ZIUA BIRUINȚEI

Sierra Vista, Arizona

Vă puteţi aşeza. Vreau să-mi exprim recunoştinţa faţă de Dumnezeu, pentru privilegiul pe care îl am de a fi aici, la întâlnirea cu cetăţenii Împărăţiei Lui. Când vă văd adunaţi în părtăşie aici, în casa acestui frate, mă gândesc la biserica timpurie, fiindcă Biblia spune că la începuturile creştinismului, fraţii se adunau din casă în casă şi făceau frângerea pâinii cu o inimă şi un gând. O astfel de părtăşie dorim să avem şi noi în dimineaţa aceasta: ca o singură inimă şi cu un singur gând, fiindcă este un lucru pe care vrem să-l realizăm, iar acesta este să împlinim planul lui Dumnezeu, în vieţile noastre, cât timp suntem aici pe pământ. Prin înţelepciunea Sa nemărginită, Dumnezeu a văzut şi a ştiut că noi vom fi în dimineaţa aceasta aici, în această clădire.

Când am venit încoace, ne-am întâlnit cu nişte prieteni care veneau din Tucson. Acumulatorul de la maşina lor se defectase, aşa că ne-am înghesuit cum am putut, ca să-i aducem pe doamna şi pe copii. Fraţii vor ajunge mai târziu, pentru că încearcă să rezolve acel acumulator.

Eu şi fratele Isaacson abia ne cunoaştem. Noi am mai avut părtăşie de câteva ori, şi cred că prima dată ne-am întâlnit la Phoenix, dar pe soţia şi familia lui, nu o cunosc.

Când am intrat, la uşă era un frate de culoare, un bărbat cumsecade care are o strângere de mână ce-ţi sugerează că eşti binevenit.

Eu am avut ocazia să vorbesc în multe adunări mari, unde erau adunaţi mii de oameni, dar din câte îmi amintesc din slujba mea, am avut vreo doisprezece sau chiar mai multe adunări mici, în care Dumnezeu lucrează mult mai aproape. Cred că dacă ne adunăm în număr mai mic, ne putem cunoaşte mai bine, aşa cum şi scrie de altfel: „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18.20).

Aseară ne-am adunat într-o casă, și acolo era o familie care avea o fată ce-şi pierduse minţile din cauza unei probleme în care fusese implicată. Eu şi ea am mers într-o altă cameră, din cauza lucrurilor care trebuiau mărturisite, iar acolo a venit această Lumină, acest Înger al Domnului. El a stat chiar în locul unde eram adunaţi, arătând că Dumnezeu Îşi ţine întotdeauna făgăduinţa dată.

Ieri m-am întâlnit cu o familie foarte cunoscută, fiindcă fiul lor de douăzeci şi doi de ani, s-a îmbolnăvit de oreion. Cred că mulţi dintre voi ştiu că această boală este aproape mortală pentru bărbaţi. Tânărul avea febră de două săptămâni, iar doctorii au încercat toate tratamentele posibile – penicilină şi toate celelalte – pentru a combate febra şi infecţia, însă nu a avut nici un efect. Dar un minut petrecut înaintea lui Dumnezeu, a îndepărtat orice urmă de febră şi tânărul s-a ridicat pe deplin vindecat. Aceasta dovedeşte că Persoana cea mai importantă este Hristos.

De aceea suntem aici, în casa aceasta, ca să-L slujim pe Hristos în această zi de Sabat.

Eu am aşteptat tot timpul să vin aici, ca să mă întâlnesc cu scumpul nostru frate şi cu voi. Noi am primit zeciuielile voastre, pe care fratele ni le-a trimis de multe ori, şi vă pot spune că au preţuit foarte mult. Eu ştiu că într-o zi voi răspunde pentru felul în care le-am folosit. Apreciez foarte mult acest lucru şi vreau să-mi exprim recunoştinţa faţă de aceşti oameni credincioşi, care deşi sunt atât de puţini încât încap în această casă, doresc să susţină slujba mea. Eu sunt răspunzător pentru acest lucru şi vreau să fiu un bun slujitor al Domnului nostru, fiindcă ştiu că atunci va trebui să răspund pentru ceea ce am făcut pe pământ. Este bine că aici nu suntem deranjaţi de zgomotul traficului.

Aş fi vrut să pot sta mai mult aici pentru o trezire, fiindcă ne-am întâlnit, am dat mâna şi am zis: „Ce mai faci? Mă bucur să te văd,” apoi vorbesc câteva minute despre Domnul şi trebuie să plec mai departe, pentru că la 1.30 trebuie să fiu la Tucson. Vedeţi? Ne întâlnim, dăm mâna, ne salutăm şi plecăm mai departe. Dar mă gândesc că va veni o zi când ne vom întâlni şi nu va mai trebui să ne spunem „la revedere” şi nici: „Mă bucur să te văd. Sper să te întorci cât mai curând.” Acolo nu vom sta doar câteva ore, ci vom fi împreună şi vom vorbi un milion de ani, dacă se mai poate vorbi de timp, pentru că acolo este numai veşnicia fără sfârşit. Atunci ne vom gândi la timpul când am fost aici şi vom intra pe coridoarele marelui Paradis al lui Dumnezeu, iar îngerii vor cânta imnuri.

Acum trebuie să luptăm şi să câştigăm bătălia, să biruim lucrurile lumii, dar acolo nu va mai fi luptă. După ce va fi spusă ultima rugăciune, nu vor mai fi adunări de rugăciune, nu va mai fi un loc din care oamenii să fie salvaţi şi nu va mai fi boală care să fie vindecată, ci va fi doar acel loc glorios. Ce altceva am putea aştepta noi, oamenii, decât să ajungem acel timp făgăduit?

Mă uit cum trec generaţiile. Ieri erau sugari în braţele mamei, apoi deodată îi vezi adolescenţi şi curând după aceea sunt de vârstă mijlocie. O, viaţa aceasta este ca un abur care trece peste pământ! Cred că Solomon a spus că omul este ca o floare care răsare şi creşte, apoi se ofileşte şi moare. Acesta este motivul pentru care noi vrem să facem ceva  folositor în timpul cât suntem aici pe pământ.

Acum haideţi să vorbim cu El, în timp ce ne plecăm capetele în rugăciune. Dacă este cineva care doreşte să fie amintit în rugăciune, de exemplu pentru că este bolnav sau are o nevoie, să spună în inima lui: „Doamne, am cauza aceasta…”  Şi ca să știu, ridicați mâna și spuneți: „Amintește-Ți de mine.” Domnul să vă binecuvânteze din belşug.

Atotputernicule Dumnezeu care ai făcut cerurile şi pământul prin Cuvântul Tău, ne-am adunat în dimineaţa aceasta ca să vorbim din Cuvântul Tău şi despre Cel măreţ, care este Cuvântul.

Îţi mulţumim pentru marele privilegiu, pe care ni l-ai dat, de a veni aici, în spatele deşertului, pentru că deşertul a fost locul în care privirea unui profet fugar a fost atrasă odată de un rug aprins. Acolo a fost însărcinat din nou şi trimis, astfel încât a devenit marele eliberator al poporului lui Dumnezeu, care se afla în timpul acela în robie.

O, Dumnezeule mare, nu vrei să vii în dimineaţa aceasta în spatele deşertului şi pentru noi? Tu poţi fi peste tot în lume, fiindcă eşti Dumnezeul cel infinit şi nici un loc nu este prea mic pentru Tine. Astfel, chiar dacă suntem împrăştiaţi peste tot, pe pământ, Tu eşti Omniprezent şi poţi fi în acelaşi timp peste tot. Îţi mulţumim pentru aceasta, Doamne.

Îţi mulţumim pentru fratele nostru şi pentru micuţa lui turmă de aici, pentru curajul şi dăruirea lui pentru cauza lui Dumnezeu, şi Te rugăm să trimiţi binecuvântările Tale peste el. Şi cât timp în inimile lor flămânde este o dorinţă pentru Hristos, trimite-le un mesager care să le aducă Mesajul.

Tată ceresc, Te rugăm şi pentru nevoile celor care au ridicat mâinile mai înainte, fiindcă ştim că Tu ai pulsat în spatele acelor mâini şi în jurul acelor inimi. Ei au o problemă, poate este o boală. Doamne, Tu Te-ai ocupat de Paul Sharritt, despre care am vorbit mai înainte. El zăcea între viaţă şi moarte, cuprins de o febră mare, pe care ştiinţa medicală nu a putut s-o oprească. Dar un singur cuvânt de rugăciune a oprit-o imediat, fiindcă Tu eşti IaHVeH Dumnezeu.

Aceasta dovedeşte că Tu eşti la fel de bine reprezentat şi tot atât de real aici, în spatele deşertului, cum ai fost odinioară cu Moise în spatele deşertului de acolo.

Îţi mulţumim pentru că ştiu că asculţi rugăciunea noastră. Doamne, noi venim la Tine smeriţi şi sinceri, ştiind că este greşit să-Ţi cerem lucruri pe care ni le-am imaginat în mintea noastră. Dar dacă cerem ceva ce este după voia lui Dumnezeu şi credem, ne vei da.

Vindecă orice bolnav de aici, salvează-i pe cei pierduţi, şi îngăduie ca astăzi să se spună sau să se facă ceva prin care credinţa lor să fie ancorată odată pentru totdeauna în Dumnezeu. Îngăduie aceasta, Doamne.

Binecuvântează-l pe fratele care ne-a pus casa la dispoziţie pentru acest serviciu, şi vorbeşte-ne prin Cuvântul Tău, fiindcă de aceea suntem aici, Doamne. Nouă ne place să fim în părtăşie unul cu altul, dar toţi Te vrem pe Tine. Noi putem merge să ne aşezăm sub nişte pomi şi să stăm de vorbă unii cu alţii, dar aici ne-am adunat ca să primim trecere înaintea Ta. Doamne, nu ai vrea să Te întâlneşti cu noi, fiindcă ne-am deschis inimile ca să poţi lua loc în ele şi să vorbeşti cu noi. Spune-ne ce ne lipseşte, fiindcă prin aceasta Îţi exprimi dragostea faţă de noi, în timp ce şi noi ne exprimăm dragostea faţă de Tine. Ascultă-ne pentru că Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Dacă în spate este cineva care doreşte să stea jos, să vină aici fiindcă văd câteva scaune libere.

Timpul în care trăim noi este deosebit. Ieri m-am gândit despre ce să vorbesc când voi veni aici şi L-am rugat pe Domnul să mă ajute. Astfel, mi-am luat câteva notiţe, pe marginea unui text din Scriptură, şi aş vrea să vi le împărtăşesc şi vouă, în timp ce vom aştepta binecuvântările Domnului.

Rugăciunea mea este ca inimile voastre să se deschidă în timp ce Hristos bate la ele. Dacă nu eşti credincios şi nu L-ai acceptat niciodată pe Hristos, acesta este cel mai minunat lucru care ţi se poate întâmpla: să auzi bătaia Lui la uşă. Dacă Îl vei accepta, ţi se va deschide o uşă spre Viaţă, dar a-L respinge pe El este moarte. Înseamnă că motivul pentru care suntem în dimineaţa aceasta aici, este ca să vă arătăm că există o uşă deschisă pentru orice om care poate crede.

Acum aş vrea să citesc din Cartea Apocalipsei, Descoperirea lui Isus Hristos, din capitolul 15, primele patru versete:

          „Apoi am văzut în cer un alt semn mare şi minunat: şapte îngeri care aveau şapte urgii, cele din urmă, căci cu ele s-a isprăvit mânia lui Dumnezeu.

Şi am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc; şi pe marea de sticlă, cu lăutele lui Dumnezeu în mână, stăteau biruitorii fiarei, ai icoanei ei şi ai numărului numelui ei.

Ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului. Şi ziceau: „Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule Atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor!

Cine nu se va teme, Doamne, şi cine nu va slăvi Numele Tău? Căci numai Tu eşti sfânt, şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale au fost arătate!”

Dacă va fi cu voia Domnului, din textul acesta voi lua ca subiect „Ziua biruinţei.” O biruinţă completă.

Oamenii din capitolul acesta au dobândit biruinţa. Eu cred că în limba engleză cuvântul „biruinţă” are o însemnătate mare, fiindcă arată că ai biruit duşmanul, l-ai învins şi eşti biruitor. Noi cântăm adesea cântări despre biruinţă, iar în textul citit am găsit că acolo era ceva ca o mare de sticlă amestecată cu foc, şi că biruitorii stăteau pe ea şi cântau cântări de laudă în cinstea Atotputernicului Dumnezeu.

Faptul că vorbim despre biruinţă sau victorie, ne duce cu gândul la „ziua V”. În timpul războiului, noi am trăit „ziua V” când am câştigat victoria asupra inamicului. Este trist să ne gândim la aceasta, dar pământul a fost scăldat de sângele omenesc, încă de la neprihănitul Abel.

Astfel, primul sânge omenesc care a căzut pe pământ a fost sângele neprihănitului Abel; și motivul pentru care i-a fost vărsat sângele a fost că era drept în faţa lui Dumnezeu, ceea ce a făcut ca Dumnezeu să-i accepte mielul adus ca jertfă şi să facă legământul cu el. Atunci fratele lui l-a omorât din invidie, acesta fiind aproape întotdeauna motivul pentru care s-a vărsat sânge pe faţa pământului. Aşa se face că bătrânul pământ este îmbibat de sânge omenesc.

Deci, primul motiv pentru care s-a vărsat sânge, este invidia: Cain a fost invidios pe Abel din cauză că Dumnezeu  i-a acceptat jertfa. Astfel, în Evrei 11.4 citim că „Abel a adus lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit…”  Când a văzut că jertfa lui nu a fost primită, Cain a devenit invidios. Dar Biblia spune că Abel a făcut aceasta prin credinţă.

Cei doi băieţi încercau să primească trecere înaintea lui Dumnezeu, fiindcă din cauza neascultării părinţilor lor, au fost supuşi morţii, aşa cum suntem supuşi şi noi în dimineaţa aceasta. Ei doreau să ajungă înapoi în locul unde puteau primi din nou Viaţa, aşa că încercau să primească trecere înaintea lui Dumnezeu.

Cain a adus o jertfă frumoasă, din florile şi roadele câmpului sau ce a mai pus el pe altar, dar Abel a primit o descoperire duhovnicească prin care i s-a făcut cunoscut că nu roadele câmpului au cauzat moartea, ci sângele. Astfel, el a adus ca jertfă sângele unui înlocuitor nevinovat, iar Dumnezeu l-a primit.

Deci, noi am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin sânge, şi nu există nici o altă cale, pentru că dacă ar fi acceptat şi altceva, ar fi trebuit să acţioneze pe baza acelui lucru. Dar Dumnezeu a acceptat doar sângele nevinovat al unui singur Înlocuitor. Înţelegeţi?

Dacă ar fi fost voia lui Dumnezeu să ridicăm aceste lăcaşuri măreţe şi frumoase, ne-am întreba: „Oare Dumnezeu ar veni în locul acesta din spatele deşertului, în căsuţa aceasta de lângă şosea? Ar veni El aici să Se întâlnească cu noi?” Dacă El ar fi privit la o catedrală mare sau la frumuseţea pe care I-a oferit-o Cain, noi am vorbi singuri sau la pereţi.

Dar Dumnezeu a venit pe baza sângelui vărsat. Aşa se face că El nu se uită cât suntem de neînsemnaţi sau de săraci, nici ce loc frumos am vrea să-I oferim. El nu l-ar accepta deoarece vine numai pe baza sângelui vărsat al unui Înlocuitor nevinovat, acesta fiind Hristos care a murit pentru noi păcătoşii.

Dumnezeu îl cheamă pe om şi vrea să I se arate, dar omul se uită la ceea ce vrea să-i arate Dumnezeu, aşa cum gândeşte el, aşa cum vrea el să privească.

Este ca şi cum te-ai uita la un munte şi ai spune: „Uită-te la muntele acela!” Tu mi-l arăţi cu un scop, pentru că acolo este ceva ce îţi atrage atenţia şi vrei să văd şi eu.

Dumnezeu încearcă să-l facă pe om să privească la acel Înlocuitor nevinovat, dar omul Îl priveşte în felul lui şi nu vrea să vadă ceea ce încearcă să-i arate Dumnezeu prin El. De aici au început toate problemele. Mai mult, când vrea să privească ceea ce încearcă să-i arate Dumnezeu, omul îşi ia un binoclu ca să vadă la distanţă, dar pentru că nu este reglat, nu vede nimic. 

Îmi amintesc că odată când eram la vânătoare în munţi, cineva mi-a zis: „Ia binoclul acesta şi uită-te acolo…” Ei bine, am luat binoclul, și când m-am uitat, am ştiut că ceva nu era în regulă pentru că priveam o antilopă, dar parcă erau trei sau patru una lângă alta. Lentila era bună, dar trebuia să apropii focarul până când imaginea devenea clară, pentru a vedea o singură antilopă.

Dumnezeu ne-a dat Biblia, iar Biblia este Cuvântul Său. Ea este Binoclul nostru, ochelarii noştri. Dar dacă ne uităm în Biblie şi vedem patru sau cinci căi diferite, este nevoie de reglare: trebuie să aducem acel lucru până unde putem vedea un singur scop al lui Dumnezeu.

Problema este că unul vrea să înceapă o organizaţie şi o ia într-o parte, iar altul vrea altceva, aşa că spune: „Cred că pot fi mai bun decât el, aşa că voi începe de aici. Vom trimite băieţii la o şcoală mai bună şi vom face asta şi cealaltă.” Vedeţi, ei nu au lentila reglată. Dar Dumnezeu vrea ca ei să vadă un singur lucru, și acela este sângele nevinovat care a fost vărsat pentru păcatele lor. Acesta este lucrul cel mai important. Noi nu avem nevoie de o organizaţie. Eu nu am nimic împotriva lor, dar sunt împotriva stricăciunii pe care o fac, pentru că îi despart pe oameni, rup părtăşia frăţească.

Noi toţi trebuie să privim la un singur lucru: la Înlocuitorul care ne-a luat locul, iar acest Înlocuitor este Isus Hristos.

Astăzi, vedem cum suntem suciţi de organizaţiile noastre. Astfel, ei spun: „Metodiştii au o trezire.” Desigur, aceasta nu înseamnă baptiştii, ci metodiştii, iar prin aceasta îl clatină pe fratele celălalt. Dar noi nu vrem să privim în felul acesta, ci vrem să ne reglăm lentila până când vedem că este un singur Dumnezeu. Dacă vezi trei, ai face bine să-ţi reglezi lentila, fiindcă nu vezi bine. Tu trebuie să-ţi reglezi lentila până când vezi că este un singur Dumnezeu deasupra noastă a tuturor şi că El este Dumnezeul omenirii.

Şi dacă este Dumnezeul tuturor, El este interesat de fiecare fiinţă umană, fiindcă este creaţia Lui. Dumnezeu este interesat de copiii Săi; este interesat de cei în vârstă şi de cei adulţi; este interesat de toate rasele, indiferent de culoarea pielii: alb, galben, negru, sau altă culoare. El este interesat de noi toţi, nu doar de evrei, sau de rasa neagră sau albă.

Dumnezeu este interesat de întreaga rasă umană şi încearcă să-i aducă pe toţi să se centreze pe Cuvântul Său şi să spună: „Este un singur Dumnezeu şi El a dat un singur Înlocuitor, El însuşi devenind Om, ca să ne ia păcatele şi să salveze rasa umană.”

Ioan Botezătorul a ilustrat atât de frumos aceasta prin cuvintele: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.” (Ioan 1.29), fiindcă El a rezolvat întreaga problemă a păcatului, prin acel singur Înlocuitor nevinovat.

Dar ce a făcut omul? A luat Binoclul lui Dumnezeu şi a privit atât de mult la partea firească, încât a omis să vadă înţelegerea duhovnicească pe care o dă Cuvântul. Vedeţi, acesta este unul din cele mai grave lucruri pe care încearcă să le facă omul: priveşte prin ochelari, la fel ca şi Cain, se foloseşte de o realizare personală. Cain s-a gândit: „Dacă îl voi înlătura pe Abel, voi rămâne doar eu.” Aceasta a încercat tot timpul să facă omul: să-l dea pe celălalt la o parte şi să-l scoată de pe cale. Vedeţi? El face aceasta şi spune: „Aceia sunt aşa şi aşa…”, deşi ar trebui să-l aducă pe celălalt lângă el şi să fie ca fraţii. Noi ar trebui să îndreptăm privirea tuturor spre ceva stabil, şi anume spre Isus Hristos.

O domnişoară tânără, fiica unui predicator, a trăit o poveste de dragoste şi fiindcă s-a sfârşit, şi-a pierdut minţile. Avea doar douăzeci şi trei de ani şi a avut o cădere nervoasă.

Când avea doisprezece ani, ea a fost într-o adunare din Chicago sau Oregon, iar Duhul Sfânt a trecut prin adunare, a chemat-o şi i-a spus cine era, apoi a adăugat: „Tu ai un suflu la inimă. Doctorul a spus că nu vei apuca vârsta de cincisprezece ani, dar „Aşa vorbeşte Domnul: eşti vindecată!”, şi de atunci nu a mai suferit de inimă. Dar aseară, ea a avut o altă suferinţă la inimă: una spirituală, pentru că iubitul ei a părăsit-o şi s-a căsătorit cu alta. Ea îl iubea încă, dar băiatul a spus că s-a căsătorit cu cealaltă din cauză că tatăl ei nu a fost de acord cu căsătoria lor.

Atunci eu am spus: „Nu este adevărat. El nu trebuia să se căsătorească cu cealaltă, dar a făcut-o din cauză că nu te-a iubit cu o dragoste sinceră.” Acesta este adevărul.

Însă fata a insistat: „Johnny mă iubeşte! Ştiu că mă iubeşte!” Vedeţi? Aceasta era tot ce vedea, pentru că trăia în lumea ei.

Am luat-o de mână şi i-am zis: „Ascultă-mă!”, şi Domnul mi-a dat o vedenie prin care ea a ştiut că eu nu aveam cum să cunosc acele lucruri, ceva ce se întâmplase după ce se despărţiseră. Imediat după ce am spus acele lucruri, ea a fost eliberată. I-am spus: „Priveşte la Calvar! Tu, care eşti o fiică de predicator penticostal, ai început să bei şi să faci toate acele lucruri, ca să-ţi îneci amarul pentru cineva căruia nu-i pasă de tine nici cât negrul sub unghie. Priveşte la Calvar, pentru că aceasta este singura cale de întoarcere.”

Noi trebuie să ne centrăm la Calvar! Fie că trăim sau murim, fie că ne înecăm sau nu, pentru noi este o singură şansă: Calvarul, Hristos. Aici vrea Dumnezeu să ne întoarcem.

Dar în loc să privească la ceea ce a spus Dumnezeu să privim, oamenii se uită la partea firească. Acesta este motivul pentru care spun: „Pentru noi, un grup aşa de mic, este o oportunitate să facem aceasta. Noi nu trebuie să mai avem nici o legătură cu restul.” Vedeţi acesta este primul lucru greşit: în loc să se concentreze pe dragostea frăţească pe care ar trebui s-o avem unul pentru altul, pe înţelegerea şi părtăşia împreună, ei încadrează un om după felul cum este îmbrăcat, după educaţia pe care o are, după culoarea pielii sau după alte lucruri de felul acesta. Acestea sunt lucrurile care îi separă pe oameni.

Ei nu dau nici o şansă omului dinlăuntru să acţioneze. Noi suntem o fiinţă formată din trup, suflet şi duh, iar cele două forţe duhovniceşti care lucrează în noi sunt mintea şi duhul. Mintea firească este foarte şlefuită şi încearcă să realizeze ceva prin inteligenţă, dar când se întâmplă aceasta, îl aruncă pe om departe de omul duhovnicesc din el, iar de aici vin toate problemele. După cum am spus nu demult, „Dumnezeu este atât de mare fiindcă Se poate face atât de simplu.” Dar noi nu putem fi simpli dacă devenim mari. Ştim atât de multe, încât spunem: „Trebuie să fie aşa! Trebuie să se desfăşoare aşa, pentru că altfel nu este corect.” Dar în felul acesta trecem pe lângă Dumnezeu.

Ce s-ar întâmpla dacă un om mare ar putea ajunge mai mare şi mai mare? Ar trebui să coboare şi să devină atât de simplu, încât oamenii să treacă pe lângă el fără să vadă acea persoană importantă care este în mijlocul lor.

Ştiţi cum spune proverbul: „Proştii calcă cu bocanci cu ţinte acolo unde îngerii se tem să calce desculţi.” Acesta este adevărul. Noi trecem peste Dumnezeu.

Ce este viţa de acolo? Dumnezeu. Ce este ea? Cenuşă vulcanică cu viaţă în ea. Dincolo este un copac. Ce este el? Tot cenuşă vulcanică cu o altfel de viaţă în ea. Deci un fel de viaţă a adus la suprafaţă un copac mare, iar celălalt fel de viaţă a adus acea viţă-de-vie.

Dar noi ce suntem? Cenuşă vulcanică cu viaţă în ea. Cine ne-a făcut ceea ce suntem? Dumnezeu. El a pus în noi Viaţa veşnică şi ne-a făcut copiii Lui, aşa că ne centrăm pe Cuvânt, pe Dumnezeu. Însă omul firesc nu-i dă niciodată omului din interior şansa să explice ce este bine, şi din cauza aceasta apar problemele. Şi ce se întâmplă atunci? Apare invidia, ca la Cain. El a fost invidios pe fratele lui şi s-a mâniat pentru că Dumnezeu nu a privit cu plăcere spre jertfa lui. Cain şi-a adus jertfa după propria gândire şi în loc să meargă la Abel să-i zică: „O, frate, sunt atât de bucuros pentru că Dumnezeu ţi-a acceptat jertfa! Acum ştiu ce fel de jertfă acceptă IeHoVaH, pentru că ţi-a primit-o!”, s-a lăsat cuprins de invidie şi de gelozie.

Puteţi vedea şi astăzi acest lucru printre oameni? (Amin). Astfel, când El păşeşte în scenă şi spune: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce vor crede… Voi fi cu voi şi în voi… Lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea…”  „Cain nu Mă va mai vedea, dar tu, Abel, Mă vei vedea.”, ei nu vor să accepte calea adeverită de Dumnezeu ca fiind adevărată. De ce? Pentru că este acelaşi lucru.

Şi în loc să spună: „Ce minunat lucrează Dumnezeu în mijlocul oamenilor! Să mergem şi noi!”, ei vin cu crezuri, lăcomie şi invidie, la fel ca şi Cain, care a vărsat sângele fratelui său. Ei îl doboară de pe cale şi încearcă să scape de el, zicând: „Nu este decât un holly-roller!” Voi înţelegeţi ce vreau să spun. Aceasta a cauzat problemele; de aici au început necazurile, s-au încălcat juruinţele, s-a rupt frăţietatea şi căminele, a pornit roata divorţurilor şi s-a rupt părtăşia.

Lucrul acesta a rupt şi părtăşia din Eden, fiindcă Eva nu a rămas centrată pe Cuvântul lui Dumnezeu, ci a ascultat argumentele vrăjmaşului. Dacă ar fi rămas la: „Dumnezeu a zis… şi asta-i tot!”, ar fi fost bine. Dar ea nu a vrut să facă aceasta, ci a schimbat centrarea lentilelor ei şi în loc să vadă o singură cale, a văzut două, aşa că şi-a zis: „Poate că omul acesta are dreptate. Noi ştim că Dumnezeu are dreptate, dar poate că are şi omul acesta. Acum am mai multă lumină cu privire la ceea ce a spus Dumnezeu.” Aţi văzut? Se văd două căi, dar este numai una, este numai Cuvântul lui Dumnezeu, Planul şi scopul Lui. Toate celelalte planuri sunt greşite, pentru că nu există nici un crez.

Şi pentru că Eva a făcut acest lucru rău, Cuvântul lui Dumnezeu nu le permite femeilor să fie predicatoare. Cuvântul nu le permite aceasta.

În dimineaţa aceasta, în timp ce stăteam cu toţii la masă şi luam micul dejun, am vorbit despre lume şi despre îngeri, iar fiul meu Iosif a spus ceva despre aceasta.

Eu am zis: „Dumnezeu este Bărbat.”

„Iar îngerii sunt femei,” a continuat Iosif.

„Nu există aşa ceva,” l-am corectat eu, dar fiica mea Sara, a intervenit şi a zis:

„Ba da! Ei sunt îmbrăcaţi cu rochii. Atunci nu sunt femei?”

„Aşa au fost pictaţi de pictori, dar nicăieri în Biblie nu au fost numiţi „ele”, ci „ei”. Nu există îngeri femei. Niciodată nu a existat aşa ceva în Biblie şi nici în Biserica Dumnezeului celui viu. Nu există femei mesager, iar mesagerul este un înger.

Biblia spune că „întâi a fost întocmit Adam, şi apoi Eva.

Şi nu Adam a fost amăgit; ci femeia, fiind amăgită,  s-a făcut vinovată de călcarea poruncii.” (1Timotei 2.13-14). Aţi văzut? Acesta este motivul pentru care Pavel a zis: „Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai presus de bărbat sau să aibă vreo autoritate, ci să stea în tăcere.” (v. 12).

Vedeţi ce s-a întâmplat? Vederea lor a fost descentrată şi nu mai văd ce a fost la început, aşa că spun: „Aici este o femeie care predică asemenea unui tunet.” Nu mă îndoiesc de aceasta, pentru că şi eu am auzit femei care predicau cum nu o fac mulţi bărbaţi, dar cu toate acestea nu este corect.

Pavel a spus: „Dacă cineva vorbeşte în limbi, dar nu are tălmăcirea, să tacă!”

„Nu pot să fac aceasta.”

Totuşi, Biblia spune că poţi, aşa că asta-i tot! Totul trebuie făcut în rânduială şi la locul lui şi aşa va rămâne.

Vedeţi, aici v-aţi descentrat, iar aceasta a cauzat resentimente, lăcomie şi toate celelalte lucruri. În loc să ne centrăm pe Cuvânt ca să vedem ce trebuie să facem, preferăm să „spună oricine orice.” Aceasta a rupt înţelegerea din casele noastre, din bisericile noastre şi dintre naţiuni.

Naţiunile vor să privească cum le place lor. Astfel, Germania vrea să vadă doar calea ei; Rusia vrea să vadă doar calea ei; America vrea să vadă doar calea ei şi tot aşa. Acesta este duhul naţiunilor, aşa că oriunde veţi merge, veţi întâlni un duh naţional. Fiecare are o altă cale. Este foarte ciudat. Dacă aş avea timp, aş putea să vă dau câteva exemple.

Când mergi în Germania, întâlneşti un duh militar, totul este militar. Dacă mergi în Franţa, întâlneşti un duh imoral: numai femei, vin, băuturi şi lucruri de acestea. Dacă mergi în Finlanda, întâlneşti un duh loial şi corect, totul este cinstit: „Trebuie să plătim tot…” Vedeţi? Ei fac acest lucru, indiferent cât de greu trebuie să lucreze sau cât îi costă. Aşa trebuie să fie şi asta-i tot.

Dacă veniţi în America, veţi găsi un mare: „Ha, ha, ha!” Exact aceasta veţi găsi aici, pentru că acesta este spiritul american: glume murdare spuse la radio şi toată lumea râde. Ernie Ford şi grupul lui Arthur Godfrei cu glumele lor. Acesta este duhul american.

Apoi sunt duhuri invidioase pe alte duhuri. Ce fac ele? Stârnesc războaie. Aşa este. De ce? Pentru că fiecare naţiune este controlată de Satan. Aşa spune Biblia. El este dumnezeul acestor naţiuni. Biblia spune că Satan L-a dus pe Isus pe un munte înalt, I-a arătat toate împărăţiile şi I-a zis: „Toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pământ şi Te vei închina mie.” (Matei 4.9). Dar Isus   i-a răspuns: „Înapoia Mea, Satană!”. El ştia că în Mileniu va fi Moştenitorul tuturor lucrurilor, deci nu era nevoie să Se plece înaintea lui.

Când Dumnezeu vine din nou şi începe Împărăţia Lui aici, nu vor mai fi duhuri diferite: duhul german, duhul francez, duhul norvegian sau duhul american, ci în fiecare inimă va fi un singur Duh: Duhul lui Dumnezeu. Aşa este. Atunci va fi un singur steag, o singură naţiune, un singur popor, o singură frăţietate şi o sigură părtăşie: părtăşia lui Dumnezeu cu oamenii. Da.

Dar cât timp aceste lucruri sunt controlate de Satan, vor fi dispute, războaie şi necazuri. Isus a spus în Matei 24.6 că „Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie…” De ce aceasta? Pentru că Satan este domnul pământului. De aceea, aici este un duh naţional, iar dincolo este altul. Ei nu se pot înţelege unii cu alţii, pentru că toate acestea sunt de la diavolul. Înţelegeţi?

Oamenii din nord-vestul teritoriului, eschimoşii care umblă cu sănii trase de câini husky, îi leagă la distanţă pe unul de celălalt. Eu l-am întrebat pe unul din ei: „De ce faci aceasta?”, iar el mi-a răspuns: „Pentru că sunt plini de draci şi se omoară între ei.” Vedeţi, ei se gândesc numai să ucidă.

Acesta este diavolul: un ucigaş. Chiar şi diavolii se luptă între ei.

Dar Dumnezeu este dragoste, ceea ce înseamnă că dacă Îl ai, nu poţi face altceva decât să iubeşti.

Dacă observaţi, principiul de lucrare al acestor duhuri, vine de la început, fiindcă Geneza este punctul de pornire a seminţei care a produs tot ce avem pe pământ astăzi.

Astăzi avem războaie şi biruinţe. Astfel, o naţiune se ridică împotriva altei naţiuni, o biruieşte şi spune: „Ura! Am câştigat! I-am biruit!”, apoi pasul următor este că dau mâna unii cu alţii, devin prieteni şi fac înţelegeri.

Apoi, după un timp vine un alt preşedinte, un alt rege sau un alt conducător şi un alt sistem, iar nepoţii lor sunt din nou cu arma în mână şi se luptă între ei: „…războaie şi veşti de războaie…”

Odată am auzit următoarea remarcă: „Dumnezeu l-a făcut pe om, iar omul a făcut sclavi.” Dar Dumnezeu nu l-a făcut pe om ca să stăpânească peste un alt om, ci ca să fie fraţi. El nu a făcut o rasă superioară, o naţiune superioară sau o limbă superioară, ci toţi avem o singură limbă, iar aceasta este limba cerească. Aşa este. Şi suntem o singură frăţietate, indiferent cum suntem sau cum arătăm.

De ce să ne luptăm şi să ne ucidem unii pe alţii? Şi totuşi, oamenii o fac. Uneori, o naţiune care are un anumit sistem, încearcă să facă bine şi luptă pentru drepturile ei, dar imediat vine peste ea naţiunea rea, o biruieşte şi o face ca pe ea. Şi tot aşa.

Naţiunile au avut multe biruinţe în lupta lor pentru drepturi şi libertăţi, dar ce au obţinut în final? Cât timp lumea este controlată de Satan, ei continuă să lupte.

În primul război mondial, mai multe naţiuni s-au unit să lupte împotriva Germaniei. Belgia şi alte naţiuni au luptat sub steaguri diferite.

Printre noi sunt trei sau patru fraţi care îşi pot aminti aceasta. Şi eu îmi pot aminti, pentru că am cincizeci şi patru de ani, iar în vremea aceea cred că aveam opt sau nouă ani. Staţi să văd… În 1914 când a început, aveam cinci ani. Îmi amintesc cum se vorbea că va fi război şi nu-mi venea să cred că va fi trimis şi tata. Dar avea vreo douăzeci şi doi de ani şi l-au trimis. Tata s-a dus la prăvălie, la câteva mile mai jos de noi, şi a cumpărat un sac de fasole boabe, iar când a venit acasă, mă gândeam că dacă va veni inamicul, am să-l lovesc cu sacul acela de fasole. Vedeţi? Doar gândul la război şi la faptul că tata va merge în război, mă făcea şi pe mine să gândesc aşa.

Ne amintim cu toţii că atunci când a sunat trâmbiţa, se spunea: „Vom merge şi vom câştiga războiul, apoi vom forma o organizaţie mare.” Şi într-adevăr au format „Organizaţia Naţiunilor Unite”, spunând că va fi pace pentru totdeauna şi nu vor mai fi războaie.

Dar în mai puţin de douăzeci de ani, ne-am trezit cu un alt război. Vedeţi? Războaie! De ce? Din lăcomie şi invidie.

La câţiva ani după ce kaiserul Wilhelm a părăsit Germania, a venit la putere unul pe nume Adolf Hitler, un austriac inspirat de un demon, care a sucit minţile multora, spunându-le că poate cuceri lumea. Vedeţi, acolo era un demon care lupta împotriva altui demon. Şi supuşii nevinovaţi din naţiunea germană, s-au lăsat târâţi dintr-un război în altul. Vedeţi? Tot timpul a fost aşa.

Astfel, a început încă un război în care a intrat întreaga lume, dar de data aceasta aveau arme mai bune, planuri mai bune şi bombe mai mari. Oamenii au luptat, au fost răniţi şi mulţi au murit de foame, de frig sau în luptă. Război, război, război!

Însă a venit o zi pe care am numit-o „ziua V”, de unde mi-am luat şi titlul predicii: „Ziua biruinţei”, sau a victoriei. Aceasta a fost ziua în care s-a obţinut biruinţa asupra inamicului: „ziua V”. „Ziua D” a fost ziua în care s-au dus la luptă, iar în „ziua V” a fost ziua în care Germania şi aliaţii ei au capitulat şi a fost semnat tratatul de pace.

Ce am făcut noi în „ziua V”? Am cântat, am strigat de bucurie şi ne-am aruncat pălăriile în sus. Am tras cu puştile în aer, am fluierat, am bătut din tobe, ne-am îmbrăţişat şi ne-am bătut unii pe alţii pe umăr. De ce? Pentru că era ziua victoriei, a biruinţei. Steagurile fluturau şi trâmbiţele sunau. O, ce timp minunat! Victorie, victorie, victorie! Am câştigat!

A fost un lucru măreţ, fiindcă a urmat un timp de pace pentru naţiunile creştine. Băieţii s-au întors de pe front şi am avut un pic de timp să ne tragem sufletele.

Dar şi poporul credincios al lui Dumnezeu a avut multe zile „V”. Oh, da! Când lentilele s-au focalizat în Cuvântul Scripturii, el a avut zile „V” atât fireşte, cât şi duhovniceşte.

Noi am avut multe bătălii împotriva vrăjmaşului, iar Dumnezeu a ridicat bărbaţi care au stat în luptă şi au captat inimile oamenilor, prin Duhul Sfânt, ducându-i biruitori în Împărăţia lui Dumnezeu.

Noi luptăm în fiecare zi. Fiecare creştin se luptă zilnic, fiindcă chiar acum suntem într-un război între bine şi rău: „Să primesc aceasta? Să fac aceasta? Să mă plec spre lume? Să renunţ la gândul pe care îl am?”

Dacă ne centrăm pe Scriptură, de la Geneza până la Apocalipsa este numai „Aşa vorbeşte Domnul!” Şi indiferent cât de puternic este vrăjmaşul şi ce maşinării a pregătit împotriva noastră, câte organizaţii şi aşa mai departe, noi nu putem să cedăm şi să facem compromisuri ca ceilalţi. Nu putem! Noi trebuie să rămânem exact pe Cuvântul lui Dumnezeu. Pe El ne-am focalizat şi astfel am aflat că există un singur lucru, iar acesta este sângele lui Isus Hristos care este Acelaşi Ieri, azi şi în veci.

De aceea nu contează dacă cineva spune: „Zilele minunilor au trecut, nu există vindecare divină! Nu există botez cu Duhul Sfânt, iar botezul în Numele lui Isus Hristos a fost numai pentru ucenici!”, şi toate aceste lucruri prin care încearcă să vă descentreze. Centraţi-vă înapoi pe Cuvânt şi nimeni nu mai poate spune că El nu este acolo. Aşa este.

Deci noi suntem într-o bătălie, pentru că eroii lui Dumnezeu au fost totdeauna în luptă.

Şi tu, biserică micuţă, aminteşte-ţi că eşti o parte din această unitate. Voi sunteţi nişte stâlpi care ţin sus pancarta că Isus Hristos este singura nădejde pentru lume. Nu biserica metodistă, baptistă, prezbiteriană, catolică sau care ar fi ea, ci Isus Hristos. El este singurul; El este Biruinţa noastră; El este Căpetenia mişcării, iar noi trebuie doar să-I urmăm poruncile.

Cei care aţi fost în armată ştiţi că atunci când căpitanul dă un ordin, dacă te întorci în partea cealaltă, dai peste cap tot plutonul. Înseamnă că trebuie să execuţi toate ordinele întocmai. Aşa este. Tot ce trebuie să faci este să te concentrezi şi să vezi scopul acelui lucru. Aşa este.

Noi am avut atât de multe lupte duhovniceşti. Biserica, Trupul lui Hristos a avut o mulţime de zile „Z”. Trupul credincioşilor a avut şi multe zile „V” de-a lungul epocilor.

Noi am vorbit despre aceasta. Am avut câteva războaie, veşti de războaie şi zile „Z”, iar în final se va ajunge la marea bătălie de la Armaghedon. Aceasta va fi ultima bătălie şi în ea se va stabili totul. Armaghedonul este bătălia care va curăţa pământul chiar înainte de Împărăţia de o mie de ani. Atunci totul se va purifica printr-o explozie atomică, iar vulcanii vor reînnoi şi vor curăţa tot pământul, pregătindu-l pentru Mileniu. În acel timp, El curăţă pământul pentru Biserica Sa, ca să trăiască aici. Amin. Va veni un timp mare.

Şi pentru că mai avem timp, haideţi să ne întoarcem puţin în urmă şi să vedem câţiva luptători. Să ne întoarcem până la Moise, care a intrat într-un fel de război din cauză că biserica a uitat de mult biruinţa.

Aceasta este problema şi cu biserica de astăzi. Noi am uitat că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci; am uitat că Dumnezeu este un Vindecător şi poate să-i facă bine pe cei bolnavi; am uitat că botezul cu Duhul Sfânt a fost revărsat pentru ucenici şi dat din generaţie în generaţie, pentru oricine vrea să vină. Noi am uitat de multă vreme toate acestea, la fel ca Israel. Ei au fost mulţumiţi în Egipt, apoi au devenit robi.

Mai târziu, Moise a încercat să-i elibereze bazându-se pe realizările lui intelectuale şi militare, dar a dat greş. Însă un singur Cuvânt spus de Dumnezeu, acolo în spatele deşertului, a adus totul în clocot. Şi ce s-a întâmplat cu Moise? Şi-a centrat vederea. Dumnezeu nu voia doar ca el să se căsătorească cu frumoasa etiopeană de culoare, să aibă copii cu ea şi să păzească oile socrului său, ci chemarea lui era să elibereze poporul lui Dumnezeu din robie. Aceasta era însărcinarea lui, pentru aceasta se născuse.

Fiecare din noi este născut pentru un scop. Noi nu suntem puşi aici doar aşa. Muntele acela nu era acolo din întâmplare şi pomul acela a fost pus acolo cu un scop. Totul este cu un scop, trebuie să slujească la ceva. Şi noi suntem aici pentru un scop: poate ca să punem mărturie unei persoane ca să fie salvată; sau poate va deveni un predicator care va aduce milioane de suflete la Hristos.

Priviţi la întoarcerea lui Dwight Moody şi a multora ca el. O spălătoreasă a avut pe inimă să facă ceva pentru Dumnezeu şi a închiriat un grajd vechi unui predicator care venise să propovăduiască. Acolo era un tânăr cu părul atârnând pe umeri şi cu pantalonii prinşi cu bretelele tatălui său, care s-a dus şi a îngenuncheat în seara aceea la altar. Acela era Dwight Moody care a adus o jumătate de milion de suflete la Hristos. Aţi văzut? Femeia aceea a avut de făcut ceva; ea ajunsese spălătoreasă cu un scop.

Nu dispreţuiţi locul în care v-a aşezat Dumnezeu, ci slujiţi scopului Său, fiindcă lupta se va termina într-una din aceste zile şi atunci va veni o mare biruinţă.

Acelaşi lucru se întâmplă astăzi: vorbim Cuvântul peste bolnavi (fratele Branham pocneşte din degete) şi Îl vedem cum vindecă şi face celelalte lucruri pe care le-a vestit Cuvântul lui Dumnezeu prin buze omeneşti: „Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.” (Marcu 11.23). Isus a spus aceasta, iar noi credem şi ne ţinem de El.

Şi Moise a făcut aceasta, iar Dumnezeu i-a dovedit că era cu el.

Dacă un om nu este centrat pe Hristos, s-ar părea că viaţa creştină are multe dezamăgiri, dar şi dezamăgirile fac parte din voia divină a lui Dumnezeu pentru noi. S-ar părea că nu este aşa, însă acesta este felul lui Dumnezeu de a face lucrurile: ne lasă să ne confruntăm cu râul învolburat ca să vadă ce vom face.

Moise a condus poporul Israel exact cum fusese însărcinat. Dar iată că oştirea lui Faraon venea în spatele lor, iar nisipul se cutremura din pricina sutelor de mii de soldaţi înarmaţi care îi urmăreau. Erau două milioane de evrei neajutoraţi, bărbaţi, femei, bătrâni şi copii, iar în faţa lor stătea Marea Roşie. Se părea că nu mai era nici o scăpare, dar Moise văzuse o zi „V” atunci când se rugase, aşa că a început să strige spre Domnul.

Şi Domnul i-a zis: „De ce Mă strigi? Te-am însărcinat să faci aceasta, aşa că vorbeşte poporului să împlinească porunca pe care le-am dat-o!” Amin. „Nu striga spre Mine! Ţi-am poruncit să scoţi poporul de acolo. Vorbeşte-le să meargă înainte, iar tu stai la datorie!” Amin.

Ce curaj trebuia să aibă persoana bolnavă! Ce curaj trebuia să aibă cel decăzut! Ridică-te şi porneşte înainte! Tu stai la datorie, fiindcă este treaba lui Dumnezeu să despice marea. Tu vorbeşte şi păşeşte înainte! Aceasta este tot ce trebuie să faci.

O, ce zi „V” era pentru Moise şi poporul care a ascultat glasul prorocului lor şi au mers mai departe! Moise le-a zis: „Aţi văzut zece minuni şi încă vă mai îndoiţi?”, şi a pornit spre mare cu toiagul în mână. Dumnezeu a trimis peste noapte un vânt care a suflat peste mare, iar apele s-au dat într-o parte şi-n alta, şi ei au trecut dincolo pe pământ uscat. O zi „V”.

Priviţi! Aşa cum scrie şi în textul nostru, „ei cântau cântarea lui Moise pe marea de sticlă amestecată cu foc.” Vedeţi? Ei cântau.

Când au ajuns la malul celălalt, Moise nu ştia ce să facă pentru că în spatele lor venea armata faraonului, încercând să imite lucrurile pe care le făcea el. Comparaţie firească. Şi ce s-a întâmplat? Marea s-a adunat înapoi şi i-a înecat pe toţi acei egipteni.

Atunci Miriam a luat o tamburină şi a început să bată din ea acolo pe ţărm, iar fiicele lui Israel au urmat-o dansând, strigând şi bătând din tamburine, în timp ce Moise cânta în Duhul. Dacă aceea nu era o adunare de modă veche a Duhului Sfânt, nu ştiu ce era.

……………………………………………………………………………………………………

„…pe egiptenii aceştia, pe care-i vedeţi azi, nu-i veţi mai vedea niciodată.” (Exod 14.13). Amin. Ce zi! Totul este sfârşit.

Într-o zi va veni o zi „V” şi pentru creştin. Aşa este.

Şi Iosua a avut o zi „V”, acolo la râu; el a avut o zi „V” la Ierihon. Cu siguranţă. Când a trecut râul a avut o zi „V”. Probabil era în luna aprilie când se topeau zăpezile şi râul Iordan era umflat.

Fără îndoială că vrăjmaşul ar fi zis: „Ce mai General este Dumnezeu, nu-i aşa? Şi-a trimis oştirea să treacă Iordanul chiar în timpul primăverii, când râul este umflat.”

Dumnezeu lasă să vină dezamăgirile ca să-Şi arate biruinţa. O, dacă am putea vedea aceasta! Voi sunteţi tentaţi să vedeţi numai lucrurile care vă împovărează şi vă necăjesc, dar ele sunt încercări, sunt lucruri care vă ţin centraţi în Cuvântul lui Dumnezeu. Rostiţi Cuvântul lui Dumnezeu şi mergeţi mai departe! Asta-i tot ce trebuie să faceţi.

Uneori, ajungem într-un timp când zicem: „Dumnezeule, nu ştiu ce să fac…” Spune: „Doamne, eu cred!”, şi du-te mai departe, fiindcă Dumnezeu va deschide marea. Tu du-te numai înainte. Înţelegeţi?

Deci Iosua s-a rugat, iar Dumnezeu i-a spus ce se va întâmpla. Astfel, a avut ziua „V”, ziua biruinţei.  Ce a făcut după ce a avut biruinţă asupra râului şi a trecut pe partea cealaltă? A pus Chivotul…

Cuvântul era în Chivot şi El a fost pus în faţă, apoi au urmat cântăreţii şi ceilalţi. Dar Chivotul a fost pus în faţă.

Când Israel a mers la luptă, cântăreţii au mers în faţă sunând din trâmbiţe, apoi a urmat Chivotul şi restul oştirii.

Observaţi! Iosua a pus pe primul loc Cuvântul şi a trecut, iar Dumnezeu i-a zis: „Voi fi cu tine, aşa cum am fost şi cu Moise. Nu te voi lăsa singur, ci voi fi cu tine şi nimeni nu va putea sta înaintea ta, în toate zilele vieţii tale. Nu te teme de ceea ce va veni, pentru că eu voi fi chiar acolo!”

Cum ar fi putut Iosua să nu pună Cuvântul pe primul loc, când avea o asemenea făgăduinţă? Amin. Aceasta este. Dacă eşti însărcinat de Dumnezeu, vei pune pe primul loc Cuvântul, iar aceasta va aduce o zi „V”. Trebuie s-o aducă! Asta-i tot.

Şi ce s-a întâmplat când a pus Chivotul cu Cuvântul în faţă? Râul s-a despicat şi au putut trece dincolo.

Dar ce au găsit când au trecut dincolo? Ziduri, pentru că toţi se temeau de ei. Dar într-o zi, s-a întâlnit cu Căpetenia oştirii şi a avut încă o zi „V”, fiindcă El i-a spus ce trebuia să facă şi astfel zidurile Ierihonului s-au prăbuşit. Cum?

Omul firesc, care priveşte prin aceşti ochelari, ar fi spus: „Ne-ai adus până aici şi uite ce împotrivire este! Ei sunt înarmaţi cu prăştii, suliţe, arcuri şi tot felul de alte arme!”, dar vedeţi, Iosua L-a pus mai întâi pe Dumnezeu. Nu contează cum ajungi acolo, fiindcă aceasta depinde de Dumnezeu. Tu urmează Cuvântul şi du-te înainte!

El i-a spus: „Înconjuraţi cetatea timp de şapte zile, iar în a şaptea zi, înconjuraţi-o de şapte ori. Şi ultima dată, sunaţi din trâmbiţe.” Când Dumnezeu înlătură firescul şi duhovnicescul îi ia locul, zidurile se prăbuşesc. Astfel, ei au mers mai departe şi au luat cetatea. Da, domnilor. Iosua a avut atunci o zi „V”.

Avraam a avut şi el o zi „V”, după ce a aşteptat atât de mult acel copil. Dumnezeu a testat dragostea şi credincioşia părintelui Avraam, a cărui sămânţă împărătească suntem dacă Îl credem pe Dumnezeu.

Deci când a fost ziua „V” pentru Avraam? Când a părăsit ţara Şinear? Nu. Atunci a trecut Eufratul, dar nu a fost ziua „V” deşi era o zi bună. Ziua „V” a fost atunci când s-a dus sus pe munte, în locul pe care l-a numit „IeHoVaH Jireh” şi Dumnezeu i-a dat testul final. Atunci El i-a zis: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune.” (Geneza 22.2). Vedeţi? „Distruge tot! Distruge chiar dovada! Ai o sută cincisprezece ani şi douăzeci şi cinci de ani ai aşteptat naşterea acestui copil. Acum că îl ai, vreau să-l iei, să-l duci sus pe munte şi să-l omori, ca să te fac tatăl multor popoare.” Oh, Doamne! Da.

Avraam nu s-a clătinat şi nu a tremurat la auzirea Cuvântului lui Dumnezeu, ci a zis: „Da, Doamne, sunt aici!” Apoi, pe deplin ascultător, a luat lemnele şi l-a dus pe Isaac sus pe munte. De ce? Pentru că a pus porunca lui Dumnezeu mai presus de orice. Cum putea fi tatăl multor neamuri dacă avea peste o sută de ani şi îşi omora singurul fiu? El ştia că Dumnezeu era în stare să i-l dea înapoi ca pe unul înviat din morţi.

Prieteni, Dumnezeul care ne-a ridicat din lucrurile lumii şi din stricăciunea de pe acest pământ, nu ne poate da şi Viaţa veşnică într-o Ţară unde nu este moarte? Vedeţi? Noi privim la încercările acestea mici şi credem că sunt ceva, dar ele nu sunt nimic altceva decât timpuri de încercare. Aţi văzut? Dumnezeu l-a încercat pe Avraam, dar el a trăit ziua „V” numai atunci când a ajuns în supunere totală faţă de Cuvânt.

Astăzi ei spun: „Ştim! Am auzit un predicator care a citit din Fapte 2.38, dar ceva a lăsat deoparte. El a zis: „Şi Petru a spus că trebuiau să fie botezaţi, apoi au primit Duhul Sfânt,” dar restul nu a citit. De ce? Pentru că organizaţiile combat chiar lucrul cel mai important. De ce? Ce îi face să sară peste aceste lucruri?

Dacă Biblia spune ceva, trebuie citit aşa cum scrie; trebuie să spui la fel cum spune Biblia. Aceasta este dovada că eşti focalizat pe ceea ce spune Cuvântul.

Avraam era focalizat corect, pentru că Dumnezeu i-a zis: „Voi face din tine tatăl multor popoare.” Aceasta s-a întâmplat când el avea şaptezeci şi cinci de ani şi Sara şaizeci şi cinci. El L-a crezut pe Dumnezeu. Cum a dovedit-o? Prin faptul că s-a focalizat pe „Aşa vorbeşte Domnul.” Da, domnilor. El a mers înainte cu ceea ce i-a zis „Aşa vorbeşte Domnul.” Zi după zi şi an după an, Avraam a mers mai departe mărturisind: „Orice este contrar cu Aceasta, nu este corect. Trebuie să fie aşa cum a spus Dumnezeu!”

Îmi imaginez că mulţi dintre vrăjmaşii lui îi dădeau târcoale şi îi spuneau: „Câţi copii ai, tatăl multor popoare?”

„Ce importanţă are aceasta? Eu sunt părintele popoarelor şi asta-i tot.”

„De unde ştii?”

„Aşa a spus Dumnezeu şi asta-i tot. Este tot ce pot spune.”

Astfel, Avraam a mers mai departe, mai credincios şi mai încercat. Nu uitaţi că Dumnezeu te socoteşte vrednic când te trece printr-o încercare. Nu încerca să fentezi ca să obţii biruinţa! Când ai o încercare sau un test, aceasta arată că ai primit trecere înaintea lui Dumnezeu şi El crede că vei rezista acelui test. Să nu uitaţi că acelaşi lucru l-a făcut şi cu Iov.

Satan a zis: „Da, l-am văzut pe Iov, dar el nu este ceea ce pare…”

Dar Dumnezeu l-a contrazis: „El este un slujitor cum nu este altul pe pământ. Nu este nimeni ca Iov. El este un om desăvârşit, este mândria şi bucuria mea.”

„Desigur,” a zis Satana, „pentru că primeşte tot ce cere. Ia lasă-mă să-l încerc şi vei vedea că Te va blestema în faţă.”

Şi Dumnezeu a spus: „Bine, îl las pe mâinile tale, dar să nu te atingi de viaţa lui.” Aţi văzut? Dumnezeu avea încredere în Iov. Amin.

Când se pare că totul o ia greşit, Dumnezeu îţi trimite o încercare. El are încredere în tine şi nu trebuie să te dădăcească, pentru că nu eşti o plantă de seră, un hibrid, ci eşti un creştin adevărat. Dumnezeu te trece printr-un test ca să vadă ce vei face în situaţia aceea. Amin. Nu-i de mirare că Biblia spune: „Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, fiindcă pentru voi sunt mai preţioase decât aurul.” (Iacov 1.2).

Cu toate acestea, adesea noi murmurăm şi comentăm… Ei bine, aceasta este ceva ce Dumnezeu ţi-a dat ca să biruieşti. El ştie că o vei face şi are încredere în tine.

Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a spus Satanei fără nici o îndoială: „Îţi voi dovedi că mă iubeşte şi că crede făgăduinţa pe care i-am dat-o când i-am vorbit.”

Şi aşa a fost. Avraam şi-a luat fiul şi l-a dus pe vârful muntelui, întocmai cum i-a spus Dumnezeu când i-a vorbit.

Micul Isaac a devenit bănuitor, aşa că i-a zis tatălui său:

„Tată…”

„Da, fiule.”

„Aici sunt lemnele şi aici este altarul, dar unde este jertfa? Ce se întâmplă, nu cumva am uitat ceva?”

Nu contează dacă crezi că ai uitat ceva; că ai uitat de părtăşia cu celelalte lucruri, că trebuie să participi la o partidă de cărţi, că trebuie să bei ceva, fiindcă nu poţi să te laşi, tu n-ai uitat nimic, aşa că du-te înainte în ascultare de Cuvânt. Asta-i tot. Supune-te Cuvântului! Asta-i tot ce trebuie să faci: să te supui Cuvântului.

El a zis: „Dumnezeule, când voi ajunge în vârful muntelui, va trebui să fac ceva şi voi face.”

Astfel, când a ajuns sus, a legat mâinile copilului şi l-a pus pe altar, iar micul Isaac nu s-a împotrivit deloc, ci s-a supus. Vedeţi, un tip spre Hristos. Dar când a scos cuţitul din teacă şi a dat capul băiatului pe spate ca să-i ia viaţa, aceea a fost pentru Avraam ziua „V”, ziua în care i-a fost testată limita credinţei prin însuşi fiul său.

Dacă eşti duhovnicesc, du acest test în ziua când Dumnezeu L-a dat pe singurul Său Fiu, pe care L-a iubit, aceea fiind ziua „V”. Atât de mult a iubit Dumnezeu rasa căzută a lui Adam. Vom ajunge acolo imediat.

Observaţi! Pentru Avraam, ziua „V” a fost pe muntele unde Domnul i-a pus la dispoziţie o altă jertfă în locul fiului său. Aceea a fost ziua în care Avraam şi-a dovedit, fără nici o umbră de îndoială, credincioşia faţă de Dumnezeu. El şi-a dovedit credinţa în Dumnezeu, prin faptul că a spus: „Am primit acest fiu la vârsta de o sută de ani, pentru că am crezut făgăduinţa, iar El mi-a spus că sunt tatăl popoarelor. Dacă acum îmi cere viaţa lui, ştiu că El este în stare să-l ridice din morţi.” O, Doamne! Aceasta ar trebui să-l facă pe un prezbiterian să strige, nu-i aşa? „El mi-a dat făgăduinţa şi mi-a dovedit că îşi ţine Cuvântul. Amin.”

De unde ne-a scos El? Din ce încurcătură am ieşit? Unde sunt gândurile voastre în dimineaţa aceasta? Ne-a dovedit El că este printre noi? Fără îndoială. Amin. Ziua noastră „Z” este sigură. Trebuie să o avem, pentru că El a dovedit-o.

Avraam poate spune: „El mi-a dovedit-o şi mie. Nu aveam copii. Eu eram deja bătrân şi steril, iar pântecele soţiei mele era mort. Ea avea şaizeci şi cinci de ani, iar eu şaptezeci şi cinci, dar Dumnezeu mi-a spus: „Vei avea un copil de la ea,” şi asta a fost tot. Eu am crezut.”

Dumnezeu i-a dat douăzeci şi cinci de ani de încercare, dar aceasta nu a însemnat nimic pentru Avraam, fiindcă pe măsură ce trecea timpul, se întărea tot mai mult în credinţă şi Îl lăuda pe Dumnezeu. Fără îndoială că Dumnezeu a privit în jos şi a zis: „Ce slujitor!”, iar Satan I-a răspuns:

„Da, sigur…”

„Am să-ţi dovedesc că Mă iubeşte, iar pentru aceasta, îl voi aduce sus pe munte şi îi voi cere să distrugă chiar dovada.”

Şi Avraam s-a dus sus pe munte să facă aceasta. Aşa este. Dar când a fost gata să ia viaţa fiului său, Duhul Sfânt l-a apucat de mână şi i-a zis: „Avraame, lasă mâna jos, fiindcă ştiu că Mă iubeşti.” Amin.

Acest fel de persoană aş vrea să fiu, să-L iubesc pe Dumnezeu indiferent ce se întâmplă. „Lasă mâna jos!” El îţi dă o încercare care este împotriva propriei tale gândiri, dar cât timp Cuvântul spune aşa, fă-o. Înţelegeţi?

„Lasă mâna jos! Ştiu că Mă iubeşti pentru că nu ţi-ai cruţat propriul fiu pentru Mine. Pentru că ai făcut aceasta, Eu te voi binecuvânta, iar sămânţa ta va stăpâni cetăţile vrăjmaşilor.” (Geneza 22 – parafrazare).

Puţin mai târziu vom ajunge şi la „sămânţa lui Avraam.” În ordine.

Când Avraam a auzit Cuvântul adevărat, a pus deoparte toate îndoielile.  Vedeţi? Când a văzut că Dumnezeu Şi-a adeverit Cuvântul, îndoielile l-au părăsit şi dragostea şi-a ocupat locul. „Ştiu că Mă iubeşti. Tu nu te-ai îndoit nici o clipă de Mine, şi M-ai crezut indiferent cât de mult a trebuit să aştepţi. Apoi ţi-am cerut să distrugi chiar dovada pe care ţi-am dat-o. Eu ţi-am dat o dovadă, apoi ţi-am cerut s-o distrugi; iar tu M-ai iubit atât de mult, încât ai ales să ţii Cuvântul Meu, indiferent de împrejurări.” Amin. Aceea a fost o zi „V” pentru Dumnezeu. Aţi înţeles?

Și Iacov a avut o zi „V”. El se temea să meargă la fratele său pentru că făcuse ceva rău, totuși Duhul Sfânt l-a avertizat în inima lui și i-a zis: „Întoarce-te în țara ta. Tu ai făcut ceva rău acolo, așa că te trimit înapoi.”

De aceea este diavolul după noi, înţelegeţi? De aceea este diavolul după Biserica Mireasă, pentru că se apropie ziua „V”. Aşa este. Şi cu cât este mai aproape, vrăjmaşul devine mai rău. Biblia spune: „Vai de tine, pământule, fiindcă în zilele din urmă diavolul răcneşte ca un leu şi caută să apuce pe cine poate. Vai de ei, din ricina prigoanelor şi a celorlalte lucruri care vor veni!” (parafrazare). Ţineţi-vă tare şi nu vă clătinaţi! Staţi pe Cuvânt, pentru că aşa a spus Dumnezeu şi asta-i tot.

Iacov tânjea în inima lui să meargă acasă, dar se părea că totul mergea rău. El era călăuzit de Duhul Sfânt şi Îi făcuse o promisiune lui Dumnezeu, aşa că trebuia să meargă la Betel ca să plătească acele zeciuieli. Pe drum, a aflat că Esau, fratele lui care îl duşmănea, era peste râu şi îl aştepta cu o oştire. Şi cu toate că era binecuvântat de Dumnezeu, Iacov era totuşi un laş. Dumnezeu îi făgăduise că îl va binecuvânta şi avea şi dreptul de întâi născut. Amin.

Ce tip pentru Biserica botezată cu Duhul Sfânt, care are făgăduinţa că Dumnezeu va adeveri ceea ce a făgăduit, fiindcă prin dreptul de întâi născut, ea devine o parte a Cuvântului.

Şi Iacov avea dreptul de întâi născut. Amin. El poseda acest drept, pentru că fratelui său nu-i păsase de el şi i-l vânduse pentru un blid de mâncare.

Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că îl avem şi noi. Da. Îl avem. Ce ne pasă nouă de uniunea bisericilor, de Organizaţia Naţiunilor Unite şi de toate aceste lucruri, cât timp avem dreptul de întâi născut?

Bisericile de astăzi trebuie să facă ceea ce a făcut Iacov: să se roage până primesc ziua „V”. Desigur, Iacov a avut parte şi de luptă. El s-a luptat toată noaptea cu Domnul şi I-a zis: „Nu te voi lăsa să pleci până nu voi obţine această biruinţă.” Şi pe când s-au ivit zorile a avut ziua „V”, iar de atunci nu a mai umblat la fel. Pe de-o parte, el era un membru puternic şi plin de teamă al bisericii, dar pe de altă parte era un prinţ care şchiopăta. Totuşi, a avut destul de mult curaj încât să lupte cu o armată întreagă. Esau i-a zis: „Îţi voi da o oştire.”, dar Iacov ia răspuns: „Nu am nevoie.” Vedeţi? El a avut o zi „V”.

Nici noi nu avem nevoie de organizaţiile lor şi nici de lucrurile lor din această lume. Nu vrem să fim asemenea lumii, pentru că am avut ziua „V”, după ce ne-am luptat o noapte.

O, îmi amintesc lupta pe care a trebuit s-o port când a trebuit să mor faţă de mine! Dar a venit ziua „V” când am biruit şi Cuvântul lui Dumnezeu a devenit Îndreptarul meu. Biserica baptistă nu a fost pentru mine nimic mai mult decât o altă organizaţie. Aşa este. Dar am avut o zi „V”, deşi doctor Davis mi-a zis: „Vei deveni un holly-roller.”

Eu am mers la Green’s Mill şi am stat în rugăciune toată noaptea, până când a venit Îngerul Domnului în acea Lumină. De ce? Pentru că încercam să scap chiar de ceea ce îmi dăduse Dumnezeu ca să pot lupta, şi aceasta pentru că oamenii îmi spuseseră că era de la diavolul. Dar  a venit El, mi-a explicat totul, făcând referire la Scriptură, şi mi-a zis: „Nu au spus ei acelaşi lucru şi despre Fiul lui Dumnezeu?” Şi astfel am avut o zi a biruinţei, o zi „V”, și de atunci toate acele lucruri nu au mai însemnat nimic pentru mine așa că am pornit pe câmpul Evangheliei, din toată lumea.

Vedeţi, Iacov a avut acea zi „V” după ce s-a luptat toată noaptea. Da, când s-au ivit zorile, a avut o zi „V”.

O, toate aceste biruinţe mari! Vorbesc despre ele şi parcă nu-mi vine să mă mai opresc. Toate aceste biruinţe au fost în ordine şi noi le apreciem. Au fost biruinţe mari în bătăliile spirituale care    s-au dat, dar vedeţi voi, ele nu dăinuiesc, sunt temporare.

Nu demult, am fost în război cu Japonia. Îmi amintesc că în oraşul nostru se vindeau nişte jucării mici, ca nişte păpuşi, iar pe ele scria: „Made in Japan.” Şi nişte Rickys, ştiţi voi, nişte delicvenţi, au intrat în magazinul de zece cenţi şi le-au spart, ca să facă pe deştepţii. Spuneau că în felul acesta îşi arătau devotamentul faţă de naţiune.

Dar cu Dumnezeu, Căruia Îi râd în faţă, cum rămâne? Dacă pentru ei a fost atât de simplu să intre într-un magazin de zece cenţi şi să devasteze totul pentru că vindeau jucării făcute în Japonia, cu care eram în război, cum rămâne cu oştirea lui Dumnezeu, ce face ea cu fumatul şi băutura, cu furtul, minciuna şi toate celelalte lucruri? Aţi văzut? Ei vor să fie loiali, dar noi suntem loiali? Lor nici nu le pasă dacă sunt duşi la închisoare fiindcă fac aceste lucruri pentru că vor să fie loiali unei ţări, unui steag. Dar noi suntem suficient de loiali? Uneori, creştinul se teme să vorbească. Vedeţi? Acesta este motivul pentru care ne trebuie mai multe zile „V”, în care putem fi luaţi sub controlul Duhului. Lăsaţi-L pe Dumnezeu să vă ia sub controlul Său, prin puterea şi dragostea Sa!

Toate aceste mari biruinţe au fost temporare. Astfel, după ce Moise a eliberat Israelul din Egipt, peste ani a ajuns din nou în robie. Tot timpul au fost înăuntru şi afară, înăuntru şi afară, iar eroii au luptat, au obţinut biruinţa şi au murit. Acest lucru se întâmplă încă în luptele care se dau fireşte, dar se întâmplă şi duhovniceşte. Eroii luptă şi mor. Aş putea vorbi puţin şi despre aceasta, pentru că am aici notiţe despre Daniel, tinerii evrei şi alţii care au obţinut biruinţe mari. Întotdeauna se ajunge la un final, fiindcă vine moartea şi îi ia, lucrurile mergând mai departe tot aşa: luptă, biruinţă şi moarte; luptă biruinţă şi moarte.

Dar să ştiţi că omul nu a fost făcut să moară, ci ca să trăiască. Dar indiferent câte realizări a avut, el a murit de fiecare dată şi s-a dus în pământ, aceasta fiind tot. I-au făcut o piatră funerară şi acesta a fost sfârşitul, fiindcă a fost înghiţit de moarte. Mormântul multora dintre marii bărbaţi ai Bibliei este cunoscut, cu excepţia câtorva: a lui Moise, Iosua şi a marilor profeţi. Moartea i-a înghiţit şi i-a luat. Vedeţi? Dar într-o zi, a venit jos marele Războinic şi a avut loc o mare bătălie. Acesta era Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Şi după ce a luptat împotriva oricărui vrăjmaş care a existat, şi a biruit, a venit dimineaţa de Paşti, ziua „V”.

Primul lucru cu care a trebuit să lupte când a venit aici, a fost că se născuse cu un renume rău printre oameni: era considerat un copil nelegitim. El a trebuit să lupte cu aceasta, pentru că se spunea: „Maria L-a avut fără să fie căsătorită cu Iosif.” Totuşi, în inima Lui, El ştia că era Fiul lui Dumnezeu. Vedeţi?

Apoi a venit ziua când a primit Duhul Sfânt, după care a fost dus de Satan pe un munte, de unde I-a arătat toate împărăţiile lumii şi I-a zis: „Am să te fac împărat. Dacă zici că eşti Fiul lui Dumnezeu şi ai putere, am să te fac conducător peste toate popoarele…” adică exact ceea ce încearcă să fie antihristul astăzi. Dar El a luptat pentru că aştepta ziua „V”.

Vedeţi, a venit ziua când a fost provocat prin Cuvânt: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pâini, fiindcă eşti flămând. Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu poţi face aceasta.” Aşa este. Putea s-o facă, dar trebuia să aibă o zi „V”, o zi în care a câştigat biruinţa asupra ispitei. Vedeţi?

Satan I-a zis: „Poate eşti o Persoană mare, și acum poţi arăta cine eşti.”, după care L-a dus pe acoperişul Templului şi I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos; căci este scris: „El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; şi ei Te vor lua pe mâini, ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatră.”  Vedeţi ce teolog bun este Satan?

Dar El i-a răspuns cu Cuvântul: „Înapoia Mea, Satană!” Era o zi „V”. El a avut toate zilele „V”.

Într-o zi a ajuns în prezenţa soacrei lui Petru, care era cuprinsă de febră, aşa că o scuturau frigurile. Dar El S-a dus, i-a atins mâna şi frigurile au părăsit-o imediat, pentru că boala nu putea sta în prezenţa Lui. Cu siguranţă nu!

Apoi a ajuns în prezenţa unei morţi în familie. Este vorba de Lazăr, care era prieten cu El. Lazăr murise şi era deja îngropat de patru zile, iar noi ştim că trupul începe să putrezească după trei zile, adică după şaptezeci şi două de ore. Astfel, acolo a avut loc o confruntare între Viaţă şi moarte. De-o parte era Viaţa, și de partea cealaltă era moartea care îl luase pe prietenul Său. Dar El S-a dus lângă mormânt, Şi-a ridicat umerii micuţi şi a zis: „Lazăre, ieşi afară!” O, Doamne! Când a rostit acele cuvinte, care erau Cuvântul lui Dumnezeu, Viaţa a ţâşnit din nou afară şi a adus victima morţii înapoi de unde a luat-o. Sigur că da. El a biruit. Aşa este.

El a luptat cu boala, cu ispita şi orice altceva, aducând o zi „V”. Exact aşa este.

A fost o vreme când întreaga lume era în valea umbrei morţii. Fiecare om, fiecare profet, toţi acei mari eroi trimişi de Dumnezeu, zăceau acolo: Avraam, Isaac, Iacov, Iosif şi toţi ceilalţi zăceau în mormânt, fără nici o altă dovadă decât că „Cuvântul lui Dumnezeu spune aşa… Dumnezeu a spus aşa…”

Priviţi-l pe Iov care s-a luptat din greu. Soţia lui, chiar perechea lui a zis: „Chiar şi suflarea lui îmi este nesuferită,” şi aşa mai departe. Ce timp a avut acel om! Ce ispite! Chiar şi prietenii l-au acuzat, dar Iov ştia că a stat numai pe Cuvânt.

Nevasta lui i-a zis: „Arăţi îngrozitor! De ce nu Îl blestemi pe Dumnezeu şi să mori?”, dar el i-a răspuns: „Vorbeşti ca o femeie nebună.” Oh, ce erou! Chiar şi Isus a făcut referire la el când a zis: „Aţi auzit vorbindu-se despre răbdarea lui Iov…” (Iacov 5.11).

Iov a fost coborât acolo jos; Avraam a fost coborât acolo jos, da, domnilor, şi la fel Isaac şi Iacov.

Înainte de a muri, Iosif a zis: „Să nu mă îngropaţi în Egipt, ci puneţi-mă împreună cu părinţii mei. Îngropaţi-mă acolo unde au îngropat Cuvântul, pe câmpul unde au fost îngropaţi şi ei.”

Acelaşi lucru este şi în mine, şi vreau să fiu îngropat în Numele lui Isus Hristos, pentru că Dumnezeu îi va învia pe cei ce sunt în Hristos.

 Aşa au trecut acei eroi. Ei au căzut pe câmpul de luptă, au avut biruinţă asupra vrăjmaşului şi au ajuns la ziua „V”.

Odată, Iosua a oprit soarele cu un cuvânt. Şi soarele nu a apus timp de aproape douăzeci şi patru de ore; iar Biblia spune că „N-a mai fost nicio zi ca aceea, nici înainte, nici după aceea, când Domnul să fi ascultat glasul unui om,” şi să oprească soarele pe loc. (Iosua 10.14).

Vedeţi, ei au pus vrăjmaşul pe fugă.  Prin faptul că soarele s-a oprit, au putut să-l urmărească şi să-l doboare. Aceasta era însărcinarea lui. Iosua ştia că dacă vine noaptea, vrăjmaşul va avea timp să se reorganizeze şi atunci putea să piardă dintre oamenii săi. Astfel, el a zis: „Am nevoie de timp. Mai am nevoie de ziuă, aşa că, opreşte-te, soare!” Amin. O, Dumnezeule! Şi iată că soarele a ascultat porunca unui om şi s-a oprit pe loc timp de aproape douăzeci şi patru de ore, până când Israel i-a biruit pe toţi vrăjmaşii săi. Nu  le-a dat timp să se reorganizeze, ci a continuat lupta. Dar cu toate acestea, până la urmă şi Iosua a coborât în ţărâna pământului.

Apoi a venit marele Prinţ, Hristos, pe care L-a văzut Daniel. Dacă am avea mai mult timp, am putea să ne referim şi la acest profet. Dar şi Daniel a ajuns în ţărâna pământului, pentru că Domnul i-a zis: „Du-te şi odihneşte-te în ţărână şi tu, Daniele, căci într-o zi te vei ridica din nou.”

Făgăduinţa aceasta a fost dată tuturor acestor eroi, până când, în final a venit ceasul crucial când trebuia plătit preţul. Şi atunci a venit pe pământ Isus, iar El a biruit orice boală, a biruit totul; a biruit moartea, care n-a mai putut sta în prezenţa Sa. El n-a predicat la nici o înmormântare. Nu, domnilor. Când a venit văduva din Nain cu fiul ei mort, El S-a oprit şi l-a ridicat, dovedind că avea putere asupra morţii. Da, domnilor. Dar mai rămăseseră doi vrăjmaşi: mormântul şi iadul.

În ziua când a murit, chiar şi soarele a încetat să mai strălucească, pământul s-a cutremurat nervos şi pietrele s-au rostogolit de pe înălţimi, iar El S-a dus în iad. Şi ce a făcut? A biruit moartea şi iadul, iar în dimineaţa de Paşti, a biruit mormântul. Amin.

Vorbim de o zi completă, de o adevărată zi „V”. El i-a scos afară! Nu numai că a biruit tot, dar atunci când a ieşit afară din mormânt, a luat cu Sine şi captivii care fuseseră acolo. Biblia spune că El „a luat robia roabă.” El a ieşit din mormânt însoţit de toţi acei eroi. A fost un timp cu adevărat măreţ în ziua când ei au intrat în Împărăţia lui Dumnezeu. El i-a scos afară pe sfinţii captivi: pe Avraam, pe Isaac, pe Iov şi pe toţi ceilalţi. I-a scos din mormânt împreună cu El. El a capturat moartea, a capturat iadul, a capturat mormântul, a capturat tot, apoi S-a ridicat însoţit de cei sfinţi.

Acum S-a suit la cer şi a dat daruri oamenilor. El a pus în mâinile lor Sabia Cuvântului ca să biruiască. Ce să biruiască? Boala, păcatul, superstiţiile şi răul, astfel ca fiecare făptură să conştientizeze că „…pentru că Eu trăiesc şi voi veţi trăi.” (Ioan 14.19).

Noi trebuie să luptăm pentru credinţă. Haideţi să luptăm şi să desăvârşim biruinţa noastră, fiindcă este sigură şi completă. Trebuie să fie, fiindcă avem cele dintâi roade ale ei. În inimile noastre purtăm deja dovada, fiindcă avem în urma noastră prima luptă. Noi am fost în stare să biruim prin credinţa în Isus Hristos şi am avut o zi „V”.

Îmi amintesc timpul când mergeam prin biserici şi doream să ajung să dau mâna cu predicatorul, dar la un moment dat mi-am zis: „Vreau mai mult decât atât.” Astfel, în noaptea aceea m-am dus în garaj, m-am rugat şi am zis: „Dumnezeule, nu pot merge mai departe aşa. Omoară-mă sau scapă-mă!” Eram într-o clădire veche şi stăteam în genunchi pe un sac cu iarbă. Mi-am ridicat mâinile şi am spus: „Dumnezeule, eu nu ştiu cum să-Ţi vorbesc…” Mai întâi am vrut să-I scriu o scrisoare şi să-L rog să mă ierte, fiindcă doream mult să fiu iertat, dar nu ştiam cum să mă rog.

Îmi amintesc ziua când doctorul nu mi-a mai dat nici o şansă să trăiesc, iar când inima mea bătea de numai şaptesprezece ori pe minut, a zis: „Va muri!” El a tras perdeaua şi a vorbit cu tata, dar eu i-am auzit. Atunci am văzut un „J” mare în jurul meu şi am auzit-o pe asistentă spunând printre lacrimi: „Nu-i decât un copil şi uite cum se duce.” Anestezicul făcut îmi slăbise atât de tare inima încât bătea doar de şaptesprezece ori pe minut. Atunci I-am promis Domnului că dacă voi scăpa, Îl voi sluji, iar când am ajuns acasă, a trebuit să-I dovedesc că Îl iubesc. Astfel,     m-am dus pe terenul acela şi am spus: „Eu nu ştiu să mă rog…” Apoi a apărut acea vedenie, aşa că mi-am muşcat degetul şi m-am gândit: „Poate… văd imagini… Am să-mi împreunez mâinile.” Şi am zis: „Dragă Domnule, aş vrea să vorbesc cu Tine.” Am ascultat puţin dar n-am auzit nimic, aşa că am spus: „Nu Te aud.” Apoi m-am gândit că poate nu mi-am împreunat corect mâinile, aşa că mi-am schimbat poziţia şi am zis: „Dragă Domnule Isus Hristos, aş vrea să vorbesc cu Tine. Domule, n-ai vrea să vii să vorbeşti cu mine?” Mă gândeam că sigur nu am făcut ceva bine şi de aceea nu-mi răspunde. Nu ştiam cum să procedez pentru că nu mă mai rugasem niciodată.

Apoi m-am gândit că am auzit din Scriptură că El a fost un Om şi ca urmare înţelege ca un om, dar nu ştiam de ce nu mă aude.

Şi diavolul mi-a zis: „Ai păcătuit şi nu mai este har pentru tine. Ai fost atât de rău încât El nu te mai poate ierta.”

„Nu cred!” am răspuns eu. „Pur şi simplu nu cred aşa ceva. Sunt convins că El va vorbi cu mine.”

Apoi am spus: „Domnule, nu ştiu dacă am greşit cu ceva, poate nu mi-am împreunat corect mâinile, sau altceva, dar Te rog să mă ierţi pentru aceasta, fiindcă aş vrea să vorbesc cu Tine. Sunt omul cel mai josnic din lume, am făcut toate acele lucruri rele şi am fugit de Tine…” şi am continuat să-I vorbesc.

Şi deodată, în timp ce vorbeam, în cameră a apărut o Lumină micuţă care s-a aşezat pe perete formând o cruce de Lumină, iar acea Lumină a început să vorbească într-o limbă necunoscută. Nu mai auzisem niciodată o vorbire în limbi şi nu citisem niciodată Biblia, aşa că am căutat Iacov 5.14 în Geneza.

Am stat şi am privit acea Lumină care îmi vorbea într-un fel de limbă, iar după un timp a plecat.

Atunci am zis: „Domnule, eu nu ştiu nimic despre viaţa creştină, iar dacă Tu eşti Cel care mi-ai vorbit mai înainte, să ştii că nu am înţeles limba Ta. Poate nu ştii să vorbeşti pe limba mea, dar eu nu înţeleg limba Ta, însă hai să ne înţelegem ceva: dacă mai vii încă o dată, acesta va fi un semn între mine şi Tine că m-ai iertat.”

Şi s-a arătat din nou. Vorbim de o zi „V”? Eu am avut o zi „V”, o adevărată zi „V”. Vedeţi? El S-a arătat din nou în acelaşi fel şi vorbind la fel, aşa că am avut o zi „V”. O, Doamne!

Şi de atunci, după ce a pus Cuvântul în mâna mea, m-am luptat să câştig premiul şi am navigat pe mări însângerate.

Noi toţi ne-am luptat şi am obţinut multe biruinţe, dar chiar acum vine o mare biruinţă, este chiar după colţ. Ziua noastră „V” completă, va veni în curând, când Fiul lui Dumnezeu va deschide cerurile, va striga cu glasul unui Arhanghel şi El va veni din nou. Atunci se vor deschide mormintele şi îi vor da afară pe morţii lor.

Cred că aţi auzit înregistrarea cu vedenia pe care am avut-o când m-am dus acolo sus şi i-am văzut pe acei oameni aşa cum vă văd pe voi acum. Biblia este deschisă înaintea mea şi Dumnezeu ştie că vă spun adevărul. Ei erau tineri, toţi erau tineri. Aţi auzit vreo vedenie care să fi dat greş? Nu, domnilor. De curând, El m-a trimis la cineva şi mi-a spus tot ce i s-a întâmplat. Voi ştiţi despre ce vorbesc. Niciodată nu a dat greş.

Acesta este motivul pentru care în dimineaţa aceasta vă spun, vouă, acestui grup de creştini: ţineţi-vă de mâna neschimbătoare a lui Dumnezeu. Voi aţi avut o biruinţă temporară, dar vine adevărata zi „V”, când Isus va veni din nou și atunci când trâmbiţa va răsuna, cei morţi în Hristos vor învia. Dacă nu aveţi această nădejde în voi, nu lăsaţi să treacă această zi fără s-o aveţi.

Nu demult am auzit o întâmplare pe care îmi place   s-o repet. Cred că Billy Sunday a spus-o. Era vorba de un băiat care a săvârşit o crimă. Nu ştiu dacă aţi auzit-o sau nu. A făcut o crimă şi a fost trimis la închisoare. La judecată, juraţii au spus: „Noi l-am găsit vinovat de crimă şi cerem condamnarea la moarte.”

La rândul lui, judecătorul a spus: „Te condamn la moarte prin spânzurătoare. Dumnezeu să aibă milă de sufletul tău.” După aceea, băiatul a fost dus înapoi în celulă, pentru a aştepta timpul când avea să fie executată sentinţa.

Prietenii lui au venit la judecător şi i-au zis: „Domnule judecător, noi te-am ales judecătorul acestui oraş. Te rugăm să cruţi viaţa acestui tânăr.”

De curând s-a întâmplat acelaşi lucru în Texas, cu un tânăr şi o tânără cărora Dumnezeu le-a cruţat viaţa. Ei urmau să fie executaţi în trei sau patru zile, cred că  cei care aţi fost cu mine acolo aţi citit în ziare, apoi le-au fost cruţate vieţile.

Deci şi aceştia au pledat pentru viaţa prietenului lor. Mama băiatului s-a dus la uşa guvernatorului şi a început să plângă acolo, iar paznicul de la uşă s-a dus la guvernator şi  i-a zis:

„Domnule, mama acelui băiat este afară şi ar dori să fie primită înăuntru.”

„Pofteşte-o,” a răspuns guvernatorul.

Şi femeia s-a târât în umilinţă pe coate şi pe genunchi în faţa guvernatorului şi i-a zis:

„Domnule, este singurul meu copil. Vă rog să nu-l omorâţi pentru că este tot ce am. Cruţaţi-i viaţa pentru că nu a vrut să facă această faptă. Condamnaţi-l la închisoare pe viaţă, dar nu-l omorâţi, domnule guvernator.”

Şi guvernatorul i-a zis femeii: „Ei bine, mă voi duce să-l văd.” Când a ajuns la închisoare, un gardian i-a zis băiatului:

„Este cineva care vrea să te vadă.” Băiatul era cam arogant. Guvernatorul a intrat la el şi i-a zis:

„Tinere, aş vrea să vorbesc puţin cu tine,” dar băiatul era tot mai arogant şi nici nu s-a uitat spre guvernator.

„Băiete, eu te pot ajuta, dacă mă asculţi,” a insistat guvernatorul, dar tânărul se purta ca şi cum nici nu îl auzea.

„Băiete…”

„Ieşi afară de aici! Nu vreau să aud nimic din ceea ce vrei să-mi spui!”

„Fiule, dar…”

„Taci din gură! Nu vezi că sunt nervos? Nu vreau să aud nimic. Ieşi afară din celula mea!”

Atunci guvernatorul a ieşit şi uşile s-au închis.

Gardianul închisorii s-a apropiat atunci de tânăr şi i-a zis:

„Eşti cel mai prost om din câţi am întâlnit.”

„Dar cine era obsedatul acela?” l-a întrebat băiatul.

„Cine era? Guvernatorul statului.”

„O, nu se poate! Nu se poate! Guvernatorul era singura persoană care mă putea ierta, iar eu l-am alungat.  L-am dat afară din celulă şi am refuzat să-l ascult.”

Şi în timp ce pleca, guvernatorul a zis: „A făcut singur alegerea.”

La puţin timp după aceea, când i s-a tras masca pe figură şi i s-a pus frânghia în jurul gâtului, tânărul a spus: „Când te gândeşti că guvernatorul statului a stat în celula mea şi m-ar fi putut ierta dacă nu l-aş fi refuzat.”

De unde ştim că în dimineaţa aceasta nu stă aici chiar marele Guvernator? Nu-L refuzaţi, dacă nu aţi primit încă iertarea Lui! Nu uitaţi că nu doar Guvernatorul, ci însuşi Împăratul, Cel ce vă poate ierta, stă lângă micuţa celulă în care aţi trăit atâta timp. Nu vreţi să-L lăsaţi înăuntru, dacă nu aţi făcut-o până acum şi dacă nu v-aţi predat  Lui pe deplin?

Într-o zi, veţi afla că pe calea aceasta umilă, pe care unii care nu ştiu despre ce vorbesc o consideră doar o prostie, a fost în dimineaţa aceasta, aici, chiar Guvernatorul. Dacă aveţi nevoie de ajutor, dacă sunteţi într-o celulă din care nu puteţi ieşi, Guvernatorul este aici. Guvernatorul lumii este drept şi nu vă va lăsa închişi. El a venit, a semnat iertarea voastră şi vrea să v-o dea în dimineaţa aceasta. Să nu Îl refuzaţi!  Haideţi să ne plecăm capetele pentru un moment.

Dacă vrei o biruinţă adevărată, de ce nu vrei să-L laşi pe Guvernator să-ţi semneze iertarea, în dimineaţa aceasta, în timp ce stai cu capul plecat? El este gata să te scoată afară şi să te elibereze din păcat, din boală sau din orice altceva. Acceptă-L în timp ce ne rugăm. Rugaţi-vă în felul vostru şi vorbiţi cu El.

Dacă eşti bolnav, vorbeşte cu Guvernatorul; dacă ai păcătuit şi ai făcut ce este rău, vorbeşte cu El, fiindcă El este Cel care are iertarea pentru tine.

Tată ceresc, Îţi suntem recunoscători pentru tot. Eu Îţi sunt îndatorat, pentru că n-a fost nici o posibilitate să pot plăti pentru păcatul meu, dar ai făcut-o Tu. Odată am fost în celulă, fiindcă am fost născut într-o celulă şi n-am ştiut ce înseamnă libertatea, iar preţul eliberării era atât de mare încât nu am putut să-l plătesc. Dar mă bucur pentru că într-o zi m-ai vizitat în celulă şi am putut recunoaşte că eşti Singurul care poate ierta. Atunci am înţeles că singura cale de a fi liber şi de a avea o biruinţă completă era să accept iertarea pentru care ai semnat Tu. O, şi astăzi sunt atât de bucuros pentru că sunt liber!

Acum, merg din închisoare în închisoare, la cei care au probleme în căsnicie, la cei bolnavi şi slăbiţi, la cei care sunt păcătoşi, la cei care au îndoieli şi confuzii. Da, eu merg din celulă în celulă şi le spun că Guvernatorul vine să ierte pe oricine vrea să fie liber.

Tată, Tu cunoşti inimile celor ce sunt astăzi aici. Fie ca această zi să fie o zi „V” completă, să fie ziua când vor obţine biruinţa. Îndură-Te, Tată.

Îngăduie ca fiecare bolnav din această clădire să fie vindecat şi fă ca în această parte din spatele deşertului să fie un timp când vorbeşte Glasul lui Dumnezeu şi aprinde credinţa. O, Dumnezeule, aici arde un foc mic, acea credinţă, acea nădejde mică, de aceea Te rog să îngădui ca Glasul lui Dumnezeu să vorbească în dimineaţa aceasta fiecărui întemniţat şi să-i spună: „Am venit să te eliberez!”

Doamne, poate printre noi sunt persoane care nu Te cunosc ca Mântuitorul lor, de aceea Te rog să îngădui ca Glasul să le vorbească şi lor, Glasul acelei credinţe mici, astfel încât să spună: „Da, cred că acesta este Dumnezeu. Cred că El este tot ce spune că este.” Doamne, îndură-Te şi fă ca acea credinţă mică să-i elibereze chiar acum.

Binecuvântează-i, Te rugăm. Binecuvântează-l pe fratele Isaacson. Noi îl iubim pe acest frate tânăr, pe soţia şi pe copiii lui. Binecuvântează şi această biserică mică, Dumnezeule.

Ne bucurăm pentru că au un acoperiş deasupra capului lor, în locul acesta, şi Îţi suntem recunoscători pentru că eşti atât de bun cu ei. Ajută-i să rămână blânzi şi smeriţi în Prezenţa lui Dumnezeu.

Binecuvântează străinii de la poarta noastră şi pe musafiri. Te rog să fii cu ei, iar dacă au nevoie, ajută-i să primească o biruinţă completă, ca să poată spune „Amin!” la fiecare Cuvânt spus de Dumnezeu. Îndură-Te, Doamne.

Binecuvântează-ne pe toţi şi eliberează-i pe cei bolnavi şi suferinzi, astfel încât să-Ţi aduni slavă din toate acestea.

Dumnezeule scump, fă ca după această zi să nu mai fim înspăimântaţi şi să nu uităm că aceste încercări şi lucruri  vin peste noi pentru că Dumnezeu ne iubeşte. Da, El ni le trimite pentru că are încredere în noi că avem credinţă şi dragoste pentru El şi că suntem în stare să biruim. El veghează asupra noastră, de aceea tot ce trebuie să facem este să mergem înainte şi să vorbim Cuvântul, pentru că atunci marea se va deschide şi va veni ziua „V”. Îndură-Te, Doamne. Îngăduie ca aceasta să fie una din cele mai mari zile „V” din timpul nostru şi binecuvântează-ne până ne vom întâlni din nou, pentru că Te rugăm aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Aş vrea să vă mai spun ceva înainte de a pleca. Am o oră şi jumătate de mers până la Tucson, dar vreau să vă mai spun ceva. M-am bucurat că am putut să stau aici şi să simt credinţa pe care o aveţi. Să nu vă lăsaţi niciodată de ea! Vegheaţi ca acest foc mic să ardă în continuu şi nu uitaţi că Dumnezeu vorbeşte în mijlocul acestor focuri mici.

Frate Isaacson, nu ştiu cum să-ţi mulţumesc pentru că ai venit până aici ca să ţii acest grup împreună. Fie ca Dumnezeu să-ţi dea putere ca să poţi continua, frate.

În ce vă priveşte pe voi, care veniţi să-l ascultaţi, fie ca Dumnezeu să vă dea puterea Sa divină şi să vă ţină.

Acum voi preda serviciul fratelui Isaacson, ca să facă încheierea, iar dacă printre noi este cineva care a înţeles importanţa botezului în Numele lui Isus Hristos, în locul botezului în titlurile „Tată, Fiu şi Duh Sfânt,” păstorul nostru de aici este gata să-i facă acest botez.

Dacă cineva are vreo problemă pe inimă şi vrea să ne rugăm pentru ea, el este gata s-o facă. Eu am găsit în acest frate un duh creştin blând şi bun şi sunt sigur că Dumnezeu ascultă rugăciunea lui.

În ţinutul nostru trăia un bărbat care se numea Hay. Era un om mare, dar era blând şi smerit. Unii credeau că este un țâcnit religios, dar când cineva era bolnav sau avea nevoie de rugăciune ‚ nu mai era ţâcnit deloc, pentru că toţi îl chemau pe bătrânul Hay. Era un bărbat adevărat, un adevărat soldat.

Sus pe deal avea ferma un necredincios care era prieten cu tatăl meu. Deşi mi-e ruşine să spun, adevărul este adevăr: tata era un beţiv. Biblia este singura carte care deţine adevărul, înţelegeţi?

Noi avem o carte numită Istorie, și în ea scrie că George Washington nu a minţit niciodată; dar eu mă îndoiesc de aceasta. Da, domnilor. Eu nu cred aceasta pentru că Biblia spune că ne-am născut în păcat, am fost zămisliţi în fărădelege şi am venit în lume prin minciună. Acesta este motivul pentru care mă îndoiesc că această relatare istorică despre George Washington este adevărată, pentru că acolo se relatează numai partea bună a oamenilor. Dar Biblia le spune pe amândouă: şi pe cea bună şi pe cea rea. Biblia spune că Lot era un om bun deşi trăia în Sodoma şi că sufletul lui era chinuit de păcatele şi nelegiuirea din cetate. Totuşi, acesta nu l-a oprit să trăiască cu fiicele lui şi să aibă câte un copil cu ele. Vedeţi, Biblia spune ambele părţi, ceea ce înseamnă că şi noi trebuie să spunem ambele variante.

Tatăl meu, care era un beţiv, umbla cu necredinciosul acela care râdea de bătrânul predicator şi îi zicea: „Tata Hay,” pentru că avea numai câteva fire de păr pe cap. Odată, oamenii aveau nevoie de ploaie pentru că toate câmpurile erau pârjolite de secetă, aşa că au venit la o biserică micuţă, ca aceasta, numită Little Opossum Kingdom, din Kentucky.

Bătrânul Hay era un predicator misionar şi mergea la mai multe biserici călare pe bătrânul lui cal. Voi ştiţi cum trăiau mai demult predicatorii misionari, care erau plătiţi cu nişte dovlecei uscaţi, cu untură sau ceva de felul acesta. Poate vă mai amintiţi de predicatorii misionari din Est.

După încheierea predicii, bătrânul Hay a zis: „Dacă este cineva care vrea să ne rugăm pentru ploaie şi ca Dumnezeu să cruţe recoltele noastre, să rămână aici cu mine.” Şi a rămas întreaga biserică.

Atunci bătrânul a alergat afară, a dat jos şeaua de pe cal şi a pus-o la adăpost, fiindcă ştia că va ploua. Apoi a revenit şi s-a pus în genunchi. O oră mai târziu, s-a auzit un zgomot, iar când s-au uitat, de după deal venea un nor negru. Asta a fost. Aţi văzut?

Se spune că atunci când a venit vremea să moară necredinciosul care era prieten cu tata şi care  şi-a bătut joc de bătrânul predicator, au trebuit să-l ţină legat de pat pentru că se zbătea foarte tare, din cauză că se îmbolnăvise de febră tifoidă. Probabil că mulţi dintre voi nu ştiţi ce este aceasta. O, este o boală groaznică! El s-a luptat cu diavolii ore întregi, timp de trei sau patru zile şi îl striga pe tatăl meu: „Charlie! Charlie! Nu-i lăsa să mă ia! Nu-i lăsa să vină la mine! Nu-i vezi cum stau acolo cu lanţurile pregătite ca să mă lege? Nu-i lăsa să mă lege cu ele! O, nu!” A fost nevoie de patru sau cinci bărbaţi să-l ţină imobilizat înainte de a muri. El i-a zis tatălui meu: „Charlie, în buzunarul de la haina de pe cuier este o sticlă cu Whisky. Du-te, ia-o şi dă-o copiilor mei.” Nevasta lui, care era în bucătărie şi pregătea cina, a început să plângă, iar tata a zis: „Nu pot face aceasta.” L-au ţinut imobilizat în pat până când a murit luptându-se cu diavolii din el.

Când a venit vremea să moară şi „tata Hay”, cel de care au râs oamenii, a vrut să doarmă. Toţi copiii, nepoţii, strănepoţii şi stră-strănepoţii s-au adunat lângă patul lui, fiindcă avea aproape nouăzeci de ani.

La un moment dat, el a deschis ochii şi a zis: „Aţi crezut că am murit, aşa-i? Ei bine, eu nu pot muri, pentru că am murit cu mulţi ani în urmă. Acum mă duc să mă întâlnesc cu Domnul Isus. O, ce măreţ! Copiii mei apropiaţi-vă de pat.” Şi ţinându-i de mână, a început să-i binecuvânteze de la cel mai mare până la cel mai mic, după care le-a zis băieţilor mai mari: „Ridicaţi-mă sus!” fiindcă era atât de slăbit încât nu-şi putea ţine capul sus. Altuia dintre băieţi i-a zis: „Ţine-mi mâinile în sus!” şi el i-a ţinut mâinile ridicate. Apoi a spus: „Fericită zi, fericită zi, când Isus mi-a spălat păcatele. El m-a învăţat cum să veghez şi cum să mă rog ca să trăiesc bucuros în fiecare zi.” Și-a plecat capul şi dus a fost.

Toţi va trebui să ajungem la acest sfârşit.

Mă bucur că puteţi avea printre voi un om smerit în care puteţi avea încredere. Să-l credeţi, şi Dumnezeu va face minuni printre voi şi pentru voi.

Aş vrea să vă rog ceva, biserică. Rugaţi-vă pentru mine, fiindcă sunt fratele vostru. Eu nu sunt tot timpul cu voi, deşi aş vrea aceasta, dar aveţi înregistrările aici. Eu trebuie să merg pe câmpul mare de luptă, fiindcă acesta este doar un post în care aşteptăm venirea Domnului. Rugaţi-vă pentru mine fiindcă am nevoie de rugăciunile voastre. Depind de ele tot timpul când mă lovesc de situaţii dificile, mai ales în străinătate, fiindcă acolo sunt vraci, vrăjitoare şi tot felul de lucruri. Ei stau acolo şi te provoacă, și atunci este bine să ştii despre ce vorbeşti, fiindcă pot imita aproape orice a făcut Dumnezeu, la fel ca Iane și Iambre.

Atunci mă uit la ceas şi zic: „Ce oră este acum? Undeva în spatele deşertului este un loc numit Sierra Vista, unde chiar acum se desfăşoară adunarea de rugăciune, iar sus în munţi este o păşune veche pe care nişte fraţi se roagă pentru mine.” Apoi spun: „Satan, nu-mi poţi face nimic pentru că sunt acoperit de rugăciuni! Eu vin în Numele Domnului Isus.”, şi atunci se întâmplă ceva.

Deci, rugaţi-vă pentru mine, bine?” (Adunarea spune: „Amin!”). Vino aici, frate Isaacson.

Să ştiţi că aş vrea să rămân cu fiecare dintre voi, să merg acasă cu fiecare dintre voi şi să stau la masă cu voi, dar mi-ar lua foarte mult timp. Cred că fiecare dintre voi vă gândiţi că aveţi cea mai bună mâncare din lume, şi sunt sigur că o aveţi, dar nu pot face aceasta, cel puţin nu astăzi. Mă înţelegeţi, nu-i aşa? Sunt foarte presat de timp, dar aş vrea să mai vin aici şi să am părtăşie cu voi. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Dacă printre noi este cineva care nu s-a predat pe deplin lui Isus Hristos şi vrea să vină aici lângă amvon, unde stau eu şi fratele Isaacson, ca să ne rugăm pentru el, poate veni acum şi va avea o biruinţă completă.

Este cineva care a alunecat de pe cale, s-a îndepărtat de Dumnezeu şi nu mai are părtăşie, ca doamna de aseară? O, cum se adună întunericul în jurul tău când te îndepărtezi de Dumnezeu! Eşti pe un drum plin de noroi şi eşti gata să fii legat. Nu vrei să vii acum, dacă nu ai avut biruinţa pe care ar fi trebuit s-o ai? Vino, fiindcă aceasta va fi pentru tine o zi „V” faţă de toate lucrurile lumii.

Poate zici: „Frate Branham, am avut atât de multe încercări şi am alergat dintr-un loc în altul.” Nu am spus tocmai acum că acesta este Dumnezeu care are încredere în tine? Aşa-i că nu Îl vei dezamăgi? Poate ai căzut, poate ai făcut greşeli, dar nu-L dezamăgi, ci ridică-te sus, asemenea unui soldat adevărat, apucă Sabia şi vino din nou în faţă, fiindcă noi ne vom bucura pentru tine. Cu siguranţă.

Dacă nu este nimeni, va continua să vorbească cu voi fratele Isaacson.

Acum vă rog să mă scuzaţi, însă trebuie să mă întorc la Tucson; dar dacă va fi cu voia Domnului, voi mai veni la voi. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Să vă rugaţi pentru mine, bine? (Amin).

Să nu uitaţi că o biruinţă completă înseamnă să vă concentraţi asupra lui Isus Hristos, care este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Într-o zi, El va veni din cer cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, şi cei morţi în Hristos vor învia. Atunci, aceste trupuri muritoare vor deveni nemuritoare şi vom merge să fim cu El. Până atunci, vegheaţi şi rugaţi-vă! Dumnezeu să vă binecuvânteze. Amin.

– Amin –