Meniu Închide

WILLIAM MARRION BRANHAM – UN STEAG

19 Ianuarie 1962 – Phoenix, Arizona

Mulţumesc, frate Outlaw. Bună seara, prieteni. Apreciez introducerea făcută de fratele Outlaw, şi pot spune că şi eu simt la fel pentru el. Sunt bucuros că mă aflu din nou aici, în Phoenix, şi că pot asculta aceste cântări şi coruri minunate. I-am cercetat cu atenţie, pentru că sunt foarte critic în privinţa unor lucruri pe care oamenii le fac şi le îmbracă în aceste zile din urmă, dar trebuie să admir acest grup micuţ de femei cu feţele curate. Pentru mine arată foarte bine şi le sunt cu siguranţă recunoscător. Dumnezeu să le binecuvânteze.

În ce-l priveşte pe fiul fratelui Outlaw, îmi amintesc că atunci când am fost aici era doar un copilaş, dar acum iată-l, cred că este căsătorit şi poate are şi familie. Aceasta arată că nu trebuie mult ca să treacă lucrurile de aici, nu-i aşa? Noi alunecăm, negreşit, dar există un lucru glorios pe care îl aşteptăm cu nerăbdare: ziua în care Îl vom vedea pe Domnul nostru Isus, iar atunci vom fi schimbaţi cu toţii.

Fraţii spun că în seara aceasta a fost aici sora Waldrop, doamna care a fost vindecată de cancer. Eu i-am chemat pe nume aseară. Unde este ea acum? Este cumva în clădire? Da, sora Waldrop şi fratele Wldrop sunt aici. Suntem bucuroşi să vă avem la serviciul din seara aceasta. Cred că îi văd şi pe fratele şi sora Evans din Macon, Georgia, acolo în partea stângă.

Aici în faţă stă un frate mic din Grecia, pe care l-am întâlnit nu demult. Te cheamă Eddie, nu-i aşa? Dave sau David. Eu apreciez mult Biblia pe care mi-ai trimis-o de curând. Îţi mulţumesc mult, frate. Acolo este un alt grup care vine din Georgia, fratele S.T. sau T.Is, cred. Am fost încântat să-l văd pe fiul fratelui Williams. El mi-a spus de multe ori să mă rog pentru el, iar în seara aceasta mi-a încântat inima cu mărturia pe care a adus-o.

Venind încoace, l-am întâlnit pe fratele McAnally, un prieten vechi pe care-l văd destul de des când vin aici. Am găsit atât de mulţi prieteni aici.

Auzind toate aceste mărturii de vindecare, gândul meu s-a îndreptat spre fratele Tommy Hicks cu care am vorbit recent la telefon şi care se află la Washington sau mai degrabă în Oregon. El a vrut să vin aici ca să-i ţin locul săptămâna aceasta. Fratele lui, nevasta acestuia şi toată familia lor au fost omorâţi instantaneu în după-amiaza aceasta în Mexico, iar el a trebuit să meargă acolo ca să-i identifice, să facă aranjamentele şi aşa mai departe. Eu simt cu fratele Hicks, pentru că am trecut prin aceeaşi situaţie, adică şi eu mi-am pierdut mama, aşa că ştiu prin ce trece. Pentru că toţi împreună alcătuim un trup mare de creştini, cred că ar fi foarte frumos dacă ne-am apleca pentru un moment capetele şi ne-am ruga împreună pentru fratele Hicks în acest ceas atât de greu.

Tată ceresc, aducem înaintea Ta un grup de oameni care sunt străini şi călători, ştiind că aceasta nu este casa noastră, deoarece suntem cetăţenii unui alte Împărăţii care va veni, pentru că Isus ne-a învăţat să ne rugăm: „Vie Împărăţia Ta, facă-Se voia Ta…” Tată, în seara aceasta unul dintre fraţii noştri, fratele Tommy Hicks, care este slujitorul Tău, este întristat din pricina unei veşti care i-a venit pe calea undelor telefonice. Fratele lui drag (credem că a fost un suflet nemântuit), împreună cu soţia şi copiii lui, au fost ucişi astăzi într-un accident de maşină. Fratele nostru zboară acum spre locul acela, ca să identifice trupul neînsufleţit al fratelui său. Doamne, eu mă rog pentru fratele Hicks. Îngăduie ca Duhul Tău să fie peste el şi ajută-l şi mângâie-l în acest ceas greu de încercare. Mie mi-e milă de el, Domnul meu, pentru că am simţit aceeaşi durere ca şi el, cu numai câteva săptămâni în urmă. Te rog să-l mângâi în orice fel, Tată, fiindcă Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Sunt atât de multe de spus şi atât de puţin timp! Ne pare nespus de rău pentru că în seara aceasta sunt o mulţime de oameni care stau afară şi de-a lungul pereţilor bisericii. Joia viitoare va începe Convenţia aici, la Ramada, pe partea dreaptă a străzii VanBuren. Ramada are o sală mare în care se vor găsi suficiente locuri pentru două mii cinci sute de oameni. Eu am avut marele privilegiu de a fi invitat aici de Asociaţia Oamenilor de Afaceri ai Evangheliei Depline. Am vorbit în aproape toată lumea pentru ei, iar acum m-au invitat şi la această Convenţie. Fratele Williams şi preşedintele din această regiune a Asociaţiei, sunt oameni deosebiţi.

Ne aşteptăm să avem un timp deosebit la această convenţie, pentru că, din câte ştiu, vor fi câţiva vorbitori deosebiţi. Am înţeles că eu voi avea marele privilegiu de a vorbi la micul dejun de sâmbătă, iar dacă va fi aşa, aş vrea să vorbesc despre subiectul: „Cel mai rău om pe care îl cunosc.” Apoi, voi vorbi din nou duminică după-amiază, pentru credincioşii care vor fi prezenţi acolo. Toată săptămâna, am mers din biserică în biserică, uneori şi de două ori în aceeaşi zi, ca să-i vizitez pe fraţi, şi consider că este un privilegiu şi o şansă să întâlnesc organizaţii diferite.

Cu câtva timp în urmă, era aproape imposibil să aduni împreună oameni din diferite organizaţii, dar Dumnezeu este atât de minunat şi a lucrat în aşa fel încât ele au început să colaboreze, să aibă părtăşie unele cu altele şi să uite micile lor diferenţe, punând accentul pe o chemare mai înaltă. Acesta este cu siguranţă un lucru bun, şi eu Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru aceasta, iar rugăciunea mea este ca aceasta să continue să crească.

Fratele Outlaw a fost primul care m-a invitat în Phoenix. Eu am venit aici cu mulţi ani în urmă, împreună cu fratele Kidson, şi am avut o întâlnire minunată. Acea întâlnire a fost un punct important în viaţa mea. În vremea aceea nu erau casetofoane sau magnetofoane, ci aveau un scrib de sunet şi aşa au reuşit să înregistreze întâlnirea. Eu mai am şi acum înregistrarea făcută în adunarea fratelui Outlaw şi de la cea a fratelui Garcia, biserica aceea micuţă care cântă în limba spaniolă.

Când sunt acasă, uneori mă apucă dorul de fraţii din Phoenix, iar atunci îmi pun înregistrarea aceea şi o ascult. Din cauza aceea s-a uzat foarte mult, aşa că din loc în loc sunetul sare sau se repetă, de aceea trebuie să stau lângă ea.

Nu demult, am avut o experienţă tristă în viaţa mea, pentru că mi-am pierdut mama, care a fost o femeie creştină foarte scumpă. Moartea ei a fost foarte rapidă, dar nu am timp să vă povestesc acum. Domnul m-a trimis departe de ea când s-a întâmplat aceasta. Astfel, mi-a dat o vedenie în care mi-a spus unde să merg şi ce trebuie să fac. Apoi, când m-am întors, am avut şansa să o ţin de mână, să o văd apropiindu-se de capătul drumului şi să-i încredinţez sufletul lui Dumnezeu; sufletul acelei bătrâne dragi şi scumpe, care nu mai putea nici măcar să vorbească.

Eu i-am spus: „Mamă, Isus este la fel de bun faţă de tine, ca atunci când ai primit Duhul Sfânt? Ştiu că nu poţi vorbi, dar dacă este aşa, clipeşte din ochi repede.” Ea a început să clipească repede şi lacrimile îi curgeau pe obraji în timp ce s-a dus să se întâlnească cu Domnul. În noaptea aceea, El a venit la mine într-o vedenie şi mi-a arătat-o aşa cum era atunci. Nu pot să nu pun accentul pe aceasta, şi ar fi bine să nu pierzi acest lucru, prietene.

Noi nu ne ferim să avem părtăşie cu cineva de altă credinţă, în special cu penticostalii. Eu am putut vedea aceasta în familia mea şi am putut s-o văd pe tot parcursul vieţii, până la capăt, când i-a părăsit sufletul. Vă spun sincer că sunt foarte fericit pentru că am avut experienţa penticostală în viaţa mea şi aş vrea s-o aveţi cu toţii. Să nu o scăpaţi! Orice aţi face, să nu scăpaţi această experienţă.

De obicei, orice adunare aş avea şi oriunde aş merge, este vorba de rugăciunea pentru bolnavi. Nu ştiu ce să zic, dar până acum a avut un succes foarte mare. Domnul a binecuvântat şi a răspuns la rugăciuni de multe ori. Mă întreb dacă în seara aceasta este cineva aici, care are nevoie de rugăciune. Dacă aveţi nevoie de rugăciune, voi vorbi despre ceva în legătură cu vindecarea divină, iar dacă nu, atunci voi vorbi despre altceva.

Este cineva care are nevoie de rugăciune? Ridicaţi mânca ca să pot avea o idee generală. Hmmm! Este Billy Paul prin apropiere? Billy, eşti pe aici? Ai nişte numere de rugăciune? Du-te şi adu câteva în timp ce voi vorbi puţin, apoi împarte-le. Vedeţi? Dacă nu folosim numere de rugăciune, ei vin înapoi iar şi iar şi se pun în rând, aşa încât nu mai ajungi la capăt.

Noi îi vrem pe toţi, dar nu de două ori, pentru că mulţi dintre oamenii de aici au venit de la distanţe mari. Voi vorbi pentru câteva minute despre o temă care ar putea să vă ajute şi să vă aducă credinţa până în punctul în care ne putem ruga pentru bolnavi.

Voi aveţi un păstor şi un ajutor de păstor minunat, o administraţie, o biserică şi nişte oameni minunaţi. Chiar ieri, am povestit într-una din adunările de aici, din Phoenix, cum mergeam într-o zi cu soţia mea pe stradă, şi ne întrebam cum arăta strada aceea cu câteva sute de ani în urmă.

Astăzi ne-am dus într-o excursie în Munţii Sudului, deasupra oraşului şi departe de atmosfera din el. Am stat acolo şi am vorbit despre Domnul nostru, cât de bun este El cu noi, iar Duhul Sfânt S-a mişcat atât de minunat prin maşină. Apoi, m-am uitat la acea vale unde am fost nu demult cu micul Iosif. Atunci, am stat acolo împreună cu fiul meu mai mic, şi ne-am rugat ţinându-ne de mână; L-am rugat pe Dumnezeu să îngăduie ca înainte să plec, să pot lăsa Biblia în mâna fiului meu, ca el să poată sta drept în Cuvânt.

Eu cred că Phoenix este un oraş minunat, dar i-am spus soţiei mele: „Gândeşte-te, în clipa aceasta, câţi oameni din Maricopa Valley, de lângă râul Sărat, iau în deşert Numele Domnului? Oare câte păcate, curvii şi aşa mai departe, au făcut oamenii aceia în ultima oră?

Am zis: „Câţi din oamenii acestui oraş crezi că au păcătuit în ultimele cincisprezece minute de când stăm aici?” Gândiţi-vă toţi la aceasta. Şi am continuat: „Este o minune că Dumnezeu nu rade totul!” Este cu adevărat o minune.

Dar vă amintiţi cum a fost şi în Sodoma? Acolo era cineva care trebuia scos afară.

Eu i-am zis soţiei mele: „Scumpo, în ciuda tuturor acestor lucruri, de când stăm noi aici, în acea vale s-au ridicat rugăciuni din inimi sincere, acesta fiind motivul pentru care astăzi suntem aici, în Phoenix. Noi am venit aici să avem întâlniri de părtăşie cu fraţii noştri, să ne unim cu ei ca să putem mişca această greutate mare şi să încercăm să-i facem şi pe alţii să vadă.

Eu cred că într-o zi, tot oraşul acesta va fi ras pe de pământ, de fapt tot pământul va fi ras, apoi va veni un mileniu măreţ. Atunci, luptătorii şi eroii credinţei vor umbla prin grădinile lui Dumnezeu; ei nu vor mai fi bătrâni sau bolnavi niciodată, cântările de slavă vor umple aerul, iar îngerii vor privi în jos.

Mă gândesc cum este onorat un soldat când vine acasă de peste ocean sau din altă parte, cum oamenii se grăbesc să-l primească cu onoruri. Dar ce sunt acestea? Doar câteva onoruri în stradă şi câteva sunete de trompetă sau clopote, apoi toţi se întorc la vechile obiceiuri.

Dar atunci va fi o veşnicie fără sfârşit, iar când aceşti luptători vor umbla prin paradisul lui Dumnezeu împreună cu soţiile şi familiile lor, imnurile îngerilor vor răsuna în continuu. Prieteni, acesta nu este doar un vis mistic, cum este Crăciunul sau Moş Crăciun, ci este adevărul, iar noi abia aşteptăm clipa aceea. Eu aştept din toată inima timpul când Hristos va veni şi noi vom fi asemenea Lui. Atunci nu va mai fi bătrâneţe.

Ce spui? Vino aici, Billy Paul. Dacă vreţi un număr de rugăciune, ridicaţi mâinile când el vine încoace.

Mă întreb dacă aş cere prea mult dacă l-aş ruga pe pianist şi corul, să cânte puţin? Să lăsăm toată audienţa să cânte: „Aproape de Tine, aproape de Tine.” Ştiţi cântarea? Toată lumea o ştie? Foarte bine. Este o cântare minunată. Să lăsăm corul să cânte prima strofă, timp în care veţi putea să vă concentraţi asupra numerelor de rugăciune.

Frate Outlaw, ai putea veni aici, dacă nu cer prea mult? După aceea, vom avea un mesaj scurt şi ne vom ruga pentru bolnavi. Domnul să vă binecuvânteze. Rugaţi-vă pentru corul acesta micuţ. Voi, penticostalii, care apreciaţi acest cor micuţ de tineri şi tinere, curaţi, ridicaţi-vă mâinile! Vedeţi? Noi apreciem cu siguranţă aceasta. La acest cor sunt multe de apreciat, iar unul dintre acele lucruri este faptul că ştie să cânte.

(Corul cântă).

Mulţumim Domnului pentru aceasta. Amin. Îi suntem recunoscători Domnului pentru o înălţare spirituală ca aceasta: „Am fost acolo când Duhul a venit.” Acum ne vom ruga Domnului, ca El să-i vindece pe cei bolnavi şi să-i salveze pe cei păcătoşi. Rugaţi-vă şi pentru mine. Când venim aşa, pe neaşteptate, fără nici un aranjament, simţim că facem cel mai bun lucru pentru Domnul. Haideţi să ne plecăm încă o dată capetele pentru rugăciune.

Tatăl nostru ceresc, ne îndreptăm spre tronul Tău, cu inimile recunoscătoare. Noi nu ştim care este voia Ta şi nici ce vrei să facem, dar credem că ne vei conduce, fiindcă ai promis că vei face aceasta. Te rugăm să ne vorbeşti în seara aceasta şi să-i vindeci pe bolnavi spre gloria Ta.

Binecuvântează biserica aceasta, Doamne; binecuvântează fiecare biserică din acest oraş şi din această vale, pentru că va veni o vreme când va fi o mare revărsare a Duhului peste toţi aceşti oameni, şi atunci oameni din întreaga ţară vor veni aici să asculte Cuvântul Domnului.

Doamne, noi ne dăm seama că motivul pentru care ne putem bucura şi pentru care cântăm cântări, este că am venit la Hristos şi credem ce a spus El, fiindcă credinţa vine prin auzirea Cuvântului. Te rugăm, ca după ce ne-am bucurat cântând cântări duhovniceşti şi am văzut Duhul mişcându-Se prin audienţă, să ne dai Cuvântul care va pregăti inimile oamenilor pentru un serviciu de vindecare trupească sau sufletească, poate pentru cineva care a fost rănit, a cărui conştiinţă a fost vătămată şi este ca o trestie lovită şi clătinată. Doamne, întăreşte-l în seara aceasta şi dă-i balsamul Tău vindecător, care vindecă orice, iar dacă poate fi întors din calea lui, îngăduie să se întoarcă în seara aceasta.

De asemenea Te rugăm, Doamne, pentru cei ce sunt în spitale, care sunt atât de bolnavi încât nu au putut veni la serviciu. Dumnezeule, Te rugăm pentru ei, ştiind că ar fi vrut să fie aici, dar duşmanul i-a legat în aşa fel încât nu au putut veni. Fă ca eliberarea lor să vină curând. Noi credem ceea ce spune Cuvântul: că ni se va da orice vom cere de la Tatăl în Numele Lui. Astfel, ne folosim de această oportunitate ca să ne rugăm în timp ce toată biserica este adunată împreună, iar Tu ne auzi din ceruri şi ne vindeci pământul. Îţi cerem aceasta pentru gloria lui Dumnezeu, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Am să mă grăbesc cât pot de repede, pentru că ştiu că sunt oameni care stau în picioare. Mi-ar plăcea să vin într-o zi la Phoenix şi să avem un serviciu bun şi lung de vindecare. Domnul îi binecuvântează pe unii dintre noi să fie predicatori, cum este fratele Outlaw şi mulţi alţii de aici, dar eu nu sunt nu ştiu ce predicator, ci mă rog pentru bolnavi. Totuşi, nu există nici un om care a predicat vreodată Evanghelia, fără să aibă dorinţa de a-şi exprima sentimentele faţă de oameni. Este ceva care te face să iubeşti ceea ce faci. În ce mă priveşte, sunt foarte încântat pentru că aţi venit să auziţi micuţa mea părere despre El, şi cred că El va face ceva prin care va dovedi că vă spun adevărul şi vă iubesc.

Acum aş vrea să iau un text foarte scurt. Este vorba de Ioan 12.32:

Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.”

Ca să construiesc un subiect în jurul acestui verset, voi alege titlul: „Un steag.” Este foarte ciudat să iei un verset ca acesta sau să citeşti un text din Biblia, iar după aceea să alegi o astfel de temă, dar în anii mei de slujbă am învăţat că Dumnezeu vine într-un mod ciudat, într-un timp neaşteptat, vorbeşte printr-un text prin care nu ne-am aştepta ca El să vorbească, şi se foloseşte de cineva pe care noi îl credem neînsemnat. Dar Dumnezeu Îşi face minunile într-un mod tainic.

Noi ştim cu toţii ce este un steag: este ceva care se ridică în comemorarea unui lucru, ceva la care oamenii îşi pot ridica privirea, este ceva pus înaintea ta. Dumnezeu a promis în Isaia 5.26 că va ridica un steag: „El ridică un steag popoarelor îndepărtate şi le fluieră de la un capăt al pământului: şi iată-le, vin repede şi uşor.” Va fi ridicat un steag.

Prin toată istoria se vede că omul are în el Ceva care încearcă să-l salveze. Aceasta este natura omului. Ceea ce încercăm să facem noi aici, este se să creăm o atmosferă pentru ceva ce Îi cerem Domnului să facă: să vindece bolnavii şi să dea încredere. Tu nu poţi să ai credinţă pentru un lucru de care nu ai nici o cunoştinţă, ci trebuie să ai ceva pe care să se poată odihni credinţa ta.

Când te-ai căsătorit, a trebuit să ai încredere în soţia ta, şi ea trebuit să aibă încredere în tine, încă înainte să-i poţi oferi un cămin. Tu nu poţi să iei un lucru la întâmplare şi să ai credinţă în el, pentru că nu este dovedit. Şi cel mai dovedit lucru pe care îţi poţi baza credinţa trebuie să fie Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că credinţa vine prin auzirea Cuvântului, iar acest Cuvânt este Cuvântul lui Dumnezeu.

Chiar dacă este într-o stare decăzută, omul este făcut după Chipul Creatorului său, care este Dumnezeu. Cu alte cuvinte, el este un fiu al lui Dumnezeu care a căzut din harul Său. Omul a decăzut din ceea ce Dumnezeu l-a făcut să fie, iar această stare în care se află, îi dă acele atribute care îl fac să încerce să se ridice înapoi la locul acela din care ceva dinăuntrul lui îi spune că a venit. Omul ştie că nu este în condiţia bună, pentru că vede moarte, boală, durere, amărăciune şi tristeţe. El ştie că nu a fost făcut pentru aceasta. Nu contează cât de departe este de Dumnezeu, Ceva din el îi spune aceasta.

Omul este format din trei părţi: trup, suflet şi duh. Partea exterioară este trupul, iar acesta este cinci porţi de intrare, care sunt cele cinci simţuri: văzul, gustul, pipăitul, mirosul şi auzul. Înăuntrul acestuia, ca şi pulpa care ţine sămânţa, se află sufletul, iar acesta are tot cinci porţi: conştiinţa, memoria şi aşa mai departe. Dar înăuntrul acestui compartiment mic, se află al treilea: duhul, care controlează restul. Acesta are o singură poartă, şi aceasta este libera alegere. Tu poţi accepta sau poţi refuza un lucru, aceasta fiind singura poartă spre duhul tău. Dacă accepţi voia lui Dumnezeu prin acel duh, atunci Duhul lui Dumnezeu îşi ia locul în inima ta şi controlează totul, dar dacă n-o accepţi, atunci locul va fi ocupat de vrăjmaş şi el te va controla. Aşa se întâmplă. (Ulterior, Domnul l-a corectat pe fratele Branham cu privire la acest lucru, iar el a revenit şi a dat următoarea ordine: trupul cu cinci simţuri, duhul cu cinci simţuri şi sufletul cu un singur simt.).

Fiind creat în felul acesta, partea dinlăuntru a omului îl face să dorească să obţină ceva de unul singur, aşa că încearcă să facă ceva ca să se salveze. Îşi doreşte să iasă din starea aceea rea, dar vrea să facă aceasta de unul singur; vrea să-şi facă propria cale ca să obţină aceasta.

Omul a încercat să obţină aceasta în multe feluri. Astfel, a încercat să obţină prin ştiinţă, dar de fiecare dată când se mişcă prin ştiinţă, reuşeşte numai să se distrugă pe sine însuşi. De fiecare dată când ştiinţa face ceva, omul se autodistruge: praful de puşcă, energia atomică, armele nucleare, automobilele şi toate celelalte. Ele îl ajută pentru un timp, dar în final îl distrug pentru că este ceva ce a încercat să obţină în timp ce era în atelierul lui Dumnezeu; el încearcă să obţină ceva prin pervertirea a ceea ce a făcut Dumnezeu şi prin adăugarea propriilor lui idei.

Mai devreme am spus cât este de frumos oraşul acesta, dar el ar fi şi mai frumos dacă pe străzile lui ar merge copiii lui Dumnezeu cu mâinile ridicate şi lăudându-L pe Dumnezeu pentru casa lor şi pentru celelalte lucruri. Nu ar fi oraşul Phoenix grădina centrală a pământului? Dar în loc de aceasta, ca în toate celelalte oraşe, noi găsim minciună, înşelăciune, jocuri de noroc, fumat, beţie, curvie, şi aşa mai departe, ceea ce este o duhoare înaintea lui Dumnezeu.

Deci, ceea ce încearcă să realizeze omul devine o mizerie. El nu poate să se salveze singur, dar încearcă s-o facă prin educaţie. Astfel, a urmat această cale ca să vadă dacă nu poate educa oamenii printr-o cunoştinţă salvatoare a lui Hristos, o cunoştinţă salvatoare pentru el, ceva care să se obţină prin educaţia lui.

Ieri am citit un articol în revista „Life”. Cred că mulţi dintre voi aţi citit acest articol în care ei spun cum au pus multe elemente împreună încât aproape că au creat viaţă. Ei au spus că pot face aceasta, dar aşa ceva este cu neputinţă. Viaţa este o creaţie, şi numai Unul singur este Creatorul, iar Acela este Dumnezeu. Vedeţi? Ei nu vor putea să creeze niciodată viaţă, dar încearcă s-o facă. Dacă ar reuşi, mă întreb ce fel de specie ar fi aceea, fiindcă ar trebui să fie după inteligenţa unui om. Deci vedeţi, omul nu poate face aceasta, nu este pentru el. El a greşit prin educaţie şi a greşit prin ştiinţă. Omul ştie că vine de undeva, dar vrea să-şi găsească singur calea înapoi.

Şi Adam, primul om, a încercat să facă aceasta. După ce a aflat că a căzut în păcat, s-a folosit de propria sa inteligenţă ca să găsească drumul înapoi spre Dumnezeu, fără ispăşire. El a încercat să-şi găsească drumul înapoi spre Dumnezeu, fără nici o ispăşire, fără ceva cu care să-şi plătească păcatele. După pedeapsa cu moartea dată de Dumnezeu, el a încercat să meargă înapoi fără o ispăşire pentru moarte.

Oamenii încearcă şi astăzi acest lucru; ei încearcă să facă o religie fără nici o ispăşire. Adam şi-a făcut o învelitoare din frunze de smochin, fără să aibă nici o vărsare de sânge pentru aceasta, iar Dumnezeu a refuzat-o. El a refuzat aceasta şi o va refuza întotdeauna, pentru că fără vărsare de sânge nu poate fi iertare de păcat. El nu poate face aceasta pentru că pedeapsa păcatului este moartea, de aceea trebuie să moară ceva ca să plătească acea pedeapsă; este nevoie de un Înlocuitor, pentru că altfel noi toţi suntem în moarte. Când a păcătuit, omul şi-a dat seama că are nevoie de ceva de care să se ţină, de ceva pe care să poată pune mâna şi să zică: „Aceasta este. Îl am. Ştiu că este aceasta.” Astfel, ca să se poată ţine de ceva, Adam şi-a făcut nişte învelitori din frunze de smochin şi a acoperit cu ele goliciunea lui şi a soţiei sale, dar a aflat că ceea ce ţinea în mână nu funcţiona. Dacă am avea timp, am putea vedea mulţi oameni care au făcut aceasta, dar ne vom opri doar la doi sau trei dintre ei.

Să-l luăm mai întâi pe Nimrod, care a gândit la fel ca Adam. După potop, el a fost conştient de faptul că există un Dumnezeu care îi judecă pe cei răi. El a ştiut că păcatul era cel care l-a determinat pe Dumnezeu să distrugă lumea, şi pentru că ştia că Dumnezeu va face din nou aceasta, a încercat să facă ceva, a zidit un turn, astfel încât oamenii să poată fugi în ceruri şi să trăiască acolo în cazul în care pământul ar fi devenit de nelocuit; iar după aceea, ar fi putut să coboare din nou pe pământ, să păcătuiască din nou, şi apoi să se refugieze iarăşi în cer.

Aceasta a fost tot timpul ideea oamenilor de-a lungul timpului: că pot păcătui şi că pot trăi în acelaşi timp pe pământ şi în ceruri, dar nu este adevărat. Tu nu poţi face aceasta. Isus a spus că tu nu poţi să-L slujeşti în acelaşi timp şi pe Dumnezeu şi pe Mamona. Acesta este motivul pentru care noi credem în seara aceasta într-o abstinenţă totală de la păcat, în separarea şi moartea faţă de el. Nu vă jucaţi cu păcatul pentru că el este otravă, este moarte! Nu îl toleraţi, şi nu aveţi deloc de-a face cu el! Nu vă apropiaţi prea mult de el ca să vedeţi dacă puteţi păcătui, ci staţi cât mai departe! Staţi departe de tot ce pare păcat şi nu aveţi deloc de-a face cu el!

Astfel, Nimrod cu mintea lui măiastră a încercat să facă aceasta. Dacă urmăriţi genealogia lui Cain, toţi urmaşii lui au devenit oameni de ştiinţă, oameni vestiţi, lucrători în metale, în lemn şi aşa mai departe. Ei au fost partea intelectuală, în timp ce urmaşii lui Set au fost ţărani, păstori, oameni simpli.

La fel este şi astăzi. Cei care depind de lucrurile materiale, făcute de om, de lucrurile pe care pot să pună mâna şi să spună: Aceasta este; aceasta este,” de ceva ce au realizat ei, sunt de regulă cei care încearcă să scape de sângele ispăşirii care poate să-i aducă înapoi pe calea corectă.

După ce Nimrod a început să lucreze la turnul lui, Dumnezeu stătea în ceruri şi râdea de el. Când a ajuns aproape de finalizarea lucrării, vreau să observaţi că l-a lăsat până când a ajuns aproape de terminarea a ceea ce începuse, dintr-o dată Dumnezeu a răsturnat totul şi lucrarea lui a fost ruptă în bucăţi, s-a ales praful de ea. Şi aşa cum învelitoarea de frunze a lui Adam s-a dus în ţărână, aşa s-a dus în ţărână şi turnul lui Nimrod.

Apoi a venit altul, împăratul Nebucadneţar, care a vrut să construiască un oraş. Dacă observaţi, uneori duhurile care intră în om sunt foarte apropiate. Va veni o zi, şi este foarte aproape, când Biserica lui Hristos va trebui să fie foarte duhovnicească, deoarece Isus a spus că cele două duhuri vor fi atât de apropiate încât dacă ar fi cu putinţă i-ar înşela chiar şi pe cei aleşi. Vrăjmaşul este foarte viclean.

Acum priviţi-l pe Nebucadneţar. El a construit un oraş care era imitaţia perfectă a Raiului: râul Eufrat curgea pe lângă tron, întocmai ca râul Vieţii care iese din tronul lui Dumnezeu, având grădini suspendate şi toate aceste lucruri. Noi ştim că Avraam era în căutarea acelui oraş al cărui Meşter şi Ziditor era Dumnezeu. Dacă nu ai o gândire duhovnicească, Satana poate să te orbească cu aceste lucruri care arată aproape ca lucrurile reale, dar nu sunt reale. Dacă un lucru este făcut de mâna omului, nu este bun, dar dacă este răscumpărat prin sânge de Dumnezeu, este adevărat. Aşa este, este cel adevărat, cel real.

Nebucadneţar a zidit acel oraş mare şi a ridicat şi un chip, chemându-i pe oameni să se închine la el. Dar în mijlocul acelor lucruri, într-o zi a apărut un scris supranatural pe perete, într-o limbă pe care nimeni nu o putea interpreta, în afară de un profet umplut cu Duhul Sfânt, care se afla printre ei. Apoi acea împărăţia s-a făcut praf, întocmai ca turnul lui Nimrod şi învelitoarea lui Adam, pentru că a fost ceva ce omul a obţinut prin propriile sale puteri. A fost ceva prin care a vrut să arate că se poate salva singur.

Tu nu poţi să te salvezi pe tine însuţi. Calea este deja făcută, iar tu nu poţi face nimic ca să te poţi salva singur.

Noi putem aduce multe alte lucruri măreţe care s-au făcut. Astfel, după primul război mondial, Franţa a vrut să construiască o linie de apărare, numită „Linia Maginot”. Astfel, şi-au îndreptat toate armele spre Germania şi şi-au zis: „Dacă germanii vor încerca să vină pe aici, le vom putea ţine piept pentru că avem o linie de apărare care poate să-i oprească.” Şi ca să vă arăt că schemele oamenilor nu ţin, germanii i-au întrecut în înţelepciune. Francezii s-au aşezat în spatele acestei linii şi şi-au zis: „Putem să mâncăm, să bem, să dansăm, să trăim în curvie şi păcat, putem face tot ce vrem pentru că suntem apăraţi. Ne-am construit ceva care ne va apăra.” Dar germanii au ocolit linia franceză de apărare şi i-au cucerit în câteva zile. Vedeţi?

La rândul lor, germanii au construit linia Siegfried, gândindu-se: „Dacă vor veni vreodată yancheii împotriva noastră, vom fi bine în spatele acestor fortificaţii de beton.” Şi ce s-a întâmplat? Yancheii au venit cu distrugătoare de buncăre şi i-au făcut bucăţi, aşa că linia a căzut.

Nu demult, Statele Unite au crezut că pot construi un vapor cum nici un alt constructor de vapoare nu ar putea construi. Ei l-au numit „Titanic”, dar într-o noapte, pe când mergea peste ocean cu toate motoarele pornite, iar orchestra cânta muzică jazz de răsuna puntea, dintr-o dată muzica s-a schimbat în „Lângă Dumnezeul meu, mai aproape.” De ce? Pentru că a fost lovit de un gheţar care a făcut o gaură imensă, i-a distrus motoarele şi vaporul s-a dus la fundul oceanului. De ce? Pentru că Dumnezeu i-a arătat acestei lumi, cu mâinile Lui puternice, că ceea ce face ea nu poate să dăinuiască; că omul nu poate realiza nimic de unul singur.

Acum este o mare ceartă cu privire la armele nucleare, iar noi cheltuim milioane de dolari încercând să trimitem un om pe lună. Dar ce va realiza acel om dacă ajunge pe lună? La ce ne foloseşte? Cum am spus şi aseară, eu nu sunt îngrijorat cum să merg pe lună, fiindcă vreau să ajung în ceruri. Luna nu este destul de departe pentru mine.

Apoi vin ruşii şi spun: „Oh, noi am trimis primul om în spaţiu!” Eu nu sunt de aceeaşi părere cu ei. Omul acela s-a dus în spaţiu acum doi ani, dar noi avem de două mii de ani Unul în spaţiu, şi El ne construieşte acolo o casă la care să venim. Dar realizările omului, ceea ce a reuşit să facă el, de unul singur, nu vor rezista.

Noi am încercat să educăm oameni ca să obţinem ce numim noi „o clasă de oameni mai bună, mai educată.” Bisericile au trimis predicatorii la şcoli, unde au primit educaţie ca să aibă o vorbire corectă, au învăţat să ţină un discurs şi şi-au îmbunătăţit gramatica. Aşa ne umplem noi biserica.

Eu nu cred că există o clasă de oameni mai bună decât oamenii lui Dumnezeu. Vedeţi? Când a fost aici, Isus nu S-a ocupat de o clasă înaltă de oameni, ci S-a dus la pescari, la cei simpli, needucaţi şi ignoranţi. Pe aceştia i-a ales El. Dacă L-aţi înţelege pe Dumnezeu, aţi vedea că El ia ceva ce este un nimic şi face din el ceva. Aceasta dovedeşte că El este Dumnezeu şi că nu este nimic cu care poţi să te lauzi tu.

Noi am încercat aceasta cu denominaţiunile. Astfel, am crezut că ar fi bine ca denominaţiunea noastră să crească, dar ce am făcut prin aceasta? Ne-am separat de alţii şi am început să tragem de denominaţiune, nelăsând destulă plapumă ca să-i ţină cald şi celuilalt frate. Dar când am făcut aceasta, am adus printre noi ceva ce nu trebuia să se întâmple, apoi am constatat că lucrul acesta nu funcţionează cum trebuie.

Intelectul nostru vorbeşte, ceea ce nu este rău, dar nu aceasta contează înaintea lui Dumnezeu, ci ceea ce contează este Duhul Sfânt. Dumnezeu nu a poruncit un astfel de lucru, ci a poruncit şi a însărcinat biserica să meargă şi să predice Evanghelia. Dar Evanghelia nu este intelectuală; Ea nu a venit numai prin Cuvânt, ci şi prin putere şi demonstraţie, prin manifestări ale Duhului Sfânt. Aceasta este ceea ce a adus Evanghelia.

Nu demult, un grup al Evangheliei depline a organizat o întâlnire în Chicago. Pentru aceasta, s-au dus la o şcoală biblică renumită şi au ales un vorbitor intelectual. Întâlnirea a fost anunţată în tot oraşul şi l-au anunţat şi pe vorbitor, pe predicatorul de la şcoala aceea mare, iar după nume i-au pus toate titlurile, crezând că aceasta o să-i impresioneze pe oameni. Lumea s-a adunat să-l audă, apoi el s-a suit pe platformă cu un costum şi o cămaşă scrobită şi cu discursul sub braţ, şi a început să vorbească.

Discursul lui a fost superb, nimeni n-a putut spune nimic împotriva lui, fiindcă era pur şi simplu perfect. Gramatica a fost exactă, şi mişcările de la amvon perfecte. Nu s-a încurcat, nu s-a bâlbâit şi nici nu a salivat în timpul discursului, cum facem mulţi dintre noi.

El şi-a zis în sine: „Voi merge sus şi le voi arăta ce înseamnă să fii cu adevărat un predicator.” El s-a dus acolo cu pieptul scos în afară şi şi-a început discursul, dar curând şi-a dat seama că nu se potrivea cu acel fel de mulţime, deoarece discursul lui le-a trecut peste capete. Avea atâtea cuvinte mari şi umflate, încât ei nu l-au înţeles, aşa că, după ce a văzut că era greşit, şi-a adunat discursul şi l-a pus sub braţ. Umerii şi capul i-au căzut, genunchii i s-au bătut unul de altul, spatele i s-a încovoiat şi a coborât de la amvon umilit şi supărat.

Acolo în spate era un bărbat sfânt care a privit în jur, apoi l-a atins pe vecinul său şi i-a zis: „Dacă se ridica şi mergea sus în felul în care a coborât, putea să coboare în felul cum a urcat.”

Aşa este. Omul trebuie să fie conştient că nu ştie nimic, şi că trebuie să se umilească în faţa lui Dumnezeu şi să aştepte ca Duhul Sfânt să facă lucrarea. Aceasta este. Omul nu poate face nimic prin intelectul său, ci trebuie să depindă total de Dumnezeu.

Când omul face aceasta, în ceea ce priveşte marea cauză a răscumpărării, atenţia se îndreaptă spre realizarea unui om, dar Dumnezeu este Cel care a făcut totul posibil. El a făcut-o, şi a făcut-o atât de simplu: prin credinţă. Încă de la început răscumpărarea a fost dată prin credinţă, iar astăzi este la fel: tu nu eşti salvat prin lucrări, prin fapte bune, aderarea la o biserică sau prin educaţie; ci eşti salvat numai prin credinţă, şi aceasta datorită harului lui Dumnezeu. Tu eşti salvat prin credinţă, prin faptul că crezi ceea ce a făcut Dumnezeu.

Dumnezeu a desemnat un steag; El ţi-a dat ceva de care poţi să te ţii, ca un simbol. În timpul războiului, acolo jos, în insule, când i-au învins pe japonezi, în Guam şi în alte locuri, americanii au fugit spre cel mai înalt deal pe care l-au găsit şi acolo au înfipt steagul american cu lacrimi în ochi şi cu strigăte de bucurie. Vedeţi? Era semnul că cuceriseră acel pământ. Aceea a fost o mare realizare: să ridice acel steag şi să spună că acel pământ este al nostru. Oh, ce privilegiu au avut soldaţii care au stat acolo, pe pământul pe care îl cuceriseră.

Şi vă spun: Dumnezeu i-a dat bisericii un Steag atunci când Isus a fost ridicat pe Calvar între cer şi pământ. Acela era nimeni altul decât Dumnezeu Emanuel, al cărui Sânge curgea pe pământ. Acela a fost un steag ridicat pentru oameni, arătând că am biruit. Astfel, noi suntem mai mult decât biruitori, pentru că El a biruit pentru noi.

Noi am văzut că Noe, un om al lui Dumnezeu, avea credinţă, iar Dumnezeu i-a dat un steag. Steagul lui a fost arca, iar Noe a construit-o prin credinţă, pentru că Dumnezeu i-a poruncit s-o construiască pentru salvarea oricui va intra în ea.

În timp ce construia arca, Noe ştia că lucra la un steag pe care i l-a dat Dumnezeu să-l construiască. Tu să ţii la tot ce-ţi spune Dumnezeu să faci, pentru că este corect. Pentru Noe nu a contat câţi batjocoritori au râs şi au făcut haz de el, fiindcă a ştiut că-l are pe „Aşa vorbeşte Domnul!”

Comparaţi-l pe Noe cu Nimrod. Nimrod a avut propriile lui idei, în timp ce Noe a avut ideile lui Dumnezeu. Nimrod avea ceva pe care putea să pună mâna, dar şi Noe avea ceva pe care putea să pună mâna: era un steag de care putea să se ţină. Cu siguranţă.

Acum vom vorbi despre un alt bărbat, despre Moise. El a fost un singur om, deci cum a reuşit să elibereze copiii lui Israel din robia Egiptului, după ce, atunci când a studiat înţelepciunea Egiptului şi avea putere, a eşuat? Într-o zi, în timp ce era în pustie, Dumnezeu l-a întâlnit, sau el L-a întâlnit pe Dumnezeu, iar El i-a dat un steag, un toiag pe care trebuia să-l ţină în mână. Ce lucru simplu! Dar el şi-a făcut datoria. „Ia acest toiag dinaintea ta.” Era un steag pe care Moise îl ţinea în mână şi cu care mărşăluia înainte.

Eu am studiat nu demult viaţa lui David Livingstone, după ce am stat la mormântul lui din Abbey. Mormântul lui din Abbey este mai vizitat decât oricare alt mormânt. Eu am auzit istoria lui, cum a mers la acei băştinaşi ca medic şi creştin, dar nu a reuşit să pătrundă între ei pentru că majoritatea erau sălbatici.

Atunci s-a dus la căpetenia lor, iar acea căpetenie i-a zis: „Dacă bei sângele legământului cu mine, vei fi unul dintre noi.” Astfel, au turnat nişte vin într-o cupă, apoi şi-au tăiat venele unul la altul, şi şi-au ţinut mâinile deasupra paharului ca să poată curge sânge în el. Ei au amestecat vinul cu sângele, apoi Livingstone a băut jumătate, iar căpetenia a băut jumătatea cealaltă. După ce au băut, ei şi-au dat unul celuilalt un simbol că erau fraţi. Căpetenia a cerut haina doctorului Livingstone, iar acesta şi-a dat-o jos şi a dat-o căpetenie. La rândul lui, Livingstone i-a cerut căpeteniei să-i dea suliţa sacră, deoarece atunci când avea să meargă prin junglă şi ar fi fost atacat de băştinaşi, el ar fi ridicat suliţa sacră şi toţi ar fi căzut cu feţele la pământ, şi aproape că l-ar fi cinstit ca dumnezeu, pentru că toţi ştiau de unde provenea suliţa aceea.

Oamenii din ziua de astăzi nu pot vedea marele Steag pe care ni l-a dat Dumnezeu. Tu zici: „Frate Branham, tu ai putere. Aş vrea s-o am şi eu.” Noi nu avem putere, noi avem autoritate. Nu este putere, este autoritate. Hristos are puterea, iar noi avem autoritatea. Amin. Este o mare diferenţă. El este Cel care a biruit; a biruit şi ne-a dat autoritatea. El are puterea, iar noi avem autoritatea, întocmai ca un ambasador care merge în altă ţară.

Aş vrea să fiu mai explicit. Dacă mergeţi la una din intersecţiile din Phoenix pe la ora cinci după-amiaza, veţi găsi un poliţist care stă acolo. Acolo sunt maşini care trec cu patruzeci sau cincizeci de mile pe oră (64-80 Km). Ei bine, poliţistul acela mic, poate nu are nici un metru şi jumătate înălţime şi nici putere să oprească una din acele maşini, pentru că ele pot avea şi trei sute de cai putere. Ele ar putea să-l zdrobească pe loc şi apoi să plece, dar lăsaţi-l să-şi ridice mâna şi să fluiere o dată. Vedeţi? El nu are putere, dar are autoritate. Aşa este. Frânele vor fluiera şi roţile vor scârţâi şi toate se vor opri, pentru că el a ridicat mâna şi are autoritate.

Când un bărbat sau o femeie se îmbracă în toată armura lui Dumnezeu, nu este putere, ci este autoritate de sus, iar atunci diavolii vor urla şi frânele vor scârţâi, chiar moartea însăşi va tremura şi mormintele se vor deschide la autoritatea pe care Isus Hristos i-a dat-o bisericii Sale. Toţi oamenii ştiu aceasta: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred.” Ridică autoritatea, steagul! Mâna lui cu mănuşa albă pe ea se ridică şi fiecare maşină se opreşte. Poate nu are destulă putere nici ca să oprească o bicicletă, dar are autoritatea să oprească orice trece pe acea stradă. De ce? Pentru că toată legea circulaţiei din Phoenix este în spatele lui.

Noi suntem morţi cu Hristos şi în acelaşi timp suntem înviaţi împreună cu Hristos, pentru că trupul merge acolo unde este capul. El este Capul, iar noi suntem trupul, de aceea nu în viitor, ci acum, stăm împreună în locurile cereşti în Isus Hristos, cu fiecare putere a diavolului biruită şi sub picioarele Lui. Autoritatea este steagul. Mâna care se ridică este cea care contează.

Moise s-a dus în Egipt, iar acolo erau ape mari, dar ce s-a întâmplat când el a ridicat steagul? S-au transformat în sânge. Apoi a ridicat steagul deasupra pământului şi a adus broaşte, lăcuste, păduchi, soarele a refuzat să mai strălucească şi moartea a lovit ţara. De ce? Pentru că el a ridicat steagul judecăţii lui Dumnezeu.

Când tu ridici steagul judecăţii lui Dumnezeu, ca şi credincios în Hristos, cu o viaţă crucificată faţă de tine şi ideile tale proprii, şi ai în tine Cuvântul Lui viu, fiecare diavol trebuie să scârţâie, pentru că Îl reprezinţi pe Hristos. Vedeţi? El este Cel care a murit şi tot El a ridicat steagul.

Moise arăta ca un pitic cu toiagul acela, dar toiagul era steagul lui Dumnezeu pentru Egipt, toiagul judecăţii; şi a adus judecată. Întotdeauna după ce L-ai acceptat, Dumnezeu dă ceva la care poţi să te uiţi, ceva pe care poţi pune mâna, ceva ce poţi dovedi, ceva real şi adevărat.

Petru a spus că Dumnezeu poate lua orice naţiune, pe oricine crede în El. Magii, acei oameni înţelepţi se uitau după steaua care răsărise din Iacov şi au primit un steag. Astfel, când Isus S-a născut în Betleemul din Iudeea, acei înţelepţi au venit din India, fiind călăuziţi de o stea. Aceasta era un steag, o dovadă, o dovadă supranaturală.

Aş vrea să vezi şi tu aceasta, necredinciosule! Nu toată lumea poate să vadă. Nimeni nu a văzut steaua aceea în afară de cei trei oameni. Ea a trecut peste toate observatoarele, fiind o dovadă vie, un steag care i-a condus la Hristos. Nimeni n-a putut s-o vadă în afară de ei.

Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.” (Ioan 14.19). Isus Hristos, care este Acelaşi ieri, azi şi în veci, este adevăratul Steag al lui Dumnezeu, dar necredinciosul nu Îl vede.

Isus a mai spus: „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.” (Ioan 14.12). Ce va fi? Va fi un semn, un steag. Odată, cineva i-a spus Domnului Isus: „Porunceşte ca aceşti doi fii ai mei să şadă unul la dreapta şi altul la stânga Ta.” (Matei 20.21). Dar El i-a răspuns: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-l beau Eu şi să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?” (v. 22). Acelaşi Duh Sfânt care a venit peste El fără măsură, vine peste biserica Lui cu măsură. Da, este Acelaşi Duh Sfânt, acelaşi Dumnezeu, acelaşi Steag.

Noi suntem steagurile lui Dumnezeu pentru lume, de aceea mustru întotdeauna biserica penticostală şi mă iau de ei şi de felul lor de a trăi. Din cauză că lăsăm ştacheta jos, lumea nu Îl poate vedea pe Hristos. Noi ne-am îndepărtat de aceasta.

Când femeile noastre se îmbracă şi se comportă ca restul lumii, când bărbaţii noştri se duc şi fac glume murdare, se poartă ca restul lumii, se căsătoresc de patru sau de cinci ori, şi aşa mai departe, lumea nu mai crede că eşti real.

Lasă-mă să-ţi spun, frate, că atunci când eşti mort şi viaţa ta este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, eşti pecetluit cu Duhul Sfânt, iar Dumnezeu te ridică în locurile cereşti şi vei fi un steag care arată că în tine are loc o lucrarea a lui Dumnezeu.

Isus a spus în Marcu 16: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred.” Ce fel de steag este acesta? Este cumva o cămaşă umflată? Nu, este umilinţă. Plinătatea lui Dumnezeu în Isus Hristos, L-a făcut să umble ca un ţăran umil; L-a făcut să spele picioarele ucenicilor Săi, şi nu avut nici măcar un loc unde să-Şi aşeze capul.

Unii dintre noi ne numim creştini, dar trebuie să mergem într-un loc care este cel mai bun din ţară şi trebuie să avem garantaţi o anumită sumă de bani, pentru că altfel nu vom merge acolo. Unii păstori nu merg la o anumită biserică decât dacă este mare şi de clasă înaltă. Nouă ne trebuie o experienţă diferită de cea pe care a avut-o Pavel când a fost pe drumul Damascului. El a văzut acel steag ridicat şi a întrebat: „Cine eşti, Tu, Doamne?” Şi Domnul i-a răspuns: „Eu sunt Isus.”

Ceea ce ne trebuie nouă în seara aceasta este un alt Stâlp de Foc care să atârne deasupra bisericii, ca ochii orbi ai oamenilor să fie deschişi ca să poată vedea. Isus, Steagul, încă trăieşte şi domneşte.

Dumnezeu ne-a dat acest Steag veşnic. Amintiţi-vă că toate steagurile romane, cele ale lui Nimrod, steagurile babiloniene, au fost zdrobite şi distruse. Noi le cunoaştem numai din istorie. Eu am fost la Roma, acolo unde Cezar a domnit peste toată lumea, dar ca să ajungi la palatul lui, acum trebuie să sapi vreo douăzeci de picioare (şase metri). Am fost şi în Egipt, unde a trăit Faraon, dar acum totul este dus şi transformat în ţărână.

Dar frate, într-o zi, Dumnezeu a arborat un steag ridicându-L pe Isus Hristos din morţi şi trimiţând Duhul Sfânt peste Biserica Lui. „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Matei 24.35). „…Pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” (Matei 16.18). De ce? Pentru că Steagul Lui viu este în biserică: Steagul, Infailibilul, dovada desăvârşită, Ceva pe care poţi pune mâna, Ceva la care poţi să priveşti.

Vedeţi, omul acesta, tânărul Williams, a stat aici pe platformă şi a mărturisit cum s-au rugat tatăl şi mama lui pentru el, şi cum a văzut dintr-o dată un Steag. Ceva s-a întâmplat. El a spus „la revedere” vechii case de lut şi a alergat pe Calea Lactee, după cum spunea fratele. Când oamenii pot vedea aceasta: „Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.” (Ioan 12.32). „Îmi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.” (Fapte 1.8). „Iată semnele care îi vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” (Marcu 16.17-18). Steagul.

Să mai iau încă unul, ca s-o pecetluiesc: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” Vedeţi? Tu nu poţi lua numai o parte din aceasta, ci trebuie să iei tot, şi nu poate fi pecetluit până când nu vine totul împreună. Aşa este.

În vremurile străvechi pecetea era un obicei şi era purtată pe un inel. Era o mare ofensă şi se pedepsea cu închisoarea dacă cineva încerca să copieze acea pecete.

Şi Dumnezeu are o Pecete, iar copierea ei se pedepseşte cu moartea. Ascultaţi, luteranilor, metodiştilor, baptiştilor şi penticostalilor! Nu încercaţi s-o copiaţi! Staţi liniştiţi şi Dumnezeu v-o va da, apoi veţi fi un steag, un exemplu de creştinism şi bărbăţie sau feminitate. Pecetea Sfântului Duh, steagul lui Dumnezeu apăsat pe tine până când arăţi, umbli şi vorbeşti Evanghelia oriunde mergi. Atunci nu mai poate fi pus nici măcar un deget pe tine. Aşa este.

Dumnezeu a realizat aceasta prin moartea, îngroparea şi învierea lui Isus Hristos, prin spălarea în apa Cuvântului. Astăzi, noi suntem spălaţi şi curăţaţi prin sângele Lui; ni s-a dat acest mare privilegiu, şi ne întrebăm ce a fost Isus înainte, dacă spunem că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, acelaşi Steag.

Noi trebuie să aflăm ce fel de Steag a fost El pentru oamenii de atunci, ca să ştim dacă a fost Steagul corect care trebuia să vină. Citind în Scriptură, vedem că El nu a spus niciodată că ar fi făcut ceva, ci scrie: „Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.” (Ioan 5.19).

El a făcut doar ce L-a văzut pe Tatăl făcând. Cu alte cuvinte, El a văzut în vedenie ce s-a întâmplat.

Într-o zi, o femeie s-a atins de haina Lui, iar El S-a întors, S-a uitat la ea şi i-a vorbit. Ea avusese o scurgere de sânge, dar i s-a oprit; credinţa ei a salvat-o.

Când a vorbit cu femeia de la fântână, El i-a zis:

„Du-te şi adu-ţi bărbatul.”

„Eu nu am bărbat,” a răspuns femeia.

„Aşa este, pentru că ai avut cinci bărbaţi.”

Când El a spus aceasta, femeia I-a zis: „Doamne, noi ştim că trebuie să vină Mesia, Cel care se cheamă Hristosul, iar când va veni El, ne va spune aceste lucruri.” Vedeţi?

Acolo era Steagul şi El a spus: „Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.” Oh, frate, când a auzit aceasta, femeia a uitat de găleata ei cu apă, fiindcă a găsit o fântână plină cu sânge scos din venele lui Emanuel. Ea a găsit Fântâna salvării, aşa că a alergat în oraş. Vedeţi? A alergat fericită şi le-a spus oamenilor: „Veniţi şi vedeţi pe Cine am găsit! Veniţi să vedeţi un Om care mi-a spus toate lucrurile pe care le-am făcut.”

Uitaţi-vă la Andrei, despre care am predicat noaptea trecută. El a stat toată noaptea cu Isus, şi de îndată ce a aflat că El era Martorul lui Dumnezeu, Mesia, a alergat la fratele lui şi i-a zis: „Simone, vino şi ajută-mă să înţeleg!” De îndată ce a venit înaintea Lui şi Isus i-a spus cine era şi cum se numea tatăl lui, Petru a ştiut că El era Mesia. La fel a făcut şi Filip, şi lista poate continua iar şi iar. Steagul!

Isus a spus în Ioan 14.12: „Adevărat, adevărat vă spun, că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu.”

Acum, priviţi: noi suntem trimişi! Ascultaţi-mă, prieteni! Acum le vorbesc oamenilor pentru care ne vom ruga. Fiţi atenţi! Tu eşti un martor. Dacă ai fost salvat şi ştii ce este puterea lui Dumnezeu, înseamnă că ai atins acel Steag. Tu ai Ceva ce nu este ca turnul lui Nimrod. Acesta nu este o învelitoare de frunze de smochin, ca cea a lui Adam, ci este o promisiune a lui Dumnezeu, şi „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” Este ceva pe care poţi pune mâna. „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred: dacă îşi vor pune mâinile peste bolnavi, bolnavii se vor însănătoşi.” Este un drapel, un steag adevărat.

Dacă printre noi este cineva care nu a acceptat încă acest Steag, care nu ştie ce-i face pe aceşti oameni să plângă, să strige şi să danseze, ce le face pe aceste femei să-şi lase părul să crească, să înceteze să mai poarte acele haine indecente şi murdare ca să arate sexy înaintea bărbaţilor şi să facă toate aceste lucruri, va şti că acel duh vechi a plecat din ei. Tu poţi fi curată ca un crin faţă de bărbatul tău, dar când vei veni în faţa judecăţii, va trebui să răspunzi pentru curvie. Aşa este, pentru că Isus a spus: „Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.” (Matei 5.28). Dacă te îmbraci astfel şi te arăţi în faţa bărbaţilor, eşti vinovată chiar dacă nu te-a atins nici un bărbat. Când acel păcătos va răspunde pentru curvia lui, tu eşti cea care a făcut-o cu el, prin felul cum te-ai prezentat în faţa lui. Da, domnilor.

Frate şi soră, poate credeţi că aceasta este o învăţătură de modă veche. Nu demult, un predicator mi-a zis: „Aşa îţi vei ruina slujba, frate Branham.”

„Aceasta nu este slujba mea, este a Lui. Este Cuvântul Lui şi aceasta este ceea ce a spus El, iar eu Îl cred.” Da, domnilor.

Atunci când vezi că una din acele femei se corectează în faţa lui Dumnezeu şi vine ca o sfântă, când o vezi că se poartă diferit, ştii că acolo s-a produs o schimbare. Atunci, viaţa ei va fi diferită, schimbată, sfinţenia va vorbi în toate lucrurile şi ea va fi o doamnă.

Priviţi-l pe beţivul de pe stradă care se împleticeşte mergând de la bar la bar ca o muscă, mirosind a vomă de whisky, bere şi alte băuturi. Lăsaţi-l să vină într-o zi la altar şi să se apuce de acel Steag, şi vă spun că el va fi un steag pentru Dumnezeu şi un monument al puterii de mântuire a lui Isus Hristos. Da, domnule, el va fi cu siguranţă.

Ieri, în timp ce mă plimbam pe străzile Phoenix-ului, am văzut un băiat mic de culoare. El avea Biblia sub braţ şi o arăta la toată lumea care trecea pe acolo, dar nu-l lua nimeni în seamă. Eu i-am zis însă: „Mulţumesc Domnului Dumnezeu. Strigă, frate! Du-te înainte şi ridică-L pe Isus Hristos.”

Oh, prieteni, dacă până în seara aceasta nu L-aţi cunoscut încă, primiţi-L acum! Faceţi aceasta în timp ce ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune. Îmi pare rău că timpul trece aşa de repede. Aş vrea să întreb dacă este vreun păcătos care nu-L cunoaşte pe Hristos şi care n-a acceptat niciodată acest Steag? Tu zici: „Stai puţin, frate Branham! Eu ţin regula de aur.”

Frate, dacă acest lucru ar fi suficient, n-ar mai fi trebuit să moară Hristos. Tu spui: „Frate Branham, eu am devenit membrul unei biserici foarte vestite.” Este în ordine, fratele meu, eu apreciez aceasta. Apreciez faptul că ţii regula de aur, că respecţi cele zece porunci, dar dacă regula de aur, aderarea la o biserică sau orice alt lucru ca acestea v-ar fi salvat, atunci Isus a murit degeaba. El a spus în Ioan 3.3: „Dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”

Viaţa este ca o frunză ce atârnă pe un copac. După o vreme, viaţa lasă frunza şi merge înapoi în rădăcină. Frunza cade, iar viaţa este îngropată în rădăcini până când trece iarna. Primăvara, ea aduce o altă viaţă, o altă frunză.

La fel este şi viaţa unui creştin care se află în Pomul Vieţii. Vechea carcasă de aici ar putea să cadă, este adevărat, dar viaţa merge înapoi la Dumnezeu care a dat-o. Vedeţi? Dacă Dumnezeu ţi-a dat Viaţa şi eşti născut din nou, atunci numai o singură viaţă poate să trăiască, iar aceea este Viaţa lui Dumnezeu în tine. Dacă în tine este Viaţa aceea, atunci ea va merge de unde a venit, înapoi la Dumnezeu, ca să vină înapoi în Mileniul măreţ, ca o nouă frunză, o nouă Viaţă, un nou trup care nu va mai dispărea sau cădea vreodată.

Anotimpurile noastre arată că Dumnezeu este cu noi, că El este aici. El conduce natura, iar dacă tu nu ai primit niciodată acea Viaţă, atunci când acea frunză mică va cădea, această mică frunză care este pe pământ, nu se va mai ridica niciodată. Dacă nu eşti născut din nou şi nu ai primit Steagul în inima ta, acea dovadă, Duhul Sfânt, nu ceva imaginar, nu te vei mai ridica niciodată.

Aseară am vorbit undeva şi am spus: „Ce s-ar fi întâmplat dacă ucenicii ar fi aşteptat numai nouă zile, apoi ar fi zis: „Noi acceptăm prin credinţă că am primit Duhul Sfânt,” şi ar fi mers mai departe? Ei nu L-ar fi primit niciodată. Vedeţi? Dar au stat acolo până când au ştiut că s-a întâmplat ceva, ceva pe care au putut să pună mâna şi să zică: „Aceasta este,” întocmai cum a spus Noe, sau Moise când a avut toiagul în mână: „Aceasta este.”

„Cum îl vei cuceri, Moise?”

„Cu toiagul acesta. Aşa îl voi cuceri.”

Eu am biruit prin Isus Hristos, cu Duhul Sfânt, pentru că El a biruit pentru mine, iar acum viaţa mea este moartă şi ascunsă în El, pecetluită cu Duhul Sfânt. Este acolo. Prietene păcătos, dacă n-ai avut această experienţă, nu vrei să vii în seara aceasta, în timp ce ne plecăm capetele pentru un moment?

Tată ceresc, încredinţez audienţa în mâna Ta. S-ar putea ca aici să fie o persoană nemântuită, care nu va mai întâlni niciodată ocazia aceasta. Noi tocmai am aflat, nu demult, că fratele Tommy Hicks, un slujitor al Tău, a plâns şi a implorat milă pentru fratele său. Cu câteva săptămâni în urmă, i-a scris chiar şi o scrisoare în care l-a rugat: „Frate, primeşte-l pe Hristos!”

Dar el câştiga atât de mulţi bani încât şi-a cumpărat o casă de o sută de mii de dolari, un Cadillac nou şi nu avea timp pentru aşa ceva. „Am s-o fac mai târziu, Tommy,” spunea el, dar acum este prea târziu, fiindcă a fost ucis în Mexico. O, Dumnezeule, ai milă! Lasă-i pe oameni să înţeleagă că nu mai este cale înapoi şi că nu mai pot încerca încă o dată; aceasta este singura şansă, iar moartea nu schimbă sufletul, ci doar locul în care va locui.

Tată, dacă aici este vreun suflet care ştie că este format din trup, suflet şi duh, că înăuntrul acestei pulpe este un suflet şi înăuntrul sufletului este un duh care îl controlează, fă să ştie că dacă acest duh nu este Duhul lui Dumnezeu, atunci când trupul acesta va cădea, nu se va mai putea ridica niciodată. Dar, Dumnezeule, îngăduie ca ei să Te primească acum şi să prindă acest Steag minunat al Duhului Sfânt în inimile lor, ca să fie salvaţi în seara aceasta.

În timp ce avem capetele plecate, dacă este cineva care doreşte să fie amintit, ridicaţi mâinile şi spuneţi: „Roagă-te pentru mine, frate predicator!” Dumnezeu să te binecuvânteze. Dumnezeu să te binecuvânteze. Dumnezeu să te binecuvânteze, soră. Minunat. Altcineva? Nu vă ruşinaţi, ci continuaţi să vă rugaţi, toţi creştinii.

Toţi aceşti oameni îşi ridică mâinile. Dumnezeu să te binecuvânteze, micuţă doamnă. Dumnezeu să te binecuvânteze, soră. Altcineva? Spuneţi: „Aminteşte-mă şi pe mine, frate Branham, fiindcă cred. Nu ştiu cum, dar cred.” Dumnezeu să te binecuvânteze şi acolo. Aşa este bine.

Aceşti oameni şi-au ridicat mâinile pentru că cred. Altarul este plin de copii; ei sunt peste tot. Tu nu trebuie să ai un altar, pentru că inima ta este altarul. Inima ta este locul în care vine Dumnezeu.

Nu demult, am citit cartea istorică a lui Broadbent, „Biserica pelerinilor, părinţii niceeni,” iar acolo scria că în biserica primară ei nu au avut nici un fel de altar sau ornament. Ei aveau numai o clădire simplă şi veche, unde stăteau pe o podea de piatră, iar după ce vreun om al lui Dumnezeu avea un mesaj, ridicau mâinile. Ei îşi ridicau mâinile şi Îl lăudau pe Dumnezeu, pentru că se simţeau bine după baia Duhului Sfânt. Aceea a fost biserica primară din zilele lui Irineu, Martin şi aşa mai departe, imediat după moartea Domnului Isus, când biserica înainta, chiar înainte să meargă în catolicism.

Tu, de aici, fă-ţi inima altar şi spune: „Vino înăuntru, Doamne Isuse.” Mă voi ruga pentru voi.

Doamne Isuse, m-am grăbit şi am aruncat cuvintele repede, iar acum aşteptăm să vedem ce vei face Tu în rândul de rugăciune. S-au ridicat cel puţin douăsprezece mâini, de la tineri la bătrâni, fiindcă aşteaptă să Te cunoască pe Tine şi să primească Viaţa veşnică. Îngăduie ca aceasta să devină chiar acum realitate pentru ei. Împlineşte aceasta, Doamne. Îngăduie ca Duhul Sfânt al lui Dumnezeu să se îmbăieze în sufletele lor şi fă-i făpturi noi în Hristos.

Tată, Te rog să Te arăţi vizibil în rândul de rugăciune, în faţa audienţei din seara aceasta, în timp ce vindeci bolnavii, astfel ca atunci când vor pleca de aici, să poată spune ca cei doi de pe drumul Emausului: „Nu ne ardea inima în noi?” pentru că ei au văzut ceva ce s-a întâmplat real.

Cei doi fraţi de pe drumul Emausului, Cleopa şi prietenul lui, au mers toată ziua cu El şi au vorbit cu El, însă nu au ştiut cine era. Dar când a făcut ceva ce mai făcuse şi înainte de crucificarea şi înmormântarea Sa, ei au ştiut că era El şi că fusese ridicat din morţi. Tată, vei face aceasta şi pentru noi, în seara aceasta? Te rugăm să împlineşti aceasta.

Te rugăm să iei aceste suflete scumpe şi să le dai Viaţă veşnică. Îngăduie ca dacă n-au fost botezate niciodată, să îşi găsească drumul spre o biserică şi să fie botezate în Numele Domnului. Apoi, umple-le cu Duhul Sfânt, astfel încât să ne putem întâlni într-o zi pe un Tărâm mai bun, unde adunarea din seara aceasta va fi adunată în faţa judecăţii. Noi lăsăm aceasta în mâna Ta, în Numele lui Isus. Amin.

Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc.

Acum, după mesajul acesta tăios, haideţi să-I aducem slavă.

Pentru că El m-a iubit întâi

Şi mi-a răscumpărat salvarea

Pe lemnul din Golgota.

Nu iubeşti aceasta? Voi, care aţi fost metodişti, ridicaţi mâinile! Baptişti, prezbiterieni, catolici… toţi care aţi fost născuţi din nou din Duhul lui Dumnezeu, ridicaţi mâinile. Haideţi să cântăm din nou, din toată inima. Soră, dă-ne tonul. Nu iubiţi aceasta?

Când veţi ajunge în rai, în acea Casă mare, când veţi privi în jos, veţi vedea casa mea şi mă veţi auzi cântând, veţi şti că am ajuns Acasă. Amin. Eu iubesc aceasta.

Să cântăm cu toţii împreună. Fii tu însuţi! Eu iubesc cântările penticostale bune, voi nu? Mie nu-mi plac vocile antrenate peste măsură, ştiţi voi, cele care scârţâie şi îşi ţin respiraţia până când se albăstresc la faţă şi încearcă să facă spectacol. Mie îmi place cântarea adevărată, liberă şi bună. Acum, cu toţii împreună cu acest cor micuţ. Cu toţii împreună:

Eu Îl iubesc (să închidem ochii), eu Îl iubesc,

Pentru că El m-a iubit întâi,

Şi mi-a cumpărat salvarea

Pe lemnul din Golgota.

Acum, în timp ce cântăm din nou, haideţi să ne întoarcem şi să dăm mâna cu cineva de alăturea, din faţă şi din spate. Voi toţi, străini şi călători prin această lume, catolicilor, daţi mâna cu protestanţii; protestanţilor, daţi mâna cu metodiştii; metodiştilor, daţi mâna cu baptiştii; Biserica lui Dumnezeu daţi mâna cu Adunarea lui Dumnezeu; Adunarea lui Dumnezeu, daţi mâna cu unitarienii.

El mi-a răscumpărat salvarea

Pe lemnul de pe Calvar.

Acum, cu mâinile ridicate spre El:

Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc,

Pentru că El m-a iubit întâi,

Şi mi-a cumpărat salvarea

Pe lemnul din Golgota.

Să ne plecăm capetele în umilinţă şi să fredonăm.

Tată, ne mărturisim păcatele în timp ce Cuvântul se coase încă pe inimile oamenilor, acel Steag. Mulţi dintre ei au învăţat aceasta cu mult timp în urmă. Plimbă-Te printre noi, Tată. Tu i-ai salvat pe cei pierduţi, iar acum Te rugăm să-i vindeci pe cei bolnavi. Descoperă-le că Cuvântul nu se întoarce niciodată la Tine fără rod, ci va împlini întotdeauna ceea ce este promis.

Cei care aveţi numere de rugăciune, începând cu numărul unu, staţi de-a lungul altarului, aici. Ca să nu fie nici o confuzie, aşteptaţi să vă chem câte unul. Cine are numărul unu? Soră, continuă să cânţi. Cine are numărul unu? Aici. Numărul doi? Numărul trei? Numărul patru? Numărul cinci? Numărul şase, numărul şapte? Haideţi şi staţi aici.

Eu Îl iubesc. Staţi liniştiţi, în rugăciune.

(8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18).

Şi mi-a răscumpărat salvarea

Pe lemnul de la Calvar.

Acum toţi ceilalţi care au numere de rugăciune.

El m-a iubit întâi

Şi mi-a răscumpărat salvarea

Pe lemnul de pe Calvar.

Nu este El minunat?

Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc, (Auziţi aceasta? Sună ca imnurile îngerilor).

Pentru că El m-a iubit întâi

Şi mi-a răscumpărat salvarea

Pe lemnul de pe Calvar.

Nu sună frumos?

Nu auziţi cum clopotele sună acum?

Nu auziţi îngerii cum cântă?

Aceasta este gloria bucuriei, aleluia,

Acolo, departe, pentru totdeauna,

Dincolo de Râul strălucitor,

Când ei vor bate acele clopote de aur

Pentru mine şi pentru tine.

Eu nu pot să stau deoparte de aceasta. Îmi amintesc când a murit mama fiului meu, Billy. La câteva ore după ea, a murit şi sora lui mai mică. Eu le-am pus împreună, apoi le-am dus sus pe deal şi le-am îngropat acolo. Mergeam şi stăteam acolo singur şi de fiecare dată venea un porumbel care gângurea. Eu am crezut sincer că putea fi sufletul lor nemuritor care venea înapoi să-mi vorbească. Aveam inima atât de zdrobită, dar parcă venea Ceva care îmi şoptea dintre acei pini:

Dincolo de Rău este un Tărâm

Unde este pentru totdeauna bine,

Iar noi putem să ajungem la acel Ţărm, prin credinţă

Noi vom câştiga acele arcade una câte una

Şi vom locui împreună cu cei nemuritori

(Nu va fi măreţ când ei vor face aceasta?)

Când ei vor suna acele clopote de aur

Pentru mine şi pentru tine.

Prieteni, în ce priveşte vindecarea divină, nu există nici un om care să te poată vindeca, aşa cum nu există nici un om care să te poată salva, pentru că vindecarea şi salvarea aparţin trecutului. Când Isus Hristos a murit pe Calvar, El a fost rănit pentru păcatele noastre şi prin rănile lui am fost vindecaţi. Este un lucru făcut, terminat. Astfel, singurul lucru pe care trebuie să-l faci tu ca să primeşti vindecarea sau salvarea ta, este să accepţi ce a făcut Hristos pentru tine. Aşa cum am spus şi aseară, haideţi să privim puţin la Dumnezeu, acolo, înapoi în veşnicie, când o sută de bilioane de sori arătau negri în faţa strălucirii Lui şi când îngerii arătau murdari înaintea Lui. Acesta este IaHVeH. Apoi, El a devenit un Copil mic, născut într-o iesle. Şi acelaşi IaHVeH este în seara aceasta aici. Prin sângele şi harul Său, El îşi curăţă Biserica şi ne pune în poziţia cerută de El ca să primim toate binecuvântările pentru care a plătit ca să le avem.

Aici se află un rând de rugăciune, şi din câte ştiu nu l-am văzut în viaţa mea pe vreunul dintre ei. Mulţi dintre voi aţi fost înainte în adunările mele şi ştiţi ce înseamnă discernământul. Ştiţi cu toţii, nu-i aşa? Eu am avut aceasta de multe ori; este un dar.

Aceasta nu face ca Duhul Sfânt din mine să fie mai mare decât în oricare din voi, fiindcă este numai un dar prin care lucrează Duhul Sfânt. Vedeţi? Nu contează dacă eşti doar o gospodină, un băieţel sau un beţiv care tocmai a fost salvat şi umplut cu Duhul Sfânt; el are acelaşi Duh Sfânt ca noi toţi. Da. Dumnezeu dă daruri care lucrează împreună prin acest Duh Sfânt. Aceasta este o confirmare care ridică un Steag. Pe cine? Pe predicator? Nu, Îl ridică pe Hristos.

Eu nu ştiu ce s-a întâmplat, dar încă de când eram doar un băieţel, voi îmi cunoaşteţi povestea, m-am rugat pentru oameni. Eu nu fac nimic altceva decât mă rog şi-mi pun mâinile peste ei, şi se fac bine. Vedeţi? Cum pot face aceasta? Nu numai eu mă rog, ci şi ceilalţi. Toţi se roagă, iar eu cred. Aceasta este tot ce ştiu să fac.

Eu nu am nici o educaţie, însă Dumnezeu mi-a dat un dar mic cu care să lucrez. Când a fost aici pe pământ, Isus a spus că şi noi vom face lucrările pe care le-a făcut El. Dacă este aşa, şi El a fost Steagul Lui Dumnezeu făcând aceasta: spunându-i lui Natanael unde era; spunându-i femeii despre scurgerea ei de sânge; spunându-i lui Petru de moneda de aur din gura peştelui; spunându-i acelei femei că trăieşte în curvie şi aşa mai departe, acesta este cu adevărat confirmarea că El a fost Mesia.

Priviţi-l pe acel iudeu de încredere, pe Natanael. El era un om şcolat, un credincios adevărat, dar nu putea crede ce a auzit despre Isus. Dar când El i-a zis:

Iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleşug,” I-a răspuns mirat: „Rabi, de unde mă cunoşti?”

Te-am văzut înainte să te cheme Filip.”

Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu; Tu eşti Împăratul lui Israel.”

Femeia de la fântână I-a zis:

„Nu am bărbat.”

„Bine zici că n-ai bărbat, pentru că ai avut cinci.”

Atunci ea I-a zis: „Noi ştim că atunci când va veni Mesia, El ne va spune aceste lucruri. Dar Tu cine eşti?”

„Eu sunt Acela,” a răspuns El. Noi ştim că El este Steagul, iar dacă Isus Hristos este Acelaşi Steag ieri, azi şi în veci, înseamnă că dacă poate să ajungă la inima omului, va face acelaşi lucru. Este adevărat?

Eu nu o cunosc pe doamna aceasta de aici. Nu o cunosc şi nu am mai văzut-o niciodată. Suntem străini unul pentru celălalt, nu-i aşa? Aşa este. Dacă Dumnezeu îmi va spune care este problema ta, mă vei crede? Atunci vei şti dacă este adevărat sau nu, aşa-i? Şi vei accepta vindecarea? Problema ta este spatele tău. Acum s-a terminat, eşti vindecată. Du-te. Dumnezeu să te binecuvânteze. Du-te şi crede.

Tu crezi din toată inima? Crede şi nu te îndoi. Crede! Vezi cât este de uşor? Să ne rugăm. El vă cunoaşte pe fiecare dintre voi şi ştie care este problema cu fiecare. Credeţi aceasta, nu-i aşa? Ştiţi că este adevărat.

Doamnă, dacă nu ţi-aş spune nimic, ci doar m-aş ruga şi mi-aş pune mâinile peste tine, ai crede că vei fi vindecată? Crezi? bine. Plecaţi-vă capetele pentru un moment. Tată ceresc, Te rog s-o vindeci pe sora mea. Fă ca ea să plece eliberată. Noi vedem Steagul ridicat şi ştim că El ne va atrage pe toţi. Îmi pun mâinile peste sora mea în Numele lui Isus Hristos, pentru vindecarea ei. Amin. Nu te îndoi, ci crede din toată inima.

Dacă nu ţi-aş spune nimic, ai crede? Dar dacă ţi-aş spune, te-ar ajuta? Tu ai probleme cu inima.

Te-ar ajuta dacă ţi-aş spune ce este cu tine? Tu nu ştii dacă te va ajuta sau nu. Ei bine mă voi ruga pentru tine. Tată ceresc, Te rog s-o ajuţi pe femeia aceasta. Dă-i credinţă şi putere în Numele lui Isus Hristos. Amin. Crede din toată inima.

Ce crezi, soră? Eu sunt un străin pentru tine, dar dacă Isus Hristos mi-ar spune… Mă cunoşti? M-ai văzut când am venit pentru prima dată aici. Aceasta este bine, dar eu nu te cunosc. Prima dată? Aceasta a fost acum cincisprezece ani. Oh, a fost demult, iar de atunci s-au întâmplat multe lucruri. Trebuia să fii operată, dar dacă Îl crezi pe Hristos, tumoarea te va părăsi şi nu va mai trebui să fii operată. Crezi aceasta? Atunci du-te şi crede.

Ce mai faci? Crezi că El te va vindeca dacă Îl voi ruga pe Dumnezeu? Tată ceresc, Te rog s-o vindeci şi s-o faci bine, fiindcă îmi pun mâinile peste ea în Numele lui Isus. Amin. Crede din toată inima. Ei bine, vino în faţă, soră. Vedeţi, eu nu pot să-i vindec pe oameni, dar nici Dumnezeu nu-i poate vindeca dacă ei nu cred că Hristos a făcut deja aceasta. În seara aceasta, eu am predicat despre Ceva pe care poţi să-ţi pui mâna. El vă spune: „Este aici!”

Câţi dintre voi aţi citit viaţa sfântului Martin? El a fost un soldat păgân. Tatăl lui a vrut ca el să fie soldat, dar Martin n-a vrut aceasta, fiindcă Ceva îl chema spre Dumnezeu. Într-o noapte friguroasă de iarnă, a întâlnit pe stradă un cerşetor bătrân care îngheţa de frig. Oamenii care au putut să-l ajute, au trecut pe acolo fără s-o facă. Martin dădu-se tot ce avea, aşa că a spus: „Este un singur lucru pe care pot să-l fac. Am o manta,” după care şi-a scos sabia şi a tăiat mantaua în două, învelindu-l cu o parte pe cerşetor, iar cu cealaltă jumătate s-a dus mai departe. Oamenii râdeau de el şi ziceau: „Ce soldat ignorant! Nu este el caraghios cu jumătatea aceea de manta?”

Martin nu a dat atenţie la nimic, ci s-a dus mai departe, deoarece a ştiut că trebuia să facă lucrul acela. În noaptea aceea, el s-a trezit şi L-a văzut pe Isus stând acolo învelit cu acea bucată de manta, cu care îl învelise pe cerşetor. El a privit în jur şi i-a întrebat pe îngeri:

„Ştiţi cine M-a învelit cu aceasta?”

‚Nu,” au răspuns ei.

Şi El a zis: „Martin M-a învelit.”

După aceea, Martin a devenit un sfânt, a vorbit în limbi şi a scos draci, a văzut vedenii, fiind un profet puternic al lui Dumnezeu. Da, domnilor. De ce? Pentru că atunci când l-a învelit pe bătrânul cerşetor de pe stradă, L-a învelit de fapt pe Isus Hristos.

Ca să fiu sigur că vă înveliţi în dreptatea lui Hristos, am să încerc să vă spun în seara aceasta că dacă aş avea putere să vă vindec pe fiecare din voi, aş face-o. Vedeţi? Eu încerc să vă arăt printr-un dar că Dumnezeu dovedeşte ceea ce am predicat şi că eu nu pot vindeca oamenii, însă El vă îngăduie să vedeţi că este aici.

Tu crezi aceasta, doamnă? Atunci artroza te va părăsi. Crezi că te va părăsit? Atunci du-te pe drum şi strigă: „Slavă Domnului! Eu cred aceasta din toată inima mea.” A fost ciudat că i-am spus artroză, iar tu ai acelaşi lucru ca ea. Du-te şi spune: „Eu cred din toată inima,” şi vei fi bine.

Acum crezi că Dumnezeu îţi va vindeca stomacul şi te vei putea duce acasă să mănânci cum trebuie? Crede. Crezi cu toată inima? „Când Mă voi înălţa de pe pământ, îi voi atrage pe toţi oamenii la Mine.”

Acum credeţi că Duhul Sfânt este aici? Crezi că vei fi bine, dacă îmi voi pune mâinile peste tine? Fie ca ea să fie vindecată în Numele lui Isus Hristos. „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce cred: în Numele Meu…” Crede numai, în timp ce treci pe aici.

Vino în faţă, soră. Toată lumea se roagă. Vedeţi voi, mulţimea aceasta de vedenii mă doboară. Mă rog în Numele lui Isus Hristos s-o vindeci pe sora noastră. Văd că îţi ridici mâna şi crezi. Crede. Te rog în Numele lui Isus Hristos s-o vindeci.

Vino, soră. Dumnezeule Tată, Eu nu aduc nimic în braţele mele când mă agăţ de crucea Ta, ci Te rog pentru vindecarea ei în Numele lui Isus. Amin.

Tată Dumnezeule, fie ca sora noastră să fie vindecată în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Vino, frate scump. În Numele lui Isus Hristos, fie ca fratele meu să fie vindecat. Crezi că Dumnezeu îl va vindeca şi îl va face bine? Fie ca acest copil să fie vindecat în Numele lui Isus Hristos.

Fie ca sora noastră să fie vindecată în Numele lui Isus Hristos.

Fie ca sora noastră să fie vindecată în Numele lui Isus Hristos.

Fie ca sora noastră să fie vindecată în Numele lui Isus Hristos.

Fie ca fratele nostru să fie vindecat în Numele lui Isus Hristos.

Fie ca sora noastră să fie vindecată în Numele lui Isus Hristos.

Acum staţi cu toţii în rugăciune, în mare linişte.

Fie ca sora noastră să fie vindecată în Numele lui Isus Hristos.

Oh, Dumnezeule, dă-i acestei fetiţe înapoi ceea ce i-a luat Satan. Satană, ieşi afară din ea, în Numele lui Isus Hristos!

Fie ca fratele nostru să fie vindecat în Numele lui Isus Hristos.

Fie ca sora noastră să fie vindecată în Numele lui Isus Hristos.

Fie ca sora noastră să fie vindecată în Numele lui Isus Hristos.

Fie ca sora noastră să fie vindecată în Numele lui Isus Hristos.

Fie ca sora noastră să fie vindecată în Numele lui Isus Hristos.

Fie ca sora noastră să fie vindecată în Numele lui Isus Hristos.

Ştiu că nu au fost date suficiente numere de rugăciune, de aceea vreau să vă plecaţi capetele pentru un moment.

Acum vreau să vă spun ceva. Cu patru mii de ani în urmă, Dumnezeu a venit jos în chipul unui Bărbat şi a stat de vorbă cu Avraam, lângă un stejar. El a stat cu spatele spre cortul în care era Sara şi i-a spus lui Avraam care era problema ei lăuntrică. Isus a spus că în zilele când va veni Fiul omului, va fi la fel ca în zilele lui Avraam. Isus a fost Steagul lui Dumnezeu. „Lucrurile pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.” Şi noi vedem aceasta, fără nici o îndoială.

Motivul pentru care nu m-am dus prea departe este pentru că am atât de multe întâlniri. Dacă va fi cu voia Domnului, într-o zi mă voi întoarce la Phoenix pentru o întâlnire mare. Dacă unii din cei care sunteţi bolnavi şi în nevoi, nu aţi primit un număr de rugăciune ca să veniţi la altar în seara aceasta, mă voi ruga acum pentru voi. Vreau să fiţi cât se poate de respectuoşi şi să vă puneţi mâinile unii peste alţii, ca şi un semn.

Biblia spune că Dumnezeu a făcut această promisiune şi a spus: „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce vor crede: dacă îşi vor pune mâinile peste bolnavi, bolnavii se vor însănătoşi.” Orice credincios care are Duhul Sfânt, are puterea lui Dumnezeu în el şi autoritatea să se roage rugăciunea credinţei. De aceea vreau să vă rugaţi şi voi în timp ce mă voi ruga pentru aceşti oameni.

Tată ceresc, în seara aceasta suntem fericiţi să predicăm Cuvântul şi apoi să-L vedem pe Dumnezeu cum vine jos şi confirmă acest Cuvânt. Acesta este Steagul. Tu ai promis.

Cu mult timp în urmă era un băiat mic numit David. El a primit o însărcinare: să aibă grijă de oile tatălui său şi să ţină duşmanul departe de ele, iar ca să le apere avea numai o praştie mică. Într-o zi a venit un leu şi i-a luat una din oi, dar fiind un păstor adevărat, David voia să salveze acea oaie a tatălui său. El ştia că leul o luase şi urma s-o ucidă, aşa că s-a dus după el ca să-şi ia oaia înapoi. David l-a lovit cu o piatră mică şi l-a doborât la pământ, după care i-a tăiat capul şi a adus oaia înapoi în turmă.

Dumnezeule, noi suntem păstorii turmei Tale. Noi nu suntem oameni care operează cu bisturiul sau vindecă cu medicina, ci avem o armă foarte mică şi umilă, o praştie. Dar aceasta este ceea ce ai pus Tu în mâinile noastre: o praştie a rugăciunii. Duşmanul a venit şi a prins o oaie a lui Dumnezeu; el a prins taţi, mame şi copii, şi i-a târât prin tufe: minţi retardate, orbi, mâncaţi de cancer şi diavoli.

Satană, această praştie a rugăciunii pare foarte simplă, dar eu ştiu ce am să fac: vin în seara aceasta după acea oaie să o aduc înapoi. Ieşi afară şi las-o în pace! Ieşi afară din acea persoană, duh demonic de boală, şi las-o în pace! Îţi poruncesc în Numele lui Isus Hristos să pleci şi să nu te mai întorci înapoi! Fie ca Dumnezeul cerurilor să te mustre, Satană!

Isus din Nazaret a spus: „Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: „Mută-te de aici acolo,” şi s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinţă.” (Matei 17.20).

Aşadar, Satan, eu cer eliberarea tuturor celor de aici, în Numele lui Isus Hristos! Poate spui că nu avem autoritatea să facem aceasta, dar noi ţinem, în seara aceasta, Steagul împotriva ta. Isus Hristos, Duhul Sfânt, este aici dovedind că acesta este Steagul lui Dumnezeu, iar tu ai pierdut bătălia. Ieşi afară, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

– Amin –

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *