Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMSUNETUL NESIGUR

18/12/1960, dimineata - Jeffersonville, IN

Bună dimineaţa, prieteni. Sunt foarte bucuros pentru că în dimineaţa aceasta sunt din nou în biserică, după o săptămână în care i-am înapoiat diavolului răceala, în fiecare clipă. De fiecare dată când venea şi mi-o dădea, i-o dădeam şi eu înapoi. Noi ne luptăm încă, dar sunt convins că trebuie să rămână la el. Vedeţi, de fiecare dată când mi-o dă mie, eu i-o împing înapoi. Înţelegeţi? El mi-o dă, iar eu i-o returnez. Se pricepe bine să mi-o dea înapoi. Cu siguranţă că ştie cum să facă aceasta, dar în cele din urmă îl vom obosi sau îi vom epuiza răbdarea, aşa cum am spus aseară.

Un bărbat mi-a spus odată când m-am rugat pentru el: „Diavolul mi-a spus că nu sunt vindecat! Atunci m-am uitat la mine şi toate simptomele erau ca la început, aşa că  i-am zis: „Satano, este adevărat că nu văd nici o diferenţă, dar ştii ceva? Până când mă vor părăsi aceste simptome, voi mărturisi vindecarea cât pot de tare, pentru slava lui Dumnezeu. Aşadar, dacă vrei să stai aici, să mă asculţi, eşti oaspetele meu!” Aceasta este adevărata credinţă! Mărturisiţi pentru slava lui Dumnezeu, pentru că „credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” (Evrei 11.1). Înţelegeţi? Credinţa nu poate fi văzută; ea trebuie crezută.

Săptămâna aceasta am fost destul de ocupat acasă. Cred că în prima zi am avut în jur de treizeci de musafiri. Apoi am avut o mulţime de interviuri şi alte lucruri care au apărut, aşa că a fost o săptămână foarte încărcată. Dar pot spune că am şi învăţat o mulţime de lucruri. Eu am aici în oraş un prieten bun care este medic. Suntem prieteni din copilărie pentru că am fost la şcoală împreună: este vorba de doctorul Sam Adair. Este un om deosebit şi nu l-am mai văzut de patru ani, dar săptămâna aceasta am avut o discuţie de trei sau patru ore. Am mers la el la birou, am închis uşa şi am stat şi am vorbit. I-am spus câteva lucruri pe care le-am aflat, lucruri spirituale despre puterile diavolului şi cum vin ele înăuntru în om, iar el mi-a spus diagnosticul medical la ceea ce spuneam eu duhovniceşte. Vă spun sincer că am fost surprins când am văzut cât de perfect se potrivesc acele lucruri. Vedeţi? Mi-a povestit despre un anumit virus care pătrunde în fiinţa umană, iar omul acela va avea o stare asemănătoare unei răceli, dar nu va fi răcit.

„Aş vrea să ştiu de unde vine viaţa acelui virus sau germen?” l-am întrebat eu, iar el mi-a zis:

„Nu ştim. Pur şi simplu nu ştim de unde vine.”

Dintr-o dată începe să-ţi fie frig şi tremuri, dar virusul acela formează tulpini diferite. Are o cale prin care se multiplică şi eliberează alţi germeni, diferiţi între ei. Cred că dacă printre noi sunt medici sau asistente, ştiu despre ce vorbesc. Ceea ce m-a interesat pe mine, gândul meu s-a îndreptat spre acel germen de viaţă, spre viaţa din acel virus. Înăuntrul acelui înveliş este ceva ca o capsulă; este atât de mic încât nu poate fi văzut cu ochiul liber, ci doar la microscop, şi în el este o viaţă. Ce face ca acea viaţă să ia atât de mult din acel mucus şi să se înfăşoare pentru a forma acea capsulă sau germen? Acesta este diavolul; este o putere spirituală. De aceea nu pot să-l vadă doctorii. Ei au ajuns într-un loc care este dincolo de moleculă; au văzut celula aceea micuţă, învelitoarea aceea care poate fi văzută numai la microscop, dar nu pot merge mai departe pentru a vedea ce este în spatele ei, pentru că acolo nu este o substanţă naturală, ci este vorba de un duh.

Charlie, nu-mi place să văd că tu, David şi Rodney staţi acolo. Voi sunteţi atât de buni cu mine atunci când vin în casa voastră, iar eu nu pot să vă ofer un loc în casa Domnului. Dar ştiţi ce voi face? Vă rog să veniți aici unde este locul meu. Haideţi aici şi simţiţi-vă ca acasă. Oricare dintre voi, care doreşte să vină aici, vă rog s-o faceţi liniştiţi. Înţelegeţi? Veţi fi mai mult decât bineveniţi. Este un loc bun, dar nu-mi aparţine mie, ci este al domnului Wilson, cel care se ocupă de şcoală. Îl am din anul 1937, deci este cel mai vechi (fratele Branham se referă la scaunul pe care stă el înainte de a merge la amvon). El a fost aici cu puţin timp în urmă şi m-a întrebat:

„Mai ai scaunul meu?”

„Stau pe el în fiecare seară înainte de a mă ridica să predic.”

„Atunci este pe mâini bune.”

Deci, sunteţi bineveniţi. Aici este un loc liber, iar dacă doriţi, puteţi veni aici unde stau micuţii aceştia. Nu vă ruşinaţi; voi credeţi că sunteţi nişte neînsemnaţi, dar nu este adevărat. Mai este un loc acolo, şi încă unul dincolo. Atunci veţi putea sta jos, îndeosebi unele dintre doamnele de acolo, care stau în picioare. Ne-am bucura dacă aţi veni aici şi v-aţi aşeza. Ar fi în ordine. Charlie, credeam că vii aici. Eu l-am sâcâit tot timpul şi i-am zis: „Vino la biserică!” Am încercat să-l conving cumva să vină să mă vadă. Astfel, i-am zis:

„Când vei veni la biserică, voi spune: „În dimineaţa aceasta, ne va aduce un mesaj doctorul Charlie Cox,” apoi voi pleca.”

„Dacă faci aceasta, voi leşina,” mi-a răspuns el. (Fratele Branham râde). Aşadar, înainte ca să-l chem aici, el s-a aşezat în spate. Vedeţi? Înainte de a începe lecţia. Cred că Domnul ne-a binecuvântat în mod deosebit săptămâna trecută. V-a plăcut? (Adunarea spune: „Amin”). Mesajul a mers peste tot; a ajuns şi în California. Aseară ne-au sunat din California, fiindcă voiau să asculte şi ei, iar acum doresc să-şi instaleze toate cele necesare, pentru ca de luna viitoare, din luna ianuarie, să aibă şi ei aceste lucruri. Vedeţi?

Când am fost în Shreveport, se părea că Duhul Sfânt va coborî dintr-o dată acolo, pentru că a mers din loc în loc şi am avut o oră de descoperiri.

Aşadar, suntem atât de bucuroşi şi de încrezători, fiindcă vedem cum propăşeşte grupul nostru, din Tabernacol, vedem manifestările lui Dumnezeu printre noi. Suntem atât de bucuroşi pentru aceasta şi credem că suntem în marele ceas al chemării afară a Bisericii şi a punerii sale în rânduială.

În timp ce vorbeam cu bunul meu prieten, doctorul Adair, în biroul său, am găsit ceva interesant. Noi vorbeam despre razele X, despre gripele periculoase şi despre diferiţi microbi, iar el a luat una din cărţile sale şi mi-a arătat conţinutul ei, ce au descoperit ei, apoi mi-a spus:

„Billy, sunt atât de multe feluri de gripe încât nu avem nimic pentru a le trata.”

„Eu am crezut că întotdeauna când ai gâtul uscat, poţi să-l tratezi cu o gargară,” am spus eu. „Într-o seară, după ce am terminat de predicat, m-am dus acasă puţin răguşit, aşa că am luat nişte Lavoris şi am făcut gargară. Noi îl avem în casă de ani de zile pentru că este o apă de gură.”

„Apa rece este la fel de bună,” a zis el. „Spun aceasta ca să nu te gândeşti că dacă faci gargară te va ajuta vreodată cu ceva. Singurul lucru pe care-l poate face gargara este să spele microbii pe care-i ai în gât, pentru că nu poate ajunge în sânge. Dacă ar putea face ceva, ţi-ar arde gâtul şi atunci ai avea o hemoragie, înţelegi?” Apoi a mai spus: „Nu poate face aceasta.” Aşadar, revine vechea zicală: „Leacurile au fost făcute pentru a fi vândute, nu pentru a fi luate.” (Fratele Branham râde). De fapt, am văzut aceasta în cărţile de medicină pe care le am acasă. Eu sunt interesat de medicină. Cu siguranţă că da, pentru că mă interesează orice poate ajuta poporul lui Dumnezeu, fiinţele umane. Dacă este pacea, atunci studiez condiţiile păcii, sunt interesat de aceasta: sunt interesat de o comunitate mai bună în care putem trăi. Sunt interesat de şcoli mai bune la care pot merge copiii noştri. Sunt interesat de orice este bun, folositor şi drept. În ce priveşte medicina, pot spune că a făcut multe lucruri minunate, şi cred că Dumnezeu a folosit-o de multe ori. Cred că dacă am fi mai sinceri şi mai predaţi Domnului, am avea deja leacuri pentru cancer sau alte boli. Dumnezeu are soluţia, dar noi trebuie să i-o cerem. Înţelegeţi? Cred că vaccinul Salk a apărut numai pentru că copilaşii sufereau foarte mult. Satan, răul de acolo, îi paraliza pe copilaşi, iar Dumnezeu a îngăduit să fie descoperit vaccinul care i-a scăpat. Vedeţi, medicina a făcut un lucru minunat, pentru care Îi suntem recunoscători Dumnezeului celui Atotputernic. Suntem atât de mulţumitori pentru că Dumnezeu ne-a binecuvântat.

Frate, unde… Nu s-a dus acasă, nu-i aşa soră Nash? (Sora Nash spune: „Nu, domnule. S-a dus să mai aducă nişte scaune”). Oh, aceasta este bine, este în ordine.

După ce m-am întors acasă, m-am dus în camera mea şi am studiat un timp îndelungat despre „Ce este aceasta?”, fiindcă vreau să vă spun ceva din studiul meu, ca să puteţi studia o dată cu mine. Domnul a fost în camera mea şi am avut nişte experienţe minunate cu El. După cum v-am spus, medicul cu care am vorbit mi-a spus aceasta şi mi-a arătat cele mai mari şi mai recente cărţi medicale despre ultimele lor descoperiri. Chiar acum se află printre noi un medic, şi aude ce spun. Ei nu au nici un medicament pentru aceste gripe rele care au apărut de curând, şi spun că nu este bine să luăm aspirină şi alte lucruri, deoarece nu fac decât să uşureze durerea sau suferinţa provocată de gripă, dar nu o îndepărtează. Te ajută doar să dormi, să o iei uşor. Deci, cel mai bun lucru pe care îl poţi face este să te aşezi în pat.

Vorbind cu doctorul Sam, l-am întrebat:

„Atunci cel mai bun lucru pe care-l poţi face în cazul unei gripe este odihna?”

„Odihna este cel mai bun remediu pentru orice,” a răspuns el.

„Mulţumesc, doctore, aceasta este suficient pentru mine.” Am mai stat puţin împreună, apoi am plecat acasă. Lui îi plac iepurii şi veveriţele, dar nu are timp să iasă nicăieri. Când eram copii vânam şi pescuiam mult împreună.

După ce am ajuns acasă, am început să mă gândesc: „Cum vine aceasta?” Ştiţi, eu am observat mult animalele. Astfel, când se îmbolnăveşte un câine, merge, bea apă de undeva, apoi se întinde jos. Eu m-am tot gândit la aceasta, şi Dumnezeu vine de multe ori şi-mi descoperă anumite lucruri. Vă rog să nu luaţi aceasta ca o învăţătură, dar ştiţi că la început, când Dumnezeu l-a creat pe om, El l-a făcut în aşa fel încât să nu aibă nevoie de leacuri. Omul avea totul în el, era desăvârşit. Era un ansamblu, un întreg de sine stătător. Înţelegeţi? Vindecarea nu vine de la o sursă exterioară, ci din interior. Aşadar, noi putem lua nişte ajutoare din afară pentru a ucide microbii sau ce este în noi, sau poate veni un medic şi să opereze, să scoată ceva afară, ca de exemplu: apendicele, un dinte stricat, dar toate acestea nu pot vindeca. Vindecarea vine numai din puterea care se află în tine pentru a reconstrui ţesutul care a fost distrus şi îndepărtat. Deci, vindecarea este în voi.

Acum ascultaţi cu atenţie şi gândiţi-vă bine înainte de a vă exprima părerea cu privire la lucrul acesta.

La început, omul a fost creat ca un dumnezeu. El este fără îndoială un dumnezeu pentru că a fost făcut după chipul lui Dumnezeu, fiind un fiu de Dumnezeu, moştenitorul a tot ceea ce este Dumnezeu.

Omului i s-a dat un anumit domeniu, iar acesta a fost pământul. Astfel, el avea putere asupra peştilor, asupra păsărilor cerului şi asupra a tot ce era pe pământ. Era suficient să vorbească şi totul îl asculta pentru că era un dumnezeu: nu Dumnezeul Universului, adică Dumnezeul cerului şi al pământului, ci era conducătorul moştenirii lui, a pământului. El era un împărat, un împărat-conducător. Aceasta a fost omul la început.

Chiar şi acum, în starea lui decăzută, încă mai are înfăţişarea… Cu câtva timp în urmă, oamenii de ştiinţă au încercat să facă o încrucişare şi au zis: „Omul a evoluat din animalele inferioare spre cele superioare, el s-a ridicat la acest nivel prin evoluţie.” Dar vedeţi, ei au continuat să se joace cu ştiinţa până când au infirmat propria lor teorie. Tu nu poţi încrucişa nimic şi să-l faci să evolueze, pentru că va involua imediat. Nu se poate. Porumbul hibrid sau orice altceva nu se mai poate înmulţi; sau aşa cum am spus zilele trecute, măgarul şi calul se pot încrucişa şi dau naştere unui catâr, dar catârul nu mai poate da naştere unui alt catâr. Trebuie să meargă înapoi la începutul lui, pentru că Dumnezeu a spus: „Fiecare sămânţă să facă rod după soiul ei.” (Geneza 1.11).

Recent s-a aflat că trupul nostru este plin de lumină. Razele X dovedesc aceasta. Ele nu au o lumină proprie, ci folosesc propria voastră lumină. Voi vă naşteţi cu patru raze. După un timp, să zicem după douăzeci sau douăzeci şi cinci de ani, una dintre raze dispare; după treizeci şi cinci sau patruzeci de ani, dispare a doua, iar în cele din urmă, când treci de şaizeci şi cinci de ani, trăieşti pe ultima ta rază. De fiecare dată când faci o radiografie, distrugi acele raze. Voi nu vă daţi seama de aceasta, dar puneţi picioruşele copiilor voştri în acele aparate care distrug razele din trupuşorul lor.  Lumina cosmică este în voi, sunteţi făcuţi din ea, din celule de lumină. Aceasta este lumina cosmică, dar Dumnezeu este o Lumină diferită. Mă gândesc la faptul că există o dovadă puternică a ceea ce doresc să spun, când zic că Dumnezeu este Lumină. Când noi păşeam în Lumina lui Dumnezeu, ca fii ai lui Dumnezeu… Dumnezeu nu este lumină cosmică, ci Viaţa lui Dumnezeu lucrează prin lumina cosmică a trupurilor noastre, a celulelor noastre. La un moment dat, noi am fost în mod absolut, fii originali, adevăraţi ai lui Dumnezeu, dar  a avut loc căderea. Roadele Duhului Sfânt sunt: dragostea, bucuria, credinţa, îndelunga răbdare, blândeţea, bunătatea, răbdarea, toate supranaturale. Ca algele pe care le vedeţi pe fundul mării. De multe ori, ceva ajunge sub acele alge, şi înainte să-şi dea seama, sunt prinşi atât de bine încât nu mai pot scăpa. Exact aceasta i-a făcut păcatul fiinţei umane. Aceasta este ceea ce i-a făcut răceala, bisericii; aceasta este ceea ce le-au făcut comuniştii, naţiunilor. Este atât de înşelător! În fiinţa umană, ne-a înfăşurat atât de abil, prin denominaţiuni, şi a împins Lumina lui Dumnezeu afară, prin negarea credinţei; a împins afară toate razele mari ale puterii lui Dumnezeu (Înţelegeţi?) care sunt în noi. A împins afară acele raze şi a făcut din biserică o organizaţie, o lojă care spune: „Nu se pot întâmpla aceste lucruri,” negând puterea şi minunile lui Dumnezeu

Eu am ilustrat aceasta printr-un nasture.

Când un om este salvat, atât din el este Dumnezeu. Aceasta este micuţa Lumină care vine înăuntru şi te determină să renunţi la ceea ce este greşit. Dacă îndepărtezi răutatea, invidia, vrajba, necredinţa, acel ceva micuţ al Luminii arată ca un nasture şi puterea lui Dumnezeu va continua să crească, să crească, să crească şi să scoată afară toată necredinţa. Aceasta se poate face printr-o viaţă sfinţită şi predată Domnului, care Îi permite Duhului Sfânt să Se mişte prin tine.

Cu puţin timp în urmă, noi am prins puţin din El. Câţi dintre voi vă amintiţi dimineaţa când a fost înviat Ilie Perry? Eu am văzut-o pe sora Wilson şi pe alţii că au ridicat mâinile. Eram acolo când omul acela a murit, dar el trăieşte şi acum şi vine din când în când la biserică, mărturisind despre învierea lui. A fost mort timp de mai multe ore, din pricina unei hemoragii puternice la plămâni. Peste tot era numai sânge. Eu m-am îndepărtat puţin; în vremea aceea eram un predicator tânăr, iar sora Jackson venea tot timpul în biserica de aici. Era şi soţia unui frate metodist, am uitat numele lui. Shafiner, fratele şi sora Shafiner, care sunt ceva rude cu familia Wiseheart. Ea stătea lângă patul lui. Eu am început să mă îndepărtez. El era plin de sânge când a murit. Avea ochii daţi peste cap şi gâtul umflat. Ei au tras un cearşaf peste capul lui. Soţia lui plângea şi la fel celelalte rude şi încercau să scrie adresele celor dragi ca să-i cheme la înmormântare. Eu am început să mă îndepărtez de pat, când am simţit că Cineva mi-a pus mâna pe umăr. Am crezut că era sora Shafiner, dar când m-am întors nu era nimeni lângă mine. Fratele Ilie era mort. Noi am fost prieteni buni, am pescuit împreună pe râu şi am făcut multe lucruri împreună. El a avut un accident la calea ferată; a fost lovit de o roată în piept şi sângera, apoi a făcut tuberculoză şi a murit. Am încercat să plec, dar am simţit că mâna aceea m-a oprit din nou. M-am întors lângă pat şi înainte ca să-mi dau seama ce făceam, m-am trezit deasupra mortului, cu buzele lipite de buzele lui. Eram plin de sânge ca el, şi stăteam acolo peste el, strigând la Dumnezeu. Apoi am simţit ceva la ureche: era mâna lui. Voi l-aţi văzut stând aici şi mărturisind despre aceasta. Vedeţi? El a revenit la viaţă. Aceasta s-a întâmplat cu douăzeci şi cinci sau treizeci de ani în urmă, iar acum locuieşte aici, în curbă. Cu puţin timp în urmă a fost aici şi a mărturisit aceasta în biserică. Atunci am fost sunat de cei din Canada, fiindcă doreau să ştie cum s-a întâmplat. Eu le-am povestit totul când am fost pentru prima dată acolo. Ei l-au chemat pe domnul Coots, administratorul pompelor funebre şi l-au întrebat dacă a avut în camera mortuară un om mort care a înviat. Încă mai am articolele din ziare. Domnul Coots a spus:

„Am auzit că au fost făcute multe minuni. Domnul Branham este un prieten apropiat şi ştiu că s-au întâmplat tot feluri de lucruri, dar nu avem nici o evidenţă conform căreia cineva a fost înviat în această cameră mortuară.”

Cei din Canada au înţeles greşit, pentru că nu s-a spus că a fost înviat în vreo cameră mortuară, iar în ziua următoare ziarul s-a aliniat cu aceasta. Titlul articolului era: „Sute de oameni chemaţi de pretutindeni.”

Fratele Perry a mărturisit despre învierea acestui băiat şi a protestat împotriva celor scrise în ziar. Atunci s-a înţeles că învierea avusese loc acasă la el, înainte să fie luat de pompele funebre.

Aseară am citit că Irineu sau sfântul Martin, s-a aşezat peste prietenul său care fusese spânzurat. Acest lucru este consemnat în istorie. A stat peste el o oră şi bărbatul a revenit la viaţă. Am văzut în Biblie că Elisei s-a aşezat peste trupul unui copil mort şi acesta a revenit la viaţă. Mă gândesc şi la băieţelul din Finlanda care zăcea mort pe marginea drumului. Cred că în urmă cu două luni a apărut la ştirile săptămânale că cei ce sunt numiţi „vindecătorii divini”, au fost lăsaţi să meargă să se roage pentru bolnavi. S-au făcut cu optzeci la sută mai multe vindecări decât cele făcute de medicină. Acea rugăciune pentru bolnavi. Revista Reader’s Digest vorbeşte despre aceasta. Tot Reader’s Digest scrie despre ceea ce au constatat ei cu privire la vindecarea divină. Pentru aceasta, au luat un frate care se ruga pentru bolnavi şi un bolnav. L-au rugat pe fratele să se roage pentru omul acela, iar ei au pus o bucată de folie de plumb între omul bolnav şi omul care se ruga (noi ştim că folia de plumb reflectă razele); au aşezat-o aşa şi au făcut o poză. În acea poză se vedea clar cum din mâna celui ce se ruga ieşea o rază de lumină ce mergea spre omul bolnav. Vedeţi, acesta este adevărul. Dumnezeu ştia despre ce vorbeşte când a spus: „Îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” Acel bărbat şi-a pus mâinile peste omul bolnav, iar pozele (Oh, Doamne) au arătat Lumina care ieşea din mâna acelui om. Cum pot fi oamenii atât de netoţi încât să spună că nu există vindecare divină? Chiar şi aparatele ştiinţifice dovedesc că ea există. Ce fac prin aceasta? Zdrobesc părerile acestor biserici care spun: „Nu există vindecare divină sau puterea lui Dumnezeu!” Ce ziceţi de bărbatul acela din Chicago, care m-a pus în faţa acelui aparat de măsură, al cărui ac funcţiona ca un detector de minciuni? Acest test a fost făcut şi pe o femeie care murea. Ea a învârtit acel ac cu o putere atât de mare, încât putea trimite un mesaj prin radio, de patruzeci de ori în jurul lumii şi să-l strice. Acea sfântă care era pe moarte depunea o mărturie.

Testul a fost făcut şi pe un om rău care era pe moarte, iar când au făcut aceasta, acul a fost întors în partea cealaltă, ceea ce a fost destul pentru a strica aparatul. Când a văzut aceasta, necredinciosul care făcea testul a spus: „Dacă există un Dumnezeu, şi El este atât de  bun cu o inimă care-I aduce laude, încât i-a trimis acelui aparat destulă putere ca să-i arunce acul în toate părţile; căci în femeia aceea a fost o putere care a făcut acest lucru, în timp ce, ceea ce era peste omul acela rău a aruncat acul în partea cealaltă, atunci Dumnezeu să aibă milă de mine păcătosul!”, şi şi-a predat inima lui Hristos. Aşa este. Ştiinţa ştie, iar într-o zi veţi vedea că Dumnezeu este în voi; Dumnezeu însuşi în fiinţa umană. Dumnezeu în noi! Oh, cum Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru acele lucruri! Este atât de minunat!

Înainte de a ne apropia de Cuvântul Său, vreau să vă spun că în dimineaţa aceasta ne vom grăbi pentru că vrem să ne rugăm pentru bolnavi. Cineva m-a întrebat dacă vom fi aici duminica viitoare. Încă nu ştiu. Nu pot să ştiu decât dacă îmi descoperă Domnul. Dacă va fi cu voia Domnului, poate duminica viitoare. Eu iau serviciile de dimineaţă ale scumpului meu frate de aici (Fratele Neville spune: „Amin, este în ordine, frate”).

Dacă va fi cu voia Domnului, poate voi fi aici duminică seara. De obicei, dacă nu sunt chemat în altă parte, sunt aici, şi aş vrea să vorbesc despre subiectul: „Noi am văzut Steaua Lui în est şi am venit să ne închinăm Lui.” Este doar un mesaj de Crăciun.

Acum, înainte de a ne apropia de El sau de Cuvântul Lui, aş vrea să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune.

Tatăl nostru ceresc, suntem cei mai fericiţi oameni; suntem atât de fericiţi încât sufletele noastre umane nu mai pot cuprinde aceasta. Uneori trebuie să strigăm şi să dăm drumul bucuriei care se află în inimile noastre, prin Isus Hristos. Doamne, noi ştim că în ceasul acesta în care trăim şi în toată încurcătura din jurul nostru, există o Fântână care este sigură. Noi ştim că în trecut s-au ridicat mulţi oameni învăţaţi care au încercat să dovedească faptul că nu există Dumnezeu, dar tocmai dispozitivele lor mecanice au mărturisit spre slava lui Dumnezeu. Cu adevărat, Iuda a trebuit să mărturisească singur că a vândut sânge nevinovat, în timp ce sutaşul roman a trebuit să recunoască şi el şi să spună: „Acesta a fost cu adevărat Fiul lui Dumnezeu.” Chiar vrăjmaşii Lui au trebuit să mărturisească aceasta, iar noi trăim pentru a vedea o epocă ştiinţifică ce ajunge la sfârşit. Ei nu pot merge mai departe; totul poate fi aruncat în orice moment în aer. Noi vedem că aparatele pe care le-au inventat ca să nege existenţa lui Dumnezeu, s-au întors împotriva lor, mărturisind spre slava Ta. Cum Îţi mulţumim pentru aceasta, Doamne!

Îngăduie să ne amintim că Cuvântul lui Dumnezeu nu va da greş niciodată. Dă-ne credinţă, Doamne. Eu am făcut acea afirmaţie despre puterea lui Dumnezeu care este în noi şi despre faptul că toate ţesuturile noastre sunt Lumina lui Dumnezeu, dar întunericul şi păcatul au înăbuşit micuţii pori ai sufletului nostru. Îngăduie ca Duhul Sfânt să pătrundă în dimineaţa aceasta în fiinţa noastră, astfel încât trupurile şi vieţile noastre să fie atât de umplute de puterea lui Dumnezeu încât oamenii să poată vedea că Isus Hristos trăieşte în Biserica Sa. Te rugăm să ne dai aceasta, Tată, fiindcă Îţi încredinţăm totul şi Te rugăm să binecuvântezi cuvintele puţine pe care le vom spune acum când încercăm să aducem mai multe lucruri despre ceea ce a scris deja marele apostol Pavel. Te rog să îngădui ca Duhul Sfânt să ia aceasta şi s-o facă să crească în inimile oamenilor pentru a le aduce credinţă pentru serviciul de vindecare ce va urma. Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin. Vă puteţi aşeza.

(O soră vorbeşte în limbi, iar un frate vorbeşte şi el în limbi şi tălmăceşte). Mulţumim Domnului. Amin. Lăudat să fie Domnul.

Doamne Isuse, Îţi mulţumim pentru bunătatea şi mila Ta. Îţi mulţumim pentru dovada de dragoste şi de putere,  şi pentru tot ceea ce ai făcut pentru noi, şi recunoaştem că nu suntem vrednici de binecuvântările pe care ni le dai. După ce l-am auzit, este acelaşi mesaj care a mers mai departe, chemându-i pe păcătoşi să Te caute, pentru că ceasul nimicirii este aproape.

Tată, în dimineaţa aceasta sunt aici oameni care înţeleg că noi nu ştim nimic despre aceste lucruri, şi că într-adevăr Duhul Sfânt este Cel care vorbeşte prin buze omeneşti, ca să aducă tălmăcirea şi să-i cheme pe oamenii care au fost rânduiţi înainte de întemeierea lumii pentru a fi fii şi fiice de Dumnezeu. Poate Te-au ocolit multă vreme, dar fie ca ei să vină astăzi, Doamne, să Te cunoască pe Tine şi să găsească acel Adăpost, pentru că vremea este aici. Te rugăm să ne dai aceasta, Tată, în timp ce aşteptăm mesajul Tău de astăzi, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Dacă este cineva care nu înţelege foarte bine cum vin aceste mesaje, cum sunt cele două pe care tocmai le-am avut, se poate ca unul dintre ei să fi omis ceva, iar celălalt să-l aducă. Spun aceasta, pentru că dacă aţi observat, unul dintre ele a fost foarte scurt, au fost puţine cuvinte şi s-a încheiat, iar când a venit tălmăcirea, a venit pentru ambele vorbiri şi a adus mesajul, o chemare pentru cei păcătoşi. Oamenii aceştia nu ştiau despre ce voi vorbi eu. Nimeni din lume nu ştie, dar voi vorbi chiar despre subiectul acesta. Înţelegeţi? Aşa este.

Acum să mergem împreună la 1Corinteni 14. Ar fi bine să lăsaţi afară toată necredinţa, pentru ca Duhul Sfânt să poată veni înăuntru şi să-şi croiască propria cale, să Se mişte prin ţesuturi şi să vă controleze viaţa.

Pentru cei care v-aţi adus Scripturile, zilele trecute am observat că acest fel de a  învăţa, ajută foarte mult, iar aici am trei sau patru pagini de notiţe despre ceea ce intenţionez să vorbesc în dimineaţa aceasta: mă refer la texte biblice şi la alte lucruri pe care le puteţi consemna. Le-am notat şi eu aici ca să nu le uit.

Acum vom citi din 1Corinteni 14.1-8:

Urmăriţi dragostea. Umblaţi şi după darurile duhovniceşti, dar mai ales să prorociţi.

În adevăr, cine vorbeşte în altă limbă nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu, căci nimeni nu-l înţelege şi, cu duhul, el spune taine.

Cine proroceşte, dimpotrivă, vorbeşte oamenilor spre zidire, sfătuire şi mângâiere.

Cine vorbeşte în altă limbă se zideşte pe sine însuşi, dar cine proroceşte zideşte sufleteşte Biserica.

Aş dori ca toţi să vorbiţi în alte limbi, dar mai ales să prorociţi. Cine proroceşte este mai mare decât cine vorbeşte în alte limbi, afară numai dacă tălmăceşte aceste limbi, pentru ca să capete Biserica zidire sufletească.

În adevăr, fraţilor, de ce folos v-aş fi eu dacă aş veni la voi vorbind în alte limbi şi dacă cuvântul meu nu v-ar aduce nici descoperire, nici cunoştinţă, nici prorocie, nici învăţătură?

Chiar şi lucrurile neînsufleţite, care dau un sunet, fie un fluier sau o alăută: dacă nu dau sunete desluşite, cine va cunoaşte ce se cântă cu fluierul sau cu alăuta?

Şi dacă trâmbiţa dă un sunet încurcat, cine se va pregăti de luptă?

Aş vrea ca voi să mergeţi acasă şi să citiţi tot capitolul acesta pentru că are multe versete, sunt patruzeci de versete. În acest capitol sunt explicate darurile. Dacă ar fi să aleg un titlu pentru tema din dimineaţa aceasta, aş dori să fie „Sunetul nesigur.” Pavel vorbeşte aici despre vorbirea în limbi. Dacă n-ar fi venit tălmăcirea, aţi fi ştiut ce au spus cei doi oameni cu câteva clipe în urmă? Nici ei n-ar fi ştiut ce spun.

 Un om care vorbeşte în limbi vorbeşte cu Dumnezeu; Duhul Lui aduce Cuvântul, ceea ce este glorios. Dar Biblia spune că el „se zideşte pe sine însuşi”, pentru că are mângâierea că Dumnezeu vorbeşte prin el. Dar dacă vine şi tălmăcirea cu această vorbire în limbi, vedeţi, tălmăcirea vine pe lângă vorbirea în limbi, atunci omul acela nu se zideşte numai pe sine, ci zideşte întreaga biserică, le aduce tuturor Cuvântul Domnului.

Ei au spus: „Dacă este un profet, să vorbească pentru întreaga biserică.” Ce este profetul? Un descoperitor divin al Cuvântului; el are descoperirea Cuvântului pentru a o da la oameni. Aceasta zideşte pe oricine, înţelegeţi?

În ce-l priveşte pe omul care vorbeşte în limbi, este interzis ca cineva să vorbească în limbi în biserică, dacă nu există şi o tălmăcire a acelei limbi. Noi am îngăduit ca aici să fie adusă vorbirea în limbi pentru că avem trei sau patru persoane care tălmăcesc, chiar aici în biserică, interpreţi ai limbilor necunoscute. Dacă n-ar fi nici o persoană care să tălmăcească vorbirea în limbi, noi nu le-am permite să vorbească în biserică. Dar când se roagă acasă, ei pot vorbi în limbi pentru că Duhul este peste ei şi se zidesc pe ei înşişi. Oamenii cred că ei spun ceva ce noi putem înţelege, dar de fapt nici ei nu ştiu ce spun. Ei se ridică şi încep să spună ceva, fără să se poată abţine; totul se petrece în subconştient şi cred că voi îi puteţi înţelege. Este la fel ca ceea ce se întâmplă pe platformă când vine deosebirea. În adunare sunt mulţi oameni pe care nu i-am văzut în viaţa mea, dar priviţi-L pe Duhul Sfânt când vine aici şi începe să meargă prin audienţă şi le spune oamenilor cine sunt, de unde vin, ce s-a întâmplat cu ei şi ce boli au. Ce este aceasta? „Cuvântul lui Dumnezeu care este mai ascuţit decât o sabie cu două tăişuri, pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” Vedeţi? Este Cuvântul lui Dumnezeu.

Pavel spune: „Dacă toţi vorbiţi în limbi şi nu există nimeni să le tălmăcească, şi ar intra şi dintre cei fără daruri sau necredincioşi, n-ar zice ei că sunteţi nebuni?” (1Corinteni 14.23). Cuvântul „nebun” înseamnă „smintit.” Şi tot el spune: „Dar dacă toţi prorocesc şi intră vreun necredincios sau vreunul fără daruri, el este încredinţat de toţi, este judecat de toţi.

Tainele inimii lui sunt descoperite, aşa că va cădea cu faţa la pământ, se va închina lui Dumnezeu şi va mărturisi că, în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru.” (v. 24-25).

Tălmăcirea unei limbi necunoscute este o prorocie. Vedeţi, este o prorocie pentru că Duhul Sfânt însuşi vorbeşte şi aduce interpretarea; le spune unor oameni anumite lucruri. Fiecare ştie când aceasta vine şi vă atinge, ştiţi cui îi vorbeşte El. Acelea nu sunt fiinţele umane, ci este Dumnezeu care îşi face lucrarea prin fiinţele umane, iar noi Îi suntem cu adevărat recunoscători Domnului pentru aceasta. Am văzut că acest lucru a început să vină şi în alte biserici.

Câţi dintre voi aţi auzit de Charles Fuller şi de „Ceasul trezirii de modă veche”? Este un om mare şi a spus nu demult: „Avem vorbirea în limbi şi prorocia chiar aici,” adică în Long Beach. Acest lucru este adevărat. Eu am predicat de multe ori cu el acolo. Ei au tălmăcirea, iar aceasta îi determină pe toţi să stea în linişte.

Problema este că noi nu respectăm aceste daruri, iar dacă uneori vreun dar iese din rânduială, trebuie să-l avertizezi. Vedeţi, este Satan care încearcă să-i împingă afară. Dacă nu poate ţine Adevărul departe de tine, el va lua acel Adevăr şi va încerca să te împingă afară cu el. Înţelegeţi? Aşa este.  Va face un fanatism din acesta, înţelegeţi? Acesta este motivul pentru care noi încercăm să le ţinem corect aici. Darurile au început să vină în biserica noastră, din nou, pentru prima dată după mulţi ani, de aceea dorim să fim corecţi şi să le spunem. De multe ori, există cineva care simte că doreşte să vorbească în limbi, dar ei trebuie să se abţină. Vedeţi, acum eu stau aici cu Cuvântul, înţelegeţi? După ce se încheie mesajul şi se face chemarea la altar, după ce se încheie totul, poate fi adus un mesaj prin vorbirea în limbi. Înţelegeţi? Vorbitorul în limbi poate vorbi după încheierea serviciului sau înainte de începerea lui. Dacă totuşi mesajele continuă să vină sau dacă sunt date daruri, atunci vom avea un timp separat în care se vor putea întâlni cei cu daruri. Ei se pot întâlni cu câteva ore înainte de începerea adunării, să stea împreună, să prorocească, să vorbească în limbi, să scrie mesajele date şi să le pună pe platformă. Apoi, când va veni păstorul, el va lua acele mesaje şi va spune:

„Aşa vorbeşte Domnul: Fratele Jones care locuieşte lângă calea ferată să se mute imediat de acolo pentru că poimâine va avea loc un accident în zona aceea şi casa lui va fi distrusă.”

„Aşa vorbeşte Domnul: În dimineaţa aceasta va veni aici o femeie care se numeşte aşa şi aşa. Ea vine din locul cutare. Când era fetiţă a furat ceva. Fratele Branham sau fratele Neville îşi vor pune mâinile peste ea după ce-şi va mărturisi păcatul şi va fi vindecată.” Înţelegeţi?

Păstorul va citi aceste mesaje înainte de începerea serviciului. Aşa este. Aceste daruri sunt începătoare printre noi, suntem ca nişte copii, iar diavolul va încerca să intre înăuntru să rupă biserica în bucăţi, să o ducă în fanatism sau în ceva de felul acesta. Înţelegeţi? Dar Biserica este în rânduială. Dacă o persoană are un dar, iar acesta este confruntat cu Scriptura şi în momentul acela se îndepărtează, dovedeşte că nu a fost un dar de la Dumnezeu. Orice dar al lui Dumnezeu va respecta Cuvântul. De aceea vindecarea divină este aşa cum este. Înţelegeţi? Duhul Sfânt respectă Cuvântul, botezul în numele lui Isus Hristos; Duhul Sfânt în voi va respecta acest Cuvânt pe care L-a scris El însuşi. Aceasta este Lumina lui Dumnezeu care este în voi, şi ea va onora Cuvântul indiferent de unde este.

Duhurile prorocilor (prorociile, darurile) sunt supuse prorocilor.” (1Corinteni 14.32). El este descoperitorul divin al Cuvântului. Nu suntem noi bucuroşi să vedem aceste lucruri în zilele noastre? (Adunarea spune: „Amin”).

Aceasta este o zi a nesiguranţei.

Aici este scris: „Şi dacă trâmbiţa dă un sunet încurcat, cine se va pregăti de luptă?” (v. 8). Pavel le vorbeşte aici corintenilor. Mulţi dintre ei erau în vremea aceea soldaţi în armata romană. „Şi dacă trâmbiţa dă un sunet încurcat, cine se va pregăti de luptă?” Trebuie să avem siguranţa fiecărui lucru; trebuie să ştim dacă este corect sau nu, pentru că trăim într-un timp al nesiguranţei. Noi ştim cu toţii aceasta. Este o zi şi un timp al nesiguranţei.

De când a început timpul, în grădina Eden, când păcatul a venit şi a rupt veşnicia, nu cred că a existat vreodată o perioadă de timp atât de nesigură ca astăzi. Pentru lumea de astăzi nu a mai rămas nici o nădejde.

Voi spuneţi: „Am citit în istorie despre perioade de timp când pământul a fost zguduit de războaie.” Este adevărat, dar nu a existat nici un timp în care tot pământul să explodeze în bucăţi, într-o secundă, şi să aibă loc o distrugere de asemenea proporţii. Odinioară era nevoie de ore sau chiar de săptămâni, dar acum este nevoie doar de un minut sau poate nici chiar de atât. Cuba o poate face; Haiti o poate face; orice naţiune mică poate arunca întreaga lume în foc şi s-o scoată de pe orbită oricând doreşte ea. Înţelegeţi? Este nevoie doar de un fanatic, şi există zeci de mii de asemenea fanatici care ar putea s-o facă oricând.

Aţi văzut cazul acela de sinucidere care a fost anunţat şi aici. Dacă există cineva pe undeva, pe care să-l ia diavolul şi să-l ducă în aceste mari adăposturi şi să apese un singur buton. De îndată ce acesta explodează, va apărea şi pe radarele celorlalţi, iar ei vor apăsa pe butoanele lor. Şi iată, aceasta este tot!

Fiecare are propriul lui ecran care arată tot ce se petrece sub mare, submarinele; pe insule, peste tot; sus la Polul Nord şi jos la Polul Sud, peste tot; văd totul prin aceste ecrane mari. Trebuie doar ca cineva să apese un buton; aceasta este tot ce aşteaptă, şi imediat vor fi apăsate şi celelalte butoane. Ce se va întâmpla? Vă gândiţi că acest lucru s-ar putea întâmpla înainte de încheierea serviciului din dimineaţa aceasta? Dar amintiţi-vă că Dumnezeu a promis că înainte să se întâmple aceasta, va veni după Biserica Sa. El a promis că va veni, dar noi nu ştim când se va întâmpla aceasta. El va veni. Ce lucru minunat! El va veni pentru toţi cei care iubesc venirea Lui. Nu v-ar plăcea să-L vedeţi în dimineaţa aceasta? (Adunarea spune: „Amin”). Să vină în timp ce cântăm cântarea: „Vreau să-L văd, să mă uit la faţa Lui şi să cânt pentru totdeauna despre harul Său care m-a salvat.”

Când viaţa aceasta se va termina, iar problemele şi necazurile vor trece, noi Îl vom vedea. Atunci vom sta acolo tineri şi nemuritori, pentru totdeauna în prezenţa Lui; acolo unde nu va mai fi niciodată păcat, boli, dureri de cap, necazuri. Ce lucru glorios va fi când timpul se va vărsa în veşnicie! Ce vă face aceasta? Vă determină să fiţi lucrători pentru a ajunge în acea stare în care trebuie să fim pentru răpire. Eu m-am predat şi i-am promis Domnului că voi încerca s-o fac în dublă măsură; şi am făcut tot ceea ce am ştiut să fac. Mi-ar plăcea să fiu din nou tânăr, la optsprezece sau douăzeci  de ani, şi să ştiu ceea ce ştiu acum; poate aş fi putut să stau mai mult sau să vizitez mai mulţi oameni, de dragul Împărăţiei lui Dumnezeu.

Voi, tinerilor, care sunteţi în dimineaţa aceasta aici, care nu sunteţi legaţi de o familie sau de alte lucruri, fie ca Dumnezeu să vă îngăduie să vedeţi ceasul în care trăim.

Nesiguranţa! Să privim la câteva lucruri nesigure din timpul acesta. Având în vedere faptul că am vorbit despre război, există nesiguranţă în vocea comandanţilor militari. Ei spun: „Noi nu putem înţelege!” Ei nu ştiu. Au întruniri mari, dar nu se pot înţelege. Există nesiguranţă: ei nu ştiu ce se va întâmpla. În dimineaţa aceasta ei nu au un răspuns la marile strategii care studiază războiul, la posibilităţile care există şi la modul în care se vor rezolva situaţiile apărute. Nimeni nu-l are. Ei nu pot spune nimic. Ştiinţa, după toate lucrurile mari la care s-a gândit, după toate strategiile pe care le-a implementat, după toate manevrele şi întorsăturile pe care le-au luat aparatele lor ştiinţifice, în ceasul acesta, când s-au adunat împreună toate minţile lor strălucite, au putut spune un singur lucru: „Mai sunt trei minute până la miezul nopţii.” Acesta este răspunsul lor.

Voi vă întrebaţi: „Putem să supravieţuim? Putem săpa şi să ajungem destul de jos în pământ, pentru a împiedica acele bombe să ajungă până la noi şi astfel să supravieţuim ca naţiune?” Cu siguranţă nu puteţi! Va exploda cu un impact de o milă adâncime în pământ. Ce s-ar întâmpla dacă aţi fi la zece mile adâncime? Aţi fi în lavă. Chiar dacă aţi putea ajunge atât de departe, şocul exploziei ar rupe fiecare os din trupul vostru. Nu există nici o cale de scăpare în jos; scăparea este în sus.

Oh, sunt atât de bucuros pentru că am răspunsul!  Voi nu sunteţi? Un sunet sigur. Trâmbiţa care spune că trebuie să săpăm şi să ne adăpostim în peşteri, scoate un sunet nesigur. Am auzit că tot guvernul se mută la Fort Knox şi jos la Peştera Mammoth, pentru că au acolo un loc pe care-l amenajează. Astfel, dacă vine o veste de război sau ceva, tot guvernul se va muta în acele peşteri. Nu spune Biblia cât se poate de clar că ei se vor ascunde în peşteri? Chiar aşa scrie. Vedeţi, ei nu au răspunsul. Aşadar, marele nostru sistem militar nu are răspunsul, iar ştiinţa noastră ar putea spune: „Putem face o maşinărie extraordinară. Avem armament mai bun decât Germania; avem un popor care are multă putere şi energie, bătrânii yankei plini de energie, care pot bate din tobe şi cânta din trompete, pot flutura steagurile în vânt, să strige şi să facă  multe alte lucruri. Noi putem merge acolo, fiindcă avem curajul să facem aceasta.”

Nu trebuie să mergeţi nicăieri, pentru că acesta este timpul în care o putem avea acasă. Înţelegeţi?

Este suficient ca un singur individ să apese pe buton; aceasta este tot ce trebuie să se întâmple. Un singur om. Nu este nevoie de o mie de soldaţi antrenaţi, ci de un singur om fără judecată, de un om posedat de diavolul, care să apese pe buton. Acest lucru este suficient. Înţelegeţi? Ei n-au obţinut răspunsul, dar ştiţi ce au spus în cele din urmă? „Mai sunt trei minute până la miezul nopţii!” Eu am un film despre aceasta. L-am închiriat unui prieten de-al meu care este medic: „Trei minute până la miezul nopţii.”

Acest film a fost făcut cu cinci ani în urmă, când evreii au început să se întoarcă, pentru prima dată, în Palestina. Acest film îi arată cum îşi cară schilozii în spate în timp ce merg înapoi în ţara lor. Mulţi reporteri se învârteau în jurul lor ca să le ia interviuri şi i-au întrebat:

„Vă întoarceţi în ţara voastră natală ca să muriţi în ea?”

„Nicidecum! Noi ne întoarcem ca să-L vedem pe Mesia.”

Ce a făgăduit profetul? Mulţi dintre voi citiţi revistele „Look” şi „Life”. Ele au publicat fotografii cu avioanele care-i aduceau în ţară, din diferite locuri: din Iran şi din alte locuri unde erau. Ei nu voiau să se urce în avioane. Vedeţi? Ei ară încă cu plugurile lor vechi, aşa cum o făceau cu două mii cinci sute de ani în urmă, când au fost risipiţi de Imperiul roman. Ei nu voiau să se urce în acele avioane, dar un preot bătrân, unul dintre rabinii lor bătrâni, a păşit în faţa lor şi le-a spus: „Nu ne-a spus Dumnezeu că într-o zi ne vom întoarce în ţara noastră natală pe aripile unui vultur?” Atunci şi-au lăsat jos plugurile, s-au urcat în avioane şi au zburat înapoi acasă. Isaia a văzut aceasta, dar nu a ştiut despre ce era vorba, deoarece arăta ca o pasăre care zbura. El a văzut întoarcerea Israelului, cum se unduiau într-o parte şi-n alta. Voi, cei care călătoriţi cu avioanele, ştiţi ce este aceasta. Este ca un val, ca o pasăre care zboară, care se întoarce acasă. Ei au decolat de acolo, spunând: „Unde este Mesia?”, fiindcă voiau să-L vadă. Vă spun ceva: când vedeţi evreii întorcându-se aşa, să ştiţi că acela este ceasornicul lui Dumnezeu. Suntem la sfârşit.

De curând, Israel a devenit o naţiune, au devenit ceea ce sunt: au propria lor monedă naţională; propriul lor sistem militar; au totul al lor. Ei sunt din nou o naţiune. Vedeţi? O, ce gând minunat!

Am aici un text din Scriptură, care vorbeşte despre aceasta. Nesiguranţa războiului! Noi nu ştim ce timp este acesta. Ascultaţi la radio! Îi auzim spunând la radio: „Umpleţi-vă pivniţele! Aprovizionaţi-vă cu destulă apă! Luaţi-vă cu voi şi un radio!”

În reviste sunt reclame cu aceste adăposturi în care să intrăm şi care pot fi instalate şi undeva în curte. Dacă vor începe să cadă bombele, chiar dacă veţi supravieţui, efectele lor vor ajunge până la voi, aşa că nu trebuie să vă faceţi griji. Ar putea arunca o bombă în New Orleans, şi efectele ei vor ajunge până aici. Aşadar, nu contează, fiindcă oricum veţi muri. Ei mai spun: „Staţi înăuntru ca să mai trăiţi puţin!” sau ceva de genul acesta. O, vai! Eu nu cred aceasta. După părerea mea este o prostie chiar şi să încerci. Aşa este.

Dar Biserica nu trebuie să se îngrijoreze, pentru că atunci nu veţi mai fi aici. Aceasta este sigur: nu veţi mai fi aici, pentru că siguranţa Cuvântului lui Dumnezeu ne-a făgăduit aceasta.

Să mai privim un lucru care nu este sigur, fiindcă sunt o mulţime. Locurile de muncă nu sunt sigure. Astăzi mergeţi la serviciu dar nu ştiţi dacă mâine veţi mai avea acel loc de muncă. Totul este nesigur. Credeţi că aveţi o slujbă bună, dar mâine şeful vine şi aduce pe altcineva, iar pe voi vă dă afară. Aşadar, este o nesiguranţă a locului de muncă.

De asemenea, este nesigură şi viaţa de acasă. Vă spun sincer că nu ştiu ce s-a întâmplat cu moralitatea femeilor de astăzi. Divorţul este la ordinea zilei. Este îngrozitor! Puteţi vedea cum curţile de judecată sunt pline; bărbaţii şi femeile se căsătoresc şi trăiesc împreună, au doi sau trei copii, apoi se despart, se căsătoresc cu altcineva, apoi cu altcineva, cu altcineva şi tot aşa.

Aseară am fost într-o familie foarte săracă, iar bărbatul mi-a spus: „Nu ştiu cum o voi scoate la capăt.” Am privit în jur. Avea o soţie harnică şi patru sau cinci copilaşi. Eu l-am privit şi i-am zis:

„Tu eşti milionar.”

„Frate Branham nu aş contrazice nici un cuvânt al tău, dar nu am nici un şfanţ.”

„Este adevărat, dar ai ceva ce banii nu pot cumpăra. Ai o soţie care probabil nu are două rochii.” Şi dacă avea, probabil le-a primit de la cineva, pentru că bărbatul ei nu avea un loc de muncă stabil. Eu i-am mai spus:

„Ai o soţie cât se poate de fidelă. În seara aceasta există mulţi milionari care ar da fiecare bănuţ pe care-l au, ca să meargă acasă şi să aibă o soţie ca aceasta.” Aşa este. Şi am adăugat: „Pentru că soţia lui este undeva în oraş cu un grup, sau într-un bar, înjurând, cântând, fumând şi petrecându-şi seara în diferite anturaje şi cu astfel de lucruri. Cu toate acestea, el o iubeşte, dar priveşte ce are el; toată viaţa lui se întârte în jurul ei, dar priveşte cum procedează ea.” Aceasta este valabil şi invers.  Nu este nici o diferenţă. S-a ajuns într-un timp în care totul este numai un amestec de păcat. O femeie stă acasă şi are grijă de copiii ei, în timp ce soţul este undeva în oraş, bea, se plimbă şi se distrează cu alte femei. Dacă ar avea, ar da milioane de dolari pentru a-şi vedea soţul devenind un bărbat adevărat. Dar există o singură cale prin care el poate deveni aceasta: Isus Hristos. Nimic altceva nu poate face niciodată ceva bun, pentru că este timpul sfârşitului. Doar Hristos şi numai El. Eu am mai spus: „Câţi părinţi care au azi milioane de dolari n-ar da tot ce au pentru ca micuţul lor spastic să fie la fel de sănătos ca şi copilaşul vostru pe care-l văd în seara aceasta aici? Înţelegi?”

El mă privea tăcut, iar eu am continuat: „Uite! Ai spus că ai nişte şuncă afumată, nişte fasole şi o bucată de pâine pe care le-ai cumpărat cu banii pe care i-ai câştigat în după-amiaza aceasta. În seara aceasta ai pâine şi fasole pentru copiii tăi, şi fiecare dintre ei au stomacuri sănătoase şi pot mânca. Şi tu poţi mânca. Ştii ce a spus John D. Rockefeller? Că ar da un milion de dolari să poată mânca o mâncare cu varză. Ai spus că în dimineaţa aceasta ai stat lângă fereastră şi ai simţit cum pătrundea vântul rece înăuntru. El stă undeva într-un palat, dar cu toate acestea, ar da un milion de dolari să stea într-un loc unde bate vântul şi să mănânce o mâncare cu varză. Vezi? Ar face aceasta doar ca să mănânce o dată ceea ce tu poţi mânca oricând. Câţi orbi care se plimbă cu bastonul pe străzi, n-ar da fiecare bănuţ pe care-l au, pentru ochii tăi?”

Vedeţi, voi nu puteţi compara lucrurile care sunt cu adevărat bogate, cu lucrurile pe care le numim noi bogăţii. Iertaţi-mă membrilor ai bisericii. Aceasta este ceea ce încerc să spun în dimineaţa aceasta, fiindcă voi  nu puteţi compara biserica voastră mare, turlele voastre mari şi celelalte lucruri pe care le aveţi, cu dragostea lui Dumnezeu care este în inimile voastre, prin Duhul Sfânt. El vă dă aceasta, şi nu există nici un punct de comparaţie, pentru că aceste lucruri vin supranatural. Poate vă gândiţi că sunt ciudaţi pentru că-i auziţi vorbind în limbi şi tălmăcindu-le, strigând şi plângând, dar eu prefer să fiu  păstorul unei clădiri sărăcăcioase ca aceasta, unde puterea lui Dumnezeu îi întăreşte pe oameni şi Biserica are supranaturalul, decât să am cea mai mare catedrală din lume, în care să predic unui grup căldicel, unor aşa-zişi creştini şi să fiu atent la fiecare cuvinţel pe care-l spun. Acolo unde nu poţi predica prin inspiraţie, ci trebuie să fii atent la fiecare judecător, la fiecare medic, ca nu cumva să le răneşti sentimentele pentru că sunt contribuabili importanţi ai bisericii, nu este Duhul.

Eu prefer să merg pe calea celor puţini şi dispreţuiţi ai Domnului. Înţelegeţi? Nu puteţi estima aceasta. Nu se poate. Aşadar, omul bogat astăzi este omul aflat în Hristos. Chiar dacă spuneţi că aveţi o vedere bună, că sunteţi sănătoşi, că aveţi mulţi bani, fără Hristos sunteţi pierduţi. Sunteţi săraci, nenorociţi, orbi şi goi, şi nu ştiţi aceasta. Înţelegeţi? Aceasta este epoca Bisericii Laodicea. Puteţi aparţine celei mai mari biserici din ţară, celei mai mari denominaţiuni, dar cu toate acestea să fiţi pierduţi. Înţelegeţi? Omul bogat este omul care este în Hristos. Aşa este.

Am vorbit despre nesiguranţa vieţii de acasă, de nesiguranţa serviciului şi de nesiguranţa războiului. Având în vedere că am atins toate acestea, să vorbim câteva minute despre nesiguranţa vieţii religioase, a bisericilor. Voi nu o puteţi evalua pentru că nu există nici o cale de evaluare pentru o experienţă în Duhul Sfânt a unui membru al bisericii. Înţelegeţi? Nu există nici o cale. Nu există nici o cale de a cumpăra puţin Duh Sfânt, fiindcă El vine ca un dar gratuit de la Dumnezeu. Vine la oricine Îl doreşte. Voi spuneţi: „Nu a venit numai la Rusalii?” Rusaliile nu sunt o denominaţiune. Ei au încercat să facă aceasta, dar voi nu-L puteţi organiza pe Dumnezeu. Rusaliile sunt o experienţă pe care o poate avea fiecare credincios. Înţelegeţi? Rusaliile sunt pentru baptişti, pentru catolici, pentru evrei, pentru negri, pentru albi, pentru galbeni, pentru roşii; sunt pentru orice culoare, etnie sau altceva; fie că eşti sărac sau bogat, că nu ai nimic sau ai mult, oricine ai fi. Rusaliile sunt pentru voi, iar dragostea şi îndurarea lui Dumnezeu s-a arătat faţă de voi, ca să le luaţi. Nu vă costă nimic. Singurul lucru pe care trebuie să-l faceţi este  să vă predaţi viaţa Lui şi să-L primiţi. Cât este de simplu! Uitaţi tot ce ştiţi şi predaţi-vă Lui! Acesta este felul în care vin, iar voi trebuie doar să le primiţi. Denominaţiunile nu le pot primi, pentru că ele dau un sunet nesigur. Daţi-mi voie să vă dovedesc că este un sunet nesigur.

Dacă mergeţi la o anumită denominaţiune, ei spun: „Noi Îl avem! Restul nu-L au!” Mergeţi la următoarea  şi aceia vor spune: „Noi Îl avem! Restul nu-L au!” Există nouă sute de biserici denominaţionale: nouă sute şaizeci şi nouă potrivit statisticilor făcute de ei. Nouă sute şaizeci şi nouă de biserici denominaţionale diferite, fiecare dintre ele pretinzând că cealaltă este greşită şi că ei singuri au calea cea bună. Dar aceasta reprezintă cu siguranţă un sunet nesigur.

Dar cum sună: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci?” În legătură cu aceasta există vreo nesiguranţă? Aceasta este calea de a face o evaluare corectă. Aceasta este calea prin care puteţi afla unde este Adevărul. Înţelegeţi?  Voi spuneţi: „Noi metodiştii o avem!” „Noi baptiştii o avem!” „Noi catolicii o avem.” „Noi prezbiterienii o avem!”, dar Isus este singurul care o are, pentru că El a spus: „Eu sunt Lumina, Calea, Adevărul şi Viaţa”. Aşadar, aveţi nevoie de Hristos în voi.

În ce priveşte aceste denominaţiuni, sunt diferite şi dau un sunet care nu prezintă nici o garanţie, pentru că orice este nesigur nu prezintă nici o garanţie; orice este nesigur, nu prezintă încredere. Nu vă puteţi baza doar pe faptul că v-aţi alăturat unei biserici şi să spuneţi că aceasta este tot ce trebuie, pentru că fiecare dintre ele dau un sunet diferit. Aşadar, unde veţi merge? Ele nu fac decât să vă deruteze. Am spus aceasta de multe ori şi o spun din nou în dimineaţa aceasta: cel mai rău loc care are nevoie de misionari este America. Ce este un păgân? Păgânul este un necredincios. În Africa, în Thailanda şi în alte ţări, îi avem pe păgânii băştinaşi care se închină la idoli. Noi îi numim păgâni pentru că se închină la idoli, dar ei nu ştiu nici care este mâna dreaptă sau mâna stângă; nu cunosc Abecedarul. Singurul lucru pe care-l ştiu este că există un dumnezeu, de care le-a spus vraciul, şi că în ceea ce face el, este dumnezeu. Ei ştiu doar să găsească ceva de mâncare şi să mănânce. Aceasta este ceea ce numim noi „păgâni,” dar dacă îi aduci Adevărul nu este deloc greu să vorbeşti cu un asemenea om şi să-l convingi. Cel mai greu este să vorbeşti cu păgânii educaţi din America, care au patru diplome de facultate şi stau în spatele amvonului: nişte necredincioşi.

Voi le spuneţi: „Ieri dimineaţă am avut un serviciu, iar Domnul a vindecat o femeie.”, dar ei răspuns imediat:

„Hmmmm!” Acesta este un păgân, este doar un păgân educat, un necredincios.

Alaltăieri, am stat în mijlocul unui grup de oameni; unii dintre ei sunt în dimineaţa aceasta aici. Cred că erau cinci sau şase oameni şi a fost adusă înăuntru o doamnă. Un bărbat a venit la uşă şi mi-a zis:

„Frate Branham, nu-mi place să dau buzna aşa, dar eram în trecere şi voiam să-ţi spunem…”

„Vino înăuntru,” i-am spus eu.

„Nu. Soţia mea vrea să depună mărturie, să-ţi spună ce s-a întâmplat.” Femeia era prietenă bună cu sora Mercier. Este mama fratelui Leo de aici, unul dintre fraţii noştri de aici, care se ocupă cu înregistrările.

În urmă cu opt sau zece ani, am fost undeva aici în est, şi a venit pe platformă o femeie care dorea să ne rugăm pentru ea, iar Duhul Sfânt a spus: Eşti doamna Cutare şi Cutare şi vii din cutare loc. Suferi de cutare şi cutare boală.”

„Da, este adevărat,” a răspuns ea.

Apoi Duhul a spus: „Ai în California o prietenă dragă, care moare de cancer la rinichi.”

„Aşa este, frate Branham”, a răspuns ea.

Vedeţi? Acesta este Duhul Sfânt care descoperă tainele inimii. Ar trebui ca americanii să cadă cu feţele la pământ şi să spună: „Dumnezeule!” Toţi ar trebui să facă aceasta, dar, oh, ei sunt păgâni educaţi! Aceştia sunt oamenii cu care este cel mai greu să vorbeşti.

Vedeţi? Un astfel de om este atât de deştept încât ştie mai mult decât Dumnezeu, de aceea îşi hibridează porumbul, animalele şi altele. Vedeţi ce are el? Prin faptul că face aceasta, el involuează, dă înapoi crezând că face bine. Dar în realitate este o involuţie a minţii, a duhului.

Femeia aceea a spus: „Da, am o prietenă care este în California şi moare de cancer la rinichi.”

„Scrie-i şi spune-i: „Aşa vorbeşte Domnul, tu nu vei muri, ci vei trăi!”

Femeia de afară era femeia aceea, şi ea a spus: „Aceasta s-a întâmplat cu zece sau doisprezece ani în urmă. M-am făcut bine şi de atunci sunt sănătoasă şi nu s-a mai găsit nimic rău la acei rinichi. Am fost vindecată. După cinci ani am avut o tumoare care a crescut şi a avut şaizeci şi opt de centimetri în diametru.” Era atât de mare încât nu se mai putea ridica de jos, iar dacă încerca s-o facă, nu avea echilibru. Ei au adus-o în această biserică şi au aşezat-o chiar aici. A fost adusă seara, după serviciul de rugăciune pe care îl avusesem în dimineaţa aceea.

Fraţii i-au spus că în seara aceea nu mă voi mai ruga pentru bolnavi pentru că am făcut-o deja în dimineaţa aceea, şi nu voiau să pună prea multe poveri peste mine. După încheierea serviciului stăteam şi vorbeam cu cineva, iar câţiva bărbaţi au luat-o pe femeie ca s-o ajute să ajungă acasă. Au pus-o pe scara autovehiculului în timp ce o pregăteau. Era acolo şi fratele Taylor, unul dintre fraţii noştri scumpi din biserică, şi cred că o ajuta şi el pe femeie. Eşti aici, frate Taylor? Unde eşti? Da, este acolo în spate. Era acolo şi o ajuta pe femeie, era chiar în spatele ei, iar tumoarea a căzut aşa… Când am ieşit afară pe uşa din spate, am mers acolo, m-am uitat la ea şi i-am zis: „Femeie, Domnul Isus te-a vindecat de cancerul la rinichi în urmă cu mulţi ani şi te-a vindecat şi de tumoarea aceasta. Este Aşa vorbeşte Domnul!” Nu am atins-o niciodată, nu am făcut nimic. M-am urcat doar în maşină şi am mers mai departe.

Soţul ei mi-a zis: „Vrei să vii s-o vezi?”

„Da, sigur că vreau s-o văd. Spune-i să vină aici.”

„Nu, nu avem timp,” a răspuns el. „Trebuie să plecăm.” Atunci m-am dus eu.

Din maşină a coborât o femeie micuţă, la fel de normală ca mine. Ea a avut un timp minunat acolo pe stradă: a fugit pe stradă în sus şi-n jos, a vorbit în limbi şi a strigat cât a putut de tare în faţa prezbiterienilor. A avut un timp cu adevărat minunat. Poate unii dintre vecini s-au uitat şi au zis:

„Cred că este cineva care a venit de la nebuni să se roage fratele Branham pentru ea.” Femeia aceea nu era de la nebuni, ci avea un timp minunat în Domnul. Ea mi-a zis:

„Priveşte, frate Branham,” apoi şi-a desfăcut puţin haina. Era cât se poate de normală.

Femeia mi-a mai spus: „În primele două sau trei luni după ce mi-ai spus aceasta, am fost foarte rău. Medicul mi-a spus că nu va mai face nimic dacă nu-l las să încerce să scoată tumoarea afară. Cântărea…” Cât a spus, frate Taylor, în jur de paisprezece kilograme. (Fratele Taylor spune: „Da”). În jur de paisprezece kilograme; atât a fost estimată greutatea tumorii. Femeia a spus: „Apoi a început dintr-o dată: His, his, his!”

Oh, El Îşi ţine Cuvântul! Aşa este. Dacă doriţi să-i scrieţi femeii, avem adresa ei. I-a lăsat-o lui Leo, ca s-o salute pe mama lui din partea ei. S-a întâmplat că fratele s-a căsătorit cu o cunoştinţă de-a mea din Utica. Numele lui este Clyde Raines. Noi îi spunem Chisel. Ne-am jucat împreună când eram copii, iar acum locuieşte aici sus în Utica şi este funcţionar public. Era în maşină şi sora lui. Ei merg la biserica Campbellite şi mă întreb ce impact a avut acest lucru asupra ei. Ea mi-a spus doar: „Billy, este minunat!” Eu o cunoşteam şi am ieşit de câteva ori împreună când eram tineri. Era o fată drăguţă. Cred că este de vârsta mea. Ea stătea acolo şi asculta mărturia. Cea care fusese vindecată era sora soţului ei.

Oh, fraţilor, în legătură cu aceasta nu există nici un fel de nesiguranţă! Este adevărul, este Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta Îl face să fie adevărat. Orice este nesigur, nu prezintă nici o încredere. Astfel, dacă în timpul vieţii voastre întâlniţi pe cineva care nu este sigur că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci, să nu-l luaţi în seamă, fiindcă voi puteţi fi siguri. Voi ştiţi aceasta chiar dacă El nu va face niciodată o altă minune în viaţa voastră, decât marea minune de a vă ierta păcatul. Aceasta este cea mai mare minune pe care a făcut-o Dumnezeu vreodată: iertarea păcatului fiinţei umane. Astfel, El a luat un om şi l-a schimbat, a schimbat fiinţa lui interioară în aşa fel încât în loc de lucrurile pe care le făcea odinioară: bea, fuma, juca jocuri de noroc şi multe alte lucruri rele, s-a umplut de dragoste, a mers acasă la soţia lui şi la copii şi i-a spus: „Scumpo, îmi pare rău pentru că m-am comportat aşa.” Apoi îşi ia copiii în braţe şi le spune: „Tati a cheltuit banii pe whisky, iar mama a fost plecată toată noaptea şi v-a lăsat singuri. Nu voi mai face niciodată aceasta şi Îl rog pe Dumnezeu să mă ierte.”

O asemenea mărturie este unul din cele mai mari lucruri care există. Toţi cei de la Alcoolicii anonimi nu pot face o asemenea schimbare într-un om. Nu pot face niciodată aşa ceva în sufletul unui om.

Priviţi-o pe Rosella Griffit care stă acolo. Toţi cei de la Alcoolicii anonimi din Chicago şi patru din cele mai mari spitale au renunţat la ea. Dar o singură clipă pe platformă a schimbat-o total pe această fată sărmană care stătea acolo cu haina tăiată aşa. Avea pe ea o haină de nurcă atunci când a adus-o mama ei aici. Era o fată deşteaptă. Îşi ascundea sticlele cu whisky în haină şi se temeau că va cădea pe stradă şi va îngheţa până când o va găsi cineva. Ea scrie chiar acum o carte despre viaţa ei.

A venit aici pe platformă, iar Duhul Sfânt i-a spus: „Numele tău este Rosella Griffit.” Vedeţi? Nu există nici un dubiu în legătură cu aceasta. „Eşti alcoolică. Ai fost la Alcoolicii anonimi şi în alte instituţii, dar Aşa vorbeşte Domnul: Acum s-a terminat!”

Apoi am spus: „Doamna aceea care stă acolo sus la balcon este partenera de dans a lui Fred Astaire.”  Femeia a sărit imediat în picioare şi a spus: „Aşa este.” Şi Duhul a continuat: „Ea este o alcoolică şi o consumatoare de droguri, iar legea o caută chiar acum.”

Tatăl ei s-a ridicat şi a spus: „Nu este adevărat! Neg aşa ceva!” dar ea a spus:

„O clipă, tati! Omul acesta are dreptate.” Vedeţi? Nu există nimic neclar în legătură cu aceasta.

„Aşa vorbeşte Domnul: eşti eliberată! Predă-te acum!” Acum ea este plecată cu soţul ei şi predică Evanghelia. O, vai! Ce este aceasta? Isus Hristos, Acelaşi ieri, azi şi în veci. De ce să ascultăm de denominaţiuni, când ele aduc nesiguranţă în legătură cu lucrarea Lui? De ce să ascultăm de o biserică denominaţională când Hristos este Acelaşi? Nu există nimic nesigur în legătură cu aceasta; El este întotdeauna sigur.

Biblia spune că orice este mort dă un anumit sunet. Un lucru mort, bisericile moarte pot da anumite sunete, dar dacă nu există o deosebire a acelui sunet, dacă nu există nici o cale ca să fim siguri…

 Aici am nişte texte despre soldaţi. Da. Când sunt antrenaţi, ei sunt antrenaţi să deosebească şi sunetul goarnei. Ele sună în diferite situaţii, de exemplu, când este vorba de o retragere sau ca să-i anunţe ce trebuie să facă în continuare. Ei sunt antrenaţi să cunoască acel sunet. Dacă nu l-ar cunoaşte, cum ar şti ce trebuie să facă? Aşa este. Dar ei sunt antrenaţi să cunoască acel sunet şi de fiecare dată când îl aud, ştiu care este însemnătatea lui.

După cum scriu istoricii, atunci când Titus a asediat zidurile Ierusalimului, le-a înconjurat cu oşti, cu toţi acei soldaţi antrenaţi. Când a stat sus pe munte, Isus a spus:

„Când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, să ştiţi că atunci pustiirea lui este aproape.

… atunci cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munţi.

Cine va fi pe acoperişul casei să nu se coboare şi să nu intre în casă, ca să-şi ia ceva din ea.

Şi cine va fi la câmp să nu se întoarcă să-şi ia haina.

… Pentru că în zilele acelea va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost de la începutul lumii pe care a făcut-o Dumnezeu până azi şi cum nici nu va mai fi vreodată.” (Marcu 13.14-19).

Priviţi ce au spus bisericile denominaţionale  când l-au văzut pe Titus mărşăluind acolo: „Vom merge în casa Domnului şi ne vom ruga.” Dar era prea târziu! Acela era sunetul nesigur al preotului; acela era sunetul nesigur al bisericii. Dar cei care au fost antrenaţi de Vocea lui Isus, au fugit în munţi cât au putut de repede şi au fost singurii care au supravieţuit. „Părăsiţi cetatea!” Cum ar fi ştiut ei că trebuie să fugă, dacă Isus nu le-ar fi spus şi nu le-ar fi făcut acest antrenament, dacă nu le-ar fi dat acel sunet sigur?

Marele istoric Iosif a spus: „Singurii care au supravieţuit, au fost ucenicii lui Hristos care erau canibali.” Unul dintre istorici a spus că ei erau canibali. Astfel, el a zis:

„Ei L-au luat pe Omul acela numit Isus din Nazaret, pe care L-a crucificat Pilat, I-au furat trupul din mormânt, apoi s-au dus, l-au tăiat bucăţi şi l-au mâncat.” Spunea aceasta pentru că a înţeles greşit cuvintele Domnului referitoare la Cină. De fapt, ei au luat Cina: „Trupul Domnului,” aşa cum facem şi noi aici. Vedeţi? Istoricii au mai spus: „… au fost singurii care au supravieţuit, pentru că au fugit afară din oraş.” Ei au cunoscut sunetul. O, frate, fie ca Duhul Sfânt să intre în inimile noastre, în dimineaţa aceasta, să ne dea sunetul acelei bătăi a inimii, a Duhului Sfânt şi a puterii Sale.

Numai cei care vor urma sunetul trâmbiţei lui Dumnezeu vor putea supravieţui! Fie ca inimile noastre să fie pregătite pentru ceasul acela, ca să ştim ce să facem.

„…noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi.” (1Tesaloniceni 4.15). Toţi ostaşii Lui care au adormit de-a lungul epocilor, şi în timpul acesta, se vor trezi când va răsuna trâmbiţa… Deşi dorm, aceasta nu-i va împiedica, pentru că sunetul trâmbiţei îi va trezi. Ei sunt pregătiţi. Dar cei nepregătiţi nu vor cunoaşte sunetul. Când va răsuna sunetul venirii Domnului, scutură cerul şi iadul. Cei care sunt în iad, care sunt pierduţi, nu cunosc acel sunet şi nu vor şti ce să facă, dar cei care dorm în Hristos, cunosc acel sunet sigur. Trâmbiţa Domnului va suna şi nu va mai fi timp. Dimineaţa aceea, când cei salvaţi de pe pământ se vor aduna în casele lor, dincolo de cer, va fi veşnică, luminoasă şi clară. O, când acel grup va fi chemat, vreau să fiu şi eu acolo! Dacă numele voastre sunt scrie în Cartea Vieţii Mielului, prin Sângele lui Isus Hristos, sunetul acela nu va fi nesigur pentru voi.

Noi auzim sunetul necazului venind, bombele atomice ameninţă de pretutindeni şi între naţiuni sunt neînţelegeri. De ce să ne facem griji cu privire la locul de muncă? De ce să ne gândim la locuinţele noastre? De ce să ne îngrijorăm cu privire la ceva? Isus nu ne-a spus niciodată să ne îngrijorăm, ci ne-a zis: „Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.” (Luca 21.28). Aceasta este siguranţa sunetului Evangheliei.

Când Îl vedem pe Duhul Sfânt venind în biserică, începând să descopere gândurile inimii şi să facă aceste semne mari, ştim că este întoarcerea Duhului Sfânt din timpul de seară, când Luminile strălucesc. Noi Îl vedem venind şi făcând aceleaşi lucruri pe care le-a făcut înainte ca Sodoma să fie arsă; Îl vedem pe acel Înger care stătea cu spatele spre cort, cum S-a întors şi a spus: „De ce a râs Sara?” care era în cortul de la spatele Lui. Isus a spus: „Cum a fost în zilele Sodomei, aidoma va fi şi la venirea Fiului omului.” (Luca 17.28-30). Ce este aceasta? Semnul venirii Domnului Isus.

Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.

El va întoarce… inima copiilor spre părinţii lor, El va întoarce inimile copiilor la credinţa originală, la Evanghelie, la puterea lui Dumnezeu, la adevăratul Duh Sfânt, la Hristos, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem!” (Maleahi 4.5-6). Noi auzim trâmbiţa răsunând. O, vai! Ce este aceasta? Treziţi-vă, sfinţi ai Domnului… de ce dormiţi când sfârşitul este aproape? Să ne pregătim pentru ultima chemare. Dacă sunetul este nesigur, cine se va pregăti pentru luptă? Dar el nu este nesigur.

Oamenii spun: „Despre ce se vorbeşte? Duhul Sfânt citeşte gândurile oamenilor şi lucrurile pe care le fac ei?” Acesta este cu siguranţă sunetul Evangheliei. Hristos a spus că aşa va fi. Nu este ceva nesigur, ci este siguranţa Evangheliei. Eu am trecut printr-o serie de adunări de opt zile, în care am vorbit despre aceste lucruri, pentru ca oamenii să ştie că Biblia spune că aceste lucruri se vor întâmpla. Se vor ridica denominaţiuni mari şi toate vor forma o confederaţie a bisericilor, noi o avem deja, şi vor face un chip al fiarei, ierarhia catolică. Ei vor face o icoană a fiarei. Noi avem deja această confederaţie şi fiecare denominaţiune este în ea. Acesta nu este un sunet nesigur, ci este adevărul, realitatea. Este un sunet sigur.

Oamenii spun: „Noi avem încredere în ONU.” Este la fel de vicleană ca Liga naţiunilor, este acelaşi lucru.  Imediat după primul război mondial am avut o Ligă a naţiunilor. Spuneau că vor să stabilească ordinea în toată lumea, dar nu a mers. Ceea ce spune acum ONU este la fel de nesigur; ei nici nu ştiu ce să facă. Acela a fost momentul când Hrusciov şi-a dat jos pantoful şi a bătut cu el în masă. Dar ce bine a făcut prin aceasta? Totul este nesigur; numai nesiguranţă. Este nesiguranţa ONU. ONU este în ordine până unde poate merge, dar este prea târziu, deoarece există un singur sunet sigur, iar acesta este Evanghelia. Pregătiţi-vă pentru luptă! Ce luptă? Pentru venirea Domnului. Pregătiţi-vă pentru luptă împotriva răului care îi asediază pe oameni din toate părţile; totul merge rău, viaţa în familie merge rău, ONU cade, naţiunile se destramă, peste tot în jur sunt bombe atomice, familiile se despart, rata naşterilor scade, printre oameni sunt o mulţime de femei imorale, neîncredere, iar denominaţiunile se agită degeaba. Ce vreţi să faceţi?

Fiţi siguri şi pregătiţi-vă pentru luptă! Tot ce se difuzează la televizor este putred şi la fel este radioul şi presa; toate reclamele sunt despre ţigări, trabucuri, whisky, băutură, femei îmbrăcare imoral, glume murdare, actorii de prost gust apar tot mai des în programele de televiziune, iar America este prinsă în cursă… ca şi casa împăratului Belşaţar, care era plină de veselie în seara aceea când a venit iureşul care a nimicit tot. Ei aveau o mare petrecere cu vin şi dans, cu comedianţi, dar deodată a apărut un ciot de mână care a scris pe perete.

Astăzi, când am crezut că sunteţi cât se poate de asiguraţi, că avem cei mai buni oameni de ştiinţă şi lumea cea mai bună, am constatat că suntem cu mult în urmă din punct de vedere militar. Ce s-a întâmplat cu SUA? Nu numai că există un scris de mână pe perete, ci şi balistica rachetelor este scrisă pe cer, iar aceasta indică faptul că suntem cu mult în urmă; că suntem cu ani în urmă.

În zilele Babilonului, când a apărut acel scris de mână pe perete, a fost un singur om în toată împărăţia care a putut să-l citească, pentru că avea darul tălmăcirii. Astfel, el l-a tălmăcit şi a spus: „Ai fost cântărit în cumpănă şi ai fost găsit uşor. Dumnezeu a trimis printre voi un grup de oameni, dar voi îi numiţi Holly-rollers. Te-ai dus acolo şi i-ai batjocorit, i-ai dat la moarte, i-ai înăbuşit şi ai luat idolii şi dumnezeii tăi, te-ai închinat la ei şi ai trăit în dezmăţ! Iar acum te-ai dus şi ai luat vasele din Templul Dumnezeului lor şi le-ai folosit în glumele tale, ai râs de sfinţii Mei, de predicatorul chel şi ai făcut multe lucruri ca acestea. Dar Dumnezeu S-a săturat de toate acestea şi ceasul osândirii tale este aici!” Naţiunea care avea să-l cucerească aştepta chiar în clipa aceea la porţi şi la puţin timp după aceasta, au fost măcelăriţi, iar femeile lor au fost necinstite şi ucise. Gărzile lor, oştirea lor, totul a fost cucerit. Vedeţi? „Ai fost pus în cântar şi ai fost găsit uşor.”

Noi am fost înnebuniţi după radio şi televizor, după glume, murdării, lucruri necinstite, etc. până când Dumnezeu S-a săturat de toate acestea. Când Evanghelia, adevărata Evanghelie a Duhului Sfânt străbate naţiunile dintr-o parte în alta, arătând siguranţa existenţei şi a venirii lui Isus Hristos, arătând că timpul în care Dumnezeu scrie pe cerurile noastre: „Ai fost cântărit şi găsit uşor!” este aici. Amin. Suntem într-o stare îngrozitoare. Ascultaţi sunetul sigur, nu pe cel nesigur al ONU! Da, domnilor. Chiar şi zilele trecute când am avut alegeri, atunci când au numărat voturile lumii politice, au spus… „Avem o maşinărie, dar toţi trebuie să fie cinstiţi pentru că tot ce trebuie să faci este să tragi de o manetă, şi ea îţi votează alesul. Tragi în jos, se aude un clinchet scurt, şi votează pentru alesul tău.”

Apoi s-a aflat că acest procedeu nu este sigur. Domnul Edgar Hoover a explicat aceasta, zilele trecute, la partidul democrat. Astfel, când au instalat maşinile acelea, s-a constatat că de fiecare dată când votau pentru domnul Nixon, votau şi pentru domnul Kennedy. De ce nu fac nimic în legătură cu aceasta, dacă au văzut ce se întâmplă? De ce? Nu există nimic sigur. Da. Ştiţi ce s-a întâmplat cu domnul Hoover. Vedeţi, totul este nesigur. Nu puteţi spune cine a fost ales de fapt. Kennedy a fost declarat învingător, dar nu ştim dacă a fost ales într-adevăr sau nu. Eu nu sunt politician şi nu ştiu nimic despre politică, dar ştiu ce este bine şi ce este greşit. Am atâta judecată încât să văd ce se află în faţa noastră. FBI-ul a dovedit că maşinile au fost setate să voteze aşa, şi nu partidul lui Nixon a făcut aceasta, ci cel al lui Kennedy. De ce? Aşa trebuia să fie.

Nimic din lumea aceasta nu poate rezista în afară de Împărăţia lui Dumnezeu, pentru că fiecare împărăţie este pusă în cântar, cântărită şi găsită uşoară. De ce este aceasta? Cu câţiva ani în urmă, era aici un copac bătrân unde obişnuiam să merg şi să mă aşez. Îl priveam şi mă gândeam: „Dacă voi trăi, când voi fi bătrân voi veni şi voi sta sub el.” Dar acum a mai rămas doar o buturugă. Îmi amintesc că-l priveam pe tatăl meu. Avea braţele scurte şi doar şaizeci şi opt de kilograme, dar era un bărbat puternic. El a lucrat la pădure şi tăia lemne. Domnul Coots mi-a spus că l-a văzut cum încărca singur patru sute treizeci de kilograme de unul singur; era un bărbat cu adevărat puternic. L-am văzut suflecându-şi mânecile ca să se spele; l-am văzut în oglinda spartă pe care o punea în acel măr. Poate că unii dintre voi, cei din Indiana, nu ştiaţi cum trăiam noi acolo. Aveam o cadă veche pusă lângă pompa de apă de afară. Mama a luat un sac de pânză şi a făcut din el un prosop, l-a decorat puţin, a tras afară din el nişte aţe şi i-a făcut ceva ornamente la capete. Astfel, ea ne curăţa şi ne freca cu prosopul acela din sac aspru, până mergea jos toată murdăria. Tata, venea, îşi sufleca mânecile şi se spăla. Oh, ce muşchi avea! Când îl vedeam, mă gândeam: „Este atât de puternic că va trăi cinci sute de ani!” Dar ştiţi ce? A murit la cincizeci şi doi de ani. De ce? Pentru că „noi nu avem aici o cetate stătătoare.”

Am fost la Roma, prin locurile unde au stat marii Cezari, pe străzile pe care au umblat cu mulţimea lor mare, cu pompa, gloria lor şi tot ce au avut. Ştiţi unde puteţi găsi împărăţia lor? La şase metri sub pământ. Două mii de ani au îngropat-o. Am fost la Cairo, în Egipt, unde au stat odinioară marii faraoni, cei care au prigonit poporul lui Dumnezeu, l-au asuprit şi l-au înrobit. Ruinele regatului lor se pot găsi la şase sau la nouă metri sub pământ. Am fost la Londra, în Anglia, unde au locuit marile dinastii regale, dar şi ruinele lor sunt îngropate sub pământ. Ce este aceasta? „Noi nu avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare.” (Evrei 13.14). De ce avem aceste împărăţii? Ca să ne vorbească despre Împărăţia care este veşnică. De ce este un copac frumos? Aşteaptă descoperirea fiilor lui Dumnezeu, iar atunci copacul acela va trăi veşnic. Aceea este o Împărăţie viitoare, fiindcă Biblia spune: „Noi nu avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare.” Acolo, Dumnezeu a pregătit pentru noi o Împărăţie care nu poate fi dărâmată. Tot ce este pe pământ poate fi clintit şi va trece; totul decade, deoarece trăim într-o lumea care moare. Totul moare: copacii mor, iarba moare, florile mor, oraşele pier; lumea este pe moarte, voi muriţi, totul moare; eu mor, totul moare.

În aer există radiaţii şi alte chimicale. Când privesc podul de aici, îmi amintesc momentul în care a fost dărâmat cel vechi, în urmă cu douăzeci şi doi de ani. Atunci am văzut oameni care îşi vor pierde vieţile în timpul construirii lui. Când au construit noul pod, mama a vrut să mă ducă la medic deoarece credea că am crize nervoase. Eu i-am spus: „Am văzut podul acela căzând şi i-am numărat pe bărbaţii care au murit.” Douăzeci şi doi de ani mai târziu, podul a fost refăcut şi au murit exact numărul de bărbaţi spus de mine. Nu mai ştiu exact, dar cred că au fost şaisprezece. Când au pus acele grinzi mari, au spus: „Podul acesta va dăinui pentru totdeauna.” L-au vopsit de trei sau de patru ori, dar rugineşte chiar acum. De ce? Din pricina razelor din aer.

Vedem o fată tânără şi frumoasă, de şaisprezece ani, care stă în biserică, mestecă gumă, merge afară cu hainele scurtate şi modificate puţin pentru că vrea să arate sexy, ca să flirteze, dar este nevoie doar de câteva apusuri ale soarelui, şi va fi bătrână şi ridată, iar pielea va curge pe ea. Băiatul cu care a flirtat prin faptul că a lăsat ca acel duh să vină peste ea să o controleze, uitând de morală, va trebui să dea socoteală în ziua judecăţii pentru că a comis adulter.

Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească a şi preacurvit cu ea în inima lui.” (Matei 5.28). Nu a realizat că nu este altceva decât ţărână şi că se va întoarce în ţărână, pentru că „ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.” (Geneza 3.19). Ce este aceasta? Dacă ea ar putea realiza acest lucru şi să se oprească, pentru că este un sunet nesigur. La televizor caută şi caută, şi la fel face la şcoală: caută şi caută, încercând să imite pe cineva. Nu faceţi niciodată din acestea un exemplu pentru voi, ci priviţi la Dumnezeu! Oh, aceste sunete nesigure! Cum a venit acest timp al nesiguranţei! Dacă am avea timp să profităm de el! Le văd pe surori punând Scriptura jos.

Haideţi să citim puţin din 2Timotei capitolul 3.1-5. Vă rog să ascultaţi cu atenţie pentru că acestea sunt cuvintele Duhului:

Să ştiţi că în zilele din urmă vor fi vremuri grele.”

Cel ce spunea aceste cuvinte cu două mii de ani în urmă, în anul 66 d.Hr., este acelaşi Duh Sfânt pe care-L auziţi vorbind în dimineaţa aceasta aici, în biserică.

Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie…”

Priviţi la această zi! Dacă le vorbiţi de sfinţenie, oamenii vă numesc „holly-roller”. Priviţi la copii, la ceea ce fac ei. Peste tot se vorbeşte despre „delicvenţa juvenilă,” dar vreau să vă spun ceva, părinţilor. Nu sunt de acord cu voi, pentru că nu este „delicvenţă juvenilă”, ci este delicvenţă paternală, delicvenţa părinţilor. Înţelegeţi? Acesta este adevărul.

Unii dintre voi vorbiţi despre aceste mame din Kentucky, la cât de analfabet a fost statul Kentucky. Spuneţi că acele mame poartă încă bonete de soare, spuneţi că sunt analfabete şi că nu ştiu Abecedarul. Poate că ele nu sunt atât de elegante, dar vă spun că dacă una din fiicele lor ar veni acasă noaptea, aşa cum vin fetele voastre, cu hainele răvăşite pe ea, cu ruj pe toată faţa, cu părul dezordonat, nu o va întreba: „Te-ai distrat bine, dragă?” ci ar lua o nuia sau ceva, iar fata aceea ar şti că a fost ultima dată când a ieşit din casă. Apoi spuneţi că aceasta este „analfabetism”.

„…fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine…” Ei îi urăsc pe oamenii care încearcă să trăiască cuviincios. Vedeţi?

„…vânzători, obraznici, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu…” Cheltuiesc milioane de dolari ca să meargă la meciuri sau ceva de felul acesta, sau undeva unde vine un star de cinema şi face ceva, cum se întâmpla la vechiul circ roman cu mulţi ani în urmă. Dar când vine vorba să meargă peste drum la o adunare a Duhului Sfânt, stau şi râd pe verandă.

Voi spuneţi: „Frate Branham, aceia sunt comunişti!” Să citim versetul următor şi vom vedea despre cine este vorba:

„…având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.” Care putere o tăgăduiesc? Puterea lui Dumnezeu. Având o formă de evlavie dar tăgăduind puterea lui Dumnezeu: merg la biserică şi aparţin la o anumită denominaţiune, dar neagă existenţa Duhului Sfânt care este în biserică şi face aceleaşi lucrări ca la început. O, vai! Vedeţi cum este acest blestem denominaţional? Sper să nu vă supăraţi pe mine, ci nădăjduiesc să intraţi în Lumina pe care v-o aduc. Vedeţi? Observaţi cum scrie: „…având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea.” Şi ce îi spune El bisericii? „Depărtează-te de oamenii aceştia.” Ieşi afară! Aşa este.

Să mai citim încă un verset sau două. Ascultaţi, să vedem cum este acest soi de oameni. Să vedem dacă este un sunet nesigur sau nu.

Sunt printre ei unii care se vâră prin case şi momesc pe femeile uşuratice, îngreuiate de păcate şi frământate de felurite pofte,

care învaţă întotdeauna şi nu pot ajunge niciodată la deplina cunoştinţă a adevărului.” (v. 6-7).

Ce este Adevărul? Isus Hristos este Adevărul. El a spus: „Eu sunt Adevărul.” (Ioan 14.6). Pilat L-a întrebat: „Ce este adevărul?” (Ioan 18.38). „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.

Femeilor, care aveţi tot felul de asociaţii ale femeilor, unde faceţi pături, vă adunaţi împreună, spuneţi glume, organizaţi cine şi alte evenimente pentru a-l plăti pe păstor, dar nu puteţi ajunge la cunoştinţa lui Isus Hristos care trăieşte şi astăzi în puterea învierii Sale şi a Duhului Sfânt. Vedeţi? Nu puteţi ajunge niciodată acolo.

„…momesc pe femeile uşuratice…” Aici nu le vorbeşte surorilor, ci spune: „…femeile uşuratice, îngreuiate de păcate…” Voi ştiţi mai bine la ce se referă, de aceea sunt bucuros pentru voi, surorilor. Cât de nesigur este sunetul unei denominaţiuni formale! Cât de nesigur este sunetul bisericii de astăzi! Cine ştie ce să facă? Lăsaţi-mă să vă  arăt biserica de astăzi. Există un război rece care îşi face prezenţa pretutindeni; pretutindeni sunt probleme, iar oamenii fug la biserici, dar nu pot găsi nici un răspuns. În seara de Crăciun voi predica mesajul: „Nici un răspuns pentru Steaua apărută în Est.” Războiul este aici, dar ei nu au nici un răspuns. Nu ştiu ce să spună. De ce? Pentru că singurul lucru pe care pot să-l spună este: „La facultate am învăţat aşa şi aşa…” Dar Biserica aceasta nu depinde de ceea ce au făcut ei la facultate, ci de Duhul Sfânt care trăieşte în ea, o conduce şi o ghidează, arătând mai dinainte lucrurile care vor veni, aşa cum a făcut-o şi în zilele lui Titus; avertizând poporul cu privire la nenorocirea care vine, ca să poată scăpa.

Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.”

Mai există ceva atunci? Vă întreb. Nu vreau să vă ţin prea mult în dimineaţa aceasta, dar există ceva care este sigur? Dacă v-am spus atât de multe lucruri care sunt nesigure, există ceva care este sigur? Există siguranţă în legătură cu ceva? Cu siguranţă că există, şi sunt atât de mulţumitor pentru aceasta! Există ceva care este sigur? Vă spun eu ce este sigur: Evanghelia lui Isus Hristos. Dacă doriţi să vă notaţi, nu voi mai răsfoi paginile cu voi, dar voi puteţi deschide Biblia la Matei 24.35, unde Isus vorbeşte despre zilele noastre şi ce se va întâmpla.

În Matei 24.35, El a spus: „Cerul şi pământul vor trece, dar Cuvântul Meu nu va trece.” Acesta este sigur, nu-i aşa? Acesta este unul din lucrurile sigure: Cuvântul lui Dumnezeu.  Vă spun ceva: Vedem că noi nu putem zidi pe o biserică şi nu putem zidi pe naţiunea noastră… este prea nesigur, dar există un lucru care este sigur, iar acesta este Cuvântul lui Dumnezeu. Cu siguranţă veţi fi nevoiţi să zidiţi pe Acesta.

Cineva a spus: „Taxele au fost un lucru sigur!” Nu, domnule, taxele nu sunt prea sigure. Domnul poate veni oricând şi atunci totul se va schimba.

Alţii au spus: „Moartea este sigură!” Nu, domnilor, moartea nu este sigură! Va veni răpirea, iar atunci nu va mai fi moarte. Moartea nu este prea sigură. Nu, nu! Nu în aceste zile. A fost sigură cu mulţi ani în urmă, dar acum nu mai este. Eu cunosc un om care a umblat cu Dumnezeu ca să ne arate un exemplu, iar într-o zi s-a săturat de umblat pe pământ, aşa că a păşit în Lumina adevărată pe care o avea şi a mers sus, Acasă cu Dumnezeu. Vedeţi? Ştie cineva cine a fost acest bărbat?  (Adunarea spune: „Enoh”). Enoh. Ce a fost el? Un model pentru biserica de astăzi. Noe, pe care l-am avut în lecţia de săptămâna trecută, este un simbol pentru Israelul care va fi trecut dincolo, care va fi pe Muntele schimbării la faţă, în Palestina.

Când Noe şi-a dat seama că a dispărut Enoh, s-a gândit: „Ce s-a ales de Enoh? Unde a plecat? Ce s-a întâmplat cu el?” Noe era nepotul lui Enoh şi s-a întrebat: „Oare unde este? Ce s-a întâmplat cu el că nu-l mai găsim?” Noe a început să construiască arca, fiindcă ştia că timpul era acolo, iar acum, când Biserica este luată sus, oamenii vor spune: „Am chemat poliţia, am dat telefoane în toate părţile. Stătea la masă şi a dispărut dintr-o dată; nu ştiu ce s-a întâmplat cu ea.” Dar nu va fi dispărută doar ea, pentru că poliţia va spune: „În dimineaţa aceasta am avut cinci sute de apeluri.” Ce s-a întâmplat? Pentru neamuri totul s-a terminat în clipa aceea. Aşa este. Cuvântul lui Dumnezeu este sigur. „Cerul şi pământul vor trece…”  Voi spuneţi: „Cerul?” Da. Ioan a spus în Apocalipsa 21.1: „Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era.” Şi în continuare a spus: „…am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.” (v. 2). Oh, acolo doresc să fiu! Dumnezeu să mă ajute să fiu acolo în ziua aceea. În ordine. Făgăduinţa lui Dumnezeu este sigură; noi vedem aceasta.

Să luăm un text din Scriptură, să facem o scurtă călătorie şi să ne întoarcem puţin în urmă, ca să vedem ce au crezut în zilele trecute şi cum au biruit prin faptul că au crezut că Cuvântul lui Dumnezeu este un sunet sigur.

Să ne întoarcem la începutul Bibliei şi să luăm două sau trei personaje. Peste cincisprezece minute, vom fi gata pentru rândul de rugăciune. Să ne întoarcem în Geneza şi să-l luăm pe fratele Noe. Noi am văzut că în zilele lui Noe au existat multe sunete.

Unul dintre ele a fost Glasul lui Dumnezeu pe care L-a auzit Noe atunci când a spus: „Va ploua!” Ascultaţi! De obicei, Dumnezeu vă spune ceva ce este absurd pentru lume, şi o face ca să încurce lumea. Ei sunt confuzi în mintea lor şi spun: „Oh, sunt doar un grup de holly-rollers! Nu-mi spuneţi că Dumnezeu, Dumnezeul cel sfânt trăieşte într-un grup ca acesta!” Acelaşi lucru l-au spus şi Balac şi Balaam atunci când au privit jos, în vale, şi au văzut Israelul. „Au făcut ce este mai rău,” au zis ei, dar nu au văzut Stânca lovită şi nici şarpele de aramă; nu au văzut semnele şi minunile, vindecările şi nici celelalte lucruri care s-au petrecut în tabără. Fireşte, ei erau la fel, dar Dumnezeu face lucruri atât de simple! Dumnezeu Se descoperă în simplitate. Acest lucru pare ciudat, dar îl vom vedea privind câteva exemple.

Priviţi-l pe Noe! Biblia spune că în zilele lui Noe nu plouase niciodată din cer, ci Dumnezeu uda tot pământul. Nu plouase niciodată şi totuşi aici avem un fanatic care construieşte o barcă mare şi lungă cât două bulevarde. O barcă să plutească, unde? Pe ce? Pentru că nu era nici o apă. Singura apă de pe pământ, şi cea mai mare, erau izvoarele.

„De ce construieşte el această barcă mare şi o astupă cu răşină pe dinăuntru şi pe dinafară?” Apoi l-au întrebat:

„De unde va veni apa, Noe?”

„De sus.”

„Păi, eu sunt om de ştiinţă şi pot dovedi că nu există apă sus. Dacă ar fi, aş veni chiar acum acolo, la tine, dar nu există nici măcar un strop de apă acolo sus. Pot să-ţi dovedesc ştiinţific aceasta.” Dar Noe a zis:

„Ştii, Dumnezeu poate pune apă acolo sus. El a spus că va ploua de sus şi aceasta este tot: va ploua de sus!”

„Şi ce faci, Noe?”

„Mă pregătesc pentru aceasta. Înţelegi? Mă pregătesc.”

Vedeţi, ştiinţa dădea un sunet. Ea a spus: „Grupul acela de holly-rollers de pe deal este nebun! Nu sunt normali! Ce fac cu barca pe care o construiesc? Dacă am lua toate izvoarele din lume şi le-am pune împreună, nu ne-ar ajunge nici să udăm barca aceea! Totuşi, ei spun: „Va pluti, iar apa va veni de sus!” Dar indiferent cât de prostesc părea pentru ştiinţă, Noe a ascultat sunetul sigur venit de la Dumnezeu, care a spus: „Voi distruge lumea cu apă,” pentru că nu era nimic nesigur în legătură cu aceasta. Pentru ceilalţi suna nesigur, dar era Cuvântul lui Dumnezeu, indiferent cât de absurd părea.

Tot Dumnezeu a spus: „Eu sunt Domnul care te vindecă!”, şi nu este nimic nesigur în legătură cu aceasta. Credeţi aceasta. Dumnezeu a spus: „Îl voi da pe Duhul Sfânt care vine, tuturor celor care Îl doresc.” Nu este nimic nesigur în legătură cu aceasta. Voi spuneţi: „Sunt un beţiv,” „sunt o prostituată.” Nu-mi pasă ce sunteţi, pentru că El a spus: „Pe cel ce vrea, lăsaţi-l să vină.” Nu este nimic nesigur aici. Eu prefer ca El să spună aceasta, decât să spună: „Dacă William Branham va veni în anul 1960, îi voi da râurile Apei Vieţii.” Aceasta ar fi bine, s-ar părea că mi se adresează mie, dar ar putea fi doi William Branham, şi nu aş şti dacă este pentru mine sau pentru celălalt. Dar când El a spus: „Oricine”, ştiu că se referă la mine, pentru că eu am vrut să vin. Înţelegeţi? Vedeţi, Cuvântul lui Dumnezeu este sigur, dar lumea de afară, lumea ştiinţifică sună foarte nesigur.

Fiţi atenţi! Noaptea avem luna şi stelele şi avem atmosfera. Oamenii din zilele lui Noe au fost mult mai deştepţi decât oamenii din zilele noastre. Astfel, au construit Sfinxul. Îl putem construi şi noi astăzi? Pentru o singură labă, le-ar trebui şaisprezece platforme să-l pună acolo, să aşeze acele blocuri mari de piatră. Îl putem construi? În zilele acelea au construit piramidele. Un singur bloc de piatră cântăreşte mii de tone. În toată lumea, noi nu avem nimic cu care să putem construi aşa ceva. Nu avem nici o putere, nici o maşinărie care să facă aceasta. Totul este atât de perfect asamblat încât nu există nici o urmă de mortar; au tăiat blocurile de piatră aici pe pământ şi le-au ridicat cumva pe unele peste altele încât nici măcar o lamă de ras nu poate fi introdusă între ele. Au fost mai deştepţi decât noi. Aveau cunoştinţe medicale şi deţineau substanţe cu ajutorul cărora puteau să facă o mumie. Noi nu putem face aşa ceva astăzi. Nu putem lua un trup omenesc şi să-l mumificăm; nu ştim ce trebuie să punem în el încât să-l păstreze ca şi cum ar fi viu. Ei aveau o substanţă pe care o puneau în haine; dar noi nu deţinem aşa ceva. Există o mulţime de lucruri pe care ei le făceau în vremea aceea, dar noi nu putem.

Nu demult, ei au găsit un sistem hidraulic modern, chiar aici în Mexic, care a fost scufundat în zilele potopului; un sistem hidraulic cu mult mai inteligent făcut decât cele pe care le avem noi. Vedeţi? „Cum a fost în zilele lui Noe,”  oameni deştepţi ca aceia, „aidoma va fi şi la venirea Fiului omului,” o altă generaţie inteligentă. Ce inteligenţi erau acei oameni! Probabil aveau o ştiinţă mai mare şi puteau măsura distanţa dintre stele. Erau atât de inteligenţi, încât din punct de vedere geografic au pus o piramidă chiar în centrul Pământului, aşa că oriunde s-ar afla soarele, ea nu are niciodată umbră în jurul ei; dimineaţa, la amiază sau seara, nu există nici o umbră în jurul ei. Vedeţi? Eu am fost acolo şi am văzut.

Observaţi lucrurile pe care le-au făcut şi puterea pe care o aveau. Vă puteţi imagina? Nu a plouat niciodată şi în ceruri nu era nimic care să provoace ploaia. Atunci cum era posibil ca Noe să transmită un asemenea mesaj? Omeneşte nu putea. Dar aşa cum a stat Noe în uşa arcei şi a avertizat oamenii în legătură cu nimicirea care urma să vină, aşa stă şi un predicator al Evangheliei, care este născut din nou, în Uşa care este Isus Hristos, înfăşurat în Duhul Sfânt, şi-i avertizează pe oameni cu privire la nimicirea care va veni. Acest lucru este atât de sigur pe cât a fost de sigur şi în zilele lui Noe; fiindcă noi stăm acum exact cum a stat el atunci. Cum a fost posibil ca Noe să spună: „Ploaia va veni de acolo!”? Dar vedeţi voi, Dumnezeu ştia cum să aducă ploaia chiar de acolo. Poate El a provocat un cutremur, sau cineva a avut puterea atomică şi a provocat o explozie undeva, pe pământ, ceea ce a deviat Pământul, l-a aruncat afară de pe orbită, ceea ce face ca şi acum să fie într-o parte. Când au făcut aceasta, căldura şi răceala Pământului; apropierea şi depărtarea lui de Soare, a dus la apariţia norilor.

El este IeHoVaH Jireh, şi poate aduce orice spune Cuvântul Său. El Îşi poate face singur o Biserică, nu are nevoie de mine şi nu are nevoie nici de voi. Nu, El nu are nevoie de nimeni. El Se îngrijeşte de toate. Aveţi grijă, pentru că vă poate lua altcineva locul; fiţi atenţi să nu vă ia cineva cununa! El nu are nevoie de noi, dar noi avem nevoie de El. Dacă aţi trăit cândva, trebuie să-L aveţi pe El, pentru că El este singurul, aşa cum a spus Petru când Isus le-a zis: „Voi nu vă duceţi?” Vedeţi? Când le-a vindecat bolnavii, toţi spuneau despre El că era un Om mare; când era urmat de semne şi minuni, era un Om mare, dar ce s-a întâmplat când a început să le spună adevărul? Atunci s-au îndepărtat de El şi L-au numit fanatic. Vedeţi? Şi în situaţia aceea, El s-a întors spre apostoli şi i-a întrebat: „Voi nu vă duceţi?” Atunci Petru I-a spus: „Unde să mergem, Doamne? Unde am putea merge? Noi suntem siguri că la Tine sunt cuvintele Vieţii veşnice.” Vedeţi, nu există nesiguranţă în legătură cu aceasta. „Suntem siguri că Tu eşti Acela, de aceea nu suntem clătinaţi de fiecare vânt de învăţătură care vine. Ştim că ai cuvintele Vieţii veşnice pentru că nici un om nu poate face lucrurile pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.” Aşa este. Nicodim a făcut aceeaşi remarcă atunci când a vorbit cu El.

Sunetul pe care l-a ascultat Noe era nesigur? Nu, domnilor. Era sigur. Dumnezeu a trimis apa, aşa cum a spus, şi am avut o nimicire prin potop, întreaga lume veche a fost distrusă. De ce? Pentru că aşa a spus Cuvântul lui Dumnezeu. Ştiinţa s-a înecat şi a pierit. Vedeţi? Ceea ce l-a salvat pe Noe, i-a ucis pe criticii lui. Ştiaţi aceasta? Noe nu putea fi salvat dacă nu venea potopul. Arca a plutit pe apă. Ceea ce a făcut arca să plutească, i-a înecat pe necredincioşi. Acelaşi Duh Sfânt de astăzi, pe seama Căruia se amuză oamenii, va salva Biserica şi îi va condamna pe critici: este acelaşi lucru, acelaşi lucru. Ceea ce-l salvează pe credincios, îl condamnă pe necredincios. Aşa este. Aveţi credinţă în Cuvântul lui Dumnezeu! Pe El puteţi să vă odihniţi şi să ştiţi că este sigur. Ceea ce spune Dumnezeu este sigur. Doar credeţi!

Să luăm un alt exemplu: pe Moise. Moise a încercat să elibereze Israelul prin programe educaţionale şi militare, deoarece ştia că fusese născut pentru a face aceasta. Era timpul să facă acest lucru, dar a încercat în felul lui, prin educaţia lui, a format o opoziţie mare şi i-a dat o poziţie militară, însă a eşuat.

Acum ascultaţi cu atenţie!

Dar într-o zi, Dumnezeu l-a apucat printr-un rug aprins. Priviţi cât de neînţeles a procedat Dumnezeu cu omul acesta. L-a dus sus la rugul acela care nu se mistuia şi a vorbit cu el. Dumnezeu nu mai vorbise niciodată cu el până atunci; el doar citise despre aceasta în manuscrise. Aşadar, Dumnezeu a vorbit cu el. De aceea Moise ştia despre ce vorbeşte; Dumnezeu vorbise cu el; de aceea ştia ce să facă, pentru că îi spusese Dumnezeu. Înţelegeţi? Moise a fost un învăţat educat şi şlefuit şi avea pregătire militară.

 Astfel, s-a gândit: „Cu toată educaţia mea, pentru că am o diplomă de doctorat şi multe studii, cu siguranţă voi şti cum să fac aceasta pentru că sunt capul Egiptului.” Mie nu-mi pasă al cui cap eşti tu! Nu-ţi ajută la nimic! Când este vorba de Dumnezeu, aceste pretenţii sunt nebunie, pentru că tot ce ştii tu, nu are nici o valoare pentru Dumnezeu, nu este nimic. Înţelegi? El a spus: „…cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.” (Isaia 55.9). Vedeţi? La rândul său, Pavel a spus: „…când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită… pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.” (1Corinteni 2.1+5). Pavel ar fi putut face aceasta pentru că era un om educat, dar el a spus: „Aş putea face aceasta, dar atunci v-aţi odihni credinţa pe filozofia unui om.” De aceea: „învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere,

pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată… pe puterea lui Dumnezeu.” (v. 4-5). Iată! Pentru că unul este un sunet nesigur, pe când celălalt este un sunet sigur. Acest lucru este cu siguranţă adevărat.

Moise şi-a încercat etica printr-un sunet nesigur, pentru că educaţia lui nu era sigură. Dar într-o zi a auzit un sunet sigur. Oh, acum mă simt religios!  Da, el a auzit un sunet sigur, pentru că a văzut acea Lumină în rugul care nu se mistuia, iar Glasul i-a spus: „…scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt.” Şi a mai spus: „…am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui, şi am venit să-Mi împlinesc Cuvântul.” Amin. Aici nu este nimic nesigur. „Mi-am adus aminte de făgăduinţa pe care le-am făcut-o lui Avraam, Isaac, Iacov şi celorlalţi. Eu nu-Mi uit făgăduinţele. Am auzit strigătele poporului Meu şi a sosit vremea izbăvirii, de aceea te trimit acolo, Moise!”

„Cum aş putea să mă întorc acolo?” a întrebat Moise.

Ascultaţi! „Eu voi fi cu tine negreşit.” Aici nu este nimic nesigur.

„Voi fi cu tine, aşa cum am fost cu Moise!” Înţelegeţi? „Voi fi cu tine!” Nu este nimic nesigur în legătură cu aceasta. „Voi fi cu tine!” Aceasta i-a spus şi lui Iosua câţiva ani mai târziu. „Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise.” (Iosua 1.5).

„Cum voi cuceri acele ziduri mari?”

„Nu trebuie să te gândeşti la aceasta, pentru că Eu voi fi cu tine cum am fost cu Moise. Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru vi-l dau, cum am spus lui Moise. Du-te mai departe!” Vedeţi? „Nimeni nu va putea să stea împotriva ta cât vei trăi.” (v. 3+5). Nimic nesigur în legătură cu aceasta. „Voi fi cu tine! Voi fi cu tine negreşit,” i-a spus Dumnezeu lui Moise. Vreau să observaţi că atunci când un om aude Glasul lui Dumnezeu, Îl aude personal…

Voi spuneţi: „Păi, trebuie să vină Dumnezeu să mă întâlnească.” Da, domnilor, aş putea să stau aici şi să predic până când aş cădea mort la amvon, zece, douăzeci, treizeci, patruzeci de ani de acum încolo şi nu veţi auzi nimic până când Dumnezeu nu vă descoperă Cuvântul Său personal. Puteţi sta chiar aici, pe locurile voastre. Nu trebuie să fiţi lângă un rug aprins. Poate sunteţi mai aproape decât vă puteţi închipui. Staţi acolo şi lăsaţi-L pe Dumnezeu să vorbească cu voi în Cuvânt.

„Trebuie să renunţ la felul meu de viaţă; trebuie să trăiesc corect şi drept.” Acesta este Dumnezeu; este Dumnezeu care vi se face cunoscut în Cuvântul Său.

„Trebuie să-mi îndrept viaţa înaintea lui Dumnezeu.” Acesta este Dumnezeu; sigur este Dumnezeu.

„Într-o zi voi muri.” Cu siguranţă vei muri.

„Şi trebuie să dau socoteală la judecată.” Cu siguranţă vei da. Unde este judecata voastră? Acolo la tron unde nu va mai fi milă, sau aici la tronul îndurării unde mai puteţi primi milă? Voi faceţi alegerea. Este la fel ca în grădina Eden: alegeţi Pomul Vieţii sau pe cel al morţii? Dacă tot amânaţi să luaţi poziţie, veţi muri, de aceea, profitaţi de şansa voastră acum şi veţi trăi. Acum, voi sunteţi judecătorul, dar atunci va fi El. Acum judecaţi voi şi decideţi dacă primiţi şansa care vi se dă sau nu, dar atunci va judeca El şi va decide dacă primiţi Viaţă sau nu. Aşadar voi trebuie să decideţi ce faceţi; este alegerea voastră. Asemenea lui Adam şi Evei, fiecare om are dreptul să aleagă între binele şi răul care stă în faţa lui.

 „Voi fi cu tine negreşit!” Dar voi ziceţi: „Cum să-i spun şefului meu că am fost salvat şi umplut cu Duhul Sfânt?”

„Voi fi cu tine negreşit!” „Cum îi voi spune soţului meu că nu voi mai fi rea? Cum voi putea face aceasta?”

„Voi fi cu tine negreşit!” „Cum îi voi spune soţiei mele că am trăit greşit şi că am procedat greşit? Cum să fac aceasta? Cum voi putea să-mi mai ridic capul în faţa familiei când vor şti că am înjurat şi că am făcut lucrurile pe care le-am făcut? Cum voi putea merge acum în faţa lor şi să le spun: „Sunt creştin”?”

„Voi fi cu tine negreşit,” a spus Dumnezeu. „Vă voi face să fiţi ceea ce n-aţi gândit niciodată că ar fi posibil.”

Priviţi la Moise, cât de diferit l-a făcut să acţioneze. Priviţi ce a făcut bărbatul acela de optzeci de ani… Voi spuneţi: „Frate Branham, ajung la vârsta a doua, îmbătrânesc.” Nu-mi pasă cât de bătrâni sunteţi, aceasta nu are nici o legătură. Ziua în care Dumnezeu vă linişteşte îndeajuns încât să vă poată vorbi şi voi să puteţi auzi Cuvântul Lui, este ziua în care El vorbeşte cu voi, indiferent ce vârstă aveţi.

„Cum voi putea face aceasta atunci, frate Branham?” Priviţi-l pe Moise care avea optzeci de ani. Egiptul cucerise toată lumea, deţineau toate secretele militare şi aveau totul în mâinile lor; dar Moise şi-a urcat soţia pe un măgar bătrân, l-a pus pe Gherşom în braţele ei, şi a pornit cu toiagul lui strâmb în mână, cu barba albă atârnând în jos şi cu capul pleşug, să-l cucerească. Vedeţi? Moise mergea înaintea bătrânului său măgar, şi în timp ce-l trăgea după el, zicea: „Glorie lui Dumnezeu! Lăudat să fie Domnul!”

Cineva l-a întrebat: „Unde te duci, Moise?”

„Mă duc să cuceresc Egiptul!” Ce ridicol! Dar când un om vorbeşte cu Dumnezeu, are Glasul şi Cuvântul lui Dumnezeu în el… „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.” (Ioan 15.7). Vedeţi, aici nu este nimic nesigur: „ni se va da”. Aşa este. Nu este nimic nesigur. Poate Moise i-a zis Domnului: „Cum voi face aceasta? Va fi invazia unui singur om? Cum voi putea eu, un bătrân de optzeci de ani, să merg acolo, să mă confrunt cu acea oştire de milioane de oameni şi s-o biruiesc?”

„Voi fi cu tine negreşit.” Aceasta era tot ce trebuia să ştie Moise. Şi ce a făcut? S-a dus acolo jos şi a cucerit Egiptul. De ce? Pentru că a fost convins că Sunetul pe care l-a auzit a fost sigur. Dar şi Sunetul pe care-L auziţi voi în dimineaţa aceasta este sigur, pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu.

Cum au ştiut cei trei tineri care au fost aruncaţi în cuptorul aprins că vor birui? Ei au spus: „Dumnezeul nostru este în stare să ne scape.” Ei ştiau că El a făcut-o şi înainte. „El este în stare să ne scape din cuptorul încins. Suntem siguri că El o poate face.” Nu există nici o nesiguranţă în legătură cu aceasta. „Noi cunoaştem voia Lui şi nu ne vom închina înaintea chipului tău!” Vedeţi?

„Nu vom merge la petrecerea aceea, nu vom fuma ţigări, nu vom bea lichior; nu vom spune minciuni; nu vom comite adulter; nu vom mai avea ieşiri necontrolate faţă de soţiile noastre sau faţă de soţii noştri. Suntem siguri că Dumnezeu ne poate izbăvi din toate acestea.”

„Dacă faceţi aceasta vă dăm afară şi nu mai jucaţi bunco. Vă vor da afară de la petrecerile doamnelor şi vă vor lua carnetul de membru.”

„Nu-mi pasă ce vor face, pentru că Dumnezeu poate să mă izbăvească.”

„Ştii ce vor face ele? Îţi vor spune că eşti de modă veche pentru că ţi-ai lăsat părul să crească, porţi hainele acelea lungi şi te comporţi ca o doamnă. Ştii ce vor face ele? Îţi vor spune că eşti demodată.”

„Nu-mi pasă ce-mi vor face. Dumnezeu este în stare să mă izbăvească, şi aceasta îmi doresc. Dumnezeu este în stare să mă scape. Aceasta este tot.

„Ce va spune Susie dacă nu porţi pantaloni scurţi în vara aceasta?”

Pe mine nu mă interesează ce va spune Susie; eu vreau să ştiu ce spune Domnul, pentru că Dumnezeu are acel Sunet sigur, nu Susie. Acesta este un Sunet sigur. Şi El i-a scăpat.

Cât de sigur a fost Avraam, după ce a aşteptat douăzeci şi cinci de ani naşterea copilului pe care i l-a făgăduit Dumnezeu? Vi-l puteţi imagina pe Avraam, un bătrân cu o reputaţie bună printre oameni? Într-o zi, Dumnezeu i-a vorbit şi i-a spus: „Avraame, te voi face părintele popoarelor, de aceea îţi voi schimba numele şi te vei numi „Avraam.” Iar ei nu-i voi mai spune Sarai, ci „Sara,” adică „Prinţesa.” Tu ai şaptezeci şi cinci de ani, iar ea are şaizeci şi cinci. Ai trăit alături de ea de când avea aproximativ şaisprezece sau şaptesprezece ani, fiindcă te-ai căsătorit cu ea când era doar o fetiţă. Cu toate acestea, nu aţi avut copii, dar Eu voi face aceasta pentru tine. Îţi voi da un copil. Crezi în Mine, Avraame?”

„Da, Doamne, Te cred.”

„În ordine, dar ei vor spune că eşti nebun.”

„Este în ordine, Doamne, este în ordine.”

„Să le spui că vei avea un copil.” Avraam s-a dus în cort, a luat-o pe Sara şi i-a zis:

„Scumpo, noi doi vom avea un copil.”

„Ce vom avea, un copil?”

„Da.”

„De unde ştii?”

„Dumnezeu mi-a spus aceasta.”

„Amin. Atunci îl vom avea. Ştii ce voi face? Dă-mi nişte bani să mă duc să-i cumpăr nişte botoşei, ceva leacuri şi alte lucruşoare. Ne vom pregăti pentru acest copil, fiindcă va veni negreşit.”

Aşadar, s-a dus la magazin, iar după aceea au mers împreună la doctor şi i-au zis:

„Ştii ceva, doctore? Vreau să te pregăteşti pentru că vom avea un copil.”

„Hmmm! Cum spuneai că te numeşti?”

„Avraam.”

„Da, da… Domnule, îmi cer scuze dar astăzi sunt grăbit.” După ce a spus aceste cuvinte, a ieşit afară şi i-a zis cuiva:

„Hei, tu! Ar trebui să trimiţi autorităţile aici, ca să testeze mintea acestui nebun. Are şaptezeci şi cinci de ani, iar bătrâna aceea cu şalul pe umeri, care arată ca o bunică, este nevasta lui şi amândoi spun că vor avea un copil. Nu este fiul lui Terah, care a venit aici din Şinear? Nu este fiul lui?”

„Ba da.”

„Sărmanul om a stat prea mult la soare şi a făcut insolaţie. Este puţin nebun.”

„Da.” Dar acesta era un sunet nesigur, pe când Avraam auzise un Sunet sigur, pentru că „Aşa a spus Dumnezeu.”

Autorităţile au spus: „A fost un bătrân loial. De multe ori le-a ajutat pe văduve, iar ea este o femeie foarte bună. Nu vreau să-i închid, nici să-i pun în cătuşe sau ceva. Îi vom ţine doar sub observaţie.” Şi au continuat să-i ţină sub observaţie. Ce sunet nesigur! Dar Avraam ştia că Sunetul pe care-L auzise era sigur. După ce a trecut prima lună, el a întrebat-o pe Sara:

„Cum te simţi scumpo, puţin diferit?”

Ţineţi minte, doamnelor, că vremea ei trecuse cam de mult, pentru că avea şaizeci şi cinci de ani.

„Cum te simţi, dragă?”

„Dragă, nu simt nici o diferenţă.”

„Glorie lui Dumnezeu, îl vom avea oricum.” Nimic nu este nesigur aici. „Sunt sigur; sunt convins că-l vom avea.”

„De unde ştii, Avraame, că-l vom avea?”

„Aşa a spus Dumnezeu, deci îl voi avea.”

A trecut a doua lună, a treia, primul an.

„Te simţi diferit, scumpo?”

„Nu.”

„Încă nu s-a întâmplat nimic?”

„Nu.”

„Glorie lui Dumnezeu, îl vom avea.”

Cineva îi zice: „Hei, Avraame, am auzit că ai spus că vei avea un copil! He, he, he!” Acesta era un sunet nesigur. Înţelegeţi? Dar Avraam a auzit un alt Sunet care le-a înecat pe celelalte.

„Glorie lui Dumnezeu! Nu mă interesează cât trebuie să-l aştept; îl voi avea oricum.”

„De unde ştii, Avraame?”

Aşa a spus Dumnezeu.”

„A venit Dumnezeu şi a vorbit cu tine?”

„Da.”

„De unde ştii? Lasă-mă şi pe mine să-L aud.”

„El a vorbit cu mine, nu cu tine. Pleacă, bătrânule necredincios, fiindcă oricum nu crezi. Dar eu Îl cred. Înţelegi? Eu Îl cred şi voi avea un copil.”

Aşa au trecut douăzeci şi cinci de ani, dar înainte să sosească timpul împlinirii, ei au râs de el. Şi Dumnezeu i-a zis: „Te voi scoate din mijlocul lor. Împachetează totul şi pregăteşte-te. Ieşi afară din mijlocul acelor necredincioşi. Îţi voi da o biserică aici, oameni care te vor crede. Îndepărtează-te de denominaţiunile acelea reci şi formale. Vino aici şi umblă numai cu Mine.”

Vedeţi? Dumnezeu nu l-a binecuvântat până când nu a făcut aceasta: până când nu s-a despărţit de toată necredinţa. El nu vă va binecuvânta nici pe voi până când nu veţi face la fel. Îndepărtaţi-vă de toţi aceşti superstiţioşi, de: „Poate este aşa sau poate nu este aşa!”  Dacă veniţi aici ca să ne rugăm pentru voi în dimineaţa aceasta, să veniţi cu o credinţă adevărată: „Dumnezeu a spus aşa şi aceasta este tot!” Aceasta este! Dumnezeu a spus aşa. El a spus aceasta, iar aceasta face totul. Nu trebuie să vă mai agitaţi sau să vă mai gândiţi la aceasta. În ordine.

După douăzeci şi cinci de ani, Avraam era un om bătrân. El avea o sută de ani, iar Sara avea nouăzeci de ani. Gândiţi-vă la aceasta: o bunicuţă cu şal pe umeri, cu o năframă prăfuită, iar cineva o întreabă:

„Cum te simţi, scumpo?”

„Nici o diferenţă.”

„Glorie lui Dumnezeu! Îl vom avea.”

Într-o zi, a privit din întâmplare în zare şi a văzut trei Bărbaţi care veneau spre el. După ce au mâncat, doi dintre ei s-au dus în Sodoma pentru a predica acolo, dar Unul a rămas cu Avraam şi l-a întrebat: „Avraame, unde este nevastă-ta Sara?” O, vai! Ţineţi minte, Isus a spus că acest lucru se va repeta din nou, acelaşi Înger. Avraam a văzut că cei trei erau Îngeri; el a auzit acel Sunet. Când L-a auzit pe Bărbatul acela vorbind, era ceva în legătură cu aceasta, şi a recunoscut că era acelaşi Glas. El a ştiut că era Acelaşi. Astfel, a mers repede înăuntru şi a zis: „Sara, frământă repede nişte turte.” Vă amintiţi frământatul? Câţi din cei din Kentucky îşi amintesc aceasta? Trebuie să vă amintiţi. Eu am văzut cum mama lua aluatul acela şi îl bătea: „Bang, bang, bang!” Îl frământa, şi iar îl bătea: „Bang, bang, bang!”, iar la final făcea din el turte. Le cocea în tigaie, cu puţină grăsime. Erau foarte bune cu fasole sau cu ridichi. Când nu găseam cidru de mere, luam partea de sus şi puneam puţin oţet. Era bun. O văd pe Sara cum cocea acele turte, în timp ce Avraam a alergat afară să vadă de unde să ia un viţel gras ca să fie gătit. El a spus: „Este ceva cu Omul acela, pentru că am mai auzit Glasul acesta. Ştiu că are hainele prăfuite şi că stă acolo ştergându-Şi faţa, dar sunt sigur că am mai auzit Glasul acesta pentru că nu este un sunet nesigur. L-am auzit acum douăzeci şi cinci de ani, iar noi, draga mea, am avut încredere în El în tot acest timp. Este ceva în legătură cu acest Om; nu ştiu ce anume, dar sigur este ceva în legătură cu El.” Apoi a mers afară, a luat ceva pentru a îndepărta muştele, le-a izgonit pe toate şi a stat acolo în timp ce ei mâncau. După o vreme, doi dintre ei au început să privească spre Sodoma şi au mers acolo, un predicator modern s-a dus acolo ca să le predice Evanghelia, dar Bărbatul acela a rămas cu Avraam. El a stat cu spatele spre cort şi a zis:

„Avraame, unde este nevastă-ta, Sara?”

„Este în cortul de la spatele Tău.”

„Potrivit timpului, la anul pe vremea aceasta te voi vizita conform făgăduinţei pe care ţi-am dat-o.” Atunci Avraam a ştiut că acel Sunet era sigur. Ce s-a întâmplat? Imediat după plecarea Îngerului, Sara a devenit o femeie tânără şi frumoasă, a întinerit, arătând ceea ce El avea să facă cu fiecare Sămânţă a lui Avraam. Bătrânica aceea a devenit o femeie tânără şi frumoasă. La rândul lui, Avraam nu mai avea cocoaşă, nici barbă albă, ci era un bărbat tânăr. După aceea, au făcut o călătorie de patru sute optzeci de kilometri în Gherar, iar când au ajuns acolo, Abimelec, împăratul filistenilor, îşi căuta o soţie. El s-a uitat la toate filistencele care erau foarte frumoase şi şi-a zis: „Aş putea s-o aleg pe oricare!” Dar într-o zi a văzut-o pa Sara, pe bătrânica de nouăzeci de ani şi a zis: „Aceasta este cea pe care o aşteptam. Iat-o! Ea este.” Astfel, a luat-o şi intenţiona să se căsătorească cu ea, dar Dumnezeu i-a apărut în vis şi i-a spus: „O vei lua? Aceasta este soţia profetului Meu, de aceea vei muri!”

Abimelec a spus: „Doamne, ştii că am lucrat cu inimă curată.”

Nu era nimic nesigur în legătură cu aceasta. „De aceea nu te omor, pentru că ai lucrat cu inimă curată. Dar du-o înapoi, sau nu-ţi voi mai asculta rugăciunile pe care le înalţi spre Mine. Nu voi mai asculta nimic, aşa că du-o înapoi pentru că el este un profet. Dă-i-o înapoi! El are nevoie de bani, de aceea s-a întâmplat aceasta. Are nevoie de bani, dar tu du-i nevasta înapoi. Dacă nu o faci, vei muri negreşit!” Nu era nimic nesigur în legătură cu aceasta, pentru că Dumnezeu a închis pântecul tuturor femeilor din casa împăratului. Aşa este.

Abimelec s-a dus la Avraam şi i-a zis: „De ce ai făcut aceasta?” Şi Avraam i-a zis: „Ea este sora mea, aşa cum ţi-am spus, dar a devenit soţia mea.”

Apoi a mers mai departe. Mai târziu, când copilul era deja mărişor, după ce s-au întors înapoi, Dumnezeu i-a zis lui Avraam: „Du-l pe munte şi adu-l jertfă!” (Geneza 22). Avrram l-a luat pe micuţul Isaac care nu mai era un bebeluş, ci avea în jur de paisprezece ani, i-a dat pletele pe spate, a scos cuţitul… mâna bătrânului tată tremura fără îndoială, abia înghiţea şi încerca să se ţină pe picioare: „Singurul meu fiu. L-am aşteptat în toţi aceşti ani. Nu am avut niciodată un băiat. Priviţi-l! Priviţi-l! Aici este singurul meu fiu, bietul de el. Dar, Dumnezeule, Tu mi-ai spus s-o fac şi eu am încredere în Cuvântul Tău. Nu ştiu cum o vei face dar, Doamne, Tu mi-l vei da înapoi ca pe unul născut din morţi.” Dacă doriţi, puteţi să vă notaţi Evrei 11.17-19. Să citim împreună. Vom încheia imediat:

Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare, el, care primise făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu!

El căruia i se spusese: „În Isaac vei avea o sămânţă care-ţi va purta numele!”

Căci se gândea că Dumnezeu poate să învieze chiar şi din morţi: şi, drept vorbind, ca înviat din morţi l-a primit înapoi.”

Avraam a spus: „Doamne… Cândva am fost sterp, nu am avut nimic. Eram un păcătos, dar Tu mi-ai dat ceva; mi-ai dat o făgăduinţă. Iat-o aici. Tu mi-ai dat acest băiat. L-am aşteptat timp de douăzeci şi cinci de ani, iar acum, paisprezece ani mai târziu, el este un adolescent, mândria inimii mamei sale. L-am luat pe ascuns din casă, pentru că mama lui n-ar fi înţeles. Dar eu Te înţeleg, Doamne, şi ştiu că Glasul Tău este Adevărul. Tu mi-ai spus să-l aduc ca jertfă, să-l ucid; şi tot Tu mi-ai spus că voi fi părintele multor neamuri prin acest băiat. În ziua aceea, când am tăiat acele bucăţi de carne şi Lumina aceea albă S-a revărsat peste ele, Tu mi-ai făgăduit că prin acest copil, Îl vei ridica pe propriul Tău Fiu. Amin. Tu Îl vei aduce pe propriul Tău Fiu. Prin sămânţa fiului meu, Îl vei aduce pe propriul Tău Fiu, iar El va fi Mântuitorul tuturor naţiunilor. Nu ştiu cum o vei face, Doamne, nu este treaba mea, dar ştiu că aceasta este sigur. Cunosc siguranţa făgăduinţei Tale, şi sunt convins că l-am primit ca pe unul înviat dintre morţi. Sunt convins pe deplin că Tu poţi să-l ridici din morţi. Tu-l vei ridica din nou, prin credinţă. Te voi crede pe Cuvânt, Doamne.” Apoi, a scos cuţitul şi a spus: „La revedere, Isaac.” Dar când a ridicat mâna, Dumnezeu a spus: „Aşteaptă o clipă, Avraame! Ştiu că Mă crezi şi Mă iubeşti. Lasă mâna jos!”

În clipa aceea, Avraam a auzit ceva în spatele său, iar când a privit a văzut un berbec agăţat într-un tufiş. De unde a venit? De unde a apărut berbecul acela? Avraam era la o sută şaizeci de kilometri depărtare de civilizaţie, în sălbăticie, unde leii, lupii, şacalii şi alte animale de pradă ar fi omorât oile. Apoi, era sus pe vârful muntelui, unde nu există apă sau altceva ca să poată trăi oile. În plus, cu un minut înainte de aceasta, acolo nu era nici un berbec, iar în clipa următoare era acolo. IeHoVaH Jireh. Avraam a privit în sus şi a spus: „Tu eşti IeHoVaH Jireh.” Ce înseamnă aceasta?

„Tu poţi s-o faci.” Ce a făcut el? Avraam a auzit acelaşi sunet pe care l-a auzit şi Noe.

„Cum va face El să aducă apa sus în cer?”

„Nu ştiu, dar El este IeHoVaH Jireh; şi El Se va îngriji ca apa să fie acolo.”

Cum îl va ridica El pe om de pe acest pământ şi-l va duce în glorie? Nu vă pot spune. Noi suntem grei. Cineva spune: „Eu cântăresc şaptezeci de kilograme,” sau: „Eu cântăresc nouăzeci de kilograme.” Pe mine nu mă interesează cât cântăriţi voi. El este IeHoVaH Jireh. Ce ne va duce acolo? Nu ştiu, dar El va face ca ceva să ne ducă acolo. Spun aceasta pentru prietenii mei de culoare care sunt în dimineaţa aceasta aici.

În Sud era un om de culoare care iubea Biblia. Şeful lui râdea de el pentru că a spus că crede din inimă şi i-a zis: „Nu există aşa ceva!”

„Şefule,” i-a zis negrul, „îţi lipseşte un lucru. Din câte ştii tu, nu există o credinţă din inimă.” Vedeţi? Dar el ştia mai mult.

„Ce faci cu Biblia aceea, pentru că nu ştii să citeşti?”

„Dar o cred,” a răspuns omul de culoare. „O cred din scoarţă în scoarţă. Cred şi coperta pentru că pe ea scrie „Sfânta Scriptură.”

„Bănuiesc că crezi toate poveştile de acolo,” a continuat şeful lui.

„Da, domnule. Eu cred tot ce a spus Dumnezeu şi tot ce-mi spune El.”

„Ascultă, Sambo, nu poţi face aceasta. Dacă Dumnezeu ţi-ar spune să sari prin peretele acela de piatră, ai face-o?”

„Da, domnule, aş face-o.”

„Cum vei sări prin el dacă nu are nici o gaură?”

„Dacă Dumnezeu mi-ar spune să sar, El ar face să apară şi o gaură acolo ca să sar prin ea.” Aşa este.  Acesta este adevărul. Dumnezeu Îşi va ţine Cuvântul. Nu există nimic nesigur în legătură cu aceasta.

Când trâmbiţa lui Dumnezeu, trâmbiţa Evangheliei, sună în urechile noastre, aceasta este sigură. Amin. Staţi lângă ea! Oh, este ceva sigur! Vom depăşi timpul, dar mai am câteva remarci, două sau trei texte pe care le-am notat aici.  De ce fac toţi oamenii aceasta? Pentru că au auzit Glasul lui Dumnezeu.

Acum să ne grăbim ca să putem încheia în trei sau patru minute. Când a fost pe pământ, Isus a spus: „Am putere s-o dau (viaţa) şi am putere s-o iau iarăşi.” (Ioan 10.18). Nu este nimic nesigur în legătură cu aceasta. El a spus: „am putere.” nu „Voi avea putere.”  Vedeţi? „Am putere să-Mi dau Viaţa şi am putere s-o iau înapoi.” În ordine. După ce Marta l-a pierdut pe fratele său, a auzit că Isus a spus: „Mă duc să-l trezesc din somn.” (Ioan 11.11). Iar când a ajuns acolo, a întrebat: „Unde l-aţi pus?” (v. 34).

Înainte ca Lazăr să moară, ea I-a trimis vorbă lui Isus şi I-a zis: „Isuse, vino şi vindecă-l pe fratele meu, fiindcă este bolnav.” Dar Isus nu i-a acordat nici o atenţie şi a mers mai departe. Ea şi Maria au insistat din nou, dar El nu le-a luat nici de data aceea în seamă şi a mers mai departe. Apoi, după un timp, Lazăr a murit şi a fost pus în mormânt. Mirosea deja urât pentru că murise de patru zile, iar viermii începuseră să-i mănânce trupul. Fusese învelit într-o pânză, iar la gura mormântului puseseră o piatră de mormânt. Abia atunci S-a hotărât Isus să vină, iar oamenii i-au spus Martei: „Vine Isus!” Când a auzit aceasta, Marta, fata aceasta tânără şi frumoasă, şi-a pus un şal pe ea şi a alergat în josul străzii. Ea a alergat la El şi I-a zis: „Doamne.” Priviţi cum I s-a adresat. Ea a auzit într-o zi un Sunet care era sigur, şi ştia că era ceva în legătură cu El.

Dacă ea s-ar fi dus la El şi I-ar fi spus: „Am ieşit afară din denominaţiune pentru că Tu ai predicat împotriva ei. Am făcut toate acestea pentru că Tu ai zis aşa şi aşa. Am avut încredere în Tine, iar acum suntem de râsul satului. Toţi spun: „Unde este acum păstorul tău holly-roller? Unde este El acum, când cineva este în nevoie? A fugit! Unde este? Unde sunt vindecătorii divini?”

Frate Wright, îţi aminteşti că aceasta ţi-a spus predicatorul din „Biserica lui Hristos.” Da, domnilor.

„Unde sunt ei? Unde? Ce spuneţi în legătură cu aceasta? Ce veţi face acum?” Vedeţi? Se părea că ea avea dreptul să-L mustre şi să-I spună: „De ce nu ai venit când Te-am chemat?” Dar vedeţi voi, nu aceasta este calea prin care să te apropii de Dumnezeu. Nu puneţi întrebări, ci fiţi siguri că sunetul este sigur şi spuneţi: „Da, Doamne.”

Să nu spuneţi: „Doamne, dacă își vor pune mâinile peste mine, cum voi şti că mă voi face bine?” Nu este treaba voastră. Înţelegeţi? Singurul lucru pe care trebuie să-l faceţi este să auziţi acel Sunet sigur pe care l-a spus Dumnezeu şi să mergeţi mai departe. Dumnezeu a spus aşa. Înţelegeţi? Da, domnilor, este Cuvântul lui Dumnezeu şi aceasta este tot.

Primul lucru pe care l-am văzut este micuţa Marta care a alergat acolo şi a spus: „Doamne…” Îmi place aceasta. Ea L-a numit conform a ceea ce era El.

„Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu! Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu Îţi va da Dumnezeu.” (Ioan 11.21-22). Nimic nesigur în legătură cu aceasta. Nu. Vedeţi? Aşa se întâmplă când se întâlnesc doi oameni convinşi.  Vedeţi? Aceasta se întâmplă când se întâlnesc doi oameni convinşi. Aceasta se întâmplă când se întâlnesc doi oameni omnipotenţi. Marta avea un omnipotent, avea o credinţă omnipotentă desăvârşită în Hristos, iar Hristos era Omnipotent. Vedeţi? Ea a avut o credinţă desăvârşită, infinită, în Hristos, deoarece ştia că El era Domnul şi orice Îi va cere lui Dumnezeu, El Îi va da. Cu alte cuvinte, ea a spus: „Tot ce trebuie să faci Tu este să spui doar un Cuvânt, pentru că orice vei cere de la Dumnezeu, El Îţi va da.” Aceasta este omnipotenţa, atotputernicia, pentru că „aşa a spus El.” Vedeţi? În ordine. El era Atotputernic. Aşa este când se întâlnesc două puteri omnipotente; se produce un contact.

Când avem o linie cu o sută cincizeci de volţi şi o altă linie care are tot o sută cincizeci de volţi, avem o sută cincizeci de volţi în ambele sensuri. Înţelegeți? Iar când aveţi puterea supremă… Când Isus a spus: „Puneţi-vă mâinile peste bolnavi şi ei se vor însănătoşi,” iar voi aveţi credința supremă că acesta este Adevărul, aveţi nevoie de un Dumnezeu suprem care să fi făcut făgăduinţa şi atunci veţi avea un rezultat suprem. Amin. Aceasta este. Vedeţi? Priviţi-o! Marta a spus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!

Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu Îţi va da Dumnezeu.”

Isus i-a zis: „Fratele tău va învia.”

„Ştiu”, I-a răspuns Marta, „că va învia la înviere, în ziua de apoi.” De ce a spus aceasta? Pentru că ea a auzit Cuvântul şi ştia că este un sunet sigur.

„Ştiu sigur că va învia în zilele din urmă pentru că a fost un om bun. Va învia la învierea generală din zilele din urmă.” Şi Isus i-a zis: „Eu sunt…” nimic nesigur în legătură cu aceasta: „Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.

Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată.” Nimic nesigur în legătură cu aceasta. „Crezi aceasta?”

„Da, Doamne”, I-a zis ea, „cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume. Nu am nici o îndoială în legătură cu aceasta.” (Ioan 11.21-27).

„Unde L-aţi pus? Voi merge să-l trezesc.” Vedeţi? El  nu a spus: „Voi merge şi voi vedea dacă pot; voi merge şi voi încerca; voi merge şi voi vedea ce se poate face în legătură cu aceasta.” Nimic nesigur. „Voi merge şi îl voi trezi.” De ce? Tatăl Îi spusese, iar El avea făgăduinţa lui Dumnezeu, care era adevărată. El avea promisiunea lui Dumnezeu, care era adevărată. Avea promisiunea lui Dumnezeu pentru că a spus în Ioan 5.19 că „…Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl face şi Fiul întocmai.” El avusese deja vedenia cu ceea ce avea să facă Dumnezeu, de aceea era sigur: „Nu voi merge să încerc, ci voi merge să-l trezesc.” Amin, amin, amin!

Aş vrea s-o iau ca un tirbuşon şi s-o împing în jos, în fiecare persoană. Vedeţi, El nu a spus: „Voi merge, voi încerca şi voi vedea ce pot face.” Nu, nu, ci a spus: „Voi merge şi-l voi trezi. Voi merge şi voi face aceasta.” Şi a făcut întocmai aşa.

Nimic nesigur. Nu. Nu „voi încerca, am făgăduinţa.” Când a plecat din lume, El nu ne-a părăsit şi nici n-a spus: „Mergeţi în lume şi faceţi organizaţii mari, fiindcă ele vor fi în ordine.” Acesta ar fi un sunet nesigur. Aceasta este ceea ce a făcut omul, dar iată ce a spus El înainte de a ne părăsi, pentru a se asigura că nu vom fi înşelaţi. El a spus: „Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea (necredincioşii, oamenii care s-au oprit la necredinţă.), dar voi Mă veţi vedea pentru că Eu voi fi cu voi, chiar şi în voi, până la sfârşitul lumii.” În Ioan 14.12, El a mai spus: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi; ba încă veţi face altele şi mai mari decât acestea…” Dacă ne uităm în limba greacă, acolo scrie: „mai multe decât acestea.” De ce? Acolo, Dumnezeu a fost într-un singur Om, dar acum este în întreaga Sa Biserică. Înţelegeţi? Atunci Dumnezeu a fost într-un singur Om, dar acum va fi în toţi cei ce cred în El. „..mai multe decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl. Apoi Mă voi întoarce în Lumina în care am fost înainte şi în care i-am condus pe copiii lui Israel prin pustie. Voi merge acolo, apoi peste puţină vreme Mă voi întoarce înapoi.” Vedeţi, Ioan 14.12: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi fac şi voi.” Şi a adăugat: „Ba chiar mai multe decât acestea.”

În Marcu 16, când era pe punctul să plece, El a spus:

„Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.

Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit.”

Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede…”  (v. 15-17).

A spus cumva „poate”? Nu. El a spus: „Îi vor însoţi…” Este ceva sigur.

Denominaţiunea spune: „Păi, ştii, noi credem aceasta, dar trăim în alte zile.” Acesta este un sunet nesigur. Dar Isus a spus clar: „Îi vor însoţi pe cei ce vor crede…” Ce vor face ei? „…în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;

vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” (v. 17-18).

Oh, frate! El nu a spus: „Poate vor face aceasta; poate vor face o denominaţiune…” Nu, nu! El a spus clar: „Aceste semne îi vor urma negreşit.” Vedeţi? El este încă Acelaşi Dumnezeu, nu este mort. Cum este posibil ca aşa-zişii creştini să spună că El a înviat din morţi şi apoi să nege că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci? În Matei 17.2, dacă vreţi puteţi să vă notaţi, scrie despre schimbarea la faţă. Dacă luaţi Lexiconul grec, acolo scrie: „Şi El Şi-a schimbat înfăţişarea…” Să văd dacă am aceasta. Matei 17.2. Da, este aici.

După şase zile, Isus a luat cu El pe Petru, Iacov şi Ioan, fratele lui, şi i-a dus la o parte pe un munte înalt.

El S-a schimbat la faţă înaintea lor…” (v. 1-2) Ştiţi cum scrie în greacă? „Şi-a schimbat înfăţişarea…”

Cât timp mai avem? (Fratele Neville spune: „Toată ziua.” Adunarea spune: „Amin”).

Mai îngăduiţi-mă puţin pentru că trebuie să aduc şi aceasta. Ceva m-a atins atât de tare încât trebuie s-o spun. Iertaţi-mă. Trebuie să cinaţi, dar fasolea nu se va strica. În ordine.

El este Acelaşi, nu S-a schimbat niciodată. Evrei 13.8: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” Fiţi atenţi! Dacă credem că a înviat, atunci El nu este în mormânt, nu este mort, ci este viu, şi este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Credeţi aceasta, nu-i aşa? (Adunarea spune: „Amin”). Ce a făcut El când S-a schimbat la faţă? Textul în limba greacă spune: „Şi-a schimbat înfăţişarea.” Priviţi la ordinea învierii! Aceasta este ceea ce m-a lovit atunci. Observaţi. Ce a apărut prima dată? În capitolul 16, El a spus: „Adevărat vă spun că unii din cei ce stau aici nu vor gusta moartea până nu vor vedea pe Fiul omului venind în Împărăţia Sa.” (Ioan 16.28). Ce vor face ei, cu alte cuvinte? Vor vedea o mică parte din Împărăţia lui Dumnezeu, vor cunoaşte ordinea învierii şi venirea Domnului. Vedeţi, aceasta o spune în capitolul 16.

Apoi El S-a dus pe munte şi ce s-a întâmplat acolo? Înfăţişarea Lui a fost schimbată. Cu alte cuvinte, El S-a descoperit într-un alt fel. Mă urmăriţi? („Amin”). Ce am aflat aseară? Ce înseamnă „Apocalipsa”? Un sculptor face o lucrare, iar la final ce face el? Dă perdeaua la o parte şi spune: „Iată!” Ce făcea El aici? Se descoperea sub o altă înfăţişare. În ce stare era El? Într-una proslăvită, transformată, cum va fi la venirea Sa; un Hristos proslăvit, transformat. Hainele Lui străluceau ca soarele. Vai! El stătea în nori, iar venirea Sa va fi pe norii slavei. Învelit într-un nor; nu într-o formaţiune de nori albi (cumulus), pentru că norul în care va veni El este norul slavei, iar îngerii vor fi cu El. Aleluia! Acesta este felul în care va veni El: într-un nor de slavă.

Observaţi ce s-a întâmplat când L-au văzut stând acolo. Înainte de aceasta, au venit la El, Moise şi Ilie. Fiţi atenţi la aceasta. Pe cine reprezintă Moise? Pe cei care au murit şi dormeau în mormânt, pentru că Moise a murit şi a fost îngropat. Nimeni nu a ştiut unde a fost îngropat, dar el îi reprezenta pe cei care dormeau când a venit El. La rândul său, Ilie îi reprezenta pe cei înălţaţi care nu au gustat moartea. Înţelegeţi? Iată. Petru, Iacov şi Ioan reprezintă rămăşiţa lui Israel care stăteau acolo şi spuneau: „Acesta este Dumnezeul nostru în care ne încredem.” Iată-i pe cei o sută patruzeci şi patru de mii. (Unde eşti frate Wood? Aceasta este). Iată: Petru, Iacov şi Ioan: trei martori pe care Îi va avea când Se va întoarce.

Ce a avut loc prima dată? Învierea morţilor. Moise şi Ilie au apărut înaintea Lui. Vedeţi? Morţii înviaţi şi cei care nu vor gusta moartea, stăteau acolo în prezenţa Sa.  O, vai! El stătea acolo, în starea Sa proslăvită, şi acolo erau şi Petru, Iacov şi Ioan, rămăşiţa Israelui care priveau şi spuneau: „Acesta este El! Acesta este El!” Aceasta este ordinea la venirea Domnului. Puteţi vedea? Iată învierea! Acolo erau ei. Oh, nu este minunat? Priviţi! Singurul lucru pe care L-a făcut, a fost să-Şi scoată masca umană şi a rămas în starea Sa proslăvită. Vedeţi, El Şi-a schimbat înfăţişarea. Nu erau trei persoane, aşa cum încearcă să spună denominaţiunile astăzi. O, frate! Nu sunt trei persoane, ci trei schimbări ale aceleaşi Persoane. O, Doamne!

Odată, El a apărut ca Tată, apoi Şi-a dat jos masca şi El era Fiu; acum Îşi dă jos masca de carne şi este Duhul Sfânt. Înţelegeţi? Nu sunt trei dumnezei, ci sunt trei înfăţişări ale aceluiaşi Dumnezeu. Înţelegeţi? Înainte ca să vină în trup, era Stâlpul de Foc care i-a condus pe copiii lui Israel. Este adevărat? Apoi a venit într-un trup de carne, în Fiul lui Dumnezeu şi a gustat moartea pentru rasa umană, ca să poată face ispăşirea. Credeţi aceasta? Ce este El astăzi? Acelaşi Isus. Același (Cum?) ieri, ca Tată, Acelaşi în calitatea de Fiu, Acelaşi în forma Duhului Sfânt, Aceeaşi Lumină pe care a văzut-o Pavel pe drumul Damascului, când a fost lovit de Lumina aceea şi a spus: „Cine eşti Tu, Doamne?” Şi Domnul i-a răspuns: „Eu sunt Isus.” Aşa este. Ce este aceasta? El Şi-a dat masca jos de trei ori. Şi-a dat jos masca de Stâlp de Foc şi ce a devenit? Un Om, ca să îndepărteze păcatul. Apoi Şi-a dat jos masca de Om şi S-a întors înapoi ca Duh, ca Duhul Sfânt; Duhul unui Om care S-a întors ca să fie cu voi şi în voi… Cuprindeţi aceasta, biserică? Nu este nimic nesigur în legătură cu aceasta.

Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi, pentru că Eu voi fi cu voi şi în voi, până la sfârşitul vremii, până la sfârşitul timpului, până la sfârşitul tuturor lucrurilor. Voi fi cu voi, făcând aceleaşi lucrări.” Nu există nici o nesiguranţă în legătură cu aceasta.

Cu toate acestea, îi auzim pe unii spunând: „Trebuie să fii prezbiterian! Trebuie să fii metodist. Noi baptiştii o avem! Noi penticostalii o avem!” Aşa ceva este greşit; sunt minciuni, este ceva nesigur. Cum o pot avea penticostalii, denominaţiunea penticostală, când sunt în jur de treizeci de organizaţii penticostale diferite între ele? Care este cea adevărată? Cum o pot avea metodiştii, când îi avem pe metodiştii primari, pe metodiştii liberi, pe metodiştii timpului? Cred că sunt în jur de şaizeci de denominaţiuni baptiste, tot atât de multe catolice, etc. Şi atunci care este cea adevărată? Acestea sunt sunete nesigure. Dar când Îl auzim pe El: „Eu sunt Acelaşi ieri, azi şi în veci,” acesta este un sunet sigur. Cine va şti cum să se pregătească dacă trâmbiţa dă un sunet nesigur? Ce este aceasta? cum o pot face ei dacă există nouă sute de organizaţii diferite? Ei nu o pot face.

Când El a spus în Fapte 2.38: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh,” nu este nimic nesigur în legătură cu aceasta. Vedeţi? „…apoi veţi primi darul Sfântului Duh.” Nu „poate Îl veţi primi” sau: „poate ar trebui să-L primiţi.” El a spus clar: „„…apoi veţi primi darul Sfântului Duh.” Când? Când v-aţi pocăit. Puteţi merge acolo fără să vă pocăiţi, dar nu-L veţi primi. Dar când vă pocăiţi cu adevărat şi credeţi în Domnul Isus Hristos, Îl veţi avea. Nimic nesigur. „…apoi veţi primi darul Sfântului Duh.” Nu este aşa?

Când El a spus: „îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” (Marcu 16,18). „Orice veţi cere în Numele Meu, vă voi da.”  Nimic nesigur. Aceste semne sunt sigure. „Voi fi cu voi.” Voi spuneţi: „Biserica noastră nu crede în asemenea lucruri.” Este doar un sunet nesigur. Biblia spune că El însuşi a zis: „Voi fi cu voi, iar lucrările pe care le-am făcut odată, le voi face întotdeauna în voi, şi voi fi cu voi până la sfârşitul lumii. Cei ce cred în Mine, îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” Vedeţi? „Se vor însănătoşi,” nu: „Poate se vor însănătoşi.”

Voi spuneţi: „Jones s-a însănătoşit, dar Johnson, nu!” Aceasta nu are nimic a face cu textul biblic. Dacă Johnson ar fi crezut ca şi Jones, s-ar fi însănătoşit şi el, este adevărat? Nimic nesigur.

„…pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară.” Nimic nesigur. Voi ziceţi: „Păi, poate El nu mă va primi!” Oh, sărmanul om înşelat! Ascultaţi-mă, căci am să vă spun ceva în calitate de slujitor al Său. Nimeni nu poate veni la El, decât cel pe care îl primeşte El. „…De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.” (Isaia 1.18). Nimic nesigur. El nu a spus: „Voi ierta o parte din ele, iar pe aceasta şi pe acesta le voi mai avea împotriva ta.”  Nicidecum! . „…De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.”

„Păi, El nu mă va mai ierta pentru ceea ce i-am făcut soţului meu, soţiei mele, surorii mele, fratelui meu.” Nu-mi pasă ce ai făcut. Nu este nimic nesigur. El va iertat total. „…de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.” Nimic nesigur.

„Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” În fiecare generaţie va fi valabilă aceeaşi prescripţie.  El nu a spus: „Poate va fi aşa, dar după un timp se va schimba în „Tată, Fiu şi Duh Sfânt.” Sărmani învăţaţi înşelaţi! Dumnezeu nu Se poate schimba. El este infinit. Prescripţia funcționează de fiecare dată, dar daţi-o aşa cum este scrisă! Da, domnilor! „Pocăiţi-vă şi botezaţi-vă în Numele lui Isus Hristos spre iertarea păcatelor voastre, apoi veţi primi darul Sfântului Duh.” Pentru că este, ce? Aceeaşi prescripţie, acelaşi botez, aceeaşi formă de botez, acelaşi Duh Sfânt, aceeaşi putere. Nu ajunge să strângeţi mâna predicatorului şi să ziceţi: „Voi întoarce o pagină nouă şi voi face lucrurile mai bine.” Nu, domnilor! „Veţi primi Darul Duhului Sfânt şi puterea lui Dumnezeu va veni peste voi, va schimba căile voastre, veţi vorbi în limbi, veţi pune mâinile peste bolnavi, veţi scoate dracii afară şi veţi face ceea ce au făcut şi ei.”

Cât timp este valabilă această promisiune? Până la moartea apostolilor? Dacă spuneţi aceasta, sunteţi un proroc mincinos. Sunteţi un învăţător mincinos dacă învăţaţi aşa ceva, pentru că Biblia învaţă că „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci,” iar Petru a spus aici că „făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru cei ce sunt departe…” Spuneţi-o împreună cu mine. (Fratele Branham şi biserica spun împreună ce scrie în Fapte 2.39 până la sfârşit). „…în oricât de mare număr, îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” La cât de mulţi? În fiecare epocă, la fiecare generaţie, la fiecare culoare, la fiecare crez, pentru oricine ar fi şi în număr oricât de mare îi va chema Domnul Dumnezeul nostru. Iar dacă Domnul te cheamă pe tine, El îţi porunceşte să fii botezat în Numele Domnului Isus Hristos, pentru a primi Duhul Sfânt. Atunci, Hristos însuşi va trăi în tine, iar acolo nu va mai fi nici un sunet nesigur, nici o nesiguranţă în legătură cu aceasta. Aveţi Biblia, rămâneţi la cele spuse de ea! Puteţi trăi cu ea, dar puteţi şi muri cu ea. Dacă o veţi urma, vă veţi ridica cu Ea, pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu. Glorie!

Ca şi Rebeca! Ea a adăpat cămila care a purtat-o apoi spre întâlnirea cu mirele ei. Dumnezeul despre care predicăm astăzi, Cuvântul care este Dumnezeu, Dumnezeul care este în Cuvânt, ne va ridica într-o zi prin botezul Duhului Sfânt, iar criticii noştri vor fi omorâţi de aceeaşi putere care vă va ridica pe voi în slavă. Înţelegeţi? O, vai! Ridicaţi-vă şi mergeţi pe ea! Voi, cei care sunteţi bolnavi, nu vă îndoiţi de Dumnezeu.

Au fost împărţite numere de rugăciune? Da? În ordine. Nu vom avea nevoie de ele. Ascultaţi! Credeţi că ceea ce am predicat este Adevărul? Credeţi cu toată inima? Este un sunet sigur pentru voi?  Cum sună aceasta? Prima însărcinare pe care a dat-o Isus, Bisericii Sale, o găsim în Matei 10. O am aici.

Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi şi le-a dat putere să scoată afară duhurile necurate şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice fel de neputinţă.” (v.1). Nu este aşa? Mai întâi îi veţi face pe oameni să creadă, apoi vă veţi pune mâinile peste ei. Vedeţi? Mai întâi îi veţi face să creadă, apoi vă veţi pune mâinile peste ei.

A fost aceasta prima Lui însărcinare când i-a trimis pe cei doisprezece? Şi care a fost ultima însărcinare pe care a dat-o? În Marcu 16 sunt ultimele cuvinte rostite de Domnul când Şi-a însărcinat Biserica:

„Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.

Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit.” (v. 15-16).

Poate fi cineva osândit şi să mai aibă totuşi o şansă? Fiecare om are o singură şansă pământească. Nu este nimic sigur în legătură cu aceasta. Dacă nu crede, va fi osândit. Ce fel de semne îi vor urma pe cei ce vor crede? Acestea.

„Păi, pot să-i urmeze pe unii dintre ei aceste semne?” Aceste semne îi vor urma pe cei ce vor crede. Ei vor crede în vindecare; vor crede în scoaterea dracilor;  vor crede în vorbirea în limbi; vor crede în toate lucrările supranaturale ale lui Dumnezeu, iar Isus cel înviat va lucra cu ei. Este acesta adevărul? Este acesta Cuvântul lui Dumnezeu? Blestemat este cel care adaugă sau încearcă să scoată ceva din El. Aceasta este.

 A fost biserica de la Rusalii o biserică gălăgioasă atunci când S-a pogorât Duhul Sfânt la început?  Fecioara Maria arăta ca şi cum ar fi fost beată, se clătina sub puterea Duhului Sfânt şi toţi ceilalţi se comportau tot aşa, de aceea oamenii au spus: „Sunt plini de must.” Aşa a fost rânduită biserica. Aşa a fost rânduită fiecare biserică. De fiecare dată când Dumnezeu are o biserică, va fi la fel ca cea de la Rusalii, şi nu va avea un sunet nesigur.

„Păi, episcopul nostru spune…” Nu mă interesează ce spune episcopul vostru, totul depinde de ceea ce spune Cuvântul. Episcopul acela dă un sunet nesigur. Dacă sunetul lui sună la fel ca Sunetul Bibliei este în ordine. În ce priveşte biserica, dacă nu se comportă ca la început, dă un sunet nesigur. Dacă spui că o ai, dar nu te comporţi întocmai, atunci ceva nu este în ordine cu tine, pentru că aceasta este ceea ce s-a spus la început: „Fiecare…”

Priviţi! Filip s-a dus şi le-a predicat la samariteni, dar  apoi a venit Petru şi şi-a pus mâinile peste ei.  Astfel, au primit Duhul Sfânt şi au făcut aceleaşi lucruri pe care le-au făcut la început. Petru s-a dus în casa lui Corneliu, iar acolo erau neamurile; romani, greci şi alţii, iar când şi-a pus mâinile peste ei, au primit Duhul Sfânt aşa cum L-au primit şi ceilalţi la început. Lăsaţi-mă să vă spun ceva. Eu sunt misionar. Misionarul este un om care merge şi vine. Dacă mergeţi într-un loc şi rămâneţi acolo, sunteţi numiţi misionari, dar nu este adevărat, nu sunteţi misionari; sunteţi doar un om care şi-a schimbat reşedinţa. Înţelegeţi?  Acesta nu este un misionar. Pavel a fost un misionar; el nu s-a stabilit într-un loc, ci a continuat să meargă, să meargă, să meargă. Un misionar nu-şi schimbă reşedinţa, ci merge în continuu mai departe. Pe câmpurile misionare, în cele mai de jos regiuni din Africa, la oamenii care trăiesc în tufişuri… ei nici măcar nu ştiu dacă sunt oameni sau nu.

Când guvernul britanic a luat Africa de Sud, dacă mergeai în junglă… vedeai tufişuri… (fratele Branham scoate un sunet: „Burr!”), se scuturau ca un grup de maimuţe, iar când priveai în jur nu mai vedeai nimic.

Din întâmplare, te uitai, împingeai ceva în sus şi deodată vedeai un cap micuț care te priveşte. Foarte multă vreme, ei au crezut că sunt animale. Ştiţi cum şi-au dat  seama că sunt oameni?  Aveau câini, iar câini nu trăiesc decât alături de o fiinţă umană. Astfel au înţeles că şi ei sunt oameni. Dacă privim aceşti oameni şi luăm unul din tribul Basoth, Shangai, Xhosas sau din alte triburi, nu ştiu nici care este mâna stângă sau mâna dreaptă, ci spun întotdeauna „Blau, blau blu,”; aşa vorbesc ei. Sunt oameni şi umblă goi, dar dacă Duhul Sfânt cade peste ei, vor face aceleaşi lucruri pe care le faceţi voi când primiţi Duhul Sfânt. Nu este nici un sunet nesigur în legătură cu aceasta. El n-a auzit în viaţa lui ceva precum vorbirea în limbi şi iată că totuşi vorbeşte în limbi noi. El vorbeşte în limbi deşi n-a auzit niciodată despre aceasta şi nu ştie nimic despre vorbirea în limbi. Nu există nici o îndoială cu privire la aceasta; Acesta este Isus Hristos, Acelaşi ieri, azi şi în veci. Misionarul va merge drept în trib şi se va ruga pentru bolnavi. Nu trebuie să-i spuneţi aceasta.

 Oh, şi mă uit la voi, femeilor americane şi la voi, membri ai bisericilor! Voi, membri ai bisericilor care purtaţi pantaloni scurţi şi trăiţi viaţa pe care o trăiţi. În fiecare an îi mai scurtaţi puţin; aveţi pantaloni scurţi, apoi şi mai scurţi şi tot mai scurţi. Sărmani membri înşelaţi ai bisericilor, voi sunteţi mai răi decât cei din Africa; decât femeile acelea negre care au fost acolo când treizeci de mii de oameni L-au primit pe Hristos ca Salvatorul lor personal. Voi cântaţi în coruri, purtaţi pantaloni scurţi când tăiaţi iarba şi în oraş; sunteţi mai răi decât ei. Ei se vor ridica în ziua judecăţii şi vă vor face să vă fie ruşine de voi înşivă. Am văzut femei care stăteau acolo dezbrăcate, nu aveau decât un petic mic în faţă, iar în partea de sus a bustului erau goale. Aveau doar o coardă de patru sau cinci inch în jurul taliei care atârna în partea din faţă. La rândul lor, bărbaţii stăteau acolo dezbrăcaţi, fără să ştie care era mâna stângă şi care era dreapta. Dar de îndată ce Duhul Sfânt a venit peste acele femei, şi-au încrucişat braţele, pentru că nu aveau cu ce să-şi acopere sânii, s-au ruşinat şi au plecat de acolo, iar în ziua următoare aveau haine pe ele. Aleluia! Nu există nimic nesigur în legătură cu aceasta. Duhul Sfânt vă face să vă îmbrăcaţi; El vă face să vă comportaţi decent. Nu este nimic nesigur în legătură cu aceasta. Nu-L doriţi şi voi? Nu v-ar plăcea să-I slujiţi Domnului Isus? Îndepărtaţi-vă de sunetele nesigure! Oh, voi sunteţi femei populare, dichisite. Voi credeţi că sunteţi populare, dar, dragelor, voi muriţi! Credeţi că trăiţi, dar muriţi. Biblia spune: „Dar cea dedată la plăceri, măcar că trăieşte, este moartă.” (1Timotei 5.6). Biblia spune aceasta şi nu este un sunet nesigur. Ea spune: „Este moartă.” Aşa este. Nu este un sunet nesigur, ci este sigur, frate. Dumnezeu este un Dumnezeu sfânt, iar când un om se naşte din Duhul Sfânt, este un om nou. Şi nu doar atât; el este un împărat, un prinţ. Este dintr-o altă Împărăţie; Împărăţia lui este sus. El este umplut cu puterea lui Dumnezeu, cu prezenţa Sa. Femeia care trăieşte aceasta îşi pune haine pe ea, iar bărbatul trăieşte decent şi este credincios soţiei sale. Soţia trăieşte în adevăr şi este credincioasă soţului ei. Ei nu vor nimic din lume, fiindcă dragostea lor este pentru lucrurile de sus. Ei au terminat cu lucrurile lumii.; sunt făpturi noi în Hristos. Ei sunt sfinţi şi trăiesc în sfinţenie; de fapt, nu ei sunt sfinţi, ci Duhul Sfânt care-i conduce. Ei nu mai gândesc cum vor, ci Duhul Sfânt Se mişcă în ei. Ei sunt conduşi de un Duh venit dintr-o altă Împărăţie, de aceea, în ochii lumii, comportamentul lor pare nebun. Ştiu că este aşa, prieteni. Cândva am fost pierdut, dar acum am fost găsit; am fost orb, dar acum văd. Harul a învăţat inima mea să se teamă şi m-a eliberat de temerile mele. Ce minunat s-a arătat harul Lui când am crezut, când am venit la Hristos.

Acum, voi încheia. Lăsaţi-mă să vă spun ceva pentru mântuire şi vindecare.

Paul Reader a fost un bun prieten. L-am cunoscut când eram doar un băiat şi am stat la picioarele lui. A fost un predicator mare şi a murit cu puţin timp în urmă în California. S-a îmbolnăvit de cancer, iar când era pe moarte… a pus mâna pe umărul unui frate pe care-l cunosc foarte bine, un prieten de-al lui, Ern Baxter, şi i-a spus: „Dacă aş fi luat mesajul harului şi l-aş fi dus la penticostalii în clocot, în loc să-mi pierd vremea cu voi, baptiştilor, astăzi eram viu. Voi mi-aţi adus numai necazuri, şi am fost atât de sfâşiat încât acum sunt pe moarte.” Când era întins în cameră, ei au tras toate jaluzelele şi stăteau acolo cântând: „Mai aproape, Doamne, de Tine.” El avea un puternic simţ al umorului, aşa că la un moment dat le-a zis: „Cine moare, eu sau voi? Se pare că voi muriţi, nu eu!”, după care a adăugat: „Nu faceţi aceasta! Cântaţi-mi nişte cântări vioaie, cântări ale Evangheliei!” Atunci, cvartetul de la Institutul Biblic Moody, a început să cânte: „Jos la cruce unde a murit Mântuitorul meu.”

Atunci el le-a zis: „Aceasta sună mai bine. Lăudat să fie Domnul!”, după care a spus:

„Unde este Luca?” Luca şi Paul stăteau împreună, aşa cum stau eu cu Billy, fiul meu. Ei erau fraţi şi erau nedespărţiți.

„Unde este Luca?” Luca nu voia să-şi vadă fratele murind şi stătea în camera de alături.

„Mergeţi şi aduceţi-l! Spuneţi-i să vină aici!”

Când a venit, Paul i-a luat mâna, iar Luca a încercat să-şi întoarcă privirea. Atunci Paul i-a zis:

„Luca, noi am trecut prin multe lupte grele împreună, este adevărat, frate?”

„Da, aşa este. Am trudit din greu, în toţi anii aceştia, frate.”

„Luca, gândeşte-te că peste cinci minute voi sta în prezenţa lui Isus Hristos, îmbrăcat în neprihănirea Lui.” Apoi a strâns mâinile fratelui său şi a murit.  Nu este nimic nesigur despre aceasta. El ştia; avea botezul Duhului Sfânt, puterea lui Dumnezeu în viaţa sa. Paul fusese tăietor de lemne şi tăia copaci. Dar el a fost şi misionar, aşa cum sunt şi eu, şi a mers peste mări. El şi Luca au fost jos în insule şi au luat friguri galbene. Dacă cineva ştie ce sunt aceste friguri, sunt moarte, sunt foarte rele. Aşadar, el s-a îmbolnăvit de friguri galbene, iar aceasta s-a întâmplat când era în junglă unde nu este nici un spital, nimic. El era acolo cu soţia lui minunată şi am să vă povestesc ce a spus el:

„În clipa când ea m-a sărutat de rămas bun, am avut un sentiment foarte ciudat.” Camera a devenit din ce în ce mai întunecoasă şi ştia că se va întâmpla ceva, aşa că i-a spus soţiei sale: „Scumpo, devine atât de întuneric aici! Sunt pe moarte.”

Când a auzit aceasta, ea a zis: „O, Paul, Paul!”, apoi a căzut cu faţa la pământ şi a început să plângă.

„Dragă,” i-a zis el, „continuă să strigi la Dumnezeu şi lasă-mă să-ţi aud vocea. Eu nu mai pot să mă rog, dar vreau să te aud pe tine în timp ce mor.” Şi ea a continuat să strige spre Dumnezeu: „Oh, Doamne, nu-l lăsa să moară! Lucrarea lui nu s-a terminat încă. Doamne, nu-l lăsa pe Paul să moară.” Apoi s-a întins peste el. El i-a zis din nou: „Draga mea, se face din ce în ce mai întuneric”, iar în cele din urmă a leşinat. Şi el povestea: „Când am leşinat, am visat că eram din nou tânăr. Eram sus, în pădurile din Oregon, de unde vin eu. Doborâsem un copac, iar şeful meu mi-a zis: „Paul, du-te sus pe vârful dealului. Vreau să dobori un copac de acolo pentru că trebuie să facem nişte cherestea.”

„În ordine,” a răspuns Paul şi s-a dus. Spunea că le putea simţea mirosul, cât erau de proaspeţi, şi se simţea foarte bine. Era plin de viaţă şi fugea prin pădurea aceea. A luat toporul şi a spus că simţea cum intra toporul în pinul pe care-l tăia, în pinul de Oregon. Ştiţi, acolo în Sud creşte acelaşi fel de copac; şi este cu adevărat mare. Dacă mergeţi în Nord, cu cât este mai rece, lemnul este mai puternic. Paul spunea că după ce l-a doborât, s-a dus de-a lungul trunchiului şi a tăiat toate crengile de pe el, iar după ce a terminat, a înfipt toporul în el şi şi-a zis: „Acum îl voi duce jos în vale.” L-a prins, dar nu a putut nici măcar să-l urnească. Pur şi simplu nu a putut. A încercat de mai multe ori, dar degeaba. Spunea că şi-a amintit că muşchii cei mai puternici ai unui om sunt în spate, aşa că  şi-a apropiat genunchii, a cuprins copacul cu braţele, şi-a încordat muşchii picioarelor, ai braţelor şi a tras pentru a treia oară cu putere, dar tot degeaba. „Trebuie să duc neapărat copacul acesta în vale,” şi-a zis el, „pentru că şeful meu mi-a poruncit să fac aceasta. Nu ştiu unde a dispărut toată puterea mea, dar trebuie să-l duc acolo. De obicei, puteam să iau copacul pe umăr şi să-l duc aşa, dar acum nu pot să-l ridic, pur şi simplu nu pot.” A încercat iar şi iar, dar degeaba. Nu a putut  să-l mişte din loc, doar a ajuns la capătul puterilor. A căzut lângă copac şi a spus gâfâind: „Am muncit şi am muncit. Am muncit şi iar am muncit, dar nu pot merge mai departe. Trebuie să duc buşteanul acesta acolo jos, dar nu ştiu cum s-o fac, pentru că nu pot să-l ridic.”

Spunea că stătea acolo şi îşi zicea: „Nu ştiu ce să fac,” dar la un moment dat, a auzit Glasul Şefului său care i-a zis: „Paul!” Spunea că era cel mai dulce Glas pe care l-a auzit vreodată. „Când m-am întors să văd,” spunea el, „nu era şeful meu, ci era adevăratul meu Stăpân, Domnul Isus. Şi El m-a întrebat: „De ce trudeşti, Paul? Vezi valea de acolo? Trece exact pe lângă tabăra din vale. De ce nu-l rostogoleşti până la apă şi apoi să-l încaleci şi să mergi pe el până în vale?” A făcut aşa: a luat buşteanul, l-a rostogolit până în apă, apoi a sărit pe el şi a mers printre valuri, strigând: „Merg pe el! Merg pe el!” Când şi-a revenit, era în cameră, soţia lui era peste el şi se ruga, iar el a sărit în mijlocul camerei strigând: „Merg pe el! Merg pe el!”

Frate, lasă-mă să-ţi spun ceva în dimineaţa aceasta: Nu trudi! Eu nu încerc să trudesc. Dacă tot mergeţi încoace şi încolo zicând: „Sunt metodist, sunt baptist, sunt aceasta sau cealaltă,” aceasta vă va epuiza.” L-am primit pe Isus, am luat făgăduinţa Lui. Prin har, El a venit la mine, iar eu merg pe buştean. Nu-mi pasă ce se întâmplă, ce se va întâmpla, sau de câte ori suntem numiţi nebuni sau fanatici.

În dimineaţa aceasta ne vom ruga pentru vindecare. Nu vom avea timp pentru un rând de rugăciune cu deosebirea gândurilor inimii, dar ne vom ruga pentru bolnavi şi pentru toţi de aici. Isus a spus: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred.” Nu este aşa? Eu merg pe el. Sunteţi gata să mergeţi şi voi? Să ne plecăm capetele pentru un moment.

Dumnezeule îndurător, în aceste zile din urmă când ceasurile devin tot mai întunecoase, Biserica s-a adunat în jurul Cuvântului. Ei s-au învârtit în jurul denominaţiunilor, dar ştiu că nu este bine, Doamne. Probabil, în dimineaţa aceasta sunt aici oameni care au mers de la o biserică la alta: odată au fost la metodişti, apoi la baptişti, la penticostali, apoi la Biserica lui Dumnezeu, apoi la nazareni, etc. O, Doamne, ajută-i să nu mai facă aceasta!  Ajută-i să vină în dimineaţa aceasta şi să stea numai pe făgăduinţă; să pună orice îngrijorare deoparte şi să-L ia pe Dumnezeu pe făgăduinţa Sa care spune: „Dacă vă pocăiţi şi sunteţi botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos spre iertarea păcatelor voastre, veţi primi darul Sfântului Duh.”

Doamne, ajută-i să urce pe această făgăduinţă şi să cadă în oceanul bunătăţii Tale, în izvoarele Vieţii veşnice, Apa Duhului. Te rugăm să ne dai aceasta, Doamne. Îngăduie ca Duhul Sfânt, care merge şi bate la uşa inimii lor, să fie primit, iar ei să păşească în Izvor, pe făgăduinţa lui Dumnezeu şi să spună: „Doamne, merg pe el. Iată, vin! Merg pe el!”

Îngăduie ca bolnavii şi cei suferinzi, cei la care medicii au renunţat, pentru că nu ştiu ce să le mai facă, să fie vindecaţi. Ei au mers din spital în spital, de la uşă la uşă şi din loc în loc, şi nu ştiu ce să mai facă, Doamne. Dar Izvorul Vieţii curge chiar pe lângă ei în dimineaţa aceasta, de aceea, ajută-i să ia Scriptura, Marcu 16: „Dacă îşi vor pune mâinile peste bolnavi, bolnavii se vor însănătoşi,”  şi să creadă, fiindcă credincioşii se vor însănătoşi când mâinile vor fi puse peste ei. Doamne, ajută-i să ia acest lucru în considerare în dimineaţa aceasta, şi să spună: „Sunt aici, Doamne. Nu ştiu cum, dar voi merge pe făgăduinţă. Voi merge pe Izvoarele Vieţii; îmi voi spăla mâinile în Apele Vieţii, aruncând-o în sufletul şi peste capul meu, îmbăindu-mă în bunătatea Ta şi bucurându-mă în timp ce merg pe promisiunea Ta care spune că „…ei se vor însănătoşi.” Te rugăm să ne dai aceasta, Tată.

Acum, în timp ce aveţi capetele plecate, mă întreb dacă în dimineaţa aceasta este printre noi cineva care nu L-a primit încă pe Hristos ca Salvator personal, dar crede că Izvorul Vieţii a fost adus la el? Aţi avut tot felul de sunete nesigure, şi v-aţi zidit casa pe lucruri care sunt nisipuri mişcătoare. Realizaţi că într-o zi veţi muri, că nu veţi mai fi în lumea aceasta, şi doriţi să ascultaţi un Sunet sigur. Voi credeţi că L-aţi auzit în dimineaţa aceasta, că Hristos vă iubeşte încă. Pe mine nu mă interesează cât sunteţi de păcătoşi, pentru că El vă iubeşte încă. Doriţi să vă amintesc în rugăciune? Nu vă putem chema aici la altar; nu avem un altar, pentru că este plin de copiii. V-ar plăcea să-L acceptaţi pe Hristos ca Salvator personal? Doriţi să vă amintesc în rugăciune? Atunci ridicaţi mâna.

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Dumnezeu să vă binecuvânteze şi pe cei din spate, din spate de tot. Dumnezeu să vă binecuvânteze şi pe cei de la mijlocul sălii. Dumnezeu să vă binecuvânteze şi pe cei aflaţi în partea aceea.

Spuneţi: „Îl accept pe Hristos ca Salvatorul meu personal şi doresc ca El să fie bun cu mine.” Dumnezeu să te binecuvânteze acolo în spate. Pe culoarul din spate. Te văd acolo, Dumnezeu să te binecuvânteze. Mai este cineva? Ridicaţi mâna indiferent unde sunteţi.

Să ne plecăm capetele.

 Dumnezeu să te binecuvânteze, tânără  doamnă. Dumnezeu să te binecuvânteze acolo în spate, soră. Tu nu ai avut mâna ridicată. Aseară am fost la spital să-l văd pe soţul tău şi era foarte rău, dar nu te îngrijora pentru că va fi bine. Domnul l-a atins chiar aseară. Am văzut ce era în neregulă cu el. Medicii au încercat timp de patru zile să afle cauza, însă nu au găsit nimic cu razele X. Dar Duhul Sfânt merge mai adânc decât razele X, fiindcă El este Dumnezeu. Este în ordine şi va veni acasă acum. Poate va veni chiar astăzi.

În ordine, altcineva? Acolo în spate… Dumnezeu să te binecuvânteze. Spune: „Vreau să-L accept pe Hristos ca Mântuitorul meu personal. Vreau să fiu pregătit. Cunosc nesiguranţa casei mele, a serviciului meu, a vieţii mele şi nu ştiu când voi muri. Aş putea să mor chiar astăzi, nu ştiu. Totul este nesigur, dar eu doresc un Sunet sigur, şi cred că L-am auzit astăzi prin Evanghelie, care-mi spune că Isus mă iubeşte. Vreau să-L accept ca Salvatorul meu personal. Mai este cineva care nu a ridicat mâna dar vrea s-o facă?

Dumnezeu să te binecuvânteze. Dumnezeu să te binecuvânteze. În ordine. Mai este cineva? Ridicaţi mâna şi spuneţi: „Aminteşte-mă în rugăciune, frate Branham.” Dumnezeu să te binecuvânteze. În ordine.

Tată ceresc, există un Sunet sigur pe care oamenii aceştia L-au auzit, şi mulţi dintre ei Te-au acceptat ca Mântuitor personal. Tată, ştiu că de obicei îi aduc pe oameni aici sus, la altar, ca să ne rugăm pentru ei, dar acest lucru nu este biblic, deoarece Scriptura spune: „Câţi au crezut în El s-au botezat.” Aşadar, Te rog, Tată, ca aceştia care au crezut în Tine, şi la care Te-ai descoperit în Sunetul unui Glas, să ştie că eşti Tu. Ei Te vor pe Tine ca Salvator personal şi au ridicat mâinile ca să-i amintesc în rugăciune. O, Doamne, ştiind că ceasul este aproape şi că luminile se sting… Lumina civilizaţiei se stinge; lumina Americii se stinge; lumina naţiunilor se stinge, pentru că vine Lumina lumii. Doamne, Te rog să-i ajuţi să primească această Lumină mare. Noi ştim că întunericul nu poate exista în prezenţa Luminii, pentru că Lumina este mult mai puternică decât întunericul. Îngăduie ca ei să ştie că în urmă cu zece ore, această clădire era în întuneric şi nu putea fi văzut nimic aici. Dar a răsărit soarele şi unde s-a dus întunericul? Găsiţi-l pentru mine. Ei nu pot să-l găsească. Unde este chimia lui? Ce s-a întâmplat cu el? Nu poate fi găsit, s-a dus. Aşa sunt şi păcatele lor acum. În urmă cu douăzeci de minute, sufletele lor erau în întuneric, dar Te-au acceptat ca Salvator personal, iar întunericul a fost alungat. „Păcatele tale au fost multe, dar au fost curăţite, iar acum sunt albe ca zăpada.” Nu le mai putem găsi, nu mai sunt în Carte.  Nu mai sunt înregistrate, pentru că sângele lui Isus i-a iertat de păcatele lor. Îngăduie, ca în schimb, ei să se ridice şi să fie botezaţi în seara aceasta în Numele Domnului Isus Hristos, şi să primească Duhul Sfânt. Te rugăm aceasta, Tată, şi Ţi-i încredinţez Ţie ca trofee ale mesajului din dimineaţa aceasta, în Numele lui Isus Hristos, Fiul Tău.

Acum, în timp ce stăm cu capetele plecate, toţi cei care aţi ridicat mâinile, dar nu aţi fost botezaţi încă în Numele lui Isus Hristos, biserica va avea un serviciu de botez în seara aceasta. Pregătiţi-vă, iar păstorul va nota numele voastre. Botezul nu are loc în dimineaţa aceasta, nu-i aşa, frate? (Fratele Neville spune: „Botezăm şi în dimineaţa aceasta.”). Da, vom avea un serviciu de botez şi în dimineaţa aceasta, imediat după încheierea acestui serviciu. În câteva momente vom avea hainele pregătite ca să fiţi botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos.  Acum sunteţi creştini pentru că Lumina lui Dumnezeu a venit în inimile voastre.. Amintiţi-vă cât de bine este aceasta. Isus a spus că „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu este atras de Tatăl Meu.” (Ioan 6.44). De ce aţi ridicat mâinile? Pentru că ceva v-a spus să faceţi aceasta. Acelaşi care v-a spus, a făcut şi făgăduinţa: „Cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are Viaţa veşnică.” (Ioan 5.24). Nu este nimic nesigur în legătură cu aceasta. Acum aveţi Viaţa veşnică. Credeţi aceasta cu toată inima voastră, fiindcă aţi trecut de la moarte la Viaţă, şi veţi trăi pentru veşnicie.

Acum, primiţi Duhul Său Sfânt, puterea lui Dumnezeu, pentru ca El să lucreze în viaţa voastră şi să vă facă să lucraţi pentru El.  Fie ca voi să-L primiţi în dimineaţa aceasta, pentru că sunteţi botezaţi în numele Domnului Isus Hristos. Aş vrea să văd mâinile celor care sunt bolnavi şi doresc să ne rugăm pentru ei, ca să-mi dau seama cam câţi sunt… Ridicaţi mâna.  Să văd câţi sunteţi, dacă putem avea un rând cu descoperirea gândurilor. Sunteţi prea mulţi. Va trebui să ne rugăm pentru voi. Sunt în jur de două sute cincizeci de omeni pentru care trebuie să ne rugăm. În ordine.

Ridicaţi mâna cei care aţi văzut o deosebire a gândurilor. În ordine, toţi. Atunci ştiţi ce este aceasta. Credeţi că în dimineaţa aceasta aţi auzit Glasul lui Dumnezeu?  Vreau să-i rog pe fratele Wood, pe fratele Sothmann şi pe alţi câţiva oameni de încredere să vină aici pentru un moment. Voi, fraţilor de încredere sau diaconi, veniţi puţin aici.  Va fi puţin aglomerat aici şi vreau să mă ajutaţi.

Aş vrea ca cei din dreapta mea, care doriţi să ne rugăm pentru voi, să veniţi aici. Frate Collins, vino aici te rog, ca să ne putem ruga pentru ei în timp ce vin. Veniţi mai aproape ca să ne rugăm pentru ei în timp ce trec pe aici. Copilaşii care sunt în partea aceasta a altarului să meargă puţin acolo, ca să poată veni cei bolnavi. Faceţi aceasta, nu pentru Fratele Branham, ci pentru Domnul Isus. Fraţilor, staţi aici ca să poată veni oamenii aceştia, apoi îi vom lua pe cei din partea cealaltă. Frate Charlie şi tu David, n-aţi vrea să veniţi aici, sau mergeţi puţin mai în spate?

Primii de aici, din acest rând, ridicaţi-vă, şi veniţi încoace în timp ce ne vom ruga pentru voi. Şi cei de lângă perete. Pe cei care sunteţi aici, vă rog să mergeţi în spate pe partea aceasta, apoi să veniţi jos. Oamenii de încredere şi ceilalţi, vă vor conduce pe unde trebuie să veniţi. Dacă doamna de acolo este infirmă şi nu se poate ridica, la fel ca fetiţa din scaunul acesta, să rămână unde este, pentru că voi merge eu la ea. Ştiu că micuţa Edith este acolo, iar noi o vom aduce aici. Voi merge eu la toţi cei care nu se pot ridica.

La ce ne-ar folosi să stăm aici şi să vorbim, ce bine ne-ar face să predicăm Evanghelia lui Dumnezeu, dacă voi nu o auziţi? Înţelegeţi? „Cine ascultă şi crede…” Deci cel ce ascultă. Sunteţi gata? Sunteţi gata să vă predaţi inimile şi să spuneţi: „Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu. Nu-mi pasă care este starea mea, fiindcă sunt vindecat. După ce s-a rugat adunarea pentru mine, sunt vindecat.” Credeţi aceasta? Mulţi oameni caută ceva. Când m-am rugat pentru femeia de acolo, pe scările din spate, am privit-o şi vindecarea a avut loc. Ce s-ar fi întâmplat dacă ea ar fi spus: „A trecut prima lună şi tumoarea este din ce în ce mai mare?” Nu, nu! Ea nu a făcut aceasta. Femeia a auzit un Glas, Glasul acela i-a vorbit şi ea a crezut din toată inima, iar după o vreme, tumoarea a căzut pur şi simplu jos. Acum, ea este sănătoasă şi normală.

Unde eşti, Leo? Unde este, fiindcă am uitat care este numele femeii.  Probabil ştie cineva. Am adresa ei, am s-o aduc bisericii. Îţi aminteşti numele ei? (Fratele Leo spune: „Pearl…”). Este Redfort sau Redfern?  Avem numele şi adresa ei, dacă doriţi să le scrieţi. Ea a fost vindecată chiar aici, de o tumoare care cântărea paisprezece kilograme. Nu are nici măcar o cicatrice pe ea. Acolo este fotografia ei când avea tumoarea, iar aici este fotografia după vindecare, şi nu are nici măcar o cicatrice mică, pentru că Dumnezeu a vindecat-o şi a îndepărtat-o de la ea. Aici sunt declaraţiile medicilor care au renunţat la ea, şi au spus că va muri deoarece cancerul îi mânca deja rinichii. Acum, ea este normală şi sănătoasă, fără nici o problemă la rinichi. Vedeţi? Ea este una din zecile de mii.

Ce este aceasta? Nu este un sunet nesigur. Dar ceea ce contează, prietene, este dacă Îl poţi auzi şi tu. Îl poţi auzi? Dacă trâmbiţa dă un sunet nesigur, voi spuneţi: „Păi, unii sunt vindecaţi, iar alţii nu!” Acest sunet este nesigur, să nu-l credeţi, pentru că Isus a spus: „Oricine…” Aceasta este sigur. „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred: îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşi.” Credeţi aceasta? Să credeţi din toată inima.

După aceasta vom avea un serviciu de botez. Nu avem prea mult timp, aşa că mă voi ruga pentru adunare, pentru fiecare bolnav de aici. Credeţi să sunt slujitorul Lui?  Dacă credeţi aceasta, atunci ungerea Duhului Sfânt va veni peste voi. Înţelegeţi? Trebuie să credeţi, prieteni.

Eu sunt fratele vostru, sunt cel mai neînsemnat dintre voi, şi aşa trebuie să fiu. Lăsaţi-mă să fiu slujitorul tuturor, fiindcă aceasta vreau să fiu. Sunt slujitorul vostru. Voi sunteţi copiii lui Dumnezeu, iar eu sunt doar slujitorul Lui şi încerc să vă slujesc şi vouă. Înţelegeţi? Sunt cel mai neînsemnat. Nu este nimic în legătură cu mine, dar cineva trebuie să-şi pună mâinile peste voi. Dacă El m-a lăsat să aduc Cuvântul şi voi credeţi că Cuvântul a venit la mine… Mulţi dintre voi spuneţi că sunt credincios, apoi Cuvântul vine la mine, iar atunci judecaţi voi înşivă dacă este bine sau nu. Lăsaţi însă ca Dumnezeu să judece, prin Cuvântul Său. Dacă este aşa, atunci fiecare făgăduinţă este aşa. Trebuie să fie, înţelegeţi?

Noe a continuat să construiască arca indiferent ce au spus oamenii. Ei ziceau: „Este un fanatic! Nu este nimic acolo sus! Cum va veni ploaia?”

„Pentru mine nu are nici o importanţă. Dumnezeu o va pune acolo.”, şi a continuat să cioplească.

Despre cine am mai vorbit? Despre Moise. Cum putea merge Moise acolo şi să cucerească Egiptul? Nu avea nici o oştire, cum putea s-o facă? Cum putea să facă aceasta el, un om de optzeci de ani, însoţit doar de soţia şi copilul lui?

„Cum o vei face?”

„Nu este treaba mea. Dumnezeu a spus: „Du-te şi   ia-l!”, iar eu mă duc acolo.”

„Cum îi vei elibera din mâinile lui Faraon?”

„El mi-a spus: „Voi fi cu tine negreşit!”

Vedeţi? Nimic nesigur. „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred…” Nimic nesigur. Dacă credeţi şi cineva îşi va pune mâinile peste voi, vă veţi însănătoşi. Credeţi aceasta din toată inima?

Acum aş vrea să vă plecaţi capetele şi să vă rugaţi în linişte, în timp ce eu mă voi ruga pentru batistele puse aici, fiindcă simt prezenţa Duhului Sfânt.

Tată ceresc, ne pregătim să încheiem acest serviciu şi să intrăm în altul. Doamne, în dimineaţa aceasta, Te-au primit mulţi şi multe mâini au fost ridicate. Ei au trecut de la moarte la Viaţă, pentru că pe lângă ei a trecut o Lumină. A venit un foc micuţ. Ce era aceasta? Ei erau pe moarte, dar au trecut de la moarte la Viaţă. Când un grăunte de porumb cade în pământ, primul lucru care se întâmplă este că moare, iar apoi putrezeşte. Dar de acolo iese un germen micuţ de viaţă şi produce un alt grăunte.

Doamne, în dimineaţa aceasta peste ei a trecut un foc micuţ, iar când s-a întâmplat aceasta, s-au trezit, au ridicat mâinile şi au simţit că au fost atinşi de Cuvântul lui Dumnezeu, iar Ceva le spunea: „Eşti condamnat, eşti păcătos; vei muri şi vei merge în iad. Vei pieri, nu te vei mai ridica niciodată.” Vedeţi? Ei erau morţi, dar au auzit un Glas care le-a zis: „Eu sunt Salvatorul tău. Vino la Mine! Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi.” Atunci ei au ridicat mâna şi au spus: „Vreau să-L accept ca Salvatorul meu personal”, iar în sufletul lor a venit un Izvor de Viaţă. A ţâşnit pentru a aduce la suprafaţă un alt creştin. Doamne, ajută-i să meargă la apă ca să fie botezaţi în Numele lui Isus Hristos spre iertarea păcatelor lor şi să-L slujească de acum înainte pe Hristos. Ei sunt morţi şi îngropaţi cu El, prin botez, ca să se ridice la o Viaţă nouă, pentru a umbla într-o Viaţă nouă.

Doamne, aici sunt multe batiste pe care le ţin în mână. Ele îi reprezintă pe oamenii bolnavi, iar Biblia menţionează de multe ori aceasta.

Când Israelul era pe calea însărcinării, în călătorie spre ţara făgăduită, Marea Roşie s-a pus în faţa lor, dar Dumnezeu a privit în jos, cu ochi mânioşi, printre nori, prin Stâlpul de Foc, iar Marea Roşie s-a speriat şi s-a dat în lături, pentru că Dumnezeu făcuse o făgăduinţă. Acolo nu era nici un sunet nesigur.

Marea ştia că Cuvântul lui Dumnezeu nu este greşit; ea ştia că este sigur. Israel era legat de ţara făgăduită şi nu exista nimic să le poată sta împotrivă, fiindcă Dumnezeu spusese ceva. Astfel, marea s-a speriat şi s-a dat înapoi, făcând o cale uscată chiar prin mijlocul ei, aşa că ei au trecut-o pe pământ uscat.

Doamne, sunt mulţi creştini bolnavi, iar aici sunt batistele lor. În Biblie scrie că ei au luat de pe trupul lui Pavel batiste şi şorţuri. Noi ştim că nu suntem sfântul Pavel, dar Tu eşti Acelaşi Dumnezeu, cu acelaşi Cuvânt şi aceeaşi făgăduinţă. Îngăduie ca atunci când voi trimite aceste batiste la bolnavi, diavolul care îi ţine legaţi să se sperie şi să dea înapoi, iar copiii lui Dumnezeu să păşească înainte către făgăduinţa sănătăţii. Te rugăm să ne dai aceasta, Doamne. Aici stau mulţi dintre ei. Aici stă păstorul Tău, fratele Neville; aici sunt diaconii Tăi, oamenii Tăi de încredere, oameni însărcinaţi în această biserică, pe care Tu ai binecuvântat-o atât de minunat deşi noi nu suntem vrednici, Doamne.

Vedem Duhul Tău care Se mişcă printre noi şi suntem foarte fericiţi pentru aceasta. Se pare să se mişcă pentru ultima dată o trezire.

O, Doamne, am vândut totul în Egipt, iar acum suntem în drum spre Ţara făgăduită. Mai sunt câteva zile şi vom trece Iordanul. Doamne Tată, Te rugăm să îndepărtezi orice obstacol din calea noastră. Mulţi dintre aceşti oameni nu sunt în stare să mărşăluiască, şi stau aici pentru că sunt bolnavi şi suferinzi. Cum îi poate ţine boala? Cum îi poate ţine neputincioşi într-un scaun cu rotile, când ei sunt în marş spre Ţara făgăduită? Aleluia! Doamne, îngăduie ca atunci când vom pune mâinile peste trupurile lor, diavolul să se sperie şi să dea înapoi, astfel ca ei să-şi poată continua călătoria. Îţi mulţumesc pentru femeia despre care am vorbit în dimineaţa aceasta; nu pot să mi-o scot din minte. Să o văd pe femeia aceea care nu se putea ridica din pricina acelei tumori mari, pe care medicii au abandonat-o. Dar ea a auzit un Glas care nu era nesigur. A fost un Sunet sigur, iar ea L-a crezut.

Doamne, fie ca fiecare persoană de aici să fi văzut şi să fi auzit, în dimineaţa aceasta, acelaşi Sunet, şi să fie aptă pentru călătorie. Te rugăm să ne dai aceasta, Doamne. Am împachetat totul şi suntem gata să mărşăluim, Doamne. Suntem gata pentru pustie şi ca să trecem Iordanul. Mai sunt doar câteva zile de mărşăluit şi vom ajunge acolo, de aceea, Te rugăm să ne ajuţi să mergem în puterea Duhului Sfânt, Doamne. Ajută-ne să fim prezenţi şi să vedem Lumina care va străluci şi ne va conduce pe cale; să-L vedem pe Isus cel înviat, strălucind şi ziua aceea. Te rugăm aceasta, Tată. Unge-ne mâinile, unge-ne pe fiecare, astfel încât Duhul Sfânt care este în noi acum, în timp ce strălucim, Lumina cosmică, Lumina lui Dumnezeu să strălucească mai departe în bolnavi, în trupurile slabe, şi fiecare dintre ei să fie vindecaţi.

Doamne, am venit în faţă ca să întâlnim Marea Roşie, să-l întâlnim pe diavolul. Marea Roşie este marea bolilor care îi reţine pe aceşti oameni de la marşul lor. Venim aici cu Duhul Sfânt care străluceşte înaintea noastră, ca să-l întâlnim pe diavol, în Numele lui Isus Hristos. Orice boală trebuie să se retragă pentru că Tu ai privit în jos prin puterea Cuvântului Tău, şi ei se vor face bine. Da, venim în Numele lui Isus ca să-l întâlnim pe vrăjmaş. Amin.

– Amin –

EN

1 Comment

  1. Pingback:Sa lasam lumea de-o parte , sa primim a noastra parte din Cuvant, pe drumul de Legamant primit prin Duhul cel Sfant | behaitul oilor si Glasul Pastorului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *