Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMTIMPURI DE ÎNCERCARE A CREDINȚEI

30/05/1958, seara - NY

Vă mulţumesc mult. Vă puteţi aşeza.

Inima îmi este plină de bucurie pentru că în seara aceasta m-am întors în New York. Îmi plac toate statele, dar parcă în New York este altfel, oamenii sunt mai ospitalieri.

Fiind unul din sud, eu zic că ar trebui să veniţi aici, în nord, să aflaţi ce înseamnă ospitalitatea. Veniţi în nord.

Aş vrea să mă folosesc de această ocazie pentru a-i mulţumi domnului Lloyd Sweet şi celor afiliaţi mişcării „Rodul Evanghelizării” de aici şi din lume, pentru faptul că ne-au sponsorizat în timpul campaniei din New England. Le suntem recunoscători pentru tot ce au făcut şi bunul Domn al cerurilor să-i binecuvânteze ca să fie un rod al sufletelor pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

 Aş vrea să mulţumesc şi fraţilor lucrători din New York, deoarece când am urcat pe platformă, scaunele de aici de sus erau pline cu predicatori colaboratori. Vă mulţumesc, fraţilor, pentru că aţi dat liber bisericilor voastre şi aţi venit aici să daţi o mână de ajutor acestei mari reuniuni. Apreciez mult lucrul acesta şi nădăjduiesc că Dumnezeu vă va binecuvânta în slujba voastră.

Întotdeauna am dorit să avem o reuniune mare în New York, iar oamenii Evangheliei depline să se adune împreună la fel ca baptiştii lui Billy Graham. Sunt sigur că dacă am putea face aceasta, Dumnezeu va turna binecuvântările Sale peste noi.

Acum sunt obosit, pentru că de când am plecat de acasă am avut servicii de vindecare şi am predicat în fiecare seară. Este cea mai lungă perioadă de evanghelizări din anul acesta şi mă simt obosit cu adevărat. Sunt şi puţin răguşit dar în inima mea mă bucur că pot pune mărturie că Domnul nostru a făcut lucruri minunate în statele din New England.

Să vă spun doar o mărturie, dacă nu v-au spus-o deja fraţii. Într-o seară, o doamnă care stătea lângă mine a murit. Un doctor care se afla acolo, a examinat-o şi a constatat că nu mai avea puls, dar eu am văzut că Duhul Sfânt S-a întors şi a strigat-o pe femeie pe nume iar ea a revenit la viaţă. Aceasta s-a întâmplat în Hartford, Connecticut.

Un alt lucru minunat s-a întâmplat în Burlington, New Hampshire, cu o doamnă. Era un suflet scump care n-a putut obţine un număr de rugăciune, aşa că şi-a plecat capul, în umilinţă, şi a început să se roage. Cred că suferea de epilepsie, dar Domnul Isus s-a îndurat de ea şi i-a spus că este vindecată. A mai spus că soţul ei era internat într-un anume spital deoarece suferea de o boală incurabilă, apoi a adăugat: „Nu te îngrijora, căci aşa vorbeşte Domnul: El a fost vindecat!” Epilepsia a părăsit-o imediat, iar când a ajuns acasă, soţul ei a sunat-o şi i-a spus că medicii i-au făcut analizele şi nu au mai găsit nimic.

O, noi avem un Tată atât de iubitor, nu-i aşa? El este atât de bun, iar noi Îl iubim din inimă!

Acum ne bucurăm pentru că ne aflăm aici, în această frumoasă părtăşie. Pe unii din prietenii noştri am apucat să-i întâlnesc astăzi. Mă refer la căpitanul Julius Stadsklev din deşertul Mojave, California. El este preot în armată, a fost cu mine în Africa şi a scris o carte. Cred că e pe aici pe undeva.

Este prezent şi pastorul Boze de la biserica „Filadelfia” din Chicago, şi mulţi alţi prieteni buni.

Mă întreb dacă în seara aceasta este printre noi şi doamna Isaacson? Data trecută a fost, dar n-am apucat decât să-i fac cu mâna. Ea a fost traducătoarea mea în Finlanda. Eşti aici, doamnă Isaacson? Ridică mâna. Seara trecută n-am apucat să-i vorbesc pentru că a trebuit să plec, dar vreau să ştiţi că e o persoană drăguţă.

Este prezent şi domnul Cox din Hammond. Ne bucurăm pentru voi toţi şi pentru această părtăşie. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Când am intrat pe uşă, Billy mi-a spus că ei au adunat o colectă de dragoste. Prieteni, eu nu aştept aşa ceva de la voi, dar dacă aţi făcut-o, ei bine, nu o mai pot da înapoi pentru că nu ştiu cum s-o împart. Vă mulţumesc foarte frumos şi vă asigur că, prin harul lui Dumnezeu, fiecare cent va fi folosit pentru Împărăţia lui Dumnezeu cât voi şti de bine. Mai mult, nădăjduiesc că Dumnezeu vă va răsplăti însutit pentru fiecare bănuţ.

Duminica viitoare va fi o adunare mare la Dallas, Texas, iar de acolo vom pleca la Greenville, Carolina de Sud, la Convenţia Asociaţiei Interdenominaţionale. După aceea vom merge la Green Pines, Carolina de Nord, la o reuniune baptistă, pentru ca apoi să ne întoarcem la Filadelfia, la reuniunea Creştinilor Evangheliei Depline. Noi încercăm să mergem peste tot, deoarece credem că Domnul vine în curând şi vrem să facem tot ce se poate cât timp mai este lumină şi se poate lucra.

Şi pentru toate câte s-au făcut, eu Îl laud pe Dumnezeu, căci El a făcut posibile toate aceste lucruri.

Acum, înainte de a citi din Cuvântul Său, haideţi să ne plecăm capetele pentru un moment şi să vorbim cu El.

Binecuvântatule Domn, când mă gândesc la bunătatea Ta şi la sufletele care au fost salvate zilele trecute, precum şi la miile care au venit la adunări şi au primit ajutor, pur şi simplu uit cât sunt de obosit. Mai mult, în seara aceasta văd Duhul Tău mişcându-se în aceşti oameni şi ştiu că ei sunt poporul Tău preaiubit spălat în Sânge.

Îţi mulţumesc pentru fiecare din ei şi Te rog, Dumnezeule, ca în seara aceasta să faci ceva deosebit pentru noi, căci stăm aici, Te aşteptăm şi tânjim după acel ceas, când perdeaua va fi trasă la o parte şi Îl vom vedea pe El.

Dacă L-am vedea, am cădea cu feţele la pământ şi   I-am atinge picioarele pentru că Îl iubim.

Tată, Te rog să binecuvântezi fiecare persoană din locul acesta, fiecare predicator, fiecare păstor, fiecare evanghelist şi fiecare misionar. Fie ca bisericile lor să propăşească, lucrarea lor pentru Domnul să crească, numărul sufletelor salvate să fie mai mare, iar în seara aceasta să se întâmple ceva care să ne ajute să luăm un nou start. Dă-ne aceasta, Tată.

Noi am deschis Biblia Ta, dar Te rugăm să ne-o tălmăceşti Tu, Tată. Fie ca Duhul Sfânt să ne vorbească în aşa fel încât atunci când vom pleca de aici să spunem ca cei ce mergeau pe drumul spre Emaus: „Nu ardea inima în noi când ne vorbea pe drum?”

Ascultă-ne, pentru că Te rugăm aceasta în Numele lui Isus, Fiul Tău. Amin.

În seara aceasta nu vă voi reţine prea mult având în vedere că mai avem de străbătut câteva mile bune.

Astfel, aş vrea să citesc din cartea sfântului Marcu, din capitolul 11, versetul 22:

„Isus a luat cuvântul şi le-a zis: „Aveţi credinţă în Dumnezeu!”

Acest cuvânt simplu: „credinţa”. Din acest verset aş vrea să iau titlul: „Timpul încercării credinţei!”

Sunt doar trei cuvinte, dar cât de mult înseamnă ele!

Eu am fost învăţat că credinţa din Vechiul Testament era la fel ca cea din Noul Testament. Foarte mulţi oameni    s-au poticnit gândindu-se la credinţă, dar este atât de simplu să crezi!

De exemplu, tu nu te-ai putea ridica de pe scaun dacă nu ai avea credinţă că o poţi face. Sau nu poţi să-ţi pui din nou pălăria pe cap, dacă nu ai avea credinţă că poţi face aceasta. Dacă o căutăm ca pe ceva neobişnuit, şi urcăm chiar în vârf încercând să găsim ceva bun, trebuie să ştim că credinţa este ceva obişnuit.

Din Vechiul Testament am învăţat că sângele era aplicat pe uşciorii uşii cu isop, iar isopul este o plantă obişnuită. Da, aşa a fost aplicat: cu isop, cu ceva la care poţi ajunge cu uşurinţă.

Şi în seara aceasta îmi place să folosesc isopul ca şi credinţă. Aplici sângele cu credinţă. Cum suntem noi acoperiţi cu sânge? Prin credinţă, prin credinţa obişnuită.

Poate cineva spune: „Bine frate Branham, dar pentru minuni şi pentru vindecarea divină este nevoie de o altfel de credinţă!” NU! Este aceeaşi credinţă; este o singura credinţă. Toate lucrurile bune sunt originale, dar tot ce este rău, este neprihănirea pervertită. Astfel, boala este sănătatea pervertită şi tot ce este rău, este binele pervertit, iar această pervertire a fost făcută de Satana.  Dar Isus a murit ca să ne poată da putere prin Sângele Lui, să îndrepte tot ce este rău, să aducă păcătoşii înapoi la mântuire, bolnavii la vindecare şi pe cei nedrepţi să-i facă drepţi. Vedeţi cât este de simplu?

De multe ori noi zicem: „Dacă aş putea face asta…” Dacă nu aş fi atât de emoţionat, aş putea.

L-am auzit pe dr. Vayle spunând că slujba mea este pe cale să se schimbe. O, asta mă bucură! Adevărul este că acest lucru nu va dispărea. Va rămâne, dar va fi ceva mai mare.

Aseară când am ieşit din sală, pe hol era o mamă cu un copilaş deranjat mintal. Sărmanul lovea în toate părţile, ţipa şi se comporta groaznic, dar Domnul a făcut lucruri mari.

Pe drum când venise încoace, mama aceea abia îl mai putuse ţine, pentru că copilul intrase în transă: ochii îi ieşiseră din orbite, iar gura îi era schimonosită în timp ce lovea şi striga. Dar prezenţa binecuvântată a Duhului Sfânt…

Eu le-am spus dr. Vayle şi lui Billy, care mă însoţeau: „Acum vine noutatea!” apoi am luat micuţul de mână şi am spus: „Dragă Dumnezeule, fă să revină la normal.” Copilaşul s-a oprit, m-a privit şi a zâmbit,  iar mama lui l-a luat şi au plecat.

În Scriptură, chiar înaintea textului citit în seara aceasta, Isus a spus adresându-se unui pom: „În veac să nu mai mănânce nimeni rod din tine!” (v.14), apoi tot El a spus: „Adevărat vă spun că dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare!”…” Deci nu „dacă voi zice”, ci „dacă veţi zice…”

Noi ştim că un om n-ar putea mişca un munte doar vorbindu-i, ci singurul care ar putea face aceasta este DIVINITATEA. Aceasta înseamnă că dacă muntele este în faţa noastră, iar obiectivul şi motivele noastre sunt corecte, nu vom vorbi noi, ci DIVINITATEA. Urmarea? Muntele trebuie să se mişte.

Eu cred sincer că biserica este pe punctul să trăiască cea mai mare revărsare pe care a avut-o în această epocă.  Nu pot zice că Domnul mi-a spus aceasta, dar ceva din interiorul meu simte lucruri pe care nu le-am mai văzut niciodată în viaţa mea.  Şi ce minunat este să ştii că aceste lucruri se întâmplă chiar înainte de venirea Domnului.

Credinţa este atât de simplă! Scriptura spune că „credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” (Evrei 11.1).

Aşadar, credinţa nu este un mit, ci este ceva ce ai.

De exemplu, dacă aş fi mort de foame, şi tu ai veni la mine şi m-ai întreba: „Ce te-ar putea salva acum?”, eu ţi-aş răspunde: „O bucată de pâine”. Să zicem că ţi-ai băga mâna în buzunar, ai scoate 25 de cenţi şi mi i-ai da zicând: „Uite aici, domnule Branham; acum nu vei mai muri de foame”. Ei bine, eu nu am încă pâinea, dar am puterea de cumpărare a acelei pâini. Poate am de mers o milă până la magazin, dar sunt fericit că am bănuţul în mână. Este ca şi acum aş avea  pâinea, pentru că acei bani sunt puterea de cumpărare a pâinii.

Şi când credinţa este ancorată, eşti fericit şi îţi vine să  sari de bucurie pentru că totul s-a sfârşit. Tu o ai. Este ceva ce ştii că ai şi nimic nu o poate clinti. Nu vei aştepta dovezi sau alte lucruri, căci ştii pur şi simplu că o ai.

Acum, având aceşti 25 de cenţi ca să-mi cumpăr pâinea, poate va trebui să trec peste dealuri, să merg pe poteci înguste, să trec prin apă sau peste vreun pod, însă în tot acest timp mă bucur pentru că am acei bani cu care voi obţine pâinea dorită de îndată ce voi ajunge la magazin. ei sunt puterea de cumpărare.

Ei bine, credinţa este puterea de cumpărare a lucrurilor în care nădăjduiţi. Aceasta este credinţa adevărată; credinţa pe care nu o poate clinti nimic.

Problema este că mulţi oameni au credinţă dar nu au curaj s-o folosească. Eu cred că orice om care crede în Isus Hristos trebuie să aibă o anumită credinţă, dar motivul pentru care nu este folosită prea mult, e că nu puneţi la bătaie tot ce aveţi.

O persoană care obişnuieşte să vină la biserică, vine, ascultă predica, îşi scrie numele în registru şi devine un membru al acelei biserici, dar este departe de a avea ocazia să-şi folosească credinţa.

Dacă o puneţi la treabă, credinţa va face tot ceea ce aveţi nevoie, dar multe biserici de astăzi nici nu învaţă aşa ceva, ci spun că este de-ajuns să-L accepţi pe Isus prin credinţă şi asta-i tot. Asta-i ca şi când ai mânca o felie de pepene şi ai zice: „Este bun, dar ştiu că mai este pe undeva.” Tot aşa este şi cu acceptarea lui Isus: este bine, dar trebuie să faci mai mult decât atât.

          Când un om Îl acceptă pe Hristos ca Mântuitor personal, toate lucrurile bune pe care le-a făgăduit  Dumnezeu, se află la degetul lui mic. Singura condiţie este să creadă.

Desigur, tu nu trebuie să mergi undeva şi să spui: „Mă întreb dacă se întâmplă…” Dacă vrei să bei un pahar cu apă, te ridici, te duci să îl iei şi bei.

La fel de simplu este şi cu credinţa. Dumnezeu a promis şi asta este tot. Aceasta este credinţa adevărată.

 Dacă biserica ar folosi mai multă credinţă la lucru, ar vedea multe lucruri întâmplându-se în mijlocul ei. Predicatorul poate aduce un mesaj puternic în care să vorbească din greu despre credinţă, căci dacă membri nu iau ceea ce se spune în acel mesaj şi nu pun în practică acele cuvinte, ele se vor pierde în aer şi o „păsărică” le va lua şi le va duce. Luaţi credinţa şi puneţi-o la lucru, pentru că Dumnezeu vrea să faceţi aceasta!

Credinţa este însoţită întotdeauna de o experienţă. Cum ar putea fi în seara aceasta?

Aş vrea să vă spun ceva vouă, femeilor de aici care iubiţi animalele şi aveţi canari în colivie. La ce le folosesc păsărilor voastre vitaminele dacă le ţineţi tot timpul în colivie? Nu-i nevoie să le daţi vitamine  dacă le ţineţi în cuşcă. De ce să li se întărească aripile dacă tot nu le vor folosi niciodată?

La ce bun să luaţi Biblia şi să vorbiţi despre un Dumnezeu care vindecă şi are putere, dacă după aceea le spuneţi oamenilor că zilele minunilor au trecut?  La ce bun să trimiteţi predicatori la seminarii şi la colegii, ca să înveţe tot felul de lucruri, dacă după aceea vin şi le spun oamenilor că lucrul acela a fost şi nu mai este?

E ca şi când ai întâlni un om îngheţat de frig şi i-ai spune: „Hei, uite! Aici am un tablou frumos cu un foc care arde.” Omul acela nu se va putea încălzi la un foc desenat. El îngheaţă şi are nevoie de căldură.

Tot aşa, un om care însetează după Dumnezeu nu poate fi mulţumit decât atunci când se întâmplă ceva. Este o experienţă care va naşte o credinţă mare. Până nu se întâmplă însă aceasta, tu nu vei şti ce este credinţa şi nu te vei putea încrede în Dumnezeu pentru că nu te-ai întâlnit niciodată cu El.

Biblia spune că odată, Israel a fost chemat să lupte împotriva filistenilor. Şi desigur, când Satana vrea să râdă de voi, vă forţează mâna să faceţi ceva.

Filistenii aveau printre ei un uriaş pe nume Goliat. Degetele mâinilor lui aveau  14 inch lungime şi era înarmat cu o suliţă lungă de aici până la scări. Fiind sigur pe puterile  lui, acest uriaş a făcut o propunere Israelului şi a zis (ca să vedeţi ce alunecos este păcatul): „Haideţi să nu facem vărsare de sânge. Nu trebuie să ne măcelărim unii pe alţii în acest război, ci găsiţi printre voi un bărbat care să vină să lupte cu mine. Dacă îl voi birui, voi ne veţi sluji nouă, iar dacă mă va birui el pe mine, vom fi noi slujitorii voştri.”

Aşa procedează diavolul când crede că are avantaj.

Dacă era un bărbat care să poată lupta cu acest uriaş, acela ar fi fost Saul, căci era căpetenia întregii oştiri şi ştia să mânuiască bine scutul şi suliţa. El i-a învăţat şi pe alţii pentru că era episcop şi ştia cum să înveţe teologia. Dar problema era că nu avusese experienţa întâlnirii cu Dumnezeu.

Şi acest uriaş venea în fiecare zi să se laude, dar  într-o zi s-a lăudat prea tare.

Acolo era un băiat cam necioplit, cu părul în ochi, care venise să-şi vadă fraţii. Numele lui era David şi avea grijă de oile tatălui său. El a auzit vorbindu-se despre acel uriaş şi i-a întrebat pe fraţii săi:

„Ce aveţi de gând să faceţi? Vreţi să spuneţi că-l veţi lăsa pe acest netăiat împrejur să sfideze întreaga oştire?”

Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă astăzi, în acest timp în care Isus Hristos S-a manifestat pe pământ şi ne-a deschis Biblia, s-ar ridica aceşti netăiaţi împrejur, această lume necredincioasă, cu toţi teologii şi învăţaţii ei, şi L-ar sfida pe Dumnezeul cel viu şi sfântul Său Cuvânt? Aş sta şi aş privi liniştit? Niciodată! Chiar dacă ar fi să mor, tot Îl voi lua pe Dumnezeu şi voi sta pe Cuvântul Său, iar oamenii aceştia vor face la fel. De ce? Din acelaşi motiv ca şi David. Oricum sunt numiţi: holly-rollers, sau altfel, ei ştiu pe ce stau.

„O”, spui tu, „dar acesta este arhiepiscop!” Poate fi şi papa, căci nu are nici o importanţă.

David nu avea antrenament ca şi Saul. Biblia spune că era un băieţaş necioplit, dar iată-l stând de vorbă cu fraţii săi şi zicând:

„Vreţi să-l lăsaţi pe acel netăiat împrejur să sfideze oştirea Dumnezeului celui viu? Voi merge eu să mă lupt cu el!”

O, acesta da, curaj! Domnul să ne dea şi astăzi mai mulţi bărbaţi ca David, căci avem nevoie. De unde vorbea David? Auzindu-l ce vorbeşte, fraţii lui i-au spus:

„Eşti un neastâmpărat şi te vom trimite acasă!” Dar zvonul s-a dus până la Saul, iar el a vrut să vadă cine-i îndrăzneţul acela, aşa că l-au adus înaintea lui. Când l-au adus însă înaintea împăratului, acesta a spus:

„Tu nu poţi lupta împotriva acelui om pentru că eşti doar un copil, iar el e un războinic! Dar dacă totuşi vrei să mergi, am să te aranjez eu.”

Şi ce a făcut? Şi-a dat jos armura şi i-a dat-o lui David. Vă puteţi imagina cum îi stătea cu coiful pe cap… Şi armura aceea cu umeri atât de laţi… Păi, abia se putea ţine pe picioare!

Asta înseamnă să pui diplome de „doctor” pe omul lui Dumnezeu, iar Saul a văzut că vesta lui teologică nu se potrivea deloc omului lui Dumnezeu.

Şi David i-a zis: „Ia asta jos de pe mine, căci nu vreau să ştiu nimic despre aşa ceva!” Cum să stea drept, să repete „crezul apostolic” şi să spună: „A-a-a-amin!” Păi, el nu ştia nimic din toate acestea, de aceea a spus:

„Lăsaţi-mă să mă duc cu ceva despre care ştiu!”

Dumnezeu ştie că în seara aceasta avem nevoie de bărbaţi îmbrăcaţi cu armura Sa; de bărbaţi care ştiu despre ce vorbesc. Nu contează câte diplome au, căci s-ar putea să nu cunoască nici Abecedarul, dar Îl cunosc pe Hristos, iar acesta este lucrul cel mai important.

Şi David a spus: „Eu am avut o experienţă cu Puterea despre care v-am vorbit. Odată, când eram în spatele pustiei păzind turma tatălui meu, a venit un urs şi mi-a luat o oaie. Dar eu mi-am luat praştia, l-am doborât şi i-am luat oaia din gură. Apoi a venit un leu şi a luat şi el o oaie, dar eu l-am doborât, iar când a încercat să se ridice împotriva mea, i-am rupt falca şi l-am înjunghiat. Astfel, Dumnezeul care m-a izbăvit de aceste fiare, nu mă va izbăvi oare şi de acest filistean netăiat împrejur care sfidează oştirea Dumnezeului celui viu?”

Dacă Dumnezeu te-a eliberat de păcat, cu cât mai mult te va elibera de boală! El este în stare să schimbe natura ta şi să te facă o făptură nouă. Şi atunci de ce să te temi de vreo boală? Dacă El poate să-ţi salveze sufletul şi să îţi schimbe natura, dorinţele şi ideile, cu cât mai mult poate să-ţi transforme boala în sănătate şi să pună toate lucrurile în ordine? Este atât de simplu!

Desigur, Saul a spus: „Băiete, îţi admir curajul, însă aceasta înseamnă moartea ta!”

Dar David şi-a luat praştia, a ales cinci pietre şi a  pus-o pe una în praştie. Goliat a început să râdă de el.

Acum vă rog să fiţi atenţi!

El avea cinci pietre. Acestea sunt cinci degete şi cinci pietre: „Credinţa în ISUS”, de aceea uriaşul acela trebuia să cadă. David a biruit. De ce? Pentru că experienţa cu Dumnezeu poate elibera.

Nici un om nu are ce căuta la amvon dacă nu s-a întâlnit cu Dumnezeu şi nu a avut o experienţă personală cu El! Aşa este.

Avraam era un om simplu care locuia în cetatea Ur. El era un credincios obişnuit, dar într-o zi Dumnezeu l-a vizitat şi i-a vorbit. Vedeţi? A avut o experienţă cu Dumnezeu, iar după ce a avut acea experienţă, a putut să-i spună Sarei: „Du-te şi cumpără un leagăn şi hăinuţe, pentru că vom avea un copilaş. Nu contează că eşti de bătrână, vei naşte un fiu.”

De ce spunea aceasta? Pentru că avusese o experienţă personală: el a vorbit faţă în faţă cu Dumnezeu. Şi după ce a avut acea experienţă, putea să vadă lucruri care încă nu erau, ca şi cum ar fi existat.

Problema oamenilor din marile oraşe de astăzi este că ei refuză să primească Duhul Sfânt.

Voi, metodiştilor, baptiştilor, prezbiterienilor şi catolicilor, sunteţi fiinţe umane pentru care a murit Hristos, de aceea aveţi acelaşi drept la aceste binecuvântări ca şi penticostalii. Dar problema voastră este că voi vă treceţi numele într-un registru în loc să staţi în rugăciune până când aveţi o experienţă cu Dumnezeu şi sunteţi schimbaţi prin botezul cu Duhul Sfânt. Credinţa voastră trebuie să fie însoţită de experienţa cu El, căci atunci ştiţi unde aţi fost şi despre ce vorbiţi.

David ştia despre ce vorbeşte pentru că s-a întâlnit cu Dumnezeu, şi la fel Avraam. Avraam a aşteptat, a crezut şi a îndurat batjocura timp de 25 de ani, deoarece s-a întâlnit cu Dumnezeu şi toată îndoiala l-a părăsit. El a aşteptat 25 de ani până când a primit acel copil. De ce? Pentru că a avut o experienţă cu Dumnezeu.

Moise a crescut în toată teologia care se putea învăţa în Egipt. Era atât de isteţ încât putea să-i înveţe câte ceva chiar şi pe marii înţelepţi ai Egiptului. Moise ştia că s-a născut evreu şi că este un eliberator, dar priviţi ce încurcătură a ieşit când a încercat să intervină şi să facă ceva înainte de a avea o experienţă cu Dumnezeu.

El era conştient de faptul că e un eliberator, dar încă nu avea o experienţă. O, frate, însă după ce i s-a arătat Dumnezeu în acel rug aprins, el a ştiut în Cine a crezut şi a putut să rabde încă 80 de ani, fiindcă L-a văzut pe Cel nevăzut.

Întâlnirea cu Dumnezeu îl schimbă pe om şi îl face să pară un nebun pentru lume. Îl face să se comporte diferit şi să nu-i pese de ceea ce spune cineva. De ce? Pentru că ştie cu Cine a stat de vorbă.

Moise a fost fugar şi a stat timp de 40 de ani în pustie, dar 5 minute petrecute în prezenţa rugului aprins l-a schimbat în aşa măsură încât a doua zi a pornit spre Egipt împreună cu soţia şi copilul călare pe un măgar. Era un bătrân de 80 de ani, cu pletele în vânt şi cu un băţ în mână.

„Unde mergi, Moise?”

„Mă duc să cuceresc Egiptul.”

O invazie de o persoană? Da! El a făcut-o! Cum? Înainte, Moise a avut o experienţă ca războinic, apoi a fugit din prezenţa faraonului, fără experienţă. Dar după ce a avut experienţa cu Dumnezeu, Moise a păşit în faţa lui Faraon şi a  spus: „Dacă nu vei lăsa poporul să plece, îţi voi lovi ţara cu plăgi!” Vedeţi, el nu se mai temea. De ce? Pentru că s-a întâlnit cu Dumnezeu faţă în faţă.

Frate şi soră, acela este locul secret în care ar trebui să meargă fiecare credincios: în spatele deşertului, pe acele nisipuri sfinte.

O, nici un doctorat în teologie, nici o educaţie, fie ea ebraică sau grecească, nici un seminar, nimeni şi nimic  nu vă mai poate suci dacă v-aţi întâlnit cu Dumnezeu pe acele nisipuri sfinte. Satana nu-şi poate pune piciorul pe acele nisipuri, dar tu ştii că te-ai întâlnit cu Dumnezeu acolo pentru că ai trăit ceva real, ai stat de vorbă cu Dumnezeu, ai avut o experienţă.

Nici un om, nici o persoană nu are dreptul să predice Evanghelia dacă nu a avut o experienţă în spatele deşertului. Nimeni nu are dreptul să se numească creştin până când nu are o experienţă în spatele deşertului! Acest lucru este valabil încă.  Noi îl numim „odaia de sus”, însă este în spatele deşertului; este locul în care Îl întâlneşti pe Dumnezeu.

O, cât de caraghios este tot ce se petrece astăzi: să-i duci pe oameni în biserică doar botezându-i în apă şi trecându-le numele într-un registru!

Prieteni, noi avem nevoie de o trezire de modă veche, ca a lui Pavel, şi de Duhul Sfânt al Bibliei înapoi în biserică! Avem nevoie de o adunare de modă veche, de o experienţă, căci numai după ce ai avut o experienţă cu El, ştii despre ce vorbeşti. Abia din momentul acela ai credinţă.

Atunci ei ar putea să tot spună: „Păi, ar trebui să fii metodist!” sau: „Ar trebui să fii penticostal!” Ar putea spune tot ce vor, deoarece atunci când ai ajuns în acel loc sacru şi l-ai întâlnit pe Dumnezeu, ştii că Satana nu-şi mai poate pune piciorul lui murdar acolo.  Tu ştii că acolo te-ai întâlnit şi ai vorbit cu Cineva.  Ştii că s-a întâmplat ceva, iar din clipa aceea te vei comporta ca un creştin adevărat.

O, purtarea celor de astăzi care se pretind creştini! Nu-i de mirare că bietele noastre femei îşi vopsesc feţele, îşi taie părul şi poartă pantaloni scurţi. Ele fac aceasta pentru că nu au ajuns încă în acel loc sfânt, pe acele nisipuri din spatele deşertului. Aşa este.

Nu-i de mirare că bărbaţii noştri le permit lucrul acesta, fumează şi fac alte lucruri de felul acesta. Ei nu au găsit acel loc sacru, acel punct în care Dumnezeu se întâlneşte cu omul.  Aşa este.

Aceasta ne trebuie astăzi, iar voi ştiţi aceasta, prieteni. Este o ruşine ceea ce se petrece în timpul acesta în care trăim şi acesta este motivul pentru care Dumnezeu nu poate trimite nici o trezire. Aproape că El nu mai are ce să zidească.

Dar mă bucur sincer de un lucru: „Dumnezeu este în stare să ridice şi din pietrele acestea copii ai lui Avraam!”

Au mai rămas doar câţiva care Îl iubesc pe Dumnezeu. El a avut întotdeauna o rămăşiţă. Îi are şi în seara aceasta şi ei Îl cred indiferent ce spune cineva; ei Îl cunosc pe Dumnezeu, Îi cunosc puterea şi Îl iubesc. O, ce persoană diferită eşti după ce ai avut o experienţă cu Dumnezeu! Tu ştii pe ce stai! Atunci nici chiar moartea nu vă poate despărţi de El.

De aceea a spus David: „Chiar de-ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, eu nu Mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine…” (Psalmul 23.4).

El ne călăuzeşte conduita.

Mai demult, în Sud se practica comerţul cu sclavi. Ei îi cumpărau şi îi vindeau în piaţă ca pe nişte maşini.

Şi într-o zi a venit un negustor, de pe o anumită plantaţie, ca să cumpere nişte sclavi. El s-a dus la un proprietar de sclavi şi i-a spus;

„Aş vrea să văd ce ai de vânzare”, şi a privit sclavii, tineri şi copii luaţi de lângă mamele şi taţii lor. Ei erau sclavi şi aveau să moară într-o ţară străină. De multe ori îi cuprindea tristeţea şi plângeau, pentru că nu îi mai puteau vedea niciodată pe cei dragi, iar stăpânii lor îi biciuiau ca să îşi vadă de lucru.

Şi negustorul acesta o observat un tânăr care se comporta diferit de ceilalţi. Pe acela nu trebuiau să-l biciuiască, avea capul sus, pieptul scos şi privirea demnă. Când l-a văzut, negustorul de sclavi a spus:

„Aş vrea să-l cumpăr pe acesta”.

„Acesta nu este de vânzare”, a răspuns proprietarul.

„De ce, este şeful lor?”

„Nu, este doar un simplu sclav.”

„Atunci îl hrăneşti mai bine decât pe ceilalţi?”

„Nu, el mănâncă împreună cu ceilalţi.”

„Atunci de ce e atât de deosebit faţă de ceilalţi?”

„Şi eu m-am întrebat multă vreme, dar într-o zi am aflat că tatăl acestui băiat este şeful tribului din ţara lui de baştină. Astfel, chiar dacă este sclav într-o ţară străină, el ştie că este fiu de împărat şi se poartă ca atare.”

O, chiar dacă suntem criticaţi şi numiţi nebuni, noi suntem fiii şi fiicele Împăratului. Suntem străini, dar ştim că Tatăl nostru este plin de bogăţii şi ţine în mâinile Sale toată bogăţia lumii. Şi pentru că suntem fii şi fiice de Împărat, haideţi să ne purtăm ca atare. Haideţi să ne ridicam şi să-l înfruntăm pe vrăjmaş, fiindcă ştim că Dumnezeu este Tatăl nostru; şi El este Împăratul. Chiar dacă trăim într-o lume a modei, a educaţiei şi a teologiei, noi să scoatem pieptul şi să mergem înainte crezând în Dumnezeu. Sigur că da. Aveţi experienţa naşterii în această Familie împărătească! Şi după ce aveţi această experienţă, vă veţi purta ca atare. Cu siguranţă.

Vedeţi, odată Filip s-a dus să-l caute pe Natanael…  A făcut aceasta după ce L-a auzit pe Isus zicând: „Numele tău este Simon şi eşti fiul lui Iona…” (Ioan 1.42).  După ce a avut acea experienţă, Filip a putut merge să-i spună şi lui Natanael ce lucrări măreţe L-a văzut pe Isus săvârşind.

Vedeţi, înainte ca să le spună să aibă credinţă în Dumnezeu  căci pot muta munţii, Isus le-a arătat ce putea face. Astfel, a blestemat acel copac şi l-a lăsat să se uşte, iar după ce l-a văzut uscat, le-a zis:

Aveţi credinţă în Dumnezeu…” A spus aceasta după ce a făcut ceva; după ce le-a dovedit cine era.

Şi Natanael stătea de vorbă cu Filip şi i-a zis: „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?” dar când a ajuns în prezenţa lui Isus, El i-a spus: „Iată un izraelit în care nu este vicleşug!”

‚Rabi, de unde mă cunoşti?” L-a întrebat mirat Natanael. Şi Domnul i-a răspuns: „Te-am văzut înainte să te cheme Filip, când erai sub smochin.”

După ce Isus a spus cuvintele acestea, Natanael i-a răspuns: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu; Tu eşti Împăratul lui Israel.” (Ioan 1.46-49). Vedeţi? După ce a avut această experienţă, Natanael a ştiut că El era Fiul lui Dumnezeu.

Şi Isus a spus: „Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Lucruri mai mari decât acestea vei vedea.” (v. 50).

Era o femeie care se certa cu El privitor la religia ei şi a Lui. Ea Îi spunea în timp ce stăteau lângă fântână: „Vrei să spui că Tu eşti mai mare decât părintele nostru Iacov? Păi, Tu eşti evreu. De ce stai de vorbă cu mine când ştii că sunt femeie samariteană şi este segregaţie? Tu le spui oamenilor să se închine la Ierusalim, iar noi spunem că pe muntele acesta.” Vedeţi? Ea se certa cu El privitor la religia ei.

Ea nu şi-a dat seama cine era El decât atunci când Isus i-a spus: „Du-te şi adu-l pe bărbatul tău!”

„N-am bărbat”, a răspuns ea.

„Bine ai zis, căci cinci bărbaţi ai avut, iar cel cu care trăieşti acum nu este bărbatul tău.”

După ce a spus cuvintele acestea, ea a lăsat găleata cu apă şi a alergat în cetate strigând:

„Veniţi să vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut. Nu cumva Acesta este chiar Mesia?”

Vedeţi, după ce i-a spus acele cuvinte şi i s-a făcut cunoscut, ea nu a vrut să se mai certe cu El, ci L-a vestit tuturor.

Era o femeie cu o scurgere de sânge, care s-a atins de haina Lui, apoi s-a aşezat jos crezând în inima ei că va fi vindecată. Isus a privit însă în jur şi a întrebat: „Cine M-a atins?” Apoi a privit în audienţă, a spus cine L-a atins, ce problemă avea femeia şi că este vindecată. După aceea toată mulţimea a început să-i atingă haina, mărturisindu-şi astfel credinţa în El.

Lumea vrea să vadă ceva real. Şi eu însetez după lucruri reale. Tânjesc să văd o Biserica vie în acest timp din urmă; tânjesc să văd un adevărat Trup de rusalii, al lui Isus Hristos, ridicându-se în puterea Duhului Sfânt şi spunând binelui, bine şi răului, rău.  Inima mea tânjeşte să vadă aceasta.

Mica rămăşiţă care este în aşteptare, nu aşteaptă să vadă cât de mare ne putem face denominaţiunea; nu aşteaptă să vadă cât de bine ne putem îmbrăca şi nici ce biserică mare putem ridica, ci vrea să-L vadă pe Domnul Isus Hristos manifestându-se în viaţa ei cu dragoste şi putere.

 Ei aşteaptă timpul în care unitarienii, trinitarienii şi ceilalţi vor doborî zidurile dintre ei, îşi vor da mâna şi vor spune: „Noi suntem fraţi!” Aşteaptă ca „Adunarea lui Dumnezeu”, „Sfinţii pelerini”, sfinţii de rusalii, mexicanii şi cei de culoare, japonezii şi albii, cu toţii împreună să-şi dea mâna ca un singur Trup al lui Isus Hristos.

Lor nu le pasă cât de educaţi sunt predicatorii noştri, ci aşteaptă să vadă ceva real; aşteaptă o experienţă cu El.

Da, aceasta ne trebuie: o experienţă cu El.

Eu am văzut cum cea mai împietrită inimă pe care am cunoscut-o, a fost adusă la Hristos printr-o experienţă.

Mie îmi place să merg la vânătoare, dar nu de dragul de a ucide, ci pentru că îmi place să fiu singur cu Dumnezeu, departe de mirosul de benzină, de fumul de ţigară şi de toate celelalte. Să fiu doar cu El, oh, în cortul Lui, sus pe vârful muntelui, la mile depărtare de civilizaţie. Acolo Dumnezeu vine jos şi Îl poţi auzi şoptind printre pini; Îl poţi auzi în urletul lupilor şi în croncănitul corbilor; Îl poţi auzi pretutindeni. Când vulturul ţipă, poţi să-L vezi pe El şi să-L asculţi pe El.

Eu obişnuiam să vânez în Munţii Albi împreună cu un prieten bun. Era un vânător foarte bun, un ţintaş excelent şi un bun camarad, dar era cel mai rău şi sadic om din câţi am văzut vreodată. Era foarte crud. Obişnuia să ucidă puii de căprioară numai ca să mă supere pe mine.

Dacă legea permite împuşcarea puilor de căprioară, noi acceptăm aceasta, pentru că şi Avraam a junghiat un viţel pentru Dumnezeu. Deci nu este vorba de împuşcarea puilor, ci de motivul pentru care faceţi lucrul acesta, căci dacă îi împuşcaţi din răutate sau ca să vă distraţi, acesta este un lucru greşit.

Omul acesta împuşca puii de căprioară numai ca să mă supere pe mine, iar eu i-am spus:

„Burt, nu mai face aceasta. Eşti cel mai rău om pe care l-am văzut vreodată.”

„O, Billy, adună-te! Ce predicator cu inimă de găină eşti tu!”

El avea un fluier care putea imita plânsul puilor de căprioară, iar când l-am văzut că-l scoate i-am spus:

„Sper că nu vrei să-l foloseşti…”

„O, Billy, ce-i cu tine? Adună-te!” mi-a răspuns el.

În ziua aceea am pornit la vânătoare împreună. Îmi plăcea să iau urma cu el pentru că era un vânător foarte bun. În dimineaţa aceea era deja ora 11.30 şi nu întâlnisem încă nici o urmă. Probabil din cauză că sezonul de vânătoare începuse de câtva timp, iar căprioarele erau speriate şi se ascundeau prin strâmtori, prin tufe şi pe unde puteau, mai ales în timpul zilei.

Am văzut că Burt s-a oprit într-un luminiş şi şi-a băgat mâna în buzunar. Am crezut că îşi scoate sandviciul, dar a scos fluierul şi a început să sufle în el.  Imediat în luminiş şi-a făcut apariţia o căprioară frumoasă. Nu voi uita niciodată privirea ei. Stătea cu urechile ridicate, cu ochii larg deschişi şi cu venele de pe faţă umflate şi asculta foarte atentă.

Burt mi-a aruncat o privire răutăcioasă, cu ochii lui de şopârlă, apoi s-a lăsat încet jos şi şi-a încărcat puşca. Privindu-l, mă gândeam: „Sigur nu va trage!” El a fluierat însă din nou si biata căprioară mamă… Este neobişnuit ca o căprioară să se expună aşa, mai ales în sezonul de vânătoare, dar ea a ieşit drept în luminiş.

Toţi cei care vânaţi ştiţi că ele nu fac aşa ceva. Atunci de ce căprioara aceasta stătea aşa expusă? Burt s-a mişcat, iar căprioara l-a văzut.  Credeţi că a fugit? Nu, ci a rămas pe loc. De ce? Ea nu se juca, ci era o mamă. În inima ei exista ceva adevărat: era dragostea adevărată. Un pui plângea, iar ea avea ceva cu care simţea chemarea lui, căci era mamă. Căprioara l-a văzut pe vânător, a tremurat de câteva ori şi a continuat să privească după puiul pe care-l auzise strigând.

Când l-am văzut pe Burt ridicându-şi puşca, mi-am zis: „Oh, peste câteva clipe inima ei credincioasă va fi străpunsă de glonţul tras de el! O, Burt, cum poţi face aşa ceva?”

Ea simţea că un pui era în pericol şi dădea dovadă de dragoste adevărată de mamă; nu era o prefăcută.

M-am întors cu spatele spre el şi m-am gândit: „O, Dumnezeule, ai  milă de omul acesta! Cum poate fi atât de crud?” Am aşteptat să aud detunătura, dar puşca nu s-a descărcat. Atunci m-am întors şi m-am uitat la Burt. El mă privea cu lacrimile şiroind pe obraji, iar după ce a aruncat puşca jos, a zis:

„Billy, m-am săturat să mai fac aceasta; vorbeşte-mi despre Isus.” Şi acolo, pe fâşia aceea de zăpadă, i-am condus inima lui crudă la Hristos. Cum? Din cauza predicării mele? Nu, ci din cauză că a văzut ceva real. El a văzut ceva autentic, nu un fals.

Şi eu vă spun, prieteni! Lumea caută ceva autentic. Nu crezuri inventate, ci un ISUS care este viu, domneşte şi aduce dragoste, pace şi bucurie, şi dărâmă diferenţele dintre oameni făcându-i să se iubească unii pe alţii. Lumea vrea să vadă ceva real.

Frate şi soră, Dumnezeu are aceasta pentru voi. El este aici chiar acum. Puteţi să vă întâlniţi cu ceva adevărat şi să deveniţi atât de creştini cât era căprioara o mamă. Atunci chiar dacă sunteţi numiţi holly-rollers sau fanatici, voi staţi în faţa vrăjmaşului şi mărturisiţi că-L iubiţi pe Dumnezeu. Credinţa adevărată.

Prieteni, ceea ce ne trebuie în seara aceasta este ceva adevărat.

Haideţi să ne plecăm capetele pentru un moment. Aş vrea să ştiu dacă în seara aceasta este cineva, în clădire, care vrea să ridice mâna şi să spună: „Dumnezeule, dă-mi acel duh de creştin care să mă facă tot atât de credincios lui Hristos, cum era acea căprioară mamă pentru puiul ei. Doamne, atâţia ani am fost doar un membru în biserică! Am pretins că sunt creştin, dar nu am avut niciodată acel CEVA real. Am nevoie de o credinţă adevărată; am nevoie de experienţa naşterii din nou, Dumnezeule. Am nevoie de acele nisipuri sacre care mă vor transforma dintr-un îndoielnic laş într-un luptător credincios, care să-L creadă pe Dumnezeu pe Cuvânt.”

Dacă vreţi să fiţi amintiţi în rugăciune, ridicaţi mâna.

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Asta-i bine.

Ridicaţi mâna şi cei de la balcoane şi spuneţi: „Amineşte-Ţi de mine!” Dumnezeu să vă binecuvânteze. El este aici şi o va face, pentru că v-a văzut mâinile ridicate.

Spuneţi: „O, Doamne Dumnezeule, fii îndurător şi pune iubire în inima mea, căci am fost plin de zel pentru denominaţiunea mea.” Voi trebuie să fiţi zeloşi, asta-i bine, doar să nu puneţi niciodată biserica voastră înaintea lui Hristos. Aici a alunecat biserica de astăzi prin faptul că a pus înainte nişte crezuri omeneşti şi s-a depărtat de El.

Aţi văzut? Să nu faceţi aceasta! Întoarceţi-vă la Hristos şi spuneţi: „Dumnezeule, pune în mine atât de multă dragoste şi credinţă încât să stau pentru Tine şi să accept vindecarea mea în seara aceasta. Ajută-mă să stau fără teamă ca acea căprioară mamă care poseda în inima ei ceva adevărat.”

Doamne Dumnezeule, serviciul este al Tău, Tată.     S-au ridicat cam 200-300 de mâini. Oamenii au făcut aceasta pentru că Te iubesc şi au obosit să umble de colo-colo, de la o biserică la alta, dintr-un loc în altul, sau să facă lucruri rele. O, Dumnezeule, ajută-i ca de acum înainte să umble corect şi deschis, căci au ridicat mâna pentru că doresc ceva adevărat. Dă-le ceva adevărat, Doamne. Dă-li-L pe Isus, pentru ca El să le poată da Duhul Sfânt şi să-i umple cu bunătatea, puterea şi dragostea Sa, căci aceasta îi va face să aibă o credinţă nepieritoare în Mielul lui Dumnezeu.

Îndură-Te, Doamne, pentru că ei sunt ai Tăi.

El a spus: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl care M-a trimis” şi: „Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine… şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” (Ioan 6.44,37).

Tu eşti aici, Doamne şi îi atragi. Şi tot Tu ai spus cuvintele acestea: „Cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis pe Mine, are Viaţa veşnică şi nu vine la judecată ci a trecut de la moarte la viaţă.” (Ioan 5.24).

Deci ce au făcut ei, Doamne, atunci când au ridicat mâna? Au sfidat legile gravitaţiei. De ce? Pentru că în ei este un Duh care le-a descoperit că sunt greşiţi; un Duh care le spune: „Fiule, acceptă-Mă!” iar ei au ridicat mâinile spre Calvar.

Tu le-ai scris numele în Carte, Doamne, de aceea Te rog ca acum să-i umpli cu Duhul Sfânt. Dă-le chiar acum o experienţă, Doamne, astfel încât să nu o uite niciodată şi să poată pleca de aici ştiind că Isus a înviat din morţi şi că El trăieşte în inimile lor.

Doamne, priveşte şi spre aceşti păstori şi dă-le o porţie dublă de credinţă, căci ei sunt chemaţi să călăuzească turma. Mişcă-i, Doamne, în seara aceasta, căci atunci vei mişca întregul oraş.  Fă aceasta, Tată. Dă-le o credinţă solidă în seara aceasta.

Fă ca bisericile lor să devină asemenea unor nicovale din care să sară scânteile mântuirii pretutindeni, pe care să se bată şi să se modeleze materialul spre folosul Învăţătorului.

Îngăduie ca Isus Hristos, Cel ce este Acelaşi ieri, azi şi în veci, să fie prezent în mijlocul nostru. Tată, eu am vorbit despre felul în care Te-ai făcut cunoscut bisericii Tale în zilele din vechime, cum i-ai vorbit lui Petru – un pescar fără şcoală, şi i-ai spus care era numele lui şi al tatălui său şi cum, după ce i-ai spus aceasta şi a crezut, i-ai dat cheile Împărăţiei.

Natanael L-a întrebat: „De unde mă cunoşti?” iar Domnul i-a răspuns: „Te-am văzut înainte ca să te cheme Filip.”

Tu ai mai spus: „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele.” Iar noi ştim că nu viţa poartă roadele, ci mlădiţele. Ea dă doar viaţă mlădiţelor, dar mlădiţele poartă roada.

Cuvântul Tău spune că eşti Acelaşi ieri, azi şi în veci, iar dacă Te-ai făcut cunoscut evreilor, chiar la sfârşitul epocii lor, Tu Te-ai descoperit în acelaşi fel şi neamurilor, căci hotărârea Ta este veşnică, fiindcă nu Te poţi schimba. Tu nu devii mai înţelept cu fiecare zi care trece, ci eşti Atotştiutor de la bun început.

Din pricina aceasta Te rugăm, Tată, să Te descoperi în Numele lui Isus. Amin.

Aş vrea ca cei care au ridicat mâna să vină aici, imediat după serviciul de vindecare, căci vreau să mă rog cu voi. Eu mă bucur pentru voi toţi. Nu-i aşa că vă simţiţi bine?

Câţi dintre voi cunosc cântecul acela vechi:

„Îl voi lăuda, Îl voi lăuda,

Lăudat să fie Mielul junghiat pentru păcătoşi.”

Nu v-ar place să-L lăudaţi acum, după ce s-a încheiat mesajul? Haideţi să-l cântăm.

(fratele Clarie conduce cântarea).

Haideţi s-o murmurăm împreună:

„Credinţa mea priveşte spre Tine,

O, Miel al Calvarului, Mântuitor divin…”

Vreau să vă prindeţi de mână cu cel de lângă voi, din faţă sau din spate. Şi voi, metodiştilor, şi voi, baptiştilor, haideţi să ne purtăm ca nişte adevăraţi prieteni. Daţi mâna unii cu alţii.

„Tu eşti Călăuza mea,

Întunericul îl transformi în zi.

Lacrimile tristeţii le ştergi

Nu mă lăsa să mă îndepărtez

De Tine, Doamne.

Îl iubesc. (Binecuvântat să fie Numele Domnului.)

(ridicaţi mâinile).

          Căci El m-a iubit întâi

Şi a câştigat salvarea mea

Pe lemnul Calvarului.”

Nu-i aşa că El este minunat? Aşa-i că Îl iubiţi? Aşa-i că simţiţi ceva în inimă? Minunatul Isus, Cel care înlătură teama şi îndoiala şi le aruncă în „Marea Uitării”, stă în seara aceasta cu braţele întinse şi zice: „Veniţi la Mine toţi, de la o margine la alta a pământului şi fiţi binecuvântaţi!”

Uitându-mă la această mică audienţă, m-am gândit că această cale mică aşezată aici este ca o cruce. Aici este o aripă şi dincoace este alta; aici sunt picioarele şi acolo este capul: este exact ca o cruce. O, nu-i aşa că Îl iubiţi?

Da, Îl iubim.

Cineva poate spune: „Frate Branham, aceasta este doar o emoţie!” dar nu este adevărat. Este Duhul; este adevăratul Duh Sfânt.

Între religiile lumii, creştinismul este pe locul trei sau patru. Mahomedanii sunt mai mulţi decât creştinii şi la fel budiştii, dar ştiţi de ce? Pentru că nu am făcut ceea ce a spus Isus. Dar creştinismul este singura religie adevărată. SINGURA!

  Toţi fondatorii celorlalte religii sunt morţi: Mahomed este mort. Dacă-i veţi vizita mormântul, veţi vedea că acolo este un cal alb; la fiecare 4 ore se schimbă garda, dar deşi au trecut deja 2000 de ani, el este încă tot în mormânt.

Buda a murit cu 2300 de ani în urmă şi este îngropat în Japonia. Dar ISUS A ÎNVIAT.

Poate cineva zice: „Chiar aşa să fie?” DA!

„Cum dovedeşti aceasta?”

Stai puţin şi vei vedea.

Dacă nu Îşi va onora făgăduinţa înseamnă că n-a înviat din morţi, dar dacă Şi-o va onora, puteţi avea siguranţa că El este aici. Noi am crezut lucrul acesta timp de 2000 de ani, iar acum când am ajuns la sfârşitul timpului acordat neamurilor, El este aici pentru pecetluire. Oh, cât Îl iubesc!

Dumnezeu este dragoste, de aceea atunci când El intră în tine, nu poţi da decât iubire; dragoste frăţească. Dumnezeu este Atotputernic, deci nu devine mai înţelept ci este la fel tot timpul.  Credeţi aceasta? Omenirea în schimb, devine tot mai înţeleaptă. Biblia spune că aşa va fi la sfârşit: oamenii vor fi mai înţelepţi şi mai răi, dar Dumnezeu este infinit. Credeţi aceasta? Noi însă suntem limitaţi. Ştiinţa noastră înaintează tot timpul: construim automobile mai bune; educaţia noastră este mai bună, dar Dumnezeu nu este aşa. El a fost desăvârşit din totdeauna.

Vedeţi, când apare o anumită situaţie şi Dumnezeu este chemat în scenă, El trebuie să procedeze de fiecare dată la fel în împrejurări de acelaşi fel. El trebuie să procedeze întotdeauna la fel ca prima dată, căci altfel ar fi greşit.  Cu alte cuvinte, dacă un păcătos a cerut îndurare şi Dumnezeu  l-a salvat, El trebuie să procedeze la fel şi cu următorul păcătos care Îl cheamă. Trebuie să acţioneze în acelaşi fel. Dacă un om este pe moarte şi doctorii nu-l mai pot ajuta, dar  Îl cheamă pe Dumnezeu, iar Dumnezeu îl vindecă, El trebuie să procedeze la fel de fiecare dată când este chemat de un bolnav, pentru că altfel a procedat greşit prima dată.

Noi ştim că ISUS era Dumnezeu arătat în trup. Isus era trupul, Fiul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu a locuit în El, în acel trup.

Astfel, Isus a spus în Ioan 5.19: „Fiul nu poate face nimic de la Sine, ci face ceea ce Îl vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.” Aţi citit vreodată versetul acesta? Deci El nu a făcut nimic până când nu a primit o vedenie de la Tatăl.

Biblia este infailibilă şi Cuvântul ei nu poate fi călcat.

Isus a spus că El nu poate face nimic până nu-i arată Tatăl. Cu alte cuvinte, El a acţionat întocmai cum L-a văzut pe Tatăl făcând. Uitaţi-vă la fiecare caz şi veţi vedea că de fiecare dată a procedat la fel, afară de situaţiile în care a fost vorba de credinţa oamenilor.

Apoi am găsit că El a spus: „Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” (Ioan 20.21). Dar Tatăl care L-a trimis era cu El şi în El. Tatăl care L-a trimis S-a dus cu El şi în El. Tot aşa, Isus care ne trimite, merge cu noi şi în noi arătându-ne ce să facem.

Citiţi în Ioan 1 şi vedeţi care a fost primul lucru pe care L-a făcut atunci când S-a descoperit în mijlocul evreilor. El le-a arătat cine este spunându-i lui Petru care era numele lui şi al tatălui său. Apoi, în ziua următoare S-a descoperit altui evreu: lui Natanael.

Când Natanael a păşit în prezenţa Sa, Isus i-a zis: „Iată cu adevărat un izraelit în care nu este vicleşug.”

Mirat, Natanael L-a întrebat: „Rabi, de unde Mă cunoşti?”

Şi El i-a răspuns: „Te-am văzut înainte să te cheme Filip, când erai sub smochin.”

Aceste cuvinte i-au fost suficiente lui Natanael, care a spus: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu; eşti Împăratul lui Israel.”

Dar acolo erau unii care stăteau pe margine şi ziceau: „Este un ghicitor! Este Beelzebul; este de la cel rău.”

Şi ce le-a spus Isus? „Acum vă iert pentru că spuneţi aceasta… dar când va veni Duhul Sfânt şi va face aceleaşi lucruri, un singur cuvânt rostit împotriva Lui, nu vă va fi iertat nici în veacul acesta, nici în veacul viitor.”

Acum vă rog să fiţi atenţi. Dacă credem Biblia, trebuie să admitem că sunt trei soiuri de oameni: urmaşii lui Sem, urmaşii lui Ham şi urmaşii lui Iafet.

Când lumea a fost nimicită prin ape, împreună cu Noe au scăpat şi fiii săi: Sem, Ham şi Iafet, din care au ieşit evreii, neamurile şi samaritenii. (samaritenii erau jumătate evrei şi jumătate neamuri).

Când El a fost pe pământ, evreii, poporul care credea în El şi Îl aşteptau de ani şi ani, nu L-au putut recunoaşte pentru că ochii lor au fost orbiţi. Dar vedeţi, El s-a manifestat în acel mod în faţa lor, iar adevăraţii evrei au putut spune: „Acesta este un semn mesianic.”

Apoi, când a vorbit cu femeia de la fântână, care era o samariteană, ce a făcut El?  Acelaşi semn pe care l-a făcut şi în faţa evreilor.

„Du-te şi adu-l pe bărbatul tău.” Şi când El i-a spus ce era greşit în viaţa ei, femeia a zis: „Noi am fost învăţaţi că atunci când va veni Mesia…” Ştiţi ceva? Acea femeie ştia mai multe despre Dumnezeu decât ştiu jumătate din predicatorii Statelor Unite, măcar că era doar o prostituată.

Ea a spus: „Noi ştim că atunci când va veni Mesia, ne va spune toate  lucrurile. Dar Tu cine eşti?”

Şi El i-a răspuns: „Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.”

Când a auzit aceste cuvinte, femeia a alergat în cetate zicând: „Veniţi să vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut. Nu cumva este Acesta Mesia?”

Acum să nu uitaţi ceva: El nu a făcut lucrul acesta în mijlocul neamurilor! Mai mult, i-a oprit pe ucenici să meargă la neamuri, deoarece în timpul acela noi eram păgâni. Noi nu ştiam nimic despre El, dar acum avem 2000 de ani de învăţătură şi suntem la capătul drumului, exact cum au fost ei.

Dacă vă amintiţi, femeia samariteană I-a spus: „Tatăl nostru Iacov…” ceea ce dovedeşte că samaritenii erau amestecaţi (corciţi), adică erau jumătate evrei şi jumătate neamuri.

Acum epoca neamurilor este aproape de sfârşit şi aş vrea ca înainte de încheiere să ascultaţi cu atenţie ceea ce vă voi spune.

Prorocul Zaharia a spus că va veni un timp când nu va fi nici zi, nici noapte. Cum va fi acesta? Un timp ceţos, confuz. Este adevărat? Şi el a continuat: „Dar spre seară se va arăta lumina.” Şi ce s-a întâmplat? Civilizaţia a început în Est şi a călătorit spre Vest. A ajuns deja pe Coasta de Vest, ceea ce înseamnă că Estul şi Vestul s-au întâlnit.  Dar ce fel de Lumină a strălucit? Lumina Evangheliei.  Cum a strălucit ea pentru popoarele din Est? Prin ISUS care a făcut aceste lucruri acolo.

Noi suntem în Vest. Acum a trecut destul timp din această epocă a neamurilor încât să putem vedea destulă Lumină, să putem umbla şi crede în Isus şi să facem ceea ce este corect. „Dar spre seară se va arăta Lumina.” Ceaţa se risipeşte. Şi acelaşi Duh care S-a revărsat în ziua de rusalii, a mers prin epoca lui Luther, prin epoca lui Wesley şi prin celelalte epoci, iar acum începe să strălucească pentru oamenii din timpul din urmă, cu Isus care este Lumina, lucrând în Biserica Sa, ca Viţă printre mlădiţe, şi făcând aceleaşi lucruri pe care le-a făcut atunci când era aici.

Acesta a fost semnul sfârşitului timpului pentru evrei, iar noi avem rachete pe cer, scrisul de mână pe perete, inimile oamenilor sunt pline de teamă, între ţări sunt tot felul de conflicte şi vremurile sunt tulburi. E suficient un pahar de votcă în plus şi până dimineaţă ne transformăm în cenuşă. Voi ştiţi că acesta este adevărul. Nimic nu poate opri acest lucru.

Ei au bombe care pot produce cratere adânci de 175 de picioare, pe o suprafaţă de câteva sute de mile pătrate. Unde vă veţi ascunde atunci?

Dar există un Loc de adăpost, şi acela este făcut din pene: „sub penele aripelor Lui”. Cred că ştiţi cu toţii că Biserica va pleca înainte ca lucrul acesta să se întâmple, iar dacă El ar putea veni înainte să se facă dimineaţă, cât de aproape este venirea Lui? Vedeţi?

Isus a spus: „Cum a fost în zilele lui Noe şi pe timpul lui Lot, aşa va fi şi la venirea Fiului omului.” (Luca 17).

N-a căzut nici un strop de ploaie până când n-a intrat Noe în corabie. Şi ce i-a spus îngerul lui Lot? „Grăbiţi-vă, căci nu pot face nimic până când nu intraţi în cetate!” (Geneza 19.22).

Nici nu strop de foc n-a putut cădea peste Sodoma, până când Lot nu a fost ieşit. Şi nici o bombă nu poate lovi până când nu Îşi ia Isus Biserica Sa. Aceasta poate fi în orice minut. Da, într-o dimineaţă veţi vedea că…

Scuzaţi-mă pentru că vă ţin atât de mult, dar vreau să vedeţi ceva.

Să-l vedem pe Avraam, care a fost unul ales…

Credeţi că Dumnezeu are o Biserică aleasă? Şi El încearcă s-o adune acum. Când a venit necazul, Biserica aleasă era deja înăuntru.

Avraam simbolizează Biserica aleasă care trăieşte afară în pustie. Dar observaţi ceva. Chiar înainte de distrugerea Sodomei, el a fost vizitat de trei Îngeri, este adevărat? Îngerul care vorbea cu Avraam, stătea cu spatele spre cortul în care stătea Sara şi râdea în sinea ei din pricina celor spuse de El. Şi Îngerul l-a întrebat pe Avraam: „De ce a râs Sara?” Ce fel de telepatie era aceea? Amintiţi-vă că Îngerul a venit cu ultimul mesaj nu înainte de a cădea apa, ci înainte de a cădea focul. Şi cine era acel Înger? HRISTOS. Avraam L-a numit Elohim, Iahveh, Atotputernicul, Logosul. Sigur că da, căci El era Dumnezeu.

Şi acum iată-L aici, chiar înainte de căderea focului;  acelaşi Înger printre oamenii de astăzi şi le spune membrilor bisericilor: „Ieşiţi afară din mijlocul lor.” Aşa este. Ieşiţi repede afară, căci se va scufunda cu siguranţă!

Când am fost în India, nu cu mult timp în urmă, ei spuneau: „Cu siguranţă cutremurul a trecut pentru că păsările vin înapoi.”

Cu o zi înainte de izbucnirea cutremurului, nu s-a ştiut nimic.

În India nu sunt garduri ca la noi, ci au ziduri înalte din piatră. Ei sunt săraci şi trăiesc în case făcute tot din piatră, iar păsările îşi fac cuiburile între acele ziduri, în timp ce animalele stau la umbra lor. Dar s-a întâmplat ceva ciudat: cu o zi înainte de izbucnirea cutremurului, n-ai putut vedea nici un animal pe lângă acele ziduri. Toate s-au dus drept în mijlocul câmpului, în timp ce păsările şi-au părăsit cuiburile şi au zburat în copacii din pădure.

Vedeţi, acelaşi Dumnezeu care le-a mânat odată spre arcă, le-a putut îndepărta acum de acele ziduri. El a mânat animalele în câmp iar atunci când a avut loc cutremurul şi zidurile s-au surpat, nici una dintre ele nu a fost prinsă sub dărâmături.

O, fraţilor, aşa cum Dumnezeu a avertizat păsările şi animalele să se depărteze de pericol: „Zburaţi departe de aceste ziduri, căci se vor prăbuşi!”, acelaşi Duh Sfânt ne avertizează şi pe noi zicând: „Ieşiţi din Babilon, fugiţi în mijlocul harului lui Dumnezeu şi ridicaţi-vă mâinile spre Hristos, căci Eu sunt Domnul!”

Credeţi şi faceţi lucrul acesta chiar astăzi, căci El ne va da în seara aceasta o adunare măreaţă.

Haideţi să ne rugăm din nou.

O, Tată, în seara aceasta sunt atât de bucuros şi totodată emoţionat şi entuziasmat, deoarece văd cum scuturi aceste state din Noua Anglie înainte de a schimba slujba mea.

O, Doamne, sunt bucuros pentru că sute de oameni Te-au primit şi Te rog să Te înduri… Când Te-ai întâlnit cu acei ucenici şi ai intrat cu ei în odaie, Tu ai făcut ceva ce ai mai făcut şi înainte de răstignire, iar când au văzut acel lucru, ei Te-au recunoscut şi au spus: „Oare nu ardea inima în noi…?”

Dumnezeule, Te rugăm să vii în seara aceasta şi să faci aceleaşi lucruri pe care le-ai făcut când ai fost pe pământ, căci a făgăduit că le vei face din nou. Fă aceasta pentru ca atunci când vom pleca acasă, să putem spune ca cei doi ucenici: „Oare nu ardeau inimile în noi când ne vorbea…? El a înviat cu adevărat din morţi şi este viu, iar cei două mii de ani care au trecut de atunci nu L-au îmbătrânit deloc, fiindcă El trăieşte de-a pururi. Şi pentru că El trăieşte, trăim şi noi!” Dă-ne aceasta, Tată, căci ne plecăm inimile şi ne predăm cu toţii, întreaga adunare, pe braţele Tale, Doamne, ca să ne putem atinge de poala hainei Tale, Marele Preot.

Doamne Dumnezeule, şi eu mă predau Ţie, sub darul divin, ca să poţi folosi ochii şi buzele mele, căci Îţi cerem aceasta spre slava lui Dumnezeu. Amin.

Avem împărţite o mulţime de numere de rugăciune cu litera „H”, dar nu vom putea să-i aducem pe toţi odată aici, ci doar pe câţiva. Să vedem câţi putem încăpea.

Cine are numărul 1H?……………………………………………………

… În ordine. Deci acesta este primul caz.

Vă rog să staţi liniştiţi şi să aveţi respect. La ce ne-ar folosi oare toată această bucurie din inimi, toată această credinţă pe care spunem că o avem şi faptul că Îl iubim, dacă El ar fi doar un Dumnezeu istoric şi nu ar fi şi astăzi Acelaşi?

Odată, noi am avut un George Washington, un Abraham Lincoln, dar aceasta-i istorie; ei sunt duşi; nu mai pot veni din nou la Casa Albă. Dar nu acelaşi lucru este cu ISUS, fiindcă El este viu. Este adevărat? Ei bine, şi dacă e viu, vreau să vă întreb ceva. Ştiaţi că vindecarea voastră a fost deja răscumpărată? Şi la fel salvarea voastră… de aceea tot ce mai trebuie să faceţi, este s-o primiţi.

Dar atunci ce face El acum? Îşi face prezenţa şi Îşi confirmă Cuvântul, iar prin credinţa în El, voi acceptaţi vindecarea câştigată deja pentru voi, aşa cum aţi acceptat şi salvarea.

Acum înţelegeţi poziţia mea? De-a lungul acestor zece ani de lucrare, am umblat în jurul lumii, printre vrăjitori… Într-un loc, nişte vrăjitori au făcut descântece spunând că va veni o furtună care mă va sufla pe mine şi cortul în care predicam. Furtuna a venit într-adevăr, dar s-a învârtit doar în jur, iar eu am continuat să predic liniştit. Erau prezenţi cam 50.000 de oameni, iar printre ei erau şi vreo 15 vrăjitori care făceau descântece, se tăiau şi se stropeau cu sânge unii pe alţii chemând duhurile rele, şi într-adevăr norii s-au adunat.

Eu am continuat să predic, iar la un moment dat am crezut că micuţul cort va fi spulberat. Atunci m-am oprit,   mi-am pus Biblia jos şi am spus: „Doamne Dumnezeule, Tu ai făcut cerurile şi pământul…” norii s-au risipit şi soarele a început să strălucească, iar 2000 de oameni au venit la altar, în acea ţară comunistă, şi L-au primit pe Hristos ca Mântuitor personal.

O, El e atât de bun faţă de mine şi cred că şi în seara aceasta va fi cu mine!

Lăudat să fie Dumnezeu.

Cuvântul pe care vi L-am spus este Adevărul, şi chiar dacă lucrarea nu merge, totuşi Cuvântul este adevărat.  Eu pot fi greşit, dar Cuvântul nu. S-ar putea ca eu să fiu întors pe dos şi Dumnezeu nu poate vorbi cu mine, dar El a făcut deja lucrul acela. În ce mă priveşte, eu mă încred în El căci este vorba de harul Său.

Acum vă rog să fiţi respectuoşi, iar dacă El va veni şi va face aceleaşi lucruri pe care le-a făcut când era pe pământ, câţi din voi veţi spune: „Aceasta mă face să cred şi să-L iubesc! Şi chiar dacă nu voi ajunge în rândul de rugăciune, voi fi vindecat oricum.” Ridicaţi mâinile…

Aici avem un frumos tablou din Biblie: O femeie şi un bărbat care se întâlnesc pentru prima dată. Ne întâlnim pentru prima dată, este adevărat? Ca să ştie şi audienţa că acesta este adevărul, te rog să ridici mâna… Deci nu am mai văzut-o până acum; este o femeie străină pentru mine.

Dacă are nevoie de vindecare, aş putea să-mi pun mâinile peste ea şi să spun: „Doamnă, tu ai nevoie de vindecare şi vei fi bine.” Asta ar fi în ordine. Femeia ar putea crede, dar ar  putea avea şi o undă de îndoială; şi la fel voi.

Dar dacă Domnul va veni şi va acţiona aşa cum a făcut în cazul femeii de la fântână, spunându-i ce probleme are sau ceva lucruri din viaţa ei, aceasta ar fi o minune pentru că eu nu o cunosc şi nu ştiu nimic despre ea. Este supranaturalul.

Deci tu ştii că nu te cunosc şi că acesta era şi tabloul cu femeia de la fântână şi cu Bărbatul din faţa ei. Eu nu ştiu ce probleme ai, dar El ştie, iar dacă îmi va descoperi înseamnă că ai intrat în puterea supranaturală. Atunci vei crede că este Dumnezeu? Fie ca El să se îndure de tine.

Eu vorbesc cu tine aşa cum a vorbit Domnul nostru cu acea femeie. Tu eşti creştină. Spun aceasta pentru că ştii că se întâmplă ceva. A început deja. Dacă este aşa, ridică mâna. Între mine şi tine a venit o Lumină, aceea pe care aţi văzut-o în fotografie.

Femeia ştie că se va întâmpla ceva, căci este cuprinsă de un simţământ umil şi plăcut. Acum o văd îndepărtându-se de mine şi este extrem de nervoasă. Aceasta este problema ta: eşti foarte nervoasă. Te văd măsurând podeaua cu piciorul, este adevărat? Dacă este adevărat, ridică mâna. Acum crezi?

Tu spui: „Frate Branham, ai putea ghici lucrul acesta.” Bine. Să vedem ce va mai spune Domnul, sau dacă va mai spune ceva. Da, o văd pe doamna foarte nervoasă. Ea… O, lucrul acesta a fost cauzat de o cădere care i-a rănit spatele. Asta a fost.

Dar mai ai o problemă. Eşti interesată de o persoană, de cineva pentru care te-ai rugat. Este un tânăr care e tulburat din pricina unei probleme spirituale. El este nervos şi speriat; are o tulburare mintală. Este stăpânit de un demon. Când vei ajunge la el, să-i spui să nu-şi mai facă griji pentru că lucrul acesta se va sfârşi. Şi problema ta se va sfârşi.

Credinţa ta te-a făcut bine. Dumnezeu să te binecuvânteze.

Credeţi că El este Hristosul? Voi ştiţi că aici a fost o Fiinţă supranaturală. Deci dacă credeţi că Hristos este aici, fiţi respectuoşi.

Soră, presupun că suntem străini unul faţă de celălalt. Eşti pentru prima dată într-o astfel de adunare? Bine. Acum, dacă Domnul Dumnezeu îmi va descoperi ce ai dori de la El, vei crede că te iubeşte? Bine. Acum vă rog să fiţi respectuoşi.

Tu ai probleme cu mâna şi cu spatele. Ele au survenit din cauză că ai fost strânsă cu uşa autobusului. Eşti vindecată. Ridică-te în picioare. Durerea de la spate a trecut.

Fiţi respectuoşi.

În ordine. Ce a atins femeia? Eu nu o cunosc; nu am văzut-o niciodată până acum, iar ea ştie lucrul acesta. Dar acum eşti vindecată; eşti bine. Domnul să te binecuvânteze.

Aţi văzut? Ea L-a atins pe Marele Preot.

Tu de acolo, ai început să faci acelaşi lucru.

Credeţi în El. Aveţi credinţă şi nu vă îndoiţi.

Doamnă, tu ai nişte complicaţii. Ai mai multe probleme. În primul rând suferi de slăbiciune; de câţiva ani ai crize de slăbiciune, iar de când ai intrat în menopauză eşti foarte nervoasă. Dar problema care te preocupă cel mai mult este în legătură cu o altă persoană. Este soţul tău. El este olog şi se află la spital, de aceea ai adus o batistă pentru el. O ai la tine?

Doamne Dumnezeule, Te rog să îndepărtezi acest blestem şi să-l faci bine pe acest om în Numele lui Isus Hristos. Să nu te îndoieşti. Du-te şi bucură-te. Crede din toată inima.

Fiţi respectuoşi şi credeţi. Nu vă îndoiţi, ci aveţi credinţă în El!

Dacă audienţa poate să-mi audă vocea, femeia aceasta nu vorbeşte engleza… Vorbeşte foarte puţin. Tu nu eşti aici pentru tine ci pentru altcineva. Văd o apă mare şi o mare umbră. Te rogi pentru cineva de peste ocean: este  vorba de sora ta care locuieşte în Rusia şi are cancer la stomac. Este în spatele unei cortine de fier. „Aşa vorbeşte Domnul: „Totul este posibil dacă crezi!”

Crezi din toată inima? Crede că Dumnezeu se va îndura de cauzele tale.

Un moment… Chiar acum s-a întâmplat ceva în audienţă. Este în legătură cu doamna de aici; cu cea care ţine mâna ridicată. Ea suferă cu sinusul – are dureri de cap din pricina sinusului, dar este vindecată. Isus Hristos te face bine. Ai credinţă în Dumnezeu!

Eu nu te cunosc, nu-i aşa, doamnă? Dar Dumnezeu o cunoaşte. Crede numai în Dumnezeu.

Crezi că sunt slujitorul lui Dumnezeu? În prezenţa lui Hristos? Tu suferi de o boală nervoasă; eşti foarte nervoasă. Ai probleme şi cu ficatul, motiv pentru care vezi pete înaintea ochilor, ai o depunere pe limbă şi crize hepatice. Te văd foarte bolnavă. Aşa este. Ai şi o tumoare la piept. Crezi că vei fi vindecată? Atunci poţi pleca; Dumnezeu te va face bine.

Doamna de acolo din spate… nu îţi mai muşca degetele. Tu suferi de o boală nervoasă care îţi provoacă probleme la stomac. Crezi că Dumnezeu te va face bine? Accepţi vindecarea Sa? Dacă da, ridică mâna.

În ordine. S-a terminat. Dumnezeu să te binecuvânteze.

Salut, tinere. Eşti un băiat tare drăguţ. Crezi că sunt slujitorul lui Dumnezeu?

Doamnă, pe tine nu te cunosc. Iată că aici este un tablou frumos, ca cel de la fântână, când stăteau faţă în faţă o femeie samariteană şi un Bărbat evreu. Aici este o femeie de culoare şi un bărbat alb, dar Dumnezeu ne-a lăsat să cunoaştem că nu este nici o deosebire între oameni. Noi toţi ne tragem din Adam. Ţinutul în care am trăit ne-a schimbat culoarea, dar lucrul acesta nu are nici o legătură cu sufletul sau cu duhul nostru. Noi toţi suntem creaturi ale lui Dumnezeu. Credeţi ca El este viu?

Motivul pentru care i-am vorbit acestei femei cu probleme la stomac a fost că şi tu suferi de acelaşi lucru: de o boală de stomac. Aşa este.

Vedeţi, Satana a ştiut că va fi înfrânt aici, de aceea a crezut că se va ascunde şi va scăpa, dar nu i-a mers.

Crezi că sunt prorocul Lui? Da?

Tu nu eşti din oraşul acesta şi suferi de o cădere nervoasă. Aşa este. Vrei să te întorci la Boston şi să fii sănătoasă? Îl iubeşti pe Domnul? Numele tău este Sarah Sell. Întoarce-te la Boston, căci Isus Hristos te face bine.

„Celui ce crede…”

Doamnă, eu nu te cunosc, dar Dumnezeu ne cunoaşte pe amândoi. Crezi că El te va vindeca? Crezi că îmi poate spune ceva despre tine?

Vă rog să fiţi respectuoşi. Sunt atâţia care s-au vindecat în audienţă încât cu greu poţi vedea care e şi care nu e. Se întâmplă peste tot.

Vedeţi, femeia de culoare care a stat acolo, a făcut ca oamenii de culoare să aibă credinţă când au văzut că s-a vindecat.

Tu, care stai acolo în primul rând, ai ceva la umăr. Doamnă, crezi că Dumnezeu te va face bine? În ordine.

Doamna de culoare de lângă tine… Pune-ţi mâna pe doamna de lângă tine. Crezi că Dumnezeu te va face bine? În ordine. Pune mâna pe cea de lângă tine. Ea are o boală de inimă şi tensiune. Crezi, doamnă? Bine. Ridică-te în picioare şi primeşte vindecarea.

Credeţi. Aveţi credinţă.

Şi tu suferi de o boală nervoasă. Ai probleme cu inima şi la colon. Este adevărat? Ai şi o tumoare la cap. aşa este. Doamnă Elsie Dare… Da, tu locuieşti în Bronx. Întoarce-te acasă, căci eşti vindecată. Isus Hristos te face bine.

Du-te şi bucură-te, căci eşti deja vindecată.

Tu eşti speriat de moarte din pricina cancerului. Crezi că Dumnezeu te va vindeca? Crezi că El te-a vindecat definitiv chiar aici? Crezi? Atunci bucură-te şi mulţumeşte-i lui Dumnezeu.

Crezi că El te poate vindeca de artrită şi că nu o vei mai avea niciodată? Atunci du-te; Isus Hristos te face bine.

Acum credeţi cu toţii? Ridicaţi-vă în picioare. Ridicaţi mâinile spre El şi lăudaţi-L! Aici este Lumina… Ridicaţi mâinile şi lăudaţi-L!

Doamne Dumnezeule, în Numele lui Isus Hristos mustru orice diavol din orice persoană de aici şi cer să fie vindecaţi cu toţii şi eliberaţi. Amin.

– Amin –

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *