacă aveţi nevoie de vindecare, luaţi-o prin Cuvânt: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi și în veci.” Dacă aveţi nevoie de mântuire, făgăduinţele Bibliei sunt ale voastre. Sunt chiar acolo. Satan încearcă să le ascundă, dar luaţi Sabia şi străpungeţi întunericul până când Lumina Domnului va străluci deasupra sufletelor voastre şi promisiunea va fi îndeplinită. El va face aceasta.

Eva a fost parte din Adam, carne din carnea lui şi os şi oasele lui. Aceasta este o unitate completă, şi la fel ar trebui să fie unitatea bisericii: duh din Duhul Lui şi cuvânt din Cuvântul Lui. Credinciosul adevărat nu va devia de la Cuvânt şi nu va face compromis cu nici o iotă. Amintiţi-vă că Eva a trecut peste un singur Cuvânt, dar un credincios adevărat nu poate face aceasta. El va ţine Sabia Cuvântului cu credinţă şi va crede în împlinirea fiecărei promisiuni făcute de Domnul. Asta-i tot.

Ei erau exemple pregătite de Domnul pentru noi, ca să ştim cum ar trebui să fim; ei trebuiau să fie aici mereu, şi să nu greşească niciodată. Când vorbeau, Dumnezeu îi asculta; îi privea ziua şi îi veghea noaptea când dormeau. Pe timpul zilei, El îi îndruma, îi hrănea, îi iubea şi avea tot timpul părtăşie cu ei. Ei erau făcuţi după chipul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu era în ei. Aceasta era adevărata părtăşie. Aşa trebuie să arate unirea lui Dumnezeu cu Biserica Sa. Ar mai fi multe de spus şi aş putea cita din mai multe locuri. Unirea cu El este Viaţa veşnică şi putem s-o dobândim crezând fiecare Cuvânt al Lui. Da, trebuie să luăm fiecare promisiune şi s-o credem.

Şi Eva a fost unită până când a încălcat un Cuvânt; până când s-a îndoit de adevărul unui singur Cuvânt. Aceasta a separat-o. Contează fiecare Cuvânt, pentru că „omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4.4). Noi putem fi uniţi cu Dumnezeu, iar Adam şi Eva ne slujesc ca exemple prin viaţa pe care au dus-o cu El înainte de cădere, de încălcarea Cuvântului. Unirea cu El înseamnă Viaţă, în timp ce despărţirea de El este moarte. Trebuie doar să păzim poruncile Lui.

Noi greşim cu toţii, dar nu trebuie să privim spre aceasta, fiindcă aceste greşeli vin întotdeauna, dar nu sunt ale noastre. Important este să urmăm Legile Lui şi să facem tot ce a spus El. Faptul că ne împiedecăm şi cădem nu are importanţă, fiindcă un slujitor adevărat se ridică din nou chiar dacă va cădea. Câtă vreme rămâne la datorie, chiar dacă se clatină, Domnul îl aşează din nou drept pe cărare. Dacă s-a abătut de pe drumul drept, Domnul nu mai are nici o obligaţie faţă de el, dar câtă vreme este încă pe drumul bun, Domnul are o obligaţie faţă de acel bărbat sau femeie. Doar câtă vreme rămân pe cale.

Biserica este logodită cu Hristos şi gata de nuntă. Încă nu a fost nici o nuntă, dar urmează Cina de nuntă a Mielului. Aşadar, Biserica este logodită cu El la fel cum este logodită o femeie cu un bărbat. Ce se întâmplă în timpul logodnei? El îi aduce tot timpul lucruri, îi face tot felul de cadouri şi o face să se simtă bine. La fel face şi Hristos cu Biserica Sa: El ne trimite darurile Duhului Sfânt. Cum poţi fi logodit când tu negi existenţa acestor daruri? Ele sunt dovezi ale dragostei lui Dumnezeu pentru Biserica Sa. Astfel, Isus a zis: „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce vor crede,” (Marcu 16.17).

Ţineţi minte că Biserica trebuie să creadă fiecare Cuvânt, fiecare promisiune, fiecare frântură şi să-şi ceară dreptul asupra lor. Dacă aş fi burlac, m-aş logodi cu o fată, şi i-aş da un inel de logodnă, iar ea nu l-ar purta, aceasta ar arăta că ea nu mă crede şi nu vrea să fie mireasa mea. Dacă Hristos îi trimite bisericii Sale darurile promise, iar ea le refuză şi spune: „Nu-i aşa,” înseamnă că biserica aceea nu vrea să fie Mireasa lui Hristos. Oamenii aceia sunt logodiţi cu altcineva, nu cu Mirele Hristos. Dar Biserica adevărată ţine promisiunea, păstrează totul şi acceptă darurile pe care i le dă Domnul.

Primii oameni au pierdut părtăşia cu Domnul pentru că s-au îndoit de El şi nu au crezut Cuvântul Lui, ci au primit minciuna diavolului. Acesta a fost primul lucru care a rupt această unire minunată, în care Adam şi Eva erau într-o stare în care nu puteau muri, nu îmbătrâneau, nu se puteau îmbolnăvi şi nu aveau nici o grijă.

Fiecare dintre voi va spune: „Aş vrea să fiu şi eu aşa…” Vreau să vă spun că fiecare dintre voi sunteţi în aceeaşi stare. Dumnezeu a oferit această şansă tuturor fiinţelor de pe glob. Care era condiţia? „Păziţi poruncile Mele. Credeţi şi trăiţi Cuvântul Meu.” Dar când Eva nu a crezut, ci a scos un Cuvânt din porunca Domnului, acea uniune minunată s-a rupt. În clipa în care Biserica se îndoieşte de un Cuvânt din Biblie şi Îl răstălmăceşte, rupe minunata părtăşie care i-a fost dăruită, şi este despărţită de El. Când se întâmplă aceasta, moartea îşi ocupă locul în fiinţa ei, atât fizic, cât şi duhovnicesc. Când n-a crezut, a rupt relaţia cu Dumnezeu. Nici un bărbat şi nici o femeie, nu poate crede minciuna diavolului decât atunci când nu crede adevărul Domnului. Vedeţi în ce situaţie suntem noi în dimineaţa aceasta?

Haideţi să ne gândim serios la aceasta, fiindcă atunci când se va sfârşi viaţa aceasta trecătoare, nu vom mai avea ocazia s-o facem. Trebuie să vă gândiţi bine acum. Voi nu puteţi alege atunci, ci trebuie s-o faceţi astăzi, pentru că astăzi este ziua când trebuie să luaţi o decizie. Eva a încălcat un singur Cuvânt, nu tot Decalogul (cele zece porunci). Ea s-a îndoit de Dumnezeu, pentru că şarpele i-a prezentat Cuvântul ca fiind discutabil. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu Se discută, fiindcă El spune exact ceea ce spune. Totuşi, Eva s-a îndoit pentru că şarpele i-a spus: „O, sigur, Dumnezeu nu a vrut să spună aşa ceva!” Ba chiar aceasta a vrut să spună! Dumnezeu spune serios fiecare Cuvânt şi nu are nevoie de nici o interpretare, fiindcă totul este exact aşa cum spune El.

Acum îmi veţi spune: „Cum ştii că Biblia este adevărată?” Eu cred că Domnul a călăuzit scrierea Bibliei şi a vegheat asupra Cuvântului Său. El ştia că în zilele din urmă se vor ridica atei şi necredincioşi, aşa că a purtat de grijă Cuvântului. Astfel, aceasta este exact ceea ce a vrut Domnul să spună, este ceea ce avem noi acum, aşa că trebuie doar să credem. Dacă scoatem un singur Cuvânt, ne pierdem părtăşia şi suntem aruncaţi în moarte, despărţiţi pentru totdeauna de Dumnezeu, la fel ca Adam şi Eva. Deci, trebuie să credem Adevărul Domnului.

Vă spun încă o dată: Nu vă îndoiţi de nici un Cuvânt din Biblia Domnului! Nu spuneţi: „Da, eu cred, dar…” pentru că nu există aşa ceva. Tu trebuie să-L crezi şi să-L accepţi. Dar dacă Îl pui deoparte şi zici: „Biserica mea nu vede lucrurile aşa…” tu nu crezi Cuvântul Domnului, şi ca urmare rămâi sub aceeaşi osândă ca şi Eva; te-ai despărţit de veşnicie când aveai şansa să fii unit cu El, fiindcă nici un Cuvânt al Domnului nu poate fi pus la îndoială.

Pe atunci oamenii aveau numai câteva lucruri pe care trebuiau să le respecte, şi dacă din numai câteva cuvinte, pe unul L-au răstălmăcit, ceea ce le-a adus moartea, uitaţi-vă în ce situaţie se află lumea de astăzi. Vedeţi? Trebuie să le primim pe toate, să le acceptăm şi să rămânem în ele, fiindcă sunt făgăduinţele Domnului. O soţie adevărată a Domnului, o logodnică adevărată, aşa va face. Nădăjduiesc că aceste lucruri vor rămâne înăuntrul vostru şi le veţi înţelege.

Care a fost primul lucru care a făcut-o pe Eva să se îndoiască de Cuvântul Domnului? Promisiunea lui Satan că îi va da înţelepciune. „Veţi fi înţelepţi.” Vedeţi, oamenii tânjesc întotdeauna după ceva, iar Eva tânjea să aibă înţelepciune.

Să ne oprim puţin aici. Oare nu aceasta este şi situaţia lumii de astăzi? Oamenii sunt o specie superioară, au o educaţie aleasă şi vor ceva diferit, vor mai multă înţelepciune. Aceasta a vrut şi Eva, dar vreau să vă spun că nici o înţelepciune nu depăşeşte înţelepciunea lui Dumnezeu, doar că ea apare într-o formă atât de simplă, încât oamenii trec pe lângă ea.

Am spus de multe ori că Satan sclipeşte, dar Evanghelia luminează. Este o mare diferenţă între a sclipi şi a lumina. Hollywood-ul străluceşte, dar Biserica luminează prin puterea dragostei lui Dumnezeu. Nu este deloc acelaşi lucru, iar noi nu vrem să strălucim, ci să luminăm.

Din păcate, bisericile de astăzi încearcă să se bazeze pe propria lor gândire, aşa cum a făcut şi Eva. Din cauza felului cum i-a fost prezentat, a părut un lucru adevărat. Fiţi foarte atenţi! Părea adevărat, părea ceva ce putea fi adăugat la ceea ce spusese Domnul; i s-a părut că poate avea ceva în plus, că Domnul nu-i spusese cât de departe poate merge, că nu-i stabilise o linie clară de care nu putea trece. S-a gândit că Satan îi oferea şansa să fie în continuare în unitate cu Dumnezeu, dar în acelaşi timp să fie mai deşteaptă, mai educată, numai că Dumnezeu o făcuse exact cum trebuia să fie.

Acelaşi lucru l-a făcut şi cu biserica: i-a dat tot ce-i trebuie, aşa că nu are nevoie de interpretarea care i se dă într-un seminar sau într-o şcoală de studiu biblic. Este exact cum scrie şi este Aşa vorbeşte Domnul. Nu se poate schimba, dar biserica se bazează pe propria ei înţelegere; oamenii au impresia că au ceva deosebit, ceea ce este înşelător.

Trebuie să mă opresc puţin aici şi să spun că toată lumea, întreaga economie a acestei ţări se bazează pe impresii false. Să vă spun ce mi s-a întâmplat mie. Noi toţi ne iubim soţiile, sau aşa ar trebui. Acum câţiva ani, să fie vreo trei, eram în vest. Într-o dimineaţă, m-am trezit, m-am uitat pe geam şi am văzut că vremea era foarte urâtă. Dar am observat că aveam un televizor în cameră, şi pentru că era ora opt, m-am gândit să mă uit la ştiri.

Am pornit televizorul şi, în timp ce urmăream ştirile, programul a fost întrerupt pentru a se difuza o reclamă la un fel de detergent. Spunea aşa: „Doamnă, nu mai este nevoie să speli vasele. Este suficient să le înmoi în apă cu puţin detergent şi să le laşi aşa câteva minute. Apoi le scoţi şi le pui direct la uscat. Asta-i tot.”

Am notat numele produsului respectiv şi mă gândeam deja cum voi deveni un erou la mine acasă, când îi voi arăta soţiei ce pot să fac.

Am cumpărat o sticlă din aceea şi am vărsat-o pe toată în apă. I-am spus soţiei să continue cu măturatul prin casă, că mă ocup eu de vase. Am curăţat deci farfuriile copiilor de firimituri şi le-am băgat în apa cu detergent. După câteva minute le-am scos să le pun la uscat, dar erau la fel de murdare ca înainte. Dacă ar fi văzut soţia mea aceasta, şi-ar fi pierdut încrederea în mine.

De ce permite naţiunea aceasta ca oamenii să fie înşelaţi? Nu ar trebui să li se permită să spună lucruri care nu sunt adevărate. Legea ar trebui să interzică aceasta. O reclamă neruşinată la ţigara modernă spune: „Ţigările care nu provoacă tuse.” Nu ar trebui să aibă voie să spună aşa ceva. Ce fac ei? Ne înşeală, pentru că în fiecare ţigară este moarte. În fiecare sticlă de whisky este moarte, violuri, crime şi nebunie, dar este în ordine dacă emisiunile sunt presărate de reclame care spun: „Vechea băutură a bunicului. Bucură-te de plăcerile vieţii.” şi aşa promovează berea şi alte băuturi alcoolice. Ce vor ei? Să ne înşele. Pun în faţa oamenilor ceva care le distruge viaţa, dar totul este legal şi permis.

De aici, să ne întoarcem la temă. Prin dogme şi crezuri făcute de oameni, bisericile construiesc o faţadă pentru oameni, iar aceştia se lasă înşelaţi. Nici o biserică şi nici un crez nu poate să-ţi cureţe sufletul. Numai Sângele lui Isus Hristos poate face aceasta şi este singurul leac dat de Dumnezeu. Restul este fals, dar cu toate acestea, oamenii se bazează pe gândirea celor învăţaţi, şi sunt conduşi la moarte. Se bizuiesc pe crezuri şi denominaţiuni, dar mor ca nişte porci înjunghiaţi şi se afundă în adâncul fără fund al iadului. Ce ruşine! Nu ne este îngăduit să ne bazăm pe propria noastră judecată. Nu putem nici măcar să încercăm s-o facem.

Poate veţi spune: „Oare nu va vorbi mai bine un consiliu de oameni decât un singur om?” Nu, dacă acea persoană vorbeşte Cuvântul lui Dumnezeu. Odată, în faţă la doi împăraţi au venit patru sute de proroci, şi aceştia s-au bazat pe înţelepciunea lor. Unul singur a rămas în Cuvântul lui Dumnezeu, şi numai el a avut dreptate, iar acesta a fost Mica. Totul depinde de Cuvântul Domnului. Orice trece pe lângă Cuvânt este greşit şi duce la moarte. Nici o înţelepciune nu poate depăşi înţelepciunea lui Dumnezeu. El este Cel mai înţelept dintre înţelepţi; El este Fântâna, singurul Izvor al înţelepciunii. Cuvintele oamenilor sunt prostie şi minciună dacă vorbesc împotriva lui Dumnezeu, dar dacă omul vorbeşte din Cuvântul lui Dumnezeu, atunci nu mai sunt cuvintele lui, ci ale Domnului. Acolo nu mai este înţelepciunea omenească.

Satan face tot felul de promisiuni, dar nu vă poate da nimic, pentru că el nu are chiar nimic. Satan este opozantul Cuvântului. El nu are mântuire şi nici lumină. Împărăţia lui sunt întunericul şi moartea. „Frate Branham, mai spune o dată care este împărăţia lui Satan?” Tot ce se împotriveşte Cuvântului lui Dumnezeu.

Ştiu că aceste cuvinte sunt tăioase, dar a venit vremea curăţirii. Ca să dea rod, o creangă, un copac, trebuie să fie curăţat. Acum este momentul.

Orice este în contradicţie cu principiile lui Dumnezeu, cu Cuvântul Său, nu este din Dumnezeu. Ce este păcatul? Neprihănirea pervertită. Ce este moartea? Viaţa pervertită. Ce este împărăţia lui Satan? Orice vine să înlocuiască Cuvântul Domnului, orice învăţătură străină Lui. Un Cuvânt, un singur Cuvânt. Poţi crede totul, ca Eva care a crezut totul până la un Cuvinţel. Dar acel singur Cuvinţel a fost suficient ca ea să fie necredincioasă. Un singur Cuvinţel este suficient ca să-l facă pe fiecare dintre voi un necredincios.

Să privim mai îndeaproape. Singura cale ca să rămâneţi în viaţă este să respectaţi Cuvântul Domnului. Dumnezeu a spus: „Să faci aşa şi să nu faci aşa. Aceasta poţi să faci, dar aceasta să n-o faci!” Eva a respectat tot, în afara unei frânturi din întreaga poruncă, şi de acolo a pornit totul. Ceea ce a făcut ea a cauzat toate nenorocirile lumii: foametea, durerea, tristeţea şi suferinţa. Totul a pornit de la fapta ei. Cât este de îngrozitor să nu crezi Cuvântul Domnului! Toate suferinţele, durerea şi moartea care au fost și care vor fi, au început atunci. Fiecare copil născut în curvie sau adulter, fiecare păcat comis vreodată au fost cauzate de ea, pentru că, deşi a ascultat aproape totul, a nesocotit un singur Cuvânt. Ea a stat să se gândească, nu a ştiut ce să facă… adică ştia, dar era ispitită să facă altceva, pentru că i se promitea ceva mai bun, şi că va fi o persoană mai educată, mai înţeleaptă, că va şti mai multe. „Preoţii noştri au altă educaţie. Pastorii noştri sunt de rang superior.”

Nimeni nu are rang mai înalt decât cei care păzesc Cuvântul lui Dumnezeu. Ei sunt cei mai buni; sunt singurii spre care priveşte Domnul. Poate Domnul ne va permite să aprofundăm şi lucrul acesta.

Împărăţia celui rău nu poate promite decât moarte. Este tot ce are. El poate promite minciuni, pentru că este tatăl minciunii, dar viaţă nu vă poate da. Nu vă poate da raiul pentru că nu îl are.

Gândiţi-vă! Un singur Cuvânt pe care Îl nesocoteşti din cauza unei promisiuni a diavolului sau a uneltirilor lui, un singur Cuvânt te poate trimite în chinuri. Aşa a fost la început, iar dacă Domnul, cu toată îndurarea Lui, trimite întregul iad pe pământ şi lasă copilaşii să sufere de foame, oamenii să flămânzească şi să fie loviţi de boli, şi moartea să fie pe pământ din cauza unui Cuvânt încălcat la început, oare nu putea să ignore acel lucru şi să nu permită toate aceste suferinţe? Nu se putea să nu facă aceasta? Dar dacă El n-a trecut cu vederea încălcarea unui singur Cuvânt, deşi ştia care vor fi urmările, cu cât mai mult nu va trece cu vederea încălcările unui singur individ necredincios, ci îl va pedepsi.

Aşadar, când Adam şi Eva au ascultat minciuna diavolului, Chipul sfânt al Domnului i-a părăsit şi tovărăşia lor sfântă cu Domnul a fost ruptă, unitatea lor cu Domnul a fost distrusă. În clipa în care tu asculţi minciuna diavolului, prietenia ta cu Domnul se rupe şi nu mai eşti în prezenţa Lui, pentru că nu ai respectat Cuvântul Domnului aşa cum este El.

Vreau să vă întreb ceva. Ştim cu toţii că există un Dumnezeu, iar dacă Dumnezeu ţine atât de mult la Cuvântul Său şi este atât de drastic încât va judeca lumea prin El, înseamnă că trebuie să păstreze undeva acest Cuvânt; şi Cuvântul Lui este în Biblie. Nu uitaţi că Dumnezeu va judeca lumea după Biblie, de aceea scrie în Apocalipsa 22.18-19: „Dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta.

Şi, dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.”

Nu este suficient să spui: „Eu cred în Dumnezeu şi merg la biserică.” Toţi diavolii din iad cred în El; toţi sunt religioşi. Dar este suficient să scoţi un singur Cuvânt, şi nu mai ai părtăşie cu El. Puterea unui lanţ este dată de veriga cea mai slabă. Dacă slăbiciunea ta este necredinţa în Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să faci o întăritură acolo, pentru ca acea verigă să fie la fel de puternică precum celelalte. Dacă tu crezi că Isus Hristos mântuieşte, întăreşte-ţi şi credinţa că El vindecă. Dacă crezi că El a fost, crede şi că El este. Aleluia! Dacă crezi că El a trăit, dar te îndoieşti de faptul că este viu, atunci acolo se va rupe legătura, şi eşti pierdut. Înţelegeţi ce vreau să spun? Este greu şi este dureros, dar acesta este adevărul. Voi trebuie să credeţi fiecare Cuvânt, tot ce a spus El.

Acum veţi spune: „Bine, frate Branham, dar cum rămâne cu toate aceste denominaţiuni?” Ascultaţi! Dacă respectă Cuvântul, este bine, dar dacă neagă acest Cuvânt, sunt o lucrare a diavolului.

„Dar biserica cutare şi cutare?” Nu ştiu despre biserica respectivă, ci ştiu doar despre Cuvânt. Dar cum să crezi o biserică, dacă există nouă sute şi ceva de denominaţiuni, şi fiecare dintre ele pretinde că ea şi numai ea are adevărul?

Ce vom face? Tu trebuie să-ţi bazezi credinţa pe ceva. Voi ziceţi: „Credinţa mea este cea metodistă, sau baptistă, luterană, penticostală, catolică,” sau oricare alta. Te încrezi într-o organizaţie, iar dacă acea organizaţie încalcă Cuvântul, vei face exact ce a făcut Eva, vei desfiinţa Cuvântul Domnului.

„Dar oamenii care merg acolo sunt mai cizelaţi. Clădirea este mai mare şi oamenii mai deştepţi.” Lucrurile acestea nu au nici o importanţă. Satan a fost mult mai deştept decât Eva. Ea nici măcar nu fusese sortită să fie deşteaptă, ci trebuia să fie doar ascultătoare. Nici nouă nu ni se cere să fim deştepţi. Isus a spus că fiii veacului acestuia, adică fiii întunericului, sunt mai înţelepţi decât fiii luminii. Noi suntem asemănaţi cu oile, iar oile nu se conduc singure, ci au nevoie de un păstor. Dumnezeu nu ne vrea deştepţi, ci vrea să ne bazăm pe înţelepciunea Lui. Amin. Nu te baza pe înţelepciunea ta! Proverbe 3.5 spune: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta.” Oricât pare de nepotrivit, oricât de strălucitoare ar fi luminile de acolo, nu le da atenţie! Bizuieşte-te pe înţelepciunea Lui, deoarece El a spus că acesta este Adevărul.

Unitatea părtăşiei dintre Dumnezeu şi copiii Lui s-a rupt atunci când Eva a pus la îndoială o iotă, un cuvinţel. Toţi cei care înţelegeţi lucrul acesta, spuneţi: „Amin!” Unii zic: „Eu nu cred toată Biblia, ci doar o jumătate din ea!” Tu trebuie să crezi tot, absolut tot.

Tot atunci s-a rupt şi unitatea dintre soţ şi soţie. Eu cred că o căsnicie nu poate fi aşa cum trebuie dacă nu există o uniune între soţ, soţie şi Dumnezeu. Aşa este. Vor aduce copii pe lume, îi vor naşte nelegitim, le vor da ţigări şi whisky, vor juca jocuri de cărţi şi vor bea alcool în faţa lor. Chiar dacă sunt loiali în căsnicia lor, aceasta este doar o chestiune carnală, firească. Dar acolo este un duh, şi oricât de sinceri ar fi părinţii cu copiii lor, duhul păcătos va face ca lucrurile să nu iasă bine.

Veţi spune: „Dar cunoaştem oameni care nu şi-au învăţat copiii aşa ceva, deşi nu erau creştini.” Simplul fapt că nu şi-au condus copiii la Hristos este cel mai rău lucru pe care îl puteau face, pe lângă celelalte, fiindcă nu există o legătură corectă fără părtăşia cu Hristos.

Aşadar, imediat ce părtăşia dintre om şi Dumnezeu s-a rupt, s-a rupt şi legătura dintre bărbat şi femeie. Ascultaţi-mă! De fiecare dată când o biserică se rupe de Dumnezeu şi devine o organizaţie, se destramă şi părtăşia dintre credincioşi. Noi trebuie să credem cu toţii ca unul singur, să avem aceeaşi inimă şi acelaşi gând. Aşa au devenit ucenicii în ziua Cincizecimii. Dar când adunarea devine o organizaţie, încep să apară tot felul de partide, pentru că unii dintre copii vor rămâne la Cuvântul Domnului și-L vor crede, pe când ceilalţi o vor apuca în direcţia cealaltă. Aşa se pierde unitatea.

Felul de gândire al Evei s-a schimbat, iar relaţia cu soţul ei nu mai era aşa cum trebuia să fie, şi au început să dea vina unul pe celălalt. De fapt, felul ei de gândire fusese schimbat. De ce? Pentru că în ea era viaţa diavolului. De îndată ce s-a îndoit de Cuvântul Domnului, ea a acceptat viaţa Satanei, pentru că a primit învăţătura lui. Cuvintele acestea pot fi dovedite, dar mă voi rezuma la atât pentru că predica este înregistrată. Voi ştiţi că mă refer la biserică. Ea nu a crezut Cuvântul lui Dumnezeu, iar aceasta a despărţit-o de El, pentru că în ea locuia viaţa diavolului. Ea a crezut minciuna pe care i-a spus-o acesta: „Pomul este bun” şi a mâncat din el.

Trebuie să vă spun aceasta, nu pot să mă abţin. Acum câteva zile predicam într-o biserică din Arizona. Voi ştiţi că niciodată nu am spus ceva neadevărat, fiind sub ungere. O mulţime de pastori m-au contrazis cu privire la sămânţa satanei, sămânţa şarpelui, şi mi-au spus: „Femeia a mâncat un măr.” Păi, aşa a crezut şi Cain, de aceea a adus jertfă din roadele câmpului. Dar n-a fost vorba de un măr. Cum a putut ea să-şi dea seama că este goală? Pentru că avusese o relaţie sexuală. Noi am mai vorbit despre aceasta. Ea a rămas însărcinată de la şarpe, care pe atunci nu era o reptilă, ci era cel mai viclean dintre fiarele câmpului şi era foarte asemănător omului. Oamenii au studiat maimuţele, cimpanzeii şi celelalte specii, dar nu au putut găsi veriga de legătură dintre om şi animal. Aceasta este, dar Dumnezeu l-a blestemat astfel încât nu se mai poate întoarce în starea în care a fost, din cauza răului pe care l-a făcut. El a fost singura sămânţă care se putea amesteca cu a omului.

Acum câtva timp am predicat în faţa unei audienţe în care erau şi catolici, şi le-am zis: „Voi, catolicii, o numiţi pe Maria, „maica Domnului”, dar cum poate, Dumnezeu să aibă o mamă, când El este veşnic?” Nu se poate. Maria nu a fost decât „incubatorul” care L-a purtat.

Există părerea pe care am împărtăşit-o şi eu cu ani în urmă, cum că Dumnezeu au umbrit-o pe fecioară şi a dat viaţă ovulului ei, acesta fiind din fecioară, dar pentru ca acel ovul să vină, era nevoie de o senzaţie. În felul acesta, ei Îl amestecă pe Dumnezeu într-un act sexual, dar Dumnezeu, care a creat acea celulă de sânge, a creat şi ovulul, pentru că era nevoie de parte bărbătească şi de parte femeiască.

Dacă ovulul a fost al femeii, cum a putut spune David: „Căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa morţilor şi nu vei îngădui ca sfântul Tău să vadă putrezirea.” (Psalmul 6.10)? Dacă ovulul ar fi fost al femeii, înseamnă că la înviere a participat ceva omenesc, când, de fapt a fost numai lucrarea lui Dumnezeu. De ce a înviat Dumnezeu acel trup de carne? De ce nu a lăsat ca trupul Lui să vadă putrezirea? Pentru că El era sfânt. Şi cum ar fi putut El să fie sfânt dacă s-ar fi născut dintr-un ovul coborât în pântecele Mariei? Era nevoie de o senzaţie care să facă ovulul să coboare.

Poate veţi zice: „Poate s-a nimerit ca ovulul să fie acolo!” Dacă-i aşa, El nu a putut fi Dumnezeu pe deplin. N-ar fi fost Dumnezeu în aceeaşi măsură în care a fost om, şi înseamnă că femeia a avut o contribuţie. Dacă ar fi aşa, sămânţa care venea de la Maria, de la femeie la femeie, din generaţie în generaţie, avea în ea firea omenească, dorinţele ei. Dar nu putea fi aşa.

Este ca şi cum iei un ou de vultur şi îl pui sub o găină. Găina va cloci oul ca un incubator, dar puiul care va ieşi din acel ou nu va avea în el absolut nimic din natura găinii. La fel de bine îl putea cloci un căţel, fiindcă nu era nevoie decât de căldura unui corp care să clocească oul. La fel a fost şi cu Isus. Maria a fost doar un incubator, iar Dumnezeu s-a folosit de ea aşa cum s-ar fi putut folosi de orice altă femeie. Ea era fecioară, deci nu mai avusese copii, iar Dumnezeu Creatorul a venit şi a creat atât ovulul, cât şi celula. El le-a creat pe amândouă, de aceea a fost o concepţie curată.

Fraţii m-au aşteptat atunci afară şi mi-au spus: „Frate Branham vrem să ştii că ai spus ceva greşit şi te-am prins!” Bine, aceasta şi doresc: dacă greşesc ceva, vreau să fiu prins. „Ai greşit spunând aceste lucruri despre sămânţa şarpelui, şi acum şi despre ovulul despre care zici că a fost creat de Dumnezeu. Iată că aici, în Geneza 3, Dumnezeu i-a spus Evei: „Vrăjmăşie voi pune între sămânţa ta şi sămânţa şarpelui.”

Aşa este. Eu n-am predicat niciodată sub ungere ceva ce a trebuit să retrag apoi, pentru că nu mă bazez pe propria mea înţelepciune. Dacă felul cum înţeleg eu lucrurile nu se potriveşte cu Cuvântul, înseamnă că greşesc, fiindcă în toate trebuie să fie numai Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă nu este aşa, nu-ţi pleca urechea la acel lucru pentru că ceva este greşit. Dar acum este momentul să-l despicăm. Apoi am zis în inima mea: „Ajută-mă, Tată ceresc, fiindcă nu ştiu ce să fac. Omul îmi arată Scriptura, iar acolo scrie: „Vrăjmăşie voi pune între sămânţa ta şi sămânţa şarpelui.”

Iată, Duhul Sfânt a lucrat. Eu cred că acelaşi care a umbrit-o pe Maria, a pus şi Cuvântul în gura lor. Eu mă sprijin zi de zi pe Cuvântul Lui, fiindcă El nu poate spune ceva care să contrazică propriul Său Cuvânt. Aşadar, dacă spui că eşti inspirat, dar predici împotriva adevărului Cuvântului lui Dumnezeu, nu eşti inspirat de Duhul Sfânt. Când vine Duhul Sfânt peste tine, El nu va spune altceva, pentru că El este Cuvântul.

Acum ascultaţi ce s-a întâmplat. Le-am zis: „Femeia are un ovul, dar ea nu a dat o sămânţă. Acolo nu scrie: „Oul tău şi sămânţa şarpelui,” ci scrie: „sămânţa ta şi sămânţa lui.” Dar femeia nu are o sămânţă. Este nevoie de unire ca să primească sămânţa, nu-i aşa, doctore? Nu se poate altfel. Degeaba ai un pământ fertil, fiindcă dacă nu semeni nimic în el, nu va răsări nimic. Nici dacă ai o sămânţă, dar nu o pui în pământ, nu va răsări. Totul stă în unire. Acelaşi lucru vreau să vă spun şi despre Hristos şi biserică. Este o unire. Vedeţi, dacă femeia ar avea ea însăşi o sămânţă, n-ar mai avea nevoie de bărbat, fiindcă ar putea să facă singură copii. Dar nu poate rămâne însărcinată decât după unirea cu un bărbat, deoarece este nevoie de amândoi pentru a forma embrionul. Nu-i aşa? Plantaţi o sămânţă moartă şi vedeţi ce iese. Ştiţi că este zicala aceea: „Când o face plopul pere…” Acest lucru nu este posibil, pentru că nu se pot amesteca soiurile.

Fiţi atenţi! Deci femeia nu avea o sămânţă, dar El a zis: „Vrăjmăşie voi pune între sămânţa femeii şi sămânţa şarpelui.” Prin aceasta arăta că El îi va da femeii o sămânţă, dar nu printr-un act sexual. El urma să creeze o sămânţă înăuntrul ei. „Şi atunci,” mă veţi întreba, „vorbea despre sămânţa Lui?” Da. Aceea era sămânţa Mariei numai pentru că El o pusese acolo. Vedeţi? Acesta este ochiul meu, dar El mi l-a dat. Am o mână, dar ea mi-a fost dată tot de El. Şi vocea este a mea, dar tot El mi-a dat-o. Înţelegeţi? Astfel, sămânţa aceea care era în Maria, nu avea nimic de la ea, ci fusese creată de Dumnezeu însuşi.

Aşadar, sămânţa care era în Eva, o primise în urma unui act nelegiuit, care a avut ca şi consecinţă moartea. Ea era însărcinată deja cu şarpele, purta sămânţa lui, şi a zis: „Şarpele m-a amăgit.” Apoi a venit pe lume Cain şi după cum ştim, ea a spus că a primit un copil cu ajutorul Domnului. Desigur, aşa este, pentru că fiecare copil care se naşte, chiar şi cel nelegitim, vine prin voia Domnului, pentru că El este singurul care poate da viaţa. Deci, ea a devenit mamă, dar cumva trebuia curăţată urma seminţei şarpelui. „Sămânţa care este acum în tine, ai primit-o printr-un act nelegiuit, prin încălcarea Cuvântului Meu, dar Eu îţi voi da o Sămânţă curată, iar acea sămânţă va zdrobi capul şarpelui, iar acesta îi va zdrobi călcâiul.” Amin. Lăsaţi-L pe Domnul să-Şi facă lucrarea, fiindcă El va împlini ce a spus. Acesta este motivul pentru care trebuie să fii în unitate cu Dumnezeu. De aceea, după ce Isus zisese: „Botezaţi-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,” Petru a spus în ziua Cincizecimii: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele Domnului Isus Hristos.” De ce aceasta? Pentru că „Numele Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt” este „Domnul Isus Hristos.” Înţelegeţi? Este nevoie de unire. Pavel nu-l întâlnise încă pe Petru, dar acelaşi Duh Sfânt l-a făcut să spună acelaşi lucru.

„Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?”

„Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt.”

„Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?”

Şi ei au răspuns: „Cu botezul lui Ioan.”

„Trebuie să fiţi botezaţi din nou, în Numele Domnului Isus Hristos.” (Fapte 19.2-5). Şi atunci au primit Duhul Sfânt. Cum s-a putut aceasta? Prin unitate, pentru că au spus ceea ce spusese şi Dumnezeu. Aceasta este mărturia: repetarea aceloraşi lucruri. El este Marele Preot al mărturisirii noastre, şi El împlineşte ce a spus. Noi mărturisim Adevărul, şi El lucrează. Iată zămislirea.

Să vedem acum ce ruptură s-a produs în unitatea dintre Eva şi soţul ei. Când Dumnezeu l-a întrebat pe Adam: „Ce ai făcut?”, acesta, în loc să ia apărarea soţiei sale, a aruncat imediat vina pe ea: „Femeia pe care mi-ai dat-o să fie lângă mine mi-a dat din pom şi am mâncat.” (Geneza 3.13). Unitatea s-a rupt. Dar ea ce a făcut? În loc să spună adevărul din dragoste pentru soţul ei, în loc să zică: „Adam este nevinovat. A mâncat, într-adevăr, dar a fost vina mea, pentru că eu i-am dat,” ea a dat vina pe şarpe.

La fel este şi astăzi. Unitatea dintre femeie şi bărbat este ruptă; părtăşia lor este destrămată, şi aceasta din cauză că mai întâi s-a rupt unitatea dintre ei şi Dumnezeu. Totul s-a stricat. De ce? Pentru că ea s-a îndoit de un Cuvânt. Da, fraţilor. Ea ar fi trebuit să spună adevărul. De atunci, ea şi soţul ei n-au mai fost una, iar unitatea dintre ei şi Dumnezeu s-a stricat. La fel se întâmplă cu orice biserică ce pune deoparte o frântură din Cuvântul Lui. Este minunat, nu-i aşa?

Cain, întâiul ei născut, a fost un ucigaş, un mincinos, un înşelător invidios pe fratele său. Fratele lui a urmat poruncile Domnului, fiindcă Dumnezeu a făcut ispăşire pentru ei jertfind acele animale. Iată cât de ignorant era diavolul care voia să înlocuiască un lucru cu altul. Biblia spune că Dumnezeu le-a făcut oamenilor şorţuri din piei de animale, iar pentru acele piei a fost nevoie să moară nişte animale. Adam a încercat să-şi facă şorţuri din frunze de smochin, dar n-a mers pentru că nu era suficientă o viaţă vegetală. Trebuia să moară o fiinţă vie, aşa că El a ucis o formă de viaţă inferioară, gândindu-Se de pe atunci că „într-o zi, Îmi voi da propria Viaţă pentru voi, fiindcă este singura care poate reface această unitate.” Ajungem imediat să vorbim şi despre voia Domnului.

Deci, El le-a zis: „Iată viaţa mielului. Înveliţi-vă cu ea şi ascundeţi-vă goliciunea!” Nu le-a zis: „Să nu mai mâncaţi mere,” ci a trebuit să omoare ceva, pentru ca ei să aibă cu ce să se acopere.

Dar fiul lui Satan nu a ieşit aşa cum trebuia. Oricum aţi lua-o, Cain a fost fiul lui Satan, pentru că el nu putea fi rodul lui Adam, creaţia desăvârşită a lui Dumnezeu. Şi acest fiu al diavolului, a vrut să facă şi el ispăşire, şi a adus pe altar acelaşi lucru la care se gândesc oamenii şi în ziua de astăzi: mere şi alte fructe din roadele câmpului. Dar neprihănitul Abel ce a făcut? El a ştiut că nu era vorba despre mere, ci despre sângele părinţilor lui, aşa că a adus ca ardere de tot un miel, aşa cum făcuse şi Dumnezeu. Aleluia! El a respectat Cuvântul Domnului, iar Cain a fost invidios pe el.

La fel este şi astăzi. Trebuie să respectăm Cuvântul lui Dumnezeu, exact aşa cum este El. Mulţi oameni cred că acolo a fost o jertfă de sânge, dar când vine vorba de Cuvânt, ei zic: „A, eu nu cred aşa ceva. Nu, nu! Aceasta se referă la un alt timp, nu este pentru zilele noastre.” Acelaşi diavol, acelaşi truc vechi.

Ascultaţi-mă până la capăt şi veţi vedea că şi astăzi procedează la fel.

Cain, nu din înţelepciunea lui săracă, ci din firea lui vicleană, a adus pe altar fructe. Dar Abel a păzit Cuvântul Domnului şi a adus un miel, iar Dumnezeu a zis: „Abel, tu ai păzit Cuvântul Meu. Cain, M-ai văzut tu pe Mine lucrând cu frunze de smochin, cum a făcut tatăl tău? Ai adus aici struguri, smochine, mere şi altele, aşa cum a făcut tatăl tău când a luat frunze ca să-şi facă haine din ele. Dar nu de aceasta este nevoie, ci de viaţa din sânge.” Dumnezeu a coborât, a privit spre Abel şi a zis: „Aceasta este!”, pentru că Abel adusese jertfa corectă. Dar Cain a fost invidios şi l-a omorât. Atunci Dumnezeu a ridicat încă un fiu. Aceasta seamănă cu moartea, îngroparea şi învierea lui Hristos. Deci, ce le-a zis Dumnezeu lui Adam şi Evei? „Creşteţi, înmulţiţi-vă şi stăpâniţi pământul!” (Geneza 1.28). El a răspândit omenirea pe toată faţa pământului, pentru a se putea ocupa de fiecare om în parte, până când îi va aduce din nou împreună.

Dumnezeu se ocupă de fiecare persoană, în mod individual, dar oamenilor nu le place aceasta. Nu treceţi pe lângă această descoperire! Doamne, lucrează Tu, ca să vadă şi ei lucrurile din perspectiva mea.

Deci, după cum spuneam, Dumnezeu nu lucrează cu grupuri de oameni, cu organizaţii, ci lucrează cu fiecare om în parte, cu fiecare persoană. Fiecare în parte este botezat cu Duhul Sfânt, şi atunci devine parte din trupul Bisericii, dar Dumnezeu tot individual se ocupă de el. Acesta a fost scopul Lui: să-i împrăştie pe faţa pământului, ca să poată lucra cu fiecare personal. Dar ce s-a întâmplat în loc de aceasta? Dumnezeu a trebuit să-i separe pe Cain şi pe Set. Astfel, l-a izgonit pe Cain, ca să se poată ocupa de Biserica Sa. Aşadar, Dumnezeu l-a separat pe Cain cel rău, fiul Evei, de Set cel drept, fiul lui Adam. Fiul care se născuse din fapta nelegiuită a femeii a fost îndepărtat, împreună cu urmaşii lui, de copiii sfinţi şi neprihăniţi ai lui Dumnezeu.

Ei sunt despărţiţi şi astăzi şi nu pot avea unitate împreună. Poate fi unită ziua cu noaptea? Poate avea părtăşie un credincios cu un necredincios? Poate să fie în unitate un om care crede Cuvântul lui Dumnezeu, cu unul care crede numai o parte? Dumnezeu îi vrea separaţi.

Cain era fiul Evei. De fapt, ea însăşi a spus: „Am căpătat un fiu…” (Geneza 4.1). Dar Set era fiul lui Adam, iar Dumnezeu i-a despărţit ca să nu se întineze unul de la celălalt. Copiii nelegiuiţi ai lui Cain i-ar fi stricat pe copiii buni ai lui Set. Aşa este. Acum fiţi atenţi! Acelaşi diavol care a sădit în inima Evei îndoiala cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu, care i-a despărţit pe unul de altul şi i-a făcut să trăiască altfel, i-a adus din nou împreună. Înţelegeţi? Spuneţi ”Amin,” dacă aţi înţeles. (Adunarea spune „Amin”). I-a adus împreună într-o unitate falsă, contrară planului lui Dumnezeu. Ce s-a întâmplat când a făcut aceasta? Biblia spune: „Fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase…” (Geneza 6.2). Fiii lui Dumnezeu, copiii lui Set, le-au văzut pe fetele oamenilor, fiicele lui Cain, şi le-au plăcut. Şi ce au făcut? S-au îndrăgostit de ele şi s-au unit cu ele, din pricina frumuseţii lor, fiindcă erau frumoase la chip.

Astăzi este la fel, tot aici suntem şi noi, fraţilor. Domnul i-a separat pe copilaşii penticostali ca să fie o inter-denominaţiune. Ei n-ar fi trebuit să se organizeze, ci să fie poporul Lui, dar când au văzut teologia şi bisericile grandioase, şi-au făcut şi ei seminarii şi astfel de lucruri. Şi ce a ieşit? Aţi unit din nou poporul lui Dumnezeu cu organizaţiile, care au ca mamă catolicismul. Biserici mari şi arătoase, cu oameni bine îmbrăcaţi, unde vine primarul oraşului împreună cu alţi oameni importanţi, cei mai aranjaţi, cei mai cizelaţi, cei mai înalţi prelaţi; cum vă place să mergeţi acolo unde oamenii se îmbracă cu haine moderne, iar păstorul stă frumos la locul lui. Ştiţi ce sunt acestea? Exact lucrurile pe care le condamnă Dumnezeu. Aţi luat biserica penticostală (O, Doamne, lasă ca aceste cuvinte să se înregistreze pe casetă!) şi aţi făcut din ea o organizaţie. Dar Dumnezeu nu a vrut niciodată aşa ceva. El a vrut-o separată, nu unită cu lumea.

Acelaşi diavol bătrân care a făcut-o pe Eva să încalce Cuvântul lui Dumnezeu prin acea faptă rea, a venit şi a întors privirile fiilor lui Set spre femeile frumoase ale lui Cain, şi s-au unit din nou. Aceştia nu erau necredincioşi, nu erau atei. Nu, nu! Erau credincioşi şi ziceau: „Poate că Domnul va face ceva acum.” Ei credeau că fac ceea ce trebuie. Şi ce a trebuit să facă Domnul? Să şteargă de pe faţa pământului întreaga omenire ieşită din acea unire falsă. Astfel, a trimis un potop care i-a distrus pe toţi şi astfel au fost judecaţi pentru unirea lor nelegiuită.

Deci, a avut sau nu, şarpele o sămânţă? Ce ruşine!

O unire nelegiuită a adus judecata lui Adam şi a Evei în grădina Eden. O unire nelegiuită a adus potopul judecăţii lui Dumnezeu pe pământ, pentru că fiicele lui Cain au flirtat cu fiii lui Dumnezeu, i-au sedus şi s-au împreunat din nou, zicând: „Nu se va întâmpla nimic!” Dar Domnul a nimicit totul, în afară de Noe şi familia lui. Dar după aceea, după moartea lui Noe, oamenii s-au înmulţit din nou şi au început să privească unii spre alţii şi să se adune din nou laolaltă, fiindcă ziceau: „Noi nu suntem păgâni, ci credem toţi în Dumnezeu.” Astfel, şi-au ales un conducător, un fel de arhiepiscop, pe nume Nimrod, şi au început să construiască un turn. Ei nu erau necredincioşi, ci credeau că există rai, credeau că există iad, şi credeau în judecată, dar fiii lui Dumnezeu au intrat din nou într-o unire nepotrivită cu fiicele oamenilor şi s-au apucat să construiască împreună o mare catedrală, o mare organizaţie, toate popoarele din jur fiind silite să plătească biruri. Este vorba de Turnul Babel.

Au zis: „Uite ce-o să facem, pentru că suntem oameni deştepţi.” De unde luau acea inteligenţă? De la diavol. Aşa este, de la diavol, la fel ca şi Eva. Şi au zis: „Ne vom face o organizaţie, iar Domnul se va bucura. Vom avea trepte până la cer, aşa că vom urca şi vom cânta alături de îngeri, apoi vom coborî din nou aici, şi ne vom trăi viaţa.” Acel diavol lucrează şi astăzi. Ei au încălcat poruncile Domnului şi nu le-au păzit; au construit un turn Babel, iar atunci Dumnezeu le-a amestecat limbile şi i-a risipit.

După ce i-a despărţit din nou, Domnul l-a ales pe neprihănitul Avraam, şi l-a scos dintre ei, zicând: „Ieşi dintre ei şi lasă totul în urmă, fiindcă Eu te-am ales ca să scot din tine un popor.” Şi într-adevăr, Domnul nu l-a binecuvântat până când n-a lăsat absolut totul în urmă, Lot fiind ultimul lucru. Deci, Domnul i-a zis: „Separă-te de necredincioşi, şi urmaşii tăi vor fi poporul Meu. Voi avea un popor care Îmi va păzi poruncile, şi astfel, le voi da o şansă.” Astfel, bătrânul Avraam a plecat într-o ţară străină. Orice fiu al lui Avraam face la fel: se îndreaptă spre o Ţară străină. Cum se poate aceasta? Crezând o promisiune care, omeneşte vorbind, pare imposibilă. Ce credeţi că ar fi zis doctorii moderni, urmaşii lui Cain? „Cum? Un bătrânel de o sută de ani va avea un copil cu soţia sa, care are nouăzeci de ani? Ce ridicol!” Dar Avraam l-a crezut pe Dumnezeu şi a ignorat tot ce nu se potrivea cu Cuvântul.

Ignoraţi toate aceste botezuri false, senzaţii false, şi toate lucrurile false care se petrec astăzi! Mergeţi mai departe şi staţi numai pe Cuvântul lui Dumnezeu, fiindcă acestea sunt doar nişte piedici care vor să vă oprească să nu ajungeţi la Adevăr. Dar voi să mergeţi mai departe, pentru că Dumnezeu Îşi ţine Cuvântul. Pe mine nu mă interesează cu ce lucruri aruncă diavolul, Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat şi El Îl împlineşte.

Dacă citiţi în Romani capitolul 4, veţi vedea că Avraam a pus într-adevăr deoparte toate lucrurile care erau împotriva nădejdii lui; le-a anulat ca şi cum nici n-ar fi fost. Credinţa lui în Dumnezeu era atât de puternică încât, oricât de slăbit i-ar fi fost trupul şi oricât părea de imposibil, a crezut în continuare. El n-a zis: „Dacă nu se întâmplă acum, nu ştiu dacă să mai cred sau nu,” ci a aşteptat cu credinţă douăzeci şi cinci de ani, până când a văzut făgăduinţa împlinită. Întotdeauna se împlineşte.

Din Avraam a ieşit Isaac; din Isaac a ieşit Iacov şi din Iacov au ieşit cei doisprezece patriarhi. Ei au plecat în Egipt şi acolo s-a format poporul. Dar ce a făcut Domnul după ce poporul Lui a crescut? I-a separat din nou, pentru că credinţa nu poate sta împreună cu necredinţa. I-a despărţit iarăşi, i-a pus deoparte pentru Sine. Ştiţi ce a făcut Domnul ca să fie sigur că vor fi conduşi aşa cum trebuie? Ascultaţi cu atenţie pentru că nu mai avem la dispoziţie decât vreo cincisprezece minute. Ce a făcut? I-a condus El însuşi. Când poporul a crescut, au fost puse peste el căpetenii mici şi mari, care îi băteau şi îi supuneau la tot felul de corvezi. Dar Dumnezeu a privit spre ei şi şi-a amintit de promisiunea făcută lui Avraam, aşa că într-o zi i-a scos din mijlocul celorlalţi, le-a dat o Lege şi un proroc, şi Stâlpul de Foc care i-a condus. Ce a făcut El? (O, Doamne!). Şi-a pus Biserica în rânduială: le-a dat Stâlpul de Foc, Duhul care îi conducea, şi prorocul care le vorbea Cuvântul adevărului. În felul acesta, au fost pregătiţi pentru călătorie. Nu este acesta un lucru minunat?

Au plecat spre pustie după ce au făcut semne şi minuni, chemând urgiile peste Faraon şi despicând Marea Roşie. Stâlpul de Foc mergea înaintea lor (Amin), şi îi conducea zi şi noapte. Aleluia! Acolo era un proroc statornic pe Cuvânt, care menţinea ordinea. Amin. Atunci El a fost pregătit să-Şi ia copiii, şi au fost numiţi pentru prima dată „adunare,” fiind un model pentru ce se va întâmpla în vremea sfârşitului. El i-a chemat şi le-a dat o Lege, le-a dat Cuvântul Său. Le-a dat un proroc, un semn, şi i-a trimis în pustie, separaţi de restul lumii. Dar ce au făcut? Au văzut femeile frumoase ale Moabului, o adunare căldicică, cu zei şi zeiţe, şi tot felul de lucruri, şi s-au dus şi şi-au luat soţii dintre ele.

Am acasă o prorocie pe care trebuie s-o aduc şi să v-o citesc. Voi vă întrebaţi mereu de ce sunt atât de aspru cu femeile. Acum treizeci de ani, am primit „Aşa vorbeşte Domnul.” El mi-a spus, la începutul slujbei mele, că în zilele un urmă femeile vor fi atât de imorale, încât vor ajunge cele mai indecente fiinţe de pe pământ. Cu ea a început totul, şi Satan se foloseşte tot de ea şi în timpul sfârşitului. Uitaţi-vă ce se întâmplă, de la un an la altul. „Ea va continua să se dezgolească, şi numai un mic grup ales va fi hotărât să scape.”

Când am avut vedenia aceea, m-am îngrijorat, gândindu-mă la situaţia femeilor. Am deschis Biblia la Isaia, capitolul 5, unde scrie: „În vremea aceea, odrasla Domnului va fi plină de măreţie şi slavă, şi rodul ţării va fi plin de strălucire şi frumuseţe pentru cei mântuiţi ai lui Israel.” (Isaia 4.2).

Un bărbat din Ohio – poate este chiar acum în sală -, mi-a trimis acum câteva zile o întrebare. Spunea că ar vrea să fie de acord cu mine, dar a găsit în predicile mele ceva contrar Cuvântului. Billy mi-a adus scrisoarea care suna cam aşa: „Frate Branham, ceva de pe casetele tale este în contradicţie cu Cuvântul lui Dumnezeu. De exemplu, în 1Corinteni 11, scrie că femeile trebuie să-şi acopere capul în adunare, pe când bărbaţii trebuie să aibă capul descoperit. Suntem de acord cu lucrul acesta, de aceea femeile noastre poartă pălării pe cap, pe când bărbaţii îşi scot pălăria la intrarea în biserică. Aceasta este poziţia noastră cu privire la acoperirea capului. Apoi, oamenii spun că tot ce vorbeşti tu este la de Îngerul Domnului şi că El îţi spune toate lucrurile. O asemenea afirmaţie este greu de contracarat, dar nu crezi că greşeşti susţinând aşa ceva, frate Branham?”

„Nu greşesc, frate drag,” i-am răspuns eu. În 1Corinteni 11 scrie că femeia trebuie să aibă capul învelit, şi scrie şi de ce, iar în versetul 15 scrie că „părul i-a fost dat ca învelitoare a capului.” Părul ei lung, nu pălăria. Spiritul catolic a dominat prea multă vreme biserica, dar învelitoarea femeii este părul lung.”

Tot pe această temă, cineva a venit şi m-a întrebat de ce trebuie să poarte femeia părul lung din pricina îngerilor. „Ce au a face îngerii cu aceasta?”

Eu i-am răspuns: „Ce este un înger? Un mesager.” Pavel spune că dacă soseşte un mesager adevărat, un înger al Domnului, femeia trebuie să aibă capul învelit. Deci ştiţi că îngerul este un mesager. Pavel a condamnat tăierea părului la femei, şi orice mesager adevărat, trimis de Domnul, va face la fel. De aceea scrie că „femeia trebuie să-şi acopere capul din pricina îngerilor.” (1Corinteni 11.10). Un mesager adevărat, un înger, este legat de Domnul, şi Cuvântul nu poate greşi. Pavel a spus că şi dacă ar veni un înger din cer şi ar propovădui altceva, să fie anatema. Aşa este, şi acum ne este clar că femeia trebuie să poarte părul lung, pentru că aceasta este învelitoarea ei.

Dar îmi închipui cât de frumoase trebuie să fi fost acele femei moabite. Probabil erau un fel de Izabele dichisite, ca Izabelele de astăzi. Dar nu toate femeile sunt aşa. Eu cred că o femeie naturală este o bijuterie. Lăudaţi-L pe Domnul pentru o femeie adevărată. Ele sunt slujitoarele Domnului. O femeie adevărată este asemenea unui bărbat adevărat: amândoi vor urma Cuvântul Domnului indiferent ce spune diavolul sau orice altceva s-ar întâmpla. Unii zic: „Pastorul nostru a spus că este în ordine dacă facem aceasta.” Pe mine nu mă interesează ce a spus pastorul vostru. Dacă ceea ce a spus el este contrar Cuvântului, cuvintele lui sunt mincinoase, iar voi trebuie să ascultaţi de Cuvânt. Din orice denominaţiune ar fi, şi orice ar susţine el, să privească în Cuvântul Domnului. Aşa este.

Oh, am putea merge chiar acolo şi să vedem cum i-a separat Dumnezeu. Ne vom opri puţin aici, pentru că am un pasaj din Scriptură prin care vreau să trec rapid. Deci, ce a făcut Domnul când poporul Lui s-a unit cu femeile moabite? A trebuit să-i separe din nou.

Apoi a venit Isus. Isus era Chipul lui Dumnezeu, Imaginea Lui, Sămânţa femeii zămislită de Dumnezeu însuşi. Marele Arhitect Şi-a construit un trup, dar pentru aceasta nu S-a împrumutat de la vreun bărbat sau de la vreo femeie, ci Şi-a construit singur o Casă în care să locuiască.

Gândul mă duce la Ştefan, în ziua când le-a zis iudeilor: „Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. La fel au făcut şi părinţii voştri. Solomon I-a construit o casă, dar cum va locui Cel Preaînalt într-o casă făcută de mâinile omului? El nu locuieşte acolo, ci într-un trup.”

Dumnezeu n-a avut nevoie să ia nimic cu împrumut. În Evrei 11.2 sau 3, scrie că „lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu şi că toate lucrurile care se văd au fost făcute din lucruri care nu se văd.” Dumnezeu a zis: „Să fie…” şi a fost. Nu a fost nevoie să Se ducă să-i spună lunii: „Împrumută-Mi şi Mie nişte materiale,” nici stelelor: „Îmi trebuie şi Mie nişte calciu.” Dumnezeu nu face aşa ceva.

N-avea de ce să spună: „Maria, împrumută-Mi şi Mie un ovul, pentru că vreau să-Mi fac un trup în care să locuiesc.” Dumnezeu Creatorul a vorbit, şi în ea s-a zămislit. Dar nu ea era mama genetică, ci era doar o femeie care purta Sămânţa. Ţineţi minte că ea nu a fost mama lui Isus! Lumea aşa spune, dar arătaţi-mi un singur loc din Biblie unde Isus îi spune: „Mamă!” Şi deşi nu scrie nicăieri aceasta, lumea o numeşte „maica Domnului.” Ce ruşine! Întoarceţi-vă la Cuvânt! Într-o zi, ucenicii I-au zis: „Iată, mama Ta şi fraţii Tăi au venit să Te vadă.” Dar El a zis: „Cine este mama Mea?” Şi privind spre ucenicii Săi a spus: „Cei ce fac voia Tatălui Meu, Îmi sunt frate, soră şi mamă.” (Marcu 3.33-34). Maria nu a fost mama Lui, ci doar un fel de incubator. Dumnezeu ar fi putut să facă altfel, dar a vrut să pornească de la primul stadiu, să crească, să facă ceva din nimic, pentru că aşa este Dumnezeu, Isus cel Neprihănit, Cel Preaiubit, Cel mai drept dintre cei drepţi, Crinul din vale, Trandafirul din Saron, Luceafărul de dimineaţă. Ce era El? De ce a venit? Ascultaţi cu atenţie! Ca să restabilească unitatea dintre om şi Dumnezeu. Înţelegeţi, fraţilor? Toate turnurile Babel şi tot ce a încercat omul, a eşuat. Roadele livezilor lor şi celelalte lucruri nu I-au plăcut Domnului, aşa că a coborât şi S-a zămislit în pântecele unei femei; El Însuşi a făcut un trup pentru Sine Însuşi, şi a devenit Emanuel, Dumnezeu cu noi. El nu a fost nici evreu, nici dintre neamuri, ci Dumnezeu. Toate neamurile erau la fel pentru El, dar a vrut să pună deoparte un popor care să fie al Lui. A făcut totul ca să-i aducă înapoi, şi singurul mod în care s-a putut face aceasta, a fost prin întoarcerea la individ, aşa cum fusese la început. Şi aşa este şi astăzi: Dumnezeu nu lucrează la nivel de denominaţiune, de organizaţie, sau de grup, ci lucrează cu fiecare individ în parte. Şi aceasta, pentru a restabili unitatea dintre Dumnezeu şi om.

El a fost o adevărată Jertfă pentru păcat. Oile, caprele şi celelalte animale n-ar fi putut să şteargă niciodată păcatul. Atunci când mielul, cel mai neprihănit dintre animale, era înjunghiat, sângele lui venea asupra păcătosului; dar omul are un suflet, pe când oaia nu are. Nimic nu are suflet, decât omul. Aceasta îl face diferit de animale. Dumnezeu l-a creat pe om după chipul şi asemănarea Lui, şi el a devenit un suflet viu, şi a cunoscut binele şi răul.

Dar Isus, Dumnezeu, avea un suflet, şi nu viaţa unui om a venit asupra păcătosului, ci Însăşi Viaţa lui Dumnezeu, făcându-l astfel un copil al Domnului şi aducându-l în aceeaşi unitate în care fusese înainte de cădere. Abia acum ajungem la adevărata unitate.

Unii oameni m-au întrebat: „Frate Branham eşti unitarian?” Nu în sensul organizaţional. Eu sunt în unitate cu Dumnezeu, dar nu într-o organizaţie unitariană.

Aşadar, El a plătit datoria păcatului, pentru a recâştiga unitatea dintre Dumnezeu şi om. Isus nu putea face aceasta câtă vreme rămânea în trupul de carne, aşa că a trebuit să devină o Jertfă desăvârşită pentru păcat, ca să poată şterge total vina celui credincios şi să-l cureţe, astfel încât să poată veni Duhul Sfânt în om, iar Dumnezeu şi omul să fie din nou una.

A fost nevoie de ceva care să restabilească această relaţie. Şi ce anume a putut s-o restabilească? Împlinirea Cuvântului Domnului. Ar fi putut să-L împlinească un înger? El nu are sânge. Ar fi putut Dumnezeu? Nici El nu avea sânge, aşa că Şi-a făcut un trup de carne şi sânge pentru a plăti aşa cum trebuie datoria şi astfel să şteargă păcatul. Aceasta era singura cale. Turnurile Babel din toată lumea, organizaţiile şi tot felul de lucruri, nu au funcţionat, ci au eşuat pentru că s-au amestecat cu lumea, ori aceasta trebuia să fie o separare totală. Glorie! Mă simt plin de râvnă. Simt că aş putea lua chiar acum textul şi să încep predica. Abia m-am încălzit şi este timpul să mă opresc. Poate voi încheia altă dată discuţia despre unitatea dintre Dumnezeu şi om. Înţelegeţi? Dacă da, spuneţi „Amin”. (Adunarea spune „Amin!”).

Vedeţi, aceasta este singura cale prin care omul poate reveni la starea iniţială; prin care poate fi plătit preţul păcatului. Care este preţul păcatului? „Plata păcatului este moartea.” (Romani 6.23). Dumnezeu a spus: „În ziua în care veţi mânca din pom (în ziua când veţi avea o astfel de relaţie), veţi muri.” (Geneza 2.17). Când s-a întâmplat lucrul acesta, legătura, părtăşia, totul s-a rupt, şi n-a mai putut reveni la starea de la început până când n-a fost plătit preţul. Nimeni nu era vrednic să-l plătească, pentru că în toţi domnea firea pământească; toţi oamenii erau sub păcat, de la căderea lui Adam. Slavă Lui, fraţilor!

Frate Mac, nu te-am văzut stând acolo. Domnul să te binecuvânteze. Frate Mac, noi credem aceasta: „Cu toţii am fost în umbra morţii.” Când am plecat, fratele meu a rămas păstor aici, în Tabernacol. Iată un alt misionar baptist care a primit Duhul Sfânt. Vedeţi cum vin cu toţii în unitate cu Dumnezeu?

După cum vedem, preţul trebuia plătit cu sânge. Cea mai înaltă formă de viaţă cu sânge este omul, dar el căzuse. Atunci cum putea un om să-l salveze pe altul? Numai Dumnezeu putea, dar fiind Duh, nu putea muri. Şi atunci, aşa cum scrie în Evrei 1.9, „Acela care a fost făcut pentru puţină vreme mai prejos decât îngerii,” adică Domnul Isus, a trebuit să ia asupra Sa moartea, preţul păcatului, pentru ca oamenii să fie din nou în unitate cu Dumnezeu şi Duhul Sfânt să Se poată întoarce. Datoria păcatului a fost plătită. Isus a trebuit să facă aceasta ca să trimită Duhul Sfânt care să-i unească pe oameni aşa cum fuseseră în grădina Eden. Datoria a fost achitată când a murit Isus. Atunci s-a isprăvit! Amin, fraţilor. O, dacă aş putea să vă fac să înţelegeţi! Datoria este plătită. Aleluia, Mielului! Vorbesc pentru fiecare bărbat sau femeie care este în faţa mea acum, şi care ascultă această înregistrare: păcatul vostru a fost plătit! Nu vă îndoiţi din nou de Cuvântul Domnului! Întoarceţi-vă la Cuvânt! El este Cuvântul! Glorie! Îmi vine să strig. Păcatul a fost plătit! S-a terminat! Nu-i de mirare că îngerii strigau şi cântau, şi că se auzeau imnuri îngereşti. Da, oaia pierdută a fost găsită. A fost făcută ispăşire pentru ea, Cuvântul Domnului a spălat-o de vina ei cu apele separării.

Cuvântul a murit în locul meu, a înviat şi a devenit cel mai important lucru din viaţa şi din inima mea. Amin!

Păcatul a fost plătit, s-a terminat! Suntem răscumpăraţi, dar nu de către biserica catolică; de fapt, noi suntem adevăraţii catolici, catolici apostolici. Romano-catolicii au dogmele lor prin care neagă acest Cuvânt. Orice, în afară de Cuvânt, este o dogmă. Metodiştilor, baptiştilor, să vă fie ruşine tuturor, pentru că iubiţi nelegiuirea mai mult decât pe Dumnezeu! Iubiţi plăcerile lumii, şi de aceea veţi fi pierduţi. Diavolul îşi trimite slujitorii ca să vă sufoce cu toate aceste lucruri, la fel cum a făcut odinioară în grădina Eden. „Dar pastorii noştri sunt educaţi, au doctorate!” Aceasta nu înseamnă nimic. Dacă negi Cuvântul, educaţia ta nu este decât un truc al diavolului. V-am dovedit lucrul acesta azi-dimineaţă. Mai departe, depinde de voi.

Chiar dacă erau lângă Isus, apostolii nu erau uniţi şi se certau mereu: „Cine va fi episcop, care este cel mai mare dintre noi?” Ei nu-L credeau pe Isus, nu-L puteau înţelege: „Tu ne vorbeşti în pilde. Tâlcuieşte-le şi explică-ne ce ai vrut să spui.” Nu era unitate între Isus şi ucenici, nici între ucenici şi Isus, şi nici între ucenici, nici ei nu erau uniţi. Ascultaţi, fraţilor, ce vreau să vă arăt. Aş vrea ca lucrul acesta să se lipească de inimile voastre. Dumnezeu are un plan, iar ceea ce este în afara acestui plan, nu contează. Nu mă interesează câtă înţelepciune este acolo, câte milioane de dolari au fost investite în clădiri, câte seminarii teologice s-au făcut, câţi sfinţi aveţi şi aşa mai departe. Dacă este încălcat un singur Cuvânt din Biblie, acolo este lucrarea diavolului. V-am dovedit deja aceasta cu Cuvântul lui Dumnezeu, cu Vechiul şi Noul Testament, şi aş vrea să vorbesc şi despre zilele noastre, dacă veţi mai rămâne alături de mine câteva minute.

Ucenicii care umblau cu Isus, mâncau şi dormeau cu El, vedeau minunile pe care le făcea, erau lângă El ca nişte fraţi, şi totuşi n-au înţeles. Ei nu erau pregătiţi să vestească Evanghelia, de aceea Isus le-a zis: „Nu mai încercaţi să propovăduiţi. Aşteptaţi în Ierusalim, fiindcă vă voi trimite Ceva care vă va uni, conform promisiunii pe care v-am dat-o.”

„Tată, Mă rog ca ei să fie una, aşa cum noi suntem una.” (Ioan 17.11). „Aşa cum Tatăl Meu, M-a trimis să vestesc Evanghelia, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” (Ioan 20.21). Chiar Tatăl care L-a trimis pe Fiul, a venit în Fiul. ”Unitate” înseamnă „a fi una.” El a zis: „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi. Dar lucrările Mele vorbesc atât de tare, încât trebuie să fiţi complet orbi şi surzi ca să nu le puteţi vedea.” Oh, fraţilor! El a mai zis: „Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s-o deosebiţi, şi semnele vremurilor nu le puteţi deosebi?” (Matei 16.3). şi: „Făţarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, când a zis: „Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.” (Matei 15.7-8).

Bine a zis apostolul Pavel: „În zilele din urmă, oamenii vor avea doar o formă de evlavie, dar îi vor tăgădui puterea.” (2Timotei 3.5). Fiecare organizaţie are acum o altă Biblie şi se întreabă de ce strig împotriva acestui sistem făcut de oameni, care vine de la diavolul. Văd cum copiii Lui dragi sunt atraşi spre ele ca nişte miei spre abator. O, Doamne, scoate-i de acolo!

Cum spuneam, ucenicii nu erau uniţi. Ei nu puteau să-L înţeleagă pe Isus şi ziceau: „O, cine poate pricepe asemenea lucruri?” Vedeţi voi, Dumnezeu nu era încă în ei. Deocamdată, ei erau numai tovarăşi şi stăteau lângă El. Aşa se întâmplă şi cu mulţi oameni buni de astăzi: nu beau, nu mint, nu fură, nu fac nimic rău, şi totuşi nu au unitate cu El. Aşa nu aveau nici ucenicii, deşi făceau minuni, scoteau draci, etc.

Mai zilele trecute am citit în ziar despre scoaterea duhurilor rele. Oamenii spun: „Fraţilor, aceasta este cea mai mare lucrare!” Ei bine, nu! Nu este cea mai mare lucrare. Un om care scoate draci, dar neagă Cuvântul Domnului este un mincinos. El pretinde că scoate acele duhuri, dar nu poate s-o facă fără Cuvântul lui Dumnezeu. Aşa a spus Isus.

Apoi a venit ziua Cincizecimii, iar atunci Dumnezeu i-a făcut din nou una. Atunci au recăpătat unitatea cu Dumnezeu, fiindcă El era în ei. În Fapte 4.32 scrie: „Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet.” Cum se putea aceasta? Pentru că erau din nou ca la început.

Singurul lucru pe care îl mai aveau şi de care trebuiau să se descotorosească era vechiul cort, vechiul trup în care trăiau şi care trebuia să moară şi să putrezească. Dar viaţa lor, sufletul lor, scopul şi gândirea lor, şi toate celelalte erau una cu Dumnezeu.

Adam, prietenul meu deznădăjduit, nu asculta din nou minciuna Satanei! Nu-l lăsa să-ţi spună din nou că Dumnezeu vrea să spună altceva, decât ceea ce spune, în Cuvântul Său.

Vorbind despre botezul în Numele Domnului Isus Hristos, acesta este o descoperire, este Adevărul. Dar ce s-au apucat să facă oamenii? S-au adunat, şi-au făcut o denominaţiune şi au aruncat descoperirea într-un nou turn Babel. La fel s-a întâmplat cu Luther, cu Wesley, cu John Smith sau Alexander Campbell. Dumnezeu lucrează cu persoana care respectă Cuvântul. Singurul mod în care Dumnezeu intenţionează să-i facă pe oameni una cu Sine este prin primirea Duhului Sfânt. Unii zic: „Frate Branham, eu am vorbit în limbi, am strigat, am făcut cutare şi cutare lucru.” Dacă ai acest duh, dar negi Cuvântul lui Dumnezeu, înseamnă că nu ai Cuvântul în tine, nu ai Duhul Sfânt. Dacă vii şi auzi propovăduindu-Se Cuvântul Domnului, dacă verifici cu Scriptura şi vezi că este corect, şi refuzi să-L aplici, nu ai Duhul lui Dumnezeu. Nu contează cât de mult ai vorbit în limbi, cât ai strigat, la câte biserici ai fost, sau de câte ori ai fost botezat, nu contează nimic altceva: Cuvântul este Adevărul. Adevărul este legitimat de Cuvânt. Dacă ştii anumite lucruri şi ele corespund Cuvântului (Amin) ştii că eşti pe drumul cel bun.

Cum este posibil ca Dumnezeul care a scris Biblia, să Se răzgândească acum şi să înlocuiască Cuvântul Său cu altceva? Voi, catolicii, susţineţi că Petru a fost înmormântat în biserica voastră, şi că duhul lui vă dă putere să iertaţi păcatele, dar cum ar putea Petru, un iudeu, să accepte toţi idolii pe care îi aveţi în biserică? Poate nega el botezul cu Duhul Sfânt, după ce a vorbit în limbi şi a făcut atâtea minuni? Cum ar putea lua acea bucăţică de pâine şi să spună că Domnul este în ea? Câtă ignoranţă spirituală! Iar voi, protestanţilor, nu sunteţi departe de ei! Voi mergeţi, daţi mâna cu predicatorul şi spuneţi: „Îl accept pe Isus ca Mântuitorul meu personal,” după care continuaţi să trăiţi cum vă place, lumeşte, ca un alt turn Babel.

Ne apropiem de încheiere. Fiţi atenţi! Dumnezeu a trimis Duhul Sfânt, dar Duhul Sfânt este chiar Dumnezeu. El este Cel care Îl uneşte pe om cu Dumnezeu. În minutele următoare vreau să fiţi foarte atenţi. Conform planului Satanei, omul a încercat să realizeze o unitate denominaţională. Chiar acum, Consiliul Mondial Ecumenic încearcă să refacă unitatea dintre catolici şi protestanţi, dar acesta nu este decât un plan al diavolului. Îmi veţi spune: „Cine eşti tu să spui aşa ceva?” Eu nu sunt nimic, dar Cuvântul pe care Îl vorbesc este mare, fiindcă cerurile şi pământul vor trece, dar Cuvântul nu va trece niciodată. Şi nu o spun de la mine, pentru că mai întâi a spus-o El. Eu repet doar după El, mărturisesc Cuvântul Lui.

Această unitate vine de la diavolul, iar Cuvântul vă dovedeşte în dimineaţa aceasta că toate denominaţiunile sunt la fel.

Oamenii care susţin planul diavolului de a obţine o unitate denominaţională, spun: „Alătură-te nouă, fiindcă suntem Adunările Domnului. Noi suntem Biserica lui Dumnezeu unită, suntem toţi ca unul.” Făţarnicilor, voi aveţi o formă de evlavie, dar Îi tăgăduiţi puterea. Cuvântul Domnului a răsunat în faţa voastră, dar v-a fost frică să răspundeţi. Dacă umblaţi cu Dumnezeu, de ce nu Se arată în mijlocul vostru? De ce nu faceţi lucrările Lui? Cum puteţi să aveţi acea evlavie şi să-L tăgăduiţi, numind lucrările Lui adevărate ca venind de la Beelzebul? Se vede de ce Isus a spus despre voi, clericii educaţi, că aveţi ca tată pe diavolul. Sunt sigur că înţelegeţi ce vreau să spun. De ce nu atacă nimeni această lucrare? Pentru că ştiţi că Dumnezeu este în spatele ei şi acţionează conform Cuvântului Său.

Dar ce face omul? Construieşte un nou turn Babel, care este Consiliul Mondial Ecumenic. Anglicanii, romano-catolicii, metodiştii, prezbiterienii, penticostalii, biserica ştiinţei creştine, toţi sunt uniţi laolaltă. Dar unele din cultele de acolo neagă naşterea din fecioară, altele neagă natura dumnezeiască a lui Isus, altele cred în trei dumnezei; unele neagă sângele şi aproape niciuna nu crede în minuni. Ei încearcă să unească toate aceste lucruri, dar cum ar putea reuşi vreodată? Este un turn făcut de mâini omeneşti, şi va eşua la fel ca Babel.

Dumnezeu a spus: „Nu prin tărie, nici prin putere, ci prin Duhul Meu, zice Domnul, voi uni biserica Mea. Nu printr-o organizaţie, prin educaţie sau prin teologi, zice Domnul, ci prin Duhul Meu Îmi strâng oile împreună.” Când se va întâmpla aceasta, se vor arăta semnele şi minunile Lui. În situaţia aceasta era Israelul înainte de a se amesteca cu Moabul. Stâlpul de Foc era între ei, dar când s-au despărţit de Dumnezeu şi s-au unit cu Moab, au pierdut unitatea cu El, şi gloria lor a încetat, aşa că au rămas încă patruzeci de ani în pustiu, până când Domnul a ridicat o altă generaţie care să-I ducă planul la împlinire.

Când Dumnezeu Îşi uneşte Duhul cu o biserică, aceia vor avea semnele Dumnezeului celui viu printre ei. Ce fel de semne? Când Dumnezeu l-a scos pe Israel dintre egipteni, El le-a dat un proroc, pe Moise, şi semnul Stâlpului de Foc. Când l-a separat pe Avraam de Lot, la el a venit un Înger care a avut ca semn descoperirea gândurilor inimii. Aleluia! Dar aceste denominaţiuni prinse în Consiliul Ecumenic, încearcă să construiască o unitate ca cea din Egipt, prin puterea şi influenţa pe care o deţin.

Aş vrea să vă întreb ceva: când Dumnezeu l-a scos pe Israel, le-a dat semnul Stâlpului de Foc; le-a dat un proroc. La fel s-a întâmplat în cazul lui Avraam, pentru că El face întotdeauna aşa. Arătaţi-mi, deci, un proroc al lui Dumnezeu printre voi. El Şi-a zidit Biserica prin apostoli, proroci, învăţători, evanghelişti. Aleluia! Biserica este asemenea Israelului chemat afară. Faptul că printre ei nu este nici un proroc uns de Dumnezeu, arată că este lucrarea diavolului.

A doua venire a lui Hristos este foarte aproape, de aceea El îi stânge împreună pe toţi cei aleşi. Vor veni de la răsărit şi de la apus, fiindcă „unde este stârvul, acolo se vor aduna vulturii.” (Matei 24.28). El Şi-a refăcut unitatea, adevărata unitate, arătându-Se în mijlocul nostru. El i-a strâns din toate denominaţiunile, din toate bisericile; Şi-a strâns copiii de pretutindeni, aşa cum spune Cuvântul Său.

Deci, acum când venirea lui este iminentă şi se apropie judecata, El Îi cheamă pe cei aleşi laolaltă, în unitate cu El, prin acelaşi fel de slujbă pe care a avut-o El. Voi ştiţi ce am spus despre epocile Bisericii acum ceva vreme, când am spus că s-a construit acea mare piramidă, dar Piatra din capul unghiului nu a fost aşezată niciodată. Amintiţi-vă că au venit luteranii, apoi metodiştii lui Wesley, până la penticostali, iar acum El lucrează printre aceştia din urmă. Mai întâi i-a chemat afară pe cei aleşi şi s-a format biserica luterană. Apoi i-a chemat pe cei aleşi dintre luterani şi s-a format biserica metodistă; iar când i-a chemat pe cei aleşi dintre metodişti, s-a format biserica penticostală. Acum, El îi cheamă dintre penticostali pe cei aleşi să formeze Piatra din capul unghiului. El Îşi cheamă copiii din toate bisericile şi din toate stilurile de viaţă, prin acelaşi fel de slujbă.

El lucrează ridicând printre ei învăţători şi proroci adevăraţi, care stau neclintiţi pe Cuvântul Său, Biblia. „Oile Mele ascultă Glasul Meu,” a spus Isus în Ioan 10.27. Dacă atunci a fost Glasul Lui, şi acum este tot Glasul Lui. Orice vine în contradicţie cu acel Glas, nu este hrană pentru oi şi ele nu-l vor urma. Fraţii de la răsărit şi de la apus, din orice biserică sau organizaţie, cei aleşi de pretutindeni se adună laolaltă.

Vom sta la masă cu Regele,

Oaspeţi la Cina Lui.

Ce călători binecuvântaţi

Sunt cei ce-I pot vedea chipul sfânt

Strălucind de dragostea divină.

Cei ce au parte de îndurarea Lui

Sunt nestemate ce strălucesc în coroana Sa.

Isus vine curând,

Necazurile noastre se vor sfârşi. (Aleluia).

Dacă Domnul ar veni chiar acum

Pentru cei ce-au ieşit de sub robia păcatului?

Pentru tine ar fi o zi de veselie,

Sau de amar şi disperare?

Când Domnul va veni,

Cu toţii ne vom întâlni în cer.

(Aşa este. Aleluia!).

Biserica adevărată are nevoie de învăţători trimişi de Dumnezeu, care să nu se abată nici o iotă de la Cuvânt, indiferent ce spune o organizaţie. Ele n-au nici o legătură. Are nevoie de proroci, dar nu de nişte aşa zişi proroci, ci de proroci care să-L aibă pe „Aşa vorbeşte Domnul”, şi să aibă dreptate de fiecare dată. De aceea este trimis El în această Biserică şi a spus că va face aceasta. Noi trebuie să credem Cuvântul, nu un crez sau o dogmă, pentru că în felul acesta, El Se arată în ei, confirmându-Şi Cuvântul, dându-le Viaţa pe care a trăit-o El, trăind din nou prin împlinirea Cuvântului.

În 1Corinteni 4.20 scrie că „Împărăţia lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere.” Împărăţia lui Dumnezeu este în voi. Şi ce lucrează Cuvântul când pătrunde înăuntru? Se transformă în putere, exact cum este scris. Nu ajunge să spui: „Cuvântul zice cutare şi cutare…” ci trebuie să vorbeşti exact cum scrie acolo, pentru că numai aşa eşti o mărturie. Tu nu poţi spune: „Am mai schimbat puţin aici, şi astfel voi fi mai înţelept şi bine văzut,” ci trebuie să rămâi în Cuvânt. Cine Îi dă putere? „Isus Hristos, Acelaşi ieri, azi şi în veci.” În Evanghelia după Ioan, El a spus: „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu.” Şi apoi: „Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face.” (Ioan 14.12,14). Trebuie să rămână în voi Cuvintele Lui; trebuie să vă ghidaţi după Cuvânt.

Sunt convins că mulţi dintre voi aţi primit Duhul Sfânt, dar numai atât cât să vă facă să nu mai minţiţi, să nu mai furaţi şi să nu mai faceţi nici un lucru rău. Dumnezeu vrea să umple fiecare celulă a Bisericii Sale; vrea să vă umple mintea, să vă copleşească, astfel încât să nu mai fiţi voi, ci să vă predaţi Lui complet, ca El să trăiască în voi. Nu trebuie să ştiţi nimic altceva decât Cuvântul lui Dumnezeu. Rămâneţi pe acest Cuvânt, pentru că El este Viaţa. „Cuvintele Mele sunt… Viaţă” (Ioan 6.63), a spus Isus. El este în învăţătorii care cred Biblia şi în prorocii care spun Adevărul, şi care prorocesc aceleaşi lucruri epocă după epocă, pentru că El a fost în fiecare dintre ei, confirmându-Şi Cuvântul. Împărăţia Lui este Cuvântul Lui cu putere. Toate aceste denominaţiuni se bazează pe înţelepciunea lor, dar noi, nu. În proverbe 3.5 scrie: „Nu te bizui pe înţelepciunea ta.” Nu faceţi lucrul acesta, indiferent cum vă sună Cuvântul Domnului.

Unii zic: „Dar mie mi se pare foarte bine şi aşa.” Cu Cuvântul lui Dumnezeu nu merge aşa. Luaţi-L aşa cum este scris! Şarpele i-a zis Evei: „Ştiu că Dumnezeu a spus aşa, dar, de fapt nu la aceasta S-a referit,” iar ea l-a crezut. Acolo s-a rupt unitatea, părtăşia şi unirea. Acolo s-a distrus lumea, viaţa, totul. Şi fiecare persoană care încalcă Cuvântul măreşte această ruptură. Vedeţi? Ori crezi, ori nu crezi. Dumnezeu a spus să rămânem în Cuvântul Lui, deci haideţi să facem cum a spus El.

Trebuie să mai sar peste câteva lucruri, pentru că este deja târziu.

În trecut, când omul a călcat Cuvântul, a adus judecata lui Dumnezeu peste tot pământul: când s-a construit turnul Babel, când fiii lui Set s-au unit cu fiicele lui Cain, şi aşa mai departe. Dar unitatea cu El este deasupra judecăţii, aşa cum a fost în cazul lui Noe şi a familiei lui.

Frate Lee Vayle, sper că asculţi ce vreau să spun. Acesta este singurul lucru cu privire la care ne contrazicem noi doi. El crede că Biserica va veni la judecată, în timp ce eu nu cred aceasta. Noe nu a fost judecat, ci a trecut peste judecată; Avraam nu a avut parte de focul judecăţii, şi nici Israelul, ci au fost despărţiţi de cei care au fost judecaţi. Biserica aceasta va trece pe deasupra judecăţii, plutind în Arca Duhului Sfânt.

Consiliul Ecumenic Mondial nu este decât o mişcare a fecioarei neînţelepte care va fi lăsată pe pământ, pentru că a ales antihristul. Dar Biserica adevărată va pluti ca bătrânul Noe, şi va intra în slavă; este un lucru hotărât. De aceea îi adună El; de aceea se aude Glasul astăzi. Domnul cheamă unul din Los Angeles, unul din Philadelphia, unul din Georgia, şi aşa mai departe, oamenii dornici să creadă Cuvântul Dumnezeului celui Viu. „Cum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi şi în ziua când va veni Fiul omului.” (Matei 24.37). Şi cum atunci au fost salvaţi puţini, puţini vor fi şi acum. Noi vom pluti deasupra judecăţii lui Dumnezeu, în arca Duhului Sfânt, pentru că am fost deja judecaţi. Noi am făcut o mărturisire, L-am acceptat pe Isus, iar El a luat asupra Sa judecata noastră.

Dar denominaţiunile sunt foarte încăpăţânate, la fel ca Eva, care a vrut să fie înţeleaptă, fără să ţină seama de ceea ce spusese Dumnezeu. Nimrod a vrut să ridice turnul, fără să-i pese dacă lucrul acesta era sau nu biblic. Tare încăpăţânaţi. Eva a crezut că ştie ce face; fiii lui Set au crezut că ştiu ce fac atunci când au mers după femeile acelea frumoase. Israel ar fi trebuit să ştie că nu se cuvenea să trăiască cu alţi dumnezei. Sunt lucruri pe care le ştiţi şi voi, dar sunteţi încăpăţânaţi. „Cu Scriptură sau fără Scriptură, dacă mama a fost prezbiteriană, voi fi şi eu. Slavă Domnului.” Treaba ta, n-ai decât să mergi mai departe, dar Dumnezeu să Se îndure de sufletul tău păcătos. Cum crezi că vei scăpa, când ştii că ai auzit Adevărul? Dacă vezi Cuvântul lui Dumnezeu, şi tot nu crezi că este Adevărul, ceva nu este în ordine cu discernământul tău duhovnicesc. Aşa este. Priviţi la naţiunea voastră, vedeţi ce se întâmplă. Noi trăim în timpul sfârşitului, prieteni, am trecut deja prin epocile Bisericii şi am ajuns în Laodicea. Ştiţi ce spun, şi ştiţi ce se va întâmpla, fiindcă suntem în zilele din urmă.

Dumnezeu îi adună pe cei aleşi din cele patru vânturi ale pământului. El a spus că va trimite îngerii să-i adune. Îi va strânge împreună, separând grâul de neghină. Numai neghina va fi arsă. Ei sunt atât de încăpăţânaţi încât nu se gândesc unde vor sfârşi: într-o parte sau în cealaltă. Dar aleşii lui Dumnezeu sunt hotărâţi să iasă dintre ei: „Ieşiţi din mijlocul lor”, a zis Dumnezeu, „şi Eu vă voi primi. Nu vă amestecaţi cu lucrurile lor lumeşti, şi Eu vă voi fi Tată, iar voi Îmi veţi fi fii şi fiice.” (2Corinteni 6.18). Nu vă amestecaţi cu necredincioşii, ci ieşiţi dintre ei, fiindcă Dumnezeu vrea să ne rupem de lume, ca El să se poată uni cu noi. Nici o născocire a omului, fie ea organizaţie, denominaţiune sau doctrină, nu va dăinui. Numai Duhul Sfânt în voi vă poate uni cu Dumnezeu. Cum ştiţi că L-aţi primit? Duhul Sfânt care a scris Cuvântul va ţine seama de fiecare Cuvânt, şi va face şi acum lucrurile pe care le-a făcut în Vechiul şi în Noul Testament. Va lucra la fel, pentru că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Nu vă amestecaţi cu organizaţiile şi cu lumea, ci ieşiţi dintre ele, fiindcă vă puteţi lega numai de Hristos, de Domnul Isus Hristos.

Biblia spune că în zilele din urmă bisericile vor forma din nou un turn Babel. Vor avea o formă de evlavie, dar vor nega puterea lui Dumnezeu, puterea Cuvântului Său. Ce este Cuvântul? Este Împărăţia lui Dumnezeu. Noi trebuie să facem parte din Împărăţie ca să putem fi numiţi slujitori ai Împăratului. Cei care ştiţi aceasta, spuneţi „Amin”. Dar cum intrăm în Împărăţie? Împărăţia lui Dumnezeu este Cuvântul Său cu putere. Amin. Puterea şterge păcatul şi arată semne. Ce fel de semne? Dacă este acelaşi Cuvânt care a venit la Moise, va da aceleaşi semne.

În acelaşi fel a fost separat Lot cel căldicel. Şi Isus a spus că în timpul sfârşitului va fi la fel ca în zilele lui Lot. Lot era un religios căldicel, şi la fel era soţia lui. El aparţinea diferitelor grupări, era un edil al oraşului, participa la multe lucruri, şi era un om religios. Putea să poarte discuţii cu orice evanghelist i-ar fi ieşit în cale, ceea ce nu era un lucru rău, dar nu era dintre cei aleşi, fraţilor.

Iată ce s-a întâmplat! Dumnezeul care l-a scos pe Avraam, i-a arătat şi legitimarea ieşirii lui… Oh, Doamne, cât aş vrea să vă fac să înţelegeţi! Dumnezeu i-a arătat lui Avraam că El l-a scos şi i-a dovedit că era cu el, iar Isus a spus că la fel va fi şi în zilele din urmă. Chiar dacă Avraam nu era o mulţime, ci era o minoritate, Dumnezeu era cu el. Dar noi trebuie să ne separăm la fel cum s-a separat Avraam. Dumnezeu a dat un semn lui Avraam, Israelului, lui Moise, prorocul Său şi ucenicilor: Stâlpul de Foc, şi de fiecare dată este acelaşi semn, acelaşi Stâlp de Foc. Când Pavel era pe drumul spre Damasc, Stâlpul de Foc a strălucit în faţa lui, i-a luat vederea şi l-a îngenuncheat. Niciunul din cei prezenţi nu L-au văzut. Toţi au auzit Glasul, dar nu L-au văzut; iar Glasul a spus: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?”

„Cine eşti Tu, Doamne?” a întrebat el, şi Isus i-a răspuns: „Eu sunt Isus.” (Fapte 9.4). Iată semnul. Cui i-a fost dat? Apostolului neamurilor. Amin.

Acum suntem în ajunul Răpirii şi venim din Est şi din Vest, din Nord şi din Sud să ne pregătim. Mai aşteptăm puţin, până când fiecare celulă a noastră va fi umplută cu Duhul Sfânt, apoi Mireasa va pleca. El Îşi cheamă copiii la El, într-o unitate adevărată, pentru că există un singur Duh Sfânt. „Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup.” (1Corinteni 12.13). Duhul lui Isus Hristos trăieşte în trupul nostru de carne, lucrând în biserică şi făcând aceleaşi semne pe care le-a făcut şi altă dată, avertizând lumea că sunt zilele din urmă şi că ne pregătim pentru răpire. Oh, eu Îl iubesc!

Am aici o carte, dar nu mai este timp. Poate voi vorbi altă dată despre ea.

Suntem la sfârşit. Unitatea este totul. Eşti tu una cu Dumnezeu? Trebuie să fii! Lasă ca gândul care a fost în Isus să vină în tine, fiindcă atunci, având gândirea lui Hristos, vei recunoaşte fiecare Cuvânt pe care L-a scris El. Aşa s-a întâmplat cu apostolii, care au putut mânui Scriptura, care este Adevărul Duhului Sfânt. Dacă acesta este Adevărul, atunci El va ţine cont şi va da acelaşi semn pe care i l-a dat lui Moise şi lui Avraam, acelaşi semn pe care l-a făcut prin Hristos sau semnul făcut prin Pavel. Sfârşitul este aproape, este chiar aici. El a spus că aşa va fi, iar Biserica a început să se unească deja, să vină laolaltă: unul de aici şi unul de acolo.

El a mai spus: „Atunci, din doi bărbaţi care vor fi la câmp, unul va fi luat, şi altul va fi lăsat.” Aceasta se întâmplă în timpul zilei. „Doi inşi vor fi în acelaşi pat, unul va fi luat, şi altul va fi lăsat.” (Luca 17.34-36). Aceasta se întâmplă noaptea, în acelaşi timp, dar pe partea cealaltă a globului pământesc. Aşa va fi la venirea Fiului omului, şi această venire este atât de aproape, este iminentă!

Adam, Eva, nu! Nu ascultaţi din nou minciuna diavolului! Rămâneţi în Cuvântul lui Dumnezeu, în „Aşa vorbeşte Domnul.” Staţi pe Cuvânt, fiindcă dacă vă îndepărtaţi de El, pierdeţi părtăşia cu Dumnezeu; pierdeţi unitatea cu El, prin Duhul Sfânt. Tu nu poţi spune că ai Duhul Sfânt, şi totuşi să fii un vrăjmaş al Cuvântului, pentru că atunci înseamnă că nu eşti în unitate cu Dumnezeu.

Tu eşti în unitate cu El atunci când duhul care este în tine este de acord cu Cuvântul, iar Acesta lucrează cu putere, făcând aceleaşi lucruri pe care le-a făcut odinioară.

Să spunem împreună. Adunarea repetă după fratele Branham: unitatea cu Dumnezeu înseamnă să ai Duhul Lui în tine, să crezi Cuvântul Lui, tot Cuvântul, şi El să lucreze cu putere în tine.

Iată ce înseamnă unitatea cu Dumnezeu. Când aceeaşi putere lucrează şi în tine şi în mine, noi suntem una. Amin! Frate Kidd, când puterea Duhului Sfânt care este în mine lucrează în tine, nu mai este nici o neînţelegere între noi, fiindcă acolo este şi lucrează Cuvântul. Amin. El ne face ceea ce este El, Dumnezeu în trup de carne, în noi. Cuvântul, fiecare Cuvânt, ne dă putere.

Amintiţi-vă că diavolul vine şi el cu nouăzeci şi nouă la sută din Cuvânt. El vine cu Cuvântul corect în proporţie de nouăzeci şi nouă virgulă nouăzeci şi nouă la sută, dar apoi schimbă numai o sutime, şi acolo se ascunde moartea. Acolo se rupe lanţul şi mulţi sunt pierduţi. De ce fiecare Cuvânt? Pentru că Isus a spus: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4.4). Nu scrie: „…cu unele din cuvintele ieşite din gura lui Dumnezeu”, ci: „…cu fiecare Cuvânt,” cu tot Cuvântul.

Satan L-a luat şi pe El şi I-a zis: „Este scris…” la fel cum îi spusese şi Evei, dar Isus i-a răspuns: „De asemenea este scris…”

Diavolul a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos; căci este scris: „El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; şi ei Te vor lua de mâini, ca nu cumva să te loveşti cu piciorul de vreo piatră.” Diavolul este un învăţat, dar El i-a răspuns: „De asemenea este scris: „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău.” (Matei 4.6-7).

Oamenii au spus în Fapte 19: „Noi am fost botezaţi conform Scripturii, cu botezul lui Ioan.,” dar Pavel n-a fost de acord şi le-a zis: „Acel botez nu este suficient, fiindcă Ioan a botezat cu botezul pocăinţei şi a spus norodului să creadă în Cel ce venea după el, adică în Isus.” El n-a desfiinţat cuvântul lui Ioan, ci le-a explicat că Ioan botezase spre pocăinţă, şi nu spre iertarea păcatelor, pentru că Jertfa nu fusese dată încă. „Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezaţi în Numele Domnului Isus. Şi când şi-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt S-a coborât peste ei, şi vorbeau în alte limbi şi proroceau.” (Fapte 19.3-6). Ce vremuri minunate! Cât de mare era adunarea de acolo? Doisprezece oameni. Deci, puteţi vedea că Dumnezeu nu lucrează cu grupuri mari, ci cu inimi sincere. Aş vrea să avem cu toţii asemenea inimi. Îl iubiţi voi pe El? Haideţi să ne rugăm.

Călătorule iubit, ai privit vreodată spre fiicele Moabului sau spre fiicele lui Cain (vorbesc despre biserici)? Cât de departe sunt ele de Cuvânt! Prietene drag, ai observat că au început să se întâmple deja lucrurile hotărâte pentru zilele din urmă? Ai observat cum a început să lucreze Cuvântul lui Dumnezeu în ultima vreme, şi cum trezirea care odată ardea, a început să se liniştească şi n-a mai rămas mult din ea? Este liniştea dinaintea furtunii. Judecata este pregătită. Ai luat aminte la aceste lucruri? Ai comparat Scriptură cu Scriptură, Cuvânt cu Cuvânt din Biblie, şi dovadă cu dovadă? Ai văzut cum a spus Isus că în vremea sfârşitului, diavolul va face nişte lucrări atât de asemănătoare cu cele adevărate, încât va încerca să-i înşele chiar şi pe cei aleşi? Gândeşte-te că învăţătura biblică este atât de aproape! Ei spun: „Lăudat să fie Domnul, noi credem în Duhul Sfânt! Noi avem Duhul Sfânt pentru că vorbim în limbi!,” apoi se întorc şi tăgăduiesc Cuvântul. Da, este o lucrare care ar putea să-i înşele chiar şi pe cei aleşi.

Dacă cineva de aici nu s-a pus în ordine cu Dumnezeu, dacă cineva dintre voi este bolnav sau suferind, sunt aici batiste şi alte lucruri, şi eu mă voi ruga peste ele. Nu contează ce cereţi, pentru că promisiunea din Biblie este acolo pentru voi.

Iată că v-am adus Cuvântul din Geneza până în zilele noastre, şi am trecut din loc în loc ca să vi-L arăt. M-aş fi putut opri în sute de locuri, dar nu este timp. A fost suficient cât să vedeţi că toate aceste organizaţii sunt inutile. Ele sunt o concepţie falsă de la diavolul, care încearcă să-i organizeze pe oameni şi să-i aducă într-o unitate a propriei lor gândiri, când, de fapt, putem fi uniţi cu Dumnezeu numai prin Duhul Sfânt. Duhul Sfânt sprijină Cuvântul Domnului. Isus a spus că „se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă ar fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.” (Matei 24.24). Înţelegeţi unde ne aflăm?

Acum luaţi Cuvântul Domnului cu mâna credinţei. De ce aveţi nevoie în dimineaţa aceasta? De botezul în Numele Domnului Isus Hristos? Apa este pregătită. De botezul Duhului Sfânt? El vă bate de multă vreme la uşă. De vindecare? Însuşi Duhul Sfânt, Cuvântul cu putere este aici, plutind pe deasupra audienţei ca un vârtej de lumină. V-am spus vreodată ceva greşit? Spuneţi-mi. Aşa cum i-a zis lui Israel ultimul proroc, Samuel, înainte ca poporul să-şi aleagă un împărat dintre oameni: „Iată-mă! Mărturisiţi împotriva voastră, în faţa Domnului şi în faţa unsului Său: Cui i-am luat boul sau cui i-am luat măgarul? Pe cine am apăsat şi pe cine am năpăstuit? De la cine am luat mită ca să închid ochii asupra lui? Mărturisiţi şi vă voi da înapoi.” (1Samuel 12.3). V-am cerut eu vreodată bani? Am cerşit eu în faţa voastră ca apoi să-mi construiesc palate pe banii voştri? V-am pretins vreun bănuţ? Niciodată! V-am spus ceva în Numele Domnului şi nu s-a împlinit? Am vorbit în Numele Domnului şi n-a fost aşa? Am avut vreo vedenie despre cineva din adunare, un om străin, care să nu fi recunoscut că a fost adevărul? V-am spus ceva greşit? Dacă nu, atunci vă spun: „Aşa vorbeşte Domnul: Primiţi Duhul Sfânt, Duhul care va face Cuvântul lui Dumnezeu aflat în mâini de credinţă să lucreze. Copii, vă aparţine întreaga Împărăţie! Este a voastră!”

De ce veniţi din Georgia, din Ohio, din Kansas şi de peste tot, pentru o scurtă întâlnire? Probabil s-a oprit înregistrarea, aşa că pot spune. De ce veniţi aici? Ce anume vă îndeamnă? Văd aici oameni veniţi de la sute de mile depărtare, din Arkansas.

Aseară, tocmai mă întorsesem din Kansas City, când am întâlnit un frate polonez care mi-a zis: „Frate Branham, de când am auzit despre tine, acum mulţi ani, pe când eram departe în Canada, am verificat cu amănuntul tot ce ai spus, ai văzut şi ai făcut, şi totul a fost corect.” Probabil este un polonez catolic, dar a venit, a luat înregistrările şi le-a ascultat în ciuda opoziţiei. Sunt pastori care ar trebui să fie aici, să ne ajute, dar ei neagă puterea şi adevărul Cuvântului, deşi pretind că au Duhul Sfânt.

Eu n-am pretins niciodată că sunt un proroc, voi aţi spus aceasta, dar dacă-i aşa, de unde vine Cuvântul Domnului? Cum ştim ce este adevărat şi ce nu, dacă nu avem un Etalon? Acest Etalon este Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul scris. Şi dacă lucrarea este sprijinită de Cuvânt, înseamnă că acolo este Dumnezeu în Cuvântul Său, adeverindu-L. Pavel a spus: „Călcaţi pe urmele mele, căci şi eu calc pe urmele lui Hristos.” (1Corinteni 11.1).

Poate unii dintre voi aveţi nevoie de Domnul pentru vreo boală sau pentru mântuire. Unele dintre voi, femeilor, nu v-aţi îndurat să vă lăsaţi părul să crească, iar unii dintre voi, bărbaţilor, nu v-aţi îndurat să renunţaţi la ţigări. Unii dintre predicatori nu au vrut să accepte adevărul botezului în apă în Numele Domnului Isus Hristos. Dar voi, cei bolnavi şi muribunzi, luaţi în dimineaţa aceasta tot Cuvântul. El este printre noi în trup, aşa că luaţi-L cu mâna voastră.

Aici aveţi o fotografie a Îngerului Domnului, Acelaşi care i-a condus pe copiii lui Israel, Acelaşi cu care s-a întâlnit Pavel, Acelaşi care era în Hristos. Acelaşi Duh Sfânt este în voi, unindu-vă. De ce veniţi din toată ţara, ce anume vă atrage de la sute de mile depărtare? Nimic altceva decât Cuvântul.

Există un Izvor umplut cu sângele

curs din venele lui Emanuel,

Iar păcătoşii se scaldă în acel Izvor,

Se curăţă de toate păcatele lor.

De când, prin credinţă, am văzut acel Izvor

ce curge din rănile Tale,

Cânt dragostea răscumpărării,

Şi aşa voi face până la moarte.

Tată ceresc, iată aici o mulţime de batiste, ştergare, mănuşi, care vor fi trimise prin poştă. Doamne, nu ştiu cine le-a pus aici, poate Billy, sau poate oamenii din audienţă, dar simt că trebuie să fac aceasta acum, Doamne. Mâinile mele sunt neputincioase, eu ca om sunt nimic şi nu mă pot baza pe înţelepciunea mea. Nu înţeleg de ce-i aşa, dar fac cum ai spus Tu: „peste cei bolnavi se puneau basmale sau şorţuri care fuseseră atinse de trupul lui Pavel, şi-i lăsau bolile şi ieşeau afară din ei duhurile rele.” (Fapte 19.12). Aceasta nu se întâmpla prin meritul lui Pavel, ci pentru că Dumnezeu era cu el în Cuvânt şi putere. El nu s-a sfătuit cu apostolii, dar când s-au întâlnit, au văzut că propovăduiau aceeaşi Evanghelie, acelaşi botez, aceleaşi lucruri până în cel mai mic detaliu.

Doamne, Te rog să-i vindeci pe credincioşii aceştia scumpi. Vindecă-i pe toţi bolnavii din audienţă. Fă să le crească credinţa şi să apuce chiar acum Cuvântul cu ea, spunând: „Tumoare, boală, duh rău, plecaţi, pentru că vă tai cu Sabia lui Dumnezeu. Eu cred! Credinţa mea este puternică, şi Sabia aceasta o mânuiesc cu putere! Plecaţi de la mine! Mă ridic de pe acest scaun, pentru că sunt vindecat!” „Îmi pun mâinile peste tatăl meu, peste sora mea, peste copilul sau vecinul meu, fiindcă cred că Cuvântul Tău este Adevărul. Sunt una cu Tine şi Tu ai spus că lucrările pe care le-ai făcut Tu, le vom face şi noi. Doamne, eu cred fiecare Cuvânt şi vin în dimineaţa aceasta să iau această făgăduinţă.”

Doamne, cum s-ar fi putut mişca biserica atunci când Moise stătea şi plângea speriat lângă mare? Dar Dumnezeu i-a zis: „Ce rost au strigătele acestea? Spune copiilor lui Israel să pornească înainte.” (Exod 14.15).Vorbeşte-le! Ce anume? Cuvântul lui Dumnezeu care era în el. „Vorbeşte şi du-te mai departe. Nu te plânge, ci du-te mai departe!”

Doamne, vin înaintea Ta în Numele Domnului Isus, mânuind această Sabie a credinţei, cerând unitatea dintre Dumnezeu şi om, prin Duhul Sfânt pe baza Jertfei aduse de Fiul Tău Isus Hristos. Provoc fiecare duh care este lipit de vreo persoană din audienţă, bărbat, femeie sau copil; provoc orice boală şi orice îndoială, orice lucru ne-dumnezeiesc, să părăsească această adunare în Numele Domnului Isus Hristos! Ieşiţi dintre noi, ca să putem fi una cu Dumnezeu, şi să-I putem sluji fără teamă sau suferinţă. Cum poate să strige diavolul în jurul celor aleşi şi să-i ocărască la fel ca şi Goliat? Când a venit David în tabără, a spus: „Cine este filisteanul acesta, acest netăiat împrejur, ca să ocărască oştirea Dumnezeului celui Viu?” (1Samuel 17.26). O, Doamne, fă-i pe oamenii aceştia să se ridice în puterea Duhului! Vei lăsa Tu ca acest diavol amărât care le-a făcut din totdeauna rău oamenilor, să stea acolo şi să sfideze Biserica Dumnezeului celui viu? Satan, ieşi din ei şi pleacă, în Numele Domnului Isus Hristos.

Cei care aveţi suficientă credinţă pentru a mânui Sabia şi destulă pricepere în Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a-L numi al vostru, ridicaţi Cuvântul Domnului cu mâna voastră, cu acel braţ de credinţă, şi spuneţi: „Eu sunt de partea Domnului. De acum înainte voi fi una cu El, voi mânui Sabia Duhului şi a Cuvântului Său, şi voi tăia duhul rău până când se va împlini fiecare promisiune pe care a făcut-o Domnul!”

Dacă credeţi sincer acest lucru şi îl cereţi din toată inima în Numele lui Isus Hristos, ridicaţi-vă şi primiţi-L! Sunteţi sinceri cu adevărat? Aveţi Cuvântul în mâinile voastre? Este credinţa în mâna voastră? Atunci ridicaţi mâna trupească şi spuneţi: „Doamne, prin mâna mea ridicată Îţi închin viaţa mea, sufletul meu, gândirea mea, totul, pentru Cuvântul Tău. Îngăduie ca Duhul Sfânt să accepte credinţa mea şi să-mi dea ceea ce cer; şi orice îndoială să fie îndepărtată de la mine, fiindcă primesc, prin credinţă, promisiunea de care am nevoie în clipa aceasta.”

Dacă credeţi, spuneţi „Amin”. Amin din nou, amin şi amin. Dacă aţi cerut cu credinţă şi cu toată inima, în Numele lui Isus Hristos, vă asigur că veţi primi ceea ce aţi cerut. Amin. Credeţi din toată inima, şi Domnul să vă binecuvânteze.

– Amin –