UN SUPER SIMȚ

Încă mă desfăt cu binecuvântările din dimineața aceasta. Oh, cât sunt de
nemărginite, de abundente și de necunoscute lucrurile pe care le face Dumnezeu
pentru noi atunci când ne adunăm împreună! Ați observat cum au mers lucrurile
aici de când ne-am consacrat din nou lui Dumnezeu? Binecuvântare după
binecuvântare, putere după putere, slavă după slavă. Este minunat, iar El va
continua să facă aceasta… Aici sunt câteva batiste peste care m-am rugat,
pentru că ele aparțin cuiva.

Acum aș vrea să fac câteva comentarii, doar un minut sau două, iar mai
întâi vreau să vă mulțumesc tuturor pentru frumosul dar de Crăciun pe care mi
l-ați făcut, pentru costumul pe care mi l-ați cumpărat. Același lucru a fost și
în pachetul tău, frate Neville? („Da, domnule”). Da, tot un costum. Pentru
predicatori, un costum este binevenit întotdeauna. (Fratele Neville spune: „Îmi
vine perfect”). Minunat. Aceasta este bine. Predicatorii transpiră, iar din
câte știu eu transpirația uzează hainele mai repede ca orice, așa ca este
nevoie de o mulțime de haine. Astfel, un costum bun ca acesta va ține mai mult,
dar hainele ieftine din bumbac se uzează mult mi repede. Deci, un costum de
calitate va ține și va putea fi purtat mai mult timp.

Gândiți-vă că voi sprijiniți și dăruiți aceste haine slujitorilor Domnului,
iar Domnul vă va binecuvânta, pentru că Isus a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că de câte ori ați făcut aceste lucruri
unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut.”
(Matei
25.40). Înseamnă că voi nu ați cumpărat costume pentru doi lucrători, ci ați
cumpărat două costume pentru Isus. Aceasta a spus El: „Mie Mi le-ați făcut.”

Ați observat micuța atingere cerească de azi dimineață? Nu a fost nici o
chemare la altar, nimic, dar imediat ce a fost adus Mesajul, împrospătare
Duhului Sfânt a scăldat poporul, slava lui Dumnezeu mișcându-Se prin sală, iar
ei au început să vină și de sus și de jos, de pretutindeni.  Am observat câțiva prieteni foarte buni de-ai
mei care sunt baptiști și fac parte din Biserica Baptistă de pe strada Walnut
din Louisville. Ei stăteau pe culoar și se scăldau în puterea lui Dumnezeu. Oh,
vai! I-am întâlnit după serviciu, iar ei mi-au spus: „Aceasta este puterea lui
Dumnezeu!” „Aveți dreptate”, am răspuns eu, „Aceasta este cu siguranță puterea
lui Dumnezeu!”

Puterea lui Dumnezeu! Nici nu găsești cuvinte să te exprimi, nu știi ce să
spui, pentru că Duhul Sfânt preia controlul asupra adunării și tu nu știi ce va
face. El vine în liniște, dulce, în smerenie și frânge eul nostru interior. Oh,
frate Pat, acesta este cerul, pentru mine. Eu sunt un tip de modă veche la
care-i place simțirea în El.

Ca răposatul Paul Rader, care a spus odată o poveste. El spunea că stătea
la masă cu soția sa, și ea voia să meargă undeva sau să facă ceva, dar el îi
tot spunea: „Eu nu pot face aceasta”, și așa mai departe, tăind-o scurt. Apoi a
privit-o și a văzut cum lacrimile curgeau pe obrajii ei, așa că și-a zis: „Păi,
dacă se supăra atât de ușor, las-o să fie supărată!” Și așa cum fac bărbații,
și-a împăturat șervețelul și l-a pus pe farfurie.

Ea obișnuia să-l conducă până la ușă și să-l sărute de rămas-bun, iar când
ajungea la poartă îi făcea cu mâna, după care avea grijă de toate lucrurile în
casă până când se întorcea el de la birou.

Așadar, în dimineața aceea când au ajuns la ușă, el a sărutat-o și a pornit
spre poartă. A deschis poarta și a privit înapoi, iar ea stătea la ușă cu capul
plecat, supărată încă. El i-a făcut cu mâna și ea i-a făcut cu mâna înapoi.

Spunea  că a pornit pe stradă în jos
și a început să se gândească: „Ce ar fi dacă mi s-ar întâmpla ceva înainte să
mă întorc acasă, sau dacă i s-ar întâmpla ei ceva înainte să mă întorc și Dumnezeu
ne-ar chema afară din scenă? Este o femeie atât de bună și de dulce” și așa mai
departe. Cu cât se îndepărta mai mult de casă, inima îi devenea tot mai
împovărată, așa că s-a oprit și s-a întors în fugă înapoi, a deschis poarta, a
alergat spre casă și a deschis ușa. Când a făcut aceasta, a auzit pe cineva
plângând. A privit în jur, iar ea stătea după ușă. Spunea că nu i-a zis nici
„Iartă-mă”, nici „Îmi pare rău”, ci doar a cuprins-o în brațe și a sărutat-o
din nou, după care s-a întors și a ieșit. Când a ajuns la poartă și a privit
înapoi, ea stătea din nou în ușă. El i-a zis: „Pa”, iar ea i-a răspuns: „Pa”,
exact cum făcu-se prima dată, dar de data aceasta avea un alt simțământ. Cam
așa stau lucrurile. Când acolo există un simțământ, este cu adevărat ceva de la
Dumnezeu.

Acum câteva minute a fost unit un nou administrator, fratele Sothmann. Sunt
sigur că administratorii și voi toți știți că la sfârșitul anului fiscal, la
întâi ianuarie, toate slujbele bisericii, păstori, diaconi și așa mai departe,
expiră. Apoi, dacă ei vor să continue… Nu am vrut să spun păstori, ci
administratori, diaconi, învățători de școală duminicală și așa mai departe.
Păstorul este ales de biserică și rămâne până, până… Dacă oamenii din
consiliul de administrație, diaconii, învățătorii de școală duminicală, vor
să-și continue slujba, pot s-o facă. Dar dacă nu vor să continue, trebuie să
demisioneze și nimeni nu se poate opune. În cazul acesta, trebuie să se facă
alegeri și să se numească alt administrator sau orice alt slujitor.

Așadar, nici un om nu este țintuit pentru viață într-o anumită slujbă, dar
cât timp simte că Dumnezeu este cu el și îl ajută, și vrea să-și facă partea
lui sau partea ei, oricare ar fi aceasta, să continue înainte cu lucrul pentru
Dumnezeu. Noi suntem întotdeauna fericiți să-i avem să slujească cu noi.
Înțelegeți? În felul acesta, i se dă persoanei șansa să slujească pentru un an
și să vadă dacă îi place să facă aceasta. Unii dintre administratorii rămân în
slujbă ani și ani, și la fel diaconii, ceea ce este foarte bine. În cazul
acesta nu există un timp stabilit. Dacă administratorul, păstorul sau cineva
din comitet, simt că nu pot să mai slujească sau trebuie să se mute, vor anunța
biserica pentru ca ei să pună pe altcineva în locul lor.

Acest lucru a avut loc aici în seara aceasta cu fratele Morgan. Fratele
William Morgan a demisionat din slujba de administrator și astfel a fost nevoie
să fie ales alt administrator în locul lui. Fratele Sothmann a mai avut slujba
de administrator, iar acum a fost primit din nou în comitet. Acest lucru este
oficial, cât timp este de acord biserica. În biserica noastră, aceasta este
suveranitatea bisericii. Biserica schimbă sau numește administratori, biserica
îl schimbă  sau îl numește pe păstor, sau
orice altă slujbă. Biserica hotărăște în toate. Acest lucru este apostolic.
Acesta este felul în care s-a procedat în timpul Bibliei. Astfel, noi simțim că
în biserică nu este nici un dictator sau ceva de felul acesta. Noi nu vrem
aceasta, de aceea, fiecare om, fiecare persoană, eu însumi, avem dreptul la vot
la fel ca oricare altă persoană din biserică. Nu este ceea ce spun eu, ci ceea
ce spune biserica, vedeți, ce spune biserica în trup. Vă place aceasta?
(„Amin”). Oh, eu cred că așa este biblic; acesta este felul în care trebuie să
se procedeze.

Cu voia Domnului, săptămâna care începe de mâine va fi pentru mine una
importantă, pentru că trebuie să iau decizii cu privire la toate invitațiile
primite pentru anul viitor. Vreau să merg la birou, să iau toate invitațiile și
să le duc acasă. Apoi, în următoarele câteva zile, voi merge în rugăciune
înaintea lui Dumnezeu, ca să-L rog să mă călăuzească și să-mi arate în ce
direcție să merg și ce să fac. Noi nu mai trăim într-un timp ca cel în care a
fost El aici și Dumnezeu L-a călăuzit dintr-un loc în altul, când stătea câteva
ore într-o cetate și apoi pleca în alta. Astăzi avem un sistem diferit, avem
planificări, grupuri de slujitori și o mulțime de lucruri care trebuie făcute.

Eu procedez în felul următor: iau toate invitațiile primite din Africa, din
India, din California, Utah și din alte părți și le pun în teancuri separate.
Le las acolo și merg să mă plimb și să mă rog, sau plec undeva cu mașina pentru
o zi sau două. Uneori, îmi vine un gând și merg într-un anumit loc, dar apoi
îmi dau seama că a fost doar o impresie a mea… Dacă totuși am fost foarte
impresionat, mă duc la teancul unde este locul acela, iau invitația sau
scrisoarea și o citesc ca să văd despre ce este vorba.

Și iată de ce procedez așa. Gândiți-vă că trebuie să zbori cu avionul timp
de șaptezeci și două de ore, prin furtuni, când sus, când jos, și roată, dacă
ați zburat vreodată peste ocean. Uneori nici nu știi unde ești, dacă ești sus
sau jos, pentru că se balansează, apoi se echilibrează iar, apoi se înclină,
trece prin nori și pe deasupra apelor, și aceasta timp de trei zile și trei
nopți. Apoi pășești pe pământ și primul lucru care te întâmpină este Satan care
îți spune: „Ei bine, grupul de lucrători a spus cutare lucru, s-au împărțit
între ei iar când au votat, unii au fost pentru, iar ceilalți împotrivă.”
Înțelegeți? Atunci tu ai putea spune: „Păi, poate Domnul nu a vrut să vin.” Dar
când ești trimis de Dumnezeu, ești gata să te întâlnești cu vrăjmașul și zici:
„Eu pășesc în Numele lui Isus Hristos! Am venit în Numele Domnului Isus și stau
aici până când lucrarea Lui este împlinită.” Vedeți, atunci ești gata să
întâmpine puterile vrăjmașului.

Eu știu că voi mă iubiți, așa că rugați-vă pentru mine în săptămâna aceasta
ca să pot lua deciziile corecte prin inspirația și călăuzirea lui Dumnezeu. Voi
avea câteva adunări micuțe pe care eu le numesc micuțe și scurte. Luna aceasta,
voi merge în Florida sau în Tifton, Georgia, în zilele de opt, nouă și zece. Am
vrut să spun opt, nouă și zece ianuarie. Apoi trebuie să merg la Glasgow,
Kentucky și probabil Somerset, Kentucky, după care s-ar putea să merg la
Campbellsville, Kentucky. Fratele Rogers a dorit să ajung o seară și în
biserica lui, pentru că data trecută a trebuit să-l omitem.

Rugați-vă pentru fratele Rogers. Astăzi am avut părtășie împreună și când
i-am luat mâna am descoperit că starea lui de sănătate era rea. Așadar,
rugați-vă pentru fratele Rogers. El și-a asumat o mare responsabilitate acolo,
iar acest lucru îl face nervos și indispus; în momentul acesta starea lui de
sănătate nu este prea bună, și nici soția lui nu este bine. Rugați-vă, deci,
pentru acest cuplu micuț, pentru acești copii minunați ai lui Dumnezeu. Eu i-am
spus că dacă va fi cu voia Domnului, voi ajunge o seară și la ei.

Vom merge și la fratele Ruddell, care conduce una dintre micuțele noastre
biserici surori, aici sus, la numărul 62. El era un băiat timid, iar când
trecea pe lângă tine nici măcar nu-și putea ridica privirea. Venea la adunare
și cred că oamenii se gândeau că era acolo de umplutură, dar în acest băiat era
Ceva ce părea real. Eu am continuat să stau de partea lui și să-l încurajez:
„Frate Ruddell, poți!” Dar el mi-a zis: „Frate Branham, când mă ridic înaintea
unei mulțimi, simt că inima mi se urcă în gât și nu pot spune nici un cuvânt.”
„Stai acolo și înghite-o, apoi vorbește în Numele Domnului.” Înțelegeți? Și
acum conduce un tabernacol de mărimea acestuia, chiar aici sus pe autostradă,
și face o lucrare. Eu i-am stat alături și l-am încurajat pentru că avea o
chemare de la Dumnezeu. I-am cunoscut și pe tatăl și mama lui, și pot spune că
sunt oameni minunați.

Apoi, o seară ar trebui s-o avem pe Junie, jos în New Albany. Sunt doar
adunări micuțe, ca să pot prinde o seară aici și o seară dincolo. Apoi, când
fiecare lucru este programat conform calendarului, cam din 25 ianuarie voi
pleca în Miami, la Convenția Internațională a Oamenilor de Afaceri Creștini ai
Evangheliei Depline. De acolo voi merge la Kingston, Haiti, apoi jos în America
de Sud și în Mexic. În continuare voi merge în Africa, iar din Africa în
Scandinavia și așa mai departe. Cred că cea mai mare parte a anului va fi
ocupată de adunările de peste ocean, așa că rugați-vă pentru mine să pot lua
deciziile corecte.

Aceasta se va întâmpla numai dacă este voia Domnului. Dacă nu, sunt gata să
merg oriunde, în orice loc vrea El. Indiferent unde este acel loc, eu vreau să
merg. Cât timp sunt în stare să stau în această pulbere a pământului în care
m-a pus Dumnezeu, vreau să predic bogățiile Lui nepătrunse până când moartea mă
va lua din acest trup. Dacă El mă va ajuta, aceasta este hotărârea mea, prin
harul lui Dumnezeu. Dacă El Își ia mâna de peste mine, diavolul mă va ucide,
așa că rugați-vă ca Dumnezeu să-Și țină mâna Sa îndurătoare peste mine. 

Eu nu cer dreptatea Lui, ci cer mila Lui. Înțelegeți? Eu nu aș putea
suporta dreptatea Lui, de aceea cer mila Sa pentru că știu că sunt un nevrednic
și că nu este niciunul vrednic. Așadar, am face bine să nu cerem dreptatea Lui.
Noi vrem mila Lui.

În seara aceasta sunt puțin răgușit, dar nu am putut refuza ocazia de a
vorbi acestui grup  minunat de creștini.
Înainte de a face acest anunț, vreau să vă spun un lucru. În timp ce toți
sunteți o inimă și un gând, și totul decurge dulce, dați-mi voie să am adresez
vreo două minute bisericii mele.

Ascultați, iubiții mei în Evanghelie,… voi sunteți stelele din coroana
mea, dacă voi avea una, câștigată de Sângele lui Isus. Eu m-am întors aici cu
un scop. Fratele Roy Roberson, Fratele Banks Wood, și eu, am hotărât să venim
înapoi în timp  ce eram plecați într-o
excursie de vânătoare. Fratele Roy și noi toți am discutat despre păstorul
nostru, fratele Neville, un bărbat care este tot timpul înaintea voastră,
păstorind și făcând toate celelalte lucruri. Noi îl iubim, dar fiind co-păstor,
fratelui Neville i-a fost cam greu să facă toate aceste lucruri. Astfel, ne-am
rugat și se pare că este voia Domnului ca eu să fac aceasta. Eu m-am rugat
Domnului și I-am spus că îmi voi da toată silința, dacă mă va ajuta.

Dacă, după ce am făcut propria mea consacrare și după ce biserica a făcut
la fel, Dumnezeu ne-a binecuvântat în felul în care a făcut-o în ultimele
câteva adunări, ce va face El dacă noi vom continua să menținem această
consacrare? Vedeți? Doar țineți tare de aceasta! Ascultați-mă! Voi vă iubiți
unul pe altul. V-am văzut în dimineața aceasta cum ați stat pe culoare,
plângând și cu mâinile ridicate spre Dumnezeu, în timp ce minunatul Duh Se
mișca peste voi. Să nu ascultați niciun lucru scârbos pe care-l spune diavolul.
Înțelegeți? Dacă diavolul vă arată sau vă spune ceva rău despre unul dintre
mădularele Trupului lui Hristos, să nu credeți aceasta, pentru că dacă credeți,
vă murdăriți experiența cu Dumnezeu .

Dacă vedeți pe unul din mădularele Trupului lui Hristos făcând ceva rău, nu
spuneți la altcineva, ci mergeți la mădularul acela, cu dragoste, și vedeți
dacă nu puteți să-l aduceți înapoi la Hristos. Dacă nu puteți să-l ajutați,
atunci mai spuneți cuiva și lăsați-i să vină cu voi la el. Procedați în felul
în care spune Scriptura. Înțelegeți?

Dacă cineva spune: „Sora Cutare sau fratele Cutare…” să nu credeți nici
un cuvânt! Lăsați-o să treacă pe lângă voi, deoarece, țineți minte, acesta este
diavolul care încearcă să vă rupă în bucăți. Doar așteptați-l să vină înăuntru,
fiindcă va face aceasta. Tu lasă omul bun al casei, credința, să stea chiar
acolo și nu primi nimic, pentru că oamenii aceștia au fost așezați cu tine în
locurile cerești, aveți părtășie împreună în jurul binecuvântărilor lui
Dumnezeu, luați Cina împreună și Duhul Sfânt a mărturisit că ei sunt copiii lui
Dumnezeu. Haideți deci, să fim cu adevărat blânzi, cu inimă bună, iertători și
iubitori, iar dacă celălalt te vorbește de rău, tu răspunde-i cu vorbe
frumoase, apoi privește cât de dulce se întoarce aceasta la tine. Înțelegeți?
Acesta este adevărul. Dar întotdeauna să întoarceți bine pentru rău și dragoste
pentru ură. (1 Timotei 5.19; Apocalipsa 12.10; Marcu 3.27; Efeseni 4.32; 1 Ioan
4.7-8, 11,20).

Te simți mai bine, scumpo, fetița din spate? Aceasta-i bine. Sunt atât de
mulțumitor! Ea era acolo în spate, încovoiată, dar Domnul Isus a ridicat-o și a
prezentat-o adunării. Noi Îi suntem atât de mulțumitori pentru aceasta! De
aceea am plecat de la amvon cu câteva momente în urmă. Ei au spus că s-au rugat
și s-au rugat, dar nu au putut să străbată până la Domnul. Asigurați-vă că
faceți aceasta. Promiteți-I lui Dumnezeu și spuneți: „Dumnezeule, prin harul
Tău, voi face aceasta.” Nu contează dacă cineva spune ceva rău; tu întoarce cu
bine. Nu gândiți ceva rău. Dacă gândiți rău, dar vă purtați fățarnic, sunteți
greșiți. Continuați să vă predați lui Dumnezeu până când aveți într-adevăr
sentimente bune față de persoana aceea. Acesta este felul corect de a proceda.
Oh, atunci dulceața binecuvântărilor lui Dumnezeu vă va acoperi sufletul.
Acesta este felul de a trăi biruitor, și nimic nu poate să vă vatăme cât timp
sunteți în dragoste.

Vedeți, dacă vorbiți în limbi, ele vor înceta; dacă aveți cunoștință,
aceasta va dispărea și profețiile se vor sfârși, dar dacă aveți dragoste,
aceasta va dura pentru totdeauna. Înțelegeți? Și nu-i iubiți numai pe cei care
vă iubesc, ci și pe cei care nu vă iubesc. Este ușor să iubești pe oricine te
iubește, dar încearcă să iubești pe cineva care nu te iubește. Acesta este
punctul în care te poți verifica dacă ești creștin sau nu; să iubești pe cineva
care nu te iubește. Dacă nu poți să faci aceasta, continuă să te ții de
Dumnezeu. Amin. Eu știu că acesta este Adevărul.

Acum vom deschide prețiosul Cuvânt la Epistola către Evrei, capitolul 11,
pentru un scurt Mesaj. Sunt puțin răgușit, dar în după-amiaza aceasta am
petrecut un timp minunat cu frații și surorile. Am ajuns acasă aproape la ora
șase și am alergat în cameră, am îngenuncheat la marginea patului, în dormitor,
și m-am rugat pentru câteva momente. Apoi, m-am ridicat, am luat Biblia și am
început să citesc. Am văzut acolo o revistă, am luat-o, dar era scrisă în
africană și nu am putut să citesc.

Uneori, în timp ce citești atingi un Cuvânt, și acel Cuvânt devine viu
pentru tine. Acesta este felul în care își primește Mesajul un predicator. El
începe să citească Biblia, și primul lucru este că atinge ceva, apoi la acel
ceva adaugă altceva și altceva. Apoi, Îl subliniezi, mergi la amvon și Îl citești,
iar Dumnezeu va face restul. Vedeți, de restul Se va îngriji El. Uneori, ești
atât de mișcat de acel lucru, încât îți vin gânduri micuțe în legătură cu el și
îți faci notițe, iar când ești la vreo întâlnire și trebuie să mergi repede pe
platformă, recitești gândurile acelea micuțe pe care le-ai avut și fie ca Duhul
Sfânt să le însuflețească din nou. Eu am făcut aceasta de multe ori.

Acum, vom citi din Evrei 11.1-7:

Credința este substanța lucrurilor nădăjduite, evidența lucrurilor
nevăzute.

Pentru că, prin aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie.

Prin credință pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu,
așa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd.

Nu este acest lucru adânc? („Amin”). Ascultați cu atenție

„Prin credință pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu,
așa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd.

Prin credință a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin
ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile
lui. Și prin ea vorbește el încă, măcar că este mort.

Prin credință a fost mutat Enoh de pe pământ, ca să nu vadă moartea. Și n-a
mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui,
primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu.
Cinci sute de ani de viață.

Și fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui! Căci cine se
apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-L
caută.

Prin credință Noe, când a fost înștiințat de Dumnezeu despre lucruri care
încă nu se vedeau și, plin de o teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-și scape
casa; prin ea el a osândit lumea și a ajuns moștenitor al neprihănirii care se
capăt ă prin credință
.”

Să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune.

Doamne, Dumnezeul și Tatăl nostru Cel plin de îndurare, venim din nou în
Prezența Ta cu mulțumire. Noi nu simțim că suntem în prezența Ta numai pentru
că ne-am plecat capetele ca să ne rugăm, ci credem că suntem tot timpul în
prezența Ta, pentru că „Ochii Domnului cercetează pământul de la un capăt la
altul.”
Tu cunoști toate lucrurile și cunoști gândurile inimii, de aceea,
Doamne, ne plecăm capetele ca să Te rugăm să ne ierți păcatele și fărădelegile
făcute împotriva Ta și să-Ți reverși încă o dată mila peste noi, până acolo
încât să ne deschizi buzele ca să vorbim și urechile ca să auzim, iar Cuvântul
Tău să devină în seara aceasta real pentru noi și puținele versete pe care am
ales să le citim să fie de un mare ajutor pentru fiecare mădular al Trupului
Tău tainic de pe pământ, Biserica Ta duhovnicească, Biserica celor întâi
născuți, Biserica cumpărată prin Sângele lui Isus, Biserica spălată și
sfințită, care va fi prezentată lui Dumnezeu în Ziua aceea, fără vină sau
zbârcitură. Oh, cât Îți mulțumim pentru că avem credință ca să credem că suntem
părtași ai acestei bunătăți a lui Dumnezeu, prin neprihănirea și mila Domnului
nostru Isus!

Te rugăm să vindeci toate bolile noastre și Îți mulțumim pentru că acum
câteva minute ai atins-o pe fetița aceea care zăcea îndoită de durere în sală;
noi am văzut pășind afară acea credință de copil mic și acceptându-Te pe Tine
și mila Ta. Îți mulțumim pentru aceasta și Te rugăm, o, Dumnezeule, să-Ți aduci
aminte de micuțul sorei Baker din Kentucky, de cei despre care a vorbit fratele
Neville și de nenumărații bolnavi de pretutindeni. Te rugăm în special pentru
cei care sunt nemântuiți și nu Te cunosc, pentru că dacă vor muri în păcatele
lor, nu vor putea veni acolo unde ești Tu.

Te rugăm să ne dai mărturii și putere, îndrăzneală ca să vorbim Cuvântul și
înțelepciune ca să știm când să-L vorbim. Apoi, după ce vom fi vorbit destul,
vorbește-ne astfel încât, plecând de aici, oamenii să rămână în uimire și să se
minuneze de marele Duh Sfânt și de lucrarea Lui. Dă-ne aceasta, Doamne.
Ascultă-ne acum, pentru că ne rugăm și Ți-o cerem în Numele lui Isus Hristos.
Amin.

Acum aș vrea să vorbesc, nu foarte mult, despre simțuri. Noi am fost
învățați că omul firesc are cinci simțuri. Dumnezeu i-a dat aceste simțuri ca
să intre în contact cu casa lui pământească, și acestea sunt: văzul, gustul,
pipăitul, mirosul și auzul. Aceste cinci simțuri sunt date omului natural și
sunt bune pentru că nu putem trăi o viață normală când unul dintre ele nu-și
îndeplinește rolul. Noi nu putem fi persoane normale fără văz, gust, pipăit,
miros și auz. Dacă unul dintre simțuri nu este funcțional, nu putem intra în
contact cu o anumită porțiune a vieții. Simțurile sunt bune, sunt folositoare și
ne-au fost date de Dumnezeu.

 Dumnezeu ne-a dat aceste simțuri,
dar ele ne sunt date ca și un dar, și de felul cum le folosiți depinde felul în
care va fi controlată viața voastră. Felul în care vă folosiți de aceste
simțuri – de ceea ce vedeți, auziți, gustați, mirosiți sau simțiți – vă va
domina viața. Noi Îi suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru cele cinci
simțuri, dar ele nu v-au fost date că să vă conducă, ci ca să aveți legătură cu
lumea din jur.

 Voi ați primit însă al șaselea simț,
iar acest al șaselea simț îi aparține numai creștinului. Deci, nu puteți avea
acest al șaselea simț până când nu deveniți creștini. Este singura cale prin
care puteți avea mai mult decât cele cinci simțuri naturale pe care le are o
persoană naturală. Al șaselea simț este cunoscut mai bine de către creștini sub
numele de „credință”, și este simțul care vă controlează și vă călăuzește,
fiind superior tuturor celorlalte simțuri.

Prin aceasta nu spun că dacă posedăm acest al șaselea simț, celelalte cinci
simțuri nu mai sunt bune. Ele sunt bune, desigur. Aceste cinci simțuri v-au
fost date de Dumnezeu ca să le folosiți, dar dacă ele acționează împotriva
Cuvântului lui Dumnezeu, înseamnă că mint. Al șaselea simț nu poate minți. El
este un super-simț și în continuare aș vrea să vorbesc despre el. În dimineața
aceasta am vorbit despre „Un super-semn”, iar în seara aceasta voi vorbi despre
Un super-simț”.

Super-simțul este Duhul Sfânt, credința lui Dumnezeu care locuiește în voi,
iar dacă veți lăsa ca cele cinci simțuri să fie supuse celui de-al șaselea
simț, el vă va călăuzi și va aduce toate cele cinci simțuri sub controlul lui,
deoarece el este la fel de mult deasupra simțului natural cum este omul
duhovnicesc deasupra omului firesc; este atât de departe și atât de sus, cum
sunt cerurile deasupra omului firesc și a celor cinci simțuri ale lui. Acest
super-simț vă face să credeți lucruri pe care nu le puteți vedea, vă face să vă
comportați într-un fel în care cu cele cinci simțuri nu v-ați fi gândit s-o
faceți. Diavolul poate să ajungă la aceste cinci simțuri și să vă mintă, dar nu
se poate atinge de acest super-simț. Este cu mult prea departe de raza lui de
atingere. Acest simț vine de la Dumnezeu și se numește „credință”, iar credința
este acest lucru măreț.

Cele cinci simțuri nu pot să-l controleze pe cel de-al șaselea, dar al
șaselea simț poate să le controleze pe cele cinci. Super-simțul controlează simțurile
naturale, firești. Cele cinci simțuri sunt văzul, gustul, pipăitul, mirosul și
auzul, dar acest super-simț vă va face să credeți Cuvântul lui Dumnezeu, pentru
că acesta este singurul lucru despre care vă va vorbi. El vă va face să credeți
lucruri pe care nu le puteți vedea, gusta, simți, mirosi sau auzi, pentru că va
lua Cuvântul lui Dumnezeu, vi-L va aduce și vă va face să umblați contrar
oricărui lucru care nu este Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta se face prin
credință; credința o face.

Prin faptul că v-am dat o ilustrare a acestor simțuri, am văzut că omul
natural se naște cu ele, deci sunt simțuri date de natură. Acesta este
într-adevăr singurul lucru pe care omul îl va ști prin gândirea lui
intelectuală. El poate să gândească numai ca un om, să vadă ca un om, să
înțeleagă ca un om, să audă ca un om, dar când este luat în stăpânire, reînnoit
sau, așa cum spunem noi, când este născut din nou, preia conducerea acel al
șaselea super simț. Făcând aceasta, super-simțul îl ridică într-un loc în care
el are credința să creadă lucruri pe care nu le poate auzi, să vadă lucruri pe
care nu le poate vedea și să înțeleagă lucruri pe care nu le poate înțelege. El
le crede oricum deoarece este luat în stăpânire de al șaselea simț, de super
simț. O, cât este de minunat să știi aceasta și să te gândești cât este de
simplu să o crezi!

Voi nu puteți crede aceasta până când nu sunteți reînnoiți. Biblia spune că
nici un om nu poate spune că Isus este Hristosul decât prin Duhul Sfânt. Noi am
vorbit despre aceasta săptămâna trecută și a fost o mare piatră de poticnire,
mai ales pentru credincioșii penticostali. Isus a spus următoarele în Ioan
5.24: „Adevărat, adevărat vă spun că cine
ascultă cuvintele Mele și crede în Cel ce M-a trimis, are viața veșnică și nu
vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață.”
Viața veșnică vine
numai de la Dumnezeu. „Și nimeni nu poate
spune că Isus este Hristosul decât prin Duhul Sfânt.”

Voi luați doar ceea ce a spus cineva, ce ați învățat cu intelectul vostru,
ce ați aflat folosindu-vă de cele cinci simțuri naturale, dar când vine
înăuntru cel de-al șaselea simț, Duhul Sfânt, El dă la o parte toate
argumentările celor cinci simțuri, vă ridică la nivelul celui de-al șaselea
simț și vă face să credeți lucruri pe care nu le puteți vedea, gusta, simți,
mirosi sau auzi.

Aceasta schimbă ceva în voi. Atunci puteți spune că Isus este Hristosul
pentru că ați fost martori la aceasta; nu este ceva ce ați învățat cu ajutorul
intelectului vostru, ci este ceva ce ați experimentat.

„Deci ce va face acest al șaselea simț, frate Branham? De ce vine al
șaselea simț?” Al șaselea simț vine pentru acest motiv. Al șaselea simț este
credința, super-simțul, și singurul motiv pentru care vine este ca să facă cele
cinci simțuri pe care le posedați să nege tot ceea ce este contrar Cuvântului
lui Dumnezeu. Pentru aceasta este al șaselea simț. Scriptura vorbește despre
lepădarea de propriul nostru fel de a raționa. Prin cele cinci simțuri voi
puteți raționa, gândi: „Ei bine, de ce acest om… sau de ce…?”

Al șaselea simț nu vede deloc toate acestea. El este mult mai departe, mult
mai înalt, până acolo încât nu mai există nici un raționament uman. „Noi credem
aceasta.” Este ceva cu mult dincolo de orice lucru pe care cele cinci simțuri
l-ar putea spune în legătură cu un anumit lucru.

Acum ne pregătim pentru un serviciu de vindecare. Înțelegeți? Noi credem
aceasta. Voi umblați prin cel de-al șaselea simț, vorbiți prin al șaselea simț,
trăiți prin al șaselea simț, muriți prin al șaselea simț și înviați prin al
șaselea simț. Este ceva ce este în voi și care este diferit de ceea ce este un
om firesc. 

Omul firesc are doar aceste cinci simțuri și ele sunt în ordine dacă pot fi
aduse sub conducerea celui de-al șaselea simț. Dacă mintea firească citește
Cuvântul lui Dumnezeu și spune: „Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu”,  spune adevărul. Dar dacă citește și spune:
„Nu este în întregime Cuvântul lui Dumnezeu. Este ceva ce a fost odată, dar
acum nu mai este”, atunci al șaselea simț vine și spune: „El este Același ieri,
azi și în veci.” Înțelegeți? Aceasta este diferența.

Din cauza aceasta mulți oameni nu reușesc să primească vindecarea. Ei
încearcă să vină cu o abordare intelectuală a lucrurilor și spun: „Oh, eu fac
aceasta sau cred aceasta, etc.” Dar dacă al șaselea simț este cel care spune
aceasta, atunci nu mai există nimic care i-ar putea scutura de acest al șaselea
simț.

Al șaselea simț a venit peste ființa umană ca s-o facă să nege tot ce este
contrar Cuvântului lui Dumnezeu. Dacă creștinul este născut din nou, al șaselea
simț spune că orice simptom care este contrar promisiunii lui Dumnezeu, nu este
acolo. Voi știți că primul lucru pe care îl face un necredincios este să-i
spună unui creștin născut din nou: „Uite cum stă treaba. Nu există nici un Duh
Sfânt. Aici faci o mare greșeală! Ești nebun dacă crezi așa ceva, pentru că nu
există așa ceva.” 

Atunci intră în scenă al șaselea simț și acționează: „Dă-mi voie să-ți arăt
în Biblie unde și cum poți primi Duhul Sfânt. Pot să-ți arăt și unde scrie cum
au primit ucenicii Duhul Sfânt. Privește, al șaselea simț te va duce exact la
locul unde spune: „…căci făgăduința aceasta este pentru voi și pentru
copiii voștri
.” Dar necredinciosul va spune: „Ei bine, el a vrut să spună
că este vorba despre copiii lor de atunci. El nu vi s-a adresat vouă, nu este
pentru voi.” Al șaselea simț știe însă mai bine. De ce? Pentru că El este deja
în voi. Ei v-au spus aceasta prea târziu, pentru că L-ați primit deja.

Oamenii care au învățat că nu există Duhul Sfânt nu știu ce spun. Este ca
în cazul acelui băiat care curăța odată un măr și a fost întrebat de un
necredincios care dezbătea o problemă: „Tu, cel de acolo, ce dorești?” „Vreau
să vă pun o întrebare,” a răspuns băiatul. Tânărul arăta puțin cam ca un
delincvent cu părul atârnându-i pe obraz, cu un dinte ieșit în față și îmbrăcat
cu o salopetă veche murdară, în timp ce își mânca mărul, bucurându-se de el
într-un mod simplu.

 „Vreau să-ți pun numai o întrebare.”
Necredinciosul tocmai spusese: 

„Nu există Dumnezeu, nu există așa ceva. Totul este doar o emoție. Nu este
mai mult decât un nonsens.”

Atunci băiatul a spus: 

„Vreau să-ți pun o întrebare, domnule. Mărul acesta este dulce sau acru?”

„De unde vrei să știu? Nu eu sunt cel care îl mănâncă.”

„Exact așa m-am gândit și eu.” Și a plecat de acolo.

Cum puteți ști dacă nu L-ați gustat pe Domnul? Cum puteți ști dacă El este
real sau nu, când nu ați primit niciodată Duhul Sfânt? Cum puteți ști dacă
acolo există credință sau putere? De unde știți că acolo nu există o bucurie
negrăită și plină de slavă dacă nu ați gustat-o niciodată ca să vedeți? Al
șaselea simț vă conduce la aceasta. Al șaselea simț vă declară acest lucru. Nu
există nici o putere intelectuală care să vă aducă acest lucru. Puterea
intelectuală va raționa și va spune: „Este psihologie. Este ceva de felul
acesta, este o emoție a oamenilor.”

Dar când vine înăuntru cel de-al șaselea simț, el neagă toate aceste
lucruri și strămută acea persoană direct în sânul lui Dumnezeu. „Cel care
vine la Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei cel Îl
caută cu sârguință
.” (Evrei 11.6).

Prin credință Avraam; prin credință Isaac; prin credință Iacov. Numai prin
credință. Cel care face aceasta este al șaselea simț. Al șaselea simț neagă
toate simptomele, sentimentele, emoțiile, tot ce este contrar Cuvântului lui
Dumnezeu.

Poate cineva spune: „Ei bine, s-a făcut rugăciune pentru mine, dar nu mă
simt mai bine.”

Al șaselea simț nu va spune niciodată aceasta, ci va zice: „Este o
minciună. Mă simt mai bine. Mă voi face bine, pentru că așa a spus Dumnezeu și
așa va fi. Amin. Dumnezeu a spus așa.” Al șaselea simț se hrănește numai cu
Cuvântul lui Dumnezeu. 

Acest super-simț este super, este deasupra tuturor simțurilor, este un simț
măreț. El este credința, este puterea care stârnește și conduce. Amin. Este
ceva care te determină să faci lucruri pe care nu te-ai fi gândit niciodată să
le faci. Aș șaselea simț este super-simțul.

Tu spui că ai o mână oloagă și vii aici sus ca să se facă rugăciune pentru
tine pentru că crezi că Dumnezeu te va vindeca. Păstorul se roagă pentru tine
și după aceea mergi înapoi la locul tău. Omul vechi, firesc, va spune: „Nu
simți nimic diferit la mâna aceea. Nu ești mai bine decât înainte.” Dar al
șaselea simț vine și spune: „Aceasta este o minciună! Păstorul s-a rugat pentru
tine și așa va fi.” Amin. Aceasta o stabilește.

Este ca și în cazul celor două femei care au venit odată la una dintre
întâlnirile noastre. Ele au traversat platforma și au văzut darul deosebirii la
lucru. Ambele au fost pur și simplu acaparate. Amândouă erau creștine
adevărate. Una dintre ele a venit în față, iar Duhul a coborât și i-a spus: „Tu
suferi de o boală de stomac.” Fața ei s-a luminat și a spus: „Așa este.” Apoi,
Duhul Sfânt a spus prin mine: „Este vorba de un ulcer pe bază nervoasă. Ai fost
examinată de un anume doctor și el a spus că este nevoie de operație ca să îl
taie jos.” „Fiecare cuvânt este adevărat”, a spus femeia. Văzând că este atât
de credincioasă, Duhul a spus: „Numele tău este doamna Cutare și vii din locul
cutare.” „Acesta este adevărul.”, a răspuns ea. Ce era acel lucru? Era al
șaselea simț prinzând Duhul, erau al șaselea simț și Duhul Sfânt stând unul
lângă altul. Duhul Sfânt vorbea, iar al șaselea simț spunea „Amin” . Aceasta
este. Ceva trebuie să se întâmple.

Când Marta a alergat afară ca să-L întâmpine pe Isus și când ea a spus: „Doamne…”
Priviți aici al șaselea simț: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu
ar fi murit. Dar chiar și acum, orice vei cere de la Dumnezeu, El Îți va da
.”
Aici avem de-a face cu al șaselea simț.

Isus S-a recules și a zis: „Eu sunt
învierea și viața. Cel ce crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.
Oricine trăiește și crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul aceasta?”
(Ioan 11.21-26).

El tocmai a terminat de spus că El era învierea și viața. Acesta este
Cuvântul lui Dumnezeu. Al șaselea simț, dincolo de îngrijirea dată de vreun
medic, dincolo de gândurile vreunei cercetări științifice, sfidând totul,
sfidând orice raționament uman și aruncându-l la o parte. De ce? Pentru că este
martor al Cuvântului lui Dumnezeu. „Eu Sunt.” Nu „Eu am fost”, nu „Eu voi fi”,
ci „Eu sunt acum, în acest moment”. „Eu sunt învierea și viața”, un Om. „Cel ce crede în Mine, chiar dacă ar fi
murit, va trăi. Oricine trăiește și crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi
lucrul aceasta?”

Ea a zis: „Da, Doamne,”, al
șaselea simț, „cred că Tu ești Hristosul,
Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.”
(Ioan 11.23,25-26). „Fratele tău va învia din nou.” Oh,
Doamne!

Ei au mers la mormânt. Ei doi împreună, deci trebuia să se întâmple ceva.
Acela era un super-simț stând în prezența lui Dumnezeu, deci trebuia să se întâmple
ceva. Acel simț era un super-simț, era Dumnezeu, era Ceva ce îi spunea Martei
aceasta. Ea Îl văzuse, Îl cunoștea, L-a recunoscut ca fiind Mesia Însuși. Ea
știa că dacă va putea ajunge la El, dacă va putea să se apropie de El și să-I
spună despre ce era vorba, care era problema, și va auzi o promisiune venită de
la El, aceasta era tot ce dorea. Și toate acestea deoarece al șaselea simț,
super-simțul, credința ei o făcea să-L mărturisească și să creadă în El.

Când această femeie a părăsit platforma, „Așa vorbește Domnul” i-a spus:
„Du-te acasă și mănâncă. Isus Hristos te face bine.” Și ea a plecat acasă.

În seara aceea, în rândul de rugăciune era și o prietenă de-a ei din
vecini. Ea a fost a treia sau a patra după femeie și avea un nodul mare pe gât.
Femeia a venit acolo foarte bucuroasă pentru că vecina ei avea să fie vindecată
de ulcerul care o supărase atât de mult. Acesta era unul dintre sutele, dintre
miile de cazuri. Ea avea acel nodul mare pe gât, iar când a venit sus, i-am
spus:

 „Nimeni nu ar fi putut să știe
aceasta, dar tu ești foarte fericită pentru ceva; ești foarte emoționată,
pentru că femeia care stă acolo în spate este una dintre vecinele tale.”

Ea s-a gândit: „Cum este posibil ca acest bărbat să știe acest lucru?
Trebuie că Ceva i-a descoperit aceasta.”

Deci când lucrul acesta a fost spus, Duhul i-a zis:

„Tu te gândești la nodulul de la gâtul tău.”

„Da.”

„Crezi că va pleca de acolo?”

„Da, cred din toată inima.”

„Așa vorbește Domnul: du-te acasă și vei primi vindecarea.”

Omul firesc a privit în jur și nu a putut vedea nici un semn. Femeia cu
ulcer a plecat acasă și a încercat să mănânce dar, vai, mai bine ar fi murit.
Oh, omul firesc, simțul natural încă declara că ulcerul era acolo.

După vreo două sau trei săptămâni, femeia a mers pe la toți vecinii ei și
pe la toți membrii din biserică mărturisind: „Domnul m-a vindecat.” Ei au
întrebat-o: „Acum poți mânca?”  „Nu”, a
răspuns ea, „încă nu pot mânca de toate, dar sunt deja vindecată pentru că în
rănile Lui am fost vindecată.” Nu conta ce era acolo, ea era vindecată oricum.
Apoi, într-o dimineață, după ce copiii plecaseră la școală, i-a fost foarte
foame. Stătea lângă fereastră și spăla vasele. – Ea a venit la o altă întâlnire
un an mai târziu. – Deci, stătea și spăla vasele și mai întâi a simțit că vine
peste ea un sentiment foarte ciudat. „Ce a fost aceasta?”, s-a gândit ea, „Am
simțit că parcă voiam să strig.”

Soțul ei îi spusese: „Draga mea, nu mai vorbi despre vindecare, pentru că
aduci reproșuri asupra Cauzei.” El spunea aceasta deși era și creștin. Dar cum
este posibil să aduci un reproș când mărturisești pentru Cuvântul lui Dumnezeu?
Tu aduci un reproș dacă nu mărturisești pentru El.

El i-a zis: „Dacă ai fi fost vindecată, ai fi bine.”

Dar ea i-a răspuns: „Omul acela a stat acolo, m-a privit în ochi și mi-a
spus care era starea mea, lucrurile pe care le făcusem și locul de unde veneam.
Eu nu eram în clădire de cincisprezece minute, când ce el a urcat pe platformă,
deci cum era posibil ca  bărbatul acela
să știe aceste lucruri? Nu l-am mai văzut niciodată în viața mea și el mi-a
spus: „Așa vorbește Domnul: ești vindecată.” Voi crede aceasta până în ziua în
care voi muri. Voi crede oricum.” Astfel, ea și sora de mai jos, care îi era
prietenă, au făcut legământ cu Dumnezeu că vor crede oricum.

În acea dimineață ea s-a simțit foarte ciudat și în câteva minute i s-a
făcut foame. Copiii lăsaseră niște fulgi de ovăz pe o farfurie mică, dar fulgii
de ovăz îi provocau întotdeauna arsuri la stomac. Dacă cineva suferă de ulcer,
știe cum este. Totuși, ea s-a întins și a luat vreo două guri de fulgi de ovăz,
gândindu-se: „Oh, Doamne, va trebui să plătesc pentru aceasta, dar cred că
într-una din aceste zile, voi fi bine.”

A observat însă că încă îi era foame, așa că a mâncat tot de pe farfurie. A
așteptat câteva minute să vadă ce se întâmplă, dar nu s-a întâmplat nimic. Se
simțea bine și era încă flămândă. Și-a făcut două ochiuri, și-a pus și niște
cafea, niște pâine prăjită și a avut un adevărat jubileu. A mâncat tot ce a
putut mânca. A continuat să spele vasele, iar după o jumătate de oră i s-a
făcut foame din nou. Nu era nici urmă de boală.

Și-a pus micuța bonetă pe cap și a pornit pe stradă în jos spre casa
vecinei ei. Dar când a ajuns acolo, a auzit strigăte și a crezut că a murit
cineva. Ei țipau, strigau și alergau în jur. Ce se întâmplase? Femeia dormise
până mai târziu în dimineața aceea, iar când s-a uitat după umflătura de pe
gât, a văzut că acesta dispăruse pe parcursul nopții. Ce era aceasta? Dumnezeu
la lucru.

 Când am avut o adunare la Tabernacolul
Cadle, a venit un băiat olog pentru care m-am rugat. Mulți dintre voi ați fost
acolo și l-ați văzut. A fost adus în camera pentru urgențe din spate și Billy
m-a dus la el. Îl aduseseră pe platformă în trei sau în patru seri, acolo în
clădire, dar nu a primit nici un număr de rugăciune, așa că l-au adus în camera
pentru urgențe. M-am dus acolo, iar el mi-a zis:

„Domnule Branham, poți să-mi spui ceva care să mă consoleze?”

„Da, fiule. Poliomielita te-a adus în starea aceasta.”

„Așa este.”

„Numele tău este Cutare și vii din locul Cutare.”

„Este adevărat, dar cum este cu vindecarea mea?”

„Prin rănile Lui ai fost vindecat.”

El a mers acasă mărturisind și slăvindu-L pe Dumnezeu.

Oamenii de prin vecinătatea lui pretind că acest băiat a adus atâta rușine
asupra Cauzei, încât într-o duminică un grup de predicatori au mers la el, s-au
așezat lângă el și i-au spus: „Trebuie să încetezi să mai faci aceasta pentru
că aduci numai rușine cauzei lui Hristos.”

Atunci tânărul a zis: „Domnule, dacă ai fi în locul meu, dacă ai sta în
scaunul cu rotile în care stau eu, nu ai încerca să-mi furi ultima nădejde pe
care o am în Hristos. Prin rănile Lui sunt vindecat.” De îndată ce a spus acele
cuvinte, băiatul care stătea acolo având mâinile, picioarele, corpul și spatele
paralizat, s-a ridicat din scaunul cu rotile dând slavă lui Dumnezeu. Ce?
Simțurile lui naturale, firești, au spus că el va rămâne în acel scaun,
doctorul i-a spus că va sta acolo cât timp va trăi, dar al șaselea simț a spus:
„Prin rănile Lui sunt vindecat.” El n-ar fi avut nimic a face… Aceasta aruncă
la o parte tot ce este contrar cu ceea ce a spus Dumnezeu. Pentru aceasta este
dat al șaselea simț.

Bătrânul John Rhyn, nu Ryan, ci Rhyn, era un cerșetor orb din Fort Wayne,
iar în ziua aceea, am mers și ne-am rugat pentru el în timpul întâlnirii care a
avut loc. Aceasta a fost cu o seară înainte ca pianul să cânte singur cântarea
„Medicul bun se-apropie”, fără să fie cineva lângă el. Acest om era orb, iar de
credință era catolic. El s-a oprit în rândul de rugăciune, iar eu m-am uitat la
el și i-am spus:

„Numele tău este John Rhyn.”

„Da.”

„Ești un cerșetor care stă la colțul străzii și ești orb de mulți ani.”

„Da, așa este.”

„După credință ești catolic.”

„Este adevărat.”

„Așa vorbește Domnul: primește-ți vindecarea.”

„Mulțumesc Domnului, dar eu nu pot să văd.”

„Aceasta nu are nici o legătură. Ești vindecat.”

A trecut mai departe și apoi a fost ajutat să coboare de pe platformă. Omul
natural nu putea să vadă nimic. Ei nu puteau să vadă nici un rezultat și
ziceau: „Păi este la fel de orb ca și până acum.”

Astfel, doi dintre prietenii lui l-au luat, l-au adus și l-au așezat din
nou în rândul de rugăciune. Howard l-a lăsat să treacă, iar când a ajuns din
nou la mine a spus:

„Domnule, ai spus că sunt vindecat.”

„Mi-ai spus că mă crezi.”

„Te cred, nu am nici un motiv să nu te cred, pentru că mi-ai spus toate
lucrurile din viața mea. Nu știu ce să fac. Acum câteva minute, acolo în spate
era o femeie care mărturisea că a avut gușă, iar a dispărut.”

„Dacă mă crezi, de ce mai întrebi? Eu îți spun Cuvântul lui Dumnezeu.”

„Ce trebuie să fac, domnule?”

Știind că era catolic și că avea nevoie de ceva de care să se țină, i-am
spus:

„Continuă să mărturisești: „Prin rănile Lui sunt vindecat,” și dă-I slavă.”

În următoarele două sau trei săptămâni bătrânul a stat la colțul străzii și
a vândut ziare, strigând: „Extra! Extra! Slavă Domnului, eu sunt vindecat!
Extra! Extra! Slavă Domnului, eu sunt vindecat!” În seara următoare când a
venit în adunare, abia am putut să predic din cauza lui pentru că se ridica și
striga: „Toți să tacă! Laudă Domnului că m-a vindecat! Laudă Domnului că m-a
vindecat!” Ca și catolic el nu știa cum să se prindă de credință, dar știa că
dacă va continua, va continua și va continua să spună „Slavă Domnului că m-a
vindecat!”, al șaselea simț va intra în acțiune. Așa este.

Așadar, el stătea la colțul străzii și striga: „Slavă Domnului că m-a
vindecat! Extra! Slavă Domnului că m-a vindecat.

Umbla pe stradă în jos, iar cineva a trecut pe acolo și     l-a întrebat: „Ce mai faci, John?”

 „Slavă Domnului că m-a vindecat!
Totul este bine,” a răspuns el, dar oamenii râdeau și își băteau joc de el.

La două sau trei săptămâni după întâlnire, un alt băiat care vindea ziare
l-a ajutat să ajungă la frizerie pentru a se bărbieri. Frizerul l-a așezat pe
scaun și i-a pus spuma pe față. Făcând pe șmecherul, el l-a întrebat:

„John, înțeleg că ai fost acolo jos să-l întâlnești pe acel vindecător
divin.”

„Da, am fost.”

„Și înțeleg că ai fost vindecat”, a mai spus, doar ca să își bată joc de
el.

„Da, slavă Domnului! El m-a vindecat.” Și ochii lui s-au deschis chiar
atunci. A sărit de pe scaunul frizerului având un prosop înfășurat în jurul
gâtului, iar frizerul cu briciul în mână încerca să-l prindă. Bătrânul a ieșit
și a mers în josul străzii. De ce? Cuvântul lui Dumnezeu intrase în acțiune.

Micuța Georgie Carter, pe care o știți toți, unii sunteți din apropiere, a
zăcut nouă ani și opt luni și nu s-a mai putut face nimic pentru ea… doar
trăgeau un cearceaf de sub ea. Cântărea cam treizeci și cinci de livre
(aproximativ șaisprezece kilograme) și zăcea acolo în Milltown, Indiana.
Familia ei făcea parte din biserica baptistă. Când am mers să țin o adunare la
biserica baptistă din Milltown și să mă rog pentru bolnavi, biserica aceea a
spus: „Dacă vreunul dintre membrii acestei adunări va merge la adunarea acelui
fanatic, va fi excomunicat din mijlocul nostru.” Tatăl ei era diacon în acea
biserică, dar ea primise micuța mea carte intitulată „Isus, Același ieri, azi
și-n veci”. Fratele Hall m-a dus la ea într-o după-amiază. Mama ei a fugit din
casă deoarece nu voia să aibă nimic a face cu aceasta. Am mers înăuntru și m-am
rugat pentru ea, iar ea m-a întrebat: „Ei bine, ce spui despre fetița aceea,
Nale?” Ea știa despre vedenie. Am spus: „Aceea a fost o vedenie, soră. Eu pot
numai să mă rog. Tu ai credință!” Biata ființă fusese învățată împotriva
acestui lucru.

Câteva zile mai târziu, stăteam acolo și botezam. Ea stătea acasă și
plângea, fiindcă promisese că dacă Dumnezeu o va vindeca va veni să fie
botezată din nou, în Numele lui Isus Hristos. Și iat-o stând acolo, cu
picioarele ei mici, subțiri ca niște cozi de mătură. Nu puteau să-i mai pună
nici plosca. Mama ei, încă tânără, era paralizată și căruntă de la atâta
vegheat la căpătâiul fiicei ei care zăcea acolo și murea puțin câte puțin din
cauza tuberculozei care se extinsese în întregul ei corp. Cântărea cam treizeci
și șapte de livre. Atâta cred că avea după cum au aproximat ei. Nu o mai puteau
ridica suficient de mult ca să îi pună plosca, ci trebuiau să pună sub ea un
cearșaf cauciucat pe care să-l poată trage afară. Nouă ani și opt luni a zăcut
acolo nefiind în stare nici măcar să-și ridice capul ca să vadă copacul care
era sub fereastra ei.

Într-o zi, în timp ce stăteam în vârful dealului, acasă la George Wright,
Duhul Sfânt a venit și mi-a spus: „Ridică-te în picioare!” M-am uitat și acolo
era o Lumină care strălucea printre ramurile unui copac ornamental înflorit, și
mi-a zis: „Du-te la casa familiei Carter!”

Când am ajuns acolo, Domnul Isus îi arătase deja mamei fetei că urma să vin
acolo. Am intrat în camera unde zăcea fata pe pat. Era așa de slăbită că nici
măcar nu mai putea să ridice vasul pentru spută. Mama ei era nevoită să i-l
țină și ea încerca să scuipe în el, pentru că era bolnavă de TBC. Am spus:
„Soră Georgie, Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu m-a întâlnit acolo în sălbăticie
acum o jumătate de oră și mi-a zis să vin și să îmi pun mâinile peste tine. Așa
vorbește Domnul: ridică-te în picioare!”

Atunci al șaselea simț a intrat în acțiune, o putere a venit peste fata
aceea și pentru prima dată după nouă ani și opt luni, timp în care a fost
imobilizată la pat, ea a sărit în picioare, a alergat în curte binecuvântând
pomii, iarba și tot din jurul ei. Apoi, a intrat în casă, s-a așezat la pian și
a început să cânte cântarea: „Există o fântână plină cu Sânge, care curge din
venele lui Emanuel”. De ce? Raționamentele omenești ar fi trântit-o jos… Ea
nu ar fi putut s-o facă. Eu nu știu și nu voi ști niciodată, dar numai Puterea
lui Dumnezeu a putut s-o țină sus. Picioarele ei nu erau groase deloc, aici sus
la încheieturi, ci erau subțiri ca niște cozi de mătură. Acest lucru s-a întâmplat
acum doisprezece sau paisprezece ani, iar astăzi ea este puternică și
sănătoasă, urmându-L pe Domnul Isus.

Ce a fost aceasta? Prima dată se părea că nu se va întâmpla nimic, gândirea
omenească ar fi spus că nu este posibil să se întâmple. Dar, frate, ea s-a
ținut de Cuvânt. Dacă Dumnezeu a putut s-o ia pe fetița aceea oloagă din Salem,
pe fetița Nale care era paralizată și oloagă, cu brațele atârnând așa, și s-o
vindece, atunci El putea să o vindece și pe ea. Ea a crezut aceasta.

Fratele Hall zăcea pe moarte, bolnav de cancer. El este omul care m-a dus
la Georgie Carter. Doctorul lui din Milltown îl trimisese la un alt doctor din
New Albany, la spitalul Saint Edwards. Acel doctor este cel care a asistat-o pe
soția mea la nașterea copiilor noștri. El este un om de treabă și un bun
doctor. L-a consultat pe fratele Hall și i-a spus doctorului Brown din
Milltown: „Are cancer și este pe moarte.” Doctorul Brown a răspuns: „Așa m-am
gândit și eu.”

L-au luat și l-au dus la casa surorii lui, care este rudă cu domnul Kopp
care în trecut a fost judecător în oraș. Când au ajuns la ea acasă i-au spus:
„Ține-l aici până va muri.”

Ei au trimis după mine și m-au chemat acolo. Am mers în fiecare zi,
împreună cu soția mea și ne-am rugat pentru fratele Hall. Îl iubeam. El era
unul dintre convertiții mei la Hristos. A devenit din ce în ce mai slab până
când nu și-a mai putut mișca mâinile. Atunci doamna Hall m-a întrebat:

„Bill, nu poți să faci nimic?”

„Nu știu ce aș putea face, soră Hall. Domnul nu mi-a spus nici un cuvânt.
Aș vrea să fie consultat de doctorul meu.”

„Cine este doctorul tău?”

„Doctorul Sam Adair.”

L-am sunat pe Sam, iar el mi-a zis: „Billy, pot face un singur lucru: să-l
trimit la Louisville ca să i se facă niște radiografii și investigații. Îți voi
spune care sunt rezultatele analizelor.” Au trimis o ambulanță care l-a luat,
l-a dus acolo și după aceea l-a adus înapoi. 

Sam m-a sunat și mi-a spus: „Billy, are cancer la ficat. Nu putem să-i
scoatem ficatul și să mai trăiască. El este predicator și ar trebui să fie
într-o stare duhovnicească bună acum. Ai putea să-i spui că este pe moarte.”

„Sam, el este pregătit să plece. Problema este că nu îmi place să-l văd
murind. Este fratele meu și îl iubesc.” Și atunci m-am gândit: „O, Dumnezeule,
fă ceva pentru mine!”

În dimineața aceea m-am pregătit să merg la vânătoare de veverițe. Am
privit afară înainte de a se lumina de ziuă (nu era nimeni în curte), mi-am
luat pușca și am pornit să ies din casă. Atunci am văzut un măr vechi și
zbârcit care atârna pe perete și m-am gândit: „Oare de ce o fi pus Meda mărul
acesta pe perete?” Am privit într-acolo și a mai apărut unul și încă unul și
încă unul, până când atârnau șase mere acolo. Mi-am luat pălăria de pe cap și
am căzut în genunchi pe podea. M-am uitat în sus și am văzut venind jos un măr
verde și mare care le-a mâncat pe toate cele șase. Atunci am văzut stând acolo
aceeași Lumină pe care o puteți vedea și în fotografia care atârnă pe perete
acolo în spate. Era acolo și se mișca în jur. Mi-a zis: „Ridică-te în picioare!
Du-te și spune-i domnului Hall: „Așa vorbește Domnul: tu nu vei muri, ci vei
trăi.”

Am mers la el și i-am spus. El nu s-a simțit diferit, dar a crezut și s-a
ținut de ceea ce i s-a spus. Se părea că nu este nici o diferență în felul în
care se simte. A trecut o zi, nici o diferență. Au trecut două zile, nici o
schimbare. Când a venit însă a treia zi totul a început să schimbe și acum,
iată-l stând aici, în viață, la ani și ani după întâmplare.

O văd stând aici și pe doamna Weaver, dacă nu mă înșel. Când fiica ei a
venit la mine, după vindecarea lui Margie Morgan, am mers acolo, dar nu se mai
putea face nimic pentru ea. Avea să moară în următoarele câteva ore. Îi
dăduseră o doză sau două de medicamente, atât cât au putut să-i dea, și aceasta
a fost tot. Ea suferise o operație la organele interne femeiești, iar acum
cancerul se răspândise peste tot prin șira spinării. Șira spinării fusese
deranjată în timpul operației și acum nu se mai putea face nimic pentru femeie.
Am vrut să vorbesc cu ea despre vindecare, dar ea a zis: „Domnule, tu ești un
predicator al Domnului Dumnezeu și eu nu sunt vrednică să intri în casa mea”,
pentru că se considera nevrednică ca un predicator să vină la ea. A mai spus:
„Mi-am trăit viața. Am dansat și mi-a plăcut să fac lucruri pe care nu ar fi
trebuit să le fac. Am folosit cuvinte urâte și multe altele.” Mi-a spus care
erau păcatele ei și a zis: „Nu sunt vrednică de aceasta.”

Am văzut că atingea firul corect. Trebuia să-L primească pe Hristos înainte
ca al șaselea simț, super-simțul, să intre în acțiune. Am îngenuncheat amândoi
și i-am vorbit despre cuvintele: „De vor fi păcatele voastre cum este
cârmâzul
…” Ea și-a predat viața Domnului Isus Hristos, iar când a făcut
aceasta, a spus: „Oh, oh, eu simt ceva deosebit. Mi s-a întâmplat ceva! Mi s-a
întâmplat ceva! Vreau să dau mâna cu voi toți.”

Chiar atunci am privit afară și am văzut-o într-o vedenie cum mergea în
spatele casei la cotețul găinilor, așa că i-am zis: „Doamnă Weaver, Așa
vorbește Domnul: vei merge la cotețul găinilor și vei trăi.”

Ea nu putea merge așa cum se simțea, deoarece cancerul o mâncase de
tot;  nu putea merge deoarece conform
spuselor doctorului, ea murea. Cred că aceasta s-a întâmplat acum paisprezece
sau cincisprezece ani, nu-i așa, doamnă Weaver? (Doamna Weaver spune:
„Paisprezece”). Cu paisprezece ani în urmă. Când era încă bolnavă, a venit cu
pași mici până la Tabernacol, cu brațele ei micuțe și osoase, deși se părea că
nu este în stare nici să coboare din pat. Dar a făcut aceasta deoarece îi
promisese Domnului că va veni să fie botezată în Numele Domnului Isus. Și iat-o
stând în seara aceasta aici. Priviți la ea dacă vreți să vedeți o mostră de
sănătate. De ce aceasta? Pentru că orice raționament uman, orice cercetare
științifică și orice altceva a fost pus deoparte și cel de-al șaselea simț a
intrat în acțiune. Aceasta este.

Lăsați-mă să vă mai spun ceva.

Într-o zi, Isus a trecut pe lângă un copac, și acela era un smochin. El s-a
uitat la smochin. Vă rog să nu lăsați aceasta să treacă pe lângă voi. El S-a
uitat la smochin și a văzut că nu avea nici o smochină, așa că l-a blestemat și
a spus: „Nici un om să nu mai mănânce din tine.”

Ucenicii au privit în jur și au văzut că pomul acela arăta așa cum a arătat
întotdeauna. La o oră de la cele întâmplate arăta încă la fel. Dumnezeu nu a
deschis pământul pentru ca acesta să înghită copacul. El nu a trimis nici un
fulger din cer ca să-l ardă și să-l facă scrum. Cu siguranță ar fi putut s-o
facă, dar El nu a făcut niciodată aceste lucruri.

Ce s-a întâmplat? Copacul fusese blestemat, credința lui Dumnezeu se pusese
împotriva vieții acelui copac. Fizic nu se vedea nimic, dar acolo jos în pământ
moartea se instala la rădăcina lui. Fusese blestemat. Al șaselea simț venise
împotriva lui și el trebuia să moară. Și a început să moară de la rădăcină.

Același lucru se întâmplă cu cancerul; același lucru se întâmplă cu o
tumoare; același lucru se întâmplă cu orice boală atunci când al șaselea simț
al puterii Domnului Dumnezeu se ridică împotriva ei. El a spus: „Satan, ieși
afară!” S-ar putea ca voi să nu vedeți nicio schimbare a stării fizice, nimic
care să se întâmple pe loc, dar credința lucrează în același fel. Boala a fost
blestemată. Al șaselea simț, super-simțul, nu îi va da drumul, nu va renunța.
Nu va da atenție felului în care te simți, felului în care arăți, felului în
care te porți. Nu va avea nimic a face cu aceasta. Cuvântul lui Dumnezeu a fost
aplicat acolo și al șaselea simț se ține de El. Aceasta este tot. Ea merge la
lucru și cancerul începe să se micșoreze. Acesta moare din rădăcină și va
dispărea. Cu siguranță.

Prin acest același puternic al șaselea simț, s-au fărâmițat împărății și un
zid s-a suprapus împotriva altuia. Prin acest al șaselea simț, Marea Roșie a
dat înapoi și un pământ uscat a făcut cale pentru copiii lui Dumnezeu ca să
poată scăpa înainte. Prin acest același al șaselea simț, Samson a stat
împotriva a o mie de filisteni. Aceștia aveau armuri și sulițe, iar Samson avea
doar o falcă uscată de măgar cu care să se apere, dar acest al șaselea simț a
intrat în acțiune și a omorât o mie de filisteni. Aleluia!

Prin acest al șaselea simț, au înviat morții. Prin acest al șaselea simț,
s-au făcut minuni mari. Este cea mai puternică forță care a lovit vreodată
pământul, este super-simțul, este cel de-al șaselea simț. El nu are nimic a
face cu ceea ce spune cineva. Dacă interiorul nostru îl acceptă și spune Amin,
este în ordine, înseamnă că mergi înainte; dar indiferent de felul în care
acționează, să crezi! Acolo este puterea: „dacă crezi în inima ta…”
Simțul al cincilea, al gândirii, se află în mintea ta, în creier, dar cel de-al
șaselea simț se află în inima ta. Tu crezi cu inima. Mărturisirea este făcută
cu gura, dar tu crezi cu inima. Da, domnule. Acest al șaselea simț, această
forță puternică.

Ascultați! Din pricina acestui al șaselea simț, un profet a fost aruncat în
groapa cu lei. Și tot din pricina acestui al șaselea simț, leii nu l-au putut
mânca pe Daniel. Nu au putut. Nu au putut să se apropie de el din cauza acestui
al șaselea simț, al acestui super-simț.

Prin acest același al șaselea simț, cei trei tineri evrei au fost aruncați
în cuptorul aprins și au sfidat flăcările focului. Orice raționament uman ar fi
demonstrat că abia ce vor fi aruncați în cuptor și vor și fi mistuiți de foc,
dar al șaselea simț a stat acolo cu ei două sau trei ore, iar când au deschis
cuptorul, ei au văzut pe Cineva care semăna cu Fiul Omului stând printre ei.
Acesta este al șaselea simț, iar flăcările focului nu pot să-L ardă. Da,
domnule.

Același al șaselea simț a intervenit când apostolul Petru zăcea în
închisoare și a doua zi urma să fie decapitat, iar în casa lui Ioan Marcu se
ținea o adunare de rugăciune. Al șaselea simț a început să se adune în jurul
închisorii, unde el a fost acoperit cu rugăciuni. Al șaselea simț a intrat în
acțiune, Stâlpul de Foc a venit la fereastră, l-a atins pe Petru și i-a zis:
„Vino! Ieși afară de aici!” Al șaselea simț.

Același al șaselea simț, a fost cel care nu l-a lăsat pe Pavel să se înece
în marea adâncă atunci când acea micuță corabie a naufragiat. Al șaselea simț,
super simțul, a fost cel care l-a ținut ca să nu se înece. Același al șaselea
simț a fost cel care a luat năpârca ce l-a mușcat și apoi a aruncat-o în foc.
Al șaselea simț a fost cel care a făcut toate aceasta.

Al șaselea simț a fost cel care L-a înviat pe Isus Hristos din morți după
ce fusese îngropat, deoarece El a crezut în Cuvântul lui Dumnezeu. El a spus: „Stricați Templul acesta și în trei zile îl
voi ridica din nou. Căci David a spus: „Căci nu vei lăsa sufletul meu în
locuința morților și nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea.”

(Ioan 2.19;Psalmul 16.10). Cel de-al șaselea simț a fost cel care a îndepărtat
orice raționament al celorlalte simțuri. Credeți în super-simț, în simțul
credinței pe care îl dă Isus Hristos!

Prin același simț a vorbit Dumnezeu când acolo nu era nimic. Ce este acest
simț? Acest super-simț este Dumnezeu, este credința lui Dumnezeu în tine,
partea din Dumnezeu care vine în tine și îți dă super-simțul. Prin acest
același super-simț Dumnezeu a creat lumea din lucruri care nu erau și nu se
vedeau. El a vorbit Cuvântul Său și L-a crezut și o lume a venit la existență.
Glorie!

O, Dumnezeule, toarnă peste mine al șaselea simț, super-simțul! Dă-mi-l mie
și fiecăruia care are nevoie de el! Toarnă acest Al Șaselea Simț peste mine,
Doamne! Sunt gata să predau aceste cinci simțuri, propria mea cunoștință și
propriile mele gânduri, să pun la o parte orice raționament, Doamne. Lasă
Cuvântul Tău să fie adevărat și cuvântul fiecărui om o minciună! Orice gândire
omenească, orice îndoială să fie dată la o parte, ca eu să umblu prin acest
super-simț, simțul Duhului Sfânt!

Nu vreți aceasta? Acesta este lucrul pe care îl dorim. Dumnezeu să te
binecuvânteze, prietene! Aceasta este tot ce ai nevoie. Super-simțul va cere
ceva și știe că El va da. Este convins de aceasta. „Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că
răsplătește pe cei ce-L caută.”
(Evrei 11.6).

Dacă al șaselea simț spune: „Dumnezeu Își ține Cuvântul. Mă predau Lui, tot
ce este al meu pun la picioarele Lui. Simțul meu spune că acest lucru, credința
mea în Cuvântul lui Dumnezeu, va face să se împlinească”, consideră orice
altceva ce este contrar Lui ca și cum nu ar fi.

Avraam L-a întâlnit pe Dumnezeu și Dumnezeu i-a spus: „Vei avea un copil
prin Sara.” Pe atunci Avraam avea șaptezeci și cinci de ani, iar Sara avea
șaizeci și cinci de ani. Avraam a considerat tot ceea ce era contrar acestui
lucru ca și cum nu ar fi, și a umblat ca și cum L-a văzut pe Dumnezeu și a
crezut.

El a considerat orice gândire omenească, orice altceva, ca și cum nu era…
Probabil că doctorul i-a spus: „Avrame, tu ești prea bătrân pentru aceasta.”,
dar ceea ce a spus medicul nu a avut nici o importanță pentru el. Nu avea
importanță nimic din ceea ce spunea lumea, nici ceea ce spunea propria sa minte
sau oricine altcineva. Dumnezeu avea dreptate și el a stat pe aceasta.

Acesta este al șaselea simț, super-simțul. Dumnezeule, dă-mi-L și mie!
Dumnezeule, lasă să am mai mult din El ca să-Ți pot păstori poporul! Aceasta
este rugăciunea mea.

În dimineața aceasta, când acea mamă a adus copilul cu părul roșcat, și
stătea aici cu lacrimile șiroindu-i pe obraji, am întrebat-o: „Care este
problema cu el, soră?” și ea a răspuns: „Are leucemie, frate Branham”, am
simțit că se ridică Ceva. Oh, El este un ajutor de nădejde prezent în vremuri
de strâmtorare. 

Nu cu mult timp în urmă, eu și Billy mergeam pe drum, cu mașina. Câțiva
băieți de culoare veneau și ei pe șosea și conduceau cu viteză mare. Au trecut
foarte aproape pe lângă o mașină, aproape că au șters-o, apoi s-au întors cu
mașina de câteva ori și au fost aruncați din ea și împrăștiați pe drum. Unul
dintre ei, mai micuț, era prins sub mașină, cu spatele la ea. Băieții au sărit
și au început să ridice mașina, dar el a strigat:

 „Oh, nu faceți aceasta! Mi se rupe
spatele. Nu o faceți! O să mă omorâți! O să mă omorâți! Nu faceți aceasta!”

 „Dar trebuie s-o ridicăm de pe tine
pentru că începe să ia foc.”

 „Nu o mișcați pentru că mă veți
strivi și voi muri. N-o faceți! N-o faceți!”, a strigat el din nou.

M-am grăbit spre el și l-am întrebat:

„Ești creștin?”

„Nu, domnule.”

„Ai face bine să te rogi.”

„Da, domnule.”

Al șaselea simț a intrat în acțiune, a mers pe lângă mașină chiar în
spatele ei și nu voi ști niciodată până la judecată ce s-a întâmplat, dar
dintr-o dată mașina s-a scuturat și s-a dat la o parte de peste el, iar băiatul
a sărit în picioare și era bine. Ce a fost aceasta? Un ajutor de nădejde prezent
în vremuri de strâmtorare.

O tânără femeie de culoare conducea mașina pe o șosea. Mașina era un
Plymouth nou și făcuse cu el doar vreo patru sute de mile. Ea conducea cu
viteză destul de mare. Am văzut mașina. A intrat direct într-un copac. Billy și
cu mine am oprit. În fața noastră se întindea un drum de iarnă, alunecos, dar
chiar în locul acela era uscat. Vântul sufla atât de tare acolo sus în
Minnesota încât a suflat mașina de pe șosea. Billy, îți mai aduci aminte? Am
alergat la ea, iar femeia stătea acolo și spunea: „Voi muri! Voi muri!” Au
sunat după ambulanță.

Ambulanța a sosit, dar în ea mai era încă un bărbat decedat, așa că șoferul
a spus: „Nu pot s-o iau.” Atunci fermierul a spus: „Păi, trimite repede pe
cineva pentru că femeia este pe moarte.” Eu am mers acolo și am zis:

„Doamnă, doar un minut.”

„Nu mă atinge, domnule! Nu mă atinge! Spatele meu!”

„Doamnă, ești creștină?”

Ea s-a uitat la mine, iar eu am continuat:

„Sunt un predicator al Evangheliei. Dacă urmează să mori, cum stai cu tine însăți
și cu Dumnezeu?”

„Domnule, vreau să fiu în ordine chiar acum.”

Și al șaselea simț a intrat în acțiune. Puterea lui Dumnezeu a venit jos,
și ea a putut să iasă din mașină fără ajutorul nimănui. Puterea lui Dumnezeu
este un ajutor de nădejde prezent în vremuri de strâmtorare.

Noi umblăm prin credință și trăim prin credință. „Cel neprihănit va trăi
prin credință
.”  Noi trebuie să trăim
în acest fel. Câți dintre voi doresc să aibă mai mult din acest al șaselea
simț, din acest super-simț? („Amin”). Atunci să ne plecăm capetele în timp ce
ne rugăm.

Scumpul nostru Domn, Dumnezeul și Tatăl nostru, ești atât de bun cu noi. Tu
ne-ai dat cinci simțuri cu care să trăim și să umblăm pe acest pământ, sau cu
care să atingem acest pământ. Astfel, putem simți cu mâinile noastre lucruri
tangibile. Ne-ai dat auz ca să putem auzi. Suntem așa de bucuroși pentru că
putem auzi Cuvântul lui Dumnezeu, fiindcă „credința vine în urma auzirii
Cuvântului lui Dumnezeu.
” Îți suntem mulțumitori pentru aceste șase
simțuri, Doamne. Fie ca noi să le avem pe toate câte zile vom trăi.

Dar fie ca acest super-simț, fie ca acest simț al credinței care aparține
credinciosului, căci el trebuie să Îl aibă ca să poată crede… Doamne, dă-ne
mai mult din El! Oh, curăță-ne, Doamne și încearcă-ne, umple-ne cu bunătatea și
cu puterea Ta! Îngăduie să umblăm în toate zilele vieții noastre prin al
șaselea simț, prin simțul credinței care este dat doar de Isus Hristos. Pentru
aceasta ne rugăm. Fie ca noi să credem, să Îl primim și să nu ne îndoim în inima
noastră, fiindcă Tu ai promis că se va întâmpla.

Doamne, mă rog pentru cei care și-au ridicat mâinile. Ei sunt în nevoi . Tu
știi unde au fost, de aceea, mă rog să-i aduci și să-i ajuți să treacă, pe
fiecare dintre ei. Împlinește-le dorința pentru că Îți cer aceasta în Numele
lui Isus. Amin.

Credința în Tatăl, credința în Fiul,

Credința în Duhul Sfânt, aceștia trei sunt Unul.

Diavolii vor tremura și păcătoșii se vor trezi.

Credința în IeHoVaH va scutura totul.

Ați mai auzit cântarea aceasta? Acum să cântăm fără acompaniament, doar un
minut, Terry.

Credința în Tatăl, credința în Fiul,

Credința în Duhul Sfânt, aceștia trei Unul sunt.

Diavolii vor tremura și păcătoșii se vor trezi.

Credința în IeHoVaH va scutura totul.

În ordine. O, Doamne! Scumpă credință, scumpă și glorioasă credință!
Dumnezeule, dă-mi credință!

Prin credință Avraam, prin credință Isaac… Prin credință Abel I-a
adus lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain, el nefiind încă mort și
mărturisit
.”

Oh, cât de multă nevoie avem de credință! Îl iubesc pe El. Vreau mai multă
credință. Dorința mea pentru viața aceasta și pentru anul care va veni este să
am mai multă credință în Dumnezeu. Doamne, ia orice îndoială din mintea mea,
dacă acolo este vreuna! Satan se luptă împotriva mea, el se luptă împotriva ta
și încearcă să tragă cu săgețile lui, dar fie ca eu să am întotdeauna înaintea
mea scutul credinței, ca să se opună șiretlicurilor diavolului, să le prindă,
să arunce jos săgețile lui aprinse. Aceasta este rugăciunea mea sinceră.

Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Ai ceva de spus, frate Neville? (Fratele Neville spune: „Nu, numai…”).
Vino aici! (Fratele Neville face câteva anunțuri).

-Amin-