UN PROFET CARE ROȘEȘTE

Ezra 9.1-6:După ce s-a sfârşit lucrul acesta, căpeteniile s-au apropiat de mine şi au zis: „Poporul lui Israel, preoţii şi leviţii nu s-au despărţit de popoarele acestor ţări şi au făcut urâciunile lor, ale cananiţilor, hetiţilor, iebusiţilor, amoniţilor, moabiţilor, egiptenilor şi amoriţilor.

          Căci
şi-au luat neveste din fetele lor pentru ei şi pentru fiii lor, şi au amestecat
neamul sfânt cu popoarele acestor ţări. Şi căpeteniile şi dregătorii au fost
cei dintâi care au săvârşit păcatul acesta.

Când am auzit
lucrul acesta, mi-am sfâşiat hainele şi mantaua, mi-am smuls părul din cap şi
perii din barbă şi am stat jos, mâhnit.

Atunci s-au strâns
la mine toţi cei ce se temeau de cuvintele Dumnezeului lui Israel, din pricina
păcatului fiilor robiei. Şi eu, am întins mâinile spre Domnul, Dumnezeul meu şi
am zis:

„Dumnezeule, sunt
uluit şi mi-e ruşine, Dumnezeule, să-mi ridic faţa spre Tine. Căci fărădelegile
noastre s-au înmulţit deasupra capetelor noastre, şi greşelile noastre au ajuns
până la ceruri.”

Fie ca Domnul să adauge binecuvântările
Sale la acest subiect, pe care l-am intitulat: „Un profet care roşeşte!”

 În dimineața aceasta am fost mişcaţi cu toţii
de tema referitoare la profetul care purta o manta de mâna a doua. Şi am
înţeles cu toţii că, chiar şi noi purtăm o manta de mâna a doua. Eu mă bucur
sincer pentru ea, deoarece am înţeles că această manta ne-a fost dată de
Dumnezeu prin neprihănitul Său Fiu, Isus Hristos.

          Da,
noi nu am primit o manta mâncată de teologia omenească, sau de molii etc. prin
necredinţa care spune că zilele minunilor au trecut; că astăzi nu mai există
aşa ceva, că Duhul Sfânt nu mai este omniprezent, etc. ci am primit mantaua neprihănirii
Lui.

 Şi am primit-o nu prin meritele noastre, ci
prin meritul Domnului nostru Isus Hristos de aceea, dorinţa mea este ca atunci
când voi coborî la Iordan, să am această manta.

           Eu mă încred numai în El, deoarece marea umbră
care stă înaintea noastră, a tuturor şi care se numeşte „Moartea”, se apropie
tot mai mult, cu fiecare bătaie a inimii. Da, acea mare Prăpastie pe care
trebuie să o treacă fiecare bărbat şi femeie, este tot mai aproape.

 Atât eu, cât şi fiecare credincios, vom ajunge
acolo. Şi eu sunt foarte bucuros pentru că nu voi merge acolo cu meritele mele
măreţe ci merg fiind conştient şi mărturisind că sunt păcătos, dar un păcătos
iertat prin harul Său. Acesta este motivul pentru care vreau să mă înfăşor în
mantaua neprihănirii Sale, având în inimă o singură mărturie: „Că Îl cunosc pe El şi puterea
învierii Sale.”

Dorinţa mea este ca
atunci când îi va chema pe ai Săi dintre cei morţi, să ies şi eu afară împreună
cu ei.

Scena din seara aceasta a fost aşezată într-o altă zi
din viaţa poporului Israel, iar drama la care mă voi referi s-a petrecut la
câteva sute de ani după Ilie.

 Azi dimineaţă
am văzut scena în care Ilie a fost răpit la cer şi am înţeles că în zilele
acelea erau foarte multe imitaţii. Astfel, ei aveau şcoli ale proorocilor, în
care învăţau teologia omenească, dar erau atât de orbiţi încât nu au putut
înţelege puterea lui Dumnezeu ci se gândeau că puterea care l-a ridicat pe Ilie
în sus, l-a aruncat apoi undeva prin munţi, sau în vreo vale, aşa că au trimis
cincizeci de oameni viteji ca să-l caute.

Dar Elisei ştia că Ilie
fusese luat la cer de Dumnezeu; ştia că el nu mai era pe pământ. Da, Ilie a
scăpat de moarte deoarece a fost dus direct la Dumnezeu, cu un car de foc care
era tras de nişte cai de foc.

Apoi am putut vedea că
seminariile şi lucrările lor teologice au dat faliment.

Ca să poţi fi un prooroc
al lui Dumnezeu, este nevoie să fii chemat şi însărcinat de El pentru aceasta.

Şi în scena din seara
aceasta, îl găsim pe Israel într-o stare foarte decăzută. El este un tip
desăvârşit al bisericii de astăzi.

        Astfel, o
dată era sus pe munte, iar apoi din nou jos în vale.

        Aceasta
ne ajută să apreciem lucrurile bune, iar înţelepţii obişnuiesc să numească
această stare de lucru, „legea contrastelor”.

         Astfel, omul negru din Africa, nu a ştiut
niciodată că pielea lui e chiar aşa de neagră, până nu l-a văzut pe David
Livingstone. Abia atunci a înţeles că pielea lui este neagră. De ce aceasta?
Pentru că pielea lui Livingstone, era albă.
Vedeţi, aceasta este un contrast.

         Tu n-ai putea aprecia ziua, dacă n-ar fi
noaptea; n-ai putea aprecia căldura soarelui dacă n-ar fi şi zile înnourate şi
reci; n-ai putea aprecia dreptatea, dacă n-ar fi şi nedreptatea; n-ai putea aprecia
sănătatea, dacă n-ar fi boala.

          Şi
părerea mea este că acesta este motivul pentru care noi apreciem atât de mult
cerul. De ce? Pentru că am trăit odată pe pământ. Vedeţi? Legea contrastelor.

          Şi eu
cred că apreciem atât de mult Duhul Sfânt, pentru că am trăit multă vreme
într-o biserică ce a susţinut că astăzi nu mai există aşa ceva.

          Da,
noi apreciem un lucru bun, pentru că îl avem şi pe cel rău, pe cel negativ.

          Şi
Dumnezeu îngăduie partea rea şi negativă, pentru ca poporul Său să nu mai
oscileze în sus şi-n jos.

          Noi
n-am putea aprecia muntele dacă nu ar exista câmpia. N-am putea aprecia o apă
bună dacă nu am bea uneori şi o apă rea.

          Vedeţi?
În toate lucrurile ne întâlnim cu legea contrastelor. Şi în seara aceasta, vom
privi Israelul într-o perioadă de cădere. Ce s-a întâmplat cu ei?

          După
cum ştim, Israelul era un popor pe care Dumnezeu Îl alesese cu un scop. El voia
să Îl păstreze curat şi neîntinat, deoarece din el urma să iasă după trup,
Hristosul. Pentru aceasta, era nevoie ca sângele lui să fie păstrat curat şi
neamestecat.

         
Privind Cuvântul, vedem că de-a lungul Vechiului Testament, Dumnezeu S-a
ascuns în chipul unui bărbat.

         
Astfel, Dumnezeu a fost în Avraam, ca „părintele credinţei”; a fost în
David ca Împărat; a fost în Iosif ca Neprihănit; a fost în Moise ca Prooroc, ca
Preot şi ca Dătător de Lege, apoi a fost în toţi ceilalţi prooroci ai vechiului
Testament. Da, El s-a făcut tot timpul cunoscut prin bărbaţi trimişi de El,
aducând astfel la suprafaţă o parte din atributele Sale, prin ei -adică:
Prooroc, Împărat, Preot, Dătător de legi etc..

          În
toţi aceştia însă, El a locuit în parte, pe când în Hristos, a locuit în
plinătate. Acest lucru îl putem vedea în Coloseni 2.9 „Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea dumnezeirii.”

         Vedeţi,
Duhul cel veşnic voia să-Şi găsească în final o locuinţă. Acum priviţi. Ilie
era un bărbat al lui Dumnezeu, un tip spre dreptatea lui Dumnezeu. Astfel, El a
vestit judecata lui Dumnezeu. Moise la rândul său, a fost un dătător de legi.
Vedeţi? Toţi aceşti bărbaţi au fost tipuri, simboluri, prin care Dumnezeu S-a
arătat în parte, dar în Hristos, Dumnezeu a locuit în plinătate.

        În
Geneza 14 citim despre Melhisedec, despre care Evrei 7.3 ne spune că nu avea
nici tată nici mamă, nici început al zilelor şi nici sfârşit al vieţii şi care
era Împăratul Salemului şi Preot al Dumnezeului Celui Prea Înalt, Biblia
asemănându-L cu Fiul lui Dumnezeu. De ce aceasta? Pentru că El era „Împărat
al păcii
”. Da, El era Împăratul Ierusalimului şi noi vedem că chiar şi
Avraam i-a plătit zeciuială.

       
Melhisedec simboliza venirea Domnului Isus. Şi noi vedem că El s-a
întâlnit cu Avraam acolo jos în câmpie, chiar înainte de distrugerea Sodomei.

        El l-a
întâlnit imediat după înfrângerea împăraţilor, iar Avraam i-a dat zeciuială din
toate.

        Toate
aceste lucruri sunt un simbol spre Hristos, în timp ce toate tipurile din Noul
Testament – mă refer la biserica primară, – sunt un tip pentru noi (pentru
mireasă).

        Noi ştim
că Israelul era un popor neîntinat. Ei nu aveau voie să se amestece cu
celelalte neamuri prin legături de căsătorie, ci Domnul le poruncise să se
căsătorească numai între ei. De ce aceasta?

        Pentru a
se păstra curată „viţa de sânge”.

        Şi
părerea mea este că chiar şi acum sângele evreiesc este cel mai curat, cel mai
neamestecat sânge, deoarece ei Îl aşteaptă încă pe Mesia.

       Noi ştim
că Mesia  a venit deja, dar ochii lor au
fost orbiţi ca să nu-L poată recunoaşte, aşa că au trecut pe lângă El.

       Revenind
la tema noastră, vedem că în zilele lui Ezra, copiii lui Israel au alunecat.
Astfel, s-au dus printre neamuri şi şi-au luat neveste moabite, amorite,
ferezite etc., şi nu    s-au mai
căsătorit între ei, cum le poruncise Domnul.

        Prin
aceasta, ei s-au întinat, săvârşind curvie şi au amestecat viţa curată de
sânge, pe care urma să vină după trup, Viţa Vieţii.

        Ce
simbolizează acest tablou  pentru
biserica de astăzi?

        Felul în
care biserica s-a abătut de pe linia curată şi demodată, cum o numesc unii,
care i-a fost aşezată de Dumnezeu, urmând părerile omeneşti.

        Biserica
comite curvie cu lumea. Da, ea a mers în lume şi a început să se poarte ca
lumea.

        Acest
lucru, această decădere l-a făcut pe profet să se simtă atât de jenat, încât
atunci când a stat înaintea Domnului, a roşit de ruşine.

        Când a
văzut căderea morală a poporului Său, a suferit atât de mult, încât s-a aşezat
jos, s-a îmbrăcat în sac, stând în rugăciune înaintea Domnului. Pe când se
aducea jertfa de seară, el s-a dus în templu, a căzut pe genunchi şi a roşit
înaintea lui Dumnezeu, din cauza păcatelor poporului Său.

        El nu a
roşit din cauza prostituatelor de pe stradă, care stăteau sub lumina roşie; nu
a roşit nici pentru beţivii din gaura iadului, deşi aceste lucruri erau cât se
poate de rele, ci a roşit pentru păcatele celor aleşi.

            Şi
ceea ce ne trebuie nouă astăzi este să primim mai mulţi prooroci care să-L aibă
pe Dumnezeu în inima lor, ca să roşească în prezenţa Sa, pentru păcatele
poporului care spune că este poporul lui Dumnezeu şi care face totuşi lucrurile
pe care le face!

            Ce
ruşine am adus noi în acest loc!

            O,
priviţi moralitatea poporului!

            Să
ştiţi că acest subiect nu este deloc uşor şi eu mă gândesc că aş prefera să
vorbesc despre alte lucruri, dar, frate, dacă cineva nu stă în aceste zile
păcătoase şi pline de curvie, pe Cuvânt, dacă nu se ridică pentru a le
condamna, unde vom ajunge?

            Da,
cineva trebuie să vorbească şi despre aceste lucruri; să iasă în faţă şi să le
spună pe nume.

            Poate că nici Ezra nu ar fi vrut s-o
facă, dar el purta aceasta în inima lui.

            O,
şi când vezi un slujitor sincer a lui Dumnezeu, stând cu mâinile ridicate în
rugăciune spre Dumnezeu, cu faţa roşie de ruşine din cauza nelegiuirii poporului,
trebuie să fii sigur că va urma o trezire.

            Nici
un om nu poate sta în prezenţa lui Dumnezeu; nici o biserică nu poate sta în
faţa Sa, decât dacă se pocăieşte. Da, este nevoie ca Duhul Sfânt să vină jos ca
să dea ungere şi putere pentru a începe o mişcare a lui Dumnezeu printre acei
oameni.

            Aşa
ar trebui să fie.

           
Arătaţi-mi un alt Calvin, un alt Knox, un alt Finney, Sankey etc.
Arătaţi-mi un bărbat care să se arunce cu faţa la pământ şi să se roage
înaintea lui Dumnezeu pentru păcatele poporului.

           O,
Doamne, trimite-ne un John Smith, care să se roage toată noaptea pentru
nelegiuirea poporului său. Da, el a plâns atât de mult încât dimineaţa ochii îi
erau umflaţi şi n-a mai văzut, aşa că soţia lui a trebuit să-l ducă de mână la
masă şi să-l ajute să mănânce.

         
Arătaţi-mi un alt Jonh Wesley, smuls din foc, iar eu vă voi arăta o
trezire.

          Dar ce
fac oamenii de astăzi cu bărbaţii lui Dumnezeu? Îi lovesc pe la spate şi-i
numesc într-un fel sau altul, apoi sar în sus şi-n jos şi numesc aceasta
„trezire”, deşi nu este nici o trezire.

         Aşa
este. Totul se mărgineşte la o strângere de mână, la o stârnire de emoţii
printre oameni, dar nu este nici pe departe vorba de o trezire. Sigur că nu, ci
tot ceea ce au ei, este un grup religios.

        Priviţi
Israelul. Ei aveau o agitaţie printre ei, dar le lipsea o trezire reală.

        Scumpe
frate şi soră, morala acestei naţiuni a decăzut atât de mult, încât chiar şi un
câine s-ar ruşina de ea. Da, chiar şi un câine ar roşi de ruşine dacă ar putea.

        De ce?
Din cauza imoralităţii poporului nostru.

        Priviţi
biserica. Înaintaşii noştri nu credeau în cinematografie şi nu şi-ar fi lăsat
copiii la vreun film, dar creştinii de astăzi au filmele în propriile lor case.
Da, fiecare casă are un televizor.

            În
acel timp, creştinii spuneau că este greşit să bei bere, dar astăzi peste 60%
din cei care se pretind creştini, cumpără cel puţin o dată pe an o băutură de
societate.

            Da,
ei merg la adunare doar cu ocazia Crăciunului, căci atunci au o zi de
sărbătoare. De ce fac aceasta? Pentru că au înlocuit salvarea cu educaţia. Dar
acest lucru nu este posibil, de aceea, ceea ce ne trebuie nouă astăzi, este o
trezire.

            Noi
punem un plasture peste rană, apoi îl luăm jos şi încă un plasture şi-l luăm
jos dar curând ne dăm seama că durerea este încă acolo.

            O,
ceea ce ne trebuie nouă astăzi, nu este o regenerare socială, nici poveşti
intelectuale, ci avem nevoie de o „transfuzie demodată de sânge” trimisă de
Dumnezeu din ceruri.

           
Plasturele nu va putea face nimic bun, deoarece suntem anemici şi ca
urmare avem nevoie de o transfuzie de sânge. Avem nevoie de o întoarcere la
Evanghelia de modă veche, care ne cheamă la pocăinţă înaintea lui Dumnezeu. Nu
ne ajung câteva lacrimi, sau o strângere de mână, ci avem nevoie de curăţirea
fiecărei inimi prin sângele lui Isus Hristos. Biserica are nevoie de o trezire
care să străbată naţiunea dintr-un capăt în altul, căci dacă nu vom avea o
asemenea trezire, vom pieri, vom muri cu toţii.

           Eu
sunt atât de bolnav şi de obosit atunci când văd aceste aşa numite „treziri” de
la Hollywood. O, oamenii vin acolo şi sar în sus şi-n jos emoţionaţi timp de
două ore pe zi, sau de două ori pe săptămână şi asta este totul.

           
Frate, tu poţi să ai o lucrare într-o trezire, poţi să ai emoţii, poţi
să ai intenţii bune etc.. Totul este în ordine, dar nu de aceasta are nevoie
biserica astăzi! Noi avem nevoie de botezul Duhului Sfânt, ca să schimbe
emoţiile şi intelectul; felul de a privi lucrurile şi obiceiurile oamenilor;
care să arunce totul înapoi. Noi avem nevoie de o „transfuzie de sânge” de la
Calvar. Altfel, toate eforturile făcute de noi, nu ne vor ajuta la nimic.

           Noi
nu avem nevoie de ONU, pentru că deşi această organizaţie există, Numele lui
Dumnezeu nu a fost pomenit nici măcar o dată în mijlocul ei. Da, ei se tem să-L
amintească.

           Odată
am discutat cu un grup de clerici şi i-am întrebat de ce nu se roagă niciodată?
Ei mi-au răspuns: „S-ar putea ca aceasta să-i ofenseze pe cei care nu cred în
Dumnezeu”.

          O,
ceea ce ne trebuie nouă astăzi, este o trezire adevărată. Pe voi nu trebuie să
vă intereseze că cineva se ofensează, deoarece însărcinarea noastră este să
predicăm Evanghelia şi să-i chemăm pe oameni în lucrare. Corect.

          Eu nu
dau nimic pe programele care L-au pus pe Dumnezeu deoparte, chiar dacă ele sunt
făcute de ONU, de cei patru mari puternici ( SUA, Anglia, Franţa şi Rusia) sau
de oricine ar fi.

          Dacă
această naţiune nu se trezeşte, dacă nu vrea să primească sângele Domnului, vom
muri. Dacă fiecare om nu este trezit personal pentru cauza Evangheliei, va
muri. De ce vom muri? Pentru că nu avem originalul, calea, remediul sau „cura”
pe care ne-a dat-o Dumnezeu la Calvar.

         Nu-i de
mirare că aceste lucruri l-au făcut pe profet să roşească de ruşine. Nu, nu!

         Un
predicator adevărat priveşte în adunarea lui şi încearcă să-i conducă pe oameni
înaintea tronului lui Dumnezeu. Îi vizitează acasă, iar dacă îi găseşte fumând,
spunând glume murdare sau bând bere etc., dacă văd femeile umblând pe stradă
imoral etc., îi mustră în faţă.

         O, chiar şi bătrânele poartă pantaloni!
Poţi să vezi câte mame cu copii în braţe, îmbrăcate sexy, ca să atragă atenţia
fiecărui bărbat care trece pe stradă. Da, ei fac toate aceste lucruri şi totuşi
se numesc creştini.

        Aceasta
îl face pe orice slujitor adevărat a lui Dumnezeu, să roşească de ruşine.
Desigur.

         Astăzi
toate bucuriile din biserică, toate intenţiile de a face o generaţie mai bună
etc., au devenit un nonsens.

         O,
aduceţi-i pe oameni la Dumnezeu, dar nu cu o injecţie de educaţie; nu cu o
injecţie de reformă religioasă; nu cu o injecţie teologică făcută de om, ci
prin botezul de modă veche al Duhului Sfânt, printr-o experienţă ca la rusalii,
care să aibă ca urmare o smerenie adevărată, care să facă din acel suflet un
giuvaier de preţ pentru Împărăţia lui Dumnezeu, un adevărat fiu sau fiică a lui
Dumnezeu.

         Dacă nu
vom face aceasta, vom continua să avem freză „buby”, farduri, femei sexy,
beţivi, fumători etc., care deşi fac toate acestea, au curajul să se numească
creştini. De ce aceasta? Pentru că nu ştiu să facă altceva mai bun.

        
Fraţilor, noi avem nevoie de o curăţire a bisericii, începând de la
fundaţie până la amvon. Amin. Acesta este adevărul.

         Ceea ce
ne trebuie şi nouă astăzi, este un prooroc care să roşească.

         Uneori,
în rândul de rugăciune vin oameni care sunt îmbrăcaţi de parcă ar merge într-o
casă de prostituţie. Aşa este.

         Femeile
vin să ceară ceva de la Dumnezeu, dar arată ca Izabela.

         O, ceea
ce ne trebuie nouă astăzi, este o curăţire a casei lăuntrice, o înflăcărare a
inimii slujitorilor lui Dumnezeu, care să stea la amvon ca să spună lucrurilor
pe nume, care să spună ce este corect şi ce este greşit şi care să predice
Evanghelia fără compromisuri, astfel încât păcătoşii vor cădea cu faţa la
pământ şi vor plânge, iar Dumnezeu va trimite Duhul Sfânt ca să le curăţească
vieţile. Amin. Noi ştim că aşa este corect.

            Nu
demult, eu  am predicat aici şi am spus
că fiecare femeie din oraş, s-a făcut vinovată într-un fel sau altul de
adulter. Da, ele sunt vinovate.

            Dacă
mergi prin magazine, găseşti foarte greu o rochie decentă, care să nu se muleze
pe corp ca şi cum ar fi turnată.

           
Fraţilor, eu am dreptul să predic în locul acesta pentru că este
biserica mea, de aceea voi spune  tot
ce-mi pune Duhul Sfânt pe inimă. Desigur.

          
Lăsaţi-mă să vă spun ceva, surorilor. Eu nu vă critic, dar este posibil
ca Duhul Sfânt să vă înveţe altfel decât spune Cuvântul?

            Dacă
da, atunci mă tem că nu Duhul Sfânt este 
acela care vă îndeamnă să faceţi aceste lucruri. Acesta este adevărul. Botezul cu Duhul Sfânt nu constă în a
striga, nici în a vorbi în limbi, nici în a dansa în duhul etc., ci în curăţire
.

          
Dumnezeu ne-a dat o trezire a Duhului Sfânt, o neprihănire a lui
Dumnezeu.

           Când
vă îmbrăcaţi în acele haine imorale, să ieşiţi pe stradă astfel încât toţi
bărbaţii se întorc şi privesc după voi, nu vă daţi seama că într-o zi veţi fi trase
la judecată de Dumnezeu?

          Voi
puteţi fi curate ca un crin înaintea soţilor voştri, căci cu toate acestea, în
ziua judecăţii veţi fi învinuite de adulter cu toţi aceia care v-au dorit pe
stradă.

          Nu-i
de mirare că aceste lucruri îl fac pe profet să roşească. Nu, nu-i de mirare.

          Dar
cum va fi cu Dumnezeu, când Biblia spune că la început „i-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ, şi S-a mâhnit în
inima Lui când a privit jos şi a văzut stricăciunea de pe pământ.”?
(Geneza
6.6).

         Ce s-a
întâmplat? „Fiii lui Dumnezeu au văzut că
fetele oamenilor erau frumoase…”
(versetul 2.2). Vedeţi? Acolo a avut loc
o perversiune, un amestec de sămânţă. A fost acelaşi lucru care i-a scos pe
copiii lui Dumnezeu asupra pământului şi astfel toate făpturile de pe pământ au
fost nimicite prin potop.

         Acelaşi
păcat, acelaşi amestec dintre femei şi bărbaţi a dus la distrugerea Sodomei şi
Gomorei şi la scufundarea lor pe fundul Mării Moarte.

          Şi
Domnul Isus a spus în Luca 17 că aşa cum a fost în acele zile, „va fi şi în zilele când se va arăta Fiul
omului.”

          Dacă
privim astăzi, vedem că biserica nu mai ia Biblia ca unitate de măsură, că
femeile nu şi le mai iau ca exemplu pe Naomi, Rut, pe Sara sau pe celelalte
femei ale Bibliei, ci au ca unitate de măsură Hollywoodul mai bine zis sămânţa
Diavolului.

            
Este posibil ca nişte oameni care se pretind creştini să-şi ia ca model
aceste lucruri rele?

            Astfel, ei merg şi cumpără înregistrările lui
Elvis Presley, care este omul cel mai posedat de Diavolul din câţi ştiu eu. Ei
ascultă toate aceste nonsensuri de la radio, dar refuză să primească
Evanghelia, predicile vorbite şi Biblia.

            O,
Dumnezeule, ai milă de ei!

            Ce
fel de duh avem atunci printre noi? Nu-i de mirare că profetul a roşit înaintea
Domnului. El ştia că erau nevrednici, de aceea a mijlocit pentru popor şi i-a
spus lui Dumnezeu: „Noi nu suntem vrednici!”

           Da, cât
timp nu ne întoarcem ca să primim acea „transfuzie de sânge” de la Calvar, nu
suntem vrednici. Să încetăm deci să aplicăm doar acel plasture, şi haideţi să
punem ceva alifie, căci vindecarea nu poate veni decât dacă sângele este curat.

           Din
cauza aceasta unii oameni au diabet. Voi ştiţi că dacă un astfel de om se taie,
s-ar putea să nu se mai vindece niciodată. De ce? Pentru că sângele lui este
bolnav.

          Aici
este problema şi cu biserica. Ea a devenit diabetică, de aceea fiecare tăietură
rămâne nevindecată: egoismul, imoralitatea şi toate celelalte lucruri de felul
acesta, care sunt o urâciune înaintea lui Dumnezeu.

          Dar
biserica le ia sus ca pe nişte apucături: oameni care beau, fumează, spun glume
murdare etc., femei care-şi taie părul, se machiază, se îmbracă imoral şi ies
aşa pe stradă etc.. O, toate aceste lucruri sunt din cauza lipsei sângelui
Domnului Isus Hristos, singurul care ne poate curăţa de toate fărădelegile.
Amin.

       Poate că
ceea ce spun este dur, dar acesta este adevărul. Dacă nu vom lua aminte la
Cuvântul viu al lui Dumnezeu, într-una din aceste zile ne vom trezi prinşi aici
de explozia atomică, ce va trimite fiecare suflet să-L întâlnească pe Dumnezeu
ca Judecător, deoarece El îi va recunoaşte numai pe aceia care au sângele
Fiului Său Isus Hristos.

        Aş vrea
să vă văd venind sub sânge. Sfatul meu este să staţi numai cu Dumnezeu. De ce
nu putem avea noi credinţă? De ce nu putem avea întâlniri de vindecare? Pentru
că punem deasupra rănii un plasture. Da, încercăm să acoperim lucrurile în loc
să recunoaştem că avem nevoie de o transfuzie.

       
Dar aceasta arată că suntem fără sânge, că suntem fără Hristos! Nu vă
lăsaţi amăgiţi! Nu-l lăsaţi pe Diavolul să vă bată pe umăr şi să vă spună: „Păi
eu merg la biserică!” Şi Diavolul poate face aceasta. Aşa este.

        El a
mers chiar în prezenţa lui Dumnezeu! Da, a mers sus în ceruri, a venit în
biserică, apoi a stat chiar înaintea tronului lui Dumnezeu alături de fiii lui
Dumnezeu şi a avut o conversaţie cu El, iar Dumnezeu l-a întrebat:

       „De
unde vii?”
(Iov 1.7). Şi Satana I-a răspuns Domnului: „De la cutreierarea pământului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe
el.”

         Vedeţi
până unde a ajuns el? Aşa că nu e nici o mirare că Diavolul merge la biserică
deoarece este un înşelător.

         Dacă nu
s-ar purta ca un creştin în biserică, nu ar putea să înşele; atunci nici un om
nu ar putea fi înşelat.

        Vedeţi,
albul nu poate fi confundat cu negrul, iar Biblia spune că va încerca să
înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. (Matei 24.24).

        Acest
lucru se va întâmpla în zilele din urmă, iar noi am ajuns acolo.

        O,
fraţilor, este vremea ca predicatorii să cadă cu faţa la pământ!

        Noi avem
19 milioane de baptişti, 13 milioane de metodişti, 11 milioane de luterani, 10
milioane de prezbiterieni etc. (în America).

       
Gândiţi-vă la aceasta!

        Dar ce
fac ei? Merg la meciuri, participă la distracţii, iar vineri seara, uneori şi
sâmbăta, stau acasă şi privesc emisiunile TV sau ascultă radioul. Da, ei
urmăresc glumele transmise de la Hollywood.

       O,
sufletul vostru tânjeşte după o asemenea „ marfă”, când ar trebui să luaţi
Biblia şi să staţi înaintea lui Dumnezeu ca să vă rugaţi pentru păcatele
voastre şi ale acestui popor.

      Şi eu sunt
vinovat împreună cu voi, dar am luat hotărârea ca, cu ajutorul lui Dumnezeu şi
prin harul Său, să adun oamenii sub semnul chemării Sale, până când moartea mă
va elibera din acest trup.

       Dumnezeu
să mă ajute la aceasta.

      
Rugăciunea mea este: „Doamne ajută-mă!”

       Văzând
lucrarea la care aţi fost  martori şi
voi, ar trebui să fim mai treji, dar privind în jurul meu, văd că totul s-a
scufundat într-o anemie duhovnicească.

       Privind
acest micuţ tabernacol, care este cunoscut în întreaga lume, mă gândesc că el a
fost ridicat înaintea tuturor naţiunilor.

       Desigur.

       Mă
gândesc acum la ceea ce a spus David într-o seară: „Iată, eu locuiesc într-o casă de cedru şi chivotul Domnului într-un
cort.”
(1 Cronici 17.1). Auzindu-l,
proorocul Natan i-a răspuns: „Fă tot
ce-ţi spune inima, căci Dumnezeu este cu tine.”

       Dar în noaptea următoare, cuvântul
Domnului a vorbit lui Natan: „Du-te şi spune-i robului meu David: „Cine ai fost
tu David? Te-am luat de la păşune, dinapoia oilor, ca să fii căpetenia
poporului Meu Israel; am fost cu tine pretutindeni unde ai mers, am nimicit pe
toţi vrăjmaşii tăi dinaintea ta şi ţi-am făcut nume ca numele celor mari de pe
pământ
” (vers.7-8).

       Cine a
fost acest mic tabernacol? O, aici a fost cândva o baltă şi foarte puţini din
Jeffersonville dădeau atenţie străzii a VIII-a, dar prin mila Sa, Dumnezeu v-a
ajutat să ridicaţi această casă şi v-a făcut un popor mare.

        Chiar şi
cei din Bombay, India, ştiu unde se află acest tabernacol. Sunteţi cunoscuţi de
cei din Durban, Africa de Sud şi de toate celelalte naţiuni: Anglia, Germania,
Finlanda, Suedia, într-un cuvânt sunteţi cunoscuţi pretutindeni: în Europa, în
Asia, în Africa, da, chiar şi cei din Thailanda au auzit de voi.

        Dumnezeu
ne-a făcut un exemplu pentru oameni, de aceea vă întreb: Este posibil ca după
ce El a făcut toate acestea pentru noi, să ne mai întoarcem la lucrurile lumii
şi să devenim nişte anemici?

         O, s-ar
cuveni să fim lumini pe dealuri: să fim o candelă care nu poate fi ascunsă.

         O, Dumnezeule,
eu sunt la fel de vinovat ca toţi ceilalţi!

         Şi ceea
ce doresc să vă spun acum, este că doresc o pocăinţă de modă veche şi o
întoarcere rapidă la Dumnezeu, astfel încât atunci când oamenii vor păşi pe
această uşă, în cârje sau bolnavi, să plece înapoi pe deplin sănătoşi. Când un
orb va fi adus aici de mână, să plece înapoi singur, pe deplin sănătos. Când va
intra aici un surd, să plece acasă auzind.

       Când
păcătoşii vor intra înăuntru murdari de necurăţia păcatului, să plece afară spălaţi
şi curăţiţi în sângele Mielului.

       Nu este
posibil aceasta? Ba da!

       Dumnezeu
l-a chemat pe Israel şi l-a făcut un exemplu pentru toţi, dar tot El ne-a
chemat şi pe noi pentru acelaşi scop: ca să fim un exemplu pentru toţi.

       Ce am făcut
însă noi? Ne-am îndepărtat de El, aşa că acum trebuie să roşim de ruşine
înaintea Sa, când ne gândim la toate lucrurile pe care le-a făcut pentru noi.

       El ne-a
ridicat dintre toate celelalte naţiuni şi ne-a făcut cunoscuţi pretutindeni
prin lucrările Sale măreţe, dar cu toate acestea, iată-ne învârtindu-ne încoace
şi încolo. O, s-ar părea că nu mai suntem la fel de sinceri ca la început, că
nu mai avem rugăciuni ca înainte!

       Da,
lucrurile nu mai merg bine.

       Astfel,
am început să facem programe micuţe, să aplicăm leucoplasturi ca să uşurăm
durerea, dar nu uitaţi: „Voi nu vă veţi putea uşura durerea până nu veţi primi
sânge din belşug!” Numai El vă va putea aduce vindecarea. Desigur.

        Ştiţi ce
trebuie să faceţi voi? Să veniţi înaintea lui Dumnezeu şi să spuneţi:

 „Dumnezeule, eu
sunt anemic, de aceea am nevoie de sângele Tău, ca să mă cureţe de toate
păcatele mele.”

        Aceasta
să fie rugăciunea şi nădejdea ta!

       
Gândiţi-vă sincer la aceste lucruri, prieteni, căci s-ar putea ca
într-una din aceste zile (mâine dimineaţă sau poate doar peste 50 de ani), una
din aceste bombe cu cobalt sau cu hidrogen, să fie lansată şi atunci întreaga
naţiune va fi în alertă.

         Cred că
aţi văzut cu toţii articolul de săptămâna trecută, în care i se cerea
Pentagonului şi oamenilor de ştiinţă să dea un răspuns cu privire la farfuriile
zburătoare.

          Ele nu
sunt un mit, nici ceva imaginar ci au fost văzute zburând în formaţie ca de
luptă sau câte una singură. Ele pot să se oprească în aer şi pornesc de pe loc.
Da, ele există cu adevărat, dar cu toate acestea, atunci când au fost
întrebaţi, oamenii de ştiinţă au râs şi au spus: „Farfurii zburătoare?!” apoi
au făcut tot felul de glume pe seama lor.

         Dar
ştiţi ce cred  eu cu privire la ele? Isus
a spus că vor fi semne  în cer şi pe
pământ. Şi aţi observat voi ceva?

         
Înainte ca Domnul să distrugă Sodoma şi Gomora din cauza imoralităţii,
El a trimis acolo doi îngeri ca să investigheze cazul. (Geneza 18.20-21).

           Şi
noi vedem că îngerii au venit pe pământ şi au putut fi văzuţi de oameni şi
acum. Vreau să spun că au fost văzuţi de oamenii corecţi, care au fost spălaţi
prin sângele Mielului, permiţând să li se facă chiar şi fotografii.

           Aşa
este. Noi am fost vizitaţi de fiinţe îngereşti, care duc Cuvântul (vestea)
înapoi la Tatăl – că păcatul s-a îngrămădit atât de mult, încât lumina stelelor
abia se mai vede strălucind. (fratele Branham bate în amvon).

          
Întreaga lume se leagănă asemenea unui om beat, iar păcatul este chiar
şi în mijlocul creştinilor, printre cei religioşi care şi-au vândut dreptul de
întâi născuţi pentru popularitate. Lucrătorii au măturat Evanghelia afară şi au
înlocuit-o cu o „petrecere socială”. Da, au măturat Evanghelia spălării prin
sânge şi au înlocuit-o cu lucruri intelectuale, de aceea acum discuţiile lor
sunt foarte elevate, dar omit din ele ce este mai important: Evanghelia.

           Ba
mai mult, unii dintre ei s-au dus pe câmpul misiunii, folosindu-se de
Evanghelie pentru un câştig personal, ca să adune bani. În felul acesta, unii
şi-au construit case, şi-au cumpărat maşini şi diferite alte lucruri pe care nu
le-ar fi avut niciodată pe cale cinstită. Vedeţi? Câştig personal.

          În ce
mă priveşte însă, eu sunt mulţumitor pentru că acolo este un rest.

          Ştiţi
ce s-a întâmplat în zilele lui Ezra când acest bărbat a început să plângă şi să
mustre păcatul?

          Toţi
cei aleşi, care au crezut în Dumnezeu, s-au adunat în jurul lui.

          Şi
ceea ce ne trebuie nouă astăzi, este acelaşi lucru. Noi avem nevoie de
predicatori care să vorbească fără frică şi care să numească păcatul, păcat,
mustrându-i pe cei ce trăiesc în el, căci atunci credincioşii adevăraţi se vor
aduna în jurul Cuvântului şi vor sta cu El. Aşa este.

          A
venit timpul pentru o chemare afară; a venit timpul să se spună adevărul,
astfel încât dreptatea şi adevărul să poată fi separate de minciună.

         O,
Dumnezeule, acordă-ne aceasta! Dă-ne curaj să putem face acest lucru!

        
Gândiţi-vă numai la ceea ce s-ar putea întâmpla!

        
Fraţilor, vreau să vă spun că eu cred tot ceea ce vă spun.

         Nu cu
mult timp în urmă, Pentagonul a scos mai multe portavioane care aveau la bord
300 de avioane dotate cu bombe atomice şi bombe cu hidrogen.

         Şi cu
câtva timp în urmă, a fost convertit unul din băieţii care lucra la marele
aeroport din Shreveport. Eu am avut o discuţie cu el în adunarea fratelui Jack,
iar printre altele mi-a spus:

        „Noi avem
bombe atomice chiar deasupra noastră, iar unităţile fac antrenamente de
pregătire pentru lansarea lor, în fiecare zi”.

„Şi nu vă temeţi să
le folosiţi?” l-am întrebat eu.

        „Nu, a
răspuns el, pentru că nu au focoasa, dar în caz de alertă, într-un minut toate
ar fi pregătite pentru lansare.”

Multe din aceste lucruri stau pregătite chiar şi în
ocean, de aceea conducătorii noştri le-au spus ruşilor: „Să nu îndrăzniţi să
lansaţi vreo bombă, căci veţi vedea voi ce va urma!”

        Ce s-ar
întâmpla? Dacă noi am încerca să atacăm Rusia, cu aceste bombe atomice şi cu
hidrogen, aceasta ar cauza o întreagă reacţie în lanţ, care ar duce la
distrugerea întregului pământ într-o clipă.

        De
altfel voi ştiţi că aşa ceva n-ar fi deloc în contradicţie cu Scriptura,
deoarece Cuvântul spune că cerurile şi pământul vor arde.

        Noi
trăim într-o zi periculoasă, iar oamenii de pe pământ sunt speriaţi de moarte!
Marii bărbaţi ai timpului se tem şi se întreabă: „Cine vor arunca primii
bomba?” căci atunci când va fi lansată prima bombă, lumea va intra în haos.

        Acesta
este motivul pentru care creştinii ar trebui să se bucure cel mai mult, fiindcă
totul se schimbă şi va fi ce a mai fost.        

O, Doamne, apoi moartea
va dispărea, bolile nu vor mai fi, aşa că nu vom mai  avea adunări de rugăciune pentru bolnavi,
nici chemări la altar pentru cei pierduţi, căci Dumnezeu va veni şi-i va lua pe
cei aleşi din cele patru vânturi ale pământului, care se vor aduna sub aripile
Lui, aşa că vor trăi şi vor împărăţi cu El pe vecie, în ceruri.

        O, frate
şi soră, prietene, dacă în seara aceasta nu eşti încă pregătit, grăbeşte-te să
o faci chiar acum.

        Eu te
chem la Isus Hristos chiar în această seară şi te invit să-L primeşti. Tu, care
ai fost păcătos, tu care ştii că nu-L ai pe Dumnezeu, eşti invitat la altar. Eu
vă invit pe fiecare din voi ca să stăm înaintea lui Dumnezeu până când vă va
curăţa sufletele de orice murdărie, până când veţi fi înnoiţi.

          Nu ajunge
doar un plasture pe deasupra, ci este nevoie de o „transfuzie de sânge sfânt”
care să curăţească sângele vostru şi să vă dea o viaţă nouă, astfel încât să
plecaţi de aici botezaţi cu Duhul Sfânt.

          Nu
ţipând sau dansând, deşi şi aceste lucruri sunt în ordine, căci toate acestea
aparţin bisericii şi sunt conform Bibliei, dar acum mă refer la Duhul Sfânt, la
dragostea lui Dumnezeu.

          Ieri
am discutat cu un tânăr pe a cărui mamă am avut ocazia s-o cunosc şi eu. Şi el
îmi povestea  că mama sa îi spunea
adesea:

        „O,
scumpule, vino şi priveşte! Eu am ulei pe mâini!” la care el i-a răspuns:

        „Ei bine
şi eu am, deoarece am transpirat.

Apoi mama l-a întrebat:

        „Totuşi,
ce părere ai despre aceste lucruri, deoarece eu am într-adevăr ulei pe mâini?”

Atunci tânărul a privit-o şi a spus:

        „Mamă, aş
vrea să te întreb ceva (dorinţa lui era să trăiască cât mai aproape de
Dumnezeu). Mamă, uleiul care vine pe mâinile tale, ţi-a luat remuşcările
provocate de păcat? Ţi-a dat o experienţă reală cu Dumnezeu?”

        „Nu,” a
răspuns ea.

        „Atunci
lasă deoparte aceste lucruri!”

        Vedeţi?
Aceasta este.

        Cu toate
acestea, lumea religioasă şi mai ales penticostalii , privesc numai după
fantastic.

Lumea educată, lumea denominaţională, priveşte tot
timpul după soluţii care să le aducă cât mai mulţi membri în denominaţiune.

        Voi
ştiţi desigur deviza lor: „Un milion mai mult…”

       
Naţiunile la rândul lor, privesc după o politică de forţă care să aducă
restul lumii sub picioarele lor.

         Frate,
eu îţi spun însă: „El nu vine prin ceva fantastic, penticostal, nici prin vreo
organizaţie protestantă sau prin ierarhia catolică; nici prin Pentagon sau
Rusia, ci vine printr-o viaţă predată lui Isus Hristos şi prin botezul Duhului
Sfânt. Orice altă scurtătură este greşită.

         Haideţi
să ne rugăm. Aş vrea ca sora să vină la pian.

         Acum
când fiecare persoană stă cu capul plecat, aş vrea să vă întreb dacă vreţi să
vă cercetaţi duhul prin Cuvântul lui Dumnezeu? Sunteţi în ordine?

        După cum
v-am spus, după acest serviciu, trebuie să mergem la soacra mea care este pe
moarte.

        Eu i-am
vizitat pe mulţi dintre cei care veneau aici, atunci când erau pe punctul de a
muri.

        O,
frate, fiecare din noi vom ajunge acolo! Desigur.

        Poate tu
spui: „Ştiu şi eu aceasta, frate Branham. Ştiu că într-o zi vom ajunge la acel
prag.”

        O, dar
s-ar putea să nu mai ai la dispoziţie câteva zile s-o faci, ci doar una
singură.

        Ce a
ştiut acel bărbat care venea din California şi mergea la Michigan împreună cu
soţia sa, referitor la acest lucru? Ei mergeau cu maşina ca să se mute în noua
lor locuinţă, pentru că el tocmai se retrăsese din marină. A ştiut el când au
pornit la drum, că peste două minute soţia şi copilul său vor fi două cadavre?
O, Doamne!

       În
apropiere de Henryville, maşina lor a intrat în coliziune cu un autobus şi în
urma impactului, soţia şi micuţa lor fetiţă au murit.

       Nădejdea
mea este că sufletele lor au fost în ordine cu Dumnezeu.

       Cu câteva
săptămâni în urmă, eu şi fratele Woods,     
ne-am dus să vedem resturile avionului care s-a prăbuşit pe terenul din
spate.

        O, am
putut să văd cum au adunat resturile pământeşti ale celor opt bărbaţi care
fuseseră la bord, căci peste tot erau împrăştiate numai bucăţi din ei – mâini,
picioare, etc.

       
Privindu-i, mă gândeam că poate fuseseră bărbaţi buni. De fapt unul
dintre ei era un bărbat bine cunoscut din Chicago. Oare în dimineaţa aceea când
s-a urcat în avion, era în ordine cu Dumnezeu?

        Şi-a pus
el viaţa în ordine, sau s-a dus din lume ca un animal? Era el un fiu a lui
Dumnezeu?

       
Gândiţi-vă la aceste lucruri, prieteni! Ele sunt foarte importante
pentru voi, deoarece acesta este timpul în care trebuie să luaţi o decizie cu
privire la viaţa care va urma!

         Domnul
să vă ajute în timp ce ne vom ruga.

         Părinte
ceresc, noi am citit în Biblie şi am văzut ce spui Tu despre cei care
păcătuiesc şi nu se mărturisesc. O, noi ne dăm seama ce înseamnă să mori fără să-L
cunoşti pe Dumnezeu! Eu ştiu aceasta din experienţa celor pe care i-am văzut
plecând; a celor care spuneau că sunt creştini, deşi nu au fost niciodată, căci
viaţa lor a dovedit-o, iar moartea a întărit-o şi mai mult.

        Tată,
rugămintea mea în clipa aceasta, este ca Tu să-i vorbeşti fiecărei inimi din
locul acesta.

        Eu
însumi mărturisesc că am fost delăsător de multe ori, aşa că adesea nu am făcut
tot ceea ce aş fi putut. Eu îţi mărturisesc acest lucru rău, şi Te rog să mă
ierţi.

        Mărturisesc
lucrurile rele ale acestui popor; mărturisesc lucrurile rele ale acestei
naţiuni şi te rog să te înduri de noi, Doamne!

        Noi
trăim într-un timp plin de tensiune, de aceea ştiu că nu mai trebuie să alergăm
după lucrurile lumii. Eu am trei copilaşi mici de crescut, Tu ştii aceasta, de
aceea doresc să fiu corect în toate lucrurile înaintea ta.

        Eu ştiu
că într-o zi ne aşteaptă distrugerea, iar dacă nu vom fi distruşi, ne va răpune
vreo boală sau altceva de genul acesta. Da, ceva trebuie să vină ca să ne ia.

        Noi
suntem însă foarte bucuroşi pentru că avem o cale de scăpare: „Numele Domnului este un turn de scăpare: cel neprihănit fuge în el şi stă la adăpost”.( Proverbe 18.10).

       
Dumnezeule, îngăduie ca fiecare păcătos care se află în seara aceasta
aici – băiat sau fată, bărbat sau femeie- să vadă uşa deschisă şi şansa care li
s-a dat de a alerga chiar acum la Hristos.

        În timp
ce stăm cu capetele plecate, aş vrea să ştiu dacă este cineva care vrea să
ridice mâna şi să spună:

        „Doamne,
mi-e ruşine de viaţa mea, de aceea doresc să-mi mărturisesc toate păcatele
înaintea lui Dumnezeu şi să-I cer îndurare.”

         Mulţi
dintre voi aţi „profesat” multă vreme creştinismul, dar aţi eşuat deoarece nu
v-aţi aliniat cu Dumnezeu.

        Voi
ştiţi că faceţi lucruri care nu sunt demne de un creştin şi totuşi mergeţi mai
departe fără să le mărturisiţi. Da, voi vă lăsaţi purtaţi de curent.

        Astfel,
urmăriţi tot felul de programe pe care n-ar trebui să le priviţi; citiţi
reviste şi cărţi pe care n-ar trebui să le citiţi, deoarece aşa ceva nu se
potriveşte cu un creştin adevărat.

        Voi
ascultaţi glume murdare deşi ştiţi bine că nu este corect să faceţi aceasta.

        Voi,
bărbaţilor şi femeilor, ştiţi locurile în care aţi fi putut să vorbiţi despre
El şi totuşi n-aţi făcut-o, de aceea poate că v-aţi făcut vinovaţi de nepăsare.

        Vă
întreb dacă aţi vrea să ridicaţi mâna spre Hristos, ca să aibă milă de voi şi
să vă ierte? Ridicaţi mâna.

        Dumnezeu
să te binecuvânteze, tânără doamnă. Aş vrea să vii aici la altar ca să
mărturiseşti. Ridică mâna spre Dumnezeu.

        Dumnezeu
să te binecuvânteze.

        Aşa
este, domnule. Dumnezeu să te binecuvânteze.

        Ridicaţi
mâna, căci voi ştiţi dacă aţi făcut ceva rău.

        Mă  întreb dacă aveţi curajul să mă întâlniţi
aici la altar. Haideţi să îngenunchem aici în jur şi să spunem: „Dumnezeule,
fii îndurător cu noi toţi, căci avem nevoie de Tine.”

        Dumnezeu
să te binecuvânteze, doamnă.

        Aş vrea
să le văd pe femeile acestea tinere care plâng, venind aici în faţă. Ele sunt
victimele situaţiei.

        Cei mai
în vârstă vă amintiţi de timpul în care eram băieţi tineri. Tinerii de astăzi
au de zece ori mai multă ispită decât am avut noi.

       
Surorilor, vă daţi seama că fiicele voastre sunt de zece ori mai
ispititoare decât aţi fost voi? Cum este fiica ta? Priveşte numai la lucrurile
şi la fotografiile făcute de Satana şi vei vedea.

        O, câtă
nevoie avem noi de rugăciune!

        Acum să
privim puţin în urmă.

        Frate,
îţi dai seama că noi nu ne rugăm nici pe jumătate, faţă de cât s-au rugat
părinţii noştri?

       
Păstorilor, vă daţi seama că noi nu stăm pe genunchi nici jumătate din
timpul pe care îl petreceau păstorii din trecut?

        Femeilor
vă daţi seama că nu vă educaţi fiicele şi că nu vă rugaţi cu ele seara, aşa cum
făceau mamele voastre cu voi?

        Cine
este vinovat pentru toate acestea? NOI! Da, numai noi suntem vinovaţi. Şi eu
recunosc că sunt vinovat pentru că nu mi-am îndeplinit toată  însărcinarea aşa cum ar fi trebuit!

         Eu
mărturisesc că am greşit, şi Îl rog pe Dumnezeu să aibă milă de mine. Da, eu
pot să văd că am greşit din cauza lucrurilor „drăguţe şi neimportante” cărora
nu le-am dat atenţie. Mă ruşinez de mine însumi pentru aceasta şi ca slujitor
al Evangheliei, mă pocăiesc înaintea lui Dumnezeu  şi-L rog să mă ierte (şi la fel şi voi),
pentru că am fost atât de delăsător în ceea ce priveşte lucrarea Domnului. Prin
harul şi cu ajutorul Domnului eu nu voi mai asculta însă de nimeni!

       
Fraţilor, oricine v-ar indemna să faceţi ceva rău, să nu-l ascultaţi,
căci ei au un program, au ceva pregătit mai dinainte ca să faceţi, dar toate
acestea sunt numai nonsensuri. Eu ştiu însă programul lui Dumnezeu şi El este
scris aici în Biblie.

        Ca
lucrător al Evangheliei, eu mă ruşinez de mine însumi pentru că am câştigat un
milion de suflete, când s-ar fi cuvenit să fi câştigat zece milioane. Eu am
rămas în urmă, dar cum este cu tine? Câte suflete ai câştigat de când eşti în
Hristos?

       
Creştinismul merge de la unul la celălalt.

        Câte
suflete ai câştigat de când eşti creştin? Dacă nu câştigi suflete pentru El, eşti
vinovat. Eşti şters pentru că ai adus ruşine asupra Evangheliei şi a bisericii.

         Câţi
oameni ai adus pentru rugăciunea de miercuri seara? Dacă n-o faci, ar trebui să
îţi fie ruşine de tine însuţi înaintea lui Hristos!

         Tu eşti
vinovat, de aceea locul tău este la altar; de aceea te invit să vii în faţă
pentru a te pocăi.

         Aţi
vrea să vă plecaţi  capetele şi să le
ţineţi aşa?

        
Spuneţi: „Îmi recunosc vina şi doresc să mă pocăiesc!”

        
Plecaţi-vă capetele.

        (fratele
Branham părăseşte amvonul şi îngenunchează la altar).

         Tatăl
nostru ceresc, eu mă plec la acest altar şi îţi cer iertare pentru păcatele
mele. Îţi cer iertare pentru păcatele celor care sunt în jurul acestui altar;
Îţi cer iertare pentru această biserică cât şi pentru cea din alte naţiuni. Îţi
cer iertare pentru noi toţi, deoarece am fost foarte delăsători în ceea ce
priveşte lucrurile împărăţiei.

        Te rog
să ne ierţi păcatele şi să le îndepărtezi. Iartă-ne pentru că am fost atât de
proşti şi de nesocotiţi.

       O, noi am
făcut atât de multe lucruri pe care n-ar fi trebuit să le facem! O, cum am
păcătuit înaintea Ta! Dar în seara aceasta, când am auzit vorbindu-se despre
profetul din Biblie care a roşit, roşim şi noi. Eu roşesc înaintea Ta, pentru
păcatele naţiunii mele. Da, mi-e ruşine pentru faptele lor, Doamne!

         Tu ai
văzut tinerele noastre, Doamne. Ai văzut felul în care se poartă ele. Ai văzut
prostituţia şi murdăria în care trăiesc tinerii.

         Tu-i
vezi acasă şi la biserică, în timp ce citesc aceste reviste murdare, pe care
nici nu ar trebui să pună mâna. Oh, ei privesc programele necenzurate, ascultă
glumele murdare de la Hollywood şi muzica satanică cântată de aceşti oameni
prostituaţi, care are consecinţe atât de grave, purtând cu ea inspiraţia
Diavolului şi influenţa lui.

         O,
Dumnezeule, mă ruşinez de mine însumi, pentru că nu am mustrat păcatul aşa cum
trebuia s-o fac. Îndepărtează vina aceasta a mea, Te rog. De asemenea Te rog
să-i ierţi pe toţi cei ce au venit la altar şi la fel pe ceilalţi.

        
Îngăduie ca atunci când ne vom ridica de la acest altar, să fim bărbaţi
şi femei înnoiţi, iar când vom pleca de aici, să fim creştini adevăraţi.
Ajută-ne Doamne, să lăsăm la o parte orice povară şi păcatul care ne înfăşoară
atât de repede, pentru ca astfel să avem o alegere corectă, ca să câştigăm
cursa în care ne-am înscris.

        Ajută-ne
să nu mai privim la televizoare, nici la actorii acestei lumi, ci să privim
numai spre „Căpetenia şi Desăvârşirea
credinţei noastre, adică la Isus, care pentru bucuria care-I era pusă înainte,
a  suferit crucea, a dispreţuit ruşinea
şi a îndurat totul ca să-Şi poată sfinţi poporul prin propriul Său sânge.
(
Evrei 12.2).

       
Curăţeşte-ne de toate nelegiuirile noastre şi primeşte-ne ca şi copii ai
Tăi. Primeşte această rugăciune de pocăinţă şi dă-ne Doamne, pace şi bucurie.

        
Ajută-ne să vedem starea acestei lumi, care ne-a fost descoperită de
către Scriptură, iar în timp ce facem aceasta, faţa noastră să roşească de
ruşine. Dăruieşte pace şi bucurie fiecărei inimi, căci ne pocăim înaintea Ta,
la acest altar.

         Acum
când stau înaintea Ta, Te rog să îngădui ca atunci când voi pleca afară în
misiune, să fie câştigate pentru Tine, multe sute de mii de suflete. Ajută-mă
să am credinţă şi curaj şi să nu privesc decât la Tine, Căpetenia şi
Desăvârşirea credinţei noastre.

        
Dumnezeule, îndură-Te şi iartă fiecare diacon al acestei biserici;
iartă-l pe păstor şi pe fiecare mădular al bisericii. Iartă păcatele fiecăruia
dintre noi; iartă fiecare străin care a intrat în locul acesta şi ajută-ne să
simţim cercetarea Duhului Sfânt în viaţa noastră, pentru că stăm în faţa Ta cu
umilinţă şi pocăindu-ne din toată inima, astfel încât să ne primeşti şi să ne
faci smeriţi, tăcuţi, sfinţi şi predaţi în slujba Ta.

       
Îndură-Te şi acordă-ne toate aceste binecuvântări în timp ce stăm la
altar, căci ne plecăm capetele şi inimile înaintea Ta, în Numele Fiului Tău,
Isus. Amin.

– Amin-