Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMCEL MAI NEÎNSEMNAT OM DIN SANTA MARIA

Pentru o experienta mai buna va recomandam sa folositi browserul CHROME
30/06/1962, seara - Santa Maria, California

Vă mulţumesc. Haideţi să rămânem în picioare pentru un moment de rugăciune. Văd că mulţi au adus aici batiste, ca să ne rugăm peste ele, pentru că noi credem în aceasta. Unul din cele mai mari lucruri pe care trebuie să-l facem să se întâmple este slujba internaţională de rugăciune peste batiste, deoarece în urma acestui lucru s-au întâmplat lucruri măreţe, ceea ce ne face să ne bucurăm. Întotdeauna ne bucurăm când putem face ceva ca să-i ajutăm pe alţii.

Acum, vreau să vă plecaţi cu toţii în rugăciune împreună cu mine.

Tatăl nostru ceresc, ne bucurăm că în seara aceasta suntem în viaţă şi suntem aici în slujba Dumnezeului nostru, având această măreaţă Asigurare că atunci când se va sfârşi viaţa aceasta, vom intra în Viaţa de Dincolo, unde se odihnesc toate aşteptările noastre.

Cât timp suntem în călătoria pe acest pământ, boala şi necazul sunt la tot pasul. În timpul acesta în care trăim, în umbra venirii Domnului, sunt mulţi care suferă şi ştim că vrăjmaşul răcneşte ca un leu căutând să prindă tot ce poate, fiindcă ştie că timpul lui este scurt.

Mulţi au adus batiste şi le-au pus aici pentru cei dragi. Fără îndoială, undeva departe este vreun tată orb care aşteaptă să se întoarcă batista. Poate undeva în spital este cineva drag sau poate un copilaş scump este bolnav acasă. Tu îi ştii pe toţi, Doamne şi sunt sigur că le vei da ce cer în timp ce-mi voi pune mâinile  peste ele, în Numele reprezentativ al Domnului Isus.

Noi credem ceea ce este scris în Scriptură: că ei au luat de pe trupul sfântului Pavel, batiste şi şorţuri. Acelea erau semnul credinţei lor în acel apostol, iar Duhul lui Dumnezeu rămâne Acelaşi pentru cei ce cred la fel. Te rog să Te înduri de fiecare cerere.

Doamne, dă-ne un serviciu măreţ în seara aceasta. Fie ca prezenţa Ta să fie cu noi în continuare şi împlineşte dorinţele inimilor noastre care cred că sunt în voia Ta divină, fiindcă Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Puteţi să vă aşezaţi.

Dimineaţă am avut un timp atât de minunat la dejunul cu predicatorii! Am făcut cunoştinţă cu mulţi fraţi şi am aflat că preşedintele de aici este Arkie.

Ei mi-au spus că dacă i-aţi scoate din California pe cei din Arkansas, nu mai rămâneţi decât un deşert. Câţi de aici sunt din Arkansas sau din Oklahoma? Sigur. Cred că cele mai devotate inimi bat sub cămăşile din Arkansas şi Oklahoma.

Într-un fel, eu ţin la Oklahoma, pentru că mama mea a locuit în Tulsa, Oklahoma. Când am început adunările, a fost acolo în Jonesboro, Moark şi Texarkana, la Auditoriul Memorial Robertson, la Little Rock sus în Hot Spring şi oh, în câte alte locuri, unde am întâlnit unii din cei mai buni oameni.

Îmi amintesc când am fost la Jonesboro. A fost una din cele mai mari adunări după ce am plecat din St. Louis, după ce a fost vindecată fiica lui Daugherty, lucru care a mişcat tot oraşul, aşa că acolo s-au adunat zeci de mii de oameni.

În Arkansas am avut prima transmisie radio din adunare, iar ziarele au scris că la adunare au participat în jur de douăzeci şi opt de mii de oameni veniţi din toate ţinuturile. Pe o distanţă de patruzeci de mile în jur, nu s-a mai găsit nici un loc de dormit. Unii au întins corturi, alţii s-au adăpostit vechile depozite de bumbac şi ţineau peste ei şi copii nişte cârpe în timp ce ploua.

Nu am să uit niciodată una din seri. Nu aş vrea să încep cu mărturiile… Atunci le-am spus că înainte de a pleca, mă voi ruga pentru bolnavi, dar erau atât de mulţi că nu te puteai apropia… Oamenii veneau tot mai mulţi, iar rândul de rugăciune era printre blocurile din oraş.

Îmi amintesc că într-o seară m-am dus să mă rog pentru cineva. Dimineaţa, m-am trezit după ce m-am rugat toată noaptea, dar nu am mai putut sta sus, doar în genunchi, şi aşa mă rugam pentru ei în timp ce treceau.

Acolo era şi un cizmar orb, de undeva din nord. Am uitat din ce oraş era, de undeva de pe lângă Jonesboro, la vreo treizeci sau patruzeci de mile. Era orb de ani de zile, dar Duhul Sfânt l-a declarat vindecat. El a plecat din rând, dar după aceea a venit înapoi în rând şi mi-a spus:

„Domnule, ai spus că sunt vindecat, dar ochii mei sunt tot închişi.”

„Aceasta nu are nimic a face una cu alta, pentru că tu mi-ai spus că crezi.”

„Da”, a spus el.

„Atunci de ce mă întrebi?”

A plecat, iar eu i-am spus că spună tot timpul: „Lăudat să fie Domnul pentru vederea mea.”

În dimineaţa aceea, pe la ora 5.00, el mergea acasă cu un model vechi A, fiind condus de fiul lui. Pe drum, stătea pe bancheta din spate şi spunea: „Lăudat să fie Domnul pentru vederea mea.” Şi i s-au deschis ochii. Atunci a alarmat întregul ţinut.

În aceeaşi dimineaţă a intrat în biserica catolică învârtind pălăria în vârful bastonului şi lăudându-L pe Domnul pentru că vedea. Apoi s-a dus la biserica metodistă, iar acolo a fost gata, gata să fie arestat pentru că a deranjat închinarea.

Apoi, în seara aceea, nişte uşieri m-au dus afară să mă rog pentru o femeie care era pe moarte de cancer. L-am auzit pe un şofer de ambulanţă zicând: „În seara aceasta mai am încă două drumuri de făcut, ca să aduc nişte oameni de la spital.”

M-am rugat pentru femeia aceea. Ea culegea şi vindea afine şi toţi banii pe care i-a avut i-a dat la ambulanţă ca s-o aducă acolo, iar Domnul a vindecat-o. Ea s-a dat jos din ambulanţă şi a încercat să-şi facă loc să intre în adunare.

Eu nu am putut să ajung din nou la uşă, pentru că erau adunaţi foarte mulţi oameni pe o distanţă cam aşa de mare şi nu puteam să mă strecor nicicum pe acolo. Atunci a venit unul din uşieri şi mi-a spus:

„Te vom scoate prin spatele clădirii pentru că nu te cunoaşte nimeni.”

Eram acolo de opt sau zece zile, iar oamenii stăteau şi aşteptau zi şi noapte să le vină rândul. Deci, am încercat să ieşim prin spate. Îmi amintesc că începuse să plouă şi abia puteam să-mi fac loc prin mulţimea aglomerată.

Fraţii mei de culoare, vă rog să mă iertaţi pentru remarca aceasta şi felul în care am s-o spun. În zilele acelea era segregaţie în Arkansas, aşa că am continuat să merg înainte, iar la un moment dat am auzit: „Tată!” M-am uitat şi am văzut o fată frumoasă de culoare. Era oarbă şi îşi făcea loc prin mulţime strigându-l pe tatăl ei. Nimeni nu-i dădea nici o atenţie şi nimeni nu mă cunoştea.

Eu am început să mă împing aşa, pentru că unii stăteau şi discutau. Acolo erau câteva autobuze din diferite părţi ale ţării.

Deci, acolo era un tip care stătea la poveşti, iar eu am încercat să-l împing.

„Nu mai împinge!”, a spus el.

„Bine, domnule”, am spus eu şi l-am împins din nou.

„Ţi-am spus să nu te mai împingi!”

M-am temut că o să înceapă să se împingă şi el, aşa că am spus: „Vă rog să mă scuzaţi!” şi am luat-o prin partea cealaltă.

În final am ajuns lângă fata aceea, iar ea zicea:

„Să mă ajute cineva! Să mă ajute cineva!”

Am continuat să înaintez spre ea până când s-a lovit de mine. Atunci a spus: „Scuzaţi-mă, domnule.”

„Ce doreşti?”, am întrebat-o.

„N-ai vrea să mă ajuţi să-l găsesc pe tata?”

„Dar de ce?”

„Păi, am venit aici la vindecător, dar mi s-a spus că nu pot nici măcar să mă apropii de clădire. Apoi, m-am pierdut de tata şi nu mai pot găsi calea înapoi spre autobuz.”

„De unde eşti?”

„Din Memphis”, a răspuns ea.

M-am uitat şi am văzut autobuzul, aşa că mă gândeam că o voi duce pe fată la el.

„De ce ai venit aici?”, am întrebat-o din nou.

„Am venit la vindecător”, a spus ea.

Atunci m-am gândit s-o cercetez puţin ca să văd câtă credinţă adevărată avea. Aceasta suna cumva făţarnic faţă de o sărmană fată nevăzătoare, dar am repetat: „Vindecătorul?”

„Da, domnule.”

„Vrei să spui că tu crezi în aşa ceva în timpul acesta modern în care trăim astăzi când avem atâţia doctori peste tot?”

„Domnule, ei nu mă pot ajuta.”

Da, înţeleg. Şi cum ai fost convinsă să vii aici?”

„Asculta la radio programele acelea bune şi am auzit de Fayetteville, de cizmarul acela care a fost orb şi şi-a căpătat vederea aici, în dimineaţa aceasta. Atunci ne-am urcat cu toţii în autobuze şi am venit aici. Vrei să mă ajuţi să mă întorc înapoi?”

„Desigur, domnişoară”, am răspuns eu, „dar mai întâi spune-mi, crezi că omul acela este în stare să facă aceasta?”

„Nu, domnule”, a răspuns ea, „dar Isus poate.”

„Hmmm, chiar crezi aceasta?”

„Domnule, dacă mă ajuţi să ajung unde este el, apoi voi putea să-l găsesc pe tata.” Ce mustrare!

„Vorbeşti serios, domnişoară?”

„Sigur că da, domnule.”

„Poate că eu sunt cel pe care vrei să-l vezi.”

Atunci ea m-a prins de haină aşa şi a spus:

„Tu eşti vindecătorul?”

„Nu, eu sunt fratele Branham.”

„Pe el vreau să-l văd. Dacă Îl vei ruga pe Dumnezeu, îl voi găsi pe tata.”

O priveam cum se uita cu ochii albi, în timp ce lacrimile îi şiroiau pe obraji. Atunci m-am gândit la nevăzătoarea Fanny Crosby.

Nu trece pe lângă mine, bunule Mântuitor.

Ascultă umilul meu strigăt

În timp ce ceilalţi Te strigă

Nu trece pe lângă mine.

Vedeţi, fata aceea a auzit de orbul care şi-a recăpătat vederea. Ea a spus că doctorul i-a spus că ar fi putut s-o opereze atunci când cataracta de pe ochi nu era atât de avansată, dar acum când a avansat şi i-a acoperit nervul optic, nu se mai putea face nimic.

Astfel, ea a spus: „Singura mea şansă este să ajung înăuntru.”

Am luat-o de mână şi am spus: „Tată ceresc, cu ani în urmă a fost o cruce zgrunţuroasă târâtă prin Ierusalim, prin urmele însângerate ale Celui care o purta. Pe deal în sus, trupul Lui slab şi fragil S-a prăbuşit sub acea povară, dar acolo era unul numit Simon din Cirena care a venit, a ridicat crucea şi L-a ajutat s-o ducă mai departe.

Aici este unul din copiii Lui care bâjbâie prin întuneric. Doamne, sunt sigur că Tu înţelegi.”

Atunci, ea a început să-L laude pe Dumnezeu pentru că putea vedea. Aceasta era tot. Ea îşi recăpătase vederea.

În Arkansas s-au petrecut o mulţime de lucruri măreţe, iar noi suntem recunoscători pentru aceasta. Cred că atunci când voi trece dincolo de barieră, voi auzi multe mărturii. Îmi vin în minte acele timpuri din trecut, ce s-a petrecut de-a lungul timpului şi peste ocean.

Chiar soţia păstorului de aici mi-a spus că a fost chemată de trei ori în adunări ca aceasta şi a fost vindecată de boala lui Hodgkin care este cancer la glandă. S-au făcut o mulţime de lucruri.

Un alt frate de aici, a pus mărturie că faţa lui era acoperită de cancer, dar Dumnezeu l-a vindecat. Nu se mai vede nici o zgârietură nicăieri. O, şi câte mărturii mai sunt! Oriunde te duci este aşa.

În seara aceasta, ei vor lega cărţile şi acele fotografii. Noi nu suntem vânzători de cărţi. Cărţile acestea au fost cumpărate de la cineva şi aduse în adunare. Duminica nu le vindem. Dacă doriţi o carte sau o fotografie, le puteţi găsi când ieşiţi. Mâine este Sabatul şi sunt sigur că s-au făcut  anunţurile.

Eu nu am încercat să predic în adunarea aceasta pentru că am ştiut că sunt pentru prima dată aici. Deci, am încercat să fac lucrurile cât mai simplu, dar Domnul ne-a dat nişte mesaje minunate, sute de mesaje care sunt înregistrate pe bandă, ca de exemplu: „Cele şapte epoci ale Biserici”, „Începutul Seminţei”, „Mielul şi porumbelul”, „Jos din slava Lui”, prin care ne-a binecuvântat. Ei le au aici.

Aşa cum am vorbit cu păstorul de aici, noi nu am vrut să punem peste nimeni nici un fel de povară în ce priveşte banii. Am cincizeci şi trei de ani şi predic de peste treizeci şi doi de ani, dar nu am luat nici un ban în viaţa mea. Astfel, când se termină fondurile, aceasta este.

Am avut adunări în care s-au adunat bani timp de două zile şi au fost zile când plimbai cutia şi adunai şapte mii de dolari. De îndată ce sunt achitate toate cheltuielile, eu nu le mai permit să adune alţi bani.  Aceasta-i tot. Eu nu cred în astfel de lucruri. Le-am spus fraţilor să-mi spună întotdeauna când cheltuielile sunt mai mari şi biserica de acasă va completa ce lipseşte.

Vreau să ştiţi că noi nu suntem aici ca să adunăm bani, ci doar ca să avem părtăşie cu voi, să vă facem poverile mai uşoare, să ne rugăm pentru bolnavi şi să ajutăm cu orice putem.

Mâine este Sabatul şi aş vrea ca cei care sunteţi în vizită aici, să ştiţi că în împrejurimi sunt multe biserici bune. Păstorii lor stau aici şi puteţi participa la bisericile lor. Ei sunt bărbaţi ai lui Dumnezeu şi cred în această slujbă. Sunt din denominaţiuni diferite, dar noi nu… Când vine vorba de părtăşia cu Hristos, noi nu tragem bariere denominaţionale, ci mergem împreună.

Eu am fost ordinat într-o singură biserică şi anume, în biserica baptistă şi am venit printre oameni ca frate, ca să stau în spărtura din frăţietate. Dacă aş vedea că fiecare biserică uită de barierele ei denominaţionale şi ar veni într-o mare frăţietate, aş spune la fel ca şi Simeon:

„Acum, sloboade în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău.

 Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta.” (Luca 2.29-30). Aşa este. Când putem merge toţi împreună… fiindcă pentru aceasta am luptat tot timpul.

Nu am vrea să vă ţinem prea mult. Eu nu mă supăr dacă pierdeţi o zi de muncă, dar cu siguranţă nu aş vrea să pierdeţi şcoala duminicală de dimineaţă. Să nu o pierdeţi cu nici un chip. Astfel, în seara aceasta am să vă las mai devreme ca să fiu sigur că ajungeţi duminică dimineaţa.

Aş vrea să vă spun ceva despre şcoala duminicală. Este absolut greşit să vă trimiteţi copiii singuri la şcoala duminicală. Să mergeţi şi voi împreună cu ei. Aşa este.

Într-un ziar am văzut un desen care m-a amuzat. Era vorba de un băieţel care stătea la uşa unui dormitor, în timp ce mai încolo era ilustrat dormitorul părinţilor lui, cu sticle pe jos şi cu mucuri de ţigară peste tot. Era ora 9.00 dimineaţa, iar băieţelul s-a sculat, s-a spălat, s-a pieptănat, s-a îmbrăcat şi a bătut la uşa dormitorului părinţilor zicând: „Cine mă duce la şcoala duminicală?” Vedeţi? Acesta este curentul america. Nu este îngrozitor?

Când te gândeşti la americanii moderni de astăzi, tati este undeva la pariuri, iar mama este întinsă undeva pe o plajă cu un căţeluş lângă ea. Fiica este în oraş la rock-and-roll, iar juniorul umblă pe străzi cu un hamburger în mână. Vedeţi, nu mai este viaţă de familie, nu mai este viaţă de rugăciune.

Eu am spus întotdeauna că coloana vertebrală a Americii este ruptă când femeia nu mai este la locul ei. Spun aceasta cu tot respectul faţă de surorile noastre. În dimineaţa aceasta am întâlnit cele mai cumsecade femei, dar ce s-a întâmplat cu femeia noastră? Cum a ajuns aşa?

Nu demult, am fost în Clifton. Într-o dimineaţă trebuia să mergem să luăm micul dejun şi îl aşteptam pe fratele Arganbright. Acolo a venit o tânără. M-am uitat la ea şi am văzut că avea una din frizurile acelea în valuri, ştiţi voi, ca şi prima doamnă. Cred că este inuman să arăţi în felul acela. Am observat că o parte a ochilor era verde, iar partea cealaltă era albastră şi avea ceva şi peste tot pe faţă. Îmi era milă de ea pentru că am crezut că suferă de ceva, aşa că am vrut să mă duc şi să-i spun că sunt misionar. Am văzut pelagră, am văzut lepră, dar aşa ceva nu am văzut niciodată. Am vrut  să o întreb dacă aş putea să mă rog pentru ea, să o ajut, dar atunci am văzut că a mai venit o fată care arăta la fel ca ea, iar atunci m-am gândit: „Cum este posibil ca o femeie atât de drăguţă care este un dar pentru un bărbat, să se deghizeze în aşa fel încât să arate ca şi cum ar fi ieşit din sicriu?” Mă întreb de unde au lucrurile acelea.

Este foarte rău că şi femeile penticostale arată aşa. Este o ruşine, soră. Pe undeva este o scăpare, dar presupun că nu este la amvon. Să nu uitaţi cum trebuie să fie femeia. Ea este foarte drăguţă.

Când s-a dus să se întâlnească cu Isaac, Rebeca şi-a acoperit faţa şi încă se face lucrul acesta. Ele nu ştiu de ce fac aceasta, dar mireasa îşi acoperă faţa. De ce? Bărbatul este capul ei, iar natura femeii este să fie predată bărbatului. De aceea, Biserica trebuie să fie acoperită. Ea are un Cap, iar Acesta este Hristos.

Femeia ar trebui să poarte părul lung din pricina capului ei, care este bărbatul ei. Femeia poartă părul lung din pricina îngerilor. Ce este un înger? Un mesager, un mesager adevărat pentru biserică. Aşa este. El va numi întotdeauna acest lucru rău şi aşa mai departe.

La fel este biserica, ea trebuie să fie predată pe deplin lui Hristos, pentru că Hristos este Căpetenia bisericii. Acoperiţi, noi nu suntem ai noştri, ci ai Lui, predaţi Lui şi numai Lui. Ce frumos!

Acum, haideţi să citim din Scriptură. Mie îmi place să citesc întotdeauna Cuvântul Lui pentru că cuvântul meu este cuvântul unui om, dar Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu şi El nu poate cădea. Nu va cădea niciodată.

Voi citi din Luca 7.36-40:

Un fariseu a rugat pe Isus să mănânce la el. Isus a intrat în casa fariseului şi a şezut la masă.

Şi iată că o femeie păcătoasă din cetate a aflat că El era la masă în casa fariseului. A adus un vas de alabastru cu mir mirositor

şi stătea înapoi lângă picioarele lui Isus şi plângea. Apoi a început să-I stropească picioarele cu lacrimile ei şi să le şteargă cu părul capului ei; le săruta mult şi le ungea cu mir.

Când a văzut lucrul acesta, fariseul care-L poftise şi-a zis: „Omul acesta, dacă ar fi un proroc, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care se atinge de El: că este o păcătoasă.”

Isus a luat cuvântul şi i-a zis: „Simone, am să-ţi spun ceva.” „Spune, Învăţătorule”, I-a răspuns el.”

Dacă ar fi să iau un subiect, ar fi: „Cel mai neînsemnat om din Santa Maria.”

Ei bine, El era foarte obosit când a ajuns în vârful dealului să privească peste Galileea. A alergat toată ziua şi picioarele Îi erau prăfuite şi transpirate. Faţa Îi era brăzdată de transpiraţie, iar hainele Îi erau ude şi lipite de corp. S-a uitat în jos şi a văzut o mulţime mare care stătea în jurul Cuiva, aşa că s-a gândit: „Cu siguranţă, El este Persoana pe care o caut.”

Fusese în Capernaum şi întrebase prin toate cetăţile prin care trecuse: „Nu este aici Unul care vindecă bolnavi şi este numit Profetul din Galileea?”

„Ba da”, i-a răspuns cineva, „a fost aici alaltăieri, dar nu ştim încotro la plecat. Ştim doar că mulţi din cetate s-au dus după El.” Mulţi au mărturisit pentru El şi mulţi împotrivă.

Atunci s-a dus în altă cetate şi a întrebat şi acolo: „Nu este aici Cutare li Cutare care vindecă bolnavii, proroceşte şi cunoaşte tainele inimii?”

„Ba da, a fost ieri, dar a plecat şi nu ştim încotro a luat-o.”

A continuat tot aşa pentru că era un mesager trimis de stăpânul său, un fariseu, un episcop, un ierarh al bisericii, şi trebuia să transmită un mesaj. În final, a putut să-şi tragă răsuflarea deoarece L-a văzut de la distanţă pe Omul căruia trebuia să-I ducă mesajul. Mesajul era foarte important fiindcă era trimis de fariseu. Era foarte important să se întâlnească cu Omul acela, acesta fiind cel mai important lucru din viaţa lui: să ajungă la Isus din Nazaret şi să-I transmită mesajul fariseului.

În final, după ce şi-a tras sufletul, a început să-şi facă loc prin mulţime. Poate era Natanael sau poate Filip, fiindcă era un fel de paznic. Petru şi Luca şi scribii scriau ce spunea şi ce făcea El.

Petru părea un pescar puternic, iar dacă mulţimea ar fi rupt cordonul făcut, i-ar fi împins înapoi, pentru că îi ţineau departe de El.

Curierul a ajuns în primul rând şi a spus: „Trebuie să vorbesc cu Învăţătorul. Am un mesaj de la stăpânul meu pentru Stăpânul tău. Stăpânul meu este cel mai puternic om din comunitate, este un fariseu, este bogat şi are multe bogăţii.”

Să zicem că vorbea cu Filip, iar aceasta, ca un bun creştin, voia să facă tot posibilul să-l ajute, aşa că l-a adus mai aproape şi i-a făcut cale până când a dat de Simon, căruia i-a spus:

„Simone, aici este un curier cu un mesaj important şi trebuie să merg cu el înaintea Învăţătorului.”

Astfel, Filip a trecut pe lângă Petru şi l-a dus sus, aşa că acel curier a ajuns faţă în faţă cu Isus.

Iată-L stând acolo cu buzele crăpate, cu ochii obosiţi, cu vocea răguşită de la praful ridicat de picioarele oamenilor. Şi curierul I-a zis: „Domnule, am fost trimis să-Ţi spun că stăpânul meu Te-a onorat cu o invitaţie. Va da o petrecere, un mare banchet, el face aceasta anual, şi vrea să participi şi Tu.”

Cum a putut face aceasta? Să stea pentru prima dată în prezenţa lui Hristos şi să vorbească despre alte lucruri, despre religia lui stilată?

O, aş fi vrut să fiu eu acolo! Primul lucru pe care l-aş fi făcut  ar fi fost să cad cu faţa la pământ înaintea Lui şi să-I cer iertare pentru păcatele mele. Dar acesta este curentul zilei. Când oamenii ajung faţă în faţă cu El, au alte lucruri de discutat, în loc de starea lor păcătoasă.

Curierul acesta a transmis mesajul său. Pot să mi-L imaginez pe Învăţătorul nostru uitându-Se la bietul om cu milă şi  gândindu-Se, probabil, că tocmai a trecut pe lângă cea mai mare şansă pe care a avut-o o fiinţă umană: aceea de a sta în prezenţa lui Isus Hristos.

Dumnezeu a venit în forma unui Om, dar omul acela nu a ştiut. Şi cu toate că Isus avea un program încărcat cu mii de locuri în care trebuia să meargă, Îl văd cum dă din cap cu blândeţe şi politeţe şi zice: „Spune-i stăpânului tău că voi fi acolo!”

Ce învăţăm noi aici? Că El merge întotdeauna unde este invitat. Aşa este. El vine întotdeauna unde este invitat.

„Spune-i că în ziua cutare voi fi prezent. Fiindcă m-a invitat, voi merge.”

După aceasta, curierul I-a întors spatele şi a plecat răsuflând uşurat că a realizat ceva măreţ. Dar ce a făcut el? a lăsat să-i scape cel mai mare lucru din lume, şansa de a cădea la picioarele lui Hristos.

Mă întreb dacă nu cumva şi unii dintre noi facem la fel? Poate am făcut-o chiar săptămâna aceasta. Poate o vei face în seara aceasta, vei întoarce spatele şansei de a fi salvat şi de a primi Viaţa veşnică.

Unii oameni bolnavi vin şi sunt vindecaţi, după care pleacă mulţumiţi că şi-au atins scopul pentru care au venit. Dar cel mai important lucru pentru care trebuie să vii este ca să-L găseşti pe El ca Mântuitor al tău, să-L cunoşti pe El în viaţa ta, să ai Asigurarea.

Oamenii de astăzi sunt la fel ca cei din trecut: ei încearcă să ocolească problema. El a fost un mare Proroc cât timp a vindecat bolnavii şi a făcut minuni, dar când a început să le spună adevărul, I-au întors spatele. Atunci nu a mai fost popular.

Aici, am văzut că acest curier I-a întors spatele Domnului Isus. Scriptura nu spune că şi-ar fi cerut iertare pentru păcatele lui sau ceva, ci a plecat înapoi la stăpânul său fariseul.

Acum, în povestirea aceasta este ceva greşit. Nu are sfârşit, ceva este pe dos. Fariseii aceia nu aveau părtăşie cu Isus, fiecare avea ceva împotriva celuilalt. Isus nu avea părtăşie cu ei şi le-a zis: „Voi, călăuze oarbe călăuziţi pe orbi. Bine a zis Isaia despre voi că aveţi ochi dar nu vedeţi, aveţi urechi dar nu auziţi.” El i-a mustrat şi i-a bătut, dar cu toate acestea, unul dintre ei L-a invitat la masă pentru că voia să aibă asul din mânecă, aşa cum spune lumea. Vedeţi, fariseul avea ceva, fiindcă ei nu aveau părtăşie unii cu alţii.

Uitaţi-vă la o pereche de bătrâni şi la o pereche de tineri. Cei tineri căsătoriţi merg împreună şi discută între ei. De ce? Pentru că au lucruri comune şi le place să vorbească despre lucruri pe care le au în comun. Uitaţi-vă la copilaşi: băieţii se joacă cu maşinuţe, iar fele se joacă cu păpuşi. Vedeţi, ei au lucruri comune.

De aceea ne-am adunat şi noi la acel minunat dejun azi dimineaţă. Am avut ceva în comun: părtăşia. Bandiţii, mincinoşii şi hoţii nu au ce căuta în această adunare. Vedeţi? Noi avem părtăşie unul cu altul pentru că suntem adunaţi în jurul unui singur Lucru pe care L-am dobândit, iar Acesta este Hristos, legătura cu El.

Când vedeţi o fetiţă de şase ani care umblă tot timpul cu bunica, acolo este ceva. Ceva este pe dos pentru că diferenţa de vârstă este prea mare. Ori fetiţa este „animalul de companie” al bunicii, ori bunica are o plasă cu dulciuri pe care fetiţa le doreşte. Vedeţi? Fetiţa are un scop pentru care umblă tot timpul cu bunica. Diferenţa de vârstă dintre ele este prea mare ca să fie alt motiv. Înţelegeţi?

O, era ceva ieşit din comun că sistemul acela arogant, ţeapăn şi ecleziastic trimitea după Isus! Pe undeva se ascundea ceva. Dar să nu credeţi că Isus nu ştia, fiindcă El ştia foarte bine. Şi totuşi, dacă a fost invitat, El avea să meargă. Aşa este.

Noi Îl invităm în bisericile noastre, ţinem adunări mari înaintea campaniilor, chemăm grupuri mari de rugăciune pentru convenţie şi ne rugăm: „Doamne Isuse, vino şi onorează-ne cu prezenţa Ta”, dar dacă cineva se ridică şi spune: „Amin!”, uşierii îl scot afară, iar dacă cineva Îl laudă pe Domnul mai mult, este numit fanatic. Aşa este.

Ei Îl invită, dar când ajunge acolo, nu-L mai vor. El vine, da, El vine; El va fi acolo. Dacă Îl vei ruga, El va veni indiferent care vor fi circumstanţele. El este aici.

Pot să-l văd pe acest fariseu cum răspândeşte vestea. O, ei erau bogaţi, aveau tot ce-şi doreau, aveau carne de la jertfe, bine plătită, oh, şi trăiau în puf, cum spunem noi. Erau bogaţi şi puteau face totul foarte atrăgător. Voi ştiţi că diavolului îi place să facă păcatul atrăgător. Aceasta îl face atrăgător.

Am văzut că s-au pregătit luni întregi şi au trimis aceste invitaţii. Totul era pregătit. Ei au ales o anumită perioadă a anului pentru această petrecere, poate când se culegeau strugurii şi aerul era plin de miresme. Păi, ţi se făcea foame numai când miroseai! Ştiau să facă toate lucrurile aşa cum trebuie.

Poate au decorat piaţeta cât se poate de frumos. Curtea frumos decorată era îngrădită cu gard ca să nu poată intra cei neinvitaţi şi aveau miel la grătar cu tot felul de mirodenii pe el. O, cât era de bun şi ce bine arăta!

Au pregătit totul în cele mai mici detalii; aveau totul pregătit pentru cei care veneau cu trăsura, unde să le parcheze, totul, iar servitorii frumos îmbrăcaţi erau gata să primească oaspeţii. Când sosea vreo trăsură, servitorul venea, ajuta oaspeţii să coboare, apoi deshăma caii, îi ducea la adăpost şi le dădea să mănânce pentru că aveau totul pregătit.

Cel mai de jos servitor, care era cel mai prost plătit dintre toţi, era cel care spăla picioarele. Aceasta Îl face pe El Dumnezeu pentru mine. El era în înaltul cerului, dar a luat locul celui mai de jos servitor, a celui care spală picioarele, iar noi umblăm cu nasul pe sus şi credem că suntem cineva.

Dar Dumnezeul slavei a spălat picioarele unui pescar. Aceasta Îl face atât de real; faptul că S-a făcut slujitor, cel mai de jos slujitor, S-a aşezat în genunchi să spele chiar făptura de ţărână pe care a creat-o. Iată-L stând în genunchi ca să spele picioarele ca slujitorul cel mai prost plătit, ca slujba cea mai de jos.

În vremea aceea, oamenii aveau două posibilităţi de a călători: pe jos sau călare pe un animal.  Când mergeau pe jos, urcau dealuri şi mergeau pe scurtături ca să ajungă în cetate, iar pe acele cărări umblau şi animale: cai, cămile, măgari şi altele, iar praful de pe drum era contaminat.

În zilele acelea, oamenii aveau o haină palestiniană, care arăta ca o mantie. Fiind lungă, în timpul mersului picioarele ridicau praful, iar mişcarea mantalei făcea ca acel praf urât mirositor să se ridice pe mâini şi pe faţă şi să se impregneze în haine.

Era foarte neplăcut să intri într-o casă, ca şi oaspete, cu mirosul acela pe haine. Şi atunci ce făceau? Aveau nişte pantofi de casă, cum îi numim şi noi astăzi, pe care îi primeau ca să se încalţe cu ei. Şi îi puneau în şir.

Am să vă arăt ce se petrecea dacă venea cineva. Vino aici, frate Roy. Iată cum se salutau unul pe altul. Veneau aşa, îşi scotea încălţămintea şi se uita ce mărime avea, apoi primea o pereche de papuci de casă pe mărimea lui.

După aceea, i se spălau picioarele şi i se ştergeau bine cu un prosop, ca să fie îndepărtat tot praful şi mirosul de pe drum şi apoi se încălţa cu papucii aceia care îi veneau foarte bine.

De acolo mergea la un alt slujitor care avea  nişte uleiuri foarte parfumate. Aveau un parfum făcut din flori de măr, pe care îl turnau pe mâini.

Călătorind prin soarele arzător al Palestinei, capul şi faţa erau arse de soare, dar lua acest ulei parfumat şi îşi ştergea faţa până la urechi, după care primea un prosop cu care se ştergea. Acum se simţea foarte bine pentru că nu mai era murdar de praful de pe drum. Aveau şi un fel de parfum ca mentolul, care te răcoreşte şi te împrospătează. După toate acestea, musafirul era gata să-l întâlnească pe cel care l-a invitat, fiindcă nu voia să-l întâmpine murdar.

Cred că v-aţi prins cât este de simplu când mergem să ne întâlnim cu Dumnezeu. Vedeţi, trebuie să fim spălaţi întotdeauna. Musafirul acela era împrospătat şi pregătit. Aşa trebuie să fim şi noi când mergem să ne întâlnim cu Dumnezeu. Mai întâi, trebuie să fim spălaţi de apa Cuvântului, parfumaţi cu untdelemnul de ungere care a curs pe barba lui Aaron până jos la poala hainei, cu dragoste frăţească, şi să intrăm acolo sfânt, sfânt.

Cum ar fi fost dacă invitatul ar fi intrat la petrecere murdar şi cu picioarele pline de praf şi urât mirositoare? Ar fi mirosit urât. S-ar fi simţit rău şi s-ar fi ruşinat. Dar după ce şi-a spălat picioarele şi a fost uns (aşa cum suntem unşi noi cu Duhul Sfânt), a intrat înăuntru la gazda casei, la maestrul de ceremonii. El era gata să-l întâlnească.

Iată ce făceau: se prindeau de mână unul pe altul în felul acesta. Dar cum ar fi dat mâna cu gazda dacă ar fi fost murdar? Vedeţi, el era curat şi gata pentru întâlnire, aşa că se îmbrăţişau aşa. ultima strângere de mână însemna că era binevenit. Dar era nevoie de o pregătire înainte ca să primească strângerea de mână şi sărutul pe gât. Gazda îi ura bun venit, îi lua mâna, îl îmbrăţişa şi se sărutau şi pe-o parte şi pe alta a gâtului. Aceasta însemna că era binevenit. Presupun că nu l-ar fi lăsat să-l sărute dacă ar fi fost plin de praf şi urât mirositor. Dar pregătirea era făcută. Înţelegeţi?

O, dacă putem înţelege ce înseamnă pregătirea… Vă amintiţi pilda celui care a intrat fără haina de nuntă? El a intrat prin vreo denominaţiune. Cu siguranţă a intrat pe fereastră, nicidecum pe uşă deoarece, dacă ar fi intrat pe uşă ar fi trebuit să aibă haină. El a venit pe calea unui crez sau a unei denominaţiuni şi a fost aruncat afară pentru că nu era potrivit ca să stea la masă.

Mai întâi, ar fi trebuit să fie spălat, primenit şi uns, apoi ar fi fost gata să intre înăuntru. Şi fiindcă era invitat, ultimul lucru era sărutul pe gât şi strângerea de mână. Sărutul era de bun venit şi era un frate de drept. Amin! Da, atunci era binevenit în casă şi putea să se servească cu ce voia. Putea să se întindă şi pe pat dacă voia, fiindcă era acasă. Tu eşti binevenit cât timp primeşti acel sărut de bun venit, aşa cum s-a întâmplat şi cu fiul risipitor. Acum era în ordine.

Totul era pregătit pentru ziua aceea şi mieii erau la fript. O, ce mirosuri se răspândeau în toată cetatea, mirosuri amestecate cu struguri şi cu vin. Era folosit vinul cel mai bun, făcut din cei mai buni struguri, fiindcă îşi permiteau ce era mai bun.

Fiecare servitor era la locul lui, cu ştergarul pe umăr. Venea trăsura, iar servitorul îl conducea pe musafir să i se spele picioarele şi aşa mai departe. O, ce zi! Ce timp trăiau fariseii aceia!

Acum am să vă spun ce avea fariseul pe mânecă. Am luat-o din ceea ce spune Biblia despre aceşti oameni. Ei nu credeau că El era Proroc. Nu puteau crede aceasta şi Îl numeau Beelzebul, ghicitor. Ei nu puteau crede că Omul acela era un Proroc. Poate nu v-aţi gândit niciodată aşa, dar Biblia este plină de dovezi. Vedeţi? În felul acesta era privit.

Deci, ei nu credeau că El era un Proroc, aşa că mi-l imaginez pe bătrânul fariseu zicând: „I-am invitat pe rabinul Cutare şi pe rabinul Cutare, deci vom petrece minunat. Dar am să-L aduc aici şi pe înşelătorul acela. Şi ştiţi ce voi face? Am să-L dau pe faţă, am să-I dovedesc că nu este un Proroc. Iată, rabinul Belinsky aici de faţă, crede că El este un impostor, este prea împotriva organizaţiilor noastre.”

„Noi nu putem crede. Dacă ar fi fost un Proroc adevărat, ar fi fost fariseu şi ar fi stat pentru lucrurile pentru care stăm şi noi.”

O, duhul acela bătrân nu a murit! Omul acela a murit, dar vedeţi, Dumnezeu şi diavolul…

Diavolul îşi ia omul, dar duhul lui rămâne. Aşa este. De-a lungul vremii rămâne acelaşi duh. La fel face şi Dumnezeu: Îşi ia omul, dar nu şi Duhul. El merge mai departe. Deci, tot timpul a fost o luptă, iar tu trebuie să iei o decizie… Necredinciosul a fost întotdeauna stilat şi bine pregătit, ştiţi voi, dar am găsit că Dumnezeu lucrează uneori într-un mod foarte umil. El Se pune în faţa ochilor acelor indivizi.

Aşadar, ei nu credeau că El era un Proroc şi mi-l pot imagina pe bătrânul episcop zicând: „Ştiţi ce? Când va veni, am să-L pun faţă în faţă cu unul bun şi el Îi va demonstra că nu este un Proroc. Atunci, asociaţii mei mă vor face imediat prezbiter de district sau ceva.” Se gândea că dacă Îl va face de ruşine pe Omul acela, se va întâmpla aşa. deci, el nu credea că era un Proroc, aşa că L-a chemat acolo.

Pot să-mi imaginez că atunci când au venit toţi asociaţii fariseului au petrecut, au băut şi se distrau foarte bine. Se putea auzi foarte bine vocea bătrânului fariseu care se dădea în spectacol. O, ce bine petreceau!

Haideţi să privim puţin în jur. Cum a ajuns El înăuntru? Cum a trecut de poarta unde erau slujitorii? Iată-L stând acolo într-un colţ. El a fost acolo la timp, pentru că întotdeauna vine la timp.  Şi iată-L stând acolo în colţ (nu-mi place să spun aceasta), cu picioarele murdare. Isus cu picioarele murdare. Nimeni nu L-a spălat, nimeni nu L-a primenit şi nu L-a uns, deşi era invitat. El a onorat invitaţia care I s-a făcut, dar nimeni nu L-a băgat în seamă. Cum a trecut de servitorul care spăla picioarele?

Aş fi vrut să am eu slujba aceea! M-aş fi uitat după El, L-aş fi aşteptat să-L văd venind pe drum, fiindcă aş fi vrut să fiu sigur că va fi spălat. Dacă aş fi fost acolo, aş fi vrut să fiu sigur  că Îi voi spăla picioarele.

Dar unde a fost servitorul acela? Isus avea încă praful şi mizeria de pe drum pe picioare şi nu era uns. Aşa spune Scriptura. Şi iată-L stând acolo fără ca cineva să-I dea vreo atenţie.

Aşa este în majoritatea trezirilor de astăzi. Nu-mi place să spun aceasta, însă este adevărul. Îl invităm, apoi Îl ignorăm. Începem să ne închinăm lui Dumnezeu şi Îl rugăm să vină (iar El vine în forma Duhului Sfânt), dar dacă cineva spune „Amin” sau „Aleluia”, ei îl vor numi holly-roller sau îi vor da alte nume murdare. Îl ignoră. Isus cu picioarele murdare.

Dumnezeule, ce s-a întâmplat cu generaţia aceasta de oameni? Unde au ajuns? Ce s-a întâmplat? Isus stă cu picioarele murdare printre oamenii care L-au invitat. Stă acolo mirosind din pricina lucrurilor care au fost aruncate în El de oamenii pe lângă care a trecut şi care L-au numit în toate felurile. Isus cu picioarele murdare.

Dar El nu a scos nici o vorbă, ci a stat acolo cu capul plecat ca o floare.

La fel este şi astăzi. La închinare, ar trebui să fim la fel ca la Cincizecime, dar El stă în colţ, ca o floare cu capul plecat.

Nu demult, la Shreveport a predicat un predicator renumit. El predică cu putere, iar un frate scump penticostal, a fost cuprins de Duhul Sfânt şi a strigat: „Slavă lui Dumnezeu!”, în timp ce predica predicatorul acela. Imediat, acest evanghelist s-a întors spre el şi i-a spus: „Taci din gură că mă deranjezi!”

Ei bine, şi pe mine mă deranjezi, dar pentru că nu spui „Slavă lui Dumnezeu!”

 Eu am avut un câine bătrân care m-a ajutat în şcoala vânătorii. El hăituia orice se putea hăitui, dar era un animal de care se temea: de sconcs. El intra prin tufişuri şi lătra de acolo, dar când îi spuneam: „Caută-l, băiete!”, el se ducea după sconcs.

Cel mai mare sconcs pe care-l ştiu este diavolul şi tot ce ştiu să spun este: „Amin!”, „Aleluia!”, care înseamnă: „Caută-l, băiete! Du-te şi prinde-l! Bagă-l într-o buturugă!”

Da, ei L-au invitat, dar nu Îl doreau. Când vine, ei nu-L primesc pentru că au ritualele lor şi aşa trebuie să se desfăşoare lucrurile. Nu este binevenit când ajunge acolo şi toată lumea trece nepăsătoare pe lângă El, ca şi cum nici nu ar fi acolo şi sunt atenţi la glumele moderne ale fariseilor. Ca aceştia pe care-i avem astăzi la televizor. Oamenii preferă să stea acasă şi să se uite la nişte Ricky şi la glumele lor murdare despre nişte femei care au fost căsătorite de patru sau cinci ori, decât să se ducă la rugăciune miercuri seara.

Nu-i de mirare că nu mai sunt treziri. Tu nu poţi ridica o biserică pe cenuşă fierbinte sau pe cărbuni. Nu, nu! Tu trebuie să ai oameni cu inima în clocot, care aşteaptă ceva; care aşteaptă să se întâmple ceva în fiecare serviciu. Noi Îl invităm, Îl chemăm, dar ei nu-L doresc, iar dacă vine, Îl ignoră şi nu-I dau nici o atenţie. Cuvântul Lui poate fi citit sau propovăduit, dar trece pe lângă tine pentru că poate tragi un pui de somn fiindcă nu eşti interesat.  Dar tu trebuie să veghezi, să aştepţi venirea Domnului. Noi L-am invitat şi El vrea să vină, dar când vine Domnul Isus Hristos, se pare că Îl ignorăm.

Iată-L, El stă acolo! El a venit. Mă întreb: „De ce?”, da, mă întreb: „De ce?”, pentru că întotdeauna este un motiv.

În josul drumului, la stânga este o uliţă laterală, un drum prăfuit. Acolo văd o femeie care iese dintr-o baracă şi păşeşte pe nişte trepte şubrede întrebându-se: „Unde a dispărut toată lumea?” Coboară treptele care scârţâie. Cred că a fost o femeie frumoasă. A coborât treptele  şi a luat-o pe drumul lung, adevărat. Poate părinţii ei au lăsat-o să facă aceasta.

Vedeţi, astăzi se vorbeşte foarte mult despre delicvenţa juvenilă, dar cred că mai degrabă este vorba  despre delicvenţa părinţilor. De acolo se trag toate lucrurile. Voi vorbiţi de analfabeţii din Kentucky, dar ia să vină fata acasă noaptea, pe jumătate beată, cu hainele acelea strâmte pe ea şi cu faţa vopsită, şi veţi vedea cum bătrâna mamă ar rupe o creangă dintr-un pom şi ar croi-o în aşa fel încât după aceea va purta numai haine cuviincioase. Cu siguranţă, ar fi foarte departe de Hollywood. Aşa este. Astfel de mame ne trebuie astăzi. Cu siguranţă.

Vedem cum ea se strecoară afară din casă întrebându-se unde sunt toţi… Unde s-au dus cu toţii? Vedeţi, copila era abandonată. Nimănui nu-i păsa de ea. Aceasta le face pe multe fete să se poarte cum nu trebuie: pentru că nu le are nimeni grija. Mama şi tata sunt undeva într-un bar sau într-un club, timp în care fata lor se poate duce oriunde, în loc să fie acasă cu Biblia deschisă şi în rugăciune, rugându-se pentru copiii lor, pentru eventualele păcate pe care le-au săvârşit, aşa cum a făcut Iov. Ne trebuie mai multă rugăciune şi mai multe case predate lui Dumnezeu. Aşa este.

 Probabil că părinţii ei erau nişte delicvenţi şi nu s-au îngrijit niciodată de ea, aşa că biata fată îşi câştiga existenţa făcând lucruri imorale. Înţelegeţi ce vreau să spun. Aşa îşi ducea traiul. Ştim că este groaznic, dar poate ea… Luăm în considerarea posibilitatea că a fost împinsă în această situaţie, fiindcă în interiorul ei era o femeie bună. Ea a dovedit aceasta. Aşa este. Acolo era Ceva real. Eu cred că Isus a ştiut aceasta atunci când fariseii i-au pus întrebări. Sigur că da. El căuta sufletul acela.

Deci, a ieşit afară din casă şi s-a dus pe strada cealaltă. Se uita în jur cu ochii ei mari şi frumoşi şi se întreba: „Oare unde este toată lumea?” S-a dus şi pe alte străzi, dar nici acolo nu era nimeni, parcă totul era pustiu.

Desigur, nu toţi oamenii puteau participa la aceste sărbători, dar puteau să privească prin gard, ştiţi voi. Simţeau aroma mâncării şi stomacul le chiorăia. Voiau cu disperare să mănânce şi ei ceva, dar nu puteau intra fiindcă aveau acces numai cei bogaţi. Numai ei le puteau avea.

Ea s-a dus pe stradă în jos şi în timp ce privea în jur, a simţit un miros, iar sărmanul ei stomac a început să strige imediat după ceva. „Hmmm! Aceasta este! Îmi amintesc că episcopul fariseu a spus că va da o petrecere anuală, deci, presupun că astăzi nu voi avea nimic de făcut decât să mă plimb.” Ea era o proscrisă pentru oricine, ştiţi voi.

Haideţi s-o urmărim. Ea s-a apropiat mai mult. Trebuia să aibă grijă să nu fie observată de cineva pentru că ar fi fost alungată cu pietre. Aşa procedează o mulţime de farisei stilaţi de astăzi. Aşa este. Ei au nevoie de o mână, dar înainte ca să daţi cu piatra, să nu uitaţi de unde aţi fost scoşi şi voi.

Deci, o văd mergând spre gard. Biata de ea era flămândă. Simţea mirosul de miel fript şi o, ce ar fi mâncat şiea! Se înfrupta din aroma care plutea în aer şi care venea de la proţapurile fariseilor. Putea să-l audă pe fariseu cum spunea: „O, doctore Cutare, mă bucur să te văd! Vino aici!”

Ea i-a ascultat puţin, apoi a mers mai în faţă şi a ajuns undeva  mai sus, de unde putea să vadă peste capetele oamenilor. Privea în curte şi vedea oaspeţii, toţi primeniţi şi curaţi. A văzut şi preoţii cu robele lor dantelate şi celelalte lucruri. Ce frumos era!

Pe garduri erau cocoţaţi copii care plângeau pentru că ar fi mâncat şi ei ceva… Acolo era o mamă sărmană cu copilaşul în braţe, iar buzele îi tremurau de foame. Şi ei petreceau acolo.

Deodată, privirea i-a căzut pe Ceva, era Ceva cu Omul acela. Eu nu ştiu. Dacă privirea ta Îl surprinde, tu o ştii, desigur, dacă eşti rânduit la viaţă. Da. Altfel, te uiţi pe lângă El şi nu Îi dai nici o atenţie. Dar dacă ai fost rânduit la Viaţă, El este diferit de la prima privire.

Femeia L-a privit şi şi-a zis: „Este Ceva deosebit cu Tipul acela. Ce este cu Omul acela de acolo? Oare Cine este? Nici măcar nu este spălat. Cum a ajuns acolo? Trebuie să fi fost invitat pentru că altfel nu ar fi avut cum să intre. Totuşi, stă acolo cu picioarele murdare, fără bun venit şi toată lumea…” Ucenicii nu erau înăuntru pentru că nu fuseseră invitaţi. Deci au rămas afară.

Femeia s-a dus mai încolo şi acolo a auzit o conversaţie. Era unul dintre ucenicii Săi şi spunea:

„Mă întreb de ce nu L-au spălat şi pe Învăţător? Uite cum stă acolo.”

Atunci ea a început să pună lucrurile cap la cap.  „Acesta trebuie să fie Prorocul acela. El trebuie să fie Acela în faţa căruia au târât-o pe femeia aceea care era ca mine şi I-au cerut s-o omoare cu pietre, dar El le-a spus: „Acela care este fără păcat să arunce primul cu piatra.” „O, aceasta este şansa mea!”

Ce deosebire faţă de curierul acela!

„Aceasta este şansa mea! El este acolo. O, dacă aş putea ajunge la El, dar este dincolo de gard!”

Între metodişti, baptişti, prezbiterieni, catolici, sunt multe suflete însetate care se află după gardurile crezurilor. „O, dacă aş putea ajunge la El!”

Femeia s-a uitat la El şi şi-a zis: „Trebuie să se îngrijească cineva şi de El. Trebuie să i se facă şi Lui serviciul acela şi am să-l fac eu.” I-a venit ceva în gând, aşa că s-a întors şi a luat-o pe stradă în jos, apoi a intrat pe o alee, a urcat din nou treptele şubrede, a descuiat uşa, s-a dus la pat şi de sub el a tras o casetă mică în care se aflau lucrurile la care ţinea. Acolo, într-un ciorap erau nişte bănuţi. A numărat cam treizeci de piese de dinari romani şi şi-a zis: „Aceasta este. Am s-o fac!”, după care a închis cutia.

Apoi s-a gândit: „O, nu pot să fac aceasta! El este un proroc şi va şti exact de unde am banii aceştia! Nu pot s-o fac.” Şi a început să pună banii înapoi în cutie.

Dar Ceva îi spunea: „El are nevoie să fie slujit!”

Aceasta este. Atunci a luat din nou ciorapul şi a zis: „Trebuie s-o fac!” În ea era Ceva care îi spunea: „Trebuie să ajung la El!”

A coborât din nou treptele şubrede ţinând bănuţii în haină şi s-a dus în josul străzii la unul din aceia care trebuie să scoată profit din orice şi ţine prăvălia deschisă orice s-ar întâmpla, pentru că se gândeşte că poate va trece cineva pe acolo.

Când a intrat femeia în magazin, el şi-a ridicat privirea, aşa cum fac comercianţii de astăzi, iar când a văzut cine este, a zis:

„Ce doreşti? De ce ai intrat aici?”

„Aş vrea cel mai bun alabastru pe care-l aveţi. Pe cel mai bun.”

Aceasta este ceva. Dumnezeu aşteaptă să-I dai ce este mai bun, nu doar puţin timp, ci tot ce este mai bun, pentru că El trebuie să aibă ce este mai bun.

„Dar ce vrei să faci cu el?”

„O, am nevoie de el pentru o ocazie specială!”

Spunând aceasta, femeia a vărsat banii pe tejghea. Desigur, când este vorba de bani, totul este în ordine. El i-a numărat şi a spus: „Sunt exact treizeci de dinari romani!” Apoi, s-a întins şi a luat cea mai bună cutie cu ulei de alabastru, iar femeia a băgat-o în sân şi a ieşit pe uşă.

Când a ajuns la gard, a pornit pe lângă el şi se gândea: „Nu pot să ajung acolo. Nu pot să mă strecor acolo. Nu ştiu cum să fac, dar El are nevoie să fie slujit, aşa că voi ajunge cumva la El.” Aceasta este ! Aceasta este!

„Voi merge acolo oricum. Nu-mi pasă ce spune cineva, eu trebuie să ajung la El! Trebuie!”

Ţinea strâns cutiuţa aceea pentru că în ea era tot ce avea în lumea aceasta. Cutia cu ulei de alabastru pe care a cumpărat-o pe care-i câştigase în mod greşit. Era greşit. Nu-i plăcea că trebuia să se apropie de El în felul acela, dar aceasta era tot ce avea şi era singura cale de a se apropia de El.

Este singurul fel în care poţi veni, este singurul fel în care pot veni şi pentru că El aşteaptă să fie slujit, ne aşteaptă.

El stătea acolo şi Se uita în jur de parcă o aştepta. Nu ştiu cum a reuşit să intre, nici nu-mi pot imagina, dar a ajuns înăuntru. Acesta fiind lucrul cel mai important.

Eu nu ştiu cum am ajuns înăuntru, dar aceasta este tot ce mă interesează. Amin! Am ajuns! Am intrat înăuntru, acesta fiind cel mai important lucru. Nu ştiu cum a putut să-l ia pe unul ca mine, dar cumva am ajuns înăuntru. Am ajuns şi rămân. Nu vreau să mai plec, ci vreau să stau acolo.

Deci, ea a intrat înăuntru, iar când a ajuns acolo s-a gândit: „Ce mă fac dacă Se întoarce şi mă plesneşte?”

Să nu uitaţi că atunci când încercaţi să faceţi o slujbă pentru Isus, El nu va striga la voi. Poate veţi întâlni aceasta în biserica voastră, dar nu la Isus. Aşa este. Da. Poate va striga la tine vreun ecleziast uriaş care se va ridica şi va spune: „Zilele minunilor au trecut! Încetează cu mărturia aceasta!” Ai putea s-o încasezi de la unul ca el, dar nu de la Isus. Nu!

În zilele acelea, ei nu mâncau ca şi noi, stând la masă, ci se aşezau jos. Aveau o canapea pe care o împingeau. Ei ştiau ce să facă. Cu siguranţă. Deci, au împins canapeaua lângă masă şi s-au aşezat jos, iar picioarele le atârnau aşa. În Orient mai fac aceasta şi acum. Şi eu am mâncat aşa. O, este bine! Ar trebui să încercaţi şi voi. De ce nu spuneţi: „Amin!”?

Femeia s-a  strecurat în spatele Lui şi s-a gândit: „Iată-mă aici, în prezenţa Vieţii veşnice. O, dacă aş putea să Îi fac un serviciu, dacă aş putea să fac ceva pentru El!”

Ea trebuia să-şi ţină capul plecat fiindcă era o femeie dispreţuită. O văd cum îngenunchează lângă picioarele Lui gândindu-se: „Oare pot să-l ating?” Vă imaginaţi cum s-a simţit? Nădăjduiesc că într-o zi voi avea şi eu această oportunitate.

Cu ani în urmă, în Sud era un bărbat de culoare. El a fost salvat, aşa că mergea şi le spunea celor din jur, fraţilor săi de pe plantaţie, că el este liber. Stăpânul său a auzit ce spunea el, iar într-o zi l-a chemat şi i-a zis:

„Moise, am auzit că spui printre sclavi că eşti liber.”

„Da, domnule, sunt liber. Aseară, Domnul Isus Hristos m-a eliberat de greutatea păcatului şi a morţii.”

„Vorbeşti serios, Moise?”

„Da, domnule”, a răspuns sclavul.

”Atunci am să mă duc şi am să semnez proclamaţia eliberării tale şi vei fi liber să mergi să le predici fraţilor tăi. Dacă Hristos te-a eliberat, te eliberez şi eu.” Şi s-a dus şi a semnat.

Bătrânul a predicat ani şi ani, iar când a venit timpul să moară, au venit acolo şi mulţi fraţi albi cărora le-a predicat. El era în comă şi toţi credeau că s-a dus fiindcă stătea nemişcat şi nu spunea nimic de o zi sau două. Dar într-o zi, şi-a deschis ochii şi a spus: „Încă sunt aici? Încă sunt aici?” Apoi a zid: „Veniţi mai aproape, fraţii mei. Am crezut că am trecut pe partea cealaltă pentru că tocmai am ajuns la o poartă, iar acolo m-a întâmpinat un arhanghel care m-a lăsat înăuntru. Apoi, au venit nişte slujitori şi au spus: „Moise, Moise slujitorul lui Dumnezeu, iată aici este haina şi cununa ta.” Dar eu m-am întors spre ei şi le-am zis:

„Slujitori ai lui Dumnezeu, nu-mi vorbiţi de haină şi cunună!”

„Dar este răsplata ta, Moise”, au spus ei.

„Nu vreau haină şi cunună! Răsplata mea este să-L văd pe El!”

Aceasta este! Cred că aceasta simţiţi şi voi. Să Îl văd pe El. De multe ori m-am gândit că atunci când voi trece dincolo, aş vrea să mă pot târî până la picioarele Lui să-I văd rănile făcute de cuie. Ar fi cea mai mare răsplată. Dacă aş trăi o sută de ani, aş predica în fiecare seară şi aş face orice numai să-I ating picioarele.

Şi iată că femeia aceasta era la picioarele Lui. Ce loc în care să fii! La picioarele Lui şi-a amintit de toate păcatele ei. Acolo este ceva pentru că atunci când ajungi la picioarele Lui, îţi aminteşti fiecare lucru rău pe care l-ai făcut.

Când a făcut aceasta, ea s-a gândit: „Eu, cea mai rea dintre cele mai rele femei, stau aici lângă Sfântul sfinţilor…” şi lacrimi mari au început să-i curgă pe obraji ajungând în cele din urmă pe picioarele Lui. El S-a întors şi a început s-o privească în timp ce ea încerca să-şi şteargă lacrimile care continuau să picure pe picioarele Lui. Îi era ruşine că plângea peste picioarele Lui. Deodată, părul ei cârlionţat, care până atunci era prins sus, a căzut în jos, iar atunci a început să şteargă lacrimile de pe picioarele Lui cu buclele părului ei. Unele dintre voi, surorilor, ar trebui să staţi în cap ca să aveţi suficient păr ca să puteţi face aceasta.

Femeia plângea şi îi ştergea picioarele cu părul capului ei. Apoi a privit în sus o, şi atunci s-a speriat! Voi ştiţi că… într-un fel sau altul, te emoţionezi când stai în prezenţa Sa. Eu o fac, eu mă emoţionez când Îl simt lângă mine. Uneori nici nu ştiu ce fac pentru că mă pierd. Cred că toţi facem la fel.

Ea încerca să spună ceva, dar lacrimile continuau să curgă în jos pe picioarele Lui. Nu avea altă apă pentru spălat, dar ce apă minunată era aceea şi cu ea a spălat picioarele murdare ale lui Isus. O, Dumnezeule! Femeia spăla picioarele lui Isus cu lacrimile pocăinţei ei. Ea le-a spălat, le-a sărutat şi le-a spălat iar. Apoi, a rupt vârful micuţei cutii, a turnat mirul peste picioarele Lui şi a privit din nou în sus.

Dacă femeia a vrut să facă o slujbă pentru El, Domnul a stat liniştit şi a lăsat-o să-o facă. Îmi place aceasta!

Dacă vrei să faci o slujbă pentru El, El va sta liniştit şi te va lăsa să mergi s-o faci. Înţelegeţi? El nu a strigat la ea şi nu i-a zis: „Ce faci, păcătoaso? Ridică-te de aici!” Nu, nu, ci a lăsat-o să continue să facă slujba pentru El.

În timp ce plângea şi Îi spăla picioarele, femeia a uitat complet de fariseii care se uitau la ea împreună cu restul oamenilor prezenţi acolo. Ea făcea o slujbă pentru Isus.

Aceasta este! Tu uiţi de episcopi şi de celelalte lucruri. Oricând faci o slujbă pentru Isus, tu continui s-o faci, oricine orice ar spune. Tu eşti în slujbă, tu faci ceva.

Ea Îi săruta picioarele, I le ştergea cu părul capului ei şi turna mir peste ele.

Fariseii au văzut lucrul acesta, o, şi au început să pufăie ca o broască ce a înghiţit alice. Ei s-au adunat în jurul lor ca să vadă ce se întâmpla şi ziceau: „Uitaţi-vă acolo!”

Atunci, fariseul şi-a zis în sinea lui: „Dacă Omul acesta ar fi un proroc, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care se atinge de El, ar şti că este o păcătoasă. Aceasta este dovada că El nu este un proroc.”

Dar Isus nu a spus nici un cuvânt, ci doar a privit. El o privea pe femeie în timp ce făcea slujba pe care ar fi trebuit s-o facă fariseul. Deci, ea a continuat să-I spele picioarele, să le şteargă cu părul capului ei şi să le sărute. Gura ei era plină de ulei şi-mi imaginez cât era de murdară…

Să ştiţi că într-un fel sau altul, când ajungi în faţa lui Hristos dai de murdărie. Aceasta este problema de astăzi: oamenii încearcă să ajusteze naşterea din nou, dar să ştiţi că orice fel de naştere este o murdărie. Indiferent dacă are loc într-un grajd sau într-o cameră de spital vopsită în roz, orice naştere este o murdărie, iar naşterea din nou este acelaşi lucru, este o murdărie. Dar din acea murdărie iese Viaţa.

Singurul fel în care puteţi primi Viaţa este printr-o naştere. Naşterea este ceva murdar dar aduce Viaţa. Oamenii încearcă s-o ajusteze fiindcă nu vor să li se şteargă fardurile de pe faţă… dar dacă veţi încerca puţin din Fapte capitolele doi şi patru, va scoate tot Max Factor din voi. Dacă veţi încerca puţin din aceasta, veţi avea o frumuseţe veşnică, un duh blând, bun şi liniştit.

Aceasta avea femeia despre care vorbim. Aceasta a avut Estera când a venit înaintea împăratului. De aceea le-a întrecut pe celelalte fete, pentru că a venit înaintea lui cu un duh blând.

Iată că aici era femeia aceasta care spăla picioarele lui Isus, iar după ce şi-a încheiat slujba, s-a gândit: „Oare ce va spune El?” S-a oprit şi L-a privit cu ochii ei mari, cu obrajii mânjiţi de ulei, de praf şi de lacrimi, ca să vadă ce va spune.

Fariseii stăteau şi priveau şi ei şi nimeni nu spunea nimic. Erau fără cuvinte. Îl pot vedea pe fariseu cum a pornit spre El cuprins de „o mânie sfântă”. O, era deja furios şi se gândea: „Ce ruşine a adus slujbei mele!”

Ei cred şi astăzi la fel atunci când văd o mizerie de felul acesta, ştiţi voi, şi spun că este o ruşine, dar este o onoare pentru fiecare biserică ce vede că are loc o naştere din nou.

„O, ce ruşine! Slujba mea va fi ruinată!” Şi stătea acolo şuierând ca o broască. Isus o urmărea pe femeie, iar după un timp S-a uitat în jur.

Acum vom vedea dacă El a fost sau nu un proroc.

Aşadar, S-a întors spre Simon şi a zis:

 „Am ceva să-ţi spun, Simone! M-ai invitat aici, iar Eu am renunţat la programul Meu, i-am lăsat deoparte pe bolnavi, am lăsat deoparte leproşii care strigau, am lăsat deoparte mulţimi de oameni care umblau după Mine prin pustiu şi pe malurile mării şi am venit la tine pentru că m-ai invitat.

Când am intrat în casa ta, nu Mi-ai spălat picioarele. M-ai lăsat să intru aşa ca să mă faci de ruşine înaintea oamenilor. Nu Mi-ai uns nici mâinile, nici faţa arsă de soare. Nu ai făcut nimic din toate acestea şi nu M-ai sărutat de bun venit, dar femeia aceasta Mi-a spălat picioarele cu lacrimile ei şi nu a încetat să Mi le sărute de când am intrat aici.” Aleluia! Aceasta este. Ce va spune? „Păcatele tale, care sunt multe, sunt iertate.” Aceasta este! „Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate.”

O, Dumnezeule, rugăciunea mea este ca acesta să fiu eu când voi ajunge la capătul drumului. După fiecare serviciu pe care-l pot ţine, după fiecare misiune în care pot merge, oriunde voi putea predica, după ce voi atrage orice păcătos, nădăjduind să-L aud spunând: „Păcatele tale, care sunt multe, sunt iertate! Intră pe Tărâmul Vieţii, în ceea ce a fost pregătit pentru tine, în aceste binecuvântări care ţi-au fost pregătite de la întemeierea lumii.” Sunt sigur că toţi ne-am simţit aşa, este adevărat? Este adevărat?

Haideţi să ne plecăm capetele pentru un minut, în timp ce ne vom gândi la aceste lucruri, fiindcă nu vrem ca această ocazie să treacă pe lângă noi.

„Păcatele tale, care sunt multe…” Ochii ei Îl priveau miraţi, faţa aceea mânjită toată, dar zilele ei de faimă rea au trecut. Tot ce i-a făcut diavolul s-a terminat; ea intra într-o viaţă nouă.

Mă-ntreb câţi din clădire Îl apreciaţi pe Isus Hristos îndeajuns de mult încât să vreţi să faceţi o slujbă pentru El? cel mai bun lucru pe care l-aţi putea face ar fi acela pe care l-a făcut femeia aceasta.

Veniţi pentru un minut aici în jurul altarului.

În câteva seri am avut servicii de vindecare, dar acum haideţi să avem şi un serviciu de vindecare a sufletului. Nu creţi să veniţi aici sus şi să spuneţi: „Voi urma calea cu cei dispreţuiţi ai Domnului. În seara aceasta voi pleca de aici şi voi trăi o viaţă care va spăla murdăria de pe picioarele Lui. Voi trăi o asemenea viaţă de sfinţenie, încât toţi cei cu care voi intra în legătură să ştie că am trăit în contact cu Hristos. Voi urma calea cu cei dispreţuiţi ai Domnului.”

Aţi vrea să faceţi o slujbă pentru El? Dacă vreţi, haideţi aici sus în jurul altarului. Staţi aici şi spuneţi: „Vreau să fac o slujbă pentru Isus. În seara aceasta vreau să vin la altar şi să-mi mărturisesc păcatele.”

Mă gândesc la această sărmană femeie slăbănoagă care plânge şi care stă aici cu acest băiat tânăr.

Vino aici, băiete. Nu te teme, vini aici, dragă! Dumnezeu te iubeşte, Isus te iubeşte, dragă. Stai aici.

Doamne Isuse, ai milă de bietul băiat şi de ochii lui. Te rog să Te uiţi la această inimă şi spală orice păcat, Doamne.

Doamne, femeia aceasta are părul cărunt, este în vârstă şi vine cu lacrimi înaintea Ta pentru că Te iubeşte şi vrea să facă o slujbă pentru Tine. Îndură-Te, Doamne. Şterge-i lacrimile cu iertarea Ta şi dă-i ceea ce cere, Doamne.

Să-i conducă cineva.

Aici este un alt om. Domnul să te binecuvânteze, domnule. Dumnezeu îţi spală toate păcatele.

Tată ceresc, poate că omul acesta este nebăgat în seamă de lume, poate este doar un muncitor care lucrează din greu, poate preşedintele sau primarul nici nu-l cunosc, dar Isus a venit şi L-a cunoscut. Dumnezeule, iartă-i toate păcatele şi în timp ce stă aici şi aşteaptă, dă-i în seara aceasta binecuvântarea Duhului Sfânt, Apa Vieţii. Îndură-Te, Doamne.

Mântuitorule, Mântuitorule,

Ascultă umile mea…

Rugaţi-vă cu toţii şi întrebaţi-L pe Dumnezeu: „Pot să fac o slujbă pentru Tine?”

El a venit în oraşul vostru cu o trezire, ca să dovedească faptul că este printre voi. Nu vreţi să veniţi…

Dumnezeu să te binecuvânteze pentru curaj.

Tată ceresc, dă-i fratelui meu mântuirea sufletului şi fie ca toate păcatele lui să fie spălate de Sângele Domnului Isus. Doamne, El a venit pentru că crede şi vrea să facă o slujbă pentru Tine. Tată, Tu ai un loc şi pentru el. Pune-l în seara aceasta în Împărăţia Ta  şi dă-i Duhul Sfânt pentru că aşteaptă răspunsul Tău din ceruri. Te rog aceasta în Numele lui Isus.

Mai este cineva?

Bărbatul acesta stă aici cu lacrimi pe obraz, iar mâna lui aspră o ţine pe a mea. El este sincer, iar dacă este sincer, a trecut chiar acum de la moarte la Viaţă.

Aici este o femeie scumpă, încă o femeie spaniolă. Dumnezeu să te binecuvânteze, soră.

Tată ceresc, binecuvânteaz-o pe sora noastră şi ajut-o să facă din viaţa ei o viaţă de slujire a lui Isus din Nazaret şi spală ruşinea ei prin Numele scump al Domnului Isus. Îndură-Te, Doamne. Ea are umerii lăsaţi în jos. Poate a muncit din greu, poate mâinile ei slăbănogite au şters lacrimile multor copilaşi, dar în seara aceasta, Doamne, este o Mână care poate şterge lacrimile ei cu iertarea Ta. Este mâna Aceluiaşi care I-a spus acelei femei: „Păcatele tale, care sunt multe, sunt iertate.” Binecuvânteaz-o în Numele lui Isus.

Dumnezeule, aici mai este cineva care varsă lacrimi. Dă-i Viaţa veşnică prin Numele lui Isus Hristos… Te rog s-o binecuvântezi…

Tată ceresc, îmi pun mâinile peste această femeie, pentru că ea vrea să facă o slujbă pentru Isus. Îndură-Te, Doamne şi dă-i aceasta în Numele Domnului Isus.

Doamne Dumnezeule, aici este un frate scump. Chiar dacă păcatele lui ar fi multe, îngăduie să fie iertate. Îndură-Te, Doamne, şi de fratele de aici.

Cine mai vrea să vină? Haideţi aici sus. Cei care sunteţi căldicei, cei care aţi decăzut sau ceva, nu pierdeţi şansa aceasta. Priviţi câte s-au întâmplat în săptămâna aceasta, lucruri care nu s-au mai făcut de la Isus din Nazaret încoace. Ce denotă aceasta? Faptul că sfârşitul timpului este aici.

Dacă sunteţi reci duhovniceşte, nu vreţi să veniţi aici şi să spuneţi: „Doamne, vreau să mă predau din nou pentru că nu am făcut ceea ce trebuia să fac.” Haideţi împreună cu cei de aici. Voi, care sunteţi căldicei sau care nu aţi primit Duhul Sfânt, nu vreţi să veniţi aici?

Iată că vine un cuplu care plânge. Un tânăr, o tânără şi cine va mai în vârstă, cu lacrimi în ochi. Aceasta este.

Haideţi toţi cei care aveţi nevoie de Hristos. Priviţi ce a făcut săptămâna aceasta şi nu uitaţi că acum El este aici. Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul.”

Ştiţi ce am învăţat azi dimineaţă la dejun. Duhul Sfânt, Îngerul lui Dumnezeu este chiar aici şi mă îndeamnă zicând: „Continuă să chemi pentru că mai este cineva care trebuie să vină.”

Veniţi! Să nu uitaţi că în ziua judecăţii nu voi fi răspunzător. Haideţi, veniţi chiar acum pentru că Domnul Dumnezeu, Cel care în săptămâna aceasta a deosebit gândurile oamenilor, îmi tot spune: „Continuă să chemi! Continuă să chemi fiindcă este cineva care trebuie să vină!”

Haideţi, prieteni. Noi facem doar un pas şi aşteptăm să vină la Hristos bărbaţi şi femei. Haideţi şi credeţi în El. haideţi în timp ce apa este încă tulburată. Este minunat.

Ridicaţi-vă şi veniţi la altar. Haideţi, veniţi la altar! Faceţi o slujbă pentru Hristos. Păşiţi pe interval şi veniţi aici. Spuneţi: „Doamne, aici este serviciul meu. Vin să fac o mărturisire publică. Iată-mă aici. Am greşit, Doamne, am făcut ce este rău, dar ajută-mă fiindcă am venit să-mi mărturisesc păcatele.”

O, a fost un timp minunat!

Mântuitorule, Mântuitorule,

Ascultă glasul meu smerit

Nu trece pe lângă mine

Mântuitorule…

Faceţi chiar acum un serviciu pentru El. Haideţi sus. Lăsaţi să vă curgă pe obraji lacrimile pocăinţei.

   Dar voi, creştinilor, de acolo? Haideţi să facem o predare lui Dumnezeu. fiecare creştin născut din nou să se ridice în picioare. Haideţi să facem o predare lui Dumnezeu. Apropiaţi-vă, dacă puteţi. Haideţi aici în jur. Haideţi să ne predăm fiecare lui Dumnezeu. Noi toţi vrem să facem aceasta pentru Hristos. Fiecare…

Mă predau, Doamne, şi tot ce am pun în slujba Ta. Mă predau, Doamne. Să se predea fiecare creştin.  Păcătoşilor, ce v-a făcut să veniţi aici sus? Dumnezeu v-a adus aici. El este aici ca să vă ia păcatele. Aleluia!

Aceasta va topi gheaţa şi va stârni o trezire. Aceasta va porni un Foc arzător.

Lăudaţi-L cu toţii! Ridicaţi mâinile în timp ce aveţi ochii închişi şi rugaţi-vă. Rugaţi-vă până când Dumnezeu toarnă Duhul Sfânt peste această audienţă, în Numele lui Isus… Slavă Lui. Amin.

– Amin –

EN

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.