Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMCONFIRMARE ȘI DOVADĂ

Pentru o experienta mai buna va recomandam sa folositi browserul CHROME
, -

21 Iunie 1962 – South Gate, California

Bună seara, prieteni. Să rămânem în picioare pentru un moment de rugăciune. Să ne plecăm capetele în prezenţa Sa.

Scumpul nostru Tată ceresc, în seara aceasta venim din nou să vorbim poporului Tău, fiindcă ne dăm seama de nevoia acestui timp şi suntem conştienţi de marea revărsare a Duhului dacă ne apropiem în mod corect. Deci, venim să cerem îndurare în Numele lui Isus.

Tată, în seara aceasta realizăm că avem înaintea noastră răscumpărarea sângelui lui Isus şi cum trebuie să ne purtăm cu El. Doamne, slujba aceasta este prea mare pentru o fiinţă umană, aşa că Te rugăm să laşi Duhul Sfânt să vină acum să ne înveţe şi să ne dea lucrurile de care avem nevoie. Şi dacă dorinţa noastră este în voia Ta, Te rugăm s-o împlineşti prin îndurarea Ta.

Vindecă bolnavii, salvează-i pe cei pierduţi, mângâie-i pe cei nemângâiaţi, fă-Te cunoscut în mijlocul nostru, şi fă ca în seara aceasta să se întâmple ceva special pentru noi.

Odată, după marea înviere, nişte femei s-au întors de la mormânt cu vestea că El a înviat. Apoi a venit Simon şi a spus acelaşi lucru, şi tot atunci, doi erau în călătorie spre Emaus, iar un Străin le-a vorbit de-a lungul drumului. Şi la sfârşitul zilei, ei L-au invitat la ei. Dumnezeule, acesta este un alt sfârşit al zilei şi Te invităm înăuntru, fiindcă ştim că Tu eşti Cel care ne-ai ajutat de-a lungul zilei.

Apoi, în prezenţa celor doi, a lui Cleopa şi a prietenului său, Tu ai făcut ceva ce ai mai făcut şi înainte de răstignire, iar prin aceasta, ei au ştiut că ai înviat din morţi şi eşti viu printre oameni, aşa că s-au grăbit să le spună şi celorlalţi: „Domnul a înviat cu adevărat.”

Tată, în seara aceasta Te rugăm să faci şi în mijlocul nostru ceva, aşa cum ai făcut înainte de răstignire, ca să confirmi că după două mii de ani eşti încă viu şi ai rămas acelaşi Dumnezeu ca şi atunci. Îţi încredinţăm Ţie ziua aceasta, aducem la altarul Tău de aur, credinţa şi rugăciunile noastre, chemăm Numele Domnului Isus şi Te rugăm să ne dai ceea ce am cerut. Amin.

Vă puteţi aşeza.

Astăzi a fost o zi mai aparte. Azi dimineaţă, am avut un timp minunat de părtăşie cu fraţii şi surorile noastre, la micul dejun al oamenilor de afaceri. Am fost la multe dejunuri, dar este pentru prima dată când i-am făcut să se întoarcă şi să întrebe: „Mai doriţi ceva?” Întotdeauna este un colţişor micuţ care îţi spune că nu ai mâncat destul, dar vă spun sincer că azi dimineaţă am avut un jubileu gastronomic. Cu siguranţă, fiindcă ne-am umplut cu adevărat.

Surorile veneau tot timpul şi întrebau: „Să-ţi mai torn cafea? Să mai aduc nişte ouă?…” aşa că nimeni nu a avut motiv să plece flămând. Am avut un timp cu adevărat minunat.

Apoi am făcut ceva ce nu am mai făcut până acum: am avut ocazia să vorbesc în sinagoga evreiască. Este pentru prima dată când am o asemenea ocazie, şi am avut un timp minunat. Am avut părtăşie cu fratele Michaelson care, din câte am înţeles, avea diplomă de doctorat. Eu l-am mai auzit vorbind la „Ceasul creştinului evreu.” În vremea aceea, el era în Palestina, la poporul lui, fiindcă era îngrijorat. Eu mi-am dorit întotdeauna să-l cunosc pe acest bărbat cumsecade despre care mi s-a spus că are şaizeci şi şase de ani.

Cineva m-a întrebat mai devreme: „Câţi ani ai, frate Branham?”

„O, sunt trecut de douăzeci şi cinci,” am răspuns eu.

„Cu cât?”

„Cu vreo douăzeci şi şapte de ani.”

Eu am crezut că sunt bătrân, dar azi dimineaţă am aflat că bărbatul acesta are şaptezeci şi cinci de ani şi merge încă înainte. Atunci m-am simţit tânăr şi m-am gândit: „Dacă Domnul zăboveşte, mai am încă mult timp la dispoziţie.”

Când îi văd pe soldaţii aceştia bătrâni din spatele meu, mă simt foarte micuţ, fiindcă mă gândesc cât de puţin am făcut comparativ cu ei.

Am vorbit despre scumpul meu frate Bosworth. Câţi l-aţi cunoscut pe F.F. Bosworth? Cred că mulţi din aceşti soldaţi bătrâni l-au cunoscut.

Când era pe moarte, am alergat repede la el  ca să-l întâlnesc. Cred că avea optzeci şi patru de ani. El tocmai fusese cu mine în misiune în Africa. Când am ajuns acolo, am văzut mâinile lui micuţe şi capul lui pleşuv.

El şi-a ridicat braţele aşa, iar eu l-am îmbrăţişat şi am început să plâng: „Părinte, părinte, carele şi călăreţii lui Israel!”

Şi el mi-a zis. „Ştii, frate Branham, acesta este ceasul cel mai glorios al vieţii mele.”

„Eşti conştient că eşti pe moarte?” l-am întrebat eu.

„Păi, eu nu pot să mor. Am fost mort timp de şaizeci de ani, iar acum mă pregătesc să-mi schimb locuinţa.”

Toţi cei care l-aţi cunoscut, ştiţi că avea simţul umorului.

El mi-a spus: „Frate Branham, din toată slujba mea, aceasta este ziua cea mai fericită. Tot ce am trăit de şaizeci de ani încoace, a fost numai Hristos, şi în orice clipă El va intra pe uşă şi vom pleca împreună.”

El a intrat în comă timp de câteva ore, după care s-a ridicat în picioare, a stat cu mâna întinsă şi a dat mâna cu convertiţii lui din urmă cu cincizeci de ani, care trecuseră deja dincolo. Fie să am şi eu un sfârşit ca acesta. Aşa este. Un om evlavios şi sfânt. Aceasta este generaţia noastră, iar noi ne vom ridica şi va trebui să stăm la judecată împreună cu aceşti oameni.

Zilele trecute, când am împlinit cincizeci şi trei de ani, i-am spus soţiei mele: „Cum ar fi dacă dimineaţă când mă voi trezi, acolo ar sta Domnul Isus, aşa cum L-am observat pe Îngerul Domnului stând în colţ şi Lumina aceea… Cum ar fi dacă Domnul Isus ar sta sub acea Lumină şi mi-ar zice: „Care este dorinţa ta?” Atunci I-aş zice: „Doamne, aş vrea să trăiesc mult ca să Te slujesc,” Şi El ar spune: „Aşa să ţi se facă! Am să te transform şi vei fi de douăzeci de ani, ca să trăieşti din nou şi să Mă slujeşti.”

Dar n-ar fi corect aşa. Dacă aş fi din nou de douăzeci de ani, atunci soţia mea… Eu am un fiu de douăzeci şi şapte de ani… Deci n-ar fi corect. Apoi m-am gândit: „Îmi iubesc soţia atât de mult, şi n-ar fi corect ca ea să aibă patruzeci şi trei de ani, iar eu să am douăzeci.”

Atunci ce aş putea să cer? Şi mai este un lucru. Vedeţi, eu trebuie să învii împreună cu oamenii din generaţia aceasta, cărora le-am predicat. Înţelegeţi? La judecată voi învia împreună cu generaţia aceasta, ca să mărturisesc despre Cuvântul pe care L-am propovăduit. Deci n-aş putea să mă ridic cu o altă generaţie după ce i-am predicat acesteia.

Atunci m-am gândit: „Din câte ştiu, sunt încă sănătos, am vederea şi auzul bun, şi Îi sunt recunoscător pentru slujba pe care mi-a dat-o. Eu am făcut tot ce am ştiut, aşa că nu mai rămâne decât un singur lucru pe care aş putea să i-l spun: „Doamne Isuse, Îţi sunt recunoscător că sunt ceea ce sunt, şi aceasta prin harul lui Dumnezeu.” Aşa este.

Aceasta îmi aminteşte de un lucru. Acesta nu este un loc pentru spus glume, şi nu vreau să sune ca o glumă, dar vreau să vă spun mărturia unei surori de culoare care a fost la una din aceste convenţii.

Ea a spus: „Vreau să pun o mărturie spre slava lui Dumnezeu.” Şi a continuat: „Nu sunt ceea ce trebuie să fiu, şi nici ceea ce vreau să fiu, dar ştiu că nu mai sunt ce am fost.” Când am auzit-o ce spune, m-am gândit că aceasta este bună. Îi sunt recunoscător pentru că nu mai sunt cum am fost. Cred că toţi trebuie să fim recunoscători pentru aceasta; pentru că nu mai suntem cum am fost, pentru că am trecut de la moarte la Viaţă. Dacă mai este cineva care nu simte aceasta, nădăjduiesc că nu vom pleca din locul acesta până când sufletul lor nu va fi ancorat în odihna cerească şi nu va mai naviga pe ape învolburate.

Aseară v-am lăsat destul de târziu, dar în seara aceasta vom pleca mai devreme. Eu nu predic foarte mult, de obicei o fac cam şase ore sau aşa ceva.

Zilele trecute am predicat la tabernacol timp de şase ore, aşa că sigur nu vreţi să mă apuc să predic. Astfel, am ales un text micuţ pe care îl voi citi şi voi face câteva comentarii. Nici nu ştiu dacă Billy a împărţit numere de rugăciune. O, au rămas de aseară. Păi, atunci am putea chema un rând de rugăciune. Nu ştiu ce vrea El să facem, dar vreau să rămânem în binecuvântarea prezenţei Sale, apoi să intru în cameră şi să fac ceea ce-mi spune. Înţelegeţi? Bine.

Cred că tuturor ne place aceasta. Eu cred că noi n-ar trebui să ne asociem în partide şi afaceri sociale, ci ar trebui să stăm în linişte în prezenţa Domnului.

Acesta a fost un obicei al meu: să intru în fiecare după-amiază la ora trei şi să nu mai vorbesc până seara când merg la amvon.

În seara aceasta aş vrea să citim din Evrei 6, începând de la versetul 13. Îmi place să citesc Cuvântul pentru că ştiu că El nu va cădea niciodată. Cuvântul meu este cuvântul unui om, deci poate cădea, dar dacă citesc acest Cuvânt, este suficient ca să ancorez adunarea, fiindcă ştiu că Cuvintele Lui nu vor cădea.

Acum vă rog să ascultaţi cu atenţie. Să nu uitaţi că noi nu trebuie să venim la biserică să părem religioşi; nu trebuie să facem un act de religie faţă de biserică, ci trebuie să venim ca să ne închinăm în Duh şi în adevăr. Trebuie să fim sinceri şi predaţi Lui; trebuie să fim serioşi când venim aici. Zilele devin tot mai rele, timpul este rău, şi vrem ca fiecare minut să conteze, în special când suntem în casa Domnului.

Mă uit la doamna care stă îndoită în scaunul cu rotile. Şi mai este un bărbat aici… Am observat-o pe soţia lui sau cine era, cum i-a şters faţa şi s-a aşezat pe scaun. Aici mai este o femeie în scaunul cu rotile, este o femeie în vârstă care are picioarele umflate.

Poate unii care sunt aici suferă cu inima. Poate au auzit sute şi sute de mesaje predicate, dar în seara aceasta încearcă să găsească o cale spre vindecare. Poate unii din cei aflaţi în scaunele cu rotile pot să mai trăiască mulţi ani de acum înainte, dar poate printre noi este cineva care are cancer şi în următoarele zile va muri dacă nu se întâmplă ceva. Poate printre noi este cineva cu probleme la inimă; poate pare sănătos, dar chiar acum un cheag de sânge merge drept spre inimă şi va muri în câteva ore dacă nu se întâmplă ceva.

Şi mai presus de toate, poate este cineva care încă nu-L cunoaşte pe Domnul Isus; nu-L cunoaşte în puterea învierii Lui şi a iertării păcatelor lor. Un astfel de om va pieri când va muri.

Poate sunt unii care sunt neprihăniţi dar încă n-au fost născuţi din nou din Duhul Sfânt, şi aşteaptă aceasta.

Vedeţi? M-am gândit că dacă aş avea într-o sticluţă două picături din sângele lui Isus, cum L-aş strânge la piept, aş plânge şi aş avea grijă să nu-L vărs cumva! Cum aş avea grijă de acele picături de sânge.

Dar vedeţi, înaintea lui Dumnezeu şi în faţa mea este un lucru mai mare decât propriul Său sânge, iar acela este răscumpărarea făcută de sângele Său. El Şi-a vărsat sângele pentru tine, iar în seara aceasta te ţin aici ca să asculţi Evanghelia. Cât de aproape trebuie să fiu ca să vă spun exact Adevărul, fiindcă în ziua judecăţii, Dumnezeu mă va face răspunzător pentru aceasta mai mult decât dacă aş fi vărsat pe jos sângele Lui natural. Ar fi o pedeapsă mult mai mare dacă-i înşel pe oameni, având preţul sângelui Său, decât dacă aş vărsa pe jos sângele Lui aflat în sticluţă.

Haideţi să fim cât se poate de sinceri în timp ce vom citi, vom studia şi ne vom ruga. Să citim din Evrei 6.14-18:

„Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduinţa, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, S-a jurat pe Sine Însuşi

şi a zis: „Cu adevărat te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa.”

Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dobândit făgăduinţa.

Oamenii, ce-i drept, obişnuiesc să jure pe cineva mai mare; jurământul este o chezăşie care pune capăt oricărei neînţelegeri dintre ei.

De aceea şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor făgăduinţei nestrămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ,

pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba şi în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte…”

Fie ca Domnul să binecuvânteze Cuvântul Său în timp ce vom vorbi câteva minute, aşa cum ne va călăuzi.

M-am gândit la subiectul: „Confirmare şi dovadă”. Se pare că omul doreşte tot timpul o confirmare sau o dovadă, mai ales în această generaţie de sceptici în care trăim. Totul trebuie să fie confirmat, totul trebuie să fie dovedit, iar dovada confirmării ne dă asigurarea pentru ceea ce căutăm.

Când cineva cumpără o maşină, trebuie să aibă un act doveditor. Chiar dacă maşina nu este încă în garajul lui, dacă are actul, acela este confirmarea că deţine maşina fiindcă are actul de proprietate.

Dacă cumperi o bucată de pământ, chiar dacă nu ai văzut niciodată pământul acela şi nu ştii nimic despre el, totuşi ai un act care dovedeşte că îţi aparţine. Este al tău. Maşina îţi aparţine. Indiferent dacă am văzut-o sau nu, am actul în posesia mea, pe numele meu, ceea ce dovedeşte că o deţin. Actul dovedeşte că deţinem proprietatea acelui lucru.

În Evrei 11.1 scrie că „credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” Este o încredere, nu o speranţă. Mulţi oameni vin cu speranţa, dar credinţa este o încredinţare; credinţa nu este ceva ce speri. Când credinţa pune stăpânire pe tine, ai încredinţarea, nu doar o speranţă. Ai ceva ce deţii deja. Tu ştii că-ţi aparţine şi nu mai poţi fi clintit de nimic de acolo. Este a ta; eşti convins, o ai în mână.

Să zicem, de exemplu, că sunt mort de foame şi o bucată de pâine m-ar salva. Preţul unei bucăţi de pâine este douăzeci şi cinci de cenţi, iar cineva îmi dă douăzeci şi cinci de cenţi. Cei douăzeci şi cinci de cenţi reprezintă puterea de cumpărare a unei bucăţi de pâine şi mă bucur de ei ca şi cum aş avea bucata de pâine., pentru că am deja puterea care cumpără bucata de pâine.

Aşa este şi credinţa. Tu ştii că o ai. Şi când primeşti credinţa care este Dumnezeu, credinţa că Dumnezeu îţi va da aceasta… Chiar dacă vindecarea ar putea să nu fie aici, totuşi ceva din tine îţi spune că vei fi bine. Şi poţi fi cât se poate de bucuros stând în scaunul cu rotile, ca şi cum ai sări pe stradă, lăudând pe Dumnezeu, fiindcă ai deja evidenţa. Este deja a ta.

Vedeţi, nu este un mit, nu este o închipuire, ci este o încredinţare; şi orice este o încredinţare nu este un mit. Este ceva ce deţii. Aici este cauza pentru care mulţi nu primesc vindecarea. Ei au speranţă în loc de credinţă. Tu speri că vei avea, ai o credinţă imaginară, fiindcă te simţi potrivit pentru aceasta, dar când apuci cu adevărat credinţa, este o încredinţare, este ceva real. Atunci o deţii cu adevărat şi îţi aduce ceea ce ceri.

Eu aş vrea să am o credinţă instantanee, dar deşi îmi pare rău, nu o am. Singurul fel în care îmi ancorez credinţa puternic este când îmi spune El să fac ceva sau îmi arată ce să fac.

Dacă El s-ar arăta aici pe platformă şi mi-ar spune: „Du-te la mormântul preşedintelui George Washington şi cheamă-l din morţi mâine la ora zece,” aş invita întreaga lume să vină să vadă, pentru că am încredere în ceea ce mi-a spus şi pentru că nu a dat niciodată greş în ceea ce a spus. De aceea cred că este adevărul, pentru că este ceva zidit deja.

De-a lungul vieţii, încă de când eram copil, toate vedeniile, şi au fost mii, s-au împlinit întocmai. Niciuna nu a dat greş. De aceea este adevărul. Aceasta îmi dă credinţă în ceea ce spune.

Uneori m-am întrebat cum de nu am trecut dincolo de graniţă şi să spun: „Dumnezeu mi-a dat credinţă să îi vorbesc acestuia sau aceluia,” dar acum realizăm că Domnul nostru Isus, care era Emanuel, nu a făcut niciodată aceasta, ci a spus clar în Ioan 5.19: „Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl face şi Fiul întocmai.”

Vedeţi, trebuie să se întâmple ceva ca să aveţi această dovadă, această confirmare. Dacă Dumnezeu spune: „Dimineaţă va ploua,” nu-mi este greu să mă pregătesc pentru ploaie, fiindcă ştiu că va ploua.

Acum, dacă am putea schimba aceasta prin vederea unei vedenii sau a auzirii unui glas… Felul iniţial de a avea credinţă este prin auzirea Cuvântului scris al lui Dumnezeu.

Când Dumnezeu vine în mijlocul nostru şi se adevereşte dându-ne Duhul Sfânt: vorbirea în limbi şi tălmăcirea, trimite daruri ca acestea sau prorocii care se referă la un anumit lucru, şi spune sau face un anumit lucru, dovedind de fiecare dată că nu dă greş, aceasta ar trebui să ne ridice şi să ne întărească în acest Cuvânt, şi să nu-I mai dăm drumul. Ar trebui să fie o dovadă clară şi să ne convingă că atâta vreme cât Dumnezeu a spus că aşa va fi, aşa va fi!

Mă tem că de multe ori nu se oprim să ne gândim destul de mult la poziţia în care ne aflăm. Mulţi oameni din lume se uită la adunări de felul acesta ca la un hocus-pocus sau ceva de felul acesta, fără să ştie ce vorbesc. Dar vor da socoteală pentru aceasta. Ei spun aceasta pentru că a fost multă imitaţie. Dar înainte ca să ai un dolar fals, trebuie să existe unul adevărat după care să se facă falsul. Dacă n-ar fi aşa, înseamnă că falsul este originalul. Înţelegeţi? Astfel, este un Duh Sfânt adevărat, o vindecare divină adevărată, o putere adevărată a lui Dumnezeu, o credinţă adevărată în Cuvânt, şi aceasta este confirmarea, este ancora. Ce minunat confirmă totul!

Oamenii privesc după aceasta; este natura omului s-o facă, pentru că aşa l-a făcut Dumnezeu. Şi dacă Dumnezeu l-a făcut aşa, înseamnă că trebuie să existe ceva care să răspundă dorinţei omului. Dumnezeu este un Dumnezeu bun, aşa cum spune uneori Oral Roberts, dar El este şi un Dumnezeu drept. Cu siguranţă.

Odată, un adolescent mi-a spus: „Dumnezeu este atât de bun încât nici nu-I pasă ce fac.” Ba Îi pasă.

Dacă interpretarea greşită a unui singur Cuvânt a cauzat toate necazurile de pe pământ, toate mormintele şi toate lacrimile, pentru că o singură persoană s-a îndoit de un Cuvânt al lui Dumnezeu, să nu credeţi că El va trece cu vederea lucrurile pe care le considerăm nimicuri şi îndoiala cu privire la ceea ce a făgăduit Dumnezeu.

S-ar putea să nu am credinţă să umblu ca Enoh, să fac o plimbare de după-amiază cu Dumnezeu, deşi mi-aş dori să am o asemenea credinţă, dar nu voi sta în calea nimănui şi nu voi batjocori pe nimeni care are acel fel de credinţă. Eu admir un om care are o asemenea credință.

Credinţa. Dumnezeu i-a vorbit lui Avraam şi i-a dat o făgăduinţă, după care a venit şi a confirmat-o; i-a dat o dovadă făcând un jurământ înaintea lui. Şi lucrul de netăgăduit este că Dumnezeu nu poate minţi. Şi nu numai atât, dar atunci când a dat făgăduinţa a jurat pe Sine însuşi.

Tu trebuie să juri pe cineva mai mare decât tine, dar acolo nu era cineva mai mare decât El însuşi, aşa că a jurat pe Sine însuşi. Şi făgăduinţa a fost pentru Avraam şi („şi” este conjuncţie) pentru sămânţa lui după el. Nu scrie „seminţelor lui”, ci „seminţei lui”, iar Sămânţa lui Avraam este Hristos. Şi noi fiind în Hristos, Viața lui Hristos în noi ne face copiii lui Avraam şi moştenitori împreună cu el, prin făgăduinţă.

După ce a primit făgăduinţa lui Dumnezeu, Avraam nu s-a îndoit de ea, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu timp de douăzeci şi cinci de ani.

Când a primit făgăduinţa, omeneşte era imposibil ca ea să se împlinească, pentru că el avea şaptezeci şi cinci de ani, iar Sara avea şaizeci şi cinci de ani. Ea era deja în menopauză de cinci sau zece ani, iar el avea şaptezeci şi cinci de ani, dar aceasta nu l-a oprit să-i dea slavă lui Dumnezeu.

Sper să nu sune ca o batjocură, dar după douăzeci şi opt de zile, el a întrebat-o pe Sara:

„Cum te simţi, dragă?”

„Nu este nici o schimbare.”

„Slavă lui Dumnezeu, noi îl vom avea oricum.”

După următoarele douăzeci şi opt de zile, Avraam a întrebat-o din nou:

„Cum te simţi, Sara dragă? Nu s-a întâmplat nimic?”

„Nimic.”

„Slavă lui Dumnezeu. Acum va fi o minune şi mai mare decât dacă s-ar fi întâmplat mai înainte. Noi Îl vom avea.” Cum? El l-a crezut pe Dumnezeu. Vedeţi? Avraam se ţinea de ceva; Îl putea lua pe Dumnezeu pe Cuvânt.

După următoarele douăzeci şi opt de zile, a întrebat-o din nou:

„Vreo schimbare?”

„Niciuna.”

„Slavă lui Dumnezeu! Va fi o minune mai mare decât luna trecută. Noi îl vom avea oricum. De ce? Îl credea pe Dumnezeu. El se ţinea de ceva; se ţinea de făgăduinţa lui Dumnezeu.

A trecut un an şi nu s-a întâmplat nimic, iar după doi ani, el continua să spună: „Glorie lui Dumnezeu!” Sara pregătise deja botoşeii şi lucruşoarele acelea. Ea aştepta şi ştia că acel copilaş avea să vină pentru că aşa a promis Dumnezeu.

Dacă noi suntem sămânţa duhovnicească a lui Avraam, fiind în Hristos, ar trebui să ne ţinem de fiecare făgăduinţă a lui Dumnezeu şi s-o considerăm împlinită deja. Dumnezeu nu poate lua înapoi ceea ce a spus, pentru că hotărârea luată la început trebuie să rămână la fel. Vedeţi? El este infinit; El este desăvârşit şi hotărârile Lui sunt desăvârşite.

El nu poate spune: „Anul trecut am spus aşa, dar anul acesta ştiu mai multe.” Dumnezeu este infinit; El este desăvârşit şi fiecare hotărâre pe care o ia este desăvârşită. El nu trebuie să mai modifice nimic la ea, pentru că a fost desăvârşită de la început. El nu trebuie să-Şi ia Cuvântul înapoi.

Dacă fac o promisiune, eu pot să mi-o retrag, dar Dumnezeu nu poate face aceasta. Dacă Dumnezeu a fost chemat vreodată în scenă să vindece un om, baza pe  care   l-a vindecat pe omul acela trebuie să rămână acelaşi de fiecare dată.

După căderea omului în păcat, El a pregătit o singură cale de salvare pentru omul acela. Şi baza pe care l-a vindecat pe omul acela, a rămas aceeaşi şi astăzi: sângele vărsat. Vindecarea se face pe baza credinţei, iar această bază a rămas valabilă şi astăzi pentru vindecare: credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu. Aşa este,

Aş fi vrut să am mai mult timp, dar am promis ceva.

După ce Dumnezeu i-a dat făgăduința lui Avraam, El a confirmat-o dându-i tăierea împrejur. Era un semn şi era făcut în carnea lui.

Ştiu că vorbesc în faţa unei mulţimi amestecate, dar vă rog să mă priviţi ca pe fratele vostru. Când Avraam a îmbătrânit şi trupul lui devenea tot mai slăbit, el putea privi în jos, la semnul din carnea lui şi să ştie că era semnul lui Dumnezeu; el ştia că Dumnezeu avea să-Şi ţină Cuvântul. Se uita la dovadă şi spunea: „Dumnezeu a dat o făgăduinţă.”

Sara a spus: „Am nouăzeci de ani şi sunt departe de orice act…”

Dar Avraam se uita la dovada pe care i-a dat-o Dumnezeu şi spunea: „Acesta este un semn.” Astfel, el putea să-L slăvească pe Dumnezeu şi să fie tare în fiecare zi, fiindcă avea un semn, o confirmare pe care i-o dăduse Dumnezeu.

El i-a mai promis că copiii Lui aveau să stea într-o ţară străină, şi ei au fost robi timp de patru sute de ani în ţara aceea, ca nişte câini. Se părea că Dumnezeu uitase de ei, dar totul mergea potrivit făgăduinţei Lui, pentru că El trebuia să-Şi ţină făgăduinţa.

Dacă vreun soldat egiptean voia să ia una din tinerele evreice şi să-şi bată joc de ea, o făcea; dacă voia să-l omoare pe unul din tinerii evrei, îl omora. Ei erau doar nişte sclavi puşi la muncă şi bătuţi. Pare ciudat, dar deşi Dumnezeu face aceste lucruri şi se poartă ciudat, El Îşi ţine întotdeauna Cuvântul.

Şi când timpul împlinirii făgăduinţei s-a apropiat, din pustiu a venit un proroc cu „Aşa vorbeşte Domnul” şi însoţit De Stâlpul de Foc. El a venit, le-a adus Cuvântul Domnului şi le-a spus că Domnul le-a auzit strigătele, că Şi-a adus aminte de făgăduinţa Lui şi că toţi cei care au fost tăiaţi împrejur…

El Şi-a adus aminte de făgăduinţa Lui şi le-a spus că este o ţară în care își vor putea creşte copiii; o ţară frumoasă în care  curgea lapte şi miere şi în care nu aveau nevoie de nimic.

Să nu uitaţi că niciunul dintre ei nu fusese acolo. Ei nu ştiau nimic despre ţara aceea, dar trebuiau s-o accepte prin credinţă. Astfel, au părăsit Egiptul sub călăuzirea lui Dumnezeu şi au pornit spre ţara aceea mai bună despre care le vorbise prorocul lui Dumnezeu.

Apoi au ajuns într-un loc  numit „Cades-Barnea,” iar marele luptător Iosua s-a dus să iscodească ţara. El a trecut Iordanul în ţara aceea şi s-a întors cu dovada că ţara era bună, că Cuvântul lui Dumnezeu era desăvârşit şi făgăduinţele Lui adevărate. El se ţine de ceva, de faptul că ţara era exact cum spusese Dumnezeu. La întoarcere, doi oameni purtau pe umeri un ciorchine de struguri, aşa că oamenii puteau  să guste şi să vadă că ţara era bună; puteau să vadă confirmarea că Dumnezeu Şi-a ţinut promisiunea.

După aceea, Israel a trecut Iordanul şi a mers în ţara făgăduită, iar Iosua le-a împărţit ţara. Astfel, au trăit în pace, erau o naţiune, aveau biserică şi trăiau fericiţi, iar Dumnezeu a făcut ca celelalte popoare să se teamă de ei, fiindcă erau un popor vestit.

Dar după câţiva ani, au început să apară morminte, fiindcă marii luptători ai credinţei au ajuns la capătul drumului şi au murit. Vedeţi? Acea ţară măreaţă promisă de Dumnezeu, s-a umplut de pietre funerare. Ei trebuiau să moară chiar dacă erau în ţara aceea bună şi mâncau din roadele ei. Totuşi trebuiau să moară.

Dar într-o zi a venit jos Marea Căpetenie, Domnul Isus care le-a vorbit despre o altă Ţară: „În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.

Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.” (Ioan 14.2-3). Cu alte cuvinte: „Aţi fost credincioşi unei cauze, însă trebuie să muriţi. Dar există o Ţară în care omul nu moare; există viaţă după moarte.” Ce făgăduinţă pentru oameni! Era ceva uimitor pentru mulţi.

Dar s-a ajuns la acest Cades-Barnea, la Scaunul de judecată al lui Dumnezeu. El a ajuns la Cades-Barnea, la Calvar, unde a purtat păcatele noastre asupra Lui.

Dar El a trecut şi Iordanul, ceea ce noi numim Iordanul morţii, S-a dus pe Tărâmul celălalt şi a fost mort trei zile şi trei nopţi. Când a murit El, soarele a încetat să mai strălucească, pământul a avut o cădere nervoasă şi stâncile s-au prăvălit. Dar a treia zi, a înviat cu dovada că acolo este o Ţară în care omul poate trăi veşnic. El S-a întors din Ţara aceea şi ne-a dovedit că există Viaţă după moarte.

El le-a spus ucenicilor Săi: „Vă voi da această moştenire. Vă voi da această confirmare”, cum a făcut cu Avraam, căruia i-a dat tăierea împrejur. „Dar aşteptaţi în Ierusalim până când primiţi confirmarea, până când aveţi dovada.”

Ei au aşteptat, iar în a zecea zi a venit din cer un sunet ca un vâjâit de vânt şi a umplut casa în care erau. Toţi cei prezenţi acolo s-au umplut de Duhul Sfânt şi nişte limbi ca de foc s-au aşezat pe fiecare dintre ei, aşa că au început să vorbească în limbi după cum le dădea Duhul.

Ce era aceasta? Dovada că Iosua al nostru, IaHVeH Salvatorul, S-a întors din moarte cu dovada că atunci când murim, vom trăi din nou pe partea cealaltă: confirmarea, dovada acestui lucru.

Şi astăzi, după două mii de ani, noi putem privi încă în urmă şi să vedem unde eram odată, jos în mocirla păcatului. Iar păcatul este necredinţa. Acesta este păcatul original, singurul păcat.

Odată, am predicat într-o biserică metodistă şi am spus: „Băutul nu este păcat, adulterul nu este păcat, minţitul, furatul, nu sunt păcate.” Aceasta a fost prea mult pentru o soră scumpă care s-a ridicat şi a spus: „Atunci spune-mi, te rog, ce este păcatul?”

„Necredinţa,” am răspuns eu. Tu faci aceste lucruri pentru că nu crezi. Dacă ai crede, nu le-ai face. Acestea sunt atribute ale păcatului, aşa cum neprihănirea este un atribut al credinţei, fiindcă eşti ancorat în credinţă: confirmare şi dovadă.

Priviţi unde aţi fost odată şi priviţi unde v-aţi ridicat acum. Voi aţi murit cu Hristos, aţi fost îngropaţi în Numele Lui şi aţi înviat cu El în învierea Lui. Conform Cuvântului, duhovniceşte, noi suntem înviaţi cu El şi stăm în locurile cereşti în Hristos Isus, cu toţi diavolii biruiţi sub talpa piciorului Său, stând în prezenţa lui Isus Hristos.

O, aceasta ar trebui să vă facă să vă ţineţi de ceva! Să-L vezi făcând aceleaşi lucruri pe care le-a făcut odată, cu aceeaşi dovadă şi aceeaşi credinţă care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna! Priviţi arătarea Domnului Isus printre noi! Dacă privim în urmă, vedem unde eram odată şi unde suntem acum; vedem că atunci eram morţi, dar acum trăim; şi pe cât este de sigur că am fost morţi şi îngropaţi împreună cu El, este sigur că noi am înviat împreună cu El în înviere, pentru că am înviat de acolo de jos. Amin.

Acum mă simt foarte bine. De ce? Noi eram morţi, dar vieţile noastre sunt ascunse cu Hristos în Dumnezeu şi pecetluite cu Duhul Sfânt. Mă uit în urmă şi văd unde eram odată. Vechiul William Branham a murit în urmă cu treizeci şi doi de ani. Acum, suntem făpturi noi în Hristos, înviaţi împreună cu El, stând împreună cu El în locurile cereşti, în autoritatea Cuvântului Său făgăduit, prin care fiecare drac ne este supus şi nimic… Şi în Numele Meu vor scoate draci, vor vorbi în limbi noi, vor lua în mână şerpi, vor bea ceva de moarte şi nu-i va vătăma, îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşi. Aceasta este făgăduinţa Lui. Aici este o confirmare a făgăduinţei Lui. O, haideţi să ne mărturisim slăbiciunile, chiar acum, în prezența lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi Dumnezeu ne va da putere şi credinţă!

În februarie, după adunarea din Arizona am fost la vânătoare împreună cu doi prieteni de-ai mei. Noi am văzut două stele care erau foarte apropiate şi am spus: „Probabil sunt la milioane de ani lumină depărtare una de cealaltă, poate mult mai departe decât suntem noi de ele. Eu cred că Dumnezeul care a făcut Universul, care a făcut Sistemul solar, care a făcut cerurile şi pământul, şi le-a creat prin rostirea Cuvântului Său…”

Să nu uitaţi că cuvântul este un gând exprimat. Dumnezeu L-a gândit, iar când L-a exprimat, a trebuit să se împlinească, pentru că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu; toate au fost făcute din lucruri care nu se văd. Vedeţi? El L-a gândit, apoi L-a rostit şi a trebuit să Se împlinească. Este o sămânţă care creşte şi trebuie să rodească la vremea ei.

Noi putem lua Cuvântul lui Dumnezeu şi să vedem că El a promis aceasta pentru timpul din urmă; El a promis că va face aceleaşi lucruri pe care le-a făcut în zilele Sodomei. Ar trebui să ne ţinem tare de făgăduinţa lui Dumnezeu, să venim la El şi să ne ancorăm sufletele în odihna cerească.

Haideţi să ne plecăm capetele.

Confirmare… Doamne Isuse, cât Îţi suntem de mulţumitori pentru prezenţa Ta divină din seara aceasta! Ce bine ar fi dacă oamenii ar realiza ce înseamnă autoritatea Lui, dacă ar putea să creadă, dacă ar putea să aibă credinţă. Îngăduie ca în seara aceasta să se prindă de acea credinţă, fiindcă li s-a predicat, li s-a spus şi au citit din Biblie.

O, măreţule IaHVeH, Cel Atotputernic care Te-ai făcut trup şi ai locuit printre noi, Tu Te-ai făcut trup în trupurile noastre, prin Duhul Sfânt, însufleţind Cuvântul, însufleţind făgăduinţele pe care ni le-ai dat.

Îngăduie ca în seara aceasta, fiecare credincios să poată vedea şi să fie vindecat, şi orice necredincios să aibă ochii deschişi la prezenţa lui Isus Hristos ca o confirmare a învierii noastre.

O, Dumnezeule, Iosua al nostru care ai venit la noi, din Ţara cealaltă, şi ai răbdat la Cades-Barnea pentru noi toţi, noi suntem socotiţi morţi şi vieţile noastre sunt ascunse în El, fiindcă am înviat cu El în înviere şi stăm în locurile cereşti în Hristos Isus.

Deschide înţelegerea oamenilor şi noi Te vom lăuda în Numele lui Isus.

Vreau să vă întreb ceva în timp ce staţi cu capetele plecate. Timpul s-a scurs deja, dar vreau să vă întreb ceva cu toată seriozitatea. Vă cer aceasta înaintea lui Dumnezeu.

Dacă n-aţi acceptat încă această făgăduinţă a Vieţii veşnice şi nu aveţi asigurarea desăvârşită şi lucrările Duhului Sfânt în viaţa voastră, n-aţi vrea să le aveţi? Vreţi aceasta în timp ce staţi cu capetele plecate?  Dacă da, ridicaţi doar mâinile şi spuneţi: „Roagă-te pentru mine, frate Branham, fiindcă vreau aceasta în viaţa mea.”…

…Dumnezeu să te binecuvânteze. Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă. Aceasta este bine.

Mai este cineva? Spuneţi: „Frate Branham, roagă-te pentru mine. Aş vrea să am în inima mea confirmarea că sunt ancorat în Hristos cu toate păcatele sub sânge, să am pacea care întrece orice înţelegere şi să ştiu că trăiesc în Hristos. Frate Branham, vrei să te rogi pentru mine, fiindcă vreau să pot spune aceasta.”

Mai este cineva care ar vrea să ridice mâna acum? Dumnezeu să vă binecuvânteze. Lăudat să fie Domnul. Aceasta este bine.

Continuaţi să ridicaţi mâna. Le văd ridicate până în spate. Mai aşteptăm. Rugați-vă şi voi, predicatorilor. Dumnezeu să vă binecuvânteze. El vă vede; vede deciziile voastre. Continuaţi să vă rugaţi pentru că vă vede. El vă priveşte. Şi pe tine, băiatule, de acolo din spate. Dumnezeu să te binecuvânteze. Şi pe tine de acolo din spate. Voi, cei de aici, continuaţi să vă rugaţi. În ordine.

Tată ceresc, Tu ai văzut mâinile lor ridicate. Ei au sfidat gravitaţia, fiindcă, conform ştiinţei, mâinile lor ar fi trebuit să rămână în jos. Gravitaţia le ţine acolo, dar în ei este un duh care i-a făcut să ia o decizie, şi au ridicat mâna. Au fost gata s-o facă, fiindcă ştiu că le-a vorbit Ceva. Ei au ştiut că nu sunt bine şi doresc să fie bine, aşa că au ridicat mâna. Au crezut şi au ridicat mâna. Tată, ocupă-Te de ei, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Am vrut să fac o chemare la altar, dar Duhul Sfânt m-a oprit. Desigur, este ceva ciudat. Şi a mai spus ceva: „Încă nu ai confirmat prezenţa Mea.”

Câţi de aici nu au număr de rugăciune? Credeţi că Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu este aici cu noi? Ridicaţi mâna. Pretutindeni. Vă mulţumesc.

Rugați-vă şi spuneţi-I lui Dumnezeu: „Doamne, eu cred Scriptura care spune… Păstorul meu a citit-o şi a predicat despre aceasta., şi i-am auzit şi pe alţii. Şi ei mi-au spus că Tu eşti Marele Preot care poate fi atins prin simţirea neputinţelor noastre. Ei au spus că eşti Acelaşi ieri, azi şi în veci. Doamne, eu vin la Tine. N-am apucat să iau număr de rugăciune, dar Te voi atinge, Doamne. Dacă fratele Branham ne-a spus adevărul, şi el nu mă cunoaşte şi nu ştie nimic despre mine… Aş vrea să vorbeşti prin buzele lui aşa cum ai făcut-o odinioară prin buzele lui Hristos, care i-a spus acelei femei despre scurgerea ei de sânge.”

Doar atingeţi-vă de El. Acum simt în mine un dar care s-a pus în mişcare.

Dacă veţi crede în El şi Îl veţi ruga, Dumnezeu vă va da. Şi dacă El va face aceasta prin harul Său, putem merge acasă şi să spunem: „Domnul a înviat cu adevărat,” la fel ca cei doi care mergeau pe drumul spre Emaus.

Şi eu am acum confirmarea că El a făgăduit că lucrările pe care le-a făcut El, le vom face şi noi; acelaşi fel de lucrări de care am vorbit aseară. Scripturile sunt confirmate că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Noi suntem încredinţaţi că trăim într-un timp asemenea celui din Sodoma şi Gomora, fiindcă vedem evangheliştii trimişi în lume şi am fost învăţaţi că biserica aleasă este scoasă afară din biserica organizată şi separată de lume şi de lucrurile lumii. Văd acelaşi semn pe care El l-a dat şi înainte de distrugerea Sodomei, şi a făgăduit că va arde şi lumea aceasta cât de curând.

Dacă El va face aceasta, voi, care sunteţi în Sodoma, ieşiţi de acolo cât puteţi de repede! Ieşiţi afară la Biserică! „La care biserică?” întrebaţi voi. La Biserica celor întâi născuţi în Hristos. Există o singură biserică în care nu aderi, ci te naşti. Este o naştere din nou. Fie ca Dumnezeu să răspundă la rugăciunile noastre.

Acum haideţi să luăm câte un rând de rugăciune şi să-L lăsăm pe El să vorbească. Dacă ai număr de rugăciune, nu ridica mâna. Cei fără număr de rugăciune cei din rândul acesta din dreapta, ridicaţi mâna şi spuneți: „Frate Branham, eu mă rog…” Nu te ruga pentru tine însuţi, ci roagă-te pentru altcineva, pentru cine vrei tu. Pune o cerere şi roagă-te. În ordine. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Uită-te încoace şi spune în inima ta: „Doamne Isuse, eu cred Cuvântul Tău.” Şi Biblia spune în Evrei 4… Înainte ca să spunem aceasta, ştim că Isus este Cuvântul lui Dumnezeu făcut trup. Este adevărat? Biblia spune în Evrei 4.12 că „Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.”

De aceea, El a putut să se uite la ei şi să le spună: „Credinţa ta te-a mântuit.” Vedeţi? El l-a prins. Acesta este Cuvântul. „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele…” (Ioan 15,.7). Nu primiţi în voi nu ştiu ce doctrină omenească, ci staţi în Cuvânt! „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.” Fiindcă Cuvântul judecă gândurile inimii. Acum să credeţi. Aveţi credinţă! Acum veţi vedea dacă ceea ce v-am spus este adevărat.

Vă rog să fiţi respectuoşi. Eu am vrut să fac o chemare la altar, dar El m-a chemat să fac aceasta, deci mă va ajuta.

Da, iată. Doamna de acolo, cea cu rochie portocalie se roagă pentru mama ei. Ea dă din cap aşa. Este doamna cu părul negru, ridică-te, doamnă. Da, tu. Ai număr de rugăciune? Nu? Mai înainte ţi s-a întâmplat ceva neobişnuit. Ai simţit în jurul tău un simţământ blând şi smerit. Eu privesc direct la Stâlpul de Foc care se află deasupra acestei femei.

Femeia se roagă pentru mama ei. Ea nu este aici. Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună ce problemă are mama ta? Ea are probleme cu inima. Vei crede din toată inima? Dacă este adevărat, ridică mâna. Acum du-te şi o vei găsi bine. Amin. Du-te şi crede.

Voi, cei din rândul acesta rugaţi-vă şi spuneţi: „Doamne Dumnezeule, predicatorul acesta nu mă cunoaşte, dar Tu mă cunoşti. Eu mă ating de haina Ta. Lasă-mă, Doamne, s-o fac.”

Chiar acolo la capătul rândului stă un bărbat de culoare. El stă în faţa unei operaţii. Da, tu, domnule. Ai număr de rugăciune? Nu? Nici nu ai nevoie. Tu ai probleme cu vezica. Crezi că Dumnezeu te poate vindeca de problema aceasta?  Crezi ce am spus? Este un Duh Sfânt plăcut aici. Crezi că sunt prorocul sau slujitorul lui Dumnezeu? Scuzaţi-mă, aceasta este o pricină de poticnire pentru oameni.

Crezi? Din toată inima? Mulţumesc, domnule. Aşa se crede în cei pe care i-a trimis Dumnezeu. Dacă vrei să propăşeşti, ştii ce a spus El, domnule Benton, fiindcă acesta este numele tău, tu nu eşti de aici, ci dintr-un oraş numit Compton. Dacă vei crede din toată inima, totul s-a sfârşit. Dumnezeu să te binecuvânteze.

Credeţi? Chiar în spate este o doamnă. Ea se roagă pentru cineva drag. Este cineva în vârstă care a avut un accident cerebral. Este bunicul ei. El nu locuieşte aici, ci într-un loc numit Bakersfield şi este un lucrător în câmpul Evangheliei. Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul.”

Acum credeţi? Să aveţi credinţă!

Doamna care stă aici şi se roagă, are probleme la inimă. Stă chiar aici în spate şi se uită la mine. Doamnă, crezi că Dumnezeu te va face bine?  Doamna cu părul cărunt care dă din cap… Da, tu. Crezi că Dumnezeu te va face bine?  Ai număr de rugăciune? Nici nu ai nevoie, pentru că boala ta de inimă te-a părăsit acum.

Să mergi înainte şi să nu slăbeşti în credinţă. Acum te simţi bine. Credinţa care te face să te simţi bine acum, poate să te ţină sănătoasă cât timp o păstrezi. Să nu te îndoieşti. Amin.

Vedeţi, este chiar aici, peste doamna aceasta, în spatele femeii din scaunul cu rotile. Da, da, este femeia care se roagă pentru mama ei, cea care stă lângă ea. Tu te rogi pentru ea. Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună care este problema ei? Ai număr de rugăciune? Nu ai. În ordine. Dacă crezi că acea boală Bright o va părăsi, aşa va fi. Pune-ţi mâinile peste ea, crede din toată inima şi va fi bine. Nu te îndoi.

O, El este Trandafirul din Saron, Crinul din Vale, confirmarea că El este viu de-a pururi. Credeţi aceasta?

Nu vreţi să răspundeţi acum acestei invitaţii? Toţi cei care aveţi sufletele împovărate de păcate, nu vreţi să veniţi aici? Dacă El a putut să-mi descopere care sunt problemele acestor oameni şi aceste lucruri… El îmi spune acum că sunt oameni care ar trebui să vină şi să-şi predea vieţile Lui,. Nu vreţi să veniţi? Ridicaţi-vă din scaune, cei care aţi ridicat mâna. Veniți aici în faţă. Voi, care nu aţi fost născuţi din nou şi nu ştiţi nimic despre Dumnezeu şi despre aceste lucruri, nu vreţi să veniţi acum? Dacă credeţi că acesta este Duhul Sfânt haideţi în prezenţa Lui, în timp ce vom cânta un imn ales de voi. Cântarea lui Solomon 2,1.

Vreau să veniţi chiar acum, în timp ce ne vom ridica şi vom cânta acest cântec, înainte ca să înaintăm în serviciul de rugăciune. Haideţi aici, pentru că Ceva mi-a spus: „Fă acum chemarea la altar. Ai predicat confirmarea şi Eu am confirmat că sunt aici.” Amin.

Prieteni, dacă nu puteţi vedea aceasta, sunteţi orbi. Însemnă că ceva este pe dos şi sunteţi fără nădejde, deşi Dumnezeu face un lucru ca acesta. Câţi cred că El este aici? Câţi cred că este El? Eu sunt absolut sigur, în inima mea şi spun cu mâna pe Biblie: Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, marele EU SUNT, nu „Eu am fost”, este aici lucrând în trupurile acestor oameni, aţa cum a făcut-o atunci când a fost în trup omenesc, pe pământ. Aleluia! Cred aceasta din toată inima mea. Voi nu credeţi la fel?

Haideţi cu toţii pe aici, în timp ce stăm în picioare. Aş vrea să vă strâng mâna, să vă ating. Dacă vreţi să-L găsiţi pe Hristos, cereţi iertare pentru păcatele voastre.

 Îmi predau tot

Îmi predau tot

Totul Ţie, Mântuitor binecuvântat.

Un moment. Este o mustrare din partea Duhului Sfânt. Adineauri când s-au ridicat cele două sute şi ceva de mâini, şi am făcut chemarea la altar, cam trei sute de oameni s-au îndreptat spre ieşire în partea acealaltă, iar unul sau doi băieţi au venit şi au îngenuncheat deoparte.  Când am vorbit despre Sodoma şi Gomora, am vorbit de ziua judecăţii care este aproape, iar atunci, Dumnezeu a arătat tot ce poate face în bunătatea Sa, iar oamenii împietriţi de Evanghelie au plecat chiar din prezenţa Duhului Sfânt.

Erau oameni care trebuiau să vină. Dacă ştiţi ce este aceasta, eu ştiu ce era aceea. Da, domnilor. Duhul Sfânt a fost profund întristat. Poate aţi făcut aceasta pentru ultima dată. Sper să nu fie aşa, dar aţi făcut-o pentru ultima dată. Aceasta este din partea Domnului. Şi nu uitaţi că eu nu sunt un vraci şi nu sunt un fanatic, ci ştiu exact pe ce stau şi despre ce vorbesc. Da.

Nu-i de mirare că nu putem avea treziri. Nu-i de mirare că Los Angeles şi restul lumii sunt pe drumul spre iad. Nu este de mirare că vă aşteaptă bomba atomică. Copilaşilor, adăpostiţi-vă lângă cruce, fiindcă ceasul este aproape.

Nu demult, am fost în Bombay, India, iar acolo am citit într-un ziar: „semnele cutremurului au trecut.” Cu două sau trei zile înainte de izbucnirea cutremurului, toate păsările au fugit din cuiburile lor aflate în ziduri, iar oile şi vitele care stăteau pe lângă acele ziduri, s-au dus în câmp şi se rezemau una de alta., făcându-şi umbră una la cealaltă. De ce? Este un instinct. Ceva le spunea că vine un cutremur care va zgudui acele ziduri. Dacă ar rămâne lângă ziduri, ar pieri. Dar după ce a trecut cutremurul, ele au revenit lângă zidurile unde au  stat înainte de cutremur.

Daţi-mi voie să vă spun ceva, prieteni. Dumnezeul lui Noe care a putut să le îndrepte spre arcă, le-a putut îndepărta şi de lângă ziduri. Şi dacă Dumnezeu a putut să avertizeze păsările şi animalele printr-un instinct, cu cât mai mult i-a avertizat pe oamenii inspiraţi de Duhul Sfânt. Ce lucru rău! Ce neam preacurvar! În ce rău trăim! Ce popor păcătos şi fără Dumnezeu avem! Urâtori de Dumnezeu care umblă numai după semne, imitatori, conduşi de o adunătură de nimeni, merg pe calea pierzării. Vă spun aceasta în Numele Domnului.

Încă o dată chem! Depinde de voi dacă răspundeţi.

Îmi predau tot

Îmi predau tot (vino, păcătosule, în prezența Domnului).

Totul îmi predau,Ţie, Mântuitor binecuvântat.

Nu uitaţi că într-o zi, când generaţia aceasta va trece, voi sta înaintea voastră în prezenţa lui Dumnezeu. În seara aceasta vă ofer eliberarea de păcat, prin Isus Hristos. Vă ofer pacea care întrece orice înţelegere. Vă ofer botezul cu Duhul Sfânt, dacă veţi urma învăţăturile Bibliei lui Dumnezeu. Nu vreţi să veniţi să-L primiţi?

Îmi predau tot

Îmi predau tot,

Totul îmi predau, Ţie, Mântuitor binecuvântat.

Haideţi să ridicăm mâinile şi să-L lăudăm cu toţii pe Dumnezeu. Predaţi-vă vieţile Lui! Doamne Isuse, primeşte Jertfa noastră; primeşte-i pe aceşti oameni la altar, în Numele lui Isus Hristos. Amin.      – Amin –

EN

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.