Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMCEL MAI RĂU OM PE CARE ÎL CUNOSC

Pentru o experienta mai buna va recomandam sa folositi browserul CHROME
, -

27 Ianuarie 1962 – Phoenix, Arizona

Într-o zi, fiul meu Billy Paul, trebuia să vorbească în faţa unei adunări din Minneapolis, Minnesota, dar el nu este un predicator, ci seamănă cu tatăl său. Primul lucru pe care l-a spus atunci, a fost: „Mi-e frică!” Ei bine, acelaşi lucru îl simt şi eu acum, când stau în faţa acestor oameni care sunt slujitorii Domnului şi trebuie să vorbesc după bărbaţi ca fratele Oral Roberts, Velmer Gardner şi alţi mari slujitori ai Domnului, care au predicat aici.

Apoi am văzut timpul şi am auzit anunţurile făcute. Păi, mie mi-ar trebui cam şase ore să predic, ceea ce înseamnă că nu aş avea suficient timp în dimineaţa aceasta. De obicei, încep predica la 7.30 după-amiaza şi termin la 1.00-2.00 dimineaţa. De aceea, voi încerca să predic mâine seară.

Pentru mine este un mare privilegiu să fiu în dimineaţa aceasta aici. Mai mult, cred că este o mare onoare faptul că am putut răspunde la invitaţia fraţilor mei în Hristos, de a veni în dimineaţa aceasta aici ca să vorbesc la acest mic dejun. Pot spune, fără nici o urmă de îndoială, că aţi avut parte de un adevărat mic dejun, atât fizic, cât şi duhovnicesc.

În ultimele zile am petrecut un timp minunat în oraşele Maricopa Valley, Tempe, Mesa şi Sunnyslopes, alături de acest grup de predicatori şi bisericile lor, şi cred că toate aceste întruniri au fost numai o introducere în lucrurile minunate care se vor întâmpla din abundenţă în această campanie.

Fratele Williams mi-a spus că aseară a venit la Hristos o rudă foarte apropiată de-a lui, şi că în dimineaţa aceasta este printre noi, eliberat de păcat. Îi mulţumesc Domnului pentru tine, fratele meu, şi pentru toţi ceilalţi care au fost salvaţi. De asemenea, mă rog ca dacă printre noi mai este cineva care nu a fost încă salvat, să intre la rând în dimineaţa aceasta şi să fie salvat de El.

Venind vorba de vedenii, voi ştiţi că Domnul mi-a încredinţat această slujbă. Eu nu mă pot considera predicator şi nici o faţă bisericească, deoarece nu am suficientă educaţie, însă îmi place să le vorbesc oamenilor despre Domnul, iar El confirmă restul. Astfel, dacă El confirmă că totul este în ordine, înseamnă că aşa este, deşi alţii vorbesc mult mai bine decât mine.

Eu Îl iubesc pe Domnul pentru că El este atât de îndurător faţă de noi, deşi nu merităm. Aceasta este una din minunăţiile pe care le-am putut vedea în viaţa mea: faptul că deşi eram nişte ticăloşi şi netrebnici, El ne-a căutat, ne-a ridicat din acea stare decăzută şi ne-a dat binecuvântările Sale. Tocmai am auzit că un alt frate a trebuit să treacă prin aceeaşi stare de amărăciune ca mine când mi-am pierdut mama. De fapt nu cred că am pierdut-o, ci mi-a luat-o înainte. Am auzit că a murit şi mama fratelui Rolph McPherson, este adevărat, frate? Oh, aceasta mi-a mâhnit sufletul! De fapt nu am ştiut nimic până nu mi-a spus o soră.

De obicei, în îndurarea Sa, Dumnezeu îmi arată când trece cineva dintre cei dragi mie. Astfel, tatăl meu a murit în braţele mele şi eu i-am încredinţat sufletul lui Dumnezeu. Fraţii mei… fratele Shakarian, eu şi mulţi dintre bărbaţii prezenţi aici, am fost peste ocean la Kingston, Jamaica, iar într-una din dimineţile acelea, Duhul Sfânt a venit în timpul unui mic dejun şi a spus: „El este aici. O vedeţi pe doamna care trece pe acolo cu ceva pe braţ? Chemaţi-o puţin până aici.” Şi când au adus-o, i-am spus ce probleme avea. Apoi am spus: „Îl vedeţi pe tânărul care vine încoace? El are cutare şi cutare problemă.”

În clipa următoare, m-am uitat în jos şi am văzut o persoană care era pe moarte. Era un tânăr care avea convulsii şi scuipa sânge, aşa că am zis: „Chemaţi-l imediat pe Billy Paul!” Tânărul acela scuipa sânge. „Eu nu ştiu ce este aceasta, dar nu îl lăsaţi să meargă astăzi pe Muntele Albastru!” Mai târziu, am aflat că era vorba de soacra mea care era chiar atunci pe moarte şi de cumnatul meu, care stătea lângă ea şi scuipa sânge.

La începutul lunii august, fratele Arganbright m-a sunat să merg cu el în Alaska, într-o călătorie de vânătoare şi să întemeiem un centru de misiune. Ei bine, eu nu vreau ca ceea ce spun să sune ca un sacrilegiu, dar Domnul mi-a arătat într-o vedenie că voi merge într-o călătorie de vânătoare, ce lucruri voi lua cu mine, de cine voi fi însoţit şi cum vor fi îmbrăcaţi. Mi-a arătat şi că voi împuşca un urs grizzly argintiu şi un caribu care va avea coarnele lungi de 42 de inci. Astfel, atunci când m-a sunat fratele, i-am zis: „Sună bine, dar mai întâi lasă-mă să-L întreb pa Tatăl.” Eu am vorbit despre aceasta în biserică şi în multe alte locuri, aşa că sute de oameni au aflat ce s-a întâmplat. Ideea cu plecarea în Alaska suna foarte bine, dar Duhul Sfânt îmi spunea tot timpul să nu merg.

Frate, ar trebui să nu mergi niciodată undeva împotriva voii Lui!

Câteva zile mai târziu, am fost invitat în Columbia Britanică, iar acolo era un tânăr convertit de curând, care avea un frate ce făcea crize convulsive de epilepsie. Imediat după adunare am plecat la vânătoare, iar tânărul s-a rugat tot timpul să am o vedenie cu fratele său, care nu fusese niciodată la vreo adunare. În timp ce călăream, eu şi fratele Eddie Byscal, care cred că este prezent în dimineaţa aceasta aici, mergeam în spatele cailor, iar la un moment dat am privit spre munţi. În clipa aceea, l-am văzut pe fratele lui, cum arăta şi ce trebuia să facă pentru a fi vindecat. Când totul s-a terminat, m-am grăbit să-l ajung din urmă şi i-am povestit tot ce am văzut, după care i-am spus:

„Du-te şi adu-l aici, apoi lasă-l în pace până va avea una din acele crize.”

„Păi, toată viaţa a avut 4-5 crize pe zi.”

„În clipa în care are o criză, smulge cămaşa de pe el, arunc-o în foc şi spune: „Fac aceasta în Numele lui Isus Hristos!” şi crizele vor înceta.”

Tânărul s-a dus şi l-a adus pe fratele său, dar la un moment dat a trebuit să iasă afară ca să facă cărări pentru vânători. Soţiei lui îi era foarte frică să rămână cu bolnavul… Ea era o femeie micuţă, penticostală şi trăiau împreună acolo sus, pe râul Racing, la 500-600 de mile depărtare de civilizaţie. De data aceasta, când băiatul acela a intrat în criză, ea care de obicei sărea pe geam de frică şi fugea, s-a repezit la bolnav, a smuls cămaşa de pe el şi a aruncat-o în focul din şemineu spunând: „Fac aceasta în Numele lui Isus Hristos!” Şi de atunci omul acela nu a mai avut nici o criză. Mai târziu, el mi-a scris o scrisoare şi mi-a zis: „Vino aici!”

Ca să pot salva puţin din timp, am în buzunar declaraţia referitoare la ursul acela grizzly, lung de nouă picioare şi la acel caribu cu coarnele lungi de 42 de inci, pe care Domnul mi i-a arătat în acelaşi loc şi în acelaşi timp. Când le-am spus vedenia, ghidul mi-a zis:

„Vrei să spui că vei împuşca aici un urs argintiu de nouă picioare? Putem vedea amândoi bărbatul cu acea cămaşă în carouri, pe care ai zis că l-ai văzut în vedenie, dar chiar vrei să împuşti ursul acela aici?”

„Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul!” am răspuns eu.

„Dar cum se va putea întâmpla aşa ceva?”

„Aceasta nu este treaba mea. El a spus ceva şi asta-i tot. Eu mă supun voii Lui.” După aceea, am coborât vreo trei mile pe cărare în jos, fără să vedem vreun copac sau altceva, afară de muşchi de pământ, iar o jumătate de oră mai târziu, am terminat de împachetat capul cerbului pe care-l împuşcasem. A trebuit să-l cărăm pe rând pentru că avea în jur de 150 de pounds (68 de kilograme).

La un moment dat, ghidul mi-a zis: „Vrei să spui că coarnele acelea au 42 de inci (107 centimetri)?”

„Exact.”

Şi când am ajuns la curmătură şi le-au măsurat, aveau exact 42 de inci.

După o jumătate de milă de mers, el mi-a zis: „Frate Branham, ursul ar trebui să fie cam la o jumătate de milă de aici.”

„Aşa este,” am răspuns eu, după care m-am întors şi am zis: „Ce este animalul de acolo?” Când a privit, acolo era acel urs grizzly de nouă picioare, care stătea şi se uita direct la noi. Şi aici, în buzunar, am declaraţia ghidului de vânătoare.

Când am ajuns acasă, am găsit-o pe mama bolnavă. Eu aveam planificate încă trei călătorii cu fraţii, dar Domnul a ştiut că nu voi merge nicăieri. Mama mi-a zis:

„Billy, eu voi merge acasă.”

„Nu vorbi aşa, mamă. Nu vei merge nicăieri pentru că Domnul nu mi-a spus nimic despre aceasta.” Dar în zilele următoare a fost tot mai rău, iar Domnul i-a chemat sufletul acasă. Eu am condus-o la Domnul cu mult timp în urmă, şi ca să vedeţi ce înseamnă binecuvântarea cincizecimii, când a fost atât de rău încât abia mai putea vorbi, a continuat să-mi spună cât de bun este Domnul. Ea mi-a zis că m-a văzut într-o vedenie stând lângă cruce cu mâna întinsă spre ea şi cu părul alb. Apoi, chiar înainte de a trece, când nu mai putea vorbi deloc, am întrebat-o: „Mamă, ştiu că nu mai poţi vorbi, dar vreau să te întreb ceva: Isus înseamnă pentru tine la fel de mult ca atunci când L-ai primit în forma Duhului Sfânt? Poţi să mai stai cinci minute? Dacă Isus înseamnă la fel de mult pentru tine, fiindcă nu poţi vorbi aş vrea să clipeşti repede din ochi.” Şi ea a clipit repede din ochi, în timp ce lacrimile îi curgeau pe obraji. Curând, prin cameră a trecut un vânt uşor şi sufletul ei scump a fost luat acasă.

În drum spre casă, L-am întrebat pe Domnul de ce nu mi-a arătat că mama va trece; oare pentru că trebuia să fiu în altă parte să-i ajut pe alţi oameni? Apoi am luat Biblia şi am zis: „Tată…” Tocmai primisem o Biblie roşie de la doamna Domico. Eu nu cred că este corect să iei Cuvântul lui Dumnezeu şi să-L transformi într-o tablă de ghicit, dar eram foarte disperat, mai ales că tocmai îi adunasem hainele de acolo; în plus, mama fusese o persoană foarte bună. Deci, am luat Biblia şi am spus: „Aici trebuie să fie şi un Cuvânt de mângâiere pentru mine.” Apoi am deschis-o şi am citit: „Nu plângeţi; (ea) n-a murit, ci doarme.”

În dimineaţa următoare pe la ora 9.00, în timp ce stăteam şi plângeam în cameră, chiar înainte de a începe pregătirile pentru înmormântare, în faţa mea s-a desfăşurat o vedenie. Am văzut o mulţime de copii bolnavi care erau adunaţi împreună, iar eu cântam cântarea: „Aduceţi-i la Mine.” Se părea că era un amfiteatru în aer liber, iar băncile erau aşezate pe rânduri semicirculare care mergeau până în apropierea unei scene joase, situată la mijloc. Când cântarea s-a încheiat, am observat o doamnă care cobora treptele amfiteatrului spre scenă. M-am gândit că este vreo celebritate, pentru că ochii tuturor erau îndreptaţi spre ea şi o priveau cum coboară. Îmbrăcămintea ei arăta ca cea a femeilor de la începutul secolului 20. Purta o fustă şi o cămaşă albă cu mâneci bufante şi guler înalt, şi era încălţată cu pantofi de piele, înşiretaţi până la glezne, în timp ce părul lung îi era prins şi aranjat sub o pălărie largă şi frumoasă. În stânga şi-n dreapta scenei erau două loji în care stăteau numai celebrităţile, iar ea s-a aşezat într-una din ele, m-a privit şi a dat din cap în semn de salut. Mi-am plecat şi eu capul, iar când l-am ridicat, am putut să-i văd faţa: era mama mea, dar foarte tânără şi frumoasă. În clipa aceea, s-a auzit o voce ca de tunet, care a zis: „Nu te îngrijora pentru ea, fiindcă acum este ca în 1906.” M-am dus repede să văd ce s-a întâmplat în 1906 şi am aflat că acela a fost anul în care mama a fost mireasa tatălui meu. Dar acum ea face parte din Mireasa lui Hristos, a cărui mădular sunt şi eu, iar într-o zi o voi revedea.

Vreau să mai spun că acum câteva zile când am sosit în Phoenix, am fost sunat de fratele Tommy Hicks, care şi-a pierdut fratele. Cred că unul dintre fraţi a anunţat aceasta mai devreme. El a fost ucis în Mexic, iar fratele Tommy a trebuit să zboare cu avionul până acolo ca să-l identifice. Fratele plângea şi era cu inima zdrobită de durere, pentru că fratele lui era nemântuit.

Nădăjduiesc că noi nu vom avea parte de o asemenea experienţă, ci vom fi pregătiţi să ne întâlnim cu Hristos, pentru că altfel… Trecerea este foarte uşoară când suntem pregătiţi, dar vai, dacă nu suntem pregătiţi… pentru că ceea ce va urma nu este un vis, ci realitate. Atunci, cel bătrân va fi tânăr pentru totdeauna, pentru că acolo nu va mai fi nici bătrâneţe, nici păcat. Ce încurajator este să ştim că dincolo de Râu ne aşteaptă un Tărâm al Vieţii veşnice!

Acum aş vrea să ne apropiem de El cu capetele şi cu inimile plecate. Voi citi un text din Biblie, dar înainte de a face aceasta şi de a ne ruga, aş vrea să întreb dacă este cineva care are vreo problemă care ar dori să fie amintită. Să ridice mâna spre Dumnezeu, oricare ar fi cauza lui. Oh, este o audienţă cu multe rugăminţi! Să ne rugăm.

Tată ceresc, în timp ce umblăm printre oameni, noi suntem conştienţi de faptul că într-o zi vom face ultima plimbare. Da, într-o zi ne vom întâlni pentru ultima dată pe acest pământ, de aceea, de fiecare dată când noi, predicatorii, venim în spatele amvonului, ne întrebăm dacă vom mai avea şi altă ocazie să Te facem cunoscut adunării noastre. În dimineaţa aceasta, Te rugăm să ai milă şi să faci ca în timp ce voi citi Cuvântul Tău binecuvântat, Sămânţa să cadă în inimile oamenilor şi să fie acceptată de ei.

Dacă printre noi este cineva care nu a fost încă salvat, îngăduie ca în dimineaţa aceasta să ia această decizie importantă şi să-L accepte pe Fiul lui Dumnezeu ca Salvator personal. Îndură-Te şi de cei care sunt mai vechi pe această cale, dar s-au abătut. Adu-i înapoi, Doamne! În ce-i priveşte pe cei care sunt pe această cale, adu-le bucurie, pace şi binecuvântare, pentru că L-au acceptat pe Hristos.

Eu ştiu că oamenii sunt obosiţi pentru că s-au adunat şi au aşteptat începerea acestui serviciu încă de la ora 7.00 dimineaţa, de aceea Te rog să-i împrospătezi Tu, Doamne, şi să le dai ceea ce au nevoie pentru acest ceas. În ce priveşte citirea Cuvântului Tău, mă încredinţez pe braţul Tău, Doamne, şi Te rog să îngădui ca Duhul Sfânt să aducă belşugul descoperirii Lui. Tu cunoşti nevoile ascunse în spatele fiecărei mâini ridicate, de aceea, Te rog să binecuvântezi fiecare cerere înălţată spre Tine şi să împlineşti dorinţele inimilor lor. Binecuvântează adunarea în acest timp de părtăşie, când bărbaţi şi femei de toate felurile şi din toată ţara, s-au adunat în acest oraş minunat numit Phoenix, care înseamnă „Ridicat din nimic”. Îngăduie ca Duhul Sfânt să ia această biserică micuţă şi să facă din ea un „Phoenix”, în dimineaţa aceasta. Ridic-o Tu, prin semnele şi minunile Dumnezeului celui viu, pe tot parcursul acestei campanii.

Îngăduie ca fiecare persoană care a fost botezată în acel bazin de înot sau oriunde în altă parte, în după amiaza aceasta, să fie prinsă de Duhul Sfânt care Se plimbă pe deasupra apelor, pentru că, după cum ni s-a făcut cunoscut, slujba aceasta ne-a fost dată de Cuvântul lui Dumnezeu care nu poate cădea. Astfel, în cuvântarea ţinută la inaugurarea Bisericii, în ziua de Rusalii, Petru a spus: „Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” (Fapte 2.38-39).

Tată, Tu chemi şi astăzi, şi ştim că Duhul Sfânt va veni în dimineaţa aceasta jos, în această vale şi peste această apă, ca să îndeplinească dorinţele din inimile acestor oameni şi să-i pecetluiască în Împărăţia lui Dumnezeu.

Binecuvântează această convenţie, binecuvântează fiecare bărbat, tânăr sau băiat, care au un cuvânt de spus şi lasă ca Duhul Tău să rodească în toţi ceilalţi, pentru că Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Aş vrea să ştiţi că eu sunt din sud, aşa că iau startul mai încet. De altfel, fraţii apropiaţi îmi spun că sunt întotdeauna în întârziere, şi aşa este. Nu demult, când a trebuit să predic în biserica Fraţilor uniţi, am întârziat numai o oră… Ei sunt oameni foarte punctuali, aşa că păstorul lor s-a ridicat şi a zis: „Audienţă, vi-l prezint de domnul întârziat Branham.”

Am întârziat chiar şi la nunta mea. Atunci am făcut-o pe soţia mea să aştepte aproape două ore, fiindcă a trebuit să merg să mă rog pentru un bolnav; însă cred că ar fi foarte bine dacă aş putea întârzia şi la înmormântarea mea. Totuşi, există Unul care este punctual întotdeauna, iar Acela este Dumnezeu şi mesajul Său: El vine întotdeauna la timp.

În dimineaţa aceasta aş vrea să citesc un text din Luca 7.36:

Un fariseu a rugat pe Isus să mănânce la el. Isus a intrat în casa fariseului şi a şezut la masă.”

Foarte simplu, suntem toţi familiarizaţi cu această întâmplare. Cred că era la apusul soarelui când a sosit mesagerul fariseului. Era obosit, picioarele îi erau prăfuite, iar părul îi era ud de transpiraţie şi murdar, pentru că alergase toată ziua. Avea o însărcinare şi trebuia să se grăbească s-o ducă la îndeplinire. Probabil trecuse prin Capernaum, iar acolo i se spusese: „Da, a trecut pe aici acum câteva zile, dar a plecat mai departe.” Atunci s-a dus în Nazaret, dar nu L-a găsit nici acolo, aşa că a mers mai departe, din cetate în cetate. În cele din urmă, după-amiaza târziu, pe când soarele cobora spre asfinţit, iar picioarele îl dureau de oboseală, mesagerul fariseului s-a întâlnit în sfârşit cu Cel pe care-L căuta: cu Isus din Nazaret. Oh, cât de bine ar fi dacă am alerga şi noi din loc în loc şi din oraş în oraş, ca să stăm în prezenţa Lui!

Probabil că primul cu care s-a întâlnit mesagerul a fost Filip, pentru că el era un fel de gardă. Probabil că Isus stătea undeva jos, iar Ioan, iubirea, era la pieptul Lui, în timp ce Petru, care reprezenta credinţa, era cel mai apropiat de Isus. Astfel, Filip a dus mesagerul la Petru, iar Petru l-a condus la Isus.

Isus era foarte obosit, pentru că predicase toată ziua, aşa că probabil vocea Lui era puţin răguşită din cauza prafului care se ridica în jurul Lui şi a vorbirii îndelungate. El stătuse mult în mijlocul oamenilor şi le vorbise despre Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că le vedea foamea şi setea de a auzi Cuvântul şi de a vedea lucrările Lui minunate.

Oh, cât aş vrea să fi fost şi eu acolo ca să-L ascult ce vorbea! Sunt sigur că fiecare persoană din locul acesta ar vrea să fi fost acolo şi să audă ce spunea, să asculte învăţăturile Lui, cum Se exprima, ce fel de voce avea, cum Îşi făcea lucrarea, cum deosebea gândurile oamenilor şi le spunea ce boli aveau, şi cum îi vindeca. Oh, Doamne, cât aş fi vrut să pot vedea toate acestea!

Poate tocmai terminare de predicat vreo învăţătură, prima Sa învăţătură. Ştiţi care a fost prima Lui învăţătură? „Voi trebuie să vă năşteţi din nou,” iar pentru aceasta, poate S-a dus înapoi în Geneza şi a spus: „La început, Dumnezeu a zis: „Să fie…” şi a fost. Apoi a zis: „Totul să se înmulţească după soiul lui!” Şi aşa s-a întâmplat. Aceste seminţe se pot amesteca între ele şi să producă un hibrid, un produs foarte frumos şi arătos, dar nu originalul. Dacă însă sunt lăsate să se înmulţească după soiul lor, produsul obţinut va fi identic cu cel original, va fi original.”

Un produs hibrid nu poate suporta condiţiile dure pe care le suportă produsul original. De exemplu, o vacă Longhorn, care este un produs original, poate supravieţui de una singură în prerie, pe timpul iernii, în timp ce una dintre vacile hibrid din rasele Brahma-Angus sau Hereford, ar muri. Acelea trebuie alintate tot timpul. Cred că dacă El a fi astăzi aici, ar spune ceva de felul acesta:

Noi nu numai că am hibridat fructele şi animalele, dar am hibridat şi religia, aşa că trebuie mângâiată şi alintată tot timpul. De ce? Pentru că nu mai este originalul. Astfel, luăm Cuvântul lui Dumnezeu şi încercăm să-L amestecăm cu altceva, aşa că producem o grămadă de bebeluşi hibrid, care trebuie alintaţi şi mângâiaţi tot timpul, şi care nu pot primi Cuvântul adevărat.”

Apoi ar spune: „Vedeţi, vieţile voastre sunt un hibrid. Tatăl a spus: „Nu te atinge de pomul acela!” dar Satan a zis: „Nu te teme, fiindcă nu ţi se va întâmpla nimic.” Astfel, viaţa ta este acum într-o condiţie hibridă şi din cauza aceasta nu poate merge înapoi în starea originală, şi să aducă mai multă viaţă.

Este ca şi când ai lua un măgar şi l-ai încrucişa cu o iapă: se va naşte un catâr. Dar mama catâr şi tatăl catâr nu vor putea avea un copil împreună, aşa că trebuie să continui încrucişarea prin hibridare. La fel se întâmplă cu porumbul: este foarte frumos la vedere, dar poţi citi în revista Reader’s Digest ce le fac toţi aceşti hibrizi oamenilor: produc cancer şi o mulţime de boli. Ei mai spun că dacă nu se va înceta hibridarea puilor de găină, în douăzeci de ani femeile nu vor mai putea avea copii. Ele vor deveni din ce în ce mai slabe, se vor îngusta la bazin şi nu vor mai putea naşte.

Omule, lasă lucrurile aşa cum sunt! Lasă-L pe Dumnezeu în pace! Acelaşi lucru este valabil şi pentru Cuvântul Său: lasă-L aşa cum este şi nu încerca să adaugi ceva la El ca să-L potriveşti cu vreun crez! Lasă-L aşa cum a fost vorbit de Dumnezeu! Numai aşa poţi avea un creştin adevărat şi puternic, nu un bebeluş care trebuie mângâiat şi alintat tot timpul, şi care se plimbă de la o biserică la alta, cu scrisori de recomandare. Dacă El i-a pus numele în Cartea din ceruri, este pecetluit pentru totdeauna.

Isus a spus: „Ca să ne putem întoarce la original, trebuie să vorbească Dumnezeu din nou? (parafrazare). Aceasta face El când vrea să-ţi dea naşterea din nou. Atunci, viaţa ta veche este dusă, iar tu eşti înapoi în Cuvântul original al lui Dumnezeu. Dacă nu se întâmplă aceasta, eşti un hibrid al bisericii denominaţionale; dar când Dumnezeu vorbeşte din nou, vii înapoi în Familia originală a lui Dumnezeu, iar atunci nu mai trebuie să fii alintat, pentru că eşti un creştin adevărat şi puternic, care suportă acest Cuvânt.

Atunci pot să te răstignească, să te arunce în cuptorul încins, în groapa cu lei, sau să facă orice altceva din pricina Cuvântului Dumnezeului celui viu care arde în inima şi sufletul tău; poate să se prăbuşească totul în jurul tău, sau să se întoarcă totul împotriva ta; orice ar fi, nu există nimic să te poată opri, pentru că Cuvântul puternic al lui Dumnezeu, Cuvântul Său original vorbeşte în inima ta şi-ţi spune: „Nu te teme, tu eşti al Meu!”

Nu ştiu, însă cred că El a vorbit cam despre aşa ceva, iar vocea Lui era răguşită, buzele uscate, şi faţa roşie din pricina soarelui arzător din Palestina. Probabil că Filip şi Petru au aşteptat până când Isus a terminat de vorbit, iar când a spus ultimele cuvinte: „…caută şi ţi se va da,” I-au zis: „Doamne, este aici un slujitor care a fost trimis de stăpânul său şi vrea să-Ţi vorbească.” Isus l-a privit cu blândeţe şi i-a zis: „Spune-i că este în ordine.” Vedeţi, El nu este niciodată prea obosit, ci este gata să asculte tot ce vrei să-I spui. El este şi astăzi Acelaşi. Nu contează cât este de târziu în noapte, nici cât de obosit poate fi, El este gata să-ţi răspundă la orice întrebare sau problemă pe care o ai.

Probabil, mesagerul a crezut că acesta era sfârşitul călătoriei lui, aşa că I-a zis lui Isus: „Stăpânul meu, care este cardinalul, episcopul sau fariseul Cutare, dă o cină mare. El este un om de vază şi îţi face onoarea de a fi invitatul lui, pentru că a văzut mulţimea adunată în jurul tău. Masa va avea loc în data de şi la ora cutare.” Cu alte cuvinte: „El a văzut cum te îmbraci şi de cine eşti înconjurat.”

Isus merge întotdeauna unde este invitat. Nu contează unde anume, El va veni negreşit. Oh, odată, El a venit într-o groapă cu lei, altădată într-un cuptor încins! Cred că David a spus odată: „…dacă mă voi culca în Locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo…” (Psalmul 139.8). El va veni la cel sărac şi la cel bogat, dar şi la cel mai rău, mai imoral şi mai decăzut om. El va veni oriunde este invitat. Nu contează ce poziţie sau condiţie socială ai în viaţă, El va veni oricum, pentru că aceasta Îl face Dumnezeu: umilinţa. „Voi fi acolo. Du-te şi spune-i stăpânului tău că în data respectivă şi la ceasul hotărât de el, Eu voi fi acolo.”

Cum a putut să treacă pe lângă El, mesagerul acela mizerabil? Cât aş vrea să fi fost eu în locul lui! Dar el ce a făcut? I-a întors spatele Domnului Isus şi a plecat satisfăcut că şi-a mulţumit stăpânul. De multe ori suntem şi noi vinovaţi de acest lucru: suntem atât de interesaţi de problemele noastre, încât…

Am citit cartea „Părinţii de la Niceea”, iar acolo scria că sfântul Augustin din Hipo a avut într-o zi o discuţie cu sfântul Martin. Şi acolo, în grădina din spatele casei, Dumnezeu i-a dat oportunitatea să primească acelaşi Duh Sfânt pe care îl primise şi Martin, dar el L-a refuzat. Era atât de preocupat de dogmele Romei încât nu a putut să-L primească pe Duhul Sfânt. De multe ori şi noi facem aceasta, deoarece suntem mai interesaţi de alte lucruri. Uneori suntem atât de preocupaţi de altceva, încât nu ne dăm seama că suntem în prezenţa Domnului Isus şi trecem pe lângă El.

Aseară când eram pe platformă, mi-a atras atenţia un bărbat care vorbea despre faptul că va merge la una din aceste convenţii şi că îşi va lua cu el sticla cu whisky şi trabucurile. Aceasta este tot ce ştia el despre o convenţie, dar mă bucur că a primit oportunitatea de a fi salvat. Vedeţi? Problema este că de multe ori noi nu acceptăm oportunitatea care ni se oferă.

În ce-l priveşte pe mesagerul care a ajuns în prezenţa Domnului Isus, trebuie să spun că a fost destul de prost încât să-I întoarcă spatele şi să plece, gândindu-se că a făcut tot ce trebuia. Uneori, noi mergem la şcoală şi obţinem o diplomă de Ph.D. sau L.L.D., apoi intrăm într-o adunare penticostală şi spunem că zilele minunilor au trecut. Facem aceasta pentru că aşa a spus episcopul, apoi întoarcem spatele şi plecăm nepăsători din prezenţa Domnului.

Ce oportunitate i-a dat Domnul acestui sărman om mizerabil! Cât mi-aş dori să fi fost în locul lui! Ştiţi ce-aş fi făcut? Aş fi căzut la picioarele Lui şi primul lucru pe care l-aş fi spus, înainte de a transmite mesajul episcopului, ar fi fost: „Doamne Isuse, ai milă de mine, păcătosul!” Acesta ar fi fost cel mai important lucru, ştiind că El este Viaţa şi singura Cale de a ajunge în prezenţa lui Dumnezeu. Da, eu L-aş fi acceptat ca Salvatorul meu personal. Înainte de a îndeplini însărcinarea dată de acel cardinal, papă sau conducător de district, L-aş fi căutat mai întâi pe Isus.

Cred că aceasta ar trebui să fie prioritatea fiecărui bărbat şi a fiecărei femei care participă la aceste întâlniri, indiferent ce spune cineva. Tu ai fost adus în prezenţa lui Hristos, de aceea, indiferent cât eşti de măreţ sau de sărac, faimos sau fără importanţă, indiferent ce sau cine eşti, profită de ocazia care ţi se oferă, aruncă-te la picioarele Lui şi spune-I: Doamne, ai milă de mine, păcătosul!” Nu pleca să-i spui omului de afaceri că vrei să te asociezi cu el, ci dă-I întâietate lui Dumnezeu!

O, dacă am putea da cortina timpului la o parte ca să vedem ce s-a întâmplat cu acest om mizerabil, după ce I-a întors spatele lui Hristos, deşi a avut şansa să-L primească! Cât de mizerabil este un astfel de om! La sfârşitul acestei întâlniri, un astfel de om ai putea fi tu sau eu. Totul depinde de atitudinea noastră când ne aflăm în prezenţa Sa. Să-L acceptaţi întotdeauna!

Dar bărbatul acela a întors spatele Domnului şi a plecat uşurat şi mulţumit că a făcut tot ce-i poruncise stăpânul său. Uneori este bine să facem tot ce ni se spune, însă în cazul acesta nu a fost bine.

El s-a grăbit să meargă la stăpânul său şi i-a zis: „L-am găsit şi I-am transmis mesajul tău, iar El a promis că va fi aici.”

În toată această întâmplare este ceva greşit, în neregulă, pentru că fariseii nu Îl agreau deloc pe Isus, ba chiar Îl urau. Numele Lui nu figura în registrul niciuneia dintre denominaţiunile lor şi nu a frecventat niciuna din şcolile lor teologice. Sigur că nu, pentru că El venea de la Şcoala lui Dumnezeu, nu de la una omenească. Deci fariseii Îl urau şi Îl dispreţuiau, ceea ce înseamnă că nu puteau avea nici un fel de legătură cu El.

Nici tu nu poţi avea părtăşie cu cineva decât dacă aveţi ceva în comun. Acesta este motivul pentru care iubim aceste întâlniri: avem ceva în comun. Ce anume? Duhul Sfânt, iubirea frăţească, părtăşia împreună în timp ce sângele Lui ne curăţă de orice păcat. Vedeţi? Noi avem ceva în comun.

Când vezi copii care stau în preajma bătrânilor; de exemplu o fetiţă care stă tot timpul cu bunica ei, ştii că ceva nu este în regulă, pentru că diferenţa dintre ele este prea mare. Voi ştiţi că fetele tinere, care au în jur de 16 ani şi cărora le place să mestece gumă, să facă baloane din ea şi să stea cu alte fete de vârsta lor ca să vorbească despre băieţi, nu au multe în comun cu femeile în vârstă, cărora le place să coase, să împletească şi să gătească. În ce-i priveşte pe copiii mici, lor le place să se joace cu maşinuţe, cu păpuşi sau diferite jocuri, de aceea, când vezi un astfel de copil stând numai în preajma bunicii, te gândeşti că probabil are o pungă cu bomboane la ea sau ceva de felul acesta, pentru că altfel, ceva nu este în ordine.

Deci, acest fariseu L-a invitat pe Isus ca să aibă, cum spunem noi în limbajul străzii, un as în mânecă, doar ştim cu toţii că Îl ura. Nu putea fi vorba de o părtăşie împreună. Astfel, pot să-mi imaginez ce i-a spus bogatului din vecini:

„Îl cunoşti pe Bărbatul acela pe care oamenii Îl numesc Profet? Noi ştim că este vorba de telepatie şi de ghicitorie, şi că nu este nimic de El!”

Ştiţi, nu toţi oamenii de soiul acesta au murit; mulţi dintre ei trăiesc şi astăzi.

„Noi nu credem nimic din toate acestea, iar asociaţia noastră L-a declarat vinovat. Şi ştii ceva? L-am invitat să vină la ospăţul pe care îl ţin în curând, ca să dovedim că nu este ceea ce se crede. Da, Îl vom aduce aici şi vom dovedi că nu este ce spune că este.”

Acesta cred eu că era asul din mâneca fariseului. Oh, fariseii aceştia! În vremea aceea erau numai două clase sociale: bogaţii şi săracii. Bogaţii ştiau foarte bine cum să facă un ospăţ mare; ştiau să aleagă ziua cea mai bună din an,: atunci când este coaptă viţa de vie şi când florile de iasomie umplu văile cu mirosul lor plăcut. Atunci luau miei şi îi puneau la proţap, o delicatesă, aşa că săracii simţeau mirosul plăcut care se răspândea peste tot, de le lăsa gura apă.

Dar toată curtea era îngrădită, aşa că nimeni nu putea intra la petrecere decât dacă avea invitaţie. Poate că petrecerea se ţinea în curtea cea mare şi frumoasă situată în spatele curţii din faţă şi participau toţi fariseii din înalta societate, iar ei tocmai invitaseră şi o celebritate. Vă puteţi da seama că nu prea era locul lui Isus acolo. Ei s-au adunat acolo şi discutau tot felul de lucruri.

Un lucru îmi place la aceste întruniri ale Oamenilor de Afaceri şi nu numai la ale lor: cum stau jos şi povestesc despre cum să ia puţin de aici, cum să taie puţin de dincolo, cum să-l jefuiască pe Petru ca să-l plătească pe Pavel, şi aşa mai departe. Da, mie îmi plac asemenea întruniri, fiindcă stai jos şi vorbeşti despre Isus, despre Dumnezeu, despre Duhul Sfânt, despre puterea, învierea şi venirea Domnului, etc. Aceasta este ceea ce-mi place foarte mult la aceste întruniri.

Dar fariseul acesta era foarte viclean. El avea totul pregătit şi i-a ales cu atenţie pe toţi cardinalii, episcopii şi aşa mai departe, apoi a zis: „Să fiţi prezenţi cu toţii, pentru că El va veni aici. Astfel, vom dovedi o dată pentru totdeauna că nu este nimic de El. Să fiţi prezenţi cu toţii, fiindcă vom aştepta momentul potrivit ca să-L prindem cu ceva.”

Ziua hotărâtă pentru ospăţ a sosit, şi totul era pregătit şi în ordine. Toţi servitorii erau pregătiţi să servească mulţimea de invitaţi care trebuiau să vină, şi se plimbau încoace şi încolo cu prosoape albe pe braţ. Mieii erau deja omorâţi şi pregătiţi la proţap, chiar în faţa casei, iar vinurile erau aşezate pe mese, în butelii speciale, alături de cupe.

Mijloacele de transport erau foarte ciudate. Astfel, soldaţii mergeau cu caleşti trase de cai, bogaţii pe catâri şi săracii pe jos. Fariseul avea pregătite o mulţime de slugi care trebuiau să se ocupe de oaspeţi, totul fiind aranjat foarte frumos şi în ordine. Dar haideţi să ne imaginăm toate acestea.

Probabil că era cineva care avea grijă de caleştile soldaţilor. Desigur, exista un loc unde să le pună, în timp ce caii erau duşi în grajd şi li se dădea mâncare. Apoi erau slugi care se îngrijeau de cei bogaţi şi de catârii lor; şi în fine, era un slujitor numit „spălătorul de picioare”. Acesta era cel mai prost plătit dintre toţi slujitorii fariseului, deoarece avea cea mai înjositoare slujbă.

Uneori, când ne gândim că suntem cineva…, ar trebui să ne amintim că cea mai înaltă Autoritate a cerurilor a luat chip de rob, de „spălător de picioare”, şi a spălat picioarele muritorilor de rând. Când a venit în lume, nu a făcut-o ca să fie Cineva important, pentru că Dumnezeu ia întotdeauna pe cineva fără importanţă şi-l face cineva.

Vedeţi? Aceasta este problema oamenilor de astăzi: ei încearcă să fie cineva. Dar tu trebuie să devii un nimeni ca să fii cineva, pentru că Dumnezeu ia lucrurile neînsemnate şi face din ele ceva de cinste, dovedind astfel că El este Dumnezeu. Astfel, Isus a coborât atât de jos încât a îndeplinit această slujbă înjositoare. De ce? Ca să fie un Exemplu pentru noi.

El nu trebuia să facă aceasta. Dimpotrivă, putea lua banul din gura peştelui sau putea să le poruncească munţilor să toarne bilioane de tone de aur. Putea să scoată apă din fântână şi s-o transforme în cel mai bun vin din ţară; putea să ia cinci pâini şi doi peşti şi să hrănească cinci mii de oameni; El putea să facă tot ce dorea, nu să spele picioarele acelor bărbaţi simpli. Dar El a venit ca să dea un exemplu, aşa cum ar trebui să facă fiecare creştin, şi a luat slujba cea mai de jos. În ce ne priveşte pe noi, încercăm să luăm slujba cea mai înaltă: de episcop, doctor în ştiinţă sau orice altceva. Oh, Doamne, noi suntem doar după lucruri mari!

Când sunt invitat undeva, eu nu merg acolo ca să-i alint sau ca să-i perii pe oameni, ci mă rog şi spun: „Doamne, aceşti oameni sunt ai Tău. Ce pot spune când văd cum se strică lucrurile?” Vedeţi, noi vrem ceva măreţ, dar Dumnezeu ia lucrurile fără valoare.

Ilie a auzit vuietul înfricoşător al vântului, tunetele şi cutremurul, însă toate acestea l-au neliniştit. Dar ce l-a atras? Susurul blând al Vocii Domnului. Aceea l-a făcut pe profet să-şi acopere faţa şi să se apropie ca să-L audă pe Dumnezeu. Când spun aceasta, mă gândesc dacă nu cumva noi, creştinii cincizecimii, ne-am bazat prea mult pe vânturi înfricoşătoare, pe tunere şi fulgere, pe prea mult zgomot, în loc să ne oprim să ascultăm acel susur blând.

Vedeţi voi, un cărucior care merge gol pe teren, trece peste gropi şi hopuri şi scoate acele sunete: bum, bum, rap, rap, dar când se întoarce plin cu bunătăţi, deşi trece peste aceleaşi gropi şi hopuri, nu mai scoate nici un sunet. Aşa este şi cu noi: nu putem fi plini, câtă vreme răul este încă printre noi şi avem tot felul de diferenţe.

Grâul se ridică, stă drept, apoi îşi pleacă spicul uşor sub adierea vântului. Dar când se maturizează şi spicul devine greu, se apleacă într-o parte. Cred că aceasta este problema cu bisericile noastre: noi nu ne întâlnim unii cu alţii într-o umilinţă adevărată. Vedeţi? Este o umilinţă falsă, în care stăruieşti până de întâmplă ceva ce nu-ţi convine. Eu cred că acesta este adevărul, pentru că privim în jur şi vedem roadele pe care le aduc oamenii; cumva nu mai este la fel ca înainte.

Să ne întoarcem acum la istorisirea noastră. Deci fariseul a făcut toate pregătirile pentru această petrecere, distracţie sau chef, cum îl numim noi. A pus servitorii să se ocupe de caleştile soldaţilor şi de catârii celor bogaţi. În Palestina, oamenii poartă pe dinafară o haină numită robă, iar pe dedesubt au un fel de haină care le vine până la genunchi. În vremea aceea, în timpul călătoriilor lor, oamenii trebuiau să treacă peste dealuri sau munţi şi prin trecători, ca să scurteze drumul, iar când făceau aceasta, se întâlneau cu turme de oi sau cu cirezi de vite. Animalele pe lângă care treceau, făceau să se ridice în aer un praf urât mirositor care se impregna în haine şi se lipea de faţa şi picioarele călătorilor. Astfel, ei miroseau foarte urât, ceea ce i-ar fi deranjat pe cei din jur. Pentru a rezolva problema aceasta, fariseul avea un servitor „spălător de picioare” care întâmpina invitaţii la uşă şi urma un adevărat ritual pe care trebuia să-l îndeplinească. El avea un şir de papuci de casă, făcuţi din material sau altceva de genul acesta. Sandalele romane din vremea aceea erau făcute dintr-o bucată de lemn cu o curea de piele ce intra între degete, aşa că piciorul se umplea de praf.

Când călătorii ajungeau la casa fariseului, îşi arătau invitaţiile, apoi îşi scoteau sandalele, le puneau în locul anume pregătit pentru aceasta, cu numele trecut în dreptul lor, iar după ritualul de spălare, încălţau acei papuci moi şi erau pregătiţi să intre în odaie. Servitorul care se ocupa cu spălarea picioarelor trecea de la un invitat la altul, cu un prosop peste braţ şi cu o cană în mână. Când era gata, turna puţin ulei frumos mirositor în palma invitatului, iar acesta se ungea pe după urechi şi pe gât. Apoi lua prosopul şi îşi ştergea faţa cu el. Acum se simţea împrospătat, pentru că mirosul acela greu fusese îndepărtat de mireasma parfumului foarte scump. Din câte mi s-a spus, acel parfum era făcut din fructele micuţe care rămâneau după scuturarea petalelor de trandafir de munte şi era foarte scump.

Când ritualul de spălare era gata, invitatul se simţea foarte bine: picioarele îi erau spălate, mirosul greu era îndepărtat şi la fel usturimea de pe faţă. Primul, al doilea şi al treilea pas… aş putea predica o vreme despre aceasta… este vorba de neprihănire, sfinţire şi botez cu Duhul Sfânt.

După ce intrau în locul unde se ţinea ospăţul, se întâlneau cu ceilalţi invitaţi. Dar înainte de asta, erau întâmpinaţi de gazdă (Ridică-te puţin, frate Demos). După ce era spălat şi parfumat, invitatul nu mai trebuia să-şi facă griji în privinţa mirosului. Acum era încălţat cu acei papuci moi, cu care putea umbla pe frumoasele covoare persane care erau întinse peste tot, şi mirosea frumos, răspândind în jur o mireasmă plăcută, nu duhoarea de animale. Apoi salutau în felul acesta. (Fratele Branham arată). Ia-mi mâna în felul acesta, frate Demos. Când gazda se întâlnea cu invitatul, se băteau uşor pe umăr, unul pe altul, acesta fiind salutul de „Bun venit.” Vedeţi? Invitatul era spălat, parfumat şi sărutat de bun venit. Ei se pupau pe gât în semn de „bun venit”, iar din acel moment, era considerat ca un frate cu drepturi depline.

La fel este şi în biserică, atunci când suntem spălaţi în sângele Mielului, parfumaţi cu Crinul din Vale şi sărutaţi de Tatăl. Din clipa aceea, suntem bineveniţi. Oh, este atât de mult de spus aici, dar nu vreau să vă obosesc şi nici să vă ţin prea mult.

Invitatul a fost sărutat de bun venit, aşa că este acasă şi nu trebuie să se mai îngrijească de nimic. Poate merge la frigider şi să-şi ia un sandvici mare, să-şi dea papucii jos şi să se întindă pe pat, poate face tot ce doreşte.

Tot aşa, când Dumnezeu ne sărută de bun venit în Împărăţia Sa, noi suntem Acasă. Totul este bine, totul este terminat. Am fost spălaţi în Sângele Lui, am fost parfumaţi cu sfinţirea care scoate din noi duhoarea lumii (Aleluia! Acum mă simt religios!) şi dorinţele firii. Vedeţi? Înseamnă că dacă lumea este încă în noi, ceva nu este în ordine. Nu-i de mirare că nu mai avem nici o trezire a Duhului. Nu-i de mirare, pentru că lipseşte ceva. Invitatul nu a intrat aşa cum trebuie. Isus a vorbit odată despre invitatul care a intrat fără haină şi a spus: „Prietene, cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?” (Matei 22.12). Şi pentru că a fost găsit nepregătit, a fost aruncat în întunericul de afară, unde este plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Se poate vorbi atât de mult despre aceasta!

Făcând aceasta, invitaţii se simţeau ca acasă, simţeau că sunt fraţi cu adevărat. Câtă vreme tânjeşti după lume, tu nu poţi simţi ca un frate. De ce aceasta? Pentru că nu te poţi uni cu lucrurile lumeşti: cu înşelăciunea, minciuna, furtul, etc., sau voi, femeile, să vă tăiaţi părul sau să vi-l tapaţi, să purtaţi pantaloni scurţi etc., şi apoi să vă simţiţi ca acasă atunci când este predicat Cuvântul lui Dumnezeu. Voi ar trebui să fiţi creştini de cincizecime, umplui cu Duhul Sfânt.

Nu demult, cineva mi-a zis: „De ce nu-i laşi în pace pe oameni, pentru că ei cred că eşti un profet?”

„Eu nu sunt profet.”

„Dar ei cred că eşti. De ce nu-i înveţi cum să primească binecuvântările spirituale, să intre în prezenţa lui Dumnezeu şi să aibă vedenii? Dacă i-ai lăsa în pace…”

„Cum aş putea să-i învăţa Algebra când ei nu ştiu nici să adune?”

Cum pot să primească lucruri spirituale, când nu au nici măcar decenţa să se curăţească? Nu vreau să vă rănesc, dar vreau să fiu cinstit cu voi. Noi facem tot felul de lucruri murdare şi dezonorante, deşi Biblia spune că nu trebuie să le facem. Înţelegeţi? Câtă vreme umblăm în felul acesta, nu suntem bineveniţi. Nu, domnilor! Tu eşti în afara Cuvântului, iar El este Cuvântul.

Cam atât cu aceasta, dar vom reveni şi altădată.

Poate cineva zice: „Ce-i cu tine?” Ei bine, voi, bărbaţii care le lăsaţi pe soţiile voastre să facă ce vor, dovediţi din ce sunteţi făcuţi. Unele dintre voi, femeilor, deşi sunteţi soţii de predicatori, vă îmbrăcaţi şi vă purtaţi în felul acela! De ce faceţi aceasta? Vă permite soţul vostru s-o faceţi? Oh, frate! Ce se întâmplă cu tine? Vă tundeţi şi vă umflaţi părul, deoarece încercaţi să arătaţi ca prima doamnă (Fratele Branham, face aluzie la Jacqueline Kennedy, soţia preşedintelui Kennedy). Şi Izabela a fost prima doamnă. Predicatorii nu vor să vă spună aceasta, dar păstorul din acele zile era Ilie. Însă Izabela nu a vrut să asculte de el.

Revenind la tema noastră, după cum am putut vedea, invitaţii trebuiau să fie pregătiţi înainte să intre la ospăţ. Atunci cum a fost posibil ca Isus să intre fără să i se facă primirea? Noi Îl putem vedea stând în acea sală, nespălat, neparfumat şi fără să fi primit sărutul de bun venit în casa fariseului. Aş vrea să vă întreb ceva: Ce s-a întâmplat cu servitorul care spăla picioarele? Unde era când a intrat Isus? Cum a putut să-L rateze? Ce oportunitate a avut şi a scăpat-o! Cred că dacă aş fi fost acolo şi aş fi ştiut că vine, m-aş fi urcat pe o scară şi m-aş fi uitat după El să-L văd. Oh, să ai onoarea să Îi speli picioarele! Dar cumva, acel om L-a scăpat din vedere. Unde era servitorul cu uleiul când a trecut Isus? Oriunde ar fi fost, El stătea acolo murdar. Mă omoară să spun aceasta, dar Isus avea picioarele murdare. Ştiţi că francezii Îl numesc Jesus? Jesus era cu picioarele murdare şi nimănui nu-i păsa.

„Păi ce are aceasta a face cu noi, frate Branham?”

El a fost punctual şi a sosit la timp. Isus nu întârzie niciodată, ci vine întotdeauna la timp. Dar cu toate acestea, nu este binevenit în biserică şi este scos afară. Jesus cu picioarele murdare.

Oh, dar cum s-a murdărit? Venind la casa fariseului, pentru că a fost chemat să vină. Şi astăzi se întâmplă la fel când vine: este numit holly-roller sau I se dau alte nume scandaloase. De ce suportă El toate acestea? Pentru că noi L-am invitat să vină, iar Dumnezeu a coborât în trup omenesc şi a trăit printre noi. Vedeţi? Ei L-au invitat să vină, iar când a răspuns la invitaţie, nu a fost dorit. Ei nu L-au vrut în mijlocul lor.

De multe ori, nici noi nu-L dorim, pentru că intervine în relaţia socială pe care o avem cu alte biserici sau în aranjamentele noastre denominaţionale. O, Dumnezeule, ai milă de noi, sărmanii farisei mizerabili!

Ceea ce ne trebuie nouă este puterea Duhului Sfânt în biserică şi în inimile oamenilor; puterea de modă veche a cincizecimii, care a curăţat inimile oamenilor începând de la femeia de serviciu până la păstor. Aşa este. Amin! De aceasta are nevoie biserica de astăzi. Dar ce facem noi? Ne rugăm pentru ea, iar când vine, zicem: „Oh, nu! Cum va fi cu poziţia mea socială dacă primesc aşa ceva?” Desigur, ea va tăia jos toată mândria. „Păi, oamenii nu vor mai veni la biserică dacă nu va fi aşa şi aşa.” Dar ce a spus Isus? Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis.” (Ioan 6.44). Şi tot El a zis că „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine.” (v. 37). Păstraţi-vă curaţi!

Noi nu ne putem compara cu lumea şi facem o mare greşeală prin faptul că încercăm să ne purtăm ca ea. Adevărul este că niciodată nu ne vom putea compara cu lumea şi nu avem nici un motiv să mergem pe terenul ei. Aduceţi-i pe terenul nostru, pentru că noi avem ceva ce ei nu au. Dacă mergem şi ne purtăm ca lumea, oamenii vor şti că vorbim despre ceva ce nu avem. Lăsaţi lumea să vină la voi şi nu mergeţi voi în lume!

Vedeţi voi, Hollywood-ul sclipeşte, dar Evanghelia străluceşte. Este o mare diferenţă între sclipire şi strălucire. Tu să străluceşti, nu să sclipeşti cu exteriorul tău; străluceşte din interior, prin Duhul Sfânt, cu dulceaţă, blândeţe, răbdare şi dragoste. Străluceşte, nu sclipi, pentru că sclipirea ţine de lume.

Biserica este ca în zilele Esterei. Estera nu a luat moda femeilor, ci s-a îmbrăcat şi s-a purtat plină de modestie, scoţând în evidenţă omul ascuns al inimii, de aceea împăratul a ales-o pe ea şi a spus: „Puneţi-i coroana împărătească pe cap!” Estera este tipul Bisericii adevărate de astăzi, a celor care sunt gata să vină şi să se împodobească cu omul ascuns al inimii, cu blândeţea Duhului Sfânt, nu cu parfumul şi îmbrăcămintea lumii.

Vedeţi? Noi Îl vedem pe Jesus stând acolo cu picioarele murdare, iar ei nici nu au observat aceasta. Cum a intrat acolo aşa? Cum a putut fi trecut cu vederea de slujitorul care spăla picioarele? Cum a putut fi trecut cu vederea de ceilalţi? Nu ştiu, dar El stătea acolo cu picioarele murdare şi nimeni nu făcea nimic în privinţa aceasta. Oh, pot vedea cum fariseii şi ceilalţi invitaţi: episcopii, arhiepiscopii, cardinalii şi restul mulţimii de acolo închinau cupele împreună, beau vin şi discutau despre tot felul de lucruri din Israel, fără să-L vadă pe Împăratul lui Israel, care era în mijlocul lor.

Aşa este şi astăzi. Oamenii vor să meargă la cea mai mare clădire din oraş, să-i vadă pe predicatorii cei mai bine îmbrăcaţi şi aşa mai departe. Dar dacă vine un om mic şi sărac, care predică Evanghelia la un colţ de stradă, undeva pe o alee sau într-o biserică mică, nu vreţi să vă asociaţi cu el. Ce se întâmplă cu voi? Ceva este greşit, pentru că vă place să mergeţi acolo unde ceilalţi oameni se poartă ca lumea şi se îmbracă foarte arătos. Este foarte rău că ne-a intrat aşa ceva în sânge!

Ceea ce ne trebuie nouă este umilinţa şi botezul Duhului Sfânt cu dragostea şi puterea lui Dumnezeu, care poate scoate toată lumea din noi şi să ne aducă înapoi la Cuvânt, ca să fim spălaţi cu apa Cuvântului. Întoarceţi-vă la Hristos şi nu vă înfrumuseţaţi ca lumea! Nu încercaţi să vă purtaţi ca prima doamnă sau ca altcineva! Toate aceste lucruri sunt fără valoare, pentru că tu eşti chemat să fii ca Jesus.

Gândiţi-vă la faptul că după începerea ospăţului, toţi săracii stăteau în jurul gardului, deoarece mirosul ademenitor al fripturii de miel s-a răspândit până departe. Nu mai era nimeni pe stradă, ci toţi stăteau şi se uitau înăuntru, cu gura căscată, încercând să prindă o bucată din resturile de miel aruncate. Ei nu aveau voie să intre, pentru că erau săraci, gunoiul societăţii, cei de afară. Dar înăuntru era Unul care arăta ca ei pe dinafară, ceea ce nu părea deloc în regulă. El stătea acolo singur şi nebăgat în seamă de nimeni. După ce că nimeni nu avusese decenţa să-I spele picioarele sau să-I dea sărutul de bun venit, acum era şi ignorat de toţi. Ucenicii nu putuseră să-L însoţească pentru că ei nu fuseseră invitaţi, aşa că acum stătea acolo singur şi privea în jur.

Acum fiţi atenţi! Undeva în josul străzii, în partea cea mai îndepărtată a oraşului, în cartierul rău famat, o luăm la dreapta şi mergem pe o alee. În spatele unei clădiri sunt nişte trepte mici care scârţâie când calci pe ele. Le urcăm, deschidem uşa şi găsim acolo o femeie micuţă. Oh, eu nu cred că ea a vrut să fie aşa. Poate a avut părinţi buni, dar la un moment dat a luat-o pe un drum greşit; sau poate că a fost o fată bună, numai că unul din acei Iuda cu părul ondulat şi freză modernă, i-a ruinat reputaţia. Eu întotdeauna lovesc în femei, dar de data aceasta le voi lua puţin apărarea, pentru că foarte multe fete bune se pierd din cauza unor Iude, ca Ricky sau Elvis, cu părul lins şi parfumaţi, care conduc pe stradă una din acele maşini. Ei iau una din aceste fete micuţe şi naive, pentru că ele cred că sunt drăguţi şi arătoşi, îi dau o ţigară, apoi o iau la dans şi o îmbată.

Eu am întâlnit mii de astfel de fete, a căror vieţi au fost ruinate şi distruse. Nu este numai vina lor! Să nu cazi în cursa unui astfel de băiat, soră! Lasă-l în pace, pentru că dacă nu este umplut de Duhul Sfânt, nu are nimic în el!

Am să vă spun ceva, dar nu vreau să sune ca o glumă, pentru că acesta nu este un loc de spus glume, ci este un loc în care se vesteşte Evanghelia. Ceea ce vă spun s-a întâmplat în biserica mea. Cu câtva timp în urmă, era o fată foarte drăguţă care venea la biserica noastră. Primul lucru care mi-a atras atenţia a fost că şi-a tăiat părul, ceea ce era împotriva Cuvântului. Da, domnule. Când o femeie face aceasta, se dezonorează. Să te îndepărtezi de ea! Acesta este Cuvântul şi Dumnezeu ştie că este adevărat.

Dacă Duhul Sfânt este în tine şi nu te poate înfrâna de la aceste lucruri, ce fel de duh sfânt este acela? Vedeţi? Duhul Sfânt din tine te face să trăieşti ce eşti. Dacă acela pe care tu îl numeşti „Duhul Sfânt”, nu este de acord cu Cuvântul, este clar că nu este Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Înseamnă că ai un alt fel de duh.

Astăzi, noi avem tot felul de duhuri, aşa că oamenii spun: „Închide ochii, deschide gura şi primeşte ceva.” Aşa faceţi voi, dar uitaţi-vă ce aveţi după ce l-aţi primit. Să nu faceţi aceasta! Haideţi la Dumnezeu cu smerenie şi supunere şi ţineţi cu toată fiinţa voastră la Cuvânt. Ia Duhul lui Dumnezeu şi El te va face să umbli drept cu Dumnezeu. Sigur că da.

Fetiţa aceea a început să umble de colo-colo cu unul din acei micuţi Elvişi, iar după o vreme am întrebat-o:

„Marta, ce te determină să faci aceasta? Ce vezi la băiatul acela, pentru că eu l-am văzut fumând şi în curtea bisericii?”

„Oh, frate Branham, are părul frumos şi cârlionţat şi miroase atât de bine!”

Dacă este şi acesta un mod de a-ţi alege prietenul…

„Bine, dar el nu este mântuit,” am spus eu, după care am adăugat: „În ce mă priveşte, mai bine aş merge cu un băiat care miroase a grajd şi are picioare „ca un vagon de tren”, dar este umplut cu Duhul Sfânt.” Da, aşa aş alege. Desigur, ea nu m-a ascultat, iar în cele din urmă a apucat pe o cale greşită, poate ca această sărmană fată din istorisirea noastră. Vreun băiat a condus-o greşit, apoi ea a continuat să meargă tot mai în jos. Soră, dacă eşti cumva în situaţia aceasta, singura ta nădejde este Omul acesta despre care vă vorbesc. Poate că ea nu avusese încă şansa să-L întâlnească.

Astfel, femeia se pregăteşte şi iese pe stradă, ca de obicei, dar nu întâlneşte pe nimeni. Unde au plecat cu toţii? Merge mai departe până ajunge la un alt colţ de stradă, dar nici acolo nu este nimeni. „Unde au plecat cu toţii? Astăzi nu este nimeni.” După o vreme, simte aroma aceea plăcută de mâncare şi stomacul ei mic şi flămând începe s-o roadă, aşa că urmează mirosul şi ajunge la locul ospăţului. Trece prin mulţimea adunată şi se opreşte la poarta fariseului; apoi îi vede pe episcopi şi pe cardinali cum stau acolo şi ciocnesc paharele. După o vreme, se apropie de gard, iar când face aceasta, oamenii încep să se îndepărteze, deşi unii dintre ei erau mai păcătoşi decât ea. Aşa este.

Făţarnicii! Nu îşi dau seama că fiecare femeie care a luat-o pe o cale greşită a avut un motiv să facă aceasta? Oh, şi noi ne credem atât de importanţi, încât de multe ori nici nu vrem să avem de-a face cu vagabonzii de pe stradă. Nu avem timp să ne oprim să vorbim măcar un minut cu ei, dar cu toate acestea ne numim creştini.

Femeia s-a apropiat de gard şi privea în jur. Era flămândă. Într-o parte stătea fariseul şi ciocnea paharul plin cu vinul acela scump, aşteptând cina care era aproape gata şi urma să fie servită. Privind mai departe, ochii ei s-au oprit asupra Cuiva (Oh, aş dori să prindem toţi acea imagine!), care stătea retras într-un colţ, nebăgat în seamă de nimeni. Cu siguranţă I-a întâlnit privirea, dar nimeni nu poate să se uite vreodată în ochii Lui şi să rămână acelaşi. Când L-a văzut, ea s-a întrebat: „Oare cine este Acela, fiindcă El este diferit de ceilalţi?” Şi este. Nimeni n-a fost şi nu poate fi vreodată ca El, fiindcă este diferit de toţi. Privindu-L atent, femeia a observat că picioarele Lui erau nespălate, iar faţa uscată şi arsă de soare.

Dacă am putea vedea aceasta astăzi (ştiţi la ce mă refer), să-L vedem în ruşine şi umilinţă în copiii Săi dispreţuiţi de lume! Oamenii nu vor să aibă nici o legătură cu ei şi îi tratează la fel ca cei din trecut. Astfel, ei spun: „Rusalii? Păi au trecut demult!” sau: „Duhul Sfânt? Oh, astăzi nu mai este aşa ceva!”

Ceea ce trebuie să facem noi, oamenii de astăzi, este să Îi spălăm picioarele şi să Îl ungem, pentru că atunci ne vom ridica în puterea învierii Lui. Ia ocara Lui şi poart-o şi tu! Amin. Lăsaţi ca puterea Vieţii Lui să vă transforme în făpturi noi, diferiţi de cei de afară, care sunt doar carne pentru tun şi praf atomic. Purtaţi-vă ca El, pentru că Biserica Lui este o făptură nouă, şi atunci lumea se va ruşina de ea însăşi.

El stătea acolo şi privea la mulţimea din jurul Său. Aşa se uită la cei din jur şi omul umplut cu Duhul Sfânt.

Femeia aceea L-a privit şi s-a gândit: „Ştii cine este Acela? Profetul din Galilea. Oh, El este!” Imediat, inima a început să-i bată cu putere.

Aşa se întâmplă când Îl găsim pe Isus, inima începe să se comporte ciudat, pentru că primeşte un nou Stăpân.

Deci inima îi bătea cu putere: „Oh, este Cel care a fost atunci la fântână şi S-a întâlnit cu femeia aceea din Sihar. Da, El S-a întâlnit cu femeia aceea care era la fel de imorală ca mine, i-a spus că are mai mulţi bărbaţi şi apoi a iertat-o de păcatele ei. Dar pe mine nu mă va ierta niciodată, pentru că starea mea este mult mai jalnică. Totuşi, nu este corect să stea acolo şi să fie tratat astfel, pentru că El este Dumnezeul veşniciei, singurul Salvator.” Şi în timp ce se gândea la aceste lucruri, i-a venit o idee. Nădăjduiesc că-ţi va veni şi ţie una.

Astfel, a pornit cât se poate de repede pe stradă în jos, a intrat pe alee, apoi a urcat scările scârţâitoare. Când a ajuns la uşă, a tras zăvorul, a intrat în casă şi s-a lăsat pe genunchi, gândindu-se: „Acum sunt în genunchi”, după care s-a aplecat şi a scos de sub pat o cutiuţă mică. A deschis-o grăbită şi a scos din ea un ciorap în care se găsea toată averea ei, tot ce avea.

Mă întreb dacă suntem şi noi la fel de sinceri ca ea. Dacă nu eşti la fel de sincer, nu încerca s-o arăţi cu degetul!

A dus micuţa ei comoară la piept şi a strâns-o bucuroasă, iar în clipa aceea a primit o descoperire: „Nu mă interesează ce spune rabinul, cardinalul sau episcopul, eu cred din toată inima că El este Prorocul despre care a vorbit Moise şi a spus că ne va vizita în zilele acestea. Oh, cred că El ştie cum am obţinut banii aceştia, dar sunt tot ce am…”

Sigur că El te cunoaşte şi poate spune totul despre tine, chiar din spatele acestui amvon. Da, domnule, crezi aceasta? Pot să ţi-o dovedesc. Amin. El ştie din ce eşti făcut şi cunoaşte cuvintele care te deranjează uneori, pentru că ştie totul despre tine. Aceea era tot ce avea acea femeie şi aceasta este ceea ce aşteaptă şi de la tine: să-I dai tot ce ai. Dă-i totul, toată inima ta, dorinţele tale, popularitatea, poziţia socială, totul. Pune totul la picioarele Lui, pentru că nu contează ce ai făcut până acum.

„Aceasta este singura mea şansă,” şi-a zis femeia, „aşa că mă voi folosi de ea.”

S-ar putea ca aceasta să fie ultima şansă şi pentru tine, aşa că ar fi bine să profiţi de ea chiar acum. Nu pleca acasă fără să profiţi de ea, deoarece cred că poţi vedea că şi El Se mişcă în direcţia aceea. El Se mişcă, iar tu Îl vei vedea mai mare decât Îl vezi acum; vei vedea manifestarea Cuvântului Său.

Femeia şi-a zis: „Aceasta este tot ce am, tot ce pot da.” Şi aceasta este tot ce aşteaptă El. Poate cineva zice: „Dar frate Branham, eu sunt…” Pe mine nu mă interesează ce eşti tu, cât ai fost de făţarnic, ce membru bun al bisericii eşti sau cât de prefăcut stai aici în faţa oamenilor! Dă-I numai ce ai, pentru că aceasta aşteaptă El de la tine.

A pornit din nou pe stradă gândindu-se: „Voi merge acolo, pentru că Ceva din mine mă îndeamnă să fac aceasta.” Aşa se întâmplă când simţi aceste lucruri cu adevărat, nu când pretinzi că le ai. Mergând pe stradă, ea şi-a amintit că Levinsky are cel mai bun mir din oraş. Curând a ajuns în faţa magazinului şi a deschis uşa. Clopoţelul de la uşă l-a anunţat pe vânzător de venirea ei, iar când a văzut-o a întrebat-o răstit: „Ce vrei?” Probabil aşa vorbeau şi mulţi dintre aceşti oameni de afaceri înainte de a deveni creştini: „Ce vrei?” Cu alte cuvinte: „Nu-mi convine ca o femeie de teapa ta să intre în magazinul meu!”

„Aş vrea cel mai bun mir pe care-l ai.”

„Cel mai bun?”

„Îl vreau pentru o ocazie specială şi pentru o Persoană specială.”

Aşa dorim şi noi: să fie cel mai bun lucru pe care îl avem; cel mai bun pe care îl putem da. Nu doar trei minute de rugăciune pe zi, ci cât mai mult timp Îi putem da.

„Oh,” a continuat ea, „vreau ce ai mai bun.”

Vânzătorul ştia foarte bine că o astfel de femeie nu putea să aibă atât de mulţi bani încât să poată cumpăra aşa ceva. Dar ea şi-a pus ciorapul pe tejghea şi l-a întrebat:

„Cât costă cel mai bun?”

„Douăzeci de dinari.”

Femeia a golit conţinutul ciorapului şi toţi banii s-au rostogolit pe tejghea. Bărbatul i-a numărat rapid şi a zis: „Oh, sunt exact douăzeci de dinari, cât costă mirul. Ce vrei să faci cu el?”

„Este pentru o Persoană specială.”

Vânzătorul a luat sticluţa de alabastru de pe raft şi i-a dat-o femeii, iar ea a luat-o, a ascuns-o la piept şi s-a grăbit spre casa unde avea loc ospăţul dat de fariseu. Când a ajuns acolo, a privit din nou înăuntru şi a văzut mulţimea de farisei adunaţi acolo. Apoi L-a văzut pe Isus stând acolo cu picioarele murdare şi nebăgat în seamă de nimeni.

„Oare cum să mă strecor înăuntru?” s-a întrebat femeia. „Cu siguranţă, mă vor da afară imediat ce voi intra pe poartă.” Dar vedeţi voi, în ea era ceva care îi spunea să intre, fiindcă voia să-I facă un serviciu lui Isus.

Dacă vrei să-I faci şi tu un serviciu lui Isus, pe pământ nu se vor găsi destui cardinali şi episcopi ca să te oprească să intri în prezenţa Lui. Aşa este. În ţară nu sunt destule denominaţiuni şi făţarnici şi nici destui demoni în iad, ca să te oprească să-I faci un serviciu lui Isus.

Iat-o cum vine şi se strecoară când observă că servitorul de la poartă se întoarce puţin cu spatele, şi îşi face repede cale spre locul unde stătea El. Aşa este.

Când te hotărăşti să intri, vino direct în El, nu pierde vremea! Nu te duce la poveşti, nu încerca să primeşti ce spune unul sau altul şi nu lua părerea organizaţiei tale sau a alteia, ci du-te direct la Isus. Să nu te intereseze ce spun alţii, tu du-te repede la El!

Deci femeia s-a strecurat repede şi a ajuns aproape de El. „Oh, sunt în prezenţa lui Dumnezeu!” îşi zice ea tulburată. Întotdeauna când ai o atitudine ca a ei eşti cuprins de un sentiment ciudat, dar dacă ai atitudinea acelor farisei, vei avea acelaşi sentiment ca ei: de goliciune. Acesta este motivul pentru care trebuie să vii la fel ca ea, când vrei să-L vezi pe Isus, şi atunci vei vedea ce fel de simţiri vor veni peste tine. Lasă ca inima ta veche să se topească în dimineaţa aceasta pentru El. Ascultă Vocea Lui, care este încă la fel de blândă, şi vei avea o atitudine diferită.

Ea se gândea: „Oh, sunt atât de tulburată încât nu ştiu ce să fac! Dacă voi merge în faţa Lui, poate mă va alunga, dar nu contează aceasta, pentru că oricum sunt un nimic.” Aceasta este atitudinea pe care trebuie s-o ai, dar dacă te temi că îţi vei strica reputaţia, mai bine stai deoparte! „Oricum, eu sunt un nimic!”

Deci ea a alergat în faţa Lui şi L-a privit cu teamă. Era atât de aproape de El! Aşa vrei să ajungi şi tu: cât mai aproape de El. Poate că Îl priveşti de prea departe şi-L vezi doar acum două mii de ani, dar ce zici de El în dimineaţa aceasta? El este Acelaşi ieri, azi şi în veci: aceeaşi putere şi aceleaşi semne, pentru că este scris: „…lucrările pe care le-am făcut Eu, le veţi face şi voi.” Fratele Demos a citit cu puţin timp în urmă din versiunea biblică King James: „Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.” (Ioan 14.12), dar traducerea originală spune: „…mai multe decât acestea,” nu „mai mari.” Nimeni nu poate face ceva mai mare decât El, ci mai multe. El a înviat morţi şi a oprit natura, aşa că nu se poate face nimic mai mare, ci doar mai mult. De ce? Pentru că El este în Biserica Sa sfântă, care este răspândită în toată lumea; Isus este în fiecare mădular al Său. El a fost un singur Om în care Dumnezeu locuia în plinătate, dar acum Dumnezeu locuieşte în toată Biserica Sa. Acesta este motivul pentru care, chiar în clipa aceasta sunt oameni care primesc vindecarea; chiar în clipa aceasta sunt oameni care primesc Duhul Sfânt. Dacă El ar sta în clipa aceasta aici, în trup de carne, ar putea vorbi numai acestei adunări, dar prin Duhul Sfânt poate vorbi pretutindeni în lume.

Deci femeia era în prezenţa Lui. Pot să văd cum în clipa când privirea Lui s-a aţintit asupra femeii, inima ei s-a oprit. „Aici este Cel care a iertat-o pe femeia aceea care era la fel ca mine şi i-a cunoscut inima. Da, El a ştiut absolut totul despre femeia din Sihar: a ştiut că a avut cinci bărbaţi şi ştie foarte bine cât de vinovată sunt şi eu.” El ştie totul. Ştie şi cât de vinovat eşti tu! Ştie cât suntem de josnici, pentru că ne cunoaşte pe fiecare în parte.

Ea s-a uitat la faţa Lui şi L-a recunoscut imediat. Nu a privit nici o clipă la farisei, sau la lista de apartenenţă a bisericii, ca să vadă câţi membri erau înscrişi şi ca să se decidă dacă se va înscrie şi ea sau nu. Femeia a privit la Isus, iar când a făcut aceasta, s-a simţit vinovată şi nu şi-a mai putut reţine lacrimile. S-a prăbuşit în genunchi, iar lacrimile ei îi spălau picioarele murdare de praf.

Este un lucru deosebit că atunci când ajungi în apropierea lui Isus, începi să plângi, dar nu cu o inimă rece şi nepăsătoare. Eu nu văd nici un rost în acele mărturisiri reci şi nici în scrierea numelui într-un registru sau în aderarea la o biserică. Tu trebuie să mori faţă de tine însuţi şi să fii născut din nou!

Lacrimile ei se scurgeau pe picioarele Lui, dar nu avea nimic ca să le şteargă. Cum stătea cu capul plecat şi plângea, pletele ei cârlionţate, care fuseseră prinse în vârful capului, au căzut acum în jos, aşa că femeia a început să-I spele picioarele cu lacrimile ei şi să I le şteargă cu părul capului ei. Unele dintre surorile noastre penticostale ar trebui să stea în cap ca să Îi poată şterge picioarele cu părul lor, atât îl au de scurt. Aşa este.

Dar acea femeie, deşi era o păcătoasă, şi-a folosit părul lung pentru a-I şterge picioarele. Ea a ridicat privirea spre El… Oh, dacă El şi-ar fi mişcat numai puţin piciorul sau ar fi clipit din ochi, ea ar fi plecat de acolo, dar întotdeauna când vrei să faci ceva pentru El, Isus te lasă să mergi până la capăt. Îmi place aceasta. El stătea nemişcat şi o privea atent. Atunci femeia a încercat să spună ceva în timp ce-I spăla picioarele: „Eu…eu…” Ce apă minunată ca să-I speli picioarele: lacrimi de pocăinţă. Este mult mai bună decât apa stătută denominaţională pe care ar fi putut s-o primească de la farisei. El primea apa pocăinţei: lacrimile ei mari şi sărate îi spălau picioarele, iar părul ei le ştergea. Sărmana încerca să spună ceva dar nu putea: „Oh, nu pot să spun… Nu pot să spun…”

Iar Isus o privea blând. După o vreme, femeia a scos sticluţa de alabastru. Era atât de ruşinată, încât nu putea să se ridice să-I pună mirul pe cap, aşa că îşi zicea: „Dacă aş putea pune sticluţa lângă El ar fi suficient.”

Unii dintre voi vor să pară prea importanţi, dar pentru mine sunt suficiente picioarele Lui. Cuvântul Lui este suficient. Câtă vreme ştiu că sunt în El şi că Cuvântul Lui este în mine, este suficient. Dacă pot ajunge să-mi pun mâinile pe picioarele Lui este destul; este tot ce-mi pot dori. Eu cred că aşa gândim cu toţii: să-I spălăm picioarele cu lacrimi de pocăinţă. De fapt, aceasta doreşte şi El: să ne spălăm murdăria cu lacrimi de pocăinţă; nu cu canoane, ci cu pocăinţă.

Ea era foarte tulburată pentru că Îi spăla picioarele şi le ştergea cu părul capului ei. Cumva, cumva a reuşit să scoată sticluţa de alabastru cu mir mirositor, a spart-o şi a turnat tot conţinutul pe picioarele Lui. Apoi le-a şters cu părul capului ei şi le săruta.

La un moment dat, femeia şi-a ridicat privirea spre El, dar a observat că El nu o privea. Oare ce se întâmplă în jur? Nu se auzea nici un zgomot, toţi se opriseră şi priveau spre ei.

Oh, pot să-l văd pe fariseu, cel mai rău ticălos din ţară! Faţa lui era roşie de ruşine, pentru că cineva a spus: „Amin!” Cum? Cineva a spus „Amin” în biserica lui? Hmm, tu îl deranjezi! El a făcut greşeala să spună că „Isus a venit să-i mântuiască pe cei păcătoşi,” iar cineva a spus: „Glorie lui Dumnezeu!”

„Oh, uşierilor, scoateţi-l afară, pentru că mă deranjează!” Dar pe mine mă deranjează cânt ei tac şi nu spun „Amin” sau „Aleluia!”

Oh, fariseul se simţea atât de umilit şi de ruşinat! Privea spre Isus şi îşi zicea în sine, dând din cap, cu subînţeles, spre ceilalţi cardinali: „Vedeţi, v-am spus eu! Dacă omul acesta ar fi un proroc, ar şti ce fel de femeie este aceea!”

Sigur că El era Proroc, iar femeia era de milioane de ori mai bună decât fariseul acela, deşi nu era o membră a bisericii, ci era o prostituată. Să vă fie ruşine, vouă, bieţilor membri ai bisericii, care nu ştiţi despre Dumnezeu mai mult de atât! Simţindu-se jignit, fariseul a zis: „V-am spus eu! Dacă ar fi un proroc (Dar El era Proroc), ar fi ştiut ce fel de femeie este aceasta! Este clar că nu-i proroc!”

Dar Isus putea să-i deosebească gândurile, aşa că S-a ridicat în picioare. Femeia continua să stea acolo, cu părul căzându-i peste umeri, până la mijloc, cu lacrimile şiroind pe obraji şi cu buzele pline de mir din pricină că-I sărutase picioarele. Îşi ridicase ochii mari şi maronii spre Isus şi se întreba îngrijorată ce va spune şi ce va face. El a privit spre ea, apoi i-a zis lui Simon: „Vreau să-ţi spun ceva, Simone!” Oh, sărman făţarnic mizerabil, care vrei să pari un slujitor al lui Hristos! „Vreau să-ţi spun ceva. M-ai invitat să vin aici şi Eu am venit. Mi-am lăsat toate celelalte întâlniri deoparte şi am venit aici.” El face întotdeauna aceasta. Aşa este. El este chiar acum aici. Desigur. „Mi-am lăsat la o parte toate celelalte întâlniri, pentru că M-ai invitat tu aici. Dar când am ajuns la uşa ta, nu mi-ai spălat picioarele, nu mi-ai parfumat capul şi nu m-ai sărutat de bun-venit, dar femeia aceasta, de când a venit aici, nu a încetat să-mi spele picioarele cu lacrimile ei, să Mi le şteargă cu părul ei şi să Mi le parfumeze.”

Oare ce va face El acum? Femeia Îl privea cu ochii ei mari. Oare care va fi verdictul Lui? Oh, Dumnezeule, îngăduie ca acel verdict să-mi fie favorabil! Îngăduie ca aceasta să fie ceea ce voi auzi şi eu când încerc să-Ţi fac un serviciu, deşi trebuie să le spun oamenilor lucruri care mă taie la inimă! Eu trebuie să fac acest lucru, pentru că este scris în Cuvânt. Noi toţi trebuie să facem aceasta, fraţilor. Nu contează cu ce preţ! Trebuie s-o facem oricum. Este slujba pe care ne-o cere Dumnezeu: să predicăm Cuvântul Său.

Priviţi-o! Ea Îl privea fascinată: „Oare ce va face El acum? Mă va condamna?” Dar Isus a continuat: „…păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate!” Multele ei păcate erau iertate. Să ne plecăm capetele puţin.

Noi L-am invitat şi El a venit. În toate bisericile prin care am fost în săptămâna aceasta, m-am rugat împreună cu fraţii mei şi am spus: „Isus este aici!” Ieri am fost pe vârful muntelui din Sud împreună cu soţia mea şi i-am zis: „Uită-te jos în vale şi gândeşte-te de câte ori a fost luat în chip uşuratic Numele Domnului, doar într-o oră! Câte curvii au avut loc de aseară până acum?”

„Billy, atunci de ce ai mai venit aici?”

„Scumpo, de acolo de jos, din valea Maricopa, s-au ridicat o mulţime de rugăciuni în ultimele douăzeci şi patru de ore. Adevăraţii născuţi din nou, sfinţii lui Dumnezeu, se roagă pentru ca cei păcătoşi să vină la Convenţie.”

Domnul a venit, este aici, aşa că haideţi să-L facem să Se simtă binevenit; să-L întâmpinăm cu lacrimi de pocăinţă, iar inimile noastre reci şi împietrite să fie schimbate în inimi de carne. Haideţi să-I spălăm picioarele în dimineaţa aceasta! Haideţi să-I spunem că Îl iubim şi că Îl vom sluji toată viaţă de acu înainte. Suflete, ascultă verdictul Lui măreţ şi veşnic: „păcatele tale, care sunt multe, sunt iertate!”

Am să vă pun o întrebare şi aştept un răspuns sincer. Sunt printre noi bărbaţi şi femei, şi eu cred că sunt, care nu au trăit cum trebuie înaintea lui Dumnezeu şi care doresc să audă verdictul primit de femeia aceea păcătoasă: „…păcatele tale, care sunt multe, sunt iertate!”? Vreţi să ridicaţi mâna? Nu priviţi în jurul vostru! Lăsaţi-mă pe mine şi pe Domnul să vedem. Ridicaţi mâinile. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi.

Voi, membri ai bisericii, care ştiţi că nu aţi fost născuţi niciodată din nou, nu uitaţi că Isus este aici! Ar trebui să-ţi fie ruşine, dacă El te-a îndemnat să-I înalţi laude şi să-L vesteşti cuiva, dar nu ai făcut-o! Ridică mâna şi spune: „Îmi pare rău, Isuse! Începând de astăzi, doresc să fiu un creştin născut din nou.” Ridică-ţi mâna! Dumnezeu să te binecuvânteze! Fii binecuvântat.

Femeilor penticostale care aveţi părul scurt, încreţit şi înfoiat, să vă fie ruşine! Voi ştiţi că greşiţi! Iar dacă n-aţi ştiut, aţi aflat acum. Vă este ruşine? Dacă da, ridicaţi mâna. Nimeni să nu privească în jur! Dumnezeu să te binecuvânteze. Numai o adevărată doamnă poate face aceasta. Aşa este. Dumnezeu să te binecuvânteze. Sigur că da, sigur că ţi-e ruşine!

Vrei să spui că ai părul scurt, încreţit şi înfoiat şi totuşi nu ţi-e ruşine? Vrei cumva să placi oamenilor şi nu lui Dumnezeu? Îţi dai seama că de acum înainte nu mai poţi merge niciodată înaintea lui Dumnezeu în felul acesta? Dacă nu accepţi mustrarea Lui, El trece pe lângă tine.

Spui că ai Duhul Sfânt, dansezi în Duhul şi vorbeşti în limbi? Problema este că te bazezi prea mult pe aceste lucruri, în loc să asculţi Vocea Lui blândă. Tu poţi avea emoţii care vin din fire, dar viaţa ta este aceea care dovedeşte ce eşti cu adevărat. Poţi avea struguri pe o viţă de dovleac? Sau poţi avea castraveţi pe o viţă de pepene? Ridică mâna, pentru că ştii bine că eşti greşită! Fii destul de doamnă şi fă aceasta! Mulţi dintre cei care nu au ridicat mâna mai devreme, au făcut-o acum. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Bărbaţilor care le permiteţi femeilor voastre să facă aceste lucruri, unii dintre voi fiind chiar predicatori, să vă fie ruşine! Predicatori ai Evangheliei depline, care le permiteţi soţiilor voastre să facă aceste lucruri, să vă fie ruşine! Dumnezeu să aibă milă de sufletul tău, frate, care nu ai atâta decenţă încât să predici Evanghelia aşa cum este ea! Ţi-e frică de ea?

Dar voi, cei care fumaţi şi pretindeţi că sunteţi creştini, iar pe lângă aceasta mergeţi şi la un pahar cu şeful vostru? Dar voi, oamenilor de afaceri, care nu v-aţi lepădat încă de felul vostru lumesc de a fi? Voi trebuie să mai ciocniţi un păhărel de Crăciun! Să vă fie ruşine! Să vă fie ruşine! Chiar nu ştiţi că Isus vă va condamna în ziua aceea? Ştiţi bine că greşiţi şi că ceea ce faceţi nu este corect!

Unii dintre voi treceţi voit peste Cuvânt, în aceste zile din urmă. Bisericile devin tot mai formale, dovedind că ceva nu este în ordine cu voi. Eu ştiu că unii dintre voi, predicatorii, sunteţi nevinovaţi şi că aţi vrea să predicaţi Cuvântul cât se poate de tare, dar adunarea voastră nu vă permite aceasta… Predicaţi tot ce trebuie predicat, iar Dumnezeu le va cere socoteală dacă nu vă ascultă.

Unii dintre voi nu L-aţi iubit cum ar fi trebuit. Alţii, sunteţi creştini foarte onorabili, dar nu L-aţi iubit niciodată aşa cum ar fi trebuit, şi ştiţi că sunteţi vinovaţi pentru că nu vă rugaţi îndeajuns. Spuneţi: „Îmi ridic şi eu mâna şi recunosc că nu mă rog îndeajuns. Îmi este ruşine de mine şi de viaţa mea. L-am rugat să vină la această întâlnire, dar acum, când stau în faţa Lui, îmi este ruşine pentru întreaga mea viaţă. Mi-e ruşine de viaţa mea.” Şi eu simt acelaşi lucru ca şi voi, binecuvântată fie inima Lui, pentru că în dimineaţa aceasta a venit din ceruri ca să ne viziteze, să ne vorbească şi să ne întâlnească. El vorbeşte chiar acum inimilor noastre, cu Vocea Sa blândă. Nu va fi nici un vânt mare şi înfricoşător, pentru că noi am avut de multe ori parte de aşa ceva.

Haideţi să ni se acopere faţa de ruşine în dimineaţa aceasta! „Îmi este ruşine să spun că sunt creştin cu viaţa pe care o trăiesc. Îmi este ruşine că nu mai am nici o putere în prezenţa Lui. Îmi este ruşine că nu sunt un exemplu de creştin în faţa oamenilor mei. Isuse, ai milă de mine! Dumnezeule sunt plin de greşeli şi am nevoie să fiu corectat, în timp ce Duhul Tău îmi vorbeşte şi mie.”

Doamne, dorim să vorbim cu Tine şi avem nevoie de iertarea Ta. Noi dorim să fim creştini adevăraţi şi să fim umpluţi, cu adevărat, cu Duhul Sfânt. Nu ne este ruşine să plângem în faţa Ta şi nu ne ruşinăm cu Tine. Tu ne-ai vizitat în dimineaţa aceasta, iar noi vrem să-Ţi spălăm picioarele; vrem să-Ţi dăruim vieţile noastre. Doamne, vrem să fim creştini adevăraţi şi să aducem la suprafaţă roadele Duhului Sfânt: dragostea, umilinţa, supunerea, înfrânarea, răbdarea, blândeţea şi iertarea. Dumnezeule, Te rugăm să ne ierţi în Numele lui Hristos şi să ne ajuţi să facem din El Exemplul nostru.

Cei care au această dorinţă în suflet, să-şi plece capetele în prezenţa Lui, ştiind că noi toţi suntem vinovaţi. Dacă doriţi să-I spălaţi picioarele, rămâneţi în linişte în picioare. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Soţia mea obişnuia să cânte o cântare foarte frumoasă: „Isuse drag, eu Te iubesc, eu Te iubesc.” Dacă Te-am iubit vreodată, acum este acel timp, Isuse. Să ne plecăm capetele cu toţii.

Tatăl nostru ceresc, am fost atât de indiferenţi faţă de Tine! Te-am prigonit, Ţi-am prigonit calea şi am fost nepăsători faţă de Tine. (O femeie începe să ţipe). Mă rog pentru femeia aceasta sărmană, pe care diavolul încarcă s-o ia chiar acum. Du-te după ea, Duhule Sfânt, şi nu o lăsa singură. Du-te după ea, Isuse. Fie ca demonul care strigă, să iasă afară în Numele Domnului Isus, iar acel suflet sărman să fie salvat.

Nouă ne pare rău pentru tot ce Te-am supărat şi Te rugăm să Te mişti printre noi prin Duhul Sfânt. Umple-ne cu bunătatea Ta dumnezeiască, şi toarnă binecuvântările Tale peste noi. Stai la masa noastră şi cinează cu noi, Doamne. Te primim ca Salvatorul nostru şi dorim să fii Conducătorul şi Împăratul nostru, de aceea Te rugăm să laşi Duhul Sfânt să ne ungă sufletele şi să ne dea dragoste, milă şi înţelegere.

Îngăduie ca fiecare predicator să aibă o altă atitudine, şi fie ca aceşti oameni de afaceri, această organizaţie, fiecare membru al bisericii şi fiecare persoană prezentă în locul acesta, să simtă că Isus îşi ocupă locul în inimile lor. Îngăduie aceasta, Doamne, fiindcă Te iubim, ne încredinţăm vieţile în mâinile Tale şi Te considerăm binevenit la această convenţie. În după-amiaza aceasta, îi vom boteza pe cei ce cred, îi vom chema la altar pe cei ce doresc iertarea şi Te vom lăuda prin cântările noastre şi prin cuvânt; Te vom lăuda cu tot ce avem şi le vom dovedi oamenilor că nu ne este ruşine de Evanghelia lui Isus Hristos, dar este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire.

De acum înainte ar trebui să trăim o viaţă nouă şi să nu mai fim ca acei farisei, pentru că am fost vizitaţi de Tine. Noi ştim că Tu eşti Împăratul prorocilor. Dumnezeul Proroc care vorbeşte chiar acum inimilor noastre. Te rugăm să ne cercetezi inimile şi să ne arăţi cauzele care împiedică marea mişcare a lui Dumnezeu în aceste zile din urmă. Îngăduie ca din locul acesta să plece predicatori, bărbaţi şi femei uniţi cu inspiraţia iubitoare a Domnului Isus şi astfel să pornească o trezire adevărată care să străbată continentul de la un capăt la altul. Îngăduie aceasta, Doamne.

Noi ştim că Tu ai răspuns la invitaţia noastră şi eşti binevenit în viaţa fiecăruia dintre noi. Noi Te iubim, Doamne şi Te binecuvântăm, pentru că Tu eşti deasupra oricărei organizaţii şi a lucrurilor lumii. Tu eşti deasupra hainelor noastre şi a tot ce ne aparţine, pentru că eşti Dumnezeu. Eşti deasupra emoţiilor noastre şi Te iubim din toată inima. Primeşte-ne, Doamne, în timp ce ne ridicăm mâinile spre Tine şi Te lăudăm. Te lăudăm, ne încredinţăm în mâna Ta, mare Dumnezeu al gloriei cereşti, şi Te rugăm să-i binecuvântezi pe aceşti oameni în Numele Domnului Isus.

Îl iubiţi? Îi veţi dărui Lui vieţile voastre? Ridicaţi mâinile şi spuneţi: „Isuse, şi eu mă rog să vii la această convenţie, pentru că Îţi predau Ţie viaţa mea. De acum încolo vreau să fiu pe deplin al Tău şi doresc ca viaţa, trăirea şi vorbirea mea să dovedească faptul că sunt pecetluit cu Duhul Sfânt.”

Dă-ne un ton la cântarea: „Eu Îl iubesc.” Ziceţi aceasta din inimă? Spuneţi: „Amin!” (Amin). Haideţi să cântăm cu toţii ca pe vremuri: „Eu Îl iubesc, Eu Îl iubesc…” Cu toţii:

Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc,

Pentru că El m-a iubit întâi

Şi mi-a răscumpărat salvarea…

Gândiţi-vă câteva clipe la aceasta. Satana a întrerupt-o pe femeia aceea micuţă şi a scos-o din adunare în fugă, dar Duhul Sfânt a prins-o şi a adus-o înapoi, aşa că acum stă liniştită în mijlocul nostru. Ce este aceasta? Făgăduinţa Lui: „În Numele Meu vor scoate draci…” Puterea stă în bunătate şi umilinţă. Aceasta face lucrurile măreţe: bunătatea şi umilinţa. Îl iubiţi? Să cântăm cu toţii, cu ochii închişi şi cu mâinile ridicate.

Dumnezeu să vă binecuvânteze.

– Amin –

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.