1

UNITATEA CU DUMNEZEU

Mulţumesc, frate Orman, Domnul să te binecuvânteze. Bună dimineaţa, prieteni. Mă bucur să fiu din nou în Tabernacol în dimineaţa aceasta. Am stat acolo în spate şi am ascultat, iar când am intrat am auzit prorocia cu vorbire în limbi şi tălmăcire. Le-am spus oamenilor din camera cealaltă, care este plină ca aceasta, că nu ştiu despre ce este vorba, şi că n-am mai vorbit de multă vreme cu fratele respectiv (dacă nu mă înşel, este vorba de fratele Higginbotham). N-am mai dat mâna cu el de luni de zile, dar urmează să vorbesc chiar despre ce a spus el în dimineaţa aceasta. El nu ştia lucrul acesta, iar eu m-am hotărât de curând asupra subiectului. Dar lucrurile stau exact cum a spus el. Ne bucurăm, deci, că suntem adunaţi aici, în Numele Domnului Isus, sub aripile Lui ocrotitoare.

Observ
că mulţi dintre voi stau în picioare, înghesuiţi, fiindcă
localul este plin. Îmi pare rău pentru aceasta şi de îndată ce
va fi posibil, vom ridica un tabernacol mai mare. Acum să vă spun
pe scurt ce s-a întâmplat în Phoenix.

Duminica
trecută seara, înainte de Cină am vorbit despre Comuniune.
„Comuniune” nu înseamnă a mânca pâine, ci „a vorbi, a
comunica cu cineva şi a primi răspuns.”

Dacă
în dimineaţa aceasta mă voi lungi prea mult, vă rog să-i mai
lăsaţi şi pe cei ce stau în picioare să stea măcar puţin jos.
Mai faceţi schimb de locuri. Mă îngrijorează foarte mult
vremurile în care trăim. Văzând toate lucrurile care se întâmplă,
în mine este Ceva care nu-mi dă pace.

Astăzi
vreau să vorbesc despre „Unitate
şi nu mă voi grăbi, ca să pot pune ideile în ordine cât se
poate de bine. Am nevoie de rugăciunile voastre, ale celor adunaţi
aici.

Dacă
aveţi Biblia la voi şi doriţi să citiţi împreună cu mine,
deschideţi mai întâi la Evrei
1.1-3
,
după care vom merge în Geneza
1.26-27
,
pentru a face legătura. Nimeni nu poate spune ceva adevărat fără
să fie călăuzit de Domnul, iar aceasta este parte din mesajul de
astăzi, al unirii dintre oameni şi Dumnezeu.

În
Evrei
1.1-3
,
scrie aşa:

După
ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe
rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu,

la
sfârşitul acestor zile ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus
moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi
veacurile.

El,
care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui şi
care ţine toate lucrurile cu cuvântul puterii Lui, a făcut
curăţirea păcatelor şi a şezut la dreapta măririi în locurile
preaînalte.”

Acum,
Geneza
1.26-27
:

Apoi
Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea
Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările
cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele
care se mişcă pe pământ.”

Dumnezeu
a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui
Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut.


ne plecăm capetele o clipă şi să ne rugăm. Sunt sigur că într-o
audienţă atât de mare sunt multe cereri, aşa că cei care aveţi
cauze, haideţi să ridicăm mâinile spre Domnul şi să-I arătăm
că avem o cerere înaintea Lui. Dumnezeu să împlinească cererile
tuturor.

Doamne,
ne-am adunat aici, sub acoperişul acestui Tabernacol, şi suntem
bucuroşi că avem acest acoperiş deasupra capului, dar scopul
pentru care ne-am adunat aici este unul mai măreţ: simţim că prin
promisiunile Domnului ne-am adunat sub aripile Celui Atotputernic. Şi
aşa cum cloşca îşi apără puii, şi El ne va apăra pe noi de
orice este nevoie. El va pluti peste noi, ne va îngriji şi ne va da
pâinea cea de toate zilele, atât fireşte cât şi duhovniceşte,
ca să primim putere fizică să ne continuăm alergarea pe pământ,
şi putere duhovnicească, prin Duhul Sfânt care aduce Cuvântul lui
Dumnezeu unui popor flămând, ca să plecăm de aici cu El şi să
putem vorbi şi altora despre vremea în care ne aflăm şi despre
scurtarea timpului. Doamne, noi ne încredem pe deplin în Tine, şi
nu avem nici un alt loc unde să ne ducem. Suntem la fel ca Petru, în
ziua când Domnul i-a întrebat: „Dar
voi nu vă duceţi?”
Atunci
el a răspuns: „Doamne,
unde să ne ducem? Tu ai cuvintele Vieţii veşnice.”
(Ioan
6.68). De aceea ne-am adunat în dimineaţa aceasta în Numele Tău,
pentru că Tu ai cuvintele Vieţii veşnice. Te rugăm să vii cu
atâta putere în vieţile noastre încât să simţim cum ne ard
inimile. Atunci, sufletele noastre vor fi întărite şi înnoite,
trupurile şi duhurile noastre vor fi vindecare, şi vom fi întocmai
cum ne vrea Domnul.

Doamne,
Te rog să le dai putere celor care stau în aceste camere.
Întăreşte-i, Tu. Fă la fel cu cei pentru care se înregistrează
această bandă, care va merge prin toate naţiunile, în toate
colţurile lumii şi la toate triburile pământului. Noi ne încredem
pe deplin în Tine, doar dă-ne puterea, Cuvântul şi ungerea, ca să
fie totul aşa cum ai pregătit Tu pentru vremea aceasta. Ne
încredinţăm Ţie, urechile, glasul, atenţia; ne încredinţăm cu
tot ce suntem, ca să lucrezi în noi. Lucrează Tu în noi şi
descoperă-Ţi măreaţa prezenţă, fiindcă Îţi cerem aceasta în
Numele Fiului Tău, Isus Hristos. Amin.

Cuvântul
„unitate” înseamnă „a fi una cu ceva sau cineva, a fi unit.”
Acesta este un subiect foarte important şi merită mai multă
atenţie decât îi pot da eu sau oricine altcineva din lumea
aceasta, dar aş vrea să-mi exprim părerea cu privire la el, după
cum îmi va îngădui Domnul. Ceea ce voi spune poate suna ca o
învăţătură, de aceea îi rog pe fraţii mei care ascultă
această înregistrare să nu se simtă ofensaţi, ci să se
gândească adânc la lucrurile pe care le vor auzi. Aş vrea să
studiaţi această problemă cu multă grijă şi în rugăciune, ca
să vedeţi dacă este sau nu Cuvântul Domnului.

Consider
că aşa ar trebui să facem întotdeauna cu orice lucru: să-l
cântărim numai prin Cuvânt, pentru că Cuvântul este singurul
care rămâne neschimbător, aşa cum a spus şi Isus: „Cerul
şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.”
(Matei
24.35). De aceea Îl cred, şi cred că în El se află planul lui
Dumnezeu. Cred că în Cuvânt găsim lucrarea încheiată a lui
Dumnezeu. Astfel, oricine se contrazice cu Cuvântul, nu poate fi de
la Dumnezeu sau din planul Lui, pentru că planul Lui este Cuvântul
însuşi. Duhul Sfânt în Cuvânt, Îl face să prindă viaţă şi
să acţioneze; şi-i dă viaţă ca unei seminţe.

Primul
bărbat şi prima femeie din grădina Eden au fost într-o armonie
atât deplină cu Dumnezeu, încât Domnul putea coborî oricând
voia şi vorbea cu Adam şi cu Eva faţă în faţă. Aceea era o
unitate desăvârşită între Dumnezeu şi creaţia Sa; erau într-o
asemenea armonie încât deveniseră una. Dumnezeu şi familia Lui
erau una.

Orice
om este una cu familia sa, dacă este vorba de o familie corectă,
bună, nobilă şi ascultătoare, dar dacă membrii familiei se
îndepărtează unii de alţii, înseamnă că ceva nu este în
ordine, că există o fisură. Toţi trebuie să fie ca unul, mama şi
tata, tata şi mama, copiii şi părinţii, părinţii şi copiii,
toţi trebuie să se înţeleagă. Când vezi aşa ceva, este un
tablou minunat.

Acesta
este scopul lui Dumnezeu. Scopul Lui suprem, ca Tată, era să fie
împreună cu familia Sa de pe pământ, cu Adam şi Eva. Şi
singurul mod în care ei puteau să fie una cu Domnul, era să posede
în ei natura lui Dumnezeu. Astfel, pentru că Domnul era în ei şi
ei în Domnul, au devenit una, Ce tablou frumos: Domnul în familia
Lui, Tată suprem al tuturor; fără moarte, fără supărare, fără
suferinţă, fără nimic rău, doar bucurie de negrăit: să nu fii
niciodată bolnav, să nu suferi niciodată, să fii una cu Domnul.
Ce tablou! Natura lui Dumnezeu era în oamenii aceia, şi pentru că
Îl urmau pe Domnul prin tot ce făceau, ei şi Domnul deveniseră
una.

Isus
S-a rugat în Ioan 17.11 – vorbesc pentru cei care pregătesc
textele pentru şcoala duminicală -, ca El și biserica să fie una,
aşa cum erau El şi Tatăl una; ca biserica, adică noi, mădularele
trupului lui Hristos, să fie unită la fel cum era unit El cu Tatăl.
În ziua aceea El ştia că era în Tatăl şi că Tatăl era în El;
că El era în noi şi că împreună eram una. Ce uniune, ce unitate
ar fi să-L vezi pe Domnul în biserica Lui până când fiecare
credincios ajunge în armonie desăvârşită cu ceilalţi şi cu
Domnul. Aceasta este biserica pentru care vine Isus. Acela va fi
răspunsul rugăciunilor Lui, când noi toţi vom fi ca unul.

Singurul
fel de părtăşie pe care l-a stabilit Domnul pentru El şi Biserica
Lui este unitatea deplină, este El în oameni; iar singurul mod în
care poţi atinge acest lucru este să te uneşti cu El pentru
totdeauna. Aşa cum soţia se uneşte cu soţul ei până la moarte,
printr-un jurământ, când tu te uneşti cu Dumnezeu, când biserica
se uneşte cu Hristos, este tot până când vă desparte moartea.
Dacă nu păcătuieşti şi nu faci nimic greşit, vei fi cu Hristos
în veşnicie. Doar moartea te poate despărţi de El, şi nu moartea
fizică, ci moartea prin păcat, fiindcă plata păcatului este
moartea, şi aceasta te desparte de Hristos. Dar dacă eşti unit cu
El în Duhul puterii Lui, vei fi cu El întotdeauna, iar aceasta este
Viaţa veşnică. Aş vrea să ajung acolo unit pe veci cu Dumnezeul
veşniciei, într-o armonie desăvârşită cu El; Dumnezeu şi
Biserica Lui, o singură fiinţă.

Când
s-a unit cu Adam, Eva a devenit parte din el. Dacă aţi observat, în
Geneza 1.27 scrie că Dumnezeu a creat bărbatul şi femeia. La
început, omul era şi bărbat şi femeie, dacă vorbim în termeni
de masculin şi feminin. Apoi Domnul a luat din trupul lui o coastă,
şi a creat un produs secundar. Trupul femeii a fost un produs
secundar creat după ce creaţia fusese deja încheiată, dar nu şi
duhul. Duhul era tot al lui Adam, aşa cum a fost el la început,
având atribute atât masculine cât şi feminine.

Acum
puteţi vedea tabloul mare? Ca trup, noi suntem diferiţi, suntem un
produs secundar, o creaţie rezultată din unirea părinţilor
noştri. Dar ca duh, suntem fiii şi fiicele Dumnezeului celui viu şi
avem acelaşi Duh; nu al altcuiva, ci chiar al Lui. Acum, noi suntem
după asemănarea Lui, uniţi cu El, în imaginea desăvârşită a
Dumnezeului celui viu, fiindcă suntem fii şi fiice. Nu mai suntem
separaţi, ci suntem în acelaşi Duh, acelaşi Dumnezeu, aceeaşi
persoană, uniţi pentru veşnicie în căsătorie. Domnul a hotărât
totul, ca să nu fim despărţiţi, ci să fim în El. Nu ca fiind
dintr-un alt neam, ci să fim vlăstare ale Celui Atotputernic,
într-o unire adevărată, printr-o unire sfântă. Trupul vine din
mamă şi din tată, dar Duhul vine de la Domnul, fiindcă suntem
parte din Dumnezeu la fel cum a fost Eva parte din Adam.

În
ziua Cincizecimii, vedem Duhul Sfânt, Stâlpul de Foc, împărţindu-Se
și aşezându-Se peste fiecare dintre cei prezenţi în acea
adunare. Ce a făcut El cu acei oameni adunaţi laolaltă? A format
Trupul unit al lui Hristos; i-a adus împreună.

Dar
astăzi vedem o separare atât de mare cauzată de neînţelegerile
dintre denominaţiuni! Ce păcat şi ce ruşine! Noi trebuie să fim
uniţi la nunta cerească cu Dumnezeul cel veşnic, să fim parte din
El, din Dumnezeu.

Ca
trup, eu sunt un Branham, pentru că tatăl meu era un Branham. Deci,
ca trup, suntem parte din mama şi tatăl nostru, dar ca duh, suntem
uniţi cu Domnul, parte din El. De aceea nu moare duhul. „Cel
ce crede în Mine are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în
ziua de apoi.”
Atunci
nu vom fi doar duhuri, ci vom avea un trup ca trupul slăvitului
Dumnezeu, trupul Domnului Isus, înviat după chipul trupului Său
pământesc.

În
timp ce mergea spre mormântul lui Lazăr, Isus a spus: „Eu
sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi
murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va
muri niciodată.”
(Ioan
11.25). Cine crede în Mine, nu pe Mine. A crede înseamnă a fi în
El. „Dacă
rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele…”
Oh,
să fii, să crezi! Nădăjduiesc ca Duhul Sfânt să vă facă să
înţelegeţi. Voi sunteţi turma cea mică, de aceea în timp ce mă
rugam şi L-am întrebat pe Domnul, am ales textul acesta ca să
vedem unde ne situăm. Să crezi în El. Tu nu poţi crede în El
dacă El nu este în tine şi tu în El. Numai atunci Îl crezi şi
ai Viaţa veşnică. Îl crezi pe El până primeşti Viaţa veşnică,
iar Viaţa veşnică este Viaţa lui Dumnezeu în tine. Atunci crezi
în El. „
rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în
Tine.”
(Ioan
17.21). Dumnezeu în Hristos şi Hristos în Biserică. „Cum
Noi suntem una, şi ei să fie una.”
Cum
putem fi una? „Dacă
rămâneţi în Mine şi rămân în voi cuvintele Mele, cereţi
orice.”

(Ioan 15.7). De ce? Pentru că atunci nu mai sunteţi voi, ci
Cuvântul este în voi, iar Cuvântul este Dumnezeu.

Cuvântul
Domnului este ca o sabie. Aşa spune Evrei 4.12. Dar sabia este
absolut nefolositoare dacă nu există o mână sau o putere care s-o
manevreze. Este nevoie de o mână care să ţină sabia, iar această
mână este credinţa.

Acum,
depinde şi cât de puternică este acea mână a credinţei. Una
poate avea forţă numai cât să taie o deschizătură mică în
întuneric şi să spună: „Sunt mântuit prin credinţă.” Este
o tăietură grozavă, însă este doar cât a putut să facă acea
mână. Dar dacă mâna este puternică, va tăia toată lucrarea
diavolului, şi va face fiecare promisiune a Domnului să
strălucească în puterea învierii Lui. Dacă mâna este puternică,
atunci „Sunt zilele minunilor! Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi
şi în veci,” şi poate tăia totul. Deci, depinde de cât de
puternic este braţul care mânuieşte sabia.

Sabia
este extrem de ascuţită. În Evrei 4 scrie: „Cuvântul
lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie
cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi
duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile
inimii
.”
(Evrei 3.12). El străbate dincolo de firesc, spre tărâmul
duhovnicesc, aşa că poate descoperi gândurile inimii. Aceasta o
face Duhul lui Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu.

Deci
Cuvântul va tăia adânc dacă braţul care Îl mânuieşte este
destul de puternic. Dacă este suficientă putere, El va tăia şi vă
va da fiecare promisiune făcută, pentru că Sabia trebuie ţinută
cu un braţ de credinţă. Braţul trebuie s-o ţină strâns, să
nu-i dea drumul nicicum, şi astfel să-i iasă duşmanului în
întâmpinare, fiindcă prin Sabia Cuvântului vă aparţine orice
făgăduinţă. Numai s-o luaţi cu credinţă şi să mergeţi
înainte. Dacă aveţi nevoie de vindecare, luaţi-o prin Cuvânt:
Isus
Hristos este Acelaşi ieri, azi și în veci.”
Dacă
aveţi nevoie de mântuire, făgăduinţele Bibliei sunt ale voastre.
Sunt chiar acolo. Satan încearcă să le ascundă, dar luaţi Sabia
şi străpungeţi întunericul până când Lumina Domnului va
străluci deasupra sufletelor voastre şi promisiunea va fi
îndeplinită. El va face aceasta.

Eva
a fost parte din Adam, carne din carnea lui şi os şi oasele lui.
Aceasta este o unitate completă, şi la fel ar trebui să fie
unitatea bisericii: duh din Duhul Lui şi cuvânt din Cuvântul Lui.
Credinciosul adevărat nu va devia de la Cuvânt şi nu va face
compromis cu nici o iotă. Amintiţi-vă că Eva a trecut peste un
singur Cuvânt, dar un credincios adevărat nu poate face aceasta. El
va ţine Sabia Cuvântului cu credinţă şi va crede în împlinirea
fiecărei promisiuni făcute de Domnul. Asta-i tot.

Ei
erau exemple pregătite de Domnul pentru noi, ca să ştim cum ar
trebui să fim; ei trebuiau să fie aici mereu, şi să nu greşească
niciodată. Când vorbeau, Dumnezeu îi asculta; îi privea ziua şi
îi veghea noaptea când dormeau. Pe timpul zilei, El îi îndruma,
îi hrănea, îi iubea şi avea tot timpul părtăşie cu ei. Ei erau
făcuţi după chipul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu era în ei. Aceasta
era adevărata părtăşie. Aşa trebuie să arate unirea lui
Dumnezeu cu Biserica Sa. Ar mai fi multe de spus şi aş putea cita
din mai multe locuri. Unirea cu El este Viaţa veşnică şi putem
s-o dobândim crezând fiecare Cuvânt al Lui. Da, trebuie să luăm
fiecare promisiune şi s-o credem.

Şi
Eva a fost unită până când a încălcat un Cuvânt; până când
s-a îndoit de adevărul unui singur Cuvânt. Aceasta a separat-o.
Contează fiecare Cuvânt, pentru că „omul
nu va trăi numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura
lui Dumnezeu.”
(Matei
4.4). Noi putem fi uniţi cu Dumnezeu, iar Adam şi Eva ne slujesc ca
exemple prin viaţa pe care au dus-o cu El înainte de cădere, de
încălcarea Cuvântului. Unirea cu El înseamnă Viaţă, în timp
ce despărţirea de El este moarte. Trebuie doar să păzim poruncile
Lui.

Noi
greşim cu toţii, dar nu trebuie să privim spre aceasta, fiindcă
aceste greşeli vin întotdeauna, dar nu sunt ale noastre. Important
este să urmăm Legile Lui şi să facem tot ce a spus El. Faptul că
ne împiedecăm şi cădem nu are importanţă, fiindcă un slujitor
adevărat se ridică din nou chiar dacă va cădea. Câtă vreme
rămâne la datorie, chiar dacă se clatină, Domnul îl aşează din
nou drept pe cărare. Dacă s-a abătut de pe drumul drept, Domnul nu
mai are nici o obligaţie faţă de el, dar câtă vreme este încă
pe drumul bun, Domnul are o obligaţie faţă de acel bărbat sau
femeie. Doar câtă vreme rămân pe cale.

Biserica
este logodită cu Hristos şi gata de nuntă. Încă nu a fost nici o
nuntă, dar urmează Cina de nuntă a Mielului. Aşadar, Biserica
este logodită cu El la fel cum este logodită o femeie cu un bărbat.
Ce se întâmplă în timpul logodnei? El îi aduce tot timpul
lucruri, îi face tot felul de cadouri şi o face să se simtă bine.
La fel face şi Hristos cu Biserica Sa: El ne trimite darurile
Duhului Sfânt. Cum poţi fi logodit când tu negi existenţa acestor
daruri? Ele sunt dovezi ale dragostei lui Dumnezeu pentru Biserica
Sa. Astfel, Isus a zis: „Aceste
semne îi vor însoţi pe cei ce vor crede,”
(Marcu
16.17).

Ţineţi
minte că Biserica trebuie să creadă fiecare Cuvânt, fiecare
promisiune, fiecare frântură şi să-şi ceară dreptul asupra lor.
Dacă aş fi burlac, m-aş logodi cu o fată, şi i-aş da un inel de
logodnă, iar ea nu l-ar purta, aceasta ar arăta că ea nu mă crede
şi nu vrea să fie mireasa mea. Dacă Hristos îi trimite bisericii
Sale darurile promise, iar ea le refuză şi spune: „Nu-i aşa,”
înseamnă că biserica aceea nu vrea să fie Mireasa lui Hristos.
Oamenii aceia sunt logodiţi cu altcineva, nu cu Mirele Hristos. Dar
Biserica adevărată ţine promisiunea, păstrează totul şi acceptă
darurile pe care i le dă Domnul.

Primii
oameni au pierdut părtăşia cu Domnul pentru că s-au îndoit de El
şi nu au crezut Cuvântul Lui, ci au primit minciuna diavolului.
Acesta a fost primul lucru care a rupt această unire minunată, în
care Adam şi Eva erau într-o stare în care nu puteau muri, nu
îmbătrâneau, nu se puteau îmbolnăvi şi nu aveau nici o grijă.

Fiecare
dintre voi va spune: „Aş vrea să fiu şi eu aşa…” Vreau să
vă spun că fiecare dintre voi sunteţi în aceeaşi stare. Dumnezeu
a oferit această şansă tuturor fiinţelor de pe glob. Care era
condiţia? „Păziţi poruncile Mele. Credeţi şi trăiţi Cuvântul
Meu.” Dar când Eva nu a crezut, ci a scos un Cuvânt din porunca
Domnului, acea uniune minunată s-a rupt. În clipa în care Biserica
se îndoieşte de un Cuvânt din Biblie şi Îl răstălmăceşte,
rupe minunata părtăşie care i-a fost dăruită, şi este
despărţită de El. Când se întâmplă aceasta, moartea îşi
ocupă locul în fiinţa ei, atât fizic, cât şi duhovnicesc. Când
n-a crezut, a rupt relaţia cu Dumnezeu. Nici un bărbat şi nici o
femeie, nu poate crede minciuna diavolului decât atunci când nu
crede adevărul Domnului. Vedeţi în ce situaţie suntem noi în
dimineaţa aceasta?

Haideţi
să ne gândim serios la aceasta, fiindcă atunci când se va sfârşi
viaţa aceasta trecătoare, nu vom mai avea ocazia s-o facem. Trebuie
să vă gândiţi bine acum. Voi nu puteţi alege atunci, ci trebuie
s-o faceţi astăzi, pentru că astăzi este ziua când trebuie să
luaţi o decizie. Eva a încălcat un singur Cuvânt, nu tot
Decalogul (cele zece porunci). Ea s-a îndoit de Dumnezeu, pentru că
şarpele i-a prezentat Cuvântul ca fiind discutabil. Dar Cuvântul
lui Dumnezeu nu Se discută, fiindcă El spune exact ceea ce spune.
Totuşi, Eva s-a îndoit pentru că şarpele i-a spus: „O, sigur,
Dumnezeu nu a vrut să spună aşa ceva!” Ba chiar aceasta a vrut
să spună! Dumnezeu spune serios fiecare Cuvânt şi nu are nevoie
de nici o interpretare, fiindcă totul este exact aşa cum spune El.

Acum
îmi veţi spune: „Cum ştii că Biblia este adevărată?” Eu
cred că Domnul a călăuzit scrierea Bibliei şi a vegheat asupra
Cuvântului Său. El ştia că în zilele din urmă se vor ridica
atei şi necredincioşi, aşa că a purtat de grijă Cuvântului.
Astfel, aceasta este exact ceea ce a vrut Domnul să spună, este
ceea ce avem noi acum, aşa că trebuie doar să credem. Dacă
scoatem un singur Cuvânt, ne pierdem părtăşia şi suntem aruncaţi
în moarte, despărţiţi pentru totdeauna de Dumnezeu, la fel ca
Adam şi Eva. Deci, trebuie să credem Adevărul Domnului.


spun încă o dată: Nu vă îndoiţi de nici un Cuvânt din Biblia
Domnului! Nu spuneţi: „Da, eu cred, dar…” pentru că nu există
aşa ceva. Tu trebuie să-L crezi şi să-L accepţi. Dar dacă Îl
pui deoparte şi zici: „Biserica mea nu vede lucrurile aşa…”
tu nu crezi Cuvântul Domnului, şi ca urmare rămâi sub aceeaşi
osândă ca şi Eva; te-ai despărţit de veşnicie când aveai şansa
să fii unit cu El, fiindcă nici un Cuvânt al Domnului nu poate fi
pus la îndoială.

Pe
atunci oamenii aveau numai câteva lucruri pe care trebuiau să le
respecte, şi dacă din numai câteva cuvinte, pe unul L-au
răstălmăcit, ceea ce le-a adus moartea, uitaţi-vă în ce
situaţie se află lumea de astăzi. Vedeţi? Trebuie să le primim
pe toate, să le acceptăm şi să rămânem în ele, fiindcă sunt
făgăduinţele Domnului. O soţie adevărată a Domnului, o
logodnică adevărată, aşa va face. Nădăjduiesc că aceste
lucruri vor rămâne înăuntrul vostru şi le veţi înţelege.

Care
a fost primul lucru care a făcut-o pe Eva să se îndoiască de
Cuvântul Domnului? Promisiunea lui Satan că îi va da înţelepciune.
„Veţi fi înţelepţi.” Vedeţi, oamenii tânjesc întotdeauna
după ceva, iar Eva tânjea să aibă înţelepciune.


ne oprim puţin aici. Oare nu aceasta este şi situaţia lumii de
astăzi? Oamenii sunt o specie superioară, au o educaţie aleasă şi
vor ceva diferit, vor mai multă înţelepciune. Aceasta a vrut şi
Eva, dar vreau să vă spun că nici o înţelepciune nu depăşeşte
înţelepciunea lui Dumnezeu, doar că ea apare într-o formă atât
de simplă, încât oamenii trec pe lângă ea.

Am
spus de multe ori că Satan sclipeşte, dar Evanghelia luminează.
Este o mare diferenţă între a sclipi şi a lumina. Hollywood-ul
străluceşte, dar Biserica luminează prin puterea dragostei lui
Dumnezeu. Nu este deloc acelaşi lucru, iar noi nu vrem să
strălucim, ci să luminăm.

Din
păcate, bisericile de astăzi încearcă să se bazeze pe propria
lor gândire, aşa cum a făcut şi Eva. Din cauza felului cum i-a
fost prezentat, a părut un lucru adevărat. Fiţi foarte atenţi!
Părea adevărat, părea ceva ce putea fi adăugat la ceea ce spusese
Domnul; i s-a părut că poate avea ceva în plus, că Domnul nu-i
spusese cât de departe poate merge, că nu-i stabilise o linie clară
de care nu putea trece. S-a gândit că Satan îi oferea şansa să
fie în continuare în unitate cu Dumnezeu, dar în acelaşi timp să
fie mai deşteaptă, mai educată, numai că Dumnezeu o făcuse exact
cum trebuia să fie.

Acelaşi
lucru l-a făcut şi cu biserica: i-a dat tot ce-i trebuie, aşa că
nu are nevoie de interpretarea care i se dă într-un seminar sau
într-o şcoală de studiu biblic. Este exact cum scrie şi este Aşa
vorbeşte Domnul. Nu se poate schimba, dar biserica se bazează pe
propria ei înţelegere; oamenii au impresia că au ceva deosebit,
ceea ce este înşelător.

Trebuie
să mă opresc puţin aici şi să spun că toată lumea, întreaga
economie a acestei ţări se bazează pe impresii false. Să vă spun
ce mi s-a întâmplat mie. Noi toţi ne iubim soţiile, sau aşa ar
trebui. Acum câţiva ani, să fie vreo trei, eram în vest. Într-o
dimineaţă, m-am trezit, m-am uitat pe geam şi am văzut că vremea
era foarte urâtă. Dar am observat că aveam un televizor în
cameră, şi pentru că era ora opt, m-am gândit să mă uit la
ştiri.

Am
pornit televizorul şi, în timp ce urmăream ştirile, programul a
fost întrerupt pentru a se difuza o reclamă la un fel de detergent.
Spunea aşa: „Doamnă, nu mai este nevoie să speli vasele. Este
suficient să le înmoi în apă cu puţin detergent şi să le laşi
aşa câteva minute. Apoi le scoţi şi le pui direct la uscat.
Asta-i tot.”

Am
notat numele produsului respectiv şi mă gândeam deja cum voi
deveni un erou la mine acasă, când îi voi arăta soţiei ce pot să
fac.

Am
cumpărat o sticlă din aceea şi am vărsat-o pe toată în apă.
I-am spus soţiei să continue cu măturatul prin casă, că mă ocup
eu de vase. Am curăţat deci farfuriile copiilor de firimituri şi
le-am băgat în apa cu detergent. După câteva minute le-am scos să
le pun la uscat, dar erau la fel de murdare ca înainte. Dacă ar fi
văzut soţia mea aceasta, şi-ar fi pierdut încrederea în mine.

De
ce permite naţiunea aceasta ca oamenii să fie înşelaţi? Nu ar
trebui să li se permită să spună lucruri care nu sunt adevărate.
Legea ar trebui să interzică aceasta. O reclamă neruşinată la
ţigara modernă spune: „Ţigările care nu provoacă tuse.” Nu
ar trebui să aibă voie să spună aşa ceva. Ce fac ei? Ne înşeală,
pentru că în fiecare ţigară este moarte. În fiecare sticlă de
whisky este moarte, violuri, crime şi nebunie, dar este în ordine
dacă emisiunile sunt presărate de reclame care spun: „Vechea
băutură a bunicului. Bucură-te de plăcerile vieţii.” şi aşa
promovează berea şi alte băuturi alcoolice. Ce vor ei? Să ne
înşele. Pun în faţa oamenilor ceva care le distruge viaţa, dar
totul este legal şi permis.

De
aici, să ne întoarcem la temă. Prin dogme şi crezuri făcute de
oameni, bisericile construiesc o faţadă pentru oameni, iar aceştia
se lasă înşelaţi. Nici o biserică şi nici un crez nu poate
să-ţi cureţe sufletul. Numai Sângele lui Isus Hristos poate face
aceasta şi este singurul leac dat de Dumnezeu. Restul este fals, dar
cu toate acestea, oamenii se bazează pe gândirea celor învăţaţi,
şi sunt conduşi la moarte. Se bizuiesc pe crezuri şi
denominaţiuni, dar mor ca nişte porci înjunghiaţi şi se afundă
în adâncul fără fund al iadului. Ce ruşine! Nu ne este îngăduit
să ne bazăm pe propria noastră judecată. Nu putem nici măcar să
încercăm s-o facem.

Poate
veţi spune: „Oare nu va vorbi mai bine un consiliu de oameni decât
un singur om?” Nu, dacă acea persoană vorbeşte Cuvântul lui
Dumnezeu. Odată, în faţă la doi împăraţi au venit patru sute
de proroci, şi aceştia s-au bazat pe înţelepciunea lor. Unul
singur a rămas în Cuvântul lui Dumnezeu, şi numai el a avut
dreptate, iar acesta a fost Mica. Totul depinde de Cuvântul
Domnului. Orice trece pe lângă Cuvânt este greşit şi duce la
moarte. Nici o înţelepciune nu poate depăşi înţelepciunea lui
Dumnezeu. El este Cel mai înţelept dintre înţelepţi; El este
Fântâna, singurul Izvor al înţelepciunii. Cuvintele oamenilor
sunt prostie şi minciună dacă vorbesc împotriva lui Dumnezeu, dar
dacă omul vorbeşte din Cuvântul lui Dumnezeu, atunci nu mai sunt
cuvintele lui, ci ale Domnului. Acolo nu mai este înţelepciunea
omenească.

Satan
face tot felul de promisiuni, dar nu vă poate da nimic, pentru că
el nu are chiar nimic. Satan este opozantul Cuvântului. El nu are
mântuire şi nici lumină. Împărăţia lui sunt întunericul şi
moartea. „Frate Branham, mai spune o dată care este împărăţia
lui Satan?” Tot ce se împotriveşte Cuvântului lui Dumnezeu.

Ştiu
că aceste cuvinte sunt tăioase, dar a venit vremea curăţirii. Ca
să dea rod, o creangă, un copac, trebuie să fie curăţat. Acum
este momentul.

Orice
este în contradicţie cu principiile lui Dumnezeu, cu Cuvântul Său,
nu este din Dumnezeu. Ce este păcatul? Neprihănirea pervertită. Ce
este moartea? Viaţa pervertită. Ce este împărăţia lui Satan?
Orice vine să înlocuiască Cuvântul Domnului, orice învăţătură
străină Lui. Un Cuvânt, un singur Cuvânt. Poţi crede totul, ca
Eva care a crezut totul până la un Cuvinţel. Dar acel singur
Cuvinţel a fost suficient ca ea să fie necredincioasă. Un singur
Cuvinţel este suficient ca să-l facă pe fiecare dintre voi un
necredincios.


privim mai îndeaproape. Singura cale ca să rămâneţi în viaţă
este să respectaţi Cuvântul Domnului. Dumnezeu a spus: „Să faci
aşa şi să nu faci aşa. Aceasta poţi să faci, dar aceasta să
n-o faci!” Eva a respectat tot, în afara unei frânturi din
întreaga poruncă, şi de acolo a pornit totul. Ceea ce a făcut ea
a cauzat toate nenorocirile lumii: foametea, durerea, tristeţea şi
suferinţa. Totul a pornit de la fapta ei. Cât este de îngrozitor
să nu crezi Cuvântul Domnului! Toate suferinţele, durerea şi
moartea care au fost și care vor fi, au început atunci. Fiecare
copil născut în curvie sau adulter, fiecare păcat comis vreodată
au fost cauzate de ea, pentru că, deşi a ascultat aproape totul, a
nesocotit un singur Cuvânt. Ea a stat să se gândească, nu a ştiut
ce să facă… adică ştia, dar era ispitită să facă altceva,
pentru că i se promitea ceva mai bun, şi că va fi o persoană mai
educată, mai înţeleaptă, că va şti mai multe. „Preoţii
noştri au altă educaţie. Pastorii noştri sunt de rang superior.”

Nimeni
nu are rang mai înalt decât cei care păzesc Cuvântul lui
Dumnezeu. Ei sunt cei mai buni; sunt singurii spre care priveşte
Domnul. Poate Domnul ne va permite să aprofundăm şi lucrul acesta.

Împărăţia
celui rău nu poate promite decât moarte. Este tot ce are. El poate
promite minciuni, pentru că este tatăl minciunii, dar viaţă nu vă
poate da. Nu vă poate da raiul pentru că nu îl are.

Gândiţi-vă!
Un singur Cuvânt pe care Îl nesocoteşti din cauza unei promisiuni
a diavolului sau a uneltirilor lui, un singur Cuvânt te poate
trimite în chinuri. Aşa a fost la început, iar dacă Domnul, cu
toată îndurarea Lui, trimite întregul iad pe pământ şi lasă
copilaşii să sufere de foame, oamenii să flămânzească şi să
fie loviţi de boli, şi moartea să fie pe pământ din cauza unui
Cuvânt încălcat la început, oare nu putea să ignore acel lucru
şi să nu permită toate aceste suferinţe? Nu se putea să nu facă
aceasta? Dar dacă El n-a trecut cu vederea încălcarea unui singur
Cuvânt, deşi ştia care vor fi urmările, cu cât mai mult nu va
trece cu vederea încălcările unui singur individ necredincios, ci
îl va pedepsi.

Aşadar,
când Adam şi Eva au ascultat minciuna diavolului, Chipul sfânt al
Domnului i-a părăsit şi tovărăşia lor sfântă cu Domnul a fost
ruptă, unitatea lor cu Domnul a fost distrusă. În clipa în care
tu asculţi minciuna diavolului, prietenia ta cu Domnul se rupe şi
nu mai eşti în prezenţa Lui, pentru că nu ai respectat Cuvântul
Domnului aşa cum este El.

Vreau
să vă întreb ceva. Ştim cu toţii că există un Dumnezeu, iar
dacă Dumnezeu ţine atât de mult la Cuvântul Său şi este atât
de drastic încât va judeca lumea prin El, înseamnă că trebuie să
păstreze undeva acest Cuvânt; şi Cuvântul Lui este în Biblie.
Nu uitaţi că Dumnezeu va judeca lumea după Biblie, de aceea scrie
în Apocalipsa 22.18-19: „Dacă
va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise
în cartea aceasta.

Şi,
dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii, îi
va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea
sfântă, scrise în cartea aceasta.”

Nu
este suficient să spui: „Eu cred în Dumnezeu şi merg la
biserică.” Toţi diavolii din iad cred în El; toţi sunt
religioşi. Dar este suficient să scoţi un singur Cuvânt, şi nu
mai ai părtăşie cu El. Puterea unui lanţ este dată de veriga cea
mai slabă. Dacă slăbiciunea ta este necredinţa în Cuvântul lui
Dumnezeu, trebuie să faci o întăritură acolo, pentru ca acea
verigă să fie la fel de puternică precum celelalte. Dacă tu crezi
că Isus Hristos mântuieşte, întăreşte-ţi şi credinţa că El
vindecă. Dacă crezi că El a fost, crede şi că El este. Aleluia!
Dacă crezi că El a trăit, dar te îndoieşti de faptul că este
viu, atunci acolo se va rupe legătura, şi eşti pierdut. Înţelegeţi
ce vreau să spun? Este greu şi este dureros, dar acesta este
adevărul. Voi trebuie să credeţi fiecare Cuvânt, tot ce a spus
El.

Acum
veţi spune: „Bine, frate Branham, dar cum rămâne cu toate aceste
denominaţiuni?” Ascultaţi! Dacă respectă Cuvântul, este bine,
dar dacă neagă acest Cuvânt, sunt o lucrare a diavolului.

„Dar
biserica cutare şi cutare?” Nu ştiu despre biserica respectivă,
ci ştiu doar despre Cuvânt. Dar cum să crezi o biserică, dacă
există nouă sute şi ceva de denominaţiuni, şi fiecare dintre ele
pretinde că ea şi numai ea are adevărul?

Ce
vom face? Tu trebuie să-ţi bazezi credinţa pe ceva. Voi ziceţi:
„Credinţa mea este cea metodistă, sau baptistă, luterană,
penticostală, catolică,” sau oricare alta. Te încrezi într-o
organizaţie, iar dacă acea organizaţie încalcă Cuvântul, vei
face exact ce a făcut Eva, vei desfiinţa Cuvântul Domnului.

„Dar
oamenii care merg acolo sunt mai cizelaţi. Clădirea este mai mare
şi oamenii mai deştepţi.” Lucrurile acestea nu au nici o
importanţă. Satan a fost mult mai deştept decât Eva. Ea nici
măcar nu fusese sortită să fie deşteaptă, ci trebuia să fie
doar ascultătoare. Nici nouă nu ni se cere să fim deştepţi. Isus
a spus că fiii veacului acestuia, adică fiii întunericului, sunt
mai înţelepţi decât fiii luminii. Noi suntem asemănaţi cu oile,
iar oile nu se conduc singure, ci au nevoie de un păstor. Dumnezeu
nu ne vrea deştepţi, ci vrea să ne bazăm pe înţelepciunea Lui.
Amin. Nu te baza pe înţelepciunea ta! Proverbe 3.5 spune:
Încrede-te
în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea
ta.”
Oricât
pare de nepotrivit, oricât de strălucitoare ar fi luminile de
acolo, nu le da atenţie! Bizuieşte-te pe înţelepciunea Lui,
deoarece El a spus că acesta este Adevărul.

Unitatea
părtăşiei dintre Dumnezeu şi copiii Lui s-a rupt atunci când Eva
a pus la îndoială o iotă, un cuvinţel. Toţi cei care înţelegeţi
lucrul acesta, spuneţi: „Amin!” Unii zic: „Eu nu cred toată
Biblia, ci doar o jumătate din ea!” Tu trebuie să crezi tot,
absolut tot.

Tot
atunci s-a rupt şi unitatea dintre soţ şi soţie. Eu cred că o
căsnicie nu poate fi aşa cum trebuie dacă nu există o uniune
între soţ, soţie şi Dumnezeu. Aşa este. Vor aduce copii pe lume,
îi vor naşte nelegitim, le vor da ţigări şi whisky, vor juca
jocuri de cărţi şi vor bea alcool în faţa lor. Chiar dacă sunt
loiali în căsnicia lor, aceasta este doar o chestiune carnală,
firească. Dar acolo este un duh, şi oricât de sinceri ar fi
părinţii cu copiii lor, duhul păcătos va face ca lucrurile să nu
iasă bine.

Veţi
spune: „Dar cunoaştem oameni care nu şi-au învăţat copiii aşa
ceva, deşi nu erau creştini.” Simplul fapt că nu şi-au condus
copiii la Hristos este cel mai rău lucru pe care îl puteau face, pe
lângă celelalte, fiindcă nu există o legătură corectă fără
părtăşia cu Hristos.

Aşadar,
imediat ce părtăşia dintre om şi Dumnezeu s-a rupt, s-a rupt şi
legătura dintre bărbat şi femeie. Ascultaţi-mă! De fiecare dată
când o biserică se rupe de Dumnezeu şi devine o organizaţie, se
destramă şi părtăşia dintre credincioşi. Noi trebuie să credem
cu toţii ca unul singur, să avem aceeaşi inimă şi acelaşi gând.
Aşa au devenit ucenicii în ziua Cincizecimii. Dar când adunarea
devine o organizaţie, încep să apară tot felul de partide, pentru
că unii dintre copii vor rămâne la Cuvântul Domnului și-L vor
crede, pe când ceilalţi o vor apuca în direcţia cealaltă. Aşa
se pierde unitatea.

Felul
de gândire al Evei s-a schimbat, iar relaţia cu soţul ei nu mai
era aşa cum trebuia să fie, şi au început să dea vina unul pe
celălalt. De fapt, felul ei de gândire fusese schimbat. De ce?
Pentru că în ea era viaţa diavolului. De îndată ce s-a îndoit
de Cuvântul Domnului, ea a acceptat viaţa Satanei, pentru că a
primit învăţătura lui. Cuvintele acestea pot fi dovedite, dar mă
voi rezuma la atât pentru că predica este înregistrată. Voi ştiţi
că mă refer la biserică. Ea nu a crezut Cuvântul lui Dumnezeu,
iar aceasta a despărţit-o de El, pentru că în ea locuia viaţa
diavolului. Ea a crezut minciuna pe care i-a spus-o acesta: „Pomul
este bun”
şi
a mâncat din el.

Trebuie
să vă spun aceasta, nu pot să mă abţin. Acum câteva zile
predicam într-o biserică din Arizona. Voi ştiţi că niciodată nu
am spus ceva neadevărat, fiind sub ungere. O mulţime de pastori
m-au contrazis cu privire la sămânţa satanei, sămânţa şarpelui,
şi mi-au spus: „Femeia a mâncat un măr.” Păi, aşa a crezut
şi Cain, de aceea a adus jertfă din roadele câmpului. Dar n-a fost
vorba de un măr. Cum a putut ea să-şi dea seama că este goală?
Pentru că avusese o relaţie sexuală. Noi am mai vorbit despre
aceasta. Ea a rămas însărcinată de la şarpe, care pe atunci nu
era o reptilă, ci era cel mai viclean dintre fiarele câmpului şi
era foarte asemănător omului. Oamenii au studiat maimuţele,
cimpanzeii şi celelalte specii, dar nu au putut găsi veriga de
legătură dintre om şi animal. Aceasta este, dar Dumnezeu l-a
blestemat astfel încât nu se mai poate întoarce în starea în
care a fost, din cauza răului pe care l-a făcut. El a fost singura
sămânţă care se putea amesteca cu a omului.

Acum
câtva timp am predicat în faţa unei audienţe în care erau şi
catolici, şi le-am zis: „Voi, catolicii, o numiţi pe Maria,
„maica Domnului”, dar cum poate, Dumnezeu să aibă o mamă, când
El este veşnic?” Nu se poate. Maria nu a fost decât „incubatorul”
care L-a purtat.

Există
părerea pe care am împărtăşit-o şi eu cu ani în urmă, cum că
Dumnezeu au umbrit-o pe fecioară şi a dat viaţă ovulului ei,
acesta fiind din fecioară, dar pentru ca acel ovul să vină, era
nevoie de o senzaţie. În felul acesta, ei Îl amestecă pe Dumnezeu
într-un act sexual, dar Dumnezeu, care a creat acea celulă de
sânge, a creat şi ovulul, pentru că era nevoie de parte
bărbătească şi de parte femeiască.

Dacă
ovulul a fost al femeii, cum a putut spune David: „Căci
nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa morţilor şi nu vei îngădui
ca sfântul Tău să vadă putrezirea.”
(Psalmul
6.10)? Dacă ovulul ar fi fost al femeii, înseamnă că la înviere
a participat ceva omenesc, când, de fapt a fost numai lucrarea lui
Dumnezeu. De ce a înviat Dumnezeu acel trup de carne? De ce nu a
lăsat ca trupul Lui să vadă putrezirea? Pentru că El era sfânt.
Şi cum ar fi putut El să fie sfânt dacă s-ar fi născut dintr-un
ovul coborât în pântecele Mariei? Era nevoie de o senzaţie care
să facă ovulul să coboare.

Poate
veţi zice: „Poate s-a nimerit ca ovulul să fie acolo!” Dacă-i
aşa, El nu a putut fi Dumnezeu pe deplin. N-ar fi fost Dumnezeu în
aceeaşi măsură în care a fost om, şi înseamnă că femeia a
avut o contribuţie. Dacă ar fi aşa, sămânţa care venea de la
Maria, de la femeie la femeie, din generaţie în generaţie, avea în
ea firea omenească, dorinţele ei. Dar nu putea fi aşa.

Este
ca şi cum iei un ou de vultur şi îl pui sub o găină. Găina va
cloci oul ca un incubator, dar puiul care va ieşi din acel ou nu va
avea în el absolut nimic din natura găinii. La fel de bine îl
putea cloci un căţel, fiindcă nu era nevoie decât de căldura
unui corp care să clocească oul. La fel a fost şi cu Isus. Maria a
fost doar un incubator, iar Dumnezeu s-a folosit de ea aşa cum s-ar
fi putut folosi de orice altă femeie. Ea era fecioară, deci nu mai
avusese copii, iar Dumnezeu Creatorul a venit şi a creat atât
ovulul, cât şi celula. El le-a creat pe amândouă, de aceea a fost
o concepţie curată.

Fraţii
m-au aşteptat atunci afară şi mi-au spus: „Frate Branham vrem să
ştii că ai spus ceva greşit şi te-am prins!” Bine, aceasta şi
doresc: dacă greşesc ceva, vreau să fiu prins. „Ai greşit
spunând aceste lucruri despre sămânţa şarpelui, şi acum şi
despre ovulul despre care zici că a fost creat de Dumnezeu. Iată că
aici, în Geneza 3, Dumnezeu i-a spus Evei: „Vrăjmăşie
voi pune între sămânţa ta şi sămânţa şarpelui.”

Aşa
este. Eu n-am predicat niciodată sub ungere ceva ce a trebuit să
retrag apoi, pentru că nu mă bazez pe propria mea înţelepciune.
Dacă felul cum înţeleg eu lucrurile nu se potriveşte cu Cuvântul,
înseamnă că greşesc, fiindcă în toate trebuie să fie numai
Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă nu este aşa, nu-ţi pleca urechea la
acel lucru pentru că ceva este greşit. Dar acum este momentul să-l
despicăm. Apoi am zis în inima mea: „Ajută-mă, Tată ceresc,
fiindcă nu ştiu ce să fac. Omul îmi arată Scriptura, iar acolo
scrie: „Vrăjmăşie
voi pune între sămânţa ta şi sămânţa şarpelui.”

Iată,
Duhul Sfânt a lucrat. Eu cred că acelaşi care a umbrit-o pe Maria,
a pus şi Cuvântul în gura lor. Eu mă sprijin zi de zi pe Cuvântul
Lui, fiindcă El nu poate spune ceva care să contrazică propriul
Său Cuvânt. Aşadar, dacă spui că eşti inspirat, dar predici
împotriva adevărului Cuvântului lui Dumnezeu, nu eşti inspirat de
Duhul Sfânt. Când vine Duhul Sfânt peste tine, El nu va spune
altceva, pentru că El este Cuvântul.

Acum
ascultaţi ce s-a întâmplat. Le-am zis: „Femeia are un ovul, dar
ea nu a dat o sămânţă. Acolo nu scrie: „Oul tău şi sămânţa
şarpelui,” ci scrie: „sămânţa ta şi sămânţa lui.” Dar
femeia nu are o sămânţă. Este nevoie de unire ca să primească
sămânţa, nu-i aşa, doctore? Nu se poate altfel. Degeaba ai un
pământ fertil, fiindcă dacă nu semeni nimic în el, nu va răsări
nimic. Nici dacă ai o sămânţă, dar nu o pui în pământ, nu va
răsări. Totul stă în unire. Acelaşi lucru vreau să vă spun şi
despre Hristos şi biserică. Este o unire. Vedeţi, dacă femeia ar
avea ea însăşi o sămânţă, n-ar mai avea nevoie de bărbat,
fiindcă ar putea să facă singură copii. Dar nu poate rămâne
însărcinată decât după unirea cu un bărbat, deoarece este
nevoie de amândoi pentru a forma embrionul. Nu-i aşa? Plantaţi o
sămânţă moartă şi vedeţi ce iese. Ştiţi că este zicala
aceea: „Când o face plopul pere…” Acest lucru nu este posibil,
pentru că nu se pot amesteca soiurile.

Fiţi
atenţi! Deci femeia nu avea o sămânţă, dar El a zis: „Vrăjmăşie
voi pune între sămânţa femeii şi sămânţa şarpelui.”
Prin
aceasta arăta că El îi va da femeii o sămânţă, dar nu
printr-un act sexual. El urma să creeze o sămânţă înăuntrul
ei. „Şi atunci,” mă veţi întreba, „vorbea despre sămânţa
Lui?” Da. Aceea era sămânţa Mariei numai pentru că El o pusese
acolo. Vedeţi? Acesta este ochiul meu, dar El mi l-a dat. Am o mână,
dar ea mi-a fost dată tot de El. Şi vocea este a mea, dar tot El
mi-a dat-o. Înţelegeţi? Astfel, sămânţa aceea care era în
Maria, nu avea nimic de la ea, ci fusese creată de Dumnezeu însuşi.

Aşadar,
sămânţa care era în Eva, o primise în urma unui act nelegiuit,
care a avut ca şi consecinţă moartea. Ea era însărcinată deja
cu şarpele, purta sămânţa lui, şi a zis: „Şarpele
m-a amăgit.”
Apoi
a venit pe lume Cain şi după cum ştim, ea a spus că a primit un
copil cu ajutorul Domnului. Desigur, aşa este, pentru că fiecare
copil care se naşte, chiar şi cel nelegitim, vine prin voia
Domnului, pentru că El este singurul care poate da viaţa. Deci, ea
a devenit mamă, dar cumva trebuia curăţată urma seminţei
şarpelui. „Sămânţa care este acum în tine, ai primit-o
printr-un act nelegiuit, prin încălcarea Cuvântului Meu, dar Eu
îţi voi da o Sămânţă curată, iar acea sămânţă va zdrobi
capul şarpelui, iar acesta îi va zdrobi călcâiul.” Amin.
Lăsaţi-L pe Domnul să-Şi facă lucrarea, fiindcă El va împlini
ce a spus. Acesta este motivul pentru care trebuie să fii în
unitate cu Dumnezeu. De aceea, după ce Isus zisese: „Botezaţi-i
în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,”

Petru a spus în ziua Cincizecimii: „Pocăiţi-vă
şi fiecare din voi să fie botezat în Numele Domnului Isus
Hristos.”
De
ce aceasta? Pentru că „Numele Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt”
este „Domnul Isus Hristos.” Înţelegeţi? Este nevoie de unire.
Pavel nu-l întâlnise încă pe Petru, dar acelaşi Duh Sfânt l-a
făcut să spună acelaşi lucru.

Aţi
primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?”

Nici
n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt.”

Dar
cu ce botez aţi fost botezaţi?”

Şi
ei au răspuns: „Cu botezul lui Ioan.”

Trebuie
să fiţi botezaţi din nou, în Numele Domnului Isus Hristos.”
(Fapte
19.2-5). Şi atunci au primit Duhul Sfânt. Cum s-a putut aceasta?
Prin unitate, pentru că au spus ceea ce spusese şi Dumnezeu.
Aceasta este mărturia: repetarea aceloraşi lucruri. El este Marele
Preot al mărturisirii noastre, şi El împlineşte ce a spus. Noi
mărturisim Adevărul, şi El lucrează. Iată zămislirea.


vedem acum ce ruptură s-a produs în unitatea dintre Eva şi soţul
ei. Când Dumnezeu l-a întrebat pe Adam: „Ce
ai făcut?”,
acesta,
în loc să ia apărarea soţiei sale, a aruncat imediat vina pe ea:
Femeia
pe care mi-ai dat-o să fie lângă mine mi-a dat din pom şi am
mâncat.”

(Geneza 3.13). Unitatea s-a rupt. Dar ea ce a făcut? În loc să
spună adevărul din dragoste pentru soţul ei, în loc să zică:
„Adam este nevinovat. A mâncat, într-adevăr, dar a fost vina
mea, pentru că eu i-am dat,” ea a dat vina pe şarpe.

La
fel este şi astăzi. Unitatea dintre femeie şi bărbat este ruptă;
părtăşia lor este destrămată, şi aceasta din cauză că mai
întâi s-a rupt unitatea dintre ei şi Dumnezeu. Totul s-a stricat.
De ce? Pentru că ea s-a îndoit de un Cuvânt. Da, fraţilor. Ea ar
fi trebuit să spună adevărul. De atunci, ea şi soţul ei n-au mai
fost una, iar unitatea dintre ei şi Dumnezeu s-a stricat. La fel se
întâmplă cu orice biserică ce pune deoparte o frântură din
Cuvântul Lui. Este minunat, nu-i aşa?

Cain,
întâiul ei născut, a fost un ucigaş, un mincinos, un înşelător
invidios pe fratele său. Fratele lui a urmat poruncile Domnului,
fiindcă Dumnezeu a făcut ispăşire pentru ei jertfind acele
animale. Iată cât de ignorant era diavolul care voia să
înlocuiască un lucru cu altul. Biblia spune că Dumnezeu le-a făcut
oamenilor şorţuri din piei de animale, iar pentru acele piei a fost
nevoie să moară nişte animale. Adam a încercat să-şi facă
şorţuri din frunze de smochin, dar n-a mers pentru că nu era
suficientă o viaţă vegetală. Trebuia să moară o fiinţă vie,
aşa că El a ucis o formă de viaţă inferioară, gândindu-Se de
pe atunci că „într-o zi, Îmi voi da propria Viaţă pentru voi,
fiindcă este singura care poate reface această unitate.” Ajungem
imediat să vorbim şi despre voia Domnului.

Deci,
El le-a zis: „Iată viaţa mielului. Înveliţi-vă cu ea şi
ascundeţi-vă goliciunea!” Nu le-a zis: „Să nu mai mâncaţi
mere,” ci a trebuit să omoare ceva, pentru ca ei să aibă cu ce
să se acopere.

Dar
fiul lui Satan nu a ieşit aşa cum trebuia. Oricum aţi lua-o, Cain
a fost fiul lui Satan, pentru că el nu putea fi rodul lui Adam,
creaţia desăvârşită a lui Dumnezeu. Şi acest fiu al
diavolului, a vrut să facă şi el ispăşire, şi a adus pe altar
acelaşi lucru la care se gândesc oamenii şi în ziua de astăzi:
mere şi alte fructe din roadele câmpului. Dar neprihănitul Abel ce
a făcut? El a ştiut că nu era vorba despre mere, ci despre sângele
părinţilor lui, aşa că a adus ca ardere de tot un miel, aşa cum
făcuse şi Dumnezeu. Aleluia! El a respectat Cuvântul Domnului, iar
Cain a fost invidios pe el.

La
fel este şi astăzi. Trebuie să respectăm Cuvântul lui Dumnezeu,
exact aşa cum este El. Mulţi oameni cred că acolo a fost o jertfă
de sânge, dar când vine vorba de Cuvânt, ei zic: „A, eu nu cred
aşa ceva. Nu, nu! Aceasta se referă la un alt timp, nu este pentru
zilele noastre.” Acelaşi diavol, acelaşi truc vechi.

Ascultaţi-mă
până la capăt şi veţi vedea că şi astăzi procedează la fel.

Cain,
nu din înţelepciunea lui săracă, ci din firea lui vicleană, a
adus pe altar fructe. Dar Abel a păzit Cuvântul Domnului şi a adus
un miel, iar Dumnezeu a zis: „Abel, tu ai păzit Cuvântul Meu.
Cain, M-ai văzut tu pe Mine lucrând cu frunze de smochin, cum a
făcut tatăl tău? Ai adus aici struguri, smochine, mere şi altele,
aşa cum a făcut tatăl tău când a luat frunze ca să-şi facă
haine din ele. Dar nu de aceasta este nevoie, ci de viaţa din
sânge.” Dumnezeu a coborât, a privit spre Abel şi a zis:
„Aceasta este!”, pentru că Abel adusese jertfa corectă. Dar
Cain a fost invidios şi l-a omorât. Atunci Dumnezeu a ridicat încă
un fiu. Aceasta seamănă cu moartea, îngroparea şi învierea lui
Hristos. Deci, ce le-a zis Dumnezeu lui Adam şi Evei? „Creşteţi,
înmulţiţi-vă şi stăpâniţi pământul!”
(Geneza
1.28). El a răspândit omenirea pe toată faţa pământului, pentru
a se putea ocupa de fiecare om în parte, până când îi va aduce
din nou împreună.

Dumnezeu
se ocupă de fiecare persoană, în mod individual, dar oamenilor nu
le place aceasta. Nu treceţi pe lângă această descoperire!
Doamne, lucrează Tu, ca să vadă şi ei lucrurile din perspectiva
mea.

Deci,
după cum spuneam, Dumnezeu nu lucrează cu grupuri de oameni, cu
organizaţii, ci lucrează cu fiecare om în parte, cu fiecare
persoană. Fiecare în parte este botezat cu Duhul Sfânt, şi atunci
devine parte din trupul Bisericii, dar Dumnezeu tot individual se
ocupă de el. Acesta a fost scopul Lui: să-i împrăştie pe faţa
pământului, ca să poată lucra cu fiecare personal. Dar ce s-a
întâmplat în loc de aceasta? Dumnezeu a trebuit să-i separe pe
Cain şi pe Set. Astfel, l-a izgonit pe Cain, ca să se poată ocupa
de Biserica Sa. Aşadar, Dumnezeu l-a separat pe Cain cel rău, fiul
Evei, de Set cel drept, fiul lui Adam. Fiul care se născuse din
fapta nelegiuită a femeii a fost îndepărtat, împreună cu urmaşii
lui, de copiii sfinţi şi neprihăniţi ai lui Dumnezeu.

Ei
sunt despărţiţi şi astăzi şi nu pot avea unitate împreună.
Poate fi unită ziua cu noaptea? Poate avea părtăşie un credincios
cu un necredincios? Poate să fie în unitate un om care crede
Cuvântul lui Dumnezeu, cu unul care crede numai o parte? Dumnezeu îi
vrea separaţi.

Cain
era fiul Evei. De fapt, ea însăşi a spus: „Am
căpătat un fiu…”
(Geneza
4.1). Dar Set era fiul lui Adam, iar Dumnezeu i-a despărţit ca să
nu se întineze unul de la celălalt. Copiii nelegiuiţi ai lui Cain
i-ar fi stricat pe copiii buni ai lui Set. Aşa este. Acum fiţi
atenţi! Acelaşi diavol care a sădit în inima Evei îndoiala cu
privire la Cuvântul lui Dumnezeu, care i-a despărţit pe unul de
altul şi i-a făcut să trăiască altfel, i-a adus din nou
împreună. Înţelegeţi? Spuneţi ”Amin,” dacă aţi înţeles.
(Adunarea spune „Amin”). I-a adus împreună într-o unitate
falsă, contrară planului lui Dumnezeu. Ce s-a întâmplat când a
făcut aceasta? Biblia spune: „Fiii
lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase…”
(Geneza
6.2). Fiii lui Dumnezeu, copiii lui Set, le-au văzut pe fetele
oamenilor, fiicele lui Cain, şi le-au plăcut. Şi ce au făcut?
S-au îndrăgostit de ele şi s-au unit cu ele, din pricina
frumuseţii lor, fiindcă erau frumoase la chip.

Astăzi
este la fel, tot aici suntem şi noi, fraţilor. Domnul i-a separat
pe copilaşii penticostali ca să fie o inter-denominaţiune. Ei n-ar
fi trebuit să se organizeze, ci să fie poporul Lui, dar când au
văzut teologia şi bisericile grandioase, şi-au făcut şi ei
seminarii şi astfel de lucruri. Şi ce a ieşit? Aţi unit din nou
poporul lui Dumnezeu cu organizaţiile, care au ca mamă
catolicismul. Biserici mari şi arătoase, cu oameni bine îmbrăcaţi,
unde vine primarul oraşului împreună cu alţi oameni importanţi,
cei mai aranjaţi, cei mai cizelaţi, cei mai înalţi prelaţi; cum
vă place să mergeţi acolo unde oamenii se îmbracă cu haine
moderne, iar păstorul stă frumos la locul lui. Ştiţi ce sunt
acestea? Exact lucrurile pe care le condamnă Dumnezeu. Aţi luat
biserica penticostală (O, Doamne, lasă ca aceste cuvinte să se
înregistreze pe casetă!) şi aţi făcut din ea o organizaţie. Dar
Dumnezeu nu a vrut niciodată aşa ceva. El a vrut-o separată, nu
unită cu lumea.

Acelaşi
diavol bătrân care a făcut-o pe Eva să încalce Cuvântul lui
Dumnezeu prin acea faptă rea, a venit şi a întors privirile fiilor
lui Set spre femeile frumoase ale lui Cain, şi s-au unit din nou.
Aceştia nu erau necredincioşi, nu erau atei. Nu, nu! Erau
credincioşi şi ziceau: „Poate că Domnul va face ceva acum.” Ei
credeau că fac ceea ce trebuie. Şi ce a trebuit să facă Domnul?
Să şteargă de pe faţa pământului întreaga omenire ieşită din
acea unire falsă. Astfel, a trimis un potop care i-a distrus pe toţi
şi astfel au fost judecaţi pentru unirea lor nelegiuită.

Deci,
a avut sau nu, şarpele o sămânţă? Ce ruşine!

O
unire nelegiuită a adus judecata lui Adam şi a Evei în grădina
Eden. O unire nelegiuită a adus potopul judecăţii lui Dumnezeu pe
pământ, pentru că fiicele lui Cain au flirtat cu fiii lui
Dumnezeu, i-au sedus şi s-au împreunat din nou, zicând: „Nu se
va întâmpla nimic!” Dar Domnul a nimicit totul, în afară de Noe
şi familia lui. Dar după aceea, după moartea lui Noe, oamenii s-au
înmulţit din nou şi au început să privească unii spre alţii şi
să se adune din nou laolaltă, fiindcă ziceau: „Noi nu suntem
păgâni, ci credem toţi în Dumnezeu.” Astfel, şi-au ales un
conducător, un fel de arhiepiscop, pe nume Nimrod, şi au început
să construiască un turn. Ei nu erau necredincioşi, ci credeau că
există rai, credeau că există iad, şi credeau în judecată, dar
fiii lui Dumnezeu au intrat din nou într-o unire nepotrivită cu
fiicele oamenilor şi s-au apucat să construiască împreună o mare
catedrală, o mare organizaţie, toate popoarele din jur fiind silite
să plătească biruri. Este vorba de Turnul Babel.

Au
zis: „Uite ce-o să facem, pentru că suntem oameni deştepţi.”
De unde luau acea inteligenţă? De la diavol. Aşa este, de la
diavol, la fel ca şi Eva. Şi au zis: „Ne vom face o organizaţie,
iar Domnul se va bucura. Vom avea trepte până la cer, aşa că vom
urca şi vom cânta alături de îngeri, apoi vom coborî din nou
aici, şi ne vom trăi viaţa.” Acel diavol lucrează şi astăzi.
Ei au încălcat poruncile Domnului şi nu le-au păzit; au construit
un turn Babel, iar atunci Dumnezeu le-a amestecat limbile şi i-a
risipit.

După
ce i-a despărţit din nou, Domnul l-a ales pe neprihănitul Avraam,
şi l-a scos dintre ei, zicând: „Ieşi
dintre ei şi lasă totul în urmă, fiindcă Eu te-am ales ca să
scot din tine un popor.”
Şi
într-adevăr, Domnul nu l-a binecuvântat până când n-a lăsat
absolut totul în urmă, Lot fiind ultimul lucru. Deci, Domnul i-a
zis: „Separă-te
de necredincioşi, şi urmaşii tăi vor fi poporul Meu. Voi avea un
popor care Îmi va păzi poruncile, şi astfel, le voi da o şansă.”
Astfel,
bătrânul Avraam a plecat într-o ţară străină. Orice fiu al lui
Avraam face la fel: se îndreaptă spre o Ţară străină. Cum se
poate aceasta? Crezând o promisiune care, omeneşte vorbind, pare
imposibilă. Ce credeţi că ar fi zis doctorii moderni, urmaşii lui
Cain? „Cum? Un bătrânel de o sută de ani va avea un copil cu
soţia sa, care are nouăzeci de ani? Ce ridicol!” Dar Avraam l-a
crezut pe Dumnezeu şi a ignorat tot ce nu se potrivea cu Cuvântul.

Ignoraţi
toate aceste botezuri false, senzaţii false, şi toate lucrurile
false care se petrec astăzi! Mergeţi mai departe şi staţi numai
pe Cuvântul lui Dumnezeu, fiindcă acestea sunt doar nişte piedici
care vor să vă oprească să nu ajungeţi la Adevăr. Dar voi să
mergeţi mai departe, pentru că Dumnezeu Îşi ţine Cuvântul. Pe
mine nu mă interesează cu ce lucruri aruncă diavolul, Cuvântul
lui Dumnezeu este adevărat şi El Îl împlineşte.

Dacă
citiţi în Romani capitolul 4, veţi vedea că Avraam a pus
într-adevăr deoparte toate lucrurile care erau împotriva nădejdii
lui; le-a anulat ca şi cum nici n-ar fi fost. Credinţa lui în
Dumnezeu era atât de puternică încât, oricât de slăbit i-ar fi
fost trupul şi oricât părea de imposibil, a crezut în continuare.
El n-a zis: „Dacă nu se întâmplă acum, nu ştiu dacă să mai
cred sau nu,” ci a aşteptat cu credinţă douăzeci şi cinci de
ani, până când a văzut făgăduinţa împlinită. Întotdeauna se
împlineşte.

Din
Avraam a ieşit Isaac; din Isaac a ieşit Iacov şi din Iacov au
ieşit cei doisprezece patriarhi. Ei au plecat în Egipt şi acolo
s-a format poporul. Dar ce a făcut Domnul după ce poporul Lui a
crescut? I-a separat din nou, pentru că credinţa nu poate sta
împreună cu necredinţa. I-a despărţit iarăşi, i-a pus deoparte
pentru Sine. Ştiţi ce a făcut Domnul ca să fie sigur că vor fi
conduşi aşa cum trebuie? Ascultaţi cu atenţie pentru că nu mai
avem la dispoziţie decât vreo cincisprezece minute. Ce a făcut?
I-a condus El însuşi. Când poporul a crescut, au fost puse peste
el căpetenii mici şi mari, care îi băteau şi îi supuneau la tot
felul de corvezi. Dar Dumnezeu a privit spre ei şi şi-a amintit de
promisiunea făcută lui Avraam, aşa că într-o zi i-a scos din
mijlocul celorlalţi, le-a dat o Lege şi un proroc, şi Stâlpul de
Foc care i-a condus. Ce a făcut El? (O, Doamne!). Şi-a pus Biserica
în rânduială: le-a dat Stâlpul de Foc, Duhul care îi conducea,
şi prorocul care le vorbea Cuvântul adevărului. În felul acesta,
au fost pregătiţi pentru călătorie. Nu este acesta un lucru
minunat?

Au
plecat spre pustie după ce au făcut semne şi minuni, chemând
urgiile peste Faraon şi despicând Marea Roşie. Stâlpul de Foc
mergea înaintea lor (Amin), şi îi conducea zi şi noapte. Aleluia!
Acolo era un proroc statornic pe Cuvânt, care menţinea ordinea.
Amin. Atunci El a fost pregătit să-Şi ia copiii, şi au fost
numiţi pentru prima dată „adunare,” fiind un model pentru ce se
va întâmpla în vremea sfârşitului. El i-a chemat şi le-a dat o
Lege, le-a dat Cuvântul Său. Le-a dat un proroc, un semn, şi i-a
trimis în pustie, separaţi de restul lumii. Dar ce au făcut? Au
văzut femeile frumoase ale Moabului, o adunare căldicică, cu zei
şi zeiţe, şi tot felul de lucruri, şi s-au dus şi şi-au luat
soţii dintre ele.

Am
acasă o prorocie pe care trebuie s-o aduc şi să v-o citesc. Voi vă
întrebaţi mereu de ce sunt atât de aspru cu femeile. Acum treizeci
de ani, am primit „Aşa vorbeşte Domnul.” El mi-a spus, la
începutul slujbei mele, că în zilele un urmă femeile vor fi atât
de imorale, încât vor ajunge cele mai indecente fiinţe de pe
pământ. Cu ea a început totul, şi Satan se foloseşte tot de ea
şi în timpul sfârşitului. Uitaţi-vă ce se întâmplă, de la un
an la altul. „Ea va continua să se dezgolească, şi numai un mic
grup ales va fi hotărât să scape.”

Când
am avut vedenia aceea, m-am îngrijorat, gândindu-mă la situaţia
femeilor. Am deschis Biblia la Isaia, capitolul 5, unde scrie: „În
vremea aceea, odrasla Domnului va fi plină de măreţie şi slavă,
şi rodul ţării va fi plin de strălucire şi frumuseţe pentru cei
mântuiţi ai lui Israel.”
(Isaia
4.2).

Un
bărbat din Ohio – poate este chiar acum în sală -, mi-a trimis
acum câteva zile o întrebare. Spunea că ar vrea să fie de acord
cu mine, dar a găsit în predicile mele ceva contrar Cuvântului.
Billy mi-a adus scrisoarea care suna cam aşa: „Frate Branham, ceva
de pe casetele tale este în contradicţie cu Cuvântul lui Dumnezeu.
De exemplu, în 1Corinteni 11, scrie că femeile trebuie să-şi
acopere capul în adunare, pe când bărbaţii trebuie să aibă
capul descoperit. Suntem de acord cu lucrul acesta, de aceea femeile
noastre poartă pălării pe cap, pe când bărbaţii îşi scot
pălăria la intrarea în biserică. Aceasta este poziţia noastră
cu privire la acoperirea capului. Apoi, oamenii spun că tot ce
vorbeşti tu este la de Îngerul Domnului şi că El îţi spune
toate lucrurile. O asemenea afirmaţie este greu de contracarat, dar
nu crezi că greşeşti susţinând aşa ceva, frate Branham?”

„Nu
greşesc, frate drag,” i-am răspuns eu. În 1Corinteni 11 scrie că
femeia trebuie să aibă capul învelit, şi scrie şi de ce, iar în
versetul 15 scrie că „părul
i-a fost dat ca învelitoare a capului.”
Părul
ei lung, nu pălăria. Spiritul catolic a dominat prea multă vreme
biserica, dar învelitoarea femeii este părul lung.”

Tot
pe această temă, cineva a venit şi m-a întrebat de ce trebuie să
poarte femeia părul lung din pricina îngerilor. „Ce au a face
îngerii cu aceasta?”

Eu
i-am răspuns: „Ce este un înger? Un mesager.” Pavel spune că
dacă soseşte un mesager adevărat, un înger al Domnului, femeia
trebuie să aibă capul învelit. Deci ştiţi că îngerul este un
mesager. Pavel a condamnat tăierea părului la femei, şi orice
mesager adevărat, trimis de Domnul, va face la fel. De aceea scrie
că „femeia
trebuie să-şi acopere capul din pricina îngerilor.”
(1Corinteni
11.10). Un mesager adevărat, un înger, este legat de Domnul, şi
Cuvântul nu poate greşi. Pavel a spus că şi dacă ar veni un
înger din cer şi ar propovădui altceva, să fie anatema. Aşa
este, şi acum ne este clar că femeia trebuie să poarte părul
lung, pentru că aceasta este învelitoarea ei.

Dar
îmi închipui cât de frumoase trebuie să fi fost acele femei
moabite. Probabil erau un fel de Izabele dichisite, ca Izabelele de
astăzi. Dar nu toate femeile sunt aşa. Eu cred că o femeie
naturală este o bijuterie. Lăudaţi-L pe Domnul pentru o femeie
adevărată. Ele sunt slujitoarele Domnului. O femeie adevărată
este asemenea unui bărbat adevărat: amândoi vor urma Cuvântul
Domnului indiferent ce spune diavolul sau orice altceva s-ar
întâmpla. Unii zic: „Pastorul nostru a spus că este în ordine
dacă facem aceasta.” Pe mine nu mă interesează ce a spus
pastorul vostru. Dacă ceea ce a spus el este contrar Cuvântului,
cuvintele lui sunt mincinoase, iar voi trebuie să ascultaţi de
Cuvânt. Din orice denominaţiune ar fi, şi orice ar susţine el, să
privească în Cuvântul Domnului. Aşa este.

Oh,
am putea merge chiar acolo şi să vedem cum i-a separat Dumnezeu. Ne
vom opri puţin aici, pentru că am un pasaj din Scriptură prin care
vreau să trec rapid. Deci, ce a făcut Domnul când poporul Lui s-a
unit cu femeile moabite? A trebuit să-i separe din nou.

Apoi
a venit Isus. Isus era Chipul lui Dumnezeu, Imaginea Lui, Sămânţa
femeii zămislită de Dumnezeu însuşi. Marele Arhitect Şi-a
construit un trup, dar pentru aceasta nu S-a împrumutat de la vreun
bărbat sau de la vreo femeie, ci Şi-a construit singur o Casă în
care să locuiască.

Gândul
mă duce la Ştefan, în ziua când le-a zis iudeilor: „Oameni
tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi
totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. La fel au făcut şi
părinţii voştri.
Solomon
I-a construit o casă, dar cum va locui Cel Preaînalt într-o casă
făcută de mâinile omului? El nu locuieşte acolo, ci într-un
trup.”

Dumnezeu
n-a avut nevoie să ia nimic cu împrumut. În Evrei 11.2 sau 3,
scrie că „lumea
a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu şi că toate lucrurile
care se văd au fost făcute din lucruri care nu se văd.”
Dumnezeu
a zis: „
fie…”
şi
a fost. Nu a fost nevoie să Se ducă să-i spună lunii:
„Împrumută-Mi şi Mie nişte materiale,” nici stelelor: „Îmi
trebuie şi Mie nişte calciu.” Dumnezeu nu face aşa ceva.

N-avea
de ce să spună: „Maria, împrumută-Mi şi Mie un ovul, pentru că
vreau să-Mi fac un trup în care să locuiesc.” Dumnezeu Creatorul
a vorbit, şi în ea s-a zămislit. Dar nu ea era mama genetică, ci
era doar o femeie care purta Sămânţa. Ţineţi minte că ea nu a
fost mama lui Isus! Lumea aşa spune, dar arătaţi-mi un singur loc
din Biblie unde Isus îi spune: „Mamă!” Şi deşi nu scrie
nicăieri aceasta, lumea o numeşte „maica Domnului.” Ce ruşine!
Întoarceţi-vă la Cuvânt! Într-o zi, ucenicii I-au zis: „Iată,
mama Ta şi fraţii Tăi au venit să Te vadă.” Dar El a zis:
Cine
este mama Mea?”
Şi privind spre ucenicii Săi a spus: „Cei ce fac voia Tatălui
Meu, Îmi sunt frate, soră şi mamă.”
(Marcu
3.33-34). Maria nu a fost mama Lui, ci doar un fel de incubator.
Dumnezeu ar fi putut să facă altfel, dar a vrut să pornească de
la primul stadiu, să crească, să facă ceva din nimic, pentru că
aşa este Dumnezeu, Isus cel Neprihănit, Cel Preaiubit, Cel mai
drept dintre cei drepţi, Crinul din vale, Trandafirul din Saron,
Luceafărul de dimineaţă. Ce era El? De ce a venit? Ascultaţi cu
atenţie! Ca să restabilească unitatea dintre om şi Dumnezeu.
Înţelegeţi, fraţilor? Toate turnurile Babel şi tot ce a încercat
omul, a eşuat. Roadele livezilor lor şi celelalte lucruri nu I-au
plăcut Domnului, aşa că a coborât şi S-a zămislit în pântecele
unei femei; El Însuşi a făcut un trup pentru Sine Însuşi, şi a
devenit Emanuel, Dumnezeu cu noi. El nu a fost nici evreu, nici
dintre neamuri, ci Dumnezeu. Toate neamurile erau la fel pentru El,
dar a vrut să pună deoparte un popor care să fie al Lui. A făcut
totul ca să-i aducă înapoi, şi singurul mod în care s-a putut
face aceasta, a fost prin întoarcerea la individ, aşa cum fusese la
început. Şi aşa este şi astăzi: Dumnezeu nu lucrează la nivel
de denominaţiune, de organizaţie, sau de grup, ci lucrează cu
fiecare individ în parte. Şi aceasta, pentru a restabili unitatea
dintre Dumnezeu şi om.

El
a fost o adevărată Jertfă pentru păcat. Oile, caprele şi
celelalte animale n-ar fi putut să şteargă niciodată păcatul.
Atunci când mielul, cel mai neprihănit dintre animale, era
înjunghiat, sângele lui venea asupra păcătosului; dar omul are un
suflet, pe când oaia nu are. Nimic nu are suflet, decât omul.
Aceasta îl face diferit de animale. Dumnezeu l-a creat pe om după
chipul şi asemănarea Lui, şi el a devenit un suflet viu, şi a
cunoscut binele şi răul.

Dar
Isus, Dumnezeu, avea un suflet, şi nu viaţa unui om a venit asupra
păcătosului, ci Însăşi Viaţa lui Dumnezeu, făcându-l astfel
un copil al Domnului şi aducându-l în aceeaşi unitate în care
fusese înainte de cădere. Abia acum ajungem la adevărata unitate.

Unii
oameni m-au întrebat: „Frate Branham eşti unitarian?” Nu în
sensul organizaţional. Eu sunt în unitate cu Dumnezeu, dar nu
într-o organizaţie unitariană.

Aşadar,
El a plătit datoria păcatului, pentru a recâştiga unitatea dintre
Dumnezeu şi om. Isus nu putea face aceasta câtă vreme rămânea în
trupul de carne, aşa că a trebuit să devină o Jertfă desăvârşită
pentru păcat, ca să poată şterge total vina celui credincios şi
să-l cureţe, astfel încât să poată veni Duhul Sfânt în om,
iar Dumnezeu şi omul să fie din nou una.

A
fost nevoie de ceva care să restabilească această relaţie. Şi
ce anume a putut s-o restabilească? Împlinirea Cuvântului
Domnului. Ar fi putut să-L împlinească un înger? El nu are sânge.
Ar fi putut Dumnezeu? Nici El nu avea sânge, aşa că Şi-a făcut
un trup de carne şi sânge pentru a plăti aşa cum trebuie datoria
şi astfel să şteargă păcatul. Aceasta era singura cale.
Turnurile Babel din toată lumea, organizaţiile şi tot felul de
lucruri, nu au funcţionat, ci au eşuat pentru că s-au amestecat cu
lumea, ori aceasta trebuia să fie o separare totală. Glorie! Mă
simt plin de râvnă. Simt că aş putea lua chiar acum textul şi să
încep predica. Abia m-am încălzit şi este timpul să mă opresc.
Poate voi încheia altă dată discuţia despre unitatea dintre
Dumnezeu şi om. Înţelegeţi? Dacă da, spuneţi „Amin”.
(Adunarea spune „Amin!”).

Vedeţi,
aceasta este singura cale prin care omul poate reveni la starea
iniţială; prin care poate fi plătit preţul păcatului. Care este
preţul păcatului? „Plata
păcatului este moartea.”
(Romani
6.23). Dumnezeu a spus: „În
ziua în care veţi mânca din pom
(în
ziua când veţi avea o astfel de relaţie), veţi
muri.”
(Geneza
2.17). Când s-a întâmplat lucrul acesta, legătura, părtăşia,
totul s-a rupt, şi n-a mai putut reveni la starea de la început
până când n-a fost plătit preţul. Nimeni nu era vrednic să-l
plătească, pentru că în toţi domnea firea pământească; toţi
oamenii erau sub păcat, de la căderea lui Adam. Slavă Lui,
fraţilor!

Frate
Mac, nu te-am văzut stând acolo. Domnul să te binecuvânteze.
Frate Mac, noi credem aceasta: „Cu toţii am fost în umbra
morţii.” Când am plecat, fratele meu a rămas păstor aici, în
Tabernacol. Iată un alt misionar baptist care a primit Duhul Sfânt.
Vedeţi cum vin cu toţii în unitate cu Dumnezeu?

După
cum vedem, preţul trebuia plătit cu sânge. Cea mai înaltă formă
de viaţă cu sânge este omul, dar el căzuse. Atunci cum putea un
om să-l salveze pe altul? Numai Dumnezeu putea, dar fiind Duh, nu
putea muri. Şi atunci, aşa cum scrie în Evrei 1.9, „Acela
care a fost făcut pentru puţină vreme mai prejos decât îngerii,”
adică
Domnul Isus, a trebuit să ia asupra Sa moartea, preţul păcatului,
pentru ca oamenii să fie din nou în unitate cu Dumnezeu şi Duhul
Sfânt să Se poată întoarce. Datoria păcatului a fost plătită.
Isus a trebuit să facă aceasta ca să trimită Duhul Sfânt care
să-i unească pe oameni aşa cum fuseseră în grădina Eden.
Datoria a fost achitată când a murit Isus. Atunci s-a isprăvit!
Amin, fraţilor. O, dacă aş putea să vă fac să înţelegeţi!
Datoria este plătită. Aleluia, Mielului! Vorbesc pentru fiecare
bărbat sau femeie care este în faţa mea acum, şi care ascultă
această înregistrare: păcatul vostru a fost plătit! Nu vă
îndoiţi din nou de Cuvântul Domnului! Întoarceţi-vă la Cuvânt!
El este Cuvântul! Glorie! Îmi vine să strig. Păcatul a fost
plătit! S-a terminat! Nu-i de mirare că îngerii strigau şi
cântau, şi că se auzeau imnuri îngereşti. Da, oaia pierdută a
fost găsită. A fost făcută ispăşire pentru ea, Cuvântul
Domnului a spălat-o de vina ei cu apele separării.

Cuvântul
a murit în locul meu, a înviat şi a devenit cel mai important
lucru din viaţa şi din inima mea. Amin!

Păcatul
a fost plătit, s-a terminat! Suntem răscumpăraţi, dar nu de către
biserica catolică; de fapt, noi suntem adevăraţii catolici,
catolici apostolici. Romano-catolicii au dogmele lor prin care neagă
acest Cuvânt. Orice, în afară de Cuvânt, este o dogmă.
Metodiştilor, baptiştilor, să vă fie ruşine tuturor, pentru că
iubiţi nelegiuirea mai mult decât pe Dumnezeu! Iubiţi plăcerile
lumii, şi de aceea veţi fi pierduţi. Diavolul îşi trimite
slujitorii ca să vă sufoce cu toate aceste lucruri, la fel cum a
făcut odinioară în grădina Eden. „Dar pastorii noştri sunt
educaţi, au doctorate!” Aceasta nu înseamnă nimic. Dacă negi
Cuvântul, educaţia ta nu este decât un truc al diavolului. V-am
dovedit lucrul acesta azi-dimineaţă. Mai departe, depinde de voi.

Chiar
dacă erau lângă Isus, apostolii nu erau uniţi şi se certau
mereu: „Cine va fi episcop, care este cel mai mare dintre noi?”
Ei nu-L credeau pe Isus, nu-L puteau înţelege: „Tu ne vorbeşti
în pilde. Tâlcuieşte-le şi explică-ne ce ai vrut să spui.” Nu
era unitate între Isus şi ucenici, nici între ucenici şi Isus, şi
nici între ucenici, nici ei nu erau uniţi. Ascultaţi, fraţilor,
ce vreau să vă arăt. Aş vrea ca lucrul acesta să se lipească de
inimile voastre. Dumnezeu are un plan, iar ceea ce este în afara
acestui plan, nu contează. Nu mă interesează câtă înţelepciune
este acolo, câte milioane de dolari au fost investite în clădiri,
câte seminarii teologice s-au făcut, câţi sfinţi aveţi şi aşa
mai departe. Dacă este încălcat un singur Cuvânt din Biblie,
acolo este lucrarea diavolului. V-am dovedit deja aceasta cu Cuvântul
lui Dumnezeu, cu Vechiul şi Noul Testament, şi aş vrea să vorbesc
şi despre zilele noastre, dacă veţi mai rămâne alături de mine
câteva minute.

Ucenicii
care umblau cu Isus, mâncau şi dormeau cu El, vedeau minunile pe
care le făcea, erau lângă El ca nişte fraţi, şi totuşi n-au
înţeles. Ei nu erau pregătiţi să vestească Evanghelia, de aceea
Isus le-a zis: „Nu mai încercaţi să propovăduiţi. Aşteptaţi
în Ierusalim, fiindcă vă voi trimite Ceva care vă va uni, conform
promisiunii pe care v-am dat-o.”

Tată,
Mă rog ca ei să fie una, aşa cum noi suntem una.”
(Ioan
17.11). „Aşa
cum Tatăl Meu, M-a trimis să vestesc Evanghelia, aşa vă trimit şi
Eu pe voi.”
(Ioan
20.21). Chiar Tatăl care L-a trimis pe Fiul, a venit în Fiul.
”Unitate” înseamnă „a fi una.” El a zis: „Dacă
nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi.
Dar
lucrările Mele vorbesc atât de tare, încât trebuie să fiţi
complet orbi şi surzi ca să nu le puteţi vedea.” Oh, fraţilor!
El a mai zis: „Făţarnicilor,
faţa cerului ştiţi s-o deosebiţi, şi semnele vremurilor nu le
puteţi deosebi?”
(Matei
16.3). şi: „Făţarnicilor,
bine a prorocit Isaia despre voi, când a zis: „Norodul acesta se
apropie de Mine cu gura şi Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui
este departe de Mine.”
(Matei
15.7-8).

Bine
a zis apostolul Pavel: „În
zilele din urmă, oamenii vor avea doar o formă de evlavie, dar îi
vor tăgădui puterea.”
(2Timotei
3.5). Fiecare organizaţie are acum o altă Biblie şi se întreabă
de ce strig împotriva acestui sistem făcut de oameni, care vine de
la diavolul. Văd cum copiii Lui dragi sunt atraşi spre ele ca nişte
miei spre abator. O, Doamne, scoate-i de acolo!

Cum
spuneam, ucenicii nu erau uniţi. Ei nu puteau să-L înţeleagă pe
Isus şi ziceau: „O, cine poate pricepe asemenea lucruri?” Vedeţi
voi, Dumnezeu nu era încă în ei. Deocamdată, ei erau numai
tovarăşi şi stăteau lângă El. Aşa se întâmplă şi cu mulţi
oameni buni de astăzi: nu beau, nu mint, nu fură, nu fac nimic rău,
şi totuşi nu au unitate cu El. Aşa nu aveau nici ucenicii, deşi
făceau minuni, scoteau draci, etc.

Mai
zilele trecute am citit în ziar despre scoaterea duhurilor rele.
Oamenii spun: „Fraţilor, aceasta este cea mai mare lucrare!” Ei
bine, nu! Nu este cea mai mare lucrare. Un om care scoate draci, dar
neagă Cuvântul Domnului este un mincinos. El pretinde că scoate
acele duhuri, dar nu poate s-o facă fără Cuvântul lui Dumnezeu.
Aşa a spus Isus.

Apoi
a venit ziua Cincizecimii, iar atunci Dumnezeu i-a făcut din nou
una. Atunci au recăpătat unitatea cu Dumnezeu, fiindcă El era în
ei. În Fapte 4.32 scrie: „Mulţimea
celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet.”
Cum
se putea aceasta? Pentru că erau din nou ca la început.

Singurul
lucru pe care îl mai aveau şi de care trebuiau să se
descotorosească era vechiul cort, vechiul trup în care trăiau şi
care trebuia să moară şi să putrezească. Dar viaţa lor,
sufletul lor, scopul şi gândirea lor, şi toate celelalte erau una
cu Dumnezeu.

Adam,
prietenul meu deznădăjduit, nu asculta din nou minciuna Satanei!
Nu-l lăsa să-ţi spună din nou că Dumnezeu vrea să spună
altceva, decât ceea ce spune, în Cuvântul Său.

Vorbind
despre botezul în Numele Domnului Isus Hristos, acesta este o
descoperire, este Adevărul. Dar ce s-au apucat să facă oamenii?
S-au adunat, şi-au făcut o denominaţiune şi au aruncat
descoperirea într-un nou turn Babel. La fel s-a întâmplat cu
Luther, cu Wesley, cu John Smith sau Alexander Campbell. Dumnezeu
lucrează cu persoana care respectă Cuvântul. Singurul mod în care
Dumnezeu intenţionează să-i facă pe oameni una cu Sine este prin
primirea Duhului Sfânt. Unii zic: „Frate Branham, eu am vorbit în
limbi, am strigat, am făcut cutare şi cutare lucru.” Dacă ai
acest duh, dar negi Cuvântul lui Dumnezeu, înseamnă că nu ai
Cuvântul în tine, nu ai Duhul Sfânt. Dacă vii şi auzi
propovăduindu-Se Cuvântul Domnului, dacă verifici cu Scriptura şi
vezi că este corect, şi refuzi să-L aplici, nu ai Duhul lui
Dumnezeu. Nu contează cât de mult ai vorbit în limbi, cât ai
strigat, la câte biserici ai fost, sau de câte ori ai fost botezat,
nu contează nimic altceva: Cuvântul este Adevărul. Adevărul este
legitimat de Cuvânt. Dacă ştii anumite lucruri şi ele corespund
Cuvântului (Amin) ştii că eşti pe drumul cel bun.

Cum
este posibil ca Dumnezeul care a scris Biblia, să Se răzgândească
acum şi să înlocuiască Cuvântul Său cu altceva? Voi, catolicii,
susţineţi că Petru a fost înmormântat în biserica voastră, şi
că duhul lui vă dă putere să iertaţi păcatele, dar cum ar putea
Petru, un iudeu, să accepte toţi idolii pe care îi aveţi în
biserică? Poate nega el botezul cu Duhul Sfânt, după ce a vorbit
în limbi şi a făcut atâtea minuni? Cum ar putea lua acea bucăţică
de pâine şi să spună că Domnul este în ea? Câtă ignoranţă
spirituală! Iar voi, protestanţilor, nu sunteţi departe de ei! Voi
mergeţi, daţi mâna cu predicatorul şi spuneţi: „Îl accept pe
Isus ca Mântuitorul meu personal,” după care continuaţi să
trăiţi cum vă place, lumeşte, ca un alt turn Babel.

Ne
apropiem de încheiere. Fiţi atenţi! Dumnezeu a trimis Duhul Sfânt,
dar Duhul Sfânt este chiar Dumnezeu. El este Cel care Îl uneşte pe
om cu Dumnezeu. În minutele următoare vreau să fiţi foarte
atenţi. Conform planului Satanei, omul a încercat să realizeze o
unitate denominaţională. Chiar acum, Consiliul Mondial Ecumenic
încearcă să refacă unitatea dintre catolici şi protestanţi, dar
acesta nu este decât un plan al diavolului. Îmi veţi spune: „Cine
eşti tu să spui aşa ceva?” Eu nu sunt nimic, dar Cuvântul pe
care Îl vorbesc este mare, fiindcă cerurile şi pământul vor
trece, dar Cuvântul nu va trece niciodată. Şi nu o spun de la
mine, pentru că mai întâi a spus-o El. Eu repet doar după El,
mărturisesc Cuvântul Lui.

Această
unitate vine de la diavolul, iar Cuvântul vă dovedeşte în
dimineaţa aceasta că toate denominaţiunile sunt la fel.

Oamenii
care susţin planul diavolului de a obţine o unitate
denominaţională, spun: „Alătură-te nouă, fiindcă suntem
Adunările Domnului. Noi suntem Biserica lui Dumnezeu unită, suntem
toţi ca unul.” Făţarnicilor, voi aveţi o formă de evlavie, dar
Îi tăgăduiţi puterea. Cuvântul Domnului a răsunat în faţa
voastră, dar v-a fost frică să răspundeţi. Dacă umblaţi cu
Dumnezeu, de ce nu Se arată în mijlocul vostru? De ce nu faceţi
lucrările Lui? Cum puteţi să aveţi acea evlavie şi să-L
tăgăduiţi, numind lucrările Lui adevărate ca venind de la
Beelzebul? Se vede de ce Isus a spus despre voi, clericii educaţi,
că aveţi ca tată pe diavolul. Sunt sigur că înţelegeţi ce
vreau să spun. De ce nu atacă nimeni această lucrare? Pentru că
ştiţi că Dumnezeu este în spatele ei şi acţionează conform
Cuvântului Său.

Dar
ce face omul? Construieşte un nou turn Babel, care este Consiliul
Mondial Ecumenic. Anglicanii, romano-catolicii, metodiştii,
prezbiterienii, penticostalii, biserica ştiinţei creştine, toţi
sunt uniţi laolaltă. Dar unele din cultele de acolo neagă naşterea
din fecioară, altele neagă natura dumnezeiască a lui Isus, altele
cred în trei dumnezei; unele neagă sângele şi aproape niciuna nu
crede în minuni. Ei încearcă să unească toate aceste lucruri,
dar cum ar putea reuşi vreodată? Este un turn făcut de mâini
omeneşti, şi va eşua la fel ca Babel.

Dumnezeu
a spus: „Nu
prin tărie, nici prin putere, ci prin Duhul Meu, zice Domnul, voi
uni biserica Mea.
Nu
printr-o organizaţie, prin educaţie sau prin teologi, zice Domnul,
ci prin Duhul Meu Îmi strâng oile împreună.” Când se va
întâmpla aceasta, se vor arăta semnele şi minunile Lui. În
situaţia aceasta era Israelul înainte de a se amesteca cu Moabul.
Stâlpul de Foc era între ei, dar când s-au despărţit de Dumnezeu
şi s-au unit cu Moab, au pierdut unitatea cu El, şi gloria lor a
încetat, aşa că au rămas încă patruzeci de ani în pustiu, până
când Domnul a ridicat o altă generaţie care să-I ducă planul la
împlinire.

Când
Dumnezeu Îşi uneşte Duhul cu o biserică, aceia vor avea semnele
Dumnezeului celui viu printre ei. Ce fel de semne? Când Dumnezeu l-a
scos pe Israel dintre egipteni, El le-a dat un proroc, pe Moise, şi
semnul Stâlpului de Foc. Când l-a separat pe Avraam de Lot, la el a
venit un Înger care a avut ca semn descoperirea gândurilor inimii.
Aleluia! Dar aceste denominaţiuni prinse în Consiliul Ecumenic,
încearcă să construiască o unitate ca cea din Egipt, prin puterea
şi influenţa pe care o deţin.


vrea să vă întreb ceva: când Dumnezeu l-a scos pe Israel, le-a
dat semnul Stâlpului de Foc; le-a dat un proroc. La fel s-a
întâmplat în cazul lui Avraam, pentru că El face întotdeauna
aşa. Arătaţi-mi, deci, un proroc al lui Dumnezeu printre voi. El
Şi-a zidit Biserica prin apostoli, proroci, învăţători,
evanghelişti. Aleluia! Biserica este asemenea Israelului chemat
afară. Faptul că printre ei nu este nici un proroc uns de Dumnezeu,
arată că este lucrarea diavolului.

A
doua venire a lui Hristos este foarte aproape, de aceea El îi stânge
împreună pe toţi cei aleşi. Vor veni de la răsărit şi de la
apus, fiindcă „unde
este stârvul, acolo se vor aduna vulturii.”
(Matei
24.28). El Şi-a refăcut unitatea, adevărata unitate, arătându-Se
în mijlocul nostru. El i-a strâns din toate denominaţiunile, din
toate bisericile; Şi-a strâns copiii de pretutindeni, aşa cum
spune Cuvântul Său.

Deci,
acum când venirea lui este iminentă şi se apropie judecata, El Îi
cheamă pe cei aleşi laolaltă, în unitate cu El, prin acelaşi fel
de slujbă pe care a avut-o El. Voi ştiţi ce am spus despre epocile
Bisericii acum ceva vreme, când am spus că s-a construit acea mare
piramidă, dar Piatra din capul unghiului nu a fost aşezată
niciodată. Amintiţi-vă că au venit luteranii, apoi metodiştii
lui Wesley, până la penticostali, iar acum El lucrează printre
aceştia din urmă. Mai întâi i-a chemat afară pe cei aleşi şi
s-a format biserica luterană. Apoi i-a chemat pe cei aleşi dintre
luterani şi s-a format biserica metodistă; iar când i-a chemat pe
cei aleşi dintre metodişti, s-a format biserica penticostală.
Acum, El îi cheamă dintre penticostali pe cei aleşi să formeze
Piatra din capul unghiului. El Îşi cheamă copiii din toate
bisericile şi din toate stilurile de viaţă, prin acelaşi fel de
slujbă.

El
lucrează ridicând printre ei învăţători şi proroci adevăraţi,
care stau neclintiţi pe Cuvântul Său, Biblia. „Oile
Mele ascultă Glasul Meu,”
a
spus Isus în Ioan 10.27. Dacă atunci a fost Glasul Lui, şi acum
este tot Glasul Lui. Orice vine în contradicţie cu acel Glas, nu
este hrană pentru oi şi ele nu-l vor urma. Fraţii de la răsărit
şi de la apus, din orice biserică sau organizaţie, cei aleşi de
pretutindeni se adună laolaltă.

Vom
sta la masă cu Regele,

Oaspeţi
la Cina Lui.

Ce
călători binecuvântaţi

Sunt
cei ce-I pot vedea chipul sfânt

Strălucind
de dragostea divină.

Cei
ce au parte de îndurarea Lui

Sunt
nestemate ce strălucesc în coroana Sa.

Isus
vine curând,

Necazurile
noastre se vor sfârşi. (Aleluia).

Dacă
Domnul ar veni chiar acum

Pentru
cei ce-au ieşit de sub robia păcatului?

Pentru
tine ar fi o zi de veselie,

Sau
de amar şi disperare?

Când
Domnul va veni,

Cu
toţii ne vom întâlni în cer.

(Aşa
este. Aleluia!).

Biserica
adevărată are nevoie de învăţători trimişi de Dumnezeu, care
să nu se abată nici o iotă de la Cuvânt, indiferent ce spune o
organizaţie. Ele n-au nici o legătură. Are nevoie de proroci, dar
nu de nişte aşa zişi proroci, ci de proroci care să-L aibă pe
„Aşa vorbeşte Domnul”, şi să aibă dreptate de fiecare dată.
De aceea este trimis El în această Biserică şi a spus că va face
aceasta. Noi trebuie să credem Cuvântul, nu un crez sau o dogmă,
pentru că în felul acesta, El Se arată în ei, confirmându-Şi
Cuvântul, dându-le Viaţa pe care a trăit-o El, trăind din nou
prin împlinirea Cuvântului.

În
1Corinteni 4.20 scrie că „Împărăţia
lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere.”
Împărăţia
lui Dumnezeu este în voi. Şi ce lucrează Cuvântul când pătrunde
înăuntru? Se transformă în putere, exact cum este scris. Nu
ajunge să spui: „Cuvântul zice cutare şi cutare…” ci trebuie
să vorbeşti exact cum scrie acolo, pentru că numai aşa eşti o
mărturie. Tu nu poţi spune: „Am mai schimbat puţin aici, şi
astfel voi fi mai înţelept şi bine văzut,” ci trebuie să rămâi
în Cuvânt. Cine Îi dă putere? „Isus
Hristos, Acelaşi ieri, azi şi în veci.”
În
Evanghelia după Ioan, El a spus: „Cine
crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu.”
Şi
apoi: „Dacă
veţi cere ceva în Numele Meu, voi face.”
(Ioan
14.12,14). Trebuie să rămână în voi Cuvintele Lui; trebuie să
vă ghidaţi după Cuvânt.

Sunt
convins că mulţi dintre voi aţi primit Duhul Sfânt, dar numai
atât cât să vă facă să nu mai minţiţi, să nu mai furaţi şi
să nu mai faceţi nici un lucru rău. Dumnezeu vrea să umple
fiecare celulă a Bisericii Sale; vrea să vă umple mintea, să vă
copleşească, astfel încât să nu mai fiţi voi, ci să vă
predaţi Lui complet, ca El să trăiască în voi. Nu trebuie să
ştiţi nimic altceva decât Cuvântul lui Dumnezeu. Rămâneţi pe
acest Cuvânt, pentru că El este Viaţa. „Cuvintele
Mele sunt… Viaţă”

(Ioan 6.63), a spus Isus. El este în învăţătorii care cred
Biblia şi în prorocii care spun Adevărul, şi care prorocesc
aceleaşi lucruri epocă după epocă, pentru că El a fost în
fiecare dintre ei, confirmându-Şi Cuvântul. Împărăţia Lui este
Cuvântul Lui cu putere. Toate aceste denominaţiuni se bazează pe
înţelepciunea lor, dar noi, nu. În proverbe 3.5 scrie: „Nu
te bizui pe înţelepciunea ta.”
Nu
faceţi lucrul acesta, indiferent cum vă sună Cuvântul Domnului.

Unii
zic: „Dar mie mi se pare foarte bine şi aşa.” Cu Cuvântul lui
Dumnezeu nu merge aşa. Luaţi-L aşa cum este scris! Şarpele i-a
zis Evei: „Ştiu că Dumnezeu a spus aşa, dar, de fapt nu la
aceasta S-a referit,” iar ea l-a crezut. Acolo s-a rupt unitatea,
părtăşia şi unirea. Acolo s-a distrus lumea, viaţa, totul. Şi
fiecare persoană care încalcă Cuvântul măreşte această
ruptură. Vedeţi? Ori crezi, ori nu crezi. Dumnezeu a spus să
rămânem în Cuvântul Lui, deci haideţi să facem cum a spus El.

Trebuie
să mai sar peste câteva lucruri, pentru că este deja târziu.

În
trecut, când omul a călcat Cuvântul, a adus judecata lui Dumnezeu
peste tot pământul: când s-a construit turnul Babel, când fiii
lui Set s-au unit cu fiicele lui Cain, şi aşa mai departe. Dar
unitatea cu El este deasupra judecăţii, aşa cum a fost în cazul
lui Noe şi a familiei lui.

Frate
Lee Vayle, sper că asculţi ce vreau să spun. Acesta este singurul
lucru cu privire la care ne contrazicem noi doi. El crede că
Biserica va veni la judecată, în timp ce eu nu cred aceasta. Noe nu
a fost judecat, ci a trecut peste judecată; Avraam nu a avut parte
de focul judecăţii, şi nici Israelul, ci au fost despărţiţi de
cei care au fost judecaţi. Biserica aceasta va trece pe deasupra
judecăţii, plutind în Arca Duhului Sfânt.

Consiliul
Ecumenic Mondial nu este decât o mişcare a fecioarei neînţelepte
care va fi lăsată pe pământ, pentru că a ales antihristul. Dar
Biserica adevărată va pluti ca bătrânul Noe, şi va intra în
slavă; este un lucru hotărât. De aceea îi adună El; de aceea se
aude Glasul astăzi. Domnul cheamă unul din Los Angeles, unul din
Philadelphia, unul din Georgia, şi aşa mai departe, oamenii dornici
să creadă Cuvântul Dumnezeului celui Viu. „Cum
a fost în zilele lui Noe, aşa va fi şi în ziua când va veni Fiul
omului.”
(Matei
24.37). Şi cum atunci au fost salvaţi puţini, puţini vor fi şi
acum. Noi vom pluti deasupra judecăţii lui Dumnezeu, în arca
Duhului Sfânt, pentru că am fost deja judecaţi. Noi am făcut o
mărturisire, L-am acceptat pe Isus, iar El a luat asupra Sa judecata
noastră.

Dar
denominaţiunile sunt foarte încăpăţânate, la fel ca Eva, care a
vrut să fie înţeleaptă, fără să ţină seama de ceea ce
spusese Dumnezeu. Nimrod a vrut să ridice turnul, fără să-i pese
dacă lucrul acesta era sau nu biblic. Tare încăpăţânaţi. Eva a
crezut că ştie ce face; fiii lui Set au crezut că ştiu ce fac
atunci când au mers după femeile acelea frumoase. Israel ar fi
trebuit să ştie că nu se cuvenea să trăiască cu alţi dumnezei.
Sunt lucruri pe care le ştiţi şi voi, dar sunteţi încăpăţânaţi.
„Cu Scriptură sau fără Scriptură, dacă mama a fost
prezbiteriană, voi fi şi eu. Slavă Domnului.” Treaba ta, n-ai
decât să mergi mai departe, dar Dumnezeu să Se îndure de sufletul
tău păcătos. Cum crezi că vei scăpa, când ştii că ai auzit
Adevărul? Dacă vezi Cuvântul lui Dumnezeu, şi tot nu crezi că
este Adevărul, ceva nu este în ordine cu discernământul tău
duhovnicesc. Aşa este. Priviţi la naţiunea voastră, vedeţi ce se
întâmplă. Noi trăim în timpul sfârşitului, prieteni, am trecut
deja prin epocile Bisericii şi am ajuns în Laodicea. Ştiţi ce
spun, şi ştiţi ce se va întâmpla, fiindcă suntem în zilele din
urmă.

Dumnezeu
îi adună pe cei aleşi din cele patru vânturi ale pământului. El
a spus că va trimite îngerii să-i adune. Îi va strânge împreună,
separând grâul de neghină. Numai neghina va fi arsă. Ei sunt atât
de încăpăţânaţi încât nu se gândesc unde vor sfârşi:
într-o parte sau în cealaltă. Dar aleşii lui Dumnezeu sunt
hotărâţi să iasă dintre ei: „Ieşiţi
din mijlocul lor”,

a zis Dumnezeu, „şi
Eu vă voi primi. Nu vă amestecaţi cu lucrurile lor lumeşti, şi
Eu vă voi fi Tată, iar voi Îmi veţi fi fii şi fiice
.”
(2Corinteni 6.18). Nu vă amestecaţi cu necredincioşii, ci ieşiţi
dintre ei, fiindcă Dumnezeu vrea să ne rupem de lume, ca El să se
poată uni cu noi. Nici o născocire a omului, fie ea organizaţie,
denominaţiune sau doctrină, nu va dăinui. Numai Duhul Sfânt în
voi vă poate uni cu Dumnezeu. Cum ştiţi că L-aţi primit? Duhul
Sfânt care a scris Cuvântul va ţine seama de fiecare Cuvânt, şi
va face şi acum lucrurile pe care le-a făcut în Vechiul şi în
Noul Testament. Va lucra la fel, pentru că Isus Hristos este Acelaşi
ieri, azi şi în veci. Nu vă amestecaţi cu organizaţiile şi cu
lumea, ci ieşiţi dintre ele, fiindcă vă puteţi lega numai de
Hristos, de Domnul Isus Hristos.

Biblia
spune că în zilele din urmă bisericile vor forma din nou un turn
Babel. Vor avea o formă de evlavie, dar vor nega puterea lui
Dumnezeu, puterea Cuvântului Său. Ce este Cuvântul? Este Împărăţia
lui Dumnezeu. Noi trebuie să facem parte din Împărăţie ca să
putem fi numiţi slujitori ai Împăratului. Cei care ştiţi
aceasta, spuneţi „Amin”. Dar cum intrăm în Împărăţie?
Împărăţia lui Dumnezeu este Cuvântul Său cu putere. Amin.
Puterea şterge păcatul şi arată semne. Ce fel de semne? Dacă
este acelaşi Cuvânt care a venit la Moise, va da aceleaşi semne.

În
acelaşi fel a fost separat Lot cel căldicel. Şi Isus a spus că în
timpul sfârşitului va fi la fel ca în zilele lui Lot. Lot era un
religios căldicel, şi la fel era soţia lui. El aparţinea
diferitelor grupări, era un edil al oraşului, participa la multe
lucruri, şi era un om religios. Putea să poarte discuţii cu orice
evanghelist i-ar fi ieşit în cale, ceea ce nu era un lucru rău,
dar nu era dintre cei aleşi, fraţilor.

Iată
ce s-a întâmplat! Dumnezeul care l-a scos pe Avraam, i-a arătat şi
legitimarea ieşirii lui… Oh, Doamne, cât aş vrea să vă fac să
înţelegeţi! Dumnezeu i-a arătat lui Avraam că El l-a scos şi
i-a dovedit că era cu el, iar Isus a spus că la fel va fi şi în
zilele din urmă. Chiar dacă Avraam nu era o mulţime, ci era o
minoritate, Dumnezeu era cu el. Dar noi trebuie să ne separăm la
fel cum s-a separat Avraam. Dumnezeu a dat un semn lui Avraam,
Israelului, lui Moise, prorocul Său şi ucenicilor: Stâlpul de Foc,
şi de fiecare dată este acelaşi semn, acelaşi Stâlp de Foc. Când
Pavel era pe drumul spre Damasc, Stâlpul de Foc a strălucit în
faţa lui, i-a luat vederea şi l-a îngenuncheat. Niciunul din cei
prezenţi nu L-au văzut. Toţi au auzit Glasul, dar nu L-au văzut;
iar Glasul a spus: „Saule,
Saule, pentru ce Mă prigoneşti?”

Cine
eşti Tu, Doamne?” a întrebat el, şi Isus i-a răspuns: „Eu
sunt Isus.”
(Fapte
9.4). Iată semnul. Cui i-a fost dat? Apostolului neamurilor. Amin.

Acum
suntem în ajunul Răpirii şi venim din Est şi din Vest, din Nord
şi din Sud să ne pregătim. Mai aşteptăm puţin, până când
fiecare celulă a noastră va fi umplută cu Duhul Sfânt, apoi
Mireasa va pleca. El Îşi cheamă copiii la El, într-o unitate
adevărată, pentru că există un singur Duh Sfânt. „Noi
toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să
alcătuim un singur trup.”
(1Corinteni
12.13). Duhul lui Isus Hristos trăieşte în trupul nostru de carne,
lucrând în biserică şi făcând aceleaşi semne pe care le-a
făcut şi altă dată, avertizând lumea că sunt zilele din urmă
şi că ne pregătim pentru răpire. Oh, eu Îl iubesc!

Am
aici o carte, dar nu mai este timp. Poate voi vorbi altă dată
despre ea.

Suntem
la sfârşit. Unitatea este totul. Eşti tu una cu Dumnezeu? Trebuie
să fii! Lasă ca gândul care a fost în Isus să vină în tine,
fiindcă atunci, având gândirea lui Hristos, vei recunoaşte
fiecare Cuvânt pe care L-a scris El. Aşa s-a întâmplat cu
apostolii, care au putut mânui Scriptura, care este Adevărul
Duhului Sfânt. Dacă acesta este Adevărul, atunci El va ţine cont
şi va da acelaşi semn pe care i l-a dat lui Moise şi lui Avraam,
acelaşi semn pe care l-a făcut prin Hristos sau semnul făcut prin
Pavel. Sfârşitul este aproape, este chiar aici. El a spus că aşa
va fi, iar Biserica a început să se unească deja, să vină
laolaltă: unul de aici şi unul de acolo.

El
a mai spus: „Atunci,
din doi bărbaţi care vor fi la câmp, unul va fi luat, şi altul va
fi lăsat.”
Aceasta
se întâmplă în timpul zilei. „Doi
inşi vor fi în acelaşi pat, unul va fi luat, şi altul va fi
lăsat.”
(Luca
17.34-36). Aceasta se întâmplă noaptea, în acelaşi timp, dar pe
partea cealaltă a globului pământesc. Aşa va fi la venirea Fiului
omului, şi această venire este atât de aproape, este iminentă!

Adam,
Eva, nu! Nu ascultaţi din nou minciuna diavolului! Rămâneţi în
Cuvântul lui Dumnezeu, în „Aşa vorbeşte Domnul.” Staţi pe
Cuvânt, fiindcă dacă vă îndepărtaţi de El, pierdeţi părtăşia
cu Dumnezeu; pierdeţi unitatea cu El, prin Duhul Sfânt. Tu nu poţi
spune că ai Duhul Sfânt, şi totuşi să fii un vrăjmaş al
Cuvântului, pentru că atunci înseamnă că nu eşti în unitate cu
Dumnezeu.

Tu
eşti în unitate cu El atunci când duhul care este în tine este de
acord cu Cuvântul, iar Acesta lucrează cu putere, făcând aceleaşi
lucruri pe care le-a făcut odinioară.


spunem împreună. Adunarea repetă după fratele Branham: unitatea
cu Dumnezeu înseamnă să ai Duhul Lui în tine, să crezi Cuvântul
Lui, tot Cuvântul, şi El să lucreze cu putere în tine.

Iată
ce înseamnă unitatea cu Dumnezeu. Când aceeaşi putere lucrează
şi în tine şi în mine, noi suntem una. Amin! Frate Kidd, când
puterea Duhului Sfânt care este în mine lucrează în tine, nu mai
este nici o neînţelegere între noi, fiindcă acolo este şi
lucrează Cuvântul. Amin. El ne face ceea ce este El, Dumnezeu în
trup de carne, în noi. Cuvântul, fiecare Cuvânt, ne dă putere.

Amintiţi-vă
că diavolul vine şi el cu nouăzeci şi nouă la sută din Cuvânt.
El vine cu Cuvântul corect în proporţie de nouăzeci şi nouă
virgulă nouăzeci şi nouă la sută, dar apoi schimbă numai o
sutime, şi acolo se ascunde moartea. Acolo se rupe lanţul şi mulţi
sunt pierduţi. De ce fiecare Cuvânt? Pentru că Isus a spus: „Omul
nu trăieşte numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din
gura lui Dumnezeu.”
(Matei
4.4). Nu scrie: „…cu unele din cuvintele ieşite din gura lui
Dumnezeu”, ci: „…cu
fiecare Cuvânt,”
cu
tot Cuvântul.

Satan
L-a luat şi pe El şi I-a zis: „Este
scris…”
la
fel cum îi spusese şi Evei, dar Isus i-a răspuns: „De
asemenea este scris…”

Diavolul
a zis: „Dacă
eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos; căci este scris: „El va
porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; şi ei Te vor lua de
mâini, ca nu cumva să te loveşti cu piciorul de vreo piatră.”
Diavolul
este un învăţat, dar El i-a răspuns: „De
asemenea este scris: „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău.”
(Matei
4.6-7).

Oamenii
au spus în Fapte 19: „Noi am fost botezaţi conform Scripturii, cu
botezul lui Ioan.,” dar Pavel n-a fost de acord şi le-a zis: „Acel
botez nu este suficient, fiindcă Ioan a botezat cu botezul pocăinţei
şi a spus norodului să creadă în Cel ce venea după el, adică în
Isus.” El n-a desfiinţat cuvântul lui Ioan, ci le-a explicat că
Ioan botezase spre pocăinţă, şi nu spre iertarea păcatelor,
pentru că Jertfa nu fusese dată încă. „Când
au auzit ei aceste vorbe, au fost botezaţi în Numele Domnului Isus.
Şi când şi-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt S-a coborât
peste ei, şi vorbeau în alte limbi şi proroceau.”
(Fapte
19.3-6). Ce vremuri minunate! Cât de mare era adunarea de acolo?
Doisprezece oameni. Deci, puteţi vedea că Dumnezeu nu lucrează cu
grupuri mari, ci cu inimi sincere. Aş vrea să avem cu toţii
asemenea inimi. Îl iubiţi voi pe El? Haideţi să ne rugăm.

Călătorule
iubit, ai privit vreodată spre fiicele Moabului sau spre fiicele lui
Cain (vorbesc despre biserici)? Cât de departe sunt ele de Cuvânt!
Prietene drag, ai observat că au început să se întâmple deja
lucrurile hotărâte pentru zilele din urmă? Ai observat cum a
început să lucreze Cuvântul lui Dumnezeu în ultima vreme, şi cum
trezirea care odată ardea, a început să se liniştească şi n-a
mai rămas mult din ea? Este liniştea dinaintea furtunii. Judecata
este pregătită. Ai luat aminte la aceste lucruri? Ai comparat
Scriptură cu Scriptură, Cuvânt cu Cuvânt din Biblie, şi dovadă
cu dovadă? Ai văzut cum a spus Isus că în vremea sfârşitului,
diavolul va face nişte lucrări atât de asemănătoare cu cele
adevărate, încât va încerca să-i înşele chiar şi pe cei
aleşi? Gândeşte-te că învăţătura biblică este atât de
aproape! Ei spun: „Lăudat să fie Domnul, noi credem în Duhul
Sfânt! Noi avem Duhul Sfânt pentru că vorbim în limbi!,” apoi
se întorc şi tăgăduiesc Cuvântul. Da, este o lucrare care ar
putea să-i înşele chiar şi pe cei aleşi.

Dacă
cineva de aici nu s-a pus în ordine cu Dumnezeu, dacă cineva dintre
voi este bolnav sau suferind, sunt aici batiste şi alte lucruri, şi
eu mă voi ruga peste ele. Nu contează ce cereţi, pentru că
promisiunea din Biblie este acolo pentru voi.

Iată
că v-am adus Cuvântul din Geneza până în zilele noastre, şi am
trecut din loc în loc ca să vi-L arăt. M-aş fi putut opri în
sute de locuri, dar nu este timp. A fost suficient cât să vedeţi
că toate aceste organizaţii sunt inutile. Ele sunt o concepţie
falsă de la diavolul, care încearcă să-i organizeze pe oameni şi
să-i aducă într-o unitate a propriei lor gândiri, când, de fapt,
putem fi uniţi cu Dumnezeu numai prin Duhul Sfânt. Duhul Sfânt
sprijină Cuvântul Domnului. Isus a spus că „se
vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne
mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă ar fi cu
putinţă, chiar şi pe cei aleşi.”
(Matei
24.24). Înţelegeţi unde ne aflăm?

Acum
luaţi Cuvântul Domnului cu mâna credinţei. De ce aveţi nevoie în
dimineaţa aceasta? De botezul în Numele Domnului Isus Hristos? Apa
este pregătită. De botezul Duhului Sfânt? El vă bate de multă
vreme la uşă. De vindecare? Însuşi Duhul Sfânt, Cuvântul cu
putere este aici, plutind pe deasupra audienţei ca un vârtej de
lumină. V-am spus vreodată ceva greşit? Spuneţi-mi. Aşa cum i-a
zis lui Israel ultimul proroc, Samuel, înainte ca poporul să-şi
aleagă un împărat dintre oameni: „Iată-mă!
Mărturisiţi împotriva voastră, în faţa Domnului şi în faţa
unsului Său: Cui i-am luat boul sau cui i-am luat măgarul? Pe cine
am apăsat şi pe cine am năpăstuit? De la cine am luat mită ca să
închid ochii asupra lui? Mărturisiţi şi vă voi da înapoi
.”
(1Samuel 12.3). V-am cerut eu vreodată bani? Am cerşit eu în faţa
voastră ca apoi să-mi construiesc palate pe banii voştri? V-am
pretins vreun bănuţ? Niciodată! V-am spus ceva în Numele Domnului
şi nu s-a împlinit? Am vorbit în Numele Domnului şi n-a fost aşa?
Am avut vreo vedenie despre cineva din adunare, un om străin, care
să nu fi recunoscut că a fost adevărul? V-am spus ceva greşit?
Dacă nu, atunci vă spun: „Aşa vorbeşte Domnul: Primiţi Duhul
Sfânt, Duhul care va face Cuvântul lui Dumnezeu aflat în mâini de
credinţă să lucreze. Copii, vă aparţine întreaga Împărăţie!
Este a voastră!”

De
ce veniţi din Georgia, din Ohio, din Kansas şi de peste tot, pentru
o scurtă întâlnire? Probabil s-a oprit înregistrarea, aşa că
pot spune. De ce veniţi aici? Ce anume vă îndeamnă? Văd aici
oameni veniţi de la sute de mile depărtare, din Arkansas.

Aseară,
tocmai mă întorsesem din Kansas City, când am întâlnit un frate
polonez care mi-a zis: „Frate Branham, de când am auzit despre
tine, acum mulţi ani, pe când eram departe în Canada, am verificat
cu amănuntul tot ce ai spus, ai văzut şi ai făcut, şi totul a
fost corect.” Probabil este un polonez catolic, dar a venit, a luat
înregistrările şi le-a ascultat în ciuda opoziţiei. Sunt
pastori care ar trebui să fie aici, să ne ajute, dar ei neagă
puterea şi adevărul Cuvântului, deşi pretind că au Duhul Sfânt.

Eu
n-am pretins niciodată că sunt un proroc, voi aţi spus aceasta,
dar dacă-i aşa, de unde vine Cuvântul Domnului? Cum ştim ce este
adevărat şi ce nu, dacă nu avem un Etalon? Acest Etalon este
Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul scris. Şi dacă lucrarea este
sprijinită de Cuvânt, înseamnă că acolo este Dumnezeu în
Cuvântul Său, adeverindu-L. Pavel a spus: „Călcaţi
pe urmele mele, căci şi eu calc pe urmele lui Hristos.”
(1Corinteni
11.1).

Poate
unii dintre voi aveţi nevoie de Domnul pentru vreo boală sau pentru
mântuire. Unele dintre voi, femeilor, nu v-aţi îndurat să vă
lăsaţi părul să crească, iar unii dintre voi, bărbaţilor, nu
v-aţi îndurat să renunţaţi la ţigări. Unii dintre predicatori
nu au vrut să accepte adevărul botezului în apă în Numele
Domnului Isus Hristos. Dar voi, cei bolnavi şi muribunzi, luaţi în
dimineaţa aceasta tot Cuvântul. El este printre noi în trup, aşa
că luaţi-L cu mâna voastră.

Aici
aveţi o fotografie a Îngerului Domnului, Acelaşi care i-a condus
pe copiii lui Israel, Acelaşi cu care s-a întâlnit Pavel, Acelaşi
care era în Hristos. Acelaşi Duh Sfânt este în voi, unindu-vă.
De ce veniţi din toată ţara, ce anume vă atrage de la sute de
mile depărtare? Nimic altceva decât Cuvântul.

Există
un Izvor umplut cu sângele

curs
din venele lui Emanuel,

Iar
păcătoşii se scaldă în acel Izvor,

Se
curăţă de toate păcatele lor.

De
când, prin credinţă, am văzut acel Izvor

ce
curge din rănile Tale,

Cânt
dragostea răscumpărării,

Şi
aşa voi face până la moarte.

Tată
ceresc, iată aici o mulţime de batiste, ştergare, mănuşi, care
vor fi trimise prin poştă. Doamne, nu ştiu cine le-a pus aici,
poate Billy, sau poate oamenii din audienţă, dar simt că trebuie
să fac aceasta acum, Doamne. Mâinile mele sunt neputincioase, eu ca
om sunt nimic şi nu mă pot baza pe înţelepciunea mea. Nu înţeleg
de ce-i aşa, dar fac cum ai spus Tu: „peste
cei bolnavi se puneau basmale sau şorţuri care fuseseră atinse de
trupul lui Pavel, şi-i lăsau bolile şi ieşeau afară din ei
duhurile rele.”
(Fapte
19.12). Aceasta nu se întâmpla prin meritul lui Pavel, ci pentru că
Dumnezeu era cu el în Cuvânt şi putere. El nu s-a sfătuit cu
apostolii, dar când s-au întâlnit, au văzut că propovăduiau
aceeaşi Evanghelie, acelaşi botez, aceleaşi lucruri până în cel
mai mic detaliu.

Doamne,
Te rog să-i vindeci pe credincioşii aceştia scumpi. Vindecă-i pe
toţi bolnavii din audienţă. Fă să le crească credinţa şi să
apuce chiar acum Cuvântul cu ea, spunând: „Tumoare, boală, duh
rău, plecaţi, pentru că vă tai cu Sabia lui Dumnezeu. Eu cred!
Credinţa mea este puternică, şi Sabia aceasta o mânuiesc cu
putere! Plecaţi de la mine! Mă ridic de pe acest scaun, pentru că
sunt vindecat!” „Îmi pun mâinile peste tatăl meu, peste sora
mea, peste copilul sau vecinul meu, fiindcă cred că Cuvântul Tău
este Adevărul. Sunt una cu Tine şi Tu ai spus că lucrările pe
care le-ai făcut Tu, le vom face şi noi. Doamne, eu cred fiecare
Cuvânt şi vin în dimineaţa aceasta să iau această făgăduinţă.”

Doamne,
cum s-ar fi putut mişca biserica atunci când Moise stătea şi
plângea speriat lângă mare? Dar Dumnezeu i-a zis: „Ce
rost au strigătele acestea? Spune copiilor lui Israel să pornească
înainte.”
(Exod
14.15).Vorbeşte-le! Ce anume? Cuvântul lui Dumnezeu care era în
el. „Vorbeşte şi du-te mai departe. Nu te plânge, ci du-te mai
departe!”

Doamne,
vin înaintea Ta în Numele Domnului Isus, mânuind această Sabie a
credinţei, cerând unitatea dintre Dumnezeu şi om, prin Duhul Sfânt
pe baza Jertfei aduse de Fiul Tău Isus Hristos. Provoc fiecare duh
care este lipit de vreo persoană din audienţă, bărbat, femeie sau
copil; provoc orice boală şi orice îndoială, orice lucru
ne-dumnezeiesc, să părăsească această adunare în Numele
Domnului Isus Hristos! Ieşiţi dintre noi, ca să putem fi una cu
Dumnezeu, şi să-I putem sluji fără teamă sau suferinţă. Cum
poate să strige diavolul în jurul celor aleşi şi să-i ocărască
la fel ca şi Goliat? Când a venit David în tabără, a spus: „Cine
este filisteanul acesta, acest netăiat împrejur, ca să ocărască
oştirea Dumnezeului celui Viu?”
(1Samuel
17.26). O, Doamne, fă-i pe oamenii aceştia să se ridice în
puterea Duhului! Vei lăsa Tu ca acest diavol amărât care le-a
făcut din totdeauna rău oamenilor, să stea acolo şi să sfideze
Biserica Dumnezeului celui viu? Satan, ieşi din ei şi pleacă, în
Numele Domnului Isus Hristos.

Cei
care aveţi suficientă credinţă pentru a mânui Sabia şi destulă
pricepere în Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a-L numi al vostru,
ridicaţi Cuvântul Domnului cu mâna voastră, cu acel braţ de
credinţă, şi spuneţi: „Eu sunt de partea Domnului. De acum
înainte voi fi una cu El, voi mânui Sabia Duhului şi a Cuvântului
Său, şi voi tăia duhul rău până când se va împlini fiecare
promisiune pe care a făcut-o Domnul!”

Dacă
credeţi sincer acest lucru şi îl cereţi din toată inima în
Numele lui Isus Hristos, ridicaţi-vă şi primiţi-L! Sunteţi
sinceri cu adevărat? Aveţi Cuvântul în mâinile voastre? Este
credinţa în mâna voastră? Atunci ridicaţi mâna trupească şi
spuneţi: „Doamne, prin mâna mea ridicată Îţi închin viaţa
mea, sufletul meu, gândirea mea, totul, pentru Cuvântul Tău.
Îngăduie ca Duhul Sfânt să accepte credinţa mea şi să-mi dea
ceea ce cer; şi orice îndoială să fie îndepărtată de la mine,
fiindcă primesc, prin credinţă, promisiunea de care am nevoie în
clipa aceasta.”

Dacă
credeţi, spuneţi „Amin”. Amin din nou, amin şi amin. Dacă aţi
cerut cu credinţă şi cu toată inima, în Numele lui Isus Hristos,
vă asigur că veţi primi ceea ce aţi cerut. Amin. Credeţi din
toată inima, şi Domnul să vă binecuvânteze.


Amin –