UȘI DUPĂ UȘĂ

Flagstaff – Arizona

Vă salut pe toţi în dimineaţa aceasta. Mă gândeam la ziua când am venit pentru prima dată la Flagstaff. Sunt cam 30-40 de ani de atunci. Îmi amintesc că atunci când am urcat dealul, deşi nu era zăpadă, abia am reuşit să ajung sus cu vechea mea maşină. Mergeam cam cu 30 km/h deoarece derapam când în stânga, când în dreapta. Vă amintiţi desigur ce străzi aveam în vremea aceea. Fratele Carl spune ceva despre o poezie pe care am făcut-o cu privire la Fordul meu, dar aici nu este loc pentru glume.

Suntem bucuroşi pentru că în dimineaţa aceasta am auzit o mulţime de mărturii frumoase. A vorbit şi un predicator spaniol al cărui fiu a cântat ceva aici. Nu a fost minunat pentru un copil de şase ani? A fost cea mai frumoasă voce pe care am auzit-o vreodată la un copil de şase ani. Fraţii au uitat să vă anunţe că acest frate ţine adunări în oraşul vostru, și dacă nu mă înşel, cred că aceste adunări vor avea loc şi în biserica Domnului, „Adunarea lui Dumnezeu”. Sunt sigur că se va bucura de prezenţa voastră acolo. Cât durează adunările, frate? Până duminică. Astăzi vor fi cântate cântece şi sunteţi invitaţi cu toţii acolo, începând de la ora 19.30.

Ne-ai putea spune adresa, frate? Este aici în Flagstaff, pe Est Elay Street, 113. L-ai adus şi pe băiat? Nu. Atunci va cânta tatăl lui. Cânţi la fel de frumos ca şi el? Atunci este bine, căci aşa ceva se întâlneşte rar. De obicei numai unul din familie are talent, dar asta a venit prin post şi rugăciune. Este foarte frumos. Dacă ar fi aşa în toate familiile americane am putea concedia poliţia. Da, am fi deja în mia de ani şi totul ar fi bine. Aşa este. Atunci n-ar mai fi moartea, nici bolile, durerile şi ispitele Satanei, pentru că am fi la Hristos.

Suntem foarte bucuroşi pentru toate mărturiile pe care le-am auzit.

Am avut privilegiul de a mă întâlni pentru prima dată cu fratele Earl, iar aseară ne-am bucurat împreună cu el şi cu soţia lui. Ea a participat la mai multe adunări de vindecare şi a fost vindecată de Domnul. Spunea că a fost pe platformă la ultima adunare, dar în mod ciudat nu mi-am putut aminti nicicum de fratele Earl deşi spunea că am dat mâna cu el.

Aseară am stat la geam şi l-am aşteptat, iar la un moment dat am văzut un bărbat mare cu mustaţă neagră, aşa că am zis: „Iată-l că vine!” dar fiul meu, Billy, mi-a răspuns: „O, acela nu este fratele Earl. El este mai tânăr decât bărbatul care vine. Ieri am avut ocazia să merg acasă la el şi am cunoscut-o şi pe nevasta lui.”

Acesta este un loc minunat, iar eu voi spune întotdeauna „Flagpole”, în loc de „Flagstaff”, pentru că este aşezat sus pe deal. Ieri când am părăsit Tucsonul erau 250C, iar azi dimineaţă a trebuit să mă îmbrac cu paltonul. Dacă printre noi este şi cineva din Texas, se poate mândri cu aceasta, pentru că în Texas este la fel ca la noi în Arizona, este adevărat? Da, aşa este.

Cred că mulţi dintre voi l-au cunoscut pe bunul meu prieten, fratele Bosworth. El a fost unul dintre cei mai binecuvântaţi bătrâni, iar într-o zi m-a întrebat:

„Frate Branham, ştii ce înseamnă cuvântul „comuniune”?”

„Cred că da, frate Bosworth”, i-am răspuns eu, iar el a continuat:

„Înseamnă că într-o barcă stau doi oameni şi îşi împart ceva.” „Comuniune” înseamnă „a primi şi a da mai departe”, a împărţi cu fratele Carl Williams, cu fratele Outlaw şi cu toţi ceilalţi fraţi.”

Fratele Jimmy Outlaw a fost unul dintre primii fraţi care m-au sprijinit în adunările din Arizona, și de atunci suntem prieteni buni. Le sunt recunoscător pentru aceasta tuturor fraţilor şi predicatorilor de aici. Nu am timp să dau mâna cu fiecare dintre ei, deşi doresc aceasta, dar am venit aici ca să avem părtăşie împreună.

Îmi amintesc de conferinţa de la Phoenix, a oamenilor de afaceri creştini, care s-a ţinut în clădirea Cheplar, unde am avut privilegiul să vorbesc şi eu. Aceasta este prima organizaţie de care m-am ataşat. De fapt nu este o organizaţie, ci doar o asociaţie a oamenilor de afaceri.

Acum o văd pe doamna care a cântat cântecul de adineauri. I-am auzit pe mulţi încercând să cânte, dar doamna are o voce care a putut ţine foarte bine tonul. Mi-a plăcut mult pentru că este foarte, foarte frumos. Mi s-a spus că doamna este soţia unui predicator. Frate, s-o laşi să-ţi cânte în fiecare seară până când adormi. Ar fi foarte bine.

Azi dimineaţă mi-am amintit o mică întâmplare. Mie îmi place să merg la pescuit şi la vânătoare. De altfel, unul din motivele pentru care stau aici, în Arizona, este ca să mă duc la pescuit şi la vânătoare, pentru că îmi place. Odată pescuiam la New Hampshire. Cred că aici sunt mulţi bărbaţi şi femei cărora le place pescuitul. De fapt ne place tuturor.

Aveam cu mine un cort micuţ pe care l-am cărat până sus, acolo unde nu poţi merge cu greutate mare. Acolo râurile sunt pline de păstrăvi, mulţi dintre ei având 14-17 cm. lungime. De multe ori merg acolo numai din plăcerea de a-i prinde şi de a-i lăsa înapoi în apă. Numai dacă omor vreunul din greşeală îl iau cu mine şi-l mănânc. Pe malul apei sunt crescute sălcii aşa că de câte ori arunc undiţa mi se agaţă în vreo creangă. Din pricina aceasta m-am hotărât să iau cu mine un topor ca să le tai pe toate. Am privit de jur împrejur şi deodată am văzut un baraj de nutrii care stăteau acolo şi aşteptau să primească momeala. Le-aş fi dat cu plăcere părul meu, dar din păcate nu am prea mult.

Într-o dimineaţă m-am trezit devreme şi m-am dus să tai acele sălcii. După ce am doborât vreo trei sau patru am simţit că mi-e foame aşa că am pornit înapoi spre cort. Eu nu sunt un bucătar prea bun şi i-am spus soţiei că nu pot face nimic fără să nu ard oala la fund.

Când m-am apropiat de locul de popas, am văzut că în micuţul meu cort intraseră o ursoaică şi cei doi pui ai ei. Se vorbeşte mult de dezordine, dar voi nu veţi şti ce înseamnă cuvântul dezordine până nu veţi avea un ursuleţ în cortul vostru. Nu-i rău că mănâncă, problema este că strică tot. În cort aveam o sobiţă mică de ciobani. Ursuleţii s-au urcat pe ea şi au sărit şi s-au legănat până au dărâmat-o. Puşca mea de calibru 22 era în cort, iar la mine nu aveam decât toporul. Când am ajuns, ursoaica tocmai ieşea afară şi a început să-şi cheme puii. Unul a ieşit imediat, în goană, dar celălalt a rămas înăuntru.

Era în luna mai aşa că puii erau încă micuţi. Puiul rămas în cort stătea cu spatele spre mine şi făcea ceva, aşa că m-am gândit: „Oare ce face acolo?” Atunci am observat că ursoaica mă privea cu atenţie de aceea m-am uitat în jur să văd cât de departe este cel mai apropiat pom. Ştiţi, ele devin foarte periculoase când cred că puii le sunt în pericol; nu se lasă convinse de nimic. Am privit-o cu atenţie şi am văzut că continua să-şi cheme puiul. Trebuie să aveţi parte de aşa ceva ca să ştiţi cum sună chemarea ei. Ea îl chema dar puiul n-o lua deloc în seamă.

M-am gândit la arma mea, dar imediat mi-am zis: „Nu! Dacă o împuşc pe mamă, las doi orfani în pădure.” Apoi arma mea de calibru 22 nu era destul de puternică pentru ea. De multe ori nici nu percuta de aceea trebuia s-o armez de 3-4 ori până trăgea. Astfel, m-am gândit că cea mai bună soluţie ar fi să mă urc în copac dacă văd că vine spre mine. „Mă voi urca în copac, voi rupe o creangă şi îi voi da peste nas, fiindcă ursul este foarte sensibil.” Totuşi, mi se părea ciudat că micuţul se încăpăţâna să stea în cort, de aceea mă tot întrebam: „Oare ce face acolo?” M-am apropiat încetişor de el privind tot timpul spre mamă. Ştiţi ce făcea puiul de urs? Mie îmi plac foarte mult gogoşii. Nu-mi prea reuşesc, dar îmi place să-i mănânc. Voi ştiţi că eu am fost baptist, de aceea nu ţin deloc la stropire, ci îmi place să-i botez bine, adică îi bag cu totul în sirop. Din pricina aceasta mi-am pus o găleată de doi litri cu sirop pentru gogoşi. Ursuleţul era cam atât de mare (fratele Branham arată). După cum ştiţi urşilor le place tot ce este dulce, iar el a găsit găleata mea cu sirop. O ţinea cu lăbuţele din spate, iar pe cele din faţă le băga în găleată şi le lingea. Dacă aş fi avut un aparat de fotografiat la mine, în dimineaţa aceasta aş fi putut să vă arăt poza.

Da, el stătea acolo, îşi băga lăbuţele în găleată şi le lingea. Am început să strig: „Pleacă de acolo!” dar el nici nu m-a luat în seamă, ci a continuat să lingă până când găleata a rămas goală.

Am mai strigat o dată la el, iar când s-a întors spre mine nici nu putea să-şi deschidă ochii pentru că-i erau lipiţi din pricina siropului. Peste tot: pe cap, pe burtă şi pe lăbuţe era numai sirop. A pornit spre maică-sa clătinându-se, iar când a ajuns la ea, ursoaica a început să-l lingă. Lor le fusese frică să vină la găleată, dar acum ea şi celălalt pui îl lingeau de zor.

Privindu-i, m-am gândit: „Aceasta este la fel de bună ca o adunare penticostală de modă veche, cu o mulţime de bucurii şi lucruri minunate, folositoare şi altora. Aceasta este părtăşia curată în care venim cu toţii şi ne băgăm mâinile până la cot în vasul cu binecuvântările Domnului.”

Sunt sigur că aceasta veţi găsi şi la „Adunarea lui Dumnezeu” dacă veţi merge acolo. Domnul să vă binecuvânteze.  Cred că nu v-aţi supărat pentru ceea ce am spus când am fost ultima dată la Phoenix. Mă refer la gluma aceea referitoare la un predicator care timp de douăzeci de ani a predicat în fiecare duminică câte douăzeci de minute. Toţi se mirau cum este posibil aşa ceva, dar într-o zi el a predicat vreo patru ore fără oprire.  Imediat diaconii l-au tras deoparte şi  i-au spus: „Pastore, noi te iubim cu adevărat şi găsim mesajele tale minunate. Te cunoaştem şi ştim că ai fost tot în frunte; ştim că în fiecare duminică ai predicat câte douăzeci de minute, dar în dimineaţa aceasta au fost patru ore. Ce înseamnă aceasta?”

„Am să vă spun, fraţilor. De fiecare dată când eram chemat pe podium să ţin o predică, luam o bomboană în gură şi o băgam sub limbă. Ea se termina în douăzeci de minute şi astfel ştiam că trebuie să termin, dar în dimineaţa aceasta am făcut o greşeală: în loc de bomboană am luat un nasture.”

De curând fraţii Carl Williams şi Jewel Rose, cu care sunt prieten bun, au fost în oraş şi mi-au cumpărat un nasture de mărimea aceasta, dar să ştiţi că nu-l am în gură.

Îl cunoaşte cineva pe dr. Lee Vayle? Cred că da. El este doctor în teologie şi a fost predicator la baptişti. Este un frate bun şi învăţat, iar înainte a fost director.

Eu i-am trimis benzile cu cele şapte biserici, deoarece dialectul meu de Kentucky nu va fi primit prea bine de cei ce vor citi cartea, şi l-am  rugat să o corecteze din punct de vedere gramatical. După ce a terminat, el mi-a trimis-o de câteva ori ca să mai adaug câte ceva, iar odată m-a întrebat:

„Pot scrie o carte cu comentariile mele?”

„Este în ordine, frate Lee.”

„Aş dori să menţionez că vreau să nu fie vândută, ci să se împartă gratuit,” a continuat el.

„Atunci cu siguranţă va fi în ordine.”

Cam zece oameni au plătit preţul necesar editării lor, fiecăruia revenindu-i câte 1500 de dolari, iar din câte ştiu, sunt cam 10.000 de exemplare. Au ieşit de la tipar acum câteva zile şi am primit şi eu 2-3 exemplare. Le-a adus Billy şi au început să le împartă, dar nu am avut timp să citesc nici măcar un rând, aşa că nici nu ştiu ce s-a scris.

Vedeţi, acest lucru se face prin credinţă şi sunt sigur că dacă doriţi un exemplar îl veţi primi gratuit. Trebuie doar să scrieţi şi o veţi primi. Cartea este intitulată: „Prorocul secolului XX”.

Am observat că din fotografia de pe prima pagină s-a tăiat, dar mulţi dintre voi aţi văzut-o şi o cunoaşteţi, pentru că este vorba de fotografia care s-a făcut la Houston, Texas cu Îngerul Domnului.

Chiar acum mi-a venit ceva în minte. Câţi dintre voi aţi mai fost la adunările mele? Se pare că toţi. Cred că m-aţi auzit spunând adesea că deasupra cuiva este o umbră. Dacă cineva vă spune aşa ceva şi nu este adevărat, înseamnă că nu Domnul este în acea lucrare. Voi ştiţi că Domnul nu are nici o legătură cu minciuna, ci legitimează numai Adevărul. El l-a întâlnit pe Moise în pustie atunci când Îngerul Domnului i s-a arătat într-o flacără de foc ce ieşea din mijlocul unui rug şi i-a cerut să-I scoată poporul din robie. Cei ce l-au urmat pe Moise au ajuns la Sinai, iar Domnul a venit pe munte în aceeaşi flacără de foc, confirmând că tot ce le-a spus Moise era adevărat.

Vedeţi, Dumnezeu procedează întotdeauna la fel. Astfel, Lumina de aici este în legătură cu Dumnezeu deoarece se întâmplă aceleaşi lucrări ca şi atunci când a fost El pe pământ.

Vă amintiţi când am spus: „Peste persoana aceasta văd o umbră neagră: umbra morţii!”? Câţi dintre voi îşi mai amintesc? Atunci era în adunare un bărbat curios care a făcut o fotografie pentru a vedea dacă într-adevăr este vreo umbră deasupra acelei femei. Doamna căreia i-am spus acele cuvinte stătea foarte aproape de bărbatul cu aparatul de fotografiat, iar el i-a făcut o fotografie.

Eu am spus: „Doamna de aici se numeşte Sounds şi umbra morţii este deasupra ei pentru că are cancer.” Când  a auzit aceasta, bărbatul a făcut fotografia iar în ea se poate vedea acea umbră întunecoasă care este moartea prin cancer.

Puţin după aceea Duhul Sfânt a vorbit din nou. Din fotografia din carte este tăiată o parte, de aceea s-a lăsat o pagină albă, dar în exemplarul viitor va fi trecută şi aceea.

Cred că această carte a fost tipărită de „The Voice of Healing” şi este gratuită. Cei care au sponsorizat tipărirea ei au plătit câte 1500 de dolari fiecare, pentru ca voi s-o puteţi primi gratuit. Este o carte mică şi frumoasă.

Eu n-am reuşit s-o citesc, dar Tatăl o cunoaşte, iar ceea ce contează este ca noi să privim întotdeauna numai după Adevăr, pentru că Isus a spus: „Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu…. veţi cunoaşte Adevărul şi Adevărul vă va face slobozi.” (Ioan 8.31). El este Adevărul.

Isus, Cuvântul lui Dumnezeu este adevărul Cuvântului pentru că El era Cuvântul făcut trup: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi…” (Ioan 1.1+14). El a fost Adevărul pentru că Cuvântul este Adevărul. Amin.

Mai mult, vedem cum în aceste zile din urmă, El se întoarce prin această mare mişcare a lui Dumnezeu care s-a răspândit în toată naţiunea şi în toată lumea, adunându-Şi un popor ca Mireasă a Sa. Acesta este adevărul. Acum câţiva ani se spunea că nu există vorbire în limbi şi că este ceva absurd, dar Dumnezeu a dovedit că ea este adevărată.

Cred că sora care a vorbit cu copiii despre botezul lor, a spus azi dimineaţă: „Poţi să auzi adesea pe cineva vorbind în limbi, dar să auzi o cântare în limbi este ceva minunat.”

Îmi amintesc şi acum de prima mea experienţă de felul acesta, trăită la „Redigan Tabernacle” din Fort Wayne, Indiana. Am predicat acolo după moartea fratelui B. E. Redigan şi am ţinut un serviciu de vindecare. Au fost prezenţi şi fraţii Bosworth şi Paul Rader. Cred că mulţi dintre fraţii care sunt mai în vârstă decât mine îl cunosc pe fratele Paul Rader. El a fost baptist ca şi mine şi am fost prieteni buni.

După predică, am dorit să mă rog pentru bolnavi. O doamnă a adus un băiat schilod, iar în timp ce traversau platforma, Domnul a dat o vedenie în legătură cu problema băiatului. Atunci am rugat-o pe femeie să-l aducă la mine. Vă povestesc aceasta în legătură cu ceea ce a spus acea soră, ca să vedeţi că într-adevăr cântarea în limbi este minunată; este o adevărată minune venită din slava lui Dumnezeu.

Vreau să vă spun că făgăduinţa pe care a primit-o Noe de la Dumnezeu, nu ne foloseşte la nimic astăzi. El i-a dat lui Moise o făgăduinţă, dar noi nu putem aduce mesajul lui Moise, aşa cum nici Moise nu a putut aduce mesajul lui Noe. Nu putem aduce nici mesajul lui Luther sau al lui Wesley, pentru că trăim într-un alt timp, iar Dumnezeu a dat pentru fiecare epocă Cuvântul Său.

În fiecare epocă El a trimis pe cineva ca să confirme Cuvântul Său şi să dovedească că este adevărat, dar am putut vedea că de fiecare dată s-a întâmplat ceea ce a spus Isus când a fost pe pământ: „Voi împodobiţi mormintele prorocilor pe care i-au omorât părinţii voştri.” (Matei 13.29).

După cum cred că ştiţi, rudele mele sunt catolice, iar Biserica Catolică susţine că sfântul Patric a fost catolic, dar el a fost tot atât de catolic cum sunt eu. Tot ei vorbesc despre Ioana d’Arc, care a fost arsă pe rug chiar de înaintaşii lor, pentru că avea vedenii. Noi ştim cu toţii aceasta. Apoi, după vreo două sute de ani au scos din morminte oasele preoţilor care au făcut lucrul acesta cu ea şi le-au aruncat în fluviu în semn de pocăinţă pentru fapta lor, dar prin aceasta nu au rezolvat nimic, deoarece merg mai departe tot aşa.

Oamenii Îi mulţumesc tot timpul lui Dumnezeu pentru ceea ce a făcut şi privesc spre ceea ce va face, dar nu văd ce lucrează în prezent. Acesta este motivul pentru care omul firesc nu se schimbă deloc.

În ce ne priveşte, noi am recunoscut mesajul dat pentru astăzi şi care spune: „Ieşiţi afară din Babilon şi grăbiţi-vă să fiţi umpluţi cu Duhul Sfânt! Pregătiţi-vă candelele şi priviţi în sus pentru că mântuirea voastră este aproape.”

Pentru mulţi oameni din denominaţiuni chemarea Numelui Domnului este ceva străin, dar noi nu avem nimic împotriva lor. Ei sunt oameni buni şi manieraţi şi sunt părtaşi cu noi la Evanghelie, deoarece Isus a spus că „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu este atras de Tatăl Meu; şi tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine.” (Ioan 6.44+37).

Noi suntem răspunzători de un singur lucru: să semănăm Sămânţa Sa. Pilda spune că această sămânţă a căzut în patru tipuri de pământ: o parte a căzut lângă drum, alta între spini şi alta pe stâncă, dar o parte a căzut în pământ bun şi a adus roade: un bob a adus o sută, altul a adus şaizeci şi altul treizeci.

Noi suntem semănătorii seminţei, dar Cel ce hotărăşte unde cade fiecare bob este Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care rugăciunea noastră în dimineaţa aceasta este ca sămânţa să cadă acolo unde se află cineva care s-o primească.

Acum aş vrea să vă povestesc până la sfârşit mărturia mea despre femeia aceea. Băieţelul acela bolnav  era de vreo 10-12 ani, poate era chiar mai mic pentru că mama lui îl purta în braţe. Ea a venit şi mi l-a dat, iar în momentul în care m-am rugat pentru el, copilul mi-a sărit din braţe şi a început să alerge pe platformă. Au fost prezenţi în jur de 3500-4000 de oameni. Mama băieţelului se aşezase pe un scaun din primul rând, iar când şi-a văzut copilul vindecat pe deplin, a leşinat şi a căzut în faţă.

Cred că aţi auzit de menoniţi. Nu ştiu dacă aveţi şi pe aici, dar sunt nişte oameni plăcuţi şi buni, iar femeile lor îşi poartă părul lung. Aţi ştiut că nu există nici o crimă care să fi fost făcută de vreun menonit? Ei au un lucru foarte bun, care din păcate lipseşte la mulţi dintre noi: menoniţii îşi cresc copiii într-un singur fel: aşa cum trăiesc ei.

În adunare se afla o fată menonită. Domnişoara era o pianistă vestită şi foarte frumoasă. Avea părul lung şi blond şi-l purta legat pe spate. Fiind menonită, ea nu ştia aproape nimic despre experienţele penticostale, dar când l-a văzut pe băieţel alergând pe platformă, pe deplin vindecat, şi-a ridicat mâinile spre cer. Eu ştiu că există mult fanatism, dar nădăjduiesc să nu mi se spună că şi ceea ce s-a întâmplat acolo a fost fanatism. Nu sunt mincinos iar dacă sunt cumva greşit în vreo privinţă, sunt greşit din neştiinţă şi nu intenţionat.

Când tânăra şi-a ridicat mâinile, părul i s-a desfăcut şi i-a căzut pe spate, iar ea a început să cânte într-o limbă necunoscută:

„Doctorul cel mare ne este aproape,

Isus cel drag şi scump”.

Atunci clapele pianului au început să cânte singure intonând aceeaşi melodie, în timp ce oamenii alergau din toate părţile la altar plângând. Fata aceea stătea acolo cu mâinile ridicate cântând în limbi necunoscute, iar pianul continua s-o acompanieze cântând singur:

„Doctorul cel mare ne este aproape,

Isus cel drag şi scump.

El este aici cu mângâierea Lui,

Nu-i mântuire în afară de El.”

Oh! „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” (1 Corinteni 2.9).

Ştiţi la ce mă gândesc? De ce să luăm ceva asemănător sau o imitaţie când cerul este plin de puterea originală a lui Dumnezeu care eliberează sufletul şi poate face totul pentru noi? Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Am uitat să vă spun de unde puteţi comanda cartea: este vorba de căsuţa poştală 325 din Jeffersonville. Dacă scrieţi sau vizitaţi adunările de acolo, vi se vor da.

Sunt foarte mulţumit pentru că putem avea aceste momente de părtăşie.

Azi dimineaţă m-am gândit la o mică povestire despre Zacheu. Este o povestire pe care am spus-o de multe ori la comercianţii creştini şi cred că mulţi dintre voi au auzit-o. Bărbatul acesta nu credea deloc în darul deosebirii. Desigur, astăzi, la fel ca în toate epocile, există şi originalul şi imitaţia, iar noi trebuie să ne obişnuim cu lucrul acesta, fiind conştienţi că oamenii care caută sincer şi din toată inima adevărul Scripturii, Îl vor găsi.

Pe vremea când îşi făcea slujba doamna Aimee Semple McPearson, aproape fiecare femeie care predica purta o haină ca a ei şi îşi ţinea Biblia ca ea. Uitaţi-vă cât de mulţi „Billy Graham” există astăzi în ţară, dar voi ştiţi că Billy Graham nu ar putea să vă ia niciodată locul. Eu nu pot să iau locul lui şi el nu-l poate lua pe al meu: nu pot să iau locul vostru şi voi nu puteţi să-l luaţi pe-al meu, deoarece fiecare dintre noi este un unicat. Dumnezeu v-a creat aşa cum sunteţi; v-a creat pentru un anumit scop. O, de ne-am găsi locul şi de am rămâne acolo! Dacă însă încercăm să facem altceva, ne deplasăm pe un alt teren şi stricăm tabloul lui Dumnezeu

Să-l lăsăm pe Billy Graham în lumea   denominaţiunilor de astăzi pentru că „el este cel care are mingea”, cum se spune în fotbal. Dacă încercaţi să luaţi mingea de la un jucător de-al vostru, vă puneţi echipa în încurcătură. Apăraţi omul cu mingea! Apăraţi-l şi ţineţi-i departe de el pe jucătorii adverşi, căci atunci el poate fugi înainte şi va marca.

Atunci va veni Isus şi totul va lua sfârşit. Domnul să vă binecuvânteze.

Am vrut să vă spun ceva despre Zacheu. Vi l-am descris cum stătea acolo sus în pom, fiind ascuns privirii de frunzişul des din jur. Apoi, după ce i-a vorbit Isus, s-a dat jos, s-a dus acasă cu El şi a devenit un membru la adunarea oamenilor de afaceri ai Evangheliei depline.

În cazul în care în dimineaţa aceasta se află şi printre noi un  Zacheu, nădăjduiesc că va urma şi el acest exemplu bun şi va deveni un membru al adunării oamenilor de afaceri ai Evangheliei depline.  Voi spuneţi: „ Evanghelia deplină?”

Da, pentru că Isus nu ar fi predicat nimic altceva decât Evanghelia deplină.  Este adevărat? Cu siguranţă, deoarece El a fost Evanghelia deplină (aşa-i) şi nu putea să se tăgăduiască pe Sine însuşi.

Mi-am notat câteva texte  din Biblie pentru o temă scurtă, aşa că aş vrea să aveţi puţină răbdare pentru că va dura doar câteva minute.

Puţin mai înainte v-am povestit despre un ursuleţ care şi-a băgat lăbuţele în găleata cu sirop, de aceea aş vrea să lăsăm totul deoparte şi să ne gândim cum putem primi puţină încredere.

Înainte de a pătrunde în adâncimile Cuvântului, haideţi să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune, căci nu avem dreptul să ne apropiem de Cuvânt înainte de a sta de vorbă cu Autorul Lui. Şi în timp ce stăm cu ochii închişi şi cu capetele plecate, aş vrea să ne deschidem şi inimile. Este cineva care doreşte să ne gândim la el în timpul rugăciunii? Ridicaţi mâinile.

Dumnezeu să vă binecuvânteze. El vede mâna voastră ridicată şi ştie ce aveţi în inimă.

Scumpul nostru Dumnezeu, Îţi mulţumim pentru clădirea aceasta în care putem să ne adunăm ca şi copii ai Tăi, pentru a ne vorbi şi pentru a avea părtăşie împreună.

Tată, noi ne dăruim lui Hristos aşa cum suntem şi dorim să ne asemănăm tot mai mult cu El.

Aici în apropiere, stau fraţii slujitori, bărbaţi care sunt mult mai capabili decât robul Tău nevrednic să aducă acest Cuvânt, Doamne, dar sorţul m-a ales pe mine.

Tată, Te rog să-mi închizi gura atunci când vreau să spun ceva ce nu este în voia Ta, aşa cum ai făcut cu leii din groapa în care a fost aruncat Daniel. Adu-Ţi aminte de noi toţi şi de fiecare predicator. Te rog şi pentru „Adunarea lui Dumnezeu” din oraşul acesta, Doamne. Dăruieşte-le o trezire astfel ca tot oraşul să fie cuprins de puterea lui Dumnezeu şi toţi locuitorii lui: părinţii şi copiii care hoinăresc pe străzi să fie aduşi la tronul lui Dumnezeu ca să fie umpluţi de Duhul Sfânt.

Te rugăm să îngădui ca marele Duh Sfânt să vorbească în mod tainic inimii tuturor bărbaţilor, femeilor, băieţilor şi fetelor prezenţi în dimineaţa aceasta în adunare, unde suntem ocrotiţi de zăpada de afară.

 Poate sunt unii care odinioară Te-au primit, dar apoi s-au îndepărtat de Tine. Adu-i înapoi în dimineaţa aceasta, Tată.

De asemenea Te rog pentru adunarea aceasta, pentru fratele Carl, pentru soţia lui şi pentru toţi ceilalţi fraţi. Dăruieşte-le, Doamne, Pâinea vieţii acum când vom deschide paginile Cuvântului, deoarece ştim că nu avem voie să explicăm Biblia prin înţelepciunea noastră. Tu n-ai nevoie de ajutorul nostru pentru tălmăcirea Cuvântului, ci eşti singurul Lui Interpret.

Astfel, Tu ai spus: „Să fie lumină!” şi a fost lumină. Ai spus: „Fecioara va rămâne însărcinată…” şi aşa a fost. „În zilele din urmă Duhul Meu se va revărsa peste orice făptură…” şi ai făcut-o. Lumea poate spune orice vrea, căci Tu Îţi tălmăceşti singur Cuvântul şi nu ai nevoie de ajutorul nimănui pentru aceasta. Da, Tu eşti Cel care-L tălmăceşti, împlinindu-L.                  

Doamne Isuse, vino în inimile noastre şi arată-ne lucrurile de care avem nevoie astăzi, căci Te rugăm aceasta, Tată, în Numele lui Isus. Amin.

Acum puteţi să vă deschideţi Bibliile. Cred că niciodată n-am adus vreun mesaj fără să citesc mai înainte din Biblie, deoarece Cuvântul Său nu poate da greş pentru că El este Dumnezeu.

Dacă va fi cu voia Domnului, timp de 30-40 de minute, ne vom adânci într-un text micuţ.

Vom deschide la Apocalipsa capitolul 3 şi vom citi începând de la versetul 14. Voi citi partea care conţine un mesaj pentru biserica din Laodicea. Eu cred şi nădăjduiesc că cei ce sunt umpluţi cu Duhul Sfânt sunt încredinţaţi că noi trăim în ultimele zile, în epoca bisericii din Laodicea. Ascultaţi care este  Cuvântul Domnului cu privire la starea Bisericii din timpul acesta:

„Îngerului Bisericii din Laodicea, scrie-i: „Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat, Începutul zidirii lui Dumnezeu:

„Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot!

Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.

Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol,

te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă urâciunea goliciunii tale; şi doftorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi.

Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar,  şi pocăieşte-te!

Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine.

Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu mine pe scaunul Meu de domnie după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.”

Cine are urechi să asculte ce zice Bisericilor Duhul!” (Versetele 14-24).

Domnul să binecuvânteze Cuvântul citit.

Voi intitula tema despre care vreau să vorbesc acum: „Uşi după uşă”. Sunt doar câteva cuvinte, de aceea s-ar putea ca cineva să spună: „Frate, nu crezi că este o temă cam scurtă pentru cele o sută de suflete prezente aici?”

Într-adevăr, titlul este cam scurt, dar nu are nici o importanţă cât este de lung sau de scurt, ci contează ce conţine el.

Nu demult, în timp ce căuta prin nişte lăzi din podul casei lor, un băieţel din Louisville a găsit un timbru vechi. Primul gând care i-a venit în clipa aceea, a fost că va primi pentru el o îngheţată şi pentru că pe strada lor stătea un colecţionar de timbre, a alergat la el şi i-a zis:

„Ce-mi dai pe timbrul acesta?”

Văzând că băieţelul este grăbit, colecţionarul i-a răspuns: „Îţi dau un dolar.” Copilul i l-a vândut imediat, gândindu-se că l-ar fi dat şi pentru cinci cenţi, deoarece tot ce dorea era să-şi cumpere o îngheţată.

Colecţionarul acela l-a vândut însă cu cinci sute de dolari, iar în câteva săptămâni preţul timbrului s-a ridicat la câteva mii de dolari.

Vedeţi, bucata aceea mică de hârtie nu ar fi avut nici o valoare, nici nu v-aţi fi aplecat s-o ridicaţi de jos, dar ceea ce conţinea ea, era de mare valoare.

Aşa este şi cu citirea Cuvântului lui Dumnezeu: pe noi nu ne interesează hârtia, cât este ea de mare sau de mică, ci ne interesează ceea ce scrie acolo, deoarece un singur Cuvânt al Lui poate salva lumea.

Acum câteva zile am citit o întâmplare care s-a petrecut în timpul preşedintelui Lincoln. După părerea mea, bărbatul acesta a fost unul dintre cei mai mari preşedinţi ai naţiunii noastre. Nu spun aceasta pentru ca era din Kentucky, ci pentru că a fost un om bun şi drept care a luptat tot timpul pentru îndeplinirea unui ţel. Eu i-am iubit întotdeauna pe oamenii care au un ţel în viaţă; îmi plac cei care au un scop pentru care luptă şi nu se mulţumesc să spună: „Fie ce-o fi şi vină ce-o veni!” Sus şi înainte!

Lincoln a fost omul care nu a permis nimănui să-i stea în cale, deoarece avea un ţel pe care trebuia să-l realizeze.

Aş dori ca fiecare creştin să fie aşa. Recunoaşteţi care vă este scopul şi străduiţi-vă să vi-l realizaţi. Voi, mădularele acestei biserici, să nu ziceţi niciodată: „Păi, noi luăm Cina împreună, o dată pe lună sau în fiecare săptămână.” Viaţa voastră trebuie să aibă un sens, pentru că Dumnezeu v-a pus aici cu un scop. Faceţi ceva cu ea, pentru că fiecare mădular al Bisericii trebuie să facă ceva. Dacă în oraş a luat fiinţă o adunare nouă, înseamnă că are un anumit scop.

Se spune că în timpul lui Lincoln, a luat parte la război şi un tânăr, iar într-o zi, nu ştiu din ce motive a părăsit postul în care trebuia să stea de pază. Fiind găsit vinovat, a fost condamnat la moarte prin împuşcare, dar un camarad care îl iubea foarte mult s-a dus la domnul Lincoln, care în vremea aceea era preşedintele Statelor Unite, şi l-a rugat pentru graţierea prietenului său. Lincoln se trăgea din statele din sud şi era un bărbat înalt, slab şi bărbos, iar când l-a văzut coborând din trăsură a alergat spre el şi i-a spus:

„Domnule Lincoln, cunosc un tânăr care va fi executat peste două zile pentru că şi-a părăsit postul în timpul unui atac. Nu este un băiat rău, dar din pricina împuşcăturilor şi a morţilor pe care i-a văzut în jur, a avut un moment de rătăcire. A fost atât de impresionat de ceea ce a văzut, încât s-a ridicat şi a început să fugă urlând. Domnule Lincoln, numai semnătura dumneavoastră pe o coală de hârtie îl mai poate salva, de aceea, vă rog să-l graţiaţi.”

Desigur, acest gentleman creştin a luat imediat bucata de hârtie şi a scris pe ea: „Saudsa este graţiat”, după care a semnat: „Abraham Lincoln, Preşedintele Statelor Unite.”

Mesagerul a plecat cât a putut de repede înapoi, a intrat în celula prietenului său şi i-a spus:

„Eşti liber, pentru că am aici graţierea semnată de domnul Lincoln.”

„Cum poţi să vii aici şi să-ţi baţi joc de mine când ştii bine că mâine trebuie să fiu executat? Ia hârtia aceasta de aici, pentru că eu nu am primit nici o graţiere.” a răspuns condamnatul.

„Nu vreau s-o primesc, pentru că mă amăgeşti doar. Dacă aceasta ar fi cu adevărat semnătura preşedintelui, ar trebui să aibă şi sigiliul lui.”

„Dar aceasta este semnătura lui!”

„De unde să ştiu eu că este într-adevăr semnătura lui şi că nu îţi baţi joc de mine? Vrei să mă amăgeşti doar ca să trec mai uşor peste situaţie,” a răspuns tânărul, după care i-a întors spatele plângând, iar a doua zi a fost executat deşi preşedintele îi semnase graţierea. Cum a fost posibil aşa ceva?

A urmat un proces la Tribunal. Desigur, uneori noi nu suntem de acord cu sentinţele date de tribunale, dar trebuie să ne supunem lor. După ce a fost dezbătut cazul acelui tânăr executat, Curtea a hotărât: „Dacă nu este acceptată graţierea, cel condamnat nu poate fi eliberat!”

Aşa este şi cu Cuvântul lui Dumnezeu. El aduce graţierea numai dacă este primită cu credinţă. Cuvântul lui Dumnezeu este puterea lui Dumnezeu doar pentru cei care Îl cred şi-L primesc.

Poate ziceţi: „O, dar L-au cam încurcat din pricina atâtor traduceri!” Cu toate acestea, pentru mine El este tot Cuvântul lui Dumnezeu: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci” şi El este legat de Cuvântul Său, iar într-o zi va judeca biserica prin acest Cuvânt.

 Dacă Dumnezeu va judeca lumea prin Biserica Catolică, aşa cum se spune, atunci prin care dintre ele o va face căci toate se deosebesc între ele? Dacă o va judeca prin Biserica Metodistă, înseamnă că voi, baptiştii, sunteţi pierduţi, iar dacă o va judeca prin Biserica Penticostală, atunci toate celelalte biserici vor fi pierdute.

Biblia spune însă că Dumnezeu va judeca lumea prin Isus Hristos, iar Hristos este Cuvântul. După cum vedeţi, nu aveţi nici o scăpare, deoarece Cel prin care vom fi judecaţi este Cuvântul lui Dumnezeu, iar după cum scrie în Apocalipsa 22.18-19, fiecare Cuvânt are importanţă, de aceea nu avem voie nici să scoatem şi nici să adăugăm ceva la El.

Vom începe cu Geneza 1. Dumnezeu i-a dat omului Cuvântul Său ca să-l scape de moarte, de păcate şi de alte necazuri. Acest Cuvânt era ca un lanţ şi El spunea: „Să nu mănânci din pomul acela, căci dacă o vei face, vei muri.” Un lanţ este atât de tare cât rezistă cea mai slabă verigă a lui, iar acest Lanţ are menirea de a ne feri sufletul de iad, desigur, dacă ne ţinem de El. Este suficient să rupeţi o singură verigă şi veţi muri. Eva nu a rupt o frază, ci doar un singur Cuvânt, ascultând de Satan.

Asta s-a întâmplat la începutul acestei cărţi. Apoi, la mijlocul cărţii a venit Isus şi a spus: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4.4). Nu numai cu un Cuvânt de aici şi cu altul de acolo, ci „cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”

Noi ştim că Isus a murit, a înviat şi a fost ridicat în slavă, dar pe când era încă pe pământ, Petru L-a întrebat referindu-se la Ioan: „Ce se va întâmpla cu acesta?” iar Isus i-a răspuns: „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie? Tu vino după mine!” (Ioan 21.21-22).

Dar Isus nu s-a referit la viaţa lui Ioan, ci la slujba lui, deoarece în Apocalipsa vedem că l-a luat la cer şi i-a arătat toate lucrurile care vor veni, timpul în care trăim noi şi despre care am citit puţin mai înainte.

În ultimul capitol al acestei cărţi, în versetele 18 şi 19, scrie că „dacă adaugă cineva ceva la Cuvânt, i se vor adăuga urgiile scrise în cartea aceasta, iar dacă va scoate cineva ceva din El, Dumnezeu îi va scoate partea de la Pomul vieţii.”

Noi credem că omul va trăi cu fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu. Da, eu cred aceasta indiferent cât pare de neînsemnat pentru unii. Este suficient să laşi un singur Cuvânt şi eşti dus.

Şi pentru că îi văd aici pe prietenii mei din Canada, îmi amintesc de legătura dintre neînsemnat şi desconsiderat. S-a întâmplat că eram în Canada, chiar atunci când regele George a vizitat această ţară. Eu am avut onoarea să mă rog pentru el şi a fost vindecat de scleroză. Mulţi dintre fraţii americani şi canadieni ştiu despre aceasta. Când l-am văzut trecând cu trăsura pe lângă noi, arăta ca un adevărat rege. Alături de el stătea frumoasa sa regină, îmbrăcată într-o haină albastră. Eu stăteam pe trotuar alături de un bun prieten canadian care, în momentul când trăsura a trecut pe lângă noi a început să plângă.

„Ce s-a întâmplat?” l-am întrebat punându-mi mâna pe umărul lui.

„Frate Branham, pe acolo trece regele şi regina mea.”

Îl puteam înţelege foarte bine, aşa că m-am gândit: „Dacă un canadian simte aşa ceva şi începe să plângă când o vede pe regina Angliei trecând pe lângă el, ce vom simţi noi când Îl vom vedea pe Împăratul nostru?” Gândiţi-vă că noi vom fi Împărăteasa Lui.

Fuseseră aduşi şi copii de la şcoli şi fiecare primise câte un steguleţ britanic, iar când regele şi regina treceau prin dreptul lor, toţi fluturau steguleţele şi strigau cuvinte de laudă la adresa lor. În timp ce fanfara intona: „God sare the King.”

O, dacă v-aţi putea imagina cum va fi la înviere! După încheierea paradei, copii au fost trimişi înapoi la şcoală, dar când s-a făcut prezenţa au constatat că lipsea o fetiţă. Au căutat-o peste tot, pe toate străzile, iar până la urmă au găsit-o lângă un stâlp de telegraf, plângând în hohote. Învăţătoarea a luat-o în braţe şi a întrebat-o cu blândeţe:

„Ce s-a întâmplat, nu l-ai văzut pe rege?”

„Ba da, l-am văzut” a răspuns fetiţa.

„Atunci n-ai fluturat steguleţul?”

„Ba da, dar sunt supărată pentru că sunt atât de mică, iar cei care stăteau în faţa mea erau toţi mari, încât regele nu m-a văzut când am fluturat steguleţul în onoarea lui.”

Vedeţi, ea era supărată pentru că nu fusese observată de rege. Probabil  regele nu o observase; nu o văzuse pentru că era prea mică şi nu avea cum să ştie ce patriotă era ea, nici ce simţământ purta în inimă pentru el.

Dar Regele nostru este altfel. El vede şi cea mai neînsemnată mişcare pe care o facem şi cunoaşte toate lucrurile, chiar şi gândurile inimii noastre. Cum Îl slujim noi? Cum ne slujim unii pe alţii? Dacă nu vă iubesc pe voi, cum aş putea să-L iubesc pe El?

Isus a spus: „Adevărat vă spun că de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.” (Matei 25.40). Uneori lăsăm lucrurile nerezolvate spunând că sunt neimportante, dar tocmai rezolvarea lor rupe lanţul şi ne lasă credinţa liberă. Noi uităm de aceste probleme mici, însă tocmai ele sunt acelea de care depinde înaintarea noastră. Fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu este important, de aceea nu poate fi lăsat afară absolut nimic, ci trebuie să luăm totul aşa cum este scris.

Isus îi spune bisericii din Laodicea: „Eu stau la uşă şi bat.”

Aţi observat că aceasta este singura epocă în care El a fost dat afară din biserică? În toate celelalte epoci, El a fost în mijlocul bisericii (în timpul luteranilor, al metodiştilor, baptiştilor, etc.), dar aici stă afară. De ce? Pentru că „Statutul bisericii noastre” şi alte lucruri de felul acesta L-au alungat din biserică. Totuşi, El a rămas la uşă şi continuă să bată spunând: „Dacă aude cineva şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine”. Mai mult, „celui ce aude glasul Meu şi Mă primeşte, îi voi da alifie pentru ochi, haine albe şi bogăţiile cerului.”

Nu am reţinut numele pictorului care a făcut tabloul ce-L prezintă pe Isus bătând la uşă, dar voi ştiţi că orice tablou bun trebuie să treacă mai întâi prin faţa criticilor şi abia după aceea devine o capodoperă. Originalul ar costa acum milioane de dolari.

Vedeţi, şi biserica trebuie să treacă mai întâi prin faţa criticilor; fiecare dintre noi trebuie să trecem prin faţa criticilor noştri, iar aceştia ne vor numi „tremurici sfinţi” şi în multe alte feluri, dar dacă vom rămâne statornici credinţei în Hristos, într-o zi El ne va duce în slava Sa. Mai întâi trebuie să stăm însă în faţa criticilor, iar acesta este punctul în care rezistă doar puţini dintre noi. Aici se vede dacă poţi purta şi tu ocara Lui; se vede dacă eşti un copil al lui Dumnezeu; se vede cât de sănătoasă este legătura ta cu biserica. Aici se vede dacă eşti un copil adevărat sau dacă eşti unul anormal. Da, aici se vede dacă rezişti sau eşuezi. Pe un copil adevărat al lui Dumnezeu nu-l interesează ce spune lumea; el are gândul lui Hristos şi asta este tot. Aşa este. El face numai ce spune Hristos. Oriunde se duce, Mielul este cu El, aşa că poţi vedea prezenţa Lui şi ceea ce face El. El este tot timpul cu poporul Său, cu Mireasa aleasă, iar într-o zi va avea loc marea nuntă.

După ce au cercetat tabloul cu atenţie, criticii s-au apropiat de pictor, iar unul dintre ei i-a zis:

„Tabloul tău este extraordinar, nu-i lipseşte nimic…” (nu-mi pot aminti numele pictorului. Am crezut că este Michelangelo, dar el a sculptat statuia lui Moise).

Altul a adăugat: „Văd că ţine în mână o lanternă, ceea ce înseamnă că vine noaptea. Acum stă în faţa uşii, ascultă cu atenţie ca să prindă cel mai mic zgomot sau mişcare din interior şi bate încet. Totuşi, deşi totul este minunat, ai uitat ceva.” Pictorul era sigur de valoarea tabloului său, aşa că l-a întrebat pe critic: „Oare ce am uitat?”

„El poate bate cât vrea, deoarece ai uitat să faci clanţa de la uşă. Priveşte, vezi că nu o are?”

„Oh, dar aşa am vrut s-o pictez. Uşa are clanţă doar că este pe dinăuntru, pentru că cel ce trebuie s-o deschidă eşti tu şi eu.”

De ce bate un om la uşa voastră? Pentru că doreşte să fie invitat înăuntru. Poate vrea să vă vorbească, să vă spună ceva; poate are o veste pentru voi. Din cauza aceasta vă bate la uşă. N-o face fără motiv. Nici voi nu mergeţi la cineva fără motiv. Poate doriţi să-i faceţi o vizită sau să-i spuneţi ceva. Deci întotdeauna există un motiv pentru care cineva bate la uşa altuia.

Prieteni, nu există nici o întrebare fără răspuns, ci fiecare întrebare are şi răspunsul. Din pricina aceasta cercetăm şi noi Scripturile: Biblia are răspuns la toate întrebările ridicate cu privire la timpul acesta, şi răspunsul este Hristos.

De-a lungul timpului au fost foarte multe persoane importante care au bătut la uşi şi, dacă va mai fi timp, multe vor mai bate.  Dacă ar bate cineva la uşa voastră, primul lucru pe care l-aţi face ar fi să daţi perdeaua la o parte ca să vedeţi cine este.

Aşa cum am mai spus astăzi, s-ar putea ca voi să fiţi prea ocupaţi ca să puteţi face ceva. Poate spuneţi că biserica voastră nu crede aşa ceva. Adevărul este că uneori Cuvântul vine şi vă somează că aţi deraiat de pe cale, iar atunci trebuie să vă întoarceţi.

Deci, trageţi puţin perdeaua la o parte şi vă uitaţi să vedeţi cine bate,  iar dacă este o persoană importantă alergaţi şi-i deschideţi.

Să privim câteva persoane importante care au bătut la uşi în trecut.

Mai întâi ne vom opri la marele Faraon al Egiptului care a trăit acum câteva mii de ani. Imaginaţi-vă că Faraonul Egiptului s-a dus la casa unui ţăran care nu era de acord cu el şi nu-i împărtăşea părerile politice. Cu toate acestea, deşi era doar un zidar sau un prelucrător de lut, cum li se mai spunea în Egipt, Faraon stătea la uşa lui.

Omul a dat încet perdeaua  la o parte iar în clipa când a privit, l-a văzut pe puternicul Faraon stând în faţa uşii lui cu zâmbetul pe buze. Desigur, ţăranul acela ar deschide repede şi ar spune: „O, slăvite Faraon, pofteşte înăuntru! Fie ca robul tău smerit să capete trecere înaintea feţei tale, căci tot ce am îţi aparţine, îţi stă la dispoziţie. Eu însumi stau ca rob înaintea ta, pentru că m-ai onorat înaintea fraţilor mei, prin faptul că ai păşit în casa mea, chiar dacă sunt un om sărac. Deşi vizitezi numai regi şi oameni mari şi renumiţi, astăzi ai venit şi în casa unui om simplu şi neînsemnat cum sunt eu. Ce ar putea face robul tău smerit pentru tine?”

Indiferent ce i-ar fi cerut Faraon, el i-ar fi dat chiar dacă ar fi fost vorba chiar şi de viaţa sa. Precis. Aceasta ar fi fost o onoare pentru el.

Să-l luăm de exemplu şi pe Adolf Hitler conducătorul Germaniei. Ce s-ar fi întâmplat dacă l-ar fi vizitat pe unul dintre soldaţii săi? Să ne imaginăm că deodată a bătut cineva la uşa unui astfel de soldat. Poate că soldatul i-a spus soţiei sale: „Ah, astăzi mă simt foarte rău, aşa că aş vrea să-i spui să revină mai târziu.” Femeia s-a dus încet la uşă, a dat perdeaua la o parte, iar după ce a privit afară, a venit în fugă la soţul ei şi i-a zis: „Scoală-te repede!”

„Ce s-a întâmplat? Cine bate la uşă?”

„Este Hitler, conducătorul nostru.”

Cu siguranţă, soldatul s-ar fi dat repede jos, s-ar fi îmbrăcat în uniformă şi s-ar fi grăbit să-l întâmpine pe musafirul său, zicând: „Heil Hitler!” deoarece în vremea aceea Hitler era cel mai mare om al Germaniei

Apoi i-ar fi spus: „Ce pot face pentru tine?”

Dacă Hitler i-ar fi spus: „Sari de pe stânca aceea!” soldatul ar fi făcut-o fără comentarii. De ce? Pentru că în vremea aceea Adolf Hitler era cel mai important om al Germaniei. Ce onoare! El, care vizita numai generalii şi oameni mari, să apară la uşa unui om de rând.

Cum este cu Flagstaff? Să rămânem la ţara noastră. Cum ar fi dacă preşedintele nostru, L. G. Johnson, ar coborî la amiază din avion şi ar veni aici? Noi toţi suntem oameni simpli. Cu toţii suntem săraci. Poate unul are un serviciu mai bun sau o casă mai frumoasă, dar toţi suntem oameni de rând. Dacă preşedintele ar bate la uşa celui mai simplu dintre noi, ce ar simţi el când, mergând să vadă cine bate, îl va vedea pe L. G. Johnson?

Ar fi o foarte mare onoare pentru acel om, nu-i aşa? Chiar dacă nu sunteţi de acord cu politica lui, totuşi v-aţi simţi onoraţi că preşedintele Statelor Unite stă în faţa uşii voastre.

„Cine bate?” Oh, şi când aţi merge la uşă, în faţa ei să-l vedeţi pe Lynton Johnson! Indiferent dacă sunteţi democrat sau republican, sau chiar dacă convingerile voastre politice sunt la un milion de mile depărtare de ale lui, totuşi v-aţi simţi onoraţi de vizita lui. Şi dacă aţi avea parte de o asemenea onoare, în seara aceasta v-ar arăta la televizor. Ziarele din Flagstaff ar publica pe prima pagină vizita preşedintelui Statelor Unite în oraşul acesta. Dacă ieri ar fi venit la aeroport, iar de acolo s-ar fi dus direct la John Doe şi ar fi bătut la uşa lui? Cum ar fi dacă preşedintele, care este cel mai important om din stat, ar veni şi ar bate la uşa ta sau la uşa mea? Dacă ar face aceasta, cu siguranţă am fi cineva. Atunci aţi merge pe stradă şi aţi spune: „Eu sunt omul vizitat de preşedinte”, iar ziariştii s-ar aduna în jurul tău şi ar zice: „Stai puţin, căci vrem să-ţi facem o fotografie în timp ce mergi pe stradă.” Ar face aceasta pentru că sunteţi o persoană importantă.

Cum ar fi dacă v-ar vizita regina Angliei, chiar dacă nu aparţineţi de regatul ei?

Pentru voi, femeilor, ar fi o mare cinste să petreceţi o clipă în compania reginei, chiar dacă nu sunteţi supusele ei. Ea este totuşi o persoană importantă. În timpul acesta, ea este cea mai mare regină din lume. Cu siguranţă că este, dar în privinţa politicii. Dacă ar veni la voi şi v-ar ruga să-i daţi ceva de pe perete, ceva ce este foarte valoros, aţi refuza-o oare? O, nu! Ar fi o mare onoare pentru voi să-i faceţi acel cadou, deoarece ea este regina Angliei.

Vedeţi? Atunci aţi fi onoraţi şi în faţa preşedintelui. Toţi oamenii ar vorbi şi ar spune cât de modestă şi de smerită este regina Angliei, pentru că a venit la Flagstaff şi a vizitat o femeie simplă şi necunoscută. Toate ziarele ar scrie despre acest eveniment neobişnuit, iar radioul l-ar da în direct.

Dar ştiţi voi Cine este cea mai importantă Persoană din toate timpurile, care a bătut şi bate la uşile noastre? ISUS HRISTOS, dar El este respins şi alungat, nu ca ceilalţi regi şi împăraţi care au existat de-a lungul vremii. Aşa este!

Dacă Îl primiţi, apoi mergeţi afară şi vorbiţi despre El, toţi vă vor râde în faţă. Aşa ceva nu se va auzi la ştiri deşi cine ar putea veni la voi mai important decât Isus Hristos? Ce personalitate mai importantă decât El ar putea bate la uşa voastră? Cine ar putea s-o facă? Cine altcineva, ar putea fi mai important decât Isus, Fiul lui Dumnezeu? Şi totuşi, El bate zi de zi. Dacă Îl primiţi, toţi vă vor numi fanatici.

 Vedeţi cum recunoaşte lumea ceea ce este al ei?

Dar El nu ar veni dacă n-ar avea un motiv. Comparaţi smerenia preşedintelui Johnson, a reginei Angliei, sau a altei personalităţi, cu smerenia acestei Persoane importante, ISUS HRISTOS, care stă şi bate la uşa voastră. Priviţi-vă pe voi înşivă şi gândiţi-vă ce altceva sunteţi în faţa Lui, dacă nu nişte păcătoşi stricaţi, născuţi în păcat şi fărădelege, veniţi în lume prin minciună? Şi măcar că sunteţi aşa, aveţi onoarea ca la uşa voastră să bată Fiul lui Dumnezeu.

Regina v-ar fi putut întreba: „Ce bine ţi-aş putea face?” sau v-ar fi cerut ceva. La fel ar fi putut face preşedintele: el ar fi putut să vă ceară ceva, iar voi i-aţi fi dat cu plăcere. Dacă aţi avea comori iar el vi le-ar cere, i le-aţi da chiar dacă n-o faceţi cu plăcere şi lui nu i-ar fi de folos.

Dar când Isus bate la uşa voastră, El vine să vă aducă ceva, nu să vă ceară: El vă aduce iertarea. Să n-o refuzaţi, căci aşa cum Tribunalul nostru hotărăşte sentinţele pentru încălcarea legii, tot aşa va fi şi în Împărăţia cerească. Dacă El bate la uşă şi vă aduce graţierea iar voi o refuzaţi, veţi muri în păcatele voastre pentru că aţi avut onoarea să staţi într-o asemenea adunare, să ascultaţi păstorul care v-a predicat mesajul acestei Evanghelii şi totuşi nu L-aţi primit. Voi aţi fost printre ascultători, aşa că va trebui să răspundeţi: „Da, am fost acolo!” Poate aţi putea spune mai mult: „Am auzit acele cântări şi mi-au plăcut. Am ascultat şi mărturiile relatate”, dar cu toate acestea L-aţi refuzat.

Închipuiţi-vă că sunt un bărbat tânăr şi am făcut cunoştinţă cu o tânără frumoasă şi credincioasă, care mi-a plăcut din toate punctele de vedere.

 Acelaşi lucru este valabil şi în cazul Cuvântului. Voi nu puteţi găsi nici o greşeală în El, însă trebuie să puneţi deoparte toate tradiţiile omeneşti.

Poate spuneţi: „Eu cred că acesta este Adevărul. Recunosc că aşa a spus Dumnezeu”, dar trebuie să-L primiţi personal pentru că aşa cum soţia mea este o parte din mine, aşa veţi fi şi voi o parte din Cuvânt, adică Mireasa Lui. Dacă El este Cuvântul, Mireasa Lui va fi Mireasa Cuvântului; o parte din Cuvânt. Cu siguranţă va fi aşa. Dar voi trebuie să-L primiţi.

            Când vă bate cineva la uşă, puteţi vorbi cum vreţi cu acea persoană; puteţi chiar să strigaţi la ea. Dar dacă Cel ce bate este Isus Hristos, să nu-L refuzaţi pentru că cei mai mulţi oameni fac aceasta. Aproape nimeni nu vrea să aibă de-a face cu El şi Îi spun: „Altă dată!”

Cum ar fi dacă aţi bate la uşa cuiva? Haideţi să schimbăm puţin rolurile. Poate aveţi ceva să-i daţi, dar el face cu voi exact cum faceţi voi cu Dumnezeu. Înţelegeţi? Mergeţi şi bateţi la uşa cuiva, iar acea persoană trage perdeaua, se uită să vadă cine este, apoi vă spune:

„Vino altă dată!”

„Păi, vreau doar să…”

„În dimineaţa aceasta nu am timp!”

Ştiţi ce-aţi face atunci? Cred că şi voi aţi proceda la fel ca mine: nu aţi mai merge niciodată acolo.

Dar Isus este altfel: „…Eu stau la uşă şi bat…”

Vedeţi? El bate întruna: „…oricine caută, găseşte şi celui ce bate i se deschide.”(Matei 7.8).

Este ca în pilda judecătorului nedrept. Femeia a vrut să i se facă dreptate, dar nu a putut ajunge imediat la acel judecător. În cele din urmă, când s-a săturat de insistenţele ei, judecătorul a spus: „…pentru că văduva aceasta mă tot necăjeşte, îi voi face dreptate, ca să nu tot vină să-mi bată capul.” (Luca 18.5). Cu cât mai mult o va face Tatăl ceresc? Ar trebui să batem la uşa Lui.

De fapt, Adam ar fi trebuit să alerge încoace şi încolo prin grădină, strigând: „Tată, Tată, unde eşti?” dar nu s-a întâmplat aşa, ci Dumnezeu este Cel care a mers prin grădină şi a strigat: „Unde eşti, fiule?”

Vedeţi? Aceasta arată ce este omul. Noi ne ascundem întotdeauna, în loc să venim la El şi să-I mărturisim sincer toate problemele. Mai bine încercăm să fugim şi ne ascundem după ceva. Vedeţi, aceasta este răutatea şi laşitatea omului. Aşa este.

Înalţilor oaspeţi le-aţi da totul, cele mai bune lucruri pe care le aveţi, dar pe Isus nu vreţi să-L primiţi. Când spun aceste cuvinte, nu mă refer la voi, ci vorbesc în general.

Poate unii dintre voi vor spune: „Pastore, eu am făcut aceasta. Mi-am deschis inima şi L-am primit pe Isus în ea. Acest lucru s-a întâmplat acum 10 ani sau poate chiar acum 20 de ani.”

Este adevărat, însă aceasta este tot ce aţi făcut.

Acum aş vrea să vă pun o întrebare. Închipuiţi-vă că sunteţi invitaţi acasă la cineva, iar când sosiţi acolo, gazda vă spune: „Bine ai venit!” după care adaugă: „Te-am chemat dintr-un motiv foarte important şi anume: pentru că dacă voi ieşi în oraş, voi fi ucis.”

Cam aşa Îl primesc şi mulţi dintre oameni pe Isus. Se zice: „Eu aparţin de biserică. Merg la cea mai renumită biserică din ora; acolo unde este predicator dr. Saudsa. Vine primarul şi mulţi alţi oameni bine văzuţi.”

Vedeţi? Ei Îl  primesc şi spun doar atât: „Da, eu Îl primesc!” dar fac aceasta doar pentru a avea avantaje personale. Alţii o fac numai pentru a nu ajunge în iad, dar daţi-mi voie să vă spun ceva: Atunci când Isus vine în inima voastră, doreşte să fie Stăpânul vostru. El vrea să fie şi Domnul vostru, nu doar Salvatorul. Cuvântul Domn  înseamnă Stăpân. El vine înăuntru ca să preia conducerea, să stăpânească inima voastră.

Voi ziceţi: „Oare aşa să fie, frate Branham?” Precis!

Să zicem că te-aş invita la mine, iar când ai bate la uşă aş veni şi ţi-aş spune: „Pofteşte înăuntru! Dacă pot să te ajut cu ceva, o voi face cu plăcere.” Dar cum ar fi dacă în momentul când vei intra, ţi-aş spune să rămâi lângă uşă pentru că nu vreau să te plimbi prin casa mea?

Gândiţi-vă la aceasta pentru că tema mea este: „Uşi după uşă”. În inima omului sunt mai multe uşi micuţe după care se pot ascunde o mulţime de lucruri, de aceea nu ajunge numai să-L primeşti în inima ta, ci este nevoie să-L laşi să intre cu totul acolo.

Dacă aş veni în casa voastră şi aş fi binevenit, cred că îmi veţi spune încă de la uşă:

„Haide înăuntru, frate Branham! Mă bucur mult să te văd.”

„Este o onoare să vin în casa ta”, aş răspunde eu.

„Vino şi ia loc, te rog. Frate Branham, aş vrea să te simţi ca acasă, iar dacă doreşti să faci ceva, să faci ca la tine acasă.”

Aceasta înseamnă că dacă aş dori să merg la frigider să iau ceva din el, o pot face fără nici o reţinere. Aş putea să mă descalţ, să merg în dormitor şi să mă culc puţin sau dacă aş dori o masă festivă, aş putea s-o pregătesc ca la mine acasă. De ce pot face toate acestea? Pentru că mă simt ca acasă. Voi m-aţi invitat şi m-aţi primit cu bucurie, spunându-mi să mă simt ca acasă, iar eu aş observa imediat că într-adevăr nu trebuie să am nici o reţinere. Dar dacă aş veni în casa voastră şi mi-aţi spune: „Stai acolo la uşă şi nu tot umbla încoace şi încolo!” aş înţelege că nu sunt binevenit acolo. Voi v-aţi simţi altfel? Nu, nici voi nu v-aţi simţi bineveniţi.

„Vino şi intră, dar să stai într-un loc!”

În interiorul inimilor există şi alte uşi mici, iar noi ne vom opri şi vom vorbi acum despre câteva dintre ele, deoarece nu avem timp să le amintim pe toate, pentru că sunt foarte multe. În următoarele zece minute vom vorbi despre trei sau poate chiar mai multe dintre ele.

În partea dreaptă a inimii omului se află o uşă numită „Uşa mândriei”. Oh! „Să nu deschizi uşa aceea!”

Noi nu vrem să-L lăsăm pe Domnul să intre prin uşa aceea pentru că acolo este „mândria”: „Eu sunt nobil! Eu sunt atent!”

Aceasta este mândria: „Nu ai ce căuta aici!”

Prieteni, Domnul nu se poate simţi binevenit câtă vreme aveţi această uşă închisă în faţa Lui. El vrea să vă smeriţi pentru că numai aşa va veni înăuntru.

„Vrei să-mi spui cumva că trebuie să merg şi eu acolo şi să mă port ca ceilalţi?” Câtă vreme gândeşti aşa, nu ai nevoie de El. Asta-i sigur.

„Ce să fac, oare să mă duc la viitoarea întrunire despre afaceri? Ce să fac dacă îl întâlnesc pe şeful meu căci dacă primesc Duhul Sfânt s-ar putea să încep să vorbesc în limbi acolo, și aceasta m-ar umili.” Nu-ţi face griji, du-te acolo!

Vedeţi? Voi aderaţi la o biserică, vă treceţi numele într-un registru şi Îl luaţi pe Isus doar ca Salvator. Lăsaţi-L însă să fie Domnul vostru ca să vă poată conduce. Dacă El este Domnul vostru înseamnă că Îi aparţineţi cu totul, înseamnă că v-aţi dăruit Lui.

„Ce ne tot spui despre… Tot timpul zici că noi, femeile, trebuie să ne lăsăm părul să crească.” Aceasta a spus-o El, nu eu.

„Atunci n-avem voie să ne vopsim unghiile şi să purtăm mini?” Asta a spus-o El.

„Ce crezi că ar spune croitoreasa? Cu siguranţă s-ar gândi că sunt demodată.” Bine, umblaţi în pas cu moda şi faceţi tot ce vă place, dar atunci El va rămâne în faţa uşii. Nu va putea merge mai departe.

Dar dacă sunteţi gata să-I deschideţi uşa şi să-L lăsaţi să intre, vă va face ordine în toată casa. Atunci, pantalonii vor fi aruncaţi în coşul cu gunoi şi la fel rochiile mini, iar frizerii vor trebui să moară de foame dacă trăiesc doar din banii câştigaţi din tunsul femeilor creştine.

Să nu spuneţi în inima voastră: „Asta nu contează; nu are nici o importanţă”, deoarece contează foarte mult. Aşa spune Biblia, iar dacă nu credeţi ce spunea Ea, înseamnă că nu-L credeţi pe El.

„Bine, dar păstorul meu spune…” „Eu nu dau nimic pe ceea ce spune păstorul tău, deoarece Biblia spune clar că orice femeie care-şi taie părul sau poartă îmbrăcăminte bărbătească este o urâciune înaintea lui Dumnezeu.

Totuşi voi spuneţi: „Frate Branham, să ne înveţi alte lucruri, ca de exemplu: cum să primim Duhul Sfânt sau altceva de felul acesta.” Cum vreţi să învăţaţi Algebra când nu cunoaşteţi nici măcar Abecedarul? Voi nu ştiţi încă cum să vă îmbrăcaţi şi cum să vă purtaţi. Adevărul este că este o ruşine să vezi purtarea pe stradă a femeilor de astăzi.

Ieri am fost undeva şi am văzut un grup de tineri care veneau de la Universitate. Deşi erau băieţi, aveau părul lung până pe umeri, iar bretonul le intra în ochi. Purtau pantaloni largi şi papuci foarte mari şi vechi. Parcă erau nişte criminali. Când au intrat înăuntru, au spus: „Suntem francezi.”

Cine, în această lume, ar angaja un astfel de om la firma lui? Cum vor trăi în viaţă? Am privit în jur şi am văzut şi băieţi serioşi, dar aceşti „Beatles” spuneau că vin de la Universitate.

Cred că ei singuri şi-au dat numele de „Beatles”, după numele acelor vagabonzi din Anglia. Cine ar angaja astfel de oameni ca să lucreze pentru el? Voi, comercianţilor creştini, aţi angaja astfel de oameni?  Dacă da, înseamnă că şi voi sunteţi departe de cruce.

Uitaţi-vă la femeile de pe stradă. Sunt o adevărată ruşine. Voi, femeilor, care purtaţi acele haine strâmte, s-ar putea să fiţi cumsecade, dar ar trebui să vă fie ruşine pentru felul cum arătaţi.

Dacă i-ai spune uneia dintre ele: „Femeie, tu preacurveşti prin faptul că te îmbraci aşa”, ţi-ar răspunde: „Să-ţi fie ruşine la obraz! Eu sunt o femeie cinstită şi temătoare de Dumnezeu.” În gândirea voastră aşa o fi, nu mă priveşte, dar în ochii lui Dumnezeu…

Aş vrea să vă puneţi în inimă ceea ce vă spun acum: În ziua judecăţii veţi fi condamnate pentru preacurvie, deoarece Isus a spus: „Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.” (Matei 5.28). Vedeţi? Aceasta s-a întâmplat pentru că v-aţi prezentat înaintea lor îmbrăcate în felul acela imoral. Observaţi cum Satan i-a orbit pe toţi? Este o ruşine. Ele sunt stăpânite de un duh necurat pentru că Duhul Sfânt cel curat o face pe femeie să se îmbrace cuviincios.

Odată mergeam acasă împreună cu soţia mea, iar ea a observat pe stradă o femeie care purta şi ea rochie. Pe la noi vezi foarte rar aşa ceva, pentru că nu sunt prea mulţi penticostali. Din pricina aceasta era bătător la ochi faptul că acea femeie avea rochie. Privind-o, soţia mi-a zis:

„Billy, cunosc unele femei care cântă în cor şi totuşi…”

„Bineînţeles”, i-am răspuns.

„Dar ele vor să fie creştine, nu-i aşa?”

„Dragă, noi suntem o excepţie.”

„Dar oamenii noştri de ce nu se poartă astfel?” m-a întrebat ea.

„Pentru că noi aparţinem de un alt popor, draga mea.”

„Cum adică, doar şi ei sunt americani, nu?”

„Dar noi nu suntem americani.”

„Nu suntem americani?”

„Nu”, i-am răspuns eu, după care i-am explicat: „Dacă merg în Germania, voi găsi un duh german. Dacă mă duc în Finlanda, acolo voi găsi un duh finlandez. Voi, finlandezii, ştiţi că la băile din Finlanda se obişnuieşte ca femeile să pregătească baia bărbaţilor. Ei sunt oameni buni, dar acesta este duhul finlandez. Şi oriunde te-ai duce, vei găsi un duh naţional.”

Mergeţi o dată într-o biserică şi uitaţi-vă la păstorul ei. Dacă el este foarte agitat şi face multă gălăgie, şi adunarea este la fel, pentru că oamenii iau acest duh unul de la altul, în loc să primească Duhul Sfânt.

Acesta este motivul pentru care sunt atâtea învăţături nebiblice, false. În loc să se întoarcă la original, ei iau duhul unei denominaţiuni. Astfel, Cuvântul le este la fel de străin ca celor din zilele Domnului Isus, când El le-a făcut cunoscută Evanghelia curată iar ei spuneau: „Omul acesta are drac; este Beelzebul.” Aici o aveţi.

Soţia m-a întrebat: „Dacă nu suntem americani, ce suntem?”

„Împărăţia noastră vine de sus”, i-am răspuns. Noi suntem liberi; suntem renăscuţi. Împărăţia lui Dumnezeu este în voi. Voi sunteţi de sus, de aceea, purtaţi-vă ca cetăţeni trimişi de Acolo. Apoi am continuat: „După trup noi suntem cetăţeni ai acestei ţări pentru că trăim aici, dar în duhul nostru suntem străini şi călători.”

Noi suntem străini pentru lume şi chiar şi pentru naţiunea noastră, deoarece am primit invitaţia atunci când El a bătut la uşa inimii noastre. Astfel, suntem o parte din El, din Cuvântul Său care ne îndrumă să trăim şi să facem ceea ce se cuvine să facă un creştin.

Eu sunt pentru o separare categorică. Indiferent cât de mult vor argumenta, voi nu puteţi fi în acelaşi timp şi creştini şi pentru unire.

Dumnezeu îşi separă chiar şi naţiunea; îşi separă poporul: „Ieşiţi din mijlocul lor!”(2 Corinteni 6.17).

El este pentru deosebire: „Nu vă atingeţi de ce este necurat şi vă voi primi.”

Dumnezeu l-a scos pe poporul Său Israel afară din toate naţiunile lumii. El este pentru despărţire. După părerea mea, nimeni nu trebuie să fie sclav. Dumnezeu i-a creat pe oameni, iar oamenii şi-au făcut sclavi.  Eu nu sunt de acord ca o culoare sau o rasă s-o stăpânească pe alta, dar există o deosebire. Mireasa lui Hristos este deosebită de toate celelalte biserici. Acesta este adevărul.

Există o biserică firească şi o biserică duhovnicească; una pământească şi una cerească; una dogmatică şi una a Cuvântului. Aşa a fost întotdeauna.

„Isus a venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit… le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.”(Ioan 1.11-12).

Mai demult, în sudul Americii existau afacerişti care se ocupau de comerţul cu sclavi. Se spune că odată a venit un astfel de comerciant, pe o plantaţie mare, ca să-i privească pe sclavi cum muncesc. Voi ştiţi că sclavii erau bătuţi şi batjocoriţi de stăpânii lor. Ei erau departe de ţara şi de casele lor şi nu mai puteau să se întoarcă acolo. Olandezii s-au dus, i-au luat de acolo şi i-au adus în America, unde i-au vândut ca sclavi, aşa că ştiau cu toţii că nu-şi vor mai vedea niciodată părinţii şi copiii lăsaţi acasă.

Stăpânii lor îi împerecheau ca pe animale. Astfel, luau un bărbat puternic şi îi dădeau o femeie robustă şi puternică, deşi nu era soţia lui, pentru a naşte copii sănătoşi, sclavii de mâine.

Într-o zi Dumnezeu îi va trage la răspundere pentru aceasta. O va face cu siguranţă, deoarece nu aveau dreptul să procedeze aşa cu acei oameni.

Când Abraham Lincoln a coborât odată de pe o corabie, şi-a luat pălăria de pe cap când a văzut trei sau patru copii negri care stăteau acolo, fără pantofi în picioare, în timp ce o vacă din apropierea lor lingea bruma de pe jos. Copiii adunaseră vacile şi stăteau acolo. Picioruşele le erau crăpate şi sângerau, iar ei cântau:

„Tu ai pantofi, eu am pantofi,

Toţi copiii lui Dumnezeu au pantofi.”

Când s-a dat jos şi a trecut pe la animale, Lincoln a văzut cum fugăreau un negru solid ca să-i testeze inima. Îl goneau încoace şi încolo pe stradă, lovindu-l cu biciul în timp ce soţia lui, o femeie mică, stătea deoparte strângând la piept cei doi sau trei copilaşi ai lor. El trebuia vândut şi împerecheat cu o altă femeie mai mare.

În timp ce privea acea scenă, Abraham Lincoln şi-a pus pălăria sub braţ şi a spus, strângându-şi pumnii: „Lucrul acesta nu este corect, iar într-o zi îl voi schimba chiar dacă mă va costa viaţa.”

Într-un muzeu din Chicago sunt păstrate hainele lui pătate cu sângele pe care l-a vărsat pentru eliberarea negrilor.

Vă spun sincer: lucrurile acestea sunt pe dos; sunt greşite, de aceea Îl rog pe Dumnezeu să ne ajute (pe mine şi pe ceilalţi predicatori) să biruim.

Noi suntem copiii lui Dumnezeu născuţi pentru libertate şi nu avem nimic de-a face cu denominaţiunile care ne duc în Consiliul Mondial al Bisericilor. Noi suntem oameni născuţi de Duhul Sfânt pentru libertate şi am ieşit din capcana de a fi penticostali. Acesta este adevărul. Noi suntem liberi şi nu trebuie să ne lăsăm prinşi din nou şi legaţi de aceste lucruri.

În timp ce afaceristul acela vizita plantaţia, care număra cam o sută de sclavi, a observat un negru care păşea cu capul ridicat şi cu corpul drept, şi care nu trebuia bătut pentru a lucra.

„Aş vrea să-l cumpăr pe acela”, a spus el privind spre stăpânul plantaţiei, dar acesta i-a răspuns:

„O, nu! Acela nu este de vânzare.”

„Nu este sclav?” „Ba da”.

„Atunci de ce este atât de deosebit de ceilalţi? Îi dai cumva altceva de mâncare?”

„Nu, mănâncă împreună cu ceilalţi sclavi.”

„Atunci este cumva supraveghetor peste ceilalţi?”

„Nu, este un simplu sclav”, a răspuns stăpânul.

„Atunci de ce este atât de deosebit de ceilalţi?”

„Şi eu mi-am pus întrebarea aceasta, iar de curând am aflat că în ţara lui, în Africa, tatăl său este regele unui trib. Astfel, deşi este străin aici, el se poartă ca un fiu de rege.”

Auzind acea povestire, m-am gândit: „Oh, ce tablou pentru tinerii credincioşi!?

Femeilor, opriţi-vă! Nu mai purtaţi aceste haine! Bărbaţilor, opriţi-vă şi nu mai spuneţi asemenea bancuri murdare şi lucruri ruşinoase, pentru că noi suntem fiii şi fiicele lui Dumnezeu!

Surorilor, îmbrăcaţi-vă ca nişte doamne, ca nişte împărătese. Fraţilor, purtaţi-vă ca nişte domni şi nu vă lăsaţi părul să crească lung, pentru că Biblia spune:

„Nu vă învaţă chiar şi firea că este ruşine pentru un bărbat să poarte părul lung?…”

Pentru femeie este o ruşine să se roage cu părul scurt. Cum stăm faţă de acest Cuvânt?

„Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească şi bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeieşti; căci oricine face lucrul acesta este o urâciune înaintea Domnului…”(Deuteronom 22.5).

Dumnezeul cel mare şi neschimbător a rămas Acelaşi dar, pretutindeni, în întreaga lume se fac aceste lucruri. Este o ruşine! În ce ne priveşte, noi dorim să trăim şi să ne purtăm ca fii şi fiice de Dumnezeu pentru că suntem fiii şi fiicele Împăratului. Cu siguranţă.

Deşi pretutindeni predomină harababura şi murdăria, oamenii se numesc totuşi „creştini”. Gândiţi-vă însă că într-o zi, pretinsa „faţă de creştin” va fi dezvelită, iar atunci va pieri mândria şi toate celelalte. Amin.

Eu nu dau nimic pe ceea ce spun ei despre mine căci, desigur, mulţi mă condamnă pentru ceea ce spun, dar la fel au făcut şi cu Eliberatorul meu. Corespunde? Cred că aţi auzit cu toţii cântecul:

          Fiţi modeşti, Nu încercaţi să imitaţi pe cineva,

Căci El vă este Exemplul.

Încercaţi să fiţi ca El, Duhul din voi vă va ajuta.

Faceţi-vă viaţa cum a fost a Lui.

          Acum aş vrea să vă mai vorbesc despre o uşă, căci altfel mă îndepărtez prea mult de subiect.

Imediat, la dreapta, chiar lângă uşa mândriei mai este încă o uşă: Uşa vieţii personale.

Oh, vouă nu vă place ca cineva să deschidă şi să privească acolo! „Ce-ţi pasă ţie dacă merg la petreceri!” sau: „Ce! Biserica vrea să-mi dicteze mie ce am de făcut?” Aşa este. „Să dau a zecea parte din salariul meu?” „Cine vrea   să-mi spună ce am de făcut? Asta-i treaba mea, mă priveşte!”

„Eu muncesc pentru banii pe care-i câştig, aşa că trăiesc cum îmi place, iar dacă vreau, pot să port şi şort. Cine mă poate opri? Trăiesc în America şi fac ce vreau!”

Aşa este, aveţi dreptate, dar fiţi miei nu capre, pentru că El este interesat numai de miei.  Şi nu uitaţi: va veni o zi când ei vor fi despărţiţi de capre. Oaia are lână aşa că nu încercaţi să fabricaţi Sămânţa Duhului, ci purtaţi-o! Dacă eşti oaie nu trebuie să-ţi fabrici lâna, ci doar s-o porţi, pentru că oaia produce lâna de la sine.  Ea a fost creată să producă lână şi nu trebuie să facă nici un efort pentru aceasta.

Dacă sunteţi creştini trebuie să fiţi una cu Cuvântul, indiferent ce spun alţii. Voi nu trebuie să vă forţaţi să aduceţi ceva la suprafaţă, nici ca să vă scăpaţi de ceva. Dacă sunteţi creştini veţi purta roadele Duhului. Aşa este.

Dar oamenii de astăzi nu-ţi permit să te amesteci în viaţa lor particulară.

Prieteni, singurul lucru pe care trebuie să-l faceţi este să deschideţi fiecare uşă a inimii voastre şi să spuneţi: „Vino înăuntru, Doamne Isuse!”  Ştiţi ce se va întâmpla după aceea? Dacă veţi citi în Cartea aceasta că trebuie să faceţi un anumit lucru, îl veţi face fără nici o obiecţie. De ce? Pentru că sunteţi o oaie. Dar dacă Îl ţineţi la uşă, sunteţi o capră.

Poate ziceţi: „Eu L-am primit pe Hristos, aparţin de biserică şi sunt la fel de bun ca tine.”

Poate aţi făcut aceasta, dar Îi permiteţi să fie Stăpânul vostru? Nu este posibil ca Domnul să spună un Cuvânt iar după aceea să-L nege! Astfel, dacă pretindeţi că Îl aveţi pe Duhul Sfânt iar când Biblia spune ceva, ziceţi: „Oh, asta n-o pot crede!” dovediţi că duhul din voi nu este Duhul Sfânt, pentru că El nu se contrazice niciodată. Aşa este. El nu se poate contrazice; a scris Cuvântul şi veghează asupra Lui ca să-L împlinească.

Voi trebuie să posedaţi un duh. Aşa este. Poate este duhul unei biserici, al unui păstor sau poate este duhul lumii. Eu nu ştiu ce este. Poate este duhul unei denominaţiuni. Atunci auzi spunându-se: „Eu sunt metodist”, „Eu sunt baptist”, „Eu sunt penticostal” sau „Eu sunt asta sau cealaltă”.

Aş vrea să vă spun ceva, penticostalilor.

Rusaliile nu sunt o organizaţie, ci sunt o experienţă pe care o trăieşte fiecare personal.

Fiecare metodist, baptist sau catolic poate trăi Rusaliile, dar nimeni nu poate să adere la ele. Nu există nici un mijloc pentru a face aceasta.

Eu aparţin de aproape 55 de ani familiei Branham, dar nu m-a rugat niciodată nimeni să fiu un Branham, pentru că m-am născut un Branham.

Aşa este şi cu creştinul, însă unii spun: „Pastorul meu merge la dans”, „Noi obişnuim să dansăm twist”, „Te rog nu veni la mine să-mi spui ce am voie şi ce n-am voie să fac!”

Vedeţi? Dar lăsaţi-L pe El să intre numai o dată în inima voastră şi nu veţi mai putea dansa niciodată rock, twist sau orice altceva. Nu, nu!

Voi, femeilor, intraţi numai o dată în Hristos, iar după aceea încercaţi să mai îmbrăcaţi şort. Nu veţi mai putea face aceasta. Categoric.

Ştiu că vă ţin cam mult, dar aş vrea să vă mai spun ceva. Cred că cea mai mare adunare pe care mi-a dat-o Domnul vreodată a fost cea din Bombay, unde au fost prezenţi cam 500.000 de oameni, iar pe stadionul de curse din Durban, Africa de Sud, au fost cam 200.000 de oameni.

După ce au văzut că bunul nostru Domn a coborât şi a făcut atâtea lucruri minunate, am spus: „Misionarii v-au învăţat Cuvântul, dar Cuvântul este viu; ceea ce spune El trebuie să prindă viaţă.”

Prieteni, într-o singură după-amiază au fost vindecaţi cam 25.000 de bolnavi, iar maşinile au transportat în continuu tărgile, scaunele cu rotile şi celelalte lucruri de care se folosiseră până atunci cei ce-au fost vindecaţi. Şi aceasta după o singură rugăciune. Erau acolo oameni care nu ştiau cine era El, dar în inima lor exista o dorinţă: voiau să vadă cum lucrează Duhul Sfânt.

Când i-am întrebat: „Câţi dintre voi doresc să-L primească pe Isus Hristos?” s-au ridicat 30.000 de băştinaşi care purtau încă idolii la ei.

Fratele Bosworth, dr. Baxter şi alţii, au început să plângă.

Fratele Bosworth a alergat la mine şi mi-a spus: „Frate Branham, aceasta este o zi glorioasă!”

Fratele Baxter, la rândul lui, a zis: „Frate Branham, mă întreb dacă nu cumva s-au gândit la vindecarea trupească atunci când au ridicat mâinile.”

Duhul Sfânt a venit la un băiat care mergea ca un câine, şi i-a spus cine este, de unde vine şi ce i s-a întâmplat.

Înainte de asta, El i-a vorbit altui băiat şi i-a spus:

„Tu vei vorbi. Te gândeşti la fratele tău care locuieşte la o milă de aici. El a călărit pe o capră, a căzut şi s-a lovit la picior”, după care a continuat: „Aşa vorbeşte Domnul: El este vindecat!” Chiar în clipa când am spus acele cuvinte, băiatul venea păşind normal şi îşi aducea cârjele în mână. Poliţia a avut nevoie de 20 de minute ca să poată linişti mulţimea.

Băiatul care mergea ca un câine era într-o stare îngrozitoare. Era în pielea goală şi nu se putea ridica pe verticală. Venise acolo ca să danseze în faţa turiştilor un dans de-al lor. Eu am apucat lanţul de care era purtat acel om şi am spus, scuturându-l: „Dacă aş putea să-l ajut pe sărmanul acesta şi n-aş face-o, nu aş merita să stau în locul acesta, dar eu nu-l pot ajuta. Totuşi, dacă Domnul îmi va spune ceva, m-aş bucura să pot face ceva pentru el”. După ce am spus aceste cuvinte, Domnul mi-a arătat cine era. I-am spus acel lucru, după care am adăugat: „Tatăl tău şi mama ta aparţin de tribul Zulu şi stau acolo. Ei sunt foarte slabi.”

Cei din tribul Zulu se deosebesc de celelalte triburi prin faptul că sunt oameni robuşti. Un Zulu cântăreşte în jur de 150 de Kilograme, dar părinţii lui nu semănau deloc cu un Zulu.

Apoi am continuat: „Băiatul acesta s-a născut într-o casă creştină, iar în coliba de paie în care locuieşte, în partea dreaptă cum intri pe uşă, atârnă tabloul lui Isus Hristos.” Totul era întocmai. După aceea am spus cum se numeau părinţii lui, iar ei s-au ridicat în picioare confirmând că totul era întocmai.

În continuare am primit o altă vedenie în care l-am văzut pe acel băiat stând drept în picioare deşi, niciodată, în toată viaţa lui de până atunci nu stătuse în poziţie verticală pentru că se născuse aşa. Eu am spus: „Domnul Isus îl face bine!” Băiatul era stăpânit de nişte duhuri aşa că striga tot timpul: „Uh! Ba da!” Am prins lanţul şi l-am scuturat spunând: „Fiule, ridică-te drept în picioare pentru că Isus Hristos te vindecă.” În momentul acela băiatul s-a ridicat în timp ce lacrimile curgeau peste burta lui neagră. 30.000 de băştinaşi şi-au predat vieţile lui Hristos.

După ce am ieşit din clubul Kiwanis şi din Biserica Baptistă, ca să am părtăşie cu oamenii, mi s-a spus că sunt o „trotinetă” sfântă.

Odată, când am stat de vorbă cu fraţii baptişti, am spus: „Voi trimiteţi de 150 de ani misionari acolo, dar cum   i-am găsit pe acei oameni când am mers printre ei? Toţi purtau idolii cu ei, dar când au văzut puterea învierii lui Isus Hristos, 30.000 s-au întors la El şi L-au primit.

Aş putea să vă spun ceva şi vouă, femeilor. Ştiţi ce au făcut femeile de acolo când L-au primit pe Hristos? Eu am spus: „Duhul Sfânt vă va umple chiar acolo unde vă aflaţi,” iar ele au ridicat mâinile ca dovadă că L-au primit pe Isus Hristos ca Salvator personal. Ele erau aproape goale, căci purtau doar o bucăţică de stofă ca un şorţ. Dar după ce L-au primit pe Hristos, au început să-şi acopere sânii cu braţele fiindcă acolo erau şi bărbaţi.

Cum este posibil ca într-o ţară care se pretinde creştină, cu fiecare an ce trece, femeile să se dezbrace tot mai mult? Surorilor, voi spuneţi că sunteţi creştine, dar ascultaţi-mă!

Oamenii aceştia nu au auzit niciodată, mai înainte, de Numele lui Isus Hristos, dar când le-a fost prezentat, L-au primit imediat în inimile lor. Nu le puteai spune că erau în pieile goale deoarece nu ştiau mai mult, dar după ce L-au primit pe El, femeile au început să-şi acopere sânii pentru că le era ruşine, iar după o zi sau două purtau haine.

Undeva este ceva pe dos; toată teologia este pe dos. După ce puterea învierii lui Isus Hristos a venit şi s-a atins de băiatul acela care era numit „Legion”, el a stat printre oameni îmbrăcat şi normal. Atunci am putut să văd că peste oameni este un duh care-i duce în aceste lucruri sucite; aşa este peste lume, în bisericile americane, franceze şi în toate celelalte, dar când vor auzi bătaia şi se vor întoarce la marele Meşter, ei se vor îmbrăca cum se cuvine unor bărbaţi şi femei care sunt creştini născuţi din nou.

Este deja 11.40 dar aş vrea să mă mai îngăduiţi câteva minute pentru că mai sunt câteva lucruri din Scriptură pe care doresc să le ating. Aş dori să mai deschid o uşă, sunteţi de acord? Este vorba de Uşa credinţei.

Am privit deja uşa mândriei şi uşa vieţii personale, dar acum doresc să intrăm pe uşa credinţei.

Cu câtva timp în urmă am vizitat la spital o femeie care trebuia să fie operată. Ea mi-a spus: „Frate Branham, eu sunt una care am căzut din Cuvânt, dar ai vrea să te rogi pentru mine?” „Bineînţeles”, i-am răspuns. „O voi face cu multă plăcere”. Apoi am întrebat-o: „Tu ai căzut de la credinţă?”

„Da.” „Să mai aşteptăm puţin, căci mai întâi aş vrea să-ţi citesc ceva din Scriptură.”

În patul de lângă ea stătea o altă femeie care mă privea cu atenţie. Fiul ei, un tânăr de vreo 20 de ani, un adevărat ricky, mă privea şi el. Am deschis Biblia şi i-am citit din locul unde scrie: „De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.”(Isaia 1.18), după care i-am spus:

„Chiar dacă tu ai căzut din credinţă şi te-ai depărtat de Dumnezeu, El nu S-a depărtat de tine, fiindcă dacă ar fi făcut-o, nu m-ai fi chemat aici.” Când a auzit aceasta, femeia a început să plângă, iar eu am spus:

„Să ne rugăm…” Atunci doamna de lângă ea a zis: „Numai puţin, vă rog…”

„Poftiţi, vă rog…”

„Trage perdeaua în faţă.”

„Dar tu nu eşti creştină?” am întrebat-o mirat de atitudinea ei.

„Noi suntem metodişti”, a răspuns ea.

„Ce are aceasta a face? Asta nu înseamnă mai mult ca şi când ai fi dintr-un coteţ de porci, iar eu aş fi un mânz. Asta nu înseamnă nimic.”

Vedeţi unde aţi fost duşi voi? „La dreptatea personală”.

Femeia a continuat: „Bine, dar aceasta este împotriva credinţei noastre! Noi nu dorim în biserica noastră vindecarea bolnavilor şi alte lucruri de felul acesta.”

Puteţi vedea la ce mă refer? Ei nu-i lasă să intre prin uşa credinţei. „…este împotriva credinţei noastre.”

Adevărul este că ei au crezuri pentru că există o singură credinţă: „Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez.” (Efeseni 4.5).

          Credinţa mea este aproape de Tine,

O, Mielule de la Golgota.

Tu, Fiu al lui Dumnezeu,

Ah, ascultă strigarea mea!

Eliberează-mă de păcate

Ca să fiu numai al Tău, răsplata durerii Tale.

          Păcatul! Există un singur păcat, iar acesta este NECREDINŢA.

Dacă un bărbat bea, lucrul acesta nu-l face păcătos, căci a bea nu este un păcat. Nici curvia nu este păcat în sine; nici fumatul, furatul sau toate celelalte lucruri rele. Ele sunt faptele necredinţei, ale păcatului căci dacă aţi fi credincioşi nu aţi face aşa ceva.

Astfel, există numai două posibilităţi: ori sunteţi credincioşi şi nu faceţi aceste lucruri; ori sunteţi necredincioşi şi faceţi tot ce vreţi. Ori una, ori alta.

Dacă sunteţi credincioşi, credeţi Cuvântul pentru că Hristos este Cuvântul; dar dacă admiteţi o dogmă care a fost introdusă de o denominaţiune, pe lângă Biblie, sunteţi tot necredincioşi.

Credinciosul adevărat ţine tare la Cuvânt! Dumnezeu lucrează conform Cuvântului Său, împlinindu-L chiar în generaţia aceasta în care trăim.

Poate spuneţi: „Frate Branham, Domnul…”

Aşa este. Când Moise a scos Israelul din Egipt l-au urmat foarte mulţi împotrivitori netăiaţi împrejur, iar Biblia spune că „aşa cum Iane şi Iambre i s-au împotrivit lui Moise, la fel va fi şi în zilele din urmă.” (2 Timotei 3.8).

Să mergem puţin mai departe. Isus îi spune Bisericii din Laodicea: „…zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic…” (Apocalipsa 3.17).

Oare nu aşa este şi astăzi? Bisericile şi adunările n-au fost niciodată atât de bogate ca acum. Voi, penticostalilor, ştiţi că ar fi fost mult mai bine dacă aţi fi rămas cu tamburinele pe la colţul străzilor, cum stăteau taţii şi mamele voastre? Dar voi aveţi biserici mai frumoase decât toţi ceilalţi şi cunoaşteţi cea mai mare creştere. Unde este însă Duhul lui Dumnezeu din mijlocul vostru?  Cu câtă mândrie ziceţi: „Sunt bogat!” Gândiţi-vă bine la aceste cuvinte! Ele vă sună vouă, penticostalilor, pentru că ultima epocă a bisericii este cea penticostală. Este epoca bisericii din timpul nostru.

Din Mesajul pe care-l avem noi n-a ieşit nici o organizaţie şi nici nu va ieşi vreuna. Aici este sfârşitul. Este timpul coacerii grâului.

Mai întâi au ieşit la suprafaţă frunzuliţele, apoi paiul şi mai târziu spicul, dar acum este timpul coacerii bobului de grâu. Mai departe nu se poate merge.

A început mişcarea ploii târzii, dar neghina strigă mai tare. Ea se va descompune însă la fel ca toate celelalte buruieni pentru că numai grâul va fi adunat.

Poate spui: „Dar eu sunt bogat!”

Da, tu zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic”, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol.” De aceea îţi spun: „Iată, Eu stau la uşă şi bat. Laodicea, Eu bat la uşa ta şi te sfătuiesc să vii la Mine să cumperi aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti, şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale…”

Lăsaţi deoparte toate celelalte lucruri şi îmbrăcaţi-vă cum se cuvine! Îmbrăcaţi-vă în dreptatea lui Hristos; în dreptatea Cuvântului Său. Nu în dreptatea mea, ci în dreptatea Lui.

Te sfătuiesc să cumperi de la mine…doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi.”

Eu m-am născut în munţii din Kentucky iar noi, copiii, dormeam în pod. În fiecare seară urcam pe o scară veche şi ne culcam. Când ningea, mama trebuia să mai pună peste noi o foaie de cort pentru că acoperişul colibei era stricat. Câţi din voi ştiu ce este un sac de paie? Deci o ştiţi şi pe aceasta. Credeam că trebuie să mă dau nespus de religios, dar văd că sunt acasă.

Asta este bine. Până acum câţiva ani nu am cunoscut altceva. Cine îşi mai aminteşte de acele lămpi vechi cu cilindru deasupra? Ştiţi că li se spunea „luna cu bufniţă pe o parte”, iar cine avea mâna cea mai mică trebuia să-i cureţe cilindrul.

Îmi amintesc că bunicul m-a învăţat să pun curse. Bunica era indiană şi se trăgea din tribul Cherokee, iar înainte de a se mărita cu bunicul a locuit în rezervaţia situată între Kentucky şi Tennessee. Cred că voi ştiţi unde este valea Cherokee. El era vânător şi punea tot timpul curse pentru că trăiau din vânat.

Când eram copil şi dormeam sus în pod, uneori era foarte frig. Vântul sufla prin acoperişul stricat şi din cauza curentului, în timpul nopţii, ni se lipeau ochii.

Dimineaţa, mama se trezea prima iar după ce ne pregătea mâncarea venea la scară şi striga: „Billy!”

„Da, mamă”, răspundeam eu.

„Ia-l pe Edward şi veniţi jos.”

„Mamă, nu pot deschide ochii”. Îl strigam apoi pe fratele meu, dar nici el nu putea să vadă.

Atunci mama spunea: „Este în ordine. Vom rezolva imediat problema.”

Bunicul prindea şi urşi spălător. Ştiţi cum arată un astfel de urs? Când prindea un astfel de urs scotea untura din el şi o punea într-o ploscă, deoarece era folosită ca medicament pentru orice boală. Când eram răciţi ne-o dădea cu terebentină sau amestecată cu petrol. Acea untură de urs trebuia încălzită, apoi ne ungea cu ea pe la ochi ca să-i putem deschide. Vedeţi, untura venea prin darul ursului.

Fraţilor şi surorilor, şi prin biserică avem curenţi reci. Aşa este. Printre noi a trecut un puternic vânt religios şi toţi s-au răcit, ochii multora fiind închişi din pricina aceasta.

Consiliul Mondial al Bisericilor ia avânt tot mai mare şi îi va sili pe toţi să intre acolo. Ei se îndepărtează tot mai mult de Cuvânt şi nu doar ei, ci chiar şi grupările noastre. În ce mă priveşte, eu sunt obligat să port acest mesaj şi o fac nu ca să fiu deosebit de ceilalţi ci, din dragoste dumnezeiască, pentru că dragostea corectează.

Întoarceţi-vă la Cuvânt şi staţi departe de ei! Fraţilor care-L slujiţi pe Domnul, staţi departe indiferent ce vor spune grupările voastre! Nu intraţi acolo, căci acela este semnul fiarei! Ţineţi-vă departe de aceasta!

În aceste zile ale bisericii din Laodicea, Isus bate la uşă pentru că L-au scos afară. Din pricina aceasta, El caută să găsească câte unul, nu organizaţii întregi sau grupări mari. El încearcă să scoată unul de aici şi altul de acolo.

„Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc.”

De curând, un frate mi-a povestit viziunea pe care a avut-o şi mi-a spus:

„Lumina pe care aţi primit-o voi poate cauza moartea multora.”

„Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc.”

Să fim atenţi şi plini de râvnă pentru El.

„Iată, Eu stau la uşă şi bat”.

Aici nu vă ajută nici o untură de urs spălător, ci este:

„Un izvor umplut cu Sânge

Ce curge din rănile lui Emanuel.

Cine intră în acest izvor,

Se spală de toate petele.

Tâlharul care a atârnat pe cruce,

S-a spălat în acest izvor

Acolo, păcătoşii murdari ca mine,

Pot să-şi cureţe petele.”

          El mi-a deschis ochii cu  alifia Lui pentru ochi. Da, Duhul Lui a coborât şi mi-a uns ochii ca să pot înţelege Biblia. Eu n-am putut să văd; am fost doar păstorul unei biserici baptiste locale, dar într-o zi, El L-a trimis pe Duhul Său jos. Domnul n-a folosit alifia făcută din unsoare de urs, ci a trimis Focul Duhului Sfânt ca să-mi lumineze Scripturile. Astfel, am putut vedea că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci; am văzut că fiecare cuvânt al omului este minciună, dar Cuvântul lui Dumnezeu este Adevărul.

„Eu stau încă în faţa uşii şi bat.”

Aş dori să vă mai povestesc o întâmplare. Mai este timp? Bine, atunci ascultaţi.

În Sud trăia un bărbat de culoare care se numea Gabriel, dar oamenii îi spuneau: „Gabe”. Eu l-am cunoscut bine pe păstorul lui şi mergeam adesea împreună la vânătoare. El era tot de culoare şi noi vânam mult împreună.

Bătrânului Gabe îi plăcea mult vânătoarea dar era un ţintaş foarte slab. Într-o zi, el s-a dus împreună cu păstorul la vânătoare. Noi am tot încercat să-l convingem să vină la adunare, dar n-am reuşit nicicum. Pur şi simplu nu voia să vină. Întotdeauna când îl chemam, răspundea: „Eu nu merg acolo unde se duc făţarnicii.”

„Bine, Gabe, dar câtă vreme nu te duci acolo, ei sunt mai puternici iar tu nu te poţi ascunde. Tu eşti mai rău decât oamenii aceia, pentru că ei îşi dau măcar interesul şi merg acolo.”

„Eu te stimez foarte mult, domnule Bill, dar ştiu că acolo merge şi bătrânul James, care este un mare jucător de jocuri de noroc.”

„Gabe, nu lua în seamă lucrul acesta. Gândeşte-te că pentru aceste fapte va fi tras la răspundere James, nu tu. Tu ai un păstor bun, în persoana fratelui Jones, care este unul din cei mai cinstiţi oameni din ţară. Ia-l pe el ca exemplu dacă nu ai pe altcineva.”

Într-o zi, fratele Jones l-a luat pe bătrânul Gabe la vânătoare. El mi-a povestit mai târziu:

„În ziua aceea am împuşcat mai mulţi iepuri şi păsări de cât puteam duce, iar când am ajuns acasă, i-am zis lui Gabe: „Vino deseară la mine”. Gabe s-a dus şi totul a fost împărţit frăţeşte. Soţia lui a fost o creştină adevărată, o femeie plină de Duhul Sfânt, care şi-a văzut întotdeauna locul.

Păstorul Jones mi-a povestit mai departe:

„Când ne-am întors, Gabe privea tot timpul în urmă, iar când a apus soarele am observat că era foarte gândit şi se tot plimba fără stare. Ţeava puştii lui era plină de păsări şi iepuri. La un moment dat, s-a apropiat, m-a bătut pe umăr şi mi-a spus: „Pastore…”

„Da, Gabe, ce doreşti să-mi spui?” Atunci am observat că faţa neagră a bătrânului Gabe era plină de lacrimi care curgeau pe barba căruntă în jos.

„Pastore, acum o jumătate de oră, în timp ce mergeam de-a lungul râului, am privit apusul soarelui. Tu ştii că părul şi barba mea sunt deja cărunte, ceea ce înseamnă că şi pentru mine se apropie încetul cu încetul apusul soarelui.”

„Aşa este Gabe”, a răspuns pastorul păşind mai departe. Apoi s-a oprit deodată, s-a întors spre bătrân şi l-a întrebat: „Ce s-a întâmplat cu tine, Gabe?”

„În curând va apune şi soarele meu, dar ştii ceva? În timp ce mergeam pe lângă apă, m-am gândit că Dumnezeu mă iubeşte şi pe mine.”

„Sigur că te iubeşte.”

„Pastore, tu ştii că eu sunt un trăgător rău şi că niciodată nu pot nimeri nimic, dar aveam mare nevoie de carnea aceasta acasă. Priveşte câtă carne mi-a dat El: toate aceste păsări şi iepurii. Ne vor ajunge pentru toată săptămâna viitoare. Cu siguranţă El mă iubeşte şi pe mine, pentru că altfel nu mi-ar fi dat tot acest belşug de vânat.”

„Aşa este”, a răspuns pastorul.

„De când am stat acolo, simt o bătaie deosebită la uşa inimii mele, iar El spune întruna: „Gabe, şi soarele tău apune!” Pastore, ştii ce am făcut? I-am promis ceva…”

„Aş vrea să te întreb ceva, Gabe: Care dintre predicile mele te-a mişcat? Sau poate a făcut-o vreuna din cântările cântate de cor?”

„Cântările de la adunare îmi plac foarte mult, pastore, şi m-am bucurat de fiecare mesaj pe care l-ai predicat pentru că el vine din Cartea aceea bună şi veche şi eu ştiu că este Adevărul. Dar El mi S-a arătat astăzi prin vânatul acesta pe care mi l-a dat.  Domnul a bătut la uşa mea, iar eu m-am întors şi am recunoscut bunătatea Lui. Mai mult, duminică dimineaţa voi veni la adunare şi mă voi aşeza chiar în faţa ta. Îţi voi da mâna mea dreaptă, pentru că mi-am dăruit inima lui Dumnezeu în timp ce stăteam la poalele dealului.”

Şi a mai spus: „Am să mă botez şi voi sta alături de nevasta mea. Da, voi rămâne acolo până când mă va chema Domnul Acasă.”

Vedeţi, acest bărbat a recunoscut cât de bun a fost Domnul cu el şi s-a convertit.

Eu sunt misionar şi aş vrea să puteţi vedea numai o dată cât de flămânzi sunt oamenii din India. Mamele sunt atât de flămânde că abia se târăsc pe străzi, iar copiii nici nu mai pot plânge de foame.

Oh, dacă ne-am gândi la ceea ce avem noi aici!  Uitaţi-vă  la maşinile cu care aţi venit; uitaţi-vă la hainele pe care le purtaţi şi gândiţi-vă cât sunteţi de bogaţi.

Haideţi să ne rugăm. În timp ce ne apropiem de ora 12.00, aş vrea să ne plecăm capetele şi inimile înaintea Lui.

Fraţilor şi surorilor, oamenii de ştiinţă spun că mai sunt trei minute până la miezul nopţii. Priviţi în jurul vostru şi gândiţi-vă la aceasta. Fraţilor, uitaţi-vă la bunele voastre neveste şi la copiii care stau lângă voi, apoi gândiţi-vă câţi bărbaţi au milioane de dolari şi iubesc din toată inima o femeie care a căzut în patima beţiei sau în altceva de felul acesta. Ei şi-ar da cu bucurie toţi banii numai să aibă o soţie credincioasă şi iubitoare, cum sunt nevestele voastre.

Şi vouă, femeilor, cu cât vă este mai bine decât la multe alte femei? Câte femei sunt în dimineaţa aceasta aici împreună cu soţii şi cu copiii lor? Câte stau lângă patul în care zace copilul lor bolnav sau schilod? Priviţi apoi câţi copii buni avem. O, Dumnezeule, există atâtea probleme!

Uitaţi-vă bine în jurul vostru şi gândiţi-vă că El a fost atât de bun cu noi, americanii! Nu simţiţi că în dimineaţa aceasta ar trebui să fiţi puţin mai atenţi?

Sora noastră a cântat puţin mai devreme:

          „Deschide-ne ochii un pic mai mult,

Deschide-ni-i, Doamne.

Ochiul Lui vede piţigoiul, Piţigoiul acela mic.

El vă vede şi pe voi.

          El bate şi acum la uşa inimii tale. Poţi auzi bătaia aceea demodată şi Glasul Lui care-ţi spune: „În dimineaţa aceasta vin la tine.”?

Prieteni, este cea mai mare onoare pe care o poate avea un om, dacă auzim această bătaie la uşa inimilor noastre.

Nu vreţi să ridicaţi mâinile şi să spuneţi: „Doamne, doresc ca începând de astăzi, cu ajutorul şi spre onoarea Ta, să-mi aduc viaţa cât mai aproape de Tine. Ajută-mă la aceasta, Te rog.”? Dumnezeu să vă binecuvânteze.

„Cu ajutorul Tău, nu voi uita niciodată Mesajul acesta.:

„Iată, Eu stau la uşă şi bat.”

Gândiţi-vă, unde bate El? La uşa unui bar sau a unei şuri? O, nu! Dar unde bate? La uşa bisericii: „Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine.”(Apocalipsa 3.20).

O, Dumnezeul meu iubit, de ar face Duhul Sfânt ca toate cuvintele care au fost spuse în dimineaţa aceasta, în legătură cu textul acesta, să fie clare în inimile acestor oameni!

Doamne, din cei aproximativ o sută de oameni aflaţi aici, cam 20-30 au ridicat mâinile. Eu nu ştiu de ce au nevoie, dar ştiu că aşa cum este foarte aproape amiaza, aşa este de aproape şi venirea Ta. S-ar putea ca încă înainte de topirea zăpezii să fim chemaţi Acasă şi poate că acesta este momentul hotărâtor care va decide viitorul acestor oameni: dacă vor fi mântuiţi sau vor rămâne aici.

Scumpul meu Dumnezeu, noi Îl primim pe Isus şi cuvintele Lui, plini de smerenie şi de umilinţă. Umple-ne cu Sfântul Tău Duh astfel ca vieţile noastre să aducă repede roadele cerute de Tine.

Iartă multele noastre greşeli şi primeşte-ne la Tine. Noi nu putem să-Ţi dăm nimic în schimb, Doamne, pentru că tot ce avem am primit de la Tine. Şi aşa cum zicea Gabe din povestirea pe care v-am spus-o, „Tu ne iubeşti cu adevărat.”

Oamenii aceştia stau aici de patru ore, pentru că Te iubesc, Doamne, de aceea Te rog să trimiţi alifia Duhului Sfânt peste ochii lor.

O, de-ar veni toţi oamenii din oraş la adunarea din seara aceasta şi de-ar avea loc o mare revărsare a ungerii Tale peste ei! Dăruieşte-le-o, Doamne!

Dă-ne o mare trezire, în seara aceasta. Binecuvântează fiecare suflet care face ceva pentru Tine. Binecuvântează fiecare slujitor al Tău din lumea aceasta. Fii cu ei şi ajută-i, Doamne.

Deschide-ne ochii ca să vedem şi să intrăm mai mult în chipul lui Hristos. Iartă-ne păcatele şi primeşte-ne pentru că îi încredinţez pe toţi în mâna Ta.

Doamne, acum citez cuvintele pe care le-ai spus Tu: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Matei 24.35). Poate că cuvintele pe care le-am spus au fost aspre, dar ştiu că cineva le-a auzit. Sămânţa a fost aruncată, iar Tu ai spus: „Cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică şi nu vine la judecată ci a trecut de la moarte la viaţă.”(Ioan 5.24).

Ei şi-au ridicat mâinile, Doamne, pentru că au biruit povara care le trăgea în jos. Prin aceasta au dovedit că posedă un duh care a putut să audă bătaia Ta la uşa inimii lor.

Deschide uşa, Doamne! Deschide-o chiar acum şi vino înăuntru. Suntem ai Tăi. Primeşte-ne în Numele lui Isus Hristos. Amin.

          Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc,

Pe Mielul cel scump

Care m-a iubit şi a murit pentru mine

Pe lemnul crucii.

          Îl iubiţi? Poate ar trebui să închidem ochii pentru un moment, să ridicăm mâinile şi să cântăm din toată inima:

„Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc.”

Doamne, ne-am ridicat cu toţii mâinile spre Tine. Vino şi intră în inimile noastre, Doamne Isuse. Vino în inimile noastre şi cinează cu noi pentru că şi noi dorim să cinăm cu Tine.

Îl iubiţi? Oh, găsesc că este minunat! Voi, nu? Simţiţi prezenţa Lui? Asta mă aduce mai aproape de El şi mă face să mă simt cu adevărat bine. (Fratele Branham cântă).

Aş vrea ca în timp ce vom cânta strofa următoare a acestui cântec vechi, să daţi mâna unii cu alţii.

Rămâneţi liniştiţi la locurile voastre şi spuneţi doar: „Dumnezeu să te binecuvânteze, frate.” „Dumnezeu să te binecuvânteze, soră. Sunt foarte bucuros să mă aflu aici împreună cu tine.”

Haideţi să facem aceasta acum.

Dumnezeu să te binecuvânteze, frate Williams. Mă bucur să fiu aici împreună cu tine.

Gândiţi-vă la faptul că metodiştii dau mâna cu penticostalii şi cu baptiştii, iar baptiştii dau mâna cu prezbiterienii, în timp ce cântăm cu toţii, din adâncul inimilor noastre, purtaţi de acelaşi dor.

Eu găsesc de bine ca, după un mesaj de mustrare şi de curăţire, să fim într-un cuget şi să cântăm în dragostea Duhului Sfânt.

„Iată, ce plăcut şi dulce este să locuiască fraţii împreună.” (Psalmul 133.1).

Aceasta o spune Biblia. „Este ca untdelemnul de preţ, care, turnat pe capul lui, se coboară pe barbă, pe barba lui Aaron, se coboară pe marginile veşmintelor lui.” (v. 2).

Voi sunteţi oameni cumsecade de aceea nădăjduiesc să vă mai vizitez încă o dată înainte de a fi chemat de Domnul sau de începerea Împărăţiei de o mie de ani. Dacă nu, vă voi vedea pe malul celălalt. Amin. (Fratele Branham cântă).

Deschideţi fiecare uşă! Apăsaţi doar butonul acela mic şi veţi vedea cum se vor deschide una după cealaltă.

Spuneţi: „Vino înăuntru, Doamne Isuse. Fii Domnul meu şi ajută-mă ca începând din clipa aceasta să nu Te mai las în afara uşii, ci să fiu cu totul al Tău.”

Voi, cei care aţi ridicat mâinile şi doriţi să veniţi mai aproape de Domnul, vă rog să mergeţi în seara aceasta la adunarea renăscuţilor. Sunt sigur că Păstorul de acolo vă va primi cu bucurie. El are doi dinari ca să aibă grijă de voi şi are şi Ulei şi vin ca să vă tămăduiască rănile.

El poate duce această lucrare la bun sfârşit.

Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Acum încredinţez adunarea fratelui Williams.

– Amin –