Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMUN TIP CIUDAT

Va urma
14/06/1964, seara - Jeffersonville, IN

Să rămânem pentru un moment în picioare.

Scumpul meu Domn, venim din nou în rugăciune în prezenţa Ta divină, ca să-Ţi mulţumim pentru tot ce-ai făcut pentru noi şi pentru dragostea pe care ai pus-o în inimile noastre pentru Tine şi Cuvântul Tău. Doamne, oamenii aceştia pe care îi iubesc din toată inima, au adus în seara aceasta o jertfă: au venit şi stau aici, în încăperea aceasta fierbinte, pentru că iubesc Cuvântul Tău.

În seara aceasta venim să ne rugăm pentru bolnavi şi suferinzi, de aceea Te rugăm ca la sfârşitul acestei adunări să nu mai fie printre noi nici o persoană slabă. Doamne, răsplăteşte-¡ pentru credincioşia lor; vorbeşte-ne prin Cuvântul Tău şi întăreşte-ne, în timp ce purtăm ocara Ta. Ce prioritate este aceasta! Ascultă-ne, pentru că Te rugăm toate acestea în Numele lui Isus. Amin. Puteţi să ocupaţi loc.

 Nu găsesc cuvinte să-mi exprim mulţumirea faţă de un grup ca acesta, care a venit şi a luat loc în această clădire. Vreau să vă spun că mâine vom merge la Topeka, Kansas, unde vom avea adunări până duminica viitoare. De acolo vom pleca la Philadelphia, după care vrem să mergem peste ocean la triburile din Kenya, Tanzania şi Uganda. În tribul Mau-Mau este acum o revoltă. Eu nu pot merge acolo ca misionar, dar voi încerca să merg ca vânător.

De obicei merg ca misionar şi apoi la vânătoare, dar de data aceasta merg la vânătoare şi voi fi misionar, pentru că vrem să ajungem cumva la ei. Fratele Mattson Boze încearcă să organizeze un safari, adică o expediţie de vânătoare, ca să mă lase în ţară. Dacă voi merge cu acest pretext, el se va duce la ambasadă şi va spune: „Fratele nostru Branham este în ţară. Aveţi ceva împotrivă dacă va ţine o adunare mică?” Acesta ar fi începutul, apoi vom merge mai departe. Deci, încă nu ştim dacă va fi posibil acest lucru, dar încercăm. Eu ¡-am spus Domnului că dacă intervine ceva şi nu se poate, îl voi lua ca un semn că trebuie să mă întorc aici, în Jeffersonville, pentru a vorbi despre cele şapte trâmbiţe, şi vom face aceasta în iulie sau în august.

  Dacă facem aceasta, vom încerca să obţinem sala climatizată de la şcoală, pentru că acolo este răcoare şi sunt cincisprezece sau optsprezece mii de locuri. Este o sală nouă şi se află la cinci străzi depărtare de aici. Noi am mai cerut odată sala, dar atunci nu ni s-a dat. Între timp, bărbatul care a refuzat să ne-o dea, a fost concediat, iar cel care l-a urmat la conducere a spus că o putem primi oricând vrem. Suntem foarte bucuroşi pentru aceasta şi nădăjduim s-o primim acum şi în iulie. Câţi se vor ruga pentru aceasta?

Voi ştiţi că mie îmi place Arizona pentru că este un stat minunat şi am dorit întotdeauna să fiu acolo. Frate Ben, poţi pune aceasta mai sus? O, scuză-mă! Acestea sunt pentru înregistrare. Atunci este în ordine.

Am venit aici din Arizona, şi am răguşit puţin din pricina schimbării climei. Aici umiditatea aerului este cam de nouăzeci sau chiar o sută de procente, pe când acolo media este de un procent, iar mai rar ajunge la douăzeci la sută. Este ca şi cum ai fi sub un cort de oxigen. Vă puteţi imagina ce schimbare este pentru cineva care vine de acolo aici. Aceasta îţi influenţează vocea şi toate celelalte.

Lasă totul aşa cum a fost, frate Ben. Eu am greşit şi am obiectat pentru că am crezut că se reglează aici, dar este acolo.

Vă rog să vă rugaţi cu toţii pentru noi. Billy mi-a spus că cineva ne-a adus un coş cu piersici şi alte lucruri. Nu am cuvinte să vă mulţumesc îndeajuns pentru aceasta. Mă simt atât de nevrednic să primesc aceste daruri de la voi. Mă rog ca Dumnezeu să vă binecuvânteze, şi ştiu că o va face, pentru că a spus: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.” (Matei 25.40) Da, sunt sigur că Dumnezeu vă va binecuvânta.

Arizona este un stat frumos, dar este ceva ce îmi lipseşte acolo: voi. Aşa este. Îmi lipsiţi toţi. Indiferent unde merg, voi nu sunteţi acolo. Am prieteni în toată lumea, dar nu pot să vă înlocuiască pe voi. Nu ştiu, dar în grupul acesta mic este ceva şi mă gândesc tot timpul la voi. Tucson este un oraş turistic, iar bisericile îi atrag pe oameni la sine. Este foarte greu. Ei nu sunt duhovniceşti fiindcă este o concurenţă foarte mare, iar aceasta îngreunează foarte mult situaţia. Dacă aş avea capela aceasta şi pe voi, şi aş locui acolo, ar fi în ordine. Aşa, cred că atâta timp cât va mai fi această adunare, voi veni tot timpul aici până la venirea lui Isus.

Rugaţi-vă pentru mine, aşa cum am spus şi mai înainte. Nu vreau să mă repet, dar când sunt în faţa voastră, sunt nervos şi devin melancolic, sentimental şi uşor irascibil. Eu şi aşa am un asemenea temperament; mă distruge în interior. Dar voi ştiţi că indiferent unde mă duc, nicăieri pe pământ nu am un asemenea grup care să ţină la mine ca voi. Rugăciunea mea este ca Domnul să ne ţină la fel de nedespărţiţi, ca să fim împreună şi în Împărăţia viitoare.

Eu am vorbit cu Bill Dauch care are deja peste nouăzeci de ani şi el mi-a spus: „Simt că slăbesc, iar ochii mei nu mai sunt aşa cum ar trebui să fie.” M-am gândit că acum doi ani am fost la el când ¡ s-a oprit inima şi nu a mai bătut deloc. Doctorul care l-a consultat şi a spus că nu se va mai face bine niciodată, a murit între timp, dar Bill Dauch are nouăzeci şi unu de ani, este viu şi stă aici. Eu ¡-am spus: „Bill, în ce priveşte munca şi aceste lucruri, tu nu mai poţi face nimic pe acest pământ, dar Îl rog pe Dumnezeu să-ţi dea putere, pentru că iubeşti atât de mult adunările.” Acest bărbat de nouăzeci şi unu de ani merge prin toată naţiunea cu maşina, indiferent  dacă este frig, cald, uscat sau altcumva, pentru a asculta Cuvântul. Dumnezeu să binecuvânteze aceste suflete curajoase.

Trebuie să-mi cer iertare pentru că azi dimineaţă v-am ţinut trei ore. Totuşi, am scurtat mesajul lăsând la o parte câteva pagini peste care am trecut. De aceea l-am rugat pe fratele să nu facă încă banda. Cândva, când vom avea o sală corespunzătoare, mă voi întoarce la acest subiect. Eu sint prezenţa Duhului, dar când mă uit la voi şi ştiu că vă este cald, simt că mi se rupe inima, fiindcă nu vreau să suferiţi.

Exact aşa este când văd oameni bolnavi. Dacă nu pot simţi cu ei, nu le pot fi de nici un ajutor. Vedeţi? Trebuie să simt cu ei. Exact aşa este şi în cazul vostru: eu trebuie să simt împreună cu voi, pentru că altfel nu pot fi fratele vostru. Eu trebuie să simt cu voi, şi aşa este, iar Dumnezeu ştie că acesta este adevărul.

În seara aceasta vom avea rugăciune pentru bolnavi. Vreau să-¡ laud pe fraţii Collins, Hickerson, Neville, Capps, conducerea şi pe toţi cei răspunzători de bunul mers al lucrării şi să le urez binecuvântarea Domnului, pentru că mi s-a spus cât de bine organizează totul în adunare şi cum totul este la locul potrivit. Vă sunt mulţumitor pentru aceasta şi doresc ca Domnul să vă binecuvânteze fiindcă încercaţi să împliniţi indicaţiile. Eu primesc tot timpul scrisori la Tucson, în care mi se spune: „Frate Branham, nu mai este ca înainte, ci este cu totul altfel pentru că se simte foarte mult prezenţa lui Dumnezeu.” Domnul să vă binecuvânteze.

În seara aceasta am citit un text biblic pe care vreau să vi-l citesc şi vouă, şi din care vreau să vorbesc puţin. Poate vom mai citi încă două texte biblice să vorbim puţin şi de ele, după care mă voi ruga pentru bolnavi. Voi fi atent la ceas şi voi încerca să mă grăbesc.

Eu cred că o adunare nu este completă dacă nu este citit Cuvântul lui Dumnezeu şi nu este dat nici un îndemn. Mulţi dintre voi au rămas şi în seara aceasta, iar mâine dimineaţă trebuie să călătorească mai departe. Cât de mult preţuiesc faptul că pot să vă văd de fiecare dată pe toţi! Când sunt în Arizona, îmi zic: „Dacă îl văd, mă duc să dau mâna cu el şi să-l îmbrăţişez.” Acum staţi cu toţii aici, deci la care dintre voi să mă duc? Voi ştiţi ce vreau să spun. Nu aş şti cu care să încep şi cum să fac. Dar vă iubesc pe toţi şi Dumnezeu vă iubeşte.

Dacă nu greşesc, am textul corect în faţa mea. Deci, vreau să citesc din 1Corinteni 1.18-25 şi 2Corinteni 12.11. De aici îmi voi lua tema. Voi deschide imediat şi voi citi, apoi ne vom ruga cu toţii.

Deci, 1Corinteni 1.18-25:

„Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.

Căci este scris: „Voi prăpădi înţelepciunea celor înţelepţi şi voi nimici priceperea celor pricepuţi.”

Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbăreţul veacului acestuia? N-a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia?

Căci întrucât lumea, cu înţelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii.

Iudeii, într-adevăr, cer minuni, şi grecii caută înţelepciune;

dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei este o pricină de poticnire, şi pentru Neamuri, o nebunie;

dar pentru cei chemaţi, fie iudei, fie greci, este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu.

Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât oamenii; şi slăbiciunea lui Dumnezeu este mai tare decât oamenii.”

Şi 2Corinteni 12.11, unde Pavel spune:

„Am ajuns nebun: voi m-aţi silit. Dar voi trebuia să mă lăudaţi; căci, măcar că nu sunt nimic, totuşi cu nimic n-am fost mai prejos de aceşti apostoli aşa de minunaţi.”

Să ne rugăm. Doamne Isuse, lasă binecuvântarea Ta peste puţinele cuvinte care au fost citite în seara aceasta şi care au fost scrise de marele apostol Pavel, astfel încât să fim îmbogăţiţi în timp ce le auzim. Ajută-ne să le folosim în viaţa noastră, ca să fim lucrarea lui Dumnezeu şi să fim formaţi aşa cum ne vrea El, fiindcă Te rugăm în Numele lui Isus. Amin.

Dacă este cu voia Domnului, în seara aceasta voi vorbi scurt despre tema: „Un tip ciudat”. Am ales un titlu neobişnuit, dar cred că prin aceasta aduc la exprimare mai mult sau mai puţin ceea ce vreau să vă spun.

Voi ştiţi că astăzi sunt o mulţime de motive pentru care oamenii sunt numiţi „ciudaţi.” Dacă aţi auzit vreodată această expresie, este folosită pentru a denumi pe cineva care celorlalţi li se pare mai deosebit sau special. Fără îndoială, mulţi dintre noi părem ciudaţi unii altora.

Odată când mergeam pe o stradă din Los Angeles, California, am văzut un om foarte ciudat, care se purta deosebit. El nu mergea pe stradă pentru a observa ceva, ci părea că este la plimbarea de după masă. Aceasta m-a făcut să trec pe partea cealaltă a străzii ca să-l văd ce face. Toţi se uitau la el şi râdeau pentru că se comporta aşa ciudat. Am observat că în faţă avea o pancartă, aşa că m-am gândit: „Ia te uită de ce râd toţi de bărbatul acesta ciudat, deosebit!” L-am privit atent şi am văzut că oamenii se uitau la el şi începeau să râdă. Dar pe el nu-l interesa, ci îi privea cu un zâmbet mulţumit. Zâmbetul oamenilor faţă de el era mai mult batjocoritor, dar el părea foarte mulţumit de ceea ce făcea.

Este ceva deosebit când un om este convins că ceea ce face este corect. Chiar dacă altora li se pare că este ciudat, dacă este convins că ceea ce face este corect, să rămână la aceasta. Când am ajuns foarte aproape de acel bărbat, am reuşit să citesc cuvintele scrise pe pancarta de pe pieptul lui: „Eu sunt un nebun al lui Hristos”! Cuvintele: „Eu sunt un nebun,” erau scrise cu litere mari, iar dedesubt scria: „al lui Hristos!” Toţi râdeau de aceasta.

Când bărbatul şi-a făcut loc prin mulţimea care râdea tare de el, m-am întors pentru a vedea ce avea scris pe spate. Acolo era un mare semn al întrebării, iar sub el scria: „Tu al cui nebun eşti?”

Privindu-l, m-am gândit: „Este ceva adevărat!” Se părea că omul acela era mulţumit pentru că era un nebun al lui Hristos, iar Pavel a spus că şi el a devenit un nebun din pricina lui Hristos. Fratele Troy de la Oamenii de Afaceri ai Evangheliei depline, un prieten de-al meu, este măcelar, iar odată când a primit carne de porc, a primit o infecţie la mână. Sunt sigur că mulţi dintre voi ştiu ce fel de germen patogen a fost acela. Problema este că pentru a-¡ salva viaţa, medicii au hotărât să-¡ amputeze trei degete, iar acum lucrează în continuare ca măcelar, deşi la o mână mai are numai două degete.

În timp ce lucra la o măcelărie din Los Angeles, el a fost coleg cu un neamţ şi a încercat tot timpul să-l aducă la Hristos, dar acesta răspundea: „Eu sunt luteran!” Vedeţi? Lui îi era suficient acest lucru. Era mulţumit că era creştin, şi făcea parte din biserica luterană. După o vreme, într-o seară, fratele Troy a avut ocazia de a veni cu el la adunare. Numele acelui bărbat era Henry, ceea ce în germană este „Heinrich.” Dar toţi îi spuneau „Heini.” Cred că aţi auzit cu toţii acest nume.

Deci fratele Troy ¡-a zis: „Heini, ce-ar fi dacă în seara aceasta ai veni cu mine la adunare?”

„Cred că voi veni,” a răspuns el. Astfel, a ajuns într-o adunare demodată în care se mai ţinea ora de rugăciune, şi acolo şi-a predat inima lui Hristos. În ziua următoare, acest german era plin de bucurie, aşa că umbla prin hală cu mâinile ridicate şi zicea: „Slavă lui Dumnezeu! Mulţumesc, Doamne Isuse!” Prin aceasta, el a atras atenţia tuturor asupra lui. Vedeţi, el a devenit un tip ciudat pentru toţi cei din măcelărie. Prelucra carnea, se gândea la Domnul şi începea să plângă; punea cuţitul jos, mergea pe coridor în sus şi-n jos, dar nu pentru că era isteric, ci pentru că era cuprins de dragostea lui Hristos, şi spunea: „O, cât Te iubesc, Isuse!” Când a trecut şeful pe acolo, l-a văzut cum umbla pe acolo şi plângea, dar Heini nici nu l-a observat pentru că se gândea la Isus. Lacrimile îi curgeau pe obraji, îşi ridica tot timpul mâinile şi zicea: „O, Dumnezeule, cât de mult Te iubesc!”

Atunci şeful s-a apropiat de el şi ¡-a zis: „Ce s-a întâmplat cu tine, Heini, fiindcă toţi cei care lucrează aici vorbesc numai despre tine. Ce ţi s-a întâmplat?”

„Slavă lui Dumnezeu, şefule,” a răspuns Heini, „fiindcă am fost salvat.”

„Ce s-a întâmplat?” a întrebat mirat şeful.

„Am fost salvat. Am mers la adunarea aceea mică cu fratele Troy şi am fost salvat. Isus a venit în inima mea şi sunt plin de dragostea Lui.”

„Precis ai fost la gruparea aceea de nebuni.”

„O, slavă lui Dumnezeu! Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru nebunii aceia!” a răspuns Heini. Apoi a zis: „Ştii, dacă scoţi de la o maşină şuruburile şi apoi vrei s-o pui în circulaţie, nu vei avea mai mult decât o grămadă de tablă.”

Nu înţeleg multe, dar ştiu că neamţul acela avea dreptate, pentru că şuruburile sunt cele care ţin două piese împreună. Cred că uneori, ele ţin împreună o biserică sau o civilizaţie.

Acum câteva zile m-am întors de la Prescott, iar înainte de ajunge la Phoenix am privit pustiul şi am văzut că    s-au făcut grădini japoneze în care înfloresc flori minunate. Când eram tânăr, am păzit vitele în regiunea aceasta. În vremea aceea nu creştea nici măcar iarba, de aceea vitele mâncau fructe de cactuşi şi altele. Dar acum, ei încearcă să cultive ceva în pustie, pentru că acolo cresc cactuşi, nu flori. În faţa casei noastre, pe care am închiriat-o de la sora Larsen, este un strat de flori. Pământul de acolo este numai nisip, iar sora a făcut nişte straturi cu flori pe fiecare parte a casei. Eu trebuie să merg în fiecare dimineaţă afară ca să ud florile acestea, pentru că altfel se usucă. Pe lângă aceasta, trebuie să le stropesc cu o soluţie ca să nu primească păduchi, fiindcă altfel sunt mâncate de insecte. Circa zece metri mai departe, în pustie, cresc flori de pustie, iar dacă s-ar săpa doar câţiva metri în adâncime, ar fi ca o pulbere: nimic altceva decât praf. Acolo nu există deloc apă, deci cine le stropeşte? Dacă florile din strat nu sunt udate şi stropite,  sunt mâncate de insecte şi păduchi. Dar păduchii nu mănâncă florile care cresc în pustie. Ele nu trebuie să fie îngrijite sau udate în fiecare zi, fiindcă sunt o capodoperă a Creatorului, în timp ce florile din grădină sunt o cultură încrucişată.

Eu cred că creştinismul este o nebunie pentru oameni, deoarece avem o mulţime de credincioşi încrucişaţi, de oameni care trebuie îngrijiţi şi „stropiţi” ca să rămână în adunare, în loc să avem credincioşi adevăraţi.

Eu pot să-mi închipui cum a fost prima Biserică şi s-o compar cu încrucişările de astăzi, care sunt un produs inferior comparativ cu ea. Ei erau credincioşi statornici şi plini cu Duhul Sfânt. Nu trebuiau dădăciţi; nu trebuiau să fie mângâiaţi şi nici să li se spună că sunt acceptaţi. Ei nu se plictiseau într-un loc şi nu voiau să plece în altul; nici nu trebuia să fie făcuţi diaconi ca să nu se supere şi să plece. Aceştia sunt o cultură încrucişată.

Mă gândesc la pictura lui da Vinci, „Cina cea de taină.” Vă puteţi imagina cât costă pictura originală? Nici măcar câteva mii de dolari nu-ţi ajung ca să cumperi originalul, fiindcă are o valoare inestimabilă. Dar o copie ieftină poate fi cumpărată cu numai câţiva dolari.

Oamenii de astăzi nu pot înţelege asprimea credincioşilor adevăraţi, şi îi consideră nebuni. Voi ştiţi că din când în când lumea ajunge într-o asemenea stare încât are nevoie de un nebun ca să fie adusă din nou în echilibru. Trebuie să se ridice cineva care este puţin altfel; cineva pe care generaţia aceea îl consideră nebun. Nu demult m-am gândit: Cine nu este nebun astăzi? Întotdeauna tu eşti nebun pentru cineva. Eu cred că lumea devine total nebună. Ştiaţi că acesta este un timp în care oamenii nu pot deosebi adevărul de minciună? Voi puteţi vedea că ei tac atunci când trebuie să ia o decizie; când trebuie să se decidă cu privire la introducerea Bibliei în şcoli şi nu recunosc în ce direcţie îi duce politica lor. Aş vrea să vă gândiţi la aceasta. Nu ştiu cum este acum în Indiana, dar în sudul Arizonei este împotriva legii să se citească la şcoală din Biblie. Eu cred că în Indiana şi în aproape toate celelalte state din SUA este aşa numai pentru că o femeie necredincioasă a schimbat programul. Gândiţi-vă că este împotriva legii să se citească Biblia în şcolile noastre oficiale, iar impozitele credincioşilor sunt folosite pentru a învăţa necredinţa în şcoli.

Politica! Noi avem nevoie din nou de un Abraham Lincoln sau de un Patrick Henry, care să se ridice şi să numească corect ce este corect şi fals ce este fals, indiferent de poziţia politică.

Ştiaţi că predicatorii de astăzi nu pot deosebi dacă este corect Cuvântul lui Dumnezeu sau denominaţiunea lor bisericească? Ei nu ştiu pe ce cale trebuie să meargă, fiindcă nu pot face deosebirea între adevăr şi fals. Astfel, adesea auzi spunându-se: „Ştiu că este scris în Biblie, dar biserica noastră spune…” Vedeţi? Oamenii nu sunt în stare să deosebească adevărul de fals, dar tot ce este în contradicţie cu Biblia este pe dos! Cuvântul lui Dumnezeu este adevărul şi fiecare cuvânt omenesc este minciună, pentru că este contrariul Lui. Încercaţi să staţi numai o dată pe Adevăr, şi veţi deveni un nebun pentru toţi.

Haideţi să privim câteva personalităţi. Pot să mi-l imaginez pe profetul Noe în epoca aceea mare în care a trăit, în măreaţa epocă ştiinţifică în care au fost construite piramidele şi sfinxul, şi în care se putea dovedi prin cercetări ştiinţifice că în cer nu există apă. Totuşi, acest bărbat bătrân s-a ridicat şi a spus: „Va cădea ploaie pe pământ!” Din pricina aceasta, pentru generaţia aceea Noe a fost un nebun, a devenit un nebun.

Să ne gândim la Moise când s-a dus la Faraon şi ¡-a spus: „Domnul m-a trimis aici ca să-¡ eliberez pe aceşti sclavi.” Cu un toiag în mână, el stătea faţă-n faţă cu o oştire care cucerise întreaga lume. Nu este de mirare că Faraon, privea la marile progrese ştiinţifice şi credea că Moise era un nebun. Pentru el, Moise era un nebun.

Pot să mi-l închipui pe Ilie care a trăit în epoca aceea a modei, când Ahab şi Izabela dominau pământul. Izabela voia să poarte totul după moda timpului, iar celelalte femei se îmbrăcau ca ea, se fardau ca ea, pentru că ea stabilea moda. Dar când s-a întors bătrânul cicălitor Ilie, şi s-a împotrivit întregii naţiuni, el a fost pentru Ahab un nebun. Aşa este.

Prorocul Amos s-a ridicat într-un timp când Samaria era ca Hollywood-ul de astăzi: ieşeau pe stradă îmbrăcate ca astăzi, preacurveau în public, se comportau şi trăiau ca astăzi. Şi astăzi se preacurveşte în public, în faţa voastră.

Într-o seară m-am dus să mănânc undeva, iar fetele şi băieţii de acolo se îmbrăţişau şi se sărutau în public. Ştii tu, soră scumpă, că aceasta este în parte preacurvie? Dacă te laşi sărutată de un bărbat, în parte aţi săvârşit deja preacurvie. Să nu te laşi sărutată de el până nu sunteţi căsătoriţi, deoarece glandele hormonale masculine şi feminine sunt stimulate prin buze. Înţelegeţi aceasta? Dacă glandele masculine şi cele feminine se ating, tu ai preacurvit deja în parte. Să nu te laşi sărutată de un băiat până nu este luat voalul de pe faţa ta şi nu eşti nevasta lui. Să nu o faci pentru că este preacurvie. Prin aceasta se stimulează glandele masculine şi feminine. De ce nu sărută un bărbat pe un alt bărbat şi o femeie pe altă femeie pe buze? Pentru că glandele nu se stimulează. Copiii iau naştere când se unesc celulele masculine cu cele feminine. Aproape peste tot este preacurvie publică. Tot ce se poate vedea la televizor este numai murdărie, aşa că nu este de mirare că imoralitatea este în creştere. Cum pot să facă aceasta şi să se stimuleze sărutând aceste femei pe buze, deşi ştiu că este preacurvie. Dumnezeu nu va ierta aceasta decât dacă vă pocăiţi.

Când s-a ridicat marele proroc Amos – el este cunoscut ca unul din prorocii mai mici pentru că nu s-a scris prea mult despre el, dar avea Cuvântul Domnului – el a văzut oraşul şi parcurile în care erau bărbaţi şi femei îmbrăţişaţi, ca în Hollywood-ul modern de astăzi, aşa că s-a dus şi le-a spus: „Pocăiţi-vă, pentru că dacă nu faceţi aceasta, veţi pieri!” Acesta este motivul pentru care ei l-au considerat nebun.

Când s-a ridicat Ioan Botezătorul, el era un nebun pentru denominaţiunile religioase din timpul acela. Ioan a avut posibilitatea să devină preot şi să calce pe urmele tatălui său, dar a refuzat aceasta pentru că Dumnezeu l-a îndepărtat de crezurile denominaţiunilor, deoarece slujba lui era mult mai importantă. El urma să vestească venirea lui Mesia. Ioan nu avea de-a face nici cu fariseii şi nici cu saducheii, şi le-a zis tuturor: „Să nu ziceţi: „Avem pe Avraam ca tată!” Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.” (Luca 3.8). Pentru lumea religioasă din timpul lui, Ioan era un nebun. Aşa este!

Când S-a ridicat Isus, El a fost pentru oamenii religioşi ai timpului Său, la fel de nebun ca ceilalţi, pentru că ei spuneau: „Eşti un samaritean şi Ţi-ai pierdut minţile. Eşti un nebun!” Cu alte cuvinte: un rătăcit. Aşa Îl considerau oamenii pe Domnul şi Salvatorul vostru.

Pavel, care a studiat la picioarele lui Gamaliel şi avea posibilitatea să devină într-o zi episcop, a fost aruncat la pământ de o Lumină supranaturală, în timp ce călătorea pe drumul Damascului. El a privit în sus, şi pentru că era iudeu, a ştiut ce însemna Stâlpul de Foc care a condus poporul său în trecut, aşa că a întrebat: „Cine eşti Tu, Doamne?”

Şi Domnul ¡-a răspuns: „Eu sunt Isus…”

Când a părăsit toată teologia şi a devenit un predicator obişnuit de stradă, Pavel a devenit un nebun, aşa că a spus: „Am devenit un nebun…” El nu s-a mirat când a văzut că oamenii credeau că este nebun, de aceea ¡-a spus lui Festus: „Nu sunt nebun, prea alesule Festus,” a răspuns Pavel, „dimpotrivă, rostesc cuvinte adevărate şi chibzuite.” (Fapte 26.25). El L-a recunoscut pur şi simplu pe Domnul. Dacă Domnul Isus este recunoscut astăzi în mijlocul unui grup religios, veţi fi consideraţi şi voi nebuni. Nădăjduiesc să nu scăpaţi aceasta. Acest lucru nu s-a schimbat. Aş putea să mai spun multe despre aceasta, dar vreau să mă grăbesc din cauza rândului de rugăciune.

Martin Luther a fost un preot german. Într-o zi, el a luat hostia, a aruncat-o jos şi a spus: „Aceasta nu este trupul Domnului, ci este doar o pâine făcută de om!” El a predicat că cel neprihănit va trăi prin credinţă, dar biserica catolică l-a considerat nebun. Ei ar fi putut să-l ucidă din cauza aceasta, dar l-au lăsat în pace pentru că l-au considerat nebun. Vedeţi? El a devenit un nebun pentru generaţia aceea.

John Wesley s-a ridicat în Anglia şi a trăit într-o epocă imorală. Când a izbucnit marea lui trezire, întreaga lume era stricată şi peste tot domnea imoralitatea. Biserica anglicană se abătuse atât de mult de la Adevăr, încât nu mai era o trezire, ci doar o gândire calvinistă. Atunci s-a ridicat John Wesley cu Cuvântul sfinţirii pentru ca oamenii să se cureţe de imoralitate. El a devenit un nebun. În cartea pe care a scris-o, Wesley a povestit că odată când mergea pe drum, ¡-a ieşit înainte un bărbat din biserica anglicană. Toţi credeau că era nebun, aşa că bărbatul acela ¡ s-a pus în cale. Wesley era mic de statură, aşa că flăcăul acela mare s-a gândit că-l va băga uşor în buzunar. Wesley s-a apropiat de el şi ¡-a zis:

„Scuză-mă, domnul meu. Ai putea să te dai la o parte din calea mea, pentru că sunt grăbit!”

„Nu mă dau la o parte din calea unui nebun,” ¡-a replicat anglicanul. Atunci Wesley şi-a ridicat pălăria politicos şi l-a ocolit zicând: „Eu o fac întotdeauna.” Vedeţi? Acesta a fost unul dintre nebuni. Wesley a fost nebun pentru Hristos, în timp ce celălalt era un nebun al bisericii, ceea ce înseamnă că voi sunteţi întotdeauna nebuni pentru cineva.

Când s-a ridicat mişcarea penticostală, în urmă cu cincizeci de ani, s-a spus: „Oamenii aceştia sunt nebuni!” Erau consideraţi nebuni pentru că condamnau destrăbălarea din epoca în care s-au ridicat. Dar ce au făcut penticostalii? S-au întors la vărsăturile de la care au venit, la depravarea denominaţională. Dar ştiţi ceva? Este timpul să se ridice din nou un nebun. Da, este timpul. Aşa este.

Priviţi! Înainte de a exista o piuliţă, trebuie să fie un şurub pe care se potriveşte piuliţa. Vedeţi? Filetul piuliţei se potriveşte cu filetul şurubului. Dacă nu este acelaşi pas, nu se potriveşte. Observaţi! Toţi cei care au primit Filetul mesajului Evangheliei în zilele lui Noe, au fost atraşi de Noe, de piuliţă, în arcă. Depinde de filetul vostru pe ce se potriveşte. Dacă aveţi filetul lumii, veţi fi atraşi de lume, dar dacă sunteţi potriviţi pentru Filetul Cuvântului, veţi fi atraşi de Cuvânt. Depinde de filetul vostru, de ce sunteţi atraşi. Noe care era o astfel de „piuliţă”, s-a ridicat cu Cuvântul lui Dumnezeu. El a fost un nebun pentru epoca ştiinţifică şi religioasă în care a trăit, dar ¡-a atras în arcă pe cei care au vrut să fie salvaţi. Amin! Pe cei care au fost aleşi mai dinainte. Şurubul a fost făcut înaintea piuliţei, iar filetul lui trebuie să se potrivească cu filetul ei.

Şi Satana are şuruburi şi piuliţe; şuruburi şi piuliţe ale acestei lumi. Faraon era un nebun pentru Moise, iar Moise era un nebun pentru Faraon. Faraon a atras naţiunea lui cu trucuri ştiinţifice, dar Moise, care era „piuliţa” lui Dumnezeu, a atras poporul în ţara făgăduită. Depinde ce filet aveţi. El a atras biserica afară din Egipt, aşa cum a atras Noe biserica din lume în arcă. Moise a atras biserica din Egipt în ţara făgăduită a lui Dumnezeu.

Fiţi atenţi, pentru că piuliţele şi şuruburile sunt asemănătoare. Fiţi atenţi numai la filet! În Matei 24.24 Isus vorbeşte despre posibilitatea ca cei aleşi să fie ispitiţi.

Americanii şi denominaţiunile lumii au nevoie de un nebun. Metodiştii, baptiştii şi prezbiterienii sunt divizaţi în una sau alta şi se luptă între ei, dar la sfârşit vor primi un filet care se potriveşte pe acelaşi şurub. Dumnezeu le dă un şurub şi o piuliţă: Consiliul Mondial al Bisericilor în care vor fi adunaţi toţi împreună. Aşa este. Sigur se va întâmpla aceasta! Consiliul Mondial al Bisericilor îi va aduna laolaltă. Noi am vorbit nu demult despre aceasta. Nu se poate întâmpla nimic fără motiv. Astfel, femeile vor să se dezbrace, să poarte pantaloni scurţi, etc., şi să facă totuşi parte din adunare. Ele vor să poarte bikini şi toate acestea, şi să facă totuşi parte din adunare. Ele ţipă tare şi dansează la rugăciune, dar să fie aceasta o rugăciune?

Dacă aş avea timp, v-aş dovedi că dacă dansează şi fac alte lucruri asemănătoare, se închină de fapt lui Satan. Aş putea să v-o demonstrez în ţările păgâne. Ei vor să se roage, să-şi menţină mărturia şi să rămână în biserică. Deci Dumnezeu a admis un Ernie Ford şi pe alţii ca el. Ei au cântat cântări duhovniceşti şi susţin că sunt creştini. Da, sunt „piuliţe” dar filetul lor nu este în concordanţă cu Cuvântul.

Am vrut să vorbesc o jumătate de oră, aşa că timpul meu a trecut deja. Ascultaţi-mă! Lumea vrea o „piuliţă” şi Satan le-o dă.  Filetul ei este deja potrivit. Dar în timp ce lumea obţine filetul potrivit pentru o piuliţă, mai există un popor care se numeşte „Mireasa,” şi care va primi tot un filet. Dumnezeu îi va trimite Miresei o „piuliţă” prin care o va scoate din acest haos şi o va atrage în prezenţa lui Dumnezeu. Filetul acestei „piuliţe” va fi una cu Cuvântul.

Acum câteva zile, un critic din Tucson mi-a zis:

 „Ştii, unii oameni te consideră nebun, în timp ce alţii fac din tine un dumnezeu.”

„Oarecum este adevărat,” am răspuns eu, deoarece ştiam că încerca să mă critice.

„Oamenii spun că eşti Dumnezeu.”

„Păi, da,” am răspuns eu.

Eu ştiam că oamenii nu fac aceasta, dar el nu putea să înţeleagă pentru că se află pe partea cealaltă. De aceea am spus: „Nu este prea departe de Cuvântul lui Dumnezeu, nu-¡ aşa?” Eu voiam să-l fac să înţeleagă că nu ne-am pierdut, ci ştim pe ce stăm – ştim cum stau pânzele şi ce vânt ne poartă; ştim ce filet avem şi ce piuliţă se potriveşte. Noi ştim cum stăm, aşa că ¡-am zis:

„Aceasta nu este în contradicţie cu Cuvântul, nu-¡ aşa? Gândeşte-te că atunci când Dumnezeu l-a trimis pe Moise la poporul Israel, ¡-a spus: „El va vorbi poporului pentru tine, îţi va sluji drept gură, şi tu vei ţine pentru el locul lui Dumnezeu.” (Exod 4.16). Aşa este. Isus a spus că toţi prorocii au fost dumnezei (Ioan 10.34-35). Aceşti bărbaţi au fost dumnezei. Aşa este, pentru că aşa spune Dumnezeu.

Ascultaţi Cuvântul pe care L-am predicat şi ce am spus azi dimineaţă: că Dumnezeu se ascunde după piei. (Exod 25). Dar El Se ascunde şi într-un om. Aceasta a făcut El. Când S-a descoperit lumii, Dumnezeu S-a ascuns după o perdea, într-un Bărbat numit Isus; El S-a ascuns într-un bărbat numit Moise. Ei au fost dumnezei. Nu ce înţelegem noi, ci a fost Dumnezeu, acel Dumnezeu care a luat mereu o altă învelitoare şi a făcut întotdeauna acelaşi lucru: a adus Cuvântul. Dumnezeu a făcut-o aşa, deoarece ştie că omul trebuie să aibă ceva înaintea ochilor.

Noi toţi suntem născuţi în această lume. Aşa cum am spus azi dimineaţă, nimeni nu avea voie să facă ceea ce făcea Moise, pentru că Dumnezeu nu lucrează niciodată cu doi oameni în acelaşi timp, ci ia întotdeauna un singur om. Nimeni nu avea voie să îndrăznească să-l imite pe Moise. Pentru oricine încerca să-l imite şi să calce împreună cu el în faţa Stâlpului de Foc, urma moartea firească. Nu toţi oamenii sunt destinaţi, născuţi, să intre în domeniul supranatural, dar Dumnezeu a ales întotdeauna pe cineva pe pământ, care să-L reprezinte ca mesager. Acest mesager a fost hotărât de Dumnezeu să intre în marele supranatural necunoscut, să vadă şi să descopere lucrurile care nu pot fi înţelese cu mintea firească. Prin aceasta, este descoperită taina lui Dumnezeu şi sunt spuse dinainte lucruri care sunt, care au fost şi care vor fi. Cine face aceasta? Dumnezeu. Dumnezeu care Se ascunde într-un om. Aşa este.

Sam Connelly care locuieşte în Tucson, a venit acum câţiva ani cu domnul Kidd aici şi a fost vindecat de o tumoare din cauza căreia a suferit ani de zile. Toamna trecută când am fost acolo, am aflat că doctorul din Tucson ¡-a găsit lui Sam o piatră mare cât o bilă. Cred că mulţi dintre voi îl cunosc pe fratele Sam Connelly din Ohio. După controlul medical, ¡ s-a spus:

„Sam, pregăteşte-te pentru că săptămâna viitoare îţi vom scoate piatra.”

„Nu pot s-o elimin, doctore?” a întrebat fratele.

„Este imposibil pentru că este prea mare.”

Au sunat un taxi şi l-au dus acasă. Imediat după aceea m-a sunat şi mi-a zis: „Frate Branham, aş vrea să vii să te rogi pentru mine.” De ce m-a chemat pentru acest caz? Eu m-am rugat pentru el, apoi ¡-am zis: „Sam, aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul: piatra va ieşi afară singură!” iar a doua zi dimineaţa s-a dus şi ¡-a dus piatra la doctor. Când a văzut-o, doctorul ¡-a zis:

„Domnule Connelly, nu înţeleg cum a fost posibil aşa ceva.”

„Eu cred în Dumnezeu,” ¡-a răspuns fratele, „şi El a îndepărtat piatra.” Doctorul abia putea crede ceea ce vedea, aşa cum n-a putut înţelege cum a dispărut tumoarea aceea mare pe care a avut-o soţia mea. Voi ştiţi întâmplarea.

Şase luni mai târziu, adică acum două sau trei săptămâni, Sam Connelly a primit ceva la inimă. Nu ştiu cum se numeşte această boală, dar era ceva la vasele inimii şi a făcut un blocaj coronarian. Este ceva foarte periculos şi se spune că nu trăieşti dacă ai aceasta. A urmat un infarct, iar picioarele ¡ s-au umflat atât de tare încât erau mai groase decât femurul. A fost dus la doctor, iar acesta a vrut să-l interneze, dar fratele a spus: „Nu vreau la spital.” Atunci doctorul a spus:

„Duceţi-l acasă, dar trebuie să rămână culcat şi şase luni nu are voie să-şi mişte capul sau picioarele, fiindcă poate muri în orice clipă.”

M-a sunat fratele Norman şi l-am vizitat amândoi chiar în seara aceea, iar când ne-am rugat pentru el, Domnul a vorbit. În dimineaţa următoare, Sam s-a dus din nou la doctor, şi-a ridicat pantalonii, s-a aşezat în faţa doctorului şi ¡-a zis: „Uită-te aici, doctore.” Doctorul ¡-a făcut o electrocardiogramă şi a spus:

„Nu înţeleg ce s-a întâmplat, dar poţi merge din nou la lucru.” Apoi l-a întrebat: „Din care biserică faci parte?”

„Din niciuna,” a răspuns Sam.

„Nu poţi fi creştin dacă nu faci parte dintr-o denominaţiune. Trebuie să mergi undeva.” Vedeţi? Doctorul nu ştia mai multe. Pentru el, Sam era un nebun, dar şi el era un nebun pentru Sam, fiindcă ¡-a pus o astfel de întrebare. Ce s-a întâmplat după aceea? Sam a venit la mine şi m-a întrebat:

„Ce pot să-¡ spun cuiva care mă întreabă aşa ceva, frate Branham?”

„Oricui te întreabă aşa ceva, spune-¡ că tu faci parte din singura Biserică şi nu poţi adera la ea pentru că nu este o denominaţiune, ci te naşti în ea.”

O doamnă care este prietenă bună cu sora Norman, a făcut acum şase luni leucemie. Am uitat cum se numeşte, dar este o femeie frumoasă de circa treizeci de ani. Ea trăieşte despărţită de soţul ei, şi îi era atât de rău încât de-abia mai putea merge. La sfârşit a fost atât de rău încât medicii ¡-au recomandat repaus total la pat. Medicul venea la ea în fiecare zi, dar la un moment dat starea ei era atât de gravă încât el ¡-a mai dat de trăit până miercurea următoare. Doamna Norman a făcut cumva şi a adus-o aici. Sărmana era atât de slăbită încât se clătina încoace şi încolo, părul îi încărunţise şi pielea îi era galbenă din pricina leucemiei. Când am văzut-o, ¡-am zis:

„Soră, eu pot să mă rog pentru tine.” Lacrimile îi curgeau pe obraji şi a încercat să vorbească.

„Eşti credincioasă?” am întrebat-o eu.

„Sunt metodistă,” a răspuns ea.

„Am vrut să ştiu dacă eşti creştină,” am insistat eu.

„Vrei să ştii dacă aparţin de o biserică creştină?”

„Nu, doamna mea. Vreau să ştiu dacă ai fost născută din nou din Duhul lui Dumnezeu şi Îl iubeşti pe Domnul Isus.”

„Eu am făcut întotdeauna parte din biserică.”

„Dacă Dumnezeu te ţine în viaţă, îmi promiţi că vii la mine ca să-ţi arăt mai clar calea Domnului?”

„Sunt gata să-¡ promit Domnului orice. Dacă mă va lăsa în viaţă, Îl voi sluji cu tot sufletul meu.”

Imediat după aceea am avut o vedenie şi ¡-am spus: „Aşa vorbeşte Domnul: Nu te pregăti pentru moarte. Pune deoparte tot ce-ţi spune că vei muri poimâine, pentru că tu nu vei muri!” Aceasta s-a întâmpla luni, iar miercurea următoare urma să moară. Duminica următoare, adică acum o săptămână, eu am stat cu ea în cameră şi cântărea deja cu cincisprezece kilograme mai mult, iar medicul nu a mai găsit nici măcar o urmă de leucemie. Femeia a dorit să o conduc pe calea Domnului, apoi am trimis-o să se boteze în Numele Domnului Isus Hristos. Poate El era privit ca un nebun, dar totuşi a spus: Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.” (Ioan 12.32).

Eu l-am vizitat pe Leo Mercier, un bărbat tânăr care mai demult înregistra benzile în adunare. El are un parc de tiruri. Eu m-am rugat pentru câţiva oameni, printre ei fiind şi o femeie care se numea Lokar. Ea avea paisprezece operaţii de cancer, iar doctorii o considerau pierdută. Eu m-am rugat pentru ea şi ¡-am spus că nu va muri, ci va rămâne în viaţă; iar acum nu mai este nici urmă de cancer. Prin vindecarea ei, au venit douăzeci şi opt de rude ale ei, au fost salvate şi umplute cu Duhul Sfânt. Despre El S-a spus că „Îi lipseşte o doagă,” dar cu toate acestea îi atrage pe toţi oamenii care vor să vină. Filetul este în concordanţă cu Cuvântul. Înţelegeţi ce vreau să spun?

Alaltăieri am primit o scrisoare, pe care am pus-o la dosar. Anul trecut în primăvară m-am întâlnit cu un indian tânăr. Îl chema Oscar şi l-am întâlnit în apropiere de autostradă, când am fost la vânătoare. S-a întâmplat acolo unde a trebuit să împuşc un caribu şi un urs Grizzly, cum îmi spusese Îngerul Domnului. Vă amintiţi că v-am povestit despre aceasta.  Băiatul a mers cu mine în cort. Când Burt m-a rugat să cer binecuvântarea lui Dumnezeu, el şi-a pus mănuşile pe care le purta la călărie şi a ieşit afară pentru că era catolic şi nu-l interesau aceste lucruri.

În toamnă, el stătea lângă mine, când mama lui era pe moarte din pricina unui infarct. Atunci m-a întrebat: „Poţi veni să te rogi pentru ea?” L-am însoţit şi m-a dus într-o micuţă colibă indiană. Când am ajuns acolo, toţi erau adunaţi în jurul acelei mame muribunde. Ea nu vorbea nici un cuvânt în engleză, dar Duhul Sfânt S-a coborât şi ¡-a spus ce s-a întâmplat, iar fiica ei a tradus. El ¡-a spus numele ei, din ce trib face parte şi ce se va întâmpla; şi a fost vindecată pe loc.

În dimineaţa următoare, când mi-am propus să călăresc patruzeci de mile ca să primesc o oaie, ¡-am vizitat din nou. Erau toţi adunaţi, iar femeia voia să urce pe cal pentru a merge să usuce carne de elan. Eu le-am spus:

„Aseară, când am început să mă rog şi am spus: „Tatăl nostru care eşti în ceruri,” voi aţi fost de acord cu mine şi aţi spus o rugăciune catolică.” Eu am lăsat-o să facă aceasta, apoi am spus: „Acum Îi voi mulţumi lui Dumnezeu, dar de data aceasta nu vom spune rugăciuni, ci ne rugăm.”

Şi femeia mi-a zis: „Noi nu mai suntem catolici, ci credem aşa cum crezi tu. Vrem să ne botezi corect şi să primim Duhul Sfânt.”

Acum câteva luni au dispărut caii lui Oscar şi nu-¡ putea găsi nicăieri. Şeful l-a certat şi ¡-a spus:

„Oscar, trebuia să ştii că nu ai voie să laşi caii singuri. Cu siguranţă au fost sfâşiaţi deja de urşi.”

El era tot cu mine, iar într-o seară mi-a zis: „Pot să te rog ceva?” „Desigur,” am răspuns eu.

„Frate Branham, roagă-L pe Dumnezeu să-mi dea poneii înapoi.”

„Dar Burt a spus că ¡-au mâncat urşii.”

Dar el a repetat: „Frate Branham, roagă-L pe Dumnezeu să-mi dea poneii înapoi.” „Crezi aceasta, Oscar?”

„Cred. Dumnezeu a vindecat-o pe mama mea; Dumnezeu ţi-a spus unde era ursul şi animalele sălbatice; şi dacă Dumnezeu ştie unde sunt animalele sălbatice, ştie şi unde sunt caii mei.”

Eu stăteam acolo împreună cu fratele Fred Sothmann, care este aici în seara aceasta, şi cu fiul meu Billy Paul. Duhul Sfânt S-a coborât şi eu am spus: „Oscar, vei găsi poneii înzăpeziţi.” Aici este scrisoarea care mi-a fost trimisă. Am primit-o vineri şi am pus-o la dosar pentru că acolo scrie: „Frate Branham, Oscar a găsit poneii înzăpeziţi.” Nimeni nu ştie cum au trăit acolo. În anotimpul acesta, în iunie, acolo este deja zăpadă. Deci, cum au putut să trăiască în prăpastia aceea, iarna? Oscar a ajuns la ei pe schiuri. Desigur, poneilor nu a putut să le pună schiuri, dar ¡-a găsit acolo conform Cuvântului Domnului. Poate sună ciudat, dar depinde ce fel de filet aveţi.

Nu va concorda cu filetul denominaţiunilor, ci numai cu Cuvântul, pentru că există oameni care cred Cuvântul. Va fi nevoie de o astfel de „piuliţă” care să poată scoate Mireasa afară, fiindcă Mireasa va fi unită cu Mirele. Există un Dumnezeu, şi Dumnezeu este Cuvântul, iar Filetul trebuie să fie în concordanţă cu Cuvântul, ca să scoată Mireasa din aceste denominaţiuni.

Da, El voia să mă critice.

Ştiţi, aceasta îmi aminteşte de ceea ce am vorbit azi dimineaţă: că Dumnezeu Se ascunde în om.

Acum vă voi mai povesti o întâmplare, apoi mă voi apropia de încheiere.  Îmi pare rău că v-am reţinut circa patruzeci şi cinci de minute. Acelaşi lucru l-am spus şi acelui critic. Era o locuinţă creştină în care se credea în Dumnezeu. Ei aveau un băiat mic care se temea de furtună. Astfel, când începea să fulgere, îi era atât de frică încât se ascundea sub masă sau în altă parte. Într-o seară, urma să vină o furtună puternică peste ferma în care locuiau. Pomii erau clătinaţi într-o parte şi-n alta şi fulgera. Era deja târziu, iar mama ¡-a spus băiatului: „Fiule, du-te în pat. Nu trebuie să-ţi fie frică de nimic. Du-te sus.”

Băiatul a pornit pe scări în sus, în pijama şi cu lacrimile în ochi. A privit în jur, iar când a ajuns în camera lui, s-a urcat în pat, şi-a tras pătura peste cap şi a încercat să adoarmă, dar nu putea s-o facă fiindcă afară fulgera foarte tare. La un moment dat, el a strigat:

„O, mamă, vino sus şi aşează-te lângă mine!”

„Nu ţi se va întâmpla nimic, fiule! Fulgerul nu poate să-ţi facă nici un rău.”

Dar băiatul a strigat din nou: „Mamă, vino şi dormi cu mine!”

Mama s-a dus sus, s-a aşezat în pat lângă băiat şi ¡-a spus: „Fiule, mama vrea să-ţi spună ceva. Noi suntem o familie creştină, credincioasă, şi credem în Dumnezeu. Noi credem că Dumnezeu Se îngrijeşte de noi şi în furtuni, fiindcă El Se îngrijeşte de ai Săi.” Şi a adăugat: „Fiule, vreau să crezi şi tu aceasta. Nu te teme pentru că Dumnezeu este cu noi şi El ne va ocroti.”

Băiatul a mai suspinat de câteva ori, apoi a zis: „Şi eu cred aceasta, mamă. Dar dacă fulgerele sunt atât de aproape de fereastră, aş vrea să-L simt pe Dumnezeu într-o învelitoare.” Eu cred că mulţi dintre cei maturi cred că Dumnezeu Se înveleşte. Lumea spune că „ne lipseşte o doagă”, dar noi ştim că El îi atrage pe toţi oamenii la Sine. Să ne rugăm.

Tată ceresc, uneori se întâmplă asemenea lucruri mici pentru un anumit scop. Ele se petrec atât de simplu, dar cu toate acestea noi înţelegem limba în care se întâmplă. Îţi mulţumim pentru seara aceasta, Doamne, pentru că Dumnezeu însuşi a putut să locuiască în noi. Îţi suntem atât de recunoscători pentru că sângele neprihănitului Isus, care a fost plinătatea lui Dumnezeu, a dumnezeirii, ne-a adus răscumpărarea. El Şi-a dat de bună voie, preţioasa Viaţă pentru noi; fără să fie obligat de nimeni. A făcut-o de bună voie, ca să ne putem bucura de plinătatea prezenţei Sale, în măreţia supranaturală în care a locuit, deoarece sufletul nostru a fost sfinţit prin sângele Lui, pentru ca marele Duh Sfânt să poată locui în noi, ca să devenim învăţători, proroci şi toate celelalte pentru oamenii lipsiţi. Dumnezeu Se descoperă prin darurile Lui, luminând aceste daruri mari ale Lui în această epocă modernă. Doamne, eu am folosit o comparaţie ciudată cu şurubul. Noi recunoaştem că în epoca aceasta, când lumea a ajuns atât de decăzută, iar oamenii merg şi aderă la denominaţiuni şi biserici noi, trebuie să se ridice un bărbat, cu Cuvântul, care să fie considerat de ceilalţi un nebun. Marele apostol Pavel a studiat teologia, dar a renunţat la tot şi a mărturisit că a devenit un nebun pentru slava lui Dumnezeu. El a pus deoparte toată învăţătura lui, pentru ca oamenii să nu asculte cuvinte şlefuite. Astfel, a spus că nu a venit cu cuvinte strălucite  şi cu înţelepciune omenească, pentru ca credinţa lor să nu se bazeze pe acestea, ci pe puterea lui Dumnezeu. Dar biserica de astăzi a ajuns în starea prorocită de Cuvânt: „Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma.” (Fapte 20.29). Pavel a venit însă la ei cu dovada Duhului şi a puterii, pentru ca credinţa lor să fie ancorată în Dumnezeu. Tată, el L-a recunoscut pe Isus, iar prin aceasta a devenit un nebun pentru lume.

Aşa este şi astăzi, Doamne. Aici sunt oameni pe care lumea îi consideră nebuni pentru că sunt pregătiţi să creadă în Dumnezeu; să creadă că El ¡-a ales pentru Viaţa veşnică şi îi va vindeca. Ei îşi sacrifică renumele slujindu-L pe El, mulţumindu-¡ Lui, slăvindu-L pe El, pentru că le-a dat libertatea în Duhul şi se pot închina lui Dumnezeu. Lumea îi consideră nebuni, dar este scris că nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât înţelepciunea omenească, deoarece oamenii nu L-au putut recunoaşte pe Dumnezeu prin înţelepciunea lor, ci lui Dumnezeu ¡-a plăcut să-¡ salveze, pe cei aleşi pentru răscumpărare, prin nebunia predicării. Dumnezeule, Te rugăm, ca Tu, marele Urzitor al acestui Cuvânt, să vii în seara aceasta să-¡ salvezi pe cei pierduţi şi să-¡ vindeci pe cei bolnavi. Ascultă-ne, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus. Amin.

Ca să nu fiţi nedumeriţi cu privire la ceea ce v-am vorbit astăzi, Îl voi compara pe Dumnezeul cel veşnic cu un diamant. Eu am vizitat minele de diamant şi am văzut procedeul prin care se scot diamantele, cum este zdrobită piatra şi cum ies la suprafaţă marile şi strălucitoarele diamante albastre. Când sunt scoase din mină, sunt doar nişte pietre mari şi fără strălucire, de aceea trebuie şlefuite. Este ilegal să deţii diamante neşlefuite. Ele trebuie să fie şlefuite şi trebuie să dovedeşti că le-ai cumpărat, deoarece este vorba de valori de milioane de dolari.

Eu Îl compar pe Dumnezeu cu un astfel de diamant. Diamantul este şlefuit ca să reflecte strălucirea din el. Pentru aceasta, trebuie şlefuit sub forma unor triunghiuri mici. Dacă triunghiurile sunt şlefuite bine, lumina care cade peste ele va reflecta şapte culori.

Observaţi! Domnul Dumnezeu a fost rănit din pricina fărădelegilor noastre şi bătut din pricina păcatelor noastre. El, acest Diamant măreţ, a fost şlefuit când L-au bătut, pentru ca darurile Lui să fie reflectate în Biserică. El nu este lumina, pentru că dacă soarele nu mai străluceşte peste el, lumina trebuie să se întoarcă de unde a venit. Dar şi cel mai mic ciob care este şlefuit, este folosit la ceva şi nu este distrus. Din el se fac chiar şi ace de gramofon. Aceste ace şlefuite din diamant, aduc la suprafaţă muzica înregistrată pe plăci. Nădăjduiesc că înţelegeţi ce vreau să spun.

Dacă Hristosul bătut, darul lui Hristos, este pus pe Biblie, atunci se descoperă pentru credincioşi darurile ascunse ale lui Dumnezeu, pentru că El cunoaşte tainele inimii, îi cunoaşte pe fiecare în parte. Credeţi aceasta? Diamantul nu spune niciodată: „Vedeţi ce sunt eu?” pentru că depinde de originea lui ce este. Diamantul este un diamant pentru că aceasta este el. Aşa sunt şi darurile Duhului pentru un om: o parte din acel diamant. Ele au fost trimise şi ne-au fost date ca daruri de tălmăcire, de predicare, de învăţătură, etc. Există cinci slujbe duhovniceşti: apostoli, profeţi, evanghelişti, păstori şi învăţători. Toate acestea slujesc pentru zidirea trupului lui Hristos. Şi aşa de sigur cum există păstori şi învăţători, trebuie să fie şi proroci. Noi ştim aceasta.

Noi credem că în zilele din urmă, Dumnezeu Se va descoperi poporului Său, seminţei alese, conform Bibliei, în statura unui profet, ceea ce este în concordanţă deplină cu Cuvântul Său. Dar nu bărbatul este Dumnezeu, ci darul este Dumnezeu. El este acul. Un ac de siguranţă sau un ac de cusut nu ar putea face acea placă să cânte, ci numai diamantul. El este cel mai bun pentru aceasta. Un ac cu vârf din diamant aduce tonul clar. Fie ca Dumnezeu să ne descopere în seara aceasta placa vieţii noastre, ce nu este în ordine cu voi sau ce doriţi de la El; şi fie ca Maestrul cel mare să pună acul pe care-L ţine în mâna Sa, pe viaţa voastră, fiindcă atunci vom recunoaşte că El este aici.

Tată ceresc, ne vei dărui aceasta înainte de a începe cu rândul de rugăciune? Nu pentru că vreau neapărat, dar Te rog să îngădui aceasta pentru ca oamenii să recunoască. Poate printre noi sunt străini pentru care trebuie să ne rugăm. Eu nu-¡ cunosc, dar Tu îi cunoşti pe toţi, iar Pavel a spus: „Deci, dacă s-ar aduna toată Biserica la un loc, şi toţi ar vorbi în alte limbi, şi ar intra şi din cei fără daruri sau necredincioşi, n-ar zice ei că sunteţi nebuni?

Dar, dacă toţi prorocesc, şi intră vreun necredincios sau vreunul fără daruri, el este încredinţat de toţi, este judecat de toţi.

Tainele inimii lui sunt descoperite, aşa că va cădea cu faţa la pământ, se va închina lui Dumnezeu şi va mărturisi că, în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru.” (1Corinteni 14.23-25). Îngăduie ca în ceasul acesta târziu să fie din nou aşa, Doamne, fiindcă ai făgăduit aceasta, şi Te rugăm în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Aş vrea să ştiu câţi oameni bolnavi sunt în seara aceasta aici. A împărţit Billy numere de rugăciune? Au fost date? Da. Atunci cred că fiecare bolnav a primit un număr de rugăciune. Nu ştiu ce aţi scris pe ele, pentru că el vi le împarte, iar voi scrieţi pe ele ce vreţi. Aşa-¡ că aţi primit doar numărul, iar voi scrieţi pe el ce doriţi?

Eu nu vă cunosc. Câţi ştiu că eu nu vă cunosc, dar sunteţi bolnavi şi spuneţi: „Astăzi te-am auzit spunând: „Dumnezeu Se ascunde într-un trup omenesc; El Se înveleşte într-un trup.” Dacă aveţi ochi duhovniceşti, puteţi să-¡ deschideţi, să-L vedeţi pe El şi să înţelegeţi cine este El. Voi credeţi că Isus a spus: „Adevărat, adevărat vă spun, că cine crede în Mine, va face şi El lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.” (Ioan 14.12). Dacă credeţi din toată inima, sunteţi bolnavi şi ştiţi că nu vă cunosc şi nu ştiu ce probleme aveţi, ridicaţi mâna şi spuneţi: „Sunt bolnav şi în necaz.” Câţi au o altă dorinţă în inima lor, o altă cerere decât de a fi vindecaţi? Din câte am observat, toţi şi-au ridicat mâna.

Eu nu vă cunosc. Pe bărbatul care stă aici, îl cunosc. Este fratele James şi cred că aceasta este sora James. Îl cunosc şi pe fratele Ben. Uneori vă cunosc numai din vedere. De exemplu, fratele acesta face fotografiile.

La sfârşitul acestui mesaj voi face o provocare. Ştiaţi că Dumnezeu a făgăduit că aceste lucruri se vor întâmpla în zilele din urmă? El a dat făgăduinţa. Eu nu pot s-o împlinesc, ci tot El trebuie s-o facă. El este singurul care poate s-o facă, nu eu. Dar eu Îl cred. Eu nu aş sta aici să vă spun ceva ce nu cred.

Acum rugaţi-vă şi spuneţi: „Doamne Isuse, am fost învăţat că în Biblie scrie că acum eşti Marele Preot care simte împreună cu noi în slăbiciunile noastre şi care poate fi atins.” Indiferent cine sunteţi, spuneţi simplu: „Eu Te cred şi accept prin credinţă ceea ce a spus bărbatul acesta astăzi.” Îngerul mi-a spus: „Trebuie să-¡ faci pe oameni să creadă.” Astfel, dacă v-am adus Cuvântul lui Dumnezeu, voi nu trebuie să mă credeţi pe mine, ci să credeţi Cuvântul. Dacă ceea ce spun nu este în concordanţă cu Cuvântul, să nu mă credeţi, dar dacă vedeţi că este Cuvântul, indiferent ce este, rugaţi-vă şi credeţi, iar atunci veţi vedea dacă El poate descoperi ceea ce este în inima voastră, fiindcă fiecare ştie ce spune Biblia: „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde şi judecă simţirile şi gândurile inimii.” (Evrei 4.12). Aşa a recunoscut Avraam că Cel cu care vorbea era Dumnezeu: pentru că ¡-a spus ce gândea Sara care se afla în cort. Astfel, când El a spus: „Mă voi întoarce…” Sara s-a gândit în inima ei: „Aceasta nu poate fi!”

Eu am susţinut că El este aici pentru a vă vindeca. Ce credeţi despre aceasta? Credeţi pur şi simplu! Eu nu am o închipuire, iar Tatăl ceresc ştie aceasta. Eu trebuie să văd mai întâi, apoi spun ceea ce văd. Bineînţeles că nu vă spun ceva ce nu văd. El este încă Acelaşi Dumnezeu. V-ar întări credinţa dacă ar face acest lucru? Prin predică am mers puţin cam departe, dar ştiu că El este aici.

Văd un bărbat care stă cu capul plecat. Soţia lui stă alături şi se roagă şi ea. Ei sunt aici pentru că au ceva pe inimă. Soţia ta se roagă. Tu ai o povară pe inimă. Este vorba de soacra te. Aşa este. Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună ce are? Eu nu te cunosc, suntem doi străini. Aşa este. Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună ce este cu ea? Femeia nu este aici, ci este undeva departe. Este în est, în Ohio. Aşa este, şi suferă de o boală de sânge. Soţia ta să ia batista cu care şi-a şters lacrimile şi s-o pună peste ea. Să nu vă îndoiţi, căci se va face bine. Credeţi aceasta?

Chiar în faţa mea stă o femeie. Ea plânge. Nu este ceva în ordine cu copilul? Eu nu ştiu. Nu, nu este aceasta. Femeia are o dorinţă: doreşte să primească botezul cu Duhul Sfânt. Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul.” Crede, copilă, şi Îl vei primi.

Aici, la capătul rândului stă o doamnă care se roagă. Eu nu o cunosc, dar peste ea este o umbră. Tu ai avut câteva operaţii. Noi suntem doi străini unul pentru celălalt, nu ne cunoaştem. Tu nu eşti de aici şi nu eşti cunoscută printre noi. Vii din Milwaukee, statul Wisconsin, şi ai cancer la piept. Ai avut mai multe operaţii, una după alta, dar fără succes. Fie ca credinţa care a atins acum poala hainei Lui să pătrundă adânc în inima ta şi să primeşti ceea ce ceri. Crede numai!

Acolo în colţ stă un bărbat care se roagă pentru mama lui. Eu nu-l cunosc, dar el se roagă pentru mama sa care are aceeaşi problemă ca şi femeia aceasta: cancer. Mai bine zis, ea se teme că are cancer.

Şi tu te rogi pentru un bărbat care are dureri de spate.. Văd că este beat, este alcoolic şi este fratele tău. Tu nu eşti de aici, ci vii din Illinois. Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună care este numele tău? Farmer. Este adevărat? Ridică mâna şi crede.

Văd pe cineva care îngenunchează şi se roagă pentru altcineva care este pe o targă. Crezi că ceea ce ai auzit este adevărul? Da. Dacă te-aş putea vindeca, aş veni şi aş face-o, dar tu eşti deja vindecat prin Hristos, de aceea tot ce trebuie să faci este să crezi. Femeia care stă şi se roagă acolo, a dorit să fii atins. Eu nu te cunosc, dar Dumnezeu te cunoaşte. Nici tu nu eşti de aici, ci vii tot din Illinois. Aşa este. Oraşul se numeşte East Moline, Illinois. Tu eşti soţie de predicator şi suferi de cancer. Crezi? Dacă rămâi întinsă pe targa aceea, vei muri. De ce nu Îl primeşti în seara aceasta? Spune: „Pot şi prin credinţă mă ridic peste tot ce-mi stă împotrivă. Cred că stau în prezenţa lui Dumnezeu şi că sunt vindecată.” Crede, ridică-te şi du-te acasă, pentru că eşti vindecată. Ea o face.

Voi credeţi din toată inima? Să-L slăvim pe Dumnezeu!

Tată ceresc, Îţi mulţumim pentru bunătatea şi îndurarea Ta. Îţi mulţumim pentru că eşti cu noi în mijlocul acestor necazuri, în această lume stricată. Doamne, îngăduie ca Duhul Tău să rămână întotdeauna cu noi. Noi vedem că Tu eşti aici, învelit în carne omenească. Prin credinţă, Tu locuieşti în inimile noastre şi ne dai descoperiri şi vedenii. Tu eşti Dumnezeu în Biserica Ta; eşti Dumnezeu în poporul Tău. Îţi mulţumim pentru aceasta, Doamne, şi Te rugăm să îngădui ca toţi să creadă în seara aceasta şi să fie vindecaţi, fiindcă o cer în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Câţi din partea aceasta au numere de rugăciune? Să vină prin intervalul din mijloc, iar pe partea aceasta să meargă înapoi. Pe cei aflaţi în partea aceasta, vă rog să veniţi şi să vă aşezaţi în rând. După ce voi termina cu cei din partea aceasta, să vină cei din partea cealaltă.

Voi, bătrânilor, veniţi aici, vă rog. Domnul să te binecuvânteze, frate Roy. N-am ştiut că eşti acolo. Dacă este posibil, aş vrea să vină aici şi diaconii bisericii. Veniţi aici şi ajutaţi-ne. Aş vrea să ridice mâna toţi cei pentru care trebuie să ne rugăm. Spuneţi după mine: „Doamne, eu cred. Ajută necredinţei mele. Cred că dacă urmez Cuvântul Tău şi vor fi puse mâinile peste mine, totul este posibil în prezenţa Ta, fiindcă accept vindecarea mea, în Numele lui Isus. Amin.”

Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Gândiţi-vă că „Rugăciunea cu credinţă îl va mântui pe cel bolnav.” Şi că „dacă îşi vor pune mâinile peste bolnavi, bolnavii se vor însănătoşa.” El ¡-a spus lui Noe: „Va ploua!” deşi până atunci nu plouase niciodată. El nu a spus: „Veţi fi sănătoşi când se vor ruga pentru voi,” ci a spus: „Se vor însănătoşi.”

Vedeţi? El ¡-a spus lui Noe: „Va ploua!” dar au trecut mulţi ani până când a plouat. El ¡-a spus lui Avraam că va avea un fiu cu Sara. A aşteptat douăzeci şi cinci de ani, dar l-a primit. El a spus prin Isaia că „fecioara va naşte un fiu,” şi au trecut opt sute de ani până când s-a născut. Este adevărat? El a făgăduit şi indiferent cât va trece, o va face. Credeţi aceasta? Acum haideţi în faţă.

Fratele Capps să conducă cântările. Staţi cu toţi în rugăciune. Frate, dă tonul.

Tatăl nostru ceresc, acum ne vom pune mâinile peste aceşti oameni în ascultare de porunca Ta. Doamne, eu nu ştiu ce ai mai putea face, pentru că ne-ai spus în Cuvântul Tău că ne-ai răscumpărat şi vindecarea. Doamne, ne-ai dovedit că Tu, Cuvântul, care poate judeca gândurile inimii, eşti în seara aceasta aici cu noi. Tu ai dovedit că eşti printre noi, şi Te rog, Tată, ca Cuvântul Tău care nu poate greşi să devină pentru fiecare realitatea pe care ai spus-o: „Dacă veţi crede, puteţi spune acestui munte: „Mută-te!” şi dacă nu vă îndoiţi, ci credeţi că se va întâmpla, veţi avea lucrul cerut.”

Tu le-ai spus ucenicilor să meargă şi să aştepte revărsarea Duhului. Tu nu le-ai spus câte ore sau zile trebuie să aştepte, ci ai spus: „Aşteptaţi până când se va întâmpla!” Acum, ei vin să primească vindecarea. Fă ca ei să nu se mai gândească decât la vindecarea lor, până când vor fi eliberaţi. Noi Te ascultăm, şi ne punem mâinile peste ei, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Acum treceţi pe aici. Dumnezeu să te binecuvânteze. Tu eşti deja vindecat. Aceasta este bine. (Toţi cântă: „Crede numai!”).

Doamne Isuse, eu mă rog peste aceste batiste în Numele lui Isus Hristos. Amin.  Poate putem cânta cuvintele:

Acum eu cred, acum eu cred!

Totul este posibil,

Acum eu cred.

Crezi că ţi se va da ceea ce ceri? Să ţi se dea!

Mai înainte am văzut venind printre rânduri câţiva dintre prietenii mei italieni din Chicago. Câţi o cunosc pe sora Botozzi din Chicago? Voi ştiţi că nu demult ea a avut o criză de nervi, dar în dimineaţa aceea, la micul dejun al oamenilor de afaceri creştini din Chicago, ¡-am vorbit sub inspiraţia Duhului Sfânt. Ea şi-a pierdut controlul, iar eu ¡-am spus: „Soră, tu nu vei trece imediat peste aceasta, dar te vei face bine. Va dura între optsprezece luni şi doi ani. Te vei vindeca în acest interval.”

Nu demult am vorbit cu ea pentru că ¡-am auzit mărturia. Era mai fericită ca niciodată. Spunea că a mers cu maşina şi nu avea linişte deloc. Se părea că Dumnezeu o părăsise de tot. Voi ştiţi că ea a avut probleme cu nervii, dar deodată a simţit ceva ca un val de bucurie. Puterea Duhului Sfânt era peste ea, aşa că a început să plângă de bucurie şi a trăit un timp minunat. Aceasta s-a întâmplat acum trei sau patru săptămâni. În penultima duminică am auzit mărturia ei în care spunea: „Frate Branham, eu am scris imediat ce mi s-a spus, iar când s-a întâmplat erau exact optsprezece luni cum se spusese.” Amin.

Îl iubiţi? Nu este El minunat? Acelaşi Duh Sfânt care a putut spune în toţi anii aceştia totul dinainte, fără să fie ceva greşit, a încercat astăzi să vă descopere prin Cuvântul Său că Dumnezeu nu este o fiinţă oarecare, cineva de departe sau ceva istoric, ci El trăieşte în prezent şi Îşi împlineşte Cuvântul. El Se ascunde după o perdea omenească, în Biserica Sa, dar Se descoperă prin credinţa voastră şi a mea, care se uneşte şi devine o unitate. Eu nu pot face nimic fără voi şi voi nu puteţi face nimic fără mine; şi noi toţi nu putem face nimic fără Dumnezeu. Împreună, noi formăm o unitate care face legătura. Pe mine Dumnezeu m-a trimis cu un scop, iar voi credeţi şi se întâmplă. Aşa este. Acest lucru a fost dovedit pe deplin, şi indiferent ce este greşit cu voi sau ce a spus cineva, dacă credeţi din inimă că vă vindecaţi, nu vă poate opri nimic să primiţi ceea ce cereţi, pentru că aşa a spus El. Şi tot El a spus că „Cerurile şi pământul vor trece, dar Cuvântul Meu nu va trece.” (Ioan 24.35).

Credeţi aceasta? Câţi dintre voi se vor ruga pentru mine când voi merge la celelalte adunări? Spun aceasta pentru că am nevoie de rugăciune. Toţi, în afară de voi, m-au respins, dar cu toate acestea, acolo afară mai există sămânţă.

Eu am trimis o scrisoare în Africa de Sud, dar ei nu mi-au permis să merg acolo decât dacă voi semna că voi boteza pe fiecare om prin scufundare de trei ori, cu faţa înainte: o dată pentru Tatăl, o dată pentru Fiul şi o dată pentru Duhul Sfânt. În altă parte ar trebui să botez tot aşa, dar pe spate, şi să predic acest lucru ca învăţătură. Eu le-am trimis o scrisoare de răspuns, în care le-am spus: „În ultimii ani, Duhul Sfânt a încercat să mă ducă de mai multe ori în Africa, pentru că El vrea să folosească slujba mea acolo unde într-o după-amiază L-au primit pe Hristos treizeci de mii de oameni. Gândiţi-vă că sângele acestor suflete va fi cerut de la voi, nu de la mine, pentru că eu am vrut să vin, dar voi nu mă lăsaţi.” Mă întreb ce se va întâmpla în zilele acestea când Isus, Fiul lui Dumnezeu, a fost scos afară din biserică, prin respingerea Cuvântului? Cu toate acestea, El S-a făcut cunoscut poporului Său. Nu Îi sunteţi recunoscători pentru aceasta?

În timp ce au trecut pe aici, noi ne-am pus mâinile peste ei. Unele dintre femei sunt deja bătrâne, în timp ce altele sunt tinere, şi la fel este cu bărbaţii. Privindu-¡, m-am gândit: „Ei stau aici şi ascultă Cuvântul pe care restul lumii Îl consideră o nebunie.” Dar ei sunt ca piuliţele cărora Dumnezeu le dă un filet, pentru a-¡ trage afară din boală. Este o făgăduinţă a Cuvântului. Gândiţi-vă că sunteţi atraşi de El. De altfel, Isus a spus: „Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.” (Ioan 12.32). El vă va atrage pe toţi. Sigur că o va face. Tot ce trebuie să faceţi este să credeţi. Puneţi-vă credinţa în El! Nu vă îndoiţi de El, ci credeţi-L!

Rugaţi-vă pentru mine. Dacă nu aveţi pe altcineva pentru care să vă rugaţi, rugaţi-vă pentru mine.

„Dumnezeu să fie cu voi până ne vom revedea.”

Sunt atât de bucuros! Voi ştiţi că sunt multe lucruri pe care nu le ştiu, dar există şi lucruri pe care le ştiu. Îi sunt atât de mulţumitor pentru voi şi mă bucur pentru că pot avea părtăşie cu voi, şi că sunt unul dintre voi. Dumnezeu să fie cu voi. El va fi cu voi şi nu vă va părăsi niciodată, pentru că aţi trecut dincolo de perdea.

Frate Palmer, sunt atât de bucuros, să-l văd pe unul din fraţii slujitori din Georgia. Ne bucurăm pentru că-l avem printre noi şi pe fratele Junior Jackson, care este undeva în clădire, şi pe fratele Don Ruddel, care stă aici. O, sunt atât de mulţi! Nu ştiu dacă am trecut cu vederea pe cineva. Este aici fratele Ben Bryant şi mulţi alţi fraţi; Williard Collins. Ne bucurăm mult pentru că sunteţi. Să ne ridicăm pentru un moment în picioare şi să ne plecăm capetele.

„Dumnezeu să fie cu voi până ne vom revedea.”

Simţiţi că Duhul vă este aproape? Acum ne plecăm capetele pentru rugăciune. Vrem să-¡ spunem fiecărui predicator venit aici, că ne bucurăm să-l avem printre noi. Este valabil şi pentru fraţii din Tennessee, Ohio şi din toată ţara. Astăzi am întâlnit femei care au venit din Boston. Au fost aici şi fraţii de culoare de acolo. De altfel, au venit mulţi din diferite părţi ale ţării. Vă mulţumesc, prieteni dragi şi credincioşi. Dumnezeu să fie cu voi. Gândiţi-vă la ceea ce a spus Domnul Isus cu privire la aceasta: că un prieten ne este mai aproape decât un frate. (Ioan 15.14-17).

În timp ce stăm cu capetele plecate, Dumnezeu să fie cu voi toţi până ne vom revedea peste câteva zile. Aş vrea să-l rog pe bunul şi credinciosul frate Richard Blair să ne conducă în rugăciunea de încheiere. Amin.

-Amin –

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *