UNUL MAI MARE DECÂT SOLOMON, ESTE AICI

Hot Springs – Arkansas

Mulţumesc mult. Bună seara, prieteni. Sunt fericit că pot să fiu în seara aceasta aici cu voi. Tocmai am avut parte de o mică părtăşie cu un vechi prieten de-al meu, fratele G. Brown, pe care nu l-am mai văzut de câţiva ani. El este unul din cei mai vechi prieteni ai mei din Arkansas, de pe strada Victor, numărul 505.

Frate Brown, îmi amintesc de noaptea când doamna aceea se târa pe spate în subsolul acela, fiindcă era nebună. Ea era într-o stare jalnică, dar mai târziu am întâlnit-o în Jonesboro, unde era împreună cu soţul ei, cât se poate de sănătoasă.

Nu demult, a venit la mine un alt frate, mi-a strâns mâna şi mi-a spus că soţia lui a avut glanda tiroidă foarte umflată, dar s-a vindecat la una din adunările mele şi este sănătoasă până în ziua de azi.

Dumnezeu este minunat, nu-i aşa? Noi Îi suntem foarte recunoscători pentru aceasta. Ar trebui să fim cei mai fericiţi oameni de pe pământ, şi suntem cu adevărat. Noi nu ne temem de moarte pentru că suntem copiii lui Dumnezeu. Vedeţi, Hristos a biruit totul, chiar şi moartea şi frica de moarte. Desigur.

„Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?”

Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!” (1Corinteni 15.55,57). O, cât Îl iubim noi pentru aceasta!

Sora aceasta micuţă din Florida, sau altcineva de acolo, a cântat cântarea: „El S-a coborât din gloria Sa.” Aceasta este cântarea mea favorită şi a fost scrisă de un prieten bun, de fratele Booth-Clibborn. Cred că această cântare exprimă cât se poate de clar autoritatea Lui supremă, în zilele acestea când oamenii încearcă să-L facă doar un profet sau ceva conducător. Mie îmi place cu adevărat această cântare pentru că versurile ei exprimă ceea ce este El.

Partea proastă este că la aceste adunări nu avem suficient timp. Astfel, abia apucăm să ne întâlnim unii cu alţii şi ne spunem „Bună ziua,” unul altuia, că şi trebuie să plecăm. Dar cu toate acestea, aştept cu nerăbdare să vin din nou aici.

Aseară nu v-am spus povestea cu puiul de urs care mi-a mâncat siropul din găleată, ca să fac vreo aluzie. Spun aceasta pentru că astăzi a venit cineva şi mi-a adus un borcan cu sirop, ca să-l înlocuiască pe cel pierdut. Vă mulţumesc şi voi avea grijă să nu mai ajungă ursul la el. Am s-o rog pe soţia mea să-mi coacă o tavă de gogoşi şi am să le mănânc cu sirop, pentru că îmi place siropul. Da, domnilor.

Fiul meu, Billy, mi-a spus: „Ei au adunat nişte bani pentru tine,” dar eu i-am spus predicatorului de aici că nu vreau să facă aceasta. Oamenilor, eu nu am venit aici pentru aşa ceva, ci pentru că vreau să vă ajut, sau cel puţin ca să încerc să vă ajut. Dacă cineva cunoaşte pe oricine de aici care se află într-o situaţie financiară rea, o văduvă sau cineva sărac, îi vom ajuta cu banii aceştia. Vă mulţumesc foarte mult, dar nu pot să-i iau.

Biblia spune: Şi oricine va da de băut numai un pahar de apă rece unuia din aceşti micuţi, în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata.” (Matei 10.42), iar rugăciunea mea este ca Domnul să vă binecuvânteze pentru aceasta, ceea ce va şi face cu siguranţă. Dacă totuşi nu se va găsi nici o persoană care să aibă nevoie de aceşti bani, îi voi folosi să merg în misiune în străinătate. Voi face tot posibilul şi voi verifica personal ca să fie folosiţi în mod corect.

Eu încerc să aduc cât ştiu de bine acest mesaj al harului lui Dumnezeu pentru zilele din urmă, fiindcă este acelaşi mesaj pe care l-am predicat cu mulţi ani în urmă. Nu m-am abătut nici măcar un centimetru de la El, pentru că nu pot face aceasta. Dacă aş face aşa ceva, ar trebui să mă îndepărtez de Biblie. Vedeţi? Acest mesaj trebuie să fie din Biblie, şi eu cred că „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.”  şi că „Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!”

Astăzi la amiază v-am adus un mesaj evanghelic şi am fost încântat să îl văd pe fratele Tracy Boutliere de aici şi pe fratele de acolo. Ştiţi cum mă simt când stau aici? În seara aceasta am să încerc să-mi scurtez predica, pentru că avem printre noi nişte predicatori deosebiţi. Astfel, vă voi vorbi numai puţin despre Domnul Isus şi despre descoperirea şi puterea Sa de vindecare, iar pentru că fiul meu a venit mai devreme şi a împărţit numere de rugăciune, ne vom ruga şi pentru bolnavi. Voi aveţi aici o mulţime de bărbaţi care pot să predice Evanghelia şi vor avea la dispoziţie toată săptămâna. În ce mă priveşte, eu mă aflu aici ca să încerc să-mi fac partea mea, ca să-mi arăt recunoştinţa pentru loialitatea voastră în Isus Hristos şi ca să mă rog pentru bolnavi, dar înainte de a deschide Cartea, haideţi să vorbim cu Autorul ei.

Cu câtva timp în urmă, am discutat cu un bărbat despre un subiect din Biblie care era în legătură cu Logosul, şi fiind atât de adânc, discuţia a ajuns să aibă multe dispute. Eu eram împreună cu fratele Jack Moore şi traversam lacul Cross din Shreveport, Louisiana, iar bărbatul acela m-a privit şi a zis:

„Pur şi simplu nu-ţi cunoşti propria Biblie!”

„Aşa este, dar Îl cunosc foarte bine pe Autorul ei, şi sunt sigur că dacă Îl iubesc şi Îl cunosc foarte bine, El îmi va descoperi Cuvintele Sale.”

Acum haideţi să vorbim cu Autorul Cărţii în timp ce ne ţinem capetele aplecate şi stăm în linişte. Dacă doriţi ca Dumnezeu să-Şi aducă aminte că vă rugaţi pentru un lucru anume, poate pentru cineva la care ţineţi şi doriţi să vină în seara aceasta la Hristos, sau să fie vindecat, să ţineţi acest lucru în mintea voastră, să ridicaţi mâna spre Dumnezeu şi să spuneţi: „Doamne, adu-Ţi aminte de cererea mea!” Văd mâini ridicate peste tot. Ce lume în nevoi avem!

Doamne Isuse, venim să ne apropiem de Tine în Numele Tău atotcuprinzător, fiindcă ştim că ni s-a promis că dacă facem aşa, rugăciunile noastre vor fi ascultate: „orice veţi cere în Numele Meu, voi face…” Astfel, în seara aceasta aducem toate cererile noastre înaintea tronului mare şi alb, unde se află Jertfa însângerată care ne iartă toate păcatele şi ne vindecă toate bolile. Îţi suntem recunoscători pentru acest mare privilegiu pe care-l avem şi pentru Cuvântul lui Dumnezeu care nu poate să greşească, fiindcă cerurile şi pământul vor trece, dar acest Cuvânt nu poate să treacă. Cuvântul este Dumnezeu şi El a făgăduit că va asculta şi va răspunde la cererile noastre, aşa că suntem siguri că vom primi ceea ce am cerut. Doamne, şi mâna mea este ridicată şi Te rog să răspunzi la cererile noastre din seara aceasta.

Dorim să-Ţi mulţumim pentru că ai fost cu noi la această convenţie şi pentru tot ce ai făcut în vieţile noastre. De asemenea, Îţi mulţumim şi pentru ceea ce vei face pentru noi în viitor, fiindcă ştim că dacă vei zăbovi, în ceasul morţii noastre vei fi vechea corabie a Sionului, Aripile strălucitoare, Steaua dimineţii care luminează valea morţii, Cel care ne trece dincolo de râu, în măreaţa Ţară făgăduită.

Printre noi sunt bărbaţi cu părul argintiu care cu mulţi ani în urmă, atunci când eu eram încă un biet păcătos, stăteau la colţurile străzilor şi se luptau cu vrednicie lupta credinţei, pentru acest mesaj pe care noi încercăm să-L apărăm în seara aceasta. Dumnezeule Tată, Îţi suntem recunoscători pentru că aceşti bărbaţi sunt încă nişte mărturii vii ale acestei credinţe măreţe care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna. Ajută-ne şi pe noi să luptăm pentru aceasta şi să fim loiali la postul nostru de datorie, până la venirea lui Isus.

Te rugăm să binecuvântezi Cuvântul pe care Îl citim şi ceea ce spunem în seara aceasta, şi fie ca acest Cuvânt să cadă într-un pământ fertil, în aşa fel încât să nu lase nici un suflet să plece nemântuit din această clădire. Îngăduie să fie vindecată fiecare persoană bolnavă, iar la sfârşitul acestui serviciu să nu se mai găsească printre noi nici o persoană neputincioasă. Eu ştiu că înaintea noastră stă un munte mare, dar Tu ai spus în Evanghelia lui Marcu 11.23: „Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.”  Noi credem aceasta, Doamne.

Tu ai spus: „Când vă rugaţi, să aveţi credinţă şi să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva,” de aceea Te rugăm să ne ierţi greşelile aşa cum iertăm şi noi greşiţilor noştri, pentru ca nimic să nu oprească rugăciunile noastre să fie ascultate. Doamne, dacă nu ne vom mai întâlni niciodată într-o altă adunare pe pământ, fă să ne întâlnim cu toţii la Cina Nunţii. Oh, Dumnezeule, fie ca nici unul dintre noi să nu lipsească de acolo! Până atunci, ţine-ne sănătoşi şi fericiţi ca să Te slujim, fiindcă Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Nu mă voi concentra asupra predicării Cuvântului, pentru că mă voi ruga pentru bolnavi. Este acelaşi Duh, dar o ungere diferită, o altă canalizare prin care trebuie să călătoreşti. Astfel, înainte de a chema rândul de rugăciune aş vrea să citesc un pasaj familiar din Scriptură şi să vorbesc puţin despre el. Ştiu că este cald, de aceea nu vreau să vă ţin prea mult.

Ştiu că ne apropiem de sfârşitul acestei întruniri şi pot spune că am petrecut împreună o săptămână măreaţă. De asemenea, ştiu că sunteţi umpluţi la capacitatea maximă, dar n-aş vrea să mergeţi pur şi simplu acasă, iar acolo să aveţi un timp minunat bucurându-vă de binecuvântările lui Dumnezeu, ci să şi luaţi cu voi ceea ce aţi învăţat aici, ca să daţi şi la alţii. Fie ca aceşti copii care s-au născut din nou la această întâlnire, anul viitor să aducă cu ei nepoţi şi strănepoţi, aceasta însemnând că şi ei au câştigat pe cineva, iar acel cineva a câştigat pe altcineva pentru Hristos.

Acum haideţi să ne îndreptăm atenţia spre Evanghelia după Matei capitolul 12.38-42, de unde aş vrea să citesc. De obicei ne ridicăm în picioare la citirea Cuvântului lui Dumnezeu, dar din cauză că în seara aceasta suntem foarte înghesuiţi, vom omite să facem aceasta, aşa că aş vrea să staţi doar respectuoşi şi să ascultaţi Cuvântul. Dacă aveţi Biblie, puteţi să mă urmăriţi în timp ce voi citi:

„Atunci unii din cărturari şi din farisei au luat cuvântul şi I-au zis: „Învăţătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine!”

Drept răspuns, El le-a zis: „Un neam viclean şi preacurvar cere un semn; dar nu i se va da alt semn, decât semnul prorocului Iona.

Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului.

Bărbaţii din Ninive se vor scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii, şi-l vor osândi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decât Iona.

Împărăteasa de la miazăzi se va scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii, şi-l va osândi, pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este Unul mai mare decât Solomon.”

Aş vrea să folosesc ca titlu cuvintele: „…aici este Unul mai mare decât Solomon.Dacă veţi citi versetele precedente, veţi vedea că sunt în legătură cu ceea ce am discutat aseară.

Când a venit pe pământ, Hristos a venit la ai Săi, dar ai Săi nu L-au primit. Evreii erau învăţaţi de Scriptură cu privire la caracterul pe care urma să-L aibă Mesia şi ştiau că după Legea lor, El trebuia să fie un profet, fiindcă Moise le spusese: Atunci Domnul mi-a zis: „Ce au zis ei, este bine.

Le voi ridica din mijlocul fraţilor lor un proroc ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura lui, şi el le va spune tot ce-i voi porunci Eu.

Şi dacă cineva nu va asculta de cuvintele Mele, pe care le va spune el în Numele Meu, Eu îi voi cere socoteală.” (Deuteronom 18.17-19).

Vedeţi, Scriptura nu lasă nici o epocă fără o clarificare exactă asupra ceasului în care trăieşte.

Isus a vorbit chiar şi în Matei 24 despre timpul sfârşitului şi a zis: „Ascultaţi pilda smochinului,” apoi le-a spus ucenicilor care vor fi semnele pentru cele trei întrebări pe care I le-au pus:

-Când nu va mai sta piatră pe piatră?

-Care este semnul venirii Tale?

-Care este semnul sfârşitului lumii?

Vedeţi, El le-a răspuns la toate aceste întrebări. Mulţi oameni sunt de părere că ar fi fost o singură întrebare, dar de fapt au fost puse trei întrebări diferite, iar El le-a dat trei răspunsuri. Mai întâi le-a dat un semn, pentru că iudeii se uitau după semne. De ce priveau ei după semne? Pentru că au crezut întotdeauna în supranatural.

Chiar şi atunci când se aflau sub Lege şi aveau un profet sau pe cineva care avea un vis sau un mesaj confuz, de care nu erau siguri, aveau o metodă de a afla dacă acel mesaj era adevărat sau nu. Ei îl luau pe acel profet şi îl duceau în Templu unde era Urim şi Tumim. Urim şi Tumim era placa de pe pieptarul lui Aaron, iar pietrele de pe ea reprezentau fiecare seminţie a lui Israel. Astfel, profetul prorocea înaintea lui, iar visătorul îşi spunea visul. Dacă Lumina supranaturală nu venea peste acele pietre, nu conta cât de real sau adevărat părea visul sau prorocia aceea, era respins. Naturalul trebuie să răspundă supranaturalului, iar supranaturalul trebuia să răspundă naturalului. În concluzie, în Vechiul Testament testul care dovedea dacă acele cuvinte erau sau nu adevărate, era Urim şi Tumim. Acest lucru s-a întâmplat sub preoţia levitică.

Dumnezeu nu ne-a lăsat niciodată fără Urim şi Tumim, pentru că în seara aceasta Urim şi Tumim este Cuvântul Său. Astfel, nu contează cât de frumos sună mesajul sau visul; dacă Urim şi Tumim, care este Cuvântul lui Dumnezeu, nu luminează peste el, sfatul meu este să-l lăsaţi în pace, pentru că nu este mărturia lui Dumnezeu. Cartea aceasta este descoperirea completă a lui Isus Hristos.

Isus a venit şi a făcut exact lucrările pe care a spus Scriptura că le va face. Apostolul Petru fusese învăţat de tatăl şi de învăţătorii săi că va veni Mesia şi că acest Mesia va fi un Profet. Ei nu mai avuseseră profeţi de patru sute de ani, de la Maleahi până atunci, iar aici stătea un Om obişnuit, care nu era îmbrăcat ca un cărturar sau ca un preot.  El arăta ca un om oarecare, ceea ce înseamnă că ei nu L-au cunoscut după felul cum era îmbrăcat, ci după Viaţa din El.

Când Isus l-a privit şi i-a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona,” apostolul a fost gata să Îl urmeze, fiindcă ştia că Isus nu îl cunoştea. Da, Petru ştia că acela era semnul lui Mesia, pentru că Isus nu îl cunoştea nici pe el şi nici pe tatăl său.

L-am urmărit apoi pe Filip, care s-a dus să-l caute pe Natanael, un bărbat hotărât şi învăţat în Scriptură. Filip l-a informat pe drum despre cele întâmplate, iar când au venit în prezenţa lui Isus, El l-a chemat şi i-a zis:

Iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleşug.”

„De unde mă cunoşti?” L-a întrebat Natanael mirat, dar Isus i-a răspuns: „Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.”

„Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel!”

Dacă ne îndreptăm atenţia spre poporul samaritean, vedem că în Sihar trăia femeia aceea micuţă. Ea era o femeie rău famată, dar când Lumina Evangheliei i-a luminat calea şi i-a spus păcatele şi tot ce făcuse, a spus:

„Doamne, văd că eşti proroc. Noi am fost învăţaţi şi ştim că atunci când va veni Mesia, ne va învăţa toate lucrurile.” Acela era semnul lui Mesia.

Noi am văzut că El nu a făcut acest semn înaintea neamurilor, ci a profeţit că va fi făcut în zilele din urmă de către Duhul Sfânt, iar cine Îl va huli, nu va fi iertat niciodată.

El a spus că atunci va fi la fel ca în zilele Sodomei, zile în care Dumnezeu S-a descoperit într-un Bărbat care a mâncat carne de viţel şi pâine şi a băut lapte de vacă, iar Avraam L-a numit Elohim, Marele Dumnezeu, Creatorul. Acelaşi Dumnezeu S-a arătat în trup în chipul lui Isus Hristos.

Astăzi, El este în Biserica Sa, în forma Duhului Sfânt, care este Dumnezeu. Acel Bărbat în carne şi oase, care va fi de fapt Dumnezeu în trup uman, va fi trimis înainte ca lumea neamurilor să fie arsă cu foc, şi va face aceleaşi lucrări ca atunci, ca să Se identifice pe Sine însuşi înaintea neamurilor, iar noi L-am văzut aseară făcând aceste lucruri printre noi.

 Isus îi certa pe oamenii din zilele acelea din pricina necredinţei lor, şi pentru că ar fi trebuit să cunoască Scripturile pe care le-au învăţat. Dar Scriptura spune că ei au fost îndepărtaţi de Adevăr prin tradiţiile lor, aşa cum a spus şi Isus: „Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră, şi aţi făcut-o fără putere.”

Mă întreb: dacă în seara aceasta, El ar sta pe pământul Statelor Unite, nu ar spune acelaşi lucru multora dintre noi? Voi aţi luat poruncile lui Dumnezeu şi le-aţi făcut fără putere, prin tradiţiile voastre omeneşti, predicând că „zilele minunilor au trecut,” şi aşa mai departe. De altfel, profetul a spus: „vor avea o formă de evlavie, dar Îi vor tăgădui puterea.”

Dar şi El i-a certat pentru că ei trebuiau să se uite la semne şi să le creadă. În fiecare epocă, Dumnezeu S-a ocupat de oameni prin semne, pentru că El este Supranatural, iar acolo unde se află Dumnezeul supranaturalului, trebuie să aibă loc lucruri supranaturale.

Astfel, în zilele lui Noe, El le-a dat semnul construirii corăbiei, iar cei ce au crezut mesajul vestit de el şi au intrat în corabie au fost salvaţi; dar cei care l-au respins au pierit. În zilele lui Moise, Dumnezeu a vorbit prin buze umane şi a putut să cheme muşte, purici, broaşte, a închis cerurile şi a adus întuneric. El a făcut toate acestea printr-un profet legitimat. Cei care au crezut şi au ieşit din Egipt, au trecut Marea Roşie şi au fost salvaţi, dar cei rămaşi pe partea cealaltă au pierit.

Când Isus le-a spus gândurile inimii, oamenii L-au numit Beelzebul şi au zis că le citeşte gândurile. Într-o zi ei vor spune că este „telepatie mintală”, dar orice persoană inteligentă, care cunoaşte măcar o iotă din ceea ce este telepatia mintală, ştie că lucrurile pe care le vedem nu sunt telepatie mintală.

Nu demult, fratele baptist care o aduce la şcoală pe micuţa mea Rebeca şi o ajută ducându-i cărţile, a venit la una din adunările mele din Tucson. Imediat după adunare, băiatul l-a sunat pe tatăl său, care este misionar în Mexic, un bărbat predat Domnului şi coleg cu Billy Graham, şi i-a zis:

„Tati, vino repede acasă, fiindcă noi am văzut puterea lui Dumnezeu manifestată.”

„Ce se întâmplă cu tine, fiule?” l-a întrebat tatăl său. „Aşa ceva se poate vedea la orice circ ieftin!”

Tânărul s-a gândit puţin, apoi a continuat: „Tati, eu te iubesc. Tu ai fost pentru mine un tată iubitor şi m-ai crescut bine, dar mă întreb: dacă am putea da timpul înapoi şi ne-am afla pe malul mării Galileei , în zilele lui Isus din Nazaret, ai numi şi aceea „un circ ieftin”? Când a auzit aceasta, bărbatul şi-a lăsat postul lui de datorie, a venit acasă şi a fost convins.

Vedeţi, Isus încerca să le spună: „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi. Cine Mă poate acuza de păcat, care este necredinţa? Dacă nu am împlinit toate lucrurile care s-au spus despre Mine, puteţi să Mă arătaţi cu degetul, dar Eu am făcut exact ceea ce spune Scriptura că voi face.”

Oh, dacă biserica ar putea să ia în seara aceasta poziţie ca reprezentantă a lui Isus Hristos şi să spună: „Unde suntem găsiţi descoperiţi? Dumnezeule, eu vreau să trăiesc să văd ziua în care biserica lui Isus Hristos poate fi una, cu o inimă şi un gând, stând în puterea deplină a Duhului Sfânt, ca să facă aceleaşi lucrări pe care le-a făcut şi Isus Hristos, cu Dumnezeu în ea.

El a încercat să-i mustre. Ei ştiau că Dumnezeu a trimis în toate generaţiile daruri pe pământ, iar atunci când El trimite un dar pe pământ şi este respins, naţiunea sau generaţia aceea intră sub judecată. Însă dacă Dumnezeu trimite un dar, şi este primit, generaţia aceea este binecuvântată.

Aseară, în timp ce veneam încoace, m-am gândit: „Cum ar fi dacă toată America ar crede darul lui Dumnezeu pe care l-am primit?”

În textul citit, Isus se referă la timpul lui Iona. Mulţi oameni îl condamnă pe Iona şi spun: „A făcut aşa şi aşa,” pentru că a ieşit din voia Domnului.

Daţi-mi voie să încerc să vă explic acest lucru. Biblia spune că „Paşii celor drepţi sunt aleşi de Domnul.” Uneori, El ne face să facem lucruri contrare gândirii noastre, dar dacă urmăm îndemnul Duhului Sfânt, vom fi întotdeauna în voia Lui. Dumnezeu face ceea ce doreşte. El l-a ridicat pe Faraon pentru împlinirea scopului Său şi a spus că l-a iubit pa Iacov şi l-a urât pe Esau încă înainte ca ei să se fi născut. Scopul lui Dumnezeu trebuie să fie atins! Poate să-I spună lutul ceva Olarului, aşa cum scrie în Romani 9?

Fiţi atenţi! Noi vedem că Dumnezeu i-a poruncit lui Iona să se ducă la Ninive, să predice acolo şi să le spună oamenilor că în patruzeci de zile oraşul lor va pieri din cauza păcatului, fiindcă era o cetate păgână. Ei se închinau la idoli, iar ocupaţia lor principală era pescuitul, pentru că locuiau lângă mare. Dar ce s-a întâmplat? În loc să ia corabia spre Ninive, Iona a plecat spre Tars, dar ştim cu toţii în ce necaz a intrat din cauza aceasta. Eu cred că toate acele lucruri au fost poruncite de Dumnezeu. Marea s-a dezlănţuit, iar Iona le-a zis marinarilor: „Luaţi-mă şi aruncaţi-mă în mare…” Dar Dumnezeu a pregătit un peşte, pe care noi îl numim balenă, şi el l-a înghiţit pe profet.

Cu câţiva ani în urmă am fost în Louisville, Kentucky, şi acolo am văzut un schelet de balenă pus pe remorca unui camion. Lângă camion stătea un Ricky cu nişte ochelari pe nas, care părea să aibă mai multă educaţie decât putea să controleze cu inteligenţa lui, şi încerca să le explice oamenilor diferite lucruri în legătură cu balena aceea. El a spus:

„Povestirea biblică cu Iona, care a fost înghiţit de o balenă, este doar o legendă veche, pentru că voi abia puteţi introduce o minge prin gâtul acestei balene. Gâtul ei era prea mic ca să poată înghiţi un om.

Aceasta a fost prea mult pentru mine, aşa că n-am mai putut să tac, ci am zis:

„Domnule, vreau să corectez ceea ce ai spus!”

„Ce anume?” a întrebat el.

„Poate că balena aceasta nu poate înghiţi un om, dar Biblia spune că Dumnezeu a pregătit un peşte care a putut  s-o facă. El a fost creat special şi Dumnezeu l-a făcut destul de mare ca să-l poată înghiţi pe profet.” Vedeţi? Am simţit că aş fi un trădător al Bibliei dacă nu aş fi lăsat o mărturie şi nu mi-aş fi arătat adevărata culoare în timp ce oamenii de acolo stăteau şi râdeau. Şi vreau să vă spun că după ce am zis acele cuvinte, totul a fost diferit; după ce am arătat că el nu cunoştea Scripturile, nu a mai fost nimic de râs. Biblia spune: „Domnul a trimis un peşte mare să înghită pe Iona.” (Iona 1.17). (În versiunea King  James a Bibliei engleze scrie: „ Dumnezeu a pregătit un peşte mare care să îl înghită pe Iona.”), ceea ce înseamnă că El l-a pregătit în mod special.

Aceasta îmi aminteşte de o povestire care spune că într-o zi o fetiţă mică se întorcea fericită de la biserică. Ea mergea pe drum fericită, cu părul lăsat pe spate şi cântând imnuri de laudă lui Dumnezeu, iar la un moment dat a trecut pe lângă un necredincios care stătea într-un colţ şi a întrebat-o:

„De ce eşti atât de fericită, micuţă doamnă?”

„Tocmai am fost mântuită şi mă duc în ceruri,” a răspuns fetiţa.

„Dar ce ai sub braţ? Este cumva cartea pe care ei o numesc Biblie?”

„Da, domnule, aşa este.”

„Dar nu crezi ce scrie în ea, nu-i aşa?”

„Ba da, eu cred fiecare cuvânt din ea.”

„Crezi şi povestea cu balena care l-a înghiţit pe Iona?”

„Da, domnule, o cred. Dacă Biblia ar spune că Iona a fost înghiţit de o balenă, aş crede şi aceasta.”

„Tu crezi aceasta, dar cum vei putea dovedi că balena aceea l-a înghiţit?”

„Când voi ajunge în ceruri am să-l întreb.”

„Dar dacă Iona nu este acolo?”

„Atunci va trebui să-l întrebi tu.” Astfel, el şi-a primit răspunsul şi s-a dus pe calea lui.

Eu cred că balena l-a înghiţit pe Iona, iar el a stat cu mâinile legate în burta ei, cam la optzeci de metri adâncime în mare.

Voi, femeile, ştiţi cum procedează peştişorii voştri din acvariu. Un peşte umblă prin apă să găsească mâncare, iar după ce mănâncă şi îşi umple burta, se duce la fund şi îşi odihneşte înotătoarele. Înotătoarele îl ţin la suprafaţă, dar după ce mănâncă se odihneşte pentru că este obosit de atâta înotat.

Haideţi să ne închipuim că peştele acela mare a făcut acelaşi lucru. Astfel, după ce l-a înghiţit pe profet, trupul lui mare şi greu de multe tone, s-a dus pe fundul mării cu profetul în burtă. Peştele îl înghiţise, iar Iona nu vedea nimic altceva decât burta balenei.

Mă gândesc că oamenii spun adesea: „S-a rugat pentru mine aseară, dar mâinile mele nu sunt mai bine.” „S-a rugat pentru mine, dar nu aud mai bine!” Adevărul este că atâta timp cât priviţi la aceasta, vă uitaţi de fapt la simptome. Dacă păstorul vostru s-a rugat pentru voi, v-a uns cu untdelemn sau a folosit orice alt exemplu biblic, trebuie să credeţi aceasta. Eu nu cred că vreunul din noi a avut mai multe simptome decât Iona, care oriunde se uita vedea numai burta balenei. Dar ştiţi ce a spus el? „Acestea sunt minciuni goale!” El nu a crezut ceea ce vedea, ci a spus: „Voi vedea iarăşi Templul Tău cel sfânt.”

Iona a ştiut că atunci când Solomon a închinat Templul lui Dumnezeu, El Şi-a dovedit prezenţa venind sub forma Stâlpului de Nor, aşa că slava Domnului a umplut Casa Domnului. Atunci Solomon s-a rugat şi a zis: „Doamne, dacă poporul Tău va fi în primejdie, oriunde s-ar afla el, şi va privi spre Casa aceasta sfântă şi se va ruga, Tu să îl asculţi din ceruri.”

Dacă atunci când se afla în situaţia aceea, Iona a putut să aibă încredere în rugăciunea unui om, a unei fiinţe umane care mai târziu a decăzut, şi într-un templu făcut de mâini omeneşti în care a locuit Dumnezeu, cu cât mai mult ar trebui să credem noi în seara aceasta, pentru că ne aflăm chiar în prezenţa marelui Dumnezeu şi vedem cum oamenii din jurul nostru sunt vindecaţi, mântuiţi şi umpluţi cu Duhul Sfânt. Voi nu trebuie să priviţi spre un templu natural, ci spre Templul ceresc, unde Hristos stă la dreapta majestăţii Sale şi mijloceşte pentru noi prin puterea Sângelui Său şi pe baza mărturisirilor noastre. Ar trebui să ne fie ruşine pentru slăbiciunea noastră, iar în concluzie, până când nu aveţi o credinţă mai mare decât credinţa lui Iona, nu aveţi dreptul să îl criticaţi!

Poate Dumnezeu a pus un tub de oxigen acolo; eu nu ştiu ce a făcut El, dar Iona a stat trei zile şi trei nopţi în burta acelei balene. Să ne imaginăm puţin această scenă: poate era cam 11.00 dimineaţa, iar pescarii se pregăteau să-şi tragă plasele de pescuit şi să se întoarcă la mal. Aceşti păgâni se închinau la animale, iar balena era considerată zeul mării. Şi iată că aproape de mijlocul zilei, ei văd cum această balenă se apropie de ţărm, deschide gura şi de acolo iese afară profetul. Nici nu-i de mirare că s-au pocăit cu toţii, pentru că dumnezeul lor l-a scuipat afară pe profet, iar el a umblat pe străzile cetăţii strigând: „Încă patruzeci de zile, şi Ninive va fi nimicită!” Vedeţi, Dumnezeu ştie cum să facă lucrurile.

Ei I-au cerut lui Isus să le arate un semn, iar El le-a zis: „Un neam viclean şi preacurvar cere un semn.” Eu ştiu că este o interpretare referitoare la ceea ce a vrut să spună El, dar eu voi merge mai departe şi voi aduce o interpretare dublă.

Când am avut noi o generaţie mai rea şi mai preacurvară decât cea pe care o avem astăzi? Ei vin pe stradă şi întreabă: „Eşti un vindecător divin?”

„Nu, Hristos este Vindecătorul divin!”

Dar ei continuă: „Ei bine, dacă eşti un vindecător divin sau crezi că eşti unul, cunosc un om bolnav; vino şi vindecă-l. Se spune că poţi învia morţii; că a murit un om şi   l-ai înviat. Noi avem aici un cimitir plin. Vino şi dovedeşte-ne aceasta.”

Ţineţi minte că este acelaşi diavol bătrân care a spus: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pâini.”

Este acelaşi diavol bătrân care a pus o cârpă peste ochii Domnului nostru, apoi acei soldaţi beţi şi îngâmfaţi au luat un băţ, L-au lovit peste cap, pasându-l de la unul la altul, şi au zis: „Am înţeles că eşti profet şi cunoşti tainele inimii. Dacă eşti cu adevărat profet, proroceşte şi spune-ne cine Te-a lovit, şi atunci Te vom crede.” Vedeţi? Este acelaşi diavol bătrân, dar Dumnezeu nu se dă în spectacol pentru nimeni.

Este acelaşi diavol bătrân care a spus: „Dă-Te jos de pe cruce! Hai să Te vedem făcând o minune!” Acel diavol trăieşte şi astăzi.

Isus a spus că o generaţie rea şi preacurvară se uită după un semn şi îl va primi. Astfel, aşa cum Iona a stat timp de trei zile şi trei nopţi în burta balenei, Fiul omului va sta în inima pământului. Despre ce fel de semn vorbea El? Despre semnul învierii. După două mii de ani de predicare a Evangheliei, două mii de ani de critici, Biblia a trecut prin toate lucrurile, iar în seara aceasta Isus Hristos este în mijlocul nostru în puterea învierii Lui şi face aceleaşi lucrări pe care le-a făcut şi atunci când a fost pe pământ. Aceasta este generaţia aceea rea şi preacurvară.

Isus a spus în Ioan 14.12+19: „…cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu.”Peste puţină vreme, lumea (necredincioşii, ordinea lumii şi ordinea bisericii) nu Mă va mai vedea, dar voi (credincioşii) Mă veţi vedea, pentru că Eu voi fi cu voi, chiar în voi, până la sfârşitul lumii.” (Matei 28.20).

Generaţia aceasta rea şi preacurvară, pe care o avem pe pământ şi care face haz de Cuvântul original şi de Biserică, va primi în seara aceasta un semn al învierii. Nici un om din lumea aceasta nu poate face afară lucrările pe care le face acum Isus Hristos în Biserica Sa. Acesta este semnul că El este viu în seara aceasta. El S-a ridicat dintre morţi acum două mii de ani, iar în seara aceasta este la fel de viu ca atunci când a umblat prin Galileea. Amin. Semnul învierii.

În continuare, vedem că El s-a referit şi la zilele lui Solomon şi a spus: „Bărbaţii din Ninive se vor scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii, şi-l vor osândi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decât Iona.

Împărăteasa de la miazăzi se va scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii, şi-l va osândi, pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este Unul mai mare decât Solomon.” (Matei 12.41-42). Dar ei nu puteau să înţeleagă aceasta, pentru că erau prea întunecaţi la minte, aşa cum a spus de altfel şi Isaia: „Ei au ochi dar nu văd; au urechi dar nu aud.”

Eu vă spun aceasta cu dragoste: penticostalilor, acum este aproape la fel ca atunci. Făgăduinţa lui Dumnezeu trece chiar pe lângă noi, iar noi o lăsăm să ne scape. Vedeţi? Problema cu penticostalii este că au văzut prea mult din Dumnezeu.

Aceasta îmi aminteşte de o istorioară pe care am citit-o odinioară. Autorul povestioarei a scris despre mare fără s-o fi văzut vreodată. La fel s-a întâmplat şi cu Stephen Foster, autorul poveştilor populare, care a scris despre râul Suwannee, fără să-l fi văzut vreodată. Astfel, scriitorul despre care vă spun, a scris despre mare, iar într-o zi a pornit într-o călătorie ca s-o vadă; şi pe drum s-a întâlnit cu un marinar bătrân, cu mustăţi cărunte şi cu o pipă mare cât un cocean de porumb în gură. Marinarul l-a întrebat:

„Unde te duci, omule bun?”

„La mare. Sunt poet şi vreau să văd marea. Vreau să văd cum se zbat valurile albe şi înspumate pe întinderea albastră; vreau să văd cum se reflectă cerul albastru în apele mării şi să simt briza ei sărată; şi vreau să aud ţipătul pescăruşilor care zboară de colo-colo pe deasupra apei.”

Bătrânul marinar şi-a scos pipa din gură, a scuipat, apoi a zis: „Eu m-am născut pe mare, în urmă cu şaizeci de ani, dar nu văd nimic încântător la ea.” De ce aceasta? Pentru că o văzuse atât de mult încât devenise ceva obişnuit.

Aceasta este problema şi cu voi, penticostalilor. Aţi văzut atât de mult din binecuvântările lui Dumnezeu, încât nu vă mai impresionează deloc, ci trec pe lângă voi. Dar noi trebuie să fim plini re respect şi de recunoştinţă faţă de tot ceea ce ne dă Dumnezeu.

Orice teolog sau cititor al Scripturii ştie că zilele lui Solomon au reprezentat epoca de aur a evreilor. Ei n-au avut nici măcar un război în tot acest timp şi au trăit aproape ca în timpul mileniului. În perioada aceea au construit Templul şi toate naţiunile se temeau de ei, pentru că ştiau că tot poporul era cu o inimă şi un gând. Dumnezeu le-a dat un dar, iar ei l-au crezut, l-au acceptat şi au lucrat cu o inimă şi un gând.

Oh, dacă în seara aceasta, toată America, toţi prezbiterienii, metodiştii, baptiştii şi penticostalii, ar rupe tradiţiile omeneşti fără credinţă, pe care le-au ridicat în jurul nostru denominaţiunile separând astfel frăţietatea; dacă am putea ieşi din acea crustă veche în care ne aflăm, să ne adunăm împreună şi să acceptăm Darul lui Dumnezeu pe baza făgăduinţei că El ni l-a dat, acesta ar fi cel mai bun Adăpost pe care-l ştiu împotriva bombelor atomice. În ce mă priveşte, mai degrabă aştept făgăduinţa lui Dumnezeu, decât să privesc după toate adăposturile lor antiatomice. Ce naţiune am fi dacă am avea o trezire de felul acesta! Atunci la toate naţiunile le-ar fi frică să facă ceva împotrivă. Vedeţi, Dumnezeu ne dă un dar, însă noi ne purtăm cu uşurinţă cu el.

Noi încercăm să adunăm totul într-o grămadă şi să spunem: „Noi avem totul, iar voi nu aveţi nimic pentru că nu puteţi vedea prin ochelarii noştri.” Noi nu trebuie să facem aceasta pentru că nu este corect. Diavolul stă liniştit cât timp  poate să ne facă să luptăm unul împotriva celuilalt, dar când puteţi vedea puterea unităţii făcute de Dumnezeu, care îşi adună Biserica din cele patru vânturi ale pământului, se va întâmpla cu siguranţă ceva.

În zilele lui Solomon, Dumnezeu a dat un dar al deosebirii. Acesta a fost un dar măreţ, un dar care deosebea gândurile cu înţelepciune, iar oamenii roiau în jurul lui. El l-a făcut împărat şi a devenit subiectul principal de discuţie al lumii. Toată lumea vorbea despre Israel. În vremea aceea nu aveau telefoane, televiziune şi alte lucruri de felul acesta, aşa că ştirile se transmiteau de la buze la ureche, pentru că oamenii care treceau pe acolo vedeau cum lucra acest mare dar al lui Dumnezeu, iar când plecau mai departe le spuneau tuturor despre el. Faima lui s-a răspândit în toată lumea, iar poporul era lipsit de griji şi războaie, pentru că acceptaseră darul dat de Dumnezeu.

În seara aceasta ar trebui ca toţi prezbiterienii, metodiştii, baptiştii şi penticostalii, să aruncăm ideile noastre şi să ne întoarcem la ceea ce a vorbit Dumnezeu în privinţa aceasta şi la felul cum ar trebui să fie. El nu Se poate schimba, de aceea în casa lui Corneliu şi ori de câte ori se va mai întâmpla aceasta, se va proceda pe baza Prescripţiei primite de Petru în Fapte 2. Prescripţia trebuie să fie aceeaşi şi astăzi, pentru că în Biblie nu există nici un loc în care să scrie că ei ar fi aplicat Prescripţia altfel decât scrie în Fapte 2. Aşa este. Ea trebuie să fie şi în continuare aşa cum am primit-o astăzi.

Oamenii Îl primesc pe Dumnezeu şi Îl cred sincer, dar după aceea se retrag şi spun: „Noi avem aceasta şi este totul!” apoi se separă şi nu mai acceptă nici o descoperire nouă. Da, ei se organizează şi spun: „Asta-i tot. Aceasta este doctrina noastră!” apoi pun punct. Dacă aţi avea o denominaţiune care pune virgulă după doctrină şi ar spune: „Noi credem aceasta plus tot ce ne va arăta Dumnezeu!” ar fi în ordine. Eu aş accepta aceasta, dar niciodată ceva cu punct, pentru că Dumnezeu este Dumnezeu şi El merge tot timpul înainte.

Noi privim tot timpul înapoi să vedem ce au spus Moody, Sankey, Finney, Wesley sau Luther, dar ei au fost bărbaţii acelui timp. Ştiinţa nu priveşte niciodată în urmă ca să vadă ce a spus ştiinţa. Cu trei sute de ani în urmă, un om de ştiinţă francez a dovedit că dacă un om merge cu înfiorătoarea viteză de 48 Km/oră, gravitaţia l-ar ridica de pe pământ. Vă puteţi închipui ca ştiinţa modernă să spună acelaşi lucru? Astăzi ei merg cu 3000 de Km/oră şi încearcă să găsească ceva care să prevină topirea oţelului, ca să poată merge cu 6500 Km/oră. Vedeţi? Ei nu se uită înapoi, ci privesc doar înainte.

Dar biserica priveşte tot timpul înapoi. Haideţi să privim în sus, fiindcă puterea lor este limitată! Dar puterea noastră este nelimitată, pentru că Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!” Credinţa adevărată va puncta fiecare Cuvânt spus de Dumnezeu cu „Amin,” şi nu cu „Ei bine, aceasta a fost pentru o altă generaţie!” pentru că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Vestea despre Solomon s-a răspândit atât de mult încât a ajuns până departe, în ţinutul Seba, unde domnea o împărăteasă care trebuie să fi fost o doamnă drăguţă. Supuşii ei au început să-i spună că în Israel este un Dumnezeu mare şi că El a uns o fiinţă umană cu un dar de deosebire supranatural, pentru că nici un om nu poate avea o asemenea înţelepciune, ci trebuie să fie venită de la Dumnezeu. Vedeţi, credinţa vine în urma auzirii Cuvântului, iar ea i-a atins inima, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul acelei micuţe femei imorale de care am vorbit aseară. I-a atins inima, iar ea a dorit să ştie mai mult despre acest lucru. Eu cred că la fel s-a întâmplat cu fiecare dintre noi când am aflat unde se află Viaţa veşnică, pentru că toţi dorim să trăim.

Ei bine, probabil că împărăteasa oprea fiecare caravană care trecea pe acolo, îi chema pe oameni la palat şi-i întreba:

„Aţi trecut prin Palestina?”

„Da, avem uleiuri şi bijuterii de acolo.”

„Este adevărat ce se spune despre acel mare dar al Dumnezeului lor?”

„Da, este adevărat. Noi L-am văzut în plină acţiune.”

Vedeţi, credinţa vine prin auzire, aşa că ea a început să înseteze după aceasta şi a dorit să vadă cu ochii ei.

Pentru aceasta, trebuia să treacă însă prin multe încercări. În primul rând, ea era o păgână. În al doilea rând, era împărăteasă şi ca urmare trebuia să meargă la preotul ei ca să-i ceară permisiunea să meargă acolo. Eu pot să-mi imaginez scena aceasta. Nu vreau să par batjocoritor, ci doresc să vă prezint o mică dramă. Deci ea s-a dus la preotul ei şi i-a zis:

„Părinte sfânt…”

„Da, fiica mea,” a răspuns preotul.

„Am auzit nişte zvonuri care spun că în Israel este un Dumnezeu care a uns un om cu puterea Lui de deosebire.”

„Ascultă, fiica mea. Dacă dumnezeii cei mari ar face vreo mişcare, ar face-o în mijlocul nostru.” Vedeţi, voi nu trebuie să fiţi preoţi păgâni ca să credeţi aceasta. „Dacă El face vreo mişcare, o va face în organizaţia noastră, nu în mijlocul celorlalţi. La urma urmei, ei sunt o grămadă de holly-rollers.” Eu nu ar trebui să spun aceasta, dar voi ştiţi mai bine. „Oh, ei sunt o grămadă de fanatici care spun tot felul de poveşti despre trecerea Mării Roşii, şi aşa mai departe, care sunt doar nişte legende. Nu poţi să crezi acest grup, pentru că sunt o grămadă de extremişti, iar dacă este vreo putere, aceasta se găseşte în marele dumnezeu Dagon sau altul de aici.”

Eu pot să văd cum acea femeie micuţă a stat puţin pe gânduri, apoi a spus:

„Vezi tu, oamenii spun că Dumnezeul pe care Îl au ei este un Dumnezeu adevărat.”

„Dar, fiică, şi acesta este un dumnezeu adevărat.”

„Ei spun că Dumnezeul de acolo este viu.”

Vedeţi voi, când inima voastră este cuprinsă cu adevărat de ceva, Dumnezeu vă vorbeşte dacă continuaţi  să-I vorbiţi, şi „nu vă îngrijoraţi, gândindu-vă cum sau ce veţi spune; căci ce veţi avea de spus vă va fi dat chiar în ceasul acela.” (Matei 10.19).

Şi ea a continuat: „Ei spun că Dumnezeul lor este un Dumnezeu care-şi iubeşte poporul; El vine jos şi Se face cunoscut copiilor Săi.”

„Oh, dar aceasta nu înseamnă nimic.”

„Ce spui? Stai puţin! Am să merg acolo.”

„Dacă vei merge acolo, vei aduce ruşine asupra ta. Să nu participi la trezirea aceea! Noi nu colaborăm cu ei, aşa că n-ar trebui să faci aşa ceva!”

„Mama, bunica şi străbunica mea au slujit la idolul acesta, la această statuie, şi la fel au făcut toţi oamenii mei, dar nu s-a găsit nici măcar unul care să ne arate că ar fi viu. Nu contează câte suluri le-ai citit sau ce ai făcut, fiindcă nu  s-a găsit niciunul care să arate că are măcar un strop de viaţă. Dar se spune că acolo este Viaţă, iar pe mine mă îngrijorează aceasta.”

Atunci preotul i-a zis: „Dacă mergi acolo, va trebui să te excomunic. Tu eşti membră aici şi ai un prestigiu, dar dacă mergi cu un grup ca acela îţi vei pierde demnitatea.”

„Cu prestigiu sau nu, voi merge acolo.”

Vedeţi, când Dumnezeu apucă inima cuiva, în calea acelui om nu mai poate sta nimic, fiindcă va ajunge acolo oricum; când foamea vine de la Dumnezeu, nu mai contează ce spune soţul, soţia, copilul, păstorul sau oricine altcineva.

Astfel, doamna aceea micuţă s-a pregătit şi a spus:

„Eu merg acolo, orice ar fi.”

„Te vom excomunica şi numele tău nu va mai fi aici.”

„Ei bine, poţi să-l ştergi chiar acum, pentru că voi merge oricum.”

Vedeţi, ea a trebuit să plătească un preţ. Foarte mulţi dintre noi nu sunt de acord să plătească acest preţ şi preferă să se ţină de un crez.

Fără îndoială că femeia aceasta a studiat sulurile acestei religii şi a văzut care era natura lui Dumnezeu; ea a văzut că Dumnezeu i-a dat înţelepciunea Sa în dar unui bărbat şi că El însuşi Se exprima pe Sine prin el şi nu printr-un idol surd şi mut.

Păgânismul este un imitator perfect al creştinismului. Astfel, închinătorul păgân se închină înaintea idolului şi crede că idolul acela îi vorbeşte.

Indienii Navaho se închină la broasca ţestoasă care este considerată dumnezeul ploii.  Ei îi pun noroi pe spate şi fac din ea un idol. Apoi iau o scoică goală, îl cheamă pe dumnezeul acela şi pot să audă ecoul vocii lor, crezând că acela este dumnezeul ploii care le răspunde. Ce diferenţă este însă faţă de creştinism? Noi ne închinăm înaintea unui Dumnezeu supranatural, care nu este un idol, şi ne umplem cu El ca să devenim chipul Lui, imaginea Lui vie care umblă, Îl slujeşte şi lucrează pe pământ, ca o reprezentare vie a Lui, ceea ce este contrar păgânismului. Ei se închină înaintea Mariei, a lui Iosif sau a altui sfânt care este mort de ani de zile, dar Duhul Sfânt vine să locuiască într-o fiinţă vie, nu într-un idol mort. Da, El vine într-o fiinţă vie şi Îşi face lucrarea prin ea: „…voi sunteţi templul lui Dumnezeu.” (1Corinteni 3.16). Vedeţi?

Dumnezeu nu se schimbă, ci face şi în seara aceasta acelaşi lucru pe care l-a făcut şi în zilele lui Solomon. El i-a dat lui Solomon acel dar.

Astfel, împărăteasa a început să se pregătească de plecare. Ea avea de înfruntat o mulţime de obstacole, dar credinţa nu era unul dintre ele. Cu siguranţă credinţa nu-i stătea în cale.

Ea s-a gândit în felul următor: „Voi merge acolo, iar dacă ceea ce am auzit este adevărat, am să-l susţin, dar dacă nu este adevărat, am să-mi aduc darurile înapoi.”

Vedeţi, ea ar fi trebuit să vorbească cu nişte penticostali. Aşa este. Tu mergi acolo şi te numeşti penticostal, când de fapt sponsorizezi programe radio care fac haz de ceea ce crezi, în loc să laşi ca grupul tău să beneficieze de aceste lucruri ca să ajute programul lui Dumnezeu.

Ea a luat aur, mir, bani şi aşa mai departe şi le-a încărcat pe cămile. Pe deasupra, avea de parcurs şi un drum periculos.  Amintiţi-vă că în deşert trăiau copiii lui Ismael care erau tâlhari. Cât de uşor le-ar fi fost să atace caravana împărătesei, să-i ucidă pe eunucii care erau garda ei personală şi să pună mâna pe întreaga ei comoară.

Dar când eşti flămând şi însetezi după Dumnezeu, nu vezi nici un pericol, nu mai vezi nimic înaintea ta, ci încerci să ajungi la El, iar Dumnezeu are întotdeauna grijă să reuşeşti să ajungi. Ea nu s-a gândit nici o clipă la pericole, ci dorea să ajungă acolo; aceasta era dorinţa inimii ei, aşa că Dumnezeu a avut grijă să ajungă.

Să nu te gândeşti la pericole; să nu te gândeşti la critici şi să nu-ţi pese ce spun alţii. Dacă inima ta flămânzeşte după Dumnezeu, atunci singurul tău ţel este să ajungi la El; şi nu te interesează cum vei ajunge, cât timp ajungi acolo. Vedeţi, ea avea acelaşi scop.

Fără îndoială că avea toate sulurile şi citea din ele în timp ce călătorea. Probabil că mergeau în timpul nopţii, pentru că razele soarelui sunt foarte fierbinţi în deşertul Sahara.

Mă gândesc la distanţa mare pe care a trebuit s-o străbată această împărăteasă ca să vadă înţelepciunea lui Solomon. Dacă măsuraţi pe hartă, veţi vedea că sunt în jur de cinci sute de kilometri. Ştiţi cât timp i-a trebuit s-o străbată? Ea nu a mers cu un Cadillac cu aer condiţionat, ci s-a dus pe spatele unei cămile şi i-au trebuit nouăzeci de zile ca să ajungă acolo, adică trei luni.

Nici nu-i de mirare că Isus a spus că ea se va ridica împreună cu generaţia aceasta şi o va condamna. Unii oameni locuiesc chiar peste drum şi nici măcar nu deschid uşa ca să vadă că aici se petrec aceleaşi lucruri. Aşa este. Nu-i de mirare că ea va sta împreună cu generaţia aceasta şi o va condamna. Noi avem maşini cu aer condiţionat, trenuri, avioane şi multe alte lucruri pe care Dumnezeu ni le pune la îndemână, dar cu toate acestea nu facem nimic. Ea a parcurs toată această distanţă ca să audă înţelepciunea lui Solomon, dar aici se află Unul mai mare decât Solomon.

Ea a călătorit prin deşert, a citit sulurile, iar într-un sfârşit a ajuns acolo. Când a ajuns la palatul lui Solomon, probabil a intrat în curte şi şi-a ridicat corturile, după cum era obiceiul în zilele acelea, fiind însoţită de slujitoarele şi eunucii ei.

În dimineaţa următoare a sunat clopotul, trâmbiţele au trâmbiţat şi au început să răsune cântările, iar ea şi-a găsit un loc undeva în spate, pentru că venise să vadă dacă era sau nu adevărat ceea ce auzise.  Împărăteasa nu venise numai aşa, şi nu voia să ia doar cuvântul altora, ci dorea să se convingă singură.

Ea a procedat la fel ca Natanael care i-a spus lui Filip în lecţia noastră de aseară: Poate ieşi ceva bun din Nazaret?”

Şi Filip i-a răspuns: „Vino şi vezi. Nu sta acolo şi critica, ci vino şi convinge-te singur.”

O, dacă am face şi noi la fel în seara aceasta! Haideţi şi vedeţi! Luaţi-vă Biblia şi veniţi să vedeţi ce se întâmplă! Isus a spus: „Cercetaţi Scripturile, pentru că… ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5.39). Ele mărturisesc că El este Cuvântul. Scriptura însăşi este Cuvântul, aşa că Ea mărturiseşte când El devine Viaţă pentru tine şi când Se manifestă în tine.

Împărăteasa a citit sulurile şi ştia ce fel de natură avea IaHVeH. El este numai înţelepciune. Când şi-a ridicat corturile, ea şi-a ascuns darurile într-un colţ, fiindcă mai întâi voia să  vadă dacă era adevărat sau nu ceea ce auzise. Dacă era adevărat, merita toate lucrurile pe care le avea, iar dacă nu, le ducea înapoi.

Eu cred că la fel se întâmplă şi în seara aceasta. Dacă acest plan al salvării, pe care îl auzim, este adevărat, îi datorăm tot ce avem: viaţa, timpul nostru, totul, iar dacă nu este adevărat, aflaţi ce este adevărat, pentru că aveţi o singură viaţă şi ea se va sfârşi în curând. Cercetaţi mai întâi Scripturile şi vedeţi dacă nu se compară cu ele.

Femeia aceasta micuţă a ocupat loc undeva în spate, aşa cum fac uneori toţi cei nou-veniţi. După ce au sunat trâmbiţele, a venit păstorul Solomon, s-a aşezat şi a început adunarea. Curând au început să fie chemate numerele de rugăciune. Aceasta nu sună bine, dar vreau să vă arăt ceva.

Împărăteasa a spus: „Acum voi vedea ce fel de înţelepciune este aceasta!” iar când a venit primul pacient sau prima persoană în faţa lui Solomon şi el i-a descoperit lucrurile ascunse, ea a zis: „Aşa este. Este adevărat.” Ea nu a spus: „Păi, cred că omul acela se foloseşte de telepatie!” ci inima ei a început să creadă şi să înseteze tot mai mult.

În sfârşit a venit şi rândul ei să stea înaintea lui. Împărăteasa avea şi ea secrete, iar Biblia spune că atunci când a ajuns înaintea lui Solomon, a văzut că nu era nimic ascuns de el, fiindcă i-a descoperit fiecare secret al inimii ei.

Când descoperirea pentru ea s-a terminat, împărăteasa aceea păgână a spus: „Tot ce am auzit este adevărat şi chiar mai mult. Binecuvântaţi sunt cei ce stau aici şi văd aceasta în fiecare zi.” Amin. Oh, abia putea să-şi mai ţină răsuflarea! Când a văzut cum s-a lucrat cu alţii şi cu ea însăşi, împărăteasa L-a crezut pe Dumnezeu.

Nici nu-i de mirare că Isus a spus că ea se va ridica în acea generaţie, când El stătea acolo făcând aceleaşi lucrări, chiar mai mari şi mai puternice, în timp ce ei ziceau: „Arată-ne un semn din ceruri!” Oh, cât de orbi pot fi oamenii! Şi El a spus: „Ea va sta la judecată cu generaţia aceasta şi o va condamna.”

 Şi după alţi două mii de ani de predicare a Evangheliei şi de revărsare a darurilor Duhului Sfânt, în aceste zile din urmă, plus a făgăduinţei că acest mare dar al deosebirii va veni înapoi în biserică, ce îi va face ea acestei generaţii când va sta acolo la judecată? Ea a stat acolo în timpul ei, a crezut şi şi-a predat viaţa, iar acum, după alţi două mii de ani de predicare a acestei Evanghelii, El a revărsat daruri, nu un dar, ci daruri ale Duhului Sfânt, iar oamenii stau nepăsători.

Trebuie să închei pentru că vreau să mă rog pentru voi. Ei au zis: „Arată-ne un semn.” Aceasta este problema şi cu penticostalii. Voi vă  uitaţi după ceva, iar într-una din aceste zile, El va fi prea departe de voi şi va trece pe alături, fără să ştiţi nimic. Ţineţi minte că ei nu L-au cunoscut în zilele lui Ilie; şi nu L-au cunoscut în zilele lui Ioan Botezătorul, deşi Scriptura a spus cine va fi El: „Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea.” (Maleahi 3.1). Chiar şi ucenicii au venit la El şi L-au întrebat:

„Oare de ce zic cărturarii că întâi trebuie să vină Ilie?” iar El le-a răspuns: „…Ilie a şi venit, şi ei nu l-au cunoscut.” Ei nu au ştiut că Isus era Hristos, decât după ce a murit şi L-au îngropat.

Şi am să vă mai spun ceva ca să ştiţi cu toţii! Ei nu au ştiut că Ioan D’Arc a fost o sfântă decât după ce au omorât-o. Biserica catolică a ars-o pe rug ca vrăjitoare, pentru că avea vedenii, se ruga pentru bolnavi şi aducea morţii la viaţă, dar două sute de ani mai târziu, s-au trezit şi au spus că a fost o sfântă. Desigur, ei au făcut o mare pocăinţă, i-au dezgropat pe preoţii care au ucis-o şi i-au aruncat în râu. Lucru fără sens! Fiţi atenţi, pentru că s-ar putea să se întâmple şi printre noi ca Dumnezeu să Se identifice după Scriptură, după ştiinţă şi după toate celelalte lucruri şi să treacă pe lângă noi fără să ne dăm seama de aceasta.

Omul este încă acelaşi, aşa că Îl laudă pe Dumnezeu pentru ce a făcut, vorbeşte despre ce va face şi ignoră ceea ce face în prezent. Aceasta este natura umană.

Haideţi să ne uităm la El şi la ceea ce face acum. El este Isus Hristos, Acelaşi ieri, azi şi în veci, acelaşi IaHVeH Dumnezeu care S-a manifestat în El: „În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteţi în Mine şi că Eu sunt în voi.” (Ioan 14.20). Dumnezeu S-a coborât din Stâlpul de Foc într-un Om, iar prin jertfirea acelui Om, sângele a venit peste noi şi ne-a curăţat ca să ne aducă din nou în părtăşie şi să ne formeze ca Biserică, aşa cum a fost în grădina Eden.

Să stăm liniştiţi câteva minute. Ce s-a întâmplat cu femeia aceea? Ea era o religioasă, dar inima ei înseta să vadă ceva real; dorea ceva real. Dacă însetezi după ceva real, Dumnezeu îţi va arăta, pentru că vei primi întotdeauna ceea ce cauţi.

Aceasta îmi aminteşte de fratele Brown cu care am vorbit nu demult. Cred că este şi sora Brown pe aici, pe undeva; Dumnezeu s-o binecuvânteze. Eu am trăit alături de ei în zilele de început ale slujbei mele, iar fratele Brown este ca un frate de sânge pentru mine, deoarece şi lui îi place să vâneze. Sora i-a cumpărat o armă nouă automată Browning, iar eu l-am întrebat dacă o mai are. Într-o zi am să-l convertesc la o armă de vânătoare cu gloanţe adevărate, ca să îl îndepărtez de armele acelea vechi cu cartuşe care se împrăştie.

Când vânam, eu obişnuiam să merg în pădurile din nord ca să vânez căprioare. Mergeam până în New Hampshire şi Maine, unde sunt căprioarele cu coadă albă. Acolo aveam un partener cu care mergeam la vânătoare. Era un vânător iscusit şi avea în vene sânge de indian. Când erai cu el nu trebuia să-ţi faci griji că te pierzi, pentru că ştia pe unde merge. Noi obişnuiam să ne despărţim, apoi ne întâlneam peste munţii albiţi de zăpadă sau peste pădurile dese şi ne găseam întotdeauna unul pe altul; şi nu mergeam acolo numai ca să hoinărim pe cărări, ci vânam. Îmi plăcea mult să vânez împreună cu Burt.

El era un vânător iscusit, dar era cel mai rău om pe care l-am văzut vreodată, pentru că avea o inimă de piatră; era un om crud. Avea nişte ochi ca de şopârlă şi era rău. Îi plăcea să vâneze pui de căprioară numai ca să mă facă să mă simt rău. Când îl vedeam cum îi omoară, îi ziceam: „Nu ţi-e ruşine să faci aşa ceva, Burt?”

Dar el îmi răspundea: „Aşa sunteţi voi predicatorii! Sunteţi prea sensibili la inimă.”

„Bine, Burt, dar aceasta nu ţine de sensibilitate. Ceea ce faci tu este cruzime.”

Este în ordine să omori un pui de căprioară dacă legea îţi permite aceasta. Chiar şi Avraam a ucis un viţel şi L-a hrănit pe Dumnezeu cu carnea lui. Nu este nimic rău în a ucide un pui de căprioară, dar este o crimă să-l ucizi doar din răutate, iar apoi să-l laşi acolo. Mie nu-mi place aceasta, aşa că I-am spus: „Burt, tu eşti prietenul meu şi îmi place de tine. Eşti un vânător iscusit şi un ţintaş foarte bun, dar eşti crud.” Dar el îmi spunea: „Oh, Billy, tu ai fi fost un vânător bun dacă nu erai predicator.”

„Burt, tu poţi fi mai uman în privinţa aceasta. Ceea ce faci este greşit.”

„Ai stat prea mult în serviciul de conservare a naturii,” a răspuns el. „Nu, nici vorbă!”

Într-o zi m-am dus din nou la vânătoare acolo. Era spre sfârşitul sezonului de vânătoare şi avusesem deja câteva adunări. Zăpada se aşezase pe pământ într-un strat de vreo cincisprezece centimetri, aşa că urmele se vedeau mai bine. L-am întâlnit pe Burt, iar el mi-a zis:

„Billy, am ceva nou pentru tine.”

„Ce?” am întrebat eu.

El a scos din cămaşă un fluier micuţ şi a început să sufle în el. Semăna cu strigătul unui pui de căprioară care-şi chema mama.

„Burt, să nu-mi spui că vei face una ca asta!

„Oh, vino-ţi în fire, predicatorule!”

A doua zi ne-am dus la vânătoare şi ca de obicei ne-am pus un sandvici şi un termos cu ciocolată caldă pentru că are în ea zahăr şi ţine şi de cald. În ţinuturile acelea se face foarte frig în perioada aceea a anului.

Era perioada sezonului de vânătoare, iar căprioarele ştiau cum să se ascundă foarte bine de tine. De îndată ce auzeau împuşcături, ele se ascundeau pe după tufe, mai bine ca Hudini, şi ieşeau să mănânce numai în timpul nopţii, la lumina lunii. Dacă n-ar face aceasta ar muri de foame. Ziua nu ieşeau deloc din ascunzători pentru că ştiau că afară le aştepta moartea. Sezonul începuse, iar oamenii vânau deja de vreo două săptămâni.

Noi umblasem deja toată dimineaţa şi nu văzusem nici măcar o urmă în zăpadă.

Pe la vremea amiezii, Burt era deja înaintea mea. Am mers împreună până în vârful muntelui, apoi ne-am despărţit şi ne-am întors la tabără pe căi diferite. Urma să ne întâlnim seara pe la nouă sau zece, iar dacă vreunul împuşca o căprioară, o atârnam de un copac, iar a doua zi mergeam împreună să o luăm.

În ziua aceea, ne-am îndreptat spre vârful muntelui, iar pe la 11.30 sau 12.00, Burt s-a oprit deodată.  Zăpada era destul de mare acolo sus în munţi, iar el s-a oprit şi l-am văzut că îşi căuta ceva în rucsac. Am crezut că îşi caută sandviciul, aşa că am făcut şi eu la fel, zicându-mi:

„Ei bine, se pare că vom mânca, apoi ne vom despărţi. Eu o voi lua în partea aceasta, iar el va merge în partea cealaltă.”

Acolo era un luminiş cam de două ori cât clădirea aceasta, iar el s-a aşezat jos. Toată dimineaţa nu văzusem nici măcar o urmă de căprioară, dar el s-a aşezat pe o movilă de zăpadă, sub un copac, şi a început să scotocească în rucsac, ca şi cum ar fi căutat mâncarea sau termosul. Însă curând a scos fluierul acela. S-a uitat spre mine cu ochii lui mici de şopârlă şi a început să sufle din fluierul acela care imita strigătul unui pui de căprioară. Când a făcut aceasta, spre surprinderea mea, chiar în partea cealaltă a luminişului a apărut o căprioară mamă, un animal frumos şi mare cu ochi căprui şi cu urechile ridicate. Burt s-a uitat la mine cu un rânjet în colţul buzelor şi a pus fluierul înapoi.

Eu m-am uitat la el şi m-am gândit: „Burt, nu vei face una ca asta!” dar el a zis: „Shhhh!” şi a suflat din nou din acel fluier, dar de data aceasta foarte încet.

Este neobişnuit să vezi o căprioară la ora aceea din zi. Dar de ce a ieşit ea? Pentru că puiul ei era în necaz. S-a ridicat, iar eu stăteam în spatele unui tufiş şi o urmăream atent să văd ce face. Burt a suflat din nou, iar ea a păşit direct în luminiş, ceea ce era şi mai neobişnuit. Da, domnule, în condiţii normale ea n-ar fi făcut niciodată aşa ceva. Dar de ce a făcut aceasta? Pentru că puiul ei era în necaz.

S-a apropiat şi mai mult, cu urechile ciulite şi ascultând foarte atentă. Bătrânul Burt m-a privit din nou, iar eu m-am gândit: „Oh, nu!” L-am văzut cum şi-a pregătit arma şi a ţintit chiar spre inima căprioarei. Când a ridicat arma, căprioara l-a observat şi s-a întors, dar el suflat din nou din fluier.

Orice altă căprioară ar fi fugit demult, dar ea nu a făcut aceasta. De ce? Pentru că era mamă. Ea nu încerca să se prefacă, ci era mamă în interiorul ei. Puiul ei era în pericol şi chiar dacă urma s-o coste viaţa era hotărâtă să meargă mai departe. Ea era mamă. Nu încerca să joace un fel de teatru, ci era o mamă adevărată.

Apoi am văzut cum vânătorul şi-a ridicat arma şi ştiam că împuşcătura pe care o voi auzi avea să fie mortală pentru ea, aşa că mi-am întors capul ca să nu văd şi mi-am zis: „Cum poate trage, acest om fără inimă, un glonţ în inima aceasta loială şi credincioasă care bate pentru puiul ei? Cum poate trage într-o asemenea inimă?” Eu ştiam că glonţul acela mare, în formă de ciupercă, i-ar fi spulberat inima de la distanţa aceea mică, aşa că m-am gândit: „Cum poate face aceasta?” după care am început să mă rog: „Tată ceresc, cum poate fi atât de crud omul acesta? Biata mamă nu are ce să facă, ea nu se preface, ci este o mamă adevărată care-şi caută puiul, chiar cu preţul vieţii ei.” Mă rugam în linişte, aşteptând în fiecare clipă împuşcătura.

Am aşteptat şi am aşteptat, dar nu s-a auzit nimic, aşa că m-am întors să văd ce se întâmplă. Burt nu putea să ţină arma drept. M-am uitat la el şi el la mine şi am observat că expresia feţei lui era schimbată. Ochii aceia de şopârlă îşi schimbaseră forma, iar pe obraji îi curgeau lacrimi. Şi-a aruncat arma la pământ şi a zis: „M-am săturat, Billy! Condu-mă la acel Isus  despre care vorbeşti.” Şi acolo, pe acea movilă de zăpadă, l-am condus pe omul acela cu inima crudă la Isus Hristos. De ce? Pentru că a văzut ceva real, ceva ce nu era teatral, ceva ce era adevărat.

Lumea aceasta flămândă caută ceva real, ceva ce nu este o prefăcătorie; ceva ce era adevărat, ceva care este născut din Dumnezeu şi vine din Biblie.

Fraţi şi surori creştine, nu aţi vrea să-L aveţi în seara aceasta pe Isus Hristos în inimile voastre în aşa măsură încât să fiţi la fel de loiali ca acea căprioară mamă faţă de puiul ei? Nu aţi vrea să fiţi acel fel de creştin? Nu aţi vrea să aveţi acea mântuire încât să nu vă pese dacă trăiţi sau muriţi? Nu aţi vrea să-L iubiţi pe Dumnezeu aşa cum şi-a iubit căprioara aceea puiul?

Tu nu poţi avea acest lucru prin aderarea la o biserică şi nici trecându-ţi numele într-un registru, pentru că trebuie să fie ceva real, ceva adevărat. Trebuie să fie o naştere care să te schimbe dintr-un creştin prefăcut într-un creştin adevărat. Tu spui: „Crezi că dragostea poate fi atât de mare? Crezi că El poate să mă iubească?” Da, pentru că El a spus:

Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu niciun chip:

Iată că te-am săpat pe mâinile Mele, şi zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei!” (Isaia 49.15-16).

Dumnezeu a venit pe pământ în forma unui Om; IaHVeH Dumnezeu Şi-a schimbat cortul devenind Om ca să poată purta ruşinea şi blestemul. Astfel, micuţul IaHVeH stătea într-un grajd şi plângea lângă o grămadă de balegă. Dumnezeu, Creatorul cerurilor şi al pământului, stătea acolo în carnea aceea umană ca să ia asupra Sa moartea din pricina păcatelor noastre şi ca să ne elibereze să putem fi mai creştini decât a fost mamă căprioara aceea. Cum poţi respinge o asemenea dragoste fără asemănare? Pe lângă aceasta, El a scris Cuvântul Său şi asta este de-ajuns.  Voi nu trebuie să mă credeţi pe mine, ci pe El, fiindcă S-a înălţat la cer şi a dat omului înapoi darurile. El a venit înapoi în forma Duhului Sfânt ca să-ţi deschidă inima prin sângele vărsat.

„Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.” (Matei 5.48). Niciunul dintre noi nu poate fi aşa, dar eu nu mă uit la mine, pentru că nu sunt vrednic. Nici tu nu eşti vrednic. Cine este vrednic? Dar eu nu privesc la ce sunt eu, ci mă uit la ce este El, pentru că El este Cel la care trebuie să privim. El este Jertfa mea. Eu nu sunt vrednic să stau aici ca predicator, fiindcă dacă ar fi după vrednicia mea, aş fi acum în iad şi la fel aţi fi şi voi, dar nu ne uităm la ce suntem noi.

Tu zici: „Eu nu am putut să fac aceasta. Nu am putut să ating haina Lui; nu am putut să fac asta sau cealaltă…”

Sigur că poţi s-o faci! El a murit tocmai pentru ca tu să poţi face aceasta; a murit ca să poţi fi mântuit. Acest lucru este real şi adevărat. Aţi vrea să fiţi amintiţi în rugăciune? Ridicaţi-vă mâna şi spuneţi: „Da, frate Branham, aş vrea să fiu amintit.”

Haideţi să ne plecăm capetele. Fiţi respectuoşi şi staţi cu capetele plecate. Noi nu avem loc aici pentru o chemare la altar şi nu avem nici altar, dar Biblia spune că „Toţi cei ce au crezut, au fost botezaţi.” Chemarea la altar a apărut în vremea metodiştilor, şi este în ordine, dar pe vremea Domnului nostru şi a apostolilor, ei au crezut pur şi simplu. Tu eşti salvat prin credinţă din pricina harului. Dacă ai această experienţă în inima ta, ştii că Biblia te învaţă să încetezi să-ţi mai tai părul, să porţi pantaloni scurţi şi să te machiezi. Biblia învaţă aceste lucruri, aşa că ar trebui să încetezi să le mai faci, pentru că El nu Se schimbă.

Poate zici: „Eu nu port pantaloni scurţi, ci lungi!”  Este şi mai rău, pentru că Biblia spune că „Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească… căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău.” (Deuteronom 22.5).

Voi, bărbaţilor, care nu încetaţi să vă holbaţi la femeile îmbrăcate imoral, idolul acestor zile, de ce nu aveţi destul har în inimile voastre încât să le faceţi pe soţiile şi pe copiii voştri să înceteze să facă aşa ceva? Prin aceasta dovediţi că nu aveţi dragostea lui Dumnezeu ancorată în inimile voastre şi nu vă puteţi numi fiii lui Dumnezeu. Voi sunteţi încă tot în Sodoma! Un bărbat trebuie să aibă grijă de casa lui pentru că Dumnezeu i-a poruncit să facă aceasta.

Voi, diaconii care sunteţi căsătoriţi de două sau trei ori, voi, bărbaţii care fugiţi de soţiile voastre şi încercaţi să vă menţineţi slujba în biserică, voi, femeilor care treceţi de partea cealaltă şi voi, oamenilor care vă ascundeţi sub masca bisericii sau a denominaţiunii voastre, voi, cei care nu vreţi să aveţi nimic a face cu cel de lângă voi dacă nu aparţine de gruparea voastră, să vă fie ruşine! Fie ca Dumnezeu să vi se descopere în seara aceasta în mod real, iar voi să veniţi la El smeriţi şi să spuneţi: „Doamne, iartă-mă pentru greşelile mele! De acum înainte Te voi sluji cu toată fiinţa mea.”

Voi, cei care staţi acasă ca să vedeţi filme imorale ca: „Noi o iubim pe Lucy,” sau ceva de felul acesta; voi care staţi miercuri seara acasă şi vă uitaţi la televizor în loc să veniţi la casa de rugăciune, să ştiţi că Dumnezeu este plecat din inima voastră.

Voi faceţi toate aceste lucruri şi apoi vă ţineţi apartenenţa la grupul vostru? Dragostea lui Dumnezeu v-ar îndepărta de acele lucruri şi v-ar duce la biserică, la sora şi fratele vostru, ca să staţi împreună în locurile cereşti şi să-l ascultaţi pe păstorul vostru predicând. Campania este pe terminate, aşa că haideţi să ne rugăm împreună ca Dumnezeu să înlăture acel lucru din inima voastră, dacă mai este acolo.

Doamne Isuse, venim în umilinţă şi cu inimi pocăite, fiindcă ştim că suntem greşiţi. Noi Ţi-am încălcat poruncile şi am neglijat Legile dragostei Tale care ne-a salvat. Biserica însăşi este plină de toane şi de tot felul de programe, limitând adunările de rugăciune la o dată sau de două ori pe săptămână, când ele ar trebui să fie constant în minţile şi inimile noastre. Iartă-ne, Doamne!

Iartă-i pe predicatorii noştri care stau la amvon şi se ruşinează să predice întreaga Evanghelie a lui Hristos. Toată lumea a devenit o Sodomă, aşa că se vor găsi o mulţime de predicatori care vor sta în parohiile sau camerele lor de studiu şi vor încerca să găsească cuvinte potrivite ca să treacă peste Cuvântul lui Dumnezeu. Ei văd păcatul, dar le este frică să spună ceva împotriva lui, ca să nu fie excomunicaţi, deoarece comitetul diaconilor îi va lua în discuţie, apoi îi va turna la centru. Ei ştiu că ar trebui să predice împotriva păcatului, fiindcă este la fel ca în vremea lui Lot, când „…căci neprihănitul acesta, care locuia în mijlocul lor, îşi chinuia în toate zilele sufletul lui neprihănit, din pricina celor ce vedea şi auzea din faptele lor nelegiuite.” (2Petru 2.8). Dar asemenea lui Lot, oamenii nu au curaj să ia poziţie.

Dumnezeule, Te rog să ne ierţi pentru astfel de lucruri şi să ne ajuţi să putem spune ca bătrânul Pavel: „Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.” (Fapte 20.27). Iartă-ne pe toţi, Tată.

În acea întâmplare simplă, petrecută într-o zi rece de noiembrie pe vârful acelui munte, Burt a devenit diaconul bisericii locale din ţinut şi un creştin loial, şi aceasta numai din cauză că o mamă căprioară a arătat ceva real, fiindcă Tu ai spus că „Dacă vor tăcea ei, vor striga pietrele.”

Tată, Te rog să ne dai în seara aceasta ceva real, ceva care să ne atragă atenţia spre Hristos şi să ne arate că El este în mijlocul nostru.

Doamne, s-au ridicat sute de mâini în pocăinţă. Te rog să-i ierţi, pentru că îmi amintesc de un verset din Scriptură care spune: Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl…” (Ioan 6.44). Cum ar putea el să-şi ridice mâinile, dacă nu este chemat de Tatăl? Când îşi ridică mâinile, oamenii încalcă fiecare lege a ştiinţei, pentru că gravitaţia le ţine mâinile jos. Dar în ei este un Duh care spune: „Ridică-ţi mâinile! Tu eşti greşit.” Astfel, prin faptul că îşi ridică mâinile spre Creator şi spun: „Ai milă de mine, Dumnezeule!” ei încalcă legea gravitaţiei.

Tu ai spus: „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară,… şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” (Ioan 6.37,44). Şi: „Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” (Ioan 5.24).

Fie ca bisericile acestor predicatori să crească tot mai mult cu membri născuţi din nou în Împărăţia lui Dumnezeu. Binecuvântează-i pe fraţii mei şi fie ca fiecare om pentru care se vor ruga ei să fie vindecat, iar Evanghelia pe care o predică să ajungă în inimi sensibile şi nu într-un pământ împietrit.

Doamne, grăbeşte venirea Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. Într-una din aceste zile, Mielul va părăsi tronul îndurării şi va veni să ia Cartea din mâna Proprietarului, pentru că atunci când a căzut omul, Cartea Vieţii s-a dus înapoi la Proprietarul ei original. Toată creaţiunea a fost pierdută şi nu s-a mai găsit nimeni vrednic, nici în cer, nici pe pământ. Dar Mielul a păşit în faţă, Mielul înjunghiat înainte de întemeierea lumii, a luat Cartea răscumpărării şi a deschis-o. Dumnezeule, fie ca numele meu să se găsească acolo! Fie ca fiecare nume prezent aici, care a fost răscumpărat prin acest plan măreţ, să se găsească scris acolo în Carte.

Tată, ţi-i dăm Ţie. Îi încredinţăm în mâna Ta, iar dacă printre noi este cineva care n-a fost botezat cu botezul creştin, fie ca ei să vină în faţă prin credinţă şi să mărturisească faptul că au fost greşiţi, apoi să fie botezaţi în Numele lui Isus Hristos spre iertarea păcatelor lor şi să fie umpluţi cu Duhul Sfânt. Îngăduie aceasta, Tată.

Tată, ascultă-ne rugăciunea în timp ce Ţi-o aducem în Numele cel Atotcuprinzător, după care sunt numite cerurile şi pământul, Isus Hristos. Amin.

Acolo este o fântână plină cu sânge

Scos din venele lui Emanuel.

Toţi păcătoşii au sărit în ea

Şi şi-au pierdut petele de vinovăţie

/:Şi şi-au pierdut petele de vinovăţie.:/

Toţi păcătoşii au sărit în ea

Şi şi-au pierdut petele de vinovăţie.

Nu vă plac aceste cântări vechi? Continuaţi să cântaţi. Nu sunt ele minunate? Eu le iubesc pentru că sunt scrise de Duhul Sfânt. Mie îmi plac toate cântările despre fericire, dar îmi plac în mod deosebi cântările vechi despre credinţă. Haideţi să mai cântăm un vers în felul acesta popular, de modă veche, aşa cum se cântau cu ani în urmă pe acele dealuri:

Tâlharul de pe cruce s-a bucurat să vadă

Acea fântână în ziua lui

Aşadar, şi eu fiind netrebnic ca el,

Mi-am spălat păcatele în acea fântână.

Haideţi să închidem ochii şi să-I cântăm duios lui Isus:

Tâlharul de pe cruce s-a bucurat să vadă

Acea fântână în ziua lui

Aşadar, şi eu fiind netrebnic ca el,

Mi-am spălat păcatele în acea fântână.

Mi-am spălat păcatele în acea fântână.

Aşadar, şi eu fiind netrebnic ca el,

Mi-am spălat păcatele în acea fântână.

Oh, nu vă face să vă simţiţi spălaţi cu curăţaţi pe dinăuntru? Nu simţiţi dulceaţa prezenţei Domnului? Voi sunteţi fiii lui Dumnezeu. Acum suntem ridicaţi cu toată autoritatea în locurile cereşti în Isus Hristos, iar cerurile şi pământul ne-au fost date în dar. V-aţi gândit vreodată la aceasta?

Cineva întreabă:

„Ai tu vreo putere?”

„Nu, nu am putere, dar am autoritate.”

Este la fel ca în cazul acelui poliţist micuţ care stă pe stradă cu cascheta trasă pe urechi, cântărind în jur de şaizeci de kilograme şi cu insigna pe piept. Maşinile vin cu o viteză de 120 de Km/oră şi au o putere de 400-500 de cai putere, dar deşi el nu are putere să  oprească pe niciuna din ele, este suficient să ridice mâna. De ce? Pentru că are autoritate. Această autoritate face să scrâşnească frânele şi nu puterea lui.

Noi avem autoritatea lui Isus Hristos, de aceea strigă diavolii. Vedeţi? Nu pentru că avem putere, ci pentru că avem autoritate. Duhul Sfânt, care este Autoritatea lui Dumnezeu, este aici: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.” „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” şi eu cred aceasta.

Noi stăm în locurile cereşti în prezenţa lui Isus Hristos, ridicaţi într-o Împărăţie a credinţei, deasupra îngrijorărilor acestei lumi. Ce s-ar putea întâmpla în seara aceasta aici? Ar putea avea loc un alt rusalii. Da, noi am putea avea în seara aceasta ceea ce s-a petrecut în Fapte 2. Aşa este.

Hristos este aici. O, dacă am putea da la o parte împietrirea din inimile noastre! Este adevărat că El este cu noi, că este în mijlocul nostru? El a făgăduit că va fi. Cum    L-aţi cunoaşte? Desigur, nu L-aţi cunoaşte după înfăţişare, ci după lucrările pe care le-ar face, pentru că a spus că le va face.

Rugăciunea mea este ca voi să vedeţi ceva real, să-L vedeţi pe Dumnezeu făcând ceva real în seara aceasta, astfel încât atunci când vă veţi întoarce la casele voastre, să spuneţi la fel ca cei doi de pe drumul spre Emaus: „Nu ne ardea inima în noi?”

Isus fusese crucificat, murise şi fusese îngropat, iar printre oameni circula zvonul că ar fi înviat. Şi iată că a umblat cu cei doi toată ziua, dar ei nu au ştiut aceasta. El a umblat cu mulţi oameni, iar ei nu au ştiut; dar prezenţa Lui te-a ferit să ai acel accident când ai venit încoace şi tot ea ţi-a vindecat copilul. A fost Hristos, iar voi nici măcar nu aţi recunoscut aceasta.

Într-o seară, El S-a întâlnit cu Cleopa şi prietenul lui la Emaus, și după ce au închis uşa, a făcut ceva ce făcuse înainte de crucificare şi astfel L-au cunoscut în învierea Lui. Imediat după aceea, s-au întors repede în cetate să le spună şi celorlalţi.

Fie ca El să facă şi în seara aceasta ceva la fel ca înaintea crucificării Sale, aşa încât atunci când mergem de la Emaus să le spunem şi altora: „Inimile noastre au ars!” Fie ca noi să vedem ceva real, nu vreo doctrină, ci învăţătura pe care o ştim deja manifestată prin puterea lui Dumnezeu.

Noaptea trecută când am chemat rândul de rugăciune, a fost vindecată o doamnă aflată într-un scaun cu rotile. Noi nu stăm aici atât de mult încât să apucăm să vă cunoaştem, dar am putut să prind gândurile câtorva oameni care îşi ziceau: „Le citeşte gândurile!” Acesta este motivul pentru care am încercat să mă întorc cu spatele spre voi, ca să vedeţi că acel lucru nu este cititul gândurilor.

Poate că mulţi dintre cei din Arkansas îşi amintesc vremea când obişnuiam să ţin mâna dreaptă a unei persoane, iar El îmi spunea: „Va veni vremea când, dacă vei fi destul de sincer, vei cunoaşte tainele inimilor lor.” Vă amintiţi aceasta, nu-i aşa? Şi de atunci, El a făcut lucruri măreţe în toată lumea.

Citiţi revista „Life” de luna trecută şi veţi vedea ce a spus El că se va întâmpla. În seara aceasta sunt printre noi martori a ceea ce s-a întâmplat atunci. Nici măcar ştiinţa nu poate explica acele lucruri şi se întreabă ce poate fi.

Acum vă voi da un text din Scriptură. Biblia spune că El este Marele Preot care poate fi atins de neputinţele noastre, nu-i aşa, fraţilor? Înseamnă că dacă El este Marele Preot care poate fi atins de neputinţele noastre şi noi Îl atingem, El va proceda la fel ca atunci, pentru că este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Şi singurul mod în care vei putea să-L cunoşti vreodată este după felul în care lucrează.

Orice făţarnic poate veni cu cicatrice pe mâini, cu sânge sau orice altceva, dar ceea ce vorbeşte este viaţa din el. Eu pot să iau un pom şi să-l altoiesc cu ramurile altui pom, dar ce fel de roade va purta el atunci?

Dacă Viaţa lui Hristos trăieşte în tine şi în mine, El nu are alte mâini decât pe ale tale şi pe ale mele; nu are altă voce decât pe a ta şi pe a mea, fiindcă nu viţa poartă roadele, ci mlădiţele. Prima mlădiţă care a ieşit din Viţă a scris o carte a Faptelor, iar dacă va mai produce o altă mlădiţă, va scrie o altă carte a Faptelor. De ce aceasta? Pentru că în toată Viţa este aceeaşi Viaţă, acelaşi Duh. Astfel, fiecare ramură care va ieşi, va purta aceeaşi Viaţă.

Aş vrea să vedeţi ceva aici. Câţi dintre voi credeţi că Hristos este aici?  (Amin). Câţi dintre voi sunteţi bolnavi? Ridicaţi mâinile. Câţi dintre voi credeţi că aveţi suficientă credinţă încât să-I atingeţi haina, fiindcă El va proceda la fel?

Nu voi chema un rând de rugăciune, fiindcă este destul de dificil s-o fac, dar voi aveţi multă credinţă şi cred că Dumnezeu va onora aceasta. Voi privi prin audienţă ca să văd dacă cunosc pe cineva. Îl cunosc pe fratele Boutliere, care stă acolo, dar nu-i cunosc pe ceilalţi predicatori din audienţă. Acolo în spate stă un predicator pe care-l cunosc, dar în afară de el, vă spun în faţa Bibliei pe care o ţin în dreptul inimii mele, că nu văd nici un alt om pe care îl cunosc, în afară de Jim Maguire. Nu jur, pentru că Biblia spune să nu jurăm, şi nici nu mint.

Dacă nu mă înşel, pe fratele de acolo l-am întâlnit nu demult în tabernacol. Am uitat cum se numeşte, dar ajută cu lucrul la tabernacolul din Jeffersonville, nu-i aşa? Aceştia sunt singurii oameni pe care-i cunosc dintre cei pe care-i pot vedea.

Dacă Isus ar fi aici, îmbrăcat cu costumul pe care mi l-a dat mie, iar tu ai vrea să fii vindecat şi i-ai spune: „Doamne, mă vei vindeca?” El nu te-ar putea vindeca, pentru că a făcut-o deja. Acest lucru a fost făcut la Calvar. Întreaga lume a fost iertată şi salvată atunci, pentru că totul s-a realizat la Calvar: Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” (Isaia 53.5). Vedeţi? Totul este la trecut.

Dar dacă nu crezi, nu poţi fi ajutat, pentru că Isus nu a întrebat niciodată: „Simţi?” ci El a spus întotdeauna: „Crezi?” Eu am văzut oameni care îşi ridicau mâinile şi ziceau: „Simţi aceasta? Simţi aceasta?” dar El nu a spus niciodată aceasta, ci a zis: „Crezi?” Vedeţi? Este vorba de credinţă.

Dacă El este acelaşi Mare Preot, ar trebui să se poarte în acelaşi fel. Astfel, nu contează cât de mult mă unge pe mine, pentru că trebuie să primeşti şi tu aceeaşi ungere.

Văd acolo un bărbat pe care-l cunosc. Este domnul Way, bărbatul care nu demult a căzut mort în biserică şi pe care Dumnezeu l-a adus înapoi la viaţă. El stă acolo, iar alături este un alt predicator pe care-l cunosc. Cred că este fratele pe care l-am întâlnit la rugăciune la familia Blackwell.

Acum am să-i întreb ceva pe oamenii care Îl cred şi-L pot atinge. Eu sunt fratele vostru şi sunt doar un om obişnuit, aşa cum este soţul, păstorul sau fratele vostru. Toate aceste lucruri nu se petrec undeva într-o cameră întunecoasă şi nu sunt făcute de un diavol, pentru că diavolii nu fac aşa ceva. Aţi auzit vreodată ca un diavol să predice Evanghelia, să salveze şi să vindece suflete? Biblia spune că Dacă Satana scoate afară pe Satana, este dezbinat; deci cum poate dăinui împărăţia lui?” (Matei 12.26). Isus a spus aceasta.

Dar voi credeţi şi aşteptaţi ca  Isus să rămână Acelaşi Mare Preot care a fost întotdeauna. Voi spuneţi: „Doamne Isuse, eu sunt bolnav,” sau: „Am o mamă bolnavă care stă aici,” sau: „Am un frate bolnav acasă.” „Doamne, ajută-mă pentru că nu pot să-mi plătesc datoria. Îmi mărturisesc păcatele, pentru că sunt un păcătos şi vreau să mă pun în rânduială cu Dumnezeu.” Vorbiţi-I! Atingeţi-L ca Mare Preot şi vedeţi dacă nu va proceda la fel ca înainte. Aceasta dovedeşte că El este cu voi.

Eu cred că o va face, pentru că nu m-a părăsit niciodată în toţi aceşti ani. Eu Îl cred, dar voi ştiţi că aceasta este o mare încercare. Cineva m-a întrebat: „Nu te temi?” Nu, domnule! Cum să mă tem când El este aici, lângă mine? Este Cuvântul Lui, nu al meu. Eu spun numai ce a spus El şi aceasta este mărturia mea. A pune mărturie înseamnă să spui acelaşi lucru. Scriptura este Dumnezeu în formă de literă: „Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.” Cuvântul este încă Dumnezeu şi El spune că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Legitimarea acestui Cuvânt ţine de legitimarea Lui. Deci merită să Îl cred, iar acum este rândul vostru să-L credeţi.

Aş vrea ca fiecare dintre voi să vă rugaţi în linişte lui Dumnezeu şi să spuneţi: „Ajută-mă, Doamne Dumnezeule! Eu ştiu că bărbatul acela mic şi adunat de spate de acolo, nu ştie nimic despre mine, dar Tu mă cunoşti.”

Este la fel ca atunci când I-a atins haina femeia aceea cu scurgerea de sânge. El nu a simţit atingerea mâinii ei, pentru că aşa cum am spus, hainele palestinienilor erau largi, iar cea de dedesubt era groasă. Ei au haine mari şi grele ca nişte robe, aşa că El nu i-a simţit atingerea, dar cu toate acestea, a întrebat: „Cine M-a atins?”

Petru L-a mustrat zicând cu alte cuvinte: „Ce spui Tu sună nebuneşte. Toată lumea Te atinge şi Te bate pe umăr, iar Tu întrebi: „Cine M-a atins?” Însă El a spus:

„Cineva M-a atins altfel, pentru că din Mine a ieşit o putere.” Poţi să-L atingi şi tu aşa în seara aceasta?

Eu mă predau pe mine însumi şi vă rog să ţineţi minte că sunt total mut faţă de aceste lucruri în afara Împărăţiei lui Dumnezeu. Sunt ca acest microfon care nu poate vorbi. El poate spune ceva numai atunci când vorbeşte cineva prin el. Aşa suntem şi noi când este vorba de Cuvântul Lui. Eu nu vă cunosc, dar este Ceva care vorbeşte prin acest microfon.

Tu să crezi şi să ai încredere în Dumnezeu, iar El îţi va da ceea ce ceri. Credeţi aceasta? Credeţi numai. Aveţi credinţă şi nu vă îndoiţi! Credeţi-L pe Domnul Dumnezeu! Rugaţi-vă, fiţi respectuoşi şi veţi vedea.

Tată ceresc, eu am vorbit mult timp, iar aici sunt oameni legaţi de veşnicie. Capetele noastre sunt plecate spre ţărâna din care am venit, iar dacă Tu zăboveşti prea mult, ne vom întoarce în această ţărână, în timp ce duhul şi sufletul din noi trebuie să se întoarcă la Tine pentru judecată.

Tată, Te rugăm să-Ţi onorezi Cuvântul în seara aceasta. Eu am vorbit despre Tine, iar acum Te rog să dovedeşti că am spus adevărul, pentru că sunt slujitorul Tău şi mă încredinţez Ţie. Doamne, poate printre noi este cineva care are acea credinţă care aduce după sine descoperirea lui Isus Hristos. El a făgăduit că va arăta ultimul semn bisericii alese care este sămânţa lui Avraam chemată afară.

Noi îl vedem pe Billy Graham şi pe ceilalţi bărbaţi care îi cheamă pe oameni afară din Sodoma, dar noi ne amintim de acel Unul care a stat cu Avraam şi i-a arătat un semn pentru venirea fiului făgăduit. Doamne, îngăduie-ne să vedem şi noi acel semn în seara aceasta. Acel Bărbat stătea cu spatele spre cort şi a întrebat: „De ce a râs, Sara?” iar Isus a făgăduit că acest lucru se va repeta chiar înainte de venirea Fiului omului: Dumnezeu arătat în trup de carne prin puterea Duhului Sfânt şi a sângelui lui Isus Hristos. Împlineşte aceasta, Doamne, fiindcă mă încredinţez în mâinile Tale pentru slujba Ta. Vorbeşte, Doamne, fiindcă slujitorul Tău Te ascultă!

Acum, iau sub control toate duhurile de aici, în Numele lui Isus Hristos din Nazaret şi pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

(Cineva vorbeşte în limbi).

Să lăsăm Duhul Sfânt să lucreze. Sunt corecte sau nu, lucrurile pe care le-am spus? Este El Acelaşi Hristos? Şi-a ţinut El făgăduinţa: „Unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi  Eu în mijlocul lor.”? Şi: „Peste puţină vreme lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea, pentru că Eu (pronume personal) voi fi cu voi şi în voi,” iar „lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi; ba încă veţi face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.” Este adevărat?

Eu văd că Lumina este deasupra tinerei fete de culoare de acolo. Ea se va face bine. Tu ai venit de foarte departe şi ai făcut sacrificii ca să fii aici în fiecare seară, dar nu te teme în privinţa copilului. Tu ai primit har de la Dumnezeu. Crede numai.

Este cineva care a văzut acea Lumină? Ridicaţi mâna dacă aţi văzut-o. Voi aţi văzut fotografia cu ea. Uitaţi-vă aici! Lumina aceea de culoarea smaraldului stă chiar aici. O vedeţi? Ea se mişcă chiar aici, iar acum s-a aşezat deasupra unei femei care suferă de diabet. Dumnezeule, nu îngădui ca Lumina să o părăsească, pentru că ea s-a rugat şi crede. Doamnă Davis, crede din toată inima. Desigur.

Eu n-am văzut-o în viaţa mea pe femeia aceea. Întrebaţi-o dacă este adevărat. Este adevărat, doamnă? Fă un semn cu mâna, dacă este adevărat.  Pe Cine a atins ea? Desigur, nu pe mine, pentru că eu sunt la douăzeci de iarzi depărtare de ea (optsprezece metri). Dar L-a atins pe Marele Preot, Isus Hristos. Crede şi nu te îndoi. Crezi?

Aici este o femeie care se roagă. Are probleme cu stomacul, dar ceva nu era în ordine nici cu picioarele ei. Crede din toată inima, doamnă Cotton, şi acceptă vindecarea pentru că Isus te face sănătoasă.       Dumnezeul cerurilor ştie că eu nu am văzut-o niciodată pe femeia aceasta. Ce a atins ea? Nu cumva pe Marele Preot? De ce sunteţi suspicioşi? Nu vă îndoiţi, ci aveţi încredere în Dumnezeu, rugaţi-vă şi credeţi, pentru că El este pretutindeni şi este Dumnezeu.

Aici este o doamnă care se roagă, dar nu pentru ea, ci pentru fiul ei. El are probleme cu stomacul şi nu este aici, ci se află în alt stat, într-un oraş numit Pontiac, Michigan. Nu te teme, el avut ulcer la stomac pe bază nervoasă, dar acum l-a părăsit. Amin. Credinţa ta L-a atins.

Aici stă un bărbat care cântă la chitară şi are probleme tot cu stomacul. Diavolul a crezut că scapă cu aceasta, dar nu este aşa. Domnule, eşti vindecat, Domnul Isus te face bine.

Credeţi din toată inima? „Totul este cu putinţă pentru cel ce crede.” Credeţi aceasta?

Aici este un bărbat care stă cu mâinile ridicate şi se roagă pentru soţia sa, dar suferă de astmă.  Frate, dacă crezi că Dumnezeu poate s-o vindece, este vindecată. Amin.

Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” Întrebaţi-i pe oamenii aceştia şi veţi vedea că nu i-am văzut în viaţa mea.

Acolo în spate este o femeie care are o tumoare pe sân. Domnul s-o ajute să nu scape această şansă. Doamnă Patterson, acceptă vindecarea. Ridică-te în picioare şi dă slavă lui Dumnezeu. N-am văzut-o în viaţa mea pe femeia aceasta, iar Dumnezeul cerului ştie aceasta.

Dar cei aflaţi pe tărgile acelea sau femeia de acolo? Doamnă, stai cu capul plecat. Pe targa de acolo este o doamnă. Crezi că sunt profetul sau slujitorul lui Dumnezeu? Deasupra acelei femei este o Lumină. Ea ere probleme cu inima, iar dacă rămâne întinsă acolo, va muri. Ridică-te în Numele lui Isus Hristos, ia-ţi patul şi du-te acasă, fiindcă problema de la inimă va dispărea!

Îl credeţi pe Dumnezeu? Câţi dintre voi Îl credeţi? Ascultaţi, prieteni. Aici este Unul mai mare decât Solomon, Marele Preot care poate fi atins prin simţirea neputinţelor noastre. Îl credeţi? Nu sunt acestea lucrările pe care le-a făcut Isus Hristos ca să dovedească faptul că este Mesia? Nu este aceasta ceea ce spune Scriptura? Spuneţi: „Amin!” (Amin).

Tu ai probleme cu nervii şi eşti pe punctul să ai o cădere nervoasă. Îndepărtează-te de ea. Lasă lucrurile din trecut în trecut şi priveşte spre Dumnezeu. Tu eşti un predicator al Evangheliei şi am vorbit cu tine în dimineaţa aceasta. Atunci n-am ştiut despre ce este vorba, dar văd acum. Văd că eşti pe cale să ai o cădere nervoasă.       Diavolul îţi pune în minte toate aceste lucruri încercând să te îndrepte chiar împotriva mea. Aşa este. Aceasta este: „Aşa vorbeşte Domnul!”  Să uiţi de aceasta şi să-i spui că este un mincinos. Acceptă acest lucru şi această stare te va părăsi şi nu se va mai întoarce niciodată la tine, fiindcă vei fi un om liber. Te provoc să crezi aceste lucruri. Bărbatul acesta a venit la mine azi-dimineaţă, dar nu am ştiut până acum care era problema lui. În faţa lui era o umbră neagră care tot intra şi ieşea din el, dar acum l-a părăsit. Aşa este. Aleluia! „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.”

În timp ce Duhul Sfânt este aici, am să mă rog şi peste aceste batiste. Haideţi să ne rugăm cu toţii.

Tată ceresc, Biblia ne învaţă că ei luau bucăţi de haine şi şorţuri de pe trupul lui Pavel, iar duhurile necurate ieşeau din oameni şi astfel oamenii erau vindecaţi. În timp ce suntem conştienţi de prezenţa Ta, ştim că nu suntem sfântul Pavel, dar Tu eşti încă Acelaşi Isus. Mai mult, Acela nu era Pavel, ci Tu şi credinţa din oamenii care au văzut împlinirea profeţiilor şi au ştiut că Dumnezeu era cu el. Doamne, Tu onorezi şi astăzi rugăciunile oamenilor în acelaşi fel.

Un scriitor a scris odată: „Când Israel era în drum spre ţara făgăduită, Marea Roşie le-a tăiat calea, dar Dumnezeu S-a uitat cu ochi plini de mânie, din Stâlpul de Foc, şi atunci Marea Roşie s-a speriat şi s-a dat înapoi, iar Israel şi-a continuat călătoria spre ţara făgăduită.”

Dumnezeule, în seara aceasta doresc făgăduinţa din 3Ioan 1.2: „Preaiubitule, doresc ca toate lucrurile tale să-ţi meargă bine, şi sănătatea ta să sporească tot aşa cum sporeşte sufletul tău.” Boala i-a trântit pe aceşti oameni, dar fie ca Tu să Te uiţi la ei prin sângele lui Isus Hristos, iar când aceste batiste vor fi puse peste cei bolnavi, în amintirea acestei mari ungeri a Duhului Sfânt care ne arată că Isus este viu şi ridicat dintre morţi, bolile să se sperie de aceste arvune puse peste ei şi să fugă înapoi, iar oamenii să fie vindecaţi în Numele lui Hristos.

Linişte! Biblia are dreptate, pentru că numai Isus este Cel care hotărăşte să vină aici şi să legitimeze aceste lucruri într-un mod atât de desăvârşit, încât este dincolo de orice limită a psihologiei umane şi a oricărei emoţii. Este o minune desăvârşită. Minunea este ceva ce nu poate fi explicat. Eu am văzut oameni care erau puţin şchiopi de un picior şi din cauza emoţiei puteau sări în sus. Cum ar putea un om să-i spună altuia ce a făcut, de unde vine, ce s-a întâmplat cu el şi ce va fi? Vă provoc să-mi spuneţi dacă a greşit vreodată în zecile de mii de cazuri din jurul lumii. Niciodată!

Ştiu că avem şi o mulţime de imitatori, dar aşa trebuie să fie. Trebuie să fie imitatori fireşti, dar aceasta nu face decât să strălucească şi mai mult Adevărul; aceasta Îl face pe Isus Hristos real.

În seara aceasta, El este aici, în mijlocul nostru, acelaşi Duh Sfânt pe care l-ai primit şi care te face să vorbeşti în limbi şi să faci lucrurile pe care le faci. Acelaşi Duh Sfânt îţi arată semnul Sodomei ca să ieşi afară din acele lucruri, fiindcă ceasul în care lumea va fi arsă este aproape. O bombă aşteaptă cu un număr pe ea. Fugiţi repede în Hristos! Ultimele cuvinte rostite de El au fost: „Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu… îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” Credeţi aceasta?

Voi vedea dacă credeţi. Mă întreb dacă n-am putea alinia aici un rând de rugăciune de modă veche, ca pe vremuri în Arkansas. Aţi crede? Aţi vrea să vedeţi punerea mâinilor peste bolnavi? Aţi vrea să aveţi aşa ceva?

Nu ştiu cum vom face aceasta, mă îndoiesc că vom putea. Vă îndoiţi şi voi? Credeţi că am putea? Nu ştiu cum vom face, dar am putea încerca dacă sunteţi destul de respectuoşi.

Ce ziceţi? Să luăm pe secţiuni? În ordine. Lăsaţi-i pe cei din spate, care au numere de rugăciune, să păşească în faţă. Mai întâi, cei din dreapta.

 Fraţi şi surori, aş vrea să ştiţi că voi nu trebuie să aşteptaţi să vină aici un evanghelist special, fiindcă păstorul vostru are aceeaşi autoritate. S-ar putea să n-aibă acelaşi dar profetic, pentru că acesta vine numai o dată într-o generaţie, dar are acelaşi drept să se roage pentru voi, ca şi mine. Darul deosebirii nu vă vindecă, ci vă face numai conştienţi de prezenţa lui Dumnezeu.

În ce-l priveşte pe evanghelist, el merge în oraş, face rugăciuni şi botezuri, după care pleacă; dar păstorul rămâne acolo. Oamenii nu cred mare lucru despre păstorul lor, dar el este un om al lui Dumnezeu. El v-a condus în siguranţă până acum şi poate să vă ducă mai departe, pentru că este călăuzit de Dumnezeu.

Vreau să ştiţi cu toţii, că dacă veniţi în acest rând de rugăciune şi nu credeţi, va fi mai rău. Dar dacă credeţi cu adevărat, după ce veţi trece pe sub mâinile unse ale lui Dumnezeu, să mergeţi acasă şi să mărturisiţi puterea lui Dumnezeu; să plecaţi de aici strigând şi lăudându-L pe Dumnezeu, pentru că totul este lăsat în urmă. Aş vrea să faceţi cu toţii aceasta.

Apoi aş vrea să fiu ajutat de aceşti păstori. Oh, frate Moore, frate Hooper şi ceilalţi fraţi lucrători pe care-i cunosc, aş vrea să vă ridicaţi în picioare împreună cu aceşti păstori deosebiţi de aici şi să faceţi un rând în partea aceasta.  Noi am procedat aşa şi data trecută, deşi nu am mai făcut aceasta de mulţi ani, şi am văzut că s-a întâmplat ceva. De aceea, cât timp este aici Duhul Sfânt, ne vom ruga pentru bolnavi, fiindcă Biblia spune: „Îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşa.” Biblia spune aceasta, iar ea este Cuvântul lui Dumnezeu. Veniţi aici, fraţilor, şi formaţi un rând, în timp ce eu voi sta aici împreună cu fraţii aceştia.

Voi, cei de aici, să mergeţi în jurul sălii şi să vă întoarceţi pe partea aceasta. Cineva să vină aici, poate fratele acela micuţ de acolo, ca să verifice rândurile. Sau poate veni un frate aici şi să-i cheme pe oameni pe secţiuni. Predicatorii, care sunt slujitorii unşi ai lui Isus Hristos, pot să stea chiar aici, de-a lungul acestui rând.

Eu am aici o mulţime de fraţi care au venit din Jeffersonville şi unii asociaţi din bisericile surori ale tabernacolului. Fratele Don Ruddell are mare succes în rugăciunea pentru bolnavi. Eşti aici, Don? Fratele Junior Jackson este un predicator metodist pe care l-am botezat în Numele lui Isus Hristos şi care a primit Duhul Sfânt. El a fost predicator în „Biserica lui Dumnezeu.” Aş vrea ca fraţii din tabernacol care se roagă pentru bolnavi, să vină şi să stea împreună cu fraţii din rând.

Acest lucru este în ordine, nu-i aşa, frate? Desigur. Atunci este în ordine. Haideţi şi staţi aici.

Unde este fratele Willard Collins? El este un alt predicator metodist care a primit de curând Duhul Sfânt şi a fost botezat. Aş vrea să vină şi el aici.

Nu demult, băieţelul lui a fost pe moarte din pricina febrei reumatice, iar medicul i-a spus că nu are voie nici măcar să ridice capul ca să-i pună un pai în gură. Eu veneam de la Tucson ca să predic despre „Cele şapte Peceţi,” iar când am ajuns acolo, el a luat copilul din pat şi l-a adus la adunare. Însă nici n-a apucat să intre în clădire, că Duhul Sfânt a şi spus: „Aşa vorbeşte Domnul: Du copilul acasă, fiindcă este vindecat. El se va juca cu copilul meu.” Fratele stă acum aici, iar acolo este soţia lui.

Cred că şi Mickie este aici. Desigur. Unde eşti Mickie? El este acolo. Totul a fost ca un mister. Autorităţile medicale au dus copilul la spital, l-au examinat şi s-au scărpinat în cap zicând: „Nu se mai găseşte nici urmă de boală în el.”

Ce este aceasta? „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.”

Prieteni, motivul pentru care i-am chemat pe aceşti bărbaţi este că ei sunt păstori şi sunt chemaţi să se roage pentru bolnavi, la fel cum sunt chemat eu sau oricare altul. Vreau să ştiţi că păstorul vostru are autoritate să facă aceasta, aşa că nu este nevoie să-i aşteptaţi pe Oral Roberts, Jack Jones sau pe alţii ca ei să facă aceasta. Isus Hristos este Omniprezent, aşa că pe El trebuie să-L credeţi, iar păstorul vostru este chemat să facă aceasta. Dacă nu aţi fost botezaţi niciodată, după această întâlnire consultaţi-vă cu păstorul vostru şi puneţi-vă în rânduială cu Dumnezeu, iar dacă nu aţi primit Duhul Sfânt, mergeţi la biserică şi el vă va învăţa ce să faceţi.

Aş vrea ca în timp ce treceţi pe lângă rând, să vă rugaţi. Rugaţi-vă cu toţii. Mărşăluiţi împreună cu rândul, iar eu voi sta aici cu aceşti predicatori şi ne vom pune mâinile peste aceşti bolnavi. Păstorul va sta aici şi va chema fiecare rând, iar atunci când veţi trece pe aici, ne vom ruga pentru voi.

Când aceşti fraţi îşi vor pune mâinile peste voi, sunteţi vindecaţi aşa cum aţi fost şi salvaţi. Biblia spune: „Pocăiţi-vă şi fiţi botezaţi în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, apoi veţi primi darul Sfântului Duh.” Aceasta este făgăduinţa lui Dumnezeu. El va face aceasta dacă credeţi, dar dacă nu credeţi, nu se va întâmpla nimic, pentru că este scris: „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce vor crede: …îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşa.” Aceasta se întâmplă când ei îşi pun mâinile peste voi şi credeţi.

Credeţi aceasta? Credeţi că în seara aceasta aţi văzut un lucru la fel de real ca şi comportamentul acelei căprioare mame; că L-aţi văzut pe Isus Hristos manifestându-Se printre noi? Dacă credeţi că El este aici, spuneţi: „Amin!” (Amin). Atunci El este aici.

Haideţi să ne plecăm capetele şi să ne rugăm din toată inima.

Tată ceresc, eu Te iubesc. Tu eşti viaţa mea, nădejdea mea, Dumnezeul, Împăratul, Vindecătorul şi Ocrotitorul meu. Prin aceste cuvinte, exprim simţămintele fiecărui creştin adevărat de aici, pentru că aceasta eşti Tu pentru noi.

Aici stau bărbaţi care poate sunt ei înşişi bolnavi. Ştiu că este aşa pentru că am văzut Duhul Tău venind peste ei cu câteva clipe în urmă. Dar deşi sunt bolnavi, inimile lor se îndreaptă spre adunările lor şi astfel îşi cedează locul pentru oile lor. Dumnezeule, binecuvântează-i pe fiecare dintre aceşti bărbaţi ca să fie atât de unşi cu Duhul Sfânt, încât atunci când îşi vor pune mâinile peste oameni, să primească o credinţă atât de mare încât să accepte darul vindecării divine pe care L-ai făgăduit Tu, Doamne. Primeşte rugăciunea fiecăruia şi umple-i de siguranţa că trec pe sub umbra crucii, acolo unde sângele lui Isus Hristos mijloceşte pe baza mărturisirii lor, şi că măreaţa Sa prezenţă slăvită este aici dovedind că El nu este mort, ci S-a ridicat dintre cei morţi şi trăieşte printre noi. Iar când vom pleca la casele noastre, inimile noastre vor arde, aşa că vom spune: „Cum de nu ardea inima în noi când ne vorbea pe drum?”

Îngăduie ca prezenţa Ta să ne dea o asemenea putere, în următoarele minute, încât atunci când vom pleca, printre noi să nu se mai găsească nici o persoană neputincioasă.

Pe baza Cuvântului lui Dumnezeu şi a prezenţei lui Isus Hristos care Şi-a vărsat sângele ca să facă fiecare Cuvânt al Său realitate pentru oamenii care cred, provoc fiecare diavol care-i ţine legaţi pe oamenii aceştia, să-i părăsească. Satan, tu eşti învins şi timpul tău este aproape! Ieşi afară din oamenii aceştia în Numele lui Isus Hristos! Ieşi afară din ei! Prin punerea mâinilor peste bolnavi, noi facem o lucrare a lui Dumnezeu, iar ei se vor însănătoşi.

Samuele, cântă „Crede numai!” Să începem rândul de rugăciune. (Fratele Samuele Johnson începe să cânte: „Crede numai”). Toată lumea să stea în rugăciune. (Fratele Branham se roagă pentru oameni împreună cu ceilalţi predicatori).

Inimile noastre sunt în iubirea lui Hristos

Părtăşia cu cei asemenea nouă

Ne este atât de scumpă

Încât atunci când ne despărţim

Ne doare înlăuntrul nostru.

Inimile noastre sunt încă legate

Şi avem nădejdea că ne vom întâlni din nou.

Tată ceresc, îngăduie în Numele lui Isus Hristos ca aceste atingeri de mâini ale fraţilor predicatori să fie în acord cu Cuvântul lui Dumnezeu. Îngăduie ca puterea care L-a scos pe Hristos dintre cei morţi şi L-a ţinut cu noi timp de două mii de ani, să vindece boala din mijlocul nostru în Numele lui Isus Hristos. Fie ca puterea lui Dumnezeu să se odihnească peste aceste batiste şi pachete în Numele lui Isus Hristos.

Isus Hristos Şi-a ţinut Cuvântul timp de două mii de ani. El a spus că în timpul sfârşitului se vor întâmpla aceste lucruri şi aşa este. „Dacă îşi vor pune mâinile peste cei bolnavi, bolnavii se vor însănătoşa.” Credeţi aceasta? O acceptaţi? Haideţi să ne ridicăm mâinile şi să-I dăm cinste lui Dumnezeu.

– Amin –