CÂND TRÂMBIȚA DĂ UN SUNET NESIGUR

Mulţumesc mult, frate Demos. Este un mare privilegiu pentru mine să fiu în seara aceasta în această adunare creştină. Mai devreme am sunat acasă şi este cu douăzeci de grade mai cald.

Cred că eu am adus temperatura aceasta cu mine. Am să mă grăbesc şi mă voi întoarce repede înapoi. Este rece, voi ce ziceţi? (Un frate spune: „Este frig.”) Cu siguranţă este.

Mă bucur că l-am întâlnit pe păstorul acesta cumsecade şi pe voi. Am venit din Tucson, unde ar fi trebuit să merg astăzi. Am stat acolo până acum o oră şi ceva când am venit încoace, deci nu am reuşit să dorm prea mult.

Aici era un băieţel care se juca cu microfoanele acestea. Eu m-am aşezat acolo în spate pe unul din scaunele copiilor, iar băieţelul a venit şi s-a uitat la mine cam ciudat, aşa că ¡-am zis: „Noi copiii putem sta toţi împreună, nu-¡ aşa?”

În seara aceasta este foarte frumos şi mă bucur că am găsit aici o audienţă de oameni atât de frumoasă. Cred că fratele Williams şi fratele Rose de aici, v-au spus de convenţia care urmează. Cred că ştiţi cu toţii de ea.

Vom fi la Ramada la convenţia oamenilor de afaceri şi ne aşteptăm să avem un timp minunat. Va fi acolo fratele Velmer Gardner, un vorbitor puternic şi alţi predicatori, Oral Roberts şi mai mulţi.

Sper să putem avea şi un serviciu de vindecare în locul acesta. Aş vrea să-l iau pe fratele Oral şi să-l ţinem împreună. Nu ar fi minunat? Un serviciu de vindecare la Ramada ar fi frumos. Domnul cel Atotputernic să ne dea acest lucru şi să avem un serviciu de vindecare. Noi mergem de la o biserică la alta să răspândim vestea bună, ne asociem unii cu alţii şi avem părtăşie în diferite biserici. În aceasta cred că suntem una în Hristos.

Zilele trecute am stat de vorbă cu un doctor. Trebuie să plec peste ocean, iar înainte de aceasta trebuie să fac o consultaţie. Deci m-am dus la consultaţie şi m-a pus la acele raze sau… nu mă întrebaţi ce sunt, şi a constatat ceva ciudat. A venit înapoi şi pentru că nu a ştiut ce este a consultat consiliul medicilor. El a spus: „Nu am mai văzut niciodată aşa ceva. Mi-a arătat şi mie filmul acela şi spunea că acolo unde este conştientul în mod normal era şi subconştientul, deşi acestea două trebuie să fie departe una de cealaltă. Totuşi, a observat că la mine erau împreună, aşa că mi-a zis: „Tu eşti un tip ciudat.”

„Am ştiut întotdeauna aceasta. Şi ceilalţi ştiu aceasta,” am răspuns eu.

„Noi n-am mai văzut aşa ceva.” Şi aşa am ajuns să vorbim despre aceasta.

„Eu cred că Domnul cel bun ne-a făcut diferiţi pe unii de alţii atunci când ne-a creat. Nu arătăm la fel şi nici nu ne purtăm la fel fiindcă ne-a făcut pe fiecare după felul Lui de a face lucrurile. Noi intrăm în marea Lui maşină de modelat şi stăm acolo liniştiţi aşteptând ca El să ne facă aşa cum doreşte să fim.”

Eu cred că niciunul nu vreţi să fiţi altceva decât ceea ce sunteţi. După ce am fost salvaţi şi am devenit copii ai lui Dumnezeu, tot ce ne dorim este să umblăm în fiecare zi tot mai aproape de El. Aceasta ne dorim, această măreaţă părtăşie. Cât este de minunat! V-aţi gândit vreodată ce ne-am fi făcut dacă n-am fi avut acest lucru? Ce ne-am fi făcut dacă n-am fi avut în noi această nădejde?

Într-una din bisericile mele de la ţară am făcut odată o remarcă pe care am repetat-o şi care este în legătură cu oamenii de astăzi care dansează dansul acesta nou, twist. Astfel, am spus: „Nu înţeleg, oamenii vor să-şi rupă picioarele sau de ce dansează aşa?”

Acolo era un tânăr de vreo douăzeci şi şase de ani care m-a oprit şi mi-a zis:

„O clipă, frate Branham!”

„Da, domnule,” am spus eu.

„Tu nu înţelegi.”

„Sper să nici nu înţeleg aceasta,” am răspuns eu.

„Eu înţeleg punctul tău de vedere pentru că eşti un bărbat de cincizeci de ani, dar dacă ai fi de vârsta mea, ai privi altfel lucrurile.”

„Stai puţin. Eu am predicat Evanghelia când eram cu zece ani mai tânăr decât eşti tu acum şi cred încă aceeaşi Evanghelie. Am găsit o bucurie mai mare în a-L sluji pe Domnul decât toate aceste lucruri pe care diavolul le fabrică peste tot.”

David spunea odată: „Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule.” (Psalmul 42.1).

Aţi văzut vreodată o căprioară rănită care sângerează în urma rănilor provocate de câini? Câinele o poate urmări. El nu este ca omul şi ştie dacă ea este rănită sau nu. Singurul mod în care ea poate opri sângerarea este să ajungă la apă. Dacă ajunge la apă şi bea, poate să trăiască pentru că aceasta îi opreşte sângerarea. Este destul de deşteaptă. Ea trebuie să găsească apa. Este viaţa sau moartea pentru ea. Astfel, cu ultimele puteri pe care le mai are trebuie să găsească apa.

Aşa ar trebui să însetăm şi noi după Dumnezeu. Înţelegeţi? „Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule.” Dorinţa sufletului meu este să fiu ascuns cu El şi cred că aceasta este şi dorinţa celor care sunt în seara aceasta aici.

Mie îmi place că în fiecare seară văd chipuri pe care le-am mai văzut şi în alte locuri. Aceasta înseamnă părtăşia şi arată de ce suntem aici.

Cu siguranţă îmi place să văd o trezire de modă veche în Phoenix. Cuvântul „Phoenix” m-a mişcat încă de când l-am auzit pentru prima dată. Când eram copil mă gândeam: „Dacă aş putea să ajung vreodată în Phoenix, Arizona!” Dar când am ajuns aici, am constatat că este la fel de cufundat în păcat ca restul locurilor. Peste tot vezi turişti beţi, imoralitate şi toate celelalte lucruri.

Totuşi, în mijlocul acestor lucruri se găsesc nestematele autentice ale lui Dumnezeu, scoase din deşertul de aici, care strălucesc în coroana lui Dumnezeu. De aceea sunt aici în seara aceasta, să stau alături de voi, fraţi şi surori, ca să încercăm să reflectăm Lumina Domnului Isus pentru ceilalţi, ca să poată fi găsiţi şi ei în haosul acesta fiindcă mai sunt mulţi care trebuie să vină şi trebuie să facem totul ca să-¡ putem aduce aici să trăiască o viaţă care să-L reflecte pe Hristos.

Pentru că am ajuns atât de târziu, mi-am făcut nişte notiţe. A trebuit să merg la poştă pentru acele taxe pe venit, fiindcă am fost somat să plătesc taxe pe venit pentru fiecare CEC pe care l-am primit în ultimii cincizeci de ani, adică vreo trei sute cincizeci şi cinci de mii de dolari.

Eu am spus: „M-ai împuşcat! De unde să scot atâţia bani? Abia am vreo cincizeci şi cinci de cenţi. Cum voi putea plăti atâţia bani?” Pentru aceasta m-au ţinut în stres timp de cinci ani.

Este vorba de banii pe care ¡-au donat oamenii. Adică avem o campanie, iar oamenii ştiu că mă numesc William Branham şi completează un CEC pentru cheltuieli pe numele meu, dar nu eu mă ocup de aceasta, ci predicatorii. Eu nu am luat în viaţa mea o ofertă de la cineva pentru că am un salariu de o sută de dolari pe săptămână, pe care îl primesc de la biserica mea.

Cel care este responsabilul financiar vine şi spune: „Frate Branham, trebuie să semnezi aceste cecuri.” Astfel, eu semnez cecul, iar el îl depune. Dar când am semnat cecul acela, ei au spus că este al meu. Adevărul este că oamenii mi l-au dat mie, iar eu l-am dat bisericii.

La început m-am simţit foarte rău, dar cu timpul am înţeles că fiecare om din Biblie, care a avut o slujbă duhovnicească de la Dumnezeu, a avut probleme cu autorităţile. Cercetaţi Cuvântul şi veţi vedea. Moise, Daniel, Ioan Botezătorul, etc. Isus Hristos a murit de mâna autorităţilor suferind pedeapsa capitală. Petru, Iacov, Ioan, toţi au fost prigoniţi.

De ce? Pentru că aici este scaunul de domnie al Satanei. Aţi ştiut aceasta? Aţi ştiut că Satan L-a dus pe Isus pe un munte înalt, I-a arătat toate împărăţiile lumii şi ¡-a spus: „Ţie Îţi voi da toată stăpânirea şi slava acestor împărăţii; căci mie îmi este dată, şi o dau oricui voiesc. Dacă dar, Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta.” (Luca 4.6-7). Vedeţi cui aparţine? Nu ne place să ne gândim la aceasta, dar aşa este.

Dar Isus ¡-a zis: „Înapoia Mea, Satano!” El ştie că va fi Moştenitorul tuturor acestor lucruri în Mileniu. Dacă aceste popoare ar fi fost guvernate de Dumnezeu, ar fi început deja Mileniul, dar vine şi acel timp.

Ei au înfiinţat ONU, Liga Naţiunilor Unite ca să aducă pacea, dar ce credeţi că se va întâmpla cât timp este Satan în vârful politicii? Se vor lupta în continuu.

Dar va veni un timp când toate armele vor fi puse deoparte; trâmbiţele gloriei vor suna şi va începe dimineaţa veşnică şi strălucitoare.

Împăratul nostru Îşi va ocupa scaunul de domnie, iar atunci se vor auzi strigăte şi cântări de bucurie. Acolo va fi un singur Steag, un singur popor şi o singură limbă: cea cerească. Amin. Tânjesc după timpul acela şi mă încred în Dumnezeu că într-o zi se va sfârşi totul. Îl pot auzi spunând: „Vino aici sus!”

Sunt aici în Phoenix în Numele Domnului, dar nu voi încerca să explic ce s-a întâmplat. Cei care luaţi benzi, să vă asiguraţi că o aveţi şi pe cea intitulată: „Cât este ceasul, domnilor?” Eu nu vând benzi, nu mă stresez cu astfel de lucruri, dar avem un serviciu de înregistrare peste tot în lume. Chiar şi în junglă, oamenii au ceva ce pun în ureche şi ascultă înregistrările traduse în limbile lor, pentru că aceste mesaje înregistrate merg în jurul lumii.

Printre ele este aceasta de care vă spun: „Cât este ceasul, domnilor?” sau”: „Acesta este timpul, domnilor?” pe care am vorbit-o cu câtva timp în biserica de acasă. După toată experienţa mea în ceea ce priveşte vedeniile, pot spune că nu am mai văzut niciodată o vedenie ca aceasta. Nu ştiu ce poate fi, nu ştiu ce însemnează, dar sunt aici pentru că m-a trimis El.

Eu trebuie să fiu sincer şi corect, fiindcă oamenii vor şti şi este singura cale prin care vom ajunge undeva cu Dumnezeu.

Spun aceasta pentru că odată a fost un om care a încercat să prorocească. Dar adevăratul proroc a spus: „Să ne amintim că au fost proroci înaintea noastră. Prorocul adevărat este cunoscut prin faptul că prorocia lui se împlineşte.” Deci este bine să ştim că a vorbit cu adevărat Dumnezeu, înainte să spunem ceva despre aceasta. Fiţi cinstiţi şi sinceri!

Acum haideţi să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune. Să lăsăm deoparte orice îngrijorare pentru următoarele minute. Eu ştiu că în grupul acesta frumos de aici sunt nestemate după care va veni Isus într-o zi, iar cei care vor fi trecuţi se vor ridica din ţărâna pământului.

Poate sunt unii care nu sunt siguri dacă vor fi acolo, poate aveţi nevoie de ceva. Dacă este aşa, faceţi-¡ acest lucru cunoscut lui Dumnezeu prin ridicarea mâinii şi spuneţi: „Dumnezeule, Tu ştii ce doresc. Binecuvântează-mă, Te rog. Sunt bolnav şi am nevoie de vindecare. Sunt rătăcit şi am nevoie să mă întorc înapoi în părtăşie. Am rătăcit, dar acum vin înapoi. Ajută-mă să vin înapoi.” Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Tată ceresc, ne apropiem de tronul Tău, pe calea Sângelui. Şi Aaron s-a dus înaintea scaunului de îndurare, dar mai înainte de aceasta a luat sângele în mâinile sale. Prin credinţă, în seara aceasta primim Sângele Domnului Isus şi păşim spre tonul lui Dumnezeu, ştiind că avem dreptul, nu prin neprihănirea noastră, ci prin neprihănirea Lui. Tată, Sângele face curăţirea noastră, de aceea Te rugăm să Te înduri şi să primeşti cererea noastră.

Mai întâi Te rugăm să ai milă de noi şi să ne ierţi toate fărădelegile, fiindcă stăm înaintea Ta şi ne mărturisim greşelile, scăpările şi păcatele noastre ascunse, dar şi greşelile făcute din neştiinţă.

Ca păstori, noi stăm înaintea Ta şi mărturisim păcatele poporului nostru, fiindcă îi iubim şi stăm împreună. Simţim ca Moise care s-a pus pe sine în spărtură scăpând astfel poporul de mânia lui Dumnezeu. Ce tablou este acesta pentru neprihănitul Hristos care S-a aşezat în spărtură ca să-¡ mântuiască pe oameni.

Tată, noi suntem slujitorii Tăi, cu Duhul Lui în noi. Fiecare creştin de aici strigă pentru cei păcătoşi: „Dumnezeule, ai milă de ei!” Strigăm pentru bolnavi şi nevoiaşi, pentru mâinile tinere şi bătrâne care s-au ridicat. Tu ştii totul despre ei, Doamne, şi Te rugăm să ne răspunzi după bogăţia slavei Tale.

Fie ca cei care au păşit aici bolnavi, să plece sănătoşi. Chiar dacă nu au nici o explicaţie, să ştie că s-a întâmplat ceva şi sunt bine.

Cei care s-au rătăcit să plece de aici convinşi că L-au luat pe Isus cu ei de acolo de unde L-au părăsit. Îndură-Te, Doamne, şi de cei care nu au cunoscut niciodată eliberarea Ta scumpă; scoate-¡ din peştera în care sunt prinşi ca să nu mai fie legaţi de lucrurile lumii şi de grijile ei, ci să fie liberi în Hristos. Îndură-Te, Tată.

Binecuvântează-ne pe toţi care avem nevoie şi binecuvântează Cuvântul Tău şi slujitorul Tău şi Te vom lăuda în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Textul pe care ar trebui să-l citim din Biblie acum este din 1Corinteni 14.8 unde scrie:

„Şi dacă trâmbiţa dă un sunet încurcat, cine se va pregăti de luptă?”

Acesta este un text despre care am putea vorbi două săptămâni fără să-l epuizăm şi aceasta pentru că Cuvântul care este inspirat poate fi legat în întreaga Biblie. Corect.

Odată, cineva m-a întrebat: „Cum poţi vorbi din acelaşi text?” Păi, poţi scoate orice subiect din textul acela.

Odată am luat o frunză de trifoi de pe jos. Bărbatul acela din Tucson este aici, dar atunci eram la Pasadena, California. Deci am luat frunza de trifoi şi am spus: „Aş putea să predic timp de douăzeci şi cinci de ani despre această frunză de trifoi: cum este o viaţă, ce viaţă este în ea, cum cele trei frunze sunt una şi multe alte lucruri.

Atunci ce să mai zicem de Scriptură? Este Cuvântul lui Dumnezeu şi nu are sfârşit, ci merge şi merge fiind un refugiu pentru noi.

În seara aceasta aş vrea să vorbesc despre subiectul: „Când trâmbiţa dă un sunet nesigur.” M-am gândit la lucrul acesta în urmă cu câteva momente, când a venit vorba de taxele pe venit şi mi-am zis: „Astăzi abia mai găseşti ceva sigur fiindcă toate lucrurile au o anumită incertitudine în ele.” Iar dacă ceva este nesigur, nu poţi avea încredere în acel lucru. Staţi departe de ceea ce este nesigur!

Astăzi sunt tot felul de afaceri. Dacă conduci o afacere care nu este sigură, tu nu vei investi foarte mult în acea afacere deoarece profitul este nesigur.

Dar dacă eşti un afacerist isteţ, vei cerceta şi vei aştepta să investeşti banii în ceva sigur, în ceva pe care să te poţi baza şi de care poţi depinde, deoarece nu vrei să pierzi puţinii bani pe care ¡-ai economisit şi îţi trebuie să ai ceva cu care să trăieşti.

Tu nu-ţi vei pune banii economisiţi să-¡ păstrezi într-un buzunar, pentru că de acolo îi pot fura hoţii. Nu poţi face aceasta! Dacă îi ai, îi investeşti în ceva, iar dacă faci aceasta, vrei să fii sigur de investiţia ta. Dacă nu eşti sigur, nu-¡ investeşti.

Astăzi orice afacere din lume este nesigură şi se clatină pentru că lumea însăşi este nesigură şi se clatină.

Să zicem că am o sumă de bani şi vreau să-¡ investesc într-o casă frumoasă. Şi această investiţie este nesigură, deoarece guvernul poate să ţi-o ia peste noapte.

O, atâtea lucruri au corupt democraţia noastră încât totul a devenit nesigur. Noi am avut o mare încredere în democraţia noastră despre care cred şi acum că este cea mai bună formă de guvernare. Totuşi, este nesigură.

Noi, poporul american avem o Constituţie şi aceasta este hotărâtoare. Totuşi, şi Constituţia noastră este nesigură pentru că a fost încălcată de multe ori. Răposatul domn Roosevelt a făcut-o praf. Deci vedeţi, ea poate fi încălcată, ceea ce înseamnă că nu prea ai în ce să ai încredere.

Politica… O, cât este de nesigură! Oamenii se ceartă şi se ceartă în politică. Şi vecinii care odată erau prieteni, acum nu mai sunt. Astfel, este ales un preşedinte şi imediat vecinii se ridică unul împotriva celuilalt şi se ceartă unul cu altul din cauza politicii.

Sper că nu am rănit sentimentele nimănui, dar cred că întregul sistem este putred. Înţelegeţi? Da, domnilor. Atunci de ce să te cerţi şi să te enervezi pentru un lucru care oricum nu este bun? Aşa este. Este nespus de rău.

Cineva m-a întrebat: „Vei vota la alegerile acestea?”

„Eu am votat deja.”

„La alegerile acestea?”

„Eu am votat pentru Isus. Şi îţi spun că au fost doi care au votat pentru mine: Dumnezeu a votat pentru mine şi diavolul a votat împotriva mea. Dar eu am votat pentru Dumnezeu, ceea ce înseamnă că am votat corect.” Deci, depinde cui îi vei da votul tău.

Am să vă mai arăt ceva şi gata. La ultimele alegeri prezidenţiale s-a dovedit că în Chicago şi în alte părţi maşina de votat a fost setată pe partidul democrat astfel încât atunci când aţi votat pentru domul Nixon aţi votat şi pentru domnul Kenndy în acelaşi timp. Deci nu ai nici o şansă. Şi a fost dovedit.

Aţi auzit că s-a spus în Monitor că s-a făcut o anchetă în ţară şi că domnul Nixon a luat voturile cu un procent de patru la unu. Cum poate să câştige? Dacă ar fi fost domnul Kennedy ar fi fost la fel. Eu nu sunt cu nici un partid deoarece Partidul meu este în cer şi eu sunt acolo chiar acum. Noi stăm în locurile cereşti şi vorbim cu Împăratul nostru.

Dar vedeţi, eu am încercat să vă spun aceste lucruri ca să înţelegeţi că lucrurile de pe pământ sunt nesigure şi ca urmare nu poţi avea încredere în nimic. Sunt nesigure şi cel mai bun lucru este să te îndepărtezi de tot ce este nesigur. Mie nu-mi place să mă amestec cu partea negativă, ci îmi place să fiu cu cea pozitivă.

Până şi viaţa de familie a devenit nesigură. Zilele trecute am citit într-un ziar că în America se înregistrează cea mai mare rată a divorţurilor din lume. Şi ne pretindem o naţiune religioasă! Aceasta dovedeşte că religia este doar o învelitoare şi este greu de spus din ce o facem. Adam a încercat s-o facă din frunze de smochin, dar nu a mers. Acea învelitoare a fost cât se poate de nesigură când a trebuit să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu. Deci cu religia nu a mers. Dar puteţi să vă gândiţi că rata divorţurilor din ţara noastră este cea mai mare? Aceasta dovedeşte că imoralitatea este chiar în casele noastre.

Am fost uimit de un sondaj care s-a făcut printre creştinii din Ohio, fiindcă un procent alarmant de mare de oameni nici nu merg la biserică, iar optzeci la sută din cei ce merg, nu ştiu de ce o fac. Ei merg doar la biserică.

Când au fost întrebaţi: „De ce mergi la biserică?” cei mai mulţi au răspuns: „Păi, mama m-a dus la biserică de copil şi am continuat să merg.” Alţii au spus că merg să se întâlnească cu oamenii şi să mai stea de vorbă. Vedeţi?

Aşa ceva este alarmant! Nu-¡ de mirare că viaţa de familie nu mai există şi că nimic nu este sigur şi stabil.

Dacă o femeie vrea să se mărite dar nu este sigură de acel bărbat, este mai bine să-l lase în pace. Tot aşa, orice bărbat care vrea să se căsătorească cu o anumită femeie şi nu este sigur de ea, este mai bine s-o lase în pace. Mai bine roagă-L pe Dumnezeu să-ţi dea un răspuns cu privire la aceasta, şi atunci omul să nu despartă ceea ce uneşte Dumnezeu. Dar mai întâi trebuie să ne rugăm pentru aceasta. Da.

Noi am văzut că am încercat să convertim lumea printr-un program educaţional, dar am obţinut o încurcătură pentru că lumea nu se poate întoarce la Cuvânt prin educaţie. Educaţia mai mult îi îndepărtează pe oameni de Dumnezeu decât îi apropie, fiindcă îi face să se simtă că ştiu mai mult decât ceilalţi şi sunt mai sus decât alţii. Astfel, oricât de bună ar fi educaţia, Hristos nu Şi-a însărcinat niciodată Biserica să educe lumea. El nu ¡-a educat şi nu ¡-a dus la seminar, nici nu le-a spus să construiască spitale. Toate acestea sunt în ordine, dar însărcinarea Bisericii este să propovăduiască Evanghelia: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.” (Marcu 16.15). Orice altceva în afară de aceasta este nesigur pentru că este în afara Planului lui Dumnezeu.

Lumea este nesigură. Am ajuns într-un punct în care întreaga lume este nervoasă şi foarte nesigură, şi totul se clatină. Fiecare naţiune se teme de cealaltă şi vorbesc de pace.

În primul război s-a spus: „Trebuie să-¡ trimitem pe tinerii noştri în război fiindcă aceasta va duce la câştigarea războiului.” Dar nici nu s-a risipit bine fumul artileriei şi erau deja unii împotriva celorlalţi.

Ei au înfiinţat Liga Naţiunilor ca să controleze politica mondială, dar au eşuat. Acum au ONU dar este acelaşi lucru. Şi aceasta a eşuat dovedind că totul este nesigur.

Totul este nesigur: viaţa politică, viaţa naţională, maşinile de votare, oh, totul se clatină!

Acum aş vrea să aduc lucrurile mai către casă. Viaţa bisericii este clătinată şi nesigură. Pavel s-a referit la aceasta când a vorbit despre sunetul nesigur dat de trâmbiţă. Viaţa bisericii este nesigură. Oamenii abia mai ştiu ce să facă, aşa că pribegesc de la o biserică la alta încercând să găsească Adevărul, să vadă cine are învăţătura adevărată.

Dar este atâta stricăciune încât oamenii încearcă şi alte biserici ca să vadă ce crez au, ce doctrină. Dar va veni unul care va explica chiar punctul crezului lui. Astfel, următorul lucru este că va găsi atâta stricăciune încât va încerca o altă biserică şi un alt crez, o altă doctrină.

În felul acesta, prin aceste lucruri, ne-am rupt unii de alţii în sute de biserici diferite. Asta-¡ tot ce pot face, dar acolo sunt şi unii buni care într-o zi vor ieşi afară.

Vedeţi? Tu nu poţi să te încrezi în ce se spune: „Eu aparţin de asociaţia metodistă a bisericilor şi sunt în ordine; eu aparţin de asociaţia baptistă şi sunt în ordine.” Nu se poate aşa ceva.

Tu nu poţi spune: „Eu aparţin de asociaţia penticostală a bisericilor.” Nu poţi face aceasta. Nu ai voie să faci aceasta. Noi am văzut cum a fost pus la punct primul consiliu general al asociaţiei penticostale, dar nu a trecut mult şi a început să se rupă din cauza unor învăţături şi provocări. Şi acum priviţi peste tot. Vedeţi? Aceasta dovedeşte că este nesigur. Celor care se încred numai în organizaţia lor, le spun: Să ştiţi că este nesigur!

Poate zici: „Frate Branham, tu ne-ai expus aici un tablou foarte întunecat şi nu te-ai gândit la noi ca la un mădular îndepărtat.” Dar aşa am intenţionat.

Am spus aceste lucruri ca să ajungem la o concluzie: Este ceva sigur? Da, este un lucru sigur. O, sunt atât de bucuros fiindcă sunt sigur că este adevărat. Când toate celelalte se clatină, acesta rezistă. Dacă vreţi să citiţi în Matei 24.35, El spune: „Cerurile şi pământul vor trece, dar Cuvântul Meu nu va trece.”

Era odată un om de culoare din Sud care purta Biblia cu el deşi nu ştia să citească. Oamenii l-au întrebat:

„Sam, de ce porţi Biblia cu tine?”

„Este Sfânta Biblie şi eu cred tot ce scrie în ea de la o copertă la alta.”

„Şi chiar crezi tot ce scrie acolo?”

„Da, domnule, sigur că cred.”

„Şi ai face orice dacă scrie în Biblie?”

„Da, domnule.”

„Dacă în Biblie scrie să treci prin zidul acela de piatră, o vei face?”

„Da, domnule.”

„Dar cum vei putea trece prin zidul acela de piatră dacă nu este nici o gaură în el?”

„Dacă Biblia spune că Sam trebuie să treacă prin zid, acolo va fi pregătită o gaură prin care Sam va trece.”

Deci despre aceasta este vorba. Acolo va fi o gaură.

Tot ce trebuie să faceţi voi este să luaţi poziţie pentru Cuvântul lui Dumnezeu şi El va croi calea pentru restul lucrurilor. O, acea puternică Temelie!

Odată când au coborât de pe munte, El ¡-a întrebat pe apostoli:

„Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?” Ei au răspuns: „Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii, Ilie; alţii: Ieremia sau unul din proroci.”

„Dar voi,” le-a zis El, „cine ziceţi că sunt?” (Matei 16.16).

Atunci Petru a făcut acea mare afirmaţie: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu.”

Şi El ¡-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri. Şi Eu îţi spun: …pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” (v. 17-18).

Pe ce va fi zidită Biserica Lui? Pe descoperirea adevărului Cuvântului lui Dumnezeu. „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.” (Ioan 1.1,14).

De aceea a putut să spună El: „Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat? Cine Mă poate acuza? Eu am împlinit tot ce a scris Cuvântul despre Mine.” Dumnezeu a dovedit că El era Cuvântul. Aşa este. Dumnezeu manifestat. Aşa spune Cuvântul şi Dumnezeu face acest lucru real, aducându-l la împlinire, dovedindu-l.

Cu mulţi ani în urmă, se spunea în biserică: „Nu mai există botez cu Duhul Sfânt! Este doar o emoţie pe care şi-au provocat-o oamenii.” Dar cei care L-au primit, au ştiut că era Adevărul, au ştiut că Dumnezeu era real. Şi s-a dovedit până astăzi că mişcarea penticostală din întreaga ţară a adus mai mulţi oameni la Hristos decât toate celelalte biserici.

În ziarul catolic „Sunday visitor,” scria nu demult că „biserica catolică a înregistrat o jumătate de milion de convertiţi în anul trecut, pe când biserica penticostală a înregistrat un milion şi jumătate.” Amin.

Ce este aceasta? Ceva crescător. Este Cuvântul lui Dumnezeu răspândit. Cât de recunoscători trebuie să fim! Aţi observat că la întrunirea oamenilor de afaceri au vorbit episcopali, prezbiterieni, luterani, etc. Păi, tot mai rar auzi de un penticostal care face ceva, fiindcă sunt alţii. De ce? Au constatat slăbiciunea crezurilor lor şi s-au întors înapoi la Cuvânt pentru că acolo este o Temelie, Ceva ce nu poate fi clintit.

Noi vedem că Duhul Sfânt S-a manifestat în lume trăind Viaţa Lui în fiinţe umane. Ce lucru minunat! În aceasta nu este nimic nesigur! Tu poţi vedea că Dumnezeu a dat o făgăduinţă şi aici s-a manifestat. Prorocii au vorbit cu sute de ani în urmă despre ea şi acum îi vedem împlinirea.

Toate criticile, toate diferenţele şi toate crezurile au încercat să zădărnicească Cuvântul lui Dumnezeu, au încercat să-L înlocuiască cu educaţia; au încercat să-L înlocuiască, să facă denominaţiuni, dar au ajuns într-o confuzie. Dar printre toate acestea, Cuvântul lui Dumnezeu va străluci ca întotdeauna. De ce? Pentru că un lucru este sigur: „Cerurile şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Matei 24.35). Tu trebuie să te ancorezi de ceva, aşa că ia ca Ancoră acest Cuvânt în inima ta.

David spunea că L-a ascuns în inima lui ca să nu păcătuiască. El şi-a scris Legile Lui pe tăbliţa inimii şi a pus tot timpul Cuvântul Domnului înaintea lui. Aşa se face. Să ai tot timpul gândul la El, fiindcă Dumnezeu ¡-a spus lui Iosua: „Nu te abate nici la stânga, nici la dreapta de la Cartea Legii şi atunci vei propăşi.” (Iosua 1.7).

Când bisericile se vor întoarce de la crezurile lor şi se vor uni cu Cuvântul lui Dumnezeu, Biserica va avea biruinţă. Acesta este lucrul care va împiedica comunismul.

Dar ce a făcut comunismul? Când te gândeşti la comunism, vezi propaganda care se răspândeşte şi numărul lor care creşte cu milioanele, ceea ce îi sperie pe oameni. Dar comunismul va slăbi şi va muri. Trebuie să moară. Ei pot să facă una şi alta şi cred că Dumnezeu îl va folosi exact cum a făcut cu Nebucadneţar. El va smulge toate buruienile cu ajutorul comunismului. El este folosit doar pentru atât.

Comunismul se va sfârşi, va ajunge la capăt, dar Cuvântul lui Dumnezeu nu are sfârşit pentru că nu are nici început. Amin. Este veşnic cu Dumnezeu. Şi dacă eşti ancorat şi Cuvântul este ancorat în tine, tu eşti veşnic cu Cuvântul. Amin.

Toate aceste lucruri se clatină şi trebuie să ajungă la sfârşit. Indiferent cât este de mare stâlpul, va cădea la pământ. Toate lucrurile care sunt împotriva acestui Cuvânt, se vor prăbuşi; trebuie să se dea la o parte pentru că Cuvântul vine biruitor. Nu poate fi oprit de nimic pentru că aşa a spus Dumnezeu.

Cerurile şi pământul vor trece, dar Cuvântul vorbit de El nu va trece. Ascundeţi acest Cuvânt în inimile voastre şi lăsaţi-L să crească. Păstraţi-L întotdeauna în gândurile voastre pentru că nu va cădea niciodată. Cuvântul lui Dumnezeu nu va cădea pentru că aşa a spus El, iar noi vrem să-L păstrăm aşa.

Pavel vorbeşte în Scriptură despre ostaşul instruit care a învăţat sunetele trâmbiţei. Dacă nu cunoaşte însemnătatea sunetului scos de trâmbiţă, nu va şti dacă trebuie să atace sau să se retragă. Şi ce fel de armată va fi aceea dacă nu ştie să deosebească sunetele trâmbiţei? Cu siguranţă vrăjmaşul va avea biruinţă împotriva unei grămezi de soldaţi neinstruiţi ca aceştia.

Aşa se întâmplă şi cu bisericile noastre de astăzi pe care le-am instruit în crezurile şi diferenţele noastre. Noi trebuie să fim uniţi cu El; trebuie să cunoaştem sunetul trâmbiţei. „Dar care este trâmbiţa?” întreabă ei. Trâmbiţa Evangheliei. Trâmbiţa este Cuvântul Dumnezeului celui viu. Nu amestecaţi nimic cu El!

Nu aduceţi pe cineva care să cânte la harpă sau din trompetă, pentru că nu vor şti ce să facă şi vor produce numai confuzie.

Pavel vorbeşte despre instruirea omului ca să poată deosebi sunetul trâmbiţei. Atunci, oricare ar fi sunetul, el va şti exact ce trebuie să facă deoarece trâmbiţa a sunat conform ordinului dat de căpitan. Şi când trâmbiţa sună, oştirea ştie dacă trebuie să se retragă sau să înainteze; dacă trebuie să se întoarcă la stânga sau la dreapta.

Războiul este întotdeauna război. Noi nu ne-am înrolat în rândul Bisericii ca să mergem la picnic, ci trebuie să fim conştienţi că am ajuns pe câmpul de luptă.

Eu n-am venit aici ca să fiu bătut de oameni pe umăr şi să mi se spună: „Ce om minunat eşti, frate Branham.” Nu, domnilor. Eu am venit cu scut, cu coif şi cu armură; am venit să lupt pentru fiecare centimetru de pământ.

Dumnezeu ¡-a spus lui Iosua: „Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru, vi-l dau.” (Iosua 1.3). Deci talpa piciorului înseamnă posesie.

Când biserica face compromis cu crezurile în defavoarea Cuvântului, când face compromis cu lumea, pierde teren, dă înapoi.

Ceea ce ne trebuie nouă astăzi sunt soldaţi care să deţină fiecare făgăduinţă divină din această Biblie, pe care Dumnezeu a dat-o bisericii ca să aibă întreaga armură a lui Dumnezeu. Ne trebuie soldaţi, nu oameni îmbrăcaţi în uniformă de paradă, lucru care este total diferit.

Noi avem spioni în fiecare ţară, dar avem şi spioni germani şi englezi în ţara noastră. Ce se încearcă prin aceasta? Să afle fiecare ce fel de materiale şi de arme are celălalt. FBI-ul este foarte aproape de orice naţiune, îi urmăreşte pe toţi. Aşa trăiesc ei: urmăresc să vadă ce fel de arme au ceilalţi. Apoi vin şi o îmbunătăţesc pe a lor sau fac o altă armă cu care să contraatace pentru că nu au încredere unii în alţii, ceea ce dovedeşte că naţiunea se clatină. Păi, dacă le tăiem calea, Anglia ne spulberă într-o oră, sau îi spulberăm noi pe ei. Este suficient ca cineva care a băut prea mult să audă ceva şi totul se poate termina.

În timpul războiului, când găseau produse pe care scria: „Fabricat în Japonia,” le trânteau la pământ în semn de patriotism, iar acum plătim un preţ dublu pentru produse ca acelea. Ce s-a întâmplat? Atât au valorat vieţile tinerilor care au murit acolo? Cu siguranţă, nu.

Şi atunci? Nu contează cât vă luptaţi pentru lucrurile materiale fiindcă nu înseamnă nimic. Toate se clatină. Dar este o luptă în care poţi câştiga teren şi pe care nu v-o poate lua nimeni, iar aceasta este sunetul Trâmbiţei Cuvântului Evangheliei lui Dumnezeu. Cu siguranţă.

Acum fiecare ţară îşi formează din tinerii ei cea mai bună apărare posibilă. Ştiu că acel echipament nu este uşor de cărat.

Noi avem un frate căruia îi spuneau „Rookie.” Armata ¡-a pus în spate un rucsac de nouăzeci de livre. (40,8Kg). Era aproape la fel de greu ca el. I-au dat şi o lopată cu care să sape gropi, o puşcă mare şi o grămadă de grenade. O, n-am mai văzut niciodată un pachet atât de mare! Bietul de el abia se mişca. Şi cu povara aia pe el l-au dus într-un marş de opt kilometri. Era pe jumătate mort. El a zis: „Ce rost are asta? Mie nu-mi trebuie casca asta grea!” Dar armata ştie că într-o zi îi va fi de folos. „La ce îmi trebuie o lopată când mărşăluiesc?” Este bine să ştii s-o foloseşti pentru că s-ar putea să ai nevoie de ea.

Guvernul nu te dotează cu lucruri decât dacă ştie că îţi vor trebui, iar pentru aceasta trebuie să fii instruit. Ei caută cele mai bune lucruri pe care să le foloseşti, fiindcă este în interesul ţării. Ei sunt interesaţi să fii cât mai bine echipat ca să fii ferit de gloanţe. Întotdeauna a fost aşa.

A început în grădina Eden, iar de atunci Dumnezeu Îşi instruieşte Biserica Sa.

Să ştiţi că noi trebuie să ne dotăm tot timpul. Uitaţi-vă ce avioane s-au folosit în primul război mondial şi ce avioane se folosesc acum. Acum au avioane cu reacţie şi totuşi caută să le îmbunătăţească, să îmbunătăţească apărarea.

Dar Dumnezeu nu a trebuit să îmbunătăţească nimic. El le-a dat copiilor Lui, soldaţilor Lui cel mai bun lucru care există. Ce le-a dat? Acolo în Eden le-a dat Cuvântul Său şi omul trebuia să stea ascuns după El, fiindcă atunci nici un diavol nu putea ajunge la el. Să stai în Cuvânt!

Dar spionul Satan a încercat să afle cum ar putea ajunge acolo. El ştia că nu era suficient să spună ceva, ci trebuia să aducă argumente. Astfel, el vine întotdeauna cu puterea lui de argumentare pe când Dumnezeu foloseşte întotdeauna Cuvântul Lui ca să-Şi întărească Biserica. Satan a ştiut unde era veriga slabă; el a ştiut că acela era locul în care oamenii puteau fi doborâţi cel mai uşor, prin argumente.

Tu spui: „Noi trebuie să vedem dacă un lucru este necesar sau nu. Acesta este necesar?”

Dacă Dumnezeu a spus că este necesar, atunci este necesar chiar dacă îţi vine să plângi în hohote. Dacă Dumnezeu a spus că este necesar botezul cu Duhul Sfânt, mie nu-mi pasă cât este de greu, cât de mult trebuie să renunţ la lume sau că lumea mă pune deoparte, într-o zi acest lucru mă va ajuta să rămân în viaţă. Este singurul mod de a supravieţui.

„Voi ziceţi: „Mai trebuie să practicăm vindecarea divină când avem cei mai buni medici din lume?” Dumnezeu ţi-a dat vindecarea divină deoarece ştie că trebuie s-o foloseşti; El ţi-a dat darurile Duhului.

În clipa în care Satan a ajuns lângă Eva, a început să-¡ aducă argumente: „Cu siguranţă Dumnezeu nu ar face aceasta.”

Oamenii de astăzi spun: „Nu există iad!” Mulţi spun aceasta. „Cu siguranţă Dumnezeu nu şi-ar arde copiii!” Sigur că El nu şi-ar arde copiii, dar Satan îi va arde pe ai lui. Deci al cui copil eşti tu? Şi încă ceva. Iadul a fost făcut pentru diavol şi copiii lui, nu pentru copiii lui Dumnezeu. Niciunul dintre ai Săi nu va ajunge acolo, deci depinde al cui copil eşti.

Dumnezeu ¡-a dat lui Adam şi Evei Cuvântul Său şi El nu schimbă niciodată aceasta. Astfel, creştinul sau credinciosul are ca apărare, Cuvântul.

Cerurile şi pământul vor trece; orice crez va trece, orice denominaţiune va cădea, orice popor se va prăbuşi, dar Cuvântul lui Dumnezeu va rămâne veşnic. Va veni un timp când luceafărul nu va mai străluci; va veni un timp când nu vor mai străluci nici soarele şi nici luna şi când pământul nu se va mai învârti pe orbita lui. Dar Cuvântul lui Dumnezeu rămâne la fel. Este ceva pe care te poţi baza, ceva care nu se clatină. Este ceva sigur. Când Dumnezeu spune ceva, se va întâmpla cu siguranţă.

Astfel, dacă a spus în grădina Eden că va veni un Răscumpărător, că Îl va trimite pe Mesia, era sigur că aşa va fi. Chiar dacă au trecut patru mii de ani, El a venit. A trebuit să vină pentru că era Cuvântul făgăduit al lui Dumnezeu.

Dumnezeu a promis că Îl va trimite din nou şi aşa va fi. Nu contează câţi necredincioşi şi sceptici se vor ridica şi ce vor face, cât se va răspândi comunismul, Isus Hristos va veni şi îşi va lua la cer Mireasa spălată în sângele Lui. De ce? Pentru că aşa a spus Cuvântul lui Dumnezeu şi este cât se poate de sigur.

Cuvântul spune că „Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede.” (Marcu 9.23). (În limba engleză scrie: „Dacă poţi crede totul este cu putinţă.”). Aceasta este sigur. Dumnezeu a spus aceasta şi nu poate da înapoi, nu poate fi clătinat. El a vorbit, de aceea tu să stai cu El, să ai credinţă şi să crezi pentru că acesta nu este un sunet nesigur. Crezurile pot să dea un sunet nesigur şi denominaţiunile pot răspândi un sunet nesigur, dar Dumnezeu nu poate da un sunet nesigur. Cuvântul acesta este Dumnezeu şi nu este nici o incertitudine cu privire la El. Fiecare părticică este sigură.

Biserica Lui este ancorată în Cuvânt. Când a venit Isus, El a folosit aceeaşi ancoră? Sigur că da.

Când Satan a venit cu toată puterea lui la El, I-a spus: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu fă cutare şi cutare lucruri.” Dar El a stat pe Cuvânt şi ¡-a răspuns: „Este scris.” Satan a încercat din nou, dar El S-a întors din nou la Cuvânt: „Este scris.” Vedeţi? El a rămas la acelaşi Cuvânt, dându-ne un exemplu aşa cum a spus în Ioan 13.15: „Eu v-am dat o pildă.” Aceasta este o pildă în care ar trebui să ne punem încrederea în Cuvântul lui Dumnezeu. Orice alt cuvânt să fie găsit minciună…

…Dar un lucru este sigur: Dumnezeu a dat o făgăduinţă şi El o va ţine. Ei spun: „Cum se vor întâmpla aceste lucruri? Cum poate lua un grup de oameni în răpire şi să-¡ ducă sus?” Eu nu ştiu cum o va face, nu este treaba mea să ştiu sau să întreb cum. Treaba mea este să fiu gata pentru aceasta, fiindcă El a promis şi se va întâmpla. Cum? Întărindu-Şi Biserica prin Cuvânt.

Primul lucru cu care vine Satan sunt argumentele. Astfel, ei spun: „Nu este bine dacă aparţin de biserica aceasta? Nu este la fel de bună ca şi cealaltă?” Este o singură Biserica la care poţi aparţine, dar acolo nu se aderă. Tu poţi adera la loja metodistă, prezbiteriană, baptistă sau penticostală, dar în Biserica lui Isus Hristos intri prin naştere.

Acelea sunt lojă în care oamenii se adună împreună şi trec de la unul la altul. Aceea este părtăşia pe care o aveţi unii cu alţii când împărţiţi aceeaşi învăţătură.

Dar în Biserica lui Isus Hristos poţi intra pe o singură cale: prin naştere.

Aşa cum am spus de multe ori, este ca pasărea aceea neagră care se împodobeşte cu pene de păun şi spune: „Vezi, şi eu sunt păun.” Dar ea şi-a aplicat acele pene. Dacă ar fi fost păun, ar fi avut acele pene prin natura ei.

Dacă biserica este Biserica Dumnezeului celui Viu, va produce Cuvântul Dumnezeului celui Viu. Nu este nevoie să adaugi nici o pană de păun, pentru că fiecare pană de acolo va fi parte din acel păun. Puteţi fi siguri de aceasta. Vedeţi? Fiecare pană din Biserica lui Dumnezeu va fi Cuvântul lui Dumnezeu. El nu va aduce nimic înăuntru decât Cuvântul (Amin), pentru că natura Duhului va da numai Cuvânt. Amin. Încep să mă simt bine.

Nu este nimic din ceea ce încerci să fabrici tu, pentru că nu poţi fabrica salvarea; nu poţi fabrica darurile, ci trebuie să le porţi. Înţelegeţi?

Oaia nu fabrică lâna şi cireşul nu fabrică cireşe, ci poartă cireşe pentru că viaţa din el este de acel soi.

Tot aşa, Biserica Dumnezeului celui viu nu injectează aceasta ca să încerce să pară nu ştiu cum; ea este ceea ce este prin harul lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu este în ei şi ei sunt în Cuvântul lui Dumnezeu, iar lucrările care au ieşit prin Cel desăvârşit, prin Isus Hristos, Dumnezeu manifestat în trup, vor fi produse de fiecare credincios născut din nou. Aşa a spus El. Amin Nimic altceva.

Un om care nu a auzit adevăratul sunet al Trâmbiţei este confuz când aude aşa ceva. El a fost instruit să asculte un anumit sunet al trâmbiţei: „Aderă la biserica noastră. Adu-ţi aici cererea.” Aceasta este tot ce ştie el.

Dar când se întoarce la botezul cu Duhul Sfânt şi vorbim despre puterea lui Dumnezeu şi lucrările pe care le face, El îi curăţă şi pe bărbaţi şi pe femei de viaţa păcătoasă şi îi face să umble cinstiţi şi evlavioşi. Lucrările pe care le face, aduc în Biserică botezul, vorbirea în limbi, vindecarea bolnavilor, scoaterea dracilor, prorocia, darurile, vedeniile, etc. Aleluia! Aşa este. Când se întâmplă aceste lucruri, sunt confuze pentru cei care nu au auzit acel fel de trâmbiţă.

Tu spui: „Păi, biserica mea nu învaţă aşa ceva.” Atunci nu suflă sunetul Trâmbiţei Evangheliei. Glorie Lui! Corect.

Când soldaţii aud sunetul trâmbiţei ştiu cum să stea în ordine. Înainte, soldat creştin! Glorie! O, este sigur!

„Cum ştii că este sigur?”

Pentru că este scris în Cuvânt.

Dar tu spui: „Biserica noastră nu învaţă aşa.”

Dar trâmbiţa aşa sună. Eu nu vreau să fiu instruit în crezul bisericii, fiindcă acesta se va clătina şi va cădea. Dar dacă sunteţi instruiţi în Cuvânt, cerurile şi pământul vor trece dar Cuvântul acesta nu va trece niciodată. Orice alt crez sau altceva va cădea, dar acest Cuvânt nu va trece niciodată. Amin. Acesta este sunetul pe care vreau să-l ascult. Da, domnilor.

Tu spui: „Dar cum pot să ştiu?”

Isus a spus: „Oile Mele ascultă glasul, sunetul Meu. Ele cunosc trâmbiţa Mea.” El a spus în Ioan 14.12: „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu.” Aceasta a spus El, iar Evrei 13.8 spune că „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.”

„Da,” spun ei, „dar într-un fel.”

Dar o oaie adevărată va spune: „Stai puţin, aici scârţâie ceva! Sună fals. Trebuie să fie o trompetă franţuzească. Nu este glasul trâmbiţei, pentru că Biblia nu dă sunete nesigure.”

Biblia spune: „veţi primi Duhul Sfânt,” nu „s-ar putea să-L primiţi.” „Îl veţi primi fiecare.” Până când? „Făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” (Fapte 2.39).

Trâmbiţa sună în fiecare generaţie şi pentru orice rasă. Toţi vor auzi Glasul Lui. Toţi cei rânduiţi la Viaţă, Îl vor crede. Amin. Îl vor crede pentru că ei ştiu că este sunetul trâmbiţei Evangheliei, nu ceva nesigur. Orice soldat ştie cum trebuie să stea.

Noi ¡-am văzut pe Petru, Iacov, Ioan şi pe cei din biserica timpurie mărşăluind pe calea aceasta pentru că Trâmbiţa, Isus a spus: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia…” şi: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred.” Dar ce facem noi? Ne întoarcem şi mărşăluim în altă direcţie. Astfel, unul merge înainte, altul merge înapoi; unul spune: „Păi, aceasta a fost pentru un alt timp. Sunetul acela era pentru alţii.” Aşa ceva nu este posibil, nu se poate!

Întreaga oştire creştină aude Trâmbiţa. Dumnezeu a spus că aceasta a fost Trâmbiţa şi El nu o schimbă. Acesta este sunetul pe care l-a dat: „Prin aceasta toţi oamenii vor cunoaşte.” Şi Biserica merge mai departe.

Unii nu cred în venirea Lui, dar Biblia spune că El va veni şi noi aşteptăm aceasta. Dacă nu este aici deseară, Îl vom aştepta mâine şi tot aşa, vom continua să-L aşteptăm până când va veni. Dacă vom adormi, tot nu am aşteptat în zadar fiindcă atunci când trâmbiţa lui Dumnezeu va suna ultima dată, întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, cei vii vor fi transformaţi şi vom fi luaţi împreună să-L întâlnim pe Domnul în văzduh. Acesta este sunetul trâmbiţei. Astfel, nu are importanţă dacă trăiesc sau nu, fiindcă eu voi auzi oricum sunetul şi voi învia. Glorie lui Dumnezeu. Învierea! O, da!

Isus a spus: „Oile Mele vor auzi glasul Meu.” El era Cuvântul manifestat, iar oile Îl vor cunoaşte prin aceasta.

Acum priviţi la preoţii acelui timp. Ei spuneau: „O, Omul acela este Beelzebul!” Dar când ¡-a spus femeii de la fântână despre păcatul ei şi despre bărbaţii pe care ¡-a avut; când ¡-a spus lui Natanael că l-a văzut cum se ruga sub copac, înainte să-l cheme Filip, ei L-au recunoscut imediat.

Oamenii din timpul acela spuneau: „Este Beelzebul; este un ghicitor; este de la diavolul?

Dar Petru, Iacov şi Ioan nu au făcut aşa. De ce? Pentru că au ştiut ce a spus Dumnezeu că se va întâmpla atunci când va veni Mesia care va fi un Proroc. Astfel, când au văzut manifestându-se acele lucruri atât de desăvârşite, au cunoscut că era hrana oilor şi au început să-L urmeze. „Oile Mele cunosc…” fiindcă au văzut Cuvântul lui Dumnezeu manifestat. Ei cunosc sunetul acelei trâmbiţe fiindcă este Biblia. „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.”

Nu contează câte biserici sună din trâmbiţă. Astăzi avem o grămadă de gornişti care spun: „O, zilele minunilor au trecut! Nu mai există vindecare divină.”

Priviţi ce se întâmplă cu gorniştii acestor biserici. Unul aleargă în partea aceasta, altul aleargă în partea cealaltă, iar diavolul stă liniştit şi spune: „Aceştia se luptă unul împotriva celuilalt, aşa că nu trebuie să mişc nici măcar un deget.” Dar, frate, dacă toţi ar veni în aceeaşi armată şi s-ar întoarce la ordinele generalului, atunci veţi vedea un soldat creştin adevărat care nu ascultă goarna, ci trâmbiţa.

Haideţi să ne oprim la câteva exemple, apoi ne vom apropia de încheiere fiindcă nu vreau să vă ţin prea mult. Să luăm unul din caracterele care au ascultat glasul trâmbiţei.

Să-l vedem pe prorocul Iov. Omul acesta a fost trecut printr-un test, dar a ştiut că Dumnezeu a cerut o jertfă de ardere de tot. Aceasta a cerut El, şi chiar dacă nenorocirea s-a abătut asupra casei lui, I-a rămas credincios.

Când vezi că cuiva îi merge rău nu înseamnă că a fost lovit de Dumnezeu. Poate că nu este în afara voii lui Dumnezeu şi ştie în inima lui dacă ascultă de trâmbiţă sau nu.

Dumnezeu a cerut această jertfă de ardere de tot, iar Iov s-a aliniat. Asta-¡ tot. Oamenii spuneau: „Iov, ai păcătuit în ascuns, ai făcut ceva rău.” Dar Iov ştia că nu este adevărat. El a auzit sunetul trâmbiţei şi a stat pe aceasta.

Dumnezeu l-a lăsat pe diavolul să vină împotriva lui să-¡ ia familia, copilaşii, cămilele, avuţia şi sănătatea. Se părea că totul s-a sfârşit când a ajuns pe grămada de cenuşă. Dar cu toate acestea el a spus: „Ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că în zilele din urmă va veni pe pământ. Chiar dacă viermii vor mânca acest trup, totuşi Îl voi vedea pe Dumnezeu. Ochii mei Îl vor vedea…” Nu era nimic nesigur aici, nu-¡ aşa?

El nu a spus: „Bănuiesc că este viu,” ci a spus: „Ştiu că Răscumpărătorul meu este viu, şi că Se va ridica la urmă pe pământ.” (Iov 19.25-26). El era foarte sigur.

Într-o zi în timp ce mergea pe câmp, Avraam L-a auzit pe Dumnezeu zicând: „Avraame!” El ¡ s-a arătat lui Avraam înainte ca să fie scris Cuvântul şi ¡-a spus: „Eu îţi voi da un fiu prin nevasta ta Sara.”

Pe atunci ea avea şaizeci şi cinci de ani, iar el avea şaptezeci şi cinci. Vedeţi, ei s-au pregătit şi nu s-au ruşinat să mărturisească faptul că vor avea un fiu, fiindcă au ştiut că-l vor avea.

Astfel, Biblia spune că „Avraam nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat.” (Romani 4.20). Amin. Vedeţi? „Deplin încredinţat.” Aceasta înseamnă că s-a întâlnit cu un ultimatum. Amin. Aceasta este. Ultimatum este sfârşitul drumului, ultimul lucru. Asta-¡ tot.

El a spus: „Sunt deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească.” (Romani 8.21).

Sunteţi pe deplin încredinţaţi în seara aceasta că acesta este Duhul Sfânt? Sunteţi pe deplin încredinţaţi că aceasta este calea? Sunteţi pe deplin încredinţaţi că El este Vindecătorul? Sunteţi pe deplin încredinţaţi că El vine iar? Sunteţi pe deplin încredinţaţi că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci? (Adunarea spune: „Amin!”). Amin. Deplin încredinţat. Da.

Haideţi să mai privim pe cineva. Ilie care stătea acolo sus pe munte. El se certase cu Izabela cea vopsită şi se săturase deja. Toate femeile din timpul acela o imitau pe prima doamnă care avea tunsoare în valuri sau cum o fi fost în vremea aceea. Se certase atât de mult pe tema aceasta încât era deja epuizat.

Şi Dumnezeu ¡-a spus direct: „Du-te acolo jos şi spune-le: „Aşa vorbeşte Domnul: nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât la cuvântul meu!” (1Împăraţ¡ 17.1).

El nu a spus: „Ahab, poate va fi aşa şi aşa.” O, nu! El era pe deplin încredinţat, nu era nimic nesigur. „Nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât la cuvântul meu.” Amin. Glorie! De ce? El a auzit trâmbiţa şi ca urmare era sigur. Ilie Îl cunoştea pe Dumnezeul lui, ştia ceva. Când Dumnezeu a rostit acel Cuvânt, cerurile şi pământul aveau să treacă, dar Cuvântul acela avea să se împlinească. Şi s-a împlinit. Vedeţi? Ilie era pe deplin încredinţat.

El ¡-a spus: „Ilie, suie-te sus pe munte, în locul acela uscat şi fără nici un izvor, fiindcă Eu voi avea unul pentru tine.”

El era pe deplin încredinţat, aşa că s-a dus pe munte şi s-a aşezat lângă pârâul Cherit.

„Şi ce voi face aici?”

„Le-am poruncit deja corbilor să te hrănească.”

Vedeţi? Ilie nu a spus: „Corbii? Păi, stai puţin, Doamne!” O, nu! Trâmbiţa a sunat şi aceasta a fost suficient pentru Ilie. Cum se va întâmpla aceasta? Nu ştiu şi nu-mi pasă. Vedeţi? Nu este treaba mea să mă îngrijorez. Este treaba lui Dumnezeu. El a poruncit corbilor.

Ilie nu a spus: „Stai puţin, Doamne, dar cum o să-mi gătească mâncarea, la foc de lemne sau în cuptor?” Ce fel de animal îmi vor găti? Cum vor ucide vita şi vor face un sandvici din ea?” El nu a pus întrebări.

Trâmbiţa lui Dumnezeu, Glasul Lui S-a auzit şi a spus: „Am făcut-o!” El nu a spus: „S-ar putea să fac aceasta, Ilie,” ci: „Am făcut-o deja.” Amin.

Acesta este Dumnezeul nostru. Nu „El va face,” ci a făcut-o deja. Amin. El a făcut-o deja. Nu „probabil o va face, s-ar putea s-o facă,” ci a făcut-o deja. „Am poruncit corbilor.”

El a făgăduit Duhul Său pentru toţi oamenii; El a făgăduit binecuvântările Sale. Vedeţi? S-a suit sus şi a dat oamenilor daruri. Unii le vor primi, iar alţii le vor respinge, dar nu este treaba mea cum va face aceasta. Dumnezeu a spus şi vor fi acolo.

Petru a spus în ziua Cincizecimii: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos spre iertarea păcatelor voastre şi apoi veţi primi darul Sfântului Duh.” Cum va veni? Nu ştiu. „Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” (Fapte 2.38-39). Acest lucru nu poate fi explicat. Trâmbiţa a sunat şi cred, mă supun şi primesc. Amin. Acum încercaţi să vă contraziceţi cu mine. Eu nu sunt perfect, o, nu!

Aseară, o soră de culoare a spus: „Pot să depun o mărturie, predicatorule?”

„Da, doamnă,” am răspuns eu.

„Vreau să spun un lucru. Eu nu sunt ceea ce vreau să fiu, nici ce trebuie să fiu, dar ştiu un lucru: că nu mai sunt ce am fost.”

Aceasta simţim şi noi chiar acum. Eu nu mai sunt cum am fost, fiindcă am fost salvat prin harul lui Dumnezeu şi am primit botezul Duhului Sfânt pe baza unei însărcinări. Făgăduinţa făcută a fost revărsată în ziua Cincizecimii şi eu cred. Aici nu este nimic nesigur. Am auzit sunetul, am ascultat şi sigur este ceea ce este. Eu ştiu aceasta cu siguranţă.

Într-o zi, Duhul Sfânt ¡-a spus prorocului Simeon, un bătrân de optzeci şi cinci de ani care avea un mare renume: „Nu vei muri până nu vei vedea mântuirea Domnului.” (Luca 2.26). Glorie!

Probabil că marele preot s-a scărpinat de câteva ori pe barbă şi a spus: „Simeoane, ar trebui să-ţi piepteni barba pe partea cealaltă. De unde ştii aceasta?”

„Duhul Sfânt mi-a spus că nu voi muri.”

„Simeoane, tu mai ai doar puţin şi vei muri.”

„Nu mă interesează ce spui tu. Dumnezeu mi-a spus că nu voi vedea moartea până nu voi vedea cu ochii mei mântuirea Lui. Aici nu este nimic nesigur. Eu nu voi muri până nu Îl voi vedea pe El. Amin. Asta-¡ tot.

„Şi cum se va face aceasta, Simeoane?”

„Aceasta nu este treaba mea.”

„Dar acum unde este El?”

„Nu ştiu.”

„Şi atunci cum Îl vei vedea?”

„Dumnezeu a spus aceasta şi asta-¡ tot. Este Cuvântul Lui şi eu nu voi muri până când nu Îl voi vedea.” O, Doamne!

„Bietul de tine! Cu siguranţă ai ceva la cap. Mai bine te lăsăm în pace.”

Dar el L-a văzut oricum. Da, domnilor. Dumnezeu face întotdeauna o cale pentru copiii Lui care vor să ia Cuvântul Lui.

Aţi observat cât de liniştit era Isus când oamenii vorbeau despre El şi spuneau că nu are nici cincizeci de ani, deci cum l-a văzut pe Avraam? El le-a spus simplu: „Înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu.” (Ioan 8.58). Nu „Eu am fost” sau „Eu voi fi,” ci „Eu sunt.” Pozitiv.

Apoi, înainte de a merge la mormântul lui Lazăr ca să-l învieze, ¡-a zis Martei: „Eu sunt învierea şi viaţa.” El nu a spus: „Ar trebui să fiu sau voi fi,” ci a spus: „Eu sunt.” Amin. (Ioan 11.25-26).

„Dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit. Dar chiar şi acum orice vei cere de la Dumnezeu, Îţi va da.” (Ioan 11.22-23).

Şi El ¡-a zis: „Fratele tău va învia.”

„Ştiu, ¡-a răspuns Marta, „că va învia în ziua de apoi. El a fost un băiat cumsecade. Da, ştiu că va învia.”

Dar Isus S-a îndreptat puţin, apoi a zis: „Dar Eu sunt învierea şi Viaţa.” El nu a spus: „voi fi,” sau: „Ar trebui să fiu,” ci a spus: „Eu sunt.” Acolo nu este nimic nesigur, nimic care să se clatine. Nimic nesigur. El era sigur, pozitiv.

„Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, nu va muri niciodată.” El nu a spus: „s-ar putea,” sau „este posibil.” În cuvintele Lui nu este nimic nesigur. Ei nu vor muri. Punct.

„Cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are Viaţa veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut de la moarte la viaţă.” (Ioan 5.24).

Nu vine la judecată? Nu, nu va ajunge la judecată. Amin. Nu este treaba mea cum este posibil. Amin. Aceasta este. „A trecut de la moarte la viaţă.” Oh!

Isus nu a spus: „Având în vedere că ai mărturisit că crezi şi ştii că Eu sunt Cuvântul, Cel ce trebuia să vină, îţi spun ce vom face. Îi vom aduna pe bătrâni şi vom vedea ce putem face cu privire la fratele tău.” O, nu! Ci a spus: „Mă duc să-l trezesc.” Vedeţi? Nu a spus: „Mă duc să încerc.” Când a spus: „Mă duc să-l trezesc,” acolo nu era nimic nesigur.

Acelaşi care a făcut făgăduinţa şi a spus: „O voi face,” a venit acum şi a zis: „Mă duc să-l trezesc.” Aleluia! Amin.

Tot El a spus: „Stricaţi templul acesta, şi în trei zile îl voi ridica.” (Ioan 2.19). El nu a spus: Stricaţi templul şi voi vedea ce pot face.” Acolo nu a fost nimic nesigur. „Stricaţi templul acesta, şi în trei zile îl voi ridica.” O, Doamne!

Isus ştia că El este Cel despre care spusese David în Psalmi: „Căci nu vei lăsa sufletul Meu în locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea.” El ştia că acea făgăduinţă Biblică Îi aparţinea, aşa că era pozitiv. (Psalmul 16.10).

Nu putem fi şi noi la fel de pozitivi? Să-L luăm exemplu pentru toate lucrurile. Cât timp a fost spus de Cuvântul lui Dumnezeu, nu putem fi şi noi la fel de siguri ca El?

Eu sunt învierea şi viaţa.” „Eu îl voi învia în ziua de apoi.” Amin. De ce? El a ştiut că Cuvântul a vorbit despre aceasta şi era sigur de ceea ce spunea.

Dacă El a spus în Ioan 5.24: „…are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” Dacă aceasta este în noi de ce ne mai temem? Din ce cauză?

Ce importanţă mai are marca pe care o ai? Ce mai contează denumirea? Noi suntem copii ai lui Dumnezeu prin harul Lui şi am fost umpluţi cu Duhul Sfânt prin harul lui Dumnezeu. Ce importanţă mai are dacă cineva este prezbiterian, metodist sau baptist? Dacă este umplut cu Duhul Sfânt, posedă Viaţa care îl va învia. Amin.

Isus a spus în Luca 24.49: „Voi trimite făgăduinţa…” nu „Să văd ce pot face,” sau „Este posibil s-o trimit…” Vedeţi? El a spus clar: „Şi iată că voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui, dar rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.”

Ce s-ar fi întâmplat dacă după şase zile de aşteptare ar fi spus: „Ce mai aşteptăm? Eu cred că trebuie să acceptăm aceasta prin credinţă. Nu credeţi şi voi la fel?”?

Dacă în ziua a noua Iacov ar fi spus: „Vino puţin aici, Simone. Ştii, ieri am avut un simţământ mai ciudat şi mă gândesc că El nu vrea să mai aşteptăm pentru că Îl avem deja. Nu crezi şi tu aşa? Haide să mergem să ne facem lucrarea, să ne continuăm slujba.” O, ei n-ar fi putut să facă aceasta! De ce? Pentru că ştiau ce a spus prorocul.

„Căci dă învăţătură peste învăţătură, învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo.

Prin nişte oameni cu buze bâlbâitoare şi cu vorbirea străină va vorbi poporului acestuia Domnul.” (Isaia 28.10-11). Astfel, ei ştiau că trebuie să se întâmple ceva atunci când vine El.

„După aceea, voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor proroci, bătrânii voştri vor avea visuri, şi tinerii voştri vor avea vedenii.

Chiar şi peste robi şi peste roabe, voi turna Duhul Meu, în zilele acelea. Voi face să se vadă semne în ceruri şi pe pământ: sânge, foc şi stâlpi de fum.” (Ioel 2.28-30).

Ei ştiau că venirea Duhului Sfânt trebuia să fie însoţită de o experienţă supranaturală. Ei n-au acceptat un sunet nesigur, iar când au văzut că dovezile biblice se mişcau, nu a mai fost nimic nesigur şi au ieşit drept în stradă. Vedeţi? Ei au fost siguri că era Duhul Sfânt.

Ştiţi cât au fost de siguri? Ei au fost atât de siguri încât analfabetul Petru s-a urcat pe o cutie şi a spus: „Bărbaţi iudei, cu pieptul umflat ca un cocoş! Bărbaţi iudei şi voi toţi cei care locuiţi în Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta, şi ascultaţi cuvintele mele!

Mai devreme m-am temut de voi, dar acum nu mă mai tem. Luaţi seama că oamenii aceştia nu sunt beţi cum credeţi voi, ci este împlinirea cuvintelor vestite de prorocul Ioel.” Aleluia! Nimic nesigur. Ceea ce vedeţi a fost vestit prin prorocul Ioel.” Oh, Doamne!

În Marcu 16, Isus Şi-a însărcinat Biserica şi a spus: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia.

Iată semnele care îi vor însoţi pe cei ce vor crede…” Aşa a spus? „în Numele Meu vor scoate draci, vor vorbi în limbi noi; dacă vor lua în mână şerpi sau vor bea ceva de moarte, nu-¡ va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” El nu a spus: „S-ar putea,” ci: „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce vor crede.” (Marcu 16.15-18).

Haideţi să facem un mic rezumat. Eu cred că orice este contrar cu Aceasta, este greşit. Cred că orice este împotrivă la Aceasta, va cădea. Cred că indiferent cât comunism şi alte ismuri se vor ridica, toate vor cădea. Dar Cuvântul acesta va rămâne veşnic, pentru că este Cuvântul Lui. Dar înainte de a fi un cuvânt, a fost gândul, iar când acel gând a fost exprimat, a devenit cuvântul.

Şi Dumnezeu a avut acest gând în veşnicie. Apoi l-a exprimat şi a devenit un Cuvânt, iar Cuvântul a trebuit să se manifeste.

De aceea, când a vorbit de Mesia, a trebuit să vină Mesia. Apoi a spus că în zilele din urmă va fi o Biserică fără pată şi fără zbârcitură. Aleluia! El a spus aceasta, iar eu iau acest Cuvânt şi Îl cred.

Eu cred că El a făgăduit Duhul Sfânt pentru fiecare credincios care va crede. Eu cred ceea ce a predicat Petru în ziua Cincizecimii când le-a spus să se pocăiască şi să se boteze pentru că atunci vor fi urmaţi de aceste semne: „Şi oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.” Eu cred că acesta este adevărul şi stau pe El, pentru că L-am văzut manifestat.

Ştiu că trebuie să mă lupt. Încerc să fac paşi înainte, dar înainte de a face paşi trebuie să tai din cale orice buruiană, orice încâlcitură şi să le dau la o parte, pentru că de fiecare dată când faci un pas, avansezi. Amin. Ia numai Sabia şi taie.

Mulţi din voi şi-l amintesc pe Paul Rader, un prieten foarte drag. Când eram un predicator foarte tânăr mergeam la Fort Wayne să-l ascult predicând la Tabernacolul Redigar. Un mare bărbat! Îşi trăgea pantalonii, apoi ridica mâinile şi răcnea ca un urs şi aveai impresia că va sări peste amvon. Începea din Geneza şi termina în Apocalipsa apoi tot înainte. El credea în Dumnezeu, credea în vindecarea divină.

Spunea că era undeva în junglă şi s-a îmbolnăvit de febră tifoidă sau aşa ceva. A fost groaznic. Era în junglă şi credea cu tărie în vindecarea divină, dar era din ce în ce mai rău. Totuşi, s-a rugat şi s-a rugat.

Câţiva misionari au spus că iau o barcă să-l ducă undeva la un doctor, dar el le-a zis: „Nu vreau aşa ceva. Lăsaţi-mă în pace! Dacă Dumnezeu nu mă vindecă, voi merge Acasă.” Apoi a rugat-o pe soţia lui să stea cu el, pentru că se făcea tot mai întuneric.

„Dragă,” ¡-a zis el, „ţine-mă de mână şi roagă-te pentru mine pentru că se face tot mai întuneric. Cred că umbrele sunt peste mine. Ţine-mă de mână şi continuă să te rogi în timp ce voi pleca.” Şi el se pregătea să se întâlnească cu Dumnezeu.

La un moment dat a căzut într-o vedenie şi spune că s-a văzut din nou tânăr în Oregon, şi tăia lemne, iar şeful de echipă ¡-a zis: „Paul, ia du-te sus pe partea aceea a dealului şi taie un anumit copac, de o anumită dimensiune.

A alergat pe deal în sus cu picioarele lui tinere şi a doborât copacul, după care s-a gândit: „Acum să văd cum îl duc în vale.”

Fiind un bărbat puternic, el a spus: „Obişnuiam să exersez cum să-mi ţin genunchii şi să ridic cu spatele, care este partea cea mai puternică a omului.” Astfel, s-a gândit: „Am să ridic cel mai mare buştean şi am să-l pun pe umăr.” Dar apoi a zis: „Acesta nu era un buştean obişnuit pentru că pur şi simplu nu putea să-l mişte.”

A încercat tot felul de mişcări ca să-l poată ridica, dar nu a putut. „A stors toată puterea din mine,” spunea el, „dar nu am putut să-l ridic deloc.” Şi în final a spus: „Am slăbit atât de mult încât nu am mai putut şi m-am aşezat jos rezemat de copac. Eram epuizat.”

După o vreme a auzit glasul şefului său. Spunea că era cel mai blând glas pe care l-a auzit vreodată.

„Paul!”

„Da, şefule, ce este?”

„De ce tragi aşa de el?”

„Păi, mi-ai poruncit să-l duc jos în tabără, dar m-am epuizat. Şefule, nu pot să-l duc.”

Atunci şeful ¡-a zis: „Paul, vezi apa ceea curgătoare?”

„Da, şefule.”

„Ei bine, apa aceea curge chiar prin tabără. De ce nu arunci buşteanul în apă şi apoi să te urci pe el şi să-l călăreşti?”

„Nici nu m-am gândit la aceasta,” a spus el.

Apoi a rostogolit buşteanul în apă, a sărit pe el şi a început să strige cât putea: „Sunt pe el! Sunt pe el!”

Spune că atunci când şi-a venit în fire, era jos în mijlocul camerei şi soţia lui striga cu el: „Sunt pe el! Sunt pe el!” O, fraţilor!

Popoarele se destramă, Israel se trezeşte

Semnele prevestite în Biblie;

Zilele neamurilor sunt numărate

Întoarceţi-vă cei risipiţi la ai voştri.

Acest Mesaj al Cuvântului lui Dumnezeu este adevărul. Mort sau viu sunt pe el şi nu mă cert cu nimeni cu privire la el. L-am luat şi acum sunt pe el. Să se ridice criticii! Voi pune jos orice puşcă, iar într-una din zilele acestea voi veni în tabără călare pe Cuvântul lui Dumnezeu. Amin. Cu siguranţă voi ajunge acolo.

Să ne rugăm.

De ce încerci să te lupţi cu bagajul tău de păcat? De ce îţi place să fii în starea în care eşti acum, în care nu ştii unde eşti şi alergi de la o biserică la alta şi dintr-un loc în altul. De ce nu îl răstorni la cruce şi nu te urci pe Cuvânt? Ce ar fi să iei în seara aceasta făgăduinţa lui Dumnezeu şi să ieşi călare pe ea din această încurcătură, într-un loc larg şi deschis ca acesta? Nu te mai munci! Nu te mai îngrijora, ci crede şi acceptă-L! Este o Împărăţie care nu poate fi clintită. Urcă-te pe ea!

Dacă în seara aceasta eşti bolnav, ia făgăduinţa lui Dumnezeu: „Eu sunt Domnul care te vindecă de toate bolile tale.” (Exod 15.26).

„Dar cum o să mă fac bine, frate Branham? Doctorul spune că sufăr cu inima, am cancer, sunt surd, sunt mut, sunt orb, etc”. Ce importanţă are? Acceptă doar făgăduinţa lui Dumnezeu şi urcă-te pe ea.

Haideţi să luăm un buştean mare, să mergem acolo jos şi să scriem pe vârful lui: „În seara aceasta a fost făcută rugăciunea credinţei, iar eu am să mă urc pe ea. Biblia spune: „Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav şi Dumnezeu îl va ridica, iar dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.” Eu cred şi stau pe aceasta.”

Dacă aţi făcut ce este rău, amintiţi-vă că cel ce acoperă păcatul nu poate propăşi. Dar cine îl mărturiseşte va căpăta îndurare. De ce să nu mărturisiţi?

„Şi ce trebuie să fac, frate Branham?”

Mărturiseşte şi apoi urcă-te pe el pentru că te va duce departe de păcat. Aşa a spus Dumnezeu.

Este aici cineva care nu şi-a pus niciodată încrederea cu adevărat în Dumnezeu pentru mântuirea sufletului, dar ar vrea să fie amintit în rugăciune? Vreţi să ridicaţi mâna şi să spuneţi: „Roagă-te pentru mine, frate Branham fiindcă vreau să scap de griji.”? Dumnezeu să te binecuvânteze. Dumnezeu să te binecuvânteze. Aşa este. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Spuneţi: „Vreau să arunc toate grijile asupra Lui şi să mă urc pe făgăduinţa Lui pentru că El a promis că nu-l va arunca afară pe cel ce vine la El.”

„Frate Branham, aseară s-a făcut rugăciune pentru mine şi nu mă simt mai bine.” Aceasta nu are nimic una cu alta. Eu nu stau pe simţămintele mele, ci pe Cuvântul lui Dumnezeu, pe făgăduinţa Lui.

„Frate Branham, eu am fost la altar de patru sau cinci ori ca să primesc Duhul Sfânt, dar nu L-am primit.”

Aceasta nu înseamnă nimic. Stai pe buştean şi te va duce drept în tabără, în tabăra sfinţilor. Vei ajunge acolo. Stai pe buştean, strigă şi laudă-L pe Dumnezeu cât poţi de tare. Aşa să faci.

În timp ce avem capetele plecate, vreţi cu adevărat să vă urcaţi pe el? Vrei să vii aici şi să stai pentru un minut la altar? Vino să ne rugăm şi să punem mâinile peste tine. Ne bucurăm să vii.

Ascultă îndemnul acela micuţ din inima ta care spune: „Ştii că ai greşit. Ridică mâna!” În ordine.

Ai urcat pe buştean, pe lemnul făgăduinţei Lui. Lemnul, crucea a fost doborâtă jos, aşa că pune-ţi braţele în jurul ei. Păşeşte aici şi spune: „Acum mă voi urca pe el. Voi crede şi Îl voi accepta. Aceasta mă va schimba şi voi sta numai pe acest Cuvânt până când este confirmat. Şi după ce acesta este confirmat, am să-L iau pe următorul şi mă voi urca pe El.” Vedeţi?

Şi Cuvânt cu Cuvânt, pas cu pas, vei poseda tot ceea ce a făgăduit Dumnezeu pentru tine. „Toate lucrurile sunt cu putinţă” celui care stă pe el! Urcaţi-vă pe promisiunea lui Dumnezeu fiindcă vă va duce în tabără, în prezenţa lui Dumnezeu.

Vreţi să veniţi acum în timp ce avem capetele plecate? Toţi cei care vor, să vină la altar pentru un moment de rugăciune.

Eu sunt pe el, Doamne, şi cred. Toate îndoielile mele sunt îngropate în Fântâna aceea. Doamne, eu vin. În seara aceasta cred din toată inima şi păşesc drept pe Cuvânt, pentru că Te iau pe Cuvânt.

O femeie scumpă stă aici la altar ca să dovedească lucrul acesta. Cei care aveţi capetele plecate şi aţi vrut să fiţi amintiţi în rugăciune, nu vreţi să veniţi? Haideţi aici sus. Dumnezeu să te binecuvânteze. Aşa. Vino şi tu. Spune: „Voi sta pe el. Dumnezeule, Tu ai dat făgăduinţa, ceva a bătut la uşa inimii mele şi acum vin călare pe aceasta. Voi sta pe el până voi ajunge în tabără. Chiar acum intru în tabăra sfinţilor Celui Preaînalt.”

Dumnezeu să te binecuvânteze. Aceasta este bine. Haideţi toţi cei care vreţi să urcaţi pe el. Haideţi aşa cum sunteţi.

Tu spui: „Acela este un copac?” Odată a fost doborât un copac şi a fost repus înapoi la Calvar. Sari în seara aceasta pe acel copac împreună cu făgăduinţa lui Dumnezeu, Cuvântul care atârnă pe acel copac.

Acum sunt pe el şi cred din toată inima. Aş vrea să fac ceva mai mult şi să dau mâna cu fraţii mei.

Dumnezeu să vă binecuvânteze pentru poziţia voastră. Vreau să staţi un moment aici în timp ce ne rugăm. Să nu uitaţi că fiind un slujitor al lui Hristos sunt responsabil pentru propovăduirea Cuvântului. Eu sunt responsabil pentru mărturia mea. În aprilie voi face cincizeci şi patru de ani şi s-ar putea să fie ultimul meu an de viaţă. Având în vedere ultima vedenie, s-ar putea să vă părăsesc în câteva zile, nu ştiu. Eu nu ştiu ce înseamnă, dar ascultaţi banda şi trageţi concluziile singuri. Ar putea fi ultimul mesaj pe care îl mai predic aici în Phoenix şi dacă spun ceva greşit, voi ştiţi că destinaţia mea va fi acolo şi voi fi judecat pentru cuvintele mele.

Fraţi şi surori, daţi-mi voie să vă spun ceva. Voi aţi fost în adunări şi aţi văzut darul deosebirii şi celelalte lucruri. Am spus vreodată ceva în Numele Domnului şi nu s-a împlinit? Nu, domnilor. Întrebaţi pe oricine. Nici în miile de vedenii avute în jurul lumii nu a fost nici o greşeală. Eu vă spun adevărul în seara aceasta, iar sângele lui Isus Hristos este mai mult decât suficient ca să şteargă orice pată.

Este o Fântână umplută cu sânge

şi pe el staţi acum.

Tras din venele lui Emanuel,

Singurul lucru sigur de pe pământ.

Unde păcătoşii s-au scufundat

Şi pata de păcat s-a curăţit.

Aş vrea să-i rog pe fraţii predicatori să vină între oamenii aceştia. Aşa îi chemaţi pe predicatori să se roage pentru oameni? Toţi predicatorii care sunt interesaţi de salvarea sufletelor, să vină aici şi să formeze un grup de rugăciune; să ne unim împreună şi să ne scăpăm de toate celelalte lucruri.

Aici sunt bărbaţi şi femei care îşi pecetluiesc destinaţia prin sângele lui Isus; ei L-au luat pe Cuvânt şi Îl călăresc până în prezenţa Lui zicând: „Aici sunt, Doamne. Nu am nimic să-Ţi ofer decât pe mine. Ia-mă!” Vreţi să veniţi şi să staţi aici împreună cu ei? Oricine doreşte, să vină aici. Îmi place să văd oameni interesaţi în salvarea sufletelor. Aceasta este bine. Pianistul să înceapă o cântare.

Noi nu venim la ceva mistic, la o credinţă fabricată, ci venim în prezenţa lui Dumnezeu care a promis că „oriunde sunt adunaţi doi sau trei în Numele Meu, Eu sunt în mijlocul lor.” (Matei 18.20).

Vorbiţi cu El ca şi cu prietenul vostru şi spuneţi-I: „Doamne, îmi pare rău că am păcătuit.” Să cântăm împreună.

(Fratele Branham cântă).

Fii mic! Să nu uităm că niciunul dintre noi nu suntem decât un nimic. Plecaţi-vă sincer în inimile voastre; plecaţi-vă capetele şi inimile peste tot în clădire.

Tatăl nostru ceresc, ştiu că cuvintele Tale sunt adevărate şi că ele nu pot cădea fiindcă sunt Cuvântul Tău, sunt Dumnezeu. Tu ai spus: „Cine vine la Mine, nu îl voi scoate afară.” Aceşti bărbaţi şi femei sunt convinşi că au greşit şi astfel au păşit în faţă să-şi mărturisească greşelile. Ei au urmat îndemnul din interiorul lor care i-a îndemnat să vină la Fântână şi stau aici cu capul şi inimile plecate să bea fără plată din Apa Vieţii care ne-a fost promisă de Dumnezeu. Tată, primeşte-i în Împărăţia Ta fiindcă sunt ai Tăi.

Tu ai spus: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu este atras de Tatăl Meu,” şi: „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine.” (Ioan 4.44,37). Aceasta arată că Dumnezeu i-a dat pe aceşti oameni lui Hristos, ca un dar de dragoste. Ei stau aici, Doamne, pentru că Tu ai spus: „Nimeni nu-i poate smulge din mâna Mea.” Te rog să-i asiguri în seara aceasta şi să le dai botezul Duhului Sfânt cât timp stau la altar.

Îngăduie ca marea putere a lui Hristos să le umple vieţile, fiindcă au păşit în faţă şi au mărturisit, iar Tu ai spus: „Pe cine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu şi înaintea sfinţilor îngeri.” Noi ştim că această lucrare a fost făcută deja.

Doamne, pecetluieşte-i pentru Împărăţia făgăduinţei Duhului Sfânt. Revarsă Duhul Tău peste ei şi umple-i cu Duhul Dumnezeului celui viu ca să fie mărturii vii în toate zilele vieţii lor, pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

Toată audienţa să stea în picioare în timp ce ne vom ruga pentru cei de aici.

Fiecare aţi venit aici pentru că aţi simţit că aţi păcătuit în inimile voastre şi nu puteţi face nimic decât să credeţi. Acceptaţi aceasta prin credinţă. Aceasta este credinţa pe care aţi acceptat-o. Isus a spus: „Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl. Şi tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine.” El îi va primi. Nu poate face altfel pentru că a promis. Nu vă bazaţi pe nici un fel de senzaţie, ci bazaţi-vă pe Cuvântul Lui.

„Cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut de la moarte la viaţă.” (Ioan 5.24). Vedeţi, la timpul trecut. Duhul Sfânt este o experienţă a umplerii şi înzestrării cu putere pentru slujbă. Dar mărturisirea şi primirea lui Hristos se face prin credinţă. Să mărturiseşti şi să simţi că Dumnezeu te-a iertat de păcat.

El a spus pe baza Cuvântului că „nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu este atras de Tatăl.” Deci mai întâi v-a atras Dumnezeu. „Şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi scoate afară.”

El a murit pentru voi; păcatele voastre au fost iertate în urmă cu o mie nouă sute de ani, iar acum doar veniţi şi acceptaţi că El a murit pentru voi. Credeţi că El a murit pentru păcatele voastre? Vreţi să acceptaţi că v-a luat păcatele? Sunteţi bucuroşi şi recunoscători pentru aceasta? Credeţi că a făcut-o? Atunci ridicaţi mâna şi spuneţi: „Eu cred că El îmi ia toate păcatele şi mă scapă de păcat.” Amin. În ordine.

Acum eşti un candidat pentru botezul cu Duhul Sfânt. Dacă nu aţi primit încă botezul creştin, unul din oamenii de aici se va îngriji de aceasta.

Cuvântul spune că „În timp ce Petru vorbea aceste cuvinte, Duhul Sfânt a căzut peste ei.” De ce? Pentru că erau în aşteptare. Acum şi voi sunteţi în aşteptare. Vreţi ceva care să vă pecetluiască în Împărăţia lui Dumnezeu, ceva adevărat pentru voi? N-aţi vrea ca fiecare dintre voi să primiţi Duhul Sfânt? Da? Sigur că vreţi. Aceasta este puterea care vă ţine.

Erau în odaia de sus adunaţi

Rugându-se în Numele Lui.

Şi au fost botezaţi cu Duhul Sfânt

Şi puterea pentru slujbă a venit.

O, aceasta vă trebuie acum! Puteţi s-o aveţi chiar acum. Este pentru voi. Fraţilor, haideţi să ne punem mâinile peste aceşti fraţi şi să ne rugăm să primească Duhul Sfânt.

Întreaga adunare să ridice mâinile.

Tatăl nostru ceresc, în Numele Domnului Isus Hristos umple fiecare inimă de aici cu botezul Duhului Sfânt. Primiţi Duhul Sfânt! Primiţi Duhul Sfânt, oameni care staţi şi aşteptaţi prezenţa şi puterea lui Dumnezeu ca să vă umple vieţile.

– Amin –