TATĂ, A SOSIT CEASUL

Îţi mulţumesc, frate Joseph. Să ne rugăm.

Tatăl nostru ceresc,
Îţi mulţumim pentru Domnul Isus şi pentru harul pe care L-ai avut pentru noi,
căci pe când eram păcătoşi, Hristos a murit în locul nostru să ne sfinţească,
pe noi, nişte oameni neevlavioşi, şi să ne aducă înapoi în părtăşie cu Tine,
prin împăcarea realizată de propriul Său sânge, la Calvar, unde S-a jertfit de
bună voie pentru noi toţi.

Tată, ajută-ne să
mergem şi să împărtăşim şi altora binecuvântările pe care ni le-ai dăruit.
Ajută-ne să Te cunoaştem mai bine, prin strângerea noastră împreună din
după-amiaza aceasta, pentru că Te rugăm în Numele lui Hristos. Amin.

Aşezaţi-vă.

Mă bucur că pot să-l
văd din nou pe pastorul James Jones, gazda noastră, şi pe fratele Spindale. L-am
văzut şi pe fratele Sothmann din Canada şi pe mulţi alţi prieteni dragi.

Cu siguranţă, este un
mare privilegiu că pot vorbi în faţa unui popor atât de ospitalier, alături de
care nădăjduiesc să trăiesc o veşnicie în slavă. Mă bucur mult pentru că astăzi
am privilegiul de a vorbi şi de a avea părtăşie cu voi, în jurul Cuvântului lui
Dumnezeu.

Aseară am petrecut un
timp minunat în Domnul, Duhul Sfânt turnând cu adevărat binecuvântările Sale
peste noi într-un mod minunat, iar în seara aceasta vom avea un rând de
rugăciune de modă veche, aşa cum obişnuiam să avem cu ani în urmă.

Acum voi vorbi din
Cuvânt, iar deseară o voi face din nou. Noi aşteptăm ca Domnul să vindece cât
mai mulţi bolnavi şi suferinzi. Se vor da şi numere de rugăciune, astfel încât
să chemăm cât mai mulţi şi ca să se poată păstra ordinea.

Deci, dacă aveţi pe
cineva drag care are nevoie de rugăciune şi credeţi că prin punerea mâinilor
Puterea de vindecare a lui Dumnezeu îi va ridica, aduceţi-i aici în seara
aceasta, căci îi aşteptăm în rând.

Aş vrea să-l rog pe
fratele Joseph să pregătească un text pentru mine. Mie tocmai mi-a venit în
gând un text din Scriptură şi anume, 2 Cronici 18.22-27.

Îl rog pe fratele să citească textul, iar voi
puteţi să-l urmăriţi dacă vreţi.

Fie ca Domnul să
adauge binecuvântările Sale la citirea Cuvântului.

Şi acum, iată că
Domnul a pus un duh de minciună în gura prorocilor tăi care sunt de faţă. Dar
Domnul a vorbit rău împotriva ta.”

Atunci Zedechia, fiul
lui Chenaana, apropiindu-se, a lovit pe Mica peste obraz, şi a zis:
Pe
ce drum a ieşit duhul Domnului din mine ca să-ţi vorbească?”

Mica a răspuns: Vei
vedea în ziua când vei umbla, din odaie în odaie, ca să te ascunzi.”

Împăratul lui Israel
a zis:
Luaţi pe Mica, şi duceţi-l la Amon,
căpetenia cetăţii, şi la Ioas, fiul împăratului.

Şi spuneţi: Aşa
vorbeşte împăratul:
Băgaţi pe omul acesta
în temniţă, şi hrăniţi-l cu pâinea şi cu apa întristării, până mă voi întoarce
în pace.”

Şi Mica a zis: Dacă
te vei întoarce în pace, n-a vorbit Domnul prin mine!” Apoi a mai zis: „Voi,
toate popoarele, auziţi!

Acum, voi merge în Ioan 17.1, de unde voi
citi un singur verset:

După ce a vorbit
astfel, Isus a ridicat ochii spre cer, şi a zis: „Tată, a sosit ceasul!
(v. 1).

Fie ca Domnul să
adauge binecuvântările Sale la Cuvântul citit.

Am folosit textul din
Vechiul Testament ca o bază pentru textul citit din Noul Testament şi îl rog pe
Domnul să ne dea şi un titlu la textul citit.

Timpul la care se
referă textul citit din Vechiul Testament este un timp cutremurător. În Iuda
domnea Iosafat, în timp ce peste Israel era Ahab, căci era o vreme în care
iudeii şi israeliţii erau împărţiţi.

De fiecare dată când
ne împărţim, şi noi ne putem aştepta la necazuri, de aceea, este nevoie să fim
uniţi ca să putem rezista.

Iosafat era un om
bun, un om drept, care a avut câteva suişuri şi o mulţime de exemple, aşa cum
avem şi noi astăzi.

Astfel, a văzut cum
Dumnezeu a fost cu tatăl său, Asa, atunci când acesta L-a slujit cu
credincioşie, dar când   s-a încăpăţânat
şi nu L-a mai slujit cu acelaşi devotament, Dumnezeu s-a depărtat de el.

Fraţilor, indiferent
cât de mult vă iubeşte Domnul, sau cât de mult Îl iubiţi voi pe El, dacă nu-L
slujiţi şi nu I vă mai închinaţi, puteţi să vă aşteptaţi să înceapă necazurile.

Aşa s-a întâmplat şi
cu David, despre care Dumnezeu spusese că este un om după inima Sa. Când a
procedat greşit, Dumnezeu a trebuit să-l pedepsească, aşa că a secerat ce a
semănat.

Nouă, El nu ne-a spus
niciodată că suntem după inima Sa, aşa că în mod sigur va trebui să culegem ce
am semănat.

Biblia spune că Asa,
tatăl lui Iosafat, s-a îmbolnăvit de picioare, aşa că avea dureri foarte mari.
Cu toate acestea, el s-a încăpăţânat şi nu L-a rugat pe Domnul să-l vindece, ci
a căutat ajutorul doctorilor, iar în final a murit.

Vedeţi? El nu a vrut
să-L întrebe pe Domnul, pentru că era prea încăpăţânat. A ajuns într-un punct
unde a început să asculte tot felul de puncte de vedere moderne şi nu a crezut
că Domnul îl vindecă, aşa că nu s-a dus să-I ceară sfatul în această problemă.

Asa s-a gândit:
„Desigur, doctorii mei pot să mă ajute, de aceea nu mai este nevoie să apelez
la altcineva.” Şi Biblia spune că el a alunecat de pe cale, apoi a murit şi a
fost pus în mormântul părinţilor săi. (2 Cronici 16.7-14).

În locul lui, a
domnit fiul său, Iosafat, care a avut un bun exemplu din care a putut vedea ce
se întâmplă când un om umblă cu Dumnezeu şi pentru El, şi ce se întâmplă când
omul Îi întoarce spatele.

Iosafat a putut vedea
că atunci când omul umblă cu Dumnezeu, şi Dumnezeu umblă cu acel om; dar când
omul Îl părăseşte, atunci şi Dumnezeu îl părăseşte şi-l lasă s-o scoată singur
la capăt.

Eu nu am încercat
niciodată să mă încred în propria mea înţelepciune, pentru că nu am niciuna.
Desigur, dacă aş avea înţelepciune, probabil că m-aş baza pe ea, dar Domnul a
găsit cu cale că este mai potrivit să n-o am, aşa că în toate lucrurile mă
încred în El. Şi cred că ar fi mai bine, dacă noi toţi am încerca să facem
aceasta, nu credeţi?

Nu mai lăsaţi
propriile voastre păreri, ci odihniţi-vă numai pe „Aşa vorbeşte Domnul”; nu încercaţi
să raţionaţi, căci aceasta nu se poate raţiona. Mai mult, dacă aţi putea
raţiona şi să vedeţi exact cum vor fi lucrurile, atunci nu ar mai fi nevoie de
credinţă, pentru că credinţa este o încredinţare în lucrurile care nu se văd.
Este ceva ce nu se vede cu ochiul firesc, şi doar cu cel duhovnicesc. Acesta
este Dumnezeu din lăuntrul vostru, care vede propriul Său Cuvânt
manifestându-se.

Tu nu poţi pătrunde
aceste lucruri cu raţiunea ta, nu există nicio cale de a face aceasta, pentru
că Dumnezeu nu poate fi înţeles, deoarece El este dincolo de orice raţionament;
El este Dumnezeu, iar noi luăm doar ceea ce a vorbit El şi numim cuvintele Lui,
Adevărul.

Ştiind că particip la
această minunată părtăşie, m-am tot gândit cum să le vorbesc acestor oameni,
pentru că mulţi dintre ei sunt vorbitori mai buni ca mine, în ceea ce priveşte
Scriptura.

Da, acest lucru este
sigur, şi anume că aici sunt bărbaţi alături de care eu mă simt foarte mic, dar
pentru că ne-am asociat, aş vrea să vă împărtăşesc şi punctul meu de vedere şi
totodată să-i avertizez pe cei care refuză să umble pe cărarea lui Dumnezeu; pe
calea rânduită de El pentru noi.

Deci în timpul
amintit în textul citit, Ahab era împăratul lui Israel şi ştim că era un om
foarte indiferent.

Noi avem şi astăzi
astfel de oameni, pe care i-aş putea numi credincioşi de graniţă. Ei merg
oriunde şi sunt bătuţi de vânt în toate părţile. Cred că astăzi i se spune
„umblare în misiunea”, dar adevărul este că din orice parte suflă vântul, ei
sunt gata să-şi întindă pânzele şi să meargă acolo.

Fraţilor, Biblia nu
vrea ca noi să fim aşa, ci ne vrea statornici, de neclintit, întotdeauna să dăm
peste şi să avem pânzele direcţionate exact spre Calvar, iar dacă vântul suflă
contrar, este o cale de a naviga.

Dacă vă vine în faţă,
voi să navigaţi direct în acel vânt. Aşa este. Noi să avem cârma pusă direct
spre Calvar şi nu contează din ce parte suflă vântul; orice ar fi, noi să
privim spre Calvar.

Chiar dacă este
opoziţie, chiar dacă vremea este aşa cum este, noi să privim totuşi către
Calvar, căci aşa procedează adevăratul credincios. Dacă vom proceda aşa, nu vom
mai fi purtaţi de orice vânt de învăţătură, ci vom avea un singur curs de
navigaţie şi aceasta este: drept la Calvar.

Eu cred că aceasta a
vrut să spună Dumnezeu când a vorbit prin Iuda şi a zis:

Aceştia suntnişte
nori fără apă, mânaţi încoace şi încolo de vânturi,
nişte stele
rătăcitoari…

(1Ioan 12b-13b), care rătăcesc încoace şi încolo.

Acest lucru nu este
bun, de aceea nu ar trebui să procedăm aşa.

Când un creştin este
născut în Împărăţia lui Dumnezeu, dragostea lui, viaţa lui, totul este aşezat
pe Hristos; Dacă însă este „prea deştept” şi nu veghează, el va pune totul pe
seama educaţiei şi se va duce spre o teologie rece şi formală, sau către o
interpretare a unor cuvinte din greacă.

Cu câtva timp în
urmă, m-am întâlnit cu cineva care mi-a zis: „Billy, tocmai am învăţat un
anumit cuvânt grecesc şi de cinci ani încerc să-i desluşesc adevăratul sens. O,
când îl voi găsi, va fi o adevărată binecuvântare!”

„Vrei să spui că de
cinci ani ai învăţat un singur cuvânt grecesc?”

„Da.”

„Păi, prin harul lui
Dumnezeu, în cinci ani eu am câştigat un milion de suflete pentru Hristos, fără
să ştiu niciun cuvânt grecesc.”

Vedeţi, nu este vorba
de ce ştii, ci pe Cine ştii. Desigur. Şi trebuie să ştii că El este Viaţa.

Necazul este că noi
pierdem atâta timp cu aceste lucruri care sunt doar nişte prostii. Poate că nu
este potrivit cuvântul „prostii”, dar adevărul este că nu ne foloseşte la
nimic, iar în timpul pierdut cu ele, ai putea foarte bine, să-L cunoşti pe El.

Dacă persoana care
s-a centrat pe Hristos, este puţin nervoasă sau emotivă, dacă nu veghezi asupra
ei, va cădea pe partea fanatismului, devenind unul care merge încotro bate
vântul. Oriunde va auzi gălăgie, va alerga şi el, dar voi să nu fiţi aşa,
pentru că noi toţi trebuie să fim centraţi pe Hristos şi numai pe El.

Priviţi la Mielul lui
Dumnezeu şi veţi trăi.

Aşadar, Iosafat a
putut să vadă că atunci când tatăl său a privit spre Dumnezeu, El l-a
binecuvântat. El l-a văzut şi pe acel Ahab, care i-a întors spatele lui
Dumnezeu, pentru că nevasta lui nu a vrut să meargă la biserică joi seara,
ştiţi voi. Astfel, a devenit un căldicel, un nehotărât, unul care bătea
drumurile.

Fraţilor, dacă eu
n-aş fi crezut în Hristos, atunci aş fi foarte categoric împotriva Lui, şi cred
că aş fi fost împotriva Lui, în inima mea, dacă nu aş fi crezut şi nu m-aş fi
manifestat ca atare, El m-ar fi respectat mai mult decât dacă aş fi fost un
nehotărât, purtat încoace şi încolo de orice vânt. Aşa este.

Dacă vă căsătoriţi cu
o tânără care nu este prea frumoasă, dar în schimb e o doamnă adevărată, care
stă la locul ei, desigur, o veţi respecta mai mult decât dacă ar fi o femeie
frumoasă, dar care ar umbla aiurea.

Orice bărbat care are
un gram de bărbăţie în el,  o va respecta
pe aceea care este sinceră şi credincioasă.

Tot aşa, dacă noi
suntem creştini, trebuie să dăm dovadă de toată sinceritatea şi respectul faţă
de Domnul Isus Hristos, căci dacă nu facem aceasta şi nici nu credem, nu are
rost să mai ezităm, ci să lăsăm lumea să ştie unde stăm. Da, acesta ar fi cel
mai bun lucru. De ce spun aceasta?

Pentru că va veni
timpul când biserica va ajunge într-un punct în care fiecare mădular al ei va
trebui să ia o decizie: ori pentru Hristos, ori împotriva Lui, iar atunci
întreaga lume va şti cum stai.

Mie nu-mi place deloc
când cineva vine la mine, mă bate pe umăr şi-mi spune:

„Frate Branham, eu
chiar te iubesc!” Oh, îmi spune aceasta, deşi este conştient că eu ştiu
altceva. Eu ştiu bine că nu este adevărat ce spune, pentru că mărturia duhului
lui nu se potriveşte cu faptele lui, iar când văd aceasta, eu îmi pierd tot
respectul pentru acea persoană.

Îmi place să văd un
om care-mi spune sincer: „Uite ce este, eu nu sunt de acord cu tine, în
privinţa aceasta.” Ei bine, acela este sincer.

În ce-l priveşte pe
Ahab, el nu era aşa. Odată, el a dorit să-L slujească pe Domnul, dar nevasta
lui a vrut altceva, aşa că el a ascultat-o, i-a urmat sfaturile şi i-a ucis pe
toţi prorocii Domnului, făcând multe alte lucruri rele.

Vedeţi, Dumnezeu nu
poate face niciodată ceva cu un astfel de om, cu un nehotărât, care este când
sus, când jos; când înăuntru, când afară. El nu a putut folosi nici în timpul
acela, o astfel de persoană, şi nu o poate folosi nici astăzi.

Deci, Iosafat a văzut
rezultatele unei asemenea vieţi; a văzut ce s-a întâmplat când tatăl său L-a
slujit pe Dumnezeu, şi a văzut ce s-a întâmplat când nu L-a mai slujit, şi a
luat totul în considerare.

El avea în inimă
dorinţa sinceră de a-L sluji pe Domnul, de aceea s-a agăţat de lucrurile pe
care le făcuse şi tatăl lui, David, la început.

Îmi place cuvântul
acesta „la început”. Cu alte cuvinte, Iosafat s-a întors la piatra de hotar şi
a curăţit liniile.

Ar fi bine dacă şi
penticostalii s-ar întoarce la vechea piatră de hotar.

Ar fi bine ca noi
toţi să ne întoarcem înapoi, la vechea piatră de hotar şi să ne curăţim
liniile.

Cred că majoritatea
celor prezenţi sunt penticostali, de aceea, mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă
biserica s-ar fi întors înapoi, la vechea piatră de hotar? Voi tot vorbiţi
despre o adevărată curăţire, dar va fi cu siguranţa una.

Câţi din voi ştiu că
acesta este adevărul? Păi, sigur că da. Cu siguranţă va fi o transformare. Dacă
ne vom întoarce înapoi, la piatra de hotar, oamenii se vor purta altfel, se vor
îmbrăca altfel, vor vorbi altfel; cu alte cuvinte, biserica va fi întru totul
diferită.

Deci Dumnezeu l-a
binecuvântat pe Iosafat, şi nu doar pe el, ci va binecuvânta pe oricine se va
întoarce la piatra de hotar a Bibliei şi va trăi conform ei, şi nu după o
teologie sau ceva făcut de mâna omului. Dacă cineva va lua adevărata învăţătură
a Bibliei şi va merge după piatra de hotar, atunci şi Dumnezeu va merge cu el.

Şi când Dumnezeu a
început să-l binecuvânteze pe Iosafat, primul lucru care s-a văzut, era că a
început să propăşească. Astfel, şi-a construit toate acele întărituri, pentru
ca cei netăiaţi împrejur să nu poată intra.

De aceasta au nevoie
şi bisericile de astăzi: de o întăritură a învăţăturii vechiului timp
apostolic, astfel încât aceşti căldicei şi formalişti, aceşti oameni care sunt
„înăuntru şi afară” sau „sus şi jos”, să nu mai intre în biserica noastră.

Ce pot spune? Că este
adevărat; că am permis prea multe lucruri să se strecoare înăuntru, fraţilor,
prea multe lucruri şi am părăsit piatra de hotar, slăbind Biserica. Vedeţi?
Prin aceasta, acum avem de toate în ea. Aşa este.

Avem tot felul de
ismuri şi alte lucruri de felul acesta, iar cauza este că nu ne-am întărit prin
Cuvânt.

Astăzi am luat
dejunul cu fratele duPlesis şi cu fratele Joseph şi am discutat despre minunile
făcute în străinătate, despre trezirile din lumea întreagă şi despre călătoria
misionară pe care intenţionez s-o fac în jurul lumii, în fiecare oraş important
al lumii, unde aş vrea să stau măcar câteva seri în fiecare.

Ei  spuneau: „Dacă nu ştii ce urmăreşti, nu ştii
de ce te-ai dus acolo!”

Vedeţi, este ca şi
cum aş avea un glonte în mână…. V-am povestit despre cartuşul acela vestit,
care are o mare putere de penetrare de la o anumită distanţă, şi o viteză de
peste o mie de picioare pe secundă. Desigur, cartuşul este bun, dar ce poţi
face cu el dacă-l ţii în mână şi nu ai o puşcă? Nu-ţi va fi de niciun folos.

Deci aceasta este
problema: noi trebuie să urmărim ceva; trebuie să avem o întăritură; trebuie să
avem biserica pusă în rânduială, mărşăluind înainte pe un mare front. Până
ajungem însă acolo, ne pierdem timpul.

Este adevărat că
găsim câteva locuri aici şi câteva dincolo, dar altfel ar fi dacă am face cu
toţii un front comun şi dacă am fi un grup neîmpărţit.

De exemplu, dacă în
armată cei din Kentucky ar trage în cei din Hosierii, iar Hosieriii ar trage în
cei din Kentucky, dacă cei din Illinois ar trage în cei din Missouri şi invers,
desigur armata vrăşmaşă ar spune: „Lăsaţi-i să se lupte şi să se omoare între
ei!”, dar dacă toţi am fi una, vrăşmaşul ar trebui să-şi ia tălpăşiţa.

La fel va fi şi când
marea oştire a lui Dumnezeu se va uni sub un singur stindard, sub călăuzirea
Duhului Sfânt şi va înainta ca mare Biserică a Dumnezeului celui Viu, atunci
vrăşmaşul îşi va lua tălpăşiţa. Da, el va trebui s-o facă.

Fraţilor, Biblia este
exemplul nostru.

Astfel, dacă
observaţi, după ce Dumnezeu l-a binecuvântat pe acest mare bărbat, pe Iosafat,
a avut propăşire şi totul i-a mers bine, iar într-o zi s-a hotărât să-i facă o
vizită vecinului său, Ahab, iar în timp ce se afla pe drum, s-a gândit:

„Desigur, vom avea
părtăşie acolo!”, dar vedeţi, chiar acolo a greşit el, pentru că uleiul nu se
amestecă niciodată cu apa, (Aşa este) şi nici credinciosul nu se va amesteca
niciodată cu necredinţa. Tu trebuie să fii ori de o parte, ori de cealaltă;
trebuie să ai o poziţie şi să rămâi pe ea.

O, iar când a ajuns
la Ahab, vai, ce primire i s-a făcut! Împăratul Israelului a junghiat imediat
vite şi oi şi a dat un mare ospăţ în cinstea musafirului său.

Vedeţi? Acesta este
felul în care vine vrăşmaşul.

Aşa a venit şi la
voi, surorilor. Astfel, când a venit la biserică o femeie care avea părul tăiat
şi era machiată, voi aţi bătut-o cu mâna pe umăr în loc s-o corectaţi, aşa
încât acel duh s-a strecurat încet, încet înăuntru, iar acum toată biserica
acceptă aceste lucruri. Aşa este. O, dar nu permiteţi să vă prindă!

Vedeţi, noi avem nevoie
de o operaţie.

Apoi, soţul ei, care
nu este destul de bărbat, o lasă să facă aceasta, prin aceasta dovedind că e un
slăbănog, când ar trebui să fie capul familiei.

Da, astăzi întreaga
naţiune este prinsă de acest curent, astfel încât America nu mai este America
de altădată; nu mai este o naţiune creştină, ci e o naţiune a femeilor. Astfel,
micuţele „Izabele” umblă pe stradă vopsite peste tot, iar bărbaţii cad în
genunchi înaintea lor. Aşa este. Eu ştiu că vă rănesc prin ceea ce spun, dar
acesta este adevărul. Şi este o singură ieşire: avem nevoie de o operaţie.

Hollywood-ul a
cuprins întreaga lume, dar nu numai lumea, ci şi Biserica Penticostală. Ce s-a
întâmplat? Noi nu am ridicat întărituri împotriva acestor lucruri, iar
păstorul, fiind prea slăbănog, le-a permis oamenilor să meargă cu aceste
lucruri.

Aşa este. Dacă aţi fi
vorbit împotriva acestor lucruri şi dacă întreaga biserică, asemeni unei oştiri
unite, ar fi luat poziţie împotriva lor, ar fi încetat cu mult timp în urmă şi
nu v-ar fi contaminat.

Acum, însă fiecare
face ce vrea: libertate pentru femei. Astfel, fiind libere să facă ce vor,
femeile poartă acele haine vulgare şi umblă pe stradă ca nişte…. Daţi-mi voie
să vă spun, însă ceva doamnelor: eu vă iubesc şi nu am nimic împotriva voastră,
deci nu sunt aici ca să vă critic, dar ştiu că în ziua judecăţii va trebui să
răspund înaintea lui Dumnezeu dacă am ştiut că procedaţi greşit şi nu v-am
avertizat. Dacă vă rănesc prin ceea ce spun, vreau să ştiţi că sângele este
spălat de pe mâinile mele.

Isus a spus că „oricine
se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.

(Matei 5.28). Ştiaţi aceasta?

Dacă vă îmbrăcaţi
sexy, indiferent cât de modest credeţi că este, şi mergeţi aşa pe stradă, iar
vreun păcătos se uită la voi şi vă pofteşte, în ziua judecăţii veţi fi acuzate
de curvie cu acel bărbat. De ce? Pentru că l-aţi făcut să vă dorească. Voi
v-aţi prezentat aşa în faţa lui, deci sunteţi socotite vinovate.

Indiferent cât de
pline de virtute sau de pure sau de neprihănite aţi trăit, veţi fi vinovate
înaintea lui Dumnezeu de comiterea curviei cu acel păcătos; vă va privi ca şi
când aţi înfăptuit acel act. Aşa a spus Isus.

Fraţilor, acestea nu
sunt vorbe în vânt, ci este adevărul; este ceea ce ne spune Cuvântul lui
Dumnezeu, care este mai tăietor decât o sabie cu două tăişuri.

Nu ştiu cum va
aprecia păstorul vostru aceste cuvinte, dar eu vă spun surorilor, în ziua
judecăţii eu va trebui să răspund înaintea lui Dumnezeu dacă nu vă spun aceste
lucruri ca să vă corectaţi.

Mie nu-mi pasă cât de
mulţi sunt aceia care susţin libertatea femeilor: aceasta este o doctrină a
diavolului; o libertate dată de el, nu de Biblie. Aşa este.

Voi aţi văzut ce s-a
întâmplat în vechea Roma, din cauza femeilor; aţi văzut ce s-a întâmplat în
Grecia; aţi văzut ce s-a întâmplat în coloniile romane şi mai ales, ce s-a
întâmplat în biserica creştină atunci când femeile au început să se poarte ca
lumea.

Voi cunoaşteţi
istoria, iar dacă nu, ar fi bine ca păstorul vostru să vă înveţe acele lucruri,
căci atunci veţi vedea ce s-a întâmplat în fiecare epocă şi unde a ajuns acum
Biserica Penticostală.

Fraţilor, este timpul
să se tragă linia, să se facă o întăritură şi să se predice Cuvântul, căci
aveţi exemplul, aşa cum l-a avut şi Iosafat.

Haideţi deci, să
tragem linie, să ne îndreptăm şi să umblăm cum s-ar cuveni să umble un bărbat
şi o femeie.

Acuma, un bărbat
îmbrăcat cu hainele lui, nu poate arăta ca o femeie, este adevărat?

Eu am fost numit un
urâtor al femeilor, dar nu sunt, dimpotrivă, cred că femeia este minunată. Da,
iubesc femeile, dar vreau să devină fiice ale lui Dumnezeu, aşa că trebuie să
se poarte ca atare. Acelaşi lucru este valabil şi pentru bărbaţi: şi noi
trebuie să ne purtăm ca atare.

Şi eu vă întreb: ce
se întâmplă cu voi, fraţilor? De ce nu spuneţi adevărul cu privire la aceste
lucruri, când citiţi Biblia şi ştiţi bine că ea învaţă aceasta? Haideţi să
trecem la treabă; haideţi să fim ori pentru Dumnezeu, ori împotrivă.

Când răspunde
Dumnezeu cel mai mult? Atunci când suntem creştini adevăraţi, sau când nu
suntem?

Păi, dacă s-ar ridica
acum mişcarea lui John Wesley, ar condamna această generaţie penticostală, din
pricina încălcării sfinţeniei. Voi ştiţi că aşa este.

John Wesley a fost
mult mai respectuos în învăţăturile lui şi în biserica lui de modă veche, decât
am fost vreodată noi, penticostalii. Acesta este adevărul.

Ei au făcut lucruri
despre care noi nu ştim nimic, iar Dumnezeu i-a onorat şi i-a binecuvântat,
pentru că au umblat drepţi înaintea Lui. Aşa este. Noi ştim că acesta este un
exemplu pentru noi.

Priviţi-l pe Iosafat:
când s-a dus şi a avut părtăşie cu Ahab, a dat de necaz.

Acelaşi lucru este
valabil şi pentru voi: când acceptaţi să aveţi părtăşie cu lumea, să nu uitaţi
că „este un iepure în stiva cu lemne.”

Când noi, fetelor
penticostale, acceptaţi să ieşiţi în oraş cu acei băieţi care fumează, beau şi
spun: „Dragă, mă voi duce la biserică după ce mă căsătoresc cu tine”, să ştiţi
că minte. Dacă te iubeşte şi Îl iubeşte pe Domnul, va merge chiar atunci la
biserică. Aşa este.

Şi voi, tinerilor,
care umblaţi cu aceste Izabele vopsite, n-ar trebui să faceţi aceasta. Ruşine
păstorilor care nu vor să spună aceste lucruri în bisericile lor!

Noi suntem chemaţi
afară din lume, suntem chemaţi să fim oameni deosebiţi, sfinţiţi pentru Domnul
Dumnezeul lui Israel. Da, domnilor, noi ştim care sunt pietrele de hotar, căci
sunt scrise în Biblie, însă necazul este că suntem prea uşor clătinaţi, ne târâm
şi trage lumea după noi.

Biblia spune că
Diavolul va aduce aceste lucruri în timpul din urmă, şi exact aşa face.

Ahab a făcut un ospăţ
mare, la care l-a invitat şi pe Iosafat să ia parte. Desigur, el a avut un
motiv pentru care a făcut aceasta, şi anume, ştia bine că Iosafat era un bărbat
puternic şi vestit, aşa că i-a zis: „Haide să ne unim oştile şi să fim una,
apoi ne vom sui împotriva Ramotului din Galaad, ca să-l batem pe duşman, căci
pământul acela ne aparţine nouă. Ajută-ne să mergem să-l luăm înapoi.” Era un
lacom.

Şi aici este punctul
în care a greşit Iosafat. Totuşi, fiind un om duhovnicesc, i-a zis lui Ahab: „Voi
merge cu tine, dar mai întâi să-L întrebăm pe Domnul.

Acesta este un lucru
bun: Rugaţi-vă şi întrebaţi-L pe Domnul în tot ce vreţi să faceţi.

Şi Ahab i-a răspuns:
„Bine, vom face cum spui, căci acolo jos, am un seminar cu cei mai buni proroci
care există. Sunt bărbaţii cei mai educaţi şi mai deştepţi din ţară, căci am
avut grijă să le sponsorizez personal seminarul. Îi vom, chema deci, pe cei mai
buni dintre ei.”

Astfel, s-au dus şi
i-au adus pe cei mai buni învăţaţi, în total 400 de bărbaţi. Oh, şi eu pot să-l
văd pe împărat şi pe toţi ceilalţi, mergând exact ca şi astăzi. Orice zice
împăratul şi episcopul se face întocmai. Voi ştiţi. Tot ce spune
supraveghetorul general, fac cu toţii.

Cu o mână în buzunar,
voi ştiţi, Ahab s-a adresat acelor proroci: „Domnilor, ce ziceţi, să mă sui în
Ramotul din Galaad sau să renunţ?”

Imediat unul dintre
ei s-a întors spre ceilalţi şi le-a zis: „Ştiţi ce înseamnă aceasta? De acolo
ne primim tichetele de masă, aşa că dacă nu-i vorbim pe plac, ne va excomunica
şi cu asta nu vom mai avea asta şi cealaltă şi nu ne va mai susţine nimeni.
Vai, ce cred că ar trebui să fim foarte atenţi ce-i spunem.”

„Ce părere ai despre
aceasta, pastore?”

„Ştiu şi eu? Cred că
ar trebui să facem aşa. Da, da, cred că e mai bine aşa, dar ce va spune
administratorul?”

„O, nu-i nicio
problemă, căci el trece peste Cuvânt! Cred că ar trebui să-i vorbim de bine
împăratului. Să-i spunem: „O, aceasta este cea mai mare organizaţie! Nu mai
este alta ca ea”, pentru că noi suntem singurii în măsură ca să spunem ceva cu
privire la problema ridicată.”

Astfel, după ce s-au
sfătuit, au venit cu toţi, într-un singur acord şi i-au zis împăratului: „O,
Domnul a spus: „Suie-te, căci voi fi cu tine!”

Încântat, Ahab s-a
întors spre Iosafat şi i-a zis: „Ai văzut? O, sigur că ne vom sui!”

Dar în inima acelui
om duhovnicesc era Ceva….

Fraţilor, indiferent
cât de mulţi sunt cei care spun „da”, dacă este contrar Cuvântului, să nu
credeţi!

Iosafat l-a întrebat
pe Ahab: „Câţi oameni sunt acolo?”

„Patru sute”, a
răspuns acesta. „Toţi sunt studenţi la seminar; sunt oameni mari, şi iată că
într-un acord, au venit şi mi-au dat dreptul, ceea ce înseamnă că vom învinge.”

„Este bine, dar nu
mai aveţi niciun alt proroc?”

„Bine, dar ce-ţi mai
trebuie încă unul? Aici sunt 400 din cei mai buni, deci, cu ce ar fi mai
diferit dacă am mai chema încă unul, când cei 400 au spus „Da”?”

„Totuşi, nu mai este
încă unul?”

„Ba da, un
holly-rollers acolo jos.”

Da, era un
holly-roller, unul pus deoparte. Şi Ahab a zis: „Da, mai este unul, dar pe
acela îl urăsc pentru că mă calcă tot timpul pe bătătură.”

Vedeţi? Mica îl cam
certa.

Ahab a mai spus: „Am
să-ţi spun clar, înainte ca să-l chem, că îl urăsc pentru că tot timpul îmi
vorbeşte numai de rău.”

Păi, ce altceva putea
spune Mica, dacă Cuvântul vorbea împotriva lui?

Mă înţelegeţi acum?
Cum aş putea sta liniştit când văd femeile creştine vopsite? Cum să stau
liniştit când văd slăbiciunea bisericii creştine şi când Cuvântul vorbeşte
împotriva ei? Sigur, Cuvântul este împotrivă.

Mie nu-mi pasă ce
spune păstorul, căci dacă Cuvântul spune aşa, atunci haideţi să stăm pe Cuvânt.

O, dar cum şi-au dat
toţi ceilalţi consimţământul, spunând că poate să meargă!

„O, este în ordine,
nu se va întâmpla nimic rău!”, dar Mica poseda Adevărul.

Aceasta dorim şi noi,
fraţilor: Adevărul.

Chiar dacă Cuvântul
răneşte, taie împrejur, sau orice ar face, noi vrem Adevărul, pentru că este
scris:

Dacă rămâneţi în
Cuvântul Meu….veţi cunoaşte Adevărul şi Adevărul vă va face slobozi.

(Ioan 8.31b-32). Amin. O, desigur!

Vreau să observaţi că
înainte ca Mica să ajungă în faţa împăratului, ei au trimis un comitet să se
întâlnească cu el, iar aceştia i-au spus:

„Uite ce e, Mica.
Toţi băieţii de la seminarul teologic sunt acolo şi fiecare i-a spus
împăratului că poate merge şi să facă ce vrea, de aceea, vrem ca tu să nu spui
nimic contrar cu ceea ce au spus ei. El vrea ca toţi să fim în unitate, deci
vrem ca şi tu să-i vorbeşti la fel împăratului.”

Dacă ar fi fost
conform Cuvântului, ar fi fost foarte bine, dar problema este că era contrar
Cuvântului. Aşa este.

Cam la fel se
întâmplă cu un păstor sau cu un evanghelist care trebuie să meargă să ţină o
adunare. Sper să nu luaţi ca o glumă ceea ce spun, căci aici nu este loc pentru
glume.

El trebuie să meargă
într-o frumoasă biserică denominaţională, aşa că diaconii se duc să se
întâlnească cu el pe tren şi-i spun: „Tu eşti evanghelistul Cutare?”

„Da, eu sunt.” El
tocmai citea Biblia şi îşi făcea câteva notiţe, în timp ce studia şi se ruga.

„Noi am fost trimis
ca un comitet din partea bisericii şi vrem să-ţi spunem câteva lucruri.”

„Desigur, spuneţi-mi,
căci vreau să le aud, pentru că doresc să ştiu cum să mă apropiu de biserică şi
de oameni. Dorinţa mea este să fiu o binecuvântare pentru voi toţi, cât voi sta
acolo.”

Şi ei continuă:
„Aceasta dorim şi noi, dar ascultă-ne bine, evanghelistule. Să nu spui nimic
despre cursele de cai, pentru că păstorul nostru pariază tot timpul, şi n-am
vrea să-l răneşti prin cuvintele tale.

De obicei, evangheliştii
sunt ca nişte mingi de foc, legându-se de jocurile pe care le avem în biserică.
Societatea de Ajutorare a femeilor, obişnuieşte ca după adunarea de rugăciune
de joi seara, să se retragă la subsol şi să joace cărţi. Să nu spui cumva ceva
împotrivă.”

Şi ei îi vorbesc tot
aşa, spunându-i ce nu are voie să amintească în vestirea lui, aşa că la un
moment dat îi întreabă:

„Atunci despre ce să
vorbesc?”

„Despre evrei, pentru
că avem doar unul în adunare.”

Vedeţi, ei se tem de
adevăr, dar pe mine nu mă interesează că păstorul sau altcineva este rănit,
acesta este Cuvântul veşnic al lui Dumnezeu, iar noi suntem răspunzători pentru
felul în care îl predicăm. Aceasta e motivul pentru care trebuie să spunem
adevărul, oricât de tare doare.

Şi ştiţi ceva? Când
s-au dus la Mica cu acele condiţii, au greşit omul, căci el nu era unul dintre
aceia care fac compromisuri ca să primească o ofertă mai bună. O, nu, nu! El
era omul lui Dumnezeu.

Biblia nu spune, dar
probabil că ei au zis: „Dacă vei vorbi la fel ca cei de la seminar, s-ar putea
să-ţi dea şi ţie o diplomă de la Colegiul lor. Cu siguranţă, ar putea s-o facă,
dacă vei învăţa să vorbeşti puţin mai gramatical. Mai mult, ai putea deveni
unul dintre noi, dacă vei spune aceleaşi cuvinte ca ceilalţi.”

O, da, ei mai fac şi
astăzi aceasta! Sigur că da. Dar ce a spus micul holly-roller?

Voi spune doar
ce-mi va pune Dumnezeu pe buze.
” Amin.

Acesta este felul de
bărbat pe care trebuie să-l avem.

Nu-i de mirare că
Duhul Sfânt l-a avertizat pe Iosafat, în inima lui, zicându-i:

„Mai este încă unul,
iar acela îţi va spune adevărul. Da, numai unul, dar acela va fi cinstit cu
tine.”

Şi după ce s-a rugat,
Mica a avut o vedenie. Iosafat  s-a
aşezat alături în faţa celor 400 de predicatori, alături de administratorul
şef, de episcopi şi de toţi ceilalţi, care s-au adunat într-o frumoasă
părtăşie, mâncând friptură de miel şi petrecând un timp minunat.

Toţi erau îmbrăcaţi
corect, cu gulerele albe în jurul gâtului, cu robele lor lungi fluturând, şi
aşa mai departe.

Dar această
privelişte nu l-a mulţumit pe omul lui Dumnezeu, în inima lui, de aceea s-a
gândit că trebuie să fie ceva diferit de ceea ce vedea şi auzea, iar eu cred la
fel.

Aceasta îmi aminteşte
de Saul, care a încercat să-şi pună haina sa ecleziastică pe micuţul David, dar
aceasta nu se potriveşte la un om al lui Dumnezeu. Asta-i tot.

El a spus: „Luaţi
asta de pe mine, căci nu sunt obişnuit cu aşa ceva.

Aceasta ne trebuie şi
nouă astăzi: să ne dăm jos hainele noastre ecleziastice şi să ne îmbrăcăm în
neprihănirea lui Isus Hristos; apoi, să vorbim nu cuvinte elevate despre care
adunarea habar nu are ce înseamnă, ci să avem o vorbire simplă, pe înţelesul
tuturor, pentru că ceea ce-i poate salva pe oameni, este predicarea clară şi de
modă veche. Acesta-i adevărul. Nu contează cât de direct este spus, e Cuvântul
şi asta-i tot; iar oamenii îl înţeleg. Vedeţi? Noi nu suntem chiar atât de
pricepuţi în arta vorbirii, ci suntem mai de modă veche, sau ar trebui să fim
aşa. Acesta este motivul pentru care nu ne facem prea multe probleme în privinţa
gramaticii, ci vorbim simplu, fără să folosim cuvinte mari.

Şi ce s-a întâmplat
în continuare?

Acei oameni cu clasă
stăteau acolo, şi daţi-mi voie să vă spun ceva. Ştiţi de unde vine „clasa”? De
la Diavolul. Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul!” al Bibliei.

Clasa şi pompa vin de
la Diavolul.

Astfel, încă de la
început, când Cain şi Abel au venit la închinare, Cain a venit înaintea
Domnului cu clasă, pe când Abel a venit neprihănit şi prin descoperire.

Acum priviţi. Când a
venit Cain, el a adus roadele câmpului: tot ce creşte pe pământ. Astfel, şi-a
decorat altarul cu flori şi cu toate celelalte, apoi s-a închinat lui Dumnezeu.

Acesta este tabloul
adevărat al membrului firesc al bisericii de astăzi şi a păstorului cu gândire
firească, ce doreşte ca biserica lui să fie pe o poziţie mai înaltă decât toate
celelalte biserici din oraş, cu scaune îmbrăcate în pluş şi cu orgă de un
milion de dolari. Dar lui Dumnezeu nu-i trebuie aşa ceva.

Voi doriţi să aveţi
toate acele lucruri în bisericile voastre şi de aceea nu-i lăsaţi pe oameni în
pace până nu-i sărăciţi, ca să vă atingeţi scopurile, în timp ce mii de păgâni
mor fără să-L cunoască pe Hristos.

Este o ruşine pentru
creştinism. Desigur.

O, dacă aţi ajunge
măcar o dată acolo, aţi înţelege despre ce vorbesc. Noi construim biserici de
milioane de dolari, în timp ce 2/3 din lume nu a auzit niciodată de Isus
Hristos.

Acum priviţi. Fiind
sub ungerea lui Satan, Cain a venit şi a făcut un lucru mare şi cu clasă, dar
când a venit Abel, el nu a venit cu clasă, ci prin descoperire.

Astfel, în Evrei
11.4, Biblia spune că: „Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai
bună decât Cain.
..”

Singura cale prin
care a putut face aceasta, a fost credinţa. Credinţa în ce? Credinţa în
Cuvântul lui Dumnezeu, căci El este singurul lucru în care poţi avea încredere

Dumnezeu i-a
descoperit lui Abel, că era vorba de sânge. Cain, a adus o jertfă frumoasă, dar
nu-i era acoperită cu sânge; în schimb jertfa lui Abel nu era frumoasă, dar era
acoperită cu sânge, conform cerinţei Cuvântului lui Dumnezeu.

Acesta este motivul
pentru care Dumnezeu a primit-o: era conform cerinţei Cuvântului Său.

Astăzi este la fel:
Dumnezeu nu se uită la cât de mare este o biserică, nici la înălţimea ei, nici
la cât de frumos cântă corul, sau la câţi oameni cu clasă o frecventează, nici
la cât de bine sunt îmbrăcaţi oamenii din ea. Nu, nu! El nu priveşte la aşa
ceva, ci se uită după cineva care vine cu Sânge, prin descoperire, asemeni lui
Abel, care a auzit Cuvântul lui Dumnezeu şi L-a crezut. O, şi pentru că a avut
credinţă în Cuvântul lui Dumnezeu, El i-a descoperit voia Sa.

Vedeţi? Aceasta este
calea pe care Dumnezeu primeşte pe cineva: să-L luăm pe Dumnezeu, pe Cuvânt,
prin descoperire fiind pe deplin încredinţaţi că El îşi va ţine promisiunea
dată.

Dumnezeu a spus că
Duhul Sfânt este bun pentru acest timp, iar aceasta este totul pentru mine.
Dacă a pus în Biserică Puterea Sa, ca să vindece bolnavii şi să scoată dracii;
dacă a aşezat în ea proroci, şi a promis că aceste lucruri se vor întâmpla în
zilele din urmă, acesta este totul pentru mine; sunt mulţumit.

Dumnezeu a spus aşa
şi asta-i tot.

Fraţilor, haideţi să
stăm cu Dumnezeu; să avem credinţă în Cuvântul Său şi să-L urmăm cu toată
credincioşia.

El i-a spus lui Cain:
Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la
uşă;…
” (Geneza 4.7). Sigur că da.

Cain este simbolul
credinciosului firesc de astăzi, care se gândeşte cam aşa: „Mă voi alătura
bisericii Cutare, pentru că este cea mai mare din Chicago şi acolo merge Cutare
şi Cutare.”

Apoi, dacă citeşti în
Biblie, vezi că multe din lucrările despre care Isus a spus că vor fi în
biserică: „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce cred.”, nu sunt.

Isus a spus că aceste
semne îi însoţesc pe cei ce cred, nu pe cei care poate cred, care poate vor
crede sau care vor crede un timp. El a spus clar: „Aceste semne îi vor
însoţi pe cei ce cred.
”, această făgăduinţă fiind valabilă pentru timpul
sfârşitului. Aş vrea să-mi daţi pagina din Scriptură, unde scrie că El a luat
înapoi aceste lucruri. Nu scrie nicăieri, aşa că dacă ar fi făcut-o, ţi-ar fi
contrazis propriul Cuvânt. Vedeţi în ce încurcătură aţi intrat?

Aceste semne îi
vor însoţi pe cei ce vor crede.”
Acesta este semnul adevăraţilor credincioşi;
este dovada că El e în mijlocul lor, pentru că întotdeauna Dumnezeu Se
descoperă prin aceste semne. Amin.

Desigur, dacă vezi că
lumea începe să se strecoare în sânul unei asemenea biserici, ca slujitor al
lui Dumnezeu, eşti cuprins de indignare. Prin urmare, dacă este ceva greşit,
haideţi să scoatem acel lucru afară.

Îndepărtaţi-vă de
starea căldicică sau de credincios pe jumătate, care spune o rugăciune micuţă
dimineaţa, o rugăciune micuţă seara, apoi se bagă în pat, iar mâine o ia de la
capăt. Nu-i de mirare că am devenit lumeşti; nu-i de mirare că lumea se
furişează înăuntru. Care este cauza? Pentru că nu ne mai rugăm, nu ne mai
luptăm şi nu mai stăm înaintea lui Dumnezeu ca înainte. Da, astăzi nu se mai
sapă adânc şi nu mai este curăţire, de aceea avem nevoie de o trezire de modă
veche.

Necazul este că ne
amăgim singuri, zicând: „Noi suntem Adunarea lui Dumnezeu”, „Noi suntem
penticostali”, „Noi suntem unitarieni”, „Noi suntem trinitarieni” „Noi suntem
asta sau cealaltă şi nu avem nimic cu grupul acela.”

Acolo vă părăseşte
Duhul Sfânt. Da, chiar acolo. Când ajungeţi în felul acesta, fraţilor, puteţi
foarte bine să mergeţi la altar, căci acolo vă este locul. Aşa este. Amin.

Aşa se furişează
lumea înăuntru, dar haideţi să lăsăm toate acestea deoparte. Haideţi să ne
îndreptăm cu toată fiinţa noastră spre Hristos şi să privim la El şi numai la
El. Amin. Haideţi să avem părtăşie unul cu celălalt în timp ce Sângele lui
Hristos ne curăţeşte de tot păcatul.

Fraţilor, dacă ar
veni astăzi să-i pecetluiască pe cei fără greşeală, pe cine ar pecetlui?

Dacă crezi că
celălalt este greşit, nu uita că harul lui Dumnezeu este tot atât de real şi
pentru el ca şi pentru tine.

Mie nu mi-ar plăcea
să fiu însemnat astăzi, fie că am greşeală sau nu, pentru că nu mă încred în aceasta,
ci încrederea mea este în harul Domnului Isus Hristos care mă trece peste. Tot
ce trebuie să fac eu, este să stau în harul Său. Nu aduc nimic în mâinile mele;
nu am făcut nimic şi nu am spus nimic care să nu valoreze ceva…

Doamne, eu depind în
totul de Tine şi numai de Tine. Dacă Te iubesc cu o inimă sinceră, cu siguranţa
voi umbla şi  voi face tot ce pot ca să
nu Te supăr; iar dacă totuşi greşesc cu ceva, mă pocăiesc cât pot de repede de
acel lucru.

Eu îmi iubesc soţia,
iar dacă fac ceva rău faţă de ea, mă recunosc imediat, îi spun că îmi pare rău
pentru fapta mea şi mă corectez. Vedeţi? Exact aşa procedez şi faţă de Domnul
meu.

Eu n-aş vrea să-i fac
vreun rău, pentru nimic în lume, dar nici pe Domnul meu nu aş vrea să-L rănesc
de milioane de ori mai mult decât pe soţia mea.

Fraţilor, dacă Îl
iubiţi pe Domnul, Îl veţi respecta. Voi ştiţi că acesta este adevărul, dar ceea
ce ne trânteşte jos, este teologia noastră. Astfel, spunem:

„O, dr. Cutare şi
Cutare este un om cu clasă. Vorbeşte 2-3 limbi străine şi face asta şi
cealaltă. A fost păstor la Cutare biserică mare. O, ar trebui să-l auzi şi tu
cum spune „Amin”. Este cel mai frumos.”

Am citit un articol
în care se scria despre un episcop care s-a rugat foarte frumos într-o anumită
denominaţiune.

La aceea s-a rugat
el, nu la Hristos. I-a trebuit o jumătate de pagină de ziar să-şi publice
rugăciunea, însă s-a rugat aşa pentru acea denominaţiune, ca să facă impresie.
Vai, Doamne!

Şi aceste lucruri au
apărut şi între penticostali: „O, noi ne facem adunarea atât de frumoasă ca să
arate bine.”

Sigur că da, iar apoi
ajungem ca şi restul.

Este timpul să vă
scuturaţi de toate acestea. Ieşiţi afară din aceste lucruri!

Cum rămâne cu
Sângele? Să nu vă treziţi cumva că aduceţi o jertfă ca a lui Cain!

Ţineţi Sângele peste
voi. Nu contează cât de urâtă, de dură sau de stâlcită este vorbirea sau
celelalte lucruri, ţineţi Sângele peste voi!

Aceasta este ceea ce
ne trebuie: staţi sub Sânge!

Din textul citit din
Geneza, am văzut că Dumnezeu i-a dat o şansă şi celui cu clasă, spunându-i: „Dacă
faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă…

(Geneza 4.7). Vedeţi?

„Acum tu ai văzut că
jertfa lui am primit-o, în timp ce pe a ta am respins-o, dar dacă vei face
bine, el va veni şi va avea părtăşie aici, iar semnele îi vor însoţi pe cei ce
cred. După cum vezi, Eu M-am ţinut de Cuvânt şi L-am legitimat printre oameni,
aşa că dacă vrei să faci bine, vino împreună cu ei. Vino să avem părtăşie unul
cu celălalt.”

Dar ce a făcut Cain?
Exact ceea ce fac urmaşii lui astăzi: a căutat o cale de a-l scoate pe Abel în
afara ordinii. Aşa este.

Nu te îngrijora,
frate, căci dacă eşti un creştin adevărat, pielea ta va fi de vânzare într-o
zi. Dar să nu-ţi faci probleme.

Chiar şi acum, tu
eşti urât, dispreţuit şi respins din pricina Numelui Său. Vedeţi?

Domnul i-a zis lui
Cain: „Dacă faci binele…”, dar el a refuzat să facă bine şi l-a ucis
pe fratele lui. Întotdeauna cei cu clasă…

Dar indiferent câtă
clasă aveau toţi acei predicatori care stăteau în faţa celor doi împăraţi, Mica
a spus ceea ce a văzut în vedenia pe care a primit-o. Astfel, el a zis:

Am văzut pe
Domnul stând pe scaunul Său de domnie, şi toată oastea cerurilor stând la
dreapta şi la stânga Lui.

Şi Domnul a zis: Cine
va amăgi pe Ahab, împăratul lui Israel, ca să se suie la Ramot în Galaad şi să
piară acolo?

(2 Cronici 18.18-19).

Dacă vreţi să vedeţi
vedenii, dacă vreţi să fiţi drepţi, staţi în Cuvânt, căci Dumnezeu lucrează în
Cuvânt. Acesta este planul.

Acum ascultaţi, căci
aici este un secret.

Mica a stat pe ceea
ce spusese prorocul Ilie referitor la Ahab, căci împăratul făcuse ce era rău
înaintea Domnului. Din pricina aceasta, Ilie zisese:

Aşa vorbeşte
Domnul: „Chiar în locul unde au lins câinii sângele lui Nabot, vor linge câinii
şi sângele tău.
” (2 Împăraţi 21.19).

Cuvântul Domnului
vine la proroc, iar Mica a stat pe asta. El nu se putea abate nici la stânga,
nici la dreapta de la El, pentru că fusese deja confirmat. Aşa este.

În vechime, Dumnezeu
a dat Legea, dar Cuvântul Său venea la proroci, iar Mica a fost un proroc
adevărat. În ce-i priveşte pe cei 400 de proroci ai lui Ahab, ei pretindeau că
cunosc Cuvântul, dar nu-L respectau. Ei s-au gândit să treacă peste El,
gândindu-se că după luptă, împăratul avea să bată pe cineva pe umăr.

Pe Mica nu l-a
interesat să primească favoarea împăratului, ci a stat cu Cuvântul lui
Dumnezeu, de aceea, a putut proroci sau predica numai ceea ce spune Cuvântul.
Amin.

Dumnezeu va sta
întotdeauna numai cu Cuvântul Său, de aceea, pe Mica nu l-a interesat ce
gândeau seminariştii împăratului, nici cine erau ceilalţi; el ştia că Cuvântul
lui Dumnezeu a rostit un blestem împotriva lui Ahab şi ca urmare, nu exista
nimic să-l poată schimba.

Staţi cu Cuvântul,
iar dacă vreodată va veni o vedenie adevărată, ea va veni numai prin Cuvânt.
Amin. Nu m-am mai gândit niciodată la aceasta, până acum, ci este ceva nou.

Fiind aliniat cu
Cuvântul, Duhul Sfânt a venit la Mica şi s-a aliniat cu el, dându-i vedenia.
Înţelegeţi? Oh, mă simt atât de bine.

Mulţumesc Domnului.
Staţi cu Cuvântul!

Mica era cu Cuvântul,
iar Cuvântul a rostit blestemul asupra lui Ahab. Atunci, cum ar fi fost posibil
să spună altceva decât ce a spus Cuvântul? Nu se putea. Şi pentru că a stat cu
Cuvântul, Dumnezeu i-a dat o vedenie în care i-a arătat continuarea Cuvântului
rostit prin Ilie. Aleluia!

Cred că aceste
lucruri pătrund adânc în voi, aşa cum pătrund şi în mine. Da, Dumnezeu va arăta
continuarea Cuvântului Său.

Mica i-a zis lui
Ahab: „Dacă vrei, du-te şi fă ce au spus predicatorii tăi, însă eu văd Israelul
risipit ca o turmă fără păstor.”

El a mai zis; „L-am
văzut pe Domnul stând pe scaunul Său de domnie şi toată oastea cerească stând
la dreapta şi la stânga Lui.”

Şi Domnul a zis:
„Cine va amăgit pe Ahab? Pe cine am să trimit jos ca să împlinească prorocia
bătrânului Ilie?”

Vedeţi, Mica avea
dreptate cu acel cuvânt, pentru că trebuia să se împlinească ceea ce fusese
spus. Astfel, a venit un duh de minciună din iad, s-a înfăţişat înaintea
Domnului şi a zis: „Eu pot face ceva. Pot intra foarte uşor în seminar, pentru
că nu mai au adunări de rugăciune; nu mai este nimic duhovnicesc, nu mai este
Sânge, nu mai este nimic, aşa că pot intra când vreau. Pot să iau în stăpânire
întreaga denominaţiune; pot să-i stăpânesc pe toţi, pentru că nici nu mai cred
în Puterea Sângelui.”

Şi Dumnezeu i-a
răspuns: „Bine, du-te şi vei izbuti.

Duhul a mai spus: „Mă
voi duce, voi intra în acei oameni şi-i voi face să prorocească o minciună. Îi
voi orbi pe toţi acei mari teologi, astfel încât să nu poată vedea Cuvântul.”

Să ştiţi că Dumnezeu
face de multe ori  aceasta, pentru că
este scris că „au urechi şi nu aud, au ochi şi nu văd.” (Matei 13.13).
Este adevărat? Sigur că da.

El spunea: „Am să le
orbesc ochii ca să nu vadă. Da, voi merge şi-i voi face să prorocească o
minciună.”

Când Zedechia a auzit
acele cuvinte spuse de Mica, prestigiul lui a decăzut atât de mult în faţa
oamenilor, încât a păşit în faţă, l-a lovit peste obraz şi i-a zis:

Spune Mica, pe ce
drum a ieşit Duhul Domnului din mine ca să-ţi vorbească?
” (2 Cronici
18.23).

El se gândea că are
Duhul lui Dumnezeu, dar era un duh de minciună, deoarece totul era contrar
Cuvântului.

Când oamenii spun:
„Semnele şi minunile nu mai trebuie să-l urmeze pe credincios”, să ştiţi că
este un duh de mincinos; căci ceea ce învaţă este contrar Cuvântului.

Dacă cineva spune că
astăzi Duhul Sfânt nu mai lucrează ca în trecut, să ştiţi că e un duh de
minciună; să ştiţi că cine învaţă aşa ceva este un proroc mincinos; să ştiţi că
vă minte.

Dacă un duh se ridică
şi spune: „Femeilor, sunteţi libere să faceţi tot ce vreţi şi să vă purtaţi ca
lumea”, să ştiţi că este un duh de minciună, pentru că nu este în linie cu
Cuvântul.

Voi să staţi cu Cuvântul!
Aşa este. Să nu vă abateţi nici într-o parte.

Şi voi ştiţi ce s-a
întâmplat în continuare. Apoi, anii au trecut şi iată că a venit timpul ca acel
Cuvânt să se împlinească din nou. Când vedeţi că trece timpul, să nu vă faceţi
griji, pentru că recolta va fi acolo. Aşa este.

În următoarele minute
aş vrea să le vorbesc inimilor voastre, căci a sosit timpul ca acel Cuvânt să
se împlinească. Aceasta e ziua. Sămânţa a fost semănată, de aceea este timpul
să luăm sapa şi să începem să tăiem aceste buruieni şi alte lucruri care au
crescut printre oameni: îndoiala, necredinţa, starea căldicică şi toate
celelalte. Este timpul să luăm sapa şi să le tăiem jos.

Cred că crea mai
potrivită Unealtă pentru a le tăia, este Cuvântul lui Dumnezeu, Sabia cu două
tăişuri.

În lumea de dinaintea
potopului, sosise timpul ca Dumnezeu să-Şi împlinească Cuvântul şi să-l onoreze
pe Noe, care-L crezuse.

Apoi, multe sute de
ani după aceea, a venit timpul ca Dumnezeu să-Şi împlinească Cuvântul spus
împotriva Babilonului, care i-a batjocorit pe copiii evrei pentru că au stat
neclintiţi în credinţa lor. Vedeţi, Dumnezeu respectă credincioşii.

Ei ar râs de cei
credincioşi, i-au aruncat în închisori şi au făcut ce au vrut cu ei, dar în
final, a venit timpul ca Dumnezeu să vorbească, iar El Şi-a arătat Puterea,
dovedind că este în stare să-i elibereze din cuptorul încins.

Vedeţi? Când a venit
timpul, Dumnezeu Şi-a arătat puterea.

Când Daniel a fost
aruncat în groapa cu lei, a sosit timpul ca Dumnezeu să Se mişte şi să
vorbească, iar El a trimis un Înger care a închis gura leilor şi a stat lângă
proroc.

Timpul a trecut şi
iată că a venit momentul când trebuia să se facă ceva pentru salvarea seminţei
lui Adam, care era la capătul drumului.

Era timpul când,
stând în templu, Zaharia a văzut un Înger al lui Dumnezeu, care i-a vorbit şi
i-a spus ce se va întâmpla. Timpul era aproape, iar pentru că Zaharia s-a
îndoit de cuvintele îngerului, a fost lovit cu muţenie.

Venise timpul ca
Maria să fie vizitată şi ea de înger, în timp ce se întorcea de la fântână cu
un vas de apă pe cap, căci trebuia să se nască Mântuitorul; trebuia ca fecioara
să nască un Fiu. Venise timpul să se împlinească ceea ce fusese vestit şi lumea
nu crezuse. Şi eu vă spun, fraţilor, atunci când vine timpul hotărât, acel
lucru se va întâmpla negreşit. Amin.

Îngerul Gabriel a
venit la fecioară şi i-a spus că Duhul Sfânt a umbrit-o şi că va naşte un Fiu;
pe Fiul lui Dumnezeu. Acest lucru nu s-a întâmplat nicăieri în lume, până nu a sosit
timpul.

Fiecare evreică a
aşteptat acel timp, sperând că ea va fi cea aleasă, dar când a sosit momentul,
Cel care a făcut alegerea a fost Dumnezeu. Amin.

Venise timpul să se
nască Ioan Botezătorul, care era un premergător, chemat să împlinească Cuvântul
Domnului. El era „glasul celui ce strigă în pustie”, cum îl numise Isaia
în capitolul 40.3. El îl vestise cu câteva sute de ani înainte, iar la timpul
hotărât, Ioan a păşit în scenă. Amin.

După naşterea lui
Isus, după timpul propovăduirii, venise momentul când El trebuia să moară pe
Calvar pentru păcatele lumii. Oh, şi a murit conform Scripturii. Astfel, a fost
pus între doi răufăcători; şi deşi celor doi li s-au zdrobit fluierele
picioarelor cu ciocanul, de El nu s-a atins nimeni pentru că era momentul când
se împlinea Cuvântul care spune: „Nici unul din oasele Lui nu va fi
sfărâmat.
” – Ioan 19.36 -.

Ce era aceasta?
Îngerul lui Dumnezeu a ţinut mâna acelui soldat pentru că venise timpul ca
Scriptura că se împlinească. Apoi L-au pus în mormânt. Biblia spune că
mormântul a fost pecetluit, şi au pus o strajă, ca să fie siguri că nu se va
întâmpla nimic.

A zăcut acolo aproape
trei zile, de vineri până duminică dimineaţa; dar când a venit zorii întâiului
Paşte, indiferent câtă oştire ar fi fost acolo, cât de bine ar fi fost
înarmată, sosise momentul împlinirii Cuvântului lui Dumnezeu, care spunea:

Căci nu vei lăsa
sufletul meu în locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca prea iubitul Tău să vadă
putrezirea.
” (Psalmul 16.10).

Indiferent ce urma să
se întâmple, El avea să învieze pentru că sosise timpul. Şi ce s-a întâmplat?
Un înger a  coborât din ceruri şi a dat
la o parte piatra din gura mormântului în care fusese pus Hristos, aşa că El a
ieşit afară Biruitor asupra morţii, mormântului şi iadului, în timp ce păzitorii
puşi de preoţi au căzut îngroziţi, cu feţele la pământ. De ce? Venise timpul.
Amin.

Apoi, când a venit
timpul să se înalţe, după ce i-a însărcinat pe ucenicii Săi să meargă în toată
lumea şi să propovăduiască Evanghelia la orice făptură, le-a zis:

„Înainte să porniţi,
indiferent cât de bine sunteţi educaţi, sau cât de mult timp aţi umblat cu
Mine, trebuie să mergeţi în cetate şi să aşteptaţi până veţi primi o Putere de
sus, pentru că numai după aceea veţi putea fi martorii Mei.”

Ce era aceea?
Alinierea Cuvântului, pentru că prorocul Ioel 
spusese: „…în zilele din urmă voi turna din Duhul Meu peste orice
făptură: fiii si fiicele voastre vor prorocii.
” (Ioel 2.28).

Dar înainte de
aceasta, Isus a spus:

Evanghelia
aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de
mărturie tuturor neamurilor.
” (Matei 24.14).

Observaţi. Apoi, ei
s-au dus în camera de sus şi au aşteptat. Poate că unul dintre ei a zis: „Oare
cât mai trebuie să stăm aici?”, iar altul a continuat: „Poate că trebuie să ieşim
deja afară.”, dar Petru i-a liniştit pe toţi, zicând:

„El n-a spus
niciodată cât trebuie să aşteptăm, ci a zis simplu: „Rămâneţi în cetate până
veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.
” (Luca 24.49).

„Bine, dar cât
trebuie să mai aşteptăm?”

„Nu trebuie să punem
asemenea întrebări, pentru că nu aceasta ne-a cerut El, ci a spus să aşteptăm
până suntem umpluţi cu Putere.”

„Dar cât mai este
până atunci? Câte zile mai trebuie să aşteptăm? Când se va revărsa Puterea Sa?”

Frate, aşteaptă
liniştit până când Dumnezeu Îşi revarsă Puterea Sa! Nu până alegem un nou
episcop, nici până punem un alt păstor, ci aşteptaţi până când vine Duhul Sfânt
din ceruri ca un vâjâit de vânt. Noi nu trebuie să aşteptăm până vom hotărî
cine va fi episcopul acestui grup, nici până vom vedea cine va fi
supraveghetorul, sau până vă organizaţi. Nu, nu. Nici nu trebuie să aşteptăm să
fie trimis un prezbiter districtual; nici până aveţi destui bani ca să
construiţi o biserică nouă, nu, domnilor, ci trebuie să aşteptaţi până veţi fi
umpluţi cu Putere de sus. Amin.

Oh, iar când s-au
împlinit cele cincizeci de zile până la Rusalii, a venit momentul. Atunci a
sosit timpul ca prorocia lui Ioel să fie împlinită; a venit timpul ca Duhul lui
Hristos să Se reverse peste cei adunaţi în odaia de sus… ……………………..…………………………………………………………………….

…împlinindu-se şi
cuvintele spuse de Isaia 28.11: „Ei bine! Prin nişte oameni cu buze
bâlbâitoare şi cu vorbirea străină va vorbi poporului acestuia Domnul.

Acesta este
înviorarea de care avem nevoie. Amin. Aceasta este odihna care vine din
prezenţa Domnului.

Vedeţi? Nu contase că
de la Babilon încoace nu mai fusese vorbire în limbi, căci acum se întâmpla din
nou.

Sosise timpul ca
Dumnezeu să unească naţiunile împreună, să le strângă într-o inimă şi într-o armonie.
Amin.

Fraţilor, timpul a
sosit şi pentru noi. Suntem în zilele din urmă, în era atomică. A venit timpul
ca oamenii să aibă o armă care poate arunca Pământul de pe orbita lui şi în
doar cinci minute să cauzeze o distrugere totală. Ei nu ar fi putut face
aceasta înainte, dar acum a sosit timpul.

Acesta este timpul în
care oamenii se vor lepăda de credinţă pentru că Biblia spune că în ce priveşte
venirea Domnului nostru Isus Hristos, „nu va fi înainte ca să fi venit
lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii.
” (2
Tesaloniceni 2.3).

Biserica a ajuns la
sfârşitul tuturor timpurilor, de aceea acesta este timpul în care semnele
trebuie să-i urmeze pe credincioşi. Am ajuns la ploaia târzie, în timpul când
oamenii vor fi „încăpăţânaţi, iubitori de plăceri mai mult decât iubitori de
Dumnezeu, neînfrânaţi, mincinoşi, inconştienţi şi dispreţuitori faţă de cei
care sunt drepţi.

A venit timpul când
oamenii învaţă doctrinele diavolu-lui, pervertind Biblia, în vreme ce
Învăţăturile Ei au ajuns nişte teorii şi teologii prin care-i atrag pe oameni
după ei.

A venit timpul ca
Dumnezeu să-Şi adune Biserica sub un singur mare Standard al Domnului Isus
Hristos şi să toarne puterea peste ea, astfel încât vor avea loc mari semne şi
minuni. De ce? Pentru că a venit timpul pentru aceasta.

A venit timpul ca
Dumnezeu să-Şi adune Biserica împreună, să o taie împrejur şi să scoată din
mijlocul ei toate aceste prostii.

A venit timpul ca
Biserica să se întoarcă înapoi la piatra de hotar; a venit timpul pentru
revărsarea Duhului, pentru adunarea credincioşilor şi pentru venirea lui Isus.

Da, timpul când se va
împărţi răsplata, este aproape.

Frate, cununa ta nu
va fi pusă pe capul altcuiva. Cu siguranţă nu.

Şi eu vă spun,
fraţilor, dacă mai este ceva de făcut, să facem acum, căci timpul este aici.

A venit timpul când
Dumnezeu va scutura orice denominaţiune de sub soare.

Am citit un articol
în „Glasul vindecării”, în care un mare teolog al Bisericii Baptiste, vorbea
despre ceea ce a văzut la una din adunări, adică despre lucrările Duhului
Sfânt. Fratele Boze va tipări încă o dată acel articol.

Ascultaţi ce a spus
acel bărbat: „Un scrib baptist întâlneşte un proroc penticostal. Apoi, s-a pus
pe genunchi si a zis: „Dumnezeule, dacă poţi face aceasta pentru acel om, fă-o
şi pentru mine, Te rog.”

Sufletul lui s-a umplut
de slavă şi a vorbit în trei limbi diferite, apoi s-au dus pe platformă, a
început să se roage pentru bolnavi, iar Dumnezeu a făcut o mulţime de semne şi
de minuni. Amin. Glorie!

A venit timpul ca
„exploratorii” să înceapă să sape, iar „nestematele” sunt scoase afară din
fiecare denominaţiune şi curăţite, după care li se dau daruri şi sunt puse în
rânduială. Aleluia! Timpul este aici.

Da, timpul este chiar
aici. Botezul cu Duhul Sfânt se mişcă din nou prin oraş, căci este timpul ca
păcătoşii să se pocăiască; este timpul ca cei care au alunecat să se pună în
ordine cu Dumnezeu; este timpul pentru curăţirea bisericii; este timpul pentru
semnele pe care Dumnezeu le-a arătat.

Toţi au aşteptat
semnul lor, iar semnele din Marcu 16 s-au împlinit.

Şi David a aşteptat
un semn. Da, el a stat pe loc şi a aşteptat până când a auzit „un vuiet de
paşi în vârfurile duzilor
”, iar atunci s-a grăbit pentru că ştia că Domnul
mergea înaintea lui. (2 Samuel 5.24) .

Frate, a sosit din
nou timpul când „duzii penticostali” sunt scuturaţi din nou de revărsarea
Duhului Sfânt, care vine la fel ca în ziua Cincizecimii, când acel vâjâit din
cer a coborât şi a umplut odaia.

(Este dat un mesaj în
limbi, cu tălmăcire.). Amin. Aşa să fie.

Acuma, câţi dintre
cei care aţi auzit Cuvântul, vorbirea în limbi şi tălmăcirea dată prin Duhul şi
aliniate cu Cuvântul, sunt dispuşi să recunoască solemn şi să spună în inima
lor: „Ştiu că sunt greşit, dar prin harul lui Dumnezeu, începând de astăzi voi
lua o poziţie dreaptă şi pentru Hristos.”?

Vreţi să vă ridicaţi
în picioare? Spuneţi: „Din clipa aceasta iau poziţie pentru Isus Hristos.”

Nădejdea mea nu e
zidită pe nimic altceva

Decât pe Sângele lui
Isus şi neprihănire.

Când totul în jurul
sufletului meu se duce,

El este toată
nădejdea pe care stau.

Pe Hristos, stânca
solidă eu stau.

Toate celelalte sunt
nisipuri mişcătoare.

(Este dat un mesaj în
limbi!). Amin.  Cum?

Ieşiţi afară din
mijlocul lor, separaţi-vă şi aliniaţi-vă cu Cuvântul, căci Dumnezeu este cu noi
şi-Şi arată Braţul în adunare.

Prieteni, eu cred că
ceea ce ne trebuie nouă, este să ne plecăm înaintea lui Dumnezeu şi să spunem:
„Dumnezeule, mă pocăiesc de tot răul pe care l-am făcut. Te rog să mă ierţi şi
să mă ajuţi să fiu un adevărat creştin.”

Să nu venim altfel,
decât cu o inimă zdrobită din pricina relelor noastre, în timp ce Dumnezeu este
în mijlocul nostru, căci s-ar putea ca aceasta să fie ultima noastră ocazie.

Dacă El este în
mijlocul nostru ca să ne acorde acest timp de pocăinţa, haideţi să ne pocăim
din toată inima şi să-I dăm slavă pentru harul Său, apoi să luăm o nouă poziţie
încercând de astăzi, să ieşim afară din tot ce este rău şi să-L slujim.

Curăţaţi-vă şi voi,
femeilor, iar voi, bărbaţii, fiţi creştini adevăraţi. Predicatorilor, mergeţi
înainte, predicând numai Cuvântul la amvoanele voastre, căci Dumnezeu este cu
noi.

Când am fost în
Finlanda, oamenii arau şi se grăbeau să semene, pentru că dacă întârziau puţin,
venea iarna, ceea ce ar fi însemnat foamete în anul viitor.

Frate şi soră,
sămânţa a fost pusă în pământul pregătit de Duhul Sfânt, de aceea haideţi să-i
creăm condiţii pentru a putea creşte.

(Este dat un mesaj în
limbi!). Amin.

Aţi auzit aceste trei
mesaje? Biblia spune că Dumnezeu dă trei mărturii, iar al treilea a fost
îndreptat spre predicatori. Cel din faţa lui, s-a adresat credincioşilor, iar
acesta predicatorilor.

Fraţilor, Dumnezeu
este în mijlocul nostru. Haideţi  să-I
dăm laudă.

O, Isuse, Fiul lui
Dumnezeu, Mielule scump, fă-Te cunoscut în mijlocul nostru aşa cum nu ai mai
făcut-o niciodată până acum. Revarsă Duhul Tău cel Sfânt ca să vindece bolnavii
şi suferinzii şi să Se descopere printre noi cu semne şi minuni puternice.

Binecuvântează-i pe
aceşti oameni.

O, daţi-I cu toţii slavă,
căci Sângele Lui vă poate spăla toate păcatele!

O, cât Îţi mulţumim,
Doamne! Acum ne pocăim de păcatele noastre şi privim spre Tine, Mielul lui
Dumnezeu, pe deplin încredinţaţi că Tu eşti Mielul cel sfânt, singurul şi
Atotputernicul Dumnezeu.

Te lăudăm, Te slăvim
şi Te rugăm să ne ierţi, Doamne, şi să ne ajuţi să fim exemple vii pentru lume,
şi să predicăm Cuvântul la timp şi ne la timp, aşa cum ne-ai cerut Tu să facem.

Binecuvântează-i pe
aceşti oameni şi iartă-le orice vină. Îndepărtează toată fărădelegile noastre
şi orice pată pe care o mai avem şi spală-ne în Sângele Tău.

Lasă ca Mielul lui
Dumnezeu să treacă printre oile Lui, astfel încât fiecare să înţeleagă că
trebuie să se lase tuns de lucrurile lumii. Îndepărtează toate aceste lucruri
de la noi şi lasă ca Porumbelul lui Dumnezeu să Se aşeze în fiecare inimă,
chiar acum, astfel încât să trăim unul din cele mai minunate timpuri pe care
le-am avut în Chicago.

Hristoase, primeşte-i
pe aceşti oameni, pe aceşti lucrători şi pe mine, în timp ce stăm aici ca
martori ai Tăi, ştiind că într-o zi vom sta cu toţii în prezenţa Ta, ca să dăm
socoteală de cuvintele, de faptele şi chiar şi de gândurile noastre.

Te rugăm să ne speli
şi să ne curăţeşti de toate păcatele şi să ne dăruieşti inimi înnoite, gânduri curate
şi suflete renăscute, pentru Domnul nostru Isus Hristos.

O, Dumnezeule,
ajută-ne să ieşim din nou pe străzi. Unde sunt glasurile de pe străzi? Nu mai
sunt. Toată lumea a devenit un loc urât mirositor, şi aceasta numai din cauză
că noi am cedat.

Iartă-ne, Doamne, şi
ajută-ne să strigăm din nou, ca prorocii din vechime. O, ajută-ne, Dumnezeule
iubit!

Primeşte pocăinţa
noastră, spală-ne, curăţeşte-ne şi dăruieşte-ne Darul Duhului.

Intră în viaţa
noastră şi împrospătează-ne astăzi şi de aici înainte, căci Te rog aceasta
pentru aceşti oameni şi pentru mine, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Ce s-a întâmplat? Ce
este aceasta? Oh, este același Duh Sfânt care cunoaşte tainele oricărei inimi.

Haideţi să dăm mâna
unul cu celălalt şi să spunem: „Dacă te-am supărat sau ţi-am făcut ceva,
Dumnezeu să mă ierte.”

Prieteni, dacă am
făcut ceva prin care v-am supărat, sau dacă am spus ceva împotriva cuiva,
Dumnezeu să mă ierte, şi la fel dacă am lăsat ceva nespus, sau dacă am făcut
vreun compromis.

Dorinţa mea este să
fiu slujitorul Domnului. Vreau să vă iubesc pe fiecare, dar înainte de orice,
vreau să-L iubesc pe Domnul, astfel încât să pot sta între vii şi morţi să
slujesc pentru El.

Îl iubesc şi cred că
se va întâmpla ceva măreţ.

Lăudaţi-L pe Miel,

Căci a murit pentru
păcătoşi.

Daţi-I slavă voi,
toţi oamenii,

Căci Sângele Lui.

Poate spăla orice
pată.

Îl voi lăuda, Îl voi lăuda,

Lăudaţi-L pe Miel.

Să ne plecăm capetele
într-o umilă închinare, în timp ce fratele Mattsson va încheia rugăciunea,
conducându-ne într-un cuvânt de rugăciune.

– Amin –