Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMSETEA

Va urma
19/09/1965, seara - Tucson, AZ

Bună seara, prieteni. Este un mare privilegiu pentru mine, să fiu din nou aici în această seară, alături de fratele Mack şi colaboratorii săi, cu creştinii de la diferite biserici şi cu fratele Lee Vayle.

Tocmai ne-am întâlnit cu un frate care era prieten bun cu fratele F.F. Bosworth şi care ne-a spus că fratele s-a dus la Domnul. Eu nu ştiam aceasta, iar când am aflat, am spus: „Mă simt de parcă l-am întâlnit pe Elisei, care turna apă pe mâinile lui Ilie.” Eram plecat în străinătate, atunci când fratele Bosworth  s-a dus să-L întâlnească pe Domnul, de aceea nu am ştiut nimic despre aceasta.

Acum aş vrea să-i salut pe cei care sunt conectaţi la reţeaua telefonică, începând din California până la New York, pe cei din Chicago, Texas şi din alte părţi ale ţării. Acest sistem care ne conectează la reţeaua telefonică este o mare binecuvântare pentru noi, iar fratele Pearry Green mi-a spus că au apărut nişte piese pe care le poţi pune la televizor şi astfel poţi să ai şi imagine, nu numai sonor.

Soră Mack, mă bucur să văd că eşti bine şi că te afli în seara aceasta la orgă. Îi văd şi pe mulţi din prietenii mei de la Sierra Vista, şi pe fratele Borders, adică pe fratele Roberson din Indiana şi pe mulţi alţii.

Vreau să le spun celor din Tabernacolul din Jeffersonville, că, dacă văd bine, s-ar părea că jumătate din ei sunt aici.

Fratele Koontz m-a sunat şi mi-a spus ceva despre o boală, de aceea vreau să-ţi spun, fr. Koontz, că mă voi ruga pentru tine. Ai credinţă şi nu-ţi face probleme, căci totul va fi bine.

Dacă fratele Blair din Texas ne ascultă în seara aceasta, vreau să-i spun şi lui ceva. Deci, frate Blair, să ţii minte un lucru: Dumnezeul care te-a ajutat prima dată, o poate face şi a doua oară, iar noi credem că o va face. Nu asculta cu niciun chip minciunile Satanei, ci adu-ţi aminte că Dumnezeu este Dumnezeu şi că El rămâne acelaşi ieri, azi şi în veci. Noi îl iubim, credem în El şi ne rugăm pentru tine.

Vreau să le spun fraţilor noştri din California, fratelui Mercier, fraţilor din Arizona, celor din Phoenix, fratelui Williams, celor din Georgia şi tuturor celorlalţi, care sunt conectaţi în legătură directă cu noi, că le suntem recunoscători pentru că sunt de partea noastră. Domnul să vă binecuvânteze.

Am sentimentul că sunt primit cu bucurie în această biserică frumoasă, Adunarea lui Dumnezeu, de aici, de pe Grantwoy, unde este păstor bunul meu prieten, fratele Mack.

Dumnezeu l-a binecuvântat în mod deosebit pe fratele Mack. Îmi amintesc că odată, în timp ce mergeam călare pe o cărare din Canada, Duhul Sfânt mi-a spus să descalec şi să mă rog pentru el, deoarece era grav bolnav, iar Domnul l-a vindecat. Sunt foarte recunoscător pentru aceasta şi pentru că am avut posibilitatea de a veni aici, ca să slujim împreună Domnului.

Un bărbat care stătea pe platformă, în spatele meu, mi-a zis: „Nu cred că mă mai cunoaşteţi, dar m-aţi luat odată cu maşina când făceam autostopul la Detroit.”

„Păi”, am răspuns eu, „de obicei încerc să dau o mână de ajutor, dacă pot, celor ce sunt în nevoi.” Şi vreau să spun că în seara aceasta, suntem cu toţii în nevoie şi ne rugăm ca Dumnezeu să ne dea o mână de ajutor, de binecuvântări, de har şi de îndurare.

De obicei, eu vorbesc mult, dar de data aceasta, am să încerc să fiu mai scurt.

Tocmai au dat telefon cei din Ohio, doamna Dauch şi grupul de acolo, fratele McKinney şi fratele Brown. Vă transmitem şi vouă salutări. La New York este târziu, cred că este ora unsprezece sau doisprezece, dar bisericile de acolo au aşteptat până la ora aceasta începerea serviciului. Noi suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru toţi aceşti prieteni minunaţi de pretutindeni.

Înainte de a deschide Cuvântul, haideţi să vorbim un moment cu Autorul, în timp ce stăm cu capetele plecate.

Iubitul nostru Tată ceresc, inimile noastre sunt pline de bucurie pentru că avem harul de a fi vii în seara aceasta, şi de a fi adunaţi împreună cu poporul Tău, popor care credem că vom trăi veşnic. Noi avem viaţa veşnică, pentru că Tu L-ai dat pe singurul Tău Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.

În călătoria Lui pe pământ, El ne-a învăţat, spunând: „Cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă,” (Ioan 5.24) şi noi credem că acest lucru ne aparţine, pentru că am crezut în singurul Fiu al lui Dumnezeu.

O, cum Îţi mulţumim prin acest Mântuitor minunat! Rugămintea mea din această seară este ca prezenţa Sa binecuvântată să deschidă inimile şi minţile noastre, în timp ce vom vorbi din Cuvântul Lui şi despre El. Doamne, lasă ca Duhul Sfânt să pătrundă în fiecare inimă din această ţară, peste tot unde oamenii sunt adunaţi ca să asculte Cuvântul Tău.

Binecuvântează predicatorii care sunt la amvon. Te rugăm, Tată, să binecuvântezi şi biserica Grantwoy Assembly, păstorul ei, soţia şi copiii acestuia, diaconii, bătrânii şi pe toţi ceilalţi, şi ajută-ne, Tată, să lucrăm împreună pentru Împărăţia lui Dumnezeu, cât timp mai avem suficientă Lumină să vedem unde ne adunăm, pentru că vine ceasul când nimeni nu va mai putea lucra.

Tată, acum când avem harul de a răscumpăra timpul, ajută-ne s-o facem din plin.

Vindecă-i pe bolnavii şi neputincioşii din întreaga ţară şi îngăduie ca în această seară, prezenţa lui Dumnezeu să fie simţită în fiecare colţ al naţiunii.

Ne dăm seama că judecata bate la uşă, deoarece vedem tot felul de catastrofe care zguduie naţiunea şi omenirea întreagă. Da, noi putem vedea cum astăzi se repetă marile evenimente istorice din zilele judecăţilor biblice.

Astfel, vedem cu ochii noştri cum se împlineşte prorocia care spune: „Cum era în zilele lui Noe, aşa va fi  şi la venirea Fiului omului.” şi: „Cum era în zilele lui Lot, aşa va fi şi la venirea Fiului omului.” (Luca 17.26,28).

Inimile oamenilor slăbesc, nu mai ştiu încotro să apuce, iar între naţiuni se iscă tot felul de conflicte. O, Dumnezeule, noi ştim că trăim cu adevărat în timpul sfârşitului.

Ajută-ne, Doamne, să ducem mesajul în fiecare colţişor, la fiecare copil pe care Tu l-ai hotărât pentru viaţă. Ascultă-ne rugăciunea, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus. Amin.  Doamne, binecuvântează acum citirea Cuvântului Tău.

Ştiu că multora dintre voi le place să urmărească în Biblie atunci când păstorul sau un predicator citeşte Cuvântul sfânt. În seara aceasta, aş vrea să citesc câteva versete din Psalmul 42, după care vom vorbi puţin despre el, deoarece mi-am notat câteva versete din Scriptură, la care aş vrea să fac referire. Până deschideţi Bibliile, am să vă mai spun ceva.

Mulţi oameni întreabă: „Psalmii sunt inspiraţi?” Sigur că da. Tot ce este scris în Biblie este inspirat, fie că este vorba de istorie sau de orice altceva. De altfel, Isus a spus: „Nu aţi citit ce a spus David în Psalmi?

Desigur, psalmii sunt cântece, iar dacă sunt inspirate de Dumnezeu – şi eu cred că sunt, – şi dacă sunt profetice, nădăjduiesc să fiu în viaţă atunci când se va împlini ceea ce spune acest cântec:

Va fi o întâlnire în văzduh,

Ce minunat va fi în curând!

Vă voi întâlni şi vă voi saluta,

În căminul de dincolo de cer.

Un cântec nemaiauzit de urechi muritoare,

Va fi minunat, vă spun!

Chiar Fiul lui Dumnezeu va fi Călăuza,

La întâlnirea din văzduh.

O, eu vreau să fiu acolo, atunci!

Şi acum, Psalmul 42.1-3:

Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!

Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu; când mă voi duce şi mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu?

Cu lacrămi mă hrănesc zi şi noapte, când mi se zice fără încetare: „Unde este Dumnezeul tău?

Cred că atunci când a scris acest Psalm, David avea necazuri. Adevărul este că de multe ori, este nevoie de necazuri ca să scoţi dintr-un om tot ce are mai bun. Şi eu cred că atunci când ajungea în necazuri, David începea să se gândească profund la Domnul şi la ceea ce se întâmpla.

Uneori, Dumnezeu ne duce în unghere strâmte, de unde trebuie să privim în sus. Alteori, trebuie să zăcem într-un spital, sau undeva, pe pat, ca să putem privi în sus, ca să vedem de unde vin marile binecuvântări ale lui Dumnezeu.

Subiectul despre care vreau să vorbesc în seara aceasta, porneşte de la un cuvânt luat din versetul 2: „Setea”.

Îmi amintesc că odată am mai vorbit o predică intitulată: „Însetând după viaţă”. Subiectul ei l-am luat tot din Psalmi, când David spunea: „Fiindcă bunătatea Ta preţuieşte mai mult decât viaţa…” (Psalmul 63.3).

Eu am căutat cuvântul „sete” în dicţionar ca să văd ce înseamnă, şi iată ce spune dicţionarul Webster: „o dorinţă dureroasă”. Vedeţi? Îţi doreşti ceva atât de mult, încât devine dureros.

Adevărul este că nu este ceva neobişnuit să îţi fie sete, deoarece setea este ceva firesc. Dumnezeu ne-a dat această dorinţă pentru ceva.

Tot El ne-a dat şi un „turn de control”, ceva din interiorul nostru, care controlează toate aceste dorinţe. Dumnezeu a pus în inima omului acest „turn” de control, pentru a-l avertiza cu privire la dorinţele care îi sunt necesare.

Există două feluri diferite de sete: una fizică şi una duhovnicească. Aş vrea să mai citesc o dată ce a spus David:

Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu…

Vedeţi? Nu după ceva istoric, nici după ceva care s-a întâmplat acum câţiva ani, sau după vreun basm spus de cineva, ci „după Dumnezeul cel viu”, deci după un Dumnezeu veşnic prezent. Sufletul lui înseta tocmai după acel Dumnezeu viu, nu după unul istoric.

Acum, noi aflăm că Dumnezeu ne dă acel „turn de control” pentru a şti de ce avem nevoie, pentru că El ne îndrumă. Astfel, senzaţia de sete ajunge la „turnul de control”, iar acesta îţi spune de ce ai nevoie, duhovniceşte vorbind.

Există un „turn de control” al trupului, care îţi comunică nevoile organismului tău, care îţi transmite senzaţia de sete, şi există un „turn de control” al sufletului, care îţi comunică nevoile duhovniceşti. Este ceva din duhul tău, prin care poţi spune de ce fel de viaţă eşti controlat. Astfel, când vezi care îţi sunt dorinţele, poţi să spui ce anume din tine le generează. Tu însetezi după ceva, şi după natura setei pe care o simţi, poţi spune ce reprezintă această dorinţă. Nădăjduiesc că puteţi înţelege ceea ce vreau să spun.

Deci, există un „turn de control” pentru suflet şi unul pentru trup, şi acesta avertizează privitor la nevoile dintre ele.

De exemplu, carnea însetează să satisfacă dorinţele trupului, în timp ce duhul însetează după dorinţele sufletului, de multe ori, luptând unul împotriva celuilalt.

Astăzi, marea problemă constă în faptul că prea mulţi oameni vor să trăiască între cele două feluri de dorinţe, râvnind atât după lucrurile de pe pământ, cât şi după cele din ceruri.

Pavel descrie această stare în Romani 7.21:

…când vreau să fac binele, răul este lipit de mine.

Fraţi creştini, aţi observat vreodată că atunci când încercaţi să faceţi un lucru bun, Diavolul vă ţine cu ambele mâini şi vă tulbură? Aici aş vrea să vă spun ceva, pentru ca toţi creştinii să ştie: Atunci când începeţi un lucru şi vedeţi că tot timpul este ceva care vă tulbură, faceţi-l totuşi, deoarece acela este Diavolul care încearcă să vă împiedice ca să faceţi binele.

De multe ori întâlnesc oameni care se intimidează foarte uşor. Astfel, ei încep să facă ceva, dar când văd că li se pun piedici în cale, spun: „Poate că nu era voia Domnului să procedez aşa!” Vedeţi? Nu-l lăsaţi pe Diavolul să vă mintă cu aceasta. Voi trebuie să ştiţi de la început, dacă este sau nu voia Domnului să faceţi acel lucru, iar dacă vreţi să ştiţi aceasta, uitaţi-vă în Biblie, deoarece ceea ce vă pune în rânduială este Cuvântul lui Dumnezeu. Deci, dacă vezi că în Cuvântul lui Dumnezeu scrie să faci acel lucru, fă-l!

De exemplu, în legătură cu botezul Duhului Sfânt, eu întâlnesc adesea oameni care spun: „Ei bine, eu am căutat Duhul Sfânt, dar nu am putut să-L primesc, de aceea cred că nu este pentru mine. De câte ori vreau să fac ceva, mă îmbolnăvesc. Dacă încerc să stau treaz toată noaptea, mi-e atât de somn încât nu mai pot nici măcar să mă ridic în picioare.”

Ţineţi însă minte: Acesta este Diavolul, deoarece voia lui Dumnezeu este ca voi să aveţi Duhul Sfânt, căci El este dat pentru toţi aceia care-L doresc.

De multe ori, când aveţi nevoie de vindecare divină, şi se face rugăciune pentru voi în adunare, a doua zi veţi constata că Diavolul vă face să vă simţiţi de două ori mai rău decât cu o zi înainte. Ţineţi însă minte: acesta este numai Diavolul care încearcă să vă ţină departe de binecuvântarea pe care v-a dat-o Dumnezeu. Înţelegeţi? Nu ascultaţi de el, ci mergeţi întotdeauna numai înainte.

De curând, am avut şi eu o astfel de experienţă, când mă aflam în călătorie spre Africa. Dacă vreodată Diavolul a încercat să mă împingă unde voia el, atunci acest lucru s-a întâmplat când mă pregăteam să plec în Africa.

Pot să spun că acolo am avut una din cele mai frumoase adunări şi am trăit cele mai minunate clipe de când merg în străinătate. Domnul ne-a binecuvântat în mod deosebit în puţinul timp cât am stat acolo, şi, în plus, am participat şi la o expediţie de vânătoare.

Acum priviţi. Eu m-am gândit tot timpul că bisericile de acolo nu mă doresc, deoarece am primit o scrisoare de la cineva care îmi spunea că nu am ce căuta acolo pentru că ei toţi nu mă doresc. Mai târziu, am aflat că acea scrisoare, care era scrisă pe hârtie cu antet (inscripţie tipărită în partea de sus a unei hârtii, conţinând numele şi adresa unei instituţii) de la o organizaţie, şi în care era scris: „Noi nu te vrem!” nu se referea la o biserică, ci la familia acelui om. Vedeţi? El se referea la el şi la familia lui, aşa că atunci când am mers acolo, am găsit un câmp de lucru minunat şi primitor.

Vedeţi? Pavel a spus: „Când vreau să fac binele, răul este lipit de mine.

Dacă de exemplu, în seara aceasta s-ar întoarce la Domnul un tânăr şi ar veni la altar în acest Tabernacol, sau oriunde în altă parte, să ţineţi minte că mâine, mama lui va fi mai furioasă ca oricând, tatăl lui va fi supărat pe el, iar colegii l-ar lua în râs. Da, totul va merge rău, pentru că Satan va încerca să-l întoarcă din drum, va face totul ca să-l poată abate de pe cale.

Haideţi să ne întoarcem acum la „sete” şi să vedem dacă ea este un lucru natural. Eu am întâlnit oameni care mi-au spus: „Eu n-am făcut niciodată aceasta, şi cred că dorinţa de a fi creştin este numai pentru unii oameni.”

O, nu! Nu este adevărat. De fapt, setea este în strânsă legătură cu fiecare fiinţă omenească. Astfel, la început, când strămoşii noştri au venit în această ţară, i-au găsit aici pe indieni, care deşi erau păgâni, se închinau la soare, sau la altceva. Vedeţi? Din moment ce sunt oameni, în ei există o sete naturală, care strigă după Dumnezeu.

Nu demult, am găsit în jungla din Beira, Mozambic, un orăşel cu vreo trei mii de oameni, situat la 480 de mile (800 de km), de cea mai apropiată civilizaţie. Am găsit băştinaşi care n-au văzut niciodată un om alb.

Într-un copac, am văzut o fată care nu avea haine pe ea (foarte puţini dintre ei se acoperă). Urmăream un leu, când am auzit ceva ca un ţipăt omenesc. Tânăra băştinaşă se căţărase într-un copac şi ţinea la piept un copilaş. Aceasta este singura lor modalitate de a se apăra de lei, de leoparzi şi de alte animale de pradă: să se urce în copaci. Fata m-a văzut şi şi-a dat seama că sunt om, dar s-a speriat foarte tare, pentru că nu mai văzuse niciodată un om alb.

Totuşi, chiar şi aceşti oameni primitivi se închină. Ei au luat un fel de făină (pe care o mănâncă ei) şi au turnat-o pe o frunză, după care au început să bată din palme şi să cheme un duh (cum sunt sfinţii-patroni la catolici), ca să-i apere de atacul acelui leu.

Vedeţi, este ceva natural. Deci nu este ceva neobişnuit să însetezi după Dumnezeu, ci este foarte firesc. Adevărul este că noi toţi ar trebui să facem aceasta, deoarece pentru aşa ceva ne-a făcut Dumnezeu. Cei care se închină lui Dumnezeu, nu sunt cu nimic superiori celorlalţi oameni, ci, dimpotrivă, sunt oameni obişnuiţi, deoarece noi toţi ar trebui să facem aceasta.

Unii spun: „Am văzut oameni care aveau o viaţă atât de predată, încât erau mereu pe acoperişul casei, lăudându-L pe Dumnezeu. O, aş vrea să fiu şi eu ca ei!” Tu simţi aceasta din cauza setei din tine, deoarece este ceva firesc ca orice om să înseteze după Dumnezeu.

Haideţi să privim mai întâi spre nevoile naturale. Vom lua de exemplu, nevoia de apă, setea, despre care a vorbit şi David în textul citit din Psalm. Atunci când simţim senzaţia de sete, înseamnă că organismul are nevoie de apă, iar dacă nu rezolvi această necesitate, vei muri, te vei deshidrata. Desigur. Dacă nu găseşti apă, ca să potoleşti setea trupului tău, nu vei mai trăi, ci, în scurt timp, vei muri. Oamenii rezistă să trăiască mai mult timp fără mâncare decât fără apă. Astfel, poţi să posteşti patruzeci de zile (Isus a făcut-o), timp în care să nu mănânci nimic, dar nu este posibil să rezişti atâta fără apă, deoarece te-ai usca pur şi simplu şi ai muri. Acesta este motivul pentru care trebuie să bei.

Tu ai senzaţia de sete, pentru a şti că organismul are nevoie de ceva care să-l menţină în viaţă. Şi, pentru a rămâne în viaţă, aveţi nevoie de apă. Adevărul este că peste 80% din voi, reprezintă apa şi hidrocarburile, iar ca să puteţi trăi, aveţi nevoie de amândouă. Neglijarea acestor necesităţi aduce cu sine, moartea.

Setea este şi o „alarmă”, un ceas deşteptător, iar sufletul porneşte acest ceas deşteptător, o mică alarmă în interiorul tău, care îţi spune că moartea stă la pândă şi dacă nu bei repede apă, vei muri. El sună din ce în ce mai tare, iar dacă nu-l vei lua în seamă, vei muri.

David a descris această sete, prin cuvintele: „Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!” (Psalmul 42.1).

Eu m-am gândit adesea la aceste cuvinte ale lui David, care arată că era un om al pădurii, un vânător, şi probabil vâna cerbi. Nu ştiu dacă aţi văzut vreodată cum hăituiesc câinii sălbatici un cerb. De obicei, ei au colţii la fel ca şi coioţii. Un astfel de câine poate să apuce un cerb de locul din spatele urechii şi să-l răsucească, după care îi sfâşie gâtul, omorându-l.

Totuşi, aşa cum am văzut şi în Africa, uneori, câinii sălbatici nu reuşesc să-l apuce pe cerb de gât, și atunci, cerbul, care este destul de puternic şi de rapid, reuşeşte să se scape de câini şi să fugă. Cerbul este mult mai rapid decât câinele şi nu poate fi prins de acesta decât dacă nu-l observă, sau dacă vântul bate dinspre el spre câine şi astfel nu-l simte.

Uneori, dacă cerbul este foarte rapid, poate să scape chiar dacă este prins de câine, scuturându-l jos. Dar atunci când este aruncat într-o parte, câinele are gura plină cu carne. Uneori, se întâmplă să-l apuce de gât, chiar lângă vena jugulară şi apoi să-l scape. Scuturându-l, cerbul lasă o bucată de carne în gura câinelui şi atunci începe să curgă sângele, aşa că, câinele îl va urmări mergând după urma de sânge. Cum viaţa trupului este în sânge, odată cu sângele se scurge şi viaţa, aşa că cerbul devine tot mai slab.

Dacă reuşeşte să găsească apă, cerbul este ca şi salvat, deoarece apa conţine în ea ceva care opreşte sângerarea. Dar dacă nu găseşte apă să se răcorească, sângele va curge tot mai tare, pentru că din cauza alergării, inima va pompa cu mai multă putere sângele.

Astfel, cuvintele lui David au o foarte mare însemnătate: „Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!” Cerbul acela ştie că dacă nu găseşte apă, este pierdut; ştie că va muri.

Eu am urmărit adesea un cerb rănit şi am văzut că atunci când ajunge la un pârâu, trece, bea puţină apă şi apoi aleargă peste deal, urmând cursul apei. Cât timp va alerga în felul acesta, tu nu ai nicio şansă să-l ajungi, dar dacă părăseşte cursul apei şi nu mai dă peste un alt izvor, îl prinzi imediat. Cerbul ştie aceasta, de aceea stă în apropierea apei, pentru ca în caz de ceva, să ajungă repede la ea.

David spunea: „aşa însetează sufletul meu după Tine, Dumnezeule – ca cerbul după izvoarele de apă. O, dacă nu Te găsesc, voi muri, Doamne, pentru că nu pot merge mai departe fără Tine.”

Şi eu vă spun: Atunci când un bărbat sau o femeie, un băiat sau o fată, simte o astfel de sete după Dumnezeu, va găsi cu siguranţă ceva. Înţelegeţi?

Dar dacă ajungi la jumătatea drumului şi spui: „Păi, am să îngenunchez şi voi vedea ce va face Domnul!”, înseamnă că nu ţi-e sete cu adevărat. Tu ai nevoie de o sete între viaţă şi moarte, căci numai atunci se va întâmpla ceva.

Noi aflăm că cerbul are simţul mirosului foarte dezvoltat şi acesta porneşte o alarmă în interiorul lui, atunci când duşmanul este pe aproape. Vedeţi? Acest animal este înzestrat cu un simţ care să-l apare. El are înăuntru o alarmă care-i atinge nasul atunci când duşmanul este pe aproape. Astfel, dacă bate vântul dinspre tine, el simte pericolul, ştie că eşti acolo şi se îndepărtează.

Uneori, adulmecând aerul, el ştie că eşti acolo, deoarece poate depista orice pericol chiar de la o distanţă de o jumătate de milă (aproximativ 800m). El poate să vă simtă pentru că aşa a fost făcut, pentru că este un cerb, iar acel simţ este doar unul din simţurile pe care i le-a dat Dumnezeu ca să poată supravieţui pericolelor care-l înconjoară.

Gândindu-mă la aceasta, eu l-am comparat pe cerb cu omul care însetează după Dumnezeu. Odată ce este născut din Duhul lui Dumnezeu şi primeşte botezul Duhului, un copil al lui Dumnezeu simte când se apropie duşmanul. Uitaţi-vă la un om care citeşte Scriptura şi care este umplut cu Duhul Sfânt. Dacă cineva încearcă să-i strecoare ceva contrar Scripturii (fratele Branham pocneşte din degete), el va simţi imediat aceasta; va vedea că ceva nu este în ordine. Când ajunge să aibă acel simţ, menirea lui este să-i protejeze viaţa.

Frate, tu nu trebuie să te iei niciodată după ceva dacă nu corespunde exact Cuvântului lui Dumnezeu, ci trebuie să stai lângă Cuvânt. Şi, atâta timp cât suntem în Duhul Sfânt, acel simţ ne păzeşte.

De exemplu, tu poţi să citeşti în Marcu 16.17-18: „Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;

vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşa.” Dar apoi vine cineva care-ţi spune: „Ei, asta a fost valabil numai pentru epoca apostolică.” Dacă ai primit Duhul Sfânt, ai fost înzestrat cu un simţ care te avertizează că ceva nu este în ordine cu astfel de părere. Ei încearcă să-ţi explice aceasta spunând că Cuvântul acesta a fost valabil pentru un alt timp şi că astăzi nici nu mai este nevoie de aşa ceva, dar tu ştii că Isus a spus: „Iată semnele carei vor însoţi pe cei ce vor crede.

Înţelegeţi? O alarmă mică din interiorul tău, te avertizează că ceea ce-ţi spun ei nu este adevărat şi că aceea este calea morţii, deoarece Isus a spus: „dacă adăugăm un cuvânt sau scoatem vreunul, ni se va scoate şi nouă partea de la Cartea Vieţii.” Vedeţi? Nu avem voie să scoatem nici măcar o părticică din Scriptură, ci trebuie să lăsăm totul aşa cum este scris, pentru că Dumnezeu veghează asupra Cuvântului Său ca să-L împlinească şi noi ştim că trebuie să se întâmple întocmai.

Acesta este motivul pentru care nu contează ce spune vreo biserică sau oricine altcineva, căci dacă eşti născut din Duhul lui Dumnezeu, devii o parte a Bibliei.

Ezechiel era proroc, iar Dumnezeu i-a zis: „Ia sulul şi mănâncă-l!” (vezi Ezechiel 3.1). Apoi prorocul şi sulul au devenit fiecare o parte a celuilalt. Aşa este şi credinciosul când primeşte Duhul Sfânt. Noi ştim că Duhul Sfânt este Cel care a scris Biblia şi că Duhul lui Dumnezeu este Cuvântul, deoarece este scris: „Cuvintele Mele, sunt duh şi viaţă.” (Ioan 6.63). Şi: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.

Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi…” (Ioan 1.1,14).

Iar în Evrei 13.8 citim: „Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!” Atunci când eşti o parte a acestui Cuvânt, dacă vine cineva cu ceva contrar la tine, cu ceva contrar Cuvântului, alarma interioară porneşte imediat. Da, ea vă avertizează că moartea este pe drum şi că n-ar trebui să ascultaţi de ea.

Această sete este firească, deci este firesc s-o aibă creştinii şi orice fiinţă omenească.

Există însă şi o sete după succes, mulţi dintre oamenii din timpul acesta fiind educaţi pentru aceasta. Oamenii cheltuiesc mii de dolari ca să-şi trimită copiii la şcoală, la universitate, la colegiu şi aşa mai departe, ca să primească educaţie, sau cum spun ei: „Să aibă succes în viaţă!” Eu nu am nimic împotriva acestor lucruri, totul este în ordine, dar, după părerea mea, poţi să dobândeşti toată educaţia din lume şi cu toate acestea să nu ajungi la adevăratul succes. Aşa este, deoarece aceste lucruri îţi vor uşura într-adevăr puţin viaţa, dar când vei muri, vei lăsa totul în urma ta.

O, şi toată civilizaţia aceasta… Eu am vorbit despre aceasta zilele trecute, la Phoenix şi vreau să repet încă o dată: Toată această civilizaţie, întregul program ştiinţific, toate sunt contrare Cuvântului lui Dumnezeu şi voii Lui.

În lumea viitoare nu va fi niciodată o civilizaţie ca aceasta, pentru că este o civilizaţie pervertită.

Dumnezeu a aşezat prima civilizaţie pe pământ rostind Cuvântul Său. Astfel fiecare fiinţă a venit la viaţă, fiecare sămânţă după soiul ei, acea civilizaţie fiind nemuritoare, şi fără boli sau necazuri. Dar acum, lumea ştiinţifică s-a amestecat şi a pervertit totul, ceea ce aduce moartea.

Uitaţi-vă numai la bomba atomică. Eu nu cunosc formulele chimice ale substanţelor folosite şi aş putea să greşesc, de aceea n-am să vorbesc despre ele. Ei folosesc uraniu, ca să producă fuziunea atomică. Ce se întâmplă atunci? Distruge, nimiceşte totul.

Uitaţi-vă apoi la medicamente. Ei amestecă o substanţă cu cealaltă şi scot un medicament pe care-l folosesc împotriva unei boli, iar noi îl înghiţim. Ce urmează? Ne ajută într-o parte şi ne face rău în alta.

Cred că aţi citit revista Reader’s Digest din ultima lună, în care scria: „În epoca în care trăim, există tineri care ajung la andropauză şi tinere care ajung la menopauză între 20 şi 25 de ani.” Gândiţi-vă la aceasta. Fete care ajung la menopauză la 20, 22 sau 23 de ani. Vedeţi voi? Noi am ajuns la aceste situaţii din cauza hranei hibride pe care o consumăm. Înţelegeţi? Din cauza hranei pe care o mâncăm şi a vieţii pe care o ducem. Ştiinţa ne-a adus toate aceste lucruri, care ne duc la moarte.

În Africa, eu am întâlnit tineri care nu au văzut niciodată medicamente. Ei mâncau carne cu larve pe ea şi beau apă dintr-o baltă, care părea atât de nepotabilă că ar ucide şi un bou dacă ar bea din ea, şi cu toate acestea nu aveau nimic.

Am tras cu puşca la o distanţă de 200 de iarzi (aproximativ 180 m) şi n-am putut vedea nici cu binoclul unde a ajuns glonţul, dar un băştinaş de vârsta mea, mi-a spus exact unde s-a oprit glonţul, pentru că a putut să vadă cu ochiul liber. Vedeţi ce a făcut civilizaţia cu noi? O, dacă aş avea ochii şi stomacul acelui băştinaş, aş fi un om puternic. Desigur.

Iată însă, că noi suntem distruşi tocmai de această civilizaţie, de educaţie, într-un cuvânt, de civilizaţie. Da, ne autodistrugem. Acest lucru a început din grădina Eden, iar astăzi merge mai departe, deoarece oamenii sunt împinşi să caute mereu şi mereu, de setea pentru succes.

Dar omul însetează şi după părtăşie. Da, noi o dorim. Uitaţi-vă la doi tineri. Desigur, nu este un lucru neobişnuit faptul că un tânăr şi o tânără se iubesc. Ei au o sete pentru iubire, aşa că este foarte firesc ca ei să facă aceasta.

În această viaţă, în trupul de carne, noi însetăm după o mulţime de lucruri. Este ceva ce vine dinlăuntru, care ne îndeamnă să facem ceva ce ni se pare absolut necesar.

Noi trăim într-un timp în care vedem că femeile însetează tot mai mult după frumuseţe. Este ceva firesc ca o femeie să dorească să fie frumoasă, deoarece Dumnezeu a pus în inima ei dorinţa de a fi frumoasă pentru soţul ei. Deci femeile vor să fie frumoase pentru că aşa le-a creat Dumnezeu, ceea ce înseamnă că nu este un lucru rău ca o femeie să fie frumoasă.

Ştiaţi că rasa umană este singura rasă în care femeia este mai frumoasă decât bărbatul?

Uitaţi-vă la vacă şi la taur; la găină şi la cocoş; la căprioară şi la cerb; uitaţi-vă la păsări etc. şi veţi constata că în toate cazurile masculul este mai frumos decât femela, ceea ce dovedeşte că rasa umană este pervertită, că este exact pe dos, aşa că femeia este frumoasă şi însetează după frumuseţe.

Când spun că „femeia este frumoasă”, nu mă refer la aceste creaturi ciudate pe care le putem vedea pe stradă. Nu, nu, căci aceasta nu este frumuseţe, ci este cea mai groaznică privelişte pe care am văzut-o în viaţa mea. Da, domnilor. Aceasta este pervertire, este adevărată pervertire; este o sete pervertită.

Adevărata sete pe care ar trebui s-o aibă o femeie este „să se îmbrace în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială,  şi să aibă un duh smerit ca al lui Hristos,” cum ni se spune în 1Timotei 2.9.

După asta ar trebui să înseteze femeile, căci dacă vreţi să fiţi frumoase, atunci ceea ce vă înfrumuseţează cu adevărat, este o îmbrăcăminte cuviincioasă şi un duh smerit şi ascultător ca al lui Hristos.

O, Doamne! Oamenii pe care-i vezi umblând pe străzi, sunt cel mai îngrozitor lucru, deoarece nici nu ştii care este bărbat şi care este femeie. Eu n-am văzut niciodată aşa ceva! Şi mă întreb: Aceştia sunt oameni?

Priviţi numai: au ochii vopsiţi ca să arate ca nişte şopârle, iar hainele de pe ei sunt atât de ciudate, atât de ieşite din comun, încât cei care le poată nici nu mai arată a fi oameni. Băieţii poartă părul lung, iar mai nou au început să folosească şi bigudiurile femeilor ca să se încreţească. O, vai, aceasta este o pervertire totală! Da, acesta este Satan care perverteşte totul.

Fraţilor, tot ce a făcut Dumnezeu în grădina Eden, era încântător, dar apoi, a intrat Satan şi a început să pervertească. El nu poate să creeze nimic, deoarece există un singur Creator şi acesta este Dumnezeu. Dar Satan perverteşte creaţia originală; el a pervertit setea originală, iar eu vreau să vă vorbesc tocmai despre aceasta acum.

Aşa cum am spus mai devreme, femeia doreşte să fie frumoasă. Aceasta este bine, dar astăzi le poţi vedea umblând pe stradă cu părul tăiat, ca al unui bărbat şi cu haine bărbăteşti, în timp ce bărbaţii au început să se îmbrace cu haine de damă şi să poarte părul lung. Vedeţi? Totul este pervertit.

Alimentele sunt pervertite, viaţa este pervertită, setea este pervertită, dorinţele sunt pervertite, totul este pervertit şi aceasta pentru că trăim într-un timp al pervertirii.

Nu demult am vorbit despre subiectul „Edenul lui Satan”, unde am spus că Dumnezeu a făcut în şase mii de ani, un Eden desăvârşit.

Apoi, a venit Satan, care şi-a împrăştiat sămânţa pretutindeni şi a deformat totul, într-o perioadă tot de şase mii de ani, făcându-şi propriul „Eden ştiinţific”, prin pervertirea celui adevărat. În felul acesta, noi am ajuns astăzi, în „epoca hibridării”. Da, până şi biserica a ajuns să fie un hibrid. Aşa este.

Astfel, oamenii se duc la biserică, dar acolo este mai curând o partidă, decât o biserică.

Conform Cuvântului, biserica este locul în care oamenii se adună ca să I se închine lui Dumnezeu în Duh şi în Adevăr, dar astăzi, noi avem partide şi nu biserici. Oamenii se duc acolo, dau mâna unii cu alţii, beau câte o cafea în partea din spate a clădirii, apoi se duc acasă şi până săptămâna viitoare stau liniştiţi, „pentru că”, zic ei, „şi-au îndeplinit datoria religioasă.”

Noi trăim într-o epocă pervertită, în care Satan perverteşte setea pe care a pus-o Dumnezeu în oameni.

Dacă voi, femeile, doriţi să fiţi frumoase, citiţi în 1 Timotei 2.9 şi atunci veţi vedea ce înseamnă a fi frumoasă: să vă îmbrăcaţi în chip cuviincios, ca nişte creştine, să fiţi smerite şi supuse bărbaţilor voştri etc. Da, aşa ar trebui să trăiţi şi să vă purtaţi.

Satan perverteşte adevărata natură a lui Dumnezeu şi adevărata sete după Dumnezeu a trupului şi a sufletului uman, înlocuind-o cu plăcerea păcatului, care este o perversiune.

Da, astăzi, oamenii au pervertit setea după Dumnezeu, setea după frumuseţe şi toate celelalte lucruri. Astfel, setea de apă au înlocuit-o cu setea de băuturi alcoolice. Setea de bucurie (căci toată lumea vrea să se bucure), setea de părtăşie şi toate celelalte nevoi pe care Dumnezeu le-a pus în noi, ca să însetăm după El, toate au fost înlocuite cu o altfel de sete, care este de fapt o pervertire a setei adevărate.

Puteţi vedea paralela dintre natural şi duhovnicesc?

Oamenii se gândesc că tot ce trebuie să facă este să meargă la biserică, dar o asemenea gândire este total greşită, deoarece Dumnezeu vrea mai mult; El vrea ca voi să însetaţi după El: „Cum însetează un cerb după izvoarele de apă, aşa însetează sufletul meu după Tine, Dumnezeule!” Înţelegeţi?

Cerbul acela dorea un izvor de apă. Dar ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi venit un alt cerb şi i-ar fi spus: „Ascultă, eu ştiu undeva o mlaştină!”? Vedeţi? Nu aşa ceva îşi dorea el, deoarece o mlaştină nu l-ar fi ajutat cu nimic.

Tot aşa nu există nimic care să poată potoli setea din fiinţa umană, afară de Dumnezeu. Omul are nevoie de El, căci altfel moare. Nimeni nu are dreptul să încerce să potolească această sete sfântă prin lucrurile lumii. Nu, domnilor. Este o nelegiuire să faci aceasta.

Astfel, dacă însetezi după Dumnezeu, nu te vei mulţumi să dai mâna cu predicatorul şi să îţi scrii numele în registrul unei biserici, ci vei fi mulţumit de un singur lucru: de întâlnirea cu El. Aceasta este singura cale.

Există însă un mare pericol, de aceea tu trebuie să fii foarte atent ce faci. Astfel, dacă însetezi după Dumnezeu, asigură-te că pe El îl cauţi într-adevăr. Înţelegeţi?

Asigură-te că setea ta este potolită. Dacă Satan a reuşit să-ţi pervertească setea firească (şi el o va face dacă poate), atunci te va ispiti ca să ţi-o potoleşti.

Ceea ce-l face pe un om să se îmbete, este faptul că este supărat şi îngrijorat. Vedeţi? Lui îi lipseşte ceva.

Nu demult am fost la Mayo, pentru un interviu. Se vorbea despre băutură. Discutând aşa, la un moment dat le-am spus că tatăl meu obişnuia să bea. Imediat cineva m-a întrebat: „Ce anume îl determina să bea?”

„Nu ştiu”, am răspuns eu.

„Cu siguranţă exista ceva care nu îl mulţumea şi se gândea că dacă bea, îşi va alunga nemulţumirea din minte”, a spus el. Atunci m-am gândit: „Dumnezeu era singurul care putea să-i potolească setea, deoarece singura modalitate ca un om să-şi potolească setea, este să-L primească pe Dumnezeu.”

Aşa cum am spus deja, Satan ia toate aceste lucruri şi le perverteşte. Dacă tu nu vei pune această sete în locul potrivit din viaţa ta, şi dacă nu vei lua ceea ce ţi-a dat Dumnezeu pentru potolirea ei, atunci Satan te va conduce la una dintre mlaştinile lui stătute din această lume.

Vedeţi? Voi trebuie să vă potoliţi setea cu ceva. Astfel, dacă nu găsiţi mâncare, veţi mânca dintr-o găleată de gunoi. Înţelegeţi?

Dacă veţi fi pe punctul de a muri de sete, veţi bea din orice baltă, dacă nu veţi găsi apă potabilă. Când însetezi însă după Dumnezeu, nu ai niciun motiv să faci aceasta, deoarece El este un Dumnezeu viu şi nu unul istoric.

O, sufletul meu însetează după Tine, Dumnezeul cel viu! El ne dă apa vie, o apă care potoleşte setea sufletului.

Aceasta arată că există încă o sete: setea sufletului.

Poate veţi spune: „Frate Branham, setea sufletului meu este o sete naturală?” Desigur, este ceva natural ca sufletul tău să înseteze.

Dumnezeu ne-a făcut în aşa fel încât să însetăm după El. El nu a fost obligat să ne facă aşa, dar totuşi ne-a făcut. Dacă n-ar fi aşa, atunci când vom merge în faţa barei de judecată, s-ar putea auzi scuza: „Eu nu am însetat niciodată după Dumnezeu.”

Dar nu există nicio scuză pentru că aşa suntem făcuţi, de aceea trebuie să ne potolim cumva această sete. Tu poţi s-o potoleşti prin soţia ta; sau prin maşina ta, sau prin orice altceva; poţi să te duci la biserică etc. Eu nu am nimic împotriva faptului că oamenii merg la biserică, dar nu de aceasta au ei nevoie, ci trebuie să-L găsească pe Dumnezeu, pe Dumnezeul cel viu, pe Dumnezeul cerurilor, pentru ca El să intre în sufletul tău ca să-ţi potolească acea dorinţă, acea sete lăuntrică.

Da, Dumnezeu te-a făcut aşa, ca să însetezi după El, după părtăşia cu El, căci există o sete adevărată după părtăşie, iar nouă ne place să ne adunăm împreună. Desigur. Noi ne adunăm aici, pentru că ne place să avem părtăşie unii cu alţii. De ce? Pentru că în noi este o dorinţă de a ne întâlni. Este firesc să fie aşa. Şi noi ne întâlnim aici pe un teren comun, pentru că însetăm cu toţii după Dumnezeu. Înţelegeţi? Poate că în această biserică sunt adunaţi oameni care au diferite concepţii denominaţionale, dar, când este vorba de acea sete, ne întâlnim cu toţii pe un teren comun. De ce aceasta? Pentru că însetăm cu toţii.

Poate că unii cred în botezul prin stropire, alţii, în botezul prin scufundare, alţii în cel prin turnarea apei pe cap, şi aşa mai departe, dar când este vorba de a înseta după Dumnezeu, noi toţi ne aflăm pe un teren comun. Dumnezeu ne-a făcut aşa ca să însetăm după El şi după părtăşia Lui.

De mic copil, am crescut într-o familie foarte săracă. Ţin minte că de multe ori aş fi vrut să mă întâlnesc cu prietenii, dar nu puteam să mă îmbrac astfel încât să pot merge într-un loc decent. Îmi plăcea compania oamenilor, dar întotdeauna eram, mai mult sau mai puţin, ceea ce se cheamă „o oaie neagră”.

Când m-am convertit însă şi am primit mântuirea, când am găsit în mine Acel ceva după care însetam, mi-am dat seama că am un Prieten adevărat, pe Cineva în care puteam să am încredere, lângă care mă puteam aşeza ca să-i povestesc toate necazurile şi bucuriile vieţii.

Da, eu am găsit adevărata mulţumire, atunci când L-am primit pe Isus Hristos, singurul care potoleşte cu adevărat setea sufletului; Cel al cărui loc nu poate fi luat de nimeni.

Satan încearcă însă, să pervertească această mulţumire a sufletului şi setea lui. El încearcă să-ţi dea totul ca să te mulţumească, deoarece este foarte înşelător în aceste zile ale pervertirii.

Noi trăim într-o lume pervertită; într-o rasă pervertită; într-un popor pervertit, căci totul este pervertit. Da, toate s-au pervertit încetul cu încetul, până când am ajuns să trăim în epoca cea mai înşelătoare care a existat vreodată. Da, este cel mai înşelător timp din toată istoria omenirii. Nici nu vă puteţi imagina cât de înşelătoare a devenit această naţiune, chiar şi faţă de americani.

Noi am vorbit despre aceasta cu puţin timp în urmă. Acum câteva săptămâni am fost în pădure şi am găsit pe jos un pachet de ţigări, pe care scria: „Filtrul unui om care gândeşte”. M-am dus mai departe, dar ceva îmi tot spunea: „Filtrul unui om gânditor şi gustul unui om fumător.”

Cu vreo doi ani în urmă, am fost la World Faer (târgul internaţional) şi ţin minte că erau acolo Yul Brynner şi toţi ceilalţi, care făceau demonstraţii cu ţigări. Îmi amintesc că ei au scos fum şi l-au pus de o bucată de marmură, apoi au ras nicotina de acolo şi au pus-o pe spatele unui şobolan. După şapte zile, acel animal era atât de bolnav de cancer, încât nici nu mai putea merge. Vedeţi? Şi aceasta de la o singură ţigară.

Atunci ei au arătat ce se întâmplă când nicotina ajunge în plămânul omenesc.

Unii oameni spun: „Păi, eu nu inhalez fumul, ci îl trag numai în gură, iar după aceea îl dau afară.” Vedeţi? Dar nu este aşa, deoarece el pătrunde în salivă, iar de acolo ajunge în gât şi aşa mai departe.

Apoi, unul dintre bărbaţii aceia a spus: „Ce se tot vorbeşte despre filtrul ţigării? Dacă ai dorinţa să fumezi o ţigară (Vedeţi? Aceasta este o sete), fără filtru, ea poate să-ţi potolească pentru moment acea sete, dar pentru potolirea aceleaşi dorinţe, ai nevoie de patru ţigări cu filtru, deoarece nu primeşti decât un sfert de fum.”

Şi eu m-am gândit: „Gustul unui om fumător?” Vedeţi, voi nu puteţi să trageţi un fum fără să trageţi şi gudron, iar când ai în tine gudron, ai cancer. Este doar un truc.

Eu mă gândesc la o companie de ţigări din această ţară, care trăieşte pe spinarea oamenilor şi apoi vine cu un asemenea truc, ca să îi înşele pur şi simplu. Poate fi acesta numit „filtrul unui om gânditor”? Nu, totul este numai un truc pentru a vinde cât mai multe ţigări.

Apoi mi-am zis: „Filtrul unui om gânditor”. Aceasta este o idee bună, deoarece există un Filtru al unui om care gândeşte şi acesta este Biblia. Da, un om care gândeşte, va alege întotdeauna acest Filtru, deoarece îi va aduce gustul unui om sfânt. Înţelegeţi?

Tu n-ai putea să strecori păcatul printre paginile Bibliei. Sigur că nu, deoarece ea îl opreşte, îl filtrează. Tu poţi să mergi la biserică şi să faci ce vrei, dar nu poţi trece prin filtrul Bibliei şi să ai păcate, deoarece ea nu-ţi va permite aceasta.

Biblia filtrează tot păcatul şi produce gustul unui om sfânt. Astfel, dacă un om doreşte să fie sfânt; dacă vrea să fie asemenea lui Dumnezeu; dacă vrea să fie un fiu sau o fiică a Lui, atunci îşi va dori adevăratul Filtru, deoarece Dumnezeu opreşte tot păcatul prin Biblie şi poate să aducă Duhul Sfânt tot prin Ea, pentru că El a scris-o.

Gustul unui om sfânt este să aibă acest Filtru al unui om care gândeşte.

Noi vedem că timpul acesta în care trăim, este foarte înşelător. Astfel, în Matei 24.24, Domnul Isus a spus că în zilele din urmă, cele două duhuri vor fi atât de asemănătoare, încât dacă ar fi cu putinţă, i-aş înşela chiar şi pe cei aleşi. Vedeţi cât este de mare înşelăciunea? Cât de mult se aseamănă răul cu binele?

Nici măcar în politică, sau în guvern, nu există un om despre care să se poată spune că susţine ceea ce gândeşte. Unde mai găsiţi astăzi bărbaţi ca Patrick Henry, George Washington, Abraham Lincoln?

Da, este aşa cum a spus de curând preşedintele nostru: „Dacă vor comunism, îl vor avea indiferent care este dorinţa poporului.” Acesta nu este un om care vorbeşte din convingere, măcar că fiecare om ar trebui să-şi susţină propriile principii. Dar vedeţi? Ei vor să meargă pe calea pe care este cea mai mică împotrivire.

La fel este şi cu oamenii din biserică. Ei vin la biserică, apoi spun: „Gata. Am fost la biserică, aşa că totul este în ordine.”

Dumnezeu a pus în voi acea minunată sete sfântă, acel „turn de control” care să vă pună în rânduială, aşa că voi vreţi să vă potoliţi setea mergând la biserică, spunând citate dintr-un crez etc, dar acea sete nu se poate potoli decât prin prezenţa lui Dumnezeu care vă umple viaţa. Această sete nu poate fi potolită prin crezuri, deoarece Biblia nu va lăsa nici măcar un crez să treacă prin ea. Nu! Nici măcar aşa zisul „crez apostolic” nu va putea trece pe acolo. Arătaţi-mi unde este scris în Biblie aşa numitul „crez apostolic”: „Cred în sfânta biserică Romano-catolică; cred în mijlocirea sfinţilor.” etc., când Biblia spune că „este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos.” (1 Timotei 2.5).

Acest lucru nu va trece niciodată prin filtrul Bibliei. Prin Cuvântul lui Dumnezeu nu vor putea trece niciodată dansurile, pantalonii scurţi şi toate aceste lucruri greşite pe care le fac oamenii astăzi. Da, acest curent modern al civilizaţiei nu va trece niciodată prin Biblie, deoarece este împotriva Ei. Înţelegeţi? Voi încercaţi să vă potoliţi acea sete, dar Biblia va mulţumi numai gustul unui bărbat neprihănit sau al unei femei neprihănite.

Oamenii râd însă de Duhul Sfânt şi spun: „O, v-aţi ieşit din minţi!” dar El potoleşte această sete, în timp ce lumea trece pe lângă El fără să ştie nimic. De ce aceasta? Pentru că s-au pervertit şi au înlocuit adevăratul botez al Duhului Sfânt şi Cuvântul lui Dumnezeu. Cu ce? Cu cloaca (băltoaca murdară şi rău mirositoare) bisericii, a dogmelor, a crezurilor, a diferenţelor denominaţionale şi aşa mai departe.

Astfel, dacă îi întrebi: „Eşti creştin?” îţi vor răspunde imediat: „Sunt metodist”, sau: „sunt baptist”, „sunt prezbiterian”, dar pentru Dumnezeu aceasta nu înseamnă nimic. Absolut nimic. Voi încercaţi să potoliţi setea sfântă pe care Dumnezeu a pus-o în voi, cu aceste lucruri, dar nu veţi putea trece cu ele prin filtrul Bibliei lui Dumnezeu. Acesta este adevărul.

Voi ştiţi că David a spus aici: „…însetează după Dumnezeul cel viu.

Acum priviţi. „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi.

Aceasta înseamnă că nu există nicio mulţumire până când acest Cuvânt, care este Dumnezeu, devine viu în tine, căci numai atunci îl vezi pe Dumnezeu însuşi împlinind făgăduinţele pe care le-a dat în Biblie.

Noi avem tot felul de interpretări ale Bibliei. Astfel, o biserică o interpretează într-un fel; alta, în alt fel şi alta, în altul.

Unii iau doar o părticică din ea, alţii iau puţin de aici şi puţin de dincolo, dar Dumnezeu este propriul Său Interpret, iar când El face o făgăduinţă şi o împlineşte, aceasta este interpretarea.

Eu v-am promis că în seara aceasta voi fi aici şi iată că sunt – aceasta este împlinirea promisiunii mele. Dacă vă spun că ne reîntâlnim mâine dimineaţă şi atunci vin, aceasta este împlinirea promisiunii mele. Nu trebuie să vin cu tot felul de scuze, ci trebuie să fiu acolo.

Tot aşa, atunci când Dumnezeu face o făgăduinţă şi o împlineşte, aceasta este interpretarea făgăduinţei Lui. Eu obişnuiesc să-i provoc pe oameni să-L creadă pe Dumnezeu pe Cuvânt, pentru că atunci vor putea să vadă dacă fiecare Cuvânt din Biblie este sau nu este Adevărul. Aşa este. Aceasta este setea de acolo.

Voi spuneţi: „Dacă aş fi trăit în zilele lui Isus, aş fi făcut aşa.” Bine, dar voi trăiţi în zilele Lui. Ce faceţi cu aceasta? Da, voi faceţi la fel ca fariseii din zilele acelea, care aparţineau bisericii şi îl tăgăduiau pe Isus Hristos.

Astăzi, oamenii spun: „Noi trebuie să comparăm fiecare pagină a Bibliei cu cealaltă; fiecare verset cu celălalt.” Aşa ceva nu este corect! Nu, nu este, dar voi spuneţi: „Acest cuvânt din greacă înseamnă ceva şi acesta, altceva.”

Vreau să vă spun că la Conciliul de la Niceea, au fost chiar doi greci care s-au certat de la două cuvinte în limba lor. Vedeţi? Fiecare cărturar grec avea părerea lui, fiind gata să se certe cu cei care nu-i împărtăşeau ideea. Dar noi nu avem nevoie de cuvinte greceşti şi nici de tălmăcirea cărturarilor greci, deoarece a-L cunoaşte pe Isus Hristos înseamnă Viaţa şi nu a compara scrierile, iar acest lucru îl primeşti prin descoperirea pe care Dumnezeu Şi-a zidit biserica. Dacă nu zidim în felul acesta, totul este degeaba, deoarece Biblia spune: „Prin credinţă, Abel…” iar credinţa este o descoperire dumnezeiască. Înţelegeţi? Aceasta înseamnă că totul este zidit pe descoperire dumnezeiască, căci Domnul Isus a spus în Matei 11.25: „Te laud, Tată, că ai ascuns aceste lucruri de înţelepţii lumii, şi le-ai descoperit pruncilor.

Vedeţi? Totul este zidit pe aceasta. Voi trebuie să-L cunoaşteţi chiar pe El, dar aceasta nu se rezolvă prin faptul că mergeţi la biserică, ci este nevoie să-L găsiţi pe Dumnezeu însuşi, care este Cuvântul, fiindcă atunci veţi putea vedea împlinirea făgăduinţelor făcute de El pentru astăzi. Poporul pe care vrea Domnul să-l scoată este „biserica fără pată sau zbârcitură” (Efeseni 5.27) şi nu înseamnă o denominaţiune, ci se referă la fiecare individ în parte, deoarece Cuvântul spune în Luca 17.34,36: „Doi inşi vor fi în acelaşi pat: unul va fi luat şi altul va fi lăsat; Doi bărbaţi vor fi la câmp: unul va fi luat şi altul va fi lăsat.

Dacă însă, ai în tine acea sete sfântă de a fi ca Dumnezeu, vei vedea Cuvântul Său legitimându-Se pe Sine şi dovedind că eşti slujitorul Său. Orice ar spune Dumnezeu, tu eşti în picioare, apoi faci tot ceea ce trebuie ca să potoleşti setea sfântă din tine.

O, desigur, oamenii vor râde de tine şi vor spune: „Ţi-ai pierdut minţile! Ai înnebunit.” Priveşte însă de unde au băut ei şi unde au ajuns. Ai putea să-ţi imaginezi un izvor din care ţâşneşte apă bună, şi pe cineva de jos, care bea dintr-o băltoacă cu mormoloci morţi, cu crezuri şi cu toate celelalte, şi care apoi priveşte în sus şi râde de tine pentru că bei din acea apă bună de izvor? El nu ştie că şuvoiul de apă lângă care trăieşti tu, potoleşte atât de minunat setea. Acesta este adevărul.

Fraţilor, noi avem un Dumnezeu viu, nu unul care a murit acum o mie nouă sute de ani şi a rămas în mormânt, deoarece El a înviat, iar în Evrei 13.8 scrie că El este acelaşi, ieri, azi şi în veci. Da, Duhul Sfânt care S-a revărsat în ziua Cincizecimii, este acelaşi Duh Sfânt care este acum aici, şi poate să ne potolească setea pentru că El este Cuvântul.

Aşa este. Duhul Sfânt este Cel care a scris Biblia şi tot El o interpretează. Acest lucru îl putem citi în 2 Petru 1.20-21:

Fiindcă mai întâi de toate, să ştiţi că nicio prorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură.

Căci nicio prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.

Astfel, tu nu poţi potoli acea sete sfântă cu nimic altceva decât cu Dumnezeu însuşi, care trăieşte în tine prin Duhul Sfânt. Educaţia, cultura, crezurile, frecventarea bisericii, părtăşia şi toate celelalte sunt foarte bune, dar nu vor putea potoli nicicum acea sete sfântă din inima ta.

Aseară l-am ascultat pe marele evanghelist Billy Graham, şi vă spun sincer că de când am văzut cum lovea în ei, prin ceea ce spunea, am început să mă rog mai mult pentru el.

El spunea: „Mă gândesc la acel grup de creştini care băteau din palme şi săreau în sus şi-n jos de bucurie. Ei arătau ca nişte fanatici, dar vedeţi voi, acei oameni aveau o nădejde, credeau în Ceva şi posedau Ceva care îi făcea să se poarte în felul acela. Dacă astăzi ar intra în biserică astfel de oameni şi ar începe să strige şi să bată din palme, diaconii   s-ar ridica imediat şi i-ar scoate afară.”

Da, acesta este adevărul, pentru că păstorii cu gulerele întoarse, care-şi bagă nasul unde nu este treaba lor,    i-au călăuzit pe oameni la o cloacă murdară de crezuri şi denominaţiuni, în loc să-i hrănească cu binecuvântatul şi sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, care ne-a fost dat prin puterea învierii lui Isus Hristos.

Vedeţi, ei îşi potolesc setea spunând: „Eu sunt doctor în teologie”, deoarece a absolvit un anumit seminar sau o anumită şcoală. Dar aceasta nu înseamnă nimic. Nicidecum.

Cu toate acestea, ei încearcă să se mulţumească pe sine însuşi, spunând: „Dumnezeu mă va recunoaşte pentru că sunt un pastor al Său. Dumnezeu mă va recunoaşte pentru că sunt sfântul părinte Cutare, sau episcopul Cutare.” Şi aşa mai departe. Da, ei încearcă să-şi potolească setea cu ceva care nu poate face aceasta: „O, eu mi-am dat doctoratul şi sunt licenţiat în arte…” Foarte bine, dar pentru mine aceasta înseamnă că eşti din ce în ce mai departe de Dumnezeu. Acesta este adevărul, deoarece pe Dumnezeu nu poţi să-L cunoşti decât printr-o experienţă personală, iar aceasta nu se realizează prin educaţie, ci este ceva dat de Dumnezeu care Se naşte în tine.

Educaţia nu are nicio legătură cu aceasta, iar dovada este, că unul din cei mai mari bărbaţi ai Bibliei nu ştia nici să-şi scrie numele: apostolul Petru. Despre el şi despre Ioan, Biblia spune că erau „oameni necărturari şi de rând”. (Fapte 4.13). Cu toate acestea însă, Isus a găsit plăcere în el şi i-a dat cheile Împărăţiei, şi aceasta pentru că el înseta după Dumnezeu, după părtăşia cu El. Amin. Da, domnilor.

Mă gândesc şi la Isaia, acel tânăr cumsecade care într-o zi se afla în templu. El îşi pusese încrederea în împărat şi se gândea că este un bărbat influent, deoarece fusese crescut de nişte părinţi buni, iar când a pornit pe propriile picioare, politica lui era măreaţă, făcând numai ce este drept înaintea lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care Isaia se gândea că împăratul era un om mare şi l-a luat ca exemplu de conduită.

Dar eu vă spun, fraţilor, să nu vă luaţi niciodată ca exemplu un om, ci doar pe Omul Isus Hristos, deoarece toţi oamenii sunt greşiţi.

Spun aceasta, pentru că împăratul din exemplul nostru, după un timp a vrut să ia locul preotului, dar când a intrat în Templul Domnului ca să ardă tămâie, s-a umplut de lepră. Văzând aceasta, Isaia a devenit foarte îngrijorat, aşa că a alergat în Templu ca să se roage. El era un proroc, dar când a mers în Templu, a început să plângă, iar Domnul i-a dat o vedenie în care a văzut serafimii, care aveau faţa şi picioarele acoperite cu câte două perechi de aripi, în timp ce cu altele două, zburau. Ei mergeau încoace şi încolo, în sus şi-n jos prin Templu şi strigau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul, Dumnezeul Atotputernic.” (Isaia 6.3).

Isaia avea o sete puternică. Probabil că era un om învăţat şi bine educat. Avea o părere grandioasă despre ceea ce ar trebui să fie Dumnezeu. El îi auzise pe preoţi vorbind despre Dumnezeu, fusese adesea în Templu, iar părinţii îl crescuseră în credincioşie faţă de Dumnezeu, dar până acum nu se întâlnise niciodată cu El. Înţelegeţi? El îşi dorea să facă binele; voia să fie în rânduială, dar nu avea decât ceea ce-i oferise educaţia şi teologia.

Dar, în ziua aceea când a intrat în Templu, şi a văzut serafimii bătând din aripi înainte şi înapoi, când şi-a dat seama că ei slujeau în faţa lui Dumnezeu şi că acei îngeri care nu ştiau ce este păcatul, îşi acopereau feţele sfinte înaintea Lui, a strigat disperat: „Vai de mine, căci sunt un om cu buze necurate! O, toată teologia pe care am învăţat-o şi toată părerea mea grandioasă, nu sunt nimic, deoarece acum mă aflu înaintea Lui.

Da, profetul Isaia a spus: „sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate”. De ce aceasta? Pentru că prin toate învăţăturile şi legea lor, prin tot ceea ce făceau, el nu a ajuns niciodată în prezenţa lui Dumnezeu, nu a putut să-L vadă cu ochii lui, nici să-I privească măreţia. Dar acum, era confruntat cu realitatea, de aceea a strigat: „sunt un om cu buze necurate şi locuiesc în mijlocul unor oameni necuraţi”.

Atunci, unul dintre serafimi a luat cu cleştele un cărbune din focul de pe altar, i-a atins cu el buzele necurate şi astfel, dintr-un laş, dintr-un om educat, dintr-un învăţător, l-a făcut un proroc prin care putea fi vestit Cuvântul lui Dumnezeu. Desigur.

În Isaia a avut loc o mare schimbare în timp ce se afla în prezenţa lui Dumnezeu, deoarece setea pe care o simţise înainte, era acum potolită.

Dă-mi voie să-ţi spun ceva, prietene. Pe mine nu mă interesează la câte biserici te duci, nici câte denumiri porţi, sau pe care cale mergi. Nu mă interesează dacă eşti botezat prin stropire, prin scufundare sau altfel, dar un lucru este sigur: tu trebuie să te întâlneşti cu Isus Hristos, deoarece numai El poate să-ţi potolească setea cu adevărat. Emoţiile nu pot să facă aceasta. Da, poţi să sari, poţi să strigi cât vrei, poţi să alergi încoace şi încolo pe podea, şi poţi să vorbeşti în limbi, dar trebuie să te întâlneşti cu El, deoarece este singurul care poate să te mulţumească, căci El este Cel care trebuie să ocupe fiecare fibră a trupului tău, nu emoţiile, ci El. Eu nu am nimic împotriva emoţiilor şi a celorlalte lucruri, dar voi trebuie să-L primiţi pe El.

Odată era o reclamă care spunea: „Dacă ţi-e sete, spune „Parfay”. „Parfay” este o băutură răcoritoare de pe vremea când eram copil.

Îmi amintesc că odată veneam de la pescuit. Fusesem la eleşteu, iar la întoarcere simţeam că mor de sete şi am văzut reclama care spunea: „Dacă ţi-e sete, spune doar „Parfay”. Am început deci, să spun: „Parfay, Parfay…” dar în loc să-mi treacă, îmi era tot mai sete. După o vreme am simţit că nu mai am nici salivă în gură, atât îmi era de sete.

Vedeţi, nu merge. Nu este nimic care să-ţi poată potoli setea. Poţi să bei Coca-Cola, poţi să bei tot ce vrei – apă carbogazoasă şi tot ce vrei, căci nimic nu-ţi va potoli setea, ca un şuvoi de apă bună şi rece. Da, numai apa îţi poate potoli cu adevărat setea,  deoarece toate celelalte băuturi sunt doar înlocuitori.

Şi de ce ne-am dori un înlocuitor, când există un botez adevărat cu Duhul Sfânt, care va mulţumi fiecare fibră şi fiecare dorinţă a sufletului omenesc, astfel încât să puteţi sta în faţa morţii şi să spuneţi la fel ca apostolul Pavel:

Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?

Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!” (1 Corinteni 15.55,57).

Frate, aceasta este experienţa care potoleşte setea sfântă din tine, astfel încât nu mai trebuie să faci nimic altceva. Da, aceasta îţi curăţeşte buzele.

Sunt oameni care trăiesc numai cu emoţii. Astfel, unii dintre ei spun: „Ei, în mişcarea noastră penticostală, avem foarte mult din asta.” Astfel, ei se duc la adunare – ceea ce este bine, – bat din palme şi cântă, dar când se opreşte muzica, este suficientă o găleată de apă şi totul se spală. Vedeţi? Şi aceasta deoarece totul a devenit un obicei.

Daţi-mi voie să vă spun ceva. Dacă te închini lui Dumnezeu în Duh şi Adevăr, iar la un moment dat totul devine pentru tine un obicei, dacă te gândeşti că trebuie să faci aceasta pentru că dacă nu dansezi pe muzică, dacă nu sari şi nu strigi, vecinul tău va spune că te-ai rătăcit, înseamnă că bei apă dintr-o băltoacă. Acesta este adevărul.

Dar vezi, Duhul Sfânt trebuie să umple fiecare părticică din tine. Nu contează cât de mult ai cântat: „Mai aproape Dumnezeul meu, de Tine”, sau orice altceva, căci nu vei fi mulţumit decât atunci când Duhul Sfânt va suna clopoţeii biruinţei în inima ta. Da, aceasta este ceea ce ne dă Dumnezeu ca să ne mulţumească, deoarece nimic altceva nu se potriveşte.

Poţi să vorbeşti în limbi omeneşti şi îngereşti, poţi să-ţi dai toată averea pentru hrana săracilor, poţi să proroceşti, poţi să ai toată cunoştinţa, poţi să înţelegi toate tainele, şi totuşi nu eşti nimic până nu-L întâlneşti pe Acela care poate să-ţi potolească setea.

Sufletul meu însetează după Dumnezeul cel viu, aşa cum doreşte cerbul izvoarele de apă. Dacă nu-L găsesc, am să mor.

Când ajungi să flămânzeşti în felul acesta după Dumnezeu, trebuie să se întâmple ceva. Da, atunci Duhul Sfânt te va conduce la minunatele izvoare ale lui Dumnezeu. Da, domnilor.

Iată un lucru bun: să te închini în Duhul. Dar uneori se întâmplă să ai Duhul, fără să ai Adevărul. Ioan 4.24 spune că noi trebuie să „ne închinăm în duh şi adevăr”. Vedeţi? Isus este Adevărul, Adevărul desăvârşit; şi tot El este Cuvântul.

Satan a poluat fiecare izvor pe care l-a trimis Dumnezeu ca să-ţi potolească setea. Da, el şi-a pus doza de otravă în fiecare loc în care a putut să ajungă. Acesta este adevărul. El a ocupat marele izvor al bisericii, căci aceasta era calea lui Dumnezeu, deoarece Isus a spus: „Pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” (Matei 16.18).

Părerile sunt foarte împărţite cu privire la înţelesul acestui verset. Astfel, catolicii spun că El şi-a zidit biserica pe Petru, dar dacă ar fi aşa, înseamnă că Dumnezeu îşi zideşte biserica pe un om slab şi supus greşelilor, deoarece Petru a căzut în ruşine, atunci când s-a lepădat de Domnul. Cu siguranţă biserica nu a fost zidită pe Petru.

Protestanţii sunt de părere că Domnul Şi-a zidit biserica pe El însuşi, deci pe Isus Hristos, dar nici această părere nu este corectă, pentru că El nu Şi-a zidit biserica nici pe Petru, nici pe Sine însuşi, ci pe descoperirea identităţii Lui.

Astfel, El i-a spus lui Petru: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.” (v. 17).

Cu alte cuvinte, El spunea: „Nu prin cunoştinţă, nici din cărţi; nu mergând la biserică, nici în altă parte ai învăţat acest lucru, ci însuşi Duhul Sfânt ţi-a arătat adevărul despre persoana lui Isus Hristos, aşa că „Pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” Vedeţi? Setea sfântă a fost potolită prin Persoana lui Isus Hristos. Aceasta este ceea ce ne trebuie nouă ca să ne potolim setea: Isus Hristos.

Cunoştinţa? Desigur, cunoştinţa este un lucru minunat, lumea de astăzi fiind plină de cunoştinţă. Cum spuneam zilele trecute când am vorbit despre acest subiect, cineva l-a întrebat pe un prieten de-al meu: „Dacă un om nu crede în educaţie, de ce mai citeşte Biblia?”

Auzind aceasta, mi-am zis: „Dacă ei nu au putut înţelege ce a spus Domnul Isus, cum vor înţelege ce spune un sărăntoc ca mine?” Vedeţi, deşi le-a vorbit foarte clar, ei nu L-au înţeles.

Dar într-o zi, El le-a spus: „…dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului, şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă.” (Ioan 6.53). Vedeţi? De data aceasta nu le-a explicat nimic, ci a mers mai departe.

Auzind acele cuvinte, ei au spus: „Vai, dar Omul acesta este un canibal! Auzi, vrea să-I mâncăm carnea şi   să-I bem sângele! Este un vampir şi vrea să ne facă şi pe noi vampiri.”

Îi vedeţi pe intelectuali? Dar Isus a spus în continuare: „Oile Mele ascută Glasul Meu.” (Ioan 10.27). Vedeţi? Descoperirea este numai pentru aceia pe care i-a ales Dumnezeu mai dinainte prin cunoaşterea Sa atotputernică.

Nimeni nu poate veni la Mine”, spunea Isus, „dacă nu-l atrage Tatăl Meu. Şi toţi aceia pe care Mi i-a dat Tatăl, vor veni, pentru că vor înţelege.” (Ioan 6.44).

Ucenicii nu au înţeles, dar au crezut. Vedeţi? Nici eu nu pot să înţeleg multe lucruri, dar le cred pentru că aşa a spus Dumnezeu.

Evanghelia lui Satan este cunoştinţa. Aţi ştiut aceasta? Şi el a predicat-o mai întâi Evei, în grădina Edenului, iar Eva a fost înşelată deoarece a dorit să primească acea cunoştinţa a lui. Astfel, Satan a pângărit întreaga rasă umană cu ea. Acesta este adevărul. Astăzi, ei au luat programele educaţionale şi le-au pus în biserică. Acolo sunt în ordine, dar nu şi în Cuvântul lui Dumnezeu. Nu, domnilor, deoarece Dumnezeu nu se poate cunoaşte prin educaţie, nici învăţând matematică, sau cum se pronunţă corect unele cuvinte.

Pavel era un om înţelept, dar după ce s-a întors la Hristos şi a primit Duhul Sfânt, el le-a spus corintenilor: „Eu n-am venit la voi cu vorbiri înduplecătoare ale înţelepciunii omeneşti.” (1 Corinteni 2.4), deşi ar fi putut s-o facă. „Ci”, spunea el, „am venit cu puterea şi cu dovezile Duhului Sfânt, astfel încât credinţa voastră să fie zidită pe puterea lui Dumnezeu şi nu pe înţelepciunea omenească.

Uneori biserica se conformează programelor aşa că îşi alege păstorul prin vot, spunând:

„Desigur, bărbatul acesta a obţinut două grade la universitate. A studiat psihologia timp de patru ani şi a făcut asta şi asta… Desigur, el este cel mai potrivit ca să fie ales păstor.”

În felul acesta, ei aleg un astfel de păstor, în locul unuia care crede Cuvântul lui Dumnezeu, care crede că fiecare iotă din El este inspirată, care crede că Cuvântul este chiar Dumnezeu şi care predică Cuvântul, indiferent ce părere au oamenii cu privire la aceasta.

Voi ştiţi că Domnul i-a spus lui Ezechiel: „Tu vesteşte Cuvântul, fie că te vor crede sau nu.” Vedeţi? Aşa este. Nu contează dacă ei Îl vor primi sau nu. Ei nu L-au primit nici pe Isus, dar cu toate acestea, El s-a dus înainte, predicând la fel. Vedeţi?

Dar ei vor să aducă în locul unui păstor care predică Cuvântul adevărat şi Îl crede pe Dumnezeu pe Cuvânt, un intelectual, omul cu cea mai bună educaţie, care nu stă la amvon mai mult de un sfert de oră, fiindcă trebuie să plece repede ca să ajungă la o petrecere. Vedeţi? Totul este un hibrid de poluare educaţională. Aşa este.

Aşa ceva va mulţumi gustul unui membru lumesc, dar nu va putea potoli setea unui om sfânt, deoarece acesta va lua de fiecare dată numai Cuvântul.

Ei spun însă: „O, oamenii aceia şi-au cam ieşit din minţi! Vedeţi, ei nu înţeleg, de aceea vor să trăiască într-o zi care a trecut demult!”

Nu vi se pare ciudat faptul că atunci când veniţi aici, în Vest, vedeţi că toţi localnicii încearcă să trăiască într-o zi care a trecut demult? Da, ei doresc tot timpul să trăiască în vremurile vechi ale cow-boy-lor, aşa că se duc în Kentucky şi organizează serbări de modă veche. Cu toate acestea, când este vorba de religia de modă veche, nici nu vor să audă.

Zile de modă veche? Venind aici în sezonul de rodeo, am văzut că aveau cu ei o femeie solidă, vopsită cu verde pe la ochi, cu părul tuns scurt şi cu o ţigară în colţul gurii.

O, vai, dacă oamenii ar fi văzut aşa ceva în zilele de modă veche, s-ar fi gândit că desigur are vreo boală şi ar fi ţinut-o închisă.

Ce s-ar fi întâmplat dacă mama ta ar fi ieşit pe stradă, îmbrăcată cum te îmbraci tu şi fiica ta? Dacă ar fi ieşit pe stradă fără fustă? Cu siguranţă ar fi dus-o la spitalul de nebuni. Ţineţi minte că astăzi este la fel.

Trupul omenesc putrezeşte de viu. Dacă se ajunge la menopauză între 20 şi 25 de ani, înseamnă că şi celulele creierului lor putrezesc. Oamenii au ajuns să nu mai aibă suficientă capacitate de înţelegere, aşa că nu mai ştiu ce este decenţa; nu mai pot face deosebirea între bine şi rău şi totuşi, au o mulţime de programe educaţionale.

Ştiaţi că educaţia este de la Diavolul? Eu pot să vă dovedesc aceasta. Bineînţeles că nu mă refer la a citi şi a scrie, ci la faptul că ei pun educaţia în locul Duhului, în biserică.

Pe ce se bazează comunismul? Pe ştiinţă şi educaţie – acestea fiind dumnezeul lor.

Exact aceasta i-a prezentat Satan, Evei, iar ei se ţin în continuare de ea. Acest lucru a pătruns şi în bisericile noastre. A pătruns la baptişti, la metodişti, la prezbiterieni, la penticostali şi peste tot. Vedeţi? Educaţie, intelectualitate, strălucire, popularitate, lucruri care îi aruncă pe oameni departe de Dumnezeu. Aşa ceva este greşit, domnilor. Totuşi vedem că aceste lucruri le satisface setea. Dacă o biserică ajunge să-şi aleagă păstorul prin vot, aceasta arată ce este în mintea oamenilor de acolo, ce dorinţe au ei, după ce însetează.

Astfel, ei spun: „Păstorul nostru nu are prejudecăţi. El nu spune nimic dacă mergem la piscină împreună, bărbaţi şi femei, ba chiar vine şi el cu noi.”

Zilele trecute, o fată i-a povestit fiicei mele, Sara, că păstorul ei a fost în Africa.

În seara când s-a întors, fata şi-a scos hainele de pe ea şi a rămas în nişte pantalonaşi scurţi, apoi a început să danseze pentru el ritualul Watusi, ca să-l distreze pentru că fusese în Africa. Voi ştiţi, Watusi este un trib de acolo, dar, vai, să văd eu numai o fată din adunarea mea că încearcă să facă aşa ceva!

Iată însă că un păstor stă şi priveşte o copilă de 16-18 ani, din adunarea lui, îmbrăcată în felul acela şi dansând un ritual păgân! Faptul că îngăduie aşa ceva, dovedeşte că el însuşi a ieşit dintr-o cloacă.

Este posibil ca un om al lui Dumnezeu să facă aşa ceva? Eu ştiu că ceea ce spun este dur, şi-mi dau seama că vorbesc pentru întreaga naţiune, dar eu trebuie să vă spun adevărul.

Voi ştiţi că corbii mănâncă mortăciuni, este adevărat? Da, iar aceste lucruri sunt mortăciuni. Acesta este adevărul. Aceasta arată clar cine este capul şi turnul lor de control, ce semnale le transmite şi ce este în sufletul lor. Sufletul lor tânjeşte după asemenea lucruri; tânjeşte după o biserică intelectuală în care oamenii se îmbracă elegant, iar păstorul vorbeşte doar 15-20 de minute, fără să spună ceva despre păcat, despre pantalonii scurţi sau despre comportamentul oamenilor, căci dacă îndrăzneşte să facă aceasta, este aşezat imediat pe banca diaconilor şi apoi schimbat. Da, el nu are voie să pomenească ceva despre aceste lucruri, fiindcă este dat afară. De ce aceasta? Pentru că biserica are un filtru propriu de gândire.

Totuşi Biblia spune că „Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El.” (1 Ioan 2.15).

Cum rămâne atunci cu ceea ce fac ei în numele bisericii? Organizează seri de dans la biserică şi partide de jocuri de noroc, în timp ce tinerii dansează rock-and-roll, twist şi toate celelalte. Uitaţi-vă numai la acest Elvis Presley – un diavol cu pantofi – Pat Boone, Ricky Nelson, cea mai mare ruşine pe care a avut-o vreodată această naţiune. Aşa este.

Cu toate acestea, oamenii spun: „O, ei sunt foarte religioşi, deoarece cântă cântece creştine.”

Biserica nici n-ar trebui să le permită aşa ceva, pentru că unii dintre ei merg în seara aceasta la o cârciumă pe marginea drumului, cântă, dansează şi aşa mai departe, iar mâine seară vin la altar şi plâng, pentru ca în seara următoare să cânte pe scenă. O, Dumnezeule îndurător! Oare cât de departe mai poate merge această murdărie? Ei ar trebui să dovedească că sunt oameni ai lui Dumnezeu, şi aceasta nu prin faptul că zdrăngăne o chitară veche, ci printr-o trăire sfântă şi curată.

Dar, privind care le sunt dorinţele, poţi să spui cine stă pe scaunul de domnie din inima lor, pentru că lucrurile pe care le iubesc, vorbesc despre ei.

Voi spuneţi: „Păi, eu cred că aceste lucruri sunt bune, frate Branham!” Bine, dar ţineţi minte: voi ştiţi cel mai bine ce este în inima voastră. Da, domnilor. Voi puteţi vedea cu ce se hrăneşte sufletul vostru; puteţi vedea după ce însetează el şi ce anume îl mulţumeşte. Dacă ceea ce îl mulţumeşte nu este Cuvântul, înseamnă că ceva este greşit, pentru că Duhul Sfânt trăieşte numai cu Cuvântul. Înţelegeţi?

Înainte de a încheia, aş vrea să vedeţi un alt mare pericol, dacă nu v-aţi făcut vinovaţi de niciunul din lucrurile despre care am vorbit. Acest mare pericol este, neglijarea setei. Înţelegeţi?

Poate spuneţi: „Eu am o sete sfântă, frate Branham. Despre mine nu poţi spune că mă duc la biserică şi asta este tot, sau altceva de genul acesta.” Este adevărat, dar vedeţi, voi neglijaţi setea. Dacă neglijezi să-ţi potoleşti setea, sau foamea, vei muri. Tot aşa, dacă neglijezi setea după Dumnezeu pe care o ai în tine, vei muri duhovniceşte.

Voi strigaţi după treziri; aşteptaţi ca biserica voastră să aibă o trezire, dar trezirea trebuie să înceapă chiar în voi, atunci când începeţi să însetaţi după Dumnezeu. S-ar putea ca niciun alt membru al bisericii să nu mai vrea acea trezire, dar dacă ea izbucneşte în tine, va izbucni şi în alte locuri. Vedeţi? Dar voi neglijaţi acea sete.

Dacă neglijaţi să mulgeţi vaca atunci când ugerul ei este plin de lapte, izvorul laptelui ei va seca. Acesta este adevărul.

Dacă neglijaţi să beţi apă şi spuneţi: „Eu nu voi mai bea deloc”, atunci veţi muri. Dacă neglijaţi să vă hrăniţi, veţi muri. Dacă neglijaţi să-I daţi Duhului Sfânt Cuvântul lui Dumnezeu, veţi muri.

Creştini, baptişti, metodişti, penticostali, „Adunarea lui Dumnezeu”, unitarieni, trinitarieni, sau orice aţi fi, pe mine nu mă interesează de care grupare religioasă aparţineţi şi cred că nici pe Dumnezeu nu-L interesează aceasta, deoarece El priveşte la voi ca persoană individuală şi veţi merge în cer tot ca individ, de aceea vreau să vă spun să fiţi atenţi, pentru că totul este între voi şi Dumnezeu. Aceasta este totul, de aceea nici nu mă interesează la care biserică aparţineţi.

Dacă tu neglijezi să citeşti Cuvântul şi să-L crezi; dacă neglijezi să hrăneşti Duhul Sfânt cu El, vei muri, deoarece Isus a spus în Matei 4.4: „Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” Vedeţi? Nu doar cu o parte din Cuvânt, ci cu fiecare bucăţică din El.

Să ne oprim puţin aici. Unii spun: „Da, eu cred asta, dar haideţi să citim în altă parte.” Bine, dar voi trebuie să luaţi totul, Cuvânt cu Cuvânt, deoarece Isus a spus: „Omul va trăi cu fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” Ştiaţi aceasta?

Problema este că noi am făcut din ziua în care trăim o zi a pervertirii religioase.

Nu demult, fiica mea m-a strigat dintr-o altă cameră şi mi-a zis: „Tăticule, vino repede încoace, căci urmează un program religios la televizor.”

Au cântat un imn, după care câţiva tineri moderni au citit ceva. Dacă am văzut vreodată o emisiune blasfemitoare, aceea a fost. Se părea că oamenii aceia dau un spectacol. Semănau mai mult cu un trib de indieni, care săreau şi se loveau unul pe altul.

O, Doamne, oare ce s-a întâmplat cu sinceritatea? Unde sunt acele imnuri vechi pe care le cântam, bucurându-ne în Duhul Sfânt, în timp ce lacrimile ne curgeau pe obraji? Acum ne ţinem respiraţia până nu mai putem, până ne facem albaştri la faţă, ca să arătăm că suntem cântăreţi. Noi am copiat toate aceste lucruri de la Hollywood, împreună cu programele, cu imnurile intelectuale, cu cultivarea vocii etc.

Mie îmi place să aud că se cântă bine, îmi place să aud cântecele bune de modă veche, cu ecouri de cincizecime, cântate din inimă, dar nu pot suporta guiţatul acesta pe care ei îl numesc astăzi cântat. Aşa este. Cred că este lucrul cel mai ridicol. Este o pervertire.

Îmi place să văd că un bărbat este bărbat, dar nu pot să suport să văd pe unul care se îmbracă cu lenjeria soţiei lui, cu un cârlionţ pe frunte şi cu două moaţe de păr ce atârnă în jos. Eu nu pot numi bărbat o asemenea fiinţă. Cred că nici el nu mai ştie de care parte a rasei aparţine. Aşa este.

Vedeţi, femeia vrea să-şi taie părul la fel ca bărbatul, în timp ce bărbatul vrea să-şi lase părul lung, să şi-l onduleze sau să şi-l vopsească. Bărbatul poartă hainele intime ale femeii, iar femeia poartă salopeta lui. Vedeţi? Totul este pervertit; este exact pe dos.

La fel este cu naţiunile, cu popoarele, cu bisericile, cu totul. O, Doamne, când se vor sfârşi toate aceste lucruri? Desigur, numai la venirea Domnului Isus Hristos.

Deci, dacă neglijezi să hrăneşti Duhul Sfânt cu Cuvântul lui Dumnezeu, vei muri. Isus a spus: „Fiecare Cuvânt este dat prin Duhul Sfânt.

Ascultaţi-mă acum. Când încerci să te hrăneşti cu ceva rău, dacă ai cu adevărat Duhul Sfânt, El va vedea imediat diferenţa, deoarece, ţineţi minte: Duhul Sfânt se hrăneşte cu Cuvântul lui Dumnezeu. El nu poate fi hrănit cu entuziasm, nici cu educaţie sau cu frecvenţa la adunare şi nici cu teologie, deoarece există o foarte mare diferenţă între o scriere inspirată de Duhul şi înţelegerea ei din perspectiva teologică.

De exemplu, teologii din timpul Domnului Isus aveau totul foarte clar, cuvânt cu cuvânt, pagină cu pagină, cu privire la felul în care urma să vină Mesia. Chiar aşa era, dar toţi au înţeles greşit, iar când a venit, Isus le-a zis: „Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru.” (Ioan 8.44).

Vedeţi? Ei n-au primit descoperirea ca să vadă împlinirea Cuvântului. Da, ei au scăpat din vedere aceste amănunte pe care le scapă din vedere şi astăzi. Astfel, ei spun: „Dacă aparţii de asta sau de aceea, totul va fi în ordine.” Să nu credeţi însă aşa ceva. Voi trebuie să aparţineţi de Hristos.

Ţineţi minte. Când erai în coapsele tatălui tău, tu erai cu el, dar cu toate acestea el nu te cunoştea şi nici tu pe el. Era nevoie să te naşti, iar Dumnezeu a făcut din mama ta un locaş pentru sămânţa prin care ai venit tu, ca bărbat sau femeie. Abia atunci l-ai cunoscut pe tatăl tău şi aţi putut avea părtăşie împreună.

Acum fiţi atenţi. Dacă ai viaţa veşnică, înseamnă că viaţa ta a fost de la început în Dumnezeu.

Dumnezeu este Cuvântul, iar când Cuvântul S-a făcut trup în Isus Hristos, când Dumnezeu a venit să locuiască în propriul Său trup; când S-a făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu, când Dumnezeu a venit să locuiască aici, tu ai fost în El şi ai fost răstignit împreună cu El, murind împreună cu El la Calvar. Apoi ai fost îngropat împreună cu El şi ai înviat cu El în locurile cereşti şi ai părtăşie cu El. Înţelegeţi?

Dumnezeu însuşi a devenit unul dintre noi:

Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.” (Ioan 1.18).

Aceasta înseamnă că Dumnezeu S-a făcut Om ca să poată avea părtăşie cu tine ca om. Înţelegeţi? Voi sunteţi în trup de carne şi El a fost tot în trup de carne. Da, Dumnezeu s-a făcut trup printre noi, în Persoana Fiului Său, Isus Hristos. Dumnezeu locuia în El. Da, El era Dumnezeu. Dumnezeu S-a descoperit în Fiul Isus Hristos, ceea ce a făcut din El, Emanuel, aşa cum a spus profetul Isaia.

Vedeţi, aşa trebuia să fie. Acum priviţi. Numele tău a fost scris în Cartea Vieţii Mielului încă înainte de întemeierea lumii. Şi eu vă întreb: Cu ce te poţi hrăni tu? Duhul Sfânt trăieşte doar prin Cuvântul lui Dumnezeu, iar Biblia ne spune în Apocalipsa 22.19 că „dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii, sau dacă va adăuga cineva ceva la ele, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii.

Vedeţi cât de adânc merge? Duhul Sfânt nu poate să trăiască cu lucrurile acestei lumi.

Este ca în cazul porumbelului şi a ciorii. Cioara este o mare făţarnică. Ea mănâncă toată ziua grâu, apoi zboară, găseşte o mortăciune şi o mănâncă şi pe aceea. Ea poate sta în lan şi să mănânce grâu ca porumbelul, dar după aceea merge să mănânce şi o mortăciune.

Porumbelul poate să mănânce toată ziua grâu, dar nu poate să mănânce şi dintr-o mortăciune, pentru că este porumbel. El nu are fiere, aşa că o singură înghiţitură dintr-o mortăciune l-ar omorî. Vedeţi, el nu are fiere, ceea ce înseamnă că nu are amărăciune. Aşa este.

La fel este şi creştinul adevărat. El nu vrea lucrurile lumii şi mănâncă numai Cuvântul curat al lui Dumnezeu. El are filtrul unui om care gândeşte. Înţelegeţi? De aceea nu se poate apropia de altceva. Mortăciunile acestei lumi au pentru el o duhoare insuportabilă.

Uitaţi-vă la cioara din zilele când pământul a fost nimicit prin potop. Ea a zburat de la un cadavru la altul, a mâncat din acele mortăciuni şi nu s-a mai întors la arca lui Noe. Dar porumbelul nu a găsit odihnă pentru picioarele lui, şi s-a întors la arcă, acolo unde ştia că are grâu. La fel facem şi noi, trăim numai prin Cuvântul lui Dumnezeu.

Probabil că David a scris Psalmul 42 pe când era fugar. Atunci el a spus: „Sufletul meu însetează după Tine, aşa cum doreşte un cerb izvoarele de apă.” El plângea şi era fugar, dar avea asupra sa ungerea cu untdelemn şi ştia că avea să fie împărat, deoarece profetul Domnului îl unsese ca împărat.

Observaţi, el se afla pe vârful muntelui, împreună cu nişte soldaţi păgâni. Din cauza păcatului, cetatea lui iubită era înconjurată de trupele filistenilor. Probabil că în acea zi, el a fost inspirat să scrie: „Cum doreşte un cerb izvoarele de apă…

Observaţi situaţia în care se afla el. Privea în jos la cetatea lui iubită şi îşi amintea desigur, de vremea când era copil şi ducea oile să bea apă de acolo. Jos se întindea un ţinut bogat în apă şi pâine, căci Betleem înseamnă „casa de pâine a lui Dumnezeu”.

Şi David îşi amintea cum se ducea acolo să bea o apă rece şi bună, iar acum ajunsese un fugar, departe de poporul lui. Da, el nu avea niciun loc unde să se ducă şi probabil că sufletul lui striga după apa aceea bună şi rece.

David avea cu el nişte slujitori, pentru care cea mai neînsemnată dorinţa a lui era o poruncă. Astfel, trei dintre ei şi-au croit drum printre filisteni şi i-au adus apă de la o mare distanţă.

Probabil că acolo sus, el trebuia să bea apă de oriunde găsea şi din orice, iar ziua aceea era caldă şi apa luată în burduful făcut din piei de capră se încălzise. Aceasta l-a făcut să se gândească: „O, dacă aş putea să merg la Betleem, să mă aşez lângă izvorul acela şi să-mi potolesc setea…”

Când slujitorii săi credincioşi s-au întors cu apa, setea sufletului său era şi mai mare, dar nu pentru Betleem ci pentru Ierusalim, aşa că el a jertfit apa, spunând: „Nu, nu pot s-o beau!” Da, el a turnat-o pe pământ. Vedeţi? Sufletul lui înseta după Dumnezeu mai mult decât înseta trupul lui după un izvor cu apă rece şi bună. Aceasta l-a făcut să toarne apa pe pământ.

Vedeţi, Casa lui Dumnezeu este sus şi apele Ierusalimului ceresc răcoresc sufletul… iar Isus a spus în Ioan 6.35: „Eu sunt Pâinea vieţii.

„Betleemul, „Casa lui Dumnezeu” este Biserica Sa, de aici, de pe pământ. Nouă ne place foarte mult să mergem la biserică aici, pe pământ, dar Ierusalimul de sus, care este Dumnezeu, este mult mai minunat. Astfel, setea sufletească de a fi acolo, cu El, este mai puternică decât setea de a merge undeva, la o biserică. Înţelegeţi? Faptul că mergi la biserică nu-ţi potoleşte setea aceea şi David a dovedit-o aici. El a turnat pe pământ chiar apa care fusese luată din Casa lui Dumnezeu, ca să primească trecere înaintea Lui şi ca să i se dea o apă mai bună şi mai rece. Setea după Dumnezeu, a sufletului, este mai puternică decât setea de apă a trupului.

Biblia spune: „Ierusalimul de sus… este mama noastră.” (Galateni 4.26), iar noi ne dăm seama că mama noastră este Hristos. Dumnezeu este mama noastră, pentru că suntem născuţi din El.

Cuvântul „Ierusalim” înseamnă „Shalom” adică „Pace”.

Un suflet ar trebui să înseteze mai mult după apa Vieţii, decât să spună că aparţine de o biserică. Adevărata sete a unui suflet nu poate fi potolită cu aceasta, dar ea poate fi pervertită. Voi puteţi să vă gândiţi că dacă mergeţi la biserică, sunteţi în ordine, dar nu este aşa. Acest lucru nu poate să stâmpere adevărata sete sfântă după Dumnezeu. Pur şi simplu nu se poate. Nu de aceasta aveţi voi nevoie.

David a spus în Psalmul 42.7: „Un val cheamă un alt val, la vuietul căderii apelor Tale.

De multe ori eu v-am dat următorul exemplu. Dacă pe spatele unui peşte se află o aripioară, înseamnă că a fost pusă acolo ca să înoate cu ajutorul ei; înseamnă că are nevoie de ea. Cum ar fi dacă el ar spune: „De acum încolo voi fi un peşte deosebit, un peşte inteligent şi educat, cu o teologie serioasă, aşa că sunt sigur că nu mai am nevoie de această aripioară.”?

N-ar înainta prea mult prin apă, nu-i aşa? Este adevărat.

Cum ar fi dacă un copac ar spune: „Ei, eu ştiu că am avut nevoie de pământ ca să cresc. Aşa este. Dar acum vreau să fiu un copac deosebit, aşa că vreau să fiu dus în mijlocul străzii, ca să fiu observat de toţi.” Vedeţi? Dacă s-ar întâmpla aşa, el nu ar trăi mult. Aşa este.

Când un val cheamă un alt val, este nevoie de mai mult decât să mergeţi la biserică. Este nevoie de mai mult decât să dai mâna cu predicatorul. Este nevoie de mai mult decât să trăieşti o viaţă bună şi dreaptă. Atunci este nevoie de ceva care să te mulţumească în adâncul fiinţei tale; de ceva care curge din Dumnezeu direct în sufletul tău. Vedeţi? „Un val cheamă un alt val, la vuietul căderii apelor Tale.” O, Doamne!

Haideţi să ne gândim ce fel de sete a fost în noi în seara aceasta. Încotro ne îndreptăm dacă nu avem Duhul Sfânt? Ce fel de sete este în noi? Ce fel de sete este în mine? Ce fel de sete este în tine? Nu încercaţi să suprimaţi acea sete sfântă după Dumnezeu!

Cu mulţi ani în urmă am citit o povestire din vremea când se găsea aur în munţi şi o am şi acum în minte.

Se spunea că un căutător de aur a plecat în munţi, unde a găsit o mare cantitate de aur. Pe drumul de întoarcere, el a început să se gândească ce avea să facă cu aurul găsit, deoarece avea câţiva saci de aur la el. Omul avea cu el un câine (acum, nu vreau să compar câinele cu Duhul Sfânt, ci vă dau numai un exemplu ca să înţelegeţi). Când a venit noaptea, căutătorul de aur s-a întins să doarmă, gândindu-se: „Mâine îmi voi lua tot aurul şi voi deveni ceea ce mi-am dorit întotdeauna, adică voi fi bogat şi voi avea numai lucruri scumpe.”

Deodată câinele a început să latre, pentru că se apropia un duşman. Atunci omul a ieşit la el şi a strigat: „Taci din gură!” Câinele s-a potolit, dar pe când să se aşeze omul în pat, a început să latre din nou, sărind să rupă lanţul. Furios stăpânul a ieşit din nou afară şi a strigat: „Ţine-ţi gura! Vreau să ştii că mâine voi fi un om bogat!” Dar câinele a început să latre din nou, aşa că omul s-a înfuriat şi mai tare şi, luând-şi puşca, şi-a împuşcat câinele, strigând: „Oricum mâine nu mai am nevoie de tine, pentru că mâine voi fi bogat.”

Apoi, aşezându-şi puşca într-un colţ, s-a întors cu spatele spre uşă şi s-a culcat. Dar în clipa aceea şi-a făcut apariţia în spatele lui, un om care-l urmărea de câteva zile, şi l-a ucis. Vedeţi? El n-a mai ajuns să fie bogat pentru că a oprit alarma care încerca să-i spună că viaţa lui este în pericol.

Frate şi soră, nu încerca niciodată să opreşti acea chemare din inima ta, alăturându-te la o biserică, recitând un crez ori aparţinând unei organizaţii religioase, deoarece singurul care poate răspunde acelei chemări, este Isus Hristos.

Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule.

Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu.” Vedeţi?

În tine este ceva care vrea să vadă lucrarea lui Dumnezeu, iar sufletul tău însetează după aceasta. Frate, nu-l opri niciodată. Nu lăsa ca vreun păstor să-ţi spună: „Trebuie doar să dai mâna cu noi, să vii la biserică, să aparţii de această organizaţie şi totul va fi în ordine.” Nu ucide acel avertisment sfânt! El vrea să-ţi dea de ştire că odată va veni ziua când vei ajunge la capătul drumului.

Este ca în cazul unei tinere care venea la biserică şi era foarte cumsecade. Ea avea părul lung şi-l purta strâns la spate, iar pe faţa ei nu se vedea nicio urmă de machiaj.

Tânăra aceasta avea o prietenă care, de câte ori o vedea pe stradă, îşi bătea joc de ea şi îi spunea: „Dacă n-aţi avea predicatorul acela cu mintea îngustă (vorbea despre mine), ai putea să arăţi şi tu cum trebuie, dar aşa, parcă ai veni de la un magazin de antichităţi.” De câte ori o vedea, îşi bătea joc de ea, adăugând: „Păstorul nostru este lipsit de prejudecăţi. De ce îţi place să umbli astfel, doar nu contează cum te îmbraci sau ce gândeşti?”

Ba contează, deoarece aşa spune Biblia lui Dumnezeu. Noi trăim cu fiecare Cuvânt al Său!

Fata de care vorbesc nu a luat niciodată în seamă cuvintele celeilalte, iar acum este misionară, în timp ce cealaltă s-a îmbolnăvit şi a murit. S-a ocupat de ea un prieten de-al meu şi el mi-a spus că avea o boală venerică. Aceasta a măcinat-o în interior, aşa că nici chiar părinţii nu au ştiut ce problemă are. Ea preda lecţii la şcoala duminicală, aşa că toţi elevii ei au venit s-o vadă plecând la cer; să vadă îngerii care vor veni s-o ia.

Păstorul ei se plimba pe coridor încoace şi încolo, fumând, iar ceilalţi se pregăteau să cânte în momentul când ea va pleca, deoarece ştiau cu toţii că va muri, pentru că medicii le spuseseră că este pe moarte.

Şi deodată, ea a fost confruntată cu realitatea. Tânăra fusese o membră credincioasă în denominaţiunea ei şi, în plus, învăţătoare la şcoala duminicală. Dar când a început lupta, când a simţit atingerea morţii, ochii i-au ieşit din orbite şi a început să strige: „Sunt pierdută! Sunt pierdută! Duceţi-vă repede şi chemaţi-l pe păstor!” Acesta şi-a aruncat ţigara, a intrat în cameră şi a spus: „Sunt aici. Chem doctorul să-ţi facă o injecţie.”

„Nu vreau nicio injecţie, înşelătorule de oameni”, a strigat ea. „Eu mor şi mă duc în iad. Sunt pierdută pentru că tu m-ai minţit şi nu mi-ai spus adevărul. Aduceţi-o repede pe fata aceea, căci ea avea dreptate!”

Aşteptaţi până când, într-o bună zi, veţi fi puşi faţă în faţă cu realitatea! Nu încercaţi să stingeţi acea sete sfântă, n-o distrugeţi cu o „puşcă cu două ţevi”, modernă şi educaţională. Ascultaţi avertizarea Duhului Sfânt, care în seara aceasta vă spune: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl, decât prin Mine.” (Ioan 14.6), şi El este Cuvântul.

Să ne plecăm capetele pentru un moment, dar mai înainte de aceasta, aş vrea să vă amintesc încă un text, şi anume cel din Matei 5.6, unde Domnul Isus a spus: „Ferice de cei flămânzi şi însetaţi…” Este o binecuvântare să însetezi.

Ai ajuns tu în punctul când tot ce ai, a fost murdărit de denominaţiuni, culte şi secte, de dogme şi doctrine? A reuşit Diavolul să îţi strecoare sub nas acea apă murdară astfel încât să bei din ea, ca un porc din troacă?

Dacă da, înseamnă că nu știi ce înseamnă să-ţi potoleşti setea de Dumnezeu, să îl vezi cu adevărat, să ai Duhul Sfânt trăind şi lucrând în tine.

Dacă însă, în seara aceasta însetezi încă după Dumnezeu, dă-mi voie să-ţi spun ceva:

Există un Izvor de sânge,

Ce a curs din trupul lui Emanuel,

Păcătoşii se aruncă în şuvoiul lui

Şi îşi pierd orice pată de vină.

Tâlharul de pe cruce s-a bucurat să vadă

Acel izvor, la vremea lui.

Eu sunt la fel de păcătos ca el,

Dar acolo mi se spală orice păcat.

De când am văzut, prin credinţă,

Am vorbit doar despre dragostea

ce m-a răscumpărat.

Şi voi vorbi până la moarte.

Dacă în seara aceasta, voi însetaţi să cunoaşteţi mai multe despre Dumnezeu şi să vă apropiaţi de El, aţi vrea să ridicaţi mâna, acum, când fiecare cap este plecat şi să spuneţi: „Roagă-te pentru mine!”? O, Doamne! Uitaţi-vă câte mâini sunt ridicate.

În toată ţara unde se transmite această emisiune, în est, nord, vest şi sud, ridicaţi mâinile în faţa păstorilor, sau cine este cu voi ca să arătaţi că însetaţi după Dumnezeu. Nu încercaţi să vă potoliţi această sete sfântă cu altceva!

Poate spuneţi: „Frate Branham, eu am strigat odată! Am dansat în Duhul!” O, nu vă luaţi după aceasta! Aşteptaţi până va veni în voi ceea ce vă potoleşte setea, plinătatea Duhului Sfânt şi atunci vor veni în inima voastră clopoţeii bucuriei, cu strigarea, vorbirea în limbi şi dansul în Duhul.

Atunci nu veţi avea nevoie de muzică pentru a face aceasta, ci o veţi putea face pretutindeni: pe drum, în maşină etc. O veţi face şi în timp ce veţi mătura duşumeaua; o veţi face în timp ce veţi bate cuie în perete sau veţi face lucrări de tâmplărie. Da, indiferent unde veţi fi, acea bucurie de nedescris şi plină de biruinţă, va izbucni din adâncul inimii voastre.

Acum haideţi să ne rugăm. Bunul nostru Tată ceresc, mesajul din seara aceasta a fost transmis de-a lungul şi de-a latul ţării. Îngăduie ca Duhul Tău cel Sfânt să ducă însemnătatea Lui în fiecare inimă.

În biserica aceasta, s-au ridicat foarte multe mâini, de aceea ne rugăm pentru ei, Doamne. Îngăduie ca Acela care poate să potolească setea, Hristos, nădejdea slavei, nădejdea vieţii, să vină la fiecare dintre ei.

Tată, oameni din toată țara ne ascultă: din California până la New York, unde acum este dimineaţa devreme. Ne ascultă oameni din New Hampshire, din Boston, de jos din Texas, din Indiana şi până în California. O, Doamne, priveşte la mâinile lor; priveşte la ceea ce este dincolo de ele, la inimile care flămânzesc şi însetează.

Noi trăim într-un timp pervertit de Diavolul, care a orbit ochii oamenilor, şi care îi trimite la biserică, şoptindu-le: „Aceasta este tot ce vă trebuie!” Astfel, ei se comportă ca lumea şi doresc lucrurile din lume, deşi Cuvântul spune că „Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea lui Dumnezeu nu poate să fie în el.” (1 Ioan 2.15).

O, Tată, priveşte cum Satan îţi perverteşte Adevărul şi îi face pe oameni să spună: „O, noi credem Biblia, dar nu ceea ce scrie aici! Aşa ceva nu putem crede, pentru că a fost pentru o altă epocă, se referă la altceva.” Şi aceasta pentru că o denominaţiune le-a sucit minţile şi i-a băgat în cloaca aceasta.

Isus a spus că „Oricine va scoate un cuvânt sau va adăuga vreunul, îi va scoate şi Dumnezeu partea lui din cartea vieţii.” (Apocalipsa 22.18-19).

O, Dumnezeule îndurător, ce dezamăgiţi vor fi la judecată aceşti oameni care au dus o viaţa decentă, curată şi sfântă, care s-au dus la biserică şi au fost cât au putut de credincioşi, şi care vor fi totuşi pierduţi.

Fariseii au învăţat Cuvântul de mici, au trecut prin şcoli, au dus o viaţă sfântă (erau siliţi s-o facă pentru că altfel erau omorâţi cu pietre), şi totuşi Isus a spus despre ei: „Voi aveţi de tată pe Diavolul.” Doamne, îngăduie ca acesta să fie un avertisment pentru credincioşii din toată ţara.

Profetul Moise s-a dus în Egipt să împlinească Cuvântul lui Dumnezeu şi să ducă lumina de seară copiilor lui Israel. Aceştia au văzut marile minuni ale lui Dumnezeu, l-au urmat pe Moise, au trecut prin Marea Roşie, fiind botezaţi, au ajuns în pustie şi au mâncat hrana îngerilor, care le-a căzut din cer, dar cu toate acestea n-au vrut să primească tot Cuvântul. La Cades-Barnea, când iscoadele s-au întors din ţara făgăduită, ei au spus: „O, acolo sunt oameni uriaşi! Nu putem nicicum să luăm o asemenea ţară!” Da, ei au nesocotit făgăduinţa dată de Tine, de aceea Isus a spus despre ei: „Toţi au pierit!” Ei sunt morţi, pierduţi, fără Dumnezeu, chiar dacă au făcut toate acele lucruri; chiar dacă au văzut minunile, s-au bucurat, au dansat în Duhul pe malul mării, în timp ce Miriam cânta din tamburină… Totuşi, din două milioane de oameni, au scăpat doar trei.

Noi ştim, Tată, că atunci când sămânţa trece de la bărbat la femeie, dintr-un milion de seminţe, numai una singură este primită. O sămânţă de la bărbat găseşte oul fertil de la femeie, în timp ce toate celelalte seminţe pier – un milion.

Două milioane de oameni au ieşit din Egipt dar numai doi au intrat în ţara făgăduită: Iosua şi Caleb. Unul dintr-un milion.

O, Tată, eu tremur când mă gândesc la aceasta. În lumea de astăzi, sunt cinci sute de milioane de creştini, aşa că, dacă Tu, Doamne, ai veni în seara aceasta, ar fi răpiţi numai cinci sute dintre ei. O, Dumnezeule, ajută-ne să ţinem minte că trebuie să tragem învăţătură din fiecare Cuvânt al Tău; că trebuie să-L credem şi să  ne supunem Lui.

Doamne, Tu ai spus: „Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” (Fapte 2.38-39).

Doamne, Tu mai chemi încă şi în seara aceasta, iar făgăduinţa dată de Tine este valabilă cât timp chemi.

Păstorii au sucit minţile oamenilor şi le-au spus minciuni, îndreptându-i spre teologia lor denominaţională şi educativă, astfel încât au ajuns să spună: „O, credeţi şi atât!” dar Cuvântul Tău spune că Diavolul crede, numai că nu poate primi Duhul Sfânt.

Iuda Iscarioteanul a făcut tot ce au făcut şi ceilalţi ucenici: a predicat Evanghelia, a făcut semne şi minuni, dar când a sosit timpul ca să primească Duhul Sfânt, şi-a dat arama pe faţă.

Doamne, îngăduie ca oamenii din toată ţara să-şi dea seama, în seara aceasta, că sunt pierduţi fără urgenţa aceasta. Îngăduie ca, în seara aceasta, setea sufletelor lor să fie potolită prin Tine, Doamne, căci îi încredinţăm în mâna Ta. Ei sunt ai Tăi, Doamne. Noi suntem răspunzători numai pentru Cuvânt, de aceea Te rog să-i ajuţi să creadă din toată inima şi să fie umpluţi cu Duhul Sfânt. Îţi cerem aceasta, în Numele lui Isus. Amin.

/: Eu Îl iubesc:/

Căci El m-a iubit întâi.

Şi mi-a adus mântuirea

Pe lemnul Calvarului.

Vă potoleşte El setea sufletului? Îl iubiţi din toată inima? Uneori cuvintele sunt aspre, dar acum haideţi să cântăm cu toţii în Duhul. Haideţi să dăm mâna cu fratele sau sora de lângă noi şi să spunem: „Dumnezeu să te binecuvânteze, călătorule!” în timp ce continuăm să cântăm:

/: Eu Îl iubesc:/

Căci El m-a iubit întâi.

Şi mi-a adus mântuirea

Pe lemnul Calvarului.

Am dat mâna unul cu altul, aşa că acum, haideţi să închidem ochii, să ridicăm mâinile spre El şi să cântăm în Duhul:

/: Eu Îl iubesc:/

Căci El m-a iubit întâi.

Şi mi-a adus mântuirea

Pe lemnul Calvarului. O, nu este El minunat?

/: Minunat, minunat este Isus,

Sfetnic, Domn al păcii,

Dumnezeu Atotputernic,

El m-a mântuit,

M-a scăpat de păcat şi de ruşine,

Răscumpărătorul meu este minunat.

Slavă Numelui Său! :/

O, nu sunteţi fericiţi pentru experienţa voastră cu Hristos? Nu este El minunat? Nu este El acela care ne potoleşte setea?

Odată eram pierdut, dar El m-a găsit

Şi m-a scăpat de osândă.

Isus ne dă libertate şi mântuire.

El m-a mântuit

M-a scăpat de păcat şi ruşine,

Răscumpărătorul meu este minunat.

Slavă Numelui Său!

Minunat, minunat este Isus,

Sfetnic, Domn al păcii,

Dumnezeu Atotputernic,

El m-a mântuit,

M-a scăpat de păcat şi de ruşine,

Răscumpărătorul meu este minunat.

Slavă Numelui Său!

Credeţi că aceasta este conform Scripturii? Biblia spune: „Bateţi din palme, toate popoarele! Înălţaţi lui Dumnezeu strigăte de bucurie!” (Psalmul 47.1).

Ştiţi, eu mi-am dorit întotdeauna să cânt la un instrument. Rebeca, fiica mea, cântă la pian, băieţelul cântă la trompetă, dar eu am învăţat să cânt la un instrument cu zece coarde. (Fr. Branham începe să bată din palme).

Minunat, minunat este Isus,

Sfetnic, Domn al păcii,

Dumnezeu Atotputernic,

El m-a mântuit,

M-a scăpat de păcat şi de ruşine,

Răscumpărătorul meu este minunat.

Slavă Numelui Său! Îl iubiţi?

/: Vom merge în Lumina minunată,

Veniţi unde străluceşte roua îndurării,

Străluceşte în jurul nostru, zi şi noapte

Isus, Lumina lumii.:/

(Fratele Branham începe să fredoneze: „Isus lumina lumii”). Fraţilor, slujiţi-L pe Domnul cu toată inima voastră!

/: Când sfinţii vor păşi înăuntru,

Doamne, vreau să fiu cu ei,

Când sfinţii vor păşi înăuntru,

/: Când Îl vor încorona pe Domnul lor:/

Doamne, vreau să fiu cu ei,

Când Îl vor încorona pe Domnul lor,

/: Când soarele nu va mai străluci:/

Doamne, vreau să fiu cu ei,

Când soarele nu va mai străluci.

Vă place acest cântec? Mă întreb acum, dacă şi picioarele voastre s-au întors la Domnul, ca să nu mai danseze niciodată pentru lume. Haideţi să închinăm Domnului picioarele noastre.

S-au întors şi mâinile voastre la Domnul? Nu veţi mai fura niciodată? S-au întors şi buzele voastre la Domnul ca să nu mai minţiţi niciodată? Credinţa nu trebuie să stea numai în minte, ci în toată fiinţa. Aşa este. Trebuie să ne ocupe în întregime. Haideţi să ne lovim uşor picioarele:

/: Când sfinţii vor păşi înăuntru,:/

Doamne, vreau să fiu cu ei,

Când sfinţii vor păşi înăuntru.

Haideţi să ne ridicăm mâinile:

 /: Când sfinţii vor păşi înăuntru,:/

Doamne, vreau să fiu cu ei,

/:Când sfinţii vor păşi înăuntru,

Când Îl vor încorona pe Domnul lor. :/

Nu-i aşa că-L iubiţi?

Vom merge în Lumina minunată,

Veniţi unde străluceşte roua îndurării,

Străluceşte în jurul nostru zi şi noapte,

Isus, Lumina lumii.

Credeţi că El este Lumina lumii? Da? Pavel a spus: „Când cânt, cânt în Duhul. Când mă închin, mă închin în Duhul.” (1 Corinteni 14.15). Vedeţi? Tot ce faceţi, să faceţi în Duhul. Aşa este. Duhul aduce Cuvântul la viaţă, este adevărat? Desigur, domnilor.

Toţi sfinţii Luminii să strigaţi,

Isus, Lumina lumii.

Har şi îndurare în Numele Său,

Isus, Lumina lumii.  (Ce vom face atunci?)

Vom merge în Lumina minunată.

Veniţi unde străluceşte roua îndurării,

Străluceşte în jurul nostru zi şi noapte,

Isus, Lumina lumii.

Îmi pare rău că v-am încurcat pe cei aflaţi la pian. Am cântat mai departe, deoarece eu nu ştiu altceva, decât să mă închin înaintea Lui. Aşa şi trebuie, domnilor.

Sunt recunoscător pentru posibilitatea de a veni aici în seara aceasta, frate Mack. Îţi sunt recunoscător pentru că am putut avea părtăşie cu tine şi cu biserica de aici, cu toţi aceşti oameni minunaţi.

Iar voi, cei care aţi ridicat mâinile pentru botezul cu Duhul Sfânt, cred că vă veţi întâlni cu păstorul Mack sau cu ceilalţi, iar apoi vă veţi întoarce.

Ţineţi minte, că la început, când Dumnezeu a rostit Cuvântul şi a spus: „Să fie lumină!”, a trebuit să se întâmple întocmai. Şi El a mai zis: „Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!” (Matei 5.6).

Vedeţi, trebuie să se întâmple. Veniţi aici, la păstorul vostru şi fiţi alături de el când predică Evanghelia.

Haideţi să mai cântăm o dată acel cântec vechi şi frumos. Îmi place atât de mult! Vom merge în lumină. Isus a zis: „Eu sunt Lumina.” Şi voi sunteţi în El. Înţelegeţi? Când intri în El? Mergând către El? Nu. Dând mâna cu cineva? Nu. Prin botezul cu apă? Nu. Dar atunci cum?

Noi toţi am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup.” (1 Corinteni 12.13), adică trupul lui Hristos. Iar în acest trup, sunt nouă daruri duhovniceşti care lucrează prin trupul pământesc, prin biserică.

Acest lucru a fost valabil în zilele apostolilor şi este valabil şi astăzi. Aşa este.

Vom merge în Lumina minunată,

Veniţi unde străluceşte roua îndurării,

Străluceşte în jurul nostru zi şi noapte.

Mulţumesc, frate…

– Amin –

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *