Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMUNUL MAI MARE CA SOLOMON ESTE AICI

Pentru o experienta mai buna va recomandam sa folositi browserul CHROME
, -

28 Iunie 1962 – Santa Maria, California

Mulţumesc foarte mult. Să rămânem puţin în picioare, în timp ce vom merge înaintea lui Dumnezeu, în rugăciune. Înainte de a ne ruga, dacă sunt cereri speciale, vă rog să le faceţi cunoscute lui Dumnezeu prin ridicarea mâinii şi să spuneţi: „Dumnezeule, adu-Ţi aminte de mine în cauza cutare…”

Tatăl nostru ceresc, în seara aceasta avem marele privilegiu să venim şi să-I spunem: „Tată”, Creatorului Cerului şi al pământului, ştiind că El este atât de mult preocupat de noi, încât L-a dat pe singurul Său Fiu născut, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă Viaţa veşnică. (Ioan 3.16).

Tată, în seara aceasta avem multe cereri, iar Tu ai văzut fiecare mână ridicată şi cunoşti motivele pentru care a fost ridicată. Răspunde-ne, Tată, fiindcă îmi aduc rugăciunea pe altar, împreună cu rugăciunile lor, credinţa mea împreună cu a lor şi mă rog ca Dumnezeul cel îndurător să le asculte cererile, fiindcă plecăm pe baza jertfei de sânge Domnului Isus Hristos. Binecuvântează Mesajul pentru care suntem în seara aceasta aici, şi ajută-ne să-L primim. Binecuvântează-i pe cei care Îl aduc şi fie ca Duhul Sfânt să aibă cale liberă spre fiecare inimă, astfel ca atunci când vom pleca de aici să putem spune: „Cum nu ne ardeau inimile în noi când stăteam din nou în prezenţa Lui?” Dă-ne aceasta, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus. Amin. Puteţi să vă aşezaţi.

Sunt cu adevărat bucuros pentru că sunt aici în seara aceasta, după ce aseară am avut un timp binecuvântat cu Domnul, fiindcă am avut o părtăşie minunată în jurul Cuvântului lui Dumnezeu. Azi dimineaţă, la micul dejun, am vorbit cu cineva despre aceasta. Imediat a mai sosit cineva care a fost în adunare şi a spus: „Frate Branham, am fost în adunările tale încă de acum cincisprezece ani, când ai început pe Coasta de Vest.” Omul acela era din Santa Rosa.

Într-o seară, a venit acolo un domn şi tot încerca să ajungă în rândul de rugăciune. Aveam cu mine pe cineva care mă ajuta cu numerele de rugăciune şi cu ordinea în rând. Oamenii au venit de departe, cu taxiuri, numai ca să ajungă la adunare.

Domnul Brown l-a adus de două sau trei ori în rândul de rugăciune, iar eu l-am auzit spunând:

„Am vrut doar să vorbesc puţin cu el.”

Atunci l-am întrebat: „Ce este, domnule?”

„Vreau să te întreb doar cum se pronunţă numele tău.”

„B-R-A-N-H-A-M”.

Atunci el a spus: „Acesta este, mamă!”, după care s-a dus şi s-a aşezat jos.

„Ce ciudat!” mi-am zis eu, „De ce m-a întrebat aceasta?”, după care l-am întrebat: „De ce m-ai întrebat…”

„Domnule,” a spus el, „cu douăzeci şi ceva de ni în urmă, când Cincizecimea a ajuns pentru prima dată pe Coasta de Vest, eu şi soţia mea am primit Duhul Sfânt.” Unul vorbea în limbi, iar celălalt tălmăcea. Astfel aduceau prorocii şi le scriau.

Şi a continuat: „Aseară când am ajuns acasă, am citit în ziar un articol în care se spunea că vei veni la Santa Rosa, aşa că i-am zis soţiei: „Dragă, nu ţi se pare cunoscut numele acesta?”

Spunea că după ce au cinat, au urcat în pod şi au căutat o valiză veche în care aveau prorociile. Şi una dintre ele, care era scrisă pe o hârtie îngălbenită, spunea:

Aşa vorbeşte Domnul: se va întâmpla că la sfârşitul timpului, pe Coasta de Vest va veni slujitorul meu William Branham să se roage pentru bolnavi.”

Această prorocie era scrisă pe o hârtie îngălbenită, şi cred că era din anul 1915 sau aşa ceva. Coasta de Vest are multe amintiri cu mine, fiindcă mă duc acolo constant. De ce? Civilizaţia a călătorit cu soarele, spre vest. Cea mai veche civilizaţie pe care o avem este în est, acolo unde S-a revărsat Duhul Sfânt mai întâi. Apoi, civilizaţia a călătorit spre vest şi iată că a ajuns pe Coasta de Vest; mai este doar o milă sau două şi ajungem la ocean. Noi ne întoarcem din nou pe partea de est. Pe Coasta de Vest, s-au adunat toate lucrurile bune şi rele, frumoase şi urâte, toate împreună.

Probabil că aceasta este ultima mea misiune aici jos şi aş vrea să predic despre „Când răsăritul se întâlneşte cu apusul”, pentru că am aceasta de multă vreme pe inimă.

Persoana aceasta mi-a spus:

„Frate Branham, când ai venit, a fost doar un dar. Uneori, în rândul de rugăciune luai pe câte unul de mână, stăteai puţin şi îl priveai în ochi, apoi îi spuneai că are boala cutare sau cutare şi era în ordine. Tu ai spus că Îngerul Domnului ţi-a vorbit şi te-a însărcinat să mergi şi ai prorocit că va veni un timp când vei spune tainele inimii, când le vei spune oamenilor ce au făcut, ce va fi sau ce se va întâmpla. Ai prorocit să se va întâmpla aceasta.”

El a continuat:

„Astăzi, slujba ta este sută la sută mai sus decât a fost atunci, fiindcă s-a împlinit tot ce ai prorocit. Aseară, ai stat lângă o femeie din rând şi i-ai spus întreaga ei istorie şi ce se va întâmpla, iar oamenii au spus: „Ce drăguţ!” La început, când luai mâna oamenilor spuneai doar un lucru micuţ şi oamenii alergau la altar, dar aseară când ai făcut chemarea la altar, oamenii stăteau pe loc.”

„Păcătoşi, rătăciţi şi alţii.”, am răspuns eu, dar el a zis:

„Nu a răspuns nimeni. Tu ai spus că darurile lui Dumnezeu se desăvârşesc, dar trezirea este gata de multă vreme.” Vedeţi, trezirea s-a terminat.

În anul 1956 am prorocit în Chicago, că Billy Graham se va întoarce în anul acela şi va anula adunările. Tommy Osborn se va întoarce şi America va vedea ultima ei chemare, iar de atunci încolo trezirea s-a stins. Avem acest lucru înregistrat şi trezirea este gata. Vedeţi?

Apa trebuie să cadă peste sămânţă ca s-o aducă la Viaţă. Dar dacă acolo nu este Viaţa care s-o aducă la viaţă, nu rodeşte. „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine”, şi „Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis.” (Ioan 6.37,44). Aşa este. Deci, astăzi trezirea este gata.

Îmi amintesc că  prima dată când l-am întâlnit pe Oaral Roberts a fost într-un cort zdrenţos. Eu eram în Kansas, Missouri, iar el era în Kansas City, Missouri. Ne-am întâlnit în spatele platformei şi ne-am strâns mâna, iar el m-a întrebat:

„Frate Branham, crezi că Dumnezeu îmi va asculta rugăciunile pentru bolnavi?”

„El răspunde rugăciunilor oricui pentru bolnavi”, am răspuns eu. Noi avem o fotografie împreună. Este publicată în „Glasul vindecării”, pe care cred că o aveţi mulţi dintre voi. Acolo a început Oral. Uitaţi-vă cum i-a crescut slujba şi acum gestionează milioane şi milioane de dolari, are clădiri mari şi şcoli de teologie.

Mă gândesc la Billy Graham când organizaţia „Tinerii pentru Hristos”, s-au rugat pentru el când ziarele l-au criticat fiindcă a spus că leul Leo, l-a lovit în burtă şi a spus: „Vedeţi, este destul de mare ca să-şi pună capul pe ea.” Astăzi se tem să spună aşa ceva, dar slujba lui a crescut foarte mult.

Slujba lui Oral Roberts a crescut. Micul dar pe care i l-a dat Dumnezeu, a făcut ca slujba lui să crească, însă cu toate acestea, trezirea moare, moare, moare.

Când Billy Graham a fost în oraşul meu, în Louisville, la dejunul predicatorilor, a spus:

„Mă duc într-un oraş, ţin adunări timp de şase săptămâni şi am treizeci de mii de convertiţi, dar când mă întorc din nou după şase luni, nu pot găsi nici treizeci, pe când Pavel mergea într-o cetate şi avea un convertit pentru Hristos. Dar când se întorcea după un an, găsea treizeci sau patruzeci ca acela. Înseamnă că undeva este ceva greşit.” Sigur că da.

Tocmai când trezirea se desfăşoară şi Duhul lui Dumnezeu lucrează, Dumnezeu merge cu poporul Său şi îşi ia de acolo recolta curăţită de buruieni. Aceasta-i tot. Aceasta este pentru generaţia aceea.

Amintiţi-vă că El a spus: „Cum era în zilele lui Noe, când au fost salvate opt suflete, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului.” (Luca 17.26).

Vedeţi? Fiecare generaţie va produce atâţia. Şi astăzi este la fel. Pretutindeni, totul este uscat şi mort pentru că păcatul a pătruns peste tot.

Săptămâna trecută am fost la o adunare în Los Angeles. Era un teren mare plin cu oameni. Toţi păreau că Îl iubeau pe Domnul, dar când am făcut chemarea la altar, vă spun sincer că nu a venit nimeni. Nimeni!

Iar când o fac, ei nu sunt creştini cu adevărat, ci sunt doar oameni care L-au cunoscut odată pe Domnul, apoi au alunecat şi s-au întors înapoi. Aceştia nu pot fi numiţi convertiţi. Ei au fost convertiţi când L-au acceptat pe Hristos, apoi s-au depărtat, iar acum şi-au reînnoit părtăşia. Vedeţi?

În ce priveşte convertiţii, nu cred că sunt o duzină pe an, în special în adunările mici. Deci vedeţi, acum doar se spicuieşte în câmp.

Totuşi, suveranul Dumnezeu Se asigură că fiecare este prins, că fiecare grâu este păstrat… chiar şi cel care a fost lăsat este cules în ceasul al doisprezecelea. Vedeţi? Dumnezeu nu lasă nimic… El piaptănă câmpul încoace şi încolo ca să prindă tot. Nu suntem recunoscători că avem un Tată ca acesta?

Aseară am spus că voi termina la 9.30, dar am plecat aproape la 10.00. Întârzii întotdeauna. Mama spunea că am fost un bebeluş drăguţ, venit la nouă luni. Aici am venit mai târziu şi întârzii întotdeauna.

Nu demult, am fost la o adunare, la Biserica fraţilor uniţi, unde am întârziat aproape o oră. Astfel, când am ajuns, predicatorul de acolo le-a spus oamenilor care stăteau în picioare pe lângă pereţi: „Vi-l prezint pe întârziatul domn Branham.”

Când m-am căsătorit, soţia a trebuit să aştepte o oră şi jumătate. Am ţinut-o mult timp acolo. Dacă aş putea întârzia şi la înmormântarea mea, ar fi foarte bine; aş vrea să pot sta aici cât mai mult şi să întârzii la acel eveniment.

Cei cu educaţie ştiu cum să vorbească şi cum să aşeze lucrurile, dar eu trebuie să mă întind ca să obţin şi să… Dar îmi place să mă întind foarte bine după aceasta, aşa încât nu ştiu să mă mai opresc. Vedeţi? Acesta este singurul fel în care ştiu s-o fac, de aceea, suferiţi-mă puţin.

Când am fost în Elveţia, am primit un ceas cu alarmă, dar mi-e ruşine să sune alarma în timp ce predic. Ei mi l-au dat şi cred că au vrut să sugereze ceva.

La tabernacolul de acasă am predicat o predică ceva mai scurtă, de vreo şase ore. Doar şase ore, dar nu vă speriaţi, pentru că nu am să fac aceasta şi aici. Managerul meu, care stă la spatele meu, mă trage jos înainte de aceasta.

Acum, haideţi să deschidem Scriptura şi să citim din Matei 12. Vom citi ca să avem un context. Cât timp mai avem, să îl folosim pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

După cum aţi auzit, cu câteva zile în urmă mi-a explodat în faţă o armă, dar Domnul mi-a cruţat viaţa. Vedeţi urmele din jurul ochilor mei şi celelalte semne? O puşcă Weatherby Magnum a explodat în mâna mea, aruncând ţeava la 50 yarzi (45,7 metri) şi tăind totul în jurul meu. Explozia a fost atât de puternică încât ar fi putut să-mi taie capul în două.

Bărbatul care este acum aici cu mine, ar fi putut să-mi ridice doar picioarele, şi asta ar fi fost tot, dar nu am fost rănit decât foarte puţin. Cincisprezece bucăţi de schije mi-au intrat pe lângă ochi, una mi-a intrat deasupra dintelui şi mi-a tăiat faţa, iar trei sau patru bucăţi mi-au lovit craniul, în cerc, în jurul sinusurilor. Acum nu mă mai deranjează.

Deci, El mi-a cruţat viaţa dintr-un motiv, iar acum sunt aici ca să folosesc fiecare minut pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

Vreau să precizez că arma nu era un Weatherby Magnum original, dar după cum ştiţi, eu mi-am dorit întotdeauna una. Am participat la partide de vânătoare în toată lumea şi întotdeauna mi-am dorit o astfel de armă, dar nu mi-am permis-o. Unul din prietenii mei a vrut să-mi cumpere una, dar când m-am gândit că trebuie să dea trei sute de dolari pentru ea, în timp ce prietenii mei misionari nu au nici măcar papuci în picioare, am refuzat-o.

Fratele Art Wilson, care este aici, i-a dat fiului meu Billy un mic Winchester 257, nou, iar un prieten de-al meu care lucrează la agenţia Weatherby mi-a zis: „Frate Branham, pot să alezez o puşcă şi s-o fac să fie ca un Weatherby, la un preţ foarte mic. Dă-mi voie s-o fac, fiindcă nu va costa decât zece sau cincisprezece dolari. Iat-o aici în revista Weatherby. Este garantat.”

Am fost de acord şi el a făcut-o, dar prima dată când am încărcat arma, aceasta a explodat. De aici am învăţat un lucru bun: când vrei să fii creştin, nu pierde vremea cu strângeri de mână şi bătut pe spate, fiindcă acest lucru va exploda undeva pe drum.

Dacă arma aceea ar fi fost un Weatherby Magnum din fabricaţie, cumpărată dintr-un  magazin Weatherby Magnum, ar fi fost în ordine. Ar fi fost făcut pentru acel tip de cartuş, dar când încerci să bagi un cartuş mai mare, care se potriveşte la o altă armă, nu va funcţiona. Înţelegeţi?

Dacă vrei să fii creştin, trebuie să te naşti din nou; trebuie să mori faţă de tine şi să te ridici de jos. Astfel, nu vor fi nici un fel de explozii pe cale şi vei fi capabil să susţii încărcătura pe care o pune Duhul Sfânt în tine.  Aşa este. Dacă nu. Nu vei fi în stare să rezişti. Asta-i tot. Domnul să vă binecuvânteze.

Cam dur, nu-i aşa? Nădăjduiesc să înţelegeţi ce vreau să spun. Voi trebuie să fiţi morţi faţă de voi înşivă; atât de morţi încât să nu mai fiţi voi înşivă. Asta-i tot. Apoi, după ce  sunteţi născuţi din nou în Hristos şi sunteţi zidiţi începând din sufletul vostru până la exterior, sunteţi un creştin născut din nou cu adevărat, iar Duhul Sfânt ştie ce încărcătură să pună în voi.  Aşa este. Şi veţi fi capabili s-o purtaţi. Dar dacă veţi încerca să imitaţi un creştin, veţi exploda undeva. Undeva va fi o explozie. Nu încercaţi să imitaţi! Fiţi un creştin autentic al lui Dumnezeu sau staţi unde sunteţi! Aşa este! Nu puneţi mărturii false. În ordine.

Acum vom citi din Matei 12.38-42:

Atunci, unii din cărturari şi din farisei au luat cuvântul şi I-au zis: „Învăţătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine!”

Drept răspuns, El le-a zis: „Un neam viclean şi preacurvar cere un semn, dar nu i se va da alt semn decât semnul prorocului Iona.

Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului.

Bărbaţii din Ninive se vor scula alături de neamul acesta în ziua judecăţii şi-l vor osândi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decât Iona.

Împărăteasa de la Miazăzi se va scula alături de neamul acesta în ziua judecăţii şi-l va osândi, pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este Unul mai mare decât Solomon.”

Fie ca Domnul să adauge binecuvântările Sale la citirea acestui Cuvânt.

Isus a mustrat generaţia aceea. Dacă citiţi prima parte a pasajului, vedem că ei au cerut un semn de la El, un semn biblic că era Mesia… Noi am vorbit despre aceasta seara trecută şi am văzut că ei L-au numit Beelzebul, ghicitor, drac. Când fariseii aceia L-au văzut făcând aceste lucruri, L-au numit în inimile loc, nu cu buzele, ci în sinea lor: „Beelzebul, domnul dracilor.”

Isus ştia ce gândeau şi le-a spus: „Când va veni Duhul Sfânt şi va face acelaşi semn pe care L-a dat El, un singur cuvânt spus împotrivă şi nu va fi iertat.”

Prieteni, necredinţa este cel mai groaznic lucru. Acesta este singurul păcat care există. Cu câţiva ani în urmă, am predicat despre aceasta într-o biserică metodistă. Erau din Sud şi mulţi dintre ei credeau în sfinţenie. Eu am spus: „Adulterul nu este păcat, minciuna nu este păcat, luarea Numelui Domnului în deşert nu este păcat.” Aceasta a fost prea mult pentru ei, aşa că o soră bătrână care stătea acolo cu gulerul ei tare ridicat în sus, mi-a zis: „Atunci, spune-ne tu, rogu-te, ce este păcatul?” Ea nu a mai putut suporta.

„Sora mea”, am răspuns eu, „păcatul este necredinţa. Ei fac aceste lucruri, săvârşesc adulter, mint şi fac toate aceste lucruri, pentru că nu cred. Acestea sunt atributele păcatului. Dacă ar crede, ei nu ar face aceste lucruri, dar le fac pentru că sunt nişte necredincioşi. Acestea sunt doar fapte care dovedesc că sunt necredincioşi. Scriptura ne spune foarte clar că „cel ce nu crede a şi fost osândit.” (Ioan 3.18).

De ce spun oamenii că zilele minunilor au trecut? Pentru că sunt păcătoşi.

Odată, un bărbat mi-a spus: „Nu mă interesează câte dovezi îmi aduci şi câte faci, pentru că eu nu cred în vindecarea divină!”

„Aceasta nu a fost dată pentru necredincioşi, ci pentru cei credincioşi!” Aşa este. Vindecarea divină este numai pentru cei care cred, nu pentru necredincioşi. Ei nu au nici o şansă. Eu nu îi judec, ci doar mă gândesc în ce stare sunt. Înţelegeţi?

Isus a spus: „Aveţi ochi şi nu puteţi vedea, aveţi urechi şi nu puteţi auzi.”, iar acelor mari învăţaţi în religie, învăţătorilor ţi teologilor acelui timp, le-a spus: „O, farisei orbi care călăuziţi pe alţi orbi!” Înţelegeţi? Le-a spus aceasta pentru că nu au crezut în El, deşi Scripturile dovedeau clar ce trebuia să facă Mesia. Totuşi, ei L-au numit un drac. Aşa este. Vedeţi, necredincioşii…

El a spus: „Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl.” Şi aici este bunăvoinţa Lui: „Toţi aceia pe care Mi i-a dat Tatăl, vor veni.” (Ioan 6.44,37). Aceasta este parte. Îmi place aceasta. Da, domnilor. „Toţi aceia pe care Mi i-a dat Tatăl, vor veni.” Mă bucur pentru aceasta. Deci, noi nu ştim cine este şi cine nu este. Noi doar împrăştiem Sămânţa. Aceasta-i tot ce putem face. Unele vad pe marginea drumului, altele cad pe drum, unele cad în partea aceasta, dar unele vor cădea într-un pământ bun, într-un pământ pregătit de Dumnezeu să primească Sămânţa.

Mă gândesc la femeia despre care am vorbit seara trecută, la prostituata care stătea acolo în starea aceea, fiindcă avusese cinci bărbaţi. Ce stare groaznică era peste sărmana femeie şi cu toate acestea, ştia despre Dumnezeu mai mult decât ştie grămada aceasta mare de religioşi ai Americii. Cu siguranţă. Ea ştia mai mult decât marele preot al acelui timp fiindcă ei ziceau: „Acesta este un drac!”

De îndată ce Lumina veşnică a strălucit pentru sămânţa aceea aleasă mai dinainte, a venit imediat la Viaţă. Uitaţi-vă în ce stare era ea! Totuşi, a văzut şi L-a recunoscut imediat. În vremea aceea erau destul de multe biserici, dar ea nu mergea la niciuna dintre ele, ci doar aştepta pentru că a văzut că acolo era ceva.

Biblia spune că în timpul din urmă, antihristul îi va înşela pe toţi locuitorii pământului, ale căror nume nu au fost scrise în Cartea Vieţii Mielului, înainte de întemeierea lumii. Înţelegeţi? Aceasta era! Când Lumina a strălucit pe cărarea acelei femei, ea s-a întors. Ea nu a spus: „Eşti Beelzebul!”, ci a zis: „Văd că eşti proroc!” De ce? Pentru că a fost prinsă de Lumină şi sămânţa din ea a venit la suprafaţă. Vedeţi? Ceva din ea a văzut pentru că a fost rânduită să vadă. Ea a fost chemată de Tată, i-a fost dat… Viaţa i-a fost dată de la întemeierea lumii. Şi de îndată ce a strălucit Lumina peste ea…

Ei au avut parte de o pregătire ecleziastică, şi totuşi erau orbi, dar când Lumina lui Dumnezeu a strălucit peste acea femeie, ea a văzut-o şi a spus: „Doamne, văd că eşti proroc. Noi ştim că atunci când va veni Mesia, ne va spune toate aceste lucruri.” Iată! Vedeţi? Trebuie să fie pusă de Dumnezeu Însuşi acolo înăuntru.

Isus i-a mustrat şi le-a zis: „Cum puteţi fi atât de orbi?”

După ce au văzut toate acele lucruri, ei spuneau: „Învăţătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine.” Priviţi ce le-a răspuns El: „Un neam viclean şi preacurvar cere un semn, dar nu i se va da alt semn decât semnul prorocului Iona.” (Matei 12.39).

Şi neamul viclean şi preacurvar de acum va primi semnul lui Iona. Haideţi să ne oprim puţin aici. Cu siguranţă, El îi vorbea acestei generaţii. Aţi mai văzut o generaţie preacurvară ca aceasta?

Poate unii dintre voi nu ştiu, dar în umblarea mea prin lume am putut să văd că nicăieri nu este mai mult adulter decât în America.  Ea este cea mai rea dintre toate. În Los Angeles, Chicago, New York eu acum cluburi în care merg femei şi bărbaţi. Bărbaţii pun cheile de la cameră în pălărie, iar femeile trag la sorţ şi merg cu acel bărbat. Neam viclean şi preacurvar!

Când am zburat la Los Angeles, am cumpărat un ziar, iar acolo scria că numărul homosexualilor de pe Coasta de Vest a crescut în ultimul an cu douăzeci sau treizeci de procente. Păcatul Sodomei. Isus spunea: „Cum a fost în timpul Sodomei, tot aşa va fi…” Viclean şi preacurvar. În toate transmisiile, afişele, ziarele şi revistele care apar, întâlnim numai mizerie, vulgaritate, putregai, femei dezbrăcate. Este o ruşine! De ce? Este duhul pe care îl doresc oamenii. Credeţi că aţi putea să-i vindeţi unei femei pantofi cu şireturi, aşa cum purta mama? În pantofii aceia este  mai multă piele şi de calitate mai bună decât într-o duzină de perechi care se poartă astăzi. Totuşi, nu ai putea să iei pe ei nici cincizeci de cenţi. Mai bine îşi iau o pereche cu douăzeci şi cinci de dolari, pentru că aşa poartă vecina sau ceva vedetă de la Hollywood, iar creştinii fac la fel. Ce ruşine! Noi nu ar trebui să ne luăm după Hollywood! Hollywoodul sclipeşte, dar Evanghelia luminează în smerenie. Aceasta este diferenţa dintre „a sclipi” şi  „a lumina”.

Biserica începe să sclipească de învăţaţi lustruiţi şi educaţi, biserici mai şi aşa mai departe. Chiar şi poporul nostru, al Evangheliei Depline, a ajuns în acelaşi curent. Este o ruşine! Luminând în smerenie…

Nu am vrut să predic, fiindcă mi-am propus ca în această adunare să vin şi să vorbesc despre vindecarea divină. În ordine. Haideţi să ne întoarcem la aceasta.

Un neam viclean şi preacurvar umblă după semne şi vor primi un semn, semnul lui Iona. Iona a stat în burta balenei timp de trei zile şi trei nopţi, iar Fiul omului a stat în inima pământului timp de trei zile şi trei nopţi.

Ascultaţi! Aceasta poate fi lumină nouă asupra Scripturii, poate fi ceva, dar este Scriptura. Semnul lui Iona va fi semnul învierii. Deci, neamul viclean şi preacurvar care caută un semn, va primi un semn al învierii.

Noi avem înviere prin istorie, dar atunci avem înviere printr-un semn, pentru că în seara aceasta, Isus Hristos este viu în Biserica Sa. El nu este mort, ci este viu. În Ioan 14.12 ni se spune: „Cine crede în Mine…” Nu cine se preface că crede, ci „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu mă duc la Tatăl.

Ştiu că versiunea King James spune: „mai mari”, dar ei nu puteau face mai mari pentru că El a înviat morţi, a vindecat bolnavi, a oprit furtuna, a făcut de toate. Traducerea corectă din evreieşte spune: „mai multe”. Adică, Hristos era acolo un singur Om, dar acum Hristos este în Biserica Sa de peste tot. Deci: „Veţi face mai multe lucrări, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.”

Peste puţină vreme lumea (ordinea mondială) nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea pentru că Eu (pronume personal) voi fi cu voi, chiar în voi (cât timp?) până la sfârşitul lumii.” (Ioan 14.19).

Luminile de seară strălucesc şi lumea aceasta primeşte semnul lui Iona, pe Hristos, de care credeau să au scăpat. Biserica L-a răstignit pe Hristos în urmă cu două mii de ani, dar nu L-a putut omorî pentru că El spune: „Sunt viu în vecii vecilor.”  Şi iată că după două mii de ani, El este aici, în poporul Său, arătându-Se prin aceleaşi lucrări pe care le-a făcut atunci. Au trecut două mii de ani, dar El trăieşte de-a pururi şi are cheile morţii şi ale iadului. Amin!

O, sunt atât de bucuros pentru aceasta! Aceasta l-ar face pe un baptist să strige. Aşa este. Mă simt foarte bine acum când mă gândesc la aceasta. El este viu, nu mort. Este viu categoric!

Nu demult, am spus ceva care pentru mine a sunat foarte profund. M-am gândit la copiii lui Israel care erau robi în Egipt. Într-o zi, a venit din pustiu un proroc al lui Dumnezeu care avea o Lumină deasupra Sa şi le-a vorbit despre o ţară unde curge lapte şi miere. Ei nu o văzuseră încă, nimeni nu fusese acolo, dar l-au crezut pe prorocul acela. Prorocia lui este potrivită cu Cuvântul şi l-au crezut.

L-au urmat până când au ajuns în locul numit Cades-Barnea, scaunul de judecată al lumii. Acolo era un izvor mare cu mai multe pârâiaşe, iar dacă am avea mai mult timp, aş putea intra în explicaţii şi v-aş arăta că acolo erau Apele Vieţii care ies din scaun pentru biserici şi aşa mai departe. Dar era judecata, iar judecata începe din casa lui Dumnezeu.

Acolo, la Cades-Barnea, era printre ei unul care se numea Iosua care înseamnă IaHVeH – Mântuitorul. El a trecut Iordanul şi a mers acolo unde nu mai fusese nimeni, a iscodit ţara şi s-a întors înapoi cu dovada că era o ţară binecuvântată unde curge lapte şi miere şi că tot ce a promis Dumnezeu că va fi, era în ţara aceea.

După ce a trecut Iordanul acolo unde nu mai fusese nimeni, el a venit înapoi cu dovada, cu un ciorchine de struguri pe care-l duceau doi oameni.  „O, ce loc ne-a dat IaHVeH! Cuvintele Lui sunt adevărate.”

Dar ei nu au vrut să creadă, însă doi, Iosua şi Caleb au liniştit mulţimea care exploda.

În final, ei au trecut Iordanul şi au moştenit ţara. Ei nu au mai trebuit să fie robi, fiicele lor nu au mai fost batjocorite şi fiii lor nu au mai fost ucişi de legile crude ale întunecatului Egipt. Acum puteau să aibă pomii lor, puteau să-şi crească viile lor, îşi puteau creşte copiii în pace, iar celelalte popoare îi respectau. Cum aş vrea să intru după modelul acestui popor!

Ce a urmat? După un timp, ei au îmbătrânit şi au început să moară, iar cimitirele au început să se extindă pe coama dealurilor acelei ţări. Indiferent cât de mult i-a binecuvântat Dumnezeu, ei tot au trebuit să moară.

Apoi, a venit din slavă încă un mare Luptător. Numele Lui a fost Isus din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu, iar El le-a spus că este o Ţară în care oamenii nu vor muri, pentru că există Viaţă după moarte. Nimeni nu fusese încă acolo şi să se întoarcă înapoi, dar El a ajuns la Cades-Barnea, la Calvar, unde nu a stat numai El la judecată, ci lumea întreagă a fost judecată acolo, iar El plătit preţul păcatelor noastre.

După Calvar, El a trecut ceea ce noi numim Iordanul morţii, dar a treia zi a înviat şi S-a întors înapoi din Ţara aceea, aducând dovada că omul poate trăi din nou când moare. Noi trăim! Amin! El a spus: „Vă voi da această Arvună, dovada, dar aşteptaţi în Ierusalim până când vă voi trimite dovada că Ţara aceea este bună!, că Ţara aceea vă eliberează din păcat.”

Şi astăzi, după două mii de ani, noi avem încă arvuna salvării noastre şi putem să privim în jos să vedem că odată am fost necredincioşi, morţi în păcat şi nelegiuiri, dar acum suntem înălţaţi cu El în înviere.  Am murit cu El, am înviat cu El, iar în seara aceasta stăm în locurile cereşti în Hristos Isus, suntem înălţaţi cu El în înviere (Amin!) şi avem totul sub picioarele noastre (Amin!): boala, moartea, iadul, totul a fost nimicit de marele nostru Luptător la dreapta Căruia stăm. Amin!

De ce ne mai temem? Nu-i de mirare că unul dintre ei a spus:

 „Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?”

Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!”

„M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.

De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (1Corinteni 15.55,57; 2Timotei 4.7-8). Amin. Dacă ar fi trăit astăzi? Nu cred că pot să rămân la subiectul meu.

Ei L-au condamnat, dar El le-a arătat că era Mesia. Femeia aceea prostituată a spus destul de clar ca noi să înţelegem: „Doamne, acesta este semnul pe care Îl va face Mesia.” Dar ei nu au crezut. Înţelegeţi?

El a spus că un neam preacurvar va căuta un semn şi îl va primi, iar semnul acela va fi semnul lui Iona. El a stat în pântecele balenei şi a înviat după trei zile, iar Fiul omului va învia din nou.

Desigur, orice cititor al Scripturii ştie că toată Scriptura are un răspuns compus, toate poruncile. Luaţi, de exemplu,  cuvintele: „Am chemat pe fiul Meu din Egipt”, şi vedeţi dacă nu se referă la momentul când Iosif a fost chemat din Egipt. Vedeţi? Iosif era fiul Lui şi Isus era Fiul Lui. Întotdeauna este un dublu înţeles. Astfel, generaţia aceea nu a crezut semnul învierii, nici samaritenii, nici evreii.

Dar iată că astăzi semnul mesianic se arată printre noi, iar ei îşi întorc încă capetele de la El şi spun: „Presupun că este în ordine.” Vedeţi? „Un neam viclean şi preacurvar umblă după un semn (În traducerea noastră scrie: „cere un semn”) şi îl vor primi.”

Vedeţi, multă lume îl condamnă pe Iona, dar el era profet. Se spune că Iona era înafara voii Domnului, dar eu voi pleda puţin pentru el. Eu nu cred că acest profet era înafara voii Domnului. Eu cred ceea ce spune Biblia: că „toate lucrurile lucrează împreună pentru binele celor ce Îl iubesc pe Dumnezeu.” (Romani 8.28).

Un om îşi predă viaţa lui Dumnezeu şi încearcă să calce pe urmele Lui, iar Dumnezeu face ca totul să lucreze corect pentru el. Aşa este.

Desigur, Dumnezeu i-a spus lui Iona să meargă la Ninive, o cetate plină de idolatrie, care era de mărimea oraşului St. Louis, Missouri. Ei se închinau la animale şi la tot felul de zei, balena fiind zeul mării. Vicleni şi preacurvari, făceau tot felul de lucruri, încât păcatul lor s-a suit până la Dumnezeu, iar El l-a trimis la ei pe profetul Său să strige împotriva păcatelor lor.

Acum, dacă profetul s-ar fi dus în timpul acela în cetate şi ar fi strigat împotriva păcatului, oamenii aceia ar fi râs de el şi i-ar fi întors spatele, aşa că Dumnezeu l-a condus pe Iona spre o altă corabie. Astfel, în loc să meargă la Ninive, s-a dus spre Tars, dar pe drum s-a iscat o furtună. Noi ştim ce spune Biblia, ştim că ei i-au legat mâinile şi picioarele şi l-au aruncat în apă, iar balena l-a înghiţit.

Îmi amintesc că a fost adusă o balenă în Louisville, adică un schelet de balenă, iar prezentatorul a spus: „Adesea i-aţi auzit pe predicatori spunând că Iona a fost înghiţit de o balenă, dar uitaţi-vă aici! Nici măcar o minge de fotbal nu poate trece prin gâtul ei, ceea ce dovedeşte că povestea aceea biblică este doar o legendă.”

Aceasta m-a supărat foarte tare şi abia am aşteptat să am ocazia să vorbesc şi i-am spus: „Aş vrea să-ţi spun ceva, domnule. Tu vorbeşti aşa pentru că nu cunoşti Biblia, fiindcă acolo scrie că Dumnezeu a pregătit un peşte deosebit. Aşa este. Dumnezeu a pregătit o balenă specială. Da, domnule, una cu gâtul destul de larg ca să-l poată înghiţi pe Iona.”

Dumnezeu Îşi aduce Cuvântul la împlinire. Nu contează ce spun criticii, ca cei din timpul lui Noe care ziceau: „Nu va ploua!” Dar a plouat, pentru că aşa a spus Dumnezeu.

Dumnezeu este în stare să facă ceea ce spune. Avraam a crezut ceea ce i-a fost spus, iar copiii lui Avraam cred la fel. Dacă suntem în Hristos, noi suntem sămânţa lui Avraam şi moştenitori împreună cu el, prin făgăduinţă.

Astfel, noi trebuie să avem credinţa pe care a avut-o Dumnezeu în Cuvântul lui Dumnezeu. Aşa este. Cea care face lucrurile să se întâmple este credinţa în ceea ce a spus El. Tu nu te vei mişca sub nici o formă de acolo, ci vei avea credinţă în ceea ce a spus Dumnezeu; tu trebuie să crezi Cuvântul lui Dumnezeu mai presus de orice altceva. „Orice om să fie găsit mincinos şi Dumnezeu să fie găsit adevărat.” (Romani 3.4).

Noi trebuie să credem ceea ce a spus Dumnezeu, dar dacă nu poţi crede aşa, nu vei ajunge nicăieri. Ai putea merge undeva la o biserică, dar tu trebuie să mergi cu Dumnezeu. Înţelegeţi? Este cu totul altceva.

Deci, am văzut că balena aceea l-a înghiţit pe Iona şi după cum se ştie… Voi, surorilor, aveţi peştişori aurii şi îi hrăniţi, iar după ce mănâncă, ei îşi întind înotătoarele şi se duc pe fundul vasului ca să se odihnească, pentru că sunt sătui. El umblă tot timpul după mâncare, iar după ce mănâncă şi îşi umple burtica, se duce la fund şi se odihneşte.

După ce peştele pe care l-a pregătit Dumnezeu, l-a înghiţit pe profet, s-a dus la fund să se odihnească. Poate s-a dus la o adâncime de patruzeci de stânjeni (73 de metri).

Adesea, i-am auzit pe oameni spunând: „S-a rugat pentru mine aseară, dar uită-te la mâinile mele: sunt încă slăbănoage.” Nu vă uitaţi la simptome! Nu priviţi la simptome, ci uitaţi-vă la Cuvântul lui Dumnezeu!

Cu vreo cincisprezece ani în urmă, un frate scump, un patriarh bătrân  m-a chemat să mă rog pentru fiul lui care era în spital cu difterie. El m-a chemat de mai multe ori să mă duc să mă rog pentru băiat, dar am fost atât de ocupat încât nu am putut. În cele din urmă, am găsit puţin timp şi m-am dus la el la spital, dar doctorul nu m-a lăsat să intru la el zicând: „Şi tu eşti tată şi ai acasă copii. Nu poţi merge înăuntru…”

Am presupus că este catolic, aşa că l-am întrebat:

„Dacă aş fi fost preot catolic şi ar trebui să intru la el ca să-i dau ultima împărtăşanie, m-ai lăsa înăuntru?”

„Păi, aceasta este altceva”, a răspuns el.

„Pentru oamenii aceşti nu este altceva deoarece eu sunt pentru ei, ceea ce este preotul pentru tine. Eu merg la copil să-l ung pentru viaţă, nu pentru moarte.”

„Dar el este pe moarte”, a spus doctorul.

„Dacă este, de ce nu respecţi dorinţa acestui om?”

Atunci m-a îmbrăcat ca pe unul din Ku Klux Klan şi m-a lăsat înăuntru, iar o asistentă a venit şi a stat acolo. Ea era deranjată de faptul că am fost lăsat înăuntru, pentru că aparatele care îl supravegheau arătau că bătăile inimii copilului erau tot mai slabe.

M-am rugat pentru băiat în câteva cuvinte şi mi-am pus mâinile peste el. Era cu băiat de doisprezece sau paisprezece ani. Am spus: „Tată ceresc, mă rog pentru acest copil pe baza credinţei tatălui şi a mamei lui, care m-au chemat să mă rog pentru el şi pentru că în Cuvântul Tău spune: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred. Dacă îşi vor pune mâinile peste bolnavi, bolnavii se vor însănătoşi.” Eu tocmai am venit de la o adunare în care Te-am văzut făcând semne mari şi minuni şi cred că sunt un credincios. Dacă nu, ajută necredinţei mele, Dumnezeule. Îmi pun mâinile peste acest copil şi cer în Numele lui Isus Hristos binecuvântarea pentru vindecarea lui, ca să fie bine.

 Îţi mulţumesc, Doamne, că ne-ai dat făgăduinţa aceasta şi eu o cred.”

Apoi, L-am încredinţat lui Dumnezeu şi am plecat.

Atunci, bătrânul tată s-a ridicat de pe scaun şi-a strâns soţia în braţe şi a spus: „Nu-i aşa, mamă, că este minunat? Nu este minunat?”

Nu se schimbase nimic în stare copilului; era încă întins şi respira cu ajutorul aparatelor, dar tatăl a spus: „Nu este minunat? O, Dumnezeule, Îţi mulţumesc că mi-ai vindecat copilul!”

Asistenta stătea şi se uita la el. Era foarte tânără, cred că avea optsprezece sau douăzeci de ani. O tânără din acelea care mestecă gumă şi o pocnesc în timp ce privesc absente în jur.

Văzând reacţia celor doi părinţi, tânăra asistentă a intervenit şi a zis:

„Voi nu aţi înţeles ce a spus doctorul?”

„Am înţeles foarte bine, copilă dragă”, a răspuns bătrânul tată.

„Şi cum puteţi să vă bucuraţi şi să vă îmbrăţişaţi când copilul vostru este pe moarte?”

Atunci bătrânul tată şi-a şters lacrimile din ochi, a privit-o în faţă şi i-a spus:

„Copilul meu nu este pe moarte, el trăieşte!”

„Domnule,” a insistat fata, „în toată istoria medicală nu s-a mai întâmplat ca un pacient în starea lui să-şi mai revină. Băiatul este pe moarte, este în comă de două zile.”

Atunci, tatăl a luat-o cu mâna pe după cap şi i-a zis:

„Ascultă-mă, draga mea. Tu ai fost instruită să priveşti la aparatul acela, dar eu privesc la o făgăduinţă.”

Astăzi, băiatul este căsătorit şi are doi copii. Ce este aceasta? Depinde spre ce priveşti. Nu priviţi la simptome! Dacă aţi împlinit ceea ce a cerut Dumnezeu, doar credeţi. Aceasta-i tot pentru că El a făcut-o, a încheiat-o.

Băiatul a rămas în starea aceea trei sau patru zile, după care s-a făcut bine pentru că mama şi tatăl lui nu s-au gândit la altceva. Nu l-au lăsat pe diavol să le strecoare altceva în gând, ci au stat pe lucrul acela şi s-au ţinut tari, iar băiatul trăieşte şi este misionar în Africa.

Vreţi să ştiţi despre cine este vorba? Despre Bob Bosworth, băiatul dr. Bosworth. Da.

Eu ştiu că oamenii au simptome, dar dacă cineva era în drept să aibă simptome, acela era Iona.  Credeţi că era unul care a rătăcit? El avea mâinile şi picioarele legate, era în burta balenei, în voma aceea şi privea în jur. Dacă privea în partea aceasta, vedea burta balenei; dacă privea în partea cealaltă, vedea tot burta balenei; oriunde privea vedea acelaşi lucru.

Iona ştia că era pe fundul mării. Peştele l-a înghiţit şi s-a dus pe fundul mării, aşa că avea un caz plin de simptome. Dar ştiţi ce a spus el: „Ei se alipesc de idoli în care eu nu pot să cred!”

Indiferent ce se întâmplă, tu nu poţi să-l împiedici pe un sfânt să se roage! David spunea: „Dacă mă voi culca în Locuinţa morţilor, El va fi acolo.” (Psalmul 139.8).

Cred că atunci când Solomon a închinat Templul, s-a rugat şi a spus: „Doamne, dacă poporul Tău va fi în necaz, va privi spre acest Templu şi se va ruga, ascultă-i din ceruri.”

Astfel, Iona s-a întors pe spate, spre cea mai bună direcţie pe care o putea avea spre Templu şi a început să se roage. O, vai! Eu nu ştiu ce a făcut, dar Dumnezeu a răspuns la o asemenea credinţă… Voi oamenii de ştiinţă puteţi veni cu argumente, dar eu nu ştiu. Poate i-a băgat oxigen în cortul acela de jos, nu ştiu, dar l-a ţinut în viaţă trei zile şi trei nopţi.

Solomon, omul care s-a rugat această rugăciune, a decăzut spre sfârşitul vieţii, iar Templul a fost dărâmat. Totuşi, dacă Iona a refuzat să privească la circumstanţele în care se afla şi la simptomele pe care le avea, noi cum ar trebui să fim astăzi?

Noi nu privim spre un Templu închinat de un om şi nu privim spre un om care a decăzut, ci privim spre cer unde Isus stă la dreapta Dumnezeului celui Preaînalt şi trăieşte de-a pururi ca să mijlocească pe baza mărturiei noastre despre ce a făcut El.

Dumnezeu este în stare să dea un cort de oxigen sau orice este nevoie, pentru că încă este IeHoVaH-Jireh, Domnul se va îngriji de ce este nevoie.

Noi vedem oameni vindecaţi peste tot pe pământ, dar unii, dacă văd doar un simptom mic, spun: „Degetul meu nu era mai bine… Mă tot doare burta…” Ce contează? Nu te uita la burta ta, ci uită-te la ceea ce a spus Dumnezeu. El a dat o făgăduinţă şi este treaba Lui să poarte de grijă.

Cum este cu Avraam? Când Dumnezeu i-a spus că va avea un copil prin Sara… El a luat-o de nevastă când avea şaptesprezece ani şi el era cu zece ani mai mare. Astfel, ei au trăit ca soţ şi soţie, iar când le-a dat Dumnezeu făgăduinţa, Avraam avea şaptezeci şi cinci de ani, iar ea avea şaizeci şi cinci de ani şi trecuse de zece ani în menopauză. Corpul ei era schimbat, dar Dumnezeu a spus: „Vei avea un copil cu ea.”

O pot auzi pe Sara spunând: „Ei bine, soţul meu este un om al lui Dumnezeu, un proroc.”, şi a început să croşeteze botoşei, să pregătească o cameră pentru copil şi toate lucrurile.

Vă puteţi imagina bătrâna pereche mergând la doctor şi zicând: „Doctore am venit să facem rezervările pentru naştere. Eu am şaptezeci şi cinci de ani, iar soţia mea are şaizeci şi cinci de ani.” Vedeţi? Credinţa este ceva absurd pentru toţi, dar nu şi pentru cel care o are. Aceasta-i tot. Cel care o are ştie despre ce vorbeşte. El este ancorat.

După ce a trecut prima lună, Avraam a întrebat:

„Cum te simţi, scumpo?”

„Nu este nici o schimbare.”

„Slavă lui Dumnezeu! noi îl vom avea oricum pentru că aşa a spus Dumnezeu.”

A trecut un an: „Cum te simţi, scumpa mea? Te simţi diferit?”

„Deloc.”

„Aleluia! Va fi o minune mai mare decât dacă s-ar fi întâmplat acum un an!” „El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu.” Sigur că da. (Romani 4.20).

După ce au trecut douăzeci de ani, el avea o sută de ani şi ea nouăzeci.

„Cum te simţi, dragă?”

„Nici o schimbare, dar am încă botoşeii. Îl aşteptăm şi îl vom avea.”

De ce? Aşa a spus Dumnezeu şi aceasta-i tot. Aceasta înlătură orice altă dorinţă, orice grijă. Tu ştii că se va întâmpla pentru că aşa a spus Dumnezeu. Aceasta-i tot.

 Se presupune că suntem sămânţa lui Avraam, dar noi suntem sămânţa lui Avraam, sămânţa împărătească prin făgăduinţă, numai dacă avem Duhul Sfânt; nu prin Isaac cel natural, ci prin Hristos cel supranatural. Voi, fraţii predicatori ştiţi despre ce vorbesc. Deci, ei urmau să-l aibă oricum pentru că au crezut.

Ioan a crezut. Indiferent unde se afla, în ce condiţii sau ce simptome vedea, Dumnezeu a dat o făgăduinţă. Solomon s-a rugat şi a spus: „Dacă poporul Tău va fi în necaz şi va privi spre locul acesta, ascultă-l din ceruri.”

Prorocul Iona era în necaz, în burta balenei, pe fundul mării, aşa că s-a întors spre Templu şi s-a rugat. El a refuzat să vadă burta balenei, ci a spus: „Nu vreau să văd nimic altceva decât Templul, slava Shekinah. Văd Stâlpul de Foc stând acolo. Îl văd pe Solomon, unsul Domnului stând acolo cu mâinile ridicate şi rugându-se lui Dumnezeu, deci ştiu că Tu îmi vei răspunde.”

Deodată, a început să respire bine, iar frânghiile au început să-i cadă jos de pe mâini. Poate era ridicat în picioare sau poate stătea jos, nu ştiu ce a făcut, dar ştiu că era acolo de trei zile şi trei nopţi.

După un timp, bătrâna balenă a început să se plimbe în ceruri, pe fundul mării, iar mai târziu, pe la ora zece, toţi pescarii din Ninive erau pe mare, după ce se rugaseră ca zeii să le dea o zi bogată. Ei trăiau în curvie şi făceau lucrurile acelea, dar s-au dus pe mare şi au aruncat năvoadele.

După un timp, zeul mării a ieşit la suprafaţă, iar profetul a păşit afară din gura ei, zicând: „Pocăiţi-vă, pocăiţi-vă, pentru că Ninive va fi nimicit în patruzeci de zile!” Dumnezeu ştie cum să lucreze! Zeul l-a scuipat pe profet afară. Amin! Iar el s-a dus în Ninive şi a strigat: „Pocăiţi-vă!” Da.

Isus a spus: „Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi…” (Matei 12.40).

De-a lungul vremii, Dumnezeu a trimis daruri şi semne pentru oameni. Profeţii au fost întotdeauna nişte semne. Oriunde vezi ridicându-se un profet, este bine să ai grijă pentru că judecata este pe drum.

Priviţi la Noe, priviţi la Moise, priviţi la Ieremia înainte să meargă în Babilon. Uitaţi-vă la Ioan Botezătorul înainte de respingerea lui Israel, şi aşa mai departe. Profeţii sunt semne, iar evreii au primit poruncă să-i creadă. Astfel, de-a lungul vremii când ei au intrat în scenă cu mesajele lor, Dumnezeu i-a spus acelei generaţii viclene, ce a făcut.

Ascultaţi! În fiecare epocă când Dumnezeu trimite un dar bisericii şi biserica îl primeşte, urmează o epocă de aur pentru ea, dar când biserica îl respinge, pentru acea epocă urmează judecata.

Astfel, a venit epoca lui Solomon la care a făcut referire Isus. Noi ştim cu toţii că domnia lui Solomon a fost epoca de aur a lui Israel, fără războaie şi toate popoarele se temeau de ei. De ce? Pentru că Dumnezeu le-a dat un dar şi tot poporul au crezut într-un acord. Aceea a fost epoca de aur.

Dacă noi, americanii, am face acelaşi lucru în seara aceasta, cursa înarmării, bombele atomice şi toate celelalte  lucruri ar putea fi puse pe fundul mării. Dumnezeu i-a dat acestui popor un DAR mare, pe Duhul Sfânt, dar ei nu Îl cred. Chiar şi mai marii bisericilor Îl resping.

Biserica L-a respins, cum a făcut-o de-a lungul timpului de la Cincizecime încoace, încât lăcusta şi omida romană au mâncat-o. Dar El a spus: „Vă voi da înapoi, zice Domnul!” (Ioel 2.25).

Priviţi la Solomon în zilele lui. El avea darul deosebirii şi toţi oamenii se adunau în jurul acelui dar. Nimeni nu vorbea împotriva lui.

Cum ar fi dacă astăzi, toţi oamenii, chiar şi oamenii Evangheliei depline, ar vorbi de bine Duhul Sfânt? Ce minunat ar fi! Cum ar fi dacă toţi bărbaţii americani care se pretind creştini, s-ar aduna în jurul Darului Duhului Sfânt?  O, Doamne, ar începe Mileniul! Cu siguranţă! Dar micile diferenţe şi gardurile noastre denominaţionale ne-au separat ca răsăritul de apus, iar Dumnezeu nu va putea face nimic până când nu vor fi dărâmate aceste ziduri şi nu devenim una în Hristos. Aşa este.

Aşa erau acolo, aşa că oriunde mergeai, se spunea: „O, nu a fost minunat? Mi-au spus că ieri a venit Dumnezeu peste Solomon şi s-a întâmplat un lucru mare. O, slavă lui Dumnezeu!” Astfel, unul i-a spus altuia, iar acela a spus mai departe altcuiva: „O, aleluia! Slavă lui Dumnezeu!” Era epoca de aur.

Nu ar fi fost minunat dacă şi biserica de astăzi ar fi fost tot aşa? Este adevărat?…

…acele bombe vor face în pământ o gaură de 150-200 de yarzi (137-182 metri), pe o rază de o sută cincizeci de mile (241 Kilometri). Dacă ar fi jos în lavă, nu ai mai avea nici un os întreg în tine.

Tu nu poţi săpa în jos, ci trebuie să sapi în sus, să ieşi din calea ei. Noi nu avem un adăpost aici! Adăpostul nostru este făcut din pene: suntem purtaţi pe aripile Lui. Amin! O, sunt atât de bucuros pentru acest Adăpost! Da, domnule, sub aripile Lui! Praful nu se va mai aşeza până când nu vom ajunge în slavă. Aşa este. În siguranţă sub aripile Lui. O, ce aripi mari de Vultur ne vor lua de aici într-una din aceste zile!

Am văzut că în timpul acela când Se mişca Dumnezeu, întreaga naţiune înflorea tot mai mult, iar vestea despre aceasta nu a rămas doar în mijlocul lor, ci s-a răspândit de la un popor la altul.

Atunci nu era televiziune. Astăzi, au poluat întreaga lume cu televiziunea, aşa că toţi stau miercuri seara acasă să se uite la: „O iubim pe Lucy” sau la mai ştiu eu ce prostii! Creştini! Aceasta arată ce fel de duh este în oamenii care iubesc astfel de lucruri de Hollywood. Murdării cu oameni căsătoriţi de mai multe ori, care trăiesc ca şi câinii şi fac din aceasta poveşti, iar oamenii nu merg la adunările de rugăciune, ci stau acasă să se uite la ele. Aceasta arată unde le este inima. De aceea nu poate avea loc o trezire! Aşa este.

Acesta este locul păstorului vostru. Vedeţi? El va spune aceasta. Ascultaţi! Şi eu vă spun, ca să-mi fac partea mea. Să credeţi! Da, domnilor. O, Doamne, avem nevoie de o trezire care să-i cuprindă pe toţi, de la amvon până la portar! Să fie mişcaţi de o trezire de modă veche venită direct din cer de la Dumnezeu. Aşa este. Nu doar spălaţi, ci albiţi. Aşa este. Nu doar să vorbim şi să spunem despre slava lui Dumnezeu, ci slava lui Dumnezeu să descopere slava lui Dumnezeu. Aceasta ne trebuie astăzi, Biserică!

Priviţi cât de glorioasă a fost epoca lui Solomon! Oamenii au început să-şi spună unii altora despre aceasta şi vestea trecea de la o caravană la alta, până la caravanele care călătoreau spre altă ţară. Oamenii ziceau: „Să-ţi spun ce se întâmplă în Israel! Nu ai mai văzut aşa ceva în viaţa ta. Ei au o trezire şi slava lui Dumnezeu este printre ei. Apoi, este omul acela pe care l-au făcut împăratul lor şi care are un mare dar, iar Dumnezeu onorează tot ce face, în mod desăvârşit.”

Lucrul acesta a ajuns până la marginile pământului, la Seba. Este cale lungă până acolo, prin deşert. Acolo trăia o mică împărăteasă, iar cineva a venit şi i-a spus despre acele lucruri, aşa că ea abia aştepta sosirea următoarei caravane:

„Ai auzit ce se întâmplă în Palestina?”

„Da.”

„Este adevărat?”

„Da. Am fost să văd şi este minunat.”

Credinţa vine în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu, aşa că inima ei a început să înseteze. Înţelegeţi? Lumina a lovit sămânţa aceea chiar dacă nu era evreică. Era o păgână, dar a fost hotărâtă la Viaţă veşnică. Ea a auzit. Poate şi alţii au auzit, dar nu au dat atenţie acestui lucru şi au spus: „O, ce nonsens! O grămadă de holly-rollers!” Dar ea a auzit, iar în inima ei era Ceva care îi spunea: „Aceasta sună foarte bine!”

Astfel, când a venit următoarea caravană, ea a întrebat: „Spuneţi-mi, aţi trecut prin Palestina?”

„O, ştiu ce vrei să mă întrebi! Poporul acela este ca un singur om, toţi sunt o inimă şi un gând, iar Dumnezeu lucrează cu ei. Acolo este un om care are darul deosebirii. Nu aţi mai văzut aşa ceva, pentru că Dumnezeu lucrează cu ei.”

Ea nu ştia ce însemna „deosebirea aceasta” pentru că era o păgână:

„Ce vrei să spui?”

„Dumnezeul înţelepciunii vine jos într-un om şi îi descoperă tainele oamenilor.”

O, ce lucru minunat! Şi inima ei a început să flămânzească.

Ea avea destulă opoziţie în jur. Cu siguranţă. Dar credinţa ei nu avea. Voi ştiţi că credinţa nu are opoziţie. Nu! Dacă este o credinţă adevărată, născută din nou, nu are nici o opoziţie! Nici credinţa ei nu avea aşa ceva.

Ea era păgână. Haideţi  să dramatizăm puţin, ca să poată înţelege şi copiii.

Pot să văd cum în dimineaţa următoare s-a trezit, s-a îmbăiat şi s-a pregătit. Servitoarele au pregătit-o. Să nu uitaţi că ea era împărăteasă. Apoi, s-a dus în templul ei, şi-a spus rugăciunile de dimineaţă şi ce trebuia, după care s-a dus să-l întâlnească pe sfântul părinte căruia, i-a sărutat probabil inelul şi picioarele şi a făcut ce îi cerea religia ei.

În timp ce era acolo, ea a spus:

„Sfinte părinte, vreau să-ţi spun ceva. Am auzit că în Palestina au un Dumnezeu viu care trăieşte într-un om şi Se arată într-un om.”

Acolo este opoziţia: „Hmmm, fiica mea, acesta este un nonsens! Întotdeauna a fost ceva ce s-a întâmplat printre oamenii din poporul acela, dar nu este nimic adevărat.  Trecerea Mării Roşii şi celelalte lucruri, nu-i nimic de ele, copilă. Dacă ar fi ce se spune, atunci s-ar fi făcut cu noi preoţii.” Dar vedeţi, Dumnezeu făcea acele lucruri!

„Dacă s-ar întâmpla ceva, ar fi chiar aici, în organizaţia noastră!”

Dacă aş putea s-o aud  pe micuţa împărăteasă, ea i-a dat un răspuns foarte bun, de felul:

„Stai puţin! Mama a slujit în templul acesta, a citit cărţile şi m-a învăţat toate lucrurile. Generaţii la rând am văzut statui, idoli şi istorisiri, dar încă nu am văzut niciuna mişcându-se. Însă mi s-a spus că acolo este ceva real, cât se poate de real. Poţi să vezi cu ochii tăi ce face printr-un om numit Solomon.”

„Fiica mea, tu eşti împărăteasă şi nu cred că ai vrea să te uneşti cu asemenea oameni! Nu cred că ai face-o! Nu cred că ai vrea să-ţi ştirbeşti prestigiul coborându-te atât de jos.”

„Prestigiu, neprestigiu, ceva îmi spune să mă duc. Cineva mi-a adus un sul şi am citit Cine este Dumnezeul lor, IaHVeH, iar El îi răspunde acelui om. Eu nu l-am văzut pe niciunul dintre idolii noştri mişcându-se, dar acolo Îl găseşti pe Dumnezeu într-un om.”

„Nu face aceasta, fiica mea! Gândeşte-te că eu sunt marele preot şi va trebui să te excomunic din credinţa noastră strămoşească pe care ai slujit-o în templul acesta.”

„Ei bine, poţi să-mi ştergi chiar acum numele din carte, pentru că mă duc oricum!”

Să ştiţi că atunci când Dumnezeu apucă inima unui om, nu mai poate fi oprit de nimic. Aşa este.

Ea a avut o mulţime de împotrivitori. Astfel, mai întâi a trebuit să-şi părăsească biserica. Apoi a spus: „Să vedem… dacă este adevărat… Eu nu cred doar aşa cuvântul unui om, dar dacă este adevărat, am să duc acolo nişte bani pentru susţinerea lucrării. Dar dacă nu este adevărat, îi voi aduce înapoi.”

Penticostalii s-ar bucura să audă aceasta. Susţinerea programelor radio ca să batjocorească (aşa este), să-şi bată joc de tine, iar oamenii voştri cerşesc ca să susţină acest program. Aşa este.

Dacă este de la Dumnezeu, staţi pe aceasta, dar dacă nu este de la Dumnezeu, depărtaţi-vă! Ilie a spus: „Dacă Dumnezeu este Dumnezeu, slujiţi-L, iar dacă nu este Dumnezeu, căutaţi pe cine este Dumnezeu şi slujiţi-L!”

Astfel, a încărcat bine nişte cămile cu pietre preţioase, mirodenii, mir şi altele. Ea avea o filozofie bună: „Dacă este Dumnezeu… Voi studia cărţile care vorbesc despre Cine este acest Dumnezeu, iar dacă Îl voi vedea lucrând în omul acela, voi şti că este Dumnezeul care este preocupat de poporul Său şi locuieşte în el. Voi afla aceasta.”

Să nu uitaţi că ea avea un drum lung de făcut. I-a luat trei luni călare pe o cămilă prin Sahara (pe spatele unei cămile, nu într-un Cadillac cu aer condiţionat ca acum). Din Seba până la Ierusalim. Gândiţi-vă, nouăzeci de zile! Nu-i de mirare că Isus a spus că în ziua din urmă, ea se va ridica şi va condamna această generaţie. Ea a făcut atâta drum şi atâtea sacrificii să audă înţelepciunea lui Solomon, iar oamenii care stau peste drum, aici în Santa Maria, nu vin.

Uitaţi-vă ce a făcut! Lumina a strălucit peste sămânţa aceea şi ea a venit la Viaţă.

Şi mai este ceva. Amintiţi-vă că copiii lui Esau era în timpul acela prin deşert. Ei erau tâlharii deşertului. Ce pradă bună ar fi fost caravana aceea! Câte comori puteau lua!

Dar vedeţi, credinţa nu are împotrivire. Nu mă interesează că soţul meu este împotrivă, că soţia este împotrivă, sau cine mai este împotrivă! Dacă ai cu adevărat credinţă pentru vindecarea ta, te vei ţine de ea! Orice ar spune doctorul, tu vei crede oricum. Nu cunoşti nici o împotrivire, ci stai tare!

Împărăteasa avea cu ea câţiva eunuci care o păzeau şi câteva doamne de companie şi probabil călătoreau noaptea din cauza arşiţei zilei. Ea citea acele suluri cu promisiunile lui IaHVeH. Voia să fie sigură, aşa că citea Cuvântul ca să-L poată compara cu darul acela.

Aceasta trebuie să faceţi: cercetaţi! Cercetaţi lucrurile acestea care se întâmplă în aceste zile, ca să vedeţi dacă este Domnul. Cercetaţi cu Cuvântul.

În Vechiul Testament, Dumnezeu avea un fel de a face lucrurile. Când se ridica un proroc şi prorocea, era dus în faţa lui Urim şi Tumim, la pieptarul din Templu, iar dacă Lumina supranaturală strălucea asupra acelui pieptar, prorocul era adevărat. Dacă nu, indiferent cât de real părea, era greşit. La fel se făcea cu visătorul sau orice era: dacă Urim şi Tumim nu strălucea ca adeverire, era greşit. Acum, când preoţia după rânduiala lui Aaron a încetat, s-a terminat şi cu Urim şi Tumim.

Dar acum, Dumnezeu are un alt Urim şi Tumim, iar Acesta este Biblia. Lăsaţi să strălucească în Biblie! Lăsaţi Luminile să strălucească prin Biblie. Spuneţi: „Dumnezeu a făgăduit şi iată că este aici. Este o făgăduinţă.” Atunci ştii că ai dreptate. Dumnezeu şi Urim şi Tumim al Lui, spunea că dacă nu vor vorbi potrivit Legii şi prorocilor, Lumina nu va veni peste ei.

Atunci să fie Lumină! Ea urma să afle, iar pentru aceasta citea. În timpul zilei stătea sub copaci şi citea sulurile diferiţilor proroci, şi aştepta să vadă ce se va întâmpla când va ajunge acolo, iar în cele din urmă a ajuns la curte.

Când este o trezire în oraş, unii oameni spus: „Păi, în seara aceasta am să merg să-i ascult pe acei holly-rollers.” Ei merg acolo şi stau jos, dar la primul lucru care combate mica lor doctrină, fie că este biblic sau nu, se ridică şi pleacă. Aceasta-i tot de ei.

Dar ea nu a venit cu gândul acesta, ci a descărcat cămilele, a întins corturile şi avea să stea acolo până când se va convinge. Aceasta este o hotărâre bună, îmi place. Ea avea sulurile şi putea să citească şi să vadă dacă era adevărat sau nu. Putea să compare aceasta cu Cuvântul şi cu ce a vorbit Dumnezeu.

Ea era o femeie deşteaptă. Cu siguranţă. Am avea nevoie de mai multe ca ea, pentru că atunci femeile ar fi îmbrăcate mai decent, ar avea părul lung, ar sta departe de pantalonii scurţi şi de celelalte lucruri. În loc să se ia după nu ştiu ce modele de la Hollywood, ar urma exemplele lui Dumnezeu din Biblie. Aşa este.

Surorilor, o femeie care se îmbracă cu haine strâmte ca şi pielea de pe aceşti cârnaţi vienezi şi umblă aşa pe stradă… Nu ştiţi că Isus a spus că oricine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui?

Poate zici: „Sunt curată ca un crin.” Poate eşti curată faţă de soţul tău, faţă de prietenul tău, dar dacă te îmbraci în felul acela, iar un păcătos se uită după tine, în ziua judecăţii va trebui să dea socoteală cu cine a preacurvit, şi va spune că a făcut-o cu tine. Din vina cui? Din vina ta, pentru că aşa te-ai prezentat în faţa lui. Aşa este.

 Poate zici: „Dar se fac numai astfel de haine!”

Încă se fabrică maşini de cusut care cos bine. Deci, nu este nici o scuză pentru acel duh de pofte care vine peste femeie şi îi împinge atât pe femei cât şi pe bărbaţi într-un asemenea vârtej.

Acesta este Cuvântul Domnului, iar noi trebuie să aducem înapoi credinţa adevărată care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna. Termitele au mâncat temelia bisericilor penticostale cu aceste nonsensuri. Sigur că da. Aşa spune Biblia. Este o ruşine şi o batjocură. Înainte era o ruşine să se umble aşa, dar acum au lăsat barierele jos.

Un metodist bătrân obişnuia să cânte un cântec vechi:

Am lăsat barierele jos,

Am lăsat barierele jos,

Am făcut compromis cu păcatul.

Am lăsat barierele jos

Oile au ieşit, dar cum au intrat caprele?

Aţi lăsat barierele jos! Aceasta s-a întâmplat pentru că ne-am luat după nişte dogme. Noi strigăm împotriva bisericii romane şi a dogmelor ei, dar le avem din nou pe uşa din spate. Râde ciob de oală spartă!

În faţa noastră stă Biblia şi ne spune că este o urâciune.

Odată, o femeie mi-a spus:

„Eu nu port pantaloni scurţi, ci port doar pantaloni lungi şi largi.”

„Aceştia sunt la fel de răi, deoarece Biblia spune că este o ruşine ca o femeie să poarte haine bărbăteşti.” Este o ruşine.

Şi voi, bărbaţilor care nu aveţi coloană vertebrală, le lăsaţi pe soţiile voastre să fumeze şi să umble aşa! Să vă fie ruşine!  Isaia spune că tot trupul este plin de bube care coc. Deci, avem nevoie de o curăţire a casei şi de o trezire a Duhului Sfânt. Ştiţi că acesta este adevărul.

Micuţa împărăteasă şi-a descărcat toate bagajele, şi-a întins corturile şi s-a aşezat jos fiind hotărâtă să stea acolo până când se convingea.

O pot vedea venind în prima dimineaţă.

Trâmbiţele au început să sune, iar instrumentele au început să cânte Psalmii. Ei aveau o adunare mare în dimineaţa aceea, se bucurau şi Îl lăudau pe Domnul în timp ce mii de trâmbiţe sunau spre slava Lui. Jertfa a fost dată, fumul s-a ridicat spre cer, iar poporul a căzut cu feţele la pământ în închinare. Toate acestea erau ceva nou pentru ea.

După o vreme a păşit în faţă păstorul Solomon. O, cum îl iubeau toţi! Nu ar fi minunat dacă şi poporul nostru L-ar iubi pe Duhul Sfânt şi ar păşi în felul acesta? Să fim ascultători şi supuşi Lui!

Păstorul Solomon a păşit în linişte şi a făcut o plecăciune în faţa oamenilor. Deşi era împărat, în smerenia lui nu a cerut lucruri mari, ci doar înţelepciune ca să-şi conducă poporul.

Împărăteasa a privit la rândul de rugăciune din dimineaţa aceea şi a văzut cum erau descoperite tainele inimilor oamenilor. Îmi imaginez că toată noaptea a stat şi a citit sulurile zicând: „Am văzut cu ochii mei! Am văzut cu ochii mei!”

În final, a fost strigat şi numărul ei. Venise timpul ei, aşa că a păşit înaintea lui Solomon, iar Biblia spune că nu a fost nimic ca Dumnezeu să-i facă cunoscut. Ea era foarte emoţionată şi a început să-L binecuvânteze pe Dumnezeul lui Solomon şi pe bărbatul care-L urma zicând: „Binecuvântat este cel ce stă aici şi ochii care privesc Slava aceasta zi de zi.” Amin. Nu-i de mirare că Isus a spus că ea se va ridica în ziua judecăţii şi va condamna generaţia aceea, pentru că acolo a fost Unul mai mare decât Solomon. Aşa este.

Ce s-a întâmplat, frate şi soră? Pentru prima dată în viaţa ei a văzut ceva adevărat. Am putea spune şi alte lucruri aici dar trebuie să încheiem. Ea a văzut pentru prima dată în viaţa ei ceva real, ceva autentic, nu ceva fabricat.  A văzut ceva venit de la Dumnezeu, fiindcă omul acela nu putea să aibă acea înţelepciune de la el însuşi. El cunoştea tainele şi le descoperea, era un proroc aşa că putea să înţeleagă şi să spună.

Şi iată că Fiul uns al lui Dumnezeu era acolo, Unul mai mare decât Solomon, iar ei L-au numit un duh rău, un ghicitor. Dar El-a spus: „Împărăteasa de la miazăzi se va scula, în ziua judecăţii, alături de bărbaţii acestui neam, şi-i va osândi.” (Luca 11.31).

Acum, dacă ea se va ridica şi va osândi generaţia aceea, cu cât mai mult va fi condamnată generaţia aceasta după două mii de ani de Evanghelie şi muncă a Duhului Sfânt care a lucrat în biserici şi a confirmat Cuvântul cu Biblia tipărită în faţa noastră şi cu toate celelalte lucruri. Noi vedem lucrările Lui mari înfăptuindu-se şi totuşi stăm nepăsători ca nişte căpiţe de fân pe câmp.

În încheiere vreau să mai spun ceva. Ea a văzut ceva real.

Voi ştiţi că îmi place să vânez. V-am povestit de puşcă, iar acum îmi vine în gând o povestioară mică pe care vreau să v-o spun înainte de a încheia.

Înainte de a intra în lucrarea de evanghelizare am fost paznic. Am lucrat şi timp de şaptesprezece ani am păstorit biserica baptistă din Jeffersonville fără să primesc nici măcar un penny salariu. Nu mi-am reţinut niciodată un salariu şi nici nu am primit vreo ofertă în bani. Aveam o cutie de tablă în care îmi adunam tot mărunţişul pe care îl primeam rest, ca să pot merge la vânătoare o dată pe an.

Obişnuiam să merg cu nişte prieteni buni, unul dintre ei fiind Burt Caul, un vânător bun, şi el pe jumătate indian. Îmi plăcea să merg cu el la vânătoare pentru că ştia întotdeauna unde se afla. Era un ţintaş bun, dar era şi cel mai rău om  pe care l-am văzut în viaţa mea. Era cu adevărat rău şi avea ochii ca de şopârlă depărtaţi aşa.

Îi plăcea să împuşte pui de căprioară numai ca să mă facă să mă simt rău. Îi omora mai întâi pe ei, apoi şi pe mama lor. Fraţilor care sunteţi vânători, dacă legea spune că poţi împuşca pui, este în ordine, dar este greşit să-i împuşti numai pentru distracţie. Aceasta este crimă. În cartea mea scrie că este crimă dacă-i împuşti numai de dragul de a omorî.

Nu pentru că este un pui… Avraam a omorât un viţel şi Dumnezeu l-a mâncat. Vedeţi, nu este vorba de soi sau mărime, ci este vorba de crimă, de cruzime. Aceasta făcea Burt şi o făcea numai ca să mă facă să sufăr. Omora puii aceia numai pentru distracţie, ca să-i vadă cum se rostogolesc când cad.

Într-un an am planificat o vânătoare, iar eu am întârziat două zile. V-am spus că eu întârzii, iar atunci am întârziat chiar şi la vânătoare. Când m-a văzut, Burt m-a întrebat:

„Unde ai fost, predicatorule?”

„Nu am putut pleca de la serviciu.” Era sezonul de prepeliţe.

„Păi, e deja târziu! Eu vânez de câteva zile.” Păsările acelea sunt ca Hudini, dispar ca şi artistul. Într-o secundă nu mai sunt.”

„Păi, mai încercăm. Ştim unde sunt şi mai avem la dispoziţie zece zile, aşa că vom prinde măcar una.”

Am pornit de dimineaţă, iar la un moment dat el mi-a zis:

„Vreau să-ţi arăt ceva, predicatorule. Nu ai mai văzut niciodată aşa ceva.”

„Ce este, Burt?”

Şi-a  băgat mâna în buzunar, a scos un fluier mic şi a suflat în el. Suna ca strigătul unui pui de căprioară care îşi chema mama.

„Nu cred că poţi fi atât de crud”, i-am zis eu.

„O, şi tu eşti ca restul predicatorilor! Ai inimă de găină, nu de predicator! Adună-te, prietene!”

„Burt, nu este vorba de inimă de găină, ci este vorba de cuget. Să nu faci aşa ceva, Burt!”

„O, Billy, ce-i cu tine?” a zis el.

Întotdeauna când mergem la vânătoare avem cu noi ciocolată. Ciocolata este mai bună decât cafeaua fiindcă este stimulent. Uneori, eşti nevoit să rămâi în pădure peste noapte, iar atunci este bine să ai la tine nişte ciocolată ca să-ţi ţină de cald noaptea, dacă nu găseşti ceva uscat cu care să faci foc.

Am căutat vânatul până pe la ora 11.00, dar nu am văzut nici o urmă sau vreun semn, deşi zăpada era de vreo şase inch (15 centimetri).

Atunci am zis: „Se pare că va fi destul de rău.”

Curând am ajuns într-un loc deschis, cam de două ori cât sala aceasta. Burt s-a oprit şi şi-a băgat mâna în buzunar, aşa că m-am gândit:

„Poate vom mânca ceva, apoi ne vom despărţi şi vom pleca unul într-o direcţia şi celălalt în alta, iar pe la nouă sau zece seara ne vom întoarce în tabără.”

Deci a băgat mâna în buzunar şi a scos fluierul. A suflat din el şi s-a uitat la mine.

Atunci am observat că dincolo de luminiş stătea o căprioară frumoasă. Stătuse ascunsă până atunci, dar când a auzit strigătul acela de pui, fiind mamă s-a ridicat instinctiv în picioare. Altfel, nu ar fi făcut niciodată aceasta. Îi vedeam urechile mari şi ochii maro privind atent în jur. Ce era aceasta? Un pui şi o mamă. Burt s-a uitat la mine cu ochii aceia de şopârlă.

„Burt, nu face aceasta! N-o face!” am spus eu.

„Şşşt!” a spus el şi a suflat din nou din fluier. Atunci căprioara a păşit direct în locul acela deschis. O, aceasta este ceva neobişnuit pentru ele!

l-am văzut cum o privea şi a tras pârghia de la puşca lui mare. Împuşcătura era mortală.

Când l-am văzut cum a ridicat pârghia, m-am gândit: „Într-o secundă glonţul va străpunge inima aceea loială de mamă. Inima acelei mame care îşi caută puiul. Cum poate fi Brut atât de viclean?”

Căprioara a înaintat câţiva paşi, dar când a căzut piedica puştii s-a oprit şi s-a întors. Atunci a văzut vânătorul. De obicei, atunci se sperie şi fuge, dar ea nu a făcut aceasta. Era faţă în faţă cu moartea, dar puiul ei era în pericol. Vedeţi, ea era credincioasă. Nu era o prefăcută, nu avea un sentiment fabricat, ci era o mamă adevărată, poseda ceva în ea.

Atunci m-am gândit: „O, Dumnezeule, aici este o lecţie mare! Chiar dacă o mamă îşi uită copilaşul pe care l-a alăptat, Tu nu ne uiţi niciodată, fiindcă numele noastre sunt săpate în palmele Tale.”

Stăteam după nişte tufişuri, dar nu puteam privi la mama aceea loială care urma să moară în câteva  secunde. Chiar dacă a simţit vânătorul şi l-a văzut, pentru ea n-a contat, ci era gata să meargă la moarte. De ce? Pentru că puiul ei o striga, iar ea încerca să-l găsească. Ea era mamă, avea înăuntrul ei ceva de mamă; era născută să fie mamă şi îşi căuta puiul. Ea nu a pus mai presus pericolul, nu a interesat-o, ci îşi căuta puiul.

Mi-am întors capul pentru că nu puteam s-o privesc, dar am spus: „Tată ceresc, ai milă de Burt. Nu-l lăsa să facă aceasta, Dumnezeule. Mama aceea scumpă stă acolo cu inima ei loială în bătaia puştii, fiindcă îşi caută puiul. Tată, nu-l lăsa să facă aceasta!” Stăteam acolo rugându-mă în sinea mea şi aşteptam să aud în fiecare secundă bubuitura puştii, dar puşca nu s-a descărcat.

După un minut sau două m-am întors şi am văzut că ţeava puştii tremura aşa, iar Burt s-a uitat spre mine cu lacrimile şiroind pe obraji. Buzele îi tremurau, apoi a pus puşca deoparte şi mi-a zis: „M-am săturat, Billy!” M-a apucat de cracul pantalonului şi a spus: „Condu-mă la acel Isus despre care mi-a vorbit!” iar acum este diacon într-o biserică baptistă.

Ce s-a întâmplat? A văzut ceva real, ceva ce nu era fabricat. A văzut ceva autentic, o mamă adevărată care avea înăuntrul ei ceva ce nu se temea de moarte. Nu se temea de nimic pentru că era mamă, iar puiul ei era în pericol.

Dumnezeule, fă-mă un creştin care să-L iubesc pe Domnul meu aşa cum a iubit mama aceea. Un astfel de creştin vreau să fiu!

În timp ce stăm cu capetele plecate aşa cum suntem acum şi cu ochii îndreptaţi spre Dumnezeu, aş vrea să ştiu câţi dintre voi doriţi să fiţi acel fel de creştin, cum era căprioara aceea mamă? Nu vreţi să spuneţi: „Dumnezeule, Te rog…”

Să ne plecăm capetele.

Tată ceresc, cred că îmi voi aminti multă vreme istorioara aceasta. Îmi amintesc cum am simţit mâinile lui Burt când m-a apucat de cracul pantalonului şi cum mă trăgea în timp ce lacrimile îi picurau pe zăpada albă. Expresia feţei lui se schimbase pentru că văzuse ceva real şi voia să fie creştin.

Astfel, in acea zi, pe acel petic de zăpadă, inima aceea crudă de piatră, a fost topită fiindcă a văzut ceva real.

Împărăteasa din Seba a văzut ceva real şi a fost convinsă. Femeia de la fântână a văzut ceva real şi a spus: „Doamne, văd că eşti proroc. Noi ştim că va veni Mesia.” Ea a văzut ceva real.

Filip a văzut ceva real. Bartimeu a văzut ceva real când i s-au deschis ochii. El a văzut un Om care a putut să-i deschidă ochii orbi.

Dumnezeule, fă ca în seara aceasta să putem să-L vedem pe Isus, să vedem puterea Lui care schimbă vieţile noastre din nişte păcătoşi în creştini, din necredincioşi, îndoielnici şi sceptici, în creştini credincioşi.

Binecuvântează fiecare inimă de după mâinile care s-au ridicat. Fă să nu aibă odihnă şi să stea pe un petic de zăpadă până când realizează că Dumnezeu a făcut din ei creştini adevăraţi, care Îl iubesc pe Dumnezeu în faţa morţii, în faţa a orice şi mai întâi de orice să fie Hristos, chemarea lui Dumnezeu şi Cuvântul Său. Îndură-Te, Tată ceresc.

Acum vom aştepta şi cred că înainte de a se termina chemarea la altar, El ni se va arăta atât de real încât vom pleca de aici la fel de convinşi ca şi împărăteasa din Seba, care a plecat convinsă că acolo era ceva real.

În pădure, Burt a fost convins pentru că a văzut ceva real. Petru nu a mai vrut năvoadele lui pentru că a văzut Ceva real.

 Dumnezeule, fie ca în seara aceasta să vedem şi să realizăm şi noi că Hristos este în mijlocul nostru. Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus. Amin.

De fiecare dată când mă gândesc la mama aceea căprioară… Eu nu ştiu ce s-a ales de ea, dar Burt a început să strige cât a putut de tare, ochii aceia de şopârlă şi-au schimbat expresia dură într-una mai blândă, iar buzele îi tremurau în timp ce mă cuprindea cu braţele de picior: „Billy, condu-mă la acel Isus!”

Chiar dacă bisericile şi ceilalţi din jur vor tăcea, vor striga pietrele aceasta! În căprioara aceea mamă era ceva autentic, nu ceva ecleziastic bine lustruit. Era ceva ce venea din Ceva real, autentic şi nu se temea de nimic.

Dumnezeu să facă în seara aceasta ca Domnul şi Mântuitorul meu Isus Hristos să devină atât de real în voi, încât să deveniţi ucenicii Lui şi să fiţi vindecaţi de bolile voastre.

Câţi de aici nu aveţi număr de rugăciune, dar credeţi din toată inima şi vreţi să fiţi vindecaţi de Dumnezeu? ridicaţi mâna. În ordine. Credeţi şi nu vă îndoiţi!

Vă amintiţi că acolo era o femeie care s-a atins de poala hainei Lui, deşi nici ea nu avea număr de rugăciune? El a privit în jur până când a găsit-o.

Câţi din voi aţi fost aici seara trecută? Să vă văd mâinile. Se pare că aproape toţi. Aţi înţeles ce s-a întâmplat?

Vrei să te ridici puţin, doamnă? Presupun că nu ne cunoaştem. Poate suntem născuţi la multe mile depărtare unul de altul. Tu eşti o fată, iar eu sunt un bărbat de vârstă mijlocie. Cred că ne întâlnim pentru prima dată. O, ai mai fost odată în adunarea mea? Unde? În Oregon. Probabil cu mulţi ani în urmă.

Ei bine, tu m-ai mai văzut, dar eu nu te cunosc. Am văzut milioane de oameni, dar nu cred că-mi amintesc de cineva. Oricum, eu nu ştiu care este problema ta, dar dacă ne va spune Domnul… vei şti dacă este adevărat sau nu, aşa-i? Dacă o va face, vei crede că ai văzut ceva real?

Eu nu ştiu ce are. Pentru mine este doar o femeie tânără care stă aici. Băiatul împarte numere de rugăciune, dar nu contează dacă aveţi numere de rugăciune sau nu aveţi. Tot ce vă trebuie este să aveţi credinţă.

Poate are vreo problemă. Dacă da, iar Duhul Sfânt va descoperi şi voi nu veţi crede, va fi exact lucrul pentru care a condamnat Isus generaţia aceea. Exact. Un singur cuvânt vorbit împotriva Duhului Sfânt şi nu va mai fi niciodată iertare.

Iată! S-a întâmplat ceva… Când am fost în India, într-o după-amiază am fost în templul Iainist, iar acolo au fost reprezentanţii a şaptesprezece religii diferite, toate împotriva creştinismului, toate cu Buda.

Dar orice religie din lume, în afară de creştinism, este falsă.  Toţi fondatorii lor sunt morţi: Buda este mort de două mii trei sute de ani, Mahomed a murit după Hristos, filozoful Confucius şi toţi ceilalţi sunt morţi, dar Hristos a murit, a înviat şi trăieşte de-a pururi.

El este aici cu noi, fiindcă nu poate fi ucis de nimic. El este viu de-a pururi şi a spus: „Dacă credeţi în Mine şi dac[ Cuvântul Meu locuieşte în voi, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.” „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu.” (Ioan 15.7;14.12).

Acum, dacă Hristos ar sta în seara aceasta aici îmbrăcat cu costumul acesta pe care mi l-a dat mie, iar femeia aceasta ar veni la El s-o vindece, ar putea s-o facă? Fiţi atenţi înainte de a spune: „Amin!” Ar putea s-o vindece? Nu, domnilor! El a spus că a făcut-o deja. Este adevărat? Sigur că da. Deci, ar spune: „Copila Mea, Eu am făcut deja aceasta. Prin rănile Mele eşti vindecată. Crezi aceasta?” Vedeţi?

 El nu ar putea s-o vindece pentru că a făcut-o deja. Ar putea face ceva prin care să confirme că este El, înţelegeţi? Şi ar face-o la fel cum a făcut-o atunci în urmă. Este adevărat? Cum a dovedit-o atunci? Am vorbit despre aceasta aseară şi poate vom vorbi din nou mâine seară.

El ar face-o la fel pentru că nu poate lua o altă decizie. El a luat deja decizia şi aceea este decizia finală a lui Dumnezeu, pentru că ceea ce spune odată, rămâne pentru totdeauna. Acesta este motivul pentru care puteţi crede Cuvântul. El nu Se schimbă niciodată.

Acum, dacă Duhul Sfânt ar veni la mine… Este doar un dar, iar eu nu pot să-l fac să lucreze, nu merge. Este nevoie de credinţa voastră. Înţelegeţi? Indiferent ce lucrează cu mine, depinde de credinţa voastră. El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, nu Se poate schimba pentru că este veşnic Dumnezeu.

Dacă ai veni aici şi ai spune: „Frate Branham, sunt bolnavă”, eu aş spune: „Bine, vino aici”, apoi mi-aş pune mâinile peste tine şi L-aş lăuda pe Dumnezeu.

Biblia spune că „aceste semne ăi vor urma pe cei ce cred: îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor vindeca.” Aceasta ar fi în ordine.

Ca şi fratele Roberts sau ceilalţi care au o credinţă tare… Eu nu pot lua locul lui şi nici el nu poate lua locul meu. Înţelegeţi? Suntem doi slujitori diferiţi şi avem două daruri diferite. Înţelegeţi?

Dacă ţi-aş spune: „Da, eşti bolnavă, dar îmi pun mâinile peste tine şi te vei face bine.” Dacă vei crede, te vei face bine. Dar dacă aici stă Ceva şi îţi spune care este problema, ce a fost sau ce va fi, ţi-ar fi greu să te îndoieşti, aşa-i? Atunci ai de ce să te ţii. Aşa este.

Tu eşti în faţa unei operaţii. Aşa este. Este o tumoare. Crezi că El îmi poate spune ce tumoare este? Te-ar ajuta? Este în stomac. Crezi că nu o vei mai avea? Atunci să nu te mai îndoieşti, pentru că totul s-a terminat în Numele Domnului Isus.

Puteţi s-o întrebaţi pe tânără dacă mi-a spus ceva sau dacă mă cunoaşte. Întrebaţi-o dacă este adevărat sau nu. Orice a fost rău cu ea, dacă îşi păstrează credinţa… Am observat Lumina care S-a oprit peste ea şi umbra neagră care era acolo, a plecat.

Dacă va rămâne cu aceeaşi credinţă şi nu va ceda, se va face bine, dar dacă se va îndoi, se va întâmpla altceva. Înţelegeţi? Eu nu sunt vindecător, ci Vindecătorul este Dumnezeu şi credinţa voastră în ceea ce a făcut El deja pentru voi. Înţelegeţi?

Ce mai faci? Nu ne cunoaştem, dar Dumnezeu ne cunoaşte pe amândoi. Crezi că Dumnezeu poate să-mi descopere ceva din viaţa ta sau ceva, ca femeii de adineauri? Aici este acelaşi tablou ca atunci când Domnul nostru S-a întâlnit cu femeia de la fântână, doi oameni care s-au întâlnit pentru prima dată în viaţa lor.

Iată tabloul din nou: un bărbat şi o femeie se întâlnesc pentru prima dată în viaţă. Dacă aş putea să te ajut şi nu aş face-o, nu ar mai trebui să ţin în mână această Biblie pentru că nu m-aş mai putea numi un slujitor al lui Hristos.

Poate eşti bolnavă şi doctorii nu îţi mai dau nici o şansă sau poate eşti aici pentru altceva. Poate ai o problemă financiară sau poate este o problemă familială. El ştie, iar dacă îmi va descoperi, te va ajuta? În ordine. Atunci uită-te la mine.

Am spus aceasta pentru că şi Petru şi Ioan au făcut-o la poartă… Aşa am simţit că trebuie să spun. Înţelegeţi? Petru şi Ioan au spus la poartă: „Uită-te la noi!” şi el s-a uitat. Da, este ceva în legătură cu sângele. Este o ruptură la ficat, nişte vase de sânge, iar sângele se varsă în interiorul tău şi trebuie scuipat afară. Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul!” Crezi că Dumnezeu poate să te vindece?

Tu ştii că peste mine este o ungere care îţi spune aceasta şi ştii dacă este adevărat sau nu. Crezi că sunt credincios?  Crezi că acesta este Dumnezeu? Atunci vino să-mi pun mâinile peste tine.

Tată, femeia aceasta este între viaţă şi moarte. Fă ca Duhul să o vindece în Numele lui Isus Hristos. Amin. Nu te îndoi, ci du-te şi crede în inima ta.

Ce mai faci? Presupun că nu ne cunoaştem. Eu nu te cunosc. Se întâmplă ceva… Cineva se roagă şi arată altfel decât femeia aceasta… Este altcineva, dar o găsesc imediat. Este în rând cu femeia aceea, în spatele ei. Este femeia aceea îmbrăcată cu ceva de culoare deschisă, femeia căruntă care are probleme cu tensiunea şi se roagă pentru aceasta. Ridică mâna dacă este adevărat. Îl crezi pe Dumnezeu? în ordine. Atunci tensiunea te va părăsi.

O femeie care arată altfel, stătea între mine şi femeia aceasta. Era în rând cu ea…

Acum aş vrea să crezi cu adevărat, din toată inima. Să vă ce îmi va spune în timp ce vorbesc cu tine. Tu zici: „Ce faci, frate Branham?” Îţi contactez duhul aşa cum a făcut El cu femeia de la fântână.

El i-a zis: „Dă-Mi să beau”, şi au continuat discuţia ajungându-se la religie şi aşa mai departe. Dar Dumnezeu rămâne în veci Dumnezeu. Tu suferi. Şi încă ceva: ai nervii extrem de slăbiţi. Aşa este. Slăbiciunea ta se manifestă mai ales după-amiaza, imediat după ce termini lucru. Cam pe la asfinţit devii extrem de slabă. Acesta este adevărul.

Şi încă ceva: ai o umflătură în spate şi te rogi pentru ea. Crezi că Dumnezeu poate s-o vindece… Ai avut o operaţie din cauza unei tumori. Aşa este, iar soţul tău a avut un infarct. Aşa este.

Crezi că El te va face bine? Doamnă Pauline Capps, să crezi din toată inima şi Dumnezeu te va face bine. Să crezi şi să nu te îndoieşti! Să-L crezi din toată inima pe Dumnezeu.

Credeţi? Isus S-a uitat peste audienţă şi a cunoscut gândurile oamenilor, este adevărat? În Evrei 4 ni se spune că Cuvântul lui Dumnezeu este mai tăietor decât o sabie cu două tăişuri şi deosebeşte gândurile inimii. Credeţi aceasta! El este Cuvântul şi Biblia este Isus în formă tipărită. Dar este nevoie de Duhul Lui ca să însufleţească aceste Cuvinte şi să le aducă la Viaţă. Credeţi aceasta? Dacă credeţi aceasta şi sunteţi convinşi de dovada pe care a făgăduit-o Dumnezeu…

Soţia ta este în necaz. Eu nu o cunosc, nu am văzut-o niciodată. Este o femeie corpolentă şi suferă de slăbiciune, dar problema ei principală este menopauza. Aceasta i-a schimbat viaţa şi a devenit nervoasă. Aşa este. Crede numai şi va fi bine, iar problemele vor pleca.

Dumnezeu din ceruri ştie că eu nu am văzut-o niciodată pe femeie, dar femeia aceasta de aici este soţia lui. Ştiu aceasta pentru că l-am văzut în casă cu ea. El ştie aceasta. Să credeţi!

Nimeni să nu mai aibă nici o îndoială. Frate, să crezi din toată inima. Întreab-o dacă am văzut-o vreodată în viaţa mea. Nu, domnule, nu am văzut-o niciodată. Dumnezeul din ceruri este Judecătorul meu, iar aici este Biblia Lui. Dar cum este posibil ca femeia aceasta să stea aici, lângă acest bărbat, iar eu să-i văd intrând în casă împreună? Deci trebuia să fie soţia lui. Am aşteptat totuşi până când am fost sigur, pentru că uneori şi păcatul este arătat în acelaşi fel. Înţelegeţi? Dar am văzut că ea este într-adevăr soţia lui.

Ce mai faci? Îmi pare rău… S-a întâmplat să mă întorc şi s-o văd pe femeie stând lângă acest bărbat şi a trebuit să… Eu trebuie să fac ce îmi spune El, ceva real de care să se ţină.

Soră, tu suferi de dureri de cap. Ai dureri groaznice de cap. Ai şi o povară pe inimă, din pricina unui tânăr. Este fiul tău care se află într-o stare decăzută şi are o infecţie.  Dacă este adevărat, ridică mâna. Crede din toată inima şi fie ca Domnul Dumnezeu să-ţi dea ceea ce ai cerut. Nu te îndoi. Aş vrea să-mi pun mâinile este tine în timp ce treci pe aici. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe amândoi.

Vă provoc credinţa! O provoc în Numele Domnului Isus Hristos! Credeţi că Hristos cel adevărat, Fiul lui Dumnezeu, nu este mort ci este cu noi în seara aceasta.

Ştiţi care este problema cu biserica penticostală? A văzut prea multe. Aşa este.

Odată, un poet s-a dus să vadă marea. El scrisese despre mare ce citise, iar în timp ce mergea spre ea era foarte emoţionat la gândul că o va vedea. Pe drum a întâlnit un marinar bătrân care venea de pe mare, iar acesta l-a întrebat:

„Încotro mergi?”

„Mă duc să văd marea”, a răspuns poetul. „Am citit atâtea despre ea, am scris despre ea şi am vorbit despre ea, dar nu am văzut-o niciodată. Aş vrea să miros apa sărată, să văd cum valurile albe muşcă din ţărm, cum se reflectă cerul albastru în apă şi să aud strigătul pescăruşilor.”

Bătrânul marinar a tras din pipă, a scuipat, apoi a zis:

„M-am născut pe mare în urmă cu şaizeci de ani, dar nu am văzut nimic emoţionat la ea!” A scuipat încă o dată şi a plecat.

De ce nu a văzut nimic emoţionant? Pentru că a văzut-o prea mult şi a devenit ceva obişnuit. Aceasta este problema şi cu voi, penticostalilor! L-aţi văzut atât de mult pe Duhul Sfânt lucrând, încât a devenit ceva obişnuit pentru voi, dar un lucru ca acesta a făcut ca treizeci sau patruzeci de mii de păgâni din Africa să se roage deodată. Aşa este.

Să vă spun ce s-a întâmplat într-o seară. A fost doar un lucru mic şi am văzut cum mii de băştinaşi au dat cu idolii de pământ şi s-au întors la Isus Hristos. Acolo erau femei, mame care era goale şi nici nu ştiau că sunt goale.

Eu am spus: „Dacă sunteţi sinceri, daţi cu idolii voştri de pământ şi zdrobiţi-i!” Parcă s-a ridicat o furtună de nisip când şi-au aruncat la pământ idolii de lut stropiţi cu sânge de animal. Apoi am spus: „Chiar acum, ridicaţi mâinile spre Hristos şi spuneţi: „Dumnezeul care a putut să-i facă acestui om lucrul acesta, este Dumnezeul Bibliei. Credeţi şi ridicaţi mâinile!”

Femeile acelea şi-au ridicat mâinile, iar când le-au lăsat jos, şi-au acoperit repede goliciunea, după care au plecat de acolo. După câteva zile, le-am văzut înfăşurate cu nişte cârpe, fiindcă voiau să se acopere.

Spuneţi-mi, cum este posibil ca nişte băştinaşe care nu ştiau deosebi stânga de dreapta, imediat după ce L-au primit pe Hristos au recunoscut să erau goale, iar femeile care susţin că au Duhul Sfânt, se dezbracă în fiecare an tot mai mult? Explicaţi-mi şi mie aceasta. Femeile acelea se vor ridica şi vor osândi generaţia aceasta. Noi suntem plini de superstiţii şi lucruri, în timp ce ei sunt simpli şi cred ca nişte copii. Amin.

Am făcut aceasta ca să mă pot ruga pentru restul oamenilor. Atât de multe, mă slăbesc…

Tu spui: „Nu-i aşa!”, dar eu spun că aşa este.  Dacă vrei să ştii, Scriptura spune că Isus a slăbit din pricina unei femei care L-a atins.  Doar o persoană. Eu nu aş putea rezista atingerii unei persoane, dacă El nu ar fi spus: „Veţi face mai multe lucruri, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.” Vedeţi? Aşa este. Daniel a văzut o vedenie şi a rămas tulburat multe zile.

„Împărăteasa de la miazăzi se va ridica în ziua judecăţii şi va osândi această generaţie, pentru că ea a venit de la capătul pământului să vadă înţelepciunea lui Solomon. Şi iată că unul mai mare decât Solomon este aici.”

Duhul Sfânt, Dumnezeul cerului, Isus Hristos cel înviat este aici. Credeţi aceasta? Vorbiţi cu cei care au trecut pe aici şi întrebaţi-i ce au simţit. Întrebaţi-i cum s-au simţit când Lumina aceea a fost peste ei?

Aţi văzut fotografia Ei? Este singura Lumină pe care a fotografiat-o ştiinţă. Dacă nu o aveţi, fratele Wood vă poate da una. Este acolo. Este o copie primită de la George J.Lacy, şeful FBI. Fotografia este expusă în sala religiei şi este singura Fiinţă supranaturală care a fost fotografiată vreodată.

Cine a călăuzit poporul Israel afară din Egipt? Un Stâlp de Foc. Este adevărat? Câţi ştiu că Acela era Hristos? Sigur că da, Îngerul legământului. Era Hristos. Când a fost aici pe pământ, El a spus: „Am venit de la Dumnezeu şi Mă duc la Dumnezeu.” Este adevărat? Noi ştim că după moartea, îngroparea, învierea şi înălţarea Sa, Saul din Tars era pe drum spre Damasc, ca să aresteze nişte oameni care îi stăteau în cale. Dar acolo pe drum, a fost lovit de o Lumină mare, de un Stâlp de Foc, care i-a spus:

Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?”

„Cine eşti Tu, Doamne?”

Şi El a răspuns: „Eu sunt Isus pe care Îl prigoneşti. Eu vin de la Dumnezeu şi Mă întorc la Dumnezeu.” (Fapte 9.4-5; Ioan 13.3).

Iată că aici este aceeaşi Lumină! Aleluia! Cine? Acelaşi Isus, Acelaşi ieri, azi şi în veci. Ce este aceasta? Face acelaşi lucru. Mai întâi, a fost Dumnezeu deasupra noastră, apoi a fost Dumnezeu cu noi şi acum este Dumnezeu în noi prin Duhul Sfânt, Acelaşi Stâlp de Foc dovedit de ştiinţă chiar aici printre noi. Pentru mine, El este la fel de real, ca dragostea acelei căprioare mamă.

Este Adevăratul Dumnezeu al Bibliei, este adevărata confirmare a timpului din urmă. Noi suntem aici în prezenţa lui Isus Hristos, suntem cu El în învierea Lui, pentru că am dat pe faţă toată necredinţa noastră. Noi credem că cuvântul lui Dumnezeu este Adevărul şi că El este aici să-L confirme şi să dovedească faptul că este adevărat. Credeţi aceasta?

L-aţi acceptat ca Mântuitorul vostru personal?  În cunoaşteţi ca Mântuitorul vostru? Dacă aveţi numele trecut într-un registru, fiindcă aceasta este tot ce ştiţi, lăsaţi lucrul acesta deoparte şi veniţi aici ca să-L cunoaşteţi pe El.

Poate zici: „Eu sunt un învăţat al Bibliei dar nu am fost născut din nou şi nu ştiu nimic despre Duhul Sfânt.” Tu trebuie să-L cunoşti pe El, nu numai Cuvântul. Pe El, pentru că Satan cunoaşte această Carte. Sigur că da.

Odată când am vorbit cu cineva despre siguranţa credinciosului, omul acela mi-a spus:

„Tu nici nu-ţi cunoşti Biblia!”

„Dar Îl cunosc pe Autor”, am răspuns eu. Acesta este lucrul cel mai important: să cunoaştem că El este Viaţa. Aşa este. Dacă nu Îl cunoaşteţi pe El, nu vreţi să veniţi şi să staţi în prezenţa Lui?

Voi ştiţi că eu nu aş spune aceasta, dacă nu mi-ar spune Duhul Sfânt că aici sunt persoane care trebuie să facă aceasta. El cunoaşte starea voastră, aşa cum cunoaşte inimile oamenilor.

Cercetaţi-vă şi vedeţi dacă Viaţa lui Hristos Se reflectă în viaţa voastră de zi cu zi.

Haideţi să ne plecăm capetele deoarece simt că lucrul acesta este esenţial. Tu, care ai ridicat adineauri mâna în semn că vrei să fii creştin, aşa cum căprioara aceea era mamă, dacă doreşti aceasta din toată inima, de ce nu vii aici sus ca s-o primeşti în timp ce ne plecăm capetele?

Aşa cum am spus mai devreme, eu nu vreau să-i împing pe oameni să facă ceva. Dacă Duhul Sfânt nu aduce acea hotărâre prin predicare Cuvântului, ce aş putea face eu?  Aş putea să vă aduc o emoţie, dar dacă nu vă convinge Duhul Sfânt, sunteţi greşiţi. Priviţi în urmă şi vedeţi vieţile voastre. Priviţi cum aţi trăit. Unele din voi, femeilor…

(Este dată o vorbire în limbi cu tălmăcire. Adunarea cântă).

Nu mai vrea să vină nimeni? Cineva care nu-L cunoaşte pe Hristos sau cineva care ar vrea să ne rugăm împreună? Nu ar vrea să vină şi să-şi înnoiască promisiunile cineva care nu este atât de aproape de Dumnezeu? Cineva care nu are botezul Duhului Sfânt? Veniţi aici în jur, cât timp sunt tulburate apele. Este timpul să păşiţi înăuntru. Veniţi fiecare.

Nu vreţi să spuneţi: „Doamne, fă-mă cum ar trebui să fiu. Modelează-mă Tu pentru că intru chiar acum în casa Olarului. Modelează-mă, Doamne. Aceasta este rugăciunea mea acum. Vin la casa Olarului ca să fiu modelat şi pus în ordine.  Mai întâi să fiu rupt în bucăţi şi apoi modelat din nou.”

Haideţi! Aşa. Este loc pentru toţi în jurul Fântânii Domnului. El este aici, noi ştim că este aici.  Prezenţa Lui este aici, iar simţământul pe care-L aveţi în inimile voastre, este Dumnezeu. Este El, dar El Se mişcă şi operează doar prin Duhul Său cel Sfânt. Aceasta este.

O, îmi place aceasta! Haideţi aici jos. Ce minunat!

Minunat, minunat,

Isus este pentru mine

Sfetnic şi Domn al păcii,

Atotputernicul este El.

Salvându-mă, m-a ferit de păcat şi ruşine.

Minunat este Răscumpărătorul meu,

Lăudat fie Numele Lui.

Ridicaţi mâinile cu toţii, lăudaţi-L şi daţi-I slavă! Îi mulţumim. Amin.

– Amin –

EN

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.