Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMUN PARADOX

01/08/1963, seara - Chicago, IL

Mulţumesc, frate. Să ne plecăm capetele pentru un cuvânt de rugăciune. În timp ce avem capetele plecate, dacă este cineva care doreşte să fie amintit în rugăciune, să ne facă cunoscut acest lucru prin ridicarea mâinii.

Tată ceresc, venim smeriţi la Tine şi mărturisim că nu suntem vrednici, dar pentru că Isus a făcut o cale pentru noi şi a plătit preţul, avem îndrăzneală să venim la tronul Tău de har. Doamne, noi suntem aici ca să prezentăm Evanghelia şi bogăţiile lui Hristos, de aceea avem nevoie de Tine.

Tată, poate printre noi este cineva pe care încerci să-l înveţi în aşa fel încât să-l poţi trimite undeva, în vreo misiune pe care i-ai pregătit-o. Dacă este aşa, Te rog să-Ţi împlineşti scopul, iar pe noi ajută-ne să ne predăm Ţie în acest serviciu.

Te rog să priveşti şi spre mâinile care au fost ridicate. Tu ştii de ce au fost ridicate şi Te rog să le dai ce au nevoie, fiindcă îmi unesc rugăciunea mea cu a lor, dorinţele mele cu a lor şi le punem împreună pe  Altarul pe care se află Jertfa noastră în seara aceasta. Te rugăm în Numele Domnului Isus să frângi pentru noi Pâinea vieţii din Cuvântul Tău. Amin.

Puteţi să vă aşezaţi.

Îmi pare rău că aseară serviciul a ţinut puţin mai mult şi am stat până târziu. Astăzi, vom încerca să terminăm cât se poate de repede, aşa că vrem să ne apropiem de Cuvânt, cu tot ce este în noi.

Ştiu că aici sunt şi cântăreţi… pe Mel Johnson îl cunosc şi este aici. L-am rugat să-mi cânte cântecul pe care nu mi-l pot scoate din minte şi-l fredonez mereu: „Lacrimi şiroind,″ fiindcă îmi place. Cred că va cânta şi la dejunul oamenilor de afaceri.

Jim, vreau să fiu sigur că vei cânta acest cântec pentru mine. Dacă ai vreo înregistrare cu el, poţi să mi-o dai ca s-o asculte şi copiii mei. Eu mă simt bine când ajung undeva jos şi ascult aceste cântece. La Billy în birou merg tot timpul acele benzi cu cântece şi cred că-l ajută.

Să ştiţi că este ceva în ele, au o putere. Uitaţi-vă, de exemplu, la soldaţi când cântă acele cântece. Voi ştiţi că în oştirea Domnului, cântăreţii mergeau înaintea chivotului, bucurându-se, apoi venea Chivotul şi urma bătălia. Deci acesta este felul corect de apropiere.

Acesta este motivul pentru care venim seara în slujbă. Şi ce facem? Cântăm imnuri Domnului, apoi vine Chivotul, Cuvântul, şi bătălia. Fie ca Numele lui Isus Hristos, Domnul Dumnezeu, să fie înălţat şi vrăjmaşul să fie pus pe fugă, iar Dumnezeu să aibă biruinţă în seara aceasta, să-i salveze şi să-i vindece pe bolnavi şi suferinzi, să-i ridice pe cei apăsaţi şi să Se bucure adunându-Şi slavă, fiindcă o cerem în Numele Domnului Isus.

Dacă aveţi Biblia, aş vrea s-o deschideţi împreună cu mine. Unii vor să-şi însemneze textul din care vorbesc predicatorii. Înainte, îmi aminteam imediat aceste lucruri şi nu era nevoie să mi le notez, dar timpul a trecut şi acum îmi este tot mai greu să reţin. Eu port o mulţime de răni, din multele bătălii duse, şi pe măsură ce îmbătrânesc, nu mai gândesc ca înainte. Haideţi să deschidem Bibliile la Iosua 10.12:

„Atunci Iosua a vorbit Domnului, în ziua când a dat Domnul pe amoriţi în mâinile copiilor lui Israel, şi a zis în faţa lui Israel: „Opreşte-te, soare, asupra Gabaonului, şi tu, lună, asupra văii Aialonului!”

Şi soarele s-a oprit, şi luna şi-a întrerupt mersul, până ce poporul şi-a răzbunat pe vrăjmaşii lui. Lucrul acesta nu este scris oare în Cartea Dreptului? Soarele s-a oprit în mijlocul cerului şi nu s-a grăbit să apună, aproape o zi întreagă.

N-a mai fost nicio zi ca aceea, nici înainte, nici după aceea, când Domnul să fi ascultat glasul unui om; căci Domnul lupta pentru Israel.″

 Domnul să-Şi adauge binecuvântările la citirea Cuvântului Său. Din textul acesta voi vorbi vreo treizeci de minute despre subiectul: Un paradox.

Conform dicţionarului, Paradoxul este ceva ce pare incredibil, dar este adevărat. Acesta este motivul pentru care este considerat o minune. Paradoxul este ceva despre care mintea omenească crede că este imposibil, şi totuşi se dovedeşte că este adevărat. La fel este în cazul unei minuni, pentru că nu poate fi explicată. Este imposibilă şi totuşi adevărată.

O mulţime de oameni modernişti consideră că zilele minunilor au trecut; ei nu cred că mai există aşa ceva, dar eu cred că lumea este plină de minuni şi că tot timpul au loc paradoxuri.

De exemplu, eu cred că orice mădular născut din nou, al Trupului lui Hristos, este un paradox. De asemenea, cred că fiecare metodist, prezbiterian sau luteran, care a primit botezul Duhului Sfânt deşi este într-o biserică formală care nu crede aşa ceva, este un exemplu perfect de paradox. De ce aceasta? Pentru că s-a întâmplat ceva şi întreaga ta fiinţă s-a schimbat, aşa că oricine poate vedea aceasta.

Dacă nu ţi se întâmplă aceasta, nu eşti creştin. Ca să fii creştin, trebuie să se întâmple un paradox, pentru că nimeni nu poate schimba duhul unui om şi să-i dea naşterea din nou, decât singur Dumnezeu. Numai El poate face aceasta. Este o minune cum ia Dumnezeu gândirea unui om, pornirile lui, tot ce este el şi-l schimbă din ceea ce a fost în ceea ce este.

De exemplu, cu câteva zile în urmă am fost chemat pentru o problemă pe care o avea o familie. Fiul lor, un tânăr drăguţ, umbla cu o fată drăguţă şi cumsecade dintr-o familie bună, dar la un moment dat i-a venit nu ştiu ce idee şi a părăsit-o. Acest lucru i-a provocat un mare rău tinerei, pentru că el i-a spus că va face un anumit lucru şi nu s-a ţinut de cuvânt. Mai mult, în loc să vină să-şi ceară iertare, cum ar trebui să facă un gentleman, a plecat. În el nu era acest lucru.

Astfel, părinţii lui m-au chemat şi mi-au zis: „Am vrea să ştim ce nu este în ordine cu fiul nostru.″

Uneori nu este uşor să faci anumite lucruri, dar trebuie să fii un credincios  cinstit. Fiul lor era creştin sau credincios; el s-a pocăit, s-a botezat şi avea un loc între credincioşi, dar cu toate acestea nu avea Duhul Sfânt, indiferent cât de mult se gândea că-l are, pentru că între a crede că-l ai şi a-l avea cu adevărat, este o mare diferenţă. Tu poţi spune că-l ai şi poate arăţi unele dovezi, ceva emoţional, dar dacă viaţa ta nu dovedeşte ceea ce pretinzi că ai, înseamnă că nu-l ai. Indiferent câte emoţii ai, cât de mult sari în sus şi-n jos, câte senzaţii, strigăte, vorbire în limbi sau orice altceva ai avea (ceea ce este în ordine, pentru că şi eu cred în aceste manifestări), dacă viaţa ta nu se suprapune cu mărturia ta, nu-l ai, fiindcă roadele Duhului dovedesc ce eşti, aşa cum fructele unui copac vorbesc despre acel copac. Şi Isus a spus: „…după roadele lor îi veţi cunoaşte.″ (Matei 7.20).

Tatăl băiatului era un irlandez temperamental şi cu toane. Întreaga familie este aşa, cu excepţia lui, care s-a convertit. Astfel, mama şi tatăl acestui băiat sunt creştini umpluţi cu Duhul Sfânt şi l-au adus şi pe el pe calea Domnului. Băiatul are şaptesprezece sau optsprezece ani şi este un băiat foarte bun, în comparaţie cu fratele lui care este opusul lui.

Familia mamei lui locuieşte în apropierea bisericii, dar credeţi că au venit vreodată aici? Nu. Ei ştiu ce este corect, dar nu pot să se plece şi să-şi ceară iertare sau scuze. Nu o fac pentru că nu au în ei acest lucru.

Vreau să vă spun că genele părinţilor acestui băiat, sunt în el chiar dacă s-au convertit. Acesta este motivul pentru care băiatul are caracterul familiei mamei sale, care nu iartă şi nu îşi cere iertare.

Eu i-am spus tatălui său: „Nu contează cum l-aţi crescut. Uitaţi-vă la familia voastră: toţi sunt beţivi, bătăuşi, cuţitari şi aşa mai departe.″ Apoi m-am întors spre mama băiatului şi i-am zis: „Uită-te la familia ta. Toţi sunt nişte oameni tăcuţi şi închişi în ei, care nu vorbesc şi nu au nici un pic de respect pentru religie. Dar tu nu eşti aşa. Dintre toţi fraţii şi surorile tale, tu eşti blândă, bună şi iertătoare. De ce? Pentru că deşi eşti parte din acea familie, ai primit Duhul Sfânt, și El te-a făcut bună şi blândă. Astfel, tu nu mai ai caracterul familiei tale, ci al lui Hristos care locuieşte în tine. Ei bine, acelaşi lucru trebuie să se întâmple şi cu fiul tău.″

Atunci tatăl a spus: „Fiul meu a fost la altar şi a fost botezat corect, prin scufundare, în Numele lui Isus Hristos, de aceea ştiu că a venit la Hristos.″

„Aparent, aceste lucruri sunt bune,″ am răspuns eu. „El poate părea credincios şi să umble împreună cu credincioşii, dar până când nu este înnoit, născut din nou, îl sfătuiesc să nu se căsătorească, pentru că până când nu vine în el Duhul blând şi iertător al lui Hristos, va face viaţa acelei femei un iad pe pământ. Când se va întâmpla însă aceasta, el însuşi va fi un paradox, fiindcă va fi diferit de felul familiei lui. Acum, el încearcă să facă tot ce poate ca să-şi biruiască felul său de a fi, dar nu va reuşi aceasta prin intelect. Numai Hristos poate face aceasta, iar când Îl lasă pe Hristos în el, este biruitor. Da, când va fi născut din Duhul lui Dumnezeu, el va fi un paradox desăvârşit.

Eu am văzut în adunări critici care râdeau şi îşi băteau joc de trezirea Duhului Sfânt, dar după un timp, Dumnezeu  i-a apucat pe acei oameni şi i-a schimbat, iar acum stau la amvon şi predică exact lucrurile de care au râs odată. Felul în care Dumnezeu poate lua un necredincios şi să facă din el un credincios, este un paradox.

Mă întreb ce fel de medicament ştiinţific s-ar putea da ca să schimbi mărturia unei persoane care spune că zilele minunilor au trecut, şi ca să scoţi ura şi răutatea din ea? Nimeni nu poate explica cum este posibil aşa ceva, fiindcă este un paradox, o minune a lui Dumnezeu. Când un om este schimbat, devine o făptură nouă în Isus Hristos, o creaţie nouă. El nu mai este ce era înainte, ci este o făptură absolut nouă în Hristos.

Chiar şi lumea în care trăim este un paradox, prin felul în care a fost creată. Astfel, în Evrei 11.3 scrie: Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd.″ De unde a luat Dumnezeu material ca să facă lumea aceasta? Cum a procedat? Biblia spune că a fost alcătuită şi pusă laolaltă. Toate componentele şi structura ei au fost puse împreună prin Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă acesta nu este un paradox, nu ştiu care altul ar putea fi. De unde a luat materialul care nu exista? A trebuit să-l aducă la existenţă. Este un paradox că lumea există în seara aceasta.

Tot un paradox este şi felul în care pământul rămâne pe orbită acolo în spaţiu. Cum poate sta agăţat într-un loc şi în acelaşi timp să se învârtă cu o mie o sută de mile pe oră? Rotaţia lui este atât de perfectă că nu întârzie nici măcar o secundă. Dacă s-ar opri sau s-ar mişca în sus sau în jos, tot Sistemul solar al lui Dumnezeu s-ar da peste cap. Dar se învârte timp de un an (în jurul soarelui) şi nu dă greş niciodată cu anotimpurile.

Spuneţi, ce îl ţine acolo sus şi-l face să se rotească perfect de fiecare dată? Oamenii nu au găsit nici un instrument atât de perfect, dar pământul se învârte perfect. De ce? Pentru că este lucrarea lui Dumnezeu; este un paradox. Aşa a poruncit Dumnezeu să fie şi aşa este.

Dar cum este cu luna? Deşi este la sute de mii de kilometri depărtare de pământ, luna controlează fluxul de pe pământ. Fiecare planetă stă la locul ei şi o influenţează pe cealaltă.

O, ce predică aş putea face de aici! Dacă fiecare creaţie a lui Dumnezeu ar sta la locul ei, ar avea influenţă una asupra celeilalte, dar noi ne-am lăsat duşi de nişte capricii, am format o organizaţie şi ne-am separat din pricina necredinţei, aşa că am dus tot sistemul creştin într-o mare confuzie. Dacă fiecare om ar sta la locul lui, ar fi un paradox al lui Dumnezeu să vezi cum El ar putea să-i aducă împreună pe prezbiterieni, luterani, baptişti, metodişti. Dacă ne-am întoarce la Cuvântul lui Dumnezeu s-ar întâmpla un adevărat paradox. Atunci toată biserica ar fi într-un acord, dar nu pe baza unui crez, ci pe baza Cuvântului, aşa cum este scris, fiindcă Biblia spune că „nici o prorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură.″ (2Petru 1.20).

Cum influenţează luna pământul? Nu cu mult timp în urmă, un prieten de-al meu a săpat nişte puţuri pentru petrol, în Kentucky. Când răsare soarele, pe tot pământul are loc fluxul, aşa că nivelul apei sărate creşte. Nu contează că este la o adâncime de câteva sute de picioare, apa sărată umple acele puţuri săpate.

Când Dumnezeu dă o poruncă, totul trebuie să asculte de El. De aceea cred că Dumnezeu va avea o biserică fără pată şi fără zbârcitură: fiindcă aşa a poruncit El şi aşa trebuie să fie. Dumnezeu o va avea pentru că aşa a spus Cuvântul Lui.

Luna influenţează fluxul şi refluxul şi toate influienţează pământul. Priviţi o stea căzătoare. Noi o numim stea, dar ea nu este o stea, ci este o lumină. O stea nu ar putea călători atâta distanţă, pentru că dacă o stea s-ar muta de pe orbita ei, probabil ar influenţa tot ciclul întregului Univers. Aşa ar fi. Pentru ca sistemul lui Dumnezeu să funcţioneze, totul trebuie să rămână la locul lui.

Tot aşa, noi trebuie să stăm în locul nostru ca fii şi fiice de Dumnezeu. Dacă n-am fi căzut atunci în urmă, lucrurile ar sta altfel, adică n-ar fi moartea şi toate celelalte. Dar mulţumiri să-I fie aduse lui Dumnezeu, pentru că atunci când El însuşi va pune lucrurile la locurile lor, va veni un paradox. Da, va fi un paradox.

Dacă un om nu crede în minuni, în existenţa unui paradox, cum poate explica prin inteligenţa lui lucrurile care nu pot fi explicate? Este imposibil de explicat de ce pământul şi întregul sistem solar se învârt într-un mod atât de desăvârşit, sau cum influenţează luna pământul. Cum este posibil ca seva copacului să coboare toamna jos în rădăcină, iar primăvara să urce înapoi, cu o viaţă nouă, fără ajutorul vreunei inteligenţe? Acesta este un paradox pe care nu îl poate explica nimeni. Noi nu ştim cum se face lucrul acesta, dar Dumnezeu ştie, de aceea este tot timpul un paradox. L-am văzut de atâtea ori încât este ceva obişnuit, dar felul cum face Dumnezeu aceasta, este un mister; ne depăşeşte.

Aceasta este problema şi cu penticostalii. L-am văzut pe Dumnezeu făcând atât de multe paradoxuri, încât ne mai gândim la aceasta doar ocazional, deşi ar fi bine să ne oprim o clipă şi să analizăm lucrurile. Dumnezeu este pretutindeni, iar timpul, această „piesă″ veche, ticăie până când se va revărsa drept în veşnicie, fiindcă aşa a făgăduit Dumnezeu. Noi ştim că aceasta este un paradox.

Lui Noe i-a fost greu să  spună generaţiei de intelectuali din zilele lui, că va ploua pentru că aşa spune Cuvântul lui Dumnezeu. Fără îndoială că acest lucru nu a fost în acord cu rezultatele cercetărilor ştiinţifice, care arătau că în cer nu exista nici măcar un stop de apă. Dar vedeţi, Noe a spus că va ploua, fiindcă Dumnezeu a spus aceasta. El a spus aceasta prin credinţă, înainte de a cădea  un strop de apă.

De aceea spunem şi noi la fel. Când ei zic: „Păi, Isus a spus că vine cu mult timp în urmă! De sute de ani se spune că vine! Chiar şi apostolii au spus că va veni în generaţia lor!″ acest lucru nu ne împiedică deloc, ci continuăm să credem că El va veni. Cum? Nu ştiu, dar Dumnezeu Îl va trimite. El a făgăduit aceasta şi ştiu că va veni.

Deci Noe putea să spună doar: „Aşa a spus Dumnezeu!″ deşi acest lucru nu a primit aprobarea ştiinţifică a acelui timp, dar când a venit timpul să se împlinească Cuvântul, a plouat întocmai cum s-a spus. Acela a fost paradoxul acelui timp: să te gândeşti că va ploua de unde nu era nici un strop de apă. Dacă este crezut pe Cuvânt, Dumnezeu poate face un paradox; poate face o minune. Şi fiecărui om care este născut din acelaşi Duh care face minuni, îi este uşor să creadă minunile, fiindcă este o parte din Dumnezeu. Amin.

Un fiu sau o fiică de Dumnezeu sunt născuţi din Duhul lui Dumnezeu, nu printr-o denominaţiune, nu printr-un crez, nu printr-o strângere de mână, ci printr-o naştere prin care au murit faţă de gândurile lor intelectuale. Astfel, tu însuţi eşti un paradox, pentru că ai fost întors de la moarte la viaţă. Toată fiinţa ta intelectuală este o creaţie nouă în Hristos Isus, este un paradox.

Dumnezeu rosteşte Cuvântul, iar copiii Săi Îl cred. Ştiinţa nu poate dovedi cum se face, ei nu ştiu nimic despre aceasta, dar copiii Lui cred oricum, aşa că Dumnezeu face un paradox. Îl face aşa, pentru că acelaşi Cuvânt al Lui, care după ce a fost rostit a adus lumea la existenţă, împlineşte fiecare promisiune făcută de El.

De aceea nu s-a clătinat Avraam, prin necredinţă, la auzul făgăduinţei lui Dumnezeu, ci a fost convins că El era în stare să împlinească ceea ce a spus că va face. Deşi avea o sută de ani, iar Sara nouăzeci, el nu s-a îndoit că va avea un copil, fiindcă ştia că Dumnezeu putea face să se întâmple orice paradox, orice minune, şi a făcut-o.

Gândiţi-vă la cei trei tineri. Cum poate face ştiinţa de astăzi ca un om să intre într-un cuptor încins? O, mie mi-e frică să spun câte grade sunt acolo! Totuşi, în cartea lui Daniel scrie că ei au intrat şi au stat în acel cuptor încins, deşi toţi credeau că se vor face cenuşă. Chiar şi soldaţii aceia voinici, care i-au aruncat în cuptor, au pierit din pricina acelei fierbinţeli. Dar cei trei tineri au intrat în cuptor, au stat în el un timp şi au ieşit afară fără să li se fi întâmplat nimic; nu miroseau nici măcar a fum. De ce? Dumnezeu făcea o minune! Atunci când omul este pregătit să admită că Dumnezeu este adevărat, are loc un paradox autentic al puterii lui Dumnezeu împotriva oricărui vrăjmaş. El Îşi ţine Cuvântul şi îi onorează pe cei ce cred în El; pe cei ce cred în paradox.

Iosua era un mare luptător şi am citit despre el în cartea lui Iosua, capitolul 10. El era un prieten al lui Dumnezeu, era un mare general şi a trăit sub influenţa prorocului Moise.

După ce Moise a fost luat, Iosua a primit însărcinarea să ducă poporul în ţara făgăduită şi s-o împartă. Astfel, a luat locul lui Moise şi a devenit generalul lui Dumnezeu.

Şi Dumnezeu i-a zis: „Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise…″ (Iosua 1.5). Aceasta a fost suficient pentru Iosua, fiindcă El i-a spus: „Nu te teme, căci Domnul Dumnezeu este cu tine oriunde vei merge şi orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru vi-l dau, cum am spus lui Moise.″ Aşadar, urmele de paşi înseamnă posesie: toată ţara era a lui prin făgăduinţă.

Cu mult timp înainte de a se întâmpla aceasta, în vremea când a fost iscoadă împreună cu Caleb, ei i-au văzut pe acei uriaşi dintre amaleciţi, fereziţi, hetiţi şi aşa mai departe, şi au văzut şi zidurile groase ale Ierihonului, pe care putea merge un car de luptă. Necredincioşii dintre ei au spus: „Noi suntem ca nişte lăcuste pe lângă oamenii aceia!″ dar Caleb şi Iosua au zis: „Noi suntem mai mult decât în stare să biruim.″ De ce? Pentru că Dumnezeu spusese: „V-am dat această ţară; este a voastră!″ Nu conta cât de mare era împotrivirea sau cât de imposibil părea: Dumnezeu spusese că era a lor. Oh! Dumnezeu este în stare să împlinească ceea ce a făgăduit.

Era un paradox să vezi o mână de oameni neînarmaţi, sau înarmaţi cu nişte arme rudimentare, care veneau din deşert şi mergeau să-i învingă pe acei uriaşi. Era un paradox, dar Dumnezeu ştia că au curaj. El le-a dat făgăduinţa, iar ei s-au dus şi au făcut exact ceea ce a făgăduit Dumnezeu.

Acesta este punctul în care cădem noi, predicatorilor! Aici cade biserica. Această trezire, aceste campanii mari ţinute de-a lungul ţării, ar fi trebuit să pună vrăjmaşul pe fugă, dar în loc de aceasta, ne luăm după mofturi şi răspândim sloganuri de felul: „Să facem mai mult pentru gruparea noastră!″  Prin aceasta, vă despărţiţi de Cuvânt şi acceptaţi alte lucruri, după care ridicaţi tot felul de organizaţii şi începeţi altceva. Acesta este adevărul. Aşa a fost în zilele lui Luther, Wesley, Moody, Sankey, Knox, Calvin şi toţi ceilalţi. Ei nu au ochii la trezire, ci la ceea ce pot face pentru ei înşişi.

Dar ştiţi ce s-a întâmplat? Iosua nu era acel fel de om. El avea nevoie de timp. Soarele apunea şi vrăjmaşul… Trezirea era aproape de sfârşit, aşa cum este şi astăzi, iar Iosua ştia că dacă ar fi aşteptat, vrăjmaşul s-ar fi reorganizat şi ar fi fost mai greu să câştige bătălia. Şi ştiţi ce a făcut? El ştia că Dumnezeu le-a promis acea ţară, dar mai avea nevoie de timp, şi pentru că soarele era pe punctul să apună, a spus: „Soare, stai pe loc!″ Amin. Într-adevăr, un paradox, pentru că soarele a stat pe loc aproape o zi şi luna nu s-a mişcat din locul ei.

  Referindu-se la aceasta, Biblia spune că „N-a mai fost nicio zi ca aceea, nici înainte, nici după aceea, când Domnul să fi ascultat glasul unui om.″ (Iosua 10.14).

Poate zici: „Oh, dacă aş fi trăit în zilele acelea!″ dar Isus a spus în Marcu 11.23-24: „Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.

De aceea vă spun că orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.″ Aceasta înseamnă har şi paradox şi pentru timpul nostru. Sigur că da.

Soarele şi luna au stat pe loc până când Iosua şi Israelul au avut biruinţă asupra vrăjmaşilor lui. De ce? Pentru că era la datorie.

Desigur, dacă te-ai duce şi ai spune: „Vreau să vă arăt că pot face aceasta!″ şi apoi ai zice: „Munte, mută-te!″ nu se va întâmpla nimic, dar dacă eşti la datorie, fiindcă Dumnezeu ţi-a poruncit să faci ceva, este altceva. Atunci este la fel ca atunci când El i-a zis lui Moise: „Pentru ce strigi către Mine? Vorbeşte poporului!″

Oamenii de astăzi strigă: „Ce se va întâmpla, Doamne? Ce se va întâmpla?″ Vorbeşte şi du-te mai departe. Aşa este. Dumnezeu ne-a însărcinat să facem ceva, aşa că haideţi să facem! Nu staţi deoparte şi spuneţi: „Oare cum se va putea întâmpla lucrul acesta, pentru că este aşa şi pe dincolo…″ Nu are importanţă cum este, fiindcă dacă Dumnezeu a spus aşa, o va face, pentru că El este încă Dumnezeul minunilor.

Cu siguranţă a fost un paradox atunci când s-a oprit soarele. Odată am discutat despre aceasta cu un om de ştiinţă care era învăţător în Biblie şi i-am zis:

„Parcă spuneai că pământul se învârteşte. Aceasta înseamnă că Biblia greşeşte când spune că s-a oprit soarele? În cartea lui Iosua scrie că soarele s-a oprit.″ Ei bine, el nu a ştiut ce să răspundă. Dar soarele s-a oprit cu adevărat, nu a mai făcut nici o mişcare.  El mi-a zis: „S-a oprit pământul.″

„Păi, mai devreme ai spus că dacă s-ar opri pământul, nu ar mai fi gravitaţie şi toate ar cădea de pe el. Cum este de fapt?″

Vedeţi, este un paradox. Amin. Dumnezeu a oprit rotirea întregului sistem (Amin), pentru că un om a spus: „Stai pe loc până câştig bătălia aceasta!″ Acesta este într-adevăr un paradox. Amin.

A fost un paradox atunci când toată oştirea lui Israel s-a retras într-un colţ, de frica unui uriaş ca aceia preistorici. Toată oştirea instruită a lui Saul care era formată din bărbaţi cu un cap mai înalţi decât restul oamenilor, tremura în cizme înaintea uriaşului Goliat. Nimeni nu avea curaj să meargă şi să stea înaintea lui.

Dar iată că a apărut un flăcău amărât, mai necioplit, care cântărea cam nouăzeci de pounds (40,8 kilograme), îmbrăcat doar cu o piele de oaie învelită în jurul lui. Şi el a zis: „Este o ruşine pentru oştirea Dumnezeului celui viu! Cum staţi aici şi îl lăsaţi pe acest netăiat împrejur să sfideze oştirea Dumnezeului celui viu?″

Când a fost adus înaintea lui Saul, acesta i-a zis: „Nu eşti decât un tinerel, iar el este războinic încă din tinereţe. Cum vei putea sta înaintea lui? Uită-te la tine şi uită-te la el.″

Şi ce a făcut? David nu a ales o suliţă, nici o sabie, ci a luat o praştie. Şi singurul loc în care putea să-l lovească pe acel uriaş, a fost drept în frunte, între ochi. Suliţa acelui filistean avea paisprezece picioare (4,26 metri). Era atât de lungă încât putea să-l ia pe micuţul David şi să-l ţintuiască într-un pom, ca să-i mănânce păsările hoitul.

Dar ce s-a întâmplat? Când Dumnezeu l-a luat pe micuţul acela necioplit, care nu avea instruirea unui soldat, fiindcă era doar un copil care avea credinţă în El, s-a întâmplat un paradox prin care a făcut de ruşine întreaga oştire. Vedeţi? Dumnezeu a făcut aceasta printr-un paradox. Amin.

El este şi în seara aceasta acelaşi Dumnezeu, un Dumnezeu al paradoxului ca şi atunci. El a adus groaza în oştirea vrăjmaşă, care a început să fugă, fiindcă a văzut că acel flăcău credea într-un Dumnezeu care putea provoca întreaga natură; un Dumnezeu care poate face orice doreşte, dacă omul crede Cuvântul Lui. Cu siguranţă! Acela a fost un paradox.

Moise, un mare militar, a încercat să-l elibereze pe Israel prin propria sa putere, dar nu a reuşit. El a omorât un egiptean, dar prin aceasta a dat de necaz, fiindcă a făcut după gândirea lui. Dar când a luat acel toiag uscat din deşert, a doborât întreaga oştire egipteană. Amin. Dacă acesta nu este un paradox, nu ştiu care altul ar putea fi. Când a întins toiagul acela spre mare şi i-a poruncit să se închidă la loc, a înecat întreaga oştire a Egiptului, într-o clipă a distrus întreaga naţiune. Şi aceasta, doar cu un toiag. Amin.

Este un paradox felul cum a condus Israelul prin pustie timp de patruzeci de ani, iar când au ieşit de acolo, nu era nici măcar un suferind printre ei. Acesta da paradox. Da, domnilor. Ce om mare a fost şi ce a făcut Dumnezeu pentru el, fiindcă l-a crezut. A fost un paradox. Da, domnilor.

A fost un paradox când Dumnezeu l-a ales pe Mica să înfrunte patru sute de proroci învăţaţi ai lui Israel, fiindcă el a stat pe Cuvântul lui Dumnezeu, în ciuda întregii opoziţii din jur.

Cei patru sute de proroci i-au spus lui Ahab şi lui Iosafat: „Suie-te, căci Domnul este cu tine! Noi tocmai am avut o descoperire de la Dumnezeu. Iosua a făcut împărţirea şi ţara ne aparţine. Dar iată că acei filisteni mănâncă porumbul de pe câmpurile noastre. Acesta este unul dintre motivele pentru care ştim că descoperirea noastră este corectă.″

Însă Dumnezeu l-a ales pe omul acela micuţ, pe Mica, un bărbat care nu putea fi atras în nici o asociaţie, iar când a venit acolo, el a stat cu Cuvântul Domnului. Şi el i-a zis împăratului: „Du-te, dar să ştii că am văzut Israelul risipit ca o turmă fără păstor.″ A fost un paradox că Dumnezeu era susţinut de un omuleţ neînsemnat, în faţa unui grup de patru sute de proroci israeliţi care proroceau greşit. Cum a ştiut Mica, un om neînsemnat, că avea dreptate? Pentru că stătea pe Cuvânt. Ilie spusese acelaşi lucru, aşa că, cum ar fi putut să binecuvânteze el ceva ce fusese blestemat? Era un paradox, dar Dumnezeu a făcut să se întâmple acest lucru. Cu siguranţă.

A fost un paradox când acel băiat drăgălaş, cu buclele atârnându-i pe umeri, poate legate cu o fundă, un pic sisy, a rupt cu mâinile goale fălcile unui leu de cinci sute de pounds (227,6 kilograme). Amin. Numele lui era Samson. Dar ce s-a întâmplat? Înainte ca să poată face aceasta, a venit peste el Duhul Domnului.

Aceasta a cauzat paradoxul. Un paradox ca acesta ar pune sala aceasta în clocot, dovedind slava lui Dumnezeu. Dacă oamenii ar primi dragostea lui Dumnezeu şi s-ar ruga, ar fi într-adevăr un paradox. Cu siguranţă.

Când Samson, acel băiat drăguţ, cu şapte bucle atârnând pe spate, a omorât leul cu mâinile goale, a fost un adevărat paradox. Cu siguranţă.

A fost un paradox şi atunci când a ucis o mie de filisteni cu o falcă de măgar. Păi, acele coifuri şi armuri de aramă cântăreau probabil o sută de pounds (45 de kilograme), iar pe lângă aceasta, aveau şi acele scuturi şi suliţe şi erau bine instruiţi. Totuşi, Samson a luat acea falcă de măgar, mort de vreo patruzeci sau cincizeci de ani, care ar fi fost suficient să fie doar atinsă de un fier şi s-ar fi zdrobit în milioane de bucăţi, dar el avea o singură însărcinare: să lupte şi să ia acea ţară. Samson a fost născut şi crescut să omoare acea naţiune. Aleluia!

O, dacă ar realiza biserica de ce este aici! Dacă biserica penticostală şi-ar da seama de ce este aici! Ce reprezentaţi voi? De ce aţi ieşit afară din lucrurile lumii ca să fiţi ceea ce sunteţi?

El ştia pentru ce s-a născut şi ştia pe ce stă, de aceea ceea ce avea în mână nu schimba cu nimic situaţia. El i-a aşteptat pe filisteni şi probabil a trebuit să se urce pe o piatră ca să fie la nivelul capetelor lor. Şi când l-au atacat, i-a culcat la pământ, într-o parte şi-n alta, aşa că o mie au căzut morţi. Este un paradox  că acea falcă de măgar nu s-a zdrobit şi este un paradox că o falcă de os a trecut prin grosimea acelor coifuri de aramă, omorând o mie de filisteni. Şi la final, Samson ţinea încă în mână acea falcă și era la fel de bună ca atunci când o luase de jos. Amin şi amin!

El este încă acelaşi Dumnezeu pentru fiecare om care a fost chemat să ia Cuvântul lui Dumnezeu şi va sta pentru el dacă nu este un laş. Samson ar fi putut să fugă, dar nu a făcut-o. Corect.

A fost un paradox când Dumnezeu l-a chemat pe Ioan Botezătorul, fiul unui mare preot care aparţinea unui mare seminar. De ce nu a călcat pe urmele tatălui său, fiindcă acesta era obiceiul? A fost un paradox când Dumnezeu l-a dus în pustiu ca să-i spună cum va fi Mesia şi care va fi semnul Lui. Acela a fost un paradox chiar şi pentru oamenii din zilele acelea. Da.

Când fecioara a născut, a fost un paradox. Vedeţi? Ca să Se poată face cunoscut oamenilor, Dumnezeu a trebuit să Se arate în trup. Marele Duh, Dumnezeu, a fost înainte să existe lumina, un atom, o moleculă sau altceva. El a fost întotdeauna Dumnezeu. O, ce mare este El! El este din veşnicie în veşnicie. Întotdeauna El a fost şi va fi Dumnezeu. Astfel, cea mai înaltă formă de Viaţă, a devenit un germen mic în pântecele unei fecioare, ca să împlinească propria SA Lege, ca să plătească pedeapsa Legii Lui, moartea. Nimeni nu poate explica cum S-a arătat Dumnezeu în trup, cum marele Dumnezeu al cerului şi al pământului S-a arătat în trup prin naşterea din fecioară.

Ştiinţa nu poate spune cum s-a realizat naşterea din fecioară, dar Dumnezeu a făcut-o. Toţi oamenii au venit prin fire şi nici un om nu a putut fi ajutat de un alt om, fiindcă toţi eram într-o mare încurcătură. Atunci a venit jos Dumnezeu însuşi, prin naştere. Acolo era sângele lui Dumnezeu, de aceea El nu a fost nici evreu, nici dintre neamuri. Sângele vine de la partea bărbătească, dar în acest caz a fost Dumnezeu, Creatorul, care a creat o celulă de sânge în pântecele Mariei, făcându-Şi un cort în care a venit şi a locuit.

Dumnezeu era în Hristos împăcând lumea cu Sine.″ (2Corinteni 5.19). Chiar cuvântul „Hristos″ înseamnă „Unsul.″ Oh, El era Dumnezeu; Dumnezeu a locuit în plinătate în acel trup. Amin. „Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii.″ (Coloseni 2.9). Acesta era un paradox, iar oamenii din acele zile s-au poticnit în El, aşa că I-au zis: „Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu.” (Ioan 10.33). Acest lucru îi face încă pe oameni să se poticnească, dar paradoxul a mers mai departe. El era Dumnezeu şi este încă Dumnezeu. Da, domnilor. El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Da, domnilor.

Naşterea din fecioară a fost o taină pentru oameni. Ei nu au putut s-o înţeleagă, aşa cum astăzi nu pot înţelege naşterea din nou. Naşterea din nou este o taină pentru oameni, nu poate fi înţeleasă. Ei nu înţeleg ce vrei să spui şi minimalizează acest lucru spunând: „Ei bine, aceasta este din cauză că ai crezut ceva.″  Vedeţi, şi dracii cred şi se înfioară. Dar atunci când Dumnezeu a adus Viaţa pentru rasa umană, acela a fost un paradox, o înnoire. A o respinge înseamnă despărţire veşnică, iar a o primi înseamnă Viaţa veşnică.

Voi sunteţi în aceeaşi situaţie ca Adam şi Eva, iar dacă v-ar cere altceva, Dumnezeu ar fi nedrept faţă de ei. Fiecare Adam şi Eva din seara aceasta, au în faţa lor binele şi răul, aşa că puteţi alege. Puteţi alege sau respinge Cuvântul lui Dumnezeu. Puteţi alege Cuvântul Lui sau puteţi alege crezurile denominaţiunilor voastre. Puteţi alege ideile voastre moderne despre aceasta sau puteţi fi născuţi din nou şi umpluţi cu Duhul Sfânt.

Pentru mine a trăi este Hristos.″ (Filipeni 1.21). Aleluia! Eu cred că Acelaşi Dumnezeu care S-a revărsat în ziua de Rusalii peste Biserică, Stâlpul de Foc care S-a împărţit ca nişte limbi de foc peste poporul Său, este în seara aceasta aici. Dumnezeul de atunci este şi astăzi aici dându-ne acelaşi Duh Sfânt. Eu ştiu că acesta este un paradox şi nu poate fi explicat. Noi nu putem explica emoţiile, strigătele, plânsetele şi aşa mai departe, pentru că felul cum lucrează Dumnezeu este un paradox. Dumnezeul cel nevăzut locuieşte în inima omului şi se face vizibil prin legitimarea Cuvântului Său, dovedind că este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

A fost un paradox când Isus din Nazaret, Fiul unui tâmplar, a hrănit cinci mii de oameni cu cinci pâini şi doi peşti. Aş vrea să văd pe cineva făcând aceasta. Ce fel de atomi a eliberat El atunci? Ce a făcut? Le-a dat peşti gătiţi, nu cruzi şi a hrănit cinci mii de oameni. Amin.

Ce semnifică această pâine ruptă, crescută din nou, mâncată, ruptă, crescută din nou şi mâncată? Aceasta înseamnă că El este Acelaşi Dumnezeu care a fost şi atunci. El este încă Pâinea vieţii pentru orice om care flămânzeşte şi însetează după El. Bunătatea Lui este inepuizabilă.

Unii spun: „Noi nu avem nevoie de minuni, nu avem nevoie de paradox!″

El aşteaptă. Acesta este Planul Lui; aceasta este ceea ce este El. El este Acelaşi ieri, azi şi în veci şi aşteaptă să te întinzi şi să-ţi iei partea. Te temi să o faci? Preferi să mergi pe râu, să prinzi un peşte şi să-l prăjeşti tu, decât să-l ai în felul lui Dumnezeu? Întinde-te şi spune prin credinţă: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci! Doamne, eu cred în Tine şi Te rog să-mi dai Hrana, tăria şi credinţa de care am nevoie,″ şi atunci veţi vedea ce se va întâmpla, fiindcă El va sătura orice inimă sinceră. O va face.

Ce paradox a fost că după ce a hrănit cinci mii de oameni cu cinci pâini şi doi peşti, a ridicat şi câteva coşuri pline de firimituri.

A fost un paradox când un Om cu picioare ca mine şi ca tine, a umblat pe un lac ca Lacul Michigan, în timp ce furtuna era în toi.

Aţi fost vreodată acolo să vedeţi cum vin furtunile peste Marea Galileii? Când vântul a început să sufle năprasnic, valurile au aruncat barca într-o parte şi-n alta, aşa că toate speranţele de salvare erau duse. Ei erau pe mare şi vâsleau de pe la patru după-amiaza, iar acum era cam straja a patra, pe la trei sau patru dimineaţa.  Amin. Cât de departe au mers pe mare, iar pe El l-au lăsat pe partea cealaltă. Amin.

Şi la straja a patra, El a venit la ei umblând pe valuri. Acesta era un paradox. Cum se putea face mai vizibil? El păşea peste valuri, fără să aibă nici o picătură de apă pe El. Explicaţi-mi acest lucru dacă puteţi. Ce era acesta? Un paradox.

A fost un paradox când Petru, care nu l-a văzut niciodată în viaţa lui, a păşit în prezenţa lui Isus Hristos, fiindcă fratele lui, Andrei, i-a spus că El era Mesia. Şi când Isus S-a uitat drept la el, fără să-l fi văzut niciodată până atunci, a spus: „Numele tău este Simon şi eşti fiul lui Iona!″ acesta a fost un paradox. Dacă ştiţi, spuneţi-mi cum a făcut-o. Era un paradox.

De ce? Pentru că El este Cuvântul, iar Biblia spune că „Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.″ (Evrei 4.12). Aceasta dovedeşte că El era Cuvântul (Amin), „Acelaşi ieri, azi şi în veci.″

A fost un paradox când Filip s-a dus să-l caute pe Natanael ca să-l aducă în prezenţa lui Isus, iar când a ajuns acolo, Isus i-a spus ce a făcut cu o zi în urmă. Acela era un paradox (Amin) care arăta că El era Cuvântul. „Iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleşug.” „De unde mă cunoşti?”, I-a zis Natanael.

„Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.” (Ioan 1.47-48). Un paradox. Amin.

A fost un paradox atunci când un mic om de afaceri din oraşul Ierihon, un critic al Domnului Isus, s-a urcat într-un copac şi s-a ascuns ca să-L poată vedea pe El când va trece pe acolo. Dar când a trecut pe stradă, Isus S-a oprit chiar sub acel copac, şi-a ridicat ochii în sus, l-a chemat pe nume şi i-a zis: „Zachee, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta.” (Luca 19.5). Un paradox, pentru că El nu-l văzuse niciodată până atunci.

A fost un paradox, când câteva mii de oameni din Ierihon, au râs şi şi-au bătut joc de El, când a plecat din cetate în dimineaţa aceea. Oamenii aruncau cu legume stricate după El şi-i pot auzi pe preoţii care ziceau: „Hei, spune, am auzit că înviezi morţi şi că eşti proroc! Uite, aici avem un cimitir plin. Este chiar şi un preot, un om bun ca mine. Haide, ridică-l! Să te vedem cum îl înviezi!″ El nu a luat în seamă nici un cuvânt, din tot ce se spunea în jurul Lui, dar undeva, puţin mai încolo, la vreo două sute cincizeci de yarzi (228 metri), lângă un zid stătea un biet cerşetor care tremura de frig şi striga: „Oh, Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!″ Aleluia!

Vedeţi, la câteva mile depărtare de acolo, o chemare a lui Iosua a oprit soarele, iar aici, un biet cerşetor L-a oprit pe Fiul lui Dumnezeu, punându-se în calea Lui prin credinţă; cu aceeaşi credinţă pe care a avut-o şi Iosua. Amin. A făcut aceasta fiindcă ştia că dacă El era Fiul lui Dumnezeu, era Mesia manifestat şi putea să-i redea vederea. Un paradox! O, Doamne! Cu siguranţă era un paradox. Da, domnilor.

Este un paradox cum Dumnezeu a putut deveni Om şi a murit. Dumnezeu, Viaţa veşnică, a putut deveni Om, viaţă naturală, a murit şi a ajuns din nou Viaţa veşnică.

A fost un paradox cum marele Dumnezeu care umple tot spaţiul şi toată veşnicia, a putut veni jos ca Om, ca să salveze propria Sa creaţie. Dumnezeu a devenit una din creaţiile Lui, fiindcă Şi-a creat propriul trup.

IeHoVaH Tatăl, a locuit în plinătate în Isus Hristos, Fiul Său. Isus a fost trupul lui Dumnezeu; Dumnezeu era reprezentat într-un cort, trupul lui Isus Hristos şi astfel, Cel ce umple tot spaţiul şi toată veşnicia, a devenit Om. Amin. Înţelegeţi ce vreau să spun? Oh, acesta era un paradox: cum El a putut să se facă astfel încât să sufere moartea pentru întreaga omenire.

Ce paradox a fost atunci când un Om a fost crucificat, omorât, străpuns în inimă cu o suliţă romană de şase sau opt inch (15,4-20,3 cm), şi a ţâşnit sânge şi apă! L-au luat de pe cruce mort, l-au înfăşurat într-o pânză şi l-au aşezat în mormânt. Toţi au mărturisit că era mort: centurionul a spus că este mort, luna a spus că este mort, stelele au spus că este mort, soarele a spus că este mort şi pământul a avut o zvâcnire care spunea că este mort. Dar a treia zi, a putut să revină din nou la viaţă, nemuritor. Acesta este un paradox. Amin. El a spus: „Am putere s-o dau (viaţa) şi am putere s-o iau iarăşi.″ (Ioan 10.18). Învierea Lui a fost un adevărat paradox al lui Dumnezeu.

A fost un paradox că Dumnezeu a ales nişte pescari, şi nu  preoţii educaţi, să-I ducă Mesajul. Toţi se aşteptau ca atunci când va veni El, să meargă la farisei şi saduchei şi să le spună: „Fraţilor, voi sunteţi cei care de-a lungul vremii aţi ţinut curată această denominaţiune, de aceea am venit să vă iau. Părinţii voştri vor fi mândri de voi când vor privi în jos din ceruri,″ sau unde or fi fost. Eu mă îndoiesc de aceasta, fiindcă Isus le-a zis: „Voi aveţi de tată pe diavolul.″ A fost un paradox când El i-a condamnat pe fiecare dintre ei şi le-a spus că sunt de la diavolul, apoi S-a dus la Marea Galileii, Şi-a ales nişte pescari neştiutori care nu ştiau nici să-şi scrie numele şi le-a dat cheile Împărăţiei cerului, în loc să i le dea marelui preot Caiafa, fiindcă toţi acei preoţi au încercat să ţină lucrurile lui Dumnezeu prin tradiţiile lor.

Şi iată că El a ales un grup de acolo de la râu. Când un om este instruit şi educat în seminare şi şcoli, El ignoră toate acestea şi se întoarce spre un pescar neştiutor şi îi dă cheile Împărăţiei. Amin.

Este un paradox atunci când un om Îl crede pe Dumnezeu pe Cuvânt. Cuvântul lui Dumnezeu a adus lumea la existenţă, iar în seara aceasta, voi trebuie să credeţi acelaşi Cuvânt pentru că este Cuvântul făgăduit al lui Dumnezeu.

Uitaţi-vă la femeia care stătea la fântână. Ea a spus: „Noi ştim că atunci când va veni Mesia, ne va spune aceste lucruri.″ Uitaţi-vă, Dumnezeu a luat o femeie uşoară. Slavă lui Dumnezeu! Dumnezeu a vorbit cu o prostituată şi i-a zis: „Dă-Mi să beau!″ Aici este un paradox.

Ce paradox, că acea sămânţă a Vieţii veşnice, hotărâtă înainte de întemeierea lumii, putea locui în inima acelei biete prostituate, care fusese aruncată probabil în stradă. De ce? Pentru că fusese hotărâtă pentru Viaţa veşnică.

Când Mielul a fost junghiat înainte de întemeierea lumii, conform Bibliei, numele noastre au fost scrise în acea carte, iar Isus a spus: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis,″ şi: „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară.″ (Ioan 6.44,37). Împrăştiaţi doar Lumina!

Ce s-a întâmplat când acea Lumină i-a atins pe preoţi? Ei au zis: „Acesta este un Beelzebul, un ghicitor, un drac!″ dar El le-a răspuns: „Voi aveţi de tată pe diavolul.″ Vedeţi? De acolo vin, pe când femeia aceea imorală avea sămânţa hotărâtă mai dinainte ancorată în ea. Ce paradox! Astfel, când a fost lovită de Lumină, ea a spus: „Doamne, văd că eşti proroc.″ Prorocul este acolo unde este Cuvântul Domnului. Şi El, Prorocul, avea Cuvântul, aşa că femeia a zis: „Văd că eşti proroc. Noi ştim că atunci când va veni Mesia, El va face aceste lucruri.″

Iar El i-a răspuns: „Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.”

Frate, în clipa aceea a lăsat găleata şi a alergat în cetate, iar mărturia ei a salvat cetatea Sihar. Acesta a fost un paradox. Da, domnilor.

A fost un paradox când Dumnezeu a pus, la Cincizecime, Duhul Său în nişte pescari săraci şi fără şcoală şi nu în marele preot Caiafa. A fost un paradox că Dumnezeu   i-a ales pe cei care erau numiţi rătăciţi şi nebuni, oameni care se clătinau, săreau şi se manifestau ca nişte nebuni.

Este un paradox că Dumnezeu a trecut pe lângă marea sinagogă, marele sinedriu şi marii preoţi şcolarizaţi şi a ales o grămadă de pescari neştiutori şi needucaţi care nu ştiau altceva decât să creadă în El  şi în Cuvântul Său şi să vadă rezultatele.

Dumnezeu a găsit cu cale să treacă pe lângă aşa zisele lucruri sfinte ale lumii, şi să aleagă o grămadă de „gunoaie″ care au fost numiţi „eretici″ datorită felului lor de închinare, ca să facă prin ei o cale de salvare. Da, acesta este Adevărul şi nu puteţi să-L negaţi. Pavel spunea că-L slujeşte pe Dumnezeu „după Calea pe care ei o numesc partidă.″ (Fapte 24.14). Da.

A fost un paradox când marele Stâlp de Foc venit din cer, Îngerul Domnului, a condus poporul Israel prin pustie. A fost un paradox când El a vorbit cu Moise dintr-un rug aprins.

Şi opt sute de ani mai târziu, în Ioan 8.58, El a stat pe pământ şi a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu.” Acesta era un paradox. A fost un paradox că „Eu sunt″ a fost în rugul aprins şi a vorbit cu Moise.

A fost un paradox ce s-a întâmplat după moartea Lui. Saul era un evreu cu nasul coroiat, plin de temperament, gata să dea la moarte Biserica şi să-i aresteze pe creştini. Domnul avea un proroc pe nume Anania, care vorbea Cuvântul Lui, fiindcă Acesta venea la el. Şi în timp ce păstorul Anania era acolo şi prorocea, Saul mergea să-l prindă. Dar pe la mijlocul zilei, acelaşi Stâlp de Foc care a condus Israelul prin pustie, a venit jos şi l-a trântit la pământ pe Saul. Oamenii din jurul lui nu L-au putut vedea, dar pentru Pavel, Lumina a fost atât de puternică încât a orbit. Amin. Era orb. Pentru el era real, în timp ce ceilalţi nu au văzut nimic. Este un paradox. O, Doamne!

Ceea ce pentru mine este descoperit, pentru alţii este ascuns. Acesta este motivul pentru care unii oameni nu pot sta în adunare să privească lucrarea Domnului, ci se ridică şi pleacă, apoi batjocoresc, în timp ce alţii se ţin cu toată inima de aceasta. Este un paradox cum Dumnezeu a putut să-i facă pe oameni din aceeaşi carne. Este un paradox să vezi cum El face aceasta în fiecare zi. A fost un paradox ce s-a întâmplat cu Pavel.

Să ştiţi că Pavel nu l-a văzut niciodată pe Isus în trup şi a trebuit să accepte descoperirea exact ca şi Petru, pentru că nici Petru nu l-a cunoscut după trup. Astfel, El i-a întrebat:

„Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?”

Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: Ieremia sau unul din proroci,” au răspuns ei.

„Nu aceasta am întrebat. Cine ziceţi voi că sunt Eu?″

Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!”

Şi El a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.

…şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.″ Vedeţi? Un paradox.

El nu L-a cunoscut după trup, ci după lucrările şi descoperirea Sa, fiindcă L-a văzut împlinind exact ce spune Scriptura.

Acesta este felul de paradox care scoate omul dintr-un crez formal şi rece şi-l aduce la Dumnezeu. Este un paradox să vezi că un om care citeşte aceeaşi Biblie, neagă aceasta, în timp ce altul Îl crede şi acceptă dovada Lui. Da, este un paradox, când Îl vezi cum lucrează la inima unui om. Celălalt ar trebui să vadă că este acelaşi Dumnezeu şi că crezul lui este greşit şi contrar Cuvântului.

Când Dumnezeu îşi adevereşte Cuvântul, dovedeşte că crezul tău este greşit. Amin. Nu vreau să fiu dur, dar acesta este Adevărul; este un paradox.

Am spus că voi vorbi treizeci de minute, şi deşi au trecut deja, mai am încă şase pagini de însemnări. Credeţi în paradox? (Adunarea spune: „Amin!″). Amin, şi eu cred. Înainte de a încheia, daţi-mi voie să mai spun ceva. Ascultaţi! Nu demult, am fost în Sud şi mi-am amintit că am un prieten bun acolo, un farmacist care este un sfânt născut din nou, un om adevărat. Mergând prin oraş, i-am văzut numele scris pe uşa farmaciei, aşa că am intrat să-l văd.

Când am intrat, s-a uitat peste ochelarii lui mici, aşezaţi pe vârful nasului, și când m-a văzut, a zis: „Să nu-mi spui că acesta este fratele Branham,″ după care a venit şi m-a îmbrăţişat. „Du-te şi adu nişte îngheţată!″, i-a zis fiului său, apoi m-a întrebat: „Vrei o cafea?″

„Nu, fiindcă mă face nervos,″ i-am răspuns eu. „Mai bine îngheţată.″ Şi am avut o mică părtăşie la o îngheţată.

„Aş vrea să-ţi spun ceva, frate Branham,″ a zis el. „Eu am fost mai rezervat în a pune mărturie şi în faţa altor oameni.″ Şi aşa am început să vorbim despre Domnul şi bunătatea Lui. Bietul de el mi-a zis cu lacrimi în ochi:

„Vreau să-ţi spun ceva ce poate părea ciudat, dar ştiu că tu mă vei înţelege.″

„Sigur că da, frate, spune ce este.″

Şi el a zis: „În timpul crizei, eu şi fiul meu, care atunci era tânăr, aveam această afacere. Oamenii erau săraci şi nu aveau ce să mănânce, și ca să obţină un medicament trebuiau să facă o comandă şi să stea la rând.

Poate mulţi dintre voi îşi amintesc aceasta. Cu siguranţă. Trebuia să stai la rând ca să obţii acele medicamente sau ceva de mâncare.

„Într-o zi,″ a continuat el, „stăteam acolo şi citeam din Biblie, iar la un moment dat a intrat cineva pe uşă. Fiul meu s-a ridicat şi s-a dus la tejghea, şi l-am auzit spunând: „Nu, nu putem face aceasta!″ Am închis Biblia şi am ascultat atent. Omul care intrase, spunea: „Vă rog, domnule, soţia mea este aproape leşinată.″ Când m-am uitat, am văzut o pereche tânără, iar femeia era însărcinată. Tânărul a continuat: „Am stat la un rând lung de câteva blocuri, dar soţia mea nu mai rezistă. Am reţeta de la doctor şi ea trebuie să-şi ia medicamentul imediat. Domnule, te rog să prepari medicamentul ca să-l ia, apoi o duc acasă, mă întorc înapoi la rând şi aduc comanda.″

„Domnule, este împotriva ordinelor, nu putem face aceasta,″ a repetat fiul meu. Atunci tânărul a spus: „Nu am ştiut aceasta. Îţi mulţumesc, băiete,″ şi s-a întors să plece.

În clipa aceea am simţit că Cineva îmi spune în inimă: „Şi Iosif şi Maria au fost refuzaţi odată!″ aşa că m-am ridicat şi am zis: „Stai puţin, tinere!″

Tânărul s-a oprit, iar prietenul meu a luat reţeta, s-a dus în spate şi a preparat reţeta în timp ce tânărul soţ îşi ţinea soţia de mână. La un moment dat, ea părea că leşină, aşa că el a sprijinit-o de umărul său. Când a fost gata, a dus medicamentul la tânăr, iar acesta i-a zis:

„Îmi pare rău că a trebuit să fac aceasta, domnule.″

„Lasă, nu-i nimic,″ a răspuns el.

Spunea că avea capul plecat, dar când i-a întins medicamentul, s-a întâmplat ceva. „Frate Branham,″ a continuat el, „L-am văzut pe Isus. Am pus medicamentul chiar în mâna Lui. El era acolo, aşa cum Îl înfăţişează tabloul. N-am mai putut vorbi, iar omul s-a întors şi a plecat. Crezi aceasta, frate Branham?″

„Sigur că cred,″ am răspuns eu. „O cred cu toată fiinţa mea!″

Sfântul Martin din Tours, dacă aţi auzit de el, era soldat. El călca pe urmele tatălui său, dar întotdeauna a simţit chemarea lui Dumnezeu. Istoria spune că într-un an a fost o iarnă foarte grea, iar la poartă stătea un cerşetor care murea de frig. Pe lângă el treceau mulţi oameni care ar fi putut să-i dea ceva de mâncare sau o haină, dar nu au făcut-o. Era un bătrân murdar şi nebăgat în seamă, care îşi ridica mâinile şi striga: „Ajutaţi-mă, vă rog, că îngheţ de frig. Daţi-mi ceva să mă învelesc.″

A trecut pe acolo şi sfântul Martin. El era un bărbat bun, care întotdeauna dădea tot ce avea. Fiind soldat, el avea o manta groasă, iar când a trecut pe lângă cerşetor, l-a privit şi a văzut că nimeni nu-i dădea nimic. Oamenii treceau pe lângă el fără să-l ajute cu nimic. Atunci şi-a dat jos mantaua, a scos sabia şi a tăiat-o în două. O parte a pus-o pe umerii lui, iar cu cealaltă l-a învelit pe cerşetor ca să poată trăi peste noapte. Oamenii pe lângă care trecea pe stradă, îl priveau pe Martin şi râdeau de el, zicând: „Ce caraghios este soldatul acela cu o jumătate de manta pe el!″

Se spune că în noaptea aceea, Martin s-a trezit din somn şi a simţit că în camera lui era cineva, iar când a privit în jur, a văzut că acolo era Isus cu acea jumătate de manta pe umeri.

Acesta a fost sfântul Martin care a luptat pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna şi a crezut în minunile lui Dumnezeu. El a crezut în vorbirea în limbi şi tot ce au scris apostolii; a crezut tot ce spune Biblia, iar Dumnezeu a făcut minuni. Când L-a văzut pe Isus cu jumătatea de manta pe care i-a dat-o cerşetorului, el a ştiut că a împlinit Cuvântul lui Dumnezeu care spune: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.” (Matei 25.40).

Poate ziceţi: „Dar omul nu a văzut nimic!″

Eu cred că a văzut. Cred că era o descoperire a lui Dumnezeu, pentru că a ţinut Cuvântul.

Şi pentru că vorbim de paradox, am să vă mai arăt încă unul: „…întâi vor învia cei morţi în Hristos.

Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh.″ (1Tesalonicei 4.16-17). Da.

O, cum Îşi ţine Dumnezeu Cuvântul în această epocă intelectuală! El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Cum poate deosebi gândurile omului! Cum îl poate schimba încă pe om! El poate să-Şi ţină fiecare Cuvânt pe care L-a făgăduit pentru timpul acesta, pentru că este Acelaşi ieri, azi şi în veci. El Se manifestă încă şi îngăduie să se facă poze cu Stâlpul de Foc, Acelaşi care l-a condus pe Israel; Acelaşi care a fost cu Domnul Isus; Acelaşi care a venit la Saul pe drumul Damascului; Acelaşi care l-a eliberat pe Petru din închisoare. Acelaşi Înger al lui Dumnezeu este în seara aceasta aici, făcând aceleaşi lucrări pe care le-a făcut atunci când era în trup pe pământ. De ce? Pentru că este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Credeţi în paradox? (Amin). Eu cred că Dumnezeu vrea oameni care să creadă în paradox.

Uite că am depăşit timpul acordat, dar cred că putem vedea chiar aici un paradox. Amin. Cred că Dumnezeu vrea să Se descopere poporului Său, iar dacă poate găsi un bărbat sau o femeie, o fată sau un băiat care să pună deoparte propriile gânduri şi să devină un întemniţat al Lui care Îl crede, îi va arăta paradoxul.

El este Cuvântul: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.″ (Ioan 1.1,14).

El a promis în Luca 17, că în zilele din urmă va fi la fel ca în zilele Sodomei, când cei aleşi, gruparea lui Avraam, vor primi un semn ca şi Avraam, iar gruparea lui Lot va primi un semn ca şi Lot.

Este ciudat că am avut toţi aceşti reformatori, ca Luther, Wesley, dar nu am avut nici un mesager al Cuvântului, al cărui nume să se termine cu terminaţia „ham.″ Graham are şase litere, în timp ce Abraham are şapte. Noi   i-am avut pe Moody, Sankey, Finney, Knox, Calvin, etc., dar nu am avut un „ham″, „tatăl popoarelor.″ Avem unul acum, ceea ce este un paradox. Aţi ştiut aceasta? (Adunarea spune: „Amin!″). Priviţi cum procedează exact la fel, chemându-i pe oameni afară din Sodoma.

Dar amintiţi-vă că şi Avraam a avut un mesager în gruparea lui. Amin. Şi ce semn a făcut în timp ce stătea cu spatele întors spre cort? El a zis: „La anul pe vremea aceasta, mă voi întoarce negreşit la tine.″

Vedeţi, El l-a întrebat pe Avraam: „Unde este nevasta ta, Sara?″ Şi Avraam I-a răspuns: „În cortul de la spatele Tău.″ Când a auzit ce spune El, Sara a râs în sinea ei, dar El a întrebat: „De ce a râs Sara şi a zis că aşa ceva este imposibil?″ Aţi văzut? Şi Isus a zis: Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot se va întâmpla aidoma… şi în ziua când Se va arăta Fiul omului.″ (Luca 17.28,30). „…aceleaşi lucrări pe care le fac Eu.″ Cuvântul lui Dumnezeu spune clar că „Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.″ (Ioan 15.7). Este un paradox să vezi împlinită o făgăduinţă a lui Dumnezeu, care a fost făcută cu două mii de ani în urmă. Etica bisericii i-a îndepărtat atât de mult pe oameni de acest lucru, dar Dumnezeu vine în mijlocul Bisericii Sale, şi arde totul prin Cuvântul Său. Acesta este un paradox. Credeţi în El? (Adunarea spune: „Amin!″).

Haideţi să ne rugăm.

Dacă printre noi este cineva care doreşte să vadă un paradox în viaţa lui, astfel ca inima să i se schimbe de la necredinţă, la credinţa în Dumnezeu, să ridice mâna şi să spună: „Doamne, aminteşte-Ţi de mine!″

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Priviţi cât de multe mâini s-au ridicat.

Tată ceresc, s-au ridicat atât de multe mâini încât nu pot să-i spun fiecăruia: „Dumnezeu să te binecuvânteze!″ dar Tu îi cunoşti pe fiecare dintre ei. Doamne, schimbă-le gândirea şi fă să se întâmple un paradox, fiindcă se pare că au crezut numai de jumătate şi s-au oprit la mijlocul drumului. Poate unii dintre ei aparţin de vreo biserică, dar cu toate acestea nu au crezut şi nu au cunoscut timpul eliberării depline, ca să vadă că El este în stare să împlinească ceea ce a făgăduit. Totuşi, noi pretindem că suntem sămânţa lui Avraam, care nu s-a clătinat din pricina necredinţei, ci s-a întărit tot mai mult în credinţă, lăudându-L pe Dumnezeu. Tată, Dumnezeule, Te rog în Numele lui Isus să ai milă de ei.

O, Dumnezeule, vino în seara aceasta printre noi şi dovedeşte că încă eşti acelaşi Dumnezeu al minunilor. Fă un paradox, Doamne, şi dovedeşte că Cuvântul Tău poate să cunoască încă gândurile şi intenţiile inimii. Tu eşti Acelaşi Dumnezeu care i s-a arătat lui Avraam, Cel numit Elohim, Domnul Dumnezeu, Creatorul, Atotputernicul, Cel ce există prin Sine însuşi. Tu eşti încă acelaşi Dumnezeu veşnic, Acelaşi ieri, azi şi în veci, iar sângele Fiului Tău a sfinţit şi a curăţit o Biserică. O, dacă oamenii ar lua doar Cuvântul, fără să mai adauge vreun crez! El a spus: „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele.″ Mlădiţele poartă roadele viţei, fiindcă viaţa din ele este viaţa viţei. O, cât Îţi mulţumim pentru aceasta, Doamne! Cât este de desăvârşit! În acest timp al necredinţei, al superstiţiilor şi al diferitelor crezuri, Tu eşti încă acelaşi Dumnezeu care poţi aduce muşte, păduchi, broaşte şi orice doreşti, cum ai făcut prin Moise. Tu eşti acelaşi Dumnezeu care trimiţi ploaie de sus; eşti Acelaşi care va turna foc din cer; eşti Acelaşi ieri, azi şi în veci.

O, Doamne Dumnezeule, arată-Ţi slava salvându-i şi umplându-i pe toţi cei ce au ridicat mâna. Îndură-Te, Doamne. Să nu fie doar o rugăciune sau o ridicare de mână formală, nici ceva făcut din pricina influenţei, ci să fie ceva venit din adâncul inimii, astfel încât oamenii să strige: „O, Doamne Dumnezeule, dă-mi o credinţă cu care să cred, să accept fiecare Cuvânt şi să întăresc fiecare făgăduinţă cu „Amin!″ Îndură-Te, Tată, pentru că Ţi-i încredinţez în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Câţi de aici cred că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci? Câţi cred că femeia care s-a atins de haina Lui a fost vindecată? Acesta a fost un paradox. El nu a simţit fireşte atingerea ei, dar cu toate acestea a spus: „Cine M-a atins?″ Ea nu s-a putut ascunde, iar El a găsit-o, i-a spus care era problema ei şi a fost vindecată.

Biblia spune că El este Marele Preot care poate fi atins prin simţirea neputinţelor noastre. Câţi bolnavi cred aceasta?  Ridicaţi mâna. Credeţi şi vom vedea cât este de adevărat acest lucru.

Voi ziceţi: „Cum se poate primi acest lucru, frate Branham?″ Crezând Cuvântul aşa cum este scris. Nu vă luaţi după ce spune unul sau altul, ci credeţi întocmai cum este scris. De ce acceptaţi interpretarea cuiva, când El vă va judeca după Cuvântul scris? Acesta este Etalonul după care veţi fi judecaţi, iar El veghează asupra Etalonului Său. Nu este nimic în neregulă cu El; este Cuvântul lui Dumnezeu, iar noi vom fi judecaţi după El.

Dacă rămâneţi în Mine…″ aceasta este credinţa, şi „dacă rămân în voi cuvintele Mele, fiindcă El este Cuvântul, „cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.″

Acum atingeţi-vă de haina Lui şi spuneţi: „Doamne Isuse, eu cred din toată inima că trăim în timpul din urmă şi că Tu eşti Acelaşi Dumnezeu care a făcut minunile despre care ne-a vorbit păstorul în Cuvântul din seara aceasta. Doamne, eu cred că eşti Marele Preot, de aceea Te rog să-mi îngădui să mă ating de haina Ta, apoi vorbeşte-mi prin fratele acesta care susţine că vorbeşti prin el, pentru că el nu mă cunoaşte, dar Tu mă cunoşti.″ Astfel, veţi vedea că El este acelaşi Dumnezeu al minunilor şi că poate face din nou un paradox, un lucru inexplicabil pe care omul nu-l poate înţelege sau explica.

Veţi crede? (Adunarea spune: „Amin!″). Deci, dacă o va face, vom şti că este un paradox, nu-i aşa? (Amin). Să credeţi, pentru că voi chema rândul de rugăciune.

Va trebui să vă separ. Haideţi să începem din partea aceasta. Cei care ştiu că nu-i cunosc, să ridice mâna. Câţi sunt bolnavi şi au o cerere înaintea lui Dumnezeu? În ordine. Cei care credeţi, spuneţi: „Doamne Isuse, Cel care eşti Acelaşi ieri, azi şi în veci, lasă-mă să Te ating. Credinţa mea se îndreaptă spre Tine, acolo, la dreapta lui Dumnezeu, şi ştiu că Duhul Sfânt care a fost în Tine, este în seara aceasta aici. Doamne, lasă-mă să Te ating prin credinţă!″ Astfel, veţi vedea că dacă este Autorul paradoxurilor, El va aduce aceste lucruri la existenţă. Fiţi doar respectuoşi.

Aici stă o doamnă de culoare care suferă cu rinichii. Ea a avut o operaţie. Eu nu o cunosc, nu-i aşa doamnă? Sunt un străin pentru tine. Ţi-am spus adevărul, nu-i aşa? Crezi că El este acelaşi Dumnezeu care i-a vorbit femeii care s-a atins de haina Lui? Tu m-ai atinge degeaba pe mine, dar aici este Marele Preot care poate fi atins prin suferinţele noastre. Este adevărat? Tu crezi. Când te-ai rugat să fii tu aceea, ai fost atinsă de Ceva şi imediat după aceea te-am strigat. Este adevărat? În ordine. Operaţia pe care ai avut-o, nu a prea reuşit şi eşti alarmată pentru că nu te simţi prea bine. Dacă Domnul Isus îmi va descoperi cine eşti, aşa cum a făcut cu Simon, vei crede că sunt prorocul Lui, slujitorul Lui? Da? Eşti doamna Pigrum. Aşa este. Crede din toată inima şi vei fi bine, pentru că credinţa ta te face sănătoasă.

Credeţi din toată inima? („Amin”). Dar cei din partea aceasta, credeţi?

La capătul rândului de acolo stă un om care are probleme cu ochii. Nu ştiu dacă ştie că vorbesc cu el. Da, acum se uită la mine. El simte Duhul. Puteţi vedea Lumina care este deasupra lui? Domnule, numele tău este Oris şi eşti îngrijorat pentru ochii tăi, dar Hristos te face bine prin credinţă.

Întrebaţi-l dacă-l cunosc sau dacă l-am văzut vreodată până acum. Nici pe femeie nu am cunoscut-o, ceea ce înseamnă că aici este un paradox. Credeţi aceasta? („Amin”). El este Acelaşi ieri, azi şi în veci şi a promis că lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.″

Aşa S-a identificat că este Mesia. Este adevărat? („Amin”). Ei bine, El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Voi ştiţi că eu nu pot să fiu Mesia, ci sunt doar un om, fratele vostru. Dar Duhul Sfânt de aici este Mesia; El este Călăuzitorul; El este Cel ce cunoaşte totul, pentru că eu nu-i cunosc pe oamenii aceştia.

Acolo stă o femeie de culoare care are probleme cu tiroida. Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună cine eşti? Eşti doamna Kelly. (Femeia strigă: „Aşa mă cheamă!″). Aşa este.

Credeţi din toată inima? („Amin”).

Doamna aceea din spate se numeşte Swanson şi are o problemă nervoasă. Crezi că Dumnezeu te poate face bine? Dacă crezi din toată inima, o poţi avea. Dumnezeu te face bine.

Credeţi? Eu nu-i cunosc pe oamenii aceştia. Întrebaţi-i dacă-i cunosc. Este un paradox.

Un moment… Lumina este peste femeia de acolo. Ştiu cine este. Nu te îngrijora, doamnă Collins, fiindcă lucrul acesta îţi face rău. Va ieşi bine. Dumnezeu dă călăuzirea. Eu o cunosc pe femeia aceasta. Este din Indiana, Kentucky, iar soţul ei este unul din diaconii bisericii mele, un om foarte cumsecade. Peste ea este o Lumină. O puteţi vedea? Ea este bolnavă şi supărată cu privire la un lucru pe care nu ştie dacă trebuie să-l facă sau nu. Soră, nu te mai frământa, pentru că va fi bine. El cunoaşte problema şi te va călăuzi dacă Îi dai voie.

Amin. El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. El este un paradox, iar noi Îi suntem recunoscători. Credeţi? („Amin”).

Dacă credeţi, ridicaţi-vă în picioare, acceptaţi-L şi spuneţi: „Doamne Dumnezeule, vin la Tine în Numele lui Isus Hristos şi Te rog să lucrezi în mine, ca să aduci slavă, binecuvântări şi putere. Îngăduie să se întâmple chiar acum un paradox în inima mea, fiindcă cred.″ Credeţi din toată inima!

Ridicaţi mâinile în timp ce vom cânta cântarea aceea veche: „Îl iubesc căci El m-a iubit întâi.″ Închideţi ochii. Închideţi orice fel de gând şi lăsaţi-L pe Isus Hristos să intre în voi şi atunci fiecare veţi fi vindecaţi şi umpluţi cu Duhul Sfânt.

Este suficient un singur paradox ca să pună în clocot locul acesta. Isus Hristos este aici. Cine poate explica aceasta? Întrebaţi-i pe oamenii aceia. Întrebaţi-i cum se numesc. Totul este înregistrat pe bandă. Mergeţi şi întrebaţi-i şi veţi vedea că nu ştiu nimic despre ei. Cine face aceasta? Dumnezeu în această epocă intelectuală.

„Nu este nici un picur de apă în cer!″ spunea ştiinţa din zilele lui Noe, dar a plouat pentru că aşa a spus Dumnezeu.

Cum se pot întâmpla toate aceste lucruri? Nu ştiu, dar Dumnezeu a promis şi El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Aleluia! Eu Îl iubesc pentru că El m-a iubit întâi şi mi-a deschis ochii orbi să pot veni să văd prezenţa Lui şi să ştiu că este aici. Amin şi amin.

Să ridicăm mâinile şi să-L lăudăm în timp ce vom cânta. Glorie lui Dumnezeu! Mulţumiri fie aduse Domnului Isus Hristos, pentru bunătatea şi îndurarea Lui! Dumnezeu să vă binecuvânteze. Amin.

– Amin –

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *