UMPLÂND CALEA CU GROPI

Seara trecută am avut un serviciu de vindecare
minunat, în care ne-am întâlnit cu Domnul nostru, care ne-a binecuvântat din
belşug.

Dacă
va fi cu voia Domnului, mâine vom avea un alt serviciu de vindecare. Dimineaţă
voi vorbi la o emisiune pe KEBS, la ora 9.00, iar la ora 10.30, după cum spunea
fratele Moore, este drama celei mai mici corăbii din lume şi este dedicată
copiilor de la 8 la 80 de ani, cum spuneam aseară.

Mâine
seară vom fi din nou aici la ora 19.30, iar numerele de rugăciune se vor
împărţi de la ora 18.30 căci, dacă va fi cu voia Domnului, vom avea un serviciu
de rugăciune.

Mâine
seară este seara pentru baie. Sâmbătă seara este şi seara diavolului pentru că
în noaptea aceea îi duce pe oameni la tot felul de adunări rele, unde licorile
curg râuri şi unde se dansează boogie-woogie şi rock and roll. Din pricina
aceasta sute de oameni vor muri în accidente pe autostradă.

Într-una
din zile am văzut un afiş care anunţa că va avea loc un concert din acelea, cum
au avut loc şi în Canada. Am uitat câţi tineri au fost internaţi în
instituţiile de boli mintale după ce au participat la acele concerte de
boogie-woogie şi rock. Cu toate acestea, noi americanii, ne aruncăm cu capul
înainte în ele.

L-am
văzut şi pe tânărul acela, care este unul din întemeietorii rockului, făcând
toate acele figuri. Spunea că  le-a
învăţat într-o biserică penticostală de aceea nu-i de mirare că are o minte
perversă şi că a dat în nebunie. Cu siguranţă, Dumnezeu îl va pedepsi pentru
ceea ce spune şi face, căci afirmaţiile lui sunt o hulă, o blasfemie absolută
la adresa Duhului Sfânt. O, este îngrozitor să vezi cum unii oameni încearcă să
discrediteze lucrarea Dumnezeului celui viu. Dar eu cred că vor secera ceea ce
au semănat. Să nu uitaţi aceasta.

Am
uitat câţi copii au fost internaţi în instituţiile de boli nervoase, fără
nădejde, fără Dumnezeu, fără îndurare, zăcând acolo în acea stare, ţipând şi
plângând, umblând în sus şi-n jos, dându-se cu capul de pereţi sub influenţa
acelui nonsens. Şi cu toate acestea, legalizăm aceste lucruri. Mă refer la
băutură, la jocurile de noroc şi la toate celelalte.

Astăzi
sunt o mulţime de localuri în care li se permite puştilor să fumeze şi să bea;
şi nu numai acolo, ci şi în şcoli şi la biserică li se permite aceasta ca să-şi
„liniştească” nervii. Nu este îngrozitor?

Cred
că s-ar cuveni să aibă o adunare de rugăciune, căci acesta este cel mai bun
remediu pentru calmarea nervilor.

Dar
voi ştiţi cum este: oamenii însetează după ceva, iar acea sete trebuie
potolită. Dacă nu vor bea din Izvorul apei vieţii, diavolul le va oferi o apă
stătută şi plină cu murdării. Aşa este. Astfel, ei vor bea de undeva: ori de la
Dumnezeu, ori de la diavolul.

N-a
existat niciodată o persoană care să meargă în unul din acele locuri sau să
facă acele lucruri, decât dacă a fost o inimă însetată care a refuzat să bea
din Izvorul apei Vieţii. Vă spun sincer că îmi pare rău pentru ei, dar au ajuns
aşa din cauza delăsării şi a poluării bisericilor noastre moderne. Unul din
lucrurile care au dus la aceasta este „Evanghelia socială” care se predică
astăzi.

De
exemplu, în oraşul nostru, în Jeffersonville, păstorul uneia dintre biserici,
organizează în fiecare sâmbătă seara dans în subsolul bisericii. Aşa este. O
biserică denominaţională renumită care are ring de dans.

Acest
păstor m-a chemat, mai demult, să mă întrebe cum reuşesc să adun atât de mulţi
oameni în Tabernacol. El spunea că i-a pus pe oameni să semneze un angajament
cum că vor veni la şcoala duminicală o dată pe lună sau, dacă nu,  măcar o dată pe an. Şi a continuat: „Ştii
câţi l-au semnat? Doi.”

„Nu-i
de mirare că nu au făcut-o. Sincer să fiu, nici eu nu aş fi semnat aşa ceva.”

Aşa
este. Câtă vreme ţineţi chefuri în biserică, păi, acesta este păcat! Asemenea
fapte nu aparţin de casa Domnului.

Dacă
ajung în situaţia în care trebuie să fac aşa ceva, mai bine renunţ şi plec pe
câmpul misiunii să predic acolo Evanghelia.

Eu
nu dau vina pe păcătoşi. Când merg afară şi-i văd pe păcătoşi făcând acele
lucruri, eu nu-i condamn pentru că asta este tot ce ştiu ei să facă, dar când
îi vezi pe aceşti oameni care merg la biserică şi se pretind că sunt creştini,
iar apoi fac acele lucruri…

Eu
nu condamn un porc pentru că se bălăceşte în băltoaca cu noroi. Sigur că nu,
pentru că aceasta este natura lui. Deci nu este ceva ciudat să vezi un porc
într-o băltoacă, pentru că aceasta este natura lui de a fi; nu ştie altceva,
dar sunt sigur că m-aş mira să văd un miel făcând aceasta. Însă un miel nu face
aşa ceva.

Aşa
este şi păcătosul. Daţi-i pace să meargă înainte, căci asta este tot ce ştie:
să bea cât vrea, să decadă cât vrea şi să asculte toate acele prostii.

Dar
voi, despre care  se presupune că ştiţi
ce este bine…

Sunt
convins că dacă v-aţi întors la acele lucruri, aceasta dovedeşte că nu aţi băut
niciodată, cu adevărat, din Izvorul Domnului, căci dacă aţi fi făcut-o nu L-aţi
mai putea părăsi niciodată.

Eu
merg uneori la restaurant, dar primul lucru pe care îl fac este să mă uit după
acele cutii muzicale care merg cu un penny. Acele cântece mă enervează atât de
tare încât nici nu pot mânca.

Doamne!
Şi să-i vezi pe unii aşa zişii creştini că le fredonează!

Fraţilor,
eu trebuie să predic. Ştiu că nu acesta este subiectul din seara aceasta, dar
vă spun: este foarte rău că nu se condamnă mai mult, de pe platformă, aceste
lucruri. Aşa este.

Şi
eu am păstorit o biserică şi încă una baptistă, dar nici nu semăna cu
bisericile voastre moderne în care vă strângeţi mâna şi vă treceţi numele
într-un registru.

Fraţilor,
noi mergem la altar, apoi ne batem unul pe altul pe umăr şi aceasta pentru că
posedăm ceva.

Da,
domnilor.

Dacă
unul dintre oameni era văzut în asemenea locuri, era dat pe faţă imediat, iar
când se întâmpla aceasta ori se pocăia, ori era excomunicat.

Dar
ştiţi care este problema bisericilor noastre de astăzi? Ne înjugăm cu
necredincioşii, cu cei care merg şi în lumină şi în întuneric.

Noi
aveam o tablă aici, iar dacă cineva avea o plângere împotriva cuiva, mergea şi
îşi scria numele lui şi al celuilalt, apoi se retrăgea în camera de rugăciune.

Când
le vedeam numele scrise acolo, le ziceam, de exemplu: „În ordine, frate Jones.
Tu şi fratele Scott, veniţi cu mine în camera de rugăciune.”

Vedeţi,
ei trebuiau să pună lucrurile la punct chiar atunci; trebuiau să le îndrepte.

Aceasta
este ceea ce ne trebuie nouă astăzi: o religie de modă veche care ucide
păcatul; avem nevoie de o biserică albită sub puterea Duhului Sfânt; avem
nevoie de sfinţi spălaţi şi albiţi. Nu ne trebuie doar o înălbire, ci o spălare
adevărată până devenim albi, căci este o mare diferenţă între cele două. Amin.

Fie
ca Domnul să ne binecuvânteze în timp ce vom deschide Cuvântul Său pentru a
citi câteva texte şi pentru a vorbi din ele.

Fiecare
să fie serios, să stea în rugăciune şi să creadă din toată inima.

Cineva
mi-a vorbit despre un copilaş, ultimul pentru care ne-am rugat aseară. Este
cumva aici? Dacă este, aş vrea să urce puţin pe platformă.

Aseară,
când am plecat, fiul meu mi-a spus:

„Tată,
s-a întâmplat ceva minunat, căci în rândul de rugăciune a venit un băieţel.”
Mi-a spus că avea ochii încrucişaţi şi ceva ruptură pe undeva, apoi a adăugat:
„Când l-ai ridicat şi ţi-ai pus mâna pe locul unde avea ruptura, a fost
vindecat pe loc, iar când şi-a deschis ochii, am văzut că nu mai privea ciocuş.
Atunci ai încercat să-l faci să privească spre audienţă.”

Îi
mulţumim Domnului pentru vindecarea lui.

Prieteni,
Domnul poate vindeca orice fel de boală, cu condiţia ca noi să credem. Eu ştiu
aceasta pentru că L-am văzut făcând atât de multe lucruri încât sunt
încredinţat că ne va da orice vom cere. Aşa este.

Această
Carte veche este Cartea cărţilor şi există Unul singur care o poate tălmăci în
mod corect: Duhul Sfânt care este Autorul ei.

El
este singurul care poate să ne-o tălmăcească indiferent cât de bine ni se pare
că o cunoaştem. Adevărul este că noi nu ştim nimic despre Ea până nu ne-o
descoperă Duhul Sfânt, pentru că totul este o taină.

Această
Carte cuprinde mai multe taine, iar Dumnezeu a spus că a făcut-o aşa dinadins,
ca s-o ţină ascunsă de cei înţelepţi şi pricepuţi în felul lumii, şi s-o
descopere pruncilor.

Acesta
este motivul pentru care, în seara aceasta, dorim să fim nişte prunci în
Domnul, căci atunci veţi putea vedea cât este de simplă.

Dacă
va fi cu  voia Domnului, mâine seară
vreau să aduc un mesaj despre simplitatea lui Dumnezeu.

Acum,
însă, haideţi să ne plecăm capetele pentru un moment. Câţi din voi au nevoie de
ceva în seara aceasta? Ridicaţi mâna şi spuneţi: „Frate Branham, aş vrea să fiu
amintit înaintea Domnului.”

Tată
ceresc, în Numele lui Isus, preaiubitul Tău Fiu, venim cu smerenie înaintea Ta
şi Te rugăm pentru iertarea păcatelor şi a nelegiuirilor noastre.

Ne
plecăm şi recunoaştem orice am spus sau am făcut în această zi sau altă dată,
în viaţa noastră, căci dorim să primim trecere în faţa Ta.

Tată,
Te rog pentru această audienţă care a ridicat mâna. Poate că mulţi dintre ei au
nevoie disperată de iertarea păcatelor care îi stăpânesc încă, de îndepărtarea
unor obiceiuri, a unor boli sau suferinţe sau poate că cei dragi ai lor sunt în
necaz.

Orice
ar fi, Tată, Te rog să ierţi şi să uiţi toate greşelile lor şi să le vindeci
toate bolile de care suferă.

În seara aceasta, Te rugăm să torni binecuvântările
Tale peste noi, prin citirea şi predicarea Cuvântului, căci o cerem în Numele
lui Hristos, Fiul Tău preaiubit. Amin.

În
2 Împăraţi 3.16 scrie:

Şi
a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: faceţi gropi în valea aceasta, groapă lângă
groapă.”

Fie
ca Domnul să adauge binecuvântările Sale la citirea Cuvântului Său. Câţi din
voi citesc Biblia? Să vă văd mâinile. O, este minunat! Citiţi-o! Studiaţi-o,
mai ales voi, creştinii născuţi din nou, căci ea este hrana, Pâinea voastră,
pentru că în Matei 4.4 citim: „Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu fiecare
Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”

Să zicem că, de exemplu, în seara aceasta aş fi
doctor, iar în cabinetul meu ar intra un tânăr care, deşi arată bine la
exterior, este slăbit. Văzându-l, eu l-aş întreba:

„Ce
probleme ai, băiete?” iar el mi-ar răspunde:

„Doctore,
sunt atât de slăbit încât abia stau pe picioare.”

Desigur,
atunci i-aş pune câteva întrebări ca să-mi dau seama ce are.

„Ce
ai mâncat?”

„Păi,
nu ştiu…”

„Dar
ultima dată ce ai mâncat?”

„Păi,
o jumătate de biscuite, alaltăieri…”

Atunci
i-aş spune: „Tinere, singurul lucru care-ţi trebuie, ţie, este o masă bună,
pentru că ai devenit anemic.”

Vedeţi,
aceasta este şi problema bisericii. Voi aveţi nevoie de o masă bună,
evanghelică şi asta cam în fiecare zi. Dacă nu faceţi aceasta, veţi deveni anemici
şi veţi fi tot mai slăbiţi.

Însă
dacă veţi lua din vitaminele lui Dumnezeu, din Cuvântul Său, acestea vor aduce,
cu siguranţă, Duhul în voi şi vă vor face să vă simţiţi împrospătaţi şi
înnoiţi.

În
vremea aceea a avut loc un eveniment important, pentru că a fost un timp de
curăţire a casei lui Israel. Însă partea rea a fost că prin votul oamenilor şi
prin ceea ce au ales, au procedat greşit exact ca şi astăzi când, dacă un
păstor ar părăsi biserica, s-ar ridica imediat comitetul de diaconi şi ar vota
un altul.

Prin
aceasta, de multe ori se dă jos unul bun şi se pune în locul lui unul rău.

Dar
când Dumnezeu trimite pe cineva, acela este omul care trebuie.

Vedeţi,
din pricina aceasta întotdeauna când trebuie să vă alegeţi păstorul ar trebui
să vă rugaţi şi să căutaţi să aflaţi care este voia lui Dumnezeu.

Evenimentele
din textul citit în seara aceasta s-au întâmplat în zilele marelui proroc al
lui Dumnezeu, Elisei.

O,
Doamne, ce ne-am face dacă n-am avea printre noi oameni ai lui Dumnezeu care să
stea în spărtură încercând să mijlocească pentru oameni, şi care să aibă
destulă răbdare cu ei?

Noi
avem nevoie de bărbaţi care să le spună oamenilor ce este bine şi ce este rău.

O
mulţime din problemele de astăzi se datorează atitudinii predicatorilor. Eu nu
îi condamn pe fraţii mei, ci vreau doar să vă spun adevărul.

Astfel,
dacă fiecare predicator ar sta ferm pe Cuvânt şi nu ar lăsa jos nimic, dacă nu
ar face nici un fel de compromisuri, starea bisericii nu ar fi cea pe care o
vedem astăzi.  Dar făcând compromisuri şi
organizaţii, ei au luat locul care i s-ar fi cuvenit Duhului Sfânt. După cum
ştiţi, Dumnezeu nu a avut niciodată un grup 
de oameni la conducerea bisericii Sale, ci întotdeauna Conducătorul ei a
fost Duhul Sfânt. Aceasta este datoria Lui şi este aici pentru că L-a trimis
Dumnezeu.

El
vă va învăţa, vă va călăuzi în tot adevărul şi vă va arăta lucrurile care vor
veni, descoperindu-le. Învăţătorul vostru este Duhul Sfânt, nu seminarele,
oricât de bune ar fi ele; nici biserica, oricât de învăţată este ea.

Problema
este că noi am încercat să Îl înlocuim cu oameni. Desigur. Am încercat să
introducem în biserică anumite slujbe, diferite de cele pomenite în Biblie:
apostoli, proroci şi aşa mai departe. Dumnezeu a aşezat în Biserica Sa darurile
Duhului, dar noi am luat oameni şi le-am făcut daruri.

Ilie,
prorocul Domnului, care era un om bătrân, a trebuit să părăsească pământul de
aceea Dumnezeu i-a zis: „Du-te şi unge pe altcineva în locul tău.”

O,
mie îmi place aceasta, vouă nu?

Dumnezeu
nu a rămas niciodată fără un martor, ci întotdeauna, de la facerea lumii, a
avut pe cineva pe care a putut să pună degetul şi să zică: „Acesta este
slujitorul Meu.”

Astfel,
când a venit vremea ca Ilie Tişbitul să fie luat, El l-a găsit pe Elisei arând
pământul. Când l-a văzut, Ilie şi-a dat jos mantaua şi a aruncat-o peste el,
aşa că Elisei a ştiut că este chemat să fie următorul proroc al Domnului.

Privindu-l
pe Elisei, care a dat foc la orice punte care l-ar fi putut duce înapoi, ne dăm
seama cum trebuie să fie un proroc. El a luat boii şi i-a adus jertfă Domnului,
iar cu uneltele (plugul şi jugul) a fiert carnea, arătând că pentru el toate
lucrurile pământeşti au luat sfârşit şi că s-a predat pe deplin Domnului.

Aşa
s-ar cuveni să procedeze fiecare bărbat şi femeie care vin la Hristos: să se
predea pe deplin Domnului, să arunce totul în urmă şi din clipa aceea să
trăiască numai pentru Dumnezeu.

Ce
diferită ar fi biserica dacă bărbaţii şi femeile ar proceda aşa.

Voi
credeţi în încercări şi probe?

Biblia
spune că orice fiu şi fiică ai lui Dumnezeu, fără excepţie, trebuie să treacă
prin încercări care să-i testeze.


amintiţi încercările prin care aţi fost trecuţi de El? Eu mi le amintesc.

Tatăl
meu credea în „regula de aur”, cum îi plăcea s-o numească. O avea scrisă
deasupra uşii şi cuprindea cele zece porunci. Lângă ele avea un băţ lung care
la capăt avea o perie. Oh, dacă micuţii Branham făceau ceva rău, imediat li se
făcea cunoştinţă cu „regula de aur”. Tata o lua din cui şi zicea: „Vino aici,
băiete! Să ştii că mâine o pun pe tine!”

„De
ce nu o faci acum şi să scap?”

„Nu,
ci vei aştepta până mâine”. Apoi, după ce mânca de cină, zicea:

„Billy,
vino aici!”

„Da,
tati.”

Oh,
în momentele acelea îmi doream să scap, dar îmi zicea:

„Billy,
nu ţi-a fost ruşine să faci lucrul cutare?”

„Ba
da, tati.”

„Ar
trebui să te biciuiesc pentru aceasta.” Şi îmi spunea toate lucrurile acelea.

Când
îl auzeam ce spune, îmi luam micuţa pălărie şi alergam afară speriat de moarte,
căci îmi ziceam: „În seara asta am s-o capăt.”

Şi
vă spun, fraţilor: nu uita niciodată, aşa că o căpătam.

Aceea
era o şcoală bună, iar dacă astăzi am mai avea aşa ceva, poate nu ar fi atâta
delicvenţă juvenilă.

Nu
demult am vizitat o casă în care se afla o persoană bolnavă. În timp ce mă
aflam acolo, a intrat în casă juniorul Oswald şi a zis:

„Mami,
de ce nu ai terminat încă mâncarea?”

„Dragul
meu, am fost atât de bolnavă că nu am putut face nimic. Uite, acesta este
fratele Branham.”

„Bine,
dar de ce n-ai pregătit cina?”

„Am
fost foarte bolnavă…”

„Aceasta
nu este o scuză!”

„Uite,
acolo este o portocală…”

Băiatul
a luat-o furios şi a spus: „Aceasta este tot ce ştii să faci?” după care a
aruncat-o de perete, aşa că sucul din ea a sărit peste tot, şi a ieşit afară
trântind uşa.

Când
am văzut aceasta, m-am gândit: „Doamne,  
de-aş avea privilegiul să-l „ajut” numai câteva minute, l-aş ajuta să
gândească  altfel data viitoare când va
intra în casă.”

O,
cât de uşor cedăm! Noi, cei de astăzi, suntem prea buni cu copiii. Acesta este
adevărul. Îi cocoloşim prea mult, însă nu putem trece pe lângă Biblie, care
spune că dacă părintele cruţă nuiaua copilul devine un răsfăţat, şi aşa este.

Fraţilor,
tata îmi dădea educaţie cu vergeaua de metal cu care-şi încărca puşca. Acum el
este în mormânt dar întotdeauna, când mi-l amintesc, mă gândesc la fiecare nuia
pe care am primit-o şi la faptul că nu mi-a dat nici pe jumătate din cât ar fi
trebuit. Aşa este.

El
este tatăl meu şi îl iubesc pentru că a încercat să mă îndrepte; pentru că a
fost silit să mă îndrepte.

Oh,
şi cum vorbiţi unii dintre voi despre „analfabeţii” din Kentucky! Totuşi, ei ar
putea să vă dea vouă, orăşenilor, lecţii de bună purtare. Aşa este.

Micuţa
voastră fiică a venit acasă la miezul nopţii, cu faţa „mânjită” de machiaj, pe
jumătate beată, fumând o ţigară şi ţipând la voi. Păi, lăsaţi-o să facă aşa
ceva în faţa unei mamei din Kentucky! După ce ar termina mamă-sa cu ea, cu
siguranţă se va şti cine-i şeful acolo.

Prieteni,
dacă aţi proceda şi voi aşa, în lumea de astăzi nu ar mai fi atât de mulţi
băieţi şi fete rele.

Lăsaţi
pe careva să umble cu acele haine imorale, aşa cum umblă copiii voştri, cu acei
pantaloni scurţi şi cu ce mai au pe ei, lăsaţi-i numai o dată şi, oho, veţi
vedea cum apreciază aceasta acei „analfabeţi” din Kentucky! Fata aceea ar fi
atât de plină de vânătăi că abia şi-ar mai putea scoate hainele de pe ea.

Aceasta
ar trebui să facem noi. Desigur.

Predicatorii
aceştia „papă-lapte”, le lasă pe femei să cânte în cor, iar după-amiaza se
îmbracă cu acele haine strâmte. Să vă fie ruşine pentru că procedaţi aşa, apoi
pretindeţi că sunteţi copiii lui Dumnezeu. Adevărul este că voi nu aveţi
coloană vertebrală. Aşa este, căci dacă aţi avea Duhul Sfânt, El v-ar face să
vă purtaţi altfel şi să spuneţi albului, alb şi negrului, negru. Da, domnilor.

Ioan
Botezătorul, care avea Duhul Sfânt, a păşit în faţa lui Irod şi i-a spus
categoric: „Nu-ţi este îngăduit s-o ai de nevastă.” (Matei 14.4).

Frate,
aşa procedează un om plin de Duhul Sfânt. Astfel, când vede ceva rău, spune că
este rău. Aşa este. Cu siguranţă va face aşa.

Şi
Ilie a fost un astfel de om. Când a ştiut că Elisei fusese ales să-i ia locul,
l-a pus la încercare, zicându-i: „Stai aici că trebuie să merg în altă
cetate.”
 Dar Elisei ştia că trebuie
să-l vadă când va pleca, de aceea i-a răspuns: „Viu este Domnul şi viu este
sufletul tău, că nu te voi părăsi.”
(2 Împăraţi 2.2b). Astfel, l-a urmat
până la ultima încercare, când a trecut Iordanul, iar atunci Ilie l-a întrebat:
„Ce vrei să fac pentru tine, înainte să fiu răpit?” Şi Elisei i-a
răspuns: „Te rog să vină peste mine o îndoită măsură din duhul tău.” (2
Împăraţi 2.9).

Poate
vi se pare ciudat: duhul unui om venind peste un alt om.

Ilie
i-a spus: „Greu lucru ceri, dar dacă mă vei vedea când voi fi răpit de la
tine, aşa ţi se va întâmpla…”
(v. 10).

Ei
au mers mai departe iar după un timp au apărut nişte cai de foc, care trăgeau
un car de foc. Ilie a urcat în acel car, iar în timp ce se înălţa şi-a aruncat
mantaua peste Elisei, care a luat-o şi s-a dus la Iordan posedând o dublă
măsură din duhul lui Ilie.

Ce
tip minunat pentru Biserică!

Isus
a spus; „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi…” (Ioan
14.12).

Odată,
Isus a întrebat: „Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-l beau Eu şi să
fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?
(Matei 20.22). Şi
tot El a adăugat: „Da, este adevărat că veţi
putea.”

Astfel, o
dublă măsură din Duhul Său (o vedeţi?), avea să vină peste Biserică, aşa că ea
urma să facă de două ori mai multe lucrări decât a făcut El când a fost pe
pământ.

Oh, unde este credinţa Bisericii în seara aceasta?
Ea se teme, s-a retras în carapace şi s-a ascuns asemenea unei broaşte
ţestoase.

Acum ascultaţi! Singurul lucru pe care puteţi să-l
faceţi este să ieşiţi afară.

Observaţi. După ce a primit puterea, Elisei a
început să facă minuni. Ilie a făcut opt minuni, iar Elisei a făcut 16, pentru
că avea o dublă măsură din Duhul.

În timpul acela a murit şi împăratul Ahab, pentru
că Ilie îi spusese întocmai cum avea să se întâmple. A murit şi „faţa vopsită”,
adică nevastă-sa, care a fost mâncată de câini întocmai cum spusese Cuvântul
Domnului.

Ea l-a urât pe acel predicator (pe Ilie), mai mult
decât pe oricine altcineva pentru că îi spusese în faţă toate păcatele. Şi
pentru că Dumnezeu spusese prin Ilie că Izabela va fi mâncată de câini, lui
Iehu nu i-a păsat cât de vopsită îi era faţa, nici de faptul că buzele ei erau
roşii ca un trandafir, ci a spus: „Aruncaţi-o pe fereastră!”  Vedeţi, ea nu a putut să-l vrăjească cu ochii
ei de Barby pentru că era un bărbat al lui Dumnezeu.  A fost aruncată pe fereastră şi mâncată de
câini chiar acolo, în stradă. Aşa este.

Şi
desigur, pe tronul Israelului a venit Ioram, fiul lui Ahab şi al Izabelei, care
era la fel ca părinţii lui, căci dintr-o asemenea căsnicie nu putea ieşi ceva
mai bun.

Noi
ştim că atunci când s-a urcat pe tron, Ioram era un credincios de graniţă, unul
căldicel, unul de jumătate.

Oh,
în seara aceasta sunt atât de mulţi ca el în lume!

Ioram
şi-a întins „pânzele” şi a mers încotro l-a bătut vântul.

Aceasta
este şi problema bisericii din timpul acesta: oamenii îşi întind pânzele spre
orice fel de învăţătură, umblă încoace şi încolo şi nu ştiu unde să stea şi
nici ce să facă.

Oh,
iar când vin cele mai mici încercări şi suferinţe, pe-aici ţi-e drumul! Astăzi
sunt metodişti, mâine sunt baptişti, apoi sunt penticostali, luterani,
adventişti de ziua a şaptea şi apoi martori ai lui Iehova.

Vedeţi?
Ei nu ştiu unde să stea, de aceea sunt aruncaţi încoace şi încolo: nişte
credincioşi de graniţă. Îşi iau scrisoarea de recomandare şi merg de la o
biserică la alta. La ce vă foloseşte aceasta? Mai bine s-o aveţi în ceruri,
căci acolo va fi recunoscută.

Priviţi
un predicator sau un credincios căldicel: multe zile el este la fel, este cu
mulţimea şi procedează la fel ca ceilalţi, iar apoi îşi face cale înapoi la
biserică.

Cu
câtva timp în urmă, a venit la mine un tânăr şi 
mi-a spus: „Predicatorule, eu nu sunt creştin pentru că mă ruşinez să
recunosc aceasta.”

„Păi,
dacă ţi-e ruşine să admiţi aceasta, mai este o şansă pentru tine.”

„Aseară
am fost împreună cu o fată şi un băiat, iar ea era atât de beată încât nu putea
sta în picioare. Ne-am plimbat puţin cu ea, apoi i-am dat să bea apă sărată să
vomite pentru că a doua zi trebuia să fie trează ca să poată merge la biserică.
Desigur, după adunare vor lua o altă sticlă şi vor bea din nou, urmând acelaşi
drum.”

Vedeţi?
Tânăra aceasta cânta în cor dar cea de la şcoala duminicală nu este cu nimic
mai bună decât ea.

Nu-i
de mirare că există atâţia necredincioşi şi sceptici, atâţia credincioşi pe
jumătate şi prefăcuţi.

Biserica
are nevoie de o trezire trimisă de Duhul Sfânt, în care predicatorii să meargă
la amvon şi să le spună lucrurilor pe nume. Aşa este.

Este
nevoie ca mânia sfântă a lui Dumnezeu să curgă jos printr-o predicare de modă
veche, arzătoare ca focul şi plină de pietre. 
Este foarte rău că au renunţat la o asemenea predicare şi că au devenit
nişte papă-lapte, dar adevărul este că după ce este părăsit de Duhul Sfânt,
omul nu ştie altceva mai bun. Din cauza aceasta, ceea ce ne trebuie este o
reîntoarcere a Duhului Sfânt. Da, domnilor. Nu ne mai trebuie credincioşi de
graniţă.

Mai
demult, în oraşul nostru era o tânără domnişoară care mergea la biserică. Avea
părul lung, netezit pe spate, iar faţa îi strălucea ca o portocală, dar era o
creştină adevărată, născută din nou.

Ea
avea o prietenă, o modernistă care într-o zi i-a spus:

„Louis,
ştii ceva? Tu ai fi o fată foarte frumoasă dacă ai folosi câte puţin din
cremele acestea şi ai îmbrăca tipul acesta de haine.”

„Bine,
dar eu port numai ceea ce vreau să port!” i-a răspuns tânăra. Amin. I-a zis-o!

Prietena
ei a continuat: „Problema este că predicatorul acela al vostru, Billy, ar
trebui internat într-un spital de boli nervoase.”

„Dacă
aţi poseda şi voi ceea ce avem noi, nu aţi mai privi lucrurile în felul acesta.”
I-a zis-o! Vedeţi? Şi aceasta era o învăţătoare de şcoală duminicală.

Domnul
Perkins, un bun prieten al meu, se ocupa cu îmbălsămările la capela Coot, din
Jeffersonville.  Şi iată că într-o zi
i-au adus-o şi pe tânăra aceea modernă care murise din nu se ştie ce motive. De
fapt, luase o boală venerică.

Familia
ei nu a recunoscut niciodată aceasta, pentru că era o ruşine, dar acesta este
adevărul.

Când
era pe moarte, tânăra l-a chemat pe păstorul bisericii şi corul ca să cânte
imnuri pentru ea. Şi în timp ce ei cântau a venit moartea după ea.

Prietene,
dacă există un timp când ai vrea să fii împăcat cu adevărat cu Dumnezeu, atunci
acela este când vine moartea.

Oh,
şi când umbra morţii s-a aşezat peste acea tânără, ea a început să strige:

„Sunt
pierdută!”

Păstorul
a alergat la ea şi i-a zis: „Linişteşte-te! Nu te purta aşa căci ştii bine că
eşti salvată.”

„Nu
este adevărat! Sunt pierdută!”

Predicatorul
l-a chemat pe doctor, iar acesta i-a făcut o injecţie.

„Înşelătorule”,
i-a spus ea, „sunt pierdută şi voi merge în iad, iar aceasta mi se întâmplă
numai din cauza ta!” După ce a spus aceste cuvinte, a adăugat: „Trimiteţi cât
se poate de repede după micuţa Mahoney şi aduceţi-o aici să se roage pentru
mine…” dar nu au găsit-o la timp căci tânăra a murit.

Şi
vorbind despre ea, domnul Perkins mi-a zis:

„Billy,
în timp ce pompam lichid în ea am observat că începuse deja să miroasă. Corpul
ei reţinea prea mult lichid, de aceea a trebuit s-o deschidem ca să vedem ce se
întâmplă: era plină de găuri pe care le făcuse boala venerică ce o mâncase de
vie.”

O,
Doamne! Şi toată această mare ruşine a venit pentru că fusese învăţată că nu
este nimic greşit în faptul că mergea la dans şi făcea toate acele prostii pe
care le fac tinerii de astăzi, şi care duc la o viaţă decăzută şi păcătoasă.

Vinovatul
pentru ceea ce i se întâmplase acestei tinere, şi nu doar ei, era predicatorul,
iar ea l-a scuipat în faţă în ziua morţii. Ce va face ea când va trebui să stea
în prezenţa lui Dumnezeu şi să dea socoteală pentru tot ce a făcut?

Dar
predicatorul? Dumnezeu va cere sufletul acelei fete din mâinile lui. Acesta
este adevărul.

O,
fraţilor, ceea ce ne trebuie nouă în biserica de astăzi este o trezire. O
trezire din somn. Scuturaţi-vă şi  
daţi-vă seama de ziua în care trăim!

Felul
în care a trecut din viaţă acea tânără este o mare avertizare în
Jeffersonville, deşi ei au încercat să muşamalizeze totul.

Ioram
era asemenea acelui predicator: un predicator de graniţă care spune: „Dacă
oamenii vor să facă lucrul cutare, este în ordine, şi la fel dacă vor să îl
facă pe celălalt.”

Vedeţi?
Şi cu toate acestea pretinde că este un credincios; un creştin.

Moabul
s-a ridicat împotriva Israelului, aşa că Ioram a cerut ajutor de la împăratul
lui Iuda, Iosafat, care era un om drept.

Aici
aş vrea să observaţi cât este de uşor ca, prin influenţă, un om să-l convingă
pe un creştin să intre într-o companie greşită, uneori făcând-o din milă:

„Ei
bine, voi merge în sala de dans dar nu voi dansa decât cu Suzie pentru că este
o fată bună şi poate voi reuşi s-o câştig pentru Domnul.”

Nu
o vei câştiga niciodată în felul acesta. Nu, nu. Arată-ţi culoarea şi nu cobori
pe un teren greşit.

Vedeţi,
aceasta este problema bisericii penticostale în seara aceasta. Ei au ajuns pe
un teren greşit. Înainte se obişnuia să fie numite anumite lucruri care erau
greşite, dar acum nu mai este greşit nimic; ei le fac oricum pe toate.

Aceasta
arată că aţi ajuns pe un teren greşit şi că   
v-aţi însoţit cu o mulţime nepotrivită. Voi ştiţi proverbul: „Spune-mi
cu cine te însoţeşti şi îţi spun cine eşti.” Lăsaţi-mă să intru în casa
voastră, să văd ce aveţi pe masă, să văd cum vă este însemnată Biblia, ce fel
de muzică ascultaţi la radio, ce fel de tablouri aveţi în casă şi atunci am să
vă spun din ce sunteţi făcuţi. Da, domnilor.

Acelea
sunt lucrurile cu care se hrăneşte sufletul vostru. În ce priveşte mărturia
voastră, roadele pe care le aduceţi dovedesc ce sunteţi. Aşa este.

O,
adevărul este că sufletul vostru se hrăneşte cu ceva, iar caracteristicile pe
care le poartă se văd în afară. Acesta-i motivul pentru care Isus a spus: „După
roade îi veţi cunoaşte.”
(Matei 7.20).

Voi
i-aţi înşelat pe mulţi prin faptul că aţi spus: „Eu am Duhul Sfânt pentru că
vorbesc în limbi,” dar dacă viaţa voastră nu se potriveşte cu El, nu Îl aveţi
sau dacă vreţi, îl aveţi pe diavolul sau firea. Când spun aceasta mă refer la
poporul penticostal.

Voi,
baptiştii şi prezbiterienii, spuneţi că trebuie să strigaţi puţin. Sigur, aşa
este, dar vă spun ceva: poate aţi plâns cu lacrimi de crocodil şi aţi gemut pe
bancă, dar aceasta nu înseamnă că sunteţi salvaţi, pentru că viaţa voastră
dovedeşte ce sunteţi.

Aţi
auzit vreodată o capră behăind? Capra şi oaia behăiesc aproape la fel. Eu am
auzit capre behăind şi le-am văzut purtându-se ca o oaie, de aceea este nevoie
de un păstor adevărat ca să facă diferenţa între ele.

Când
behăieşte o capră sună exact ca şi când o face o oaie, dar păstorul adevărat îi
poate deosebi glasul. Aşa este.

Şi
noi am văzut că Iosafat a trebuit să îngenuncheze si să se roage mai întâi.

Soră,
înainte ca să-ţi tai părul, te-ai pus pe genunchi să vezi ce zice Dumnezeu
despre aceasta? Înainte să îmbraci acele haine ruşinoase şi păcătoase, te-ai
pus jos să te rogi, să-L întrebi ce părere are despre asta?  Nu te-a osândit pentru aceasta? Dacă nu, mă
tem că nici nu L-ai întrebat ci, în mintea ta ai fost hotărâtă să faci acel
lucru şi l-ai făcut fără să te mai rogi. Aşa este.

Dar
aşa cum am spus şi aseară, vrei să-L laşi pe Dumnezeu să ia jos de pe tine
toate acele lucruri, toate drepturile tale?

Poate
spui: „Dar acestea sunt drepturile mele. Sunt american şi fac ce vreau.”

Aşa
este, dar vrei să renunţi la ele pentru Împărăţia lui Dumnezeu? Dacă eşti un
miel vei renunţa, dar dacă eşti o capră nu vei putea face aceasta. Deci acolo
sunteţi.

Prin
urmare, este posibil să behăieşti ca o oaie şi să plângi ca ea. Poţi mânca
aceeaşi iarbă pe care o mănâncă oaia şi totuşi să fii o capră.

Nu
demult am văzut un păstor care avea pe aceeaşi păşune oi, capre, măgari şi
cămile.

Privindu-l
m-am gândit: „De fapt ce înseamnă un păstor?” după care l-am întrebat pe
însoţitorul meu ce părere are despre aceasta, iar el mi-a răspuns:

„Bărbatul
acela este crescător de vite. El este la fel ca şi acei cow-boy  din America.”

„Bine,
dar păstoreşte şi oi şi capre şi alte animale?”

„Desigur.”

„Oh,
înţeleg.”

„Frate
Branham, dar când vine noaptea, toate celelalte animale, în afară de oi, sunt
lăsate pe câmp. Oile sunt luate şi duse în staul, iar păstorul se aşează în uşă
şi veghează ca nimic să nu le tulbure liniştea.”

Voi
puteţi  sta în aceeaşi biserică, să
strigaţi şi să vă bucuraţi de aceeaşi Evanghelie, dar dacă natura voastră nu
este liniştită, nu veţi fi cunoscuţi niciodată ca oaie.

Aşa
este. Cuvântul trebuie să fie în inima voastră, nu în cap.

Poate
zici: „Aş putea face cutare lucru, dar mai bine renunţ pentru că biserica nu
este de acord cu el.”

Nu
are nici o importanţă ce spune biserica, ci contează ceea ce spune Dumnezeu şi
conştiinţa ta; ce spune Duhul Sfânt în tine.

Cuvântul
spune: „Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.” (1
Ioan 2.15).

Prin
urmare, nu mai fiţi credincioşi de graniţă, ci ieşiţi ori pe o parte, ori pe
cealaltă şi lăsaţi culorile voastre să strălucească.

Acum  vreau să observaţi ceva.

Iosafat
s-a încurcat şi s-a unit cu acea mulţime, pentru că ei i-au zis:

„Nu
vrei să vii cu noi? Nu vrei să te alături bisericii noastre?”

„Păi,
mă gândesc că nu este nici o problemă dacă mă asociez cu voi. Cred că este în
ordine, pentru că m-am simţit cam izolat acolo sus, dar dacă mă voi alătura
asociaţiei voastre mă voi simţi mai bine. Dacă aş face aceasta aş avea părtăşie
cu Israel acolo jos şi…”

Uneori,
voi greşiţi făcând aceasta. Nu am zis nimic împotriva asocierii, însă staţi
doar în felul în care sunteţi cu Dumnezeu.

După
un timp împăratul lui Israel i-a zis lui Iosafat: „Nu vrei să mergi cu mine la
luptă?”

„Ba
da, căci doar suntem cu toţii credincioşi.”

Vedeţi,
el a vrut să fie sociabil.

Exact
după asta priveşte lumea de astăzi: după persoane sociabile, dar Dumnezeu vrea
să fiţi separaţi.

Nu
demult, am auzit de o biserică din partea de nord a Indianei, care şi-a ales
păstorul. Aproape 100% au votat un tip din cauză că era foarte prezentabil.

Eu
am întrebat-o pe o bunicuţă: „Tu cum ai votat?”

„L-am
văzut când a intrat pentru prima dată în biserică şi când i s-a dat Biblia să
vorbească din Cuvânt. Atunci mi-am zis că e un tânăr tare chipeş.”

„Dar
asta nu este totul, soră. Problema este ce predică el. Cu ce se hrăneşte? Se
hrăneşte cu Cuvântul descoperit sau vorbeşte despre trandafiri şi flori; despre
cine va fi următorul preşedinte; de vreun meci de baseball sau de vreo
petrecere? Vorbeşte despre toate acestea sau predică Cuvântul lui Dumnezeu şi
stă pe El?”

Vedeţi,
domnilor?

Am
întrebat-o şi pe o tânără: „Tu ce zici despre asta?” dar ea s-a scuzat şi a
plecat.

Necazul
este că atunci când trebuie să facă o alegere, oamenii privesc la ceea ce văd.

Odată
a trebuit să fie făcută şi în Israel o alegere: cine va lua locul lui Saul pe
tron. Astfel, prorocul Samuel şi-a luat cornul cu untdelemn şi s-a dus acasă la
Isai ca să-l ungă împărat pe unul din fiii lui.

Domnul
i-a zis: „Să-l ungi doar pe cel pe care ţi-l voi arăta Eu.”

Când
a intrat cel mai mare dintre băieţii lui Isai, Samuel s-a gândit: „Negreşti
unsul Domnului stă chiar în faţa mea. Vai, nu i-ar sta bine la amvon cu hainele
acelea care-i vin aşa de bine?”

Asta
vrea şi biserica de astăzi. Iată! Penticostalii sunt plini de aşa zisa
„Evanghelie” de Hollywood.

Nu
demult, în Louisville, Kentucky, au venit nişte oameni, aşa că m-am dus şi eu
la adunarea lor să mă hrănesc puţin. Când am ajuns acolo, pe platformă era o
femeie cu nişte cercei mari, care-i atârnau în jos, îmbrăcată cu nişte haine ce
păreau turnate pe ea. Alerga în sus şi-n jos şi striga: „Aleluia! Cine va da
alţi 50?”

Nu
mai auzisem niciodată aşa ceva. Muzica din sală părea a fi rock sau
boogie-woogie. Aceea îşi are locul ei, dar în nici un caz pe platformă. Amin.


nu credeţi că dacă sunteţi penticostali, Dumnezeu este obligat să vă ia în ziua
aceea, căci n-o va face. Nu, nu, pentru că dacă doreşti aceasta trebuie să ai
Duhul Sfânt. Aşa este.

Observaţi.
Iosafat s-a unit şi s-a asociat cu necredincioşii, care l-au luat cu ei şi l-au
dus în pustie, iar după şapte zile nu au mai avut apă. Vedeţi? Rezerva lor de
apă se terminase, iar voi ştiţi că atunci când se termină apa lucrurile încep
să meargă rău. Ştiaţi aceasta?

Dacă,
de exemplu, nu vă plătiţi factura de apă, ei vin şi vă închid robinetul aşa
că  vă veţi usca în jurul casei.

Aceasta
este problema şi cu oamenii lui Dumnezeu de astăzi: nu au plătit preţul iar
Dumnezeu le-a tăiat apa. Asta-i tot.

Puteţi
merge în orice deşert vreţi. Acesta este motivul pentru care unii din membrii
bisericii Evangheliei depline şi alţii, nu cred în vindecarea divină. Ce s-a
întâmplat? Li s-a tăiat apa. Desigur.

Tu
spui: „Ai Evangheliei depline?” Da.

În
ceea ce priveşte vindecarea divină, cel mai rău m-a tratat un pastor
penticostal.

L-am
întrebat dacă pot împrumuta de la el câteva scaune. Ţineam o adunare mare în
oraş dar din cauză că eram sponsorizat de o anumită biserică, mi-au zis:

„Dacă
cineva spune că crede în vindecarea divină, nu îl voi lăsa să stea nici măcar
pe aceste scaune.”

Aceasta
o spunea un penticostal. Da, acestea sunt cele mai mari arme cu care se trage
astăzi. După ce a spus aceste cuvinte, n-a vrut să mă lase să iau nici un
scaun, aşa că oamenii au fost nevoiţi să stea în picioare.

Acum
observaţi. Din cauza lipsei apei orice plantă din deşert are spini sau ţepi.
Chiar dacă este o frunzuliţă neînsemnată, nu vă lăsaţi păcăliţi pentru că are
ţepi.

Vedeţi,
acolo unde nu este apă apar ţepii, dar dacă aceeaşi plantă ajunge într-un loc
cu apă devine maleabilă şi ţepii îi dispar.

Aceeaşi
este problema şi cu biserica.  Din cauza
aceasta este atâta zarvă: „Eu sunt unitarian!” „Eu sunt de la Adunarea lui
Dumnezeu!”, „Eu sunt de la Biserica lui Dumnezeu!”, „Noi suntem de la cutare,
iar cei din biserica cealaltă sunt nişte ulii.” „O, noi credem aşa şi aşa.” „
O, noi credem în libertatea femeii.”

O,
vai, ce-i cu voi? Toate acestea dovedesc că rezerva voastră de apă s-a
terminat. Aşa este. Acesta-i adevărul.

Deci
am văzut că ei au rămas fără apă, iar când rămâi fără apă eşti fără viaţă.
Astfel, au discutat între ei şi au zis: „Ce să facem? Haideţi să începem o
adunare de rugăciune.”

Vedeţi,
ei ar fi trebuit să se roage înainte de a porni la drum. Totuşi, când au ajuns
în necaz s-au gândit să-L întrebe pe Domnul, iar unul din slujitori a zis:

„Ştiţi ceva? Noi îl avem aici pe Elisei, fiul lui
Şafat, care turna apă pe mâinile lui Ilie.” 
(2 Împăraţi 3.11).

Cu
alte cuvinte, rugăciunea acelui om era bună pentru că avea legătură cu un
proroc adevărat.

Vedeţi,
păsările de acelaşi penaj zboară împreună.

Cum
poţi aştepta ca cineva să te creadă când umbli împrejur şi te porţi cum te
porţi, apoi vii înăuntru şi te numeşti creştin?

Nu-i
de mirare că nu vă cheamă nimeni să vă rugaţi. Vedeţi? Aşa este. Şi aceasta pentru
că păsările de acelaşi penaj zboară împreună.

Ei
ziceau: „Bărbatul acesta a turnat apă pe mâinile lui Ilie Tişbitul, deci
trebuie să fie ceva cu el.”

Imediat,
Iosafat, care era un om duhovnicesc, s-a gândit că trebuie să-l vadă pe proroc.

Vedeţi,
dacă un copil adevărat al lui Dumnezeu dă vreodată de necaz, primul lucru pe
care îl face este să se întoarcă la Dumnezeu.

Astfel,
Iosafat a spus: „Să mergem repede la el!”    
S-au dus, iar când au ajuns acolo Elisei citea Scripturile, probabil.

Când
i-a văzut, prorocul a răbufnit într-o ieşire de mânie sfântă. Desigur, putea
face şi el aceasta din când în când. S-a uitat la Ioram, împăratul lui
Israel,  şi i-a zis: „Ce am eu a face
cu tine? Du-te la prorocii tatălui tău şi la prorocii mamei tale!”
(v. 13).
„De ce vii la mine?”

Păi, nu era prea primitor, nu-i aşa?

„De
ce nu te duci la dumnezeii tăi păgâni? De ce să vii la mine?”

Era
posibil ca un proroc, un slujitor al Domnului, care avea dublă măsură din Duhul
Sfânt peste el, să vorbească aşa? „De ce nu te duci la prorocii tatălui tău
şi la prorocii mamei tale?”
 

Şi
ascultaţi ce a spus în continuare: „Viu este Domnul oştirilor, al cărui
slujitor sunt, că dacă n-aş avea în vedere pe Iosafat, împăratul lui Iuda, pe
tine nu te-aş băga deloc în seamă, şi nici nu m-aş uita la tine.”
(v. 14).

Mai
vorbiţi de provocat tulburări?

Eu
cred că şi în seara aceasta este la fel. Sunt convins că America ar fi explodat
deja demult, că ar fi scufundată şi terminată dacă Dumnezeu nu ar fi avut
respect pentru adunările adevăraţilor creştini, din America, ce se roagă şi
stau împreună. Amin.

Elisei
spunea: „Dacă nu aş avea respect faţă de acest bărbat neprihănit, la tine
nici nu m-aş uita!”

Deci el s-a tulburat.

Prieteni,
nu este potrivit să faceţi o lucrare pentru Domnul când sunteţi tulburaţi şi
iritaţi.

Ştiţi
ce a spus el? „Aduceţi-mi un cântăreţ cu arfa.” (v. 15).

Voi,
care nu sunteţi de acord cu muzica în biserică, ce ziceţi de aceasta?

Da,
Elisei a spus: „Aduceţi-mi un cântăreţ cu arfa. Astăzi sunt tulburat, iar mânia
mea sfântă a răbufnit afară din cauza acestui predicator de graniţă (Ioram),
care i-a condus pe copiii mei afară. O, cum aş vrea să mă ocup puţin de el!”

Apoi
a continuat: „Trebuie să primesc o vedenie, aşa că aduceţi-mi un cântăreţ.”

Şi
ei s-au dus şi i-au adus toată muzica. 
Au pus să se cânte nişte imnuri adevărate, iar când acele cântări au
ajuns în Sion; când copiii au început să cânte din inimă s-a întâmplat ceva:
Duhul Domnului a venit peste proroc.

Prieteni,
dacă nişte cântări vechi şi sfinte şi o pocăinţă adevărată L-au adus atunci pe
Duhul Sfânt peste proroc, înseamnă că şi astăzi este la fel.

Ei
doreau să vadă cum pot ieşi din situaţia în care se aflau, iar singura
posibilitate era printr-o trezire. Acolo erau nişte păcătoşi care se pocăiau,
muzica şi prorocul care a primit o vedenie.

Fraţilor,
singura posibilitate de a vedea calea afară este o trezire duhovnicească de
modă veche în care laudele spre Dumnezeu să răsune dintr-o inimă sinceră şi
predată.

Atunci
începeţi să vedeţi lucruri pe care vi le descoperă Dumnezeu şi vă veţi mira că
nişte creştini adevăraţi stau şi se roagă cu voi.

Ce
trezire! Şi Elisei a intrat în Duhul.

Motivul
pentru care oamenii dansează este că intră în duhul dansului. Voi nu puteţi să
vă jucaţi cu mingea dacă nu intraţi în duhul acelui joc.

Tot
aşa, noi nu vom putea avea o trezire în Shreveport sau în altă parte, dacă
biserica nu intră în duhul trezirii.

Ascultaţi-mă!
Dumnezeu poate veni să facă minuni; poate arăta semne; îşi poate întinde braţul
să vindece bolnavii; predicatorul poate predica Evanghelia cât de tare poate,
dar acolo nu va fi nici o trezire până când biserica nu intră în duhul
trezirii.

S-au
făcut zeci de mii de mari semne şi minuni. Totuşi, unii din marii evanghelişti
stau la linia de graniţă, în timp ce puţini se întorc la Dumnezeu şi primesc
Duhul Sfânt.

Unul
din cei mai cunoscuţi bărbaţi de pe tărâmul misionar, din America, a venit într-o
zi în Indianapolis, unde eram şi eu, şi a primit botezul Duhului Sfânt. Da,
domnilor.

O,
Doamne! Naţiunile se destramă în timp ce Israelul se trezeşte: semnele pe care
le-a spus Biblia şi care dovedesc că suntem la sfârşitul timpului sunt aici;
dar este o Lumină în care puteţi păşi, dacă vreţi.

Un
alt bărbat a venit la mine şi mi-a zis: „Frate Branham, am venit la tine pentru
că mi te-a recomandat un bărbat renumit”, după care mi-a spus că se numeşte
Mpres Reedhead şi că Duhul Sfânt a venit peste el şi i-a schimbat întreaga
viaţă, iar acum predică Evanghelia afară.

Imediat
după ce s-a întâmplat aceasta, a venit un alt bărbat vestit, pentru o
confruntare. El a făcut o remarcă nepotrivită, de aceea i-am răspuns: „Mie
nu-mi pasă ce spune politica bisericii pentru că doresc un singur lucru: pe
Dumnezeu.” Amin.

Penticostalilor,
aţi face bine să îmbrăcaţi armura şi să luaţi scutul, pentru că dacă nu
vegheaţi, baptiştii, prezbiterienii şi toţi ceilalţi vor trece pe lângă voi, şi
aceasta pentru că „Dumnezeu este în stare să facă din pietrele acestea copii
ai lui Avraam,”
cum spune Biblia.


nu vă gândiţi niciodată că aparţineţi de Adunarea lui Dumnezeu căci dacă
credeţi că veţi trece din pricina aceasta, vă înşelaţi.

Dumnezeu
a făcut o cale, iar voi trebuie să mergeţi pe ea căci, dacă refuzaţi s-o
faceţi, El Se va întoarce de la voi şi o va da altuia. Acesta este adevărul.

El
face chiar acum lucrări măreţe. Amin.

Elisei
a spus: „Am primit o vedenie în care am văzut calea de ieşire, de aceea ştiu ce
este de făcut.”

Şi
eu vă spun, fraţilor: Bisericii de astăzi îi lipseşte descoperirea, căci dacă
ar avea-o s-ar ţine mai multe rugăciuni şi ar fi mai duhovnicească decât este.

Dacă
este o descoperire, dacă cineva poate vedea vedenia, vede venirea Domnului,
vede lucrurile prin care trecem şi care nu au fost vestite mai dinainte de
Dumnezeu pentru timpul din urmă, în care trăim.

Necazul
este că în loc să citim Biblia, noi citim poveşti de dragoste; în loc să
ascultăm Cuvântul, ascultăm alte lucruri. Acesta este adevărul.

Fraţilor,
ar trebui să fim cititori ai Bibliei lui Dumnezeu, iar genunchii noştri ar
trebui să se plece constant în rugăciune, ca El să ne ajute şi să trezească
sufletul nostru încât să strige ca niciodată către Domnul. Şi cu toate acestea,
nu o facem.

Acum  observaţi. Elisei a spus că a văzut cum vor
putea izbuti, aşa că le-a zis: „Primul lucru pe care vreau să-l faceţi este să
mergeţi afară şi să umpleţi valea de gropi. 
Săpaţi cât puteţi de multe, căci „Aşa vorbeşte Domnul: Nu veţi vedea
vânt şi nu veţi vedea ploaie, dar totuşi valea aceasta se va umple de apă, şi
veţi bea, voi, turmele voastre şi vitele voastre.”
(2 Împăraţi 3.17).

Ce
a văzut Elisei? O vedenie cu Stânca duhovnicească pe care a lovit-o Moise în
pustie.

El
a vorbit acelei Stânci, iar acum era gata să toarne apă de îndată că gropile
aveau să fie săpate şi pregătite pentru umplere.

Şi
eu vă spun, fraţilor: aceeaşi Stâncă lovită este în seara aceasta aici şi va
turna afară o trezire de modă veche a Duhului Sfânt, care va „mătura” tot
Shreveport-ul, desigur, cu condiţia ca voi să puneţi deoparte toate piedicile
şi să mergeţi să săpaţi.

Dacă
vreţi să săpaţi, scoateţi sticlele cu bere şi aruncaţi-le din frigidere, apoi
faceţi o cale pentru Duhul Sfânt.

De
fiecare dată când găsiţi un lucru al lumii, aruncaţi-l afară pentru că, cu cât
veţi săpa mai adânc, veţi avea mai multă apă. El va turna atât de mult încât
tot ce trebuie să faceţi este să săpaţi gropile în care se va aduna.

Indiferent
cât de mult se predică sau câte vindecări se fac, lucrul cel mai important este
să pregătim locul pentru apă; să săpăm gropile.

Asta
trebuie să facem în seara aceasta: să facem cale liberă Duhului Sfânt ca să
poată fi turnat jos.

Fraţilor,
faceţi aceasta în casa voastră; faceţi-o în biserica voastră; faceţi-o cu voi înşivă.
Daţi totul la o parte şi pregătiţi-vă căci, dacă veţi fi gata, va fi o
revărsare. Dar dacă nu vă veţi pregăti, să ştiţi că nu o veţi vedea niciodată.
Cu alte cuvinte, totul depinde de biserică.

Puneţi
deoparte orice păcat care vă ia în stăpânire atât de uşor.

Voi
spuneţi: „Frate Branham, dar nu fac nimic.” Poate tocmai aici este problema,
căci este un păcat mai mare atunci când trebuie să faceţi ceva şi nu faceţi.
Acest lucru îl citim în Iacov 4.17: „Deci, cine ştie să facă bine şi nu îl
face, săvârşeşte un păcat.”
Voi trebuie să vă pregătiţi. Cel mai rău lucru
pe care-l puteţi face este să staţi degeaba şi să nu faceţi nimic.

Sudiştilor,
vă amintiţi istoria voastră? Când Grand stătea peste râu… El avea un băiat care
făcea de pază, iar rebelii erau peste râu. Şi fiind prins probabil de dorul
iubitei lui, şi-a părăsit postul şi s-a dus să culeagă nişte viorele.

El
nu a vrut să facă nimic rău dar, chiar în timpul cât a fost dus, un spion
duşman a trecut în liniile lor şi a văzut că armata generalului Grant era de
2-3 ori mai mică decât a lor.

Şi
ce s-a întâmplat? Băiatul s-a întors în post fără să ştie ce se întâmplase
între timp, dar spionul fusese deja acolo.

Apoi
au pornit la asalt pe partea cealaltă a râului, dar au fost respinşi, iar o oră
mai târziu băiatul acela a fost împuşcat…

Desigur,
el nu putea fi acuzat pentru că a mers să culeagă viorele; nu putea fi acuzat
pentru ceea ce a făcut, ci pentru ceea ce nu făcuse şi anume, pentru că nu
stătuse la postul lui de veghe aşa cum ar fi trebuit. Prin aceasta, întregul
plan de luptă a fost zădărnicit de duşman.

Aceeaşi
răspundere este în seara aceasta pe umerii tabernacolului din locul acesta,
precum şi pe al celorlalte biserici din Shreveport, Louisiana.

Nu
uitaţi că Dumnezeu este aici şi ia cu asalt poziţiile vrăjmaşului! Nu ceea ce
faceţi, ci ceea ce nu faceţi este greşit. Haideţi să facem ceva pentru aceasta;
haideţi să săpăm cu toată inima ca, atunci când va veni ziua judecăţii, să
putem spune: „Dumnezeule, Tu ştii că am făcut totul cât se putea de bine!”
Amin.

Când
ştim ce putem face, aceasta este tot ce aşteaptă El de la noi.

Observaţi.
Oamenii au început să sape şi, scoţând afară toate acele lucruri, au făcut o
mulţime de gropi mari.

În
dimineaţa următoare, la răsăritul soarelui, vrăjmaşii au privit în vale şi iată
că sub strălucirea razelor lui toată apa aceea din gropi părea a fi sânge.
Biblia spune că atunci vrăjmaşii s-au dus împotriva Israelului, dar acesta s-a
ridicat şi i-a biruit. Le-au sfărâmat cetăţile, au aruncat cu pietre în toate
ogoarele lor, au astupat toate izvoarele de apă şi au tăiat toţi copacii buni.
Ei au avut o adevărată trezire de modă veche.

Vedeţi?
Când se ajunge într-un loc în care poporul lui Dumnezeu aruncă tot ce nu este
bine, are dreptul la o trezire cu rugăciuni şi cu toate celelalte lucruri şi
caută faţa lui Dumnezeu stând toată noaptea în rugăciune, etc.

Oh,
şi eu vă spun: atunci vom astupa gura oricărui critic; vom doborî orice lucru
formal, astfel încât toţi vor trebui să recunoască şi să ştie că Dumnezeu este
în tabără.

Prieteni,
noi nu vom putea face aceasta până nu vom ajunge la acel lucru. Nu putem.

Acesta
este felul prin care putem avea o trezire, căci: „Aşa vorbeşte Domnul”, a
spus Elisei, care vorbea în Numele Domnului, „săpaţi gropi!”

Aseară, când am venit aici, m-am întâlnit cu Domnul
în camera mea şi El mi-a dat o vedenie asemenea celor pe care le am aici, pe
platformă sau în alte locuri, şi mi-a zis: „Iată care este problema bisericii: oamenii
au devenit prea egoişti!”

Biserica
Dumnezeului celui viu are atât de multe diferenţe în ea şi atât de multe
neînţelegeri încât L-a întristat pe Duhul Sfânt din mijlocul ei.

Frate
şi soră, câtă vreme nu ne putem smeri, încât fiecare să devenim un miel astfel
ca Porumbelul să se poată aşeza peste noi, să aducă pace, bucurie, mulţumire şi
o dorinţă arzătoare de a-i vedea şi pe ceilalţi salvaţi şi întorşi la Dumnezeu,
înseamnă că ne luptăm cu morile de vânt. Acesta este adevărul.

Domnul
Isus a stat aseară aici, pe platformă, şi i-a dovedit fiecărei persoane
prezente că a înviat din morţi şi că, fără nici o umbră de îndoială, este viu.

În
seara aceasta sunt doar cu două sau trei sute de oameni mai mulţi ca aseară. Ce
se întâmplă?

Fără
nici o umbră de îndoială sfârşitul timpului este aproape.

Aceleaşi
lucruri pe care le vedem aici se întâmplă şi în Canada, Elveţia, Africa, etc.

Dacă
în seara aceasta au 20.000 sau 30.000 de oameni care vin la Hristos, mâine
seară vor fi dublu.

Ce
dovedeşte aceasta? Că Duhul Sfânt a plecat de la noi şi s-a dus peste ocean ca
să caute mieluşeii în care să locuiască.

Da,
exact aceasta se întâmplă. O, ce timp! Ce tragic este să vezi că, cu cât
biserica predică mai mult, cu cât sfinţii strigă şi insistă mai mult, se pare
că naţiunile se îndepărtează tot mai tare de Dumnezeu. Nu-i de mirare că
avioanele se prăbuşesc şi că vapoarele se scufundă.

Biblia
spune că vor fi vremuri de strâmtoare, în care o naţiune se va ridica împotriva
alteia; când se vor vedea semne mari, farfurii zburătoare, arătări în cer şi pe
pământ, etc. Dar Biblia va fi propovăduită pretutindeni, pentru că El a spus:

Iată,
vin zile, zice Domnul, când voi trimite foamete în ţară, nu foamete de pâine,
nici sete de apă, ci foamete şi sete după auzirea Cuvântului Domnului.”
(Amos
6.11).

O
foamete… O, în ce zi trăim! S-ar cuveni să ne pregătim şi să fim gata.

Voi
ziceţi: „Acum cui îi vorbeşti, frate Branham? Mie?”

Da,
ţie. Dacă nu eşti salvat; dacă încă nu L-ai primit pe Hristos şi nu ştii ce
înseamnă să fii umplut cu Duhul Sfânt, atunci ţie îţi vorbesc.

Dacă
eşti un creştin născut din nou, care s-a rugat şi a făcut tot ce a putut,
aminteşte-ţi că poţi spune: „Aleluia!” la toate acestea.

Într-o
seară condamnam păcatul într-o predică foarte aspră. L-am „pieptănat” şi pe o
parte şi pe cealaltă, încât la un moment dat m-am întrebat dacă oamenii vor mai
veni înapoi.


gândeam: „Cu siguranţă am atins totul, de aceea în ziua când Dumnezeu mă va
întâlni acolo, va putea spune că le-am arătat tot Adevărul.”

Când
am plecat, a venit la mine o doamnă cam îndrăzneaţă şi mi-a zis: „Ei bine,
predicatorule, în seara aceasta nu m-a atins nici măcar un singur lucru din
cele  pe care le-ai amintit.”

Când
am auzit ce spune, mi-am zis: „Desigur, doamna aceasta este într-o stare foarte
bună.” După care     i-am spus: „Lăudat
să fie Domnul. Mă bucur să aud aceasta.”

Puţin
mai încolo stăteau câteva doamne mai în vârstă, aşa că le-am întrebat: „O
cunoaşteţi?”

„Sigur
că da”, au răspuns ele. „Este cea mai cunoscută bârfitoare din oraş.”

O,
vai! În predica mea din seara aceea eu nu spusesem nimic despre bârfă.

Fraţilor,
puneţi deoparte orice păcat, fie el cât de mic! Dacă eu nu l-am lovit în seara
aceasta, să-l lovească Duhul Sfânt, atât în inima voastră, cât şi în a mea.

Poate
este necredinţa; poate este îndoiala; poate este scepticismul. Dacă este aşa,
fie ca Dumnezeu să se aşeze în inima voastră, căci atunci vom avea o trezire de
modă veche.

Fie
ca Domnul să ne dea aceasta în timp ce ne plecăm capetele.


vrea ca sora de la pian să vină şi să ne dea un ton, în timp ce voi face
chemarea la altar………………………………………. … Tată ceresc, eu am condamnat păcatul în
toate felurile lui de manifestare. Am spus tot ce mi-a venit în gând.

Poate
că cineva s-a supărat pe mine, dar ştiu că în ziua judecăţii voi putea dovedi
că sunt nevinovat, pentru că am predicat Cuvântul Tău aşa cum mi L-ai dat.

Fără
îndoială, aici stau oameni cumsecade, care se roagă şi sunt plini de Duhul
Sfânt, care nu au nici o osândire în inimile lor şi care trăiesc în curăţie
înaintea Domnului. Eu ştiu că dacă vor fi chemaţi de Domnul, ei vor fi gata să
meargă, dar partea mea este să predic Evanghelia şi să le arăt celor pierduţi
că Hristos a murit şi pentru ei şi că El va veni din nou.

Doamne,
dacă unii stau sub osândire, Tu eşti Judecătorul, nu eu. Cuvântul a mers afară
şi El este singurul Judecător.

Tată,
dacă printre noi sunt oameni care ştiu că nu sunt în ordine cu Tine, care ştiu
că dacă Isus ar veni acum ar fi condamnaţi şi pierduţi, îndură-Te de ei.

Poate
li se pare ciudat faptul că stau aici, în această mare zăpuşeală şi că eu
predic această Evanghelia de modă veche, dur şi fără menajamente, dar totul
este spre binele nostru. Amin.


Amin –