1

STATORNICIA

Îţi mulţumesc, frate Neville. Dumnezeu să te binecuvânteze!

Bună
dimineaţa, prieteni. Este o mare binecuvântare pentru noi că putem
fi în dimineaţa aceasta în Tabernacol, în prezenţa Domnului.
Când am sosit aici, ploua, iar voi cântaţi şi băteaţi din
palme. Văzându-vă, m-am gândit că desigur, sunteţi plini de
binecuvântarea Domnului. Noi Îi suntem foarte mulţumitori Domnului
pentru ziua aceasta. Dacă n-ar fi Ploaia aceasta, Domnul nu Şi-ar
putea aduna roadele. Da, înainte de culesul roadelor, noi avem
ploaia duhovnicească.

Vedeţi,
Pământul are nevoie de ploaia naturală. Făra ea nu am putea aduna
roadele câmpului. Acesta este adevărul.

Voi
ştiţi că în fiecare zi este nevoie să moară ceva ca să putem
trăi noi. Recolta dă viaţă şi viaţa cheamă moartea în faţă.
Noi trăim prin moarte. Voi ştiţi că pentru menţinerea vieţii
noastre pământeşti, este nevoie ca în fiecare zi să moară ceva.
Voi mâncaţi şi trăiţi cu substanţe moarte.

Ca
să mâncaţi carne de porc, este nevoie să moară porcul. Ca să
mâncaţi carne de vită, este nevoie să moară o vită. Ca să
mâncaţi porumb, este nevoie ca această plantă să moară; este
nevoie să moară bobul de grâu. Ca să mâncaţi varză, este
nevoie să moară varza.

Da,
noi trăim hrănindu-ne cu substanţe moarte. Este deci adevărat că
în fiecare zi, trebuie să moară ceva ca să trăim noi?

Hristos,
Fiul lui Dumnezeu, a murit pentru ca noi să trăim veşnic. În
dimineaţa aceasta, eu sunt foarte bucuros pentru acest lucru. Ştiu
că Isus Hristos a murit pentru cei păcătoşi, deci şi pentru
mine.

Duminica
trecută, am vorbit despre nenorocirile care vor lovi pământul. Eu
am auzit la radio că în Germania au loc inundaţii foarte mari,
cele mai mari inundaţii care au avut loc vreodată în această
ţară. Mii de oameni au murit. Digurile s-au rupt şi totul a
fost acoperit de apă. În Germania şi în Anglia au avut loc
furtuni îngrozitoare, aproape 70.000 de case fiind deja distruse de
ape.

Înţelegeţi
voi aceste lucruri? Noi ne aflăm în timpul din urmă. Isus va veni
într-una din aceste zile. Dar gândiţi-vă fraţilor că aceste
lucruri sunt numai începutul necazurilor. Vor veni necazuri şi mai
mari, pentru că suntem la sfârşit.

Mâine,
după adunare, vom pleca din nou în Arizona, de aceea am dori ca
biserica să ne poarte în rugăciunile ei. Pe deasupra, eu trebuie
să fac ceva, un lucru pe care nu-l pot face însă singur. Acesta
este motivul pentru care doresc ca biserica de aici, grupul acesta de
credincioşi, să se roage pentru mine, ca să iau o hotărâre
corectă.

Cred
că mai mult de 30 din oraşele aflate în Ubersee doresc să mergem
acolo. Dacă Domnul ne va ajuta, vrem să ajungem şi în Germania,
Suedia şi Africa. Acesta este motivul pentru care-L rugăm pe Domnul
să ne ajute să purtăm Adevărul Său oriunde vrea El să ne
folosească. Rugaţi-vă deci pentru mine, fiindcă şi eu mă rog
pentru voi. Rugaţi-vă Domnului ca El să mă călăuzească în
totul.

Când
voi reveni din Arizona, aş vrea să ne luăm mai mult timp ca să
discutăm puţin cu biserica de aici.

Voi
avea un mesaj pentru care îmi trebuie cam opt ore.

În
timp ce discutam cu doamna Wood, a venit la mine un bărbat care mi-a
spus:

„Frate
Branham, eu am intrat în adunare pe la ora 10.00 şi tu predicai. Ai
ţinut acea predică până la amiază, când te-ai oprit numai 15-20
de minute, pentru pauza de masă, după care ai continuat să
vorbeşti până seara. La ora 22.00 când am plecat acasă, tu încă
predicai.”

Eu
i-am răspuns: „Tu ştii că eu nu cunosc prea multe, dar dacă pun
în mâinile Lui acest puţin, şi-L las pe El să vorbească, El
ştie foarte mult.”

Astfel,
când mă voi întoarce, aş vrea să începem mai repede adunarea,
ca să aduc mesajul pe care mi l-a pus Domnul pe inimă. Rugămintea
mea înaintea Lui, este să-mi dea acolo în pustie, tot mesajul Său
pentru Biserica din aceste zile din urmă. Eu cred că în faţa
noastră mai stă o trezire duhovnicească şi aceasta va fi ultima.
Da, noi credem că Domnul Isus va deschide cerurile şi va revărsa
puterea lui Dumnezeu. Aş vrea ca atunci când voi reveni, să ne
adunăm pe la ora 9.30 şi să ţinem studiul până pe la ora
14.00-15.00, sau chiar mai mult.

După
aceea, dacă va fi cu voia Domnului, voi pleca în Africa. Deci mai
întâi Suedia, apoi Palestina şi în final Africa.


vă rugaţi pentru mine. Orice veţi face, rugaţi-vă! Aceasta este
singura nădejde pe care o avem: rugăciunea.


vrea ca ceea ce spun acum, să nu vi se pară o hulă, dar eu cred că
naţiunea aceasta nu este în stare să-şi recunoască vina. Deşi
sunt o mulţime de creştini, o mulţime de adunări care conlucrează
împreună, deşi sunt o mulţime de evanghelişti renumiţi care ţin
pretutindeni evanghelizări, totuşi lucrarea lor se prăbuşeşte
din ce în ce mai mult în haos.

Eu
cred că toate naţiunile mari se vor prăbuşi, că întregul sistem
omenesc merge spre prăbuşire.

Este
un lucru bun faptul că oamenii sunt gata să-şi jertfească viaţa
pentru democraţie; acesta este un act de loialitate faţă de
naţiune, dar mă întreb cum stăm cu loialitatea faţă de Hristos?

Vedeţi?
Vezi un bărbat puternic, în floarea vieţii, care însă într-o zi
este ucis. Poate că nimeni nu va şti aceasta, afară de familia
lui, sau de cei care i-au fost mai apropiaţi şi l-au cunoscut.
Acesta este omul şi cu toate acestea, noi suntem încă temători
când este vorba să mergem afară şi să luăm asupra noastră
suferinţele şi ocara lui Isus Hristos.

Cuvântul
spune însă: „Cine
îşi va păstra viaţa, o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa,
o va câştiga
.”
(Matei 10.39).

Acesta
este motivul pentru care îndemnul meu este să-L slujim cu toată
fiinţa pe Domnul nostru. Să ne dezbrăcăm de lucrurile pământeşti,
să privim spre El, să credem cuvintele Sale şi să-L urmăm în
fiecare clipă.

În
ultima duminică am vorbit despre unitatea dintre Dumnezeu şi
poporul Său. Astăzi, m-am gândit să vă las să plecaţi mai
repede, deoarece v-am ţinut prea mult duminică, şi ca urmare nu am
mai avut timp să mă rog pentru toţi bolnavii.

Acesta
este motivul pentru care astăzi îi vom chema şi pe cei care au
avut un număr de rugăciune duminică, dar nu au mai fost chemaţi
din cauza timpului înaintat.

Astăzi
aş vrea să mă ocup de tema: „Cum
se zideşte credinţa adevărată!”

şi cum se procedează când se zideşte ceva. Dacă sunt printre noi
predicatori, şi ştiu că sunt, aş vrea ca după ce voi vorbi şi
se va crea prin predică o atmosferă pentru mântuire, să-i chemăm
la altar pe cei ce doresc să-L urmeze pe Domnul.

Dacă
vreţi să aveţi o atmosferă pentru vindecare, veţi primi ungerea
prin Cuvântul lui Dumnezeu, apoi această ungere se va revărsa
asupra poporului. Prin aceasta, întreaga adunare va fi unsă pentru
a putea primi acel lucru.

Voi
ştiţi că noi aşteptăm ceva. Am să fiu mai clar: voi ştiţi că
Dumnezeu îşi pregăteşte Biserica pentru venirea Sa.

Eu
cred că la venirea Sa dintâi, a fost o mare aşteptare. Ei ştiau
că Isus va veni la Praznic, de aceea, mulţi Îl aşteptau ca să-L
vadă făcând o minune. Alţii doreau să-L vadă, în timp ce alţii
voiau să Îl batjocorească. Praznicul acela a fost deosebit de
toate celelalte praznice avute până atunci. Din momentul în care
Isus a intrat în oraş călare pe un măgăruş, totul a primit o
altă notă.

Dacă
noi ştim că El va veni în aceste zile, atunci să-L aşteptăm
fiind conştienţi de faptul că ne va duce Acasă.

Haideţi
să ne plecăm capetele ca să vorbim cu El. Dacă este printre noi
cineva care are vreo cauză pe care doreşte să o încredinţeze
Domnului, să-şi ridice mâinile şi să spună: „Dumnezeule, ai
milă de mine… Eu am nevoie de mântuire. Am nevoie de vindecare.
Eu aş vrea să mă apropiu mai mult de Tine…”

Dumnezeu
să vă binecuvânteze pe toţi cei ce vă aflaţi aici.

Tatăl
nostru ceresc, noi ne apropiem de tronul Tău de har în Numele
Domnului Isus Hristos, care ne-a arătat harul Său măreţ. O, Îţi
mulţumim din toată inima pentru El, care a fost fără păcat şi a
venit să ne dea posibilitatea să fim mântuiţi, noi, cei
nevrednici care am fost aduşi aproape de Tine prin vărsarea
sângelui Său. El ne-a spălat prin apa Cuvântului Său şi ne-a
pus în faţa Ta, ca o fecioară curată şi sfântă şi ne-a făcut
vrednici înaintea Ta. Când ne gândim la spălarea Jertfei, ne
amintim şi cuvintele spuse de Ioan Botezătorul atunci când Isus a
intrat în apă pentru a fi botezat:

Eu
am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?

(Matei 3.15), dar Isus a răspuns: „Lasă-Mă
acum, căci aşa se cade, să împlinim tot ce trebuie împlinit
.”

Cu
alte cuvinte, El voia să spună: „Ioane, tu eşti profetul, iar Eu
sunt Dumnezeul tău. Noi ar trebui să fim conducători în timpul
acesta. Ştiu că tu înţelegi, şi la fel Eu, dar nu uita, Ioane,
că este de datoria noastră şi trebuie să împlinim toată
dreptatea.”

Şi
pentru că Ioan ştia că Jertfa trebuia spălată înainte de a fi
sacrificată, L-a botezat pe El, pe Mielul fără păcat al lui
Dumnezeu. Da, El a spălat Mielul înainte de jertfire.

Doamne,
curăţă în dimineaţa aceasta inimile noastre. Spală-ne cu apa
Cuvântului, ca să ne putem apropia de Tine. Curăţă-ne de orice
necredinţă, astfel încât să ne putem apropia de Tine tot mai
mult, ca o jertfă vie şi să devenim sfinţi şi curaţi înaintea
Ta. Spre aceasta se îndreaptă credinţa noastră. Îţi mulţumim
pentru toate lucrurile. Îţi mulţumim pentru fiecare suflet care
este prezent în locul acesta şi Te rog să binecuvântezi biserica
Ta, care-i cuprinde pe toţi fiii Dumnezeului celui viu, din toate
naţiunile lumii.

Acum,
când predicatorii stau la amvoane, lasă Te rog, Duhul Tău să se
reverse peste fiecare dintre ei în mod minunat, astfel încât să-şi
îndeplinească datoria la postul la care i-ai pus. Revarsă Duhul
Tău şi peste evanghelişti şi peste misionari.

O,
Doamne, mă gândesc la cei aflaţi departe, pe câmpul misiunii.
Unii dintre ei nu au nici măcar pantofi în picioare. Cu pantalonii
rupţi, ei merg prin junglă ca să ducă vestea bună a păcii şi
salvarea, celor ce sunt departe de Hristos.

Dumnezeule,
rugămintea noastră este să-L trimiţi pe Isus mai repede. Vino,
Doamne Isuse!

Noi
privim la natură, fiindcă ea este cel mai bun semn. La prima Sa
venire, o stea i-a condus pe cei trei magi la Betleem.

Vorbind
despre semnele timpului, Isus a spus că vor fi neînţelegeri între
naţiuni şi că în cer şi pe pământ vor apărea tot felul de
semne. Marea va fi tulburată de furtuni şi de vânturi puternice,
în diferite locuri vor avea loc cutremure de pământ, etc. Aceste
lucruri sunt semnale de avertizare care au rolul de a ne pune în
stare de alarmă, ca să fim pregătiţi, pentru că nu ştim ziua şi
ceasul în care va veni El.

Revenind
la ziua aceasta, Te rugăm să binecuvântezi orice cauză personală
care este adusă cu mâinile ridicate spre Tine. Doamne, Tu cunoşti
totul, de aceea, Te rog să cureţi jertfele şi cauzele noastre şi
să ne dai ceea ce vezi că ne lipseşte. Doamne, dacă printre noi
sunt oameni care nu Te recunosc ca Mântuitor, fă ca astăzi să fie
ziua în care să poată spune şi ei: „Da!” Îngăduie Tu
aceasta, Doamne!

Tată,
binecuvântează-ne astfel încât să putem pregăti adunarea ca să
primească cuvintele Tale, cu credinţă.

Trimite
Cuvântul Tău cu putere, în locul acesta şi peste tot unde vor
ajunge aceste benzi. Fă ca mulţi să fie sfinţiţi şi mântuiţi
spre slava lui Dumnezeu, pentru că Te rugăm aceasta în Numele
Domnului Isus Hristos. Amin.

Dorim
ca Dumnezeu să ne dea binecuvântarea Sa în timp ce vom citi
Cuvântul Său. Nu uitaţi că cuvintele mele, sunt cuvintele unui
om, dar cuvintele Lui sunt veşnice.

El
a spus: „Cerul
şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece!

(Matei 24.34). Aceasta este o nădejde tare!


vrea să cânt cântarea lui Eddie Perronet:

Aleluia
puterii Numelui Său!

Înaintea
Lui, îngerii se aruncă jos

Aduceţi
diadema împărătească

Şi
încoronaţi-L pe El ca Domn!

Pe
Hristos, pe Stâncă, stau eu,

Toate
celelalte sunt nisipuri care trec.

Acum,
pentru cei care vor să urmărească textul, vom citi din Matei
15.21-28:

Isus,
după ce a plecat de acolo, S-a dus în părţile Tirului şi ale
Sidonului.

Şi
iată că o femeie cananeancă, a venit din ţinuturile acelea, şi a
început să strige către El: „Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui
David! Fiica mea este muncită rău de un drac.”

El
nu i-a răspuns nici un cuvânt. Şi ucenicii Lui s-au apropiat şi
L-au rugat stăruitor: „Dă-i drumul, căci strigă după noi.”

Drept
răspuns, El a zis: „Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale
casei lui Israel.”

Dar
ea a venit şi I s-a închinat, zicând: „Doamne, ajută-mi!”

Drept
răspuns, El i-a zis: „Nu este bine să iei pâinea copiilor, şi
s-o arunci la căţei!”

Da,
Doamne”, a zis ea, „dar şi căţeii mănâncă firimiturile care
cad de la masa stăpânilor lor.”

Atunci
Isus i-a zis: „O, femeie, mare este credinţa Ta; facă-ţi-se cum
voieşti.” Şi fiica ei s-a tămăduit chiar în ceasul acela.

În
dimineaţa aceasta, vreau să vorbesc despre credinţă, de aceea
subiectul nostru va fi „Statornicia” sau „Perseverenţa”.

„A
persevera” înseamnă „a rămâne statornic pentru a ajunge la
ţintă”. Credinţa este substanţa nădejdii. Ea este dovada
existenţei lucrurilor nevăzute.

Noi
avem un trup şi suntem alcătuiţi la fel ca un bob, care are o
coajă exterioară la interior aflându-se sâmburele care conţine
germenul de viaţă.

Aşa
suntem alcătuiţi şi noi, tot din trei părţi: trup, suflet şi
duh.

Trupul
are cinci simţuri: văzul, auzul, pipăitul, gustul şi mirosul.

Sufletul
are conştiinţa, cugetul, etc. Deci sufletul nostru are cinci
intrări.

În
ce priveşte duhul nostru, spre el există o singură cale de acces,
pe care Dumnezeu a dat-o fiecărui om începând de la Adam şi Eva
încoace: voinţa proprie.

Fiecare
om este liber să aleagă dacă vrea să trăiască sau să moară.
Fiecare este liber să aleagă. Fiecare are dreptul la o alegere
liberă. Duhul pe care-l vei lăsa să te domine, va produce în tine
roadele pe care le are viaţa din tine.

Mulţi
dintre oameni se încred mai mult în cele cinci simţuri, dar mai
există încă un simţ, al şaselea, şi acesta este credinţa.

Acest
simţ al cugetului, credinţa, poate primi unul din cele două duhuri
existente: pe Duhul lui Dumnezeu sau pe duhul Satanei.

Nici
un om nu poate sluji în acelaşi timp la doi domni.

Dacă
în tine locuieşte Duhul lui Dumnezeu, posezi credinţa şi atunci
vei crede fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu. Dacă nu ai Duhul lui
Dumnezeu, înseamnă că-l posezi pe celălalt, pe duhul Satanei,
care este ticălos şi viclean. El te lasă să crezi că eşti
corect, deşi în realitate eşti pe dos.

Acum
fiţi atenţi: Dacă tu nu eşti conform Cuvântului, aceasta
dovedeşte că în tine nu poate fi Duhul lui Dumnezeu, deoarece
Duhul Sfânt este Acela care a scris Biblia.

Amintiţi-vă
ce v-am spus duminica trecută.

Eva
a avut numai o umbră de îndoială cu privire la Cuvântul lui
Dumnezeu. Satana i-a spus adevărul, el n-a tăgăduit niciodată
faptul că Cuvântul lui Dumnezeu este adevărul. Dar acea mică
răstălmăcire a Cuvântului a pricinuit marele necaz. Femeia a
dorit să fie mai deşteaptă, în loc să ţină de Cuvânt. Dacă
Dumnezeu spune că cerul şi pământul vor trece dar Cuvântul Lui
nu va trece, înseamnă că El trebuie să se împlinească până la
ultima iotă.

Perseverenţa
este statornicia în atingerea ţintei propuse.

Omul
a primit mintea ca să se poată hotărî pentru ceva. După ce se
hotărăşte, el stăruieşte în realizarea scopului propus,
deoarece crede că va reuşi să-l împlinească. Ca să fii însă
statornic, mai întâi trebuie să-ţi formezi o părere despre ceea
ce vrei să faci.

Tu
nu poţi să crezi în Dumnezeu fără să cunoşti Cuvântul Său
sau fără să ştii ceva despre El.

Poate
cineva zice: „Dacă eşti bolnav şi atingi stâlpul acesta, vei fi
vindecat.”

Fraţilor,
eu nu cred aşa ceva! Eu nu cred că în stâlpul acela este mai
multă putere decât într-o statuie, într-un crucifix sau în orice
altceva asemănător. Eu cred că puterea este numai în Hristos, iar
Hristos este Cuvântul:

La
început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul
era Dumnezeu.

Şi
Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi
.”
(Ioan 1.1, 14).

Astăzi
Cuvântul însuşi vine la noi sub forma Duhului Sfânt. Dacă
Cuvântul este în tine, înseamnă că Dumnezeu este în tine!

Mulţi
oameni încearcă să-L înfăţişeze pe Dumnezeu ca o fiinţă
mistică oarecare, ca pe Unul care este departe de om, de neatins,
dar Dumnezeu este înlăuntrul tău, nădejdea glorioasă, Hristos.
Duhul care a fost în Hristos este acum în tine.

Pavel
a spus: „Hristos
în voi, nădejdea slavei
.”
(Coloseni 1.27). Tu poţi să-L atingi în fiecare clipă, dacă
foloseşti mijloacele care-ţi sunt date.

Dumnezeu
în om este totul. Când a fost pe pământ, Hristos era trupul lui
Dumnezeu. Dumnezeu Şi-a creat acel trup. El avea un alt trup, dar
printre noi a venit în trup omenesc.

Voi
ştiţi că Solomon I-a zidit un Templu lui Dumnezeu, însă Ştefan
a spus în Fapte 7.48:

Dar
Cel Prea Înalt nu locuieşte în locaşuri făcute de mâini
omeneşti.

Dumnezeu
însuşi Şi-a creat un trup în chipul lui Isus Hristos Cel uns. Tot
ce era în Dumnezeu, a fost pus în Hristos. În El a locuit trupeşte
toată plinătatea dumnezeirii. Aşa ne învaţă Scriptura. Tot ce
era în Dumnezeu, El a lăsat să curgă în Hristos. El era Emanuel,
Dumnezeu cu noi.

Şi
tot ce era Hristos, El a pus în Biserică. Aceasta înseamnă că
El, Cel uns, Îşi continuă lucrarea prin Biserica Sa, astfel încât
Cuvântul Lui să trăiască mereu, aşa cum a trăit şi El prin
Cuvântul Tatălui, deoarece „Omul
nu trăieşte numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din
gura lui Dumnezeu
.”
(Matei 4.4).

Biserica
Lui nu trăieşte numai prin hrana naturală pe care o mănâncă
fiecare individ, ci ea trăieşte prin Cuvântul lui Hristos.

Duhul
lui Hristos intră înăuntru şi face Cuvântul viu: „Aceste
semne îi vor urma pe cei ce cred.
..”
(Marcu 16.17).

Dumnezeu
nu poate să se schimbe. Dacă El ia o hotărâre, ea rămâne aşa.

Dacă
Şi-ar schimba hotărârea, ar fi şi El o fiinţă omenească, ar fi
la fel ca mine. Dar El nu poate să greşească, deoarece este
nemărginit, este Atotştiutor şi Atotputernic, iar dacă ar face o
greşeală, nu ar mai fi Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care
rămâne la prima Sa hotărâre.

Dacă
de exemplu, un om a păcătuit şi El l-a iertat pe baza credinţei
în Cuvântul Său, atunci, dacă un alt om ajunge în aceeaşi
situaţie ca şi primul, El trebuie să procedeze la fel ca şi în
primul caz: să-l ierte şi pe celălalt om.

Dacă
un om primeşte vindecarea divină prin credinţă în Dumnezeu, El
trebuie să-i vindece şi pe ceilalţi oameni care vin să primească
vindecarea pe baza credinţei în El. Dacă n-ar proceda aşa,
înseamnă că face deosebire între oameni şi atunci n-ar mai fi
Dumnezeu. Înţelegeţi? Voi trebuie să aveţi credinţă ca să
puteţi înfăptui lucrarea pe care vreţi să o faceţi.

În
1 Ioan 3.21 scrie: „Dacă
nu ne condamnă inima…

Dacă noi facem un lucru pe care Biblia nu îl învaţă, este o
lucrare în care nu putem avea încredere. Dacă El spune ceva, iar
noi nu îi dăm nici o atenţie, prin aceasta arătăm că nu suntem
de acord cu El. Dacă procedăm în felul acesta, nu mai putem avea
îndrăzneală să mergem la El ca să-I spunem:

„Doamne,
ieri m-am îmbătat foarte tare şi mă simt rău, de aceea, Te rog
să mă vindeci. Îţi promit că nu voi mai bea atât de mult….”

Tu
trebuie să renunţi definitiv la tine şi să te predai pe deplin
lui Dumnezeu. Trebuie să crezi fiecare literă a Cuvântului Său.
Dăruieşte-te cu totul Domnului şi primeşte în schimb Cuvântul
Său. El este Cuvântul viu care face Biserica vie.

Biblia
compară Cuvântul cu o sămânţă semănată de semănător. Nu
este posibil să recoltezi grâu dacă ai semănat neghină, aşa cum
nu este posibil să recoltezi neghină dacă ai semănat grâu! Dacă
semeni grâu, vei secera tot grâu, iar dacă semeni neghină, vei
recolta tot neghină. Deci trebuie să ai Cuvântul lui Dumnezeu.

Nici
un credincios adevărat nu va susţine vreodată că Cuvântul lui
Dumnezeu a fost valabil numai în trecut. El nu va permite niciodată
ca cineva să-L socotească pe Dumnezeu un Dumnezeu al trecutului.
Bineînţeles, Dumnezeu poate fi găsit în istorie şi astăzi,
deoarece Cuvântul spune:

Isus
Hristos este acelaşi ieri, astăzi şi în veci.

(Evrei 13.8).

El
este şi astăzi la fel cum a fost în trecut, pentru că Dumnezeu nu
poate să-Şi piardă puterea!

Adevărul
este că datorită dezbinării bisericii în secte şi organizaţii,
Dumnezeu nu S-a mai putut descoperi în mijlocul ei. De ce? Pentru că
nu mai era acelaşi Cuvânt, şi pentru că Cuvântul adevărat a
fost înlocuit cu dogme şi doctrine omeneşti.

Deci,
înapoi la Cuvânt! Înapoi la Dumnezeu! Întoarceţi-vă la Cuvântul
Său viu!

Dar
mai este o problemă: Cuvântul nu face nimic din ceea ce a făgăduit,
dacă tu nu crezi în El!

El
ne cheamă: „Veniţi
la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi…

(Matei 11.28).

Când
am verificat aceste cuvinte, am văzut că sunt adevărate. Este
acelaşi Cuvânt! Şi dacă este Cuvântul lui Dumnezeu, El trebuie
să împlinească ceea ce făgăduieşte.

Acum
se ridică o întrebare: ce este adevărat şi ce este fals?

Pentru
mine ori este totul Cuvântul lui Dumnezeu, ori nu este nimic! Acesta
este motivul pentru care cred fiecare capitol din Biblie, fiecare
rând, fiecare cuvânt, fiecare virgulă, punct sau liniuţă! Eu
cred totul fiindcă este Cuvântul întreg al lui Dumnezeu. Acesta
este motivul pentru care mă prind de El cu tot sufletul meu,
bineînţeles că nu ca şi cum aş apuca un stâlp, un om, sau
altceva, ci prin credinţă.

Da,
încredinţarea mea este că prin credinţa în Cuvântul Său, eu Îl
ating pe Dumnezeu. Vedeţi? Prin credinţă, al şaselea simţ.

Dacă
Îl crezi, Cuvântul primeşte viaţă în tine, devine viu. Atunci,
fiecare Cuvânt devine un germene de viaţă, un purtător al vieţii.

Dacă
iei un pumn de grâu şi-l pui aici pe podium, nu se va întâmpla
nimic cu el. Ca să aducă roadă, este nevoie să-l pui în pământ,
dar nu în orice fel de pământ, ci într-unul potrivit.

Dacă
cuvintele bune, cad într-un pământ slab, vor aduce puţină roadă,
dar dacă sămânţa bună este pusă într-un pământ bun, va aduce
roadă însutită.

Aşa
este şi Cuvântul lui Dumnezeu când ajunge la inima omului. O
credinţă statornică în Domnul Isus Hristos, în puterea lui
Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, îl va face să răsară şi va împlini
totul. El Îşi va ţine făgăduinţa, pentru că este Cuvântul,
pentru că El este Dumnezeu.

Isus
a spus în Ioan 14.12: „Adevărat,
adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, va face şi el
lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari
decât acestea; pentru că Eu mă duc la Tatăl
.”

Eu
cred aceasta: „Lucrările
pe care le fac Eu…

acesta este deja un adevăr dovedit: „le
veţi face şi voi; ba încă altele şi mai mari.

Adevărul este că nu se pot face lucruri mai mari, deoarece El a
oprit furtuna, a biruit moartea, etc. El a făcut totul.

Dumnezeu
S-a descoperit într-un Om, în Hristos, iar astăzi Se descoperă
într-o Biserică, în Biserica Lui: „Lucrări
mai
mari decât acestea…

Sunt aceleaşi lucrări.

Nu
demult, cineva mi-a zis pe un ton critic: „Voi ar trebui să faceţi
lucrări mai mari!” dar eu i-am răspuns: „Înainte ca să faci
lucrările mari, fă-le pe cele mici!” Tu poţi să priveşti
Cuvântul şi apoi să-L pui la încercare ca să vezi dacă ceea ce
a spus El, rămâne încă acelaşi. Vei putea vedea oameni care au
destulă credinţă ca să facă ce a spus Domnul. Astăzi sunt deja
mulţi care pretind că au avut o experienţă deosebită, eu nu am
nimic împotriva acestor lucruri, dar cred că experienţa adevărată
este aceea care are loc între individ şi Dumnezeu. Orice lucrare
adevărată trebuie să izvorască din Biblie, trebuie să fie
Cuvântul lui Dumnezeu şi atunci voi şti că este adevărată.
Acesta este începutul credinţei: Isus Hristos este Acelaşi ieri,
astăzi şi în veci. El dă viaţa.

Dacă
primim această făgăduinţă a lui Dumnezeu, putem să stăm
statornici, putem să credem cu adevărat şi să stăm tari pe
Cuvântul Său făgăduit.

Indiferent
cât de mult timp va trece, făgăduinţa Lui se va împlini.

Voi
ştiţi că El a vorbit odată despre sămânţa de muştar şi
despre credinţă. Această sămânţă nu se poate amesteca cu alte
soiuri de sămânţă.

Voi
ştiţi că se poate lua sămânţă de la soiuri apropiate şi prin
amestecare se obţin soiuri noi, dar muştarul nu poate fi amestecat.

Dacă
un om primeşte un Cuvânt de la Dumnezeu, nu are importanţă cât
de mică este încredinţarea lui; dacă Acesta nu se poate amesteca
cu necredinţa, îl va conduce la Lumină. Unii dintre noi au o
credinţă care face adevărate minuni. Ei se ţin de credinţă până
primesc ceea ce cer.

Dacă
un om ajunge la credinţa adevărată şi este cuprins de ea, nu mai
există nimic care să-l poată îndepărta. El va rămâne statornic
chiar dacă cei din jur îi vor spune: „Timpul minunilor a
trecut!”, el va merge înainte fără să primească aceste şoapte.
De ce? Pentru că credinţa a intrat în inima lui şi el crede numai
Cuvântul lui Dumnezeu.

Eu
am văzut cum lepra a fost curăţată, cum surzii au auzit, orbii au
văzut, şchiopii au umblat normal, morţii au înviat, etc., de
aceea ştiu că acesta este adevărul.

Unii
întreabă: „Este bine să te iei după vedenii? Bineînţeles,
pentru că atunci ştii care este voia lui Dumnezeu. Tu nu poţi face
ceva dacă nu ştii care este voia lui Dumnezeu.

Una
din făgăduinţele Cuvântului lui Dumnezeu, este că Duhul Sfânt
va restitui darurile în Biserica Sa. Prin aceasta, El însuşi Se va
descoperi în mijlocul nostru adeverindu-Se.

Putem
dori oare ceva mai mult? El vine la noi în felul acesta. Se
descoperă personal. Dumnezeu în mijlocul poporului Său.

Dumnezeu
a spus că va face ceruri noi şi un pământ nou. Cuvântul grec
folosit aici, este „cosmos” şi înseamnă „ordinea lumii”.
Orice ordine a acestei lumi trebuie să dispară. Orice naţiune care
este stăpânită de Satana trebuie să dispară!

Noi
ştim că Satana L-a condus pe Domnul Isus pe munte şi i-a arătat
toate împărăţiile lumii, spunând: „Toate
aceste lucruri ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la
pământ şi Te vei închina mie!

(Matei 4.4), dar Domnul i-a răspuns: „Înapoia
Mea, Satană!

El ştia că va poseda Împărăţia în mia de ani, şi că toate
împărăţiile acestei lumi, au un sfârşit.

Eu
am vizitat locurile unde odinioară domneau Faraonii Egiptului. Acum
a fost necesar să se sape 20 de metri în pământ, ca să se scoată
la iveală palatele şi tronurile pe care au stat ei odinioară.

Dacă
lumea aceasta ar fi veşnică, atunci ar trebui să reziste şi
democraţiile. Aici însă există o problemă! Despre ce vorbeşte
omenirea astăzi?

În
sufletul fiecărui om este ceva care caută unitatea. Dacă ar privi
numai puţin în sus, ei ar vedea că unitatea şi puterea vin numai
de la Dumnezeu!

Dacă
credinciosul este unit cu Dumnezeu, în creaţiunea pe care a
aşezat-o El pe pământ, atunci unitatea este realizată. Şi dacă
acel om este stăruitor în păstrarea acestei unităţi, atunci
nimeni şi nimic nu-l poate despărţi de Dumnezeu!

Isus
a spus în Ioan 14.12,19: „…lucrările
pe care le fac Eu, le veţi face şi voi…

Peste
puţină vreme, lumea

(cosmosul) nu
Mă va mai vedea.

Ei
nu Mă vor mai vedea. Cine? Această ordine a lumii.

Cine?
Mulţi dintre membrii bisericilor, oameni care merg la adunare şi
sunt de părere că totul este în ordine cu credinţa lor.

Voi
întrebaţi: „Ce vrei să spui? De ce nu este totul în ordine dacă
sunt membrul unei biserici?”

Este
adevărat că voi sunteţi cetăţeni buni şi vă gândiţi că
faceţi binele, dar lăsaţi-mă să spun ceva, prieteni!

Mai
întâi este nevoie să fiţi născuţi din nou. Voi nu intraţi în
Biserica lui Hristos printr-o strângere de mână, nici prin
trecerea numelui în registrul unei biserici, ci prin naşterea din
nou.

Eu
trăiesc în familia Branham de 42 de ani, dar n-am fost invitat
niciodată să mă ataşez la această familie ca să-i primesc
numele. Eu am fost născut în această familie. Eu sunt un Branham
prin naştere.

Exact
aşa este şi cu creştinul născut din Duhul lui Dumnezeu. El este
statornic. Numai aşa poţi ajunge să primeşti ceva. Toţi oamenii
lui Dumnezeu din generaţiile trecute au fost în stare să ajungă
la ţintă. De ce? Pentru că au stat statornici pentru a atinge
ţinta propusă şi au reuşit.

Totul
depinde de ţinta pe care o ai, de stăruinţa cu care stai pe
poziţie şi de încredinţarea pe care o ai, în lucrarea pe care
trebuie s-o faci. Noi trebuie să avem încredere în Dumnezeu. Să
credem făgăduinţa Sa.

Am
aici mai multe versete din Scriptură la care vreau să mă refer.
Dacă vrei să fii stăruitor, trebuie să posezi mai întâi ceva
care să-ţi dea încredere în lucrul pe care vrei să-l faci.

Acum,
vreau să mergem la Biblie.

Biblia
spune că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Ţineţi
minte aceasta!

Când
Hristos era încă pe pământ, El a spus: „Lucrările
pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.

Iar ultimul îndemn pe care l-a dat Bisericii Sale înainte de a
pleca la cer a fost: „Duceţi-vă
în toată lumea…

(Marcu 16.15).

Ascultaţi
acum care a fost prima însărcinare pe care a dat-o El Bisericii
Sale:

Matei
10.6-8: „Ci
să mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel.

Şi
pe drum, propovăduiţi, şi ziceţi: „Împărăţia cerurilor este
aproape!”

Vindecaţi
pe bolnavi, înviaţi pe morţi, curăţiţi pe leproşi, scoateţi
afară dracii. Fără plată aţi primit, fără plată să daţi.

Aceasta
a fost prima însărcinare dată Bisericii.

Ultima
însărcinare, ultimele cuvinte rostite de El înainte de a Se ridica
la cer, rămân valabile pentru toţi copiii Săi, până când
strigătul arhanghelului va vesti venirea Domnului:

Duceţi-vă
în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.

Cine
va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va
fi osândit.

Iată
semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor
scoate draci; vor vorbi în limbi noi;

vor
lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma;
îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor
însănătoşa
.”
(Marcu 16.15-18).

Ucenicii
se întorceau plini de bucurie.

Domnul
era cu ei, iar ei Îl mărturiseau prin Cuvânt şi putere.
Înţelegeţi voi? Ei erau stăruitori în această lucrare, deoarece
trebuiau să ajungă la ceva.

Ei
primiseră o însărcinare directă. Până când? Această
însărcinare trebuia să se răsfrângă asupra lumii întregi şi
să cuprindă fiecare făptură. Pentru câte generaţii? În fiecare
generaţie şi la orice făptură.

Petru
a spus în Fapte 2.38-39:

Pocăiţi-vă,
şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre
iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.

Căci
făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi
pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi
va chema Domnul, Dumnezeul nostru.

Vedeţi,
voi nu puteţi limita puterea Duhului Sfânt într-un timp întunecat,
pentru o singură generaţie, pentru aşa numita „epoca
apostolică!” Dumnezeu a ştiut că oamenii vor face aceasta, de
aceea a spus:

Nu
vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi.

Voi
ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână
cu voi în veac; şi anume, Duhul adevărului
.”
(Ioan 14.18,16,17).

Peste
puţină vreme, nu Mă veţi mai vedea; apoi iarăşi peste puţină
vreme, Mă veţi vedea iarăşi…

(Ioan 16.16).

Şi
iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul
veacului
.”
(Matei 28.20).

Isus
Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!

(Evrei 13.8).

Dumnezeu
trăieşte în Biserica Sa, în poporul Său.

Cineva
zice: „Ce fel de credinţă este aceasta, frate Branham?”

Dumnezeu
nu face deosebire. El se ocupă cu fiecare individual: cu fiecare
bărbat şi femeie în parte, cu fiecare băiat sau fată. Pe
Dumnezeu nu-L interesează de care biserică aparţine omul
respectiv, El caută suflete însetate.

A
stărui înseamnă a sta neclintit pentru a atinge ţelul propus.
Credincioşii din fiecare epocă au procedat aşa.

Să-l
privim de exemplu pe Noe. El a fost un om foarte stăruitor după ce
a cunoscut voia lui Dumnezeu.

Mai
întâi trebuie să cunoşti voia lui Dumnezeu. Exact aşa cum aţi
venit în locul acesta ca să vă rugaţi, exact aşa trebuie să
căutaţi şi voia lui Dumnezeu, ca să vedeţi dacă El vrea să vă
vindece sau nu. Dacă aţi venit în locul acesta ca să primiţi
mângâiere, trebuie să aflaţi mai întâi dacă este voia Lui ca
să fiţi salvaţi. Şi apoi, după ce sămânţa a răsărit în
inima voastră, veţi putea stărui deoarece nu va mai fi nimic care
să vă îndepărteze de ţintă. Atunci nu vă va mai interesa
faptul că înţelepţii vor spune: „Asta nu mai este aşa….
Cealaltă nu poate fi aşa…” Nimeni şi nimic nu vă va mai putea
îndepărta nici măcar cu un milimetru de pe poziţie, pentru că
ştiţi care este voia lui Dumnezeu. El a vorbit inimii voastre şi
voi sunteţi încredinţaţi. Lucrul acesta vă va sprijini, chiar
dacă credinţa voastră este numai cât un bob de muştar.

El
vă va arăta drumul cel drept spre ţintă. Voia lui Dumnezeu este
dreptatea şi adevărul.

După
ce Noe auzit glasul Domnului care i-a spus că va fi o inundaţie
care va distruge lumea şi natura, a făcut întocmai cum i s-a
poruncit.

Domnul
Isus a spus în Luca 17.26 că: „Ce
s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel şi în
zilele Fiului omului.

Noi
putem vedea deja aceste lucruri sub ochii noştri.


vrea să vă spun ceva.

Când
am fost în Bombay, India, Domnul ne-a dat o mulţime de ascultători:
trei sute de mii de oameni cărora li s-a predicat Evanghelia.

Oamenii
din India sunt săraci, cu adevărat săraci. Ei îşi fac gardurile
din piatră. Cu câteva zile înainte de-a avea loc acel mare
cutremur, păsările şi-au părăsit cuiburile dintre pietrele
gardurilor şi au zburat pe copacii de pe câmp.

Animalele
care se aflau printre acele garduri de piatră, s-au refugiat şi ele
pe câmp şi au rămas în soarele arzător. Ele nu s-au mai întors
la umbra gardurilor de piatră. Nu se putea da nici o explicaţie cu
privire la această purtare ciudată a animalelor, dar apoi, deodată
a început cutremurul care a rupt gardurile şi a dărâmat casele.
Dacă păsările şi animalele ar fi rămas între acele garduri, ar
fi fost ucise.

Nu
puteţi vedea că acelaşi Dumnezeu le-a avertizat şi pe animalele
din zilele lui Noe, referitor la urgia care urma să vină? El le-a
dat instinctul care le-a îndemnat să părăsească zidurile înainte
ca acestea să se prăbuşească.

Iar
dacă Dumnezeu se îndură şi priveşte spre păsări şi animale ca
să le ajute, cu atât mai mult Se va îndura de voi. El ştie să
Îşi apere proprietatea Sa.

Soră,
care zaci pe targa aceasta, dacă El hrăneşte vrăbiile, cu cât
mai mult Se gândeşte la tine? Cu cât mai mult preţuieşti tu
decât o vrabie? Ai încredere în Dumnezeu, fără să iei în
considerare simţurile tale! Ţine-te tare de Cuvântul lui Dumnezeu.
Bine?

Fiţi
stăruitori! Credeţi-L pe El şi ţineţi cu tărie la Cuvântul
Său!

După
ce cutremurul s-a terminat, păsările au zburat din nou în oraş şi
şi-au făcut cuiburi printre garduri. La fel au făcut şi
animalele.

Acelaşi
Dumnezeu a fost şi în zilele lui Noe.

Oamenii
din zilele lui Noe, posedau o ştiinţă mult mai avansată decât
cea din zilele noastre. Ei au realizat proiecte mai mari decât noi.
Construcţiile ridicate de ei s-au păstrat până în zilele
noastre. Aveau un lichid de îmbălsămare cu ajutorul căruia făceau
vestitele mumii. Din câte ştiu eu, noi nu am reuşit încă să
facem aşa ceva. Cine poate ridica în zilele noastre o piramidă?
Gândiţi-vă numai de câte camioane am avea nevoie ca să
transportăm un singur bloc de piatră? O putere dinamică n-ar fi
putut ridica o astfel de construcţie gigant cu ajutorul utilajelor
pe care le posedă astăzi; este nevoie de puterea atomică. S-ar
putea ca tocmai folosirea greşită a energiei atomice să fi
provocat ploaia care a distrus lumea. Vedeţi, dacă Dumnezeu a spus
că va ploua, aşa a fost, deşi până atunci nu plouase niciodată.

Noe
nu a primit nici măcar o notiţă din dovezile ştiinţei. El a
rămas credincios vocii lui Dumnezeu, care-i spusese că va ploua
deşi până atunci nu căzuse nici măcar o picătură de ploaie.
Înţelegeţi?

Când
Domnul l-a trimis pe Avraam pe vârful muntelui şi i-a cerut să-l
jertfească pe Isaac, el L-a ascultat fără şovăire.

Când
Isaac i-a zis lui Avraam: „Tată!
Iată focul şi lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?

el i-a răspuns: „Dumnezeu
însuşi va purta de grijă…

(Geneza 22.7-8).

Acel
tată bătrân avea 114 ani şi a aşteptat 25 de ani făgăduinţa
lui Dumnezeu. El a ţinut cu tărie la Cuvântul lui Dumnezeu care-i
făgăduise că va primi un urmaş, şi nu a cedat în nici un necaz.
Cum a fost el? Stăruitor.

El
îşi spunea: „Până astăzi m-am încrezut numai în El şi ştiu
că dacă Dumnezeu a putut să mi-l dea pe Isaac, îl va învia şi
din morţi ca să mi-l dea înapoi!”

Aici
este statornicia. Trebuie să fii stăruitor, să te încrezi pe
deplin în Cuvântul lui Dumnezeu.

În
momentul când Avraam a ridicat mâna ca să-l înjunghie pe Isaac, a
venit un înger care i-a apucat mâna şi l-a oprit. Privind în
spatele său, Avraam a văzut un berbec încurcat cu coarnele într-un
tufiş. De unde venise acel berbec? Avraam mersese timp de trei zile
(cam 25 de mile).

Când
merg la vânat sau în patrulare, fac întotdeauna cam 25-30 de mile.

Şi
Avraam a ajuns după cele trei zile, într-un loc sălbatic, în
munţi. Cum scăpase acel berbec de animalele sălbatice de care era
plin muntele? Şi încă ceva: el se afla pe vârful muntelui, acolo
unde nu era nici un strop de apă. Deci nu este de mirare că Avraam
a numit locul acela: „IeHoVaH-Jire” adică: „Domnul va purta de
grijă!”

Cineva
întreabă: „Cum, este posibil ca El să mai facă aşa ceva şi în
timpul nostru, frate Branham? Cum va rezolva El problema cutare? Ce
părere ai despre aceasta?”

El
este şi astăzi acelaşi „IeHoVaH-Jire”.

Noi
stăm statornici pe Cuvântul Său, deoarece El va face tot ce a
făgăduit. Amin. El poate lua un membru din această biserică rece,
să îi dea viaţă şi să-i aprindă inima pentru Evanghelie. El
poate să ia o femeie stricată de pe stradă, sau un beţiv, şi să
facă din ei un bărbat sau o femeie creştină. De ce? Pentru că El
este IeHoVaH-Jire şi Îşi va pregăti El însuşi o jertfă pentru
Sine.

Cum
poate cineva să-L pună pe Dumnezeu alături de un om? Noi ne mişcăm
şi acţionăm în orizontul nostru pământesc, dar haideţi să ne
smulgem din acest orizont, pentru că după cum ştiţi acest lucru
i-a adus numai necazuri Evei. Gândiţi-vă prin Duhul lui Dumnezeu!
Gândiţi-vă la ceea ce spune Cuvântul Său şi staţi deasupra
lucrurilor pământeşti prin credinţă! Fiţi încredinţaţi pe
Cuvântul Său!

Pe
Noe nu l-a interesat ce spuneau dovezile ştiinţifice ale vremii,
care spuneau că nu este posibil să plouă. El credea că Dumnezeu
poate să aducă ploaia şi că o va aduce, pentru că aşa a
făgăduit. El ştia că Dumnezeu va face ce a spus.

Şi
ce a făcut Noe?

El
nu a stat nepăsător, mulţumindu-se doar să spună: „Eu cred ce
a spus El!”

Nu,
el nu a făcut aceasta. Înţelegeţi la ce mă refer?

El
nu a stat cu mâinile în sân.

Deci,
dacă voi doriţi să fiţi mântuiţi, nu staţi nepăsători, nu vă
mulţumiţi cu faptul că aparţineţi de o biserică! El v-a
făgăduit salvarea.

De
ce rămâneţi pe loc dacă sunteţi bolnav?

Aceasta
şi-au zis şi leproşii care stăteau la poarta Samariei, atunci
când cetatea era înconjurată de sirieni: „La
ce să şedem aici până vom muri?

(2 Împăraţi 7.3).

Vedeţi?
Când sirienii au înconjurat cetatea, cei patru leproşi s-au
hotărât să rămână acolo până vor muri, dar apoi şi-au zis:

Dacă
ne vom gândi să intrăm în cetate, în cetate este foamete, şi
vom muri; şi dacă vom sta aici, de asemenea vom muri. Haidem dar să
ne aruncăm în tabăra Sirienilor; dacă ne vor lăsa cu viaţă,
vom trăi, iar dacă ne vor omorî, vom muri.

(v.4).

Oh,
cât de puţină nădejde au avut ei! Cât de puţină! Ei mergeau
spre tabăra vrăjmaşului, frământaţi de un singur gând: „Oricum
trebuie să murim, dar dacă reuşim, ne salvăm viaţa!” Asta
este!

Astfel,
au mers în tabăra vrăjmaşă, iar Dumnezeu le-a răsplătit
nădejdea din plin, ei fiind aceia care au salvat şi Israelul.

Noi
avem nevoie şi astăzi de astfel de bărbaţi şi femei care primesc
Cuvântul lui Dumnezeu şi stau cu tărie de partea Lui!

Dumnezeu
este Acela care îngăduie să vină cutremure; El îi provoacă pe
cei fricoşi să intre în tabără; El se îngrijeşte să cadă
ploaie de sus, sau să fie secetă, etc.

„Frate
Branham, medicul mi-a spus că am cancer şi că voi muri!”

Eu
nu am nimic împotrivă la ceea ce a zis medicul, deoarece spune ceea
ce ştie, dar el are numai cinci simţuri cu care poate să lucreze,
iar ca să vă dea diagnosticul, se foloseşte doar de două: de
pipăit şi de văz. El poate să vă pipăie, sau să vadă ceva
prin aparatul Roentgen. Da, aceasta este tot ce poate face el.

Dar
voi să nu vă luaţi după constatările lui, ci priviţi la ceea ce
spune Cuvântul!

Cum
te poţi vindeca de o asemenea boală? Dumnezeu a spus că o va face,
iar dacă a făgăduit, aşa va fi!

Cuvântul
Său rămâne pentru veşnicie. Cuvântul S-a făcut trup şi se va
face trup şi în tine, cu condiţia să vrei:

Dacă
rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele,
cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.

(Ioan 15.7).

Lăsaţi
Cuvântul să rămână în voi! Credeţi-L! Cuvântul este sămânţa
care va aduce la suprafaţă făgăduinţele Lui!

Poate
că filozofii din zilele lui Noe s-au ridicat şi au spus: „Domnule
Noe, tu eşti un predicator bun şi noi te apreciem. Ai o biserică
şi o familie frumoasă, dar dacă nu mergi cu noi… Ştim că
înveţi altceva, dar vezi, tu îi sperii pe oameni când le spui că
totul se va sfârşi, de aceea vrem să îţi dovedim ştiinţific că
nu va ploua.”

Oh,
Satan nu a murit încă! El încearcă să vină şi astăzi cu
aceleaşi cuvinte:

„Dacă
eşti Fiul lui Dumnezeu, lasă-mă să văd o minune! Transformă
pietrele acestea în pâine, căci sunt flămând. Dacă vei face
aceasta, voi crede în Tine…”

Tot
Satan este acela care i-a învăţat pe preoţi să spună:

Dacă
este Împăratul lui Israel, să Se pogoare acum de pe cruce, şi vom
crede în El!

(Matei 27.42).

Satana
nu moare şi îşi aduce tot timpul în scenă, oamenii lui. Dar şi
Dumnezeu Şi-i aduce pe ai Săi, pe slujitorii Săi în care
locuieşte Duhul Sfânt şi care sunt unşi prin Cuvântul Său.

Nu
demult am vorbit cu un predicator pe care l-am întâlnit în biroul
unui medic. Eu am întâlnit mai mulţi medici care cred în
vindecarea divină, decât predicatori.

Un
reporter m-a întrebat despre minunea cu Danny. Era un reporter de la
ziarul „Reader’s Digest”, şi el m-a întrebat ce părere am
despre fraţii Mayo, care sunt medici.

Voi
ştiţi care este părerea lor despre vindecare: „Noi”, au spus
ei, „nu pretindem că suntem vindecători. Noi suntem numai un
ajutor pentru natură. Există un singur Vindecător şi Acela este
Dumnezeu.”

Acesta
este adevărul. Noi oamenii, putem să gândim una şi alta, dar
există Unul care priveşte şi pătrunde toate lucrurile. Noi suntem
fiinţe mărginite şi cu multe greşeli, dar El este Dumnezeul cel
nemărginit.

Ar
trebui să credem aceasta. Dacă eu aş putea explica toate
lucrurile, nu aş mai avea nevoie de credinţă.

Vedeţi
însă? Eu nu pot explica de ce o vacă neagră mănâncă iarbă
verde şi face lapte alb. Nici voi nu puteţi explica cum face
Dumnezeu lucrarea Sa. Eu nu voi şti niciodată aceasta, dar cred.
Prin credinţă, noi vom fi salvaţi şi tot prin credinţă vom fi
vindecaţi. Tot ce vine de la Dumnezeu se primeşte prin credinţă.

Nu
demult, un bărbat tânăr a vrut să batjocorească la radio,
lucrarea care se petrece în mijlocul nostru. El cerea să dovedim
totul ştiinţific, dar eu i-am răspuns:

„În
cazul acesta, tu nu vei fi niciodată creştin.”

„Oh,
dar eu sunt creştin”,a
răspuns el.”

„Nu,
tu nu poţi fi creştin!”

„Adu-mi
o dovadă ştiinţifică pentru Hristos”,
a continuat el.

Atunci
l-am întrebat:

„Eşti
căsătorit?”

„Da.”

„Îţi
iubeşti soţia?”

„Da.”

„Adu-mi
o dovadă ştiinţifică.”

„Nu
pot.”

„Dacă
nu-mi poţi dovedi ştiinţific, înseamnă că nu o iubeşti.
Înseamnă că te înşeli singur. Uite, cumpără-mi dragoste de 25
de cenţi şi încredere de 10 cenţi!”

„Aceasta
este imposibil”,
a răspuns el.

Vedeţi?
Armătura lui Dumnezeu este: credinţa, dragostea, bunătatea,
bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, blândeţea.

Scutul
unui creştin este credinţa. Noi Îl credem pe Dumnezeu pentru că
ne încredem în Cuvântul Său.

Ce
înseamnă aceasta?

Pavel
ne spune că Avraam a fost socotit neprihănit prin credinţă, în
timp ce Iacov scoate în evidenţă necesitatea faptelor.

Pavel
a relatat ce vede Dumnezeu, iar Iacov, ceea ce vede omul:

Tot
aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi.

…îţi
voi arăta credinţa mea din faptele mele.

(Iacov 2.17-18).

Vedeţi,
dacă nu veţi uni credinţa cu fapta, nu puteţi avea credinţă.
Înseamnă că numai vorbiţi despre credinţă, dar n-o posedaţi.
Cine crede cu adevărat, va dovedi aceasta prin fapte. Aşa trebuie
să fie! Începeţi cu fapta!

Noe
şi-a transpus credinţa în faptă. Cum? Imediat ce i-a vorbit
Domnul, a început să construiască corabia. Nu l-a interesat ce a
spus ştiinţa referitor la această problemă.

Oamenii
veneau la el şi-i spuneau:

„Uite
Noe, noi îţi vom dovedi ştiinţific că nu este posibil să plouă
de sus!”

Noe
răspundea însă: „Pe mine nu mă interesează dovezile voastre
ştiinţifice! Dumnezeu mi-a spus că va ploua şi eu Îl cred pe El!
Da, va ploua!”

„De
unde va veni ploaia despre care vorbeşti tu, domnule Noe? De unde va
veni?”

„Nu
ştiu”, a răspuns Noe, „dar ştiu că Dumnezeu este Atotputernic
şi dacă El a spus că va ploua, aşa va fi.”

Exact
acelaşi lucru îl spun şi astăzi înţelepţii lumii. Deşi văd
clar lucrarea Duhului în adunare, ei o numesc „telepatie”.

Lucrarea
Duhului prin vedenii este numită „telepatie”. Ce fel de
telepatie au avut prorocii? Ce a avut Isus când l-a întâlnit pe
Natanael care a fost adus la el de către Filip?

Auzind
cuvintele lui Filip, Natanael l-a întrebat neîncrezător:

Poate
ieşi ceva bun din Nazaret?

(Ioan 1.46).

Dar
când a ajuns în faţa lui Isus, Acesta i-a zis: „Iată
cu adevărat un Israelit, în care nu este vicleşug.

(v. 47).

Mirat,
Natanael L-a întrebat:

De
unde mă cunoşti?” …. Drept răspuns Isus i-a zis: Te-am văzut
mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.

(v. 48).

Aceasta
era ceva real. Betsaida era la trei zile de locul în care se afla
Isus, deci cum a putut să-l vadă Isus pe Natanael?

Natanael
era un bărbat credincios care voia să vadă cum se manifestă
Cuvântul vorbit de Dumnezeu. El ştia că Mesia va fi un Proroc,
pentru că aşa le spusese Moise, dar când Isus i-a spus acele
cuvinte, el a spus:

Rabi,
Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel!

(v. 49).

Acolo
erau preoţi onoraţi de popor, îmbrăcaţi în mari onoruri şi
merite, erau cărturari care pretindeau că cunosc Cuvântul lui
Dumnezeu, dar nu ceea ce pretinde cineva este important, ci să-L
cunoşti cu adevărat pe El, să recunoşti Cuvântul Său, aceasta
contează. Deşi aveau pretenţia că ei cunosc Cuvântul, acei
bărbaţi susţineau că Isus este un vrăjitor care lucrează cu
Beelzebul. Ei nu spuneau aceasta cu voce tare, ci o gândeau. Nu aşa
spune Biblia?

Luca
11.17: „Isus
le-a cunoscut gândurile.”

El
le-a spus mai departe: „Voi
vorbiţi împotriva Mea şi Eu vă iert pentru aceasta, dar când va
veni Duhul Sfânt şi veţi vorbi împotriva Lui, acest lucru nu vi
se va ierta nici în veacul acesta, nici în veacul viitor.”

Vedeţi?
Duhul Sfânt. Dacă vorbiţi împotriva Lui, nu mai este nimic de
făcut.

Acei
bărbaţi trebuiau să dea un răspuns bisericilor lor, să le
explice ce este cu acel Bărbat, cu Isus. De aceea au spus: „El
citeşte gândurile oamenilor cu ajutorul telepatiei, deci este un
vrăjitor, unul care lucrează cu Beelzebul. Fiecare ştie că
vrăjitorii vin de la Satana!”

Prin
aceasta, ei spuneau că lucrarea lui Dumnezeu vine de la Satana.
Vedeţi, aceasta este hula.

Nu
ştiţi că Satana lucrează întotdeauna împotriva adevărului? El
suceşte întotdeauna adevărul. Păcatul este de fapt inversarea
adevărului şi a dreptăţii.

Ce
este moartea? Opusul vieţii.

Desigur,
acesta este modul în care ne-o arată Cuvintele Sale, dar oamenii
încearcă să spună altceva, pentru că nu cunosc Cuvântul lui
Dumnezeu. Ei nu au destulă încredere ca să-L primească. Natanael
însă, L-a primit.

Cum
s-a întâmplat cu Simon? Bătrânul lui tată îi spunea: „Simone,
fiul meu, înainte ca să vină sfârşitul, va veni El. Eu L-am
aşteptat în vremea mea, dar n-a venit. Poate că va veni în
timpul vieţii tale. Dacă va veni, ascultă-mă ca să ştii ce se
va întâmpla: va fi o mare nelinişte şi vor apare tot felul de
imitaţii. Tu să nu uiţi aceasta, şi în toate lucrurile să te
încrezi numai în Cuvânt. Când va veni Mesia, El va fi un Proroc
la fel ca Moise, fiindcă aşa spune Cuvântul lui Dumnezeu. În
realitate, El va fi mai mult decât un proroc, dar cuvintele şi
faptele Lui vor fi acelea ale unui proroc, ca să-L putem cunoaşte
că este Dumnezeu însuşi. Să nu uiţi aceasta!”

Bănuiesc
că atunci când a venit la el fratele său Andrei, şi i-a spus:
Noi
am găsit pe Mesia
”,
Petru i-a răspuns: „Lasă-mă în pace cu aceasta şi ai grijă să
nu te rătăceşti!”, dar în ziua următoare când s-a întâlnit
cu Domnul Isus, părerea lui s-a schimbat, deoarece atunci când l-a
văzut, Domnul i-a zis: „Tu
eşti Simon, fiul lui Iona…

(Ioan 1.42).

Atunci
Petru a primit încredinţarea. Biblia spune că el era un pescar
neştiutor şi neînvăţat, care nu ştia să-şi scrie nici măcar
numele, dar lui Dumnezeu i-a plăcut credinţa lui, de aceea i-a dat
cheile Împărăţiei:

Pe
această piatră voi zidi biserica Mea.

(Matei 16.18).

Se
referea oare Domnul la o piatră fizică pe care este zidită
Biserica Sa, cum afirmă catolicii? Nu! Dar pe care piatră este
zidită Biserica Sa? Pe descoperirea divină.

…nu
carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu
care este în ceruri.

(v. 17).

Pe
această piatră, adică pe Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu este
zidită Biserica Sa „şi
porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.

(v. 18).

De
ce? Pentru că Puterea lui Dumnezeu este aceea care lucrează prin
Cuvânt între oameni. Cuvântul S-a făcut trup, viaţă.

Aşa
a fost şi cu Noe. Cuvântul era viaţă în el.

Oamenii
spuneau: „Vezi, nu a plouat nici ieri, deşi tu spuneai că va
ploua. Când are să înceapă ploaia de care tot vorbeşti?”

„Nu
ştiu, dar va ploua.”

„De
unde ştii că va ploua?”

„Aşa
a spus Dumnezeu.”

În
acelaşi fel vorbeau oamenii şi în timpul lui Avraam. El avea deja
100 de ani, iar Sara, 90.

„O,
femeia aceasta de 90 de ani, această bătrână sărmană, se
pregăteşte să primească un copil! De 25 de ani pregăteşte
lucruri pentru el. Este aşa de bătrână că se clatină pe drum,
în timp ce Avraam este deja cu spatele încovoiat şi cu barba
lungă. Cum vine asta, Avraam? Pe vremuri, când ai părăsit oraşul,
ne-ai spus că vei primi un copil prin Sara, cum stau lucrurile? L-ai
primit?”

Avraam
răspundea însă liniştit: „Slavă Domnului, îl voi primi!”

„Cum?”

„Nu
ştiu, dar cred, pentru că aşa a spus Dumnezeu.”

Când
Dumnezeu spune ceva, nu are importanţă dacă ai 25 de ani, sau 100
de ani; acel lucru se va împlini!

Înţelegeţi?
El a fost stăruitor. Voi trebuie să aveţi răbdare, să fiţi
atenţi ca să nu pierdeţi ţinta din ochi şi să rezistaţi!

Trebuie
să fiţi asemenea copilului care ridică un zmeu. Când a fost
întrebat unde se află zmeul ridicat de el, copilul a răspuns
simplu: „Este acolo sus, pentru că îl simt prin sfoară.”

Aşa
trebuie să fie orice bărbat sau femeie care primeşte Cuvântul lui
Dumnezeu. Ei au un sprijin, o ancoră în ceaţă.

Pot
să lovească oricât furtunile şi vânturile; sprijinul lor rămâne.
Voi trebuie să vă ţineţi doar de această ancoră.

Desigur,
Noe a crezut ceea ce a hotărât Dumnezeu pentru el. Nu vreţi să
ajungeţi şi voi la aceasta? Dacă vreţi să ajungeţi, fiţi
stăruitori ca el! Dacă primiţi Cuvântul lui Dumnezeu, atunci
ţineţi cu tărie la El, deoarece Cuvântul este făgăduinţa lui
Dumnezeu pentru voi!

Moise…Câte
lucruri s-ar putea spune despre mulţi alţii, dar mă voi opri la
Moise. Noi ştim că el a crescut în palatul lui Faraon şi că era
un bun diplomat, un bun soldat, mai bine zis general, şi că urma să
fie viitorul Faraon. Amin. Mă simt foarte bine în Duhul. Da,
viitorul Faraon. Dacă n-ar fi dorit să-şi elibereze poporul aflat
în robia Egiptului, Moise ar fi avut Egiptul în mâinile sale. El
ar fi putut să facă tot ce voia dacă ajungea Faraon.

El
a părăsit însă Egiptul, iar într-o zi, Dumnezeu i-a vorbit
dintr-un rug. Oh, el a trebuit să renunţe la toată pregătirea,
pentru că întreaga lui teologie a capitulat în momentul când i-a
vorbit Dumnezeu din rugul aprins.

Cu
toiagul în mână, cu soţia călare pe catâr şi cu micuţul
Gherşom în braţele ei, Moise a pornit spre Egipt. El a fost
stăruitor şi răbdător.

„Moise,
crezi cumva să la cei 80 de ani pe care îi ai, vei reuşi să
eliberezi poporul evreu din robia Egiptului, ajutat doar de un toiag
strâmb?”

Fraţilor,
el a mers în Egipt asemenea unui om oarecare din ţară, care ar
vrea să cucerească Rusia.

Dar
aceasta este totul, pentru că El de aceasta are nevoie: de un singur
bărbat. Cu un singur bărbat, Dumnezeu poate rupe Rusia în bucăţi.
Şi El l-a luat pe Moise, care era căsătorit cu o fată frumoasă,
cu care avea un copil şi care moştenea de la socrul său, preotul
Madianului, o turmă mare de oi. El avea probabil o casă frumoasă
la ţară, într-un loc plăcut. Putea să vâneze, şi avea mult
lapte şi lână, de la oi, deci un comerţ în floare, pentru că pe
acolo treceau caravanele. Nu exista nici o problemă care să-i fi
produs îngrijorare.

Dar
într-o zi, povara poporului său, care era greu asuprit în Egipt, a
fost pusă pe umerii lui, iar în clipa aceea, de când Dumnezeu i-a
vorbit din rugul aprins, el nu a mai avut linişte.

Noi
vorbim aici despre stăruinţă:

„Moise,
unde-ţi este armata?”

„Nu
am nevoie de aşa ceva, pentru că armata mea este invizibilă!”

Aşa
s-a întâmplat într-o dimineaţă şi la Dotan, când profetul
Elisei, s-a rugat Domnului să deschidă ochii slujitorului său, ca
să vadă oştirea invizibilă care era de partea lor.

Astfel,
Moise a plecat la drum neavând în mână altceva decât toiagul său
strâmb. În urma lui venea catârul pe care se afla toată avuţia
lui, iar barba i se mişca într-o parte şi-n alta…. „Slavă lui
Dumnezeu!” El mergea înainte cu ochii aţintiţi spre cer.

Uneori,
în ochii oamenilor, credinţa unui om apare ca ceva de râs. Dar
nu-i lua în seamă, ci fii stăruitor, căci dacă stai pe Cuvântul
lui Dumnezeu, totul se va împlini întocmai! El va împlini ceea ce
a spus!

Moise
a fost stăruitor. El s-a dus direct la Faraon, deşi se părea că
este greşit şi că merge pe o cale greşită. El i-a spus lui
Faraon: „Îţi voi dovedi că am fost trimis de Dumnezeu!” şi a
aruncat toiagul la pământ, iar acesta s-a transformat imediat
într-un şarpe.

Atunci,
Faraon a chemat vrăjitorii, doi îndrăciţi, aşa cum găsim şi în
aceste zile din urmă, care şi-au aruncat toiegele la pământ şi
iată că s-a întâmplat acelaşi lucru.

Când
a văzut aceasta, Moise nu a mai ştiut ce să facă, dar era
încredinţat că Dumnezeul care îl trimisese la Faraon, era cu el.

Uneori,
ajungi într-o situaţie în care nu mai ştii ce să faci şi atunci
oamenii spun: „Omul acela este pierdut!” Dar chiar şi atunci mai
există o cale: dacă Dumnezeu este în inima ta, vei fi biruitor! Tu
trebuie să stai doar tare pe Cuvânt şi să-i dai slavă lui
Dumnezeu.

Moise
ştia că este trimis de Dumnezeu. El a văzut cum şarpele lui a
şuierat de câteva ori (poate era un Piton), după care i-a înghiţit
pe ceilalţi şerpi.

V-aţi
gândit vreodată, ce s-a întâmplat cu toiegele vrăjitorilor? Ele
nu mai erau. Moise a luat în mână numai toiagul său.

Aşa
va proceda şi în zilele acestea, Dumnezeu, prin puterea Sa!

El
l-a trimis pe Moise ca să-i spună lui Faraon: „Lasă-ne să
plecăm, pentru că altfel va urma cutare şi cutare lucru…”

Apoi
el L-a chemat pe Dumnezeu, iar Dumnezeu a trimis nişte muşte,
lăcuste şi toate celelalte urgii care au lovit Egiptul.

Cum
era Moise? Hotărât şi statornic.

Dumnezeu
îi spusese: „Adu copiii lui Israel la muntele acesta!”

Moise
ştia care era voia lui Dumnezeu deoarece fusese condus de o vedenie.
El ştia că mai degrabă va trece cerul şi pământul, decât să
treacă această viziune. Ce a urmat? El a verificat această lucrare
prin stăruinţă.

Frate,
dacă vei primi în dimineaţa aceasta o vedenie de la Dumnezeu, şi
o vei spune, eu o voi păstra cu stăruinţă în inima mea, până
când se va împlini.

Da,
Moise a primit o vedenie şi a urmat cu statornicie Cuvântul
(Levitic 1.22). Frate, dacă Dumnezeu vorbeşte, să nu te
îngrijorezi, pentru că acel lucru se va întâmpla.

Cum
a putut să stea David împotriva lui Goliat? Pentru că era
statornic: „Vreţi să-mi argumentaţi ceva cu ştiinţa şi cu
experienţele voastre?” spunea el. „Vreţi să spuneţi că au
dreptate filozofii moderni care susţin că timpul minunilor a
trecut? Dacă Dumnezeu mi-a putut da în mâini leul şi ursul, nu
mi-l va da oare şi pe filisteanul acesta care batjocoreşte poporul
Său?”

Vreţi
să spuneţi că astăzi nu mai există vindecare divină, măcar că
El face deja aceste lucruri în mijlocul adunării?

Vreţi
voi, iubiţi predicatori, să-mi demonstraţi că aceste culte
denominaţionale care se unesc în Consiliul Bisericilor, sădesc în
voi Cuvântul lui Dumnezeu, deşi spun că zilele minunilor au
trecut?

Aveţi
voi ceva deosebit? Aţi trăit un eveniment supranatural? Aţi fost
născuţi din Duhul Sfânt?

Dacă
da, atunci primiţi Cuvântul lui Dumnezeu, fiindcă toate celelalte
lucruri sunt minciuni!

Amintiţi-vă
că David a luat o praştie. Nu era mult, dar ştia că Dumnezeu este
în el şi-i va da biruinţă.

Lumea
aceasta lăudăroasă de azi, susţine că zilele minunilor au
trecut, iar ruşii au început să demoleze bisericile. Ei nu au
nimic din Dumnezeu ca să poată fi ajutaţi. Acest Castro
(preşedintele Cubei) este stăpânit de Satana. Eu am avut ocazia
să-l întâlnesc. Printre altele, el mi-a spus că crede în
Împărăţia de 1000 de ani, şi în Hristos, dar în realitate a
făcut un truc drăcesc.

Astfel,
a făcut un fals bancar introducând o nouă valoare monetară. Se
ocupă cu fabricarea băuturilor şi a tutunului, iar veniturile le
pune în reclame la televiziune. Eu ştiu că ceea ce spun se
înregistrează, dar acesta este adevărul. Banii obţinuţi ar
trebui să fie ai statului. Dacă aţi face voi astfel de lucruri, nu
v-ar mai lăsa nici măcar o zdreanţă pe trup.

Vreţi
să spuneţi cumva că această mulţime de filisteni netăiaţi
împrejur, ar putea să combată oştirea lui Dumnezeu?

Biserica
de astăzi are nevoie de o întoarcere totală la Dumnezeu, la
Cuvântul Său, ca să primească puterea Sa; nu de o întoarcere în
mijlocul unei organizaţii penticostale!

Deci,
înapoi la Rusalii!

Cei
care vorbesc de întoarcerea într-o organizaţie penticostală, sunt
dincolo de linie.

Rusaliile
sunt un eveniment pe care trebuie să-l trăiască toţi metodiştii,
baptiştii, prezbiterienii, penticostalii, etc. Dumnezeu nu se ocupă
de o naţiune, de un popor, de o sectă dintre neamuri, ci se ocupă
cu fiecare suflet individual. El se îndură de neamuri pentru Numele
Său.

Goliat
îl batjocorea pe David şi spunea că-i va da carnea la păsări.
Saul a încercat să-i explice tânărului David că filisteanul este
un luptător încercat şi că degetele lui au lungimea de 35 de
centimetri. Fraţii lui David spuneau şi ei: „Du-te acasă! Dacă
nu eşti cuminte, tata îţi va da o bătaie când ajungi acasă!
Du-te şi nu mai întârzia aici!”

David
poseda însă ceva despre care ei nu ştiau nimic.

1
Samuel 17.34-36:

David
a zis lui Saul: Robul tău păştea oile tatălui său. Şi când un
leu sau un urs venea să-i ia o oaie din turmă,

alergam
după el, îl loveam, şi-i smulgeam oaia din gură. Dacă se ridica
împotriva mea, îl apucam de falcă, îl loveam, şi-l omoram.

Aşa
a doborât robul tău leul şi ursul; şi cu Filisteanul acesta, cu
acest netăiat împrejur, va fi ca şi cu unul din ei, căci a ocărât
oştirea Dumnezeului celui viu.

Vedeţi,
David primise de la tatăl său o sarcină.

O,
fraţi predicatori, şi noi avem o sarcină! Dacă vreun leu vine
să-l ia pe unul dintre slujitorii Lui, eu vin în această dimineaţă
să-l scap cu o praştie!

Dacă
vreo boală a lovit un copil al Său, eu vin cu rugăciunea credinţei
pentru salvarea bolnavilor. Noi facem ce a spus El şi aducem oaia
înapoi în turmă.

Tatăl
ceresc ne-a dat o sarcină: să ţinem la aceasta!

David
spunea: „Dacă Dumnezeu mi-a dat putere să salvez o oaie, cu cât
mai mult mă va ajuta să-l izbăvesc pe poporul Său! Mi-e ruşine
pentru că oştirea lui Dumnezeu este ocărâtă. Mi-e ruşine pentru
slăbiciunea voastră! Mi-e ruşine de creştinii care stau de partea
necredincioşilor spunând că nu mai există şi astăzi minuni!”

Petru
a spus la rusalii:

Căci
făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi
pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi
va chema Domnul, Dumnezeul nostru.

(Fapte 2.39).

Dacă
El mai cheamă şi în dimineaţa aceasta, atunci Duhul Sfânt se
revarsă încă peste noi. Iar dacă Duhul Sfânt este în noi,
trebuie să trăim şi noi cum a trăit Hristos!

Dacă
într-un pom o creangă face mere, iar alta, pere, înseamnă că
acolo a avut loc o altoire. Creanga originală va aduce însă mere
(dacă copacul este un măr).

Aşa
sunt organizaţiile denominaţionale de astăzi: nişte altoi. Dar
pentru că pomul trăieşte, el va aduce la suprafaţă şi roada
originală.

Domnul
Sharitt, prietenul meu, mi-a explicat cum face altoirea: el face o
tăietură mică în pom şi acolo introduce un lăstar mic din soiul
pe care vrea să-l altoiască în acel copac.

Eu
l-am întrebat:

„Dacă
creanga altoită va aduce roade, de care vor fi acelea?”

„Roadele
vor fi acelea ale mlădiţei folosite ca altoi.”

Deci,
dacă unele biserici, sau cei care se numesc „Biserica lui
Hristos”, sunt nişte altoiţi în Hristos, ce roade vor aduce ei?

Roadele
denominaţiunii lor! Dar dacă din pom iese o mlădiţă originală,
aceea va aduce roadele pomului, roade originale.

Lăsaţi-mă
să vă spun ceva, fraţilor:

Dacă
Duhul Sfânt este în Biserica de astăzi, la fel ca în Biserica
descrisă în Faptele Apostolilor, Biserica Dumnezeului Celui viu,
Biserica lui Isus Hristos, devine din nou vie şi va scrie o carte
asemănătoare cu aceea scrisă de Biserica primară.

Rămâneţi
statornici până când se va întâmpla acest lucru! O, Doamne, ai
milă de noi! Da, Doamne!

Samson
a fost statornic cât timp cele şapte şuviţe de păr au stat în
jurul capului său. El poseda o făgăduinţă din partea lui
Dumnezeu.

Voi
sunteţi statornici cât timp purtaţi făgăduinţa lui Dumnezeu în
inimă; cât timp credinţa din voi spune: „Sunt vindecat! Da, eu
sunt vindecat!” Simţiţi aceasta? Rămâneţi credincioşi!
Dumnezeu este Acela care se va îngriji de soarta filistenilor.

Gândiţi-vă
la Samson care s-a luptat cu o mie de filisteni având doar o falcă
de măgar în mână. Ştiţi cât de groase erau coifurile
filistenilor? Unele aveau 2,5cm şi erau confecţionate din metal
curat. Ele rezistau la o lovitură puternică de sabie, fără ca
purtătorul să fie vătămat.

Dar
Samson a ucis o mie de războinici cu o falcă de măgar. La prima
atingere de coif, ar fi fost normal ca falca să se rupă în bucăţi.
Dar vedeţi? În os era aceeaşi Putere ca şi în Samson. El simţea
făgăduinţa şi a fost statornic până când ultimul filistean a
fost culcat la pământ.

Ce
avea Samson? Nu prea mult: doar o falcă de măgar cu care s-a luptat
împotriva săbiilor celor o mie de soldaţi bine pregătiţi. Dar în
el era ceva: PUTEREA
LUI DUMNEZEU!

Amin.

O,
fraţilor, luptaţi-vă până când dispar toate simptomele!
Aleluia! Luptaţi-vă până când dispare şi ultima îndoială!
Luaţi falca de măgar şi izgoniţi-o afară!

Dacă
cineva spune: „În cazul meu este altceva: eu sunt prea bătrân!”
Alungaţi-o afară, pentru că Avraam avea 100 de ani şi nu a spus
că este prea bătrân!

Altul
spune: „Cazul meu este foarte grav!”, dar nu uita că Iona zăcea
în pântecele chitului! El avea o mulţime de gânduri şi simptome.
Oriunde privea, nu vedea nimic altceva decât pântecele chitului.
Iona a trecut însă repede peste aceste lucruri şi a spus:

Sunt
lepădat dinaintea ochilor Tăi! Dar iarăşi voi vedea Templul Tău
cel sfânt!

(Iona 2.4-8).

El
nu putea rămâne ascuns acolo pentru că era statornic. Rămâneţi
în Cuvântul lui Dumnezeu!

Cum
a putut să fie Iona salvat? El ştia ce spusese Solomon atunci când
a încheiat construcţia Templului:

Când
vor păcătui împotriva Ta,


căci nu este om care să nu păcătuiască, – şi când vei fi
mâniat împotriva lor şi-i vei da în mâna vrăjmaşului, care-i
va duce robi într-o ţară depărtată sau apropiată:

dacă
îşi vor veni în fire în ţara unde vor fi robi, dacă se vor
întoarce la Tine, şi Îţi vor face cereri în ţara robiei lor, şi
vor zice: „Am păcătuit, am săvârşit fărădelegi, am făcut
rău!”

dacă
se vor întoarce la Tine din toată inima lor şi din tot sufletul
lor,…..dacă-Ţi vor face rugăciuni, cu privirile întoarse spre
ţara lor, pe care ai dat-o părinţilor lor, spre cetatea pe care ai
ales-o şi spre casa pe care am zidit-o Numelui Tău,

ascultă
din ceruri, din locul locuinţei Tale, rugăciunile şi cererile lor,
şi fă-le dreptate; iartă poporului Tău păcatele făcute
împotriva Ta!

(2 Cronici 6.36-39).

Iona
era încredinţat că Dumnezeu ascultă rugăciunea lui. Vedeţi,
Iona a avut o credinţă atât de mare în situaţia în care s-a
aflat, dar voi cum staţi? Cred că nici unuia dintre voi, nu-i merge
atât de rău ca lui, aşa că nu aveţi nici un motiv să vă
plângeţi.

Priviţi-l
pe Saul care a căzut cu faţa la pământ atunci când Duhul Sfânt
S-a coborât din cer într-un Stâlp de Foc şi l-a întâlnit pe
drumul Damascului. Nu era aceasta îndurarea lui Dumnezeu? Era
acelaşi Stâlp de Foc pe care-L vedeţi în fotografie. El este în
mijlocul nostru şi face aceleaşi semne şi minuni. Ce este aceasta?
Fiţi liniştiţi şi ascultători!

Noi
nu privim la un templu pământesc, la o organizaţie sau la o
denominaţiune, ci la dreapta lui Dumnezeu, unde stă Hristos
îmbrăcat în haina însângerată, şi care vine înaintea Tatălui
cu însuşi Sângele Său, ca să mijlocească pentru mântuirea
noastră.

În
Evrei 13.1 scrie că El este „Marele
Preot al mântuirii noastre
”.
Un Mare Preot.

Dacă
Iona a reuşit să scape din pântecele chitului, cu atât mai mult
trebuie să uităm noi toate văicărelile!

Doamne,
eu privesc la făgăduinţa Ta sfântă! Tu nu poţi să nu asculţi
rugăciunea mea!

Ar
trebui să mă grăbesc, pentru că este deja târziu. Lăsaţi-mă
să mai privim încă un text.

Ioan
Botezătorul era sigur, pentru că Dumnezeu îi vorbise şi lui.

După
cum ştiţi, deşi tatăl său era preot, el nu s-a făcut preot, ci
a plecat în pustie. El nu a vrut să se ocupe de o teorie omenească,
ci L-a căutat pe Dumnezeu. El a plecat în pustie la vârsta de 9
ani. Tatăl şi mama lui, care erau bătrâni, ştiau că nu vor trăi
atât încât să-l vadă pe fiul lor, care era un profet, în
plinătatea puterii.

Gândiţi-vă
că şi nouă ne este făgăduit acelaşi Duh pentru zilele din urmă:
Duhul lui Ilie.

Când
s-a referit la această problemă, Isus nu a spus nimic despre Ilie,
decât că trebuie să vină, după care a vorbit despre Ioan
Botezătorul.

Matei
11.10: „Căci
el este acela despre care s-a scris:

Iată,
trimit înaintea feţei Tale pe solul Meu, care Îţi va pregăti
calea înaintea Ta.

(Matei 11.10; Isaia 40.3; Luca 3.4-6; Ioan 1.23).

Dar
în Maleahi 4.5, Domnul a spus: „Iată,
vă voi trimite pe prorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului,
ziua aceea mare şi înfricoşată.

În
ziua aceea, pământul va arde.

Când
a venit Ioan Botezătorul pământul nu a fost ars de nici un foc.
El a fost trimis ca să întoarcă „inima
părinţilor spre copii
”,
dar Ilie din zilele sfârşitului, va întoarce „inima
copiilor spre părinţi
”,
adică la mesajul adevărat de la Rusalii.

Doamne,
rugăciunea mea este să-l trimiţi mai repede!

Dumnezeu
are întotdeauna martorii Săi pe pământ. Niciodată nu a existat
vreun timp în care El să nu fi avut vreun martor, un martor al
Adevărului. Eu cred că noi vedem deja umbra venirii Sale. Timpul
descoperirii puterii lui Dumnezeu este aproape. El va veni să pună
poporul în ordine şi să aducă turma cea mică la Dumnezeu.

Totul
se va petrece la fel ca în zilele lui Noe şi ca în zilele lui Lot.
Biserica Lui este doar în minoritate.

Aşa
cum am spus deja, Ioan Botezătorul nu a căutat o pregătire
duhovnicească făcută de oameni, ci s-a retras în pustie. Când
s-a întors în societate, el vorbea limba pustiei: „pui
de năpârci
”,
toporul
a fost înfipt la rădăcina pomilor
”,
etc.

Acesta
este vocabularul care a stat la baza predicilor sale.

Ascultaţi
ce a mai spus el, atunci când oamenii au început să vină ca să
fie botezaţi: „…în
mijlocul vostru stă Unul, pe care voi nu-L cunoaşteţi.

(Ioan 1.26).

Ioan
ştia bine ce spune. El a fost întrebat de preoţi: „Eşti
Mesia?

Nu.
a fost răspunsul său, „dar
Mesia este printre voi.

Poate
şi marele preot, Caiafa, a fost la Ioan. Totuşi, mă gândesc că
el se socotea prea sus ca să se coboare până la Ioan, dar cu
siguranţă vreunul dintre preoţii lui i-a spus: „Domnule, acolo
jos este fratele Ioan. El este un băiat drăguţ şi eu cred că
este posibil ca Dumnezeu să fi făcut din el un Mesia.”

Dar
ce spunea Ioan? „Eu Îl voi recunoaşte după semnul pe care l-am
primit.”

Binecuvântat
să fie duhul care înţelege!

Binecuvântaţi
să fie aceia ai căror ochi văd şi ale căror urechi, aud!
Dumnezeu Îşi legitimează slujitorii Săi.

Şi
atunci când Isus a venit la el, Ioan a spus: „Iată
Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii.

(Ioan 1.29).

Ioan
Botezătorul a fost un bărbat statornic. El era un proroc, un trimis
al lui Dumnezeu pentru ceasul acela. El a ştiut cine era Mesia,
pentru că Dumnezeu îi dăduse un semn după care să-L recunoască.

O,
fanatismul de astăzi…

Cuvântul
spune: „Aceste
semne vor urma celor ce cred…

Da, Biserica lui Dumnezeu există…dar să continuăm.

Ioan
a fost stăruitor. El îşi arăta stăruinţa prin faptul că spunea
că-L va recunoaşte pe Mesia după un semn dat de Dumnezeu.

Eu
cred că şi noi vedem semnele din timpul acesta, semnele lui Mesia
care vine.

Ascultaţi
cu atenţie!

Când
femeia cananeancă a auzit despre Isus, (vedeţi, „credinţa
vine în urma auzirii
.”
(Romani 10.17), a venit la El deşi era o femeie păgână. Ştiţi
de ce? Pentru că credinţa găseşte un izvor pe care ceilalţi nu-l
văd.

Unii
spun: „Ce este acolo? Dar dincolo?”

„Oh,
este un grup de misionari.” „Este cutare şi cutare…”

„Păi
dacă Dumnezeu ar vrea să facă ceva, ar veni la biserica
romano-catolică!

„O,
El ar veni la episcopul bisericii metodiste!

„El
ar veni la preoţii anglicani!”

sau:
„El ar veni…”

Aşa
au gândit şi oamenii din zilele lui Isus. Dar unde S-a născut El?
Într-un staul. De unde şi-a ales ucenicii? De la râu, nişte
oameni simpli şi fără pregătire: pescari. Oameni care făceau
parte din pătura de jos a societăţii.

Vedeţi,
Dumnezeu face aşa cum a hotărât El.

Cu
ce se deosebea Moab de Israel? (Deuteronom 22).

Moab
oferea şapte altare, la fel ca Israel. Noi ştim că Moab se trăgea
din fiica lui Lot. Şi Balac, împăratul Moabului, a oferit aceeaşi
jertfă bazându-se pe acelaşi procedeu ca Israelul. Dar în ce
consta deosebirea?

Unul
dintre cele două popoare avea în mijlocul lui Stânca lovită şi
Stâlpul de Foc adică, semnul că Împăratul este în tabără.

Ei
nu aveau un loc stabil despre care să poată spune că le aparţine.
Ei umblau încoace şi încolo, erau străini şi călători şi
mărturiseau că sunt în căutarea unei cetăţi.

Aşa
este şi astăzi. Poporul său nu este o organizaţie mare. Eu ştiu
că sunt multe organizaţii mari, dar pe mine nu mă interesează
aceasta.

Deci
femeia care a venit la Isus, era cananeancă. Ea poseda însă
credinţă, acel izvor despre care alţii nu ştiu nimic.

Pe
mine nu mă interesează cât de tare eşti tu lipit de o
organizaţie, sau cât de tare vrei să te lipeşti! Principalul este
să ai numele scris în Cartea vieţii, prin sângele lui Isus
Hristos. Primiţi Duhul Sfânt, ca să aveţi credinţă în fiecare
Cuvânt pe care L-a scris El, fiindcă acesta este adevărul!

Amintiţi-vă
că Cuvântul Său este o Sabie:

Căci
Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât
orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte
sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi
gândurile inimii
.”
(Evrei 4.12).

Acesta
este adevărul. „Un Judecător peste gândurile inimii!” Poate să
facă El aceasta? Dacă nu, înseamnă că Biblia minte şi că nu
este vrednică nici de hârtia pe care este scrisă! Dacă
făgăduinţele lui Dumnezeu nu s-ar fi împlinit, atunci credinţa
ar fi zadarnică!

Voi
ce credeţi?

Ştiţi
întâmplarea cu indianul acela care a venit la dr. Morris Reedhead,
care era împreună cu preşedintele misiunii Sudan, şi i-a spus:
„Eu ştiu că Isus Hristos este viu pentru că trăieşte în inima
mea!”

Atunci
dr. Morris a răspuns:

„Exact
câtă psihologie se introduce în islam, se poate introduce şi în
creştinism.”

„Este
adevărat,” a răspuns indianul, „dar eu aş vrea să văd
împlinit ceea ce spune Marcu 16.”

„Capitolul
16 din Marcu, nu este la fel de inspirat ca celelalte. El a fost
adăugat de Vatican.”

„Atunci
poate că nici celelalte nu sunt inspirate… Ce fel de cărţi
citiţi voi? Coranul nostru este inspirat în întregime!”

Ce
ruşine pentru o biserică creştină!

Numai
dacă crezi tot Cuvântul lui Dumnezeu Îl vei putea vedea cum
lucrează! Da, numai dacă credem!

Vedeţi,
este Unul care cunoaşte gândurile inimii: „La
început era Cuvântul… şi Cuvântul S-a făcut trup…”
Hristos.

Şi
când era pe pământ, într-o zi, s-a atins de El o femeie care avea
o scurgere de sânge. El a întrebat: „Cine
s-a atins de Mine?

(Luca 8.45). Atunci Petru i-a zis:

Învăţătorule,
noroadele Te împresoară şi Te îmbulzesc, şi mai întrebi: „Cine
s-a atins de Mine?

Dar
Isus a răspuns: „S-a atins cineva de Mine, căci am simţit că a
ieşit din Mine o putere
.”
(v. 46). Cu alte cuvinte: El a simţit că a slăbit. Imediat ce s-a
atins de El, sângele femeii a încetat să mai curgă.

Ce
era aceasta? Cuvântul lui Dumnezeu care cunoaşte gândurile.

Dar
ce spuneau fariseii? „El
lucrează cu Beelzebul!

Isus S-a întors însă spre ei şi le-a spus: „Eu
vă iert!

Da, Isus le cunoştea gândurile. Cine era El? Cuvântul făcut trup.
Cel care cunoaşte gândurile şi tainele inimilor, iar Cuvântul
spune că „El
este acelaşi ieri, azi şi în veci.

Ca
să-L aveţi pe Dumnezeu, trebuie să aveţi acest Cuvânt viu în
voi, deoarece Cuvântul este Dumnezeu care Se face în voi Duh, trup
şi Viaţă.

Dacă
Cuvântul Lui pătrunde în voi, prin credinţă, Se face viu, şi
atunci deveniţi epistola lui Dumnezeu citită de toţi oamenii.

Voi
nu veţi avea totul ca Hristos, pentru că în ziua de Rusalii s-a
făcut împărţirea.

Acum,
voi, cei care credeţi că trebuie să vorbiţi în limbi ca să
posedaţi dovada că aveţi Duhul Sfânt, aş vrea să mă ascultaţi
o clipă cu atenţie.

Când
S-a coborât Duhul Sfânt, la rusalii, s-au văzut nişte limbi de
foc. Ce era aceasta?

Acelaşi
Stâlp de Foc care a condus Israelul prin pustie, S-a împărţit
atunci peste fiecare credincios. Duhul Sfânt este Dumnezeu în
Biserica Sa. Da, acesta este adevărul. Ei au primit Duhul Sfânt şi
vorbeau în limbi, dar nu erau limbi necunoscute, ci ei vorbeau în
limbi înţelese de cei prezenţi. Evanghelia trebuia să fie
vestită, de aceea, ei au ieşit afară, la poporul adunat, şi au
vorbit fiecăruia în limba lui.

Voi
puneţi căruţa înaintea calului, dacă credeţi că trebuie să
vorbeşti în limbi necunoscute! Ei vorbeau în limbi cunoscute,
pentru că cei adunaţi spuneau:

Cum
dar îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care
ne-am născut?

(Fapte 2.8).

Aceasta
a fost lucrarea lui Dumnezeu, când L-a trimis pe Duhul Sfânt.

Cuvântul
lui Dumnezeu este mai tăietor decât o sabie cu două tăişuri,
este un Judecător al gândurilor inimii. Sabia poate fi apucată
doar cu o singură mână. Ea trebuie stăpânită de cineva, pentru
că dacă nu există o mână care s-o ia de jos, nu are nici o
putere.

Dacă
Cuvântul lui Dumnezeu este apucat de o mână credincioasă, poate
să facă aceleaşi lucruri ca Isus care a spus: „Lucrurile
pe care le fac Eu, le veţi face şi voi…

Dacă
puteţi spune numai: „Eu am destulă lumină, ca să văd că sunt
salvat!” înseamnă că credinţa voastră este slabă, iar sabia
pe care o mânuiţi taie foarte puţin!

Ce
faceţi cu celelalte făgăduinţe?

Dacă
staţi tari pe credinţă, ridicaţi tot Cuvântul lui Dumnezeu şi
tăiaţi cu El prin întuneric, până când Lumina divină începe
să strălucească, iar voi veţi sta faţă în faţă cu Dumnezeu,
bazaţi pe Cuvântul Său. Amin.

Mulţimea
era mare, aşa că în calea acelei femei mici şi sărace, erau
multe piedici. Da, erau multe piedici înaintea ei, dar nici una nu
era mai mare decât credinţa ei. Ea a auzit şi astfel a devenit
statornică în credinţă!

Poate
că cineva i-a zis: „Să ştii că nu ai ce căuta acolo, pentru că
eşti o străină!” Dar ea a mers înainte, ascultând numai de
credinţa ei; şi aceasta era tot ce-i trebuia.

Ea
ştia că Cel care stătea acolo era Cuvântul lui Dumnezeu.

Poate
că biserica ei spunea: „Zilele minunilor au trecut! Să nu te duci
acolo!”, dar pe ea n-a interesat-o aceasta, deoarece primise
Cuvântul! Poate că mulţi au râs de ea, spunând: „Fiica ta va
fi tot aşa de bolnavă şi toţi vor râde de tine. Gândeşte-te că
dacă mergi acolo, vei fi excomunicată din adunare!” Pentru ea
însă, nimic din toate acestea nu avea nici o valoare. Credinţa a
ajutat-o să treacă peste toate piedicile. Ea era hotărâtă să
meargă la Isus, iar când a ajuns acolo, a primit o altă lovitură!

Când
a ajuns la El, era disperată, dar credinţa îi era la fel de mare.

Când
a văzut-o, Isus i-a zis: „Eu
nu sunt trimis decât la oile pierdute ale lui Israel
.”
(Matei 15.24).

Ce
vorbă era aceasta? „Eu nu am venit pentru tine!”

Închipuiţi-vă,
Acela, Unicul în care şi-a pus toată nădejdea, o alunga fără
pic de milă: „Tu eşti o păgână şi eu nu am fost trimis pentru
tine! Voi sunteţi nişte câini!”

Dar
nu, nici chiar aceste cuvinte nu i-au influenţat credinţa!

Ce
am fi făcut noi, dacă am fi fost în situaţia ei? Da, noi am fi
fost gata!

„El
a vorbit împotriva denominaţiunii mele, aşa că nu vreau să mai
am nici o legătură cu El!”

Dar
nu este aşa! Voi trebuie să mergeţi mai departe, chiar dacă nu
primiţi nimic.

Vedeţi?
Credinţa prinsese rădăcini în inima ei!

Isus
a continuat: „Nu
este bine să iei pâinea copiilor, şi s-o arunci la căţei!

(v. 26).

Dacă
ar fi fost în situaţie vreunul dintre voi, baptişti, metodişti,
penticostali, etc., aţi fi spus desigur: „Oh, ce înşelător! Mă
voi duce la doctorul Cutare şi-i voi spune c-a avut dreptate!”

Înţelegeţi?
Voi nu posedaţi nici o credinţă, dar femeia aceea ştia că acolo
va fi ajutată: „Credinţa
vine în urma auzirii.

A cărei auziri? A Cuvântului!

Ea
ştia că El poseda Adevărul şi a stat tare pe aceasta!

Frate,
ea nu era o „plantă de seră”, de aceea nu trebuia să fie
apucată cu „mănuşi de catifea” ca nu cumva să se supere, ca
unii dintre noi.

„Oh,
nu mai merg niciodată acolo pentru că nu este nimic deosebit!”

Dacă
gândiţi şi procedaţi în felul acesta, nu este de mirare că nu
puteţi ţine sus sabia Cuvântului şi că faceţi tot felul de
compromisuri! Voi mergeţi acolo unde auziţi doar cuvinte dulci,
pentru că sunteţi „plante de seră”.

Prima
mustrare vă trânteşte la pământ, deoarece mulţi sunteţi
stropiţi tot timpul cu şoaptele Satanei, care zice: „Să nu
credeţi aşa ceva, pentru că zilele minunilor au trecut!”

Frate,
femeia cananeancă avea o credinţă mare. Ea i-a dat dreptate lui
Isus. O credinţă adevărată recunoaşte adevărul. Dacă voi
credeţi că Biblia este Cuvântul şi făgăduinţa lui Dumnezeu, o
credeţi indiferent ce spun alţii.

Cananeanca
a spus: „Da,
Doamne, dar şi căţeii mănâncă firimiturile care cad de la masa
stăpânilor lor.

(v. 27).

Cu
alte cuvinte, ea spunea: „Eu sunt nevrednică de aceste lucruri,
dar aş dori numai firimiturile.”

Şi
eu sunt unul din cei care doresc firimiturile! Voi nu? Doamne, eu
doresc numai firimiturile. Eu nu pot să am o biserică aşa cum a
fost cea de la rusalii, şi fiindcă nu pot aceasta, Doamne, lasă-mi
măcar firimiturile.

Am
spus întotdeauna că dacă aici nu este ceea ce a spus Petru, voi
aştepta până va veni. Înţelegeţi? Da, voi aştepta până când
se va arăta. Acesta este Cuvântul!

Poate
că eu nu am destulă credinţă să plec ca Enoh la plimbarea de
după-amiază şi de acolo să mă duc Acasă cu Dumnezeu, dar spun
că nu voi sta niciodată în calea cuiva care are o asemenea
credinţă. Da, dacă cineva are o asemenea credinţă, eu Îl
slăvesc şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru aceasta.

Lăsaţi
ca acest Cuvânt să prindă rădăcini în voi! Nădejdea mea este
că El a prins rădăcini şi în mine, astfel încât, atunci când
va veni moartea, se va deschide o cale prin care voi pleca Acasă.
Deci, voi căuta şi eu firimiturile.

Încercaţi
însă să le spuneţi acestor oameni moderni că trebuie să se
mulţumească cu firimiturile! Oh, nu! Dacă nu pot să aibă totul,
preferă să nu primească nimic!

Ei
sunt la fel ca Naaman leprosul, care a spus: „Ori vine şi-şi pune
Elisei mâinile peste mine… ori nu cred nimic din toate acestea!”

Acesta
este motivul pentru care ei nu pot primi nimic. Înţelegeţi?

Tu
trebuie să fii gata să primeşti firimiturile! Ia firimiturile,
frate! Ia firimiturile, soră! Primeşte cu bucurie orice îţi dă
El şi spune-I: „Îţi mulţumesc, Doamne! Eu am puţină credinţă,
dar voi ţine cu tărie la lucrul acesta. Îţi mulţumesc pentru el
şi cred că voi fi sănătos!”

Apoi
aşteaptă liniştit şi vei vedea ce se va întâmpla. Ia ultima
firimitură!

Gândiţi-vă
la faptul că această femeie nu a văzut niciodată o minune. Ea era
o păgână şi nu-L văzuse niciodată pe Domnul făcând minuni! Ea
nici nu ştia că El este Dumnezeu, ci auzise doar vorbindu-se despre
El. Când a venit însă la El şi a văzut ce face, a fost altfel.

Femeia
a auzit pe cineva spunând: „În Biblie este scris că Dumnezeu va
trimite un Proroc care va face semne şi minuni şi va cunoaşte
gândurile inimii.”

„Adevărat?”

Ea
nu văzuse niciodată cum au loc acele lucruri, dar credea.


gândesc la curva Rahav din Ierihon, care nu văzuse poporul Israel
dar auzise despre el. Ceea ce auzise o determinase să ascundă
iscoadele. Ea a tăgăduit propria biserică, propriul popor şi
toate celelalte lucruri, pentru că auzise vorbindu-se despre ei.

Ea
nu a spus: „Am să aştept până când am să-l aud predicând pe
Iosua. Da, mă voi hotărî după ce-i voi asculta predica! Lăsaţi-mă
să văd cum desparte Dumnezeu Marea Roşie, sau cum face ceva
asemănător. Dacă voi vedea aşa ceva, vă voi ascunde!” Nu, ea
nu a aşteptat nimic, ci a spus:

Am
auzit, cum la ieşirea voastră din Egipt, Domnul a secat înaintea
voastră apele mării Roşii…

(Iosua 2.10). Vedeţi? „Noi am auzit.”

O,
Dumnezeule, eu am auzit şi ştiu că Isus Hristos este acelaşi
ieri, azi şi în veci. Eu ştiu că El trăieşte şi astăzi în
Biserica Sa; ştiu că acum, El este aici. Eu ştiu că chipul pe
care L-a surprins aparatul nu este al meu, ci al Lui. Eu ştiu că
acelaşi Stâlp de foc care a călăuzit poporul Israel, este astăzi
printre noi făcând aceleaşi semne şi minuni. Da, El face aceleaşi
lucruri. Este acelaşi Stâlp de Foc care a condus Israelul.

Fiecare
cititor al Bibliei ştie că El era Îngerul Domnului care mergea
înaintea lor prin pustie.

Pentru
Moise, Hristos a preţuit mai mult decât comorile Egiptului, de
aceea, a urmat Stâlpul de Foc în pustie.

Isus
a spus: „Eu
vin de la Dumnezeu şi Mă duc la Dumnezeu.

După
moartea, înmormântarea, învierea şi înălţarea Sa la cer, Saul
din Tars s-a întâlnit pe drumul Damascului cu acelaşi Stâlp de
Foc. Nimeni din cei prezenţi nu L-au văzut, dar Saul l-a văzut!

Iar
o Voce i-a spus: „Saule,
Saule, pentru ce Mă prigoneşti?

(Fapte 9.5).

Şi
el a întrebat: „Cine
eşti Tu, Doamne? Şi Domnul i-a zis: „Eu sunt Isus…

Dacă
v-aş spune că viaţa lui John Dillinger este în mine, v-aţi
aştepta să iau arma şi să trag în voi.

Dacă
v-aş spune că în mine este viaţa unui artist, v-aţi aştepta să
vă pictez un tablou.

Fii
atentă Biserică! Eu nu vreau să te cert, dar dacă
viaţa lui Hristos este într-o biserică, dacă Duhul Sfânt este în
acea biserică, dacă Stâlpul de Foc care a fost fotografiat este în
ea, atunci El va face lucrarea lui Hristos.

Isus
a spus: „Dacă
nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi.

Dar
dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar
lucrările acestea. Ele mărturisesc despre Mine.

(Ioan 10.37-38).

Dacă
este cu adevărat Duhul Sfânt, El va mărturisi despre Sine. Credeţi
în lucrările Duhului Sfânt!

Ştiu
că a fost şi există încă multă credinţă prefăcută şi
împodobită. Dar dacă există un dolar fals, trebuie să fie şi
unul adevărat după care s-a făcut imitaţia.

Voi
aţi văzut oameni care deşi susţin că posedă Duhul Sfânt,
trăiesc în curvie şi în beţii. Adevărul este că ei nu Îl au,
ci doar pretind aceasta!

Dar
cei care Îl au pe adevăratul Duh Sfânt sunt legitimaţi de
Dumnezeu, care întăreşte mărturia lor cu semne.

Curva
Rahav a auzit şi a crezut.

Femeia
cananeancă a auzit şi a crezut. Da, ea a spus: „Doamne,
ajută-mă!

(Matei 15.25).

Mai
întâi, ea L-a numit Fiul lui David. (v. 22). Dar păgânii nu au
parte la Hristos ca Fiu al lui David, Împăratul evreilor. Când ea
I s-a adresat aşa, El n-a luat-o în seamă, dar când a spus:
Doamne,
ajută-mi!

El a fost mişcat pentru că era Domnul ei, nu Fiul lui David.

Apoi
ea a spus: „Da,
Doamne, dar şi căţeii mănâncă din firimiturile care cad la masa
stăpânilor lor.

(v. 27).

Vedeţi?
Această femeie a ştiut cum să se apropie de Dumnezeu. El a
umilit-o când a spus: „Eu n-am fost trimis la voi! Tribul vostru
nu este altceva decât nişte câini!”

Dar
ea a răspuns: „Da, Doamne, aşa este!”

Acesta
este Cuvântul, de aceea rămâneţi la Cuvânt! Credinţa va
recunoaşte întotdeauna Cuvântul: „…dar
şi căţeii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor.

Doamne,
ajută-mi!

Aceasta
L-a mişcat atât de mult încât S-a întors spre ea şi a spus: „O,
femeie, mare este credinţa ta.

(v. 28).

Şi
Satana a părăsit-o pe fiica ei. Ea s-a apropiat în mod corect.
Aceasta a fost prima minune pe care Isus a făcut-o pentru un păgân.
De ce? Pentru că ea a găsit modul corect de a se apropia de darul
lui Dumnezeu.

Adevăratul
respect şi smerenia faţă de Dumnezeu se dovedeşte prin credinţa
în întregul Său Cuvânt! Înţelegeţi?


nu învârtiţi roata, spunând: „Eu nu mai pot să cred aşa ceva!
Dacă nu este scris în catehism, nu primesc!”

Ceea
ce spune catehismul, nu are nici o valoare, sau vreţi să-l puneţi
deasupra Cuvântului lui Dumnezeu?

Cananeanca
a venit la El respectuoasă şi smerită: „Oricine
se va înălţa, va fi smerit şi oricine se va smeri, va fi
înălţat.

(Matei 23.12).

Gândiţi-vă
la Marta. Ştiu că vă ţin mult, dar voi fi scurt. Trebuie să vă
mai spun câteva lucruri, apoi voi încheia. Sper să nu vă pun prea
mult răbdarea la încercare.

Marta
era tare. Ea a arătat multă statornicie faţă de Isus. Ea este
aceea care a trimis după El să vină să se roage pentru fratele ei
care era pe moarte.

Isus
a spus: „Adevărat,
adevărat vă spun, că, Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu
face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl, face
şi Fiul întocmai.

(Ioan 5.19).

Când
a fost la Betesda, El ştia că un om era olog de 38 de ani. Acolo se
aflau aproape 2.000 de şchiopi, orbi, uscaţi, schilozi, etc. Isus a
stat acolo şi a privit în jur plin de milă şi de dragoste.

Noi
nu ştim ce înseamnă dragostea în adevăratul ei înţeles, ci
privim de pe poziţia noastră omenească. Când citim „plin de
milă”, o înţelegem din punctul nostru de vedere. Dar adevărata
milă înseamnă să faci voia lui Dumnezeu. Înţelegeţi?

„Oh,
n-aş vrea să-i spun aceste cuvinte pentru că este un băiat bun.
Este adevărat că bea… El are nevoie de Hristos, dar nu pot să-l
mustru pentru că aparţine de o biserică ce nu crede în vindecarea
divină.”

Dacă
gândeşti aşa, nu ştii ce înseamnă „mila”!

Isus
a trecut pe acolo. El cunoştea voia lui Dumnezeu. El a trecut pe
lângă mamele care stăteau cu pruncii în braţe şi aşteptau ca
Îngerul să tulbure apa. El a trecut pe lângă toţi şi S-a dus la
acel bărbat care era bolnav de 38 de ani, iar când a ajuns lângă
el, l-a întrebat: „Vrei
să te faci sănătos?

(Ioan 5.6), la care slăbănogul a răspuns:

Doamne,
n-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa;
şi, până să mă duc eu, se pogoară altul înaintea mea
.”
(v. 7). El nu putea să meargă, dar Isus i-a spus: „Scoală-te,
ridică-ţi patul şi umblă
.”
(v. 8).

Ce
au făcut iudeii cu El pentru aceasta? L-au dus în curtea de
judecată.

Dacă
ar fi făcut această minune astăzi, ar fi fost judecat din nou. Aşa
este. El a lăsat în urma Sa 2.000 de bolnavi şi S-a oprit lângă
acesta.

Oare
ce-au spus oamenii despre aceasta?

„Eu
îl cunosc pe fratele Cutare, care zace acolo jos. Acolo este şi
sora Cutare, o femeie foarte cumsecade. Ea zace de 20 de ani. Dacă
ar fi ceva dumnezeiesc în El, s-ar fi dus şi ar fi vindecat-o şi
pe ea!”

Satana
spune şi astăzi la fel. Înţelegeţi? „Dacă ai fi Tu…”
„Dacă ar fi asta…dacă ar fi aceea….” Acelaşi Semn,
aceleaşi cuvinte. Înţelegeţi?

Deci
fariseii spuneau tot felul de cuvinte la adresa Lui, dar El a răspuns
clar:

Fiul
nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl
făcând…

(Ioan 5.19).

Înţelegeţi?
El a avut o vedenie. Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în
veci, Acelaşi Dumnezeu.

Marta
stătea înaintea Lui şi spunea: „Doamne,
dacă ai fi fost aici…

(Ioan 11.32). De ce nu venise El? Pentru că Tatăl Îi arătase
într-o vedenie că Lazăr va muri. Vedeţi, ei I-au trimis vorbă
să vină repede, dar El a plecat în altă cetate şi le-a spus
ucenicilor Săi: „Lazăr,
doarme!

(v. 11). Aceasta a fost expresia Lui.

Pentru
un creştin adevărat nu există moarte!

Ucenicii
au răspuns: „Dacă
doarme, are să se facă bine!

(v.12). Atunci Isus le-a spus pe înţelesul lor: „Lazăr
a murit!

(v. 14).

Oh,
parcă îi aud pe evrei, când a intrat în oraşul lui Lazăr: „Aha,
a venit vindecătorul dumnezeiesc!” Toţi şi-au lăsat
îndeletnicirile şi s-au luat după El. Marta cea mică, avea însă
ceva în inima ei. Ea era o fiinţă care dorea ca tot timpul casa
lor să fie curată, în timp ce Maria asculta Cuvântul! Dar acum,
ea a lăsat totul şi a mers să-L întâmpine pe Domnul! Eu cred că
ea a citit din Scripturi, despre femeia sunamită. Când L-a văzut
pe Isus, ea a spus: „Doamne,
dacă ai fi fost aici…

(v. 32). Se părea că ea era îndreptăţită să-L mustre.

„De
ce nu ai venit când Te-am chemat? Noi ştim că Tu eşti un Om sfânt
şi dacă ai fi fost aici, nu s-ar fi întâmplat necazul acesta!”

Şi
astăzi este la fel. Dar, oh, El este aici prin Duhul, chiar dacă
voi nu-L vedeţi. El este aici în Cuvântul Său.

Oh,
desigur, voi vă rugaţi pentru o trezire şi apoi se întâmplă una
sau alta în adunare; cineva strigă tare: „Slavă lui Dumnezeu!”
şi cu asta aţi rezolvat problema.

Adevărul
este însă, că voi nu ştiţi ce este o trezire adevărată, iar
când Hristos vine în biserică, nu-I daţi nici o atenţie.

Dacă
El vindecă pe cineva sau descopere un gând, voi spuneţi: „S-ar
putea să fie telepatie!” Dacă gândiţi aşa, nu este de mirare
că între voi nu poate să facă nimic! Nu-i de mirare că pentru
Biserica Laodicea, El e afară şi încearcă să intre din nou
înăuntru!

Acesta
este timpul în care trăim noi. Aceste denominaţiuni L-au scos
afară. Da, El este scos afară.

Deci
Marta I-a spus lui Isus:

Doamne,
dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit.

(v. 32).

Isus
i-a zis: „Fratele tău va învia.

Ştiu”,
I-a răspuns Marta, „că va învia la înviere, în ziua de apoi.”

Isus
i-a zis: „Eu sunt învierea şi viaţa.

(v. 23-25).

El
a fost Singurul care a trăit cândva şi care va trăi. Cine putea
spune aşa ceva despre sine? Biblia ne spune că noi nu trebuie să
căutăm frumuseţe la El. Poate că la cei 30 de ani ai Săi, era
puţin aplecat de spate şi cărunt, încât I se dădeau 50 de ani.

Noi
ştim că evreii Îi spuneau: „N-ai
nici 50 de ani şi L-ai văzut pe Avraam?

(Ioan 8.57). „O, acum ştim cu siguranţă că eşti nebun!”

Înţelegeţi?

Dar
El le-a răspuns: „Mai
înainte să se nască Avraam, sunt Eu!

(v. 28).

Ei
nu puteau înţelege aceasta, pentru că El avea un trup omenesc.

Şi
El i-a spus Martei: „Eu
sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar muri,
va trăi.

Şi
oricine trăieşte, şi crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi
lucrul acesta?

(Ioan 11.25-26).

Marta
a răspuns: „Da,
Doamne, cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia
să vină în lume.

(v. 27).


vrea să vă mai spun ceva, ceva ce am tot repetat mereu, iar dacă
cineva se va simţi cumva jignit, aş vrea să ştiţi că n-o fac
intenţionat.

O
femeie care aparţine de biserica „creştină ştiinţifică”,
mi-a spus odată:

„Frate
Branham, tu vorbeşti prea mult despre Isus.”

„O,
nu! Din păcate nu o fac nici pe jumătate din cât ar trebui! Aş
dori să am la dispoziţie şi mai multe cuvinte şi timp, ca să
vorbesc despre El!”

„Bine,
a continuat ea, dar Tu îl faci Dumnezeu!”

„El
a fost Dumnezeu! Este şi astăzi Dumnezeu, şi va fi întotdeauna
Dumnezeu!”

„Am
să-ţi dovedesc cu propria ta Biblie că El nu este decât un
muritor!”

„Te
ascult,” am răspuns eu.

Atunci
ea a citit din Ioan 11.35: „Isus
plângea.

în legătură cu momentul când S-a dus la mormântul lui Lazăr.

„Aceasta
este dovada ta?” am întrebat-o eu.

„Da.”

Vedeţi,
astăzi fiecare credincios trebuie să se lupte.

Un
bărbat mi-a povestit nu demult:

„Ştii,
nu demult mi s-a prezentat în vis un Satan mic, aproximativ atât de
mare şi a zis: „Bauuu!” Când l-am văzut, eu am făcut:
„Huuuu!” şi m-am dat înapoi. De fiecare dată când eu făceam
un pas înapoi, el devenea tot mai mare, iar eu tot mai mic. Apoi, am
văzut că m-am întors eu spre el şi am făcut: „Bauuu!” şi el
s-a dat înapoi. Şi de câte ori făceam un pas spre el, se dădea
înapoi. Eu ştiam că trebuie să mă lupt cu el, dar n-am găsit
nici un fel de armă, şi atunci am luat o Biblie. Văzând-o, el s-a
făcut tot mai mic, tot mai mic.”

Vedeţi,
aceste lucruri mi le-a povestit acel bărbat.

Aşa
trebuie să faceţi şi voi. Luaţi Cuvântul lui Dumnezeu şi atunci
nu va trebui să spuneţi: „Bauuu!” ci „Aşa vorbeşte
Domnul!”!

Fiţi
stăruitori! Staţi pe Cuvânt! Noi credem numai Cuvântul! Noi
credem numai în El, aşa cum a crezut şi Marta. Nu are importanţă
cât sunt de mulţi cei care zic că nu avem dreptate şi că nu
suntem în Adevăr, noi ştim că Isus Hristos este Acelaşi, şi El
a spus:

Cine
crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu…

(Ioan 14.12).

Ar
putea să vă vindece vreun om? Nu! Dar voi sunteţi deja vindecaţi.
Ar putea să vă salveze un om? Dar voi sunteţi deja salvaţi! Câţi
cred aceasta? El a fost rănit pentru fărădelegile noastre, a fost
chinuit pentru răutatea noastră. Este adevărat?

…şi
prin rănile Lui suntem tămăduiţi.

(Isaia 53.5).

Vedeţi?
Este scris la timpul trecut: „am
fost

tămăduiţi”. El a făcut deja totul pentru noi.

Acum,
El a venit în Biserica Sa s-o facă conform Cuvântului. Altfel de
ce a rânduit: apostoli, proroci, evanghelişti, păstori şi
învăţători? De ce a dat aceste slujbe în biserică?

Pavel
spunea: „…chemat
de Dumnezeu, nu de oameni.

Da, un om trimis şi inspirat de Dumnezeu ca să ţină Biserica
conform Cuvântului. Ce este aceasta? Darul Duhului în Biserică. Nu
o grămadă de fanatism, ci daruri adevărate pentru Biserica Sa,
pentru ca Biserica să fie întreţinută prin ele.

Dacă
Biserica lui Dumnezeu posedă cu adevărat Duhul Sfânt, atunci dacă
cineva ar păcătui în mijlocul ei, ar păţi la fel ca Anania şi
Safira.


dori să intru într-o astfel de biserică, în care fiecare bărbat
şi fiecare femeie posedă Duhul Sfânt. Dacă cineva ar face ceva
greşit Duhul Sfânt l-ar descoperi, ar face imediat o lucrare de
curăţire. Acestea sunt darurile Duhului în Biserică. O,
Dumnezeule, dă-ne o astfel de Biserică! Credeţi aceasta? Este
Hristos mort? Nu, El trăieşte.

Ce
le-a răspuns fariseilor când i-au cerut un semn? „Un
neam viclean şi preacurvar cere un semn.

(Matei 12.39).

Este
adevărat? „Viclean şi preacurvar”.

Când
a existat o generaţie, un neam mai rău şi mai stricat decât
astăzi? Când a existat mai mult păcat? Se spune că astăzi
trăiesc pe pământ mai mulţi oameni decât în toate timpurile de
la Adam încoace, împreună. Aceasta este generaţia rea şi
stricată despre care vorbeşte Domnul! Homosexualitate, prostituţie,
biserici decăzute, oamenii sunt încăpăţânaţi, iubitori mai
mult de plăceri decât de Dumnezeu, hulitori, lăudăroşi, fără
evlavie, vânzători, având doar o formă de evlavie dar
tăgăduindu-I puterea. De aceea Domnul spune: „Depărtează-te
de ei.

Da,
Biblia spune: „Depărtează-te
de oamenii aceştia!

(2Timotei 3.5). Acesta este timpul în care trăim noi.

Voi
ştiţi că unii oameni spun: „Eu am putere să vindec!” Un
astfel de om spune minciuni, pentru că el nu are nici o putere ca să
vindece. Aceasta a făcut-o deja Hristos.

Preoţii
vin cu pretenţia că trebuie să le mărturisiţi lor păcatele
voastre. Poate să vă ierte un preot? Nu, păcatele voastre sunt
deja iertate! Când s-a întâmplat aceasta? Atunci când Hristos a
murit pe cruce, spunând: „S-a isprăvit!”

Ce?
Planul lui Dumnezeu. Atunci, pe cruce, Hristos a rezolvat totul. Voi
sunteţi deja salvaţi. Fiecare păcătos este salvat, dar aceasta nu
vă poate ajuta cu nimic dacă nu Îl acceptaţi. Puteţi merge la
altar să strigaţi până vă încărunţeşte părul, şi să
plângeţi până nu mai puteţi, căci dacă nu credeţi, nu vă
foloseşte la nimic. Dacă credeţi că Hristos a murit în locul
vostru, şi Îl acceptaţi ca Salvator personal, atunci veţi fi
mântuiţi. La fel este şi cu vindecarea divină. El a fost rănit
pentru vina noastră, de aceea suntem tămăduiţi prin rănile Lui.
Prin aceasta, El ne arată că este viu. Dar mai întâi trebuie să
credeţi cu tărie Cuvântul Său.

Isus
a spus: „Lucrările
pe care le fac…

dar El n-a spus niciodată: „Eu vindec!” ci cuvintele Lui au
fost: „Tatăl
care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui.

(Ioan 14.10).

Acum,
dacă Isus nu S-a numit Vindecător divin, cum este posibil ca un
sărman neştiutor ca mine, sau un oricare altul să încerce să
pretindă că ar fi vindecător? Cum poţi fi tu un vindecător divin
când lucrarea aceasta este deja făcută pe Golgota? Tu trebuie să
faci un singur lucru: s-o accepţi şi să crezi! Este adevărat?

Acum,
dacă nu vrei să mă crezi, vei pleca, iar dacă nu pot să cred eu,
voi pleca. Dumnezeu însă nu face aşa. El a trimis daruri pentru
Biserica Sa! El trimite apostoli. Ce este un apostol? Un misionar, un
bărbat trimis. Prorocul este un visător, în timp ce păstorul,
învăţătorul şi evanghelistul împart Cuvântul lui Dumnezeu la
popor.

Darurile
Duhului care lucrează în Biserică, întăresc Cuvântul dovedind
că Isus Hristos trăieşte în biserică.

Noi
ne cunoaştem unii pe alţii. Aceasta este biserica noastră. Eu nu-i
cunosc însă pe musafiri pentru că nu stau mult în locul acesta,
dar vreau să vă spun ceva, prieteni. Dacă aş putea face ceva
pentru voi, aş face-o cu plăcere. Dacă aş putea vindeca bolnavii,
aş face-o, dar eu nu pot face aceasta.

Dacă
aş putea s-o ajut pe sora aceasta care zace în pat, aş face-o
bucuros.

Dacă
aş merge afară şi deşi plouă aş spune: „Nu ţineţi umbrela
deasupra mea!” prin aceasta i-aş arăta lui Dumnezeu că sunt
sincer, dar aceasta nu ajută la nimic.

Eu
am fost în Africa şi în India şi am văzut oameni care se culcă
pe paturi cu cuie şi fac multe alte lucruri ciudate. Apoi i-am văzut
cum au adus jertfe înaintea zeilor lor, cum şi-au aruncat copiii
la crocodili şi multe alte lucruri de felul acesta. Ei sunt sinceri.
Un om poate să ia acid carbonic ca medicament, şi el este sincer.
Înţelegeţi?

Adevărul,
acesta este singurul lucru pe care trebuie să-L ştim noi, şi
atunci Dumnezeu Îl va legitima deoarece Isus a spus:

Cine
crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu.

Şi: „Isus
Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci.

Cum
vi S-ar arăta El astăzi dacă L-aţi căuta? Dacă aş spune că
Hristos este în mine şi în voi, cum am putea dovedi aceasta?

Aţi
căuta un bărbat care umblă cu gulerul întors? Nu, pentru că El
nu a umblat aşa. El Se îmbrăca simplu, ca ceilalţi oameni de
rând. Ne-am uita să vedem dacă are cicatrice la mâini? Nu, pentru
că sunt mulţi care umblă cu sânge, foc, fum, etc., deşi ceea ce
fac ei, nu este Cuvântul.

El
a spus: „Lucrările
pe care le fac Eu, ele mărturisesc despre Mine. Dacă nu Mă puteţi
crede pe Mine, credeţi-le măcar pe ele.

Acum,
haideţi să ne rugăm. Spuneţi-I Lui dorinţele inimilor voastre.

Tată
ceresc, eu ştiu că acest Cuvânt este tare. Te rog, îndură-Te! Tu
cunoşti inima mea, de aceea, Te rog ajută-mă! Te rog să
binecuvântezi cuvintele mele slabe, care nu sunt ca ale unui
predicator. Eu sunt un om neînţeles şi nu ştiu cum să vorbesc
oamenilor, dar Tu mi-ai promis că vei umplea gura mea cu Cuvântul
Tău, dacă o deschid.

De
31 de ani mă încred numai în Tine. Poate că printre noi sunt
oameni care au primit Cuvântul vorbit: cei bolnavi sau cei ce au
nevoie de Hristos. Ei sunt undeva afară. Ei au nevoie de Tine,
Doamne, şi nădejdea mea este că cuvintele care s-au spus astăzi,
le-a întărit credinţa în făgăduinţele Tale.

În
clipele acestea, când stăm înaintea Ta cu capetele plecate, poate
că sunt printre noi unii care nu-L cunosc pe Hristos ca Salvator
personal, şi care doresc să spună:

„Frate
Branham, nu vreau să mor în starea în care mă aflu acum. Eu nu
sunt pregătit să mor. Nu sunt născut din nou, de aceea doresc să
te rogi pentru mine. Roagă-te pentru mine, căci sunt un păcătos.”

Ridicaţi-vă
mâinile! Dumnezeu să te binecuvânteze şi pe tine…….şi pe
tine…….şi pe tine…….. Dumnezeu să vă binecuvânteze! Voi
trebuie să credeţi din toată inima! Vreo 20 de oameni şi-au
ridicat mâinile. Rămâneţi unde sunteţi, pentru că în faţă
sunt o mulţime de copii. Eu nu pot să vă chem la altar, aici în
faţă, de aceea, rămâneţi unde vă aflaţi şi rugaţi-vă cu
mine:

Tată
ceresc, Ţi-i aduc pe aceşti oameni, care şi-au ridicat mâinile.
Eu cred că ei au făcut aceasta cu toată sinceritatea. Lasă-i să
vadă că în clipa aceasta au rupt orice lege a ştiinţei. Ştiinţa
susţine că braţele noastre trebuie să atârne în jos, pentru că
gravitaţia pământului ne ţine, dar prin faptul că ei au ridicat
braţele spre cer, dovedesc că există un Duh care are puterea să
ne ridice braţele spre Creator. Da, aceasta s-a arătat acum!
Ştiinţa nu poate arăta aceasta, deoarece Duhul Se face cunoscut
prin credinţă, şi pentru că El a venit în locul acesta, ei şi-au
ridicat mâinile. Ei vor să fie mântuiţi.

Dumnezeule,
Tată, eu le arăt făgăduinţele Tale.

Când
era pe pământ, Domnul a spus:

Nimeni
nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi
Eu îl voi învia în ziua de apoi.

(Ioan 6.44).

…cine
ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa
veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la
viaţă.

(Ioan 5.24).

Cine
mănâncă trupul Meu, şi bea sângele Meu, are viaţa veşnică; şi
Eu îl voi învia în ziua de apoi.

(Ioan 6.54).

Acestea
sunt făgăduinţele Tale. Oamenii aceştia n-ar fi putut să-şi
ridice mâinile dacă n-ar fi fost Duhul Tău aici. Ei n-ar fi putut
face aceasta, dacă n-ai fi hotărât Tu mai dinainte lucrul acesta.

Tot
ce Mi-a dat Tatăl

(Vedeţi, se foloseşte trecutul), va
ajunge la Mine.

(Ioan 6.37). (În traducerea românească se foloseşte prezentul:
„Tot ce-Mi dă Tatăl.”)

Şi
pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe
aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia
pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.

(Romani 8.30).

Aceasta
este viziunea cea mare dată de Dumnezeu, care se împlineşte cu
aceşti oameni. Ei au fost văzuţi şi aleşi înainte de
întemeierea lumii.

Tu,
care eşti nemărginit, ai ştiut ce se va întâmpla în dimineaţa
aceasta aici. Tu ai ştiut că ei vor ridica mâna şi chiar aşa a
fost.

Acesta
este singurul meu ajutor pentru viitor, Doamne: Cuvântul Tău. Eu
Ţi-i dăruiesc Ţie, Doamne, în Numele lui Isus Hristos, pe toţi
cei ce şi-au ridicat mâinile, ca un trofeu al Cuvântului Tău.

Ţine-i
Tu, Doamne, astfel încât nimeni şi nimic să nu-i poată smulge
din mâna Ta. Dă-le viaţa veşnică! Îngăduie ca ei să găsească
o biserică sau să fie botezaţi în locul acesta, în dimineaţa
aceasta şi să rămână aici.

Fie
ca aşa cum, Duhul Sfânt a mişcat la început apa, să le umple
inimile şi sufletele. Îngăduie aceasta, Doamne! Ajută-i ca în
toate zilele vieţii lor să trăiască în evlavie, astfel încât,
în ziua venirii Tale să se arate ca un semn de biruinţă şi ca
pietre strălucitoare în cununa Ta, prin Isus Hristos, Domnul
nostru.


Amin –