Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMSHALOM !

Va urma
19/01/1964, seara - Phoenix, AZ

Aceasta este prima mea campanie de după Anul Nou. Am petrecut câteva nopţi la Fort Huachuca. Aşa se pronunţă? Nu prea înţeleg de ce cuvântul cuprinde şi litera „h”.

Noi nu vom privi în oglinda retrovizoare, pentru că ea arată numai ce se află în spate şi unde am fost în trecut, ci vom privi doar înainte ca să vedem unde mergem. Înţelegeţi? De altfel, Pavel a spus: „Fraţilor, eu… fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” (Filipeni 3.13-14). Aceasta vrem să facem şi noi. Astfel, eu nu mă pot uita în urmă cu cincisprezece, șaisprezece ani, când am venit pentru prima dată la Phoenix, fiindcă de atunci s-au întâmplat multe, bune şi rele, lucruri care merg în faţa judecăţii, în mâinile lui Dumnezeu, ci mă uit la ceea ce voi face pentru Împărăţia lui Dumnezeu în anul care vine, fiindcă doresc să fac mai mult; doresc să fac tot ce pot pentru Împărăţia Sa.

În seara aceasta aş vrea să aduc Bisericii lui Hristos Mesajul acestui an nou, iar de mâine seară vom începe să ne rugăm pentru bolnavi. Cred că serviciul începe pe la ora 7.00-7.30, aşa că ar fi bine să fiţi aici pe la ora 6.00-6.15, ca să luaţi numere de rugăciune şi să nu deranjaţi în timpul serviciului.

Dorim să mulţumim hotelului Ramada pentru că ne-au permis să folosim această clădire înainte de începerea acestei convenţii. Domnul să-i binecuvânteze.

Dacă doriţi să deschideţi Scripturile împreună cu mine, vom citi din Isaia 60.1-2, dar mai întâi vom merge în Psalmul 62.1-8: „Da, numai în Dumnezeu mi se încrede sufletul; de la El îmi vine ajutorul.

  Da, El este stânca şi ajutorul meu, turnul meu de scăpare; nicidecum nu mă voi clătina.

Până când vă veţi năpusti asupra unui om, până când veţi căuta cu toţii să-l doborâţi ca pe un zid gata să cadă, ca pe un gard gata să se surpe?

Da, ei pun la cale să-l doboare din înălţimea lui: le place minciuna; cu gura binecuvântă, dar cu inima blestemă. – (Oprire).

Da, suflete, încrede-te în Dumnezeu, căci de la El îmi vine nădejdea.

Da, El este stânca şi ajutorul meu, turnul meu de scăpare: nicidecum nu mă voi clătina.

Pe Dumnezeu se întemeiază ajutorul şi slava mea; în Dumnezeu este stânca puterii mele, locul meu de adăpost.

Popoare, în orice vreme, încredeţi-vă în El, vărsaţi-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru. – (Oprire).”

Îmi place cum vorbeşte David aici despre „Stâncă.” Dacă sunteţi atenţi, noi întâlnim adesea expresia: „Dumnezeu este Stânca mea,” şi cred că ştiţi ce reprezintă „stânca” în Biblie, aşa-i? Stânca este descoperirea.  Astfel, când Petru a spus: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!” Domnul i-a răspuns: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta… şi pe această piatră…” pe această descoperire. Înţelegeţi? Dumnezeu i-a descoperit: „…nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri… şi pe această piatră (descoperire) voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” (Matei 16.17-18).

Deci, în Psalmul pe care l-am citit, David spune plângând: „Dumnezeu este Stânca mea, descoperirea mea.”

Acum vom citi Isaia 60.1-2:

Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine, şi slava Domnului răsare peste tine.

Căci iată, întunericul acoperă pământul, şi negură mare, popoarele; dar peste tine răsare Domnul, şi slava Lui se arată peste tine.”

Să ne rugăm. Doamne Isuse, începem acest serviciu ţinut în onoarea Ta, meditând la cuvintele pe care tocmai le-am citit. Binecuvântează-ne, Tată, fiindcă Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Subiectul meu din dimineaţa aceasta este cuprins într-un singur cuvânt: „SHALOM,” care în limba ebraică înseamnă „Pace” sau ca salut: „Pacea să fie cu tine,” „Bine ai venit,” „Bună dimineaţa” sau un alt salut. Deci, deşi în limba ebraică acest cuvânt are mai multe înţelesuri, sensul principal este „Pace.”

Acum, când am intrat în noul an, noi stăm deopotrivă în faţa luminii şi a întunericului, aşa cum am citit aici, dar David ne spune: „Încrede-te în Domnul, pune-ţi nădejdea în El,” iar Isaia zice că în timp ce „întunericul şi negura acoperă popoarele,” Biserica se va ridica şi va străluci în slava Luminii.

Ca la fiecare început de an, noi regretăm greşelile pe care le-am făcut în trecut şi ne îndreptăm spre un viitor glorios în Lumina lui Hristos. Fără îndoială, dacă vom trăi până la sfârşitul acestui an, noi vom vedea din nou că am făcut multe greşeli şi ne aşteptăm să fie aşa, pentru că mergem pe calea pe care întâlnim tot timpul „pro” şi „contra”, aceasta fiind „legea balanţei” în care trăim în viaţa aceasta; însă suntem plini de bucurie să ştim că avem un Mijlocitor care stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi, iar când suntem gata să ne recunoaştem greşelile, El ni le iartă. Da, El este plin de milă şi de bunătate să ne ierte pentru acele greşeli.

Pentru început, aş vrea să vă vorbesc despre această „negură mare şi întunecată” care se întinde, creşte şi devine tot mai întunecată în aceste zile. Noi ştim că, duhovniceşte, lumea devine tot mai întunecată în fiecare an şi că bâjbâie tot mai mult în întuneric. Astfel, dacă ne gândim numai la lucrurile prin care am trecut anul trecut, vedem că este şi mai mult păcat: asasinarea preşedintelui şi aşa mai departe, o mulţime de oameni fiind omorâţi chiar aici, în ţara noastră. Se întâmplă lucruri despre care credem că este imposibil să se întâmple într-o civilizaţie modernă, dar le avem pentru că negura aceasta întunecată se întinde tot mai mult peste oameni. Eu nu pot spune decât un singur lucru pentru cei care nu se vor întoarce la Lumină anul acesta şi anume: că pe măsură ce trece timpul, ei se vor încovoia sub un întuneric din ce în ce mai mare.

Însă cei care se vor întoarce în anul acesta spre Lumină, vor deveni din ce în ce mai strălucitori, până în ziua măreaţă şi mult aşteptată a venirii Lui, când tot întunericul se va risipi. Acesta este motivul pentru care îi spun în această zi Bisericii Dumnezeului celui viu: „Shalom”: pentru că noi suntem luminile Lui. De altfel, Isus a spus: „Voi sunteţi lumina lumii.” (Matei 5.14).

Aşa cum am citit, profetul Isaia spune: „…întunericul acoperă pământul, şi negură mare, popoarele…” (v. 2).

Cei care sunteţi de vârsta mea, aţi observat că de câţiva ani încoace întunericul devine din ce în ce mai mare? Zilele trecute chiar am vorbit cu soţia mea şi i-am zis: „Se pare că în fiecare an oamenii se îndepărtează tot mai mult de Realitate, deşi ar trebui să se apropie din ce în ce mai mult de El.”

Trecând pe străzi, am observat că femeile şi bărbaţii şi-au schimbat an de an atitudinea şi poziţia, aşa că acum au alte dorinţe şi le place să facă alte lucruri. Bărbaţii devin ca femeile, iar femeile devin ca bărbaţii şi se pare că nu există nici o cale să opreşti aceasta. Eu am cutreierat ţara în lung şi-n lat şi am vorbit împotriva acestor lucruri, dar când am revenit în anul următor, am văzut că starea lor era mai rea decât în anul precedent. Oamenii aceia vor să facă binele, însă este ceva care-i opreşte să facă ceea ce trebuie. Da, este ceva care îi presează şi în forţează, ceva ca o ceaţă întunecoasă care cuprinde tot pământul. Acest lucru nu se întâmplă numai în Phoenix, ci peste tot în lume; parcă este o  aglomerare de întunecime care devine din ce în ce mai densă şi loveşte în masculinitatea şi feminitatea adevărată. Spun aceasta din punct de vedere firesc.

Această întunecime pare să intre din ce în ce mai mult şi în biserici, iar dacă te ridici să spui ceva împotriva acestor lucruri, toţi sar şi te condamnă pe tine. Tu vezi cum vin aceste lucruri, dar dacă vorbeşti împotriva lor, oamenii înţeleg cu totul altceva. Uneori te înţeleg greşit femeile, alteori te înţeleg greşit bărbaţii şi adoptă o atitudine greşită.

Uneori, bărbaţii buni sunt nevoiţi să procedeze în aşa fel încât să-şi păstreze slujba pe care o au în cadrul bisericilor, pentru că altfel sunt excomunicaţi şi trebuie să meargă mai departe singuri; şi odată ce sunt excomunicaţi de anumiţi oameni, le va fi greu să se ataşeze de alţii, pentru că aceia îi vor întreba: „Dar ce s-a întâmplat acolo?” Înseamnă că trebuie să alegi dacă stai pe convingerile tale şi rămâi singur, sau dacă îţi negi convingerile şi rămâi acolo. Deci este foarte greu pentru oameni.

Cu cât trece timpul, se pare că oamenii nu mai sunt realişti, sinceri şi adevăraţi, cum ar trebui să fie. Chiar şi dacă trecem de la duhovnicesc la firesc, bărbaţii poartă acum pantofi roz de catifea şi alte lucruri din acestea, aşa că s-ar părea că au devenit mai mult ca femeile. Înainte, femeile fumau ţigarete, dar acum fumează trabucuri şi îşi taie părul ca bărbaţii; se pare că feminitatea aceea de doamnă nu mai există. Bărbaţii adevăraţi şi masculini au dispărut, bărbaţii de acum gândindu-se numai la lucruri rele şi stricate.

Cred că este la fel ca la începuturi, când fiecare gând din inima omului era îndreptat numai spre rău. Programele noastre de radio şi televiziune sunt ne-cenzurate, aşa că oamenii pot vorbi aproape tot ce vor, chiar să înjure sau să vorbească murdar şi să spună glume obscene care n-ar trebui spuse nici chiar într-o cârciumă. Totuşi ei le pot spune la radio şi la televizor şi astfel le transmit direct în casele oamenilor. S-ar părea că acea întunecime acoperă totul; tot pământul pare să fie poluat.

De ani de zile, eu încerc să mă ţin de un Etalon, de Cuvântul lui Dumnezeu, iar anul acesta sunt hotărât să mă ţin de acest Etalon mai mult decât am făcut-o oricând în viaţa mea. Înţelegeţi? Eu vreau să stau drept cu acest Cuvânt, iar dacă voi spuneţi că fac aceasta doar ca să par mai deştept, daţi-mi voie să vă spun, frate şi soră, că sunteţi total greşiţi. Cu siguranţă. Eu fac aceasta pentru că sunt obligat şi dator s-o fac. Sunt dator să stau cu acest Cuvânt. Astfel, orice ar spune Cuvântul, să nu puneţi nici o interpretare personală, ci spuneţi numai cum este scris. Poate sunt unii care pot să-L interpreteze şi să-L facă să sune puţin diferit, dar eu nu pot face aceasta, pentru că singurul limbaj pe care îl ştiu este cel scris aici, în Biblie.

Acum trei ani, când eram la biserica mea de acasă, Duhul Sfânt mi-a vorbit şi a spus: „Du-te la Tucson, pentru că se va întâmpla ceva!” Eu am stat pe această platformă şi v-am spus tuturor: „Aşa vorbeşte Domnul, se va întâmpla ceva!” Poate printre noi sunt sute de oameni care ştiu aceasta. Eu am spus numai ce am văzut, iar mesajul a fost înregistrat pe bandă şi se intitulează: „Acesta este timpul, domnilor?” Eu am văzut o constelaţie de îngeri, ca o piramidă, care a venit jos la nord de Tucson şi ei mi-au spus ceva, dar nu ştiu ce a fost. În locul acesta sunt doi bărbaţi care au fost cu mine şi au văzut tot ce s-a întâmplat, iar oamenii de ştiinţă au fotografiat acea apariţie şi au publicat-o în revistă. Cred că am o copie la mine… da, este aici. Este vorba de revista „Life,” şi este întocmai cum a spus Duhul Sfânt că se va întâmpla.

Cei şapte îngeri au stat acolo la fel de reali cum mă vedeţi pe mine aici, şi mi-au spus să mă întorc acasă, pentru că este timpul să fie descoperite tainele pe care reformatorii nu le-au putut vedea în zilele lor, tainele care sunt ascunse sub cele şapte Peceţi ale Bibliei. Eu provoc pe oricine, să intre în cele şapte Peceţi, să le cerceteze şi să-mi arate o singură greşeală. Vedeţi? Nu veţi găsi nici o greşeală, pentru că ele sunt date prin inspiraţia lui Dumnezeu. Cu câţiva ani înainte de aceasta, eu am predicat „Cele şapte epoci ale Bisericii” şi le-am desenat pe tabla din Tabernacolul meu.

Când sunt aici, eu nu predic învăţătură, ci doar lucruri evanghelice fundamentale, pentru că sunt împreună cu fraţi care poate cred diferit de mine şi astfel, nu aduc aceste învăţături înaintea lor. Dimpotrivă, încerc să rămân doar la adevărurile fundamentale ale Scripturii, ca de exemplu la ceea ce credem noi. Când sunt însă în Tabernacol, aduc învăţătură, iar ei o înregistrează. Dacă doriţi aceste înregistrări, puteţi să le luaţi, iar dacă predicatorul vostru nu este de acord cu ele şi nu le doreşte, nu trebuie să le luaţi. Vedeţi? Fiecare puteţi face după cum doriţi.

Când am predicat despre cele şapte epoci ale Bisericii, am primit confirmarea lui Dumnezeu că este adevărul. Astfel, în timp ce desenam pe tablă şi arătam cum a venit întunecimea în biserică, începând de la Niceea, şi cum s-a răspândit prin toate epocile Bisericii, când am ajuns la ultima epocă, pe la 11.00 dimineaţa, Lumina a venit în chip vizibil şi a desenat pe peretele din spatele adunării epocile Bisericii exact cum le desenasem eu pe tablă cu puţin înainte. Au fost prezenţi sute de oameni care au văzut acest lucru şi îl pot confirma.

Noi ştim că înainte de a se întâmpla ceva pe pământ, Dumnezeu arată întotdeauna semne în cer. Aşa s-a întâmplat, de exemplu, cu acea stea pe care au urmat-o cei trei magi. Mai întâi este dat un semn ceresc, apoi el este dovedit pe pământ. Întotdeauna, Dumnezeu lucrează prin semne şi minuni care trebuie să-i urmeze pe credincioşi peste tot. Iudeii s-au uitat întotdeauna după un semn, pentru că erau aleşii lui Dumnezeu şi aşa fuseseră învăţaţi. „…am vrea să vedem un semn de la Tine şi Te vom crede!” (Matei 12.38).

În Biblie, luna simbolizează biserica. Ea luminează Pământul în lipsa soarelui. În Apocalipsa 12 scrie despre „o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap.” Când soarele se află pe partea opusă a pământului, în absenţa lui, luna reflectă lumina soarelui pe pământ. Tot aşa, trebuie să Îl reflecte Biserica pe Isus Hristos în lume, când El este absent. Noi credem aceasta.

Eu am vorbit despre aceasta în 1933, apoi papa a ieşit din Roma şi a mers să viziteze pământul sfânt. El va veni şi aici. Este ciudat că numai cu câteva nopţi înainte ca el să părăsească pentru prima dată în istorie, Roma, luna a intrat într-o eclipsă totală.  Ce a fost aceasta? Luna a umbrit lumina soarelui. Papa a vorbit cu patriarhul ortodox şi au ajuns la o înţelegere, aşa că s-a spus că „Papa face acest lucru pentru părtăşie şi pentru o bună înţelegere cu bisericile surori.” Pentru urechea firească acest lucru sună minunat, dar pentru urechea duhovnicească înseamnă întunecime. Cum este posibil ca bisericile prezbiteriene, metodiste, baptiste şi penticostale să intre într-o asemenea mizerie, ştiind că Biblia învaţă cu totul altceva? Este incredibil să văd că bărbaţi plini cu Duhul Sfânt pot să stea acolo şi să spună: „Te simţi cu adevărat duhovnicesc când stai într-un astfel de loc!” Pentru mine, lucrul acesta este oribil.

Cred că aveţi şi aici în Phoenix, desenul făcut cu epocile Bisericii. Câţi dintre voi l-aţi văzut? Ridicaţi mâna. Aţi văzut cum le-a prezentat Domnul pe cer? Întocmai cum au fost desenate în Tabernacol. Este întocmai cum a făcut-o Duhul Sfânt cu trei ani în urmă, prin inspiraţie, în Tabernacol. De ce aceasta? Pentru că Biblia spune că „Orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.” (1Corinteni 13.1).

Duhul Sfânt S-a mişcat mai întâi prin inspiraţie şi eu le-am desenat pe tabla de pe platformă. Apoi, El a venit şi  le-a legitimat ca adevărate (prin faptul că a făcut acelaşi desen pe peretele din spatele adunării şi apoi prin eclipsa de lună care a avut loc când papa a vizitat Ierusalimul şi când fazele lunii au urmat întocmai desenul făcut la prezentarea epocilor Bisericii). Şi aşa cum lumina lunii a dispărut tot mai mult şi în final a fost o eclipsă totală, tot aşa se va întâmpla cu epoca Laodicea care va intra într-un întuneric total. El a venit şi a dovedit aceasta prin lună, în timpul când toate bisericile se adunau într-o federaţie.

Nu-i de mirare că Isaia a spus: „…întunericul acoperă pământul, şi negură mare, popoarele.”

Eu ştiu că nu este frumos să vorbeşti împotriva organizaţiei, dar acesta este semnul fiarei. Organizaţia este cea care ne conduce spre acel semn şi formează chipul fiarei. Eu nu spun aceasta pentru că aş fi supărat, ci pentru că acesta este adevărul. Într-o zi, când poate eu voi fi plecat, Phoenixul va fi martor la acest lucru şi atunci veţi şti că aceasta a fost „Aşa vorbeşte Domnul.” Cum se face că mai bâjbâim în întuneric, când marele Duh Sfânt a confirmat aceste mesaje, a vestit lucrurile viitoare şi nu a greşit niciodată? De ce nu se trezesc oamenii înainte de a fi prea târziu? Într-o zi va fi prea târziu să mai faceţi ceva, pentru că veţi avea deja semnul fiarei. Da, voi veţi fi prinşi în acel sistem şi veţi fi însemnaţi de el.

De ce nu veniţi la Hristos să fiţi umpluţi cu Lumina Evangheliei lui Isus Hristos şi cu puterea Lui de înviere, care poate să vă elibereze şi să facă din voi o candelă aşezată pe vârful muntelui? Indiferent cât se face de întuneric, tu să spui: „Bine, dar de ce să facem aceasta?” Ascultaţi! Este vremea să lăsaţi Lumina să strălucească! Lăsaţi-o să strălucească atunci când este mai întuneric, pentru că noi trebuie să lăsăm întotdeauna să strălucească lumina unde este întuneric. Profetul a spus: „întunericul acoperă pământul, şi negură mare, popoarele,” şi este cu siguranţă adevărat.

Noi am înţeles ce a făcut ca luna să reflecte lumina. Dumnezeu ne-a arătat mai întâi pe tablă, apoi prin însuşi prezenţa Sa, iar la urmă prin semnul de pe cer. Când papa  s-a dus în Palestina, oamenii s-au aruncat cu faţa la pământ şi au început să-l ovaţioneze şi să-l venereze. Eu nu am nimic împotriva lui, dar sunt predicator şi nu mă pot uni cu aşa ceva, pentru că este acelaşi duh.

Se pare că acea „negură mare şi întunecoasă,” s-a aşezat peste oameni, aşa că toţi cred că singurul lucru pe care trebuie să-l facă este să meargă la biserică, să fie persoane bune şi să-şi treacă numele într-un registru. Ei cred nişte lucruri foarte ciudate şi spun: „Când mori, Dumnezeu răsuceşte cheia şi schimbă duhul din tine într-un duh din El.” Aşa ceva este greşit, pentru că atunci când mori, duhul din tine va fi la fel pentru totdeauna. Amintiţi-vă că fariseii, saducheii şi ceilalţi erau oameni foarte religioşi, dar a fost degeaba.

Dumnezeu este un Dumnezeu gelos şi are pretenţia ca Mireasa Lui să fie curată. El vrea o virgină curată; vrea să nu găsească nimic lumesc în ea, fiindcă Mireasa trebuie să facă parte din Cuvânt, din El. Noi trebuie să facem parte din Cuvânt, nu dintr-un crez; trebuie să facem parte din Cuvânt, nu dintr-o biserică; trebuie să fim parte din Mireasă, pentru că biserica este condamnată. Ea merge în întunericul de afară, dar Mireasa merge în sus.

Ce bine ar fi dacă oamenii s-ar putea trezi pentru câteva momente ca să-şi dea seama ce lucru măreţ este acesta! Dar ei nu pot face aceasta din cauza mândriei. Biserica vrea să meargă ca restul lumii, dar aşa ceva nu este posibil! Voi nu sunteţi din lume! Credeţi că pe o femeie aflată în sicriu o mai interesează dacă are părul aranjat sau altceva de felul acesta? Credeţi că i-ar mai păsa cum este îmbrăcată? Dar un bărbat aflat în sicriu? Ar mai fi el interesat de aceste lucruri? Sigur că nu. Lor nu le-ar mai păsa de aşa ceva. Dar ştiţi care este problema? Noi nu suntem încă morţi în Hristos, nu suntem încă morţi faţă de lume, de aceea sunt atât de multe lucruri pe care vrem să le copiem de la vecini, din moda stelelor de Hollywood şi aşa mai departe. Aceasta este problema bisericii. Noi suntem în întuneric şi bâjbâim în întuneric, pentru că prorocul a spus clar: „întunericul acoperă pământul, şi negură mare, popoarele.”

Ce înseamnă cuvintele „un întuneric mare acoperă oamenii”? Luna şi-a pierdut strălucirea din cauză că a intrat în umbra pământului şi astfel razele soarelui nu au mai ajuns la ea s-o lumineze. Aceasta se întâmplă şi cu biserica: a intrat în umbra lumii. Aşa se întâmplă cu prezbiterienii, cu metodiştii, cu penticostalii. Aceasta este problema cu noi toţi. Lumea blochează Lumina pe care ar trebui s-o reflectăm. Ea se învârte şi intră la mijloc, iar când trec una pe lângă cealaltă, aruncă umbra ei asupra bisericii.

Lumea a intrat în biserică în numele denominaţiunii, în numele unui crez, aşa că am ajuns religioşi de sus până jos, dar tăgăduim puterea de înviere a lui Hristos, care a confirmat Cuvântul profeţit pentru această zi. Dar noi ştim că Lumina poate veni numai prin Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, El a spus la început: „Să fie lumină!” şi a fost lumină, ceea ce a confirmat adevărul Cuvântului vorbit de Dumnezeu.

Întunecimea a venit prin faptul că lumea a intrat în linia reflecţiei Soarelui peste Lună, pentru că duhovniceşte se întâmplă exact cum se întâmplă în mod natural. Ceea ce s-a întâmplat în natură ne-a arătat cu exactitate ce se întâmplă pe plan duhovnicesc. Totul se apropie de sfârşit, iar voi tinerii, nu veţi îmbătrâni până când se vor întâmpla toate acestea, peste trei sau patru ani.

Noi suntem în epoca Laodicea, ultima epocă a bisericii, o epocă în care biserica este căldicică şi l-a scos pe Hristos afară din mijlocul ei. Oricine citeşte Biblia ştie aceasta. În Apocalipsa 3 scrie că El este în afara bisericii şi încearcă să intre, dar nu găsim nicăieri că a reuşit să mai intre vreodată. „Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc,” spune El, pentru că Mesajul îi mustră şi îi pedepseşte pe toţi aceia pe care îi iubeşte. El bate şi încearcă să intre, dar întunericul a închis uşa, întocmai cum trebuia să se întâmple. Lumina care a strălucit până acum, va fi oprită complet pentru că totul se îndreaptă spre formarea chipului fiarei, ceea ce înseamnă sfârşitul timpului.

La început, Dumnezeu a separat lumina de întuneric, iar astăzi face la fel: separă lumina de întuneric. Biblia spune că la început „Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” dar nu uitaţi că nu poate fi nici o lumină în afara Cuvântului lui Dumnezeu. Soarele pe care-l vedem pe cer este de fapt Cuvântul lui Dumnezeu confirmat, deoarece Biblia spune că peste pământ era un mare întuneric şi ceaţă, dar Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi apărut lumina? Atunci n-ar fi fost de nici un folos ca El să vorbească. Dar când Dumnezeu a vorbit şi a spus: „Să fie lumină!” lumina prin care trăim şi noi astăzi a venit la existenţă ca să confirme că Cuvântul Său este Adevărul.

Fraţilor, singura Lumină pe care o putem avea astăzi în biserică este Lumina pe care o confirmă Dumnezeu pentru această generaţie.

Noi ştim cu toţii că fiecare epocă a primit o părticică din această Lumină. Astfel, El i-a adus în scenă pe profeţi, iar Cuvântul Domnului a venit la ei şi a fost descoperit. În Vechiul Testament, cuvântul „văzător” înseamnă „cel căruia i se descoperă Cuvântul.” Cum se face aceasta? El vede lucruri care vor veni, apoi Cuvântul Domnului a venit la împlinire în fiecare epocă.

Isus a spus despre Ioan: Ioan era lumina care este aprinsă şi luminează…” (Ioan 5.35). De ce? Pentru că Isaia a spus cu şapte sute doisprezece ani înainte de naşterea lui: „Un glas strigă: „Pregătiţi în pustiu calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru!” (Isaia 40.3), iar în Maleahi 3.1 citim: „Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea.” Vedeţi? El a fost Cuvântul legitimat, Cuvântul făgăduit pentru acea zi; a fost lumina acelui ceas, pentru că a împlinit fiecare Cuvânt vorbit de Dumnezeu cu privire la el.

Apoi, când a venit Isus, Ioan a zis: „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez” (Ioan 3.30), pentru că El era Lumina. Cum a fost posibil ca acei bărbaţi religioşi să scape aceasta, când Dumnezeu a vorbit în toate timpurile despre ceasul acela care urma să vină? Cum de au trecut fariseii şi saducheii pe lângă El? Isus a zis: „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5.39). De ce nu L-au recunoscut fraţii Lui? Pentru că a fost profeţit că se va întâmpla aşa.

Şi la fel se va întâmpla astăzi, când peste oameni vine o mare întunecime. Dumnezeu va trimite pe cineva să-i confirme Cuvântul. Da, o va face cineva. El a făgăduit aceasta şi lucrează la fel cum a lucrat întotdeauna, pentru că nu Şi-a schimbat niciodată felul de lucrare. Dumnezeu profeţeşte ce se va întâmpla, apoi trimite pe cineva să confirme acel lucru. Da, el trece peste capetele a milioane de oameni, pentru că întunecimea acoperă pământul, iar oamenii iubesc mai mult întunericul decât lumina, pentru că întunericul are o mulţime de plăceri.

Nu demult, am văzut o emisiune de la Hollywood în care se spunea: „Viaţa începe după apusul soarelui.” Adevărul este că atunci începe moartea, pentru că toate aceste cluburi de noapte în care ei cred că trăiesc şi se simt bine, le aduce de fapt moartea.

Dumnezeu a separat de la început lumina de întuneric. El a făcut aceasta întotdeauna. În timp ce vine lumina, ea presează întunericul şi-l împinge în partea cealaltă a pământului. Acelaşi lucru se va întâmpla acum când suntem chiar înainte de ivirea zorilor. Steaua dimineţii a ieşit să salute ziua care vine, iar Duhul Sfânt Îşi arată Lumina. Fraţilor, vine o vreme când lumina va fi separată de întuneric. Atunci, biserica lumească şi ordinele ei vor merge în întuneric, iar Hristos şi Lumina făgăduită a Cuvântului Său vor merge în răpire. Se apropie zorii unei zile noi, o zi de bucurie pentru mulţi din cei care aşteaptă venirea Lui.

Astăzi sunt o mulţime de oameni sinceri care vor pierde aceasta. Ei sunt oameni sinceri şi buni, ca Maria şi Iosif care veneau de la praznicul Paştilor, dar nu ştiau că Îl pierduseră pe Isus. Astăzi sunt o mulţime de oameni care fac la fel şi se gândesc că Isus este cu ei. Aş vrea să pun puţin această Lumină mică peste voi, ca să vedeţi cât de infailibil este Cuvântul lui Dumnezeu. Toţi cei care suntem în după-amiaza aceasta aici şi suntem creştini, credem că Isus a fost Cuvântul lui Dumnezeu manifestat. Noi credem că El S-a născut din fecioară şi a fost Cortul în care a locuit Dumnezeul cel Atotputernic aici pe pământ. El nu a fost doar un profet, un om obişnuit, ci a fost Dumnezeu însuşi arătat în trup omenesc; a fost Emanuel, adică Dumnezeu cu noi.

Fiţi atenţi cum au crezut Maria şi Iosif că Isus era cu ei. Ei credeau sincer aceasta şi se gândeau: „Este în ordine. El este obligatoriu cu noi!” Dar din păcate, ei erau greşiţi pentru că El nu era cu ei.

Foarte mulţi oameni gândesc la fel astăzi. Ei ştiu că se apropie timpul când se va întâmpla ceva, dar ce fac? Se alătură unei biserici crezând că El este cu ei. Dau mâna cu predicatorul şi cred că aceasta este tot ce trebuie să facă pentru că „El este cu ei!” Se gândesc că dacă sunt botezaţi sau confirmaţi într-un anumit fel, Isus este cu ei. Frate şi soră, ei sunt la fel de sinceri ca Iosif şi Maria, dar cu toate acestea sunt greşiţi.

Viaţa ta dovedeşte dacă Isus este cu tine sau nu. Viaţa ta arată dacă El lucrează aici sau nu, pentru că Cuvântul spune că „lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi…” Cum este posibil să-L ai pe Hristos în tine, dacă duhul pe care-l ai respinge Cuvântul Său şi ia un crez în locul Lui? Aşa ceva este imposibil! El s-ar nimici pe Sine însuşi dacă   Şi-ar respinge propriul Cuvânt. Înţelegeţi?

David a spus: „Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei.” Să ştiţi şi să fiţi siguri că atunci când ne vom întâlni în acest nou an, ne întâlnim în puterea învierii lui Hristos. „Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei: când este El la dreapta mea, nu mă clatin.” (Psalmul 16.8).

Priviţi cât de infailibil este Cuvântul! Prieteni catolici, voi spuneţi că Maria a fost mama lui Dumnezeu, dar ea nu a fost nici măcar mama lui Isus aşa că, cum ar putea fi mama lui Dumnezeu? Isus nu a numit-o nici măcar o dată „mamă”. Într-o zi, cineva a venit la El şi I-a zis: „Iată, mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi caută să vorbească cu Tine.”

Dar Isus a răspuns celui ce-I adusese ştirea aceasta: „Cine este mama Mea şi care sunt fraţii Mei?”

Apoi Şi-a întins mâna spre ucenicii Săi şi a zis: „Iată mama Mea şi fraţii Mei!

Căci oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră şi mamă.” (Matei 12.47-50).

Apoi, când era pe cruce El i-a zis Mariei: „Femeie, iată fiul tău!” Apoi, a zis ucenicului: „Iată mama ta!” (Ioan 19.26-27). Vedeţi? El nu a zis: „Mamă, iată fiul tău,” ci a zis: Femeie, iată fiul tău!” Ea nu a fost mama lui Dumnezeu, ci doar un pântece împrumutat, pe care Dumnezeu l-a folosit pentru a intra în lume. Dar aceasta nu a făcut-o mai presus de celelalte femei, pentru că El ar fi putut să se folosească de oricare alta. El se poate folosi şi de pântecele inimii tale ca să îşi vestească Fiul, dar numai dacă Îl laşi. Înţelegeţi? Ea nu a fost mama lui Dumnezeu; El nu a fost nici măcar sămânţa Mariei, pentru că femeia nu are sămânţă. Dimpotrivă! Dumnezeu Creatorul a creat tot ce a fost pus acolo. Astfel, dacă primul Adam a fost creat fără tată şi mamă, cu al doilea Adam s-a întâmplat la fel. Dumnezeu, care este Acelaşi, a creat un trup în care a locuit în plinătate.

Şi încă ceva. Dacă Maria a fost mama lui Dumnezeu, cum a putut face acea mare greşeală când a spus: „…tatăl Tău şi eu Te-am căutat cu îngrijorare.”? (Luca 2.48). Prin faptul că a spus acele cuvinte, ea a negat naşterea Lui din fecioară: „…tatăl Tău şi eu Te-am căutat.”

Uitaţi-vă cum a corectat-o acel Copil de doisprezece ani: „De ce M-aţi căutat? Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în afacerea Tatălui Meu ca să discut cu acele denominaţiuni?” (v.49). Dacă ar fi fost în afacerea lui Iosif, El ar fi trebuit să fie în atelierul de tâmplărie. Dar nu Iosif a fost Tatăl Lui, ci Dumnezeu. Aşa este. „Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în afacerea Tatălui Meu?” El avea doar doisprezece ani, dar deşi nu a fost nici măcar o zi la şcoală, i-a uimit pe acei preoţi cu înţelepciunea pe care o avea.

El era Cuvântul; când S-a născut, El era Cuvântul şi este încă Cuvântul. Şi Cuvântul nu acceptă nimic fals, de aceea când Maria a zis: „…tatăl Tău şi eu Te-am căutat cu îngrijorare!” a corectat-o imediat zicând: „Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în afacerea Tatălui Meu?”

El şi-a mustrat propria mamă. De ce? Pentru că El era Cuvântul. În mintea oricui ar fi auzit cuvintele spuse de Maria, s-ar fi ridicat întrebarea cum de era posibil ca femeia care odinioară a spus că a fost umbrită de Duhul Sfânt şi astfel a născut un Fiu, acum vine şi spune că de fapt Iosif era tatăl Lui? Dar Cuvântul este infailibil şi nu poate greşi: „Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?” El a fost în casa Tatălui Său, nu în casa lui Iosif. A fost în lucrarea Tatălui Său, discutând problemele religioase ale acelei zile, nu în atelierul lui Iosif pentru a face uşi şi alte obiecte de tâmplărie. „Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?” Da, domnilor.

Mulţi oameni din bisericile frumoase de astăzi vor intra în acest Consiliu al bisericilor. De fapt, nu vor intra, ci sunt deja acolo. Ei cred că trebuie să facă aceasta: „De ce nu putem fi prietenoşi şi amabili şi să ne unim cu toţii?” Cum se poate face aceasta? Baptiştii au încercat mulţi ani să-i facă pe toţi metodiştii, baptişti, iar penticostalii au încercat să-i facă pe toţi penticostali, dar nu au reuşit aceasta. Însă acest Consiliu este soluţia. Biblia spune că ei vor face aceasta şi este exact ceea ce au făcut. Astfel, bisericile spun: „Haideţi să ne adunăm şi să avem părtăşie împreună.” Dar ştiţi ce spune Biblia? Merg oare doi oameni împreună fără să fie învoiţi?” (Amos 3.3).

Unii din ei neagă naşterea din fecioară: 80% din bisericile penticostale neagă acest lucru; alţii neagă botezul cu Duhul Sfânt, semnele venirii Lui şi puterea învierii. Ei neagă că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, dar cum este posibil să faci acest lucru, când Dumnezeu a îngăduit tot acest haos numai din cauză că într-o zi o femeie s-a îndoit de un singur Cuvânt al Său? Satan i-a spus adevărul cu excepţia unui singur lucru, iar acela a cauzat toate problemele. Şi dacă punerea sub semnul întrebării a unui singur Cuvânt a cauzat toate aceste dureri şi necazuri, credeţi că dacă faceţi acelaşi lucru ca ea veţi ajunge în altă parte?

Acesta este motivul pentru care Isus vine după o fecioară curată, sfântă şi umplută cu Duhul Sfânt, cu puterea lui Dumnezeu şi nu cu lumea. Oh, cât este de minunat să ştii că ai harul să intri în acest grup! Cum este posibil acest lucru? Tu nu o vei putea face niciodată prin aderarea la o organizaţie, ci doar prin botezul cu Duhul Sfânt în trupul tainic al lui Isus Hristos. Numai aşa poţi fi eliberat din legăturile păcatului şi ale morţii şi vei fi ridicat împreună cu El în înviere.

O mare întunecime…” Denominaţiuni măreţe şi un grup de oameni care se adună şi îşi prezintă părerile, lucru care te aruncă înapoi, într-o încurcătură ca cea de la început. Dacă îi urmezi, nu mai ai nici o nădejde, eşti pur şi simplu pierdut, pentru că toţi par orbiţi de aceste biserici „prietenoase” care se gândesc că Dumnezeu este cu ei. Ei spun: „Ei bine, Mileniul va începe atunci când se va aduna Consiliul şi va porni mişcarea ecumenică, etc”, apoi aderă la aceasta. Ce fac prin aceasta? Un chip al fiarei, o putere atât de mare încât bisericile şi grupările care nu vor adera acolo, vor fi puse deoparte. Aşteptaţi numai să vedeţi când se va întâmpla aceasta!

Eu mi-am notat undeva acest lucru, în anul 1933, când Domnul mi-a îngăduit să văd acest lucru. Acolo scrie exact cum mi s-a spus: cum se va ridica acest lucru, cum va ieşi papa din Vatican, şi aşa mai departe.

Ei sunt oameni buni, dar greşesc. Iosif şi Maria erau oameni buni, dar greşiţi. Şi ce s-a întâmplat? Dumnezeu a folosit un băiat de doisprezece ani ca să arate că Cuvântul trebuie să rămână neamestecat, exact cum a fost vestit de la început: că „fecioara va naşte un Fiu,” şi aşa a fost.

Când au aderat la acele biserici, ei s-au gândit că El era cu ei, dar nu a fost aşa. Aceasta a fost o întunecime, iar eu aş putea să stau încă o oră la subiectul acesta, dar la începutul acestui an aş vrea să le spun celor aleşi, scumpi, sfinţi şi chemaţi de Dumnezeu: „Shalom,”adică: „Pacea lui Dumnezeu.

Acesta este timpul! Dacă aş putea merge înapoi, în zilele în care a fost creată lumea, şi aş putea vedea tot ce s-a întâmplat, iar Tatăl m-ar întreba: „În ce timp ai fi vrut să trăieşti?” i-aş răspunde: „Chiar acum! În timpul acesta.” De ce? Pentru că acesta este cel mai măreţ timp pe care l-a trăit vreodată Biserica: chiar înaintea venirii Mirelui. Oh, Biserica adevărată a Dumnezeului celui viu ar trebui să fie în flăcări, cu Lumina Evangheliei confirmate în mijlocul ei.

Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine, şi slava Domnului răsare peste tine.” (Isaia 60.1). Lumina acestei zile. Isaia a fost lumina din ziua lui; Noe a fost lumina din timpul lui. De ce? Pentru că aveau Cuvântul manifestat, iar Evanghelia, Cuvântul biblic al acestui ceas este Lumina acestui timp. O, ce timp glorios trăim!

Shalom” înseamnă şi „Bună dimineaţa.” Întunericul se adună. De ce? Ca să arate Lumina. Isaia 60.1 spune: „Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine, şi slava Domnului răsare peste tine.” Acesta este motivul pentru care pot spune: „Shalom”. Lumina a venit la voi, Pacea lui Dumnezeu a venit la Mireasa aleasă, la aleasa Doamnă, la cei pe care Dumnezeu i-a ales şi i-a pregătit pentru aceasta înainte de întemeierea lumii.

Restul lumii nu va vedea niciodată aceasta; ei nu vor şti niciodată nimic despre acest lucru, pentru că Isus a spus: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis…” (Ioan 6.44). Iuda a stat alături de El, dar deşi Lumina strălucea sub ochii lui, nu a putut s-o vadă pentru că în inima lui era o sămânţă întunecată, iar când a venit confirmarea, întunericul din el a ieşit la suprafaţă.

Nu acelaşi lucru se poate spune despre femeia aceea micuţă care părea întunecată; când a venit Lumina, întunericul s-a risipit şi a lăsat-o să strălucească pentru că era o sămânţă aleasă mai dinainte.

Ştiu”, I-a zis femeia, „că are să vină Mesia (căruia I se zice Hristos); când va veni El, are să ne spună toate lucrurile.”

Drept răspuns, Isus i-a zis: „Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.” (Ioan 4.25-26).

Dar Iuda s-a îndoit, deşi ar fi trebuit să umble în Lumină. Vedeţi? Aceasta dovedeşte că nu contează lumina de aici de sus, ci Lumina din inimă este totul. Lumina de aici de sus, lumina intelectuală, va umbla şi va avea părtăşie şi toate aceste lucruri de suprafaţă, dar când vine adevărata putere a lui Dumnezeu, Ea nu poate atinge această sămânţă moartă, pentru că El nu Se poate reflecta într-o denominaţiune. Când vine însă aici jos, în inimă, la sămânţa adevărată şi hotărâtă mai dinainte, împinge toată întunecimea afară din tine şi te aduce în părtăşie cu Hristos. El este Cel care Şi-a dat Viaţa pentru tine, încă înainte de întemeierea lumii, fiindcă altfel nu ai fi putut s-o vezi. Aşa a spus Dumnezeu.

Shalom, seminţei alese mai dinainte. Amin. Pacea să se odihnească peste tine, pentru că suntem aproape de sfârşit. Aş vrea să vorbim puţin despre această grupare.

Shalom: Lumina lui Dumnezeu trebuie să vină. Lumina Cuvântului este confirmată iarăşi ca să puteţi vedea manifestarea făgăduinţei lui Dumnezeu pentru ceasul acesta. „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică.”(Ioan 5.39). Ele mărturisesc despre ziua în care trăim. Ce este Lumina zilei? Ce a făgăduit Biblia pentru această zi? Vedeţi cât este ceasul?

Nu-i de mirare că Isus i-a mustrat pe cei din zilele Lui pentru că nu l-au crezut pe Ioan. El era lumina, pentru că venirea lui fusese vestită de profetul Isaia. Dar deşi a venit întocmai cum fusese profeţit, deşi era lumina manifestată a acelui ceas, ei nu l-au recunoscut. Ei nu l-au înţeles; s-au gândit că era Mesia sau un alt proroc şi au trecut pe lângă el fără să-l vadă.

Apoi a venit Isus. Niciodată nu pot străluci două lumini în acelaşi timp. Nu poate fi o lumină a bisericii şi o Lumină a lui Dumnezeu în acelaşi timp, ci este nevoie ca Lumina lui Dumnezeu să dea la o parte lumina bisericii. Acest lucru se întâmplă cu siguranţă chiar acum, când Dumnezeu separă crezurile bisericeşti de Lumina Cuvântului făgăduit pentru acest ceas în care trăim. Acesta este adevărul, prieteni. Poate nu vrei să crezi aceasta, dar aşteaptă până vei afla dacă este aşa sau nu. Totuşi, sfatul meu este să nu aştepţi acel ceas, ci să intri chiar acum când mai ai şansa s-o poţi face.

Cuvântul este Lumină atunci când este confirmat. Astfel, Cuvântul făgăduit pentru această zi, nu poate fi nici o Lumină până când nu este confirmat, legitimat. Dacă atunci când Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” nu ar fi venit la existenţă soarele, nu ar fi fost nici urmă de lumină. Dar când El a zis: „Să fie lumină!” a fost lumină. Când Dumnezeu a făgăduit un Mesia, a venit Mesia. Astfel, Cuvântul Lui s-a împlinit şi El a fost Lumina acelui ceas. Când El s-a arătat lui Noe şi celorlalţi proroci după el, ei au fost lumina timpului lor.

Lumina acestui ceas este Isus Hristos în puterea învierii, Cuvântul Său făgăduit pentru această zi. „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.” (Ioan 14.12). Lucrări mai mari decât cele făcute de El? Credeţi aceasta? Eu cred. Totul este atât de umil încât trece peste capetele oamenilor. Uitaţi-vă la El când era aici pe pământ. Cum ai putea face lucrări mai mari decât El? Eu am tradus adesea ca „mai multe”, dar este acelaşi lucru. În Ioan 14.12, El a spus: „mai mari decât acestea.”

Aţi observat? Când a transformat apa în vin, el a luat apă, o substanţă care era deja creată, şi a transformat-o în vin. Când a hrănit cinci mii de oameni, El a luat un peşte care înota odinioară în apă, l-a rupt, l-a multiplicat şi l-a împărţit celor prezenţi. El a luat pâini, care odinioară fuseseră grâu, le-a frânt şi le-a împărţit la oamenii prezenţi: o creaţie multiplicată.

Dar în zilele din urmă, El vorbeşte Cuvântul şi creează, aduce la existenţă, dovedind astfel că este Acelaşi Dumnezeu de la început.  El poate crea veveriţe, poate crea orice doreşte, pentru că este Dumnezeu. „…ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.” Cuvântul este infailibil şi trebuie să fie legitimat şi împlinit. „…va face altele şi mai mari decât acestea…” Nu va multiplica ceva existent deja, ci va vorbi Cuvântul şi va crea.

Observaţi Cuvântul făgăduit de El? Unde suntem noi astăzi? În ce zi trăim? Cât este ceasul? Dumnezeu Şi-a manifestat Cuvântul în fiecare epocă. Voi aveţi mesajul celor şapte epoci ale bisericii. Urmăriţi cum au urmat acele făpturi una după alta. Priviţi timpul reformatorilor şi fiecare epocă. Totul s-a succedat întocmai cum spune Cuvântul şi cum trebuia să fie, iar astăzi, Duhul Sfânt Se va manifesta întocmai cum spune Biblia.

Noi vedem semnele din cer şi de pe pământ, Consiliul ecumenic şi toate celelalte lucruri care se pregătesc. Şi în mijlocul tuturor acestor lucruri, vedem că Evanghelia glorioasă a lui Isus Hristos, Evanghelia făgăduită pentru această zi se manifestă pe sine. Noi trăim într-un timp minunat. Shalom vouă, celor care aveţi Cuvântul în inimă şi aţi fost aleşi înainte de întemeierea lumii să auziţi Cuvântul pentru această zi. Dacă sunteţi dintre aceia, atunci nu este un an rău înaintea voastră, pentru că vă stă în faţă o Lume minunată şi o zi măreaţă care vine. Noi nu vrem să întoarcem o pagină nouă, pentru că mulţi oameni încearcă să întoarcă o pagină nouă în ziua de Anul nou, dar pe urmă sunt la fel ca în anul care a trecut.

Este ca în istorioara pe care am citit-o ieri dimineaţă. O femeie l-a întrebat pe soţul ei, care s-a dus dis de dimineaţă să ia ziarul: „Ce mai este nou în ziar?”

„Nimic,” a răspuns el. „Sunt aceleaşi lucruri, doar cu oameni diferiţi.”

Cam aşa este şi astăzi: aceleaşi lucruri. Astfel, avem organizaţii noi, dar aceleaşi doctrine vechi care doar te mângâie, aşa că fiecare poate merge în orice direcţie doreşte. Aceasta este o nouă zi. Aleluia! Este o zi în care ar trebui să ne ridicăm şi să strălucim în puterea lui Isus Hristos. Pământul este cuprins de un întuneric adânc, dar pentru noi ar trebui să fie o zi nouă în care să facem lucrurile aşa cum le face El. Întoarce-te la Cuvânt şi vezi făgăduinţa care a fost dată pentru această zi, fiindcă atunci vei şti dacă trăieşti sau nu în Lumina acestui ceas. Schimbarea calendarului nu schimbă timpul, ci doar calendarul.

Fiţi atenţi! Faceţi cum a făcut David: puneţi-vă viitorul în mâna Lui. „Cum? Ce trebuie să ştiu, frate Branham?” Puneţi-vă viitorul în mâna Lui. Nu contează ce vine sau trece, aveţi încredere în El, fiindcă El este Cuvântul.

David a spus: Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra.” (Psalmul 37.5). El ştia cine deţine viitorul, de aceea a putut spune aceste cuvinte. Unul singur deţine viitorul şi Acela este Dumnezeu, aşa că lasă-L pe El să te ţină. Desigur.

Unii oameni spun: „Frate Branham, eu am tot încercat, însă…” Aşa este, dar nu uita că răbdarea este o virtute, o roadă a Duhului Sfânt. „…dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea.” (Isaia 40.31 – În traducerea King James este scris: „Cei ce Îl aşteaptă pe Domnul, îşi vor înnoi puterea.”).

Poate zici: „Cum pot să aştept mai mult?” Aşteaptă pur şi simplu. După ce ai făcut tot ce puteai face, stai şi aşteaptă. „Cum s-o fac?” Stai pur şi simplu. El a spus că este Adevărul şi este Adevărul; a spus că se va întâmpla şi se va întâmpla. Cum? Nu ştiu, dar se va întâmpla. El a spus aceasta, a promis-o, iar dacă a promis-o, se va întâmpla negreşit. Aşa este. Nu se va lăsa aşteptat.

Ţineţi minte că lui Dumnezeu i-au trebuit mii de ani ca să împlinească promisiunea venirii unui Salvator. A fost nevoie de patru mii de ani ca să împlinească acea făgăduinţă, dar El a ştiut de la început când urma să se întâmple. Numai El a ştiut şi nimeni altcineva. Dumnezeu a spus numai că se va întâmpla, dar când s-a întâmplat, oamenii erau atât de preocupaţi de alte lucruri, încât nu au putut să-L recunoască. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi astăzi şi întotdeauna. S-a întâmplat de ambele părţi şi fără greşeală.

Ce a făcut Dumnezeu în timpul celor patru mii de ani? A arătat o mulţime de preumbriri ale venirii Sale, una dintre ele fiind Iosif. Dacă priviţi viaţa lui Iosif, veţi observa că el a fost urât de fraţi, dar iubit de tatăl său. De ce? Pentru că era duhovnicesc şi avea vedenii. Ceilalţi fraţi ai săi erau patriarhi, dar nu aveau vedenii şi nu puteau interpreta visele. Aceasta i-a făcut geloşi pe Iosif şi în cele din urmă l-au vândut pentru aproape treizeci de arginţi. El a fost scos din groapa în care ar fi trebuit să moară şi aşezat la dreapta lui Faraon, aşa că atunci când ieşea din palat, trâmbiţele anunţau: „Plecaţi-vă genunchii, fiindcă trece Iosif!”

Exact acest lucru s-a întâmplat cu Isus, care acum stă la dreapta lui Dumnezeu. Într-o zi, El va părăsi tronul, iar atunci, trâmbiţele vor suna şi fiecare genunchi va trebui să se plece şi să-L mărturisească pe Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Exact.

El a fost simbolizat şi în David, când acesta a plâns pentru Ierusalim, ca împărat respins. „Ierusalime, Ierusalime… De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut!” (Matei 23.37).

El a arătat aceasta din vremurile străvechi, prin umbre şi simboluri, fiindcă ştia că la vremea hotărâtă acea umbră sau simbol se va împlini întocmai, iar Mesia cel făgăduit  se va manifesta pe deplin printre noi. Făgăduinţa deplină va veni, iar El a preumbrit-o zi după zi şi an după an, dar când devine realitate, ei nu o cred.

El a făcut acelaşi lucru şi pentru ceasul în care trăim: L-a preumbrit şi L-a arătat în epocile Bisericii, dar oamenii sunt într-o mare întunecime; se pare că pur şi simplu nu pot înţelege. Este un lucru atât de trist!

Dacă vezi un bărbat tânăr bine făcut, cu părul ondulat ca o femeie, cu un tricou strâmt pe piele, cu un pulover mare care atârnă pe deasupra şi încălţat cu pantofi violeţi, mai poţi spune că este masculin? Oh, este atât de oribil să numeşti bărbat un asemenea individ! Aşa este.

Apoi vezi femeile, care ar trebui să fie fine, delicate şi iubitoare, îmbrăcate cu o pereche de pantaloni, cu ţigara în colţul gurii şi cu părul tăiat scurt ca la bărbaţi. Poţi să le numeşti femei? Isus i-a zis Mariei „femeie”, dar ele nu ar trebui să se numească nici măcar atât, ci mai degrabă „femele”.

Uneori oamenii spun şi cred că sunt sinceri, dar în realitate sunt cuprinşi de un întuneric mare şi gros. Biblia spune că ei vor fi aşa. Citiţi Isaia 3 şi vedeţi dacă nu aşa trebuie să se comporte femeile în zilele din urmă. Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu. Ieremia şi ceilalţi proroci au vorbit despre ceasul în care trăim noi, pentru că ei au văzut sfârşitul. Deci, noi vedem toate aceste lucruri, toată această întunecime care este peste oameni.

Dumnezeu a avut nevoie de mii de ani ca să arate umbrele şi multe altele, dar cu toate acestea, ei nu au ştiut când a venit El. Nu L-au recunoscut deşi a fost simbolizat în Iosif, în David, în Ilie şi în toţi ceilalţi proroci. Scriptura scrie clar că El Se va naşte în Betleemul din Iudeea şi tot Scriptura scrie că Se va naşte din fecioară: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi-I va pune numele Emanuel.” (Isaia 7.14).

De ce au vrut ei să-L omoare? Pentru că spunea că este Dumnezeu. Dar El chiar era Dumnezeu. Astfel, ei ziceau: „S-a făcut pe Sine însuşi Dumnezeu şi egal cu Tatăl, pretinzând că este Fiul lui Dumnezeu.” Dar El nu S-a pretins, ci chiar era, pentru că Biblia spune: „…Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.” (Isaia 9.6). De ce nu au înţeles ei aceasta, deşi scrie atât de clar? Nu-i de mirare că El le-a zis: „Cercetaţi Scripturile…”

Ei I-au spus: „Noi suntem ucenicii lui Moise,” dar El le-a zis: „…dacă aţi crede pe Moise, M-aţi crede şi pe Mine, pentru că el a scris despre Mine.” (Ioan 5.46). Totuşi ei nu au înţeles.

Ceasul este aici, acum când oamenii aleg să meargă cu crezurile şi lucrările lor în loc să meargă cu Isus cel iubit. Aşa este. Acest lucruri vin şi ele aduc tot mai mult întuneric. Dumnezeu a spus aceasta în Cuvântul Său, a vorbit prin semne şi minuni în ceruri şi a arătat cum se vor întâmpla toate lucrurile la oră şi la minut, dar cu toate acestea, oamenii continuă să meargă în aceeaşi direcţie. Se pare că nu se pot abţine. Oameni buni de astăzi, fac acelaşi lucru pe care l-au făcut şi cei din trecut.

  Noi suntem trecători pe acest pământ, dar Dumnezeu este veşnic. El nu are început şi nici nu se va sfârşi vreodată, deci de ce nu vă încredinţaţi Lui? Ridicaţi-vă privirile şi străluciţi de bucuria Luminii Cuvântului lui Dumnezeu care străluceşte astăzi! De ce nu pot vedea oamenii aceasta, prieteni?

Ascultaţi-mă, pentru că sunt fratele vostru şi vă iubesc. Nu ar fi mai simplu pentru mine să vă tolerez şi să spun: „Ei bine, aici voi face un compromis!”? Dar nu pot face aceasta. Nu, domnilor. Când este Cuvântul, este Cuvântul, iar Dumnezeu ne-a ajutat să stăm pe Adevăr. Da, domnilor. Desigur ar fi plăcut să fiu bătut prieteneşte pe umăr, dar ce voi face în ziua aceea când va trebui să stau în faţa Lui, iar nişte degete osoase se vor îndrepta împotriva mea şi vor spune: „Ai ştiut Adevărul, dar nu ni L-ai spus!” Oh, nu vreau aceasta!

Acesta este motivul pentru care voi fi ca Pavel, care a spus: „Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.” (Fapte 20.27). Eu nu sunt vinovat de sângele niciunui om. Dumnezeu ştie că ceea ce vă spun este adevărul şi confirmă acest lucru.

La ce trebuie să vă întoarceţi voi? La fratele Branham? Dacă aţi face aceasta, aţi fi pierduţi. Daţi la o parte toate crezurile şi întoarceţi-vă la Hristos, pentru că El este Cuvântul. Pe mine nu mă interesează faptul că crezul vostru este vechi de cinci sute de ani, pentru că aceasta nu înseamnă nimic înaintea lui Dumnezeu. Fariseii şi saducheii au început cu mult înaintea voastră şi totuşi au fost condamnaţi.

Oh, dar voi încercaţi să puneţi dovada Duhului Sfânt pe alte lucruri. Eu cred în manifestarea Duhului Sfânt, dar ce face El? Penticostalii spun: „Dovada iniţială a botezului cu Duhul Sfânt este vorbirea în limbi.”, însă eu am văzut vrăjitoare şi vrăjitori care vorbesc în limbi. Da, i-am văzut cum vorbeau în limbi, apoi beau sânge dintr-un craniu de om, proroceau şi negau existenţa lui Dumnezeu. Eu am fost printre păgâni şi am văzut vrăjitoare care puneau creionul pe masă şi îl făceau să sară în sus şi-n jos, să scrie în limbi necunoscute şi să le tălmăcească. Aşa este. Dar aceasta nu are nici o legătură cu Duhul Sfânt. Cu toate acestea, eu cred că Dumnezeu vorbeşte în limbi necunoscute prin copiii Săi, însă problema este că voi puneţi prea multă presiune pe aceasta: „De ce trebuie să fie unul care să tălmăcească? De ce trebuie să fie un mesaj pentru biserică?”

Alţii spun: „Îi vom cunoaşte după roadele Duhului, după dragoste, bucurie, etc. Aceasta este dovada adevărată.” Aşa să fie oare? Dacă este aşa, înseamnă că biserica creştină ştiinţifică vă bate pe toţi, pentru că ei practică aceste lucruri mai mult decât voi penticostalii, metodiştii şi baptiştii la un loc.

Daţi-mi voie să vă arăt care sunt roadele Duhului Sfânt, apoi veţi vedea dacă mergeţi corect sau nu. Haideţi să-L luăm ca exemplu pe Isus. Dumnezeu să mă ierte pentru cuvintele pe care am să le spun, fiindcă mă voi întoarce puţin împotriva Lui, ca să înţelegeţi ce vreau să spun. Pentru aceasta, vom privi mai întâi adunarea de oameni din zilele acelea, apoi ne vom întoarce la adunare de oameni din după-amiaza aceasta.

Voi spune: „Domnilor, aici este un tânăr care se numeşte Isus din Nazaret şi cu care nu am nimic a face. Ce ne învaţă Biblia? Că Dumnezeu este dragoste. Cine a fost primul lângă tine după ce te-ai născut? Bătrânul preot amabil. Aşa este. Cine a venit la tine când erai în nevoi şi ţi-a împrumutat bani? Bătrânul preot amabil. Cine a stat împăciuitor între tine şi mama ta şi s-a rugat pentru voi când eraţi pe punctul să vă separaţi? Bătrânul preot amabil. Cine ţi-a luat partea când erai certat cu vecinul tău, v-a împăcat şi v-a adus înapoi în părtăşie? Bătrânul preot amabil. Aşa este. Cine este cel care-ţi va spune ultimele cuvinte când vei fi pe patul de moarte? Toţi ceilalţi te vor lăsa să putrezeşti acolo, dar bătrânul preot amabil vine şi te binecuvântează prin Cuvântul lui Dumnezeu.

Dar ce-i cu acest Individ numit Isus din Nazaret? De la ce şcoală vine El? Bătrânul tău preot amabil a trebuit să-şi sacrifice toată viaţa. Bunicul lui a fost preot şi la fel stră-stră-străbunicul lui. El şi-a dedicat toată viaţa acestei organizaţii, este învăţat în Cuvânt şi ştie despre ce vorbeşte.”

Acum vorbim despre roada Duhului Sfânt: „…dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea…” (Galateni 5.22). Vedeţi? Aceasta este roada Duhului.

„Cine este acest Isus şi de unde vine El? N-am auzit să fi urmat vreo şcoală şi de când a apărut, face un singur lucru: dărâmă tot ce am zidit noi.” Nu avea prea multe roade ale Duhului Sfânt, aşa-i?

„Ce a făcut cu negustorii aceia sărmani şi cu oamenii de afaceri? Ei erau nevoiţi să-şi pună mesele acolo, pentru ca cei care nu cresc oi să-şi poată cumpăra una pentru a împlini cerinţa lui Dumnezeu. Dar ce a făcut Isus din Nazaret? Le-a răsturnat mesele, a împletit un bici de ştreanguri şi i-a scos pe toţi afară din Templu, numindu-l pe bătrânul preot amabil un şarpe din iarbă şi un făţarnic.”

Puteţi numi aceasta o roadă a Duhului Sfânt? Sigur că nu. Atunci unde este roada Duhului? Dacă te gândeşti la milă, într-o zi a trecut printr-o mulţime plină de orbi, şchiopi, nenorociţi, uscaţi, schilozi, dar El nu l-a vindecat pe niciunul dintre ei. Era aceasta milă? Oamenii cu o gândire firească nu vor înţelege niciodată. Seminariile nu pot învăţa aceasta, pentru că este o descoperire. Cu siguranţă. Nici nu se poate pune problema de roada Duhului Sfânt, nu-i aşa? Toţi acei preoţi aveau de zece ori mai mult dovada Duhului.

Cum vei deosebi ce este adevărat? Prin manifestarea Cuvântului lui Dumnezeu care este Lumina acelui ceas. Cu siguranţă. Aceasta este dovada Duhului Sfânt: să crezi Cuvântul lui Dumnezeu care este manifestat. El a fost Cuvântul manifestat pentru acel ceas, dar unii dintre ei L-au negat, au râs şi şi-au bătut joc de El; L-au numit ghicitor, posedat de diavolul, etc. Astfel, singura dovadă a Duhului Sfânt este că crezi Cuvântul vorbit pentru ceasul în care trăieşti. Când vezi că este confirmat, umblă în Lumina Lui. Isus a fost Lumina acelui ceas, pentru că El a fost Cuvântul făgăduit, dar deşi a încercat să le spună aceasta, ei erau prea adânciţi în întuneric ca să-L înţeleagă. La fel este şi astăzi.

Noi suntem creaturi trecătoare, asta suntem. Puneţi-vă nădejdea în Domnul şi El va aduce viitorul înainte, pentru că Îl vedem aşa cum este în Cuvânt. Voi L-aţi văzut confirmându-Şi Cuvântul făgăduit pentru astăzi; aţi văzut semnele din lună şi din biserică, aşa că ţineţi minte toate aceste lucruri.

Cineva zice: „Ai spus „în biserică”? Dar ce are aceasta a face cu biserica?”

O clipă. Luna simbolizează biserica, iar Ierusalimul este cea mai veche biserică din lume. Biblia spune că Melhisedec a venit de acolo; El era Împăratul Salemului, Împăratul Păcii, Împăratul Ierusalimului. Aşa este.  Ierusalimul este cel mai vechi oraş din lume, iar Biblia spune că „Ierusalimul va fi călcat în picioare de Neamuri, până se vor împlini vremurile Neamurilor.” (Luca 21.24). Noi trăim aceasta chiar acum, este chiar aici. Eu sunt atât de sigur de aceasta, pe cât sunt sigur că numele meu este William Branham. Da, domnilor, noi putem vedea aceasta, pentru că totul este preumbrit şi vestit şi El îi cheamă afară pe cei aleşi, în timp ce ceilalţi bâjbâie în întuneric şi se depărtează tot mai mult.

Noi vedem şi credem Cuvântul Său legitimat înaintea noastră. Şi dacă El a confirmat Cuvântul pentru astăzi, ce îmi mai pasă ce aduce noul an? Ce îmi pasă de anul viitor? Ce îmi pasă dacă trăiesc astăzi sau mor mâine? Fiecare Cuvânt făgăduit de El va fi confirmat; fiecare în parte. Şi dacă a fost în stare să-L împlinească acum, după două mii de ani, ştiu că chiar dacă vor mai trece o sută de mii de ani de acum înainte, Isus tot Se va întâlni într-un trup vizibil cu Mireasa Sa răscumpărată şi o va lua de aici. Indiferent ce va veni, chiar dacă moda va merge înainte, iar oamenii vor bâjbâi într-un întuneric total crezând orice vor să creadă, Isus Hristos va veni din nou. Acesta este motivul pentru care îmi încredinţez Lui viitorul şi-I spun: „Doamne Dumnezeule, nu ştiu ce aduce ziua de mâine, însă ştiu că ea este în mâinile Tale.”

Cuvântul Lui este ca o simfonie măreaţă. Câţi dintre voi au auzit vreodată o simfonie? Ei bine, se pare că toţi. Ţineţi minte că simfonia este cântată de o orchestră. Cred că am spus corect simfonie. Vă amintiţi simfonia aceea veche „Petru şi lupul”? Eu am auzit-o, iar tobele şi celelalte instrumente scot tot felul de sunete, imitând ciocănitoarea şi urletul lupului, etc. şi se aud sunete de trâmbiţă. Aceasta este o simfonie.

Dacă nu o înţelegi, pentru tine simfonia este doar un zăngănit enervant de instrumente. De aceea trebuie s-o înţelegi. Totul se face prin semne şi mişcări, ea fiind de fapt o dramă. Singurul care înţelege simfonia este compozitorul, iar cei interesaţi s-o cunoască, o studiază şi astfel îi înţeleg schimbările de ritm şi ştiu ce se întâmplă.

Compozitorul cunoaşte fiecare mişcare de la început până la sfârşit. Aţi ştiut aceasta? Cel care a compus-o ştie fiecare joncţiune, iar dacă compozitorul o cunoaşte, trebuie s-o cunoască şi dirijorul, pentru că numai aşa o poate conduce. Cum ai putea să-ţi introduci crezul tău în aşa ceva? O singură mişcare greşită a băţului la vreuna din joncţiunile simfoniei ar încurca întreaga orchestră şi desigur, întreaga simfonie. Voi ştiţi că acesta este adevărul. Compozitorul şi dirijorul trebuie să fie în acelaşi duh.

La fel este şi cu măreaţa Simfonie a lui Dumnezeu: se cântă încă din zorile timpului, iar predicatorul nu poate să privească la ea şi să spună: „Cred că aici ar trebui să fie aşa şi aici ar trebui să mergi aşa…” El trebuie să meargă aşa cum îl călăuzesc notele şi semnele muzicale. Aşa trebuie predicată Evanghelia: întocmai cum spune Cuvântul, pentru că dacă adăugaţi un singur crez la ea, totul este deranjat. Simfonia trebuie să urmeze întocmai notele muzicale, pentru că numai aşa poate fi jucată drama corect.

Dirijorul orchestrei trebuie să meargă întocmai cum a scris compozitorul şi să bată tactul exact cum spune partitura. Totul se face prin semne, dar trebuie să fie semnul potrivit care să dea sunetul muzical potrivit. Astfel, Pavel a spus: „Şi, dacă trâmbiţa dă un sunet încurcat, cine se va pregăti de luptă?” (1Corinteni 14.8).

Compozitorul este Dumnezeu, Cel care a scris Biblia care cuprinde întreaga descoperire a lui Isus Hristos. El a cunoscut fiecare joncţiune a timpului, iar dirijorul care conduce semnul timpului, trebuie să urmeze întocmai semnele Bibliei. Aleluia. Înţelegeţi?

Oh, frate şi soră, ce este în neregulă cu lumea? De ce sunt considerat nebun? Undeva trebuie să fie ceva greşit, pentru că simfonia nu este în armonie cu partitura muzicală. Deşi Cuvântul este Cel care trebuie predicat şi manifestat, ei preferă să îşi facă un crez al bisericii sau orice altceva. Dacă este ceva în neregulă cu dirijorul, toată orchestra este derutată şi nu ştie ce să facă. Atunci toţi se vor comporta ciudat, vor zice: „Ce s-a întâmplat? Ce este? Cum este posibil aşa ceva?” şi nu vor şti ce să facă. Vedeţi? Se vor risipi pentru că simfonia nu este în armonie cu Cuvântul. Aici este greşeala cu ceea ce oamenii numesc „trezirea din ultimul ceas” şi tot aici a greşit şi mişcarea penticostală: au ieşit din ritmul Bibliei, s-au dus şi s-au organizat aşa cum au făcut toţi ceilalţi din trecut. Înţelegeţi? Prin aceasta, au ieşit din ritm.

Dumnezeule, ai milă! Aş vrea să am cuvinte potrivite care să ajungă la voi şi să vă facă să înţelegeţi Adevărul.

Frate şi soră, puteţi vedea că totul trebuie să fie în armonie? Dirijorul trebuie să fie numai cu Cuvântul. Astfel, când Cuvântul spune ceva, tu nu spui altceva, pentru că dacă o faci, aceasta va da un sunet greşit şi toată lucrarea va ieşi din ritm. Aşa este.  Cuvântul lui Dumnezeu este o mare Simfonie, iar tu trebuie să începi cu El şi să îi urmezi Partitura întocmai. Vedeţi? Voi trebuie să intraţi în ritmul acestei Simfonii.

Poate zici: „Ei bine, eu am aderat la biserică!” dar nu acesta este ritmul! „Eu am mers la altar şi am spus: „Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu!” Şi Satan face acelaşi lucru, dar nu acesta este ritmul. Vedeţi? Tu ieşi din luptă. Ce s-a întâmplat? Poate că un dirijor ţi-a zis: „Da mâna şi trece-ţi numele în registrul bisericii; alătură-te clubului sau organizaţiei noastre şi este în ordine.” Însă dacă faceţi aceasta, voi toi sunteţi ieşiţi din ritm, apoi când vine supranaturalul şi se manifestă în mijlocul unui grup mic, spuneţi: „Ce este aceasta? Oh, ei sunt în afara armoniei!” Mergeţi însă înapoi la Cuvânt şi atunci veţi vedea cine este în afara armoniei. Înţelegeţi? Uitaţi-vă la ceea ce a făgăduit Dumnezeu; vedeţi ce a spus Compozitorul despre aceasta.

Voi aveţi toată lumea în audienţă, de aceea vă uitaţi de jur împrejur. Biserica ar trebui privită ca o stea strălucitoare, ca o Lumină aflată pe vârful unei stânci, care să nu poată fi întrecută de nici un om în strălucire şi nici condamnată de cineva; dar astăzi a ajuns de râsul lumii, pentru că dirijorii au ieşit din armonia Compozitorului. Înţelegeţi ce vreau să spun? Ei cântă note care nu se găsesc în Partitură. Acesta este motivul pentru care muzicienii nu ştiu ce să facă şi toate bisericile au ajuns într-o mare încurcătură. Noi am vorbit împotriva tuturor acestor lucruri şi le-am condamnat, dar după aceea ne-am asociat cu ele. Oh, pe undeva este ceva greşit!

Voi trebuie să interpretaţi această Simfonie aşa cum a scris-o El; trebuie să intraţi în ritmul ei, în Cuvântul făgăduit. Priviţi cum a făcut El aceasta de la început şi prin epocile trecute; priviţi cum o face acum, fiindcă El a procedat întotdeauna la fel.

Uitaţi-vă la dirijor şi la felul cum urmează Partitura. Dacă nu merge corect şi te îndeamnă spre o organizaţie, să ştii că nu este un dirijor adevărat, pentru că adevăraţii dirijori nu au făcut niciodată aceasta. Ei i-au îndreptat întotdeauna pe oameni spre Cuvânt, pentru că ei erau Cuvântul acelui ceas. Ce s-a întâmplat prin faptul că au trăit Cuvântul? L-au manifestat pe Dumnezeu. Aceasta a adus Cuvântul scris pentru acea zi la Viaţă, pentru că a venit la ei şi li s-a descoperit. Aceea a fost Piatra lor. Aleluia!

Isus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, este Piatra noastră: „…pe această piatră voi zidi Biserica Mea,” pe Cuvântul lui Dumnezeu descoperit. Shalom credinciosului adevărat. Pace. Noi suntem în timpul sfârşitului, iar El a spus: „…pe această piatră voi zidi Biserica Mea,” pe descoperirea Cuvântului.

Cineva spune: „Ei bine, tu eşti un om mare, eşti ca Moise; eşti un gentleman…” Nu aceasta contează, ci faptul că descoperirea spune: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!”

Când a auzit aceasta, „Isus a luat din nou cuvântul şi i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.” (Matei 16.17). Vedeţi? Pe acest adevăr care ţi-a fost descoperit îmi voi zidi Biserica.

Cine este El? Cuvântul: La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.” (Ioan 1.1). Cuvântul este încă Dumnezeu şi El Se manifestă la fel cum a făcut-o înainte; la fel cum a făcut-o prin Moise, Ilie şi Isus. Da, Dumnezeu este Acelaşi şi dovedeşte că „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” (Evrei 13.8). Înţelegeţi? De aceea, aceşti dirijori nu te-au îndreptat niciodată spre o grupare, ci te-au îndreptat spre o Persoană, spre Cuvânt, spre Dumnezeu.

Poate zici: „De unde să încep, frate Branham?”

De la cruce, începe cu El de la cruce. Biblia spune să te pocăieşti, să crezi Cuvântul şi apoi să urmezi ritmul Partiturii, al Cuvântului.  „Ei bine, cum să fac aceasta?” Continuă să ţii cadenţa cu ritmul Cuvântului. După ce recunoşti că primul pas pe care trebuie să-l faci este pocăinţa, păşeşte înainte. Fă acest prim pas, apoi fă următorul pas unde zice Biblia şi aşa mai departe, continuând să mărşăluieşti cu El. Nu întrerupe ritmul dacă eşti o parte din Simfonia lui Dumnezeu! Nu întrerupe ritmul Cuvântului! Nu întreba: „De ce? De ce mi s-a întâmplat aceasta? Eu am încercat, frate Branham, dar ei m-au respins.” Ştiţi ce aş face eu? Aş prefera să mor mai degrabă de foame, decât să renunţ la El. Nu mă întrebaţi de ce. El cunoaşte ritmul şi ştie ce joncţiuni trebuie să aibă loc, pentru că totul este scris în Partitură. El ştie totul despre această Simfonie şi îi cunoaşte ritmul. De aceea, nu întreba niciodată: „De ce?” ci crede numai.

Dumnezeu S-a mişcat cu Cuvântul Său prin fiecare epocă şi nu a schimbat niciodată ritmul puterii Sale, în ce-i priveşte pe oamenii aleşi şi legitimaţi de El. El a păstrat ritmul Cuvântului Său în toate timpurile: în zilele lui Noe, în timpul lui Moise, în timpul lui Ilie, David, Ioan şi Isus. A venit în felul acesta prin toată istoria, iar sămânţa aleasă a văzut aceasta, a crezut şi a păşit exact în acel ritm.

Ceilalţi spun: „Ei bine, dar biserica spune…” Ceea ce spune biserica nu are nimic a face cu aceasta. Tu eşti născut în Cuvânt, pentru că eşti născut în Hristos, iar Hristos este Cuvântul.

Poate zici: „Ei bine, frate Branham, dar eu nu pot vedea înainte.” Atunci uită-te în sus, pentru că Dumnezeu a făgăduit că dacă vei privi în sus, Îl vei vedea pe El. Shalom! Pacea lui Dumnezeu să se odihnească peste tine.

„Atunci de ce îşi bat joc oamenii de mine, frate Branham? Celelalte femei râd de mine pentru că am părul lung şi spun că sunt demodată.” Aceasta li se spune femeilor. Dar bărbaţilor? „Tu nu mai poţi avea părtăşie cu noi pentru că crezi Biblia. Nu te mai putem accepta printre noi, fiindcă crezi cutare şi cutare lucru…”

Dar tu ştii că ceea ce crezi este exact ce spune Cuvântul şi că Dumnezeu este obligat să stea de partea ta şi să te susţină. Cu siguranţă. Nu are importanţă cât râd ei de tine. Dumnezeu este un Dumnezeu gelos. Ţineţi minte că suferinţa din pricina Cuvântului Său este o durere de creştere a harului Său în viaţa voastră. Aşa este. Suferinţa pentru Cuvântul Său este doar o durere de creştere. Voi ştiţi că şi copiii de 10-12 ani au dureri. Astfel, copilul vine la mama sa şi-i spune: „Mamă, mă dor mâinile şi picioarele,” dar acelea sunt dureri de creştere, sunt dureri care arată că este în creştere.

Când cineva râde de tine şi spune: „Femeia aceea este o demodată,” sau: „Uită-te la el! Înainte era…” să-ţi aminteşti că acestea sunt dureri de creştere. De aceea sunt bune prigoanele: ele sunt dureri de creştere.

Oh, da! El îngăduie tot timpul răscruci şi joncţiuni. De ce? Ca să ne pregătească pentru lucrarea Sa. Puteţi înţelege? El face aceasta ca să te pregătească, să te facă destoinic pentru lucrarea la care eşti chemat. Acestea sunt durerile tale de creştere. Dar El a făcut acelaşi lucru şi cu Daniel şi cu cei trei tineri evrei care au fost aruncaţi în cuptorul încins. Ce a făcut focul? Le-a ars doar legăturile cu care erau legaţi. Înţelegeţi? Aceasta a fost tot ce le-a făcut: le-a ars legăturile.

Uneori este nevoie să fii trecut prin încercări ca să fie ruptele legăturile lumii de peste tine şi să fii scos de acolo.  S-ar putea ca ele să te scoată mai întâi din crezul tău. Este  ca în cazul unui om care este pe punctul să se înece în râu: mai întâi îl scoţi pe om din apă şi apoi scoţi apa din el. La fel trebuie să facă şi Dumnezeu uneori. Lasă-L să te scoată mai întâi afară, apoi va scoate şi lumea din tine. Primul pas pe care trebuie să-l faci tu este să ieşi afară din lume, iar aceasta îţi provoacă uneori dureri de creştere. Desigur.

Dumnezeu stă pe Cuvântul făgăduit pentru fiecare an. Astfel, anul acesta stă pe Cuvântul făgăduit pentru anul acesta. Dar indiferent ce va fi, eu vreau să fiu în centrul voii Lui, aşa cum au fost şi cei trei tineri.

Vreau să fiu la fel ca Avraam, când a ajuns la acea răscruce şi nu a ştiut ce să facă. Dumnezeu îi spusese: „Eu îţi voi da un fiu!” şi el a aşteptat timp de douăzeci şi cinci de ani împlinirea acestei făgăduinţe, iar când fiul a venit, Dumnezeu i-a zis: „Ia-l pe fiul acesta, prin care ţi-am spus că te voi face părintele multor neamuri, du-l sus pe munte şi omoară-l! Distruge încununarea celor douăzeci şi cinci de ani de aşteptare.”

Avraam nu s-a îngrijorat şi nu a fost deranjat deloc de ceea ce-i cerea Dumnezeu, ci a adunat lemne, le-a pus pe un măgar, şi-a luat fiul şi s-au urcat împreună pe vârful muntelui ca să-l jertfească. A făcut toate acestea pentru că ştia că „îl primise ca înviat din morţi”. De ce aceasta? Pentru că pântecele Sarei fusese mort şi el era steril, deci omeneşte ar fi fost imposibil să-l aibă. El avea o sută de ani, iar ea avea nouăzeci, aşa că acel fiu venise prin Cuvântul făgăduit. Astfel, Avraam ştia că dacă Dumnezeul care îi spusese cu douăzeci şi cinci de ani în urmă că va avea un fiu cu soţia sa, îi cerea acum să-l aducă jertfă, va fi în stare să-l ridice din nou la viaţă şi să i-l dea înapoi. Amin.

Slavă Domnului, fraţilor! Mă simt atât de bine, pentru că ştiu un lucru: „El este în stare să-l ridice din nou!” Noi vom sta în Lumina neîntinată a acestui ceas, iar când va veni clipa, Dumnezeu ne va ridica să fim Lumini strălucitoare împotriva acestei generaţii. Amin. Nu-i de mirare că El a spus că împărăteasa Sudului se va ridica la judecată împreună cu generaţia aceasta şi o va condamna, pentru că ea a venit din cele mai îndepărtate locuri ale pământului ca să audă înţelepciunea lui Solomon, şi iată că aici stă Unul mai mare decât Solomon!

Cum a fost posibil ca regina aceea micuţă şi păgână să vadă Lumina, iar acea generaţie să stea acolo şi să nu-L vadă pe El? Ea a călătorit timp de trei luni prin deşert şi a parcurs sute de mile pe spatele unei cămile, ca să audă înţelepciunea lui Solomon, care era doar o umbră a Celui ce avea să vină…

Pentru că acest nou an este hotărât de Dumnezeu, tu să stai în Cuvântul Lui! Umblă pe unde îţi spune Cuvântul să umbli, aşa cum a făcut întotdeauna sămânţa aleasă în ziua în care a văzut Cuvântul. Ce au făcut ei? Dacă au fost sămânţa aleasă, au păşit în fiecare epocă în acest Cuvânt, pentru că El nu dă greş niciodată. Câţi dintre voi cred că Isus Hristos este Cuvântul?

Ieri am ascultat un program transmis de o anumită denominaţiune, iar domnul H.M.S. Richards a spus că a scris cartea anului. Deşi nu sunt de acord cu învăţătura Adventiştilor de ziua a şaptea, mie îmi place acest bărbat şi nu vreau să-l contrazic. Totuşi nu sunt de aceeaşi părere cu el în ceea ce a spus. Cartea aceea poate fi cartea anului pentru domnul Richards, dar pentru mine cartea anului este Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. Las-o numai să trăiască pentru ce a fost făgăduită să trăiască! Da, domnilor. În fiecare an care va veni şi în fiecare an care a trecut, El este acelaşi Dumnezeu veşnic care trăieşte prin Cuvântul veşnic pe care L-a vorbit, dovedind că fiecare făgăduinţă din El este adevărată.

Astfel, Dumnezeu a făgăduit că va nimici pământul prin apă şi a făcut aceasta în zilele lui Noe. El a făgăduit că va trimite un eliberator şi va scoate Israelul din Egipt, după ce au stat timp de patru sute de ani în robie, şi a făcut întocmai. El i-a jurat lui David că va ridica pe unul din urmaşii săi pe scaunul lui de domnie, acesta fiind Hristos, şi aşa a fost; a făgăduit că îl va trimite pe Ioan Botezătorul înaintea venirii lui Isus Hristos şi aşa a făcut. El a făgăduit că Îl va trimite pe Mesia şi a făcut şi aceasta.

Domnul a vestit că lumea religioasă va intra într-o Confederaţie şi vor forma un sistem, o putere care va fi condusă de fiara care şade pe cele şapte coline, şi vedem că se întâmplă întocmai. El a spus că biserica va fi prigonită şi dată morţii, şi ei au făcut aceasta.

El a spus că se vor ridica reformatorii şi aşa a fost. A spus ce se va întâmpla în fiecare epocă şi a vorbit despre timpul acesta, iar astăzi Îl vedem aici, făcând Cuvântul viu, aşa cum L-a făcut de la început. Cu siguranţă.

Şi când fiecare făgăduinţă va fi împlinită, moartea va fi înghiţită de biruinţă şi va veni Isus. Când ultimul lucru făgăduit va fi confirmat, peste pământ va veni o pace veşnică, un Shalom veşnic.

De ce nu a fost pace când a venit Isus, Domnul păcii? Pentru că nu tot Cuvântul a fost împlinit în timpul acela, ci El Îl împlineşte astăzi. Cuvântul este un gând exprimat. Astfel, Dumnezeu L-a gândit şi L-a exprimat prin profeţii Săi, iar acum trebuie să se împlinească. El ne-a vestit toate aceste lucruri, ca să nu facem nici o greşeală şi să nu bâjbâim prin întuneric când le vedem împlinindu-se.

Acum, El a făgăduit că-L va trimite pe Hristos a doua oară, iar când va face aceasta, când Hristos va veni a doua oară, va fi un Shalom veşnic.

Ascultaţi-mă, prieteni, în timp ce încheiem. Ţineţi minte că Biblia este Fântâna înţelepciunii. Ea nu vine de la un doctor, de la unul cu Ph.D. sau LLD, ci este Cuvântul lui Dumnezeu. În Templu erau sute de doctori în teologie şi totuşi au fost întrecuţi de un Copil de doisprezece ani, pentru că El era Cuvântul. Băieţelul acela nu avea nici o educaţie, însă El era Cuvântul, Lumina vorbită pentru acea zi, Cuvântul manifestat. Trebuia să fie. Nu-i de mirare că ce spunea El se împlinea întocmai, pentru că era Cuvântul. Spuneţi „Amin” dacă înţelegeţi. „Amin.” El era Cuvântul.

Amintiţi-vă că aceasta este Biblia, nu o carte a anului scrisă de nu ştiu cine. „Dumnezeu să fie găsit adevărat, şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi.” (Romani 3.4). Cultele şi religiile au adunat o mulţime de oameni în ele, dar Dumnezeu nu a lucrat niciodată cu asemenea grupuri. Credeţi că dacă Isus ar veni astăzi, s-ar pune de partea metodiştilor, baptiştilor, adventiştilor, martorilor lui Iehova, ştiinţei creştine, prezbiterienilor sau penticostalilor? Nu, domnilor! Cu siguranţă nu ar face aceasta.

Este o problemă personală: este între tine şi Dumnezeu. Nu există doi oameni care să aibă aceiaşi ochi sau aceleaşi degete, ci toţi sunt diferiţi şi Dumnezeu se îngrijeşte de fiecare om în parte, separat. De unde ştii dacă un om este sau nu corect? Du-te înapoi şi vezi dacă este cu Cuvântul. Dacă este cu Cuvântul, Dumnezeu se va îngriji de el, dar dacă nu este cu Cuvântul, se va îngriji altcineva. Înţelegeţi? Aşa este.

Ţineţi minte că Biblia este Fântâna înţelepciunii şi ţine în ea toată nădejdea viitorului. Shalom. Pacea lui Dumnezeu.

Se povesteşte că odată era un băieţel care-şi pierduse tatăl înainte să-l poată vedea. Când avea cam 10-12 ani, el s-a dus la fratele său, John, care era cu câţiva ani mai mare, şi l-a întrebat: „John, tu ţi-l aminteşti pe tata?” „Da.”

„Cum arăta?” „Păi, era un bărbat înalt şi foarte cumsecade. A fost întotdeauna bun cu mama şi s-a purtat frumos cu mine şi cu toată lumea.”

„Aceasta este tot ce ştii despre el, John?”

„Henry, toată lumea spune că seamăn foarte bine cu el,” a răspuns John. „Spune că am acelaşi caracter ca el.”

„Oh, aceasta este bine, este ceea ce vreau să ştiu. Înseamnă că atunci când te văd pe tine, îl văd pe tata.”

Asta este! Când lumea vă vede pe voi, Îl vede pe Isus Hristos în voi, pentru că sunteţi manifestarea Cuvântului Său scris pentru această zi…

Unde Îl vezi tu pe Isus în David? Când Cuvântul S-a manifestat prin el. Cum Îl vezi pe Hristos în Ilie? Îl vezi în carul acela de foc, când a fost luat la cer? Atunci a fost confirmat Cuvântul Său.

Cum Îl vezi în Moise? Isus a fost în Moise. Aşa spune Biblia. Înţelegeţi? Aşa este. El a fost în rugul aprins când era Moise în pustie.

Cum Îl vor cunoaşte oamenii pe Isus Hristos? Când Îl vor vedea în voi, pentru că El a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.” (Ioan 14.12). Înţelegeţi? Aşa vă va cunoaşte lumea şi va şti că sunteţi copiii Lui.

Eu nu spun că penticostalii unitarieni sunt mai buni decât cei cu doi sau trei dumnezei; nu spun că metodiştii sunt mai sus decât baptiştii, nici că baptiştii sudişti iau premiul anului pentru toate bisericile baptiste sau protestante. Am înţeles că ei au cel mai mare număr de membri, dar aceasta nu-i face cu nimic deosebiţi de ceilalţi, pentru că Dumnezeu nu se uită la număr. Păgânii sunt mai numeroşi decât voi toţi şi catolicii vă întrec. Înţelegeţi? Dar Dumnezeu nu se uită la aceasta. Tu eşti cunoscut când Isus Hristos trăieşte în tine, când Viaţa Lui şi Cuvântul făgăduit pentru această zi se reflectă pe Sine însuşi în tine. Înţelegeţi?

Cuvântul care a fost reflectat în Moise nu Se putea reflecta şi în Ilie, pentru că aceea era o altă zi. Cuvântul care se reflecta în Noe, nu putea fi în Moise, pentru că Noe a construit o arcă, în timp ce Moise a condus un popor în libertate, aşa cum fusese făgăduit. Aceeaşi Lumină s-a reflectat şi în unul şi în celălalt, dar a lucrat diferit.

Tot Noul Testament vorbeşte de ceasul acesta; Isus Hristos a vorbit despre ceasul acesta. Cine este în lucrare? Un om? Nicidecum! Este Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, manifestând, reflectând Lumina Cuvântului făgăduit pentru această zi.

Când oamenii văd că trăieşti ca El, când îţi văd caracterul şi conduita faţă de Cuvânt, când văd manifestarea Cuvântului în viaţa ta, Îl văd de fapt pe Isus Hristos în tine. Ei nu trebuie să se uite într-o parte şi să întrebe: „Ce este nou în această învăţătură?” pentru că atunci când te vor vedea, vor şti că este Dumnezeu.

Shalom! Pacea lui Dumnezeu să fie peste voi! Shalom ţie, când vezi şi crezi Cuvântul lui Dumnezeu confirmat în întregime pentru această epocă! Păşiţi aşa în noul an!  Puneţi-L pe El înaintea voastră, aşa cum a spus David: „Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei: când este El la dreapta mea, nu mă clatin.” (Psalmul 16.8).

Ce contează dacă vei sta faţă în faţă cu moartea? Dumnezeu a promis că te va ridica. Ce contează dacă vei fi ucis într-un accident? Tu ai Viaţă veşnică! Se poate întâmpla orice, fiindcă nu este nimic să ne poată despărţi de dragostea lui Dumnezeu care este în Hristos Isus. Foametea, primejdiile, lipsurile, nimic nu ne va putea despărţi de dragostea lui Dumnezeu care este în Hristos Isus, Domnul nostru. El este Cuvântul. Shalom!

Haideţi să ne plecăm capetele. Staţi toţi cu capetele plecate, doar un moment. Pacea lui Dumnezeu.

……………………………………………………………………………………………………

… Cum a fost în zilele lui Noe, când oamenii mâncau, beau, se căsătoreau, ca în Reno, Nevada, şi în toată lumea unde sunt acele locuri cu lumină roşie, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului.

Cum a fost în zilele Sodomei, când Dumnezeu S-a manifestat în chipul unui Bărbat pe care Avraam L-a numit „Elohim”, adică „Cel ce există prin Sine însuşi,” şi a stat la masă, a mâncat carne şi pâine şi a băut lapte, apoi i-a spus lui Avraam ce gândea soţia sa Sara, care se afla în cortul de la spatele Lui, aşa va fi şi la venirea Fiului omului. El a spus: „Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea…” pentru că „…Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” (Ioan 14.19;Matei 28.20).

Iudeii se întorc în patria lor şi vedem cum se împlinesc sub ochii noştri o mulţime de lucruri care ne-au fost vestite. Ce este aceasta? Nu pot să vă spun totul, dar Cuvântul S-a manifestat. Ce credeţi că au făcut evreii când au văzut manifestarea Cuvântului făgăduit? S-au pregătit de plecare.

Prietene, dacă eşti pregătit, începe anul acesta în mod corect. Începe-l cu mâna ta în mâna Lui şi cu Cuvântul lui Dumnezeu în inimă. Spune: „Doamne Isuse, nu ştiu care parte din Simfonie vrei s-o cânt, dar când va veni acea cotitură şi voi fi prigonit, batjocorit şi luat în râs, voi lua poziţie tot pentru Tine, pentru ca Simfonia Ta să nu fie încurcată din cauza mea. Orice ar fi, eu voi sta drept pe Cuvântul Tău. Voi sta pe El chiar şi când moartea va bate la uşă, fiindcă şi aceasta face parte din Simfonie; şi eu ştiu că aşa cum va bate moartea la uşă, într-o zi va bate şi învierea, iar atunci mă vei ridica din nou. Totul este parte din Simfonia Ta, de aceea Te rog să mă laşi să fac şi eu parte din ea astăzi.”

Câţi dintre voi doresc să facă legământ cu El şi să spună: „Frate Branham, începând de anul acesta, începând cu această adunare, Îi promit lui Dumnezeu că iau poziţie pentru El, că voi sta pe Cuvântul Lui făgăduit şi că voi trăi aşa cum îmi cere El: în ascultare şi în umilinţă, astfel încât să-mi ia viaţa şi s-o pună în marea Sa Simfonie, ca să fiu unul din cei pe care îi va ridica în zilele din urmă. Aminteşte-mă în rugăciune, pentru că îmi ridic mâna, dar nu o fac pentru tine, ci pentru Dumnezeu.” 

Dumnezeu să vă binecuvânteze oriunde v-aţi afla. Şi mâna mea este ridicată spre El.

Doamne, ia-mă Tu. Doamne Dumnezeule, nu lăsa ca mintea să mă oprească vreodată pentru un dolar în plus, pentru moda lumii sau pentru că cineva mă bate pe umăr   şi-mi spune: „Oh, frate Branham, aceasta este…” cum s-a întâmplat cu Iuda. Nu, Dumnezeule! Nu îngădui să se întâmple vreodată aşa ceva, pentru că doresc să urmez calea celor dispreţuiţi ai Domnului, chiar dacă sunt puţini. Voi fi un frate pentru toţi oamenii, îi voi iubi din toată inima şi voi face tot ce-mi stă în putinţă ca să-i ajut, dar nu mă lăsa niciodată, Doamne, să mă abat de la acest Cuvânt. Vreau să mă ridic şi eu în acea zi din urmă, fiindcă ştiu că numai cei care sunt incluşi în această mare Simfonie, aşa cum am încercat să explic în dimineaţa aceasta, vor veni la marea înviere care va avea loc la sfârşitul părţii muzicale, iar îngerii vor ovaţiona, în timp ce sfinţii vor mărşălui biruitori. Ei sunt cei care au participat la această parte a dramei care se joacă chiar acum, Doamne.

Noi ştim că într-o dramă actorii îşi schimbă măştile şi trec de la un rol la altul. Aceasta ai făcut şi Tu, Doamne. Ai venit din Duhul, Dumnezeule, Mare IaHVeH, şi Ţi-ai pus masca unei fiinţe umane, schimbând ritmul muzicii. Ţi-ai pregătit un cort, ai venit jos şi din Dumnezeu ai devenit Om, ca să mori şi să răscumperi omul. Da, Tu Ţi-ai schimbat masca. Apoi Ţi-ai schimbat-o din nou şi Te-ai travestit în oamenii care cred şi se comportă conform Cuvântului pe care L-ai scris. Binecuvântaţi sunt ochii care văd aceasta; binecuvântate sunt inimile care primesc aceasta şi binecuvântate sunt urechile care aud aceasta, pentru că atunci când Simfonia ajunge la încheiere, va fi o înviere. Dumnezeule, ajută-ne pe toţi să fim acolo.

Binecuvântează acest grup mic. Tată, noi ştim că această bandă va merge în toată lumea, iar aici, în Phoenix, se află un grup mic, o audienţă amabilă. Oh, Dumnezeule, de cincisprezece ani predic puternic şi cert, dar Tu ştii că motivul este dragostea. Dragostea adevărată înseamnă să pedepseşti şi să cerţi. Dragostea înseamnă disciplină. Oh, Dumnezeule, în săptămâna aceasta aş vrea să ne disciplinezi Tu, prin Cuvântul Tău. Îngăduie-ne să vedem puterea Ta ridicând băţul, iar ochii orbilor să fie deschişi şi marele Duh Sfânt să vină vizibil în audienţă. Îngăduie ca fiecare biserică şi fiecare predicator să fie puşi pe foc, iar Convenţia oamenilor de afaceri care vine, să pună pe foc, pentru Dumnezeu, inima fiecărui om de afaceri din acest oraş. Fă aceasta, Doamne. Noi nu ştim ce să facem în această privinţă, dar cerem şi credem că aşa va fi, pentru că încredinţăm totul în mâna Ta, în Numele lui Isus Hristos, Domnul nostru.

Acum, haideţi să stăm în picioare. Eu am o vorbire greoaie şi pronunţ cuvintele greşit, dar voi spune aceasta pentru că mă simt împins s-o fac. Câţi dintre voi aţi înţeles ce am vrut să spun prin „Simfonia lui Dumnezeu”? Ridicaţi mâinile. Mulţumesc. Bine. Credeţi că este o simfonie? Înţelegeţi? Eu nu cunosc termenii muzicali, de aceea, dacă este printre noi vreun muzician îl rog să mă ierte pentru vocabularul sărac pe care îl am. Ce pot spune este că trebuie să intri în ritmul acelei melodii ca s-o poţi înţelege. Acesta este singurul mod de a-L înţelege vreodată pe Dumnezeu: să intri în ritmul acesta.

„Cum voi putea face aceasta, frate Branham? Eu sunt la fel de corect şi dacă sunt metodist, baptist sau penticostal.” Nu acesta este ritmul; Ritmul este Dumnezeu. Dumnezeu este Cuvântul şi Cuvântul este Dumnezeu. Ritmul lui Dumnezeu este să fii ascultător Cuvântului şi să-ţi ocupi locul., iar când El merge jos, jos, jos, sau oricum va merge, tu vei cunoaşte toate aceste joncţiuni sau schimbări.

Uneori vei spune: „Oh, dureri de inimă şi încercări…” Oare nu a spus Dumnezeu că „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.”? (Romani 8.28). „…toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, în timp ce Eu Îmi cânt Simfonia.” Apoi vezi că eşti doborât, trântit la pământ, prigonit şi batjocorit. Ţineţi minte că de aceasta aveţi parte pe această Cale. Dacă nu este aşa, înseamnă că simfonia este în afara tonului corect.

Marele Compozitor ştie exact ce este aceasta. El te-a cunoscut de la început şi ţi-a pus numele în Cartea Vieţii Mielului încă înainte de întemeierea lumii. Crezi aceasta? El ştie ce trebuie să faci şi indiferent cât de jos merge şi cât de întunecat pare totul, trebuie să mergi în felul acesta.

Dacă te duce până în întunecimile morţii, aminteşte-ţi că El a zis: „Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.” (Ioan 11.25).

Prieteni, când marele Dirijor vine şi bate tactul cu acest băţ, nu va mai fi timp. Când Îngerul din Apocalipsa 10 va pune un picior pe pământ şi unul pe mare, având curcubeul în jurul capului, va jura că nu mai este timp. Când va veni timpul acela, te vei ridica din morţi şi în timp ce ceilalţi vor zăcea acolo, tu vei intra.

Stai în Simfonie! Stai în Cuvântul lui Dumnezeu! Indiferent cât este de greu, stai cu El; stai acolo unde bate Dumnezeu ritmul! Uneori, El face ca necazurile să-ţi rupă legăturile şi să te elibereze. Da, El face aceasta. Poate zici: „Nu ştiu ce să fac în situaţia aceasta!” dar El ştie, aşa că ce contează? Tu interpretează-ţi doar partea ta, pentru că El te ţine în mâna Sa şi te călăuzeşte.

Ţineţi minte că totul se face printr-un semn. Noi vedem în ce timp trăim, după semnul pe care l-am primit; aşa ştim ce face Simfonia astăzi. Este un timp al separării, un timp în care Lumina se desparte de întuneric. Haideţi să spunem aceasta împreună, pentru că simt că trebuie s-o facem. (Fratele Branham şi adunarea spun: „Separă Lumina de întuneric!”) Să o spunem încă o dată: „Separă Lumina de întuneric!”

Aceasta este simfonia lui Dumnezeu. El a arătat-o în ceruri; a arătat-o pe perete şi a arătat-o Personal. A făgăduit aceasta în Cuvânt, şi noi am văzut totul confirmat. El separă grâul de pleavă; El separă Lumina de întuneric. Îl credeţi din toată inima? Atunci haideţi să cântăm în ritmul Simfoniei Lui.

Aş vrea să le spun ceva şi păstorilor. Domnul să vă binecuvânteze, fraţilor. Vă mulţumesc pentru că v-aţi adus adunările aici. Poate sunteţi metodişti, baptişti, prezbiterieni, dar aţi observat că vă vorbesc la fel ca penticostalilor. S-ar putea să ajung să am o neînţelegere cu un om, dar îl iubesc oricum, pentru că dacă m-aş contrazice cu el doar de dragul de a mă contrazice, aş fi un făţarnic şi nu aş avea dreptul să stau aici. Dar dacă mă contrazic cu el pentru că îl iubesc, îl înţeleg şi sunt în părtăşie cu el, indiferent ce s-ar întâmpla, ar rămâne tot fratele meu scump. Aş fi oricum de partea lui. Aşa este. Dacă nu am aceasta în inima mea, atunci Dumnezeu să mă ia de la acest amvon, pentru că nu sunt potrivit pentru această slujbă. Vă spun aceasta din dragoste şi pentru că am văzut ceva care vine, iar El nu m-a lăsat niciodată să greşesc, pentru că a fost întotdeauna Cuvântul Lui. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Haideţi să ne plecăm capetele pentru un moment şi să cântăm această cântare veche: „Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc.” Poate ne va da pianistul un ton.  În ordine, pentru că putem cânta şi fără acompaniament.  Plecaţi-vă capetele:

Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc,

Pentru că El m-a iubit întâi

Şi mi-a răscumpărat salvarea

Pe lemnul de la Calvar.”

Domnul să vă binecuvânteze. Cred că s-au oprit benzile. Amin.

– Amin –

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *