Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMTATĂ, A SOSIT CEASUL

02/10/1956, - Chicago, IL

Îţi mulţumesc, frate Joseph. Să ne rugăm.

Tatăl nostru ceresc, Îţi mulţumim pentru Domnul Isus şi pentru harul pe care L-ai avut pentru noi, căci pe când eram păcătoşi, Hristos a murit în locul nostru să ne sfinţească, pe noi, nişte oameni neevlavioşi, şi să ne aducă înapoi în părtăşie cu Tine, prin împăcarea realizată de propriul Său sânge, la Calvar, unde S-a jertfit de bună voie pentru noi toţi.

Tată, ajută-ne să mergem şi să împărtăşim şi altora binecuvântările pe care ni le-ai dăruit. Ajută-ne să Te cunoaştem mai bine, prin strângerea noastră împreună din după-amiaza aceasta, pentru că Te rugăm în Numele lui Hristos. Amin.

Aşezaţi-vă.

Mă bucur că pot să-l văd din nou pe pastorul James Jones, gazda noastră, şi pe fratele Spindale. L-am văzut şi pe fratele Sothmann din Canada şi pe mulţi alţi prieteni dragi.

Cu siguranţă, este un mare privilegiu că pot vorbi în faţa unui popor atât de ospitalier, alături de care nădăjduiesc să trăiesc o veşnicie în slavă. Mă bucur mult pentru că astăzi am privilegiul de a vorbi şi de a avea părtăşie cu voi, în jurul Cuvântului lui Dumnezeu.

Aseară am petrecut un timp minunat în Domnul, Duhul Sfânt turnând cu adevărat binecuvântările Sale peste noi într-un mod minunat, iar în seara aceasta vom avea un rând de rugăciune de modă veche, aşa cum obişnuiam să avem cu ani în urmă.

Acum voi vorbi din Cuvânt, iar deseară o voi face din nou. Noi aşteptăm ca Domnul să vindece cât mai mulţi bolnavi şi suferinzi. Se vor da şi numere de rugăciune, astfel încât să chemăm cât mai mulţi şi ca să se poată păstra ordinea.

Deci, dacă aveţi pe cineva drag care are nevoie de rugăciune şi credeţi că prin punerea mâinilor Puterea de vindecare a lui Dumnezeu îi va ridica, aduceţi-i aici în seara aceasta, căci îi aşteptăm în rând.

Aş vrea să-l rog pe fratele Joseph să pregătească un text pentru mine. Mie tocmai mi-a venit în gând un text din Scriptură şi anume, 2 Cronici 18.22-27.

Îl rog pe fratele să citească textul, iar voi puteţi să-l urmăriţi dacă vreţi.

Fie ca Domnul să adauge binecuvântările Sale la citirea Cuvântului.

Şi acum, iată că Domnul a pus un duh de minciună în gura prorocilor tăi care sunt de faţă. Dar Domnul a vorbit rău împotriva ta.”

Atunci Zedechia, fiul lui Chenaana, apropiindu-se, a lovit pe Mica peste obraz, şi a zis: Pe ce drum a ieşit duhul Domnului din mine ca să-ţi vorbească?”

Mica a răspuns: Vei vedea în ziua când vei umbla, din odaie în odaie, ca să te ascunzi.”

Împăratul lui Israel a zis: Luaţi pe Mica, şi duceţi-l la Amon, căpetenia cetăţii, şi la Ioas, fiul împăratului.

Şi spuneţi: Aşa vorbeşte împăratul: Băgaţi pe omul acesta în temniţă, şi hrăniţi-l cu pâinea şi cu apa întristării, până mă voi întoarce în pace.”

Şi Mica a zis: Dacă te vei întoarce în pace, n-a vorbit Domnul prin mine!” Apoi a mai zis: „Voi, toate popoarele, auziţi!

Acum, voi merge în Ioan 17.1, de unde voi citi un singur verset:

După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer, şi a zis: „Tată, a sosit ceasul! (v. 1).

Fie ca Domnul să adauge binecuvântările Sale la Cuvântul citit.

Am folosit textul din Vechiul Testament ca o bază pentru textul citit din Noul Testament şi îl rog pe Domnul să ne dea şi un titlu la textul citit.

Timpul la care se referă textul citit din Vechiul Testament este un timp cutremurător. În Iuda domnea Iosafat, în timp ce peste Israel era Ahab, căci era o vreme în care iudeii şi israeliţii erau împărţiţi.

De fiecare dată când ne împărţim, şi noi ne putem aştepta la necazuri, de aceea, este nevoie să fim uniţi ca să putem rezista.

Iosafat era un om bun, un om drept, care a avut câteva suişuri şi o mulţime de exemple, aşa cum avem şi noi astăzi.

Astfel, a văzut cum Dumnezeu a fost cu tatăl său, Asa, atunci când acesta L-a slujit cu credincioşie, dar când   s-a încăpăţânat şi nu L-a mai slujit cu acelaşi devotament, Dumnezeu s-a depărtat de el.

Fraţilor, indiferent cât de mult vă iubeşte Domnul, sau cât de mult Îl iubiţi voi pe El, dacă nu-L slujiţi şi nu I vă mai închinaţi, puteţi să vă aşteptaţi să înceapă necazurile.

Aşa s-a întâmplat şi cu David, despre care Dumnezeu spusese că este un om după inima Sa. Când a procedat greşit, Dumnezeu a trebuit să-l pedepsească, aşa că a secerat ce a semănat.

Nouă, El nu ne-a spus niciodată că suntem după inima Sa, aşa că în mod sigur va trebui să culegem ce am semănat.

Biblia spune că Asa, tatăl lui Iosafat, s-a îmbolnăvit de picioare, aşa că avea dureri foarte mari. Cu toate acestea, el s-a încăpăţânat şi nu L-a rugat pe Domnul să-l vindece, ci a căutat ajutorul doctorilor, iar în final a murit.

Vedeţi? El nu a vrut să-L întrebe pe Domnul, pentru că era prea încăpăţânat. A ajuns într-un punct unde a început să asculte tot felul de puncte de vedere moderne şi nu a crezut că Domnul îl vindecă, aşa că nu s-a dus să-I ceară sfatul în această problemă.

Asa s-a gândit: „Desigur, doctorii mei pot să mă ajute, de aceea nu mai este nevoie să apelez la altcineva.” Şi Biblia spune că el a alunecat de pe cale, apoi a murit şi a fost pus în mormântul părinţilor săi. (2 Cronici 16.7-14).

În locul lui, a domnit fiul său, Iosafat, care a avut un bun exemplu din care a putut vedea ce se întâmplă când un om umblă cu Dumnezeu şi pentru El, şi ce se întâmplă când omul Îi întoarce spatele.

Iosafat a putut vedea că atunci când omul umblă cu Dumnezeu, şi Dumnezeu umblă cu acel om; dar când omul Îl părăseşte, atunci şi Dumnezeu îl părăseşte şi-l lasă s-o scoată singur la capăt.

Eu nu am încercat niciodată să mă încred în propria mea înţelepciune, pentru că nu am niciuna. Desigur, dacă aş avea înţelepciune, probabil că m-aş baza pe ea, dar Domnul a găsit cu cale că este mai potrivit să n-o am, aşa că în toate lucrurile mă încred în El. Şi cred că ar fi mai bine, dacă noi toţi am încerca să facem aceasta, nu credeţi?

Nu mai lăsaţi propriile voastre păreri, ci odihniţi-vă numai pe „Aşa vorbeşte Domnul”; nu încercaţi să raţionaţi, căci aceasta nu se poate raţiona. Mai mult, dacă aţi putea raţiona şi să vedeţi exact cum vor fi lucrurile, atunci nu ar mai fi nevoie de credinţă, pentru că credinţa este o încredinţare în lucrurile care nu se văd. Este ceva ce nu se vede cu ochiul firesc, şi doar cu cel duhovnicesc. Acesta este Dumnezeu din lăuntrul vostru, care vede propriul Său Cuvânt manifestându-se.

Tu nu poţi pătrunde aceste lucruri cu raţiunea ta, nu există nicio cale de a face aceasta, pentru că Dumnezeu nu poate fi înţeles, deoarece El este dincolo de orice raţionament; El este Dumnezeu, iar noi luăm doar ceea ce a vorbit El şi numim cuvintele Lui, Adevărul.

Ştiind că particip la această minunată părtăşie, m-am tot gândit cum să le vorbesc acestor oameni, pentru că mulţi dintre ei sunt vorbitori mai buni ca mine, în ceea ce priveşte Scriptura.

Da, acest lucru este sigur, şi anume că aici sunt bărbaţi alături de care eu mă simt foarte mic, dar pentru că ne-am asociat, aş vrea să vă împărtăşesc şi punctul meu de vedere şi totodată să-i avertizez pe cei care refuză să umble pe cărarea lui Dumnezeu; pe calea rânduită de El pentru noi.

Deci în timpul amintit în textul citit, Ahab era împăratul lui Israel şi ştim că era un om foarte indiferent.

Noi avem şi astăzi astfel de oameni, pe care i-aş putea numi credincioşi de graniţă. Ei merg oriunde şi sunt bătuţi de vânt în toate părţile. Cred că astăzi i se spune „umblare în misiunea”, dar adevărul este că din orice parte suflă vântul, ei sunt gata să-şi întindă pânzele şi să meargă acolo.

Fraţilor, Biblia nu vrea ca noi să fim aşa, ci ne vrea statornici, de neclintit, întotdeauna să dăm peste şi să avem pânzele direcţionate exact spre Calvar, iar dacă vântul suflă contrar, este o cale de a naviga.

Dacă vă vine în faţă, voi să navigaţi direct în acel vânt. Aşa este. Noi să avem cârma pusă direct spre Calvar şi nu contează din ce parte suflă vântul; orice ar fi, noi să privim spre Calvar.

Chiar dacă este opoziţie, chiar dacă vremea este aşa cum este, noi să privim totuşi către Calvar, căci aşa procedează adevăratul credincios. Dacă vom proceda aşa, nu vom mai fi purtaţi de orice vânt de învăţătură, ci vom avea un singur curs de navigaţie şi aceasta este: drept la Calvar.

Eu cred că aceasta a vrut să spună Dumnezeu când a vorbit prin Iuda şi a zis:

Aceştia suntnişte nori fără apă, mânaţi încoace şi încolo de vânturi, nişte stele rătăcitoari…” (1Ioan 12b-13b), care rătăcesc încoace şi încolo.

Acest lucru nu este bun, de aceea nu ar trebui să procedăm aşa.

Când un creştin este născut în Împărăţia lui Dumnezeu, dragostea lui, viaţa lui, totul este aşezat pe Hristos; Dacă însă este „prea deştept” şi nu veghează, el va pune totul pe seama educaţiei şi se va duce spre o teologie rece şi formală, sau către o interpretare a unor cuvinte din greacă.

Cu câtva timp în urmă, m-am întâlnit cu cineva care mi-a zis: „Billy, tocmai am învăţat un anumit cuvânt grecesc şi de cinci ani încerc să-i desluşesc adevăratul sens. O, când îl voi găsi, va fi o adevărată binecuvântare!”

„Vrei să spui că de cinci ani ai învăţat un singur cuvânt grecesc?”

„Da.”

„Păi, prin harul lui Dumnezeu, în cinci ani eu am câştigat un milion de suflete pentru Hristos, fără să ştiu niciun cuvânt grecesc.”

Vedeţi, nu este vorba de ce ştii, ci pe Cine ştii. Desigur. Şi trebuie să ştii că El este Viaţa.

Necazul este că noi pierdem atâta timp cu aceste lucruri care sunt doar nişte prostii. Poate că nu este potrivit cuvântul „prostii”, dar adevărul este că nu ne foloseşte la nimic, iar în timpul pierdut cu ele, ai putea foarte bine, să-L cunoşti pe El.

Dacă persoana care s-a centrat pe Hristos, este puţin nervoasă sau emotivă, dacă nu veghezi asupra ei, va cădea pe partea fanatismului, devenind unul care merge încotro bate vântul. Oriunde va auzi gălăgie, va alerga şi el, dar voi să nu fiţi aşa, pentru că noi toţi trebuie să fim centraţi pe Hristos şi numai pe El.

Priviţi la Mielul lui Dumnezeu şi veţi trăi.

Aşadar, Iosafat a putut să vadă că atunci când tatăl său a privit spre Dumnezeu, El l-a binecuvântat. El l-a văzut şi pe acel Ahab, care i-a întors spatele lui Dumnezeu, pentru că nevasta lui nu a vrut să meargă la biserică joi seara, ştiţi voi. Astfel, a devenit un căldicel, un nehotărât, unul care bătea drumurile.

Fraţilor, dacă eu n-aş fi crezut în Hristos, atunci aş fi foarte categoric împotriva Lui, şi cred că aş fi fost împotriva Lui, în inima mea, dacă nu aş fi crezut şi nu m-aş fi manifestat ca atare, El m-ar fi respectat mai mult decât dacă aş fi fost un nehotărât, purtat încoace şi încolo de orice vânt. Aşa este.

Dacă vă căsătoriţi cu o tânără care nu este prea frumoasă, dar în schimb e o doamnă adevărată, care stă la locul ei, desigur, o veţi respecta mai mult decât dacă ar fi o femeie frumoasă, dar care ar umbla aiurea.

Orice bărbat care are un gram de bărbăţie în el,  o va respecta pe aceea care este sinceră şi credincioasă.

Tot aşa, dacă noi suntem creştini, trebuie să dăm dovadă de toată sinceritatea şi respectul faţă de Domnul Isus Hristos, căci dacă nu facem aceasta şi nici nu credem, nu are rost să mai ezităm, ci să lăsăm lumea să ştie unde stăm. Da, acesta ar fi cel mai bun lucru. De ce spun aceasta?

Pentru că va veni timpul când biserica va ajunge într-un punct în care fiecare mădular al ei va trebui să ia o decizie: ori pentru Hristos, ori împotriva Lui, iar atunci întreaga lume va şti cum stai.

Mie nu-mi place deloc când cineva vine la mine, mă bate pe umăr şi-mi spune:

„Frate Branham, eu chiar te iubesc!” Oh, îmi spune aceasta, deşi este conştient că eu ştiu altceva. Eu ştiu bine că nu este adevărat ce spune, pentru că mărturia duhului lui nu se potriveşte cu faptele lui, iar când văd aceasta, eu îmi pierd tot respectul pentru acea persoană.

Îmi place să văd un om care-mi spune sincer: „Uite ce este, eu nu sunt de acord cu tine, în privinţa aceasta.” Ei bine, acela este sincer.

În ce-l priveşte pe Ahab, el nu era aşa. Odată, el a dorit să-L slujească pe Domnul, dar nevasta lui a vrut altceva, aşa că el a ascultat-o, i-a urmat sfaturile şi i-a ucis pe toţi prorocii Domnului, făcând multe alte lucruri rele.

Vedeţi, Dumnezeu nu poate face niciodată ceva cu un astfel de om, cu un nehotărât, care este când sus, când jos; când înăuntru, când afară. El nu a putut folosi nici în timpul acela, o astfel de persoană, şi nu o poate folosi nici astăzi.

Deci, Iosafat a văzut rezultatele unei asemenea vieţi; a văzut ce s-a întâmplat când tatăl său L-a slujit pe Dumnezeu, şi a văzut ce s-a întâmplat când nu L-a mai slujit, şi a luat totul în considerare.

El avea în inimă dorinţa sinceră de a-L sluji pe Domnul, de aceea s-a agăţat de lucrurile pe care le făcuse şi tatăl lui, David, la început.

Îmi place cuvântul acesta „la început”. Cu alte cuvinte, Iosafat s-a întors la piatra de hotar şi a curăţit liniile.

Ar fi bine dacă şi penticostalii s-ar întoarce la vechea piatră de hotar.

Ar fi bine ca noi toţi să ne întoarcem înapoi, la vechea piatră de hotar şi să ne curăţim liniile.

Cred că majoritatea celor prezenţi sunt penticostali, de aceea, mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă biserica s-ar fi întors înapoi, la vechea piatră de hotar? Voi tot vorbiţi despre o adevărată curăţire, dar va fi cu siguranţa una.

Câţi din voi ştiu că acesta este adevărul? Păi, sigur că da. Cu siguranţă va fi o transformare. Dacă ne vom întoarce înapoi, la piatra de hotar, oamenii se vor purta altfel, se vor îmbrăca altfel, vor vorbi altfel; cu alte cuvinte, biserica va fi întru totul diferită.

Deci Dumnezeu l-a binecuvântat pe Iosafat, şi nu doar pe el, ci va binecuvânta pe oricine se va întoarce la piatra de hotar a Bibliei şi va trăi conform ei, şi nu după o teologie sau ceva făcut de mâna omului. Dacă cineva va lua adevărata învăţătură a Bibliei şi va merge după piatra de hotar, atunci şi Dumnezeu va merge cu el.

Şi când Dumnezeu a început să-l binecuvânteze pe Iosafat, primul lucru care s-a văzut, era că a început să propăşească. Astfel, şi-a construit toate acele întărituri, pentru ca cei netăiaţi împrejur să nu poată intra.

De aceasta au nevoie şi bisericile de astăzi: de o întăritură a învăţăturii vechiului timp apostolic, astfel încât aceşti căldicei şi formalişti, aceşti oameni care sunt „înăuntru şi afară” sau „sus şi jos”, să nu mai intre în biserica noastră.

Ce pot spune? Că este adevărat; că am permis prea multe lucruri să se strecoare înăuntru, fraţilor, prea multe lucruri şi am părăsit piatra de hotar, slăbind Biserica. Vedeţi? Prin aceasta, acum avem de toate în ea. Aşa este.

Avem tot felul de ismuri şi alte lucruri de felul acesta, iar cauza este că nu ne-am întărit prin Cuvânt.

Astăzi am luat dejunul cu fratele duPlesis şi cu fratele Joseph şi am discutat despre minunile făcute în străinătate, despre trezirile din lumea întreagă şi despre călătoria misionară pe care intenţionez s-o fac în jurul lumii, în fiecare oraş important al lumii, unde aş vrea să stau măcar câteva seri în fiecare.

Ei  spuneau: „Dacă nu ştii ce urmăreşti, nu ştii de ce te-ai dus acolo!”

Vedeţi, este ca şi cum aş avea un glonte în mână…. V-am povestit despre cartuşul acela vestit, care are o mare putere de penetrare de la o anumită distanţă, şi o viteză de peste o mie de picioare pe secundă. Desigur, cartuşul este bun, dar ce poţi face cu el dacă-l ţii în mână şi nu ai o puşcă? Nu-ţi va fi de niciun folos.

Deci aceasta este problema: noi trebuie să urmărim ceva; trebuie să avem o întăritură; trebuie să avem biserica pusă în rânduială, mărşăluind înainte pe un mare front. Până ajungem însă acolo, ne pierdem timpul.

Este adevărat că găsim câteva locuri aici şi câteva dincolo, dar altfel ar fi dacă am face cu toţii un front comun şi dacă am fi un grup neîmpărţit.

De exemplu, dacă în armată cei din Kentucky ar trage în cei din Hosierii, iar Hosieriii ar trage în cei din Kentucky, dacă cei din Illinois ar trage în cei din Missouri şi invers, desigur armata vrăşmaşă ar spune: „Lăsaţi-i să se lupte şi să se omoare între ei!”, dar dacă toţi am fi una, vrăşmaşul ar trebui să-şi ia tălpăşiţa.

La fel va fi şi când marea oştire a lui Dumnezeu se va uni sub un singur stindard, sub călăuzirea Duhului Sfânt şi va înainta ca mare Biserică a Dumnezeului celui Viu, atunci vrăşmaşul îşi va lua tălpăşiţa. Da, el va trebui s-o facă.

Fraţilor, Biblia este exemplul nostru.

Astfel, dacă observaţi, după ce Dumnezeu l-a binecuvântat pe acest mare bărbat, pe Iosafat, a avut propăşire şi totul i-a mers bine, iar într-o zi s-a hotărât să-i facă o vizită vecinului său, Ahab, iar în timp ce se afla pe drum, s-a gândit:

„Desigur, vom avea părtăşie acolo!”, dar vedeţi, chiar acolo a greşit el, pentru că uleiul nu se amestecă niciodată cu apa, (Aşa este) şi nici credinciosul nu se va amesteca niciodată cu necredinţa. Tu trebuie să fii ori de o parte, ori de cealaltă; trebuie să ai o poziţie şi să rămâi pe ea.

O, iar când a ajuns la Ahab, vai, ce primire i s-a făcut! Împăratul Israelului a junghiat imediat vite şi oi şi a dat un mare ospăţ în cinstea musafirului său.

Vedeţi? Acesta este felul în care vine vrăşmaşul.

Aşa a venit şi la voi, surorilor. Astfel, când a venit la biserică o femeie care avea părul tăiat şi era machiată, voi aţi bătut-o cu mâna pe umăr în loc s-o corectaţi, aşa încât acel duh s-a strecurat încet, încet înăuntru, iar acum toată biserica acceptă aceste lucruri. Aşa este. O, dar nu permiteţi să vă prindă!

Vedeţi, noi avem nevoie de o operaţie.

Apoi, soţul ei, care nu este destul de bărbat, o lasă să facă aceasta, prin aceasta dovedind că e un slăbănog, când ar trebui să fie capul familiei.

Da, astăzi întreaga naţiune este prinsă de acest curent, astfel încât America nu mai este America de altădată; nu mai este o naţiune creştină, ci e o naţiune a femeilor. Astfel, micuţele „Izabele” umblă pe stradă vopsite peste tot, iar bărbaţii cad în genunchi înaintea lor. Aşa este. Eu ştiu că vă rănesc prin ceea ce spun, dar acesta este adevărul. Şi este o singură ieşire: avem nevoie de o operaţie.

Hollywood-ul a cuprins întreaga lume, dar nu numai lumea, ci şi Biserica Penticostală. Ce s-a întâmplat? Noi nu am ridicat întărituri împotriva acestor lucruri, iar păstorul, fiind prea slăbănog, le-a permis oamenilor să meargă cu aceste lucruri.

Aşa este. Dacă aţi fi vorbit împotriva acestor lucruri şi dacă întreaga biserică, asemeni unei oştiri unite, ar fi luat poziţie împotriva lor, ar fi încetat cu mult timp în urmă şi nu v-ar fi contaminat.

Acum, însă fiecare face ce vrea: libertate pentru femei. Astfel, fiind libere să facă ce vor, femeile poartă acele haine vulgare şi umblă pe stradă ca nişte…. Daţi-mi voie să vă spun, însă ceva doamnelor: eu vă iubesc şi nu am nimic împotriva voastră, deci nu sunt aici ca să vă critic, dar ştiu că în ziua judecăţii va trebui să răspund înaintea lui Dumnezeu dacă am ştiut că procedaţi greşit şi nu v-am avertizat. Dacă vă rănesc prin ceea ce spun, vreau să ştiţi că sângele este spălat de pe mâinile mele.

Isus a spus că „oricine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.” (Matei 5.28). Ştiaţi aceasta?

Dacă vă îmbrăcaţi sexy, indiferent cât de modest credeţi că este, şi mergeţi aşa pe stradă, iar vreun păcătos se uită la voi şi vă pofteşte, în ziua judecăţii veţi fi acuzate de curvie cu acel bărbat. De ce? Pentru că l-aţi făcut să vă dorească. Voi v-aţi prezentat aşa în faţa lui, deci sunteţi socotite vinovate.

Indiferent cât de pline de virtute sau de pure sau de neprihănite aţi trăit, veţi fi vinovate înaintea lui Dumnezeu de comiterea curviei cu acel păcătos; vă va privi ca şi când aţi înfăptuit acel act. Aşa a spus Isus.

Fraţilor, acestea nu sunt vorbe în vânt, ci este adevărul; este ceea ce ne spune Cuvântul lui Dumnezeu, care este mai tăietor decât o sabie cu două tăişuri.

Nu ştiu cum va aprecia păstorul vostru aceste cuvinte, dar eu vă spun surorilor, în ziua judecăţii eu va trebui să răspund înaintea lui Dumnezeu dacă nu vă spun aceste lucruri ca să vă corectaţi.

Mie nu-mi pasă cât de mulţi sunt aceia care susţin libertatea femeilor: aceasta este o doctrină a diavolului; o libertate dată de el, nu de Biblie. Aşa este.

Voi aţi văzut ce s-a întâmplat în vechea Roma, din cauza femeilor; aţi văzut ce s-a întâmplat în Grecia; aţi văzut ce s-a întâmplat în coloniile romane şi mai ales, ce s-a întâmplat în biserica creştină atunci când femeile au început să se poarte ca lumea.

Voi cunoaşteţi istoria, iar dacă nu, ar fi bine ca păstorul vostru să vă înveţe acele lucruri, căci atunci veţi vedea ce s-a întâmplat în fiecare epocă şi unde a ajuns acum Biserica Penticostală.

Fraţilor, este timpul să se tragă linia, să se facă o întăritură şi să se predice Cuvântul, căci aveţi exemplul, aşa cum l-a avut şi Iosafat.

Haideţi deci, să tragem linie, să ne îndreptăm şi să umblăm cum s-ar cuveni să umble un bărbat şi o femeie.

Acuma, un bărbat îmbrăcat cu hainele lui, nu poate arăta ca o femeie, este adevărat?

Eu am fost numit un urâtor al femeilor, dar nu sunt, dimpotrivă, cred că femeia este minunată. Da, iubesc femeile, dar vreau să devină fiice ale lui Dumnezeu, aşa că trebuie să se poarte ca atare. Acelaşi lucru este valabil şi pentru bărbaţi: şi noi trebuie să ne purtăm ca atare.

Şi eu vă întreb: ce se întâmplă cu voi, fraţilor? De ce nu spuneţi adevărul cu privire la aceste lucruri, când citiţi Biblia şi ştiţi bine că ea învaţă aceasta? Haideţi să trecem la treabă; haideţi să fim ori pentru Dumnezeu, ori împotrivă.

Când răspunde Dumnezeu cel mai mult? Atunci când suntem creştini adevăraţi, sau când nu suntem?

Păi, dacă s-ar ridica acum mişcarea lui John Wesley, ar condamna această generaţie penticostală, din pricina încălcării sfinţeniei. Voi ştiţi că aşa este.

John Wesley a fost mult mai respectuos în învăţăturile lui şi în biserica lui de modă veche, decât am fost vreodată noi, penticostalii. Acesta este adevărul.

Ei au făcut lucruri despre care noi nu ştim nimic, iar Dumnezeu i-a onorat şi i-a binecuvântat, pentru că au umblat drepţi înaintea Lui. Aşa este. Noi ştim că acesta este un exemplu pentru noi.

Priviţi-l pe Iosafat: când s-a dus şi a avut părtăşie cu Ahab, a dat de necaz.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru voi: când acceptaţi să aveţi părtăşie cu lumea, să nu uitaţi că „este un iepure în stiva cu lemne.”

Când noi, fetelor penticostale, acceptaţi să ieşiţi în oraş cu acei băieţi care fumează, beau şi spun: „Dragă, mă voi duce la biserică după ce mă căsătoresc cu tine”, să ştiţi că minte. Dacă te iubeşte şi Îl iubeşte pe Domnul, va merge chiar atunci la biserică. Aşa este.

Şi voi, tinerilor, care umblaţi cu aceste Izabele vopsite, n-ar trebui să faceţi aceasta. Ruşine păstorilor care nu vor să spună aceste lucruri în bisericile lor!

Noi suntem chemaţi afară din lume, suntem chemaţi să fim oameni deosebiţi, sfinţiţi pentru Domnul Dumnezeul lui Israel. Da, domnilor, noi ştim care sunt pietrele de hotar, căci sunt scrise în Biblie, însă necazul este că suntem prea uşor clătinaţi, ne târâm şi trage lumea după noi.

Biblia spune că Diavolul va aduce aceste lucruri în timpul din urmă, şi exact aşa face.

Ahab a făcut un ospăţ mare, la care l-a invitat şi pe Iosafat să ia parte. Desigur, el a avut un motiv pentru care a făcut aceasta, şi anume, ştia bine că Iosafat era un bărbat puternic şi vestit, aşa că i-a zis: „Haide să ne unim oştile şi să fim una, apoi ne vom sui împotriva Ramotului din Galaad, ca să-l batem pe duşman, căci pământul acela ne aparţine nouă. Ajută-ne să mergem să-l luăm înapoi.” Era un lacom.

Şi aici este punctul în care a greşit Iosafat. Totuşi, fiind un om duhovnicesc, i-a zis lui Ahab: „Voi merge cu tine, dar mai întâi să-L întrebăm pe Domnul.

Acesta este un lucru bun: Rugaţi-vă şi întrebaţi-L pe Domnul în tot ce vreţi să faceţi.

Şi Ahab i-a răspuns: „Bine, vom face cum spui, căci acolo jos, am un seminar cu cei mai buni proroci care există. Sunt bărbaţii cei mai educaţi şi mai deştepţi din ţară, căci am avut grijă să le sponsorizez personal seminarul. Îi vom, chema deci, pe cei mai buni dintre ei.”

Astfel, s-au dus şi i-au adus pe cei mai buni învăţaţi, în total 400 de bărbaţi. Oh, şi eu pot să-l văd pe împărat şi pe toţi ceilalţi, mergând exact ca şi astăzi. Orice zice împăratul şi episcopul se face întocmai. Voi ştiţi. Tot ce spune supraveghetorul general, fac cu toţii.

Cu o mână în buzunar, voi ştiţi, Ahab s-a adresat acelor proroci: „Domnilor, ce ziceţi, să mă sui în Ramotul din Galaad sau să renunţ?”

Imediat unul dintre ei s-a întors spre ceilalţi şi le-a zis: „Ştiţi ce înseamnă aceasta? De acolo ne primim tichetele de masă, aşa că dacă nu-i vorbim pe plac, ne va excomunica şi cu asta nu vom mai avea asta şi cealaltă şi nu ne va mai susţine nimeni. Vai, ce cred că ar trebui să fim foarte atenţi ce-i spunem.”

„Ce părere ai despre aceasta, pastore?”

„Ştiu şi eu? Cred că ar trebui să facem aşa. Da, da, cred că e mai bine aşa, dar ce va spune administratorul?”

„O, nu-i nicio problemă, căci el trece peste Cuvânt! Cred că ar trebui să-i vorbim de bine împăratului. Să-i spunem: „O, aceasta este cea mai mare organizaţie! Nu mai este alta ca ea”, pentru că noi suntem singurii în măsură ca să spunem ceva cu privire la problema ridicată.”

Astfel, după ce s-au sfătuit, au venit cu toţi, într-un singur acord şi i-au zis împăratului: „O, Domnul a spus: „Suie-te, căci voi fi cu tine!”

Încântat, Ahab s-a întors spre Iosafat şi i-a zis: „Ai văzut? O, sigur că ne vom sui!”

Dar în inima acelui om duhovnicesc era Ceva….

Fraţilor, indiferent cât de mulţi sunt cei care spun „da”, dacă este contrar Cuvântului, să nu credeţi!

Iosafat l-a întrebat pe Ahab: „Câţi oameni sunt acolo?”

„Patru sute”, a răspuns acesta. „Toţi sunt studenţi la seminar; sunt oameni mari, şi iată că într-un acord, au venit şi mi-au dat dreptul, ceea ce înseamnă că vom învinge.”

„Este bine, dar nu mai aveţi niciun alt proroc?”

„Bine, dar ce-ţi mai trebuie încă unul? Aici sunt 400 din cei mai buni, deci, cu ce ar fi mai diferit dacă am mai chema încă unul, când cei 400 au spus „Da”?”

„Totuşi, nu mai este încă unul?”

„Ba da, un holly-rollers acolo jos.”

Da, era un holly-roller, unul pus deoparte. Şi Ahab a zis: „Da, mai este unul, dar pe acela îl urăsc pentru că mă calcă tot timpul pe bătătură.”

Vedeţi? Mica îl cam certa.

Ahab a mai spus: „Am să-ţi spun clar, înainte ca să-l chem, că îl urăsc pentru că tot timpul îmi vorbeşte numai de rău.”

Păi, ce altceva putea spune Mica, dacă Cuvântul vorbea împotriva lui?

Mă înţelegeţi acum? Cum aş putea sta liniştit când văd femeile creştine vopsite? Cum să stau liniştit când văd slăbiciunea bisericii creştine şi când Cuvântul vorbeşte împotriva ei? Sigur, Cuvântul este împotrivă.

Mie nu-mi pasă ce spune păstorul, căci dacă Cuvântul spune aşa, atunci haideţi să stăm pe Cuvânt.

O, dar cum şi-au dat toţi ceilalţi consimţământul, spunând că poate să meargă!

„O, este în ordine, nu se va întâmpla nimic rău!”, dar Mica poseda Adevărul.

Aceasta dorim şi noi, fraţilor: Adevărul.

Chiar dacă Cuvântul răneşte, taie împrejur, sau orice ar face, noi vrem Adevărul, pentru că este scris:

Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu….veţi cunoaşte Adevărul şi Adevărul vă va face slobozi.” (Ioan 8.31b-32). Amin. O, desigur!

Vreau să observaţi că înainte ca Mica să ajungă în faţa împăratului, ei au trimis un comitet să se întâlnească cu el, iar aceştia i-au spus:

„Uite ce e, Mica. Toţi băieţii de la seminarul teologic sunt acolo şi fiecare i-a spus împăratului că poate merge şi să facă ce vrea, de aceea, vrem ca tu să nu spui nimic contrar cu ceea ce au spus ei. El vrea ca toţi să fim în unitate, deci vrem ca şi tu să-i vorbeşti la fel împăratului.”

Dacă ar fi fost conform Cuvântului, ar fi fost foarte bine, dar problema este că era contrar Cuvântului. Aşa este.

Cam la fel se întâmplă cu un păstor sau cu un evanghelist care trebuie să meargă să ţină o adunare. Sper să nu luaţi ca o glumă ceea ce spun, căci aici nu este loc pentru glume.

El trebuie să meargă într-o frumoasă biserică denominaţională, aşa că diaconii se duc să se întâlnească cu el pe tren şi-i spun: „Tu eşti evanghelistul Cutare?”

„Da, eu sunt.” El tocmai citea Biblia şi îşi făcea câteva notiţe, în timp ce studia şi se ruga.

„Noi am fost trimis ca un comitet din partea bisericii şi vrem să-ţi spunem câteva lucruri.”

„Desigur, spuneţi-mi, căci vreau să le aud, pentru că doresc să ştiu cum să mă apropiu de biserică şi de oameni. Dorinţa mea este să fiu o binecuvântare pentru voi toţi, cât voi sta acolo.”

Şi ei continuă: „Aceasta dorim şi noi, dar ascultă-ne bine, evanghelistule. Să nu spui nimic despre cursele de cai, pentru că păstorul nostru pariază tot timpul, şi n-am vrea să-l răneşti prin cuvintele tale.

De obicei, evangheliştii sunt ca nişte mingi de foc, legându-se de jocurile pe care le avem în biserică. Societatea de Ajutorare a femeilor, obişnuieşte ca după adunarea de rugăciune de joi seara, să se retragă la subsol şi să joace cărţi. Să nu spui cumva ceva împotrivă.”

Şi ei îi vorbesc tot aşa, spunându-i ce nu are voie să amintească în vestirea lui, aşa că la un moment dat îi întreabă:

„Atunci despre ce să vorbesc?”

„Despre evrei, pentru că avem doar unul în adunare.”

Vedeţi, ei se tem de adevăr, dar pe mine nu mă interesează că păstorul sau altcineva este rănit, acesta este Cuvântul veşnic al lui Dumnezeu, iar noi suntem răspunzători pentru felul în care îl predicăm. Aceasta e motivul pentru care trebuie să spunem adevărul, oricât de tare doare.

Şi ştiţi ceva? Când s-au dus la Mica cu acele condiţii, au greşit omul, căci el nu era unul dintre aceia care fac compromisuri ca să primească o ofertă mai bună. O, nu, nu! El era omul lui Dumnezeu.

Biblia nu spune, dar probabil că ei au zis: „Dacă vei vorbi la fel ca cei de la seminar, s-ar putea să-ţi dea şi ţie o diplomă de la Colegiul lor. Cu siguranţă, ar putea s-o facă, dacă vei învăţa să vorbeşti puţin mai gramatical. Mai mult, ai putea deveni unul dintre noi, dacă vei spune aceleaşi cuvinte ca ceilalţi.”

O, da, ei mai fac şi astăzi aceasta! Sigur că da. Dar ce a spus micul holly-roller?

Voi spune doar ce-mi va pune Dumnezeu pe buze.” Amin.

Acesta este felul de bărbat pe care trebuie să-l avem.

Nu-i de mirare că Duhul Sfânt l-a avertizat pe Iosafat, în inima lui, zicându-i:

„Mai este încă unul, iar acela îţi va spune adevărul. Da, numai unul, dar acela va fi cinstit cu tine.”

Şi după ce s-a rugat, Mica a avut o vedenie. Iosafat  s-a aşezat alături în faţa celor 400 de predicatori, alături de administratorul şef, de episcopi şi de toţi ceilalţi, care s-au adunat într-o frumoasă părtăşie, mâncând friptură de miel şi petrecând un timp minunat.

Toţi erau îmbrăcaţi corect, cu gulerele albe în jurul gâtului, cu robele lor lungi fluturând, şi aşa mai departe.

Dar această privelişte nu l-a mulţumit pe omul lui Dumnezeu, în inima lui, de aceea s-a gândit că trebuie să fie ceva diferit de ceea ce vedea şi auzea, iar eu cred la fel.

Aceasta îmi aminteşte de Saul, care a încercat să-şi pună haina sa ecleziastică pe micuţul David, dar aceasta nu se potriveşte la un om al lui Dumnezeu. Asta-i tot.

El a spus: „Luaţi asta de pe mine, căci nu sunt obişnuit cu aşa ceva.

Aceasta ne trebuie şi nouă astăzi: să ne dăm jos hainele noastre ecleziastice şi să ne îmbrăcăm în neprihănirea lui Isus Hristos; apoi, să vorbim nu cuvinte elevate despre care adunarea habar nu are ce înseamnă, ci să avem o vorbire simplă, pe înţelesul tuturor, pentru că ceea ce-i poate salva pe oameni, este predicarea clară şi de modă veche. Acesta-i adevărul. Nu contează cât de direct este spus, e Cuvântul şi asta-i tot; iar oamenii îl înţeleg. Vedeţi? Noi nu suntem chiar atât de pricepuţi în arta vorbirii, ci suntem mai de modă veche, sau ar trebui să fim aşa. Acesta este motivul pentru care nu ne facem prea multe probleme în privinţa gramaticii, ci vorbim simplu, fără să folosim cuvinte mari.

Şi ce s-a întâmplat în continuare?

Acei oameni cu clasă stăteau acolo, şi daţi-mi voie să vă spun ceva. Ştiţi de unde vine „clasa”? De la Diavolul. Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul!” al Bibliei.

Clasa şi pompa vin de la Diavolul.

Astfel, încă de la început, când Cain şi Abel au venit la închinare, Cain a venit înaintea Domnului cu clasă, pe când Abel a venit neprihănit şi prin descoperire.

Acum priviţi. Când a venit Cain, el a adus roadele câmpului: tot ce creşte pe pământ. Astfel, şi-a decorat altarul cu flori şi cu toate celelalte, apoi s-a închinat lui Dumnezeu.

Acesta este tabloul adevărat al membrului firesc al bisericii de astăzi şi a păstorului cu gândire firească, ce doreşte ca biserica lui să fie pe o poziţie mai înaltă decât toate celelalte biserici din oraş, cu scaune îmbrăcate în pluş şi cu orgă de un milion de dolari. Dar lui Dumnezeu nu-i trebuie aşa ceva.

Voi doriţi să aveţi toate acele lucruri în bisericile voastre şi de aceea nu-i lăsaţi pe oameni în pace până nu-i sărăciţi, ca să vă atingeţi scopurile, în timp ce mii de păgâni mor fără să-L cunoască pe Hristos.

Este o ruşine pentru creştinism. Desigur.

O, dacă aţi ajunge măcar o dată acolo, aţi înţelege despre ce vorbesc. Noi construim biserici de milioane de dolari, în timp ce 2/3 din lume nu a auzit niciodată de Isus Hristos.

Acum priviţi. Fiind sub ungerea lui Satan, Cain a venit şi a făcut un lucru mare şi cu clasă, dar când a venit Abel, el nu a venit cu clasă, ci prin descoperire.

Astfel, în Evrei 11.4, Biblia spune că: „Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain...”

Singura cale prin care a putut face aceasta, a fost credinţa. Credinţa în ce? Credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu, căci El este singurul lucru în care poţi avea încredere

Dumnezeu i-a descoperit lui Abel, că era vorba de sânge. Cain, a adus o jertfă frumoasă, dar nu-i era acoperită cu sânge; în schimb jertfa lui Abel nu era frumoasă, dar era acoperită cu sânge, conform cerinţei Cuvântului lui Dumnezeu.

Acesta este motivul pentru care Dumnezeu a primit-o: era conform cerinţei Cuvântului Său.

Astăzi este la fel: Dumnezeu nu se uită la cât de mare este o biserică, nici la înălţimea ei, nici la cât de frumos cântă corul, sau la câţi oameni cu clasă o frecventează, nici la cât de bine sunt îmbrăcaţi oamenii din ea. Nu, nu! El nu priveşte la aşa ceva, ci se uită după cineva care vine cu Sânge, prin descoperire, asemeni lui Abel, care a auzit Cuvântul lui Dumnezeu şi L-a crezut. O, şi pentru că a avut credinţă în Cuvântul lui Dumnezeu, El i-a descoperit voia Sa.

Vedeţi? Aceasta este calea pe care Dumnezeu primeşte pe cineva: să-L luăm pe Dumnezeu, pe Cuvânt, prin descoperire fiind pe deplin încredinţaţi că El îşi va ţine promisiunea dată.

Dumnezeu a spus că Duhul Sfânt este bun pentru acest timp, iar aceasta este totul pentru mine. Dacă a pus în Biserică Puterea Sa, ca să vindece bolnavii şi să scoată dracii; dacă a aşezat în ea proroci, şi a promis că aceste lucruri se vor întâmpla în zilele din urmă, acesta este totul pentru mine; sunt mulţumit.

Dumnezeu a spus aşa şi asta-i tot.

Fraţilor, haideţi să stăm cu Dumnezeu; să avem credinţă în Cuvântul Său şi să-L urmăm cu toată credincioşia.

El i-a spus lui Cain: „Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă;…” (Geneza 4.7). Sigur că da.

Cain este simbolul credinciosului firesc de astăzi, care se gândeşte cam aşa: „Mă voi alătura bisericii Cutare, pentru că este cea mai mare din Chicago şi acolo merge Cutare şi Cutare.”

Apoi, dacă citeşti în Biblie, vezi că multe din lucrările despre care Isus a spus că vor fi în biserică: „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce cred.”, nu sunt.

Isus a spus că aceste semne îi însoţesc pe cei ce cred, nu pe cei care poate cred, care poate vor crede sau care vor crede un timp. El a spus clar: „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce cred.”, această făgăduinţă fiind valabilă pentru timpul sfârşitului. Aş vrea să-mi daţi pagina din Scriptură, unde scrie că El a luat înapoi aceste lucruri. Nu scrie nicăieri, aşa că dacă ar fi făcut-o, ţi-ar fi contrazis propriul Cuvânt. Vedeţi în ce încurcătură aţi intrat?

Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce vor crede.” Acesta este semnul adevăraţilor credincioşi; este dovada că El e în mijlocul lor, pentru că întotdeauna Dumnezeu Se descoperă prin aceste semne. Amin.

Desigur, dacă vezi că lumea începe să se strecoare în sânul unei asemenea biserici, ca slujitor al lui Dumnezeu, eşti cuprins de indignare. Prin urmare, dacă este ceva greşit, haideţi să scoatem acel lucru afară.

Îndepărtaţi-vă de starea căldicică sau de credincios pe jumătate, care spune o rugăciune micuţă dimineaţa, o rugăciune micuţă seara, apoi se bagă în pat, iar mâine o ia de la capăt. Nu-i de mirare că am devenit lumeşti; nu-i de mirare că lumea se furişează înăuntru. Care este cauza? Pentru că nu ne mai rugăm, nu ne mai luptăm şi nu mai stăm înaintea lui Dumnezeu ca înainte. Da, astăzi nu se mai sapă adânc şi nu mai este curăţire, de aceea avem nevoie de o trezire de modă veche.

Necazul este că ne amăgim singuri, zicând: „Noi suntem Adunarea lui Dumnezeu”, „Noi suntem penticostali”, „Noi suntem unitarieni”, „Noi suntem trinitarieni” „Noi suntem asta sau cealaltă şi nu avem nimic cu grupul acela.”

Acolo vă părăseşte Duhul Sfânt. Da, chiar acolo. Când ajungeţi în felul acesta, fraţilor, puteţi foarte bine să mergeţi la altar, căci acolo vă este locul. Aşa este. Amin.

Aşa se furişează lumea înăuntru, dar haideţi să lăsăm toate acestea deoparte. Haideţi să ne îndreptăm cu toată fiinţa noastră spre Hristos şi să privim la El şi numai la El. Amin. Haideţi să avem părtăşie unul cu celălalt în timp ce Sângele lui Hristos ne curăţeşte de tot păcatul.

Fraţilor, dacă ar veni astăzi să-i pecetluiască pe cei fără greşeală, pe cine ar pecetlui?

Dacă crezi că celălalt este greşit, nu uita că harul lui Dumnezeu este tot atât de real şi pentru el ca şi pentru tine.

Mie nu mi-ar plăcea să fiu însemnat astăzi, fie că am greşeală sau nu, pentru că nu mă încred în aceasta, ci încrederea mea este în harul Domnului Isus Hristos care mă trece peste. Tot ce trebuie să fac eu, este să stau în harul Său. Nu aduc nimic în mâinile mele; nu am făcut nimic şi nu am spus nimic care să nu valoreze ceva…

Doamne, eu depind în totul de Tine şi numai de Tine. Dacă Te iubesc cu o inimă sinceră, cu siguranţa voi umbla şi  voi face tot ce pot ca să nu Te supăr; iar dacă totuşi greşesc cu ceva, mă pocăiesc cât pot de repede de acel lucru.

Eu îmi iubesc soţia, iar dacă fac ceva rău faţă de ea, mă recunosc imediat, îi spun că îmi pare rău pentru fapta mea şi mă corectez. Vedeţi? Exact aşa procedez şi faţă de Domnul meu.

Eu n-aş vrea să-i fac vreun rău, pentru nimic în lume, dar nici pe Domnul meu nu aş vrea să-L rănesc de milioane de ori mai mult decât pe soţia mea.

Fraţilor, dacă Îl iubiţi pe Domnul, Îl veţi respecta. Voi ştiţi că acesta este adevărul, dar ceea ce ne trânteşte jos, este teologia noastră. Astfel, spunem:

„O, dr. Cutare şi Cutare este un om cu clasă. Vorbeşte 2-3 limbi străine şi face asta şi cealaltă. A fost păstor la Cutare biserică mare. O, ar trebui să-l auzi şi tu cum spune „Amin”. Este cel mai frumos.”

Am citit un articol în care se scria despre un episcop care s-a rugat foarte frumos într-o anumită denominaţiune.

La aceea s-a rugat el, nu la Hristos. I-a trebuit o jumătate de pagină de ziar să-şi publice rugăciunea, însă s-a rugat aşa pentru acea denominaţiune, ca să facă impresie. Vai, Doamne!

Şi aceste lucruri au apărut şi între penticostali: „O, noi ne facem adunarea atât de frumoasă ca să arate bine.”

Sigur că da, iar apoi ajungem ca şi restul.

Este timpul să vă scuturaţi de toate acestea. Ieşiţi afară din aceste lucruri!

Cum rămâne cu Sângele? Să nu vă treziţi cumva că aduceţi o jertfă ca a lui Cain!

Ţineţi Sângele peste voi. Nu contează cât de urâtă, de dură sau de stâlcită este vorbirea sau celelalte lucruri, ţineţi Sângele peste voi!

Aceasta este ceea ce ne trebuie: staţi sub Sânge!

Din textul citit din Geneza, am văzut că Dumnezeu i-a dat o şansă şi celui cu clasă, spunându-i: „Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă…” (Geneza 4.7). Vedeţi?

„Acum tu ai văzut că jertfa lui am primit-o, în timp ce pe a ta am respins-o, dar dacă vei face bine, el va veni şi va avea părtăşie aici, iar semnele îi vor însoţi pe cei ce cred. După cum vezi, Eu M-am ţinut de Cuvânt şi L-am legitimat printre oameni, aşa că dacă vrei să faci bine, vino împreună cu ei. Vino să avem părtăşie unul cu celălalt.”

Dar ce a făcut Cain? Exact ceea ce fac urmaşii lui astăzi: a căutat o cale de a-l scoate pe Abel în afara ordinii. Aşa este.

Nu te îngrijora, frate, căci dacă eşti un creştin adevărat, pielea ta va fi de vânzare într-o zi. Dar să nu-ţi faci probleme.

Chiar şi acum, tu eşti urât, dispreţuit şi respins din pricina Numelui Său. Vedeţi?

Domnul i-a zis lui Cain: „Dacă faci binele…”, dar el a refuzat să facă bine şi l-a ucis pe fratele lui. Întotdeauna cei cu clasă…

Dar indiferent câtă clasă aveau toţi acei predicatori care stăteau în faţa celor doi împăraţi, Mica a spus ceea ce a văzut în vedenia pe care a primit-o. Astfel, el a zis:

Am văzut pe Domnul stând pe scaunul Său de domnie, şi toată oastea cerurilor stând la dreapta şi la stânga Lui.

Şi Domnul a zis: Cine va amăgi pe Ahab, împăratul lui Israel, ca să se suie la Ramot în Galaad şi să piară acolo?” (2 Cronici 18.18-19).

Dacă vreţi să vedeţi vedenii, dacă vreţi să fiţi drepţi, staţi în Cuvânt, căci Dumnezeu lucrează în Cuvânt. Acesta este planul.

Acum ascultaţi, căci aici este un secret.

Mica a stat pe ceea ce spusese prorocul Ilie referitor la Ahab, căci împăratul făcuse ce era rău înaintea Domnului. Din pricina aceasta, Ilie zisese:

Aşa vorbeşte Domnul: „Chiar în locul unde au lins câinii sângele lui Nabot, vor linge câinii şi sângele tău.” (2 Împăraţi 21.19).

Cuvântul Domnului vine la proroc, iar Mica a stat pe asta. El nu se putea abate nici la stânga, nici la dreapta de la El, pentru că fusese deja confirmat. Aşa este.

În vechime, Dumnezeu a dat Legea, dar Cuvântul Său venea la proroci, iar Mica a fost un proroc adevărat. În ce-i priveşte pe cei 400 de proroci ai lui Ahab, ei pretindeau că cunosc Cuvântul, dar nu-L respectau. Ei s-au gândit să treacă peste El, gândindu-se că după luptă, împăratul avea să bată pe cineva pe umăr.

Pe Mica nu l-a interesat să primească favoarea împăratului, ci a stat cu Cuvântul lui Dumnezeu, de aceea, a putut proroci sau predica numai ceea ce spune Cuvântul. Amin.

Dumnezeu va sta întotdeauna numai cu Cuvântul Său, de aceea, pe Mica nu l-a interesat ce gândeau seminariştii împăratului, nici cine erau ceilalţi; el ştia că Cuvântul lui Dumnezeu a rostit un blestem împotriva lui Ahab şi ca urmare, nu exista nimic să-l poată schimba.

Staţi cu Cuvântul, iar dacă vreodată va veni o vedenie adevărată, ea va veni numai prin Cuvânt. Amin. Nu m-am mai gândit niciodată la aceasta, până acum, ci este ceva nou.

Fiind aliniat cu Cuvântul, Duhul Sfânt a venit la Mica şi s-a aliniat cu el, dându-i vedenia. Înţelegeţi? Oh, mă simt atât de bine.

Mulţumesc Domnului. Staţi cu Cuvântul!

Mica era cu Cuvântul, iar Cuvântul a rostit blestemul asupra lui Ahab. Atunci, cum ar fi fost posibil să spună altceva decât ce a spus Cuvântul? Nu se putea. Şi pentru că a stat cu Cuvântul, Dumnezeu i-a dat o vedenie în care i-a arătat continuarea Cuvântului rostit prin Ilie. Aleluia!

Cred că aceste lucruri pătrund adânc în voi, aşa cum pătrund şi în mine. Da, Dumnezeu va arăta continuarea Cuvântului Său.

Mica i-a zis lui Ahab: „Dacă vrei, du-te şi fă ce au spus predicatorii tăi, însă eu văd Israelul risipit ca o turmă fără păstor.”

El a mai zis; „L-am văzut pe Domnul stând pe scaunul Său de domnie şi toată oastea cerească stând la dreapta şi la stânga Lui.”

Şi Domnul a zis: „Cine va amăgit pe Ahab? Pe cine am să trimit jos ca să împlinească prorocia bătrânului Ilie?”

Vedeţi, Mica avea dreptate cu acel cuvânt, pentru că trebuia să se împlinească ceea ce fusese spus. Astfel, a venit un duh de minciună din iad, s-a înfăţişat înaintea Domnului şi a zis: „Eu pot face ceva. Pot intra foarte uşor în seminar, pentru că nu mai au adunări de rugăciune; nu mai este nimic duhovnicesc, nu mai este Sânge, nu mai este nimic, aşa că pot intra când vreau. Pot să iau în stăpânire întreaga denominaţiune; pot să-i stăpânesc pe toţi, pentru că nici nu mai cred în Puterea Sângelui.”

Şi Dumnezeu i-a răspuns: „Bine, du-te şi vei izbuti.

Duhul a mai spus: „Mă voi duce, voi intra în acei oameni şi-i voi face să prorocească o minciună. Îi voi orbi pe toţi acei mari teologi, astfel încât să nu poată vedea Cuvântul.”

Să ştiţi că Dumnezeu face de multe ori  aceasta, pentru că este scris că „au urechi şi nu aud, au ochi şi nu văd.” (Matei 13.13). Este adevărat? Sigur că da.

El spunea: „Am să le orbesc ochii ca să nu vadă. Da, voi merge şi-i voi face să prorocească o minciună.”

Când Zedechia a auzit acele cuvinte spuse de Mica, prestigiul lui a decăzut atât de mult în faţa oamenilor, încât a păşit în faţă, l-a lovit peste obraz şi i-a zis:

Spune Mica, pe ce drum a ieşit Duhul Domnului din mine ca să-ţi vorbească?” (2 Cronici 18.23).

El se gândea că are Duhul lui Dumnezeu, dar era un duh de minciună, deoarece totul era contrar Cuvântului.

Când oamenii spun: „Semnele şi minunile nu mai trebuie să-l urmeze pe credincios”, să ştiţi că este un duh de mincinos; căci ceea ce învaţă este contrar Cuvântului.

Dacă cineva spune că astăzi Duhul Sfânt nu mai lucrează ca în trecut, să ştiţi că e un duh de minciună; să ştiţi că cine învaţă aşa ceva este un proroc mincinos; să ştiţi că vă minte.

Dacă un duh se ridică şi spune: „Femeilor, sunteţi libere să faceţi tot ce vreţi şi să vă purtaţi ca lumea”, să ştiţi că este un duh de minciună, pentru că nu este în linie cu Cuvântul.

Voi să staţi cu Cuvântul! Aşa este. Să nu vă abateţi nici într-o parte.

Şi voi ştiţi ce s-a întâmplat în continuare. Apoi, anii au trecut şi iată că a venit timpul ca acel Cuvânt să se împlinească din nou. Când vedeţi că trece timpul, să nu vă faceţi griji, pentru că recolta va fi acolo. Aşa este.

În următoarele minute aş vrea să le vorbesc inimilor voastre, căci a sosit timpul ca acel Cuvânt să se împlinească. Aceasta e ziua. Sămânţa a fost semănată, de aceea este timpul să luăm sapa şi să începem să tăiem aceste buruieni şi alte lucruri care au crescut printre oameni: îndoiala, necredinţa, starea căldicică şi toate celelalte. Este timpul să luăm sapa şi să le tăiem jos.

Cred că crea mai potrivită Unealtă pentru a le tăia, este Cuvântul lui Dumnezeu, Sabia cu două tăişuri.

În lumea de dinaintea potopului, sosise timpul ca Dumnezeu să-Şi împlinească Cuvântul şi să-l onoreze pe Noe, care-L crezuse.

Apoi, multe sute de ani după aceea, a venit timpul ca Dumnezeu să-Şi împlinească Cuvântul spus împotriva Babilonului, care i-a batjocorit pe copiii evrei pentru că au stat neclintiţi în credinţa lor. Vedeţi, Dumnezeu respectă credincioşii.

Ei ar râs de cei credincioşi, i-au aruncat în închisori şi au făcut ce au vrut cu ei, dar în final, a venit timpul ca Dumnezeu să vorbească, iar El Şi-a arătat Puterea, dovedind că este în stare să-i elibereze din cuptorul încins.

Vedeţi? Când a venit timpul, Dumnezeu Şi-a arătat puterea.

Când Daniel a fost aruncat în groapa cu lei, a sosit timpul ca Dumnezeu să Se mişte şi să vorbească, iar El a trimis un Înger care a închis gura leilor şi a stat lângă proroc.

Timpul a trecut şi iată că a venit momentul când trebuia să se facă ceva pentru salvarea seminţei lui Adam, care era la capătul drumului.

Era timpul când, stând în templu, Zaharia a văzut un Înger al lui Dumnezeu, care i-a vorbit şi i-a spus ce se va întâmpla. Timpul era aproape, iar pentru că Zaharia s-a îndoit de cuvintele îngerului, a fost lovit cu muţenie.

Venise timpul ca Maria să fie vizitată şi ea de înger, în timp ce se întorcea de la fântână cu un vas de apă pe cap, căci trebuia să se nască Mântuitorul; trebuia ca fecioara să nască un Fiu. Venise timpul să se împlinească ceea ce fusese vestit şi lumea nu crezuse. Şi eu vă spun, fraţilor, atunci când vine timpul hotărât, acel lucru se va întâmpla negreşit. Amin.

Îngerul Gabriel a venit la fecioară şi i-a spus că Duhul Sfânt a umbrit-o şi că va naşte un Fiu; pe Fiul lui Dumnezeu. Acest lucru nu s-a întâmplat nicăieri în lume, până nu a sosit timpul.

Fiecare evreică a aşteptat acel timp, sperând că ea va fi cea aleasă, dar când a sosit momentul, Cel care a făcut alegerea a fost Dumnezeu. Amin.

Venise timpul să se nască Ioan Botezătorul, care era un premergător, chemat să împlinească Cuvântul Domnului. El era „glasul celui ce strigă în pustie”, cum îl numise Isaia în capitolul 40.3. El îl vestise cu câteva sute de ani înainte, iar la timpul hotărât, Ioan a păşit în scenă. Amin.

După naşterea lui Isus, după timpul propovăduirii, venise momentul când El trebuia să moară pe Calvar pentru păcatele lumii. Oh, şi a murit conform Scripturii. Astfel, a fost pus între doi răufăcători; şi deşi celor doi li s-au zdrobit fluierele picioarelor cu ciocanul, de El nu s-a atins nimeni pentru că era momentul când se împlinea Cuvântul care spune: „Nici unul din oasele Lui nu va fi sfărâmat.” – Ioan 19.36 -.

Ce era aceasta? Îngerul lui Dumnezeu a ţinut mâna acelui soldat pentru că venise timpul ca Scriptura că se împlinească. Apoi L-au pus în mormânt. Biblia spune că mormântul a fost pecetluit, şi au pus o strajă, ca să fie siguri că nu se va întâmpla nimic.

A zăcut acolo aproape trei zile, de vineri până duminică dimineaţa; dar când a venit zorii întâiului Paşte, indiferent câtă oştire ar fi fost acolo, cât de bine ar fi fost înarmată, sosise momentul împlinirii Cuvântului lui Dumnezeu, care spunea:

Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca prea iubitul Tău să vadă putrezirea.” (Psalmul 16.10).

Indiferent ce urma să se întâmple, El avea să învieze pentru că sosise timpul. Şi ce s-a întâmplat? Un înger a  coborât din ceruri şi a dat la o parte piatra din gura mormântului în care fusese pus Hristos, aşa că El a ieşit afară Biruitor asupra morţii, mormântului şi iadului, în timp ce păzitorii puşi de preoţi au căzut îngroziţi, cu feţele la pământ. De ce? Venise timpul. Amin.

Apoi, când a venit timpul să se înalţe, după ce i-a însărcinat pe ucenicii Săi să meargă în toată lumea şi să propovăduiască Evanghelia la orice făptură, le-a zis:

„Înainte să porniţi, indiferent cât de bine sunteţi educaţi, sau cât de mult timp aţi umblat cu Mine, trebuie să mergeţi în cetate şi să aşteptaţi până veţi primi o Putere de sus, pentru că numai după aceea veţi putea fi martorii Mei.”

Ce era aceea? Alinierea Cuvântului, pentru că prorocul Ioel  spusese: „…în zilele din urmă voi turna din Duhul Meu peste orice făptură: fiii si fiicele voastre vor prorocii.” (Ioel 2.28).

Dar înainte de aceasta, Isus a spus:

Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor.” (Matei 24.14).

Observaţi. Apoi, ei s-au dus în camera de sus şi au aşteptat. Poate că unul dintre ei a zis: „Oare cât mai trebuie să stăm aici?”, iar altul a continuat: „Poate că trebuie să ieşim deja afară.”, dar Petru i-a liniştit pe toţi, zicând:

„El n-a spus niciodată cât trebuie să aşteptăm, ci a zis simplu: „Rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.” (Luca 24.49).

„Bine, dar cât trebuie să mai aşteptăm?”

„Nu trebuie să punem asemenea întrebări, pentru că nu aceasta ne-a cerut El, ci a spus să aşteptăm până suntem umpluţi cu Putere.”

„Dar cât mai este până atunci? Câte zile mai trebuie să aşteptăm? Când se va revărsa Puterea Sa?”

Frate, aşteaptă liniştit până când Dumnezeu Îşi revarsă Puterea Sa! Nu până alegem un nou episcop, nici până punem un alt păstor, ci aşteptaţi până când vine Duhul Sfânt din ceruri ca un vâjâit de vânt. Noi nu trebuie să aşteptăm până vom hotărî cine va fi episcopul acestui grup, nici până vom vedea cine va fi supraveghetorul, sau până vă organizaţi. Nu, nu. Nici nu trebuie să aşteptăm să fie trimis un prezbiter districtual; nici până aveţi destui bani ca să construiţi o biserică nouă, nu, domnilor, ci trebuie să aşteptaţi până veţi fi umpluţi cu Putere de sus. Amin.

Oh, iar când s-au împlinit cele cincizeci de zile până la Rusalii, a venit momentul. Atunci a sosit timpul ca prorocia lui Ioel să fie împlinită; a venit timpul ca Duhul lui Hristos să Se reverse peste cei adunaţi în odaia de sus… ……………………..…………………………………………………………………….

…împlinindu-se şi cuvintele spuse de Isaia 28.11: „Ei bine! Prin nişte oameni cu buze bâlbâitoare şi cu vorbirea străină va vorbi poporului acestuia Domnul.

Acesta este înviorarea de care avem nevoie. Amin. Aceasta este odihna care vine din prezenţa Domnului.

Vedeţi? Nu contase că de la Babilon încoace nu mai fusese vorbire în limbi, căci acum se întâmpla din nou.

Sosise timpul ca Dumnezeu să unească naţiunile împreună, să le strângă într-o inimă şi într-o armonie. Amin.

Fraţilor, timpul a sosit şi pentru noi. Suntem în zilele din urmă, în era atomică. A venit timpul ca oamenii să aibă o armă care poate arunca Pământul de pe orbita lui şi în doar cinci minute să cauzeze o distrugere totală. Ei nu ar fi putut face aceasta înainte, dar acum a sosit timpul.

Acesta este timpul în care oamenii se vor lepăda de credinţă pentru că Biblia spune că în ce priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos, „nu va fi înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii.” (2 Tesaloniceni 2.3).

Biserica a ajuns la sfârşitul tuturor timpurilor, de aceea acesta este timpul în care semnele trebuie să-i urmeze pe credincioşi. Am ajuns la ploaia târzie, în timpul când oamenii vor fi „încăpăţânaţi, iubitori de plăceri mai mult decât iubitori de Dumnezeu, neînfrânaţi, mincinoşi, inconştienţi şi dispreţuitori faţă de cei care sunt drepţi.

A venit timpul când oamenii învaţă doctrinele diavolu-lui, pervertind Biblia, în vreme ce Învăţăturile Ei au ajuns nişte teorii şi teologii prin care-i atrag pe oameni după ei.

A venit timpul ca Dumnezeu să-Şi adune Biserica sub un singur mare Standard al Domnului Isus Hristos şi să toarne puterea peste ea, astfel încât vor avea loc mari semne şi minuni. De ce? Pentru că a venit timpul pentru aceasta.

A venit timpul ca Dumnezeu să-Şi adune Biserica împreună, să o taie împrejur şi să scoată din mijlocul ei toate aceste prostii.

A venit timpul ca Biserica să se întoarcă înapoi la piatra de hotar; a venit timpul pentru revărsarea Duhului, pentru adunarea credincioşilor şi pentru venirea lui Isus.

Da, timpul când se va împărţi răsplata, este aproape.

Frate, cununa ta nu va fi pusă pe capul altcuiva. Cu siguranţă nu.

Şi eu vă spun, fraţilor, dacă mai este ceva de făcut, să facem acum, căci timpul este aici.

A venit timpul când Dumnezeu va scutura orice denominaţiune de sub soare.

Am citit un articol în „Glasul vindecării”, în care un mare teolog al Bisericii Baptiste, vorbea despre ceea ce a văzut la una din adunări, adică despre lucrările Duhului Sfânt. Fratele Boze va tipări încă o dată acel articol.

Ascultaţi ce a spus acel bărbat: „Un scrib baptist întâlneşte un proroc penticostal. Apoi, s-a pus pe genunchi si a zis: „Dumnezeule, dacă poţi face aceasta pentru acel om, fă-o şi pentru mine, Te rog.”

Sufletul lui s-a umplut de slavă şi a vorbit în trei limbi diferite, apoi s-au dus pe platformă, a început să se roage pentru bolnavi, iar Dumnezeu a făcut o mulţime de semne şi de minuni. Amin. Glorie!

A venit timpul ca „exploratorii” să înceapă să sape, iar „nestematele” sunt scoase afară din fiecare denominaţiune şi curăţite, după care li se dau daruri şi sunt puse în rânduială. Aleluia! Timpul este aici.

Da, timpul este chiar aici. Botezul cu Duhul Sfânt se mişcă din nou prin oraş, căci este timpul ca păcătoşii să se pocăiască; este timpul ca cei care au alunecat să se pună în ordine cu Dumnezeu; este timpul pentru curăţirea bisericii; este timpul pentru semnele pe care Dumnezeu le-a arătat.

Toţi au aşteptat semnul lor, iar semnele din Marcu 16 s-au împlinit.

Şi David a aşteptat un semn. Da, el a stat pe loc şi a aşteptat până când a auzit „un vuiet de paşi în vârfurile duzilor”, iar atunci s-a grăbit pentru că ştia că Domnul mergea înaintea lui. (2 Samuel 5.24) .

Frate, a sosit din nou timpul când „duzii penticostali” sunt scuturaţi din nou de revărsarea Duhului Sfânt, care vine la fel ca în ziua Cincizecimii, când acel vâjâit din cer a coborât şi a umplut odaia.

(Este dat un mesaj în limbi, cu tălmăcire.). Amin. Aşa să fie.

Acuma, câţi dintre cei care aţi auzit Cuvântul, vorbirea în limbi şi tălmăcirea dată prin Duhul şi aliniate cu Cuvântul, sunt dispuşi să recunoască solemn şi să spună în inima lor: „Ştiu că sunt greşit, dar prin harul lui Dumnezeu, începând de astăzi voi lua o poziţie dreaptă şi pentru Hristos.”?

Vreţi să vă ridicaţi în picioare? Spuneţi: „Din clipa aceasta iau poziţie pentru Isus Hristos.”

Nădejdea mea nu e zidită pe nimic altceva

Decât pe Sângele lui Isus şi neprihănire.

Când totul în jurul sufletului meu se duce,

El este toată nădejdea pe care stau.

Pe Hristos, stânca solidă eu stau.

Toate celelalte sunt nisipuri mişcătoare.

(Este dat un mesaj în limbi!). Amin.  Cum?

Ieşiţi afară din mijlocul lor, separaţi-vă şi aliniaţi-vă cu Cuvântul, căci Dumnezeu este cu noi şi-Şi arată Braţul în adunare.

Prieteni, eu cred că ceea ce ne trebuie nouă, este să ne plecăm înaintea lui Dumnezeu şi să spunem: „Dumnezeule, mă pocăiesc de tot răul pe care l-am făcut. Te rog să mă ierţi şi să mă ajuţi să fiu un adevărat creştin.”

Să nu venim altfel, decât cu o inimă zdrobită din pricina relelor noastre, în timp ce Dumnezeu este în mijlocul nostru, căci s-ar putea ca aceasta să fie ultima noastră ocazie.

Dacă El este în mijlocul nostru ca să ne acorde acest timp de pocăinţa, haideţi să ne pocăim din toată inima şi să-I dăm slavă pentru harul Său, apoi să luăm o nouă poziţie încercând de astăzi, să ieşim afară din tot ce este rău şi să-L slujim.

Curăţaţi-vă şi voi, femeilor, iar voi, bărbaţii, fiţi creştini adevăraţi. Predicatorilor, mergeţi înainte, predicând numai Cuvântul la amvoanele voastre, căci Dumnezeu este cu noi.

Când am fost în Finlanda, oamenii arau şi se grăbeau să semene, pentru că dacă întârziau puţin, venea iarna, ceea ce ar fi însemnat foamete în anul viitor.

Frate şi soră, sămânţa a fost pusă în pământul pregătit de Duhul Sfânt, de aceea haideţi să-i creăm condiţii pentru a putea creşte.

(Este dat un mesaj în limbi!). Amin.

Aţi auzit aceste trei mesaje? Biblia spune că Dumnezeu dă trei mărturii, iar al treilea a fost îndreptat spre predicatori. Cel din faţa lui, s-a adresat credincioşilor, iar acesta predicatorilor.

Fraţilor, Dumnezeu este în mijlocul nostru. Haideţi  să-I dăm laudă.

O, Isuse, Fiul lui Dumnezeu, Mielule scump, fă-Te cunoscut în mijlocul nostru aşa cum nu ai mai făcut-o niciodată până acum. Revarsă Duhul Tău cel Sfânt ca să vindece bolnavii şi suferinzii şi să Se descopere printre noi cu semne şi minuni puternice.

Binecuvântează-i pe aceşti oameni.

O, daţi-I cu toţii slavă, căci Sângele Lui vă poate spăla toate păcatele!

O, cât Îţi mulţumim, Doamne! Acum ne pocăim de păcatele noastre şi privim spre Tine, Mielul lui Dumnezeu, pe deplin încredinţaţi că Tu eşti Mielul cel sfânt, singurul şi Atotputernicul Dumnezeu.

Te lăudăm, Te slăvim şi Te rugăm să ne ierţi, Doamne, şi să ne ajuţi să fim exemple vii pentru lume, şi să predicăm Cuvântul la timp şi ne la timp, aşa cum ne-ai cerut Tu să facem.

Binecuvântează-i pe aceşti oameni şi iartă-le orice vină. Îndepărtează toată fărădelegile noastre şi orice pată pe care o mai avem şi spală-ne în Sângele Tău.

Lasă ca Mielul lui Dumnezeu să treacă printre oile Lui, astfel încât fiecare să înţeleagă că trebuie să se lase tuns de lucrurile lumii. Îndepărtează toate aceste lucruri de la noi şi lasă ca Porumbelul lui Dumnezeu să Se aşeze în fiecare inimă, chiar acum, astfel încât să trăim unul din cele mai minunate timpuri pe care le-am avut în Chicago.

Hristoase, primeşte-i pe aceşti oameni, pe aceşti lucrători şi pe mine, în timp ce stăm aici ca martori ai Tăi, ştiind că într-o zi vom sta cu toţii în prezenţa Ta, ca să dăm socoteală de cuvintele, de faptele şi chiar şi de gândurile noastre.

Te rugăm să ne speli şi să ne curăţeşti de toate păcatele şi să ne dăruieşti inimi înnoite, gânduri curate şi suflete renăscute, pentru Domnul nostru Isus Hristos.

O, Dumnezeule, ajută-ne să ieşim din nou pe străzi. Unde sunt glasurile de pe străzi? Nu mai sunt. Toată lumea a devenit un loc urât mirositor, şi aceasta numai din cauză că noi am cedat.

Iartă-ne, Doamne, şi ajută-ne să strigăm din nou, ca prorocii din vechime. O, ajută-ne, Dumnezeule iubit!

Primeşte pocăinţa noastră, spală-ne, curăţeşte-ne şi dăruieşte-ne Darul Duhului.

Intră în viaţa noastră şi împrospătează-ne astăzi şi de aici înainte, căci Te rog aceasta pentru aceşti oameni şi pentru mine, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Ce s-a întâmplat? Ce este aceasta? Oh, este același Duh Sfânt care cunoaşte tainele oricărei inimi.

Haideţi să dăm mâna unul cu celălalt şi să spunem: „Dacă te-am supărat sau ţi-am făcut ceva, Dumnezeu să mă ierte.”

Prieteni, dacă am făcut ceva prin care v-am supărat, sau dacă am spus ceva împotriva cuiva, Dumnezeu să mă ierte, şi la fel dacă am lăsat ceva nespus, sau dacă am făcut vreun compromis.

Dorinţa mea este să fiu slujitorul Domnului. Vreau să vă iubesc pe fiecare, dar înainte de orice, vreau să-L iubesc pe Domnul, astfel încât să pot sta între vii şi morţi să slujesc pentru El.

Îl iubesc şi cred că se va întâmpla ceva măreţ.

Lăudaţi-L pe Miel,

Căci a murit pentru păcătoşi.

Daţi-I slavă voi, toţi oamenii,

Căci Sângele Lui.

Poate spăla orice pată.

Îl voi lăuda, Îl voi lăuda,

Lăudaţi-L pe Miel.

Să ne plecăm capetele într-o umilă închinare, în timp ce fratele Mattsson va încheia rugăciunea, conducându-ne într-un cuvânt de rugăciune.

– Amin –

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Skip to content