SHALOM

Sierra Vista – Arizona

Suntem foarte bucuroși pentru că în dimineața aceasta El este în mijlocul nostru. Îmi pare foarte rău deoarece am aflat că fratele care a fost ultima dată printre noi este acum la spital bolnav de cancer. Noi știm că este o singură cale care ne duce de aici, iar aceasta este calea prin moarte, şi toți trebuie să mergem pe ea, chiar şi cei mai drepți şi sfinți dintre noi! Fiecare dintre noi ajungem în mormânt, dar cu toate acestea, Domnul Isus a spus: „…Cine crede în Mine, nu va muri niciodată.” (Ioan 11.26). Moartea trupului nu este adevărata moarte.

Astfel, când a vorbit despre Lazăr, Isus a spus: „Lazăr doarme.” (v. 11), ceea ce a făcut ca ucenicii să răspundă: „Doamne, dacă doarme, are să se facă bine!” (v. 12).

Atunci Isus a trebuit să vorbească cu ei în așa fel încât să înțeleagă: „Lazăr a murit!” (v. 14). Apoi, a continuat: „Şi Mă bucur că n-am fost acolo, pentru voi, ca să credeți. Dar acum, haidem să mergem la el.” (v. 15). Vedeți?

Apoi a spus aceste cuvinte minunate: „Cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimis, are Viața veșnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață.” (Ioan 5.24). „Eu sunt învierea şi viața.” (Ioan 11.25). „Cine crede în Mine, chiar dacă ar muri, va trăi.” Şi oricine trăiește şi crede în Mine, nu va muri niciodată.” (v. 26). Vedeţi, el nu va muri niciodată! Acesta este adevărul: un creştin nu poate să moară, deoarece cuvântul „moarte” înseamnă „despărţire veşnică de Dumnezeu.”

Când murim în trupul acesta fizic, în care suntem acum, suntem despărţiţi unii de alţii, deoarece noi ne cunoaştem unul pe altul numai prin trupul acesta de care suntem legaţi şi care are cinci simţuri: văzul, auzul, pipăitul, gustul şi mirosul. Cât timp ne vedem unii pe alţii sau putem să ne simţim unii pe alţii, este dovada că suntem aici. Dacă sunteţi orbi, nu puteţi vedea, dar îi puteţi simţi pe ceilalţi prin pipăit, auz.

Adevărul este că noi nu ne-am văzut niciodată unii pe alţii. Voi auziţi ceva care vorbeşte din lăuntrul vostru, aţi ştiut aceasta? Dar nu ne-am văzut niciodată. Astfel, când vorbim unii cu alţii, nu vorbim cu trupul care se află în faţa noastră, ci cu duhul care se află în acel trup. Dar prin trup putem identifica duhul care este în el. Aşa se face că putem vedea imediat dacă suntem creştini sau nu, pentru că avem părtăşie cu duhul cu care vorbim. Este o legătură între unul şi celălalt prin care putem recunoaşte dacă avem de-a face cu un creştin sau nu. Dar adevărul este că noi nu l-am văzut niciodată pe cel cu care vorbim.

Isus a spus: „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu: singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.” (Ioan 1.18). Cu alte cuvinte, Dumnezeu a putut fi cunoscut în trupul Domnului Isus Hristos. El a fost chipul exprimat al lui Dumnezeu sau altfel spus: Dumnezeu ni S-a descoperit printr-un chip; prin chipul  unui Bărbat. Dumnezeu S-a exprimat pe Sine Însuşi printre noi, într-un trup. El era Dumnezeu, nu a doua sau a treia persoană, ci Dumnezeu Însuşi; El a fost chiar Dumnezeu cu noi. El S-a descoperit astfel, pentru ca noi să Îl putem pipăi.

În 1 Timotei 3.16 scrie: „Şi fără îndoială, mare este taina evlaviei… Dumnezeu S-a manifestat, sau s-a făcut cunoscut, în carne.” Nu este minunat lucrul acesta? Dumnezeu! Când Dumnezeu S-a arătat în Stâlpul de Foc şi în toate celelalte chipuri, noi nu am putut să-L înțelegem. Dar L-am înțeles când a devenit unul dintre noi, vedeți, când a devenit Om. Atunci a putut să ne vorbească, iar noi am putut să Îl simțim, să vorbim cu El, să Îl pipăim și orice lucru. Biblia spune că noi am putut să-L pipăim pe Dumnezeu cu mâinile noastre, că am putut să Îl cuprindem cu mâinile noastre:

Dumnezeu este în om. Astăzi, El Se identifică în Biserica Sa, în creştinul născut din nou. Prin aceasta, El arată că rămâne Dumnezeu. Lumea Îl poate cunoaşte pe Dumnezeu numai dacă Îl vede în tine și în mine. Singurul fel prin care Îl vor cunoaște oamenii pe Dumnezeu, este când suntem epistole scrise, epistole ale Scripturii, citite de toți oamenii, fiindcă viața pe care o trăim reflectă ce este în interiorul nostru. Un bărbat este identificat prin lucrările pe care le face.

Acesta este motivul pentru care suntem chemaţi să facem întotdeauna numai fapte bune, pentru că Îl reprezentăm pe Domnul nostru Isus Hristos.

Ce lucru minunat este acesta! De exemplu, eu sunt un om bătrân şi adesea stau şi cuget la viaţa aceasta trecătoare care se duce deschizând înaintea noastră un viitor veşnic. Eu ştiu că în dimineaţa aceasta aş fi cel mai nenorocit om dacă mi-aş pune nădejdea numai în viaţa aceasta trecătoare. Sunt însă conştient că viaţa aceasta este numai o umbră a vieţii care va veni. Este numai o oglindire, deoarece Dumnezeu a făcut numai lucruri desăvârşite.  El nu face ceva trecător, pentru că este veşnic. Şi fiind veşnic, viaţa aceasta este numai o oglindire a Vieţii adevărate care stă în faţa noastră, a Vieţii care nu poate să treacă. Vedeți? De aceea, Scriptura are dreptate când afirmă că noi avem Viaţă continuă, Viaţă veşnică şi nu vom muri niciodată. Dacă eşti născut din nou, tu devii o parte din Dumnezeu şi prin faptul că eşti o parte din El, vei trăi veşnic. Tu ești parte din Dumnezeu, ești fiul Lui.

Chiar dacă aş purta un alt nume, chiar dacă mi l-aş schimba şi aş spune că mă cheamă, de exemplu Harvey (acesta era numele mamei mele), sângele ar dovedi că sunt un Branham fiindcă sunt o parte din tatăl meu. Vedeţi, aceasta corespunde perfect. Când sunt născut din Duhul lui Dumnezeu, eu sunt o parte din Dumnezeu şi aceasta este tot. Sunt identificat cu El, care este Tatăl meu. Atunci viaţa mea ar trebui să Îl oglindească pe El, aşa cum viaţa mea pământească îl oglindeşte pe tatăl meu pământesc, în chipul în care era el. Oamenii spun: „Semeni foarte bine cu tatăl tău.” Aceasta înseamnă că chipul lui se oglindeşte în mine. Tatăl tău, părinţii tăi se oglindesc în tine. Dar şi Dumnezeu, Tatăl nostru, Se oglindeşte în noi. Dacă suntem născuţi din nou, suntem oglindirea chipului Său.

Dar dacă voi continua să vorbesc despre aceste lucruri, nu voi mai ajunge niciodată la textul despre care vreau să vă vorbesc.

Mie mi-au plăcut întotdeauna adunările ţinute prin case. Dar cum ar fi o adunare de rugăciune ţinută într-o casă la ţară?  Mie îmi plac mai mult decât cred oamenii. Cred că cele mai frumoase adunări de rugăciune şi clipele cele mai plăcute, sunt cele care se ţin într-o casă ca aceasta. Mă simt foarte aproape de Dumnezeu, mai ales atunci când se adună numai câţiva credincioşi pentru rugăciune.

Cred că în dimineaţa aceasta suntem în jur de treizeci, patruzeci de persoane, dacă socotim şi copiii. În camera aceasta este un grup mic, dar sunt şi alte camere, de aceea nu pot să îi văd pe toţi. Când ne adunăm în felul acesta, simt o legătură pe care în adunările mari nu o putem avea. Aici putem să ne exprimăm personal. Acesta este motivul pentru care m-am gândit că în dimineaţa aceasta voi vorbi acestei adunări şi păstorului ei.

Sunt bucuros pentru că îi pot vedea printre voi pe mulţi dintre prietenii mei pe care nu i-am văzut de multă vreme.

În dimineaţa aceasta aş vrea să vă aduc un Mesaj de Anul Nou. Este Mesajul pe care aş vrea să îl vorbesc duminica viitoare la Phoenix, în Auditoriu. Mă gândesc că poate îl veţi înregistra. Poate că în locul acesta, unde suntem un grup mic de credincioşi, Duhul Sfânt îmi va da gânduri mai bune decât la Phoenix, unde este o adunare amestecată formată din credincioşi şi necredincioşi. Dacă fraţii vor înregistra ceea ce se va vorbi aici, cred că veţi primi înregistrări mai bune, deoarece fratele Terry a spus că condiţiile de înregistrare sunt bune.

S-a anunţat că unii dintre voi vor rămâne aici și după prânz, ceea ce este frumos, căci îmi place foarte mult când vă văd împreună.

Mesajul din dimineaţa aceasta este adresat Bisericii Dumnezeului celui viu, şi cred că o parte din această Biserică se află în locul acesta. Să ne plecăm capetele pentru rugăciune:

Tată ceresc, Îţi suntem foarte mulţumitori pentru că putem să Te numim Tatăl nostru, ceea ce înseamnă că am fost născuți din marele Dumnezeu, care a creat cerurile şi pământul. Suntem fericiţi pentru că am primit harul de a ne numi fiii şi fiicele Tale şi pentru că Te legitimezi în mijlocul nostru, încredinţându-ne că eşti Tatăl nostru, schimbând gândurile de la lucrurile lumii, motivele, obiectivele și atitudinile, și fiecare lucru din noi, ca să Te iubim și să Te credem, fiindcă  știm că promisiunile Tale sunt adevărate.

În dimineaţa aceasta, ne-am adunat aici, în pustie. (Doamne, nu spun aceasta pentru că aş avea ceva împotriva acestui grup mic sau a altor lucruri).

Când spun aceasta, mă gândesc la slujitorul Tău, Moise, care era de partea cealaltă, în pustie. Poate era acolo singur cu oile, sau poate era cu soţia sa, Sefora, şi cu fiul lor, Gherşom. Eu  nu ştiu aceasta, dar acolo s-a întâlnit cu Ceva care a schimbat total viaţa acestui bărbat, care era un proroc. Astfel, dintr-un fricos, care a fugit din Egipt, el a devenit un slujitor al lui Dumnezeu, Acesta însărcinându-l pentru lucrarea Sa pe partea cealaltă a pustiei.

Din câte ştim noi, acolo S-a arătat pentru prima dată Stâlpul de Foc: „…rugul era tot un foc, şi rugul nu se mistuia deloc.” (Exod 3.2). Aceasta era slava lui Dumnezeu, care S-a făcut cunoscut pe Sine Însuşi în acel rug de foc. Moise s-a apropiat ca să vadă ce este acel lucru minunat, iar Vocea i-a spus: „Scoate-ţi încălţămintea din picioare…” (v. 5), după care Dumnezeu l-a însărcinat să plece în Egipt ca să elibereze Israelul din robie.

Îngăduie să fie şi astăzi la fel, Doamne. Ajută-ne să îndepărtăm încălţămintea noastră nepotrivită, învelitoarea capului nepotrivită şi tot ce mai este necorespunzător.  Ajută-ne să punem totul jos, la crucea lui Hristos, iar după aceea să putem spune: „Aici sunt, Doamne, trimite-mă!”

Binecuvântează păstorul acestei biserici, pe fratele Isaacson. Te rugăm să-l binecuvântezi pe el, pe soţia lui şi pe copiii lor; Te rugăm şi pentru fratele Stricker, pentru soţia lui şi pentru micuţii lor. Binecuvântează-i pe toţi cei ce sunt prezenţi în dimineaţa aceasta aici.

Doamne, noi nu ne-am adunat aici ca să aducem la suprafaţă ceva puternic, nici ca să fim cunoscuţi ca şi conducători, ci ca să ne smerim înaintea Ta. Suntem aici pentru că Te iubim pe Tine şi pe fraţii noştri şi ne-am adunat împreună pentru că Tu ai spus că „acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18.20).

Vorbeşte-ne, Doamne! Dacă cumva versetul pe care mi l-am notat pentru dimineaţa aceasta se depărtează de gândul pe care vrei să ni-l transmiţi, îl punem deoparte şi spunem ceea ce vrei Tu. Binecuvântează-ne, pentru că Ţi-o cerem în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Când eram mai tânăr îmi aminteam bine versetele, dar acum am îmbătrânit. Pe vremea aceea nu aduceam aşa mesaje lungi, ci durau cam treizeci de minute, deoarece mă ţineam de un singur gând, dar astăzi am adunări lungi pentru că mesajele sunt înregistrate şi trimise în toată lumea.

În dimineaţa aceasta aş vrea să vă aduc mesajul de Anul Nou. Am adus şi trei mesaje de Crăciun şi ştiu că voi, oamenii din partea cealaltă a pustiei, le-aţi primit deja.

Penultimul mesaj pe care l-am vorbit în Biserica mea a fost: Lumina!” M-am bucurat foarte mult de inspiraţia pe care am primit-o de la Domnul şi sunt sigur că şi voi vă veţi bucura nespus de mult când îl veţi asculta.

Pentru că în faţa noastră stă Anul Nou, nu aş vrea să mă gândesc la trecut, ci la viitor, aşa cum a spus Pavel:

…uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte,

alerg către ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.

Gândul acesta dar să ne însufleţească pe toţi, care suntem desăvârşiţi…” (Filipeni 3.13-15).

Aceasta este ca şi cum ai privi în oglinda din maşină ca să vezi lucrurile care rămân în urmă. Dar noi nu am vrea  să privim mesajul de astăzi prin oglinda din maşină, pentru că dacă privim prin această oglindă vedem lucrurile pe lângă care am trecut deja, şi    ne-ar trebui prea mult timp ca să privim la lucrurile pe care le-a făcut deja Domnul. De altfel, voi cunoaşteţi lucrările mari pe care le-a făcut El.

Noi Îi suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru lucrările minunate pe care le-a făcut deja în mijlocul nostru. Acum însă, vom privi înainte, spre ţinta ce ne stă în faţă în noul an.

Aş vrea să citim câteva versete, deoarece toate lucrurile acestea sunt scrise în Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu. Pentru banda aceasta, mai am la dispoziţie aproximativ o oră şi 15 minute. Acesta este motivul pentru care mă voi grăbi să spun tot ce am pe inimă, pentru ca apoi să puteţi merge la masă.

Vă mulţumesc pentru că mi-aţi spus că am tot timpul în faţă, până la ora 18.00. Este frumos din partea voastră.

Acum aş vrea să deschidem Bibliile în două locuri. Voi citi din Vechiul Testament, din Isaia 60 şi apoi din Psalmul 62. Mai întâi vom deschide la Isaia 60.1-2, unde ni se aduce aminte de puterea cea mare a Domnului Dumnezeului nostru.

Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine, şi slava Domnului răsare peste tine.

Căci iată, întunericul acoperă pământul, şi negura mare popoarele; dar peste tine răsare Domnul, şi slava Lui se arată peste tine.”

Un întuneric adânc acoperă popoarele. Aceasta este de fapt o prorocie referitoare la zilele din urmă în care trăim noi.

Să deschidem acum la Psalmul 62.1-8:

Da, numai în Dumnezeu mi se încrede sufletul; de la El îmi vine ajutorul.

Da, El este Stânca şi Ajutorul meu, Turnul meu de scăpare; nicidecum nu mă voi clătina.

Până când vă veţi năpusti asupra unui om, până când veţi căuta cu toţii să-l doborâţi, ca pe un zid gata să cadă, ca pe un gard gata să se surpe?

Da, ei pun la cale să-l doboare din înălţimea lui:

le place minciuna; cu gura binecuvântează, dar cu inima blestemă.

Da, suflete, încrede-te în Dumnezeu, căci de la El îmi vine nădejdea.

Da, El este Stânca şi Ajutorul meu,

Turnul meu de scăpare: nicidecum nu mă voi clătina.

Pe Dumnezeu se întemeiază ajutorul şi slava mea;

În Dumnezeu este stânca puterii mele, locul meu de adăpost.

Popoare, în orice vreme, încredeţi-vă în El, vărsaţi-vă inimile înaintea Lui!

Dumnezeu este adăpostul nostru!”

Dacă aţi observat, ceea ce ni se spune tot timpul, atât în textul citit astăzi, cât şi în cel de ieri, este că „Dumnezeu este Stânca mea!” Ştiţi ce înseamnă „Stânca”în Biblie? În Scriptură,Stânca este Descoperirea lui Dumnezeu. Vedeţi, El este Stânca. Stânca este Descoperirea Cuvântului.

Într-o zi, Isus i-a întrebat pe ucenicii Săi:

Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?”

Ei au răspuns: „Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii, Ilie; alţii, Ieremia sau unul din proroci.” (Matei 16.13-14). Dar nu aceasta era întrebarea Lui, ci: „Cine ziceţi voi că sunt Eu?”

Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” (v. 16).

„Isus… i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a DESCOPERIT lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.

„…pe această PIATRĂ (STÂNCĂ) voi zidi Biserica Mea…” (v. 17-18). Vedeţi voi? Iar David spune: „Dumnezeu este Stânca noastră!” Dumnezeu este Stânca noastră dacă ni S-a descoperit. Numai atunci El devine Stânca noastră.

Mesajul din dimineaţa aceasta l-am intitulat: „SHALOM”, ceea ce în ebraică înseamnă „Pace”. Acesta este mesajul pe care Îl transmite El, Bisericii Sale, în dimineaţa aceasta: „SHALOM”, adică „PACE!”

În limba finlandeză se spune: „Jumabn-Raua”, adică „Pacea lui Dumnezeu să fie asupra ta.”  „Raua” este „Dumnezeu.”

Mesajul meu de Anul Nou se adresează Bisericii alese a lui Isus Hristos. El nu este adresat Bisericii în general, ci alesei Doamne, adică Miresei lui Hristos.

La citirea celor două texte, am observat un contrast. Isaia spune: „Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine şi slava Domnului răsare peste tine,” iar în versetul următor citim: „Căci iată, întunericul acoperă pământul şi negura mare popoarele…”   Şi astăzi, când suntem într-o amestecătură de lumină şi întuneric, mesajul meu pentru Biserică este: „PACE! – „SHALOM!” Aş vrea să aflăm cum se explică toate acestea, pentru că în anul acesta le vom întâlni pe amândouă: şi lumina şi întunericul.

Pământul se află într-un haos cum nu a mai fost niciodată, şi totuşi stă sub Lumina binecuvântată care a luminat cândva. Contrastul este exact ca la început, când deasupra pământului era o negură mare şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor. Atunci El a spus: „Să fie lumină!” şi a fost lumină; şi Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric. Eu cred că noi trăim din nou într-un ceas ca acela, când Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric, împingând întunericul pe partea cealaltă a pământului pentru ca lumina să poată fi adusă la suprafaţă.

Eu îi spun Bisericii „Shalom”, pentru că aceasta este Pacea lui Dumnezeu, şi aceasta este ceea ce doresc să vă aduc în dimineaţa aceasta. Nu aş vrea să ne uităm înapoi, ci doresc să privim înainte, spre zorile noii zile, căci în faţa noastră stă ceva măreţ spre care am privit tot timpul cu bucurie de-a lungul anilor: Lumina cea mare a cărei strălucire se vede la orizont. Această Lumină pătrunde înăuntru şi desparte lucrurile muritoare de cele nemuritoare, iar noi putem vedea cum străluceşte între cer şi pământ; cum trece dintr-o lume necăjită şi legată de pământ, spre ziua luminoasă a unei vieţi nemuritoare, a unui trup nemuritor şi a unui Pământ care nu va trece niciodată. Aceasta înseamnă SHALOM pentru Biserică.

Pentru credincioşi vine timpul Luminii, dar pentru popoare vine o negură mare.

Nu demult am vorbit cu o femeie despre timpul în care trăim. Se pare că timpul acesta care a venit peste popoare este cel mai de compătimit timp pe care mi l-am putut închipui.

Întotdeauna am încercat să fac tot ce mi-a stat în putinţă ca să nu fiu de acord cu lumea, măcar în aceste lucruri religioase.

Într-o neînţelegere, oricât de dură ar fi fost ea, nu am fost niciodată în stare să spun vorbe grele, şi am observat că o  dezbatere în lumina unei înţelegeri a dat rezultate mai bune. Ba mai mult, dacă nu sunt în stare să îl iubesc pe acel om şi mai departe, sincer şi din inimă, ci doar cu gura, înseamnă că în nici un caz nu mai pot merge afară ca să predic la oameni, şi aceasta pentru că noi trebuie să îi iubim pe oameni.

Înţelegeţi? Eu merg la oamenii din toate cultele şi grupările religioase existente, iar acolo deschid Biblia şi spun: „Să nu vorbim despre lucruri bazate pe temelia învăţăturii sau a obiceiurilor voastre, ci pe temelia Bibliei!” Când spun aceasta unii oameni reacţionează foarte dur, și dacă atunci se ridică în mine un gând împotrivitor şi simt că nu îi pot suferi, ştiu că Duhul lui Hristos m-a părăsit. Dacă nu îi pot iubi, înseamnă că ceva este pe dos cu mine, pentru că Duhul lui Hristos… Nu uitaţi că ei L-au răstignit pe El. Oamenii din poporul Lui i-au bătut cuiele în mâini; propria Lui creaţie l-a răstignit. Da, ei L-au bătut în trupul acela omenesc şi totuşi El a strigat cu o inimă plină de iubire: „Tată, iartă-i căci nu ştiu ce fac!”

În ce mă priveşte, am ajuns la convingerea că oamenii nu ştiu ce fac şi se pare că sunt porniţi numai spre răutate. Acesta este un lucru demn de compătimire.  Se pare că o umbră de întuneric apasă pur şi simplu asupra oamenilor.

Vă voi da un exemplu: eu călătoresc prin ţară şi vorbesc pretutindeni, iar Dumnezeu Se face cunoscut, legitimând Cuvântul Său. Niciodată nu lasă ca ceea ce a spus să nu se împlinească întocmai. Prin Cuvânt au venit la existenţă chiar şi lucruri care nu există şi a făcut multe alte lucruri minunate, dar cu toate acestea oamenii stau, le privesc şi merg totuşi mai departe în aceeaşi stare. Vedeţi? Voi să nu dispreţuiţi nimic!

De multe ori le vorbesc surorilor noastre şi le spun să se îmbrace cuviincios şi să nu-şi mai taie părul, dar parcă nu pot înţelege. Le spun bărbaţilor să nu meargă mai departe cu dogmele lor, dar se pare că nici ei nu pot înţelege. Deşi sunt oameni buni, se pare că pur şi simplu nu pot cuprinde aceste lucruri. De ce oare? Omenirea a decăzut, a mers înapoi, de aceea starea ei e mai rea decât înainte.

Să mergem mai departe. Aici este o soră care cândva a avut un păr lung şi frumos, dar acum l-a tăiat. Dincolo este un bărbat despre care am crezut că este stăpân pe sine, dar pentru că s-a împotrivit lucrării Duhului Sfânt a mers înapoi, asemenea câinelui care se întoarce la vărsătură, sau ca scroafa care se tăvăleşte iarăşi în mocirlă. Se pare că oamenii au fost loviţi de ceva… Da, omenirea este lovită de ceva, iar oamenii nu pot înţelege nicicum că ceva nu este în ordine cu ei.

Priviţi bărbaţii şi femeile: astăzi nu veţi mai putea găsi sinceritatea de altădată.

Cred că sunt bine înţeles, pentru că eu nu mă refer la voi, la comunitatea din locul acesta, ci vreau doar să pun baza mesajului meu:„SHALOM” – „PACE”.

Cred că aţi observat şi voi că femeile din timpul acesta nu se mai comportă ca nişte doamne (aşa cum erau pe vremuri). Se pare că ar vrea s-o facă, dar există ceva care le opreşte; se pare că asupra lor apasă o mare greutate.

De exemplu, dacă îi spuneţi unei femei că nu este bine ceea ce face, veţi vedea că vă ascultă, vă crede şi ar vrea să se schimbe, dar este ceva care o împinge să facă exact invers, să meargă în direcţia cealaltă.

Vedeţi? Sărmana fiinţă… îmi pare atât de rău pentru ea! Sărmana este prinsă într-un laţ și aceasta este ispita Hollywood-ului cultivată prin radio, televiziune, reviste pornografice, ziare sexy. Vitrinele magazinelor sunt pline cu exponate de modă prin care sunt înşelaţi nu numai tinerii, ci şi cei de vârstă mijlocie şi chiar şi bătrânii. Se pare că şi bătrânii sunt atinşi de ceva. Ei nu mai sunt curajoşi ca înainte.

Pe partea cealaltă, femeile nu mai au feminitatea de altădată.

Uitaţi-vă la bărbaţii din timpul acesta… Ei nu mai sunt la fel de puternici ca înaintaşii lor. Parcă sunt nişte… Le place să poarte pantofi de lac cu toc şi vor să se comporte ca femeile, dar această pornire este de la Satan.

Astăzi trăim un timp plin de perversiuni: Femeile vor să îşi taie părul şi să se comporte ca bărbaţii… Cu toate acestea, dacă vorbeşti cu ei, vezi că sunt oameni prietenoşi şi liniştiţi.

Atunci ce se întâmplă cu ei? Ce i-a adus în starea aceasta? Desigur, au fost cuprinşi de o întunecime care îi împinge să facă toate aceste lucruri.

Astăzi se întâmplă la fel ca la prima venire a Domnului Isus, iar Isaia a vorbit despre aceasta când a spus:

„Întruna veţi auzi şi nu veţi înţelege, întruna veţi vedea şi nu veţi pricepe.” (Isaia 6.9).

Din cauza aceasta s-a rugat Isus pentru iertarea lor (fiindcă erau orbiţi), dar Biblia trebuie să se împlinească în întregime.

Acest lucru se repetă şi acum. Biblia spune că în timpul acesta, în care trăim noi, va veni o negură mare care îi va acoperi pe oameni, și dacă privim în jur trebuie să recunoaştem că totul este exact aşa: oamenii ar vrea să se schimbe, să nu mai fie aşa, însă nu pot.

Nicodim a arătat acest adevăr prin cuvintele:

Învăţătorule, ştim că eşti un învăţător venit de la Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.” (Ioan 3.2).

Cu toate acestea, întunericul şi orbirea a cuprins inimile evreilor, pentru că Mesia voia să Îşi ia o mireasă dintre neamuri. Acesta este motivul pentru care L-au refuzat ei.

De aceeaşi întunecime sunt lovite şi bisericile şi denominaţiunile de astăzi, ca să nu poată vedea Lumina care străluceşte acum.

Puteţi vedea negura mare care acoperă neamurile? Uitaţi-vă la evangheliştii din timpul acesta. Ei strigă în continuu după o trezire, şi cu toate acestea lucrează împotrivă. Eu nu spun aceste lucruri pentru că noi le posedăm, ci pentru că am văzut că acesta este adevărul. Nu le spun nici pentru ca oamenii să spună: „Frate Branham, tu eşti singurul care ai Adevărul în lumea aceasta!” Nu, nu de aceea spun aceste lucruri, ci o fac în lumina acestui ceas în care trăim şi spre folosul celor care doresc să găsească Lumina!

Isus a spus: „Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis…” (Ioan 6.44).

Nici un om nu poate vedea aceasta decât dacă posedă sămânţa dumnezeiască şi este rânduit mai dinainte pentru viaţa veşnică. Numai sămânţa aceasta va primi mesajul.

Biblia spune: „Voi sunteţi Lumina lumii.” (Matei 5.14), iar noi am ajuns din nou în punctul acesta.

Profetul Isaia a spus: „…şi negură mare acoperă toate popoarele.” (Isaia 60.2). Peste oamenii din timpul nostru s-a aşezat o negură mare.

În harul Său minunat, Dumnezeu arată toate evenimentele care se întâmplă mai întâi în cer.  Toate evenimentele mari şi importante se întâmplă mai întâi în cer şi apoi pe pământ. El se oglindeşte pe Sine însuşi. Cu alte cuvinte, înainte ca Mesia să se nască pe pământ, unde trebuia să îşi înceapă slujba, s-a arătat o stea care era de fapt un semn. Steaua s-a arătat pe cer şi ea i-a călăuzit pe cei trei înţelepţi la locul unde era El. Voi aţi putut vedea lucrul acesta în mesajul: „Noi am văzut steaua Lui”. Dumnezeu s-a apropiat de acei bărbaţi înţelepţi şi i-a călăuzit printr-un vis.

Tot printr-un vis Dumnezeu i-a arătat şi lui Iosif ce trebuie să facă cu Fiul Lui. Visele sunt o înştiinţare secundară. Ele nu sunt sigure deoarece de multe ori oamenii au vise incorecte.Dar pentru că în  zilele acelea nu era nici un proroc în ţară, Dumnezeu a trebuit să Se folosească de ceea ce avea la dispoziţie. Aceasta ne arată că Dumnezeu se poate folosi de oricine vrea El.

Prima condiţie care ni se pune nouă este să Îi fim predaţi pe deplin. Gândurile noastre se oglindesc în visurile noastre, deoarece visele vin din subconştientul nostru.  Dacă priviţi atent la visele pe care le aveţi, veţi constata că ele conţin ceva din lucrurile la care aţi meditat. Îndreptaţi-vă însă conştiinţa deplin spre Dumnezeu şi atunci ea va oglindi ceva despre El. Orice ar fi, lăsaţi-L pe El să se oglindească.

Voi ştiţi că nu demult, Magazinul „Life” a publicat acea fotografie cu norul supranatural (un semn în cer). Fratele care locuieşte aici a prins o copie pe perete.

Mă gândesc că dacă cineva dintre voi are o traducere veche a Bibliei, pe coperta ei este o lumină în formă de triunghi. Doctorul Lamsa, unul din traducătorii Bibliei, mi-a spus că aceasta este un simbol ebraic care arată tripla descoperire a lui Dumnezeu. Vedeţi? Aceasta nu înseamnă că sunt trei dumnezei, ci trei descoperiri ale aceluiaşi Dumnezeu: ca Tată, ca Fiu şi ca Duh Sfânt.

Lumina este dispusă sub forma unui triunghi, ceea ce înseamnă că Dumnezeu S-a descoperit şi a lucrat în trei etape:

– ca Tată – deasupra oamenilor;

– în Fiul   – printre oameni;

– prin Duhul Sfânt – în noi, dar în toate cele trei etape este acelaşi Dumnezeu.

Cred că aţi observat că Lumina aceea tainică  s-a arătat în cer cu puţin timp înainte de descoperirea Peceţilor. Acest lucru s-a petrecut în cer, deasupra localităţii Flagstaff, Tucson, unde mă aflam atunci. Fratele Fred este unul din cei doi martori prezenţi în dimineaţa aceea. Acest eveniment fusese deja anunţat cu câteva luni înainte de a se întâmpla. Fratele Sothmann şi fratele Norman, care sunt printre noi în dimineaţa aceasta, au fost şi ei de faţă când a răsunat explozia aceea puternică. Atunci, el m-a trimis înapoi la Jeffersonville spunând că a sosit vremea pentru deschiderea celor şapte Peceţi care conţin tainele întregii Scripturi. Şi El mi-a arătat cum mesagerii pe care i-a trimis de-a lungul epocilor au deschis o anumită parte a lucrării.

Dar Scriptura spune că „în zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu…” (Apocalipsa 10.7).

Acest al şaptelea înger sau mesager, despre care se vorbeşte aici, este un înger pământesc. Cuvântul „înger” înseamnă „mesager sau trimis”.

Apoi, Ioan a văzut un alt înger care se cobora din cer, dar acesta nu era îngerul pământesc (din versetul 7), ci era un înger puternic despre care scrie că „deasupra capului lui avea curcubeul.” (v. 1), şi care: „a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care a făcut cerul şi lucrurile din el, pământul şi lucrurile de pe el, marea şi lucrurile din ea, că nu va mai fi nici o zăbavă.” (v. 6).

Dar înainte ca aceste Peceţi să fie deschise, El ni le-a arătat în cer. În ziua aceea, cei din Mexic şi specialiştii din Houston, au fotografiat acel mare semn care a apărut în cer.

În dimineaţa aceasta, fotografia lui poate fi văzută şi pe peretele din locul acesta. Ea a fost publicată şi pe prima pagină a magazinului „Life”, dar taina acelui nor uriaş nu a putut fi dezlegată nici până acum de către oamenii de ştiinţă. Adevărul este însă că întotdeauna, înainte ca Dumnezeu să facă o lucrare pe pământ, o arată mai întâi în cer.  Aceasta este procedura Lui dintotdeauna. Mai întâi, El arată semne în cer.

Noi putem vedea aceasta şi în cercul animalelor. Nu vă voi învăţa acum despre cercul animalelor, ci vreau să vă arăt doar cum îl face El cunoscut.

Prin constelaţia stelelor, cercul animalelor, El explică întreaga Biblie. Astfel, putem vedea începutul lucrării Sale, primul semn al zodiacului fiind „FECIOARA”, iar ultimul, „LEUL”. Acest lucru ne arată că la prima Sa venire, Isus a venit prin naşterea din fecioară, iar la a doua Sa venire se va arăta ca LEUL (Împăratul) din seminţia lui Iuda. El Şi-a început lucrarea prin semnul „Peştelui” şi o încheie prin semnul „Racului”, timpul în care trăim noi. Fiecare simbol din cercul animalelor vorbeşte despre El, despre Biblie.

Cu câteva luni în urmă am predicat, în Tabernacolul din Jeffersonville, despre cele şapte Peceţi. Cred că aţi auzit despre aceasta.

Poate aţi auzit că atunci când am desenat pe tablă cele şapte epoci ale Bisericii dintre neamuri a apărut în mijlocul nostru Stâlpul de Foc. Eu ştiu că El este şi acum printre noi.

Fenomenul acela a fost foarte ciudat şi s-a petrecut în ultima zi, când am desenat ultima epocă a Bisericii. Atunci El a venit în chip vizibil în mijlocul nostru şi sub privirile uimite ale sutelor de oameni prezenţi, S-a dus la peretele din spatele adunării şi acolo a desenat încă o dată cele şapte epoci ale Bisericii, cu lumină şi umbră, exact cum le desenasem eu.

Nu demult, am trecut prin evenimentele de seamă ale Bisericii şi am văzut că luna reprezintă Biserica, iar soarele Îl simbolizează pe Hristos. Noi putem vedea aceasta în capitolul 12 din Apocalipsa:

„În cer s-a arătat un semn mare: o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap.” (v. 1).

Femeia reprezintă Biserica. Sub picioarele ei este Luna, care reprezintă Legea ebraică veche. Cele douăsprezece stele sunt cei 12 apostoli care ne-au adus Mesajul lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt. Vedeţi, Luna ne dă lumină ca să putem umbla, dar această lumină nu este totală, ci este numai o reflectare a luminii Soarelui. Soarele străluceşte cu putere, iar luna ne reflectă lumina lui, în timpul cât soarele lipseşte. Acesta este motivul pentru care nu mai avem nevoie de lumina lunii în momentul în care răsare soarele.

Astăzi, Biserica reflectă Lumina Fiului lui Dumnezeu, care nu Se vede. Biserica este o reflectare a Luminii Lui, pentru că Isus a spus: „Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea…” (Ioan 14.19).

„Căci Eu voi fi cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” (Matei 28.19).

De aceea, „…cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu…” (Ioan 14.12).

Vedeţi, nu există o altă lumină, iar Lumina pe care o descoperă El este Cuvântul lui Dumnezeu.

Soarele de pe bolta cerească este Cuvântul lui Dumnezeu. La început, Dumnezeu a zis: „Să fie lumină.” (Geneza 1.3). Când Dumnezeu a exprimat Cuvântul, a fost lumină. Dar înainte ca să fie lumină, Dumnezeu a vorbit. Dacă El nu s-ar fi exprimat, noi nu am fi avut astăzi lumină. Când Dumnezeu a exprimat Cuvântul, ceea ce a spus a venit la suprafaţă, a devenit realitate.

Cuvântul Lui a fost întotdeauna o Lumină reală care a venit printre noi. Aceasta este singura posibilitate de legitimare a Cuvântului. Deci, când Cuvântul lui Dumnezeu este legitimat, apare Lumina.

Fiecare epocă a adus la suprafaţă o parte din Lumină (noi putem vedea aceasta în epocile Bisericii şi în Vechiul Testament). Întotdeauna când trebuia să se descopere Lumina, Dumnezeu trimitea un profet. De ce? Pentru că Cuvântul vine la profet şi El face Cuvântul viu. Cei care recunoşteau Cuvântul legitimat şi Îl primeau, deveneau reflectarea lui Dumnezeu pentru că posedau Cuvântul, Lumina, pentru epoca respectivă. La fel vine Lumina şi astăzi.

Eu nu am nimic împotriva oamenilor care fac parte din organizaţii, ci sunt împotriva sistemului care îi duce la moarte.

Primul sistem organizat a fost Biserica romano-catolică, care a ieşit la Conciliul de la Niceea. Ea s-a format la aproximativ 325 de ani de la moartea lui Hristos şi i-a silit pe toţi oamenii să intre în ea. Cei care au refuzat să facă acest lucru, au fost declaraţi eretici şi persecutaţi. De la această biserică vin toate aceste învăţături nebiblice. De atunci, de la formarea Bisericii Catolice, biserica a început să reflecte întuneric, deoarece timp de aproape o mie de ani a trecut prin epoca întunecoasă.

Toţi învăţaţii şi istoricii creştini recunosc că biserica a trecut prin epoca întunecoasă. Acesta a fost timpul în care Biserica romano-catolică a avut toată puterea în mâinile ei. Această biserică, acest sistem religios, este „mama curvelor” din Apocalipsa 17. Ea este „o curvă” şi în acelaşi timp, „mama curvelor”, pentru că are şi fiice.

Ce face ca o femeie să fie curvă? Viaţa imorală pe care o duce. Dacă este numită curvă, înseamnă că a curvit. Şi dacă citiţi cu atenţie în Apocalipsa 2.21-23, veţi vedea că această curvă are şi fiice. Bisericile organizate sunt fiicele curvei romane, pentru că biserica romano-catolică este mama tuturor organizaţiilor religioase, a denominaţiunilor.

Nu este  minunat că zilele trecute noi am studiat starea bisericilor, mesajul împotriva organizaţiilor religioase făcând înconjurul pământului?

Cinci dintre evenimentele despre care v-am vorbit în anul 1933 s-au împlinit deja! Atunci, Duhul Sfânt mi-a arătat, în vedenie, şapte lucruri care se vor întâmpla în timpul sfârşitului şi care vor preceda venirea Domnului.

Astfel, El mi-a arătat că cel de-al doilea război mondial va fi început de Germania, în alianţă cu Italia. (Totul s-a împlinit întocmai).

Mi-a arătat că Mussolini va merge în Etiopia şi o va cuceri,  apoi va cădea şi va ajunge de ruşine, fiind dispreţuit şi batjocorit chiar de poporul său, și în final va fi răstignit cu capul în jos împreună cu amanta lui.

Am văzut că America va intra în război împotriva Germaniei, apoi El mi-a arătat „Linia Sigfrid”, care a fost o puternică fortificaţie germană. Domnul mi-a arătat „Linia Sigfrid” cu doi ani înainte de a începe construirea ei.

Apoi Domnul mi-a arătat progresul pe care îl va cunoaşte ştiinţa după război. Am văzut tot felul de maşini şi automobile, iar în final au apărut maşinile teleghidate şi şoselele suspendate.

Ceea ce mai trebuie să se împlinească este apariţia acelei femei care va conduce naţiunea americană – s-ar putea să fie vorba de o biserică. Apoi vine sfârşitul.

Noi putem vedea cum toate aceste lucruri s-au împlinit întocmai, şi cum organizaţiile sunt osândite.

Nu vi se pare ciudat faptul că papa a părăsit pentru prima dată Roma şi s-a dus la Ierusalim? Şi nu este şi mai ciudat   că în timp ce a făcut aceasta, a avut loc acea eclipsă totală de lună? Ierusalimul este cea mai veche Biserică din lume.

Când Avraam s-a întors de la măcelul împăraţilor s-a întâlnit cu Melhisedec, „Împăratul Salemului. El era preot al Dumnezeului Celui preaînalt.” (Geneza 14.18). Acest Melhisedec era Hristos. El era Dumnezeu. Nimeni altul decât Hristos însuşi. Da, El era Dumnezeu fiindcă era „fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii…” (Evrei 7.3). El trăieşte încă şi astăzi, iar în timpul acela era „Împărat al Salemului”, adică „Împărat al păcii” – SHALOM. (v. 2).

Acest Împărat al Salemului l-a întâmpinat pe Avraam „cu pâine şi vin” (Geneza 14.18). După ce a biruit în luptă, Avraam a primit pâine şi vin – CINA. Acesta este un simbol minunat.

După luptă, Melhisedec i-a dat lui Avraam pâine şi vin. Acesta este primul lucru pe care îl vom primi după ce vom intra în Împărăţie.

„Vă spun că de acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viţei până în ziua când îl voi bea cu voi nou în Împărăţia Tatălui Meu.” (Matei 26.29).

Dogmele omeneşti au primit putere numai după ce Împăratul Salemului a părăsit oraşul. De atunci, oamenii au avut în locul credinţei adevărate propriile lor dogme. Dar aceasta reprezintă biserica veche. Nu uitaţi aceasta!

În Noul Testament ni se spune că noi (biserica dintre neamuri) ne tragem din Ierusalimul pământesc (din religia ebraică, fiindcă Cuvântul a plecat din Ierusalim), dar aparţinem de noul Ierusalim, de Ierusalimul ceresc.

Deci, luna nu reprezintă Noul Ierusalim, ci este simbolul bisericii pe pământ. Atunci nu este ciudat  că atunci când papa a plecat la Ierusalim a avut loc o eclipsă totală de lună?

Vedeţi, el vine şi aici! De ce face aceasta? Ca să câştige părtăşie. La o zi după sosirea la Ierusalim, el s-a întâlnit cu ierarhia greco-catolică. Dorinţa lor este să-i unească pe catolici cu protestanţii. Acesta este scopul lor dar, prin acea eclipsă totală de lună, Dumnezeu a vorbit despre ceea ce se va întâmpla când se va realiza această unire. Domnul să se îndure de noi!

Aţi văzut fazele lunii din desenul pe care l-am făcut atunci când am vorbit despre epocile Bisericii? Am adus ziarul ca să vă arăt că ziarele au publicat numai şase faze ale eclipsei totale de lună, care a avut loc cu ocazia vizitei papei la Ierusalim. Vedeţi, ei nu au fotografiat ultima fază.

Epoca a şaptea (ultima fază a eclipsei), care nu s-a încheiat încă, a fost lăsată afară. Prin călăuzirea Duhului Sfânt, eu am desenat exact în acelaşi fel epocile bisericii, iar fotografia cu fazele lunii în timpul eclipsei, este identică cu fazele prin care a trecut biserica de-a lungul celor şapte epoci, faze pe care eu le-am desenat pe tablă sub călăuzirea Duhului Sfânt.

 PaveL;     Irineu;   Martin;  Columba;  Luther;  Wesley;   Ilie

  Efes         Smirna     Pergam    Tiatira      Sardes     Filadelfia   Laodicea

33-170;  170-312; 312-606; 606-1520; 1520-1750;1750-1906; 1906 -.

În prima epocă a Bisericii avem sfinţirea, apoi din epoca a doua întunericul începe să crească tot mai mult până în Tiatira, unde avem aproape un întuneric total, pentru ca apoi lumina să crească din nou în epoca a cincea şi a şasea, în epoca a şaptea întunericul mărindu-se din nou.

După ce am făcut acest desen pe tablă, El personal a venit şi l-a legitimat ca fiind corect pentru că l-a desenat încă o dată, exact aşa, pe peretele din spatele adunării. Aceasta s-a întâmplat cu doi ani în urmă.

Luna aduce la exprimare starea bisericii, iar ştiinţa a reţinut pe pelicula fotografică fazele eclipsei de lună, dovedind că tot ce a spus Duhul este adevărat.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu norul supranatural care a precedat deschiderea peceţilor. Fotografia făcută de oamenii de ştiinţă a fost publicată şi în Magazinul „Life”.

Aceste semne din cer au fost publicate de ştiinţă în zilele slujbei îngerului al şaptelea, deoarece Biblia spune că atunci când va veni acest trimis, tainele lui Dumnezeu vor înceta.

El va aduce la lumină tainele din timpul epocilor bisericii. Cuvântul Lui este viu. Nu este extraordinar faptul că Dumnezeu însuşi desenează în cer ceea ce era ascuns? Şi acelaşi Dumnezeu mi-a îngăduit să desenez acelaşi lucru pe tablă, pentru că întotdeauna El face un lucru legitimându-l de 2-3 ori. Da, El a făcut lucrul acesta chiar înainte de sosirea papei la Ierusalim.

Luna simbolizează Biserica. Umbra care acoperă luna este umbra Pământului. Aceasta arată că umbra lumii, umbra bisericii lumeşti va ajunge să întunece toată Lumina Scripturii.Lumea a întunecat Lumina care S-a reflectat. Înţelegeţi ce vreau să spun? Pământul s-a interpus între soare şi lună, ceea ce a făcut ca luna să nu mai poată reflecta lumina soarelui.

Lumina lunii ar fi trebuit să se reflecte peste pământul întunecat. Şi Lumina Duhului Sfânt a venit şi a desenat acest lucru exact aşa cum mi-a fost arătat mie, prin inspiraţie.

Soră Simpson, cred că această fotografie a fost publicată în ziarul din Tucson, nu? Eu nu ştiu sigur, dar cred că sora ştie pentru că a venit la mine cu nişte articole decupate din ziare şi mi-a spus: „Ţi-am decupat câteva articole din ziar.”

Prima dată nu mi s-au părut interesante, dar când le-am citit mai atent, am zis: „Articolele acestea scriu exact ceea ce am spus eu. Asta este ceea ce aşteptam!” Da, ziarul confirma aşteptările mele!

Sora Simpson poate să vă spună din ce ziar a decupat articolele. Ea mi-a spus: „Acest articol a apărut în presa de seară din 28 decembrie.”

Vedeţi, acest lucru s-a întâmplat cu câteva zile înainte ca papa să meargă la Ierusalim; înainte ca lumea să înăbuşe Lumina Cuvântului lui Dumnezeu.

Vedeţi, indiferent în ce mod sau cu ce drept ar încerca El să lumineze biserica lumească, nu poate, deoarece în epoca a şaptea a Bisericii ei vor intra într-un întuneric total. Vedeţi ce lucru măreţ ne-a descoperit Domnul?

El nu a greşit niciodată. Şi vedeţi? Mai întâi a arătat acest lucru în cer. El ne-a spus acest lucru, iar noi l-am văzut şi am fost martori atunci când a venit şi a legitimat tot ce a spus, dovedind că este adevărul absolut.

Biserica epocii Laodicea zace în întuneric deoarece Isus, Cuvântul, este dat afară. Din pricina aceasta stă la uşă şi bate încercând să intre.

Dar „întunericul acoperă pământul şi negură mare noroadele, împiedecându-L să intre.  Are Biblia dreptate? Aceasta este desăvârşirea Scripturii. Ea proslăveşte Numele Lui mare.

Vizita papei la Ierusalim a fost un semn care a arătat că, în biserica lumească, Cuvântul Său legitimat şi descoperit va fi pus în întuneric.  Lumina lumii este Biblia. Isus a spus că El este Lumina lumii; El care este Cuvântul. Aceasta este Scriptura descoperită şi legitimată.

Noi putem vedea această umbră acum, înainte de a se întâmpla acest lucru. Umbra care cuprinde luna arată ce se va întâmpla în curând cu biserica. Ceasul când întunericul şi negura vor cuprinde totul, este aproape.

„Negură mare acoperă popoarele…” aceasta este deja aici. Ce înseamnă toate aceste lucruri? Unde ne aflăm? În ce ceas intrăm? Cât este de aproape venirea Lui?

Poate cineva spune: „Când ne va cuprinde trezirea pe toţi?”

„Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere împărăţia.” (Luca 12.32).

Ce înseamnă aceasta? Nu uitaţi că Dumnezeu a început să despartă Lumina de întuneric! Da, El va face şi acum ceea ce a făcut la început, ca să aducă la suprafaţă zorile unei zile noi.

Epocile Bisericii s-au încheiat. Dumnezeu împinge întunericul deoparte, despărţindu-l de lumină. El face aceasta ca să dispară organizaţiile şi lumea.

Duhul lumii a cuprins totul. Atunci nu este bine ceea ce va face Dumnezeu? Pretutindeni este lumea: lucrurile lumii, moda lumii, faptele lumii, viaţa lumii. Dar: „voi nu sunteţi din lume” spune Ioan 15.19. Voi sunteţi din cer! Căminul vostru nu este aici!

Aş vrea să dau un sfat fraţilor mai bătrâni: Să nu priviţi înapoi şi să nu doriţi să fiţi din nou tineri în trupul acesta! Nu, noi să nu facem aceasta! Privirea noastră să fie aţintită numai înainte! Niciodată în urmă! Noi ştim ce a fost, iar acum dorim să ştim ce va fi şi aşteptăm ceasul acela măreţ, zorile veşniciei.

Astăzi, foarte mulţi oameni buni şi drepţi sunt legaţi de crezurile diferitelor denominaţiuni. Aşa cum scrie în 2 Timotei 3.5, ei „au o formă de evlavie, dar tăgăduiesc puterea lui Dumnezeu.”

 Negura mare care l-a orbit pe Israel a adus Lumina peste neamuri, iar orbirea neamurilor face ca Lumina să se întoarcă la Israel. Este la fel ca ziua şi noaptea: Pe o parte a pământului este întuneric, iar pe partea cealaltă este lumină.

Luna umbrită complet de umbra pământului ne arată că perioada pentru biserica dintre neamuri a trecut.

Acum este timpul când Mireasa se pregăteşte, deoarece timpul transformării şi al răpirii este aproape.

Întunericul acoperă neamurile şi în curând se vor ivi zorii dimineţii pentru evrei. Soarele vine din Est spre Vest, iar noi suntem acum în Vest, ceea ce înseamnă că Lumina poate face un singur lucru: să se întoarcă în Est. Înţelegeţi ce vreau să spun, nu-i aşa?

Lumina poate să se întoarcă numai în Est, adică în locul de unde a pornit la început. Dumnezeu i-a orbit pe evrei pentru o perioadă de timp, dar acum întunericul vine şi cuprinde neamurile (lumea păgână).

Neamurile vor călca Ierusalimul în picioare până se va împlini vremea neamurilor. Aşa a spus Isus în Luca 21.24. Noi suntem la sfârşit, iar negura acoperă oamenii, dar înainte ca aceste lucruri să se întâmple, Dumnezeu a arătat totul în cer, iar acum ne aflăm chiar în desfăşurarea lor.

De această negură sunt prinşi chiar şi oameni buni şi sinceri. Ei sunt ca Iosif şi Maria, care s-au dus la praznicul Paştilor însoţiţi de Isus, care avea 12 ani. Ei erau foarte sinceri, iar pe drumul de întoarcere se gândeau că Isus este cu ei, dar nu era aşa. Exact aşa se gândesc şi aceşti oameni buni din timpul nostru. Ei se unesc în Consiliul Mondial al Bisericilor fiindcă sunt de părere că fac un lucru bun şi cred că Isus este cu ei; dar El i-a părăsit.

Vedeţi, mulţi oameni sunt de părere că Isus este cu ei când dau mâna cu un predicator apoi îşi scriu numele în registrul unei organizaţii, dar nu este aşa. Unii oameni cred că El a fost cu ei când au fost stropiţi, confirmaţi sau botezaţi în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt, dar nu este aşa!

Iosif şi Maria erau oameni buni, dar Isus nu era cu ei. Să nu vă bazaţi niciodată pe bănuieli!

Ce este Lumina? Cuvântul vorbit şi legitimat! În afară de El nu este nici o altă lumină.

Voi nu puteţi lumina lumea cu o lampă, cu o lanternă sau cu lumânări. Pentru a putea lumina aveţi nevoie de Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu, de Fiul.

Iosif şi Maria au fost oameni buni. Priviţi cât este de desăvârşit Cuvântul lui Dumnezeu. Aţi observat ce a spus Maria? Dragi catolici, aş vrea să vă spun că eu nu am nimic împotriva voastră, dar sunt împotriva sistemului de care sunteţi prinşi. Acelaşi lucru este valabil şi pentru voi, protestanţilor! Şi voi sunteţi prinşi de acest sistem. Maria, mama lui Emanuel, a fost mustrată de un Băiat de 12 ani, de propriul ei Fiu.

În Biblie nu se găseşte nici un verset în care să scrie că Isus ar fi numit-o „mamă”, măcar o dată. Ea nu a fost mama Lui. Cum putea fi ea mama lui Dumnezeu? Maria a fost numai un trup de femeie folosit de Dumnezeu ca să Se poată descoperi printre noi. Acesta este motivul pentru care El nu a numit-o niciodată mamă.

Voi ştiţi că atunci când au fost la praznicul Paştilor, Iosif şi Maria L-au pierdut pe Isus, iar când s-au întors, L-au găsit în Templu, între învăţătorii Legii, uimindu-i pe toţi prin înţelepciunea Lui. Biblia nu spune nicăieri că Isus ar fi urmat vreo şcoală,  în schimb ne este spus că „Toţi cei ce-L ascultau, rămâneau uimiţi de priceperea şi răspunsurile Lui.” (Luca 2.47). Și când L-au găsit, Maria a făcut o greşeală, spunând:

„Iată că tatăl Tău şi euTe-am căutat cu îngrijorare!” Vedeţi? Mama era cea care spunea aceste cuvinte: „tatăl Tău…” dar El a corectat-o spunând: „De ce M-aţi căutat? Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa TATĂLUI Meu?” Dacă Iosif ar fi fost tatăl Lui, Isus s-ar fi ocupat cu îndeletnicirea lui Iosif, ar fi fost tâmplar, dar El nu era Fiul lui Iosif!

„Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui.” (Ioan 4.34).

Prin aceste cuvinte, El a corectat toate confesiunile religioase şi crezurile lor. Vedeţi? „Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa TATĂLUI Meu?”

Isus nu a fost niciodată de acord cu părerea că Iosif ar fi fost tatăl Lui. Astfel, El s-a întors şi a corectat-o imediat când ea a spus: „Iată că tatăl Tăuşi eu Te-am căutat cu îngrijorare!”, răspunzând: „Nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?”  (v. 49). Prin aceste cuvinte, El a arătat că Iosif nu este tatăl Lui. Cuvântul Său este atât de desăvârşit, dar Maria şi toţi ceilalţi au primit numai o parte din El.

Acum haideţi să vedem ce s-a întâmplat. Maria a vrut să le arate preoţilor că nu este o femeie oarecare, dar în timp ce încerca să dovedească acest lucru, a rupt fundamentul mărturiei pe care o făcuse cu privire la naşterea lui Isus, şi anume: că fusese vizitată de un înger, care i-a spus:

Iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un Fiu, căruia îi vei pune numele ISUS.”

„Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat?” l-a întrebat ea.

Şi îngerul i-a răspuns:

Duhul Sfânt se va pogorî peste tine, şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.” (Luca 1.31,34-35).

Cu toate acestea, ea a spus în faţa preoţilor: „Tatăl Tău şi eu, Te-am căutat cu îngrijorare.” (Luca 2.48).

Dar Băiatul de 12 ani a corectat-o, spunând: „Eu trebuie să fiu în casa Tatălui Meu.”

 Vedeţi, El a corectat-o spunând că nu Iosif, ci Dumnezeu este Tatăl Lui. Biserica de astăzi a fost înşelată prin concilii, prin consfătuiri religioase şi prin lucrurile din lume. Acesta este motivul pentru care acum zace în întuneric şi este mustrată de Dumnezeu!

Isus nu a numit-o niciodată „mamă” pe Maria. Odată, ea L-a căutat în timp ce El ţinea o adunare într-o casă ca aceasta.

Matei 12.46-50: „Atunci cineva i-a zis: „Iată, mama Ta şi fraţii Tăi stau afară, şi caută să vorbească cu Tine.”

Dar El a răspuns: „…oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră şi mamă.”

Înainte de a muri pe cruce, Isus i-a spus lui Ioan: „Iată mama ta!”, iar Mariei i-a zis: „Femeie, iată fiul tău.” (Ioan 19.27,26). Vedeţi, El nu a spus niciodată că Maria ar fi mama Lui. Isus nu a fost fiul Mariei, ci al lui Dumnezeu. Ea a fost doar femeia care L-a născut.

Casa în care ne aflăm în dimineaţa aceasta nu este Templul lui Dumnezeu. „…voi sunteţi Templul lui Dumnezeu, dacă Hristos, Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi!” Duhurile celor muritori, care stau aici, „şed împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus.” (Efeseni 2.6), nu clădirea aceasta în care ne-am adunat.  Ea slujeşte doar scopului Său ca loc de adunare.

Tot aşa, Maria a fost numai trupul pe care l-a folosit Dumnezeu ca să vină pe pământ pentru a Se putea face cunoscut oamenilor. Ea nu a fost mama lui Dumnezeu, aşa cum clădirea aceasta nu este Templul lui Dumnezeu.

Da, prieteni, mulţi oameni buni ca Maria şi Iosif, cred că Dumnezeu este cu ei pentru că fac parte dintr-o anumită organizaţie. Dar adevărul este că ei sunt înşelaţi la fel ca Maria şi Iosif care credeau că Isus este cu ei.

Poate că unii oameni se gândesc când se botează: „Oh, cu siguranţă eu L-am primit pe El pentru că m-am predat lui Dumnezeu!” dar nu este aşa! Tu Îl primeşti pe El numai atunci când Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu se oglindeşte în tine.

Dar cum este cu Lumina, cu cei aleşi? Până acum v-am vorbit numai despre întuneric, de aceea aş vrea să ne întoarcem şi să privim şi din partea cealaltă:

…întunericul acoperă pământul şi negură mare, popoarele.” (Isaia 60.2). Isaia spune că un întuneric mare va acoperi popoarele, dar se va arăta Lumina:

„Scoală-te, luminează-te! Căci vine lumina ta, şi slava Domnului răsare peste tine!” (Isaia 60.1).

Cum poate sta lumina împreună cu întunericul? Ele vor fi despărţite. Şi există o singură cale pentru a se face această despărţire: Cuvântul descoperit. El le desparte şi împinge Lumina pe partea cealaltă.

Pământul este în întuneric, dar când răsare soarele care a fost creat prin exprimarea Cuvântului lui Dumnezeu, întunericul trece pe partea cealaltă. Aşa se întâmplă şi în biserică: întunericul se desparte singur de lumină.

Priviţi Biserica aleasă din ceasul acesta…  Am putea vorbi ore întregi despre această temă, dar cred că am spus destul ca voi să înţelegeţi ce a vrut să spună Scriptura prin cuvintele: „…şi negură mare, popoarele…”

Salutul meu pentru Biserică este: „SHALOM!” adică: „PACEA lui Dumnezeu!” Orice evreu adevărat spune când se întâlneşte cu altul: „SHALOM!” sau: „Bună dimineaţa!”, „Bună ziua!”, „Dumnezeu să fie cu tine!” „Pacea lui Dumnezeu să te călăuzească!” sau: „Ce mai faci?” Pentru Biserică acest salut înseamnă: „O dimineaţă bună, pentru că Hristos Se descoperă între noi!”

„SHALOM – PACE!” Aleluia! SHALOM!

Dimineaţa, chiar înainte de apariţia zorilor, pe bolta cerească apare Luceafărul de dimineaţă ca să ne vestească sosirea soarelui. Da, Luceafărul de dimineaţă apare atunci când întunericul este mai mare, este timpul întunericului deplin pentru că luna nu mai luminează, iar lumina care este pe cale să apară presează întunericul. Atunci apare Luceafărul de dimineaţă şi spune: „Bună dimineaţa! – „SHALOM!” Acest Luceafăr de dimineaţă este El între noi! Acesta este Cuvântul care ni s-a făcut cunoscut: SHALOM!

Ziua cea măreaţă este pe punctul să apară.

Când dimineaţa veşnică apare,

Când aleşii Lui se adună în căminul lor, În dosul norilor,

Când sulul cărţii se va deschide,

Atunci şi eu voi fi acolo!

Numele noastre sunt scrise în Cartea Lui, de aceea vom fi acolo! SHALOM! Bună dimineaţa! Pacea să fie cu voi!

Întunericul se desparte singur de Lumină. Dumnezeu face aceasta; Lumina realizează aceasta. Vedeţi, Lumina iese cu atâta putere la suprafaţă încât întunericul trebuie să se adune la un loc!

Oamenii au ocazia să primească Lumina, dar pentru că nu vor s-o facă ci rămân în întuneric, întunericul se strâmtorează  singur. Cum? Prin faptul că se unesc în Conciliul ecumenic. Când fac aceasta, ei devin una cu întunericul păgân.

Ei se vor uni chiar dacă nu sunt de acord unii cu alţii, aducând astfel noaptea asupra oamenilor.

Isaia 60.1: „Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine, şi slava Domnului răsare peste tine!”

Ridică-te şi luminează-te, pentru că a venit Lumina! Cuvântul, Lumina, este legitimat din nou ca să-L puteţi vedea pe Dumnezeu descoperit în făgăduinţele Sale, în Lumina zilei, a Cuvântului trimis pentru acest timp.

Pavel spune în Evrei 1.1-2: „După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri, prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu,

 la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile.”

Lumina aceea mare care s-a arătat în pustie, l-a călăuzit pe Moise în Egipt. El a ales ocara lui Hristos, punând de-o parte toate comorile Egiptului, ca să-L urmeze pe El. Cu acelaşi Stâlp de Foc s-a întâlnit şi Pavel pe drumul Damascului. Fapte 9.3: „Deodată a strălucit o lumină din cer în jurul lui.” – era Acelaşi Stâlp de Foc. Pavel, care era un evreu, nu s-ar fi închinat niciodată altui dumnezeu sau la alte lucruri şi nu ar fi numit niciodată pe cineva „DOMN”, dacă nu ar fi fost sigur că este Dumnezeul lor. Totuşi el a spus: „Cine eşti Tu, Doamne?” (v. 5). Şi Domnul a zis: „EU SUNT ISUS!”

Isus a mai spus: „Eu am venit de la Dumnezeu şi Mă întorc la Dumnezeu.” (Ioan 13. 3). Aceeaşi Lumină S-a arătat şi în timpul acesta. De ce? Ca să le arate oamenilor făgăduinţele date pentru această zi, să le descopere şi să le facă cunoscute. Aceasta este Lumina pe care a adus-o El la suprafaţă pentru timpul acesta.

Întunericul este presat tot mai tare.

Când a venit Isus, El a fost Lumina lumii. Venirea lui Mesia a fost vestită tot timpul, iar când acest lucru s-a împlinit, El a venit exact aşa cum a spus Dumnezeu mai dinainte.

Ce a fost El când a venit? Lumina lumii. El a împins cu atâta putere întunericul spre El, încât a trebuit să Îşi dea viaţa pentru ca Lumina să poată străluci în continuu. Este adevărat?

El a fost Lumina lumii. De ce? Pentru că a fost Cuvântul legitimat, Cuvântul descoperit şi adus la suprafaţă. El a fost Cuvântul exprimat.

La început, când Dumnezeu Şi-a început creaţia, Pământul era cufundat în întuneric; nu era nici urmă de lumină. Dar El a spus: „Să fie lumină!” (Geneza 1.3), şi măcar că acolo nu era nici o lumină, când El a spus acele cuvinte, lumina a venit la suprafaţă.

El a mai spus: „…va veni Şilo, adică Mesia…” (Geneza 49.10). Mântuitorul. Şi adevărata Lumină a venit abia atunci când El S-a descoperit, împlinind astfel făgăduinţa dată prin proroci. Când făgăduinţa s-a împlinit, Isus a spus:

Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5.39).

Evreii spuneau: „Noi nu Te cunoaştem, şi nu ştim de unde vii! Noi suntem ucenicii lui Moise!”

Dar Isus le-a răspuns în Ioan 5.45-46:

Să nu credeţi că vă voi învinui înaintea Tatălui; este cine să vă învinuiască: Moise, în care v-aţi pus nădejdea.

Căci, dacă aţi crede pe Moise, M-aţi crede şi pe Mine, pentru că El a scris despre Mine.”

Vedeţi? El era descoperirea lui Dumnezeu; era legitimarea Cuvântului vorbit de El prin Moise.

Şi astăzi, în timpul în care trăim noi, Dumnezeu Şi-a împlinit planul şi Şi-a legitimat făgăduinţele date. Cuvântul vorbit de El astăzi este Lumina acestui ceas, de aceea trebuie să ne ridicăm şi să luminăm. Astăzi, Lumina Lui luminează din nou asupra noastră. Cuvântul Său S-a arătat, Acesta fiind Lumina noastră.

Este la fel ca în cazul luminii naturale, care apare o dată cu răsăritul soarelui. Această lumină naturală nu este altceva decât Cuvântul exprimat al lui Dumnezeu, la început. Nimeni altcineva nu poate da această Lumină. Nu există nici o altă sursă care s-o poată da. Orice lumină artificială s-ar stinge după un anumit timp (o lampă, o lumânare, un bec sau orice altceva), dar această Lumină nu încetează niciodată să lumineze, pentru că este Cuvântul exprimat şi legitimat al lui Dumnezeu.

Becul denominaţiunilor este alimentat cu dogmele lor proprii, dar într-o zi acest bec va exploda sau se va arde. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu va înceta niciodată să lumineze, pentru că El va rămâne pentru totdeauna Cuvântul. Această Lumină este Cuvântul însuşi.

N-aş vrea să depăşesc timpul, aşa că mă voi apropia de încheiere.

Deci, „Scoală-te şi luminează-te! Căci lumina ta vine şi slava Domnului răsare peste tine!” Cuvântul – Lumina – este legitimat.

Singura cale posibilă a fost Dumnezeu. Isus Hristos a fost descoperirea Cuvântului exprimat al lui Dumnezeu – Lumina acelui ceas. Înainte ca Isus să fie Lumina lumii, El este Lumina.

Prorocul Isaia a spus în capitolul 40.3: „Un glas strigă: „Pregătiţi în pustie calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru!”

El pregăteşte calea înaintea Lui. Această profeţie era Cuvântul exprimat al lui Dumnezeu, dar El nu s-a împlinit imediat, ci a trecut un timp până când a venit la suprafaţă.

Maleahi, ultimul proroc al Vechiului Testament, a spus aceste cuvinte cu patru sute de ani înainte de a se împlini:

„Iată, voi trimite pe solul Meu: el va pregăti calea înaintea Mea…” (Maleahi 3.1).

Şi iată că patru sute de ani mai târziu, vine din pustie un bărbat singuratic, care nu aparţinea nici uneia din denominaţiunile acelui timp, fără dogme şi fără carnet de membru, un necunoscut. Dar Lumina l-a identificat. Cuvântul l-a legitimat.

Preoţii l-au întrebat: „Eşti Ilie?” Şi el a răspuns: „Nu sunt!” „Eşti prorocul?” Şi el a răspuns: Nu!”

„Dar cine eşti?”

„Eu”, a zis el, „sunt glasul celui ce strigă în pustie: „Neteziţi calea Domnului”. (Ioan 1.21-23).

Iar Isus a spus referitor la Ioan: „Ioan era lumina, care este aprinsă şi luminează, şi voi aţi vrut să vă veseliţi câtăva vreme la lumina lui.” (Ioan 5.35).

Ioan a fost pentru un timp lumina lumii.  De ce? Pentru că a fost chemat să pregătească o cale pentru Domnul, iar când şi-a încheiat lucrarea, lumina lui s-a stins.

Baptiştilor, voi nu veţi putea înainta în această lumină, pentru că lumina lui Ioan a fost lumina acelui ceas, iar noi avem o altă lumină.

Lumina a venit! Scoală-te şi luminează-te pentru că Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu pentru acest ceas este Lumina lumii, dacă este recunoscut. Lumina este Cuvântul.

Cum stăm noi în faţa noului an ce ne stă înainte? Ce putem spune despre intervalul de timp care a trecut de la întuneric la lumină, sau despre faptul că între timp s-a prezentat Lumina? Ce putem spune despre noul an?

Mie îmi aduce nădejde pentru că suntem cu un an mai aproape de venirea Lui, decât am fost ieri. Acum suntem cu o oră mai aproape de acest eveniment, decât am fost acum o oră.  Este ora 11.45. Da, noi suntem cu o oră mai aproape! Noi nu mai privim în urmă, ci numai înainte. Oh, da, domnii mei! Începutul anului nu înseamnă că s-a deschis o nouă pagină. Oh, nu, nu!

Referitor la lucrul acesta, eu am auzit o povestire:

„Un bărbat s-a sculat de dimineaţă, a ieşit afară să îşi ia ziarul, apoi s-a întors în cameră, s-a aşezat în fotoliu, şi-a pus ochelarii şi a început să citească. Soţia lui, care pregătea dejunul în bucătărie, l-a întrebat: 

„Scrie ceva nou, John?” Și el a răspuns:

„Nu, sunt aceleaşi lucruri, numai oamenii sunt alţii.”

Da, acesta este adevărul. Sinucideri, furturi, violuri, tot ce este mai rău, numai că de fiecare dată aceste lucruri sunt făcute de alţii. Acesta este adevărul.

Nu deschideţi doar o pagină nouă! Noi trebuie să deschidem Cuvântul şi să vedem cum trebuie să fie Lumina pentru ziua aceasta. În anul care vine, nu ar mai trebui să ne întoarcem la lucrurile vechi, nici la denominaţiunile noastre vechi, ci trebuie să ne întoarcem spre Cuvânt ca să vedem ce fel de Lumină trebuie să lumineze astăzi.

Oh, Biserică, întoarce-te la Cuvânt! Mergeţi înapoi la Cuvânt! Apăsaţi pe butonul potrivit şi nu vă mai jucaţi cu lumini artificiale făcute de oameni! Întoarceţi-vă la Cuvântul Său şi priviţi la făgăduinţa dată de El pentru această zi, apoi aţintiţi-vă privirea asupra acestei făgăduinţe, căci dacă ea este legitimată, ştiţi dacă sunteţi în Lumină sau nu!  Fiţi atenţi cum sună făgăduinţa Lui!

Deschiderea paginilor noi şi schimbarea calendarelor nu schimbă timpul. Mulţi oameni spun: „Acum, când anul acesta a trecut, vom arunca toate calendarele vechi şi vom pune altele noi!” Aceasta este însemnătatea noului an pentru ei. În ce mă priveşte, eu doresc să posed făgăduinţa dată pentru timpul acesta. Vreau să ştiu care este Lumina acestui ceas şi să umblu în ea. Vreau să ştiu în ce timp trăiesc, în ce epocă mă aflu şi cât mai am de mers pe cale.

Aş vrea să pot spune şi eu ceea ce a spus Pavel:

…uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte,

alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” (Filipeni 3.13-14).

Da, acum când timpul este aproape să se verse în veşnicie şi venirea lui Isus s-a apropiat, eu alerg spre cunoaşterea Lui deplină.  Faceţi cum a spus David: „În orice vreme încredeţi-vă în Domnul!” Nu priviţi la nimic altceva!

David a spus în Psalmul 62.6: „Da, El este Stânca şi Ajutorul meu. Turnul meu de scăpare; nicidecum nu mă voi clătina!”

Ce este El? Adevărul descoperit. El mi S-a descoperit. Timpul meu este în mâinile Lui (v. 8: eu mă încred în El în orice vreme). Amin. Timpul meu îi aparţine; sunt al Lui. Eu sunt al Lui şi în mâna Lui, pentru că El este Cel ce ţine timpul în mâinile Sale. Eu nu ştiu ce aduce ziua de mâine, dar ştiu că viitorul este în mâinile Lui; că El este Acela care ţine toate lucrurile în mâinile Sale. Atunci de ce să-mi fac planuri pentru anul nou? Eu mă încredinţez pur şi simplu în mâna Lui şi merg înainte ca David. Timpul meu este în mâna Domnului!

David nu ştia ce va aduce viitorul, dar ştia că este în mâinile lui Dumnezeu. Eu nu ştiu ce ne aduce viitorul; nimeni dintre noi nu ştie aceasta, dar ştim că El ţine viitorul în mâna Sa.

Răbdare, răbdare! Unii dintre noi încep să se grăbească. Mulţi oameni buni fac aceasta. Voi aţi vrea să faceţi aceasta personal. Cred că predicatorii, fraţii şi cei ce vor asculta această casetă mă înţelegeţi. Eu vă vorbesc tuturor, nu numai acestei biserici mici care s-a adunat în dimineaţa aceasta aici. Vă vorbesc tuturor bărbaţilor din lume.

Mulţi bărbaţi sunt nerăbdători şi merg afară, fiindcă sunt de părere că sunt presaţi de timp, dar, fraţilor, nu încercaţi niciodată să faceţi ceva personal, ci aşteptaţi-L pe Dumnezeu!

Răbdarea este o virtute; o putere, iar dacă aveţi răbdare înseamnă că posedaţi această virtute.

Cei care Îl aşteaptă pe Domnul vor primi puteri noi. Ei nu vor încerca niciodată s-o ia înaintea Domnului şi nu vor spune: „Doamne, slavă Ţie, căci ştiu că vrei să fac cutare lucru!” Să nu procedaţi aşa, ci aşteptaţi-L pe Domnul!

Biblia spune: „…ci voi veţi primi o putere…” (Fapte 1.8). Toţi cei care Îl aşteaptă pe Domnul vor primi această putere.

Dumnezeu Şi-a luat aproape o mie de ani ca să ducă la îndeplinire făgăduinţa pe care a dat-o cu privire la venirea Mântuitorului. Dar nu uitaţi că El a ştiut de la început când se va împlini această făgăduinţă; când va veni El.

Înainte de venirea lui Hristos s-au ridicat mulţi oameni care au pretins că ei sunt Mesia cel aşteptat. Multe dintre biserici încercau să aducă la suprafaţă diferiţi „Mesia” falşi. Dar vedeţi, El nu Se grăbea!

În vechime, El a arătat multe tipuri spre Mesia care va veni. El a arătat aceste tipuri sau simboluri, de la Adam până la venirea lui Hristos – Mesia.

Priviţi paralela dintre primul şi al doilea Adam: Primul Adam „era pământesc”, în timp ce al doilea Adam „era ceresc”; primul Adam era „din pământ”, iar al doilea „este din cer”. (1 Corinteni 15.45-47). Dar când El a făgăduit că va veni Mesia, Şi-a luat o mie de ani ca să Îşi împlinească făgăduinţa.

El S-a reflectat deja în Iosif, care era un tip spre Hristos.

Şi David L-a reflectat pe Mesia atunci când el, împăratul, a fost respins de propriul său popor şi a urcat muntele Măslinilor plângând. Isus era simbolizat în David, împăratul respins care privea Ierusalimul şi plângea. Opt sute de ani mai târziu, Isus a stat pe acelaşi munte şi spunea privind Ierusalimul:

Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripile ei, şi n-ai vrut!” (Matei 23.37).

Priviţi-l pe Iosif. El s-a născut între fraţii lui, între patriarhi. El era penultimul, pentru că ultimul a fost Beniamin.

Fraţii lui îl urau pentru că era un om duhovnicesc, dar tatăl lui, Israel, îl iubea. El a putut să tălmăcească exact visele care i s-au spus, şi pentru că avea vedenii putea să spună lucruri viitoare, care s-au întâmplat întocmai. Dar fraţii lui l-au urât, de aceea l-au vândut pentru douăzeci de arginţi.

De ce L-au urât evreii pe Isus şi L-au numit Beelzebul? Ei L-au urât pentru că El era Cuvântul, iar Cuvântul lui Dumnezeu poate să deosebească şi să descopere gândurile ascunse ale inimii. Fraţii Lui, evreii, L-au vândut pentru treizeci de arginţi.

Iosif a fost aruncat într-o groapă, de către fraţii lui care voiau să se creadă că a murit, iar haina lui plină de sânge trebuia să fie dovada acestui lucru.  La fel s-a întâmplat cu Isus: haina Lui plină de sânge trebuia să fie dovada morţii Sale.

Dar ce a făcut Dumnezeu cu Iosif? El l-a scos din groapă şi l-a pus la dreapta lui Faraon. Din momentul acela, nimeni nu putea să îl vadă pe Faraon înainte de a trece pe la Iosif, iar când Iosif părăsea palatul, răsuna trâmbiţa, care anunţa: „Vine Iosif!” Exact aşa a fost cu Isus. El a fost scos din groapă. Toţi credeau că ar fi mort, dar El a fost luat sus şi acum stă la dreapta majestăţii Sale. Şi „nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.” (Ioan 1.18).

Iar atunci când El va părăsi palatul, trâmbiţele vor suna şi „orice genunchi se va pleca şi orice limbă va mărturisi…că ISUS HRISTOS este DOMNUL.” (Filipeni 2.10-11). Vedeţi, El este Prinţul Vieţii.

Ce a făcut apoi Egiptul? A venit o secetă mare şi Egiptul a salvat omenirea.

Aşa va fi la venirea Fiului omului. Orice genunchi se va pleca şi orice limbă va mărturisi că El este Domnul! El a fost anunţat mai dinainte prin toate aceste tipuri, dar Dumnezeu a ştiut exact când va veni El. Da, El a ştiut exact timpul. Oricâţi „Mesia” au avut oamenii înaintea venirii Lui, Dumnezeu a avut un singur Mesia. Şi, prin simboluri, El ne-a arătat cum va veni El şi ce va face.

Este exact cum ne-a arătat nouă cele şapte epoci ale Bisericii. El ne-a spus ce va urma şi totul a fost întocmai.

Apariţia norului supranatural a arătat lumii că El ne va trimite descoperirea celor şapte Peceţi pentru a dovedi că cei şapte mesageri ai Bisericii au fost trimişi de El. Prin această apariţie supranaturală, El a lăsat să se înţeleagă că ne va arăta lucruri ascunse, nedescoperite.

 Aşa se face că la deschiderea Peceţilor, eu am fost vizitat în fiecare zi de Îngerul Domnului, care mi-a descoperit toate lucrurile care au rămas ascunse lui Luther, Wesley şi penticostalilor.  Toate aceste lucruri au fost o umbră, un tip, care arăta spre marele SHALOM – IeHoVaH.

Vedeţi? Totul este perfect! El a trimis acel semn (norul), iar ochiul mecanic al aparatului de fotografiat a reţinut o fotografie cu el. Noi Îi mulţumim Domnului pentru aceasta!

SHALOM – PACE! Să nu vă faceţi nici un fel de griji! Isus este aici! Lumina Lui măreaţă este în mijlocul nostru. Această Lumină este Cuvântul Său, taina Sa cea mare, pentru care Îi suntem recunoscători. Astăzi, El Se descoperă în mijlocul nostru prin aceleaşi lucruri pe care le-a făcut atunci. El face absolut aceleaşi lucruri!

Noi suntem fiinţe mărginite, dar El este Dumnezeul cel veşnic. Noi, oamenii, încercăm să ne scoatem în evidenţă, să facem ceva de la noi înşine, dar nu uitaţi: El ştie totul despre noi!

Noi spunem: „Va fi aşa şi aşa!” Oh, lăsaţi-L pe El să facă! Voi predaţi-vă doar pe braţul Lui. Aceasta este tot ce trebuie să faceţi! Priveşte în sus  şi luminează-te de bucuria Domnului ca să ştii că ai fost ales mai dinainte. Ochii tăi au fost deschişi şi astfel ai putut să vezi Lumina acestei zile. Încrede-te în El pentru viitor!

Tu ai văzut cum El Şi-a legitimat Cuvântul în zilele care au trecut. El este Acelaşi şi în aceste zile din urmă când îşi legitimează Cuvântul prin mesajul îngerului al şaptelea. Şi tot El a fost făgăduit că va veni iarăşi. Aleluia! El a arătat aceasta în cer şi pe pământ, dovedind totul de trei ori, pentru ca nimeni să nu aibă nici o scuză.

Acest Cuvânt va fi legitimat! Da, acest Cuvânt făgăduit al lui Dumnezeu, pe care noi Îl aşteptăm de două mii de ani, va veni la timpul potrivit. Să nu vă faceţi griji, căci El este aici!

Şi aşa cum Şi-a legitimat Cuvântul în fiecare epocă a Bisericii, aşa Se va descoperi şi în timpul acesta prin mesajul celui de al şaptelea mesager. Dumnezeu a descoperit acest lucru şi L-a dovedit prin faptul că în aceste zile S-a arătat personal pentru a-Şi dovedi Cuvântul şi pentru a-L legitima. El va veni din nou!

El va veni să ne ia în Împărăţia de o mie de ani! Acolo, cei bătrâni vor fi tineri pentru totdeauna. Acolo nu va mai fi nici boală, nici moarte. Ei vor sădi vii şi le vor mânca roadele; vor trăi în linişte şi bucurie alături de copiii lor! Amin. Acolo nimeni nu va fi vătămat! Noi vom fi transformaţi şi vom fi asemenea Lui, adică nemuritori. Trupul acela nu va mai fi atins de bătrâneţe, nu va mai fi vătămat de moarte – atunci vom fi fiii Lui nemuritori.

Noi ştim că trăim în timpul din urmă; ştim că am ajuns la punctul de întoarcere. Şi aşa cum aceste lucruri au fost cunoscute pe deplin, aşa se va legitima iarăşi.

Deci, în ceea ce priveşte viitorul, el este în mâna lui Dumnezeu!

Cum pot eu să ştiu când va veni El? Când vine El? Eu nu ştiu aceasta, dar El va fi aici. Aşa este. Când va face El cutare sau cutare lucru? Când va părăsi blestemul acest pământ? Când va ieşi la suprafaţă această oglindire binecuvântată a dragostei lui Dumnezeu? Când nu va mai avea moartea putere asupra noastră? Eu nu ştiu, dar ştiu că acea zi vine! Când vor lua sfârşit bolile, operaţiile şi spitalele? Când nu vom mai avea nevoie de medici? Când se va termina cu strigătele şi cu supărările?  Când va veni Împărăţia slăvită a lui Hristos! O mie de ani cu SHALOM. Când va fi aceasta? Eu nu ştiu, dar El a spus că va veni! Nu ştiu cum va face lucrul acesta, dar Cuvântul Său vorbit va fi legitimat când Se va arăta Fiul neprihănirii cu tămăduirea sub aripile Lui.

Tămăduirea pe care o aduce El atunci, nu este vindecarea trupească, cum poate crede cineva, deoarece lucrurile de aici sunt doar un simbol. Atunci toată creaţia va fi transformată. Atunci, acest trup muritor se va îmbrăca în nemurire. (1 Corinteni 15.53). Cei bătrâni vor fi tineri. Amin. Dar cum se va întâmpla aceasta? Eu nu ştiu, dar ştiu că voi fi acolo.

Acum îmbătrânesc. Dacă Domnul îmi va îngădui să trăiesc până în 6 Aprilie, voi împlini 55 de ani. Vedeţi, eu sunt deja un om bătrân, dar nu aş vrea să mă întorc înapoi şi să fiu din nou băiat! Dorinţa mea este să mă apropii de ţintă, fiindcă acesta este motivul pentru care am venit pe pământ.

Sunt deja treizeci de ani de când stau la amvon. Eram un băiat de 21-22 de ani când am început să vestesc acest mesaj, şi am folosit fiecare gram de putere, pe care am   avut-o, ca să fac acest lucru.

Chiar dacă umerii mei se prăbuşesc şi părul mi se albeşte şi cade, eu nu privesc înapoi şi nu doresc să fiu din nou tânăr în acest trup. Eu privesc dincolo şi aştept zorii acelei zile noi în care Cuvântul va fi legitimat, pentru că El a spus:

… nici un păr din cap nu vi se va pierde.” (Luca 21.18).

Cum va face El aceasta? Nu ştiu, dar mă încred în făgăduinţa Lui. Eu nu ştiu ce aduce anul acesta, dar ştiu că totul este în mâinile Sale. Aceasta este nădejdea mea pentru noul an. El va veni! Amin. Și dacă nu va veni anul acesta, voi lucra mai departe (dacă nu mă va lua pe mine la El). Eu îmi pun viitorul în mâinile Sale. Nu ştiu ce va veni, dar mă încred în El.

Voi aţi văzut că El îşi legitimează Cuvântul, iar aceasta v-a încredinţat că este Cuvântul lui Dumnezeu. Poate cineva zice: „Frate Branham, de unde ştii aceasta?”

Daţi-mi voie să vă spun sincer ce gândesc. Ştiţi ce este o simfonie? Desigur, voi ştiţi aceasta. Simfonia este o compoziţie muzicală amplă, care poate trata diferite subiecte.

Pentru copii aş vrea s-o prezint pe înţelesul lor. Poate vă mai amintiţi de simfonia aceea mică prezentată la şcoală. Voi ştiţi că pasărea din simfonie s-a dus în pădure cu o tobă, şi vă amintiţi desigur, tot ce a făcut ea.  În timp ce priveaţi acele imagini, auzeaţi muzica (pentru a înţelege), instrumentele muzicale imitând, prin măiestria interpreţilor, diferite zgomote, ca de exemplu: lovirea unor lemne, tunetul, furtuna.

Cred că prin exemplul pe care vi l-am dat, aţi înţeles ce a vrut să vă spună fratele Branham, da? Dacă nu mă înşel, cred că opera la care am făcut aluzie se numeşte „Peter şi lupul”. Este o simfonie rusească.

Şi acum as vrea să vă spun, vouă, celor maturi, că Scriptura este Simfonia lui Dumnezeu. Da, aleluia! Numai Compozitorul ştie ce vrea să exprime prin Simfonia Lui, adică prin Cuvânt. Şi El este Acela care descoperă înţelesul Ei acelora care Îl ascultă.

Mai întâi aş vrea să înţelegeţi ce este o simfonie. Simfonia nu este o simplă asociere de tonuri. Uneori ritmul ei merge un timp într-un fel, pentru ca apoi să se schimbe totul. Ce înseamnă aceasta în legătura noastră cu Scriptura? Pentru voi, care nu puteţi înţelege Simfonia acestui mare Compozitor, pentru voi, care nu ştiţi nimic despre Ea, şi pentru voi, care nu sunteţi interesaţi de Ea, această Simfonie (Scriptura) este o dezordine, dar pentru cei care o înţeleg, sunetele ei sunt plăcute şi clare. Aleluia!

În această Simfonie scrisă de marele Compozitor, noi avem timpul în care se schimbă întreaga piesă. Voi, care aşteptaţi această schimbare, ştiţi că acest timp al schimbării tuturor lucrurilor este foarte aproape. Voi puteţi înţelege ritmul bătăilor tobei. Amin.

Oamenii vor să se întâmple ceva, dar voi ştiţi că va avea loc o schimbare; voi ştiţi că în câteva minute va urma o „explozie”. Voi aşteptaţi acest lucru pentru că ritmul tobelor anunţă schimbarea ce urmează. Oh, Dumnezeule! Dacă aţi putea auzi ritmul bătăii tobelor sfârşitului! Dacă aţi putea înţelege ceasul muzicii Cuvântului ceresc care răsună!

Şi se va întâmpla în zilele din urmă că Simfonia marelui Dumnezeu se va încheia. Ritmul Simfoniei Lui se schimbă pentru că se apropie sfârşitul.

Instrumentiştii orchestrei Lui şi cei care sunt interesaţi de Simfonia lui Dumnezeu, vor lua cunoştinţă de toate schimbările.

Aceasta este de o importanţă deosebită pentru noi – mă refer la aceste lucruri pe care le auzim şi le observăm. De fiecare dată când Se arată El, se întâmplă ceva. Noi vedem că timpul merge spre sfârşit.

Privind în urmă, vedem zilele în care, nu demult, au fost desenate şi explicate epocile Bisericii, şi noi am văzut cum totul a corespuns perfect cu Cuvântul – ele sunt în acelaşi ton cu Cuvântul. Ce a urmat după aceea? El a venit personal şi le-a legitimat ca fiind adevărate.

Noi am auzit mărturia Lui cu privire la îngerul al şaptelea, îngerul Bisericii din Laodicea. El a spus: „Mesajul îngerului al şaptelea va fi ultimul mesaj pentru Biserică!” iar în Apocalipsa 10.7, scrie: „În zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu…”

Peceţile trebuiau aduse la suprafaţă. Voi ştiţi că am avut acea vedenie în care mi s-a spus să plec la Tucson, apoi mi s-a spus despre acea explozie puternică ce va zgudui aproape tot pământul.

Voi ştiţi aceste lucruri. Ele mi-au fost spuse cu câteva luni înainte de a se împlini şi totul a fost înregistrat pe benzi (totul s-a întâmplat exact cum a fost spus).

Apoi S-a arătat pe cer SHALOM. Ce înseamnă aceasta? Simfonia se schimbă total. Simfonia se schimbă total.

Odată El mi-a vorbit despre cea de-a treia trecere şi cum va veni ea:

– vindecarea divină a fost prima trecere;

– cunoaşterea gândurilor inimii, a fost a doua, iar

-descoperirea tainelor Cuvântului este cea de-a treia trecere.

Isus a spus: „Adevărat, adevărat vă spun, că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea; pentru că Eu Mă duc la Tatăl.”  (Ioan 14.12).

Vedeţi? Aşa cum am spus mai înainte, Maria a încercat să spună că El este Fiul lui Iosif, dar Isus S-a ridicat şi a corectat-o. Cuvântul Lui nu poate greşi, pentru că Isus a spus: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.”  (Matei 24.35).

Când auzim că ritmul Simfoniei se schimbă, ştim că este timpul de întoarcere, bătaia ritmică a tobelor spunând: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi; ba încă altele şi mai mari decât acestea…” iar noi ne întrebăm miraţi: „Cum va fi posibil aşa ceva?”

Dar voi ştiţi că El a luat apă şi a transformat-o în vin – aceasta a fost prima Sa minune. (Ioan 2.1-12). Este adevărat? El a luat apă şi a transformat-o în vin. A luat ceva ce exista deja.

Ce a făcut atunci când a hrănit cei 4000-5000 de bărbaţi, afară de femei şi copii? (Matei 14.13-21). La fel ca atunci când a transformat apa în vin, El a luat ceva ce exista deja (cinci pâini şi doi peşti – v. 17). Vedeţi, El a luat doi peşti şi din ei a făcut o mulţime de peştişori, care imediat au crescut la aceeaşi mărime ca cei doi. A luat pâine, care odată a fost grâu, a frânt-o şi a împărţit-o oamenilor.

Dar priviţi ce a făcut acum: Acolo în pădure nu a fost nimic care să se facă veveriţă – aceasta este a treia trecere (tragere).

„Să fie o veveriţă!” şi veveriţa a apărut imediat. Vedeţi, acolo nu a fost nimic din care să se împartă şi astfel să apară mai multe veveriţe (cum a fost în cazul vinului făcut din apă sau a înmulţirii pâinilor şi peştilor). Cine a făcut aceasta? Acelaşi ISUS HRISTOS.

Veţi face lucrări mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.”

Vedeţi, aici nu s-a luat ceva ce exista deja, ca după aceea să fie înmulţit ca în cazul vinului şi al pâinilor, ci a fost creat ceva nou, prin aceasta dovedind că El este Acelaşi IaHVeH  care a poruncit să se facă şi s-a făcut.

Cuvântul Său a fost adus la suprafaţă. Când El a venit în trup, pe acest pământ,  a luat din creaţia originală – pâinile şi peştii, pe care le-a frânt şi le-a înmulţit. Dar dacă El vine din nou jos în timpul sfârşitului, este Acelaşi care a spus la început: „Să fie lumină!”

Când a venit pe acest pământ în trup, a spus: „Lucruri mai mari decât acestea veţi face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.”

Gândiţi-vă la faptul că noi am ajuns în timpul acesta, dar lumea nu poate înţelege, de aceea ne consideră o adunătură de nebuni.

Metodiştii nu mă pot înţelege pentru că nu sunt metodist; baptiştii nu mă pot înţelege pentru că nu sunt baptist; catolicii nu mă pot înţelege pentru că nu sunt catolic; penticostalii nu mă pot înţelege pentru că nu sunt penticostal, dar cei care Îl aşteaptă pe Domnul Isus pot să înţeleagă. Cei care privesc în sus pot să vadă.

Nici un bărbat cu vază nu a văzut steaua care i-a condus timp de doi ani pe cei trei magi care au parcurs sute de mile ca să ajungă în locul unde se afla pruncul Isus, dar ei au văzut steaua şi au urmat-o.

Înţelegeţi ce vreau să spun? Ei sunt aceia care Îl ascultă pe Compozitor, pentru că El este Cel care cunoaşte de la început tot ce va fi şi a putut să ne spună şi nouă dinainte.

Deci voi trebuie să începeţi cu El. Dacă vreţi să ascultaţi Simfonia, trebuie să începeţi cu El. Este la fel ca în cazul unei simfonii. Voi trebuie să citiţi jurnalul simfoniei ca să puteţi înţelege ce vrea să exprime compozitorul în ea. Dacă o urmăriţi în felul acesta, veţi şti tot ce urmează; veţi şti că trebuie să vină o schimbare şi când anume are loc. Dar pentru restul, pentru cei care nu înţeleg nimic fiindcă vin acolo numai pentru a fi înăuntru, tot ce se petrece acolo este o gălăgie neînţeleasă, o prostie. Pentru cei ce înţeleg însă,  tactul, tonul muzicii, bătăile tobei, totul este în armonie deplină conform notelor puse de Compozitor. Trâmbiţele răsună la timp, harfele ne dau duioşia tonului, violina cântă melodia, basul dă ritmul, trompetele răsună, iar toba bate tactul. Totul este în acelaşi ritm.

Ascultând mesajul acestei simfonii, poţi să închizi ochii şi trăieşti totul real. Aleluia! Voi puteţi închide ochii faţă de lucrurile pământeşti şi să trăiţi în prezenţa lui Isus Hristos. O, dacă aţi putea vedea cum este Cuvântul Său în tact cu Simfonia Sa măreaţă în care trăim acum! Tactul se schimbă! Voi trebuie să începeţi cu simfonia. Dacă sunteţi în Simfonie, trebuie să faceţi un singur lucru: încetul cu încetul să intraţi în ritmul ei. Aceasta este tot ce trebuie să faceţi voi. Nu trebuie să staţi de-o parte şi s-o priviţi, ci trebuie să intraţi în ritmul ei. Cum puteţi intra? Dacă aţi devenit o parte din Cuvânt, v-aţi născut în ritmul Cuvântului.

Ca să puteţi intra într-un joc, voi trebuie să deveniţi o parte a acelui joc.  Ca să mergi la un meci de fotbal, trebuie să intri mai întâi în duhului acelui joc. Este ceva care te pasionează.

Ca să cunoşti Simfonia lui Dumnezeu, trebuie să devii o parte a Cuvântului, și atunci când Simfonia Lui răsună, tu vei înţelege şi vei păşi în ritmul ei, fiind tot timpul atent să păstrezi acest ritm: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi; ba încă altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.”

Aceasta se va întâmpla în zilele din urmă. Oh, ce minunat! Noi intrăm în ritm, în ritmul Cuvântului. Încearcă să înţelegi ce vrea să facă Dumnezeu în ceasul în care trăieşti! Vino şi intră în tactul lucrării Lui! Dacă veţi intra în Cuvânt, veţi înţelege cum a lucrat El la început şi atunci veţi şti cum va proceda în toate timpurile.

Cum Şi-a trimis El Mesajul la început? Ce face El? Dumnezeu nu discută cu organizaţiile. El nu a făcut niciodată lucrul acesta, de aceea nu îl va face nici astăzi. Acesta este motivul pentru care sunteţi în întuneric! Dar dacă ascultaţi de ritmul Cuvântului (pe care Îl auziţi deja în clipa aceasta), sunteţi salvaţi!

De ce L-au răstignit evreii pe Isus? Ei I-au zis: „Tu, care eşti un Om, Te faci Dumnezeu?” (Ioan 10.33). Voi aţi auzit mesajul meu despre cele trei feluri de credincioşi. El a fost urmat pentru un timp şi de credincioşi formali, dar într-o zi Isus a spus: „Ce veţi zice voi atunci când Fiul omului, care a venit din cer, se va întoarce în cer?” Urmarea acestor cuvinte a fost că mulţimea a plecat spunând nemulţumită: „O, aceasta e prea de tot!”

Şi cei şaptezeci de ucenici au fost tot nişte credincioşi de formă. Deşi au umblat cu Isus şi au văzut multe lucruri minunate făcute de El, deşi au cunoscut Simfonia, au cunoscut făgăduinţele, ei nu au înţeles că acest Tânăr era chiar IaHVeH, Avocatul, Domnul păcii, Dumnezeul cel tare, Părintele veşniciilor, Atotputernicul, iar când El a spus: „Mă voi sui din nou în cer, de unde am venit!”, L-au părăsit spunând: „O, asta e prea mult!”

„Cine poate înţelege aceste cuvinte? Tu eşti doar un om! Noi am mâncat şi am dormit cu Tine; am umblat împreună prin păduri şi pe lângă ape, iar concluzia la care am ajuns este că eşti doar un Om. Şi acum vii şi încerci să ne convingi că ai fi Fiul omului şi că trebuie să mergi sus, de unde ai venit? Ce vrei să spui cu aceasta? O, asta e prea mult!”

Vedeţi, adevărul este că ei nu au cunoscut nici partitura, nici tactul Simfoniei, a Cuvântului adevărat descoperit în trup. Ei nu au înţeles că El a fost Cuvântul – Lumina legitimată pentru timpul acela. Ei nu au putut cuprinde partea din Simfonie care trata descoperirea lui Emanuel însuşi. Aceasta i-a făcut să spună: „Cuvintele acestea sunt prea tari! Cine poate înţelege această vorbire, această parte a Simfoniei?” şi L-au părăsit. Vedeţi, ei nu au cunoscut ritmul acesta.

Priviţi-l şi pe Iuda, credinciosul formalist care a aşteptat şi a căutat până când a găsit o greşeală.

Când L-au părăsit cei şaptezeci, Isus S-a întors spre cei doisprezece ucenici şi i-a întrebat: „Voi nu vreţi să vă duceţi?” (Ioan 6.67), și Petru I-a răspuns: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice! Tu eşti Compozitorul!” Amin (v. 68). Tu eşti Cel ce cunoaşte toate lucrurile. Unde ne-am putea duce? Noi nu ne putem întoarce de unde am venit! Nu vrem să fim iarăşi nişte farisei, saduchei, irodieni sau altceva. Tu eşti Acela care ai cuvintele vieţii. Noi nu avem unde să ne ducem! Facem parte din aceasta Simfonie măreaţă. Noi facem parte din partitura acestei Simfonii, de aceea ascultăm şi păşim în ritmul ei. Noi credem că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, IaHVeH descoperit printre noi. Suntem siguri de aceasta. Nu putem înţelege aceste schimbări ale ritmului, aceste necazuri, încercări şi ispitele pe care le întâlnim pe cale; nu înţelegem ce vrei să ne spui prin cuvintele: „Eu voi fi jertfit pentru voi!” şi multe alte lucruri, dar credem. Tu ne spui ceva despre a treia zi şi multe alte lucruri pe care nu le putem cuprinde, dar le credem pentru că facem parte din Simfonia lui Dumnezeu. Noi stăm liniştiţi şi aşteptăm să vedem ce va urma. Suntem aproape de Tine şi urmăm această lucrare.”

Oh, să facem şi noi aceasta, pentru că ascultarea de El este urmată de o făgăduinţă.

Şi cum a început El? Exact ca la început. El nu a trimis niciodată Mesajul la o organizaţie şi nici nu l-a adus printr-o grupare, ci întotdeauna s-a folosit de un bărbat.

În zilele potopului l-a ales pe Noe. În zilele eliberării Israelului din robia egipteană l-a ales pe Moise. Unii s-au ridicat împotriva lui Moise, spunând: „Pentru ce te ridici tu mai presus de adunarea lui Dumnezeu? Ce, numai tu eşti un om sfânt?” (Numeri 16.3). Şi Dumnezeu a văzut toate aceste lucruri. Moise s-a dus înaintea Domnului şi a zis: „Iată ce au zis şi cum s-au purtat cu mine. Ce trebuie să fac?” Şi Domnul i-a răspuns: „Despărţiţi-vă din mijlocul lor!”…şi voi dovedi cine este trimis de Mine! Eu am să răspund!” Apoi Dumnezeu a deschis pământul şi i-a înghiţit de vii pe cei ce s-au răzvrătit împotriva slujitorului Său. Aşa este întotdeauna.

Ioan Botezătorul şi Isus nu au putut să lucreze amândoi în acelaşi timp.

Când L-a văzut pe Isus, Ioan a zis: „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez.”!”  (Ioan 3.30). Isus este Lumina legitimată. Şi El merge mai departe, până când va fi legitimat pe deplin în faţa acestei lumi. Acesta este adevărul. El este la fel ca la început. Aşa trebuie să învăţaţi voi despre el.

Ce a făcut Isus când a fost pe pământ? Ce viaţă a trăit El? A fost El Compozitorul? A stat în acord cu Cuvântul Său? A mers la organizaţii? Cum S-a făcut cunoscut?

„Cercetaţi Scripturile, pentru că consideraţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5.39).

Exact aşa este şi astăzi şi aşa a fost întotdeauna. Dacă doriţi Lumina, priviţi la făgăduinţele date de Scriptură pentru timpul în care trăiţi!

Deci, de unde trebuie să începeţi? Dacă eşti păcătos, trebuie să începi de la cruce şi să te recunoşti înaintea Lui şi să mori pentru lume. Atunci devii o parte din Simfonia Lui. După ce intri, priveşti şi asculţi partitura Simfoniei pe care o ţii în mână şi pe care sunt trecute toate notele muzicale şi toate semnele de care trebuie să ţii seamă. Privind-o, vei şti ce se petrece chiar acum.

Dacă vezi cum vine Duhul Sfânt peste oameni şi face ceva anume, poţi să-ţi dai seama unde ne aflăm. Poţi vedea care este lucrarea din timpul acesta.

Când a venit Isus, evreii au avut în mâna lor o partitură a Simfoniei, este adevărat? Cred că spun corect cuvântul „Simfonie”, da?  Deci ei au avut partitura cu note în mâinile lor. Dar ce au făcut cu ea? Au privit numai la partea care s-a cântat deja, deci în urmă.

Exact aşa fac şi bisericile de astăzi. Luteranii privesc în urmă spre partea de partitură pe care a cântat-o Luther. Ei nu cunosc partea de partitură a Simfoniei care se interpretează astăzi şi nici ritmul ei. Ei nu ştiu ce face Dumnezeu astăzi. Vedeţi, luteranii nu pot înţelege nimic din ceea ce face Dumnezeu astăzi. Penticostalii spun: „O, dar noi aveam aceasta!” Dar voi ţineţi în mână o partitură care s-a cântat acum 50 de ani. Acesta este adevărul.

Noi vrem să ţinem în mâini Cuvântul Său ca să vedem când vine schimbarea tactului şi să ştim ce trebuie să facem după aceea.

Porniţi cu El de la cruce! Pocăiţi-vă şi lăsaţi-vă botezaţi în Numele Domnului ISUS HRISTOS, spre iertarea păcatelor şi atunci veţi primi Partitura, direcţia, Cuvântul Său, pe Duhul Sfânt care aduce Cuvântul la suprafaţă, apoi mergeţi înainte, în ritmul muzicii, al Cuvântului! Oricare ar fi ritmul muzicii Cuvântului din timpul acesta, veniţi şi intraţi pe deplin în tactul Lui.

Mulţi oameni întreabă: „De ce trebuie să se întâmple aceste lucruri? De ce mi s-a întâmplat cutare lucru după ce am pornit? De ce am avut problema cutare şi de ce a trebuit să pierd acel lucru?”

Uneori am avut şi eu aceasta întrebare: „De ce? De ce?”

Când eram predicator tânăr, chiar la începutul drumului, Dumnezeu mi-a luat soţia şi fetiţa. El le-a rupt de lângă mine, sfâşiindu-mi inima. De ce a făcut El aceasta? Atunci nu am ştiut motivul, dar acum îl ştiu.

Eu mi-am pus pur şi simplu mâna în mâna Lui şi     m-am încrezut pe deplin în El, apoi am mers mai departe. El cunoaşte fiecare punct de întoarcere; ştie când trebuie să se schimbe ritmul, de ce ai nevoie ca să te schimbe şi  ce material trebuie să folosească. Uneori, Dumnezeu formează pe partea cealaltă a pustiei bărbaţi drepţi şi înţelepţi, ca prorocii. Aşa se formează bărbaţii şi sunt împinşi în Cuvânt.

Dacă aceşti bărbaţi poartă în ei tot felul de dogme, lăsaţi-i să vină la Cuvânt căci  Dumnezeu va scoate afară toate acele lucruri rele şi îi va forma în Simfonia cea mare a Cuvântului Său, după care vor putea să vadă mişcarea Cuvântului mai departe.

Dumnezeu ştie când trebuie schimbat ritmul lucrării: El cunoaşte ritmul ei. Eu nu cunosc tactul, dar El îl cunoaşte. Eu nu ştiu aceasta, dar privesc în Cuvânt şi spun: „Urmează făgăduinţa aceasta…”

Cei neprihăniţi au parte de nenumărate ispite şi încercări, dar Dumnezeu îi scapă din toate. Vedeţi, Dumnezeu a lucrat în toate timpurile în ritmul făgăduinţelor Sale, iar ritmul acestor făgăduinţe formează Cuvântul Său.

Acesta este ritmul în care s-a mişcat Dumnezeu prin toată istoria omenirii, de la Geneza până la Apocalipsa. El a mers prin istorie cu Cuvântul Său, legitimându-L cu ritmul puterii Duhului Sfânt trimis pentru aleşii Săi.

Gândiţi-vă că El nu a privit niciodată spre aceste organizaţii, ci numai spre cei aleşi pe care i-a scos din mijlocul lor.

Priviţi ce spuneau despre Isus preoţii din vremea Lui:

Omul acesta nu scoate dracii decât cu Beelzebul, domnul dracilor!” (Matei 12.24). Dar El putea să le citească toate gândurile ascunse ale inimii. De ce? Pentru că era Cuvântul. Ei au ştiut foarte puţin despre aceasta: „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” (Evrei 4.12).

Dar femeia aceea mică şi stricată, care a mers la fântâna lui Iacov să scoată apă, i-a spus lui Isus:

Doamne, văd că eşti proroc.” (Ioan 4.19).

„Ştiu că are să vină Mesia (căruia I se zice Hristos)… De sute de ani noi nu am mai avut nici un proroc, dar ştim că trebuie să vină Mesia, şi El Se va arăta în felul acesta.” (v.25).

Şi El i-a răspuns: „EU sunt Acela!” (v. 26).

Aceasta a fost destul. De ce? Ritmul a exprimat aceasta. Ea privea după această schimbare: de la o biserică organizată la un Mesia legitimat. Şi iată că în faţa ei stătea chiar Mesia; Acela despre care Moise spusese:

Domnul, Dumnezeul tău, îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un proroc ca mine: să ascultaţi de El!”

Şi El stătea în faţa ei. Ritmul s-a schimbat, iar sămânţa hotărâtă mai dinainte a recunoscut această schimbare. Dacă acest Cuvânt cade peste sămânţa hotărâtă mai dinainte pentru viaţă, ea va vedea şi va recunoaşte legitimarea Cuvântului. Ea va studia Cuvântul şi va cunoaşte momentul de întoarcere; ea cunoaşte timpul şi schimbarea şi ştie ce schimbare de ritm urmează în timpul acesta. Aleluia! Ea cunoaşte bătaia tactului, recunoaşte timpul în care trăieşte şi ştie cum trebuie să meargă mai departe. Vedeţi, numai cei aleşi ştiu aceasta.

Când Filip L-a întâlnit pe Isus, nu a mai putut sta pe loc fiindcă a ştiut că Cel ce stă în faţa lui este Mesia. Astfel, a alergat la prietenul său cu care a studiat Scriptura, la Natanael, şi i-a zis:

Noi am găsit pe Acela despre care a scris Moise în Lege, şi prorocii: pe ISUS din Nazaret…” (Ioan 1.45).

Natanael i-a răspuns însă cu o întrebare: „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?” Vedeţi, el nu cunoştea prea bine ritmul, făgăduinţa, măcar că citiseră împreună Simfonia – Scriptura.

Dar când a ajuns la ISUS, El i-a zis:  „Iată cu adevărat un izraelit în care nu este vicleşug.” (v. 47). Şi Natanael a fost cuprins în ritmul Simfoniei lui Dumnezeu.

Poate Isus stătea pe o stâncă atunci când a venit Filip cu Natanael şi vorbea mulţimii, dar când i-a văzut, S-a întors spre Natanael şi i-a zis: „Iată un izraelit adevărat, în care nu este vicleşug.” (v. 47).

De unde mă cunoşti?” i-a zis Natanael.

Drept răspuns, Isus i-a zis: „Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.” (v. 48).

El era o parte a lucrării.

Şi Natanael I-a răspuns: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel.”

Indiferent care este ritmul acestei lumi, indiferent de toate certurile dintre denominaţiuni, ei nu sunt în Simfonia cea mare a lui Dumnezeu. Amin. Dar Natanael, care era o parte a lucrării, a spus: „Tu eşti Împăratul lui Israel.” El era o parte a acestei Simfonii: „Eu văd aceasta!” De ce putea vedea? Pentru că era un ales, iar sămânţa aleasă ştie aceasta. În toate veacurile a fost aşa: sămânţa aleasă a ştiut aceasta.

Voi spuneţi: „Frate Branham, ce se va întâmpla cu mama mea, cu tatăl meu…” „Ce va fi cu fraţii din denominaţiunea mea? Ce vor face? Desigur, mă vor da afară.”

Dacă nu poţi privi înainte, priveşte în sus! Nu încerca să priveşti înapoi şi în lături, ci pune-ţi mâna în mâna Sa şi du-te cu El, fără să priveşti  în urmă!

Poate cineva spune: „Cei din jur vor râde de mine pentru că am părul lung. Vor râde şi când vor vedea că nu port pantaloni şi că părăsesc organizaţia din care fac parte. Oh, pentru mine lucrul acesta este foarte dureros!”

Dar nu uitaţi, fraţilor, că dacă suferiţi din pricina Numelui Său aceasta este o durere a harului. Da, a harului! Gândiţi-vă pur şi simplu că acesta este harul lui Dumnezeu care v-a fost dat.

Cum a spus Pavel… Aleluia! El avea un necaz (o ţepuşă), ceva ce i-a produs multe greutăţi. Satan a vrut să-l bată tot timpul, iar el s-a rugat Domnului ca să fie eliberat de acea boală, dar Domnul i-a răspuns:

Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” (2 Corinteni 12.9). După aceea Pavel a spus: „Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.

De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos: căci când sunt slab, atunci sunt tare.”  (v. 9-10).

„Ştiu că Tu eşti Vindecătorul. Te-am văzut vindecând bolnavii, scoţând draci, deschizând ochii orbilor. Eu Te-am chemat şi Tu mi-ai răspuns. Harul Tău îmi ajunge, iar loviturile Satanei fac ca harul Tău să fie mai mare în durere.” De ce?

Dacă mi s-ar lua acest ţepuş, m-aş îngâmfa din pricina acestor descoperiri minunate.”  (v. 7). Vedeţi voi? El a primit ceva ce ceilalţi ucenici nu aveau. El L-a văzut pe Isus după crucificarea, înmormântarea, învierea şi înălţarea Sa la cer.

Poate că ceilalţi ucenici spuneau: „Noi am fost cu El pe drum şi am făcut tot ce ne-a spus, dar cu Pavel a vorbit din Stâlpul de Foc.” Aceasta a fost mai mult decât au avut ceilalţi. Amin! Şi Pavel a spus: „Ca să nu mă umflu de mândrie, din pricina strălucirii descoperirii, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf.” (v. 7). Şi în continuare: „…când sunt slab, atunci sunt tare. (v. 10). Amin! Amin! Dureri care fac să crească harul. Amin.

Am putea sta mult la tema aceasta, dar a trecut deja o oră şi 45 de minute. O, s-ar putea ca El să îngăduie ca ceva să meargă  de-a-ndoaselea. S-ar putea ca El să îngăduie să vină în calea noastră răscruci de drumuri, ca să ne pregătească pe deplin pentru slujba Sa. Poate va îngădui să întâmpinaţi tot felul de greutăţi, atât Biserica din locul acesta, cât şi voi, cei care ascultaţi această bandă. Din cauza slujbei noastre, El poate să îngăduie multe încrucişări de drumuri.

Priviţi-l pe Daniel. Într-o zi, El l-a condus pe Daniel la o mică răscruce. Voi ştiţi că Daniel a fost un bărbat important în Babilon, dar Domnul a îngăduit ca împăratul să se întoarcă împotriva lui, ceea ce a făcut ca Daniel să fie aruncat în groapa cu lei. Însă lucrul acesta nu s-a întâmplat pentru pierzarea lui, ci pentru desăvârşirea lui. Desigur, încercarea este aceea care realizează desăvârşirea.

El a lăsat ca cei trei tineri să fie aruncaţi în cuptorul cu foc, dar aceasta nu i-a clintit. Ei au rămas hotărâţi pe Cuvântul Său. Poate Domnul va îngădui să ajungeţi la răscruci de drumuri în care oamenii vor râde de voi pentru că purtaţi părul lung. El este Acela care le îngăduie să râdă, pentru că în felul acesta veţi deveni oameni sfinţi.

Poate ei râd de ceea ce se petrece în mijlocul vostru, aceasta este în ordine. Aceasta este numai o răscruce de drum, un loc de despărţire. Acest lucru se întâmplă ca să poată fi dovedit ceva.

Pentru cei trei tineri, această răscruce a adus eliberarea din cătuşele pe care le purtau la mâini şi la picioare. De ce? Pentru că au rămas credincioşi Cuvântului.

Uneori, noi avem nevoie de încercări mari ca să fim eliberaţi din legăturile lumii. Alteori, Dumnezeu ne duce în necazuri mai mici ca să vadă cum ne purtăm în ele. Toate aceste încercări au scopul de a ne scăpa de lume.

El vă duce în greutăţi şi vă scutură afară dintr-o organizaţie. El vă desparte de ideea că metodiştii, baptiştii sau penticostalii ar fi singurul grup corect. Dar El spune: „Dacă nu credeţi Cuvântul Meu, totul este zadarnic.” Uneori, El îngăduie o mică încercare. Poate vi se îmbolnăveşte un copil. Alteori, se realizează ceva dacă moare cineva, poate va fi luat cineva dintre voi. Ce se realizează prin aceasta? De ce se întâmplă acest lucru? Ca să vă despartă de ceva; ca să vă arate ceva sau ca să vă deschidă ochii.

Poate uneori veniţi în adunare numai ca să criticaţi. Poate unii dintre voi ascultă această bandă numai ca să găsească ceva împotrivă. Poate că Dumnezeu îngăduie aceste lucruri ca să rupă nişte legături lumeşti care vă încătuşează încă.

 Este exact ca în cazul unui băiat care cade în râu şi este pe punctul să se înece. Primul lucru care trebuie făcut este să-l scoateţi din apă şi abia după aceea începeţi să scoateţi apa pe care a înghiţit-o. Acesta este adevărul. Vedeţi, mai întâi trebuie să scoateţi băiatul din apă şi după aceea scoateţi apa pe care a înghiţit-o. Uneori, Dumnezeu trebuie să procedeze în felul acesta. Şi ca să poată face acest lucru, El îngăduie răscruci de drumuri, aceste despărţiri.

Staţi pe făgăduinţele Cuvântului pentru că ele nu pot să înşele! Viitorul este în mâna Sa. Stai tare pe făgăduinţele Lui, aşa cum au stat toţi aceşti bărbaţi! Să nu te îndepărtezi de ele!

Când a ajuns la răscruce, în călătoria sa, Avraam a ştiut că Dumnezeu este în stare să îi învieze fiul. El a aşteptat şi s-a încrezut în făgăduinţa lui Dumnezeu, timp de 25 de ani, ca să primească fiul făgăduit. Şi iată că atunci când această făgăduinţă s-a împlinit, Dumnezeu i-a zis să-I aducă jertfă tocmai fiul pe care îl aşteptase atât de mult. Oh, ce timp! Dar s-a îndoit Avraam? Dacă veţi citi capitolul 4 din Romani, veţi vedea că el a fost pe deplin convins că Domnul poate face ce a spus. Amin.

Da, el a fost pe deplin convins că Domnul poate face ce a făgăduit. Apoi, Dumnezeu a îngăduit o răscruce de drum ca să ne arate (prin exemplul lui Avraam), că El este în stare să învieze morţii.

Şi Pavel spune despre Avraam: „Căci se gândea că Dumnezeu poate să îl învieze chiar şi din morţi; şi, drept vorbind, ca înviat din morţi l-a primit înapoi.”(Evrei 11.19).

Atât trupul lui, cât şi al Sarei era deja mort (nu mai puteau avea copii). El avea 100 de ani, iar Sara, 90. Glandele ei mamare nu mai puteau produce laptele necesar unui nou-născut. Ei erau deja trecuţi, uscaţi. Şi pe lângă toate acestea, ea era şi stearpă (nu putuse avea copii nici în tinereţe). Vedeţi, omeneşte nu era nici o posibilitate ca ei să aibă un fiu şi cu toate acestea, l-au primit. Apoi, când Dumnezeu i-a cerut să-l jertfească, credinciosul Avraam şi-a zis:

Dumnezeu poate să îl învieze chiar şi din morţi.” (Evrei 11.19). De ce? „Pentru că Dumnezeul care mi-a spus că voi avea un fiu, şi mi l-a dat, poate să îl şi învieze din morţi dacă i-L aduc jertfă Lui. Eu cred că toate aceste lucruri lucrează spre binele celor ce Îl iubesc pe Dumnezeu. Amin.

Dumnezeu a făgăduit că în zilele din urmă se vor întâmpla tocmai aceste lucruri pe care le vedem deja împlinindu-se.

Dacă El a promis un fiu pentru Avraam şi acel fiu a venit; deci, dacă El a împlinit ceea ce a făgăduit, atunci lăsaţi-ne să intrăm şi noi în ritmul acestor lucruri.

El a făgăduit că în zilele din urmă se vor întâmpla lucrurile pe care le vedem deja împlinindu-se. El a făgăduit că Îl va trimite pe Isus. Aleluia! El a făgăduit că aici pe pământ va fi o Împărăţie de o mie de ani; că va veni o nouă zi, în care soarele nu va mai apune. Atunci noi nu vom mai avea nevoie de soarele natural, pentru că Mielul va fi Lumina acelui oraş în care vom merge. (Apocalipsa 21.23). Amin.

Peste tot, în jurul meu, se văd zorii unei zile noi. Lumina unei zile noi! Este Lumina unei zile în care nu va mai exista întuneric, nici umbră, nici cer înnourat, nici noapte, nici mormânt, nici flori pe morminte, nici înmormântări, nici medici şi nici dureri. Amin.

Eu pot simţi cum zorii acestei zile, zorii Luminii Sale vin peste sufletul meu. O nouă zi! Ziua aceasta veche va trece!

Aşa cum simt pulsaţia sângelui în trupul acesta muritor, aşa simt fiorul Duhului Sfânt care străbate sufletul meu, spunând:

„Ridică-te şi luminează-te!”

Dacă cineva îmi spune: „Billy Branham, tu ai început să îmbătrâneşti! Încet, încet, puterile tale slăbesc, umerii ţi se lasă în jos, părul ţi se albeşte şi cade…”

Da, acesta este adevărul!

O întunecime, o negură mare cuprinde pământul!

„Ridică-te şi luminează-te!”

O rază de lumină străbate întunericul!

Eu sunt lumina Evangheliei glorioase a lui Isus Hristos, care m-a făcut o creatură nouă, în El (amin) şi aştept acea nouă zi! Nu ştiu cum va fi viitorul; nu ştiu ce va aduce anul 1964, dar mă ţin tare de mâna Lui, de mâna Aceluia care ţine veşnicia! Mă ţin de Cel veşnic. Amin.

Avraam a ştiut că Dumnezeu poate să-l aducă din nou la viaţă pe Isaac, de aceea s-a încrezut în El.

Fiţi şi voi hotărâţi! În acest an nou, ţineţi-vă cu toată încrederea şi puterea de Cuvântul lui Dumnezeu şi de făgăduinţele Sale, aşa cum au făcut toţi aleşii lui Dumnezeu din veacurile trecute.

Dacă aţi văzut Lumina din Isus Hristos, care a venit asupra voastră în aceste zile din urmă; dacă aţi primit descoperirea Duhului Său cel Sfânt, atunci ţineţi cu tărie de ea!  Rămâneţi tari şi păstraţi ceea ce a făcut El pentru voi! Tu eşti unul dintre cei aleşi de El, de aceea stai tare, ca aleşii din timpurile trecute! Fii ca Avraam, care a ţinut cu tărie la făgăduinţa lui Dumnezeu, măcar că dovezile ştiinţifice au fost împotriva a ceea ce i s-a spus!

Moise L-a văzut şi el şi totul era din nou împotriva tuturor dovezilor ştiinţifice. Aleşii din timpul sfârşitului L-au văzut şi ei în lucrarea Sa puternică şi au rămas tari pe ceea ce au primit. Amin.

Lăsaţi-ne să rămânem şi pe viitor credincioşi făgăduinţelor Sale! Dumnezeu a dat făgăduinţele şi tot El veghează asupra lor ca să le împlinească. Eu urmez pur şi simplu ritmul Lui. Dacă bătaia tactului, a timpului, îmi spune: „A sosit sfârşitul timpului pentru William Branham! Este vremea să părăsească pământul!”, atunci voi merge mai departe şi voi învia din nou când El va bate tactul acelui ceas. Aleluia! Cel care bate tactul lasă să se piardă uneori sunetul, apoi îl atinge din nou.

Acesta este ritmul lui Dumnezeu: „Eu îl voi învia în ziua de apoi.” (Ioan 6.39).

 „…cine crede în Mine are viaţa veşnică.” „…cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” (v. 24).

Eu vreau să urmez bătaia tactului, a Cuvântului. Amin. Nu mai vreau să urmez ritmul inimii mele, ci ritmul Cuvântului! Amin.

Orice ar fi, dacă inima mea nu bate cu Cuvântul, ea se va răci (Amin), pentru că El este Cuvântul. Biblia ne spune că El este Cuvântul lui Dumnezeu.

Nu demult am ascultat împreună cu Billy un program radio, mai bine zis o emisiune intitulată: „Glasul profeţiei”. Era o emisiune transmisă de adventiştii de ziua a şaptea. De la înfiinţare, ei au avut 4-5 nume distincte. La început s-au numit „Milinişti”. Ei sunt aceia care au spus  într-o adunare că eu mă pretind Isus Hristos şi că Tatăl sfânt ar fi peste noi. Mai spuneau că învăţ că acest Stâlp de Foc, care a stat deasupra mea, ar fi Tatăl, iar eu aş fi Isus Hristos. Întâmplarea a făcut ca un prieten de-al meu să ia parte la acea adunare.

Când a auzit ce spun, el s-a ridicat şi a zis: „Va trebui să dovediţi ceea ce aţi spus, pentru că îl voi chema aici! Vreau să ştiu unde şi când a făcut fratele Branham o asemenea afirmaţie!” Acestea au fost cuvintele spuse de el. Predicatorul acelei biserici vorbea despre diferitele culte de pe pământ.

Ei mă cunosc deoarece odată am discutat împreună despre Sabat, şi le-am spus că se ţin de o zi care a trecut. Ei spun: „Sabatul nostru este Duhul Sfânt”, dar Biblia zice: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihna.” (Matei 11.28). Acesta este Sabatul, odihna noastră.

Domnii mei, El nu se referă la o zi de odihnă!

În Evrei 4.9, Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Rămâne dar o zi ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu!”

V. 10: „Fiindcă cine intră în odihna Lui, se odihneşte şi el de lucrările Lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale.”

Eu nu am nimic împotriva adventiştilor şi aş face orice ca să-i pot ajuta. Îi iert şi pentru felul uşuratic în care au vorbit la adresa mea. Ei au spus lucruri neadevărate, dar nu-i nimic. Învăţătura lor are aceeaşi valoare ca învăţătura martorilor, a ştiinţei creştine şi a tuturor celorlalte culte. Ei sunt la fel ca celelalte organizaţii, nu sunt mai răi ca ceilalţi.

Vedeţi, Cuvântul este întotdeauna Adevărul şi El va rămâne Acelaşi pentru totdeauna.

Dar cel care vorbea la acea emisiune radio, spunea: „Noi am primit „Cartea anului”.” Nu mai ştiu cum se numea predicatorul care vorbea şi nu-mi amintesc nici autorul acelei cărţi, dar vorbitorul a continuat: „Bărbatul acesta a scris cea mai extraordinară carte!”

Eu nu pot fi  de acord cu această afirmaţie, deoarece cea mai extraordinară carte a acestui an este BIBLIA! Ea este Lumina lumii! Ea este însuşi Dumnezeu. Cartea anului pentru noi este Biblia. Cartea voastră pentru anul 1964 este Biblia. Ea este „Cartea anului” pentru toţi anii care vor urma. Biblia este cartea noastră. Ea a fost Cartea anului trecut, este Cartea acestui an şi va fi Cartea anilor care vor veni! Ea este Cartea veşniciei. Ea ni-L descoperă pe Dumnezeu. Pentru toţi anii care vor veni, ea este Cartea anului.

Întotdeauna când auziţi că Biblia spune ceva, să ştiţi că este făgăduită şi legitimarea acelui Cuvânt. Ea ne făgăduieşte (şi este dovedit) că într-o zi vom intra în veşnicie. Biblia este aceea care ne dă această făgăduinţă măreaţă. Biblia ne spune că într-o zi Isus va reveni să îşi ia Mireasa Sa.

Trebuie să închei pentru că au trecut deja două ore.

Vedeţi, Biblia ne vorbeşte despre toate lucrurile care vor veni. Biblia ne vorbeşte despre zilele lui Noe; ea ne vorbeşte despre zilele lui Luther, ale lui Wesley; despre zilele penticostalilor şi despre timpul în care trăim noi. Şi toate aceste lucruri s-au împlinit întocmai. Ce este aceasta? Cuvântul vorbit care este legitimat de Dumnezeu, aducând astfel lumina pentru acest ceas.

Vedeţi, este exact ca soarele. Dacă Cuvântul este legitimat, înseamnă că El aparţine luminii acestui ceas.

Ioan a fost lumina. El a avut mai multă lumină decât Ilie sau ceilalţi proroci. Aceasta nu era lumina lui Ilie, ci era Duhul lui Ilie care legitima Lumina (adică Duhul lui Dumnezeu care fusese şi în Ilie).

Da, Ioan a fost lumina, iar când a venit Isus, El a spus referitor la Ioan: „Ioan era lumina, care este aprinsă şi luminează, şi voi aţi vrut să vă veseliţi câtăva vreme la lumina lui.” (Ioan 5.38). Voi să iubiţi această Lumină şi să umblaţi în ea!

Şi Ioan a spus: „Lumina mea trebuie să se stingă. Eu trebuie să plec, iar lumina mea va înceta să mai lumineze. Eu trebuie să mă micşorez, iar El trebuie să crească! El este Lumina!”

Isus a spus: „Eu sunt Lumina lumii.” (Ioan 8.12). Acesta este adevărul: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” (Evrei 13.8). El mai este încă şi astăzi Lumina lumii! Şi ce mai este El? „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.” (Ioan 1.1).

De ce spune El că este Lumina lumii? Mesia a venit, dar cu toate acestea noaptea nu a încetat (noaptea naturală). Samariteana a spus  în Ioan 4.25: „Ştiu că are să vină Mesia (căruia I se zice Hristos); când va veni El, are să ne spună toate lucrurile.” Priviţi Lumina! Lumina lumii este Cuvântul legitimat.

Şi acum, în timpul în care trăim noi, Dumnezeu îşi legitimează Cuvântul pentru ceasul acesta.

Penticostalilor, voi spuneţi: „Tu trebuie să vorbeşti în limbi!” Aceasta a fost în zilele revărsării – aceasta a fost lumina acelui ceas. Aceea a fost o altă zi. Dar El este şi Lumina acestui ceas.

Epoca a şaptea a Bisericii este cufundată în întuneric, iar El stă afară. Faza lunii ne dovedeşte aceasta. Întunericul cuprinde pământul. Lumina care a venit în acest timp ne arată că toate aceste lucruri vor fi distruse în curând. Lumina va pătrunde înăuntru şi va realiza acest lucru. Ea va curăţa totul şi apoi sfinţii vor moşteni Pământul. Întunericul nopţii, întunericul care cuprinde pământul, va fi distrus. Întunericul şi moartea, dogmele care îi abat pe oameni de la Dumnezeu, toate lucrurile care se fac în ascuns, totul va fi înlăturat. Atunci va răsări lumina Soarelui şi nu va mai avea sfârşit. Gândiţi-vă la aceasta.

Când ne apropiem de sfârşit şi această Biblie va fi legitimată pe deplin, va veni SHALOM cel veşnic, Pacea veşnică. El a venit şi ne-a descoperit că este Pacea şi Lumina lumii, dar oamenii nu au vrut să Îl primească.

Vedeţi, El era Pacea tuturor; este Pacea tuturor celor ce Îl primesc. El a venit să aducă „pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.” (Luca 2.14). El a fost Pacea pe tot parcursul acestui an şi este Pacea şi la începutul acestei zile noi! De ce? Pentru că a fost Lumina legitimată pentru acea zi!

Dar mai este încă mult din Cuvânt care trebuie să fie legitimat, iar când ultimul Cuvânt va fi legitimat, moartea va fi înghiţită de Viaţă şi biruinţa va veni la suprafaţă. Atunci va începe Împărăţia de o mie de ani, în care va domni o pace trainică – SHALOM.

Fraţi şi surori, noi dorim să ne pregătim pentru acea zi, pentru întâlnirea cu marele SHALOM. Gândiţi-vă  că Biblia este Izvorul înţelepciunii! Ea conţine toate cuvintele vieţii, nădejdea Vieţii veşnice. SHALOM pentru Biserică!  Să ne rugăm.

Grupul acesta mic, a fost plin de răbdare, deoarece am avut nevoie de două ore ca să pot aduce un mesaj de Anul Nou.

Este cineva, în locul acesta, care nu Îl are pe SHALOM? Este cineva care nu are Pacea despre care vorbeşte Cuvântul legitimat al lui Dumnezeu, atunci când tu şi Cuvântul deveniţi una?

Dacă Biblia spune ceva, iar tu răspunzi: „Nu!” eu nu pot crede că Îl ai pe SHALOM. Înseamnă că nu eşti în ordine cu Dumnezeu şi nu ai pace cu El pentru că nu eşti de acord cu Cuvântul Său! Dar dacă Cuvântul spune: „SHALOM! – PACE!”, iar tu ai pace cu fiecare Cuvânt pe care L-a spus Dumnezeu, înseamnă că ai cu adevărat Pace cu El, şi poţi spune: „Amin!” fără nici o reţinere. Iar dacă vezi legitimarea Cuvântului Său, poţi spune, de asemenea: „Amin!” Aşa este corect.

Dar dacă ai dogma unei denominaţiuni, o dogmă oarecare şi nu Cuvântul, eu cred că aceasta nu va putea spune „SHALOM!” ci altceva. Şi dacă Cuvântul dovedeşte că această dogmă este falsă, dar voi continuaţi s-o urmaţi, înseamnă că urmaţi o umbră şi nu Lumina lumii.

Gândiţi-vă o clipă la aceste lucruri, atât cei ce sunteţi prezenţi aici, cât şi cei care veţi asculta această bandă, apoi urmaţi Lumina!

În ce vă priveşte pe voi, care sunteţi gata să urmaţi această Lumină, ridicaţi-vă mâinile şi eu mă voi ruga. Dacă este cineva care mă ascultă şi nu are pace, să îşi ridice mâinile. Iar după ce ne vom ruga, opreşte banda, îngenunchează şi spune: „Doamne Dumnezeule, eu m-am îndoit şi am făcut asta şi cealaltă… Nu am crezut că eu şi biserica mea nu suntem în ordine cu tine din cauza că facem acele lucruri… Dar acum am putut vedea făgăduinţele Bibliei şi am înţeles o mulţime de lucruri…”

Chiar şi cerul dovedeşte aceste lucruri. Tot ce s-a spus s-a împlinit întocmai. Dumnezeu arată în cer ceea ce se va întâmpla pe pământ, de aceea de acum înainte doresc să privesc numai spre aceasta. Îngăduie ca Cuvântul Tău să intre în inima mea! Îngăduie-mi să intru în ritmul Cuvântului Tău! Nu mă lăsa să ascult la ceea ce spune o biserică sau predicatorul, ci ajută-mă să intru în ritmul Cuvântului Tău ca să pot vedea şi înţelege tot ce spune!

Ajută-mă să intru şi eu în marea Ta Simfonie, astfel încât să intru în bătaia tactului voii Tale.

Tată ceresc, noi aducem înaintea îndurării Tale fiecare mână ridicată. Îngăduie ca Duhul Sfânt să-i aducă şi pe ei în ritmul Cuvântului Tău, astfel încât să fie transformaţi şi să fie cu adevărat fiii şi fiicele Tale, ca să răspândească pe pământ Lumina Ta şi să devină Cuvântul Tău legitimat. Fă ca aceşti bărbaţi şi femei să trăiască aşa cum a trăit Isus. Ajută-i să creadă fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu şi să trăiască prin El aşa cum a făcut Isus, care a spus că „omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4.4).

Nu numai cu unele cuvinte care le plac, nu numai cu unele părţi ale Cuvântului, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.

Cuvântul din zilele lui Moise nu a realizat nimic în timpul lui Isus. Cuvântul din zilele apostolilor nu realizează nimic în zilele noastre, deoarece pentru ziua aceasta este făgăduit un alt Cuvânt. El însuşi a spus aceasta prin Duhul Sfânt.

El a spus ce se va întâmpla în aceste zile din urmă, cum biserica va deveni îngâmfată şi mândră, cum va curvi şi va avea fiice. El a spus că în epoca Bisericii Laodicea, Isus va fi scos afară din mijlocul ei şi va sta la uşă.

Oh, Doamne, îngăduie-mi să rămân în Cuvântul Tău! Legitimează Lumina Ta prin noi toţi, acum când păşim cu hotărâre în noul an. Noi nu ştim ce va aduce anul care vine, dar ne vom ţine de Cuvântul Tău.

Tu eşti Compozitorul! Tu cunoşti Simfonia de la început până la sfârşit! Tu cunoşti orice schimbare şi orice punct de întoarcere.

Doamne, noi dorim să fim atenţi la El, la Cuvântul Tău. Dacă vom vedea împlinirea acestor lucruri în viaţa noastră, vom şti că suntem în tactul Simfoniei Tale.

Îngăduie aceasta! Salvează fiecare suflet pierdut din locul acesta şi pe cei care vor asculta banda, căci Ţi-i încredinţăm pentru cauza Împărăţiei Tale, în Numele lui Isus Hristos.

– Amin –