UN ABSOLUT

Nu-¡ aşa că vă mişcă? Eu cred că da. Haideţi să ne plecăm capetele în rugăciune.

Doamne, aşa cum s-a cântat şi în acest frumos imn: „Ce mare eşti!” ne întrebăm ce am fi fost dacă nu erai Tu! Când mă gândesc că eşti atât de mare şi că dragostea Ta Te-a îndemnat să Te gândeşti la noi, sufletul meu este copleşit. Te rog să ne binecuvântezi în timp ce vom intra în acest serviciu şi să frângi pentru noi Pâinea Vieţii, care este descoperirea lui Hristos, fiindcă o cerem în Numele lui Isus. Amin.

Fratele Ungren este un vizitator constant al tabernacolului. El locuieşte în Memphis, Tennessee, împreună cu mama şi soţia lui şi întreaga familie vine la tabernacol. Eu ajung foarte rar să-l ascult din cauză că întotdeauna sunt foarte ocupat, dar în dimineaţa aceasta l-am auzit cântând cântecul acesta.

El mai cântă un cântec care este printre preferatele mele: „Jos din slava Sa.” Acestea sunt cântecele mele preferate. În dimineaţa aceasta am avut marele privilegiu de a-l întâlni pe tatăl lui. Este pentru prima dată când îl întâlnesc. Este un om foarte cumsecade şi pot spune că seamănă foarte bine amândoi.

Soţia lui, adică mama fratelui Morris Ungren, a trăit ultimii cincisprezece ani prin harul lui Dumnezeu. Pentru mine a fost o mare mângâiere să văd că ea s-a ţinut mai departe de mâna neschimbătoare a lui Dumnezeu, chiar dacă a trecut prin ceasul acela întunecos. Aceasta arată că este o creştină adevărată şi reprezintă credinţa celor ce cred. Eu sunt foarte bucuros pentru aceasta, în această dimineaţă.

La parter am avut o nuntă. Doi dintre copiii mei din tabernacol s-au căsătorit: micuţul Billy Simson şi micuţa Myers, care erau iubiţi de ceva vreme. Micuţa Sharol Myers este rudă cu fratele Ungren. Noi ne bucurăm pentru ei. I-am văzut cum după slujba de căsătorie, şi-au reluat locurile înapoi în auditoriul bisericii ca să asculte predica. Aceşti doi copii au avut întotdeauna un loc special în inima mea, fiindcă au un mare respect pentru Cuvânt şi Îl iubesc.

Dacă ¡-am numit copiii mei, nu înseamnă că sunt mai buni decât ceilalţi copii, dar mie aşa mi se pare şi mă rog lui Dumnezeu pentru ei.

Micuţul Billy a vrut să se căsătorească, dar apoi s-a temut că va trebui să meargă în armată. Doi sau trei băieţi au fost în situaţia aceasta. Ei au venit la mine şi mi-au zis: „Frate Branham, nu vrem să părem nişte fricoşi, dar am vrea să-L întrebi pe Dumnezeu.” Ei mi-au dat de înţeles că dacă s-ar putea, ar vrea să nu meargă în armată şi aceasta nu pentru că nu vor să slujească patria, ci pentru că ar ajunge în compania unui alt fel de oameni, care duc cu ei poze cu femei pe jumătate goale şi alte lucruri de felul acesta, ceea ce înseamnă că nu este un loc potrivit pentru un tânăr creştin, iar Dumnezeu le-a dat ceea ce au cerut.

În dimineaţa aceasta, micul Billy a venit aici să fie căsătorit cu această fată cumsecade, Sharol, iar noi ne bucurăm pentru ei şi le dorim să ajungă în Împărăţia lui Dumnezeu.

Acesta a fost un timp măreţ pentru noi. În dimineaţa aceasta am avut o oră de şcoală duminicală şi o biserică plină, deci suntem foarte bucuroşi. Faptul că vedem că oamenii vin să ne asculte, ne încurajează, fiindcă aceasta înseamnă că nu vorbiţi la pereţii goi. Eu aş vorbi la fel chiar dacă aici ar fi numai o persoană. Însă este bine când te gândeşti că dacă aceasta îi scapă unuia, o prinde celălalt.

Când am intrat, l-am întâlnit pe fratele Boutliere pe care nu l-am văzut de când am venit aici. Eu l-am întrebat unde a fost, iar el mi-a răspuns: „Am pregătit masa pentru ei.”

Apoi ¡-am spus că am slăbit puţin, iar el mi-a zis: „Tu? Dar nu te-ai schimbat deloc.” Aceasta numesc eu adevărata diplomaţie. Adevărul este că am slăbit de la 170 de pound (76,5 Kg), la 145 pound (65,25 Kg), ceea ce înseamnă că m-am schimbat. Toate costumele atârnă pe mine. Zilele trecute, cineva mi-a adus un costum, unul care nu îmi mai cade de pe umeri şi îmi este bun în talie.

Eu încerc să fac ce ştiu mai bine pentru Isus Hristos ori de câte ori am ocazia, iar voi aveţi o frecvenţă bună.

 Am văzut cum Duhul Sfânt a înlăturat un cancer din trupul unei femei, chiar aici. Este vorba de o femeie cumsecade din Texas.

În ce o priveşte pe doamna care stă acolo, eu nu am văzut niciodată o persoană mai nervoasă. Este soţie de predicator, iar Domnul mi-a arătat o vedenie cu privire la ea. Femeia a sunat la New York şi a vrut să ajungă pe platformă, fiindcă l-a văzut pe soţul ei suferind de ulcer, boală cauzată de frământarea pentru soţia lui. Dumnezeul cel Atotputernic s-o liniştească pe această femeie. Frate, vreau să-ţi spun că s-a terminat cu ulcerul tău. Întoarce-te în lucrarea Domnului pentru că vei fi bine.

Când vezi ceva ce face Domnul, nu te mai saturi şi vrei să continue şi să continue.

Aseară am avut un mare serviciu de rugăciune, ceea ce este foarte bine. Punerea mâinilor peste bolnavi este un lucru bun, aceasta fiind tot ce poţi face uneori. Există situaţii când este ascuns ceva ce nu poate fi prins, iar atunci trebuie să intri în contact cu acea persoană şi să vezi ce este. Vedeţi, este ceva ce pune piedică, ceva ce stă în calea lor. Şi o mică umbră va împiedica vindecarea.

Femeia era atât de nervoasă şi de supărată, încât nici nu mai putea să respire. Făcea aşa… (Fratele Branham imită o respiraţie greoaie). Aici este un mic dedesubt şi tot ce trebuie să faci este să-¡ prinzi duhul. Apoi proiectezi spre ea gândul tău şi îi schimbi gândirea. Înţelegeţi? După aceea poţi s-o centrezi pe Hristos, iar de acolo poate merge mai departe. Dar trebuie să-¡ schimbi felul de gândire, fiindcă nu şi-l poate schimba singură. Ea se învârte ca într-un vârtej și tu trebuie s-o scoţi de acolo. Nu încercaţi să înţelegeţi aceasta, ci doar credeţi. Credeţi şi mergeţi mai departe.

  Este ca în cazul copilului care a fost mort de la ora nouă dimineaţa, iar mama lui îl purta în braţe. Unde a fost duhul lui micuţ? Trebuie să mergi să cauţi acel duh şi să-l aduci înapoi, iar când vezi că vine înapoi, poţi să te ridici şi să-l chemi înapoi în Numele Domnului. Înţelegeţi? Atunci se va întâmpla. Dar până când nu faci aceasta, îţi pierzi doar timpul.

Nu este nici un mister. Totul este să-L găseşti pe Dumnezeu, să te dai pe tine însuţi din cale şi să-L laşi pe Duhul Sfânt să te folosească după cum doreşte. Asta-¡ tot.

Cel mai important la un dar este să pui la o parte ideile tale şi să-L laşi pe Hristos să lucreze. Dacă vrei să ştii dacă este Hristos sau nu… Dacă este numai o senzaţie, dă-¡ pace, şi la fel dacă este numai o emoţie, dar dacă este scris în Cuvânt, atunci este Dumnezeu. Judecaţi fiecare duh prin Cuvânt şi nu vă îndepărtaţi niciodată de Cuvânt! Dacă o faci, eşti pierdut.

Înainte să ne prindă după-amiaza, haideţi să deschidem Biblia şi să citim ceva. Eu iubesc Cuvântul lui Dumnezeu şi ştiu că şi voi.

La şcoala duminicală am început să vorbesc despre tainele ascunse ale lui Dumnezeu de la întemeierea lumii, care au fost descoperite în Isus Hristos, dar nu am avut şansa să termin fiindcă urma căsătoria de care am uitat. Poate data viitoare. Acum voi citi din Filipeni 1.19-22:

„Căci ştiu că lucrul acesta se va întoarce spre mântuirea mea prin rugăciunile voastre şi prin ajutorul Duhului lui Isus Hristos.

Mă aştept şi nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de ruşine cu nimic; ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viaţa mea, fie prin moartea mea.

Căci pentru mine a trăi este Hristos, şi a muri este un câştig.”

 Aş vrea să citim şi din Romani 8.35-39: „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?

După cum este scris: „Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat.”

Totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.

Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare,

nici înălţimea, nici adâncimea, nicio altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos, Domnul nostru.”

Şi Fapte 2.30: „Fiindcă David era proroc şi ştia că Dumnezeu îi făgăduise cu jurământ că va ridica pe unul din urmaşii săi pe scaunul lui de domnie…”

Prima impresie este că trecem de la un text la altul, dar ştim că şi dacă citim doar un text, vom găsi în el ceva care ne va ajuta. Dumnezeu să ne ajute în timp ce vorbim despre subiectul pe care l-am intitulat: „Un Absolut.”

Când am privit textul acesta, m-am gândit să mă uit în dicţionar, fiindcă Ceva îmi spunea: „Acesta este Absolutul, Adevărul. Absolutul, aceasta este!” Şi m-am întrebat ce înseamnă cuvântul acesta. Ce este Absolutul? Astfel, am citit în dicţionarul Webster care spune: „Perfect în sine, nelimitat în putere, primordial şi ultimatum.”

(În dicţionarul român este explicat ca: 1. Care este independent de orice condiţii şi relaţii, care nu este supus nici unei restricţii, care nu are limite; necondiţionat, perfect, desăvârşit. 2. Care corespunde tuturor cerinţelor; lipsit de defecte; complet; ireproşabil; impecabil; perfect.).

Aş vrea să vă spun ceva şi sper că veţi înţelege aceste cuvinte, fiindcă nu sunt un predicator educat şi nu ştiu să-i fascinez pe oameni când le spun ceva. Singurul lucru pe care pot să-l fac, este să-¡ ajut pe prietenii pe care mi ¡-a dat Hristos, să înţeleagă ce cred eu despre El.

Orice mare realizare este legată de un punct de sprijin. Tu nu poţi trăi fără să ai un punct de sprijin şi nu poţi realiza ceva fără să ai un punct de sprijin, fiindcă el este legătura finală, este locul în care eşti legat de ceva.

În timpul în care trăim şi când totul se destramă, când totul este atât de fragil şi de instabil, cred că Mesajul este cel mai potrivit lucru, mai ales pentru creştinii care umblă prin ape adânci, pentru că biserica creştină trece prin cele mai adânci ape pe care le-a avut de două mii de ani încoace.

Am ajuns într-un punct în care creştinătăţii îi este prezentat ceva cu privire la care trebuie să ia o decizie, şi cred că biserica creştină ar trebui să aibă Ceva de care să ştie că se poate ancora, ca să nu plutească încoace şi încolo ca o frunză purtată de vânt. Astfel, când suflă vântul dinspre nord, o poartă într-o parte; apoi suflă vântul dinspre est şi o poartă în altă parte; apoi vine vântul dinspre vest şi o suflă iar, şi la fel vântul dinspre sud. Viaţa creştinului ar trebui să fie stabilă; ar trebui să aibă principii de care să fie legată şi care să fie mai importante decât însăşi viaţa lui.

Unii oameni sunt legaţi de afacerile lor; alţii sunt legaţi de familia lor; unii sunt legaţi de un crez, iar alţii sunt legaţi de postul lor din armată. Sunt multe lucruri de care putem fi legaţi, dar ca şi creştini, cred că ar trebui să fim legaţi de ceea ce ştim că este corect. Dacă eşti legat de familie, soţia ta te poate părăsi, iar dacă eşti legat de armată, poţi fi ucis. Poţi fi legat de diferite lucruri care au însă sfârşit, dar trebuie să existe Ceva de care să te poţi lega pentru destinaţia finală. Dacă te încrezi în munca ta, aceasta se va termina într-o zi, iar când îţi este luată familia, totul se termină.

Dar este un lucru care cred că este Punctul de sprijin. Eu cred că şi Pavel a avut un asemenea Punct de sprijin în această viaţă şi aş vrea să vorbesc puţin despre el, pentru că a spus: „…a trăi este Hristos şi a muri este un câştig.” Punctul de sprijin al lui Pavel a fost Hristos; El era sfârşitul tuturor neliniştilor lui. Dar Pavel nu a avut întotdeauna acest lucru, fiindcă mai înainte a fost legat de un grup de farisei, iar ca să poată face parte dintre ei, a trebuit să fie educat şi instruit. Dar într-o zi când se afla pe drumul Damascului, s-a întâlnit cu Isus faţă în faţă, iar din clipa aceea s-a dezlegat de acei farisei şi s-a legat din nou. Pentru că L-a cunoscut în Persoană, Pavel a ştiut că Isus a fost răstignit, a murit şi a înviat, iar acest lucru l-a schimbat atât de mult, încât de atunci nu a mai fost acelaşi om. Vedeţi, el nu a întâlnit o carte, nu a întâlnit un crez, ci L-a întâlnit pe Isus Hristos, iar când s-a întâmplat aceasta, L-a întrebat: Cine eşti, Tu, Doamne?” Şi Domnul ¡-a răspuns: „Eu sunt Isus.” (Fapte 9.5).

Haideţi să ne gândim câteva minute la convertirea lui. Eu cred că Pavel a fot un om sincer. Fiind o oră de şcoală duminicală, aş vrea să învăţăm ca la şcoală. Pavel era un om sincer şi cred că nu se deosebea cu nimic de altcineva.

Toţi prorocii erau oameni ca noi. Astfel, Biblia spune: Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi; şi s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă, şi n-a plouat deloc în ţară trei ani şi şase luni.” (Iacov 5.17). Deci şi Pavel era om ca şi noi. Avea neliniştile şi îndoielile lui, dar era un om corect. Umbla la una  din cele mai bune secte religioase din lume, fusese învăţat de Gamaliel care era unul din cei mai mari învăţaţi ai acelui timp şi urma să devină învăţător acolo.

Părinţii lui au văzut că în viaţa lui Pavel era ceva deosebit şi au muncit din greu să-l trimită la şcoală ca să fie învăţat în toate Legile lui Dumnezeu, iar el a crezut fiecare cuvânt cu adâncă sinceritate. El a auzit despre oamenii aceia din clasa de jos, care avuseseră printre ei un aşa zis proroc care s-a ridicat în Galilea şi despre care se spunea că făcea semne şi minuni. Dar secta din care făcea parte el, nu accepta că acest Isus din Nazaret era un proroc, fiindcă nu S-a identificat cu ei. Astfel, ei l-au avertizat pe Pavel cu privire la aceasta.

Pavel, care era un om corect, s-a gândit: „Dacă acest lucru nu este de la Dumnezeu şi biserica mea spune că nu este, ar fi bine să mă scap de el fiindcă este o piedică, un rău, o boală.” Aşa se face că şi-a propus în inima lui să taie acest rău, cum îl numea biserica lui formată din acei farisei cumsecade, iar într-o zi a pornit să-¡ aresteze pe oamenii aceia simpli, fiind împuternicit prin scrisori de la marele preot. Astfel, a pornit spre cetatea Damasc.

Pe cei din Ierusalim şi împrejurimi, ¡-a „liniştit” prin uciderea cu pietre a lui Ştefan. Chiar el depune mărturie că a păzit hainele celor care l-au omorât, iar acum mergea să facă acelaşi lucru şi să pună capăt acelei mari piedici.

Trebuie să fi fost pe la amiază, pe la unsprezece sau doisprezece, când a fost lovit şi a căzut jos. Când s-a uitat, a văzut o Lumină care strălucea înaintea lui, iar un Glas ¡-a vorbit din acea Lumină şi ¡-a zis: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?” Saul ştia că poporul său a urmat aceeaşi Lumină de când au ieşit din Egipt.

Aţi văzut vreodată traducerea Lamsa a Bibliei? Vechiul semn evreiesc al lui Dumnezeu este o Lumină mai mult sau mai puţin triunghiulară, arătând cele trei atribute ale lui Dumnezeu, trei atribute ale singurului Dumnezeu. Pentru evreu, Lumina era un semn de la Dumnezeu.

Când ¡ s-a arătat lui Moise în rugul aprins, El a spus: „Eu sunt,” şi este Acelaşi ieri, azi şi în veci, acelaşi Dumnezeu. Când a fost întâlnit de Moise în rugul aprins era o Lumină, iar când a dus poporul Israel în pustiu, El era Îngerul Legământului. Moise L-a văzut şi a părăsit totul socotind ocara lui Hristos o comoară mai mare decât toate bogăţiile Egiptului.

Prin credinţă, Moise a văzut că Acela era Hristos, ungerea. Dar ungerea nu era peste un anumit om, ci era în forma unui Stâlp de Foc. Înţelegeţi? Aceeaşi ungere a venit jos la botezul Lui, a intrat în Hristos şi a locuit în El. Ioan a ştiut că era El, pentru că i se spusese: „Acela peste care vei vedea Duhul coborându-Se şi oprindu-Se este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.” (Ioan 1.33).

Pavel nu avusese încă privilegiul să vadă aceasta, dar ca să lămurim un lucru, trebuie spus că evreilor le era interzis să se plece înaintea unui idol sau a ceva de felul acesta. Însă când a văzut acea Lumină strălucitoare, a ştiut că era Domnul. „Domn” înseamnă „stăpân, cel ce deţine controlul, cel ce are autoritate.” Pavel nu ar fi numit pe oricine „Doamne”, dacă nu ar fi ştiut că era acel Duh. Dar a ştiut că era acelaşi Stâlp de Foc care a condus poporul Său, aşa că a întrebat: „Cine eşti Tu, Doamne? Vreau să ştiu cine eşti, fiindcă Te-ai arătat lui Moise sub numele de „Eu sunt”.” Am să mă opresc puţin aici cu gândul lui.

Când a fost pe pământ, Isus era uns cu ceea ce au văzut ei şi a spus: „Eu vin de la Dumnezeu, Duhul, Lumina, Stâlpul de Foc, „şi Mă întorc la Dumnezeu.” El S-a făcut trup ca să poată muri pentru păcatele noastre, iar după moartea, îngroparea şi învierea Sa, S-a suit la cer, iar în ziua cincizecimii S-a întors înapoi în forma unui Stâlp de Foc, S-a împărţit în limbi de foc şi S-a aşezat câte una peste fiecare dintre ei. Toţi au fost umpluţi cu Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi cum le dădea Duhul să vorbească.

Vedeţi, Dumnezeu S-a împărţit. Mai întâi, Dumnezeu într-un mare Stâlp de Foc; apoi Dumnezeu manifestat într-un trup uman; şi acum, Dumnezeu Se împărţea peste poporul Său. Stâlpul de Foc Se frângea şi Se aşeza peste fiecare dintre ei, ca nişte limbi de foc. Ei toţi s-au umplut cu Aceasta şi au început să vorbească în limbi după cum le dădea Duhul să vorbească.

Deci vedeţi, noi nu suntem un popor împărţit, ci trebuie să fim o unitate, fiindcă deţinem o parte din Dumnezeu; noi trebuie să fim împreună, fiindcă atunci Stâlpul de Foc Se manifestă în sfinţenia şi plinătatea Lui. Când biserica stă împreună în locurile cereşti în Hristos, plinătatea puterii lui Dumnezeu este în mijlocul ei. Fiecare din noi deţinem daruri şi slujbe duhovniceşti, toate împreună aducând din nou înapoi Stâlpul de Foc.

Pavel a recunoscut acea Fiinţă a Domnului şi a întrebat: „Cine eşti Tu, Doamne, şi de ce zici că Te prigonesc?”

Şi El ¡-a răspuns: „Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti. Ţi-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un ţepuş.” (Fapte 9.5). Apoi ¡-a poruncit să meargă în cetate şi acolo ¡ se va spune ce trebuie să facă.

În cetate era un proroc numit Anania, iar Domnul ¡-a dat o vedenie în care ¡-a poruncit să meargă pe strada numită „Dreaptă,” şi să-l boteze. După aceea, Pavel a plecat timp de trei ani în Arabia, să studieze Scriptura ca să vadă ce era acel Stâlp de Foc care ¡ s-a arătat.

Şi noi am văzut că Pavel a avut tot timpul vieţii lui acel Punct de sprijin, pentru că S-a întâlnit faţă în faţă cu Dumnezeu şi El l-a însărcinat. Ce Punct de sprijin! Ce Absolut! Acela a fost sfârşitul tuturor îndoielilor; a fost sfârşitul tuturor lucrurilor pentru Pavel. Toate luptele, totul era gata. Ce mai conta ce spuneau fariseii, saducheii sau altcineva, când el Îl întâlnise pe Dumnezeu şi totul fusese adeverit prin Cuvânt? Aceasta a fost tot! Aceasta a rămas pentru tot restul vieţii.

Dumnezeu ¡ s-a arătat şi ¡-a dovedit că era El; ¡-a dovedit prin Cuvânt, ¡-a dovedit prin forma în care ¡ s-a arătat şi prin Glasul auzibil care ¡-a vorbit şi ¡-a spus cine era. Acesta era un lucru mare. Nu-¡ de mirare că ¡-a spus lui Agripa: „De aceea, împărate Agripa, n-am vrut să mă împotrivesc vedeniei cereşti.” (Fapte 26.19). El era legat de aceasta, pentru că era ceva real, ceva ce ştia şi nu putea să-¡ ia nimeni.

Dacă astăzi ne încredem numai într-o educaţie sau într-un fel mecanic de a explica Biblia, înseamnă că o facem numai printr-o concepţie mintală. Dar nici un om nu are dreptul să stea în spatele acestui amvon dacă nu s-a întâlnit faţă în faţă cu El.

Aşa s-a întâmplat şi cu Moise în pustiu: temerile şi frământările lui au dispărut şi nu a mai contat cât era de bine educat şi instruit, fiindcă a stat pe un pământ sfânt cu Dumnezeu, iar lucrul acesta nu l-a mai putut lua nimeni de la el.

Orice bărbat sau femeie care a avut o experienţă cu Dumnezeu, S-a întâlnit cu acelaşi Stâlp de Foc pe pământul sfânt al inimii lui. Pavel spunea că nu există nimic, nici un teolog, nici un drac, nimic care să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos. Este Punctul de sprijin. Atunci se întâmplă ceva şi indiferent câtă ştiinţă se ridică şi spune asta şi cealaltă, tu eşti legat de Punctul tău de sprijin. Tu şi Dumnezeu deveniţi una: tu în El şi El în tine. „În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteţi în Mine şi că Eu sunt în voi.” (Ioan 14.20). Atunci sunteţi legaţi de El.

Pavel avea o viaţă centrată pe Hristos, o viaţă diferită de cea pe care o avusese înainte. Odată, el a avut o concepţie educaţională, dar acum avea o viaţă centrată pe Hristos, un Absolut. Oricât de multe spunea Agripa: „Pavele, ai înnebunit, ţi-ai pierdut minţile! Ai studiat prea mult,” el ştia că nu este adevărat şi ¡-a răspuns: „Nu sunt nebun,” după care a dus discuţia în aşa fel încât Agripa a spus: „Aproape m-ai convins să devin creştin.”

Şi Pavel ¡-a zis: Fie curând, fie târziu să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astăzi să fiţi aşa cum sunt eu, afară de lanţurile acestea.” (Fapte 26.29).

Când ai viaţa centrată pe Hristos, aşa ca Pavel, faci anumite lucruri pe care altfel nu le-ai face. Priviţi! Când era fără Hristos, Pavel a fost educat în Scripturi şi a urmat linia în care a fost instruit, dar când Hristos a devenit Absolutul său, viaţa lui a fost alta. A fost diferită, aşa că făcea lucruri care păreau nebunie pentru viaţa lui anterioară şi pentru felul în care fusese instruit, acest lucru fiind valabil şi pentru voi.

Dacă biserica s-ar îndepărta de acel Consiliu al Bisericilor şi s-ar întoarce la Cuvântul lui Dumnezeu, ca Punctul ei de sprijin, s-ar întâmpla la fel. Dar ea încearcă realizările omeneşti, iar aceasta o face să cadă. Ei bine, Biblia spune că aşa va fi, dar este o Mireasă care a fost aleasă încă înainte de întemeierea lumii şi care va fi legată de acel Punct de sprijin.

Eu pot să văd veşnicia deschizându-se şi intrând, de la Eden, în timp. De acolo vine o linie de sânge până sus la Calvar, şi de la Calvar se leagă cu această linie şi merge până în Punctul de sprijin, Isus. Iar într-o zi, când va veni să-Şi revendice proprietatea, toţi cei care sunt legaţi de acel punct de sprijin, vor fi ridicaţi în veşnicie. De ce? Pentru că au fost hotărâţi pentru veşnicie şi au fost tot timpul în veşnicie. Ei sunt parte din Dumnezeu şi au fost în gândurile Lui de la început.

Când acea mare „Frânghie” este trasă de pe linia de Sânge, acel Semn despre care vorbeam, şi este ridicată de pe pământ, toţi cei care au fost incluşi în acel Sânge vor ajunge drept în veşnicie.

Dar ceea ce este important este să fie legaţi de acel Absolut, Isus Hristos. Este un Absolut! Nu este o realizare omenească, pentru că Dumnezeu L-a înviat din morţi şi este un Absolut. Iar noi ştim că El este viu, fiindcă este aici cu noi în puterea învierii Lui, făcând aceleaşi lucruri pe care le-a făcut şi când a fost pe pământ.

Eu sunt legat de acest Ultimatum. El este sfârşitul tuturor neînţelegerilor, iar eu sunt legat de El şi doresc ca Dumnezeu să separe viaţa mea de tot ca să trăiesc în El şi El în mine.

Pe mine nu mă interesează ce vor să creadă ceilalţi. Ca individ, tu eşti legat de Aceasta (Fratele Branham arată Biblia)! Acesta este Ultimatumul tău! Acesta este ultimul Cuvânt pentru tine! Dacă El este Cuvântul, acesta trebuie să fie ultimul Cuvânt! Acesta trebuie să fie definitiv şi irevocabil. Orice spune El este „firul roşu.” Acesta este Hristos, de aceea nu vreau să ştiu nimic ce este contrar cu El. Tot ce vreau să ştiu este ceea ce spune acest Cuvânt, fiindcă sunt legat de Hristos şi Hristos este Cuvântul. Acum înţelegeţi? (Adunarea spune: „Amin!”). Iar Duhul Sfânt, care este aici, manifestă porţiunea din Cuvânt care a fost hotărâtă pentru acest timp.

Exact cum a fost la naşterea Lui. De la Isaia 9.6 încoace prin toată Scriptura. Tot ce a fost spus despre El S-a împlinit întocmai, iar noi putem vedea aceasta în Luca. El a fost împlinirea prorociei. Istoria, Psalmii şi toate textele din Vechiul Testament care vorbeau despre El, s-au împlinit întocmai chiar aici, El devenind Ultimatumul, Punctul de sprijin al Cuvântului lui Dumnezeu pentru acel timp.

Oamenii născuţi cu adevărat din nou, care sunt umpluţi cu Duhul Sfânt, sunt punctul de sprijin din Scriptura care trebuie să se împlinească în timpul acesta. Ei sunt ultimatumul. Este Ultimatumul lui Dumnezeu, fiindcă este Cuvântul Lui, iar Cuvântul este Hristos, este Punctul de sprijin. Tu nu poţi ieşi de acolo pentru că eşti legat şi te ţine; şi aşa cum am spus deja, aceasta te face să faci lucruri pe care în mod normal nu le-ai face. Şi pe Pavel l-a făcut să facă lucruri pe care în mod normal nu le-ar fi făcut. Şi pe Moise l-a făcut să facă lucruri pe care în mod normal nu le-ar fi făcut; şi-l face pe orice om să facă lucruri pe care în mod normal nu le-ar face. Este Ceva în care eşti centrat, este Stabilizatorul tău; este Ancora corăbiei. Pe timp de furtună, corabia este legată de ancoră. Astfel, dacă Hristos este Absolutul tău, eşti legat de El. Dacă pe timpul furtunii laşi corabia să fie purtată de valuri, se va zdrobi de stânci, dar dacă arunci ancora, aceasta se agaţă de stâncă, de fundament, aşa că ancora este absolutul pentru corabie.

Creştinul născut din nou este legat de Hristos, Ancora fiind Biblia. Acesta este lucrul de care suntem legaţi. Lăsaţi organizaţiile şi celelalte lucruri, lăsaţi ştiinţa şi educaţia să spună tot ce vor, fiindcă cât timp vorbeşte Cuvântul şi dă făgăduinţa, suntem legaţi de Aceasta şi există Ceva care nu ne lasă să ne mişcăm de acolo. Aşa este. Un creştin născut din nou cu adevărat va sta cu acest Cuvânt, iar dacă El spune un lucru şi cum trebuie făcut acel lucru, atunci aşa trebuie făcut. Nu contează ce spune altcineva, aşa spune Cuvântul lui Dumnezeu şi noi suntem legaţi de El, fiindcă viaţa noastră este centrată pe Hristos.

Hristos este ca Steaua Polară. Voi ştiţi că pământul se învârte, iar ceea ce vedeţi voi este Luceafărul de seară şi Luceafărul de dimineaţă. Pământul se învârte şi toate stelele îşi schimbă locul pe boltă, afară de Steaua Polară. Astfel, tu nu poţi să-ţi fixezi busola după Luceafărul de seară, pentru că dacă vrei să mergi undeva, unde va fi dimineaţa? Seara, Luceafărul este în vest, iar dimineaţa este în est, deci nu poţi s-o fixezi după el. Dar poţi s-o fixezi după Steaua Polară (Amin), fiindcă ea este în centru şi atunci vei reuşi.

Aşa este şi viaţa centrată pe Hristos. Când eşti pierdut, El este Steaua Polară pentru tine, iar dacă este aşa, Duhul Sfânt care este Busola ta, va arăta întotdeauna numai spre Steaua Polară.

El nu va arăta spre un crez sau o denominaţiune, nici spre vreo senzaţie sau altceva, ci va sta fixat pe Steaua Polară. El este Steaua ta. Când eşti pierdut, poţi naviga cu denominaţiuni şi alte lucruri, dar Busola, Duhul Sfânt te va îndrepta drept spre Cuvântul care este Hristos şi te va ţine legat de El.

Cum şi-ar fi găsit oamenii calea în zilele ceţoase de pe mare, dacă nu ar fi existat Steaua Polară? Ce ne-am fi făcut noi în timpul acesta dacă nu era Duhul Sfânt să ne îndrepte la Cuvântul lui Dumnezeu, să-L manifeste şi să-L dovedească? Duhul Sfânt arată numai spre Cuvânt: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt.” (Matei 4.4). Nu numai cu o parte din Cuvânt, ci cu fiecare Cuvânt. Fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu, îl face pe om să trăiască, El fiind Absolutul din viaţa ta, Steaua ta Polară.

Noi trebuie să avem ceva care să pună capăt tuturor neînţelegerilor noastre.

A fost un timp când bunele maniere de la masă erau impuse de o femeie care se numea Emily Post. Eu cred că Emily Post era în ordine, dar mie nu-mi pasă dacă ea a spus: „Când mănânci fasole să foloseşti furculiţă şi cuţit.” Acestea sunt doar maniere. De ce era ascultată? Pentru că era privită ca un absolut al bunelor maniere. Astfel dacă ea spunea: „Aceasta se mănâncă cu mâna,” atunci mâncai cu mâna. De ce? Pentru că naţiunea noastră a făcut din ceea ce spunea ea, un absolut pentru bunele maniere.

Şi Germania a avut un timp în care a făcut un absolut din Hitler. El era absolutul lor şi nu avea nici o importanţă dacă cineva spunea altceva. Pentru ei era important ce spunea Hitler şi aceea făceau. Ultimul cuvânt era al lui Hitler şi era bine să faci ce spunea el.

A fost un timp când şi Italia a avut un absolut: pe dictatorul Mussolini. Se spune că odată, un om a ajuns înaintea lui cu un minut mai devreme, iar el l-a împuşcat în maşina lui spunând: „Nu am spus să fii aici cu un minut mai devreme, ci am spus să fii la timp!” Un absolut. Ei trebuiau să facă tot ce spunea el. El spunea că va face ca întreaga lume să se supună cuvântului lui, ca Cuvântului lui Dumnezeu.

A fost un timp când Egiptul a avut un absolut: pe faraon. Odată am fost în Egipt să văd  locurile acelea. Trebuie să sapi douăzeci de picioare (6,4 m) ca să găseşti locul în care au stat faraonul şi imperatorul Romei.

Vedeţi, toate au devenit pulbere istorică fiindcă au fost un absolut greşit. Aşa este. A fost greşit şi a eşuat pentru că era un absolut omenesc. Şi orice absolut omenesc şi orice realizare omenească trebuie să ajungă în ţărână. Deci, dacă este un absolut greşit, trebuie să cadă.

Gândiţi-vă la naţiunea noastră. Dacă cineva face ceva greşit, ei merg la un tribunal local sau la poliţie, apoi în final se ajunge la Curtea Supremă, care este absolutul naţiunii, şi acolo se ia hotărârea finală. Poate prietenii noştri din Canada au alt loc, dar aici, în Statele Unite este Curtea Supremă. Ea este absolutul.

Uneori nu suntem de acord cu decizia lor, dar trebuie să ne supunem ei oricum. Da, domnilor, nu suntem de acord şi nu ne place de ea, dar pentru această naţiune este absolutul. Întreaga naţiune este legată de aceasta pentru că este sfârşitul tuturor neînţelegerilor.

Când Curtea Supremă spune: „Eşti vinovat!” înseamnă că eşti vinovat. Noi trebuie să avem aceasta ca să fim o naţiune. Dar dacă nu am avea-o? Vedeţi? În toate lucrurile este un absolut.

Şi în jocul cu mingea este un absolut, iar acesta este arbitrul. Corect. Astfel, dacă el spune: „Este fault!” aşa este. Indiferent ce spui tu sau ce crezi, ceea ce spune el este absolutul. Dacă spune: „Fault!” trebuie să fii de acord fiindcă aşa a spus el. Cum s-ar stabili ce este corect, dacă nu ar fi arbitrul? Păi ar fi haos, pentru că unul ar spune: „A fost fault!” în timp ce altul ar spune: „Nu a fost fault!” Pur şi simplu nu ai şti ce să faci.

Trebuie să fie Cineva care să aibă ultimul cuvânt. Amin. Acum mă simt foarte bine. Glorie! Aleluia! Trebuie să fie Ceva care este sfârşitul. Sunt atât de bucuros pentru aceasta!

Unul spune: „Este păcat!” în timp ce altul zice: „Nu este păcat!” Mă bucur foarte mult pentru că există un Absolut şi nu este nevoie să argumentăm. Dacă arbitrul spune: „Fault!” reţineţi aceasta în mintea voastră şi mergeţi mai departe.

Când Dumnezeu spune ceva, aşa este! Nu mai trebuie argumente. Aşa a spus El şi aceasta este Absolutul creştinului dacă este un creştin. Dacă Dumnezeu spune: „Fă aşa!” atunci aşa trebuie să faci. Nu mai trebuie să argumentezi: „Păi, nu aşa trebuie…” Nimic de felul acesta! Dumnezeu a spus aceasta şi asta-¡ tot. Acesta este Absolutul pentru credinciosul adevărat. Da.

Unde am fi dacă nu ar fi aşa ceva? Cine ar fi bine, metodiştii, baptiştii, prezbiterienii sau luteranii? Vedeţi, acesta este motivul pentru care sunteţi în haos: aţi lăsat deoparte Absolutul şi vă ghidaţi după celelalte stele.

Dar există un Absolut! Trebuie să fie un Absolut, şi este, iar acesta este Cuvântul. De aceea nu contează ce spun alţii. Da, domnilor.

Dacă în jocul cu mingea nu ar fi un arbitru, toţi jucătorii s-ar trage de păr, s-ar împinge şi s-ar certa unii cu alţii. Vedeţi? De aceea avem nevoie în creştinism de un Absolut care să oprească trasul de păr, îmbrâncelile şi certurile. Vedeţi? Cuvântul a vorbit şi asta-¡ tot. Nu scoateţi nimic din El, ci lăsaţi-L aşa cum este.

Să ştiţi că şi în trafic este un absolut: semaforul şi fluierul poliţistului. Dar ce se întâmplă când nu funcţionează semaforul? Fără îndoială că fiecare şofer a întâlnit situaţia aceasta. Şi eu am întâlnit-o. Atunci toţi se ceartă pentru că fiecare se grăbeşte. Astfel, unul spune: „Eu am ajuns primul!” altul zice: „Eu mă grăbesc să ajung la serviciu.” O, vai! Femeile îşi scutură poşetuţele, iar bărbaţii se bat. Şi mai vorbiţi de haos! De aceea trebuie un Absolut, Ceva care să spună că aceasta este corect şi aşa să fie.

Dar când lumina semaforului spune: „Stop!” trebuie să fie stop, iar când spune: „Mergi!” înseamnă că trebuie să mergi, fiindcă altfel dai de probleme.

Aşa este şi în viaţa creştinului. Este un loc de oprire şi unul de pornire. Absolutul este Cuvântul lui Dumnezeu, iar acesta este Hristos. Da, domnilor.

Dacă nu funcţionează lumina semaforului, se produce aglomeraţie în trafic. Eu cred că aceasta avem astăzi aici în pentagonul religios: o aglomerare de aşa zişi creştini şi necredincioşi, şi toţi stau împreună. Aveţi aglomerare de trafic. De ce? Pentru că nu au Absolutul. Astfel, unul spune: „Noi avem Absolutul!” iar celălalt răspunde: „Noi avem Absolutul!”

Absolutul nostru este Dumnezeu şi El spune: „Orice alt absolut în afară de al Meu, să fie o minciună!” Deci acesta este Absolutul creştinului; acesta este sfârşitul tuturor neînţelegerilor. Aşa spune Biblia şi aşa este corect. Da, domnilor. Trebuie să fie un absolut în toate.

Multe din bisericile de astăzi au absolutul lor. Fiecare îl are pe al lui, aşa că oarecum este la fel ca în zilele judecătorilor, când fiecare făcea cum credea că este bine. Dar nu este corect.

Cuvântul lui Dumnezeu este Absolutul, dar oamenii au absolutul lor şi fiecare spune că ei deţin calea şi Adevărul, dar Isus a spus clar: „Eu sunt calea, adevărul şi Viaţa.” (Ioan 14.6). Este adevărat? (Adunarea spune: Amin!”). Ei bine, El este Cuvântul, deci El este Absolutul. Absolutul denominaţional este nimic, este greşit, aşa că daţi-¡ pace!

Omul face după cum crede el că este bine, dar Dumnezeu a lăsat o cale pe care trebuie s-o urmeze ca să facă bine. Când Dumnezeu, Cuvântul Său şi prorocii nu erau prezenţi, oamenii au făcut ce au vrut, iar astăzi este la fel, fiindcă fiecare spune: „Eu aparţin de cutare…” Dacă îi întrebi: „Eşti creştin?” îţi răspund: „Eu sunt prezbiterian.”

Odată am întrebat-o pe o tânără: „Eşti creştină?” iar ea mi-a răspuns: „Dacă vrei să ştii, eu aprind în fiecare seară o lumânare.”

Un alt om pe care l-am întrebat în rândul de rugăciune dacă este creştin, mi-a răspuns: „Cum adică? Eu sunt american.” Parcă ar avea ceva a face una cu alta! Vedeţi de ce este legată această naţiune? Alţii sunt legaţi de organizaţii şi dogme.

Dar a fi creştin înseamnă a fi asemenea lui Hristos. Şi ca să fii asemenea lui Hristos, trebuie să locuiască Hristos, Cuvântul în tine. Acesta este Ultimatumul. Da. Am văzut aceasta înainte ca să fiu convertit şi sunt bucuros că am fost apucat de Dumnezeu înainte să mă apuce biserica.

Un predicator baptist cumsecade, fratele Naylor, care astăzi este în slavă, a venit şi a vorbit cu mine. O, atâţia mi-au vorbit când am încercat să-L găsesc pe Dumnezeu!

Predicatorul adventist de ziua a şaptea a vrut să merg cu ei, dar m-am gândit că dacă voiam să fiu creştin, nu puteam spune: „Sunt adventist de ziua a şaptea,” sau: „Sunt baptist.” Eu n-am nimic împotriva lor, dar trebuia să am ceva mai sigur decât atât. Şi nu mă puteam încrede în niciunul din ei, fiindcă toţi se clătinau.

Atunci m-am gândit: „Undeva trebuie să fie Ceva adevărat.” Eu aveam nevoie de un Absolut şi am luat unul: Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că am citit în Ioan 1 că El este Cuvântul şi că „pe acest Absolut voi zidi Biserica Mea.” Aşa este. Deci L-am luat pe Cuvânt, fiindcă Apocalipsa 22.19 spune: „Şi, dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.”

Acesta este Absolutul! Acesta este sfârşitul neînţelegerilor! „Şi, dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.”

Acesta este Absolutul! Mai mult, Isus a spus că omul nu va trăi numai cu pâine, ci „cu fiecare Cuvânt”, iar când am citit aceasta, am ştiut că trebuie să fie „fiecare Cuvânt.” El a mai spus: „…învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă,” şi aşa trebuie să vină: cum este scris.

Şi El a mai spus: „Dacă rămâneţi în Mine…” Vedeţi? El este Cuvântul: „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.” (Ioan 15.7). Atunci am ştiut  dacă creştinătatea era Cuvântul lui Dumnezeu. El este Cuvântul şi prin acceptarea Cuvântului, El locuieşte în voi şi devin valabile cuvintele: „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.”

Dacă eşti în Cuvânt şi o parte din Cuvânt, ceri numai ce îţi spune Cuvântul să ceri, iar dacă ştii timpul în care trăieşti, ceri în conformitate cu acesta. Eu personal, sunt legat de Isus Hristos prin Cuvântul Lui, El fiind Absolutul meu.

Eu am văzut că toate aceste denominaţiuni au absolutul lor; fiecare din ele are absolutul ei. Astfel, dacă papa spune ceva, pentru catolici asta-¡ tot. Acesta este absolutul pentru biserica catolică. Nu contează ce spun preoţii, episcopii sau cardinalii, când vorbeşte papa, asta-¡ tot. Acesta este un absolut.

În biserica metodistă, absolutul este ceea ce spune episcopul. Asta-¡ tot. Pentru ei absolutul este ce spune crezul lor. La penticostali, absolutul este ceea ce spune supraveghetorul general. El hotărăşte dacă poţi chema o persoană pentru trezire, sau nu. Dacă nu eşti de acord cu ce spune el, eşti dat afară din organizaţie. Vedeţi? Cuvântul nu este luat deloc în considerare. Vedeţi? Şi fiecare aveţi acest fel de absoluturi ale voastre.

Nu spun aceasta ca  ofensă, ci pentru că este adevărul şi mă simt la fel ca Pavel, care a spus în Fapte 20.24: „Dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.” Şi a mai spus: „Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit.” (1Corinteni 2.2).

Pe mine nu mă tulbură aceste absoluturi, fie că este vorba de papa, de episcopul, supraveghetorul general, sfătuitorul, un sistem sau oricine ar fi. Niciunul din aceste lucruri nu mă clintesc. Nu-mi pasă ce spun, nu au nici o importanţă pentru mine, fiindcă sunt hotărât să nu ştiu nimic altceva decât pe Isus Hristos şi Cuvântul Lui manifestat printre noi. De Acesta sunt legat; aceasta este Ancora mea şi pe aceasta sunt ancorat.

Pavel spunea: „Eu m-am întors de când mi s-a arătat pe drum; El m-a îndreptat.” Cum m-a îndreptat şi pe mine! Ce îndreptare a trebuit să-mi facă! Dar după ce m-a îndreptat, am rămas legat de El şi am văzut că Cuvântul este Adevărul şi că orice este contrar Lui, este greşit.  Știţi de ce? Scopul Lui a fost să mă salveze şi a avut scopul să te salveze şi pe tine. Nu ştiu de ce a făcut-o, dar prin voia Lui, eu sunt hotărât să-¡ fac voia.                                                   

În Apocalipsa 22.19, El spune: „Să nu scoateţi şi să nu adăugaţi.” Dacă El este Absolutul nostru, nu poate fi altul. Nu există altă cale. Trebuie să fie Absolutul, ultimul Cuvânt.

Când m-a salvat pe mine, erau milioane în păcat, dar El a avut un scop pentru care m-a salvat. Am fost ciudatul dintre fraţii mei, dar am crezut în hotărârea mai dinainte, sămânţa şarpelui, botezul în Numele lui Isus Hristos, vedeniile, puterea lui Hristos întoarsă înapoi să condamne organizaţiile şi aceste lucruri. Eu sunt un ciudat, dar El a avut un scop pentru care m-a salvat. Când m-a salvat pe mine pentru un anumit scop, acolo au fost oameni educaţi, oameni deştepţi, teologi, episcopi, doctori şi aşa mai departe.

Eu am văzut că Cuvântul este Absolutul, şi sunt legat de El şi hotărât să ţin de acel scop, indiferent ce spune cineva. Nu îi discreditez pe ceilalţi, dar ştiu că sunt legat de Acesta. Aşa mă vrea El, aşa m-a făcut; şi m-a făcut aşa cu un scop. A trebuit să am toate aceste calităţi, dar şi acele neînţelegeri pe care a trebuit să le scoată din mine, ca să poată pune Cuvântul. Şi sunt hotărât să nu ştiu nimic altceva decât pe Hristos.

Moartea lui Hristos a fost un Absolut, a fost sfârşitul fricii celor care s-au temut de moarte. Deci moartea Lui este un Absolut.

Oamenii se tem de moarte. Chiar şi Iov s-a temut de ea până când a văzut vedenia, și atunci totul s-a dus. El a pierdut totul: familia, copiii şi tot ce avea. Chiar şi nevasta lui s-a întors împotriva lui din cauza bubelor de pe trupul lui, din cauza cărora stătea afară pe o grămadă de cenuşă şi se scărpina. Ea ¡-a zis: „Blestemă pe Dumnezeu şi mori!” (Iov 2.9), dar el ¡-a răspuns: „Vorbeşti ca o femeie nebună.”

Apoi a venit şi a vorbit cu el Elihu. Într-una din zilele acestea vreau să vorbesc despre numele acesta şi vreau să vă arăt că era Hristos. Când era în acea stare şi toate erau împotriva lui, a văzut vedenia cu Cel drept. Iov a vrut să găsească un Om care să poată sta în spărtură pentru el, şi L-a găsit pe Dumnezeul cel sfânt care ¡-a ieşit în cale, Şi-a pus mâinile peste el, un păcătos, şi l-a lăsat să vadă la mii de ani depărtare. Acela era Absolutul lui, aşa că s-a ridicat şi s-a scuturat de toată frica. Aleluia! Când eşti speriat de moarte, ridică-te, scutură-te, uită-te în Cuvânt şi vezi ce este vedenia lui Dumnezeu.

Iov a văzut vedenia şi a spus: „Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că Se va ridica la urmă pe pământ. De aceasta mă ancorez! Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu. Eu sunt legat de aceasta.” El a văzut ceea ce era o făgăduinţă a lui Dumnezeu. Iov a privit dincolo de legile naturii. Eu v-am spus despre continuitatea legilor naturii, continuitatea Cuvântului, continuitatea lucrării lui Dumnezeu. Totul este o continuitate.

El a spus în Iov 14: „Un copac, şi tot are nădejde: căci când este tăiat odrăsleşte din nou şi iar dă lăstari.

Dar omul când moare, rămâne întins; omul, când îşi dă sufletul, unde mai este?

Ah! de m-ai ascunde în Locuinţa morţilor, de m-ai acoperi până-Ţi va trece mânia şi de mi-ai rândui o vreme când Îţi vei aduce iarăşi aminte de mine!” (v. 7,10,13).

Fiind un proroc, el a văzut învierea lui Isus Hristos şi a strigat: „Răscumpărătorul meu trăieşte!” Vedeţi cum L-a numit? „Răscumpărător.” Priviţi ce a spus el: „Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că Se va ridica la urmă pe pământ.

Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu.” (Iov 19.25-26). Dumnezeu şi Răscumpărătorul sunt unul şi Acelaşi, Dumnezeu şi Omul făcut una. „…voi vedea totuşi pe Dumnezeu; ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia.” Amin.

Nu pe altcineva, ci pe Răscumpărător, pe Dumnezeu, pe El Îl vor vedea ochii mei. El este Absolutul; este Cel care ia teama de moarte. Da, El ia toată teama.

Priviţi ce spune în Evrei 2.14-15: „Astfel, dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul,

şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor.” El a luat chip de om ca să moară ca un om, pentru toţi. Acest Răscumpărător a venit jos şi S-a făcut Om ca să poată muri, un Om pentru toţi oamenii. O, cum a făcut-o? De ce S-a arătat Dumnezeu în trup omenesc? Ca să plătească păcatele omului.

Dar în dimineaţa de Paşte, a ieşit afară din mormânt cu cheile morţii, ale iadului şi ale mormântului. Amin. Mormântul nu a putut să-L ţină pe Dumnezeul care a murit pe cruce. Nimic nu L-a putut ţine şi a înviat, pentru că avea cheile. El era Biruitorul, fiindcă a biruit moartea, iadul şi mormântul.

Când a fost pe pământ, El a biruit boala; a biruit totul. A biruit superstiţiile şi tot ce trebuia biruit; şi a ieşit afară cu cheile morţii şi ale iadului zornăind în mâna Lui. Apoi S-a suit la cer şi a dat daruri oamenilor, iar în ziua de Rusalii S-a întors şi ¡-a dat lui Petru, Bisericii, cheile Împărăţiei. Amin. El este Absolutul nostru, şi pentru că El trăieşte, trăim şi noi.

În Romani 5.1 scrie: „Deci fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.”  El este neprihănirea noastră. Dumnezeu L-a înviat a treia zi, să justifice credinţa noastră, că credem. Ce a făcut El? L-a trimis înapoi pe Cel Neprihănit, fiindcă credinţa noastră crede.

Duhul Sfânt, Hristos, a venit pentru neprihănirea noastră, fiindcă am înviat din morţi la Viaţă. Noi suntem fii şi fiice de Dumnezeu şi stăm în locurile cereşti în Hristos Isus, fiindcă ne-a făcut neprihăniţi prin moartea Lui.

Aceasta ne dă justificarea: faptul că El a câştigat salvarea noastră şi însăşi Viaţa lui Hristos pulsează în noi. Şi atunci cum am putea nega Cuvântul? El este Cuvântul care ne dă această Asigurare.

Duhul Sfânt este aici. Ce este aceasta? Aceeaşi Stea Polară, fiindcă Steaua Polară este Hristos. Corect. Duhul Sfânt va arăta întotdeauna spre Cuvânt. Dacă arată spre un crez sau spre o denominaţiune, nu este Duhul Sfânt. Nu se poate. El nu poate arăta spre ceva ce este contrar Cuvântului, când a murit ca să confirme Cuvântul şi să-L facă ceva pozitiv. Amin.

A murit ca să poată veni în acest Cuvânt. El este Dătătorul Vieţii care face din nou viu acest Cuvânt. De aceea a murit: ca să Se poată arăta prin Biserica Sa şi să facă fiecare Cuvânt să acţioneze exact cum trebuie să acţioneze în fiecare epocă.

El este Dinamica şi Mecanica. Care este Mecanica Bisericii? Apostolii, prorocii, învăţătorii, etc., iar El este Dinamica ce lucrează aceasta. El este Focul care aprinde gazul; El este Focul din camera de combustie în care este turnat Gazul, Cuvântul. El este Cel care Îl aprinde; El este Cel care Îl confirmă, El este puterea învierii; El este Dumnezeu; El este Focul. Aceasta este El.

În 1 Timotei 3.16 scrie: „Şi, fără îndoială, mare este taina evlaviei… „Cel ce a fost arătat în trup a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre Neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă.”

El a fost Dumnezeu venit în trup ca să ia locul păcătosului. Da, domnilor. Şi când Dumnezeu L-a înviat a treia zi, a făcut-o pentru neprihănirea noastră. De aceea stă la dreapta măririi Celui Preaînalt şi mijloceşte pentru slăbiciunile noastre, pe care ¡ le mărturisim Lui şi murim faţă de noi înşine, punând Cuvântul în noi; iar credinţa noastră face Cuvântul viu, fiindcă Hristos, Cel ce dă Viaţă Cuvântului, este în noi.

O, cum aş vrea să vadă biserica aceasta, fiindcă atunci s-ar termina toate neînţelegerile şi certurile! El este Curtea Supremă; El este Steaua Polară. Aleluia! El este sfârşitul tuturor certurilor; este sfârşitul tuturor întrebărilor; este sfârşitul la toate. Acesta este Absolutul: „Dumnezeu a spus aşa!” Legaţi-vă de El!

Cum spunea Pavel:Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?” (Romani 8.35). Noi suntem legaţi de Absolut, iar Pavel spunea: „Căci pentru mine a trăi este Hristos, şi a muri este un câştig.” (Filipeni 1.21). Nimic altceva nu ne ţine decât El. Acesta este Absolutul nostru. El este Absolutul nostru pentru că avem siguranţa învierii, fiindcă El este înviat în noi. Cum ştim aceasta? El trăieşte şi lucrează aici aşa cum a lucrat când a fost pe pământ. El este Acelaşi Stâlp de Foc, a cărui fotografie o avem aici. El este Acelaşi în Biserică; El este astăzi aici şi în acest trup face exact ce a făcut atunci.

Dacă viaţa dintr-o viţă de pepene este pusă într-un dovleac, nu va rodi alt dovleac, ci un pepene, fiindcă în el este viaţa pepenelui. „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.” (Ioan 15.7). Atunci veţi avea pepeni. Amin.

Acesta este Absolutul şi ştiu că este Adevărul. Mi-am legat sufletul în acesta şi ştiu că este adevărul. Absolutul nostru este Cuvântul lui Dumnezeu.

În 2Tesaloniceni 4.17 citim: „Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.” O, inima mea pulsează cu un „Amin”, la fiecare Cuvânt din Cartea Lui.

Dumnezeu a spus: „…ne vom întâlni cu cei dragi şi vom fi luaţi în văzduh împreună cu ei!” iar Cuvântul din inima mea spune „Amin,” fiindcă Cuvântul este aici.

„Strâng cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” (Psalmul 119.11).

„Eu aveam totdeauna pe Domnul înaintea mea, pentru că El este la dreapta mea, ca să nu mă clatin.” (Fapte 2.25).

Chiar dacă aş umbla prin valea umbrelor morţii, eu nu mă tem pentru că Tu eşti Absolutul meu. Eu mă duc acolo şi Tu mă scoţi afară. Umblu prin ape adânci, dar Tu eşti Ancora mea. Amin. Tu eşti acolo după perdea. Tu mă conduci prin furtună; Tu eşti Ancora mea din slavă, când umblu prin valea umbrelor morţii.

Când voi ajunge la Iordan şi îl voi trece, El este Absolutul meu. Sunt legat de Cel înviat pe partea cealaltă, iar când mă va trage prin ape periculoase, „nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine.” (Psalmul 23.4). Amin. Să urle furtuna, moartea sau orice ar fi, nimic nu mă desparte de Tine, fiindcă sunt legat de acel Stâlp.

Acel Stâlp ţine pânza şi este ancorat de Dumnezeu în inima mea. Cel ce trezeşte în inima mea această făgăduinţă este Duhul Sfânt şi El spune: „Eu sunt!” nu: „Eu voi fi!” sau: „Eu am fost!” „Eu sunt învierea şi viaţa.”

 „Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.

Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” (Ioan 11.25-26).

Să facă moartea ce vrea, fiindcă nu mă interesează. Eu sunt convins că mă poate lua printr-o boală sau cu un glonte, şi într-o zi o va face. Nu ştiu când va fi aceasta, dar ce importanţă are pentru mine? Căci pentru mine a trăi este Hristos, şi a muri este un câştig.” (Filipeni 1.21).

O, da, fiindcă sunt hotărât să-L întâlnesc dincolo de râul morţii, unde El mă va duce în prezenţa Sa, neprihănit prin neprihănirea Lui, pentru că am acceptat moartea Lui pe cruce, pe Dumnezeul făcut trup printre noi; pe Cel ce este încă trup printre noi; este încă Duhul în trupul nostru. Amin.

El este Absolutul meu. El este totul. Nu am nimic în afară de Hristos şi pe El răstignit; de altceva nici nu vreau să ştiu. Inima mea spune „Amin,” la fiecare din făgăduinţele Lui, de aceea ştiu că Duhul Sfânt este o Busolă care mă conduce la Cuvânt.

Aceste vedenii nu au spus niciodată altceva decât ceea ce este scris în Cuvânt. Acolo este asigurarea mea, frate.

În seara când mi-a spus lucrurile acelea, am urmărit vedeniile date. Spuneţi-mi şi voi dacă au spus vreodată ceva contrar Cuvântului? Niciodată nu au dat greş. De ce? Pentru că este Dumnezeu. El este Stâlpul de care mă leg.

Într-o dimineaţă, El mi-a dat o vedenie în care ¡-am văzut pe cei dragi ai mei de dincolo de Râu. Eu mă îndrept spre acel Tărâm făgăduit, iar într-o zi va trebui să ajung acolo. Într-adevăr.

El este Absolutul meu; El este Soarele meu; El este Viaţa mea; El este Punctul meu de sprijin, Steaua Polară; El este tot ce aş putea gândi că este.

Nu vreau să vă rănesc, dar Cuvântul este ca o Sabie cu două tăişuri şi nu poate fi mânuită fără să taie, mai ales când taie în întuneric.

Observaţi! Denominaţiunile sunt la fel ca celelalte stele care se învârt o dată cu Pământul. Aşa este.

Oriunde merge lumea, ei le lasă pe femei să-şi taie părul, să poarte pantaloni scurţi şi celelalte lucruri. Se învârt după Hollywood, dar frate, acesta rămâne Cuvântul neclintit al Dumnezeului celui viu care este Adevărul. El este Absolutul meu, pentru că ceea ce spune este adevărul!

N-au decât să navigheze unde vor denominaţiunile, iar dacă vor să discrediteze Numele lui Isus Hristos şi să-L înlocuiască cu un titlu, este treaba lor. Dar pentru mine nu este alt Nume dat oamenilor în care poţi fi mântuit; pentru mine Acesta este temelia Cuvântului, este Piatra unghiulară, de aceea nu vreau să navighez cu nici o denominaţiune.

Eu am Busola cu mine, pe Duhul Sfânt care îmi indică exact Absolutul, fiindcă „cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Matei 24.35). L-am ascuns în inima mea, iar Duhul Sfânt m-a îndreptat exact spre El, de aceea sunt hotărât să nu ştiu nimic altceva. Acesta este Absolutul meu şi nu vreau să ştiu nimic altceva. Frate şi soră, faceţi din El şi Absolutul vostru.

În timpul necazului am pierdut soţia, copilul, totul, iar cineva m-a întrebat:

„Ţi-ai ţinut credinţa?”

„Nu,” am răspuns eu, „ea m-a ţinut pe mine.” Vedeţi? Eu am avut un Absolut ca să ştiu că Îl voi vedea într-o zi. Amin. Dacă nu L-aş fi avut, nu aş fi reuşit. Aceasta a făcut deosebirea pentru mine, fiindcă am ştiut de ce am fost legat, am ştiut că îi voi revedea din nou.

Prin har, eu sunt legat de Cel care a spus: „Eu sunt.” Nu: „Eu am fost,” ci „Eu sunt veşnic prezent, Omniprezent, Omnipotent, Infinit.” El nu este „Eu am fost,” ci este „Eu sunt.” El este încă învierea; El este încă Steaua Polară; El este încă totul pentru mine.

Moise a avut un Absolut. Când s-a întâlnit cu rugul aprins care nu se mistuia, Acela a fost Absolutul pentru el. Să ştiţi că uneori când iei un Absolut, te duci spre Paradox. Aşa este. Da, Paradoxul este ceva real, care nu poate fi explicat. Este un Paradox.

Iosua a văzut că avea nevoie de ajutor. Dumnezeu l-a însărcinat să meargă să ia ţara, să-¡ izgonească pe locuitorii ei şi să aşeze Israelul acolo. El ştia că putea să-¡ izgonească dacă îi biruia, dar soarele era gata să apună. Iosua ştia însă că el este legat de un Absolut, de Cuvântul lui Dumnezeu, Creatorul. El era legat de o lucrare pe care trebuia s-o facă. Amin.

Uneori nu este plăcut ceea ce trebuie să faci, fiindcă trebuie să răneşti, să tai şi să ciopleşti, dar este un Absolut.

El avea o nevoie şi a spus: „Soare, opreşte-te şi la fel tu, Lună!” Şi au rămas pe loc timp de aproape douăzeci şi patru de ore. Acesta este un Paradox, dar Iosua era legat de Absolut, printr-o însărcinare. Într-adevăr, Dumnezeu l-a însărcinat.

Ioan Botezătorul era sigur că va vedea porumbelul venind deasupra lui Isus.

Când am văzut Stâlpul de Foc pe care L-a văzut şi Pavel pe drumul Damascului, am ştiut că era Absolutul lui Dumnezeu şi că urma să vină o trezire care avea să cuprindă toate ţările. Am ştiut că acest lucru va fi premergător celei de-a doua veniri a lui Isus Hristos şi cred aceasta şi astăzi. Acesta este Absolutul meu, chiar dacă este un Paradox.

Cu siguranţă a fost un Paradox când Stâlpul de Foc a stat acolo în aer şi ziarele şi toţi L-au fotografiat. A fost un paradox, când anul trecut, în cincisprezece martie, cu trei sau patru luni înainte să vorbesc mesajul „Domnilor, cât este ceasul?” am spus că voi merge în munţi, iar acolo mi se vor arăta şapte îngeri şi va fi deschisă cartea celor şapte Peceţi. Eu stăteam lângă fratele Sothmann care zicea tot timpul „Amin,” şi le spuneam: „Va fi o bubuitură care va zgudui ţinutul. Este „Aşa vorbeşte Domnul!” Acest lucru este înregistrat pe benzile vorbite în Phoenix şi împrejurimi. Este „Aşa vorbeşte Domnul!”

Apoi, într-o zi când eram pe munte şi m-am oprit să-mi iau scaieţii de pe pantaloni, iată că cei şapte îngeri au coborât din cer şi au zguduit locul atât de tare, încât din munte s-au desprins bolovani mari de 50-60 pound (23-27 Kg) şi s-au rostogolit la vale. Şi cei şapte îngeri care stăteau acolo, m-au însărcinat să mă întorc înapoi şi să aduc aceste mesaje, zicând: „Ţi se vor arăta unul câte unul şi vor spune ce se va întâmpla.” Şi exact aşa a fost.

Când s-au urcat în cer, în aceeaşi zi, s-au făcut fotografii cu ei. Ştiinţa a făcut fotografii care au înconjurat pământul. Este un Paradox, dar a fost Absolutul care m-a ascuns în Isus Hristos, legându-mi viaţa de El. Ştiu că pare ciudat, dar întotdeauna a părut aşa.

Şi pentru Pavel a fost un Paradox să-L întâlnească pe Isus pe drumul Damascului. Este un Paradox când Dumnezeu schimbă inima neagră a unui păcătos într-una albă, spălată în Sângele Lui. Cu siguranţă este un Paradox. Credeţi în Paradox? Dacă paradoxul este conform Cuvântului lui Dumnezeu, poate fi un Absolut. Astfel, convertirea lui Pavel a fost un Paradox şi a devenit Absolutul lui.

Odată am stat de vorbă cu un farmacist bătrân care a fost şi el baptist şi m-a întrebat:

„Crezi în paradox?”

„Sigur că da,” am răspuns eu.

„Nu am mai vorbit cu nimeni despre aceasta, dar ţie îţi spun pentru că ştiu că crezi.” Mi-a povestit că în timpul crizei au primit ordin să dea medicamente pentru bolnavi.

„Într-o zi,” a povestit el, „eram în farmacie, iar fiul meu aştepta clienţii. Am văzut că a intrat o femeie care nu mai avea mult până să nască. Biata de ea abia se mai ţinea pe picioare. Şi ea şi soţul ei erau îmbrăcaţi mai sărăcăcios. Femeia s-a rezemat de tejghea, iar soţul ei s-a dus la fiul meu şi ¡-a zis: „Am aici reţeta scrisă de medic. Vrei s-o completezi ca să-mi pot duce soţia acasă? Am vrut s-o las la coadă, dar durează patru sau cinci ore până ajungem la rând şi nu poate sta atât de mult în picioare.”

Fiul lui l-a ascultat, apoi ¡-a zis: „Nu pot face aceasta, domnule. Trebuie să am mai întâi numărul acela, pentru că aşa este ordinul.” Bătrânul, care stătea în spate, a auzit discuţia lor şi a zis:

„Un moment, fiule. Care este problema?”

Bătrânul, un creştin adevărat, un adevărat om sfinţit, s-a dus la ei şi a întrebat:

„Ce este, bunul meu frate?”

„Domnule, soţia mea este gata să nască. Eu am reţeta de la medic şi ea trebuie să ia medicamentul chiar acum. Am vrut s-o pun la rând, dar mă îndoiesc că va ajunge până după-amiază. Domnule, nu ai vrea să completezi aceasta pentru mine, fiindcă îţi voi plăti reţeta pentru care plăteşte regiunea.”

„Ba da, domnule. Am să-ţi dau medicamentul.” A pus reţeta jos şi s-a dus înapoi, în timp ce băiatul lui s-a dus să ia clientul următor.

Spunea că femeia abia mai stătea, iar transpiraţia ¡-a acoperit faţa. Îi era foarte rău. Soţul ei stătea cu braţele în jurul ei şi îi zicea: „Mai rezistă puţin, dragă, numai puţin, fiindcă bunul farmacist ne va aduce medicamentul imediat.”

Bătrânul mi-a spus că a preparat medicamentul cât a putut de repede şi a completat reţeta, după care ¡-a dat-o bărbatului. „Frate Branham,” a povestit el, „M-am uitat la mâna care s-a întins după reţetă şi am văzut că era o mână cu rană de cui, apoi am văzut spinii pe fruntea Lui. Am închis ochii şi ¡-am deschis din nou, iar atunci am realizat că …ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.” (Matei 25.40). Crezi aceasta?”

„Cred din toată inima fiecare cuvânt,” am spus eu.

„De atunci, Hristos a însemnat mai mult pentru mine, fiindcă ceea ce s-a întâmplat cu femeia aceea a fost un Paradox. Desigur, oamenii nu vor crede aceasta, dar m-am gândit să-ţi spun ţie, fiindcă ştiu că ai avut asemenea experienţe.”

„Da, domnule, aşa este,” am răspuns eu.

Aceasta îmi aminteşte de ceea ce am citit despre sfântul Martin. El a fost chemat de Dumnezeu când era tânăr. Părinţii lui erau păgâni, iar tatăl lui care avusese o carieră militară, a considerat că era bine ca şi fiul său să urmeze aceeaşi cale.

Se spune că odată când era într-un oraş, nu îmi mai amintesc cum se numea, a trecut printr-un gang, iar acolo era un bătrân care tremura de frig. Oamenii nu îi dădeau nimic, deşi pretindeau că erau credincioşi, iar el cerea ceva să pună pe el pentru că afară era frig.

Atunci, sfântul Martin, care încă nu era convertit, şi-a luat mantaua de soldat, a tăiat-o în două, şi cu jumătate l-a învelit pe sărmanul cerşetor, iar cu cealaltă jumătate s-a învelit el. Când l-au văzut, oamenii au început să râdă de el şi ziceau: „Priviţi ce soldat ciudat cu o jumătate de manta!” Vedeţi, aceasta vă face să faceţi lucruri ciudate. În el era Ceva care îl făcea să creadă că există un Dumnezeu.

În noaptea aceea, Cineva l-a trezit din somn, iar când s-a uitat, a văzut că lângă patul lui stătea Isus înfăşurat cu cealaltă jumătate de manta. Acesta a fost începutul sfântului Martin.

Ce era aceasta? El avea un Absolut că Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat. …ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.”

În dimineaţa aceasta, în loc de o chemare la altar, aş vrea să avem o chemare la predare. Haideţi să ne predăm acestui Absolut. Credeţi că Cuvântul este Absolutul lui Dumnezeu? (Adunarea spune: „Amin!”). Credeţi că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci? („Amin”).

Aici sunt predicatori. Nu aţi vrea să vă predaţi vieţile şi să acceptaţi acest Absolut? Ce vrem noi astăzi? Vrem un carnet de părtăşie sau vrem credinţa? Noi nu suntem legaţi de un carnet de părtăşie şi Îl vrem pe Isus Hristos care este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Credeţi aceasta? (Predicatorii spun: „Amin!”).

Haideţi să ne ridicăm în picioare şi să ne predăm vieţile Lui. Şi viaţa mea, şi eu o predau. Îmi verific legătura, nodul este strâns. Îmi verific Absolutul.

Doamne, dacă în mine mai este şi altceva în afară de Cuvântul Tău, scoate-l afară, fiindcă nu vreau să ştiu de nimic altceva decât de Tine. Nu vreau nimic altceva decât pe Tine.

Eu v-am vorbit toată săptămâna aceasta şi v-am spus Adevărul, iar Dumnezeu L-a confirmat. El a făcut-o tot timpul, de aceea ştiţi ce este Absolutul.

Acum aş vrea ca împreună cu mine, să-L luăm cu toţii pe Isus ca Absolutul nostru: toate femeile, bărbaţii, băieţii, fetele, cei aflaţi în cor, cei de la balcon sau de la subsol, cei de pe lângă pereţi, sau de oriunde v-aţi afla, fiindcă vom ajunge în valea umbrei morţii. Eu nu ştiu nimic altceva decât pe El. El este Absolutul meu, fiindcă a înviat în viaţa mea şi ştiu că este real.

Haideţi să ridicăm mâinile şi să ne rugăm; haideţi să avem un serviciu de predare.

Doamne Isuse, Cuvântul Tău este din vechime Începutul şi Sfârşitul. Împreună cu această adunare, mă predau din nou Ţie şi cer o predare pentru toţi cei prezenţi în Tabernacolul Life. Fă să dispară toate diferenţele. Lucrătorii Evangheliei care sunt îngrijoraţi, se gândesc că se va întâmpla ceva. O, Dumnezeule, în dimineaţa aceasta ne legăm de Isus Hristos Cuvântul şi suntem hotărâţi să nu mai ştim nimic altceva decât pe Hristos şi pe El răstignit. O, Stea Polară, o, Duhule Sfânt, o, Busolă a lui Dumnezeu, intră în fiecare inimă, fiindcă ne predăm Ţie în Numele lui Isus Hristos. Glorie lui Dumnezeu! Amin.

– Amin –