1

SLUJBA LUI HRISTOS

Mulţumesc, frate Rush. Bună ziua, prieteni. Sunt foarte bucuros să mă aflu din nou în după-amiaza aceasta aici, de partea Evangheliei lui Isus Hristos, pentru a aduce Vestea bună că Isus a înviat din morţi şi trăieşte şi astăzi în mijlocul poporului Său, în Biserica Sa. Isus care a fost ieri, este Acelaşi şi astăzi şi în veci. El nu a dat greş niciodată, iar noi suntem foarte recunoscători pentru felul în care s-au desfăşurat adunările din ultimele seri şi pentru felul în care ne-a binecuvântat Domnul.

Au venit mărturii de la oameni care au avut tot felul de boli, de la oameni aflaţi în nevoi şi aşa mai departe care au fost vindecaţi chiar şi în audienţă. Unii dintre ei ne-au scris: „Aveam un copilaş care umbla în cârje, iar când am mers acasă i le-am luat şi acum poate merge fără ele.” Vedeţi? Eu nu pot vorbi întotdeauna despre tot ce se întâmplă, ci o fac doar din când în când. Am observat că acolo în spate este o Lumină; o văd uneori cum stă acolo, dar nu pot vedea nici Cine este şi nici ce vrea să facă, de aceea stau şi aştept până când Se mişcă în altă parte. Totuşi, ştiu că oamenii sunt binecuvântaţi, iar aceasta mă face să-I fiu mulţumitor.

De obicei, în adunările de duminică după-amiaza am privilegiul de a vorbi din Cuvânt, deşi nu sunt un predicator în sensul în care numiţi voi pe cineva predicator. Eu am într-adevăr foarte, foarte puţină educaţie, dar Îl iubesc pe El şi vreau să spun tuturor ceea ce ştiu că este Adevărat cu privire la El.

Ştiu că sunt printre noi, mulţi dintre prietenii mei din Fort Wayne. Îmi amintesc că odată când am fost la o adunare în Fort Wayne, am întâlnit un bărbat care cunoştea foarte bine gramatica şi care mi-a spus: „Frate Branham, gramatica ta este foarte slabă.”

„Aşa este, domnule”, am răspuns eu. „Ştiu aceasta.”

„Vai, faci unele din cele mai grave greşeli!”

„Ştiu, domnule. Tatăl meu a murit, iar mama a rămas cu zece copii, aşa că am fost nevoit să merg să muncesc. Am muncit toată viaţa şi nu am nici o educaţie.”

„Oh, aceasta nu este o scuză, pentru că eşti bărbat!” a spus el.

„Da, aşa este.”

„Ai putea lua o carte de gramatică şi să-ţi şlefuieşti puţin gramatica!”

„Da, domnule”, am răspuns eu, „aşa este, dar după ce am început să ţin adunările…”

„Este păcat, fiindcă vorbeşti în faţa a mii de oameni şi foloseşti acele regionalisme.”

„Păi, se pare că înţeleg destul de bine limbajul meu.”

„Vreau să-ţi spun că în seara aceasta ai făcut o greşeală foarte mare şi mă simt îndemnat să te corectez.”

„În ordine, domnule”, am spus eu.

„Ai spus că toţi oamenii care vin în seara aceasta la amvon…”

„Da, domnule, nu este corect cum am spus?”

„Ai greşit, pentru că ai spus „polpit” şi nu „pulpit cum este corect. Ar fi trebuit să spui „pulpit”. Oamenii te-ar aprecia mult mai mult dacă ai pronunţa cuvintele corect şi ai spune „pulpit”, adică „amvon” şi nu „polpit”.”

„Frate drag, îţi mulţumesc pentru intenţia ta, dar la oamenii aceştia nu le pasă dacă eu spun amvon (pulpit) sau altfel; ei vor să le predic Evanghelia şi să fac ceea ce scrie în Ea.” Aşa este. Aceasta este tot.

Îmi amintesc că atunci când am fost ordinat prima dată în Biserica baptistă eram un tânăr predicator. Nădăjduiesc că sunt unii care aud aceste cuvinte. Fusesem ordinaţi predicatori şi umblam cu Bibliile sub braţ. Astfel, dacă mergeam pe stradă şi mă întreba cineva: „Eşti predicator?”, îi răspundeam: „Da, domnule.”, fiindcă îmi plăcea să fiu numit aşa.

Aceasta îmi aminteşte de vremea când eram copil. Tata era un călăreţ pe cinste, iar uneori era rănit deoarece călărea la întrecerile de cow-boy. Stăpânea foarte bine calul şi era un călăreţ foarte arătos fiindcă trăgea foarte bine şi cu arma. Îmi amintesc că fiind copil îmi doream foarte mult să fiu ca el. Noi aveam un cal bătrân pe care îl foloseam la arat. Cred că mulţi din cei care sunteţi aici, veniţi de la ferme, este adevărat? Deci ştiţi cum arată un cal bătrân de arat. Era foarte bătrân, iar noi aram cu el. Seara târziu, tata voia să-l scot puţin afară şi să-l călăresc fiindcă eu eram mai uşor. Noi foloseam ca adăpătoare pentru animale, un buştean scobit înăuntru. Aţi văzut vreodată aşa ceva? Cred că nu sunt singurul bărbat de la ţară aflat astăzi aici, nu-i aşa? Deci, aveam buşteanul acela şi o pompă de apă pe care o foloseam ca să-l umplem. Eu îi luam pe fraţii mei mai mici şi îi înşiram de-a lungul gardului de acolo, care era făcut pentru vite, umpleam buşteanul acela cu apă, iar după ce tata pleca să lucreze în altă parte, luam calul şi îl lăsam să bea câteva înghiţituri de apă. După ce bea apă, mergeam şi luam şaua lui veche, câţiva scaieţi pe care-i puneam sub ea, apoi legam cureaua şi încălecam pe bătrânul cal.

Sărmanul era atât de bătrân şi de obosit încât nici nu-şi putea ridica picioarele de jos, aşa că stătea acolo şi necheza. Dar eu îmi luam pălăria, o fluturam încoace şi încolo şi strigam: „Sunt un cow-boy adevărat!”, în timp ce toţi fraţii mei stăteau acolo şi mă admirau. Adevărul este că văzusem prea multe filme. Aceasta-i tot.

Mai târziu, când aveam nouăsprezece ani, i-am spus mamei că voi merge sus în Indiana, la Rezervaţia „Boy Scout” din Green Mills, ca să lucrez puţin acolo, dar de fapt am fugit de acasă şi m-am dus în Vest, în Arizona. Când am ajuns acolo, mă gândeam: „Sunt falit, însă sunt un călăreţ adevărat, aşa că de ce să nu-mi fac nişte bani?” Am auzit că se ţinea o întrecere de rodeo cu cai, aşa că m-am dus, mi-am luat o pereche de blugi şi m-am interesat unde era ţarcul în care erau aduşi caii. Am privit, iar de-a lungul gardului am văzut un grup de cow-boy cu picioarele încovoiate şi istoviţi, aşa că m-am gândit: „Acolo este locul meu!”

M-am urcat şi eu pe gardul acela şi am stat acolo. Ei aveau un cal pe care-l aduseseră acolo. Cow-boy-ul care voia să-l călărească, păşea în faţă, spunea cine este şi ce călăreţ faimos era… apoi, încăleca şi trebuia să se ţină în şa cât ţinea turul. În timp ce stăteam acolo, am văzut un individ care s-a urcat în şa; era un individ mare, cu picioare lungi, şi dădea impresia că era un călăreţ bun. De îndată ce i-au dat drumul în ţarc, calul a făcut două salturi, ca saltul unui peşte, iar călăreţul a căzut jos cu şa cu tot; organizatorii au luat calul, iar ambulanţa l-a luat pe călăreţ deoarece sângele îi curgea pe urechi, pe nas, din ochi şi pe gură.

După aceea, organizatorul concursului a venit la gardul pe care stăteau toţi acei cow-boy care erau probabil călăreţi, şi a zis: „Îi dau cincizeci de dolari oricărui bărbat care va călări calul acesta timp de treizeci de secunde.” Aceea era problema, fiindcă n-a putut s-o facă nimeni… Toţi au tăcut şi au stat liniştiţi, iar individul acela s-a oprit în faţa mea şi a zis:

„Domnule, eşti călăreţ?”

„Nu, domnule”, am răspuns eu. Am spus aceasta pentru că mi-am dat seama că acela nu era bătrânul meu cal de acasă şi că între cei doi cai era o mare diferenţă.

Deci, eu obişnuiam să merg din loc în loc şi spuneam că sunt predicator. Dar într-o zi, când eram în St. Louis, Missouri, am întâlnit un predicator penticostal care se numea Robert Daugherty. Bărbatul acesta era într-o adunare care se ţinea în cort şi a predicat până când a rămas fără voce. Genunchii lui s-au încovoiat unul spre celălalt şi abia mai putea respira. Îl puteai auzi de departe cum predica.

În timp ce stăteam acolo cineva m-a întrebat: „Eşti predicator?” „Nu, domnule”, am răspuns eu. Vedeţi? Mi-am dat seama că vechile mele căi baptiste nu puteau ţine pasul cu ceea ce se petrecea în jur şi că trebuie să fac cât mai repede, tot ce pot face mai bine.

Eu Îl iubesc pe El şi îmi place să am acest timp după-amiaza…

Serviciile de seară sunt întotdeauna pentru cei bolnavi. Când mă rog pentru cei bolnavi este o altă ungere, o ungere diferită. Atunci, în apropierea mea stă o Fiinţă îngerească şi totul pătrunde într-o altă dimensiune.

Astăzi, când am luat masa la restaurant, cineva mi-a povestit cum a fost vindecat; cât a fost de bolnav şi în ce stare îngrozitoare se afla, dar cât de bine se simte acum. Eu nu mi l-am amintit pe acest bărbat, dar altcineva mi-a spus că a venit de la o adunare din Houston. Era un om bătrân şi avusese scleroză sau ceva la ficat. A fost bolnav timp ce treizeci de ani, dar acum povestea bucuros: „Frate Branham, în seara aceea, m-a părăsit fiecare părticică a celui rău!” Văd că este prezent aici. Vedeţi? El a spus: „Fiecare părticică a bolii m-a părăsit.” Din ziua aceea, el a fost bine, iar când ne-am întâlnit, m-a întrebat: „Îţi aminteşti de mine?”

Ştiţi, sună ciudat când cineva spune: „Nu-mi amintesc”, dar eu nu spun aceasta numai aşa, ci chiar nu îmi amintesc. Dacă veniţi şi-mi spuneţi despre aceste lucruri, pentru mine este ca şi cum le-aş fi visat. Cineva mi-a spus despre o femeie paralizată care a fost vindecată aseară. Sincer, nu-mi amintesc; pare ca şi cum aş fi visat ceva despre aceasta.

În după-amiaza aceasta, voi citi un text din Scriptură şi voi vorbi puţin despre un subiect familiar. M-am gândit că în după-amiaza aceasta voi vorbi despre tema: „Luptând pentru credinţa care a fost dată sfinţilor”, dar dacă va fi cu voia Domnului, voi vorbi despre aceasta cu altă ocazie.

Acum aş vrea să citesc dintr-un loc destul de cunoscut din Scriptură, şi anume, din Ioan 11, unde ni se spune despre un om care a înviat din morţi. Credeţi că Isus care l-a înviat din morţi pe acest om, este Acelaşi şi astăzi? El este Acelaşi, prieteni, El este Acelaşi Domn Isus.

După părerea mea, toată Biblia, toată desfăşurarea ei este o povestire dramatică, ce a început în Eden, când cei doi oameni au fost alungaţi afară, şi continuă cu crucea, care ne conduce înapoi. Este un tablou măreţ pe care Dumnezeu l-a avut de la început în mintea Sa. Eu pot să mi-L imaginez pe Dumnezeu înainte de întemeierea lumii, înainte de a exista Luna, stelele sau orice altceva; mi-L pot imagina în spaţiul dinafară. Îl pot vedea cum a construit tot acest tablou în mintea Sa şi a văzut cum va fi totul.

Pentru toate lucrurile pe care le-a făcut, El a vorbit Cuvântul, a spus doar: „Să fie…” şi totul a început să vină la locul lui. Nu este El minunat? Apoi, vedem cum în marea Sa dragoste suverană, El a venit jos ca să-i salveze pe păcătoşii pierduţi ca mine şi ca tine. Eu nu pot înţelege şi nu-i de mirare că poetul a spus:

„Dragostea lui Dumnezeu,

Cât de bogată, cât de curată!

De neînţeles şi puternică!

Va fi cântată mereu,

De îngeri şi de sfinţi.”

Acum vom citit din Ioan 11.18-27:

Şi, fiindcă Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadii,

mulţi din iudei veniseră la Marta şi Maria ca să le mângâie pentru moartea fratelui lor.

Când a auzit Marta că vine Isus, I-a ieşit înainte, iar Maria şedea în casă.

Marta a zis lui Isus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!

Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu, Îţi va da Dumnezeu.”

Isus i-a zis: „Fratele tău va învia.”

„Ştiu”, I-a răspuns Marta, „că va învia la înviere, în ziua de apoi.”

Isus i-a zis: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.

Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?”

„Da, Doamne”, I-a zis ea, „cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.”

Să ne plecăm capetele pentru o clipă.

Tată ceresc,  stăm aici, de partea aceasta şi aşteptăm venirea Domnului şi veşnicia… şi ne gândim că în această audienţă sunt oameni care nu L-au acceptat încă pe Preaiubitul Tău Fiu ca Mântuitor personal. Când am venit aici, am trecut prin parcuri şi am văzut piscinele pline, femei îmbrăcate pe jumătate, care stăteau întinse prin parcuri, dezinteresate şi nerealizând că trupul lor frumos, pe care îl adoră atât de mult, va fi mâncat de viermi într-una din aceste zile, iar sufletul lor va trebui să stea înaintea judecăţii lui Dumnezeu.

Doamne, Te rog să faci în după-amiaza aceasta ceva care să-i trezească pe oameni şi să-i facă să realizeze că suntem aproape de sfârşit.

Îţi mulţumim pentru ceea ce ai făcut pentru noi în săptămâna aceasta, pentru că le-ai dat surzilor auzul, pentru că şchiopii s-au ridicat şi au umblat şi pentru celelalte multe semne şi minuni măreţe pe care le-ai făcut printre noi. Aceasta este puterea adevărată, infailibilă şi desăvârşită a lui Dumnezeu care Se mişcă printre oameni în aceste zile din urmă.

Doamne, oamenii aceştia s-au adunat astăzi aici, sub acest acoperământ, ca să Ţi se închine şi să Te laude pe Tine. Doamne, mulţi dintre copiii Tăi se descurajează când văd cum propăşesc cei răi, dar ajută-i să privească la cuvintele pe care le-ai spus robului Tău David: „Da, am văzut că cei răi înverzesc ca iarba, dar priveşte la sfârşitul celor răi.” Vedeţi? Acela vorbeşte. Ce va fi de ei în ziua când îngerul morţii va veni în cameră, va începe să se facă întuneric şi ei vor şti că trebuie să treacă prin vale?

Doamne, binecuvântează-i pe copiii Tăi astăzi, măreşte-le credinţa, binecuvântează sufletele lor şi ajută-i să se bucure în Dumnezeul mântuirii noastre. Vindecă-i pe cei bolnavi şi lasă ca mulţi dintre cei care stau aici şi sunt bolnavi şi în nevoi, să-L cuprindă pe Duhul Sfânt în inimile lor, iar credinţa lor să lumineze şi să fie purtată până departe. Te rugăm aceasta, Tată. Ajută-mă şi pe mine, slujitorul Tău nedemn şi vorbeşte cum nu ai făcut-o niciodată înainte prin slujitorul Tău, pentru că Te rugăm aceasta în Numele lui Hristos. Amin.

Ştiu că numerele de rugăciune vor fi împărţite de la ora şase, aşa că va trebui să plecăm puţin mai devreme. Câţi creştini sunt aici în după-amiaza aceasta? Să vedem. Păi, este minunat pentru că aproape toţi sunt creştini, aproape sută la sută.

Textul pe care l-am citit în după-amiaza aceasta este în legătură cu slujba timpurie a Domnului nostru Isus Hristos. El tocmai devenise popular. Dacă L-aţi urmărit, în primul an de lucrare, El a fost foarte popular, dar în al doilea an al lucrării Sale a avut loc o scădere, apoi L-au răstignit.

La început, totul era nou, totul era strălucitor. Toţi veneau să-L vadă pe Omul acesta minunat care cunoştea gândurile oamenilor şi făcea lucrurile pe care i le arăta Tatăl ca să le facă: orbii îşi căpătau vederea şi surzii auzeau. Ei nu mai auziseră niciodată aşa ceva, dar liderii religioşi din acele zile au spus că El era un drac. Cred că stau prea aproape de microfon. Ei au spus că El era un diavol.

Desigur, oamenii procedează aşa cum sunt învăţaţi. Este în ordine? Este bine? În ordine. Nu vreau să vă asurzesc.

Aşadar, ei au aflat că liderii lor religioşi nu credeau în El şi atunci a devenit foarte nepopular. Numai printre oamenii săraci era binevenit… Astfel, Biblia spune că oamenii de rând Îl ascultau cu bucurie, dar cei care aveau un statut social înalt, mulţi bani şi multe din lucrurile acestei lumi, nu I-au acordat atenţie. Doctorul Cutare sau Cutare spunea că El era un fanatic, un demon, aşa că au stat departe de El şi s-au dus cu propriile lor grupări. Păsările de acelaşi penaj zboară împreună. Aşa este. Dar cei care credeau în El şi care L-au iubit, erau cu El.

Într-una din acele familii era un bărbat care se numea Lazăr şi surorile lui: Maria şi Marta. Istoricii spun că Lazăr era un cărturar şi că el scria şi reedita copiile Legii. Ştiţi cât era de strict lucrul acesta? Un singur semn diferit în Cuvânt ar fi dat un sens diferit, ceea ce înseamnă că totul trebuia să fie perfect. Astfel aceste scrieri trebuiau scrise de un bărbat cinstit, cu renume bun şi sfânt, iar Lazăr era un om bun, cu o poziţie religioasă bună.

Marta şi Maria făceau lucruri de mână, se ocupau cu ţesutul tapetelor pentru Templu şi aşa mai departe. Cei trei erau singuri pe pământ deoarece părinţii lor muriseră. Cred că în acel timp murise şi părintele adoptiv al lui Isus, iar Isus venise să locuiască cu ei. El a devenit atât de vestit încât lucrarea Sa s-a răspândit peste tot. Totul are vremea lui şi orice lucru vine exact la timpul său. Credeţi aceasta?

Dacă semănaţi grâul în toamna anului, Dumnezeu îl va face să răsară primăvara. Dacă semănaţi porumbul primăvara, toamna îl adunaţi. Orice lucru are timpul său, la fel ca viaţa Sa, care a avut un început, a avut partea ei cea mai bună şi a avut şi umbrele ei pe măsură ce apunea.

Fraţilor, slujbele noastre sunt la fel. Au începutul cu partea cea mai bună, apoi au partea din mijloc şi urmează încheierea. Viaţa voastră firească începe ca şi copil, urmează adolescenţa, apoi vârsta mijlocie şi încheierea, finalul.

Asemenea soarelui care răsare în est şi apune în vest, totul are un început şi un sfârşit. De fiecare dată când Dumnezeu este gata să facă ceva pe pământ… Înainte de a trimite judecata, El trimite mila Sa, dar dacă omul nesocoteşte mila, nu mai rămâne decât judecata. Nu este acesta adevărul? Dacă nu acceptaţi mila, atunci pentru voi nu mai rămâne nimic altceva decât judecata.

Aşadar, înainte ca Dumnezeu să facă ceva, le arată oamenilor toate lucrurile mai dinainte. Eu cred că faptul că suntem astăzi aici, în Connersville este o preumbrire. Dumnezeu nu face lucrurile ca să se dea în spectacol, sau ca să fie un clovn, pentru că El nu este un clovn. El face totul cu un scop. Fiecare Cuvânt merge exact la locul Lui şi nici măcar o iotă sau o virgulă nu poate da greş, ci este valabilă pentru totdeauna, aşa cum scrie în Psalmul 119.89: „Cuvântul Tău, Doamne, dăinuieşte în veci în ceruri.” Nimeni nu se îndoieşte de El în ceruri. Noi muritorii suntem cei care ne îndoim de El, dar cei din ceruri Îl cred. Dacă Dumnezeu spune ceva, aceea este totul. „Cuvântul Tău, Doamne, dăinuieşte în veci în ceruri.” Totul este deja stabilit.

Acum fiţi atenţi! A fost profeţit că înainte de venirea lui Isus, care a fost vestit încă din grădina Eden, va veni Ioan Botezătorul. Acum aş vrea să fiţi atenţi la familia lui Zaharia care era un bărbat duhovnicesc, sfânt. În zilele acelea era o ocară să nu ai copii, aşa că deşi amândoi erau în vârstă, Zaharia şi soţia sa îşi doreau un copil. Astăzi este o ruşine să ai un copil. Cât de mult s-au schimbat lucrurile! Acum, oamenii nu mai au timp să crească copii.

Eu spun numai ceea ce-mi spune Domnul, şi vreau să vă spun că trăim într-o zi tristă, când oamenii au inventat maşina de spălat haine, maşina de spălat vase şi alte aparate casnice şi le-au dat femeilor acest timp liber pentru a sta în baruri şi în alte locuri, aşa că beau, fumează şi umblă aiurea în toată ţara. Aşa este. Devin băgăcioase, leneşe, cu mult timp liber şi nimic de făcut. Ar fi fost mai bine dacă rămâneaţi la perie şi la felul cum obişnuia să spele şi mama mea. Aşa este. Şi nu numai atât: la rândul lor, bărbaţii îşi programează timpul în aşa fel încât să poată merge afară şi să joace golf sau ceva de felul acesta, şi să facă puţină mişcare ca să scape de grăsimea de pe ei. Ce păcat! Şi în timp ce ei fac aceasta, restul lumii moare de foame. Credeţi că nu vom fi condamnaţi pentru aceste lucruri? Cu siguranţă că vom fi. Am fost în naţiuni în care sărmanii copilaşi întindeau mâinile şi cereau o bucată de pâine, în timp ce pe feţele lor murdare curgeau lacrimi fiindcă erau flămânzi. În America, uneori după-amiaza, jumătate dintr-o farfurie de opt dolari era aruncată la containerul de gunoi pentru a fi dată la câini. Fraţilor, va veni vremea când Dumnezeu ne va face să plătim pentru acele lucruri.

Dar acest bărbat, Zaharia şi soţia sa Elisabeta erau oameni cinstiţi şi sfinţi şi se rugau tot timpul. Sosise timpul să se împlinească profeţia care fusese dată cu şapte sute doisprezece ani în urmă, prin prorocul Isaia: „Un glas strigă: „Pregătiţi calea Domnului în pustie…” (Isaia 40.3).

Priviţi la rotiţele profetice ale lui Dumnezeu! Exact în timpul când profeţia aceea era gata să se împlinească, cealaltă roată zimţată era gata să ajungă şi ea acolo. Isus va fi aici exact la timp şi Biserica va merge sus exact la timp! Nimic nu va da greş, ci totul va fi exact cum a rânduit Dumnezeu.

Acum fiţi atenţi la oamenii aceştia! Dumnezeu a venit jos pe pământ, ca să privească în jur şi să găsească un loc unde avea să aducă la suprafaţă împlinirea Cuvântului Său. Şi El a găsit un om numit Zaharia, care era neprihănit. Întotdeauna Dumnezeu aşteaptă să-i ia pe cei mici, lipsiţi şi alungaţi. De aceea Îl iubesc, fiindcă El m-a luat şi pe mine. Vedeţi? El îi ia întotdeauna pe cei săraci, pe cei smeriţi în inimile lor, pe cei care doresc să înveţe…

Aşadar, El l-a găsit pe Zaharia care stătea cu credincioşie la postul său de datorie şi aducea tămâie. În ziua aceea, când Zaharia a intrat în Templu ca să tămâieze, Îngerul Domnului stătea în partea dreaptă a altarului. Zaharia era deja în vârstă şi soţia lui trecuse de multă vreme de vârsta la care putea naşte un copil, dar când a privit, Zaharia şi-a dat seama că Îngerul acela era arhanghelul Gavril. Dumnezeu trimite mulţi îngeri, deoarece fiecare dintre noi avem îngeri păzitori.

De altfel, Isus a spus: „Feriţi-vă să nu defăimaţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi; căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea faţa Tatălui Meu, care este în ceruri.” (Matei 18.10). Este adevărat? Fiţi atenţi ce faceţi împotriva creştinilor, fiindcă ar fi mai bine să fiţi aruncaţi în mare cu o piatră legată în jurul gâtului, decât să-l batjocoriţi pe unul dintre ei! Fiţi atenţi! Înţelegeţi?

El trimite mulţi îngeri, dar când auziţi că vine jos Gavril, să ştiţi că este pe cale să se întâmple ceva important. Vedeţi? La Zaharia a venit Gavril; Gavril a anunţat prima venire a Domnului Isus Hristos şi tot Gavril va anunţa şi a doua Sa venire. Amin. El este arhanghelul care stă la dreapta Majestăţii Sale în slavă.

Preotul acesta stătea acolo şi poate se ruga şi legăna cădelniţa în timp ce poporul se ruga afară. Deodată, s-a uitat şi iată că acolo stătea arhanghelul Gavril. Ce simţământ! El i-a spus lui Zaharia că a primit trecere înaintea lui Dumnezeu şi că rugăciunea lui a fost ascultată. Apoi a adăugat: „Când zilele slujbei tale se vor încheia, vei merge acasă, te vei împreuna cu soţia ta şi ea va naşte un fiu!” Ce mesaj!

Fiţi atenţi ce a spus bărbatul acesta care era educat în cele bisericeşti şi ştia că stă în prezenţa Îngerului: „Cum s-ar putea înfăptui aşa ceva?” Cu alte cuvinte, el zicea: „Nu se poate! Soţia mea are cincizeci de ani, iar eu am şaizeci de ani. Am trăit cu ea de când era o copilă de optsprezece ani, iar acum a trecut de vârsta la care poate naşte. Aşa ceva este imposibil!” Priviţi! Mie îmi place aceasta. Dumnezeu este hotărât să-Şi împlinească Cuvântul!  Duminica viitoare voi trece prin alegerea şi chemarea făcută de El.

Observaţi! Îngerul a spus: „Eu sunt Gavril, care stau înaintea lui Dumnezeu; am fost trimis să-ţi vorbesc, şi să-ţi aduc această veste bună.

Iată că vei fi mut şi nu vei putea vorbi, până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că n-ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la vremea lor.” (Luca 1.19-20). Vedeţi? „Nevastă-ta, Elisabeta, îţi va naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan.”

Este cu adevărat ceva, aşa-i? Acum fiţi atenţi! Credeţi că Îngerul acela este mort? Nu, domnilor! El ne ascultă chiar în după-amiaza aceasta. Fiţi atenţi!

Primul lucru care s-a întâmplat cu ocazia vizitei Lui, este că oamenii care aşteptau afară se întrebau de ce stătea Zaharia atât de mult înăuntru? Apoi, când a ieşit afară, „nu putea să le vorbească; şi au înţeles că avusese o vedenie în Templu. El le făcea semne într-una şi a rămas mut.” (Luca 1.22). Zaharia a mers acasă şi totul s-a întâmplat întocmai cum a spus Gavril: Elisabeta a rămas însărcinată. Aleluia! Acest lucru fusese vestit de Cuvântul lui Dumnezeu şi trebuia să se împlinească chiar dacă Elisabeta era bătrână şi trecuse de mulţi ani la menopauză.

Chiar şi preotul acela s-a îndoit că se va întâmpla aşa, deşi avea multe dovezi că acest lucru se mai întâmplase şi înainte. Vedeţi? Deşi avea acele exemple, el se îndoia că va fi aşa şi în cazul său.

Voi ziceţi: „Văd că a fost vindecat şi omul acela şi omul celălalt, dar în ce mă priveşte pe mine, nu ştiu…” Vindecarea este şi pentru tine. Voi ziceţi: „Ştiu că omul acela este foarte fericit de când a primit Duhul Sfânt, dar în ce mă priveşte, mi-e teamă că vor râde vecinii de mine.” De ce vă interesează ce vor spune vecinii voştri? Dumnezeu nu face din voi un clovn, ci face un sfânt! Ce spune Dumnezeu despre aceasta? Nu are nici o importanţă ce spun vecinii, ci contează numai ceea ce spune Dumnezeu! Amin. Încep să mă simt deja religios. Aşa este. Eu cred că Duhul Sfânt este în după-amiaza aceasta aici ca să-şi binecuvânteze poporul.

Oh, noi l-am văzut pe Zaharia cum s-a îndoit de cele spuse, dar după un timp, Elisabeta a rămas însărcinată şi a ascuns timp de şase luni că avea să nască un copil. Vedeţi?

Să ne întoarcem puţin privirile spre un alt loc, de jos din Nazaret, cel mai rău loc din lume, mai rău decât Connersville, Jeffersonville sau oricare altul. Oh, era oribil!

Acum observaţi! Haideţi să dramatizăm puţin. Să ne imaginăm că era luni. De obicei, aceasta este cea mai importantă zi a unei femei. Când eram acasă, trebuia să aduc apă pentru spălat şi alte lucruri care erau necesare. Cred că este prezentă şi mama aici. Cu câteva minute în urmă, l-am văzut pe fratele meu şi cred că este şi ea. De obicei, trebuia să tai crengi de salcâm, să le aduc acasă şi să fac focul cu ele, ca să fiarbă apa pentru spălat.

Îmi amintesc că mama obişnuia să facă şi dulceaţă. Eu intram în casă transpirat pentru că după cum ştiţi şi voi, vara transpiram tare, iar când intram vedeam roşiile acelea galbene micuţe. Sunt foarte bune pentru gem. Dacă într-o dimineaţă rece puneţi gemul fierbinte între doi biscuiţi, vă asigur că sunt foarte buni. Ea punea gemul acela pe foc, iar eu îi ziceam:  „Mamă, nu a fiert destul?” „Nu”, răspundea ea, „încă nu.”

Totul fierbea, aşa că de peste tot ieşea abur.

„Nu ajunge, mamă?”

„Trebuie să clocotească bine, ca să fie în ordine.” Şi adăuga: „Continuă să pui lemne pe foc până când gemul va clocoti bine!”  Trebuia să facă nişte bule, să clocotească, astfel încât să iasă tot aerul afară.

Cred că acesta este un tablou destul de bun, fiindcă îmi aminteşte de o adunare a Duhului Sfânt. Voi aduceţi câteva lemne înăuntru şi faceţi foc până când fierbe totul. Aşa este. Atunci sunteţi gata pentru pecetluire.  Înainte ca să modelaţi fierul, trebuie să-l încălziţi bine, apoi îl puneţi pe nicovală şi îl loviţi bine să scoateţi scântei şi să obţineţi ce vreţi. Vedeţi? Mai întâi de toate, Dumnezeu trebuie să încălzească adunarea, trebuie să vă întoarcă inimile spre El, pentru că numai atunci poate face ceva din voi, poate să vă modeleze în fii şi fiice ale lui Dumnezeu, cu o credinţă curată  şi nepervertită.

Acum fiţi atenţi! O pot vedea pe Maria cum venea acasă cu ulciorul cu apă pe cap, aşa cum îl poartă femeile din Orient; o văd cum vine de la izvoarele virgine şi merge în susul străzii pe care nu era nimeni. A luat-o pe scurtătură, ca să ajungă cât mai repede acasă, la o baracă mică ce era construită la capătul unei uliţe, unde locuia împreună cu mama sa care era văduvă.

În ziua aceea de luni, care era ziua spălării, ea mergea pe drum şi oricât era de rău oraşul acela, Maria era fecioară şi se încredea în Dumnezeu. Deodată, în calea ei a apărut o Lumină mare, iar în această Lumină mare era arhanghelul Gavril. Aleluia! Amin!

Nu vă temeţi să spuneţi „Amin”, pentru că „Amin” înseamnă „Aşa să fie”. În ordine. Arhanghelul a stat înaintea ei şi i-a zis:  „Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!” Şi a continuat: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu.” (Luca 1.28,30).

„Cum? Eu, care locuiesc în cel mai rău oraş din ţară? O fată sărmană care locuiesc aici pe uliţa aceasta? Eu am primit trecere înaintea lui Dumnezeu?”

„Da, tu ai primit trecere înaintea lui Dumnezeu.”

Salutul acestui Înger deasupra căruia era acea Lumină puternică a înspăimântat-o pe micuţa fecioară. Vedeţi, El a stat acolo şi i-a zis: „Plecăciune ţie…” Aceasta v-ar înspăimânta şi pe voi şi ar înspăimânta pe oricine.

Acum aş vrea să-L privim pe El pe măsură ce vorbea cu ea. Îngerul i-a spus: „…ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Şi iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus.” (v. 31).

„Cum se va face lucrul acesta,” a întrebat Maria, „fiindcă eu nu ştiu de bărbat?”

Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt Se va coborî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea, Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.”

Credeţi aceasta? Dumnezeu este Duh.

Nu demult, am vorbit cu cineva care mi-a spus:  „Doar nu crezi că este adevărat acest lucru, predicatorule!”

„Ba da, cred”, am răspuns eu.

„Priveşte! Iosif ieşea cu fata aceea şi au avut o mică aventură împreună!”  El era văduv şi avea patru copii, iar bărbatul acela a continuat: „Eu cred că el se întâlnea cu fata aceea în ascuns şi că au avut o cădere împreună. Tu nu crezi aceasta?”

„Nu, domnule, eu cred că Isus a fost Fiul lui Dumnezeu fără prihană, născut din fecioară.”

„Cum este posibil aşa ceva?”, a continuat el.

Atunci mi-am dat seama că bărbatul acela nu credea în Dumnezeu. El a continuat: „Frate Branham, aşa ceva este împotriva tuturor legilor ştiinţei, este imposibil. Priveşte grâul şi porumbul nici măcar nu pot creşte fără polenizare. Nimeni nu se poate reproduce fără participarea celor două părţi: partea masculină şi partea feminină. Chiar şi un pom trebuie să se nască şi să crească, iar polenul este dus de către albine din floare în floare, făcând astfel polenizarea.” Şi a mai zis: „Ceea ce-mi spui tu este împotriva tuturor regulilor ştiinţei.”

„Dar El este Dumnezeu, Creatorul ştiinţei!” am răspuns eu.

„Aşa ceva este pur şi simplu imposibil!”

„Vreau să te întreb ceva.” i-am zis eu. „Tu crezi că există Dumnezeu?”

„Nu, domnule, eu nu cred că a fost o naştere din fecioară. Nu cred că a existat sau că va exista vreodată aşa ceva. Tatăl lui Isus a fost bărbatul acela numit Iosif.”

Atunci i-am zis: „Vreau să te întreb ceva. Vrei să spui că este imposibil ca marele Creator Dumnezeu…”

„Nu există aşa ceva!” m-a întrerupt el.

„Fii atent la ceea ce-ţi spun. Crezi că a fost imposibil ca Dumnezeu Creatorul să-L aducă pe lume pe Copilul acesta? Tu admiţi că El a avut o mamă pământeană şi eu admit aceasta de asemenea. Dar tu spui că este imposibil ca El să nu fi avut un tată pământesc.”

„Da, aşa este.”

„Atunci vreau să-mi spui cum a ajuns aici primul om, care nu a avut nici tată, nici mamă? Fie că vorbim de mormoloc, de maimuţă sau de orice altceva, cum au ajuns aici? Potrivit afirmaţiei tale, ele ar fi trebuit să aibă atât tată, cât şi mamă.”

„Aşa este.”

„Atunci cine au fost părinţii primului om?”

El nu mi-a răspuns până astăzi la întrebarea aceasta şi nici nu va putea răspunde vreodată pentru că Acest Copil a fost creat de Dumnezeu. Da, domnilor. Eu cred că celula de sânge provine de la sexul masculin. Noi ştim că acesta este adevărul.

Mulţi dintre cei care sunteţi prezenţi aici, sunteţi fermieri. Găina voastră poate face ouă toată vara, dar dacă nu s-a împreunat cu un cocoş, din acele ouă nu va ieşi niciodată un pui. Aşa este. Păsările îşi construiesc cuiburile în perioada aceasta, dar bătrâna mamă poate umple cuibul acela cu ouă, pentru că dacă nu a fost cu un mascul, nu va scoate niciodată un pui. Poate să le clocească toată ziua, să le întoarcă pe toate părţile şi să facă tot ce va vrea, pentru că în cele din urmă va fi atât de slăbită încât nu va mai putea zbura din cuib şi se va dovedi că totul este zadarnic pentru că în cele din urmă ouăle ei vor putrezi. Ele nu sunt fertile pentru că germenul de viaţă vine de la mascul.

Aceasta îmi aminteşte de unele din aceste biserici reci şi formale pe care le aveţi pe aici: au un cuib plin cu ouă cocoloşite, unii fiind numiţi diaconi… dar puteţi strica acel cuib şi să mergeţi să obţineţi altceva. De ce? Pentru că ei nu cred în vindecarea divină şi nu cred în Dumnezeu. Ei n-au fost niciodată cu Masculul ca să aibă atingerea Vieţii. Acesta este adevărul. Ar putea arunca tot cuibul acela şi s-o ia de la capăt. Aşa este. Nu contează dacă este diacon, nici cât de mult îl periaţi numindu-l într-un fel sau altul, nici dacă-l bateţi cu mâna pe umăr, nici dacă numele voastre sunt trecute în registrul bisericii, voi sunteţi morţi în păcat şi nelegiuire până când nu vă naşteţi din nou. Da, domnilor. Acesta este adevărul.

Observaţi! Dumnezeu Tatăl, Duhul a preumbrit-o pe micuţa fecioară. Astfel, Dumnezeu Tatăl, Creatorul tuturor lucrurilor, a creat celula de sânge în pântecul acelei femei care a dat naştere Fiului, Isus Hristos, Cortul lui Dumnezeu pe pământ. Amin. Aceasta înseamnă că noi nu suntem salvaţi prin sângele sexual, ci suntem salvaţi prin Sângele Creator, prin Sângele lui Dumnezeu Însuşi.

 Acesta este Sângele care a fost vărsat pe crucea de la Calvar. Iată de ce cred în salvarea şi vindecarea divină: pentru că pe crucea de pe Calvar din venele Fiului a fost vărsat Sângele lui Dumnezeu însuşi. Amin. De aceea, noi putem sta în faţa celor ce se opun şi să le spunem: „Este adevărat!”

Dacă vă întoarceţi la realitatea care stă la bază, la faptele de la bază, veţi şti pe ce staţi; veţi şti că noi am fost salvaţi prin Sângele lui Dumnezeu.

Femeia aceasta micuţă a fost foarte încântată. Aceasta este ce-mi place foarte mult la Maria. Amin. În loc să se îndoiască, cum a făcut predicatorul Zaharia, ea a spus simplu: „Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!”  (v. 38). Ea nu a încercat să înţeleagă ceea ce i s-a spus, cum a făcut Zaharia. El a spus: „Soţia mea este bătrână”, şi a adus o mulţime de argumente ca acesta.

Priviţi-o şi pe Ana din Templu. Priviţi-o pe Sara, etc. Multe dintre aceste femei bătrâne au avut copii prin binecuvântarea lui Dumnezeu. Vedeţi? Ele au trebuit să creadă ceva ce nu se mai întâmplase niciodată.

Priviţi ce-mi place la Maria: înainte ca ea să simtă viaţa aceea mică în trupul ei, înainte de orice simţământ fizic vizibil, înainte ca în trupul ei să se întâmple ceva, Maria a mărturisit că va avea un copil. Aleluia! Dumnezeu să ne dea mai multe „Maria” care să-L creadă pe Dumnezeu pe Cuvântul Său. Dumnezeu a spus aceasta prin Îngerul Său şi nu conta ce mai avea loc în jur; indiferent ce s-ar fi întâmplat, ea urma să aibă un Copil pentru că L-a crezut pe Dumnezeu pe Cuvânt. Amin.

Dacă am avea astfel de oameni în audienţa din după-amiaza aceasta, nu ar mai fi nici un om bolnav printre noi. Credeţi-L pe Dumnezeu pe Cuvânt şi începeţi să vă bucuraţi.

Maria s-a dus şi a spus tuturor din jurul său: „Voi avea un Copil!”

„De unde ştii că-L vei avea?”

„Aşa a spus Dumnezeu.” Aleluia! Ea era o fecioară. Amin. Îmi place aceasta. În ordine. Maria L-a crezut pe Dumnezeu pe Cuvânt şi a început să se bucure. Ea n-a putut să stea într-un loc, ci a trebuit să meargă şi să spună cuiva. Vedeţi? Oricine vine şi intră în legătură cu Dumnezeu trebuie să meargă şi să spună cuiva. Da, domnilor.

Îngerul i-a spus şi despre Elisabeta, care era verişoara ei primară şi astfel a trebuit să meargă la ea. Astfel, Maria a plecat din Nazaret, în Iudeea, în ţara cu dealuri şi a căutat-o pe Elisabeta, ca să-i povestească despre ceea ce avea să se întâmple cu ea. Ea ştia că Elisabeta urma să fie mamă şi că sarcina ei era cu şase luni mai mare. Aşadar, ele urmau să aibă un timp de bucurie împreună.

O pot vedea pe Maria cum merge s-o întâlnească pe Elisabeta. Elisabeta a văzut-o de departe venind şi a alergat s-o întâmpine. Maria a îmbrăţişat-o şi i-a zis:

„Elisabeta, sunt atât de bucuroasă să te văd!”

„Şi eu mă bucur să te văd, Maria.”

Aşa se bucurau ei când se întâlneau pentru că aveau dragoste unii pentru alţii. Dar astăzi nu mai vedem aceasta, pentru că dragostea a dispărut aproape în întregime. Nu este îngrozitor lucrul acesta, fraţilor? Oamenilor nu le mai pasă la unii de alţii. Odinioară când locuiam la ţară, aveam ferma noastră, iar dacă cineva din vecini se îmbolnăvea, mergeam şi îl ajutam să-şi taie porumbul, îi tăiam lemnele şi i le duceam acasă sau făceam orice avea nevoie ca să-l ajutăm. Astăzi, oamenii află numai din ziar că a murit vecinul lor. Ei nu ştiu nimic unul despre altul, pentru că dragostea frăţească a dispărut. Este adevărat?

Zilele trecute eram cu soţia mea pe stradă şi ne-am întâlnit cu o femeie care o cunoştea pe soţia mea. Astfel, când a ajuns în dreptul nostru, femeia a spus: „Bună!” Eu am întrebat-o pe soţia mea: „I-ai răspuns femeii la salut?”

„Da”, a răspuns ea.

„Nu te-am auzit.”

„Păi, am privit-o şi i-am zâmbit”, a răspuns Meda.

„Deci, ea a zis: „Bună!”, iar tu i-ai zâmbit. Nu-mi place aceasta!”

Cu altă ocazie, am încheiat o adunare pe care am ţinut-o în Miami împreună cu fratele Bosworth, la care a participat şi o ducesă. Femeia era undeva în partea din spate a cortului, iar fratele Bosworth mi-a zis:

„Frate Branham, ducesa care ne-a permis să ne adunăm în locul acesta, vrea să-ţi strângă mâna.”

„Ea nu este cu nimic mai presus decât ceilalţi oameni.” Înţelegeţi? „Este o femeie ca oricare alta.”

„I-am spus că nu poate vorbi cu tine, dar când vom trece pe lângă ea, poate să-ţi strângă mâna.”

„Aceasta este la latitudinea ta, frate”, i-am răspuns eu.

Astfel, după încheierea serviciului din după-amiaza aceea, m-au dus în spate unde era ducesa, iar ea era îmbrăcată cu atâtea haine cât ar încăpea într-o cutie cu aspirină.” Avea o pereche de ochelari care erau puşi într-un băţ şi pe care-i ţinea aşa. Voi ştiţi cum sunt ochelarii aceia, iar ea îi tot apropia de ochi şi privea prin ei în timp ce se apropia. Venea cu capul ridicat şi avea tot braţul plin de brăţări şi cercei care atârnau în jos ca şi scăriţa care atârnă de şaua calului… Când a ajuns în dreptul meu, a zis: „Tu eşti doctorul Branham?”

„Nu, doamnă, eu sunt fratele Branham”, am răspuns eu.

„Ei bine, sunt încântată să te cunosc, doctore Branham.” Mi-a întins o mână mare şi grasă, iar eu am apucat-o şi i-am zis:

„Ai venit aici ca să te recunosc când te voi vedea din nou?”

Vedeţi, avea toate acele lucruri pe ea, dar acelea nu înseamnă nimic. Sunt doar nişte prostii. Cine sunteţi voi de fapt? Umblaţi îmbrăcaţi cu o haină de cincizeci de dolari şi cu nasul pe sus fiindcă vă credeţi cineva, iar dacă ar ploua, v-aţi îneca. Dar în realitate, sunteţi doar câteva grame de murdărie. De ce spun aceasta? Pentru că dacă sufletul vostru nu este salvat, sunteţi pierduţi, nu aveţi nici o altă cale de ieşire. Vedeţi? Dar aceasta este lumea de astăzi.

„Oh”, ziceţi voi, „noi suntem cineva şi aparţinem undeva!” Apoi vă amuzaţi şi-i numiţi pe credincioşii adevăraţi „holly-rollers”. Oh, vai!

O pot vedea pe Maria cum aleargă şi o cuprinde în braţe pe Elisabeta, apoi îi zice: „Oh, Elisabeta, sunt atât de bucuroasă să te văd!” Ea ştia că Elisabeta urma să fie mamă, aşa că a adăugat:  „Am auzit că vei fi mamă.”

„Aşa este Maria, dar sunt foarte îngrijorată.”

„De ce?”

„Sunt şase luni de când sunt însărcinată, dar pruncul din pântecul meu nu are viaţă”. Acest lucru nu este anormal la două sau la trei luni, dar ea a spus:

„Sunt îngrijorată pentru că au trecut şase luni şi copilul nu a mişcat deloc.”

„De ce să fii îngrijorată?” a zis Maria şi a adăugat: „Eu nu m-aş îngrijora pentru că Îngerul mi-a spus că vei fi mamă. Îngerul Domnului mi s-a arătat şi mi-a spus că voi naşte un Fiu, fără să cunosc vreun bărbat, şi că Îl voi numi „Isus”.”

De îndată ce buzele ei muritoare au rostit Numele „Isus”, copilaşul mort din pântecele Elisabetei a primit Duhul Sfânt şi a început să tresalte şi să sară în sus de bucurie. Aşa este.

Fraţilor, dacă simpla pronunţare a Numelui Său a făcut ca un copil mort să tresalte de bucurie în pântecele mamei lui, ce ar trebui să se întâmple cu o Biserică născută din nou? Vedeţi ce a făcut Numele lui Isus când a fost pronunţat pentru prima dată de nişte buze omeneşti?… Amin. Dar acum? Vorbim despre demoni care ţipă şi ies afară, de păcătoşi care plâng şi se căiesc… Voi trebuie să respectaţi acest Nume, să-L credeţi şi să vă smeriţi, apoi veţi avea putere prin El şi Dumnezeu vă va da totul.

Elisabeta a spus:

„…cum mi-a ajuns la urechi glasul urării tale, mi-a săltat pruncul în pântece de bucurie.” (Luca 1.44). Vedeţi? Duhul Sfânt a venit peste mama aceea şi ea a spus:

Cum mi-a fost dat mie să vină la mine maica Domnului meu?

Fiindcă iată, cum mi-a ajuns la urechi glasul urării tale, mi-a săltat pruncul în pântece de bucurie.”

Vorbim despre ceva nou, despre a striga prin Duhul. Aceasta este cea mai veche religie, religia mai veche decât lumea. Astfel, Dumnezeu l-a întrebat pe Iov:

Unde erai tu când am întemeiat pământul? Spune, dacă ai pricepere…

…atunci când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?”

Vedeţi? Aceasta s-a întâmplat cu mii de ani înainte de întemeierea lumii. Deci, avem o carcasă nouă, dar sunt aceleaşi lucruri vechi, care au mai fost cândva. Cu siguranţă! Deci, ea a strigat de bucurie atunci. Ce timp!

Ce fel de copil avea să fie Ioan după naşterea sa? Îl văd venind din pustie, dar nu cu gulerul întors şi mâncând pui fripţi de trei ori pe zi. Nu, domnilor. Ioan avea o piele de oaie înfăşurată în jurul mijlocului şi o curea din păr de cămilă, dar predica pocăinţa, Îl predica pe Hristos.

Fraţilor, când Hristos, Dumnezeul cel viu este adus la realitate în faţa oamenilor şi predicat în toată  simplitatea şi puterea Sa, provoacă multă nelinişte printre naţiuni. Întotdeauna a fost aşa. Cu siguranţă! Puterea lui Dumnezeu a fost întotdeauna, în toate epocile, cu poporul Său.

Aseară am vorbit despre copiii lui Israel, despre faptul că atunci când au ajuns la Cades-Barnea, au fost confuzi, dar Dumnezeu a făcut o cale pentru ei.

Când au fost la Marea Roşie, Dumnezeu a despicat-o înaintea lor. Priviţi! Când au ieşit din ţara aceea, nu au avut decât un coş cu pâine pe care-l purtau pe cap. Vedeţi? Voi nu trebuie să aşteptaţi până când scăpaţi de toată răutatea, ci veniţi aşa cum sunteţi. Dar voi ziceţi: „Păi, voi veni când voi scăpa de aceasta sau de aceea!” Veniţi acum! Veniţi aşa cum sunteţi.

Aş vrea să mai observaţi ceva! Când au trecut pe partea cealaltă, pâinea li s-a terminat, dar Dumnezeu Se îngrijeşte întotdeauna să aibă o cale. Pot să-l văd pe profet cum a ieşit afară şi s-a rugat când poporul s-a dus la culcare, iar în dimineaţa următoare, când s-au trezit, au privit în jur şi iată că pretutindeni, pe toată întinderea pustiei era căzută mana care semăna cu o promoroacă. Avea gust de miere şi de turtă dulce, iar ei au ieşit, au cules-o şi au început s-o mănânce. Oh, a fost ceva minunat!

Ei s-au bucurat pe tot parcursul călătoriei lor de ea, şi este o preumbrire frumoasă a Manei noastre de astăzi. Gândiţi-vă că Dumnezeu a răspuns la nevoia lor de hrană şi toţi au spus că mana aceea avea acelaşi gust ca mierea din stâncă. Aţi gustat vreodată Mana cerească ce vine jos de la Dumnezeu? Este mai dulce decât orice miere pe care am gustat-o vreodată.

Primul lucru pe care-l vedem după ce a căzut mana, este că poporul nu s-a gândit că trebuie să adune o anumită porţie, ci au crezut că trebuie să adune atât de multă încât să le ajungă pentru un timp cât mai îndelungat. Acesta este felul în care gândesc oamenii şi acum: ei cred că dacă merg la biserică la Paşti, le este suficient până anul viitor.

Cu puţin timp în urmă, un predicator dintr-o mare biserică evanghelică, mi-a spus: „Reverend Branham, la Paşti, eu îi spun întotdeauna poporului meu: „Crăciun fericit şi un An Nou fericit! Fac aceasta pentru că ştiu că nu-i voi mai vedea până anul viitor.”

Ştiţi de ce fac aceasta? Poporul a încercat să facă aceasta şi atunci, în trecut, dar au aflat că trebuiau să ia o măsură nouă de mană în fiecare zi. Cei care au încercat să adune mai multă, au constatat că se strica. Viermii pătrundeau în ea şi nu mai era bună.

Aceasta este problema cu multe din experienţele noastre de astăzi, chiar şi cu penticostalii: sunt pline de viermi. Este vremea să ne scăpăm de ei! Vedeţi? Nu contează ce am făcut cu treizeci de ani în urmă ci, ce facem astăzi? Ce facem acum? Cum este experienţa mea cu Dumnezeu astăzi? S-a stricat… Ei spun: „Acum treizeci de ani am avut o experienţă minunată!” Dar acum? „Păi, L-am crezut pe Domnul în urmă cu mult timp.” Dar acum? Acum cum staţi?

Fiţi atenţi, fiindcă îmi place aceasta. Ei au spus despre mană că avea gust de miere. Aceasta îmi aminteşte de David, care era păstor. Păstorii din vremurile străvechi, obişnuiau să poarte o traistă mică pe umăr, iar în ea avea miere. Mâncau şi ei din acea miere, dar dacă se îmbolnăvea vreo oaie, mergeau la o piatră de calcar, luau puţină miere şi o puneau pe acea piatră. Apoi ducea oaia bolnavă acolo şi o lăsa să lingă mierea aceea. Oaia o lingea până când se termina, dar o dată cu mierea aceea lingea şi piatra de calcar şi astfel era vindecată.

Fraţilor, aceasta îmi aminteşte că şi eu am în după-amiaza aceasta o traistă plină cu miere pe care o voi pune pe Stânca Isus Hristos, iar voi, oilor bolnave, sunteţi chemate să o lingeţi fiindcă în felul acesta Îl veţi găsi pe Hristos. Amin. Eu nu o voi pune pe o biserică, ci o voi pune acolo unde îi este locul: pe Hristos Isus, acolo unde este puterea voastră de vindecare şi de salvare. Iar voi, oilor bolnave, grăbiţi-vă să lingeţi şi veţi vedea că vă veţi tămădui foarte repede.

Pe Stânca Hristos, ele ling, ling, ling, Şi cu cât ling mai mult… Este ceva în legătură cu Stânca aceasta care are leacul în Sine.

În vremurile străvechi, oamenii aveau un fel de piatră numită „piatra nebună”. De fiecare dată când era muşcat cineva de un câine turbat, era luat şi dus la o astfel de piatră ca să i se aplice pe rană. Dacă piatra i se lipea de rană, omul se făcea bine, dar dacă piatra nu se lipea de rană, omul acela murea.

Eu ştiu o Stâncă, o Stâncă de veacuri la care poate veni orice persoană care este bolnavă de păcat sau bolnavă fizic, şi de care se poate lipi sau ancora şi pe care o poate simţi.

Dumnezeu a promis că vă aduce la calităţile vindecătoare ale Calvarului, care curg din Stânca Hristos Isus şi care va vindeca fiecare persoană bolnavă de aici, care-l va întregi pe cel păcătos şi va aduce bucurie celor căzuţi.

Ceea ce ne trebuie astăzi, fraţilor, în această ţară, nu este o adunare religioasă, fiindcă adunări avem pretutindeni. De curând, a trecut prin ţară un evanghelist foarte bine cunoscut în bisericile nominale. El s-a dus la Boston şi în alte biserici şi a spus: „Într-o perioadă de şase săptămâni, am avut douăzeci de mii de convertiţi.”

Ce a urmat? Un grup de credincioşi şi de predicatori s-au dus înapoi, să-i viziteze pe proaspeţii convertiţi, dar cam după două luni de la evanghelizare, n-au mai putut găsi nici douăzeci. De ce? Pentru că nu au mers destul de departe. Problema este că ei nu s-au lipit de El. Aceasta este problema. Ceea ce ne trebuie nouă astăzi este o trezire de modă veche ca a lui Pavel şi Biblia Duhului Sfânt predicată din nou în biserică. Aşa este fratele şi sora mea.

Aceasta îmi aminteşte de zilele când eu şi fratele meu eram copii. Într-o zi eram afară, la un pârâu şi am găsit o broască ţestoasă bătrână. Voi ştiţi cum sunt broaştele ţestoase din Indiana: sunt foarte caraghioase cum îşi mişcă picioarele când merg. Mi s-a părut cel mai ciudat lucru pe care l-am văzut. Când am văzut broasca, am alergat la ea. Fratele meu a zis: „Ptiu!”, iar broasca s-a retras repede în cochilia ei.

Aceasta îmi aminteşte de mulţimea oamenilor care nu cred în vindecarea divină. Lăsaţi numai să vină în oraş o campanie de vindecare şi ei vor spune imediat: „Să nu mergeţi acolo şi să nu aveţi nici o legătură cu grupul acela de holly-rollers.” Vedeţi? Iată!

Astfel, i-am zis fratelui meu: „Aşteaptă puţin s-o fac să se mişte!” Apoi, am rupt o crenguţă dintr-un copac şi am pus-o pe ea. Nu i-a căzut bine, dar nici n-a ieşit afară.

Vedeţi? Voi puteţi să-i bateţi pe aceştia cât vreţi, fiindcă pur şi simplu nu vor accepta nimic.

Atunci am zis. „O voi face să iasă!” Am luat-o, am dus-o la pârâu şi am pus-o în apă. S-au ridicat doar câteva bule şi aceasta a fost tot. Fraţilor, puteţi să-i tot botezaţi într-un fel sau altul, sus şi jos, de trei ori, de patru ori, sau cum vreţi voi, dar ei vor intra în apă ca păcătoşi uscaţi, şi vor ieşi păcătoşi uzi.

Ştiţi ce am făcut? Am făcut un pic de foc şi am pus-o deasupra lui. Atunci s-a mişcat. Ceea ce ne trebuie nouă astăzi, nu sunt membri noi într-o biserică, nici dispute referitoare la botez, ci avem nevoie de Duhul Sfânt şi de Foc, fiindcă El va face ca fiecare biserică să se mişte.

Luaţi Duhul Sfânt înapoi în biserică! Puneţi înapoi în biserică slujbele: apostoli, proroci, învăţători şi aşa mai departe, puneţi-i la locurile lor şi lăsaţi ca Duhul Sfânt să Se reverse peste acea biserică, iar atunci veţi vedea ce va avea loc: cu siguranţă, vor urma semne şi minuni. Sigur că da.

Ştiu că mă credeţi nebun şi că mă veţi numi „holly-roller” după ce am spus aceasta, dar puteţi începe s-o faceţi chiar de acum. Poate că sunt, dar dacă v-aţi simţi şi voi aşa cum mă simt eu acum, aţi face la fel ca mine.

Observaţi! Dumnezeu a făgăduit că Îşi va binecuvânta poporul. Înainte de a încheia acest subiect, ştiţi ce cred eu despre mana aceea? Era un simbol. Toate lucrurile din Vechiul Testament sunt un simbol pentru Noul Testament. Astfel, vedem că acolo, Duhul Sfânt a turnat mana jos pe pământ şi că ea nu a încetat niciodată, ci i-a condus pe tot parcursul călătoriei, până când au intrat în ţară.

Fiţi atenţi! Mana a continuat să cadă. Moise i-a spus lui Aaron să meargă şi să ia câţiva omeri din acea mană şi s-o pună în Chivotul din Sfânta Sfintelor, pentru ca fiecare preot care vine în slujbă să poată mânca o bucăţică din acea mană originală care a căzut la început. Mana aceea nu s-a stricat niciodată pentru că era în Sfânta Sfintelor. Astfel, fiecare preot care intra în slujbă, care era rânduit şi confirmat ca preot, putea să ia o bucăţică din acea mană şi s-o mănânce. Astfel, el avea o mostră din mana originală care a căzut la început.

Mana aceasta este un simbol al Duhului Sfânt. Când Dumnezeu a turnat binecuvântările asupra poporului, în ziua de Rusalii… O sută douăzeci de credincioşi erau încuiaţi în odaia de sus: bărbaţi, femei şi copii, şi aşteptau în rugăciune. Şi dintr-o dacă a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, a umplut toată încăperea unde erau ei şi nişte limbi ca de foc s-au împărţit peste fiecare dintre ei. Ce era aceasta? Ei au fost umpluţi cu Duhul Sfânt, aşa că au ieşit pe străzi şi au pus mărturie despre cele întâmplate, slăvindu-L pe Dumnezeu.

Acum fiţi atenţi! Aceasta este Mana noastră care trebuie să poarte Biserica Duhului Sfânt de-a lungul epocilor, până la venirea lui Isus. Aleluia! Învăţătorilor care nu ştiţi, pentru cât timp este valabil acest lucru? Când au ieşit afară clătinându-se şi au început să vestească experienţa Evangheliei depline la ecleziaştii de afară, religioşii aceia au spus: „Oamenii aceştia sunt beţi!”  Vă puteţi imagina?

Ascultaţi-mă, prieteni catolici şi voi toţi ceilalţi. Binecuvântata fecioară Maria era printre ei. Şi dacă Dumnezeu nu a lăsat-o pe ea să meargă în Împărăţia lui Dumnezeu până când nu s-a umplut atât de mult cu Duhul Sfânt încât a ajuns să se poarte ca o femeie beată, cum credeţi că veţi intra voi altfel? Gândiţi-vă că Biblia a spus că Maria era acolo. Însăşi mama lui Isus Hristos a trebuit să meargă la Ierusalim ca să fie atât de umplută cu Duhul Sfânt, încât se clătina ca şi cum ar fi fost beată. Amin. Acesta este Adevărul! Aceasta este Biblia!

După ce au fost umpluţi cu Duhul Sfânt, micuţul laş Petru, s-a urcat pe o cutie de carton sau pe un butuc, în timp ce oamenii adunaţi râdeau de ei şi ziceau: „Uitaţi-vă la grupul acela de holly-rollers”. Priviţi cum se clatină ca şi cum ar fi beţi.” Ei se clătinau. Dacă aţi văzut aceasta la vreuna  dintre adunări, este minunat. Aşa este.

Uitaţi-vă la Moise, fiindcă el este o umbră, un tip al acestor lucruri. După ce au trecut prin Marea Roşie şi au ajuns pe partea cealaltă, Moise s-a uitat înapoi şi i-a văzut pe toţi conducătorii înecându-se… Este exact simbolul nostru, al celor care venim prin Sângele lui Hristos, care curăţă prin puterea de sfinţire şi ne pune deoparte de păcat, iar noi privim înapoi şi vedem fumatul, băutul, petrecerile şi toate lucrurile lumii, ale vieţii de jos, moarte, înecate în Sângele lui Hristos. Când a văzut aceasta, Moise şi-a ridicat mâinile şi a început să cânte în Duhul. Prorociţa Miriam a luat o tamburină şi a început să danseze de-a lungul malului bătând din ea. Toate fiicele Israelului au urmat-o bătând din tamburine, cântând şi dansând. Dacă aceasta nu este una din adunările de modă veche ale Duhului Sfânt, atunci nu am văzut niciodată una cântând şi dansând în Duhul. Amin.

Uitaţi-vă, fraţilor! În timp ce ei trăiau acel eveniment măreţ, cei de pe margine îi batjocoreau, râdeau şi se amuzau pe seama lor. Dar Petru s-a urcat pe o cutie sau pe un ciot şi a zis:

„Bărbaţi iudei şi voi toţi cei care locuiţi în Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta şi ascultaţi cuvintele mele!

Oamenii aceştia nu sunt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi (şi birturile nu sunt încă deschise).

Ci aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel…” (Fapte 2.14-16).

Fraţilor, dacă ceea ce avem noi aici nu este ce aveau ei acolo, atunci vom ţine adunarea aceasta până când Îl vom primi. Amin.

Ci aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel:

„În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor proroci, tinerii voştri vor avea vedenii şi bătrânii voştri vor visa visuri!

Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu şi vor proroci.

Voi face să se arate semne sus în cer şi minuni jos pe pământ, sânge, foc şi un vârtej de fum;

soarele se va preface în întuneric, şi luna, în sânge înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare şi strălucită.

Atunci, oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.” (v.16-21).

Când au auzit aceste cuvinte, ei au fost străpunşi în inimile lor şi au zis:

„Fraţilor, ce să facem?”

Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.”

Ce este aceasta? Mana. Avem cupa plină „şi este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” (v. 37-39). Toţi cei care vor să primească Duhul Sfânt, vor primi aceeaşi Mană. Cum? Ei nu vor primi ceva care seamănă cu Duhul Sfânt, ci îşi vor umple gura şi inima cu Mana originală care a venit jos în ziua de Rusalii, fiindcă Dumnezeu o dăruieşte fiecărei generaţii. Aleluia! Amin! Şi aduce aceleaşi rezultate: clătinarea ca şi cum ar fi beţi, umplerea cu Duhul Sfânt, semne şi minuni. Amin. Acum mă simt religios!

Vedeţi cum a binecuvântat Dumnezeu, cum a făgăduit că va veni jos? Pentru cine este această făgăduinţă? „Pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” Pentru Connersville, Indiana, sau oriunde ar fi, câtă vreme Dumnezeu face chemarea,  mai dă fiecărui preot… Suntem noi preoţi? Noi suntem „o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui,” şi:„aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui.” (1Petru 2.9; Evrei 13.15).

În după-amiaza aceasta sunt „beat” din nou. Ştiţi de ce? Pentru că tocmai am ajuns în Canaan şi mănânc din aceşti struguri noi. Amin. Aceasta îţi dă „beţie”. Oh, este adevărat! În ordine.

Oh, ce fel de copil a trebuit să fie Ioan, încât a primit Duhul Sfânt şi a sărit în pântecul mamei sale înainte ca să se nască! El nu avea să fie un făţarnic, ci avea să fie cum a spus Dumnezeu, aşa că a venit şi a predicat prin Duhul Sfânt. Trebuie să mă grăbesc pentru că timpul meu se scurge foarte repede.

Acum încep să mă simt foarte bine. Dar priviţi! El a făcut aceasta pentru puţin timp, pentru că a venit Isus. Noi ştim cu toţii cum s-a născut El şi cum a fost slujba Sa. Vom ajunge repede la text. Priviţi-L venind!

Primul lucru care s-a întâmplat este că El a devenit atât de popular, încât a trebuit să plece din casa lui Lazăr. Dar când a părăsit casa aceea, au intrat acolo boala şi necazul. Când Dumnezeu părăseşte casa voastră, acolo intră necazul şi boala. În cazul acesta, El nu a plecat pentru că a fost dat afară sau pentru că a fost forţat să plece, ci a plecat pentru că a avut o vedenie în care a văzut că Dumnezeu Îl trimitea în altă parte. Şi ce s-a întâmplat atunci? Lazăr s-a îmbolnăvit. Vă puteţi imagina criticile celor din Ierusalim? Ei ziceau: „Unde este Prietenul lui? Unde este Vindecătorul divin?”,  „Au trimis după El, dar le-a ignorat chemarea!” Vedeţi?

Voi ziceţi: „Am trimis după păstor, dar el ne-a ignorat şi nu a venit. Ce vom face? Oh, slăvit să fie Domnul, nu voi mai sta lângă păstorul acela, ci voi merge şi mă voi alătura „Adunărilor lui Dumnezeu”, mă voi alătura grupului acela sau celuilalt!”

Acesta este motivul pentru care nu puteţi ajunge nicăieri. Aşa este. El nu mi-a spus niciodată să spun aceasta, dar dacă nu puteţi avea încredere în păstorul vostru, scăpaţi-vă de el, fraţilor! Păstorul vostru vă poate ajuta numai dacă aveţi încredere în el, numai dacă îl credeţi! Credeţi că este un om al lui Dumnezeu! Uneori, el nu poate veni când pocniţi din degete şi nici nu trebuie să facă aceasta, deoarece el trebuie să facă ceea ce-i spune Dumnezeu şi să-L urmeze pe El. Aşa este.

Ei au trimis din nou după Isus, şi au mai trimis o dată, dar El a mers mai departe. Ce situaţie! Lazăr s-a îmbolnăvit foarte tare şi a murit, iar ei l-au luat, l-au îmbălsămat şi l-au pus în mormânt. Isus ştia că Lazăr murise, aşa că le-a zis ucenicilor Săi… Voi cunoaşteţi povestea. Iată-L că Se întoarce în Ierusalim şi îi pot auzi pe unii cum spun:

„Am auzit că holly-roller-ul acela, Vindecătorul acela divin este pe punctul să sosească aici. Lazăr este mort de-a binelea, dar dacă El ar fi fost aici, cu siguranţă l-ar fi vindecat.”

Dar micuţa Marta… mie îmi place de ea. Dacă aţi observat, ea a fost foarte prinsă de lucrurile din jur, în timp ce Maria stătea numai la picioarele lui Isus. Dar credinţa ei avea să dea roade acum, aşa că iat-o cum se grăbeşte să plece înaintea Lui, pentru că a auzit că vine Isus.

Pot să mi-i imaginez pe critici cum îi zic: „Unde te grăbeşti? Presupun că te duci să-L întâlneşti pe El, dar ce mai poate face acum?” Dar Marta nu le-a dat nici o atenţie, ci a continuat să meargă mai departe şi a ajuns în faţa Lui. În mod normal, ea ar fi avut dreptul să-L mustre puţin şi să-I spună: „De ce nu ai venit la fratele meu? De ce nu ai venit când Te-am chemat? Noi am părăsit biserica, am părăsit tot; i-am părăsit pe preoţii noştri şi Te-am urmat împotriva voii lor. Te-am ţinut în casa noastră, din banii noştri; Te-am hrănit cu mâncarea noastră, Te-am îmbrăcat cu hainele noastre, iar când fratele nostru era bolnav, am trimis după Tine, dar Tu ne-ai întors spatele şi ai mers mai departe!”

Toate acestea ar fi fost adevărate, dar daţi-mi voie să vă spun ceva, fraţilor! Atitudinea voastră faţă de oricre dar divin, felul în care vă purtaţi înaintea Lui, determină ce veţi primi! Problema este că voi veniţi înaintea lui Dumnezeu în mod greşit. Marta a alergat înaintea Lui, a căzut la picioarele Sale şi I-a zis: „Doamne, (Aceasta era El), dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit.”

Oh, îmi place aceasta! Ea ştia că Acela era Fiul lui Dumnezeu şi cred că a înţeles şi a primit aceasta când a citit  povestea sunamitei din Biblie.

Sunamita nu avea copii, dar Elisei a binecuvântat-o şi a născut un fiu. Când micuţul avea zece sau doisprezece ani, într-o zi a suferit un atac. Astfel, în ziua aceea, pe la ora unsprezece, a început să strige: „Capul meu, capul meu!” Tatăl l-a trimis acasă, dar pe la amiază a murit în braţele mamei sale. Femeia construise în casa ei un loc micuţ în care să poată locui profetul. Vă rog să fiţi atenţi la aceasta mamă, la cât de cuviincios a acţionat ea! Biblia spune că a luat trupul neînsufleţit al copilului, l-a dus în odaia profetului şi l-a pus pe patul său: a fost un loc bun în care să-l aşeze. Apoi a zis: „Înşeuaţi un catâr, mergeţi înainte şi nu vă opriţi până nu vă spun eu!” Îmi place aceasta.

Soţul ei i-a zis: „Unde te duci? Nu este nici lună nouă, nici Sabat, deci profetul nu va fi acolo!” Dar ea i-a răspuns: „Fii pe pace, totul va fi bine.”

Voi ştiţi că Dumnezeu nu le descoperă totul profeţilor Săi. Astfel, Elisei stătea sus, în peştera sa, iar când a privit în vale i-a zis lui Ghehazi: „Iată că vine sunamita. Ceva nu este în  ordine cu ea pentru că plânge, iar Dumnezeu mi-a ascuns aceasta şi nu ştiu ce are.” Vedeţi? El nu trebuia să-i spună totul.

Când a ajuns în dreptul lui Elisei, el a întrebat-o: „Totul este bine? Soţul tău este bine? Totul este în ordine cu copilul tău?” Acesta este momentul care-mi place cel mai mult, fiindcă ea a răspuns: „Totul este bine.”

Iată! Femeia ştia că acela era prorocul lui Dumnezeu şi ştia că dacă va ajunge la el, va afla de ce i-a murit copilul. Aşadar, totul este în ordine. Ea ştia că Dumnezeu era în profetul Său. Aşa este. Apoi, a căzut la picioarele lui şi i-a spus durerea ei. Când a auzit, Elisei i-a zis lui Ghehazi:

„Încinge-ţi mijlocul, ia toiagul meu în mână şi pleacă. Dacă vei întâlni pe cineva, să nu-l întrebi de sănătate şi, dacă te va întreba cineva de sănătate, să nu-i răspunzi. Să pui toiagul meu pe faţa copilului.” (2Împăraţi 4.29).

Cred că acesta este locul din care s-au inspirat oamenii încât au ajuns să ia bucăţi din haina lui Pavel. Elisei ştia că tot ce atingea el este binecuvântat, dar credinţa sunamitei nu era în lucrurile profetului, ci în profet. Astfel, i-a zis: „Viu este Domnul şi viu este sufletul tău că nu te voi părăsi.” (v. 30).

Aceasta l-a determinat pe Elisei să-şi încingă mijlocul şi să plece cu femeia. Ghehazi a mers înaintea lui şi a pus toiagul pe faţa copilului, dar nu s-a întâmplat nimic, aşa că s-a întors şi i-a zis lui Elisei: „Copilul nu s-a trezit, este mort.”

Când a ajuns Elisei în locul unde zăcea copilul, acolo era mult plânset şi jale. Priviţi-l! El a mers în camera unde era copilul şi s-a plimbat încoace şi încolo. Îmi place aceasta. „Doamne, ce vei face Tu?”, şi umbla încolo şi încoace prin cameră. Cei de afară plângeau în hohote şi se jeleau, dar el continua să se plimbe prin cameră.

Apoi, „s-a suit şi s-a culcat pe copil.” El era un Bărbat, iar Biblia spune: „…în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.” (Evrei 4.15). Un bărbat, nu un Înger, un bărbat, un profet care şi-a pus trupul peste trupul copilului mort.

S-a suit şi s-a culcat pe copil; şi-a pus gura pe gura lui, ochii lui pe ochii lui, mâinile lui pe mâinile lui şi s-a întins peste el. Şi trupul copilului s-a încălzit.” (2Împăraţi  4.34).

Eu cred că Elisei era un om micuţ şi slab şi el s-a aşezat peste copil, iar când s-a ridicat, a văzut că se încălzise puţin. S-a plimbat din nou încoace şi încolo… Aleluia! Dumnezeu era în profetul Său!

Aşadar, „Elisei a mers încoace şi încolo prin casă, apoi s-a suit iarăşi şi s-a întins peste copil. Şi copilul a strănutat de şapte ori şi a deschis ochii.” (v. 35).

Apoi, „Elisei a chemat pe Ghehazi şi a zis: „Cheamă pe sunamita.” Vedeţi? Copilul a înviat. Mi-ar fi plăcut să avem timp să ne oprim puţin la cele şapte strănuturi, dar trebuie să ne grăbim.

Priviţi, prieteni! Fără îndoială, Marta a citit această poveste şi a ştiut că dacă sunamita aceea ştia că Dumnezeu era în profetul Său, cu siguranţă Dumnezeu era şi în Fiul Său. Sunamita recunoscuse darul lui Dumnezeu într-un profet şi s-a apropiat de el cu respect.

La rândul ei, Marta a recunoscut darul lui Dumnezeu în Fiul, aşa că a alergat înaintea Lui şi a căzut la picioarele Sale.

Fiţi atenţi o clipă! Marta a căzut la picioarele Lui şi I-a zis: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!

Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu, Îţi va da Dumnezeu.” (Ioan 11.21-22). Bărbatul acela era mort de patru zile, viermii mişunau peste tot în trupul lui, putrezirea intrase deja în acţiune şi nasul îi căzuse, dar cu toate acestea, ea a spus:

Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu, Îţi va da Dumnezeu.”

Îmi imaginez că aici sunt oameni care au fost la cei mai buni medici din ţară, dar probabil, acei medici au renunţat la voi şi au spus: „Eşti un caz fără speranţă!”

Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu, Îţi va da Dumnezeu.”

Puteţi crede aceasta? Aceasta schimbă inimi. El S-a uitat la ea şi i-a zis: „Fratele tău va învia.” (v.23). „Ştiu că va învia la înviere, în ziua de apoi.”, a răspuns Marta. „A fost un om bun şi va învia la învierea generală din zilele din urmă.” Fiţi atenţi la El! El nu atrăgea privirea, fiindcă Biblia spune că „N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă.” (Isaia 53.2). Probabil era un Om de statură mică şi slab, dar Şi-a îndreptat trupul şi a spus:

Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.

Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” (Ioan 11.25-26).

Vedeţi cum vine fiecare rotiţă la locul ei? O femeie care dorea ceva de la Dumnezeu, stătea înaintea Lui, unsă în întregime şi zicea: „Da, cred că Tu eşti Mesia. Cred că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Domnul secerişului. Cred că orice vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu Îţi va da. Dumnezeu a făgăduit aceasta, El a făgăduit că va face aceasta în Mesia de aceea, Doamne, cred că Dumnezeu Îţi va da orice vei cere.”

Priviţi! „Fratele tău va învia!”

„În zilele din urmă”, a răspuns ea.

Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.

Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?”

„Da, Doamne”, I-a zis ea, „cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.” (v. 23-27).

Ce credeţi voi despre aceasta, în această după-amiază? Credeţi că acesta este Duhul Sfânt? Aveţi aceeaşi atitudine în faţa Lui şi veţi vedea ce se va întâmpla. Dacă recunoaşteţi că acesta este Duhul Sfânt, Dumnezeu vă va da ceea ce cereţi, indiferent ce nevoie aveţi. Problema este că voi nu ştiţi cum să credeţi. Desfaceţi orice încătuşare şi spuneţi: „Acesta este adevărul!” Da, domnilor.

Ea a spus: „…orice vei cere de la Dumnezeu, Îţi va da Dumnezeu.”, iar El i-a zis: „Fratele tău va învia.”

„Da, Doamne, la înviere”, a răspuns ea.

Acum fiţi atenţi! El a întrebat: „Unde l-aţi pus?” Iată că El mergea la Lazăr.

Cu câţiva ani în urmă, cineva mi-a zis: „Frate Branham, vrei să spui că tu crezi că Omul acela era divin?”

„Da, sigur că cred aceasta”, am răspuns eu.

„Eu îţi pot dovedi că El era doar un om.”

„El a fost mai mult decât un om!”

„Oh”, a zis ea, „El a fost un profet!”

Aceasta i-au făcut să creadă învăţăturile superficiale de astăzi pe oameni.

„Soră,” i-am zis, „El a fost Dumnezeu sau a fost cel mai mare înşelător, un mincinos!”

„Dar El nu a fost divin, frate Branham. Este imposibil să fi fost! Îţi pot dovedi cu Biblia că nu a fost divin”, a insistat ea.

„Dacă îmi poţi dovedi aceasta cu Biblia, voi accepta ceea ce spui.”

„În ordine”, a spus ea, apoi a continuat: „În Ioan 11, scrie că atunci când a mers la mormântul lui Lazăr, Isus a plâns. Faptul că a plâns ca un muritor dovedeşte că El era un Om.”

„Cu siguranţă că a plâns, dar El era Dumnezeul-om. Când a mers la mormântul lui Lazăr, El a plâns ca un om, dar când a strigat: „Lazăre, ieşi afară!”, iar omul acela care era mort de patru zile şi intrat în putrefacţie, a ieşit afară viu, era mai mult decât un om, era Dumnezeu. Vedeţi? Omul acela era mort de patru zile  şi sufletul lui călătorise pe undeva, iar când au dat piatra la o parte mirosul dinăuntru s-a răspândit în jur, dar la porunca Lui, s-a ridicat în picioare viu.  Acela era Dumnezeu care vorbea prin Fiul Său; era Dumnezeul-om.

Cu siguranţă, El era un Om când a stat în noaptea aceea sus pe munte, postind şi rugându-Se, iar în dimineaţa următoare, a venit jos şi a căutat ceva de mâncare, însă nu a găsit nimic pentru că smochinii nu aveau încă roade. Atunci, El era un om flămând. Dar când a luat cele cinci pâini şi doi peşti şi a hrănit cu ele cinci mii de oameni, era mai mult decât un Bărbat, era Dumnezeu în Fiul Său. Aşa este.

El a fost un om în seara când S-a întins în barcă să doarmă. Predicase toată ziua şi făcuse vindecări, iar acum era obosit. Presupun că zece mii de diavoli ai mării au jurat că-L vor îneca în noaptea aceea. Micuţa corabie era ca un dop purtat de valurile mării, iar diavolul a zis: „Acum L-am prins!” Valurile au clătinat corabia în toate părţile şi au purtat-o încoace şi încolo, dar El era atât de obosit încât nu a simţit nimic. Dar când a fost trezit de apostoli, fiindcă dormea ca un Om, şi Şi-a pus piciorul pe marginea bărcii zicând: „Taci! Stai liniştită!”, iar valurile mării şi vânturile L-au ascultat şi s-au oprit, era mai mult decât un Om… Aleluia! Credeţi aceasta? Da, domnilor.

El era un Om când era atârnat pe crucea de pe Calvar şi cerea îndurare zicând: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Fiecare muşchi al trupului Său tremura, Sângele vieţii se scurgea din El şi Se stingea ca un Om. El a murit ca un Om şi a fost îngropat, dar când a înviat în dimineaţa de Paşti, El a fost mai mult decât un Om; El a dovedit că era Dumnezeu. Aleluia!

O femeie care s-a atins de poala hainei Sale a fost vindecată pe loc. Credeţi aceasta?  Eu cred că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Credeţi aceasta?

Eu cred că semnele şi minunile pe care le-a făcut când a fost pe pământ, le face şi acum, zi şi noapte. Credeţi aceasta?

Eu cred că orice veţi cere acum de la Dumnezeu, El vă va da. Credeţi aceasta? Aleluia! Voi credeţi că sunt nebun. Este în ordine. Lăsaţi-mă în pace fiindcă sunt fericit aşa.

Duhul Sfânt este aici. Credeţi aceasta? Eu cred că fiecare om bolnav poate fi vindecat chiar acum. Credeţi aceasta? Eu cred că fiecare păcătos poate fi salvat. Credeţi aceasta? Isus Hristos este aici. Dacă credeţi aceasta, ridicaţi-vă în picioare, ca să-L slăvim şi să-I aducem laude chiar acum.

Atotputernicule Dumnezeu, Doamne Isuse, vino şi trimite puterea Duhului Tău cel Sfânt.

Binecuvântează acest popor în Numele lui Isus Hristos. Amin.

– Amin –