Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMLĂSAȚI PRESIUNEA AFARĂ

Pentru o experienta mai buna va recomandam sa folositi browserul CHROME
, -

13 Ianuarie 1963 – Phoenix,Arizona

Mulţumesc, frate Ruddel! Mă bucur foarte mult pentru că ştiu că am un fiu duhovnicesc în Evanghelie. Aceasta este foarte bine. Da, bineînţeles, că îl iubesc mult pe fratele Ruddel.

Din relatarea Scripturii, ştim că şi Pavel a avut un astfel de fiu – pe Timotei. El îl numea fiul său de credinţă.

Dacă nu mă înşel, cea de acolo este Florry Ford. Cu mulţi ani în urmă, când eram numai un copil, eram prieten bun cu fratele ei Lloyd.

Pe vremea aceea, ea făcea foarte multe prăjituri, iar noi mâncam până simţeam că ne îmbolnăvim. Îmi amintesc cu plăcere invitaţia pe care mi-a făcut-o odată Lloyd, la cină. Atunci, sora lui, Florry, a făcut o mulţime de prăjituri, iar eu am mâncat până când am simţit că nu mai pot.

Îmi plăcea mult cu Lloyd, de aceea stăteam cu el până se întuneca. Atunci ştiam că trebuie să plec pentru că eram foarte fricos, fugeam tot drumul până acasă. Mi-l amintesc şi pe tatăl lui; dar mama mai trăieşte? Asta-i bine.

De atunci au trecut mulţi ani şi multă apă a curs la vale pe râu. Acum, suntem şi noi deja oameni de vârstă mijlocie – bunici, dar există o Ţară în care nu vom îmbătrâni niciodată. Mă bucur mult, Florry, pentru că văd că şi tu cauţi această Ţară şi că eşti sigură că vei ajunge acolo.

Cu face soţul tău? Îmi amintesc foarte bine de el. Cunosc şi câţiva dintre copiii voştri.

Cam prin perioada când am început să plec în câmpul misiunii, ei s-au căsătorit. De atunci e mult, aşa că sunt deja mari şi copiii lor.

Noi am pierdut legătura dintre familiile noastre. Pe fratele tău, Lloyd, îl întâlnesc uneori pe stradă şi atunci dăm mâna cu bucurie.

Ei m-au invitat de multe ori la cină în copilărie şi au fost pentru mine ca un frate şi o soră.

Mă bucur foarte mult pentru că fratele Ruddel a avut ideea de a face dintr-o sală de oaspeţi, o Casă Domnului. Aceasta este bine.

Voi ştiţi ce plăcut este să vezi uneori unele lucruri dinainte; mai înainte ca ele să aibă loc. Aşa am putut vedea mai dinainte că în acel băiat rău, se ascunde ceva deosebit.

Eu şi tatăl lui am lucrat cu ani în urmă, împreună. Îmi amintesc că tatăl lui era un om hotărât şi harnic, care atunci când punea mâna pe ceva mergea până la capăt. De ce să nu fie şi fiul lui aşa? Eu ştiu că el a avut o mamă iubitoare. Fratele Ruddel venea din linia bună, aşa că trebuia să iasă ceva bun din el; trebuia ca în inima lui să se nască dorinţa de a-L sluji pe Domnul.

Dacă adâncul strigă către Adânc, acel strigăt trebuie să primească un răspuns. Şi eu mă bucur nespus de mult când văd că fratele Ruddel merge înainte!

Pentru mine este un mare har să pot vorbi în seara aceasta, în faţa acestei grupări minunate de sfinţi. Cred că voi ştiţi însă că nu acesta este locul nostru de destinaţie, deoarece suntem străini şi călători pe acest pământ, care nu este Acasă al nostru.

Îmi amintesc ziua când sora Ruddel a venit împreună cu fratele Ruddel şi s-au aşezat în adunare. El stătea cu capul plecat, în timp ce tu, soră, erai sigură pe tine. Ea ştia că un bărbat care vine dintr-o familie atât de deosebită cum era familia fratelui Ruddel, şi cu o soţie atât de bună, care se ruga pentru el, va primi Ceva deosebit. Şi aşa a fost.

Rugăminte mea, frate Ruddel, este ca aceasta să fie numai un punct de plecare pentru tine; un punct de înălţare pe culmile minunate ale Evangheliei.

Eu ştiu că fratele Max Ruddel şi soţia lui sunt foarte bucuroşi în seara aceasta. Ce mult aş fi dorit să-l pot vedea şi eu pe Billy- Paul pe platformă! Nădejdea mea este că-l voi vedea pe Iosif. Acest lucru ar fi minunat.

Aceasta ne-ar răsplăti toate necazurile şi greutăţile de care ne-am lovit în creşterea copiilor.

Privind la părinţii voştri încărunţiţi, să nu uitaţi că o mare parte din aceste fire cărunte se datorează multelor necazuri care i-au lovit de-a lungul anilor. Aşa este.

Este bine însă că în seara aceasta putem fi aici, deşi sunt puţin răguşit.

Zilele trecute am fost împreună cu fratele Gene Good la pescuit. Peştii au tras la momeală, aşa că am avut un timp minunat şi ne-am întors acasă numai seara târziu. Pentru că am ieşit în larg, mi-a fost rece şi am răcit puţin, dar cred că mă veţi îngădui aşa cum sunt.

Acum, ne pregătim pentru o călătorie care va dura cam 50 de zile, dar nădăjduim că la sfârşitul lui august, sau la începutul lui septembrie, vom fi înapoi.

Astfel, săptămâna viitoare vom începe serviciile în Green Bay, Michigan, iar duminică după-amiaza voi vorbi la Conferinţa care se va ţine la o facultate din Chicago.

La Green Bay voi vorbi la Conferinţa comercianţilor creştini, iar la Chicago voi avea o discuţie cu fratele Iosif Boze.

De acolo vom pleca la Southern Pines şi apoi la Cow Palacedin South Gale, Los Angeles.

Aceste adunări vor fi sponsorizate de vreo 40 de biserici care cred în unitatea lui Dumnezeu. Este pentru prima dată când ei sponsorizează adunările mele.

Din California, vom pleca în Oregon, iar de acolo în Canada, şi apoi mai departe la Anchorage, Alaska. Ne vom întoarce doar spre toamnă.

Fratele Boze va pleca în Kenya, Tanzania şi apoi în Africa de Sud, pentru a pregăti nişte adunări care se vor ţine acolo în toamnă.

Dacă v-aş spune că mă simt trimis în toate aceste localităţi, n-aş spune adevărul, dar eu ştiu că trebuie să răspândim Sămânţa peste tot. Acesta este motivul pentru care fac tot ce pot pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

Acum, haideţi să ne plecăm încă o dată capetele pentru rugăciune. Noi ne-am mai rugat, dar aş vrea să-L rog pe Domnul încă o dată să îmi dea cuvinte potrivite pentru a fi înţeles de voi.

Tată ceresc, ne plecăm din nou în faţa tronului Tău de îndurare, în Numele Domnului Isus care ne-a îndemnat să îndrăznim la Tine, şi care ne-a făgăduit că ne va da ceea ce cerem.

Noi nu dorim să fim judecaţi de Tine o dată cu lumea, de aceea, venim la tronul Tău de îndurare şi Te rugăm să ai milă de noi. Mărturisim în faţa Ta că suntem pe dos şi că nu se găseşte nimic bun în noi, dar ne aducem pe noi înşine înaintea Ta. Noi nu putem să-Ţi dăm nimic, dar venim înaintea Ta gândindu-ne la cuvintele Domnului Isus Hristos, care a spus:

„…cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” (Ioan 5.24).

Şi credem aceasta. El ne-a spus să îndrăznim pentru că orice vom cere în Numele Lui, vom primi. Noi credem aceasta, Tată, şi pe baza acestei credinţe, Te rugăm să ne binecuvântezi aşa cum stăm înaintea Ta; să binecuvântezi această adunare şi pe scumpul nostru frate Ruddel împreună cu familia lui.

Privind-o pe doamna Morris, m-am gândit că zilele copilăriei noastre au trecut.

O, Dumnezeule, eu am spus că de atunci s-a scurs multă apă pe râu în jos, şi multe necazuri şi obstacole au rămas în urma noastră.

Tu eşti Acela care ne-ai scos din toate, de aceea, Doamne, noi ne încredem pe deplin în Tine, că ne vei ajuta să ajungem până la capătul acestui drum. Binecuvântează Te rugăm locul acesta, pune Tu Numele Tău peste el şi dăruieşte toate binecuvântările pe care le-ai hotărât pentru ei. Dăruieşte-le putere, cum a cerut fratele care s-a rugat, ca să poată trece peste toate obstacolele. Ascultă tu rugăciunea noastră şi vindecă bolnavii din mijlocul nostru. Dăruieşte viaţă tuturor celor care flămânzesc şi însetează după dreptate.

Sfinţeşte de asemenea, fiinţa şi faptele robului Tău neînsemnat şi binecuvântează Cuvântul Tău ca să nu se întoarcă fără rod. Fă, Doamne, să împlinească scopul pentru care este trimis! O, înviorează prin Duhul Sfânt, inimile celor mici şi ale celor mari, prin faptele lui Dumnezeu, pentru că Te rugăm aceasta în Numele Domnului Isus Hristos. Amin.

Azi dimineaţă am vorbit cam mult. Nu ştiu dacă pot numi predică Cuvântul pe care L-am adus, pentru că a fost învăţătură ca la şcoala duminicală.

Îmi amintesc că odată am învăţat timp de şase ore, dar în seara aceasta, vă promit că voi fi mai scurt.

Pentru tema la care m-am oprit, aş vrea să citesc Cuvântul scris în Scriptură, pentru că ştiu că cuvintele Sale nu dau greş niciodată. Eu pot greşi, dar El, niciodată! Acesta este motivul pentru care doresc ca cuvintele mele să fie una cu Cuvântul Lui.

În seara aceasta, doresc să citim din două locuri:

Proverbe 18.10: „Numele Domnului este un turn tare; cel neprihănit fuge în el, şi stă la adăpost.”

Şi Isaia 31.1-2:

Atunci împăratul va împărăţi cu dreptate, şi voievozii vor cârmui cu nepărtinire.

Fiecare va fi ca un adăpost împotriva vântului, şi ca un loc de scăpare împotriva furtunii, ca nişte râuri de apă într-un loc uscat, ca umbra unei stânci mari într-un pământ ars de sete.”

Din aceste două texte, voi vorbi despre tema: „Lăsaţi presiunea afară!” Este un text ciudat şi rar. „Lăsaţi presiunea afară!” şi l-am ales, pentru că văd nevoia oamenilor.

Întotdeauna, înainte de a veni la adunare, eu îl caut pe Domnul în rugăciune, pentru ca atunci când vin în faţa adunării, fie că este una mică sau una mare; fie că stau în faţa unui om, sau a unui milion de oameni, să nu fiu văzut sau ascultat eu, ci Domnul să fie proslăvit. Eu nu vin aici ca să fiu ascultat eu, pentru că ştiu că în mine nu este nimic bun – nu am o voce plăcută şi în plus nu sunt nici învăţat, ceea ce face ca niciodată să nu rămân la textul ales, ci tot timpul să sar de la Geneza la Apocalipsa şi invers. Eu ştiu că nu sunt un vorbitor înţelept, dar îl iubesc pe Domnul! Şi mă gândesc că eu nu L-aş putea iubi pe Domnul, dacă n-aş iubi mai întâi poporul Său. Dacă iubesc poporul Domnului, atunci îl iubesc pe Domnul; şi dorinţa mea este să fac întotdeauna numai ceea ce face Domnul. Aş vrea ca faptele mele să fie una cu faptele Lui. Acesta este motivul pentru care întotdeauna încerc să fac numai bine şi să ajut pe cei ce au nevoie de ajutor.

Eu nu spun aceste cuvinte ca să mă linguşesc, ci pentru că aceasta este inima mea. Eu ştiu că dacă aş spune ceea ce nu este adevărat, aş fi un făţarnic.

Eu cred că biserica aceasta, are un păstor care luptă pentru Adevăr, indiferent de urmări, indiferent dacă unii vor pleca.

Aceasta este credinţa mea; aceasta este încrederea pe care o am în fiul meu. El este un bărbat neînfricat şi eu cred că este un om sfânt şi pus de Dumnezeu în această slujbă. El predică acelaşi Cuvânt ca şi mine, începând de la Geneza, până la Apocalipsa. Aceasta îmi face plăcere şi mă bucură. El nu face compromisuri ci stă numai pe Cuvânt.

Acesta am dorit întotdeauna. Când a pornit la drum, îl priveam şi mă gândeam: „Este încă tânăr… Ce aş putea face oare pentru el? Cum să-i ajut adunarea?”

Iar el a dorit să vin în locul acesta. El este un păstor şi se îngrijeşte de oile sale.

Poate că gândul lui este să-i ajute prin această predică, pe oamenii săi, pentru o schimbare. El se interesează de voi şi zi şi noapte este pregătit să răspundă la orice chemare – el este gata să facă orice ca să ajute pe cei ce au nevoie de ajutor.

Aşa trebuie să fie orice slujitor adevărat al lui Dumnezeu.

Şi el a insistat să vin aici, iar eu îl iubesc cu atât mai mult, pentru că din insistenţa lui, am înţeles că are încredere în mine.

Sunt sigur că el nu m-ar chema în faţa oilor lui dacă n-ar fi sigur că le aduc o hrană sănătoasă! Niciun păstor nu ar face aceasta. Dar el ştie că eu îi fac numai un bine, de aceea, are încredere să mă lase să vorbesc în faţa turmei lui.

Convingerea mea este că dacă m-a rugat să vin aici, poziţia lui este bună.

Eu mă bucur pentru poziţia lui, care dovedeşte că este un bărbat credincios, ceea ce apreciez foarte mult.

Când am primit invitaţia lui, m-am tot gândit ce ar fi mai bine să le spun oamenilor? Fără îndoială, eu sunt învăţat cu de toate, dar am observat că în timpul în care trăim noi, este o apăsare peste oameni. Şi această stare depresivă, nu cunoaşte graniţele, fie că este vorba de oamenii din denominaţiuni, fie că este vorba de oameni din lume; ea nu ţine, nu are în vedere faţa oamenilor – că sunt tineri sau bătrâni, buni sau răi, bogaţi sau săraci etc., această presiune îi apasă pe toţi.

Noi trăim într-o epocă modernă, supusă unei puternice presiuni nervoase. Fiecare aleargă încolo şi încoace şi nu ajunge nicăieri. Şi eu ştiu că şi adunarea de aici, asemenea tuturor celorlalte adunări, este chinuită de această presiune. Ea este peste noi în adunare, şi oriunde ne-am afla, în orice loc.

Este o epocă a depresiunii, a vitezei.

Peste tot se poate vedea o grabă şi în acelaşi timp o aşteptare.

Oamenii gonesc cu 90 km/h ca să ajungă acasă la masa de seară, iar când sosesc acasă, văd că trebuie să mai aştepte două ore până când se pregăteşte mâncarea.

Aşa este. Acesta este timpul în care trăim.

Graba şi aşteptarea vă provoacă o stare nervoasă.

Dacă soţia vă contrazice într-o problemă, vă enervaţi imediat.

Dacă soţul spune ceva ce nu vă place, bateţi supărate cu piciorul în podea şi-l poftiţi să iasă afară!

Nu pot să fiu de acord cu tine, du-te afară!” sau: „Lasă-mă în pace, pentru că astăzi sunt foarte nervos!”

De ce? Ce s-a întâmplat? Toate problemele zilei adună asupra noastră un bagaj de presiune, iar rezultatele sunt, că tot ce faci iese pe dos! Aşa este!

Vedeţi, această presiune ne afectează pe toţi, atât pe cei săraci, cât şi pe cei bogaţi; atât pe cei fără şcoală, cât şi pe cei pregătiţi.

Aburul trebuie să iasă pe undeva, pentru că altfel explodează cazanul. Noi putem vedea că cu fiecare zi care trece se adună tot mai multă presiune.

Dacă le spuneţi copiilor, de exemplu: „Veniţi aici!” iar ei răspund: „Mama a spus…”, aceasta provoacă deja o presiune. Uneori simţiţi că vă plezneşte capul. De ce? Pentru că se adună tot mai multă presiune.

Eu ştiu aceasta, şi ştiu şi ce înseamnă această presiune.

Acum câteva zile am fost la spital ca să-l vizitez pe păstorul nostru, care a fost bolnav. El a tot alergat încoace şi încolo, până s-a prăbuşit epuizat. Atunci am fost sunat la telefon şi am fost rugat să-i iau locul şi să vizitez oamenii în locul lui. Deşi toată ziua am fost cu predicatori din diferite localităţi, eu am acceptat rugămintea lui şi am făcut toate vizitele pe care trebuia să le facă el. Printre alţii, am primit şi numele unei femei şi numele salonului în care se afla internată.

Am ajuns la spital cu vreo 15-20 de minute înainte de începerea vizitei şi m-am interesat de acea femeie. Astfel, am spus că doresc să găsesc o anumită femeie…

Domnişoara de la fişier era ocupată cu ceva, dar şi-a ridicat privirea şi m-a întrebat:

Ce doriţi?”

Aş vrea să ştiu unde o pot găsi pe această femeie,” am răspuns eu, arătându-i hârtia pe care era scris numele femeii.

Nu ştiu.”

Ştiţi, eu am primit acest număr de salon, dar aş vrea să mă lămuriţi mai întâi.”

Dacă aveţi numărul salonului, duceţi-vă acolo.”

I-am mulţumit şi m-am dus la salonul respectiv, unde am întrebat din nou:

Este cumva aici, o doamnă cu numele cutare?”

Nu.”

Am ieşit afară din salon şi am privit numărul de pe uşă – totul era în ordine şi totuşi femeia nu era acolo.

Când am văzut aceasta, m-am dus la o femeie care stătea pe coridor şi i-am spus:

Cred că numărul meu de salon este bun.”

Cum o cheamă pe femeia pe care o căutaţi?”

Când i-am spus numele, femeia a spus:

Această femeie nu este la etajul acesta.”

Am plecat la etajul următor şi acolo am întâlnit un medic. M-am apropiat de el şi i-am zis:

Ce mai faceţi?”

El şi-a ridicat privirea, s-a uitat la mine, după care şi-a văzut mai departe de treaba lui, fără să-mi mai dea vreo atenţie. Privindu-l, m-am gândit: „Pe acesta ar trebui să-l las în pace!”

Am mers mai departe şi am întâlnit o domnişoară. M-am apropiat de ea şi am spus:

Scuzaţi-mă…”

Ce doriţi?”

Cum aş putea s-o găsesc pe femeia aceasta?” şi i-am arătat numele.

Nu ştiu,” a răspuns ea.

Trebuie să fie la salonul 321, sau 221. La 221 nu am găsit-o, de aceea, am venit la salonul acesta ca să văd dacă nu cumva este aici.

Atunci de ce nu mergeţi la salonul 321?” m-a întrebat ea.

Mulţumesc…”

Când am ajuns acolo, am întrebat din nou de femeia respectivă şi am primit acelaşi răspuns:

Nu este aici!”

O femeie din salon mi-a spus însă:

Doamna aceasta a fost internată în salonul 331.”

Am mers acolo, dar mi s-a spus că a fost mutată la un alt etaj, mai jos.

Auzind aceasta, mi-am zis: „Oh, timpul meu!”

M-am dus iarăşi la fişier şi am primit un număr de salon, dar când am ajuns, nu am găsit-o nici acolo. Îmi venea să nu mai vorbesc cu nimeni, de aceea, am intrat şi am întrebat din salon în salon, dar degeaba. Se părea că în spitalul acela toate lucrurile sunt pe dos.

Tot plimbându-mă pe acolo, am văzut un medic care venea spre mine cu o geantă în mână şi cu un stetoscop la gât. M-am apropiat de el şi i-am zis:

Bună seara! Puteţi să-mi spuneţi unde se află salonul cutare?”

El mi-a răspuns:

Mergeţi pe acolo, apoi tot înainte.”

Vă mulţumesc pentru informaţie.”

El avea dreptate: Pe acolo şi tot înainte, adică afară.

După ce i-am mulţumit, am văzut o domnişoară îmbrăcată foarte decent, care stătea la un birou. M-am dus la ea şi am spus:

Bună seara!”

Ce mai faceţi?”

Sunt foarte încurcat,” i-am răspuns eu, după care i-am povestit tot ce mi s-a întâmplat, precizând că undeva în acel spital se află o femeie pe moarte, care trebuie operată mâine. Apoi am adăugat: „Sunt predicator şi pentru că păstorul meu nu se simte bine, m-a rugat s-o caut eu pe această femeie.”

Un moment, frate Branham, am s-o caut eu.”

I-am mulţumit plin de bucurie Domnului când am auzit aceste cuvinte. Ea a lăsat totul de-o parte şi a plecat.

Când a revenit, mi-a spus:

Da, frate Branham, ea se află în salonul din stânga ta.”

Îţi mulţumesc foarte mult,” i-am răspuns, apoi am adăugat: „Vezi ce înseamnă să laşi aburul afară?”

În secolul acesta modern totul se dezvoltă. Nimeni nu are timp, iar presiunea se tot adună. Ea face ca oamenii să se revolte unul împotriva celuilalt şi să spună lucruri nedorite. Fiecare este vinovat pentru aceasta. Eu sunt de vină, şi noi toţi suntem de vină.

Din cauza presiunii acumulate, noi facem lucruri pe care în alte situaţii nu le-am face niciodată. De ce aceasta? Pentru că s-a adunat o presiune peste limită.

Înainte de a merge mai departe, aş vrea să precizez că cel care realizează această presiune, este duşmanul, adică Satana.

Noi ştim că venirea Domnului este foarte aproape, iar Biblia spune că în zilele din urmă, „diavolul dă târcoale (pretutindeni) ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită.” (2 Petru 5.8).

Dacă el reuşeşte să vă prindă sub această presiune, veţi alerga încoace şi încolo şi veţi lua hotărâri proprii şi pripite, pe care nu le-aţi lua nicicum dacă aţi sta şi aţi cugeta puţin în linişte.

Acum trei ani, m-am dus la vânătoare având ca ghid, un indian. Eu mă grăbesc foarte mult când sunt la vânătoare – acesta este felul meu. Aceasta face ca în mine să se realizeze o presiune.

Eu eram pe cal, în timp ce indianul mă urma pe jos. El era cu vreo zece ani mai bătrân decât mine. Eu alergam cu calul şi-i strigam: „Haide, căpitane, haide!” iar el răspundea: „Prea repede, prea repede!” „Haide aici!” răspundeam eu, galopând mai departe, iar el striga din nou: „Prea repede!”

Eu îmi încărcam deja arma, în timp ce el alerga încă spre mine, spunând: „Prea repede!”

Atunci am mers mai încet, dar şi atunci el continua să spună: „Prea repede!” Atunci eu i-am spus: „Bine, căpitane, dar acolo sus este un cerb!”

Nu te teme, el rămâne acolo, pentru că acolo s-a născut.”

Da, chiar aşa este, tu ai dreptate,” i-am răspuns eu.

El rămâne acolo, pentru că acolo s-a născut.

Aceasta este problema şi cu predicatorii – ei se grăbesc prea tare la vânătoare, de aceea sperie animalele.

O, fă-o ca indienii! Un pas înainte şi apoi priveşti de nouă ori în jur!

În timp ce mă îndreptam spre cărare, el îmi tot spunea: „Un pas înainte şi apoi priveşti de nouă ori în jur!”

Adică să fii foarte atent la tot ce se petrece în jurul tău, înainte de a mai face un pas. Vedeţi, el nu se grăbea. Eu mă gândesc de multe ori la aceasta.

Voi ştiţi că mama mea a fost indiană. Astăzi, ea este în cer, acolo unde totul este desăvârşit.

Atunci când a murit, oamenii m-au întrebat:

De ce nu porţi o floare albă, ca semn că mama ta a murit?”

Mama mea nu a murit; ea trăieşte,” am răspuns eu.

Şi pentru că credeam că trăieşte am luat o floare roşie. Oamenii care mă întâlneau, spuneau: „Bine, dar am crezut că ţi-a murit mama!”

Ca să nu-i ţin în încurcătură, şi ca să evit acumularea de presiune, nu am mai purtat nicio floare. Ea nu a murit, ci doarme, fiindcă este la Hristos.

O, acest secol modern şi nervos în care trăim!

Voi ştiţi că medicii nu pot da nicio explicaţie pentru această stare de depresiune, deoarece chiar şi ei sunt chinuiţi de ea. Nici ei nu pot da vreun răspuns, pentru că nu ştiu ce se poate face.

Voi spuneţi: „Domnule doctor, sunt atât de apăsat, încât îmi vine să-mi dau viaţa. Nu ştiu ce să mă mai fac!”

Răspunsul lui însă va fi: „Şi eu mă simt la fel ca tine.”

Voi nu puteţi face nimic. Medicii vă prescriu tot felul de reţete pentru calmare, dar când efectul medicamentelor se termină, sunteţi şi mai nervoşi ca înainte. Este la fel ca în cazul unui om beat care bea tot timpul ca „să iasă” din beţie. Vedeţi, voi nu puteţi rezolva problema în felul acesta. Medicii nu au niciun răspuns la această situaţie, dar Dumnezeu îl are!

Acesta este motivul pentru care noi vrem să ne ţinem de El! Da, medicii nu au niciun răspuns, dar Dumnezeu îl are. El este răspunsul! Hristos este răspunsul la orice problemă care se ridică, de aceea, în continuare vrem să vorbim despre El.

În Vechiul Testament, dacă un om se afla sub presiune şi făcea ceva pe dos – dacă de exemplu cineva vărsa sânge nevinovat – trebuia să fugă. Răzbunătorul acelui sânge îl căuta până când îl găsea şi îl omora. „Dinte pentru dinte şi ochi pentru ochi.

Un astfel de om nu avea niciun loc de scăpare. Dacă cineva făcea un rău (o crimă) fără voia lui şi oamenii nu-l credeau că e nevinovat, el trebuia să fugă pentru că rudele acelui bărbat sau femei îl căutau, iar dacă îl găseau, aplicau legea care cerea: „Dinte pentru dinte, ochi pentru ochi, viaţa pentru viaţă.

Aşa era sub Lege.

Acel om nu se putea opri nicăieri pentru că era fugar. El nu ştia ce să facă pentru că era fugar.

Acest lucru pare absurd pentru timpul nostru.

Adevărul este că situaţia în care ne aflăm astăzi creează în noi asemenea presiune, încât tot timpul suntem pe fugă. Astfel, noi ştim că lumea aceasta este pe dos şi că venirea Domnului este foarte aproape – aceasta ne face să acumulăm tot mai multă presiune în noi! Oamenii sunt pe fugă. Ei intră în tot felul de lucruri numai să lase aburul afară.

Oamenii privesc departe, îşi spun bancuri murdare şi fac tot felul de lucruri ca să lase presiunea afară. Ei sunt pe fugă pentru că ştiu că este pe cale să se întâmple ceva. Ei se îmbată, se afundă în tot felul de plăceri murdare şi neîngăduite. Da, ei ştiu că trebuie să se întâmple ceva. Lumea vorbeşte tot mai mult despre aceasta. Noi toţi ştim că se va întâmpla ceva. Lumea aceasta s-ar putea dezintegra încă înainte de a începe ziua de mâine.

Fiecare naţiune trăieşte sub această presiune. De ce?

Când am fost în Africa, am stat şi am privit o turmă de oi. Printre ele era o mieluşea mijlocie, care păştea foarte liniştită. Deodată însă, am observat că ea a devenit neliniştită. Astfel, în timp ce păştea, privea tot timpul în jur. Înainte de a intra în acea stare de nelinişte, părea foarte blândă, de aceea privind-o acum, mă gândeam: „Nu este aceeaşi oaie blândă?”

Priviţi această făptură mică!

Păstorul ei era un băştinaş, dar în momentul acela era în stână.

Când am văzut că mieluşeaua devine neliniştită, mi-am zis: „Oare ce se întâmplă cu ea?” după care mi-am luat binoclul şi am început să cercetez împrejurimile.

Oiţa era tot mai neliniştită; atât de neliniştită încât a început să zbiere. De ce? Nu ştia ce să facă.

Privind-o, mă gândeam: „Oare de ce a devenit atât de neliniştită?” Ea era pe păşune, dar mai departe, în iarba înaltă, am observat ceva care se ridica şi se lăsa jos, apropiindu-se încet de turmă.

Da, cam la o jumătate de milă de turmă, ascunzându-se prin iarbă, venea un leu.

Şi vedeţi, oiţa aceasta mică simţea că se va întâmpla ceva, deşi nu vedea încă nimic.

Leul a văzut-o şi voia s-o fure înainte de întoarcerea păstorului.

Eu stăteam şi priveam cum presiunea din ea devine tot mai mare. De ce? Pentru că leul se apropia tot mai mult de ea, târându-se prin iarbă. Ea nu-l putea vedea, dar ceva din lăuntrul ei îi spunea că se apropie o primejdie îngrozitoare.

Acelaşi lucru se întâmplă cu omenirea.

Ceva din noi ne spune că se va întâmpla ceva. Toată lumea ştie aceasta – o ştie beţivul, jucătorii de noroc; o ştiu vânătorii, guvernanţii, O.N.U. – da, toţi ştiu că în curând se va întâmpla ceva. De ce? Pentru că s-a adunat o mare presiune.

Priviţi femeile! Ele fumează ţigară după ţigară. Eu le pot vedea când îşi duc copiii la şcoală, pentru că trec pe lângă casa mea.

Ele circulă cu o viteză de 70 de mile/oră pe o stradă de numai 20 de mile/oră. Da, ele sunt foarte grăbite. Cu o mână ţin volanul, iar cu cealaltă ţigara, iar uneori pun câte o frână de şuieră cauciucurile.

Nu demult am văzut o mamă „modernă” care circula cu foarte mare viteză, încât era cât pe ce să lovească 4-5 copii care traversau strada. Unde se grăbea oare? Ce s-a întâmplat? Poate a vrut să urmărească programul la TV.

Aşa este. Presiune! Dar această presiune este generată de cineva. De ce? Pentru că este pe cale să se întâmple ceva – moarte şi prăbuşire. Ele vin spre noi, se apropie tot mai mult.

În Vechiul Testament, Dumnezeu care a văzut lucrurile care vor veni şi care se vor întâmpla fără voia noastră, a arătat o cale de scăpare. Astfel, dacă un om îl omora cu voia pe alt om, nu mai avea nicio şansă de scăpare, era pierdut, Dumnezeu nu intervenea ca să îl ajute.

Dar dacă era un accident, deci omul respectiv nu a vrut să facă acel rău, pentru el exista un loc de refugiu.

Iosua a hotărât şase cetăţi de scăpare – cum este de exemplu cetatea Ramot din Galaad. (Iosua 20.1-9).

Aceste cetăţi erau un loc de refugiu pentru astfel de oameni. Dacă un om făcea o faptă rea, fără să vrea, putea să fugă în una din aceste cetăţi.

Astfel, el mergea la poarta cetăţii, iar cei din cetate îl întrebau cine este şi ce a făcut. După aceea îl judecau, iar dacă judecătorii constatau că omul respectiv nu a vrut să facă acel omor şi că nu este vinovat, îl primeau în cetate. O dată intrat în acea cetate, omul respectiv nu mai trebuia să se teamă de nimic.

Dar dacă minţea, dacă el a săvârşit acel omor cu voia, chiar dacă intra în cetate şi se prindea cu mâinile de coarnele altarului, răzbunătorul sângelui avea voie să-l tragă şi de acolo şi să-l ucidă!

Da, el trebuia să fie pedepsit pentru că a ucis cu voia un om.

Vă daţi seama sub ce presiune se afla un astfel de om! Poate că pe urmele lui se aflau vreo zece oameni care-l urmăreau ca să-l ucidă. După fiecare colţ de stâncă, după fiecare tufiş putea sta ascuns răzbunătorul. El era foarte nervos, foarte neliniştit, dar după ce era primit în cetatea de scăpare, era eliberat de toată presiune aceea. De ce? Pentru că era în siguranţă! El se afla acum în locul ales de Dumnezeu ca cetate de scăpare.

Calea lui Dumnezeu este pregătită pentru ca cel nevinovat să nu fie omorât, ci să fie scăpat din legăturile morţii, deoarece el a săvârşit acea greşeală fără să vrea. Dar dacă cineva păcătuieşte cu voia, trebuie să suporte consecinţele. Pentru un astfel de om nu mai este nicio şansă de scăpare.

Astăzi, există două categorii de oameni, dacă-mi permiteţi:

– în primul rând, sunt oameni – bărbaţi şi femei – care nu vor să facă ceea ce fac. Ei nu doresc să păcătuiască; dorinţa lor este să facă binele şi totuşi greşesc.

Mie îmi pare rău de aceştia, pentru că ei sunt purtaţi încolo şi încoace. Dar aş vrea să ştiţi că Dumnezeu a pregătit pentru aceştia un loc în care pot scăpa de această presiune.

Acesta-i adevărul.

– în al doilea rând, există şi oameni care nu dau nimic pe acest loc de scăpare.

Acum câteva zile, fratele Hickerson mi-a făcut rost de o legitimaţie de intrare la Penitenciarul din Grande, Kentucky.

Eu am dorit să pescuiesc acolo. Printre alţii, acolo am întâlnit un băiat de culoare, care spunea că este din Louisville, şi cu care am intrat în discuţie.

Eu l-am întrebat: „Ce caută un băiat inteligent ca tine în locul acesta?”

Atunci el mi-a povestit tot ce i s-a întâmplat:

Predicatorule, a spus el, numai eu sunt de vină pentru totul. Odată, am slujit şi eu lui Dumnezeu, dar L-am părăsit. Numele meu e Bischof (ceea ce tradus înseamnă „episcopul”). Cei ce mă cunoşteau strigau după mine în batjocură „sfântul episcop”. Eram căsătorit şi aveam o fetiţă, dar într-o zi nu am mai rezistat şi m-am întors în lume. Aveam doi părinţi credincioşi, dar eu i-am părăsit pe toţi şi am plecat în Coreea. (Şi mi-a povestit despre războiul din Coreea, la care a participat). După acea am început să merg la discoteci şi m-am încurcat cu tot felul de indivizi dubioşi. Astfel, într-o zi am fost vizitat de doi băieţi care mi-au spus:

Bischof, am vrea să mergem la cumpărături, nu vrei să ne duci cu maşina?”

Chiar atunci, soţia m-a chemat la masă, iar când a auzit ce voiau cei doi, mi-a zis:

Dragule, nu merge cu ei. Tu vezi că nu este nimic bun în indivizii aceştia. Noi trebuie să rupem orice legătură cu ei şi să mergem din nou la adunare.”

Aş vrea să fac ce spui tu,” i-am răspuns, „dar acum ei vor să meargă la cumpărături. Nu mă simt bine dacă îi refuz, aşa că le voi împrumuta maşina.”

Nu le-o da, căci o vor strica. Mai bine du-te şi du-i până acolo, apoi întoarce-te repede acasă.”

Astfel, m-am dus cu ei, dar la insistenţele lor, i-am aşteptat în parcare.

Deodată a început să sune alarma şi apoi i-am văzut pe cei doi venind spre mine în fugă, cu un pistol în mână. Când i-am văzut, am închis uşa maşinii, spunând:

Nu aveţi ce căuta în maşina mea!”

Atunci unul dintre ei m-a lovit cu pistolul în cap, după care l-a îndreptat spre mine, spunând:

Nu vrei să ne duci? Bine, atunci te voi ciurui; iar dacă vrei să trăieşti, taci şi fă ce îţi spunem noi. Dacă ne refuzi, te împuşcăm, iar după aceea te aruncăm în stradă şi plecăm singuri.”

Nu veţi putea pleca nicăieri, pentru că veţi fi prinşi de Poliţie! Spuneţi-le că nu am nicio legătură cu voi, că sunt nevinovat!”

Şi într-adevăr, ei au fost prinşi imediat de Poliţie.

La judecată, judecătorul m-a întrebat scurt:

Aceea era maşina ta?”

Da, domnule, dar eu…”

Răspunde-mi la întrebare!”

O, fraţilor, Satana are întotdeauna un mijloc de a face răul. Astfel, el spunea: „Răspunde numai ce te întreb!”

Aceea era maşina ta?”

Da, domnule.”

Acesta este numărul tău de la maşină?”

Da, domnule.”

Ai fost în parcare?”

Bineînţeles, dar aş vrea să spun că…”

Răspunde numai ce te întreb!”

Şi astfel, am fost nevoit să răspund numai la ceea ce mă întreba el.

La sfârşit, el a spus:

Aici o aveţi!”

Pe baza acele judecăţi acest tânăr a primit zece ani de închisoare, în timp ce ceilalţi doi au fost închişi pe viaţă.

Apoi tânărul a continuat:

Astfel, frate, am ajuns în această încurcătură de care nu este vinovat nimeni, decât doar eu singur.”

Aşa este. Acum el are nevoie de zece ani ca să scape de această presiune. După aceea, m-am rugat pentru el.

Eu L-am rugat pe Dumnezeu să-L ajute să scape din locul acela la recurs. De ce? Pentru că unui om nevinovat ajuns într-o presiune trebuie să i se acorde o şansă.

Dacă astăzi, voi sunteţi pregătiţi să faceţi ceea ce este bine, mă bucur pentru că pot să vă spun că există un loc de scăpare şi pentru voi – acesta este în Isus Hristos.

Dacă voi doriţi să faceţi ceea ce este bine, iar vrăşmaşul este pe urmele voastre, este o cale de salvare şi aceasta este în Isus Hristos. Acesta este locul în care poate veni oricine, ca să fie eliberat de presiune!

Dacă însă voi păcătuiţi din plăcere, şi nu Îl doriţi pe Dumnezeu în viaţa voastră, vrăşmaşul vă va birui undeva. În cazul acesta, voi nu puteţi veni la Hristos, pentru că nu vreţi! Dar cine vrea, poate să vină la El.

În Vechiul Testament, omul trebuia să fugă în cetatea pregătită pentru salvarea lui, din proprie convingere. Trebuia să aibă voinţa să facă aceasta!

Aşa trebuie să veniţi şi voi în Hristos. Şi încă ceva: Voi trebuie să-I mulţumiţi tot timpul pentru că sunteţi acolo, şi să nu vă plângeţi în fiecare zi că este greu şi că vreţi să ieşiţi de acolo.

Eu nu mai vreau să ies din El. Nu vreau să mai plec niciodată de lângă El.

Da, voi trebuie să staţi acolo de bună voie. Voi trebuie să doriţi să rămâneţi acolo.

Dacă aţi venit la Hristos, nu mai puteţi privi înapoi în lume, pentru că Biblia spune:

Oricine pune mâna pe plug, şi se uită înapoi, nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu.” (Luca 9.62).

Aici greşesc foarte mulţi din cei care spun că sunt creştini. Ei pun mâna pe plug de parcă ară, dar la prima încercare ce le iese în cale nu mai pot suporta.

După cum ştiţi noi am avut zilele trecute un asemenea caz. (Vă mulţumesc pentru rugăciunile voastre).

Cum îmi place să vânez, mi-am dorit de mai multă vreme o armă Weatherly Magnum. Eu am foarte mulţi prieteni, cărora dacă le-aş fi spus un singur cuvânt s-ar fi grăbit să-mi împlinească dorinţa. De altfel doi sau trei dintre ei au vrut s-o facă, dar eu i-am refuzat pentru că m-am gândit că mulţi dintre misionari umblă pe drumuri fără încălţăminte în picioare. Acesta este motivul pentru care nu am putut accepta oferta lor.

Fratele Wilson, i-a dat lui Billy Paul o armă mică, 257 Roberts, iar unul dintre fraţi, un bun prieten de-al meu, a spus: „Frate Branham, arma aceasta poate fi recalibrată. Dacă vrei, pot s-o găuresc chiar eu.” Eu i-am dat-o, iar când a adus-o înapoi am încărcat-o şi am vrut să trag cu ea de probă. Când am apăsat pe trăgaci, arma a explodat în mâinile mele. Ţeava a fost aruncată cam la 50 de metri de mine, iar geamurile casei s-au spart. Este o adevărată minune că nu am fost sfâşiat deoarece a fost o presiune de 6 tone.

Când m-a văzut medicul a spus in singur lucru: „Tot ce pot spune, este că bunul Dumnezeu a fost acolo şi l-a ferit pe slujitorul Său.”

După această întâmplare, m-am gândit ce s-ar fi întâmplat dacă acea armă ar fi fost un Weatherly? Fratele a făcut o greşeală şi a găurit prea mult ţeava acelei arme.

Aşa se întâmplă şi cu pocăinţa multora dintre noi! Suntem prea lărgiţi.

Dacă arma aceea ar fi fost un Weatherly, ar fi fost fabricată din oţel corespunzător şi atunci ar fi avut şi o gaură corespunzătoare. Acea armă nu ar fi explodat.

Dar pentru că s-a încercat o modificare, arma nu a rezistat acelei presiuni şi a explodat.

Acest lucru este valabil pentru orice om care mărturiseşte că este creştin şi care totuşi nu a făcut un început nou şi nu a trăit naşterea din nou. Într-o zi, el va exploda! De ce? Pentru că este prea multă presiune. El nu poate sta liniştit şi într-o zi va exploda.

Vedeţi, oamenii încearcă să spună una şi alta. Ei încearcă să imite o slujbă la care nu au fost chemaţi şi la sfârşit, totul va exploda. Voi trebuie să fiţi puşi de Dumnezeu acolo; trebuie să fiţi legitimaţi de Dumnezeu nu de oameni printr-o strângere de mână! Da, voi primiţi aceasta pe baza Sângelui vărsat de Hristos. Cum? Prin credinţa în ceea ce a făcut El pentru voi! Dacă nu veţi trăi acest lucru, voi veţi exploda undeva!

Cineva vă va călca într-o zi pe degete şi voi veţi dispărea imediat. De ce? Pentru că presiunea se adună până la punctul maxim, când va urma explozia.

Acesta este motivul pentru care omul a primit un loc de refugiu, de scăpare, pe care nu are voie să-L părăsească.

El nu poate intra în acel loc şi apoi să comenteze! El trebuie să intre în locul de scăpare de bună-voie şi fără comentarii.

Afară, el este sortit pieirii, dar înăuntru este în siguranţă.

Celor care nu sunt încă creştini, vreau să le spun că eu am intrat în acel Loc de scăpare, acum 30 de ani, şi că niciodată nu aş vrea să mai ies din El. De ce? Pentru că eu am intrat în Hristos.

Tot ce mi-am putut dori vreodată, am găsit în El, de aceea nu mai vreau să-L părăsesc niciodată.

Aceasta mă face să-I spun în fiecare zi:

O, Doamne, sunt atât de bucuros pentru că pot să fiu în acest Loc de scăpare! Îngăduie-mi să rămân pentru totdeauna în El, pentru că nu vreau să-L părăsesc niciodată.”

Eu ştiu că El nu mă va părăsi niciodată! Şi dacă vreodată presiunea va creşte şi va deveni mare, atunci El va fi Uşa.

Fraţilor, noi nu mai trebuie să ne îngrijorăm pentru nimic. Dacă sunteţi puşi sub presiune şi nu mai ştiţi încotro să mergeţi, dacă vedeţi că sunteţi aproape de moarte şi vă este teamă pentru că nu ştiţi ce va urma după aceea, nu uitaţi că trebuie să veniţi la Hristos, la Locul de scăpare pregătit de Dumnezeu pentru voi şi să lăsaţi presiunea afară. Voi aveţi o şansă, puteţi să vă ascundeţi în El şi atunci nu vă veţi mai îngrijora întrebându-vă ce se va întâmpla cu soţul, cu soţia sau cu copiii voştri – voi să veniţi la Hristos şi să lăsaţi ca presiunea să iasă afară.

El ne-a dat toate lucrurile. În Hristos, totul ne aparţine. Voi trebuie să faceţi un singur lucru: lăsaţi ca presiunea să iasă pur şi simplu afară.

Dacă cineva v-ar da un milion de dolari, imediat peste voi ar veni o presiune. De ce? Nu aţi şti ce să faceţi cu ei!

Dacă vă hotărâţi să mergeţi la o biserică, veţi simţi că presiunea devine şi mai puternică. De ce? Pentru că metodiştii spun: „Noi suntem cei adevăraţi, iar baptiştii sunt greşiţi!”

La rândul lor, baptiştii vor spune că ei sunt cei adevăraţi, în timp ce toţi ceilalţi sunt falşi.

Aceasta va realiza tot mai multă presiune pentru că nu veţi şti ce atitudine să luaţi! Dar dacă veţi veni la Hristos, puteţi lăsa toată presiunea afară! Atunci totul va trece, totul este rezolvat. De ce? Pentru că voi aţi intrat în locul de scăpare pregătit de Dumnezeu.

Cuvântul spune că „Numele Domnului este un turn tare; cel neprihănit fuge în el, şi stă la adăpost.” (Proverbe 18.10).

Dacă sunteţi bolnavi şi medicul vă spune: „Nu se mai poate face nimic…” nu lăsaţi să se adune presiunea, ci daţi-o afară! Chemaţi predicatorul şi cereţi să fiţi unşi cu untdelemn, apoi să se roage pentru voi şi veţi vedea că „rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşa.” (Iacov 5.15).

Scăpaţi-vă însă de presiune! El ne este adăpostul!

Şi nu uitaţi: Cât timp sunteţi în acest loc de scăpare, aveţi dreptul la tot ceea ce este înăuntru! Hristos este Adăpostul nostru! Şi tot ce vă trebuie, se găseşte în El! Amin.

Dacă sunteţi bolnavi, nu adunaţi presiunea ci lăsaţi-o afară.

Poate cineva zice: „Mă întreb, frate Branham…” Nu vă întrebaţi nimic, ci lăsaţi presiunea afară! Încredinţaţi problema respectivă lui Dumnezeu şi voi mergeţi mai departe liniştiţi, ca şi cum aţi primit deja ceea ce aţi cerut!

Nu adunaţi presiunea, ci lăsaţi-o afară!

Voi spuneţi: „Sunt foarte îngrijorat, frate Branham. Pur şi simplu nu ştiu ce să mai fac…” Lăsaţi presiunea afară! Amin.

Dacă sunteţi în locul de scăpare, El a luat toate grijile voastre asupra Sa. Voi nu mai aveţi niciun motiv de îngrijorare. Aruncaţi toate îngrijorările voastre asupra Lui, pentru că El se îngrijeşte de voi! Nu vă mai îngrijoraţi pentru problemele voastre! Ele sunt acum treaba Lui.

Acum câţiva ani, m-am întâlnit într-un magazin cu o femeie. Ea avea în jur de 60 de ani, dar arăta doar de vreo 30 de ani.

Văzând ce bine arată, am întrebat-o:

Cum ai realizat aceasta, soră?”

Frate Branham,” mi-a răspuns ea, „eu am doi băieţi. Ei sunt medici amândoi, dar arată mai bătrâni decât mine.”

Vă spun foarte sincer, că ea nu arăta mai bătrână de 30 de ani.

Apoi a continuat:

Ştii care-mi este secretul? Eu m-am întors la Domnul când aveam cam 12 ani. Am citit broşuri de la mai multe religii, dar când am aflat Adevărul şi L-am găsit pe Hristos, i-am încredinţat Lui toate problemele mele, viaţa mea, fiinţa mea întreagă, aşa că nu mi-am mai făcut nicio grijă. El a făgăduit în Cuvânt că Se va îngriji de toate problemele mele şi eu am crezut aceasta. Dacă El nu este destul de puternic ca să facă aceasta, cum aş putea s-o fac eu? Iar dacă El poate să rezolve orice problemă, ce rost mai are să mă îngrijorez?”

Vedeţi, asta este!

Hristos a făgăduit că va purta toate grijile noastre, de aceea, aruncaţi-vă toate îngrijorările asupra Lui!

De ce mai sunteţi îngrijoraţi? Îngrijorările adună presiune, iar presiunea produce explozia. Aruncaţi-vă îngrijorările asupra Sa.

Opriţi-vă! De ce vă mai faceţi griji?

Voi întrebaţi: „Cum să fac aceasta?”

Încrezându-vă în făgăduinţele Lui. El a făgăduit că va fi cu voi chiar şi atunci când se prezintă îngerul morţii.

Voi spuneţi însă: „O, frate Branham, ştiu că atunci voi fi nervos!”

O, nu, voi sunteţi în Hristos! Voi sunteţi în locul de adăpost!

Oh, voi ştiţi că trebuie să muriţi! Într-o zi, va trebui să plecaţi de aici, de aceea, haideţi în locul de adăpost! Asta este. Voi sunteţi în siguranţă cât timp vă aflaţi în locul de adăpost. Gândiţi-vă la faptul că El a murit pentru voi şi la faptul că El se îngrijeşte de voi.

El a murit pentru voi!

Haideţi să mai privim o dată problema aceasta.

Voi spuneţi: „Frate Branham, crezi că atunci când îngerul morţii va veni pentru tine nu vei mai avea nicio presiune?”

Da, cu siguranţă nu! De ce? Pentru că mă aflu în locul de adăpost!

Haideţi şi voi în locul de adăpost! Asta este tot ce trebuie să faceţi!

Dar voi spuneţi: „Frate Branham…”

Un moment, vă rog! Haideţi să privim pentru o clipă Israelul în Egipt.

Domnul a spus: „Pe la miezul nopţii, îngerul Nimicitor va trece prin ţara Egiptului şi va omorî toţi întâii născuţi de la animal până la om, unde uşciorii uşii nu vor fi unşi cu sânge.

Vedeţi, noaptea cea mare sosise. Israelul, poporul lui Dumnezeu trebuie să plece spre ţara făgăduită. Era noaptea de Paşte. Îngerul morţii umbla prin tot Egiptul. Pe stradă şi prin case se auzea strigăte şi bocete.

Ce credeţi, Israelul era în panică? Moartea era la uşă. Fiul întâi născut al familiei, putea să privească pe geam şi să-l vadă pe îngerul acela puternic şi negru.

El privea şi poate spunea:

Tată, mă iubeşti?”

Bineînţeles că te iubesc, fiul meu,” răspundea tatăl.

O, tată, eu sunt întâiul născut.”

Da, dragul meu, tu eşti întâiul născut.”

Uite, tată, îngerul morţii l-a luat chiar acum pe băiatul acela… Eu l-am cunoscut… M-am jucat de multe ori cu el. O, tată, uite-l că vine spre uşa noastră!”

Dragul meu, vezi stâlpii de la uşă?”

Aleluia!

Tată, nu mă va lua şi pe mine?”

Nu, fiule, ţie nu poate să-ţi facă nimic.”

De ce?”

Pentru că Domnul a dat o făgăduinţă! El a spus că „dacă voi vedea sângele pe uşciorii uşii, voi trece mai departe.” De aceea, fii liniştit. Du-te, ia-ţi jucăriile şi joacă-te! Tu nu trebuie să te îngrijorezi. Noi suntem în locul de scăpare pregătit de Dumnezeu. Lasă presiunea să iasă afară!

Vedeţi, în timp ce peste egipteni venea presiunea, Israelul stătea liniştit şi citea cartea lui Dumnezeu. El era liniştit. De ce?

Moartea se afla în faţa uşii, dar ce conta aceasta? Ea nu putea să le facă nimic!

Dacă moartea vine la voi, slăvit să fie Domnul! Atâta timp cât împlinim poruncile lui Dumnezeu şi Sângele salvator este uns pe pragul inimii noastre, ce contează? În faţa noastră nu poate sta nicio piedică!

Dacă medicul va spune: „Până mâine vei muri.” Ce contează aceasta? Sângele Lui se află pe pragul inimii mele.

Noi toţi trebuie să murim, dar dacă Sângele Lui a fost folosit aşa cum a poruncit El, ne aşteaptă învierea!

Vedeţi, Israelul putea să stea liniştit.

Ei nu au fost cuprinşi de presiune, deoarece ştiau că îngerul morţii nu le putea face nimic. De ce? Pentru că ei se aflau sub sângele mielului. Ei se aflau pe drumul pregătit de Dumnezeu.

Acum, priviţi!

Poate cineva întreabă: „Cum pot să fiu sigur de acest lucru?”

Noi am vorbit despre asta duminica trecută.

Israelul era poporul ales al lui Dumnezeu. Lor le-a fost făgăduită o ţară în care curge lapte şi miere, dar ei nu o văzuseră încă niciodată. Niciunul dintre ei nu a fost acolo vreodată, de aceea nu ştiau nimic despre ea. Dar cu toate acestea, Dumnezeu le-a făgăduit-o. Astfel, ei au ieşit din robia Egiptului, fiind izbăviţi de mâna atotputernică a lui Dumnezeu şi prin profetul Său şi au pornit în călătorie spre acea ţară despre care nu ştiau nimic. Ei erau străini şi călători şi mergeau spre o ţară pe care n-o văzuse niciunul dintre ei vreodată.

Gândiţi-vă la aceasta!

Apoi, într-o zi au ajuns la graniţele acelei ţări. În fruntea lor se afla un mare luptător – Iosua, care tradus înseamnă „IaHVeH Salvatorul”. El a trecut Iordanul şi a intrat în ţara făgăduită, iar când s-a întors a adus o dovadă că într-adevăr ţara aceea este foarte bună – un ciorchine de struguri pe care abia-l duceau doi oameni. Totul era exact aşa cum a spus Domnul: o ţară în care curge lapte şi miere. O, ar fi trebuit ca toţi să se bucure! De ce? Pentru că Iosua a adus dovada că ţara despre care ei nu ştiau nimic este întocmai cum a spus Dumnezeu!

Vedeţi, Dumnezeu le-a făgăduit o ţară şi ei se aflau pe drum spre ea.

Toată omenirea a fost prinsă într-o capcană, dar într-o zi a venit pe pământ Domnul Isus Hristos.

Isus înseamnă IaHVeH Salvatorul. El s-a coborât la Iordanul morţii, l-a trecut prin moarte, iar în dimineaţa Paştilor a înviat, dovedind că omul poate să trăiască după moarte! Aleluia!

Moartea nu este capătul drumului. Isus a dovedit că omul poate să trăiască şi după moarte. El a stat după înviere înaintea ucenicilor, dovedind aceasta!

Înainte de a pleca la cer, El le-a spus:

În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.

Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.” (Ioan 14.2-3).

Mai întâi, El a murit. Atunci soarele, luna şi stelele s-au ruşinat şi şi-au pierdut strălucirea. Un soldat roman i-a străpuns inima cu o suliţă şi din El a curs apă şi sânge. După aceea, a fost înmormântat ca orice om şi Biblia spune că sufletul Lui S-a coborât în iad. Dar în dimineaţa de Paşti, El S-a ridicat dintre cei morţi, lăsând mormântul şi iadul în urma Sa.

De aceea, în Apocalipsa 1.18, El spune:

Eu sunt Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.” Apocalipsa 1.18).

Când L-au văzut, ucenicii au crezut că este o nălucă, dar El le-a spus: „Aveţi ceva de mâncare?

I-au dat o bucată de peşte fript şi un fagur de miere.

El le-a luat, şi a mâncat înaintea lor.” Luca 24.41-43).

El a murit ca Om şi a trecut în Ţara făgăduită, dar când S-a întors, a adus dovada că omul poate să trăiască dincolo de moarte.

Ce mai are moartea de-a face cu noi? Nimic! Amin.

Lăsaţi presiunea afară, fiindcă El ne-a făgăduit o moştenire veşnică.

El a spus: „Aceasta va fi dovada pentru fiecare credincios!”

Dar unii pier din cauza necredinţei lor! Pentru că nu cred Cuvântul! Ei umblă în păcatul şi în lucrurile acestei lumi.

Isus a spus însă că „…cine crede în Mine, are viaţa veşnică…” o viaţă care nu se sfârşeşte niciodată.

Înţelegeţi acum? Deci noi, care am fost morţi în păcate, primim Duhul Său, primim naşterea din nou, adică o Viaţă nouă.

Noi am murit cu Isus şi am fost îngropaţi, în Duh însă, noi am înviat fiind transpuşi din locurile fireşti în cele duhovniceşti, cereşti. În seara aceasta, noi stăm împreună cu Isus Hristos în locurile cereşti.

Câţi creştini de aici mai iubesc lumea? Dacă mai iubiţi lumea, nu sunteţi creştini.

Voi vă pretindeţi creştini, dar nu sunteţi pentru că dacă un om gustă cu adevărat ce bun este Domnul, este mort pentru lucrurile acestei lumi. Atunci el nu mai doreşte să meargă înapoi!

Cine dovedeşte aceasta? Viaţa!

Pavel a spus: „Dar nu mai trăiesc”… cum am trăit odinioară, ci „…trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.” (Galateni 3.20).

De ce? Pentru că El l-a izbăvit din păcatul în care zace lumea. Dacă noi privim la felul de viaţă din trecut, vedem că astăzi trăim altfel. De ce? Pentru că am murit faţă de păcat şi viaţa noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Duhul Sfânt ne-a sigilat şi ne-a ridicat peste lucrurile acestei lumi. Şi noi ne-am întors la viaţă, cu aceeaşi dovadă cu care a venit El înapoi ca să ne aducă nouă dovada învierii Sale.

Ţara este minunată.” – aceasta este doar o arvună. Este arvuna pentru vindecarea noastră; este o arvună pentru făgăduinţele lui Dumnezeu:

„…cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” (Ioan 5.24).

Frate, lasă presiunea afară! Amin.

O, înţelegeţi?

Vedeţi, prorocul Ilie era un tablou spre Hristos, iar Elisei era un tablou spre biserică. Elisei a primit o măsură dublă a Duhului faţă de Ilie.

Într-o zi, el a mers la Iordan – şi acesta este un tablou pentru timpul nostru, şi la fel Ahab, Izabela etc. Cred că vă mai amintiţi predica mea despre acest lucru.

Vedeţi, Elisei l-a urmat pe Ilie dintr-un motiv bine întemeiat. Amin. El ştia că Ilie va fi luat la cer şi l-a urmat trecând prin Betel, Ierihon şi peste Iordan, lăsând şcoala prorocilor în urmă.

În acelaşi mod El vă duce şi pe voi prin neprihănire şi sfinţire. Amin. Nu printr-o denominaţiune, nu printr-o credinţă oarecare, ci prin moartea faţă de păcat ca să vă puteţi naşte din nou pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

Ilie a lovit apa şi a trecut Iordanul, iar Elisei l-a urmat cu credincioşie. Când Elisei a venit înapoi, de pe malul celălalt al Iordanului, poseda o dublă măsură din puterea Duhului.

Astăzi, noi îl urmăm pe Isus în moarte, prin botez. Atunci noi suntem înmormântaţi şi înviem cu El pentru o viaţă nouă, prin credinţă. Atunci noi murim pentru lucrurile lumii, ele nu mai însemnează nimic pentru noi!

Prin botezul în Numele Lui, noi suntem îngropaţi împreună cu El şi înviaţi cu El la o viaţă nouă. Prin aceasta, duhul nostru este ridicat deasupra lucrurilor lumii.

Noi suntem în Hristos.

Vedeţi, acum avem o parte; dacă traversăm linia morţii, dacă trecem Iordanul, vom avea o dublă măsură. Noi primim arvuna Duhului Sfânt încă din trupul acesta, motiv pentru care noi nu putem muri deoarece suntem o parte din Dumnezeu.

Domnul a spus: „Cine mănâncă trupul Meu, şi bea sângele Meu, are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” (Ioan 6.54).

Lăsaţi presiunea afară!

Ce contează dacă va fi aruncată bomba atomică? Facă ce vor, pentru că noi ştim una: că am primit Viaţa veşnică prin Domnul Isus Hristos. Ce ne interesează ce spune lumea? Ce contează presiunea din jur? Pe noi nu ne mai interesează nimic pentru că putem lăsa aburul afară!

Haideţi să ne plecăm capetele şi să ridicăm mâinile spre El. (fratele Branham cântă).

Tată, Satana a pierdut lupta. (Staţi numai liniştiţi! Nu lăsaţi să se adune presiunea).

Eu am stat aici şi am predicat poporului sfătuindu-l să lase presiunea afară. Satana a încercat să mă facă să cobor de pe platformă, ca să nu aibă loc o chemare la altar.

Doamne inima mea ardea, pentru că îmi spuneam: „Acolo este cineva în nevoie… Cineva doreşte să ajungă la această stâncă.”

O, Tată, Îţi mulţumim pentru biruinţă.

Când ultimul a mers la altar, s-a aprins lumina. Atunci Satana a recunoscut că este biruit şi a trebuit să se retragă, iar astăzi, stau aici cinci suflete – cinci este numărul îndurării. – Isus, credinţă şi îndurare.

O, Tată, Tu eşti Dumnezeu! Tu nu poţi să greşeşti. Tu ai întotdeauna dreptate. O, eu stau aici, deoparte şi privesc în jos… Aici este fiica sorei Wilson, pe care eu o cunosc de mică. Eu pot să-mi amintesc ziua în care ai chemat-o – sunt mulţi ani de atunci.

Lângă ea stă o doamnă din New York, care vrea să călătorească împreună cu noi. Alături de ea stau un bărbat şi o femeie tânără. Ei stau în această răscruce, în timp ce alţii tineri de vârsta lor, se distrează dansând dansuri imorale etc.

Ei au venit să caute Stânca.

La capătul altarului stă un alt tânăr. El şi-a ridicat mâinile şi doreşte să găsească această Stâncă. O, Isuse, Tu eşti această Stâncă, şi Tu ai spus: „Unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18.20).

Stânca este aici, deşi totul pare atât de simplu… Când aceşti oameni s-au ridicat cu dorinţa de a Te urma pe Tine, Satana a încercat să-i oprească, dar nu a reuşit. El a pierdut lupta. Ca slujitor al Tău, eu îmi pun mâinile peste ei şi cer binecuvântarea Ta în viaţa lor.

O, Dumnezeule, de Te-ar asculta, fiindcă vor să urmeze Duhul Tău din toată inima. Acesta este motivul pentru care, eu Te rog din inimă să nu îngădui ca sufletul sorei mele să piară, ci împlineşte dorinţa ei de a primi viaţa veşnică în Numele lui Isus Hristos. Eu îmi pun mâinile peste ea ştiind prin cât de multe încercări a trecut. Eu ştiu că ea se roagă şi pentru fiul ei iubit. Eu ştiu că acest tată a plâns tot timpul dimineaţă când şi-a încredinţat băiatul Domnului. Aceşti părinţi îşi încredinţează copiii Domnului.

O, Dumnezeule, ei caută un loc în care să poată lăsa presiunea, pentru că ştiu că totul se va termina cu bine. Tată, noi Ţi-am încredinţat totul Ţie, şi ştim că vei rezolva toate problemele noastre.

Dăruieşte-le Tu har, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus.

Tată, acest bărbat şi această femeie, vin împreună ca să-mi pun mâinile peste ei. Ei doresc să lase presiunea afară. Noi ştim că această pereche frumoasă ar fi putut deveni o momeală a Satanei, dar Tu nu ai îngăduit aceasta. Ei sunt ca un cărbune aprins şi scos din foc. Ei vin la Tine, Doamne, pentru că sunt în căutarea unui loc de adăpost. Ei doresc să ajungă la Tine ca să lase presiunea afară, astfel încât să poată rămâne liniştiţi înaintea Ta, deoarece ştiu că Tu eşti Dumnezeu.

Te rog, Tată, dă chiar acum siguranţă sufletului lor. Fă ca solzii să cadă chiar acum de pe ochii lor.

Tânărul care stă cu mâinile ridicate, este ultimul. În timp ce el se ridica, s-a aprins lumina. Tu l-ai chemat.

O, Tu ai spus: „Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine…” (Ioan 6.37).

Tot ce putem face noi, este să ţinem cu tărie la Cuvânt, şi ştim că toţi aceia pe care i-ai ales Tu, vor primi viaţa veşnică.

Şi iată, Tată, că acest tânăr a venit. El doreşte să primească viaţa, să găsească Stânca. O, Doamne, pentru ca el să poată găsi odihna pentru o vreme, Te rog să-l duci înăuntru prin spărtura Stâncii.

Fă să se rupă orice cătuşă şi orice legătură. O, de ar cădea totul jos de pe ei; tot ce stă împotriva lor şi care i-a reţinut până acuma ca să stea departe de Tine! Fă să-i părăsească totul: supărarea, mânia, iuţimea, grijile, păcatul şi îndoiala.

Doamne, ca slujitor al Tău şi ca frate al lor, vin înaintea Ta şi Te rog pentru ei. Eu stau pentru ei între viaţă şi moarte. O, Dumnezeule, şi Te rog pentru sufletele lor. Cer această biruinţă concretizată prin chemarea la altar.

Noi ştim că Satana a încercat să ne oprească să facem aceasta. Eu Ţi-i încredinţez Ţie, Doamne Isuse, ca o răsplată a biruinţei slavei Tale.

Ajută-i să lase chiar acum presiunea afară ştiind că Isus a spus: „Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-L atrage Tatăl Meu, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” (Ioan 6.44).

Acest lucru s-a realizat şi Eu Ţi-i încredinţez Ţie, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Domnul să vă binecuvânteze în timp ce staţi acolo. Când vă veţi întoarce la locurile voastre, să vă întoarceţi cu siguranţa că toate lucrurile care au stat până acum împotriva voastră, se află sub sângele lui Isus Hristos. El a făcut aceasta, de aceea, să-L credeţi pe deplin.

Credeţi cu adevărat?

Chiar o crezi, frate? Crezi, soră? Credeţi cu toţii?

Atunci aşa să fie. Totul s-a realizat! Tot ce este rău a trecut!

Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă dea ce este mai bun în viaţa aceasta şi deasupra tuturor, viaţa veşnică pe care o aveţi deja.

Voi sunteţi ridicaţi peste păcat. Păcatul este sub picioarele voastre.

La ce mi-ar folosi să vă spun ceva ce nu este adevărat? Dacă aş face aceasta, la capătul drumului, aş fi găsit ca înşelător!

Dar eu vă spun adevărul: voi aţi primit viaţa veşnică pentru că aţi crezut în Domnul Isus Hristos.

Puneţi deci păcatul deoparte!

Aruncaţi fiecare cătuşă de pe voi!

Duceţi-vă în libertate! Lăsaţi presiunea afară! Voi sunteţi creştini. Voi aţi fost ridicaţi deasupra păcatului şi aţi primit arvuna Duhului, pentru vindecarea veşnică a sufletului vostru. De ce aceasta? Pentru că Hristos v-a primit şi pe voi!

Nu a spus oare El că „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară, ci îi voi da viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” (Ioan 6.44.37b,40b).

Atunci totul este rezolvat! Amin.

Totul a trecut. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi.

Îl iubiţi cu toţii? (fratele Branham cântă).

Câţi dintre voi simt că s-au eliberat de presiune? (fr. Branham cântă).

Voi ştiţi povestirea lui Charles Wesley despre o excursie pe care a făcut-o pe un lac. El avea acolo, lângă lac, o colibă mică în care se retrăgea şi citea. Domnul l-a trimis acolo, şi în timp ce studia, Dumnezeu a lucrat în inima lui şi l-a inspirat să scrie un cântec. Până atunci el nici nu putuse să-l înceapă. Dar când a venit inspiraţia, el s-a apucat de altceva, şi inspiraţia l-a părăsit din nou. Atunci a mers pe malul apei gândindu-se că ascultând izbirea valurilor de mal, s-ar putea să primească o nouă inspiraţie. Deodată însă s-a pornit furtuna.

Vedeţi, nimic nu se întâmplă din întâmplare, ci totul este rânduit de Dumnezeu. Indiferent ce vi se întâmplă, lucrează spre binele vostru.

Atunci, când a văzut că începe să bată vântul el a fugit înapoi în colibă. Când a început să alerge şi-a zis: „Voi fi şters de pe pământ, înainte de a ajunge dincolo!” Apoi şi-a ridicat gulerul de la palton şi a început să alerge. Deodată a simţit că este lovit de ceva în piept. Când s-a oprit să vadă ce era, a văzut o păsărică. Ea căuta la fel ca el, un adăpost. S-a aplecat, a luat-o de jos şi a pus-o la pieptul său, ţinând-o acolo până când a trecut furtuna şi a apărut din nou soarele.

Apoi a pus-o pe deget şi a lăsat-o să zboare. În momentul acela, inspiraţia a venit din nou peste el.

O, şi eu doresc ceva: Stânca vindecării în această ţară obosită! O, Stâncă a vindecării, ascunde-mă în tine! O, Tu Stâncă a vindecării, care ai fost lovită pentru mine, ascunde-mă în Tine!

Aşa au scris toţi marii compozitori ai acestor cântări de care ne bucurăm noi astăzi.

Voi întrebaţi: „Sunt cântecele inspirate?”

El S-a referit adesea când a fost pe pământ la ele, spunând: „Nu stă scris în Psalmi? Nu a spus David asta sau cealaltă?

Da, bineînţeles, cântările sunt inspirate! Şi eu mă bucur foarte mult pentru că am un loc de scăpare! Eu nu cunosc niciun alt loc de scăpare afară de Acesta! (fratele Branham cântă).

Dumnezeu să-l binecuvânteze pe păstorul nostru. Satana a încercat să stingă lumina, dar Dumnezeu a dus biruinţa mai departe.

– Amin –

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.