Meniu Închide

WILLIAM MARRION BRANHAM – MAREA LUMINĂ STRĂLUCITOARE

22 Decembrie 1957 – Jeffersonville, Indiana

Subiectul din dimineaţa aceasta se află în Noul Testament. Mai întâi, voi citi din Matei 2.1-2, după care  voi lua un text din Matei 4.14-15.

Mie îmi place să citesc Cuvântul pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu.

Matei 2.1-2:

După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudeea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din Răsărit la Ierusalim

şi au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.”

Matei 4.14-15:

„…ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul Isaia, care zice:

„Ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali, înspre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor.”

Aş vrea să iau ca titlu al mesajului: „Marea Lumină strălucitoare.” Este un text mai neobişnuit, deoarece în perioada aceasta se predică, de obicei, despre locul din staul, despre Iosif şi Maria sau despre naşterea Domnului Isus, dar ieri m-am gândit că voi încerca să mă apropii într-un alt fel pentru toţi cei care ascultă la radio şi la TV.

În timp ce mă gândeam, mi-a venit un gând despre magi şi stea: „Ce legătură aveau magii cu Hristos?” Acesta este motivul pentru care am citit o mulţime de scrieri, până noaptea târziu, şi am adormit la masă încercând să găsesc ceva care să-mi aducă puţină lumină cu privire la subiectul de astăzi.

Este puţin neobişnuit să vorbesc despre aceste lucruri, dar până la urmă, Dumnezeu este neobişnuit. El face lucrurile într-un fel neobişnuit şi într-un timp neobişnuit, fiindcă este foarte neobişnuit, iar cei care Îl slujesc sunt tot neobişnuiţi; sunt oameni ciudaţi.

Este foarte trist faptul că în loc să ne gândim la adevăratul Crăciun, vedem că astăzi totul este legat de un mit numit „Moş Crăciun”. Astfel, pentru mulţi dintre copiii de astăzi, Crăciunul înseamnă doar o sanie plină cu cadouri, trasă de nişte reni, iar când cresc mai mari, află că totul este doar o poveste şi astfel credinţa lor este zdruncinată atunci când vine vorba de adevăratul Crăciun şi de faptul că nu are nici o legătură cu renii sau cu bătrânul acela îmbrăcat în blană roşie care stă şi îşi fumează pipa.

Crăciunul este de fapt naşterea binecuvântatului nostru Domn. Este neobişnuit să-L vezi pe Dumnezeu lucrând în felul acesta, pentru că niciodată, în toată istoria lumii nu a lucrat aşa. Trebuia să fie exact în timpul acesta.

Să ne întoarcem puţin în urmă şi să privim timpul când au avut loc aceste lucruri.

Era în vremea când domnea ucigaşul Irod. Aşa trebuia să fie. În timpul acela trebuia să fie împărat omul acesta fără inimă, pentru că ştim cu toţii textul din Biblie care spune că el a omorât toţi copiii sub doi ani, ca să-L prindă pe Hristos. Deci trebuia să se întâmple exact în timpul acela.

Atunci a trebuit să se ţină un recensământ care i-a determinat pe Iosif şi pe Maria să se întoarcă în ţinutul lor natal, adică în cetatea Betleem. De ce? Pentru că Hristos trebuia să se nască în Betleem, care se afla la multe mile depărtare de locul unde locuiau ei. Şi noi am văzut prin câte pericole au trecut ca să ajungă acolo.

Astfel, ei nu au avut o ambulanţă dotată cu de toate, care s-o ducă pe Maria acolo. Ei nu au avut nimic din tot ceea ce avem noi astăzi, dar n-au avut nici o scuză ca să nu meargă, deoarece era porunca împăratului şi trebuia împlinită de toţi. Vedeţi? „Aşa a poruncit împăratul!” Deci, indiferent în ce stare era Maria şi ce condiţii aveau pentru transport, ei au trebuit să se întoarcă în cetatea natală.

Nu exista nici un ajutor pentru sărmana femeie care urma să devină mamă, aşa că trebuia să meargă pe jos sau călare pe un măgar. Ni s-a spus că Iosif a aşezat-o pe Maria pe spinarea unui măgar şi oricine a călărit un măgar ştie cât este de rău. Ei s-au dus pe o potecă îngustă, printre munţi, călătorind din  partea de jos a Iudeii spre Betleem, pe un drum foarte greu. Ce s-ar fi întâmplat dacă măgăruşul ar fi alunecat şi viitoarea mamă ar fi căzut pe de el?

În vremea aceea, când fiecare trebuia să meargă în cetatea natală, hanurile erau pline de pelerini şi era un timp foarte bun şi pentru hoţi. Când vedeau micuţele caravane, tâlharii puteau să-i omoare pe sărmanii pelerini şi să îi jefuiască. Acum vedeţi ce de pericole trebuia să înfrunte această pereche căsătorită de curând?

Apoi, în ţinutul acela trăiau animale sălbatice; lei care răgeau prin deşertul prin care trebuiau să treacă. Ce putea face Iosif cu băţul pe care-l avea în mână şi alături de soţia sa care abia se mişca, dacă ar fi fost atacat de o fiară sălbatică? Deci, ei trebuiau să înfrunte toate aceste pericole.

Dar avem o mângâiere fiindcă ştim că nu noi ţinem în mâini destinul nostru, ci Dumnezeu face aceasta. Aşa a hotărât El şi nimic nu poate întrerupe programul Său.

Iosif şi Maria erau oameni simpli, fără educaţie şi nu ştiau că ceea ce se întâmpla atunci era de fapt o împlinire a Scripturilor.

La fel este şi astăzi. Aceste lucruri se petrec chiar sub ochii noştri, dar mulţi dintre noi nu ştiu nimic despre felul cum lucrează Dumnezeu.

Când am spus că voi vorbi despre „Scrisul de mână a rachetelor de pe cer”, una din femeile din camera de înregistrare, m-a întrebat: „O vei face duminica viitoare?”, dar eu i-am răspuns: „Nu ştiu.”

Noi vedem însă că în acest timp în care se aşterne întunericul, marea mână a lui Dumnezeu Se mişcă hotărât şi nu poate fi oprită de nimic.

Putem vedea, ca şi cum ar fi astăzi, cum micuţul măgăruş şi cei doi călători au ajuns la destinaţie, după ce au străbătut deşertul atât de fierbinte. Să zicem că stăteau pe muntele acela mic aflat la răsărit de Betleem.

Betleemul este aşezat într-o vale, iar într-o parte a lui este un munte mic. Drumul care merge spre Betleem face la dreapta şi intră în oraş, iar aproape de ultima curbă, înainte s-o iei pe deal în jos, se află o grămadă mare de pietre. Istoricii spuneau că probabil Iosif şi Maria s-au oprit acolo să-şi tragă sufletul înainte de a intra în cetate, în noaptea aceea.

Iosif a cuprins-o cu blândeţe pe micuţa lui mireasă, a luat-o de pe măgăruş şi a pus-o jos, iar ea s-a aşezat pe grămada aceea de pietre.

El a privit spre Betleem şi i-a zis Mariei:

„Dragă, acolo jos în vale este cetatea în care Se va naşte probabil micuţul nostru.”

Îmi pot imagina cum au privit stelele care clipeau puţin în partea de Est, apoi s-au uitat din nou spre Betleem. Şi în timp ce priveau la stelele care se aflau la o distanţă de sute de mile, în Est se desfăşura o altă scenă.

Voi ştiţi că Dumnezeu lucrează în Universul Său. Astfel, El lucrează într-un ţinut şi face să prindă viaţă ceva ce se întâlneşte apoi cu altceva.  Aşadar, acolo în Răsărit, s-au ridicat acei magi, aşa cum ne spun şi istoricii… Astăzi i-am numi astrologi, dar nu în sensul de prezicători, denumire care este o batjocură la adresa astronomiei. Unii aleargă şi acum la aceşti prezicători.

Istoricul Hampton ne spune că medo-persanii erau astrologi, aşa că haideţi să le urmărim puţin viaţa. Noi am găsit că medo-persanii erau familiarizaţi cu Evanghelia Domnului nostru, din Babilon. Cu ani înainte, în timpul împăratului Nebucadneţar, ei aveau astrologi care se uitau la stele şi la corpurile cereşti, iar aceşti astrologi puteau spune anumite evenimente care urmau să aibă loc, după semnele de pe cer şi după mişcarea stelelor. Împăraţii îi consultau pe aceşti înţelepţi, ca să afle evenimentele şi lucrurile care urmau să aibă loc.

Vedeţi, Dumnezeu vorbeşte întotdeauna prin corpurile cereşti înainte ca să facă ceva pe pământ. El scrie mai întâi în ceruri. Astfel, stelele la care ne uităm şi pe care le vedem ca pe nişte corpuri cereşti cu cinci colţuri, sunt la lumi depărtare de noi, reflectând lumina soarelui.

Cu siguranţă, oamenii aceştia cunoşteau Evangheliile, deoarece Israelul fusese timp de şaptezeci de ani rob în ţara haldeilor, iar Daniel fusese făcut căpetenia tuturor înţelepţilor de acolo… El fusese proroc şi Dumnezeu îi descoperise ce urma să facă, iar împăratul l-a numit căpetenia magilor. Aşadar, magii aveau scrieri vechi, lăsate de părinţii lor, şi astfel puteau cunoaşte evenimentele care urmau să se întâmple. Ei s-au sfătuit mult împreună şi au văzut înţelepciunea şi puterea singurului Dumnezeu.

La petrecerea dată de Belşaţar s-a dovedit că niciunul dintre astrologii şi înţelepţii haldeilor nu au putut citi scrisul de mână de pe perete, dar Daniel a putut face aceasta prin Duhul şi Puterea Dumnezeului celui Viu, iar scrierile lui au fost păstrate cu sfinţenie până astăzi.

Eu am avut privilegiul să vorbesc cu urmaşii acelor înţelepţi, când am fost în India. Acum sunt numiţi mahomedani, dar ei erau medo-persani. Aşadar, medo-persanii sunt adevăraţii mahomedani. Ei au fost la curtea lui Nebucadneţar. Înţelepţii lor erau învăţaţi mari şi studiau lucrurile naturale ca să poată vesti lucrurile duhovniceşti care urmau să aibă loc.

Deci, manuscrisele lui Daniel au fost păstrate de sute de ani. Şi ce făceau aceşti magi seara devreme? Aveau un turn… iar după apusul soarelui se urcau pe terasa acelui turn de observaţie.

După obiceiul mahomedan, ei se pleacă în faţa soarelui şi spun: „Alah! Alah!” Până în ziua de astăzi, ei se stropesc cu tot felul de ape sfinte şi se binecuvântează. Dar cel mai sacru lucru la ei era focul, deoarece credeau că singurul Dumnezeu adevărat locuia în foc. Cât este de ciudat să ştii că singurul Dumnezeu adevărat locuieşte în Lumină şi este un Foc mistuitor.

Ei aprindeau focuri sacre şi le urmăreau cu atenţie fiindcă credeau că Dumnezeul cel adevărat locuia în focul acela şi li se arăta. Şi focul acela ardea cel mai tare la apusul soarelui.

Atunci, ei se duceau în turnul de observaţie şi priveau stelele, fiindcă erau bine instruiţi şi cunoşteau fiecare mişcare a corpurilor cereşti. Deci, urmăreau cu atenţie fiecare mişcare a stelelor.

O, dacă ar face şi creştinii aceasta! Dar ei nu trebuie să urmărească stelele, ci Cuvântul lui Dumnezeu care Se desfăşoară sub privirile noastre. Dacă am cerceta să vedem ce a făgăduit Dumnezeu pentru această zi şi lucrurile pe care le aşteptăm, pentru că Dumnezeu a promis că va vindeca bolnavii şi va face semne şi minuni.

Vedeţi? Acelaşi Daniel care a vestit acele evenimente, a spus: „Dar aceia din popor care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor vor rămâne tari şi vor face mari isprăvi.” (Daniel 11.32). Aceste Scripturi trebuie să se împlinească, iar dacă observaţi, Dumnezeu Se descoperă celor care Îl caută şi doresc să Îl vadă:

Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El Se va apropia de voi.” (Iacov 4.8).

Uneori, Dumnezeu lasă să se întâmple unele lucruri ca să ne atragă mai aproape de El; dacă a hotărât să aibă loc un anumit eveniment, acela se va desfăşura exact în ceasul pe care îl va indica marele Său ceas.

 Astfel, într-o seară, după ce s-a încheiat ospăţul şi s-au închinat înaintea apusului de soare, magii s-au suit în turnul de observaţie.

Şi pe măsură ce îşi făceau apariţia pe cer corpurile cereşti, ei cercetau vechile manuscrise şi spuneau ce lucru era vestit. Ei au văzut evenimente mari, au văzut căderea unor împăraţi, prăbuşirea unor imperii şi războaie care au udat pământul cu sânge.

După ce se lăsa noaptea, să zicem că era ora zece sau unsprezece, probabil cântau imnuri de laudă şi se rugau… Noi nu ştim exact ce făceau pentru că istoricii nu au descris aceasta clar, dar în orice caz era o atmosferă duhovnicească, fiindcă în închinarea la Dumnezeu este unitate în Duhul.

Dumnezeu va veni în dimineaţa aceasta în mijlocul nostru şi va cruţa viaţa acestei fetiţe scumpe şi a multora din cei care sunteţi aici bolnavi de cancer sau alte boli. Dacă puteţi intra în unitate duhovnicească cu Dumnezeu şi cu Cuvântul Său… El Se va descoperi pentru că o face întotdeauna.

După înviere, El a mers cu Cleopa şi prietenul său pe drumul spre Emaus, le-a vorbit despre El, le-a citat Scripturile şi le-a dovedit că Dumnezeu S-a descoperit în Hristos. Apoi, după ce L-au recunoscut, când s-au întors înapoi, ei ziceau: „Cum nu ardeau inimile în noi în timp ce ne vorbea pe drum?” Vedeţi? Este ceva în legătură cu vorbirea despre Cuvânt.

Revenind la tema noastră, ei citeau din manuscrisele acelea vechi, scrise de diferiţi magi care au fost înaintea lor. Eu nu pot să pronunţ numele Bibliei lor, dar cred că se numea „Zedakoa” sau aşa ceva. Mulţi dintre ei erau idolatri şi au adus ruşine şi ocară asupra oamenilor, şi fără îndoială, magii aceia şi-au plecat capetele de ruşine. Cu toate acestea, focurile sacre care ardeau acolo, Îl reprezentau pe adevăratul Dumnezeu.

Pot vedea cum vine cineva de la castel cu un sul în mână. El l-a dat înţelepţilor care stăteau în turnul de observaţie şi urmăreau stelele, care se mişcau în armonie perfectă noapte de noapte, aşa cum a poruncit Dumnezeu.

În timp ce vorbeau despre prăbuşirea împărăţiilor, ei au citit şi un fragment din Daniel, unde scrie:

„Tu te uitai… şi s-a dezlipit o piatră fără ajutorul vreunei mâini, a izbit picioarele de fier şi de lut ale chipului şi le-a făcut bucăţi.

…s-au făcut ca pleava din arie vara; le-a luat vântul şi nici urmă nu s-a mai găsit din ele. Dar piatra care sfărâmase chipul s-a făcut un munte mare şi a umplut tot pământul.

Şi Împărăţia Lui va fi o Împărăţie veşnică.” (Daniel 2.34-35).

Nădejdea lor era într-un timp în care imperiile  aveau să înceteze să mai cadă şi împărăţiile nu vor mai fi ruinate, pentru că avea să vină Împărăţia veşnică a singurului Dumnezeu adevărat.

Poate că în timp ce citeau acele lucruri, unul dintre ei şi-a ridicat privirea şi s-a uitat la cer, iar acolo a văzut o Lumină pe care nu o mai văzuseră înainte. Era o stea măreaţă care nu mai fusese văzută de nici un mag până atunci. Cum era posibil acest lucru? Pentru că trebuia să se împlinească Scriptura.

Voi ziceţi: „Frate Branham, tu crezi că Dumnezeu a lucrat prin magii aceia?” Biblia spune în Evrei 1.1 că „Dumnezeu a vorbit în vechime părinţilor noştri în multe feluri şi în multe chipuri…” De asemenea, în Fapte 10.34-35 scrie că „Dumnezeu nu este părtinitor, ci în orice neam, cine se teme de El şi lucrează neprihănire este primit de El.”

Chiar dacă eşti greşit, dar în inima ta doreşti să-L slujeşti pe Dumnezeu, El va onora acest lucru. De aceea denominaţiunile nu pot avea bariere care să-L oprească pe Dumnezeu, deoarece El Se va uita la motivul din inima omului şi va începe să lucreze chiar din punctul acela.

Astfel, noi vedem că magii aceia erau cinstiţi în inimile lor, doreau să-L vadă pe Dumnezeul cel Adevărat şi urmăreau împlinirea prorociei care spunea:

„…Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David.

Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit.” (Luca 1.32-33).

Chiar în timpul acela a apărut pe cer Steaua, şi pot să mi-i imaginez pe magii aceia cum stăteau într-un gând, fără grai şi priveau fenomenul acela supranatural, Steaua care sfida legile Sistemului Solar, şi care venise să mărturisească faptul că urma să se întâmple ceva pe pământ.

Cred că puteţi citi printre rânduri şi ştiţi ce vreau să spun, fiindcă în acest timp Dumnezeu a sfidat toate lucrurile ca să mărturisească faptul că El este viu, că a înviat în trupul Său ceresc. Fotografia Lui de aici, cu Făptura Sa, va înfrunta orice necredincios din lume, prin faptul că dovedeşte că El este viu în vecii vecilor. Da, Dumnezeu lucrează întotdeauna în felul Său neobişnuit.

Magii priveau luminile cereşti, dar se părea că Lumina aceasta era diferită de celelalte lumini. Şi noi am văzut luminile din biserică; am văzut luminile metodiste, baptiste, penticostale, prezbiteriene, dar cei care L-au aşteptat pe El, au văzut Lumina Sa… Mai întâi, au strălucit diferite lumini care au mărturisit despre El, dar astăzi, a dovedit că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci şi ni S-a arătat în marea Sa frumuseţe şi putere a Trupului ceresc care a fost trimis în forma Duhului Sfânt, în aceste zile din urmă ale Bisericii, ca să mărturisească puterea învierii Lui şi faptul că El este o Lumină veşnică ce există şi acum printre credincioşii Săi.

O, cât este de minunat să vezi ce face El!

Magii stăteau acolo şi priveau ca vrăjiţi Lumina aceea supranaturală, fără să poată spune ceva.

Prietene, cum este astăzi când omul care nu a cunoscut niciodată puterea Lui de a da o Lumină nouă, o nouă nădejde, intră prin credinţă în prezenţa divină a Persoanei lui Hristos? Nu rămâne şi el ca vrăjit de măreţia Lui?

Nu ajunge să mergi la altar, să dai mâna cu predicatorul sau să intri în bazin ca să fii botezat sau stropit, ci trebuie să păşeşti într-o Lumină pe care nu ai văzut-o şi nu ai mărturisit-o până atunci. Aceasta este ancora credinţei divine care numeşte tot ce este contrar Cuvântului lui Dumnezeu ca şi cum nu ar fi; este o Viaţă nouă care îţi dă nădejde când treci prin moarte; dă curaj celui slab, vindecare celui bolnav şi binecuvântări celui năpăstuit.

Cât este de minunat să păşeşti în Lumina Prezenţei Lui! Nu este un mit sau vreo imitaţie omenească, ci este Ceva ce vine direct din prezenţa Împăratului slavei, este Lumina veşnică a Dumnezeului celui Viu.

Când se întâmplă ceva ce ancorează acea nădejde în tine, nu mai contează cât eşti de bolnav, pentru că Satan nu mai are nici un câştig şi nu mai poate să te facă să gândeşti contrar atunci când te ispiteşte. Tu eşti ancorat pentru veşnicie. Astfel, indiferent cât de mult încearcă vrăjmaşul să te facă să trăieşti o altfel de viaţă, tu eşti ancorat pentru veşnicie, pentru că ai păşit în Prezenţa Sa, în Lumina Sa divină care ţi-a schimbat fiinţa interioară şi a pus în ea bucuria mântuirii, bucurie care răsună în inima ta, dar despre care lumea nu ştie nimic, aşa cum nu ştie nimic despre faptul că ai trecut de la moarte la Viaţă. De ce? Pentru că atunci când ai păşit în Lumina divină, moartea şi umbrele ei au plecat de la tine, iar tu ai devenit o făptură nouă.

În timp ce magii aceia stăteau şi priveau ca vrăjiţi Lumina aceea, la un moment dat unul dintre ei a spus:

„Nu-i aşa că acesta este un Semn minunat care arată că este pe cale să se întâmple ceva?”

Cu adevărat, astăzi când venim în Prezenţa Domnului Isus, ştim că acesta este un Semn divin care ne arată că este pe cale să se întâmple ceva, că a doua venirea glorioasă a Sa este aproape.

Probabil, magii au privit toată noaptea la strălucirea acelei Stele care părea mai strălucitoare decât toate celelalte stele. Pur şi simplu nu puteau să-şi mai ia privirea de la ea.

Sunt sigur că dacă aţi vedea marea Lumină veşnică strălucind în faţa voastră, nu v-aţi mai uita la denominaţiunea voastră ca să ziceţi: „Noi suntem baptişti!”, sau: „Noi suntem prezbiterieni!”, „Noi suntem penticostali!”, ci v-aţi uita doar la Lumina Sa şi aţi trăi. El este Lumina veşnică.

Ei au urmărit Steaua până când a răsărit soarele, iar în timpul zilei au dormit. Eu i-am văzut când am fost în India: dormeau pe străzi, cu mâinile încrucişate şi capetele sprijinite unul de celălalt, dar când venea noaptea, se trezeau şi urmăreau fiecare mişcare a stelelor.

Numai cei care privesc după El Îl vor vedea şi numai cei care cred în El se vor bucura de binecuvântările Lui. Numai cei care cred în vindecare vor primi vindecarea şi numai cei care cred în salvare, o vor primi. Vedeţi? Totul este posibil pentru cei ce cred. Dar nu trebuie să fie o părere omenească, ci trebuie să fie o descoperire venită direct de la Dumnezeu.

Magii urmăreau stelele noapte de noapte şi vorbeau despre ele. Ei cercetau Scripturile, iar în timp ce făceau aceasta, pot să văd cum unul dintre ei a zis: „Iată încă o scriere ebraică. Vine de la unul dintre prorocii lor şi spune ce a zis un proroc numit Balaam: „…O stea răsare din Iacov.” (Numeri 24.17). Astfel, ei au văzut împlinirea Scripturilor. O, cât s-au bucurat în inimile lor!

Cât de bucuroase ar trebui să fie şi inimile noastre când ştim că în acest timp rău, s-au împlinit scrierile sfinte ale lui Dumnezeu, prin faptul că Lumina Sa minunată S-a descoperit şi peste fiinţa noastră?

După o vreme, în timp ce urmăreau Steaua aceea, iată că a început să se mişte. Şi noi ne mişcăm întotdeauna cu Lumina! Lumina aceea a început să se mişte spre Vest, iar când au văzut aceasta, magii şi-au pregătit imediat cămilele şi darurile şi au pornit în călătorie urmând-o, fiindcă ştiau că era o Făptură cerească ce trebuia să reflecte o Lumină mai mare.

La fel este şi astăzi, când vedem o stea strălucind. Noi ştim că ea reflectă lumina soarelui. Tot aşa, când vedem luna strălucind, ştim că ea este reflectarea unei lumini mai mari.

Când vedem biserica strălucind, ştim că este o reflectare a unei Lumini mai mari, a nemuritoarei Lumini veşnice. Dar când ne întunecăm, când ne întoarcem inimile şi credinţa în altă parte şi spunem că zilele minunilor au trecut şi nu mai există, întoarcem de fapt spatele la Lumina veşnică a lui Dumnezeu.

În timp ce se minunau încă de cele văzute, pot să-i văd cum pleacă de pe munte spre Vest. Au coborât spre râul Tigru şi au mers de-a lungul lui până când au intrat în Babilon, după care au trecut Eufratul şi au mers spre câmpiile Palestinei. Erau plini de bucurie şi călătoreau doar noaptea pentru că străbăteau deşertul. Şi mai aveau un motiv să călătorească noaptea: Steaua strălucea în întuneric, aşa că ei urmau Lumina ei. Lumina era călăuza lor.

În cele din urmă au ajuns la Ierusalim, dar acolo Lumina a dispărut. Când au intrat în cetate, Lumina a dispărut dintr-o dată. Atunci au pornit pe străzile înguste ale marii metropole, pe străzile vechii capitale a lumii, în care a stat odată marele Melhisedec, unde au trăit marii proroci şi scribi care au scris despre venirea Lui… Dar cu toată trăirea lor nepăsătoare, firească şi neevlavioasă, Lumina Evangheliei a mers mai departe.

Şi acolo, în cetatea evreilor, magii dintre neamuri strigau: „Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.” (Matei 2.2).

Cât este de izbitoare asemănarea cu ceea ce avem astăzi! O, Tată îndurător, privim şi vedem că evreii erau atât de adormiţi în timp ce magii aceia dintre neamuri, au venit din Răsărit, din ţara lor, ca să-L afle pe Împăratul iudeilor despre care aceştia nu ştiau nimic!

Astăzi, Dumnezeu a luat oameni needucaţi, băieţi şi fete care aveau probabil doar şcoala elementară dar au crescut în Puterea Duhului Sfânt şi i-a pus să strige în auzul bisericii care nu ştie nimic: „Iată, aici este marea Sa Putere! Priviţi-o cum se desfăşoară şi Se face cunoscută sub ochii voştri!”

Magii au venit să I se închine. Au venit să-L onoreze pe Împăratul împăraţilor, dar biserica aflată în somnul ei denominaţional, nu ştia nimic despre aceasta. Este aşa cum a spus Filian odinioară: „Ei nu erau împăraţi, dar erau destul de mari ca să fie oaspeţi de seamă ai Împăratului!”

Iată-i mergând călare pe animalele lor şi strigând pe străzile Ierusalimului: „Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor?” Biblia spune că tot Ierusalimul şi Irod deopotrivă, au fost foarte tulburaţi. Mărturia lor a stârnit ceva.

Nu este grav faptul că biserica de astăzi nu se poate ridica din amorţeala teologiei ei ca să vadă puterea lui Hristos cel înviat, în slava Sa, ca o mişcare inter-denominaţională fără educaţie care zguduie lumea? Veniţi să vedeţi slava Dumnezeului celui Viu, fiindcă Duhul Sfânt Se revarsă aşa cum a făcut-o la început. Scriptura trebuie să se împlinească fiindcă suntem la sfârşitul timpului!

În timp ce umblau pe străzi, magii i-au tulburat pe toţi, cu mesajul lor, începând de la împărat până la portar: „Unde este El? Unde Îl putem găsi?”, dar nimeni nu avea nici un răspuns.

Astăzi, când rachetele brăzdează cerul şi semnele distrugerii sunt vizibile, când femeile şi bărbaţii trăiesc în păcat şi în fărădelege, şi oamenii strigă: „Ce înseamnă aceasta?”, biserica zace adormită şi nu ştie ce să răspundă.

Dar Duhul Sfânt, Lumina veşnică a Dumnezeului celui Nemuritor, este aici ca să strălucească peste oricine vrea şi poate să-L primească.

Lumina nu mai era, dar magii puneau mărturia lor, ceea ce a făcut să fie convocat sinedriul. Înţelepţii şi prorocii au venit şi au vorbit despre ceea ce a vestit unul dintre prorocii lor, pe nume Mica, apoi i-au spus împăratului: „Este scris: „Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel.” (Mica 5.2). De aceea, Betleemul trebuie să fie cetatea în care urmează să Se nască Hristos, Împăratul iudeilor.”

Ei bine, nimeni nu le-a spus cum să ajungă la Betleem, dar când au ieşit din Ierusalim şi l-au lăsat în bezna lui, Lumina a apărut din nou înaintea lor. Steaua s-a arătat din nou, iar Biblia spune că atunci când au văzut-o, n-au mai putut de bucurie. Erau copleşiţi, fiindcă Steaua li s-a arătat ca să-i conducă la destinaţia finală a călătoriei lor.

Ei au urmat-o fiindcă au văzut-o din nou acolo unde era de obicei. Acum este puţin mai aproape. Şi în timp ce magii mergeau conduşi de mâna Domnului, bucurându-se şi lăudându-L pe Dumnezeu, Steaua i-a călăuzit până la un staul mic aflat pe panta unui deal, într-o grotă mică. Acolo, peste acea grotă s-a oprit şi s-a odihnit Steaua.

Magii aceştia erau pe drum de un an şi şase luni, observând şi urmărind nimic şi fără nici o direcţie. Dar când Steaua s-a oprit deasupra acelui loc, ei au intrat înăuntru şi au găsit Copilaşul, pe Maria şi pe Iosif, şi I-au adus darurile aflate în cuferele lor. Ei I-au adus aur, smirnă şi tămâie. Dacă am avea timp să ne oprim puţin la aceste lucruri…

Ce simbolizează aurul? El era un Împărat. Isus nu urma să fie un împărat, ci S-a născut Împărat. El era Împăratul cel veşnic, Dumnezeu, şi pentru că era Împărat, I-au adus aur.

I-au adus şi tămâie, un parfum foarte scump, adică ce era mai bun. Ce înseamnă tămâia, parfumul? El era cea mai dulce mireasmă pentru Dumnezeu, fiindcă El a venit să vindece bolnavii şi să facă lucruri bune.

Aşadar, I-au adus aur pentru că era Împărat şi tămâie pentru că El era mireasma cea mai plăcută pentru Dumnezeu. Viaţa Lui a fost atât de plăcută lui Dumnezeu, pentru că în El era reflectată chiar sfinţenia şi frumuseţea Sa.

O, dacă am putea fi şi noi o mireasmă plăcută, dacă sfinţenia lui Dumnezeu s-ar reflecta prin noi făcând numai lucruri bune, ca Isus din Nazaret, atunci am fi o mireasmă plăcută Domnului.

Dar noi ne certăm, izbucnim, ne îndoim şi facem multe alte lucruri de felul acesta, ceea ce este o duhoare în nările lui Dumnezeu. Noi ieşim şi mergem  înapoi, în locuri vechi în care nu ar mai trebui să păşim; spunem lucruri pe care nu ar trebui să le spunem; facem lucruri pe care nu ar trebui să le mai facem, ne certăm, ne purtăm ca lumea şi Îl refuzăm pe Hristos în momentele cruciale. De aceea nici nu putem fi o mireasmă plăcută. Dar El a fost, de aceea magii I-au adus tămâie.

Ei I-au adus şi smirnă. Toată lumea ştie că smirna este o plantă scumpă, dar foarte amară. Ce reprezintă smirna? Sacrificiul Său suprem, zdrobirea Lui, Viaţa Sa tânără curmată la Calvar, unde păcatele lumii L-au zdrobit în bucăţi.

Vedeţi? Aur pentru că era Împărat; tămâie pentru Viaţa Sa plină de mireasmă plăcută şi smirnă din cauza Jertfirii Sale pentru păcătoşi. „El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El şi, prin rănile Lui, suntem tămăduiţi.” (saia 53.5). De aceea I-au oferit smirnă.

Fiind avertizaţi de Dumnezeu într-un vis, magii au plecat pe alt drum. Nu s-au întors înapoi, deoarece călătoria lor se terminase. Steaua îşi încheiase şi ea parcursul. Prieteni, ce înseamnă Steaua pentru noi astăzi? Daniel ne dă un răspuns:

Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele în veac şi în veci de veci.” (Daniel 12.3).

Atunci ce suntem noi astăzi? Stele. Orice creştin născut din nou este o mărturie pentru Domnul Isus Hristos, o stea care reflectă puterea şi sfinţenia Domnului Isus; Îl reflectă pe El în viaţa lui, în vorbire, în puterea Lui de vindecare, în învierea Lui, Îl reflectă pe El în orice fel, pentru ca şi El să ne reflecte pe noi la Dumnezeu, Tatăl.  

Priviţi! Ce fel de stea ar trebui să fii tu? Această Stea nu a fost ghidată de puterea ei, ci a fost ghidată de Puterea supranaturală a Atotputernicului Dumnezeu.

În Romani 8.1 scrie: „Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.”

Dacă noi suntem o stea care reflectă Lumina lui Hristos şi îi aduce pe păcătoşi la El, trebuie să fim călăuziţi de Duhul Sfânt. Aşa este.

Noi nu putem fi nişte oameni obişnuiţi, ci trebuie să fim neobişnuiţi; nu putem fi oameni obişnuiţi pentru că oamenii lui Dumnezeu sunt oameni ciudaţi. Aşa au fost întotdeauna.

Deşi era ciudată, Steaua strălucea, dar nu strălucea prin educaţia lumii sau prin afacerile lumii, ci strălucea ca o jertfă înaintea Domnului. Noi ne plecăm la fel ca magii, în prezenţa Împăratului împăraţilor, ca să reflectăm Lumina Sa.

Tu eşti o stea. Orice creştin este o stea călăuzitoare pentru cel pierdut, pentru cel istovit şi pentru cei care caută. Dacă steaua nu se poate călăuzi singură, trebuie să fie călăuzită de Duhul. Ea trebuie să reflecte strălucirea lui Dumnezeu în viaţa ei, să stea deoparte de lucrurile lumii, să trăiască în evlavie şi cumpătat; ea trebuie să reflecte Lumina Celui măreţ care a strălucit înaintea ei.

Atunci noi ce avem de făcut? Să ne ridicăm şi să reflectăm Lumina lui Dumnezeu înaintea muribunzilor. Noi trebuie să reflectăm Prezenţa Domnului Isus în puterea învierii Sale, în adâncimea întunericului acestei lumi, pentru că El este şi astăzi la fel cum a fost ieri. Deci, să-L reflectăm pe El.

Când şi-a încheiat parcursul, Steaua nu a cules nici o onoare; ea i-a condus doar pe oameni la destinaţie şi le-a arătat Lumina desăvârşită.

Prieteni, ca mădulare ale Trupului lui Hristos, în dimineaţa aceasta noi suntem luminile lui Dumnezeu, dar nu culegem nici o onoare pentru noi înşine. Când călăuzim pe cineva, noi trebuie să ne smerim şi să conducem acea persoană la marea Lumină desăvârşită care străluceşte ca să lumineze calea fiecărui om care vine în lume, la Domnul Isus Hristos.

Nu la un mit numit moş Crăciun, nu la o biserică sau denominaţiune, ci la adevărata Lumină desăvârşită, Isus Hristos, Fiul Dumnezeului celui viu.

Haideţi să ne rugăm cu capetele plecate spre ţărâna din care v-a luat Dumnezeu şi în care vă veţi întoarce la fel de sigur cum este sigur că stelele strălucesc noaptea, iar soarele străluceşte ziua.

Dacă sunteţi aici, în acest ajun de Crăciun, nu aţi vrea să fiţi călăuziţi de Duhul Sfânt la Mântuitorul vostru şi să-L acceptaţi? Ridicaţi mâna spre El şi spuneţi: „Ai milă de mine, Dumnezeule, şi luminează-mi calea zi de zi. Condu-mă la Lumina Ta desăvârşită, astfel ca viaţa mea să se contopească cu a Lui, fiindcă atunci voi avea Lumina veşnică şi nemuritoare.”

Domnul să vă binecuvânteze pe toţi cei care aţi ridicat mâna.

Spuneţi: „O, Isuse, trimite Duhul Tău cel Sfânt în dimineaţa aceasta şi călăuzeşte Tu viaţa mea greşită. Am alergat şi am umblat de la o biserică la alta: am fost catolic, apoi am fost baptist, apoi am fost prezbiterian şi penticostal. Am fost peste tot, iar acum nu mai ştiu unde sunt. Dar lasă Trupul ceresc, Făptura cerească a Luceafărului de dimineaţă, pe marele Duh Sfânt al lui Dumnezeu să mă călăuzească în locul acela, în El, pentru ca inima mea să-I fie locaş, iar El să mă călăuzească prin toate văile umbrelor morţii, ca să nu mă tem de nimic atunci când îmi voi sfârşi alergarea.”

Mai este cineva înainte de a încheia? Da, Dumnezeu să vă binecuvânteze. El vă vrea.

Maria şi Iosif au intrat în cetate şi acolo S-a născut Isus, iar magii au călătorit mult până să ajungă la El, dar în cele din urmă au ajuns la ţintă fiind călăuziţi de Stea.

Poate tu ai aşteptat mult timp să fii creştin, poate ai pribegit mult, dar s-ar putea ca în dimineaţa aceasta să ajungi în punctul culminant ca să-L primeşti ca Mântuitorul tău, în timp ce-L accepţi în inima ta. Mai este cineva înainte de a termina această chemare la altar? Domnul să vă binecuvânteze. Foarte bine. Mulţumesc.

Câţi din cei prezenţi aici vor să spună: „Doamne, Scripturile spun, şi ele nu pot să mintă, că smirna care Ţi-a fost oferită, reprezintă jertfirea Vieţii Tale. Tu ai fost străpuns pentru păcatele noastre şi în rănile Tale am fost vindecaţi. Ai fost biciuit la stâlpul de tortură, ca să putem fi vindecaţi în rănile Tale, iar eu am nevoie de puterea Ta vindecătoare, Doamne. Te rog să îndepărtezi din viaţa mea toate îndoielile! Ia-le de la mine ca să nu mă mai îndoiesc niciodată şi ajută-mă să vin smerit şi să cred pentru vindecarea mea.”

Vreţi să ridicaţi mâna, cei care sunteţi bolnavi? Domnul să răspundă la cererile voastre, prieteni.

Puteţi să vă îndoiţi de El? Sigur că nu. La acest Crăciun, El stă aici ca Fiul lui Dumnezeu, ca Cel nemărginit. El îndeplineşte fiecare caracteristică şi poate să vă dea tot ce aveţi nevoie. Trebuie doar să-L primiţi.

Ce ni se spune în Biblie? „Puneţi-vă mâinile peste cel bolnav şi el se va însănătoşi.” (Marcu 16.18).

Tată ceresc, acum aduc acest grup de oameni la Tine. Tu i-ai trimis aici  ca să audă Mesajul Stelei, să audă cum ai lucrat cu oameni de tot felul. Tu ai lucrat cu vameşi, ai lucrat cu beţivi, cu oameni de ştiinţă şi cu casnice, ai lucrat cu predicatori şi cu mădularele bisericii. Tu eşti Dumnezeu şi eşti atât de măreţ încât nimeni nu poate să-Ţi scape, iar celor sinceri în inimile lor, le-ai arătat îndurarea Ta, indiferent din ce popor sau de ce credinţă sunt.

În dimineaţa aceasta Îţi mulţumim pentru cei care au ridicat mâna, cam douăzeci sau treizeci de persoane, şi Te rog, Dumnezeule, să îngădui ca Lumina Ta veşnică să pătrundă în fiecare suflet şi să-l ajute să găsească pacea după care a tânjit şi pe care a căutat-o alipindu-se de tot felul de biserici şi făcând tot felul de ritualuri. Îngăduie ca Duhul Sfânt să strălucească asupra lor.

Aşa cum a spus Isaia, poporul acesta a stat într-un mare întuneric, dar acum a strălucit peste ei o mare Lumină. Doamne, îndură-Te şi fă ca această prorocie să se împlinească astăzi şi cu aceste inimi care tânjesc după Tine. Dă-le pacea Ta care întrece orice pricepere, dă-le o mulţumire deplină pentru că s-au întâlnit şi au vorbit cu Tine, iar Tu le-ai răspuns şi le-ai oferit Viaţa Ta. Celor încercaţi şi chinuiţi, dă-le aurul, tămâia şi smirna ca să poată fi vindecaţi şi fă din ei vase de cinste spre slava Ta. Îndură-Te, Doamne.

Tu ne-ai dat o poruncă cu privire la cei bolnavi şi chinuiţi şi ai spus că trebuie să ne rugăm şi să ne punem mâinile peste ei. Ultimele cuvinte spuse de buzele Tale sfinte au fost:

Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.

Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci, vor vorbi în limbi noi,

vor lua în mână şerpi, dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma, îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” (Marcu 16.15-18).

Aici este o fetiţă care a fost adusă de cei dragi ai ei din Florida, fiindcă este bolnavă într-un stadiu foarte avansat. Mulţi slujitori de-ai Tăi s-au rugat pentru ea şi mulţi doctori au dat din cap şi au spus că nu mai pot face nimic, dar mă bucur că mama ei şi cei care sunt preocupaţi de viaţa ei, nu au vrut să accepte ceea ce au spus doctorii. Ei sunt hotărâţi să vadă că a fost dată la o parte şi ultima piatră, fiindcă ştiu că dacă vor primi trecere înaintea Dumnezeului celui viu, micuţa lor va trăi. O, Doamne, îndură-Te deopotrivă şi de ceilalţi bolnavi care aşteaptă aici.

Mulţi de aici se pot ridica să pună mărturie ca magii care au spus: „Am văzut steaua Lui în Răsărit”. Mulţi se pot ridica să spună: „Am gustat bunătatea Lui şi am simţit puterea Lui de vindecare.” Sunt oameni din trupul cărora a fost luat cancerul, orbirea, paralizia şi tot felul de boli, de aceea Te lăudăm în gura mare, în toate popoarele, Doamne.

Îngăduie ca toţi copiii Tăi care sunt aici în dimineaţa aceasta, să fie părtaşi la binecuvântările Tale, Doamne. Noi vom îndeplini însărcinarea pe care ne-ai dat-o, aşa că ne punem mâinile peste ei şi ne rugăm să fie vindecaţi în Numele Fiului Tău, Domnul Isus Hristos care a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că, orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da.” (Ioan 16. 23). Cum ne-am putea îndoi de ceea ce ai spus, Doamne? Aşa cum prorociile avute de Daniel trebuiau să se împlinească pentru că Dumnezeu este viu, tot aşa se va împlini şi fiecare Cuvânt pe care ni L-au spus nouă. Îndură-Te deci, şi dăruieşte-le aceasta spre slava Ta. Amin.

Ştiu că se obişnuieşte să-i chemăm pe oameni la altar, ceea ce este bine. Nu am nimic împotrivă, dar venind la altar, voi puteţi face un singur lucru: să-I arătaţi lui Dumnezeu că Îi sunteţi recunoscători pentru că v-a salvat.

Spun aceasta, pentru că Dumnezeu te primeşte pe baza mărturiei tale, chiar în clipa în care ai ridicat mâna sincer. Prin aceasta, tu sfidezi legile gravitaţiei, aşa cum steaua aceea a sfidat legile Sistemului Solar.

Sistemul Solar se mişcă după o lege, dar Steaua aceea a sfidat-o şi a trecut peste ea fiindcă era condusă de Dumnezeu.

Astăzi, legea medicinii spune că mulţi de aici trebuie să moară, pentru că doctorul a făcut tot ce a putut. Aşa este, dar Duhul Dumnezeului celui Viu a sfidat aceasta şi a spus: „Am să te trec mai departe.” Poate nu se va întâmpla într-o clipă, dar se va întâmpla.

Ei au răbdat şi L-au văzut pe Cel nevăzut. Lui Avraam i-a fost dată o făgăduinţă şi a aşteptat douăzeci şi cinci de ani ca ea să se împlinească. El n-a privit la ceea ce vedea, ci a mers mai departe numind tot ce era contrar făgăduinţei ca şi cum nu ar fi.

Eu n-aş sta aici în acest ajun de Crăciun şi nu aş spune aceste lucruri în faţa voastră, dacă nu aş şti despre ce vorbesc.

……………………………………………………………………………………….

Dacă va fi cu voia Domnului, duminica viitoare vom încerca deosebirea gândurilor. Nu putem face aceasta duminică dimineaţa, pentru că aţi văzut ce s-a întâmplat duminica trecută. Oamenii nu pot ajunge la timp ca să se alinieze, pentru că au vase de spălat şi alte lucruri de făcut. Dar duminică seara este altceva, aşa că vom încerca atunci.

Aş vrea să vă relatez un caz pe care l-am avut prin lucrarea darului deosebirii. Vă voi spune ce mi-a povestit doamna Wright, pentru că ea nu a putut ajunge aici. Nu-mi amintesc cum se numeşte doctorul acela din New Albany. Noi îi iubim pe doctorii noştri. Eu am mulţi prieteni doctori, oameni cumsecade, creştini care se încred în Dumnezeu, dar ei nu sunt vindecători. Ca medici, ei încearcă să facă tot ce pot fizic: fixează oase, îndepărtează corpuri străine sau altceva, dar Dumnezeu este Cel care creează celulele, deci este singurul care poate vindeca sau reface ţesuturile. Nici un medicament nu poate face aceasta.

Femeia de care vă spun, avea cheaguri de sânge la inimă. Avea şaizeci de ani şi era atât de umflată încât avea de două ori dimensiunea normală. Am fost sunat, iar soţia mea a răspuns la telefon, după care a venit şi mi-a spus:

„Billy, o femeie din New Albany vrea să vorbească cu tine.”

M-am dus la telefon şi i-am spus:

„Soră, vino aici mâine dimineaţă, pentru că vom avea un serviciu de vindecare la tabernacol.”

Dar femeia cu care  am vorbit, mi-a spus:

„Şi eu aş vrea s-o pot aduce, frate drag, dar nu se poate mişca pentru că este pe moarte. Omeneşte nu mai este nici o şansă pentru ea, dar noi am auzit ce lucruri mari a făcut Dumnezeu la rugăciunea ta deci, n-ai vrea să vii să te rogi pentru ea?”

„Nu pot să vin, dar poţi să-i pui telefonul la ureche?”

„Un moment, să-i trag patul mai aproape”, a răspuns femeia. Ea a tras patul mai aproape, după care i-a dat telefonul femeii care abia mai putea vorbi.

„Dacă crezi”, i-am spus eu, „…credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” (Evrei 11.1). Deci, nu este vorba de ceea ce ştii tu, ci de credinţă.

Cum am spus şi duminica trecută, să zicem că sunt mort de foame, dar ştiu că o bucată de pâine poate să-mi salveze viaţa. Astfel, dacă îmi vei da douăzeci şi cinci de cenţi, eu mă voi bucura la fel de mult ca şi când aş primi o bucată de pâine, pentru că acolo este belşug de pâine.

Şi aici este belşug de putere pentru vindecare. „Dacă crezi”, aceştia sunt cei douăzeci şi cinci de cenţi. În clipa în care primesc banii aceştia, mă pot bucura chiar dacă pâinea se află la zece mile depărtare de mine. De ce? Pentru că dacă am douăzeci şi cinci de cenţi este ca şi cum aş avea pâinea, deoarece credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite. Eu sunt la fel de bucuros de cei douăzeci şi cinci de cenţi ca şi cum aş mânca pâine, deşi am de călătorit o zi întreagă. Poate flămânzesc şi am crampe până ajung, dar oricare ar fi condiţiile mă bucur tot timpul pentru că am în mână cei douăzeci şi cinci de cenţi, preţul bucăţii de pâine.

Avraam s-a bucurat timp de douăzeci şi cinci de ani fiind pe deplin încredinţat în inima lui că Dumnezeu era în stare să facă ce a făgăduit. El avea ce a cerut.

Scumpă soră de aici, nu contează care sunt circumstanţele! Ia cei douăzeci şi cinci de cenţi, acea credinţă, şi spune în inima ta: „Orice s-ar întâmpla…”

Tu nu poţi să te prefaci, ci trebuie să crezi cu adevărat. Spune: „Copilul meu va trăi  fiindcă Dumnezeu mi-a făcut o făgăduinţă în inima mea şi eu am credinţă s-o cred.”, şi atunci orice altceva devine negativ. Înţelegeţi? Dumnezeu face lucruri să se mişte chiar pe acel tărâm.

Femeia aceea m-a chemat la telefon ieri. Nu a vrut să vorbească cu nimeni, nici chiar cu soţia mea, ci doar cu mine, aşa că m-am dus să vorbesc cu ea.

„Frate Branham”, a spus femeia, „îţi laud numele.”

„Numele meu?  Dar de ce să faci aceasta?”

„O, dacă ai putea să mă vezi!”

„Atunci, lăudat să fie Domnul, pentru că El a făcut aceasta.”

„Să ştii că doctorii nu au mai găsit nici un cheag de sânge. Toate s-au împrăştiat şi au dispărut, aşa că sunt normală şi duc o viaţă normală, fiindcă am cea mai bună sănătate pe care am avut-o în ultimii ani.” Numele ei este sora Wright, dar celălalt nume nu mi-l amintesc.

Duminica trecută, în timp ce eram sub darul deosebirii am spus: „Nu vreau pe nimeni din tabernacol, ci vreau să-i lăsaţi pe cei de afară ca să le vorbească Duhul Sfânt.”

Pe acolo pe undeva era un tip micuţ pe care-l ştim cu toţii, şi care se numeşte Hickerson. El este un adevărat trofeu al harului lui Dumnezeu. El stătea ascuns printre oameni, dar Duhul Sfânt a rânduit totul. El privea printre braţele oamenilor, iar eu nu am ştiut cine era, aşa că am spus:

Tipul micuţ care se uită la mine pe sub braţul celuilalt bărbat, se roagă pentru cineva drag, cred că este vorba de un frate sau de un cumnat care este într-un spital de nebuni şi nu mai sunt şanse de recuperare pentru el. Aşa vorbeşte Domnul: se va face bine!”

Micuţul acesta a crezut din toată inima, cu toate că nu s-a întâmplat nimic timp de câteva zile, iar ieri i-au dat drumul din spitalul de boli nervoase din Kentucky, fiindcă era pe deplin sănătos.

Şi fratele nostru metodist, fratele Collins, este un trofeu al harului lui Dumnezeu. Poate este aici în dimineaţa aceasta, sau poate sunt prezenţi amândoi. Aseară, fratele a venit la mine acasă împreună cu fratele Palmer din Georgia şi mi-au spus că l-au văzut pe bărbatul care fusese eliberat din spitalul de boli nervoase. El a fost salvat şi acum mergea să repare tot răul pe care l-a făcut înainte, deoarece acum este un trofeu al harului nemuritor al lui Dumnezeu.

Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Nu îl lăsaţi pe vrăjmaş să vă înşele, pentru că aici străluceşte o Lumină nemuritoare, Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Să credeţi în El! Ancoraţi-vă inimile în El, primiţi-L prin credinţă!

Să ne rugăm… să vă ungem cu untdelemn şi veţi vedea ce va face Dumnezeu. Isus a spus în Marcu 11.24 că indiferent care sunt circumstanţele, dacă îi veţi spune acestui munte: „Mută-te şi aruncă-te în mare!”, şi nu vă veţi îndoi în inimile voastre, veţi avea ceea ce spuneţi.

Dacă-i spuneţi muntelui: „Mută-te munte!”, şi el rămâne pe loc, voi ziceţi: „Oare ce s-a întâmplat?” O, dar s-a întâmplat! Când ai spus cuvintele „Mută-te munte!”, poate că s-a mişcat un grăunte neînsemnat din miile de tone care alcătuiesc muntele acela. S-a mişcat doar un grăunte mic, dar a început să se întâmple. Păstraţi-vă credinţa şi veţi vedea că muntele acela va dispărea. Cu siguranţă!

Spune în inima ta: „Boală, pleacă din corpul meu, în Numele lui Isus!” şi nu te îndoi, deoarece chiar atunci anticorpii trupului tău vor primi o armură şi o armă nouă, iar vrăjmaşul va începe să dea înapoi. El este biruit pentru că Hristos a băut smirna Sa la Calvar şi l-a biruit pe vrăjmaş şi orice putere a lui. El a fost deposedat de tot ce a avut, aşa că acum nu mai este decât o înşelăciune.

Harul lui Dumnezeu ne împinge să propovăduim Evanghelia şi să reflectăm Lumina Domnului până la venirea Sa, aşa că acum totul depinde de Tine, Doamne. Noi îi vom chema pe oamenii aceştia şi fie ca Duhul Sfânt să vină în tabernacolul acesta mic şi să dea credinţă fiecărei inimi, în timp ce se va face rugăciunea pentru ei.

Îngăduie ca atunci când vor pleca de aici, să facă la fel ca magii când au văzut Steaua din nou, adică fă-i să se bucure nespus de mult.

Iacov a spus în epistola sa, să fie chemaţi bătrânii, să-i ungă cu untdelemn şi să se roage pentru ei, „iar rugăciunea făcută cu credinţă îl va mântui pe cel bolnav.” (Iacov 5.14). Fă ca oamenii aceştia să se bucure nespus de mult ştiind că credinţa lui Dumnezeu a intrat în inimile lor şi vor avea ce au cerut.

Acum, Tată, Tu Ţi-ai făcut partea, iar eu am făcut tot ce am ştiut, înafară de ungere şi punerea mâinilor. Restul depinde de ei. Ajută-i să nu dea greş, şi fă ca fiecare rotiţă a ceasului nemuritor al lui Dumnezeu să funcţioneze perfect în dimineaţa aceasta, în timp ce vor fi unşi cei bolnavi. Fă aceasta de dragul lui Isus Hristos, pentru că Îţi cerem aceasta în Numele Lui. Amin.

Crede numai, crede numai,

Totul e posibil, crede numai…

Cântecul acesta înseamnă mult pentru mine. L-am auzit cântat în sute de limbi; l-am auzit cântat de păgânii hotentoţi când veneau pe platformă.

Mi l-a cântat o femeie, acum unsprezece ani, şi am aflat că a fost scris de prietenul meu Paul Rider.

Când a coborât de pe munte, Isus a văzut un copil epileptic. Ucenicii nu au putut să-l scoată afară, de aceea tatăl copilului s-a dus la Isus şi I-a zis: „Doamne, ai milă de copilaşul meu.”

Şi El i-a răspuns: „Pot, dacă vei crede, pentru că toate lucrurile sunt posibile pentru cei ce cred.” De acolo şi-a luat Paul versurile.

Acum aş vrea să nu vă mai gândiţi la boala voastră. Să nu uitaţi că Isus este aici. El a promis aceasta. Isus Hristos este minunat, iar ei reflectă luminile Lui. Uitaţi-vă la cei care au fost vindecaţi şi gândiţi-vă cum puteţi fi unul dintre ei. Acolo a fost un orb. Uitaţi-vă la ceilalţi, uitaţi-vă la ceea ce a spus Domnul.

Câţi aveţi credinţă în inimă şi spuneţi: „Eu cred că totul este rezolvat, cred că pot să-L accept chiar acum pe Isus. Cred că pot spune că voi fi bine. Orice s-ar întâmpla, eu îi spun acestui munte de boală: „Mută-te şi pleacă de la mine sau de la cei dragi ai mei!” Credeţi că se va întâmpla aşa cum spuneţi!

Priviţi ce se va întâmpla: boala va începe să se destrame. Va începe să se mute, iar primul lucru pe care îl va spune medicul va fi: „Ce s-a întâmplat aici?” Aşa este. Totul este posibil dacă poţi crede.

Vino, frate Neville. Toţi cei care stau pe culoarul acesta să vină în partea aceasta. Acum îi vom chema pe cei bătrâni să vină în faţă să se roage pentru bolnavi.

Acum ne vom ruga pentru fetiţa de aici de jos. Vom merge unde stă ea.

…Totul este posibil, crede numai.

Nu te teme turmă mică,

De la cruce la tron,

De la moarte la Viaţă.

El S-a dus pentru ai Săi

În putere pe pământ

Cu toate puterile de sus.

I-a fost dată turma dragostei Lui.

Ce spune şi acum Steaua de Crăciun?

Crede numai, crede numai,

Totul e posibil, crede numai.”

Prieteni, aici sunt mulţi care se roagă pentru voi, bărbaţi buni şi femei bune şi sfinte, oameni evlavioşi. Fratele Neville stă lângă mine, şi îl ştiu de ani de zile ca fiind o persoană evlavioasă. Oamenii care au venit din alte oraşe şi l-au auzit vorbind, m-au sunat şi mi-au spus: „Cine este păstorul acela? Dă-mi adresa pentru că vreau să-i scriu. Pare un om foarte sincer.”

Pot să spun că el este unul din cei mai evlavioşi oameni pe care îi cunosc şi care trăieşte ceea ce predică. El are în mâna sa ulciorul cu uleiul pentru ungere, iar Dumnezeu are puterea.

Aveţi credinţă în inimile voastre? Dacă da, se va întâmpla negreşit. Aici sunt predicatori, oameni evlavioşi care se roagă pentru voi, de aceea trebuie să se întâmple ceva. Ce v-a adus aici? Luceafărul de dimineaţă. Primiţi Lumina Lui nemuritoare şi veşnică, în timp ce faceţi ceea ce trebuie făcut: botez sau orice altceva.

Ungeţi-i pe cei bolnavi şi rugaţi-vă pentru ei. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav.”

Ultimele cuvinte pe care le-a spus Isus bisericii Sale au fost: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred: …Îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşi.” (Marcu 16.17-18). Cu alte cuvinte, ca să înţelegeţi: „În toată lumea unde este propovăduită Evanghelia Mea, slujitorii mei îşi vor pune mâinile peste cei bolnavi şi ei se vor face bine.” Înţelegeţi?

Este un singur lucru care vă aduce condamnarea, iar acela este necredinţa. Oricare ar fi Cuvântul lui Dumnezeu, este Cuvântul Său. El nu depinde de noi, ci stă alipit de Cuvântul Său, aşa că: „Dacă poţi crede…”

Câţi din adunare se vor ruga pentru oamenii aceştia? Ridicaţi mâna. Aş vrea să vă uitaţi acolo, pentru că de acolo vor pleca spre cer rugăciunile făcute pentru voi. Toată lumea să stea cu capetele plecate în timp ce fraţii vor face ungerea.

Acum ne vom ruga pentru toţi aceştia.

Milostivule Tată, păşim în faţă ca slujitori ai Tăi, ca să împlinim această slujbă. Doamne, în rândul acesta sunt mulţi oameni foarte bolnavi. Unii sunt pe moarte, iar alţii stau în scaunele lor, cum este fetiţa aceasta care a venit din Florida. Sunt şi alţii veniţi din Georgia şi din alte locuri, din Indianapolis, din Ohio, mulţi fiind cazaţi la hoteluri pentru că au aşteptat seara aceasta ca să se facă rugăciune pentru ei.

Ei au fost şi în alte adunări şi au văzut mâna Ta la lucru. Doamne, îndepărtează povestea aceasta cu moş Crăciun şi adu-i pe adevăratul Tărâm al darului ceresc. Vindecă-i chiar acum şi dă-le o sănătate bună, pentru că au venit cu credinţă.

Noi venim şi stăm între ei şi Domnul Dumnezeul cerului, ca să mijlocim pentru ei şi să ne rugăm să le vorbeşti. Fă ca toţi să aibă credinţă!

Noi ştim ce spune Cuvântul şi Îl credem, de aceea, Te rugăm, Doamne, să-i ajuţi să creadă şi să primească ceea ce au cerut. Noi păşim în faţă ca trimişi ai lui Hristos şi cu întregul trup al bisericii şi ne rugăm într-un acord pentru vindecarea lor. Aşa să se facă.

Îngăduie ca atunci când vor pleca, să fie bucuroşi din pricina Luminii care a venit peste noi. Revărsarea Luminilor cerului ne-a întors căile ca să-L vedem pe Domnul Isus Cel înviat, în puterea şi slava Sa. Amin.

În timp ce este unsă în Numele Domnului Isus, ne punem mâinile peste ea şi cerem ca boala să fie îndepărtată de mâna Atotputernicului Dumnezeu, în Numele lui Isus. Amin.

Dumnezeu să te binecuvânteze. Primeşte aceasta în Numele Domnului Isus. Pentru că este unsă în Numele Domnului Isus, ne rugăm ca dorinţa inimii ei să fie îndeplinită. Amin.

– Amin –

1 Comment

  1. Zsolt

    Acest Mesaj poate fi ascultat in direc sau descarcat dand click pe linkuk de mai jos:
    httpss://drive.google.com/open?id=1nmGDzCalaG8DVQ7EKJQao0qHvSQ1Y4Gd

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *