Meniu Închide

WILLIAM MARRION BRANHAM – SĂMÂNȚA TA VA STĂPÂNI PORTILE VRĂJMAȘULUI

21 Ianuarie 1962 – Phoenix, Arizona

Ca de obicei, am întârziat o oră sau două, iar păstorul s-a ridicat şi a spus: „Doresc să vi-l prezint pe întârziatul domn Branham.” Adevărul este că am multe de făcut, aşa că mai întârzii din când în când. Dar de data aceasta nu am avut ce să fac, fiindcă am întârziat din pricina vremii. Bună dimineaţa, soră Rose, frate Rose. Sunt bucuros să-i văd în dimineaţa aceasta aici pe fratele şi sora Rose, pe fratele Sharrit şi pe mulţi alţii. Cineva mi-a spus: „Când plouă în Phoenix, toată lumea stă în pat.” Într-una din aceste zile voi lua prânzul gratuit, deoarece mi s-a spus că în zilele când nu străluceşte soarele, poţi face aceasta. Voi urmări aceasta astăzi, şi voi merge acolo. Aseară am vorbit într-o biserică… nu îmi mai amintesc numele ei, dar am avut un timp minunat. La fratele Outlaw şi sus la Tempe, am avut un timp minunat de părtăşie. Aştept să mă întâlnesc cu toţi fraţii predicatori la convenţie, iar atunci vom avea timp să stăm împreună şi să vorbim.

Acesta este motivul pentru care am venit aici: să avem părtăşie. Când privesc programul meu şi locurile în care am fost… mă gândesc că aceasta a fost cea mai mare oportunitate, pentru că am avut ocazia să întâlnesc oameni diferiţi, să-i văd şi să trec printre ei. Uneori când predică, predicatorii sunt înţeleşi greşit într-un fel sau altul. Astfel, oamenii iau ceva ce ai spus şi transmit mai departe greşit. La următorul, informaţia ajunge şi mai distorsionată şi te trezeşti că nimic nu mai este cum a fost spus. De multe ori, în predica mea, eu am scufundat denominaţiunile sau organizaţiile, iar unii au spus: „Fratele Branham este împotriva organizaţiei.” Aceasta este greşit. Eu nu sunt împotriva niciunei organizaţii, dar problema este că de multe ori, oamenii depind de acea organizaţie şi îşi pun toată nădejdea acolo, în loc să se încreadă în Hristos. Ei vor să vadă câţi membri pot aduce în acea organizaţie, ceea ce este bine, este în ordine. Eu cred că fiecare organizaţie trebuie să obţină cât mai mulţi membri; aşa este corect, dar când este vorba să-l iei pe un om şi să-l pui pe altceva în loc să-l pui pe Duhul Sfânt, aşa cum spunea fratele Rose cu puţin timp în urmă şi să-l determini să spună: „Eu aparţin aici sau acolo,” este greşit, pentru că noi toţi aparţinem lui Dumnezeu. Vedeţi? Dacă aş vedea un om care merge în josul râului într-o barcă, iar eu aş trăi lângă râul Ohio, chiar lângă cascadă, desigur, l-aş avertiza de pericolul care-l paşte. Acele cascade sunt foarte periculoase pentru că te pot zdrobi într-o clipă. Nici o barcă nu poate scăpa din acele cascade pentru că au cincisprezece metri înălţime, iar când ajungi jos, apele sunt învolburate, şi curentul te izbeşte de stânci. Dacă totuşi scapi de acolo, apa te trage în jos, te aduce din nou la suprafaţă, şi te duce spre o altă cursă în preajma cheiurilor, unde apa are şase sau şapte metri adâncime şi te prinde într-un vârtej care te trage cu putere în jos. Nu există nici o şansă de supravieţuire.

Cu puţin timp în urmă, un bărbat s-a dus la acele cascade cu vesta de salvare pe el. A fost văzut numai când a căzut, cam aşa (Fratele Branham pocneşte din degete). Chiar dacă avea vesta de salvare pe el, curentul acela cumplit l-a tras sub apă şi nu a mai fost găsit niciodată. Nimeni nu ştie ce s-a ales de el; poate s-a agăţat în stâncile sau de malurile de acolo, sau a fost târât de apă câteva mile mai jos, dar nu a fost găsit; nu există nici o şansă de supravieţuire. Astfel, dacă aş vedea pe cineva că merge în josul râului într-o barcă şi poate stă în ea liniştit şi citeşte sau face altceva, m-aş grăbi să-l strig şi să-i spun: „Dă-te jos din barcă, fiindcă nu vei fi în stare să înfrunţi curenţii aceia!” Eu n-aş avea nimic împotriva acelui om, dar dacă ar fi nevoie i-aş vorbi aspru şi aş încerca orice ca să-l conving să iasă de acolo. Eu îl iubesc, dar ştiu că-l aşteaptă moartea. Aş ţipa şi m-aş răsti la el tocmai pentru că-l iubesc şi nu vreau să moară. Dacă nu mi-ar păsa ce i se va întâmpla, i-aş zice: „Călătorie plăcută! Du-te înainte!”

Vedeţi? Motivul pentru care vă spus acele lucruri este pentru că doresc o Biserică curată şi sfântă, o Biserică a lui Dumnezeu, şi urăsc s-o văd că devine o organizaţie formală. Eu cunosc acel trend şi ştiu că aceasta este calea prin care fiecare biserică s-a dus spre stânci, chiar în jos prin acel trend organizaţional. Gândiţi-vă la trezirea luterană şi priviţi unde a mers. De îndată ce ajung acolo, nu se mai ridică niciodată. Luteranii nu au mai venit niciodată înapoi. Priviţi la mesajul lui Wesley: nu au mai venit niciodată înapoi. Priviţi la sfinţii pelerini, la nazarineni şi la toţi ceilalţi, la baptişti, la prezbiterieni. Ce se întâmplă? Se ridică un bărbat cu puterea lui Dumnezeu asupra lui şi începe o trezire, o mişcare în Duhul, dar de îndată ce pleacă omul acela, ei se organizează. Este la fel ca în cazul şcolii biblice a lui Moody. Este un loc drăguţ, dar nu va mai fi niciodată aşa cum a avut-o Moody. Înţelegeţi? Ei sunt la un milion de mile depărtare de lucrurile pe care le-a apărat Moody. Da. Acum totul este intelectual, în timp ce Moody avea totul pe baza Duhului.

Cu mulţi ani în urmă, când mi-am început lucrarea şi am venit aici în Phoenix, prin mişcarea penticostală, am avut ocazia să fac şi eu o organizaţie. Fraţii de la „Ploaia târzie” au venit la mine şi mi-au zis: „Aceasta este! Vino să începem şi vom fi mai mulţi decât ceilalţi!” dar eu le-am zis: „O, milă! Nu aceasta este calea, fraţilor. Dacă faceţi aceasta sunteţi cu un milion de mile în afara drumului, iar Dumnezeu nu va binecuvânta niciodată o asemenea lucrare.” Citiţi istoria; citiţi Biblia. Din acest mesaj nu va ieşi nici o organizaţie. Aşa este. Biserica organizată se află în starea laodiceană, dar vă spun, fraţilor, Dumnezeu nu binecuvântează nici o organizaţie care se ridică. Noi suntem în timpul venirii Domnului. Vedeţi? Dumnezeu va scoate Mireasa afară din această mare mişcare ecumenică, pentru că ea nu va fi organizată. Vedeţi? S-a terminat. Când îi văd pe fraţii noştri scumpi că înclină în direcţia aceea, torn înăuntru tot ce am. Aceasta îi face să spună uneori: „Fratele Branham este împotriva noastră.” O asemenea părere este greşită; departe de mine să fiu împotriva cuiva. Eu sunt de partea voastră, sunt fratele vostru şi încerc să fac ceea ce ştiu mai bine. De aceea nu m-am alăturat niciunei organizaţii, ci stau la mijloc şi spun: „Nu, frate, nu aceasta este calea!” Ei spun: „Noi aparţinem de Adunarea…” Aceasta este minunat. Adunarea lui Dumnezeu a fost o adevărată binecuvântare pentru mine. „Noi suntem de la Foursquare.” Priviţi ce binecuvântare au fost ei pentru mine. „Noi suntem „Numele lui Isus.” Priviţi ce binecuvântare au fost ei pentru mine. „Noi suntem aşa şi aşa…” Ei sunt copiii lui Dumnezeu. Vedeţi? Ei sunt peste tot în aceste organizaţii, iar noi mergem şi ne asociem spunând: „Ne este puţin mai bine aici, decât la Biserica lui Dumnezeu,” sau: „Ne este puţin mai bine decât la Foursquare sau la Numele lui Isus.” Poate părerile noastre diferă puţin, dar ne-am dus şi am cinat împreună. Noi toţi mâncăm plăcintă, deşi fiecare are o plăcintă diferită. Dar ceea ce contează este că este plăcintă. Aceasta este ideea. Aşadar, ideea este să vedem părtăşia noastră. Nu înclinaţi spre organizaţie, ci înclinaţi spre Cuvânt, fiindcă voi aţi murit faţă de aceste alte lucruri. Vedeţi? Lăsaţi-mă să vă spun aceasta cât timp o am în minte. Eu cred că organizaţia a avut o parte bună, pentru că de multe ori, fraţilor, deşi nu ne place să ne gândim la aceasta, printre noi au existat erezii; iar unii au luat aceste erezii şi i-au împrăştiat pe oameni în diferite părţi. Înţelegeţi? Un grup de fraţi se adună împreună… ceea ce vreau să spun este că aceasta se petrece la fel ca în zilele de la început, iar noi o avem chiar şi astăzi, pentru că încă merge mai departe.

Când vine vorba de organizare, eu cred că adevăratul tablou al Rusaliilor îl constituie biserica fratelui Pethrus, biserica Filadelfia din Suedia. Lor nu le pasă ce fel de învăţătură aveţi cât timp este biblică. Dacă doriţi să priviţi lucrurile aşa sau aşa, sau oricum vreţi, puteţi s-o faceţi cât timp aveţi părtăşie şi trăiţi o viaţă cu adevărat curată şi sfântă. Aceasta este bine. Iar dacă vreţi să spuneţi că Isus va veni pe un cal alb, iar altul spune că va veni pe un nor alb, aşteptaţi-L aşa. Mergeţi înainte cât timp trăiţi o viaţă cu adevărat curată şi aveţi părtăşie. Aceasta este calea.

Fraţilor, acesta este motivul pentru care sunt cu grupul oamenilor de afaceri. Eu ştiu că există multe lucruri care trebuie îndreptate, dar este cel mai bun grup pe care-l avem. Da, aşa este. Sunt multe lucruri pe care va trebui să le spun, iar fraţii de acolo vă vor spune că nu am făcut niciodată schimb de pumni cu ei. Sunt aici ca slujitor al lui Dumnezeu, ca să vă spun Adevărul, şi ştiu că va trebui să dau socoteală pentru aceasta. Aşa este. Fratele Rose a spus: „De aceea ne place de tine.” Noi trebuie să stăm cu Cuvântul. Vedeţi? Nu demult am fost peste ocean, iar când m-am întors ei au avut o întâlnire. Unii dintre fraţi s-au lăudat cu această întâlnire mare la care au participat oameni de afaceri din toată lumea, şi au spus: „Înainte am avut un local mic la colţul străzii. A fost un timp oribil şi afacerea mea mergea tare rău, dar s-a întâmplat un lucru extraordinar: L-am primit pe Hristos, iar de atunci totul este bine.” Aceasta este bine, noi apreciem aceasta, dar prosperitatea nu înseamnă întotdeauna că-L aveţi pe Hristos. Noi trebuie să fim foarte atenţi la aceasta. Înţelegeţi?

În seara aceea am petrecut un timp minunat cu fraţii. Am mers la motelul unde am fost cazaţi, tot grupul era acolo, fratele Shakarian şi noi toţi, iar eu le-am spus: „Fraţilor, vreau să vă spun ceva. Cred că voi sunteţi cei mai drăguţi oameni pe care i-am întâlnit în viaţa mea, dar este o problemă… Eu nu aparţin de nici o organizaţie, dar aparţin acestei părtăşii, şi împărtăşesc un carnet de grup cu ei, singurul carnet pe care-l am, pentru că reprezintă toate organizaţiile. Aceasta îmi place şi pentru aceasta mă străduiesc, dar ceea ce mă îngrijorează, fraţilor, este că aţi stat în faţa acelor oameni care sunt de o mie de ori mai prosperi decât noi şi aţi încercat să le spuneţi că Hristos înseamnă prosperitate. Să nu încercaţi niciodată să le vindeţi aceasta. Înţelegeţi? Să nu încercaţi niciodată să vă comparaţi cu lumea. Lăsaţi lumea să vină pe terenul nostru şi nu mergeţi voi pe terenul lor! Înţelegeţi? Dacă mergeţi pe terenul lor, noi nu vom sclipi niciodată ca ei, pentru că Evanghelia nu sclipeşte, ci străluceşte. Hollywood-ul sclipeşte, dar Evanghelia străluceşte. Este o mare diferenţă între a sclipi şi a străluci.” Şi am mai spus: „Fraţii noştri de la Rusalii, de la început, care au avut ceva, au încercat să se scape de acele lucruri, i-au hrănit pe săraci şi au mers mai departe să predice Evanghelia fără nimic. Dar noi încercăm să ne lăudăm cu cât de mult avem. Ce diferenţă!”

După câteva momente, s-a ridicat un frate scump, a venit la mine şi mi-a spus: „Frate Branham, aceasta a fost una dintre cele mai mari greşeli pe care le-au făcut oamenii vreodată.”

„Frate, eu nu am vrut să le sugerez oamenilor să vândă tot ce au, ci am vrut să-i fac pe oamenii de afaceri să înţeleagă ceva.”

„A fost cea mai mare greşeală pe care au putut s-o facă oamenii.”

„Ei au făcut aceasta la îndemnul Duhului Sfânt. El le-a spus să facă aşa.” Duhul Sfânt îi spune oricui să facă ceva şi tu faci ceea ce-ţi spune El. Dar el a continuat:

„Aceasta a fost cea mai gravă greşeală pe care a făcut-o biserica vreodată.”

„De ce, frate?”

Şi el a spus chiar în faţa oamenilor la care le-am vorbit: „Pentru că de îndată ce a avut loc o mică agitaţie, în biserica de acolo, s-a făcut o diferenţă clară între greci, evrei şi alţii. Oamenii aceia n-au mai avut nici un loc în care să meargă; n-au mai avut nici măcar o casă la care să se întoarcă.”

„Exact aceasta a fost voia lui Dumnezeu.”

„Cum ar fi putut să fie aceasta voia lui Dumnezeu?”

„În felul acesta, pentru că nu mai aveau nimic, ei au mers pretutindeni şi au răspândit Evanghelia.”

Duhul Sfânt nu face greşeli. Asta-i tot. Aşa cum am spus şi aseară, tu trebuie să te agheţi de Dumnezeu şi de Cuvântul Său şi să te ţii de El. Continuă să-L urmezi, indiferent pe unde te conduce. Du-te aşa! Eu sprijin părtăşia pe care o au oamenii de afaceri, şi merg şi vorbesc la fiecare convenţie la care sunt invitat. Nu încerc să inventez ceva, sau să spun ceva ce ar putea să mulţumească pe cineva sau să-i facă pe plac. De fiecare dată când merg la adunările mele, încerc să studiez, să mă rog şi să postesc, şi spun: „Doamne Isuse, ce aş putea spune ca să-i ajut pe oamenii aceia?” Voi ştiţi cu toţii că eu nu sunt predicator şi că însărcinarea mea este să mă rog pentru bolnavi. Oricine mă ascultă cum predic, ştie aceasta. Dar în ceea ce spun, doresc să pun o amprentă încât oamenii să facă ceva. Nu vreau să spuneţi: „Nu este el un predicator puternic? Nu-şi foloseşte gramatica bine? Nu este minunat la amvon?” Eu nu vreau aceasta, fiindcă Dumnezeu nu m-a chemat pentru aceasta. Dar încerc să spun ceva care ar putea fi de folos pentru acea persoană, pentru biserică: s-o ajut să fie o biserică mai bună, astfel încât oamenii de acolo să fie mai buni şi mai sfinţi…

Vreau să-i mulţumesc fratelui Fuller, pe care-l ştiu de mult timp. Întotdeauna l-am iubit din adâncul inimii. Noi doi avem multe lucruri în comun. L-am cunoscut ca un adevărat om al lui Dumnezeu, iar în dimineaţa aceasta sunt aici pentru părtăşie. Îmi pare rău că am ratat seara în care s-a anunţat adunarea de aici, dar mă bucur că sunt aici în dimineaţa aceasta, să văd biserica lui, să văd felul cum i-a binecuvântat Dumnezeu pe fraţii de aici şi le-a dat propăşire. Eu apreciez tot ce a făcut Dumnezeu pentru el şi doresc ca El să continue să-l binecuvânteze pe el şi tabernacolul lui, consiliul lui de încredere, diaconii şi toate mădularele bisericii. Fie ca voi să creşteţi şi să propăşiţi prin harul Lui.

Înainte de a ne apropia de Cuvânt, să ne apropiem de Autor. Să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune. În timp ce stăm solemn în prezenţa lui Dumnezeu, cu capetele şi inimile predate, vreau să ştiu dacă este vreo cerere în inima voastră, ceva de care aveţi nevoie şi aţi dori să vă dea Domnul, ca să pot să vă amintesc în rugăciunea mea din dimineaţa aceasta, aici în biserică. Vreţi să faceţi cunoscut acest lucru prin ridicarea mâinii? Păstraţi în minte cererea voastră şi fie ca Domnul să răspundă la cererea fiecăruia dintre voi.

Tatăl nostru milostiv şi sfânt, Dumnezeule, Cel care ai creat toate lucrurile prin Isus Hristos, pentru gloria Sa, în dimineaţa aceasta venim în prezenţa Ta cu inimile pline de mulţumire. Am condus prin ploaie şi prin vânt, şi în timp ce ploaia aceasta cade afară, Te rugăm să torni peste noi Ploaia cerului, ploaia duhovnicească, ploaia timpurie şi ploaia târzie.

Tată, Te rog să binecuvântezi biserica aceasta. Îţi suntem mulţumitori pentru ea, pentru păstorul ei, pentru adunarea de aici, pentru locul acesta în care oamenii se pot întâlni, cu un acoperiş deasupra capelor lor şi un loc confortabil în care să stea. În mintea noastră ne întoarcem la Istoria Bisericii primare, la biserica primară apostolică şi vedem că ei au stat pe bucăţi de pietre şi pe ce au putut pentru a asculta Cuvântul lui Dumnezeu, apoi au îngenuncheat pe pământul rece, pe pietre şi noroi, şi-au ridicat mâinile spre cer şi s-au bucurat de prezenţa Duhului Sfânt. Dă-le o asemenea hotărâre în viaţa lor, încât să fie gata să meargă în gropi cu lei şi să nu facă nici o mişcare, ci doar să zâmbească, privind spre Rai şi ştiind că în câteva minute vor fi în prezenţa Celui pe care L-au iubit. Oh, credinţa părinţilor noştri continuă să trăiască în ciuda temniţelor, a focului şi a săbiei. O, Doamne, reînnoieşte în noi o asemenea credinţă! Dă-ne şi nouă marea binecuvântare apostolică a Duhului Sfânt. Doamne, Tu ştii de ce au nevoie cei care au ridicat mâinile. Tu ştii ce este în spatele acelei mâini, ce motiv şi ce scop zace în acea inimă, şi Tu singur poţi răspunde la fiecare nevoie, Doamne. Te rog pentru ei, deşi nu le cunosc nevoile, fiindcă îmi ofer rugăciunea ca şi cerere în favoarea lor. Ca şi slujitor al Tău, mă rog sincer pentru fiecare din ei, şi Te rog să îngădui să primească tot ce vor cere.

Binecuvântează-i, Tată, iar acum, în timp ce citim Cuvântul Tău şi învăţăm în această şcoală duminicală, Te rog să iei aceste cuvinte şi să îndepărtezi orice umbră de necredinţă, Doamne, pentru ca orice putere a Satanei care ar putea să se ridice, să fie împiedecată să crească.

Fie ca Cuvântul Tău să pătrundă în fiecare inimă şi acolo să devină roade ale dreptăţii; iar credinţa să aducă la suprafaţă ceea ce ai hotărât Tu, astfel ca Cuvântul Tău să facă ceea ce ai spus Tu când ai zis: „…cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele.” (Isaia 55.11).

Doamne, sfinţeşte-l pe slujitorul Tău, şi fie ca împreună să hrănim mulţimea pe care ne-a dat-o Duhul Sfânt, Învăţătorul. Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Vouă, celor cărora vă place să urmăriţi Cuvântul citit, vă rog să deschideţi Cartea împreună cu mine. În dimineaţa aceasta am un mesaj de şcoală duminicală pentru cei prezenţi aici. Mă puteţi auzi bine peste tot? Am mutat microfonul puţin mai sus. Sunt puţin răguşit, fiindcă am răcit de îndată ce am venit aici. Diavolul a făcut tot ce a putut ca să mă ţină departe de locul acesta. Sunt sigur că Domnul va turna ceva măreţ peste convenţia de aici, pentru că Satan a făcut tot ce a putut ca să mă ţină departe. Acum vom citi din Geneza 22, de la versetul 9, la versetul 17:

Când au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar şi a aşezat lemnele pe el. A legat pe fiul său, Isaac şi l-a pus pe altar, deasupra lemnelor.

Apoi Avraam a întins mâna şi a luat cuţitul ca să înjunghie pe fiul său.

Atunci Îngerul Domnului l-a strigat din ceruri şi a zis: „Avraame! Avraame!” „Iată-mă!”, a răspuns el.

Îngerul a zis: „Să nu pui mâna pe băiat şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.”

Avraam a ridicat ochii şi a văzut înapoia lui un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiş; şi Avraam s-a dus de a luat berbecul şi l-a adus ca ardere de tot în locul fiului său.

Avraam a pus locului aceluia numele: „Domnul va purta de grijă”. De aceea se zice şi azi: „La muntele unde Domnul va purta de grijă”.

Îngerul Domnului a chemat a doua oară din ceruri pe Avraam

şi a zis: „Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentru că ai făcut lucrul acesta şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu,

te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămânţa ta va stăpâni cetăţile vrăjmaşilor ei.”

Vreau să iau ultima frază de aici: „…sămânţa ta va stăpâni cetăţile vrăjmaşilor ei.”

Aceasta este o promisiune minunată. Noi cunoaştem cu toţii povestea aceasta, este povestea lui Avraam, pe care Dumnezeu l-a chemat afară din ţara sa, el fiind un om simplu care nu avea nimic deosebit. Dar Dumnezeu l-a chemat şi i-a dat o făgăduinţă. Acum aş vrea să observaţi că această făgăduinţă pe care Dumnezeu i-a făcut-o lui Avraam nu a fost numai a lui Avraam, ci şi a seminţei lui, care avea să vină după el. Mulţi oameni spun: „Oh, dacă aş fi ca Avraam, dacă mi-ar vorbi Dumnezeu şi mi-ar da o siguranţă, aşa cum i-a dat lui, atunci aş avea credinţă.” Dar voi aveţi aceeaşi promisiune pe care a avut-o Avraam, dacă sunteţi sămânţa lui Avraam. Voi spuneţi: „Dar noi suntem dintre neamuri, frate Branham, deci nu pot fi sămânţa lui Avraam.” Sămânţa lui Avraam nu este sămânţa naturală, ci este sămânţa duhovnicească, pentru că tăierea împrejur nu a însemnat nimic. Promisiunea i-a fost dată înainte de tăierea împrejur, şi nu pentru că a fost tăiat împrejur, nici pentru legământul pe care avea să-L facă cu Dumnezeu în acest sens, ci i-a fost dată pentru că L-a crezut pe Dumnezeu. Şi Scriptura spune că dacă suntem morţi în Hristos, noi devenim sămânţa lui Avraam. Pavel vorbeşte despre aceasta şi spune: „Iudeu nu este acela care se arată pe dinafară că este iudeu… Ci iudeu este acela care este iudeu înăuntru…” (Romani 2.28-29). Aşadar, dacă sunteţi născuţi din Duhul lui Dumnezeu sunteţi sămânţa lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă. Înţelegeţi?

Înseamnă că fiecare făgăduinţă pe care i-a dat-o Dumnezeu lui Avraam este a voastră, pentru că din punct de vedere duhovnicesc, sunteţi sămânţa lui Avraam. Sunteţi iudei mai mult decât dacă aţi fi fost născuţi din sânge evreiesc şi aţi fi mers într-o sinagogă negând acest scump Duh Sfânt şi pe Domnul Isus Hristos. Înţelegeţi? Sunteţi cu atât mai mult iudei, cu cât sunteţi născuţi dintr-o făgăduinţă venită din ceruri, pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Avraam, acesta acceptând-o prin credinţă. Aceasta l-a făcut pe Avraam ceea ce a fost. În fond, a fi iudeu înseamnă a te separa, a trece dincolo. Astfel, când te separi de lucrurile lumii, tu treci acea linie de separare şi trăieşti pe un pământ necunoscut, pe care nu ai mai fost şi alături de oameni cu care n-ai fost înainte; devii un iudeu duhovnicesc. Asemenea lui Avraam, care a păşit prin credinţă, şi-a părăsit ţara şi a mers într-un ţinut necunoscut, cu oameni necunoscuţi, voi v-aţi părăsit poporul, aţi lăsat lumea în urmă, v-aţi părăsit asociaţii şi aţi trecut dincolo prin sângele lui Isus Hristos, iar acum sunteţi străini şi călători, ca Avraam, şi căutaţi o Cetate al cărei Meşter şi Ziditor este Dumnezeu.

Noi călătorim împreună cu El, locuim în corturi, biserici, şi suntem cetăţeni ai Împărăţiei cerurilor şi moştenitori ai tuturor lucrurilor prin Isus Hristos. Vedeţi? Am trecut dincolo, ne-am separat. Făgăduinţa a fost dată lui Avraam şi seminţei lui. Dumnezeu i-a făgăduit lui Avraam că Sămânţa lui va stăpâni porţile vrăjmaşului, după ce l-a încercat, după ce l-a testat. Putem spune că Avraam fusese deja convertit de la păgânism la Dumnezeu; apoi, Dumnezeu i-a dat un semn al Duhului Sfânt, tăierea împrejur. După tăierea împrejur a venit timpul încercării. Acesta este un tablou minunat al Bisericii şi a faptului că după ce am fost salvaţi, ni se dă pecetea tăierii împrejur făgăduite, dar nu o tăiere împrejur a cărnii, ci prin Duhul. Tăierea noastră împrejur este făcută prin Duhul, care este Cuţitul ascuţit al lui Dumnezeu, şi care taie jos de la noi surplusul cărnii, al lumii. Cuvântul lui Dumnezeu este mai ascuţit decât o sabie cu două tăişuri, iar Duhul Sfânt foloseşte Cuvântul lui Dumnezeu, nu crezuri şi denominaţiuni. Cuvântul este Cel care ne separă de lucrurile lumii, taie ideile şi lucrurile noastre, şi ne consacră pe deplin lui Dumnezeu. Isus a spus: „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele…” (Ioan 15.7). Vedeţi? Nu este cuvântul vostru, ci este Cuvântul Lui, de aceea El a spus: Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.” Vedeţi? Ce este aceasta? Voi nu mai rostiţi propriile voastre cuvinte, ci vorbiţi Cuvântul Lui. Da, Duhul Sfânt este Cel care ia Cuvântul lui Dumnezeu şi ne separă de lucrurile lumii. Vedeţi? Tăierea împrejur, tăierea, apoi mergi printr-un timp de încercare.

După ce a fost chemat afară din cetatea Ur, din Haldeea, Avraam a devenit un călător. Dumnezeu l-a chemat, după ce s-a dovedit că avea să meargă mai departe şi să-l creadă pe Dumnezeu pe Cuvânt. Ceea ce a făcut Dumnezeu atunci, a fost să-i dea un semn că l-a acceptat: tăierea împrejur; iar el l-a tăiat împrejur pe Ismael şi pe toţi din casa lui.

Primul lucru care se întâmplă când sunteţi chemaţi, este că treceţi printr-o încercare ca să se vadă dacă sunteţi pregătiţi cu adevărat să mergeţi mai departe. Apoi, Dumnezeu îţi dă Duhul Sfânt care este Semnul că ţi-a acceptat credinţa pe care spui că o ai în El. Mă urmăriţi? (Adunarea spune: „Amin”). El o va accepta.

Poate aici sunt şi fraţi baptişti. Voi ştiţi cu toţii că eu am venit dintr-o biserică baptistă. Eu am vorbit cu un frate baptist care este doctor în divinitate, un om drăguţ şi un creştin adevărat. Şi el mi-a zis:

„Frate Branham, de unde ai luat faptul că botezul Duhului Sfânt este ceva diferit de credinţa în Isus Hristos?”

„Este ceva diferit, fratele meu scump,” i-am răspuns eu.

„Tu nu crezi că atunci când Îl primeşti pe Hristos, primeşti şi Duhul Sfânt?”

„Aşa este. Tu doar mărturiseşti că L-ai primit pe Hristos până când El vine şi recunoaşte aceasta.”

„Frate Branham, Avraam L-a crezut pe Dumnezeu şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.”

„Aşa este, dar Dumnezeu i-a dat un semn că a primit credinţa lui, iar acel semn a fost pecetea tăierii împrejur.” Amin. Când Îl primim pe Hristos ca Salvator al nostru, dacă suntem sinceri, Dumnezeu ne va da un Semn că a primit credinţa noastră în Hristos; El ne va da pecetea tăierii împrejur care este Duhul Sfânt. Aceasta este pecetea tăierii împrejur. Şi Biblia spune în Efeseni 4.30: Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.” Vedeţi? Nu până la următoarea întâlnire, ci până în ziua răscumpărării. Aşa este. Acesta este felul prin care Îl primim pe Duhul Sfânt.

Dacă voi spuneţi: „Eu sunt credincios,” dar Dumnezeu nu v-a dat încă Duhul Sfânt, înseamnă că El nu v-a recunoscut credinţa. Eu nu spun că nu eşti credincios, dar tu doar mărturiseşti că crezi. Într-o anumită măsură, eşti credincios, dar când te priveşte cu bunăvoinţă şi primeşti trecere înaintea Lui; când El te recunoaşte în calitate de copil al Lui, fiindcă îţi cunoaşte inima, îţi vede sinceritatea şi ştie că toate lucrurile sunt tăiate de la tine, atunci te pecetluieşte în Împărăţia lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, dovedind că a acceptat credinţa pe care spui că o ai în El. Acum înţelegeţi? (Adunarea spune: „Amin”). Imediat după aceasta vine încercarea, ispitirea, pentru că fiecare fiu care vine la Dumnezeu, trebuie să fie mai întâi încercat.

Isus, de îndată ce a primit plinătatea Duhului, după ce a fost botezat de Ioan, a fost luat de diavolul şi dus în pustie, ca să treacă printr-un timp de încercare. Dar după ce a luat Cuvântul lui Dumnezeu şi l-a biruit pe diavol, spunând: „Este scris… Este scris…”, S-a întors şi a fost pregătit pentru slujba Sa. Aşa a procedat Dumnezeu şi cu Avraam.

După ce l-a chemat afară din ţara lui şi l-a separat de ea, de poporul lui, Dumnezeu i-a dat pecetea, semnul tăierii împrejur, iar mai apoi i-a dat fiul promis. După aceea a ajuns la testul final, când a trebuit să-l ofere ca jertfă pe fiul său Isaac. Şi când i-a văzut credinţa, El a spus: „…acum ştiu că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.” Vedeţi? El l-a supus la acest test, iar în momentul în care a câştigat bătălia, i-a spus:

„…sămânţa ta va stăpâni cetăţile vrăjmaşilor ei.” Amin. Îmi place aceasta. „…va stăpâni porţile vrăjmaşului.”

Cu ajutorul Domnului, vom ajunge la acest punct final în câteva momente. El l-a găsit pe Avraam credincios, iar după ce l-a găsit credincios, i-a dat promisiunea că sămânţa lui va stăpâni porţile vrăjmaşului. Mulţi dintre penticostali au greşit aici, deoarece s-au gândit: „Glorie lui Dumnezeu că a turnat Duhul Sfânt peste mine. Este tot ceea ce trebuie să am.” Nu, domnule! Tu abia începi. Este la fel ca în exemplul nostru din Vechiul Testament: încercarea, testul, apoi venirea fiului. Înfierea, punerea în drepturi a fiului, care este deja fiu, născut într-o familie. Este fiu, dar cu toate acestea trebuie să fie testat şi încercat, crescut de tutore şi apoi verificat pentru a se vedea ce a ieşit din el. Abia după aceea este aşezat aproape la egalitate cu tatăl său.

Aceasta este ceea ce se petrece astăzi. Am avut aproape patruzeci de ani de încercare a penticostalilor, biserica a fost încercată pentru a se vedea dacă va rezista sau nu. Vedeţi, aici avem acelaşi lucru. Dar în loc să se ţină de cruce şi de Cuvânt, şi să meargă mai departe, ei au devenit moderni, au luat-o după lume şi au căzut într-o parte sau în alta, fiindcă au făcut din aceasta un model.

Întotdeauna am vorbit foarte dur împotriva oamenilor din acest trend modern de astăzi, pentru că femeile îşi taie părul, poartă haine imorale, iar bărbaţii joacă jocuri de noroc, etc. Sunt atât de criticat pentru că fac aceasta! Dar ce este aceasta? El încearcă să salveze biserica; încearcă să-i aducă pe oameni înapoi la Cuvântul lui Dumnezeu, indiferent ce spune lumea despre aceasta. Rămâneţi la Cuvântul lui Dumnezeu! Amin. Înţelegeţi? Ceea ce am încercat să spun aseară este că penticostalii aşteaptă un Vânt măreţ, dar ei au eşuat şi n-au auzit susurul acela blând. Vedeţi? Ei spun: „Cât timp se aude Vântul, este în ordine.” Dar nu aceasta a atras atenţia profetului. Vântul care bătea nu l-a perturbat pe prorocul Ilie care era în peşteră. Tunetele puternice şi fulgerele sau faptul că a avut loc o revărsare jos, nu l-a atras niciodată. Ceea ce l-a uimit, a fost acel susur, acel Glas blând, care uneori vorbeşte înăuntru: „Cuvântul Meu este adevărul. Cuvântul fiecărui om să fie găsit mincinos, iar Cuvântul Meu să fie adevărat.” (Romani 3.4). Aceasta l-a atras pe proroc. Înţelegeţi? Şi o mai face încă. Cuvântul lui Dumnezeu atrage întotdeauna gândirea duhovnicească, gândirea lui Hristos în voi, care ştie că acel Cuvânt este adevărat.

Voi veţi trece printr-un timp de încercare; biserica trece printr-un test de încercare; şi fiecare individ trece printr-un timp de încercare înainte ca să stăpânească porţile vrăjmaşului. Avraam a trecut prin aceasta; Hristos a trecut prin aceasta. Astfel, după ce a fost umplut cu Duhul Sfânt, acolo la râul Iordan, Hristos a trecut printr-un timp de încercare. După ce a fost chemat afară şi dus în ţara în care avea să fie străin şi călător, Avraam a primit tăierea împrejur, iar Dumnezeu l-a întâlnit din când în când, deşi trebuia să treacă prin încercare. Fiecare sămânţă a lui Avraam trece pe aici: Avraam şi sămânţa lui.

Acesta este motivul pentru care cad organizaţiile: din cauza încercării, a testului. Care test? Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta este testul. Cuvântul lui Dumnezeu este testul. Ce vom face noi? Ceea ce spune un grup de oameni, sau ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu? Aceasta face diferenţa.

Noi am avut zilele lui Dwight Moody, Finney, Sankey, Knox, Calvin, Spurgeon şi alţi oameni duhovniceşti, după care s-au ridicat organizaţiile. Astfel am avut grupuri de oameni care nu au mai urmat calea Lui, ci fiecare dintre ei crede asta sau cealaltă, adaugă puţin aici, puţin acolo, scoate puţin de aici şi puţin de acolo, ridicând câte o organizaţie. Dar când fac aceasta, Credinciosul adevărat, Dumnezeu, vine şi ia câţiva oameni umili şi simpli, şi rupe acel lucru în bucăţi, aşa cum a făcut întotdeauna. Dumnezeu nu Se schimbă. El rupe acel lucru în bucăţi şi ia nişte oameni cu gândire duhovnicească ce vor sta pe Cuvânt.

Să vă mai spun ceva. Acasă, am o scrisoare de la cineva care merge la una din cele mai alese biserici, la o mare organizaţie penticostală. O femeie sărmană, cu inima frântă, mi-a trimis o scrisoare în care scria:

„Frate Branham, aveam părul lung şi îl purtam prins într-un coc, la spate. Îi plăcea şi soţului meu. Apoi ne-am mutat din oraşul în care aveam o biserică cu adevărat duhovnicească, în alt oraş, iar acolo ne-am dus la o biserică mare, care era prima din oraş. Când am ajuns acolo, toate surorile penticostale aveau pătul tăiat. Ele m-au înfruntat în legătură cu aceasta, dar eu am spus: „Nu şi nu! Eu cred ce spune Biblia cu privire la aceasta şi nu o voi face pentru că este dezonorabil!” Femeile acelea au râs de ea şi i-au zis: „Roata ta de rezervă se va turti la spate!” L-au confruntat şi pe soţul meu, iar în cele din urmă, el m-a forţat să-mi tai părul. De atunci sunt condamnată.”

Gândiţi-vă la aceasta. O biserică penticostală care ar trebui să stea pe Cuvântul lui Dumnezeu! La aşa ceva vă duce organizaţia voastră. Aşa este. Ei nu aud susurul blând al Cuvântului, care îi cheamă la Adevăr. Toţi sunt atenţi la vânturi puternice, la multe strigăte şi dansuri, şi spun că au putere. Aceasta este în ordine, eu cred în aceste manifestări, dar dacă strigi şi dansezi, iar după aceea te întorci, negi Cuvântul Domnului şi trăieşti ca lumea, dovedeşti că ceva nu este în ordine pe undeva. Aşa este. Duhul lui Dumnezeu vine jos în Glasul acela bând, în acel susur, şi te conduce direct la Calvar, unde mori şi viaţa ta este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu şi pecetluită cu Duhul Sfânt. Atunci în tine trăieşte numai şi numai acel Cuvânt. „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice doriţi şi vi se va da.” Aceasta este diferenţa. Nădăjduiesc să nu par fanatic în faţa voastră, fiindcă nu sunt fanatic. Eu cred că Cuvântul lui Dumnezeu este Adevărul şi că El trebuie să locuiască chiar aici; iar dacă locuieşte aici, Se va arăta El însuşi în afară. Trebuie să facă aceasta. Atunci viaţa voastră, comportamentul vostru va fi total diferit.

Aşadar, când Dumnezeu l-a pus pe Avraam la încercare, el a trecut-o cu brio, sută la sută. Dumnezeu nu poate supune la test o organizaţie, pentru că ea este amestecată. El nu lucrează cu organizaţiile şi nu are de-a face cu naţiunile dintre neamuri. „Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste Neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor care să-I poarte Numele..” (Fapte 15.14). Pe Israel l-a luat ca naţiune, dar dintre neamuri „a ales un popor care să-I poarte Numele.” Aşadar, nu este vorba de o organizaţie, ci de un individ; dintre neamuri, El scoate afară indivizi. Şi ce se întâmplă când vine încercarea? Noi am ieşit afară prin neprihănire, apoi am primit botezul Duhului Sfânt prin mişcarea Duhului. Dar când vine timpul încercării, învăţaţii aceştia şlefuiţi vor să fie ca lumea, la fel cum s-a întâmplat în zilele mişcării lui Wesley şi a celorlalţi.

Ei merg la şcoală şi învaţă ştiinţă şi toate acele lucruri care aparţin de educaţie. Încearcă să înveţe psihologie şi spun: „Cel mai bine ar fi să nu zici nimic. Lasă-i să facă şi aceasta şi cealaltă.” Vedeţi, strângeţi şi construiţi, dar obiectivul vostru este greşit şi motivul vostru este greşit. Voi construiţi pentru o organizaţie în loc să zidiţi la Calvar. Cum credeţi că puteţi zidi la Calvar, dacă nu veniţi înăuntru prin Cuvântul lui Dumnezeu? Noi suntem spălaţi prin apa Cuvântului, iar „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice doriţi şi vi se va da.”

Aici putem vedea înfrângerea mişcării penticostale, din cauză că s-au îndepărtat de Cuvânt. Astfel, Cuvântul spune una, dar ei vor încerca să facă la fel ca organizaţia, ca să se încadreze undeva. Ce se va întâmpla? Ei se vor îndepărta de Cuvânt şi vor merge mai departe cu organizaţia.

Vedeţi unde au ajuns? Sunt aproape la fel ca în restul bisericilor. Ei dansează şi strigă, vorbesc în limbi şi sar în sus şi-n jos, ceea ce este în ordine. Cred că am fost destul de clar când am spus că totul este în ordine, dar problema este cu acel susur blând, cu Glasul blând al Cuvântului care vorbeşte. Aceasta este. Voi treceţi printr-o încercare; Dumnezeu vă încearcă aşa cum a făcut şi cu Avraam. După ce l-a testat pe el, acum încearcă sămânţa lui.

Motivul pentru care nu putem stăpâni porţile vrăjmaşului, motivul pentru care este atât de mult păcat printre noi, este că nu suntem în stare să trecem testul. Şi daţi-mi voie să vă spun ceva: testul Cuvântului este drept.

Eu cred că penticostalii au nişte organizaţii bune. Unii dintre cei mai sfinţi oameni care trăiesc pe faţa pământului, aparţin de aceste organizaţii. Eu am prieteni în adunările lui Dumnezeu. O, vai! Chiar zilele viitoare voi merge să ţin o adunare la un frate din Indiana. Fratele Roy Reed este un frate important în statul Indiana. Eu cred că el este un om duhovnicesc şi cunoscut în Adunările lui Dumnezeu. Oh, cât de mulţi sunt la Foursquare!” Rolf McPherson şi mulţi alţi fraţi de acolo sunt duhovniceşti şi nu este nimic de condamnat în vieţile lor. Cei de la unitarieni sau Biserica în Numele lui Isus, au sute de oameni buni, aleşi, duhovniceşti, ceea ce este foarte bine, dar problema ta, frate, este când te agăţi de acea organizaţie. Înţelegeţi? Dumnezeu priveşte acele organizaţii şi fiecare dintre ele este căzută. Priviţi! Ei sunt lumeşti şi vin aşa înăuntru. Uitaţi-vă la femeile lor; uitaţi-vă la bărbaţii lor; uitaţi-vă la starea lor. Pot să vă arăt în Adunările lui Dumnezeu oameni care sunt diaconi în comitetele lor şi sunt căsătoriţi de două sau trei ori, şi merg aşa înainte. Femeile au părul tăiat, poartă pantaloni scurţi şi machiaj, şi totuşi spun că au Duhul Sfânt. Ei susţin aceasta bazându-se pe faptul că vorbesc în limbi, strigă şi sar în sus şi-n jos, dar nu aud acel susur blând, Glasul blând al Cuvântului.

Cuvântul vă ţine echilibrul către cruce. De aceea nu avem proroci, ca Agab, în biserica de astăzi. De aceea, abia dacă se are respect pentru vorbirea în limbi când vorbeşte cineva în limbi. De ce aceasta? Pentru că au auzit atât de multe imitaţii încât nu mai ştiu ce este bun şi ce este rău. Tălmăcirea reprezintă nişte iluzii, fiindcă oamenii spun ceva fiindcă se simt călăuziţi. Aceasta nu este tălmăcire! Tălmăcirea nu este atunci când cineva se ridică şi vorbeşte în limbi, iar după câteva minute se ridică altul şi interpretează ceea ce spune. Tălmăcirea este atunci când se ridică unul şi vorbeşte în limbi, iar altul aduce chiar atunci tălmăcirea, spunând cuvânt cu cuvânt, cu aceeaşi intonaţie, totul fiind la fel. Un bărbat poate proroci dar aceea nu este tălmăcire. În unele cazuri, unul spune ceva, iar undeva în spate o altă voce spune altceva. Unii spun zece cuvinte, iar alţii spun cincizeci ca o tălmăcire. „A tălmăci” înseamnă „a reda cuvânt cu cuvânt.” Dacă este un Cuvânt al lui Dumnezeu, trebuie să vină cuvânt cu cuvânt; rând cu rând; frază cu frază. Acesta este felul în care trebuie să vină Cuvântul. Dar ce am văzut noi? O mulţime de falsuri. În loc să stea cu Cuvântul, ei L-au pus chiar acolo jos.

De îndată ce un om a vorbit în limbi a fost numit penticostal, dar voi ştiţi ce se va întâmpla. Când vine încercarea, timpul încercării, sămânţa începe să lucreze şi arată care este Sămânţa Lui şi care nu este.

Indiferent ce s-a întâmplat, Avraam a stat cu Cuvântul, cu făgăduinţa. Dar organizaţia nu poate face aceasta, iar dacă unii dintre voi, fraţi scumpi care aparţineţi de aceste organizaţii, nu sunteţi de acord cu ei, ştiţi unde veţi ajunge. Câţi dintre voi sunteţi în situaţia aceasta? Nu mă refer doar la cei din clădirea aceasta, dar câţi dintre cei care aţi fost la adunările mele, aţi venit şi aţi spus: „Frate Branham, noi ştim că acesta este adevărul, dar ce ne facem dacă suntem daţi afară?”

Ce vom face, frate? Indiferent ce se va întâmpla, ne vom agăţa de Calvar, de cruce, de făgăduinţă. Chiar dacă au acolo unii din cei mai aleşi oameni, vor eşua. Au eşuat întotdeauna şi vor eşua întotdeauna. În ce vă priveşte, chiar dacă mai greşiţi, să ţineţi întotdeauna Cuvântul lui Dumnezeu şi făgăduinţa Lui. Veţi fi încercaţi prin aceasta; veţi fi îndemnaţi să faceţi una şi alta; să semnaţi chiar împotriva Cuvântului. Aşa este. Dar în inima voastră veţi şti ce este greşit, pentru că Glasul blând al Cuvântului vă vorbeşte.

Nu-i de mirare că nu putem merge mai departe, s-a întâmplat ceva, v-aţi despărţit de Glasul acela blând; cădeţi prea repede. Dumnezeu vă cheamă, dar voi cădeţi prea repede din cauză că se aud tunete, se văd fulgerele şi muntele se cutremură. Dar prorocul Ilie n-a fost impresionat de toate acestea, pentru că a vrut să audă mai întâi Glasul. El a spus: „Voi sta aici!” Astăzi sunt atât de mulţi care au început! Au servicii de vindecare şi alte lucruri, şi senzaţii care nu au apărut niciodată în Cuvântul lui Dumnezeu. Aşa este. Ce este aceasta? Ar trebui să cântăm cântarea aceea:

Cei care-L aşteaptă pe Domnul.

Îngăduie să mă smeresc

Şi să chem Numele Tău

Îngăduie să aştept, Doamne,

Până când aud acea micuţă Voce blândă.

Acea Voce va fi biblică; va fi în conformitate cu Cuvântul. Amin. În ordine.

După ce a fost chemat afară, despărţit de cei pe care-i iubea, de familia sa, de rudeniile sale, Avraam a fost dus într-un pământ străin. El a făcut aceasta prin credinţă. Apoi, pentru că a făcut aceasta, Dumnezeu i-a dat tăierea împrejur pentru a dovedi că este fiul Său care crede în El, pentru că credea făgăduinţa. Avraam nu a văzut-o fireşte, dar a profeţit: „Orice este contrar Cuvântului lui Dumnezeu este o minciună.” Nu contează cât de multe dovezi intervin, este o minciună.

Urăsc să spun aceasta, dar trebuie s-o fac. Priviţi! Dacă le luăm pe femeile acestea pot spune un singur lucru care se vede din afară. Deşi pretind că au Duhul Sfânt, ele nu sunt destul de decente pentru a-şi lăsa părul să crească, ceea ce dovedeşte că undeva este ceva în neregulă cu ele. Cum este posibil ca o femeie care pretinde că are Duhul Sfânt, să porte haine bărbăteşti, deşi Biblia spune clar că „este o urâciune înaintea lui Dumnezeu ca o femeie să poarte haine bărbăteşti”? Eu am vorbit despre aceasta odată când am fost în Oregon. O femeie îmi scrisese o scrisoare lungă în care mi-a spus: „Frate Branham, ai o slujbă minunată, dar o distrugi. Eu port tot timpul salopetă. Cum ar fi să merg în grădină şi să mă ocup de grădinărit cu o rochie pe mine? Nu crezi că aş arăta mult mai bine în salopetă decât în rochie? Apoi, atunci când trebuie să aibă grijă de cirezile de vite, merg la munte cu băieţii şi ajungem în zone pline de musculiţe. Dacă aş fi îmbrăcată cu o rochiţă, m-ar muşca tot timpul, dar dacă sunt în salopetă, nu mă deranjează deloc.”

Eu i-am răspuns simplu: „Acest argument este mai slab decât o supă făcută pe umbra unei găini moarte de foame.” Îndurare! Nu am nici un Cuvânt al lui Dumnezeu care să te scuze pentru aceasta. Este doar părerea ta că poţi s-o faci, dar Dumnezeu a spus: „Fiecare cuvânt al omului să fie găsit mincinos, dar Cuvântul Lui să fie găsit adevărat.” Soţia mea lucrează în grădină îmbrăcată cu o rochie şi nu are nici o problemă în legătură cu aceasta. Apoi, o femeie nu are ce căuta cu un grup de bărbaţi la îngrijitul vacilor. Ea ar trebui să stea în bucătărie, unde îi este locul. Aşa este. Adevărul este că ele încearcă să găsească o scuză sau justificare, dar aceasta nu există. Cuvântul lui Dumnezeu este clar, iar o femeie care este născută din Duhul lui Dumnezeu, Îl va asculta. Mai mult, un bărbat care este născut din Duhul lui Dumnezeu, nu o va lăsa pe soţia lui să se poarte aşa. Ce a spus El? „Dacă o femeie îşi taie părul, îşi dezonorează capul,” iar capul femeii măritate este bărbatul ei. Ea îl dezonorează. Mai bine aş tăcea. În ordine. Este suficient cât am spus, fiindcă ştiţi despre ce vorbesc. Nu spun aceasta cu răutate. Dumnezeu să aibă milă de inima mea păcătoasă, dacă aş face-o cu răutate. Atunci ar trebui să merg jos la altar şi să mă căiesc. Dar nu o fac din răutate, prieteni, ci pentru că vă iubesc. Eu încerc să vă spun doar adevărul, pentru că acesta este Cuvântul lui Dumnezeu. Noi trebuie să ascultăm Glasul blând al lui Dumnezeu şi să ne aliniem cu Cuvântul Său.

Trecem printr-un timp de încercare. Aleluia! Nu v-aţi dat seama că după tutoratul fiului născut într-o familie denominaţională, a venit un timp de încercare? Dacă trecea testul şi era plăcut tatălui, îi era dată o haină, după care avea loc o ceremonie în care tânărul bărbat era pus în drepturi în familia în care a fost născut.

Aceasta este problema cu penticostalii noştri de astăzi. Ei sar încoace şi încolo, iar organizaţiile îi trag într-o direcţie sau alta, fiindcă nu stau cu Cuvântul. Dumnezeu va vedea dacă staţi cu Cuvântul şi atunci nu poate nega ceea ce a spus când a zis: „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.” (Ioan 15.7). Acesta este Cuvântul Lui. Atunci, vine un timp când veţi fi scoşi afară şi puşi deoparte şi vi se va da Ceva ce este original, Aleluia, puterea Dumnezeului celui Atotputernic. Dumnezeu îi aşteaptă pe copiii Săi, dar ei nu se aliniază când este vorba de acel timp de încercare. Acceptaţi aceasta? „Păi, biserica mă va da afară…” În ordine. Iată. Atunci plecaţi.

Aceasta nu este sămânţa lui Avraam; sămânţa lui Avraam nu se comportă aşa. Indiferent ce a venit împotriva lui Avraam, el a stat cu Cuvântul făgăduit. Indiferent ce a spus Sara şi ceilalţi, el a privit orice lucru potrivnic ca şi cum n-ar fi fost. Vedeţi? Avraam a privit şi a crezut că va vedea făgăduinţa, pentru că îi fusese dată de Dumnezeu, şi aceasta era totul. Cuvântul lui Dumnezeu era chiar în el. Atunci, El l-a supus la un test final. „Îi voi da o porţie dublă şi-l voi încerca.” Avraam primise deja fiul, dar Dumnezeu Şi-a zis: „Îi voi spune: „Du-l pe fiul tău sus pe munte şi omoară-l acolo. Îl va omorî? Îl voi încerca acum.”

Avraam era credincios Cuvântului. Cum puteţi primi făgăduinţa când voi o opriţi? Cum este posibil s-o mai primiţi? „Cum te poţi gândi că vei fi vreodată părintele naţiunilor, când ai o sută cincisprezece ani? Micuţul Isaac are paisprezece sau cincisprezece ani. Cum vei mai fi părintele naţiunilor când ai o sută cincisprezece ani. Este sigurul tău fi şi tu distrugi singura posibilitate pe care o ai.” Amin.

„Cum voi birui dacă ies afară din organizaţia mea? Cum voi reuşi dacă fac aceasta?”

Oh, ascultaţi Glasul acela umil şi blând şi haideţi la Cuvânt! La Cuvânt.

Voi spuneţi: „Am auzit un glas care mi-a spus aceasta.” Dacă ceea ce ţi-a spus este contrar Cuvântului, nu este Glasul lui Dumnezeu. Glasul lui Dumnezeu vine la Cuvânt. Atunci, Avraam s-a dus sus pe munte la porunca Glasului uşor şi blând al lui Dumnezeu, la Cuvântul lui Dumnezeu, şi trebuia să ia viaţa singurului său fiu. Dar când a vrut s-o facă, tot El i-a spus: „Opreşte-te, Avraame! Acum ştiu că Mă iubeşti. Toţi cei care vor veni după tine şi doresc să ia Cuvântul Meu, vor fi sămânţa ta şi vor stăpâni porţile vrăjmaşului.” Mi-ar fi plăcut să am timp să vă povestesc ceva ce s-a întâmplat cu câteva zile în urmă.

„Va stăpâni porţile vrăjmaşului.” Cine? „Sămânţa ta care va veni după tine. Avraame, cine te va binecuvânta, va fi binecuvântat, iar cine te va blestema, va fi blestemat.” Isus a spus: „…ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară şi să fie înecat în adâncul mării.” (Matei 18.6). Vedeţi ce se întâmplă cu aceste organizaţii care îi dau afară pe bărbaţii duhovniceşti pentru că stau de partea adevărului, a Cuvântului, a Duhului şi a puterii lui Dumnezeu? Sunt aruncate în Marea Uitării.

Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară şi să fie înecat în adâncul mării.”

Cine sunt aceşti micuţi? Sămânţa lui Avraam care a stat pe Cuvântul făgăduit. Unele din bisericile noastre ajung în punctul în care neagă vindecarea divină. Nu o mai vor în mijlocul lor. Aşa este. Organizaţiile noastre penticostale nu mai doresc vindecarea divină. Ce este aceasta? Nu vedeţi cum a lucrat diavolul? A pătruns acolo şi a spus nişte falsuri. Oamenii intelectuali care cred că sunt duhovniceşti şi privesc la aceasta, spun: „Priveşte la aceasta! Priveşte la aceasta!” Dar eu nu mă uit la aceasta. Dacă sunteţi sămânţa lui Avraam, veţi privi la făgăduinţa lui Dumnezeu, la ceea ce a spus Dumnezeu că va face în legătură cu aceasta. Sămânţa lui Avraam priveşte la făgăduinţă. Pe mine nu mă interesează câţi cad într-o partea sau în alta, făgăduinţa Lui rămâne adevărată. Dar trebuie să treci prin acele încercări. Înţelegeţi? Da.

Avraam a fost mai întâi testat, apoi pecetluit şi apoi i s-a dat făgăduinţa că sămânţa lui va stăpâni porţile vrăjmaşului. Îmi place aceasta. Ei au stăpânit porţile vrăjmaşului după ce au fost încercaţi. Dar problema este că noi nu putem trece testul cu bine. Acesta este motivul pentru care organizaţiile noastre nu pot trece testul. Nu este voia Domnului. Dumnezeu a binecuvântat, dar nu este voia Lui, pentru că, vedeţi voi, aici este un grup de bărbaţi cu o grămadă de idei, pe care le pun laolaltă şi aleg ceea ce cred ei că este bine. Unii dintre ei spun: „Acesta este un om mare, nu poţi tăgădui cuvântul lui.” Aşa s-a organizat biserica catolică: pe baza unui grup de credincioşi intelectuali. Intelectualii o privesc şi o ajustează în funcţie de timpul în care trăiesc. Dar nu puteţi face aceasta pentru că totul este minciună în afară de Cuvântul lui Dumnezeu.

Avraam nu a privit la nimic altceva decât la promisiunea lui Dumnezeu. Indiferent ce a văzut, el a rămas la făgăduinţa lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care noi nu avem mai mult. Nici o organizaţie nu poate stăpâni porţile vrăjmaşului, din cauză că acolo sunt prea multe minţi ultramoderne.

Să luăm pe cineva care a stăpânit porţile vrăjmaşului. Voi puteţi face aceasta dacă vă doriţi. Da, domnilor. Să vedem timp de câteva minute, dacă găsim aceasta în Scriptură. A existat un timp, în Babilon, în care s-a ridicat o icoană de genul celor pe care le are biserica catolică. Toţi cei care nu se plecau în faţa ei erau arşi în cuptorul aprins. A fost o încercare pentru ei, deoarece Dumnezeu spusese: „Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine şi să nu-ţi faci chip cioplit.” (Deuteronom 5.7-8). Aceasta poruncise Dumnezeu.

Încercarea a venit şi tot restul Israelului a căzut. Astfel, când a sunat trâmbiţa, fluierul, psaltirea şi celelalte instrumente, toţi au căzut cu faţa la pământ înaintea acelei icoane. Dar trei dintre ei au spus: „Noi nu vom face aceasta.” Vedeţi? Ei au auzit susurul blând al acelui Glas şi au stat cu Cuvântul. Ce au făcut ei? Au stat cu Cuvântul. Când a văzut împăratul aceasta, a spus: „Vă mai dăm o şansă, iar dacă nu vă închinaţi nici de data aceasta, vă vom arunca în cuptorul aprins.” Atunci cei trei a spus: „Noi vom sta cu Cuvântul pentru că Dumnezeu este în stare să ne izbăvească din cuptorul tău aprins.”

Frate, ce spui despre tine? Ce voi face eu, fratele Branham? Voi sta cu Cuvântul; voi sta cu făgăduinţa.

Voi ziceţi: „Dacă fac aceasta, biserica mea se va îndepărta de mine.” Staţi cu făgăduinţa pentru că într-o zi, ei vor păli şi se vor îndepărta oricum, dar Dumnezeu nu vă va părăsi. Staţi cu făgăduinţa!

„Păi, mă vor da afară!” Nu contează, staţi cu făgăduinţa. Dacă vei sta cu făgăduinţa, vei sta chiar acolo, în părtăşie cu toţi. Nu vei birui altfel decât în părtăşie cu toţi. Dar ce s-a întâmplat? Când au ajuns atât de rău, din punct de vedere moral, s-au îndepărtat. Aşa este. Nu mergeţi pe teritoriul vrăjmaşului! Dar dacă încerci să-l câştigi pe fratele tău, este ceva diferit. Înţelegeţi?

Acum fiţi atenţi! Tu nu poţi câştiga singur în faţa organizaţiei tale. Nu, domnule. Ei au regulile lor stabilite: „Noi credem aceasta, punct!” Dacă v-aţi scris doctrina: „Credem aceasta, virgulă,” este în ordine, dar dacă puneţi punct, înseamnă: „Noi credem aceasta, iar tu trebuie să vii să semnezi această hârtie şi aceasta este tot!” Dacă spuneţi: „Noi credem aceasta, virgulă,” adică „tot ce putem învăţa de la Dumnezeu, fiindcă suntem deschişi pentru Duhul Sfânt,” atunci du-te mai departe, frate. Da. Atunci este diferit. Dar vedeţi, dacă doctrina s-a scris cu punct, iar Dumnezeu dă ceva care se dovedeşte a fi Cuvântul Său, Adevărul, tu nu te vei mai putea mişca pentru că organizaţia ta a pus „punct!” Aceasta încheie totul. Acolo au murit luteranii; acolo au murit metodiştii; acolo au murit baptiştii; acolo au murit prezbiterienii şi acolo vor muri şi penticostalii. Aşa este. Ei au murit acolo. Priviţi, pentru că este deja scris; nu mai este nimic de adăugat sau de scos. Este acolo. Aceasta este doctrina voastră. Astfel, luteranii nu au putut accepta sfinţirea, ci au spus: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă,” şi au pus punct, s-a terminat. Nu Martin Luther, ci grupul care l-a urmat. Aşa este. Nu John Wesley, ci grupul care a venit după el. Aşa este. Nu Calvin, ci grupul care a venit după el. Nu John Smith al bisericii baptiste, care s-a rugat din greu pentru biserica sa, în timpul nopţii, încât ochii lui s-au umflat şi s-au închis, iar soţia sa a fost nevoită să-l conducă şi să-l hrănească cu lingura. Nu el, ci grupul de baptişti care a venit după el, organizaţia care l-a succedat. Nu Alexander Campbell, ci urmaşii lui. Nu biserica penticostală de la început, care avea toate lucrurile de obşte şi părtăşie cu toţi, ci grupurile care au venit şi au spus: „Nu! Noi suntem aceasta şi aceasta.” Da, aceasta este ceea ce s-a întâmplat. Acesta este răul. Amin.

Mă simt religios în dimineaţa aceasta. După ce copiii lui Israel au trecut de test, fie că au stat pe Cuvântul făgăduit sau nu, au fost puşi la încercare. Ce au făcut biruitorii? Au stăpânit poarta vrăjmaşului. Amin. De ce? Pentru că au stat pe Cuvânt. Staţi cu Cuvântul, Cu Glasul lui Dumnezeu care vă vorbeşte!

Dacă cineva ar fi spus: „Ascultaţi! Suntem în Babilon şi nu este nici o problemă, pentru că atunci când ne vom pleca în faţa acestei icoane, ne închinăm lui Dumnezeu. Chiar dacă ne închinăm în faţa icoanei, vrem să spunem că ne închinăm în faţa lui Dumnezeu.” Voi să faceţi aşa cum a spus Dumnezeu. Ce s-ar fi întâmplat dacă Dumnezeu ar fi spus: „Moise, scoate-ţi încălţămintea, fiindcă eşti pe pământ sfânt,” iar el ar fi spus: „Mulţumesc, Doamne. Eu cred în Tine, dar îmi voi scoate pălăria, fiindcă este prea complicat să-mi scot încălţămintea.”? Nu va funcţiona niciodată, pentru că El a spus „încălţămintea” nu „pălăria.” Aşa este. Trebuie să veniţi şi să faceţi tot ceea ce spune Dumnezeu, să vă aliniaţi rând cu rând cu Cuvântul Său. După ce au trecut testul, ei au stăpânit poarta de foc a duşmanului. Când au ajuns la capăt stând neclintiţi pe Cuvânt, ei au luat în stăpânire porţile vrăjmaşului. Aşa este.

Să-l luăm pe Daniel. La medo-persani, o poruncă dată şi semnată de împărat, nu mai putea fi schimbată. Şi acea poruncă spunea: „Dacă cineva se va ruga la orice alt dumnezeu, afară de împărat, va fi aruncat în groapa cu lei.” Daniel ştia foarte bine că Cuvântul lui Dumnezeu spunea că trebuie să te închini numai înaintea Lui, aşa că a deschis ferestrele şi s-a rugat lui Dumnezeu, în ciuda poruncii care fusese dată. El nu s-a retras s-o facă într-un colţ, ci a deschis larg ferestrele spre Templu, şi nu s-a ruşinat de credinţa lui.

Dar noi? Noi nu vrem să predicăm religia noastră duminica şi lunea, ci preferăm să facem altceva. Sau credem una în inimile noastre, iar când stăm în faţa cuiva spunem: „Păi, nu ştiu, cred că ai dreptate…” Fiţi ceea ce sunteţi, iar dacă nu puteţi, daţi-vă jos de la amvon! Ieşiţi afară din biserică! Aşa este. Pentru că sunteţi o piedică pentru amândouă. Fiţi ceea ce sunteţi şi spuneţi ceea ce credeţi, pentru că altfel nu aveţi nimic de care să vă ancoraţi. Staţi de partea adevărului, fiindcă toată lumea vă cunoaşte culorile şi vă va aprecia.

O femeie poate fi cât se poate de urâtă; poate fi mare, grasă, mica slabă, de culoare, cu ochi căprui sau cenuşii, etc., dar dacă ea este decentă, o doamnă, nu există un bărbat în ţară care să nu-şi scoată pălăria în faţa ei, desigur, dacă are un strop de bărbăţie în el. Aşa este. Pentru că aduce la suprafaţă ceea ce este, iar un bărbat apreciază aceasta. Aşa va aprecia şi Dumnezeu un bărbat care este ceea ce este; un bărbat care mărturiseşte creştinismul. Fiţi creştini umpluţi cu Duhul Sfânt, cu Cuvântul lui Dumnezeu, sau uitaţi de aceasta, pentru că altfel sunteţi nişte făţarnici care trăiesc o viaţă diferită de mărturia lor. Oamenii vă vor vedea că mergeţi la dansuri, că fumaţi sau că faceţi alte astfel de lucruri, deşi pretindeţi că sunteţi creştini, iar prin aceasta veţi pune o piedică în calea lor.

Uneori vă văd cum acţionaţi, voi, femeilor care vă tăiaţi părul şi purtaţi rochiile acelea mici şi strâmte. Arătaţi ca un crenvurşt fără pieliţă. Apoi mergeţi pe stradă aşa şi vă plimbaţi pe nişte tocuri atât de înalte încât strada se micşorează pe lângă voi. Este aceasta o purtare de creştine de cincizecime? Apoi, celelalte biserici spun: „Ei pretind că au ceva ce nu au.” Dacă sunteţi pecetluiţi cu Duhul Sfânt, voi nu puteţi fi într-o seară într-o sală de dans în braţele unui bărbat care nu este soţul vostru, iar în seara următoare să veniţi în biserică. Aceasta nu este atitudine de creştin de cincizecime, ci este făţărnicie; este murdărie. Nu v-o spun numai vouă celor care sunteţi în seara aceasta aici, fiindcă aceste casete merg în jurul lumii, ceea ce înseamnă că predic pentru lumea întreagă. Când simt că Dumnezeu zice: „Spune aceasta!”, o spun pentru că nu ştiu unde va ajunge. El trebuie să Se îngrijească de aceasta. Staţi cu Cuvântul! În ordine.

Indiferent dacă l-ar fi dat sau nu afară din organizaţie, Daniel nu s-ar fi plecat în faţa poruncii lor. El s-a dus chiar lângă fereastră şi a stat cu Cuvântul lui Dumnezeu; nu s-a ruşinat de El. Şi ce s-a întâmplat? L-au aruncat în groapa cu lei, dar el a stăpânit porţile vrăjmaşului acolo. De ce? Glorie! Pentru că Dumnezeul în care se încredea, a spus: „Sămânţa ta va stăpâni porţile vrăjmaşului.”

Oricare ar fi duşmanul, tu îi stăpâneşti porţile.

Priviţi-l pe Moise, care a urmat poruncile lui Dumnezeu şi s-a dus în Egipt deşi totul părea contrar. A avut de-a face cu câţiva imitatori, dar el s-a dus acolo cu semne pentru a arăta că era trimis de Dumnezeu. Un toiag a fost aruncat jos şi s-a transformat în şarpe, iar câţiva vrăjitori au venit şi au făcut la fel cu toiegele lor. Ce putea face Moise? Nimic. Dumnezeu nu i-a spus niciodată că avea de gând să facă aceasta. Vedeţi? El voia să-l testeze pe Moise. El este Cel care le-a îngăduit lui Iane şi Iambre să-şi arunce jos toiegele şi să se transforme în şerpi. Aşadar, acolo stătea Moise, la datorie. El şi-a aruncat toiagul jos şi acesta s-a transformat în şarpe. Apoi a zis: „Priveşte Faraon! Aceasta este ceea ce mi-a spus Domnul să fac în faţa ta. De aceea am venit aici!”

Dar Faraon a răspuns: „Veniţi aici, Iane şi Iambre!” Ei şi-au aruncat toiegele jos, iar acestea s-au transformat în şerpi, la fel ca toiagul lui Moise. S-a înroşit Moise? Nu, domnilor. El a continuat să creadă că Dumnezeu l-a trimis şi a stat tare pe făgăduinţa Lui. Şi ce s-a întâmplat?

Aceasta se întâmplă şi cu voi când staţi uneori în faţa unor adunări. Faţa voastră se poate înroşi puţin, dar staţi cu Cuvântul! Ce s-a întâmplat acolo? Dintr-o dată cobra mare a lui Moise i-a înghiţit pe ceilalţi şerpi. Vedeţi? Dumnezeu a confirmat de partea cui era.

După acest test, Moise a spus: „Vreau să-i eliberezi pe aceşti copii şi să-i trimiţi acasă, acolo unde este locul lor! Dumnezeu m-a trimis aici ca să-i eliberez şi vreau ca ei să meargă înapoi!”

El a spus aceasta chiar acolo dar, oh, vine încercarea! Ce aveai să faci, Moise? Puteai să te întorci înapoi şi să spui: „Poate m-am înşelat!”? Nu, domnilor. Moise a stat chiar acolo şi a spus: „Dumnezeu mi-a dat această însărcinare şi m-a trimis aici!” Glorie! Când Dumnezeu spune ceva, staţi cu ceea ce a spus El! Indiferent ce se va întâmpla, staţi cu ceea ce a spus El. Dacă veţi fi daţi afară şi vi se va spune: „Noi nu vom face aceasta, nu ne vom uni!”, staţi cu ceea ce a spus El. Moise a rămas la ceea ce spusese Dumnezeu. Şi ce s-a întâmplat? A stăpânit porţile vrăjmaşului. Aleluia! Diavolul a spus: „Voi ridica Marea Roşie în faţa lor!”, dar ea s-a deschis. Ei nu mai puteau fi ţinuţi în Egipt. El a stăpânit porţile vrăjmaşului. De ce? Pentru că a rămas credincios însărcinării pe care i-a dat-o Dumnezeu.

Moise a stat cu Cuvântul lui Dumnezeu, cu poruncile Lui şi a stăpânit porţile vrăjmaşului.

Şi Iosua a trecut printr-un test. El, Caleb şi celelalte iscoade au fost în ţara făgăduită, probabil au înotat prin Iordan. Când s-au întors înapoi, ei s-au întrunit la Cades-Barnea, şi toţi au spus: „Oh, dacă începem, aceasta va rupe în bucăţi organizaţiile noastre. Nu putem intra acolo!”

Acel duh nu va muri niciodată: „Oh, nu putem avea aceasta. Ce vom face dacă vom învăţa aceasta în faţa poporului? Jumătate din diaconii bisericii vor pleca. Ei sunt căsătoriţi de două sau de trei ori. Ce vom face? Ştiţi ce vor face femeile, dacă le vom spune că trebuie să poarte părul lung? Vor părăsi biserica. Ce am face noi? Am fi consideraţi de modă veche, dar şi Isus a fost considerat de modă veche.

Ei spun: „Nu putem face aceasta. Este prea mult pentru noi.” Dar ştiţi unde ajunge un credincios de graniţă. Capitolul 6 din Evrei explică aceasta.

Căci cei ce au fost luminaţi odată – şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt,

şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor –

şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă…” (Evrei 6.4-6).

Ei au venit până la graniţă, dar au refuzat să meargă mai departe, au refuzat să creadă în totalitate. Dar ce au făcut Iosua şi Caleb? Ei au spus: „Suntem mai mult decât în stare să luăm ţara.” De ce? Pentru că ei au stat pe ceea ce făgăduise Dumnezeu. Ceilalţi au spus: „Sunt uriaşi şi au ziduri întărite, aşa că nu-i putem atinge în nici un fel.” Dar Iosua a zis: „Suntem mai mult decât biruitori. Liniştiţi-vă, tăceţi şi staţi jos!” Amin. Când este vorba de Dumnezeu, credinţa este un lucru foarte mare. Atunci nu te mai temi, fiindcă credinţa are păr pe piept şi muşchi puternici. Ea spune: „Taci! Când vorbeşte Dumnezeu, totul rămâne la colţ.”

Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.” (Ioan 15.7). Iată. Oh, îmi place aceasta! Diavolii vor tremura, iar credincioşii se vor trezi; credinţa în IeHoVaH va scutura orice.

Cum poţi avea credinţă când ştii că nu faci ceea ce trebuie, când nu păşeşti în Cuvântul Său şi când ştii că sunt lucruri pe care ar trebui să le spui şi nu o faci? Când sunt lucruri pe care ar trebui să le înveţi şi nu o faci? Sunt lucruri pe care nu le poţi spune, dar cum poţi avea credinţă când ştii că eşti greşit? „…dacă nu ne osândeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu.”(1Ioan 3.21). Iată.Staţi cu acel Cuvânt, unde nu este nimic de osândit! Aşadar, nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.”(Romani 8.1). Duhul aduce călăuzirea cu Cuvântului pentru că Duhul poate ieşi numai din Cuvânt şi Cuvântul Lui este Duh. Adevăratul Duh al lui Dumnezeu poate vorbi numai Cuvântul lui Dumnezeu. „Lume, îndepărtează-te! Satană, părăseşte-ne!” Nu vă temeţi să-i spuneţi acestui munte: „Mută-te!” Spuneţi-o, apoi staţi acolo şi priviţi cum se dărâmă. Aşa este. Dar dacă ai ceva ce te condamnă, mai bine ai rămâne pe loc. Atunci doar bolborosiţi, nu spuneţi adevărul; nu spuneţi lucrurile pe care ar trebui să le spuneţi. În ordine.

Noi am văzut că după ce a trecut prin acea încercare, a văzut dovada acelei ţări bune şi a stat la Cades-Barnea strigând în faţa poporului: „Suntem mai mult decât în stare! O putem lua!” Care era ideea? Trecerea dincolo. Care a fost ideea lui Moise? „Să le arăt acest semn şi să-i scot afară.” Se părea că a dat greş, dar el a stat cu Cuvântul, şi poarta Mării Roşii nu l-a putut ţine pe loc. El a mers prin ea, a stăpânit porţile vrăjmaşului.

Iosua a privit la făgăduinţa lui Dumnezeu şi a spus: „Suntem mai mult decât biruitori.” Aşa este. Dar ce s-a întâmplat când a venit jos la Iordan? Ce a făcut apa? A cedat. Amin. Aşa este. El a stăpânit porţile vrăjmaşului, Iordanul, care îl împiedica să meargă să ia făgăduinţa. Dar când a ajuns acolo, el era sămânţa lui Avraam. De ce? Pentru că a crezut Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este singura cale prin care poţi fi sămânţa lui Avraam: să crezi Cuvântul lui Dumnezeu. Ce a făcut el apoi, când a venit în locul în care era pregătit să învingă vrăjmaşul? Dumnezeu i-a deschis poarta, iar el a stăpânit-o şi a mers mai departe.

Prima bătălie, primul contact pe care l-a avut cu locuitorii ţării, părea imposibil de câştigat din pricina zidurilor care erau atât de groase încât se puteau ţine curse de care pe ele. Cum va putea pătrunde înăuntru? Într-o după-amiază, Iosua se plimba pe acolo meditând, întrebându-se: „Doamne, ce trebuie să fac?” Şi a văzut un Bărbat care stătea cu sabia scoasă. Iosua şi-a scos şi el sabia şi l-a întrebat: „Eşti cu noi?” Şi El i-a spus: „Mărşăluieşte de doisprezece ori în jurul cetăţii; sună din trâmbiţe şi vei stăpâni porţile vrăjmaşului.” Şi cetatea a căzut. Da, domnilor. De ce? Pentru că el era sămânţa lui Avraam care a ţinut Cuvântul Domnului. Astfel, a stăpânit fiecare poartă care a fost pusă înaintea lui. Cu siguranţă.

Se face târziu, aşa că voi încheia.

Uitaţi-vă la aceşti eroi scumpi. Am o pagină plină cu ei. În cele din urmă ei toţi au murit, dar a venit şi adevărata Sămânţă a credinţei, Sămânţa Împărătească a lui Avraam, Isus, făgăduinţa. Este adevărat că după trup, Avraam l-a născut pe Isaac, dar adevărata Sămânţă nu a fost sămânţa firească; făgăduinţa Cuvântului lui Dumnezeu era că îl va face părintele naţiunilor, dar nu prin Isaac, ci prin Sămânţa Împărătească, Isus. Aceasta a fost Sămânţa Împărătească a lui Avraam.

Isus nu a fost nici evreu, nici dintre neamuri; El era Dumnezeu. Vedeţi? Catolicilor, binecuvântate să fie inimile voastre, ce este în neregulă cu voi când vă închinaţi la Maria, ca zeiţă? Maria nu a fost altceva decât o femeie, iar Dumnezeu a ales-o să fie un incubator. Aceasta este tot. Femeia este un incubator. Aici este o audienţă mixtă, dar trebuie să explic aceasta ca să înţelegeţi ce vreau să spun. Voi îl ascultaţi pe doctorul vostru, iar eu sunt fratele vostru. Maria nu a avut nici o părticică în Hristos. Ea nu a avut nici un simţământ sexual atunci când a fost umbrită de Duhul Sfânt, nici măcar un pic. Dumnezeul cel Atotputernic a creat atât Celula de sânge cât şi oul, ovulul. Ovulul nu a fost de la Maria, pentru că dacă ar fi fost aşa, El n-ar mai fi putut învia. Glorie! Aceasta mi-a fost dat chiar acum.

Dacă spuneţi că nu contează ce facem, de ce a spus Dumnezeu să ne înfrânăm de la a face răul? De ce a ridicat Dumnezeu trupul lui Hristos, dacă nu este aşa? Vedeţi voi, femeia nu putea să aibă nici o legătură cu El. Dacă ar fi avut, trupul Lui ar fi semănat cu al mamei sale, iar în cazul acesta ar fi fost nevoie de o legătură sexuală firească, şi nu mai era o umbrire a Duhului, ceea ce ar fi fost greşit. Duhul Sfânt a creat acolo atât spermatozoidul bărbătesc, cât şi ovulul femeiesc şi astfel a avut loc o concepţie curată. Aleluia! A numit-o Isus, „mamă” măcar o dată? Căutaţi în Biblie. El a numit-o „femeie”. Aleluia! Femeie! Aceasta este ceva proaspăt. De aceea mă comport aşa. El i-a spus Mariei arătând spre Ioan: „Femeie, iată fiul tău!” Spunea aceasta pentru că Ioan îi era de un milion de ori mai apropiat decât îi era El.El era Dumnezeu: nu era nici evreu, nici dintre neamuri. El era Dumnezeu, atât carnea, cât şi trupul. Dumnezeu locuia în El. Dumnezeu locuind în ovulul unei femei? Nu se poate. Dacă ar fi fost aşa, El ar fi trebuit să aibă ceva a face cu carnea noastră. Dar Dumnezeu a creat atât spermatozoidul cât şi ovulul feminin. Mai mult, ar fi putut să le pună oriunde ar fi vrut, dar ales-o pe femeie pentru că prin femeie a venit căderea. Prin ea a venit Fiul curat al Dumnezeului celui viu: El a creat atât trupul, cât şi sufletul Lui, apoi S-a născut din fecioară.

De ce a spus David: „Nu-L voi lăsa pe Sfântul Meu (traducere din engleză) să vadă putrezirea şi nici nu voi lăsa sufletul Lui în iad.”? David a spus aceasta. Vedeţi? Atât sufletul, cât şi trupul şi duhul Lui au fost create de Dumnezeu. Astfel, femeia nu a fost mama Lui, ci a fost doar o purtătoare. Eu cred că Maria a fost o femeie bună şi sfântă. Absolut. Şi cred că nu mai fusese incubator înainte de aceasta, pentru că Dumnezeu nu ar fi ales un incubator murdar. Dacă va fi cu voia Domnului, voi predica aceasta deseară.

Voi ziceţi: „Dar ce este un incubator murdar?” Pentru a-L aduce pe Fiul Său pe pământ, El a ales o fecioară care nu a cunoscut nici un bărbat. Mai mult, când a venit Duhul Sfânt şi a umbrit-o, acolo nu a fost eliberată nici un fel de spermă sau altceva, pentru că Dumnezeu a creat în ea, în felul Său curat şi desăvârşit, sufletul, trupul şi duhul lui Isus Hristos. Aşa este. El era Fiul lui Dumnezeu născut din fecioară. Aleluia! Îmi place aceasta. Priviţi!

El a stăpânit chiar acolo porţile vrăjmaşului, pentru ca fiecare om care este născut în lume prin dorinţă sexuală, care nu putea ajunge în Rai deoarece sexul a început totul în grădina Eden, a adus căderea şi l-a făcut pe om să se acopere şi să se ascundă, să poată fi salvat. El a biruit acolo totul şi a stăpânit porţile vrăjmaşului. Prin ce? A luat Sămânţa Împărătească a lui Avraam şi a dus-o acolo jos. Sămânţa Împărătească a credinţei şi a făgăduinţei, nu o concepţie a Mariei, ci a lui Dumnezeu, care a rupt porţile. Prin aceasta, fiinţele umane au putut trece prin poartă. Glorie lui Dumnezeu! Ce a făcut El? A stăpânit porţile vrăjmaşului; a stăpânit poarta bolilor, aşa că boala nu a mai putut exista în Prezenţa Sa. Nu, domnilor. Nimic altceva n-a mai putut exista în prezenţa Sa. Nici o înmormântare n-a putut rezista în prezenţa Sa. Nu. Ce a făcut El? Moise a murit; Iosua a murit, restul au murit, dar nu şi această Sămânţă Împărătească. Moartea nu putea rezista acolo unde era Viaţa. Astfel, femeia aceea din Nain păşea alături de fiul său mort, dar El i-a oprit şi a spus: „Tinerelule, scoală-te, îţi zic!” (Luca 7.14). Fiica lui Iair era moartă, dar El a vorbit câteva cuvinte necunoscute celor prezenţi şi a zis: „Fetiţo, scoală-te!” (Luca 8.54). Lazăr era mor de patru zile, iar trupul lui intrase în putrefacţie, deoarece sufletul lui era departe de el. Dar Isus a spus: „Lazăre, vino afară!” (Ioan 11.43). Glorie! Iată-L! Ce a făcut El? A rupt pecetea tuturor lucrurilor. Aleluia!

El nu a murit niciodată, dar a trebuit să dea acea Viaţă, iar când a dat-o, a trecut prin moarte. Atunci, după cum spune Biblie, sufletul Lui scump a coborât în iad pentru a lua locul meu şi al tău, a seminţei împărăteşti a lui Avraam! Ce era El? Sămânţa Împărătească. Oh, glorie! Şi noi suntem sămânţa împărătească, cea care stă cu Cuvântul, aşa cum a fost şi El.

La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.” Vedeţi unde este sămânţa împărătească? Ea este cea care stă cu Cuvântul.

Voi, slăbănogilor, care sunteţi gata să faceţi compromis cu diavolul şi cu lumea lui! (Nu vă vorbesc celor de aici). Vouă, predicatorilor de afară, celor care ştiţi că predicaţi că zilele minunilor au trecut şi care spuneţi că nu mai există botezul cu Duhul Sfânt, să vă fie ruşine! Şi mai spuneţi că sunteţi sămânţa lui Avraam! Sămânţa împărătească a lui Avraam stă cu Cuvântul; sămânţa împărătească nu este născută de un bărbat; ea nu are nimic a face cu bărbatul sau femeia. Femeia este biserica. Biserica, Maria, n-a avut nimic a face cu Sămânţa Împărătească şi nici organizaţia sau aşa zisa biserică. Se unde s-a născut această sămânţă împărătească? Nu dintr-o organizaţie: metodistă, baptistă, prezbiteriană, catolică, luterană, etc., ci s-a născut din Sămânţa Împărătească a făgăduinţei lui Dumnezeu. Aceasta stăpâneşte porţile vrăjmaşului. Ea le stăpâneşte deja. „Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.” (Ioan 15.7). Iată! Este o făgăduinţă. Şi este deja împlinită. Sufletul Lui scump a coborât în iad, acolo unde ar fi trebuit să merg eu. Dar în a treia zi…

Faptul că Samson a luat poarta acelei cetăţi în spate, nu are nimic a face cu aceasta. Hristos a luat porţile iadului, ale mormântului şi a altor lucruri, şi nu le-a dus sus pe minte, ci le-a distrus. Aleluia! El a stăpânit poarta vrăjmaşului. Atmosfera era plină de puterea diavolului şi de îngerii lui, şi nimeni altcineva nu a putut veni jos. Nu a putut fi nici o mijlocire, pentru că sângele caprelor nu ar fi putut îndepărta păcatul. Dar propriul Său Sânge l-a îndepărtat; El S-a înălţat la cer, aşa cum este scris: „S-a suit sus, a luat robia roabă şi a dat daruri oamenilor.” (Efeseni 4.8).

Fiecare sămânţă a lui Avraam care este dispusă să primească preţul plătit, să vină aici jos şi să se căiască de păcate, să fie botezată în Numele lui Isus Hristos pentru iertarea păcatelor, umplută cu Duhul Sfânt şi să treacă încercarea. Atunci lumea este luată din voi, lucrurile care vor pieri, tot ceea ce este greşit: femeile cu părul lor tăiat, bărbaţii cu petrecerile lor şi bisericile cu organizaţiile lor, păstorul care se ocupă de diaconii săi şi toate acele lucruri.

Un grup de oameni lumeşti intră în biserică şi îl dau afară pe bietul păstor. Du-te, păstorule! Domnul să te binecuvânteze. Tu să stai cu Cuvântul. Nu lua nimic, ci stai doar cu Cuvântul, fiindcă El S-a ridicat la cer. Şi ce a făcut? A deschis o poartă; rugăciunea Seminţei Împărăteşti a lui Avraam. De ce? Dacă suntem Trupul lui Hristos şi suntem morţi faţă de lume, am murit şi am fost îngropaţi în Hristos şi am înviat împreună cu El la înviere. El este Capul Trupului, şi unde este Capul, acolo este şi Trupul. Înseamnă că toţi cei ce au făcut aceasta, în dimineaţa aceasta stau împreună cu El, cu Sămânţa Împărătească, în locurile cereşti. Lăudat să fie Domnul! Nu mai sunt porţi… Dacă inima nu ne condamnă, dacă ştim că mergem în poruncile lui Dumnezeu, ducem o viaţă curată, vedem fiecare Cuvânt poruncit de El şi-L împlinim, atunci fiecare poartă a vrăjmaşului este stăpânită. Atunci „…cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.” (Ioan 15.7). De ce? „El va stăpâni porţile vrăjmaşului.” Oh, frate, ce biserică ar fi aceea!

Când mă voi întoarce din nou în Phoenix, dacă va fi cu voia lui Dumnezeu, nădăjduiesc că atunci când voi intra în această adunare, vă voi găsi pe fiecare aliniaţi cu Evanghelia deplină, iar acest oraş va fi aliniat cu sfinţii Dumnezeului celui viu: să arate ca şi creştinii, să vorbească la fel ca ei, să se comporte ca ei, cu Duhul lui Dumnezeu mişcându-Se printre ei, iar dacă vreunul va păcătui, Duhul Sfânt să-l someze chiar acolo, pe loc. Veţi face aceasta. Aţi văzut-o în rândurile de rugăciune, aici sus la altar, când s-a spus: „Du-te înapoi şi rezolvă-ţi problema cu soţul tău.” „Du-te şi spune-i soţiei tale că aseară ai fost afară cu acea femeie şi aţi stat acolo.” Dacă veţi face aceasta aici, prin faptul că păşiţi în Cuvânt, ascultând de acel Glas blând, El o va face în voi.

Voi sunteţi sămânţa împărătească a lui Avraam, fără păcat. Predicatorule, ai dori să vezi aceasta în biserica ta? Să păşeşti în această biserică, să priveşti de-a lungul ei şi să-i vezi pe bărbaţi şi pe femei sfinţi şi duhovniceşti, stând acolo plini de puterea lui Dumnezeu. Atunci păcatul nu mai poate intra înăuntru. Dacă un om ar păşi înăuntru şi s-ar aşeza jos, Duhul Sfânt s-ar ridica şi ar spune: „John Jones, vii din oraşul cutare şi eşti aici pentru că vrei să fii vindecat.” Vedeţi? Apoi i-ar spune că a făcut un lucru într-un anumit loc şi că trebuie să se întoarcă să îndrepte ceea ce a făcut, iar atunci Dumnezeu îl va vindeca de cancer. Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul!”

Daţi-mi o biserică, zece bărbaţi, care sunt adevărate nestemate ale lui Dumnezeu, sămânţa împărătească, puneţi-i împreună şi urmăriţi ce se va întâmpla. Daţi-mi această încăpere mică plină de astfel de oameni şi vă voi arăta o Lumină la care va alerga lumea. Aşa este. Aceasta este ceea ce obişnuia să fie Dumnezeu.

„Sunteţi o cetate care staţi pe munte.” Sunteţi sămânţa împărătească a lui Avraam, sămânţa care va stăpâni porţile vrăjmaşului.

Există o cauză pentru boală; există o cauză pentru aceste lucruri, iar Dumnezeu, Duhul Sfânt, este aici pentru a descoperi acel lucru şi ca să vă spună de ce nu-l aveţi. Ce este cu noi? Nu trebuie să ne întrebăm niciodată: „O va face El?”, pentru că El a făcut-o deja. Ce faceţi voi? Priviţi-l pe profetul acela. El n-a fost atent la vântul care vâjâia. Voi spuneţi: „Glorie lui Dumnezeu! Aleluia!” Aceasta este bine. Amintiţi-vă că eu nu condamn aceste lucruri. Nădăjduiesc că veţi înţelege toţi.

Cineva a spus: „Fratele Branham nu crede în faptul că spunem: „Glorie lui Dumnezeu! Aleluia!” Ascultaţi-mă! Eu cred în strigat, în vorbirea în limbi, în dansatul în Duhul, dar, frate, când eşuezi în a auzi acel micuţ susur blând, Glasul blând al Cuvântului, ceva nu este în ordine. Aceasta este. Ilie a ştiut că această trezire merge afară, dar nu a fost atras de ea. Dar când a auzit Glasul blând al lui Dumnezeu, a fost atras de El. Atunci şi-a acoperit faţa şi a ieşit afară. De ce? Ilie era sămânţa lui Avraam care urma Cuvântul şi Cuvântul spune: „Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă cuvintele Mele rămân în voi, cereţi orice vreţi şi vi se va da.”

Să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune. Oh, biserică, cum mă simt când predic aşa! Duhul Se îndepărtează, iar eu privesc înapoi. Văd oameni care sunt în stare să ia mâncarea de la gura copiilor lor ca să mi-o dea mie. Văd femei, poate unele cu părut tăiat, care ar face orice ar putea pentru mine. Eu îl tai bucăţi, cu Cuvântul, pe bărbatul care trăieşte cu astfel de femeie, îl rănesc şi cugetul lui este la pământ, dar cu toate acestea, omul acela munceşte şi îmi trimite zeciuiala regulat. Vedeţi? Aceasta mă face să mă întorc tot timpul ca să văd ce am spus despre fire, fiindcă nu vreau să rănesc pe nimeni. Acesta este adevărul. Dar, oh, fratele meu scump şi sora mea iubită, dacă acesta este Cuvântul lui Dumnezeu, iar Acesta este Duhul Lui care face acel Cuvânt să vină la viaţă, la voi, cum va fi în ziua judecăţii? Eu încerc să vă pregătesc pentru ziua aceea. Vă rog, luaţi Cuvântul Lui! Dacă vreodată voi predica ceva ce nu este Cuvântul, făgăduinţa lui Dumnezeu, atunci aveţi dreptul să veniţi la mine şi să-mi spuneţi. Dar acesta este Cuvântul. Eu fac aceasta pentru că vă iubesc, nu pentru că nu vă vreau pe corabie. Problema este că într-una din aceste zile vă veţi prăbuşi, va trebui să veniţi la judecată, iar Cuvântul spune: „…cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate.” (Iacov 2.10).

Ce se va întâmpla dacă ştiţi că trebuie să faceţi ceva pentru că aşa este bine, pentru că aşa spune Cuvântul lui Dumnezeu şi făgăduinţa Lui să facem, şi nu o faceţi? Vi se va cere să spuneţi motivul, şi ce se va întâmpla atunci? Ce veţi face când mesajul din dimineaţa aceasta va sta pe ecran, în faţa voastră, în ziua judecăţii? Ce spuneţi despre aceasta? Gândiţi-vă la aceasta, prieteni. Gândiţi-vă că aţi putea muri înainte de încheierea acestei zile. Toţi am putea muri. Un lucru este sigur, şi acela este că veţi muri. Zilele trecute am stat şi am privit-o pe mama mea şi am ţinut-o în braţe în timp ce trecea. L-am ţinut şi pe tatăl meu şi l-am privit cum se ducea. Am văzut oameni care susţineau că erau bine, dar când au ajuns la capătul drumului au spus: „Oh, dacă aş mai putea trăi puţin, frate Branham!” Dar atunci este prea târziu. Amintiţi-vă că moartea nu schimbă sufletul, ci schimbă doar locul în care va locui acel suflet. Dacă puteţi vedea aceasta, înseamnă că în voi este Ceva. Fiţi înţelepţi! Dacă vedeţi că ceva din voi vă face să vă comportaţi sau să vă simţiţi aşa cum nu ar trebui, căiţi-vă în dimineaţa aceasta. Tu nu vrei să faci aceasta, prietene? Vino. Nu trebuie să fii aşa. Eşti un mizerabil. Trăieşte viaţa unei seminţe împărăteşti, fiindcă Dumnezeu te vrea astăzi.

Vrei să ridici mâna în timp ce stai cu capul şi inima plecate? Spuneţi: „Frate Branham, îmi ridic mâna spre Dumnezeu. O fac sincer, din inimă, pentru că aceasta este ceea ce doresc să fiu. Aceasta este ceea ce doresc să fiu cu adevărat. M-am amestecat în aceste lucruri, dar nu vreau să fiu aşa, ci vreau să fiu ceea ce ai spus tu în dimineaţa aceasta. Roagă-te pentru mine, frate Branham, fiindcă îmi ridic mâna spre Dumnezeu, nu spre tine. El îmi cunoaşte inima şi ştie că doresc să fiu creştinul despre care ai vorbit, sămânţa împărătească a lui Avraam, prin Isus Hristos. Ridicaţi mâinile şi spuneţi: „Roagă-te pentru mine, frate Branham.”

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Cu siguranţă, El o va face pentru voi.

Tatăl nostru ceresc, în Lumina Cuvântului Tău, în puterea învierii Tale, Doamne, îmi dau seama că sărmanii oameni se încurcă şi devin confuzi aici. Oamenii nu prea ştiu ce să facă, pentru că unul vine şi spune una, iar altul vine şi spune altceva. Aici, în Phoenix, în acest mare oraş, vin turişti şi oameni de pretutindeni. Zilele trecute am stat în munţi şi m-am gândit la cât de multe ori este luat Numele Domnului în deşert într-o singură zi, câte adultere se comit, cât păcat şi murdărie este pe străzi şi câţi din cei ce fac aceste lucruri spun că sunt credincioşi, creştini? Femeile se plimbă în josul străzii cu ţigările în mână şi poartă haine imorale, deşi Dumnezeu a spus clar că acesta este un lucru urât mirositor înaintea Lui. Este o urâciune, ca o urină învechită, murdară şi împuţită care miroase pe undeva. O, Doamne, cum este posibil ca o femeie care pretinde că are Duhul Sfânt să facă aşa ceva, deşi ştie că aceasta miroase urât sub nasul Salvatorului? Cum ar putea avea El aşa ceva în Împărăţia Sa? Tată, dacă ar şti ei că se află la un milion de mile depărare de Împărăţia Ta! Doamne, Te rog, ai milă, fiindcă nimeni nu vrea să meargă pe tărâmul celor pierduţi. Nimeni nu vrea să meargă acolo, Tată. Departe să fie de noi aceasta. Cu toate acestea, într-o femeie sau într-un bărbat de acolo poate fi o inimă bună şi binevoitoare, doar că este înşelată de diavolul. Diavolul a făcut aceasta.

Satan, sunt împotriva ta pentru că tu eşti un vrăjmaş al Domnului meu; eşti un duşman al Cuvântului Său. Eu ştiu că nu am nici un fel de putere în mine, dar te acuz şi îţi spun prin Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, că eşti o fiinţă muritoare. Eu nu am putere să te opresc şi nu am putere s-o determin pe femeia sau pe bărbatul care ascultă această casetă, să se cureţe. Nu am nici o cale prin care să-i oblig să se cureţe. Sunt fără putere, dar am autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu să predic Cuvântul, şi ca slujitor, sunt legat de această autoritate. Nici un poliţist nu are putere să oprească o maşină, dar are autoritatea s-o facă.

Satan, frânele tale încep să scârţâie pentru că îţi poruncesc, prin Isus Hristos, să-i eliberezi pe oameni, oriunde va ajunge, în lume, acest mesaj! Eliberează-i! Îi pretind pentru că au fost eliberaţi şi nu-şi mai aparţin. Au fost răscumpăraţi cu un preţ, de Sămânţa Împărătească a lui Avraam, Domnul Isus.

Făţarnicule murdar, josnic şi ticălos, înşelătorule de oameni, care-i conduci orbeşte în şanţurile iadului, eliberează-i! Îţi spun aceasta prin Dumnezeul cel viu, prin Jertfa Fiului Său, Isus: eliberează-i, pentru ca sufletele lor să primească binecuvântarea Lui şi prezenţa Lui şi să stăpânească porţile vrăjmaşului. Ai intervenit şi i-ai determinat să aştepte asta sau cealaltă, dar îţi spun că-ţi vei pierde puterea. Cum ar putea să stea boala sub o ungere ca aceasta? Numai dacă ei vor refuza să privească la făgăduinţa la care a privit tatăl lor, Avraam, atunci când L-a văzut într-o vedenie, venind de la o depărtare de sute de ani. Eliberează-i! Lasă-i în pace, în Numele lui Isus Hristos! Fie ca puterea lui Dumnezeu, înţelegea Cuvântului prin care sunt spălaţi în dimineaţa aceasta, înţelegerea de a ţine Cuvântul lui Dumnezeu şi făgăduinţa Sa adevărată, să fie o putere care să nu poată fi dărâmată de Satan. Îngăduie ca fiecare să se prindă de această făgăduinţă, să spună: „Aceasta este! Mă ţin de ea. Dumnezeu a dat această făgăduinţă. Sunt sămânţa lui Avraam. Cum aş putea să mă îndoiesc de făgăduinţa Lui?, şi să meargă mai departe prin Isus Hristos, Domnul nostru. Amin. Îl iubesc… Să-I aducem închinare dulce şi încet:

Pentru că m-a iubit întâi

Şi a cumpărat salvarea mea, la Golgota.

Să ne ridicăm mâinile spre Cel pe care Îl iubim şi să spunem:

Îl iubesc, Îl iubesc,

Pentru că El m-a iubit întâi

Şi a cumpărat salvarea mea, la Golgota.

Dumnezeu vă iubeşte pe fiecare femeie, fată, băiat sau bărbat de aici. Aceasta este mâna mea. Eu nu pot să vin acolo şi să iau mâna fiecăruia, dar Dumnezeu să exprime intenţia mea în faţa voastră. În timp ce cântăm încă o dată, întoarceţi-vă şi daţi mâna unii cu alţii. „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” (Ioan 13.35).

Îl iubesc, Îl iubesc,

Pentru că El m-a iubit întâi

Şi a cumpărat salvarea mea, la Golgota.

Voi ÎL iubiţi? (Adunarea spune: „Amin!”). Acel simţământ dulce al Duhului Sfânt. Cuvântul vă ajută să vă curăţaţi; vă curăţă, vă face o făptură nouă, ia totul. Cuvântul este mai tăietor decât o sabie cu două tăişuri, taie împrejur, taie afară toate lucrurile lumii. Înţelegeţi? Atunci ne simţim curaţi, Îl acceptăm şi-L credem, aşa că putem cânta:

Îl iubesc, Îl iubesc,

Pentru că El m-a iubit întâi

Şi a cumpărat salvarea mea, la Golgota.

Aşa-i că-i minunat? (Adunarea spune: „Amin”). Eu iubesc aceasta cu toată inima. Vedeţi? Să încercăm cu toţii încă o dată şi cu toată puterea:

Îl iubesc, Îl iubesc,

Pentru că El m-a iubit întâi

Şi a cumpărat salvarea mea, la Golgota.

– Amin –

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *