Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMSTĂPÂNIND PORȚILE VRĂJMAȘULUI

08/11/1959, dimineata -

Bună dimineaţa, tuturor. Sunt bucuros pentru că pot să fiu din nou aici în Tabernacol, în dimineaţa aceasta, ca să mă rog pentru bolnavi. În curând vom pleca spre California, pentru întâlnirile de pe Coasta de Vest, de aceea v-am fi recunoscători dacă v-aţi ruga pentru noi, ca Domnul cerurilor să Se îndure şi să ne dea clipe minunate.

M-am întors abia ieri, sau mai bine zis, aseară târziu, dar pot să vă spun că ziua de ieri şi cea de alaltăieri, au fost cu adevărat foarte importante pentru mine. Sunt cel puţin doi sau trei oameni din locul acesta, care pot să depună mărturie cu privire la prezenţa Domnului aici. S-a întâmplat ceva cu adevărat extraordinar, dar nu am timp să vă povestesc acum. Totuşi, s-ar putea să avem timp pentru aceasta duminica viitoare.

Dacă Domnul va voi, mă voi întoarce duminică dimineaţa, chiar şi numai pentru serviciul de vindecare.

Dacă va fi posibil, pe la prânz am vrea să plecăm la adunarea din San Jose, California. Credem că acela va fi momentul când va sosi acea schimbare în slujba mea; schimbarea pe care o aştept de foarte multă vreme. Adevărul este că ieri am crezut că se va întâmpla ceea ce aştept, dar nu a fost aşa, deşi e foarte aproape, iar când va veni, va întrece cu mult ceea ce am văzut sau am auzit vreodată.

Să nu uitaţi, prieteni, că aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul!” Vedeţi? Acesta este motivul pentru care aşteptăm să se întâmple din clipă în clipă.

Acuma, întrunirea are loc acolo unde se ţin târgurile, nu-i aşa Gene? Mă refer la adunarea de la San Jose, California. Va fi o campanie de zece zile, şi va dura în perioada 20 – 29 noiembrie.

Să ne purtaţi în rugăciunile voastre.

Acum, dacă ne încadrăm în timp, vom avea la dispoziţie o oră şi jumătate, aşa că vom începe serviciul de rugăciune pentru bolnavi şi de aducere în lumină a Cuvântului.

Pentru dimineaţa aceasta, am ales două pasaje din Biblie, despre care doresc să vorbesc. Dar înainte de a face aceasta, să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune.

Dumnezeule îndurător, noi ne apropiem şi în dimineaţa aceasta plini de smerenie de tronul slavei Tale, ca nişte copii lipsiţi de merite, dar cu o credinţa neprefăcută în Tine, credinţa care ne-a fost dată de Duhul Sfânt, prin prezenţa Lui nelipsită din mijlocul nostru, şi prin făgăduinţa Domnului Isus, care a spus că dacă vom fi smeriţi, ne va da orice vom cere în Numele Lui. Acesta este motivul pentru care nu privim la meritele noastre, deoarece nu avem nici unul, ci privim înapoi la meritele Calvarului, unde Fiul lui Dumnezeu ne-a dăruit harul Său fără plată.

Ne este greu să ne oprim lacrimile când ne gândim cât de netrebnici am fost şi cum, prin Calvar şi prin harul Său, El ne-a adus la o părtăşie atât de strânsă cu Dumnezeu, astfel încât acum suntem fiii şi fiicele Lui.

Doamne, în dimineaţa aceasta, venim sub acest acoperiş ca să ne punem în slujba Ta, ca să ne mărturisim păcatele şi să ne închinăm înaintea Ta. Noi credem că Tu vei fi cu noi şi că ne vei descoperi apropierea venirii Tale, pentru ca, din zi în zi să ne pregătim tot mai mult inimile pentru acest eveniment aşteptat de mii de ani, căci cu adevărat întreaga natură geme şi strigă după eliberare.

Şi Duhul nostru, mărturiseşte tot timpul, Doamne, că suntem străini şi călători, şi că suntem în căutarea unei cetăţi al cărei Meşter şi Ziditor este Dumnezeu. O, noi aşteptăm acel moment extraordinar!

Doamne, noi suntem foarte mişcaţi de aceste adunări, căci venim aici ca să ne rugăm pentru copiii Tăi care sunt bolnavi şi suferinzi. Acesta este motivul pentru care Te rugăm ca astăzi să Te descoperi în mod deosebit în mijlocul nostru, vindecând toate bolile şi suferinţele din mijlocul nostru. Fă ca aceasta să fie o mărturie pentru întâlnirea de ieri cu Tine, căci Tu ai confirmat de atâtea ori că acesta este adevărul. Noi simţim că ceasul acela este foarte aproape, Doamne, şi că s-ar putea ca astăzi să fie ziua când Tu vei dărui mai mult har lucrării pentru poporul Tău.

Tată Doamne, noi nu ne vom ruga numai pentru cei prezenţi aici, ci pentru toţi aceia care sunt strâmtoraţi, atât fizic, cât şi duhovniceşte, din întreaga lume. O, Doamne, dăruieşte-le ceea ce-şi doresc, pentru că fiii Tăi sunt pe câmpul de luptă în aceste zile! Tu eşti mai puternic decât el, pentru că este scris: „Cel ce este în voi, e mai tare decât cel ce este în lume.

Vorbeşte-le prin Cuvântul Tău scris, şi îngăduie ca atunci când vom pleca de aici, să zicem la fel ca cei din Emaus: „Nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea pe drum…?” (Luca 24.32a ).

Ascultă-ne, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus, care ne-a dat făgăduinţa. Amin.

Acum voi citi din două locuri din cartea Genezei. Unul dintre ele se află în capitolul 24, începând de la versetele 56-60:

El le-a răspuns: „Nu mă opriţi, fiindcă Domnul mi-a dat izbândă în călătoria mea; lăsaţi-mă să plec, şi să mă duc la stăpânul meu.”

Atunci ei au răspuns: „Să chemăm pe fată şi s-o întrebăm.”

Au chemat dar pe Rebeca, şi i-au zis: „Vrei să te duci cu omul acesta?” „Da, vreau„, a răspuns ea.

Şi au lăsat pe sora lor Rebeca să plece cu doica ei, cu robul lui Avraam şi cu oamenii lui.

Au binecuvântat pe Rebeca şi i-au zis: „O, sora noastră, să ajungi mama a mii de zeci de mii, şi sămânţa ta să stăpânească porţile vrăşmaşului!

Iar din Geneza 22, citim versetele 15-18:

Îngerul Domnului a chemat a doua oară din ceruri pe Avraam,

şi a zis: „pe Mine însumi jur, zice Domnul, pentru că ai făcut lucrul acesta, şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu,

te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul mării: şi sămânţa ta va stăpâni porţile vrăşmaşilor ei.

Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat porunca Mea.

Fie ca Domnul să adauge binecuvântările Sale la citirea acestui Cuvânt.

Subiectul meu din dimineaţa aceasta se referă la încercările prin care trecem înainte de a primi făgăduinţele date, de aceea l-am intitulat: „Stăpânind porţile vrăşmaşului”.

Noi ştim că Dumnezeu l-a încercat pe patriarhul Avraam pentru că îi dăduse o făgăduinţă, iar când Domnul dă o făgăduinţă, vrea să fie sigur că omul o merită, aşa că numai după aceea o duce la îndeplinire.

Astfel, Dumnezeu i-a făgăduit lui Avraam că sămânţa lui va fi o binecuvântare pentru întreaga lume, că va avea un fiu şi că din acesta va ieşi Sămânţa care va binecuvânta întregul pământ.

Când a primit făgăduinţa, Avraam avea șaptezeci și cinci de ani, iar soția lui, Sara, șaizeci și cinci. Dar Biblia spune că Avraam nu s-a îndoit de promisiunea lui Dumnezeu, ci s-a întărit în credinţă şi I-a dat slavă. Totuşi, Dumnezeu l-a încercat din când în când, iar binecuvântarea a venit abia după ce a trecut şi ultima încercare.

Acelaşi lucru se întâmplă şi cu sămânţa lui Avraam: înainte de a-şi ţine promisiunile, El ne trece prin încercarea finală. Aici am vrut să spun o părere personală, dar mă abţin. Da, El ne va trece printr-o ultimă încercare ca să vadă ce facem.

Punându-l la încercare pe Avraam, Dumnezeu  l-a găsit la fel de credincios ca la început.

Ce binecuvântare ar fi în dimineaţa aceasta, dacă noi, cei care credem făgăduinţă Lui de vindecare, am sta la fel de neclintiţi ca la început, indiferent de ce spune doctorul.

Avraam a făcut tocmai aceasta. Astfel, el nu şi-a cruţat nici chiar fiul, pe singurul său fiu, ci a fost gata să-l junghie şi în felul acesta să distrugă mărturia pe care o ţinuse sus douăzeci și cinci de ani.

Da, el spusese tuturor că va avea un fiu, iar când el a venit în sfârşit, Dumnezeu i-a cerut să distrugă singura nădejde că mărturia va fi adevărată.

Dar când Dumnezeu a văzut că Avraam stă neclintit pe credinţa lui, l-a strigat din ceruri şi i-a zis:

Pe Mine însumi jur, zice Domnul, că te voi binecuvânta şi te voi înmulţi, iar sămânţa ta va stăpâni porţile vrăşmaşului!” Ce făgăduinţă!

Iar Rebeca, cea care urma să fie soţia acestui fiu făgăduit şi aşteptat, a văzut lucrarea Duhului Sfânt atunci când a fost chemată să treacă ultima încercare, da, atunci când i s-a cerut să-l însoţească pe acel bărbat străin.

Atunci când părinţii ei nu se puteau decide dacă ar fi bine sau nu să meargă cu un om străin, ca să fie soţia unui bărbat pe care nu-l văzuse niciodată, ea a fost pusă în faţa ultimei încercări:

Să chemăm fata şi s-o întrebăm.” (Geneza 24. 57). „căci în felul acesta vom auzi din gura ei dacă vrea să meargă sau nu.

Acest lucru este valabil pentru toată sămânţa lui Avraam. Gura ta trebuie să mărturisească hotărârea pe care o iei, pentru că El vrea să audă aceasta de la tine.

Dar vedem că atunci când a fost pusă la încercare, Rebeca  n-a stat nici o clipă pe gânduri, ci a răspuns: „Voi merge”. Vedeţi, ea nu a spus: „Lasă-mă să studiez problema, apoi am să-ţi spun ce-am hotărât.”, ci a fost pe deplin convinsă.

Vedeţi? Numai un astfel de popor poate fi folosit de Dumnezeu – cei care sunt pe deplin convinşi că El Îşi va ţine făgăduinţele şi care spun: „Voi merge!”

Apoi rudele ei, care erau unse, deşi poate nu ştiau lucrul acesta, au proorocit aşezându-şi mâinile peste sora şi fiica lor, această tânără şi frumoasă iudeică, pe care au aşezat-o pe o cămilă şi au trimis-o printre străini, într-o ţară străină. Dar asupra lor era Ceva, astfel încât au putut să spună: „Sămânţa ta să stăpânească porţile vrăşmaşului.” Şi: „Tu vei fi mama a mii de zeci de mii.

Iar astăzi, acea seminţie, poporul lui Dumnezeu, este împrăştiat peste tot în lume, astfel încât la înviere, ei vor fi ca stelele cerului, şi ca nisipul de pe ţărmul mării – mii de zeci de mii.

Sămânţa ta va stăpâni porţile vrăşmaşului.”

Aceasta este făgăduinţa lui Dumnezeu. Prin Duhul Sfânt,  ei au văzut că fiul pe care-l va naşte ea, era o parte din ea, pentru că, carnea lui era o parte din carnea ei, i-au spus: „Sămânţa ta să stăpânească porţile vrăşmaşului.

Ce a făcut biserica Dumnezeului celui viu, cu făgăduinţa că va stăpâni porţile vrăşmaşului?

Noi suntem sămânţa lui Avraam, deoarece prin moartea lui Hristos, am fost făcuţi moştenitorii făgăduinţei, împreună cu el. Da, noi suntem sămânţa lui Avraam şi ca urmare, moştenitorii tuturor făgăduinţelor care i-au fost date lui. Dar ce vom face când va veni încercarea, ne vom poticni? Nu, eu nu cred că adevărata sămânţa a lui Avraam se va poticni, ci dimpotrivă, ei vor fi la fel de viteji şi de credincioşi ca părintele lor Avraam.

Noi ştim că Dumnezeu nu poate să facă nici o făgăduinţă fără s-o împlinească. Da, El trebuie s-o împlinească pentru că este Dumnezeu.

Apoi, mulţi ani mai târziu, când poporul promis, sămânţa lui Avraam, se afla în călătorie spre ţara făgăduită, în faţa lor s-a ridicat o poartă, şi anume,  fratele lor, Moab.

Acesta s-a ridicat şi le-a spus: „Nu vă voi îngădui să treceţi prin ţara mea!” Atunci Israelul le-a răspuns:

Vom merge pe drumul cel mare: şi, dacă vom bea din apa ta, eu şi turmele mele, îţi voi plăti preţul; nu-ţi cer altceva decât să trec cu picioarele.” (Numeri 20.19).

Dar Moab a răspuns: „Nu vei trece prin această ţară!

Făgăduinţele lui Dumnezeu au rămas însă în picioare. Apoi, moabiţii au adus pe Balaam ca să blesteme poporul Israel, şi au încercat să-i arate părţile cele mai rele ale seminţei binecuvântate, dar Dumnezeu i-a arătat părţile cele mai bune, aşa că atunci când şi-a rostit proorocia, Balaam a zis:

Binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta, şi blestemat să fie oricine te va blestema.” (Numeri 24.9).

Astfel împotrivirea a căzut, iar Israelul a mers mai departe traversând câmpia. Vedeţi? Dumnezeu făgăduise că el va stăpâni porţile vrăşmaşului şi aşa a fost.

După mulţi ani, a venit un bărbat care se numea Daniel. El era tot din sămânţa credincioasă făgăduinţelor, pentru că era sămânţa lui Avraam. Dumnezeu îl alesese încă înainte de întemeierea lumii, ca să fie proorocul Său, aşa că a trăit neînduplecat şi credincios, şi măcar că se afla într-o ţară străină, a zis:

Nu mă voi pângări împreună cu aceştia, ci voi rămâne credincios.

Vedeţi? Aceasta este poziţia seminţei adevărate a lui Avraam – deşi trăieşte într-o ţară străină şi printre oameni diferiţi, ea rămâne credincioasă făgăduinţelor date: „Nu mă voi pângări împreună cu aceştia, ci voi rămânea credincios.”

Apoi Dumnezeu l-a pus la încercare, întocmai cum făcuse şi cu părintele său, Avraam.

Astfel, împăratul i-a zis: „Ori vei fi ca noi şi te vei închina în felul nostru, ori te voi arunca într-o groapă cu lei înfometaţi!

Atunci Daniel a răspuns la fel ca părintele său: „Poţi să mă arunci în groapa cu lei, căci eu tot nu mă voi închina înaintea idolilor voştri! Nu mă voi supune religiei voastre, ci voi rămâne credincios lui IeHoVaH.

Auzind aceasta, împăratul l-a aruncat în groapa cu lei, dar atunci când leii – vrăşmaşul – s-au repezit la el, Dumnezeu Şi-a respectat făgăduinţa. Da, Daniel a stăpânit porţile vrăşmaşului! Astfel, Dumnezeu a pus un înger înaintea leilor şi a stăpânit poarta.

Vedeţi? Dumnezeu Îşi ţine făgăduinţele.

Sămânţa ta va stăpâni porţile vrăşmaşului!” Cine a spus aceasta? Dumnezeu.

Tot acolo erau încă trei tineri credincioşi făgăduinţei, sămânţa adevărată a lui Avraam: Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Şi ei au fost puşi la încercare. Astfel, împăratul le-a zis:

Când veţi auzi sunetul harpei şi al trompetei, să vă închinaţi în felul nostru şi să renunţaţi la credinţa voastră, căci şi aşa, religia voastră nu este cu nimic mai bună decât celelalte.

Nu auzim şi noi aceste cuvinte tot timpul? Dar eu vă spun: credinţa în Isus Hristos este deosebită. Puterea învierii Lui este deosebită. Noi suntem un popor deosebit, o preoţie împărătească, pentru că Dumnezeu ne face deosebiţi.

Şi Nebucadnețar le-a spus: „Trebuie să fiţi la fel ca noi!” Vedeţi? Totul ar fi fost în ordine pentru Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, dacă ar fi acceptat să fie ca ei, dacă ar fi renunţat să fie deosebiţi.

Apoi împăratul a adăugat: „Dacă nu veţi face aşa, vă vom arunca într-un cuptor încins şi atunci o să vă pară rău că n-aţi vrut să fiţi ca noi!

Dar ei s-au ţinut strâns de făgăduinţă. Atunci i-au legat şi i-au dus la cuptorul încins, au deschis uşa şi i-au aruncat înăuntru în flăcări – acesta era vrăşmaşul care urma să-i nimicească.  Dar ei au stăpânit porţile lui. Dumnezeu L-a trimis pe Îngerul Său ca să îi răcorească şi să vorbească cu ei.

Vedeţi? Făgăduinţa lui Dumnezeu a stat în picioare, aşa că ei au stăpânit porţile vrăşmaşului. Mai întâi au fost încercaţi, dar apoi au stăpânit porţile vrăşmaşului.

Oare n-a spus Domnul Isus că „oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi care cred în Mine, ar fi mai bine să i se atârne de gât o piatră mare de moară, şi să fie înecat în adâncul mării”? De aceea: „Feriţi-vă să nu defăimaţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi….” (Matei 18.6, 10). Şi tot El a zis că: „acestea sunt semnele care-i vor însoţi pe cei ce cred.

Vedeţi? El îi făcea deosebiţi pe cei credincioşi, arătându-le ce să creadă şi ce să  nu creadă.

Şi eu vreau să vă spun  că există trei feluri de credincioşi: necredincioşi, credincioşii prefăcuţi (formaliştii) şi credincioşii adevăraţi, dar Dumnezeu poate să facă deosebirea şi să dovedească cine este credincios şi cine nu, pentru că credinciosul stă neclintit pe ceea ce spune Dumnezeu. Desigur.

Priviţi. În zilele lui Ilie Tişbitul, se părea că din tot poporul Israel, el era singurul care trăia pentru Dumnezeu. Împăratul voia să-l tragă la judecată şi din cauza aceasta, a suferit multe prigoane. Da, Izabela, împărăteasa aceea spoită şi păgână, îi ameninţa viaţa, dar când a sosit timpul, Ilie a stăpânit porţile vrăşmaşului şi a întors tot poporul lui Dumnezeu.

Vedeţi? Dumnezeu Îşi ţine făgăduinţa.

Şi Moise a făcut parte din această sămânţă împărătească. El a fost trimis în  Egipt ca să îi elibereze pe copiii lui Israel, de aceea Dumnezeu i-a dat putere să facă semne şi minuni: să lovească pământul cu broaşte, cu muşte, cu întuneric, grindină, piatră şi foc, etc., iar când a condus poporul afară, prin mâna lui IaHVeH, a întâlnit o poartă care stătea între el şi ţara făgăduită: aceasta era Marea Roşie. Da, Israelul era prins ca într-un cleşte: în spate venea oştirea lui Faraon, de o parte şi de alta erau munţii, iar în faţă, Marea Roşie, dar Moise a păşit înainte şi a stăpânit poarta vrăşmaşului, trecând prin Mare cu încălţămintea uscată, ca şi când ar fi mers pe un drum prăfuit.

De ce? Pentru că Dumnezeu spusese:

Vei stăpâni poarta vrăşmaşului!” şi aceasta era totul.

Câţiva ani mai târziu, au veni încercările, iar biserica a fost clătinată. Acest lucru este foarte uşor de realizat atunci când s-ar părea că lucrurile se desfăşoară altfel decât ar fi normal, dar nu uitaţi un lucru: Dumnezeu este Acela care îngăduie ca biserica să treacă prin încercări, pentru că fiecare fiu care vine la El, trebuie să fie încercat şi apoi dovedit. Da, Dumnezeu lasă bolile şi suferinţele să vină peste tine ca să te încerce şi să dovedească cine eşti, ca să arate lumii că eşti cu adevărat sămânţa lui Avraam. El permite aceasta în mod voit. Astfel, îngăduie catastrofe; îngăduie ca Diavolul să te ispitească şi bineînţeles că o va face în toate felurile, dar nu va putea să se atingă de viaţa ta. Te va putea arunca pe patul suferinţei, îi va întoarce pe prieteni împotriva ta, va întoarce biserica împotriva ta, dar să nu uitaţi că este voia lui Dumnezeu să treceţi prin toate acestea, deoarece noi suntem mai de preţ înaintea Lui decât aurul.

Ce părere aveţi despre Avraam când s-a dus cu Isaac pe munte? Vedeţi? El a primit făgăduinţa prin faptul că a privit cu credincioşie numai spre dreptatea şi îndurarea lui IaHVeH, iar când Dumnezeu i-a văzut neclintirea, l-a strigat din ceruri şi i-a zis:

Sămânţa ta va stăpâni porţile vrăşmaşului.” „Pe Mine însumi Mă jur că voi face aceasta!

El nu putea să jure pe cineva mai mare, de aceea a jurat pe Sine însuşi, iar dacă a îngăduit ca Avraam să treacă prin încercarea finală, înseamnă că ne va trece şi pe noi prin ea, prin acel moment decisiv când totul şi toţi te-au părăsit, iar tu trebuie să rezişti singur. Aleluia! Aceasta este. Tu trebuie să rezişti singur. Să păşeşti în faţă şi să spui: „Chiar dacă El m-a pedepsit, tot mă încred în El!” Vedeţi? Aceasta este dovada că sunteţi sămânţa lui Avraam.

Domnul este Cel care a dat făgăduinţa, aşa că indiferent ce vor spune ceilalţi, „Eu şi casa mea, vom sluji Domnului”. Da, chiar dacă ceilalţi vor spune că nu e decât exaltare şi fanatism, „Eu şi casa mea, vom sluji Domnului.”

Orice s-ar întâmpla, voi spune şi eu la fel ca şi Pavel, care a zis: „…(Eu) slujesc Dumnezeului părinţilor mei după Calea, pe care ei o numesc „partidă” (sau erezie). (Fapte 24.14).

Chiar dacă în biserică se vor infiltra flecari, escroci şi alte feluri de oameni, „eu şi casa mea, vom sluji Domnului.” Chiar dacă toţi vor pleca; chiar dacă biserica se va răci şi va sta indiferentă în faţa Cuvântului, totuşi „eu şi casa mea, vom sluji Domnului!” Da, chiar dacă m-am rugat pentru cineva şi omul acela nu s-a vindecat, aceasta nu înseamnă nimic, căci „eu şi casa mea, vom sluji în continuare Domnului!”

Şi nu uitaţi: Omul poate greşi, dar Dumnezeu nu greşeşte niciodată. Da, omul greşeşte chiar dacă n-o face intenţionat, iar Dumnezeu îngăduie aceasta pentru ca noi să nu ne punem niciodată încrederea într-un om, oricine ar fi el. De aceea credinţa noastră nu se bazează pe înţelepciunea omenească, ci pe puterea învierii lui Isus Hristos.

Pe aceasta stă adevărata sămânţă a lui Avraam în aşteptarea împlinirii făgăduinţei, deoarece ea posedă Duhul Sfânt. Dacă un om nu are Duhul Sfânt, nu este sămânţa lui Avraam, dar dacă Îl are, el va primi aceeaşi credinţă care era în Avraam, indiferent ce se va întâmpla.

Priviţi iscoadele trimise de Moise. Când s-au întors zece dintre ele au spus: „Este o nebunie să încercăm! Nu vom putea merge mai departe pentru că poporul din ţară este un popor de uriaşi, bine organizat şi înarmat cu suliţe puternice, pe când noi suntem ca nişte lăcuste pe lângă ei.

Nu ştiu de ce, dar sunt înclinat să cred că Iosua era un bărbat mic şi slăbuţ, şi mi-l pot imagina sărind pe o cutie şi zicând:

Bărbaţilor şi fraţilor, noi suntem mai mult decât în stare să-i cucerim.”

Vedeţi? De ce vorbea el aşa? Pentru că era sămânţa lui Avraam, Dumnezeu dăduse o făgăduinţă, iar Iosua stătea pe ea. Nu conta cât de puternică era împotrivirea, sămânţa adevărată a lui Avraam a spus: „Putem să-i biruim, pentru că Dumnezeu i-a dat în mâinile noastre!

Iată unde vă aflaţi în dimineaţa aceasta.

Iată unde este biserica Dumnezeului celui viu. Pe mine nu mă interesează ce spun ceilalţi: ce spune doctorul; ce spune necredinciosul, sau oricine altcineva, noi suntem mai mult decât în stare să trecem peste cele ce vor veni, pentru că Dumnezeu ne-a dat făgăduinţa. Da, noi suntem sămânţa lui Avraam şi ca urmare vom stăpâni poarta vrăşmaşului. Nu contează cine este acest vrăşmaş – Dumnezeu ne-a dat făgăduinţa şi aşa va fi!

Vedeţi? Ţara era a lor, era în mâinile lor.

Vindecarea este în mâinile noastre; mântuirea este în mâinile noastre; Duhul Sfânt este în mâinile noastre. Astăzi sunt mii se predicatori care neagă aceasta, de aceea Avraam ştie că acesta este adevărul, de aceea ea va merge înainte şi ia în stăpânire toate porţile vrăşmaşului. De ce? Pentru că aşa a spus Dumnezeu: „Sămânţa ta va stăpâni porţile vrăşmaşului!” Dar nu uitaţi un lucru: aceasta nu înseamnă că nu veţi trece prin încercări.

Vedeţi? Iosua a rămas credincios. El a zis:

„Pe mine nu mă interesează cât sunt de mari acei oameni, nici ce arme au, sau cât de întărite sunt cetăţile lor. Dumnezeu a dat o făgăduinţă – că sămânţa împărătească a lui Dumnezeu va stăpâni poarta duşmanului – aşa că noi vom merge să ocupăm ţara, pentru că suntem mai puternici decât ei.”

O, aceasta este adevărata sămânţă a lui Avraam!

Cei care erau doar o sămânţă naturală, au zis: „Nu, noi nu putem face aceasta. Nici n-are rost să încercăm, pentru că suntem deja biruiţi!” Vedeţi? Ei priveau la ceea ce vedeau cu ochii, dar Iosua se uita la ceea ce spusese Dumnezeu.

Da, sămânţa lui Avraam nu priveşte la lucrurile fireşti, ci se uită la ceea ce a spus Dumnezeu – ea stă pe făgăduinţă.

Ce s-ar întâmpla dacă Avraam ar fi privit la lucrurile fireşti? El avea 100 de ani, iar soţia lui 90, şi trăiseră împreună de când fuseseră tineri, dar n-avuseseră nici un copil. Totuşi, el n-a privit la aceste lucruri, ci a stat neclintit pe ceea ce-i spusese Dumnezeu:

Cu adevărat, nevastă-ta Sara îţi va naşte un fiu…” (Geneza 17.19a).

Da, el a crezut, de aceea, să nu ne uităm niciodată la piedici, ci la ceea ce a spus Dumnezeu, căci aceasta este totul!

Mai târziu, când Iosua a ajuns conducătorul oştirii lui Israel, au ajuns la Iordan. Ei puteau să privească dincolo de apă şi să vadă Ierihonul, dar în faţa lor stătea o poartă de netrecut: Iordanul.

Să nu uitaţi însă că făgăduinţa lui Dumnezeu dărâmă orice poartă! „Sămânţa ta va stăpâni porţile vrăşmaşului!” Aceasta o stabileşte.

Eu cred însă că în dimineaţa aceea când Israelul a ajuns la Iordan, Diavolul adunase acolo nori mari de furtună, iar apele furioase se revărsaseră peste maluri inundând câmpia. O, ce vreme de încercare! Dar Iosua a spus: „Pregătiţi-vă căci veţi vedea slava lui Dumnezeu!”

Astfel, poporul s-a curăţit şi s-a pregătit să meargă înainte, deşi totul le stătea împotrivă. Ei nu se temeau de nimic, pentru că erau sămânţa lui Avraam, despre care Dumnezeu spusese jurând pe Sine însuşi: „că va stăpâni porţile vrăşmaşului”, aşa că au venit la Iordan, care era poarta vrăşmaşului, şi l-au stăpânit (l-au trecut pe uscat).

Fraţilor, într-una din aceste dimineţi, şi eu mă voi apropia de acea ultimă poartă. Şi nu doar eu, ci şi voi trebuie să coborâţi la Iordan, dar să nu uitaţi că sămânţa lui Avraam va stăpâni această poartă. Nu contează ce se ridică înaintea voastră, voi veţi stăpâni orice poartă a vrăşmaşului.

Toţi aceşti bărbaţi au murit, dar într-o zi, în Betleemul lui Iuda, S-a născut Sămânţa Împărătească, ce fusese preumbrită de ceilalţi. Această Sămânţă împărătească S-a născut printr-o fecioară, iar în venele Lui curgea Puterea care urma să biruiască moartea şi iadul. Un om obişnuit n-ar fi putut face aceasta, dar dacă Dumnezeu dă o făgăduinţă, tot El o şi împlineşte.

El este acelaşi Dumnezeu care a fost cu Avraam, IeHoVaH-Jire – aşa că ne va arăta şi nouă cum putem intra în stăpânirea porţii vrăşmaşului.

Cum vom putea face aceasta? Moise a murit; Iosua a murit, toţi ceilalţi au murit, dar Dumnezeu a spus: „Sămânţa ta va stăpâni poarta vrăşmaşului.” Cum vom putea stăpâni moartea? Există o cale pentru aceasta, făgăduinţa lui Dumnezeu care spune: „El va stăpâni poarta vrăşmaşului!”

Acum priviţi. Sămânţă împărătească S-a născut, apoi a fost ispitit la fel ca noi. Da, El a fost ispitit la fel ca orice om. După ce a primit Duhul Sfânt, Diavolul L-a dus repede în pustie, unde L-a ispitit timp de 40 de zile. Apoi, când L-a dus sa fie răstignit, L-au scuipat şi I-au bătut cuie în mâini şi în picioare. El a trecut prin orice boală, dar a dovedit că are puterea să le vindece pe toate. Astfel, atunci când soacra lui Petru zăcea în pat, cuprinsă de friguri, El S-a atins de mâna ei şi a fost vindecată pe loc. (Matei 8.14-15).

Apoi, când acel lepros s-a apropiat de El şi I-a zis: „Doamne, dacă vrei, poţi să mă curăţeşti!”, Isus a întins mâna, S-a atins de el şi i-a zis: „Da, vreau, fii curăţit!” şi leprosul a fost vindecat pe loc. (Matei 8.2-3).

Vedeţi? El a învins şi a stăpânit poarta leprei; a stăpânit poarta febrei; într-un cuvânt a stăpânit întreaga natură. De ce? Pentru că era Sămânţa împărătească a lui Avraam, Cel făgăduit, prin care Avraam şi toată sămânţa lui, au primit biruinţa asupra porţilor vrăşmaşului, dovedind astfel că făgăduinţa dată de Dumnezeu este adevărată.

Da, El a învins boala; a învins ispita şi păcatul, iar atunci când vrăşmaşului L-a scuipat în faţă şi I-a tras palme, nu a răspuns nimic, ci a întors şi celălalt obraz. Când I-au smuls barba şi L-au scuipat, a tăcut şi nu a spus nici un cuvânt. De ce? Pentru că a biruit şi a stăpânit poarta vrăşmaşului.

Poate cineva spune: „O, dar caracterul meu nu mă lasă să îndur aşa ceva!” Sămânţă a lui Avraam, nu uita că El a biruit totul pentru voi!

Când L-au chinuit, El nu a spus nici un cuvânt; când şi-au bătut joc de El, a stat liniştit; când L-au numit „drac”, nu a dat nici o replică şi aceasta pentru că El avea de îndeplinit o lucrare cu care-L însărcinase Tatăl, şi pentru care venise. Şi în final, a fost pus pe cruce deoarece trebuia să se lupte cu moartea.

Toţi ceilalţi bărbaţi ai lui Dumnezeu biruiseră moartea, natura, leii, focul, etc., dar în faţa morţii nu putuseră face nimic.

Isus Hristos purta însă în venele Lui, puterea de biruinţă asupra morţii.

Ei I-au luat mâinile şi I le-au pironit pe o cruce; L-au dezbrăcat şi L-au înjosit făcându-L o privelişte pentru toţi, iar după toate acestea, Moartea a venit şi L-a provocat spunându-I: „Acum, Te voi lua cum      l-am luat pe Iosua, pe Daniel şi pe toţi ceilalţi! Da, acum vei muri!”

Şi El a murit, iar când s-a întâmplat aceasta, soarele şi-a ascuns faţa de ruşine, şi toată natura s-a cutremurat. Da, soarele s-a întunecat în mijlocul zilei, iar stelele au refuzat să apară. A fost atât de întuneric, că nu puteai să-ţi vezi propria mână. Îmi imaginez că întreaga natură a gemut spunând: „Vreau să mor cu El!”

O, frate, apoi Diavolul a trimis neprihănitul Său suflet în adâncimile fără sfârşit ale iadului. Porţile lui s-au deschis ca să-L primească, dar a treia zi, El S-a ridicat din mormânt biruitor asupra porţilor vrăşmaşului. Amin. „Sămânţa ta va stăpâni porţile vrăşmaşului.

Da, El a biruit moartea şi iadul. În acea dimineaţă de Paşte, El a biruit mormântul, aşa că acum, noi suntem mai mult decât biruitori prin El, care ne-a iubit.

Apoi, în ziua cincizecimii, El a trimis jos Duhul Sfânt ca să lucreze printre neamuri, să scoată afară sămânţa făgăduită şi să-i aducă pe păgâni la Domnul. Prin El, noi am primit dreptul de a stăpâni orice suferinţă. Noi nu mai trebuie să le biruim, pentru că au fost biruite deja de El, ci trebuie doar să intrăm în stăpânirea lor. Desigur.

Moartea este biruită; iadul este biruit; suferinţa este biruită; ispita este biruită; toate duhurile rele sunt biruite; mormântul este biruit, de aceea, noi, care stăm la poartă, trebuie doar s-o luăm în stăpânire. Nu mai este nevoie să tragem nici măcar un foc, pentru că tot preţul biruinţei a fost plătit.

El va stăpâni poarta vrăşmaşului. A câtor vrăşmaşi? A mii de milioane. Da, El va stăpâni poarta vrăşmaşilor, a fiecărui vrăşmaş.

De ce? Pentru că S-a ridicat dintre cei morţi. Iar când făcut aceasta, ne-a dat şi nouă stăpânirea acestor porţi. Totul este în dar, deci fără plată, căci El a biruit pentru noi, fiecare poartă, fiecare suferinţă, aşa că singurul lucru pe care trebuie să-l facem, e să păşim în faţa porţii şi să spunem: „În Numele lui Isus Hristos, Biruitorul, deschide-te!” Amin.

Când vine timpul să mori, Moartea zice: „Priviţi cum îl fac să dea înapoi în credinţa lui!”

Dar nu este adevărat! „În Numele lui Isus din Nazaret, retrage-te, Iordan (moarte)!” De ce? Pentru că sămânţa lui Avraam stăpâneşte poarta aceasta.

Când Pavel, o sămânţă a lui Avraam, se pregătea pentru a fi decapitat, a spus plin de linişte:

Unde îţi este biruinţa moarte? Unde îţi este boldul, moarte?” (1 Corinteni 15.55). Apoi a adăugat:

v.57: „…mulţumiri să-I fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!

El va stăpâni poarta vrăşmaşului, o va birui. El nu va fi biruit la poartă, ci o va învinge, o va lua în stăpânire, pentru că are puterea s-o facă.

În Biserica Dumnezeului celui viu, există în dimineaţa aceasta puterea de a vindeca toate suferinţele. În Biserica Dumnezeului Celui viu, există puterea de a rezista ispitei, de a arunca afară păcatul şi de a primi botezul cu Duhul Sfânt, pentru că făgăduinţa dată de El spune: „Orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da.” (Ioan 16.23b).

Peste puţină vreme, lumea (nu sămânţa făgăduită) nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea”; (Ioan 14.19); pentru că „Eu sunt cu voi şi în voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” (Matei 28.20).

Sămânţa făgăduită. „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi. Prin aceasta, voi dovedi că sunt în mijlocul vostru.

Vedeţi? „Sămânţa ta va stăpâni porţile vrăşmaşului.” Nu contează ce este această poartă: boală, ispită, păcat, sau orice altceva, este biruită, iar sămânţa lui Avraam o stăpâneşte.

Nu sunteţi fericiţi în dimineaţa aceasta, să ştiţi că noi suntem mai mult decât biruitori? Da, mai mult decât biruitori! O, nu mai este nimic pentru care trebuie să luptăm! Da, lupta s-a terminat; trâmbiţa a sunat; stindardul a fost ridicat şi în mijlocul oricărui păcat, în mijlocul camerei fiecărui bolnav, stă crucea aceea veche şi dură, udată de sângele lui Isus Hristos, Biruitorul. Prin urmare, tot ce mai trebuie să facem noi, este să credem, să privim şi să trăim.

Eu voi fi cu voi şi voi dovedi aceasta…” Oamenii din zilele din urmă, vor spune: „O, aceasta a fost odată…”, dar „Eu voi fi cu voi şi lucrările pe care le-am făcut Eu, le veţi face şi voi. Atunci veţi şti că sunt cu voi şi Mă veţi vedea. Poporul Meu Mă va vedea. Sămânţa lui Avraam Mă va vedea şi va şti că Eu sunt. Ea Mă recunoaşte, dar ceilalţi Mă vor numi Beelzebul, aşa cum au făcut şi înaintaşii lor. Voi însă, Mă veţi recunoaşte, pentru că voi fi cu voi; pentru că Mă veţi vedea cu ochii voştri. Da, Mă veţi vedea pentru că voi fi cu voi până la sfârşitul lumii. De aceea, cine va crede în Mine, va face şi el lucrările Mele.” Vedeţi? Aceleaşi lucruri.

Da, Biserica Dumnezeului Celui viu, are harul de a-L vedea pe Isus Hristos Cel înviat, pe Fiul Dumnezeului Celui viu, stând în mijlocul ei şi făcând aceleaşi lucrări pe care le-a făcut atunci când a fost pe pământ. Prin aceasta, noi stăpânim orice poartă a vrăşmaşului.

Fratele meu, dacă în dimineaţa aceasta ai un vrăşmaş, nu uita că dacă eşti sămânţa lui Avraam, nu există suficienţi draci în tot iadul ca să poată ţine acea poartă închisă înaintea ta. Ea se va deschide. Nu contează ce este, tu păşeşte înainte ca o sămânţă care are făgăduinţa şi spune: „Eu cer aceasta pentru mine! Este a mea, deoarece Isus a înviat din morţi, iar eu sunt biruitor prin El. De aceea, eu păşesc în Numele lui Isus Hristos, şi-ţi poruncesc să te dai înapoi, căci eu voi trece înainte! Amin.”

„El va stăpâni poarta vrăşmaşului!”

Atunci vei sta acolo cu capul sus şi cu scutul strălucitor, acoperit de sângele Domnului Isus, iar vrăşmaşul nu va putea face nimic.

Dacă ai nevoie de ceva, vorbeşte cu El acum, în timp ce ne rugăm. Voi toţi, cei care staţi în dimineaţă aceasta aici cu capetele plecate, ridicaţi-vă mâna spre Isus şi vorbiţi cu El dacă sunteţi în nevoie. Spuneţi: „Doamne, Tu cunoşti nevoia mea. În dimineaţa aceasta am auzit ceea ce spune Biblia: că sămânţa lui Avraam va stăpâni poarta vrăşmaşului. De aceea vin şi eu ca să stăpânesc poarta.

Eu am o supărare, am nevoie de Duhul Sfânt, dar păcatul m-a legat. Sunt în nevoie, dar acum vin la poartă, pentru că cred că în dimineaţa aceasta o voi lua în stăpânire. Da, vrăşmaşul trebuie să se dea la o parte, căci voi trece prin ea!”

Dumnezeule Sfânt, Tu ai văzut aceste mâini şi ştii că acesta este Cuvântul Tău. Eu nu am făcut decât să-L citesc şi să scot în evidenţă personajele biblice, arătând cum au biruit împăraţii vrăşmaşi, cum au umblat în dreptate, cum au învins furia focului, cum au scăpat de sabie, cum au închis gurile leilor, cum femeile şi-au primit morţii înapoi, şi multe altele, pentru că aşa ai făgăduit Tu că va fi. Da, pentru că Tu ai dat o făgăduinţă şi aceasta a fost: „Sămânţă Ta, Avraame, va stăpâni poarta vrăşmaşului!”, ea fiind valabilă şi astăzi, pentru că Tu ţii făgăduinţele.

Împlineşte-le Doamne, dorinţele inimii! Îngăduie ca atunci când vor pleca de aici, să fie deosebiţi, să fie încredinţaţi că sunt biruitori, pentru că Sămânţa împărătească a biruit pentru ei.

Da, când  a venit Sămânţa născută dintr-o fecioară, El a biruit orice vrăjmaş, chiar şi moartea, aşa cum nici chiar moartea nu mai poate înspăimânta sămânţa lui Avraam, deoarece noi avem făgăduinţa că vom moşteni pământul şi că ne vom întoarce biruitori, într-un trup de slavă, după ce ultimul vrăşmaş va fi aşezat sub piciorul ultimului copil al lui Dumnezeu.

Doamne, mântuieşte-i pe aceşti păcătoşi care stau în locul acesta cu mâinile ridicate. Ajută-i pe cei rătăciţi ca să înţeleagă că nu e bine să rămână aşa, deoarece pot să stăpânească „poarta rătăcirii”. Pe cei care au necazuri, un vocabular murdar, o inimă care caută numai plăceri, sau lacomă de bani, etc., ajută-i să înţeleagă că şi ei pot stăpâni poarta vrăşmaşului. Dacă sunt bolnavi sau întristaţi, ei pot stăpâni poarta vrăşmaşului, şi aceasta pentru că „El a fost străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” (Isaia 53.5).

Tată, Te rog să Te descoperi fiecăruia dintre noi, în dimineaţa aceasta, pentru că Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Credeţi cu adevărat, fără nici o umbră de îndoială că acesta este adevărul? Amintiţi-vă că lucrarea Duhului Sfânt este atât de simplă încât încurcă minţile intelectualilor. Eu am văzut Duhul Sfânt lucrând mult mai simplu decât m-aş fi putut gândi. Desigur.

După mintea mea, eu aş fi putut spune: „O, aşa ceva este imposibil!”, dar pentru El nu există nimic imposibil. Dumnezeu este în mijlocul poporului Său, şi i Se descoperă prin lucruri foarte simple. El Îşi iubeşte poporul şi vrea să-l ajute, descoperindu-i nu ceva ce va face în viitor, ci lucrarea pe care a făcut-o deja şi care-I aparţine. Da, e a ta; e un dar fără plată pe care Dumnezeu, Tatăl nostru, l-a făcut pentru Biserica Sa.

Mintea intelectuală va fi şi acum la fel de încurcată ca în zilele lui Daniel, ca în vremea copiilor evrei, sau în zilele celorlalţi bărbaţi despre care am vorbit astăzi. Vedeţi voi, marea lume intelectuală din aceste zile a fost la fel de greu de convins ca şi acum, şi aceasta pentru că vrăşmaşul s-a amestecat tot timpul în felul lor de a vedea lucrurile, în ştiinţa lor modernă, complicând totul. Desigur.

Dar cu toate acestea, întotdeauna au existat oameni care au avut curajul să stea în faţa lor şi să le spună: „Dumnezeu are dreptate! Cuvântul Său este adevărul!”

O, şi voi nu mai trebuie să biruiţi, pentru că El a biruit totul! Tot ce trebuie să faceţi, este să vă ridicaţi, să staţi în poartă şi să spuneţi: „Aceasta este a mea, pentru că Dumnezeu mi-a dat-o! El mi-a dat mântuirea, mi-a dat Duhul Sfânt, mi-a dat totul! El a spus că făgăduinţa Sa este pentru noi, pentru copiii noştri şi pentru toţi ceilalţi oriunde ar fi ei, în oricât de mare număr îi va chema Domnul. Iată pe ce stau eu!”

Darul deosebirii pe care îl am şi toate celelalte daruri, se vor sfârşi în curând. Da ele se vor sfârşi, pentru că urmează ceva mai măreţ. Înţelegeţi? Este ceva ce creşte din ce în ce mai mult – eu ştiu că acesta este adevărul – şi va fi din ce în ce mai mare şi mai puternic. De ce? Pentru că aşa a făgăduit El iar ceea ce spune El, nu poate trece fără să se împlinească întocmai, deoarece Dumnezeu nu greşeşte niciodată. Ce este aceasta? Prezenţa Lui vie printre noi, pentru a ne descoperi că El a luat poarta pentru noi.

El a fost Sămânţă Împărătească, de aceea nimeni altcineva în afară de El, n-ar fi putut să ia porţie acelea. Toţi bărbaţii din vechime au fost doar nişte umbre care arătau spre venirea Lui, dar când a venit El, a dus la bun sfârşit întreaga bătălie. Da, bătălia s-a încheiat la Ghetsimani şi pe Calvar, de aceea noi suntem deja biruitori. Înţelegeţi? Noi nu mai avem pentru ce să luptăm pentru că lupta s-a încheiat, iar noi avem o garanţie, o siguranţă scrisă de Dumnezeu, Tatăl nostru, care Şi-a ridicat mâna şi a spus: „Pe Mine însumi jur că sămânţa Lui va stăpâni poarta vrăşmaşului!” şi acest lucru s-a întâmplat deja, pentru că „El a fost străpuns pentru păcatele noastre; zdrobit pentru fărădelegile noastre; prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” (Isaia 53. 5).

Vedeţi? Lucrarea este terminată şi ne aparţine, de aceea „lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.

Da, Împăratul este în dimineaţa aceasta cu noi, iar binecuvântatul Său Duh se mişcă pe deasupra voastră, ca să primiţi acel simţământ sfânt care vă va convinge că Cuvântul Său este adevărul, şi că Dumnezeu este Tatăl nostru.

S-au împărţit numere de rugăciune pentru dimineaţa aceasta? Am spus să nu se împartă numere de rugăciune decât dacă printre noi se află străini, care doresc să se facă rugăciune pentru ei. Câţi străini sunt printre noi astăzi? Ridicaţi mâna. Desigur, sunt 15-20. bine. Atunci voi striga numerele şi vă voi chema pe platformă.

Cei din Tabernacol, vă amintiţi desigur, că v-am spus adesea că darul deosebirii va ajunge în curând la final, după care va urma ceva mai puternic. Ştiam că aşa va fi. Privesc acum, spre doi dintre fraţii care au fost cu mine ieri şi alaltăieri, când s-a întâmplat acel lucru. Da, s-a întâmplat de 2-3 ori la rând, dovedind că aşa va fi.

Doamne, Tu eşti Dumnezeu, iar noi suntem slujitorii Tăi. Îţi mulţumim pentru Cuvântul Tău şi pentru Duhul Sfânt care ne-a binecuvântat inimile. Suntem fericiţi pentru că acum ştim că stăm aici ca biruitori; că stăpânim deja toate porţile vrăşmaşului, deoarece am primit de la Tine cheia care poate deschide şi birui orice poartă duşmană: Numele lui Isus Hristos.

Luaţi această cheie – Numele lui Isus Hristos – căci atunci veţi birui orice poartă a vrăşmaşului, care v-a îndepărtat de făgăduinţă.

O, Doamne, acesta este motivul pentru care noi venim acum în Numele lui Isus – cu această cheie dată de Tine -, ca să deschidem porţile pentru bolnavi şi pentru cei necăjiţi, căci Tu ne-ai spus în  Cuvântul Tău că:

„….în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi:

vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşa.” – Marcu 16.17-18 -, şi noi ştim că aceste lucruri sunt adevărate.

Acesta este motivul pentru care Te rugăm, Doamne, să îngădui ca oamenii să vadă manifestarea Cuvântului făcut trup, care a fost străpuns pentru păcatele noastre şi ne-a dat  vindecarea prin rănile Sale, iar acum locuieşte în noi, făcând aceleaşi lucruri. Ajută-i să primească aceasta, astfel încât să fie vindecaţi de toate suferinţele, bolile şi necazurile lor. Ascultă-ne, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus. Amin.

Teddy, ai vrea să cânţi încet „Crede numai!”? Putem începe de le nr.1. Deci 1,2,3,4,5,6,7,8,9, şi 10. Bine. Aţi putea să vă ridicaţi şi să veniţi aici în linişte?

Haideţi să vedem….Numărul 1, numărul 2. Cine are nr.1? dar numărul 2? Bine, domnule. Dar nr. 3, nr.4, nr.5, nr.6, nr.7, nr.8, nr.9, nr.10?

În timp ce ei se ridică şi vin în faţă, aş vrea să vă pun o întrebare, vouă, celorlalţi.

Este printre noi cineva din acest Tabernacol, care este bolnav? Ridicaţi mâna. Cam 5,6,7,8,9 mâini. Dar dintre străini, mai este cineva care a venit după începerea serviciului şi astfel nu a primit număr de rugăciune? Ridicaţi mâna, vă rog. Mă refer la cei care nu aparţin de acest Tabernacol şi care au nevoie de Dumnezeu. Ridicaţi mâna. În ordine. Bine.

Acum aş vrea să faceţi puţină linişte. Să vedem… Mai ai loc acolo, Billy? Bine. Numărul 10 a venit? Am chemat de la 1 la 10. Da, să vedem mai departe: 11, 12, 13, 14, 15. Ridicaţi-vă în picioare cei care aveţi numerele 11-15. Da, 15, 16, 17, 17, 19, 20.

O, numai puţin! L-am rugat pe Billy să dea numere numai pentru străini din pricina darului deosebirii, înţelegeţi? Fac aceasta pentru că mulţi spun: „Aceştia merg la Tabernacol!” Dar câţi dintre voi n-au mai fost niciodată aici? Să vă vedem mâinile. Câţi dintre voi n-au mai participat niciodată la adunările mele? Bine. O clipă, frate Teddy.

Toţi aţi auzit cum decurg adunările, nu-i aşa? Acum fiţi atenţi.

Când a fost pe pământ, Domnul Isus nu a pretins niciodată că ar fi Vindecător. El era Sămânţa Împărătească a lui Avraam şi poseda făgăduinţa. Desigur, iar în Ioan 5.19, a spus:

Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.

Acum priviţi. La începutul slujbei Sale, Duhul Sfânt a venit peste El, atunci când Ioan L-a botezat la Iordan, şi astfel a devenit Mesia – Unsul. Să nu uităm că El a fost născut ca Fiu al lui Dumnezeu. Desigur, era Fiul lui Dumnezeu născut dintr-o fecioară, dar a devenit Mesia atunci când Duhul Sfânt a coborât peste El, deoarece Mesia înseamnă „Cel uns”.

Înţelegeţi? El a devenit „Cel uns”, când Duhul Sfânt a coborât peste El. Voi m-aţi auzit predicând despre Miel şi Porumbel.

După patruzeci de zile de ispită, El S-a întors. Cum a început lucrarea şi cum s-a încheiat?

Noi ştim că acolo era un bărbat numit Andrei, care s-a dus la fratele său, Simon, care era pescar, şi l-a adus la Isus. Când L-a văzut, Isus i-a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chifa, (care tălmăcit înseamnă Petru).” (Ioan 12.42). Vă amintiţi?

Omul acesta a fost foarte uimit de ceea ce i-a spus Isus, dar eu vă întreb pe voi: trebuia Mesia să facă aceasta? Cine ştie, să spună „Amin”. El era Dumnezeul Proroc. Desigur.

Voi ştiţi că Moise a spus: „Domnul Dumnezeul vostru, vă va ridica un prooroc ca mine.

Şi dacă cineva nu va asculta de acest Prooroc, va fi nimicit din mijlocul poporului.

Apoi aflăm că „El a venit la ai Săi” (Ioan 1.11). Cine erau aceştia? Iudeii. Dar ei nu L-au primit, aşa că a trebuit să meargă la neamuri.

v.12: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor care cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.

Deci El S-a îndreptat spre Neamuri, şi aceasta de două mii de ani. Gândiţi-vă însă la lucrarea Lui.

Când a văzut lucrările lui Isus, Filip s-a dus la Natanael şi i-a spus că el L-a găsit pe Acela despre care a vorbit Moise. Natanael a fost foarte surprins de cele auzite si nu a prea crezut, dar când a ajuns în prezenţa Domnului Isus, El i-a spus:

Iată cu adevărat un israelit, în care nu este vicleşug.” (v.47).

Ce crezi, dacă ai fi fost tu în locul lui Filip, ai fi fost atât de duhovnicesc încât să îţi dai seama cine era El?

Ascultaţi puţin. Pentru Isus, Natanael era un străin. Poate că era pescar, iar Isus era dulgher, un Om de vârstă mijlocie, dar când l-a văzut pe Natanael, i-a zis: „Iată cu adevărat un israelit, în care nu este vicleşug.” Păi, de unde ştia El că Natanael era israelit? În nici un caz după îmbrăcăminte, deoarece toţi se îmbrăcau la fel.

…în care nu este vicleşug.” De unde ştia El că străinul acela nu era viclean?

Natanael avea cu adevărat toate motivele să fie uimit. Aşa se face că L-a întrebat pe Isus:

Rabi, de unde mă cunoşti?” Vedeţi? El era curios să afle mai mult.

Şi Isus i-a răspuns: „Te-am văzut mai înainte să te cheme Filip, când erau sub smochin.” (v.48).

Atunci Natanael a zis:Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti  Împăratul lui Israel.

v.50: „Drept răspuns, Isus i-a zis: „Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Lucruri mai mari decât acestea vei vedea.

Acesta este motivul pentru care eu cred că Biserica Dumnezeului celui viu va vedea lucruri mai mari decât acestea. Da, e gata să se întâmple, pentru că aţi crezut.

În ce-i priveşte pe cei care au respins aceasta din cauza barierelor denominaţionale, mă îndoiesc că vor crede ceva. Înţelegeţi? Da, sunt numai două variante: ori mergi în Lumină, ori eşti orb. Lumina te va orbi sau îţi va arăta calea.

Aceasta îmi aminteşte ceva. Când am văzut Statuia Libertăţii, am văzut o mulţime de păsărele moarte, care aveau capul zdrobit.

„Ce s-a întâmplat cu ele”, l-am întrebat pe ghid, iar el mi-a spus: „În loc să se ducă după lumină, în timpul furtunii, ele au încercat s-o înlăture şi astfel s-au izbit cu capul de geam până au murit – s-au sinucis.”

Exact aceasta se întâmplă cu cei care se împotrivesc Luminii – se sinucid duhovniceşte.

Du-te în Lumină, căci El este Lumina, şi atunci vom avea părtăşie unul cu altul. Da, atunci toate bisericile vor crede, vor păşi înainte şi se vor bucura de binecuvântările lui Dumnezeu. N-ar fi minunat?

Uitaţi-vă la femeia samariteană. Ea nu era iudeică, ci samariteană. Şi Domnul i-a zis: „Dă-Mi să beau”, după care au început să vorbească. Eu spun aceasta pentru noii veniţi – ei au început să vorbească.

Ea nu ştia că El era Mesia, ci vedea doar un om, un iudeu. Acesta este motivul pentru care în clipa când a văzut că vorbeşte cu ea, I-a zis: „Cum, Tu, Iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteancă?” (Ioan 4.9), cu alte cuvinte: „Nu este normal ca un iudeu să vorbească cu o femeie samariteancă, deoarece noi nu avem legături unii cu alţii.”

Dar ce i-a răspuns Domnul? „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu, şi Cine este Cel ce-ţi zice: „Dă-Mi să beau”, tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.

Atunci femeia i-a zis: „Noi ne închinăm pe muntele acesta, iar voi, iudeii, vă închinaţi la Ierusalim.” (v. 20).

„Femeie”, i-a zis Isus: „Crede-Mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim.” (v.21).

Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci mântuirea vine de la iudei.

Dar vine ceasul şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl.

Dumnezeu este Duh: şi cine I se închină Lui trebuie să se închine în duh şi adevăr.”

Înţelegeţi?

Apoi, El a condus conversaţia până la punctul în care a putut afla problema ei. Ştiţi voi care era necazul ei? Ştiţi cu toţii care era necazul femeii de la fântână?

Ea a avut prea mulţi bărbaţi, nu-i aşa?

Deci El i-a spus: „Du-te de cheamă pe bărbatul tău şi vino aici cu el.

Atunci femeia i-a zis: „N-am bărbat.”

„Bine ai zis că n-ai bărbat. Pentru că cinci bărbaţi ai avut; şi acela pe care-l ai acum, nu-ţi este bărbat.” (v. 16-18).

Doamne”, i-a zis femeia, „văd că eşti prooroc.” (v.19).

Dacă veţi citi în textul original, acolo scrie: „Înţeleg că eşti Proorocul.” Amintiţi-vă că în Biblie ni se aminteşte tot timpul despre „Proorocul”.

Eşti Proorocul?”, a fost întrebat şi Ioan.

Despre care Prooroc este vorba? Despre Cel anunţat de Moise.

Deci femeia I-a spus: „Doamne, înţeleg că eşti Proorocul.

Noi am fost învăţaţi şi ştim că atunci când va veni Mesia, El va face aceste lucruri.

Acesta era semnul lui Mesia: să vadă care era necazul ei. Este adevărat?

Noi ştim că atunci când va veni Mesia, El ne va spune toate  lucrurile, dar Tu cine eşti?”

Şi Isus i-a spus: „Eu, Cel ce vorbesc cu tine, sunt Acela.” (v.25-26).

Când a auzit aceasta, femeia şi-a lăsat găleata la fântână şi a alergat în cetate. Îmi imaginez cum striga cu inima tresăltând de bucurie: „Veniţi de vedeţi un Om, care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este acesta Hristosul?” „Nu este Acela despre care spune Biblia că va veni? Acolo este un Om, un dulgher obişnuit, dar El mi-a spus că am avut cinci bărbaţi şi voi ştiţi că acesta este adevărul. O, desigur, El trebuie să fie Mesia!” Vedeţi?

Isus a spus: „Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu voi fi cu voi, şi chiar în voi, astfel încât veţi face şi voi lucrările pe care le fac Eu, pentru că Mă duc la Tatăl, dar Mă voi întoarce ca Duh.

Jertfa a fost adusă, Sămânţa Împărătească a murit, plătind astfel preţul păcatului, dar a treia zi a înviat, biruind puterea Satanei.

Acum Biserica este neprihănită prin credinţă în El, astfel încât Sămânţa Împărătească poate să vină în aceşti oameni şi să-i facă moştenitori: fii şi fiice născuţi din Dumnezeu.

Acum mă adresez celor care nu sunt în rândul de rugăciune.

Eu am vorbit cu Billy şi i-am spus să mai împartă numere numai dacă sunt mai mult de zece străini printre noi, care au nevoie de rugăciune.

Uneori, eu dau numere de rugăciune şi pentru cei care aparţin de Tabernacol, dar imediat sunt unii care se ridică şi spun: „O, dar noi îi cunoaştem pe aceşti oameni, aşa că s-ar putea foarte bine ca el să mintă, pentru că în realitate le cunoaşte necazurile!”

Aceasta a făcut ca alteori să spun: „Nu mai chem pe nimeni, ci-L las pe Duhul Sfânt să aleagă El pe cine vrea”, dar nici  atunci nu sunt mulţumiţi şi comentează.

Adevărul este că nu există nici o posibilitate de a aduce la Dumnezeu un om care nu a fost hotărât mai dinainte de El ca să fie un fiu al lui Dumnezeu. Nu există nici o cale pentru aceasta, deoarece Isus a spus:

Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl…” (Ioan 6.44).

Acesta este adevărul. Astfel, indiferent cum a procedat Dumnezeu, necredincioşii au găsit motive ca să nu-L creadă. Totuşi înţelepciunea lui Dumnezeu a fost îndreptăţită.

Acum eu vreau să-i conving pe aceşti oameni că Isus era Sămânţa Împărătească. El, nu noi. Noi suntem doar moştenitori prin El, căci acum toate lucrurile sunt ale noastre.

Ce s-ar fi întâmplat dacă aţi fi fost şi voi acolo, în ziua când El şi-a început lucrarea cu Simon? Acela a fost primul lucru pe care L-a făcut. Şi acum va fi primul lucru pe care-l va face pentru oamenii aceştia.

Ei n-au mai avut niciodată aşa ceva.

Simon era un biet pescar care nu avea nici măcar atâta carte încât să-şi ştie scrie numele. Da, Biblia spune că el era un om simplu şi fără şcoală, iar când s-a dus la Isus, Acesta i-a spus: „Tu eşti Simon”. Ce credeţi că a gândit când a auzit aceasta? „Tatăl tău s-a numit Iona, iar de acum înainte, tu te vei numi Petru.” Ce aţi fi gândit dacă aţi fi fost în locul lui? Omul din faţa lui îi citea gândurile? V-ar fi trecut prin minte că Acela era de fapt semnul lui Mesia?

Dacă acesta este semnul lui Mesia într-o epocă, atunci el trebuie să fie acelaşi în fiecare epocă, deoarece Dumnezeu nu Se poate schimba niciodată. Câţi dintre voi ştiu că Mesia era Dumnezeu? Desigur, Unsul. Şi El nu Se poate schimba, ci trebuie să fie întotdeauna acelaşi.

Iată de ce El trebuia să dovedească şi samaritenilor ceea ce le-a dovedit iudeilor – pentru că în lume sunt de fapt trei popoare: poporul lui Sem, poporul lui Ham şi poporul lui Iafet: evreii, neamurile şi samaritenii.

Observaţi Duhul Sfânt? Câţi dintre voi ştiu că Petru a primit cheile Împărăţiei? Aţi observat că el a deschis aceste porţi în ziua cincizecimii în faţa iudeilor?

Apoi Filip s-a dus şi le-a predicat samaritenilor şi i-a botezat în Numele lui Isus Hristos, dar cu toate acestea, Duhul Sfânt nu a venit peste ei, aşa că a fost nevoie să-l aducă pe Petru, care şi-a pus mâinile peste ei şi astfel au primit Duhul Sfânt. Este adevărat ceea ce spun? Şi acelaşi lucru s-a întâmplat apoi cu neamurile – în casa lui Corneliu. Porţile s-au deschis, iar ei L-au primit, acest lucru fiind valabil de atunci înainte. Ele sunt deschise pentru toţi, deoarece Dumnezeu lucrează în toate lucrurile în felul Lui.

Acum, dacă El a dat făgăduinţa seminţei Sale, şi dacă voi sunteţi acea sămânţă, fără îndoială, veţi vedea făgăduinţa Sa.

Toţi aceşti oameni şi-au ridicat mâna ca să arate că nu au mai fost niciodată în locul acesta. Pentru mine, ei sunt străini. Au venit cu puţin timp în urmă, iar Billy le-a înmânat numere de rugăciune. Mulţi dintre voi şi-au ridicat mâna arătând că deşi sunt străini nu au primit numere de rugăciune. Adevărul este că acest lucru nu este important, pentru că dacă sunteţi sămânţa lui Avraam, sunteţi moştenitorii făgăduinţei. Credeţi din toată inima voastră că prin rănile Lui aţi fost  vindecaţi, apoi staţi liniştiţi.

Darul acesta este pentru a vă ajuta să-L credeţi. Eu nu spun nimic de la mine, ci El e Acela care vă vorbeşte prin mine, deoarece dacă Duhul proorociei este de la El, înseamnă că proorocul îl are întotdeauna pe „Aşa vorbeşte Domnul”, şi că întotdeauna spune adevărul. Aici nu este vorba de o doctrină, ci dacă e de la Dumnezeu, El trebuie să se supună Bibliei, pentru că Dumnezeu nu poate să spună acum într-un fel, iar apoi să Se răzgândească. El trebuie să fie tot timpul acelaşi.

Voi, care staţi acolo afară, credeţi din toată inima! Acum aş vrea să nu vă mai plimbaţi, ci staţi liniştiţi, cât se poate de liniştiţi. Din întâmplare, prima persoană care stă aici, în picioare, este un bărbat. Acum vom lua această Scriptură.

Mă vedeţi unde sunt? Câţi pot înţelege aceasta? Aici sunt bărbaţi şi femei pe care nu i-am văzut niciodată în viaţa mea. Ei n-au fost niciodată în adunare şi nu ştiu ce se va întâmpla, aşa cum nu ştiu nici eu, dar Dumnezeu a dat o făgăduinţă. Avraam nu ştia ce avea să se întâmple când a luat cuţitul ca să îl ucidă pe Isaac, dar Dumnezeu îi făgăduise, şi aceasta a fost totul, aşa că el (Avraam) l-a primit înapoi ca dintre cei morţi, deoarece ştia că Dumnezeu poate să-l învieze chiar şi dintre morţi. Este adevărat? Aceasta o stabileşte.

Acum, lângă mine stă un bărbat, pe care nu l-am văzut niciodată şi despre care nu ştiu nimic. Noi suntem străini unul fată de altul, nu ne cunoaştem, dar Dumnezeu ne cunoaşte pe amândoi. Dar prin acest dar dumnezeiesc, El poate să-mi descopere problema acestui bărbat. Adevărul este că noi ne naştem cu aceste daruri, deoarece Dumnezeu le-a hotărât înainte de întemeierea lumii. Câţi ştiu aceasta? Deci, n-a fost nimic deosebit în faptul că am primit acest dar, deoarece aşa a hotărât Dumnezeu.

Nu eu am făcut alegerea, ci El, înţelegeţi?

Este la fel ca în cazul proorocilor din Vechiul Testament şi cu toţi ceilalţi – ei au fost aleşi mai dinainte de Dumnezeu.

Dacă omul acesta este bolnav, eu n-aş putea să-l vindec. Dacă este într-o nevoie, depinde de ceea ce vrea, dacă pot să-l ajut sau nu, căci dacă aş putea, l-aş ajuta cu plăcere.

Poate că are o supărare; sau poate că nici măcar nu este creştin; poate că este un impostor, eu nu pot să ştiu aceasta. S-ar putea să fie un om viclean care s-a strecurat aici şi s-a prefăcut doar că e ca şi ceilalţi. Înţelegeţi? Eu nu pot să ştiu, dar voi veţi putea vedea că dacă Dumnezeu a dat o făgăduinţă, o va şi împlini. Şi eu vă întreb: dacă Dumnezeu Îşi va ţine făgăduinţa printre aceşti oameni, câţi dintre voi vor crede din toată inima? Atunci credeţi numai!

Să vedem, să luăm Scriptura. Simon Petru a venit la Domnul Isus. Apoi Domnul i-a spus cine era şi alte lucruri din viaţa lui.

Ei bine, acelaşi Isus trăieşte şi astăzi. Credeţi că El a înviat din morţi? Credeţi că Duhul lui Mesia trăieşte astăzi chiar în Biserică, la fel ca întotdeauna? În ordine.

Voi, cei din sală, care nu aveţi numere de rugăciune, spuneţi doar: „Doamne…” Desigur, în sală nu mai sunt oameni cu numere de rugăciune, deoarece toţi cei care le au stau aici în faţă. Aceasta nu contează, de aceea spuneţi: „Doamne, atinge-mă!” şi veţi vedea ce se va întâmpla. Haideţi să vedem ce se va întâmpla.

Domnule, dacă ar fi ceva cu care să te pot ajuta, aş face-o cu plăcere. Noi nu ne cunoaştem, te văd pentru prima dată, dar ca slujitor, ştiu să sunt răspunzător să spun  adevărul şi să fiu un martor al lui Isus Hristos. Acum, nu vreau să-mi spui nimic altceva, decât să confirmi sau să infirmi şi apoi să-L laşi pe El să lucreze, căci El va lucra prin acest trup din faţa ta, aşa cum a lucrat prin trupul lui Isus, căci Dumnezeu era în Hristos.

Acesta este motivul pentru care Isus a zis:

Eu nu fac nimic până nu-Mi arată Tatăl care este în Mine, căci El Îmi spune tot ce trebuie să fac.

Aceasta înseamnă că nu Isus este Cel care a vorbit cu femeia, ci Tatăl care locuia în El a făcut aceasta; înseamnă că  nu Isus era Cel care a ştiut cine era Petru, ci Tatăl din El ştia aceasta. Înţelegeţi?

Acum pot să-ţi spun că tu eşti creştin. Da, domnule, căci ai un duh bun şi cald. Eşti credincios şi ai probleme cu stomacul din cauza nervilor. Este adevărat? (Da). Vedeţi? Este întocmai. De unde am ştiut eu aceasta? Cum aş fi putut-o spune eu, doar nu ne-am văzut niciodată. Este adevărat, nu-i aşa? Totuşi dacă El îmi va descoperi, am să-ţi spun mai multe. Mai e ceva: văd lângă tine o femeie. Este soţia ta. Şi ea are nevoie de ajutor. Da, domnule. Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună care este necazul soţiei tale? În ordine, domnule. Ea are probleme cu inima. E adevărat? Are probleme şi cu nervii. Da, domnule. Voi nu sunteţi din oraşul acesta, iar când veţi merge acasă, veţi pleca în direcţia Cincinatti. Aşa este. Sunteţi din Cincinatti, Ohio. Numele tău este Williken. Întoarceţi-vă acasă şi fiţi sănătoşi. Dumnezeu să va binecuvânteze, şi să vă facă sănătoşi pe amândoi. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Vino, domnule. Crezi tu? Ai credinţă şi nu te îndoi.

Vă rog, faceţi linişte cu toţii. Vedeţi voi, Duhul Sfânt este sensibil. Câţi dintre voi ştiu aceasta? O mică întrerupere Îl face să Se retragă.

După părerea medicilor, tu vei muri în curând din cauza inimii. Acesta este adevărul. Tu vii din Chicago, domnule Mosley. Prenumele tău este Theodore. Tu crezi în  Dumnezeu. Du-te acasă şi vei trăi în Numele lui Isus Hristos care te-a vindecat. Dumnezeu să te binecuvânteze.

Tu crezi în Dumnezeu? Te supără un picior. Tu eşti tot din alt oraş. Da, vii din Owensboro, Kentucky, şi te numeşti doamna Lamb. Întoarce-te acasă şi fii vindecată.

Doamna care stă aici este tot din Owensboro. Tu ai o tumoare la sân şi mâine urmează să fii operată. Du-te, crede şi vei trăi.

Tu crezi, domnule? Suntem străini unul fată de altul, nu-i aşa? Numele tău este domnul Gilmore. Aşa este, şi vii din  Anderson, Indiana, unde se află marea mişcare a „Bisericii lui Dumnezeu”. Eşti aici pentru fiica ta care este suferindă. Ea este pe jumătate paralizată. Crezi tu? Atunci du-te şi o vei găsi după credinţa ta. În ordine. Dumnezeu să te binecuvânteze. Crede numai!

Tu crezi din toată inima, domnule? Eşti din Indianapolis. Da, tu eşti un propovăduitor al Evangheliei, iar aceea este soţia ta. Ea este suferindă. Are o boală a esofagului. Da, suferă şi cu inima şi este puţin nervoasă. Văd că ea e surdă. Vino aici. Mulţumesc.

Duh de surzenie, în Numele lui Isus Hristos, îţi poruncesc prin Dumnezeul cel viu, să ieşi afară din femeia aceasta! Acum mă auzi foarte bine. Mergeţi amândoi acasă şi fiţi sănătoşi. Mergeţi acasă. Mă auzi? Eşti vindecată şi totul va fi în ordine.

Tu crezi din toată inima? Ai credinţă în Dumnezeu. Crede. Acea veche artrită, de care suferi, este un lucru îngrozitor. Crezi că Dumnezeu te va vindeca? Atunci ridică-te şi spune: „Îţi mulţumesc, Doamne, pentru binele făcut!”

Bine, soră, întoarce-te şi crede că boala ta de la genunche este vindecată. Întoarce-te acasă, du-te şi spune: „Îţi mulţumesc, Doamne Isuse!” şi fii vindecată. Crede din toată inima ta.

Voi credeţi? Dar voi, cei de afară, credeţi şi voi?

Doamna aceea mică, cu părul negru, bolnavă de epilepsie… Crezi că Dumnezeu te va vindeca? Bine, dacă crezi, El o va face.

Aici este un predicator. El doreşte să trăiască mai aproape de Dumnezeu, nu-i aşa, domnule? Crezi că Dumnezeu va face aceasta pentru tine? Ridică mâna şi spune: „O primesc!”

U-hhh!

Doamna de aici are probleme cu o mână. Ea are şi o problemă duhovnicească la care se gândeşte. Aşa este.

Iată, aici o micuţă doamnă care se întreabă dacă va avea un bebeluş. Aşa este. Tu ai fost la una din adunările mele, şi eu ţi-am spus că vei primi un bebeluş de la Dumnezeu. Am dreptate? Bine, atunci du-te acasă, căci vei avea copilul. Nu-ţi mai face nici o grijă în legătură cu aceasta.

Credeţi voi din toată inima? Fiecare crede? „Sămânţa lui Avraam va stăpâni poarta vrăşmaşului”. Sunteţi voi sămânţa lui Avraam prin Isus Hristos? Dacă sunteţi, ridicaţi mâna. Lăsaţi-vă apoi mâinile peste cel de lângă voi. Unul pe celălalt. Stăpâniţi poarta chiar acum, căci este a voastră. Vă aparţine.

Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşa.”  (Iacov 5.15a).

În ordine. Rugaţi-vă în inima voastră. Rugaţi-vă aşa cum o faceţi la biserica voastră. Rugaţi-vă pentru cei care sunt lângă voi. Puneţi-vă mâinile unul peste celălalt şi rugaţi-vă.

Doamne Isuse, noi venim în acel mare Nume Atotputernic al Seminţei Împărăteşti, care este Sămânţa lui Avraam care i-a fost făgăduită pe muntele unde Tu i-ai dat în chip misterios (cum ai făcut ieri cu acele veveriţe) acel berbec. Te rog, o, Doamne, Dumnezeule, să ne trimiţi putere şi credinţă, astfel ca fiecare sămânţă a lui Avraam, să primească făgăduinţa dată. Eu ştiu că o vor primi, pentru că Tu ai spus că „Sămânţa ta va stăpâni porţile vrăşmaşului!”

Dacă printre noi este cineva care pretinde că este sămânţa lui Avraam, şi minte, iartă-l pentru viclenia lui şi îngăduie ca Duhul Sfânt să-i aprindă inima cu o credinţă vie. Lasă ca Duhul Sfânt să pună stăpânire pe fiecare inimă şi să-i vindece pe toţi aceia care au nevoie de vindecare.

Ei şi-au pus mâinile unii peste alţii, deoarece Sămânţa Împărătească a spus: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce vor crede: în Numele Meu îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşa.” (Marcu 16.17-18 ).

Cel care este în mijlocul nostru, este chiar Cel care a dat făgăduinţa, aşa că ne va dovedi că acesta este adevărul.

Aici este sămânţa, cu mâinile unul peste celălalt, pentru că Tu ai spus: „Aceste semne îi vor urma pe ce vor crede...” Fie ca Duhul Sfânt să curgă prin mâinile fiecăruia, în inimile oamenilor şi în trupuri şi să-i vindece pe toţi care sunt în prezenţa Domnului. Îngăduie aceasta, Doamne.

Eu îl mustru pe Diavolul, mustru necredinţa, mustru orice duh rău, orice om viclean; mustru tot ce este împotriva Cuvântului lui Dumnezeu, şi Te rog să îngădui ca Duhul Sfânt să Îşi ia locul în inimile oamenilor chiar acum, prin credinţă. Îngăduie să fie părăsiţi de orice neputinţă, de orice boală şi de orice suferinţă, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Acum, sămânţă a lui Avraam, voi sunteţi o seminţie împărătească; voi sunteţi făgăduinţa.

Câţi dintre voi, pot să ridice mâna şi să spună prin mila şi ajutorul lui Dumnezeu: „Eu am primit ceea ce am cerut!”? Mulţumesc. Aceasta este. Pentru aceasta este făgăduinţa. Pentru aceasta a fost dată – pentru ca voi să puteţi fi moştenitori ai tuturor lucrurilor prin Isus Hristos, care v-a salvat. Da, care v-a salvat din boală; din moarte, din iad şi din mormânt.

Voi spuneţi: „Frate Branham, dar noi toţi ne ducem în mormânt!” Este adevărat, dar mormântul nu vă va putea ţine. Şi El a fost acolo, dar nu a putut fi ţinut. Desigur, mormântul nu putea să-L ţină!

Cineva spune: „Da, frate Branham, dar eu sunt atât de ispitit!” Şi El a fost. Dar nu uita, că El te-a salvat din ispită.

Da, El a făcut-o, de aceea poarta este a voastră. Voi stăpâniţi totul prin Isus Hristos.

El vă dă totul fără plată. Nu există nici o plată pentru aceasta. Este a ta. Nu te bucuri pentru aceasta? Nu eşti fericit pentru El? O, noi Îi mulţumim lui Dumnezeu!

Serviciul din seara aceasta va începe la ora 7.30. Atunci îl voi lăsa pe păstor să vă vorbească.

Să veniţi cu toţii.

Dacă Domnul va voi, duminică dimineaţă mă voi întoarce ca să mă rog pentru bolnavi.

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

                         – Amin –

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Skip to content