Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMVINDECAREA CANCERULUI

Pentru o experienta mai buna va recomandam sa folositi browserul CHROME
04/09/1954, seara - Chicago, IL

„Doamne, eu cred, Doamne, eu cred

Totul este posibil, Doamne, eu cred.”

Să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune.

Tată ceresc, Îţi mulţumim pentru privilegiul pe care ni l-ai dat de a fi din nou împreună, în seara aceasta, ca să ne închinăm preaiubitului Tău Fiu, Hristos Isus, care înseamnă atât de mult pentru noi şi care este Viaţa noastră. Toţi cei prezenţi aici Îi suntem datori pentru că odată am fost departe de Dumnezeu, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume, dar El a murit pentru noi, împăcându-ne cu Dumnezeu şi făcând din noi fii şi fiice de Dumnezeu. Şi cu toate că nu   s-a arătat încă ce vom fi, ştim că vom fi ca El, având un trup asemenea trupului Său de slavă, pentru că Îl vom vedea aşa cum este.

O, cum tresaltă inimile în noi, deoarece ştim că acesta este Adevărul, fiindcă aşa a făgăduit Dumnezeu! Fă ca toţi cei ce au această nădejde, în sufletele lor, să se bucure din plin de seara aceasta. În ce îi priveşte pe cei cuprinşi de o tristeţe adâncă, să vină la Tine şi să primească şi ei această nădejde minunată.

Îndură-Te, Doamne! Ajută-l pe slujitorul Tău nevrednic, astfel ca la sfârşitul acestui serviciu să culegi numai slavă şi laude, în Numele Domnului Isus. Amin.

Domnul să vă binecuvânteze pe fiecare în parte.

Sunt sigur că aţi petrecut un timp minunat ascultând frumoasele mărturii aduse spre slava Domnului de fratele nostru din India. În ce mă priveşte, Îi sunt recunoscător Domnului pentru ceea ce face în acest timp din urmă şi pentru felul în care îi atrage pe oamenii de pretutindeni ca să Îl slujească. Este cea mai mare putere de atracţie pe care a cunoscut-o lumea vreodată.

De altfel, Isus a spus: „…după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.” (Ioan 12.32). Este cel mai mare Magnet pe care L-a cunoscut lumea. Cu câtva timp în urmă, am fost la Garry, Indiana, pentru a vizita o fabrică de prelucrare a oţelului, iar acolo am văzut pe interval o grămadă mare de şpan mărunt. Pentru că m-am mirat şi nu am putut înţelege de ce măturau acel şpan pe interval, bărbatul care mă însoţea mi-a spus:

„Aşteaptă puţin, căci vei înţelege imediat.”

După ce toţi muncitorii şi-au măturat resturile pe interval, însoţitorul mea a apăsat un buton. Atunci am auzit un zgomot mare şi mă întrebam ce poate fi când, dintr-o dată, a apărut un magnet mare care a trecut pe deasupra podelei şi a adunat toate acele resturi de material, pentru a le duce la un cazan mare unde urmau să fie retopite.

Când am văzut lucrul acesta, am spus:

„Lăudat să fie Domnul!”

„Ce-ai spus?” m-a întrebat însoţitorul meu.

„Lăudat să fie Domnul!” am repetat eu, după care     l-am întrebat: „Dar fierul acela de ce nu l-a ridicat?”

„Dacă ai observat, acela este prins de podea”, mi-a răspuns el.

„Lăudat să fie Domnul!”

„La ce te gândeşti?” m-a întrebat el.

„La marele Magnet care se află în ceruri, la dreapta lui Dumnezeu. Într-o zi, El Îl va lăsa să vină jos, iar atunci toţi cei ce sunt „magnetizaţi” de Duhul Său vor merge sus, în văzduh, pentru a-L întâlni. Atunci toate aceste trupuri bătrâne vor fi făcute din nou asemenea lui Dumnezeu.”

Ce timp minunat va fi acela, când vom fi făcuţi din nou după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu! Da, Isus va veni din nou într-o zi, iar noi suntem plini de bucurie pentru aceasta, nu-i aşa?

În seara aceasta aş vrea să citesc ceva din Scriptură, dar mai întâi doresc să Îi mulţumesc doamnei care mi-a trimis, prin fiul meu un dar micuţ: 10$ (dolari) puşi într-un plic. Îţi mulţumesc mult, soră. Spunea că nu va mai fi aici când se vor da darurile de dragoste, aşa că mi i-a trimis înainte.

Să nu credeţi cumva că scopul nostru este să cerem bani, căci nu este aşa. Mai este o doamnă care a trimis un plic cu bani, prin fratele Baxter. Spunea că jumătate sunt pentru mine şi jumătate pentru el. Să ştii că apreciem gestul tău, soră. Eu mă rog întotdeauna ca Domnul să îi binecuvânteze pe oamenii care îmi trimit bani, deoarece ei muncesc pentru acei bani.

Vreau să vă spun că primesc scrisori de la foarte mulţi oameni care vor să îmi spună că au văzut marea lucrare pe care o face Dumnezeu prin darul deosebirii şi prin prorocie şi că au crezut.

Acesta este doar un semn care să îi ajute pe oameni să creadă. Atunci când m-a trimis să mă rog pentru bolnavi, El a spus că voi fi însoţit de semne şi minuni, dar desigur, nu trebuie să se facă semne şi minuni pentru fiecare bolnav în parte.

Când Moise a primit acele semne şi a fost trimis în Egipt, cu siguranţă nu s-a dus la fiecare evreu pe care l-a întâlnit, să îi spună: „Priveşte aici! Eu mi-am vindecat mâna de lepră!”, sau: „Vezi băţul acesta? Am să-l transform într-un şarpe!” ci a făcut acel lucru o singură dată.

Eu primesc o mulţime de scrisori în care oamenii îmi spun că nu pot ajunge la mine să se facă rugăciune pentru ei.

Dacă aţi observat, eu vorbesc câteva minute cu oamenii, până când Tatăl ceresc îmi arată ceva cu privire la ei. Acesta este motivul pentru care niciodată nu pot chema prea mulţi. Totul depinde de credinţa pe care o au cei aflaţi pe platformă. Apoi, pentru că cei care doresc să se facă rugăciune pentru ei sunt foarte mulţi, trebuie să îi chemăm sus pe cei care au numere de rugăciune. Acesta este motivul pentru care împărţim acele cartonaşe cu numere de rugăciune, pe care le strigăm într-o anumită ordine.

Problema este că foarte mulţi cred că nu vor fi vindecaţi dacă nu reuşesc să ajungă pe platformă, ceea ce nu este adevărat.

Vindecarea este la Calvar, nu pe platformă, nu-i aşa, frate Osborn? Printre noi se află şi fratele Tommy Osborn care, după cum ştiţi, este unul din cei mai renumiţi oameni de pe câmpul Evangheliei. Nu spun aceasta pentru că este aici, ci pentru că a ţinut Evanghelia curată şi dreaptă. Adevărul este că toţi ar trebui să aprecieze aceasta, fără nici un fel de fanatism sau ceva de felul acesta.

L-am întrebat dacă este obosit, iar el mi-a spus că nu. Fratele nu face decât să predice Evanghelia, dar o aduce atât de aproape de inimile oamenilor, încât Satana nu mai poate mişca nimic, iar ei acceptă vindecarea, se ridică şi umblă.

Asta-i tot, vedeţi? Aşa trebuie să procedăm cu toţii. Şi chiar dacă mai avem unele îndoieli, Dumnezeu trimite printre oameni semne şi minuni de dragul Evangheliei.

Când am fost în Africa, – ceea ce vă spun acum nu sunt cuvintele mele, ci îl citez pe fratele Bosworth -, într-o singură adunare au fost vindecaţi în jur de 20.000 de oameni.

Gândiţi-vă numai. Douăzeci şi ceva de mii de oameni vindecaţi la o singură rugăciune.

Eu nu cunoşteam limba lor, de aceea, traducătorul trebuia să traducă toate vedeniile pe care le spuneam şi totul a fost întocmai.

Ei bine, cine a făcut aceasta? Isus Hristos care încerca să intre în inimile oamenilor. Iar când au ajuns pe platformă, acei oameni au putut vedea slava şi Puterea lui Dumnezeu.

Odată a venit pe platformă o femeie care părea sănătoasă. Domnul i-a spus unde a fost, ce i s-a întâmplat şi că are o singură problemă: un chist la ovar, după care a adăugat: „Pregăteşte-te pentru moarte, deoarece vei mai trăi foarte puţin.”

Femeia s-a întors la loc şi s-a aşezat lângă soţul ei, gândindu-se cum se va întâmpla aceasta şi a murit chiar acolo. Vedeţi? A murit chiar în timpul acelei adunări.

Desigur, dacă aş fi fost un vindecător divin, aş fi vindecat-o pe acea femeie, dar tot ce pot face eu este să spun ceea ce văd. Astfel, i-am transmis Mesajul spus de Dumnezeu şi totul s-a întâmplat întocmai: femeia a murit chiar acolo.

Ea a plecat de pe platformă spunând: „Nu-mi vine să cred!”, dar în câteva minute a fost moartă. Când a venit sus părea total sănătoasă, iar Domnul a spus că are doar un chist ovarian. El i-a mai spus ca a fost la medic şi i l-a descris, iar femeia a răspuns simplu: „Este adevărat!”

„Ai fost împreună cu soţul tău, iar el te-a aşteptat pe hol.”

„Aşa este”, a răspuns ea.

Apoi am continuat: „Pregăteşte-te de moarte pentru că este foarte aproape de tine!” I-am spus aceste cuvinte pentru că am văzut desfăşurarea înmormântării ei şi am ştiut că aşa va fi.

Uneori se întâmplă să vină pe platformă oameni cărora Dumnezeu nu le spune nimic, ci văd numai că se face întuneric. Ei bine, atunci ştiu că aceea este moartea, dar nu pot spune că acea persoană va muri, pentru că rugăciunea poate schimba hotărârea lui Dumnezeu. Aţi ştiut aceasta?

Rugăciunea poate schimba hotărârea lui Dumnezeu.

Ezechia a plâns odată cu amar, nu-i aşa? Prorocul Isaia a venit la el şi i-a spus să îşi pună casa în rânduială pentru că va muri, dar împăratul s-a întors cu faţa la perete şi a plâns. Atunci prorocul s-a întors şi i-a spus că Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea şi îi mai dă cincisprezece ani de viaţă. Deci rugăciunea schimbă lucrurile, nu-i aşa? Desigur.

Ci siguranţă, şi noi credem aceasta. Întotdeauna voi să fiţi atenţi la ceea ce spune Domnul, iar dacă aveţi vreo confuzie consultaţi înregistrările pentru a auzi corect ce s-a spus, pentru că totul se va întâmpla întocmai, indiferent cât va dura aşteptarea.

Eu v-am spus de multe ori cuvintele pronunţate de Îngerul Domnului. Odată, nu ştiu dacă v-am povestit, au venit două femei: una avea probleme cu stomacul, iar cealaltă, o umflătură la gât. Îngerul Domnului i-a vorbit femeii care avea probleme cu stomacul şi i-a spus să meargă acasă şi să mănânce pentru că este vindecată.

Păi, cum să mănânce că nu putea! S-a străduit aproape şase săptămâni, dar degeaba. Boala s-a agravat şi mai tare, dar ea a continuat să încerce. Şi iată că într-o dimineaţă, după terminarea micului dejun, când vasele erau deja spălate, femeia a simţit ceva plăcut trecând peste ea. A alergat repede la vecina ei, femeia cu umflătura la gât, care nu văzuse nici ea nici un rezultat până atunci, şi a găsit-o sărind în sus şi în jos şi strigând de bucurie pentru că umflătura de la gât dispăruse.

Ce era aceasta? Îngerul Domnului, care a trecut pe la ele la şase săptămâni de la pronunţarea vindecării, confirmând Cuvântul Domnului prin semnele care L-au urmat.

Vedeţi, El trebuia s-o facă.

Câţi din voi ştiu că odată, când Daniel s-a rugat Domnului, Îngerul Gavril a întârziat douăzeci şi una de zile? Vă amintiţi? Iar noi slujim încă aceluiaşi Dumnezeu!

Acum haideţi să încercăm să vedem ce este cancerul.

Pentru prima dată eu L-am văzut pe Dumnezeu în natură. Cum a fost posibil lucrul acesta? Urmărind viaţa plantelor şi a animalelor iar, dacă va fi cu voia Lui, duminică aş vrea să predic despre: „Dumnezeu în Universul Său, Dumnezeu în Fiul Său, Dumnezeu în Cuvântul Său şi Dumnezeu în poporul Său.”

Prin aceasta aş vrea să vă arăt cât este de aproape El de noi, pentru că Îl găsim în jurul nostru pretutindeni şi în orice vreme. El este cu noi şi în noi, până la sfârşitul lumii şi Îl putem recunoaşte în întreaga natură.

Să revenim însă la problema noastră, iar ca să înţelegeţi mai bine voi lua un exemplu: ceva natural şi ceva spiritual, pentru că tocmai mi-a venit un gând.

M-am uitat la ceas şi am văzut că mai am cinci minute până la începerea rândului de rugăciune, aşa că voi încerca să mă încadrez în timpul pe care îl mai am.

Cancerul este al doilea mare necaz cu care se confruntă omenirea, primul fiind boala de inimă. Conform statisticilor în domeniu, după bolile de inimă urmează cancerul şi tuberculoza.

De obicei, cancerul se face de la o vânătaie. Astfel, rupe celulele rănite şi pătrunde acolo instalând o nouă viaţă.

Priviţi puţin la naşterea voastră. La început aţi fost doar un germen mic. Sexul masculin produce germenul de viaţă, în timp ce femeia este doar incubatorul. Ştiu că aici este o audienţă amestecată, dar aş vrea să mă ascultaţi cu atenţie.

Spermatozoidul vine de la partea masculină la cea feminină şi este un germen atât de mic încât nu poate fi văzut cu ochiul liber, ci doar la microscop, şi arată ca un nod micuţ cu coadă, din care se formează coloana vertebrală a copilului şi aşa mai departe. Acest lucru se întâmplă cu toate seminţele, doar că fiecare se înmulţeşte după soiul ei: câinele naşte câine, omul naşte alt om şi aşa mai departe.

Dacă observaţi, acel germen micuţ începe să crească tot mai mult până ia o formă: aşa aţi fost şi voi odată: celulele s-au tot divizat, iar voi aţi crescut până aţi ajuns la nouă luni, când v-aţi născut. A urmat procesul de creştere şi dezvoltare, iar acum iată-vă bărbaţi şi femei în toată firea, dar toţi aţi venit din acel germen micuţ care s-a divizat în alte şi alte celule, formându-vă pe voi. Este adevărat?

Acum, cancerul poate apărea în urma unei lovituri şi este o umflătură. Se formează ca o tumoare sau cataractă şi vai, am putea vorbi ore întregi despre aceasta!

La început, el este o celulă mică ce începe să se divizeze formând alte şi alte celule. Nu are o formă anume, ci se împrăştie peste tot cu ajutorul unor „picioruşe”, unele dintre ele înfăşurându-se în jurul organelor.

Există mai multe tipuri de cancer: cancerul roşu, cancerul negru, sarcomas şi multe alte varietăţi, dar aşa cum am spus deja, nu au o anumită formă pentru că sunt duhuri, iar duhul nu are nici o formă.

Voi ziceţi: „Cancerul este un duh?”

Da, domnilor. Vă pot dovedi că este o viaţă străină; că este diavolul.

Poate sună demodat, dar nu există nici o boală care să nu fie provocată de diavolul. Da, orice boală vine de la Satana şi este rezultatul direct sau indirect al păcatului. Este posibil să nu fie păcatul vostru, ci să fie ceva moştenit.

Înainte, când nu exista păcatul, omul nu a avut nici o boală, dar după căderea în păcat, boala a venit ca un atribut al acestuia.

Priviţi la acest cancer. Mâna mea poate percepe prezenţa lui. Acum nu este nimic, dar într-o zi poate apărea.

Dacă pe mână apare o umflătură – un cancer sau orice altceva -,  este  altă viaţă. Ea a început de la o celulă mică ce s-a divizat tot mai mult şi este o viaţă străină. Apare exact cum aţi apărut şi voi când eraţi doar un germen micuţ, dar în spatele ei stă un duh, deoarece are o viaţă.

În cazul vostru viaţa a venit de la Dumnezeu, dar întrebarea este: De unde vine în trupul vostru această viaţă dătătoare de moarte, acest cancer? Cine a adus-o? Ei bine, este Diavolul!

Isus l-a numit „diavol” şi fiindcă sunt un lucrător îl voi numi şi eu tot diavol, pentru că Ceva îmi spune că Biblia este adevărată.

Astăzi putem vedea o mulţime de oameni surdo-muţi, iar doctorii spun:

„Corzile vocale sunt moarte! Nervii din ureche sunt morţi!”

„Dar ce a cauzat aceasta, doctore?”

„Nu ştiu, lucrul acesta poate fi cauzat de o temperatură mare sau de altceva.”

Dar de ce nu au murit toţi nervii din organism? Vedeţi? De ce au murit numai nervii de acolo?

Isus l-a numit „duh de surzenie”, este adevărat?

Şi când duhul de surzenie şi cel de muţenie au ieşit din om, el a putut auzi şi vorbi.

Acum, aceasta este ca o bandă transparentă în jurul mâinii mele: opreşte circulaţia sângelui.

Voi aţi văzut urcând pe platformă surdo-muţi care au plecat de acolo vorbind şi auzind. Vedeţi? Ce s-a întâmplat?

Să zicem că vine un om care este surd. Dacă medicul poate face ceva pentru el, este foarte bine; e datoria lui s-o facă. Dumnezeu l-a pus să facă lucrul acesta. Dar este posibil ca doctorul să nu găsească nimic. Atunci este vorba de o forţă nevăzută; este ca o bandă transparentă în jurul mâinii mele.

Nu are importanţă cât unguent veţi pune la capătul acelui deget, deoarece circulaţia sângelui este oprită şi nu va putea porni până nu veţi îndepărta banda care strânge mâna.

„Banda” din cazul nostru este un duh, o viaţă nevăzută, iar când acest duh este înlăturat, desigur, natura poate acţiona şi omul aude din nou.

În cazul cancerului începe să se dezvolte un „trup” care se măreşte şi se măreşte, rămânând doar o alternativă: veţi fi ucişi de el.

Credeţi că tot ce este natural e o umbră a lucrurilor spirituale?

Daţi-mi voie să vă arăt ceva din Scriptură, astfel încât să nu puteţi fi închişi de nimeni. Nu mai am timp să vă învăţ, dar priviţi!

Care sunt cele trei elemente care însoţesc o naştere firească, naturală?

Întâi vine apa, este adevărat? Urmează sângele şi la urmă vine viaţa, duhul de viaţă.

Apă, sânge şi duh. Aceasta face naşterea completă.

Când un om este născut din nou din Duhul lui Dumnezeu, este la fel. Din trupul Domnului au ieşit trei elemente şi este nevoie ca cei născuţi din nou, din Duhul lui Dumnezeu, să treacă prin ele: apă, sânge şi Duh, este corect?

Când Domnul a fost străpuns în coastă, a ieşit apă, sânge şi Duh, iar acestea trei sunt una în mărturisirea lor.

Acestea sunt elementele prin care trebuie să trecem pentru a intra în Trupul lui Hristos: neprihănirea, sfinţirea şi botezul cu Duhul Sfânt.

Primele trei (apa, sângele şi duhul) constituie naşterea naturală, în timp ce celelalte trei constituie naşterea spirituală, iar noi am văzut că tot ce este natural e umbra a ceea ce este spiritual.

Cancerul vine în acel loc dureros sau în vânătaie şi începe să sugă din sângele vostru având un singur scop: să vă ia viaţa.

Doctorul îl poate tăia, dar dacă a mai rămas vreo urmă din el, fie ea cât de mică, va începe să crească din nou. Dacă îl poate scoate total este foarte bine, însă când este vorba de vindecarea divină, ea nu are nimic a face cu acel trup, cu acea tumoare crescută în voi, ci are de-a face cu viaţa din acel trup străin.

Dacă, de exemplu, sunteţi un cancer, iar eu aş vindeca pământul de voi, aş chema pur şi simplu afară viaţa din trupul vostru.

Problema este că oamenii nu înţeleg vindecarea divină şi din cauza aceasta nu o pot primi.

Poate aţi văzut cum de multe ori, în adunările mele, au urcat pe platformă oameni orbi, iar când au plecat erau vindecaţi pe deplin deoarece duhul de orbire i-a părăsit.

Eu am avut de-a face cu foarte mulţi oameni care au fost orbi ani de zile şi au plecat de pe platformă plini de bucurie pentru că puteau citi din Biblie, dar după trei zile au fost tot atât de bolnavi ca la început.

Oh, păi aşa trebuiau să fie! Aceasta este procedura naturală de vindecare.

Odată a venit pe platformă o femeie cu cancer şi deodată a fost „lovită” de ceva, căci a strigat: „Pot să văd!”

Duhul Sfânt a descoperit ce avea, i-a spus ce a făcut şi ce trebuia să facă pentru a scăpa, apoi i-a descoperit şi alte lucruri, şi înainte ca femeia să plece, a fost binecuvântată.

Ea a crezut din toată inima, a început să mănânce şi spunea: „Sunt bine şi sănătoasă!” La câteva zile după aceea a început să se simtă rău, iar doctorul i-a spus: „Nu ţi-am spus să nu mergi în mijlocul acelor fanatici?”

Vedeţi? Dar tocmai faptul că se simţea rău era cel mai bun semn din lume că era vindecată.

Vreau să vă întreb ceva. Câţi vânători se află printre noi? Aş vrea să ridicaţi mâna. În ordine.

Acum, oricine a omorât vreodată un animal ştie că atunci când trupul moare şi viaţa pleacă din el, devine mai uşor. În decurs de șaptezeci și două de ore, corpul scade în greutate. Dacă omorâţi o căprioară şi o cântăriţi după aceea, iar apoi o cântăriţi din nou a doua zi dimineaţa, veţi constata că este cu câţiva pounds mai uşoară.

Câţi din voi ştiu că acesta este adevărul? Da, ea scade, devine mai uşoară.

Dar dacă o veţi lăsa acolo câteva zile? Cred că aţi văzut cu toţii un câine mort pe marginea drumului. Şi primul lucru care se întâmplă este că începe să se umfle, deoarece intră în putrefacţie. Astfel, bietul câine devine mai mare şi mai greu decât atunci când trăia. Este adevărat?

La fel se întâmplă cu trupul uman şi la fel se întâmplă cu cancerul, cu cataracta şi cu tumorile.

Acum priviţi! Isus Hristos a suferit cumplit şi a murit pentru noi la Calvar, iar acum, prin Puterea Sa, scoate viaţa aceea străină de acolo deoarece Dumnezeu a spus: „În Numele Meu vor scoate draci…” Aşa este.

Dumnezeu nu poate să mintă, ci trebuie să spună întotdeauna numai adevărul şi El a spus: „În Numele Meu vor scoate draci…”

Cine? Credincioşii.

Aici este problema cu voi, credincioşii, pentru că vă temeţi să luaţi iniţiativa; vă temeţi să staţi şi să pretindeţi dreptul pe care vi l-a dat Dumnezeu.

Când diavolul este mustrat, pleacă, iar bolnavul se simte bine timp de câteva zile, după care starea lui devine mai grea şi spune: „Mă simt rău…”

Acum vreau să înţelegeţi că este o mare diferenţă între darul minunilor şi darul vindecării. Aţi ştiut aceasta? Este vorba de două daruri diferite.

În ce priveşte vindecarea, trebuie să ştiţi că bolnavul se va simţi bine timp de câteva zile, după care se va simţi foarte rău.

Din ce cauză? Pentru că acel cancer a devenit un ţesut mort, fără viaţă, care începe să se umfle şi oh, face ca omul să se simtă foarte rău.

De ce? Inima pompează sângele şi purifică trupul de răul acela mort. Atunci bolnavul va face febră. Este exact ca în cazul unui abces de la dinte care cauzează febră.

De fapt orice infecţie va produce febră. Dar cum este bucata aceea de carne moartă din trupul vostru? Păi, veţi trece aproape de moarte!

Acela este timpul când trebuie să staţi şi să Îi daţi laudă lui Dumnezeu. Aşa este. Nu vă clătinaţi în credinţă, pentru că aceea este dovada că sunteţi vindecaţi.

Într-un an am avut pe platformă o mulţime de dovezi care arătau că totul a trecut. Era trecut şi numele doctorului pe ele.

Dacă umflătura a trecut, ea va da înapoi pentru că viaţa care a ţinut-o a plecat. Dar voi vă veţi simţi rău pentru că deşi viaţa a plecat, răul acela este încă acolo. În cuvinte simple, ca să poată înţelege şi un copil, am să vă spun că va putrezi. Unde? Chiar în trupul vostru.

În timpul acela sângele pompat de inimă este purificat în rinichi şi astfel răul este dat afară, dar voi veţi avea dureri de cap şi vă veţi simţi atât de rău încât, oh, abia vă puteţi ţine pe picioare.

Atunci, pacientul slab în credinţă se va îndoi şi va spune: „Am pierdut vindecarea!” dar nu este adevărat, pentru că Dumnezeu nu este un Tată rău. Voi nu puteţi pierde vindecarea pentru că Isus a plătit un preţ atât de mare! Este a voastră, vă aparţine!

Când s-a rugat pentru Petru, Isus a spus: „M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta…” (Luca 22.32). Vedeţi, nu moralul, ci credinţa.

Acum daţi-mi voie să vă arăt… Vă rog să mă scuzaţi, pentru că nu vă pot arăta nimic, ci vă voi spune doar, după cea mai bună cunoştinţă a mea, ceea ce văd pe tărâmul acela.

Când aţi văzut dovada Fiului lui Dumnezeu lucrând prin slujitorii Săi, arătând semnele şi minunile Sale, şi acel demon a fost declarat dus, dacă în următoarele două sau trei zile începeţi să vă îndoiţi, atunci, aşa cum credinţa l-a îndepărtat, necredinţa îl va aduce înapoi.

Şi nu uitaţi că Biblia spune: „Duhul necurat când a ieşit dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă şi n-o găseşte.

Atunci zice: „Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit…”

Atunci se duce şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el…” Este adevărat? (Matei 13.43-45). Starea acelui om va fi de şapte ori mai rea şi va muri.

Vă mai amintiţi ce le spun în fiecare seară celor pentru care mă rog? „Du-te şi crede!”  Ce să nu faceţi? Ce este păcatul? Necredinţa.

Vedeţi? Mergeţi şi nu vă îndoiţi, pentru că dacă veţi face aceasta, va veni peste voi un rău şi mai mare.

Aţi înţeles?

În Ioan 5, începând de la versetul 31, citim:

Dacă Eu mărturisesc despre Mine însumi, mărturia Mea nu este adevărată.

Este un altul care mărturiseşte despre Mine; şi ştiu că mărturisirea, pe care o face El despre Mine, este adevărată.

Voi aţi trimis la Ioan, şi el a mărturisit pentru adevăr.

Nu că mărturia pe care o primesc Eu, vine de la un om; dar spun lucrurile acestea pentru ca să fiţi mântuiţi.

Ioan era lumina, care este aprinsă şi luminează, şi voi aţi vrut să vă veseliţi câtăva vreme la lumina lui.

Dar Eu am o mărturie mai mare decât a lui Ioan; căci lucrările acestea, pe care le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis.” (Ioan 5.31-36).

Oricine cunoaşte Scriptura, ştie că toate lucrurile au fost încheiate la Calvar, în Isus Hristos, iar El i-a însărcinat pe ucenicii Săi să ducă Mesajul salvării în toată lumea. Este adevărat?

Aceasta înseamnă că lucrurile pe care le-a dat Tatăl, Fiului, să le facă, urmau să se manifeste şi în Biserica Sa   de-a lungul epocilor ce aveau să vină.

Dumnezeu să ne ajute să credem în timp ce ne vom pleca pentru rugăciune.

Tată ceresc, Îţi mulţumim pentru că nu ne-ai lăsat în întuneric, căci dacă am fi continuat să mergem în încurcătura şi în teologia acestei lumi, am fi cei mai nenorociţi oameni. Dar sunt plin de bucurie pentru că Tu ne-ai spus: „Nu vă voi lăsa singuri, ci Mă voi întoarce la voi. Şi voi fi cu voi şi în voi până la sfârşitul lumii.”

O, Dumnezeule, cei care au primit Duhul Sfânt în inima lor, Te cunosc. Ei Te ştiu după Martorul puterii Tale, căci sunt fii şi fiice de Dumnezeu şi cred că toate lucrurile sunt cu putinţă pentru cei ce cred.

Tată, în seara aceasta Te rog să faci un astfel de credincios din fiecare om prezent în sală.

Ajută-ne să ne scuturăm de toate învăţăturile şi teologiile omeneşti şi să venim la Tine, bazându-ne pe Cuvântul Tău şi crezând că noi nu trebuie să încercăm să explicăm ceea ce ai făgăduit, ci să credem Cuvântul aşa cum L-ai spus.

Dă-ne aceasta, Doamne.

Ajută-mă şi pe mine, Doamne, căci mă rog ca Duhul Sfânt să vină din ceruri pe această platformă, să se manifeste şi să aducă Viaţa lui Isus Hristos în această biserică, printre lucrătorii şi credincioşii din turmă pentru care a murit Isus.

Fie ca Păstorul să vină şi să ne conducă la ape liniştite, căci o cerem pentru slava Lui. Amin.

Îmi pare rău că v-am ţinut mai mult. Vă rog să mă iertaţi.

Acum ne vom ruga pentru bolnavi. La ce număr am rămas, Billy, la „C”? Cred că mi-a spus când am intrat, dar am uitat.

În ordine. Cine are numărul de rugăciune „C-51”? Uitaţi-vă la numerele voastre. Persoana cu nr. C-51 este în clădire? Să se ridice în picioare cine are nr. C-51. Tu eşti, soră? Ridică-te în picioare. 53, 54, 55, 56, 57, 58, 59, 60. Aduceţi-i pe primii 10.

Dacă vreţi, cântaţi cântarea „Locuieşte în mine.”

Aş vrea să fiţi atenţi când vă strig. Vă rog să vă uitaţi şi la cel de lângă voi, căci s-ar putea să fie surd sau nu se poate ridica.

Dacă persoana cu numărul strigat este în sală, să legene mâna, iar uşierii vă vor ajuta să ajungeţi aici.

În timp ce urcaţi, aş vrea să nu uitaţi un lucru: eu nu vă pot vindeca. În ordine.

Harul Domnului nostru Isus Hristos este minunat, nu-i aşa?

În timp ce ei se vor alinia aici, am să vă rog să vă plecaţi capetele în rugăciune, ca Domnul Isus să ne ajute şi să ne facă aşa cum ar trebui să fim.

Acum ne vom apropia plini de respect de Atotputernicul Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, iar eu mă voi ruga peste aceste batiste.

Scumpul nostru Tată ceresc, în seara aceasta aducem aceste batiste la Tine. Ele sunt pentru bolnavi şi nevoiaşi, şi noi ştim că Tu cunoşti problemele lor; ştii şi cât de multă credinţă vei găsi în inimile lor.

Noi L-am auzit pe Isus întrebând dacă va găsi credinţă atunci când Se va întoarce.

El nu a întrebat dacă va găsi biserici, neprihănire sau învăţători, ci a întrebat: „Voi găsi credinţă?”

O, ce lucru valoros! Tată, mulţi trimit aceste batiste, iar Tu cunoşti starea lor. Poate că undeva, în clădire, se află un sărman tată orb, sau o mamă infirmă. Aici este o fată care vrea să trimită o batistă celor dragi, iar acolo este un copil cu capul moale. Sunt sigur că Tu i-ai văzut pe toţi, iar eu mă rog pentru ei.

Noi ştim că Tu l-ai chemat pe fiul Tău, pe Israel, afară din Egipt şi el a călătorit spre Palestina însoţit de Îngerul Domnului. Ce ciudat a fost prins acolo, la Marea Roşie. Unul din scriitori spunea că Dumnezeu a privit jos, din Stâlpul de Foc, cu ochii plini de mânie şi marea s-a speriat şi s-a dat în lături. Aleluia!

Îţi mulţumim, Doamne, pentru că eşti încă acelaşi Dumnezeu. Acea mare s-a dat în lături pentru că drumul Tău ducea pe acolo.

O, Dumnezeule, în seara aceasta „dâra” de sânge trece prin fiecare încăpere în care se află vreun bolnav (Aleluia!), şi în timp ce stăm înaintea Ta, Dumnezeule, Îmi pun mâinile peste aceste batiste şi cer ca Îngerul Domnului să privească jos, prin Stâlpul de Foc, astfel încât fiecare boală să se sperie când aceste batiste vor fi puse peste ei.

Fie ca boala să dea înapoi şi să-i lase pe cei credincioşi să treacă prin ţara făgăduită a unei sănătăţi depline, aşa cum ai spus în Cuvânt: „Mai presus de toate, aş vrea să vă întăriţi în sănătate.”

Dă-ne aceasta, Doamne.

Noi nu ne putem compara cu sfântul apostol Pavel, dar ştim că oamenii luau de pe trupul lui batiste, iar când le puneau peste cei bolnavi, aceştia se vindecau. Tu eşti acelaşi Isus care ai lucrat şi prin ei, de aceea Te rog, Dumnezeule, să ai milă de fiecare dintre noi, pentru că Îţi cerem aceste binecuvântări în Numele lui Isus Hristos şi spre slava Lui. Amin.

Frate Baxter, frate Mattsson, vă rog să veniţi aici.

Voi să credeţi din toată inima.

Câţi din voi cred din toată inima?

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Rugăciunea mea sinceră este ca Domnul să fie cu voi, să vă ajute şi să vă facă pe toţi credincioşi.

Înainte de a striga rândul de rugăciune, vreau să ştiţi că Îl văd pe Duhul Sfânt sau Îngerul Domnului stând acolo, chiar deasupra audienţei.

Credeţi din toată inima? Dacă Duhul Sfânt va intra în această audienţă şi vă va arăta semnul din cer, veţi crede din toată inima?

Aici este o doamnă care a fost cândva o fetiţă, iar acum are ea o fetiţă care este bolnavă de inimă. Este atât de grav bolnavă încât nici nu se mai poate da jos din pat, este adevărat, soră? Este de vreo 12 ani, aşa-i?

Nu ai număr de rugăciune, este adevărat, soră? Da. Aceasta înseamnă că nu vei fi chemată în rând. Ridică-te acolo unde eşti. Oh, ea leşină…

Atotputernicule Dumnezeu, fii îndurător. Mă gândesc la fiica lui Iair, care avea 12 ani şi era singurul lui copil.

O, Doamne, inima mamei acestei fetiţe a venit să ceară îndurare pentru copila ei care zace grav bolnavă.

Dumnezeule, îngăduie ca această fetiţă să fie vindecată. Îngăduie ca Îngerul care a intrat în închisoare şi  l-a eliberat pe Petru, acea Lumină mare şi strălucitoare, să meargă în seara aceasta în casa surorii noastre ca s-o elibereze pe fetiţa ei de boala de inimă.

Lasă ca în timp ce mama aceasta cere plângând vindecarea fiicei ei, binecuvântarea Ta să vină peste ea spre slava lui Dumnezeu. Amin.

Dumnezeu să te binecuvânteze, soră. Imediat ce vei ajunge la copilă, să îţi pui mâna stângă pe inima ei, iar mâna dreaptă s-o ridici spre Dumnezeu şi să-I mulţumeşti pentru ceea ce a făcut pentru ea la Calvar. Amin.

Să ai credinţă în Dumnezeu. În ordine.

Te rog să vii puţin mai aproape, doamnă. Crezi din toată inima? Bine. Crezi că mărturia Scripturii despre Isus Hristos este adevărată? Bine.

Văd că ai o bubă pe nas (oricine poate vedea aceasta) şi ştiu că ai vrea să fie îndepărtată, iar Dumnezeu poate face aceasta.

Dar lucrul pentru care eşti îngrijorată cel mai mult, e că eşti foarte nervoasă şi supărată. În plus ai şi artrită, este adevărat?

Ai avut şi o operaţie la rect, iar de atunci nu te mai simţi bine, este adevărat? Vrei să te faci bine? Ridică mâna şi acceptă-L pe Isus Hristos ca Vindecătorul tău. Vrei? Atunci du-te şi fii sănătoasă în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Du-te şi bucură-te. Da.

Haideţi să spunem cu toţii: „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu!” (Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu).

Soră, crezi din toată inima? Ochii tăi sunt grav bolnavi şi nu vrei să ajungi oarbă. Globul ocular devine plat şi din cauza aceasta eşti pe punctul de a-ţi pierde vederea.

Vrei să fii bine, nu-i aşa? Vino puţin aici.

Dumnezeule, Tu care ai făcut ochiul omului, poţi să îi şi redai vederea. Te rog s-o vindeci pe femeia aceasta, Doamne, în Numele Fiului Tău, Isus Hristos. Amin.

Accepţi vindecarea, soră? Du-te, crede şi spune: „Îţi mulţumesc scumpul meu Domn pentru vindecarea pe care mi-ai dat-o.”

În ordine. Vino, doamnă. Cred că îţi dai seama că dacă Dumnezeu nu te ajută nu mai ai de stat mult pe aici deoarece ai cancer.  Este adevărat?

În timp ce urcai treptele ca să ajungi aici, a început să-ţi vorbească Ceva, nu-i aşa? Atunci să Îl crezi, căci totul se va sfârşi. Dumnezeu să te binecuvânteze. Du-te şi pacea Lui să fie cu tine. Amin.

Sora mea iubită, care are în viaţa ei pe inamicul numărul unu – boala de inimă -, crede că se poate face bine? Vei accepta vindecarea, soră? Un moment…

Doamna de acolo are tot o boală de inimă. Crezi că Dumnezeu te face bine? Da? Ridică-te în picioare. Acum sunteţi vindecate amândouă. Duceţi-vă acasă şi Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Înţelegeţi? Demonii strigă chemându-se în ajutor unii pe alţii, dar Dumnezeu este Singurul.

Dumnezeu să te binecuvânteze, soră. Tu ai o problemă femeiască, nu-i aşa? Dacă îţi spun că Isus Hristos te-a vindecat cu 1900 de ani în urmă, vei crede? Atunci du-te şi fii sănătoasă în Numele Domnului Isus, căci El te face bine.

Dar tu crezi că El te va vindeca de acest cancer pe care îl ai şi îl va lua de la tine? Domnul Isus să îţi dea aceasta în Numele lui Isus Hristos. Fie ca omul să meargă şi să fie vindecat. Du-te şi nu te îndoi de nimic, iar peste două zile vreau să ne arăţi credinţa ta. Bine.

Ce mai faci, domnule? Vrei să scapi de această stare? Vrei să scapi de artrită şi să mergi acasă vindecat? Ei bine, indiferent de cât timp o ai, dacă vei crede că Isus Hristos te poate pune pe picioare, poţi fi vindecat chiar acum. Accepţi aceasta?

Ridică mâinile în felul acesta şi spune: „Doamne, eu cred!”

Acum poţi pleca pentru că eşti salvat. Du-te şi fii bine. Da, domnule.

O, da! Acum mă poţi auzi. Vedeţi?

Tu aveai prostată, iar din cauza aceasta erai foarte nervos, dar El nu te-a vindecat doar de un lucru, ci îţi ia tot greul, chiar şi astigmatismul. Vezi, tu nu auzi de mulţi ani cu urechea aceasta, nu-i aşa? Spune: „Amin!” Nu mai eşti surd, pentru că atunci când El vindecă pe cineva, o face complet. În ordine.

Vino, soră. Tu vrei să fii bine. Doamne Isuse, Te rog s-o vindeci astfel încât să coboare de pe platformă bucurându-se în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Dumnezeu să te binecuvânteze. Scoate vata afară şi du-te, pentru că eşti în ordine. Bine.

Vino, frate. Crezi din toată inima? Doamne, vindecă-l pe omul acesta. Te rog să laşi ca Duhul Tău să fie peste el, ca să plece de aici bucurându-se şi lăudându-Te în Numele lui Isus. Amin.

Du-te şi mulţumeşte-i lui Dumnezeu, căci boala a plecat de la tine şi nu se va mai întoarce niciodată.

Haideţi să spunem: „Laudă Domnului.”

Credeţi? Aveţi credinţă?

O cunoşti pe femeia de lângă tine? A fost foarte şocată când te-a văzut vindecată.

Tu ai un blocaj în vene, dar Dumnezeu te va face vine. Dacă crezi… Vei crede? Eşti vindecată. Dumnezeu să te binecuvânteze, soră.

Tot ce trebuie să faceţi este să aveţi credinţă şi să credeţi în Dumnezeu, căci El vă va face bine pe amândouă. Credeţi că aţi fost vindecate chiar acum? Dumnezeu să vă binecuvânteze. Amin.

În ordine, soră. Ce crezi despre toate acestea? Crezi că vin de la Dumnezeu? Dar tu? Crezi că El este Mântuitorul tău? Crezi că într-o zi va veni să te ia? Da?

Crezi că până atunci El a făcut o pregătire ca să trăieşti fericită? Da, El a făcut-o.

Eşti foarte nervoasă, nu-i aşa? Ai avut şi crize de slăbiciune şi nu poţi sta prea mult în sus, este adevărat?

Totul se trage de la o operaţie pe care ai avut-o de curând. Ţi-a fost extirpat un plămân, este adevărat? Crezi că Dumnezeu este tăria ta? Atunci du-te, laudă-L din toată inima şi bucură-te pentru că nu mai trebuie să te întorci în pat.

Haideţi să spunem cu toţii: „Lăudat să fie Dumnezeu!” (Lăudat să fie Dumnezeu!).

Vino, domnule. O, cum ar vindeca El fiecare persoană din locul acesta dacă ar găsi credinţă! Nu ar mai trebui să treacă nimeni prin rândul de rugăciune, căci s-ar simţi bine.

Nu ne cunoaştem, este adevărat, domnule? Aşa este, dar Dumnezeu ne cunoaşte pe amândoi. Cred că realizezi că stăm în prezenţa Sa. Tu ai o boală de stomac. Da, eşti predicator şi ai ulcer la stomac, este adevărat? Du-te şi de acum înainte predică vindecarea divină, mănâncă ce vrei şi Dumnezeu să te binecuvânteze. Amin.

Vino, doamnă. Crezi din toată inima şi din tot sufletul? Da, tu eşti conştientă că se întâmplă ceva. Dacă vei crede, boala de inimă te va părăsi pentru tot restul vieţii. Dumnezeu să te binecuvânteze.

Haideţi să spunem: „Mulţumiri să Îi fie aduse lui Dumnezeu!”

Ce mai faci? Crezi din toată inima? Crezi că Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care cunoaşte gândurile inimii, este aici şi poate privi în vieţile voastre şi să spună exact ce probleme aveţi? El o poate face exact ca în cazul femeii de la fântână, doar că în cazul tău nu este vorba despre bărbatul tău, ci despre o boală la spate. Du-te şi Dumnezeu să te binecuvânteze, căci eşti vindecată.

Haideţi să spunem: „Mulţumiri să Îi fie aduse lui Dumnezeu!” Aveţi credinţă în Dumnezeu!

Vino, doamnă. Domnul nostru Isus Hristos nu pierde niciodată. Când a fost aici pe pământ, El nu a pretins niciodată că este un Vindecător, ci a spus că face doar ceea ce Îi arată Tatăl.

El a spus: „Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând…” (Ioan 5.19).

Acolo erau şi oameni care au fost vindecaţi fără ca El să fi văzut nimic cu privire la ei. O femeie s-a atins de poala hainei Lui şi El a zis: „Credinţa ta te-a vindecat.”

Acum mă odihnesc puţin.

Odată, veneau după El doi orbi care strigau după îndurare, dar Isus nu le-a dat nici o atenţie, deoarece Tatăl nu Îi arătase nimic cu privire la ei. Apoi, când au intrat în casă i-au adus un orb, căruia i-a zis: „Facă-se după credinţa ta.” Este adevărat?

Femeii cananence i-a zis tot aşa: „Facă-se după credinţa ta!” dar când Tatăl i-a arătat ceva, El a spus ceea ce vedea.

Câţi dintre voi cred că El a fost iubitor şi plin de compasiune pentru oameni? Dar când a trecut pe la scăldătoarea de la Betesda, unde o mulţime de bolnavi de tot felul aşteptau tulburarea apei, nu a părut aşa deoarece a trecut printre ei şi nu s-a atins de nici unul.

Plin de dragoste şi compasiune, El era mai mult decât atât: era Dumnezeu.

„Dumnezeu era în Hristos împăcând lumea cu Sine.” Credeţi aceasta?

Marele Emanuel a trecut printre acei ologi şi neputincioşi şi nu s-a atins de nici unul dintre ei, dar a ştiut unde zăcea acel om bolnav de 38 de ani. Este adevărat? Vi-L puteţi imagina trecând pe lângă un copilaş cu capul moale, pe lângă un biet tată cu artrită sau pe lângă o biată mamă oarbă şi cu o grămadă de copilaşi acasă?

El a trecut pe lângă toţi şi l-a vindecat pe acel om de pe targă. Acel bărbat de 38 de ani nu ar fi murit din pricina bolii pe care o avea, dar Tatăl i-a arătat unde se afla, iar Isus a trecut pe lângă toţi ceilalţi şi l-a vindecat pe el.

Evreii au vorbit cu Isus despre aceste lucruri, iar El  le-a răspuns în Ioan 5.19:

Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând. Şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.”

Înţelegeţi ce vrea să spună aici? Mai mult, El a spus că lucrurile pe care le-a făcut El, le vom face şi noi, este adevărat?

El putea să cunoască gândurile; ştia ce gândeau în inima lor, este corect?

Ei bine, aceasta înseamnă că dacă El a înviat din morţi şi este viu în Biserica Sa, vom face aceleaşi lucrări. Nu doar eu, ci şi voi. Eu sunt doar unul din mădularele Lui, dar şi voi sunteţi Biserica Lui; noi toţi formăm o unitate de credincioşi.

Poate zici: „Ei bine, frate Branham, eu sunt metodist, dar am fost născut din nou şi am Duhul Sfânt.”

Tu eşti credincios. Nu are importanţă că spui: „Sunt metodist!”, „Sunt baptist!” sau altceva, deoarece cât timp ai Duhul Sfânt, eşti fratele şi sora mea; eşti un fiu sau o fiică de Dumnezeu, iar Duhul Sfânt poate lucra prin voi.

Credeţi că Biserica va fi răpită într-o zi?

…întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu el, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi întotdeauna cu Domnul.” (1 Tesaloniceni 4.16-17).

Cum vom avea credinţă de răpire când nu avem credinţă de vindecare?

Ascultaţi-mă! Va veni un ceas când Biserica lui Isus Hristos se va ridica în toată frumuseţea ei, iar atunci pretutindeni vor avea loc semne şi minuni. Eu cred că ceasul acela este chiar acum. Amin.

Ce mai faci, doamnă? Eu sunt un străin pentru tine şi tu eşti o străină pentru mine, dar Dumnezeu te cunoaşte.

Iată, aici este la fel ca în cazul Învăţătorului nostru când a vorbit cu femeia samariteană. Ea era dintr-o altă rasă, deoarece samaritenii erau o rasă diferită de evrei.

Şi noi suntem din două rase diferite: eu sunt alb, iar tu eşti o femeie de culoare.

Voi spuneţi: „Frate Branham, de ce vorbeşti atât de mult cu oamenii? Ce te determină să faci aceasta?”

Fac lucrul acesta deoarece cu cât vorbesc mai mult, Domnul îmi descoperă mai multe despre ei.

Acum, dacă Domnul a înviat din morţi şi trăieşte în Biserica Sa, a promis că lucrările pe care le-a făcut El, le vom face şi noi.

Înţelegi unde vreau să ajung, adunare? Doresc să înţelegeţi că ceea ce fac nu este un nonsens, ci este „Aşa vorbeşte Domnul!”, este Cuvântul Bibliei.

Ei ar fi trebuit să Îl cunoască pe Isus când a venit, însă nu L-au cunoscut ci L-au numit Beelzebul şi ghicitor şi  L-au respins. Dar El nu era un ghicitor, ci era Dumnezeu.

Şi astăzi este la fel, iar cei care cred în minunata lucrare şi putere a lui Dumnezeu sunt consideraţi fanatici. Dar ştiţi ce a spus El atunci?

Dacă pe Stăpânul casei L-au numit Beelzebul, cu cât mai mult vor numi aşa pe cei din casa Lui?” (Matei 10.25).

Când Isus a stat de vorbă cu femeia şi a prins canalul pe care se afla duhul ei, a ştiut ce era cu ea; a ştiut că trăia în curvie şi că a avut cinci bărbaţi.

Ei bine, Isus a înviat din morţi şi în seara aceasta este viu printre noi, de aceea s-ar putea ca şi aici să se întâmple aceleaşi lucruri ca atunci, credeţi aceasta?

Necazul tău este o problemă femeiască. O ai de câtva timp şi ţi-a fost cauzată de o naştere. Ai un băiat de vreo trei ani, căci îl văd alergând. Este adevărat?

Crezi că femeia care s-a atins de poala hainei Lui s-a făcut bine? Crezi că şi credinţa ta L-a atins acum? Dumnezeu să te binecuvânteze. Atunci du-te şi hemoragia se opreşte.

Să ştiţi că vedeniile sunt foarte grele pentru mine. Tu înţelegi aceasta, nu-i aşa? Crezi că El te va vindeca dacă Îi cer aceasta? Vino aici.

Tată, în Numele Fiului Tău, Isus, Te rog să Te înduri s-o vindeci pe femeia aceasta.

Du-te şi mulţumeşte-I lui Dumnezeu. Spune: „Îţi mulţumesc, Dumnezeule scump!”

Aveţi credinţă în Dumnezeu.

În ordine. Soră, dacă nu ţi-aş spune nici un cuvânt, ai crede? Oh, tu eşti foarte bolnavă, doamnă. Ai cancer şi nimeni, în afară de Dumnezeu, nu mai poate face nimic ca el să te părăsească.

Acum crezi? Acceptă vindecarea pe baza morţii lui Isus Hristos şi a rănilor Lui. Crezi că El te vindecă? Atunci mustru acel duh de cancer în Numele lui Isus Hristos. Fie ca el să te părăsească.

Atotputernicule Dumnezeu, Tu care ai spus că îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi ei se vor vindeca, îndură-Te de această femeie în Numele Fiului Tău, Isus.

Renegă acel cancer. Crede-L pe Dumnezeu din toată inima şi nu mai lua în seamă acel duh.

Tu vrei să primeşti acelaşi lucrul, în acelaşi scop.   Du-te şi Dumnezeu să te binecuvânteze.

Haideţi să spunem: „Laudă lui Dumnezeu!”

Acum fiţi credincioşi. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi fiţi cât se poate de respectuoşi, căci Duhul lui Dumnezeu este foarte sensibil. Dacă vă tot plimbaţi, Îl întrerupeţi. Ştiaţi că toţi, într-o unitate, suntem o fiinţă supranaturală?

Poate ziceţi: „Aceasta este psihologie!” Nu este, căci dacă ar fi înseamnă că a folosit-o şi Isus Hristos. Păi, El a luat un om din mulţime şi l-a dus afară din cetate ca să îi redea vederea. Este adevărat?

Apoi, când s-a dus în casa lui Iair s-o ridice pe fiica acestuia, căci murise, i-a găsit pe toţi plângând şi tânguindu-se, dar El a spus: „Fetiţa nu este moartă, ci doarme.”

Când au auzit aceasta, ei au râs şi şi-au bătut joc de El. Ce a făcut atunci Isus? I-a scos pe toţi afară din casă, este adevărat? Şi numai după aceea a înviat fetiţa.

Mai târziu, Petru a fost chemat să se roage pentru Dorca. Cunoaşteţi întâmplarea? Când a sosit în cetate, toate văduvele l-au înconjurat plângând şi jelindu-se pentru că o pierduseră pe Dorca. Ştiţi ce a făcut Petru? A scos afară toată necredinţa şi pe toţi oamenii, apoi a îngenuncheat şi s-a rugat. Este adevărat? Iar Dorca a înviat.

Priviţi la femeia sunamită, căreia i-a murit copilaşul. Ea a încălecat pe măgar şi s-a dus să îl găsească pe Elisei. Cred că de acolo a luat Pavel exemplul cu punerea batistelor peste bolnavi.

Elisei avea acel lucru în mâna sa şi ştia că tot ce atingea era binecuvântat. Astfel, i-a zis lui Ghehazi:

Ia toiagul meu şi du-te! Să nu te opreşti şi să nu vorbeşti cu nimeni, ci pune-l peste copil!”

Dar credinţa femeii nu era în toiag, ci în proroc, aşa că a spus: „Viu este sufletul tău că nu te voi părăsi.”

Atunci Elisei s-a ridicat, şi-a încins coapsele cu o bucată mare de piele şi a plecat cu femeia. Când au ajuns  acasă la ea, curtea era plină de oameni care plângeau, dar femeia luase copilul şi îl pusese pe patul prorocului – într-un loc foarte bun: în micuţa odaie pe care o pregătise chiar ea pentru proroc.

Cu alte cuvinte, ea îi făcuse un dar lui Elisei şi tocmai acolo şi-a aşezat copilaşul: pe patul prorocului.

Când a intrat în odaie, Elisei nu a luat pe nimeni cu el, ci s-a dus singur. S-a rugat şi s-a rugat, apoi şi-a pus faţa peste faţa copilului şi copilul a strănutat de şapte ori după care a revenit la viaţă. Este adevărat? Desigur.

Aceea nu era psihologie, prieteni, ci era puterea lui Dumnezeu.

Isus a spus: „Când vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii, care stau în picioare şi fac rugăciuni lungi şi frumoase, ci intraţi în odăiţă şi rugaţi-vă Tatălui vostru care vede în ascuns.”

Întotdeauna este aşa. Aveţi credinţă în Dumnezeu! Scuză-mă, soră. Întotdeauna vedeniile mă fură. Tu înţelegi…

Eu cred că vei crede chiar dacă nu îţi voi spune nici un cuvânt. (Da, domnule). În ordine. Atunci ochii tăi se vor face bine, pentru că aceasta este una din problemele tale. Următorul lucru este stomacul şi ai ceva şi la picioare. Este adevărat?

Spune-mi nu cumva eşti învăţătoare sau studentă în filozofie? Da? Du-te şi mărturiseşte-L pe Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, spune-I că crezi în El din toată inima şi te vei face bine. Amin.

Haideţi să spunem: „Laudă lui Dumnezeu!”

Ascultaţi! Nu vă îngrijoraţi ci strigaţi tare, pentru că Isus a spus: „…dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga.” (Luca 19.40).

Du-te, soră şi crede. Dumnezeu să te binecuvânteze în Numele lui Isus Hristos şi să te faci bine. Amin.

Ce mai faci, soră? Tu nu mai eşti nervoasă pentru că ai fost vindecată în timp ce stăteai acolo pe scaun. Du-te…

Vino, domnule. Tu poţi mânca, dacă vrei. Vrei? Ei bine, atunci ulcerul s-a dus. Du-te, Dumnezeu să te binecuvânteze şi fii sănătos. Amin.

Tu nu mai trebuie să şchiopătezi şi să te cobori din pat aşa cum ai făcut azi dimineaţă, când era cât pe ce să cazi, deoarece dacă crezi artrita te-a părăsit. Crezi? Ei bine, atunci du-te, bucură-te şi spune: „Mulţumesc lui Dumnezeu!” Amin.

Crezi din toată inima? Aleluia! Fiţi respectuoşi. Să ştiţi, prieteni, că atunci când duhurile rele pleacă de la aceşti oameni, ele se plimbă prin clădire şi dacă în decurs de câteva zile vedeţi că aveţi vreo boală, să ştiţi că nu eu sunt de vină, ci voi, deoarece trebuie să procedaţi întocmai cum vă spun. Când demonii ies dintr-un om, caută imediat un alt loc unde să intre.

Amintiţi-vă că odată ei au vrut să intre în nişte porci. Este adevărat? Vă rog deci, să fiţi plini de respect.

Eu am acel simţământ, aşa că le simt presiunea. Simt cum se plimbă prin clădire şi dintr-o dată nu mai sunt. Nu ştiu unde s-au dus, dar dacă este prezent vreun necredincios şi e nerespectuos, trebuie să ştie că este foarte vulnerabil. Acesta este adevărul.

Vino, doamnă. Tu eşti aici pentru fiul tău care este bolnav mintal, este adevărat?

Da. Du-te şi primeşte botezul cu Duhul Sfânt, apoi pune-ţi mâinile peste băiat. Fie ca Domnul să îţi dea ceea ce ai cerut în Numele lui Isus Hristos.

Oricare dintre voi poate fi vindecat dacă vrea. Demonii strigă şi se mişcă.

Domnule, care stai acolo, tu te gândeşti la soţia ta care nu este aici, dar doreşti să fie vindecată de tumoarea pe care o are la stomac. Este adevărat? Vei crede din toată inima, din tot sufletul şi cu tot cugetul tău? Atunci ea poate fi bine. Dumnezeu să te binecuvânteze. Amin.

Haideţi să spunem: „Mulţumim lui Dumnezeu!”

Vino. Un moment… Plecaţi-vă capetele cu toţii. Doar o clipă.

Duh de surzenie, te provoc prin Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, să ieşi afară din femeie! Mă auzi? Acum mă auzi? Dar acum? Eşti vindecată. Duhul de surzenie te-a părăsit. Du-te. Amin.

Vrei să scapi de diabet? Du-te jos de pe platformă, bucură-te şi spune: „Îţi mulţumesc, Doamne Isuse!”

Credeţi cu toţii, din toată inima? Aveţi credinţă în Dumnezeu, căci dacă credeţi toate lucrurile sunt posibile.

Aici este un alt duh de surzenie. Pleacă-ţi capul. Demonule de surzenie, părăseşte-o pe femeie! Îţi poruncesc prin Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, să ieşi din ea! Mă auzi? Dar acum mă auzi? Să te aud spunând: „Amin!” Spune: „Îl iubesc pe Domnul!” Amin.

Acum eşti vindecată. Du-te, bucură-te şi dă slavă Domnului.

Doamnă, zilele trecute te-ai rugat în camera ta, lângă un pat micuţ, iar în partea dreaptă era un scaun, şi ai spus: „Dacă voi putea ajunge în rândul de rugăciune al fratelui Branham, voi fi vindecată de această nervozitate.” Este adevărat? Dumnezeu să te binecuvânteze.

Haideţi să spunem: „Lăudat să fie Dumnezeu!”

Devin tot mai slab.

Vino.

Doamna de culoare, care are o boală de inimă, vrea să fie vindecată? Tu, care stai cu mâinile ridicate. În ordine. Ridică-te în picioare, căci Isus Hristos te face bine.

Şi doamna care stă în spatele tău, cu o haină maro şi îşi şterge ochii… şi tu ai fost vindecată. Da, amândouă aţi fost vindecate în acelaşi timp.

La fel şi tu, frate. Poţi pleca de pe platformă, spunând: „Mulţumesc lui Dumnezeu!” Şi tu ai avut o boală de inimă, dar demonul a plecat deodată de la toţi.

Haideţi să spunem: „Lăudat să fie Domnul!” În ordine.

Doamnă, boala de rinichi s-a dus de la tine. Du-te şi bucură-te. Aleluia! Orice duh din clădire trebuie să plece înaintea prezenţei lui Isus Hristos. Credeţi aceasta?

Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu este aici să vă dea tot ce aveţi nevoie şi a promis că se va îngriji de toate problemele voastre începând de la naşterea voastră până la sfârşitul zilelor.

Aveţi credinţă în El, cereţi şi vi se va da.

Haideţi să Îl acceptăm pe Isus Hristos. Vreţi să Îl primiţi cu toţii ca Vindecător? Dacă da, ridicaţi-vă în picioare, căci „Aşa vorbeşte Domnul!” oricine se va ridica în picioare şi va crede că El, Fiul lui Dumnezeu, este Vindecătorul, va fi vindecat.

Atotputernicule Dumnezeu, Autorul vieţii, Te rog să îndepărtezi orice putere a demonilor, din această clădire, astfel ca oamenii bolnavi să fie eliberaţi şi vindecaţi.

Aşa să fie, în Numele lui Isus Hristos, binecuvântat să fie Numele Lui.

– Amin –

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.