Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMTIMPUL SECERIȘULUI

Va urma
12/12/1964, dimineata - Phoenix, AZ

Îţi mulţumesc, frate Williams. Bună dimineaţa, prieteni. Este un privilegiu să fiu în dimineaţa aceasta aici. Ascultând introducerea care s-a făcut, m-am simţit şi mai mic, şi Îi sunt recunoscător pentru că mi-a dat ocazia să vin în Phoenix.

Îmi amintesc că atunci când am venit prima dată aici aveam şaptesprezece ani. Cred că am mai crescut de atunci.

Azi-dimineaţă m-am plimbat prin Phoenix şi abia puteam face deosebirea, atât de bine seamănă cu Tucson. În locurile unde erau doar plante de deşert, au apărut moteluri, magazine şi aşa mai departe. Desigur, aceasta mă face să văd că am îmbătrânit.

În timp ce stăteam lângă fratele Valdez, ¡-am zis: „Frate, îmbătrânesc. Îmi dau seama că s-au adunat milele la bord.” Dar el mi-a răspuns: „Stai să ajungi ca mine.” Am fost surprins să aflu că este cu doisprezece ani mai mare decât mine. Atunci m-am simţit mai bine şi l-am întrebat:

„De câţi ani predici Evanghelia, frate Valdez?”

„De cincizeci de ani.”

Eu eram un copil când el predica, aşa că ¡-am zis: „Aş vrea să preiei tu serviciul din dimineaţa aceasta, frate Valdez, pentru că eu sunt mai tânăr şi nu-m¡ place să mă urc la amvon şi să le vorbesc bătrânilor.”

„Dar tu de ce crezi că am condus atâta ca să ajung aici?” mi-a răspuns el râzând.

Deci sunt recunoscător pentru fratele Valdez. El mi-a spus că are aici o casă de odihnă, ceea ce este foarte bine. Eu apreciez aceasta. Fratele m-a invitat să-l vizitez când pot. Este aici, lângă New River. Nu ştiu dacă cineva dintre voi ştie unde este, dar dacă este un Valdez în spate, este în ordine.

De fiecare dată când vin la o convenţie, întâlnesc pe cineva care a fost vindecat în timpul serviciului. Astfel, când am stat la masă azi dimineaţă, am văzut o soră scumpă care se numește Erb, şi venea din Michigan. Fiul ei face anunţurile la staţia de aici, iar ea mi-a povestit cum a fost într-o adunare în Flint, Michigan. Spunea că era foarte grav bolnavă, dar deşi îşi luase număr de rugăciune nu a fost chemată. Şi am înţeles că Dumnezeu a vindecat-o azi dimineaţă, chiar aici, pe această femeie.

Ascultând-o, am spus: „Ce timp! Într-un oraş numit Phoenix. Phoenix înseamnă ceva ce se ridică din nimic, din ruine. Ei bine, acelaşi lucru ţi s-a întâmplat şi ţie în dimineaţa aceasta. Dumnezeu te-a ridicat dintr-o sănătate şubredă şi ţi-a dat una bună.”

Am auzit că seara trecută au fost multe apeluri telefonice.. Acum sunt vecin cu voi, trăiesc în Tucson, iar apelurile au fost atât de multe, încât de multe ori a trebuit să mă rog pentru oameni la telefon, fiindcă îşi lăsau numerele.

Printre ei a fost şi o femeie de optzeci şi şapte de ani, o creştină bătrână. Dar de un timp nu mai era în toate minţile, aşa că ieşea pe stradă şi striga să vină poliţia pentru că ¡-a furat cineva copilul. Eu nu am cunoscut-o niciodată, dar era o bătrână scumpă care îşi pierduse minţile.

Billy a sunat, iar după ce a vorbit cu ei mi-a spus:

„Du-te repede la rugăciune pentru că doamna este foarte grav şi ei cred că va muri, pentru că deja nu mai judecă limpede.”

Am pus receptorul jos, apoi m-am dus în camera cealaltă şi m-am rugat. După doar câteva minute, femeia a adormit, iar când s-a trezit era perfect sănătoasă şi normală, şi a servit cina cu pui, prăjituri şi îngheţată. Da.

Vedeţi? Dumnezeu este suveran. El este atât de real. Tu nu trebuie să fii aici, ci trebuie doar să ceri. Cred că cel care a condus rugăciunea din dimineaţa aceasta sau poate fratele Valdez, a spus în rugăciunea sa: „Nu avem de ce să nu cerem, dar dacă nu o facem este pentru că nu credem.”

Apreciez felul în care a cântat tânărul acesta. Noi, cei mai bătrâni, am remarcat sinceritatea lui când a mărturisit cum L-a cunoscut pe Isus.

În ce priveşte acest quartet şi cântările lor… Între penticostalii care odată erau cuprinşi de Duhul Sfânt, astăzi totul a devenit un spectacol, în loc să fie ceva sfânt şi sincer. Dar am apreciat sinceritatea acestor băieţi şi doresc ca Domnul să-¡ binecuvânteze.

Eu nu prea apar la televizor, pentru că după cum ştiţi sunt împotriva acestui lucru.

Noi am închiriat o casă în Tucson şi vom locui acolo până când Domnul ne va ajuta să avem casa noastră. Doamna care ne-a închiriat-o este o prietenă creştină, şi are în casă şi televizor. Ei bine, voi ştiţi cum sunt copiii: aleargă repede să se uite la ceva. Astfel, într-o dimineaţă, fiica mea care este aici, m-a chemat să mă uit cum cântă un quartet sau ce era.

Ei bine, eu sunt un bun critic. Îmi pare rău că sunt aşa, însă nu pot fi altfel decât aşa cum am fost făcut de El. Dacă aş face ceva contrar felului în care am fost făcut, aş fi un făţarnic. Deci, vreau să fiu aşa cum sunt, deşi cred că critic prea mult. Adevărul este că am critica în inimă din cauză că totul pare un scenariu de Hollywood şi nu am văzut nimic sfânt acolo. Dimpotrivă, ei cântau acele cântări în ritm de rock şi erau încălţaţi cu papuci aurii. Oare Evanghelia a devenit un spectacol? Dacă este aşa, eu nu vreau să am de-a face cu aşa ceva, ci vreau ceva ce este real şi autentic şi aşa vreau să rămână.

Motivul pentru care am venit în sala aceasta din Phoenix este că sala este mai mare, iar când merg în biserici mai mici, o mulţime de oameni rămân afară fiindcă nu este loc. Astfel, m-am gândit să mă ocup chiar eu de locul de adunare şi ne vom întâlni aici pentru un mic serviciu Evanghelic, în care ne vom ruga pentru bolnavi şi vom face alte lucruri.

Doresc ca fraţii mei de aici şi păstorii din Phoenix să ştie că am ales acest loc ca să putem fi toţi în acelaşi loc, şi sunt sigur că vom avea un timp minunat în această convenţie. Veţi auzi vorbitori mari, cum este de exemplu acest frate Cash din Hamburg. Câţi l-aţi auzit vorbind? Cu siguranţă este ca un taifun. Da. Scuzaţi-mă, n-ar fi trebuit să spun aşa. El este un frate, dar nu ştiu cum aţi putea să mă ascultaţi pe mine după ce l-aţi ascultat pe el. Nu ştiu cum face, dar poate predica fără să ia aer. A predicat sus şi jos şi peste tot în jur, şi pot spune că acest om este un caracter deosebit.

Sunt sigur că o să vă placă şi de fratele din California, cum se numeşte? ¡-am uitat numele. Este un vorbitor puternic şi cred că vă va face plăcere să-l ascultaţi. Vor mai fi şi alţi vorbitori ca fratele Roberts.

Sunt atât de recunoscător când mă gândesc la textul care îmi vine în gând acum. Odată, David privea chivotul Domnului  care se afla în cort. El stătea lângă profetul acelei zile, Natan, şi a zis: „Este drept ca eu să locuiesc într-o casă de cedru şi chivotul legământului  Domnului meu să locuiască în cort?”

Atunci Natan ¡-a răspuns: „Fă tot ce-ţi spune inima, căci Dumnezeu este cu tine.” Vedeţi? Atât a ştiut să-¡ spună. Dar în seara aceea, Domnul a venit la proroc şi ¡-a spus:

Du-te şi spune robului Meu David: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Te-am luat de la păşune, de la oi, ca să fii căpetenie peste poporul Meu, peste Israel;

am fost cu tine pretutindeni pe unde ai mers, am nimicit pe toţi vrăjmaşii tăi dinaintea ta, şi ţi-am făcut numele mare, ca numele celor mari de pe pământ.” (2Samuel 7.8-9).

Şi mă gândeam: „Aici este harul lui Dumnezeu pentru David.” Apoi mi-am zis: „Şi eu am primit privilegiul să fiu socotit în numărul unor astfel de oameni, acum, la sfârşitul istoriei omenirii, în această zi în care trăim.” Domnul să vă binecuvânteze din belşug.

Prietenul meu, fratele Valdez, mi-a spus:

„Frate Branham, eu trebuie să plec la zece şi un sfert, aşa că te las pe tine la încheiere, ca să nu te deranjez.” El a fost în adunare mai devreme.

Eu sunt mai încet la vorbire, pentru că trebuie să mă gândesc când vorbesc. Îmi notez textele, dar trebuie să mă întorc, să mă gândesc ce mi-a spus Domnul să spun, şi să-L aştept pe El. Deci sunt mai încet, dar sper să nu vă ţin prea mult în dimineaţa aceasta.

Eu l-am întrebat pe fratele Williams cât timp am alocat, pentru că am aici un text din care aş putea vorbi treizeci de minute, după care îi voi lăsa liberi pe oameni. Dacă este posibil, aş vrea să ţin o lecţie, ceva ce cred că v-ar folosi, ceva la care aţi putea să vă gândiţi şi după ce plecaţi acasă.

Desigur, eu nu m-am trezit azi-dimineaţă la patru fără douăzeci, numai ca să fiu văzut, pentru că nu-mi pasă dacă sunt văzut de cineva sau nu. Am venit aici de ieri şi am studiat textele din Scriptură pe care mi le-am notat şi pentru care m-am rugat sincer, şi sper că acest lucru va fi cuiva de folos.

Noi nu avem timp pentru spectacol şi scenarii, ci trebuie să trecem la treabă, fiindcă cred că Isus va veni foarte curând.

Ştiu că ceea ce spun este înregistrat, şi probabil mulţi vor avea banda aceasta, dar trebuie să spun că de multe ori sunt înţeles greşit. Acesta este motivul pentru care oamenii mă întreabă de multe ori: „În lumina aceasta ai vrut să te referi la lucrul cutare?” Uneori spunem ceva, dar trebuie să ştii cum să abordezi problema respectivă şi să foloseşti cuvinte potrivite ca să se înţeleagă ce ai vrut să spui.

Uneori spun lucruri care sunt contrare cu credinţa cuiva, dar eu am un mesaj din partea Domnului. Aceasta face ca unii să spună că ar fi din partea diavolului, în timp ce alţii cred că este ceva fără sens, dar pentru mine este Viaţa.

Atunci când spun unele lucruri sau când îi tai şi îi rănesc pe oameni, nu o fac ca să par diferit, şi nici nu vreau să fac aceasta, ci vorbesc în Lumina ziditoare a lui Dumnezeu. O spun în Lumina în care vreau ca oamenii să-L cunoască mai bine pe Dumnezeu. Şi nu le spun ca şi cum acele lucruri ar veni de la mine, ci ca pe ceva venit de la Dumnezeu.

Uneori, la aceste convenţii se întâmplă să spun lucruri care îi rănesc pe oameni, aşa că ei spun: „Eu nu cred aşa!”

Acesta este motivul pentru care am spus de multe ori că atunci când mănânci un pui se poate întâmpla să dai de un os, dar cred că nici un iubitor al cărnii de pui, nu va arunca puiul pentru că a dat de un os. Dimpotrivă, va arunca osul şi va continua să mănânce puiul. Acelaşi lucru este şi cu plăcinta cu cireşe: dacă dai de un sâmbure, nu vei arunca toată plăcinta, ci doar sâmburele.

Astfel, dacă voi spune ceva care vi se va părea un sâmbure, ei bine, puneţi-l deoparte şi continuaţi să mâncaţi ceea ce credeţi că este bun, fără ca eu să ştiu.

Eu am încrederea că Domnul va binecuvânta Cuvântul Său, pentru că am o încredinţare fermă în Cuvânt şi numai în Cuvânt, şi acesta este Mesajul pe care mi l-a încredinţat Domnul.

Noi suntem diferiţi unul faţă de altul. Am observat că aici sunt fraţii mei misionari, evanghelişti şi păstori. Cred că sunt o sută sau mai mulţi, şi sunt sigur că fiecare dintre ei este mult mai calificat decât mine să stea aici şi să vorbească. Dar vedeţi, niciunul nu poate lua locul celuilalt şi niciunul nu poate lua mesajul celuilalt, pentru că fiecare are chemarea lui.

Dumnezeu este suveran. Cine I-a putut spune lui Dumnezeu cum să facă lucrurile la început când era singur? Vedeţi? Este o singură formă de Viaţă veşnică, iar dacă o avem, aceasta este Dumnezeu. Aşadar, dacă avem Viaţa veşnică înseamnă că am fost cu Dumnezeu chiar atunci, şi suntem o parte din El. Înseamnă că am fost şi suntem atributele Lui, pentru că „La început era Cuvântul.”

Cuvântul este un gând exprimat. Astfel, atunci eram în gândurile Lui, dar când a exprimat Cuvântul, am devenit ceea ce suntem. Din cauza aceasta numele noastre, poate nu cele pe care le avem acum, sunt scrise înainte de întemeierea lumii în Cartea Vieţii Mielului. Vedeţi? Dar dacă nu a fost niciodată acolo, nici nu va fi vreodată, pentru că Isus a venit să-¡ răscumpere pe cei ale căror nume au fost scrise în Carte. Vedeţi, El ¡-a cunoscut mai dinainte.

După cum scrie în Romani 9.20-21: Poate să-¡ spună lutul Olarului, fă-mă aşa sau aşa? Nicidecum! Dumnezeu trebuie să-şi arate toate atributele Sale, şi pentru că este suveran şi nu-¡ poate spune nimeni ce să facă, a trebuit să facă un vas de cinste şi unul de ocară

El ne-a făcut diferiţi. Biblia spune că stelele cerului se deosebesc una de cealaltă. Şi în cer este deosebire între îngeri. Astfel, sunt îngeri, serafimi şi heruvimi. Şi noi suntem diferiţi.

Dumnezeu a făcut munţi, câmpii, preerii, deşerturi, iarbă, ape, etc. Vedeţi, El este un Dumnezeu al diversităţii. Uitaţi-vă la oamenii adunaţi aici în dimineaţa aceasta: unii sunt albi, alţii sunt negri, maro, galbeni, roşii, etc. Toţi sunt oamenii Lui, pentru că El este un Dumnezeu al diversităţii; şi cred că la fel este cu predicatorii Lui.

Acum să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune. Înainte de a intra în Cuvânt, vreau să vă spun că ştiu că sunt cam lung în vorbire, aşa că dacă trebuie să vă ridicaţi şi să plecaţi, vă înţeleg.

Să ne rugăm. Dar în timp ce stăm cu capetele plecate spre ţărâna pământului din care ne-a luat Dumnezeu, aş vrea să ştiu dacă este cineva care ar vrea să fie amintit în rugăciune. Ridicaţi mâna, pentru că El ştie bine ce este în inima ta şi după acea mână ridicată.

Scumpul nostru Tată ceresc, ne apropiem solemn de Tine, cu capetele plecate spre ţărâna din care am fost luaţi. În timp ce ne rugăm, ne gândim că l-ai întrebat pe Avraam dacă poate număra nisipul de pe ţărmul mării, după care ¡-ai spus să privească spre stelele cerului şi să le numere. Desigur, acest lucru era imposibil. Apoi ¡-ai spus că sămânţa lui va fi fără număr, aşa cum este nisipul de pe ţărmul mării şi stelele cerului.

Acum capetele noastre sunt îndreptate spre nisipul din care am fost luaţi, iar inima priveşte spre cerul unde vom merge, din nisip la stele, ca sămânţă a lui Avraam. Dacă suntem morţi în Hristos, noi suntem sămânţa lui Avraam, moştenitori împreună cu el, după făgăduinţă.

Astfel, noi am venit astăzi aici şi am avut părtăşie în jurul hranei fireşti, dar acum suntem nerăbdători să ne dai Mana cerească, Hrana care întăreşte Viaţa care este în noi; fiindcă aşa cum sângele ia această hrană şi face tot mai multe celule şi ne întăreşte în fiecare zi, îngăduie să-L primim pe Hristos ca El să poată intra în duhul nostru prin Cuvânt şi să ne întărească pentru ceasul în care trăim.

Pentru că ziua este aproape trecută şi umbrele serii se lasă, Lumina de seară este aici şi curând vom auzi chemarea să ne prezentăm în cer, vrem să fim pregătiţi pentru ceasul acela. Ajută-ne, Tată!

Noi ştim că nici un om nu este vrednic să deschidă Cartea sau să-¡ rupă Peceţile, afară de Mielul care a fost junghiat înainte de întemeierea lumii. El a venit, a luat Cartea şi ¡-a rupt Peceţile.

O, Mielule, vino în dimineaţa aceasta şi deschide Cartea pentru noi, ca să putem privi în ea împreună cu Tine, Doamne, şi să vedem ce trebuie să facem ca să fim pregătiţi pentru timpul acesta.

Binecuvântează fiecare biserică, adunările care vor urma şi micuţa noastră adunare, să ne alăturăm celor care vin. Iar când vom pleca de aici, să spunem la fel ca cei doi care veneau pe drumul Emausului: „Nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea pe drum, şi ne deschidea Scripturile?” Îndură-Te, Tată, pentru că Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Dacă obişnuiţi să urmăriţi de unde vorbeşte predicatorul şi dacă aveţi Bibliile, aş vrea să le deschideţi la Matei capitolul 4.

Dar înainte de a citi, aş vrea să vă spun cum se intitulează titlul pe care l-am ales: „Timpul secerişului.”

Vom lua un text din Scriptură pe care îmi voi clădi gândurile şi din care voi lua şi subiectul. Deci vom citi din Matei 4.1-10:

Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul.

Acolo a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; la urmă a flămânzit.

Ispititorul s-a apropiat de El, şi ¡-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pâini.”

Drept răspuns Isus ¡-a zis: „Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”

Atunci diavolul l-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe streaşina Templului,

şi ¡-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos; căci este scris:

„El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; şi ei Te vor lua pe mâini, ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatră.”

„De asemenea este scris,” a zis Isus: „Să nu ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău.”

Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte înalt, I-a arătat toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor, şi I-a zis:

„Toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pământ şi Te vei închina mie.”

„Pleacă, Satano,” ¡-a răspuns Isus, „Căci este scris: „Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti!”

Aş vrea să mă întorc puţin la versetul 4: „Drept răspuns, Isus ¡-a zis: „Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”

Voi lua ca subiect cuvintele: „…orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”

Să ţineţi minte aceste cuvinte în timp ce vom vorbi.

Aşa cum am spus de dimineaţă, Isus a zis odată: „Eu sunt Pâinea vieţii.” (Ioan 6.48). Aceasta s-a întâmplat la sărbătoarea Paştilor, când evreii mâncau koşerul lor în amintirea manei care a căzut în pustie, beau apă dintr-o fântână, ca amintire a Stâncii din pustie, şi petreceau un timp minunat.

 Atunci Isus a strigat din mijlocul lor: „Eu sunt pâinea vieţii. Părinţii voştri au mâncat mana în pustie timp de patruzeci de ani şi toţi au murit.

Dar Eu sunt Pâinea venită de la Dumnezeu din cer. Dacă cineva va mânca din ea, nu va muri.” Iar în ce priveşte stânca, El a spus: „Eu sunt Stânca din care au băut părinţii voştri.”

Cum,” au spus ei, „Tu n-ai nici cincizeci de ani şi zici că l-ai văzut pe Avraam. Acum ştim că ai drac şi eşti nebun.” (Ioan 8.57).

Şi Isus a zis: „Înainte să fie Avraam, sunt Eu.” Vedeţi? „Eu sunt” era Stâlpul de Foc din rugul aprins care a vorbit cu Moise. Dacă privim cuvântul acesta gramatical, El nu a spus: „Eu am fost,” nici: „Eu voi fi,” ci: „Eu sunt,” adică la prezent.

Cum ar putea fi acest Om, Pâinea vieţii? El a spus: „Trupul Meu este Pâinea.” Deci cum putea fi acest Om, Pâinea? Este ciudat, dar pe noi nu ne-a uimit.

Oamenii din timpul Lui erau nedumeriţi, pentru că nu ştiau cum putea fi Omul acela, Pâinea. De asemenea, în Ioan 1.1 și 14, ni se spune: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.” Deci Cuvântul a devenit Pâine. Cuvântul şi Pâinea trebuie să fie Acelaşi, pentru că Isus este Cuvântul şi El este Pâinea.

Putea El să fie Pâinea şi Cuvântul? Acest lucru este ciudat pentru mintea firească, dar nădăjduiesc că în dimineaţa aceasta nu există printre noi o gândire firească, ci numai gândirea spirituală care înţelege ceea ce vrea Tatăl să ne spună aici. Vedeţi, aceste cuvinte erau ciudate, dar în acelaşi timp erau adevărul biblic.

Ei ziceau: „Poate fi Omul acesta Pâine?” Chiar şi Josephus şi alţi istorici au pus această întrebare. Acum scriu o carte cu comentariile mele privind primele patru capitole din Apocalipsa şi sper să o aveţi cât de curând. Va fi o carte mare. Apoi voi scoate o broşură cu fiecare epocă a Bisericii.

Eu am studiat Istoria Bisericii şi am găsit că unul dintre istoricii timpurii spunea că „Acest Isus din Nazaret care a vindecat bolnavii, a murit, iar ucenicii Lui L-au dezgropat şi I-au mâncat trupul.” Vedeţi? Ei credeau că ucenicii ¡-au dezgropat trupul, iar la Cina Domnului mâncau trupul Lui. De fapt aceasta facem la Cină, dar în mod simbolic, pentru că El este Cuvântul.

În acelaşi timp, aici este un text în care Isus a spus: „Trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine…” (Luca 24.44). Înţelegeţi?

Acum am vrea să scoatem din gândirea noastră tot ce este contrar cu această Scriptură. Niciodată, sub nici o formă, să nu lăsaţi deoparte această Scriptură! Nu lăsaţi nici un Cuvânt din Ea! Staţi pe Scriptură!

Dumnezeu trebuie să judece într-o zi lumea, iar dacă o va judeca după o biserică, prin care o va face? Unii spun: „Prin biserica catolică.” Bine, dar prin care dintre ele, fiindcă şi catolicii sunt mai despărţiţi decât noi. Astfel, sunt tot felul de linii: romano-catolici, greco-catolici, ortodoxe, etc. Şi atunci pe care dintre toate aceste biserici catolice o va folosi? Vedeţi?

Dacă o va face prin biserica protestantă, pe care o va lua, pentru că fiecare diferă de cealaltă. Aşadar, dacă El va judeca lumea, va trebui să aibă un Etalon după care s-o judece, altfel ar fi nedrept să ne lase să trăim această viaţă fără un Etalon după care să fim judecaţi. Ar fi drept? Deci trebuie să fie un Etalon.

Biblia spune că El va judeca lumea prin Isus Hristos, şi aici citim că Isus este Cuvântul, iar Evrei 13.8 spune că „El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” Aşadar, El va judeca biserica după atitudinea ei faţă de Hristos, care este Cuvântul.

Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4.4). Nu din gura unui om, nu de la un seminar, nu de la o biserică, ci din gura lui Dumnezeu. Prin aceasta trebuie să trăiască omul şi numai prin aceasta; nu prin propria sa interpretare, ci prin Cuvântul lui Dumnezeu.

Tu spui: „Aici este o greşeală.” Dacă este, atunci Dumnezeu este răspunzător pentru ea. El mi-a spus să spun aceasta şi aceasta trebuie să spun.

Acum este ceva ciudat cu privire la Omul care este Pâine şi Cuvânt, aşa că haideţi să cercetăm acest lucru ca să vedem ce aflăm, fiindcă toată Scriptura este adevărată şi nu poate fi încălcată. Fiecare text din Scriptură se va împlini. Indiferent cât pare de ciudat, Ea se va împlini întotdeauna.

Ce s-ar întâmpla dacă vreunul din fraţii din vechime sau străbunicii noştri ar veni astăzi aici şi ar vedea televiziunea? Poate cineva a prorocit în vremea aceea că va veni un timp când vom putea auzi un glas în jurul lumii şi poate că ce cei care l-au auzit, au spus despre acel proroc: „Sărmanul şi-a pierdut minţile.”

„Va veni un timp când culorile vor juca în aer şi vor apăsa un buton şi veţi putea vedea oamenii mişcându-se pe un ecran, peste tot în jurul lumii.” Auzind aceasta, ei au spus probabil: „Ce poate spune, sărmanul de el!”

Şi iată că în dimineaţa aceasta noi avem aceste lucruri chiar în sala aceasta.

Înainte de a merge mai departe, vreau să vă fac conştienţi de faptul că Dumnezeu este în locul acesta; că Autorul acestui Cuvânt este aici.

Astfel, nu contează cât eşti de bine îmbrăcat, câte diplome ai, ce maşină conduci, în ce casă locuieşti sau câtă educaţie ai, fiindcă Dumnezeu Se uită la inima ta. El se uită la inimă şi chiar ea ne judecă, fiindcă este scris că „din prisosul inimii vorbeşte gura.” (Matei 12.34). Dacă nu este aşa, este numai făţărnicie.

Prin această sală trec fiinţe umane, trec oameni veniţi din toată lumea şi glasurile cântă chiar acum. Vedeţi, voi sunteţi limitaţi în simţuri şi vedere, dar folosind tubul, cristalele sau ce este în televizor, când îl porneşti toate acele unde sunt comprimate sau deviate în acel tub şi astfel puteţi vedea pe cineva care este în Australia, în Africa de Sud, India sau oriunde ar fi. Poţi sta aici şi pe ecranul acela poţi vedea chiar şi culorile hainelor pe care le au, culoarea pomilor, mişcările pe care le fac, etc. Porniţi numai televizorul şi vedeţi dacă nu este aşa.

Ascuns de ochii noştri, acelaşi lucru se întâmplă chiar acum aici. A trecut pe aici când Avraam a auzit Glasul lui Dumnezeu zicând: „Uită-te la stele!”

A fost aici când s-a urcat Ilie pe Muntele Carmel; a fost aici când a trăit Adam, dar ei l-au descoperit doar acum.

Aşa este prezent Dumnezeu aici şi la fel îngerii, iar într-o zi va fi la fel de real cum este acum televiziunea sau altceva, fiindcă Duhul ne va duce în acea Viaţă nemuritoare. Atunci vom înţelege, aşa că vom vorbi din Cuvântul Lui.

Lăsaţi-L  pe marele Creator Dumnezeu, să vorbească prin natură. Luaţi-L mai întâi din natură şi întoarceţi-vă apoi în Cuvânt. Natura funcţionează după Cuvânt, pentru că Dumnezeu este Creatorul naturii. Natura a fost prima mea Biblie, aşa că L-am găsit pe Dumnezeu în ea.

Grâul este un produs al naturii, iar pâinea care susţine trupul este făcută din el. Natura deţine multe secrete, iar prima dată când L-am descoperit pe Dumnezeu a fost atunci când am observat natura. Am văzut că acolo trebuia să fie ceva. Eu nu am nici o pregătire şi din cauza aceasta vorbesc mult despre natură. Desigur, eu nu susţin analfabetismul, dar încerc să vă fac să înţelegeţi că nu este nevoie de educaţie ca să-L cunoşti pe Dumnezeu.

Ioan Botezătorul a fost premergătorul lui Hristos când a venit din pustiu. Noi am învăţat că a fost dus în pustiu la vârsta de nouă ani şi a stat acolo pentru că slujba lui era foarte importantă. Tatăl lui a fost preot, şi probabil ¡-a spus: „Ioan, tu Îl vei prezenta pe Mesia şi ştii că fratele cutare Îl întruchipează perfect.” Dar Ioan a trebuit să se îndepărteze de aşa ceva, să meargă singur în pustiu şi să trăiască acolo, pentru că trebuia să fie alegerea lui Dumnezeu cu privire la Mesia, nu alegerea omului. Astfel, el a plecat în pustiu la vârsta de nouă ani.

Când a revenit din pustiu, la vârsta de treizeci de ani, predica lui nu era ca a unui teolog. Astfel, el n-a folosit cuvinte elevate, ci a folosit cuvinte din natură şi ¡-a numit pe oamenii din biserica timpului său, „pui de năpârci,” (În Biblia engleză scrie: „generaţie de vipere.”).

Vedeţi? Aceasta a văzut el în natură: şerpi; şi îi ura pentru că erau veninoşi. În colţii lor au o otravă mortală şi aşa a numit el biserica acelui timp: „şerpi veninoşi, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia care vine? Nu încercaţi să spuneţi: „Noi aparţinem acolo, sau noi suntem metodişti, baptişti, prezbiterieni sau altceva. Nu ziceţi aceasta fiindcă vă spun că Dumnezeu poate să ridice din aceste pietre copiii lui Avraam.”

El a folosit şi securea în pustiu, aşa că a zis: „Securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom care nu face roadă bună, va fi tăiat şi aruncat în foc.” (Luca 3.9). Vedeţi, el nu putea să taie pomul cu roade, fiindcă din roadele acelui pom trăia, dar tăia pomul care nu aducea roade. O, dacă treceţi prin Scriptură, toată este atât de inspirată încât totul se învârte în jurul lui Isus Hristos. Vedeţi, „…orice pom care nu face roadă bună, va fi tăiat şi aruncat în foc.” Deci, Ioan îşi avea mesajul din natură.

Noi am văzut că Isus a spus: „Eu sunt Pâinea vieţii. Omul va trăi cu fiecare Cuvânt şi Eu sunt Cuvântul.” Deci ne întoarcem din nou în natură. Eu am observat de foarte multe ori că trebuie să fac aceasta.

Natura funcţionează după aceleaşi reguli. Astfel, în timpul când vedeţi păsările că se adună, merg în câmp şi mănâncă, sau când vedeţi că vitele sunt risipite pe câmp şi mănâncă, puteţi arunca firul în apă pentru că peştele va muşca.

Dar când păsările se adună toate în pomi şi vitele stau într-un colţ, poţi scoate undiţa din apă pentru că nu vei prinde nimic. Aceasta pentru că natura funcţionează întotdeauna după aceleaşi reguli.

Tot aşa funcţionează şi Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu face totul după aceleaşi reguli. Astfel, la început, când omul a păcătuit şi a pierdut părtăşia cu El, Dumnezeu a hotărât că îl va salva prin vărsarea sângelui unui nevinovat, şi nu Şi-a schimbat niciodată hotărârea. Noi am încercat să introducem educaţia în aceasta, să-¡ împingem pe oameni înăuntru, să-¡ atragem înăuntru, dar El rămâne Acelaşi. Da, El Se întâlneşte cu credinciosul sub sângele vărsat.

Deci nu putem face un Consiliu Mondial al Bisericilor unde să-L poată întâlni toţi. Aceasta nu va funcţiona; nu a funcţionat şi nu va funcţiona niciodată. De aceea sunt împotriva acestui sistem. Dumnezeu are deja un sistem.

Voi aţi auzit spunându-se astăzi: „Toate bisericile se vor uni împreună şi va fi un Consiliu Mondial al Bisericilor, pentru că şi Isus S-a rugat să fim toţi una.” Vedeţi, aceasta este gândirea firească, fără Duhul.

Isus a spus: „Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine…”  (Ioan 17.21). El nu S-a rugat  ca cineva să preia conducerea asupra altcuiva, nici ca o denominaţiune să fie deasupra celeilalte sau ca un om să fie deasupra altui om, ci ca voi să puteţi fi una cu Dumnezeu aşa cum Hristos şi Dumnezeu erau una. El era Cuvântul, şi Isus S-a rugat ca noi să fim Cuvântul şi să-L reflectăm pe El. Aceasta a fost rugăciunea Lui.

Vedeţi cum a strecurat Satan aceasta în gândirea firească? Dar Isus nu S-a rugat niciodată ca noi să ne adunăm toţi şi să avem un anumit crez sau ceva. De câte ori fac aceasta, ei se îndepărtează tot mai mult şi mai mult de Dumnezeu.

El vrea să fim una cu Dumnezeu şi Dumnezeu este Cuvântul. Astfel, fiecare trebuie să fie una cu Dumnezeu în inima lui.

Deci toate lucrurile lucrează în felul acesta. Aşa Îl găsim uneori pe Dumnezeu, dacă privim în natură. Succesiunea anotimpurilor Îl adeveresc pe Dumnezeu. De acolo am văzut că există o viaţă care iese afară primăvara şi îşi trăieşte viaţa, produce o sămânţă, moare şi se duce în pământ, apoi vine în înviere şi totul este un ciclu. Noi am putea vorbi ore în şir despre aceasta.

Mă gândesc cât de diferit este lucrul acesta faţă de ceea ce cred fraţii misionari din India. Ei cred în reincarnare şi spun că mori ca om şi te întorci ca pasăre sau animal, dar aceasta nu corespunde cu natura.

Natura spune că soiul de sămânţă care intră în pământ, răsare din nou. Vedeţi? Acelaşi Isus care S-a dus jos, a revenit. Aleluia! Astfel, când acest trup va cădea în pământ, nu va reveni ca o floare sau altceva, ci va reveni ca om. Noi vedem în natură cum merg lucrurile, cum trebuie să treacă prin iarnă, să putrezească, dar viaţa din interior este păstrată (dacă acolo este viaţă).

Dacă acea sămânţă nu a fost germinată, nu se va mai ridica; nu poate s-o facă pentru că nu este nimic care să se ridice.

În lume sunt două biserici: biserica firească şi biserica duhovnicească, şi toţi se numesc creştini, dar biserica firească nu poate învia, pentru că merge în acest Consiliu Mondial al Bisericilor.

Dar creştinul învie ca să se întâlnească cu Hristos, fiindcă este Mireasa care trebuie să se întâlnească cu El. Natura ţine aceste taine şi noi le putem vedea dacă stăm şi le observăm. Şi vedem că creştinătatea vorbeşte adevărul despre moarte, îngropare şi înviere.

Noi putem trăi fireşte numai dacă mâncăm ceva ce a murit. Altfel nu putem trăi.

Odată, un vegetarian mi-a spus: „Frate Branham, eu am avut foarte mare încredere în tine până când te-am auzit spunând că mănânci ouă şi şuncă la micul dejun. Cum este posibil ca un om evlavios să mănânce aşa ceva?”

„Dar ce este rău în aceasta?” l-am întrebat eu.

Toate lucrurile sunt necurate dar sunt sfinţite de Cuvântul lui Dumnezeu şi de rugăciune. Biblia spune: „Dacă vei pune în mintea fraţilor aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Hristos Isus, fiindcă… Dumnezeu a făcut bucatele ca să fie luate cu mulţumiri de către cei ce cred şi cunosc adevărul.” (1Timotei 4.6,3).

Apoi l-am întrebat: „Tu nu mănânci nimic mort ca să trăieşti?”

„O, nu, domnule!”

„Tu nu poţi trăi decât dacă mănânci ceva ce a murit. Astfel, dacă mănânci pâine, a trebuit să moară grâul; dacă mănânci legume, ele trebuie să moară. Chiar şi dacă bei lapte, mor acele bacterii, ceea ce înseamnă că tu nu poţi trăi decât prin substanţe moarte.”

Şi dacă trebuie să moară ceva ca noi să putem trăi fizic, cu cât mai mult a trebuit să moară ceva ca să putem trăi veşnic! Este nevoie de moarte. Pâinea!

Isus a spus: „Eu sunt Pâinea…” dar El nu este pâinea de grâu pe care o mâncăm noi, ceea ce înseamnă că sunt două feluri de vieţi care sunt susţinute de pâine.

Deci ştim că El nu a fost grâu, ci a fost carne, ceea ce înseamnă că trebuie să fie două feluri de viaţă. Aşa cum am spus, noi ştim că grâul moare ca să trăim fizic. Isus, Cuvântul Pâine, a murit pentru ca noi să trăim veşnic. El era Cuvântul Pâine. Să nu uitaţi aceasta! Ca să dovedim că cuvintele lui Isus sunt adevărate, trebuie să privim cum este în natură.

Acum haideţi să ne întoarcem la Scriptură ca să găsim textul de bază. În Eden, Dumnezeu a dat primei familii Cuvântul Său ca să trăiască prin El. Ei trebuiau să trăiască cu fiecare Cuvânt. Prima familie care a fost pe acest pământ, a avut Viaţa veşnică atâta timp cât au stat pe Cuvântul lui Dumnezeu.

Acesta a fost Planul Său şi El spune: „Eu sunt Dumnezeu şi Eu nu Mă schimb.” (Maleahi 3.6). Planul Lui nu a fost ca omul să trăiască printr-un crez, printr-o organizaţie sau prin nişte reguli omeneşti, ci prin fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.

Deci, să ne întoarcem în Geneza. Cuvântul „Geneza” înseamnă „Începutul.” Noi am văzut că Dumnezeu a dat familiei Lui, Viaţa veşnică atâta vreme cât au stat în Cuvântul acesta şi au trăit acest Cuvânt. Dar când L-au încălcat, a fost ruptă o singură verigă din Lanţul făgăduinţelor, şi moartea, care era şi ea o făgăduinţă, ¡-a lovit.

Este un lanţ şi el atârnă deasupra iadului. Când un credincios devine formalist şi trăieşte un cuvânt care este contrar acestui Cuvânt, îşi întrerupe părtăşia cu Dumnezeu. O singură verigă ruptă provoacă aceasta.

Să ţineţi minte că credinţa voastră în acest Cuvânt este ca un lanţ. Tăria unui lanţ este cât veriga lui cea mai slabă. Aşa este. Dacă toate verigile lui sunt tari, va rezista, dar dacă în Cuvânt este ceva de care vă îndoiţi, ceva despre care spuneţi: „Aceasta era pentru apostoli şi pentru zilele care au trecut,” când Scriptura spune că „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci,” nu lăsaţi ca aceasta să fie veriga slabă! Întăriţi lucrul acesta şi înveliţi-vă viaţa în El, fiindcă este singurul care vă va scăpa de flăcările iadului. Aşa este.

Ţineţi minte că prima familie, Adam şi Eva, care au rupt acest lanţ, nu au încălcat o propoziţie şi nici trei cuvinte, ci numai un singur Cuvânt. Omul va atârna deasupra iadului pentru fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. Acolo este hotărâtă destinaţia veşnică a fiecărui om. Noi atârnăm de acest lanţ, iar dacă în el este amestecată şi o verigă a crezului, acela este punctul în care lanţul este slab. Acolo a fost şi veriga slabă a lui Adam şi Eva: „hotărât că…” Dar sigur  a vorbit Dumnezeu! Şi dacă Dumnezeu a spus aşa, aşa rămâne.

El Îşi ţine şi Cuvântul Său care spune: „În ziua în care vei mânca, vei muri.” (Geneza 2.17). În ziua în care vei primi în tine şi altceva în afară de Cuvântul curat al lui Dumnezeu, vei fi despărţit de Dumnezeu. Acum urmează ceva tare şi vă rog să fiţi atenţi. Observaţi! Un singur Cuvânt spus de Dumnezeu în prima carte din Biblie, un singur Cuvânt l-a despărţit pe om de lanţul Vieţii veşnice.

Este ca şi cum un om ar atârna în aer prins de un picior… Tu atârni chiar de partea cea mai de jos, iar dacă rupi lanţul, indiferent unde, eşti gata! Să ţineţi minte aceasta!

Biblia spune că „orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.” (Matei 18.16). Vom ajunge imediat la cele trei ispite ale lui Isus; la cele trei ispite prin care pot cădea predicatorii; la cele trei ispite la care a căzut biserica; la trei ispite la care cade organizaţia şi la trei ispite la care cade individul.

Toate sunt în trei ca şi neprihănirea, sfinţirea şi botezul cu Duhul Sfânt; Tată, Fiu şi Duh Sfânt, pentru că totul este desăvârşit în trei.

Acum observaţi! Primul lucru pe care l-a dat Dumnezeu copiilor Săi ca să trăiască prin El, a fost Cuvântul Lui care este Adevărul. Apoi, la mijlocul Bibliei, Isus a spus: „Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” Apoi, în Apocalipsa 22.18-19, vorbeşte chiar Isus şi spune: „Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă cineva va adăuga sau va scoate un singur Cuvânt din cartea aceasta, va fi scoasă partea lui de la Pomul Vieţii.”

Vedeţi, nu este traiul nostru bun, fiindcă acesta ne este dat pe deasupra. Nu este credincioşia faţă de biserica noastră, aceasta este pe deasupra; dar lucrul cel mai important este să stai cu acest Cuvânt. Nu mânca altceva decât acest Cuvânt! Staţi cu El, pentru că acest Cuvânt este El! Acum haideţi să privim mai atent.

Pâinea vieţii fireşti este făcută din grâu recoltat, acela pe care dacă îl îngropi în pământ, va răsări. Grâul compromis nu va răsări. Noi ştim cu toţii aceasta. Fratele Sothmann care stă aici, cultivă grâu în Canada şi ştie că nu poţi pune grâu cu defect în pământ şi să te aştepţi la o recoltă bună, fiindcă gândacul sau ce este în bob, mănâncă mai întâi viaţa din el.

Ştiaţi că viermele care urmează să distrugă trupul vostru, este deja acolo în voi? Iov spunea: „Chiar dacă viermii ar distruge trupul meu…” Puneţi un trup într-un sicriu sigilat, fără aer, şi totuşi va fi mâncat de viermi.

Sau dacă iei mălai sau făină şi o laşi puţin, va face gâze. Ce este aceasta? Acea gâză este acolo de la început.

Bobul de grâu trebuie să fie unul sănătos şi fără cusur; trebuie să fie un grâu de soi. Nu poate fi un hibrid, fiindcă atunci când răsare şi vrei să-l semeni din nou, grâul tău este terminat. Un bob de grâu hibrid nu va rodi din nou. Nu poate, deoarece viaţa din el a fost luată atunci când a fost hibridat.

Aceasta s-a întâmplat şi cu bisericile. Au fost hibridate cu lumea şi de aceea după orice trezire care vine, nu mai poate veni alta. Orice biserică ce s-a organizat, a murit exact în punctul acela, fiindcă a lăsat lumea în sistemul ei. În istorie nu există nici o mărturie care să ne confirme că vreo biserică s-a mai ridicat după aceasta, ci a murit chiar atunci. De ce? Pentru că a fost hibridată.

Nu puneţi un episcop ci lăsaţi-L pe Duhul Sfânt să conducă! Duhul Sfânt a fost trimis să ţină departe buruienile şi celelalte şi nu priveşte la ce crede episcopul, supraveghetorul sau altcineva. Este nevoie de Duhul Sfânt să ţină biserica în condiţia ei. Noi vedem că El a fost acel Cuvânt desăvârşit.

Adam a avut şansa să aleagă Cuvântul şi să trăiască, sau să nu creadă Cuvântul şi să moară, iar noi avem aceeaşi şansă. Dacă Dumnezeu l-a pus pe Adam pe Cuvânt şi numai pe Cuvânt, iar pe noi ne-ar aşeza pe un crez sau pe ceva de felul acesta, ar fi nedrept în judecata Lui şi nu Şi-ar dovedi nici sfinţenia şi nici suveranitatea Sa. Dar faptul că l-a pus pe fiecare om pe aceeaşi bază ţine de suveranitatea Sa, pentru că El este Dumnezeu şi nu Se poate schimba. Astfel, El face întotdeauna ceea ce a făcut la început şi nu-Şi schimbă niciodată Planul. Îl măreşte, dar nu-l schimbă niciodată, ci continuă la fel.

Adam a avut o şansă, iar dacă ar fi ţinut de Cuvânt, ar fi trăit, dar pentru că nu a ţinut de Cuvânt, a murit.

Pentru noi este la fel. Dacă stăm pe Cuvânt, trăim, pentru că El a spus că „omul va trăi cu fiecare Cuvânt.” Dar dacă nu facem aceasta, murim, murim spiritual. Desigur, putem face gălăgie, putem sări, putem striga, dar aceasta nu este Viaţă, nu este trăire. Eu sunt misionar şi am văzut păgânii sărind şi strigând mai mult decât creştinii şi cu pretenţii că îşi cunosc zeii mai bine, etc,. dar cu toate acestea, ei nu trăiesc, ci aşa cum spune Biblia: „le merge numele că trăiesc, dar sunt morţi.”

Adam a făcut compromis cu un cuvânt al lui Satan şi a murit. Şi dacă Dumnezeu nu l-a trecut cu vederea pe Adam, la început, nu ne va trece nici pe mine sau pe tine. Noi trebuie să rămânem numai la Cuvânt, pentru că este scris: „Dumnezeu să fie găsit adevărat, şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi.” (Romani 3.4).

După ce Adam a fost încercat cu Cuvântul şi a căzut, Dumnezeu a continuat să caute în creaţia Lui să găsească un Om care să trăiască Cuvântul pentru timpul lui. Vedeţi, Dumnezeu Şi-a împărţit Cuvântul în fiecare epocă, deoarece a putut face aceasta.

El este Infinit, Atotştiutor şi Omniprezent, de aceea ştie toate lucrurile şi poate fi prezent peste tot. Fiind Atotştiutor şi cunoscând toate lucrurile, El poate fi prezent peste tot. În felul acesta ne-a hotărât mai dinainte, prin cunoştinţa Sa mai dinainte şi nu pentru că a dorit ca persoana cutare să fie salvată, iar persoana cutare să fie pierdută. Înţelegeţi?

Astfel, prin cunoştinţa Sa mai dinainte, a putut hotărî totul mai dinainte.

El face ca totul să lucreze spre slava Sa. Astfel, atributele Lui sunt manifestate spre slava Lui. Unul este vas de cinste şi altul este un vas de ocară, dar Dumnezeu le face pe toate. „Aşadar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă.” (Romani 9.16). „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl. Şi tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine, la Cuvânt.” (Ioan 6.44,37).

În Apocalipsa scrie că atunci când au fost rupte Peceţile, acolo era o Carte care se afla în mâna Celui ce stătea pe tron, a lui Dumnezeu. Şi nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, nu s-a găsit nimeni vrednic să ia Cartea aceea şi să se uite în ea. Ioan a plâns din cauza aceasta, pentru că aceea era Cartea răscumpărării.

Aseară un frate şi o soră au cântat cântarea „Mă întreb dacă Ioan m-a văzut şi pe mine când toate popoarele s-au adunat. Oare m-a văzut?” Sigur că da. Dacă numele tău a fost în acea Carte.

Şi numele lui Ioan era în Ea, şi a plâns mult pentru că nu s-a putut apropia nimeni s-o ia. Apoi unul dintre bătrâni ¡-a zis: „Nu plânge; Iată că Leul din seminţia lui Iuda,… a biruit ca să deschidă Cartea şi cele şapte peceţi ale ei.” (Apocalipsa 5.5).

Atunci Ioan s-a uitat după un Leu care să iasă de după perdea, dar a ieşit un Miel, un Miel care a fost înjunghiat înainte de întemeierea lumii.  El a văzut un Miel plin de sânge care a venit şi a luat Cartea din mâna dreaptă a Celui ce stătea pe tron şi a spus tot ce era în Ea. Aceasta este Cartea completă a răscumpărării, iar El ¡-a răscumpărat pe toţi cei care au fost scrişi în Ea, nu în afara ei.

Tot ce a avut început are şi sfârşit, dar dacă tu ai Viaţa veşnică, nu ai nici început şi nu poţi avea nici sfârşit. De ce aceasta? Pentru că suntem fiii şi fiicele lui Dumnezeu, atribute ale gândurilor Lui şi Cuvântul Lui. Deci, dacă numele tău este scris în acea Carte, nu vei avea un sfârşit al Vieţii.

Mielul a venit şi ¡-a răscumpărat pe toţi; dar nu pe toţi cei care se pretind creştini, nu pe cei care încearcă să trăiască sfinţi şi evlavioşi, ci pe cei a căror nume au fost scrise în Cartea aceea, şi numai pe aceia.

Noi am văzut că Satan a cauzat căderea lui Adam prin încălcarea unui singur Cuvânt. Dar Dumnezeu a continuat să caute în creaţia Sa să găsească un Om care să trăiască prin fiecare Cuvânt. Primul Său om a eşuat, şi el a trăit în epoca lui.

Vedeţi, sunt diferite epoci despre care Dumnezeu a prorocit de la început. Acesta este motivul pentru care El a putut să spună sfârşitul încă de la început: pentru că a ştiut toate lucrurile. El a făcut toate lucrurile prin Isus Hristos, pentru El şi după bunul Său plac.

Acum ascultaţi cu atenţie!

Cum ar fi fost dacă Moise ar fi venit cu mesajul lui Noe? Nu ar fi mers; nu era posibil. Dar dacă Isus ar fi venit cu mesajul lui Moise? Nu ar fi mers.

Dar dacă noi am veni şi am aduce mesajul metodist, mesajul baptist sau mesajul penticostal? Nu ar merge. Eu vă pot dovedi imediat prin Cuvânt că ele au fost bune în epocile lor, dar acele epoci au trecut, iar noi trebuie să luăm la cunoştinţă ce spune Scriptura pentru astăzi. Prin Acesta trebuie să trăiască omul astăzi. El a încercat să găsească un Om care să trăiască întregul Său Cuvânt.

Şi primul lucru pe care l-a făcut, a fost să-l încerce pe Noe. Dar Noe s-a îmbătat şi a căzut.

Apoi l-a încercat pe Moise, marea Sa capodoperă, dar şi el a greşit încercând să ia slava asupra sa, și din pricina aceasta nu ¡-a mai îngăduit să intre în ţara făgăduită.

Apoi a venit David care reflecta marele Mileniu şi urma să arate ce era Împăratul lui. Dumnezeu ¡-a jurat lui David că îl va ridica pe fiul lui pe scaunul său de domnie, pentru că el era „un om după inima lui Dumnezeu.” El a făcut lucruri bune: a dărâmat altare, ¡-a bătut pe filisteni şi a stat pe Cuvânt, dar în final a fost înnebunit de o femeie frumoasă şi ca urmare a încălcat porunca, a pierdut Cuvântul şi a săvârşit adulter. Vedeţi? El era un om după inima lui Dumnezeu şi totuşi a greşit.

Şi Moise L-a dezamăgit la fel ca ceilalţi, dar vieţile lor erau reflecţia Celui ce urma să vină.

Eu scriu acum o carte despre Apocalipsa şi pentru că gramatica mea este foarte săracă, am un om care se pricepe foarte bine şi ştie care este diferenţa dintre nume şi prenume, lucru pe care eu nu-l ştiu. Dumnezeu îmi dă ce trebuie scris, iar el le pune corect ca să poată fi citite şi înţelese. Şi omul acesta care corectează, mi-a spus: „Frate Branham, în epoca bisericii Pergam, Isus a spus: „celui ce va birui, îi voi da Luceafărul de dimineaţă.” Cum poate să-¡ dea Luceafărul de dimineaţă, când chiar Isus a spus că El este Luceafărul de dimineaţă?”

Vedeţi, sămânţa lui Avraam este reflectată prin stele. Ele diferă unele de alte, aşa cum şi noi suntem diferiţi unul de altul, iar Isus este acel Luceafăr de dimineaţă mai strălucitor decât toate celelalte stele. Dar în Apocalipsa 1, Îl găsim cu şapte stele în mână. El a tălmăcit aceste cuvinte şi a spus: „Taina celor şapte stele pe care le-ai văzut în mâna Mea dreaptă: cele şapte stele  sunt îngerii celor şapte biserici.” (v. 20).

„Dar cum se poate aceasta dacă ei au Luceafărul de dimineaţă?”

„Stelele din mâna Lui erau doar reflecţia Luceafărului de dimineaţă, fiindcă mesagerul acelui timp avea Cuvântul.” El este Cuvântul, iar mesagerul avea partea de Cuvânt pentru timpul lui. Astfel, oamenii care sunt gata să se îndepărteze de sistemele şi lucrurile lumeşti şi să umble cu El, văd reflecţia Luceafărului de dimineaţă prin mesagerul acelei epoci.

Şi aşa cum a lucrat prin Noe, Moise şi aşa mai departe, reflectând Vechiul Testament, în final totul ajungând la Unul, la fel va fi şi la sfârşitul epocilor Bisericii: va ajunge din nou la Isus, pentru că El este Cuvântul.

Ca şi creştini, noi Îl reflectăm numai pe El, aşa cum luna reflectă soarele în absenţa lui. Astfel, credinciosul Îl reflectă pe Fiul lui Dumnezeu în absenţa Lui; este Lumina Bibliei, adeverirea Scripturii în vieţile noastre, Cuvântul care face lumină în întuneric. Voi sunteţi candelele aşezate pe un deal, dar nu sunteţi soarele, ci o candelă, iar candela înlocuieşte soarele în absenţa lui, dând o anumită cantitate de lumină.

Noi suntem copiii lui Dumnezeu, fiii şi fiicele lui Dumnezeu, prin Duhul, cu măsură, dar El Îl avea fără măsură. Noi suntem o stea care străluceşte şi noi toţi împreună suntem o lumină în lume, dar El este Soarele care Îşi reflectă Lumina spre fiecare stea. Aleluia! Eu cred, Dumnezeu să ajute necredinţei mele.

În final a venit Cel desăvârşit. El a venit să fie ispitit în toate felurile, ca şi noi. Biblia spune că a fost ispitit ca Noe; a fost ispitit ca Moise; a fost ispitit ca restul.

Dacă am avea timp, am putea arăta lucrul acesta, dar nu avem timp, pentru că nu vreau să vă ţin mult. Dar El a fost ispitit la fel.

Satan nu-şi schimbă tactica, dar nici Dumnezeu n-o face; se schimbă numai epocile.

Deci Satan a pătruns la prima familie de pe pământ, a lui Dumnezeu. Nu rataţi aceasta! Cum a ajuns el la prima familie? Prin nici o altă cale decât încălcând Cuvântul, fiindcă ei erau întăriţi după acel Cuvânt. O, dacă am putea găsi acea spărtură!

Aşa a pătruns în fiecare epocă a Bisericii şi a apucat credincioşii printr-o spărtură: „Eu cred că Biblia este adevărată, dar lucrul acesta nu îl cred.” Asta este. Trist, dar pe acolo a intrat.

Vedeţi? „…fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4.4).

Şi în final a venit El, ca să fie ispitit exact ca şi restul. Priviţi cum atacă Satan de fiecare dată la fel. Astfel, a încercat să-I dea pâine, aşa cum a făcut cu Eva: „Dacă vrei să mănânci, ia din aceasta!”

Vedeţi? Aceasta face cu fiecare organizaţie şi cu fiecare individ: încearcă să vă dea lucruri fireşti la care să puteţi privi. Şi cu aceasta vă duce!

„Priveşte biserica aceasta mare! Priveşte câte milioane se duc acolo! Biserica noastră este cea mai mare din oraş; chiar şi primarul vine acolo. Păstorul nostru este un om deştept. El are diplomă de DD, LD şi PH.D.”

Păi, un preot catolic îl poate acoperi cu diplomele lui! El are de învăţat şaizeci şi ceva de cărţi vechi  ca să-şi obţină diploma, în timp ce tu abia cunoşti Biblia! Deci, nu încercaţi să vă comparaţi educaţia.

De fapt, aceasta face lumea: tot timpul încearcă să facă comparaţii. Nu vă comparaţi cu lucrurile lumii şi nu vă comparaţi cu bisericile, ci comparaţi-vă cu Biblia!

Necazul este că aceasta facem şi noi astăzi; aceasta este problema cu noi, bisericile penticostale. Aceasta este problema cu corurile şi cântăreţii pe care îi avem şi care se poartă ca la Hollywood. Hollywood-ul sclipeşte, dar Evanghelia străluceşte. Este o mare deosebire între a sclipi şi a străluci. Hollywood-ul sclipeşte de haine, de Rickies, Eickete şi Ricoces, dar Dumnezeu străluceşte prin smerenia credinciosului, indiferent cât de neşcolit este. El străluceşte în smerenie, nu sclipeşte ca la Hollywood.

Satan a încercat vechea lui tactică pe Isus, pe Moise şi pe restul şi va încerca să vă facă şi pe voi să acceptaţi ceva măreţ care sclipeşte.

Aceasta îmi aminteşte de vremea când eram copil şi mergeam cu tata la vânătoare de ratoni. Tata folosea etichetele acelea strălucitoare cu care erau învelite ţigările.

Astfel, luam un butuc, făceam o gaură în el şi îl puneam în locul pe unde umbla ratonul. În gaura aceea din buştean introduceam eticheta de la ţigări şi o legam aşa cu nişte nailon, pentru că ratonul este atras întotdeauna de ceva sclipitor. Când răsărea luna şi vedea eticheta sclipind, ratonul îşi băga laba după ea s-o apuce, şi chiar dacă era prins, nu-¡ dădea drumul.

Aşa este şi cu unii membri ai bisericii: chiar dacă ştie că este prins, el nu se lasă de lucrul acela. „Dacă o fac, mă vor da afară din organizaţie.” Aceasta înseamnă moartea lui, dar cu toate acestea se ţine de ea şi nu-¡ dă drumul. Asta-¡ tot.

Satan a încercat aceeaşi tactică cu Isus şi a încercat să-L facă să mănânce şi altceva în afară de Pâinea Cuvântului, dar Isus ¡-a spus: „Este scris: Omul nu va trăi numai cu pâine…” Vedeţi? El a încercat să-L facă să-l asculte.

Şi voi puteţi face ce vreţi. Puteţi să acceptaţi sau nu. Şi ratonul putea să dea drumul la acel lucru şi să-şi tragă laba afară, dar şi-a ţinut-o acolo. Aşa procedează şi o mulţime de creştini nominali: ei nici măcar nu vor să audă de aceasta, nici nu vor să vină să asculte. Ei bine, mergeţi mai departe şi veţi vedea ce se va întâmpla.

Acum observaţi! Satana a încercat să-L facă să mănânce şi altceva în afară de Pâinea Vieţii cu care ar trebui să trăiască fiecare om. Dar Isus a stat pe Cuvântul Tatălui. O, el nu a lovit-o pe Eva, nu l-a lovit pe Moise şi nu l-a lovit pe niciunul din ei, ci L-a lovit pe Cel care a reflectat fiecare Cuvânt. Dar Isus a stat cu Cuvântul şi a refuzat doctrinele seminariilor teologice, cu noua lor lumină şi cu experienţa lor. Da, domnilor. Satan n-a putut să-I spună lui Isus aşa cum ¡-a spus Evei: „O, hotărât că nu…” sau: „O, cu siguranţă Dumnezeu va fi în uniunea noastră, în Consiliul Mondial al Bisericilor! Sigur, va fi, pentru că vrea să ne unim, vrea frăţietate.” Vrea, dar cu El, nu cu lumea! Frăţietate cu El şi închinare cu El, fiindcă pentru aceasta a murit.

Isus S-a întors spre Satan cu „Aşa vorbeşte Domnul!”

Acum priviţi credinciosul trecând prin aceleaşi încercări. Când vede că stai pe Biblie: „Da, eu cred Biblia şi nu mă unesc cu nici un crez şi lucru de acolo.. Eu voi sta cu Biblia.” Dacă nu te poate prinde în vreun fel, vreau să observaţi ce ¡-a făcut lui Isus a doua oară. Priviţi!

Dacă nu te poate prinde, te va trimite la unul din seminariile lui, unde Satan este interpretul, ca să fii învăţat de teologii lui. „O, spune el, „zilele minunilor au trecut! Oamenii aceia sunt nişte eretici!” El vă trimite acolo.

Poate zici: „Stai puţin, frate Branham!” Da, haideţi să stăm puţin. Tu spui: „Nu cumva aceasta este doar o presupunere?” Nu, domnilor, nu este.

Isus a spus: „Când va veni Duhul Adevărului, El vă va aduce aminte lucrurile pe care vi le-am spus şi vă va descoperi lucrurile viitoare.” (Ioan 16.13). Aici este Biserica umplută cu Duhul adevărat, care stă pe Cuvânt şi reflectă Cuvântul, pe Dumnezeu pe pământ. Înţelegeţi? El nu are nevoie de nici un teolog, pentru că Cuvântul Lui nu are nevoie de interpretare personală. Vedeţi? El Îşi interpretează personal Cuvântul, prin adeverirea şi dovedirea Lui că este Adevărul.

Când biserica metodistă v-a spus că nu puteţi avea Duhul Sfânt aşa cum L-au avut ei în ziua Cincizecimii, voi nu ¡-aţi dat atenţie, ci aţi mers mai departe şi aţi primit Duhul Sfânt. Vedeţi?

Aseară am vorbit cu un predicator baptist despre trinitate şi ¡-am spus că aceasta este doar o terminologie. Atunci un alt predicator de la seminar a spus:

„Domnule Branham, tu încerci să-¡ faci pe oameni să creadă o religie apostolică.”

„Bineînţeles, pentru că este singura care există,” am răspuns eu.

„La ce şcoală ai fost, domnule?”

„Pe genunchi, fratele meu. Acolo am stat: la genunchiologie, nu la teologie. Acolo L-am găsit pe El.”

„Domnule Branham vrei să spui că botezul cu Duhul Sfânt există şi astăzi, aşa cum a fost în ziua Cincizecimii?”

„Biblia spune că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci; şi Isus Hristos a venit de Rusalii.” O, da, Acelaşi!

Eu voi ruga pe Tatăl să vă trimită un alt Mângâietor, care este Duhul Sfânt… Peste puţină vreme lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea, pentru că Eu voi fi cu voi şi în voi, până la sfârşitul lumii.” „Da, domnule,” ¡-am spus eu, „El a venit în ziua Cincizecimii. Da, El a venit şi a locuit în ei în forma Duhului Sfânt, Isus Hristos în forma Duhului Sfânt, aşa cum înţelegem dumnezeirea.”

Vedeţi, Satan nu a avut nevoie de teologia lui.

Şi acest predicator mi-a spus: „Domnule Branham, eu vin de la şcoala cutare şi sunt foarte bine pregătit.”

„Aud tot timpul programul vostru,” ¡-am răspuns eu.

„Noi am fost bine pregătiţi şi pot să-ţi spun că Duhul Sfânt a fost numai pentru ucenici.”

„Pă¡, Biblia spune că în odaia de sus au fost o sută douăzeci. Cine are dreptate, voi sau Cuvântul?” Şi am adăugat: „Filip s-a dus, le-a predicat samaritenilor şi ¡-a botezat în Numele lui Isus Hristos, dar Duhul Sfânt nu venise încă peste ei, fiindcă Petru avea cheile. Astfel, ei au trimis după el la Ierusalim, iar când a venit şi şi-a pus mâinile peste ei, S-a pogorât Duhul Sfânt şi peste ei. Biblia spune că a venit Duhul Sfânt.

Apoi, Petru, cu o vedenie şi cu cheile, s-a dus în casa lui Corneliu şi în timp ce le vorbea, Duhul Sfânt a venit, S-a pogorât peste ei şi au început să vorbească în limbi, să prorocească şi să-L preamărească pe Dumnezeu. Atunci Petru a spus: „Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?” Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos.” (Fapte 10.47-48).

Apoi, după treizeci de ani a venit Pavel pe coasta Efesului, iar acolo a întâlnit nişte baptişti care aveau o mare trezire: aveau loc lucruri mari şi ei strigau şi Îl lăudau pe Domnul. Pavel a vizitat biserica aceea în care erau vreo douăzeci de oameni, printre care Acuila şi Priscila, Apolo, un avocat convertit care dovedea cu Biblia că Isus era Hristosul.

Ei aveau o mare bucurie şi o mare adunare. După ce a fost eliberat din închisoare pentru că scosese afară un duh de ghicire, Pavel, care era acolo în slujba Domnului, s-a dus acolo să-¡ asculte, iar la final le-a zis: „Acesta este un om mare, dar aţi primit voi Duhul Sfânt de când aţi crezut?” Voi credeţi că L-aţi primit când aţi crezut, dar Pavel a întrebat: „Aţi primit Duhul Sfânt de când aţi crezut?” Şi ei ¡-au răspuns: „Nici nu am ştiut că a fost dat un Duh Sfânt.”

Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?”

„Am fost botezaţi cu botezul aceluiaşi om care L-a botezat şi pe Isus, adică Ioan. Am făcut botezul lui Ioan.” Vedeţi?

Şi el a răspuns: „Ioan a botezat spre pocăinţă, nu spre iertarea păcatelor, fiindcă Mielul nu fusese încă jertfit. El a botezat spre pocăinţă ştiind că trebuie să credeţi în Cel ce urma să vină, în Isus Hristos.” Când au auzit aceasta, au fost botezaţi în Numele lui Isus Hristos. Apoi, Pavel şi-a pus mâinile peste ei şi au primit Duhul Sfânt, aşa că au început să vorbească în alte limbi şi să prorocească. Aceasta s-a întâmplat treizeci de ani mai târziu.

Eu l-am întrebat pe acel bărbat: „Crezi Biblia?”

„Sigur că da,” a răspuns el.

„În ziua de Rusalii, când toţi strigau şi Îl slăveau pe Dumnezeu, iudeii l-au întrebat pe Petru: „Ce să facem ca să fim salvaţi?” Şi Petru le-a spus:

Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos spre iertarea păcatelor voastre, apoi veţi primi darul Sfântului Duh.

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” (Fapte 2.38-39). Vedeţi” „Cerurile şi pământul vor trece, dar Cuvântul Lui nu va trece.” (Matei 24.35).

Voi, penticostalii, nu aţi plecat urechea la ceea ce au spus metodiştii, baptiştii sau prezbiterienii, fiindcă aţi ştiut că această făgăduinţă a fost pentru fiecare generaţie, aşa că aţi mers mai departe. Sigur că da, aşa că nu vă opriţi, ci mergeţi mai departe!

Aici au greşit metodiştii: ei au insistat pe sfinţenie, dar s-au oprit şi nu au mers mai departe, în timp ce luteranii au insistat pe neprihănire şi s-au oprit acolo. Apoi s-au organizat şi au murit. Aceasta este tot; acesta este sfârşitul lor.

Acum fiţi atenţi, fiindcă voi încerca să ne grăbim puţin. „Când va veni Duhul adevărului, vă va aminti tot ce v-am învăţat, vă va arăta lucruri care vor veni şi vă va adeveri fiecare Cuvânt, însoţindu-l cu semne.”

Dacă veţi renunţa la orice crez şi la celelalte lucruri, şi vă veţi ţine de Cuvânt, Dumnezeu este obligat să împlinească tot ce a făgăduit în Biblie. Înseamnă că atunci când faci aceasta, Se adevereşte Cuvântul.

El nu are nevoie de cineva care spune: „Zilele minunilor au trecut.”

Cine este acela care poate să-mi spună că zilele minunilor au trecut când eu am fost odată orb? Aleluia! Am fost pe patul de suferinţă şi doctorii mi-au mai dat doar trei minute de viaţă, dar trăiesc şi astăzi. Cum pot să-mi spună ei altceva?

Odată am fost un membru căldicel, dar acum sunt umplut cu Duhul Sfânt. Dumnezeu nu are nevoie de nici un interpret. Duhul Sfânt însuşi, care este Cuvântul Îl tălmăceşte. El este propriul Său Interpret. Încercaţi-L o dată şi veţi vedea că este aşa. Nu daţi atenţie la ce spune cineva, ci faceţi ceea ce a spus Dumnezeu să faceţi.

Tu spui: „Eu fac aceasta.” Dar cum rămâne cu celălalt Cuvânt? Încălcarea unui Cuvânt rupe lanţul.

Acolo greşesc bisericile, chiar la acel lanţ. Ele se organizează, adună toate lucrurile împreună şi fac o mare denominaţiune, dar aţi murit chiar acolo. Dacă va fi cu voia Domnului, vom dovedi aceasta imediat prin natură şi prin Cuvânt.

Vă va aduce aminte.” El adevereşte fiecare Cuvânt şi noi trăim prin El. Aleluia! Trăiţi prin El! „Omul va trăi prin fiecare Cuvânt, prin fiecare Cuvânt adeverit.” Isus a spus: „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce cred.” Vedeţi? Îi vor însoţi. Ţineţi-vă de aceasta, pentru că Dumnezeu adevereşte că este Adevărul.

Seminariile şi teologii inspiraţi de Satan spun: „Nu poţi să te încrezi în aceasta, pentru că aceste lucruri au fost pentru apostoli. Zilele acelea au trecut, nu mai există aşa ceva. Aceasta a fost pentru apostoli să poată dovedi Evanghelia, dar astăzi avem oameni învăţaţi.”

Ei aveau o învăţătură mai bună decât avem noi astăzi. Spuneţi-mi o biserică ce stă pe Cuvânt ca sinedriul în care erau preoţi din stră-stră-străbunici. Dacă era sucit un singur Cuvânt din acel sul, ei erau împroşcaţi cu pietre. Vedeţi? Ei trebuiau să stea exact pe acel Cuvânt, dar au omis un singur lucru: atunci când a venit adevăratul Cuvânt, Viaţa, nu L-au văzut. Acesta este motivul pentru care mulţi au fost condamnaţi şi numiţi lucrători ai Satanei.

Vedeţi? Când un învăţăcel de la seminar îţi spune că Duhul Sfânt şi vindecarea divină nu sunt pentru timpul acesta, ceea ce spune el nu reflectă Cuvântul lui Dumnezeu. Vedeţi, aceasta nu este o reflecţie de la Dumnezeu, ci este reflecţia unui crez; este reflecţia unei doctrine din afara Bibliei.

Evrei 13.8 spune că „El este Acelaşi ieri, azi şi în veci,” iar Ioan 14.12 spune că „cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu.”

Cum veţi scoate aceste cuvinte din Biblie şi le veţi înlocui cu altele? Prin aceasta rupeţi Lanţul Vieţii, pentru că omul trăieşte veşnic numai cu Pâinea Vieţii, în timp ce fireşte trăieşte cu pâinea naturală. Deci aici sunt două pâini.

Dacă în voi este Duhul Sfânt, El va spune „Amin,” la fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu.

Acum vreau să vă întreb ceva care vă va deranja. Când eram copil, mama obişnuia să ne dea ulei de castor. Nici acum nu pot să-¡ suport mirosul. Noi am crescut în sărăcie şi hrana noastră era foarte săracă. Deci nu este de mirare că eram subnutriţi. Din cauză că nu aveam cu ce să ne hrănim cum trebuie, în fiecare sâmbătă seara, mama ne punea să luăm o doză mare de ulei de castor. Când venea la mine, mă ţineam de nas şi strigam: „Mamă, aceasta îmi face rău!” Dar ea îmi răspundea: „Dacă nu-ţi face rău, nu-ţi face nici bine. Poate şi lucrul acesta va funcţiona aşa.

 Şi acum vreau să vă întreb ceva: Cum poate un bărbat sau o femeie care pretinde că este umplut cu Duhul Sfânt, care este Cuvântul, care te face o parte din El şi reflectă Evanghelia timpului vostru, să nege tocmai Cuvântul pe care L-a scris?

Mie nu-mi pasă cât eşti de bun. Aş putea să te duc între hotentoţii din Africa şi să-ţi arăt o viaţă pe care un creştin nu poate pune degetul.

Acolo, tinerele sunt testate dacă sunt fecioare, iar dacă cumva vreuna nu este fecioară, trebuie să spună numele bărbatului vinovat şi sunt omorâţi amândoi. Dacă s-ar întâmpla aceasta în Statele Unite, nu ar avea cine să îngroape atâţia morţi. Vedeţi ce morală au păgânii aceia? Fraţii indieni de aici, pot să vă spună că mahomedanii duc o viaţă mult mai morală decât ne gândim noi, ceea ce înseamnă că nu puteţi să-¡ testaţi după aceasta.

Cuvântul face testarea! Fariseii erau de două ori mai smeriţi decât Isus, fiindcă El S-a dus, le-a rupt bisericile, ¡-a lovit cu biciul şi le-a răsturnat mesele.

Astfel, dacă aş ţine o predică în defavoarea Lui, aş spune: Cine a venit la voi când aţi fost bolnavi? Preotul vostru evlavios. Cine l-a împrumutat pe tatăl vostru când  recolta lui a fost compromisă? Preotul vostru evlavios. Cine v-a binecuvântat când părinţii v-au dus înaintea lui Dumnezeu? Preotul vostru evlavios. Cine te-a vizitat când ai fost în închisoare? Preotul vostru evlavios. Dar Tânărul acesta renegat, acest Isus, ce a făcut? L-a numit pe preotul vostru „şarpe”!

Vedeţi, nu este după roade, ci după Cuvânt. „Omul nu va trăi după roade, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4.4). El era acel Cuvânt, dar ei nu L-au văzut. Aceasta a trebuit să facă El, dar ei nu au putut să vadă pentru că nu le-a fost dată să vadă. El spunea: „Nu puteţi veni la Mine!” Vedeţi, sărmanii evrei aveau ochii închişi pentru că El însuşi ¡-a orbit.

Gândiţi-vă cum este să fii orb şi mulţumiţi-I lui Dumnezeu pentru vederea pe care o aveţi asupra Scripturii.

Acum observaţi! El era acest Cuvânt şi după aceasta a fost testat. Acum vom trece prin aceste lucruri.

Când cineva spune: „Aceasta a fost pentru o altă epocă!” nu reflectă Cuvântul deoarece Biblia spune că „El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” Cum este posibil ca Duhul Sfânt din tine să nege aceasta?

Pot să vă supăr puţin? (Adunarea spune: „Amin.”). Este în ordine? Ridicaţi mâna. Nu vă veţi supăra pe mine? („Nu!”). Dacă o veţi face, aşa să fie.

Cum puteţi voi, femeile cu părul încreţit, să-mi spuneţi că sunteţi umplute cu Duhul Sfânt? Un Cuvânt! „O,” ziceţi voi, „eu am vorbit în limbi!” Aceasta nu are nici o importanţă! Nici că ai tălmăcit, nici că ai strigat sau ai dansat în duhul!

Cum puteţi voi, bărbaţilor care vă numiţi capul familiei, să vă lăsaţi soţiile să umble în pantaloni scurţi, să se dea în spectacol şi apoi să se numească creştine?

Păstorilor, cum puteţi să vă înfăţişaţi înaintea lui Dumnezeu fără să luaţi poziţie împotriva acestor lucruri? Desigur, dacă veţi predica în felul acesta nu veţi mai aparţine multă vreme vreunei grupări sau vreunui seminar, ci va trebui să căutaţi colaborare în altă parte. Dacă va fi cu voia Domnului, vom ajunge imediat şi la aceasta.

Nu vreau să vă rănesc, pentru că vă iubesc, dar trebuie să vă spun adevărul. Dacă te-aş vedea că mergi pe un râu în jos şi că există riscul să te îneci, nu-ţi voi spune: „Eşti un om bun!”, ci te voi avertiza, îţi voi spune că eşti în pericol.

După cum am spus şi aseară, dacă sunt creştin trebuie să mă identific cu fiecare caracter al Bibliei. Astfel, am stat cu Noe, am predicat cu el şi ¡-am avertizat pe oameni. Aşa este. Am stat cu Ilie pe Muntele Carmel; am stat la Calvar şi am fost răstignit împreună cu El, iar în ziua de Paşti am înviat cu El, biruitor asupra tuturor lucrurilor. În El au fost biruite toate lucrurile fireşti.

Observaţi! El nu a adeverit şi nu a reflectat atunci Cuvântul pentru această epocă. Astfel, dacă credeţi Cuvântul, Dumnezeu însuşi Îl va adeveri aşa cum a făcut atunci cu Isus. Cuvântul Pâine ne-a fost dat ca să ne hrănească: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” Deci aici este Cuvântul Pâine. Să ţineţi minte aceasta! Aceasta este Pâinea cu care trebuie să se hrănească biserica în fiecare epocă. Aceasta este Mana ascunsă şi păstrată doar pentru biruitori. Aşa spune Apocalipsa, dar nu am timp să dezvolt mai mult acest lucru, pentru că mai am doar treizeci de minute.

Priviţi! Când a căzut mana din cer, ea era un simbol pentru Duhul Sfânt. Sunteţi de acord cu aceasta?

Dumnezeu ¡-a spus lui Moise să meargă, să ia un omer de mană şi s-o pună în sfânta sfintelor. Dacă nu o puneau în sfânta sfintelor, se strica. Este adevărat? O umpleau viermii.

El a spus să fie pusă în sfânta sfintelor şi toţi preoţii care aveau să vină să propovăduiască Cuvântul, trebuiau să ia şi să mănânce din ea.

Aceasta urma să reprezinte acea Lumină în mâna Sa, în noua epocă a Bisericii reflectând Lumina Lui, Mana; şi numai omul care a biruit complet, numai omul care a pus deoparte orice era contrar Cuvântului, putea intra la ea. Şi acea Mană este Cuvântul. Oh, este Isus! „Omul va trăi cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” Aceasta este Mana ascunsă pregătită pentru fiecare biruitor; Mana dată pentru fiecare preot care va veni.

Şcolile teologice au vândut de multă vreme această binecuvântare pentru un blid de mâncare. Acesta este adevărul. Au făcut la fel ca Esau.

Din punct de vedere moral, Esau era mult mai bun decât Iacov, dar nu a avut respect pentru dreptul de întâi născut care era Cuvântul. Câţi ştiu că dreptul de întâi născut, făgăduinţa dată fiului mai mare, era Cuvântul?

Esau era un om bun, moral, la fel ca şi creştinătatea de astăzi: nu minţea, nu fura, etc, dar a spus că nu-¡ pasă de dreptul de întâi născut. Partea firească era în ordine, dar partea duhovnicească era greşită.

Aşa este şi astăzi: amestecarea bisericii cu lumea, petreceri de bingo, dansuri, coafuri, pantaloni scurţi, etc.

Poate ziceţi: „Care este lucrul acela micuţ, frate Branham?” Acela este unul din multele lucruri despre care Biblia spune că este greşit, ca de exemplu: faptul că femeia îşi taie părul. Aşa este. Cum va putea să intre ea acolo dacă face aceasta? Întrebaţi orice predicator şi vă va spune că Cuvântul condamnă aceasta, pentru că ea îşi necinsteşte capul, bărbatul, şi ar trebui lăsată din pricina aceasta. Aşa este. „o femeie tunsă este ca una care ar fi rasă.” (1Corinteni 11.5). Nu vă jucaţi! Ori îl tăiaţi de tot, ori îl lăsaţi să crească! Aşa a spus Dumnezeu şi orice predicator al Evangheliei ştie că acesta este adevărul, fie că recunoaşte sau nu. Vedeţi? Şi la ce vă foloseşte să împliniţi restul, dacă un lucru îl lăsaţi afară?

Aceasta se întâmplă când în voi este doar puţin din lume şi încercaţi să vă purtaţi ca celelalte biserici. Exact acolo a intrat Israelul în necaz şi au murit. Acolo a intrat şi Adam în necaz şi acolo au intrat în necaz şi restul. Este suficient un singur Cuvânt. Amestecarea cu lumea; cu ceva din lume, cu ceva Hollywood, cu puţină teologie şi unde aţi ajuns?

Vedeţi? Şi dacă vede că nu reuşeşte aici, Satan va încerca următoarea schemă cu tine, făcându-te să nu crezi Cuvântul şi să mergi la seminar. Aici să fiţi foarte atenţi la ceea ce voi spune. El vă va face o ofertă extraordinară. Dacă nu te poate trage de la Cuvânt, îţi va face o ofertă extraordinară.

El I-a spus lui Isus: „Să-Ţi spun ceva: Te urci acolo sus şi te arunci de pe Templu. Prin aceasta le vei arăta oamenilor că poţi face ceva supranatural.”

Priviţi! Cum a venit cu ispita, cum ai ajuns la sfârşit. Poate te lasă să vorbeşti în limbi şi te gândeşti că Îl ai. Poate te lasă chiar şi proroceşti, chiar dacă nu este după Cuvânt. Am văzut oameni care s-au ridicat şi au prorocit atât de contrar Cuvântului cât este de departe estul de vest. Vedeţi? Tu poţi trăi numai pin Cuvânt, dar acele daruri supranaturale Satan le poate avea cu grămada. Aşa este. Aceasta nu înseamnă aproape nimic. Nu a spus Isus: „Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”  Şi El le va spune: „Depărtaţi-vă de la Mine, lucrători ai fărădelegii!” (Matei 7.22-23). Ce este o fărădelege?  Este ceva ce ştii că este corect şi admiţi aceasta în inima ta, dar nu faci. Când ştii că Biblia învaţă un anumit lucru şi nu îl faci, este o fărădelege.

David a spus: „Dacă îmi voi ascunde fărădelegea în inima mea, Dumnezeu nu va asculta rugăciunea mea.” Este adevărat? Scrie aceasta în Biblie? (Adunarea spune: „Amin!”). Desigur, voi nu puteţi să vă supăraţi pe Biblie. Vedeţi? Isus a spus „Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”  Şi El le va spune: „Depărtaţi-vă de la Mine, lucrători ai fărădelegii!”

Aşa a făcut şi Adam. El a spus: „Doamne, am făcut asta şi asta.” Dar un Cuvânt, un singur Cuvânt a fost hotărâtor. Este suficient să încalci un singur Cuvânt.

Da, poţi să proroceşti ceva împotriva Cuvântului. Timpul a adus acum acest dar supranatural care este însoţit de atâta gălăgie şi atracţie: „Slavă lui Dumnezeu, m-am rugat pentru cutare şi s-a ridicat! Aleluia! Pot să vorbesc în limbi şi cineva a tălmăcit! Este autentic, este adevărat!” Dar Pavel a spus: „Pot să vorbesc în limbi omeneşti şi îngereşti şi să nu fiu nimic. Pot avea credinţă să mut munţii şi tot un nimic sunt!” (1Corinteni 13.2). Este adevărat? (Adunarea spune: „Aşa este.”).

Dar vedeţi, el vă oferă aceasta. O, penticostalilor, eu vă iubesc, pentru că altfel nu aş fi cu voi. Dar aici aţi dat greş. Uitaţi-vă la Cuvânt, nu la dar! Uitaţi-vă la dătător ca să vedeţi de unde a venit…..

… O, tu eşti foarte popular cât timp stai deoparte de acest Cuvânt, dar dacă intri în acest Cuvânt, vei vedea cine va mai colabora cu tine. Priviţi ce va urma!

Cu câteva săptămâni în urmă, o anumită Asociaţie s-a adunat aici şi a spus că orice predicator care mă va chema să mă rog pentru bolnavi, va fi excomunicat definitiv din mijlocul lor. De ce aceasta? Desigur, pentru că mă rog pentru bolnavi. Ei spun: „Nu-l ascultaţi!” dar aici este Cuvântul adeverit.

Exact aşa au făcut şi cu Domnul nostru şi aşa au făcut cu orice slujitor în fiecare epocă. Aşa au făcut cu Luther, cu Wesley şi cu restul. La fel au făcut cu voi la început, iar acum v-aţi întors la aceeaşi troacă din care aţi ieşit. Întotdeauna a fost aşa, pentru că Satan procedează întotdeauna aşa. Acum toţi sunt atât de cuprinşi de gălăgia sclipirii, încât nu mai dau nici o atenţie la Cuvânt.

„O,” spun ei, „a venit fratele Cutare şi îl avem aici cu noi!” Vedeţi, el este luat de val şi nici nu a observat dacă este sau nu Cuvântul; nu face nici o deosebire.

„Toţi au spus că este în ordine, deci Acesta nu are nici o importanţă.”

Denominaţiunea spune: „Băiete, nu lăsa pe nimeni să-ţi spună ceva!” Şi ce aţi obţinut. Vedeţi? Satan a acoperit întotdeauna Cuvântul, şi atunci şi acum aici. El a încercat chiar şi în supranaturalul pe care L-a pus pe Isus să-l facă. Vedeţi? Ce s-ar fi întâmplat dacă Isus ar fi ascultat de el?

El I-a zis: „Stai puţin, vrei să spui că stai pe Cuvânt? Vrei să stai pe Cuvânt? Este scris că El va porunci îngerilor Săi să te păzească, să nu-Ţi loveşti piciorul de vreo piatră. Ei Te păzesc ca să nu Te loveşti.” Dar El nu a lovit nici o piatră cu piciorul. Vreau să observaţi ceva. Eu nu am spus că Satan ar fi citat Cuvântul, ci am spus că L-a acoperit, L-a învelit aşa cum pui o glazură pe o prăjitură, ceea ce nu era corect.

Aceasta încearcă ei să facă şi astăzi: să-L acopere, să-L văruiască, dar nu se va potrivi cu restul Scripturii, pentru că totul trebuie să fie: „Isus Hristos Acelaşi ieri, azi şi în veci.” Totul trebuie citat exact cum a vorbit El, pentru că dacă este citat corect, El va adeveri în viaţa ta că este aşa. Aşa vor şti oamenii că sunteţi epistole vii citite de Dumnezeu. Epistolele scrise sunt această Biblie, este adevărat? Şi tu eşti o Biblie scrisă care reflectă Cuvântul Său, acel om desăvârşit în Dumnezeu.

Şi Isus a spus: „De asemenea este scris…” Vedeţi?

Dar aţi văzut-o pe Eva care în acelaşi stadiu s-a lăsat dusă de înţelegerea ei despre supranatural şi a avut o experienţă teologică. Educaţia ei era superioară oricărui teolog din ţară la vremea aceea, aşa că s-a lăsat dusă. Ea ştia că a avut ceva ce Adam nu a avut niciodată. Probabil era capabilă să stăpânească peste el, de acum, fiindcă ştia mai mult decât Adam al ei.

Ea a învăţat ceva de la cel rău; a primit o educaţie aleasă despre Adevăr. Aşa este. Avea o educaţie deosebită despre Adevăr, pe care nu o ştiuse înainte, dar era moartă deoarece călcase Cuvântul. Da, era cât se poate de educată.

La fel este seminarul: îţi oferă o experienţă teologică încât poţi cita fiecare personaj din Vechiul şi Noul Testament, dar ai grijă ce faci, să nu încalci chiar acolo Cuvântul spunând: „Aceasta este doar pentru ei…”, fiindcă este pentru tine şi pentru oricine Îl doreşte. Vedeţi? Aveţi grijă!

„O, aceasta a fost pentru biserica de la început!” Nu uita că „El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” Vedeţi? Eva avea o educaţie bună, dar era moartă în păcat şi fărădelege.

Acum schema numărul trei a lui Satan. Vom trece repede pentru că nu vreau să vă răpesc prea mult timp, poate încă douăzeci de minute, dacă vreţi să mai rămâneţi. Atunci să privim a treia schemă a lui Satan sau a treia ispită.

Dacă celelalte au eşuat, aceasta nu va mai eşua pentru că acum îţi oferă o poziţie în biserică, aşa cum a încercat cu Isus. Lui ¡-a spus: „Îţi dau întreaga lume, Te fac Împărat. Tot ce vezi îmi aparţine, deci poate fi al tău.”

Cine poate face un om păstor? Cine poate da unui om un dar prin punerea mâinilor? Dumnezeu a aşezat aceste lucruri în biserică. Vedeţi? Vedeţi cum sucesc ei Cuvântul? Fac la fel ca Eva care cu cunoştinţa ei l-a avut pe Adam sub controlul ei. Ea a putut să facă ce voia imediat ce l-a făcut pe Adam să accepte.

Dar când Satan a venit să-L ispitească pe Isus, El nu a cedat ci a spus: „Înapoia Mea, Satană!” Cu alte cuvinte, „este scris că omul va trăi cu fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu,  nu cu propunerea ta: că te fac supraveghetor general, prezbiter, diacon, sau că te las să cânţi la pian.” Vedeţi, toate aceste afirmaţii: Tu eşti o persoană foarte populară şi avem nevoie de talentul tău în biserică,” n-au nici o valoare. Vino la Cuvânt!

Ea putea să-l conducă şi să-l înveţe, aşa cum se întâmplă cu recolta de astăzi. Şi ei ascultă ca să fie DD sau prezbiter general sau ceva de felul acesta.

Ce diferenţă faţă de Isus! El a stat cu Cuvântul.

În următoarele minute aş vrea să vă dovedesc că aceste lucruri sunt adevărate, şi cele fireşti şi cele din Cuvânt, şi să le pun alături.

Aceasta dovedeşte că El era Cuvântul făcut trup, Pâinea. El era Cuvântul făcut trup. De ce? Pentru că reflecta numai Cuvântul.

Dacă eşti o epistolă scrisă, tu vei reflecta numai Cuvântul, nu ce spune seminarul, ce spune cineva sau ce crede doamna Jones sau doctorul Cutare, ci ce spune Dumnezeu despre aceasta. „Orice om să fie găsit mincinos şi Cuvântul Meu să fie Adevărul. Oricine va scoate una din aceste porunci şi îi va învăţa aşa pe oameni; oricine va scoate un Cuvânt din Cartea aceasta sau va adăuga unul, ¡ se va scoate partea de la Viaţă, pentru că omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. Numai prin acest Cuvânt trăieşti veşnic!”

Aşa cum ca să trăieşti trebuie să mănânci ceva ce a murit deja, tot aşa, ca să trăieşti veşnic trebuie să-L ai pe Hristos. Altfel, vei muri. Şi ce este Hristos? „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.” (Ioan 1.1,14).

Voi sunteţi acele epistole scrise, una pentru o epocă şi una pentru alta, ca Lumină pentru acel ceas. Dar ei nu au văzut, fiindcă numai voi reflectaţi aceasta.

Ceilalţi au rămas fermi deşi au eşuat într-un singur punct, dar El, nu. După cum am mai spus, El a spus în Apocalipsa 22.18-19 că: „Oricine va adăuga sau va scoate…”

Acum fiţi atenţi! În Matei 24.24 este ceva tare, fiindcă Isus a spus: „…dacă ar fi cu putinţă ¡-ar înşela chiar şi pe cei aleşi.”  Priviţi duhurile! Scriptura trebuie să se împlinească în aceste zile din urmă, credeţi aceasta? (Adunarea spune: „Amin!”). Aceasta este. „În zilele din urmă, dacă va fi cu putinţă vor fi înşelaţi chiar şi cei aleşi.”  Este atât de perfect, atât de biblic şi cât se poate de clar spus: că numai cei aleşi vor scăpa. Aceasta a spus Isus. Credeţi? (Adunarea spune: „Amin!”). „dacă ar fi cu putinţă ¡-ar înşela chiar şi pe cei aleşi.” (Matei 24.24).

Puteţi vedea cu ochii voştri că este perfect biblic. Vedeţi, şi fariseii aceia aveau Scriptura aceasta desăvârşită, dar au privit-o prin tălmăcirea lor personală.

Cum au ştiut ei că El nu este greşit? Pentru că Dumnezeu a adeverit fiecare Cuvânt pe care L-a făgăduit pentru acea epocă. De aceea au ştiut că El era Mesia.

Să nu uitaţi că în aceste zile, „dacă ar fi cu putinţă…” iar pentru aceasta este suficient un singur Cuvânt, doar unul singur. Aceasta a încercat Satan să-L facă pe Isus să facă şi aceasta are de făcut astăzi: să sucească un singur Cuvânt. Asta-¡ tot ce vrea. Voi ştiţi că acesta este Adevărul. Scoate un  Cuvânt şi adaugă altul şi va urma un eşec total. Gândiţi-vă la interpretarea seminariilor, fiecare cu o altă interpretare, dar trebuie să fie şi un Adevăr undeva, iar acesta este Biblia.

Poate zici: „Frate Branham, dar ei au cea mai frumoasă închinare.”

Isus a spus: „Degeaba Mă cinstesc ei, dând învăţături care nu sunt decât nişte porunci omeneşti,  şi nu Cuvântul.” (Marcu 7.7). Aceea este concepţia lor despre cum trebuie interpretat Cuvântul.

După cum am mai spus, Dumnezeu nu are nevoie de nici un Interpret, fiindcă El Îşi interpretează singur fiecare Cuvânt. Deci nu este nevoie de nimeni să interpreteze Cuvântul, fiindcă Îl interpretează El pentru tine când doreşti să-L accepţi.  Vedeţi, aceasta este Viaţa, însăşi Viaţa.

Isus a spus: „Degeaba Mă cinstesc ei…”  De fapt, ei se închinau lui Dumnezeu; şi Cain s-a închinat lui Dumnezeu, la început, dar degeaba. Totul a fost fără nici un folos.

Ei pot spune: „Eu am făcut aceasta, am dansat în duhul, am vorbit în limbi, am prorocit, am predicat Evanghelia…” Da, dar ai omis să-ţi laşi părul să crească. Omite un singur lucru şi Duhul Sfânt te va părăsi chiar atunci. Aceasta s-a întâmplat cu bisericile noastre: au omis.

O, dar este o închinare frumoasă! „Degeaba Mă cinstesc ei, învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti.” (Matei 15.9).

Fariseii erau adevăraţi teologi. Astăzi nu avem nimic care să se poată compara cu ei. Nu, nu. Ei ştiau fiecare Cuvânt care era scris, dar totul era degeaba. Gândiţi-vă că „degeaba” aveau şcoli înalte, seminarii, teologie, învăţători şi toate acele lucruri, pentru că erau pierduţi.

Erau la fel ca cei din pustie, care au mâncat mană cerească şi au băut apă din Stâncă, şi totuşi Isus a spus despre ei că au murit. Cuvântul „moarte” înseamnă „despărţire veşnică.” De ce? Pentru că nu au crezut făgăduinţa lui Dumnezeu.

O, nu-mi place să vă reţin atât de mult, dar trebuie să mai spun ceva. Toţi oamenii aceia au ieşit sub călăuzirea Stâlpului de Foc şi au mers în pustie pentru că au crezut în Dumnezeu. Dar când au văzut obstacolul, când cele zece iscoade s-au întors şi au spus: „Nu putem lua ţara pentru că acolo sunt acei uriaşi… Şi asta şi cealaltă, deci este imposibil!” au dat înapoi.

Dar ce au făcut Iosua şi Caleb? Ei au liniştit poporul spunând: „Suntem mai mult decât în stare să o luăm.” De ce? Cele zece iscoade au privit la ceea ce putea vedea ochiul dar Iosua şi Caleb au privit la făgăduinţa lui Dumnezeu, fiindcă El le-a spus: „V-am dat această ţară. Duceţi-vă şi luaţi-o!”

Dacă ar fi să citim ceva aici, este Evrei 6.6: „…este cu neputinţă pentru cei care odată au fost luminaţi şi au gustat Duhul Sfânt şi puterea veacului viitor, dacă au căzut, au negat şi au plecat…”

Ei sunt la fel ca cei care au mâncat din acei struguri, din roadele acelei ţări, dar apoi au spus: „Nu putem birui!”, şi ca urmare au murit în pustiu.

Aici am ajuns şi noi. Am gustat bunătatea Cuvântului lui Dumnezeu, dar când este vorba de întreaga făgăduinţă, spunem: „Aceasta nu putem face pentru că doctorul Cutare sau cineva a spus că aceste lucruri au fost numai pentru apostoli; că aceasta a fost pentru un alt timp.” Dacă faci aceasta, mori chiar acolo.

Vedeţi, toată Scriptura se leagă împreună, fiecare Cuvânt, şi nu Îl puteţi primi de la nici o teorie omenească, de la nici un sistem sau ceva de felul acesta, fiindcă este descoperit numai de Duhul Sfânt.

Isus a spus: „Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor.” (Matei 11.25).

Haideţi să trecem repede mai departe. „Degeaba Mă cinstesc ei…” Cine? Acei farisei educaţi, cu o morală bună, dar pe care Isus ¡-a numit „diavoli.” „Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru…” (Ioan 8.44). „Voi împodobiţi mormintele prorocilor care au venit să dărâme aceste sisteme religioase.” Aceasta au făcut prorocii! La cine vine Cuvântul la un teolog sau la un proroc? (Adunarea spune: „La proroc.”). Deci nu la teologi şi la şcoală, ci vine întotdeauna la proroc, pentru că Dumnezeu nu-Şi schimbă niciodată felul de lucrare. El a lucrat tot timpul aşa. Nu cu un grup, ci cu un individ. Da, domnilor. Nu cu un grup, ci cu un proroc.

Isus a spus: „Vai de voi! Pentru că voi zidiţi mormintele prorocilor, pe care ¡-au ucis părinţii voştri.” (Luca 11.47).

Penticostalilor, scoateţi-vă nasul afară din acel Consiliu Mondial al Bisericilor! Predicatorilor de aici, scrieţi-le aceasta celor de la cartierul general.

Şi voi, baptiştilor, întoarceţi-vă capul de acolo! Nu vedeţi că este chiar semnul fiarei care vine? Dacă sunteţi conştienţi de ceea ce spune Scriptura, ştiţi cum va înghiţi pe oricine. Dacă Cuvântul Se reflectă în voi, ţineţi-vă departe de lucrul acela! Denominaţiunea voastră va intra acolo, iar atunci veţi rămâne cu ea sau veţi fi excomunicaţi; ori înăuntru, ori afară.

Atunci nu mai eşti o denominaţiune, ci eşti expus. Exact. Dumnezeu să te binecuvânteze dacă o faci. Este greu de spus câţi, dar unii o vor face fără îndoială. Da, domnilor. Înşelaţi, iar Isus ¡-a numit draci. Dar atunci când Isus ¡ s-a împotrivit fiecărei ispite, El l-a mustrat cu Cuvântul şi a stat pe Cuvânt, iar Dumnezeu L-a adeverit.

Aseară am predicat despre lucrarea lui Michelangelo. Câţi aţi fost la Forest Lawn să vedeţi statuia lui Moise făcută de Michelangelo? Când am intrat şi l-am văzut prima dată, a fost izbitor. Michelangelo a lucrat aproape toată viaţa la statuia aceasta. El ştia în gândul său cum trebuia să arate Moise şi a vrut să-l termine înainte de moarte. Astfel, a petrecut ani de zile cioplind aici, tăind dincolo, şlefuind aici. Iar în final, după mulţi ani, l-a terminat. Stătea acolo cu cârpa în mână şi se uita la el, la întruchiparea viziunii pe care o avusese în gândul său. Şi deodată a fost atât de inspirat de lucrarea sa, încât a apucat un ciocan şi l-a lovit peste picior strigând: „Vorbeşte, Moise!” Semăna atât de mult cu ceea ce avusese în gândul său, încât s-a gândit că statuia aceea trebuie să vorbească. Este o statuie perfectă, dar la piciorul drept are o ciobitură. Mergeţi şi uitaţi-vă la el, la reproducerea de la Forest Lawn, la capodopera lui Michelangelo care ¡-a pecetluit viaţa.

Dumnezeu este un mare Sculptor şi l-a făcut pe om după chipul Său, ca să-L reflecte pe El şi El este Cuvântul. Şi ce a făcut El? L-a încercat pe Adam, dar Adam a căzut; Moise a căzut şi toţi ceilalţi au căzut. Dar este Unul desăvârşit. Aleluia! şi Acela este nimeni altul decât Dumnezeu însuşi în trup, Cuvântul reflectat, în care a locuit trupeşte toată plinătatea dumnezeirii; nu un proroc, deşi era un proroc; nu un om, deşi era un Om.

El nu era nici evreu, nici dintre neamuri, ci era Dumnezeu. Înţelegeţi? Ca trup, tu eşti ceea ce este sângele tău. Dar Dumnezeu a creat în Maria un germen: un ou şi o celulă de sânge care era sângele lui Dumnezeu.

Sângele vine de la partea masculină.  Hemoglobina şi sângele trebuie să vină de la tată. Astfel, dacă mama este bolnavă de TBC, bebeluşul nu poate lua boala ei. O poate lua de la sânul mamei sau cum respiră asupra lui, dar nu o poate moşteni de la ea, pentru că nu este sângele mamei.

Deci, Isus nu avea nici sânge evreiesc, nici sânge dintre neamuri, fiindcă avea sângele creat de IaHVeH însuşi. El era sângele lui Dumnezeu, iar Biblia spune că noi suntem salvaţi prin sângele lui Dumnezeu. Nu prin sângele unui evreu sau al unuia dintre neamuri, ci prin sângele lui Dumnezeu, pentru că El nu a venit prin sex.

Când Satan L-a văzut pe Cel desăvârşit, L-a lovit, şi L-a rănit, iar Isaia a spus: „El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre.” (Isaia 53.5). Cine era El? Cuvântul desăvârşit reflectat ca Pâinea prin care ar trebui să trăiască fiecare om. El a fost acel Grâu al Cuvântului lui Dumnezeu care a putut fi sădit şi pus în cele patru Evanghelii şi şaizeci şi şase de cărţi ale Bibliei, şi mulţi vor trăi prin El şi numai prin El, prin fiecare Cuvânt din Ea. Amin.

Aceasta a fost Capodopera lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu S-a putut vedea reflectat într-un Om, în Omul desăvârşit creat după chipul Său! O, ce Om! El a trebuit să moară pentru noi toţi. El, Cel desăvârşit a murit pentru ca noi, cei păcătoşi, să putem fi făcuţi desăvârşiţi în El, fiind părtaşi la fiecare Cuvânt al Bibliei Sale. El a înviat pentru neprihănirea noastră ca să avem un drept cu El; El, Isus, este aici şi propovăduieşte fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu prin care să trăim.

Să ne grăbim şi să încheiem. Acum a doua Eva Mireasă.

Al doilea Adam a trebuit adus printr-un lung şir de proroci şi aşa mai departe, şi a trebuit să moară ca să fie Pâine pentru ceilalţi.

Dar cum este cu Eva? Ea trebuie să facă acelaşi lucru. Ţineţi minte că Eva era femeie, iar Biserica este reprezentată în Biblie prin femeie, fiindcă ea este mireasă. Acum priviţi ce a făcut.

Ea a încercat să-L convingă cu doctrina ei. Cât timp El a predicat cam cum au crezut ei, a fost un Tip cumsecade, dar într-o zi a început să spună: „Eu şi Tatăl una suntem.” (Ioan 19.30).

„O, Tu Te faci egal cu Dumnezeu! O, vai! Noi nu vrem să mai avem nimic a face cu acel tip!”

Apoi El a spus: „Dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului…” (Ioan 6.53). Ce ziceţi, oare ce au spus doctorii care erau de faţă? Ce credeţi că ar fi gândit orice om normal? „Trebuie să mâncaţi trupul Meu şi să beţi sângele Meu.”

Ei ziceau: „Omul acesta este un vampir, nu un predicator! Staţi departe de El, fiindcă este nebun! Staţi departe de El!”

Dar acela era adevărul. Era Adevărul, fiindcă dacă nu mâncaţi trupul Lui, veţi pieri! Toţi veţi muri dacă nu faceţi aceasta.

La fel este şi astăzi. Pâinea şi vinul sunt doar un simbol. Voi trebuie să-L mâncaţi, căci Hristos este Cuvântul prin care trăiţi; „prin orice Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu,” întreaga Biblie de la Geneza la Apocalipsa.

Acum a doua Eva. Ea a fost creată nou-nouţă, în ziua de Rusalii, umplută cu Duhul Sfânt şi hrănită de Cuvânt. Amin. Acum mă simt bine.

A doua Evă, care era prima biserică, trebuia să fie Mireasa lui Hristos. Câţi pot spune „Amin” la aceasta? (Adunarea spune: „Amin.”). Ea urma să fie Mireasa lui Hristos şi a fost născută la Cincizecime, nu la Niceea, Roma; nu în Anglia cu Wesley, nu în Statele Unite cu aşa-zişii penticostali, nu în Germania cu Luther.

Ea s-a născut în ziua de Rusalii, a fost umplută cu Duhul Sfânt şi hrănită cu Cuvântul, „cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4.4). Ea trebuia să ia totul, Cuvânt cu Cuvânt, o piatră înfloritoare a pământului lui Dumnezeu, un alt Pom Mireasă care Îl reprezenta pe El.

Cuvântul făgăduinţei Lui era reflectat în ea. Ei trebuiau să fie atenţi la Petru. El nu a fost la seminar şi ei au ştiut aceasta;  nu a fost la nici o şcoală biblică sau seminar teologic, şi nu avea nici o educaţie pentru că nu ştia să-şi scrie nici numele. Aşa spune Biblia, dar ce s-a întâmplat?

Toţi au trebuit să recunoască că umblase cu Isus, fiindcă era în el şi reflecta făgăduinţa Lui. Aleluia! Slavă lui Dumnezeu! De aceasta avem nevoie în epoca aceasta: de Cuvântul Lui care să fie reflectat în Biserica Sa, pentru că ea este vie prin „fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”

Dar asemenea Evei, şi ea a căzut din Cuvânt, la Niceea, unde s-a format prima organizaţie: biserica universală creştină.

Este vreun teolog printre noi? Este adevărat? Prima organizaţie s-a făcut la Niceea, Roma. Dumnezeu nu a avut niciodată o organizaţie şi nici nu va avea vreodată vreuna, pentru că organizaţia este controlată de om.

Eu sunt creştin. Voi întrebaţi: „Tu la care biserică aparţii?” Este una singură şi eu m-am născut în ea. Eu sunt un Branham de cincizeci şi cinci de ani. Dar nu am aderat la familia mea, ci m-am născut în ea; eu m-am născut un Branham. La fel sunteţi născuţi şi voi în Împărăţia lui Dumnezeu şi sunteţi o reflectare a Cuvântului Lui.

Dar aşa cum a căzut prima Evă, a căzut şi a doua Evă la Niceea, Roma,  acceptând dogme şi crezuri în locul Cuvântului. A dat jos idolii păgâni, pe Jupiter şi pe ceilalţi, şi ¡-a pus în loc pe Pavel şi Barnaba. A dărâmat zeul soare şi zeiţa lună cu forma rotundă şi a făcut-o mama zeului Soare. Ea a luat ziua de naştere a lui Isus, din aprilie când toată natura se naşte din nou, în zodia Berbecului, pentru că era un Berbec, şi a mutat-o în decembrie când se sărbătorea  ziua de naştere a zeului Soare. Este vorba de ziua de 25 decembrie, când se sărbătorea ziua de naştere a zeului Soare, nu a Fiului lui Dumnezeu.

Astfel, toţi ne îmbrăcăm în moş Crăciun şi decorăm brazi, ceea ce este păgânism, şi ne mai numim creştini? Ce este cu biserica creştină? Ce s-a întâmplat cu ea?

Se va ridica printre noi cineva care va predica Cuvântul şi va spune Adevărul, iar Dumnezeu îl va legitima şi le va dovedi oamenilor că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci? Nouă nu ne trebuie un seminar şi nu ne trebuie un teolog, ci avem nevoie de un proroc. Aşa este. Pentru că Dumnezeu ni l-a promis.

Biserica a căzut la fel ca Eva, dându-se denominaţiunii, conducerii omeneşti, aşa că a ajuns să fie condusă de om şi nu mai este controlată de Duhul Sfânt; s-a îndepărtat de Cuvânt şi a acceptat nişte dogme. Cine poate spune „Amin”? (Adunarea spune: „Amin.”). Sigur că da.

Ştiaţi că noi, protestanţii, acceptăm tot atâtea dogme câte au ei, când adăugăm sau scoatem ceva din acest Cuvânt? Satan a prins-o pe biserică cu vechea lui metodă cu care a prins-o şi pe Eva: prin compromis. A dus-o până acolo încât a ajuns să spună ceva diferit de Cuvânt: un crez sau o denominaţiune.

Originalul s-a dus în pământ, în martiraj, bobul de grâu de la Cincizecime fiind îngropat în pământ, în ţărâna Romei. Dar s-a ridicat din nou în reformă, aceeaşi, a doua oară.

Este la fel ca al doilea Adam. După ce a căzut primul Adam, El L-a ridicat pe al doilea Adam, care a căzut în pământ şi apoi a fost luat sus. Primul Adam a căzut în păcat şi a rămas acolo, dar al doilea Adam a căzut în pământ ca  să-l răscumpere pe om din păcat şi a fost luat sus.

Prima biserică a căzut la Niceea, Roma, prin încălcarea unui singur Cuvânt din Biblie, pentru că biserica romană a adăugat dogmele şi crezurile ei.

Apoi s-a ridicat un preot pe nume Martin Luther, care a spus: „Hostia aceasta nu este trupul lui Hristos, ci un simbol, iar cel neprihănit va trăi prin credinţa în Isus Hristos.” Astfel, a protestat şi a pus totul deoparte.

Şi iată că după epoca Tiatira vine prima stea strălucitoare. Da, domnilor. „Neprihănirea prin credinţă.” El, marele Sculptor S-a pregătit să facă o capodoperă: Mireasa care să reflecte Cuvântul Lui.

Dar ce au făcut luteranii după ce a murit Luther? S-au întâlnit cu Satan, au făcut o denominaţiune şi au murit. Din clipa aceea, ea nu a mai făcut nimic, ci a devenit o mare masă de oameni.

Apoi Dumnezeu a ridicat-o din nou în zilele lui John Wesley, care reflecta un alt Adevăr. Ce a făcut El? A spus că cea de-a doua lucrare a harului este sfinţirea. Şi ce a făcut Dumnezeu? L-a binecuvântat. El a protestat împotriva bisericii anglicane, a bisericii lui Zwingli şi a calviniştilor. Primul, Luther, a spus: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă,” iar Wesley a spus că sfinţirea este a doua lucrare a harului. Şi acesta este Adevărul, înţelegeţi?

Dar ce a făcut biserica după moartea lui Wesley, a lui Asbury şi a celorlalţi? Ce au făcut şi luteranii: s-a organizat şi a murit, aşa că uitaţi-vă la ei acum.

Nu demult, am fost la spital să mă rog pentru o femeie. Ea mi-a zis:

„Frate Branham, tu nu mă cunoşti, dar te-am chemat să te rogi pentru mine, fiindcă mâine dimineaţă voi fi operată. Vrei să faci aceasta?”

„Sigur că da, soră,” am răspuns eu.

Acolo mai era cineva, o femeie şi un băiat de vreo optsprezece ani şi ei mă priveau foarte atent. Eu m-am întors spre ei şi am spus: „Vă rog să mă scuzaţi, dar mă voi…”

Dar femeia aceea a spus: „Trage perdeaua!”

Atunci am întrebat-o: „Nu eşti creştină?”

„Noi suntem metodişti,” a răspuns ea.

„Nu aceasta te-am întrebat,” am spus eu. „Dacă eşti numai metodistă, voi trage perdeaua, dar dacă eşti creştină, nu ai nevoie să trag perdeaua.” Da, aşa este.

Este o mare diferenţă între a fi metodist, baptist sau prezbiterian şi a fi un creştin. Nu un campbelist, ci un creştin. Înţelegeţi?

Ce a făcut biserica metodistă? Acelaşi lucru pe care l-au făcut luteranii.

Ce s-a întâmplat după aceea? Dumnezeu a luat un grup mic de acolo din Sud, un fermier de culoare cu ochii încrucişaţi. Şi ce a făcut Dumnezeu? A restituit darurile şi a adus Cincizecimea. Mulţi dintre cei care sunteţi mai în vârstă, ca fratele Valdez, care predica încă din vremea când eu aveam doar cinci ani, vă amintiţi de penticostalii timpurii. Acelor oameni nu le puteai vorbi despre organizaţie pentru că ieşea urât. Vedeţi, ei aveau mesajul lui Dumnezeu.

Dar ce au făcut mai târziu? La fel ca ceilalţi: s-au organizat. Astfel, acum sunt treizeci sau patruzeci de organizaţii diferite: unitarieni, trinitarieni, etc. O, ai milă! Ce aţi făcut prin aceasta? Aţi murit chiar atunci.  Atât de departe aţi putut merge! Organizaţia voastră nu poate accepta Aceasta şi spuneţi: „Dacă omul acesta nu crede ca noi, nu-l vrem aici. Nu vrem să avem părtăşie cu El.” Oh!

Dar acolo a trebuit să iasă adevărata sămânţă. Trebuia să vină, pentru că El vine după o Mireasă fără pată şi fără zbârcitură. El vine după Mireasa adevărată a Cuvântului. O, va fi un grup atât de micuţ! Şi Isus a spus: „Cum a fost în zilele lui Noe, când numai opt suflete au fost salvate.” Este adevărat? „Tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului.”  Câţi? Nu ştiu.

Dar vedeţi, Mireasa va fi alcătuită din toţi aceia care de-a lungul epocilor au avut Cuvântul timpului lor.

Voi ziceţi: „Nu este doar un grup, ci Dumnezeu îi va lua pe toţi.” O, nu! Ei vor fi foarte puţini, surprinzător de puţini, aşa că atunci când vor dispărea, nici nu li se va observa lipsa. Dacă astăzi ar lua cinci sute, nici nu s-ar şti. Dacă ia cinci sute în decurs de trei zile? Sunt atâţia oameni care dispar în lume şi nu se ştie unde sunt şi nu se mai aude de ei. La venirea tainică a Domnului, va fi luată Mireasa.

Restul vor predica în continuare, ca în timpul lui Noe: „Slavă lui Dumnezeu, noi Îl avem, aleluia!” dar ei sunt pecetluiţi pentru moarte. Aşa spune Biblia şi nu poate cădea.

După cum Noe, Moise, David, reflectau venirea acestui Mire desăvârşit, tot aşa şi Luther, Wesley şi Rusaliile au reflectat venirea unei Mirese desăvârşite.

Dar aţi văzut ce a făcut ea de fiecare dată? De fiecare dată, această biserică a procedat ca Eva, care l-a forţat pe Adamul ei să creadă noua ei lumină, noua ei schemă şi a murit chiar acolo. „O, grupul nostru merge în noua binecuvântare pe care am găsit-o!”

Ce au însemnat toate acestea pentru Eva? Ascultaţi cu atenţie. Ce au însemnat toate acestea pentru Eva, prima biserică mamă, prima mireasă, mireasa primului Adam? Poate nu veţi fi de acord, dar a produs „sămânţa şarpelui.” Exact.

Primul ei fiu nu a fost fiul lui Adam, pentru că dacă ar fi fost fiul lui, ar fi avut dreptul de întâi născut. Biblia spune că „Enoh este al şaptelea patriarh de la Adam.” (Iuda 1.14). Este adevărat? Apoi scrie că Adam a născut pe fiul său Set şi aşa mai departe. Dar cum este cu Cain, care avea dreptul de întâi născut? El nu era fiul lui Adam. Acesta este motivul pentru care Cain nu este enumerat nicăieri în linia lui Adam. El nu are nici un loc în Biblie. Nici în Luca, unde este enumerată linia genealogică a lui Adam, nu se face nici o referire la Cain. (Luca 3.37-38). Atunci al cui fiu era? Dacă era fiul lui Adam, era întâiul său născut şi ca urmare avea dreptul de întâi născut.

Aici este biserica firească, nu vedeţi aceasta? Ea a acceptat ceva şi anume adulterul în locul Cuvântului. Înţelegeţi, penticostalilor? Ce a produs aceasta pentru Eva? Sămânţa şarpelui. Dar prin denominaţiuni ce a produs în acest timp din urmă? Tot sămânţa şarpelui, prin respingerea Cuvântului. Ce a adus Cain ca jertfă? Fructe şi legume, dar nu sânge.

Dar prin descoperirea Cuvântul lui Dumnezeu, înainte să fi fost scris, Abel a adus jertfa plăcută Domnului:

Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit.” Prin el, prin jertfa lui, S-a reflectat Cuvântul însuşi. (Evrei 11.4).

Cain s-a dus şi a adus roadele pământului crezând că Eva a mâncat un măr. Multe din seminariile teologice au schimbat aceasta cu o caisă, dar adevărul este că a fost adulter. Oricine cunoaşte Biblia, ştie că acesta este adevărul. Sigur că a fost adulter.

Observaţi! Această sămânţă a şarpelui a fost produsă de prima îndepărtare a Evei de Cuvânt, iar a doua Evă a făcut acelaşi lucru la Niceea. Şi cu ce s-a ales? Cu o grămadă de fii denominaţionali. Aşa este. Desigur, din punct de vedere moral sunt foarte bine, dar în rest? Morţi în crezurile lor.

La fel este şi acum. Descoperirea lui Cain cu privire la Cuvânt a făcut acelaşi lucru ca acesta de aici. O făgăduinţă. Ce promisiune ¡ s-a făcut acestei Eve la sfârşitul timpului? Acum fiţi atenţi! Ce ¡ s-a promis Evei din timpul sfârşitului? Bogăţii, un nume mare, renume, etc., dar Domnul spune: „Şi nu ştii că eşti moartă şi goală.” (Apocalipsa 3.17). Aşa se sfârşeşte această epocă.

Dar ea neagă Cuvântul. Ca să facă real pentru ea Matei 24.24, ea încearcă să facă multă gălăgie în jur, zicând: „Noi avem putere! Slavă lui Dumnezeu, Aleluia! Noi avem putere!”

Avânt o formă de evlavie, dar tăgăduindu-¡ puterea; atât de aproape de adevăr, încât dacă ar fi cu putinţă ¡-ar înşela şi pe cei aleşi. Cum poate un om să spună că dansează în Duhul şi vorbeşte în limbi, apoi să nege Cuvântul lui Dumnezeu? Nu se poate.

Fiecare Cuvânt!” Dumnezeu spune un singur lucru şi însemnează exact ce spune. Nu-L interpretaţi altfel! Biblia nu permite să se dea o interpretare personală, ci trebuie spus aşa cum L-a vorbit El.

Uitaţi-vă la puterea falsă. Este exact ceea ce a vrut să-¡ dea Satan lui Isus: să se urce acolo sus şi să se dea în spectacol. Oamenii fac aceasta, chiar Consiliul Bisericilor şi toţi: „Cine se poate asemăna cu fiara şi cine se poate lupta cu ea? Cu această icoană a fiarei care se va ridica?” Dacă am avea timp, ne-am opri puţin aici, dar nu avem timp.

Uitaţi-vă la Isus, al doilea Adam al Cuvântului, în timpul ei, şi uitaţi-vă la biserica din aceste zile care va fi atât de aproape de adevăr. Ultima epocă a bisericii este Laodicea. Câţi puteţi spune „Amin” la aceasta? (Adunarea spune: „Amin!”). Ce face ea? Cum ajunge ea în ultimul stadiu? Căldicică, fără Dumnezeu.

Nu Adam a fost înşelat, ci el s-a dus cu Eva ca s-o poată răscumpăra. Este adevărat? Biblia spune că nu Adam a fost amăgit. Din cauza aceasta îi este interzis femeii să predice Evanghelia. Înţelegeţi? Nu Adam a săvârşit fărădelegea, ci Eva. De aceea, ea nu trebuie să înveţe, nici să nesocotească autoritatea bărbatului ei şi aşa mai departe. Aşa spune Cuvântul.

Aceasta spune Cuvântul, frate şi soră. Vedeţi? Eu încerc să vă fac să înţelegeţi ce spune Cuvântul, fiindcă noi trăim prin Cuvânt, nu prin ceva firesc, prin vreo dovadă sau experienţă. Acestea nu au nimic a face una cu cealaltă.

Nici un fel de experienţă nu funcţionează dacă neagă Cuvântul. „În ziua aceea, mulţi vor veni la Mine şi vor spune: am prorocit, am scos draci, am vorbit în limbi, am predicat Evanghelia şi sunt doctor în divinitate.”

Dar El le va spune: „Nu vă cunosc, lucrători ai fărădelegii. Când ştii ce spune Cuvântul, dar faci compromis din cauza unei organizaţii sau a unui sistem… Prieteni, daţi-mi voie să vă avertizez ca un frate care vă iubeşte.

Fiţi atenţi! Primul Adam a plecat împreună cu Eva, fiindcă ea a fost amăgită. Dar în această epocă, în Laodicea, a fost Cineva pe care ea L-a cunoscut altfel. Da, domnilor. Dar ea L-a alungat din patul ei, din odaia ei. Vedeţi, El este scos afară şi încearcă să intre înapoi. Acum, ea are cultură, stă în locuri înalte şi spune că nu duce lipsă de nimic. Dar nu ştie că este nenorocită şi goală. Aceasta este biserica ce încearcă să-¡ înşele chiar şi pe cei aleşi dacă ar fi cu putinţă. Observaţi! Ea avea o putere falsă şi a luat doar o parte din Cuvânt, nu pe tot.

Care este cea mai mare minciună? Aceea care conţine 99% adevăr. Să zicem că cineva spune: „William Branham a fost în data cutare la Huston, Texas şi a fost mort de beat.” Aceasta este o minciună! Sau ar spune: „Nu. El a fost în Phoenix, Arizona şi a predicat în faţa multor oameni de afaceri creştini, despre subiectul cutare. Au fost un anumit număr de ascultători şi au ascultat până la zece şi jumătate. Dar ştiţi ce a făcut la zece şi jumătate? S-a întors şi a luat o duşcă de lichior.” Şi aceasta este o minciună. Ce s-a spus în rest este adevărat. Vedeţi? Ca să poată înşela trebuie să pară adevărată.

Aşa fac oamenii de astăzi. Ei au atâta Adevăr şi încearcă să-¡ înşele chiar şi pe cei aleşi, pentru că este suficientă sucirea unui singur Cuvânt. V-am dovedit aceasta cu Scriptura.

Observaţi. El nu a plecat cu ea. Dimpotrivă, ea L-a scos afară, l-a respins; a respins Cuvântul. Acesta este un tablou jalnic pentru când ajungem la sfârşit.

Exact aşa a fost în Babilon: oamenii nu s-au oprit de la aceste lucruri. Ei nu se opresc. Şi în zilele lui Noe a fost la fel. Oricât de mult a predicat Noe şi ¡-a avertizat, nu s-au sinchisit deloc.

În zilele lui Ahab, el a trebuit să-şi umple singur paharul ca să se rupă veriga şi să meargă în iad. Dar să nu credeţi că Ahab şi Izabela au stat şi au cântat. Ei credeau că fac un lucru bun.

Isus a spus: „…va veni vremea când oricine vă va ucide să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu.” (Ioan 16.2). Aşteptaţi să iasă această carte a mea. Zilele trecute au tras în nişte oameni care au spus că unirea dintre biserica catolică şi cea protestantă este greşită. S-au tras trei focuri în clădire şi nu a lipsit mult ca un prieten de-al meu să fie rănit.

Aşteptaţi să intre cartea aceasta în circulaţie. Să nu credeţi că vor cânta. Ei vor crede că fac un lucru bun, fiindcă cred că fac un lucru pentru Dumnezeu.

Evreii L-au omorât pe Isus crezând că fac un lucru bun, fiindcă doctrina bisericii lor spunea că este greşit. Vedeţi? Dar au răstignit chiar Pâinea cu care ar fi trebuit să trăiască.

Însă „tuturor celor ce L-au primit să fie Viaţa lor veşnică, le-a dat dreptul să devină o parte din El, copii ai lui Dumnezeu.” (Ioan 1.12 – parafrazare). Este adevărat?

Ceilalţi sunt ca şi castraveţii sălbatici, moartea în oală de la şcolile lor teologice şi nu-L vor pe Isus să fie Pâinea Vieţii. L-au scos din biserica lor pentru că nu Îl vor. Dar trebuie să fie aşa.

Tu spui: „Crezi că lucrul acesta îi va schimba, frate Branham?” Nu, domnilor. Eu le vorbesc acum celor aleşi.

Ei L-au dat afară. De ce? Pentru că au acceptat oala lor în care au amestecat lumea şi câteva teorii despre ceva, şi a rezultat o fiertură teologică de la seminar. Vedeţi? Ei au refuzat făina profetului Elisei care putea să-¡ vindece.

Ce au făcut atunci? Elisei avea ceva făină. Făina este Hristos, Jertfa de făină. El a luat acea făină şi a aruncat-o în oală vindecând boala lor sau moartea din oală.

Astăzi, ei au moartea în oală şi nu vor făina lui Elisei, Hristos, Pâinea, Cuvântul, ci spun: „Nu, domnule, este erezie!” Ei nu vor să-L aibă. Daţi-¡ drumul, mâncaţi şi veţi muri aşa cum a murit şi lumea, pentru că în oală este otravă! Ei nu vor accepta această Făină în oalele lor teologice, nu o vor. Mai mult, te vor da afară pentru că nu vor să aibă nimic a face cu aceasta.

A doua Evă a făcut ca prima, iar Pâinea Adam S-a dus la moarte sub jugul roman, în prigoană şi martiraj. Dar sora ei a devenit o curvă. Nu spune aceasta Biblia? Şi ce a făcut? S-a dus în lume şi a născut copii. Putem spune „Amin” la aceasta? (Adunarea spune: „Amin!”). Apocalipsa 17 vorbeşte despre „curvă şi fiicele ei.” Vedeţi, nu sunt băieţi, ci femei, biserici. Faptul că s-a organizat a făcut-o curvă. Ea a respins Cuvântul şi a devenit o curvă prin faptul că a acceptat denominaţiunea. Dar copiii ei ce au făcut? Ele sunt curve, la fel ca mama lor, pentru că au făcut acelaşi lucru: au respins Cuvântul şi au acceptat denominaţiunea. Uitaţi-vă la fiicele ei, la aceste biserici!

Acum daţi-mi voie să vă spun aceasta ca o prorocie. Veţi înţelege? Marea ceartă din familie este pe cale să se termine şi toţi vor ajunge împreună, pentru că bătrâna mamă îşi va aduna din nou copiii. Ei vor să fie una şi vor fi, pentru că sunt la fel.

În acelaşi timp, este vremea ca Biserica şi Dumnezeu, Biserica şi Cuvântul să devină una, fiindcă El va veni după Ea şi nu după un grup „unit” ca acesta. Da, domnilor.

Trebuie să fie un bob de grâu. Înainte de a termina, vă rog să observaţi natura. Un om a semănat grâu.

S-a scris o carte pe care probabil mulţi dintre voi, teologilor, aţi citit-o. Se numeşte „Dumnezeul tăcut.” Necredinciosul care a scris-o spune: „Cum credeţi că există Dumnezeu şi în timpul epocii întunecoase a stat acolo sus şi a privit cum copilaşii Lui erau arşi pe rug, femeile erau atârnate de păr şi arse, legate de mâini şi de picioare de patru boi şi sfârtecate în bucăţi pentru că nu au vrut să sărute crucifixul? Dacă există Dumnezeu, cum credeţi că ar fi putut să stea şi să privească indiferent cum ardeau acei copilaşi?” Vedeţi gândirea firească?

Ca să poată răsări, grâul trebuie să cadă mai întâi în pământ şi să putrezească. Aceasta a trebuit să facă biserica timpurie de la Rusalii: să moară şi să fie pusă în pământ. Trebuia să putrezească pentru a veni din nou la Viaţă, este adevărat? (Adunarea spune: „Amin.”). Câţi credeţi că Dumnezeu lucrează paralel în natură toate lucrurile? („Amin!”).

Priviţi! El a făcut pământul şi îl răscumpără în acelaşi fel în care îl răscumpără pe om. Omul crede, este botezat, apoi este curăţit prin sânge – acesta fiind mesajul sfinţirii adus de Wesley -, şi umplut cu Duhul Sfânt. Lumea este scoasă din el şi este umplut cu Duhul, care este Cuvântul. Credeţi aceasta? (Adunarea spune: „Amin!”).

Dumnezeu va răscumpăra pământul în acelaşi fel.

Câţi aveţi banda cu „Casa viitoare a Mirelui şi Miresei”? În acel mesaj, eu am adus ceea ce mi-a dat Domnul şi vă dau şi vouă aşa cum am primit de la El.

Când Adam a căzut de la Cuvânt, pământul a fost condamnat. Propovăduirea lui Noe a adus botezul pământului cu apă. Apoi a venit Fiul şi a lăsat să cadă pe el sângele Său, sfinţindu-l şi pretinzându-l pentru Sine, iar în final, ca să facă legătura, urmează reînnoirea care se va face prin focul care arde orice germen şi toate lucrurile pe o distanţă de mii de mile în aer.

Şi după aceea? „Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era.

Şi am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.” (Apocalipsa 21.1-2).

La fel s-a întâmplat cu Isus când a fost botezat în apă şi pregătit; a fost sfinţit de Tatăl, apoi Şi-a ridicat mâinile şi Porumbelul a venit peste Miel. Ce făcea Dumnezeu prin aceasta? Pretindea partea aceea de viaţă, partea pământească. Isus a mâncat pâine ca şi noi. Dumnezeu Îl pretindea şi nimic nu-L putea ţine, nici moartea. Astfel, El a spus: „Stricaţi acest templu şi în trei zile îl voi ridica.” (Ioan 2.19).

Când oamenii intră complet în Dumnezeu, nu sub vreo vrajă, nu sub nişte emoţii, ci când real Cuvântul şi el devin una, Dumnezeu salvează acea persoană, o sfinţeşte faţă de lucrurile lumii, îndepărtează tot ce este lumesc, o înnoieşte prin Focul Duhului Sfânt, trăieşte în ea şi Se reflectă prin acea persoană, făcând din ea un bărbat sau o femeie desăvârşită care trăieşte prin Cuvânt. Vedeţi, acesta este pământul curăţit şi răscumpărat de care Se foloseşte în continuare.

Priviţi un bob de grâu care cade în pământ. Isus a fost acel Bob de grâu care, după ce a fost făcut desăvârşit şi avea în El Viaţa, a căzut în pământ. Moise nu a înviat; Adam nu a înviat; niciunul nu a înviat, dar Cel desăvârşit care a reflectat Cuvântul în orice fel, a trăit prin acel Cuvânt. Câţi din voi puteţi spune „Amin” la aceasta? (Adunarea spune: „Amin!”). El a trăit prin fiecare Cuvânt. Şi ce s-a întâmplat? L-au băgat în mormânt, dar trei zile mai târziu, El l-a deschis şi a ieşit afară. Vedeţi?

 Acum, Biserica vine din nou la Cel desăvârşit, pentru răpire. Ce s-a întâmplat după ce Biserica a căzut în pământ, la Niceea, când s-a organizat prima dată? Ce a făcut ea? A ieşit din nou într-o înviere temporară şi prin Luther a încercat acelaşi lucru pe care l-a încercat prin Noe. Dar ce s-a întâmplat? A alunecat din Cuvânt şi s-a organizat. Poate spune cineva „Amin” la aceasta? (Adunarea spune: „Amin.”).

Este ca atunci când răsare grâul. Ce se vede pe câmp când răsare grâul? Două frunzuliţe. Acum fiţi atenţi, fiindcă vom urmări naturalul şi spiritualul, pâinea naturală şi Pâinea duhovnicească. Cum poate fi acest Om, Pâine. Fiţi atenţi!

Când a răsărit biserica, era doar o frunzuliţă, aşa că ceea ce a ieşit din pământ nu semăna deloc cu grâul care a fost pus în pământ, dar era un stadiu al vieţii lui. Înţelegeţi? Semănătorul priveşte câmpul şi spune: „O, am o recoltă bună de grâu!” Dar el nu are recolta, decât potenţial. Ce s-a întâmplat în continuare? A urmat Zwingli, o altă mişcare după cea a lui Luther, dar încă nu s-a schimbat nimic; era tot o frunză. Apoi tulpina a adus mai multe frunze: Calvin şi aşa mai departe, iar în final, biserica anglicană a scos toate frunzele; şi toate semănau între ele.

Ce a urmat mai departe? Au început schimbările şi la un moment dat a apărut o învelitoare. O putem numi învelitoare şi de ea a început să atârne puţin polen. Învelitoarea aceasta semăna cu bobul care a fost pus în pământ, comparativ cu frunza. Este adevărat?

Mesajul lui Wesley era mai aproape de Biblie, este adevărat? Şi ce sunt acele mici învelitori? Metodiştii, wesleienii, nazarinenii, sfinţii pelerini, unitatea frăţească şi toate celelalte mişcări ale sfinţirii. Dar ce s-a întâmplat şi cu ele? S-au organizat şi au murit. Ce a ieşit după aceea? Cei de la Rusalii. Tu spui: „O, frate!”

Eu spun aceasta cu respect şi cu dragoste şi fie ca Tatăl ceresc despre care v-am vorbit şi care este prezent aici, să mă judece dacă vorbesc aşa ca să prejudiciez pe cineva. Dar dacă spun adevărul, să mă binecuvânteze şi să vă lase să vedeţi aceasta dacă sunteţi rânduiţi pentru Viaţă.

Când iese prima dată, învelitoarea aceea arată ca bobul de grâu, este adevărat? Dar ce este? Nu este bobul, ci este Matei 24.24: „atât de aproape încât dacă ar fi cu putinţă, ¡-ar înşela şi pe cei aleşi.” Deci arată ca şi bobul, dar dacă tragi jos ce este peste el, vei vedea că este numai învelitoarea şi că arată ca şi bobul. Câţi din voi ştiu că acesta este adevărul? Sigur că da. Aceasta este numai pleava.

Fraţilor penticostali, aş vrea să nu mă înţelegeţi greşit, dar acesta este adevărul. Tu nu poţi contrazice natura, fiindcă ea Îl mărturiseşte în toate pe Dumnezeu, fiindcă El este Creatorul ei.

Priviţi acum acea pleavă. Ce a făcut? A vorbit în limbi şi s-a purtat ca la Cincizecime, dar dacă iei acest lucru jos şi îl tai, are multe învelişuri în el. Când le tragi, uită-te pe dosul lui, fiindcă dacă ai nişte ochelari buni, vei vedea că acolo este un mugur minuscul, acela fiind bobul adevărat.

Acel înveliş trebuie să protejeze bobul. Aceste învelişuri lucrează în armonie, dar sunt pentru protecţia bobului.

Bobul a ieşit din pământ prin luterani, prin aceste biserici, prin Wesley şi cei de acolo şi apoi prin înveliş care arată aproape perfect. Nu-¡ de mirare că Isus a spus: „…¡-ar înşela chiar şi pe cei aleşi.” Arată ca şi bobul şi este exact în locul în care trebuie să fie bobul, dar ce s-a întâmplat? A făcut la fel ca ceilalţi de dinainte, s-a organizat. Ce a devenit? Un suport pentru bob.

Orice istoric ştie că nici o trezire nu ţine mai mult de trei ani, după care se organizează. Fraţi şi surori, din câte ştiu, în aceşti cincizeci de ani de când a început această trezire, nu a ieşit nici o organizaţie din ea. Nu mai sunt alte organizaţii şi nici nu vor mai fi. Aceasta este ultima.

Penticostalii trebuiau să fie acolo ca să protejeze trezirea aceasta. Unde am fi ajuns cu un Mesaj ca acesta dacă nu ar fi fost un penticostal să-l creadă? Priviţi ce s-a întâmplat la râul Ohio în anul 1933. Vedeţi?

Scuzaţi-mă, dar trebuie să ştiţi adevărul. Am deja cincizeci şi cinci de ani şi nu mai am prea mult timp la dispoziţie, dar aceste benzi vor dăinui atunci când nu voi mai fi şi veţi vedea dacă este corect sau nu, şi dacă sunt un slujitor adevărat sau un proroc fals. Eu nu v-am spus încă nimic care să nu se fi întâmplat, şi tot aşa se va întâmpla şi de data aceasta.

Pleava este un suport. Trebuie să fie. Dar când începe să crească bobul… Este la fel ca prima biserică. Ea a fost un suport pentru Isus, dar când a început să le spună adevărul, s-au despărţit de El, nu au mai colaborat. De ce? Aşa trebuia să fie pentru ca grâul să stea în soare, grâul spiritual să stea în Fiul, să devină galben şi să fie făcut Cuvânt; Dumnezeul făcut trup să fie adeverit.

„…cine va crede în Mine, va face şi el aceste lucruri.” Ce devine biserica ce trăieşte prin acest Cuvânt, în mod corect, nu prin organizaţie, ci prin prezenţa Cuvântului, a Fiului? Acelaşi Cuvânt care a căzut jos în ziua Cincizecimii.

Nu ne învaţă Maleahi 4 că înainte de a venit ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşătoare, se vor întâmpla aceste lucruri? Câţi ştiu aceasta? El va întoarce inima copiilor la credinţa părinţilor, este adevărat? La credinţa originală de la Cincizecime.

Isus a spus în Luca 17.30 că atunci Se va descoperi din nou Fiul omului, nu o organizaţie, ci Fiul omului, Cuvântul viu printre oameni. Înţelegeţi?

Cuvântul însuşi Se face trup în voi şi sunteţi reflecţia Lui în această oră, Mesajul, reflecţia Lui. Deci trăiţi Viaţa care era în Isus Hristos, fiindcă sunteţi în prezenţa Fiului. Ce se întâmplă după aceea?

Ce s-a întâmplat cu biserica aceea? În final, învelişul se trage deoparte de lângă bob, când începe să se manifeste. De ce? Pentru că Viaţa din pleavă merge în bob. Vedeţi? Viaţa nu Se schimbă, ci doar suportul se schimbă, se organizează. Vedeţi, frunzele, tulpina şi pleava s-au schimbat, dar bobul nu se poate schimba. trebuie să fie o slujbă exact pe Cuvânt, aşa cum a fost şi El pe Cuvânt, şi cum a fost prima biserică pe Cuvânt, umplută cu Duhul, hrănită cu Cuvântul, nu cu o hrană denominaţională, ci hrănită cu Cuvântul! Aici este natura şi Cuvântul lui Dumnezeu. El este Pâinea: „Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”

Acum, înainte de a începe rugăciunea pentru bolnavi, vreau să vă spun un lucru. Pleava trebuie să se depărteze de bob, pentru că aceasta este legea lui Dumnezeu. Câţi pot spune „Amin” la aceasta? (Adunarea spune: „Amin!”). Pleava trebuie să se tragă de pe bob pentru că acesta se maturizează. Este sus. Pleava este numai un suport, un purtător al Vieţii până la bob. Acesta este motivul.

În ce timp trăim, prieteni? Am avut o trezire de cincizeci de ani. Câţi pot spune „Amin” la aceasta? (Adunarea spune: „Amin!”). Ce organizaţie s-a ridicat? Niciuna. Ei au încercat să mă convingă să facem o organizaţie. Nu, eu nu! Cred că nu au ştiut cu cine vorbesc.

Aceştia s-au dus sus în Canada şi au luat câţiva fraţi de la ploaia târzie, şi au murit chiar acolo. Vă amintiţi de fraţii de la ploaia târzie? Ce a obţinut organizaţia lor? Milioane de convertiţi, sclavi lor şi crezurilor lor, au devenit bogaţi cu clădiri de milioane de dolari şi alte lucruri de felul acesta, apoi spun: „Vine Domnul!” şi trimit predicatori la seminarii ca să-¡  educe în teologie. Au devenit pleavă.

Dar mulţumim Domnului că bobul merge mai departe. Şi dacă Cuvântul, timpul în care trăim şi  natura, adeveresc împreună aceste lucruri, cât timp mai avem?

Ştiţi ceva? Eu aud combina Consiliului Mondial care le va separa. Ce va face el? Îi va lua de pe pleavă. Mireasa are un lift care o aşteaptă şi o va duce Acasă într-una din aceste dimineţi. O, da! Dacă înţelegeţi, spuneţi „Amin!” (Adunarea spune: „Amin!”).

Ştiu că lumea nu crede aceasta, nu poate să creadă. Îmi pare rău pentru ei dar Isus a spus că „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu este atras de Tatăl; şi tot ce-Mi dă Tatăl, va veni la Mine.” (Ioan 6.44,37). Dacă numele lui este în Cartea Vieţii, va recunoaşte cu siguranţă. Trebuie s-o facă, pentru că a trecut deja prea mult, şi a fost adeverit atât de desăvârşit încât nu mai este nici o îndoială că este Adevărul.

Noi nu vom mai avea organizaţii pentru că toate vor intra într-una singură. Şi la ce bun? Ce se va întâmpla cu paiele? Vor fi arse, pentru că Isus a spus: „Îngerii vor strânge grâul în grânar, dar pleava o vor arde într-un foc care nu se stinge.” (Matei 3.12).

Ce se întâmplă mai întâi? Îngerii merg şi leagă mai întâi întârziaţii, este adevărat? El îi leagă într-o mare organizaţie, nu în organizaţii.

Grâul este aici. Mulţumim lui Dumnezeu că grâul este aici, Hristos este aici şi ne dă Cuvântul Său care este adevărul. Grâul este aici şi se maturizează stând în prezenţa Fiului.

Dacă o atingi, pleava se trage deoparte zicând: „Nu vrem să avem nimic a face cu aceasta!” Dar tu trebuie să ai de-a face.

O, frate, intră în grâu, lasă viaţa care este în tine să intre în grâu! Nu vrei? Crede-L pe Dumnezeu. Stai cu Dumnezeu! Să nu-ţi pese, indiferent ce spune cineva.

Odată am citit o poveste în care se spunea că era un doctor bun care era ataşat de oamenii sărmani. Şi ce făcea ori de câte ori vreun sărac nu putea să-şi plătească datoriile? trecea cu cerneală roşie: „Este iertat de datorii!” În final, doctorul a murit iar soţia lui era altfel, era mai arogantă, aşa cum este biserica de astăzi.

Astfel, ea s-a dus, şi-a luat un avocat şi ¡-a chemat pe toţi şi ¡-a dat în judecată ca să fie siliţi să plătească acele datorii.

Judecătorul a luat una din acele reţete şi a spus: „Vino încoace, doamnă. Este aceasta cu cerneală roşie semnătura soţului tău?”

„Da, domule, este.”

„Ei bine, în toată ţara nu există nici un complet de judecată care să-¡ condamne, pentru că sunt liberi.”

Vedeţi? Lăsaţi-¡ să spună ce vor, pentru că El a semnat Cuvântul cu propriul Său sânge şi nimic nu poate anula aceasta. Noi suntem liberi!

Să ne rugăm. (Un frate are o prorocie). Amin. Acum să ne plecăm capetele.

Odată, în zilele împăraţilor, s-a ridicat unul şi a adus o prorocie în care le-a spus unde să-l întâlnească pe vrăjmaş ca să-l doboare. Dacă am înţeles corect, este un singur loc unde poţi să te întâlneşti cu vrăjmaşul, şi acesta este în Cuvânt. Acolo încearcă el să te întâlnească, dar tu îl înfrunţi cu „Aşa vorbeşte Domnul!”

Este târziu, aproape de amiază şi nu mai am timp să fac o chemare la altar, dar în timp ce aveţi capetele plecate şi ochii închişi, vreţi să ridicaţi mâna şi să spuneţi: „Vreau să fiu o parte din El. Vreau să mă alătur Lui şi Cuvântului Său, indiferent ce se va întâmpla sau ce va spune cineva.” Domnul să vă binecuvânteze. Cred că procentul este de sută la sută.

În timp ce avem capetele plecate şi ne gândim la aceste lucruri, să murmurăm încet acest cântecel. Toată lumea să se roage.

Binecuvântată fie legătura care leagă (Acesta este Cuvântul).

Inimile noastre în dragostea creştină

Care este ca şi cea de sus.

După cum Eu şi Tatăl suntem una, şi tu eşti una cu El.

Când suntem prigoniţi,

Durerea este în noi

Dar în inimă avem încă bucurie

Şi nădejde că ne vom revedea.

Dacă este cu voia Domnului, duminica viitoare la Flagstaff, Arizona. Îl iubiţi? (Adunarea spune: „Amin!”).

Atunci să rămână aşa. Biblia spune că „toţi cei care au crezut şi au primit Cuvântul…”  Vedeţi? Eu nu pot spune cine este şi cine, nu. Depinde de voi. Dar dacă vă ţineţi de vreun crez metodist, baptist, penticostal sau oricare altul, şi este contrar Cuvântului, vă rog, oameni buni să vă întoarceţi astăzi de la aceasta! Nu vreţi să vă întoarceţi? Întoarceţi-vă către El! Nu lăsaţi nici un cuvânt să vă rupă de  părtăşia cu Hristos şi fie ca Duhul Său să se îndure.

Dumnezeule Tată, oamenii aceştia au stat aici mult timp. Aceasta îmi aminteşte de Pavel care a predicat toată noaptea Evanghelia, iar un tânăr a adormit şi a căzut pe fereastră şi a murit. Atunci Pavel s-a dus, s-a pus cu trupul peste tânăr, ş¡ a spus: „Să vină viaţa înapoi în El.”

Tată, aici sunt bolnavi şi suferinzi care au nevoie de rugăciune pentru trupurile lor. Dumnezeule,  Te rog să faci să nu mai aştepte până la adunarea viitoare. Cuvântul este întotdeauna aici, şi El este Hristos. Te rog să-¡ vindeci pe fiecare dintre ei, astfel încât să plece toţi sănătoşi. Îndură-Te, Dumnezeule! Binecuvântează-le eforturile, fiindcă nu ar fi stat aici şi nu ar fi ascultat dacă nu ar fi crezut.

Doamne, ei au ridicat mâna în semn că cred, deci fie ca ei să primească în inima lor, fiecare lucrător şi fiecare laic. Îndură-Te, Tată, pentru că Te rog aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Îl iubesc, Îl iubesc, (El mi-a scris numele acolo sus)

Că întâi El m-a iubit

Şi a câştigat salvarea mea

Pe lemnul Calvarului.

Îl iubiţi? Să cântăm din nou, în timp ce ne întoarcem şi dăm mâna unul cu altul. Spuneţi: „Dragă pelerine, mă bucur să te văd în dimineaţa aceasta. Eu Îl cred pe Hristos, Îl crezi şi tu?” Spuneţi ceva de felul acesta, apoi să cântăm din nou.

(Fratele Branham dă mâna cu ceilalţi în timp ce se cântă.).

Am terminat cu lumea, începând de astăzi? Am terminat cu moda lumii? Am terminat cu toate nimicurile, cu strălucirea şi cu transformarea Evangheliei în ceva comercial? Am terminat cu acestea? Să-L cunosc pe El este Viaţa.

Eu Îl iubesc, voi Îl iubiţi? (Adunarea spune: „Amin”). O, cât Îl iubim!

Acum voi preda serviciul fratelui Carl. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Nădăjduiesc să vă revăd la Tucson, iar dacă nu, ne vom revedea în slavă. Amin.                                                                                                                                                      

– Amin –

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *