Meniu Închide

WILLIAM MARRION BRANHAM – TIMPUL SFÂRȘITULUI

07 Martie 1954 – Phoenix, Arizona

Bună seara, prieteni. Mă bucur că pot să fiu din nou aici în după-amiaza aceasta şi să văd cum marea credinţă în Hristos iese în evidenţă în această clădire încinsă. Poate pentru voi, cei de aici, nu este prea cald, dar sângele meu nordic este foarte subţire. Cu siguranţă este cald. De altfel, mi-am luat doar o haină subţire şi i-am zis fratelui Sharrit: „Transpir de nu mai pot,” dar el mi-a răspuns: „Localnicilor nu li se pare că este prea cald.” Sigur că nu, pentru că voi sunteţi obişnuiţi cu clima de aici. Dar oricum este, mă bucur că pot fi aici. Fratele Moore mi-a spus că s-a adunat o colectă pentru lucrarea misionară de peste ocean. Vă mulţumesc pentru aceasta şi doresc ca Domnul să vă binecuvânteze.

Lucrarea misionară face un lucru foarte bun, de aceea ştiu că faceţi voia lui Dumnezeu când daţi ceva pentru ea. Aşa este. Nu este corect ca cineva să audă Evanghelia de două ori şi altcineva să n-o audă niciodată, ci trebuie s-o audă toţi, măcar o dată.

Înainte, obişnuiam să donez banii care rămâneau, pentru organizaţiile de caritate. Desigur, eu nu am nimic împotriva lor şi cred că toate sunt în ordine, începând cu „Armata salvării”, „Voluntarii pentru America”, „Crucea Roşie”, etc., pentru că este bine să împarţi acele bunuri; dar apoi m-am gândit că oamenii care vin în adunările mele sunt de obicei oameni săraci care sunt interesaţi de Împărăţia lui Dumnezeu, în timp ce majoritatea oamenilor care beneficiază de acele ajutoare nu merg la biserică, iar oamenii de afaceri scriu pentru acele organizaţii cecuri în alb de mii de dolari, şi aceasta în timp ce misionarii suferă din pricina lipsei de fonduri.

Ştiu că ne place să-i vedem bine pe toţi oamenii, cei flămânzi să fie hrăniţi şi toate celelalte, dar sufletul este cel mai important dintre toate lucrurile, fiindcă el este singurul care trăieşte o veşnicie.

Părerea mea este că fiecare creştin trebuie să fie un misionar. Categoric. Aceasta nu înseamnă că trebuie să mergeţi în ţări străine ca să propovăduiţi Evanghelia. Sigur că nu, dar puteţi să ajutaţi pe altcineva. Înţelegeţi?

V-aţi gândit vreodată la ceea ce a spus Isus când a fost întrebat de ucenici cu privire la revenirea Sa? Ei I-au zis: „…care va fi semnul venirii Tale? După ce trebuie să privim?” Şi El le-a răspuns: „Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie…” ceea ce este corect. „Părinţii se vor ridica împotriva copiilor şi copiii împotriva părinţilor lor.” Dar aceasta nu este tot. „Vor fi vremuri pline de imoralitate, oamenii se vor însura şi se vor mărita…” Dar nici atunci nu va fi sfârşitul? Atunci când va fi? Când „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.” (Matei 24). Şi ce am făcut noi, prieteni? Am eşuat lamentabil. Corect?

Dacă m-aţi fi urmat în cei opt ani de când am fost pentru prima dată la Phoenix, să vedeţi ce am văzut eu: copii flămânzi pe străzi, băieţi tineri şi fete din Africa bând apă murdară, fiindcă era singura apă pe care o ştiau, oameni care nu ştiau ce este o baie, care nu cunosc Numele lui Isus Hristos şi n-au mâncat în viaţa lor o masă decentă, ci mâncau ce găseau pe câmp şi era plin de viermi. De fapt, mâncau şi viermi, pentru că aceasta era tot ce aveau.

Nu demult, am stat de vorbă cu un doctor, în timp ce alţi doi colegi de-ai lui erau la raionul de articole sportive. Voia să ştie dacă aş fi de acord să-mi plătească o excursie de vânătoare în Africa. Ei mergeau cu TWA, dar eu i-am spus că în ce mă priveşte, nu merg să vânez animale, ci suflete pentru Isus Hristos. Apoi i-am povestit despre băştinaşii de acolo şi despre viaţa lor, la care el mi-a zis: „Ei bine, reverend Branham, cum să-ţi spun… Aceia nu sunt oameni.”

„Îmi cer scuze, doctore,” i-am răspuns, „dar ei sunt la fel de umani ca şi noi.” Aşa este, dar el a spus: „Nu se poate aşa ceva!”

Atunci mi-a venit în minte întrebarea: „Ne-a ajutat igiena noastră în vreun fel? Dacă un alb ar mânca ceea ce mănâncă ei, ar muri înainte să se facă seară, dar ei mănâncă şi nu au nimic. Mai mult, printre ei nu vei găsi nici jumătate din bolile pe care le găseşti printre noi. Noi avem o medicină care ne ajută uneori, dar ne cauzează alte probleme.” Înţelegeţi?

Mă întreb dacă ne-a ajutat în vreun fel, dar cred că ar fi fost mai bine dacă am fi făcut aşa cum ne-a spus Dumnezeu la început. Nu vreau să condamn pe nimeni, dar priviţi cum se scurtează anii de viaţă. Pe aici venea o femeie de culoare care spunea că l-a auzit predicând pe David Livingstone. Ştiţi câţi ani avea? 135 de ani. Vă daţi seama? Şi doctorul acela spunea: „Ei nu sunt oameni!” Dar eu l-am înfruntat şi i-am zis: „Ei sunt oameni la fel de mult ca şi noi. Vezi, doctore, voi aţi încercat să scoateţi măcar un sunet articulat de la acei cimpanzei, dar nu aţi putut, pentru că ei nu posedă suflet şi nu gândesc deloc. Dar luaţi numai un boşiman care nu a văzut niciodată un alb sau civilizaţia şi nu ştie nici ce zi din săptămână este sau altceva de felul acesta. El ştie doar să caute mâncare şi să mănânce până se satură, dar dacă îl iau la mine când are şase luni şi vii să-l vezi după zece ani, el va şti să scrie, să citească şi toate celelalte lucruri. De ce? Pentru că este om, iar Isus Hristos a murit şi pentru el.”

Noi avem aceste biserici mari cu toate acele lucruri, pentru o mână de oameni, când milioane de oameni nu au auzit niciodată de Isus Hristos. Este foarte trist, pentru că Isus a spus: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.” (Marcu 16.15). Şi ştiţi ce vor ei? Nu numai Cuvântul, ci şi demonstraţia Duhului Sfânt.

I-am văzut venind la adunare şi aducând cu ei idoli de pământ stropiţi cu sânge. Oraşul era înconjurat de dealuri şi toate erau pline de oameni. Când i-am văzut cu acele lucruri la gât, l-am întrebat pe primarul oraşului Durban, domnul Sidney Smith: „Ce au oamenii aceştia agăţat de gât?”

„Acesta este semnul că sunt creştini”, a răspuns el.

„Cu un idol după ei?”

„Da, ei umblă şi cu idolii.”

„Asta-i ciudat. Ai putea să traduci ceva pentru mine, fiindcă vreau să vorbesc cu tipul de acolo.”

„Acela este un zulu.”

Şi m-am dus să vorbesc cu el. Desigur, nu ştia engleză, aşa că l-am întrebat prin traducător:

„Eşti creştin?”

„Da, este,” a răspuns traducătorul.

„Atunci de ce porţi idolul acela?”

„Spune că a fost al tatălui său. Spune că odată s-a luat un leu după tatăl lui, iar el a pus idolul jos, a aprins un foc şi a spus o scurtă incantaţie, iar leul a fugit.” Spune că dacă „Amoya” dă greş (aşa îl numesc pe Zeul nevăzut), idolul nu va da greş.”

Acesta nu este deloc creştinism. Fiind vânător, eu ştiu foarte bine că nu incantaţia sau idolul au pus leul pe fugă, ci focul. Leul s-a speriat de foc.

Dar în după-amiaza aceea când L-au văzut pe Domnul Isus Hristos în puterea învierii Lui… Primul pacient care a venit pe platformă a fost o femeie mahomedană. Ea avea pe frunte un punct roşu. Dacă printre noi sunt misionari, ei ştiu ce înseamnă aceasta: ei merg la templu, sunt binecuvântaţi de preot, Îl resping pe Isus Hristos şi primesc religia mahomedană.

Aveam cam cincisprezece traducători, pentru diferitele triburi prezente, şi erau oameni de tot felul: vopsiţi, goi, etc., iar între ei erau puse garduri ca să nu se ia la bătaie cei din triburi diferite.

Prima care a urcat pe platformă, a fost o femeie, iar eu i-am zis: „Tu ştii că eu nu te pot vindeca, dar viaţa ta nu este ascunsă.” Apoi am întrebat-o: „Cum de tu, o mahomedană, vii la mine care sunt creştin?” Şi ea a răspuns prin traducător: „Pentru că cred.”

„De ce nu te-ai dus la preoţii tăi din templu?” Dar ea a spus că vrea s-o ajut eu. „Dar eu sunt creştin şi cred în Isus Hristos.”

Ea nu credea că Isus este Fiul lui Dumnezeu. Mahomedanii, care sunt urmaşii lui Ismael, cred în Dumnezeu, dar nu cred că Isus este Fiul lui Dumnezeu, ci spun că Mahomed a fost prorocul lui Dumnezeu. Preoţii lor sună în fiecare zi din clopot şi strigă: „Există un singur Dumnezeu adevărat şi Mahomed este profetul Lui!” dar noi credem că este un singur Dumnezeu viu şi că Isus Hristos este Fiul Lui. Apoi Duhul Sfânt a venit şi a început să-i vorbească spunându-i cine era soţul ei, cum se numea, la ce doctor a fost cu o zi înainte, cum se numea şi ce i-a spus. Când au auzit aceste lucruri, mahomedanii au început să strige: „Krişna!” Spuneau aceasta pentru că mă auziseră vorbind de Hristos, iar Krişna este zeul lor încarnat. Deci ei credeau că încarnarea lui Krişna este Hristos, aşa că trebuia să fiu foarte atent. Astfel, am spus: „Nu, nu, nu! Eu nu am spus Krişna, ci Hristos, pentru că sunt slujitorul lui Hristos, nu al lui Krişna.”

Atunci, femeia a îngenuncheat, şi-a şters punctul roşu de pe frunte şi a devenit creştină, după care a plecat de pe platformă. Aşa ceva era foarte ciudat pentru mahomedani.

A urmat o femeie albă. I-am spus şi ei cine era şi ce problemă avea. Ea avea un chist pe ovar, dar eu i-am spus: „Pregăteşte-te de moarte, pentru că vei mai trăi foarte puţin timp!” Femeia era creştină. Dacă aş fi fost un vindecător, aş fi vindecat-o, dar aşa nu pot face nimic. În ultima săptămână am văzut de multe ori moartea peste oameni, dar nu am spus nimic despre aceasta, pentru că rugăciunea poate schimba lucrurile. De data aceasta însă, nu era aşa pentru că i-am văzut înmormântarea şi am ştiut că este gata.

Deci i-am zis: „Pregăteşte-te pentru moarte, pentru că vei mai trăi doar puţin.”

„De unde ştii?” m-a întrebat ea.

„Prin Cel care ţi-a spus şi care este problema ta.”

A făcut aşa (fratele Branham arată), a coborât de pe platformă şi a ocupat loc. Dar după zece minute a murit chiar acolo şi au scos-o afară. Vedeţi? Eu pot să spun numai ceea ce-mi arată El. Aşa este.

A urmat un băiat zulu. Ei i-au făcut nişte tăieturi în lobul urechii, lărgindu-le foarte mult. Bărbaţii purtau foarte mulţi cercei, iar femeile erau vopsite cu multă vopsea.

Deci, femeilor cărora vă place să vă vopsiţi, ştiţi de unde vine obiceiul acesta? Este un obicei păgân. Acesta este adevărul. Nu este un obicei creştin, ci unul păgân. (Adunarea aplaudă). Mulţumesc.

Acum câţiva ani când am făcut cunoştinţă cu penticostalii, ei nu foloseau aceste lucruri, dar la un moment dat s-a întâmplat ceva. Este adevărat? Predicatorii voştri ar trebui să vă înveţe aceste lucruri.

Doamnelor, în Biblie a fost o singură femeie care s-a vopsit şi aceea era Izabela. Să nu puneţi vopsele pe voi ca să vă întâlniţi cu Dumnezeu, pentru că şi Izabela a făcut aceasta, dar Dumnezeu a dat-o hrană la câini.

Astfel, când vedeţi o femeie vopsită, puteţi să spuneţi: „Bună ziua doamnă Mâncare pentru câini.” Aşa este. Şi am observat şi o mulţime de femei care fumează. O, Doamne!

Păgânii aceia aveau părul împodobit cu tot felul de obiecte făcute din lut şi aveau oase băgate peste tot. Băiete, cea mai nouă metodă de vopsit a femeilor noastre este ceva vechi în Africa, pentru că ei fac aceasta de multă vreme. Îşi despică buza şi îşi bagă bucăţi de lemn în ea, îşi fac cercei mari pe care-i poartă permanent şi îşi fac tăieturi mari în carne, ca să-şi poată băga acele inele mari de care atârnă cerceii aceia. Dacă un bărbat are gemeni, băiat şi fată, el va omorî băiatul pentru că pe fată poate obţine o vacă. Fata poate fi cumpărată la orice vârstă. Nu o poţi lua de soţie decât la o anumită vârstă, dar poţi s-o cumperi. Ei trăiesc de pe urma vacii. Astfel, iau o sulă şi străpung vena jugulară a vacii, iar sângele scurs îl colectează într-un burduf mic, făcut din piele de animal. Apoi mulg laptele în acel sânge şi fac din el un fel de acadea pe care o mănâncă. Întâi o lasă să se usuce, apoi o ling.

Acel băiat zulu a venit pe platformă cu burta murdărită de sânge, cum i se scursese din gură când a mâncat din acea acadea. Avea ochii foarte încrucişaţi. Eu     l-am privit şi am spus: „Cred că vedeţi cu toţii că băiatul acesta are ochii încrucişaţi.” Toţi au aprobat. Pe platformă erau o mulţime de medici care stăteau în apropiere. Eu am continuat: „Desigur, oricine poate vedea că are ochii încrucişaţi. Poate i s-a întâmplat ceva când era copil, iar Dumnezeu ar putea să-mi arate despre ce este vorba, dar să-l vindec, nu pot, pentru că a făcut-o deja Isus Hristos.”

Când m-am uitat înapoi, am văzut o băştinaşă care ţinea în braţe băieţelul care era pe platformă şi îl arăta soţului ei, aşa că i-am zis: „Băiatul s-a născut cu ochii încrucişaţi.” Când traducătorul zulu a tradus acele cuvinte, rudele copilului s-au ridicat imediat în picioare confirmând că aşa este. Apoi am continuat: „Părinţii lui sunt creştini, pentru că îi văd cum se roagă şi se închină.” Tatăl şi mama copilului au confirmat că acela era adevărul.

Când am privit din nou spre copil, am văzut că ochii lui erau drepţi ca ai mei şi ai voştri, fără rugăciune, fără nimic. Atunci am întrebat: „Aţi văzut ce s-a întâmplat? Nu    l-am atins şi nu i-am făcut nimic, pentru că eram la zece picioare depărtare de el.” Dumnezeu l-a vindecat şi băiatul a trecut printre ei pe deplin sănătos.

M-am întors şi am auzit că în spate se discuta aprins, iar când m-am uitat am văzut că era fratele Bosworth şi fratele Baxter, care vorbeau cu un tânăr medic britanic, foarte inteligent, care avea în jur de 35 de ani. Tânărul voia să vină la mine, dar fraţii îi explicau că atunci când ungerea este peste mine, nu pot lăsa pe nimeni să vorbească cu mine. „Priveşte în jur!”, spuneau ei „Sunt peste şaizeci de mii de oameni care aşteaptă să se roage pentru ei, deci nu te putem lăsa să mergi la el.”

„Dar vreau să vorbesc cu el!”

„Care este problema, doctore?” am întrebat eu.

Tânărul a rămas foarte şocat când a auzit că l-am numit doctor, dar eu am continuat: „Eşti doctor, nu-i aşa?”

„Aşa este”, a răspuns el, după care a continuat: „Reverend Branham, aş vrea să te întreb ceva. Ce i-ai făcut acelui băiat?”

„Nu i-am făcut nimic,” am răspuns eu.

„L-ai hipnotizat?”

„Dacă hipnoza poate vindeca, nu ştiu de ce ţi-ai mai luat o diplomă în medicină.”

„Dar atunci ce i-ai făcut?”

„Doctore, ai fost aici şi ai văzut că băiatul era la zece picioare (3 metri) depărtare de mine.”

„Nu înţeleg cum poate să-i influenţeze vorbirea ta pe oameni. Am înţeles că poţi citi gândurile, dar să îndrepţi ochii băiatului,  nu pot înţelege.”

Atunci a intervenit fratele Baxter şi a spus: „Domnule, va trebui să cobori de pe platformă.”

„Un moment”, am spus eu.

Pe platformă erau vase mari cu crini. Doamnelor, dacă vreţi să vedeţi crini, acolo sunt cei mai frumoşi crini pe care i-am văzut vreodată; sunt parcele întregi de crini mari de 18 inci (45 cm), galbeni, albi, etc.

„Ştiu că Dumnezeu este în aceşti crini”, a continuat doctorul. Cred că El este în natură, în acei crini, dar să faci ochii acelui copil să se îndrepte, asta nu pot înţelege.”

„Dar ochii s-au îndreptat.”

„Da, aşa este. Eu l-am condus să ajungă aici şi l-am observat atunci.”

Băiatul era încă pe platformă, iar medicul a continuat: „L-am examinat şi acum. Atunci avea ochii încrucişaţi, iar acum nu-i mai are. Ce s-a întâmplat între timp?”

„L-a întâlnit Isus Hristos”, am răspuns eu. Atunci fraţii l-au luat să-l ducă de pe platformă, dar el a spus: „Un moment!” Cei cincisprezece traducători aşteptau să traducă, iar tânărul a înaintat în faţa audienţei şi a spus: „Îl accept pe Isus Hristos ca Mântuitorul meu personal.”

Următorul om care a fost adus pe platformă era legat cu un lanţ de gât. Era adunat de spate şi stătea ca un câine. Eu am crezut că poziţia lui face parte dintr-un dans de război sau ceva, dar aşa era el. După puţin timp am avut o vedenie şi am spus: „Omul acesta aşa s-a născut.” Cred că avea în jur de 20 sau 25 de ani.

Părinţii lui s-au ridicat în picioare şi au confirmat că aşa era. După ce i-am captat atenţia, am spus: „El are un frate care umblă cu ajutorul unor beţe, ca nişte cârje, deoarece a căzut şi s-a rănit când a călărit o capră. Capra l-a târât, apoi l-a călcat şi l-a schilodit, dar acum văd că este vindecat.” Imediat după aceea, la o distanţă de vreo două blocuri, am văzut un băiat care venea sărind şi strigând de bucurie, cu cârjele ridicate deasupra capului.”

Cam în acelaşi timp, am văzut o umbră albăstruie care mergea peste un bărbat, ca la vindecarea congresmanului Upshaw. Am urmărit umbra timp de câteva minute, apoi am văzut bărbatul stând drept. El nu era normal şi umbla în patru labe, iar oasele şoldului îi erau scoase în afară. Cea care îl adusese în starea aceasta era un fel de boală. Apoi m-am gândit: acum este momentul, şi am spus: „Ridică-te, pentru că Isus Hristos te-a făcut bine!” El nu a înţeles ce am spus, iar când traducătorul i-a tradus, a rămas nemişcat. Atunci m-am dus la el, l-am apucat de lanţul cu care era legat de gât şi am zis: „Isus te-a făcut bine!” El a încercat să tragă de lanţ (Fratele Branham arată), apoi s-a oprit. Privea în jur cu privirea pierdută, în timp ce lacrimile îi curgeau pe obraji în jos până pe burta lui neagră. Stătea acolo pe deplin normal şi sănătos. Aceasta nu este ficţiune, fiindcă toţi cei prezenţi stăteau şi se uitau la el şi au înţeles că ceea ce vedeau era de la IaHVeH Dumnezeu, nu de la un om.

Eu le-am zis: „Care dintre idolii voştri poate să-l facă bine pe omul acesta dintre voi? Mahomedanilor, hinduşilor, care din preoţii templelor voastre poate să-l facă perfect sănătos? Niciunul dintre ei, dar nici eu, însă Dumnezeul cerului L-a ridicat pe Fiul Său, Isus Hristos, iar El l-a făcut perfect sănătos.”

Câţi dintre voi vreţi să-L acceptaţi ca Mântuitor personal? Şi treizeci de mii de oameni s-au ridicat în picioare ca să-L accepte. Unii dintre predicatori au alergat la mine şi au spus: „Frate Branham, ar trebui să-i întrebi din nou, pentru că sigur nu au înţeles bine. Să li se mai traducă încă o dată.”

Fratele Baxter, a spus: „Eu cred că au înţeles că ai întrebat câţi vor vindecare trupească.” Atunci am repetat: „Nu m-am referit la vindecarea trupească, ci am întrebat dacă sunteţi convinşi că ceea ce v-am spus este adevărul Domnului Isus Hristos şi dacă vreţi să lăsaţi celelalte lucruri şi să-L acceptaţi pe Isus Hristos. Dacă sunteţi sinceri, spargeţi idolii pe care-i purtaţi. Mahomedanilor, dacă sunteţi sinceri, ştergeţi punctul roşu pe care-l aveţi între ochi.” Imediat s-a ridicat un nor mare de praf, atunci când toţi şi-au spart idolii trântindu-i de pământ.

Treizeci de mii de păgâni L-au primit într-o singură adunare pe Isus Hristos. Unii dintre ei nu ştiau nici să deosebească stânga de dreapta. Şi eu le-am spus: „Nu aşteptaţi să vină vreun alb care să vă aducă o grămadă de teologie, ci luaţi puterea care v-a făcut sănătoşi, luaţi-L pe acelaşi Isus şi mergeţi în junglă, acolo unde omul alb nu poate să ajungă, şi propovăduiţi-L pe Isus Hristos şi la ceilalţi, apoi puneţi-vă mâinile peste ei în Numele lui Isus Hristos şi vor fi vindecaţi.”

Şi un păgân adevărat, care a fost salvat în ziua aceea, a botezat într-una timp de o săptămână. Aşa este. Aceasta vrea Dumnezeu, nu oameni educaţi undeva, care sunt suspicioşi încă de la început. Duceţi acest Mesaj al puterii învierii şi demonstraţi-l aşa cum aţi văzut aici, fiindcă aceasta va face ca Evanghelia să se răspândească pretutindeni. Amin. Cred că a durat deja prea mult, aşa-i?

Prin harul lui Dumnezeu, acest fel de Mesaj l-aţi sponsorizat în după-amiaza aceasta, ca să aducă oamenii la El. Din câte ştiu eu, nu a fost adunarea mea, ci a Lui, şi acele lucrări nu s-au întâmplat pentru că am fost eu acolo, ci pentru că a fost El. Înţelegeţi? El a fost acolo.

Cu ajutorul Domnului, aş vrea să mă întorc din nou acolo. De aceea am adunat o ofertă, ca să vedem cât putem aduna, iar când voi aduna suficient, voi pleca. Voi folosi fiecare bănuţ pentru aceasta, şi Dumnezeu ştie că spun adevărul. Folosesc totul pentru călătorii ca cea din Africa, India şi alte locuri îndepărtate. Voi pleca şi în Australia, acolo unde omul nu a văzut alţi oameni în afară de triburile lor, ci doar canguri. Şi ei sar şi se poartă ca şi cangurii. Aşa este. Oamenii aceia nu au auzit încă de Numele lui Isus, dar Isus Hristos a murit şi pentru ei la fel cum a murit pentru oamenii din Phoenix care umblă cu Cadillacuri. Aleluia!

O, sunt atât de bucuros că sunt pe pământ în timpul acesta când se face ziuă, ca vestitor al mesajului venirii Lui binecuvântate! Iată, smochinul înfrunzeşte, Evanghelia Împărăţiei străbate toate naţiunile şi sfârşitul se poate vedea. Amin.

Tată ceresc, noi ne plecăm întotdeauna înaintea Ta şi Îţi mulţumim pentru Isus, preaiubitul Tău Fiu, care Şi-a dat viaţa pentru noi şi ne-a salvat dintr-o viaţă de păcat, ca să ne poată învia într-un trup nou şi să ne dea înapoi desăvârşirea, fiindcă atunci nu vom mai fi bolnavi şi nici bătrâni. Dumnezeule, aceasta ne face atât de bucuroşi, fiindcă ştim că am fost incluşi în marele plan al învierii care urmează să vină. Îţi mulţumim pentru aceasta, Tată.

Acum, când vom deschide Biblia, Cuvântul Tău neamestecat, Te rugăm să ne dai cuvinte potrivite, care să cadă într-un pământ fertil şi să rodească însutit, pentru că Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Nu aş vrea să vă ţin prea mult. Cred că îmi vor ajunge cam 35 de minute, dar oricum am să-mi pun ceasul ca să fiu sigur că nu vă ţin mai mult.

Eu nu sunt predicator şi nici n-am pretins vreodată că aş fi, mai ales după ce i-am întâlnit pe oamenii de afaceri creştini. Cred că înţelegeţi aceasta. Odată am crezut că sunt un cow-boy, dar când am văzut unul adevărat, mi-am dat seama că nu eram. Puteam să călăresc caii aceia din vest, dar n-am putut călări unul de la voi. Este ciudat.

Acum voi citi din cartea lui Ioel 1.1-4, care a fost scrisă cu opt sute de ani înainte de prima venire a Domnului.

Cuvântul Domnului care a fost spus lui Ioel, fiul lui Petuel.

Ascultaţi lucrul acesta, bătrâni! Şi luaţi seama, toţi locuitorii ţării! S-a întâmplat aşa ceva pe vremea voastră sau pe vremea părinţilor voştri?

Povestiţi copiilor voştri despre lucrul acesta, şi copiii voştri să povestească la copiii lor, iar copiii lor să povestească neamului de oameni care va urma!

Ce a lăsat nemâncat lăcusta Gazam a mâncat lăcusta Arbeh, ce a lăsat lăcusta Arbeh a mâncat lăcusta Ielec, ce a lăsat lăcusta Ielec a mâncat lăcusta Hasil.”

Apoi, în capitolul 2 din Ioel este un tablou sumbru, însă aş vrea să vă duc puţin mai departe, la versetul 25, unde este dată o făgăduinţă din care vreau să-mi iau subiectul.

„…vă voi răsplăti (în traducerea engleză scrie: „Vă voi restitui”) astfel anii pe care i-au mâncat lăcustele Arbeh, Ielec, Hasil şi Gazam, oştirea Mea cea mare pe care am trimis-o împotriva voastră.

Veţi mânca şi vă veţi sătura, şi veţi lăuda Numele Domnului Dumnezeului vostru care va face minuni cu voi, şi poporul Meu niciodată nu va mai fi de ocară!

Şi veţi şti că Eu sunt în mijlocul lui Israel, că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, şi nu este altul afară de Mine. Şi poporul Meu niciodată nu va mai fi de ocară.”

Fie ca Domnul să adauge binecuvântările Sale la acest Cuvânt şi Dumnezeu să vă binecuvânteze. Dacă va fi cu voia Domnului, aş dori ca în următoarele câteva minute să-mi acordaţi toată atenţia voastră.

Fermierii din zona aceasta cultivă tot felul de culturi, pentru că aici este o vale foarte fertilă, probabil cea mai fertilă din toată ţara. Şi ştiţi că ce soi de sămânţă puneţi în pământ, acel soi de recoltă veţi obţine.

Dacă privim la confuzia care este astăzi în lume şi la mulţimea de nonsensuri pe care le înghit oamenii, ne întrebăm desigur, de unde vin toate acestea şi mai ales cum au ajuns în viaţa bisericii.

Ca şi creştini, noi ne confruntăm cu toate aceste lucruri: cu o mulţime de oameni care au idei şi gânduri diferite, cu o mulţime de trimişi care propovăduiesc Evanghelia, fiecare pretinzând că el are dreptate şi nu celălalt, etc. Dar când vezi toate acestea, te gândeşti la ceea ce spune Biblia: „Dacă crede cineva că ştie ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască.” (1 Corinteni 8.2). Noi trăim cu adevărat să vedem timpul sfârşitului.

Aş vrea să vă întoarceţi împreună cu mine, cu douăzeci de ani în urmă, ca să vedem cum am progresat şi cât de mult s-au dezvoltat toate lucrurile în acest timp. În aceşti douăzeci de ani am progresat mult mai mult decât s-a progresat în urmă cu patruzeci de ani, iar cu o sută cincizeci de ani în urmă, omul era aproape la fel de primitiv ca la început.

În primii şase mii de ani ne-am mişcat foarte încet, şi nu s-au produs schimbări până am ajuns în această ultimă sută de ani. Mai mult, astăzi ne folosim de orice lucru ştiinţific care a fost pe pământ acolo în urmă, pentru că şi atunci era acelaşi om, cu acelaşi creier ca şi astăzi. Dar dintr-o dată s-a întâmplat ceva, aşa-i? Cum putem susţine că lumea aceasta va mai dura? Dacă ar fi un război atomic, lumea nu îi va putea supravieţui. Nu ar putea supravieţui unei bombe cu hidrogen. Aceste bombe ar putea exploda ca nişte grenade: una în Reno, alta în Nevada, dar ce s-ar întâmpla dacă acest duşman de moarte ar exploda în lanţ, ce ar mai rămâne? Va începe războiul.

Zilele trecute am auzit la radio că majoritatea lumii ştiinţifice îi mai acordă pământului maxim zece ani până la anihilarea totală. Aceasta este părerea ştiinţei, nu a Bibliei. Totuşi părerea lor nu contrazice Biblia, pentru că este scris că cerurile şi pământul vor arde şi nu va mai rămâne nimic.

Şi unde va fi atunci sufletul acestor bărbaţi şi femei? Poate peste cinci sute de ani, de azi înainte, vântul va sufla peste piatra mormântului tău. Mormântul va fi acolo, dar unde îţi va fi sufletul? Cred că este timpul să ne gândim la aceasta.

Trăim într-un timp în care s-au ridicat tot felul de culte şi alte lucruri de felul acesta, dar toate acestea au fost vestite de proroci şi de Domnul nostru Isus Hristos.

Haideţi să ne aşezăm un moment jos, să ne deschidem inima înaintea lui Dumnezeu şi să spunem: „Dumnezeule, hrăneşte-mă Tu, Te rog!”

Dacă vreţi să ştiţi, sub soare nu este nimic nou, care să nu fi fost de la început. Înaintea lui Dumnezeu nu există lucruri noi.

Toate lucrurile pe care le avem, orice plantă sau orice altceva, le-am avut din Geneza. Cuvântul „Geneza” înseamnă „Începutul”. Deci, dacă plantele au avut începutul în Geneza, şi dacă omul a început în Geneza, atunci şi religia a început tot în Geneza. Este adevărat?

Acum haideţi să ne întoarcem puţin la Adam şi Eva. Când au ieşit din grădină, ei au avut primii doi fii de care ştim: Cain şi Abel. Şi aceşti doi fii au încercat să primească trecere înaintea lui Dumnezeu, pentru că au văzut că sunt muritori şi urmează să moară; aşa că I-au adus amândoi câte o jertfă.

Dacă Dumnezeu ar fi cerut de la om numai religie, atunci Cain ar fi fost corect. El a crezut ca şi Abel şi a adus o jertfă, ca Abel, dar jertfa lui a fost adusă prin fapte, nu prin descoperire. Astfel, s-a dus în grădina lui şi a adunat fructele cele mai frumoase şi mai bune. Vedeţi? Fapte. Dar Abel a fost socotit neprihănit prin credinţă şi prin descoperire a venit cu un miel.

Veţi vedea imediat unde a început fanatismul. Veţi vedea unde au început toate aceste culte şi confuzia cu care ne confruntăm astăzi. Fie ca Duhul Sfânt să pună, prin îndurarea lui Dumnezeu, aceste lucruri atât de adânc în fiecare inimă, încât să nu mai poată fi scoase afară.

Deci Cain a venit, a ridicat un altar şi a îngenuncheat. Îmi imaginez că a venit dinspre poarta de Răsărit, pentru că acolo a fost pus Îngerul cu sabia învăpăiată, ca să păzească Pomul Vieţii să nu ajungă oamenii la el. Isus este Pomul Vieţii, iar femeia este un pom al morţii. Noi suntem rodul mamei noastre, care este un pom roditor. Prin femeie a venit în lume moartea şi tot prin ea a venit Viaţa, care L-a adus la suprafaţă pe Omul Isus Hristos. Toţi oamenii care sunt născuţi prin dorinţa sexuală trebuie să moară, dar omul născut din Duhul lui Dumnezeu nu moare niciodată.

Când Isus a stat în faţa evreilor, ei au spus: „Părinţii noştri au mâncat mană în pustiu, după cum este scris: „Le-a dat să mănânce pâine din cer,” dar El le-a răspuns: „Părinţii voştri au mâncat mană în pustiu, şi au murit.”, după care a adăugat: „Eu sunt Pâinea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac.” (Ioan 6.31,49,51). Cine este El? Pomul Vieţii.

Şi aşa cum cel născut prin naştere naturală trebuie să se întoarcă în ţărâna pământului, tot aşa noi, care am avut o naştere duhovnicească, ne vom ridica din ţărâna pământului. Amin.

Cain religiosul, a ridicat un altar, o biserică şi a îngenuncheat. Fiţi atenţi la cele două viţe, pentru că am să le desenez aici. Să ştiţi ceva: Cain nu era un necredincios. De exemplu mulţi sunt de părere că Rusia este Antihristul, dar nu este adevărat. Scoateţi-vă din minte acest gând, pentru că  Antihristul este religios. Isus a spus că cele două duhuri vor fi atât de apropiate, încât dacă ar fi cu putinţă i-ar înşela şi pe cei aleşi. Nu vă temeţi de Rusia, fiindcă ei sunt doar o grămadă de atei. Dar Antihristul stă chiar lângă voi; el este înşelătorul.

Când a venit Isus în scenă, a venit şi antihristul Iuda şi cam în acelaşi timp când Isus S-a descoperit ca Fiul lui Dumnezeu, s-a descoperit şi Iuda ca fiu al pierzării. Cam în acelaşi timp când a plecat Isus, a plecat şi Iuda şi cam în acelaşi timp când a venit Duhul Sfânt, a venit şi duhul antihristului.

Cei doi erau fraţi în aceeaşi biserică. Amin. O, cât de mult iubesc Cuvântul lui Dumnezeu, fiindcă El pune Viaţa în noi!

Când Cain a îngenuncheat pentru închinare, era la fel de fundamentalist ca şi Abel. Dacă vorbim numai de fundamentalism, Dumnezeu cere închinare, iar Cain s-a închinat; Dumnezeu cere jertfă, iar Cain a adus o jertfă, însă problema este că a făcut-o în mod greşit. Văd că timpul meu este aproape gata, aşa că mă voi grăbi puţin.

Haideţi să începem cu cele două viţe. Eu aş putea lua orice lucru de pe acest pământ şi să vi-l arăt în
Geneza. Toate lucrurile vin prin sămânţă, de aceea avem atâta confuzie. Când sămânţa rodeşte este altfel. De exemplu, pui în pământ o sămânţă de grâu, dar când rodeşte, sunt mai multe. Toate aceste ismuri şi nonsensuri îşi au originea în Geneza.

Lumea aceasta a fost semănată asemenea unei grădini. Astfel, grâul adevărat a ieşit dintre ierburi şi buruieni, dar tot timpul a fost grâu. Voi spuneţi tot timpul că lumea este rea, şi aşa este, dar priviţi ce mare a devenit biserica. Noi am omis să privim şi în partea aceasta, dar Isus a spus: „Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş.” Şi în timp ce lumea devine tot mai rea şi mai rea, Biserica devine tot mai puternică şi mai puternică. Când vrăjmaşul năvăleşte ca un şuvoi, Duhul lui Dumnezeu ridică un stăvilar împotriva lui. Aleluia! Slavă Lui! Vântul se înteţeşte, pregătiţi pânzele! Aleluia! Mergeţi înainte şi înfruntaţi furtuna! De ce vă îngrijoraţi? Cine este Cârmaciul? El va purta de grijă la toţi, fiindcă a spus: „Nu vă temeţi, pentru că Eu sunt întotdeauna aici!”

Priviţi! Cei doi au venit din Geneza. Haideţi să-i vedem. Aici era Cain, care în clipa când a văzut că Dumnezeu l-a binecuvântat pe Abel, a devenit invidios. Şi vă spun ceva: Cain a murit, dar nu şi duhul lui. Şi ce a făcut el? L-a omorât pe fratele său. Este adevărat? Un tip perfect pentru Iuda, care L-a dat la moarte pe Isus.

Am punea privi şi pe arca lui Noe şi aşa mai departe, dar aş vrea să subliniez altceva înainte de a încheia.

Scoaterea poporului Israel din robia egipteană este un tip perfect spre Biserică. Înainte de ieşirea lor afară, Dumnezeu le-a poruncit să ia un miel fără cusur, să-l ţină timp de patruzeci de zile şi apoi să-l omoare seara. Tot Israelul a făcut aşa: şi-au pus mâinile peste miel, l-au junghiat şi au uns cu sângele lui uşile lor mici. Astfel, au stat sub sângele lui până în clipa când a venit porunca să mărşăluiască. Acesta este simbol desăvârşit spre Hristos. Nimeni n-a găsit nici o vină în El, iar ca recunoaştere a acestui lucru, Pilat „a luat apă, şi-a spălat mâinile înaintea norodului şi a zis: „Eu sunt nevinovat de sângele Neprihănitului acestuia. Treaba voastră!” (Matei 27.24). Şi sutaşul roman care Îl păzea pe Isus a recunoscut aceasta şi a spus: „Cu adevărat, Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!” (v. 54). Iuda a zis şi el: „Am păcătuit, căci am vândut sânge nevinovat.” (Matei 27.4). Nimeni n-a găsit nici o vină în El, pentru că El a fost Mielul fără vină al lui Dumnezeu, care a fost încercat înaintea conducătorilor răi ai acestei lumi. Cu toate acestea, Israel a cerut moartea Sa şi a spus: „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri.” (Matei 27.25) şi a fost omorât. Dar asemenea mielului de jertfă din Egipt, care era un simbol spre El, nu I-a fost rupt nici măcar un os.

Când Israelul a ieşit afară, El le-a promis că nu vor duce lipsă de nimic, aceasta fiind un tip spre Biserica duhovnicească de astăzi. Astfel, când au trecut pe partea cealaltă a Mării Roşii, ei nu aveau pâine, fiindcă mâncaseră tot ce au avut. Dar în noaptea aceea a căzut din cer mana şi a umplut pământul, aşa că a doua zi au avut ce să mănânce, şi spuneau că avea gust dulce ca mierea. Aţi gustat vreodată această mană? Ea este un tip desăvârşit al Duhului Sfânt care vine jos să ne dea hrana de care avem nevoie în călătoria spre Ţara făgăduită, în Împărăţia de o mie de ani. Ce simbol frumos!

Dar fiţi atenţi ce le-a spus: să nu adune decât atât cât le trebuie pentru acea zi. Nu mergeţi la biserică să luaţi suficientă religie încât să vă ajungă până anul viitor, căci nu va ţine; va face viermi.

Aceasta este problema cu mulţi dintre penticostalii de astăzi. Cu alte cuvinte, aveţi o grămadă de viermi în experienţa pe care aţi avut-o cu ani în urmă. Dar haideţi să ne ridicăm mai sus şi să mergem mai departe. Ce simbol frumos!

Dar mana nu a încetat să cadă în tot acel timp până au intrat în ţara făgăduită, aşa cum nici Duhul Sfânt, care   S-a pogorât în ziua de Rusalii, nu va înceta să cadă peste Biserică până când va veni Isus din nou în putere.

Şi aş vrea să mai observaţi un tip frumos. Moise i-a spus lui Aaron să adune şapte omeri de mană şi s-o pună la păstrare în Sfânta sfintelor, ca să nu se strice. Ceva miraculos, desigur. El a spus că fiecare generaţie de preoţi putea să ia o gură plină din acea mană originală. „Ce este aceasta?” întrebau ei. „Este mană originală, de la început.”

Acum, noi toţi facem parte din preoţie. O preoţie împărătească, un popor sfânt şi deosebit, care aduce jertfe duhovniceşti, prin roada buzelor, lăudând Numele Lui. Da, toţi cei născuţi din nou sunt preoţi ai Săi.

În ziua aceea, El a spus: „Păstraţi-o, şi de fiecare dată când este pus în slujbă un preot, să intre şi să ia o gură plină de mană originală.” Ce zi! Ce dovadă! Ce adeverire! Un simbol desăvârşit. Iar în ziua Cincizecimii, Dumnezeu a înlocuit mana cu Duhul Sfânt. Ucenicii erau adunaţi într-un gând şi o simţire, şi deodată „a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei” iar „nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei.” (Fapte 2.3-4). Când s-a întâmplat aceasta, ei n-au mai putut sta pe loc, ci au ieşit pe străzi strigând şi sărind, purtându-se ca nişte nebuni.

Apoi Petru a ţinut o cuvântare şi a spus: „Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” (Fapte 2.38-39)…

…Mana adevărată care a căzut în ziua cincizecimii. Aleluia! Nu ceva ce seamănă cu ea, ci ceva real, ceva original, de la început. Astfel, orice om care intră dincolo de perdea, poate lua o gură plină din Mana originală, din acelaşi Duh Sfânt care a căzut în ziua de Rusalii. Dar de data aceasta nu mai iei o gură plină, ci o inimă plină din acelaşi Duh Sfânt care a căzut în ziua cincizecimii, fiindcă El a spus: „Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt”, în Phoenix, Arizona, etc. Pe aceştia îi cheamă Domnul Dumnezeul nostru: pe cei care vor miere din Stâncă. Amin.

M-am uitat de multe ori la păstorii oilor, cum au grijă de ele şi cum poartă cu sine acele traiste. Ce face păstorul? Când se îmbolnăveşte o oaie, îi dă să lingă miere din stâncă sau piatră de calcar de care aveţi şi voi aici, şi oaia se face bine.

În după-amiaza aceasta am şi eu o traistă plină şi o voi pune pe Stânca Hristos Isus, pentru ca voi, oile bolnave, să puteţi linge. Rugăciunea mea este să aveţi parte de ea. Aici este mierea din Stâncă, dar eu nu o pun pe biserica baptistă, nici pe cea penticostală, ci o pun acolo unde îi este locul: pe Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Desigur.

Oilor care sunteţi bolnave, lingeţi şi lingeţi, fiind sigure că veţi ajunge la piatra de calcar. Adunaţi cât vă ţine gura, fiindcă în timp ce veţi linge veţi primi putere aici înăuntru. Da, lingeţi această miere din Stâncă despre care a vorbit David, pentru că acea stâncă conţine Ceva care aduce vindecarea. Bătrânii obişnuiau ca atunci când cineva era muşcat de un câine turbat, să-l lipească de piatră. Dacă se lipea de ea, se făcea bine, iar dacă nu se lipea, murea.

Ei bine, fraţilor, cel mai rău câine turbat pe care-l ştiu este diavolul, iar cel mai bun remediu împotriva muşcăturii lui este Stânca veacurilor. Apucaţi-o! Ţineţi-vă bine de ea (Aleluia!), pentru că este un remediu dublu: şi pentru păcat şi pentru boală. De aceea, bisericii nu-i trebuie o clădire nouă, nici o orgă nouă sau scaune mai bune, ci are nevoie de o trezire de modă veche, ca a lui Pavel, astfel ca Duhul Sfânt să vină înapoi în biserică şi să se propovăduiască pocăinţa adevărată, în clocot şi în simplitate. Isus a spus: „…după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.” (Ioan 12.32). Vedeţi? El ne botează cu Duhul Sfânt şi cu Foc, dar când lăsăm Focul să plece, ne scufundăm.

Am văzut prin şcoli tablouri pictate cu Focul acela mare şi lucrurile care s-au întâmplat la Rusalii. Cum s-ar putea încălzi un om îngheţat la un foc pictat? Cum poate mânca un om flămând mâncare pictată? Duhul Sfânt este şi astăzi exact ceea ce a fost şi atunci, fiindcă El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Sigur că da. Nouă ne trebuie Focul! Dacă lăsaţi Focul Lui să plece din mijlocul vostru, fraţilor, biserica este terminată, moartă. Aşa este.

Cu mult timp în urmă, în oraşul meu era un bărbat de culoare. Era baptist, dar pentru că avea Duhul Sfânt, bătrânii bisericii s-au dus într-o zi la el şi i-au zis: „Omule, dacă continui să predici în felul acesta, îţi vei omorî biserica!” „O, a răspuns el, „ei nu mor din cauza aceasta, ci trăiesc. Mor faţă de lucrurile lumii, dar sunt vii în Hristos Isus!”

Aceasta îmi aminteşte de ceva din copilărie. Atunci am văzut o broască ţestoasă. Nu cred că aveţi aşa ceva pe aici. Era cel mai caraghios lucru pe care l-am văzut până atunci, cu mersul acela ciudat… Am ridicat-o, iar atunci ea   s-a retras imediat în carapace.

Aceasta îmi aminteşte de unele din aceste biserici reci şi formale, în care mergi să predici Evanghelia, iar ei îţi spun: „Zilele minunilor au trecut! Nu vrem să avem de-a face cu aşa ceva pentru că este periculos.”

Ştiţi ce am făcut cu ţestoasa aceea? Am căutat o nuia de salcie şi am lovit-o, dar aceasta n-a deranjat-o deloc. O poţi lovi cât vrei, căci nu-i pasă. Aşa este. Atunci i-am zis: „Lasă că te aranjez eu!” şi am aruncat-o în pârâu. Dar au ieşit câteva bule şi gata. Frate, tu poţi să-l botezi pe un om şi pe burtă şi pe spate, sau cum vrei, căci se scufundă în apă ca un păcătos uscat şi iese afară un păcătos ud. Da, este la fel de păcătos ca atunci când a intrat.

Nu puteam nicicum s-o conving să iasă din carapace. Şi ştiţi ce am făcut atunci? Am adunat câteva lemne, am luat puţină hârtie, am făcut un foc micuţ şi am pus-o peste el. Hei, să vedeţi ce s-a mai mişcat atunci!… Aşa face şi Focul Duhului Sfânt când vine în puterea lui Dumnezeu: mişcă fiecare inimă şi o face să sară în sus. Da, aceasta îi face pe oameni să iasă afară şi să vină duminică dimineaţa să dea slavă Numelui Său. Amin.

Israelul trebuia să treacă prin ţara Moabului, care era frate cu el. Ca în cazul lui Cain şi Abel. Priviţi din nou cele două viţe. Moabiţii erau copiii fiicei lui Lot, dar când Israel a vrut să treacă prin ţara lor, ei au spus: „O, nu! Nu îi vom lăsa pe acei holly-rollers să treacă pe aici!” Păi ei nu erau organizaţi ca moabiţii şi locuiau în corturi. Nu aveau o ţară a lor, ci erau străini şi călători. Aleluia! Şi ce a făcut Moab? A trimis repede după un proroc decăzut şi i-a zis: „Vino şi blestemă pe Israel !” Vă puteţi imagina? Amândoi credeau în acelaşi Dumnezeu, dar cu toate acestea, unul voia să-l blesteme pe celălalt. De ce? Pentru că era invidios pe el.

Prieteni, oamenii aceia au murit, dar duhul lor este încă viu, trăieşte. Dumnezeu Îşi ia omul, dar nu şi Duhul.

Astfel, El l-a luat la sine pe Ilie, dar a revărsat o dublă măsură din Duhul Său peste Elisei. Apoi, după sute de ani a venit Ioan Botezătorul şi a fost vestit că va veni din nou în zilele din urmă. Cine? Acelaşi Duh. Este adevărat? Înţelegeţi? În ordine. El L-a luat pe Fiul Său, dar Duhul Lui a rămas, Duhul Sfânt este cu noi, la fel cum a fost la început; şi la fel face diavolul: îşi ia omul, dar nu şi duhul.

Vă amintiţi cine L-a condamnat pe Isus? Învăţătorii, marile biserici şi oamenii cu renume, oamenii educaţi care cunoşteau teologia din scoarţă în scoarţă, dar nu-L cunoşteau pe El. Aşa este. Da, domnilor.

Eu doresc să-L cunosc în puterea învierii Lui. Nu ştiu prea multe despre Biblie, dar Îl cunosc destul de bine pe Autorul ei, iar acesta este lucrul cel mai important.

Observaţi! Aici este Moabul, iar aici este Israel cu poruncile lui Dumnezeu, călătorind spre ţara făgăduită, mergând întocmai cum a promis Dumnezeu: un tip desăvârşit pentru Biserica de astăzi a Duhului Sfânt, care călătoreşte cu acelaşi botez, mănâncă aceeaşi Mană şi se îndreaptă spre Ţara făgăduită.

Dincoace, erau o grămadă de fundamentalişti care spuneau: „Nu, domnule, voi o să aduceţi fanatismul din mijlocul vostru în ţara noastră.” Vedeţi cele două viţe? Din nou este Cain şi Abel, unul împotriva celuilalt.

Cineva zice: „Moabiţii erau fundamentalişti?” Uitaţi-vă ce a făcut Balac. A chemat toţi înţelepţii şi doctorii în divinitate din ţară. Şi ce a făcut? A ridicat şapte altare exact cum a făcut Israelul. „Şapte” este numărul „desăvârşirii” lui Dumnezeu. Şi au jertfit şapte boi, o jertfă desăvârşită. Vedeţi, creştinilor? Ei au jertfit şapte berbeci, vorbind despre venirea lui Isus. Am să mă opresc puţin la aceasta.

Din punct de vedere fundamental, ei erau exact ca Israelul. Amândoi aveau şapte altare, şapte viţei şi şapte berbeci aduşi jertfă, şi se închinau la acelaşi Dumnezeu.

Acesta este chiar tabloul timpului nostru. Să nu vă legaţi de un fundamentalist, pentru că ştie despre ce vorbeşte. Însă aceasta este tot ce ştie, pentru că pe Isus   nu-L cunoaşte. Fiţi numai atenţi dacă acceptă adevărul.

Acum, dacă Dumnezeu cere numai fundamentalism, ar fi trebuit să-l primească şi pe Cain şi jertfa adusă de Balaam, pentru că el a adus aceeaşi jertfă pe care a adus-o şi Israelul.

Ei zic: „Păi, sigur că cred! Eu cred că Isus este Fiul lui Dumnezeu.”

„Crezi că a murit şi a înviat a treia zi?”

„Absolut.”

„Crezi că stă la dreapta lui Dumnezeu şi face mijlocire?”

„Sigur că da.”

„Crezi că El va reveni?”

„În fiecare zi predic despre revenirea Lui.”

Îl vedeţi pe fundamanetalist? El predică toată doctrina fundamentală a bisericii. Aşa este.

Singura diferenţă dintre ei este că unii au semne şi minuni care îi urmează, iar ceilalţi, nu au, pentru că Dumnezeu Îşi legitimează Biserica prin semne şi minuni. El a făcut-o în trecut şi o va face întotdeauna.

Chiar dacă au aceeaşi Jertfă şi aceeaşi închinare, Dumnezeu îl legitimează pe unul, aşa cum a făcut cu Abel. Acolo este duhul fundamental şi religios al lui Cain. Moab era la fel ca el, dar nu avea timp pentru semne şi minuni. Însă Israel avea deasupra lor Stâlpul de Foc, înaintea lor era şarpele de aramă şi erau însoţiţi de Stânca lovită. Erau o grămadă de holly-rollers.

Cineva zice: „Le-ai zis holly-rollers”? Sigur că da.

După ce au trecut Marea Roşie şi l-au biruit pe vrăjmaş, Moise şi-a ridicat mâinile în sus şi a cântat în Duhul, după care Miriam a luat o tamburină şi a început să bată în ea, să cânte şi să sară de bucurie, împreună cu toată adunarea lui Israel. Este aceea o adunare a Duhului Sfânt? Sigur că da. Ei erau o grămadă de holly-roller care, în ochii lumii, păreau că se poartă prosteşte. Tot aşa a făcut şi Abel.

Dar vedeţi cum vine încoace acea viţă? Ea creşte direct din Geneza, iar fundamentalii vin tot de acolo. Aş fi vrut să am mai mult timp ca să zăbovim asupra acestui lucru.

Când a venit Isus pe pământ, acei preoţi erau la fel de fundamentalişti ca El, dar El avea semne şi minuni, în timp ce preoţii erau împotriva lor. Nu-i de mirare că marele apostol Pavel a spus: „Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu.” (2 Timotei 3.1-3).

Poate zici: „Aceia sunt necredincioşii, frate Branham.” O nu! Aceia sunt fundamentalişti, pentru că Biblia spune despre ei: „…având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.” (v. 5). Aleluia! Noi ştim unde suntem şi pe ce stăm, pentru că Dumnezeu  Şi-a legitimat în toate epocile Biserica prin semne şi minuni şi o face şi astăzi. Aici este aceeaşi viţă. Acum vedeţi unde suntem? Vedeţi cum aceste biserici mari şi vechi tăgăduiesc puterea deşi propovăduiesc aceeaşi Biblie? Ei cred în acelaşi Hristos şi sunt la fel de fundamentalişti ca noi, dar se tem de puterea lui Dumnezeu care însoţeşte Cuvântul. Glorie! Puteţi vedea în ce timp trăim?

Pavel spunea că oamenii din zilele din urmă vor fi îngâmfaţi şi obraznici. Predicatorii le permit oamenilor din bisericile lor să meargă la spectacole, la dans, prin cluburi, dar prin aceasta arată că au doar o formă de evlavie, deşi spun: „Noi credem în moartea, învierea şi a doua venire a Domnului. Noi suntem credincioşi şi evlavioşi.” Însă aşa au fost Cain şi acei preoţi.

Ei au doar o formă de evlavie, dar tăgăduiesc puterea vindecării divine, puterea vorbirii în limbi, puterea botezului cu Duhul Sfânt, semnele şi minunile şi spun că sunt fanatism.

Cu vreo doi ani în urmă am fost în Columbia Britanică. Aceasta s-a întâmplat după ce am venit din Africa. Eram atât de obosit încât abia puteam să merg, aşa că am mers călare câteva mile, fiindcă urmăream un urs grizzly. Când am ajuns acolo, am descălecat şi am început să strig şi să-L laud pe Domnul, ceea ce a făcut ca animalul să se depărteze de mine; dar nu mi-a păsat.

 Apoi, când m-am întors, m-am rătăcit. Nu mai găseam nici o urmă. Curând a răsărit luna şi parcă se înnoura. Am mers până când am ajuns într-un loc care arsese cu ani în urmă şi acum arăta de groază. Aceasta mi-a adus aminte de aceste biserici reci şi formale. Am privit în jurul meu şi m-am gândit că sub lumina razelor lunii, locul acela semăna foarte bine cu un cimitir. Curând a început să bată vântul, şi sunetul lui părea mai degrabă un vaiet de jale. „Doamne, ajută-mă să ies cât mai repede din locul acesta îngrozitor. Oare de ce ai îngăduit să mă rătăcesc şi să ajung în locul acesta groaznic? O, acum încep să înţeleg de ce ai făcut aceasta!”

Odinioară acolo au fost nişte copaci mari, dar au ars, ca multe din aceste biserici mari care spun: „Priviţi trezirea Wesleiană! Uitaţi-vă la Calvin şi la Knox! Uitaţi-vă la toate trezirile acelea vechi!” Ei au fost într-adevăr nişte copaci mari, dar astăzi sunt morţi.

Ce a lăsat omida, a mâncat lăcusta. Ce au lăsat metodiştii, au mâncat baptiştii; ce au lăsat baptiştii, au mâncat prezbiterienii şi ce au lăsat prezbiterienii, au mâncat penticostalii, până când au golit copacul.

Ceea ce au avut metodiştii: strigarea şi celelalte lucruri, le-au jefuit baptiştii. Şi lucrurile au venit în continuare tot aşa, până n-a mai rămas nimic din copac, doar nişte pietre funerare majestoase. Aşa este. „O, noi suntem biserica!” Sigur că da. Sunteţi o mare piatră funerară.

Şi deodată a venit acel vânt asemenea unui vâjâit din cer. Şi pe măsură ce creştea în intensitate, nu făcea decât să se jelească.

Aceasta mă duce cu gândul la bisericile de astăzi. Când Dumnezeul cel Sfânt a lovit această ţară şi au început să apară semne şi minuni, ei au zis: „O, zilele minunilor au trecut! Aceasta este fanatism!” Copaci bătrâni, fără nici un strop de viaţă în ei. Coaja a fost luată jos şi astfel viaţa nu a mai putut urca în ei. Aleluia! „Având doar o formă de evlavie dar tăgăduind puterea.” Acelaşi Cain din grădina Eden.

„O, Doamne, ce se va întâmpla cu biserica?” Când am întrebat aceasta, mi-a venit în minte un text din Ioel. Ce a lăsat omida, a mâncat lăcusta. Ce a lăsat una, a mâncat cealaltă. Dar puţin mai jos am citit: „Voi restitui, zice Domnul.” Dar cum vei restitui, Doamne, şi am plecat mai departe călare. La un moment dat, am oprit calul şi am întrebat din nou: „Cum vei restitui, Doamne?”

În clipa aceea a început să sufle vântul din nou, şi am observat că la baza acelor copaci arşi erau nişte copăcei tineri, printre care sufla vântul. Ei erau flexibili şi se aplecau în toate părţile sub adierea vântului, ceea ce m-a făcut să mă gândesc: „Aceasta este o trezire a Duhului Sfânt, care face acei copăcei să se mişte şi să se bucure.” Aleluia! Eram atât de bucuros şi am început să-L laud pentru Duhul Său care Se mişca.

Când Duhul Sfânt vine ca un vâjâit de vânt, va aduce la suprafaţă ceva ce în ochii lumii sunt doar nişte scursuri. Aleluia!

Ce este aceasta? „Voi restitui”. Aleluia! „Voi restitui, zice Domnul! Lasă-i să tot geamă şi să se jelească zicând că zilele minunilor au trecut.” Când se revarsă Duhul Sfânt, ei nu ştiu decât să-L condamne. Stau acolo ţepeni şi zic: „Hmmm! Nu există aşa ceva. Dr. Jones a spus că nu există aşa ceva. Totul este numai psihologie, este fabricat.” Dar binecuvântate fie inimile celor care ies de acolo, se bucură şi petrec un timp minunat în Domnul. De ce? Pentru că „Voi restitui, zice Domnul”.

Ce a făcut să vină vântul? Eu m-am gândit: „De ce nu-i laşi să mai crească puţin şi apoi să sufli peste ei vântul acesta?” Dar El mi-a răspuns: „Trebuie să fie mişcaţi de vânt, pentru că altfel nu se înrădăcinează. De fiecare dată când suflă vântul peste ei, îi mişcă de la rădăcină, iar aceasta o ajută să intre mai adânc şi mai adânc.” Aleluia! De fiecare dată când vine Duhul Sfânt peste un om, îl înrădăcinează în Isus Hristos, prin puterea învierii. Aleluia!

Îl iubiţi? „Voi restitui, zice Domnul! Lăsaţi-L pe Duhul Sfânt să se mişte prin voi, cu o trezire de modă veche.”

Tată ceresc, Îţi mulţumim pentru că ai făgăduit că vei restitui, şi Te rog să restitui credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna. Doamne, trage-i afară pe cei care au fost chemaţi şi pune-i în rânduială. Pune Biserica Ta în rânduială în timp ce Duhul Sfânt este aici. Şi fie ca Duhul Vieţii veşnice să se odihnească peste fiecare. Fă-i să înţeleagă că ei nu trebuie să se oprească la fundamentalism, ci să meargă mai departe, pentru că semnele şi minunile dovedesc faptul că Duhul Sfânt este printre oameni.

Îţi mulţumim pentru aceste semne şi minuni; Îţi mulţumim că ai restituit Mana slavei, botezul Duhului Sfânt şi Îţi mulţumim că am văzut bunătatea Domnului. O, Dumnezeule, modelează fiecare inimă ca să fie cuprinsă în marea unitate a Duhului Sfânt care va merge mai departe.

Fie ca puterea lui Dumnezeu să măture această clădire şi să-l boteze pe fiecare credincios, să salveze fiecare păcătos, să vindece orice bolnav şi să adune slavă Numelui Său, în Numele lui Isus Hristos. Amin. Aleluia!

– Amin –

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *