Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMSE CUVINE SĂ ÎMPLINIM TOATĂ NEPRIHĂNIREA

Va urma
01/10/1961, dimineata - Jeffersonville, IN

Pentru mine este întotdeauna un privilegiu să vin în Casa Domnului. Eu nu am regretat niciodată timpul petrecut în Casa Domnului. În dimineaţa aceasta însă, am venit aici cu greu. Da, acesta este adevărul. Dar în viaţă trebuie să trecem şi prin asemenea momente! Ba mai mult, nu trebuie să uităm că urmăm şi noi.

În dimineaţa aceasta, Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu şi cred că la fel gândesc şi fraţii şi sora mea, pentru că ştim că mama noastră este mântuită!

Noi ne aşteptăm de mult la această despărţire pentru că mama este bătrână şi a avut o viaţă zbuciumată, în care a născut mulţi copii. Când era tânără, mama nu s-a bucurat de ocrotirea de care se bucură mama şi copilul azi. Cred că ea a născut dimineaţa, iar după-amiaza a trebuit să se scoale ca să spele haine şi să gătească. Acum însă, mamele stau câteva zile la spital, unde primesc o foarte bună îngrijire. Noi ne bucurăm pentru toate aceste lucruri care vin în ajutorul mamelor şi a copiilor noştri.

Acum, mama mea este foarte aproape de moarte… (fratele Branham plânge). De aceea mă simt mai rău în dimineaţa aceasta, dar am promis că voi fi aici. Eu am spus adesea că ea va pleca şi mulţi dintre voi sunteţi martori la vedeniile spuse.

Odată, am spus că mama era întinsă pe pat şi m-a întrebat: „Billy, ce voi deveni eu?”

 „Nu ştiu, i-am răspuns. „Voi şti numai dacă-mi va arăta Domnul!” Şi tocmai lucrul acela s-a întâmplat. Dacă mama va pleca, El mi-a ascuns aceasta.

Înainte de moartea tatălui meu, eu am avut o vedenie în care l-am văzut plecând. Când eram încă în lume, am avut o altă vedenie în care l-am văzut pe fratele meu plecând, şi el a murit. Howard, eu v-am spus cu doi, trei ani înainte ca acest lucru să se întâmple, că el va pleca dintre noi. Dar El nu mi-a spus nici un cuvânt cu privire la mama, aşa că nu ştiu nimic despre plecarea ei. Medicul mi-a spus că el nu înţelege cum a supravieţuit duminica trecută, pentru că este foarte slăbită.

Eu am discutat cu mama cu o lună în urmă pentru că mie îmi place să fiu sigur în orice problemă, ca să nu fiu luat prin surprindere. Şi în dimineaţa aceea, mama mi-a zis:

„Billy, eu mi-am trăit viaţa. Nu mai am nimic pentru care să trăiesc. Trebuie să plec. Doresc să plec ca să fiu cu tata şi cu ceilalţi copii care sunt deja acolo. Eu am început să-i văd adesea.” Și când am urcat-o în salvare ca s-o ducem la spital ca să i se dea glucoză pentru că nu putea să mănânce nimic, i-am spus: „Acum totul este în ordine, mamă!”, la care ea mi-a răspuns: „Mi-e dor să plec”.

„Mamă, dacă mi-ai lăsa o comoară de milioane de dolari sau o casă mare şi frumoasă sau orice altceva, nimic nu se poate compara cu mărturia pe care ne-o laşi: „Sunt gata să plec!” Aceasta este o comoară pe care banii nu o pot cumpăra.”

Acesta este motivul pentru care stau credincios tuturor lucrurilor pe care le-am predicat. Această nădejde stă ca bun pentru mama mea, pentru mamele voastre şi pentru noi toţi. Eu nu pot să spun: „Dumnezeule, nu mi-o lua!” deoarece ştiu că, de îndată ce sufletul ei părăseşte acest trup muritor, un alt trup o aşteaptă. Ea va fi din nou o femeie tânără şi asta în numai câteva minute, după ce pleacă de aici.

Aţi observat vreodată ce se întâmplă când se naşte un copil în lumea aceasta? Aţi văzut cum muşchii lui micuţi se contractă şi se mişcă? Când el vine în lume, când se naşte, primeşte suflarea de viaţă (un duh) şi devine un suflet viu. Iar atunci când sufletul părăseşte trupul, există un alt trup care aşteaptă. Vedeţi? Mai întâi, Dumnezeu face sufletul şi duhul şi pentru ele sunt pregătite trupurile. Acesta este motivul pentru care, atunci când plecăm de aici, ne schimbăm numai locuinţa: „… dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă, care nu este făcută de mână, ci este veşnică.” (2Corinteni 5.1). Aceasta este mângâierea noastră.

Acum să ne rugăm: Slăvitul nostru Tată ceresc, ce ne-am face noi în aceste clipe de încercare dacă nu ai fi Tu? Dar nădejdea noastră nu se bazează pe nimic altceva decât pe Sângele şi neprihănirea lui Isus! Oh, noi suntem atât de bucuroşi pentru că ştim că există o Ţară dincolo de râu; noi ne bucurăm pentru că ştim că, atunci când vom sfârşi viaţa de pe pământ, vom schimba numai locuinţa şi vom merge în acea Ţară slăvită, acolo unde nu este nici boală, nici tristeţe, nici moarte! Atunci vom fi cu Tine pentru totdeauna; cu Tine şi cu cei dragi. Noi Îţi mulţumim pentru această nădejde minunată pe care o purtăm în inimile noastre.

Oh, Doamne, mie mi-a fost greu să vin în dimineaţa aceasta aici şi nu că mi-ar fi greu să Te slujesc pe Tine, ci pentru că eram emoţionat şi mă întrebam dacă voi putea să mă apropii de acest Mesaj minunat pe care mi L-ai pus Tu în inimă pentru Biserică. Cum m-a luat vrăşmaşul cu îngrijorarea lui! Dar, cu toate acestea, am ajuns aici, la amvon, în Numele Tău. Şi acum mă predau cu Mesaj cu tot în braţele Tale şi ştiu că Tu eşti mai mult decât în stare să iei fiecare inimă şi să-i dai ceea ce îi lipseşte. Noi predăm totul pe braţul Tău – pe noi înşine şi serviciul pe care-l ţinem în locul acesta. Predau buzele mele, care sunt purtătorul Tău de Cuvânt, şi urechile noastre ca postul Tău de ascultare. Binecuvântează-ne, Doamne!

Fă ca toate mamele, taţii şi toţi aceia care vor auzi Mesajul, dacă vei mai îngădui să ţină lumea, să devină conştienţi că trebuie să se pregătească pentru că, într-o zi, vor ajunge ceasul în care a ajuns mama mea. Eu Te rog, Dumnezeule, ajută-i să se pregătească astăzi pentru aceasta, căci nu există nici un alt lucru mai important în lumea aceasta. Banii nu pot cumpăra Viaţa; popularitatea nu o pot susţine, nimic nu ne poate ajuta, decât Dumnezeu. De aceea, ne ţinem de mâna Lui neschimbătoare, pentru că El a spus: „Domnul păzeşte paşii preaiubiţilor Lui!”   ( 1 Samuel 2.9 ) şi, ca atare, suferinţa din viaţa aceasta este atât de mică comparativ cu slava pe care ne-a pregătit-o El. Este aşa cum a spus poetul:

„Truda de pe drum va părea nimic,

           Când vom ajunge la capătul drumului!”

 Doamne, ajută-ne să păşim înainte spre semnul înaltei chemări, pentru că ştim că într-o zi vom păşi afară de aici, într-o dulce revedere. Binecuvântează cuvintele noastre. Binecuvântează serviciul din dimineaţa aceasta. Oh, Tată, şi eu am nevoie de ceva în dimineaţa aceasta, şi Te rog să îngădui toate acestea în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Am observat că au fost adunate batiste. Vom ajunge şi la ele puţin mai târziu.

Eu vin acum de sus, din Alaska, unde am fost la vânătoare. Voi ştiţi că eu mă folosesc întotdeauna de sezonul acesta ca să mă refac pentru campaniile de Evanghelizare care urmează.

Nervii mei sunt destul de slăbiţi şi de aceea am nevoie de această perioadă de odihnă, ca să-mi pot îndeplini slujba pe care mi-a dat-o Domnul. Tu nu poţi să ai totul pe pământ. Fizic, eu sunt mulţumit, am un trup puternic, dar sistemul meu nervos este slăbit, deoarece eu sunt tot timpul pe linia dintre natural şi supranatural, şi aceasta mă sfâşie.

Eu nu am încercat să explic niciodată aceste trăiri în faţa oamenilor, pentru că ei nu le pot înţelege. Când am fost examinat de medici, ei mi-au spus că nu au mai văzut niciodată aşa ceva. Eu nu pot să înţeleg cercetarea lor ştiinţifică, dar ştiu că în mine este ceva ce mi s-a întâmplat într-o zi, când m-am întâlnit cu Hristos şi El m-a schimbat.

Mie îmi place să vorbesc despre aceasta pentru că mă întăreşte. Poate vi se pare ciudat că vorbesc tocmai în dimineaţa aceasta despre aceste lucruri, dar vreau să mă liniştesc înainte de a intra în Mesajul din dimineaţa aceasta. Când am anunţat că voi fi aici, eu nu ştiam că mama mea urma să se îmbolnăvească.

Eu am anunţat un serviciu şi pentru diseară şi, dacă va fi cu voia Domnului, îl vom ţine. Aş vrea să vorbesc cu păstorul ca să ştiu dacă este de acord. (fratele Neville spune: „Da, frate.”) În seara aceasta aş vrea să vorbesc despre mesajul „Mângâietorul a venit!”. Deci aceasta este tema de la serviciul din seara aceasta şi eu vă invit pe toţi să veniţi ca să aveţi părtăşie cu noi.

Cred că primăvara trecută am fost sus, lângă Alaska, în Columbia Britanică, unde Domnul ne-a dat un timp glorios la serviciile ţinute. Mie mi-a plăcut totdeauna natura. Se aude bine în spate? Dacă se aude, ridicaţi mâinile, vă rog.

Mie mi-a plăcut întotdeauna natura. Cine îmi cunoaşte familia, ştie că mama mea, care acum trage să moară, este indiană. Faptul că m-am întors la Domnul nu a ştirbit cu nimic dragostea mea pentru natură. Eu mă bucur întotdeauna în mijlocul naturii pentru că acolo Îl pot vedea pe Dumnezeu. Eu nu mă duc în natură atât de mult ca să vânez, cât mă duc ca să fiu singur cu Dumnezeu. Eu vânez singur.

Şi atunci când eram acolo, sus, am întâlnit câţiva ghizi. Ei erau colegi din Canada şi din alte părţi. Voi ştiţi că, înainte ca să poţi merge în ţinuturile sălbatice, Comisia de Vânătoare te repartizează la un ghid. Astfel am cunoscut un minunat frate creştin, un tânăr penticostal, care era un vestit ghid în Canada. Soţia lui era o creştină adevărată mântuită. El are în jur de patruzeci de ani şi are cinci copii, de la optsprezece până la doi ani. El a primit o suprafaţă de cinci sute  de mile pe care trebuia s-o patruleze (din Aloan Road) Acolo, în spate, sunt indieni şi ei nu au vrut să se mute. Ei erau foarte aroganţi şi au pus pancarte pe care era scris: „Dacă intraţi aici, va fi vărsare de sânge!” Cu toate acestea, noi am intrat pentru că voiam să vorbim cu ei. La urma urmei, pământul era al lor înainte ca să fie ocupat de noi. Eu m-am simţit bine printre ei primăvara trecută, când le-am vorbit despre Domnul Isus.

Acolo era un bătrân, părintele tribului, care avea aproape o sută de ani. Şi eu nu am putut înţelege de ce nu vor să plece din locurile acelea. Ei îşi îngroapă morţii deosebit de noi: îi pun într-un buştean scobit şi îi leagă într-un copac. Şi atunci când am fost eu între ei, aveau înmormântaţi doi copilaşi. Desigur, ei nu voiau să plece. Atunci guvernul canadian a spus: „Dacă nu vor să plece, îi vom scoate cu forţa! Îi vom determina să plece!” Oh, parcă nu poţi suporta să vezi ce făceau ei acolo, cum îşi atârnau copilaşii morţi în copac.

În primăvara aceea, râurile au venit foarte mari şi  ne-au blocat drumul încât nu am mai putut merge înapoi, în ţinutul unde urma să vânăm urşi cenuşii. Ghidul meu era acest domn Southwich şi împreună cu el era şi Eddie Byscal, un lucrător pe câmpul Evangheliei. Domnul Southwich avea un frate bolnav de epilepsie. Domnul Southwich tocmai devenise creştin. El era un cow-boy şi voi ştiţi că aceşti oameni sunt mai duri, dar el era deja creştin de un an. Şi el mi-a spus: „Eu am citit cartea ta, frate Branham.” Apoi mi-a vorbit despre ea, făcând aluzie la fratele său. „Oh, dacă ar putea ajunge fratele meu la tine!” Voi ştiţi că în asemenea situaţii te simţi neputincios şi tot ce poţi face este să te miri de ceea ce auzi!

În Canada oamenii obişnuiesc să poarte caii priponiţi de coadă şi îi lasă să umble în cordon. Dar în munţi nu se poate face aceasta din cauza solului argilos şi prăpăstios, pentru că rişti să îi pierzi. Acesta este motivul pentru care trebuie să-i paşti pe cărare. Şi eu eram mai în spate, pe un cal tânăr, încercând să adun caii rătăciţi şi să-i aduc înăuntru. Atunci am simţit prezenţa Duhului Sfânt care venise jos. Am dat pinteni calului şi am trecut dincolo de cordon, călărind pe urmele domnului Southwich, care conducea grupul.

„Bud!” i-am zis.

„Da, frate Branham.”

„O să mă crezi pe cuvânt?”

„În tot ce spui,” a răspuns el.

„Eu am un „Aşa vorbeşte Domnul!” pentru tine. Du-te, ia-l pe fratele tău de la Fort Saint John (care este la o depărtare de șapte sute sau opt sute de mile) şi  adu-l aici sus, în şosea!” El locuia într-o colibă veche, în care avea o sobă cu cărbuni şi avea mai mulţi copii! Şi eu am continuat:

„Prima dată când va face o criză de epilepsie, smulge cămaşa de pe el şi arunc-o în foc, spunând: „Eu fac aceasta în Numele lui Isus Hristos!”

„Voi face tot ce mi-ai spus”, a răspuns el.

Astfel, el a plecat imediat şi a trimis pe cineva să-l aducă pe fratele lui acolo, sus. În dimineaţa aceea, el a trebuit să meargă pe cărare cu nişte oameni de la conservare. Fratele lui are două, trei crize pe zi şi le are de când era copil. Soţia lui era foarte speriată pentru el deoarece, când avea crize, devenea foarte violent şi el era un bărbat tânăr şi foarte puternic.

Imediat după plecarea lui Bud, el a făcut o criză, iar soţia lui, în loc să sară pe geam, cum făcea de obicei, a sărit în spatele lui, i-a smuls cămaşa şi a aruncat-o în foc, spunând sub ungerea Duhului Sfânt: „Eu fac aceasta în Numele lui Isus Hristos!” Acest lucru s-a petrecut primăvara trecută şi, de atunci, el nu a mai făcut nici o criză! Eu ştiu că de multe ori este greu, iar oamenii care nu vor să înţeleagă spun: „Frate Branham, de ce mergi la vânătoare?” Vedeţi, ei nu înţeleg, dar nici nu este nevoie să explic aceste lucruri. Eu prind acolo oameni pe care altfel nu i-aş putea prinde niciodată.

Cam cu două luni în urmă (poate nici nu este atâta de atunci), eu am fost trezit într-o dimineaţă. Cred că am povestit această întâmplare la cei mai mulţi din biserică. Mulţi de aici au ştiut aceasta încă înainte ca să se împlinească.

   Într-o vedenie, eu am văzut un animal mare, care semăna cu un cerb. El avea coarne înalte şi foarte mari. Şi eu am fost nevoit să înconjur o parte argiloasă (cam aşa) ca să ajung la el. Era un animal grozav, foarte frumos pentru un trofeu. Şi acolo era un bărbat îmbrăcat cu o cămaşă verde în carouri. Şi, după ce am vânat animalul acela, am auzit un glas care a spus: „Coarnele acestea sunt înalte de 42 de coţi.” Era un animal foarte mare, iar pe drumul de întoarcere am văzut şi un urs cenuşiu foarte mare şi el.

Acesta este ursul uriaş. În familia urşilor cenuşii există patru soiuri de urşi. Unul este cu părul argintiu, acesta este cel mai vestit. Un alt soi este acela care în limbajul băştinaş se numeşte „Kadish”, care este negru şi cu urechea rotundă. Al treilea este ursul cenuşiu obişnuit, a cărui culoare este între negru şi maro, un urs foarte mare. Şi al patrulea este Kodiac, care trăieşte numai pe Insula Kodiac şi în Alaska de Vest. El este cel mai mare dintre toţi urşii. Ursul care are vârful părului argintiu este de culoare neagră şi este cel mai periculos.

Eu am împuşcat ursul drept în inimă cu o puşcă mică şi toţi m-au întrebat cum de am reuşit să îl ucid! Câţi dintre cei prezenţi m-au auzit spunând această vedenie înainte ca să se întâmple? Ridicaţi mâna, vă rog! Da, cei mai mulţi au ştiut.

După ce am avut această vedenie, fratele Arganbright m-a chemat să-l însoţesc în Alaska, dar eu m-am simţit îndemnat să merg în altă parte însoţit de Bud, deoarece îi promisesem că voi merge cu el în munţi. Când am ajuns în munţi, eu i-am povestit soţiei lui şi tuturor celor ce ne însoţeau despre vedenia pe care o avusesem din partea Domnului. Apoi i-am întrebat: „Care dintre voi are o cămaşă verde în carouri?”, dar nici unul nu avea aşa ceva. Atunci cred că este vorba despre o altă călătorie pe care o voi face. Dar parcă ceva îmi spunea că Domnul va face exact cum a spus, aşa că am zis: „Mă gândeam că aceasta este călătoria cu pricina!”

Şi noi am pornit în călătorie. În prima zi, am ajuns sus în munţi, printre gheţari, acolo unde nu mai sunt copaci. A doua zi am vânat ceva şi am găsit o turmă de oi, dar ele nu erau în vedenia mea. Voi, penticostalii, vorbiţi de părtăşie, dar pot să vă spun că acolo sus, în munţi, noi am avut un timp minunat de părtăşie prin Duhul Sfânt, lăudându-l şi glorificându-l pe Domnul până la ora unu noaptea! Am avut cu adevărat un timp minunat!

A doua zi, am plecat mai departe, dincolo, în spatele gheţarilor, unde am observat nişte berbeci mari. Când i-am văzut, ne-am zis: „Vom merge înapoi mâine dimineaţă, când se va face ziuă, pentru că ei sunt chiar în drumul nostru!”

Astfel, în dimineaţa următoare, încă înainte de a se face ziuă, am plecat mai departe, iar pe la ora nouă am ajuns sus, de unde puteam privi dincolo de gheţari. În timp ce urcam, am văzut primul caribu sălbatic. Eu nu am mai văzut niciodată până atunci vreunul (am mai văzut la Lapland unul domestic, dar sălbatic nu am mai văzut niciodată). „Caribu” este numele băştinaş dat renului. De obicei, renii au coarne lopătate care se ramifică într-o ramificaţie cam aşa de lată.

Bud m-a privit şi mi-a zis: „Poate…”

„Nu, nu este acesta”, am răspuns eu. Animalul din vedenie nu era un caribu pentru că nu avea coarnele de felul acesta. Dar în dimineaţa aceea am văzut şi un caribu femelă cu un viţel lângă ea.

Fratele Eddie s-a strecurat pe după deal. El este un misionar printre indieni, este un bărbat minunat, care se trage dintr-o familie cumsecade, iar soţia lui vine dintr-o familie bună. Cu toate acestea, ei trăiesc printre indieni în colibe de paie şi mănâncă unt de alune şi melasă şi dorm în colibe de paie, unde sunt muşcaţi de purici şi de alte insecte. Ei suferă toate acestea ca să ducă Evanghelia lui Isus Hristos la indieni. Trebuie să ai har ca să poţi face aşa ceva.

Şi eu am stat pe loc în rugăciune timp de două ore, privind vârful înzăpezit al muntelui. Era minunat şi mă gândeam: „Doamne Dumnezeule, îngăduie-mi să locuiesc aici în timpul mileniului.” Să vezi muntele acela mare oglindit în apele lacurilor din jur, oh, nu poţi decât să stai acolo şi să plângi,  să plângi, deoarece numai singur Dumnezeu poate să creeze aşa ceva. Nu există nimeni altcineva care să poată face aşa ceva.

Şi, în timp ce stăteam şi priveam acolo, mă gândeam: „Oare unde s-a dus fratele Eddie?” Apoi m-am ridicat şi m-am dus la Bud, care stătea şi el, bucurându-se de minunata privelişte. Când ne-am ridicat, am văzut camera de filmat a lui Eddie aşezată acolo, sus. Pe vârful acelor munţi nu există nici o altă vegetaţie decât muşchii cu care se hrăneau renii.  Privind în jos, l-am văzut pe Eddie cum stătea şi pândea viţelul de caribu. Ei bine, el l-a împuşcat, iar după ce l-am pregătit, ne-am întors pe deal. Eu am coborât destul de jos ca să iau apă.

Şi, cum stăteam acolo, mi-am luat binoclul şi deodată am văzut animalul meu din vedenie. Când l-am văzut, am strigat: „El este! El este animalul din vedenie!” M-am întors spre Eddie şi i-am strigat: „Priveşte acolo, noi trebuie să ocolim partea aceea de argilă. Oh, singurul lucru care lipseşte este cămaşa verde cu carouri.” Dar, când l-am privit pe Eddie, am văzut că avea pe el o cămaşă verde cu carouri, și am zis: „Eddie, eu am crezut că tu…”

„Frate Branham, nu am ştiut că o am la mine. Cred că soţia mea a pus-o printre haine. Eu am luat azi-dimineaţă o cămaşă curată, dar nu am ştiut nimic de ea. Cred că soţia mi-a pus-o acolo.” Dumnezeu nu greşeşte niciodată! El este desăvârşit! Acolo era cămaşa verde în carouri!

Ghidul mi-a zis: „Frate Branham, eu nu pot să-mi dau seama cum vei putea ajunge la el dacă ocoleşti…”

„Pe mine nu mă interesează că el este la cincizeci de mile depărtare de mine, eu ştiu că îmi aparţine.” Şi am pornit să facem ocolul acelei porţiuni argiloase, dar, oh, era atât de abrupt! Noi am ajuns acolo şi am luat acel caribu mare, dar am observat că, în loc să aibă coarne lopătare, avea ţepi (eu nu am mai văzut niciodată aşa ceva). Vedeţi cum face Dumnezeu lucrurile? Apoi le-am spus băieţilor să meargă jos şi să adune cărnurile şi să ne aştepte până coborâm şi noi. Fratele Bud a privit în jur şi a spus: „Dacă vedenia pe care a avut-o fratele Branham cu privire la fratele meu s-a dovedit a fi adevărată, atunci şi vedenia aceasta trebuie să fie adevărată, şi ca urmare îşi va primi caribul făgăduit, indiferent unde s-ar afla el. Duceţi-vă în vale, căci vom coborî şi noi imediat ce-l vom vedea.”

Când l-am avut şi l-am jupuit, am văzut că numai pielea de pe cap cu coarne şi cu carne cântărea 125 de livre (livra = unitate de măsură egală cu aproximativ 0,75 kg).

Bud mi-a zis: „Frate Branham, aş vrea să te întreb ceva: tu spui că coarnele acestea au patruzeci și doi de ţoli?”

 „Da, domnule,” am răspuns eu.

„Mie mi se pare că au nouăzeci.”

„Nu, au numai patruzeci și doi,” am răspuns eu.

„Am o ruletă în rucsacul de pe şa.”

„În ordine, adu-o şi te vei convinge că este aşa cum ţi-am spus,” am răspuns eu.

„Înseamnă că conform afirmaţiei tale, trebuie să-l întâlnim pe aici pe undeva pe tânărul cu cămaşa verde şi apoi vei obţine şi ursul cenuşiu cu vârful părului argintiu? Eu trăiesc de mulţi ani în munţii aceştia, dar nu am văzut niciodată aşa ceva.”

„Dar ceea ce ţi-am spus este „Aşa vorbeşte Domnul !”

„Tu ştii unde îl vei găsi?”

„Nu, am răspuns eu, dar el este pe aici pe undeva, între noi şi băieţi. Noi puteam vedea până în vale, unde erau băieţii.”

„Îl vom găsi,” am spus eu.

„Atunci vom ajunge jos cam într-o oră şi jumătate. Dar vrei să spui că vei obţine ursul acela uriaş, cu vârful părului argintiu, în zona cuprinsă între noi şi băieţi?

„Aceasta este conform Cuvântului Lui,” am răspuns eu.

„Este acolo?”

Astfel, am luat coarnele şi am pornit la vale, până am ajuns la gheţari. Când am ajuns acolo era atât de cald încât am fost nevoiţi să intrăm între gheţari ca să ne răcorim. Am mers mai departe până în locul unde ieşea apa care curgea pe sub gheţari. Eram deja între buşteni. Acolo ne-am aşezat ca să ne odihnim. În timp ce ne odihneam, m-am întors şi am privit în jur.

„Priveşte, Bud, cam la două mile de aici se vede parcă o vacă.”

Bud şi-a luat repede binoclul şi a privit prin el:

„Frate Branham, nu-i o vacă, ci este un urs argintiu! Priveşte cum străluceşte în soare!”

„Acesta este,” am spus eu. „Hai, să mergem să-l luăm!”

Şi am făcut aşa cum am spus! Conform vedeniei, era prea târziu ca să-l mai jupuim, aşa că l-am lăsat până a doua zi. Când am coborât în vale, în ziua următoare, Bud mi-a zis: „Şi zici, frate Branham, că coarnele acelea au patruzeci și doi de ţoli? Dacă au atâta, simt că voi leşina!”

„Nu trebuie să leşini, am spus eu. Dar au patruzeci și doi de ţoli, aşa cum ţi-am spus.”

Mă gândeam că în vedenie… Voi, fraţii şi surorile care aţi fost de faţă când am spus vedenia, ştiţi că v-am vorbit şi despre un băiat şi m-am gândit că este probabil Billy Paul, pentru că era cam de aceeaşi vârstă cu el. Vedeţi? Dar, când am ajuns în vale, acolo era Eddie îmbrăcat cu cămaşa verde în carouri. Eu i-am văzut mâna mică (întocmai ca în vedenie), care se plimba în sus şi-n jos pe coarne, aşa că am spus: „Uite, Eddie, acele mânuţe pe coarne !” Când a adus ruleta şi a măsurat coarnele, am văzut că devine foarte palid şi a spus: „Frate Branham, priveşte aici, au exact patruzeci și doi de ţoli, cum ai spus!”

Poate cineva zice: „Frate Branham, de ce spui aceste lucruri la şcoala duminicală? O fac dintr-un singur motiv: în Vechiul Testament, bătrânii înţelepţi şi profeţii s-au închinat Dumnezeului celui viu, care le-a arătat vedenii. Ei Îl iubeau pe Dumnezeu prin harul Său plin de iubire care se revărsa peste ei. Toţi aceşti înaintaşi au tânjit după o Ţară, după o Cetate care era undeva. Era ceva înăuntrul lor, astfel, şi-au părăsit casele şi au devenit pelerini pentru că ei căutau o Cetate și spuneau lucruri pe care noi le vedem împlinindu-se astăzi. Dumnezeul care i-a iubit şi a făcut pentru ei toate acele lucruri minunate prin harul Său, este acelaşi Dumnezeu pe care Îl slujim şi căruia  ne închinăm şi noi în dimineaţa aceasta, în acest Tabernacol. În inimile noastre este acelaşi dor după Cetatea aceea care există undeva şi pe care au căutat-o şi ei. El face şi acum exact ceea ce a făcut cu ei, prin Cuvântul Său, prin semnele puterii Lui, prin acelaşi Duh şi prin aceleaşi profeţii. Voi puteţi să vedeţi aceasta ca fiind o dovadă absolută că Acesta este Dumnezeu şi Adevărul lui Dumnezeu.

De aceea, oriunde ar fi acea Cetate măreaţă, oriunde sunt adunaţi ei, ştiu că într-o zi o voi întâlni acolo, în Cetatea aceea, şi pe mama mea muribundă şi pe Avraam, Isaac, şi pe Iacov, pe Daniel, pe Isaia, pe Ieremia,  pentru că acelaşi har care i-a iubit şi i-a salvat pe ei şi Dumnezeul care le-a dat lor acele vedenii, este acelaşi Dumnezeu care este acum în mijlocul nostru, făcând aceleaşi lucruri. Este acelaşi Adevăr neschimbător! Acesta este adevărul, prietene!

Tată ceresc, noi îţi suntem recunoscători pentru că mi-ai dat acele lucruri şi ştiu că Tu ai făcut aceasta ca să mă îmbărbătezi, pentru că ştiai că va veni un şoc. Eu nu ştiu, dar Tu le ştii pe toate. Ceea ce ştiu este că nu mai sunt tânăr, nu mai sunt băieţaşul care obişnuia să se ţină de şorţul mamei, ci am devenit un bărbat de vârstă mijlocie. Oh, cât Te iubesc de mult, Doamne! Oh, cum Te cred, Doamne! Dă-ne har, Te rugăm. Ajută-ne să învăţăm Cuvântul Tău ca să-l vadă şi alţii şi să înveţe şi ei despre Tine ca să Te cunoască. Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Vom citi acum un text pentru serviciul de dimineaţă. Eu v-am invitat să veniţi cu noi şi la serviciul de seară, când vom avea Cina, spălarea picioarelor şi aşa mai departe. Dar, pentru textul din dimineaţa aceasta, să deschidem Bibliile la Matei 3.10-15:

„Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom, care nu face roadă bună, va fi tăiat şi aruncat în foc.

Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine, este mai puternic decât mine şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.

Acela îşi are lopata în mână, Îşi va curăţi cu desăvârşire aria, şi îşi va strânge grâul în grânar; dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge.”

Atunci a venit Isus din Galilea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat.

Dar Ioan căuta să-L oprească. „Eu”, zicea el, „am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine?”

Drept răspuns, Isus i-a zis: „Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.” Atunci Ioan L-a lăsat.”

Vreau să iau ca titlu al mesajului meu textul din versetul 15: „… Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim toată neprihănirea.”

De multe ori am fost întrebat de ce a fost nevoie ca un Om ca Isus să se boteze? De ce a fost nevoie ca Acest Sfânt fără pată, Fiul Dumnezeului celui viu, să fie botezat spre pocăinţă şi mărturie? De ce a fost nevoie ca această Persoană să fie botezată ca orice alt om? Botezul se face după mărturisire. El nu avea nevoie să facă mărturisire pentru că era Dumnezeu. Cu toate acestea, vedem că a trebuit să fie botezat „spre pocăinţă”, deşi nu avea nevoie de pocăinţă deoarece era Dumnezeul cel infailibil care nu poate greşi.

„El era în lume şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut.” (Ioan 1.10).

De ce a trebuit să fie botezat Isus? Aţi observat ce a spus El? „… se cuvine să împlinim toată neprihănirea!” Cu alte cuvinte: „Acest Cuvânt trebuie împlinit! Tot Cuvântul rostit de Dumnezeu trebuie să se împlinească!”Dumnezeu nu poate să spună ceva fără să se împlinească. Când El a spus aceste cuvinte, totul era deja împlinit. Când El vorbeşte, în planul Lui, totul este deja împlinit, iar când El exprimă Cuvântul, totul este atât de perfect ca şi cum s-ar fi întâmplat deja.

Dacă nici aceasta nu ne dă o bază pe care să ne ancorăm credinţa, ce am face în dimineaţa aceasta? Când Dumnezeu spune un Cuvânt, acesta este deja împlinit. Cum este atunci cu făgăduinţele pe care ni le-a făcut El nouă? Tot ce a spus El este deja o lucrare terminată – acesta este motivul pentru care atunci când primim Cuvântul în inima noastră, El este deja împlinit, este complet!

Şi atunci de ce a fost El botezat? Mulţi ne spun: „Păi, El a fost botezat pentru că este un exemplu pentru noi!” Aceasta este adevărat, dar numai până la un anumit punct. Este adevărat, dar nu este tot Adevărul.  Vreau să vă citesc pentru aceasta ceva din cartea Exodului 29.4:

„Să aduci apoi pe Aaron şi pe fiii lui la uşa cortului întâlnirii şi să-l speli cu apă.

Să iei veşmintele: să îmbraci pe Aaron cu tunică, cu mantia efodului, cu efodul şi cu pieptarul, şi să-l încingi cu brâul efodului.

Să-i pui mitra pe cap, şi pe mitră să pui tabla sfinţeniei.

Să iei untdelemnul pentru ungere, şi să i-l torni pe cap şi să-l ungi.”

Vedeţi, marele preot Aaron a trebuit să fie spălat cu apă înainte de a fi uns. Acesta este motivul pentru care Isus, Marele nostru Preot, a fost spălat înainte de a fi uns. După aceea, a fost turnat peste El acel Ulei ca să-L ungă. Aşa cum a fost uns Aaron cu ulei, Isus a fost uns cu Duhul Sfânt, iar Ioan a mărturisit că: „… în clipa aceea (după ce Isus a fost botezat), cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorându-se în chip de porumbel şi venind peste El.

Şi din ceruri s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care îmi găsesc plăcerea.”

Şi Biblia ne spune că Isus a fost uns cu Duhul Sfânt şi a plecat din loc în loc ca să facă lucruri bune. Vedeţi? El a fost uns. Dar înainte ca să fie uns, a fost nevoie să împlinească toată neprihănirea. Vedeţi, a fost nevoie să fie spălat cu apă înainte ca să vină ungerea peste El.

Acesta este un model minunat pentru noi (astăzi), ca preoţi ai lui Dumnezeu. Mai întâi, trebuie să fim botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos, spre iertarea păcatelor noastre şi abia după aceea vom primi Ungerea, adică darul Duhului Sfânt. Vedeţi, mai întâi spălat şi apoi uns pentru slujbă. Nici un lucrător nu ar trebui să urce la amvon înainte de a fi botezat în Numele lui Isus Hristos, deoarece numai în Numele lui Isus Hristos există iertare de păcate, pentru că nu a fost dat nici un alt nume oamenilor în care să fie mântuiţi. Acesta este motivul pentru care pocăinţa şi iertarea păcatelor trebuie învăţate în Numele Lui, începând din Ierusalim până la marginile pământului. Şi acolo unde este spălat, coboară şi unge Duhul Sfânt. De aceea, fiecare lucrător şi fiecare credincios trebuie mai întâi, să fie spălat de păcate în Numele lui Isus Hristos şi apoi primeşte ungerea Duhului Sfânt ca să devină o mărturie pentru Dumnezeu.

Hristos este mărturia lui Dumnezeu, pentru că: „Dumnezeu era în Hristos împăcând lumea cu Sine.” (2 Corinteni 5.19). Şi Isus a zis: „Lasă-Mă, Ioan, căci se cade să facem aşa.” Aşa este corect. Cu alte cuvinte, El spunea: „Ioan, tu eşti un bărbat puternic, un profet, iar descoperirea pe care ai primit-o cu privire la Mine este adevărată! Tu ştii cine sunt Eu, cunoşti acest adevăr pentru că slujba ta nu vine de la un om, ci de la Dumnezeu. Tu nu ai învăţat-o niciodată de la un om, nu ai învăţat acest adevăr nici într-un seminar! Dar la vârsta de nouă ani, te-ai dus în pustie, deoarece ai avut o naştere foarte ciudată. Dumnezeu a început să lucreze cu tine chiar de la naşterea ta. Ba mai mult, profetul te-a văzut încă înainte ca să te fi născut. Tu eşti o lumină a acestei zile şi ştii cine sunt Eu pentru că Dumnezeu ţi-a dat în pustie un semn după care Mă poţi recunoaşte. Tu ai mărturisit deja acest lucru şi noi ştim fiecare cine suntem. Ne cunoaştem unul pe celălalt. Şi este adevărat că este nevoie să fii botezat de Mine. Dar acum lasă-Mă să fac acest lucru, Ioan, pentru că noi suntem luminile acestei zile şi de aceea trebuie să împlinim toată neprihănirea. Prin noi trebuie să fie împlinit tot Cuvântul lui Dumnezeu pentru această zi. Dacă noi suntem luminile acestei epoci, suntem martorii lui Dumnezeu. Şi, dacă suntem luminile acestei epoci, sunt atât de multe pasaje din Scriptură care trebuie îndeplinite. Şi aceasta depinde de noi; noi trebuie să împlinim toată neprihănirea lui Dumnezeu.”

Şi ce este neprihănirea Lui? Cuvântul Lui!

Cu alte cuvinte: „Ioan, tu ştii cine sunt Eu. Eu sunt Marele Preot. Acesta-i adevărul. De aceea trebuie să fiu botezat de tine. Noi trebuie să împlinim toată neprihănirea. Eu am nevoie de botezul tău ca să împlinim Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că tot Cuvântul lui Dumnezeu trebuie împlinit. Noi suntem luminile acestei zile şi de noi depinde împlinirea Cuvântului. Eu ştiu că neprihănirea şi dorinţa ta este să împlineşti Cuvântul. Aceasta ne revine nouă, pentru că suntem luminile acestei zile.”

Lumina din fiecare epocă trebuie să facă acelaşi lucru. Noi ştim ce trebuie să fie împlinit. Voi, care sunteţi duhovniceşti şi cunoaşteţi Cuvântul lui Dumnezeu, vedeţi ce a făgăduit Dumnezeu. Cuvântul nu vine uşor, ci trebuie veghere. Voi trebuie să intraţi înăuntru ca să aveţi parte de El. Noi trebuie să împlinim toată neprihănirea. Da, trebuie să facem aceasta. Isus a recunoscut în Ioan Botezătorul pe profetul adevărat. Cuvântul vorbise despre el şi Isus ştia că Ioan este profetul acelui ceas, iar Ioan ştia că Isus este Mesia acelui ceas. Ei aveau o claritate absolută.

Oh, dacă Biserica Dumnezeului celui viu ar putea să înţeleagă în dimineaţa aceasta că nu trebuie să fie separată prin barierele denominaţionale, acea diferenţă în crezuri şi culori, şi că putem veni împreună în Numele Domnului Isus, astfel încât să nu existe nimic care să ne poată despărţi de Cuvântul adevărat al Dumnezeului celui viu, ca să păşim drept pe linia Scripturii şi să împlinim toată neprihănirea lui Dumnezeu în ziua aceasta!

Cred că oricine ştie că noi trăim în timpul luminii de seară. Profetul a spus: „… spre seară se va arăta lumina.” (Zaharia 14.7). Deci noi trăim în timpul luminii de seară, aşa că ajută-ne Doamne Dumnezeule, să înţelegem aceasta!

Să mergem puţin înapoi ca să privim câteva caractere care au ştiut ce poziţie să ia în timpul în care au trăit, care au suferit batjocura şi toate necazurile pentru ca Dumnezeu   să-Şi poată împlini Cuvântul.

Să-l luăm de exemplu pe Noe şi timpul lui. Noi ştim ce a făcut el după ce l-a întâlnit pe Dumnezeu şi i-a cunoscut planul pentru timpul său. Voi puteţi să faceţi orice, dacă nu ştiţi ce trebuie să faceţi! Vedeţi? Trebuie să ştiţi care este voia lui Dumnezeu. Da, voi trebuie să ştiţi care este planul şi voia Lui, şi acestea le primiţi prin descoperire.

După ce primiţi descoperirea, nu mai există nimic care să vă oprească!

Noe ştia că el nu a primit descoperirea de la vreo şcoală teologică, ci a vorbit cu Dumnezeu gură către gură. Astfel, a luat cunoştinţă despre potopul care va veni. El ştia că zăgazurile cerurilor se vor deschide şi apele vor curge ca râurile, deşi aceasta era împotriva descoperirilor ştiinţifice din timpul său. Cu siguranţă oamenii de ştiinţă l-au criticat pe Noe, spunând: „Noi putem dovedi ştiinţific că nu există nici un strop de apă sus!”

Ei aveau o civilizaţie mai dezvoltată decât civilizaţia noastră, ştiinţa lor fiind mai înaltă decât cea de astăzi. Voi ştiţi că Isus s-a referit la zilele lui Noe, spunând: „Cum era în zilele lui Noe…” Atunci ei au construit sfinxul, piramidele şi alte lucruri asemenea lor, pe care noi nu le-am putea face astăzi. Ei erau foarte înaintaţi în ştiinţă! Aveau culori şi alte lucruri pe care noi nu le posedăm astăzi; aveau diferite substanţe de îmbălsămare. În timpul acela au putut să facă mumiile, ceea ce noi nu putem face cu toată ştiinţa noastră. Ei erau mult mai departe în ştiinţă decât noi! Astfel, puteau dovedi că sus nu există apă.

Dar aşa cum erau ei siguri că sus nu este apă, Noe era sigur că există, astfel, după ce a cunoscut planul lui Dumnezeu, a început să construiască arca pentru că ştia că ea va fi singurul lucru care va pluti. Pe el nu-l interesa că ştiinţa dovedea că sus nu este apă, el credea că dacă Cuvântul lui Dumnezeu i-a spus că va ploua, aşa va fi!

Acum pot să mă opresc puţin ca să le spun ceva bolnavilor: Dacă boala voastră este atât de gravă încât medicul spune că nu mai aveţi nici o şansă ca să fiţi salvaţi, ce contează aceasta, cât timp Dumnezeu spune: „Vei trăi, pentru că aşa vreau Eu!”? Chiar dacă medicul sau vreun om de ştiinţă spune: „Religia despre care vorbeşti tu, Duhul Sfânt, vorbirea ta în limbi şi descoperirile tale sunt doar o iluzie a minţii!”, dacă va spune că: „Tu nu eşti umplut cu Duhul Sfânt! Nu există asemenea lucruri pentru că mii de clerici declară că voi sunteţi numai prelucraţi, dar nu există asemenea lucruri!”, eu Îl voi crede pe EL.

Unii dintre ei mi-au spus chiar şi mie: „De ce nu te uneşti cu o denominaţiune bună ca să-ţi foloseşti influenţa pentru înaintarea ei?” Chiar dacă unii strigă: „Oh, grupul acesta penticostal cu care te încurci este format dintr-o grămadă de şarlatani religioşi!. Nu există lucrurile pe care le susţin ei, sunt călăuziţi de iluziile minţii! Nu au ceea ce pretind că au! Noi putem dovedi aceasta!” Staţi liniştiţi! Aţi venit prea târziu, pentru că ştim ce posedăm! Noi suntem născuţi din nou prin Duhul Sfânt şi vedem lucrarea Lui în mijlocul nostru, aşa cum este descrisă şi în Biblie.

Unii zic: „Dacă credeţi în acelaşi Duh Sfânt, de ce nu se fac şi în biserica voastră aceleaşi lucrări, doar El nu se poate schimba pentru că este Dumnezeu!” Dar eu vă spun: Indiferent de dovezile ştiinţifice pe care le aduc ei; chiar dacă spun că suntem doar nişte „emoţionaţi”, că suntem „deviaţi mintal”, că nu există nimic din această religie mare; că aceasta nu este ceea ce ar trebui să fie de fapt; că suntem doar o „grămadă de eretici”, să nu-i credeţi! Să nu credeţi aceasta!

Dacă fiica voastră vine de la şcoală şi vă spune: „Mamă, astăzi ni s-a demonstrat că craniul fiinţei umane este întocmai ca şi craniul cimpanzeului!” sau: „Noi am studiat celula şi am învăţat că toţi ne tragem dintr-o singură celulă; că noi suntem doar nişte animale!”, să nu credeţi aceasta! Nu contează ce spune cineva. Nu contează ce spune teologul, doctorul, omul de ştiinţă sau orice învăţător! Voi ţineţi-vă cu toată tăria de Cuvântul lui Dumnezeu! Nu uitaţi că noi construim acum, asemenea lui Noe în timpul lui, o Arcă.

Noe ştia că trebuie să termine corabia ca să fie salvat el şi toţi cei care vor crede. El ştia planul lui Dumnezeu. În mijlocul tuturor criticilor, el a stat neclintit şi a continuat să lucreze la arcă. Astfel, nu contează cât de mult strigă ei şi spun că: „Nu există botezul cu Duhul Sfânt!”, „Nu există vindecare divină!” nu uitaţi că se cuvine să împlinim toată neprihănirea, că suntem într-un timp de încercare, și trebuie să lucrăm mai departe la Corabia Domnului!

Ei spun: „Frate, tu te-ai încurcat cu totul în „botezurile” tale! Nu este obligatoriu să fii botezat în Numele Domnului Isus!”

Îmi amintesc că seara trecută am discutat cu un cuplu drăguţ. Acolo era un tânăr care tocmai fusese botezat şi credea că există un singur Dumnezeu. El mi-a spus că la o adunare de Business Men, nu a fost lăsat să depună mărturie pentru că nu credea în trei dumnezei. Indiferent ce spun ei, se cuvine să împlinim toată neprihănirea deoarece Cuvântul va rămâne acelaşi atunci când Business Men şi toate celelalte organizaţii nu vor mai fi. Da, Cuvântul lui Dumnezeu va rămâne întotdeauna acelaşi! Se cuvine să împlinim toată neprihănirea!

Nu au profeţit profeţii despre această zi? Ţineţi minte că şi aceşti critici ar trebui să împlinească toată neprihănirea, deoarece aşa trebuie!

Pe Noe nu l-a deranjat ce au spus ei, ci a mers mai departe deoarece cunoştea planul lui Dumnezeu. El ştia ce urma să facă Dumnezeu, frate Kidd. El cunoştea planul lui Dumnezeu pentru că stătuse de vorbă cu El. El a crezut Cuvântul lui Dumnezeu şi a mers înainte făcând tot ce i-a cerut Dumnezeu! Pe Noe nu l-a interesat critica ştiinţei care dovedea că el nu are dreptate, ci a stat neclintit pe Cuvântul Lui Dumnezeu şi a lucrat cu toată puterea la arcă! De ce? Aceasta era sarcina lui, pentru că era un profet! El avea sarcina să rămână pe Cuvântul lui Dumnezeu! Şi Noe a rămas pe Cuvânt!

Aceasta este sarcina oricărui profet al lui Dumnezeu: să stea pe Cuvânt! Indiferent ce spune ştiinţa, chiar dacă poate să dovedească asta sau cealaltă, se cuvine ca el să împlinească toată neprihănirea!

(Fratele Branham face o scurtă pauză ca să citească un bileţel) În ordine. Am primit un bilet în care mi se spune să mă rog pentru mama: „Roagă-te pentru mama, pentru că medicul tocmai a plecat!” În ordine.

Oh, Doamne, eu stau aici şi mă rog pentru mama mea. Dacă va pleca, încredinţez sufletul ei în mâinile Tale, Dumnezeule! Aici este un Mesaj care trebuie să meargă înainte, Doamne. Aici sunt oameni care într-o zi, trebuie să stea şi ei în faţa morţii. Ajută-mă, Doamne, pentru că sunt al Tău. Te rog aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Aceasta ne revine nouă! Aceasta îmi revine mie: să împlinesc toată neprihănirea! Mai întâi vine Cuvântul lui Dumnezeu! Nu este nici o dragoste ca dragostea lui Dumnezeu!

Pe părintele Noe nu-l interesa batjocura, pentru că el ştia pe ce stă, şi astfel a rămas neclintit pe Cuvânt. El şi-a construit arca pentru salvarea casei lui, deoarece i-a revenit sarcina aceasta. Aşa se cuvenea să facă. Această sarcină îi revine fiecărui creştin: să rămână credincios Cuvântului. Aşa este corect. Stai lângă Cuvântul lui Dumnezeu! Cerurile şi pământul vor trece, voi veţi trece, eu voi trece, bisericile vor trece, organizaţiile vor trece, dar Cuvântul lui Dumnezeu nu va trece niciodată! Fii credincios, pelerinule!

În zilele lui Enoh, chiar înainte de potop, profetul Enoh privea spre Noe care  construia arca. Enoh ştia că el este un tip, un model. El ştia că înainte să vină apele potopului, trebuie să dea un exemplu. Astfel, într-o zi a trebuit să facă o plimbare. Lui i-a revenit să umble cu Dumnezeu. Şi în loc să facă plimbarea obişnuită în jurul dealului, Enoh a luat drumul Regelui şi oamenii nu l-au mai găsit, pentru că nu mai era pe pământ, ci a păşit în sus pe drumul Regelui. Oh, Dumnezeule, lasă-mă să fiu ca Enoh, și când vine ceasul în care trebuie să iau calea, lasă-mă să găsesc drumul Regelui!

Eu îl pot vedea pe Enoh. Enoh era un profet, el ştia ce urma să se întâmple. Astfel, îl pot vedea cum şi-a sărutat soţia şi i-a zis: „Dragă, ne vom revedea mai târziu!”, apoi şi-a ridicat copiii, i-a sărutat şi pe ei şi le-a zis la revedere. A plecat şi la fiul şi la fiica sa care erau căsătoriţi şi i-a sărutat şi pe ei de adio.

„Unde mergi, tată?” l-au întrebat ei. „Te plimbi puţin?”

„Da, mă duc la plimbare.”

Dar în ziua aceea, el nu a mai luat-o pe vechea cărare obişnuită, ci a apucat-o pe drumul Împăratului şi a plecat în slavă. Aceasta îi revenea lui. El nu a vrut să plece, dar se cuvenea să împlinească toată neprihănirea, pentru că era tipul pentru Biserica de astăzi; era tipul Bisericii care va pleca la plimbare într-una din aceste după-amieze. Noi vom atinge drumul Împăratului şi vom merge în veşnicie. Da, atât lui Noe, cât şi lui Enoh, le-a revenit sarcina să împlinească toată neprihănirea.

Acum aş vrea să vă vorbesc despre un alt om: de Daniel. Şi el trăia printre batjocoritori. Voi ştiţi că copiii lui Israel au fost luaţi din ţara lor şi duşi în robia Babilonului timp de șaptezeci de ani. Acolo, ei erau foarte trişti. Dar printre ei a fost dus în robie şi un tânăr profet: Daniel.  Acolo, împreună cu un grup mic de fraţi, s-au unit şi au făcut legământ că Îl vor sluji pe Dumnezeu şi că nu se vor întina cu murdăria lumii în care trăiau. Ei nu se vor întina cu carnea împăratului; nu vor bea băuturile lui tari; nu vor participa la petrecerile lui, ci se vor păstra sfinţi şi curaţi pentru Dumnezeu, pentru că aşa se cuvenea. Daniel era un profet, de aceea se cuvenea să facă aceasta: să stea pe Cuvânt. Orice profet adevărat cunoaşte Cuvântul lui Dumnezeu! Dacă un profet nu cunoaşte Cuvântul lui Dumnezeu, nu este un profet adevărat! Un profet adevărat stă pe Cuvânt! Orice spune Cuvântul, el Îi rămâne credincios! Pentru el nu contează ce spune lumea, biserica modernă sau altcineva din timpul acela, nici ce fac ceilalţi: profetul adevărat stă pe Cuvânt! Daniel ştia şi ce Îl va costa faptul că stă pe Cuvânt. El ştia că pentru aceasta va avea un nume rău; că va fi lepădat de ceilalţi fraţi, că va pierde o mulţime de lucruri, dar nu conta aceasta. Apoi, ei au dat o poruncă: toţi urmau să se roage unui anumit dumnezeu, iar după ce se rugau acestuia, puteau să se roage cui voiau. Voi ştiţi însă că noi nu putem face compromisuri cu Dumnezeu. Nu există compromisuri cu Dumnezeu! Dumnezeu rămâne tot Dumnezeu. El nu vrea ca noi să fim creştini numai de duminica şi numai atunci să-L lăudăm şi să I ne  închinăm, iar lunea să ne spălăm şi să ne scuzăm umblând după gândurile noastre: „Poate că am greşit şi se cuvenea să fac asta sau cealaltă!” Noi să nu fim aşa, ci să stăm ancoraţi drept pe Cuvântul lui Dumnezeu! Să stăm cu credincioşie pe El!

Ca profet, Daniel trebuia să stea pe Cuvântul adevărat! Acolo era dată o lege care spunea că: „Oricine se va închina altui dumnezeu afară de dumnezeul pe care l-au ales ei…” cu alte cuvinte „Dacă nu colaborezi cu noi, te vom arunca în groapa cu lei.”

Dar se cuvenea ca Daniel să împlinească toată neprihănirea şi astfel să nu se închine nici unui alt dumnezeu şi să nu se încurce cu nimic din lume. El trebuia să fie numai şi numai pentru Dumnezeu! Aşa se face că a ridicat jaluzelele, a deschis larg toate geamurile, a îngenuncheat cu faţa spre Răsărit şi s-a rugat de trei ori în fiecare zi, întocmai cum făcea în toate zilele, cu toată puterea şi nesocotind porunca împăratului. El nu a făcut aceasta pe ascuns, ci a lăsat să fie văzut de oricine; nu i-a fost ruşine de credinţa lui.

Aşa se cuvine să facă fiecare creştin: să nu se ruşineze de credinţa lui. Pavel a spus: „…slujesc Dumnezeului părinţilor mei după Calea, pe care ei o numesc partidă…” (Fapte 24.14).

Vedeţi? „Mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos…” spunea tot Pavel, „fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede…” (Romani 1.16). Acesta-i adevărul! Să nu vă fie ruşine de Evanghelie! Aceasta vă ţine în clipele când vaporul se clatină sub vuietul furtunii dezlănţuite şi când toate stelele sunt ascunse! Ea vă ţine pentru că este Evanghelia lui Isus Hristos!

Daniel era credincios. Se cuvenea ca el să facă aceasta.

Se cuvenea ca şi tinerii să fie credincioşi după ce au luat poziţie pentru Dumnezeu. Lor nu le-a păsat de cuptorul încins din faţa lor. Ce le păsa lor de încercarea grea în care se aflau? Ei luaseră poziţie!

Oh, Dumnezeule, dacă ar putea să vadă şi creştinii de astăzi aceasta! „Îmi voi continua calea cu copiii dispreţuiţi ai Domnului. Am început cu Isus de aceea Te rog, o, Doamne, ajută-mă să merg până la capăt!” Prin toate încercările, prin necazuri şi dureri, prin moarte şi tristeţe, eu voi lua poziţie de partea lui Isus Hristos! Stau neclintit pe Hristos, Stânca puternică, pentru că toate celelalte baze sunt numai nişte nisipuri mişcătoare. Toate celelalte lucruri se scufundă: împăraţii vor cădea şi naţiunile se vor destrăma, denominaţiunile se vor împrăştia, dar Cuvântul lui Dumnezeu va rămâne acelaşi întotdeauna! Da, se cuvenea ca ei să ia poziţie; şi se cuvenea ca după ce au luat poziţie să rămână pe ea!

Dacă în dimineaţa aceasta aţi venit aici încredinţaţi că Dumnezeu vă va vindeca, şi luaţi poziţie pentru aceasta, se cuvine ca niciodată să nu mai mărturisiţi ceva contrar! Dacă nu faceţi aşa, mai bine nu veniţi! Aşa este. Dacă simţi că nu eşti pregătit să primeşti vindecarea lui Dumnezeu, mai bine stai la o parte pentru că altfel faci o batjocură din aceasta. Dacă în dimineaţa aceasta simţi că vrei să iei poziţie pentru Hristos, dacă simţi ceva, socoteşte ce te costă pasul acesta, numără-ţi oamenii şi vezi dacă eşti capabil să mergi la luptă. Cercetează-te dacă eşti gata! Dacă simţi că nu eşti pregătit, nu veni! Dar dacă Ceva îţi spune: „Aceasta este ziua mea, îmi aparţine!” atunci vino! Vino şi rămâi pentru totdeauna cu El! Să nu te mai mişte nimic! Chiar dacă eşti înfruntat de moarte, sau dacă în faţa ta se ridică o ceaţă deasă, ce-ţi pasă? Stai acolo!  Stai liniştit pentru că: „Cerurile şi pământul vor trece, dar Cuvintele Lui nu vor cădea niciodată.” Stai pe aceasta, pentru că vei sta cu  El! Când spui: „Îl primesc pe Isus Hristos ca Vindecătorul meu! Cred că El îmi va vindeca în dimineaţa aceasta trupul bolnav. Ceva m-a îndemnat să vin la biserică şi mă aflu aici printre credincioşi. Vreau să iau poziţie, deoarece cred aceasta! De aceea merg sus să se roage pentru mine. Voi rămâne pe aceeaşi poziţie! Indiferent cât de întuneric se face, voi rămâne pe poziţie.” Tu ai luat poziţie pentru că aşa se cuvine să faci!

Dacă faci o mărturisire trebuie să rămâi pe ea. Aşa este corect! Aşa se cuvine: să stai cu convingerea ta, ca şi creştin, ca şi credincios. Nu lăsa ca Satana să te împingă încoace şi încolo, pentru că dacă faci aşa, tot timpul eşti murdărit. Atunci eşti în afara Drumului principal. Tot timpul eşti înăuntru şi afară. Aceasta este  un fel în care nu poţi sta nicăieri. Tu nu poţi avea încredere în tine însuţi, ci trebuie să stai pe Cuvânt şi atunci poţi să rămâi liniştit! Continuă să stai! Acesta-i adevărul! Noi trebuie să facem aceasta. Aşa se cuvine. Ne revine aceasta.

S-a cuvenit ca şi profetul Ilie să ia poziţie şi să împlinească Cuvântul lui Dumnezeu, deoarece cunoştea Cuvântul. El a ştiut că acest episcop (Izabela) s-a amestecat cu toate diferenţele lor denominaţionale, cu mersul lumii. Dar profetul Ilie a stat pe poziţie! El a stat singur și a spus: „…Doamne Dumnezeule, …au ucis cu sabia pe proorocii Tăi; am rămas numai eu singur şi caută să-mi ia viaţa.” (1 Împăraţi 19.10). Dar Dumnezeu i-a spus că El mai are şi alţi bărbaţi care au rămas pe poziţie. Poate nu erau la statura lui Ilie, pentru că el era ţinta naţiunii. Dar aceasta se cuvenea să facă în mijlocul încercării, în mijlocul batjocurii şi a indiferenţei. Sarcina lui ca profet al lui Dumnezeu era să ia poziţie pentru Dumnezeu şi să stea în faţa lor.

Se cuvine ca şi noi să împlinim toată neprihănirea. Acel bărbat mare şi puternic simboliza timpul acesta în care se ridică această religie a Izabelei şi toate celelalte lucruri care încearcă să preia totul. Se cuvine ca fiecare slujitor adevărat al lui Dumnezeu să rămână pe Cuvânt indiferent ce spune cineva referitor la aceasta.

Ilie ştia că este profet. El a văzut vedenii. Dumnezeu a adeverit faptul că este un profet, aşa că pentru el nu a mai contat că fraţii lui nu l-au recunoscut. Priviţi la Israel: acolo erau milioane de oameni care pretindeau că-L slujesc pe IeHoVaH şi cu toate acestea s-au organizat. Ei erau moderni ca astăzi; au devenit moderni. Au făcut compromis cu Cuvântul Său. Aleluia! Dar se cuvenea ca Ilie să împlinească toată neprihănirea. Astfel, el a stat acolo singur şi a strigat împotriva răului! Ce conta dacă ei îl ucideau? Se cuvenea să împlinească toată neprihănirea. Răul era în ţară! Ei încălcau Cuvântul Scripturii, de aceea sarcina lui Ilie era să împlinească toată neprihănirea; să stea pentru IeHoVaH. Şi IeHoVaH a stat pentru Ilie. Amin. Aceasta i-a revenit lui!

Avraam. Se cuvenea ca Avraam să se separe de necredinţă. Se cuvine ca fiecare credincios să se îndepărteze de necredinţă! Se cuvenea ca Avraam să pornească spre o ţară  singur (el şi Dumnezeu), pentru că el era profetul lui Dumnezeu. Lumea nu a înţeles de ce a făcut Avraam o asemenea alegere. De ce şi-a părăsit poporul? De ce a făcut un lucru atât de „nechibzuit” încât a pornit să călătorească spre o ţară străină unde nu exista apă sau hrană? De ce a plecat prin acele pustiuri sterpe prin care oamenii nu merseseră niciodată? Pentru că era profet, se cuvenea să se despartă de toată necredinţa şi să umble singur cu Dumnezeu. Dumnezeu i-a zis: „Pleacă şi eu te voi binecuvânta!”

Când te desparţi de toată necredinţa, Dumnezeu te binecuvântează. Şi se cuvine ca fiecare dintre noi, indiferent de preţ, să ne separăm de lumea necredincioasă! „Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei!” – zice Domnul. „Şi Eu vă voi primi!” Se cuvine ca noi, ca bărbaţi şi femei ai lui Dumnezeu, să ne ocupăm poziţia în acest ceas întunecos în care trăim.

Indiferent ce au gândit cei din jur despre el, Avraam s-a separat de ei. De ce? Pentru că l-a văzut pe Dumnezeu. El a avut o vedenie. Vedenia lui a fost adevărată şi s-a împlinit. El ştia că Dumnezeu este cu el, de aceea a putut să facă o afirmaţie atât de „nechibzuită”, cum a făcut. Un bărbat de o sută de ani steril deja, şi o femeie stearpă de nouăzeci de ani,  să primească un copil! Păi, ştiinţa medicală din timpul acela,  l-ar fi numit nebun! Dar se cuvenea să creadă aceasta! Aleluia!

Uneori se cuvine să devii ciudat, dacă aceasta este conform Cuvântului!

Dumnezeu i-a zis: „Avraam!”

„Da, Doamne.”

„Eu sunt Dumnezeul părinţilor tăi! Eu sunt Dumnezeul veşniciei! Eu sunt El-Shadai! Sunt Sfântul! Pieptul! Eu sunt Dătătorul de tărie! Pe Mine nu Mă interesează că eşti bătrân! Ce este aceasta pentru Mine, Avraam? Nu-Mi pasă cât eşti de steril sau cât de sterp este pântecele Sarei: Eu îţi voi da un fiu!”

„Te cred, Dumnezeule!” a răspuns Avraam. Aleluia!

Biblia spune: „El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slava lui Dumnezeu.” (Romani 4.20). De ce? Aceasta îi revenea. El a văzut mâna lui Dumnezeu mişcându-se în putere.

O, Tabernacolule Branham, pe ce Cuvânt vom sta noi în ziua judecăţii, când am văzut braţul Lui puternic? Noi am văzut puterea Lui, am privit slava Lui,noi am auzit ce a spus El, şi nu a dat greş niciodată. Am văzut Persoana Lui, marele Stâlp de Foc, o lumină prezentă aici în sală. Am văzut-o cu ochii noştri, iar ştiinţa a făcut fotografia Acesteia. Noi putem să vedem că Mesajul merge înainte, chiar în linie dreaptă. „Dezbrăcaţi-vă de voi înşivă! Nu vă uniţi cu necredinţa, căci se cuvine să împlinim toată neprihănirea!

Avraam a mărturisit că este străin şi călător. Pe el nu l-a interesat nimic de pe pământ, ci a umblat cu Dumnezeu. Aceasta i-a revenit lui Avraam. Voi ştiţi că atunci când s-a luptat ca să-l salveze pe nepotul său, Lot, regii au vrut să facă din el un om mare; după acea mare victorie, regii, fraţii din denominaţiuni, i-au zis: „O, Avraam, vrem să facem un legământ cu tine; vrem să facem aşa şi aşa…”

Dar Avraam a răspuns: „…nu voi lua nimic din tot ce este al tău, nici măcar un fir de aţă, nici măcar o curea de încălţăminte, ca să  nu zici: „Am îmbogăţit pe Avraam.” (Geneza 14.23). Oh, aşa se cuvenea să procedeze, pentru că el ştia (Aleluia!), că Dumnezeu i-a jurat: „Seminţei tale îi dau ţara aceasta…” (Geneza 15.18-21), oriunde priveşti: spre Nord, spre Sud, spre Est sau spre Vest.

Ce contează dacă avem numai cinci sau zece cenţi? Dacă avem ce mânca sau nu? Dacă trăim sau murim? Dumnezeu ne-a făgăduit că: „…cei blânzi vor moşteni pământul.” (Matei 5.5). Aceasta se cuvine să facem noi: să trăim şi să acţionăm în aşa fel încât să împlinim toată neprihănirea. Dumnezeu vrea bărbaţi şi femei care să împlinească toată neprihănirea. Desigur neprihănirea este Cuvântul Său.

Aşa cum am spus la începutul predicii, acesta a fost motivul pentru care a fost Isus botezat. „Bine, dar cum vine aceasta? El, care a pretins că este Fiul lui Dumnezeu, trebuia să fie botezat spre iertarea păcatelor?” Da, a făcut-o! El trebuia să fie spălat pentru că era Marele Preot. El trebuia să împlinească toată neprihănirea. El i-a spus lui Ioan: „Trebuie să facem aceasta, Ioan. Tu ştii aceasta şi Eu de asemenea o ştiu! NOI trebuie să împlinim tot ce este scris! Amin! Aleluia!”

Atunci voi apuca pe calea pe care merg puţini: cei batjocoriţi pentru Domnul. Mi se cuvine mie să fac aceasta; ţi se cuvine şi ţie, ca slujitor al lui Dumnezeu: să mergem pe calea aceasta strâmtă pe care merg cei batjocoriţi ai Domnului,  să umblăm pe această cale cucernici, neprihăniţi şi sfinţi; „să punem de-o parte orice păcat care ne înfăşoară atât de uşor şi să privim la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus Hristos.” Amin! (Evrei 12.4).

Aceasta i-a revenit şi lui Avraam când a urcat sus pe munte. Dumnezeu i-a zis: „Ia băiatul acesta mic pe care ţi   l-am dat Eu. Tu ai o stă de ani, dar ia-l pe acest copilaş drăguţ cu părul creţ şi urcă-te cu el pe munte, pentru că vreau să-l aduci ca jertfă, deoarece prin el voi face multe naţiuni din tine.”  Cum se putea realiza aceasta? Se părea că totul este încurcat la Dumnezeu. „Eu îl voi lua pe Isaac şi voi binecuvânta fiecare naţiune prin el, dar vreau să-l duci sus pe munte şi să-l ucizi! Prin sămânţa lui Isaac…” Aleluia!  „Prin sămânţa lui Isaac, Eu voi binecuvânta fiecare naţiune de sub ceruri, dar vreau să-l aduci sus pe munte şi să-l ucizi!”

Oh, priviţi acel tată bătrân, neînduplecat şi hotărât în credinţa lui, urcând muntele cu un măgăruş pe care purta lemnele necesare să facă focul. Oh, Doamne, şi micuţul Isaac păşea înaintea Lui! El nu s-a îndoit, prin necredinţă, ci a rămas credincios făgăduinţei lui Dumnezeu! Aceasta se cuvenea să facă el! De ce? Pentru că Avraam şi-a zis: „Îl voi primi înapoi ca pe unul venit din morţi! Da, sunt pe deplin încredinţat că Dumnezeu mi-l poate da înapoi!” Amin! Se cuvenea ca Avraam să împlinească toată neprihănirea! El ştia despre ce vorbeşte. Îl cunoştea pe Dumnezeul lui şi ştia că El este în stare să împlinească ce a făgăduit! Dumnezeu este în stare să-Şi ţină făgăduinţa dată, oricare ar fi aceea, dar se cuvenea ca Avraam să împlinească toată neprihănirea!

Aceasta le-a revenit şi ucenicilor la Rusalii: să meargă în camera de sus. De ce? De ce trebuia să facă ei aceasta? Pentru că au întâlnit un Om, un tâmplar cunoscut de lume ca fiind un Străin din Galileea, cu renume rău, „nelegitim”. Dar ucenicii l-au văzut pe acest Om înviind morţi; l-au văzut deschizând ochii orbilor; l-au auzit predicând Cuvântul adevărat al lui Dumnezeu. Ei ştiau că El este Mesia. Ei au văzut toate semnele făcute în jurul Lui şi L-au auzit pe Dumnezeu răspunzând din ceruri! Au văzut Stâlpul de Foc plutind deasupra Lui! Da,  ei ştiau că El este Mesia. Iar când le-a spus că este de trebuinţă să plece, dar ei să meargă la Ierusalim şi să aştepte acolo puterea, L-au ascultat.

„Cât timp?”

„Până atunci…”

„Cât va dura aceasta, Doamne?”

„Numai până atunci…până când veţi primi o Putere de sus! Atunci veţi fi martorii Mei.”

„Cât va dura aceasta, Doamne?”

„Pentru generaţia aceasta, pentru generaţia viitoare şi pentru toţi aceia pe care-i va chema Domnul Dumnezeul nostru, începând din Ierusalim, Iudeea, Samaria şi până în cele mai îndepărtate locuri de pe pământ. Dar vreau ca mai întâi să aşteptaţi, pentru că voi face ceva!”

Se cuvenea ca ei să meargă în camera de sus, pentru că au văzut Puterea Lui. Ei ştiau că El a murit, ştiau că este mort. Chiar şi stelele şi luna au fost martori la moartea Lui, pentru că şi ele şi-au ascuns faţa şi nu au mai strălucit. Pământul ştia că El este mort, pentru că s-a cutremurat într-o proşternere adâncă. Pietrele s-au cutremurat şi vulcanii au erupt: toate ştiau că El era Mesia. Ucenicii ştiau că El făgăduise că le va trimite Duhul Sfânt. Ei cunoşteau făgăduinţa Lui şi ştiau că trebuie să aştepte acolo sus până când va împlini această făgăduinţă. Ei L-au văzut şi ştiau că a fost mort, dar acum este viu. Ei L-au văzut, de aceea, ştiau despre ce este vorba. Până când un om nu este convins despre ce vorbeşte, nu poate să spună prea multe. Dar atunci când ştii despre ce vorbeşti… Dacă te gândeşti că acest lucru este emoţionant, atunci vino şi primeşte această Putere şi atunci vei şti despre ce vorbeşti. Aceasta nu este emoţionant! Aceasta este Puterea lui Dumnezeu pe care o primeşti spre salvare; este Duhul Sfânt. Eu ştiu despre ce vorbesc! Şi oricine L-a primit, ştie despre ce vorbeşte!

Se cuvenea ca ucenicii să împlinească porunca Lui şi să aştepte în Ierusalim împlinirea făgăduinţei. Astfel, ei s-au dus în camera de sus şi au aşteptat Rusaliile, revărsarea Duhului Sfânt. De ce? Pentru că ştiau că nu-şi pot începe slujba până nu primesc Duhul Sfânt. Numai atunci puteau să meargă şi să mărturisească despre El. Aceasta se cuvenea să facă Petru după ce s-a întâlnit cu Isus.

În Marcu 16 este scris: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia. Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşa.”

Aceasta s-a cuvenit să facă Petru, deşi era un pescar bătrân şi fără şcoală, care nu ştia nici măcar să-şi scrie numele. Dar într-o zi, în timp ce trecea pe lângă „Poarta Frumoasă”, pe care a zidit-o Solomon, a văzut un bărbat de vreo patruzeci  de ani, slăbit de putere. Ceva a tresărit în inima lui Petru. El a trăit Rusaliile şi aveau Duhul Sfânt! Poseda făgăduinţa lui Isus, aşa că s-a cuvenit să spună: „Argint şi aur n-am…” El şi-a spus mărturia lui: „Nu am argint şi aur…”

Îmi pot imagina răspunsul: „Pot să primesc orice îmi dai!” Şi Petru a zis: „Atunci, în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, ridică-te în picioare şi fii sănătos.” Apoi s-a aplecat şi l-a ajutat să se ridice ca să-i întărească credinţa. Deodată gleznele ologului s-au întărit şi a plecat de acolo sărind şi lăudând pe Dumnezeu.

Aceasta se cuvenea să facă el. Petru trebuia să facă aceasta, pentru că era un ucenic uns. El fusese cu Isus. Toată cetatea ştia aceasta, deoarece cu o zi înainte fuseseră duşi în faţa Sinedriului. Atât Petru cât şi Ioan erau oameni neînvăţaţi, dar fuseseră cu Isus. S-a cuvenit ca Petru să facă aceasta pentru că poseda făgăduinţa lui Dumnezeu.

Eu vă voi da putere! Veţi călca peste şerpi şi  scorpii şi veţi primi orice veţi cere în Numele Meu. Dacă veţi zice muntelui acestuia: „Mută-te” şi nu vă veţi îndoi în inima voastră, ci veţi crede aceasta, veţi avea lucrul cerut.”

Se cuvenea ca Petru să creadă această făgăduinţă. Aceasta era ceea ce trebuia să facă el, deoarece trăia în ziua acelei însărcinări. Aceasta era Lumina acelui ceas. Aceasta i se cuvenea lui.

Aceasta i se cuvenea şi apostolului Pavel: mai întâi el fusese un prigonitor, dar într-o zi s-a întâlnit pe drumul Damascului cu acel Stâlp de Foc care l-a condus pe Israel prin pustie spre Ţara făgăduită. Acelaşi Dumnezeu S-a făcut trup şi a locuit printre ei, apoi S-a întors înapoi la Dumnezeu şi în timp ce îi vorbea lui Pavel acesta se întreba:

„Cum poate fi acesta Iehovah? Cum se poate aceasta? Şi totuşi iată-L acolo plutind în acelaşi Stâlp de Foc. Doamne, cine eşti Tu? Pe cine prigonesc eu?” Şi Domnul i-a răspuns: „Eu sunt Isus!” Oh, Doamne! El l-a însărcinat pe Pavel şi l-a trimis în slujba Sa. Pavel a fost în prezenţa lui Dumnezeu, a văzut Stâlpul de Foc, L-a văzut pe Acel Isus care fusese odată în Stâlpul de Foc, apoi S-a făcut trup şi a locuit printre noi şi acum S-a întors în Stâlpul de Foc şi l-a însărcinat punându-l în slujba Sa. Aleluia! Nimic nu a mai putut să-l clatine pe Pavel. Aceasta i-a revenit lui, când oamenii luau batiste de pe trupul lui şi le trimiteau bolnavilor ca să fie vindecaţi. Aceasta i se cuvenea lui deoarece ştia că este un apostol uns. El a primit viziuni de la Dumnezeu şi Domnul a apărut înaintea lui şi i-a vorbit. Se cuvenea ca Pavel să împlinească Cuvântul. El era Lumina din ziua aceea; era Lumina Neamurilor. El ştia că fusese însărcinat de Dumnezeu şi că era Lumina acelui timp.

Acelaşi lucru ni se cuvine şi nouă în timpul acesta. Noi ştim că tocmai am trecut  prin epocile Bisericii; ştim că am primit Duhul Sfânt, şi aceasta fără nici o umbră de îndoială. Noi ştim că avem Lumina Evangheliei: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos spre iertarea păcatelor voastre, apoi veţi primi darul Sfântului Duh!”

Nu există nimeni în lumea aceasta, nici un preot care să poată sfida acest lucru. Până unde merge această făgăduinţă? „Făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” (Fapte 2.38-39). Profetul a zis: „Dar spre seară se va arăta lumina….” (Zaharia 14.7). Da, lumina Evangheliei se va întoarce spre seară. Aşa cum acelaşi soare care răsare în Est spune în Vest, Lumina se întoarce din nou în zilele din urmă. Iată-ne deci, în zilele din urmă.

Noi am primit Duhul Sfânt, am vorbit în limbi aşa cum s-a întâmplat la Rusalii şi ştim că Îl puteţi primi şi voi.

Noi ştim că îngerul al şaptelea şi-a prezentat Mesajul şi vedem semnul adeverit. Ştim că ura dintre naţiuni, semnele şi minunile se pot vedea pretutindeni, ştim că ne aflăm în timpul sfârşitului. Dumnezeu poartă mărturii, de aceea se cuvine să împlinim toată neprihănirea. „Un neam se va scula împotriva altui neam, strâmtorări…” şi multe alte lucruri de care rămânem miraţi când le auzim. Oh, dacă aţi putea primi această Putere!

Noi trăim în ultimul ceas, suntem în epoca Bisericii Laodicea. Fiecare mesager a adus mesajul epocii sale, iar noi suntem la sfârşitul epocii Laodicea şi vedem că Dumnezeu  şi-a legitimat Mesajul prin semne şi minuni. Nimeni nu poate să tăgăduiască aceasta. Acum El este aici! Este în Biserică; este în oameni! Nimeni nu poate să tăgăduiască aceasta, pentru că noi ştim că El este aici! De aceea se cuvine să luăm Cuvântul Său şi să împlinim toată neprihănirea! Aceasta se cuvine pentru noi! Aceasta ne revine nouă: să împlinim fiecare Cuvânt pe care L-a vorbit El.

Biserica din timpul acesta este slabă.  Noi suntem dezbinaţi prin neînţelegerile sectare. Frăţietatea este împărţită: metodişti, baptişti, prezbiterieni, unitarieni, trinitarieni şi altele. Noi suntem împărţiţi, dar aşa trebuie să fie.

Când se întâmplă aceasta, vine un Mesaj! Noi ştim că Acesta este acelaşi Stâlp de Foc care a condus Israelul; ştim că aceeaşi slujbă care L-a însoţit pe Isus Hristos prin Acelaşi Stâlp de Foc care L-a uns, însoţeşte acum Biserica Sa. Ştiinţa a dovedit-o, dar noi nu avem nevoie de această dovadă. Dumnezeu a dovedit-o! Noi avem nevoie de slujba lui Isus Hristos ca să potrivească acea piatră din capul unghiului pentru ca Biserica să ajungă exact cum a fost atunci când a plecat Isus.

Naţiunile se destramă,

Israel se trezeşte.

Semnele profeţite de profeţi.

Zilele neamurilor sunt numărate,

Cu necazuri împovărate;

Întoarceţi-vă oh, risipiţilor la ai voştri.

Noi suntem în zilele din urmă, de aceea se cuvine să împlinim toată neprihănirea!

Amintiţi-vă că Isus a spus: „Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, se va întâmpla şi în zilele Fiului omului.” (Luca 17.28). Vă amintiţi aceasta? (Adunarea răspunde: „Amin!”). În ordine. Cum era în zilele lui Lot? Ce semn a dat El? În zilele lui Lot au existat trei categorii de oameni. Este adevărat? (Adunarea răspunde: „Amin!”). Acolo erau: necredinciosul, credinciosul formal şi credinciosul adevărat. Fiecare dintre ei a primit un mesager. Este adevărat? Cine l-a vizitat pe Avraam în timp ce stătea sub stejarii lui Mamre? Ce s-a întâmplat acolo? Au venit doi îngeri care s-au dus la Sodoma. Aceşti bărbaţi s-au dus acolo jos şi i-au învăţat pe oameni pocăinţa: să se întoarcă la Dumnezeu. Dar ce s-a întâmplat? Numai trei au ieşit afară: Lot şi cele două fiice ale lui. Nevasta lui s-a transformat într-un stâlp de sare. Numai trei au ieşit afară când a venit acest Billy Graham modern şi le-a adus mesajul acolo jos.

Noi vedem acest lucru întâmplându-se astăzi: biserica nominală a primit un mesager care merge înainte predicând. Dar acolo (la stejarii lui Mamre), a mai venit Unul care a rămas cu Avraam şi cu biserica aleasă şi le-a dat un semn. Noi ştim că acesta este adevărul. Ştim că acesta este un fapt real. El a stat cu spatele către cort şi a spus cine este Sara, ce este în inima ei şi care îi este necazul. El a adus un mesaj exact şi Avraam a ştiut imediat că El este Dumnezeu. De aceea imediat după ce a vorbit, Avraam L-a numit „Elohim”, un Mesager în trup omenesc care aducea un mesaj pentru Sodoma şi Gomora.

Se cuvine ca atunci când vom vedea împlinite toate lucrurile despre care ne-a spus Isus, să împlinim toată neprihănirea. Se cuvine să-L credem pe Dumnezeu pe Cuvânt! Credeţi aceasta? (adunarea răspunde: „Amin!”) Atunci acceptaţi acest Adevăr!

Unii îmi spun: „Frate Branham, tu eşti în afara denominaţiunilor!” Este adevărat! Îngăduiţi-mă, vă rog!

„Păi, ar fi mai bine dacă ai colabora cu ele.”

Îngăduiţi-mă aşa. Noi suntem poporul Lui, profeţii Lui, înţelepţii Lui, de aceea se cuvine să împlinim toată neprihănirea. Haideţi să facem aceasta în timp ce stăm cu capetele plecate.

Naţiunile se destramă,

Israel se trezeşte.

Semnele pe care Biblia le-a vestit.

Zilele neamurilor sunt numărate

Cu necazuri împovărate.

Întoarceţi-vă, oh, risipiţilor la ai voştri!

O zi de răscumpărare se apropie

Inimile oamenilor cedează de frică

Fiţi umpluţi cu Duhul!

Lămpile voastre să fie curate!

Uitaţi-vă în sus –

Răscumpărarea voastră este aproape!

Proorocii falşi mint

Şi adevărul lui Dumnezeu Îl tăgăduiesc:

Că Isus Hristos este Dumnezeul nostru.

Dar noi vom păşi unde au călcat apostolii.

Căci ziua răscumpărării este aproape.

Inimile oamenilor cedează de frică.

Fiţi umpluţi cu Duhul!

Aveţi lămpile curăţate şi umplute!

Uitaţi-vă în sus căci:

Răscumpărarea voastră este aproape!

În timp ce staţi cu capetele plecate, se cuvine ca în dimineaţa aceasta să vă predaţi vieţile lui Hristos! V-a vorbit El vouă? Dacă da, ridicaţi-vă mâinile spre El şi spuneţi: „Îl accept pe Hristos! Se cuvine ca în dimineaţa aceasta să-I dau Lui totul: voinţa mea, inima mea, totul, de aceea îmi ridic mâna şi spun: „Doamne Isuse, fii milostiv cu mine! Am nevoie de Tine! Oh, câtă nevoie am de Tine! Am nevoie de Tine în fiecare clipă! Oh, Salvatorule binecuvântat, vin la Tine cu toată fiinţa mea! ”

Am nevoie de Tine! Oh, am nevoie de Tine!

(Cum ar fi dacă v-aţi afla acolo unde e mama mea acum?)

Am nevoie de Tine, în fiecare ceas!

Oh, binecuvântează-mă acum, Mântuitorul meu

Eu vin la Tine!

Am nevoie de Tine

O, Doamne, noi avem nevoie de Tine!

Oh, binecuvântează-mă acum.

(Doamne, am nevoie de Tine mai mult decât oricând!)

Dar eu vin la Tine!

Tată ceresc, noi pribegim prin această vale, dar Tu ne-ai făgăduit că: „Nu te voi lăsa! Nici nu te voi părăsi! Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate celelalte lucruri vi se vor da pe deasupra!”

Aşa vin eu la Tine!

Doamne, dacă în locul acesta este cineva care nu este în ordine cu Tine; sau dacă este cineva care se află pe cărarea pe care merge mama mea acum, Te rog să-l ajuţi să depună această mărturie! Pentru că aceasta ne revine nouă.

Noi suntem la capătul drumului; suntem în Epoca Bisericii Laodicea. Acum vedem un Mesaj; pe unii care-l resping şi pe alţii care-l susţin. Dar vedem şi Prezenţa Domnului care legitimează faptul că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. El este Acelaşi ca în zilele lui Lot, ca în zilele când a fost în trup în mijlocul nostru şi ca acum.

Ajută-i să Te primească acum ca binecuvântatul lor Mântuitor. Îngăduie aceasta, Doamne, căci o cer în Numele lui Isus. Amin.

Oh, binecuvântează-mă acum,

Mântuitorul meu!

Eu vin la Tine!

Mult iubitul meu Domn,

Ispitele îşi pierd puterea

Cu adevărat, Doamne,

Când Tu îmi eşti aproape.

Eu am nevoie de Tine,

Oh, eu am nevoie de Tine!

Dacă ai luat-o pe mama la Tine, odihneşte-i sufletul în ceruri. Îngăduie aceasta! Îngăduie aceasta, Doamne!

Mântuitorul meu, eu vin la Tine!

Ascultă-ne, oh, Tată Dumnezeule, căci se cuvine să împlinim toată neprihănirea. Noi ştim ce spune Cuvântul, nu suntem în întuneric! Ştim ce ne-a făgăduit Cuvântul! Ajută-ne Doamne să împlinim toată neprihănirea. Împlineşte Cuvântul Tău şi fă ca fiecare credincios din locul acesta să fie plin de credinţă, acum când ne apropiem de bolnavi. Tuturor ne place să trăim, Doamne, dar mai întâi de orice, dorim să avem Viaţa veşnică pentru Lumea care va veni. Ascultă-ne Tată, acum când adunarea se roagă şi în special bolnavii şi nenorociţii.

Aş vrea să ştiu dacă se află printre noi străini care nu au mai fost niciodată în Tabernacolul Branham şi dacă aceştia sunt bolnavi şi privesc spre Domnul pentru ajutor?

În timp ce staţi cu capetele plecate, vreţi să ridicaţi mâna toţi cei care sunteţi străini, care nu mă cunoaşteţi şi pe care nu vă cunosc, dar care aţi venit la Hristos după ajutor? Ridicaţi mâna. Înţelegeţi? Domnul să vă binecuvânteze! Și pe tine, şi pe tine.  Acolo sunt câţiva. Voi trebuie doar să credeţi. Acest Mesaj nu răsună în zadar! El este Cuvântul lui Dumnezeu.

Doamna, (rămâneţi cu capetele aplecate) suferă de o boală de inimă. Se numeşte Nance şi este din Madisonville, Kentucky. Acesta este adevărul, nu-i aşa, doamnă Nance? Dacă este adevărat, ridică mâna. Vedeţi în ce timp trăim, prieteni? (Adunarea spune „Da!”). Eu nu o cunosc pe femeia aceasta, nu am văzut-o niciodată, dar ce este acesta? Un semn al Evangheliei ca să mă puteţi crede. Doamnă, crezi că sunt profetul Lui? Crezi? Totuşi, nu ne cunoaştem. Nu te cunosc, dar ţi-am spus numele corect, nu-i aşa? Dacă tot ce am spus este adevărat, fă un semn cu mâna spre audienţă. (Adunarea se bucură).

Cine poate face aceasta? Isus din Nazaret. El o face ca să puteţi recunoaşte că sunt profetul Lui şi că spun adevărul. Se cuvine să-L credem! O femeie din Biblie s-a atins de haina Lui şi El S-a întors şi i-a spus despre scurgerea de sânge pe care o avea şi despre faptul că este vindecată.

Doamna care stă lângă tine, are şi ea o boală de inimă. Acesta-i adevărul. Eu nu o cunosc nici pe ea. Voi ştiţi că nu o cunosc. Înţelegeţi? Dar Dumnezeu o cunoaşte. El îi cunoaşte necazul. Doamnă Allen, crezi că Dumnezeu te poate vindeca? (femeia răspunde: „Amin!”) Dacă acesta ţi-e numele şi necazul ridică mâna! (Adunarea se bucură).

Doamna care stă acolo, doamna Bennett. Voi toţi sunteţi din acelaşi loc. Ea suferă de o boală de rinichi. Crezi din toată inima că poţi fi vindecată! Crezi doamnă? Ridicaţi mâna şi spuneţi: „Eu Îl primesc pe El!” Apoi puteţi pleca acasă şi să vă faceţi bine. Oh, dacă ai putea crede! Şi voi care veniţi din Kentucky, din oraşul Madinsonville.

Acolo în spate stă doamna Bone. Ea este din Madinsonville şi acum mă priveşte. Locuieşte chiar în Madinsonville şi deasupra ei stă un înger. Numele ei este Bone şi are sinuzită şi o tuse astmatică.  Dacă este adevărat, ridică mâna, doamnă. Crede în Domnul Isus Hristos şi du-te acasă sănătoasă.

Boală de gât, domnule. Crezi că Domnul Isus te poate vindeca de această boală? Fii vindecat! Ai credinţă în Dumnezeu!

Doamna Hopkins, este o femeie de culoare din Chicago. Eu nu te cunosc, nu te-am văzut niciodată în viaţa mea, dar fii vindecată de această boală de nervi şi de sinuzită. Crede şi pleacă vindecată!

Doamna Hanes din Columbus, Ohio. Crede în Domnul Isus Hristos, şi poţi pleca vindecată.

Noi suntem la capătul drumului. Credeţi aceasta? (adunarea răspunde: „Amin!”) De aceea se cuvine să împlinim toată neprihănirea. El a făgăduit toate aceste lucruri. Noi suntem aici. Credeţi aceasta?

Ei bine, puneţi-vă mâinile unul peste altul căci vreau să vă pun o întrebare. A făgăduit Isus aceste lucruri pentru zilele din urmă? Spuneţi „Amin!” – adunarea răspunde: „Amin!”

Este la fel ca în zilele lui Lot. Ba mai mult: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.” Şi mai mult: „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce cred: dacă îşi vor pune mâinile peste bolnavi aceştia se vor vindeca.” Amin. Sunteţi gata să vă ocupaţi poziţia de credincioşi? Amin. Deci se cuvine să împlinim toată neprihănirea. Aceasta este neprihănirea lui Dumnezeu. Când sunt batiste, îmi pun mâinile peste ele în Numele Domnului Isus Hristos şi vă ating pe voi. Eu ştiu că Duhul Sfânt este aici. El este Acelaşi ca şi în timpul lui Pavel, şi dacă credeţi veţi fi şi voi vindecaţi. Eu cred că Acelaşi Duh Sfânt este prezent aici în dimineaţa aceasta, legitimându-Se pe Sine. Mesajul din ultimele zile ne-a arătat că marele Duh Sfânt S-a descoperit într-un trup de carne pentru a-Şi face lucrarea. În dimineaţa aceasta am stat în mijlocul vostru sub o mare tensiune şi cred că vă daţi seama ce veste voi primi când plec de aici. Cu toate acestea, se cuvine să împlinim toată neprihănirea.

Dumnezeu a pus în inima mea acest Mesaj iar ţie, ca şi creştin, îţi revine sarcina să-l crezi. În timp ce aveţi mâinile puse unii peste alţii, nu va mai exista nici o persoană bolnavă în mijlocul nostru, condiţia este să vă ocupaţi locul.

Tată ceresc, Îţi aduc înainte această audienţă. Doamne, Dumnezeule, eu cred că oamenii pot să vadă acum că se cuvine să facem acest lucru. Se cuvine ca un profet să stea credincios pe Cuvântul lui Dumnezeu; se cuvine ca un creştin adevărat să-şi ocupe locul în Biserică; se cuvine ca bolnavii să creadă Cuvântul lui Isus Hristos care a spus: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred: dacă îşi vor pune mâinile peste bolnavi, se vor vindeca.”

Ar fi trebuit să chem un rând de rugăciune, dar mesajul pe care l-am primit prin telefon m-a zguduit profund. Oh, Tată Dumnezeule, Cuvântul Tău spune că se cuvine să împlinim toată neprihănirea. Ajută-ne pe fiecare în parte să facem aceasta!

Duhul Sfânt este aici dovedind că este printre noi. Lasă ca puterea lui Dumnezeu, mărturia Duhului Sfânt să mişte inimile acestor oameni chiar acum şi să le dea o puternică încredinţare, cum a avut Daniel, Noe, Enoh, Ioan, Petru, Pavel, Isus, Avraam. Ajută-i să creadă că se cuvine să credem în vindecarea divină care este revărsată în semnele şi minunile pe care le vedem în marea trezire care a venit în mijlocul oamenilor prin Duhul Sfânt care a coborât printre noi. Ei au vorbit în limbi, au proorocit şi au posedat toate aceste mari daruri, săvârşind semne şi minuni. Îngerul Mesajului, îngerul acestei epoci ni s-a descoperit prin Duhul Sfânt pentru a ne aduce acest Mesaj. Noi vedem că totul este împlinit. Îl vedem luând fiinţele noastre şi transformându-le din fiinţe umane în martori ai lui Dumnezeu, care să vorbească despre aceste semne şi minuni misterioase. Când privim toate aceste lucruri, suntem conştienţi că se cuvine să împlinim toată neprihănirea.

Lasă ca Puterea lui Isus Hristos să umple această clădire de credinţa divină, ca să fie vindecată fiecare persoană şi eliberată de orice boală sau demon.

Ca slujitor al Tău, îl învinuiesc pe Satan care m-a presat toată dimineaţa încercând să mă facă să plec de la acest amvon, dar prin harul lui Dumnezeu, eu am stat aici.

Toţi aceşti bolnavi sărmani, suferinzi şi muribunzi stau în aşteptarea Ta. Satan, ieşi afară din ei! Îţi poruncesc în Numele Dumnezeului Celui viu, Isus Hristos, să te depărtezi de aceşti oameni şi să nu-i mai superi pentru că stau aici la fel ca evreii în ceasul încercării, ca să-şi ocupe locul şi astfel să fie vindecaţi. Prin Numele lui Isus Hristos, acuz orice boală şi demonii din această adunare care au venit să-i îmbolnăvească pe aceşti oameni şi le poruncesc să-i părăsească!

Stând cu capetele plecate şi cu inimile îndreptate spre Dumnezeu, vom cânta o cântare. „Credinţa mea priveşte sus la Tine.”

Dorinţa mea este să nu vă îndoiţi, ci să credeţi din toată inima. Aceasta se cuvine să facem. Câţi creştini sunt aici? Ridicaţi mâinile şi spuneţi: „Amin” (adunarea sune: „Amin”)

Câţi sunteţi credincioşi? Spuneţi: „Amin”.

Câţi v-aţi pus mâinile unii peste ceilalţi? Spuneţi: „Amin”. Atunci se cuvine să împliniţi toată neprihănirea!

Credinţa mea priveşte sus la Tine

O, Miel al Calvarului!

Mântuitor divin, ascultă-mă acum în timp ce mă rog.

Ia de pe mine toate păcatele

(păcatul este necredinţa),

Oh, lasă ca din această zi să fiu  cu totul al Tău!

În timp ce calc prin labirintul întunecos al vieţii

Şi când mâhnirea se întinde în jurul meu,

(Dumnezeule, fii Călăuza mea acum).

Fii tu Lumina mea,

Fă ca întunericul să se transforme în zi.

Şterge toate lacrimile tristeţii,

Şi niciodată să nu mă laşi să rătăcesc departe de Tine.

În timp ce stăm cu capetele plecate, mă gândesc că scumpa mea mamă bătrână a trecut din viaţa aceasta în timp ce eu predicam. Fie ca ecoul glasului meu să răzbată prin defileurile mari ale cerului.

Îmi amintesc că zilele trecute ea mi-a spus: „Billy, tu m-ai hrănit, mi-ai plătit chiria şi mi-ai achitat nota de curent.” Apoi a continuat: „Ştii, dragul meu, când erai doar un băieţaş, eu ieşeam afară prin vreme rea, am tăiat lemne şi am făcut foc ca să-ţi fie cald. Am gătit pentru tine ce am avut în casă.” O văd stând acolo cu mâinile ei bătrâne şi slăbite, care mi-au spălat hainele murdare, conştient că sunt neputincios şi nu pot să fac nimic pentru ea. Eu i-am zis însă: „Mamă, predau sufletul tău neprihănit în mâinile Dumnezeului Celui viu!”

Acum ea a plecat. Fraţii mei sunt tot ce mi-a rămas. Dacă a plecat, Dumnezeu să-i odihnească sufletul, iar dacă este încă între noi până diseară, prin harul lui Dumnezeu voi fi din nou aici la amvon ca să-mi împlinesc slujba căci se cuvine să împlinesc toată neprihănirea.

Predau acum serviciul scumpului nostru frate păstor Neville.

– Amin –

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *