1

UNUL MAI MARE CA SOLOMON ESTE AICI

Mulţumesc foarte mult. Să rămânem puţin în picioare, în timp ce vom merge înaintea lui Dumnezeu, în rugăciune. Înainte de a ne ruga, dacă sunt cereri speciale, vă rog să le faceţi cunoscute lui Dumnezeu prin ridicarea mâinii şi să spuneţi: „Dumnezeule, adu-Ţi aminte de mine în cauza cutare…”

Tatăl
nostru ceresc, în seara aceasta avem marele privilegiu să venim şi să-I spunem:
„Tată”, Creatorului Cerului şi al pământului, ştiind că El este atât de mult
preocupat de noi, încât L-a dat pe singurul Său Fiu născut, pentru ca oricine
crede în El să nu piară, ci să aibă Viaţa veşnică. (Ioan 3.16).

Tată,
în seara aceasta avem multe cereri, iar Tu ai văzut fiecare mână ridicată şi
cunoşti motivele pentru care a fost ridicată. Răspunde-ne, Tată, fiindcă îmi
aduc rugăciunea pe altar, împreună cu rugăciunile lor, credinţa mea împreună cu
a lor şi mă rog ca Dumnezeul cel îndurător să le asculte cererile, fiindcă
plecăm pe baza jertfei de sânge Domnului Isus Hristos. Binecuvântează Mesajul
pentru care suntem în seara aceasta aici, şi ajută-ne să-L primim. Binecuvântează-i
pe cei care Îl aduc şi fie ca Duhul Sfânt să aibă cale liberă spre fiecare
inimă, astfel ca atunci când vom pleca de aici să putem spune: „Cum nu ne
ardeau inimile în noi când stăteam din nou în prezenţa Lui?” Dă-ne aceasta,
pentru că Te rugăm în Numele lui Isus. Amin. Puteţi să vă aşezaţi.

Sunt
cu adevărat bucuros pentru că sunt aici în seara aceasta, după ce aseară am
avut un timp binecuvântat cu Domnul, fiindcă am avut o părtăşie minunată în
jurul Cuvântului lui Dumnezeu. Azi dimineaţă, la micul dejun, am vorbit cu
cineva despre aceasta. Imediat a mai sosit cineva care a fost în adunare şi a
spus: „Frate Branham, am fost în adunările tale încă de acum cincisprezece ani,
când ai început pe Coasta de Vest.” Omul acela era din Santa Rosa.

Într-o
seară, a venit acolo un domn şi tot încerca să ajungă în rândul de rugăciune.
Aveam cu mine pe cineva care mă ajuta cu numerele de rugăciune şi cu ordinea în
rând. Oamenii au venit de departe, cu taxiuri, numai ca să ajungă la adunare.

Domnul
Brown l-a adus de două sau trei ori în rândul de rugăciune, iar eu l-am auzit
spunând:

„Am
vrut doar să vorbesc puţin cu el.”

Atunci
l-am întrebat: „Ce este, domnule?”

„Vreau
să te întreb doar cum se pronunţă numele tău.”

„B-R-A-N-H-A-M”.

Atunci
el a spus: „Acesta este, mamă!”, după care s-a dus şi s-a aşezat jos.

„Ce
ciudat!” mi-am zis eu, „De ce m-a întrebat aceasta?”, după care l-am întrebat:
„De ce m-ai întrebat…”

„Domnule,”
a spus el, „cu douăzeci şi ceva de ni în urmă, când Cincizecimea a ajuns pentru
prima dată pe Coasta de Vest, eu şi soţia mea am primit Duhul Sfânt.” Unul
vorbea în limbi, iar celălalt tălmăcea. Astfel aduceau prorocii şi le scriau.

Şi
a continuat: „Aseară când am ajuns acasă, am citit în ziar un articol în care
se spunea că vei veni la Santa Rosa, aşa că i-am zis soţiei: „Dragă, nu ţi se
pare cunoscut numele acesta?”

Spunea
că după ce au cinat, au urcat în pod şi au căutat o valiză veche în care aveau
prorociile. Şi una dintre ele, care era scrisă pe o hârtie îngălbenită, spunea:

Aşa
vorbeşte Domnul: se va întâmpla că la sfârşitul timpului, pe Coasta de Vest va
veni slujitorul meu William Branham să se roage pentru bolnavi.”

Această
prorocie era scrisă pe o hârtie îngălbenită, şi cred că era din anul 1915 sau
aşa ceva. Coasta de Vest are multe amintiri cu mine, fiindcă mă duc acolo
constant. De ce? Civilizaţia a călătorit cu soarele, spre vest. Cea mai veche
civilizaţie pe care o avem este în est, acolo unde S-a revărsat Duhul Sfânt mai
întâi. Apoi, civilizaţia a călătorit spre vest şi iată că a ajuns pe Coasta de
Vest; mai este doar o milă sau două şi ajungem la ocean. Noi ne întoarcem din
nou pe partea de est. Pe Coasta de Vest, s-au adunat toate lucrurile bune şi
rele, frumoase şi urâte, toate împreună.

Probabil
că aceasta este ultima mea misiune aici jos şi aş vrea să predic despre „Când
răsăritul se întâlneşte cu apusul”, pentru că am aceasta de multă vreme pe
inimă.

Persoana
aceasta mi-a spus:

„Frate
Branham, când ai venit, a fost doar un dar. Uneori, în rândul de rugăciune luai
pe câte unul de mână, stăteai puţin şi îl priveai în ochi, apoi îi spuneai că
are boala cutare sau cutare şi era în ordine. Tu ai spus că Îngerul Domnului
ţi-a vorbit şi te-a însărcinat să mergi şi ai prorocit că va veni un timp când
vei spune tainele inimii, când le vei spune oamenilor ce au făcut, ce va fi sau
ce se va întâmpla. Ai prorocit să se va întâmpla aceasta.”

El
a continuat:

„Astăzi,
slujba ta este sută la sută mai sus decât a fost atunci, fiindcă s-a împlinit
tot ce ai prorocit. Aseară, ai stat lângă o femeie din rând şi i-ai spus
întreaga ei istorie şi ce se va întâmpla, iar oamenii au spus: „Ce drăguţ!” La
început, când luai mâna oamenilor spuneai doar un lucru micuţ şi oamenii
alergau la altar, dar aseară când ai făcut chemarea la altar, oamenii stăteau
pe loc.”

„Păcătoşi,
rătăciţi şi alţii.”, am răspuns eu, dar el a zis:

„Nu
a răspuns nimeni. Tu ai spus că darurile lui Dumnezeu se desăvârşesc, dar
trezirea este gata de multă vreme.” Vedeţi, trezirea s-a terminat.

În
anul 1956 am prorocit în Chicago, că Billy Graham se va întoarce în anul acela
şi va anula adunările. Tommy Osborn se va întoarce şi America va vedea ultima
ei chemare, iar de atunci încolo trezirea s-a stins. Avem acest lucru
înregistrat şi trezirea este gata. Vedeţi?

Apa
trebuie să cadă peste sămânţă ca s-o aducă la Viaţă. Dar dacă acolo nu este
Viaţa care s-o aducă la viaţă, nu rodeşte. „Tot ce-Mi dă
Tatăl va ajunge la Mine
”, şi „Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l
atrage Tatăl, care M-a trimis
.” (Ioan 6.37,44). Aşa este. Deci, astăzi
trezirea este gata.

Îmi amintesc că 
prima dată când l-am întâlnit pe Oaral Roberts a fost într-un cort
zdrenţos. Eu eram în Kansas, Missouri, iar el era în Kansas City, Missouri.
Ne-am întâlnit în spatele platformei şi ne-am strâns mâna, iar el m-a întrebat:

„Frate Branham, crezi că Dumnezeu îmi va asculta
rugăciunile pentru bolnavi?”

„El răspunde rugăciunilor oricui pentru bolnavi”, am
răspuns eu. Noi avem o fotografie împreună. Este publicată în „Glasul
vindecării”, pe care cred că o aveţi mulţi dintre voi. Acolo a început Oral.
Uitaţi-vă cum i-a crescut slujba şi acum gestionează milioane şi milioane de
dolari, are clădiri mari şi şcoli de teologie.

Mă gândesc la Billy Graham când organizaţia „Tinerii
pentru Hristos”, s-au rugat pentru el când ziarele l-au criticat fiindcă a spus
că leul Leo, l-a lovit în burtă şi a spus: „Vedeţi, este destul de mare ca
să-şi pună capul pe ea.” Astăzi se tem să spună aşa ceva, dar slujba lui a
crescut foarte mult.

Slujba lui Oral Roberts a crescut. Micul dar pe care i
l-a dat Dumnezeu, a făcut ca slujba lui să crească, însă cu toate acestea,
trezirea moare, moare, moare.

Când Billy Graham a fost în oraşul meu, în Louisville, la
dejunul predicatorilor, a spus:

„Mă duc într-un oraş, ţin adunări timp de şase săptămâni
şi am treizeci de mii de convertiţi, dar când mă întorc din nou după şase luni,
nu pot găsi nici treizeci, pe când Pavel mergea într-o cetate şi avea un
convertit pentru Hristos. Dar când se întorcea după un an, găsea treizeci sau
patruzeci ca acela. Înseamnă că undeva este ceva greşit.” Sigur că da.

Tocmai
când trezirea se desfăşoară şi Duhul lui Dumnezeu lucrează, Dumnezeu merge cu poporul
Său şi îşi ia de acolo recolta curăţită de buruieni. Aceasta-i tot. Aceasta
este pentru generaţia aceea.

Amintiţi-vă
că El a spus: „Cum era în zilele lui Noe, când au fost salvate opt suflete,
tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului.”
(Luca 17.26).

Vedeţi? Fiecare generaţie va produce atâţia. Şi
astăzi este la fel. Pretutindeni, totul este uscat şi mort pentru că păcatul a
pătruns peste tot.

Săptămâna trecută am fost la o adunare în Los
Angeles. Era un teren mare plin cu oameni. Toţi păreau că Îl iubeau pe Domnul,
dar când am făcut chemarea la altar, vă spun sincer că nu a venit nimeni.
Nimeni!

Iar când o fac, ei nu sunt creştini cu adevărat, ci
sunt doar oameni care L-au cunoscut odată pe Domnul, apoi au alunecat şi s-au
întors înapoi. Aceştia nu pot fi numiţi convertiţi. Ei au fost convertiţi când
L-au acceptat pe Hristos, apoi s-au depărtat, iar acum şi-au reînnoit părtăşia.
Vedeţi?

În ce priveşte convertiţii, nu cred că sunt o
duzină pe an, în special în adunările mici. Deci vedeţi, acum doar se spicuieşte
în câmp.

Totuşi, suveranul Dumnezeu Se asigură că fiecare
este prins, că fiecare grâu este păstrat… chiar şi cel care a fost lăsat este
cules în ceasul al doisprezecelea. Vedeţi? Dumnezeu nu lasă nimic… El piaptănă
câmpul încoace şi încolo ca să prindă tot. Nu suntem recunoscători că avem un
Tată ca acesta?

Aseară am spus că voi termina la 9.30, dar am
plecat aproape la 10.00. Întârzii întotdeauna. Mama spunea că am fost un
bebeluş drăguţ, venit la nouă luni. Aici am venit mai târziu şi întârzii întotdeauna.

Nu demult, am fost la o adunare, la Biserica
fraţilor uniţi, unde am întârziat aproape o oră. Astfel, când am ajuns,
predicatorul de acolo le-a spus oamenilor care stăteau în picioare pe lângă
pereţi: „Vi-l prezint pe întârziatul domn Branham.”

Când m-am căsătorit, soţia a trebuit să aştepte o
oră şi jumătate. Am ţinut-o mult timp acolo. Dacă aş putea întârzia şi la
înmormântarea mea, ar fi foarte bine; aş vrea să pot sta aici cât mai mult şi
să întârzii la acel eveniment.

Cei cu educaţie ştiu cum să vorbească şi cum să
aşeze lucrurile, dar eu trebuie să mă întind ca să obţin şi să… Dar îmi place
să mă întind foarte bine după aceasta, aşa încât nu ştiu să mă mai opresc.
Vedeţi? Acesta este singurul fel în care ştiu s-o fac, de aceea, suferiţi-mă
puţin.

Când am fost în Elveţia, am primit un ceas cu
alarmă, dar mi-e ruşine să sune alarma în timp ce predic. Ei mi l-au dat şi
cred că au vrut să sugereze ceva.

La tabernacolul de acasă am predicat o predică ceva
mai scurtă, de vreo şase ore. Doar şase ore, dar nu vă speriaţi, pentru că nu
am să fac aceasta şi aici. Managerul meu, care stă la spatele meu, mă trage jos
înainte de aceasta.

Acum, haideţi să deschidem Scriptura şi să citim
din Matei 12. Vom citi ca să avem un context. Cât timp mai avem, să îl
folosim pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

După cum aţi auzit, cu câteva zile în urmă mi-a
explodat în faţă o armă, dar Domnul mi-a cruţat viaţa. Vedeţi urmele din jurul
ochilor mei şi celelalte semne? O puşcă Weatherby Magnum a explodat în mâna
mea, aruncând ţeava la 50 yarzi (45,7 metri) şi tăind totul în jurul meu.
Explozia a fost atât de puternică încât ar fi putut să-mi taie capul în două.

Bărbatul care este acum aici cu mine, ar fi putut
să-mi ridice doar picioarele, şi asta ar fi fost tot, dar nu am fost rănit
decât foarte puţin. Cincisprezece bucăţi de schije mi-au intrat pe lângă ochi,
una mi-a intrat deasupra dintelui şi mi-a tăiat faţa, iar trei sau patru bucăţi
mi-au lovit craniul, în cerc, în jurul sinusurilor. Acum nu mă mai deranjează.

Deci, El mi-a cruţat viaţa dintr-un motiv, iar acum
sunt aici ca să folosesc fiecare minut pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

Vreau să precizez că arma nu era un Weatherby
Magnum original, dar după cum ştiţi, eu mi-am dorit întotdeauna una. Am
participat la partide de vânătoare în toată lumea şi întotdeauna mi-am dorit o
astfel de armă, dar nu mi-am permis-o. Unul din prietenii mei a vrut să-mi
cumpere una, dar când m-am gândit că trebuie să dea trei sute de dolari pentru
ea, în timp ce prietenii mei misionari nu au nici măcar papuci în picioare, am
refuzat-o.

Fratele Art Wilson, care este aici, i-a dat fiului
meu Billy un mic Winchester 257, nou, iar un prieten de-al meu care lucrează la
agenţia Weatherby mi-a zis: „Frate Branham, pot să alezez o puşcă şi s-o fac să
fie ca un Weatherby, la un preţ foarte mic. Dă-mi voie s-o fac, fiindcă nu va
costa decât zece sau cincisprezece dolari. Iat-o aici în revista Weatherby.
Este garantat.”

Am fost de acord şi el a făcut-o, dar prima dată
când am încărcat arma, aceasta a explodat. De aici am învăţat un lucru bun:
când vrei să fii creştin, nu pierde vremea cu strângeri de mână şi bătut pe
spate, fiindcă acest lucru va exploda undeva pe drum.

Dacă arma aceea ar fi fost un Weatherby Magnum din
fabricaţie, cumpărată dintr-un  magazin
Weatherby Magnum, ar fi fost în ordine. Ar fi fost făcut pentru acel tip de
cartuş, dar când încerci să bagi un cartuş mai mare, care se potriveşte la o
altă armă, nu va funcţiona. Înţelegeţi?

Dacă vrei să fii creştin, trebuie să te naşti din
nou; trebuie să mori faţă de tine şi să te ridici de jos. Astfel, nu vor fi
nici un fel de explozii pe cale şi vei fi capabil să susţii încărcătura pe care
o pune Duhul Sfânt în tine.  Aşa este. Dacă
nu. Nu vei fi în stare să rezişti. Asta-i tot. Domnul să vă binecuvânteze.

Cam dur, nu-i aşa? Nădăjduiesc să înţelegeţi ce
vreau să spun. Voi trebuie să fiţi morţi faţă de voi înşivă; atât de morţi
încât să nu mai fiţi voi înşivă. Asta-i tot. Apoi, după ce  sunteţi născuţi din nou în Hristos şi sunteţi
zidiţi începând din sufletul vostru până la exterior, sunteţi un creştin născut
din nou cu adevărat, iar Duhul Sfânt ştie ce încărcătură să pună în voi.  Aşa este. Şi veţi fi capabili s-o purtaţi.
Dar dacă veţi încerca să imitaţi un creştin, veţi exploda undeva. Undeva va fi
o explozie. Nu încercaţi să imitaţi! Fiţi un creştin autentic al lui Dumnezeu
sau staţi unde sunteţi! Aşa este! Nu puneţi mărturii false. În ordine.

Acum vom citi din Matei 12.38-42:

Atunci, unii din
cărturari şi din farisei au luat cuvântul şi I-au zis: „Învăţătorule, am vrea
să vedem un semn de la Tine!”

Drept răspuns, El
le-a zis:
„Un neam viclean şi preacurvar
cere un semn, dar nu i se va da alt semn decât semnul prorocului Iona.

Căci, după cum Iona a stat
trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta
trei zile şi trei nopţi în inima pământului.

Bărbaţii din Ninive se vor
scula alături de neamul acesta în ziua judecăţii şi-l vor osândi, pentru că ei
s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decât
Iona.

Împărăteasa de la Miazăzi se
va scula alături de neamul acesta în ziua judecăţii şi-l va osândi, pentru că
ea a venit de la marginile pământului ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi
iată că aici este Unul mai mare decât Solomon
.”

Fie ca Domnul să adauge binecuvântările Sale la
citirea acestui Cuvânt.

Isus a mustrat generaţia aceea. Dacă citiţi prima
parte a pasajului, vedem că ei au cerut un semn de la El, un semn biblic că era
Mesia… Noi am vorbit despre aceasta seara trecută şi am văzut că ei L-au numit
Beelzebul, ghicitor, drac. Când fariseii aceia L-au văzut făcând aceste
lucruri, L-au numit în inimile loc, nu cu buzele, ci în sinea lor: „Beelzebul,
domnul dracilor.”

Isus ştia ce gândeau şi le-a spus: „Când va veni
Duhul Sfânt şi va face acelaşi semn pe care L-a dat El, un singur cuvânt spus
împotrivă şi nu va fi iertat.”

Prieteni,
necredinţa este cel mai groaznic lucru. Acesta este singurul păcat care există.
Cu câţiva ani în urmă, am predicat despre aceasta într-o biserică metodistă.
Erau din Sud şi mulţi dintre ei credeau în sfinţenie. Eu am spus: „Adulterul nu
este păcat, minciuna nu este păcat, luarea Numelui Domnului în deşert nu este
păcat.” Aceasta a fost prea mult pentru ei, aşa că o soră bătrână care stătea
acolo cu gulerul ei tare ridicat în sus, mi-a zis: „Atunci, spune-ne tu,
rogu-te, ce este păcatul?” Ea nu a mai putut suporta.

„Sora
mea”, am răspuns eu, „păcatul este necredinţa. Ei fac aceste lucruri, săvârşesc
adulter, mint şi fac toate aceste lucruri, pentru că nu cred. Acestea sunt
atributele păcatului. Dacă ar crede, ei nu ar face aceste lucruri, dar le fac
pentru că sunt nişte necredincioşi. Acestea sunt doar fapte care dovedesc că
sunt necredincioşi. Scriptura ne spune foarte clar că „cel ce nu crede a şi
fost osândit.”
(Ioan 3.18).

De
ce spun oamenii că zilele minunilor au trecut? Pentru că sunt păcătoşi.

Odată,
un bărbat mi-a spus: „Nu mă interesează câte dovezi îmi aduci şi câte faci,
pentru că eu nu cred în vindecarea divină!”

„Aceasta
nu a fost dată pentru necredincioşi, ci pentru cei credincioşi!” Aşa este.
Vindecarea divină este numai pentru cei care cred, nu pentru necredincioşi. Ei
nu au nici o şansă. Eu nu îi judec, ci doar mă gândesc în ce stare sunt.
Înţelegeţi?

Isus
a spus: „Aveţi ochi şi nu puteţi vedea, aveţi urechi şi nu puteţi auzi.”,
iar acelor mari învăţaţi în religie, învăţătorilor ţi teologilor acelui timp,
le-a spus: „O, farisei orbi care călăuziţi pe alţi orbi!” Înţelegeţi?
Le-a spus aceasta pentru că nu au crezut în El, deşi Scripturile dovedeau clar
ce trebuia să facă Mesia. Totuşi, ei L-au numit un drac. Aşa este. Vedeţi,
necredincioşii…

El
a spus: „Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl.” Şi aici
este bunăvoinţa Lui: „Toţi aceia pe care Mi i-a dat Tatăl, vor veni.”
(Ioan 6.44,37). Aceasta este parte. Îmi place aceasta. Da, domnilor. „Toţi
aceia pe care Mi i-a dat Tatăl, vor veni.”
Mă bucur pentru aceasta. Deci, noi
nu ştim cine este şi cine nu este. Noi doar împrăştiem Sămânţa. Aceasta-i
tot ce putem face. Unele vad pe marginea drumului, altele cad pe drum, unele
cad în partea aceasta, dar unele vor cădea într-un pământ bun, într-un pământ
pregătit de Dumnezeu să primească Sămânţa.


gândesc la femeia despre care am vorbit seara trecută, la prostituata care
stătea acolo în starea aceea, fiindcă avusese cinci bărbaţi. Ce stare groaznică
era peste sărmana femeie şi cu toate acestea, ştia despre Dumnezeu mai mult
decât ştie grămada aceasta mare de religioşi ai Americii. Cu siguranţă. Ea ştia
mai mult decât marele preot al acelui timp fiindcă ei ziceau: „Acesta este un
drac!”

De
îndată ce Lumina veşnică a strălucit pentru sămânţa aceea aleasă mai dinainte,
a venit imediat la Viaţă. Uitaţi-vă în ce stare era ea! Totuşi, a văzut şi L-a
recunoscut imediat. În vremea aceea erau destul de multe biserici, dar ea nu
mergea la niciuna dintre ele, ci doar aştepta pentru că a văzut că acolo era
ceva.

Biblia
spune că în timpul din urmă, antihristul îi va înşela pe toţi locuitorii
pământului, ale căror nume nu au fost scrise în Cartea Vieţii Mielului, înainte
de întemeierea lumii. Înţelegeţi? Aceasta era! Când Lumina a strălucit pe
cărarea acelei femei, ea s-a întors. Ea nu a spus: „Eşti Beelzebul!”, ci a zis:
„Văd că eşti proroc!” De ce? Pentru că a fost prinsă de Lumină şi sămânţa din
ea a venit la suprafaţă. Vedeţi? Ceva din ea a văzut pentru că a fost rânduită
să vadă. Ea a fost chemată de Tată, i-a fost dat… Viaţa i-a fost dată de la
întemeierea lumii. Şi de îndată ce a strălucit Lumina peste ea…

Ei
au avut parte de o pregătire ecleziastică, şi totuşi erau orbi, dar când Lumina
lui Dumnezeu a strălucit peste acea femeie, ea a văzut-o şi a spus: „Doamne,
văd că eşti proroc. Noi ştim că atunci când va veni Mesia, ne va spune toate
aceste lucruri.”
Iată! Vedeţi? Trebuie să fie pusă de Dumnezeu Însuşi acolo
înăuntru.

Isus
i-a mustrat şi le-a zis: „Cum puteţi fi atât de orbi?”

După
ce au văzut toate acele lucruri, ei spuneau: „Învăţătorule, am vrea să vedem un
semn de la Tine.” Priviţi ce le-a răspuns El: „Un neam
viclean şi preacurvar cere un semn, dar nu i se va da alt semn decât semnul
prorocului Iona.”
(Matei 12.39).

Şi neamul viclean şi preacurvar de acum va primi semnul
lui Iona. Haideţi să ne oprim puţin aici. Cu siguranţă, El îi vorbea acestei
generaţii. Aţi mai văzut o generaţie preacurvară ca aceasta?

Poate unii dintre voi nu ştiu, dar în umblarea mea prin
lume am putut să văd că nicăieri nu este mai mult adulter decât în
America.  Ea este cea mai rea dintre
toate. În Los Angeles, Chicago, New York eu acum cluburi în care merg femei şi
bărbaţi. Bărbaţii pun cheile de la cameră în pălărie, iar femeile trag la sorţ
şi merg cu acel bărbat. Neam viclean şi preacurvar!

Când am zburat la Los Angeles, am cumpărat un ziar, iar
acolo scria că numărul homosexualilor de pe Coasta de Vest a crescut în ultimul
an cu douăzeci sau treizeci de procente. Păcatul Sodomei. Isus spunea: „Cum
a fost în timpul Sodomei, tot aşa va fi…”
Viclean şi preacurvar. În toate transmisiile,
afişele, ziarele şi revistele care apar, întâlnim numai mizerie, vulgaritate,
putregai, femei dezbrăcate. Este o ruşine! De ce? Este duhul pe care îl doresc
oamenii. Credeţi că aţi putea să-i vindeţi unei femei pantofi cu şireturi, aşa
cum purta mama? În pantofii aceia este 
mai multă piele şi de calitate mai bună decât într-o duzină de perechi
care se poartă astăzi. Totuşi, nu ai putea să iei pe ei nici cincizeci de
cenţi. Mai bine îşi iau o pereche cu douăzeci şi cinci de dolari, pentru că aşa
poartă vecina sau ceva vedetă de la Hollywood, iar creştinii fac la fel. Ce
ruşine! Noi nu ar trebui să ne luăm după Hollywood! Hollywoodul sclipeşte, dar
Evanghelia luminează în smerenie. Aceasta este diferenţa dintre „a sclipi” şi  „a lumina”.

Biserica începe să sclipească de învăţaţi lustruiţi şi
educaţi, biserici mai şi aşa mai departe. Chiar şi poporul nostru, al
Evangheliei Depline, a ajuns în acelaşi curent. Este o ruşine! Luminând în
smerenie…

Nu am vrut să predic, fiindcă mi-am propus ca în această
adunare să vin şi să vorbesc despre vindecarea divină. În ordine. Haideţi să ne
întoarcem la aceasta.

Un neam viclean şi preacurvar umblă după semne şi vor
primi un semn, semnul lui Iona. Iona a stat în burta balenei timp de trei zile
şi trei nopţi, iar Fiul omului a stat în inima pământului timp de trei zile şi
trei nopţi.

Ascultaţi! Aceasta poate fi lumină nouă asupra
Scripturii, poate fi ceva, dar este Scriptura. Semnul lui Iona va fi semnul
învierii. Deci, neamul viclean şi preacurvar care caută un semn, va primi un
semn al învierii.

Noi avem înviere prin istorie, dar atunci avem înviere
printr-un semn, pentru că în seara aceasta, Isus Hristos este viu în Biserica
Sa. El nu este mort, ci este viu. În Ioan 14.12 ni se spune: „Cine crede în
Mine…”
Nu cine se preface că crede, ci „Cine crede în Mine, va face şi
el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât
acestea, pentru că Eu mă duc la Tatăl.

Ştiu
că versiunea King James spune: „mai mari”, dar ei nu puteau face mai
mari pentru că El a înviat morţi, a vindecat bolnavi, a oprit furtuna, a făcut
de toate. Traducerea corectă din evreieşte spune: „mai multe”. Adică,
Hristos era acolo un singur Om, dar acum Hristos este în Biserica Sa de peste
tot. Deci: „Veţi face mai multe lucrări, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.”

Peste
puţină vreme lumea (ordinea mondială) nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea
pentru că Eu (pronume personal) voi fi cu voi, chiar în voi (cât timp?) până la
sfârşitul lumii.”
(Ioan 14.19).

Luminile
de seară strălucesc şi lumea aceasta primeşte semnul lui Iona, pe Hristos, de
care credeau să au scăpat. Biserica L-a răstignit pe Hristos în urmă cu două
mii de ani, dar nu L-a putut omorî pentru că El spune: „Sunt viu în vecii
vecilor.”
  Şi iată că după două mii
de ani, El este aici, în poporul Său, arătându-Se prin aceleaşi lucrări pe care
le-a făcut atunci. Au trecut două mii de ani, dar El trăieşte de-a pururi şi
are cheile morţii şi ale iadului. Amin!

O,
sunt atât de bucuros pentru aceasta! Aceasta l-ar face pe un baptist să strige.
Aşa este. Mă simt foarte bine acum când mă gândesc la aceasta. El este viu, nu
mort. Este viu categoric!

Nu
demult, am spus ceva care pentru mine a sunat foarte profund. M-am gândit la
copiii lui Israel care erau robi în Egipt. Într-o zi, a venit din pustiu un
proroc al lui Dumnezeu care avea o Lumină deasupra Sa şi le-a vorbit despre o
ţară unde curge lapte şi miere. Ei nu o văzuseră încă, nimeni nu fusese acolo,
dar l-au crezut pe prorocul acela. Prorocia lui este potrivită cu Cuvântul şi
l-au crezut.

L-au
urmat până când au ajuns în locul numit Cades-Barnea, scaunul de judecată al
lumii. Acolo era un izvor mare cu mai multe pârâiaşe, iar dacă am avea mai mult
timp, aş putea intra în explicaţii şi v-aş arăta că acolo erau Apele Vieţii
care ies din scaun pentru biserici şi aşa mai departe. Dar era judecata, iar
judecata începe din casa lui Dumnezeu.

Acolo,
la Cades-Barnea, era printre ei unul care se numea Iosua care înseamnă IaHVeH –
Mântuitorul. El a trecut Iordanul şi a mers acolo unde nu mai fusese nimeni, a
iscodit ţara şi s-a întors înapoi cu dovada că era o ţară binecuvântată unde
curge lapte şi miere şi că tot ce a promis Dumnezeu că va fi, era în ţara
aceea.

După
ce a trecut Iordanul acolo unde nu mai fusese nimeni, el a venit înapoi cu
dovada, cu un ciorchine de struguri pe care-l duceau doi oameni.  „O, ce loc ne-a dat IaHVeH! Cuvintele Lui sunt
adevărate.”

Dar
ei nu au vrut să creadă, însă doi, Iosua şi Caleb au liniştit mulţimea care
exploda.

În
final, ei au trecut Iordanul şi au moştenit ţara. Ei nu au mai trebuit să fie
robi, fiicele lor nu au mai fost batjocorite şi fiii lor nu au mai fost ucişi
de legile crude ale întunecatului Egipt. Acum puteau să aibă pomii lor, puteau
să-şi crească viile lor, îşi puteau creşte copiii în pace, iar celelalte
popoare îi respectau. Cum aş vrea să intru după modelul acestui popor!

Ce
a urmat? După un timp, ei au îmbătrânit şi au început să moară, iar cimitirele
au început să se extindă pe coama dealurilor acelei ţări. Indiferent cât de
mult i-a binecuvântat Dumnezeu, ei tot au trebuit să moară.

Apoi,
a venit din slavă încă un mare Luptător. Numele Lui a fost Isus din Nazaret,
Fiul lui Dumnezeu, iar El le-a spus că este o Ţară în care oamenii nu vor muri,
pentru că există Viaţă după moarte. Nimeni nu fusese încă acolo şi să se
întoarcă înapoi, dar El a ajuns la Cades-Barnea, la Calvar, unde nu a stat
numai El la judecată, ci lumea întreagă a fost judecată acolo, iar El plătit
preţul păcatelor noastre.

După
Calvar, El a trecut ceea ce noi numim Iordanul morţii, dar a treia zi a înviat
şi S-a întors înapoi din Ţara aceea, aducând dovada că omul poate trăi din nou
când moare. Noi trăim! Amin! El a spus: „Vă voi da această Arvună, dovada, dar
aşteptaţi în Ierusalim până când vă voi trimite dovada că Ţara aceea este
bună!, că Ţara aceea vă eliberează din păcat.”

Şi
astăzi, după două mii de ani, noi avem încă arvuna salvării noastre şi putem să
privim în jos să vedem că odată am fost necredincioşi, morţi în păcat şi
nelegiuiri, dar acum suntem înălţaţi cu El în înviere.  Am murit cu El, am înviat cu El, iar în seara
aceasta stăm în locurile cereşti în Hristos Isus, suntem înălţaţi cu El în
înviere (Amin!) şi avem totul sub picioarele noastre (Amin!): boala, moartea,
iadul, totul a fost nimicit de marele nostru Luptător la dreapta Căruia stăm.
Amin!

De
ce ne mai temem? Nu-i de mirare că unul dintre ei a spus:

 „Unde
îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?”

Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul
nostru Isus Hristos!”

„M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea,
am păzit credinţa.

De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o
va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi
tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.”
(1Corinteni 15.55,57; 2Timotei
4.7-8). Amin. Dacă ar fi trăit astăzi? Nu cred că pot să rămân la subiectul meu.

Ei L-au condamnat, dar El le-a arătat că era Mesia.
Femeia aceea prostituată a spus destul de clar ca noi să înţelegem: „Doamne,
acesta este semnul pe care Îl va face Mesia.” Dar ei nu au crezut. Înţelegeţi?

El a spus că un neam preacurvar va căuta un semn şi îl va
primi, iar semnul acela va fi semnul lui Iona. El a stat în pântecele balenei
şi a înviat după trei zile, iar Fiul omului va învia din nou.

Desigur, orice cititor al Scripturii ştie că toată
Scriptura are un răspuns compus, toate poruncile. Luaţi, de exemplu,  cuvintele: „Am chemat pe fiul Meu din
Egipt”,
şi vedeţi dacă nu se referă la momentul când Iosif a fost chemat
din Egipt. Vedeţi? Iosif era fiul Lui şi Isus era Fiul Lui. Întotdeauna este un
dublu înţeles. Astfel, generaţia aceea nu a crezut semnul învierii, nici
samaritenii, nici evreii.

Dar iată că astăzi semnul mesianic se arată printre noi,
iar ei îşi întorc încă capetele de la El şi spun: „Presupun că este în ordine.”
Vedeţi? „Un neam viclean şi preacurvar umblă după un semn (În traducerea
noastră scrie: „cere un semn”) şi îl vor primi.”

Vedeţi, multă lume îl condamnă pe Iona, dar el era
profet. Se spune că Iona era înafara voii Domnului, dar eu voi pleda puţin
pentru el. Eu nu cred că acest profet era înafara voii Domnului. Eu cred ceea
ce spune Biblia: că „toate lucrurile lucrează împreună pentru binele celor
ce Îl iubesc pe Dumnezeu
.” (Romani 8.28).

Un om îşi predă viaţa lui Dumnezeu şi încearcă să calce
pe urmele Lui, iar Dumnezeu face ca totul să lucreze corect pentru el. Aşa este.

Desigur, Dumnezeu i-a spus lui Iona să meargă la Ninive,
o cetate plină de idolatrie, care era de mărimea oraşului St. Louis, Missouri.
Ei se închinau la animale şi la tot felul de zei, balena fiind zeul mării.
Vicleni şi preacurvari, făceau tot felul de lucruri, încât păcatul lor s-a suit
până la Dumnezeu, iar El l-a trimis la ei pe profetul Său să strige împotriva
păcatelor lor.

Acum, dacă profetul s-ar fi dus în timpul acela în cetate
şi ar fi strigat împotriva păcatului, oamenii aceia ar fi râs de el şi i-ar fi
întors spatele, aşa că Dumnezeu l-a condus pe Iona spre o altă corabie. Astfel,
în loc să meargă la Ninive, s-a dus spre Tars, dar pe drum s-a iscat o furtună.
Noi ştim ce spune Biblia, ştim că ei i-au legat mâinile şi picioarele şi l-au
aruncat în apă, iar balena l-a înghiţit.

Îmi amintesc că a fost adusă o balenă în Louisville,
adică un schelet de balenă, iar prezentatorul a spus: „Adesea i-aţi auzit pe
predicatori spunând că Iona a fost înghiţit de o balenă, dar uitaţi-vă aici!
Nici măcar o minge de fotbal nu poate trece prin gâtul ei, ceea ce dovedeşte că
povestea aceea biblică este doar o legendă.”

Aceasta m-a supărat foarte tare şi abia am aşteptat să am
ocazia să vorbesc şi i-am spus: „Aş vrea să-ţi spun ceva, domnule. Tu vorbeşti
aşa pentru că nu cunoşti Biblia, fiindcă acolo scrie că Dumnezeu a pregătit un
peşte deosebit. Aşa este. Dumnezeu a pregătit o balenă specială. Da, domnule,
una cu gâtul destul de larg ca să-l poată înghiţi pe Iona.”

Dumnezeu Îşi aduce Cuvântul la împlinire. Nu contează ce
spun criticii, ca cei din timpul lui Noe care ziceau: „Nu va ploua!” Dar a
plouat, pentru că aşa a spus Dumnezeu.

Dumnezeu este în stare să facă ceea ce spune. Avraam a
crezut ceea ce i-a fost spus, iar copiii lui Avraam cred la fel. Dacă suntem în
Hristos, noi suntem sămânţa lui Avraam şi moştenitori împreună cu el, prin
făgăduinţă.

Astfel, noi trebuie să avem credinţa pe care a avut-o
Dumnezeu în Cuvântul lui Dumnezeu. Aşa este. Cea care face lucrurile să se
întâmple este credinţa în ceea ce a spus El. Tu nu te vei mişca sub nici o
formă de acolo, ci vei avea credinţă în ceea ce a spus Dumnezeu; tu trebuie să
crezi Cuvântul lui Dumnezeu mai presus de orice altceva. „Orice om să fie
găsit mincinos şi Dumnezeu să fie găsit adevărat.”
(Romani 3.4).

Noi trebuie să credem ceea ce a spus Dumnezeu, dar dacă
nu poţi crede aşa, nu vei ajunge nicăieri. Ai putea merge undeva la o biserică,
dar tu trebuie să mergi cu Dumnezeu. Înţelegeţi? Este cu totul altceva.

Deci, am văzut că balena aceea l-a înghiţit pe Iona şi
după cum se ştie… Voi, surorilor, aveţi peştişori aurii şi îi hrăniţi, iar după
ce mănâncă, ei îşi întind înotătoarele şi se duc pe fundul vasului ca să se
odihnească, pentru că sunt sătui. El umblă tot timpul după mâncare, iar după ce
mănâncă şi îşi umple burtica, se duce la fund şi se odihneşte.

După ce peştele pe care l-a pregătit Dumnezeu, l-a
înghiţit pe profet, s-a dus la fund să se odihnească. Poate s-a dus la o
adâncime de patruzeci de stânjeni (73 de metri).

Adesea, i-am auzit pe oameni spunând: „S-a rugat pentru
mine aseară, dar uită-te la mâinile mele: sunt încă slăbănoage.” Nu vă uitaţi
la simptome! Nu priviţi la simptome, ci uitaţi-vă la Cuvântul lui Dumnezeu!

Cu vreo cincisprezece ani în urmă, un frate scump, un
patriarh bătrân  m-a chemat să mă rog
pentru fiul lui care era în spital cu difterie. El m-a chemat de mai multe ori
să mă duc să mă rog pentru băiat, dar am fost atât de ocupat încât nu am putut.
În cele din urmă, am găsit puţin timp şi m-am dus la el la spital, dar doctorul
nu m-a lăsat să intru la el zicând: „Şi tu eşti tată şi ai acasă copii. Nu poţi
merge înăuntru…”

Am presupus că este catolic, aşa că l-am întrebat:

„Dacă aş fi fost preot catolic şi ar trebui să intru la
el ca să-i dau ultima împărtăşanie, m-ai lăsa înăuntru?”

„Păi, aceasta este altceva”, a răspuns el.

„Pentru oamenii aceşti nu este altceva deoarece eu sunt
pentru ei, ceea ce este preotul pentru tine. Eu merg la copil să-l ung pentru
viaţă, nu pentru moarte.”

„Dar el este pe moarte”, a spus doctorul.

„Dacă este, de ce nu respecţi dorinţa acestui om?”

Atunci m-a îmbrăcat ca pe unul din Ku Klux Klan şi m-a
lăsat înăuntru, iar o asistentă a venit şi a stat acolo. Ea era deranjată de
faptul că am fost lăsat înăuntru, pentru că aparatele care îl supravegheau
arătau că bătăile inimii copilului erau tot mai slabe.

M-am rugat pentru băiat în câteva cuvinte şi mi-am pus
mâinile peste el. Era cu băiat de doisprezece sau paisprezece ani. Am spus:
„Tată ceresc, mă rog pentru acest copil pe baza credinţei tatălui şi a mamei
lui, care m-au chemat să mă rog pentru el şi pentru că în Cuvântul Tău spune: „Aceste
semne îi vor urma pe cei ce cred. Dacă îşi vor pune mâinile peste bolnavi,
bolnavii se vor însănătoşi.”
Eu tocmai am venit de la o adunare în care
Te-am văzut făcând semne mari şi minuni şi cred că sunt un credincios. Dacă nu,
ajută necredinţei mele, Dumnezeule. Îmi pun mâinile peste acest copil şi cer în
Numele lui Isus Hristos binecuvântarea pentru vindecarea lui, ca să fie bine.

 Îţi mulţumesc,
Doamne, că ne-ai dat făgăduinţa aceasta şi eu o cred.”

Apoi, L-am încredinţat lui Dumnezeu şi am plecat.

Atunci, bătrânul tată s-a ridicat de pe scaun şi-a strâns
soţia în braţe şi a spus: „Nu-i aşa, mamă, că este minunat? Nu este minunat?”

Nu se schimbase nimic în stare copilului; era încă întins
şi respira cu ajutorul aparatelor, dar tatăl a spus: „Nu este minunat? O,
Dumnezeule, Îţi mulţumesc că mi-ai vindecat copilul!”

Asistenta stătea şi se uita la el. Era foarte tânără,
cred că avea optsprezece sau douăzeci de ani. O tânără din acelea care mestecă
gumă şi o pocnesc în timp ce privesc absente în jur.

Văzând reacţia celor doi părinţi, tânăra asistentă a
intervenit şi a zis:

„Voi nu aţi înţeles ce a spus doctorul?”

„Am înţeles foarte bine, copilă dragă”, a răspuns bătrânul
tată.

„Şi cum puteţi să vă bucuraţi şi să vă îmbrăţişaţi când
copilul vostru este pe moarte?”

Atunci bătrânul tată şi-a şters lacrimile din ochi, a
privit-o în faţă şi i-a spus:

„Copilul meu nu este pe moarte, el trăieşte!”

„Domnule,” a insistat fata, „în toată istoria medicală nu
s-a mai întâmplat ca un pacient în starea lui să-şi mai revină. Băiatul este pe
moarte, este în comă de două zile.”

Atunci, tatăl a luat-o cu mâna pe după cap şi i-a zis:

„Ascultă-mă, draga mea. Tu ai fost instruită să priveşti
la aparatul acela, dar eu privesc la o făgăduinţă.”

Astăzi, băiatul este căsătorit şi are doi copii. Ce este
aceasta? Depinde spre ce priveşti. Nu priviţi la simptome! Dacă aţi împlinit
ceea ce a cerut Dumnezeu, doar credeţi. Aceasta-i tot pentru că El a făcut-o, a
încheiat-o.

Băiatul a rămas în starea aceea trei sau patru zile, după
care s-a făcut bine pentru că mama şi tatăl lui nu s-au gândit la altceva. Nu
l-au lăsat pe diavol să le strecoare altceva în gând, ci au stat pe lucrul
acela şi s-au ţinut tari, iar băiatul trăieşte şi este misionar în Africa.

Vreţi să ştiţi despre cine este vorba? Despre Bob
Bosworth, băiatul dr. Bosworth. Da.

Eu ştiu că oamenii au simptome, dar dacă cineva era în
drept să aibă simptome, acela era Iona. 
Credeţi că era unul care a rătăcit? El avea mâinile şi picioarele
legate, era în burta balenei, în voma aceea şi privea în jur. Dacă privea în
partea aceasta, vedea burta balenei; dacă privea în partea cealaltă, vedea tot
burta balenei; oriunde privea vedea acelaşi lucru.

Iona ştia că era pe fundul mării. Peştele l-a înghiţit şi
s-a dus pe fundul mării, aşa că avea un caz plin de simptome. Dar ştiţi ce a
spus el: „Ei se alipesc de idoli în care eu nu pot să cred!”

Indiferent ce se întâmplă, tu nu poţi să-l împiedici pe
un sfânt să se roage! David spunea: „Dacă mă voi culca în Locuinţa morţilor,
El va fi acolo
.” (Psalmul 139.8).

Cred că atunci când Solomon a închinat Templul, s-a rugat
şi a spus: „Doamne, dacă poporul Tău va fi în necaz, va privi spre acest Templu
şi se va ruga, ascultă-i din ceruri.”

Astfel, Iona s-a întors pe spate, spre cea mai bună
direcţie pe care o putea avea spre Templu şi a început să se roage. O, vai! Eu
nu ştiu ce a făcut, dar Dumnezeu a răspuns la o asemenea credinţă… Voi oamenii
de ştiinţă puteţi veni cu argumente, dar eu nu ştiu. Poate i-a băgat oxigen în
cortul acela de jos, nu ştiu, dar l-a ţinut în viaţă trei zile şi trei nopţi.

Solomon, omul care s-a rugat această rugăciune, a decăzut
spre sfârşitul vieţii, iar Templul a fost dărâmat. Totuşi, dacă Iona a refuzat
să privească la circumstanţele în care se afla şi la simptomele pe care le
avea, noi cum ar trebui să fim astăzi?

Noi nu privim spre un Templu închinat de un om şi nu
privim spre un om care a decăzut, ci privim spre cer unde Isus stă la dreapta
Dumnezeului celui Preaînalt şi trăieşte de-a pururi ca să mijlocească pe baza
mărturiei noastre despre ce a făcut El.

Dumnezeu este în stare să dea un cort de oxigen sau orice
este nevoie, pentru că încă este IeHoVaH-Jireh, Domnul se va îngriji de ce este
nevoie.

Noi vedem oameni vindecaţi peste tot pe pământ, dar unii,
dacă văd doar un simptom mic, spun: „Degetul meu nu era mai bine… Mă tot doare
burta…” Ce contează? Nu te uita la burta ta, ci uită-te la ceea ce a spus
Dumnezeu. El a dat o făgăduinţă şi este treaba Lui să poarte de grijă.

Cum este cu Avraam? Când Dumnezeu i-a spus că va avea un
copil prin Sara… El a luat-o de nevastă când avea şaptesprezece ani şi el era
cu zece ani mai mare. Astfel, ei au trăit ca soţ şi soţie, iar când le-a dat
Dumnezeu făgăduinţa, Avraam avea şaptezeci şi cinci de ani, iar ea avea şaizeci
şi cinci de ani şi trecuse de zece ani în menopauză. Corpul ei era schimbat,
dar Dumnezeu a spus: „Vei avea un copil cu ea.”

O pot auzi pe Sara spunând: „Ei bine, soţul meu este un
om al lui Dumnezeu, un proroc.”, şi a început să croşeteze botoşei, să
pregătească o cameră pentru copil şi toate lucrurile.

Vă puteţi imagina bătrâna pereche mergând la doctor şi
zicând: „Doctore am venit să facem rezervările pentru naştere. Eu am şaptezeci
şi cinci de ani, iar soţia mea are şaizeci şi cinci de ani.” Vedeţi? Credinţa
este ceva absurd pentru toţi, dar nu şi pentru cel care o are. Aceasta-i tot.
Cel care o are ştie despre ce vorbeşte. El este ancorat.

După ce a trecut prima lună, Avraam a întrebat:

„Cum te simţi, scumpo?”

„Nu este nici o schimbare.”

„Slavă lui Dumnezeu! noi îl vom avea oricum pentru că aşa
a spus Dumnezeu.”

A trecut un an: „Cum te simţi, scumpa mea? Te simţi
diferit?”

„Deloc.”

„Aleluia! Va fi o minune mai mare decât dacă s-ar fi
întâmplat acum un an!” „El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin
necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu.”
Sigur
că da. (Romani 4.20).

După ce au trecut douăzeci de ani, el avea o sută de ani
şi ea nouăzeci.

„Cum te simţi, dragă?”

„Nici o schimbare, dar am încă botoşeii. Îl aşteptăm şi
îl vom avea.”

De ce? Aşa a spus Dumnezeu şi aceasta-i tot. Aceasta
înlătură orice altă dorinţă, orice grijă. Tu ştii că se va întâmpla pentru că
aşa a spus Dumnezeu. Aceasta-i tot.

 Se presupune că
suntem sămânţa lui Avraam, dar noi suntem sămânţa lui Avraam, sămânţa
împărătească prin făgăduinţă, numai dacă avem Duhul Sfânt; nu prin Isaac cel
natural, ci prin Hristos cel supranatural. Voi, fraţii predicatori ştiţi despre
ce vorbesc. Deci, ei urmau să-l aibă oricum pentru că au crezut.

Ioan a crezut. Indiferent unde se afla, în ce condiţii
sau ce simptome vedea, Dumnezeu a dat o făgăduinţă. Solomon s-a rugat şi a
spus: „Dacă poporul Tău va fi în necaz şi va privi spre locul acesta, ascultă-l
din ceruri.”

Prorocul Iona era în necaz, în burta balenei, pe fundul
mării, aşa că s-a întors spre Templu şi s-a rugat. El a refuzat să vadă burta
balenei, ci a spus: „Nu vreau să văd nimic altceva decât Templul, slava
Shekinah. Văd Stâlpul de Foc stând acolo. Îl văd pe Solomon, unsul Domnului
stând acolo cu mâinile ridicate şi rugându-se lui Dumnezeu, deci ştiu că Tu îmi
vei răspunde.”

Deodată, a început să respire bine, iar frânghiile au
început să-i cadă jos de pe mâini. Poate era ridicat în picioare sau poate
stătea jos, nu ştiu ce a făcut, dar ştiu că era acolo de trei zile şi trei
nopţi.

După un timp, bătrâna balenă a început să se plimbe în
ceruri, pe fundul mării, iar mai târziu, pe la ora zece, toţi pescarii din
Ninive erau pe mare, după ce se rugaseră ca zeii să le dea o zi bogată. Ei
trăiau în curvie şi făceau lucrurile acelea, dar s-au dus pe mare şi au aruncat
năvoadele.

După un timp, zeul mării a ieşit la suprafaţă, iar
profetul a păşit afară din gura ei, zicând: „Pocăiţi-vă, pocăiţi-vă, pentru că
Ninive va fi nimicit în patruzeci de zile!” Dumnezeu ştie cum să lucreze! Zeul
l-a scuipat pe profet afară. Amin! Iar el s-a dus în Ninive şi a strigat:
„Pocăiţi-vă!” Da.

Isus a spus: „Căci, după cum Iona a stat trei zile şi
trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi
trei nopţi…”
(Matei 12.40).

De-a lungul vremii, Dumnezeu a trimis daruri şi semne
pentru oameni. Profeţii au fost întotdeauna nişte semne. Oriunde vezi
ridicându-se un profet, este bine să ai grijă pentru că judecata este pe drum.

Priviţi la Noe, priviţi la Moise, priviţi la Ieremia
înainte să meargă în Babilon. Uitaţi-vă la Ioan Botezătorul înainte de
respingerea lui Israel, şi aşa mai departe. Profeţii sunt semne, iar evreii au
primit poruncă să-i creadă. Astfel, de-a lungul vremii când ei au intrat în
scenă cu mesajele lor, Dumnezeu i-a spus acelei generaţii viclene, ce a făcut.

Ascultaţi! În fiecare epocă când Dumnezeu trimite un dar
bisericii şi biserica îl primeşte, urmează o epocă de aur pentru ea, dar când
biserica îl respinge, pentru acea epocă urmează judecata.

Astfel, a venit epoca lui Solomon la care a făcut
referire Isus. Noi ştim cu toţii că domnia lui Solomon a fost epoca de aur a
lui Israel, fără războaie şi toate popoarele se temeau de ei. De ce? Pentru că
Dumnezeu le-a dat un dar şi tot poporul au crezut într-un acord. Aceea a fost
epoca de aur.

Dacă noi, americanii, am face acelaşi lucru în seara
aceasta, cursa înarmării, bombele atomice şi toate celelalte  lucruri ar putea fi puse pe fundul mării.
Dumnezeu i-a dat acestui popor un DAR mare, pe Duhul Sfânt, dar ei nu Îl cred.
Chiar şi mai marii bisericilor Îl resping.

Biserica L-a respins, cum a făcut-o de-a lungul timpului
de la Cincizecime încoace, încât lăcusta şi omida romană au mâncat-o. Dar El a
spus: „Vă voi da înapoi, zice Domnul!” (Ioel 2.25).

Priviţi la Solomon în zilele lui. El avea darul
deosebirii şi toţi oamenii se adunau în jurul acelui dar. Nimeni nu vorbea
împotriva lui.

Cum ar fi dacă astăzi,
toţi oamenii, chiar şi oamenii Evangheliei depline, ar vorbi de bine Duhul
Sfânt? Ce minunat ar fi! Cum ar fi dacă toţi bărbaţii americani care se pretind
creştini, s-ar aduna în jurul Darului Duhului Sfânt?  O, Doamne, ar începe Mileniul! Cu siguranţă!
Dar micile diferenţe şi gardurile noastre denominaţionale ne-au separat ca
răsăritul de apus, iar Dumnezeu nu va putea face nimic până când nu vor fi
dărâmate aceste ziduri şi nu devenim una în Hristos. Aşa este.

Aşa erau acolo, aşa că
oriunde mergeai, se spunea: „O, nu a fost minunat? Mi-au spus că ieri a venit
Dumnezeu peste Solomon şi s-a întâmplat un lucru mare. O, slavă lui Dumnezeu!”
Astfel, unul i-a spus altuia, iar acela a spus mai departe altcuiva: „O,
aleluia! Slavă lui Dumnezeu!” Era epoca de aur.

Nu ar fi fost minunat
dacă şi biserica de astăzi ar fi fost tot aşa? Este adevărat?…

…acele bombe vor face
în pământ o gaură de 150-200 de yarzi (137-182 metri), pe o rază de o sută
cincizeci de mile (241 Kilometri). Dacă ar fi jos în lavă, nu ai mai avea nici
un os întreg în tine.

Tu nu poţi săpa în jos,
ci trebuie să sapi în sus, să ieşi din calea ei. Noi nu avem un adăpost aici!
Adăpostul nostru este făcut din pene: suntem purtaţi pe aripile Lui. Amin! O,
sunt atât de bucuros pentru acest Adăpost! Da, domnule, sub aripile Lui! Praful
nu se va mai aşeza până când nu vom ajunge în slavă. Aşa este. În siguranţă sub
aripile Lui. O, ce aripi mari de Vultur ne vor lua de aici într-una din aceste
zile!

Am văzut că în timpul
acela când Se mişca Dumnezeu, întreaga naţiune înflorea tot mai mult, iar
vestea despre aceasta nu a rămas doar în mijlocul lor, ci s-a răspândit de la
un popor la altul.

Atunci nu era
televiziune. Astăzi, au poluat întreaga lume cu televiziunea, aşa că toţi stau
miercuri seara acasă să se uite la: „O iubim pe Lucy” sau la mai ştiu eu ce
prostii! Creştini! Aceasta arată ce fel de duh este în oamenii care iubesc
astfel de lucruri de Hollywood. Murdării cu oameni căsătoriţi de mai multe ori,
care trăiesc ca şi câinii şi fac din aceasta poveşti, iar oamenii nu merg la
adunările de rugăciune, ci stau acasă să se uite la ele. Aceasta arată unde le
este inima. De aceea nu poate avea loc o trezire! Aşa este.

Acesta este locul
păstorului vostru. Vedeţi? El va spune aceasta. Ascultaţi! Şi eu vă spun, ca
să-mi fac partea mea. Să credeţi! Da, domnilor. O, Doamne, avem nevoie de o
trezire care să-i cuprindă pe toţi, de la amvon până la portar! Să fie mişcaţi
de o trezire de modă veche venită direct din cer de la Dumnezeu. Aşa este. Nu
doar spălaţi, ci albiţi. Aşa este. Nu doar să vorbim şi să spunem despre slava
lui Dumnezeu, ci slava lui Dumnezeu să descopere slava lui Dumnezeu. Aceasta ne
trebuie astăzi, Biserică!

Priviţi cât de
glorioasă a fost epoca lui Solomon! Oamenii au început să-şi spună unii altora
despre aceasta şi vestea trecea de la o caravană la alta, până la caravanele
care călătoreau spre altă ţară. Oamenii ziceau: „Să-ţi spun ce se întâmplă în
Israel! Nu ai mai văzut aşa ceva în viaţa ta. Ei au o trezire şi slava lui
Dumnezeu este printre ei. Apoi, este omul acela pe care l-au făcut împăratul
lor şi care are un mare dar, iar Dumnezeu onorează tot ce face, în mod
desăvârşit.”

Lucrul acesta a ajuns
până la marginile pământului, la Seba. Este cale lungă până acolo, prin deşert.
Acolo trăia o mică împărăteasă, iar cineva a venit şi i-a spus despre acele
lucruri, aşa că ea abia aştepta sosirea următoarei caravane:

„Ai auzit ce se
întâmplă în Palestina?”

„Da.”

„Este adevărat?”

„Da. Am fost să văd şi
este minunat.”

Credinţa vine în urma
auzirii Cuvântului lui Dumnezeu, aşa că inima ei a început să înseteze.
Înţelegeţi? Lumina a lovit sămânţa aceea chiar dacă nu era evreică. Era o
păgână, dar a fost hotărâtă la Viaţă veşnică. Ea a auzit. Poate şi alţii au
auzit, dar nu au dat atenţie acestui lucru şi au spus: „O, ce nonsens! O
grămadă de holly-rollers!” Dar ea a auzit, iar în inima ei era Ceva care îi
spunea: „Aceasta sună foarte bine!”

Astfel, când a venit
următoarea caravană, ea a întrebat: „Spuneţi-mi, aţi trecut prin Palestina?”

„O, ştiu ce vrei să mă
întrebi! Poporul acela este ca un singur om, toţi sunt o inimă şi un gând, iar
Dumnezeu lucrează cu ei. Acolo este un om care are darul deosebirii. Nu aţi mai
văzut aşa ceva, pentru că Dumnezeu lucrează cu ei.”

Ea nu ştia ce însemna
„deosebirea aceasta” pentru că era o păgână:

„Ce vrei să spui?”

„Dumnezeul
înţelepciunii vine jos într-un om şi îi descoperă tainele oamenilor.”

O, ce lucru minunat! Şi
inima ei a început să flămânzească.

Ea avea destulă
opoziţie în jur. Cu siguranţă. Dar credinţa ei nu avea. Voi ştiţi că credinţa
nu are opoziţie. Nu! Dacă este o credinţă adevărată, născută din nou, nu are
nici o opoziţie! Nici credinţa ei nu avea aşa ceva.

Ea era păgână.
Haideţi  să dramatizăm puţin, ca să poată
înţelege şi copiii.

Pot să văd cum în
dimineaţa următoare s-a trezit, s-a îmbăiat şi s-a pregătit. Servitoarele au
pregătit-o. Să nu uitaţi că ea era împărăteasă. Apoi, s-a dus în templul ei,
şi-a spus rugăciunile de dimineaţă şi ce trebuia, după care s-a dus să-l
întâlnească pe sfântul părinte căruia, i-a sărutat probabil inelul şi
picioarele şi a făcut ce îi cerea religia ei.

În timp ce era acolo,
ea a spus:

„Sfinte părinte, vreau
să-ţi spun ceva. Am auzit că în Palestina au un Dumnezeu viu care trăieşte
într-un om şi Se arată într-un om.”

Acolo este opoziţia:
„Hmmm, fiica mea, acesta este un nonsens! Întotdeauna a fost ceva ce s-a
întâmplat printre oamenii din poporul acela, dar nu este nimic adevărat.  Trecerea Mării Roşii şi celelalte lucruri,
nu-i nimic de ele, copilă. Dacă ar fi ce se spune, atunci s-ar fi făcut cu noi
preoţii.” Dar vedeţi, Dumnezeu făcea acele lucruri!

„Dacă s-ar întâmpla
ceva, ar fi chiar aici, în organizaţia noastră!”

Dacă aş putea s-o
aud  pe micuţa împărăteasă, ea i-a dat un
răspuns foarte bun, de felul:

„Stai puţin! Mama a
slujit în templul acesta, a citit cărţile şi m-a învăţat toate lucrurile.
Generaţii la rând am văzut statui, idoli şi istorisiri, dar încă nu am văzut
niciuna mişcându-se. Însă mi s-a spus că acolo este ceva real, cât se poate de
real. Poţi să vezi cu ochii tăi ce face printr-un om numit Solomon.”

„Fiica mea, tu eşti
împărăteasă şi nu cred că ai vrea să te uneşti cu asemenea oameni! Nu cred că ai
face-o! Nu cred că ai vrea să-ţi ştirbeşti prestigiul coborându-te atât de
jos.”

„Prestigiu,
neprestigiu, ceva îmi spune să mă duc. Cineva mi-a adus un sul şi am citit Cine
este Dumnezeul lor, IaHVeH, iar El îi răspunde acelui om. Eu nu l-am văzut pe
niciunul dintre idolii noştri mişcându-se, dar acolo Îl găseşti pe Dumnezeu
într-un om.”

„Nu face aceasta, fiica
mea! Gândeşte-te că eu sunt marele preot şi va trebui să te excomunic din
credinţa noastră strămoşească pe care ai slujit-o în templul acesta.”

„Ei bine, poţi să-mi
ştergi chiar acum numele din carte, pentru că mă duc oricum!”

Să ştiţi că atunci când
Dumnezeu apucă inima unui om, nu mai poate fi oprit de nimic. Aşa este.

Ea a avut o mulţime de
împotrivitori. Astfel, mai întâi a trebuit să-şi părăsească biserica. Apoi a
spus: „Să vedem… dacă este adevărat… Eu nu cred doar aşa cuvântul unui om, dar
dacă este adevărat, am să duc acolo nişte bani pentru susţinerea lucrării. Dar
dacă nu este adevărat, îi voi aduce înapoi.”

Penticostalii s-ar
bucura să audă aceasta. Susţinerea programelor radio ca să batjocorească (aşa
este), să-şi bată joc de tine, iar oamenii voştri cerşesc ca să susţină acest
program. Aşa este.

Dacă este de la
Dumnezeu, staţi pe aceasta, dar dacă nu este de la Dumnezeu, depărtaţi-vă! Ilie
a spus: „Dacă Dumnezeu este Dumnezeu, slujiţi-L, iar dacă nu este Dumnezeu,
căutaţi pe cine este Dumnezeu şi slujiţi-L!”

Astfel, a încărcat bine
nişte cămile cu pietre preţioase, mirodenii, mir şi altele. Ea avea o filozofie
bună: „Dacă este Dumnezeu… Voi studia cărţile care vorbesc despre Cine este
acest Dumnezeu, iar dacă Îl voi vedea lucrând în omul acela, voi şti că este
Dumnezeul care este preocupat de poporul Său şi locuieşte în el. Voi afla
aceasta.”

Să nu uitaţi că ea avea
un drum lung de făcut. I-a luat trei luni călare pe o cămilă prin Sahara (pe
spatele unei cămile, nu într-un Cadillac cu aer condiţionat ca acum). Din Seba
până la Ierusalim. Gândiţi-vă, nouăzeci de zile! Nu-i de mirare că Isus a spus
că în ziua din urmă, ea se va ridica şi va condamna această generaţie. Ea a
făcut atâta drum şi atâtea sacrificii să audă înţelepciunea lui Solomon, iar
oamenii care stau peste drum, aici în Santa Maria, nu vin.

Uitaţi-vă ce a făcut!
Lumina a strălucit peste sămânţa aceea şi ea a venit la Viaţă.

Şi mai este ceva.
Amintiţi-vă că copiii lui Esau era în timpul acela prin deşert. Ei erau
tâlharii deşertului. Ce pradă bună ar fi fost caravana aceea! Câte comori
puteau lua!

Dar vedeţi, credinţa nu
are împotrivire. Nu mă interesează că soţul meu este împotrivă, că soţia este
împotrivă, sau cine mai este împotrivă! Dacă ai cu adevărat credinţă pentru
vindecarea ta, te vei ţine de ea! Orice ar spune doctorul, tu vei crede oricum.
Nu cunoşti nici o împotrivire, ci stai tare!

Împărăteasa avea cu ea
câţiva eunuci care o păzeau şi câteva doamne de companie şi probabil călătoreau
noaptea din cauza arşiţei zilei. Ea citea acele suluri cu promisiunile lui
IaHVeH. Voia să fie sigură, aşa că citea Cuvântul ca să-L poată compara cu
darul acela.

Aceasta trebuie să
faceţi: cercetaţi! Cercetaţi lucrurile acestea care se întâmplă în aceste zile,
ca să vedeţi dacă este Domnul. Cercetaţi cu Cuvântul.

În Vechiul Testament,
Dumnezeu avea un fel de a face lucrurile. Când se ridica un proroc şi prorocea,
era dus în faţa lui Urim şi Tumim, la pieptarul din Templu, iar dacă Lumina
supranaturală strălucea asupra acelui pieptar, prorocul era adevărat. Dacă nu,
indiferent cât de real părea, era greşit. La fel se făcea cu visătorul sau
orice era: dacă Urim şi Tumim nu strălucea ca adeverire, era greşit. Acum, când
preoţia după rânduiala lui Aaron a încetat, s-a terminat şi cu Urim şi Tumim.

Dar acum, Dumnezeu are
un alt Urim şi Tumim, iar Acesta este Biblia. Lăsaţi să strălucească în Biblie!
Lăsaţi Luminile să strălucească prin Biblie. Spuneţi: „Dumnezeu a făgăduit şi
iată că este aici. Este o făgăduinţă.” Atunci ştii că ai dreptate. Dumnezeu şi
Urim şi Tumim al Lui, spunea că dacă nu vor vorbi potrivit Legii şi prorocilor,
Lumina nu va veni peste ei.

Atunci să fie Lumină!
Ea urma să afle, iar pentru aceasta citea. În timpul zilei stătea sub copaci şi
citea sulurile diferiţilor proroci, şi aştepta să vadă ce se va întâmpla când
va ajunge acolo, iar în cele din urmă a ajuns la curte.

Când este o trezire în
oraş, unii oameni spus: „Păi, în seara aceasta am să merg să-i ascult pe acei
holly-rollers.” Ei merg acolo şi stau jos, dar la primul lucru care combate
mica lor doctrină, fie că este biblic sau nu, se ridică şi pleacă. Aceasta-i
tot de ei.

Dar ea nu a venit cu
gândul acesta, ci a descărcat cămilele, a întins corturile şi avea să stea
acolo până când se va convinge. Aceasta este o hotărâre bună, îmi place. Ea
avea sulurile şi putea să citească şi să vadă dacă era adevărat sau nu. Putea
să compare aceasta cu Cuvântul şi cu ce a vorbit Dumnezeu.

Ea era o femeie
deşteaptă. Cu siguranţă. Am avea nevoie de mai multe ca ea, pentru că atunci
femeile ar fi îmbrăcate mai decent, ar avea părul lung, ar sta departe de
pantalonii scurţi şi de celelalte lucruri. În loc să se ia după nu ştiu ce
modele de la Hollywood, ar urma exemplele lui Dumnezeu din Biblie. Aşa este.

Surorilor, o femeie
care se îmbracă cu haine strâmte ca şi pielea de pe aceşti cârnaţi vienezi şi
umblă aşa pe stradă… Nu ştiţi că Isus a spus că oricine se uită la o femeie, ca
s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui?

Poate zici: „Sunt
curată ca un crin.” Poate eşti curată faţă de soţul tău, faţă de prietenul tău,
dar dacă te îmbraci în felul acela, iar un păcătos se uită după tine, în ziua
judecăţii va trebui să dea socoteală cu cine a preacurvit, şi va spune că a
făcut-o cu tine. Din vina cui? Din vina ta, pentru că aşa te-ai prezentat în
faţa lui. Aşa este.

 Poate zici: „Dar se fac numai astfel de
haine!”

Încă se fabrică maşini
de cusut care cos bine. Deci, nu este nici o scuză pentru acel duh de pofte
care vine peste femeie şi îi împinge atât pe femei cât şi pe bărbaţi într-un
asemenea vârtej.

Acesta este Cuvântul
Domnului, iar noi trebuie să aducem înapoi credinţa adevărată care a fost dată
sfinţilor o dată pentru totdeauna. Termitele au mâncat temelia bisericilor
penticostale cu aceste nonsensuri. Sigur că da. Aşa spune Biblia. Este o ruşine
şi o batjocură. Înainte era o ruşine să se umble aşa, dar acum au lăsat
barierele jos.

Un metodist bătrân
obişnuia să cânte un cântec vechi:

Am lăsat barierele jos,

Am lăsat barierele jos,

Am făcut compromis cu
păcatul.

Am lăsat barierele jos

Oile au ieşit, dar cum
au intrat caprele?

Aţi lăsat barierele
jos! Aceasta s-a întâmplat pentru că ne-am luat după nişte dogme. Noi strigăm
împotriva bisericii romane şi a dogmelor ei, dar le avem din nou pe uşa din
spate. Râde ciob de oală spartă!

În faţa noastră stă
Biblia şi ne spune că este o urâciune.

Odată, o femeie mi-a
spus:

„Eu nu port pantaloni
scurţi, ci port doar pantaloni lungi şi largi.”

„Aceştia sunt la fel de
răi, deoarece Biblia spune că este o ruşine ca o femeie să poarte haine
bărbăteşti.” Este o ruşine.

Şi voi, bărbaţilor care
nu aveţi coloană vertebrală, le lăsaţi pe soţiile voastre să fumeze şi să umble
aşa! Să vă fie ruşine!  Isaia spune că
tot trupul este plin de bube care coc. Deci, avem nevoie de o curăţire a casei
şi de o trezire a Duhului Sfânt. Ştiţi că acesta este adevărul.

Micuţa împărăteasă şi-a
descărcat toate bagajele, şi-a întins corturile şi s-a aşezat jos fiind
hotărâtă să stea acolo până când se convingea.

O pot vedea venind în
prima dimineaţă.

Trâmbiţele au început
să sune, iar instrumentele au început să cânte Psalmii. Ei aveau o adunare mare
în dimineaţa aceea, se bucurau şi Îl lăudau pe Domnul în timp ce mii de
trâmbiţe sunau spre slava Lui. Jertfa a fost dată, fumul s-a ridicat spre cer,
iar poporul a căzut cu feţele la pământ în închinare. Toate acestea erau ceva
nou pentru ea.

După o vreme a păşit în
faţă păstorul Solomon. O, cum îl iubeau toţi! Nu ar fi minunat dacă şi poporul
nostru L-ar iubi pe Duhul Sfânt şi ar păşi în felul acesta? Să fim ascultători
şi supuşi Lui!

Păstorul Solomon a
păşit în linişte şi a făcut o plecăciune în faţa oamenilor. Deşi era împărat,
în smerenia lui nu a cerut lucruri mari, ci doar înţelepciune ca să-şi conducă
poporul.

Împărăteasa a privit la
rândul de rugăciune din dimineaţa aceea şi a văzut cum erau descoperite tainele
inimilor oamenilor. Îmi imaginez că toată noaptea a stat şi a citit sulurile
zicând: „Am văzut cu ochii mei! Am văzut cu ochii mei!”

În final, a fost
strigat şi numărul ei. Venise timpul ei, aşa că a păşit înaintea lui Solomon,
iar Biblia spune că nu a fost nimic ca Dumnezeu să-i facă cunoscut. Ea era
foarte emoţionată şi a început să-L binecuvânteze pe Dumnezeul lui Solomon şi
pe bărbatul care-L urma zicând: „Binecuvântat este cel ce stă aici şi ochii
care privesc Slava aceasta zi de zi.” Amin. Nu-i de mirare că Isus a spus că ea
se va ridica în ziua judecăţii şi va condamna generaţia aceea, pentru că acolo
a fost Unul mai mare decât Solomon. Aşa este.

Ce s-a întâmplat, frate
şi soră? Pentru prima dată în viaţa ei a văzut ceva adevărat. Am putea spune şi
alte lucruri aici dar trebuie să încheiem. Ea a văzut pentru prima dată în
viaţa ei ceva real, ceva autentic, nu ceva fabricat.  A văzut ceva venit de la Dumnezeu, fiindcă
omul acela nu putea să aibă acea înţelepciune de la el însuşi. El cunoştea
tainele şi le descoperea, era un proroc aşa că putea să înţeleagă şi să spună.

Şi iată că Fiul uns al
lui Dumnezeu era acolo, Unul mai mare decât Solomon, iar ei L-au numit un duh
rău, un ghicitor. Dar El-a spus: „Împărăteasa de la miazăzi se va scula, în
ziua judecăţii, alături de bărbaţii acestui neam, şi-i va osândi.”
(Luca
11.31).

Acum, dacă ea se va
ridica şi va osândi generaţia aceea, cu cât mai mult va fi condamnată generaţia
aceasta după două mii de ani de Evanghelie şi muncă a Duhului Sfânt care a
lucrat în biserici şi a confirmat Cuvântul cu Biblia tipărită în faţa noastră
şi cu toate celelalte lucruri. Noi vedem lucrările Lui mari înfăptuindu-se şi
totuşi stăm nepăsători ca nişte căpiţe de fân pe câmp.

În încheiere vreau să
mai spun ceva. Ea a văzut ceva real.

Voi ştiţi că îmi place
să vânez. V-am povestit de puşcă, iar acum îmi vine în gând o povestioară mică
pe care vreau să v-o spun înainte de a încheia.

Înainte de a intra în
lucrarea de evanghelizare am fost paznic. Am lucrat şi timp de şaptesprezece
ani am păstorit biserica baptistă din Jeffersonville fără să primesc nici măcar
un penny salariu. Nu mi-am reţinut niciodată un salariu şi nici nu am primit
vreo ofertă în bani. Aveam o cutie de tablă în care îmi adunam tot mărunţişul
pe care îl primeam rest, ca să pot merge la vânătoare o dată pe an.

Obişnuiam să merg cu
nişte prieteni buni, unul dintre ei fiind Burt Caul, un vânător bun, şi el pe
jumătate indian. Îmi plăcea să merg cu el la vânătoare pentru că ştia
întotdeauna unde se afla. Era un ţintaş bun, dar era şi cel mai rău om  pe care l-am văzut în viaţa mea. Era cu
adevărat rău şi avea ochii ca de şopârlă depărtaţi aşa.

Îi plăcea să împuşte
pui de căprioară numai ca să mă facă să mă simt rău. Îi omora mai întâi pe ei,
apoi şi pe mama lor. Fraţilor care sunteţi vânători, dacă legea spune că poţi
împuşca pui, este în ordine, dar este greşit să-i împuşti numai pentru
distracţie. Aceasta este crimă. În cartea mea scrie că este crimă dacă-i
împuşti numai de dragul de a omorî.

Nu pentru că este un
pui… Avraam a omorât un viţel şi Dumnezeu l-a mâncat. Vedeţi, nu este vorba de
soi sau mărime, ci este vorba de crimă, de cruzime. Aceasta făcea Burt şi o
făcea numai ca să mă facă să sufăr. Omora puii aceia numai pentru distracţie,
ca să-i vadă cum se rostogolesc când cad.

Într-un an am
planificat o vânătoare, iar eu am întârziat două zile. V-am spus că eu
întârzii, iar atunci am întârziat chiar şi la vânătoare. Când m-a văzut, Burt
m-a întrebat:

„Unde ai fost,
predicatorule?”

„Nu am putut pleca de
la serviciu.” Era sezonul de prepeliţe.

„Păi, e deja târziu! Eu
vânez de câteva zile.” Păsările acelea sunt ca Hudini, dispar ca şi artistul.
Într-o secundă nu mai sunt.”

„Păi, mai încercăm.
Ştim unde sunt şi mai avem la dispoziţie zece zile, aşa că vom prinde măcar
una.”

Am pornit de dimineaţă,
iar la un moment dat el mi-a zis:

„Vreau să-ţi arăt ceva,
predicatorule. Nu ai mai văzut niciodată aşa ceva.”

„Ce este, Burt?”

Şi-a  băgat mâna în buzunar, a scos un fluier mic
şi a suflat în el. Suna ca strigătul unui pui de căprioară care îşi chema mama.

„Nu cred că poţi fi
atât de crud”, i-am zis eu.

„O, şi tu eşti ca
restul predicatorilor! Ai inimă de găină, nu de predicator! Adună-te,
prietene!”

„Burt, nu este vorba de
inimă de găină, ci este vorba de cuget. Să nu faci aşa ceva, Burt!”

„O, Billy, ce-i cu
tine?” a zis el.

Întotdeauna când mergem
la vânătoare avem cu noi ciocolată. Ciocolata este mai bună decât cafeaua
fiindcă este stimulent. Uneori, eşti nevoit să rămâi în pădure peste noapte,
iar atunci este bine să ai la tine nişte ciocolată ca să-ţi ţină de cald noaptea,
dacă nu găseşti ceva uscat cu care să faci foc.

Am căutat vânatul până
pe la ora 11.00, dar nu am văzut nici o urmă sau vreun semn, deşi zăpada era de
vreo şase inch (15 centimetri).

Atunci am zis: „Se pare
că va fi destul de rău.”

Curând am ajuns într-un
loc deschis, cam de două ori cât sala aceasta. Burt s-a oprit şi şi-a băgat
mâna în buzunar, aşa că m-am gândit:

„Poate vom mânca ceva,
apoi ne vom despărţi şi vom pleca unul într-o direcţia şi celălalt în alta, iar
pe la nouă sau zece seara ne vom întoarce în tabără.”

Deci a băgat mâna în
buzunar şi a scos fluierul. A suflat din el şi s-a uitat la mine.

Atunci am observat că
dincolo de luminiş stătea o căprioară frumoasă. Stătuse ascunsă până atunci,
dar când a auzit strigătul acela de pui, fiind mamă s-a ridicat instinctiv în
picioare. Altfel, nu ar fi făcut niciodată aceasta. Îi vedeam urechile mari şi
ochii maro privind atent în jur. Ce era aceasta? Un pui şi o mamă. Burt s-a
uitat la mine cu ochii aceia de şopârlă.

„Burt, nu face aceasta!
N-o face!” am spus eu.

„Şşşt!” a spus el şi a
suflat din nou din fluier. Atunci căprioara a păşit direct în locul acela
deschis. O, aceasta este ceva neobişnuit pentru ele!

l-am văzut cum o privea
şi a tras pârghia de la puşca lui mare. Împuşcătura era mortală.

Când l-am văzut cum a
ridicat pârghia, m-am gândit: „Într-o secundă glonţul va străpunge inima aceea
loială de mamă. Inima acelei mame care îşi caută puiul. Cum poate fi Brut atât
de viclean?”

Căprioara a înaintat
câţiva paşi, dar când a căzut piedica puştii s-a oprit şi s-a întors. Atunci a
văzut vânătorul. De obicei, atunci se sperie şi fuge, dar ea nu a făcut
aceasta. Era faţă în faţă cu moartea, dar puiul ei era în pericol. Vedeţi, ea
era credincioasă. Nu era o prefăcută, nu avea un sentiment fabricat, ci era o
mamă adevărată, poseda ceva în ea.

Atunci m-am gândit: „O,
Dumnezeule, aici este o lecţie mare! Chiar dacă o mamă îşi uită copilaşul pe
care l-a alăptat, Tu nu ne uiţi niciodată, fiindcă numele noastre sunt săpate
în palmele Tale.”

Stăteam după nişte
tufişuri, dar nu puteam privi la mama aceea loială care urma să moară în
câteva  secunde. Chiar dacă a simţit
vânătorul şi l-a văzut, pentru ea n-a contat, ci era gata să meargă la moarte.
De ce? Pentru că puiul ei o striga, iar ea încerca să-l găsească. Ea era mamă,
avea înăuntrul ei ceva de mamă; era născută să fie mamă şi îşi căuta puiul. Ea
nu a pus mai presus pericolul, nu a interesat-o, ci îşi căuta puiul.

Mi-am întors capul
pentru că nu puteam s-o privesc, dar am spus: „Tată ceresc, ai milă de Burt.
Nu-l lăsa să facă aceasta, Dumnezeule. Mama aceea scumpă stă acolo cu inima ei
loială în bătaia puştii, fiindcă îşi caută puiul. Tată, nu-l lăsa să facă
aceasta!” Stăteam acolo rugându-mă în sinea mea şi aşteptam să aud în fiecare
secundă bubuitura puştii, dar puşca nu s-a descărcat.

După un minut sau două
m-am întors şi am văzut că ţeava puştii tremura aşa, iar Burt s-a uitat spre
mine cu lacrimile şiroind pe obraji. Buzele îi tremurau, apoi a pus puşca
deoparte şi mi-a zis: „M-am săturat, Billy!” M-a apucat de cracul pantalonului
şi a spus: „Condu-mă la acel Isus despre care mi-a vorbit!” iar acum este
diacon într-o biserică baptistă.

Ce s-a întâmplat? A
văzut ceva real, ceva ce nu era fabricat. A văzut ceva autentic, o mamă
adevărată care avea înăuntrul ei ceva ce nu se temea de moarte. Nu se temea de
nimic pentru că era mamă, iar puiul ei era în pericol.

Dumnezeule, fă-mă un
creştin care să-L iubesc pe Domnul meu aşa cum a iubit mama aceea. Un astfel de
creştin vreau să fiu!

În timp ce stăm cu
capetele plecate aşa cum suntem acum şi cu ochii îndreptaţi spre Dumnezeu, aş
vrea să ştiu câţi dintre voi doriţi să fiţi acel fel de creştin, cum era
căprioara aceea mamă? Nu vreţi să spuneţi: „Dumnezeule, Te rog…”

Să ne plecăm capetele.

Tată ceresc, cred că
îmi voi aminti multă vreme istorioara aceasta. Îmi amintesc cum am simţit
mâinile lui Burt când m-a apucat de cracul pantalonului şi cum mă trăgea în
timp ce lacrimile îi picurau pe zăpada albă. Expresia feţei lui se schimbase
pentru că văzuse ceva real şi voia să fie creştin.

Astfel, in acea zi, pe
acel petic de zăpadă, inima aceea crudă de piatră, a fost topită fiindcă a
văzut ceva real.

Împărăteasa din Seba a
văzut ceva real şi a fost convinsă. Femeia de la fântână a văzut ceva real şi a
spus: „Doamne, văd că eşti proroc. Noi ştim că va veni Mesia.” Ea a
văzut ceva real.

Filip a văzut ceva
real. Bartimeu a văzut ceva real când i s-au deschis ochii. El a văzut un Om
care a putut să-i deschidă ochii orbi.

Dumnezeule, fă ca în
seara aceasta să putem să-L vedem pe Isus, să vedem puterea Lui care schimbă
vieţile noastre din nişte păcătoşi în creştini, din necredincioşi, îndoielnici
şi sceptici, în creştini credincioşi.

Binecuvântează fiecare
inimă de după mâinile care s-au ridicat. Fă să nu aibă odihnă şi să stea pe un
petic de zăpadă până când realizează că Dumnezeu a făcut din ei creştini
adevăraţi, care Îl iubesc pe Dumnezeu în faţa morţii, în faţa a orice şi mai
întâi de orice să fie Hristos, chemarea lui Dumnezeu şi Cuvântul Său.
Îndură-Te, Tată ceresc.

Acum vom aştepta şi
cred că înainte de a se termina chemarea la altar, El ni se va arăta atât de
real încât vom pleca de aici la fel de convinşi ca şi împărăteasa din Seba,
care a plecat convinsă că acolo era ceva real.

În pădure, Burt a fost
convins pentru că a văzut ceva real. Petru nu a mai vrut năvoadele lui pentru
că a văzut Ceva real.

 Dumnezeule, fie ca în seara aceasta să vedem
şi să realizăm şi noi că Hristos este în mijlocul nostru. Îţi cerem aceasta în
Numele lui Isus. Amin.

De fiecare dată când mă
gândesc la mama aceea căprioară… Eu nu ştiu ce s-a ales de ea, dar Burt a
început să strige cât a putut de tare, ochii aceia de şopârlă şi-au schimbat
expresia dură într-una mai blândă, iar buzele îi tremurau în timp ce mă
cuprindea cu braţele de picior: „Billy, condu-mă la acel Isus!”

Chiar dacă bisericile
şi ceilalţi din jur vor tăcea, vor striga pietrele aceasta! În căprioara aceea
mamă era ceva autentic, nu ceva ecleziastic bine lustruit. Era ceva ce venea
din Ceva real, autentic şi nu se temea de nimic.

Dumnezeu să facă în
seara aceasta ca Domnul şi Mântuitorul meu Isus Hristos să devină atât de real
în voi, încât să deveniţi ucenicii Lui şi să fiţi vindecaţi de bolile voastre.

Câţi de aici nu aveţi
număr de rugăciune, dar credeţi din toată inima şi vreţi să fiţi vindecaţi de
Dumnezeu? ridicaţi mâna. În ordine. Credeţi şi nu vă îndoiţi!

Vă amintiţi că acolo
era o femeie care s-a atins de poala hainei Lui, deşi nici ea nu avea număr de
rugăciune? El a privit în jur până când a găsit-o.

Câţi din voi aţi fost
aici seara trecută? Să vă văd mâinile. Se pare că aproape toţi. Aţi înţeles ce
s-a întâmplat?

Vrei să te ridici
puţin, doamnă? Presupun că nu ne cunoaştem. Poate suntem născuţi la multe mile
depărtare unul de altul. Tu eşti o fată, iar eu sunt un bărbat de vârstă
mijlocie. Cred că ne întâlnim pentru prima dată. O, ai mai fost odată în
adunarea mea? Unde? În Oregon. Probabil cu mulţi ani în urmă.

Ei bine, tu m-ai mai
văzut, dar eu nu te cunosc. Am văzut milioane de oameni, dar nu cred că-mi
amintesc de cineva. Oricum, eu nu ştiu care este problema ta, dar dacă ne va
spune Domnul… vei şti dacă este adevărat sau nu, aşa-i? Dacă o va face, vei
crede că ai văzut ceva real?

Eu nu ştiu ce are.
Pentru mine este doar o femeie tânără care stă aici. Băiatul împarte numere de
rugăciune, dar nu contează dacă aveţi numere de rugăciune sau nu aveţi. Tot ce
vă trebuie este să aveţi credinţă.

Poate are vreo
problemă. Dacă da, iar Duhul Sfânt va descoperi şi voi nu veţi crede, va fi
exact lucrul pentru care a condamnat Isus generaţia aceea. Exact. Un singur
cuvânt vorbit împotriva Duhului Sfânt şi nu va mai fi niciodată iertare.

Iată! S-a întâmplat
ceva… Când am fost în India, într-o după-amiază am fost în templul Iainist, iar
acolo au fost reprezentanţii a şaptesprezece religii diferite, toate împotriva
creştinismului, toate cu Buda.

Dar orice religie din
lume, în afară de creştinism, este falsă. 
Toţi fondatorii lor sunt morţi: Buda este mort de două mii trei sute de
ani, Mahomed a murit după Hristos, filozoful Confucius şi toţi ceilalţi sunt
morţi, dar Hristos a murit, a înviat şi trăieşte de-a pururi.

El este aici cu noi,
fiindcă nu poate fi ucis de nimic. El este viu de-a pururi şi a spus: „Dacă
credeţi în Mine şi dac[ Cuvântul Meu locuieşte în voi, cereţi orice veţi vrea
şi vi se va da.” „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac
Eu.”
(Ioan 15.7;14.12).

Acum, dacă Hristos ar
sta în seara aceasta aici îmbrăcat cu costumul acesta pe care mi l-a dat mie,
iar femeia aceasta ar veni la El s-o vindece, ar putea s-o facă? Fiţi atenţi
înainte de a spune: „Amin!” Ar putea s-o vindece? Nu, domnilor! El a spus că a
făcut-o deja. Este adevărat? Sigur că da. Deci, ar spune: „Copila Mea, Eu am
făcut deja aceasta. Prin rănile Mele eşti vindecată. Crezi aceasta?” Vedeţi?

 El nu ar putea s-o vindece pentru că a făcut-o
deja. Ar putea face ceva prin care să confirme că este El, înţelegeţi? Şi
ar face-o la fel cum a făcut-o atunci în urmă. Este adevărat? Cum a dovedit-o
atunci? Am vorbit despre aceasta aseară şi poate vom vorbi din nou mâine seară.

El ar face-o la fel
pentru că nu poate lua o altă decizie. El a luat deja decizia şi aceea este
decizia finală a lui Dumnezeu, pentru că ceea ce spune odată, rămâne pentru
totdeauna. Acesta este motivul pentru care puteţi crede Cuvântul. El nu Se
schimbă niciodată.

Acum, dacă Duhul Sfânt
ar veni la mine… Este doar un dar, iar eu nu pot să-l fac să lucreze, nu merge.
Este nevoie de credinţa voastră. Înţelegeţi? Indiferent ce lucrează cu mine,
depinde de credinţa voastră. El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, nu Se poate
schimba pentru că este veşnic Dumnezeu.

Dacă ai veni aici şi ai
spune: „Frate Branham, sunt bolnavă”, eu aş spune: „Bine, vino aici”, apoi
mi-aş pune mâinile peste tine şi L-aş lăuda pe Dumnezeu.

Biblia spune că „aceste
semne ăi vor urma pe cei ce cred: îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi
bolnavii se vor vindeca.”
Aceasta ar fi în ordine.

Ca şi fratele Roberts
sau ceilalţi care au o credinţă tare… Eu nu pot lua locul lui şi nici el nu
poate lua locul meu. Înţelegeţi? Suntem doi slujitori diferiţi şi avem două
daruri diferite. Înţelegeţi?

Dacă ţi-aş spune: „Da,
eşti bolnavă, dar îmi pun mâinile peste tine şi te vei face bine.” Dacă vei
crede, te vei face bine. Dar dacă aici stă Ceva şi îţi spune care este
problema, ce a fost sau ce va fi, ţi-ar fi greu să te îndoieşti, aşa-i? Atunci
ai de ce să te ţii. Aşa este.

Tu eşti în faţa unei
operaţii. Aşa este. Este o tumoare. Crezi că El îmi poate spune ce tumoare
este? Te-ar ajuta? Este în stomac. Crezi că nu o vei mai avea? Atunci să nu te
mai îndoieşti, pentru că totul s-a terminat în Numele Domnului Isus.

Puteţi s-o întrebaţi pe
tânără dacă mi-a spus ceva sau dacă mă cunoaşte. Întrebaţi-o dacă este adevărat
sau nu. Orice a fost rău cu ea, dacă îşi păstrează credinţa… Am observat Lumina
care S-a oprit peste ea şi umbra neagră care era acolo, a plecat.

Dacă va rămâne cu
aceeaşi credinţă şi nu va ceda, se va face bine, dar dacă se va îndoi, se va
întâmpla altceva. Înţelegeţi? Eu nu sunt vindecător, ci Vindecătorul este
Dumnezeu şi credinţa voastră în ceea ce a făcut El deja pentru voi. Înţelegeţi?

Ce mai faci? Nu ne
cunoaştem, dar Dumnezeu ne cunoaşte pe amândoi. Crezi că Dumnezeu poate să-mi
descopere ceva din viaţa ta sau ceva, ca femeii de adineauri? Aici este acelaşi
tablou ca atunci când Domnul nostru S-a întâlnit cu femeia de la fântână, doi
oameni care s-au întâlnit pentru prima dată în viaţa lor.

Iată tabloul din nou:
un bărbat şi o femeie se întâlnesc pentru prima dată în viaţă. Dacă aş putea
să te ajut şi nu aş face-o, nu ar mai trebui să ţin în mână această Biblie pentru
că nu m-aş mai putea numi un slujitor al lui Hristos.

Poate eşti bolnavă şi
doctorii nu îţi mai dau nici o şansă sau poate eşti aici pentru altceva. Poate
ai o problemă financiară sau poate este o problemă familială. El ştie, iar dacă
îmi va descoperi, te va ajuta? În ordine. Atunci uită-te la mine.

Am spus aceasta pentru
că şi Petru şi Ioan au făcut-o la poartă… Aşa am simţit că trebuie să spun.
Înţelegeţi? Petru şi Ioan au spus la poartă: „Uită-te la noi!” şi el s-a
uitat. Da, este ceva în legătură cu sângele. Este o ruptură la ficat, nişte
vase de sânge, iar sângele se varsă în interiorul tău şi trebuie scuipat afară.
Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul!” Crezi că Dumnezeu poate să te vindece?

Tu ştii că peste mine
este o ungere care îţi spune aceasta şi ştii dacă este adevărat sau nu. Crezi
că sunt credincios?  Crezi că acesta este
Dumnezeu? Atunci vino să-mi pun mâinile peste tine.

Tată, femeia aceasta
este între viaţă şi moarte. Fă ca Duhul să o vindece în Numele lui Isus
Hristos. Amin. Nu te îndoi, ci du-te şi crede în inima ta.

Ce mai faci? Presupun
că nu ne cunoaştem. Eu nu te cunosc. Se întâmplă ceva… Cineva se roagă şi arată
altfel decât femeia aceasta… Este altcineva, dar o găsesc imediat. Este în rând
cu femeia aceea, în spatele ei. Este femeia aceea îmbrăcată cu ceva de culoare
deschisă, femeia căruntă care are probleme cu tensiunea şi se roagă pentru
aceasta. Ridică mâna dacă este adevărat. Îl crezi pe Dumnezeu? în ordine.
Atunci tensiunea te va părăsi.

O femeie care arată
altfel, stătea între mine şi femeia aceasta. Era în rând cu ea…

Acum aş vrea să crezi
cu adevărat, din toată inima. Să vă ce îmi va spune în timp ce vorbesc cu tine.
Tu zici: „Ce faci, frate Branham?” Îţi contactez duhul aşa cum a făcut El cu
femeia de la fântână.

El i-a zis: „Dă-Mi
să beau
”, şi au continuat discuţia ajungându-se la religie şi aşa mai
departe. Dar Dumnezeu rămâne în veci Dumnezeu. Tu suferi. Şi încă ceva: ai
nervii extrem de slăbiţi. Aşa este. Slăbiciunea ta se manifestă mai ales
după-amiaza, imediat după ce termini lucru. Cam pe la asfinţit devii extrem de
slabă. Acesta este adevărul.

Şi încă ceva: ai o
umflătură în spate şi te rogi pentru ea. Crezi că Dumnezeu poate s-o vindece…
Ai avut o operaţie din cauza unei tumori. Aşa este, iar soţul tău a avut un
infarct. Aşa este.

Crezi că El te va face
bine? Doamnă Pauline Capps, să crezi din toată inima şi Dumnezeu te va face
bine. Să crezi şi să nu te îndoieşti! Să-L crezi din toată inima pe Dumnezeu.

Credeţi? Isus S-a uitat
peste audienţă şi a cunoscut gândurile oamenilor, este adevărat? În Evrei 4 ni
se spune că Cuvântul lui Dumnezeu este mai tăietor decât o sabie cu două
tăişuri şi deosebeşte gândurile inimii. Credeţi aceasta! El este Cuvântul şi
Biblia este Isus în formă tipărită. Dar este nevoie de Duhul Lui ca să
însufleţească aceste Cuvinte şi să le aducă la Viaţă. Credeţi aceasta? Dacă
credeţi aceasta şi sunteţi convinşi de dovada pe care a făgăduit-o Dumnezeu…

Soţia ta este în necaz.
Eu nu o cunosc, nu am văzut-o niciodată. Este o femeie corpolentă şi suferă de
slăbiciune, dar problema ei principală este menopauza. Aceasta i-a schimbat
viaţa şi a devenit nervoasă. Aşa este. Crede numai şi va fi bine, iar
problemele vor pleca.

Dumnezeu din ceruri
ştie că eu nu am văzut-o niciodată pe femeie, dar femeia aceasta de aici este
soţia lui. Ştiu aceasta pentru că l-am văzut în casă cu ea. El ştie aceasta. Să
credeţi!

Nimeni să nu mai aibă
nici o îndoială. Frate, să crezi din toată inima. Întreab-o dacă am văzut-o
vreodată în viaţa mea. Nu, domnule, nu am văzut-o niciodată. Dumnezeul din
ceruri este Judecătorul meu, iar aici este Biblia Lui. Dar cum este posibil ca
femeia aceasta să stea aici, lângă acest bărbat, iar eu să-i văd intrând în
casă împreună? Deci trebuia să fie soţia lui. Am aşteptat totuşi până când am
fost sigur, pentru că uneori şi păcatul este arătat în acelaşi fel. Înţelegeţi?
Dar am văzut că ea este într-adevăr soţia lui.

Ce mai faci? Îmi pare
rău… S-a întâmplat să mă întorc şi s-o văd pe femeie stând lângă acest bărbat
şi a trebuit să… Eu trebuie să fac ce îmi spune El, ceva real de care să se
ţină.

Soră, tu suferi de
dureri de cap. Ai dureri groaznice de cap. Ai şi o povară pe inimă, din pricina
unui tânăr. Este fiul tău care se află într-o stare decăzută şi are o
infecţie.  Dacă este adevărat, ridică
mâna. Crede din toată inima şi fie ca Domnul Dumnezeu să-ţi dea ceea ce ai
cerut. Nu te îndoi. Aş vrea să-mi pun mâinile este tine în timp ce treci pe aici.
Dumnezeu să vă binecuvânteze pe amândoi.

Vă provoc credinţa! O
provoc în Numele Domnului Isus Hristos! Credeţi că Hristos cel adevărat, Fiul
lui Dumnezeu, nu este mort ci este cu noi în seara aceasta.

Ştiţi care este
problema cu biserica penticostală? A văzut prea multe. Aşa este.

Odată, un poet s-a dus
să vadă marea. El scrisese despre mare ce citise, iar în timp ce mergea spre ea
era foarte emoţionat la gândul că o va vedea. Pe drum a întâlnit un marinar
bătrân care venea de pe mare, iar acesta l-a întrebat:

„Încotro mergi?”

„Mă duc să văd marea”,
a răspuns poetul. „Am citit atâtea despre ea, am scris despre ea şi am vorbit
despre ea, dar nu am văzut-o niciodată. Aş vrea să miros apa sărată, să văd cum
valurile albe muşcă din ţărm, cum se reflectă cerul albastru în apă şi să aud
strigătul pescăruşilor.”

Bătrânul marinar a tras
din pipă, a scuipat, apoi a zis:

„M-am născut pe mare în
urmă cu şaizeci de ani, dar nu am văzut nimic emoţionat la ea!” A scuipat încă
o dată şi a plecat.

De ce nu a văzut nimic
emoţionant? Pentru că a văzut-o prea mult şi a devenit ceva obişnuit. Aceasta
este problema şi cu voi, penticostalilor! L-aţi văzut atât de mult pe Duhul
Sfânt lucrând, încât a devenit ceva obişnuit pentru voi, dar un lucru ca acesta
a făcut ca treizeci sau patruzeci de mii de păgâni din Africa să se roage
deodată. Aşa este.

Să vă spun ce s-a
întâmplat într-o seară. A fost doar un lucru mic şi am văzut cum mii de
băştinaşi au dat cu idolii de pământ şi s-au întors la Isus Hristos. Acolo erau
femei, mame care era goale şi nici nu ştiau că sunt goale.

Eu am spus: „Dacă
sunteţi sinceri, daţi cu idolii voştri de pământ şi zdrobiţi-i!” Parcă s-a
ridicat o furtună de nisip când şi-au aruncat la pământ idolii de lut stropiţi
cu sânge de animal. Apoi am spus: „Chiar acum, ridicaţi mâinile spre Hristos şi
spuneţi: „Dumnezeul care a putut să-i facă acestui om lucrul acesta, este
Dumnezeul Bibliei. Credeţi şi ridicaţi mâinile!”

Femeile acelea şi-au
ridicat mâinile, iar când le-au lăsat jos, şi-au acoperit repede goliciunea,
după care au plecat de acolo. După câteva zile, le-am văzut înfăşurate cu nişte
cârpe, fiindcă voiau să se acopere.

Spuneţi-mi, cum este
posibil ca nişte băştinaşe care nu ştiau deosebi stânga de dreapta, imediat
după ce L-au primit pe Hristos au recunoscut să erau goale, iar femeile care susţin
că au Duhul Sfânt, se dezbracă în fiecare an tot mai mult? Explicaţi-mi şi mie
aceasta. Femeile acelea se vor ridica şi vor osândi generaţia aceasta. Noi
suntem plini de superstiţii şi lucruri, în timp ce ei sunt simpli şi cred ca
nişte copii. Amin.

Am făcut aceasta ca să
mă pot ruga pentru restul oamenilor. Atât de multe, mă slăbesc…

Tu spui: „Nu-i aşa!”,
dar eu spun că aşa este.  Dacă vrei să
ştii, Scriptura spune că Isus a slăbit din pricina unei femei care L-a
atins.  Doar o persoană. Eu nu aş putea
rezista atingerii unei persoane, dacă El nu ar fi spus: „Veţi face mai multe
lucruri, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.”
Vedeţi? Aşa este. Daniel a văzut o
vedenie şi a rămas tulburat multe zile.

„Împărăteasa de la
miazăzi se va ridica în ziua judecăţii şi va osândi această generaţie, pentru
că ea a venit de la capătul pământului să vadă înţelepciunea lui Solomon. Şi
iată că unul mai mare decât Solomon este aici.”

Duhul Sfânt, Dumnezeul
cerului, Isus Hristos cel înviat este aici. Credeţi aceasta? Vorbiţi cu cei
care au trecut pe aici şi întrebaţi-i ce au simţit. Întrebaţi-i cum s-au simţit
când Lumina aceea a fost peste ei?

Aţi văzut fotografia
Ei? Este singura Lumină pe care a fotografiat-o ştiinţă. Dacă nu o aveţi,
fratele Wood vă poate da una. Este acolo. Este o copie primită de la George
J.Lacy, şeful FBI. Fotografia este expusă în sala religiei şi este singura
Fiinţă supranaturală care a fost fotografiată vreodată.

Cine a călăuzit poporul
Israel afară din Egipt? Un Stâlp de Foc. Este adevărat? Câţi ştiu că Acela era
Hristos? Sigur că da, Îngerul legământului. Era Hristos. Când a fost aici pe
pământ, El a spus: „Am venit de la Dumnezeu şi Mă duc la Dumnezeu.” Este
adevărat? Noi ştim că după moartea, îngroparea, învierea şi înălţarea Sa, Saul
din Tars era pe drum spre Damasc, ca să aresteze nişte oameni care îi stăteau
în cale. Dar acolo pe drum, a fost lovit de o Lumină mare, de un Stâlp de Foc,
care i-a spus:

Saule, Saule,
pentru ce Mă prigoneşti?”

„Cine eşti Tu,
Doamne?”

Şi El a răspuns: „Eu
sunt Isus pe care Îl prigoneşti. Eu vin de la Dumnezeu şi Mă întorc la
Dumnezeu.”
(Fapte 9.4-5; Ioan 13.3).

Iată că aici este
aceeaşi Lumină! Aleluia! Cine? Acelaşi Isus, Acelaşi ieri, azi şi în veci. Ce
este aceasta? Face acelaşi lucru. Mai întâi, a fost Dumnezeu deasupra noastră,
apoi a fost Dumnezeu cu noi şi acum este Dumnezeu în noi prin Duhul Sfânt,
Acelaşi Stâlp de Foc dovedit de ştiinţă chiar aici printre noi. Pentru mine, El
este la fel de real, ca dragostea acelei căprioare mamă.

Este Adevăratul
Dumnezeu al Bibliei, este adevărata confirmare a timpului din urmă. Noi suntem
aici în prezenţa lui Isus Hristos, suntem cu El în învierea Lui, pentru că am
dat pe faţă toată necredinţa noastră. Noi credem că cuvântul lui Dumnezeu este
Adevărul şi că El este aici să-L confirme şi să dovedească faptul că este
adevărat. Credeţi aceasta?

L-aţi acceptat ca
Mântuitorul vostru personal?  În
cunoaşteţi ca Mântuitorul vostru? Dacă aveţi numele trecut într-un registru,
fiindcă aceasta este tot ce ştiţi, lăsaţi lucrul acesta deoparte şi veniţi aici
ca să-L cunoaşteţi pe El.

Poate zici: „Eu sunt un
învăţat al Bibliei dar nu am fost născut din nou şi nu ştiu nimic despre Duhul
Sfânt.” Tu trebuie să-L cunoşti pe El, nu numai Cuvântul. Pe El,
pentru că Satan cunoaşte această Carte. Sigur că da.

Odată când am vorbit cu
cineva despre siguranţa credinciosului, omul acela mi-a spus:

„Tu nici nu-ţi cunoşti
Biblia!”

„Dar Îl cunosc pe
Autor”, am răspuns eu. Acesta este lucrul cel mai important: să cunoaştem că El
este Viaţa. Aşa este. Dacă nu Îl cunoaşteţi pe El, nu vreţi să veniţi şi să
staţi în prezenţa Lui?

Voi ştiţi că eu nu aş
spune aceasta, dacă nu mi-ar spune Duhul Sfânt că aici sunt persoane care
trebuie să facă aceasta. El cunoaşte starea voastră, aşa cum cunoaşte inimile
oamenilor.

Cercetaţi-vă şi vedeţi
dacă Viaţa lui Hristos Se reflectă în viaţa voastră de zi cu zi.

Haideţi să ne plecăm
capetele deoarece simt că lucrul acesta este esenţial. Tu, care ai ridicat
adineauri mâna în semn că vrei să fii creştin, aşa cum căprioara aceea era
mamă, dacă doreşti aceasta din toată inima, de ce nu vii aici sus ca s-o
primeşti în timp ce ne plecăm capetele?

Aşa cum am spus mai
devreme, eu nu vreau să-i împing pe oameni să facă ceva. Dacă Duhul Sfânt nu
aduce acea hotărâre prin predicare Cuvântului, ce aş putea face eu?  Aş putea să vă aduc o emoţie, dar dacă nu vă
convinge Duhul Sfânt, sunteţi greşiţi. Priviţi în urmă şi vedeţi vieţile
voastre. Priviţi cum aţi trăit. Unele din voi, femeilor…

(Este dată o vorbire în
limbi cu tălmăcire. Adunarea cântă).

Nu mai vrea să vină
nimeni? Cineva care nu-L cunoaşte pe Hristos sau cineva care ar vrea să ne
rugăm împreună? Nu ar vrea să vină şi să-şi înnoiască promisiunile cineva care
nu este atât de aproape de Dumnezeu? Cineva care nu are botezul Duhului Sfânt?
Veniţi aici în jur, cât timp sunt tulburate apele. Este timpul să păşiţi
înăuntru. Veniţi fiecare.

Nu vreţi să spuneţi:
„Doamne, fă-mă cum ar trebui să fiu. Modelează-mă Tu pentru că intru chiar acum
în casa Olarului. Modelează-mă, Doamne. Aceasta este rugăciunea mea acum. Vin
la casa Olarului ca să fiu modelat şi pus în ordine.  Mai întâi să fiu rupt în bucăţi şi apoi
modelat din nou.”

Haideţi! Aşa. Este loc
pentru toţi în jurul Fântânii Domnului. El este aici, noi ştim că este
aici.  Prezenţa Lui este aici, iar
simţământul pe care-L aveţi în inimile voastre, este Dumnezeu. Este El, dar El
Se mişcă şi operează doar prin Duhul Său cel Sfânt. Aceasta este.

O, îmi place aceasta!
Haideţi aici jos. Ce minunat!

Minunat, minunat,

Isus este pentru mine

Sfetnic şi Domn al
păcii,

Atotputernicul este El.

Salvându-mă, m-a ferit
de păcat şi ruşine.

Minunat este
Răscumpărătorul meu,

Lăudat fie Numele Lui.

Ridicaţi mâinile cu
toţii, lăudaţi-L şi daţi-I slavă! Îi mulţumim. Amin.

– Amin –