Meniu Închide

WILLIAM MARRION BRANHAM – OCHIUL LUI DUMNEZEU

25 Februarie 1958 – Chattanooga, Tennessee

….Asta face Duhul Sfânt prin toată clădirea şi îngerii Domnului, trimişi să lucreze în Numele Lui.

În această după-amiază am studiat cartea Psalmilor şi aş dori să vă citesc şi vouă două versete din Psalmul 32.7-8:

Tu eşti ocrotirea mea… Îmi place cum spune David aici, că Domnul este ocrotirea lui. O, cât sunt de bucuros când mă gândesc că avem un loc de adăpost, unde suntem ocrotiţi de lucrurile lumii! Când necazurile ne înconjoară, Domnul este ocrotirea noastră.

În versetul 8 El spune: …voi avea privirea îndreptată asupra ta. (aici, versiunea în limba engleză spune: „Te voi călăuzi cu ochiul Meu.”).    

Dumnezeu ne spune aici că ne va călăuzi cu ochiul Lui. Noi ştim că El este tot timpul lângă noi şi ne călăuzeşte.

M-am gândit ce însemnătate are acest verset pentru un adevărat slujitor al lui Hristos.

În Ioan 5.19 scrie: „Adevărat, adevărat vă spun, că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.” Isus privea prin măreţul ochi al lui IeHoVaH.

Cu siguranţă, tot prin ochiul lui Dumnezeu privea şi atunci când S-a întâlnit cu Simon şi i-a spus că e Simon, fiul lui Iona, dar că de atunci înainte se va numi Chifa, adică Petru. Da, cu siguranţă, Isus privea prin ochii lui Dumnezeu.

Privirea lui Dumnezeu a fost cu prorocii, de-a lungul veacurilor, astfel că ei puteau să vadă dinainte ce se va întâmpla. Nu putea să fie altceva decât ochiul lui Dumnezeu, atunci când Filip l-a adus pe Natanael la Isus şi Acesta i-a zis:

Iată un israelit…

Natanael L-a întrebat: „Rabi, de unde mă cunoşti?” Şi Isus i-a răspuns:

„Te-am văzut mai înainte să te cheme Filip, când erai sub smochin.” (Ioan 1.45-49). Fără îndoială că El privea prin ochiul lui Dumnezeu.

Desigur, la fel s-a întâmplat şi în Ioan 4, când El a văzut că acea femeie avusese cinci bărbaţi. Prin ochiul lui Dumnezeu a privit şi atunci când s-a atins de El femeia cu scurgerea de sânge şi când a simţit că a ieşit acea putere din trupul Său. Atunci S-a întors şi i-a spus ce boală avea.

Nu putea fi altceva decât ochiul lui Dumnezeu, atunci când ştia că, în gândul lor, fariseii Îl numeau Beelzebul.

Era ochiul lui Dumnezeu atunci când ştia la ce se gândeau ucenicii, când aceştia chibzuiau care din ei să fie cel mai mare.

Prin ochiul lui Dumnezeu privea El când S-a dus la scăldătoarea Betesda şi, văzând un om pe o rogojină, a ştiut că zăcea de 38 de ani.

Ce bucuroşi am fost aseară, când am citit că Isus a spus: „Scriptura nu poate fi desfiinţată.” (Ioan 10.35).

Apoi, când Isus urma să plece, El a putut să spună (pentru că era călăuzit de ochiul lui Dumnezeu): „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu…” (Ioan 14.12).

Dar acel ochi călăuzitor nu avea să plece odată cu Domnul Isus, ci avea să rămână pentru totdeauna în Biserica Sa. El a înviat a treia zi, iar mai târziu S-a înălţat la cer şi a fost trimis înapoi Duhul Sfânt, pentru ca, în seara aceasta, Biserica să poată avea acelaşi ochi călăuzitor care-l îndrumă pe prorocul Său în şi spre tot Adevărul. Iar Adevărul este El.

Ce fericiţi suntem să ştim că Scriptura nu poate fi desfiinţată! Ce fericiţi suntem să ştim că în această seară ne aflăm în prezenţa Lui şi că privirea Lui ne va călăuzi şi pe noi de la boală la sănătate; de la slăbiciunile noastre la cruce; de la o viaţă plină de  păcate la o viaţă sfântă şi predată lui Dumnezeu. El este întotdeauna  lângă noi.

Isus a spus: „Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” (Matei 28.20). Iar noi ne apropiem de sfârşitul veacului.

Înainte ca epoca evreilor să se sfârşească, Isus S-a arătat în mijlocul lor şi a dovedit cine era, privind prin ochiul lui Dumnezeu. Acelaşi lucru L-a făcut şi înaintea samaritenilor, aşa că au mai rămas neamurile.

Dar iată că în seara aceasta, Dumnezeu priveşte cu acelaşi ochi, pentru că Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci. El priveşte şi acum cu aceiaşi ochi ai lui Dumnezeu, având acelaşi har şi aceeaşi putere sfântă de a ne curăţi. El ne-a chemat să-i fim fii şi fiice, ca să ne folosească aşa cum viţa se foloseşte de mlădiţe şi să privim prin ochiul lui Dumnezeu ca să vedem ce a fost şi ce va fi.

Atâta timp cât vom privi prin ochiul lui Dumnezeu, nu vom umbla prin întuneric. Ochiul lui Dumnezeu reflectă voinţa Lui, Duhul Lui şi Cuvântul Lui. La ce ne-ar folosi toată educaţia noastră, toată învăţătura şi teologia, dacă n-am avea ceva care să ne călăuzească? La ce i-ar folosi unei corăbii o busolă mare, daca n-ar avea cârmă? Sau, la ce i-ar folosi toate celelalte, dacă n-ar avea nici busolă, nici cârmă? Ea ar fi purtată de toate vânturile încoace şi încolo.

Dar noi Îi suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru că El are şi busolă şi cârmă şi ne ajută să vedem unde suntem astăzi şi ce va urma. El a zis: „Nu vă voi uita şi nu vă voi părăsi.” (Isaia 49.15).

Aşadar, haideţi să privim şi noi în această seară prin ochiul lui Dumnezeu, şi vom vedea că El ne va ajuta şi ne va călăuzi la Calvar.

Totul s-a sfârşit la Calvar, unde: „El era străpuns pentru păcatele noastre…şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” (Isaia 35.5).

Fiecare păcătos care este aici în seara aceasta, a fost salvat atunci când Isus Hristos a murit pe Calvar. Fiecare bolnav a fost vindecat atunci când Isus Hristos a murit pe Calvar. Atunci El a încheiat lucrarea.

Singurul lucru pe care mai trebuie să-l facă Dumnezeu acum, este să ungă predicatori care să propovăduiască Cuvântul, sau să aşeze în Biserică daruri care să ne îndrepte privirea spre lucrarea încheiată a Domnului nostru Isus.

Rugăciunea mea este ca Domnul să îngăduie aceste lucruri şi mai departe.

Dumnezeule veşnic şi sfânt, Tu L-ai înviat din morţi pe Domnul Isus şi L-ai aşezat la dreapta mântuirii, în slavă, ca să mijlocească pentru noi, în temeiul mărturisirilor noastre.

În seara aceasta, venim să mărturisim că noi credem fiecare Cuvânt pe care ni L-a lăsat El ca învăţătură în Biblie.

A mărturisi înseamnă a întări ceva, a spune acelaşi lucru. Noi credem că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. El este aici şi va dovedi că este viu şi după 1900 de ani, la încheierea vremii de har a neamurilor.

Vino, Doamne Dumnezeule! Un singur Cuvânt de la Tine înseamnă mai mult decât toate cuvintele pe care am putea să le spunem noi toţi la un loc. Dacă Te-am vedea vorbind cu mare putere, inimile noastre ar atinge culmi pe care nu le-am atins niciodată. Atunci credinţa noastră ar ajunge suficient de puternică pentru vindecarea bolnavilor şi pentru convingerea păcătoşilor că trebuie să se pocăiască.

Doamne, în această seară Te rugăm să ne ajuţi să-Ţi predăm trupurile noastre într-o asemenea măsură, încât să poţi vorbi cu noi. Dă-ne, Doamne, aceste binecuvântări.

Vocea noastră, care răsună prin microfon, mărturiseşte că dincolo de aparenţe, există ceva viu. Microfonul ar rămâne un obiect mut, dacă n-ar exista ceva care să facă zgomot în spatele lui. Aşa am fi şi noi, Doamne, dar Te rugăm să vorbeşti Tu prin noi, pentru că ne încredinţăm pe braţul Tău, pentru lucrarea Ta.

Ne plecăm capetele cu smerenie, Îţi aducem laude şi Te rugăm să ne binecuvântezi cu prezenţa Ta. Noi avem dreptul să-Ţi cerem aceasta, pentru că Tu ai făgăduit că o vei face. Şi nu o vei face pentru că ai fi nevoit, ci pentru că ai dat această făgăduinţă, iar Scriptura nu poate fi desfiinţată. Ea trebuie să se împlinească.

De aceea, Doamne, aşteptăm ca slujitori smeriţi ai Tăi, să vedem dovada învierii lui Isus Hristos, pentru că o cerem în Numele Lui. Amin.

Acum totul este în mâna Domnului. Dacă El ne va binecuvânta cu prezenţa Lui şi ni Se va descoperi, vom pleca acasă cu inima fericită, ca ucenicii care se duceau către Emaus.

Predicatorul a vorbit; cântările au fost cântate; rugăciunea a fost făcută, Scriptura a fost propovăduită. Acum e rândul lui Dumnezeu să vorbească, iar El nu poate să vorbească în felul acesta, sau să înfăptuiască minuni, dacă nu e cineva aici, care să Îl asculte.

În Matei 13.58 scrie: „Şi n-a făcut multe minuni în locul acela, din pricina necredinţei lor.” Aşadar, fie ca gândurile şi conştiinţa noastră să fie mişcate dacă El ne va binecuvânta venind printre noi în această seară şi Se va descoperi ca fiind Scumpul nostru Isus cel înviat.

Acum vom chema rândul de rugăciune. Nu vom chema prea mulţi – doar câţi să încapă pe platformă. Din câte am înţeles, s-au dat numere de rugăciune cu litera „p” de la Pavel. Am chemat şi aseară o parte din ele, de la 50-75, sau aşa ceva.

Haideţi să începem, pentru că timpul trece foarte repede. Să începem de la numărul 85 şi să mergem până la numărul 100.

Cine are numărul 85? Cine îl are să ridice mâna, ca să vedem că este aici. Poate că am greşit eu? Ce spuneţi? P – 85? A, doamna de aici. În regulă, doamnă, vino aici. 86? Ridicaţi mâna. Numărul de rugăciune P – 86. Toţi cei care au numere de rugăciune să se uite şi la cei care nu se pot ridica, sau nu îşi pot mişca mâinile. Uitaţi-vă şi la numărul vecinului, poate că el este surd sau mut.

85, 86, 87. Numărul 87 este sus la balcon. 87, 88, 89. Numărul de rugăciune P – 89. Doamna de acolo. Mulţumesc pentru că o ajutaţi. 89, 90. N-aţi vrea să ridicaţi mâna? Nu văd pe nimeni. Numărul P – 90? Doamna aceea….da, în ordine.

91, numărul 91, 92, 93, 94. În ordine. 95. Numărul P – 95? Aţi vrea să ridicaţi mâna? P – 96.

Faptul că veniţi aici sus, nu înseamnă că veţi fi vindecaţi. În nici un caz. Foarte bine puteţi fi vindecaţi şi pe scaunele voastre.

96, 97, 98, 99, 100. Dacă ne mai rămâne timp după ce terminăm cu aceştia, vom mai chema câţiva.

Aşadar, faptul că veniţi aici, sus, nu înseamnă neapărat că veţi fi vindecaţi. Puteţi fi vindecaţi pe scaunele voastre la fel de bine ca şi aici, pentru că Domnul vă vindecă numai şi numai pe baza credinţei.

Câţi dintre voi nu au numere de rugăciune dar vor ca Dumnezeu să îi vindece? Dacă nu veţi fi chemaţi pe platformă, dar vreţi ca Dumnezeu să vă vindece, ridicaţi mâna, pretutindeni în clădire. Noi trebuie să împărţim numere de rugăciune numai ca să menţinem ordinea.

Priviţi către Hristos, căci Biblia spune că El este Marele Preot care are milă de slăbiciunile noastre. (vezi Evrei 4.15). Câţi dintre voi ştiu aceasta? Aşa ne învaţă Biblia.

Odată, o femeie s-a atins de haina  Lui şi El i-a zis: „A ieşit o putere din Mine.” Femeia s-a ascuns în mulţime, dar Isus S-a întors şi a găsit-o. Câţi dintre voi aţi citit această istorioară? (vezi Luca 8. 43-48).

Nu spune Biblia în Evrei 13.8 că Isus este acelaşi ieri, azi şi în veci? Scriptura spune că El este şi astăzi un Mare Preot care are milă de slăbiciunile noastre, de aceea, în această seară priviţi nu către vreun predicator, nu către vreun frate sau către vreo soră, ci priviţi spre Calvar. Sau, nu chiar către Calvar, căci acesta este locul unde preţul a fost plătit, dar în seara aceasta, Hristos nu mai este pe Calvar, ci S-a dus la Dumnezeu ca să mijlocească pentru noi. Dar Duhul lui Hristos este aici, în mijlocul nostru.

Să vă mai spun ceva, în timp ce oamenii se aşează în rând. Când era aici pe pământ, Hristos a zis: „Eu am venit de la Dumnezeu şi Mă duc la Dumnezeu.” (Ioan 13.3; 16.28).

Ştiţi că este adevărat ce vă spun? Câţi dintre voi cred că Hristos era în pustie cu copiii lui Israel? Câţi dintre voi cred că Stâlpul de Foc ce îi călăuzea pe copiii lui Israel era Hristos? Câţi dintre voi cred că El era Îngerul legământului din rugul aprins? El însuşi a spus că era. „Mai înainte să se nască Avraam, SUNT EU.” (Ioan 8.58).

Şi Eu sunt Cel care i-a vorbit lui Moise din rugul aprins.

Apoi Dumnezeu S-a descoperit în trup de carne ca să poarte păcatul lumii, căci „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine.” (2 Corinteni 5.19). El S-a folosit de Hristos pentru a spune ceea ce avea de spus, iar Hristos a zis: „Eu vin de la Dumnezeu (din Stâlpul de foc) şi Mă întorc în aceeaşi stare.

După moartea, îngroparea şi învierea Lui, Pavel L-a întâlnit pe drumul Damascului şi era din nou în formă de Lumină. Câţi dintre voi ştiu că acesta este adevărul?

Orice duh de viaţă va mărturisi despre el însuşi. Orice viaţă va mărturisi despre sine, căci aşa cum am mai spus, o viţă de dovleac va rodi numai dovlecei, iar viţa de vie va rodi numai struguri. Isus a mai spus: „Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele.” (Ioan 15.5).

Dacă v-aş spune că am în mine duhul unui ucigaş, v-aţi aştepta să fiu periculos şi să am arme; dacă v-aş spune că am duhul unui artist, atunci aş putea picta tablourile pe care le-a pictat artistul respectiv; iar dacă spunem că Duhul lui Hristos este în noi, atunci facem lucrurile pe care le-a făcut Hristos.

Această fotografie nu mă reprezintă pe mine. Eu nu am absolut nici o legătură cu ea. Este Hristos vorbind oamenilor, şi a fost fotografiat aici, în Germania, şi în multe alte locuri, înaintea multor oameni de seamă.

Chiar şi reprezentantul FBI, George J. Lacy a examinat această fotografie, iar dacă s-a dovedit a fi o Fiinţă supranaturală şi dacă arată exact ca Stâlpul de Foc, atunci înseamnă că a fost Hristos, care este şi acum în biserica Lui, după cum a făgăduit: „Nu vă voi lăsa şi nu vă voi părăsi.” Şi apoi: „Lucrările pe care le fac Eu şi voi le veţi face.

Deci, dacă este Duhul lui Hristos, atunci va face aceleaşi lucrări pe care le-a făcut El. Dacă nu este Duhul lui Hristos, nu va face aceleaşi lucrări. Acestea fiind zise…

Tu eşti doamna pentru care urmează să ne rugăm? Aş dori să ridice mâna toţi aceia pe care nu-i cunosc. Să vă vedem mâinile. Da, peste tot în clădire. Şi în rândul de rugăciune? În ordine.

Aceasta este o imagine biblică. Ţineţi minte că Biblia a fost scrisă de Duhul Sfânt, iar acest Duh Sfânt care a scris Biblia trăieşte şi acum. El nu S-a schimbat deloc. Nu ştie astăzi mai mult decât ştia atunci, pentru că El a fost infinit şi atotştiutor de la început.

Dacă Dumnezeu a făcut ceva la început, iar acum se iveşte aceeaşi situaţie, cu aceleaşi condiţii, şi El lucrează altfel, înseamnă că la început a făcut o greşeală. Vedeţi, trebuie să rămână neschimbător. El nu devine mai înţelept cu trecerea timpului – cum se întâmplă cu noi – pentru că a fost infinit de la început.

În acelaşi timp, Biblia este un tratat de istorie, o carte profetică şi un roman de dragoste. Ea zugrăveşte portretul lui Hristos pentru noi, iar dacă Hristosul zugrăvit de Biblie nu e mort, ci trăieşte, trebuie să Se descopere în acelaşi fel cum Se descoperea în Biblie.

În faţa mea este o femeie pe care n-am mai văzut-o niciodată. Pare a fi de vârsta mamei mele. N-am văzut-o niciodată în viaţa mea, ceea ce înseamnă că suntem străini unul faţă de celălalt. Aceasta este o scenă  biblică asemănătoare cu cea din Ioan 4, când Isus vorbea cu femeia de la fântână.

Observaţi, El era în drum spre Ierihon, dar a trebuit să treacă prin Samaria. De ce? El însuşi ne spune în Ioan 5.19: „Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând…

Credeţi acest verset? Aceasta înseamnă că El nu a înfăptuit nici o minune fără ca Dumnezeu să I-o arate mai întâi.

Adevărat, adevărat vă spun, că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl face şi Fiul întocmai.” Vedeţi?

Soră scumpă, dacă aş putea să fac ceva să te vindec, sau să rezolv problema, pe care o ai… sau poate nu eşti bolnavă, eu nu ştiu. Nu te-am mai văzut niciodată, dar dacă aş putea să te ajut cu ceva, aş face-o cu plăcere. Dacă ai avea probleme financiare, ţi-aş da câţiva bănuţi, pentru că mulţi nu am nici eu. Dacă ai avea probleme familiale aş încerca să stau de vorbă cu soţul tău; aş face tot ce mi-ar sta în putinţă ca să te ajut.

Dar, dacă e vorba de vindecare, ai primit-o deja – dacă o aştepţi de la Hristos. Eu n-aş putea să ţi-o dau, şi nimeni altcineva nu ar putea s-o facă, decât singur Dumnezeu. Şi, după cum spune Cuvântul Său, El a rezolvat deja această problemă. Tot ce putem face noi, predicatorii, este să dovedim aceasta cu Scriptura. Aceasta este singura cale, indiferent că e vorba de mine, sau de voi. Dar Dumnezeu este îndurător. El îi iubeşte pe oameni şi încearcă pe toate căile să îi facă să se încreadă în El.

Acum, dacă Domnul Dumnezeu îmi va descoperi pentru ce ai venit aici, aşa cum i-a descoperit femeii de la fântână care era problema ei şi, îndată ce i-a spus-o, femeia a zis: „Doamne, văd că eşti prooroc. Noi ştim că atunci când va veni Mesia, El ne va spune toate lucrurile.

Ea a crezut că Isus era un prooroc, dar El i-a zis: „Eu, care vorbesc cu tine, sunt Acela.

Atunci, femeia a alergat în cetate, strigând: „Veniţi să vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut. Oare nu este acesta Hristosul?

Dacă El rămâne acelaşi ieri, azi şi în veci, semnul mesianic de atunci este acelaşi semn mesianic de acum.

El a făcut acelaşi lucru şi în faţa iudeilor. Filip s-a dus la o distanţă de 30 de mile (cam 50 km), dincolo de munţi, ca să-l aducă pe Natanael, iar Isus i-a zis acestuia că ştia unde a fost şi ce a făcut.

Dar ce spuneau fariseii despre aceasta? O, ei ziceau că vine de la Diavolul!

Isus, care ştia ce gândesc, le-a zis: „Eu vă iert, dar când va veni Duhul Sfânt şi va face acelaşi lucru, un singur cuvânt spus împotriva Lui, nu vă va fi iertat nici în veacul acesta, nici în veacul viitor.” (Matei 12.31-32).

Aşadar, vedeţi pe ce teren ne aflăm.

Imediat se va dovedi dacă Evanghelia este adevărată sau mincinoasă. Dacă Hristos a dat o astfel de făgăduinţă, e obligat să-Şi respecte Cuvântul.

Ce bucurie pentru noi să ştim că religia noastră e singura religie din lume care poate dovedi că Dumnezeul ei este viu.

Am avut privilegiul de a sta înaintea unor mulţimi cu 20-30 de religii amestecate, cu tot felul de oameni care credeau în tot felul de zei, mahomedani, budişti, jaini, arborigeni care s-au născut cu idolii în braţe…

Oamenii spun lucruri mari, dar Unul singur a zis: „Eu am putere să-Mi dau viaţa şi am putere s-o iau înapoi.” (Ioan 10. 18). Şi a făcut-o, binecuvântat să fie Numele Lui, dar iată că 1900 de ani mai târziu, El trăieşte încă; nu este mort.

După cum vedeţi, femeia aceasta şi cu mine, ne întâlnim nu în vreun colţişor întunecat, ci aici, la lumină. Acum ne vedem pentru prima dată în viaţă, şi în această seară, vă provoc să credeţi că Hristos este viu.

Dacă aţi putea să vă predaţi în mâna Domnului, atunci El ar vorbi prin voi. Calea trebuie să fie supranaturală. Depinde numai de ceea ce credeţi voi. Dacă vă daţi de partea fariseilor, veţi primi răsplata lor! Ei spuneau că Isus este un diavol, un ghicitor, Beelzebul, domnul dracilor. Oricine ştie că vrăjitoria şi ghicitoria sunt de la Satana. Sigur că da. El este cel care a murdărit şi a denaturat Adevărul.

Adevăratul Duh al lui Dumnezeu vine de la Hristos şi numai de la El.

Domnul să ne ajute, soră dragă.

Acum, dacă mi-aş pune mâinile peste tine şi, apoi ţi-aş zice: „Poţi să pleci. Eşti vindecată.”, ai avea dreptul să te îndoieşti dar dacă El ţi-ar spune ceva din viaţa ta, ca lui Natanael, sau ca femeii samaritence, atunci vei şti dacă este adevărat sau nu. Atunci vei putea să judeci. Vei fi sinceră înaintea lui Dumnezeu, nu-i aşa? Şi eu voi fi sincer.

Aţi vrea să fiţi şi voi sinceri înaintea Lui şi să spuneţi: „Dacă El va face asta, voi alunga orice îndoială şi voi crede că a înviat din morţi.”? Aţi vrea să-i făgăduiţi aceasta, ridicând mâna? Domnul să vă binecuvânteze. Rugăciunea mea este ca El să vă dea tot ce doriţi.

Această doamnă suferă de artrită şi vrea să ne rugăm pentru ea. Chiar acesta este adevărul. Dacă este adevărat, ridică mâna.

Crezi acum? Să mai stăm puţin de vorbă.

Ai zis: „Ai fi putut să ghiceşti aceasta, frate Branham.” Vezi, tu nu poţi să-ţi ascunzi gândurile, pentru că eu ţi le cunosc. Cum? Prin faptul că mi le descoperă Domnul.

Ascultaţi-mă, oameni din Chattanooga, Îngerul de Lumină pe care L-aţi văzut fotografiat stă acum la nici un metru distanţă de locul unde mă aflu. Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul”, iar în ziua judecăţii se va dovedi că spun adevărul. Dacă nu credeţi că El este aici ca să dovedească faptul că e Acelaşi care a umblat pe pământ, vă veţi convinge în ziua judecăţii.

O văd pe doamna încercând să se ridice de undeva. E un scaun. Încearcă să se ridice, dar se aşează din nou. Încearcă iarăşi. Este într-o încăpere. Stă pe un scaun mic, ca un balansoar. Încearcă să se ridice din  nou şi merge către o fereastră. Se ţine cu mâinile de mijloc. Are artrită în zona coloanei vertebrale. Acesta este adevărul.

Dar vrei să ne rugăm pentru altcineva. Da, este vorba de fiica ta. Crezi că Dumnezeu poate să-mi descopere ce problemă ai? Suferi de dureri de cap. Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul!”

Dar mai ai o greutate pe inimă. Vrei să ne rugăm pentru cineva, pentru fiul tău. Deasupra lui este o umbră întunecată. Te rogi pentru mântuirea sufletului său, căci e un păcătos. Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul!” Este adevărat? Crezi?

Tu ştii că Cel care-ţi vorbeşte nu sunt eu, ci tu auzi doar vocea mea. Senzaţia care te încerca acum câteva minute a dispărut, nu-i aşa? Între tine şi mine a fost îngerul de Lumină. Acum a plecat de la tine. În ce mă priveşte, cred că vei primi tot ce ai cerut. Du-te, încrede-te în Domnul şi vei avea tot ce ai cerut. Domnul să te binecuvânteze.

Bună seara, doamnă. Înainte de a vedea care este necazul ei, spuneţi-mi, câţi dintre voi credeţi din toată inima? Voi toţi care nu aveţi numere de rugăciune, oriunde v-aţi afla, spuneţi: „Doamne Isuse, dacă acesta este adevărul, vorbeşte-mi şi mie prin acest om. Ştiu că nu-mi va spune nimic de la el, fiindcă nu mă cunoaşte. Pentru el, sunt doar unul din oamenii din sală. El ne-a spus cu puţin timp în urmă că Tu eşti Mare Preot care ai milă de slăbiciunile noastre. Vorbeşte-mi şi mie prin el şi atunci voi alunga orice umbră de îndoială. Atunci voi crede că vrei să mă vindeci şi pe mine, Doamne Dumnezeule.”

Faceţi aceasta şi veţi vedea ce se va întâmpla. Spun aceasta pentru că în sală sunt persoane care îşi pun tot felul de întrebări şi se îndoiesc. Nu vă mai îndoiţi, ci credeţi! Nu uitaţi că Domnul a spus: „Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede.” (Marcu 9.23). „Toate lucrurile”. Nu e minunat? Toate lucrurile sunt posibile.

Cred că suntem străini unul faţa de celălalt, nu-i aşa, soră? Pari a fi o femeie cinstită. Eşti creştină, pentru că duhul tău e blând şi bun. Eşti conştientă de faptul că prezenţa mea nu ar fi de ajuns ca să te facă să te simţi bine.

Fii sinceră cu mine şi cu adunarea. Chiar acum a început să se întâmple ceva. Ce este? Imaginea Îngerului, pe care o vezi. Chiar asta s-a întâmplat.

Pentru mine, pari a fi în lumină, dar te depărtezi. De asemenea, te rogi să fii vindecată de artrită. Te rogi şi pentru soţul tău, care suferă de aceeaşi boală. Acesta e adevărul.

Mai e ceva, pentru care te rogi de multă vreme. Te văd pe genunchi. Te rogi şi văd doi bărbaţi care se ridică. Amândoi sunt păcătoşi, şi se află într-o umbră. Sunt fraţii tăi. Te rogi pentru mântuirea lor. Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul”. Crezi acum că El este aici? Atunci, Domnul să te binecuvânteze.

Du-te, soră şi Domnul să te elibereze de tot ce te apasă. Mă rog ca Domnul să te binecuvânteze.

Vă rog să fiţi respectuoşi. Necredinţa este unul dintre cele mai îngrozitoare lucruri care există, de aceea prefer să merg pe orice cale, numai să nu fiu un necredincios.

Necredinţa este singurul păcat care există. Fumatul, alcoolul, preacurvia, înjurăturile, etc., nu sunt păcate, ci sunt numai atribute ale necredinţei. (Ioan 3.18).

Despre oameni pioşi care se duc la biserică şi totuşi sunt necredincioşi, Isus a spus: „Voi aveţi de tată pe diavolul.” (Ioan 8.44). Cei cărora li S-a adresat El atunci, erau mai religioşi şi mai evlavioşi decât oricare alţii. Cel mai rău demon cu care poţi să ai de-a face, este demonul religios. Acest soi de demoni este de cinci ori mai cumplit decât oricare alt duh rău.

Domnul să te binecuvânteze, soră. Da, eşti sora mea. Puteai să fii o necredincioasă, puteai să faci lucrurile rele… dar cum am ştiut că eşti sora mea? De unde a ştiut şi Isus că Natanael nu era un om viclean.

Nu ai venit aici pentru tine, ci pentru altcineva. E vorba de sora ta, care este la spital. Ai ceva în mână. Femeia are cancer. Ruda pentru care te rogi este mătuşa ta, o soră în Domnul. Ştiu că te-ai poticnit când am zis „soră”. Nu-ţi citesc gândurile, dar ştiu că acesta este motivul pentru care sunt necredincioşi printre noi.

Du-te şi încrede-te în Domnul. Nu te îndoi, căci dacă vei crede, ea va fi vindecată. Domnul să te binecuvânteze. Nu te îndoi nici o clipă, ci crede din toată inima în El.

Bună seara, domnule. Bănuiesc că e prima dată când ne întâlnim, nu? Eu nu te cunosc, nu te-am văzut niciodată, dar Domnul te cunoaşte.

Credeţi din toată inima, voi, cei din sală? Aveţi credinţă!

Doamna vârstnică ce stă în al doilea rând şi dă din cap… crezi că Domnul poate să te vindece de sinuzită? Bine, atunci te-a vindecat. Tu ai atins pe Cineva: pe Domnul Isus.

De ce îţi acoperi faţa cu batista, domnişoară? Crezi că sunt slujitorul lui Dumnezeu? Tu, cu rochia galbenă, crezi că Dumnezeu ascultă rugăciunea şi răspunde la ea?

Şi tu ţi-ai acoperit faţa cu batista, nu-i aşa, doamnă? Te rogi pentru tatăl tău. Crezi că Domnul îl va vindeca de cancer? Bine.

Lângă tine stă o doamnă care se şterge la ochi. Te rogi pentru soţul tău, căci nu este mântuit. Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul”. Crede şi Dumnezeu îţi va da ceea ce ceri.

Ai privirea luminoasă, domnule, dar aceasta nu înseamnă că ochii tăi sunt sănătoşi. Tu vrei să mă rog pentru ochii tăi. Aşa este. Şi nu numai atât, ci vrei să mă rog şi pentru altcineva. E vorba de soţia ta, care este bolnavă cu inima. Tu te temi că ai cancer, este adevărat? Să nu-ţi mai faci griji.

Nu eşti din oraşul acesta, ci vii din Knoxville. Eşti un om bun. Te numeşti David Kline şi eşti predicator. Dacă crezi din toată inima, du-te şi primeşte ceea ce ai cerut, căci „toate lucrurile sunt posibile celui ce crede.”

Acolo, în spate, în dreapta, este o doamnă corpolentă care se roagă fierbinte. Şi tu te rogi ca Dumnezeu să te atingă. Crezi că El te vindecă de boala de rinichi?

Mai este ceva care te apasă: tusea. Ai astmă. Dacă crezi din toată inima, ridică-te în picioare şi fii vindecată.

Tu crezi? Eu nu te-am văzut niciodată, dar Dumnezeu te cunoaşte. Suferi de pietre la fiere. Aşa este. Te mai preocupă ceva. Un bărbat, un frate, care are cancer şi a fost operat de mai multe ori. A fost operat de patru ori fără nici un rezultat. Vrei să crezi din toată inima? Dacă da, poţi să cobori de pe platformă şi să primeşti ceea ce ai cerut, în Numele lui Hristos. Crede numai.

Doamna de acolo, cea cu pălărie mare, crezi că Dumnezeu te va vindeca de artrită şi de boala de stomac? Ei bine, ai primit vindecarea. Domnul să te binecuvânteze.

Aceasta este doamna? E foarte multă necredinţă aici. Suntem străini unul pentru celălalt, doamnă. Ştiţi, Isus a zis: „Lăsaţi să crească împreună şi grâul şi neghina.” (Matei 13.30).

Sunteţi  convinşi că Isus este viu, în această seară? Sunteţi convinşi că a înviat dintre cei morţi?

Această doamnă este o străină pentru mine. Nu te cunosc, soră, nu-i aşa? Suntem cu desăvârşire străini. La fel îmi sunt străini şi cei din sală.

O, dar nu este vorba despre femeie, ci văd un copil care tot vine. Tu, cea din capătul rândului, crezi că Dumnezeu l-a vindecat pe micuţ? Dacă El îi va da înapoi auzul, dacă îl va însănătoşi şi va alunga de la el duhul de surzenie, Îl vei lăuda pe Domnul? Acum du-l acasă. Domnul să vă binecuvânteze. Du-te acasă şi vorbeşte-i la ureche, apoi vei vedea ce se întâmplă.

Acum credeţi din toată inima?

Sunt un străin pentru tine. Suferi de o boală de nervi, la care ai ajuns din cauza suferinţei provocate de fiere. Aşa este. E adevărat, nu-i aşa? Crezi?

Nici nu vă puteţi imagina cum este să fii în locul meu. Simt că mă prăbuşesc. De ce se întâmplă aceasta? Gândiţi-vă că eu am stat aici mai mult decât a stat Domnul Isus cu femeia care avea o scurgere de sânge. Nu Dumnezeu a folosit darul Lui, ci femeia. Ea l-a atras de la Dumnezeu, prin Isus, cu ajutorul credinţei ei. Ea L-a atins, iar El nu ştia ce s-a întâmplat. Simţise doar că o putere ieşise din El.

Voi folosiţi acest dar. Nu e de mirare că oamenii devin suspicioşi şi zic: „Eu nu înţeleg. Poate că e aşa, dar poate că nu e.”

Aşa este, pentru că voi mă vedeţi numai aici, pe platformă, şi atât. Nu veniţi cu noi şi la adunările de acasă. Soţia mea este acolo. Băieţii mei şi fraţii sunt în permanenţă cu mine.

Gândiţi-vă la lucrurile care sunt spuse cu luni înainte de a se întâmpla. Le-aţi văzut vreodată dând greş? Perfect.

Câţi dintre voi ştiu că aceste lucruri sunt adevărate? Nu numai aici, ci pretutindeni sunt oameni care mă cunosc.

Acum voi folosi darul lui Dumnezeu. Nu eu sunt darul Lui, ci Îngerul Domnului. Trebuie doar să se folosească de vocea cuiva ca să vorbească.

Domnul i-a vorbit acestei femei. Este adevărat ce a spus, doamnă? Tu ştii. Eu nu ştiu ce am spus. Singura cale de a şti ce am spus, este să ascult banda cu înregistrarea adunării.

Dar hai să mai vorbim puţin. Da, o boală de fiere, dar tu nu te rogi numai pentru tine, ci şi pentru fiul tău, care a avut un accident ce i-a afectat creierul. Aşa este. Dar nu e numai atât. Te rogi şi pentru un frate de-al tău care are cancer.

Eşti convinsă că Dumnezeu e Vindecătorul? Atunci du-te, şi pacea Domnului să te însoţească. Domnul să te binecuvânteze, şi să-ţi dea ceea ce ai cerut.

Acum credeţi din toată inima? Staţi liniştiţi, acolo, în sală. Staţi liniştiţi şi credeţi. Aveţi credinţă.

Tu, de acolo, crezi că boala de la spate te-a părăsit? Da? Bine, atunci du-te în treaba ta. Spune doar: „Îţi mulţumesc, Tată.” Tu crezi că boala femeiască te-a părăsit? Crezi? Bine. Du-te, bucură-te şi spune: „Îţi mulţumesc, Doamne Dumnezeule!”

Doamnă, nu ştiu dacă eşti conştientă de acest lucru sau nu, dar te afli sub umbra cancerului. Da, ştiai. Bine. Crezi că Dumnezeu te-a vindecat? Du-te şi nu te mai supăra niciodată.

Vino, doamnă. Tu suferi de multă vreme cu nervii. Totul a început de la vârsta de 40 de ani, când în viaţa ta a apărut menopauza. Ai avut foarte multe probleme din cauza aceasta. Totul s-a localizat la stomac şi ai făcut ulcer. Aşa este.

Numai Dumnezeu putea să ştie ce ţi s-a întâmplat acum 35 de ani. Îţi dai seama că eu nu aveam de unde să ştiu, nu-i aşa, doamnă? Bine, acum du-te şi mănâncă. Crede şi vei fi sănătoasă. Ai avut o senzaţie ciudată, nu-i aşa? Ei bine, chiar în clipa aceea ai fost vindecată. Du-te în treaba ta şi crede din toată inima.

Crezi că astma te va părăsi? Crezi că Domnul te va vindeca? Bine, atunci du-te la ale tale şi spune: „Îţi mulţumesc, Doamne Isuse.” Domnul să te binecuvânteze.

Ce-ai zice dacă nu ţi-aş spune nimic altceva, decât că eşti vindecat? M-ai crede pe cuvânt? Domnul să te binecuvânteze! Poţi să pleci.

Dacă vei merge la Calvar, nu vei mai avea nevoie de insulină. Acolo se vindecă şi diabetul. Crezi lucrul acesta? Du-te şi bucură-te. Spune: „Îţi mulţumesc, Doamne Dumnezeule.”

Da, tu ai un chist şi un abces pe ovar. Crezi că Dumnezeu te va vindeca? Du-te la treburile tale, bucură-te şi fii fericită.

Credeţi acum din toată inima? Scriptura spune: „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce vor crede…” (Marcu 16.17).

Câţi dintre voi sunt credincioşi? Aţi vrea să faceţi ceva pentru mine? Puneţi-vă mâinile peste cineva de lângă voi. Puneţi-vă toţi mâinile unii asupra altora.

Dacă eşti metodist, roagă-te aşa cum te rogi în biserica ta metodistă. Dacă eşti penticostal, roagă-te aşa cum te rogi într-o biserică penticostală. Dacă eşti baptist, roagă-te aşa cum te rogi într-o biserică baptistă. Indiferent de care biserică aparţii, roagă-te pentru persoana peste care ţi-ai pus mâinile. „Iată semnele care-i vor însoţi pe cei ce vor crede…îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşi.

Să ne plecăm capetele.

Dumnezeule veşnic sfânt, acum ne rugăm unii pentru alţii şi ne mărturisim păcatele unii altora. Ne mărturisim credinţa în învierea lui Hristos, Fiul Tău, care este omniprezent, şi care acum a venit aici ca să-i vindece pe cei bolnavi şi să-i mântuiască pe cei păcătoşi.

O, Dumnezeule veşnic, ajută-l pe necredincios să-şi vadă greşeala. Îngăduie ca Duhul Sfânt să vină la aceştia cu putere, cu convingere şi cu îndurare, ca să-i aducă la cunoştinţa salvatoare a lui Hristos.

Satană, care i-ai legat pe bolnavi, ieşi afară din ei! Eşti biruit, pentru că eşti dat pe faţă. Hristos a înviat din morţi, e viu în seara aceasta şi pentru veşnicie, ca să-ţi spună că nu ai nici un drept asupra acestor oameni.

Prin suferinţa pe care a îndurat-o în locul nostru, prin moartea şi învierea Lui triumfală, Hristos te-a dezbrăcat de orice drept care l-ai avut la Calvar. Iar faptul că în seara aceasta a fost viu, ne-a dat siguranţă că este viu şi că ne ţine sub ungerea Lui.

El este chiar acum aici, iar tu, Diavole, nu-i mai poţi ţine pe oamenii aceştia! Ieşi din ei, în Numele lui Isus Hristos.

– Amin –

1 Comment

  1. Zsolt

    Fisierul audio se poate asculta sau descarca de sub linkul de mai jos:

    httpss://drive.google.com/open?id=1OrUp9YfpK57tcgoFjpZHPr_8Vg0ERD3b

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *