Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMSEMNELE BIBLICE ALE VREMII

Va urma
10/04/1964, seara -

Birmingham – Alabama

Nu vom sta mai mult de treizeci şi cinci de minute, de aceea, să ne ridicăm în picioare şi să deschidem Bibliile la Evanghelia după Matei capitolul 12.38-42.

Să ne plecăm capetele cu respect şi sfinţenie.

„Atunci unii din cărturari şi din farisei au luat cuvântul şi I-au zis: „Învăţătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine!”

Drept răspuns, El le-a zis: „Un neam viclean şi preacurvar cere un semn; dar nu i se va da alt semn, decât semnul prorocului Iona.

Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului.

Bărbaţii din Ninive se vor scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii, şi-l vor osândi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decât Iona.

Împărăteasa de la miazăzi se va scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii, şi-l va osândi, pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este Unul mai mare decât Solomon.”

Să ne rugăm. Doamne, cuvântul „iată” înseamnă „uitaţi-vă.” Ajută-ne să ne aducem aminte că în seara aceasta este printre noi Unul mai mare decât noi toţi: Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Noi cerem binecuvântarea Lui şi Îl rugăm să ungă acest Cuvânt, să-L pună în inimile oamenilor şi să le întărească credinţa,  apoi să dovedească că este viu, aşa cum a făgăduit, pentru că a spus: Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” (Matei 28.20). Ascultă-ne, pentru că Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Vom vorbi câteva minute despre „Semnele biblice ale vremii.”

În versetele pe care le-am citit, Isus mustră generaţia aceea pentru că nu credea semnul Lui biblic. Uitaţi-vă la fariseii aceia care s-au dus la El şi I-au spus: „Învăţătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine!” Uitaţi-vă cât erau de orbi! Semnul fusese deja înfăptuit, dar ei nu L-au recunoscut.

Ştiţi ce cred eu? Că într-o zi va avea loc răpirea, iar oamenii nu vor şti nimic despre aceasta.

În Matei 11, după ce au plecat ucenicii lui Ioan, Isus a zis:

„Ce aţi ieşit să vedeţi în pustiu? O trestie clătinată de vânt?

Dacă nu, atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată că cei ce poartă haine moi sunt în casele împăraţilor.

Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un proroc? Da, vă spun, şi mai mult decât un proroc;

căci el este acela despre care s-a scris: „Iată, trimit înaintea feţei Tale pe solul Meu care Îţi va pregăti calea înaintea Ta.” (v. 7-10).

Apoi, într-o zi pe când le spunea că El este Fiul omului, ucenicii L-au întrebat pe Isus:

Oare de ce zic cărturarii că întâi trebuie să vină Ilie?” (Matei 17.10).

Fiţi atenţi! În capitolul 3 din Maleahi, scrie:  „Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea…” (v. 1). La versetul acesta S-a referit Isus când a vorbit despre Ioan. El nu S-a referit la capitolul 4, deoarece acest capitol îşi are împlinirea în altă vreme.

Maleahi 3 se referă la prima venire a lui Isus, pe când în Maleahi 4 scrie că atunci când va veni El, pământul va arde, iar cei neprihăniţi vor călca pe cenuşa celor răi în Împărăţia de o mie de ani. Acest lucru nu s-a întâmplat după venirea lui Ioan, ci se va întâmpla după ce va veni trimisul ultimei epoci, cel care va întoarce inimile oamenilor la Evanghelia originală, la credinţa părinţilor apostoli, la credinţa primei biserici din Ierusalim. Aceasta se va întâmpla în zilele din urmă, în mijlocul unui grup foarte restrâns. Trimisul va avea acelaşi caracter ca Ilie şi ca Ioan, va iubi sălbăticia, ca ei, va urî femeile imorale şi va „tuna” împotriva denominaţiunilor, aşa cum au făcut şi ei. Va fi un om asemenea lor, dar va avea Adevărul descoperit şi dovedit. Aceasta este făgăduinţa.

Noi ştim că Isus a privit spre ucenicii Săi şi a zis: „…Ilie a şi venit, şi ei nu l-au cunoscut…” (Matei 17.12). N-ar fi o situaţie foarte tristă, dacă într-una din aceste zile am vedea biserica trecând prin necazul cel mare?

Eu n-am venit aici ca să propovăduiesc vreo doctrină. N-am de gând să fac aceasta, pentru că îmi respect fraţii, dar daţi-mi voie să vă spun sincer ce gândesc. Eu personal cred cu certitudine că biserica va trece prin necazul cel mare, dar nu şi Mireasa. Mireasa va pleca acasă înainte de începerea necazului. Înţelegeţi? Dumnezeu îşi scoate o Mireasă din biserică, aşa cum şi-a scos un popor din Egipt. Biserica este rămăşiţa seminţei femeii şi este treaba lui Dumnezeu unde aşază tiparul pentru cei aleşi. Voi ştiţi că ceea ce este lăsat pe lângă tipar reprezintă rămăşiţa. Rămăşiţa seminţei femeii va merge în întunericul de afară, dar nu şi Biserica aleasă, Mireasa. Aşa este. Ea a fost deja judecată şi sfinţită în Hristos, de aceea nu va mai fi nevoită să treacă prin altă judecată. Dar ceilalţi vor merge în necaz, pentru că ei nu au fost găsiţi în Hristos.

„Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe (când au fost scăpate din apă numai opt suflete), se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului.”

„Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot (când au fost scăpate din foc doar trei suflete) se va întâmpla aidoma… va fi şi în ziua când Se va arăta Fiul omului.” (Luca 17.26-30).

Oamenii aşteaptă o mişcare universală, dar Scriptura nu vorbeşte nicăieri despre aşa ceva. Înţelegeţi? În curând ei vor spune: „Bine, dar noi credeam că biserica va fi scăpată de toate acestea!”  Nu! Nu biserica va fi scăpată de necazul care va veni, ci doar Mireasa.

Gândiţi-vă numai! Noe a intrat în corabie pe data de 17 mai şi uşa a fost încuiată, dar nu a plouat deloc timp de şapte zile. Cel care închisese uşa a fost Dumnezeu.

Vedeţi? Într-o zi, uşa harului se va închide, dar oamenii vor merge înainte propovăduind şi crezând că sunt mântuiţi. Ei nu vor şti că au dat pentru ultima dată cu piciorul în har.

Amintiţi-vă că în fiecare zi dispar sute de oameni din toată lumea şi noi nu ştim nimic despre ei, iar Biblia spune că „Doi bărbaţi vor fi la câmp: unul va fi luat, şi altul va fi lăsat,” şi „doi inşi vor fi în acelaşi pat, unul va fi luat, şi altul va fi lăsat.” (Luca 17.34-36). Aceasta înseamnă că cei care se vor bucura de răpire nu vor fi prea mulţi.

Aduceţi-vă aminte de semne, pentru că Israelul s-a bazat întotdeauna pe semne şi nu pe discursuri intelectuale. Astfel, Dumnezeu le-a trimis proroci, iar prorocii aduceau cu ei semnele. De fiecare dată când se arată un semn biblic, trebuie să existe şi un glas biblic care îl urmează, iar făgăduinţele biblice trebuie să se împlinească în întregime. Înţelegeţi? La un moment dat eşti luat de un curent de idei, ca Luther cu neprihănirea. Aceasta este tot ce a ştiut el; a fost mulţumit şi a mers mai departe. Apoi a venit Wesley cu sfinţirea, a înaintat puţin, dar după aceea s-a organizat. S-au ridicat şi penticostalii, care  s-au bucurat de întoarcerea darurilor în biserică, dar s-au organizat şi ei. Cu toate acestea, în fiecare epocă a Bisericii, în fiecare zi, Dumnezeu a mers mai departe.

Aseară am văzut cu toţii desenul care va apărea în cartea „Prezentarea celor şapte epoci ale Bisericii,” şi v-am povestit cum m-a ajutat Domnul să desenez pe tablă epocile Bisericii: cum vor urca şi cum vor coborî ele.

De îndată ce am terminat, Lumina, Îngerul Domnului, a venit şi a desenat pe perete exact aceleaşi lucruri pe care le desenasem eu pe tablă. Când au văzut aceasta, oamenii prezenţi în adunare au început să ţipe şi să leşine. Eram adunaţi cam câţi suntem în seara aceasta aici.

Trei ani mai târziu, luna s-a întunecat şi s-a ascuns chiar în ziua când papa vizita Ierusalimul. Iar când Consiliul Ecumenic va fi gata… o frate şi soră, nu vreau să încep iarăşi cu aceasta, dar noi suntem chiar la sfârşit. Toate semnele ne vorbesc foarte clar despre aceasta.

Dumnezeu trimite semne biblice şi glasuri biblice. Care este scopul semnului? Să atragă atenţia. Iar dacă semnul nu este însoţit de nici un glas, înseamnă că ceva nu este în ordine. Dacă semnul este însoţit de acelaşi vechi glas ecleziastic, înseamnă că nu vine de la Dumnezeu, deoarece şi glasul trebuie să fie conform Bibliei.

Să zicem, de exemplu, că un anumit semn este însoţit de un glas denominaţional. Dar Dumnezeu nu a trimis niciodată aşa ceva deşi de atâţia ani avem numai denominaţiuni. Aceasta înseamnă că trebuie să fie ceva diferit, că trebuie să vină „Aşa vorbeşte Domnul” din Scriptură. Semnul trebuie să fie făgăduit în Cuvânt; scopul lui este să atragă atenţia oamenilor, în timp ce glasul trebuie să dea învăţătură.

Isus era un Om foarte bine văzut; era un Învăţător tânăr, Prorocul din Galileea. Cât timp a vindecat bolnavii şi a făcut alte minuni, a fost foarte bine văzut, dar într-o zi a stat jos şi a început să le spună: „Eu şi Tatăl una suntem.” (Ioan 10.30).

Vedeţi, acesta era Glasul care însoţea semnele, dar ei nu voiau aşa ceva. Erau pregătiţi să primească semnul, dar nu şi glasul lui.

El le-a zis: „Când veţi vedea pe Fiul omului înălţându-Se de unde a venit…” dar ei nu înţelegeau nimic. Atunci când glasul s-a alăturat semnului, ei nu au vrut să audă de El.

Semnul este însoţit întotdeauna de un glas. Motivul pentru care şi-a scos Moise încălţămintea din picioare este că semnul i-a atras atenţia: a văzut rugul care ardea şi nu se mistuia. Moise era un mare om de ştiinţă, învăţat în toată înţelepciunea Egiptului. Voi ştiţi că egiptenii făceau lucruri pe care noi nu le putem face nici astăzi: construiau piramide, au ridicat sfinxul, cunoşteau secretul îmbălsămării, aveau coloranţi pe care noi nu-i cunoaştem. Era o civilizaţie superioară, cu oameni mult mai educaţi decât suntem noi astăzi. Dar Moise era mai presus de toţi acei învăţaţi. Fără îndoială că s-a mirat foarte mult atunci când a văzut acel rug care ardea fără să se termine. Probabil şi-a zis: „Am să iau câteva frunze de acolo, am să le duc în laborator şi am să aflu cu ce chimicale sunt stropite.” Dacă ar fi procedat aşa, Glasul nu i-ar fi vorbit niciodată.

Pe Dumnezeu nu Îl poţi înţelege, ci trebuie să te aşezi lângă El şi să-I vorbeşti. Trebuie să-ţi scoţi încălţămintea, aşa cum a făcut Moise; să pui deoparte toată educaţia pe care o ai, să priveşti fix la Cuvântul Său şi să spui: „Nu mă interesează ce spun ceilalţi! Tu ai dat o făgăduinţă pentru această zi şi ea este adevărată.”

Ce fel de glas a ieşit din rugul aprins? Dacă n-ar fi fost un glas biblic, Moise nu l-ar fi crezut. Vedeţi? Semnul avea menirea să atragă atenţia prorocului, ceea ce s-a şi întâmplat.

Prorocul însuşi este un semn. Fiţi atenţi când Dumnezeu trimite un proroc, pentru că după aceea urmează judecata. Aşa a fost întotdeauna şi aşa va fi până la sfârşit, pentru că nu există altă cale. De fiecare dată, mesajul prorocului trece peste capetele oamenilor, iar ei îl văd abia atunci când este prea târziu.

Nu este de mirare că Isus a spus: „Voi zidiţi mormintele prorocilor, împodobiţi gropile celor neprihăniţi. Voi umpleţi măsura părinţilor voştri.” (Matei 23.29,32). Da, ei au făcut chiar aşa.

Moise a văzut rugul aprins şi s-a apropiat de el, dar atunci a auzit un glas care zicea: „…scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt.” (Exod 3.5). Imediat, prorocul şi-a scos încălţămintea şi a îngenuncheat.

Apoi El a zis: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.”  Iată Glasul biblic! „Am văzut necazul poporului Meu şi Mi-am adus aminte de făgăduinţa Mea. Iată că te trimit la ei şi vei fi glasul Meu. Îţi voi da două semne: unul pe mână şi celălalt pe toiagul tău, care se va preface în şarpe. Dacă nu vor crede glasul primului semn, vor asculta glasul celui de-al doilea semn, iar dacă nu-l vor crede nici pe acela, vei lua apă din râu, o vei turna pe pământ şi apa se va preface în sânge.” Aceasta însemna că sângele lor era deja vărsat şi că Egiptul era ruinat.

Noi am fost puşi deja de două ori în faţa acestor lucruri şi mă întreb dacă nu cumva urmează vărsarea sângelui. Da, mă întreb în ce punct ne aflăm noi în seara aceasta.

Dumnezeu trimite glasuri şi semne. Gândiţi-vă la toate lucrurile pe care le-am văzut, la glasurile biblice, la tălmăcirile date.

Oamenii îşi aţintesc privirile spre un miraj: „Eu aparţin de cutare biserică…” dar aceasta nu are nici o legătură cu Dumnezeu. Dumnezeu a trimis semne în fiecare generaţie.

Isus a spus că venirea Lui va fi precedată de semne, dar ţineţi minte că înainte de a crede într-un semn, trebuie să fiţi siguri că este un semn biblic.

Aşa cum am spus aseară, biserica înghite tot felul de lucruri amestecate.

Dumnezeu unge în fiecare epocă un singur bărbat. El este Unul singur şi unge o singură persoană. Da, Dumnezeu nu Se foloseşte niciodată de grupuri de oameni, ci ia o singură persoană. Întotdeauna a fost aşa, pentru că El nu Îşi schimbă niciodată felul de a lucra. Astfel, alege un bărbat pe care îl trimite să propovăduiască un Mesaj care va fi respins pe faţă. Dar vor fi şi unii care Îl vor primi.

A trecut prima epocă, a doua, a treia, a patra, a cincea şi a şasea, iar noi trăim în cea de-a şaptea şi aşteptăm venirea Mirelui. După cum vedem, toate aceste biserici denominaţionale aleargă împreună.

Aseară am văzut scris într-o revistă a Comercianţilor creştini: „Sfântul părinte Cutare…” O, Doamne! Oare nici penticostalii nu mai ştiu că nimeni de pe pământ nu trebuie numit „tată” sau „părinte”?

Aceasta arată că ochii voştri sunt orbiţi de un miraj. Da, Biblia spune că fecioarele nechibzuite au plecat să cumpere untdelemn, dar au găsit? Probabil că au dansat în Duhul şi au vorbit în limbi, dar eu am văzut că şi dracii fac aceasta, ceea ce înseamnă că nu are nici o legătură cu problema noastră. Eu vorbesc despre Duhul Sfânt pe care  ni-L prezintă Biblia.

Eu am văzut mulţi păgâni făcând asemenea lucruri. Am fost de şapte ori în jurul lumii şi am văzut tot felul de păgâni adunaţi la un loc, uneori chiar şi câte o mie cinci sute de oameni, iar vracii şi vrăjitorii te provoacă să faci ce fac ei. În asemenea condiţii este de preferat să ştii bine despre ce vorbeşti şi nu să o ţii înainte cu discursurile intelectuale. Ori ştii sigur că Dumnezeu va legitima ceea ce spui, ori mai bine stai departe de asemenea locuri, dacă vrei să nu te faci de râs.

Şi ţineţi minte! Dumnezeul nostru este şi Dumnezeul lui Ilie. Este acelaşi Dumnezeu care a fost întotdeauna, iar planul Lui este de asemenea acelaşi. El face aceleaşi lucrări, pentru că este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Eu i-am văzut cum rămân muţi, paralizaţi de uimire şi cum pleacă încet, unul câte unul, deoarece Dumnezeu rămâne Dumnezeu. Fiţi atenţi! Isus ne-a spus că aceste lucruri se vor întâmpla în zilele din urmă şi ne dăm seama că sunt exact semnele venirii Lui.

Toţi recunosc  că trăim în timpul din urmă, dar când este vorba ca Domnul să vină printre noi şi să-Şi pregătească Mireasa, ei îşi înalţă capul cu semeţie  şi fac calea întoarsă. Dar vedeţi voi, aşa trebuie să fie. Lumea îşi înalţă capul cu semeţie când vede astfel de lucruri şi se comportă de parcă nici nu le-ar fi observat.

Prea mulţi creştini stau acasă miercuri seara, ca să vadă „Noi o iubim pe Suzy,” un film despre o femeie căsătorită de patru sau cinci ori. Da, ei iubesc mai mult asemenea murdării, decât pe Hristos.

Nu este de mirare că nu mai avem treziri. Nu este de mirare că am ajuns în situaţia aceasta, pentru că în inima voastră, dragostea pentru lucrurile lumii este mai mare decât dragostea pentru Dumnezeu. Da, noi putem alege să ne trecem numele în registrul unei biserici şi apoi să trăim ca cei din lume. Este exact ceea ce vor ei, ce vrea biserica. Ea vrea să-şi păstreze contribuabilii, aşa că le întreţine convingerea că sunt creştini, deşi trăiesc aşa cum vor. Nu vă îngrijoraţi, pentru că atunci când veţi intra în Consiliul Ecumenic, veţi putea face chiar ce vreţi. Da, ei vă vor lăsa să faceţi absolut tot ce doriţi.

Dar ţineţi minte! Mireasa va fi un popor chemat afară, despărţit de lume, diferit, născut din Duhul Sfânt şi umplut cu El, spălat în sângele Mielului. Ea va sta departe de lucrurile lumii, de tot ce nu-I place Bărbatului ei. Ea este o fecioară curată, sfinţită prin Cuvânt. Da, ea şi Cuvântul sunt una, aşa cum bărbatul şi soţia lui devin una prin legătura căsătoriei.  Aceasta este adevărata Biserică a lui Dumnezeu.

Cel care este în Hristos va întări fiecare făgăduinţă a Bibliei cu „Amin.” Nu contează ce spune denominaţiunea, sufletul credinciosului va face aceasta, pentru că de fapt Cel ce vorbeşte este Cuvântul din el. Da, „Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” (Evrei 4.12). Aşa spune Biblia. În felul acesta Se descoperă El şi Se face cunoscut.

Frate, ce păcat că nu putem înţelege aceste lucruri! Isus a vorbit despre ele. El a fost Semnul biblic al vremii, dar oamenii nu L-au recunoscut, deşi le-a spus cine este: „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine… Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi.” (Ioan 5.39;10.37).

Problema este că fiecare are tălmăcirea lui personală. Fiecare denominaţiune are seminariile ei care scot pe bandă predicatori de incubator. Întotdeauna mi-a fost milă de puii aceştia scoşi de incubator, fiindcă ei nu au mamă. Indiferent cât ar fi de drăgălaşi, nu au mamă.

De multe ori, aceste „incubatoare” scot pe bandă predicatori care nu ştiu despre Dumnezeu mai mult decât ştie un hotentot despre cavalerii egipteni sau decât ştie un iepure să schieze.

Noi avem nevoie de predicatori cu experienţă, care au fost la marginea pustiei şi au rămas acolo până când Stâlpul de Foc a coborât înaintea lor, aşa cum a coborât înaintea lui Moise. Atunci nimeni nu poate să le mai ia această experienţă, pentru că ei au văzut cu proprii lor ochi ce s-a întâmplat. Aşa este. Întoarceţi-vă la Dumnezeu şi la Biblia Lui!

Isus a zis: „Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi ziua Mea.”

Dar vedeţi, fiecare are propria lui tâlcuire. Metodiştii o au pe a lor, baptiştii, prezbiterienii, penticostalii şi toţi ceilalţi o au pe a lor, dar Biblia spune că Dumnezeu nu are nevoie de nici un om să-i tâlcuiască Cuvântul. Şi atunci cine Îl tâlcuieşte? Dumnezeu însuși.

Da, El a zis: „Să fie lumină!” şi a fost lumină. Aceasta nu mai are nevoie de nici o tălmăcire. El a zis: „Fecioara va naşte…” şi aşa a fost. Nu mai era nevoie de nici o tălmăcire. El a zis: „În zilele din urmă voi turna Duhul Meu peste orice făptură…” şi a făcut-o. Nu mai este nevoie de nici o tălmăcire. Totul s-a întâmplat chiar sub ochii noştri şi a suspicioşilor care spuneau că aşa ceva este imposibil.

Dar Dumnezeu Şi-a tălmăcit Cuvântul împlinind ceea ce a spus. El a spus: „Cum a fost în zilele Sodomei, aşa va fi şi în zilele din urmă, când Se va descoperi Fiul omului.” Nu mai este nevoie de nici o tălmăcire; făgăduinţa se tălmăceşte singură prin faptul că se împlineşte.

El a zis: „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu.” (Ioan 14.12). Nu mai este nevoie de nici o tălmăcire, pentru că făgăduinţa se împlineşte şi gata.

Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele,” spunea Isus în Ioan 15.5, ceea ce înseamnă că aceeaşi Viaţă care era în Viţă este acum în mlădiţe, şi ele au primit-o la Cincizecime.

Zilele trecute am văzut o privelişte ciudată. Am un prieten bun care este prieten cu Jack Moore. Mă refer la John Sharritt. Domnul l-a binecuvântat în prima parte a lucrării. El nu avea copii şi turna beton pe stradă, fiind plătit cu douăzeci și cinci de cenţi pe oră. El a venit la adunare şi Domnul l-a binecuvântat cu cinci copii, iar acum este proprietarul a jumătate din Phoenix, şi în fiecare an Îi dă Domnului două sau trei milioane de dolari.

Nu demult, am fost la una din fermele lui, unde lucrează cu spor o mie cinci sute de mexicani. Câmpuri nesfârşite, pline cu bumbac şi cartofi, district după district şi toate sunt ale lui. Acum cincisprezece ani câştiga un sfert de dolar pe oră, dar s-a încrezut în Domnul. Fratele are livezi întinse de portocali, iar când am fost acolo, am văzut un pom care avea mai multe feluri de fructe pe el. Mirat, l-am întrebat:

„Frate Sharritt, ce-i cu pomul acela?”

„Are tot felul de fructe, frate Branham.”

„Da, văd în el lămâi, mandarine, portocale, grefuri, etc. Ce fel de pom mai este şi acesta?”

„Este un portocal,” mi-a răspuns el.

„Cum este portocal dacă are tot felul de fructe?”

„Da, este un portocal, însă a fost altoit. Am altoit pe el ramurile altor pomi.”

„Oh, acum am înţeles! Deci este altoit.”

„Da, frate Branham.” Apoi mi-a explicat procedeul de altoire şi mi-a spus că aceasta se face numai în anumite perioade ale anului.” După ce a terminat de explicat, l-am întrebat:  „Anul viitor nu vor mai fi lămâi, mandarine şi grefuri, ci doar portocale, nu-i aşa?”

 „O, nu! Ramura de mandarin va rodi tot mandarine, ramura de lămâi va rodi tot lămâi şi aşa mai departe.”

„Ce fel de pom mai este şi ăsta?”

„Este portocal, iar dacă va da o ramură din el, aceea va rodi portocale.”

„Acum înţeleg,” am spus eu. „Toate sunt citrice.”

Tot aşa, noi toţi pretindem că suntem ai lui Hristos, dar dacă am crescut dintr-un crez denominaţional, tot din el ne şi hrănim. Aşa este. Dar dacă pomul va produce o ramură nouă, se va scrie o nouă carte a Faptelor. Noua ramură va fi la fel ca cea dintâi: plină cu Duhul Sfânt. Pe ea nu se va găsi nici un crez şi nici o doctrină, ci numai Cuvântul.

Mulţi dintre cei care adună benzi cu predici, au şi predica „Restituirea pomului Mireasă.” Rodul este gata să se coacă sub strălucirea luminii de seară. Aceasta se întâmplă în timpul nostru.

Deşi era de aşteptat ca ei să-l recunoască, nu l-au cunoscut. La fel este şi în zilele noastre. Oamenii nu Îl cunosc. Isus împlinea făgăduinţele Scripturii şi prin semnele pe care le făcea arăta că este Mesia cel aşteptat. Aseară am văzut că mulţi dintre ei au crezut.

Femeia de la fântână nu era o persoană educată şi avea un renume rău, dar imediat ce a văzut semnul, a zis:

Doamne, văd că eşti proroc… Ştiu că are să vină Mesia (căruia I se zice Hristos); când va veni El, are să ne spună toate lucrurile.”

Isus i-a zis: „Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.” (Ioan 4.19,25-26) Când a auzit aceste cuvinte, femeia a alergat în cetate şi le-a zis oamenilor tot ce făcuse El, după care a adăugat: „Nu cumva este Acesta Hristosul?”

Isus nu a repetat semnul de faţă cu ei, dar au crezut în El datorită mărturiei acelei femei cu renume rău. Ea se va ridica în ziua judecăţii şi va osândi generaţia aceasta.

Am vorbit despre Natanael, Petru şi toţi ceilalţi care au crezut, orbul Bartimeu şi Zacheu, care s-a ascuns într-un copac ca să-L poată vedea. El se gândea: „Dacă voi sta acolo sus, nu mă va putea vedea,” dar când a ajuns sub copacul cu pricina, Isus Şi-a ridicat privirea şi a zis: „Dă-te jos, Zacheu!” (Luca 19.1-10).

El era Cuvântul, iar Cuvântul judecă gândurile şi simţirile inimii.

Cărturarii şi fariseii din vremea aceea Îl priveau cu dispreţ, pentru că nu avea strălucirea pe care o aveau bisericile lor. El nu avea educaţia pe care o pretindeau ei, nu avea zorzoanele lor, nu avea o glugă mare pe cap şi nici guler înalt şi răsfrânt, nu folosea cuvinte pe care omul de rând să nu le poată înţelege, deoarece Biblia spune că „gloata cea mare Îl asculta cu plăcere.” (Marcu 12.37) El folosea limbajul poporului, fiindcă Se ridicase din mijlocul lui.

Dar cei mari nu-l credeau, ci ziceau despre El: „Omul acesta este Beelzebul, este un drac, un duh rău!” Cu alte cuvinte: „Este un medium, un ghicitor, un impostor şi toată lumea ştie că vine de la diavolul.”

Da, aceasta este părerea pe care o aveau despre El atunci când au venit şi i-au zis: „Învăţătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine!” Dar ce le-a răspuns El? Un neam viclean şi preacurvar cere un semn.” Fiţi atenţi!

Un neam viclean şi preacurvar cere un semn.”  Când a spus aceste cuvinte, El prorocea. Şi a mai spus că acel neam rău şi preacurvar va primi un semn. Dacă nu vorbea despre generaţia noastră, atunci eu nu mai ştiu ce să zic. Amintiţi-vă că fiecare prorocie are un înţeles multiplu.

Astfel, în capitolul 2 din Evanghelia după Matei, scrie: „Am chemat pe Fiul Meu din Egipt.” (Matei 2.15). Dacă veţi căuta trimiterile, veţi vedea că vorbea despre fiul Său Iacov, dar şi despre Cel mai mare Fiu al Său, despre Isus, pe care L-a chemat tot din Egipt.

Aşadar, El a spus că un neam viclean şi preacurvar cere un semn şi îl va primi. Da, un neam, o generaţie vicleană şi preacurvară va primi semnul învierii, Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului.” (Matei 12.40). Apoi a înviat.

Au trecut de atunci două mii de ani şi iată că avem din nou o generaţie vicleană şi preacurvară. După o mie nouă sute de ani, acestora li se dă semnul că Hristos cel înviat trăieşte în mijlocul nostru şi este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Noi ştim că Iona a fost un proroc. Mulţi oameni vorbesc despre el ca despre un hoinar, dar adevărul este că el nu a fost un hoinar, fiindcă Domnul călăuzeşte paşii celui neprihănit.

Nu demult am citit o carte despre el. În loc să plece la Ninive, Iona s-a dus la Tars, dar acest lucru nu era conform planului lui Dumnezeu. Adevărul este că şi celor neprihăniţi li se întâmplă uneori lucruri rele. La fel a fost şi cu Iov, care a fost cel mai bun om pe care îl putea găsi Dumnezeu pe pământ în vremea aceea. Totuşi, aţi văzut ce i s-a întâmplat. Dar prin aceasta, Dumnezeu nu l-a pedepsit, ci l-a încercat pentru a-i dovedi Satanei că există un om care îşi păstrează credinţa chiar şi în cele mai grele clipe.

Iona a fost în aceeaşi situaţie, dar în loc să meargă la Ninive, unde îl trimisese Dumnezeu, el s-a urcat pe o corabie care se ducea la Tars. Iată însă că pe când dormea, marea a fost cuprinsă de furtună, iar Iona le-a zis oamenilor de pe corabie: „Luaţi-mă şi aruncaţi-mă în mare, şi marea se va linişti faţă de voi! Căci ştiu că din vina mea vine peste voi această mare furtună!” (Iona 1.12). Ei l-au aruncat în mare şi iată că o balenă, care colinda mările în căutare de hrană, l-a înghiţit.

Îmi amintesc că în Louisville, Kentucky, unde am locuit pentru o vreme, era cineva care avea o balenă pe care o ţinea într-un bazin.

Un tânăr care avea mai multă inteligenţă decât putea să stăpânească, a zis: „Aţi auzit şi voi de vechea poveste a lui Iona, care se zice că a fost înghiţit de o balenă.” Apoi, a luat o minge, a îndreptat-o spre esofagul balenei şi a continuat: „Ia uitaţi-vă! Nici măcar o minge nu poate trece pe acolo, ceea ce dovedeşte că toată povestea aceasta cu Iona este numai o legendă!”

Când am auzit ce spune, n-am mai putut să tac şi i-am zis: „O clipă, domnule!” El încerca să-mi explice că este imposibil ca un om să încapă pe gâtul unei balene, dar eu i-am zis: „Domnule, tu nu ai citit Scriptura cum trebuie, fiindcă  ce scrie acolo nu este legendă, ci adevărul curat.”

„Dar tu cine eşti?” m-a întrebat el.

„Sunt predicatorul Branham, de dincolo de râu.”

„Da, acum înţeleg… Un predicator care crede asemenea lucruri…”

„Din toată inima,” l-am corectat eu.

„Ascultă, domnule,” a continuat el, „nu vreau să te contrazic şi îţi admir perseverenţa, dar este dovedit ştiinţific că gâtul unei balene este atât de îngust, încât abia încape mâna unui om pe el.”

„Domnule, tu nu ai citit Scriptura cum trebuie,” am spus eu.” „Biblia spune că acela era un peşte deosebit şi a fost trimis de Dumnezeu să-l înghită pe Iona, iar eu cred tot ce spune Cuvântul Său. Da, eu cred că acesta este adevărul.”

Omul meu a strâmbat de câteva ori din nas, după care şi-a continuat prelegerea. Toată lumea a început să râdă.

Dumnezeu a pregătit un peşte deosebit şi l-a trimis să-l înghită pe Iona. Eu cred aceasta din toată inima.

Aşadar, Iona a fost înghiţit de balenă. Orice peşte, după ce mănâncă se duce către fundul apei. Hrăniţi peştişorul din acvariu şi veţi vedea ce se întâmplă. Se va duce direct la fundul acvariului şi îşi va odihni înotătoarele. Stomacul lui este plin, aşa că se duce acolo să se odihnească.

După ce chitul acela mare l-a înghiţit pe Iona, probabil că s-a dus şi el pe fundul apei să se odihnească departe de valuri şi de furtună. Cu puţin timp înainte, pe când se dezlănţuia acea „trezire” pe mare, peştele înota printre valuri ca să găsească ceva de mâncare. L-a găsit pe acest predicator, l-a înghiţit şi apoi s-a retras spre fundul apei.

Astfel, Iona s-a trezit în stomacul balenei, cu mâinile şi picioarele legate.

Eu îi aud de multe ori pe oameni spunând: „Aseară s-au rugat pentru mine, dar mâna mă doare la fel de tare. Tot nu mi-a trecut.” Sau: „Tot mă doare piciorul.” Sau: „Tot mă doare stomacul.” Sau: „Tot nu pot să văd mai bine.” O, Doamne! Şi mai vorbiţi de Iona! Dacă cineva a avut vreodată dreptul să se îndoiască, atunci acela a fost Iona. Oriunde se uita, nu vedea decât stomacul balenei, iar el era legat cu mâinile la spate. Se afla pe fundul mării şi în pântecele unei balene, probabil la vreo optzeci de metri sub apă.

După ce aţi fost în rândul de rugăciune, voi continuaţi să vă plângeţi că vă doare mâna sau piciorul, apoi mai spuneţi că Iona a fost un rătăcit! Dar ştiţi ce a zis el?

„Toate acestea sunt deşertăciuni înşelătoare!” după care a adăugat: „Voi mai privi o dată spre Templul lui Dumnezeu!” Iona ştia că atunci când a sfinţit Templul, Solomon a zis: „Doamne, dacă poporul Tău va fi în necaz şi îşi va întoarce privirea spre acest loc sfânt, oriunde s-ar afla, ascultă-l Tu din ceruri!” (1Împăraţi 8). Iată ce încredere avea Solomon în rugăciunea unui rătăcit.

Niciunul dintre noi nu este în situaţia lui Iona, şi totuşi nu încetăm să ne plângem.

Dacă el a putut să aibă atâta încredere în rugăciunea unui om rătăcit… Şi nouă ni se cere să privim spre cer, acolo unde Isus stă la dreapta măririi, într-un Templu care nu este făcut de mâini omeneşti. El aşteaptă să mijlocească pentru noi, pe baza mărturisirilor pe care le facem. Şi atunci de ce ne mai uităm la ceea ce simţim şi nu zicem: „Voi privi încă o dată spre făgăduinţa Ta sfântă, Doamne!”?

Ni se spune că acel chit l-a ţinut pe Iona în pântecele lui timp de trei zile şi trei nopţi, apoi s-a întors şi l-a vărsat pe pământ.

Oamenii din Ninive ajunseseră ca oamenii de astăzi: toţi se ocupau cu pescuitul. Aceasta era principala lor ocupaţie. Ei se închinau la idoli, iar balena era zeul mării. Şi iată că într-o zi, pe când se aflau la pescuit, pe la ora 11.00 vine lângă ei zeul mării şi din gura lui iese prorocul Iona. Nu-i de mirare că s-au pocăit!

Vedeţi, acesta a fost un semn, dar glasul ce spunea? Zicea cumva: „Vedeţi ce pot face eu, băieţi?” Nu, nu a spus aceasta, ci a zis: „Pocăiţi-vă, căci altfel, Dumnezeu va nimici cetatea aceasta în patruzeci de zile!” Da, glasul care însoţea semnul, spunea: „Pocăiţi-vă!” Oamenii aceia care nu ştiau bine care este dreapta şi care este stânga, s-au pocăit la propovăduirea lui Iona, dar iată că aici stă Unul mai mare decât Iona!

Şi Domnul Isus a spus: Împărăteasa de la miazăzi se va scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii, şi-l va osândi, pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este Unul mai mare decât Solomon.” (Matei 12.42).

În încheierea aş vrea să vă spun că dacă Dumnezeu trimite pe pământ un dar, un semn, şi oamenii îl cred, aceea este una dintre cele mai glorioase epoci care au existat. Dar când El trimite un semn şi oamenii îl resping, generaţia aceea va merge în haos. Aşa a fost întotdeauna. Ce credeţi că s-ar întâmpla dacă poporul american ar primi semnul lui Dumnezeu în aceste zile din urmă?

Se tot vorbeşte despre Fort Knox şi despre mutarea guvernului într-un sediu subteran. Dar bombele ruşilor intră până la o sută sau două sute de metri în pământ, iar raza lor de acţiune este de 250 de kilometri. Un astfel de şoc ar lăsa în urmă numai lavă. Nicăieri pe acest pământ nu eşti în siguranţă. Există un singur loc ferit de primejdii, iar acela este în braţele lui Isus Hristos. El este Cetatea noastră de scăpare.

Ce s-ar întâmpla dacă noi, americanii, am crede în Darul lui Dumnezeu pentru zilele din urmă, adică în Duhul Sfânt? Toate naţiunile s-ar teme de noi cum se temeau de Israel pe vremea lui Solomon. Dumnezeu i-a dat lui Solomon darul de a cunoaşte toate lucrurile şi toţi israeliţii au crezut. Epoca aceea a fost ca o împărăţie de o mie de ani pentru evrei, o umbră a Împărăţiei care va veni. Aceea a fost epoca de aur a evreilor. Nimeni nu voia să lupte cu ei, deoarece neamurile ştiau că Dumnezeul lor este viu şi locuieşte în mijlocul lor. Toţi evreii aveau o inimă şi un gând, iar vestea despre ei se răspândise pretutindeni, aşa că oamenii spuneau:

„Ce Dumnezeu puternic are Israelul! Un Dumnezeu viu!”

Vestea despre ei a ajuns până la Seba. Măsuraţi pe hartă şi veţi vedea ce distanţă este până acolo. În ţara aceea era o împărătească a cărei inimă înseta după Dumnezeu. Astfel, de câte ori sosea vreo caravană, ea întreba: „Aţi trecut prin Palestina?” „Da.”

„Povestiţi-mi despre marea trezire pe care o au acolo.”

Şi toţi răspundeau: „Este o minune!” „Aţi văzut şi voi?” „Da.”

„Cum este?”

„Dumnezeul Atotputernic pe care Îl slujesc ei, a coborât pe pământ şi locuieşte într-unul din slujitorii Lui; acela este chiar împăratul lor. El poate să deosebească gândurile inimilor oamenilor şi să ştie ce gândesc. Evreii spun că Dumnezeu este Cuvântul şi Cuvântul este Dumnezeu. Şi Cuvântul deosebeşte gândurile pe care le au oamenii în inima lor. Înţelepciunea acestui om întrece price închipuire, deoarece poate să ştie chiar şi la ce te gândeşti. În mijlocul evreilor este o trezire extraordinară.”

După cum ştiţi, „credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Dumnezeu”, prin făgăduinţa Lui. (Romani 10.17).

Această împărăteasă tânjea după Dumnezeu şi dorea să vadă minunata trezire din Israel, deşi avea de întâmpinat o mulţime de piedici. În primul rând, ea era o păgână. Astfel, trebuia să treacă pe la preotul ei şi să-i ceară permisiunea să plece. Fiind împărăteasă, trebuie să se conformeze legilor pe care le implica statutul ei. Fără îndoială, ea s-a dus la marele preot şi i-a zis: „Prea-sfinte părinte, am auzit că în Israel este o mare trezire şi că evreii se bucură de clipe minunate. Dumnezeul lor este viu şi înfăptuieşte semne şi minuni cum n-am văzut şi nici nu am mai auzit vreodată până acum.  Întreb fiecare caravană care vine de acolo şi toţi îmi spun că este extraordinar. Pot să primesc permisiunea denominaţiunii mele ca să pot merge şi eu acolo?”

Îmi închipui că preotul i-a răspuns: „Noi nu avem nici o legătură cu adunarea aceea, aşa că ar fi mai bine să nu te duci!” Vedeţi? Oamenii mor, dar nu şi duhurile. Preotul a continuat: „Mai bine nu te duce, pentru că noi nu avem nici o legătură cu ei.”

„Bine, părinte, dar înţeleg că…”

„Ascultă-mă, dacă ceea ce se întâmplă acolo ar fi în ordine, s-ar întâmpla şi la noi, şi în biserica noastră.” Îmi închipui că împărăteasa nu a mai rezistat, aşa că s-a ridicat în picioare şi i-a spus: „De ani de zile văd idolii aceştia stând aici şi te ascult pe tine predicând de la amvon despre nu ştiu ce zei. Străbunica mea a ascultat aceeaşi poveste, dar niciodată nu s-a mişcat nici măcar unul dintre ei. Mi s-a spus că israeliţii au un Dumnezeu adevărat şi viu, care trăieşte în mijlocul lor, aşa că vreau să-L văd şi eu!”

„Ştii ce se va întâmpla dacă mergi acolo? Te vei întovărăşi cu adunătura aceea de oameni care nu ştiu să vorbească despre nimic altceva, decât despre Marea Roşie şi alte lucruri asemănătoare. Ai face bine să nu mergi nicăieri.”

„Totuşi, am să mă duc…”

„În cazul acesta îţi vom şterge numele din registrul bisericii noastre!”

„Foarte bine, n-aveţi decât să-l ştergeţi!”

Atunci când un om însetează după Dumnezeu, nici un registru din lume nu îl poate ţine, pentru că el vrea să aibă numele în singurul Registru valabil: Cartea Vieţii.

„Puteţi să-mi ştergeţi numele, dacă aceasta vreţi, fiindcă voi merge oricum! Am auzit că există un Dumnezeu viu şi vreau să aflu mai multe despre El. N-aveţi decât să-mi ştergeţi numele!” a spus regina.

Da, ea a avut multe de întâmpinat, o mulţime de obstacole, dar era foarte hotărâtă să îşi ducă planul la îndeplinire. A căutat toate sulurile cu scrieri sfinte, ca să afle cine este IaHVeH. Vedeţi, era o femeie înţeleaptă. Astfel, nu s-a bazat pe presupunerile altora, ci a vrut să vadă singură ce spune Biblia despre El.

Să credeţi întotdeauna numai ceea ce spune El!

Această împărătească dorea să afle cine este El şi dacă este viu sau nu. Pe ea nu o interesa ce spuneau cărturarii, ci doar ceea ce spusese El însuşi despre Sine şi făgăduinţa Lui. A început să citească, apoi i-a venit o idee foarte bună, aşa că şi-a zis:

„Voi pregăti o mulţime de daruri şi le voi lua cu mine. Dacă acesta este Adevărul, îl voi sprijini, iar dacă nu, îmi voi aduce banii înapoi.”

Penticostalii ar avea ce să înveţe de la ea. Ei sprijină programe radio care îşi bat joc chiar de lucrurile în care cred ei. Totuşi, aceasta nu-i împiedică să le sponsorizeze. Vedeţi?

Nu vreau să mă amestec, pentru că ştiţi şi singuri ce trebuie să faceţi. Aceasta este treaba predicatorului vostru, dar ceea ce se întâmplă este o ruşine!

Ea s-a gândit: „Dacă nu este adevărul, am să-mi aduc darurile înapoi!” Şi astfel, a încărcat totul pe cămile.

Un alt obstacol care trebuia înfruntat era distanţa şi faptul că trebuia să meargă călare pe o cămilă. Ştiţi de cât timp avea nevoie ca să ajungă până în Israel? Trei luni pe spatele unei cămile, nu într-un Cadillac cu sistem de aer condiţionat. Deci nu este de mirare că Isus a spus despre ea: „Împărăteasa de la miazăzi se va scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii, şi-l va osândi.”

În Birmingham sunt oameni care nu catadicsesc să treacă strada ca să vadă acelaşi lucru pe care voia să-L vadă această împărăteasă. În zilele noastre există autobuze, tramvaie, avioane şi aşa mai departe, aşa că nu este de mirare că ea se va ridica şi va osândi neamul acela şi acesta, pentru că „aici este Unul mai mare decât Solomon,” şi anume, Duhul Sfânt însuşi.

Dar în calea ei se mai ridica o piedică: fiii lui Ismael umblau prin deşert în grupuri mari şi îi jefuiau pe cei pe care îi întâlneau, iar ea urma să plece la drum cu multe bogăţii. Desigur, era însoţită de câţiva fameni şi de câteva slujnice, dar tâlharii puteau să-i măcelărească liniştiţi, să le ia comoara şi să meargă mai departe de parcă nici n-ar fi fost.

Dar atunci când inima ta însetează după Dumnezeul cel adevărat, nu mai vezi nici un pericol şi nici o posibilitate de cădere, ci spui: „Voi fi vindecat!” Mintea nu-ţi mai este chinuită de nici o întrebare, deoarece credinţa adevărată îşi înfige rădăcinile adânc în inima ta şi nu mai poate fi clintită de nimic.

Împărăteasa nu se gândea la pericolele la care se expunea, ci avea un singur gând, cu motivaţii puternice, aşa că a pornit la drum, fiindcă inima ei era flămândă şi însetată, iar Biblia spune: „Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!” (Matei 5.6). Aşa este. Probabil noaptea mergea, iar ziua se oprea, se odihnea în vreo oază şi citea Scriptura împreună cu însoţitorii ei. Iar într-o zi, după o călătorie lungă şi obositoare, a ajuns la porţile cetăţii lui Solomon.

Au descărcat cămilele în curţile lui şi au ridicat un cort pentru împărăteasă. Ea nu a procedat aşa cum fac unii oameni astăzi. Ştiţi cum sună versiunea anului 1964? „Voi merge acolo, dar cum voi auzi un cuvânt împotriva credinţei mele, voi ieşi afară şi voi pleca!”

Dar nu, ea nu a gândit aşa, ci a luat Cuvântul în mână şi a stat jos, deoarece voia să rămână până când avea să înţeleagă ce se petrece acolo. Nu voia să-şi verifice propriile convingeri, ci voia să verifice Cuvântul. Îmi imaginez că în prima zi s-a aşezat undeva în spate. Trâmbiţele au început să sune, clopoţeii zornăiau, cântăreţii cântau în jurul chivotului, iar păstorul Solomon a venit şi s-a aşezat jos.

Împărăteasa urmărea totul foarte atentă, fiindcă nu era nimic ascuns de privirile ei, şi aştepta liniştită să-i vină rândul şi să fie chemat numărul ei de rugăciune. A aşteptat mai multe zile, şi pe măsură ce trezirea înainta, interesul ei era tot mai mare pentru ceea ce se petrecea acolo. Inima îi era tot mai însetată, iar după un timp a ajuns şi ea înaintea lui Solomon. Biblia spune că el i-a vorbit despre lucruri ascunse, prin deosebirea duhurilor.

Isus, Dumnezeul lui Solomon, a spus: „…iată că aici este Unul mai mare decât Solomon.”

Fariseii îi spuneau: „Învăţătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine!” dar El le-a zis: „…iată că aici este Unul mai mare decât Solomon.”

Da, „Împărăteasa de la miazăzi… a venit de la marginile pământului ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este Unul mai mare decât Solomon.”

De atunci au trecut două mii opt sute  de ani de Istorie biblică, şi iată că în seara aceasta, „aici este Unul mai mare decât Solomon,” cu Cuvântul făgăduit pentru ziua aceasta. Dar cu toate acestea, noi continuăm să umblăm fiecare pe calea lui.

Cu siguranţă, ea se va ridica în ziua judecăţii alături de Birmingham, alături de Statele Unite şi de toţi ceilalţi şi îi va osândi, pentru că inima ei era însetată după Dumnezeu şi a mers până şi-a atins scopul.

Ce a spus ea după ce a văzut că tot ce auzise era adevărat? După ce Solomon i-a descoperit tainele inimii, împărăteasa a zis: „Deci era adevărat ce am auzit în ţara mea despre faptele şi înţelepciunea ta! Dar nu credeam, până n-am venit şi n-am văzut cu ochii mei. Şi iată că nici pe jumătate nu mi s-a spus…” (1Împăraţi 10.6-7).

Până atunci auzise mărturia altora, dar de data aceasta i se întâmplase ei însăşi. Tainele ascunse ale inimii ei fuseseră descoperite, aşa că a zis: „Tu ai mai multă înţelepciune şi propăşire decât am auzit mergându-ţi faima. Ferice de oamenii tăi, ferice de slujitorii tăi, care sunt necurmat înaintea ta, care aud înţelepciunea ta!” (v.7-8).

Împărăteasa a văzut şi casa Domnului, care fusese ridicată de Solomon, a devenit credincioasă şi a promis că-L va sluji pe Domnul până la moarte. Deci nu este de mirare că Domnul a făgăduit că ea se va ridica şi va osândi aceste generaţii. Da, la înviere ea îi va osândi pe oamenii care au trăit în această zi, pentru că, iată, „aici este Unul mai mare decât Solomon,” Duhul Sfânt însuşi este aici; Creatorul cerurilor şi al pământului este aici şi Se descoperă poporului Său prin acelaşi dar, însă cu toate acestea, oamenii nu-L iau în seamă. Da, El lucrează la fel ca atunci când a fost în Hristos, în Solomon sau în proroci, pentru că aceasta este o făgăduinţă dată pentru zilele din urmă. Aceste lucruri nu s-au mai întâmplat de sute de ani.

La fel a fost şi înainte de prima venire a Domnului. De sute de ani, nu mai fusese nimeni cu darul deosebirii, dar iată că într-o zi, el a revenit printre ei. Cineva L-a prezentat pe Mesia şi a făgăduit că în zilele din urmă se va întâmpla la fel ca atunci. O, şi iată că noi trăim în zilele din urmă!

Vedem cu ochii noştri semnele pe care le-a făgăduit El; vedem că lumea a ajuns exact în situaţia descrisă de El, vedem imoralitatea oamenilor, Îl vedem pe Duhul Sfânt la lucru şi toate celelalte lucruri care trebuie să se întâmple. O, cât este de minunat să ştim că noi slujim unui Dumnezeu viu!

Aş vrea să vă spun ceva. Am mai spus acest lucru, dar mă simt călăuzit să-l spun iarăşi. Ştiţi cu toţii că-mi place să merg la vânătoare, dar mai mult decât îmi place să vânez, îmi place să colind pădurile. Mama mea era metisă, ştiţi aceasta. Era pe jumătate indiană Cherokee. Acesta este motivul pentru care mi-a plăcut întotdeauna să vânez, iar faptul că m-am întors la Domnul nu a schimbat cu nimic această pasiune.

Prima mea Biblie a fost pădurea. Acolo am putut să văd cum mor florile, cum cad seminţele în pământ şi putrezesc. Totul părea pierdut; nu mai era nimic. Dacă ai fi luat acea bucăţică de pământ şi ai fi dus-o în laborator, nici un chimist din lume n-ar fi putut găsi vreun germen de viaţă acolo. Dar în anul următor, când soarele încălzea din nou pământul, floricica se trezea la viaţă. Aceste întâmplări dovedesc că există viaţă, moarte, îngropare şi înviere.

Priveam răsăritul soarelui… Dimineaţa, el este ca un bebeluş abia născut. La ora 8.00 merge la şcoală; la pe ora 10.00 termină liceul; la amiază este ca un om în toată firea; la ora 2.00 ajunge pe la cincizeci şi cinci de ani, iar la ora 4.00 trece de optzeci de ani, pentru ca apoi să dispară, să moară. Dar oare acesta este sfârşitul lui? Nu!

În dimineaţa următoare, el se ridică din nou, mărturisind că există naştere, viaţă, moarte şi înviere.

Dacă sămânţa căzută în pământ nu germinează, din ea nu va răsări nici o viaţă. Pentru a se ridica, este nevoie să slujească planului lui Dumnezeu.

La fel este şi cu noi. Suntem seminţe care germinează în pământ şi trebuie să slujim planului lui Dumnezeu, dacă vrem să avem parte de prima înviere. Dacă nu, vom ajunge la judecată şi vom pieri ca hibrizii de grâu. Un fir de grâu hibrid creşte atât de lung încât crezi că vrea să apuce soarele de „guler”, dar apoi moare, se întoarce în pământ şi gata. Aceasta este tot. Însă sămânţa adevărată naşte o altă viaţă şi trăieşte din nou.

Uitaţi-vă la seva dintr-un copac. Înainte de venirea primul îngheţ, ceva îi spune: „Coboară repede în rădăcina copacului! Intră în pământ, pentru că se apropie îngheţul!”

Dacă nu ascultă îndemnul, copacul va muri; dar ea îl ascultă şi se ascunde în pământ până când trece îngheţul, iar la primăvară se ridică din nou în ramuri. De ce? Pentru că există o Inteligenţă care coordonează acest proces.

Aş vrea să-mi explicaţi ce inteligenţă determină seva să se ascundă de frig în rădăcina copacului şi eu am să vă spun că este aceeaşi Inteligenţă care îmi descoperă mie cine sunteţi, de unde veniţi, ce aţi făcut şi ce veţi face în continuare. Este aceeaşi Inteligenţă, pentru că este Acelaşi Dumnezeu. Sigur că da. Dumnezeu este Cel ce face aceste lucruri. Să ţineţi minte aceasta, prieteni.

Într-o zi eram la vânătoare în pădurile din Nord, acolo unde merg de obicei. Eram cu un prieten bun, Burt Caul, care are şi el în vene sânge indian. Din câte ştiu, este şi el printre noi, pentru că vine de fiecare dată. Este un vânător foarte priceput, de aceea, nu trebuie să-ţi faci griji pentru el, fiindcă nu se va rătăci niciodată.

Am vânat de mai multe ori împreună şi ne cunoaştem bine, dar pot spune că era omul cu cel mai crud suflet pe care l-am văzut vreodată, în viaţa mea. Era în stare să împuşte un pui de căprioară numai ca să mă vadă pe mine pălind, pentru că ştia că nu pot suporta aşa ceva.

Dacă poliţia federală te somează să împuşti un ied, trebuie s-o faci, dar altfel… Timp de mulţi ani, am fost paznic de vânătoare şi de atunci am rămas un ecologist.

Eu cred că animalele trebuie ocrotite, deoarece au fost create ca să servească drept hrană pentru om. Dacă nu le omorâm ca să le mâncăm, vor muri oricum din cauza unei boli sau de foame, dar trebuie să respectăm legile, fiindcă ele ştiu să apere animalele. Dar lui Burt îi plăcea să le ucidă numai pentru a arăta cât este de crud, pentru că ştia că nu suport aceasta.

Obişnuia să-mi spună: „Billy, tu eşti un vânător priceput, dar problema este că te laşi influenţat prea tare de viaţa de predicator. Eşti prea milos.” „Ba nu, Burt. Adevărul este că tu eşti prea crud!” în răspundeam eu şi continuam tot aşa.

Odată, am avut mult de lucru şi m-am dus să vânez abia când sezonul de vânătoare era aproape de încheiere.

Nu ştiu dacă aveţi şi voi specia de căprioare cu coadă albă. Este foarte greu de vânat. Cum sezonul de vânătoare era destul de înaintat, ele fuseseră speriate deja de împuşcături. Am pornit într-o dimineaţă cu zăpadă de vreo cincisprezece centimetri. Întotdeauna luam cu noi ciocolată fierbinte şi sandviciuri. Dacă până la prânz nu vânam nici o căprioară, ne despărţeam, colindam munţii separat şi ne întorceam pe la nouă sau zece seara. Dacă împuşcam vreo căprioară, o atârnam într-un copac şi o luam la întoarcere.

În dimineaţa aceea, Burt mi-a zis înainte de a pleca: „Hei, Billy, anul acesta am ceva pentru tine!” „Ce anume?” am întrebat eu. Atunci a băgat mâna în buzunar şi a scos un fluier mititel. L-a dus la gură, a suflat în el şi a scos un sunet identic cu behăitul puiului de căprioară care îşi caută mama.

„Burt, doar nu poţi fi atât de crud!” am spus eu îngrijorat, dar el mi-a replicat: „Predicatori fricoşi! Toţi sunteţi la fel!”

Am început să urcăm pe dealuri. Pe la ora 11.00 am ajuns într-un luminiş cam de mărimea acestei încăperi, poate ceva mai mare. Nu văzusem încă nici o urmă, pentru că fusese lună plină şi căprioarele se hrăneau noaptea. Erau greu de găsit, din cauză că stăteau ascunse, ghemuite pe sub tufe sau departe, în adâncul pădurii. Acolo, scormoneau zăpada cu copita şi mâncau muşchi.

Când am ajuns în luminiş, Burt s-a aşezat lângă nămeţii de zăpadă. Am crezut că vrea să-şi scoată termosul din buzunar, să bea ciocolată fierbinte, să mâncăm şi apoi să ne despărţim, pentru că el urma să plece într-o parte, iar eu în cealaltă.

Mi-am scos şi eu sandviciul, pentru că mi se făcuse foame. Mi-am rezemat puşca de un copac şi l-am privit pe Burt. Mă privea cu nişte ochi ca de şopârlă, aşa cum şi-i machiază femeile în zilele noastre. Aşa erau ochii lui: oblici, ca ai unei şopârle.

Când l-am văzut cum mă priveşte, mi-am zis: „Oare ce-i trece prin cap?” A băgat mâna în buzunar şi a scos de acolo fluierul. Când l-am văzut, i-am zis: „Burt, chiar nu ţi-e ruşine să faci aşa ceva?” Dar el a suflat  în fluier, iar în clipa următoare, la vreo treizeci de metri distanţă, am văzut o căprioară care şi-a ridicat capul. O chema puiul ei! Burt a fluierat din nou şi atunci, căprioara a sărit în picioare. În condiţii normale, nu ar făcut aceasta cu nici un chip. Ştia că suntem acolo, dar puiul ei era în pericol. Burt m-a privit din nou cu ochii lui vicleni ca de şopârlă, apoi a tras siguranţa la puşcă. Când a fluierat din nou, căprioara a ieşit în luminiş.

Frate, acesta este un lucru foarte neobişnuit pentru o căprioară, pentru că în mod normal nu ar face niciodată aşa ceva. Nici nu şi-ar ridica capul, iar dacă ar face-o, ar fugi în direcţie opusă. Iată însă că aceasta ieşise în luminiş. Ştia că suntem acolo, iar când siguranţa puştii a sărit cu zgomot, ea s-a întors şi s-a uitat la vânător. O, în loc să fugă, a rămas pe loc, cu ochii larg deschişi şi cu urechile ciulite. De ce se comporta aşa? Pentru că era mamă, iar puiul ei era în pericol şi striga după ajutor. Ea nu era o făţarnică, o prefăcută, ci era o mamă adevărată. Burt a pus arma la ochi, în timp ce eu mă gândeam: „Cum poţi face aşa ceva? Cum este posibil, Burt?”

M-am întors cu spatele pentru că nu puteam privi aşa ceva, apoi am zis: „Doamne Dumnezeule, cum poate avea omul acesta o inimă atât de haină?” Cum putea să tragă în inima credincioasă a unei mame care-şi căuta puiul, după ce o înşelase şi o ademenise să iasă în luminiş? Ştiam că era suficient de priceput ca s-o lovească drept în inimă, în inima ei de mamă, fiindcă venea să-şi scape micuţul. Aceasta dovedea ce simţăminte profunde nutrea în inima ei. Da, era o mamă adevărată.

 „Doamne Dumnezeule, cum poate fi un om atât de crud încât să facă aceasta?” Aşteptam să aud din clipă în clipă împuşcătura, dar ea întârzia. Plumbul acela de 180 i-ar fi perforat inima şi ar fi ieşit pe partea cealaltă.

Mă gândeam: „Oare de ce nu trage?” Stăteam cu ochii închişi şi mă rugam, apoi m-am întors şi l-am văzut că stătea cu mâna pe butoiaşul puştii. Am rămas câteva clipe cu privirea aţintită asupra butoiaşului… Deodată, Burt şi-a întors privirea spre mine şi am văzut că obrajii îi erau scăldaţi de lacrimi. A aruncat arma la pământ şi a zis: „Destul, Billy! Condu-mă la acel Isus despre care tot vorbeşti.”

Şi acolo, pe nămeţii de zăpadă, l-am condus pe acel om crud la Hristos. Acum este diacon în biserică.

Ce s-a întâmplat? El a văzut ceva real, ceva adevărat, nu o istorisire sau o teologie seacă. L-a văzut  pe Dumnezeu în realitate, iar aceasta l-a făcut să se întoarcă.

Câţi dintre voi ar vrea să fie creştini mai buni decât acea căprioară? Mă refer la reacţia în faţa morţii. Să ne plecăm capetele.

Tată ceresc, este târziu dar oamenii sunt foarte atenţi; sunt nişte ascultători foarte buni.

Îmi amintesc acea zi rece de noiembrie, când vântul cutreiera munţii şi văd şi acum lacrimile de pe obrajii aceia acoperiţi cu barbă; văd cum Burt m-a apucat de picior şi mi-a zis plângând: „Billy, tu mi-ai vorbit despre dragoste, dar acum am văzut-o cu ochii mei.”

Doamne, în inima acelei căprioare era ceva care a împins-o să iasă în luminiş: era o mamă adevărată. Faptul că nu se temea de moarte dovedeşte că în inima ei exista dragostea adevărată de mamă.

O, Dumnezeule, lasă Cuvântul Tău să vorbească în seara aceasta prin Duhul Sfânt, fiindcă nu vrem emoţii sau entuziasm, ci dorim descoperirea Cuvântului care este mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri şi judecă gândurile şi simţirile inimii.

Când ai fost pe pământ, Tu ai mărturisit despre toţi prorocii Tăi şi i-ai numit „dumnezei”. Atunci, ai spus: „Nu este scris în Legea voastră: „Eu am zis: sunteţi dumnezei”?

Dacă Legea a numit „dumnezei” pe aceia cărora le-a vorbit cuvântul lui Dumnezeu – şi Scriptura nu poate fi desfiinţată –

cum ziceţi voi că hulesc Eu, pe care Tatăl M-a sfinţit şi M-a trimis în lume? Şi aceasta, pentru că am zis: „Sunt Fiul lui Dumnezeu!” (Ioan 10.34-36).

Doamne, lumea cunoaşte numai ce este al ei. Oamenii aceştia sunt orbi de ani de zile, de aceea, în seara aceasta Te rog, Tată, să le deschizi ochii şi să-i ajuţi să devină credincioşi şi creştini adevăraţi, pentru că aici este Unul mai mare decât Solomon şi decât toţi prorocii. Da, Fiul lui Dumnezeu însuşi este aici sub forma Duhului Sfânt făgăduit, fiindcă ai spus:

„Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea, pentru că Eu voi fi cu voi până la sfârşitul veacului.” (Ioan 14.19; Matei 28.20).

Tată, Tu ai zis că eşti Acelaşi ieri, azi şi în veci şi noi ştim că acesta este Adevărul.

O, Dumnezeule, Te rog să ai milă de noi în seara aceasta!

În timp ce avem capetele plecate, aş vrea să fiţi sinceri în faţa lui Dumnezeu, pentru că vă aflaţi în prezenţa Lui. Chiar dacă nu aţi văzut încă întâmplându-se ceva, totuşi în inimile voastre ştiţi că nu sunteţi atât de creştini cum era căprioara mamă. Ea era mamă pentru că se născuse să fie mamă şi nu putea schimba nimic la aceasta fiindcă aşa se născuse. Exact dragostea aceea trebuie s-o simţiţi şi voi pentru Hristos, indiferent ce spun ceilalţi, fiindcă El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Rămâneţi cu capetele plecate şi cu ochii închişi, iar dacă vreţi să primiţi aceeaşi dragoste pe care o simţea căprioara mamă, ridicaţi mâinile şi spuneţi: „Roagă-te pentru mine, frate Branham.”

Desigur, o voi face. Domnul să te binecuvânteze, frate.

O, Doamne, peste tot sunt numai mâini ridicate! Să nu vă ruşinaţi, fiindcă Isus a zis că „…de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri.” (Matei 10.33). Acum sunteţi în prezenţa Lui; El este aici. Sigur că da. Duhul Sfânt, Stâlpul de Foc care îl însoţea pe Moise este chiar aici. Amintiţi-vă că atunci când era pe pământ, El a zis: „Eu vin de la Dumnezeu şi Mă întorc la Dumnezeu.”  Şi tot El a spus că Moise a socotit ocara lui Hristos mai presus de toate bogăţiile Egiptului.

El s-a dus în pustie cu Hristos. Oricine citeşte Biblia ştie că Stâlpul de Foc era Îngerul legământului, Logosul care a ieşit de la Dumnezeu, adică Isus. Când a murit, El S-a întors la cer, iar când S-a întâlnit cu Pavel pe drumul Damascului, i S-a arătat din nou ca Stâlpul de Foc. Şi ce s-a întâmplat? Pavel a orbit din pricina strălucirii Lui, este adevărat?

În seara aceasta El este aici, Acelaşi ieri, azi şi în veci, de aceea, n-aţi vrea să veniţi la El? Spuneţi: „Doamne Dumnezeule, eu n-am avut încă nici un fel de experienţă, dar aş vrea să am.”

Nu vă cer să veniţi aici sus, dar vă rog să ridicaţi mâinile spre El dacă simţiţi că vreţi să faceţi aceasta. Poate este cineva care nu a ridicat mâna mai devreme şi ar vrea să o ridice acum. Domnul să vă binecuvânteze.

Tată ceresc, oamenii aceştia sunt ai Tăi. Ştiinţa spune că mâinile noastre nu se pot ridica din cauza gravitaţiei, dar în fiecare om este un duh, iar Duhul Sfânt a venit la aceste duhuri şi le-a spus: „Ridicaţi mâinile!” iar ei au sfidat legile gravitaţiei şi au ridicat mâinile spre Dumnezeul care i-a făcut, şi au zis: „Vreau să fiu un creştin adevărat.”

Tată ceresc, Te rog în Numele lui Isus Hristos să-i faci pe fiecare dintre ei creştini adevăraţi, pentru că sunt ai Tăi.

În ziua aceea, când căprioara a ieşit în luminiş, eu nu m-am gândit că acela era un semn, dar pentru că Tu cunoşti toate lucrurile, Te rog să-i primeşti, Tată. Ei sunt cununile de biruinţă ale Evangheliei, sunt ai Tăi şi Tu ai spus că nimeni nu-i poate smulge din mâna Ta.

Isus a spus în Ioan 5.24: „…cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.”

Doamne, acesta este Cuvântul Tău, iar El spune că nu cei care se prefac că cred au Viaţa veşnică, ci cei care cred cu adevărat. Ei sunt ai Tăi, Tată, de aceea îi încredinţez în braţul Tău în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Este timpul să încheiem, dar mai staţi liniştiţi puţin. Câţi dintre voi cred că Isus Hristos a făgăduit că va fi acolo unde vor fi adunaţi doi sau trei în Numele Lui? Câţi dintre voi cred că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci? Dacă în seara aceasta ar fi aici, El ar face aceleaşi lucrări pe care le-a făcut atunci. Biblia spune că „n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre,” este adevărat? Dimpotrivă, avem un Mare Preot care Se îndură de noi, de aceea, aveţi credinţă în Dumnezeu! Credeţi cu adevărat şi din toată inima!

Câţi din cei prezenţi în sală sunt bolnavi? Ridicaţi mâna şi spuneţi numai: „Eu sunt bolnav.” Ridicaţi-vă cu toţii şi spuneţi încet: „Doamne Isuse, fratele Branham nu mă cunoaşte, dar el a spus că aici este Unul mai mare decât Solomon. Aceasta nu s-a mai întâmplat de câteva mii de ani, dar Tu ai făgăduit că se va întâmpla din nou în zilele din urmă, conform Maleahi 4, Luca 17, etc. Tu ai spus că se va întâmpla atunci când Se va descoperi Fiul omului, pentru că trebuie să fie Cuvântul.”

La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi,” iar Cuvântul descoperă gândurile ascunse ale inimii.

Cuvântul a fost în proroci, Cuvântul a fost în Fiul, iar astăzi, Cuvântul este în voi. Înţelegeţi? Cuvântul a fost prorocit şi făgăduit. Chiar dacă vedem atâta imitaţie şi făţărnicie, aceasta nu ştirbeşte cu nimic Adevărul, fiindcă există un Duh Sfânt adevărat şi un Dumnezeu adevărat.

Credeţi din toată inima şi uitaţi-vă la mine! Spuneţi: „Doamne Dumnezeule, lasă-mă să mă ating de Tine, de haina Ta. Întoarce-Te prin fratele Branham şi spune ce necazuri am şi atunci voi şti că Tu eşti aici, pentru că el nu mă cunoaşte.”

Prieteni, ştiţi care este problema cu penticostalii? Au văzut prea multe.

Un marinar bătrân care se întorcea de pe mare, s-a întâlnit cu un scriitor.

„Unde mergi, om bun?” l-a întrebat el.

„Mă duc la mare pentru că vreau să inspir adierea ei sărată, să văd culoarea ei albastră, norii albi, pescăruşii…”

Atunci marinarul i-a zis: „Eu m-am născut acum cincizeci de ani şi am trăit pe mare, aşa că nu văd nimic interesant la ea.”

Aşa este. Şi-a petrecut atât de mult timp pe mare, încât a devenit ceva obişnuit pentru el.

Aceasta este şi problema noastră: am văzut prea mult din Dumnezeu. Biserica chemată afară dintre denominaţiuni, în zilele din urmă, a văzut atât de multe lucrări, încât s-a obişnuit cu ele şi acum le trece cu vederea.

Prietene, nu îngădui niciodată ca Hristos să devină pentru tine ceva obişnuit. Să nu faci niciodată aceasta!

Încredeţi-vă în Dumnezeu din toată inima şi cu toată fiinţa voastră. Rugaţi-vă şi lăsaţi-L pe Domnul Isus să lucreze. Atingeţi-vă de haina Lui, fiindcă El vă va lăsa să faceţi aceasta.

Rugaţi-vă. Eu nu vă pot spune ce va face El, dar veţi vedea imediat.

……………………………………………………………………………………………………

Aici este o Lumină. Să nu faceţi fotografii, ci fiţi respectuoşi.

…este acolo la capăt, deasupra femeii care se uită la mine. Doamnă, crezi că sunt slujitorul lui Dumnezeu? Pentru tine sunt un străin, nu mă cunoşti şi nici eu nu te cunosc, dar dacă Dumnezeu îţi va spune ceva prin mine, aşa cum i-a spus femeii cu scurgerea de sânge sau celei care a avut cinci bărbaţi, vei crede din toată inima? Când îţi voi spune, vei şti dacă este adevărat sau nu. În ordine. Ai probleme cu fierea. Dacă este adevărat, ridică mâna. Vedeţi? Este perfect adevărat.

Femeia de lângă ea… tu care ai ajutat-o, ai un suflet bun. Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună ce necaz ai? Crezi că o poate face? Ai tensiunea sângelui foarte ridicată. Dacă este adevărat, ridică mâna. Aşa este.

Doamna de acolo… cea care plânge, are probleme cu nervii. Aşa este. Te văd într-un fel de umbră. În timpul zilei eşti foarte slăbită şi te gândeşti că ţi-ai pierdut minţile. Cel care îţi şopteşte aceasta este diavolul, dar nu este adevărat. Începând din seara aceasta, totul s-a terminat, eşti biruitoare. Boala te-a părăsit, iar umbra neagră care era deasupra ta, a plecat.

Şi tu plângeai… doamna care stai lângă ea. Te simţi cuprinsă de fiori. Crezi că sunt prorocul Lui, slujitorul Lui? Faptul că spun aceasta îi face pe unii oameni să se poticnească.

Eu nu te cunosc, suntem străini unul pentru celălalt, dar crezi că Dumnezeu poate să-mi spună ce problemă ai? Bine. Ai probleme cu inima, cu rinichii şi eşti anemică. Dacă este adevărat, ridică mâna.

Este aici o doamnă corpolentă, îmbrăcată cu o rochie în dungi negre şi roşii, care se roagă pentru că doreşte să fie chemată în rândul de rugăciune. Dacă este adevărat, ridică mâna, doamnă. Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună ce nu este în ordine cu tine? Prietena ta va fi bine şi problema duhovnicească va fi rezolvată. În ce priveşte boala femeiască de care suferi, te va părăsi dacă Îl vei crede din toată inima pe Dumnezeu. Dacă ceea ce ţi-am spus este adevărat, ridică mâna. Dacă pentru aceasta te rugai, ridică mâna să vadă toţi. Încrede-te în Dumnezeu!

Cineva din spate… Vezi, nu este nevoie să vii aici în faţă, ci trebuie doar să crezi din toată inima. Acolo în spate este o femeie care are crescută o excrescenţă. Ea se roagă. Doamnă Goodman, crezi din toată inima că Dumnezeu te va vindeca? Bine. Eu sunt un străin pentru tine, nu te-am văzut niciodată, este adevărat? Ridică mâna. În ordine.

Acolo în capăt este o femeie care are probleme cu fierea. De asemenea are diabet şi probleme cu inima. Doamnă Otterville, crede din toată inima şi vei fi vindecată.

Vă rog să nu vă mai plimbaţi prin sală. Vă rog să staţi liniştiţi, pentru că bolile pleacă de la un om şi merg la altul. Înţelegeţi? Necredinţa este cel mai îngrozitor lucru. Aveţi credinţă!

Aici este o doamnă care se roagă pentru soţul ei, care este alcoolist. Aşa este. Te rogi să nu mai bea, este adevărat? Bine. Eu nu te cunosc. Ai număr de rugăciune? Nu ai? Nici nu-ţi trebuie. Ai nevoie doar de credinţă, pentru că ai atins pe Cineva. Nu pe mine, pentru că eu sunt la 8-9 metri de tine, dar L-ai atins pe Marele Preot.

Şi doamna din spatele tău se roagă tot pentru soţul ei. Aşa este. El are o boală de nervi, este bolnav mintal şi nu este aici. Dacă este adevărat, ridică mâna. În ce te priveşte pe tine, tu ai probleme cu mâinile., este adevărat? Numele tău este Patty. Crezi din toată inima? Dacă este adevărat, ridică mâna. Amin. Vezi? Nu ţi-am cerut decât să crezi.

Doamna de aici are nişte semne pe faţă, un fel de cancer de piele. Crezi că sunt slujitorul lui Dumnezeu? Da? Eu nu te cunosc, eşti o străină pentru mine, dar nu te rogi pentru această boală, ci pentru boala de inimă pe care o ai. Este adevărat?

Doamna de aici… dacă vei crede din toată inima, vei fi vindecată. Soţul tău a fost vindecat aseară, de ce nu vrei s-o primeşti şi tu? Ai fost predicatoare. Crede din toată inima. În inima ta sunt o mulţime de întrebări care te frământă, dar acum eşti mulţumită pentru că ştii ce face Domnul, aşa-i? Bine. Ridică mâna dacă este adevărat şi încrede-te în Dumnezeu.

Dar tu ce crezi despre diabet, domnule care stai cu mâna ridicată? Crezi că Dumnezeu poate să te scape de el şi să te facă bine? Crezi? Bine. Domnul să te vindece. Nici pe tine nu te cunosc, dar dacă vei crede din toată inima, vei primi ceea ce ceri.

Acolo este un bărbat care are o boală de inimă şi probleme cu spatele. Domnule Easter, suferinţa ta se trage de la un accident pe care l-ai avut. Dacă este adevărat, ridică mâna. Isus Hristos te va vindeca.

Câţi dintre voi cred? Aici este Unul mai mare decât Solomon. Credeţi? Isus Hristos care este Acelaşi ieri, azi şi în veci, a trecut pe aici prin clădire. Acum credeţi că El este aici? Chiar acum este aici. Acesta este adevărul, este exact ceea ce a spus El că se va întâmpla: „…cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.” (Ioan 14.12).

Odată, o femeie s-a atins de poala hainei Lui, iar El a simţit că din trupul Său a ieşit o putere deşi, nu uitaţi, era Fiul lui Dumnezeu. Eu sunt doar un păcătos salvat de El, însă cred ceea ce a spus El: „…ba încă va face altele şi mai mari decât acestea…” Ştiu că în versiunea King James scrie: „…lucrări mai multe.” Credeţi aceasta?

Credeţi că El este aici? Atunci de ce nu vă puneţi mâinile peste cel de lângă voi şi să vă rugaţi pentru el? Fiecare dintre voi să-şi pună mâinile peste cineva şi să se roage pentru el, crezând că Domnul îl va asculta.

Rugaţi-vă aşa cum faceţi în biserica voastră şi credeţi aşa cum ai crezut dintotdeauna. Duhul lui Hristos este chiar acum aici, dar cei din lume nu pot crede aceasta.

Lăsaţi-L să fie la fel de bun cu voi, pe cât era de mamă căprioara aceea. Lumea Îl urăşte şi nu Îl înţelege, pentru că aşa spune Biblia că va fi.

Lumea cunoaşte ce este a ei şi Dumnezeu cunoaşte ceea ce este a Lui. El a dat aceste făgăduinţe şi ele sunt adevărate. Aşa să îmi ajute Dumnezeu, cum este acesta Adevărul. Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Rugaţi-vă.

Doamne Isuse, aici sunt batiste care vor fi trimise la bolnavi şi la neputincioşi. Îmi pun mâinile peste ele, pentru că Biblia ne învaţă că oamenii luau şorţuri şi basmale de pe trupul lui Pavel, iar când le puneau peste cei bolnavi, duhurile necurate ieşeau din ei şi erau vindecaţi de bolile lor. (Vezi Fapte 19.12). Eu nu sunt sfântul Pavel, dar Tu eşti Acelaşi Isus, de aceea Te rog să binecuvântezi aceste batiste care vor fi duse la oamenii care nu au putut veni la adunare. Îngăduie ca atunci când vor fi puse peste ei, să se întâmple ceea ce a spus un scriitor:

„Când Marea Roşie s-a aşezat în calea copiilor lui Israel, Dumnezeu a privit cu mânie din Stâlpul de Foc şi marea a fugit speriată, iar credincioşii au putut trece spre ţara făgăduită.”

Doamne Dumnezeule, priveşte la aceste batiste prin sângele Fiului Tău Isus Hristos şi la aceşti oameni care şi-au pus mâinile unii peste alţii şi se roagă. Tu ai zis: „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” (Iacov 5.16).

Aceşti creştini şi-au mărturisit păcatele, şi-au pus mâinile unii peste alţii şi aşteaptă îndurarea Ta, de aceea, Te rog, Dumnezeule, să laşi Duhul Sfânt să coboare asupra celor pentru care se roagă. Îngăduie ca Duhul Tău să-i trezească la realitate, Doamne, ca să nu piardă ocazia aceasta.

Ajută acest oraş să primească descoperirea lui Isus Hristos cel înviat, fiindcă aici este Unul mai mare decât toţi prorocii, mai mare decât toţi predicatorii, preoţii şi regii. Acesta este Isus Hristos, Acelaşi ieri, azi şi în veci, care Se descoperă în aceste zile din urmă prin Cuvântul Său făgăduit.

Te rog pentru ei cu credinţă, fiindcă ei se roagă unii pentru alţii. Încredinţăm toate aceste cauze în braţul Tău, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Fiecare dintre voi şi-a pus mâinile peste cineva? Închideţi-vă ochii şi amintiţi-vă că Hristosul care a dat aceste făgăduinţe, a venit aici şi a dovedit că este printre noi. Am văzut un om de acolo din spate, care a fost vindecat de tuberculoză. Aceasta se întâmplă pretutindeni în sală.

Un om nu poate spune asemenea lucruri, iar dacă le spune, nu se împlinesc. Dar dacă coboară Dumnezeu printre noi, spune ceva şi împlineşte dovedind că este adevărul, şi totuşi mai sunt oameni care nu cred, acesta este un păcat care nu mai are iertare. Isus a spus că nu va fi iertat nici în veacul acesta şi nici în veacul viitor.

Scriptura dă aceste făgăduinţe şi iată că sunt dovedite chiar înaintea ochilor noştri.

Oameni buni, vă rog în Numele lui Isus Hristos să-L primiţi chiar în seara aceasta, cât timp este cu noi şi suntem cu El. Vreţi să credeţi?

Şi dacă credeţi cu adevărat şi Îl primiţi ca Mântuitor şi Vindecător, n-aţi vrea să vă ridicaţi în picioare şi să mărturisiţi aceasta? Spuneţi: „Mă ridic ca mărturie, fiindcă cred cu adevărat şi primesc mântuirea, vindecarea şi toate celelalte lucruri, în prezenţa lui Hristos.”

O, Doamne, în toată clădirea! Aproape toată adunarea este în picioare. Minunat! Dacă credeţi, totul s-a sfârşit.

Haideţi să închidem ochii, să ridicăm mâinile şi să cântăm: „Eu Îl iubesc, căci El m-a iubit întâi.” Haideţi să-L lăudăm prin această cântare:

Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc,

Că-ntâi El m-a iubit,

Şi mi-a adus mântuirea

Pe lemnul Calvarului.

Haideţi să ridicăm mâinile şi să spunem: „Slăvit să fie Domnul!” (Adunarea spune: „Slăvit să fie Domnul!”) Slăvit să fie Domnul!

Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc,

Că-ntâi El m-a iubit, (Cu toţii)

Şi mi-a adus mântuirea

Pe lemnul Calvarului.

Plecaţi-vă capetele pentru un moment. Orga şi pianul să cânte în continuare. Aş vrea să ştiu dacă credinţa voastră este încă vie.

Mă întreb dacă credeţi că Dumnezeul care poate să-mi spună tainele inimii… Nu este nevoie s-o facă acum, dar El a spus că o va face. Când a venit prima dată, Isus nu avea nevoie să facă vindecări, dar a spus că le face ca să se împlinească ce au spus prorocii.

În seara aceasta, El face acelaşi lucru, pentru că aşa au spus prorocii şi aşa a fost El însuşi.

Dacă vreţi în inimile voastre dragostea lui Dumnezeu, o dragoste asemănătoare cu cea a căprioarei pentru puiul ei, şi dacă credeţi că El ascultă rugăciunile noastre, n-aţi vrea să veniţi aici ca să ne rugăm pentru voi şi să mai cântăm o dată?

Veniţi aici sus, pentru că în felul acesta mărturisiţi înaintea tuturor. Dacă credeţi că rugăciunea mea vă va ajuta, veniţi şi aliniaţi-vă aici. Veniţi aici sus, în timp ce cântăm încă o dată. Prin faptul că veniţi, dovediţi că Îl iubiţi.

Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc (Domnul să vă binecuvânteze).

Că-ntâi El m-a iubit (Coborâţi din balcon. Noi vă aşteptăm, aşa că dacă sunteţi sinceri cu adevărat, veniţi aici).

…mântuirea mea

Pe lemnul Calvarului.

Cântaţi cu toţii. Iată că oamenii vin de pretutindeni: de pe coridoare, de la balcon, din sală. Veniţi cu toţii!

Că-ntâi El m-a iubit…

Nu uitaţi că în seara aceasta v-aţi întâlnit cu Dumnezeul care vă va întâlni şi la judecată.

Dacă sunt printre noi predicatori dornici să câştige suflete pierdute şi să-i ajute pe cei aflaţi în nevoi, îi rog să vină aici sus, lângă ei. Orice predicator care crede că Dumnezeu salvează încă păcătoşi, poate vedea chiar acum unul din cele mai minunate lucruri pe care le-a văzut vreodată. Aşa ceva Îi place Duhului Sfânt: faptul că dovediţi că-L doriţi. Şi dacă Îl iubiţi pe El, îi iubiţi şi pe copiii Lui.

Veniţi aici, împrăştiaţi-vă printre aceşti oameni şi puneţi-vă mâinile peste ei. Haideţi, fiindcă ne vom ruga din nou, şi cred Duhul Sfânt Se va revărsa în seara aceasta peste oamenii din clădire.

O, eu Îl iubesc, eu Îl iubesc…

Iubiţi-L şi voi! Alungaţi lumea din inimile voastre şi întoarceţi-vă la El!

…Că-ntâi El m-a iubit…

El este chiar aici şi ştie ce este în inima fiecăruia dintre noi. Credeţi că El cunoaşte toate lucrurile? El este aici şi pentru că înaintea Lui totul este gol şi descoperit, ştie de ce aveţi nevoie.

Haideţi să ne plecăm capetele cu toţii şi să ne rugăm.

Fiecare dintre voi să-şi mărturisească păcatele şi necredinţa. Spuneţi: „Doamne Isuse, poate am aparţinut şi eu cândva de o biserică şi mergeam acolo, dar nu eram mulţumit.”

Poate aţi strigat, poate aţi vorbit în limbi, poate v-aţi înscris într-o biserică, ceea ce este foarte bine, nu am nimic împotrivă, dar eu nu mă refer la aceasta, ci vorbesc despre dragostea lui Dumnezeu care este pusă în inimă. Acesta este Duhul Sfânt şi pe El Îl vrem, ceva adevărat care să-I permită Cuvântului lui Dumnezeu să trăiască şi să lucreze prin noi. Înţelegeţi? Nici o rădăcină de amărăciune nu trebuie să stea în calea Duhului Sfânt care curge prin voi!

Plecaţi-vă capetele şi rugaţi-vă cu sfinţenie şi smerenie, iar voi, predicatorilor, puneţi-vă mâinile peste oamenii aceştia.

Tată nostru care eşti în ceruri, în seara aceasta aducem la picioarele Tale mulţimea aceasta de oameni care îşi mărturisesc greşelile şi ştiu că au făcut rău. Poate motivele şi scopurile lor au fost greşite, dar în seara aceasta, ei au venit cu credinţa că-i vei ierta şi le vei şterge toate păcatele.

Mulţi dintre ei merg la biserică de ani de zile; mulţi au făcut fapte bune şi mărinimoase, dar în seara aceasta vor să primească sfinţenia care lipseşte din vieţile lor, pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu care lucrează prin cuvânt.

Slujitorii Tăi, predicatorii, şi-au pus mâinile peste aceşti oameni pentru ca, începând din seara aceasta, Duhul Sfânt să locuiască în vieţile lor ca să le dea Viaţa veşnică. Ne rugăm ca Dumnezeul cel viu să vină în vieţile lor şi să le dea toate cele trebuincioase.

Ai milă de ei, fiindcă sunt ai Tăi. Îi aduc la picioarele Tale ca daruri de iubire şi ca jertfe vii. Lasă ca Duhul Tău să facă din ei creştini adevăraţi. Ascultă-ne, pentru că Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Acum se va ruga păstorul. Amin.

– Amin –

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *