Meniu Închide

WILLIAM MARRION BRANHAM – CUVÂNTUL S-A FĂCUT TRUP – Raportul călătoriei în India

03 Octombrie 1954 – Jeffersonville, Indiana

Bună dimineaţa, prieteni. Este un mare privilegiu să fim din nou în Tabernacol, în dimineaţa aceasta. Uneori, când eşti în călătorie prin diferite părţi ale lumii şi vezi pericolele şi lucrurile care te înconjoară, te întrebi dacă te vei mai întoarce vreodată înapoi. Dar aşa cum a spus fratele Neville adineauri: „Domnul ne va purta de grijă.” Aceasta este! Noi învăţăm să ne încredem în toate în Domnul, pentru că El ne va purta la toţi de grijă.

Cred că acum am o dragoste mult mai adâncă pentru Domnul Isus, decât am avut vreodată în toată viaţa mea. După ce am văzut diferitele religii ale lumii, cum procedează şi ce cred, teologia lor şi aşa mai departe, dacă le compari cu ceea ce avem noi, îţi dai seama că noi, creştinii, Îl avem pe Dumnezeul cel viu şi adevărat. Toate celelalte religii sunt nimic atunci când creştinismul este ridicat la locul lui.

În dimineaţa aceasta, vreau să vă vorbesc, pe scurt, despre adunările pe care le-am avut peste ocean, ca să vă faceţi o idee cu privire la ceea ce a făcut El acolo. Voi sunteţi o parte din grupul care m-a trimis acolo şi v-aţi rugat pentru mine în timpul când am fost plecat, de aceea aveţi dreptul să ştiţi ce a făcut Domnul.

În Lisabona, Portugalia, am avut una din cele mai bune adunări din ultimul timp, deşi Portugalia este o ţară sută la sută catolică. Spaniolii, care erau catolici, au pătruns în Portugalia şi astfel toţi portughezii sunt catolici. Dar Domnul a turnat Duhul Său, chiar în mijlocul lor, şi astfel am avut adunări minunate şi semne şi minuni.

Dacă sunt printre noi catolici, să înţeleagă că eu nu spun că oamenii s-au convertit la creştinism din catolicism, pentru că de fapt catolicismul a ieşit din creştinism. Mulţi dintre oamenii care merg de obicei la biserica catolică, nu sunt creştini predaţi cu adevărat, cum găseşti printre protestanţi, ci spun: „Ei bine, eu sunt catolic pentru că bunica mea a fost tot catolică.” Dar la adunarea avută în Portugalia, ei au fost conduşi cu miile la Domnul Isus Hristos.

De acolo, am plecat la Roma şi acolo am vizitat marile catacombe în care s-au adunat şi s-au închinat creştinii de la început. A fost o experienţă minunată să mergem acolo jos, în special în „catacomba sfântului Înger.” Desigur, ghizii noştri erau catolici şi au început să spună că creştinii care au stat în acele catacombe erau catolici, dar toate inscripţiile totul, arată că nu este adevărat. Vedeţi?

De acolo am mers în cetatea Vatican, unde am avut un timp minunat. Spun minunat, pentru că am avut un serviciu de vindecări chiar în umbra catedralei sfântul Petru. Desigur, noi am ţinut adunarea în secret şi am spus doar la puţini oameni unde ne aflam, dar au venit cu miile acolo afară şi L-au acceptat pe Domnul Isus Hristos, iar El a făcut semne şi minuni printre oameni. Vă puteţi imagina? În cetatea Vatican.

De data aceasta, am întâlnit multe celebrităţi din ţară, pentru că a fost cu noi baronul Von Blomberg, un om influent şi cunoscut de toţi monarhii, preşedinţii şi oamenii puternici ai lumii. El a fost managerul adunărilor noastre. Ei bine, când am fost la Lisabona, l-am întâlnit pe preşedintele parlamentului şi am luat masa împreună, iar la Roma au participat toţi demnitarii.

A fost şi regele Farouk, din Egipt, care tocmai se căsătorise cu o doamnă tânără, dar noi ştim că după aceea au divorţat. Ei au dreptul să aibă patru soţii, dar el are doar una sau două. El s-a căsătorit cu fata aceea tânără, de la şcoală, cred că aţi citit publicitatea făcută în ziare. Este un om plăcut, un ins mare şi puternic.

Apoi ne-am întâlnit cu două regine venite de jos, din Orient. Ele erau la Roma, iar când au auzit de prezenţa noastră acolo, au venit să ne întâlnească.

Am avut  o audienţă la papa şi am putut să merg să vorbesc cu el, dar când am aflat că trebuie să-i săruţi inelul şi degetul de la picior, am spus: „Nu, nu! Aceasta, nu!” Înţelegeţi? Eu îl respect pe fiecare om şi îi recunosc meritele ca reverend, doctor, sau orice ar fi el, îmi ridic pălăria în faţa lui, ca un gentleman, dar când vine vorba de închinare, este Unul singur care merită aşa ceva, iar Acela este Domnul Isus Hristos.

De la Roma am plecat la Cairo, Egipt şi la Atena, în Grecia, iar în cele din urmă am ajuns la Bombay. Vă spun sincer că nici în zece ani nu voi putea uita ceea ce am văzut în Bombay, ceea ce am simţit privind ce se petrece acolo.

Practic, eu am vizitat aproape toate ţările din Europa şi din Asia. Am ajuns până aproape de graniţa cu Rusia, dar nu am fost încă în Japonia, de aceea, Japonia ar trebui să fie următoarea în program, alături de Australia şi Noua Zeelandă. Următoarea oprire era Hong Kong, China. Era pe partea cealaltă a lumii, şi era mult mai aproape să ne întoarcem în Statele Unite pe acolo, aşa că puteam să ne oprim la Hong Kong, la Tokyo, Formosa, şi Guam Wake, Filipine, dar nu am făcut aceasta, ci ne-am întors tot pe unde am plecat.

Să ştiţi că în America nu există oameni săraci! Indiferent cât de greu ar duce-o şi în ce condiţii trăieşte, nici un om din America nu este sărac. Dacă-l vedeţi pe o alee, mâncând dintr-un tomberon de gunoi, cu haine sărăcăcioase pe el, să ştiţi că este ca un milionar pe lângă un sărman din India. Să nu vă gândiţi niciodată că este sărac. Dacă aţi vizita numai o dată India, aţi înţelege ce înseamnă să fii un om sărac.

Eu sunt un om cu inima tare, fiindcă am văzut multe şi a trebuit să trec prin multe. Mulţi dintre voi nu vă puteţi imagina ce efect are asupra unei fiinţe umane faptul că trebuie să vadă  atât de multe lucruri; şi indiferent ce vezi, trebuie să mergi mai departe, să treci peste acele lucruri. Aceasta te căleşte şi te face să te simţi diferit, iar la un moment dat ajungi într-o asemenea stare, încât atunci când vezi acele lucruri, parcă nu le mai observi, parcă nu mai ai nici o reacţie. Eşti asemenea unui doctor care trebuie să-l taie pe un bolnav ca să ajungă la apendice ca să îl scoată afară. Când a făcut-o prima dată, poate a leşinat sau ceva, dar după o vreme ajunge într-o asemenea stare, că ştie că trebuie să facă acel lucru şi astfel, merge şi-l face, iar dacă pacientul trăieşte sau moare, el a făcut tot ce a putut şi cât a putut de bine.

Şi un predicator ajunge în starea aceasta, mai ales un apostol, un misionar. Cuvântul „apostol sau misionar” înseamnă „trimis.” Eu nu ştiu de ce aceşti bărbaţi preferă să fie numiţi misionari şi nu apostoli, pentru că este acelaşi lucru. Cuvântul folosit de Biblie este „apostol.” Apostolul este trimis afară, printre oameni. El nu trebuie să fie predicator; el este un trimis: Dumnezeu îl trimite să facă anumite lucruri.

Când am ajuns în India, i-am văzut pe oamenii aceia săraci care zăceau pe străzi şi mureau de foame; am văzut mamele cu copilaşii lor în braţe care cerşeau şi preferau să moară ele însele de foame decât să-şi vadă bebeluşii murind. Dacă primeau ceva, oricât de puţin, poate un sfert de penny şi reuşeau să mănânce o dată la trei zile, supravieţuiau. Oamenii aceia nu au case unde să meargă, iar dacă li se face somn, se întind pur şi simplu pe jos. Tot acolo am văzut un porc care avea şira spinării ca o lamă de ras şi coastele lipite unele de altele din cauza înfometării. El trecea peste oamenii întinşi pe jos, la fel ca o capră bătrână care arăta ca un tambur înşirat. Şi mai este ceva acolo: o mare duhoare. Nicăieri nu puteţi vedea o asemenea aglomerare de oameni ca în India, dar pentru ei este ceva normal pentru că întotdeauna a fost aşa. India şi-a obţinut independenţa cu vreo şase ani în urmă, profitând de falimentul din Anglia.

Indienii sunt un popor foarte ciudat. Când am fost acolo, între milioanele de bărbaţi pe care i-am văzut, nu am întâlnit niciunul care să fie solid în partea de sus a corpului, şi să aibă braţe puternice, pentru că toţi sunt extrem de slabi şi osoşi.

Fiul meu stătea şi privea pe fereastră la ce se petrecea pe stradă. Ţi se rupea inima. Când s-a aflat unde eram cazat, au început să vină acolo leproşi care nu mai aveau mâini, ci doar nişte cioturi pe care le fluturau în aer, şi cerşeau ceva de mâncare sau orice altceva; alţii nu mai aveau picioare şi aveau rănile acoperite de puroi. O, era foarte greu să priveşti aşa ceva! A fost imaginea cea mai demnă de compătimire pe care am văzut-o vreodată, aşa că le-am zis misionarilor: „Pur şi simplu nu pot suporta să văd aşa ceva! Le voi împărţi pe stradă toţi banii pe care-i am la mine şi tot ce am!” Spuneam aceasta, fiindcă mă gândeam: „Şi ei au dreptul să mănânce, la fel ca fiicele mele Sara şi Rebeca!”

Voi nu ştiţi cât sunteţi de binecuvântaţi. Acesta este adevărul. Nici nu vă puteţi închipui! Ar trebui să priviţi în sus şi să vedeţi de unde vă vine această binecuvântare. Adevărul este că poporul american este ca un porc care stă sub un măr. Cât este ziua de lungă merele cad şi îl lovesc în cap, iar el le mănâncă fără să privească vreodată în sus ca să vadă de unde vin. Aşa suntem noi. Nu ne gândim niciodată la aceasta. Când spun aceasta, vorbesc în general, nu mă refer la voi, cei care sunteţi aici, pentru că voi sunteţi creştini, ci mă refer la lume în general. Ei pur şi simplu nu pot să-şi dea seama cât sunt de binecuvântaţi şi cât de bine le merge.

Doar gunoiul adunat din Jeffersonville ar fi suficient ca să hrănească un sfert din India. Aşa este, şi ar fi foarte fericiţi dacă l-ar primi.

Când vedeţi pe cineva scotocind prin tomberon, voi spuneţi: „Ei bine, frate Branham, ce poţi spune despre individul acesta? El nu are haine şi este calic.” Chiar aşa? Adevărul este că singurul lucru pe care trebuie să-l facă el este să cerşească şi va fi ajutat imediat. Dar săracul din India nu are de la cine să cerşească pentru că acolo nu se fac fapte caritabile. El trăieşte undeva într-o baracă, iar când plouă se poate adăposti în vreun grajd. El nu are unde să meargă şi zace în locul unde cade. Când mor, sunt ridicaţi şi incineraţi sau aruncaţi într-o groapă mare, în felul acesta curăţindu-se străzile de aceşti leproşi şi de alţi bolnavi. Nu sunt doriţi de nimeni şi n-au unde să meargă, nu au nimic. Sunt flămânzi, şi adevărul este că şi ei sunt fiinţe umane exact ca şi noi.

Vă spun sincer, fraţilor, că nu am putut suporta aşa ceva şi am fost pe punctul să am o cădere nervoasă. M-am întors acasă duminica trecută, dar n-am fost în stare să ies din camera mea. Soţia mea ştie că acesta este adevărul; ea ştie că timp de cinci zile am fost ca şi mort. Când a venit medicul şi mi-a verificat tensiunea, mi-a spus: „Omule, ar fi bine să te odihneşti pentru că nervii tăi sunt foarte slăbiţi, iar din cauza aceasta tensiunea ţi-a scăzut atât de mult încât nu am putut să-ţi iau sânge. Odihneşte-te ca să-ţi revii!” Ceea ce am văzut acolo, aproape că m-a rupt în două.

Când m-au văzut, unii dintre misionari mi-au zis: „Frate Branham, dacă ceea ce ai văzut aici îţi provoacă atât de mult rău, ar fi bine să nu mergi niciodată spre interiorul ţării pentru că acolo este de câteva ori mai rău decât aici. Bombay este cel mai mare şi mai frumos oraş din India. Ar trebui să-l vedeţi.

În ce priveşte latura religioasă, niciodată nu am văzut atât de multe superstiţii ca acolo. Am văzut oameni orbi de tot din cauză că s-au uitat la soare şi i s-au închinat. Au orbit din cauză că s-au uitat tot timpul la soare.

Acolo s-au ocupat de mine numai persoane cunoscute, începând cu domnul Nehru, preşedintele şi parlamentul, toţi şi am cărţile lor de vizită chiar aici în buzunar. Pot să spun că m-au tratat foarte bine şi nu puteau să fie mai amabili şi mai drăguţi decât au fost. Am fost şi în biroul primarului oraşului Bombay, dar coteţul vostru de găini arată cu mult mai bine decât tot ce au ei mai bun.

Aşadar, acolo lipseşte hrana, iar străzile îţi oferă cea mai jalnică privelişte pe care ai văzut-o vreodată. Acesta este motivul pentru care vă spun: atunci când trimiteţi acele cutii de pantofi cu ajutoare, trimiteţi-le în India. Da, domnilor.

Eu nu sunt aici în calitate de critic, dar când am venit încoace i-am spus soţiei mele: „Dacă există un lucru de care vreau să scap şi pentru care i-aş cere bisericii să se roage pentru mine, este să nu mai judec. Sunt critic în inima mea şi nu vreau să fiu aşa.”

Astfel, de îndată ce am aterizat pe pământul american, am început să judec în inima mea. De ce aceasta? Noi am călătorit la clasa a doua, unde ar trebui să călătorească toţi predicatorii. Acolo în spate era o mamă cu copilaşii ei, iar lângă ea stătea o persoană care a comentat tot timpul nemulţumită din cauza copiilor. Eu eram în aer de cincizeci şi opt de ore, iar ei erau de vreo treizeci şi cinci de ore, aşa că micuţii aceia nu mai aveau răbdare.

Atunci am văzut-o pe femeia aceea americană ridicându-se în picioare, îmbrăcată atât de imoral! Femeile acelea muritoare de foame ar putea veni aici să le înveţe pe femeile din America ce înseamnă moralitatea. Aşa este. Acolo, dacă mergi pe stradă, chiar dacă este soţia ta, nu poţi să te apropii la mai puţin de cincisprezece centimetri de ea. De ce? Pentru că pe străzile din India nu vei vedea gesturi de apropiere şi de iubire. Soţia nu se uită la faţa bărbatului atunci când vorbeşte cu el, ci stă cu capul plecat, iar bărbaţii nu le permit femeilor să iasă în stradă îmbrăcate indecent. Ei au morală. Când am fost acolo, am găsit un popor păgân care suferă din cauza foametei, dar care este moral, iar când m-am întors aici, am putut să văd cât de decăzută este naţiunea noastră în comparaţie cu ei, iar aceasta mă face să fiu critic şi să judec.

Când am fost acolo, am fost cazat la Hotelul Taj Mahal. Cred că aşa se numea, nu-i aşa, Billy? Da, este Taj Mahal, iar Billy este martor la ceea ce s-a întâmplat. La hotel erau cazaţi doi americani, iar când au ieşit în stradă, i-am privit cum mergeau printre oamenii aceia săraci. Un băieţel a alergat spre ei… Acolo este o boală de care suferă mulţi dintre ei. Băieţelul avea vreo opt ani, iar două dintre degetele de la picior îi erau atât de umflate încât îşi târa piciorul după el. Am văzut cum a mers spre cei doi americani şi le-a cerut un penny sau ceva de mâncare, dar ei au spus… (Fratele Branham imită gesturile şi răspunsul pe care l-au dat copilului), apoi i-au întors spatele şi au plecat. Atunci am zis: „Dumnezeule, ai milă!”

Îngâmfaţi… Nehru şi celelalte persoane importante vorbeau cu noi şi au zis: „Ne-ar plăcea să avem democraţia voastră şi celelalte lucruri pe care le aveţi voi, dar nu dorim să avem duhul vostru.” Aşa este. „Nu ne dorim duhul de îngâmfare pe care îl aveţi voi, americanii!” Vedeţi? Ei nu s-au sfiit să ne-o spună în faţă: „Nu ne dorim lucrul acesta.”

„Aceştia nu sunt reprezentanţii creştinismului,” am spus eu, „şi ce vedeţi la ei este doar o formă de făţărnicie.” Categoric. „Creştinii nu se comportă aşa. Nu, domnilor. Nu toţi americanii se comportă aşa. Şi la noi sunt oameni umili şi amabili, aşa cum există peste tot în lume, doar că există şi alţii care… O spun cu părere de rău, dar majoritatea sunt într-adevăr îngâmfaţi.”

De când am revenit aici, sunt critic şi judec, dar nu vreau să fiu aşa. Am aflat atât de multe lucruri şi am văzut atât de multe încât, frate şi soră, prietenii mei vechi din tabernacol, binecuvântate să vă fie inimile, nici nu vă puteţi închipui prin câte am trecut încercând să fac tot ce-mi stătea în putinţă pentru ca Dumnezeu să fie glorificat. Dacă mă vedeţi făcând ceva greşit, nu mă condamnaţi, ci fie-vă milă de mine şi încercaţi să mă corectaţi pentru că eu nu vreau să fiu aşa.

Când trebuie să treci prin atât de multe şi să depăşeşti atât de multe situaţii, nici nu-ţi dai seama că devii aşa. În dimineaţa aceasta aş putea să vă spun lucruri pe care nu ar fi corect din partea mea să le spun, însă dacă aş face-o v-aţi da seama de ce am stat timp de cinci zile în casă şi nu am fost în stare să mă mişc. Aşa este. Voi nici nu vă puteţi da seama.

Numai Dumnezeu ştie ce s-a întâmplat cu predicatorul tânăr şi inocent care stătea odată la amvonul acesta, ce i-a străpuns, i-a tăiat şi i-a mişcat inima. Eu nu le spun nimic oamenilor, nu îi spun nici măcar soţiei mele, ci totul rămâne între mine şi Dumnezeu, dar cred că vă daţi seama că mintea omenească poate să suporte până la o limită, apoi cedează. Înţelegeţi? Numai Dumnezeu m-a ţinut până acum şi a făcut toate aceste lucruri.

În India există tot felul de religii, fiecare lucru având religia şi specificul lui. Şi vă pot spune că de când este Insia, nu s-a întâmplat niciodată ca religioşii de acolo să se ocupe de un creştin, dar cu două săptămâni în urmă, în ziua de marţi, religioşii din India s-au ocupat de mine.

Mulţi dintre ei se închină la muşte, iar alţii se închină la vaci. Ei se închină la orice. Erau acolo acei jaini şi eu am stat împreună cu ei în templul lor. Această religie a apărut cu trei sau patru sute de ani înainte de a se naşte creştinismul. Ei au o mănăstire şi călugări, fiind foarte asemănători cu ceea ce găsim la catolici. Îşi smulg barba şi părul cu mâna, pentru că nu au voie să-l taie, apoi le creşte la loc. Au ajuns până acolo încât şi-au făcut nişte mături cu care mătură în faţa lor ca să fie siguri că nu calcă pe vreo furnică sau ceva. Dacă li s-ar întâmpla aşa ceva, este considerat un păcat de moarte pentru care nu vor fi iertaţi. Îşi pun la gură ceva ca o mască albă, dusă pe după urechi, ca să nu li se întâmple cumva să inspire vreun ţânţar mic, deoarece nu ar fi iertaţi nici pentru aceasta. Înţelegeţi? Dacă li s-ar întâmpla aşa ceva, înseamnă că au omorât ceva. Oh, Doamne, cum ar putea accepta sângele vărsat al Domnului Isus Hristos? Au auzit despre El, dar nu cred în El. Ei ştiu despre Isus pentru că misionarii le-au vorbit despre El, dar le-au replicat: „Oh, da, numai că voi amestecaţi lucrurile! Credeţi că dacă Omul acela Isus ar fi fost un Om sfânt, le-ar fi îngăduit să-L crucifice? Nonsens! El a încălecat pe un cal şi a mers în cer. Acolo S-a dus El!”

Mai sunt acolo şi acei „Sickh” care poartă un turban în care au un cuţit şi de fiecare dată când văd un creştin întors cu spatele îl ucid, pentru ca atunci când vor ajunge în cer, unde ajung şi creştinii, creştinii vor fi slujitorii jainilor. Înţelegeţi? Astfel, dacă poate să elimine cât mai mulţi creştini aici pe pământ, Jainul va avea o mulţime de slujitori. Deci, dacă te omoară, eşti bun mort. Ei au în turban un pieptene mic pe o parte şi un cuţit pe partea cealaltă şi singurul lucru pe care şi-l doresc este să te întorci cu spatele spre ei, ca să te poată omorî.

În acea primă seară când m-am adresat mulţimii, a fost imposibil să estimăm câţi oameni au fost acolo. Nu mai aveam loc unde să-i punem. Era în timpul musonilor, ploua mult şi oamenii zăceau acolo neputincioşi. Oh, şi erau nişte cazuri atât de grele!

S-a întâmplat că primul care a urcat pe platformă a fost un băieţel hindus. Este adevărat, Paul? Băieţelul se născuse surd şi mut, iar eu am spus:

„Iată, acesta este primul caz. Fiecare dintre voi încercaţi să-i convertiţi pe oameni, unii la mahomedanism şi alţii la altceva.” Toţi au propria biblie; nu au Biblia creştină, ci au Coranul, de exemplu mahomedanii, şi toate au diferiţi fondatori. Unii cred că omul este dumnezeu însuşi, că fiecare om este un dumnezeu, şi cu cât eşti mai bun, cu atât eşti un dumnezeu mai bun. Oh, este oribil să-i vezi ce fac!

Aşadar, le-am spus: „Priviţi, domnilor!” Nu am putut să-i numesc fraţi, aşa că m-am adresat ca unor reprezentanţi ai diferitelor religii din lume. Înţelegeţi? Deci, am spus:

„Vreau să vă întreb ceva. Suntem toţi împreună aici în această zi, sau mai degrabă seară, şi voi aveţi toată această închinare la vaci şi tot felul de lucruri, dar, scuzaţi-mi expresia, toate acestea sunt numai nişte superstiţii!” Ei toţi înţelegeau engleza, pentru că fuseseră sub dominaţie engleză, dar nu o puteau vorbi. Am continuat:

„Fiecare dintre voi reprezentaţi diferite religii şi mergeţi afară unde căutaţi oameni pe care să-i convertiţi. Luaţi un Sickh şi vreţi să-l transformaţi într-un Jain, sau luaţi un mahomedan şi vreţi să faceţi din el un budist. Aceasta este însă numai schimbarea felului de gândire. Atât! Ceva similar avem şi noi în America, nu suntem imuni la lucrurile acestea, dar toţi credem în acelaşi Dumnezeu. Astfel, avem metodişti, baptişti, prezbiterieni, şi toţi merg afară şi încearcă să facă noi convertiţi pe care-i trec la organizaţiile lor. Toţi încercaţi să-i convertiţi pe oameni, să treacă de la un dumnezeu la altul. Vedeţi? Dar care dintre ei este cel adevărat? Totul este numai superstiţie. Fiecare creatură la care vă închinaţi: vacă, muscă sau ce o fi ea, este creată de Dumnezeul cel Atotputernic. Înţelegeţi? Voi vă închinaţi creaturii în locul Creatorului. Unii aveţi idoli şi tot felul de lucruri, dar niciunul dintre ei nu vă poate ajuta sau răspunde atunci când îi vorbiţi. Toţi sunt muţi, nu pot vorbi şi niciunul nu poate acţiona în vreun fel. Există un singur Dumnezeu adevărat şi viu, şi Isus Hristos este Fiul Său. Pe Acesta Îl reprezint eu aici.

Şi aşa cum Ilie i-a adus pe toţi prorocii lui Baal, la Muntele Carmel, ca să le dovedească Cine este Dumnezeu, aşa şi eu am un singur lucru de făcut. Apoi, dacă dumnezeii voştri vor dovedi că sunt adevăraţi, Îl voi părăsi pe Dumnezeul meu şi le voi sluji alor voştri.

Aici în faţa noastră stă un băiat surd şi mut. Care dintre dumnezeii voştri poate să-l vindece, să-i dea înapoi auzul şi apoi să vorbească? Aceasta aş vrea să ştiu. Care dintre ei poate să-l ajute să vorbească?” Toată lumea tăcea.

„Noi, creştinii, v-am fost prezentaţi sub formă de învăţătură, în parabole şi cu Biblia.”, lucru cu care sunt de acord sută la sută, deoarece Dumnezeu i-a ajutat pe misionarii aceia să meargă şi să trăiască acolo. Da, domnilor, „dar ei nu v-au prezentat creştinismul pe deplin. El v-a fost prezentat numai sub formă de literă, dar Dumnezeul care a scris litera şi Şi-a făcut deja loc în inimile voastre, a intrat acum în scenă şi va face acest Cuvânt viu, descoperindu-Se pe Sine însuşi în Cuvânt.”

Am continuat şi am spus:

„Aici stă băiatul acesta. Este surd şi mut, deci nu poate auzi şi vorbi, şi este aşa din naştere.”

Apoi, Duhul Sfânt a descoperit păcate şi alte lucruri ale oamenilor, iar aceia aproape că au leşinat când au văzut aceasta. Erau atât de gălăgioşi că nu puteai înţelege nimic. Poliţia era acolo ca să-i supravegheze şi toţi mergeau încolo şi încoace. Oh, Doamne! Se spune că erau prezenţi oameni din toată India, dar nu se putea estima cât erau de mulţi, nu îţi puteai da seama.

Când l-au adus pe acel băieţel pe platformă, am spus:

„Tată ceresc, Tu ştii că şi eu sunt ca oricare dintre aceşti oameni de aici, iar dacă n-ar fi fost harul Tău, aş fi fost şi eu în starea lor, sau chiar mai rău. Tu eşti Cel care m-ai mântuit. Totul s-a făcut la porunca Ta, nu eu am făcut-o. Tu ştii, Doamne, că nu am spus niciodată că eu pot face ceva, ci întotdeauna am spus că Tu eşti Cel ce faci totul. Acum, aici, între aceste superstiţii şi religii ale lumii, este aceeaşi situaţie ca în zilele prorocului Ilie şi ca în zilele Fiului Tău Isus.

Doamne Dumnezeule, lasă să se ştie încă o dată că Tu eşti singurul Dumnezeu viu şi adevărat, Cel care l-a creat pe om şi care poate face mutul să vorbească şi surdul să audă. Îţi cer aceasta în Numele Fiului Tău şi pe baza Cuvântului Său care spune: „Cereţi orice veţi vrea, în Numele Meu, şi Tatăl vă va da”. Ca şi creştin, eu cred acest Cuvânt şi cer ca duhul de surzenie şi de muţenie să-l părăsească pe acest copil!”

După aceea, am bătut din palme aşa (Fratele Branham bate o dată din palme), iar băiatul s-a întors şi a privit în jur cu urechile ciulite. Iată-l stând acolo capabil să audă şi să vorbească la fel ca oricare din audienţă.

Ei bine, aceasta a declanşat totul, cei care mă însoţeau fiind nevoiţi să mă scoată afară de acolo. Aproape că mi-au tras jos hainele de pe mine şi mi-au scos pantofii din picioare. Nici chiar toate armatele din lume n-ar fi fost în stare să-i ţină pe loc, nici poliţia, nici gărzile, nimeni. Au alergat şi au rupt barierele formate de gărzi, fiind în stare să mi se închine dacă ar fi fost posibil. Oricât ai încerca să le explici cum stau lucrurile, ei nu înţeleg.

În seara următoare a venit un bărbat care era orb de douăzeci sau treizeci de ani. El era un închinător la soare şi s-a uitat atât de mult direct la soare încât nu mai avea ochi şi era complet orb. S-a întâmplat ca el să fie următoarea persoană chemată pe platformă în seara aceea.

Am întrebat: „Cine a fost aici aseară?” S-a stârnit o gălăgie atât de mare încât abia mai puteam înţelege ceva. Erau peste tot şi din fiecare religie. „Câţi dintre voi doriţi să-L primiţi pe Domnul Isus Hristos?” Vedeţi? Toţi cei pe care i-am putut vedea, L-au primit pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor personal. Peste tot erau oameni care doreau aceasta, peste tot cât puteam vedea eu, fiindcă nu puteam vedea prea departe.

Nu a fost posibil să avem o întâlnire în aer liber din cauza ploii care turna, dar şi din alte motive. Erau acolo o mulţime de oameni necăjiţi, dar nu puteam ajunge la ei. Era o privelişte atât de jalnică! Continuau să vină pe toate drumurile şi încercau să ajungă la întâlniri trăgând după ei o capră sau un alt animal.

În seara în care a venit bărbatul acela orb, am spus:

„Care dintre dumnezeii voştri este în stare să-i redea vederea? Aici stă unul dintre închinătorii voştri care, deşi superstiţios, şi-a pierdut ochii pentru că a privit la soare. El se închină la soare care este ceva creat, dar Creatorul care a creat soarele, a creat şi ochii acestui om. Dacă Dumnezeu îi va reda vederea… Câţi dintre voi veţi recunoaşte că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu care a fost crucificat, dacă El va face această minune?”

Ei nu puteau înţelege cum era posibil ca acel Om sfânt să moară pentru păcatele noastre, aşa cum susţin creştinii, dar eu am continuat: „Motivul pentru care a trebuit să moară El, a fost ca să şteargă păcatele noastre. El nu a fost a doua sau a treia persoană a dumnezeirii, ci a fost aceeaşi singură Persoană care S-a arătat în trup pentru a şterge păcatele noastre. El a trebuit să vină şi să…”, şi le-am spus această povestioară micuţă, pe care am spus-o şi aici în seara de dinaintea plecării mele, despre albina care înţeapă şi îşi lasă acul acolo, astfel încât nu mai poate înţepa niciodată. A fost nevoie de un trup uman pentru ca albina morţii să înţepe, deoarece moartea nu este în suflet, ci în trup. Deci, Dumnezeu a trebuit să devină trup pentru a putea scoate afară boldul morţii. A fost nevoie ca ei să înţeleagă aceasta deoarece în India sunt o mulţime de insecte.

Apoi am spus: „Acum fiţi atenţi! Fiind superstiţios, omul acesta a privit la soare încercând să găsească îndurare pentru sufletul său, deoarece ştie că atunci când va muri va trebui să meargă undeva. Dar când a făcut aceasta, ochii lui au fost distruşi. Însă acelaşi Creator care a făcut soarele la care a privit el, este în stare să-i redea vederea.” După ce am spus aceasta, am continuat: „Domnule, vrei să-L primeşti pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor al tău şi să uiţi toţi idolii şi să-L slujeşti pe El cât vei mai trăi? Ridică mâna dacă vrei să faci aceasta.” Bietul om şi-a ridicat mâna tremurând. Ca toţi ceilalţi oameni de acolo, era înfăşurat doar cu o bucată de material, cu un singur articol de îmbrăcăminte, şi a ridicat mâna că va face ce l-am întrebat.

Când merg la biserică, ei nu stau niciodată jos pentru că nu au scaune, nu au nimic. Pur şi simplu se aşază pe jos, cad sau stau unul peste altul. Vă puteţi imagina cam cum vine aceasta? Cât poţi cuprinde cu ochii vezi oameni care stau aşa.

Aşadar, m-am rugat la bunul nostru Domn să-i dea vederea înapoi, şi prin mila lui Dumnezeu, din ochii acelui om complet orb, au început să curgă lacrimi care-i brăzdau faţa bătrână şi ridată şi se prelingeau apoi pe barba sa albă. A strigat ceva în limba lui şi toată lumea a început să strige o dată cu el, după care a mers printre oameni şi i-a bătut pe toţi cu mâna pe spate. Omul acela care fusese complet orb, acum putea să vadă.

Fratele Cocs, care cred stă undeva în spate, şi alţi fraţi, pot să vă arate scrisori care dovedesc ceea ce s-a petrecut în India. Ar dura foarte, foarte mult să vi le povestesc pe toate.

Încă nu pot înţelege cum a fost posibil să avem adunări timp de cinci seri la rând. Sincer, nu ştiu cum aş fi reuşit dacă nu era fiul meu Billy Paul şi ajutorul lui Dumnezeu. Billy a fost tot timpul alături de mine şi m-a ajutat să răzbat prin toate. Oamenii de acolo sunt foarte timizi şi nu vor să facă rău nimănui, dar tu trebuie să stai departe de ei pentru că altfel poţi fi zdrobit sub presiunea mulţimii care este disperată să ajungă la tine. Este o capcană a morţii, iar tu trebuie să treci peste ea.

Ce pot spune este că prin îndurarea lui Dumnezeu sunt din nou acasă. Aş putea spune mai multe lucruri, dar este şcoala duminicală şi nu vreau să iau din timpul de predicare a Cuvântului pentru a vă povesti despre lucrarea misionară.

Dacă aveţi vreun pacheţel cu ajutoare, pe care vreţi să-l trimiteţi undeva, vă sfătuiesc să-l trimiteţi în India. Nu am nimic împotriva nemţilor, sunt şi ei un popor cumsecade, dar, frate şi soră, noi le trimitem lucruri ca să-i ajutăm, iar după aceea ne trezim că suntem în război cu ei. Înţelegeţi? Haideţi să trimitem ajutoare acolo unde este cu adevărat nevoie de ele, adică în India. Ei sunt cei aflaţi cu adevărat în nevoie; sunt săraci şi analfabeţi şi cu toate că au resurse naturale, nu au inteligenţa de a le exploata. Singurul lucru pe care ştiu să-l facă şi pe care îl fac este să cerşească.

Ştiţi cât de mult îmi place să vânez, iar ei au vrut să mă ducă la vânătoare de tigri bengalezi pe cheltuiala lor, dar eu le-am spus: „Faceţi-mi o favoare: luaţi banii pe care ar trebui să-i folosiţi pentru această partidă de vânătoare şi hrăniţi cu ei oamenii săraci din India. Voi merge acasă fără să vânez aici.” Înţelegeţi? Eu pot vâna şi în altă parte.

Deci, dacă aveţi ceva haine vechi sau orice altceva, trimiteţi-le în India. Eu am călătorit deja prin toată lumea şi ştiu ce spun. Ca şi frate creştin, vă spun că acolo este nevoie de ajutor.

Acum m-am întors acasă şi, din câte ştiu, am făcut tot ceea ce mi-a cerut Domnul să fac… Am să vă povestesc despre ceva ce s-a întâmplat acolo.

Luam cina împreună cu guvernatorul şi m-au servit cu nişte orez vechi cu friptură de picioare de oaie făcută cu ulei de măsline. Cred că vă puteţi imagina cam cum a fost. Mi-a fost atât de rău încât abia mai puteam sta în picioare şi îmi venea să vomit.

Guvernatorul m-a privit şi mi-a zis:

„Domnule, cred că eşti bolnav…”

„Oh,” am răspuns eu, „cred că mâncarea este doar puţin diferită.”

Când am ajuns la hotel, acolo mă aştepta medicul personal al guvernatorului. El mi-a zis:

„Sunt medicul personal al guvernatorului şi aş vrea să te consult.”

„Oh, dar sunt bine,” am răspuns eu.

Totuşi, el m-a examinat, iar la final mi-a zis: „Cred că sunteţi în ordine.”

Totul a fost bine până când mi-a verificat tensiunea. Când a făcut aceasta, m-a privit şi m-a întrebat:

„Nu te simţi cumva extrem de obosit?”

„Ba da, domnule”, şi am început să-i explic ce efect au avut asupra mea întâlnirile şi vedeniile avute.

„Nu ştiu cum de mai trăieşti, pentru că tensiunea ta arterială este foarte mică. Nervii îţi sunt atât de slăbiţi încât sângele nu mai poate fi pompat. Tensiunea este alarmant de scăzută. Cât timp mai stai aici?”

„Mai am încă două întâlniri”, am răspuns eu.

„Te sfătuiesc să te întorci în America în cel mai scurt timp posibil, iar acolo să consulţi un medic bun. De asemenea, te sfătuiesc să nu mai ţii nici o întâlnire pentru o perioadă de timp.”

Vedeţi? I-am explicat cum stăteau lucrurile, iar el a numit aceasta „dimensiune”, trecerea dintr-o dimensiune în alta.

„Ei bine, domnule, eu i-am promis poporului american că atunci când voi ajunge acasă, vom avea întâlniri, dar de acum încolo nu va mai fi aşa. Tot ce voi face în continuare este să mă rog pentru bolnavi.”

Eu văd că ceea ce fac nu are efectul pe care ar trebui să-l aibă. Privesc la fratele meu, Oral Roberts, şi la ceilalţi predicatori care ţin întâlniri şi aduc aici, în America, mai mulţi oameni la Hristos, decât o fac eu. Cred că am folosit cumva în mod greşit darul divin sau darul profetic, adică l-am folosit ca pe un dar de vindecare divină. Nu cred că acest lucru L-a glorificat mai mult pe Dumnezeu, pentru că nu am obţinut rezultate mai bune.

El nu mi-a spus niciodată nimic despre oameni, ci a zis că acest lucru a fost făcut odată. Chiar şi pe Moise l-a reprezentat în acelaşi fel. Astfel, Moise s-a dus în Egipt şi a făcut minuni, ceea ce l-a încredinţat că Dumnezeu era cu el. Şi-a scos mâna din sân şi era vindecată de lepră, a transformat toiagul în şarpe şi apoi l-a transformat din nou în toiag, toate acestea încredinţându-l definitiv că Dumnezeu era cu el.

Cred că după zece ani în care am traversat America înainte şi înapoi, luând fiecare oraş la rând, oamenii înţeleg acum că acesta este Adevărul. De data aceasta este vremea să mă rog pentru bolnavi şi aceasta intenţionez să fac.

Voi ştiţi că vă iubesc; vă iubesc cu dragoste nemuritoare şi Dumnezeu ştie aceasta, dar a trebuit să stau deoparte. În America sunt oameni cărora mi-ar fi plăcut să le strâng mâna, dar nu am putut s-o fac. Înţelegeţi? Voi nu ştiţi ce efect are o vedenie asupra mea. De îndată ce mă aflu în faţa unei persoane, vine vedenia. Uneori n-aş vrea să le spun oamenilor ce văd, dar vedenia este acolo. În felul acesta am aflat despre oameni lucruri pe care n-aş fi vrut să le aflu. S-a întâmplat să fie vorba chiar şi despre prieteni ai mei care erau însă greşiţi. Dumnezeu a venit jos şi mi-a îngăduit să spun lucrurile care au fost spuse.

L-am rugat pe Duhul Sfânt să mă lase mai întâi să mă stabilesc în locul în care am fost înainte de a părăsi tabernacolul, să mă liniştesc puţin şi apoi, când voi sta în faţa oamenilor să nu mai am vedenii, ci să pot vorbi cu fratele meu fără să văd starea lui. Doar să mă rog pentru el şi gata.

Am venit acasă şi timp de o săptămână nu a fost nimeni prin preajmă. Acesta a fost un lucru bun, fiindcă au fost cinci zile în care nu m-am putut mişca; am ajuns într-o asemenea stare încât atunci când am încercat să mă ridic, am simţit că mă dor toate oasele, tot corpul. Desigur, aceasta s-a întâmplat din cauza diferenţei de fus orar, pentru că între Bombay şi aici este o diferenţă de unsprezece ore. Acolo, la ora aceasta ar trebui să fiu deja la culcare, deci este noapte. A mai fost şi tensiunea arterială foarte mică, din cauza căreia abia am putut să mă ridic şi să mă aşez. Aceasta este tot. Adevărul este că eu mi-am provocat această stare din cauză că am încercat să mă suprasolicit. Dar acum am revenit acasă, prin harul lui Dumnezeu.

Săptămâna viitoare voi pleca pentru o vreme departe; două sau trei săptămâni voi sta de unul singur. Dacă va fi cu voia Domnului, voi face aceasta în primul rând ca să mă rog, iar în al doilea rând, ca să merg la vânătoare. Dar voi merge cu câteva zile înainte de începerea sezonului de vânătoare. Aş vrea să merg în Colorado şi să stau acolo două sau trei săptămâni, poate chiar mai mult, numai ca să fiu singur cu mine însumi şi să spun: „Dumnezeule, iată-mă, sunt aici!”

Când mă voi întoarce, s-ar putea să-l rog pe domnul Mishler să-mi dea un nou loc de muncă la Compania de Servicii Publice.

Eu am împlinit tot ceea ce mi-a spus El să fac, iar în dimineaţa aceasta stau aici în tabernacol exact aşa cum am stat acum zece ani. Nu am nici un manager, deoarece a demisionat atunci când lucrurile au fost prea fierbinţi, iar fiul meu, care stă acolo în spate, va pleca în armată. El a fost prietenul şi tovarăşul meu şi mi-a fost întotdeauna alături. Unii m-au întrebat răutăcioşi: „De ce îl iei întotdeauna pe Billy cu tine?” Dacă aţi şti cum l-am ţinut în braţe atunci când era doar un sugar fără mamă! Noaptea ţineam sticla cu lapte sub pernă, ca să se păstreze laptele cald, deoarece nu aveam nici o sursă de foc în casă. El a fost tot timpul tovarăşul meu şi cu ajutorul lui Dumnezeu vom fi tovarăşi până la moarte. Probabil va pleca în armată deoarece ieri a primit hârtiile şi i s-a cerut să decidă dacă vrea să meargă de bunăvoie sau va fi recrutat obligatoriu, ceea ce înseamnă că nu va mai fi cu mine.

Astfel, voi rămâne singur, dar nu sunt singur. Înţelegeţi? Este Cineva care m-a purtat încă de când eram la mama mea, m-a hrănit, m-a trecut prin toate aceste încercări grele şi m-a păstrat până în momentul de faţă prin harul Său. Am nădejdea că o va face şi în continuare.

Înainte de a începe să studiem din Scriptură, aş vrea să-i mai cer bisericii un singur lucru: să vă rugaţi pentru mine fiindcă am devenit foarte critic şi lucrul acesta mă nelinişteşte. Prima dată i-am spus despre aceasta soţiei mele, ieri. Stăteam împreună în curte şi i-am povestit despre starea aceasta. I-am zis: „Draga mea, am ajuns într-un punct în care am început să-i critic pe oameni şi să-i judec.” Adevărul este că nu vreau să fiu aşa. Cine trebuie să facă aceasta? În nici un caz eu, fiindcă Dumnezeu este Cel care judecă, nu eu.

În India era o femeie care se numea doamna Dowd. Nu ştiu dacă aţi auzit despre ea sau nu. O, ce lucru ruşinos s-a întâmplat acolo! Aceasta a fost cauza pentru care nu am putut să ţinem adunările în aer liber. Dar ce s-a întâmplat? Femeia aceasta s-a dus şi a încercat să ceară bani de la oameni, dar ei au refuzat să-i dea puţinii bani pe care îi aveau. O biată femeie de acolo, care are un loc de muncă în care trebuie să care pe cap saci de ciment şi să urce scările cu ei de la ora cinci la ora zece, primeşte o rupie pe zi, echivalentul a douăzeci şi unu de cenţi americani. Înţelegeţi? Ea trebuie să muncească din greu ca să-şi păstreze locul de muncă. Alte femei lucrează în noroi până la genunchi şi aşa mai departe, femei sărmane care au grijă de copilaşii lor, câştigă o rupie muncind din greu, şi apoi merge cineva şi încearcă să le ia puţinii bani pe care îi au şi să-i transforme în bani americani.

Astfel, ei i-au spus acelei doamne Dowd: „Tu ai venit să ne iei şi ce avem, nu să ne ajuţi!”

Eu nu am nevoie  să primesc de la ei nici măcar un penny ca să merg acolo şi să mă întorc, nici pentru a-mi acoperi cheltuielile care cuprind închirierea sălii, plata camerei de hotel şi alte cheltuieli. Dimpotrivă, toţi banii care mi-au rămas  i-am împărţit la săracii de pe stradă şi nu am dat niciunei societăţi nimic. Am luat şi am dat săracilor de pe stradă care mureau de foame. Acolo au mers banii voştri. Am făcut ce am ştiut mai bine şi aş fi dorit să fi avut mai mult, ca să le pot da mai mult.

Frate şi soră, femeia aceea a încercat să ceară bani şi să se răţoiască la oameni, dar ei i-au spus: „Tu ai venit să ne iei şi ceea ce avem, nu să ne ajuţi! Am crezut că vrei să ne ajuţi, dar nu este aşa!” Vedeţi? Şi se presupune că este o vindecătoare divină.

Ea a fost nervoasă pe mine când am mers pe Coasta de vest şi a spus: „Howard, vreau să-l văd pe tatăl tău!” Ea s-a căsătorit cu un bărbat din Egipt sau de undeva de pe acolo şi a spus: „Voi merge şi eu în India!”

Ei i-au zis: „Doamnă, când vine ungerea peste el, oamenii nu se apropie, ci păstrează distanţa!”, dar ea le-a răspuns: „Spune-i că eu sunt doamna Dowd şi voi merge în India înaintea lui şi până să ajungă el acolo, voi avea situaţia sub control. Oricum, întâlnirile mele sunt mai mari decât întâlnirile pe care le-a avut el vreodată!”

Ei bine, este posibil ca acest lucru să fie adevărat, nu ştiu.

Când m-am întors acasă, primul lucru care mi-a căzut în mână a fost revista „Vocea Vindecării”, în care am citit despre întâlnirea ţinută de A.A. Allen şi cât de nebiblic este totul, iar atunci am devenit critic şi am judecat. Vedeţi?

M-am gândit: „Oh, Doamne! Privesc la oamenii aceştia sinceri şi de treabă care îl urmează!”

Apoi am privit în jur şi am văzut alte lucruri care se petrec şi am început să judec în inima mea. Înţelegeţi? Eu nu vreau să fac aceasta, fiindcă ştiu că dacă o fac, Dumnezeu nu va privi cu plăcere spre mine.

Mă uit la femeile din America şi văd felul în care sunt îmbrăcate. Mă uit la bărbaţi şi văd cum se comportă, cum beau, cum înjură, cum fumează sau mestecă tutun, şi apoi pretind că sunt creştini. Lucrul acesta îmi provoacă greaţă. Când văd cum este de partea cealaltă şi apoi văd aceste lucruri de aici, privesc printre ele şi mă gândesc: „O, Dumnezeule!” Dar a cui este bătălia aceasta?

Dumnezeu a spus: „Lasă neghina să crească împreună cu grâul, iar la sfârşitul vremii, îngerii vor veni şi le vor separa.” Nu eu am spus aceasta.

Aşadar, voi mă ajutaţi să nu mai judec pe nimeni în timp ce stau cu mâna pe amvon şi ÎL rog pe Dumnezeu să-mi dea un astfel de duh în inima mea, încât să nu mai judec pe nimeni, să-i iubesc pe toţi şi să merg mai departe.

Pentru mine a fost un efort constant. Dar la urma urmei sunt şi eu o fiinţă  umană şi la un moment dat puterea mea de a raţiona încetează, iar atunci am nevoie să mă retrag undeva departe şi să mă odihnesc. Înţelegeţi?

Acesta este motivul pentru care merg departe, ca să stau singur şi să mă rog lui Dumnezeu să ia de la mine duhul de judecată şi să mă înmoaie. Aş putea merge afară şi să încerc să mă comport ca atare, dar aceasta nu ar veni din inima mea şi aş fi un făţarnic. Vedeţi?  Eu vreau ca acest lucru să vină din inima mea şi să-i pot iubi cu adevărat pe cei care nu merită aceasta. Aceasta a făcut Isus. Când am judecat şi a fost nevoie să fiu judecat şi eu, El a continuat să mă iubească. Deci, aşa vreau să fiu şi eu.

Rugaţi-vă pentru mine.

Nădăjduiesc să ne revedem, cam în noiembrie, iar atunci s-ar putea să ţinem o trezire aici în tabernacol.

Este un lucru pe care l-am cerut acum şi anume, să nu mă mai rog pentru bolnavi, ci să mă rezum doar la rugăciunea peste batiste. Prin aceasta, încerc să scap puţin de povara vedeniilor fiindcă sunt foarte obosit, iar dacă stau în faţa oamenilor, revin şi vedeniile. Vreau să mă îndepărtez puţin şi să mă liniştesc, iar când voi reveni voi avea şi astfel de întâlniri. Vă veţi ruga pentru mine, nu-i aşa? Acum mă voi ruga doar peste batiste şi le voi trimite prin poştă la cei bolnavi şi aflaţi în suferinţă.

Dacă vor veni oameni care vor cere rugăciune, îi voi trimite la fratele Neville sau la ceilalţi fraţi ca să se roage pentru ei, deoarece atunci când stau în faţa unei persoane ajung din nou în starea aceea. Înţelegeţi? De aceea vreau să evadez puţin, iar când voi reveni voi putea spune: „Acum, Doamne, să se facă numai voia Ta! Când vei dori să ştiu ceva, spune-mi, iar eu voi păstra taina pentru mine, afară doar de cazul în care îmi vei cere să vorbesc.” Înţelegeţi ce vreau să spun? Apoi, voi merge afară şi mă voi ruga pentru bolnavi, voi avea adunări diferite de cele pe care le-am avut până acum şi mai bune; totul va fi diferit şi mai bine decât înainte.

Domnul să vă binecuvânteze acum, în timp ce ne plecăm capetele pentru rugăciune.

Tată ceresc, Îţi mulţumim pentru dimineaţa aceasta, pentru timpul petrecut vorbind despre misiuni şi despre felul în care ne-ai binecuvântat şi ne-ai ajutat. O, de câte ori m-am gândit, când valurile loveau cu putere şi încercările erau grele, dacă mă voi mai întoarce vreodată acasă? Dar iată-mă din nou aici, Doamne! Tu m-ai adus întotdeauna înapoi şi Îţi mulţumesc pentru aceasta. Îţi mulţumesc pentru această biserică, pentru păstorul ei şi pentru oamenii din ea. Binecuvântează-ne, Te rugăm.

Tată, în dimineaţa aceasta inima mea priveşte de-a lungul Indiei şi se gândeşte la oamenii aceia sărmani care nu-L cunosc pe Domnul şi zac pe străzi sau în acele barăci, săraci, muritori de foame şi fără şcoală. Ei nu-L cunosc pe Domnul Isus, sunt superstiţioşi şi se închină la vreun idol. Cât sunt de recunoscător să ştiu că mi-ai îngăduit să Te cunosc, să ştiu că Tu eşti Viaţa!

Te rog să mă ajuţi şi să iei duhul de judecată de la slujitorul Tău, Doamne, deoarece Tu eşti Judecătorul celor greşiţi. Ajută-mă să-i iubesc oricum. Vei face aceasta, Tată? Dacă femeile se îmbracă sumar şi necuviincios şi devin prostituate, dacă naţiunea noastră se prăbuşeşte, cum aş putea să schimb eu istoria dacă Tu ai spus că aşa va fi, Doamne? Te rog să mă ajuţi să fiu iubitor şi bun, astfel încât să Te pot sluji pe Tine şi să fac în totul voia Ta, Tată, pentru că Te rog aceasta spre gloria Ta.

Acum, Te rog să ne binecuvântezi şi pentru că mi s-a cerut să aduc puţină învăţătură din Cuvânt, dă-ne Tu un Mesaj scurt. Îngăduie ca Cuvântul să meargă înaintea noastră şi astfel să avem o zi măreaţă, pentru că Te rugăm acest lucru în Numele lui Isus. Amin.

Mai este un sfert de ceas până la ora unsprezece, este adevărat? Îmi acordaţi încă treizeci şi cinci de minute? Este în ordine dacă termină la ora 11.30?

Acum, încotro ne îndreptăm? M-am gândit să iau o temă din Vechiul Testament, dar voi spuneţi tot timpul că vorbesc numai din Vechiul Testament: „Frate Branham, tu nu ştii şi altceva în afară de Vechiul Testament?” Ei bine, când voi termina de predicat tot Vechiul Testament, voi trece şi la Noul Testament. Adevărul este că atunci când predici din unul, predici şi din celălalt, pentru că merg împreună.

Haideţi să deschidem într-un loc din Noul Testament. Nu ştiu de unde aţi studiat până acum, dar haideţi să-l luăm pe sfântul Ioan. Să mergem şi să citim din capitolul unu al Evangheliei lui Ioan.

Vreau să fiu cu voi şi deseară şi de asemenea, miercuri seara. Nu cred că vom pleca mai repede de miercuri, aşa că vom fi aici. Sunt aproape sigur că vom pleca doar joi sau vineri, de aceea, dacă va fi voia Domnului voi fi prezent şi la serviciul de miercuri seara.

Ce spui, frate Fleeman, aşa-i că este o idee bună? Atunci dă-ţi haina jos şi simte-te ca acasă.

Este cineva care are ceva împotriva cuiva? Dacă da, ridicaţi mâna şi duceţi-vă la persoana aceea. Faceţi aceasta, pentru ca în dimineaţa aceasta să avem o masă de dragoste de modă veche. Ce ziceţi de aceasta? Spuneţi cu toţii, indiferent ce problemă aveţi şi chiar dacă persoana respectivă nu este aici: „Doamne Isuse, începând din momentul acesta nu mă voi mai gândi la lucrul acesta.”

Haideţi să punem totul sub sânge chiar acum, să lăsăm totul în urmă şi să avem un nou început.

Oh, dacă aţi şti cât de fericiţi ar trebui să fiţi! O, dacă aţi vedea că de fapt toate religiile din lume sunt fără nici o bază! Una singură este reală şi adevărată, iar aceasta este Evanghelia Domnului Isus Hristos. Indiferent că este vorba de biserica metodistă, baptistă sau prezbiteriană, Domnul Isus Hristos este Cel Adevărat. Amin. Vedeţi? Indiferent din ce parte vine, creştinismul străluceşte, iese în evidenţă. Este singurul care are un fundament, o temelie, fiindcă Sângele jertfit al Domnului Isus Hristos este singura nădejde a lumii. Eu am văzut religiile lor, le-am văzut idolii şi superstiţiile, le-am văzut dumnezeii, le-am văzut pe fiecare în parte şi le-am studiat. Am studiat şi Coranul şi tot ce am putut studia şi am văzut cum a devenit superstiţioasă fiecare religie. Acest lucru te face să apreciezi faptul că Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este Real şi că El este singura nădejde a acestei lumi. Este singurul care a înviat vreodată din morţi şi este viu şi astăzi. Amin. Oh, frate Neville, nici nu ştiu cât sunt de fericit şi de recunoscător Domnului pentru că sunt creştin. Oh, ar trebui să fiţi atât de fericiţi!

Ioan a fost numit „cel iubit” şi noi credem că el este cel care şi-a rezemat capul pe pieptul Domnului Isus. Dintre toţi apostolii, Ioan a trăit cel mai mult. Petru a fost răstignit cu capul în jos, Andrei a fost şi el crucificat, iar lui Pavel i s-a tăiat capul la Roma.

Am nişte fotografii, iar data viitoare voi încerca să vi le aduc; sunt fotografii ale martirajului şi veţi vedea cum oamenii au fost daţi ca hrană la lei şi aşa mai departe. Le am pe toate într-o mapă mare. Le voi aduce şi voi pune pe fiecare stâlp câte una, astfel încât să le puteţi vedea pe toate.

Ce privelişte sfâşietoare! Ei au tăiat capul lui Pavel şi l-au aruncat la canal…Privind fotografiile acelea, m-am gândit: „O, Dumnezeule! Nici nu i-a atins bine toporul acela capul şi el era deja în slavă!” Amin. Nu-i de mirare că în timp ce stătea în celula aceea, a scris:

Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?”

Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!” (1Corinteni 15.55,57).  Tot Pavel a scris:

M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.

De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2Timotei 4.7-8).

Oh, aceasta te face să te gândeşti:

Vieţile tuturor oamenilor mari ne aduc aminte

Că putem să ne facem vieţile sublime,

Dar cărări rămân în urma noastră

Urme de paşi pe nisipul timpului.

În Biblie sunt mai mulţi bărbaţi care s-au numit „Ioan”, dar cel despre care vorbim noi este Ioan cel iubit, cel care a primit descoperirea Apocalipsei, un apostol al Domnului Isus Hristos, un misionar trimis de Dumnezeu. Cuvântul „misionar” înseamnă „trimis, cineva care a fost trimis.” Eu m-am întrebat de multe ori, de ce spun oamenii că  astăzi nu mai există apostoli, pentru că au fost doar doisprezece apostoli. Cred că aţi auzit şi voi aceasta. Ei bine, chiar cuvântul „apostol” înseamnă „cineva care este trimis.” Pavel nu a făcut parte din numărul celor doisprezece. Aţi observat că apostolii l-au ales pe Matias în locul lui Iuda Iscarioteanul, dar acest lucru a fost ceva făcut de mâna omului, aşa că nu s-a auzit niciodată nimic despre bărbatul acela. Dumnezeu l-a ales pe Pavel în locul lui Iuda, iar dacă priviţi ce a făcut Pavel, veţi vedea care este diferenţa dintre alegerea făcută de om şi alegerea făcută de Dumnezeu. Când văd aceste lucruri şi greşeli, Îi sunt plin de recunoştinţă lui Dumnezeu pentru alegerile făcute de El.

Acum câteva momente l-am ascultat la radio pe marele şi celebrul dr. DeHaan, un învăţător minunat şi un frate pe care-l iubesc din toată inima, Dumnezeu ştie aceasta, şi am putut vedea că şi un om mare poate face greşeli. Când am observat greşeala pe care a făcut-o, m-am gândit: „Dumnezeule, şi eu pot face aceste greşeli, de aceea Te rog să veghezi Tu asupra mea.”

Dr. DeHaan a spus: „Duhul Sfânt i-a botezat pe fiecare dintre apostoli, i-a scufundat pe toţi cei aflaţi în odaie, iar noi suntem botezaţi cu apă ca reprezentare a acestui lucru. Aceea a fost singura dată când cineva a fost botezat vreodată cu Duhul Sfânt. O singură dată în Biblie.”

Când l-am auzit ce spune, m-am gândit: „Oh, dr. DeHaan!”

Dacă este aşa, de ce zece ani mai târziu, Filip s-a dus, le-a predicat la samariteni şi i-a botezat în Numele Domnului Isus Hristos, dar cu privire la Duhul Sfânt Biblia spune că încă nu le fusese dat? Dar când s-a dus Petru acolo, şi-a pus mâinile peste ei şi au primit Duhul Sfânt.

 Două sau trei luni mai târziu, Petru stătea pe acoperişul casei şi a avut o vedenie în urma căreia s-a dus în casa lui Corneliu. Biblia spune că stăteau acolo cu toţii, cu o inimă şi se rugau, şi în timp ce Petru le vorbea despre Domnul Isus, „Duhul Sfânt S-a revărsat peste toţi cei ce ascultau Cuvântul”, la fel ca la început. Şi pentru că nu fuseseră încă botezaţi în apă, Petru a spus: „Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?” (Fapte 10.44,47).

Douăzeci de ani mai târziu, Pavel a trebuit să traverseze coasta de sus a Asiei şi a ajuns în Efes unde a găsit câţiva ucenici pe care i-a întrebat:

„Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?” Ei i-au răspuns: „Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt.”

„Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?” le-a zis el. Şi ei au răspuns: „Cu botezul lui Ioan.”

Atunci Pavel a zis: „Ioan a botezat cu botezul pocăinţei şi spunea norodului să creadă în Cel ce venea după el, adică în Isus.”

Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezaţi în Numele Domnului Isus.

Când şi-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt S-a coborât peste ei şi vorbeau în alte limbi şi proroceau.”  (Fapte 19.1-6). Oh, da! Botezul cu Duhul Sfânt există şi acum şi va exista până când va veni Isus şi ne va duce Acasă.

Vedeţi ce greşeală a făcut acest bărbat învăţat şi şcolit? Aceasta arată că nu contează cât eşti de deştept şi cât de multe ştii, pentru că eşti tot o fiinţă umană şi vei face greşeli, dar „bătălia aparţine Domnului!” Aşa este.      

Eu pot să văd anumite lucruri. Domnul mi-a arătat prin vedenii anumite lucruri, dar eu m-am dus şi am făcut exact pe dos. Vă puteţi imagina aşa ceva? S-a întâmplat la Lisabona. Atunci am spus: „Doamne, ia-ţi mâinile de peste mine, pentru că nu merit să fiu slujitorul Tău.” Trebuia să văd ceva ce El îmi spusese, dar eu am uitat cu desăvârşire şi m-am dus mai departe. După aceea, am zis: „Oh, Doamne, de ce nu mi-ai amintit?” Înţelegeţi? Îmi notasem pe o bucată de hârtie pe care o ţineam în buzunar, dar am uitat, aşa că m-am dus şi am făcut exact pe dos. Aceasta arată cât sunt de bun. Vedeţi? Aceasta arată că sunt cel mai rău dintre toţi.

Este îngrozitor când Dumnezeu îţi spune să faci ceva, iar tu te duci şi faci exact pe dos!

Deci, vedeţi? Nu contează cine este acel om, pentru mine el este doar o fiinţă umană şi va face greşeli. Haideţi deci, să ne îngăduim unii pe alţii cât putem de bine, fiindcă este singurul lucru pe care putem să-l facem. În ordine.

Acum vom citi din Ioan 1, începând de la versetul 1. Are toată lumea Bibliile deschise?

La început…”

Nu este acesta un lucru bun cu care să începem?

La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.”

Acelaşi a fost la început cu Dumnezeu.

Să mergem acum mai jos, la versetul 14:

Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.”

Vedeţi? „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era DumnezeuŞi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.”

Din punctul de vedere al minţii omeneşti, tu nu poţi merge mai departe, decât la început.

La început…” înseamnă „înainte de a exista lumea, înainte de a exista vreo stea, înainte de a exista soarele, înainte de a exista luna sau orice altceva, înainte să fi fost creat ceva. Este corect? Cel mai departe, noi putem merge „la început”.

La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era DumnezeuŞi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.”

Aceasta înseamnă că Cuvântul era Isus Hristos. Este corect? Deci, „La început a fost Isus Hristos.”

Învăţătura catolică despre un fiu veşnic nu îşi are locul, pentru că dacă El ar fi fost Fiul lui Dumnezeu, ar fi trebuit să aibă un început, trebuia să se nască pentru a fi un fiu.

Oh, o asemenea învăţătură ne va scoate afară din buna şi vechea Scriptură. Cât de mult îmi place aceasta! Când ajungi acolo te simţi ca acasă. Nu vă place şi vouă aceasta?

 La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.” Cuvântul însuşi era Dumnezeu.

 Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.”

Înţelegeţi? Noi am văzut că Cuvântul care a fost la început, a devenit trup aici pe pământ. Ce lucru minunat: să te gândeşti că Dumnezeu a devenit trup ca să ne ia păcatele.

O, dacă am putea lua superstiţiile care există în lume, modul în care se închină oamenii şi doresc să fie mai buni… Unii, care sunt din diferite denominaţiuni sau secte, se gândesc: „Dacă un om devine bun cu adevărat, devine un dumnezeu,” şi i se închină ca lui Dumnezeu.

Apoi mai există un motiv pentru care ei se închină, dar pe care îmi este greu să-l explic unei audienţe amestecate cum este cea de aici. Sămânţa de viaţă vine de la partea masculină, iar ei cred că viaţa pe care o poartă în ei şi care este transmisă mai departe prin sămânţă este Viaţa veşnică, dar nu este adevărat. Ei spun că noi am fost aici dintotdeauna, dar de fapt este acelaşi duh care se mută mereu şi mereu, în oameni. Astfel, unii de închină omului pentru că de la el vine sămânţa de viaţă.

Aici, ni se spune însă că înainte ca să existe omul, „La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu Şi Cuvântul S-a făcut trup…”  

Mintea omenească poate merge numai atât de departe, adică până la început. Este corect? „La început era Cuvântul.” Prin teologie, cu ajutorul minţii, noi putem merge numai până acolo, dar descoperirea ne duce dincolo de aceasta, mai departe. Este adevărat?

Dacă învăţaţi aceasta prin teologie, spuneţi:

La început era Cuvântul…”, care era Dumnezeu, „şi Cuvântul era Dumnezeu.” Este corect. „Şi acest Acelaşi Cuvânt S-a făcut trup şi a locuit printre noi.” Înţelegeţi? După aceea, Dumnezeu S-a arătat în trup. Aceasta s-a întâmplat fără îndoială, este ceva adevărat. Dumnezeu S-a făcut trup şi noi o credem. Dar înainte a fost Cuvântul. Ce este cuvântul? Cuvântul este exprimarea unui gând, este manifestarea unui gând. Este corect? Înainte ca să spui ceva, în subconştientul tău, gândeşti. Este adevărat?

Deci, „La început era Cuvântul…” Prin teologie putem merge numai până acolo. Dar înainte ca să existe Cuvântul, acolo a fost un gând şi gândul a fost manifestat. Înţelegeţi ce vreau să spun?

Aşa a spus El. Mai întâi, S-a gândit, apoi a rostit Cuvântul şi Cuvântul S-a manifestat. Oh, cât de infailibil este Dumnezeu!

Nu este de mirare că în seara aceea când Isus a coborât de pe munte şi a căutat ceva de mâncare în acel pom, dar nu a găsit nimic, a spus: „În veac să nu mai mănânce nimeni rod din tine!” (Marcu 11.14), şi a plecat. A doua zi când s-au întors, pomul era uscat.  Aceasta este mintea lui Dumnezeu. La început, mai întâi a fost un gând. Înţelegeţi? Înainte de a fi un Cuvânt, a fost un gând şi acel gând a fost exprimat în Isus Hristos, Acelaşi care a exprimat Cuvântul din nou. Înţelegeţi?

Fiecare Cuvânt din Biblie este în gândurile lui Dumnezeu sub formă de Sămânţă care, dacă este acceptată în fiinţa umană şi exprimată prin acelaşi gând care a materializat Biblia, face lucrurile să vină la existenţă, să se întâmple. Înţelegeţi la ce mă refer?

Cât de puternică ar putea fi Biserica? Biblia spune: „Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus…” (Filipeni 2.5). Felul în care gândeşte un om în inima lui descoperă ceea ce este el de fapt. Astfel, dacă gândurile voastre sunt exprimate este la fel ca atunci când Dumnezeu a zis: „Să fie o lume!” Înainte ca să fie rostit un cuvânt, a trebuit să fie un gând. Astfel, la creaţie Dumnezeu a făcut mai întâi lumea în gândurile Lui, apoi Şi-a exprimat gândul şi ceea ce a exprimat s-a materializat. Înţelegeţi?

Acum, dacă Acelaşi Duh care a spus: „Să fie lumină!” şi a fost lumină, care a spus: „Să fie copaci!” şi au fost copaci, dacă acelaşi gând care a fost în Hristos este în voi, cu cât mai mult am putea spune: „Cancerul să dispară!” şi el va dispărea; „Ochii orbi să fie vindecaţi!” şi se va întâmpla exact aşa. Vedeţi? Este vorba de gândul vostru.

Voi ziceţi: „Aceasta a spus Isus!”, dar aşteptaţi un moment! El a spus: „Aveţi credinţă în Dumnezeu!

Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare” şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.” (Marcu 11.22-23). Este corect? Voi veţi primi! Nu Eu, ci voi. Ce putere i-a fost dată Bisericii!

Voi puteţi exprima ceva prin conceperea minţii voastre, dar dacă este o descoperire adevărată a lui Dumnezeu, pe care o vedeţi înainte să se întâmple şi o exprimaţi sub formă de Cuvânt, acel Cuvânt se materializează, este un Cuvânt exprimat.

Dacă mintea şi inima voastră sunt umplute cu Duhul lui Dumnezeu până când gândurile voastre devin gândurile Lui… Amin! Aici sunteţi când gândurile voastre şi călăuzirea voastră devin o inspiraţie directă a Duhului Sfânt care mişcă fiinţa voastră muritoare. Oh, Doamne, ce fel de oameni ar trebui să fim? Dacă Duhul Sfânt a ajuns să locuiască în voi în aşa măsură şi să vă dea o asemenea putere încât să nu mai folosiţi propriile voastre gânduri, propria voastră minte, propria voastră opinie, dacă Duhul Sfânt v-a format în aşa fel încât gândurile şi fiinţa voastră sunt exprimarea lui Dumnezeu însuşi prin voi, ce fel de Biserică am fi noi? Ce fel de oameni am fi noi, cei din Tabernacolul Branham, dacă în dimineaţa aceasta am fi atât de plini de prezenţa lui Dumnezeu încât să nu ne mai folosim propria minte, să nu ne mai folosim propriile gânduri, să nu mai avem propria noastră părere, ci pur şi simplu să ne lăsăm călăuziţi de Duhul?

Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.” (Romani 8.14). Atunci când ceea ce este firesc iese afară şi locul liber este umplut de Duhul lui Dumnezeu, când vă goliţi (Amin) de eul vostru, atunci Biserica va avea puterea învierii lui Isus Hristos, va umbla în paşii Lui, în gândurile Lui, în fiinţa Lui, în mişcarea Lui. Înţelegeţi ce vreau să spun? Atunci gândurile voastre vor deveni cuvinte şi cuvintele voastre se vor materializa. Atunci Biserica va avea putere.

Cred că este pe cale ca Biserica să fie îmbrăcată de Duhul Sfânt în Hristos, astfel ca oamenii să fie atât de departe de eul lor încât să nu se mai vadă pe ei înşişi, să nu mai aibă propria lor gândire… ci gândul lor să fie doar acela  de a-L sluji pe Dumnezeu. Atunci gândurile lor merg înainte, refuză lucrurile lumii şi se mişcă numai prin Duhul, trăiesc prin Duhul, umblă prin Duhul şi astfel împlinesc Legea lui Hristos. Atunci, dragostea lui Hristos din inima omenească se va mişca prin Duhul Sfânt astfel încât marea şi minunata Biserică va merge înainte în puterea dumnezeiască, pentru că dumnezeirea Se va descoperi în fiinţele omeneşti prin Duhul Sfânt care va face să vină la existenţă ceea ce gândesc.

Acum, cuvintele noastre pot fi diferite de ceea ce gândim în realitate. Astfel, de multe ori spunem: „Ce mai faci, frate?”, deşi nu o facem din inimă. Sau zicem: „Sunt aşa şi aşa şi voi face cutare lucru”,  dar de fapt nu vorbim serios. Înţelegeţi? Se întâmplă să spunem un lucru fără să avem intenţia să-l şi facem.

Dar când devii atât de mort faţă de lucrurile lumii încât Hristos este pe primul loc, încât El este totul pentru tine, Duhul Domnului Isus Hristos are controlul deplin în viaţa ta. Atunci gândurile tale vor fi curate, vor fi pure.

Mulţi oameni spun: „Ei bine, religia vine din inima ta!”, însă în mădularul acesta mic numit inimă nu există funcţii mintale. Tu nu poţi gândi cu inima, ci gândeşti cu mintea. Dar Biblia spune că dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele… aceste lucruri rele ies dinăuntru…” (Marcu 7.21-23). Tu nu poţi gândi cu inima pentru că în ea nu există nimic mintal cu care să gândeşti, de aceea când a spus aceste cuvinte, Isus nu s-a referit la trupul fizic, ci la omul duhovnicesc.

Noi suntem formaţi din trei părţi: trup, suflet şi duh. Ştim ce este trupul, îl putem vedea, este aici. Ştim ce este duhul pentru că el controlează trupul, dar ce este sufletul? Sufletul este natura duhului.

Când un om se converteşte… Aici este vorba de o învăţătură bună şi adâncă şi nădăjduiesc s-o înţelegeţi.

Cu câtva timp în urmă am vorbit cu nişte băieţi. Unul dintre ei stătea la mine pe verandă şi a spus:

„Frate Branham, pe vremuri am fost un om de afaceri şi am petrecut mulţi ani încercând să primesc mântuirea.” Apoi mi-a povestit despre toate problemele pe care le-a avut şi mi-a zis că soţia lui a primit Duhul Sfânt, dar el nu a reuşit nicicum.

„Ce vrei să spui, frate?”, l-am întrebat eu.

Atunci mi-a spus de unde era şi s-a prezentat, dar eu l-am întrebat din nou:

„Tu încerci să obţii mântuirea?”

„Da, aceasta fac.”

„Domnul doreşte…”, dar el mi-a zis:

„Frate Branham, cred că am depăşit linia şi nu mai pot fi mântuit.”

„Oh, eu nu ştiu aceasta…”

„Uite”, a continuat el, „am fost la întâlnirea ţinută de Billy Graham, un predicator mare şi renumit.”

El este un bărbat minunat al lui Dumnezeu şi face o lucrare mare pentru Dumnezeu.

„Am fost la întâlnirile lui”, a continuat tânărul „şi el a zis: „Toţi cei care doresc să fie mântuiţi, să ridice mâna.” Am ridicat mâna, apoi am fost dus într-o cameră separată, iar acolo mi-au spus că trebuie să-L primesc pe Isus. M-am pus pe genunchi şi m-am rugat, şi el m-a întrebat: „Crezi în Isus Hristos?” „Da, cred”, am răspuns eu, „şi Îl primesc ca Mântuitor personal.” „Acum eşti mântuit”, a spus el, dar nu s-a întâmplat nimic cu mine. Am continuat aşa timp de vreo doi ani, apoi am găsit o biserică a metodiştilor liberi care mi-au spus că trebuie să ajung atât de fericit încât să strig. S-au rugat pentru mine până când am devenit atât de fericit încât am strigat, iar ei mi-au zis: „Acum o ai! Ai primit sfinţirea!” Am ieşit de acolo la fel şi am continuat să caut peste tot pe unde am putut, dar cu toate acestea nu am primit Duhul. Apoi am mers la întâlnirile fratelui Oral Roberts. M-au dus într-o cameră unde mi-au spus că trebuie să primesc Duhul Sfânt şi că Îl voi avea numai dacă vorbesc în limbi. S-au rugat pentru mine şi mi-au spus să vorbesc cu Domnul, şi am vorbit în limbi”, dar adevărul este că tot nu L-am primit, frate Branham. Nu ştiu ce să mai fac! Am fost şi la Shreveport, la „Vocea Mântuirii”, iar ei mi-au spus să vin la tine pentru că tu eşti un proroc şi vei putea să-mi spui, când Duhul va veni peste tine, care este problema cu mine.”

„Frate”, i-am spus eu, „nu este nevoie de un proroc care să facă aceasta pentru că Biblia este cea care are răspunsul la toate lucrurile. Nu am nevoie de o prorocie pentru aceasta. Fratele meu, singurul lucru pe care pot să-l spun este că eşti confuz, de aceea vreau să te întreb ceva:

„L-ai iubit întotdeauna pe Domnul Isus?”

„Păi, am aparţinut de biserica prezbiteriană, dar numai am frecventat-o”, a răspuns el.

„Ei bine, vreau să te întreb ce s-a întâmplat, ce te-a făcut să te răzgândeşti dintr-o dată?”

„Păi, soţia mea a mers la penticostali şi a primit Duhul Sfânt, iar când s-a întors acasă era fericită.”

„Care a fost părerea ta cu privire la lucrul acesta? Ai criticat-o?”

„Nu! M-am gândit doar: „să văd cât va dura”. Dar ea a continuat în felul acesta, deci se pare că L-a primit cu adevărat.” În continuare, el a spus:

„Într-o zi mă întorceam de la o licitaţie şi s-a întâmplat să bag mâna în buzunar, iar acolo am dat de o broşură veche pe care mi-o dăduse cineva. M-am aşezat pe scaun în birou şi am început s-o citesc. M-a cuprins un sentiment puternic că trebuie să mă împac cu Dumnezeu, iar de atunci Îl caut întruna.”

„Vreau să te întreb ceva,” am spus eu. „De când a venit peste tine sentimentul acesta, ai mai putut scăpa de el?”

„Nu, domnule, nu am putut.”

„Ei bine, acela a fost momentul în care L-ai primit pe Hristos. A-L primi pe Hristos nu înseamnă să ridici mâna, deşi este în ordine;  nu înseamnă să vorbeşti în limbi, deşi este în ordine; nu înseamnă să strigi, ci înseamnă să fie în tine calităţile lui Hristos, după ce El a intrat să locuiască în tine. A-L primi pe Hristos înseamnă să primeşti Persoana, pe Hristos Isus; a-L primi pe El înseamnă Viaţa. Strigatul, vorbirea în limbi şi orice altă demonstraţie sunt semnele care urmează după ce L-ai primit pe El. Dar mai întâi trebuie să-L primeşti pe Hristos.”

„Frate Branham, înseamnă că eu am fost mântuit în tot acest timp?”

„Da, cu siguranţă. Îl iubeşti?”

„Din toată inima mea.”

„Aceasta este bine. Acum Îl iubeşti?”

„Da, acesta este adevărul.”

„Păi, tu L-ai avut tot timpul.”

A sărit jos de pe verandă şi a început să plângă şi m-a strâns în braţe zicând: „Oh, Dumnezeule, eu am fost creştin în toţi aceşti ani!”

Vedeţi voi, problema lui era că nu a fost lămurit de la bun început. Aleluia!

Voi nu puteţi face dintr-un porc un miel, oricât aţi încerca. El a fost porc de la început, îşi vede doar de treaba lui şi îi spune mielului să-şi vadă şi el de treaba lui. Singura modalitate de a-l face pe porc să creadă că este greşit să stea în coteţul porcului, ar fi să pui în el duhul unui miel. Dacă ar primi un suflet de miel… Noi ştim că mielul nu are suflet, dar dacă ar primi un suflet de miel, atunci însăşi natura lui ar fi de miel. Acesta este motivul pentru care nu poţi transforma un porc într-un miel, pentru că el nu are suflet. Astfel, rămâne pentru totdeauna ceea ce este în duhul lui. Înţelegeţi?

Dar o fiinţă umană poate fi schimbată dintr-un porc într-un miel, pentru că are un suflet creat  după chipul lui Dumnezeu. Amin.

Gândurile acelui om s-au schimbat. Ceva a făcut-o în locul lui. Aleluia! „…căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile…” Vedeţi? Hristos Creatorul a venit la el şi l-a  schimbat. Duhul Său a scos afară natura firească a acelui om, natura veche căreia îi plăcea dansul, lumea şi lucrurile ei, şi din clipa aceea a însetat după Dumnezeu, iar Dumnezeu a fost tot timpul în el. La început a fost Dumnezeu. Înţelegeţi? Iată-vă acolo! Amin.

…căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile…”, dar înainte să existe un cuvânt, trebuie să existe un gând. Apoi cuvântul este exprimat, se materializează. Eu cred în inima mea că sunt creştin pentru că L-am primit pe Domnul Isus Hristos. Înainte ca să plâng, să mă mişc sau să fac ceva, eu cred în inima mea că Hristos a murit în locul meu. Amin. Eu accept lucrul acesta ca şi creştin, Îl cred ca şi creştin, este în inima mea, apoi Îl exprim în cuvinte: „Sunt creştin!” Aleluia! Apoi încep să vorbesc ca şi un creştin, să trăiesc ca şi un creştin, să fiu ca şi un creştin. Astfel, lumea mă va recunoaşte că sunt creştin, după faptele mele. Aleluia!

Nu am vrut să fiu atât de gălăgios, dar iată aici Cuvântul lui Dumnezeu. Oh, spuneţi-mi dacă m-am lungit prea mult, dar Isus a spus: „La început…” Observaţi!

…căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile…”

Acum ascultaţi ce a spus Isus.

Oh, dacă aţi călători în jur, aţi vedea toate aceste religii în care unul trebuie să facă una, altul trebuie să facă alta şi celălalt trebuie să facă altceva! Dar haideţi, fraţilor, să clarificăm lucrurile o dată pentru totdeauna!

Noi suntem creştini prin credinţă, prin harul lui Dumnezeu. Înţelegeţi? În mila Sa infinită, Dumnezeu ne-a chemat să fim împăcaţi prin Fiul Său Isus Hristos. Mila şi îndurarea Lui face aceasta. Nu ceea ce am făcut noi, ci ceea ce a făcut El. El mi-a întors sufletul de la lucrurile lumii, de la jocurile de noroc, de la cursele de cai, de la adulter, de la minţit, de la furat, la lucrurile lui Dumnezeu. El mi-a schimbat sufletul, El mi-a schimbat gândirea. Apoi gândurile mele au devenit atât de reale încât au devenit cuvinte pe buzele mele şi s-au materializat, iar acum sunt un creştin.  M-a făcut o făptură nouă.

Aceasta s-a întâmplat cu fiecare dintre voi. Înţelegeţi?

Dar dacă ai o minte greoaie şi nu crezi, vei spune: „Ei bine, stau şi mă întreb dacă…” Ai face bine să fii atent!

Tu spui: „Păi, frate, eu am petrecut un timp minunat!” Pe mine nu mă interesează ce timp minunat ai petrecut.

„Ei bine, eu am strigat.” Acest lucru este bun, dar tot nu înseamnă nimic. „Am vorbit în limbi.” Şi lucrul acesta este bun, dar nu suficient. „Am vindecat bolnavi.” Este bine, dar nu despre aceasta este vorba aici.

Isus a spus: „Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am* prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”

Atunci, le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.” (Matei 7.22-23). Da, domnilor.

La rândul lui, Pavel a spus: Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti,… chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii,… chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars,… şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.” (1Corinteni 13.1-3).

Trebuie să aibă loc o schimbare, o schimbare a inimii, dar nu a inimii fizice, ci a inimii sufletului. Se ancorează în Ceva până când gândirea nu mai este greoaie, ci Îl vezi doar pe Domnul Isus. Vezi neprihănire, sfinţenie, curăţie, dragoste şi har. Aceasta se întâmplă când ai fost schimbat.

Ce înseamnă un om convertit? „A converti” înseamnă „a schimba, a transforma, a preschimba”. Aşadar, gândurile tale, obiceiurile tale, fiinţa ta a fost schimbată şi dintr-un păcătos ai devenit un creştin. Tu ştii lucrul acesta mai întâi în inima ta, apoi îl exprimi cu buzele şi după aceea se materializează, iar tu eşti ceea ce eşti.

Dacă numai îţi închipui că te gândeşti şi exprimi acest lucru, dar nu se materializează, înseamnă că eşti pe un drum greşit. Aţi înţeles? Poate ar trebui să vorbesc puţin mai rar.

Priviţi! Dacă îţi închipui că eşti creştin şi mărturiseşti aceasta cu buzele tale, dar apoi afli că de fapt nu eşti, ai face bine să-ţi schimbi felul de gândire, inima, deoarece încă nu porţi roadele acestei schimbări.

Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,

blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.” (Galateni 5.22-23). Dacă apare un lucru mărunt şi tu te îndrepţi imediat într-acolo, ar fi bine să fii atent, fiindcă aceasta dovedeşte că cu tine nu s-a întâmplat ce trebuia să se întâmple. Înseamnă că tu exprimi ceva ce încă nu ai.

Isus le-a spus fariseilor: „Făţarnicilor, cum aţi putea voi să spuneţi lucruri bune, când voi sunteţi răi?” (Matei 12.34). În inima lor, ei credeau un lucru, iar cu buzele exprimau altceva, ceea ce făcea din ei nişte făţarnici. Aceasta înseamnă să fii făţarnic, aceasta face din tine un făţarnic.

Făţarnicilor, cum aţi putea voi să spuneţi lucruri bune, când voi sunteţi răi?Căci din prisosul inimii vorbeşte gura.” Vedeţi? Ei nu vorbeau ceea ce gândeau cu adevărat.

Înţelegeţi ce vreau să spun? Voi trebuie să spuneţi ceea ce gândiţi. Dacă nu gândiţi aşa, nu o spuneţi. Exprimaţi cuvintele şi lăsaţi ca ele să vină din adâncul inimii voastre.

Isus a făcut la fel. El i-a vorbit pomului: „În veac să nu mai mănânce nimeni rod din tine!” (Marcu 11.14), şi nu a avut nici cea mai mică umbră de îndoială în inima Sa cu privire la ceea ce a spus. El a ştiut că pomul acela se va usca. De ce? Pentru că în El era Duhul lui Dumnezeu şi Îl făcea să facă aceasta ca să-i înveţe pe ucenici o lecţie. Înţelegeţi? În ordine.

Lăsaţi ca gândurile şi cuvintele voastre să fie curate. Trăiţi curat şi fiţi curaţi.

Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele.” (Matei 15.19). Dacă din inima voastră vin aceste lucruri, înseamnă că aceasta este în inima voastră. Dar dacă din inima voastră vine neprihănire, pace, dragoste, bucurie, înseamnă că acolo este o resursă care conţine aceste lucruri. Înţelegeţi ce vreau să spun? Acesta este Duhul lui Dumnezeu care Se exprimă pe Sine Însuşi prin cuvinte, şi astfel ceea ce spuneţi se va împlini.

Acum vom merge puţin mai adânc ca să vedem cât este de infailibil Cuvântul lui Dumnezeu. Aveţi grijă la ceea ce spuneţi! Când spune Dumnezeu ceva, lucrul acela trebuie să se împlinească, indiferent cât pare de imposibil. În călătoria din care tocmai m-am întors, am văzut asemenea lucruri. Astfel, L-am văzut pe Dumnezeu făcând ceva despre care am crezut că este imposibil să se întâmple, dar s-a întâmplat. După ce am făcut ceva, am văzut că făcusem o greşeală. Dumnezeu mi-a spus să merg să fac ceva, îmi scrisesem Cuvintele Lui pe o bucată de hârtie pe care o purtam în buzunar, dar în loc să merg să fac ce mi-a spus El, am uitat, m-am întors din direcţia aceea şi am făcut cu totul altceva. Dar harul lui Dumnezeu a adus lucrul acela înapoi, chiar dacă eu am uitat. Amin. Trebuia să se întâmple.

Cred că aici, în Evanghelia lui Ioan scrie despre lucrul acesta. Să vedem în capitolul 12. Da, aici este. Deci, Ioan 12.36-40:

„Câtă vreme aveţi lumina printre voi, credeţi în lumină, ca să fiţi fii ai luminii.” Isus le-a spus aceste lucruri, apoi a plecat şi S-a ascuns de ei.”

Acum fiţi atenţi! Priviţi cu atenţie, pentru că mi-am însemnat aici în timp ce citeam, când am fost în Bombay.

Măcar că făcuse atâtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El…”

Ei nu au crezut, indiferent ce a făcut El, măcar că a făcut minuni.

Priviţi la naţiunea aceasta, priviţi la aceşti oameni, priviţi la semnele şi minunile care s-au făcut aici în tabernacol. Priviţi la lucrurile care au fost spuse şi care s-au dovedit a fi ale lui Dumnezeu. Priviţi! Vedeţi? Au fost confirmate de Dumnezeu, dar cu toate acestea oamenii din oraş râd de ele, îşi bat joc şi spun că este telepatie mintală sau ceva de felul acesta. Ei nu înţeleg.

Ascultaţi ce scrie aici: „Măcar că făcuse atâtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El…”

Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească ceea ce a spus prorocul Isaia: „Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?” (Isaia 53.1).

Vedeţi? Ei nu au putut crede pentru că aşa a spus Isaia că va fi.

Când Dumnezeu spune ceva, lucrul acela trebuie să se împlinească pentru că mai întâi a fost gândul Lui, apoi acest gând a fost exprimat. Indiferent ce vine sau pleacă, lucrul acela trebuie să se împlinească. Oh, puteţi vedea cât este de infailibil Cuvântul? Oh, Doamne!

Vedeţi? „De aceea nu puteau crede, pentru că Isaia a mai zis:

„Le-a orbit ochii şi le-a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Dumnezeu şi să-i vindec.”

Priviţi! Dumnezeu l-a folosit pe prorocul Său, pe Isaia, un om care a avut suişurile şi coborâşurile lui, care a făcut greşeli ca şi noi, dar care a fost apucat de Dumnezeu şi a fost atât de predat încât cuvintele lui au fost gândurile lui Dumnezeu exprimate prin nişte buze omeneşti muritoare (Aleluia!). Isaia a fost un om cu păcatele şi lucrurile pe care le am şi eu, cu suişuri şi coborâşuri ca şi mine, dar care era un vas predat lui Dumnezeu, un vas prin care a fost exprimat gândul lui Dumnezeu, prin Cuvânt. Indiferent ce au făcut ei, cuvintele lui Isaia au trebuit să se împlinească deoarece erau gândul lui Dumnezeu exprimat prin Isaia.

Aici sunteţi! Aleluia! O, Dumnezeule!

„…pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” (Matei 16.18). Oh, Doamne! Atunci când lumea nu va mai fi, „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Matei 24.35). De ce? Pentru că El a exprimat în Cuvânt gândul Atotputernicului Dumnezeu, iar atunci când noi putem accepta Cuvântul prin credinţă, trebuie să Se materializeze.

Oh, cum tresaltă inima mea când mă gândesc: „Doamne, Cuvântul Tău este confirmat pentru totdeauna în ceruri!” Dumnezeu exprimă prin cuvinte ceea ce gândeşte, şi astfel avem Cuvântul Viu al lui Dumnezeu.

Isus a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” (Ioan 5.24). Aleluia!

Nu cel care merge la biserică, nu cel care îşi trece numele într-un registru, nu cel care este un practicant, nu cel care strigă, nu cel care vindecă bolnavii, nu cel care deschide ochii orbilor, nu cel care vorbeşte în limbi, nu cel care proroceşte, ci „cel care aude cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, acela are viaţa veşnică şi nu poate veni niciodată la judecată, pentru că a trecut de la moarte la viaţă.”

O, frate, lasă credinţa să se ancoreze în inima ta până când cuvintele vor fi adevărate în faţa lui Dumnezeu. Atunci cerurile şi pământul vor fi scuturate şi vor dispărea, dar Cuvântul veşnic, gândul din inima ta care este exprimat de Dumnezeu, nu poate greşi, aşa cum nu au putut greşi nici cuvintele lui Isaia.

Mii de oameni au văzut minunile săvârşite de Isus, dar cu toate acestea nu au putut crede pentru că aşa a spus Isaia: „Ei nu vor crede.”

Cuvântul lui Dumnezeu este veşnic. La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.”

La început, când Dumnezeu a privit lumea, te-a văzut pe tine şi pe mine stând în dimineaţa aceasta aici. A văzut copilaşul meu stând acolo în spate, a văzut fiecare om flămând din India, a văzut fiecare predicator de la amvon, a văzut fiecare persoană făţarnică în umblarea ei. El a văzut totul. Mintea infinită a lui Dumnezeu a văzut totul mai dinainte şi a spus: „Îl voi trimite pe Fiul Meu Isus Hristos ca să răscumpăr rasa aceasta căzută.” Acela a fost Cuvântul. Dar înainte ca să fie un Cuvânt, a fost gândul. Mai întâi a fost gândul, apoi gândul a fost exprimat printr-un cuvânt şi Cuvântul S-a materializat şi a locuit printre noi. Aleluia! Poate cu zece milioane de ani înainte ca lumea să fie făcută, gândul lui Dumnezeu Şi-a văzut  trupul de carne care a scos boldul morţii afară.

Cât de veşnic este Cuvântul lui Dumnezeu! Oh, timpurile se vor schimba, anii vor veni şi vor trece, vor trece perioade lungi de timp, dar Cuvântul lui Dumnezeu va rămâne pentru veşnicie. Aşa este.

O, Doamne, ajută-mă să strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta. Ajută-mă să cuget asupra Lui zi şi noapte. Lasă-mă să scriu poruncile Tale la căpătâiul patului şi astfel să fie întotdeauna înaintea ochilor mei. Doamne, nu mă lăsa să păcătuiesc în inima mea împotriva Ta, ci ajută-mă să păşesc înăuntru.

Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.” (Romani 8.1). Aleluia! Amin!

Gândurile exprimate ale lui Dumnezeu în inima omenească merg înainte deoarece Dumnezeul cel veşnic Îşi conduce copiii dintr-un loc în altul. Biblia spune că paşii celui neprihănit sunt rânduiţi de Domnul. Oh, Doamne!

Cât de nouă este lumea? Cât de lungă este veşnicia? Când ne gândim la Cuvântul lui Dumnezeu exprimat prin buzele unei fiinţe muritoare… El a spus: „Isaia a vorbit despre acest lucru. Astfel, ei nu au putut să creadă deoarece Isaia a spus aceasta, fiind sub inspiraţie.”

Acest Isus Hristos, Emanuel, despre care vorbeşte toată Scriptura, ştia că va învia a treia zi. De ce? Pentru că David a spus prin inspiraţie:

Căci nu vei lăsa sufletul meu în Locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea.” (Psalmul 16.10). El a mai spus: „De aceea, inima mi se bucură, sufletul mi se veseleşte şi trupul mi se odihneşte în linişte.” (v. 9). Dumnezeu a vorbit prin David, un om care avea suişuri şi coborâşuri şi a spus: „Căci nu vei lăsa sufletul meu în Locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea.”

Isus a spus: „Stricaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica.” (Ioan 2.19). Aleluia! El a crezut Cuvântul nemuritor al lui Dumnezeu. Da, domnilor.

Voi ziceţi: „Nu, tu ştii bine că El a murit vinerea şi apoi a înviat. Deci, ce este cu aceste trei zile?”

Isus ştia că trupul intră în putrefacţie după şaptezeci şi două de ore. El ştia că pe parcursul celor trei zile, în acel interval de timp, Dumnezeu avea să-L ridice pentru că aşa spusese David prin inspiraţie. Aleluia! Astfel, aşa cum scrie undeva în Biblie, El a păşit în faţă ca un Erou, deoarece ştia că Dumnezeu Îşi va ţine Cuvântul, ceea ce a gândit şi apoi a exprimat. Aleluia!

Prin urmare, eu cred că Domnul Isus care a urcat la cer va veni înapoi în acelaşi fel în care L-am văzut mergând la cer. El vine pentru răscumpăraţii care sunt născuţi din nou, spălaţi prin Sânge: „El va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.” (Fapte 1.11). Acest lucru este scris în Biblie. Se pot ridica împăraţi, pot apărea diferenţe, tunetul ar putea opri Pământul din rotirea lui, ar putea fi foamete, bombe atomice sau orice ar fi, dar Isus, Fiul lui Dumnezeu, va veni în acelaşi fel în care a mers la cer, pentru că aşa a spus Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu.

Eu cred cu adevărat că Dumnezeu va vindeca trupul celui bolnav, pentru că El a spus: „…El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit.

Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El şi, prin rănile Lui, suntem tămăduiţi.” (Isaia 53.4-5).

Lăsaţi învăţătorii, teologia, seminariile şi orice altceva să se ridice şi să cadă, pentru că Cuvântul lui Dumnezeu Se va mişca exact în acelaşi fel. Da, domnilor. Aşa a spus Dumnezeu. Dar înainte ca Dumnezeu să poată spune aceasta, a trebuit să existe un gând. Dumnezeu a gândit totul şi a exprimat acele gânduri prin cuvinte, iar acestea au trebuit să se materializeze.

Nu demult, am citit despre o tânără care monta acele manoşe la ceas, după ce le scufunda mai întâi în radiu. S-a întâmplat să-i ajungă pe limbă puţin din acea soluţie, iar acest lucru a omorât-o. Mulţi ani mai târziu, i-au dezgropat scheletul şi i-au pus în craniu tot fel de instrumente de măsură, şi încă se auzea zgomotul provocat la detectarea acelui Radiu radioactiv: Rrrut, rrruut!  Acesta nu se opreşte, ci continuă să se mişte la nesfârşit. Nu există un sfârşit pentru Radiu, pentru că el continuă să se deplaseze. După ani şi ani, când mai era doar o bucată de os din craniul fetei moarte, acel Radiu exista încă acolo, pentru că ea atinsese acea pensulă îmbibată cu Radiu de buze. Radiul continua să se mişte încă.

Cu cât mai mult se va mişca Cuvântul veşnic al lui Dumnezeu, exprimat de Fiinţa Sa dumnezeiască, prin puterea Sa! Vremurile se vor schimba, oamenii se vor schimba, naţiunile se vor schimba, lumea se va schimba, dar Cuvântul merge mereu înainte, la nesfârşit, deoarece este gândul exprimat al lui Dumnezeu. Aleluia!

Îl iubesc cu toată inima mea. După ce am văzut sutele de religii ale acestei lumi, în dimineaţa aceasta am spus:

Zidesc pe Stâncă, pe Hristos,

Nicicând pe malul nisipos, nicicând pe malul nisipos.

Să ne rugăm.

Oh, Tată ceresc, în dimineaţa aceasta sunt atât de fericit să ştiu că harul Tău răscumpărător, Fiul Tău, ne-a răscumpărat dintr-o viaţă de păcat. Când văd cum încărunţeşte părul meu, cum îmbătrâneşte trupul acesta şi se zbârceşte, ştiu că în spatele acestei umbre este un trup care nu a fost făcut de mâini, un trup nemuritor care aşteaptă, iar într-o zi, când viaţa aceasta va fi trasă afară din acest trup, se va trezi înnoit în prezenţa Lui, pentru a fi cu El peste veacuri.

Dumnezeule, îngăduie ca în dimineaţa aceasta, fiecare bărbat şi fiecare femeie care posedă în ei această nădejde, să se curăţească de lucrurile acestei lumi, de aceste lucruri vechi şi atrăgătoare care îi trag în jos şi îi ţin într-o stare mizerabilă, şi să fie nişte creştini fericiţi care Te slujesc pe Tine. Dă-ne aceste lucruri, Tată, în Numele lui Isus, Fiul Tău. Amin.

Cred că am depăşit puţin timpul care mi-a fost alocat, dar inima mea s-a lăsat purtată de Cuvântul Lui, de Fiinţa Lui. Am venit nepregătit, neştiind că voi vorbi, şi s-a întâmplat să spun aceste cuvinte. Nu am luat decât un verset din Scriptură, dar poate peste câteva duminici vom continua de unde am rămas, de la Cuvântul la care am rămas.

Îl iubiţi? (Adunarea spune: „Amin”).

Ascultă, fratele meu creştin! Dacă în inima ta există ceva împotriva cuiva, du-te chiar acum la persoana aceea şi împăcaţi-vă, uitaţi trecutul! Dacă în viaţa ta au fost suişuri şi coborâşuri, nu uita că în inima ta a pătruns ceva care te-a adus la aceste gânduri. Indiferent cine este duşmanul tău, iubeşte-l! Indiferent ce s-a întâmplat, uită! La urma urmei, eşti pe un câmp pe care sunt şi buruieni şi trebuie să creşteţi împreună. Trebuie să fim împreună, pentru că dintr-o fântână bună nu poate ieşi apă rea, aşa cum nici dintr-o fântână rea nu poate ieşi apă bună. Un pom nu poate aduce şi fructe bune şi fructe rele în acelaşi timp, aşa că haideţi să curăţăm fântâna sau s-o murdărim: ori una, ori alta. Înţelegeţi? Dacă am început murdar, haideţi să ne curăţăm fântânile, în dimineaţa aceasta şi să spunem: „Doamne, revarsă Duhul Tău şi călăuzeşte-mă! O, Dumnezeule, călăuzeşte-mă Tu!”

Când am fost la Roma, ei au vrut să mă ducă într-o biserică numită „Biserica oaselor”. Ei au înmormântat timp de sute de ani trupurile moarte ale călugărilor acolo, în subsolul acelei biserici. Fiecare biserică are un cimitir lângă ea. Aşadar, ei îi îngropau pe acei oameni, iar după ce trecea suficient timp, după ce carnea lor putrezea, îi dezgropau. Au amenajat o încăpere mult mai mare decât aceasta şi au umplut-o cu oase de om. Totul este făcut din oase, chiar şi candelabrele, şi sunt şi alte morminte cu cadavre în descompunere. Au pus chiar şi o tăbliţă pe care scrie: „Odată am fost şi noi ca voi, dar într-o zi veţi fi voi ca noi!” Aşa este. Dar cei care Îl iubesc pe  Dumnezeu vor avea Viaţa veşnică.

Am observat oamenii care veneau acolo să viziteze acele locuri. Religia catolică este plină de superstiţii şi de tot felul de lucruri. Craniile acelor călugări morţi fuseseră atinse atât de mult încât deveniseră albe, iar unele dintre ele aveau chiar adâncituri. Aceasta dovedeşte că fiinţa umană flămânzeşte şi însetează după ceva. Religia lui Isus Hristos nu înseamnă să atingi oasele călugărilor morţi, ci înseamnă să-L crezi pe Isus Hristos şi să accepţi Viaţa veşnică. Oh, Dumnezeule!

Călugării aceia au fost odată oameni aşa cum suntem noi în dimineaţa aceasta. Ei au avut şansa lor, iar noi o avem pe a noastră. Ce veţi face cu ea? Oh, faceţi ca fiecare părticică din ea să conteze, să fie pentru Domnul Isus, să nu mai aveţi timp pentru lucrurile lumii.

„…să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.” (Evrei 12.1).

Haideţi să-L iubim pe Domnul Isus! Fiţi buni unii cu alţii, fiţi buni cu duşmanii voştri! Iubiţi-i pe toţi oamenii! Iubiţi-i indiferent ce au făcut unii sau alţii, iubiţi-i oricum! Dacă nu poţi face aceasta, frate sau soră, dacă a existat un timp când ai avut nevoie să vii la altar, atunci acesta este momentul.

Ieri am observat că a venit la mine un duh egoist şi mi-a spus: „Omul acesta este greşit, ar trebui să-i spui aceasta!” Acest lucru nu este corect pentru că singurul care poate să-i spună aceasta este Dumnezeu. Nu este treaba mea! Treaba mea este să predic Evanghelia şi să iubesc pe toată lumea, să merg înainte şi să-mi iubesc duşmanii aşa cum m-a iubit Isus pe mine când am fost duşmanul Lui. Aşa este. Când nu am meritat să fiu iubit, El m-a iubit şi m-a adus la sânul Lui, de aceea doresc să-i iubesc şi eu pe cei care nu merită să fie iubiţi, la fel cum m-a iubit El pe mine. Vreau ca Duhul care a fost în Hristos să fie şi în noi. Amin.

Îl iubesc, Îl iubesc. Oh, Doamne!

Nu râvni la bogăţiile deşarte ale lumii

Care atât de repede se veştejesc,

Caută să câştigi comorile cereşti

Care niciodată nu vor trece!

Ţine-te de mâna neschimbătoare a lui Dumnezeu!

Pune-ţi nădejdea în lucrurile veşnice

Ţine-te de mâna neschimbătoare a lui Dumnezeu!

Când călătoria mea se va sfârşi,

Dacă am fost sincer cu Dumnezeu,

Casa mea din glorie, frumoasă şi strălucitoare

Sufletul meu răpit o va vedea!

Haideţi deci, să ne ţinem

de mâna neschimbătoare a lui Dumnezeu!

Ţine-te de mâna neschimbătoare a lui Dumnezeu!

Pune-ţi nădejdea în lucrurile veşnice,

Ţine-te de mâna neschimbătoare a lui Dumnezeu!

Este aceasta rugăciunea fiecărui bărbat, a fiecărei femei, a fiecărui tânăr sau tinere de aici?

Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă păstreze smeriţi cu duhul, blânzi cu sufletul, şi iertători ca şi Hristos, de dragul lui Dumnezeu. Fiţi buni şi generoşi şi El vă va ierta păcatele.

Mai urmează ceva, frate Neville?

Ascultă, dragul meu prieten creştin care ai venit în dimineaţa aceasta aici! Nu avem prea multe să vă oferim din punct de vedere material, celor care ne-aţi trecut pragul. Avem doar un tabernacol mic şi vechi şi suntem oameni săraci, cât de săraci se poate. Ne pare rău pentru că nu putem să vă oferim ceva mai mult decât un „bun venit!” dar, fratele şi sora mea, aici între aceşti pereţi care nu sunt prea plăcuţi la privit, veţi afla că este bine venit Domnul Isus Hristos. Veniţi şi închinaţi-vă împreună cu noi dacă nu aveţi un alt loc unde să mergeţi! Avem aici un păstor bun, un păstor şi diaconi deosebiţi şi nişte creştini de treabă. Veniţi, găsiţi-vă un loc şi întotdeauna veţi fi bine veniţi în Tabernacolul Branham.

Este un singur lucru pe care îl putem face noi: să-L iubim pe Domnul Isus Hristos din toată inima noastră. Noi credem că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu şi nu avem nevoie de alte cărţi, decât de Ea. Noi nu avem legi aici, Legea noastră este dragostea; crezul nostru este Hristos şi pur şi simplu vă iubim din toată inima. Dacă doriţi, reveniţi aici şi fiţi ca noi, şi nădăjduim că într-o zi ne vom revedea pe un tărâm mai bun.

Acum însă, haideţi să mărşăluim spre Sion, în timp ce ne ridicăm în picioare. Teddi, fiule, vrei să vii puţin aici pentru câteva momente? Repede.

În seara aceasta vom avea Cina. Oh, cât de mult mă bucur să fiu aici cu prilejul acesta! Nu uitaţi că Isus a spus:

Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” (Ioan 6.54). Acest Cuvânt este nemuritor, este adevărat? În ordine.

Acum să cântăm împreună: „Mărşăluind spre Sion.”

Veniţi, toţi cei care Îl iubim pe Domnul,

Să lăsăm ca bucuria noastră să fie cunoscută,

Să cântăm împreună un dulce cânt,

Şi astfel să înconjurăm tronul

(Acum întoarceţi-vă unii spre alţii şi daţi mâna).

Mărşăluim spre Sion,

Un Sion frumos, frumos;

Mărşăluim în sus spre Sion,

Cetatea frumoasă a lui Dumnezeu.

Oh, mărşăluim spre Sion,

Frumosul, frumosul Sion,

Mărşăluim în sus spre Sion,

Cetatea frumoasă a lui Dumnezeu.

Acum vom mai cânta încă o dată refrenul, apoi cântarea de eliberare a adunării. Mai cântăm încă o dată: „Mărşăluind spre Sion!” Faceţi cunoştinţă cu musafirul de lângă voi. Spuneţi-i că sunteţi fericiţi pentru că se află aici. Serviciul s-a încheiat, aşa că vom elibera adunarea în câteva minute.

Acum să ne întoarcem spre cel de lângă noi şi să ne prezentăm: „Sunt domnul Jones şi mă bucur să te întâlnesc. Te aşteptăm să revii la tabernacol.”

Fiţi prietenoşi şi zâmbitori, fiecare dintre voi. Acum este în ordine.

„Mărşăluind spre… (faceţi cunoştinţă cu cel de lângă voi şi spuneţi-i să revină la tabernacol)

…frumosul Sion,

Mărşăluind în sus spre Sion,

Cetatea frumoasă a lui Dumnezeu.

Acum să cântăm cântarea nepieritoare de eliberare a adunării, a tabernacolului Branham. Câţi dintre voi vă amintiţi această cântare veche?

Ia Numele lui Isus cu tine

Copil al suferinţei şi al tânguirii,

Îţi va da bucurie şi mângâiere,

Ia-L peste tot unde vei merge (Oh, Doamne, să cântăm toţi împreună).

Ia Numele lui Isus cu tine

Copil al suferinţei şi al tânguirii,

Îţi va da bucurie şi mângâiere,

Ia-L peste tot unde vei merge.

Oh, Nume scump şi dulce,

Nădejdea lumii şi bucuria cerului!

Ia Numele lui Isus cu tine

Ca adăpost de orice capcană,

Când ispitele te înconjoară,

Oh, respiră acest Nume sfânt în rugăciune:

Oh, Nume scump şi dulce

Nădejdea lumii şi bucuria cerului.

Să ne plecăm capetele pentru rugăciune. Frate păstor, vino şi roagă-te pentru încheiere. Amin.

– Amin –

2 Comments

  1. Pingback:Constructii spirituale de arta ale Cuvantului vorbit | behaitul oilor si Glasul Pastorului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *