Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMUMPLÂND CALEA CU GROPI

Pentru o experienta mai buna va recomandam sa folositi browserul CHROME
28/07/1956, seara - Shreveport, LO

Seara trecută am avut un serviciu de vindecare minunat, în care ne-am întâlnit cu Domnul nostru, care ne-a binecuvântat din belşug.

Dacă va fi cu voia Domnului, mâine vom avea un alt serviciu de vindecare. Dimineaţă voi vorbi la o emisiune pe KEBS, la ora 9.00, iar la ora 10.30, după cum spunea fratele Moore, este drama celei mai mici corăbii din lume şi este dedicată copiilor de la 8 la 80 de ani, cum spuneam aseară.

Mâine seară vom fi din nou aici la ora 19.30, iar numerele de rugăciune se vor împărţi de la ora 18.30 căci, dacă va fi cu voia Domnului, vom avea un serviciu de rugăciune.

Mâine seară este seara pentru baie. Sâmbătă seara este şi seara diavolului pentru că în noaptea aceea îi duce pe oameni la tot felul de adunări rele, unde licorile curg râuri şi unde se dansează boogie-woogie şi rock and roll. Din pricina aceasta sute de oameni vor muri în accidente pe autostradă.

Într-una din zile am văzut un afiş care anunţa că va avea loc un concert din acelea, cum au avut loc şi în Canada. Am uitat câţi tineri au fost internaţi în instituţiile de boli mintale după ce au participat la acele concerte de boogie-woogie şi rock. Cu toate acestea, noi americanii, ne aruncăm cu capul înainte în ele.

L-am văzut şi pe tânărul acela, care este unul din întemeietorii rockului, făcând toate acele figuri. Spunea că  le-a învăţat într-o biserică penticostală de aceea nu-i de mirare că are o minte perversă şi că a dat în nebunie. Cu siguranţă, Dumnezeu îl va pedepsi pentru ceea ce spune şi face, căci afirmaţiile lui sunt o hulă, o blasfemie absolută la adresa Duhului Sfânt. O, este îngrozitor să vezi cum unii oameni încearcă să discrediteze lucrarea Dumnezeului celui viu. Dar eu cred că vor secera ceea ce au semănat. Să nu uitaţi aceasta.

Am uitat câţi copii au fost internaţi în instituţiile de boli nervoase, fără nădejde, fără Dumnezeu, fără îndurare, zăcând acolo în acea stare, ţipând şi plângând, umblând în sus şi-n jos, dându-se cu capul de pereţi sub influenţa acelui nonsens. Şi cu toate acestea, legalizăm aceste lucruri. Mă refer la băutură, la jocurile de noroc şi la toate celelalte.

Astăzi sunt o mulţime de localuri în care li se permite puştilor să fumeze şi să bea; şi nu numai acolo, ci şi în şcoli şi la biserică li se permite aceasta ca să-şi „liniştească” nervii. Nu este îngrozitor?

Cred că s-ar cuveni să aibă o adunare de rugăciune, căci acesta este cel mai bun remediu pentru calmarea nervilor.

Dar voi ştiţi cum este: oamenii însetează după ceva, iar acea sete trebuie potolită. Dacă nu vor bea din Izvorul apei vieţii, diavolul le va oferi o apă stătută şi plină cu murdării. Aşa este. Astfel, ei vor bea de undeva: ori de la Dumnezeu, ori de la diavolul.

N-a existat niciodată o persoană care să meargă în unul din acele locuri sau să facă acele lucruri, decât dacă a fost o inimă însetată care a refuzat să bea din Izvorul apei Vieţii. Vă spun sincer că îmi pare rău pentru ei, dar au ajuns aşa din cauza delăsării şi a poluării bisericilor noastre moderne. Unul din lucrurile care au dus la aceasta este „Evanghelia socială” care se predică astăzi.

De exemplu, în oraşul nostru, în Jeffersonville, păstorul uneia dintre biserici, organizează în fiecare sâmbătă seara dans în subsolul bisericii. Aşa este. O biserică denominaţională renumită care are ring de dans.

Acest păstor m-a chemat, mai demult, să mă întrebe cum reuşesc să adun atât de mulţi oameni în Tabernacol. El spunea că i-a pus pe oameni să semneze un angajament cum că vor veni la şcoala duminicală o dată pe lună sau, dacă nu,  măcar o dată pe an. Şi a continuat: „Ştii câţi l-au semnat? Doi.”

„Nu-i de mirare că nu au făcut-o. Sincer să fiu, nici eu nu aş fi semnat aşa ceva.”

Aşa este. Câtă vreme ţineţi chefuri în biserică, păi, acesta este păcat! Asemenea fapte nu aparţin de casa Domnului.

Dacă ajung în situaţia în care trebuie să fac aşa ceva, mai bine renunţ şi plec pe câmpul misiunii să predic acolo Evanghelia.

Eu nu dau vina pe păcătoşi. Când merg afară şi-i văd pe păcătoşi făcând acele lucruri, eu nu-i condamn pentru că asta este tot ce ştiu ei să facă, dar când îi vezi pe aceşti oameni care merg la biserică şi se pretind că sunt creştini, iar apoi fac acele lucruri…

Eu nu condamn un porc pentru că se bălăceşte în băltoaca cu noroi. Sigur că nu, pentru că aceasta este natura lui. Deci nu este ceva ciudat să vezi un porc într-o băltoacă, pentru că aceasta este natura lui de a fi; nu ştie altceva, dar sunt sigur că m-aş mira să văd un miel făcând aceasta. Însă un miel nu face aşa ceva.

Aşa este şi păcătosul. Daţi-i pace să meargă înainte, căci asta este tot ce ştie: să bea cât vrea, să decadă cât vrea şi să asculte toate acele prostii.

Dar voi, despre care  se presupune că ştiţi ce este bine…

Sunt convins că dacă v-aţi întors la acele lucruri, aceasta dovedeşte că nu aţi băut niciodată, cu adevărat, din Izvorul Domnului, căci dacă aţi fi făcut-o nu L-aţi mai putea părăsi niciodată.

Eu merg uneori la restaurant, dar primul lucru pe care îl fac este să mă uit după acele cutii muzicale care merg cu un penny. Acele cântece mă enervează atât de tare încât nici nu pot mânca.

Doamne! Şi să-i vezi pe unii aşa zişii creştini că le fredonează!

Fraţilor, eu trebuie să predic. Ştiu că nu acesta este subiectul din seara aceasta, dar vă spun: este foarte rău că nu se condamnă mai mult, de pe platformă, aceste lucruri. Aşa este.

Şi eu am păstorit o biserică şi încă una baptistă, dar nici nu semăna cu bisericile voastre moderne în care vă strângeţi mâna şi vă treceţi numele într-un registru.

Fraţilor, noi mergem la altar, apoi ne batem unul pe altul pe umăr şi aceasta pentru că posedăm ceva.

Da, domnilor.

Dacă unul dintre oameni era văzut în asemenea locuri, era dat pe faţă imediat, iar când se întâmpla aceasta ori se pocăia, ori era excomunicat.

Dar ştiţi care este problema bisericilor noastre de astăzi? Ne înjugăm cu necredincioşii, cu cei care merg şi în lumină şi în întuneric.

Noi aveam o tablă aici, iar dacă cineva avea o plângere împotriva cuiva, mergea şi îşi scria numele lui şi al celuilalt, apoi se retrăgea în camera de rugăciune.

Când le vedeam numele scrise acolo, le ziceam, de exemplu: „În ordine, frate Jones. Tu şi fratele Scott, veniţi cu mine în camera de rugăciune.”

Vedeţi, ei trebuiau să pună lucrurile la punct chiar atunci; trebuiau să le îndrepte.

Aceasta este ceea ce ne trebuie nouă astăzi: o religie de modă veche care ucide păcatul; avem nevoie de o biserică albită sub puterea Duhului Sfânt; avem nevoie de sfinţi spălaţi şi albiţi. Nu ne trebuie doar o înălbire, ci o spălare adevărată până devenim albi, căci este o mare diferenţă între cele două. Amin.

Fie ca Domnul să ne binecuvânteze în timp ce vom deschide Cuvântul Său pentru a citi câteva texte şi pentru a vorbi din ele.

Fiecare să fie serios, să stea în rugăciune şi să creadă din toată inima.

Cineva mi-a vorbit despre un copilaş, ultimul pentru care ne-am rugat aseară. Este cumva aici? Dacă este, aş vrea să urce puţin pe platformă.

Aseară, când am plecat, fiul meu mi-a spus:

„Tată, s-a întâmplat ceva minunat, căci în rândul de rugăciune a venit un băieţel.” Mi-a spus că avea ochii încrucişaţi şi ceva ruptură pe undeva, apoi a adăugat: „Când l-ai ridicat şi ţi-ai pus mâna pe locul unde avea ruptura, a fost vindecat pe loc, iar când şi-a deschis ochii, am văzut că nu mai privea ciocuş. Atunci ai încercat să-l faci să privească spre audienţă.”

Îi mulţumim Domnului pentru vindecarea lui.

Prieteni, Domnul poate vindeca orice fel de boală, cu condiţia ca noi să credem. Eu ştiu aceasta pentru că L-am văzut făcând atât de multe lucruri încât sunt încredinţat că ne va da orice vom cere. Aşa este.

Această Carte veche este Cartea cărţilor şi există Unul singur care o poate tălmăci în mod corect: Duhul Sfânt care este Autorul ei.

El este singurul care poate să ne-o tălmăcească indiferent cât de bine ni se pare că o cunoaştem. Adevărul este că noi nu ştim nimic despre Ea până nu ne-o descoperă Duhul Sfânt, pentru că totul este o taină.

Această Carte cuprinde mai multe taine, iar Dumnezeu a spus că a făcut-o aşa dinadins, ca s-o ţină ascunsă de cei înţelepţi şi pricepuţi în felul lumii, şi s-o descopere pruncilor.

Acesta este motivul pentru care, în seara aceasta, dorim să fim nişte prunci în Domnul, căci atunci veţi putea vedea cât este de simplă.

Dacă va fi cu  voia Domnului, mâine seară vreau să aduc un mesaj despre simplitatea lui Dumnezeu.

Acum, însă, haideţi să ne plecăm capetele pentru un moment. Câţi din voi au nevoie de ceva în seara aceasta? Ridicaţi mâna şi spuneţi: „Frate Branham, aş vrea să fiu amintit înaintea Domnului.”

Tată ceresc, în Numele lui Isus, preaiubitul Tău Fiu, venim cu smerenie înaintea Ta şi Te rugăm pentru iertarea păcatelor şi a nelegiuirilor noastre.

Ne plecăm şi recunoaştem orice am spus sau am făcut în această zi sau altă dată, în viaţa noastră, căci dorim să primim trecere în faţa Ta.

Tată, Te rog pentru această audienţă care a ridicat mâna. Poate că mulţi dintre ei au nevoie disperată de iertarea păcatelor care îi stăpânesc încă, de îndepărtarea unor obiceiuri, a unor boli sau suferinţe sau poate că cei dragi ai lor sunt în necaz.

Orice ar fi, Tată, Te rog să ierţi şi să uiţi toate greşelile lor şi să le vindeci toate bolile de care suferă.

În seara aceasta, Te rugăm să torni binecuvântările Tale peste noi, prin citirea şi predicarea Cuvântului, căci o cerem în Numele lui Hristos, Fiul Tău preaiubit. Amin.

În 2 Împăraţi 3.16 scrie:

Şi a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: faceţi gropi în valea aceasta, groapă lângă groapă.”

Fie ca Domnul să adauge binecuvântările Sale la citirea Cuvântului Său. Câţi din voi citesc Biblia? Să vă văd mâinile. O, este minunat! Citiţi-o! Studiaţi-o, mai ales voi, creştinii născuţi din nou, căci ea este hrana, Pâinea voastră, pentru că în Matei 4.4 citim: „Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”

Să zicem că, de exemplu, în seara aceasta aş fi doctor, iar în cabinetul meu ar intra un tânăr care, deşi arată bine la exterior, este slăbit. Văzându-l, eu l-aş întreba:

„Ce probleme ai, băiete?” iar el mi-ar răspunde:

„Doctore, sunt atât de slăbit încât abia stau pe picioare.”

Desigur, atunci i-aş pune câteva întrebări ca să-mi dau seama ce are.

„Ce ai mâncat?”

„Păi, nu ştiu…”

„Dar ultima dată ce ai mâncat?”

„Păi, o jumătate de biscuite, alaltăieri…”

Atunci i-aş spune: „Tinere, singurul lucru care-ţi trebuie, ţie, este o masă bună, pentru că ai devenit anemic.”

Vedeţi, aceasta este şi problema bisericii. Voi aveţi nevoie de o masă bună, evanghelică şi asta cam în fiecare zi. Dacă nu faceţi aceasta, veţi deveni anemici şi veţi fi tot mai slăbiţi.

Însă dacă veţi lua din vitaminele lui Dumnezeu, din Cuvântul Său, acestea vor aduce, cu siguranţă, Duhul în voi şi vă vor face să vă simţiţi împrospătaţi şi înnoiţi.

În vremea aceea a avut loc un eveniment important, pentru că a fost un timp de curăţire a casei lui Israel. Însă partea rea a fost că prin votul oamenilor şi prin ceea ce au ales, au procedat greşit exact ca şi astăzi când, dacă un păstor ar părăsi biserica, s-ar ridica imediat comitetul de diaconi şi ar vota un altul.

Prin aceasta, de multe ori se dă jos unul bun şi se pune în locul lui unul rău.

Dar când Dumnezeu trimite pe cineva, acela este omul care trebuie.

Vedeţi, din pricina aceasta întotdeauna când trebuie să vă alegeţi păstorul ar trebui să vă rugaţi şi să căutaţi să aflaţi care este voia lui Dumnezeu.

Evenimentele din textul citit în seara aceasta s-au întâmplat în zilele marelui proroc al lui Dumnezeu, Elisei.

O, Doamne, ce ne-am face dacă n-am avea printre noi oameni ai lui Dumnezeu care să stea în spărtură încercând să mijlocească pentru oameni, şi care să aibă destulă răbdare cu ei?

Noi avem nevoie de bărbaţi care să le spună oamenilor ce este bine şi ce este rău.

O mulţime din problemele de astăzi se datorează atitudinii predicatorilor. Eu nu îi condamn pe fraţii mei, ci vreau doar să vă spun adevărul.

Astfel, dacă fiecare predicator ar sta ferm pe Cuvânt şi nu ar lăsa jos nimic, dacă nu ar face nici un fel de compromisuri, starea bisericii nu ar fi cea pe care o vedem astăzi.  Dar făcând compromisuri şi organizaţii, ei au luat locul care i s-ar fi cuvenit Duhului Sfânt. După cum ştiţi, Dumnezeu nu a avut niciodată un grup  de oameni la conducerea bisericii Sale, ci întotdeauna Conducătorul ei a fost Duhul Sfânt. Aceasta este datoria Lui şi este aici pentru că L-a trimis Dumnezeu.

El vă va învăţa, vă va călăuzi în tot adevărul şi vă va arăta lucrurile care vor veni, descoperindu-le. Învăţătorul vostru este Duhul Sfânt, nu seminarele, oricât de bune ar fi ele; nici biserica, oricât de învăţată este ea.

Problema este că noi am încercat să Îl înlocuim cu oameni. Desigur. Am încercat să introducem în biserică anumite slujbe, diferite de cele pomenite în Biblie: apostoli, proroci şi aşa mai departe. Dumnezeu a aşezat în Biserica Sa darurile Duhului, dar noi am luat oameni şi le-am făcut daruri.

Ilie, prorocul Domnului, care era un om bătrân, a trebuit să părăsească pământul de aceea Dumnezeu i-a zis: „Du-te şi unge pe altcineva în locul tău.”

O, mie îmi place aceasta, vouă nu?

Dumnezeu nu a rămas niciodată fără un martor, ci întotdeauna, de la facerea lumii, a avut pe cineva pe care a putut să pună degetul şi să zică: „Acesta este slujitorul Meu.”

Astfel, când a venit vremea ca Ilie Tişbitul să fie luat, El l-a găsit pe Elisei arând pământul. Când l-a văzut, Ilie şi-a dat jos mantaua şi a aruncat-o peste el, aşa că Elisei a ştiut că este chemat să fie următorul proroc al Domnului.

Privindu-l pe Elisei, care a dat foc la orice punte care l-ar fi putut duce înapoi, ne dăm seama cum trebuie să fie un proroc. El a luat boii şi i-a adus jertfă Domnului, iar cu uneltele (plugul şi jugul) a fiert carnea, arătând că pentru el toate lucrurile pământeşti au luat sfârşit şi că s-a predat pe deplin Domnului.

Aşa s-ar cuveni să procedeze fiecare bărbat şi femeie care vin la Hristos: să se predea pe deplin Domnului, să arunce totul în urmă şi din clipa aceea să trăiască numai pentru Dumnezeu.

Ce diferită ar fi biserica dacă bărbaţii şi femeile ar proceda aşa.

Voi credeţi în încercări şi probe?

Biblia spune că orice fiu şi fiică ai lui Dumnezeu, fără excepţie, trebuie să treacă prin încercări care să-i testeze.

Vă amintiţi încercările prin care aţi fost trecuţi de El? Eu mi le amintesc.

Tatăl meu credea în „regula de aur”, cum îi plăcea s-o numească. O avea scrisă deasupra uşii şi cuprindea cele zece porunci. Lângă ele avea un băţ lung care la capăt avea o perie. Oh, dacă micuţii Branham făceau ceva rău, imediat li se făcea cunoştinţă cu „regula de aur”. Tata o lua din cui şi zicea: „Vino aici, băiete! Să ştii că mâine o pun pe tine!”

„De ce nu o faci acum şi să scap?”

„Nu, ci vei aştepta până mâine”. Apoi, după ce mânca de cină, zicea:

„Billy, vino aici!”

„Da, tati.”

Oh, în momentele acelea îmi doream să scap, dar îmi zicea:

„Billy, nu ţi-a fost ruşine să faci lucrul cutare?”

„Ba da, tati.”

„Ar trebui să te biciuiesc pentru aceasta.” Şi îmi spunea toate lucrurile acelea.

Când îl auzeam ce spune, îmi luam micuţa pălărie şi alergam afară speriat de moarte, căci îmi ziceam: „În seara asta am s-o capăt.”

Şi vă spun, fraţilor: nu uita niciodată, aşa că o căpătam.

Aceea era o şcoală bună, iar dacă astăzi am mai avea aşa ceva, poate nu ar fi atâta delicvenţă juvenilă.

Nu demult am vizitat o casă în care se afla o persoană bolnavă. În timp ce mă aflam acolo, a intrat în casă juniorul Oswald şi a zis:

„Mami, de ce nu ai terminat încă mâncarea?”

„Dragul meu, am fost atât de bolnavă că nu am putut face nimic. Uite, acesta este fratele Branham.”

„Bine, dar de ce n-ai pregătit cina?”

„Am fost foarte bolnavă…”

„Aceasta nu este o scuză!”

„Uite, acolo este o portocală…”

Băiatul a luat-o furios şi a spus: „Aceasta este tot ce ştii să faci?” după care a aruncat-o de perete, aşa că sucul din ea a sărit peste tot, şi a ieşit afară trântind uşa.

Când am văzut aceasta, m-am gândit: „Doamne,   de-aş avea privilegiul să-l „ajut” numai câteva minute, l-aş ajuta să gândească  altfel data viitoare când va intra în casă.”

O, cât de uşor cedăm! Noi, cei de astăzi, suntem prea buni cu copiii. Acesta este adevărul. Îi cocoloşim prea mult, însă nu putem trece pe lângă Biblie, care spune că dacă părintele cruţă nuiaua copilul devine un răsfăţat, şi aşa este.

Fraţilor, tata îmi dădea educaţie cu vergeaua de metal cu care-şi încărca puşca. Acum el este în mormânt dar întotdeauna, când mi-l amintesc, mă gândesc la fiecare nuia pe care am primit-o şi la faptul că nu mi-a dat nici pe jumătate din cât ar fi trebuit. Aşa este.

El este tatăl meu şi îl iubesc pentru că a încercat să mă îndrepte; pentru că a fost silit să mă îndrepte.

Oh, şi cum vorbiţi unii dintre voi despre „analfabeţii” din Kentucky! Totuşi, ei ar putea să vă dea vouă, orăşenilor, lecţii de bună purtare. Aşa este.

Micuţa voastră fiică a venit acasă la miezul nopţii, cu faţa „mânjită” de machiaj, pe jumătate beată, fumând o ţigară şi ţipând la voi. Păi, lăsaţi-o să facă aşa ceva în faţa unei mamei din Kentucky! După ce ar termina mamă-sa cu ea, cu siguranţă se va şti cine-i şeful acolo.

Prieteni, dacă aţi proceda şi voi aşa, în lumea de astăzi nu ar mai fi atât de mulţi băieţi şi fete rele.

Lăsaţi pe careva să umble cu acele haine imorale, aşa cum umblă copiii voştri, cu acei pantaloni scurţi şi cu ce mai au pe ei, lăsaţi-i numai o dată şi, oho, veţi vedea cum apreciază aceasta acei „analfabeţi” din Kentucky! Fata aceea ar fi atât de plină de vânătăi că abia şi-ar mai putea scoate hainele de pe ea.

Aceasta ar trebui să facem noi. Desigur.

Predicatorii aceştia „papă-lapte”, le lasă pe femei să cânte în cor, iar după-amiaza se îmbracă cu acele haine strâmte. Să vă fie ruşine pentru că procedaţi aşa, apoi pretindeţi că sunteţi copiii lui Dumnezeu. Adevărul este că voi nu aveţi coloană vertebrală. Aşa este, căci dacă aţi avea Duhul Sfânt, El v-ar face să vă purtaţi altfel şi să spuneţi albului, alb şi negrului, negru. Da, domnilor.

Ioan Botezătorul, care avea Duhul Sfânt, a păşit în faţa lui Irod şi i-a spus categoric: „Nu-ţi este îngăduit s-o ai de nevastă.” (Matei 14.4).

Frate, aşa procedează un om plin de Duhul Sfânt. Astfel, când vede ceva rău, spune că este rău. Aşa este. Cu siguranţă va face aşa.

Şi Ilie a fost un astfel de om. Când a ştiut că Elisei fusese ales să-i ia locul, l-a pus la încercare, zicându-i: „Stai aici că trebuie să merg în altă cetate.”  Dar Elisei ştia că trebuie să-l vadă când va pleca, de aceea i-a răspuns: „Viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu te voi părăsi.” (2 Împăraţi 2.2b). Astfel, l-a urmat până la ultima încercare, când a trecut Iordanul, iar atunci Ilie l-a întrebat: „Ce vrei să fac pentru tine, înainte să fiu răpit?” Şi Elisei i-a răspuns: „Te rog să vină peste mine o îndoită măsură din duhul tău.” (2 Împăraţi 2.9).

Poate vi se pare ciudat: duhul unui om venind peste un alt om.

Ilie i-a spus: „Greu lucru ceri, dar dacă mă vei vedea când voi fi răpit de la tine, aşa ţi se va întâmpla…” (v. 10).

Ei au mers mai departe iar după un timp au apărut nişte cai de foc, care trăgeau un car de foc. Ilie a urcat în acel car, iar în timp ce se înălţa şi-a aruncat mantaua peste Elisei, care a luat-o şi s-a dus la Iordan posedând o dublă măsură din duhul lui Ilie.

Ce tip minunat pentru Biserică!

Isus a spus; „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi…” (Ioan 14.12).

Odată, Isus a întrebat: „Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-l beau Eu şi să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu? (Matei 20.22). Şi tot El a adăugat: „Da, este adevărat că veţi putea.”

Astfel, o dublă măsură din Duhul Său (o vedeţi?), avea să vină peste Biserică, aşa că ea urma să facă de două ori mai multe lucrări decât a făcut El când a fost pe pământ.

Oh, unde este credinţa Bisericii în seara aceasta? Ea se teme, s-a retras în carapace şi s-a ascuns asemenea unei broaşte ţestoase.

Acum ascultaţi! Singurul lucru pe care puteţi să-l faceţi este să ieşiţi afară.

Observaţi. După ce a primit puterea, Elisei a început să facă minuni. Ilie a făcut opt minuni, iar Elisei a făcut 16, pentru că avea o dublă măsură din Duhul.

În timpul acela a murit şi împăratul Ahab, pentru că Ilie îi spusese întocmai cum avea să se întâmple. A murit şi „faţa vopsită”, adică nevastă-sa, care a fost mâncată de câini întocmai cum spusese Cuvântul Domnului.

Ea l-a urât pe acel predicator (pe Ilie), mai mult decât pe oricine altcineva pentru că îi spusese în faţă toate păcatele. Şi pentru că Dumnezeu spusese prin Ilie că Izabela va fi mâncată de câini, lui Iehu nu i-a păsat cât de vopsită îi era faţa, nici de faptul că buzele ei erau roşii ca un trandafir, ci a spus: „Aruncaţi-o pe fereastră!”  Vedeţi, ea nu a putut să-l vrăjească cu ochii ei de Barby pentru că era un bărbat al lui Dumnezeu.  A fost aruncată pe fereastră şi mâncată de câini chiar acolo, în stradă. Aşa este.

Şi desigur, pe tronul Israelului a venit Ioram, fiul lui Ahab şi al Izabelei, care era la fel ca părinţii lui, căci dintr-o asemenea căsnicie nu putea ieşi ceva mai bun.

Noi ştim că atunci când s-a urcat pe tron, Ioram era un credincios de graniţă, unul căldicel, unul de jumătate.

Oh, în seara aceasta sunt atât de mulţi ca el în lume!

Ioram şi-a întins „pânzele” şi a mers încotro l-a bătut vântul.

Aceasta este şi problema bisericii din timpul acesta: oamenii îşi întind pânzele spre orice fel de învăţătură, umblă încoace şi încolo şi nu ştiu unde să stea şi nici ce să facă.

Oh, iar când vin cele mai mici încercări şi suferinţe, pe-aici ţi-e drumul! Astăzi sunt metodişti, mâine sunt baptişti, apoi sunt penticostali, luterani, adventişti de ziua a şaptea şi apoi martori ai lui Iehova.

Vedeţi? Ei nu ştiu unde să stea, de aceea sunt aruncaţi încoace şi încolo: nişte credincioşi de graniţă. Îşi iau scrisoarea de recomandare şi merg de la o biserică la alta. La ce vă foloseşte aceasta? Mai bine s-o aveţi în ceruri, căci acolo va fi recunoscută.

Priviţi un predicator sau un credincios căldicel: multe zile el este la fel, este cu mulţimea şi procedează la fel ca ceilalţi, iar apoi îşi face cale înapoi la biserică.

Cu câtva timp în urmă, a venit la mine un tânăr şi  mi-a spus: „Predicatorule, eu nu sunt creştin pentru că mă ruşinez să recunosc aceasta.”

„Păi, dacă ţi-e ruşine să admiţi aceasta, mai este o şansă pentru tine.”

„Aseară am fost împreună cu o fată şi un băiat, iar ea era atât de beată încât nu putea sta în picioare. Ne-am plimbat puţin cu ea, apoi i-am dat să bea apă sărată să vomite pentru că a doua zi trebuia să fie trează ca să poată merge la biserică. Desigur, după adunare vor lua o altă sticlă şi vor bea din nou, urmând acelaşi drum.”

Vedeţi? Tânăra aceasta cânta în cor dar cea de la şcoala duminicală nu este cu nimic mai bună decât ea.

Nu-i de mirare că există atâţia necredincioşi şi sceptici, atâţia credincioşi pe jumătate şi prefăcuţi.

Biserica are nevoie de o trezire trimisă de Duhul Sfânt, în care predicatorii să meargă la amvon şi să le spună lucrurilor pe nume. Aşa este.

Este nevoie ca mânia sfântă a lui Dumnezeu să curgă jos printr-o predicare de modă veche, arzătoare ca focul şi plină de pietre.  Este foarte rău că au renunţat la o asemenea predicare şi că au devenit nişte papă-lapte, dar adevărul este că după ce este părăsit de Duhul Sfânt, omul nu ştie altceva mai bun. Din cauza aceasta, ceea ce ne trebuie este o reîntoarcere a Duhului Sfânt. Da, domnilor. Nu ne mai trebuie credincioşi de graniţă.

Mai demult, în oraşul nostru era o tânără domnişoară care mergea la biserică. Avea părul lung, netezit pe spate, iar faţa îi strălucea ca o portocală, dar era o creştină adevărată, născută din nou.

Ea avea o prietenă, o modernistă care într-o zi i-a spus:

„Louis, ştii ceva? Tu ai fi o fată foarte frumoasă dacă ai folosi câte puţin din cremele acestea şi ai îmbrăca tipul acesta de haine.”

„Bine, dar eu port numai ceea ce vreau să port!” i-a răspuns tânăra. Amin. I-a zis-o!

Prietena ei a continuat: „Problema este că predicatorul acela al vostru, Billy, ar trebui internat într-un spital de boli nervoase.”

„Dacă aţi poseda şi voi ceea ce avem noi, nu aţi mai privi lucrurile în felul acesta.” I-a zis-o! Vedeţi? Şi aceasta era o învăţătoare de şcoală duminicală.

Domnul Perkins, un bun prieten al meu, se ocupa cu îmbălsămările la capela Coot, din Jeffersonville.  Şi iată că într-o zi i-au adus-o şi pe tânăra aceea modernă care murise din nu se ştie ce motive. De fapt, luase o boală venerică.

Familia ei nu a recunoscut niciodată aceasta, pentru că era o ruşine, dar acesta este adevărul.

Când era pe moarte, tânăra l-a chemat pe păstorul bisericii şi corul ca să cânte imnuri pentru ea. Şi în timp ce ei cântau a venit moartea după ea.

Prietene, dacă există un timp când ai vrea să fii împăcat cu adevărat cu Dumnezeu, atunci acela este când vine moartea.

Oh, şi când umbra morţii s-a aşezat peste acea tânără, ea a început să strige:

„Sunt pierdută!”

Păstorul a alergat la ea şi i-a zis: „Linişteşte-te! Nu te purta aşa căci ştii bine că eşti salvată.”

„Nu este adevărat! Sunt pierdută!”

Predicatorul l-a chemat pe doctor, iar acesta i-a făcut o injecţie.

„Înşelătorule”, i-a spus ea, „sunt pierdută şi voi merge în iad, iar aceasta mi se întâmplă numai din cauza ta!” După ce a spus aceste cuvinte, a adăugat: „Trimiteţi cât se poate de repede după micuţa Mahoney şi aduceţi-o aici să se roage pentru mine…” dar nu au găsit-o la timp căci tânăra a murit.

Şi vorbind despre ea, domnul Perkins mi-a zis:

„Billy, în timp ce pompam lichid în ea am observat că începuse deja să miroasă. Corpul ei reţinea prea mult lichid, de aceea a trebuit s-o deschidem ca să vedem ce se întâmplă: era plină de găuri pe care le făcuse boala venerică ce o mâncase de vie.”

O, Doamne! Şi toată această mare ruşine a venit pentru că fusese învăţată că nu este nimic greşit în faptul că mergea la dans şi făcea toate acele prostii pe care le fac tinerii de astăzi, şi care duc la o viaţă decăzută şi păcătoasă.

Vinovatul pentru ceea ce i se întâmplase acestei tinere, şi nu doar ei, era predicatorul, iar ea l-a scuipat în faţă în ziua morţii. Ce va face ea când va trebui să stea în prezenţa lui Dumnezeu şi să dea socoteală pentru tot ce a făcut?

Dar predicatorul? Dumnezeu va cere sufletul acelei fete din mâinile lui. Acesta este adevărul.

O, fraţilor, ceea ce ne trebuie nouă în biserica de astăzi este o trezire. O trezire din somn. Scuturaţi-vă şi   daţi-vă seama de ziua în care trăim!

Felul în care a trecut din viaţă acea tânără este o mare avertizare în Jeffersonville, deşi ei au încercat să muşamalizeze totul.

Ioram era asemenea acelui predicator: un predicator de graniţă care spune: „Dacă oamenii vor să facă lucrul cutare, este în ordine, şi la fel dacă vor să îl facă pe celălalt.”

Vedeţi? Şi cu toate acestea pretinde că este un credincios; un creştin.

Moabul s-a ridicat împotriva Israelului, aşa că Ioram a cerut ajutor de la împăratul lui Iuda, Iosafat, care era un om drept.

Aici aş vrea să observaţi cât este de uşor ca, prin influenţă, un om să-l convingă pe un creştin să intre într-o companie greşită, uneori făcând-o din milă:

„Ei bine, voi merge în sala de dans dar nu voi dansa decât cu Suzie pentru că este o fată bună şi poate voi reuşi s-o câştig pentru Domnul.”

Nu o vei câştiga niciodată în felul acesta. Nu, nu. Arată-ţi culoarea şi nu cobori pe un teren greşit.

Vedeţi, aceasta este problema bisericii penticostale în seara aceasta. Ei au ajuns pe un teren greşit. Înainte se obişnuia să fie numite anumite lucruri care erau greşite, dar acum nu mai este greşit nimic; ei le fac oricum pe toate.

Aceasta arată că aţi ajuns pe un teren greşit şi că    v-aţi însoţit cu o mulţime nepotrivită. Voi ştiţi proverbul: „Spune-mi cu cine te însoţeşti şi îţi spun cine eşti.” Lăsaţi-mă să intru în casa voastră, să văd ce aveţi pe masă, să văd cum vă este însemnată Biblia, ce fel de muzică ascultaţi la radio, ce fel de tablouri aveţi în casă şi atunci am să vă spun din ce sunteţi făcuţi. Da, domnilor.

Acelea sunt lucrurile cu care se hrăneşte sufletul vostru. În ce priveşte mărturia voastră, roadele pe care le aduceţi dovedesc ce sunteţi. Aşa este.

O, adevărul este că sufletul vostru se hrăneşte cu ceva, iar caracteristicile pe care le poartă se văd în afară. Acesta-i motivul pentru care Isus a spus: „După roade îi veţi cunoaşte.” (Matei 7.20).

Voi i-aţi înşelat pe mulţi prin faptul că aţi spus: „Eu am Duhul Sfânt pentru că vorbesc în limbi,” dar dacă viaţa voastră nu se potriveşte cu El, nu Îl aveţi sau dacă vreţi, îl aveţi pe diavolul sau firea. Când spun aceasta mă refer la poporul penticostal.

Voi, baptiştii şi prezbiterienii, spuneţi că trebuie să strigaţi puţin. Sigur, aşa este, dar vă spun ceva: poate aţi plâns cu lacrimi de crocodil şi aţi gemut pe bancă, dar aceasta nu înseamnă că sunteţi salvaţi, pentru că viaţa voastră dovedeşte ce sunteţi.

Aţi auzit vreodată o capră behăind? Capra şi oaia behăiesc aproape la fel. Eu am auzit capre behăind şi le-am văzut purtându-se ca o oaie, de aceea este nevoie de un păstor adevărat ca să facă diferenţa între ele.

Când behăieşte o capră sună exact ca şi când o face o oaie, dar păstorul adevărat îi poate deosebi glasul. Aşa este.

Şi noi am văzut că Iosafat a trebuit să îngenuncheze si să se roage mai întâi.

Soră, înainte ca să-ţi tai părul, te-ai pus pe genunchi să vezi ce zice Dumnezeu despre aceasta? Înainte să îmbraci acele haine ruşinoase şi păcătoase, te-ai pus jos să te rogi, să-L întrebi ce părere are despre asta?  Nu te-a osândit pentru aceasta? Dacă nu, mă tem că nici nu L-ai întrebat ci, în mintea ta ai fost hotărâtă să faci acel lucru şi l-ai făcut fără să te mai rogi. Aşa este.

Dar aşa cum am spus şi aseară, vrei să-L laşi pe Dumnezeu să ia jos de pe tine toate acele lucruri, toate drepturile tale?

Poate spui: „Dar acestea sunt drepturile mele. Sunt american şi fac ce vreau.”

Aşa este, dar vrei să renunţi la ele pentru Împărăţia lui Dumnezeu? Dacă eşti un miel vei renunţa, dar dacă eşti o capră nu vei putea face aceasta. Deci acolo sunteţi.

Prin urmare, este posibil să behăieşti ca o oaie şi să plângi ca ea. Poţi mânca aceeaşi iarbă pe care o mănâncă oaia şi totuşi să fii o capră.

Nu demult am văzut un păstor care avea pe aceeaşi păşune oi, capre, măgari şi cămile.

Privindu-l m-am gândit: „De fapt ce înseamnă un păstor?” după care l-am întrebat pe însoţitorul meu ce părere are despre aceasta, iar el mi-a răspuns:

„Bărbatul acela este crescător de vite. El este la fel ca şi acei cow-boy  din America.”

„Bine, dar păstoreşte şi oi şi capre şi alte animale?”

„Desigur.”

„Oh, înţeleg.”

„Frate Branham, dar când vine noaptea, toate celelalte animale, în afară de oi, sunt lăsate pe câmp. Oile sunt luate şi duse în staul, iar păstorul se aşează în uşă şi veghează ca nimic să nu le tulbure liniştea.”

Voi puteţi  sta în aceeaşi biserică, să strigaţi şi să vă bucuraţi de aceeaşi Evanghelie, dar dacă natura voastră nu este liniştită, nu veţi fi cunoscuţi niciodată ca oaie.

Aşa este. Cuvântul trebuie să fie în inima voastră, nu în cap.

Poate zici: „Aş putea face cutare lucru, dar mai bine renunţ pentru că biserica nu este de acord cu el.”

Nu are nici o importanţă ce spune biserica, ci contează ceea ce spune Dumnezeu şi conştiinţa ta; ce spune Duhul Sfânt în tine.

Cuvântul spune: „Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.” (1 Ioan 2.15).

Prin urmare, nu mai fiţi credincioşi de graniţă, ci ieşiţi ori pe o parte, ori pe cealaltă şi lăsaţi culorile voastre să strălucească.

Acum  vreau să observaţi ceva.

Iosafat s-a încurcat şi s-a unit cu acea mulţime, pentru că ei i-au zis:

„Nu vrei să vii cu noi? Nu vrei să te alături bisericii noastre?”

„Păi, mă gândesc că nu este nici o problemă dacă mă asociez cu voi. Cred că este în ordine, pentru că m-am simţit cam izolat acolo sus, dar dacă mă voi alătura asociaţiei voastre mă voi simţi mai bine. Dacă aş face aceasta aş avea părtăşie cu Israel acolo jos şi…”

Uneori, voi greşiţi făcând aceasta. Nu am zis nimic împotriva asocierii, însă staţi doar în felul în care sunteţi cu Dumnezeu.

După un timp împăratul lui Israel i-a zis lui Iosafat: „Nu vrei să mergi cu mine la luptă?”

„Ba da, căci doar suntem cu toţii credincioşi.”

Vedeţi, el a vrut să fie sociabil.

Exact după asta priveşte lumea de astăzi: după persoane sociabile, dar Dumnezeu vrea să fiţi separaţi.

Nu demult, am auzit de o biserică din partea de nord a Indianei, care şi-a ales păstorul. Aproape 100% au votat un tip din cauză că era foarte prezentabil.

Eu am întrebat-o pe o bunicuţă: „Tu cum ai votat?”

„L-am văzut când a intrat pentru prima dată în biserică şi când i s-a dat Biblia să vorbească din Cuvânt. Atunci mi-am zis că e un tânăr tare chipeş.”

„Dar asta nu este totul, soră. Problema este ce predică el. Cu ce se hrăneşte? Se hrăneşte cu Cuvântul descoperit sau vorbeşte despre trandafiri şi flori; despre cine va fi următorul preşedinte; de vreun meci de baseball sau de vreo petrecere? Vorbeşte despre toate acestea sau predică Cuvântul lui Dumnezeu şi stă pe El?”

Vedeţi, domnilor?

Am întrebat-o şi pe o tânără: „Tu ce zici despre asta?” dar ea s-a scuzat şi a plecat.

Necazul este că atunci când trebuie să facă o alegere, oamenii privesc la ceea ce văd.

Odată a trebuit să fie făcută şi în Israel o alegere: cine va lua locul lui Saul pe tron. Astfel, prorocul Samuel şi-a luat cornul cu untdelemn şi s-a dus acasă la Isai ca să-l ungă împărat pe unul din fiii lui.

Domnul i-a zis: „Să-l ungi doar pe cel pe care ţi-l voi arăta Eu.”

Când a intrat cel mai mare dintre băieţii lui Isai, Samuel s-a gândit: „Negreşti unsul Domnului stă chiar în faţa mea. Vai, nu i-ar sta bine la amvon cu hainele acelea care-i vin aşa de bine?”

Asta vrea şi biserica de astăzi. Iată! Penticostalii sunt plini de aşa zisa „Evanghelie” de Hollywood.

Nu demult, în Louisville, Kentucky, au venit nişte oameni, aşa că m-am dus şi eu la adunarea lor să mă hrănesc puţin. Când am ajuns acolo, pe platformă era o femeie cu nişte cercei mari, care-i atârnau în jos, îmbrăcată cu nişte haine ce păreau turnate pe ea. Alerga în sus şi-n jos şi striga: „Aleluia! Cine va da alţi 50?”

Nu mai auzisem niciodată aşa ceva. Muzica din sală părea a fi rock sau boogie-woogie. Aceea îşi are locul ei, dar în nici un caz pe platformă. Amin.

Să nu credeţi că dacă sunteţi penticostali, Dumnezeu este obligat să vă ia în ziua aceea, căci n-o va face. Nu, nu, pentru că dacă doreşti aceasta trebuie să ai Duhul Sfânt. Aşa este.

Observaţi. Iosafat s-a unit şi s-a asociat cu necredincioşii, care l-au luat cu ei şi l-au dus în pustie, iar după şapte zile nu au mai avut apă. Vedeţi? Rezerva lor de apă se terminase, iar voi ştiţi că atunci când se termină apa lucrurile încep să meargă rău. Ştiaţi aceasta?

Dacă, de exemplu, nu vă plătiţi factura de apă, ei vin şi vă închid robinetul aşa că  vă veţi usca în jurul casei.

Aceasta este problema şi cu oamenii lui Dumnezeu de astăzi: nu au plătit preţul iar Dumnezeu le-a tăiat apa. Asta-i tot.

Puteţi merge în orice deşert vreţi. Acesta este motivul pentru care unii din membrii bisericii Evangheliei depline şi alţii, nu cred în vindecarea divină. Ce s-a întâmplat? Li s-a tăiat apa. Desigur.

Tu spui: „Ai Evangheliei depline?” Da.

În ceea ce priveşte vindecarea divină, cel mai rău m-a tratat un pastor penticostal.

L-am întrebat dacă pot împrumuta de la el câteva scaune. Ţineam o adunare mare în oraş dar din cauză că eram sponsorizat de o anumită biserică, mi-au zis:

„Dacă cineva spune că crede în vindecarea divină, nu îl voi lăsa să stea nici măcar pe aceste scaune.”

Aceasta o spunea un penticostal. Da, acestea sunt cele mai mari arme cu care se trage astăzi. După ce a spus aceste cuvinte, n-a vrut să mă lase să iau nici un scaun, aşa că oamenii au fost nevoiţi să stea în picioare.

Acum observaţi. Din cauza lipsei apei orice plantă din deşert are spini sau ţepi. Chiar dacă este o frunzuliţă neînsemnată, nu vă lăsaţi păcăliţi pentru că are ţepi.

Vedeţi, acolo unde nu este apă apar ţepii, dar dacă aceeaşi plantă ajunge într-un loc cu apă devine maleabilă şi ţepii îi dispar.

Aceeaşi este problema şi cu biserica.  Din cauza aceasta este atâta zarvă: „Eu sunt unitarian!” „Eu sunt de la Adunarea lui Dumnezeu!”, „Eu sunt de la Biserica lui Dumnezeu!”, „Noi suntem de la cutare, iar cei din biserica cealaltă sunt nişte ulii.” „O, noi credem aşa şi aşa.” „ O, noi credem în libertatea femeii.”

O, vai, ce-i cu voi? Toate acestea dovedesc că rezerva voastră de apă s-a terminat. Aşa este. Acesta-i adevărul.

Deci am văzut că ei au rămas fără apă, iar când rămâi fără apă eşti fără viaţă. Astfel, au discutat între ei şi au zis: „Ce să facem? Haideţi să începem o adunare de rugăciune.”

Vedeţi, ei ar fi trebuit să se roage înainte de a porni la drum. Totuşi, când au ajuns în necaz s-au gândit să-L întrebe pe Domnul, iar unul din slujitori a zis:

„Ştiţi ceva? Noi îl avem aici pe Elisei, fiul lui Şafat, care turna apă pe mâinile lui Ilie.”  (2 Împăraţi 3.11).

Cu alte cuvinte, rugăciunea acelui om era bună pentru că avea legătură cu un proroc adevărat.

Vedeţi, păsările de acelaşi penaj zboară împreună.

Cum poţi aştepta ca cineva să te creadă când umbli împrejur şi te porţi cum te porţi, apoi vii înăuntru şi te numeşti creştin?

Nu-i de mirare că nu vă cheamă nimeni să vă rugaţi. Vedeţi? Aşa este. Şi aceasta pentru că păsările de acelaşi penaj zboară împreună.

Ei ziceau: „Bărbatul acesta a turnat apă pe mâinile lui Ilie Tişbitul, deci trebuie să fie ceva cu el.”

Imediat, Iosafat, care era un om duhovnicesc, s-a gândit că trebuie să-l vadă pe proroc.

Vedeţi, dacă un copil adevărat al lui Dumnezeu dă vreodată de necaz, primul lucru pe care îl face este să se întoarcă la Dumnezeu.

Astfel, Iosafat a spus: „Să mergem repede la el!”     S-au dus, iar când au ajuns acolo Elisei citea Scripturile, probabil.

Când i-a văzut, prorocul a răbufnit într-o ieşire de mânie sfântă. Desigur, putea face şi el aceasta din când în când. S-a uitat la Ioram, împăratul lui Israel,  şi i-a zis: „Ce am eu a face cu tine? Du-te la prorocii tatălui tău şi la prorocii mamei tale!” (v. 13). „De ce vii la mine?”

Păi, nu era prea primitor, nu-i aşa?

„De ce nu te duci la dumnezeii tăi păgâni? De ce să vii la mine?”

Era posibil ca un proroc, un slujitor al Domnului, care avea dublă măsură din Duhul Sfânt peste el, să vorbească aşa? „De ce nu te duci la prorocii tatălui tău şi la prorocii mamei tale?” 

Şi ascultaţi ce a spus în continuare: „Viu este Domnul oştirilor, al cărui slujitor sunt, că dacă n-aş avea în vedere pe Iosafat, împăratul lui Iuda, pe tine nu te-aş băga deloc în seamă, şi nici nu m-aş uita la tine.” (v. 14).

Mai vorbiţi de provocat tulburări?

Eu cred că şi în seara aceasta este la fel. Sunt convins că America ar fi explodat deja demult, că ar fi scufundată şi terminată dacă Dumnezeu nu ar fi avut respect pentru adunările adevăraţilor creştini, din America, ce se roagă şi stau împreună. Amin.

Elisei spunea: „Dacă nu aş avea respect faţă de acest bărbat neprihănit, la tine nici nu m-aş uita!”

Deci el s-a tulburat.

Prieteni, nu este potrivit să faceţi o lucrare pentru Domnul când sunteţi tulburaţi şi iritaţi.

Ştiţi ce a spus el? „Aduceţi-mi un cântăreţ cu arfa.” (v. 15).

Voi, care nu sunteţi de acord cu muzica în biserică, ce ziceţi de aceasta?

Da, Elisei a spus: „Aduceţi-mi un cântăreţ cu arfa. Astăzi sunt tulburat, iar mânia mea sfântă a răbufnit afară din cauza acestui predicator de graniţă (Ioram), care i-a condus pe copiii mei afară. O, cum aş vrea să mă ocup puţin de el!”

Apoi a continuat: „Trebuie să primesc o vedenie, aşa că aduceţi-mi un cântăreţ.”

Şi ei s-au dus şi i-au adus toată muzica.  Au pus să se cânte nişte imnuri adevărate, iar când acele cântări au ajuns în Sion; când copiii au început să cânte din inimă s-a întâmplat ceva: Duhul Domnului a venit peste proroc.

Prieteni, dacă nişte cântări vechi şi sfinte şi o pocăinţă adevărată L-au adus atunci pe Duhul Sfânt peste proroc, înseamnă că şi astăzi este la fel.

Ei doreau să vadă cum pot ieşi din situaţia în care se aflau, iar singura posibilitate era printr-o trezire. Acolo erau nişte păcătoşi care se pocăiau, muzica şi prorocul care a primit o vedenie.

Fraţilor, singura posibilitate de a vedea calea afară este o trezire duhovnicească de modă veche în care laudele spre Dumnezeu să răsune dintr-o inimă sinceră şi predată.

Atunci începeţi să vedeţi lucruri pe care vi le descoperă Dumnezeu şi vă veţi mira că nişte creştini adevăraţi stau şi se roagă cu voi.

Ce trezire! Şi Elisei a intrat în Duhul.

Motivul pentru care oamenii dansează este că intră în duhul dansului. Voi nu puteţi să vă jucaţi cu mingea dacă nu intraţi în duhul acelui joc.

Tot aşa, noi nu vom putea avea o trezire în Shreveport sau în altă parte, dacă biserica nu intră în duhul trezirii.

Ascultaţi-mă! Dumnezeu poate veni să facă minuni; poate arăta semne; îşi poate întinde braţul să vindece bolnavii; predicatorul poate predica Evanghelia cât de tare poate, dar acolo nu va fi nici o trezire până când biserica nu intră în duhul trezirii.

S-au făcut zeci de mii de mari semne şi minuni. Totuşi, unii din marii evanghelişti stau la linia de graniţă, în timp ce puţini se întorc la Dumnezeu şi primesc Duhul Sfânt.

Unul din cei mai cunoscuţi bărbaţi de pe tărâmul misionar, din America, a venit într-o zi în Indianapolis, unde eram şi eu, şi a primit botezul Duhului Sfânt. Da, domnilor.

O, Doamne! Naţiunile se destramă în timp ce Israelul se trezeşte: semnele pe care le-a spus Biblia şi care dovedesc că suntem la sfârşitul timpului sunt aici; dar este o Lumină în care puteţi păşi, dacă vreţi.

Un alt bărbat a venit la mine şi mi-a zis: „Frate Branham, am venit la tine pentru că mi te-a recomandat un bărbat renumit”, după care mi-a spus că se numeşte Mpres Reedhead şi că Duhul Sfânt a venit peste el şi i-a schimbat întreaga viaţă, iar acum predică Evanghelia afară.

Imediat după ce s-a întâmplat aceasta, a venit un alt bărbat vestit, pentru o confruntare. El a făcut o remarcă nepotrivită, de aceea i-am răspuns: „Mie nu-mi pasă ce spune politica bisericii pentru că doresc un singur lucru: pe Dumnezeu.” Amin.

Penticostalilor, aţi face bine să îmbrăcaţi armura şi să luaţi scutul, pentru că dacă nu vegheaţi, baptiştii, prezbiterienii şi toţi ceilalţi vor trece pe lângă voi, şi aceasta pentru că „Dumnezeu este în stare să facă din pietrele acestea copii ai lui Avraam,” cum spune Biblia.

Să nu vă gândiţi niciodată că aparţineţi de Adunarea lui Dumnezeu căci dacă credeţi că veţi trece din pricina aceasta, vă înşelaţi.

Dumnezeu a făcut o cale, iar voi trebuie să mergeţi pe ea căci, dacă refuzaţi s-o faceţi, El Se va întoarce de la voi şi o va da altuia. Acesta este adevărul.

El face chiar acum lucrări măreţe. Amin.

Elisei a spus: „Am primit o vedenie în care am văzut calea de ieşire, de aceea ştiu ce este de făcut.”

Şi eu vă spun, fraţilor: Bisericii de astăzi îi lipseşte descoperirea, căci dacă ar avea-o s-ar ţine mai multe rugăciuni şi ar fi mai duhovnicească decât este.

Dacă este o descoperire, dacă cineva poate vedea vedenia, vede venirea Domnului, vede lucrurile prin care trecem şi care nu au fost vestite mai dinainte de Dumnezeu pentru timpul din urmă, în care trăim.

Necazul este că în loc să citim Biblia, noi citim poveşti de dragoste; în loc să ascultăm Cuvântul, ascultăm alte lucruri. Acesta este adevărul.

Fraţilor, ar trebui să fim cititori ai Bibliei lui Dumnezeu, iar genunchii noştri ar trebui să se plece constant în rugăciune, ca El să ne ajute şi să trezească sufletul nostru încât să strige ca niciodată către Domnul. Şi cu toate acestea, nu o facem.

Acum  observaţi. Elisei a spus că a văzut cum vor putea izbuti, aşa că le-a zis: „Primul lucru pe care vreau să-l faceţi este să mergeţi afară şi să umpleţi valea de gropi.  Săpaţi cât puteţi de multe, căci „Aşa vorbeşte Domnul: Nu veţi vedea vânt şi nu veţi vedea ploaie, dar totuşi valea aceasta se va umple de apă, şi veţi bea, voi, turmele voastre şi vitele voastre.” (2 Împăraţi 3.17).

Ce a văzut Elisei? O vedenie cu Stânca duhovnicească pe care a lovit-o Moise în pustie.

El a vorbit acelei Stânci, iar acum era gata să toarne apă de îndată că gropile aveau să fie săpate şi pregătite pentru umplere.

Şi eu vă spun, fraţilor: aceeaşi Stâncă lovită este în seara aceasta aici şi va turna afară o trezire de modă veche a Duhului Sfânt, care va „mătura” tot Shreveport-ul, desigur, cu condiţia ca voi să puneţi deoparte toate piedicile şi să mergeţi să săpaţi.

Dacă vreţi să săpaţi, scoateţi sticlele cu bere şi aruncaţi-le din frigidere, apoi faceţi o cale pentru Duhul Sfânt.

De fiecare dată când găsiţi un lucru al lumii, aruncaţi-l afară pentru că, cu cât veţi săpa mai adânc, veţi avea mai multă apă. El va turna atât de mult încât tot ce trebuie să faceţi este să săpaţi gropile în care se va aduna.

Indiferent cât de mult se predică sau câte vindecări se fac, lucrul cel mai important este să pregătim locul pentru apă; să săpăm gropile.

Asta trebuie să facem în seara aceasta: să facem cale liberă Duhului Sfânt ca să poată fi turnat jos.

Fraţilor, faceţi aceasta în casa voastră; faceţi-o în biserica voastră; faceţi-o cu voi înşivă. Daţi totul la o parte şi pregătiţi-vă căci, dacă veţi fi gata, va fi o revărsare. Dar dacă nu vă veţi pregăti, să ştiţi că nu o veţi vedea niciodată. Cu alte cuvinte, totul depinde de biserică.

Puneţi deoparte orice păcat care vă ia în stăpânire atât de uşor.

Voi spuneţi: „Frate Branham, dar nu fac nimic.” Poate tocmai aici este problema, căci este un păcat mai mare atunci când trebuie să faceţi ceva şi nu faceţi. Acest lucru îl citim în Iacov 4.17: „Deci, cine ştie să facă bine şi nu îl face, săvârşeşte un păcat.” Voi trebuie să vă pregătiţi. Cel mai rău lucru pe care-l puteţi face este să staţi degeaba şi să nu faceţi nimic.

Sudiştilor, vă amintiţi istoria voastră? Când Grand stătea peste râu… El avea un băiat care făcea de pază, iar rebelii erau peste râu. Şi fiind prins probabil de dorul iubitei lui, şi-a părăsit postul şi s-a dus să culeagă nişte viorele.

El nu a vrut să facă nimic rău dar, chiar în timpul cât a fost dus, un spion duşman a trecut în liniile lor şi a văzut că armata generalului Grant era de 2-3 ori mai mică decât a lor.

Şi ce s-a întâmplat? Băiatul s-a întors în post fără să ştie ce se întâmplase între timp, dar spionul fusese deja acolo.

Apoi au pornit la asalt pe partea cealaltă a râului, dar au fost respinşi, iar o oră mai târziu băiatul acela a fost împuşcat…

Desigur, el nu putea fi acuzat pentru că a mers să culeagă viorele; nu putea fi acuzat pentru ceea ce a făcut, ci pentru ceea ce nu făcuse şi anume, pentru că nu stătuse la postul lui de veghe aşa cum ar fi trebuit. Prin aceasta, întregul plan de luptă a fost zădărnicit de duşman.

Aceeaşi răspundere este în seara aceasta pe umerii tabernacolului din locul acesta, precum şi pe al celorlalte biserici din Shreveport, Louisiana.

Nu uitaţi că Dumnezeu este aici şi ia cu asalt poziţiile vrăjmaşului! Nu ceea ce faceţi, ci ceea ce nu faceţi este greşit. Haideţi să facem ceva pentru aceasta; haideţi să săpăm cu toată inima ca, atunci când va veni ziua judecăţii, să putem spune: „Dumnezeule, Tu ştii că am făcut totul cât se putea de bine!” Amin.

Când ştim ce putem face, aceasta este tot ce aşteaptă El de la noi.

Observaţi. Oamenii au început să sape şi, scoţând afară toate acele lucruri, au făcut o mulţime de gropi mari.

În dimineaţa următoare, la răsăritul soarelui, vrăjmaşii au privit în vale şi iată că sub strălucirea razelor lui toată apa aceea din gropi părea a fi sânge. Biblia spune că atunci vrăjmaşii s-au dus împotriva Israelului, dar acesta s-a ridicat şi i-a biruit. Le-au sfărâmat cetăţile, au aruncat cu pietre în toate ogoarele lor, au astupat toate izvoarele de apă şi au tăiat toţi copacii buni. Ei au avut o adevărată trezire de modă veche.

Vedeţi? Când se ajunge într-un loc în care poporul lui Dumnezeu aruncă tot ce nu este bine, are dreptul la o trezire cu rugăciuni şi cu toate celelalte lucruri şi caută faţa lui Dumnezeu stând toată noaptea în rugăciune, etc.

Oh, şi eu vă spun: atunci vom astupa gura oricărui critic; vom doborî orice lucru formal, astfel încât toţi vor trebui să recunoască şi să ştie că Dumnezeu este în tabără.

Prieteni, noi nu vom putea face aceasta până nu vom ajunge la acel lucru. Nu putem.

Acesta este felul prin care putem avea o trezire, căci: „Aşa vorbeşte Domnul”, a spus Elisei, care vorbea în Numele Domnului, „săpaţi gropi!”

Aseară, când am venit aici, m-am întâlnit cu Domnul în camera mea şi El mi-a dat o vedenie asemenea celor pe care le am aici, pe platformă sau în alte locuri, şi mi-a zis: „Iată care este problema bisericii: oamenii au devenit prea egoişti!”

Biserica Dumnezeului celui viu are atât de multe diferenţe în ea şi atât de multe neînţelegeri încât L-a întristat pe Duhul Sfânt din mijlocul ei.

Frate şi soră, câtă vreme nu ne putem smeri, încât fiecare să devenim un miel astfel ca Porumbelul să se poată aşeza peste noi, să aducă pace, bucurie, mulţumire şi o dorinţă arzătoare de a-i vedea şi pe ceilalţi salvaţi şi întorşi la Dumnezeu, înseamnă că ne luptăm cu morile de vânt. Acesta este adevărul.

Domnul Isus a stat aseară aici, pe platformă, şi i-a dovedit fiecărei persoane prezente că a înviat din morţi şi că, fără nici o umbră de îndoială, este viu.

În seara aceasta sunt doar cu două sau trei sute de oameni mai mulţi ca aseară. Ce se întâmplă?

Fără nici o umbră de îndoială sfârşitul timpului este aproape.

Aceleaşi lucruri pe care le vedem aici se întâmplă şi în Canada, Elveţia, Africa, etc.

Dacă în seara aceasta au 20.000 sau 30.000 de oameni care vin la Hristos, mâine seară vor fi dublu.

Ce dovedeşte aceasta? Că Duhul Sfânt a plecat de la noi şi s-a dus peste ocean ca să caute mieluşeii în care să locuiască.

Da, exact aceasta se întâmplă. O, ce timp! Ce tragic este să vezi că, cu cât biserica predică mai mult, cu cât sfinţii strigă şi insistă mai mult, se pare că naţiunile se îndepărtează tot mai tare de Dumnezeu. Nu-i de mirare că avioanele se prăbuşesc şi că vapoarele se scufundă.

Biblia spune că vor fi vremuri de strâmtoare, în care o naţiune se va ridica împotriva alteia; când se vor vedea semne mari, farfurii zburătoare, arătări în cer şi pe pământ, etc. Dar Biblia va fi propovăduită pretutindeni, pentru că El a spus:

Iată, vin zile, zice Domnul, când voi trimite foamete în ţară, nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci foamete şi sete după auzirea Cuvântului Domnului.” (Amos 6.11).

O foamete… O, în ce zi trăim! S-ar cuveni să ne pregătim şi să fim gata.

Voi ziceţi: „Acum cui îi vorbeşti, frate Branham? Mie?”

Da, ţie. Dacă nu eşti salvat; dacă încă nu L-ai primit pe Hristos şi nu ştii ce înseamnă să fii umplut cu Duhul Sfânt, atunci ţie îţi vorbesc.

Dacă eşti un creştin născut din nou, care s-a rugat şi a făcut tot ce a putut, aminteşte-ţi că poţi spune: „Aleluia!” la toate acestea.

Într-o seară condamnam păcatul într-o predică foarte aspră. L-am „pieptănat” şi pe o parte şi pe cealaltă, încât la un moment dat m-am întrebat dacă oamenii vor mai veni înapoi.

Mă gândeam: „Cu siguranţă am atins totul, de aceea în ziua când Dumnezeu mă va întâlni acolo, va putea spune că le-am arătat tot Adevărul.”

Când am plecat, a venit la mine o doamnă cam îndrăzneaţă şi mi-a zis: „Ei bine, predicatorule, în seara aceasta nu m-a atins nici măcar un singur lucru din cele  pe care le-ai amintit.”

Când am auzit ce spune, mi-am zis: „Desigur, doamna aceasta este într-o stare foarte bună.” După care     i-am spus: „Lăudat să fie Domnul. Mă bucur să aud aceasta.”

Puţin mai încolo stăteau câteva doamne mai în vârstă, aşa că le-am întrebat: „O cunoaşteţi?”

„Sigur că da”, au răspuns ele. „Este cea mai cunoscută bârfitoare din oraş.”

O, vai! În predica mea din seara aceea eu nu spusesem nimic despre bârfă.

Fraţilor, puneţi deoparte orice păcat, fie el cât de mic! Dacă eu nu l-am lovit în seara aceasta, să-l lovească Duhul Sfânt, atât în inima voastră, cât şi în a mea.

Poate este necredinţa; poate este îndoiala; poate este scepticismul. Dacă este aşa, fie ca Dumnezeu să se aşeze în inima voastră, căci atunci vom avea o trezire de modă veche.

Fie ca Domnul să ne dea aceasta în timp ce ne plecăm capetele.

Aş vrea ca sora de la pian să vină şi să ne dea un ton, în timp ce voi face chemarea la altar………………………………………. … Tată ceresc, eu am condamnat păcatul în toate felurile lui de manifestare. Am spus tot ce mi-a venit în gând.

Poate că cineva s-a supărat pe mine, dar ştiu că în ziua judecăţii voi putea dovedi că sunt nevinovat, pentru că am predicat Cuvântul Tău aşa cum mi L-ai dat.

Fără îndoială, aici stau oameni cumsecade, care se roagă şi sunt plini de Duhul Sfânt, care nu au nici o osândire în inimile lor şi care trăiesc în curăţie înaintea Domnului. Eu ştiu că dacă vor fi chemaţi de Domnul, ei vor fi gata să meargă, dar partea mea este să predic Evanghelia şi să le arăt celor pierduţi că Hristos a murit şi pentru ei şi că El va veni din nou.

Doamne, dacă unii stau sub osândire, Tu eşti Judecătorul, nu eu. Cuvântul a mers afară şi El este singurul Judecător.

Tată, dacă printre noi sunt oameni care ştiu că nu sunt în ordine cu Tine, care ştiu că dacă Isus ar veni acum ar fi condamnaţi şi pierduţi, îndură-Te de ei.

Poate li se pare ciudat faptul că stau aici, în această mare zăpuşeală şi că eu predic această Evanghelia de modă veche, dur şi fără menajamente, dar totul este spre binele nostru. Amin.

– Amin –

EN

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.