Meniu Închide

WILLIAM MARRION BRANHAM – STATORNICIA

18 Februarie 1962 – Jeffersonville, Indiana

Îţi mulţumesc, frate Neville. Dumnezeu să te binecuvânteze!

Bună dimineaţa, prieteni. Este o mare binecuvântare pentru noi că putem fi în dimineaţa aceasta în Tabernacol, în prezenţa Domnului. Când am sosit aici, ploua, iar voi cântaţi şi băteaţi din palme. Văzându-vă, m-am gândit că desigur, sunteţi plini de binecuvântarea Domnului. Noi Îi suntem foarte mulţumitori Domnului pentru ziua aceasta. Dacă n-ar fi Ploaia aceasta, Domnul nu Şi-ar putea aduna roadele. Da, înainte de culesul roadelor, noi avem ploaia duhovnicească.

Vedeţi, Pământul are nevoie de ploaia naturală. Făra ea nu am putea aduna roadele câmpului. Acesta este adevărul.

Voi ştiţi că în fiecare zi este nevoie să moară ceva ca să putem trăi noi. Recolta dă viaţă şi viaţa cheamă moartea în faţă. Noi trăim prin moarte. Voi ştiţi că pentru menţinerea vieţii noastre pământeşti, este nevoie ca în fiecare zi să moară ceva. Voi mâncaţi şi trăiţi cu substanţe moarte.

Ca să mâncaţi carne de porc, este nevoie să moară porcul. Ca să mâncaţi carne de vită, este nevoie să moară o vită. Ca să mâncaţi porumb, este nevoie ca această plantă să moară; este nevoie să moară bobul de grâu. Ca să mâncaţi varză, este nevoie să moară varza.

Da, noi trăim hrănindu-ne cu substanţe moarte. Este deci adevărat că în fiecare zi, trebuie să moară ceva ca să trăim noi?

Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a murit pentru ca noi să trăim veşnic. În dimineaţa aceasta, eu sunt foarte bucuros pentru acest lucru. Ştiu că Isus Hristos a murit pentru cei păcătoşi, deci şi pentru mine.

Duminica trecută, am vorbit despre nenorocirile care vor lovi pământul. Eu am auzit la radio că în Germania au loc inundaţii foarte mari, cele mai mari inundaţii care au avut loc vreodată în această ţară. Mii de oameni au murit. Digurile s-au rupt şi totul a fost acoperit de apă. În Germania şi în Anglia au avut loc furtuni îngrozitoare, aproape 70.000 de case fiind deja distruse de ape.

Înţelegeţi voi aceste lucruri? Noi ne aflăm în timpul din urmă. Isus va veni într-una din aceste zile. Dar gândiţi-vă fraţilor că aceste lucruri sunt numai începutul necazurilor. Vor veni necazuri şi mai mari, pentru că suntem la sfârşit.

Mâine, după adunare, vom pleca din nou în Arizona, de aceea am dori ca biserica să ne poarte în rugăciunile ei. Pe deasupra, eu trebuie să fac ceva, un lucru pe care nu-l pot face însă singur. Acesta este motivul pentru care doresc ca biserica de aici, grupul acesta de credincioşi, să se roage pentru mine, ca să iau o hotărâre corectă.

Cred că mai mult de 30 din oraşele aflate în Ubersee doresc să mergem acolo. Dacă Domnul ne va ajuta, vrem să ajungem şi în Germania, Suedia şi Africa. Acesta este motivul pentru care-L rugăm pe Domnul să ne ajute să purtăm Adevărul Său oriunde vrea El să ne folosească. Rugaţi-vă deci pentru mine, fiindcă şi eu mă rog pentru voi. Rugaţi-vă Domnului ca El să mă călăuzească în totul.

Când voi reveni din Arizona, aş vrea să ne luăm mai mult timp ca să discutăm puţin cu biserica de aici.

Voi avea un mesaj pentru care îmi trebuie cam opt ore.

În timp ce discutam cu doamna Wood, a venit la mine un bărbat care mi-a spus:

„Frate Branham, eu am intrat în adunare pe la ora 10.00 şi tu predicai. Ai ţinut acea predică până la amiază, când te-ai oprit numai 15-20 de minute, pentru pauza de masă, după care ai continuat să vorbeşti până seara. La ora 22.00 când am plecat acasă, tu încă predicai.”

Eu i-am răspuns: „Tu ştii că eu nu cunosc prea multe, dar dacă pun în mâinile Lui acest puţin, şi-L las pe El să vorbească, El ştie foarte mult.”

Astfel, când mă voi întoarce, aş vrea să începem mai repede adunarea, ca să aduc mesajul pe care mi l-a pus Domnul pe inimă. Rugămintea mea înaintea Lui, este să-mi dea acolo în pustie, tot mesajul Său pentru Biserica din aceste zile din urmă. Eu cred că în faţa noastră mai stă o trezire duhovnicească şi aceasta va fi ultima. Da, noi credem că Domnul Isus va deschide cerurile şi va revărsa puterea lui Dumnezeu. Aş vrea ca atunci când voi reveni, să ne adunăm pe la ora 9.30 şi să ţinem studiul până pe la ora 14.00-15.00, sau chiar mai mult.

După aceea, dacă va fi cu voia Domnului, voi pleca în Africa. Deci mai întâi Suedia, apoi Palestina şi în final Africa.

Să vă rugaţi pentru mine. Orice veţi face, rugaţi-vă! Aceasta este singura nădejde pe care o avem: rugăciunea.

Aş vrea ca ceea ce spun acum, să nu vi se pară o hulă, dar eu cred că naţiunea aceasta nu este în stare să-şi recunoască vina. Deşi sunt o mulţime de creştini, o mulţime de adunări care conlucrează împreună, deşi sunt o mulţime de evanghelişti renumiţi care ţin pretutindeni evanghelizări, totuşi lucrarea lor se prăbuşeşte din ce în ce mai mult în haos.

Eu cred că toate naţiunile mari se vor prăbuşi, că întregul sistem omenesc merge spre prăbuşire.

Este un lucru bun faptul că oamenii sunt gata să-şi jertfească viaţa pentru democraţie; acesta este un act de loialitate faţă de naţiune, dar mă întreb cum stăm cu loialitatea faţă de Hristos?

Vedeţi? Vezi un bărbat puternic, în floarea vieţii, care însă într-o zi este ucis. Poate că nimeni nu va şti aceasta, afară de familia lui, sau de cei care i-au fost mai apropiaţi şi l-au cunoscut. Acesta este omul şi cu toate acestea, noi suntem încă temători când este vorba să mergem afară şi să luăm asupra noastră suferinţele şi ocara lui Isus Hristos.

Cuvântul spune însă: „Cine îşi va păstra viaţa, o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa, o va câştiga.” (Matei 10.39).

Acesta este motivul pentru care îndemnul meu este să-L slujim cu toată fiinţa pe Domnul nostru. Să ne dezbrăcăm de lucrurile pământeşti, să privim spre El, să credem cuvintele Sale şi să-L urmăm în fiecare clipă.

În ultima duminică am vorbit despre unitatea dintre Dumnezeu şi poporul Său. Astăzi, m-am gândit să vă las să plecaţi mai repede, deoarece v-am ţinut prea mult duminică, şi ca urmare nu am mai avut timp să mă rog pentru toţi bolnavii.

Acesta este motivul pentru care astăzi îi vom chema şi pe cei care au avut un număr de rugăciune duminică, dar nu au mai fost chemaţi din cauza timpului înaintat.

Astăzi aş vrea să mă ocup de tema: „Cum se zideşte credinţa adevărată!” şi cum se procedează când se zideşte ceva. Dacă sunt printre noi predicatori, şi ştiu că sunt, aş vrea ca după ce voi vorbi şi se va crea prin predică o atmosferă pentru mântuire, să-i chemăm la altar pe cei ce doresc să-L urmeze pe Domnul.

Dacă vreţi să aveţi o atmosferă pentru vindecare, veţi primi ungerea prin Cuvântul lui Dumnezeu, apoi această ungere se va revărsa asupra poporului. Prin aceasta, întreaga adunare va fi unsă pentru a putea primi acel lucru.

Voi ştiţi că noi aşteptăm ceva. Am să fiu mai clar: voi ştiţi că Dumnezeu îşi pregăteşte Biserica pentru venirea Sa.

Eu cred că la venirea Sa dintâi, a fost o mare aşteptare. Ei ştiau că Isus va veni la Praznic, de aceea, mulţi Îl aşteptau ca să-L vadă făcând o minune. Alţii doreau să-L vadă, în timp ce alţii voiau să Îl batjocorească. Praznicul acela a fost deosebit de toate celelalte praznice avute până atunci. Din momentul în care Isus a intrat în oraş călare pe un măgăruş, totul a primit o altă notă.

Dacă noi ştim că El va veni în aceste zile, atunci să-L aşteptăm fiind conştienţi de faptul că ne va duce Acasă.

Haideţi să ne plecăm capetele ca să vorbim cu El. Dacă este printre noi cineva care are vreo cauză pe care doreşte să o încredinţeze Domnului, să-şi ridice mâinile şi să spună: „Dumnezeule, ai milă de mine… Eu am nevoie de mântuire. Am nevoie de vindecare. Eu aş vrea să mă apropiu mai mult de Tine…”

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi cei ce vă aflaţi aici.

Tatăl nostru ceresc, noi ne apropiem de tronul Tău de har în Numele Domnului Isus Hristos, care ne-a arătat harul Său măreţ. O, Îţi mulţumim din toată inima pentru El, care a fost fără păcat şi a venit să ne dea posibilitatea să fim mântuiţi, noi, cei nevrednici care am fost aduşi aproape de Tine prin vărsarea sângelui Său. El ne-a spălat prin apa Cuvântului Său şi ne-a pus în faţa Ta, ca o fecioară curată şi sfântă şi ne-a făcut vrednici înaintea Ta. Când ne gândim la spălarea Jertfei, ne amintim şi cuvintele spuse de Ioan Botezătorul atunci când Isus a intrat în apă pentru a fi botezat:

Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?” (Matei 3.15), dar Isus a răspuns: „Lasă-Mă acum, căci aşa se cade, să împlinim tot ce trebuie împlinit.”

Cu alte cuvinte, El voia să spună: „Ioane, tu eşti profetul, iar Eu sunt Dumnezeul tău. Noi ar trebui să fim conducători în timpul acesta. Ştiu că tu înţelegi, şi la fel Eu, dar nu uita, Ioane, că este de datoria noastră şi trebuie să împlinim toată dreptatea.”

Şi pentru că Ioan ştia că Jertfa trebuia spălată înainte de a fi sacrificată, L-a botezat pe El, pe Mielul fără păcat al lui Dumnezeu. Da, El a spălat Mielul înainte de jertfire.

Doamne, curăţă în dimineaţa aceasta inimile noastre. Spală-ne cu apa Cuvântului, ca să ne putem apropia de Tine. Curăţă-ne de orice necredinţă, astfel încât să ne putem apropia de Tine tot mai mult, ca o jertfă vie şi să devenim sfinţi şi curaţi înaintea Ta. Spre aceasta se îndreaptă credinţa noastră. Îţi mulţumim pentru toate lucrurile. Îţi mulţumim pentru fiecare suflet care este prezent în locul acesta şi Te rog să binecuvântezi biserica Ta, care-i cuprinde pe toţi fiii Dumnezeului celui viu, din toate naţiunile lumii.

Acum, când predicatorii stau la amvoane, lasă Te rog, Duhul Tău să se reverse peste fiecare dintre ei în mod minunat, astfel încât să-şi îndeplinească datoria la postul la care i-ai pus. Revarsă Duhul Tău şi peste evanghelişti şi peste misionari.

O, Doamne, mă gândesc la cei aflaţi departe, pe câmpul misiunii. Unii dintre ei nu au nici măcar pantofi în picioare. Cu pantalonii rupţi, ei merg prin junglă ca să ducă vestea bună a păcii şi salvarea, celor ce sunt departe de Hristos.

Dumnezeule, rugămintea noastră este să-L trimiţi pe Isus mai repede. Vino, Doamne Isuse!

Noi privim la natură, fiindcă ea este cel mai bun semn. La prima Sa venire, o stea i-a condus pe cei trei magi la Betleem.

Vorbind despre semnele timpului, Isus a spus că vor fi neînţelegeri între naţiuni şi că în cer şi pe pământ vor apărea tot felul de semne. Marea va fi tulburată de furtuni şi de vânturi puternice, în diferite locuri vor avea loc cutremure de pământ, etc. Aceste lucruri sunt semnale de avertizare care au rolul de a ne pune în stare de alarmă, ca să fim pregătiţi, pentru că nu ştim ziua şi ceasul în care va veni El.

Revenind la ziua aceasta, Te rugăm să binecuvântezi orice cauză personală care este adusă cu mâinile ridicate spre Tine. Doamne, Tu cunoşti totul, de aceea, Te rog să cureţi jertfele şi cauzele noastre şi să ne dai ceea ce vezi că ne lipseşte. Doamne, dacă printre noi sunt oameni care nu Te recunosc ca Mântuitor, fă ca astăzi să fie ziua în care să poată spune şi ei: „Da!” Îngăduie Tu aceasta, Doamne!

Tată, binecuvântează-ne astfel încât să putem pregăti adunarea ca să primească cuvintele Tale, cu credinţă.

Trimite Cuvântul Tău cu putere, în locul acesta şi peste tot unde vor ajunge aceste benzi. Fă ca mulţi să fie sfinţiţi şi mântuiţi spre slava lui Dumnezeu, pentru că Te rugăm aceasta în Numele Domnului Isus Hristos. Amin.

Dorim ca Dumnezeu să ne dea binecuvântarea Sa în timp ce vom citi Cuvântul Său. Nu uitaţi că cuvintele mele, sunt cuvintele unui om, dar cuvintele Lui sunt veşnice.

El a spus: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece!” (Matei 24.34). Aceasta este o nădejde tare!

Aş vrea să cânt cântarea lui Eddie Perronet:

Aleluia puterii Numelui Său!

Înaintea Lui, îngerii se aruncă jos

Aduceţi diadema împărătească

Şi încoronaţi-L pe El ca Domn!

Pe Hristos, pe Stâncă, stau eu,

Toate celelalte sunt nisipuri care trec.

Acum, pentru cei care vor să urmărească textul, vom citi din Matei 15.21-28:

Isus, după ce a plecat de acolo, S-a dus în părţile Tirului şi ale Sidonului.

Şi iată că o femeie cananeancă, a venit din ţinuturile acelea, şi a început să strige către El: „Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este muncită rău de un drac.”

El nu i-a răspuns nici un cuvânt. Şi ucenicii Lui s-au apropiat şi L-au rugat stăruitor: „Dă-i drumul, căci strigă după noi.”

Drept răspuns, El a zis: „Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel.”

Dar ea a venit şi I s-a închinat, zicând: „Doamne, ajută-mi!”

Drept răspuns, El i-a zis: „Nu este bine să iei pâinea copiilor, şi s-o arunci la căţei!”

Da, Doamne”, a zis ea, „dar şi căţeii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor.”

Atunci Isus i-a zis: „O, femeie, mare este credinţa Ta; facă-ţi-se cum voieşti.” Şi fiica ei s-a tămăduit chiar în ceasul acela.

În dimineaţa aceasta, vreau să vorbesc despre credinţă, de aceea subiectul nostru va fi „Statornicia” sau „Perseverenţa”.

„A persevera” înseamnă „a rămâne statornic pentru a ajunge la ţintă”. Credinţa este substanţa nădejdii. Ea este dovada existenţei lucrurilor nevăzute.

Noi avem un trup şi suntem alcătuiţi la fel ca un bob, care are o coajă exterioară la interior aflându-se sâmburele care conţine germenul de viaţă.

Aşa suntem alcătuiţi şi noi, tot din trei părţi: trup, suflet şi duh.

Trupul are cinci simţuri: văzul, auzul, pipăitul, gustul şi mirosul.

Sufletul are conştiinţa, cugetul, etc. Deci sufletul nostru are cinci intrări.

În ce priveşte duhul nostru, spre el există o singură cale de acces, pe care Dumnezeu a dat-o fiecărui om începând de la Adam şi Eva încoace: voinţa proprie.

Fiecare om este liber să aleagă dacă vrea să trăiască sau să moară. Fiecare este liber să aleagă. Fiecare are dreptul la o alegere liberă. Duhul pe care-l vei lăsa să te domine, va produce în tine roadele pe care le are viaţa din tine.

Mulţi dintre oameni se încred mai mult în cele cinci simţuri, dar mai există încă un simţ, al şaselea, şi acesta este credinţa.

Acest simţ al cugetului, credinţa, poate primi unul din cele două duhuri existente: pe Duhul lui Dumnezeu sau pe duhul Satanei.

Nici un om nu poate sluji în acelaşi timp la doi domni.

Dacă în tine locuieşte Duhul lui Dumnezeu, posezi credinţa şi atunci vei crede fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu. Dacă nu ai Duhul lui Dumnezeu, înseamnă că-l posezi pe celălalt, pe duhul Satanei, care este ticălos şi viclean. El te lasă să crezi că eşti corect, deşi în realitate eşti pe dos.

Acum fiţi atenţi: Dacă tu nu eşti conform Cuvântului, aceasta dovedeşte că în tine nu poate fi Duhul lui Dumnezeu, deoarece Duhul Sfânt este Acela care a scris Biblia.

Amintiţi-vă ce v-am spus duminica trecută.

Eva a avut numai o umbră de îndoială cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu. Satana i-a spus adevărul, el n-a tăgăduit niciodată faptul că Cuvântul lui Dumnezeu este adevărul. Dar acea mică răstălmăcire a Cuvântului a pricinuit marele necaz. Femeia a dorit să fie mai deşteaptă, în loc să ţină de Cuvânt. Dacă Dumnezeu spune că cerul şi pământul vor trece dar Cuvântul Lui nu va trece, înseamnă că El trebuie să se împlinească până la ultima iotă.

Perseverenţa este statornicia în atingerea ţintei propuse.

Omul a primit mintea ca să se poată hotărî pentru ceva. După ce se hotărăşte, el stăruieşte în realizarea scopului propus, deoarece crede că va reuşi să-l împlinească. Ca să fii însă statornic, mai întâi trebuie să-ţi formezi o părere despre ceea ce vrei să faci.

Tu nu poţi să crezi în Dumnezeu fără să cunoşti Cuvântul Său sau fără să ştii ceva despre El.

Poate cineva zice: „Dacă eşti bolnav şi atingi stâlpul acesta, vei fi vindecat.”

Fraţilor, eu nu cred aşa ceva! Eu nu cred că în stâlpul acela este mai multă putere decât într-o statuie, într-un crucifix sau în orice altceva asemănător. Eu cred că puterea este numai în Hristos, iar Hristos este Cuvântul:

La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.

Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi.” (Ioan 1.1, 14).

Astăzi Cuvântul însuşi vine la noi sub forma Duhului Sfânt. Dacă Cuvântul este în tine, înseamnă că Dumnezeu este în tine!

Mulţi oameni încearcă să-L înfăţişeze pe Dumnezeu ca o fiinţă mistică oarecare, ca pe Unul care este departe de om, de neatins, dar Dumnezeu este înlăuntrul tău, nădejdea glorioasă, Hristos. Duhul care a fost în Hristos este acum în tine.

Pavel a spus: „Hristos în voi, nădejdea slavei.” (Coloseni 1.27). Tu poţi să-L atingi în fiecare clipă, dacă foloseşti mijloacele care-ţi sunt date.

Dumnezeu în om este totul. Când a fost pe pământ, Hristos era trupul lui Dumnezeu. Dumnezeu Şi-a creat acel trup. El avea un alt trup, dar printre noi a venit în trup omenesc.

Voi ştiţi că Solomon I-a zidit un Templu lui Dumnezeu, însă Ştefan a spus în Fapte 7.48:

Dar Cel Prea Înalt nu locuieşte în locaşuri făcute de mâini omeneşti.

Dumnezeu însuşi Şi-a creat un trup în chipul lui Isus Hristos Cel uns. Tot ce era în Dumnezeu, a fost pus în Hristos. În El a locuit trupeşte toată plinătatea dumnezeirii. Aşa ne învaţă Scriptura. Tot ce era în Dumnezeu, El a lăsat să curgă în Hristos. El era Emanuel, Dumnezeu cu noi.

Şi tot ce era Hristos, El a pus în Biserică. Aceasta înseamnă că El, Cel uns, Îşi continuă lucrarea prin Biserica Sa, astfel încât Cuvântul Lui să trăiască mereu, aşa cum a trăit şi El prin Cuvântul Tatălui, deoarece „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4.4).

Biserica Lui nu trăieşte numai prin hrana naturală pe care o mănâncă fiecare individ, ci ea trăieşte prin Cuvântul lui Hristos.

Duhul lui Hristos intră înăuntru şi face Cuvântul viu: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred...” (Marcu 16.17).

Dumnezeu nu poate să se schimbe. Dacă El ia o hotărâre, ea rămâne aşa.

Dacă Şi-ar schimba hotărârea, ar fi şi El o fiinţă omenească, ar fi la fel ca mine. Dar El nu poate să greşească, deoarece este nemărginit, este Atotştiutor şi Atotputernic, iar dacă ar face o greşeală, nu ar mai fi Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care rămâne la prima Sa hotărâre.

Dacă de exemplu, un om a păcătuit şi El l-a iertat pe baza credinţei în Cuvântul Său, atunci, dacă un alt om ajunge în aceeaşi situaţie ca şi primul, El trebuie să procedeze la fel ca şi în primul caz: să-l ierte şi pe celălalt om.

Dacă un om primeşte vindecarea divină prin credinţă în Dumnezeu, El trebuie să-i vindece şi pe ceilalţi oameni care vin să primească vindecarea pe baza credinţei în El. Dacă n-ar proceda aşa, înseamnă că face deosebire între oameni şi atunci n-ar mai fi Dumnezeu. Înţelegeţi? Voi trebuie să aveţi credinţă ca să puteţi înfăptui lucrarea pe care vreţi să o faceţi.

În 1 Ioan 3.21 scrie: „Dacă nu ne condamnă inima…” Dacă noi facem un lucru pe care Biblia nu îl învaţă, este o lucrare în care nu putem avea încredere. Dacă El spune ceva, iar noi nu îi dăm nici o atenţie, prin aceasta arătăm că nu suntem de acord cu El. Dacă procedăm în felul acesta, nu mai putem avea îndrăzneală să mergem la El ca să-I spunem:

„Doamne, ieri m-am îmbătat foarte tare şi mă simt rău, de aceea, Te rog să mă vindeci. Îţi promit că nu voi mai bea atât de mult….”

Tu trebuie să renunţi definitiv la tine şi să te predai pe deplin lui Dumnezeu. Trebuie să crezi fiecare literă a Cuvântului Său. Dăruieşte-te cu totul Domnului şi primeşte în schimb Cuvântul Său. El este Cuvântul viu care face Biserica vie.

Biblia compară Cuvântul cu o sămânţă semănată de semănător. Nu este posibil să recoltezi grâu dacă ai semănat neghină, aşa cum nu este posibil să recoltezi neghină dacă ai semănat grâu! Dacă semeni grâu, vei secera tot grâu, iar dacă semeni neghină, vei recolta tot neghină. Deci trebuie să ai Cuvântul lui Dumnezeu.

Nici un credincios adevărat nu va susţine vreodată că Cuvântul lui Dumnezeu a fost valabil numai în trecut. El nu va permite niciodată ca cineva să-L socotească pe Dumnezeu un Dumnezeu al trecutului. Bineînţeles, Dumnezeu poate fi găsit în istorie şi astăzi, deoarece Cuvântul spune:

Isus Hristos este acelaşi ieri, astăzi şi în veci.” (Evrei 13.8).

El este şi astăzi la fel cum a fost în trecut, pentru că Dumnezeu nu poate să-Şi piardă puterea!

Adevărul este că datorită dezbinării bisericii în secte şi organizaţii, Dumnezeu nu S-a mai putut descoperi în mijlocul ei. De ce? Pentru că nu mai era acelaşi Cuvânt, şi pentru că Cuvântul adevărat a fost înlocuit cu dogme şi doctrine omeneşti.

Deci, înapoi la Cuvânt! Înapoi la Dumnezeu! Întoarceţi-vă la Cuvântul Său viu!

Dar mai este o problemă: Cuvântul nu face nimic din ceea ce a făgăduit, dacă tu nu crezi în El!

El ne cheamă: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi…” (Matei 11.28).

Când am verificat aceste cuvinte, am văzut că sunt adevărate. Este acelaşi Cuvânt! Şi dacă este Cuvântul lui Dumnezeu, El trebuie să împlinească ceea ce făgăduieşte.

Acum se ridică o întrebare: ce este adevărat şi ce este fals?

Pentru mine ori este totul Cuvântul lui Dumnezeu, ori nu este nimic! Acesta este motivul pentru care cred fiecare capitol din Biblie, fiecare rând, fiecare cuvânt, fiecare virgulă, punct sau liniuţă! Eu cred totul fiindcă este Cuvântul întreg al lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care mă prind de El cu tot sufletul meu, bineînţeles că nu ca şi cum aş apuca un stâlp, un om, sau altceva, ci prin credinţă.

Da, încredinţarea mea este că prin credinţa în Cuvântul Său, eu Îl ating pe Dumnezeu. Vedeţi? Prin credinţă, al şaselea simţ.

Dacă Îl crezi, Cuvântul primeşte viaţă în tine, devine viu. Atunci, fiecare Cuvânt devine un germene de viaţă, un purtător al vieţii.

Dacă iei un pumn de grâu şi-l pui aici pe podium, nu se va întâmpla nimic cu el. Ca să aducă roadă, este nevoie să-l pui în pământ, dar nu în orice fel de pământ, ci într-unul potrivit.

Dacă cuvintele bune, cad într-un pământ slab, vor aduce puţină roadă, dar dacă sămânţa bună este pusă într-un pământ bun, va aduce roadă însutită.

Aşa este şi Cuvântul lui Dumnezeu când ajunge la inima omului. O credinţă statornică în Domnul Isus Hristos, în puterea lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, îl va face să răsară şi va împlini totul. El Îşi va ţine făgăduinţa, pentru că este Cuvântul, pentru că El este Dumnezeu.

Isus a spus în Ioan 14.12: „Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea; pentru că Eu mă duc la Tatăl.”

Eu cred aceasta: „Lucrările pe care le fac Eu…” acesta este deja un adevăr dovedit: „le veţi face şi voi; ba încă altele şi mai mari.” Adevărul este că nu se pot face lucruri mai mari, deoarece El a oprit furtuna, a biruit moartea, etc. El a făcut totul.

Dumnezeu S-a descoperit într-un Om, în Hristos, iar astăzi Se descoperă într-o Biserică, în Biserica Lui: „Lucrări mai mari decât acestea…” Sunt aceleaşi lucrări.

Nu demult, cineva mi-a zis pe un ton critic: „Voi ar trebui să faceţi lucrări mai mari!” dar eu i-am răspuns: „Înainte ca să faci lucrările mari, fă-le pe cele mici!” Tu poţi să priveşti Cuvântul şi apoi să-L pui la încercare ca să vezi dacă ceea ce a spus El, rămâne încă acelaşi. Vei putea vedea oameni care au destulă credinţă ca să facă ce a spus Domnul. Astăzi sunt deja mulţi care pretind că au avut o experienţă deosebită, eu nu am nimic împotriva acestor lucruri, dar cred că experienţa adevărată este aceea care are loc între individ şi Dumnezeu. Orice lucrare adevărată trebuie să izvorască din Biblie, trebuie să fie Cuvântul lui Dumnezeu şi atunci voi şti că este adevărată. Acesta este începutul credinţei: Isus Hristos este Acelaşi ieri, astăzi şi în veci. El dă viaţa.

Dacă primim această făgăduinţă a lui Dumnezeu, putem să stăm statornici, putem să credem cu adevărat şi să stăm tari pe Cuvântul Său făgăduit.

Indiferent cât de mult timp va trece, făgăduinţa Lui se va împlini.

Voi ştiţi că El a vorbit odată despre sămânţa de muştar şi despre credinţă. Această sămânţă nu se poate amesteca cu alte soiuri de sămânţă.

Voi ştiţi că se poate lua sămânţă de la soiuri apropiate şi prin amestecare se obţin soiuri noi, dar muştarul nu poate fi amestecat.

Dacă un om primeşte un Cuvânt de la Dumnezeu, nu are importanţă cât de mică este încredinţarea lui; dacă Acesta nu se poate amesteca cu necredinţa, îl va conduce la Lumină. Unii dintre noi au o credinţă care face adevărate minuni. Ei se ţin de credinţă până primesc ceea ce cer.

Dacă un om ajunge la credinţa adevărată şi este cuprins de ea, nu mai există nimic care să-l poată îndepărta. El va rămâne statornic chiar dacă cei din jur îi vor spune: „Timpul minunilor a trecut!”, el va merge înainte fără să primească aceste şoapte. De ce? Pentru că credinţa a intrat în inima lui şi el crede numai Cuvântul lui Dumnezeu.

Eu am văzut cum lepra a fost curăţată, cum surzii au auzit, orbii au văzut, şchiopii au umblat normal, morţii au înviat, etc., de aceea ştiu că acesta este adevărul.

Unii întreabă: „Este bine să te iei după vedenii? Bineînţeles, pentru că atunci ştii care este voia lui Dumnezeu. Tu nu poţi face ceva dacă nu ştii care este voia lui Dumnezeu.

Una din făgăduinţele Cuvântului lui Dumnezeu, este că Duhul Sfânt va restitui darurile în Biserica Sa. Prin aceasta, El însuşi Se va descoperi în mijlocul nostru adeverindu-Se.

Putem dori oare ceva mai mult? El vine la noi în felul acesta. Se descoperă personal. Dumnezeu în mijlocul poporului Său.

Dumnezeu a spus că va face ceruri noi şi un pământ nou. Cuvântul grec folosit aici, este „cosmos” şi înseamnă „ordinea lumii”. Orice ordine a acestei lumi trebuie să dispară. Orice naţiune care este stăpânită de Satana trebuie să dispară!

Noi ştim că Satana L-a condus pe Domnul Isus pe munte şi i-a arătat toate împărăţiile lumii, spunând: „Toate aceste lucruri ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pământ şi Te vei închina mie!” (Matei 4.4), dar Domnul i-a răspuns: „Înapoia Mea, Satană!” El ştia că va poseda Împărăţia în mia de ani, şi că toate împărăţiile acestei lumi, au un sfârşit.

Eu am vizitat locurile unde odinioară domneau Faraonii Egiptului. Acum a fost necesar să se sape 20 de metri în pământ, ca să se scoată la iveală palatele şi tronurile pe care au stat ei odinioară.

Dacă lumea aceasta ar fi veşnică, atunci ar trebui să reziste şi democraţiile. Aici însă există o problemă! Despre ce vorbeşte omenirea astăzi?

În sufletul fiecărui om este ceva care caută unitatea. Dacă ar privi numai puţin în sus, ei ar vedea că unitatea şi puterea vin numai de la Dumnezeu!

Dacă credinciosul este unit cu Dumnezeu, în creaţiunea pe care a aşezat-o El pe pământ, atunci unitatea este realizată. Şi dacă acel om este stăruitor în păstrarea acestei unităţi, atunci nimeni şi nimic nu-l poate despărţi de Dumnezeu!

Isus a spus în Ioan 14.12,19: „…lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi…

Peste puţină vreme, lumea (cosmosul) nu Mă va mai vedea.

Ei nu Mă vor mai vedea. Cine? Această ordine a lumii.

Cine? Mulţi dintre membrii bisericilor, oameni care merg la adunare şi sunt de părere că totul este în ordine cu credinţa lor.

Voi întrebaţi: „Ce vrei să spui? De ce nu este totul în ordine dacă sunt membrul unei biserici?”

Este adevărat că voi sunteţi cetăţeni buni şi vă gândiţi că faceţi binele, dar lăsaţi-mă să spun ceva, prieteni!

Mai întâi este nevoie să fiţi născuţi din nou. Voi nu intraţi în Biserica lui Hristos printr-o strângere de mână, nici prin trecerea numelui în registrul unei biserici, ci prin naşterea din nou.

Eu trăiesc în familia Branham de 42 de ani, dar n-am fost invitat niciodată să mă ataşez la această familie ca să-i primesc numele. Eu am fost născut în această familie. Eu sunt un Branham prin naştere.

Exact aşa este şi cu creştinul născut din Duhul lui Dumnezeu. El este statornic. Numai aşa poţi ajunge să primeşti ceva. Toţi oamenii lui Dumnezeu din generaţiile trecute au fost în stare să ajungă la ţintă. De ce? Pentru că au stat statornici pentru a atinge ţinta propusă şi au reuşit.

Totul depinde de ţinta pe care o ai, de stăruinţa cu care stai pe poziţie şi de încredinţarea pe care o ai, în lucrarea pe care trebuie s-o faci. Noi trebuie să avem încredere în Dumnezeu. Să credem făgăduinţa Sa.

Am aici mai multe versete din Scriptură la care vreau să mă refer. Dacă vrei să fii stăruitor, trebuie să posezi mai întâi ceva care să-ţi dea încredere în lucrul pe care vrei să-l faci.

Acum, vreau să mergem la Biblie.

Biblia spune că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Ţineţi minte aceasta!

Când Hristos era încă pe pământ, El a spus: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.” Iar ultimul îndemn pe care l-a dat Bisericii Sale înainte de a pleca la cer a fost: „Duceţi-vă în toată lumea…” (Marcu 16.15).

Ascultaţi acum care a fost prima însărcinare pe care a dat-o El Bisericii Sale:

Matei 10.6-8: „Ci să mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel.

Şi pe drum, propovăduiţi, şi ziceţi: „Împărăţia cerurilor este aproape!”

Vindecaţi pe bolnavi, înviaţi pe morţi, curăţiţi pe leproşi, scoateţi afară dracii. Fără plată aţi primit, fără plată să daţi.

Aceasta a fost prima însărcinare dată Bisericii.

Ultima însărcinare, ultimele cuvinte rostite de El înainte de a Se ridica la cer, rămân valabile pentru toţi copiii Săi, până când strigătul arhanghelului va vesti venirea Domnului:

Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.

Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit.

Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;

vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşa.” (Marcu 16.15-18).

Ucenicii se întorceau plini de bucurie.

Domnul era cu ei, iar ei Îl mărturiseau prin Cuvânt şi putere. Înţelegeţi voi? Ei erau stăruitori în această lucrare, deoarece trebuiau să ajungă la ceva.

Ei primiseră o însărcinare directă. Până când? Această însărcinare trebuia să se răsfrângă asupra lumii întregi şi să cuprindă fiecare făptură. Pentru câte generaţii? În fiecare generaţie şi la orice făptură.

Petru a spus în Fapte 2.38-39:

Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.

Vedeţi, voi nu puteţi limita puterea Duhului Sfânt într-un timp întunecat, pentru o singură generaţie, pentru aşa numita „epoca apostolică!” Dumnezeu a ştiut că oamenii vor face aceasta, de aceea a spus:

Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi.

Voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; şi anume, Duhul adevărului.” (Ioan 14.18,16,17).

Peste puţină vreme, nu Mă veţi mai vedea; apoi iarăşi peste puţină vreme, Mă veţi vedea iarăşi…” (Ioan 16.16).

Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” (Matei 28.20).

Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!” (Evrei 13.8).

Dumnezeu trăieşte în Biserica Sa, în poporul Său.

Cineva zice: „Ce fel de credinţă este aceasta, frate Branham?”

Dumnezeu nu face deosebire. El se ocupă cu fiecare individual: cu fiecare bărbat şi femeie în parte, cu fiecare băiat sau fată. Pe Dumnezeu nu-L interesează de care biserică aparţine omul respectiv, El caută suflete însetate.

A stărui înseamnă a sta neclintit pentru a atinge ţelul propus. Credincioşii din fiecare epocă au procedat aşa.

Să-l privim de exemplu pe Noe. El a fost un om foarte stăruitor după ce a cunoscut voia lui Dumnezeu.

Mai întâi trebuie să cunoşti voia lui Dumnezeu. Exact aşa cum aţi venit în locul acesta ca să vă rugaţi, exact aşa trebuie să căutaţi şi voia lui Dumnezeu, ca să vedeţi dacă El vrea să vă vindece sau nu. Dacă aţi venit în locul acesta ca să primiţi mângâiere, trebuie să aflaţi mai întâi dacă este voia Lui ca să fiţi salvaţi. Şi apoi, după ce sămânţa a răsărit în inima voastră, veţi putea stărui deoarece nu va mai fi nimic care să vă îndepărteze de ţintă. Atunci nu vă va mai interesa faptul că înţelepţii vor spune: „Asta nu mai este aşa…. Cealaltă nu poate fi aşa…” Nimeni şi nimic nu vă va mai putea îndepărta nici măcar cu un milimetru de pe poziţie, pentru că ştiţi care este voia lui Dumnezeu. El a vorbit inimii voastre şi voi sunteţi încredinţaţi. Lucrul acesta vă va sprijini, chiar dacă credinţa voastră este numai cât un bob de muştar.

El vă va arăta drumul cel drept spre ţintă. Voia lui Dumnezeu este dreptatea şi adevărul.

După ce Noe auzit glasul Domnului care i-a spus că va fi o inundaţie care va distruge lumea şi natura, a făcut întocmai cum i s-a poruncit.

Domnul Isus a spus în Luca 17.26 că: „Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului.

Noi putem vedea deja aceste lucruri sub ochii noştri.

Aş vrea să vă spun ceva.

Când am fost în Bombay, India, Domnul ne-a dat o mulţime de ascultători: trei sute de mii de oameni cărora li s-a predicat Evanghelia.

Oamenii din India sunt săraci, cu adevărat săraci. Ei îşi fac gardurile din piatră. Cu câteva zile înainte de-a avea loc acel mare cutremur, păsările şi-au părăsit cuiburile dintre pietrele gardurilor şi au zburat pe copacii de pe câmp.

Animalele care se aflau printre acele garduri de piatră, s-au refugiat şi ele pe câmp şi au rămas în soarele arzător. Ele nu s-au mai întors la umbra gardurilor de piatră. Nu se putea da nici o explicaţie cu privire la această purtare ciudată a animalelor, dar apoi, deodată a început cutremurul care a rupt gardurile şi a dărâmat casele. Dacă păsările şi animalele ar fi rămas între acele garduri, ar fi fost ucise.

Nu puteţi vedea că acelaşi Dumnezeu le-a avertizat şi pe animalele din zilele lui Noe, referitor la urgia care urma să vină? El le-a dat instinctul care le-a îndemnat să părăsească zidurile înainte ca acestea să se prăbuşească.

Iar dacă Dumnezeu se îndură şi priveşte spre păsări şi animale ca să le ajute, cu atât mai mult Se va îndura de voi. El ştie să Îşi apere proprietatea Sa.

Soră, care zaci pe targa aceasta, dacă El hrăneşte vrăbiile, cu cât mai mult Se gândeşte la tine? Cu cât mai mult preţuieşti tu decât o vrabie? Ai încredere în Dumnezeu, fără să iei în considerare simţurile tale! Ţine-te tare de Cuvântul lui Dumnezeu. Bine?

Fiţi stăruitori! Credeţi-L pe El şi ţineţi cu tărie la Cuvântul Său!

După ce cutremurul s-a terminat, păsările au zburat din nou în oraş şi şi-au făcut cuiburi printre garduri. La fel au făcut şi animalele.

Acelaşi Dumnezeu a fost şi în zilele lui Noe.

Oamenii din zilele lui Noe, posedau o ştiinţă mult mai avansată decât cea din zilele noastre. Ei au realizat proiecte mai mari decât noi. Construcţiile ridicate de ei s-au păstrat până în zilele noastre. Aveau un lichid de îmbălsămare cu ajutorul căruia făceau vestitele mumii. Din câte ştiu eu, noi nu am reuşit încă să facem aşa ceva. Cine poate ridica în zilele noastre o piramidă? Gândiţi-vă numai de câte camioane am avea nevoie ca să transportăm un singur bloc de piatră? O putere dinamică n-ar fi putut ridica o astfel de construcţie gigant cu ajutorul utilajelor pe care le posedă astăzi; este nevoie de puterea atomică. S-ar putea ca tocmai folosirea greşită a energiei atomice să fi provocat ploaia care a distrus lumea. Vedeţi, dacă Dumnezeu a spus că va ploua, aşa a fost, deşi până atunci nu plouase niciodată.

Noe nu a primit nici măcar o notiţă din dovezile ştiinţei. El a rămas credincios vocii lui Dumnezeu, care-i spusese că va ploua deşi până atunci nu căzuse nici măcar o picătură de ploaie. Înţelegeţi?

Când Domnul l-a trimis pe Avraam pe vârful muntelui şi i-a cerut să-l jertfească pe Isaac, el L-a ascultat fără şovăire.

Când Isaac i-a zis lui Avraam: „Tată! Iată focul şi lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?” el i-a răspuns: „Dumnezeu însuşi va purta de grijă…” (Geneza 22.7-8).

Acel tată bătrân avea 114 ani şi a aşteptat 25 de ani făgăduinţa lui Dumnezeu. El a ţinut cu tărie la Cuvântul lui Dumnezeu care-i făgăduise că va primi un urmaş, şi nu a cedat în nici un necaz. Cum a fost el? Stăruitor.

El îşi spunea: „Până astăzi m-am încrezut numai în El şi ştiu că dacă Dumnezeu a putut să mi-l dea pe Isaac, îl va învia şi din morţi ca să mi-l dea înapoi!”

Aici este statornicia. Trebuie să fii stăruitor, să te încrezi pe deplin în Cuvântul lui Dumnezeu.

În momentul când Avraam a ridicat mâna ca să-l înjunghie pe Isaac, a venit un înger care i-a apucat mâna şi l-a oprit. Privind în spatele său, Avraam a văzut un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiş. De unde venise acel berbec? Avraam mersese timp de trei zile (cam 25 de mile).

Când merg la vânat sau în patrulare, fac întotdeauna cam 25-30 de mile.

Şi Avraam a ajuns după cele trei zile, într-un loc sălbatic, în munţi. Cum scăpase acel berbec de animalele sălbatice de care era plin muntele? Şi încă ceva: el se afla pe vârful muntelui, acolo unde nu era nici un strop de apă. Deci nu este de mirare că Avraam a numit locul acela: „IeHoVaH-Jire” adică: „Domnul va purta de grijă!”

Cineva întreabă: „Cum, este posibil ca El să mai facă aşa ceva şi în timpul nostru, frate Branham? Cum va rezolva El problema cutare? Ce părere ai despre aceasta?”

El este şi astăzi acelaşi „IeHoVaH-Jire”.

Noi stăm statornici pe Cuvântul Său, deoarece El va face tot ce a făgăduit. Amin. El poate lua un membru din această biserică rece, să îi dea viaţă şi să-i aprindă inima pentru Evanghelie. El poate să ia o femeie stricată de pe stradă, sau un beţiv, şi să facă din ei un bărbat sau o femeie creştină. De ce? Pentru că El este IeHoVaH-Jire şi Îşi va pregăti El însuşi o jertfă pentru Sine.

Cum poate cineva să-L pună pe Dumnezeu alături de un om? Noi ne mişcăm şi acţionăm în orizontul nostru pământesc, dar haideţi să ne smulgem din acest orizont, pentru că după cum ştiţi acest lucru i-a adus numai necazuri Evei. Gândiţi-vă prin Duhul lui Dumnezeu! Gândiţi-vă la ceea ce spune Cuvântul Său şi staţi deasupra lucrurilor pământeşti prin credinţă! Fiţi încredinţaţi pe Cuvântul Său!

Pe Noe nu l-a interesat ce spuneau dovezile ştiinţifice ale vremii, care spuneau că nu este posibil să plouă. El credea că Dumnezeu poate să aducă ploaia şi că o va aduce, pentru că aşa a făgăduit. El ştia că Dumnezeu va face ce a spus.

Şi ce a făcut Noe?

El nu a stat nepăsător, mulţumindu-se doar să spună: „Eu cred ce a spus El!”

Nu, el nu a făcut aceasta. Înţelegeţi la ce mă refer?

El nu a stat cu mâinile în sân.

Deci, dacă voi doriţi să fiţi mântuiţi, nu staţi nepăsători, nu vă mulţumiţi cu faptul că aparţineţi de o biserică! El v-a făgăduit salvarea.

De ce rămâneţi pe loc dacă sunteţi bolnav?

Aceasta şi-au zis şi leproşii care stăteau la poarta Samariei, atunci când cetatea era înconjurată de sirieni: „La ce să şedem aici până vom muri?” (2 Împăraţi 7.3).

Vedeţi? Când sirienii au înconjurat cetatea, cei patru leproşi s-au hotărât să rămână acolo până vor muri, dar apoi şi-au zis:

Dacă ne vom gândi să intrăm în cetate, în cetate este foamete, şi vom muri; şi dacă vom sta aici, de asemenea vom muri. Haidem dar să ne aruncăm în tabăra Sirienilor; dacă ne vor lăsa cu viaţă, vom trăi, iar dacă ne vor omorî, vom muri.” (v.4).

Oh, cât de puţină nădejde au avut ei! Cât de puţină! Ei mergeau spre tabăra vrăjmaşului, frământaţi de un singur gând: „Oricum trebuie să murim, dar dacă reuşim, ne salvăm viaţa!” Asta este!

Astfel, au mers în tabăra vrăjmaşă, iar Dumnezeu le-a răsplătit nădejdea din plin, ei fiind aceia care au salvat şi Israelul.

Noi avem nevoie şi astăzi de astfel de bărbaţi şi femei care primesc Cuvântul lui Dumnezeu şi stau cu tărie de partea Lui!

Dumnezeu este Acela care îngăduie să vină cutremure; El îi provoacă pe cei fricoşi să intre în tabără; El se îngrijeşte să cadă ploaie de sus, sau să fie secetă, etc.

„Frate Branham, medicul mi-a spus că am cancer şi că voi muri!”

Eu nu am nimic împotrivă la ceea ce a zis medicul, deoarece spune ceea ce ştie, dar el are numai cinci simţuri cu care poate să lucreze, iar ca să vă dea diagnosticul, se foloseşte doar de două: de pipăit şi de văz. El poate să vă pipăie, sau să vadă ceva prin aparatul Roentgen. Da, aceasta este tot ce poate face el.

Dar voi să nu vă luaţi după constatările lui, ci priviţi la ceea ce spune Cuvântul!

Cum te poţi vindeca de o asemenea boală? Dumnezeu a spus că o va face, iar dacă a făgăduit, aşa va fi!

Cuvântul Său rămâne pentru veşnicie. Cuvântul S-a făcut trup şi se va face trup şi în tine, cu condiţia să vrei:

Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.” (Ioan 15.7).

Lăsaţi Cuvântul să rămână în voi! Credeţi-L! Cuvântul este sămânţa care va aduce la suprafaţă făgăduinţele Lui!

Poate că filozofii din zilele lui Noe s-au ridicat şi au spus: „Domnule Noe, tu eşti un predicator bun şi noi te apreciem. Ai o biserică şi o familie frumoasă, dar dacă nu mergi cu noi… Ştim că înveţi altceva, dar vezi, tu îi sperii pe oameni când le spui că totul se va sfârşi, de aceea vrem să îţi dovedim ştiinţific că nu va ploua.”

Oh, Satan nu a murit încă! El încearcă să vină şi astăzi cu aceleaşi cuvinte:

„Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, lasă-mă să văd o minune! Transformă pietrele acestea în pâine, căci sunt flămând. Dacă vei face aceasta, voi crede în Tine…”

Tot Satan este acela care i-a învăţat pe preoţi să spună:

Dacă este Împăratul lui Israel, să Se pogoare acum de pe cruce, şi vom crede în El!” (Matei 27.42).

Satana nu moare şi îşi aduce tot timpul în scenă, oamenii lui. Dar şi Dumnezeu Şi-i aduce pe ai Săi, pe slujitorii Săi în care locuieşte Duhul Sfânt şi care sunt unşi prin Cuvântul Său.

Nu demult am vorbit cu un predicator pe care l-am întâlnit în biroul unui medic. Eu am întâlnit mai mulţi medici care cred în vindecarea divină, decât predicatori.

Un reporter m-a întrebat despre minunea cu Danny. Era un reporter de la ziarul „Reader’s Digest”, şi el m-a întrebat ce părere am despre fraţii Mayo, care sunt medici.

Voi ştiţi care este părerea lor despre vindecare: „Noi”, au spus ei, „nu pretindem că suntem vindecători. Noi suntem numai un ajutor pentru natură. Există un singur Vindecător şi Acela este Dumnezeu.”

Acesta este adevărul. Noi oamenii, putem să gândim una şi alta, dar există Unul care priveşte şi pătrunde toate lucrurile. Noi suntem fiinţe mărginite şi cu multe greşeli, dar El este Dumnezeul cel nemărginit.

Ar trebui să credem aceasta. Dacă eu aş putea explica toate lucrurile, nu aş mai avea nevoie de credinţă.

Vedeţi însă? Eu nu pot explica de ce o vacă neagră mănâncă iarbă verde şi face lapte alb. Nici voi nu puteţi explica cum face Dumnezeu lucrarea Sa. Eu nu voi şti niciodată aceasta, dar cred. Prin credinţă, noi vom fi salvaţi şi tot prin credinţă vom fi vindecaţi. Tot ce vine de la Dumnezeu se primeşte prin credinţă.

Nu demult, un bărbat tânăr a vrut să batjocorească la radio, lucrarea care se petrece în mijlocul nostru. El cerea să dovedim totul ştiinţific, dar eu i-am răspuns:

„În cazul acesta, tu nu vei fi niciodată creştin.”

„Oh, dar eu sunt creştin”,a răspuns el.”

„Nu, tu nu poţi fi creştin!”

„Adu-mi o dovadă ştiinţifică pentru Hristos”, a continuat el.

Atunci l-am întrebat:

„Eşti căsătorit?”

„Da.”

„Îţi iubeşti soţia?”

„Da.”

„Adu-mi o dovadă ştiinţifică.”

„Nu pot.”

„Dacă nu-mi poţi dovedi ştiinţific, înseamnă că nu o iubeşti. Înseamnă că te înşeli singur. Uite, cumpără-mi dragoste de 25 de cenţi şi încredere de 10 cenţi!”

„Aceasta este imposibil”, a răspuns el.

Vedeţi? Armătura lui Dumnezeu este: credinţa, dragostea, bunătatea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, blândeţea.

Scutul unui creştin este credinţa. Noi Îl credem pe Dumnezeu pentru că ne încredem în Cuvântul Său.

Ce înseamnă aceasta?

Pavel ne spune că Avraam a fost socotit neprihănit prin credinţă, în timp ce Iacov scoate în evidenţă necesitatea faptelor.

Pavel a relatat ce vede Dumnezeu, iar Iacov, ceea ce vede omul:

Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi.

…îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.” (Iacov 2.17-18).

Vedeţi, dacă nu veţi uni credinţa cu fapta, nu puteţi avea credinţă. Înseamnă că numai vorbiţi despre credinţă, dar n-o posedaţi. Cine crede cu adevărat, va dovedi aceasta prin fapte. Aşa trebuie să fie! Începeţi cu fapta!

Noe şi-a transpus credinţa în faptă. Cum? Imediat ce i-a vorbit Domnul, a început să construiască corabia. Nu l-a interesat ce a spus ştiinţa referitor la această problemă.

Oamenii veneau la el şi-i spuneau:

„Uite Noe, noi îţi vom dovedi ştiinţific că nu este posibil să plouă de sus!”

Noe răspundea însă: „Pe mine nu mă interesează dovezile voastre ştiinţifice! Dumnezeu mi-a spus că va ploua şi eu Îl cred pe El! Da, va ploua!”

„De unde va veni ploaia despre care vorbeşti tu, domnule Noe? De unde va veni?”

„Nu ştiu”, a răspuns Noe, „dar ştiu că Dumnezeu este Atotputernic şi dacă El a spus că va ploua, aşa va fi.”

Exact acelaşi lucru îl spun şi astăzi înţelepţii lumii. Deşi văd clar lucrarea Duhului în adunare, ei o numesc „telepatie”.

Lucrarea Duhului prin vedenii este numită „telepatie”. Ce fel de telepatie au avut prorocii? Ce a avut Isus când l-a întâlnit pe Natanael care a fost adus la el de către Filip?

Auzind cuvintele lui Filip, Natanael l-a întrebat neîncrezător:

Poate ieşi ceva bun din Nazaret?” (Ioan 1.46).

Dar când a ajuns în faţa lui Isus, Acesta i-a zis: „Iată cu adevărat un Israelit, în care nu este vicleşug.” (v. 47).

Mirat, Natanael L-a întrebat:

De unde mă cunoşti?” …. Drept răspuns Isus i-a zis: Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.” (v. 48).

Aceasta era ceva real. Betsaida era la trei zile de locul în care se afla Isus, deci cum a putut să-l vadă Isus pe Natanael?

Natanael era un bărbat credincios care voia să vadă cum se manifestă Cuvântul vorbit de Dumnezeu. El ştia că Mesia va fi un Proroc, pentru că aşa le spusese Moise, dar când Isus i-a spus acele cuvinte, el a spus:

Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel!” (v. 49).

Acolo erau preoţi onoraţi de popor, îmbrăcaţi în mari onoruri şi merite, erau cărturari care pretindeau că cunosc Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu ceea ce pretinde cineva este important, ci să-L cunoşti cu adevărat pe El, să recunoşti Cuvântul Său, aceasta contează. Deşi aveau pretenţia că ei cunosc Cuvântul, acei bărbaţi susţineau că Isus este un vrăjitor care lucrează cu Beelzebul. Ei nu spuneau aceasta cu voce tare, ci o gândeau. Nu aşa spune Biblia?

Luca 11.17: „Isus le-a cunoscut gândurile.”

El le-a spus mai departe: „Voi vorbiţi împotriva Mea şi Eu vă iert pentru aceasta, dar când va veni Duhul Sfânt şi veţi vorbi împotriva Lui, acest lucru nu vi se va ierta nici în veacul acesta, nici în veacul viitor.”

Vedeţi? Duhul Sfânt. Dacă vorbiţi împotriva Lui, nu mai este nimic de făcut.

Acei bărbaţi trebuiau să dea un răspuns bisericilor lor, să le explice ce este cu acel Bărbat, cu Isus. De aceea au spus: „El citeşte gândurile oamenilor cu ajutorul telepatiei, deci este un vrăjitor, unul care lucrează cu Beelzebul. Fiecare ştie că vrăjitorii vin de la Satana!”

Prin aceasta, ei spuneau că lucrarea lui Dumnezeu vine de la Satana. Vedeţi, aceasta este hula.

Nu ştiţi că Satana lucrează întotdeauna împotriva adevărului? El suceşte întotdeauna adevărul. Păcatul este de fapt inversarea adevărului şi a dreptăţii.

Ce este moartea? Opusul vieţii.

Desigur, acesta este modul în care ne-o arată Cuvintele Sale, dar oamenii încearcă să spună altceva, pentru că nu cunosc Cuvântul lui Dumnezeu. Ei nu au destulă încredere ca să-L primească. Natanael însă, L-a primit.

Cum s-a întâmplat cu Simon? Bătrânul lui tată îi spunea: „Simone, fiul meu, înainte ca să vină sfârşitul, va veni El. Eu L-am aşteptat în vremea mea, dar n-a venit. Poate că va veni în timpul vieţii tale. Dacă va veni, ascultă-mă ca să ştii ce se va întâmpla: va fi o mare nelinişte şi vor apare tot felul de imitaţii. Tu să nu uiţi aceasta, şi în toate lucrurile să te încrezi numai în Cuvânt. Când va veni Mesia, El va fi un Proroc la fel ca Moise, fiindcă aşa spune Cuvântul lui Dumnezeu. În realitate, El va fi mai mult decât un proroc, dar cuvintele şi faptele Lui vor fi acelea ale unui proroc, ca să-L putem cunoaşte că este Dumnezeu însuşi. Să nu uiţi aceasta!”

Bănuiesc că atunci când a venit la el fratele său Andrei, şi i-a spus: „Noi am găsit pe Mesia”, Petru i-a răspuns: „Lasă-mă în pace cu aceasta şi ai grijă să nu te rătăceşti!”, dar în ziua următoare când s-a întâlnit cu Domnul Isus, părerea lui s-a schimbat, deoarece atunci când l-a văzut, Domnul i-a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona…” (Ioan 1.42).

Atunci Petru a primit încredinţarea. Biblia spune că el era un pescar neştiutor şi neînvăţat, care nu ştia să-şi scrie nici măcar numele, dar lui Dumnezeu i-a plăcut credinţa lui, de aceea i-a dat cheile Împărăţiei:

Pe această piatră voi zidi biserica Mea.” (Matei 16.18).

Se referea oare Domnul la o piatră fizică pe care este zidită Biserica Sa, cum afirmă catolicii? Nu! Dar pe care piatră este zidită Biserica Sa? Pe descoperirea divină.

…nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.” (v. 17).

Pe această piatră, adică pe Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu este zidită Biserica Sa „şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” (v. 18).

De ce? Pentru că Puterea lui Dumnezeu este aceea care lucrează prin Cuvânt între oameni. Cuvântul S-a făcut trup, viaţă.

Aşa a fost şi cu Noe. Cuvântul era viaţă în el.

Oamenii spuneau: „Vezi, nu a plouat nici ieri, deşi tu spuneai că va ploua. Când are să înceapă ploaia de care tot vorbeşti?”

„Nu ştiu, dar va ploua.”

„De unde ştii că va ploua?”

„Aşa a spus Dumnezeu.”

În acelaşi fel vorbeau oamenii şi în timpul lui Avraam. El avea deja 100 de ani, iar Sara, 90.

„O, femeia aceasta de 90 de ani, această bătrână sărmană, se pregăteşte să primească un copil! De 25 de ani pregăteşte lucruri pentru el. Este aşa de bătrână că se clatină pe drum, în timp ce Avraam este deja cu spatele încovoiat şi cu barba lungă. Cum vine asta, Avraam? Pe vremuri, când ai părăsit oraşul, ne-ai spus că vei primi un copil prin Sara, cum stau lucrurile? L-ai primit?”

Avraam răspundea însă liniştit: „Slavă Domnului, îl voi primi!”

„Cum?”

„Nu ştiu, dar cred, pentru că aşa a spus Dumnezeu.”

Când Dumnezeu spune ceva, nu are importanţă dacă ai 25 de ani, sau 100 de ani; acel lucru se va împlini!

Înţelegeţi? El a fost stăruitor. Voi trebuie să aveţi răbdare, să fiţi atenţi ca să nu pierdeţi ţinta din ochi şi să rezistaţi!

Trebuie să fiţi asemenea copilului care ridică un zmeu. Când a fost întrebat unde se află zmeul ridicat de el, copilul a răspuns simplu: „Este acolo sus, pentru că îl simt prin sfoară.”

Aşa trebuie să fie orice bărbat sau femeie care primeşte Cuvântul lui Dumnezeu. Ei au un sprijin, o ancoră în ceaţă.

Pot să lovească oricât furtunile şi vânturile; sprijinul lor rămâne. Voi trebuie să vă ţineţi doar de această ancoră.

Desigur, Noe a crezut ceea ce a hotărât Dumnezeu pentru el. Nu vreţi să ajungeţi şi voi la aceasta? Dacă vreţi să ajungeţi, fiţi stăruitori ca el! Dacă primiţi Cuvântul lui Dumnezeu, atunci ţineţi cu tărie la El, deoarece Cuvântul este făgăduinţa lui Dumnezeu pentru voi!

Moise…Câte lucruri s-ar putea spune despre mulţi alţii, dar mă voi opri la Moise. Noi ştim că el a crescut în palatul lui Faraon şi că era un bun diplomat, un bun soldat, mai bine zis general, şi că urma să fie viitorul Faraon. Amin. Mă simt foarte bine în Duhul. Da, viitorul Faraon. Dacă n-ar fi dorit să-şi elibereze poporul aflat în robia Egiptului, Moise ar fi avut Egiptul în mâinile sale. El ar fi putut să facă tot ce voia dacă ajungea Faraon.

El a părăsit însă Egiptul, iar într-o zi, Dumnezeu i-a vorbit dintr-un rug. Oh, el a trebuit să renunţe la toată pregătirea, pentru că întreaga lui teologie a capitulat în momentul când i-a vorbit Dumnezeu din rugul aprins.

Cu toiagul în mână, cu soţia călare pe catâr şi cu micuţul Gherşom în braţele ei, Moise a pornit spre Egipt. El a fost stăruitor şi răbdător.

„Moise, crezi cumva să la cei 80 de ani pe care îi ai, vei reuşi să eliberezi poporul evreu din robia Egiptului, ajutat doar de un toiag strâmb?”

Fraţilor, el a mers în Egipt asemenea unui om oarecare din ţară, care ar vrea să cucerească Rusia.

Dar aceasta este totul, pentru că El de aceasta are nevoie: de un singur bărbat. Cu un singur bărbat, Dumnezeu poate rupe Rusia în bucăţi. Şi El l-a luat pe Moise, care era căsătorit cu o fată frumoasă, cu care avea un copil şi care moştenea de la socrul său, preotul Madianului, o turmă mare de oi. El avea probabil o casă frumoasă la ţară, într-un loc plăcut. Putea să vâneze, şi avea mult lapte şi lână, de la oi, deci un comerţ în floare, pentru că pe acolo treceau caravanele. Nu exista nici o problemă care să-i fi produs îngrijorare.

Dar într-o zi, povara poporului său, care era greu asuprit în Egipt, a fost pusă pe umerii lui, iar în clipa aceea, de când Dumnezeu i-a vorbit din rugul aprins, el nu a mai avut linişte.

Noi vorbim aici despre stăruinţă:

„Moise, unde-ţi este armata?”

„Nu am nevoie de aşa ceva, pentru că armata mea este invizibilă!”

Aşa s-a întâmplat într-o dimineaţă şi la Dotan, când profetul Elisei, s-a rugat Domnului să deschidă ochii slujitorului său, ca să vadă oştirea invizibilă care era de partea lor.

Astfel, Moise a plecat la drum neavând în mână altceva decât toiagul său strâmb. În urma lui venea catârul pe care se afla toată avuţia lui, iar barba i se mişca într-o parte şi-n alta…. „Slavă lui Dumnezeu!” El mergea înainte cu ochii aţintiţi spre cer.

Uneori, în ochii oamenilor, credinţa unui om apare ca ceva de râs. Dar nu-i lua în seamă, ci fii stăruitor, căci dacă stai pe Cuvântul lui Dumnezeu, totul se va împlini întocmai! El va împlini ceea ce a spus!

Moise a fost stăruitor. El s-a dus direct la Faraon, deşi se părea că este greşit şi că merge pe o cale greşită. El i-a spus lui Faraon: „Îţi voi dovedi că am fost trimis de Dumnezeu!” şi a aruncat toiagul la pământ, iar acesta s-a transformat imediat într-un şarpe.

Atunci, Faraon a chemat vrăjitorii, doi îndrăciţi, aşa cum găsim şi în aceste zile din urmă, care şi-au aruncat toiegele la pământ şi iată că s-a întâmplat acelaşi lucru.

Când a văzut aceasta, Moise nu a mai ştiut ce să facă, dar era încredinţat că Dumnezeul care îl trimisese la Faraon, era cu el.

Uneori, ajungi într-o situaţie în care nu mai ştii ce să faci şi atunci oamenii spun: „Omul acela este pierdut!” Dar chiar şi atunci mai există o cale: dacă Dumnezeu este în inima ta, vei fi biruitor! Tu trebuie să stai doar tare pe Cuvânt şi să-i dai slavă lui Dumnezeu.

Moise ştia că este trimis de Dumnezeu. El a văzut cum şarpele lui a şuierat de câteva ori (poate era un Piton), după care i-a înghiţit pe ceilalţi şerpi.

V-aţi gândit vreodată, ce s-a întâmplat cu toiegele vrăjitorilor? Ele nu mai erau. Moise a luat în mână numai toiagul său.

Aşa va proceda şi în zilele acestea, Dumnezeu, prin puterea Sa!

El l-a trimis pe Moise ca să-i spună lui Faraon: „Lasă-ne să plecăm, pentru că altfel va urma cutare şi cutare lucru…”

Apoi el L-a chemat pe Dumnezeu, iar Dumnezeu a trimis nişte muşte, lăcuste şi toate celelalte urgii care au lovit Egiptul.

Cum era Moise? Hotărât şi statornic.

Dumnezeu îi spusese: „Adu copiii lui Israel la muntele acesta!”

Moise ştia care era voia lui Dumnezeu deoarece fusese condus de o vedenie. El ştia că mai degrabă va trece cerul şi pământul, decât să treacă această viziune. Ce a urmat? El a verificat această lucrare prin stăruinţă.

Frate, dacă vei primi în dimineaţa aceasta o vedenie de la Dumnezeu, şi o vei spune, eu o voi păstra cu stăruinţă în inima mea, până când se va împlini.

Da, Moise a primit o vedenie şi a urmat cu statornicie Cuvântul (Levitic 1.22). Frate, dacă Dumnezeu vorbeşte, să nu te îngrijorezi, pentru că acel lucru se va întâmpla.

Cum a putut să stea David împotriva lui Goliat? Pentru că era statornic: „Vreţi să-mi argumentaţi ceva cu ştiinţa şi cu experienţele voastre?” spunea el. „Vreţi să spuneţi că au dreptate filozofii moderni care susţin că timpul minunilor a trecut? Dacă Dumnezeu mi-a putut da în mâini leul şi ursul, nu mi-l va da oare şi pe filisteanul acesta care batjocoreşte poporul Său?”

Vreţi să spuneţi că astăzi nu mai există vindecare divină, măcar că El face deja aceste lucruri în mijlocul adunării?

Vreţi voi, iubiţi predicatori, să-mi demonstraţi că aceste culte denominaţionale care se unesc în Consiliul Bisericilor, sădesc în voi Cuvântul lui Dumnezeu, deşi spun că zilele minunilor au trecut?

Aveţi voi ceva deosebit? Aţi trăit un eveniment supranatural? Aţi fost născuţi din Duhul Sfânt?

Dacă da, atunci primiţi Cuvântul lui Dumnezeu, fiindcă toate celelalte lucruri sunt minciuni!

Amintiţi-vă că David a luat o praştie. Nu era mult, dar ştia că Dumnezeu este în el şi-i va da biruinţă.

Lumea aceasta lăudăroasă de azi, susţine că zilele minunilor au trecut, iar ruşii au început să demoleze bisericile. Ei nu au nimic din Dumnezeu ca să poată fi ajutaţi. Acest Castro (preşedintele Cubei) este stăpânit de Satana. Eu am avut ocazia să-l întâlnesc. Printre altele, el mi-a spus că crede în Împărăţia de 1000 de ani, şi în Hristos, dar în realitate a făcut un truc drăcesc.

Astfel, a făcut un fals bancar introducând o nouă valoare monetară. Se ocupă cu fabricarea băuturilor şi a tutunului, iar veniturile le pune în reclame la televiziune. Eu ştiu că ceea ce spun se înregistrează, dar acesta este adevărul. Banii obţinuţi ar trebui să fie ai statului. Dacă aţi face voi astfel de lucruri, nu v-ar mai lăsa nici măcar o zdreanţă pe trup.

Vreţi să spuneţi cumva că această mulţime de filisteni netăiaţi împrejur, ar putea să combată oştirea lui Dumnezeu?

Biserica de astăzi are nevoie de o întoarcere totală la Dumnezeu, la Cuvântul Său, ca să primească puterea Sa; nu de o întoarcere în mijlocul unei organizaţii penticostale!

Deci, înapoi la Rusalii!

Cei care vorbesc de întoarcerea într-o organizaţie penticostală, sunt dincolo de linie.

Rusaliile sunt un eveniment pe care trebuie să-l trăiască toţi metodiştii, baptiştii, prezbiterienii, penticostalii, etc. Dumnezeu nu se ocupă de o naţiune, de un popor, de o sectă dintre neamuri, ci se ocupă cu fiecare suflet individual. El se îndură de neamuri pentru Numele Său.

Goliat îl batjocorea pe David şi spunea că-i va da carnea la păsări. Saul a încercat să-i explice tânărului David că filisteanul este un luptător încercat şi că degetele lui au lungimea de 35 de centimetri. Fraţii lui David spuneau şi ei: „Du-te acasă! Dacă nu eşti cuminte, tata îţi va da o bătaie când ajungi acasă! Du-te şi nu mai întârzia aici!”

David poseda însă ceva despre care ei nu ştiau nimic.

1 Samuel 17.34-36:

David a zis lui Saul: Robul tău păştea oile tatălui său. Şi când un leu sau un urs venea să-i ia o oaie din turmă,

alergam după el, îl loveam, şi-i smulgeam oaia din gură. Dacă se ridica împotriva mea, îl apucam de falcă, îl loveam, şi-l omoram.

Aşa a doborât robul tău leul şi ursul; şi cu Filisteanul acesta, cu acest netăiat împrejur, va fi ca şi cu unul din ei, căci a ocărât oştirea Dumnezeului celui viu.

Vedeţi, David primise de la tatăl său o sarcină.

O, fraţi predicatori, şi noi avem o sarcină! Dacă vreun leu vine să-l ia pe unul dintre slujitorii Lui, eu vin în această dimineaţă să-l scap cu o praştie!

Dacă vreo boală a lovit un copil al Său, eu vin cu rugăciunea credinţei pentru salvarea bolnavilor. Noi facem ce a spus El şi aducem oaia înapoi în turmă.

Tatăl ceresc ne-a dat o sarcină: să ţinem la aceasta!

David spunea: „Dacă Dumnezeu mi-a dat putere să salvez o oaie, cu cât mai mult mă va ajuta să-l izbăvesc pe poporul Său! Mi-e ruşine pentru că oştirea lui Dumnezeu este ocărâtă. Mi-e ruşine pentru slăbiciunea voastră! Mi-e ruşine de creştinii care stau de partea necredincioşilor spunând că nu mai există şi astăzi minuni!”

Petru a spus la rusalii:

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” (Fapte 2.39).

Dacă El mai cheamă şi în dimineaţa aceasta, atunci Duhul Sfânt se revarsă încă peste noi. Iar dacă Duhul Sfânt este în noi, trebuie să trăim şi noi cum a trăit Hristos!

Dacă într-un pom o creangă face mere, iar alta, pere, înseamnă că acolo a avut loc o altoire. Creanga originală va aduce însă mere (dacă copacul este un măr).

Aşa sunt organizaţiile denominaţionale de astăzi: nişte altoi. Dar pentru că pomul trăieşte, el va aduce la suprafaţă şi roada originală.

Domnul Sharitt, prietenul meu, mi-a explicat cum face altoirea: el face o tăietură mică în pom şi acolo introduce un lăstar mic din soiul pe care vrea să-l altoiască în acel copac.

Eu l-am întrebat:

„Dacă creanga altoită va aduce roade, de care vor fi acelea?”

„Roadele vor fi acelea ale mlădiţei folosite ca altoi.”

Deci, dacă unele biserici, sau cei care se numesc „Biserica lui Hristos”, sunt nişte altoiţi în Hristos, ce roade vor aduce ei?

Roadele denominaţiunii lor! Dar dacă din pom iese o mlădiţă originală, aceea va aduce roadele pomului, roade originale.

Lăsaţi-mă să vă spun ceva, fraţilor:

Dacă Duhul Sfânt este în Biserica de astăzi, la fel ca în Biserica descrisă în Faptele Apostolilor, Biserica Dumnezeului Celui viu, Biserica lui Isus Hristos, devine din nou vie şi va scrie o carte asemănătoare cu aceea scrisă de Biserica primară.

Rămâneţi statornici până când se va întâmpla acest lucru! O, Doamne, ai milă de noi! Da, Doamne!

Samson a fost statornic cât timp cele şapte şuviţe de păr au stat în jurul capului său. El poseda o făgăduinţă din partea lui Dumnezeu.

Voi sunteţi statornici cât timp purtaţi făgăduinţa lui Dumnezeu în inimă; cât timp credinţa din voi spune: „Sunt vindecat! Da, eu sunt vindecat!” Simţiţi aceasta? Rămâneţi credincioşi! Dumnezeu este Acela care se va îngriji de soarta filistenilor.

Gândiţi-vă la Samson care s-a luptat cu o mie de filisteni având doar o falcă de măgar în mână. Ştiţi cât de groase erau coifurile filistenilor? Unele aveau 2,5cm şi erau confecţionate din metal curat. Ele rezistau la o lovitură puternică de sabie, fără ca purtătorul să fie vătămat.

Dar Samson a ucis o mie de războinici cu o falcă de măgar. La prima atingere de coif, ar fi fost normal ca falca să se rupă în bucăţi. Dar vedeţi? În os era aceeaşi Putere ca şi în Samson. El simţea făgăduinţa şi a fost statornic până când ultimul filistean a fost culcat la pământ.

Ce avea Samson? Nu prea mult: doar o falcă de măgar cu care s-a luptat împotriva săbiilor celor o mie de soldaţi bine pregătiţi. Dar în el era ceva: PUTEREA LUI DUMNEZEU! Amin.

O, fraţilor, luptaţi-vă până când dispar toate simptomele! Aleluia! Luptaţi-vă până când dispare şi ultima îndoială! Luaţi falca de măgar şi izgoniţi-o afară!

Dacă cineva spune: „În cazul meu este altceva: eu sunt prea bătrân!” Alungaţi-o afară, pentru că Avraam avea 100 de ani şi nu a spus că este prea bătrân!

Altul spune: „Cazul meu este foarte grav!”, dar nu uita că Iona zăcea în pântecele chitului! El avea o mulţime de gânduri şi simptome. Oriunde privea, nu vedea nimic altceva decât pântecele chitului. Iona a trecut însă repede peste aceste lucruri şi a spus:

Sunt lepădat dinaintea ochilor Tăi! Dar iarăşi voi vedea Templul Tău cel sfânt!” (Iona 2.4-8).

El nu putea rămâne ascuns acolo pentru că era statornic. Rămâneţi în Cuvântul lui Dumnezeu!

Cum a putut să fie Iona salvat? El ştia ce spusese Solomon atunci când a încheiat construcţia Templului:

Când vor păcătui împotriva Ta, – căci nu este om care să nu păcătuiască, – şi când vei fi mâniat împotriva lor şi-i vei da în mâna vrăjmaşului, care-i va duce robi într-o ţară depărtată sau apropiată:

dacă îşi vor veni în fire în ţara unde vor fi robi, dacă se vor întoarce la Tine, şi Îţi vor face cereri în ţara robiei lor, şi vor zice: „Am păcătuit, am săvârşit fărădelegi, am făcut rău!”

dacă se vor întoarce la Tine din toată inima lor şi din tot sufletul lor,…..dacă-Ţi vor face rugăciuni, cu privirile întoarse spre ţara lor, pe care ai dat-o părinţilor lor, spre cetatea pe care ai ales-o şi spre casa pe care am zidit-o Numelui Tău,

ascultă din ceruri, din locul locuinţei Tale, rugăciunile şi cererile lor, şi fă-le dreptate; iartă poporului Tău păcatele făcute împotriva Ta!” (2 Cronici 6.36-39).

Iona era încredinţat că Dumnezeu ascultă rugăciunea lui. Vedeţi, Iona a avut o credinţă atât de mare în situaţia în care s-a aflat, dar voi cum staţi? Cred că nici unuia dintre voi, nu-i merge atât de rău ca lui, aşa că nu aveţi nici un motiv să vă plângeţi.

Priviţi-l pe Saul care a căzut cu faţa la pământ atunci când Duhul Sfânt S-a coborât din cer într-un Stâlp de Foc şi l-a întâlnit pe drumul Damascului. Nu era aceasta îndurarea lui Dumnezeu? Era acelaşi Stâlp de Foc pe care-L vedeţi în fotografie. El este în mijlocul nostru şi face aceleaşi semne şi minuni. Ce este aceasta? Fiţi liniştiţi şi ascultători!

Noi nu privim la un templu pământesc, la o organizaţie sau la o denominaţiune, ci la dreapta lui Dumnezeu, unde stă Hristos îmbrăcat în haina însângerată, şi care vine înaintea Tatălui cu însuşi Sângele Său, ca să mijlocească pentru mântuirea noastră.

În Evrei 13.1 scrie că El este „Marele Preot al mântuirii noastre”. Un Mare Preot.

Dacă Iona a reuşit să scape din pântecele chitului, cu atât mai mult trebuie să uităm noi toate văicărelile!

Doamne, eu privesc la făgăduinţa Ta sfântă! Tu nu poţi să nu asculţi rugăciunea mea!

Ar trebui să mă grăbesc, pentru că este deja târziu. Lăsaţi-mă să mai privim încă un text.

Ioan Botezătorul era sigur, pentru că Dumnezeu îi vorbise şi lui.

După cum ştiţi, deşi tatăl său era preot, el nu s-a făcut preot, ci a plecat în pustie. El nu a vrut să se ocupe de o teorie omenească, ci L-a căutat pe Dumnezeu. El a plecat în pustie la vârsta de 9 ani. Tatăl şi mama lui, care erau bătrâni, ştiau că nu vor trăi atât încât să-l vadă pe fiul lor, care era un profet, în plinătatea puterii.

Gândiţi-vă că şi nouă ne este făgăduit acelaşi Duh pentru zilele din urmă: Duhul lui Ilie.

Când s-a referit la această problemă, Isus nu a spus nimic despre Ilie, decât că trebuie să vină, după care a vorbit despre Ioan Botezătorul.

Matei 11.10: „Căci el este acela despre care s-a scris:

Iată, trimit înaintea feţei Tale pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea înaintea Ta.” (Matei 11.10; Isaia 40.3; Luca 3.4-6; Ioan 1.23).

Dar în Maleahi 4.5, Domnul a spus: „Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.

În ziua aceea, pământul va arde.

Când a venit Ioan Botezătorul pământul nu a fost ars de nici un foc. El a fost trimis ca să întoarcă „inima părinţilor spre copii”, dar Ilie din zilele sfârşitului, va întoarce „inima copiilor spre părinţi”, adică la mesajul adevărat de la Rusalii.

Doamne, rugăciunea mea este să-l trimiţi mai repede!

Dumnezeu are întotdeauna martorii Săi pe pământ. Niciodată nu a existat vreun timp în care El să nu fi avut vreun martor, un martor al Adevărului. Eu cred că noi vedem deja umbra venirii Sale. Timpul descoperirii puterii lui Dumnezeu este aproape. El va veni să pună poporul în ordine şi să aducă turma cea mică la Dumnezeu.

Totul se va petrece la fel ca în zilele lui Noe şi ca în zilele lui Lot. Biserica Lui este doar în minoritate.

Aşa cum am spus deja, Ioan Botezătorul nu a căutat o pregătire duhovnicească făcută de oameni, ci s-a retras în pustie. Când s-a întors în societate, el vorbea limba pustiei: „pui de năpârci”, „toporul a fost înfipt la rădăcina pomilor”, etc.

Acesta este vocabularul care a stat la baza predicilor sale.

Ascultaţi ce a mai spus el, atunci când oamenii au început să vină ca să fie botezaţi: „…în mijlocul vostru stă Unul, pe care voi nu-L cunoaşteţi.” (Ioan 1.26).

Ioan ştia bine ce spune. El a fost întrebat de preoţi: „Eşti Mesia?” „Nu.” a fost răspunsul său, „dar Mesia este printre voi.

Poate şi marele preot, Caiafa, a fost la Ioan. Totuşi, mă gândesc că el se socotea prea sus ca să se coboare până la Ioan, dar cu siguranţă vreunul dintre preoţii lui i-a spus: „Domnule, acolo jos este fratele Ioan. El este un băiat drăguţ şi eu cred că este posibil ca Dumnezeu să fi făcut din el un Mesia.”

Dar ce spunea Ioan? „Eu Îl voi recunoaşte după semnul pe care l-am primit.”

Binecuvântat să fie duhul care înţelege!

Binecuvântaţi să fie aceia ai căror ochi văd şi ale căror urechi, aud! Dumnezeu Îşi legitimează slujitorii Săi.

Şi atunci când Isus a venit la el, Ioan a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii.” (Ioan 1.29).

Ioan Botezătorul a fost un bărbat statornic. El era un proroc, un trimis al lui Dumnezeu pentru ceasul acela. El a ştiut cine era Mesia, pentru că Dumnezeu îi dăduse un semn după care să-L recunoască.

O, fanatismul de astăzi…

Cuvântul spune: „Aceste semne vor urma celor ce cred…” Da, Biserica lui Dumnezeu există…dar să continuăm.

Ioan a fost stăruitor. El îşi arăta stăruinţa prin faptul că spunea că-L va recunoaşte pe Mesia după un semn dat de Dumnezeu.

Eu cred că şi noi vedem semnele din timpul acesta, semnele lui Mesia care vine.

Ascultaţi cu atenţie!

Când femeia cananeancă a auzit despre Isus, (vedeţi, „credinţa vine în urma auzirii.” (Romani 10.17), a venit la El deşi era o femeie păgână. Ştiţi de ce? Pentru că credinţa găseşte un izvor pe care ceilalţi nu-l văd.

Unii spun: „Ce este acolo? Dar dincolo?”

„Oh, este un grup de misionari.” „Este cutare şi cutare…”

„Păi dacă Dumnezeu ar vrea să facă ceva, ar veni la biserica romano-catolică!

„O, El ar veni la episcopul bisericii metodiste!

„El ar veni la preoţii anglicani!”

sau: „El ar veni…”

Aşa au gândit şi oamenii din zilele lui Isus. Dar unde S-a născut El? Într-un staul. De unde şi-a ales ucenicii? De la râu, nişte oameni simpli şi fără pregătire: pescari. Oameni care făceau parte din pătura de jos a societăţii.

Vedeţi, Dumnezeu face aşa cum a hotărât El.

Cu ce se deosebea Moab de Israel? (Deuteronom 22).

Moab oferea şapte altare, la fel ca Israel. Noi ştim că Moab se trăgea din fiica lui Lot. Şi Balac, împăratul Moabului, a oferit aceeaşi jertfă bazându-se pe acelaşi procedeu ca Israelul. Dar în ce consta deosebirea?

Unul dintre cele două popoare avea în mijlocul lui Stânca lovită şi Stâlpul de Foc adică, semnul că Împăratul este în tabără.

Ei nu aveau un loc stabil despre care să poată spune că le aparţine. Ei umblau încoace şi încolo, erau străini şi călători şi mărturiseau că sunt în căutarea unei cetăţi.

Aşa este şi astăzi. Poporul său nu este o organizaţie mare. Eu ştiu că sunt multe organizaţii mari, dar pe mine nu mă interesează aceasta.

Deci femeia care a venit la Isus, era cananeancă. Ea poseda însă credinţă, acel izvor despre care alţii nu ştiu nimic.

Pe mine nu mă interesează cât de tare eşti tu lipit de o organizaţie, sau cât de tare vrei să te lipeşti! Principalul este să ai numele scris în Cartea vieţii, prin sângele lui Isus Hristos. Primiţi Duhul Sfânt, ca să aveţi credinţă în fiecare Cuvânt pe care L-a scris El, fiindcă acesta este adevărul!

Amintiţi-vă că Cuvântul Său este o Sabie:

Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” (Evrei 4.12).

Acesta este adevărul. „Un Judecător peste gândurile inimii!” Poate să facă El aceasta? Dacă nu, înseamnă că Biblia minte şi că nu este vrednică nici de hârtia pe care este scrisă! Dacă făgăduinţele lui Dumnezeu nu s-ar fi împlinit, atunci credinţa ar fi zadarnică!

Voi ce credeţi?

Ştiţi întâmplarea cu indianul acela care a venit la dr. Morris Reedhead, care era împreună cu preşedintele misiunii Sudan, şi i-a spus: „Eu ştiu că Isus Hristos este viu pentru că trăieşte în inima mea!”

Atunci dr. Morris a răspuns:

„Exact câtă psihologie se introduce în islam, se poate introduce şi în creştinism.”

„Este adevărat,” a răspuns indianul, „dar eu aş vrea să văd împlinit ceea ce spune Marcu 16.”

„Capitolul 16 din Marcu, nu este la fel de inspirat ca celelalte. El a fost adăugat de Vatican.”

„Atunci poate că nici celelalte nu sunt inspirate… Ce fel de cărţi citiţi voi? Coranul nostru este inspirat în întregime!”

Ce ruşine pentru o biserică creştină!

Numai dacă crezi tot Cuvântul lui Dumnezeu Îl vei putea vedea cum lucrează! Da, numai dacă credem!

Vedeţi, este Unul care cunoaşte gândurile inimii: „La început era Cuvântul… şi Cuvântul S-a făcut trup…” Hristos.

Şi când era pe pământ, într-o zi, s-a atins de El o femeie care avea o scurgere de sânge. El a întrebat: „Cine s-a atins de Mine?” (Luca 8.45). Atunci Petru i-a zis:

Învăţătorule, noroadele Te împresoară şi Te îmbulzesc, şi mai întrebi: „Cine s-a atins de Mine?

Dar Isus a răspuns: „S-a atins cineva de Mine, căci am simţit că a ieşit din Mine o putere.” (v. 46). Cu alte cuvinte: El a simţit că a slăbit. Imediat ce s-a atins de El, sângele femeii a încetat să mai curgă.

Ce era aceasta? Cuvântul lui Dumnezeu care cunoaşte gândurile.

Dar ce spuneau fariseii? „El lucrează cu Beelzebul!” Isus S-a întors însă spre ei şi le-a spus: „Eu vă iert!” Da, Isus le cunoştea gândurile. Cine era El? Cuvântul făcut trup. Cel care cunoaşte gândurile şi tainele inimilor, iar Cuvântul spune că „El este acelaşi ieri, azi şi în veci.

Ca să-L aveţi pe Dumnezeu, trebuie să aveţi acest Cuvânt viu în voi, deoarece Cuvântul este Dumnezeu care Se face în voi Duh, trup şi Viaţă.

Dacă Cuvântul Lui pătrunde în voi, prin credinţă, Se face viu, şi atunci deveniţi epistola lui Dumnezeu citită de toţi oamenii.

Voi nu veţi avea totul ca Hristos, pentru că în ziua de Rusalii s-a făcut împărţirea.

Acum, voi, cei care credeţi că trebuie să vorbiţi în limbi ca să posedaţi dovada că aveţi Duhul Sfânt, aş vrea să mă ascultaţi o clipă cu atenţie.

Când S-a coborât Duhul Sfânt, la rusalii, s-au văzut nişte limbi de foc. Ce era aceasta?

Acelaşi Stâlp de Foc care a condus Israelul prin pustie, S-a împărţit atunci peste fiecare credincios. Duhul Sfânt este Dumnezeu în Biserica Sa. Da, acesta este adevărul. Ei au primit Duhul Sfânt şi vorbeau în limbi, dar nu erau limbi necunoscute, ci ei vorbeau în limbi înţelese de cei prezenţi. Evanghelia trebuia să fie vestită, de aceea, ei au ieşit afară, la poporul adunat, şi au vorbit fiecăruia în limba lui.

Voi puneţi căruţa înaintea calului, dacă credeţi că trebuie să vorbeşti în limbi necunoscute! Ei vorbeau în limbi cunoscute, pentru că cei adunaţi spuneau:

Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut?” (Fapte 2.8).

Aceasta a fost lucrarea lui Dumnezeu, când L-a trimis pe Duhul Sfânt.

Cuvântul lui Dumnezeu este mai tăietor decât o sabie cu două tăişuri, este un Judecător al gândurilor inimii. Sabia poate fi apucată doar cu o singură mână. Ea trebuie stăpânită de cineva, pentru că dacă nu există o mână care s-o ia de jos, nu are nici o putere.

Dacă Cuvântul lui Dumnezeu este apucat de o mână credincioasă, poate să facă aceleaşi lucruri ca Isus care a spus: „Lucrurile pe care le fac Eu, le veţi face şi voi…

Dacă puteţi spune numai: „Eu am destulă lumină, ca să văd că sunt salvat!” înseamnă că credinţa voastră este slabă, iar sabia pe care o mânuiţi taie foarte puţin!

Ce faceţi cu celelalte făgăduinţe?

Dacă staţi tari pe credinţă, ridicaţi tot Cuvântul lui Dumnezeu şi tăiaţi cu El prin întuneric, până când Lumina divină începe să strălucească, iar voi veţi sta faţă în faţă cu Dumnezeu, bazaţi pe Cuvântul Său. Amin.

Mulţimea era mare, aşa că în calea acelei femei mici şi sărace, erau multe piedici. Da, erau multe piedici înaintea ei, dar nici una nu era mai mare decât credinţa ei. Ea a auzit şi astfel a devenit statornică în credinţă!

Poate că cineva i-a zis: „Să ştii că nu ai ce căuta acolo, pentru că eşti o străină!” Dar ea a mers înainte, ascultând numai de credinţa ei; şi aceasta era tot ce-i trebuia.

Ea ştia că Cel care stătea acolo era Cuvântul lui Dumnezeu.

Poate că biserica ei spunea: „Zilele minunilor au trecut! Să nu te duci acolo!”, dar pe ea n-a interesat-o aceasta, deoarece primise Cuvântul! Poate că mulţi au râs de ea, spunând: „Fiica ta va fi tot aşa de bolnavă şi toţi vor râde de tine. Gândeşte-te că dacă mergi acolo, vei fi excomunicată din adunare!” Pentru ea însă, nimic din toate acestea nu avea nici o valoare. Credinţa a ajutat-o să treacă peste toate piedicile. Ea era hotărâtă să meargă la Isus, iar când a ajuns acolo, a primit o altă lovitură!

Când a ajuns la El, era disperată, dar credinţa îi era la fel de mare.

Când a văzut-o, Isus i-a zis: „Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale lui Israel.” (Matei 15.24).

Ce vorbă era aceasta? „Eu nu am venit pentru tine!”

Închipuiţi-vă, Acela, Unicul în care şi-a pus toată nădejdea, o alunga fără pic de milă: „Tu eşti o păgână şi eu nu am fost trimis pentru tine! Voi sunteţi nişte câini!”

Dar nu, nici chiar aceste cuvinte nu i-au influenţat credinţa!

Ce am fi făcut noi, dacă am fi fost în situaţia ei? Da, noi am fi fost gata!

„El a vorbit împotriva denominaţiunii mele, aşa că nu vreau să mai am nici o legătură cu El!”

Dar nu este aşa! Voi trebuie să mergeţi mai departe, chiar dacă nu primiţi nimic.

Vedeţi? Credinţa prinsese rădăcini în inima ei!

Isus a continuat: „Nu este bine să iei pâinea copiilor, şi s-o arunci la căţei!” (v. 26).

Dacă ar fi fost în situaţie vreunul dintre voi, baptişti, metodişti, penticostali, etc., aţi fi spus desigur: „Oh, ce înşelător! Mă voi duce la doctorul Cutare şi-i voi spune c-a avut dreptate!”

Înţelegeţi? Voi nu posedaţi nici o credinţă, dar femeia aceea ştia că acolo va fi ajutată: „Credinţa vine în urma auzirii.” A cărei auziri? A Cuvântului!

Ea ştia că El poseda Adevărul şi a stat tare pe aceasta!

Frate, ea nu era o „plantă de seră”, de aceea nu trebuia să fie apucată cu „mănuşi de catifea” ca nu cumva să se supere, ca unii dintre noi.

„Oh, nu mai merg niciodată acolo pentru că nu este nimic deosebit!”

Dacă gândiţi şi procedaţi în felul acesta, nu este de mirare că nu puteţi ţine sus sabia Cuvântului şi că faceţi tot felul de compromisuri! Voi mergeţi acolo unde auziţi doar cuvinte dulci, pentru că sunteţi „plante de seră”.

Prima mustrare vă trânteşte la pământ, deoarece mulţi sunteţi stropiţi tot timpul cu şoaptele Satanei, care zice: „Să nu credeţi aşa ceva, pentru că zilele minunilor au trecut!”

Frate, femeia cananeancă avea o credinţă mare. Ea i-a dat dreptate lui Isus. O credinţă adevărată recunoaşte adevărul. Dacă voi credeţi că Biblia este Cuvântul şi făgăduinţa lui Dumnezeu, o credeţi indiferent ce spun alţii.

Cananeanca a spus: „Da, Doamne, dar şi căţeii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor.” (v. 27).

Cu alte cuvinte, ea spunea: „Eu sunt nevrednică de aceste lucruri, dar aş dori numai firimiturile.”

Şi eu sunt unul din cei care doresc firimiturile! Voi nu? Doamne, eu doresc numai firimiturile. Eu nu pot să am o biserică aşa cum a fost cea de la rusalii, şi fiindcă nu pot aceasta, Doamne, lasă-mi măcar firimiturile.

Am spus întotdeauna că dacă aici nu este ceea ce a spus Petru, voi aştepta până va veni. Înţelegeţi? Da, voi aştepta până când se va arăta. Acesta este Cuvântul!

Poate că eu nu am destulă credinţă să plec ca Enoh la plimbarea de după-amiază şi de acolo să mă duc Acasă cu Dumnezeu, dar spun că nu voi sta niciodată în calea cuiva care are o asemenea credinţă. Da, dacă cineva are o asemenea credinţă, eu Îl slăvesc şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru aceasta.

Lăsaţi ca acest Cuvânt să prindă rădăcini în voi! Nădejdea mea este că El a prins rădăcini şi în mine, astfel încât, atunci când va veni moartea, se va deschide o cale prin care voi pleca Acasă. Deci, voi căuta şi eu firimiturile.

Încercaţi însă să le spuneţi acestor oameni moderni că trebuie să se mulţumească cu firimiturile! Oh, nu! Dacă nu pot să aibă totul, preferă să nu primească nimic!

Ei sunt la fel ca Naaman leprosul, care a spus: „Ori vine şi-şi pune Elisei mâinile peste mine… ori nu cred nimic din toate acestea!”

Acesta este motivul pentru care ei nu pot primi nimic. Înţelegeţi?

Tu trebuie să fii gata să primeşti firimiturile! Ia firimiturile, frate! Ia firimiturile, soră! Primeşte cu bucurie orice îţi dă El şi spune-I: „Îţi mulţumesc, Doamne! Eu am puţină credinţă, dar voi ţine cu tărie la lucrul acesta. Îţi mulţumesc pentru el şi cred că voi fi sănătos!”

Apoi aşteaptă liniştit şi vei vedea ce se va întâmpla. Ia ultima firimitură!

Gândiţi-vă la faptul că această femeie nu a văzut niciodată o minune. Ea era o păgână şi nu-L văzuse niciodată pe Domnul făcând minuni! Ea nici nu ştia că El este Dumnezeu, ci auzise doar vorbindu-se despre El. Când a venit însă la El şi a văzut ce face, a fost altfel.

Femeia a auzit pe cineva spunând: „În Biblie este scris că Dumnezeu va trimite un Proroc care va face semne şi minuni şi va cunoaşte gândurile inimii.”

„Adevărat?”

Ea nu văzuse niciodată cum au loc acele lucruri, dar credea.

Mă gândesc la curva Rahav din Ierihon, care nu văzuse poporul Israel dar auzise despre el. Ceea ce auzise o determinase să ascundă iscoadele. Ea a tăgăduit propria biserică, propriul popor şi toate celelalte lucruri, pentru că auzise vorbindu-se despre ei.

Ea nu a spus: „Am să aştept până când am să-l aud predicând pe Iosua. Da, mă voi hotărî după ce-i voi asculta predica! Lăsaţi-mă să văd cum desparte Dumnezeu Marea Roşie, sau cum face ceva asemănător. Dacă voi vedea aşa ceva, vă voi ascunde!” Nu, ea nu a aşteptat nimic, ci a spus:

Am auzit, cum la ieşirea voastră din Egipt, Domnul a secat înaintea voastră apele mării Roşii…” (Iosua 2.10). Vedeţi? „Noi am auzit.”

O, Dumnezeule, eu am auzit şi ştiu că Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci. Eu ştiu că El trăieşte şi astăzi în Biserica Sa; ştiu că acum, El este aici. Eu ştiu că chipul pe care L-a surprins aparatul nu este al meu, ci al Lui. Eu ştiu că acelaşi Stâlp de foc care a călăuzit poporul Israel, este astăzi printre noi făcând aceleaşi semne şi minuni. Da, El face aceleaşi lucruri. Este acelaşi Stâlp de Foc care a condus Israelul.

Fiecare cititor al Bibliei ştie că El era Îngerul Domnului care mergea înaintea lor prin pustie.

Pentru Moise, Hristos a preţuit mai mult decât comorile Egiptului, de aceea, a urmat Stâlpul de Foc în pustie.

Isus a spus: „Eu vin de la Dumnezeu şi Mă duc la Dumnezeu.

După moartea, înmormântarea, învierea şi înălţarea Sa la cer, Saul din Tars s-a întâlnit pe drumul Damascului cu acelaşi Stâlp de Foc. Nimeni din cei prezenţi nu L-au văzut, dar Saul l-a văzut!

Iar o Voce i-a spus: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?” (Fapte 9.5).

Şi el a întrebat: „Cine eşti Tu, Doamne? Şi Domnul i-a zis: „Eu sunt Isus…

Dacă v-aş spune că viaţa lui John Dillinger este în mine, v-aţi aştepta să iau arma şi să trag în voi.

Dacă v-aş spune că în mine este viaţa unui artist, v-aţi aştepta să vă pictez un tablou.

Fii atentă Biserică! Eu nu vreau să te cert, dar dacă viaţa lui Hristos este într-o biserică, dacă Duhul Sfânt este în acea biserică, dacă Stâlpul de Foc care a fost fotografiat este în ea, atunci El va face lucrarea lui Hristos.

Isus a spus: „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi.

Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea. Ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 10.37-38).

Dacă este cu adevărat Duhul Sfânt, El va mărturisi despre Sine. Credeţi în lucrările Duhului Sfânt!

Ştiu că a fost şi există încă multă credinţă prefăcută şi împodobită. Dar dacă există un dolar fals, trebuie să fie şi unul adevărat după care s-a făcut imitaţia.

Voi aţi văzut oameni care deşi susţin că posedă Duhul Sfânt, trăiesc în curvie şi în beţii. Adevărul este că ei nu Îl au, ci doar pretind aceasta!

Dar cei care Îl au pe adevăratul Duh Sfânt sunt legitimaţi de Dumnezeu, care întăreşte mărturia lor cu semne.

Curva Rahav a auzit şi a crezut.

Femeia cananeancă a auzit şi a crezut. Da, ea a spus: „Doamne, ajută-mă!” (Matei 15.25).

Mai întâi, ea L-a numit Fiul lui David. (v. 22). Dar păgânii nu au parte la Hristos ca Fiu al lui David, Împăratul evreilor. Când ea I s-a adresat aşa, El n-a luat-o în seamă, dar când a spus: „Doamne, ajută-mi!” El a fost mişcat pentru că era Domnul ei, nu Fiul lui David.

Apoi ea a spus: „Da, Doamne, dar şi căţeii mănâncă din firimiturile care cad la masa stăpânilor lor.” (v. 27).

Vedeţi? Această femeie a ştiut cum să se apropie de Dumnezeu. El a umilit-o când a spus: „Eu n-am fost trimis la voi! Tribul vostru nu este altceva decât nişte câini!”

Dar ea a răspuns: „Da, Doamne, aşa este!”

Acesta este Cuvântul, de aceea rămâneţi la Cuvânt! Credinţa va recunoaşte întotdeauna Cuvântul: „…dar şi căţeii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor.

Doamne, ajută-mi!

Aceasta L-a mişcat atât de mult încât S-a întors spre ea şi a spus: „O, femeie, mare este credinţa ta.” (v. 28).

Şi Satana a părăsit-o pe fiica ei. Ea s-a apropiat în mod corect. Aceasta a fost prima minune pe care Isus a făcut-o pentru un păgân. De ce? Pentru că ea a găsit modul corect de a se apropia de darul lui Dumnezeu.

Adevăratul respect şi smerenia faţă de Dumnezeu se dovedeşte prin credinţa în întregul Său Cuvânt! Înţelegeţi?

Să nu învârtiţi roata, spunând: „Eu nu mai pot să cred aşa ceva! Dacă nu este scris în catehism, nu primesc!”

Ceea ce spune catehismul, nu are nici o valoare, sau vreţi să-l puneţi deasupra Cuvântului lui Dumnezeu?

Cananeanca a venit la El respectuoasă şi smerită: „Oricine se va înălţa, va fi smerit şi oricine se va smeri, va fi înălţat.” (Matei 23.12).

Gândiţi-vă la Marta. Ştiu că vă ţin mult, dar voi fi scurt. Trebuie să vă mai spun câteva lucruri, apoi voi încheia. Sper să nu vă pun prea mult răbdarea la încercare.

Marta era tare. Ea a arătat multă statornicie faţă de Isus. Ea este aceea care a trimis după El să vină să se roage pentru fratele ei care era pe moarte.

Isus a spus: „Adevărat, adevărat vă spun, că, Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.” (Ioan 5.19).

Când a fost la Betesda, El ştia că un om era olog de 38 de ani. Acolo se aflau aproape 2.000 de şchiopi, orbi, uscaţi, schilozi, etc. Isus a stat acolo şi a privit în jur plin de milă şi de dragoste.

Noi nu ştim ce înseamnă dragostea în adevăratul ei înţeles, ci privim de pe poziţia noastră omenească. Când citim „plin de milă”, o înţelegem din punctul nostru de vedere. Dar adevărata milă înseamnă să faci voia lui Dumnezeu. Înţelegeţi?

„Oh, n-aş vrea să-i spun aceste cuvinte pentru că este un băiat bun. Este adevărat că bea… El are nevoie de Hristos, dar nu pot să-l mustru pentru că aparţine de o biserică ce nu crede în vindecarea divină.”

Dacă gândeşti aşa, nu ştii ce înseamnă „mila”!

Isus a trecut pe acolo. El cunoştea voia lui Dumnezeu. El a trecut pe lângă mamele care stăteau cu pruncii în braţe şi aşteptau ca Îngerul să tulbure apa. El a trecut pe lângă toţi şi S-a dus la acel bărbat care era bolnav de 38 de ani, iar când a ajuns lângă el, l-a întrebat: „Vrei să te faci sănătos?” (Ioan 5.6), la care slăbănogul a răspuns:

Doamne, n-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa; şi, până să mă duc eu, se pogoară altul înaintea mea.” (v. 7). El nu putea să meargă, dar Isus i-a spus: „Scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă.” (v. 8).

Ce au făcut iudeii cu El pentru aceasta? L-au dus în curtea de judecată.

Dacă ar fi făcut această minune astăzi, ar fi fost judecat din nou. Aşa este. El a lăsat în urma Sa 2.000 de bolnavi şi S-a oprit lângă acesta.

Oare ce-au spus oamenii despre aceasta?

„Eu îl cunosc pe fratele Cutare, care zace acolo jos. Acolo este şi sora Cutare, o femeie foarte cumsecade. Ea zace de 20 de ani. Dacă ar fi ceva dumnezeiesc în El, s-ar fi dus şi ar fi vindecat-o şi pe ea!”

Satana spune şi astăzi la fel. Înţelegeţi? „Dacă ai fi Tu…” „Dacă ar fi asta…dacă ar fi aceea….” Acelaşi Semn, aceleaşi cuvinte. Înţelegeţi?

Deci fariseii spuneau tot felul de cuvinte la adresa Lui, dar El a răspuns clar:

Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând…” (Ioan 5.19).

Înţelegeţi? El a avut o vedenie. Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci, Acelaşi Dumnezeu.

Marta stătea înaintea Lui şi spunea: „Doamne, dacă ai fi fost aici…” (Ioan 11.32). De ce nu venise El? Pentru că Tatăl Îi arătase într-o vedenie că Lazăr va muri. Vedeţi, ei I-au trimis vorbă să vină repede, dar El a plecat în altă cetate şi le-a spus ucenicilor Săi: „Lazăr, doarme!” (v. 11). Aceasta a fost expresia Lui.

Pentru un creştin adevărat nu există moarte!

Ucenicii au răspuns: „Dacă doarme, are să se facă bine!” (v.12). Atunci Isus le-a spus pe înţelesul lor: „Lazăr a murit!” (v. 14).

Oh, parcă îi aud pe evrei, când a intrat în oraşul lui Lazăr: „Aha, a venit vindecătorul dumnezeiesc!” Toţi şi-au lăsat îndeletnicirile şi s-au luat după El. Marta cea mică, avea însă ceva în inima ei. Ea era o fiinţă care dorea ca tot timpul casa lor să fie curată, în timp ce Maria asculta Cuvântul! Dar acum, ea a lăsat totul şi a mers să-L întâmpine pe Domnul! Eu cred că ea a citit din Scripturi, despre femeia sunamită. Când L-a văzut pe Isus, ea a spus: „Doamne, dacă ai fi fost aici…” (v. 32). Se părea că ea era îndreptăţită să-L mustre.

„De ce nu ai venit când Te-am chemat? Noi ştim că Tu eşti un Om sfânt şi dacă ai fi fost aici, nu s-ar fi întâmplat necazul acesta!”

Şi astăzi este la fel. Dar, oh, El este aici prin Duhul, chiar dacă voi nu-L vedeţi. El este aici în Cuvântul Său.

Oh, desigur, voi vă rugaţi pentru o trezire şi apoi se întâmplă una sau alta în adunare; cineva strigă tare: „Slavă lui Dumnezeu!” şi cu asta aţi rezolvat problema.

Adevărul este însă, că voi nu ştiţi ce este o trezire adevărată, iar când Hristos vine în biserică, nu-I daţi nici o atenţie.

Dacă El vindecă pe cineva sau descopere un gând, voi spuneţi: „S-ar putea să fie telepatie!” Dacă gândiţi aşa, nu este de mirare că între voi nu poate să facă nimic! Nu-i de mirare că pentru Biserica Laodicea, El e afară şi încearcă să intre din nou înăuntru!

Acesta este timpul în care trăim noi. Aceste denominaţiuni L-au scos afară. Da, El este scos afară.

Deci Marta I-a spus lui Isus:

Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit.” (v. 32).

Isus i-a zis: „Fratele tău va învia.

Ştiu”, I-a răspuns Marta, „că va învia la înviere, în ziua de apoi.”

Isus i-a zis: „Eu sunt învierea şi viaţa.” (v. 23-25).

El a fost Singurul care a trăit cândva şi care va trăi. Cine putea spune aşa ceva despre sine? Biblia ne spune că noi nu trebuie să căutăm frumuseţe la El. Poate că la cei 30 de ani ai Săi, era puţin aplecat de spate şi cărunt, încât I se dădeau 50 de ani.

Noi ştim că evreii Îi spuneau: „N-ai nici 50 de ani şi L-ai văzut pe Avraam?” (Ioan 8.57). „O, acum ştim cu siguranţă că eşti nebun!”

Înţelegeţi?

Dar El le-a răspuns: „Mai înainte să se nască Avraam, sunt Eu!” (v. 28).

Ei nu puteau înţelege aceasta, pentru că El avea un trup omenesc.

Şi El i-a spus Martei: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar muri, va trăi.

Şi oricine trăieşte, şi crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” (Ioan 11.25-26).

Marta a răspuns: „Da, Doamne, cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.” (v. 27).

Aş vrea să vă mai spun ceva, ceva ce am tot repetat mereu, iar dacă cineva se va simţi cumva jignit, aş vrea să ştiţi că n-o fac intenţionat.

O femeie care aparţine de biserica „creştină ştiinţifică”, mi-a spus odată:

„Frate Branham, tu vorbeşti prea mult despre Isus.”

„O, nu! Din păcate nu o fac nici pe jumătate din cât ar trebui! Aş dori să am la dispoziţie şi mai multe cuvinte şi timp, ca să vorbesc despre El!”

„Bine, a continuat ea, dar Tu îl faci Dumnezeu!”

„El a fost Dumnezeu! Este şi astăzi Dumnezeu, şi va fi întotdeauna Dumnezeu!”

„Am să-ţi dovedesc cu propria ta Biblie că El nu este decât un muritor!”

„Te ascult,” am răspuns eu.

Atunci ea a citit din Ioan 11.35: „Isus plângea.” în legătură cu momentul când S-a dus la mormântul lui Lazăr.

„Aceasta este dovada ta?” am întrebat-o eu.

„Da.”

Vedeţi, astăzi fiecare credincios trebuie să se lupte.

Un bărbat mi-a povestit nu demult:

„Ştii, nu demult mi s-a prezentat în vis un Satan mic, aproximativ atât de mare şi a zis: „Bauuu!” Când l-am văzut, eu am făcut: „Huuuu!” şi m-am dat înapoi. De fiecare dată când eu făceam un pas înapoi, el devenea tot mai mare, iar eu tot mai mic. Apoi, am văzut că m-am întors eu spre el şi am făcut: „Bauuu!” şi el s-a dat înapoi. Şi de câte ori făceam un pas spre el, se dădea înapoi. Eu ştiam că trebuie să mă lupt cu el, dar n-am găsit nici un fel de armă, şi atunci am luat o Biblie. Văzând-o, el s-a făcut tot mai mic, tot mai mic.”

Vedeţi, aceste lucruri mi le-a povestit acel bărbat.

Aşa trebuie să faceţi şi voi. Luaţi Cuvântul lui Dumnezeu şi atunci nu va trebui să spuneţi: „Bauuu!” ci „Aşa vorbeşte Domnul!”!

Fiţi stăruitori! Staţi pe Cuvânt! Noi credem numai Cuvântul! Noi credem numai în El, aşa cum a crezut şi Marta. Nu are importanţă cât sunt de mulţi cei care zic că nu avem dreptate şi că nu suntem în Adevăr, noi ştim că Isus Hristos este Acelaşi, şi El a spus:

Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu…” (Ioan 14.12).

Ar putea să vă vindece vreun om? Nu! Dar voi sunteţi deja vindecaţi. Ar putea să vă salveze un om? Dar voi sunteţi deja salvaţi! Câţi cred aceasta? El a fost rănit pentru fărădelegile noastre, a fost chinuit pentru răutatea noastră. Este adevărat?

…şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” (Isaia 53.5).

Vedeţi? Este scris la timpul trecut: „am fost tămăduiţi”. El a făcut deja totul pentru noi.

Acum, El a venit în Biserica Sa s-o facă conform Cuvântului. Altfel de ce a rânduit: apostoli, proroci, evanghelişti, păstori şi învăţători? De ce a dat aceste slujbe în biserică?

Pavel spunea: „…chemat de Dumnezeu, nu de oameni.” Da, un om trimis şi inspirat de Dumnezeu ca să ţină Biserica conform Cuvântului. Ce este aceasta? Darul Duhului în Biserică. Nu o grămadă de fanatism, ci daruri adevărate pentru Biserica Sa, pentru ca Biserica să fie întreţinută prin ele.

Dacă Biserica lui Dumnezeu posedă cu adevărat Duhul Sfânt, atunci dacă cineva ar păcătui în mijlocul ei, ar păţi la fel ca Anania şi Safira.

Aş dori să intru într-o astfel de biserică, în care fiecare bărbat şi fiecare femeie posedă Duhul Sfânt. Dacă cineva ar face ceva greşit Duhul Sfânt l-ar descoperi, ar face imediat o lucrare de curăţire. Acestea sunt darurile Duhului în Biserică. O, Dumnezeule, dă-ne o astfel de Biserică! Credeţi aceasta? Este Hristos mort? Nu, El trăieşte.

Ce le-a răspuns fariseilor când i-au cerut un semn? „Un neam viclean şi preacurvar cere un semn.” (Matei 12.39).

Este adevărat? „Viclean şi preacurvar”.

Când a existat o generaţie, un neam mai rău şi mai stricat decât astăzi? Când a existat mai mult păcat? Se spune că astăzi trăiesc pe pământ mai mulţi oameni decât în toate timpurile de la Adam încoace, împreună. Aceasta este generaţia rea şi stricată despre care vorbeşte Domnul! Homosexualitate, prostituţie, biserici decăzute, oamenii sunt încăpăţânaţi, iubitori mai mult de plăceri decât de Dumnezeu, hulitori, lăudăroşi, fără evlavie, vânzători, având doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-I puterea. De aceea Domnul spune: „Depărtează-te de ei.

Da, Biblia spune: „Depărtează-te de oamenii aceştia!” (2Timotei 3.5). Acesta este timpul în care trăim noi.

Voi ştiţi că unii oameni spun: „Eu am putere să vindec!” Un astfel de om spune minciuni, pentru că el nu are nici o putere ca să vindece. Aceasta a făcut-o deja Hristos.

Preoţii vin cu pretenţia că trebuie să le mărturisiţi lor păcatele voastre. Poate să vă ierte un preot? Nu, păcatele voastre sunt deja iertate! Când s-a întâmplat aceasta? Atunci când Hristos a murit pe cruce, spunând: „S-a isprăvit!”

Ce? Planul lui Dumnezeu. Atunci, pe cruce, Hristos a rezolvat totul. Voi sunteţi deja salvaţi. Fiecare păcătos este salvat, dar aceasta nu vă poate ajuta cu nimic dacă nu Îl acceptaţi. Puteţi merge la altar să strigaţi până vă încărunţeşte părul, şi să plângeţi până nu mai puteţi, căci dacă nu credeţi, nu vă foloseşte la nimic. Dacă credeţi că Hristos a murit în locul vostru, şi Îl acceptaţi ca Salvator personal, atunci veţi fi mântuiţi. La fel este şi cu vindecarea divină. El a fost rănit pentru vina noastră, de aceea suntem tămăduiţi prin rănile Lui. Prin aceasta, El ne arată că este viu. Dar mai întâi trebuie să credeţi cu tărie Cuvântul Său.

Isus a spus: „Lucrările pe care le fac…” dar El n-a spus niciodată: „Eu vindec!” ci cuvintele Lui au fost: „Tatăl care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui.” (Ioan 14.10).

Acum, dacă Isus nu S-a numit Vindecător divin, cum este posibil ca un sărman neştiutor ca mine, sau un oricare altul să încerce să pretindă că ar fi vindecător? Cum poţi fi tu un vindecător divin când lucrarea aceasta este deja făcută pe Golgota? Tu trebuie să faci un singur lucru: s-o accepţi şi să crezi! Este adevărat?

Acum, dacă nu vrei să mă crezi, vei pleca, iar dacă nu pot să cred eu, voi pleca. Dumnezeu însă nu face aşa. El a trimis daruri pentru Biserica Sa! El trimite apostoli. Ce este un apostol? Un misionar, un bărbat trimis. Prorocul este un visător, în timp ce păstorul, învăţătorul şi evanghelistul împart Cuvântul lui Dumnezeu la popor.

Darurile Duhului care lucrează în Biserică, întăresc Cuvântul dovedind că Isus Hristos trăieşte în biserică.

Noi ne cunoaştem unii pe alţii. Aceasta este biserica noastră. Eu nu-i cunosc însă pe musafiri pentru că nu stau mult în locul acesta, dar vreau să vă spun ceva, prieteni. Dacă aş putea face ceva pentru voi, aş face-o cu plăcere. Dacă aş putea vindeca bolnavii, aş face-o, dar eu nu pot face aceasta.

Dacă aş putea s-o ajut pe sora aceasta care zace în pat, aş face-o bucuros.

Dacă aş merge afară şi deşi plouă aş spune: „Nu ţineţi umbrela deasupra mea!” prin aceasta i-aş arăta lui Dumnezeu că sunt sincer, dar aceasta nu ajută la nimic.

Eu am fost în Africa şi în India şi am văzut oameni care se culcă pe paturi cu cuie şi fac multe alte lucruri ciudate. Apoi i-am văzut cum au adus jertfe înaintea zeilor lor, cum şi-au aruncat copiii la crocodili şi multe alte lucruri de felul acesta. Ei sunt sinceri. Un om poate să ia acid carbonic ca medicament, şi el este sincer. Înţelegeţi?

Adevărul, acesta este singurul lucru pe care trebuie să-L ştim noi, şi atunci Dumnezeu Îl va legitima deoarece Isus a spus:

Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu.” Şi: „Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci.

Cum vi S-ar arăta El astăzi dacă L-aţi căuta? Dacă aş spune că Hristos este în mine şi în voi, cum am putea dovedi aceasta?

Aţi căuta un bărbat care umblă cu gulerul întors? Nu, pentru că El nu a umblat aşa. El Se îmbrăca simplu, ca ceilalţi oameni de rând. Ne-am uita să vedem dacă are cicatrice la mâini? Nu, pentru că sunt mulţi care umblă cu sânge, foc, fum, etc., deşi ceea ce fac ei, nu este Cuvântul.

El a spus: „Lucrările pe care le fac Eu, ele mărturisesc despre Mine. Dacă nu Mă puteţi crede pe Mine, credeţi-le măcar pe ele.

Acum, haideţi să ne rugăm. Spuneţi-I Lui dorinţele inimilor voastre.

Tată ceresc, eu ştiu că acest Cuvânt este tare. Te rog, îndură-Te! Tu cunoşti inima mea, de aceea, Te rog ajută-mă! Te rog să binecuvântezi cuvintele mele slabe, care nu sunt ca ale unui predicator. Eu sunt un om neînţeles şi nu ştiu cum să vorbesc oamenilor, dar Tu mi-ai promis că vei umplea gura mea cu Cuvântul Tău, dacă o deschid.

De 31 de ani mă încred numai în Tine. Poate că printre noi sunt oameni care au primit Cuvântul vorbit: cei bolnavi sau cei ce au nevoie de Hristos. Ei sunt undeva afară. Ei au nevoie de Tine, Doamne, şi nădejdea mea este că cuvintele care s-au spus astăzi, le-a întărit credinţa în făgăduinţele Tale.

În clipele acestea, când stăm înaintea Ta cu capetele plecate, poate că sunt printre noi unii care nu-L cunosc pe Hristos ca Salvator personal, şi care doresc să spună:

„Frate Branham, nu vreau să mor în starea în care mă aflu acum. Eu nu sunt pregătit să mor. Nu sunt născut din nou, de aceea doresc să te rogi pentru mine. Roagă-te pentru mine, căci sunt un păcătos.”

Ridicaţi-vă mâinile! Dumnezeu să te binecuvânteze şi pe tine…….şi pe tine…….şi pe tine…….. Dumnezeu să vă binecuvânteze! Voi trebuie să credeţi din toată inima! Vreo 20 de oameni şi-au ridicat mâinile. Rămâneţi unde sunteţi, pentru că în faţă sunt o mulţime de copii. Eu nu pot să vă chem la altar, aici în faţă, de aceea, rămâneţi unde vă aflaţi şi rugaţi-vă cu mine:

Tată ceresc, Ţi-i aduc pe aceşti oameni, care şi-au ridicat mâinile. Eu cred că ei au făcut aceasta cu toată sinceritatea. Lasă-i să vadă că în clipa aceasta au rupt orice lege a ştiinţei. Ştiinţa susţine că braţele noastre trebuie să atârne în jos, pentru că gravitaţia pământului ne ţine, dar prin faptul că ei au ridicat braţele spre cer, dovedesc că există un Duh care are puterea să ne ridice braţele spre Creator. Da, aceasta s-a arătat acum! Ştiinţa nu poate arăta aceasta, deoarece Duhul Se face cunoscut prin credinţă, şi pentru că El a venit în locul acesta, ei şi-au ridicat mâinile. Ei vor să fie mântuiţi.

Dumnezeule, Tată, eu le arăt făgăduinţele Tale.

Când era pe pământ, Domnul a spus:

Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” (Ioan 6.44).

…cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” (Ioan 5.24).

Cine mănâncă trupul Meu, şi bea sângele Meu, are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” (Ioan 6.54).

Acestea sunt făgăduinţele Tale. Oamenii aceştia n-ar fi putut să-şi ridice mâinile dacă n-ar fi fost Duhul Tău aici. Ei n-ar fi putut face aceasta, dacă n-ai fi hotărât Tu mai dinainte lucrul acesta.

Tot ce Mi-a dat Tatăl (Vedeţi, se foloseşte trecutul), va ajunge la Mine.” (Ioan 6.37). (În traducerea românească se foloseşte prezentul: „Tot ce-Mi dă Tatăl.”)

Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.” (Romani 8.30).

Aceasta este viziunea cea mare dată de Dumnezeu, care se împlineşte cu aceşti oameni. Ei au fost văzuţi şi aleşi înainte de întemeierea lumii.

Tu, care eşti nemărginit, ai ştiut ce se va întâmpla în dimineaţa aceasta aici. Tu ai ştiut că ei vor ridica mâna şi chiar aşa a fost.

Acesta este singurul meu ajutor pentru viitor, Doamne: Cuvântul Tău. Eu Ţi-i dăruiesc Ţie, Doamne, în Numele lui Isus Hristos, pe toţi cei ce şi-au ridicat mâinile, ca un trofeu al Cuvântului Tău.

Ţine-i Tu, Doamne, astfel încât nimeni şi nimic să nu-i poată smulge din mâna Ta. Dă-le viaţa veşnică! Îngăduie ca ei să găsească o biserică sau să fie botezaţi în locul acesta, în dimineaţa aceasta şi să rămână aici.

Fie ca aşa cum, Duhul Sfânt a mişcat la început apa, să le umple inimile şi sufletele. Îngăduie aceasta, Doamne! Ajută-i ca în toate zilele vieţii lor să trăiască în evlavie, astfel încât, în ziua venirii Tale să se arate ca un semn de biruinţă şi ca pietre strălucitoare în cununa Ta, prin Isus Hristos, Domnul nostru.

– Amin –

3 Comments

  1. Zsolt

    — Astăzi aş vrea să mă ocup de tema: „Cum se zideşte credinţa adevărată!” —
    Iata propunerea mea: Descarca fisierul audio si asculta aceasta predica in timp ce citesti de pe ecran, sau daca ai in format printat (cazul cel mai bun). Tine cont de afirmatia citata mai sus, din aceasta predica. Atunci cand dai de o invatatura opreste din ascultat si noteaza-ti aceasta intr-un caiet.
    Aceasta este o predica deosebita in care vei gasi o multime de invataturi de baza al credintei crestine. Eu m-am bucurat in mod special cand am ascultat-o. Sant multe alte predici predicate de Fr. Branham. Insa sant intre ele o serie de predici in care anumite lucruri sant spuse atat de clar incat le putem lua drept invataturi de baza, fundamentale pe care ne putem zidi viata de credinta. Avem nevoie de astfel de invataturi, mai ales ca traim intr-un timp atat de confuz incat aceasta confuzie nu se poate exprima. Multi crestini dragi sant dezorientati, si din nefericire chiar si dintre aceia care asculta sau citesc Mesajul, sau apartin de vre-o biserica la Mesaj. Eu insumi am ascultat pe multi dintre predicatori, si am vazut ca chiar si printre liderii nostrii sant destul de multe neintelegeri, confuzie. Din aceasta cauza eu indemn pe oricine, pe fiecare frate si sora sa, in deosebi pe tinerii, copii nostrii sa citeasca sau sa asculte aceste Mesaje cu sinceritate, fara prejudecata si Dumnezeu in mod sigur le va aduce lumina in mintea si inimile lor.
    Ceeace consider eu DEOSEBIT de IMPORTANT sa nu intram in dispute contradictorii cu nimeni. Nici cu cei care sant pentru Mesaj dar mai cu seama sa-i evitam pe cei care sant contra Mesajului. Sa respectam pe fiecare si sa le dam fiecaruia dreptul de a crede asa cum are convingerea. In urma discutiilor controversate, in cei 26 de ani de cand cunosc Mesajul, nu am vazut pe nici unul macar care sa-si fi schimbat atitudinea de la una rea la una buna. Astfel de discutii nu sant ziditoare.

  2. Pingback:O propunere crestineasca pe blogul https://www.infomesaj.ro/?s=Statornicia | behaitul oilor si Glasul Pastorului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *