Meniu Închide

WILLIAM MARRION BRANHAM – PRESUPUNÂND

10 Iunie 1962 ,dimineața – Southern Pines, Carolina de Nord

Să rămânem în picioare pentru un moment de rugăciune. Dacă aveţi cereri, ridicaţi mâna şi spuneţi în inima voastră: „Dumnezeule, Tu ştii ce este în inima mea.”

Acum să ne plecăm capetele.

Tată ceresc, în dimineaţa aceasta Îţi mulţumim pentru dragostea adevărată a lui Dumnezeu care S-a revărsat în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne face una. Noi suntem una în Hristos şi în această părtăşie în jurul Cuvântului, de care ne apropiem din nou în dimineaţa aceasta.

Vrem să-Ţi mulţumim pentru ceea ce a însemnat pentru noi săptămâna care a trecut, pentru adunarea cu scumpii noştri prieteni, copiii Tăi, şi pentru că am simţit acel duh de dragoste din inimile lor. Îţi suntem recunoscători, Doamne. Scriptura este într-adevăr adevărată, şi noi suntem adunaţi împreună în locurile cereşti în Hristos Isus.

Binecuvântează serviciul în continuare, binecuvântează-l pe fratele nostru, pe păstorul Parker Thomas, slujitorul Tău, iar Duhul Tău să fie peste el şi să-l ajute, fiindcă vrea să Te slujească cu toată inima lui. Îngăduie ca dorinţa lui să fie împlinită, şi la fel dorinţele din spatele fiecărei mâini ridicate aici în dimineaţa aceasta.

Binecuvântează-i pe slujitorii Tăi din toată ţara, în această zi de sabat. Te rugăm să le dai ungerea Ta tuturor celor ce stau la amvon şi fă ca bolnavii să fie vindecaţi, cei pierduţi să fie salvaţi şi cei ce sunt pregătiţi să primească Duhul Sfânt, să-L primească. Fie ca Dumnezeu să fie onorat astăzi, fiindcă a lăsat o zi. Ascultă-ne, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus. Amin. Puteţi lua loc.

Mă gândesc la cântarea:

Ce bine este să te încrezi în Isus,

Să Îl iei pe cuvânt,

Să te sprijini pe făgăduinţa Lui,

Ştiind că este „Aşa vorbeşte Domnul!”

Îi spuneam scumpului păstor de aici, fratele Parker Thomas, că aceasta a fost una din adunările cu cel mai mare impact spiritual la care am fost în ultimii ani. Eu m-am gândit: „Deseară mă duc acolo şi spun câteva cuvinte, apoi chem oamenii pe platformă pentru rugăciune.” Apoi mi-am zis: „Fratele Parker este un învăţător, de ce să mă mai duc şi eu acolo?” dar iubim părtăşia în jurul Cuvântului şi sunt bucuros că mă aflu aici.

Ştiu că aţi avut un timp minunat la şcoala sau la convenţia de sus de la tabernacol, şi ştiţi ceva? Dacă aş fi locuit aici, aş fi fost un mădular de acolo. Cu siguranţă. Într-un fel, şi eu sunt un mădular de acolo, pentru că am fost botezat în El. Aşa este. Am fost botezat în acea mare părtăşie.

Eu vin dintr-o biserică baptistă, iar baptiştii cred că eşti botezat cu Duhul Sfânt când ai crezut. Chiar dacă ai fost într-o biserică creştină sau în orice altă biserică ce botează ca ei, au aceeaşi ceremonie, etc., dacă vrei să devii baptist, ei cred că trebuie să fii botezat din nou. Cu alte cuvinte, trebuie să fii botezat în părtăşia baptistă. Dar noi ne bucurăm pentru că printr-un singur Duh suntem botezaţi în părtăşia cu Domnul Isus. Acesta este ultimul botez.

Când am venit aici, am văzut un frate care avea o cameră de filmat în mână. Eu urcam treptele în timp ce voi cântaţi „Crede numai,” şi atunci l-am văzut pe acest frate scump, iar ceva mi-a spus: „Du-te acolo unde este el.”

El filma şi a pus o mărturie. Spunea că în urmă cu zece ani soţia lui era bolnavă de cancer, şi a fost vindecată într-una din adunările noastre. Şi iată că astăzi el este aici; dacă nu greşesc, cred că numele lui este Roe, fratele Roe.

Acolo era un tip mărunţel cu părul pieptănat peste cap, iar eu l-am întrebat:

„Acesta este tatăl sau bunicul tău?”

„Nu, domnule,” a răspuns el.

„Locuieşti prin împrejurimi?”

„Sunt din Charlotte.” Ştiu că este din Sud pentru că l-a trădat limbajul. Era un tip drăguţ, doar atâtica. Mie îmi plac micuţii aceştia.

În dimineaţa aceasta este aici un frate din Suedia. Eu nu-l cunosc, dar am stat cu toată fiinţa de partea lui. Eu tocmai m-am întors din Suedia.

Fratele Joseph a avut o dispută grea la Chicago. Ei au avut multe împotriva lui doar pentru că a vrut să fie frate şi să aibă părtăşie şi cu altcineva care a vrut să dea mâna cu el. Joseph a fost gata să dea mâna ceea ce, după părerea mea, este un gest creştinesc. Aşa este.

Dar acolo era un grup de predicatori care au spus: „Acesta s-a asociat cu un anumit grup de oameni şi i-a lăsat în biserica lui!” Cred că era vorba de cei din „Ploaia târzie.” Noi aveam planificată o adunare la Chicago, aşa că i-am întrebat: „Dar nu era vorba că suntem inter-denominaționali?”

Şi fratele mi-a spus: „Au zis că mă dau afară dacă îl las să vină acolo.”

„Dacă fratele nu are voie acolo, nu vom merge nici noi,” am spus eu. Şi astfel, am trecut pe lângă Chicago. Noi am fost prieteni buni toată viaţa. Dacă am sta jos şi am vorbi despre Scriptură, am fi probabil la o jumătate de milă depărtare unul de altul, dar când vine vorba de dragostea frăţească, suntem ca unul. Eu ştiu că Îl iubeşte pe Dumnezeu şi crede acelaşi lucru despre mine, pentru că am avut părtăşie împreună.

Acum urmează să mergem pe câmpul de misiune din Africa să pregătim adunările din şcoli. Micuţul nu are nici o promisiune de sponsorizare, nu s-a anunţat nimeni, dar are în inima lui o vedenie care îi spunea să meargă în Africa. El a fost în biserica noastră din Jeffersonville şi a arătat filmul lui de la şcoală, şi aş vrea să merg să-l ajut.

Azi dimineaţă am luat micul dejun aici la Howard Johnson şi am văzut nişte prieteni. A luat micul dejun cu noi şi Joseph. Acasă, noi locuim unul lângă altul.

Toţi am fost foarte îngânduraţi din cauza unei vedenii. Nu am spus-o oamenilor şi mă întrebam ce poate fi? Cum se va întâmpla? Am luat-o pe soţia mea, am stat deoparte şi am recapitulat: „Unde mi-a scăpat aceasta pe drum? Ce s-a întâmplat?”

În timp ce eram în cameră, chiar înainte de a mă ruga, mi-a vorbit ceva în cameră. În dimineaţa aceasta urma să vorbesc despre subiectul „Pomul Miresei,” dar am avut probleme cu vocea, aşa că m-am gândit să trec peste subiectul acesta pentru că este lung.

În timp ce mă plimbam prin cameră, Ceva mi-a spus: „Du-l pe Joseph în grădină.” Atunci l-am luat şi ne-am plimbat prin grădină. Am trecut pe lângă pinii de acolo, iar vântul sufla printre ei şi parcă cânta: „Dincolo de Râu este o Ţară.” Eu şi micuţul meu prieten discutam despre un lucru pe care îl ştiam amândoi.

El mi-a zis: „Frate Branham, când ţi-a dat Domnul textul acesta în urmă cu treizeci de ani, ai citit şi ce scrie dedesubt?” Aceasta a însemnat ceva pentru mine şi am simţit Duhul Sfânt venind în jurul nostru.

„Mulţumesc, Joseph,” i-am zis bucuros, după care l-am cuprins cu braţul pe după umeri şi ne-am plimbat înapoi, am intrat în casă şi am luat Biblia. Era exact acolo… Dar eu nu am citit niciodată decât primele versete. Doar pentru ceasul acesta.

Ştiţi că Isus a luat odată Scripturile şi a citit doar o parte din ele? A citit doar cât trebuia să se împlinească atunci, iar restul l-a lăsat. El a citit doar partea care Îi aparţinea în acel timp, iar partea a doua Îi aparţinea tot Lui, dar la a doua venire. Dacă va fi cu voia Domnului, poate voi vorbi deseară despre aceasta.

În după-amiaza aceasta, am să-mi iau Biblia şi am să merg în pădure singur, fiindcă sunt foarte mişcat în interiorul meu. Nu m-am gândit niciodată la aceasta şi nu am încercat să citesc partea aceea. Tot ce mi-a spus El cu treizeci şi unu de ani în urmă, s-a împlinit. Ultima parte a vedeniei din dimineaţa aceea s-a împlinit doar în ultimele şase luni. Problema a fost că nu am ştiut unde să deschid Biblia, dar Joseph m-a întrebat: „Dar nu ai citit şi restul?” Totul era acolo, dar eu nu am ştiut. Dumnezeu să te binecuvânteze, Joseph.

Eu îi iubesc pe copiii lui Dumnezeu pentru că au ceva special. În după-amiaza aceasta voi merge să văd ce-mi va spune El, ce să fac? Oricum, mă simt mult mai bine acum, de aceasta sunt sigur. Am prins doar două sau trei versete şi mă gândeam: „De ce nu am citit şi aceasta?” De ce nu m-am gândit şi la aceasta? Nu am observat până acum. De ce? Pentru că nu era încă timpul.

Acum Joseph ne va părăsi şi va merge în Africa să facă aranjamentele pentru adunările viitoare. Fratele Parker Thomas a fost atât de scump încât m-a rugat să revin şi la convenţia de anul viitor. Nădăjduiesc că aceasta va fi şi voia Domnului, fiindcă atunci ne vom întâlni din nou anul viitor. Părtăşia este foarte dulce.

Aş vrea să termin înainte de prânz, ca să puteţi ajunge să mâncaţi şi să veniţi înapoi deseară. Aici aveţi un serviciu de seară sau unul de după-amiază? (Un frate spune: „În după-amiaza aceasta s-ar putea să avem un serviciu de botez.”). Deci, oricine vrea să fie botezat cu botezul creştin… Unde va avea loc, la biserica voastră?” („Nu, în spatele casei mele… Este un lac).

O, priviţi!  „Uite apa, ce ne împiedică?” În ordine. Atunci puteţi veni toţi şi să intraţi în apă.

Dacă nu aţi avut încă un botez prin scufundare, haideţi în casa fratelui Parker Thomas în dimineaţa aceasta, şi acolo va fi un serviciu de botez.

Acesta este un timp bun să puneţi în ordine problema aceasta. Aşa este, fiindcă este scris că „cine crede şi se botează va fi mântuit.” (Marcu 16.16). Este adevărat?

„Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.” (Fapte 2.38). Dacă ceea ce scrie aici nu este adevărat, atunci nu ştiu ce este adevărat.

În Fapte 19, vedem că Pavel a ajuns în Efes, iar acolo a întâlnit nişte ucenici. Printre ei era un mare predicator baptist care dovedea cu Biblia că Isus era Hristosul.

Şi când a trecut pe acolo, Pavel s-a întâlnit cu Acuila şi Priscila, cu care era prieten şi cu care făcea corturi. Acuila era păstorul Bisericii; el a fost păstorul primei Biserici din Roma, iar când împăratul Claudiu i-a expulzat pe toţi evreii din oraş, s-a întors în Palestina. Aş vrea să vorbesc cu biserica catolică despre aceasta. Da, domnilor. Atunci unde era Petru la Roma? În ordine. Deci, Acuila fusese expulzat din Roma şi s-a întors în ţara natală. După plecarea lui Acuila, episcopii romani de acolo, au introdus toate dogmele lor în biserică. De acolo a început prima voastră biserică catolică, chiar de acolo!

Dar când Pavel s-a dus la Roma, ei au pus bazele celei de-a doua biserici creştine. Vreau să-mi arate cineva unde scrie că Pavel ar fi fost vreodată la prima biserică? El n-ar fi putut crede asemenea dogme. Vi-l puteţi imagina pe Petru, un evreu care era împotriva idolilor, să introducă idoli în biserică? Credeţi că Petru care era atât de strict în Cuvânt şi care stătea pe Cuvânt, putea accepta o dogmă? Nicidecum! Acestea sunt doar prostii! Dar aşa a început.

Deci, am aflat că Pavel, care trecea prin părţile de sus ale Asiei, a ajuns la Efes, iar acolo a găsit nişte ucenici. Când a ajuns între ei, el i-a întrebat:

Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?” Nu este aceasta o lovitură pentru baptişti? Vedeţi? Ei susţin că voi aţi primit Duhul Sfânt când aţi crezut, acesta fiind chiar începutul lor. Vedeţi? Ei credeau că totul este în ordine, aşa că strigau şi petreceau un timp minunat.

Acuila şi Priscila le-a spus: „Avem un frate care se numeşte Pavel. Când va veni el, vă va clarifica tot Cuvântul lui Dumnezeu.”

Astfel, când a trecut pe acolo, Pavel l-a întâlnit pe teologul acesta baptist, un om mare şi bun, şi i-a zis lui şi grupării lui:

„Aţi primit voi Duhul sfânt de când aţi crezut?”

„Nici n-am ştiut că a fost dat un Duh Sfânt,” au răspuns ei.

„Dar cum aţi fost botezaţi?”

„O, dar noi am fost botezaţi!”

„Cum? Cu ce botez?”

„Cu botezul lui Ioan.”

„El a botezat spre pocăinţă (pentru că Jertfa nu fusese încă dată), nu spre iertarea păcatelor. În ordine, dar Fapte 2.38 spune: „Pocăiţi-vă şi botezaţi-vă în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor.” (Fapte 2.38). Vedeţi?

Vedeţi? El i-a întrebat: „Cum aţi fost botezaţi?” pentru că acesta era un lucru esenţial.

„Cu botezul lui Ioan.”

„Da, Ioan a botezat spre pocăinţă, şi le-a spus la oameni să creadă în Cel ce avea să vină, în Isus Hristos.”

Când au auzit aceasta, ei au fost botezaţi din nou în Numele lui Isus Hristos. Apoi, Pavel şi-a pus mâinile peste ei, iar Duhul Sfânt a venit peste ei, aşa că vorbeau în limbi şi proroceau. Aşa este. După părerea mea, aceasta este o învăţătură penticostală bună. Cu siguranţă.

Aşadar, dacă nu aveţi botezul creştin, haideţi acolo în după-amiaza aceasta.

Înainte să începem, vreau să vă mai spun ceva. Voi ştiţi că bătrâna mea mamă a plecat Acasă. Dacă aş fi avut timp, v-aş fi povestit cum mi-a spus Domnul… Dar vă spun altceva. Când am vrut să merg la vânătoare, Domnul m-a trimis în altă parte; El mi-a spus ce să iau şi cum să fac şi totul a fost întocmai. Eu i-am povestit bisericii înainte ca să plec şi le-am zis: „Voi împuşca un urs grizzly de nouă picioare (274 centimetri) şi un caribu cu coarnele de 42 de inch (106 centimetri), de la bază, care se va afla într-o zonă cu vedere panoramică. Eu n-am mai fost în ţinutul acela, dar i-am povestit totul bisericii, mulţi dintre ei fiind în dimineaţa aceasta aici. Este adevărat, biserică? Ridicaţi mâna cei din tabernacolul Branham.

Am spus doar unde o să fie, iar unii dintre fraţi au mers cu mine ca să vadă. Ne-am dus într-o zonă pe care n-am mai văzut-o niciodată până atunci, dar totul a fost exact cu punct şi virgulă. Ursul grizzly a măsurat exact nouă picioare şi a fost omorât exact în locul arătat de El.

Caribu era sus pe munte şi se uita în jos, drept la mine. Călăuza care era cu mine, mi-a zis: „Frate Branham, dacă coarnele acelui caribu măsoară 42 de inch, am să leşin.”

„Poţi s-o faci liniştit, pentru că atâta vor avea.” Şi când le-am măsurat a fost exact aşa, nici măcar cu un sfert de inch mai mari, ci exact 42 de inch. Vedeţi? Eu i-am întrebat: „Nu credeţi?”

Cu un an înainte de acel eveniment, el era doar un tânăr convertit. Soţia lui era penticostală şi auziseră de adunările noastre. El este ghid. Fratele Southwick a zis: „Dacă cineva se îndoieşte de aceasta, să-mi scrie şi am să-i răspund.”

Când ne-am întors acasă a trebuit să trecem o apă, dar drumul era blocat, aşa că am mai rămas câteva zile acolo, am stat de vorbă şi am făcut fotografii.

Eddie îi povestea lui Bud despre vedenii, iar acesta a zis: „O, dacă l-aş putea aduce aici pe fratele meu mai mic, pentru că are epilepsie de la trei ani, şi are patru sau cinci crize pe zi.”

Eu ştiu că ei se rugau la Dumnezeu pentru aceasta, dar eu nu pot să fac să vină vedeniile. Ele vin pur şi simplu. Acesta este harul lui Dumnezeu. Eu m-am rugat pentru el de vreo două sau trei ori, fără ştirea lui. În ziua următoare ne-am dus din nou. Aveam douăzeci şi unu de cai.

De obicei, în astfel de călătorii, caii sunt legaţi în şir, unul după altul, dar pe munte nu poţi face aceasta, fiindcă dacă vreunul alunecă de pe stâncă, îi poate trage pe toţi după el. Pe drum am dezlegat caii care erau încărcaţi cu bagaje.

În timp ce urcam, Bud era în faţă, iar eu, fratele Eddie şi un alt frate creştin care se numea Chris Breg, mergeam după el. Deci, Bud călărea în faţă un cal cu clopoţei şi încerca să ne conducă, în timp ce eu şi Eddie încercam să tragem caii afară din noroi.

Am avut vreo doi care s-au afundat în noroi şi oh, eram plin de noroi din cap până în picioare! Erau cai tineri, de doi sau trei ani, pe care oricum îi mâi, tot acolo se duc, fiindcă nu sunt cai de urmă.

Am ajuns sus, iar Eddie era cam acolo. Eu m-am uitat întâmplător la pinii aceia mari şi acoperiţi pe vârfuri cu zăpadă. Dumnezeu să mă lase să trăiesc acolo. Dacă este să vină un Mileniu, acolo aş vrea să trăiesc.

Voi puteţi să aveţi curţile voastre frumos tunse, clădiri mari şi toţi palmierii din Miami… Dar eu prefer să stau acolo. Aş putea să stau în vârful muntelui şi să vânez, apoi să-mi ridic mâinile şi să strig. Deci am privit în jos peste acei pini şi m-am gândit: „Cred că Îţi place aceasta, Dumnezeule, fiindcă Tu le-ai creat pe toate. Oare de ce trebuie să le contamineze omul şi să le pervertească?” Sper să vă întâlnesc acolo pe toţi fraţii care vânaţi. Aştept cu nerăbdare, pentru că aceasta este rugăciunea indianului.

Şi în timp ce priveam peste acei pomi, am avut o vedenie în care l-am văzut pe tânărul acela. Chiar şi calul s-a oprit. Eu am privit vedenia aceea timp de câteva minute, după care a dispărut şi am văzut că era pentru fratele lui Bud. Imediat am întors calul şi am galopat spre Eddie. Un cal intrase în nişte tufişuri de acolo, dar eu i-am zis:

„Frate Eddie…”

„Ce s-a întâmplat, frate Branham, că eşti alb ca hârtia?”

„Îl am pe „Aşa vorbeşte Domnul!” am răspuns eu.

„Pentru cine, pentru fratele lui Bud?”

„Da.”

„Am mânat repede calul pe pantă în sus, iar după cincisprezece minute eram în faţă. Când am ajuns în dreptul lui Bud, am pus mâna pe şaua lui şi am zis: „Bud…„

„Ce este, frate Branham?”

„Îl am pe „Aşa vorbeşte Domnul!”

„Ce vrei să spui?”

„În cele două zile de când suntem aici, ne-ai vorbit într-una de fratele tău şi ai spus că vrei să-l aduci la una din adunări.”

„Da, frate Branham dar el nu a primit încă Duhul Sfânt.” Este adevărat că atunci nu-L avea, dar acum Îl are.

Apoi i-am spus: „Fratele tău…” şi l-am descris, după care i-am spus: „Aceasta nu va avea efect asupra altei persoane ci numai asupra lui. Trimite după el să vină aici.”

Bud locuia într-un loc uitat de lume, undeva spre Alaska. Era ghid şi avea în grijă şase sute de mile pătrate. El este un ghid cu licenţă, iar ţinutul este foarte bun pentru vânătoare.

Deci, i-am spus: „Bud, când vine băiatul şi va avea o nouă criză, să apuci cămaşa de pe el şi să spui: „Fratele Branham mi -a spus să fac aceasta în Numele Domnului!”, apoi s-a arunci în foc, şi crizele îl vor părăsi. Crezi aceasta?

„Din toată inima,” a răspuns el.

A trimis după el chiar în dimineaţa aceea. Soţia lui este o creştină scumpă…. Când făcea crize, el devenea violent. El nu mai fusese departe de casă mai mult de treizeci de minute şi atunci l-a apucat una din crizele acelea. Când avea acele crize, soţia lui Bud stătea departe de el, dar acum, când l-a văzut cum se zbătea şi se zvârcolea, cum îl muncea acel drac, şi-a amintit ce i-am spus soţului ei şi pentru că a crezut, s-a apropiat de el, o femeie cam aşa de mică, s-a urcat deasupra lui, i-a smuls cămaşa de pe el şi s-a dus repede cu ea la cuptor, apoi a spus cu lacrimile şiroind pe obraji: „Dumnezeule scump, fratele Branham ne-a spus să facem aceasta, de aceea o arunc în foc în Numele lui Isus Hristos.” Şi de atunci n-a mai avut nici o criză.

Când i-am spus despre acele vedenii şi ce se va întâmpla… Apoi am împuşcat acel caribu pe vârful muntelui, iar Bud mi-a zis: „Frate Branham, potrivit acelei vedenii…” Noi eram în ţinutul unde trăiau caribu gălbui, iar el mi-a zis: „Potrivit vedeniei, când va apărea bărbatul cu cămaşa în carouri, vei împuşca acel grizzly argintiu de nouă picioare, aşa-i?”

„Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul!”

„Frate Branham eu nu mă îndoiesc de cuvântul tău. Cum aş putea? Dar de aici pot să văd fiecare bucăţică de teren şi nu este nimic. Aici nu sunt decât caribu, unde este ursul?”

„El este IeHoVaH-Jireh, Domnul va purta de grijă. Ai auzit povestea cu veveriţele?”

„Mi-a povestit-o Eddie.”

„Ei bine, El este Acelaşi Dumnezeu. Deci, dacă a spus aceasta, înseamnă că ursul va fi acolo.”

„Ce să fac, frate Branham, dacă Dumnezeu ţi-a spus aşa şi caribu acela este exact… Eu n-am mai văzut altul ca el. Cum ai putut să-l nimereşti de la o distanţă de patruzeci şi cinci de metri? A fost exact cum ai spus. Şi fratele meu a fost vindecat exact. De la trei sau patru crize pe zi, nu mai are niciuna. Deci cum aş putea să mă îndoiesc? Eu trăiesc pe munţii aceştia de când mă ştiu, dar n-am văzut niciodată un grizzly argintiu. Am văzut grizzly obişnuiţi, dar nu unul argintiu. Aşa ceva este foarte rar.”

„Dar este unul aici.”

Şi am început să cobor. Am luat cu noi şi capul de la caribu împuşcat. Cântărea vreo nouă sute de kilograme, aşa că a trebuit să lăsăm carnea acolo şi am luat numai trofeul. Doar coarnele cântăreau şaizeci şi opt de kilograme, şi coboram muntele cu el în spate.

Bud a spus din nou: „Frate Branham, suntem numai la o milă de locul unde… Pot să văd unde stau caii; văd orice deal şi tu spui că o să împuşti un grizzly argintiu de nouă picioare?”

„Aşa este potrivit Cuvântului lui Dumnezeu, care mi-a vorbit cu trei luni în urmă şi nu a greşit niciodată. Tu te îndoieşti de aceasta, Bud.”

„Iartă-mă, frate Branham… Nu mă îndoiesc, dar nu înţeleg. Unde este ursul?”

„Nu ştiu. Dumnezeu îl face să hoinărească pe aici pe undeva.”

Gândeşte-te, un urs pe care nu l-am văzut niciodată pe aici şi care… El este Acelaşi Dumnezeu care ţi-a spus şi despre fratele meu.”

„Absolut.”

„Atunci pune-ţi un cartuş în puşcă.”

„Am timp pentru aceasta,” am răspuns eu.

Mergeam pe deal la vale şi eram cam la o jumătate de milă de tabără. Ne-am aşezat să ne odihnim, iar el mi-a zis:

„Frate Branham, gândeşte-te că suntem la numai o jumătate de milă…”

„Bud, va fi aici, nu te îngrijora.” Apoi m-am uitat şi am spus: „Bud, ce se vede acolo sus, pe vârful muntelui, cam la două mile depărtare?”

El a dus binoclul la ochi şi a zis: „Frate Branham arată ca o vacă, dar este un grizzly. În lumina asfinţitului arată ca un grizzly alb, dar este unul argintiu. N-am mai văzut niciodată aşa ceva.”

„Atunci ce mai aşteptăm?”

„Cred că poţi să-l împuşti şi de aici,” a zis el.

„Bud, conform vedeniei eram aproape de el.”

Deşi eram obosiţi pentru că făcuserăm douăzeci de mile în ziua aceea prin acei munţi, am luat-o înapoi. Am ajuns cam la 460 de metri şi Bud mi-a zis: „Frate Branham, ai mai împuşcat vreodată un grizzly argintiu?”

„Am omorât mulţi urşi, dar niciunul argintiu.”

„Acesta este cel mai periculos dintre toţi. Ei nu ştiu să moară.”

„Nici un urs nu ştie.”

„Dar Domnul ţi l-a dat pe acesta, nu-i aşa?”

„O, da.”

Aveam o puşcă mică de 270, aşa că m-am dus mai sus ca să fiu mai aproape de el.

Bud mi-a zis: „Frate Branham, nu crezi că ar fi bine să-l împuşti de aici? Poate nu este bine să ne apropiem prea mult de el.”

„Vedenia arăta că eram chiar sus, aproape de el.”

Ne-am dus pe o vale, apoi am urcat din nou. Şi când am ajuns acolo, ursul era cam la 230 de metri, aşa că puteam să-i văd dinţii galbeni. Arăta ca o căpiţă de fân şi avea cam 45 de centimetri între urechi. Era un mamut. Avea o labă cam atât de mare şi gheare. O, arăta foarte frumos şi fioros!

Bud a zis: „Mormăie… Frate Branham, îţi spun eu unde să-l loveşti…”

„Bine.”

„În spate, pentru că atunci nu se mai poate ridica.”

„Dar vedenia spunea să-l împuşc în inimă.”

L-am pus jos din prima împuşcătură, apoi am început să coborâm, ducând cu noi capul de caribu.  Bud mi-a zis:

„Coarnele acelea par de nouăzeci…”

„Nu au cum, fiindcă măsoară 106 centimetri. Să urmăreşti băiatul, fiindcă îşi va pune mâna aşa ca să-l măsoare.”

Bineînţeles că nu am putut aduce ursul jos. Tu nu poţi duce un cal în apropierea unui urs. Toţi ştiu aceasta. Este suficient să-l simtă şi este gata. Am rupt două sau trei corzi ca să-l putem aduce în tabără. Astfel, am coborât, iar când am ajuns acolo eram aşteptaţi de Eddie şi băiatul lui. Şi el a spus: „Vreau să măsori coarnele acelea.”

Eu l-am tras pe Eddie deoparte şi i-am spus: „Eddie, urmăreşte-l pe băiat cum îşi pune mâinile la baza coarnelor, aşa cum ţi-am spus înainte de a ajunge aici.” Şi băiatul a luat măsura.

Eddie a zis: „Lăudată să fie Domnul!” Era exact. S-a ridicat de jos alb ca hârtia şi a zis: „Uită-te aici, frate Branham, nici măcar un milimetru în plus sau minus, ci sunt exact 106 centimetri.” Isus nu greşeşte niciodată.

Apoi, Bud m-a întrebat: „Frate Branham, unde voi fi peste un an?”

„Bud, vei fi un tânăr convertit la Hristos. Eu nu pot să ştiu unde vei fi, fiindcă pot spune numai ceea ce spune El. Asta-i tot ce ştiu.”

Ca să ştiţi, acum voi pleca prin ţară, iar anul viitor când mă voi întoarce, voi împuşca un urs brun, de două ori mai mare decât unul obişnuit. O să vedeţi dacă este adevărat sau nu. Eu l-am văzut şi am pus mâna pe coapsa lui în timp ce zăcea întins pe jos. Voi veţi vedea dacă acest lucru este adevărat sau nu.

Şi câte mai sunt din acestea! Dar acum trebuie să aduc învăţătura pentru şcoala duminicală.  O, prieteni! Priviţi aceste vedenii! Nu-i de mirare că voi, fraţilor predicatori, sunteţi uneori suspicioşi şi ziceţi: „O, poate este telepatie; poate este psihologie!” Marii psihologi şi cei cu telepatia, ghicesc. Şi uneori se întâmplă, iar alteori, nu, dar Dumnezeu este desăvârşit şi El nu greşeşte niciodată.

Ce este un ghicitor? Un slujitor pervertit al lui Hristos. Este Adevărul pervertit. Aşa este. Acum este la fel ca atunci. Îşi încearcă şansa în creştinism. Nu încercaţi, ci fiţi siguri că aveţi Adevărul! Tu trebuie doar să mori pentru tine şi să te naşti din nou din Duhul lui Dumnezeu, şi atunci vei şti. Atunci, „dacă” sau „poate” au plecat.

Îl iubesc, Îl iubesc,

Căci El m-a iubit întâi

Şi a câştigat salvarea mea

Pe lemnul Calvarului.

L-am văzut pe fratele Fred Sothmann. El a fost cu mine la Dawson, este adevărat, frate Fred? Noi am făcut o poză pe geam, chiar înainte să se întâmple. Domnul spune diferite lucruri care urmează să se întâmple. Desigur.

Acum suntem în Arcă, iar lumea a rămas afară. Suntem în Hristos, în părtăşie. Dumnezeule, ajută-ne să avem părtăşie în jurul Cuvântului Tău, fiindcă ştiu că Cuvântul Tău nu va cădea niciodată. Cuvântul meu va cădea pentru că sunt doar un om; toţi suntem oameni, şi „Ce este omul ca să te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?” (Psalmul 8.4). Doamne, noi nu putem să-ţi oferim nimic, pentru că totul ne-a fost dat de la început; şi n-am fi aici dacă n-ai fi fost Tu, dacă n-ar fi fost harul lui Dumnezeu care a venit în mijlocul nostru în aceste zile din urmă. Dumnezeule, Tu, marele Creator, Te-ai făcut cunoscut prin iertarea păcatelor noastre, prin arătarea în mijlocul nostru în atâtea feluri minunate, aşa cum ai promis că vei face în timpul de seară. Lumina serii străluceşte, de aceea, îngăduie Tată, să avem părtăşie în jurul Cuvântului Tău, fiindcă Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Îmi pare rău că v-am ţinut atât de mult. Acum haideţi să citim un text scurt din Scriptură, apoi vom termina în treizeci sau treizeci şi cinci de minute, dacă va fi cu voia Domnului.

Numeri 14… Am spus aceasta pentru că aş putea face vreo greşeală. Eu nu ştiu ce va face El; poate va veni aici în câteva minute, Duhul Sfânt ar putea veni în aceasta. Eu aştept să se întâmple ceva, iar dacă nu ştiu ce se va întâmpla, spun: „Dacă va fi cu voia Domnului.” Înţelegeţi?

Duhul Sfânt poate veni aici şi să-l cuprindă pe unul din aceşti fraţi de la amvon, şi să facă ceva prin care să întoarcă toate lucrurile. În doar câteva minute ar putea fi o revărsare a Duhului Sfânt şi această campanie să nu se termine decât peste două sau trei săptămâni. Eu nu ştiu ce va face El… Sau poate vom auzi sunetul trâmbiţei…

Să citim Cuvântul Domnului din Numeri 14.41-45:

„Moise a zis: „Pentru ce călcaţi porunca Domnului? Nu veţi izbuti.

Nu vă suiţi, căci Domnul nu este în mijlocul vostru! Nu căutaţi să fiţi bătuţi de vrăjmaşii voştri.

Căci amaleciţii şi canaaniţii sunt înaintea voastră şi veţi cădea ucişi de sabie; odată ce v-aţi abătut de la Domnul, Domnul nu va fi cu voi.”

Ei s-au îndărătnicit şi s-au suit pe vârful muntelui, dar chivotul legământului şi Moise n-au ieşit din mijlocul taberei.

Atunci s-au coborât amaleciţii şi canaaniţii care locuiau pe muntele acela, i-au bătut şi i-au tăiat în bucăţi până la Horma.”

Eu cred că suntem la şcoala duminicală ca să fim învăţaţi, să învăţăm. Dacă vom merge în Vechiul şi în Noul Testament ca să vedem cum au fost binecuvântaţi oamenii de Dumnezeu şi cum au fost blestemaţi de El; să vedem ce a respectat Dumnezeu şi ce a cerut, vom avea idee cum să păstrăm binecuvântările lui Dumnezeu. Nu credeţi şi voi la fel?

Nu voi predica fiindcă nu am suficientă voce ca să fac aceasta, dar mi-am amintit că vom fi plecaţi până în septembrie. Acesta este motivul pentru care vă spun din nou să vă faceţi timp pentru cele câteva minute pe care le avem aici, fiindcă vrem să ne întoarcem să luăm câteva exemple din care să vedem ce vrea Dumnezeu, ce a cerut, ce a blestemat şi ce a binecuvântat.

În Evrei 12.1 scrie: „Şi noi dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.”

Noi credem că scriitorul cărţii Evreilor a fost Pavel, şi el ne arată aici ce mari luptători ai credinţei au fost cei din vechime. Apoi putem vedea şi partea cealaltă. Am acasă o carte pe care mi-a dat-o fratele Nugent şi care cuprinde ultimele cuvinte ale unor mari femei şi bărbaţi care au trăit pe pământ. Cred că ultimele cuvinte spuse de Mary cea sângeroasă a Angliei au fost: „Dau o împărăţie pentru încă câteva minute de viaţă.” Tot acolo sunt şi ultimele cuvinte ale lui Abraham Lincoln şi Stonewall Jackson. Ştiţi care au fost ultimele cuvinte spuse de marele general sudist? „Sunt alături de voi, rebelilor, ca mulţumire lui Dumnezeu pentru un general ca Jackson.” El a fost un om mare al lui Dumnezeu. Se spune că atunci când era pe moarte, gata să treacă Râul, a spus: „Curând voi trece Râul, apoi voi sta sub Copac şi mă voi odihni.” Aşa este.

Înainte de a muri, Dwight Moody s-a ridicat şi a spus: „Aceasta este moartea? Aceasta este ziua încununării mele!”

Vieţile marilor oameni nouă tuturor ne amintesc

Că putem face vieţile noastre sublime

Prin ceea ce lăsăm în urma noastră.

Urme pe nisipul timpului (Îmi place aceasta)

Urme pe care un altul,

Unul care navighează pe valurile vieţii,

Un frate fără nădejde şi amărât

Care văzându-le, să prindă la inimă din nou.

Acestea versuri au fost scrie de Paul Rader. Câţi aţi auzi de Paul Rader? L-am auzit predicând când eram doar un băiat. Nu avea cum să ştie că voi prelua de la el cântecul: „Crede numai” şi să-l duc în întreaga lume. Când Paul era pe moarte, a venit la el un cor mic de la Şcoala biblică Moody. Ştiţi ce i-a spus Paul unui prieten de-al meu când a ştiut că moare, pentru că avea cancer? „În loc să vin aici, aş fi vrut să duc mesajul Lui de har la aceşti penticostali. Ar fi fost mult mai bine.”

Paul avea simţul umorului. El, fratele Bosworth şi toţi ceilalţi erau prieteni buni. Odată, fratele Bosworth a avut o adunare la Chicago, la tabernacolul Rader. Billy Sunday era acolo de trei săptămâni şi îşi terminase toate serviciile, iar Paul era acolo de doi ani şi tot predica. Astfel, Billy l-a întrebat pe Paul:

„Paul, când îţi vei termina predicile?”

„Când voi fi ţeapăn,” a răspuns el.

Dacă cineva l-a auzit predicând pe Paul… El predica de fiecare dată întreaga Biblie, aşa că începea din Geneza şi termina în Apocalipsa. Mie îmi plăcea să-l urmăresc. Era un om mare, îşi trăgea pantalonii în sus şi aproape că se urca pe amvon, ca un urs mare, cu mâinile ridicate.

Când era pe moarte, ei au trimis în salonul lui un cor micuţ. Ei stăteau acolo cu perdelele trase şi cântau: „Mai aproape de Tine, Doamne.”

La un moment dat, Paul s-a ridicat şi a spus: „Hei, cine moare aici, eu sau voi? Ia ridicaţi perdelele acelea şi cântaţi-mi un cântec voios al Evangheliei!” Astfel, au început să cânte:

„Jos la cruce unde a murit Mântuitorul meu,

Jos, acolo unde am plâns pentru curăţirea de păcate,

Acolo a fost sângele aplicat pe inima mea,

O, glorie Numelui Său!”

Apoi a întrebat: „Unde este Luke?” Acela era fratele lui. Luke şi Paul au fost doi fraţi nedespărţiţi, aşa cum sunt eu cu fiul meu Billy. Luke era în camera alăturată pentru că nu voia să-şi vadă fratele murind. Dar Paul a spus:

„Chemaţi-l pe Luke să vină aici.”

Luke a intrat în salon încercând să-şi înghită lacrimile, dar Paul l-a prins de mână şi i-a zis:

Luke, noi doi am trecut prin multe lupte, nu-i aşa, frate?”

„Da, Paul,” a răspuns el.

„Gândeşte-te că peste cinci minute voi sta în prezenţa lui Isus Hristos îmbrăcat în neprihănirea Lui.”

Vieţile marilor oameni nouă tuturor ne amintesc

Că putem face vieţile noastre sublime

Prin ceea ce lăsăm în urma noastră.

Urme pe nisipul timpului.

O, aş vrea să plec şi eu cu acea mărturie pe care a avut-o Moody! Cu mărturia pe care a avut-o Pavel: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa… Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?”

Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!” (2Timotei 4.7;    1Corinteni 15.55,57).

Astfel, bazându-mă pe Vechiul Testament, am ales să vorbesc despre subiectul: „Presupunând”. (În versetul 44, în limba română scrie: „…ei s-au îndărătnicit şi s-au suit în vârful muntelui…” dar în limba engleză scrie: „Ei au presupus că se pot sui pe vârful muntelui…”, de aici fiind luat şi titlul predicii. – Nota traducătorului).

Dicţionarul Webster spune că „a presupune” înseamnă „a te aventura să faci ceva fără să ai autoritate; a lua ceva fără să-ţi fie dat.” ( În limba engleză, cuvântul „presume” are mai multe înţelesuri: „a bănui, a crede că, a-şi lua prea multe libertăţi, a merge prea departe.” – Nota traducătorului).

Ei bine, biserica nu ar trebui să facă aşa ceva, pentru că dacă presupui ceva, înseamnă că nu eşti sigur. Noi trecem în fiecare an printr-o sărbătoare. Îmi pare rău pentru că trebuie să apun aceasta, dar este adevărul.

Într-unul din articolele lui, Billy Graham a făcut odată o afirmaţie despre cât de mulţi beţivi sunt între cei care îşi spun creştini. Numărul celor care spun că sunt creştini, dar trăiesc ca păcătoşii, este destul de mare în unele biserici. După părerea mea, ei sunt în aceeaşi barcă.

Oamenii beau, înşală şi mint, încercând să treacă peste păcat, apoi se gândesc: „Aşa voi trece peste aceasta!” Ei presupun că este în ordine cum procedează; cred că dacă se îmbată vor uita de păcate, fără să-şi dea seama că prin aceasta îşi adună de fapt şi mai multe. Americanii presupun că este în ordine dacă fac aceasta, şi poate aşa este, dar nu acesta este felul biblic de a face lucrurile.

Nu demult  am fost în Canada împreună cu bunul meu frate Sothmann. Când am terminat, am intrat în hotelul în care eram cazaţi, iar acolo se ţinea Miss America. O, ce privelişte teribilă! Peste tot erau numai sticle de băutură, iar când m-am întors în cameră, pe hol erau nişte bărbaţi care se sprijineau unul de altul şi spuneau: „Ce bine ne distrăm!”

Când am deschis uşa liftului, acolo erau două tinere drăguţe, îmbrăcate doar în lenjerie. Amândouă aveau în mână câte o sticlă de whisky şi ochii le sticleau. Aveau manichiură şi ruj şi erau date cu vopseaua aceea neagră pe la ochi. Arătau ca nişte maimuţe, nu ca nişte fiinţe umane. Toate acele lucruri şi tunsoarea în valuri… Voi sunteţi frumoase, aşa v-a făcut Dumnezeu, deci, nu vă faceţi să arătaţi ca un animal preistoric!

Cele două femei tinere veneau pe hol împleticindu-se şi s-au întâlnit cu nişte bărbaţi care au venit la ele, iar unul dintre ei a prins-o pe una dintr-un loc de unde nu se cuvine şi încerca s-o ţină, în timp ce ea încerca să-l lovească, clătinându-se. Eu m-am tras puţin înapoi şi m-am uitat la ei.

În timp ce erau tot mai strânşi unul de altul, unul i-a dat altuia să bea dintr-o sticlă de whisky, iar acela a luat-o şi a tras o înghiţitură zdravănă. Cea care avea doar ceva lenjerie pe ea, şi-a tras furoul acela scurt cât a putut de sus, şi-a ridicat piciorul în aer şi a strigat: „Iuppi! Aceasta este distracţie, aceasta este Viaţă!”

M-am uitat la ei şi m-am gândit: „Acesta este probabil un soţ care are un copil acasă!” Ce era aceasta? Ei încercau să se distreze puţin, şi o numesc „distracţie pur americană.” Poate spălau vase la un restaurant sau lucrau într-un birou, dar aşa cum am spus şi aseară, încercau să scape de presiune.

Atunci am spus: „Mă scuzaţi, dar aceasta nu este viaţă; aceasta este moarte!”

Tânăra s-a întors spre mine şi a spus: „Nu vrei să bei din sticla aceasta?”

Eu am prins-o de mână şi i-am spus: „Şi eu sunt american! Sunt un predicator al Evangheliei, dar mi-e ruşine cu voi!” Cealaltă a dat să fugă, dar am prins-o şi pe ea de mână şi i-am zis: „Voi mergeţi la biserică?” Părea mai trează decât cealaltă.

Ea a lăsat sticla jos şi a spus: „Da, domnule.” Una din ele era învăţătoare la şcoala duminicală. „Şi nu vă este ruşine să vă numiţi creştine?” le-am întrebat eu. Am încercat să le ţin, dar se zbăteau şi încercau să se smulgă, iar până la urmă au plecat pe hol în jos. Una dintre ele s-a împiedicat şi a căzut, iar cealaltă a încercat s-o ridice de jos. Era cea mai jalnică privelişte care se poate vedea. Atunci m-am gândit: „Dumnezeule, cum poţi privi la aşa ceva?”

Vedeţi? Ei presupun că totul este în ordine fiindcă sunt membri ai bisericii, dar dacă ar fi fost născuţi din nou nu ar fi făcut aşa ceva.

Odată, unul din marii sfinţi înaintaşi care a trăit cu două sau trei sute de ani în urmă, dacă nu mă înşel, John Smith, stătea la uşă cu cineva, iar pe stradă a apărut un om beat care a căzut în şanţ. Cineva care trecea pe acolo, a privit spre John şi i-a zis: „John, acela este unul din convertiţii tăi!”

„Aşa este,” a răspuns John Smith, „pentru că dacă ar fi fost al Domnului nu ar fi fost acolo.” Acesta este adevărul. Dacă eşti convertit la un crez, la o organizaţie sau la o biserică, vei face aceste lucruri, dar dacă eşti un convertit al lui Hristos, dacă eşti născut din nou şi mort faţă de aceste lucruri… Dar oamenii merg aşa şi presupun că este în ordine, aventurându-se în tot felul de lucruri neîngăduite.

Predicatorii sunt oameni buni şi cumsecade, şi predică doctrina denominaţională presupunând că aceasta este tot ce se cere. Dar Biblia aceasta spune că „oricine va scoate sau va adăuga ceva, i se va scoate partea din Cartea aceasta.” Dar ei spun: „Astăzi nu mai trebuie Duhul Sfânt. Botezul Lui a fost pentru un alt timp!” De ce spun aceasta? Pentru că nu pot învăţa decât ce spune organizaţia lor. Dacă ar face-o, ar fi excomunicaţi.

Ei spun că nu există vindecare divină şi că Duhul Sfânt a fost numai pentru apostoli. Ei spun aceasta pentru că aşa au fost învăţaţi în şcolile lor şi presupun că este în ordine. Dar este greşit, fiindcă este scris că „Cerurile şi pământul vor trece, dar Cuvântul Meu nu va trece.” (Matei 24.35). El a mai spus: „Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi.” (Romani 3.4). Dar ei presupun că este în ordine oricum.

Dacă te duci la un restaurant pentru dejun… cred că tot dejun îi spune şi la voi. În Indiana, de unde sunt eu, se folosesc tot felul de expresii moderne, dar eu i-am întrebat: „Voi luaţi „dejunul Domnului”, sau luaţi „Cina Domnului”?”

Ei vor ceva educat, presupunând că aşa este bine. Nouă nu ne trebuie doctrina denominaţională şi nu vrem să mergem înainte presupunând că este în ordine. Dar oamenii aderă acolo presupunând că este în ordine. Aceasta-i tot ce fac ei: presupun că e bine şi aşa. Astfel, spun: „Păi, sunt membru al bisericii…”

Odată am chemat un rând de rugăciune, iar în rând era o femeie care avea atâtea bijuterii încât cred că cu preţul lor ar fi putut susţine un misionar în jurul lumii. Eu am întrebat-o: „Eşti creştină?”

„Sunt americană,” a răspuns ea. „Cred că aceasta este suficient, nu?”

„Nu şi pentru mine,” am răspuns eu. „Eu am întrebat dacă eşti creştină născută din nou, nu autostopistă!” Ea credea că dacă este americană, asta-i tot ce trebuie.

Odată când fratele Bosworth a ţinut un rând de rugăciune în Detroit, a păşit în faţă o tânără.

El a întrebat-o: „Eşti creştină?”

„Ea l-a privit mirată şi i-a zis: „Dacă vrei să ştii, eu aprind o lumânare în fiecare seară.” Ea presupunea că aceasta era tot ce trebuia să facă. Vedeţi?

Aceştia sunt oameni sinceri care vor să-L slujească pe Dumnezeu. La fel sunt şi călugării care intră în mănăstiri şi predicatorii care merg la seminarii. Ei obţin diplome în psihologie, şi sunt învăţaţi cum să procedee în faţa oamenilor, şi ce efect psihologic trebuie să aibă asupra lor, presupunând că aceasta este tot ce trebuie să facă.

 Chiar şi unele din denominaţiunile noastre mari fac aceasta. Eu nu vorbesc de metodişti şi baptişti, ci de penticostali. Nu demult am avut nişte divergenţe cu privire la presupunere, fiindcă ei n-ar fi trebuit să facă acele lucruri. Staţi împreună şi nu menţineţi divergenţele dintre voi! Aduceţi-le aici înăuntru şi rugaţi-vă! Voi puteţi avea neînţelegeri şi cu toate acestea să vă iubiţi; dar când îţi pierzi respectul şi părtăşia cu fratele tău, laşi divergenţele să vă omoare. Aşa este.

Dar priviţi! Ei presupun că aceasta-i tot ce au de făcut, fiindcă aşa au fost învăţaţi. Astfel, ei merg la biserică, iar dacă îi întrebi: „Eşti creştin?”, îţi răspund:

„Sunt metodist.”

„Eşti creştin?”

„Sunt prezbiterian.” Acolo merg ei.

Acum spui: „Eşti creştin?”

„Sunt de la Cincizecime.”

Daţi-mi voie să vă spun că Cincizecimea nu este o organizaţie. Cincizecimea este o experienţă, nu o organizaţie. Catolicii o au; prezbiterienii o au; baptiştii o au; oricine poate avea o organizaţie, dar cincizecimea este o experienţă, iar tu nu o poţi organiza. Adevărul este că atunci când vă organizaţi, vă îndepărtaţi de cincizecime. Ucenicii nu s-au organizat niciodată, pentru că Dumnezeu nu a avut niciodată o organizaţie.

Vă provoc să-mi arătaţi unde scrie în istorie că Dumnezeu a trimis un mesaj şi ei l-au organizat? Dacă au făcut-o au murit chiar acolo şi nu s-au mai ridicat niciodată, pentru că organizaţia este un blestem. Priviţi în istorie şi veţi vedea că acesta este adevărul. Oamenii şi-au făcut crezuri şi le-au îmbrăţişat şi cred că aşa este bine.

Eu le iubesc pe surori, voi ştiţi aceasta. Adevărul este că vă iubesc şi nu sunt aici ca să vă rănesc, dar ce voi face în ziua aceea, când ştiu că Biblia învaţă ce trebuie să facă femeile şi eu nu v-am spus? Dacă străjerul stă pe ziduri şi vede vrăjmaşul venind şi nu îi avertizează pe oameni, Dumnezeu spune că sângele lor va fi cerut din mâinile acelui străjer.

Când păstorul vostru vă lasă să vă tăiaţi părul şi spune că este în ordine, vă spune ceva greşit. Când vă lasă să vă îmbrăcaţi cu haine indecente şi spune că totul este în ordine, este greşit.

Voi ştiţi că întotdeauna în lumea animalelor masculul este mai frumos decât femela. Uitaţi-vă la cocoş şi la găină; uitaţi-vă la care animale vreţi: la toate animalele masculul este mai frumos. Singura care face excepţie este rasa umană. Astfel, bărbatul este masiv, cu păr pe faţă, de multe ori fără păr pe cap, dar cu păr pe tot corpul, urât. În schimb, femeia este delicată şi frumoasă. Dar acolo se ascunde Satan, chiar acolo. Acolo s-a aşezat încă din grădina Eden şi de atunci încoace s-a folosit tot de instrumentul acesta.

Dacă este să vorbim despre moralitatea ţării noastre, am aici un articol din „Asociaţia de presă”, unde scrie despre timpul când băieţii noştri s-au dus peste ocean. Acolo scrie că patru din şase femei au divorţat de ei, la nici şase luni după ce au plecat. Cu un an înainte de război, în statul New York s-au născut mai mulţi copii nelegitimi decât numărul de soldaţi care au murit în toţi cei patru ani de război. Ei au făcut aceasta presupunând că este în ordine.

Femeia se îmbracă cu haine sexy, se plimbă pe stradă aşa şi spune: „Da, sunt creştină.” Vedeţi, ea presupune că este în ordine dacă face aşa. Soră, eu sunt fratele tău. Dacă mama ta ar fi fost o femeie adevărată ţi-ar fi spus la fel ca mine, şi la fel ar fi făcut tatăl sau soţul tău. Orice bărbat care îşi lasă soţia să umble aşa pe stradă, arată cât de bărbat este. Sau îşi lasă soţia să fumeze în faţa lui. Cum vor fi atunci copiii lui?

Să nu vă temeţi că ne va bate comunismul, fiindcă ne-am bătut noi deja, prin morala noastră putredă. De unde a început? De la amvon, prin faptul că Evanghelia a fost lăsată jos de către predicatorii molateci care n-au avut botezul Duhului Sfânt în sufletele lor ca să se ridice şi să vorbească Cuvântul lui Dumnezeu. Nu-i pedepsiţi pe copii pentru delicvenţa juvenilă, ci pedepsiţi-i pe părinţi, pentru că este delicvenţa părinţilor.

Acesta este motivul pentru care îi atac pe aceşti clerici. Cum puteţi să citiţi aceeaşi Biblie ca şi mine şi apoi să faceţi ce vreţi? Aşa au făcut şi cei patru sute de proroci ai lui Israel: au citit aceeaşi Biblie pe care o citea şi Mica, dar el a vrut să ia poziţie din punct de vedere spiritual.

Amos, prorocul neînfricat al lui Dumnezeu, s-a suit în Samaria, s-a uitat peste cetate, a văzut toată stricăciunea lor şi le-a spus: „Chiar Dumnezeul pe care spuneţi că-L iubiţi, vă va nimici!” El a văzut stricăciunea lor şi a luat poziţie.

Ei presupuneau că erau în ordine. Aveau preoţii lor, sinagogile lor şi se gândeau: „Cât timp sunt tăiat împrejur şi trăiesc ca un evreu, presupun că asta-i tot.” Ei pretindeau că-L slujesc pe Dumnezeu, dar ce au făcut? S-au luat după celelalte popoare, au făcut alianţe cu ele. Credeau că dacă au primit trecere în faţa popoarelor din jurul lor, aceea era tot ce le trebuia. Astfel, au făcut alianţe, şi-au lăsat femeile să se dezbrace şi să umble aşa pe străzi, şi se ridiculizau unul pe altul. Turiştii veneau din toate părţile să vadă marea Samaria, dar prorocul o vedea cu alţi ochi.

Oamenii şi predicatorii de astăzi privesc la cât sunt de numeroase bisericile; dar un creştin născut din nou priveşte cu altfel de ochi; el priveşte prin ochii Cuvântului lui Dumnezeu şi îi spune stricăciunii pe nume.

Chiar Dumnezeul pe care pretind că-L slujesc, va aduce judecata asupra lor.  Aşa este. Noi ştim că au trecut treizeci de ani până când s-a împlinit prorocia lui.

Soră, îţi dai seama că atunci când te îmbraci aşa şi ieşi pe stradă… Poate eşti o domnişoară cinstită şi cred că eşti o scumpă. Aşa este. Eu nu cred că eşti o persoană rea, aşa cum nu cred că o călugăriţă catolică se călugăreşte ca să fie rea. Sărmana femeie intră acolo pentru că vrea să fie mai aproape de Dumnezeu, nu mai rea.

Eu cred că nici tu nu eşti o fată rea şi nu cred că eşti necredincioasă soţului tău, dar… Călugăriţa catolică nu-şi dă seama că sistemul o trimite acolo, aşa cum tu nu vezi că duhul acestui timp te face să faci aceste lucruri. Tu presupui că este în ordine, dar nu este. Înţelegeţi?

Isus a spus: „Oricine se uită la o femeie să o poftească, a şi preacurvit cu ea…” (Matei 5.28). Şi ce faci tu? Ieşi pe stradă îmbrăcată cu pantaloni scurţi, îmbrăcată sexy şi nu ştii că Satan face din tine o momeală. Eşti frumoasă, dar Dumnezeu nu te-a făcut ca să umbli aşa.

Tu eşti o creştină frumoasă şi umbli îmbrăcată sexy, păcătosul te priveşte şi te pofteşte, iar în ziua judecăţii când acest bărbat va trebui să dea socoteală pentru că a curvit, cine va fi găsit vinovat?  Tu. Înţelegeţi ce vreau să spun? Într-o zi, poate îţi vei da seama că nu am vorbit doar ca s-o fac pe deşteptul, fiindcă o fac din dragoste dumnezeiască. Înţelegeţi? Eu vă iubesc şi vreau să nu umblaţi aşa pentru binele vostru. Nu fiţi ca restul lumii! Femeilor penticostale, organizaţia voastră v-a invitat înăuntru şi v-au făcut o organizaţie. Ei se mândresc cu oamenii lor bine îmbrăcaţi şi pedanţi, dar acesta este diavolul. Să nu credeţi ce vă spun ei, fiindcă presupun că este în ordine, dar nu este! Dumnezeu a spus să nu facem acele lucruri, dar ei merg înainte, predică, aderă şi presupun că este în ordine.

Voi ştiţi că oamenii spun că Dumnezeu este bun. Cineva mi-a spus: „Tu încerci să stai numai pe Cuvânt, aşa cum este scris. Crezi că aceasta face vreo diferenţă?”

Odată am botezat pe cineva care fusese stropit, iar un altul a venit şi mi-a zis: „Dar el a fost botezat!”

„Nu, nu a fost,” am răspuns eu. „El a fost numai stropit. Botezat înseamnă să fii acoperit, îngropat în apă. Aşa l-am botezat.”

„Frate Branham, tu eşti prea radical.”

„Poate că sunt, dar sunt pentru o cauză bună. Sunt plin de râvnă pentru Dumnezeu şi Cuvântul Său; sunt plin de râvnă pentru Biserica Sa.”

Eu am fost respins de toţi şi nimănui nu i-a păsat de mine, nimeni nu m-a iubit. Când am dat de voi, penticostalilor, voi m-aţi iubit şi aţi crezut această Evanghelie, iar eu am venit printre voi ca să vă fiu frate, nu vrăjmaş; ca să vă arăt Cuvântul lui Dumnezeu.  Să vină la mine oricare din păstorii voştri şi în faţa voastră să spună că este greşit ceea ce spun. Este singurul fel în care se poate dovedi.

Şi priviţi ce s-a întâmplat. Eu i-am spus:

„L-am botezat.”

„Crezi că are vreo importanţă, frate Branham?”

„Pentru Pavel a avut,” am răspuns eu. „El i-a întrebat pe ucenicii aceia: „Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?”, iar ei au răspuns că nu au ştiut că ar fi fost dat aşa ceva. Atunci el i-a întrebat cu ce botez au fost botezaţi şi ei au răspuns că cu botezul lui Ioan. Când a auzit aceasta, Pavel le-a spus că acela a fost un botez spre pocăinţă şi nu spre iertarea păcatelor, după care toţi au fost botezaţi din nou.”

Mai mult, în Galateni 1.8, Pavel a spus: „Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!” Aşa este.

Vedeţi? Voi nu trebuie să presupuneţi, ci trebuie să fie adevărul. Staţi numai pe Adevăr!

Astăzi auzim tot mai mult că Dumnezeu este un Dumnezeu bun. Nu demult, un tânăr mi-a spus: „Ştii, Dumnezeu mă iubeşte atât de mult încât mă lasă să fac orice vreau.” Prieteni, El este într-adevăr un Dumnezeu bun, admit aceasta, dar El este şi un Dumnezeu drept; este un Dumnezeu care cere dreptate. Cum ar putea să-Şi nesocotească propriile Legi pentru că este bun? Cum ar putea să-Şi încalce propria Lege sfântă? Dacă este sfânt, El trebuie să stea neclintit pe ceea ce a spus.

Dacă El cere aceasta de la tine şi tu nu ajungi în acel punct… Dacă El nu este drept, atunci de ce nu a lăsat-o pe Eva să scape nepedepsită când a răstălmăcit doar un singur Cuvânt?

De ce a lăsat şapte mii de ani de tristeţe, de suferinţă şi de moarte peste oameni? El nu putea să procedeze altfel decât aşa, pentru că este drept. Da, El este şi un Dumnezeu care Se mânie şi un Dumnezeu drept.

Aşa trebuie să fie El: drept pe linie. Nu contează cât eşti de bun, de blând sau de liniştit, tu eşti ori de partea aceasta, ori de partea cealaltă.

Cine poate avea mai multă blândeţe şi iubire decât cei de la „Ştiinţa creştină”? Toată învăţătura lor este învelită numai în dragoste, dar aceea nu este dragostea adevărată. Ei neagă chiar şi că Isus este divin; neagă moartea, naşterea din fecioară şi sângele Său, dar vorbesc despre dragoste.

Dacă aş avea un băiat de şase ani şi i-aş spune: „O, scumpule, dacă vrei să bei whisky, poţi să bei fiindcă tati nu te opreşte. Te iubesc prea mult ca să te opresc. Dacă vrei să iei puşca mea de vânătoare, poţi s-o încarci şi să ieşi cu ea afară, fiindcă tati te iubeşte prea mult ca să te oprească.” Vedeţi? Aceasta nu este dragoste.

„Tati, vreau să mă duc să mă joc în noroi, acolo unde circulă maşinile cu şaizeci de mile pe oră!”

„O, scumpule, te iubesc prea mult ca să te opresc! Dacă vrei, du-te acolo şi fii omorât!” Un tată adevărat va scoate toate aceste lucruri din copilul său.

Aceasta este problema de astăzi. Voi încercaţi să predicaţi Evanghelia cu mănuşi moi, presupunând că totul este în ordine. Dar biserica de astăzi are nevoie să fie scuturată. Întoarceţi-vă la Evanghelie! Voi doar presupuneţi că este în ordine, dar nu este.

„Sunt penticostal, sunt aceasta sau cealaltă şi este în ordine,” ziceţi voi, dar nu este. Nu este conform Cuvântului, de aceea trebuie să vă întoarceţi la Cuvânt.

„El este un Dumnezeu atât de bun!” dar nu presupun că este şi un Dumnezeu drept. El este un Dumnezeu căruia trebuie să-I respectaţi Cuvântul!

Şi Israel presupunea că este în ordine, dar era doar o presupunere. Astfel, s-au suit acolo, dar au fost învinşi. Ei ziceau: „Păi, noi suntem poporul lui Dumnezeu! El ne-a scos din Egipt şi ne-a trimis prorocul Lui însoţit de Stâlpul de Foc. L-a omorât pe Faraon chiar în faţa noastră şi a lovit ţara cu plăgi, muşte, purici, a trimis foc şi piatră, dar pe noi ne-a apărat. Slavă lui Dumnezeu! Aleluia! Dumnezeu ne-a iubit atât de mult încât l-a înecat pe vrăjmaşul care venea in urma noastră. Glorie lui Dumnezeu! Şi nu numai atât, dar ne-a trimis şi hrana îngerilor care cădea în fiecare noapte din cer.”

Dar prorocul, cu care era Cuvântul Domnului, le-a zis: „Nu vă duceţi acolo, pentru că Dumnezeu nu este cu voi!” Însă ei au presupus că nu fac nimic greşit dacă se duc: „Dumnezeu este prea bun şi nu vom păţi nimic. Dumnezeu este cu noi, deci ce ne pasă?”

Aceasta nu vă intră în cap vouă, penticostalilor! Astfel, femeile spun: „O, eu pot să-mi tai părul, pot să fac aceasta şi cealaltă!”, iar bărbaţii zic: „Pot să fac asta, pot să umblu aşa, pentru că am primit odată Duhul Sfânt; Dumnezeu m-a vindecat odată.” Aşa este, dar nu trece linia aceea!

Moise le-a spus: „Dacă vă duceţi acolo, eu nu merg cu voi! Acolo sunt amaleciţii şi cananiţii!” Păcatul stă în spatele graniţelor Cuvântului lui Dumnezeu, iar dacă te îndoieşti de o singură iotă, Dumnezeu te va lăsa acolo.”

O, aceasta este o slujbă groaznică, o lucrare groaznică! Eu îi iubesc pe oameni, de ce trebuie să fac aceasta?  Voi ziceţi: „Ce importanţă au toate acestea cât timp merg la biserica Cutare?” Au o importanţă foarte mare!

Bătrânul proroc Samuel i-a spus acelaşi lucru lui Israel. El le-a zis:

„V-am spus vreodată ceva în Numele Domnului şi nu s-a împlinit?”

„Nu, Samuel, tot ce ne-ai spus s-a împlinit întocmai.”

„V-am cerut ceva, am luat jertfe de la voi?”…

„Nu, Samuel, nu ai făcut aceasta.”

„Atunci ascultaţi-mă şi nu urmaţi exemplul celorlalte popoare, pentru că Împăratul vostru este Dumnezeu.”

Şi eu vă spun astăzi, penticostalilor: Nu încercaţi să fiţi ca celelalte biserici, pentru că Tatăl vostru este Dumnezeu! Voi trebuie să staţi cu Cuvântul! V-am spus vreodată ceva ce nu s-a împlinit? V-am luat vreodată bani sau am impus cuiva programe mari şi alte lucruri? Spuneţi-mi când am luat vreodată bani de la voi? Spuneţi-mi un singur lucru pe care l-am spus în Numele Domnului şi nu s-a împlinit.”

Ascultaţi-mă! Staţi cu Cuvântul, fiindcă acesta este Masajul timpului de sfârşit! Mesajul adus de mesagerul timpului de sfârşit este „Întoarcerea inimilor copiilor lui Dumnezeu din timpul sfârşitului la credinţa părinţilor apostoli.”

Nu ne spune Iuda clar să luptăm sincer pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna? Dacă nu greşesc, după numai nouăzeci şi şase de ani ei s-au îndepărtat de ea. Nu au intrat ei mai întâi cu o părere, apoi cu o învăţătură şi în final cu stăpânirea bisericii nicolaite?

Cuvântul „Nicolait” înseamnă „a-i birui pe laici.” Astfel, în loc să-L lase pe Duhul Sfânt să lucreze printre oameni, nicolaiţii au ridicat un om sfânt care să conducă biserica. Dar nu există aşa ceva! Duhul Sfânt este Conducătorul Bisericii. Dar după cum am spus, „Nicolait” înseamnă „a-i birui pe laici.” Şi aşa s-a ajuns la o învăţătură greşită.

Care a fost primul lucru pe care l-au făcut? Au înfiinţat o organizaţie care i-a prigonit timp de sute de ani pe cei care nu s-au supus. Au fost arşi, torturaţi, etc.

Apoi a venit Luther şi Pomul a început să crească. Dar ce au făcut luteranii? S-au organizat şi ei. Dumnezeu a tăiat jos mlădiţa aceea, care s-a uscat şi a murit. A fost aşa cum a spus Isus: Le-a tăiat jos.

Apoi a venit Wesley şi pomul a rodit o altă mlădiţă. Dar ce au făcut şi ei? S-au organizat, aşa că Dumnezeu a tăiat-o şi pe aceea jos.

A urmat al treilea mesaj. Vedeţi cum a început Biserica, Pomul Mireasă la început?

Cine a ieşit mai întâi? Ioan Botezătorul care a predicat despre pocăinţă şi neprihănire. Cine a urmat? Isus Hristos, iar El a spus: Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul,” care era El însuşi(Ioan 17.17). El este Adevărul şi sfinţirea. Şi ce a urmat? Botezul Duhului Sfânt: „…voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu”, şi Pomul Mireasă a început să crească.

Dar iată că a început să mănânce din el omida, apoi viermele i-a mâncat rodul, frunzele şi apoi coaja, pentru ca în final să vină lăcusta, care a supt chiar viaţa din Pom, biruindu-i pe laici. Vedeţi? Dumnezeu a spus: „Voi restitui!”

Restituirea a început în zilele lui Luther, dar ei s-au organizat. Astfel, El a tăiat jos această mlădiţă, după cum a promis în Ioan 15. Apoi a venit Wesley, şi pomul a rodit o nouă ramură. Dar ce au făcut şi ei? După moartea lui Wesley s-au organizat, şi astfel au fost tăiaţi şi ei. Apoi a venit cincizecimea cu semnele roadelor. Ce au făcut şi ei? S-au organizat şi astfel au fost tăiaţi jos. Dar Domnul a spus: „Voi restitui” şi o va face.

Atunci ce-i cu aceste treziri? Haideţi să fim serioşi! Noi am avut aceste aşa-zise treziri, dar la ce au dat naştere ele? La nişte membri. De ce, fraţilor? Biblia spune că ploaia vine peste pământ şi-l udă ca să aducă roadă, iar spinii şi neghina vor fi adunaţi să li se dea foc.

Ei se adună ca să fie arşi. Acesta este adevărul. Toate aceste organizaţii se adună împreună; toţi aceşti snopi se adună într-unul singur. Este adevărat? Ce este acest snop în care se adună? Voi ştiţi că este Consiliul Mondial al Bisericilor, care formează chipul fiarei. Aşa este.

Voi, cei care vă temeţi de comunism, aş vrea să-mi arătaţi un singur loc din Biblie unde scrie că comunismul va conduce lumea. Ei bine, eu vă spun că romanismul va conduce lumea! Exact. Prorocul care a văzut împărăţia neamurilor până la sfârşit, nu a văzut-o condusă de comunism, ci de romanism. Aşa este.

 Noi trăim în zilele în care oamenii intră acolo presupunând că este în ordine, că tot ce le trebuie este să aparţină de o biserică. O, da! Astfel, spun: „Eu sunt cutare sau cutare!” Vedeţi?

Dar El a spus că „spre seară se va arăta Lumina.” Acesta este timpul secerişului, iar roadele pot fi secerate numai pe lumină. Noi ştim aceasta. Acesta este vârful Pomului, Lumina de seară.

Cuvântul lui Dumnezeu a stat în tot acest timp aşteptând împlinirea, pentru că El a spus mai dinainte: „voi restitui!” Şi o va face, indiferent câte organizaţii şi lucruri va trebui să taie jos! El va avea o Biserică fără pată şi zbârcitură, pentru că „voi restitui”, zice Domnul. Ce va restitui? Toţi anii pe care i-a mâncat lăcusta, toţi anii în care denominaţiunile au supt Viaţa pomului şi l-au lăsat fără roadă, fără mlădiţe, fără coajă, fără viaţă.

„Dar voi restitui, căci rădăcina şi odrasla lui David…”Ce este aceasta? Aşa a spus El. El a spus-o mai dinainte, şi Cuvântul Lui este aici. De aceea, priviţi, pentru că aşa cum a făcut prima dată… El l-a luat pe Ioan, neprihănirea; Isus a sfinţit biserica cu sângele Lui şi apoi a venit Duhul Sfânt.

Apoi biserica a început să crească, dar au venit cele patru lăcuste, care sunt de fapt una şi aceeaşi lăcustă în patru stadii diferite de dezvoltare.

Mai întâi a venit omida. Ce a făcut ea? A luat roada: dragostea frăţească. A urmat un alt stadiu şi viermele a mâncat frunzele: bucuria şi părtăşia. Ce s-a întâmplat în următorul stadiu? A mâncat scoarţa şi ce a făcut? A supt viaţa din pom. Dar acolo este o rămăşiţă, fiindcă Ioel a spus: „Voi restitui acea mlădiţă aleasă mai dinainte.” Aleluia! Pe toţi aceia ale căror nume au fost hotărâte înainte de întemeierea lumii: „Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine…” (Ioan 6.37). Da, domnilor.

Căci, pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte…

Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat, şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi, iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.” (Romani 8.29-30).

La rândul lui, Pavel spune în Efeseni 1.5: „Dumnezeu… ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos.” Cum veţi putea opri aceasta? Toţi aceştia vor fi acolo, fără pată şi fără zbârcitură, cu toată împotrivirea dracilor din iad. Şi ce vor forma ei? O Biserică Mireasă. Aleluia! Dumnezeu a spus: „Voi restitui.” Ce va restitui?

El vrea o Biserică curată care stă pe Cuvântul Său, nu o denominaţiune. De ce ne alegem cu o grămadă de organizaţii după o trezire? Pentru că am semănat sămânţă denominaţională. Fraţilor, puteţi spune ce vreţi, dar noi avem nevoie de Evanghelie, avem nevoie să fie semănat Cuvântul curat şi nediluat. Şi vă spun ceva: Când va veni această Lumină, va ieşi la suprafaţă acea Biserică, cei hotărâţi mai dinainte ai lui Dumnezeu. Amin. Nu presupuneţi nimic, ci luaţi Cuvântul lui Dumnezeu şi mergeţi înainte! El a promis că va fi aici, şi este aici. Amin. Mai bine mă opresc.

Voi ziceţi: „Dumnezeu este prea bun ca să mă pedepsească.” Da, El l-a iubit şi pe Adam şi a iubit-o şi pe Eva. El este într-adevăr dragoste, dar este şi drept, şi trebuie să-Şi ţină Cuvântul. Dacă credeţi că acesta este Cuvântul lui Dumnezeu, nu uitaţi că El spune că „Oricine va adăuga sau va scoate ceva, i se va scoate partea lui din Cartea Vieţii Mielului.” Acest Cuvânt este valabil pentru predicator şi pentru oricine ai fi.

Atunci cum rămâne cu toate aceste crezuri şi lucruri care sunt printre oameni? Dumnezeu nu lucrează niciodată cu un grup, ci lucrează individual. El nu a lucrat niciodată cu un grup, pentru că unde sunt mai mulţi, sunt mai multe păreri. El lucrează individual: lucrează cu mine, lucrează cu tine, şi cu fiecare în parte. Aşa este. Este o lucrare individuală.

Şi Israel a presupus că El era bun. Ei au văzut atâtea lucruri încât şi-au permis să facă ce au vrut, asemenea unui adolescent. La fel este şi biserica de astăzi. Ei spun: „Păi, Dumnezeu mi-a dat Duhul Sfânt, aşa că pot să fac ce vreau. Aleluia! Pentru mine nu mai este osândire pentru că sunt în Hristos.”

Aceasta arată imediat că nu eşti acolo. Dacă ai fi în Hristos, ai ţine de Cuvântul Lui, indiferent ce ar spune cineva, şi chiar dacă ar trebui să rămâi singur. Ai sta acolo, pentru că Duhul din tine adevereşte Cuvântul Lui.

Cuvântul Lui se va împlini până la ultima iotă, atât este de scump şi de preţios. El nu va judeca lumea după o biserică sau după o organizaţie, ci o va judeca după Cuvântul Său, aşa cum a făcut şi cu Adam şi Eva. Vedeţi? Şi El nu poate termina decât aşa cum a început. Dacă se întâmplă altfel, înseamnă că a procedat greşit prima dată. Înţelegeţi?

Să nu presupuneţi nimic, ci să credeţi! Nu vă aventuraţi fără autoritate, fără autoritatea biblică.

Samson a presupus şi a zis: „Şi ce-i dacă nu mai am şuviţele? Sunt acelaşi om, nu m-am schimbat deloc.”

Nu, nu, frate! Tu ai trecut linia de despărţire. Samson doar presupunea că are aceeaşi putere: „Mă voi încorda puţin şi voi fi acelaşi om dintotdeauna!”, dar a constatat că puterea îl părăsise.

„Aceasta am făcut cu patruzeci de ani în urmă când a început trezirea,” spun penticostalii, dar au constatat că n-au mai putut înainta din cauză că s-au organizat în grupuri mici, care s-au urât între ele şi au semănat discordie între fraţi. Apoi a venit trezirea şi Lumina de seară a pătruns înăuntru. Dar ce au putut face ei? Nimic, pentru că s-au organizat; iar când au făcut aceasta, au pierdut puterea, dragostea frăţească şi roadele Duhului.

Ce s-a gândit Acan când a luat placa aceea? „O, nu se va observa şi nu va şti nimeni!”

Cum mi-a spus predicatorul acela: „O, frate Branham, nu are nici o importanţă dacă este aşa sau altfel!” Cu siguranţă are importanţă! Este aceeaşi minciună pe care i-a spus-o Satan, Evei. Sigur că are importanţă!

„Dar şi restul fac aşa…”

Pe mine nu mă interesează ce face sau ce nu face cineva! Eu nu fac! Eu nu presupun că ceva este în regulă pentru că fac şi ceilalţi aşa. Eu trebuie să fac ce spune Dumnezeu, ce vrea El. Dacă restul nu cred şi nu vin, eu pot să spun doar Cuvântul Lui şi să merg mai departe, fără să fac nici o presupunere.

……………………………………………………………………………………..

… astăzi avem nevoie de mai mulţi oameni ca Mica, oameni care să spună numai ceea ce a spus Dumnezeu. Chiar dacă primeşte lovituri din jur, să meargă mai departe.

Dar slăbiciunea… Acan a spus: „Nu se va vedea, nu are nici o importanţă!” Dar a avut importanţă, pentru că placa aceea micuţă l-a întristat pe Dumnezeu.

Voi ziceţi: „Botezaţi-vă oricum, fiindcă nu are importanţă! Cât timp eşti un membru al bisericii, nu poate să facă rău!” Dar aceasta a întristat trezirea. Aceasta este problema. Avem o grămadă de denominaţiuni, în loc să vrem sfinţi; avem membri şi avem decizii noi. La ce foloseşte piatra, dacă nu este cine s-o taie, s-o făţuiască şi să-i taie colţurile jos.

Când te uiţi la un sculptor care lucrează o piatră, nu se vede mare lucru, dar el are în gând ceea ce vrea să facă. Astfel, rostogoleşte piatra acolo, apoi o taie, o făţuieşte şi o netezeşte.

Pietrele care pretind că sunt creştini, dar afară se poartă oricum, apoi pretind că este în ordine… ele trebuie să stea pe loc, iar Sculptorul, Duhul Sfânt le taie în chipuri de fii şi fiice de Dumnezeu. O, glorie! El este Trandafirul din Sharon, Crinul din Vale, Luceafărul de dimineaţă, Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul, Cel ce era, Cel ce este şi Cel ce vine, Rădăcina şi Vlăstarul lui David, Aleluia! Da.

Egiptenii i-au văzut pe evreii tăiaţi împrejur, trecând Marea Roşie şi au presupus că sunt la fel de buni ca ei. Vedeţi? Ei au presupus că totul este în ordine, dar au murit înecaţi.

În zilele lui Noe, ei au presupus că dacă va veni potopul, vor sări în bărcile lor şi vor scăpa, dar o singură barcă a fost construită de Dumnezeu şi numai aceea a rezistat.

Aşa fac şi oamenii de astăzi. Ei spun: „Eu aparţin la biserica cutare; eu fac aceasta şi cealaltă.” Dar este un singur grup zidit de Dumnezeu, iar acela nu este o zidire denominaţională. Este zidirea Cuvântului, descoperirea puterii Lui. Nu presupuneţi nimic, ci credeţi doar Cuvântul lui Dumnezeu!

Noe a construit arca dintr-un anumit fel de lemn. Aş fi vrut să avem mai mult timp pentru aceasta, dar nu avem. El a luat lemn de gofer. Aţi văzut vreodată vreunul? Este mai uşor decât bambusul. Păi, cine l-a văzut construind o arcă din acel lemn a spus că nu este în toate minţile. De ce? Pentru că este cel mai uşor lemn, iar dacă îl arunci pe apă, se va scufunda imediat.

Aşa lucrează Dumnezeu. Ei stăteau acolo şi se uitau ca nişte proşti. Vedeţi? Ei încercau să-şi închipuie cam cum ar fi, deoarece nu aveau nici o înţelepciune. Tu nu trebuie să-ţi închipui nimic, ci trebuie să crezi!

„Ia lemn de gofer!” Este uşor ca un burete. Dar după ce a luat lemnul acela, El i-a spus: „Du-te, ia smoală şi îmbibă-l cu ea.” Cum făceau ei aceasta în vremea aceea? Se foloseau de un altfel de pom, de pin, pe care-l băteau până curgea răşina din el.

Care este tipul pomului lui Dumnezeu astăzi? Goliţi afară toată umplutura voastră fanatică şi toată organizaţia, ca să deveniţi uşori cu adevărat şi staţi aşa înaintea lui Dumnezeu. Apoi El L-a luat şi L-a bătut pe Unul dintre noi: „Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre.” A fost lovit, rănit şi străpuns la Calvar, pentru ca Duhul Lui să poată fi turnat în voi atunci când nu mai aveaţi nimic. (Isaia 53.5).

Vedeţi? Când acea sevă este acolo, nu mai poate trece nici un ac prin el. De aceea buştenii aceia nu se zdrobesc când se lovesc unii de alţii; ei au fost deja îmbibaţi; lemnul a fost dat cu smoală pe dinăuntru şi pe dinafară. Aşa este.

La fel este şi cu creştinul: el se goleşte. „Pe mine nu mă mai interesează ce face cineva, ci vreau să ştiu doar de Tine, Doamne. Te vreau pe Tine şi voia Ta, Viaţa Ta.” Frate, cufundă-te bine în Hristos şi îmbibă-te!

Şi ce s-a întâmplat când Noe a făcut aceasta? Acolo nu mai era lemn de gofer, ci pin. La fel este cu tine. Atunci nu vei mai fi tu, ci este Duhul Sfânt în tine. O, Doamne! Construit de Dumnezeu. Sunt o mulţime de proroci care spun tot felul de lucruri şi aduc confuzie printre oameni, dar voi să nu presupuneţi nimic, ci priviţi numai la făgăduinţa lui Dumnezeu!

În Deuteronom 18 spune că „dacă este vreunul duhovnicesc printre voi, şi ceea ce spune se întâmplă, să ascultaţi de el, dar dacă nu se întâmplă, să nu-l ascultaţi şi să nu vă temeţi de el.”

În Ioan 14.12, Isus a spus: „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu…”  iar în Marcu 16, scrie: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred…” Acolo nu scrie: „…Vor adera la o biserică, îşi vor trece numele într-un registru şi vor duce o viaţă mai bună…” ci scrie: „…în Numele Meu vor scoate draci, vor vorbi în limbi noi…”

Ioan nu a presupus că se va duce acolo. Voi ştiţi că el venea pe linia preoţilor. Nu este ciudat? Ioan putea să calce pe urmele tatălui său pentru că era din rândul preoţimii, dar vedeţi, slujba lui a fost prea mare. Ioan nu a vrut să se amestece cu nici un fel de teologii.

Dumnezeu l-a dus în pustiu, singur, şi l-a şcolit acolo. El i-a spus: „Ioane, ei vor veni la tine cu tot felul de lucruri şi vor încerca să te facă să crezi tot felul de lucruri nebiblice. Dar iată cum se va întâmpla: „…Acela peste care vei vedea Duhul coborându-Se şi oprindu-Se este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.” (Ioan 1.33).

Ioan nu a fost nevoit să spună: „Presupun că Acela este un Om bun şi va veni la voi, fariseilor, saducheilor, unitarienilor, etc.” Nu, el n-a trebuit să facă presupuneri, fiindcă i s-a spus clar: „…Acela peste care vei vedea Duhul coborându-Se şi oprindu-Se…” Glorie!

Frate, nu organizaţia ta, ci: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred…şi: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi…”

Să nu vă îngrijoraţi, pentru că Dumnezeu v-a spus la ce să vă uitaţi: la roadele de seară, la Lumina de seară. Diavolul îşi va trimite lucrătorii lui ca îngeri de lumină, încercând să vă aducă ceva nou, ceva popular, ceva mai educat, dar să nu credeţi!  Amin! Nu presupuneţi nimic, ci luaţi Cuvântul lui Dumnezeu.

Eva a presupus că era în ordine şi a zis: „Dumnezeu este un Dumnezeu bun. Cu siguranţă nu va face asta sau cealaltă!” Dar El a făcut exact ce a spus. A trebuit să facă; era datoria Lui s-o facă, aşa că, nu presupuneţi, ci doar credeţi.

Ioan a spus: „L-am cunoscut pentru că am văzut semnul mesianic deasupra Lui şi ştiu că este El.” Vedeţi? El nu a presupus.

Nici Natanael nu a trebuit să presupună nimic. El ştia ce spunea Deuteronom 18, aşa că atunci când Isus i-a zis:

Iată un israelit adevărat în care nu este viclenie,” L-a întrebat: „De unde mă cunoşti? Când m-ai văzut?”

Şi El i-a zis: „Înainte ca să te cheme Filip.” El n-a mai trebuit să presupună nimic, aşa că a spus:

„Rabi, Învăţătorule, chiar dacă şcolile batjocoresc învăţăturile Tale, totuşi Tu eşti Fiul lui Dumnezeu; Tu eşti Împăratul lui Israel.” El nu a presupus aceasta, ci avea dovada biblică; era scris că aceasta va face Mesia.

Prostituata aceea murdară, fusese excomunicată de toate organizaţiile din ţinut… Cu siguranţă, ea nu a văzut nimic printre ei, pentru că dacă ar fi văzut ceva real, ar fi acceptat.

Dar într-o zi a văzut un Om obişnuit, pentru că El arăta ca un om obişnuit, fără guler alb în jurul gâtului, fără un turban mare pe cap, şi fără vreun titlu de „doctor reverend” sau „sfântul părinte.” El era un Om ca toţi ceilalţi oameni. Poate era puţin cărunt, pentru că Biblia spune că deşi avea doar treizeci de ani, arăta de cincizeci. Ştiaţi aceasta? Iudeii i-au zis: „N-ai nici cincizeci de ani şi ai văzut pe Avraam?”

Dar Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu.”

 „Acum ştim că ai drac.” Vedeţi, ei erau orbi.

Şi El le-a zis: Farisei orbi, care conduceţi alţi orbi!” Vedeţi? Aceasta este.

El a stat acolo şi a vorbit cu femeia aceea, iar la un moment dat i-a zis:

„Du-te şi adu-l pe bărbatul tău.”

„Nu am bărbat,” a răspuns ea.

„Bine zici că n-ai bărbat, pentru că cinci bărbaţi ai avut şi cel cu care eşti acum nu este bărbatul tău.”

Priviţi! A pus mărturie că acolo era o sămânţă hotărâtă mai dinainte. Glorie! Nu putea fi altceva decât acea sămânţă hotărâtă mai dinainte. Astfel, când a început să cadă apa peste ea, sămânţa a început să înflorească. Nu a trebuit să-i spună nimeni, fiindcă a ştiut. Astfel, i-a zis:

„Doamne, văd că eşti proroc. Noi ştim că va veni Mesia şi Îl aşteptăm; iar când va veni, El ne va spune aceste lucruri.”

Eu, Cel ce vorbesc cu tine, sunt Acela.”

„Aceasta îmi este suficient,” a spus femeia şi a alergat în cetate să le spună şi celorlalţi. Vedeţi? Ea nu a presupus şi nu a spus: „Aş vrea să vă arăt toate dovezile biblice,” ci le-a zis: „Eu nu presupun nimic! Veniţi să vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut. Nu cumva este Acesta Hristosul?” Aceasta este! Ea nu a presupus, nu s-a aventurat fără să aibă autoritate. Ea avea autoritatea biblică să creadă.

Poate unii i-au zis: „O, femeie, tu nu ştii ce spui! Tu nu eşti de la şcoala noastră, nu eşti din nici o organizaţie!”

„Nu mă interesează ce spuneţi voi,” a răspuns ea. „Eu ştiu că este Aşa vorbeşte Domnul! Biblia spune că El va fi un proroc, şi iată-L aici!” Amin. Ea avea autoritatea biblică. Nu a presupus nimic.

„De la ce şcoală a venit?”

„El vine din Biblie!” Aşa este. Desigur.

Acum fiţi atenţi, penticostalilor! Să-i privim pe ucenici la Cincizecime.

Mi-l pot imagina pe Matei cum merge la Petru şi îi zice:

„Vreau să te întreb ceva, Petre. Nu ne-a spus Domnul nostru să aşteptăm aici sus, pentru că va trimite făgăduinţa Tatălui peste noi?”

„Ba da. Tu ce zici despre aceasta, Marcule?”

„O, sigur că a spus! Chiar aşa a spus.”

„Ei bine, fraţilor, noi suntem aici de nouă zile. Să ştiţi că ieri am avut un simţământ ciudat. Nu credeţi că am aşteptat destul? Presupun că Îl avem deja, pentru că ne-a spus să aşteptăm aici, iar dacă suntem aici de nouă zile, eu zic să ne vedem de slujba noastră. Presupun că-L avem deja pentru că am ascultat porunca Lui.”

Aici aţi ratat voi, penticostalilor. Voi v-aţi luat după senzaţii în loc să aşteptaţi să fiţi umpluţi cu Cuvântul. Aşa este. De aceea v-aţi organizat şi daţi ascultare la toate aceste…

Liderii sunt cei care-i scot pe oameni din voia lui Dumnezeu. Core, liderul acela neinspirat, a spus: „Moise crede că el este singurul om sfânt. Păi, noi avem mult mai mulţi oameni sfinţi aici, avem mai multe grupuri. Nu a pus Domnul duhul prorociei în toţi aceşti oameni? L-a luat de la Moise şi l-a pus aici, aşa că noi vom asculta de acest grup. Moise crede că este cineva!”

Dar Dumnezeu i-a zis lui Moise: „Depărtaţi-vă de el! Îl va înghiţi pământul pe el, tot grupul şi întreaga lui organizaţie!” Corect. Moise era liderul pus de Dumnezeu. Da, Moise era conducătorul lor şi toţi cei care nu ascultau de el trebuiau să piară.

Isus era Liderul pus de Dumnezeu; Duhul Sfânt este Conducătorul trimis de El, de aceea, cei care nu ascultă de Duhul Sfânt care a scris această Biblie, vor pieri. Amin.

Credeţi că ucenicii au spus: „Eu vă spun că Îl avem, aşa că haideţi să mergem afară!”? Nu, ei nu au făcut aceasta, fiindcă au ştiut că Isaia a spus: „Căci dă învăţătură peste învăţătură, învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo…” (Isaia 28.11).

„Ei bine! Prin nişte oameni cu buze bâlbâitoare şi cu vorbirea străină, va vorbi poporului acestuia Domnul.”

Ei ştiau că acea Scriptură trebuia aplicată indiferent cât au aşteptat sau cât de multe au făcut. Vedeţi? Ei nu au presupus nimic, ci au aşteptat să se împlinească Scriptura. Ei au ştiut ce a spus Ioel, pentru că în ziua următoare revărsării Duhului, Petru a predicat din Ioel:

„În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor proroci, tinerii voştri vor avea vedenii şi bătrânii voştri vor visa visuri!

Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu şi vor proroci.

Voi face să se arate semne sus în cer şi minuni jos pe pământ, sânge, foc şi un vârtej de fum;

soarele se va preface în întuneric, şi luna, în sânge înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare şi strălucită.

Atunci, oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.”  (Fapte 2.17-21).

Ei au aşteptat. Nu au presupus că au ceva, ci au aşteptat până când S-a împlinit Scriptura. Glorie! O, fraţilor, aş fi vrut să nu fie atât de târziu, ca să rămânem puţin la subiectul acesta. Ei au aşteptat să primească autoritatea biblică.

Dar astăzi, noi acceptăm un crez, o senzaţie, puţin fum, foc sau o altă senzaţie, apoi spunem: „Glorie lui Dumnezeu, Îl avem! Aleluia! Uite, am ulei pe mână! Priveşte aici!” O, ai milă! Frate, uită-te ce este cu capul tău! Eu nu spun aceasta ca să fac pe deşteptul. Scuzaţi-mă, nu trebuia să vorbesc aşa. Ceva mi-a spus: „Nu spune!”

„…când un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.” (Matei 15.14).

Ei n-au nici o autoritate biblică şi sunt luaţi de un crez: „Spune crezul acesta.” Vedeţi? Ei presupun că este în ordine. Se iau după senzaţii şi spun: „O, glorie lui Dumnezeu! Am vorbit toată noaptea în limbi!”

 Eu am văzut şi draci care fac aceasta. Desigur.

„Dar nu crezi în vorbirea în limbi?” Sigur că cred, dar nu aceasta este problema. Eu sunt misionar şi am văzut cum unii beau sânge dintr-un craniu de om, apoi vorbeau în limbi şi îl chemau pe diavolul. Sigur.

Noi am îngropat-o de curând pe mama. Ea era pe jumătate indiană, iar eu am fost în taberele lor şi i-am văzut pe vracii aceia cum vorbeau în limbi şi puneau jos un creion care scria singur în limbi necunoscute. Să nu-mi spuneţi că aceasta este de la Domnul! O, nu! Doamne ai milă!

Unii din cei care vorbesc în limbi şi pretind că au Duhul Sfânt, neagă jumătate din Cuvântul Lui, iar uneori şi puterea Lui. Duhul Sfânt poartă mărturia Cuvântului Său. Cum este posibil ca Duhul Sfânt să-ţi spună să faci ceva, iar după aceea să se întoarcă şi să-ţi spună: „Păi, este bine şi aşa! Du-te înainte şi fă şi aşa…”? Eu nu cred aşa ceva. El nu a făcut aceasta cu Eva; nu a făcut-o la început. Astfel, dacă ar face-o acum, deşi la început n-a făcut aşa, ar fi nedrept, fiindcă aceasta a cauzat toată suferinţa noastră.

Dumnezeu este marele Creator. Trupurile noastre au fost aşezate acolo, dar când a fost făcută lumea, şaisprezece elemente din componentele ei au fost puse în noi: calciu, potasiu, petrol, lumină cosmică. Dumnezeu a făcut lumea înainte ca să-l facă pe om. El este Creatorul; El a aşezat toate lucrurile şi urma să ne cheme din ţărâna pământului, dar Eva a pus Cuvântul lui Dumnezeu la îndoială şi încălcarea unei singure iote a făcut ca femeia să nască copii.

Dar Cuvântul hotărât mai dinainte de Dumnezeu îi va aduce la suprafaţă pe cei hotărâţi mai dinainte. Când El va vorbi, îi va ridica din pământ şi-i va duce sus în slavă. Aleluia! Nu-i de mirare că Iov a spus:

„Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că Se va ridica la urmă pe pământ.

Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu. 

Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia.” (Iov 19.25-27). Sigur că da. Amin.

Dacă spuneţi că aveţi Duhul Sfânt şi vorbiţi în limbi, vă întreb: Aţi primit Duhul Sfânt de când aţi crezut? Şi cu ce botez aţi fost botezaţi?

„O, aceasta nu are importanţă!” ziceţi voi. Ba are!

„Păi, eu fac aceasta şi nu are importanţă dacă mă îmbrac aşa sau aşa.” Biblia spune că are importanţă.

„Nu are importanţă dacă fac aşa şi aşa.” Biblia spune că are, dar mai bine să închei. Îi las pe învăţători să spună aceasta.

„O, dar eu am tremurat toată noaptea! Da, şi am sânge pe mâini. Aceasta arată că Îl am!” Poţi să ai toate acestea, să spui că ai Duhul Sfânt şi apoi să negi Cuvântul lui Dumnezeu? Duhul Sfânt va spune „Amin” la fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu, fiindcă El a scris Cuvântul. El este Cuvântul. Sigur că da. Încetaţi să mai presupuneţi! Aşteptaţi până când trece de la voi păcatul, nervii şi celelalte lucruri, ca Dumnezeu să vă poată umple.

Şi Moise a presupus odată, pentru că nu avea nici o mărturie, nici o experienţă. El auzise spunându-se că avea să fie un eliberator, dar încă nu avea chemarea, nu trăise încă experienţa, aşa că a presupus că poate merge acolo şi să acţioneze.

Aşa se gândesc şi oamenii de astăzi: O, vom avea o trezire, fiindcă vrem să vedem o trezire în timpul nostru! Vrem mai multe decizii; vrem aceasta şi cealaltă!”

Cum vreţi să aveţi o trezire, câtă vreme semănaţi sămânţă metodistă, baptistă, penticostală şi negaţi Sămânţa lui Dumnezeu, Cuvântul Său? Isus a spus că Cuvântul Său este o Sămânţă, dar cum vreţi să răsară o Biserică biblică dintr-o sămânţă denominaţională?

Tu spui: „Frate Branham, Duhul Sfânt a făcut aceasta, căci am strigat!” Nu ştiţi că aceeaşi ploaie care a fost trimisă peste grâu face să crească şi buruiana puturoasă? Şi ea se bucură la fel de mult ca şi grâul. Cum a ajuns ea acolo? Vedeţi? Ea este acolo, de aceea ploaia cade şi peste cel drept şi peste cel nedrept.

Tu spui: „Bine, frate Branham, dar am strigat, am dansat în Duhul, am vorbit în limbi…” Cred aceasta, dar ce fel de roade aduceţi? Cuvântul spune că „după roade îi veţi cunoaşte.” Roada Duhului este chiar Cuvântul lui Dumnezeu manifestat: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, credinţa. Credinţa în ce? În Cuvânt. Credinţa vine în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu. Sigur.

Moise a presupus: „Sunt plin de cunoştinţă, aşa că o voi face.” Dar nu avea chemarea; nu avea încă experienţa. El s-a dus pe baza presupunerilor şi a făcut ceva ce nu trebuia să facă. Dar după ce a avut întâlnirea cu Rugul aprins, o, frate! Când a auzit Glasul lui Dumnezeu a primit o bază biblică, şi nu s-a mai bazat pe ceea ce i-a spus mama lui, ci pe ceea ce i-a spus Dumnezeu.

„Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeu lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov (al cărui nume a fost schimbat, şi a primit numele de Prinţ al lui Dumnezeu). Am auzit strigătele poporului Meu, am văzut suferinţa lor şi Mi-am adus aminte de făgăduinţa Mea.” Aleluia! Glorie! El Îşi aduce încă aminte de Cuvântul Său făgăduit.

„Voi restitui tot ce au mâncat aceste „goange denominaţionale”, toate aceste ismuri şi crezuri. Mi-am adus aminte de Cuvântul Meu şi voi veni în mijlocul poporului Meu. Voi restitui, zice Domnul!”

Nu presupuneţi că este în ordine, pentru că Biblia vă spune ce este şi ce nu este în ordine. Mai bine mă opresc, pentru că v-am ţinut mai mult de o oră.

„Voi restitui.” Nu presupuneţi! Duhul Sfânt este aici; Biblia este aici! Duhul Sfânt poartă mărturia Cuvântului lui Dumnezeu, fiecare făgăduinţă şi fiecare iotă, aşa că spune „Amin!” la Cuvânt.

Nu presupuneţi că este în ordine pentru că aţi avut o senzaţie. Faceţi-vă o analiză în dimineaţa aceasta! Uitaţi-vă în jur şi vedeţi ce credeţi. Dacă Dumnezeu spune ceva, iar tu zici: „Voi fi dat afară din biserică dacă fac aceasta sau cealaltă,” întreabă-te cine înseamnă mai mult pentru tine: Dumnezeu sau biserica ta? Nu presupuneţi fără să aveţi o experienţă!

Cineva m-a întrebat odată:

„Frate Branham, tu nu crezi în purgatoriu?”

„Ba da,” am răspuns eu.

„Deci eşti catolic?”

„Da.” Catolic înseamnă universal. Deci, eu sunt un mare catolic rusalistic al bisericii catolice.

Cineva mi-a spus de o proclamaţie pe care a dat-o papa Ioan al XII-lea sau aşa ceva, în care spunea că „toţi oamenii trebuie să se întoarcă înapoi la biserica originală. Biserica originală a început la Roma.”

Aceasta este o minciună. Biserica nu a început niciodată la Roma. Eu îl corectez pe acel om: Biserica trebuie să se întoarcă înapoi la început, adică la Rusalii. Aleluia! Întoarceţi-vă acolo de unde aţi început! Denominaţiunile se întorc la Roma, pentru că ele de acolo au venit, dar Dumnezeu va restitui Rusaliile, va întoarce inimile copiilor înapoi la credinţa părinţilor. Aleluia!

Îl voi lăuda, Îl voi lăuda

Lăudat este Mielul junghiat pentru păcătoşi

Daţi-I slavă voi, toţi oamenii,

Căci sângele Lui a spălat orice pată.

Orice pată de necredinţă. Stând în locurile cereşti, Duhul Sfânt nu v-ar putea răni vorbind printr-un om. Cum aş putea răni copiii lui Dumnezeu? Predaţi-vă şi veţi vedea cum va ieşi Cuvântul!  El este Cel ce taie împrejur inimile şi ştie exact ce gândiţi. Amin.

 Îl voi lăuda, Îl voi lăuda

Lăudat este Mielul junghiat pentru păcătoşi

Daţi-I slavă voi, toţi oamenii,

Căci sângele Lui a spălat orice pată.

Nu vă place aceasta? Credeţi că vă iubesc? Sigur că da. Voi sunteţi moştenirea lui Dumnezeu. De multe ori m-am gândit ce aş face dacă aş avea o sticluţă cu sângele lui Isus, chiar cu sângele curs din venele Lui atunci când a fost pe cruce? Cum l-aş păstra la piept, cum aş avea grijă la fiecare pas să nu sparg cumva sticluţa.

Dar ştiţi ceva? În ochii lui Dumnezeu deţin ceva mai mare decât aceasta: am preţul sângelui Său. De aceea Şi-a vărsat El sângele: ca să ne răscumpere. Cum aş putea să nu fac nimic când văd că păcatul încearcă să se strecoare înăuntru? O, nu, n-aş putea să stau nepăsător! Trebuie să izgonesc acele lucruri! Tăiaţi-le jos! Fraţilor, staţi pe Cuvânt! Îl iubiţi?

Vă mulţumesc că aţi stat cu mine. Este doisprezece şi jumătate. Îmi pare rău că v-am ţinut aşa de mult.

Eu cred că Dumnezeu va avea o Biserică, iar voi sunteţi o parte din ea. Vă iubesc cu o dragoste dumnezeiască şi mă rog ca Duhul Sfânt să vă tălmăcească Cuvântul, prin Duhul, aşa cum a fost hotărât.

Acum predau serviciul păstorului vostru. Dacă puteţi, haideţi şi deseară şi fiţi cu noi. Mergeţi şi la botezul care va avea loc după-amiază la casa fratelui. Te rog să vii aici, frate Parker.

– Amin –

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *