VINO ȘI URMEAZĂ-MĂ

…Ei bine, aceasta a fost înainte de naşterea lui Becky. Am mâncat un bol de terci de ovăz care a costat o centimă. Ei mi-au dat tichetul, l-am semnat, am plătit şi l-am dat înapoi, fiindcă aveam un fond de cheltuieli.

Într-o zi am avut o şedinţă cu toţi cei care patrulam, iar şeful de echipă a zis:

„Cine este nebunul care a dat înapoi aşa ceva? Zece cenţi pentru un dejun?” Pentru el părea foarte puţin, pentru că unii îl rotunjeau la un dolar. Dar eu l-am înapoiat exact cât a fost.

„Păi ce să fac dacă am mâncat numai de zece cenţi?” am răspuns eu. Atunci supraveghetorul, domnul Fields a zis:

„Billy, rotunjeşte-l măcar la un dolar, pentru că toţi fac aşa şi trebuie să fiţi la fel.”

„Dar am mâncat numai un bol de ovăz şi acela atât a costat. Însă nu voi mai face aşa.” Apoi m-am gândit: „Ce voi face mai departe?” Şi l-am încărcat cu cincizeci de cenţi, iar cu patruzeci de cenţi din ei, m-am gândit să iau nişte sandviciuri pentru copiii străzii.  Apoi mi-am zis: „Poate am făcut totuşi ceva rău.”

Nu mult după aceea, am mers să patrulez. Acum ei supraveghează cu elicopterul. Şi unul din oamenii aceia a venit la mine şi mi-a zis:

„Frate Branham, copacul acesta a crescut foarte mult.”

„Da, am văzut, dar copiii se joacă sub el.”

„Am putea să-i tăiem din vârf?” m-a întrebat el.

„Sigur că da, dar nu putem să-l tăiem de tot.”

„Sincer, noi am vrea să-l tăiem. Te plătim să-l tai,” a continuat el, dar eu i-am zis:

„O, nu, nu vreau să-l tăiaţi! Dacă vreţi să-i tăiaţi din vârf, este în ordine, am să vă ajut. Am să-l iau pe fratele Wood şi o să-l scurtăm. Îi scurtăm pe toţi aceştia de pe margine, dar aş vrea să-i ţinem pentru că au copiii unde să se joace.”

După aceea am plecat într-o călătorie, iar când m-am întors era tăiat şi dus de acolo. O, ce scandal a fost în companie pentru tăierea acelui copac! Atunci m-am gândit: „Doamne, nici nu vreau să-mi mai amintesc acest lucru. Poate este din cauza acelui dejun care costa o centimă, dar eu l-am rotunjit la cincizeci de cenţi.” Apoi n-am mai visat că sunt la Compania de Servicii Publice. Probabil că fusese ceva ce lăsasem în urmă. Vedeţi? Noi trebuie să avem grijă ce facem, pentru că într-o zi ne vom întâlni cu acel lucru.

Aici vin copii mici. Trudy, cred că nu ai ştiut nimic despre întâlnirea aceasta. Se pare că este o surpriză. Tu eşti aproape absolventă. Imediat după încheierea acestei adunări, voi merge la o întâlnire, apoi voi pleca acasă.

M-am gândit că este o ocazia bună de a le vorbi atât adulţilor cât şi copiilor înainte de absolvire. Voi citi ceva din Biblie, voi vorbi vreo zece minute, apoi vom pleca mai departe. Dar înainte de a le vorbi copiilor, aş vrea să le spun ceva adulţilor şi vouă tuturor. A fost o călătorie obositoare, dar vreau să ştiţi că experienţa avută cu Dumnezeu, ceea ce am învăţat despre Domnul, nu aş da nici pentru zece mii de dolari.

Mai întâi am avut o vedenie în care stăteam pe munte, deasupra Tucsonului şi am auzit o explozie. Apoi am mers acolo (la vânătoare) cu fratele Fred, şi totul s-a întâmplat întocmai, iar oamenii de ştiinţă au făcut o fotografie cu norul care s-a format chiar în timpul acela. Eu nu am remarcat-o până zilele trecute, dar când am văzut-o, am rămas impresionat. Mi-a arătat-o fratele Norman, tatăl Normei, şi m-a întrebat: „Ai observat aceasta?” Când am privit fotografia, am văzut foarte clar îngerii aceia, aşa că m-am uitat să văd data când a fost făcută şi am constatat că era la o zi sau două după ce fusesem sus pe munte, exact în locul unde stătusem atunci: la Northeast of Flagstaff sau Prescott, care este sub Flagstaff.

Norul acela avea douăzeci şi şase de mile înălţime. Păi nici un vapor de apă sau umezeală nu se formează atât de sus, ci mult mai jos, la patru sau cinci mile înălţime şi nici avioanele nu zboară atât de sus. Norul acesta avea douăzeci şi şase de mile înălţime, treizeci de mile lăţime şi forma unei piramide.

Aşa cum v-am spus, am observat că îngerul din partea dreaptă ieşea în evidenţă mai mult decât ceilalţi. Este chiar aici şi vine cu pieptul scos şi cu aripile date în spate. Eu nu am observat aceasta până nu mi-a arătat fratele… Au fost atât de multe lucruri.

Zilele trecute, în timp ce veneam pe drum, s-a întâmplat ceva ce m-a încredinţat despre lucrarea pe care trebuie s-o fac.

Îmi amintesc că în urmă cu vreo şase sau şapte ani, a venit la mine Leo Mercier şi mi-a zis: „Frate Branham, va veni timpul când Domnul îţi va schimba slujba, iar când se va întâmpla aceasta, cred că vei lua la rând toate spitalele şi îi vei ridica pe oameni de pe paturile de suferinţă.” Mie nu mi-a sunat bine lucrul acesta, deşi ştiam că fratele Leo era cât se poate de sincer.

Nu îmi suna bine pentru că Domnul nostru n-a făcut niciodată aceasta. Înţelegeţi? El S-a dus prin spitale, dar a vindecat un singur om. Vă amintiţi unde scrie aceasta în Biblie? La scăldătoarea Betesda. (Ioan 5.2). Acolo erau o mulţime de oameni ologi, neputincioşi, orbi,  care aşteptau să vină Îngerul. Acesta era un spital duhovnicesc în care oamenii aşteptau vindecarea divină. Şi acolo a intrat chiar Vindecătorul divin, a vindecat un singur om şi a plecat. Atunci cum am putea aştepta ca un om muritor să facă mai mult decât atât? Vedeţi? Nu puteam fi de acord cu aşa ceva.

Dar Duhul Sfânt a venit peste mine, și atunci i-am cerut lui Leo ceva de scris şi am scris. El are şi acum acele cuvinte spuse de Duhul. Sunt puse în rulota aceea veche de aluminiu, în partea dreaptă cum intri pe uşă. Şi Duhul a zis: „Odată, vei scoate aceasta afară. Dumnezeu nu Îşi va schimba slujba, ci va schimba omul care are slujba.” Aceasta urmează să se întâmple.

Vedeţi, eu ştiu ce am de făcut, dar nu pot în starea în care sunt acum. Cu mine trebuie să se întâmple ceva, iar aceasta trebuie s-o facă Dumnezeu.

Acum dorim să ajungem acasă, pentru că atât nouă cât şi copiilor ne este dor de casă. De fapt, dacă va fi cu voia Domnului, aceasta şi intenţionez să fac, poate după serviciul de sâmbătă. Nu ştiu unde voi merge în continuare, dar ştiu că de îndată ce se va întâmpla ceva în mine, ceva care să mă facă să mă simt diferit faţă de acum, voi face ce trebuie să fac. Eu i-am respins pe oameni şi nu am vrut să mai am nici o legătură cu ei, iar voi ştiţi ce vreau să spun când zic: „Ricky” sau „Ricketta.” Adevărul este că am predicat cu toată sinceritatea, iar Dumnezeu a confirmat aceasta în toate felurile; dar tot El mi-a spus: „Dacă nu te vor crede, lasă-i în pace.”

La un moment dat, am mers sus în munţi, să stau cu Bud în sălbăticie. Mă gândeam că îmi voi lăsa barba şi părul să crească, și dacă Dumnezeu va vrea să mă duc undeva, îmi va da un Cuvânt şi eu mă voi duce. Dar zilele trecute, în timp ce veneam pe drum, El m-a oprit pentru că a văzut că mă îndreptam spre altceva. Adevărul este că mă îndreptam spre altceva, fiindcă mă gândeam că atunci când voi ajunge acasă, voi avea o discuţie de la inimă la inimă, pe care o voi înregistra, astfel încât oamenii să vadă de ce a venit această schimbare bruscă.

Acum, haideţi copii să spunem un cuvânt de rugăciune.

Doamne Isuse, ne bucurăm pentru timpul acesta în care suntem adunaţi aici, tineri, bătrâni şi adulţi, pe partea aceasta a veşniciei, ca să vorbim încă o dată despre Tine şi despre lucrurile care ţin de Viaţa veşnică.

Unii din tinerii aflaţi aici sunt absolvenţi, în timp ce alţii au absolvit deja, însă îmi dau seama, Doamne, că cu câteva ore înainte de marele şoc sau explozie, care a avut loc în munţii din nordul Tucsonului, când au coborât Îngerii Domnului, s-a întâmplat ceva. Eu îmi amintesc ce s-a spus atunci, în special celor tineri. Te rog să ne ajuţi să înţelegem.

În seara aceasta aş vrea să le pot spune acestor tineri ceva care să-i ajute în călătoria lor, pentru că toţi avem nevoie de ajutor în acest timp.

Binecuvântează-ne pe fiecare şi iartă-ne păcatele. Dacă de când n-am mai fost aici, am făcut ceva greşit, ceva ce nu a fost pe placul Tău, Te rugăm să ne ierţi, fiindcă suntem conştienţi că nu avem garanţia zilei de mâine. Noi nu ştim ce aduce ziua de mâine, de aceea trebuie să fim pregătiţi astăzi ca s-o întâmpinăm. Şi Tată, Dumnezeule, este un singur fel în care ştim să facem aceasta: pregătindu-ne să Te întâlnim pe Tine, fiindcă cu cât trece timpul realizăm cu toţii că vom ajunge acolo. Fiecare va trebui să ne întâlnim cu aceasta, indiferent ce suntem: adult, copil, prieten sau duşman. Fie ca atunci să nu fim găsiţi altceva decât copiii Tăi preaiubiţi, fiindcă Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Azi dimineaţă când tăiam buruienile, m-am gândit la un Cuvânt din Biblie pe care aş vrea să-L citesc astăzi. Este vorba de textul din Luca 18.18-22. Toate Evangheliile scriu despre acest lucru, dar eu m-am oprit la Luca.

„Un fruntaş a întrebat pe Isus: „Bunule Învăţător, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”

„Pentru ce Mă numeşti bun?”, i-a răspuns Isus. „Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu.

Ştii poruncile: „Să nu preacurveşti; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta.”

„Toate aceste lucruri”, I-a zis el, „le-am păzit din tinereţea mea.”

Când a auzit Isus aceste vorbe, i-a zis: „Îţi mai lipseşte un lucru: vinde tot ce ai, împarte la săraci, şi vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino şi urmează-Mă.”

Cred că cuvintele: „Vino şi urmează-Mă!” ar fi cel mai bun sfat pe care l-aş putea da, dacă aş vorbi la zece mii de copii. Aceasta este şi o poruncă şi cel mai bun lucru care a fost oferit cuiva, în special unui tânăr.

Când a auzit Isus aceste vorbe, i-a zis: „…vino şi urmează-Mă.” (v.22).

Într-o zi veţi urma pe cineva. Voi o să vă amintiţi de aceasta. Dar dacă urmezi pe cineva, trebuie să fii sigur după cine mergi.

Pavel a zis: Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos.” (1Corinteni 11.1). Cu alte cuvinte, el spunea: „Urmaţi-mă, fiindcă eu Îl urmez pe Hristos!”

Poate de multe ori m-aţi auzit strigând: „ricky, ricketta!”, dar nu oamenii aceia sunt de vină, ci epoca în care trăim. Toţi acei tineri care se dau în spectacol, fumează şi beau şi fetele acelea care se îmbracă imoral şi fac acele lucruri, sunt oameni ca şi noi, dar sunt posedaţi de un duh rău şi nu ştiu aceasta. Ei n-au ajuns aşa din cauza lor, ci din cauza unui conducător pe care  l-au urmat şi care i-a adus pe o cale greşită.

Tinerilor, eu cred că voi puteţi mai mult de atât. Aţi fost învăţaţi să faceţi lucruri mai bune decât acestea şi aveţi părinţi mai buni, aşa că ar fi mai bine să vă supuneţi decât să ajungeţi să faceţi acele lucruri.

Dar vedeţi, ei nu văd lucrurile aşa, pentru că bisericile în care merg sunt  biserici moderne şi vor să fie populari. Vai, vai! Ei au ajuns să numească imoralitatea „o calitate.” După cum v-am mai spus, nu demult am văzut un film despre Sodoma şi Gomora, iar una din acele femei posedate de un duh rău, i-a zis lui Lot: „Ceea ce numeşti tu imoralitate, eu numesc calitate.”

Isus a spus: „Ce s-a întâmplat în zilele lui Noese va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului.” (Luca 17.26), ceea ce înseamnă că am ajuns din nou acolo.

Haideţi să-l privim puţin pe tânărul acesta despre care am citit. Fără îndoială că s-a născut şi a crescut într-o familie bună, la fel ca voi. El a fost crescut de părinţi buni, acest lucru fiind dovedit de faptul că atunci când Isus i-a prezentat poruncile, el a răspuns: „Toate aceste lucruri le-am păzit din tinereţea mea.” Aceasta dovedeşte că a fost crescut corect. Probabil a avut o mamă temătoare de Dumnezeu şi un tată care l-a învăţat ce era bine când era copil. Ei, asta-i bine!

Poate când era mic, mama lui a avut ambiţii mari cu privire la el, dorind să devină un om mare cândva, iar tatăl lui a investit o mulţime de bani în educaţia lui, fiind cea mai bună. Apoi a ajuns la absolvirea şcolii, la fel ca voi acum, şi desigur, părinţii lui erau foarte mândri de el. Cred că în zilele acelea avea cai frumoşi, aşa cum aveţi voi maşini; avea un tată bun şi o mamă, aşa cum aveţi şi voi, care se îngrijeşte să aveţi haine bune şi tot ce vă doriţi, ca să vă bucuraţi de viaţa pe care o trăiţi.

Probabil că mama şi tatăl lui se rugau constant ca fiul lor să nu fie un oarecare, ci să fie un om extraordinar. Toţi părinţii vor aceasta. Şi voi aţi auzit desigur că Isus s-a referit la porunca: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta…”, apoi S-a oprit. Fiecare părinte are ambiţia să facă ce este mai bine pentru copilul lui, să-l educe şi să-i ofere lucruri pe care el nu le-a avut niciodată; şi la fel simt şi eu pentru copiii mei.

Însă adevărul este că fie că îi voi trimite pe Becky, Sarah şi Iosif la aceste şcoli înalte sau îi voi duce sus în munţi ca să trăiască aşa cum trăiesc indienii, va ieşi la suprafaţă ceea ce este în fiecare copil. Indiferent unde se află, odată şi odată trebuie să iasă la suprafaţă aceasta. Dacă este ceva rău, va ieşi la suprafaţă şi în tabăra indiană, iar dacă este ceva bun, va ieşi la suprafaţă oriunde s-ar afla. Înţelegeţi? Ceea ce este în copil, îl face ceea ce va fi; şi ceea ce sunteţi acum, veţi fi probabil pentru tot restul vieţii, pentru că sunteţi într-un moment de schimbare.

Ştiţi ceva? Statisticile arată că optzeci şi şase la sută din convertirile la Isus sunt făcute înainte de douăzeci de ani. Deci, optzeci şi şase la sută din cei întorşi la Hristos sunt sub douăzeci şi unu de ani. Probabil că după ce trec de vârsta aceasta, oamenii sunt mai moderaţi, s-au aşezat în căile lor. Apoi mai vin la Hristos la vârsta de şaptezeci sau optzeci de ani, dar foarte rar. Vedeţi?

Tu te hotărăşti cât eşti tânăr. Atunci îţi stabileşti priorităţile şi ce doreşti să realizezi în viaţă, iar acest lucru îţi este adus în minte de Ceva necunoscut, de Ceva ce îţi domină gândirea. Apoi, ambiţiile te conduc într-acolo.

Părinţii tânărului din textul nostru au aşteptat ca ambiţiile lui să fie destul de mari, încât să aibă suficienţi bani ca să nu-i lipsească nimic. Şi fără îndoială, acest tânăr avea acea oportunitate. Vedeţi, ei au făcut tot ce au putut ca să nu-i lipsească nimic şi probabil era foarte popular printre femei. Dar ceea ce spun pentru bărbat este valabil şi pentru femeie, fiindcă aici este vorba de sufletul omului, fie că este bărbat sau femeie.

Cu toate lucrurile pe care le avea acest tânăr, viaţa lui a devenit foarte uşoară, fiindcă nu trebuia să se îngrijoreze de nimic. Părinţii lui aveau bani, aşa că el a devenit un fruntaş. Biblia se referă aici la tânărul bogat care era un fruntaş. Poate absolvise doar de curând şi era deja conducător şi avea tot ce-i dorea inima.

Băiatul acesta nu era un ricky modern, ci era un tânăr cuminte. Cred că în Luca sau în Marcu scrie că Isus l-a privit cu iubire. Aţi văzut? Acel tânăr avea ceva şi era o persoană plăcută. De unde venea aceasta? Din familia lui care l-a învăţat poruncile lui Dumnezeu şi cum să le ţină. Şi le-a ţinut încă din copilărie.  Dar el avea o ambiţie: să primească Viaţă veşnică, aşa că i-a zis lui Isus: „Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”

Vedeţi, orice aţi avea în lumea aceasta, sufletul vostru vă spune că este ceva de care aveţi nevoie şi nu posedaţi. Voi nu aveţi nevoie numai de bogăţie şi de popularitate. Poate eşti o fată foarte frumoasă şi foarte populară în şcoală; sau eşti un băiat care poate avea orice fată vrea şi vă simţiţi în siguranţă. Dar aceasta nu este siguranţă, pentru că toate vor trece ca floarea de pe câmp, vor dispărea. Însă voi aveţi un suflet care trebuie să trăiască veşnic.

Acest tânăr trebuie să fi fost o persoană plăcută, pentru că a alergat la Isus, a îngenuncheat înaintea Lui şi I-a zis: „Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” Însă Isus i-a răspuns: „Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu.” Vedeţi ce a vrut să spună tânărul? Că El este Dumnezeu.

Şi a adăugat: „Ştii poruncile, păzeşte-le!”

„Care porunci, Învăţătorule?”

„Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta, şi aşa mai departe.” Atunci tânărul I-a zis: „Toate aceste lucruri le-am păzit din tinereţea mea.”

Când a auzit Isus aceste vorbe, i-a zis: „Îţi mai lipseşte un lucru: vinde tot ce ai, împarte la săraci, şi vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino şi urmează-Mă.” (Luca 18.20-22).

Ce ocazie! Tânărul acesta a fost educat şi călăuzit corect ca să poată fi folosit de Hristos. El ar fi putut fi ca Petru, Iacov, Ioan sau oricare dintre ucenici, dar deşi era bogat, influent şi putea vesti Evanghelia, a refuzat. Ce ocazie a fost aceasta pentru acel tânăr!

„Urmează-Mă!” Vedeţi, el trebuia să urmeze pe cineva: ori era influenţat de oamenii cu care se însoţea, de vreo femeie,  de vreo gaşcă de băieţi sau colegi de şcoală, ori era influenţat să-L urmeze pe Isus Hristos. Înţelegeţi?

Priviţi-l pe băiatul acesta, priviţi ce putea să fie şi ce a ajuns. El era un om bun, dar acum este undeva şi aşteaptă judecata; aşteaptă ziua judecăţii, când se va înfăţişa să dea socoteală pentru faptul că a respins şansa pe care aţi primit-o şi voi, copii care sunteţi aproape în aceeaşi situaţie: copii buni, cu o creştere bună şi din părinţi cumsecade care nu vă trimit la lucru decât dacă vreţi. Înţelegeţi?

Şi mai este ceva. Cuvântul din seara aceasta nu va muri niciodată şi aduce aceeaşi provocare pentru fiecare tânăr şi tânără: „Urmează-Mă!” Cuvintele nu mor. Voi nu ar trebui să uitaţi aceasta, fiindcă chiar dacă sunt spuse în secret, în maşina ta, de la amvon sau la colţul străzii între prietenii tăi, cuvintele acelea nu mor niciodată, ci dăinuiesc veşnic.

În urmă cu zece ani, am văzut o vedenie cu fata aceea de la Hollywood… Ea încerca să ceară ajutor, dar am văzut că moare din cauza unui atac de cord. Este vorba de domnişoara Monroe, care a murit două zile mai târziu.

Şi iată că aseară am auzit vocea ei. Copiii îmi spuseseră: „Tati, tu mergi tot timpul la Râul fără întoarcere, şi iată că ei au un film despre acest râu şi îl vor difuza peste o săptămână la televizor.” Când am auzit, m-am gândit: „Aş vrea să-l aud şi eu pentru că am fost de câteva ori la râul acela.”

Ei bine, în filmuleţul pe care l-au prezentat era chiar fata pe care o văzusem în vedenie. Iată că acum era din nou în acţiune. Desigur, era un film mai vechi, de acum cincisprezece sau douăzeci de ani, dar pe banda magnetică fusese captat fiecare gest şi fiecare cuvânt al ei şi făcut viu din nou. Dar nu doar filmul acesta, ci tot ce spunem este viu, fiindcă nici un cuvânt pe care îl rostim nu poate muri. Televiziunea captează cuvintele oamenilor şi în aceeaşi secundă le transmite pretutindeni în lume.

Tot aşa, marele ecran al lui Dumnezeu captează tot, aşa că în ziua judecăţii va trebui să te confrunţi cu fiecare cuvânt şi faptă pe care o faci. Tinerilor, înseamnă că cel mai bun lucru ar fi să vă opriţi şi să vă gândiţi la aceste lucruri, pentru că într-o zi veţi fi confruntaţi cu ele. Înţelegeţi?

Haideţi să-l urmărim pe tânărul din textul nostru şi ocazia pe care a avut-o, apoi puneţi-vă în locul lui. Şi voi, fetelor ca Becky sau Marilyn, puneţi-vă în locul lui şi gândiţi-vă că auziţi Glasul acela care este încă viu.

Glasul Lui este încă viu şi se mişcă în atmosferă, iar ştiinţa spune: „Peste douăzeci de ani, glasul Lui va putea fi redat real, aşa cum a vorbit în urmă cu două mii de ani.” Vedeţi? Glasul Lui este încă viu. Este ca şi cum ai arunca o piatră în apă şi se formează valuri care nu se opresc, ci merg mii de mile până la mal, apoi se întorc înapoi.

Când un glas vorbeşte în atmosferă, nu va muri niciodată. De aceea nu vei putea spune nimic la judecată: pentru că acele cuvinte sunt exact acolo. Acolo va fi şi Glasul lui Isus Hristos cerându-i acelui tânăr: „Urmează-Mă!” şi refuzul lui din cauză că nu a putut renunţa la averile pe care le avea. Dar nu întotdeauna este vorba de bani, ci poate fi şi altceva, pentru că tot ce considerăm mai presus de această chemare, devine pentru noi la fel ca banii, devine ceva ce ne împiedică.

Haideţi să-L urmăm pe El! Ce s-a întâmplat cu tânărul când L-a refuzat? El nu a mai luat aminte la Glasul lui Isus Hristos şi s-a dus cu prietenii lui.

Copii, voi toţi aveţi prieteni, dar fiţi atenţi ce fel de prieteni aveţi. Dacă acel prieten Îl urmează pe Hristos, mergeţi cu el ca prieten şi urmaţi-L şi voi pe Hristos, dar dacă nu Îl urmează pe Hristos, nu vă însoţiţi cu el!

Haideţi să-l mai privim puţin pe acest tânăr. Probabil şi-a păstrat prietenii şi a ajuns un mare conducător. Când L-a întâlnit pe Isus era un fruntaş, dar mai târziu a prosperat atât de mult încât a trebuit să-şi mai construiască hambare în care să-şi pună recoltele. Dar timpul a trecut şi a îmbătrânit, iar poftele şi distracţiile tinereţii s-au dus şi ele.

Un om bătrân nu prea are la ce să se mai gândească şi nu mai poate umbla pe străzi şi să se dea în spectacol cum fac tinerii. Bătrânii nu se mai gândesc la întâlniri ca să-şi găsească un soţ sau o soţie, ci sunt preocupaţi de copiii lor. Aşa veţi fi şi voi mâine, dacă va mai fi un mâine.

Oamenii din Ierusalim mănâncă pe acoperişul casei, iar în vremea aceea era tot aşa. Şi aici ni se ilustrează un alt caracter alături de tânărul bogat: un cerşetor. Tânărul fusese educat să-l cinstească pe semenul său şi să le facă altora la fel cum voia să i se facă şi lui; şi se părea că nu putea să se abată de la aceasta, dar faptul că L-a respins pe Hristos, l-a dus în final la nerespectarea învăţăturilor primite în casă.

Şi iată că la poarta lui stătea Lazăr, un bărbat murdar şi plin de bube, care cerşea mâncare, dar se pare că în zadar. Tânărul nostru s-a lustruit atât de mult în societate, încât nu mai avea simţire pentru cei din jur. Devenise nesimţitor din cauză că respinsese oferta lui Hristos, aşa că seara petrecea cu vinuri alese şi cu doamne împodobite cu bijuterii, în timp ce sărmanul cerşetor stătea la poarta lui.

Dar iată că încă înaintea de ivirea zorilor, el era deja în iad şi îl striga pe acel Lazăr să-i picure câteva picături de apă pe limbă.  Acum scena se schimbă. El a strigat: „Părinte Avraame,” fiindcă îşi amintea că Avraam era părintele evreilor.

El a zis: „Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi înmoaie vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba; căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta.” (Luca 16.24).

„Nu pot face aceasta, fiule”, i-a răspuns Avraam, „Adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune.” Cu alte cuvinte: „Tu ai avut şansa ta în viaţă.” Când a avut şansa? Atunci când Isus l-a chemat şi i-a zis: „Urmează-Mă!” Dar el a respins-o şi a urmat calea pe care putea face bani. Eu nu am nimic împotriva banilor, dar urmaţi-L pe Isus în timp ce faceţi aceasta. Înţelegeţi? Tânărul acesta a ales să meargă în partea cealaltă, cu mulţimea.

Şi Avraam i-a mai zis: „Pe lângă toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie mare, aşa ca cei ce ar vrea să treacă de aici la voi sau de acolo la noi să nu poată.” (Luca 16.26). Ascultaţi ce a spus omul acesta mai departe. El a vrut să fie evanghelist. Chemarea pe care i-a făcut-o Isus când i-a cerut să-L urmeze, era să fie un câştigător de suflete, iar acum şi-a amintit că avea cinci fraţi pe pământ şi nu dorea să-i vadă şi pe ei în locul acela, așa că a zis: „Te rog să-l trimiţi pe Lazăr la fraţii mei să le spună să nu vină pe calea aceasta.” Cu alte cuvinte: „Să le spună să urmeze chemarea: „Urmează-Mă!” Dar Avraam i-a răspuns: „Ei nu vor crede oricum.”

Atunci omul acela a insistat: „Ba da. Dacă unul ca Lazăr, care a înviat din morţi, va merge înapoi şi le va spune, vor crede. Vedeţi? După ce mori eşti tot conştient. Şi Avraam i-a zis: „Fiule, adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune…” (v. 25). Şi el şi-a amintit, ceea ce înseamnă că nu-ţi vei pierde memoria, ci îţi vei aminti.

El şi-a amintit şansa pe care a avut-o atunci când L-a auzit pe Isus zicând: „Urmează-Mă!”, însă a ales să urmeze persoana greşită şi anturajul care nu trebuia, aşa că a ajuns într-un loc greşit şi într-o veşnicie greşită, urmând ca într-o zi să fie anihilat pentru totdeauna.

În încheiere, Isus a spus acele cuvinte izbitoare: „Dacă nu ascultă pe Moise şi pe proroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi.” (v. 31). Poate ziceţi: „Cum adică, vorbeşte Legea despre aşa ceva?” Desigur: „…fă altora după cum vrei să ţi se facă şi ţie.” El trăia sub Lege, dar cu toate acestea l-a lăsat pe Lazăr să moară la poarta lui. Vedeţi? El a trăit sub Legea poruncilor lui Dumnezeu, dar cu toate acestea nu a văzut  Viaţă veşnică.

Copii, fiecare din voi sunteţi ca şi copiii mei, sunteţi fiii şi fiicele mele, desigur, vorbind duhovniceşte. Domnul Dumnezeu mi-a dat în grijă sufletele voastre, fiindcă aţi venit să mă ascultaţi. Credeţi-mă, fiindcă în sensul duhovnicesc al Cuvântului sunteţi fiii şi fiicele mele! Aşa este.

Să nu uitaţi niciodată că ţinerea poruncilor lui Dumnezeu este un lucru mare, iar faptul că aţi crescut într-o casă bună şi sunteţi nişte copii buni şi cu personalitate, este o moştenire de la Dumnezeu. Este foarte frumos să ai educaţie şi este minunat să trăieşti în acest ţinut liber.  Noi avem o mulţime de lucruri pentru care să fim recunoscători, dar să nu uitaţi că există un lucru care nu se poate moşteni şi pe care trebuie să-l acceptaţi, iar acesta este Viaţa veşnică. Viaţa veşnică o puteţi avea numai dacă Îl urmaţi pe Isus, prin experienţa naşterii din nou. Să nu neglijaţi aceasta!

Odată am auzit o poveste care m-a impresionat foarte mult, deşi era doar o poveste. Se spune că era odată un om foarte sărac, care a găsit într-o zi o floare fermecată. Şi floarea i-a zis: „Ai fost sărac toată viaţa, dar acum cere ce doreşti şi ţi se va da.” „Vreau să se deschidă muntele acesta, să intru în el şi să găsesc aur,” a răspuns omul.

„Bine,” a răspuns floarea, „dar trebuie să mă iei cu tine oriunde mergi. Şi dacă sunt acolo, poţi cere orice doreşti.” Omul a păşit spre munte şi muntele s-a deschis, iar el a putut să intre înăuntru. Pereţii erau plini de diamante şi de aur, iar omul a pus floarea pe o piatră şi a început să adune nestematele acela gândindu-se: „Trebuie să le arăt prietenilor mei, pentru că acum sunt un om bogat şi am de toate.” Când a dat să plece, floarea i-a zis: „Dar ai uitat lucrul cel mai important.”

„Păi am să mai iau câteva bucăţi de aur şi de argint, apoi mă voi grăbi să le arăt oamenilor cât sunt de bogat şi câte am.” Dar când a dat să iasă din munte, floarea i-a zis din nou: „Ai uitat lucrul cel mai important.”

Atunci omul s-a întors înapoi şi a zis: „Aici sunt tot felul de nestemate.” Apoi a mai luat o piatră şi a zis: „Voi lua cu mine şi piatra aceasta, ca să le arăt oamenilor din ce este făcut muntele acesta. În felul acesta, voi găsi calea să mă întorc din nou aici.”

Şi când a dat să plece, floarea i-a zis pentru ultima dată: „Ai uitat lucrul cel mai important.”

„O, mai taci odată!” a strigat omul. Vedeţi, el n-a mai vrut să audă cuvintele: „Ai uitat lucrul cel mai important.”, şi a fugit afară. Dar când a făcut lucrul acesta, muntele s-a închis în urma lui, iar floarea a rămas acolo. Vedeţi, floarea era lucrul cel mai important, dar ea a rămas înăuntru.

Cu ani în urmă, când eram copil, mânam vitele la o fermă de sus din Phoenix, și într-o zi am citit într-un ziar despre un explorator. În vremea aceea nu erau drumuri până aici, ci doar cărări pline de praf. Articolul spunea că exploratorul acela a găsit o mulţime de bani şi aur, iar într-o noapte s-a oprit să se odihnească într-o colibă părăsită. Bărbatul era însoţit de câinele său, pe care l-a legat afară. După ce a găsit comoara, el n-a observat că era urmărit de un bandit, iar noaptea, când banditul s-a apropiat de coliba în care dormea, câinele a început să latre.

Fiind deranjat de lătratul câinelui, exploratorul a ieşit afară şi a strigat: „Gura!” apoi a intrat în colibă gândindu-se la comoara pe care o găsise şi îşi făcea planuri că va merge în oraş şi va fi un om bogat, aşa că va avea maşini scumpe, femei frumoase şi petreceri mari. Dar în timp ce încerca să adoarmă a fost deranjat din nou de lătratul câinelui care îl văzuse pe banditul care se furişa spre colibă aşteptând să adoarmă exploratorul.

Văzând că nu se opreşte din lătrat, bărbatul a ieşit din nou afară şi a strigat: „Taci din gură!” Sărmanul câine încerca să-şi avertizeze stăpânul de pericolul care era atât de aproape de el, dar când a început să latre din nou, omul şi-a luat puşca şi a împuşcat câinele ca să nu-l mai deranjeze, însă banditul l-a ucis şi pe el chiar în noaptea aceea, şi toate visele lui strălucitoare au pierit o dată cu el. De ce? A oprit glasul care îl avertizase.

Desigur, vouă nu încearcă să vă facă nimeni rău, copii, pentru că aţi fost crescuţi aşa cum sunteţi acum, dar să nu opriţi niciodată Glasul care vă avertizează. Acceptaţi Glasul care spune şi acum: „Urmează-Mă!” Eu am încredere în voi că o veţi face, pentru că, nu uitaţi: Glasul lui Isus este încă viu pe pământ, la fel ca orice glas şi orice cuvânt pe care-l rostim noi şi se duce în aer. Vedeţi? Voi aveţi aici un transmiţător care trimite cuvintele în aer, dar şi voi sunteţi transmiţătoare, ceea ce înseamnă că mai trebuie doar staţia care să le capteze.

Isus a fost Transmiţătorul Cuvântului lui Dumnezeu, fiindcă în El a locuit plinătatea dumnezeirii manifestată într-un Om. El era sută la sută Dumnezeu şi sută la sută Om.

Şi tripla descoperire a lui Dumnezeu S-a arătat în atributele Sale ca Tată, ca Fiu şi ca Duh Sfânt, fiind reprezentată în Omul Isus Hristos. De aceea El era Cuvântul.

El a fost transmiţătorul care a spus: „…cine aude cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are Viaţa veşnică…” (Ioan 5.24)., iar cu altă ocazie a zis: „Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.” (Marcu 11.23).

Dacă voi sunteţi o staţie care captează cuvintele acestea, prin Ceva din interiorul vostru, prin credinţă, veţi fi mutaţi direct în ciclul naşterii din nou, ca să fiţi născuţi din Dumnezeu. Atunci veţi fi tot timpul în contact şi veţi auzi Glasul care vă avertizează când este aproape pericolul, astfel încât să nu fiţi ca tânărul bogat despre care am vorbit, ci să vă asemănaţi cu apostolul Petru, cu Pavel sau cu oricare altul din cei care au câştigat suflete pentru Hristos. Să faceţi aceasta, copii! Să ne rugăm.

Isuse drag, aici sunt aceşti tineri, bărbaţii şi femeile de mâine, iar noi trebuie să-i antrenăm, Doamne, fiindcă simţim necesitatea de a-i învăţa cum să fie mâine, dacă va mai fi un mâine.

Tată, noi ştim că nimic din lumea aceasta nu are valoare în ochii Tăi: nici educaţia, oricât de bună ar fi ea, nici faptele bune, nici instituţiile religioase, nici psihologia sau altceva de felul acesta, pentru nu există nimic să-L poată confirma pe Dumnezeu decât Duhul Sfânt. El este Dumnezeu însuşi în forma Vieţii veşnice, este Instrumentul care poate veni la fiecare din noi, individual, lucru pentru care Îţi mulţumim. Când Petru a mărturisit acest lucru, Isus i-a zis: „Nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, nici nu l-ai învăţat la vreun seminar sau la vreo şcoală, ci este ceva personal, ceva ce trebuie să primească fiecare în parte.”

Tu ai spus: „…pe această piatră voi zidi biserica Mea şi porţile locuinţei morţilor (în limba engleză scrie: „porţile iadului”), nu o vor birui.” Îţi mulţumim pentru aceasta, Doamne.

Acel Glas este viu şi în seara aceasta şi încă mai există posturi, avanposturi şi staţii de recepţie ale credinţei, care pot să-L accepte. Te rugăm să faci ca fiecare din aceşti copii să-L primească în inimile lor şi să-şi amintească întotdeauna că Dumnezeu nu ne judecă prin ceea ce facem, ci prin ceea ce am acceptat, fiindcă suntem salvaţi prin credinţă şi nu prin faptele noastre. Te rugăm deci, să le îngădui să prindă această viziune şi să asculte invitaţia veşnică: „Vino şi urmează-Mă!” pe care le-o faci Tu, Tată.

Fă ca fiecare din ei să se întoarcă de la lucrurile lumii şi de la această viaţă pământească trecătoare, şi aşa cum spune înţeleptul: „…adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţii tale, până nu vin zilele cele rele şi până nu se apropie anii când vei zice: „Nu găsesc nicio plăcere în ei.” (Eclesiastul  12.1), sau cum i-ai zis Tu, Doamne Isuse, lui Petru: „Când eşti tânăr te duci unde vrei, dar când îmbătrâneşti te duc alţii unde nu vrei…”

Fie ca şi aceşti tineri să-şi amintească şi să zică: „Acum este timpul! Acesta este timpul!” Îndură-Te, Tată, fiindcă îi cer pe fiecare din ei, ca pe copiii mei. Tu i-ai pus în mâinile mele să am grijă de ei, de aceea îi cer din mâna Satanei şi a morţii pentru Viaţa în Isus Hristos. Amin.

Fiţi binecuvântaţi, copilaşilor! Mi-a făcut plăcere să vă vorbesc şi vreau să ştiţi că vă apreciez. Domnul să te binecuvânteze, frate Fred şi la fel pe tine, soră.

– Amin –